Turism In Judetul Timis
CUPRINS
CAP.I – TURISMUL …………………………………………………1
Evoluție și definiție …………………………………………………… 1
Dimensiunile fenomenului turistic ……………………………………5
Turismul – o experiență umană
Turismul – o conduită socială
Turismul – fenomen social
Turismul – afacere și sursă de venit
Impactul turismului asupra mediului ………………………………….10
Efecte negative
Efecte pozitive
CAP.II – MODALITĂȚI DE PETRECERE A TIMPULUI LIBER
ÎN JUDEȚUL TIMIȘ …………………………….….13
2.1 Patrimoniul turistic al județului Timiș ……………………………… 13
2.2 Cererea și oferta turistică …………………………………………….15
2.3 Turism local și dezvoltare regională …………………………………17
CAP.III – SERVICIILE TURISTICE …………………………………18
3.1 Structuri organizatorice în domeniul turistic …………………………18
3.2 Caracteristicile serviciului turistic ……………………………………20
3.3 Serviciul de cazare ……………………………………………………22
3.4 Gestiunea calității serviciilor …………………………………………26
3.4.1 Calitatea produsului turistic
3.4.2 Criterii de apreciere a serviciilor
CAP.IV – METODE ȘI TEHNICI DE OBȚINERE A INFORMAȚIILOR
4.1 Cercetarea directă …………………………………………………… 32
4.1.1 Observarea
4.1.2 Ancheta selectivă
4.2 Etapele elaborării unui chestionar ………………………………….. 35
4.3 Tehnici de administrare a unui chestionar ………………………….. 39
CAP.V – CHESTIONAR – REZIDENȚI – TIMIȘOARA …………… 41
5.1 Metodologia cercetării ………………………………………………. 41
5.1.1 Informații necesare
5.1.2 Eșantionul cercetării
5.2 Chestionarul …………………………………………………………. 43
5.3 Analiza datelor obținute ………………………………………………46
5.3.1 Structura rezidenților locali
5.3.2 Percepții în ceea ce privește contactul cu turiștii
5.3.3 Percepții în ceea ce privește impactul turismului asupra comunității
5.3.3.1 Impactul turismului asupra comunității locale
5.3.3.2 Aspecte pozitive și negative ale turismului din Timișoara
5.3.3.3 Schimbări produse datorită turismului
5.4 Concluzii …………………………………………………………… . 55
CAP.I TURISMUL
Evoluție și definiție
Termenul turism își are originile lingvistice în semnificațiile următoarelor cuvinte latine: “ornare”- a se întoarce și “tonus”- mișcare circulară care nu presupune schimbarea rezidenței. Limbile europene moderne au reținut termenul din franțuzescul “tur” care înseamnă călătorie în circuit, deci cu revenirea la punctul de plecare, semnifi-
cație care stă la baza cuvintelor “turisme” – la francezi,”tourismo”- la italieni,”touris-mus”- la germani,”tourism”- la englezi,”turizm” la ruși sau “turism”- la români.
Pentru prima dată, termenul de turist a fost folosit in anul 1800 de către Samuel Pegge, în lucrarea sa intitulată ”Anecdote ale limbii engleze” într-o foarte interesantă formulare: “A traveller is now – a – days called Tour-ist”, adică: un călător astăzi e numit turist. În Franța, primul care a folosit cuvântul turist a fost Stendhal in “Memoriile unui turist” din 1838.”Sporing Magazin” din Anglia a introdus cuvântul “turism” in 1811. Și, totuși, în ciuda faptului ca ambii termeni “turist” și “turism”- aparțin circuitului lingvistic de aproape 2 secole, încă nu există o definiție distinctă, unanim acceptată pentru nici unul dintre ei. Lipsa definițiilor potrivite și acceptate este o sursă continuă de nemulțumire pentru planificatorii și analiștii din domeniul turismului. Ori, dezvoltarea surselor de date cumulative și a datelor interregionale și internaționale, din băncile de date care sprijină analiza turismului, depinde de realizarea unui consens în ceea ce privește definițiile corespunzătoare pentru turist, turism și alți termeni corelativi. În ultimele 2 decenii s-a făcut un anume progres în direcția standardizării terminologice.
Din perspectiva istoriei gândirii economice privind domeniul călătoriri și recreeri, prima definire a turistului apare în 1876 în “Dicționarul universal al sec. al XIX-lea , potrivit căreia turistul este “persoana ce călătorește doar pentru plăcerea călătoriei”. După acest prim început, termenii: ”turist” și, mai târziu, ”turism” au căpătat o largă acceptare și folosință. Deși, din punctul de vedere lingvistic, termenul era stângaci, el a fost unanim acceptat datorită scurtimii, sensului deplin, flexibilității gramaticale (ușurința cu care se puteau forma familii de cuvinte) și similitudinii în toate limbile principale.
Principala nevoie de a defini exact turismul a apărut din necesitatea de a stabili standardele statistice adecvate . În realitate, încă înainte ca acest termen să fie acceptat oficial și folosit în Marea Britanie (1815), statisticile făceau deosebirea între emigranți și călătorii obișnuiți, după criteriul cazării pe nave. Emigranți erau considerați toți acei pasageri care traversau oceanul, exceptând pe cei cazați în cabine, în calitate fie de călători ocazionali, fie de oameni de afaceri. Astfel, criteriul principal de caracterizare a turismului – caracterul temporar al schimbării reședinței ,fusese recunoscut. Această trăsătură caracteristică a turismului nu și-a pierdut valabilitatea nici in zilele noastre: turistul este persoana a cărui trecută și viitoare reședință este aceeași, în contrast cu emigrantul, a cărui reședință este aflată într-o țară spre care aceasta se îndreaptă. Ulterior, analiștii au folosit drept criteriu de departajare a acestor două categorii de călători “un an de ședere într-o țară străină”. Totuși, o dată cu dezvoltarea turismului în perioada interbelică, nevoia de o definire mai precisă, din perspectiva statistică, a devenit impetuoasă.
Comitetul Experților în Statistică al Ligii Națiunilor recomanda în octombrie 1936 definiția “turistului străin”. Ea a fost adoptată de Comitetul de Turism al Ligii Națiunilor in 1937. Potrivit acesteia ,turistul străin este “orice persoană care vizitează o altă țară decât cea in care își are reședința obișnuită, pentru un timp care depășește 24 ore”. Această definiție a fost amendată de Comisia Economică a Ligii Națiunilor prin stabilirea cadrului maximal și minimal temporal al șederii unui turist :”turistul este persoana care se află într-o localitate situată in afara perimetrului unde își are reședința pentru o perioadă minimă de 24 de ore sau maximă de un an.” Persoanele care depășesc perioada de un an într-o reședință dintr-o țară străină sunt considerate indivizi emigranți.
Definițiile din 1936/37 au fost reformulate de Uniunea Internațională a Oficiilor Naționale de Turism ,astăzi Organizația Mondială de Turism în anul 1950 admițând ca turiști și pe studenții aflați în străinătate pentru formare și specializare profesională, și specificând un nou tip de călător numit “excursionist”. Un excursionist este un individ care călătorește din plăcere și care vizitează altă țară pentru mai puțin de 24 de ore IUOTO ( Internațional Union of Official Travel Organizations) a definit călătorul de tranzit ca acel individ care trece printr-o țară în mai puțin de 24 de ore, dacă face doar o călătorie scurtă , neturistică.
Aproximativ 10 ani mai târziu ,în 1963 la Roma, o altă “Conferință O.N.U. despre turism și Călătorie Internațională “ a făcut o distincție între vizitatori – turiști, care stau mai mult de 24 de ore, și vizitatori – excursioniști, care stau mai puțin de 24 de ore. Această distincție este de fapt identică cu cea făcută de IUOTO în 1950, dintre turiști și excursioniști.
În 1967 un grup de experți statistici au sugerat că trebuie făcută o deosebire între turiști, care stau peste noapte și excursioniști sau vizitatori de o zi, care nu stau peste noapte.
Sistematizând semnificația termenilor și definițiilor recomandate de O.M.T (1980)în legătură cu turismul internațional, reținem următoarele :
Vizitator internațional: un individ care intră într-o țară ce nu reprezintă locul
său permanent de reședință și care :
a) nu intenționează să emigreze sau să obțină un loc de muncă remunerat în țara de destinație;
b) nu vizitează țara respectivă în calitate de diplomat sau de membru al forțelor armate ;
c) nu depinde de nici una din categoriile de mai sus ;
d) nu este refugiat ,nomad sau muncitor în zonă limitrofă graniței ;
e) nu intenționează să stea mai mult de un an ;
dar care poate:
f) să viziteze țara respectivă în scopuri recreative, religioase, familiale, sportive,
participare la conferințe, studii sau să tranziteze spre alte țări;
g) să fie membru unui echipaj de pe un vas sau un avion străin care întreprind o escală în țara respectivă;
h) să fie călător cu probleme comerciale sau de afaceri, care stă pentru mai puțin de un an, inclusiv tehnicienii care sosesc pentru a instala mașini și echipamente;
i) să fie un funcționar a unor organisme internaționale, într-o misiune care durează mai puțin de un an ,sau un cetățean aparținând țării respective care se întoarce acasă pentru o vizită temporară.
B. Vizitatorii internaționali trebuie clasificați în:
B1- turiști internaționali ;
B2- excursioniști internaționali.
B1. Turiștii internaționali: vizitatorii care petrec cel puțin o noapte în țara de destinație.
B2. Excursioniștii internaționali: vizitatorii care nu petrec cel puțin o noapte in țara de destinație .Aceștia includ și vizitatorii pasageri pe nave de croazieră care pot vizita același port timp de mai multe zile, dar care se întorc pe navă pentru a înnopta, și nu includ pasagerii de tranzit, cum ar fi pasagerii pe liniile aeriene care pot atinge teritoriul unei țări, dar care nu trec oficial prin vamă.
Referitor la aceste definiții și la componentele lor câteva remarci sunt necesare:
Vizitatorul nu este clasificat după naționalitatea lui, ci după locul reședinței sale. Astfel, cetățenii unei țări care își vizitează țara de origine, dar care au reședință intr-o altă țară sunt considerați turiști.
Vizitatorii sunt împărțiți în 2 categorii: turiști și excursioniști
Turist – vizitator de cel puțin o zi și care comportă cazare peste noapte;
Excursionist – vizitator de mai puțin de o zi și care nu se cazează peste noapte
Deci, “criteriul cazării peste noapte “ înlocuindu-l pe cel de “24h”, servește la departajarea vizitatorilor în “turiști” și “excursioniști”. Acest lucru a fost adoptat în 1968 de Organizația Mondială a Turismului. Totuși multe organisme naționale de turism și astăzi folosesc, încă, criteriul celor “24h”.
Turiștii se împart în 3 categorii:
turiști adevărați sau propriu-ziși, cei care călătoresc de plăcere în timpul lor liber;
turiști de afaceri ,inclusiv parlamentarii și restul delegațiilor oficiale;
alți turiști, respectiv studenți în străinătate, pelerini, misionari, persoane aflate la cură sau participante la funeralii.
Includerea oamenilor de afaceri și a celor aflați în călătorie din alte motive decât plăcerea, a constituit temeiul unor îndelungate dispute, chiar și după 1936. În acest sens, Declarația de la Manila a O.M.T, din 1980 este un exemplu sugestiv “plasarea turismului in contextul mai larg al deplasărilor personale sau oficiale, orice raportare restrictivă a turismului numai la vacanțe și recreere poate duce la confuzii”(W.T.O, World Travel Organization, vol 185,1985,p.63)
4. Persoanele ce figurează în afara definiției, rezidenți naționali reîntorși în țara de origine după o absență mai mare de un an, emigranți permanenți și temporari, strămutații, diplomații ,militarii și persoanele aflate în tranzit fără viză de intrare, pun unele probleme. Unele țări se lovesc de obstacole de ordin operațional cu privire la excluderea unor categorii de călători :diplomați și militari străini. Includerea acestor categorii nu ar modifica sut vizita același port timp de mai multe zile, dar care se întorc pe navă pentru a înnopta, și nu includ pasagerii de tranzit, cum ar fi pasagerii pe liniile aeriene care pot atinge teritoriul unei țări, dar care nu trec oficial prin vamă.
Referitor la aceste definiții și la componentele lor câteva remarci sunt necesare:
Vizitatorul nu este clasificat după naționalitatea lui, ci după locul reședinței sale. Astfel, cetățenii unei țări care își vizitează țara de origine, dar care au reședință intr-o altă țară sunt considerați turiști.
Vizitatorii sunt împărțiți în 2 categorii: turiști și excursioniști
Turist – vizitator de cel puțin o zi și care comportă cazare peste noapte;
Excursionist – vizitator de mai puțin de o zi și care nu se cazează peste noapte
Deci, “criteriul cazării peste noapte “ înlocuindu-l pe cel de “24h”, servește la departajarea vizitatorilor în “turiști” și “excursioniști”. Acest lucru a fost adoptat în 1968 de Organizația Mondială a Turismului. Totuși multe organisme naționale de turism și astăzi folosesc, încă, criteriul celor “24h”.
Turiștii se împart în 3 categorii:
turiști adevărați sau propriu-ziși, cei care călătoresc de plăcere în timpul lor liber;
turiști de afaceri ,inclusiv parlamentarii și restul delegațiilor oficiale;
alți turiști, respectiv studenți în străinătate, pelerini, misionari, persoane aflate la cură sau participante la funeralii.
Includerea oamenilor de afaceri și a celor aflați în călătorie din alte motive decât plăcerea, a constituit temeiul unor îndelungate dispute, chiar și după 1936. În acest sens, Declarația de la Manila a O.M.T, din 1980 este un exemplu sugestiv “plasarea turismului in contextul mai larg al deplasărilor personale sau oficiale, orice raportare restrictivă a turismului numai la vacanțe și recreere poate duce la confuzii”(W.T.O, World Travel Organization, vol 185,1985,p.63)
4. Persoanele ce figurează în afara definiției, rezidenți naționali reîntorși în țara de origine după o absență mai mare de un an, emigranți permanenți și temporari, strămutații, diplomații ,militarii și persoanele aflate în tranzit fără viză de intrare, pun unele probleme. Unele țări se lovesc de obstacole de ordin operațional cu privire la excluderea unor categorii de călători :diplomați și militari străini. Includerea acestor categorii nu ar modifica substanțial statisticile. Însă, categoriile celor aflați în tranzit distorsionează statisticile în cazul “inflației” de vizitatori.
5. Perioada maximă de ședere de un an, așa cum era definită de Comisia Ligii Națiunilor (1937),a fost validată și astăzi, deși au existat de reducere a acesteia la 6 luni (1950 și mai târziu în 1968 cu ocazia Seminarului Interregional de Dezvoltare a Turismului, organizat de O.N.U.).
6. Nu există un criteriu precis privitor la distanța dintre reședința permanentă și cea temporară, atât în ceea ce privește turismul internațional cât și pe cel național.
7. Impactul economic al turismului este condiționat de veniturile provenite de la vizitatori .În practică sunt incluse însă și veniturile provenite de la categoriile excluse, de pildă tranzitanții.
8. Definiția din 1963 se referă la turismul internațional , de fapt Declarația de la Manila din 1980 extindea sfera definiției la întregul turism: internațional și național.
E.Eliot scria :”Turismul este un termen peiorativ în toată lumea. Turiștii sunt respectați pentru banii lor, dar disprețuiți pentru ignoranța lor; a fi considerat turist nu este o postură nobilă. Călătoria pentru mine – ține să precizeze Eliot – înseamnă ceva mai mult, mult mai profund 😮 tentativă sinceră de a înțelege și de a cunoaște această lume străină, dorința de învăța istoria, cultura și limba ei, de a deveni într-o mică măsură parte din ea “( Travel, CMA Journal, February 2,1974,p.271) .De aceea consideră unii analiști, este preferabilă înlocuirea termenului “turist” cu alți termeni mai apropiați de sensul adevărat al realității în cauză, respectiv “călător” , ”vizitator ”sau” oaspete” .
Alți analiști, evitând sensul peiorativ al termenului în discuție, cred că turismul este legat doar de călătoria de plăcere și de vacanță. De aceea, se consideră că termeni ca “vizitator” sau ”industria vizitatorilor” sunt cu mult mai integratori, incluzând și călătoriile de afaceri și cele cu scopuri strict personale.
În paralel cu punctele de vedere menționate, s-a conturat și opinia după care termenul “călătorie” n-ar putea să-l substituie pe cel de “turism”, sau cel de “călător” pe cel de “turist”. Călătoria este o noțiune mult mai largă, putând fi înțeleasă și ca emigrare, deplasare dintr-un loc în altul, care nu au nimic în comun cu motivațiile turistice. Călătorii vor fi, deci, nu numai turiștii, ci și nomazii, vagabonzii ,soldații, emigranții
refugiații. Pe de altă parte, strict vorbind, călătoria este un element al turismului. Într-adevăr, turismul presupune și călătorie, reciproca ne fiind valabilă.
1.2 Dimensiunile fenomenului turistic
Deși, creșterea cantitativă a turismului a fost mai redusă în perioada postbelică, multe persoane, agenți întreprinzători și instituții guvernamentale preocupate de turism au început abia recent să acorde o atenție mai serioasă implicațiilor sale .Standardele profesionale pentru operațiile de anvergură în turism, nivelul planificării industriei turistice și posibilitățile create pentru învățământul superior în domeniul turismului sunt, din păcate departe de a fi corespunzătoare pentru o industrie atât de largă. Sunt foarte multe motive care au determinat această situație, dar, în ultimul rând, cea mai mare parte dintre responsabilități revine:(1) unei lipse de informații credibile despre importanța turismului și (2) unei tradiții în turism ,care pune puțin accent pe pregătirea universitară
și cercetarea de înaltă calitate ce ar duce la informația credibilă necesară.
Necesitatea unei mai bune informări se întinde de la activitatea la clasă până la ministere. Studenții și dascălii lor, planificatorii, analiștii politici ,antreprenorii și factorii de decizie au nevoie de date, dacă trebuie să înțeleagă forțele, endogene și exogene, care afectează turismul și cum turismul, la rândul său, afectează societatea. Perfecționarea în colectarea de date și în difuzarea informației așteaptă îmbunătățiri în sistemul educațional și în domeniul cercetării. Deși majoritatea țărilor au anumite formulare tipizate pentru strângerea informațiilor în turism, există o semnificativă variație în calitatea datelor culese, precum și în sofisticarea analizelor aplicate acestor date, o dată ce au fost colectate.
Până recent au fost puține cursuri universitare privind turismul, atât în țările – Americii cât și în cele ale Europei. Majoritatea instituțiilor de educație post – liceale, vizând formarea în domeniul turismului, ofereau numeroase programe de pregătire profesională în activități cum ar fi cele pentru: formarea chelnerilor și bucătarilor. Apariția specializărilor superioare, precum și a programelor științifice, a fost destul de înceată și limitată inițial la liceele economice. Numai în ultimii ani a început funcționarea departamentelor de recreere și petrecere a timpului liber, geografia, planificarea și alte domenii recunoscând turismul ca o specializare de fapt. Diplomele independente pentru programele de turism sunt destul de rare, deși cresc ca număr.
Turismul este, în înțelegerea multor profesioniști, cu precădere, o problemă de piață și administrație empirică. În timp ce aceste activități sunt importante domeniul este și mai important. În viitor, pregătirea profesioniștilor în domeniul turismului va avea nevoie de stăpânirea și folosirea științei acestui sector, singura alternativă pe care s-ar putea fundamenta dezvoltarea producției și evaluarea corectă a industriei turistice. Turismul, ca formă populară de existență umană în timpul liber, de asemenea, oferă oamenilor de știință din domeniul social o posibilitate apreciabilă pentru o mai bună înțelegere a anumitor forme de interacțiune umană, și cum acestea afectează alți oameni, în mediul în care ele apar.
Aceste posibilități de studiu pot fi valorificate dacă se încearcă o recunoaștere explicită că turismul este un domeniu multilateral (cu mai multe fațete ).În consecință e necesită o abordare din perspectiva mai multor științe sociale, precum și din aceea a diferitelor profesii. Șirul de probleme privind studiul și cercetarea în turism poate fi apreciat prin examinarea pe rând a naturii turismului în mai multe ipostaze: ca experiență umană, comportament social, ca fenomen geografic, ca afacere și sursă de venit, precum și ca industrie.
1.2.1 Turismul – o experiență umană
Turismul este o activitate pe care o desfășoară indivizii și de care, de obicei aceștia se bucură. Pentru a înțelege mai bine fenomenul turismului, trebuie să înțelegem comportamentul individului – psihologia turiștilor și a celor care pot să devină turiști. Dezvoltarea și testarea modelelor care ajută la explicarea antecedentelor și consecințelor comportării umane reprezintă o prioritate importantă în învățământul și cercetarea legată de turism. Asemenea informații pot fi de reală valoare în proiectarea atât a noilor produse turistice, cât și în campaniile marketingului de promovare a acestor produse. Cunoașterea modului în care indivizii iau decizii, în legătură cu produsele turistice substituibile, ce surse de informații folosesc ei, cum evaluează ei această informație și cum structurează ei experiența lor pot oferii avantaje importante în practica de afaceri și în modul în care noi să înțelegem în general experiența din turism.
Când oamenii călătoresc, ei folosesc de obicei unele obiecte și sunt sprijiniți de alți indivizi cunoscători ai destinației turistice, ca parte a experienței lor de călătorie. Obiectele, cum ar fi aparatele de filmat sau de fotografiat ,îmbrăcămintea adecvată călătoriei turistice, mijlocul personal de transport și ghizii de călătorie specializați, au devenit parte din stereotipul turistic în multe țări. Rolul acestora de mediatori sau filtre și peisajul sau societatea pe care o vizitează constituie un aspect al complexității turismului foarte puțin înțeles.
Un alt aspect al interacțiunii dintre subiecții turiști și destinația turistică, foarte important in anumite contexte ,este dorința de “autenticitate”. Autenticitatea, în acest sens, vizează sentimentul subiectiv că individul trăiește o experiență esențială privind calitatea altei culturi. Condițiile care creează un sens al autenticității sunt interesante nu numai pentru operatorii de turism local, care pot beneficia de abilități în stimularea acestui sentiment, dar și pentru oamenii de știință care caută o mai bună înțelegere teoretică a motivațiilor și percepțiilor umane. În general, perspectivele psihologiei individului și psihologiei sociale au mult de oferit prin dezvoltarea educației și cercetării privind turismul. Turismul, la rândul său, oferă acestor științe sociale o posibilitate de a examina o formă specială și importantă de experiență umană care deseori există în afara formelor mai convenționale ale comportării umane.
1.2.2 Turismul – o conduită socială
Experiența umană individuală, trăită în calitate de turist, este de obicei împărtășită altor oameni. Chiar și atunci când călătorește singur, turistul va veni în contact cu alți oameni și instituții sociale. Multe din deciziile legate de o experiență în turism sunt influențate, atât de psihologia individului cât și de socializarea experiențelor și de autoperceperea rolului social al turismului. Turistul sosește într-o nouă zonă și întâlnește localnici, cât și alți turiști. Întâlnirile pot fi, de la cele mai scurte și întâmplătoare și anonime, până la cele mai intense interacțiuni dintre persoane. Se pot forma prietenii, dar se pot crea și conflicte. Turiști pot contribui neintenționat la deteriorarea structurii sociale, dacă sosesc în număr mare, aduc noi venituri la niveluri necunoscute înainte și expun forme radical diferite de comportare în public, decât obiceiurile rezidenților locali.
Turiștii pot deveni victimele crimei sau pot comite ei înșiși acte sociale inacceptabile. Cunoașterea interacțiunii sociale a turiștilor față de ceilalți turiști, și față de rezidenții locali și instituțiile locale, poate contribui la ameliorarea conflictelor care pot lua naștere și pot facilita înțelegerea noastă privind conduita socială și funcționarea structurii diferitelor societăți sau comunități.
Turismul ,de asemenea ridică și multe probleme economice. Indivizii și familiile își conturează dorințele pentru o vacanță în funcție de resursele financiare. O comunitate evaluează oportunitatea unei finanțări suplimentare pentru o destinație locală care va atrage mai mulți turiști prin comparații cu alte moduri de a folosi aceleași fonduri publice. Un agent de turism ia în considerare riscurile potențiale, dar și profiturile, în extinderea unei afaceri. Deci, studiul economic este studiul resurselor și alocării acestora între modurile de folosire care intră în concurență. Modul în care aceste decizii sunt luate implică, în bună măsură posibilitățile personale ale individului sau deciziile și politica industrial-turistică, dar în toate cazurile aceste decizii au implicații sociale. Decizia comunității privitoare la un sprijin mai mare în dezvoltarea turismului, indică valoarea socială pe care comunitatea o acordă creșterii economice. Alegerea întreprinzătorului reflectă modul în care el percepe tendința socială care influențează cererea pentru produsul său.
1.2.3 Turismul – un fenomen geografic
Călătoria turistică, de la punctul de plecare la destinație, este inerentă și constituie o caracteristică distinctă a turismului. Industriile turistice, locale și regionale, sunt, în general, organizate în interiorul granițelor zonelor geografice respective. Astfel de organizații pot fi la fel de specifice ca și un birou turistic local sau pot să cuprindă mai multe state (cum ar fi Asociația Industriei Turismului din regiunile Americii ).Scopurile turismului deseori se bazează pe o imagine convingătoare a locului în reclamele care se fac. Imagini de plaje, de puncte de atracție culturală locală, dinamismul conturului unui oraș sau singurătatea unui șir de munți sunt concepte geografice deja familiare folosite pentru a promova puncte de atracție.
Cercetarea geografică ajută la cunoașterea turismului în mai multe feluri. Ea contribuie la identificarea și analizarea existenței regiunilor funcționale de turism, informații care pot fi folosite ca bază de dezvoltare sau evaluare a zonei geografice a unei asociații de turism. Evaluarea volumului posibil de călătorii este un alt domeniu important al cercetării geografice. Analiza morfologiei regiunilor turistice, a localităților turistice și a coridoarelor turistice este, de asemenea ,importantă pentru planificarea în turism. În general, perspectiva geografică oferă un context important pentru activitatea altor oameni de știință din domeniul social care, de asemenea, studiază turismul.
1.2.4 Turismul – afacere și sursă de venit
Turismul, pentru majoritatea celor care activează în acest domeniu, reprezintă sfera manifestării personalității lor și șansei realizării unui profit. Acești întreprinzători, sau salariații lor, pot beneficia de pe urma educației superioare și cercetării legate de turism, care:
o dată aplicate, îmbunătățesc eficiența structurării afacerii și a aranjamentelor manageriale;
îmbunătățesc strategiile pentru a face față riscului și nesiguranței inerente în industria turistică;
oferă o bază mai solidă pentru eforturile de marketing;
oferă linii directoare îmbunătățite, pentru conducătorii din acest domeniu, în atragerea de noi lucrători și pentru perfecționarea profesională a vechilor angajați.
Industria turismului este vulnerabilă mai ales față de factorii externi. Instabilitatea
politică și terorismul într-o țară străină vor devia traseele turistice spre țara respectivă și vor oferii beneficii neanticipate destinațiilor alternative. Dezastrele naturale, problemele meteorologice, epidemiile, schimbările nefavorabile în rata de schimb a monedei naționale, noile legi ale impozitelor sau complicarea formalităților de trecere a granițelor pot foarte rapid și dramatic să schimbe atracția relativă față de puncte de destinație competitive. Frecvent, operatorii din turism se bazează pe experiența personală și pe contacte personale cu alți operatori care-i ajută să înțeleagă, să anticipeze și să depășească aceste probleme. Oricum, mecanismele prin care ei pot să facă față pot fi îmbunătățite numai dacă ei au acces și întrebuințează literatura de specialitate, frecventează cursuri de specialitate în acest domeniu sau se adresează regulat agențiilor de consultanță. Eficiența acestor surse de informații depinde de gradul la care ele se bazează pe cunoștințe empirice testate. De aceea, este nevoie atât de cercetarea practică în turism, cât și de extinderea bazei de cercetare a problemelor operatorilor în turism în instituții de educație.
În paralel, turismul este sursă de venit pentru susținerea localităților sau zonelor gazdă. Multe localități sunt interesate în a adăuga turismul la inventarul lor de afaceri, deoarece el are puterea de a aduce, prin intermediul turiștilor, bani din alte regiuni cu posibilități turistice mai reduse. Când turiștii sunt atrași de anumite destinații, datorită unicelor lor calități, indiferent că e vorba de peisaj, de importanță istorică sau culturală, atunci turismul poate fi folosit pentru a sprijini protecția și sporirea acestor calități.
Din păcate, succesul în atragerea turiștilor pentru agrementul acestora și pentru a susține unele particularități locale semnificative poartă în sine sămânța propriei sale negări. Sosirea zilnică a zeci de mii de vizitatori, în localitățile a căror populație permanentă poate fi mult inferioară cantitativ, poate foarte curând să deterioreze exact acele calități care au stat la originea atracției turiștilor. În consecință, perspectiva turismului, ca sursă de îmbogățire locală, cere o evaluare realistă atât a beneficiilor pe care turismul le poate aduce, cât și a costurilor pe care le implică. Numai o strategie de management și planificare, care combină interesele de afaceri, preocupările pentru mediul ambiant și cunoașterea fenomenelor din punct de vedere social, poate deseori optimiza câștigurile aduse de turism diferitelor localități.
În concluzie, pentru a evita accentuarea și agravarea conflictului dintre costurile și beneficiile turismului, în cazul unei localități sau zone, se impune o severă reexaminare a rolului său în contextul unui control amănunțit privind costurile și efectele negative, în paralel cu promovarea beneficiilor acestuia. Se apreciază că cea mai pozitivă și realistă atitudine a administrațiilor publice, centrale și locale, față de turism este punerea în balanță a mediului, afacerilor și managementului, precum și a consecințelor sociale, astfel încât turismul să fie recunoscut ca putând să fie periculos, dar și o resursă valoroasă.
Turismul nu este reprezentat doar de câteva zeci sau sute de afaceri singulare într-o economie națională. Cu atât mai mult, când este vorba despre componenta mondială a acestuia. El este o industrie cu importante implicații politice. Mai precis, el este un grup de mai multe industrii corelate: transport, cazare, servicii de alimentație publică, puncte de interes și marcare a unor evenimente, precum și activități de vânzare cu amănuntul. Comparativ cu alte domenii, o caracteristică importantă a industriei turismului o reprezintă faptul că ea este foarte intensivă din punct de vedere al activității. În realitate, apreciază specialiștii, un nivel dat de venituri sprijină mai multe locuri de muncă în turism decât ar sprijini același nivel de venituri în industria automobilelor sau în prelucrarea petrolului, de exemplu.
De asemenea, turismul reprezintă o importantă cale de intensificare a fluxurilor monetare interregionale și internaționale. Guvernele, la toate nivelurile, își propun promovarea și dezvoltarea activității turistice, deoarece ea aduce noi bogății care pot crea, la rândul lor, noi locuri de muncă.
În multe țări turismul este strâns legat de reclamă. Fragmentele bugetelor, centrale și locale, alocate reclamei pentru turism se cifrează, în multe țări avansate, la milioane de unități monetare. Cu alte cuvinte, turismul, sub acest aspect, are o legătură directă cu decizia politică locală și națională. De aceea, cercetarea în turism poate juca un rol important în publicitatea prin reclamă pe plan regional și național. Deși, reclama este încă, fundamental o “artă”, produsele turistice promovate prin reclamă vor avea mai mult succes dacă se vor baza pe considerente cercetări de marketing. Rezultatele cercetărilor pot fi de asemenea folosite pentru alegerea mediilor de reclamă, mesajelor și audiențelor, precum și pentru fundamentarea argumentației privind alocarea bugetului public pentru promovarea anumitor produse turistice.
Multe dintre facilitățile folosite de turiști sunt posedate și oferite de către agențiile publice: locuri istorice, muzee, parcuri naționale și regionale, transport pe apă și cel aerian, stadioane publice, rezervații naturale importante și altele.
Cercetarea este necesară în turism pentru a dezvolta și a aplica metodele pentru estimarea impacturilor asupra localităților și pentru a conduce la o eficientă alocare a resurselor pentru obiectivele ce intră în concurență. Firește, turismul dispune de un anumit potențial pentru promovarea creșterii economice în multe zone sau regiuni, dar el nu este întotdeauna atât de mare cât le-ar plăcea să creadă unor susținători locali.
Un principiu fundamental în economie este cel potrivit căruia resursele trebuie alocate în concordanță cu valoarea rezultatelor întrebuințării lor în domenii diferite. Majoritatea economiilor de piață operează, sub acest aspect, presupunând că prețurile, așa cum ar evolua ele în condiții de concurență pură, sunt cel mai bun indicator al evaluării factorilor economici atrași și întrebuințați în diferite domenii. În realitate, guvernele trebuie să ia hotărâri în legătură cu folosirea resurselor publice fără să facă referire prioritară la prețurile pieței. Ori, în astfel de situații, analiștii politici și planificatorii au nevoie de instrumente de cercetare care să-i ajute să evalueze valorile economice corespunzătoare ale resurselor publice, în absența mecanismelor de stabilire a prețurilor de piață. (Cosmescu, I. ,1998, “ Turismul – Fenomen complex contemporan”,pag : 23-45)
1.3 Impactul turismului asupra mediului
1.3.1 Efecte negative
Turismul are impact atât pozitiv cât și negativ asupra mediului; rareori, poate avea un impact neutru asupra mediului .Nu este întotdeauna ușor să separi impactul turismului asupra mediului de efectele cauzate de celelalte activități economice sau de factorii antropologici, ca habitatele umane, sau de factorii neantropologici, ca și schimbările naturale. Nu poți întotdeauna să separi sursele impactului asupra mediului între localnici și turiști. Discontinuitățile spațiale sunt inerente în turism. De exemplu, efectele poluării aerului pot conduce la ploaia acidă care distruge sute de km de pădure.
Impactul turismului asupra mediului poate fi separat în 2 categorii: negativ și pozitiv. Această structurare reflectă cât de mult s-au comentat și observat impactele turismului, mai ales s-a tras un semnal de alarmă asupra impactului negativ care poate rezulta din turism, în timp ce aspectele pozitive ale impactului dezvoltării turismului sunt mai puțin definite. Acest lucru este de asemenea o reflecție a faptului că orice schimbare produsă în mediul natural de către om este văzută ca fiind dăunătoare, câteodată amenințând chiar existența speciilor și chiar întreg ecosistem.
Trebuie avută în vedere totuși considerația că prin folosirea resurselor naturale pentru dezvoltare, standardul vieții pentru oameni poate fi îmbunătăți. Este un punct de vedere de luat în considerare pentru societăți care trăiesc într-o sărăcie materială și se luptă pentru a-și dobândi nevoile de bază: mâncare, apă potabilă și o casă. Dar, totuși în multe situații efectele negative a turismului asupra mediului apar ca rezultat a ignoranței și lăcomiei oamenilor, mai degrabă decât dintr-o nevoie filantropică de a îmbunătății condițiile de trai a unor ființe umane.
Ca rezultat al dezvoltării turismului apar câteva efecte negative care pot fi clasificate în 3 tipuri: modul de folosire a resurselor, considerații comportamentale și poluarea.( vezi Tabel 1)
1.3.2 Efecte pozitive
Când vorbim de efectele benefice din turism pentru mediu, ne referim în esență la faptul că turismul este folosit pentru a proteja într-un fel mediul înconjurător de posibilele forme de distrugere ale diferitelor activități ca de exemplu: tăierea pădurilor sau minatul.
Dezvoltarea turismului va duce oricum la menținerea unui mediu” de bună calitate” pentru o destinație, dacă turismul are tendința de a juca un rol pe termen lung în economia locală. Este sigur că un succes economic al turismului pe termen lung deseori depinde de menținerea unui nivel al calității în mediul natural, care va satisface cerințele turiștilor. Existența turismului nu este posibilă fără un mediu sănătos, plăcut, cu peisaje bine conservate și o armonie între oameni și natură. ( vezi figura 1.1)
Fig.1.1 Relația între mediul natural, economia locală și turism
Tabel 1.
Consecințe negative ale turismului asupra mediului
Succesul economic este dependent de satisfacerea nevoilor turiștilor, calitatea mediului este cheia satisfacerii nevoilor turiștilor, iar succesul economic depinde la rândul lui de calitatea mediului.
Această diagramă (figura 1.1 ) subliniază că mediul, cu resursele lui fizice și culturale este cheia satisfacerii nevoilor turistice și a construcției unei economii pe termen lung din turism. Este deci în interesul localnicilor să se asigure că peisajele locale rămase sunt bine conservate. Turismul poate juca un rol în conservarea naturii dându-i o ”valoare economică” prin veniturile generate din vizitarea turiștilor. Veniturile din turism pot ajuta la protejarea habitatelor și a vieții speciilor naturale prin oprirea defrișărilor, activităților miniere și a altor activități destructive a naturii ca de exemplu vânatul ilegal. Deși, turismul poate aduce probleme de trafic, de gunoi în zone urbane, el poate de asemenea juca o parte activă în restaurarea unor zone industriale redundante (inutile) ca zone istorice. Multe din orașele post-industriale din țările din vest au suferit din pierderea industriilor tradiționale ca de exemplu: industria oțelului și a fierului, a mineritului. Astfel, turismul sa dovedit a fi un instrument de regenerare urban și de furnizare de noi locuri de muncă. Oricum, este puțin probabil ca îmbunătățirea mediului să rezulte din dezvoltarea turismului, în zonele defavorizate urbane. Unul din avantajele îmbunătățirii calității mediului înconjurător din zonele urbane, în special când este combinat cu o infrastructură de calitate este acela că pune în valoare, îmbunătățește imaginea orașului, astfel atrăgând noi posibilități de investiții. În afară de avantajul atragerii de investiții, turiștii care vin aici cheltuiesc bani, generând astfel o cerere mai mare pentru bunuri și servicii în economia locală.(Holden, A;2002; ”Enviroment and Tourism”;pag :68-73,96-101)
CAP.II MODALITĂȚI DE PETRECERE A TIMPULUI LIBER JUDEȚUL TIMIȘ
2.1 Patrimoniu turistic al județului Timiș
Județul Timiș, unul dintre cele mai dezvoltate județe ale țării, este situat în partea de vest a României, între următoarele coordonate : 20º 16’ și 22º 33’ longitudine estică; 45º 11’ și 46º 11’ latitudine nordică . Cu 8678 km² ,județul Timiș are cea mai mare suprafață din România . Numărul de locuitori, conform ultimului recensământ : 700033 .
Câmpia, formă de relief predominantă (50 % din suprafața totală ), ocupă partea vestică și centrală a județului, pătrunzând ca niște golfuri, pe văile Timișului și Behăi .
Dealurile, cu o înălțime cuprinsă între 150-478 m, se întâlnesc în partea nordică și estică a județului ; se disting dealurile Buziașului și o parte din dealurile Lipovei .
Partea muntoasă este reprezentată de culmile nord-vestice ale Munților Poiana Ruscă, având înălțimi ce rareori depășesc 1300 m( vf. Padeș-1374 m și vf. Rusca-1355 m) .
Rețeua hidrografică a județului este formată din râurile Bega, Timiș, Mureș, Bârzava și Bega Veche . Bega străbate județul de la est la vest pe o lungime de circa 180 km. De la Timișoara și până la vărsarea în Tisa, Bega este navigabilă, având două ecluze, una la Sânmihaiu Român și una la Sânmartinu Maghiar . Lungimea canalului navigabil este de aproximativ 115 km; construcția acestuia s-a făcut între 1720-1780 .
Timișul izvorăște din Munții Semenic, de sub vârful Piatra Coznei și se varsă în Dunăre, după ce formează cu râul Cerna, culoarul Timiș-Cerna; din lungimea totală de 241 km, pe teritoriul județului Timiș are o lungime de 141 km . Rețeaua hidrografică este completată de prezența a numeroase locuri de diferite origini : resturi de mlaștină Satchinez, locuri formate în coturi de meandre, în crovuri .
Județul Timiș dispune de o vegetație complexă, repartizată pe etaje .În jurul vârfurilor Padeș, Rusca, Chicera apar suprafețe întinse de pășuni montane. Tot pe culmile înalte apar și păduri de molid și brad .
Pădurile de gorun și fag sunt specifice zonei deluroase . La câmpie apar izolat și păduri de stejar .
În partea centrală și de vest predomină silvostepa, cu formațiuni de carpen, salcâm, păducel și vegetație ierboasă . Izolat, apare vegetație azonală, caracteristică mlaștinilor și lacurilor.
Fauna este reprezentată, printre altele, de : cerb, căprioară, mistreț, iepure, fazan, prepeliță.
Județul Timiș are două municipii: Timișoara și Lugoj și cinci orașe: Buziaș, Deta, Jimbolia, Sânnicolau Mare,Făget.
Oraș al florilor, Timișoara este unul dintre cele mai importante centre urbane din România. Timișoara a fost atestată documentar la 1212, dar vatra sa a fost locuită încă din epoca neolitică. Distrusă de marea năvală a tătarilor din 1241, cetatea Timișoara se reface și, la începutul sec. XIV, devine chiar reședință regală pentru Caro Robert d’Anjou. În perioada evului mediu, orașul a fost un mare centru economic și militar al Banatului. De-a lungul secolelor cetatea a suferit multe asedii, dar numai de două ori a fost cucerită: de turci în1552 și de austrieci în 1716. Demn de remarcat este faptul că, în 1884, Timișoara a fost primul oraș din Europa care era iluminat electric stradal. Este un important centru istoric, economic, social și cultural, un loc unde și-au lăsat amprenta numeroase culturi și civilizații. Există în Timișoara numeroase parcuri și piețe, parcuri (aproape 500 de hectare de spații verzi),fântâni și frumoase clădiri construite in secolul XVIII.
Dintre zonele de interes turistic din județ amintim:
Buziaș. Importanța acestui oraș a început să crească odată cu descoperirea calităților curative ale apelor din această localitate. În anul 1819 a fost declarat stațiune balneară, ceea ce a condus la modernizarea comunei. Așezat în șes, dominat de dealuri, Buziașul beneficiază de avantajele oferite de aceste forme de relief. Apele curative ale Buziașului pot fi utilizate în afecțiuni cum ar fi: arteroscleroza, ulcerul varicos, artroze, spondiloze.
Parcul dendrologic de la Bazoș. Parcul se întinde lângă satul cu același nume, pe o suprafață de 59 ha, care a fost declarat rezervație naturală. Amenajarea parcului a fost începută în 1909 și terminată în anul 1914. Deținea 134 de exemplare rare aduse din toate colțurile lumii; astăzi parcul adăpostește peste 500 de exemplare. Importanța parcului constă în modul său de amenajare. Astfel parcul a fost amenajat ținându-se cont de principiul cromaticii, de efectul pe care îl pot avea culorile asupra omului.
Izvin. Satul este situat la 17 km de Timișoara. În sat se află cea mai veche școală românească din Banat, înființată în 1874. La Izvin este și o herghelie, care cuprinde cca 4000 de cai.Herghelia servește pentru echitație, pentru plimbări călare.
Punct fosilier Rădmănești. Rezervație naturală care conține circa 12 specii de moluște, dintre care unele rare sau unice. Este considerată printre cele mai interesante depozite cu faună ponțiană din întregul bazin Panonic. Are o suprafață de 4 ha.
Dintre monumentele istorice din Timișoara amintim:
Catedrala Mitropoliei Banatului –Piața Victoriei
A fost construită între anii 1936 și 1940,fiind proiectată de arhitectul Ion Traianescu. Catedrala a fost sfințită în anul 1947,în prezența regelui Mihai I al României. Din punct de vedere arhitectonic, catedrala este o combinație; pe de o parte se regăsește stilul bisericii Sf. Sofia din Constantinopol, pe de altă parte se regăsesc elemente arhitectonice specifice bisericilor din timpul lui Ștefan cel Mare
Teatrul Național și Opera Română –Piața Victoriei
Teatrul din Timișoara a fost atestat documentar în anul 1753. Clădirea a fost distrusă în 1880, în urma unui incendiu devastator. În anul 1920 un alt incendiu a distrus teatrul, clădirea fiind refăcută în anul1923. Din punct de vedere arhitectonic, clădirea a fost concepută în stil bizantin cu influențe neoromânești.
Catedrala Romano – Catolică “Domul”- Piața Unirii
Catedrala a fost construită pe un teren mlăștinos; din acest motiv, fundamentul clădirii a fost făcut din stâlpi de stejari. Sfințirea s-a făcut la 30 aprilie 1754 de către episcopul Anton Frantz von Engl, deși numai o parte din biserică era terminată. Icoana altarului principal “Sf. Gheorghe” datează din 1755, fiind pictată de Michelangelo Unterberger, directorul academiei de arte din Viena. Catedrala reprezintă cea mai impunătoare clădire în stil baroc din sud – estul Europei.
Palatul Baroc – Piața Unirii
Inițial, în jurul anului 1733,a funcționat în această clădire Oficiul Minier și Casieria Militară. În urma renovării din 1886, clădirea a devenit sediul prefecturii. Din punct de vedere arhitectonic, palatul prezintă elemente ale stilului baroc, fiind unul dintre cale mai reprezentative monumente ale Banatului.
Muzeul Banatului – Piața Victoriei
Este cunoscut din cele mai vechi timpuri sub numele de Castelul Huniade.
A fost construit între anii 1443-1447 de către Iancu de Hunedoara,în locul altui Castel ridicat de Carol Robert de Anjou între anii 1307-1315.(“Pagini Aurii” 2001)
2.2 Cererea și oferta turistică
Cererea turistică este mult influențată de imagine, de anturajul clientului, de prestatori, vânzători, de alți beneficiari, de alți participanți pe piața turismului, de modul concret de formare a percepției și concepției, de luare a deciziei.
Cererea turistică este diferită ca tipologie, după caracterul socio-profesional și motivațional, după resursele financiare (veniturile) ale clientelei, după structura familială, vârstă, obiceiuri etc. Toate aceste aspecte se regăsesc într-un fel sau altul în durata sejururilor sau vacanțelor, formele de cazare și de transport alese, categoria de turism cerută și alte aspecte ale diversității cererii.
Începând cu anul 1989 turismul românesc înregistrează un declin continuu, atât la nivelul circulației turistice interne cât și al încasărilor . Inutil să mai arătăm că în țările vest europene, piața turistică a crescut an de an .
S-a constat că în județul Timiș cei mai mulți turiști străini provin din Germania și Austria, dar aceștia nu o fac în ideea că vor beneficia de servicii turistice ci pur și simplu sunt găzduiți de rudele acestora . Afluxul acestor turiști se observă că ei sosesc în județ în timpul sărbătorilor religioase (Crăciun, Paști, Sf. Maria) și se pot încadra într-o formă de turism de vacanță.
Circulația turistică internă, deși a scăzut ca volum, reprezintă o componentă de bază a turismului românesc, fapt demonstrat de ponderea importantă și revenirea constantă a acesteia în circulația turistică a României, situată la cca. 90 % în ultimii ani . În județul nostru doar Buziașul ca și localitate balneară, reprezintă o atracție cvasipermanentă, în rest turiștii apelează sporadic la serviciile oferite.
În județul Timiș nu poate fi vorba de oferte de litoral, turism montan (`în adevăratul sens al cuvântului) și doar foarte slab balneare (Buziaș ), deci putem vorbi doar de un turism de afaceri și oarecum despre cel cultural – itinerant care în ultimii ani a prezentat o tendință de evoluare pozitivă. Oferta timișeană de factură cultural – istorică ar putea fi revigorată, punându-se mai bine în valoare patrimoniul existent , lucru ce ar putea fi realizat printr-o mediatizare corespunzătoare, printr-un efort susținut de condensare și recondiționare al monumentelor și de creare a unei oferte de cazare sigure, bine organizate și de calitate.
Capacitățile de cazare au crescut doar în Timișoara și Lugoj prin apariția unor hoteluri noi cu confort competitiv (Perla 1,2,3, Silva, Reghina, Euro-Hotel, Arizona, Senator etc.) În strânsă legătură cu serviciile de cazare, a început și procesul de adaptare a ofertei de agrement și divertisment, devenită pe plan internațional factor de bază al fundamentării motivației deplasărilor, în cadrul majorității produselor turistice. În județul Timiș toate aceste mutații se desfășoară într-un proces foarte lent datorat în special lipsei fondurilor necesare modernizării și dezvoltării bazei materiale pentru turism. În ceea ce privește oferta turistică, turismul se poate dezvolta satisfăcător numai în situația în care există suficiente posibilități pentru odihnă și cazarea vizitatorilor. De aceea, dintre serviciile turistice de bază, serviciile hoteliere condiționează în cel mai înalt grad volumul activității turistice, deși anumite categorii de vizitatori nu recurg întotdeauna la servicii obiective de cazare (apelează la rude, prieteni în vederea cazării).
Capacitatea de cazare cuprinde totalitatea formelor capabile de găzduire , care asigură odihna turiștilor pe o anumită perioadă de timp ,în baza unor tarife determinate.
În practica turistică internațională se cunosc mai multe criterii de clasificare a obiectivelor de cazare. Astfel, după structura rețelei de cazare pot fi distinse forme de cazare de bază (hotelul, motelul, hanul turistic, vila) și forme complementare de cazare (popasul turistic, satul de vacanță, cămine). Dacă ținem în considerare categoria de confort a obiectivelor de cazare se poate vorbi de categoriile I, II, III și de lux sau hotele cu *, **, ***, ****, ***** (lux).
Dintre formele de cazare din Timișoara amintim:
– EUROHOTEL S.R.L. ***,Str. Mehadia nr. 5 Tel. 201251, Fax: 221244
– GRAND HOTEL TOMY ****,Str. Demetriade nr. 4, Tel. 214638, Fax: 200312
– HOTEL INTERNAȚIONAL ****,Bd. C.D.Loga, nr. 4, Tel. 190193, Fax: 199338
– HOTEL AMBASADOR ***
camere simple, duble, matrimoniale și apartamente de lux dotate cu mini bar, T.V., cablu, telefon direct, internet, video, aer condiționat, jacuzzi
restaurant internațional, bar de zi, bar de noapte ,cazino, sală de conferință, terasă, fitness, saună, salon de întreținere, parking interior, ascensor
cărți de credit acceptate: VISA, MASTER CARD, AMERICAN EXPRESS
Tel. 288170, Fax: 288170
www.ambasador.ro
– HOTEL PERLA ***
aer condițonat, room service, restaurant cu bar, parcare interioară, sală de conferință cu 150 de locuri
fitness, saună, servicii de catering
Tel. 195203, Fax: 199427
– HOTEL REGHINA ***,Str. Cozia, nr. 91,Tel. 292656, Fax: 292656,Calea Lugojului, km 6 ,Tel. 225463, Fax: 225463
– HOTEL CONTINENTAL CORNEL ***,Bd. Revolu]iei 1989, nr. 2,Tel. 134144, Fax: 130488
Dintre formele de cazare din Lugoj amintim:
– HOTEL DACIA ***,Str. Al. Mocioni, nr. 7, Tel. 352840, Fax: 350671
– HOTEL SPERANȚA, Str. Buziașului, nr. 34 A ,Tel. 359883, Fax: 359883
– HOTEL TIVOLI ***,Str. A.C. Popovici, nr. 3,Tel. 359567
– HOTEL TIMIȘ **,Str. Al. Mocioni, nr. 20-22,Tel. 355045.
Dintre formele de cazare din Buziaș:
– HOTEL BUZIAȘ,Str. Avram Iancu, nr. 13,Tel. 321320, 321721
HOTEL PARC,Str. Avram Iancu, nr. 12,Tel. 321320
HOTEL TIMIȘ **,Str. Avram Iancu, nr. 11,Tel. 321329
2.3 Turism local și dezvoltare regională
Este unanim recunoscut faptul că pitorescul incontestabil al diverselor zone naturale ale României, completate de reale comori de cultură – uneori de interes universal – constituie tot atâtea motivații pentru turism.
Afluxul de turiști și vizitatori în diferite regiuni este, desigur, determinat de atractivitatea, valoarea, numărul și calitatea obiectivelor turistice din arealele respective, dar și de nivelul de cunoaștere și prezentare, adică de reclamă făcută și ingeniozitatea alcătuirii ei.
Este adevărat că prestatorii și vânzătorii produsului turismului românesc se confruntă cu lipsă de fonduri pentru promovare și reclamă. Tot atât de real este faptul că unii dintre ei au lacune mari în profesiunea aleasă, de multe ori fără chemare pentru turism. Complexul de factori negativi (starea infrastructurii, mentalități depășite, pregătire profesională precară, criza economică), la care se adaugă și o anumită superficialitate a unor administrații publice locale în ceea ce înseamnă și definește dezvoltarea locală a turismului, explică dificultățile prin care trece această ramură, atât de dependentă de starea generală a economiei naționale. De aceea existența unui program național de dezvoltare regională este de maximă importanță, el identificând pentru început obiectivele prioritare ale unor zone mai puțin evoluate. Începând chiar cu proiectul pilot de dezvoltare regională, se relevă necesitatea și oportunitatea cuprinderii unui capitol pentru turism care să dezvolte:
identificarea tuturor obiectivelor turistice;
evaluarea sau reevaluarea obiectivelor turistice pe considerente de reală valoare;
ierarhizarea lor ca oportunitate de sprijin economic și protecție
recomandări asupra promovării sau îmbunătățirii promovării actuale;
numărul de persoane ocupate în turism și nivelul pregătirii lor.(www.consiliul județean timiș.ro)
CAP.III SERVICIILE TURISTICE
3.1 Structuri organizatorice în domeniul turistic
Activitatea turistică este foarte fragmentată. Pe de o parte, anumite caracteristici îi conferă dimensiunile unei industrii grele: costuri ridicate ale factorului capital concretizat în infrastructuri și echipamente, puternică intensitate capitalistă (fiind o industrie cu o compoziție organică a fondurilor ridicată, deoarece face apel la tehnologii de transport, de comunicație și chiar de construcții moderne, deci foarte costisitoare), amortizare lentă a investițiilor, cu excepția întreprinderilor mici și mijlocii. Pe de altă parte, este o industrie care produce bunuri și servicii întrebuințând o mână de lucru abundentă; constituită, în special în țările dezvoltate, dintr-o importantă rețea de întreprinderi mici și mijlocii al căror rol este strategic în cadrul unor dezvoltări armonioase a turismului și unde domină unitățile de producție familiale și intermediarii de călătorii care asigură distribuția produsului turistic către clienți.
Din punct de vedere al teoriei organizării, ”întreprinderea este considerată ca un grup uman autonom de producție, dispunând de un patrimoniu al cărui viitor depinde de vânzarea unui bun sau serviciu, de activitatea sa și de soldul pozitiv în bilanțul său”. Autonomia există pentru că, în baza proprietății private, ea însăși își determină obiectivele. Patrimoniul său este constituit din elemente materiale, bunuri și creanțe și din elemente intangibile sau psihologice ca: renumele, imaginea de marcă și know-how tehnic și administrativ, stabilirea personalului. Ea vizează maximul de profit sau minimul de pierdere, scop ce presupune combinațiile de factori cele mai puțin costisitoare și scara de producție cea mai avantajoasă.
Întreprinderea turistică, ca tip concret de existență a întreprinderii, oferă un serviciu pe care-l putem sintetiza la informație / rezervare, la transport, la cazare, la alimentație și la agrement. Întreprinderea turistică are un câmp de clientelă foarte larg. Ea poate primi oameni de afaceri, congresiști, sportivi, grupuri la seminariile de formare profesională și totuși ea trebuie să răspundă mai întâi unui turism de timp liber și vacanțe pentru masele populare din ce în ce mai numeroase.
Pot fi enumerate următoarele grupe și tipuri de întreprinderi de turism:
a) întreprinderi hoteliere, similare și complementare acestora. Această grupă, deosebit de eterogenă, include unitățile care servesc cazării, alimentației publice și primirii turiștilor, respectiv:
hanurile de tineret;
terenurile de camping și caravaning
centrele de tineret sau centrele de primire și de sejur
centrele de vacanță colective, incluzând orice formă de cazare a turismului social: campusuri, cămine de vacanță, case de cură și odihnă, case familiale de vacanță, case de pensiune etc;
hotelăria lejeră, cu care începe de fapt domeniul comercial și care integrează mijloace sumare de cazare: hanuri de țară, pensiuni familiale, case de oaspeți, ferme de vacanță.
hotelul, respectiv “un stabiliment unde călătorii pot, cu ajutorul retribuției să locuiască și în plus, să se hrănească și să se distreze.
stabilimente de alimentație publică ușoară și de stil incluzând: baruri, baruri-restaurant, autoserviri, cantine, cluburi private, restaurante de lux.
Satele de vacanță compuse din vile bungalow
b) întreprinderile de transport colectiv, respectiv:
autocariștii
companii de căi ferate
companii de aviație
organizatorii de croaziere
închiriatori de mașini
c) întreprinderi de animație, de timp liber și de informație:
asociații
cluburi sportive
asociații vizând peisaje turistice
case de cultură, teatre
stabilimente sau organizații, comerciale sau nu, cum ar fi: cazinouri, săli de jocuri, discoteci, baze în aer liber, parcuri de distracții, cluburi de vânătoare sau de pescuit, biliard etc
d) agenții și organizatorii de călătorii, respectiv intermediarii dintre producători și consumatori. Trebuie făcută distincția între agenții angrosiști și organizatori ,pe de o parte și agenții detailiști pe de altă parte. Astfel după Organizația Mondială a Turismului (WTO),organizatorii(angrosiștii) prepară, înainte ca cererea să fie formată, călătorii și sejururi organizând transportul ,rezervând diferite mijloace de cazare și propunând alte servicii. Al doilea tip de agenți, agenții detailiști, furnizează publicului informații asupra călătoriilor posibile, cazări și alte servicii, inclusiv onorariile și condițiile de servire.
Opțiunea pentru un anumit tip de distribuție este strâns legată de eficiența măsurilor de pătrundere pe diferite piețe, fapt ce presupune analiza măsurilor în care produsul turistic, politica tarifar-valutară, promovarea și canalele de distribuție influențează cererea.
3.2 Caracteristicile serviciilor turistice
Serviciile turistice prezintă o serie de caracteristici, decurgând din modul particular de realizare a activității, din natura muncii desfășurate în domeniul turismului.
Din grupa trăsăturilor de ordin general se remarcă, în primul rând, caracterul nematerial al prestației, serviciul turistic existând în formă potențială și concretizându-se numai în contactul cu cererea .Din caracterul nematerial decurge o altă trăsătură – nestocabilitatea. Faptul că produsele turistice nu pot fi stocate și păstrate, în vederea unui consum ulterior, prezintă unele avantaje în desfășurarea activității, ca urmare a eliminării cheltuielilor și dificultăților legate de distribuția fizică. Această trăsătură determinând însă și o serie de neajunsuri mai ales în ceea ce privește asigurarea echilibrului ofertă-cerere și realizarea efectivă a serviciilor.
O altă caracteristică a serviciilor turistice o reprezintă coincidența, în timp și spațiu, a producției și consumului lor. Faptul că prestațiile turistice se exteriorizează, în cele mai multe situații, sub forma unor activități, impune, pentru realitatea lor efectivă, prezența în același loc a prestatorului și beneficiarului, simultaneitatea execuției și consumării serviciilor.
Prin modul de desfășurare, serviciile turistice sunt indispensabile de persoana prestatorului, ele încetând să existe în momentul încheierii acțiunii acestuia. Comercializarea serviciilor presupune contactul nemijlocit între producătorul prestator și consumator . Fiind strâns legată de prezența și participarea lucrătorului, calitatea serviciului, realizarea lui corespunzătoare, depind de nivelul pregătirii acestuia, de corectitudinea și modul în care el își îndeplinește atribuțiile.Ca urmare, ridicarea permanentă a nivelului calificării și a conștiinței lucrătorului din turism reprezintă o condiție de bază a realizării unor servicii de calitate.
Serviciile turistice sunt, de asemenea, intangibile. Această caracteristică generează o serie de facilități în organizarea activității, în sensul eliminării sau simplificării unor probleme de circulație, dar creează și dificultăți, cele mai multe fiind legate de comercializarea vacanțelor.
Serviciile turistice, în majoritatea lor, se individualizează la nivelul grupului sau persoanei. O asemenea individualizare este mai evidentă în situația turiștilor pe cont propriu; în cazul formelor organizate ale turismului, particularizarea se realizează la nivelul grupului.
Urmând îndeaproape evoluția cererii, serviciile turistice se caracterizează și printr-un înalt dinamism. Deosebit de sensibile la mutațiile înregistrate în dezvoltarea economico-socială, dar și la schimbările comportamentale, serviciile turistice cunosc ritmuri de creștere superioare evoluției de ansamblu a fenomenului turistic. Tot odată, ele manifestă o puternică fluctuație sezonieră – rezultat a oscilațiilor cererii turistice, al concentrării acesteia în anumite perioade.
Prestația turistică se caracterizează și prin complexitate: ea este rezultatul diferitelor combinații între elemente decurgând în condițiile naturale și antropice (geografice, de climă, de istorie, de cultură și civilizație)specifice fiecărei țări sau zone și serviciile (transport, cazare, alimentație, agrement etc )furnizate de organizator.
O altă particularitate a serviciului turistic, dependentă de structura sa complexă, este eterogenitatea și, respectiv, participarea unui număr mare de prestatori la realizarea acesteia.
Principalele activități cuprinse în ansamblul prestației turistice pot fi sintetizate astfel:
activități economice implicate în serviciile de cazare-masă;
activități economice implicate în transportul turiștilor;
activități economice privind producerea și vânzarea de bunuri pentru turiști;
activități economice și neeconomice privind serviciile de divertisment;
activități legate de organizarea turismului.
Din simpla enumerare a acestor activități rezultă prezența în structura serviciului în mod deosebit, rolul muncii de conducere și organizatorice în domeniul turismului.
Însemnătatea activității de conducere crește pe măsură ce numărul prestatorilor este mai mare, și domeniile lor de acțiune sunt mai variate.
Consumul serviciilor turistice se efectuează într-o ordine riguroasă, determinată de specificul prestației, locul și momentul acțiunii, forma de turism etc. În cadrul unei scheme generale de derulare (vezi figura 3.1),principalele prestații și succesiunea solicitării ar putea fi următoarea:
1 acțiunile de propagandă și informare turistică, realizate de agenții de specialitate, birouri de turism reprezentanți etc, prin contracte directe și prin intermediul materialelor publicitare;
contractarea aranjamentului, respectiv a minimului de servicii solicitate și stabilirea programului de desfășurare acțiunii;
transportul și asociat acestuia, transferul turiștilor și bagajelor la hotel sau de la un mijloc de transport la altul, în cazul în care călătoria comportă utilizarea mai multor mijloace de transport, precum și o serie de facilități de care beneficiază turistul pe durata transportului;
cazarea și serviciile suplimentare oferite de unitățile hoteliere;
alimentația și prestațiile auxiliare acesteia;
agrementul în varietatea formelor sale;
transportul turiștilor pe ruta de întoarcere;
de-a lungul tuturor momentelor anterioare este necesară prezența activității de relații publice, care are menirea de a asigura climatul favorabil desfășurării consumului turistic.
Existența tuturor acestor componente este specifică doar formelor organizate ale turismului și numai atunci când deplasarea se efectuează cu mijloace de transport în comun. Pentru celelalte forme, serviciile sunt solicitate parțial de la organizatori (în cazul turismului semiorganizat ) și/sau direct de la unitățile prestatoare. Respectarea acestei succesiuni în prestarea serviciilor influențează gradul de satisfacere obținut în urma consumului turistic; are avantaje în planificarea și organizarea acțiunilor; are însă și dezavantaje, reflectate mai ales în gradul redus de utilizare a ofertei.
Toate aceste trăsături reprezintă elemente de particularizare, de definire a serviciilor turistice, a sferei lor de acțiune, cunoașterea lor, a unei activități turistice de calitate.
Fig.3.1 Schema de derulare a prestației turistice
Toate aceste trăsături reprezintă elemente de particularizare, de definire a serviciilor turistice, a sferei lor de acțiune, cunoașterea lor, a unei activități turistice de calitate.
3.3 Serviciul de cazare
În literatura de specialitate cazarea și alimentația, alături de tratamente și transport, sunt considerate servicii de bază.
Serviciul de cazare vizează, prin conținutul său, crearea condițiilor și confortul pentru adăpostirea și odihna călătorului. El este produsul a ceea ce se numește industria hotelieră-sector care, în accepțiunea actuală, înglobează ansamblul activităților desfășurate în spațiile de cazare. Serviciul de cazare se prezintă ca o activitate complexă, decurgând din exploatarea capacităților de cazare, fiind alcătuit dintr-un grupaj de prestații oferite turistului pe timpul sejurului în unitățile de cazare.
Dezvoltarea și calitatea serviciului de cazare sunt dependente, în primul rând, de existența unei baze tehnico-materiale de cazare (hoteluri, moteluri, hanuri, case de odihnă, cabane, popasuri turistice etc.)adecvate, cu dotări corespunzătoare, care să ofere turiștilor condiții optime și care să îndeplinească, după caz, și alte funcții. În al doilea rând, serviciul de cazare este influențat de dotarea cu personal a capacităților de cazare, de nivelul de calificare a lucrătorilor, de organizarea muncii în unitățile hoteliere. În acest context, insuficiența spațiilor de cazare, echiparea lor necorespunzătoare, neconcordanța între nivelul confortului oferit și exigențele turiștilor, ca și numărul mic al lucrătorilor sau slaba lor pregătire influențează negativ calitatea prestației turistice și, prin intermediul acesteia, dimensiunile circulației turistice și posibilitățile de valorificare a patrimoniului.
Industria hotelieră, considerată în cele mai multe țări ca o activitate distinctă a economiei, are ca domeniu de referință totalitatea proceselor desfășurate în unitățile de cazare în legătură cu primirea, sejurul și plecarea călătorului. Conținutul industriei hoteliere a evoluat paralel cu dezvoltarea capacităților de cazare și implicarea lor în activitatea turistică, îmbogățindu-se cu noi funcții și forme de prestații. La început, existența hotelului, unitate reprezentativă pentru capacitățile de cazare și suport material al industriei hoteliere, a fost legată de efectuarea unor deplasări în alte scopuri decât cele turistice, cele mai multe dintre dotările de această natură fiind amplasate în afara orașelor, în zonele turistice și, implicit, activitatea lor se orientează spre satisfacerea nevoilor turiștilor. Concomitent cu aceste schimbări, industria hotelieră se cristalizează ca sector particular de activitate, își definește cu precizie funcțiile, se perfecționează continuu, adaptându-se exigențelor mereu sporite ale călătorilor și, în special, ale turiștilor.
Industria hotelieră, deși nu privește în exclusivitate asigurarea necesarului de spații și servicii de cazare pentru turiști, manifestă multă receptivitate față de nevoile acestora, evoluează în interdependență cu activitatea turistică. O altă dimensiune a acestei relații este pusă în valoare de faptul că aproape 70% din existentul de spații de cazare se află amplasat în zone de interes turistic În felul acesta, servirea turiștilor se înscrie, tot mai frecvent, ca funcție obiectiv a unităților hoteliere.
Legătura dintre activitatea turistică și industria hotelieră este complexă, de profunzime și se desfășoară în ambele sensuri. Pe de o parte, industria hotelieră se dezvoltă ca urmare a circulației turistice și pe de altă parte, dezvoltarea turismului este condiționată de exigența unor spații de cazare, de gradul lor de echipare, de calitatea și varietatea prestațiilor oferite.
Se știe că, pe lângă atracția exercitată de un obiectiv turistic, amenajările legate, în principal, de condițiile de odihnă și agrement, contribuie în mod hotărâtor la prezența turiștilor în zona respectivă. Rolul acestor dotări și implicit al serviciului de cazare este și mai important în cazul turismului rezidențial, de odihnă, de sejur lung, când turistul dorește să-și petreacă vacanța într-un cadru natural, fără să fie lipsit însă de confortul specific civilizației moderne.
Valorificarea superioară a patrimoniului turistic, prin atragerea în circuitul economic a diferitelor zone, reprezintă o altă latură a aportului industriei hoteliere la dezvoltarea turismului și indirect a întregii economii. Astfel, zone deosebit de bogate în obiective turistice pot rămâne în afara interesului turiștilor datorită echipării necorespunzătoare sau lipsei unor condiții minime de campare, după cum zone mai puțin dotate din punct de vedere turistic sunt solicitate pentru confortul pe care îl oferă. Cunoașterea acestui aspect al relației turism-industrie hotelieră are deosebită valoare pentru orientarea investițiilor și direcționarea dezvoltării sectorului hotelier.
Nivelul de dezvoltare a industriei hoteliere reprezintă, de asemenea, măsura satisfacerii nevoii pentru turism a populației. Sporirea veniturilor bănești, urbanizarea, creșterea timpului liber etc. au provocat mutații în comportamentul consumatorilor, în sensul intensificării cererii turistice a acestora.
Servicii hoteliere insuficiente în raport cu nevoile populației sau calitativ necorespunzătoare, pe lângă efectele negative asupra odihnei și recreerii oamenilor, vor determina schimbări în destinația veniturilor și disponibilitățile de timp liber și indirect scăderi în circulația turistică. Ele trebuie să creeze condiții ca o parte mai importantă a populației să beneficieze de posibilitatea petrecerii vacanței sau sfârșitului de săptămână într-o zonă turistică.
Industria hotelieră și respectiv calitatea serviciului de cazare influențează nu numai dezvoltarea turismului, în general, și eficiența acestei activități. Prin atracția exercitată, serviciile de cazare asigură o bună valorificare a potențialului turistic,a disponibilităților de forță de muncă, a capacității bazei tehnico-materiale, conducând la realizarea unor coeficienți superiori de exploatare. De asemenea, complexitatea serviciilor de cazare, diversitatea lor reprezintă un factor de prestigiu, de atractivitate a produsului turistic și indirect de creștere a eficienței comercializării lui.
La rândul ei, industria hotelieră suportă influența dezvoltării turistice. De fapt, ea evoluează sub incidența unui complex de factori și fenomene socio-economice în cadrul cărora circulația turistică deține un loc important. Creșterea numărului de turiști, a exigențelor acestora, determină eforturi de adaptare din partea industriei hoteliere, eforturi care se materializează în sporirea capacității de cazare și modernizarea acesteia, în apariția de unități hoteliere cu funcții complexe, care să se adreseze anumitor categorii de turiști, în diversificarea gamei serviciilor oferite.
Serviciul de cazare hotelieră reprezintă, alături de cele de transport, alimentație și agrement, una dintre prestațiile de bază solicitate de turist pe durata călătoriei sale și totodată un factor important de stimulare a cererii turistice. Conținutul acestui serviciu este determinat de faptul că obiectivul de cazare îndeplinește pentru turist rolul de domiciliu temporar, trebuind deci să aibă o funcționalitate complexă; de asemenea, în organizarea serviciilor de cazare se va ține seama că aproape jumătate din timpul efectiv de vacanță este cheltuit de turist în incinta unității hoteliere.
În condițiile diversificării și integrării obiectivelor de cazare, serviciul hotelier nu se mai limitează la cazarea propriu-zisă; el este completat de o serie de prestații suplimentare, fiind, în fapt, rezultatul îmbinării unei varietăți de activități. Gama acestor prestații este foarte largă și greu de delimitat în raport cu funcția de bază. Varietatea lor este dependentă de condițiile pe care le oferă baza tehnico-materială sub aspectul tipului de construcție, categorie de confort, gradul de dotare.
Printre principalele activități ce dau conținut serviciului hotelier, conceput în ideea satisfacerii complexe a cererii turiștilor și călătorilor, se numără:
a) cazarea propriu-zisă și activități complementare ei;
b) alimentația și serviciile producătoare, legate de asigurarea acesteia;
c) activități cultural-artistice și de agrement;
d) serviciile de informare și intermediere;
e) activități comerciale;
f) activitățile cu caracter special.
Între aceste servicii există relații de interferență, circuitele lor economice se interferează. În raport cu specificul fiecărei unități hoteliere, unele dintre aceste activități pot fi mai dezvoltate, altele mai puțin, unele pot să lipsească, după cum pot apărea și altele suplimentare (Figura 3.2 )
Activități legate de Cazarea Alimentație
propriu-zisă
primirea și plecarea HOTEL Alimentație
turistului Activități hoteliere
suplimentare Alimentație
Fig 3.2 Interferența activităților care concură la asigurarea serviciilor într-un obiectiv de cazare (hotel)
În totalitatea lor însă concură la acoperirea nevoilor consumatorilor, caracterizând activitatea desfășurată în sectorul hotelier.
Cazarea este funcția principală a unităților hoteliere, indiferent de mărimea, tipul, categoria de confort, gradul de dotare etc.a acestora. Ea presupune existența unui spațiu și a echipamentului necesar asigurării condițiilor de odihnă și de igienă ale turistului. Odihna turiștilor în spațiile de cazare este condiționată de amplasarea acestora, de insonorizarea camerelor în raport cu zonele de mare circulație(scări, lifturi, culoare de trecere, holuri de staționare) din interiorul unității, de mișcarea personalului etc. Condițiile de igienă sunt dependente de calitatea echipamentului sanitar, de buna funcționare și întreținere a acestuia, de existența obiectelor de inventar destinate igienei personale și de frecvența înlocuirii lor. Pe lângă aceasta, realizarea serviciului de cazare vizează crearea condițiilor pentru desfășurarea unor relații sociale; este astfel necesară existența unor spații special amenajate pentru primirea turiștilor, desfășurarea unor întâlniri cu prieteni sau de afaceri, realizarea unor manifestări științifice.
Din categoria serviciilor hoteliere complementare, ce întregesc funcția de cazare, se pot menționa: primirea și distribuirea în hotel a corespondenței turiștilor, servicii de schimb valutar, păstrarea obiectelor de valoare, spălatul și călcatul lenjeriei, curățirea hainelor și a încălțămintei, repararea unor obiecte din dotarea turistului, manipularea bagajelor, asigurarea parcării autoturismelor. Tot în această grupă se cuprinde dotarea camerelor, la cererea clienților, cu inventar suplimentar (perne pentru paturi suplimentare, pături).(Simon,T,Marin,D,Bran,F,1998,”Economia turismului și mediul înconjurător”,pag 72-78)
3.4 Gestiunea calității serviciilor
3.4.1 Calitatea produsului turistic
La începutul secolului XXI turiștii sunt din ce în ce mai pretențioși și mai atenți în alegerea produselor turistice. Ei așteaptă o calitate ridicată a produsului, care să justifice banii cheltuiți. Este motivul pentru care dezvoltarea și generalizarea conceptului de calitate reprezintă o condiție cheie a turismului viitorului. Conform Organizației Mondiale a Turismului, conceptul de calitate în turism este “rezultatul unui proces care implică satisfacerea tuturor nevoilor, cerințelor și așteptărilor legitime ale consumatorilor pentru produse și servicii, la un preț acceptabil și în conformitate cu importante caracteristici de calitate cum sunt: securitatea, igiena, accesibilitatea, transparența, autenticitatea și armonia activității turistice preocupate de mediul său natural și uman.” Pornind de la termenii utilizați în această definiție, putem identifica acțiuni concrete, care pot fi evaluate din perspectiva criteriilor de calitate.
“Rezultatul” implică faptul că o calitate ridicată se atinge și se percepe la un moment dat, în condițiile unei implicări active și armonioase a tuturor factorilor ce intervin în experiența turistică. ”Rezultatul” poate fi măsurat atât prin satisfacția consumatorului cât și prin efectele economice, sociale și de mediu ale activității turistice respective.
“Proces” înseamnă că o singură acțiune nu e suficientă pentru a atinge calitatea. Rezultatele de calitate obținute sunt temporare și de aceea, munca în această direcție trebuie să se desfășoare în continuu, în mod ciclic.
“Satisfacerea” introduce elemente de subiectivitate în perceperea calității. În funcție de caracteristicile fiecăruia, consumatorii au cerințe și așteptări diferite. Activitatea de marketing orientată spre calitate se axează pe aceste caracteristici, încercând să identifice consumatorii în funcție de diferite tipuri și niveluri ale calității percepute.
Expresia “cerințe de produse și servicii” subliniază nevoia de a corela un simplu serviciu sau utilizare a unei facilități cu întregul produs turistic, cu experiența turistică de ansamblu. Un serviciu de bună calitate nu este suficient pentru a crește percepția calității produsului turistic, deși un serviciu excelent poate impresiona pozitiv consumatorul, astfel încât acesta să treacă cu vederea anumite nereguli întâlnite în cadrul produsului turistic. Mai mult, serviciul corelează calitatea cu dimensiunea umană și de personal, adesea intangibilă și aparent dificil de cuantificat și evaluat, în comparație cu atributele fizice, folosite în principal la clasificarea facilităților turistice. Totuși, anumite elemente ale servirii sunt cuantificabile, de exemplu timpul de așteptare, frecvența serviciului(ex. curățenia),numărul și tipul de servicii incluse în prețul de bază.
Termenul “legitime” aduce în atenție noțiunile de drepturi și echitate. Consumatorii nu se pot aștepta să primească mai mult decât au plătit sau mai mult decât permit limitele sociale și de mediu. Rolul organizatorilor și întreprinzătorilor din turism este să coreleze nivelurile și tipurile de calitate cu plata și cu limitările externe. Calitatea nu trebuie să fie exclusivă și/sau echivalentă cu luxul, ci disponibilă tuturor turiștilor, inclusiv acelora cu nevoi speciale.
Expresia “caracteristici importante de calitate” sugerează necesitatea existenței unor elemente de calitate comune,(securitate, igienă, accesibilitate, transparență, autenticitate și armonie)irevocabile, vitale pentru consumator, independente de categoria sau clasa produsului, de amplasare sau facilități. Acestea ar trebui să stabilească nivelul minim al protecției consumatorului, sub care calitatea sau calitatea totală este imposibil de atins sau unde eșecul în îndeplinirea acestor caracteristici va reduce semnificativ calitatea experienței turistice.
Securitatea. Un produs sau serviciu turistic nu trebuie să pună în pericol viața, sănătatea și integritatea consumatorului(chiar dacă ne referim la turismul de aventură).Standardele de securitate sunt de regulă stabilite prin lege(de exemplu, regulamentul de prevenire a incendiilor) și ar trebui să fie considerate standarde de calitate ca atare.
Igiena. O unitate de cazare sau alimentație trebuie să respecte regulile de curățenie și igienă, indiferent de tipul și clasificarea sa.
Accesibilitatea. Această caracteristică cere ca barierele fizice și de comunicare să fie înlăturate, pentru a permite utilizarea fără discriminare a produselor și serviciilor turistice de către toți consumatorii, inclusiv cei cu deficiențe. De exemplu, un restaurant poate renunța la politica “accesul câinilor interzis” pentru clienții orbi însoțiți de câini, sau pot oferi un meniu în braille. O conștientizare crescută a nevoilor și dificultăților consumatorilor cu deficiențe va contribui la îmbunătățirea standardelor pentru toți consumatorii.
Transparența presupune oferirea și comunicarea efectivă a unor informații reale privind caracteristicile, componența și prețul total al produsului turistic.
Autenticitatea. Într-o lume comercială, autenticitatea este caracteristica cea mai subiectivă și mai greu de atins. Ea presupune realizarea unei mărci de produs distincte de produsele similare, care să vină în întâmpinarea cerințelor consumatorilor. Autenticitatea este determinată cultural, diminuându-se sau chiar dispărând, atunci când produsul pierde legăturile cu suportul său cultural și natural. De exemplu, un restaurant etnic autentic nu va fi niciodată complet veritabil într-un loc diferit de locația sa originală. Totuși, aceasta nu înseamnă că un astfel de produs nu poate fi o atracție și că nu poate fi evaluat din punctul de vedere al calității, respectând producția (conținut și design ), marketing-ul, distribuția și vânzarea serviciilor implicate.
Armonia cu mediul natural și uman este caracteristică durabilității, un concept valabil pe termen mediu și lung. ”Menținerea durabilității turismului necesită controlul impactului socio-economic și de mediu, stabilirea indicatorilor de mediu și menținerea calității produselor turistice și a piețelor turistice”.(Ghidul OMT pentru autoritățile locale privind dezvoltarea durabilă a turismului).Nu poate exista durabilitate fără calitate.
Sub presiunea concurenței, care se manifestă tot mai pregnant în industria turismului, calitatea a devenit un element cheie în efortul țărilor de a menține competitivitatea turismului european. De asemenea, problemele sezonalității și concentrării turismului în anumite zone și în anumite perioade ale anului necesită soluții corespunzătoare de management al calității. Răspunsurile trebuie căutate pe de o parte la nivelul prestatorilor de servicii turistice, prin managementul fluxului de vizitatori și promovarea formelor de turism alternativ și pe de altă parte, la nivelul variației cererii, care este strâns corelată cu programarea vacanțelor.
O provocare a prezentului este integrarea tehnologiilor societății informaționale în turism, un domeniu prioritar, în care Comisia Europeană trebuie să joace un rol important. Folosirea noilor instrumente oferite de rețelele informatice și comerțul electronic facilitează atât accesul cererii cât și al ofertei, pentru a obține toate informațiile relevante despre destinațiile turistice și respectiv pentru partenerii de afaceri. Utilizatorul este foarte sensibil la calitatea informației ce apare pe ecran și o companie sau o destinație care nu include acest aspect în strategia sa de calitate pornește cu un mare handicap.
O altă componentă importantă a calității se referă la mangementul durabil al resurselor naturale și culturale. Creșterea necontrolată a turismului poate avea un impact negativ asupra mediului natural și cultural. Pe termen lung, turismul nu este posibil fără o integrare a dimensiunilor culturale și de mediu de către toți actorii prezenți pe piața turistică, fie că este vorba de turiști, de prestatorii serviciilor turistice sau de autoritățile publice.
Nu poate fi trecut cu vederea un alt aspect fundamental al prezentului, acela al dezvoltării unui turism competitiv în țările Europei Centrale și de Est. Valorificarea turistică a bogatului patrimoniu natural și cultural al acestor țări, printre care și România, poate fi posibilă doar printr-o abordare corespunzătoare principiilor calității, ceea ce va consolida economiile în tranziție și astfel va facilita integrarea în Uniunea Europeană.
Atât țările U.E, cât și cele aspirante la aderare trebuie să aibă în vedere câteva direcții strategice în sfera calității:
1) Managementul calității trebuie să fie recunoscut ca un element esențial în orice strategie care vizează creșterea competitivității turismului european, pentru ca aceasta să contribuie la dezvoltarea durabilă și echilibrată a Uniunii Europene. Europa trebuie să protejeze diversitatea patrimoniului său natural, cultural și uman, să își modernizeze infrastructurile și echipamentele turistice, și să creeze noi produse turistice și să dezvolte forme de turism alternative. Mai mult, calitatea produsului turistic nu poate fi atinsă fără priceperea și motivația celor angajați în turism, de unde importanța dialogului social și a educației permanente.
2) Dezvoltarea unei strategii de management al calității necesită o strânsă cooperare între sectorul public și cel privat, între toate sectoarele de activitate și între toate nivelurile de responsabilitate: local, regional, național, european și internațional. Această cooperare trebuie să încurajeze schimbul de experiență și know-how, ceea ce face posibilă identificarea bunelor practici, analiza factorilor de succes și a metodelor de lucru aplicabile de către operatori și autorități.
3) La nivelul Comisiei Europene strategia calității implică o întărire a cooperării dintre politicile comunitare ce afectează turismul și care se referă la:
– Introducerea Euro ca instrument de promovare a turismului;
Coeziunea și dezvoltarea regională;
Cercetarea și dezvoltarea tehnologică;
Pregătirea profesională a forței de muncă din turism;
Managementul resurselor naturale, culturale, și energetice;
Transportul;
Protecția intereselor consumatorilor;
Cooperarea cu țările în curs de dezvoltare și în special cu candidații la aderarea în UE.
Nu în ultimul rând, toate aceste acțiuni care vizează creșterea calității produsului
turistic, trebuie privite în contextul unei strategii mai cuprinzătoare și pe termen lung. Aceasta trebuie să se sprijine pe un cadru de lucru eficient și coerent, care să asigure toate instrumentele logistice necesare.(Revista de comerț nr 7(31),An III iulie 2002.)
3.4.2 Criterii de apreciere a serviciilor
Dacă o societate comercială profilată pentru prestări de servicii va acționa după conceptul ”cu fața mereu spre piață”, clientele-țintă va fi aceea care, prin nevoile și așteptările ei, va impune nivelul calitativ ce trebuie atins pentru ca societatea să se mențină competitivă pe piața serviciilor.
Prestațiile de servicii se caracterizează printr-o pondere importantă de muncă umană și, care ca atare, sunt dificil de monitorizat numai printr-un singur sistem de abordare a marketingului. De aceea, analiștii sunt de părere că, în paralel cu micul celor patru instrumente clasice de marketing (produs, preț, promovare și distribuție),în industria serviciilor devin operante și alte două instrumente adiționale: marketingul intern și marketingul interactiv.
Marketingul intern intervine atunci când o firmă prestatoare de servicii își
perfecționează și își motivează contactele personalului cu consumatorii, pentru ca întregul colectiv de personal (permanent și sezonier) să acționeze unit, în spirit de echipă. În consecință, pornind de la obiectivul principal al activităților desfășurate, oferirea de satisfacții clientelei și derularea unei activități profitabile, întregul personal trebuie să adopte o orientare către piață, altfel firma riscând să nu obțină rezultatele economice la care aspiră.
Din cele de mai sus rezultă că, pentru managerii firmelor prestatoare de servicii, nu mai este suficient să acționeze exclusiv după conceptele clasice de marketing: compartimentele din structura organizatorică a firmelor trebuie să dispună de suficientă libertate de acțiune pentru a-și desfășura activitatea după conceptele proprii, dar subordonate intereselor de ansamblu ale firmelor.
Marketingul interactiv presupune că nivelul calitativ perceput de client este
dependent, în mare măsură, de interacțiunea consumator/prestator. Dacă în marketingul produselor calitatea este apreciată independent de modul în care au fost procurate bunurile respective, în marketingul serviciilor calitatea prestațiilor este dependentă și de atitudinea ospitalieră sau indiferentă față de client, manifestată din partea furnizorului de servicii. Consumatorul judecă nivelul calitativ al serviciilor nu numai din punctul de vedere al calității tehnice, ci și din punctul de vedere al calității funcționale(dacă prestatorul a acordat importanța așteptată, mai precis pretinsă, de un client față de serviciile primite și dacă serviciile oferite inspiră încredere).Prin urmare, un prestator profesional nu poate fi sigur că va satisface clientul numai pentru că a prestat un serviciu tehnic de bună calitate, el trebuie să fie conștient și de importanța interacțiunii cumpărător/vânzător, căutând să găsească soluții și pentru aplicarea conceptului de marketing interactiv.
Uneori, în concepția clienților ce recurg la consumul de servicii, gradul de satisfacție este interpretat prin prisma calității subiective, dar tratarea serviciilor numai din acest punct de vedere se dovedește a fi deseori o optică eronată din partea prestatorilor și distribuitorilor de servicii. Tot așa de eronată este însă evaluarea serviciilor din punctul de vedere al calității obiective, producătorii de servicii fiind tentați să aprecieze că numai ei sunt în măsură să definească conținutul și calitatea serviciilor prestate. Or, în cazul acesta, producătorii de servicii se orientează mai degrabă spre servicii standardizate, lăsând descoperite anumite segmente de piață pentru care calitatea obiectivă nu este și calitate acceptabilă, devenind practic non-calitate. În schimb pentru alte segmente de piață, calitatea obiectivă este o calitate superioară, neaccesibilă din punct de vedere al puterii limitate de cumpărare a segmentelor respective de piață. Calitatea serviciilor și preocupările de a determina cât mai mulți consumatori potențiali să accepte ofertele lansate de prestatori cer o strategie echilibrată de marketing, bazată pe conceptul de interacțiune dintre orientarea spre producție (calitatea obiectivă) și orientarea către piață (calitatea subiectivă).
Într-o asemenea logică se amplifică și importanța tratării economiei serviciilor prin prisma unei prospective integrante, care pornește chiar din faza conceperii și se termină abia în faza consumării lor.
În consecință, în industria serviciilor, între productivitate, calitate și profitabilitate se statornicește o strânsă dependență ce nu poate fi ignorată; când consumatorii vor sesiza diferențe în calitatea serviciilor ce le sunt oferite, aceste diferențe se vor reflecta negreșit și în nivelul profiturilor întreprinderilor economice care furnizează servicii populației (turiștilor).
În optica consumatorilor apar, de regulă, trei aspecte în evaluarea calității serviciilor, grupate în ordinea dificultății de evaluare:
calitatea căutată: caracteristicile serviciilor pe care clientul le poate evalua înaintea consumării lor;
calitatea experimentală: caracteristicile serviciilor pe care clientul le poate evalua după cumpărare sau consumare;
calitatea credibilă: caracteristicile serviciilor pe care nu le poate evalua nici după cumpărare/consumare, dar față de care manifestă mare încredere.
Firmele care activează în industria serviciilor trebuie să se confrunte și cu ofertele competitorilor, ceea ce impune preocupări mereu actuale atât în privința diversificării competitive, cât și în cea a calității serviciilor.
Diversificarea competitivă: nu rareori managerii firmelor prestatoare de servicii
manifestă îngrijorare față de faptul că serviciile pe care le oferă nu se diferențiază în suficientă măsură de ofertele concurente, mai ales dacă se are în vedere că, în industria serviciilor, competitivitatea se manifestă și prin prisma prețurilor(tarifelor) la care sunt oferite serviciile.
Populația unui areal geografic, oraș etc. de unde se recrutează consumatorii potențiali de servicii este extrem de sensibilă la prețuri, mai cu seamă atunci când se apreciază că serviciile sunt asemănătoare în conținutul lor. În asemenea situații, clienții nu dispun de suficiente argumente pentru a discerne caracteristicile distinctive ale serviciilor prestate, rezumându-se la criteriul de selecție cel mai apropiat de conceptul lor: prețul.
Soluția pentru competiția de prețuri constă în diferențierea ofertei, asociată și cu imaginea de marcă a serviciilor. Dificultatea diferențierii constă însă în faptul că serviciile de marcă (serviciile inovative ) vor fi rapid copiate și de competitori și ,ca atare, avantajele inovativității nu pot avea decât un caracter temporar. Cu toate acestea, deși nu mai sunt considerate inovații, eforturile pentru menținerea lor contribuie la consolidarea reputației firmelor și la cultivarea imaginii de lideri inovatori.
Una dintre căile esențiale de diferențiere competitivă constă în furnizarea constantă a unor servicii al căror nivel calitativ să se detașeze de ofertele altor competitori. Experiența clienților în evaluarea calității serviciilor pornește de la ceea ce au constatat în practică, în perioadele precedente (experiența), sau de la informațiile culese de la alte persoane consumatoare ale serviciilor în cauză (comunicarea verbală).Consumatorii sunt tentați să-și aleagă prestatorii pe asemenea criterii și, după ce au beneficiat de serviciile respective, compară așteptările lor cu serviciile percepute. Dacă nivelul serviciilor va fi superior așteptărilor sau se va situa la același nivel, ei vor fi tentați să utilizeze din nou serviciile prestatorului respectiv.
Așa se explică de ce prestatorii sunt interesați să identifice dorințele consumatorilor de pe o piață țintă. Inconvenientul major al acestui raționament constă în faptul că aprecierea calității serviciilor este mai dificilă decât a calității produselor fizice. Se poate totuși aprecia că un client va fi satisfăcut de serviciile primite dacă a obținut ceea ce a așteptat și a fost mulțumit de felul cum a fost servit, dar aceasta nu diminuează necesitatea cercetării mai profunde a reacțiilor consumatorilor pentru fiecare categorie de servicii în parte.
Oricât de pertinente ar fi rezultatele unor asemenea cercetări de piață, managerii firmelor prestatoare de servicii trebuie să-și definească limpede nivelul constant al serviciilor lor și să asigure o bună comunicare atât cu personalul propriu care prestează serviciile, cât și cu clientela potențială, pentru ca această clientelă să cunoască dinainte ce servicii poate primi.(Baron,P;Neacșu,N;2001,”Economia turismului”;pag 422-425)
CAP.IV METODE ȘI TEHNICI DE OBȚINERE A
INFORMAȚIILOR
4.1 Cercetarea directă
Atenția deosebită ce se cere acordată alegerii metodelor și tehnicilor ce urmează a fi folosite în cadrul unor cercetări de marketing este determinată de costul ridicat al unui astfel de studiu și de consecințele grave ,pentru activitatea decizional a firmei ,în situația în care investigațiile au fost greșit orientate sau selecția instrumentului de cercetare nu au fost corespunzătoare.
Informațiile de marketing pot fi obținute, în general, cu ajutorul a patru grupe de metode de recoltare a acestora:
investigarea surselor statistice
cercetarea directă
experimentul de marketing
simularea fenomenelor de marketing.
Cercetările directe de marketing, iau forma unor investigații selective. În rândul studiilor directe de natură totală se poate semnala recensământul, ce are drept scop, în principal, culegerea de informații de ordin demografic, dar dă posibilitatea obținerii și a unor date de piață referitoare la dotările menajelor cu bunuri de folosință îndelungată. Se mai pot menționa, cu titlu de excepție, cercetările de marketing realizate pe piața bunurilor de producție, înfăptuite în ramuri sau subrauri cu număr redus de agenți economici, unde o cercetare totală, în rândul acestora, se justifică economic.
Deseori, pentru a obține o imagine și mai completă asupra fenomenelor de marketing, informațiile obținute din surse statistice se dovedesc insuficiente și se apelează la informații recoltate prin metode de cercetare directă. Aceste metode presupun culegerea informațiilor direct de la purtătorii lor: consumatori individuali, utilizatori instituționali, producători de bunuri sau servicii, intermediari.
Metodele de cercetare directă, selectivă a subiecților actelor de piață se grupează în două categorii distincte, după modul de antrenare a acestora:
metode ce implică participarea conștientă a purtătorilor de informații;
metode ce nu implică în mod conștient subiecții în cercetare.
Din rândul metodelor din prima categorie face parte game largă a anchetelor selective, ce presupun fie interogarea purtătorilor de informații, fie antrenarea acestora la efectuarea unor teste(de memorie, recunoaștere, încadrare, jucare de rol).În cea de a doua categorie sunt grupate tehnicile observării, ce nu presupun conștientizarea subiecților privitor la obiectivele investigației. Gruparea metodelor de cercetare directă, selectivă și a tehnicilor și instrumentelor de culegere a informațiilor de piață este următoarea:( Tabel 2)
Tabel 2
Metode și tehnici de cercetare directă
4.1.1 Observarea
Această formă de cercetare a fenomenelor de piață nu antrenează purtătorii de informații. În rândul tehnicilor de observare a comportamentului, menționăm pe cele cu ochiul liber sau pe cele ce apelează la diferite instrumente de transmitere sau înregistrare a imaginii sau de numărare a fluxului de persoane.
Mai există și alte forme de observare cum ar fi: controlul, depistarea comportamentului trecut, analiza conținutului, observarea mecanică și observarea individuală. Depistarea comportamentului trecut este foarte rar folosită. Ea constă în a culege informații asupra comportamentelor trecute, fără ca să fi fost avertizat consumatorul.
Controlul, în studiile de piață, constă în examinarea diverselor documente și inventare. Controlul vânzărilor este mai frecvent utilizat pentru detectarea existenței tendințelor în vânzările unei zone geografice, unui magazin. Controlul magazinului este, de asemenea, curent folosit pentru a se ști dacă un produs este de referință.
Analiza conținutului este utilizată pentru a studia comunicarea (temele, subiectul, cuvintele) și pentru a permite studierea comunicării concurenței și analizarea poziției sale.
Observarea individuală poate fi utilizată într-un mediu controlat. Anumiți fabricanți de jucării observă utilizarea produselor lor de către copiii propriilor angajați în grădinițele concepute pentru aceasta.
Ancheta selectivă
Se efectuează pe baza diferitelor modalități de culegere a informației. Ea utilizează ca instrument chestionarul și pune problema constituirii eșantionului. Organizarea unei cercetări selective se cere minuțios pregătită altfel rezultatele pot fi serios viciate. Numeroasele erori care pot să scadă calitatea informațiilor obținute se pot datora: tehnicilor de eșantionare necorespunzătoare, lacunelor instrumentelor de colectare a datelor operatorilor de anchetă, subiecților cercetați, greșelilor în prelucrarea informațiilor.
O atenție deosebită trebuie acordată definirii variabilelor cu care se va opera în cadrul cercetării. Fiecare variabilă va fi definită atât operațional, cât și conceptual. Colectivitatea generală asupra căreia se intenționează efectuarea studiului va constitui baza(cadrul) de eșantionare și totodată mulțimea asupra căreia se vor generaliza rezultatele cercetării. Este necesară definirea corespunzătoare a unității de sondaj și a unității de observare. Adică, a celei de la care se recoltează informațiile, respectiv cea care va face obiectul investigației; acestea pot să coincidă sau pot fi diferite.
Eșantionul reprezintă o subcolectivitate, extrasă întâmplător din colectivitatea generală, de la care se preiau informațiile în vederea generalizării ulterioare a concluziilor cercetării.
Una din operațiile de mare răspundere în cadrul cercetărilor selective o reprezintă stabilirea eșantionului care urmează a fi supus investigației. Ea se referă la determinarea dimensiunii și structurii eșantionului, astfel ca să fie îndeplinită o condiție de bază: reprezentativitatea eșantionului în raport cu colectivitatea generală studiată.
În practica dimensionării unui eșantion, este necesar să se aibă în vedere două categorii de restricții: de ordin statistic și de ordin organizatoric.
Din prima categorie de restricții, în cazul folosirii metodelor clasice de estimare a eșantionului, fac parte: gradul de împrăștiere a valorilor caracteristicii cercetate(de exemplu, eșantionul este mai mic într-o cercetare cu o împrăștiere redusă, cum este un studiu al intențiilor de cumpărare, decât situația în care împrăștierea este mare, cum este cazul unei cercetări a preferințelor de cumpărare),probabilitatea cu care se garantează rezultatele (adică faptul că rezultatele cercetării eșantionului se pot extinde asupra colectivității generale din care a fost extras)și mărimea intervalului de încredere în care se așteaptă să se încadreze rezultatele(limitele între care să se găsească fenomenul cercetat față de rezultatele indicate în eșantion).Acest interval este necesar să fie luat în considerare datorită faptului că, în studiile de marketing, nu se cercetează întreaga colectivitate(toți purtătorii de informații) iar estimarea valorilor obținute la nivel de eșantion se face cu o anumită eroare. În practica cercetărilor de marketing această eroare se înscrie între 1 și 1,5%.
Restricțiile de ordin organizatoric sunt determinate de mărimea potențialului uman (numărul de cercetători) ce poate fi antrenat în colectarea informațiilor și de resursele financiare alocate investigației. Din categoria restricțiilor de ordin organizatoric, care intervin în stabilirea mărimii eșantionului, se pot menționa:
fondurile bănești afectate cercetării;
numărul și pregătirea persoanelor ce vor efectua sondajul;
natura bazei de sondaj;
dispunerea în spațiu a unităților colectivității cercetate;
timpul afectat cercetării.
După definirea mărimii eșantionului, urmează alegerea metodei de eșantionare, dint-o paletă destul de largă. Când nu există posibilitatea cunoașterii probabilității ca o unitate a colectivității să fie selecționată, se apelează la procedee de eșantionare nealeatoare, în care procesul selecției este cel puțin parțial subiectiv. De exemplu, pentru cunoașterea nevoilor de cumpărare la un anumit produs, se organizează o cercetare selectivă în șapte magazine, alegerea magazinelor și a cumpărătorilor care urmează a fi chestionați se lasă la latitudinea cercetătorului. În general, eșantionarea nealeatoare se utilizează în cercetări exploratorii, când problema reprezentativități are o importanță mai redusă.
De obicei, se recurge la eșantionarea aleatoare, respectiv selecția se realizează independent de cercetător, fiecare element al colectivității având aceeași probabilitate de a fi inclus în eșantion. De data asta, se pot calcula intervalele de încredere, se pot realiza testele de semnificație și se pot face estimări nedistorsionate ale valorilor caracteristicilor la nivelul întregii colectivități investigate.(Epure, M, Bondea, A” Cercetarea de marketing”,2000;pag109-117)
Etapele elaborării unui chestionar
Elaborarea unui chestionar presupune parcurgerea următoarelor etape:
Determinarea informațiilor ce urmează a fi obținute
Această etapă se parcurge ușor dacă a fost bine definită problema de cercetare. Se pune problema stabilirii temelor, iar apoi, pentru fiecare temă, ce informații se vor obține. Temele se pot vizualiza printr-o schemă de tipul celei prezentate în Figura 4.1.Temele se stabilesc în funcție de subiectul chestionarului, iar fiecare temă va fi concretizată în cel puțin o variabilă. Informațiile se aleg după criteriul contribuției la rezolvarea problemei de cercetare și implicit a celei de decizie.
Stabilirea modului de administrare a chestionarului
Un chestionar poate fi administrat prin telefon, poștă personal sau prin intermediul computerului. Este importantă cunoașterea modului de administrare pentru că influențează modul de formulare a întrebărilor.
Consum
Marca” X ”?
DA
Figura 4.1 Algoritmul chestionarului
De exemplu, întrebările pentru un chestionar administrat prin telefon vor fi mai scurte decât întrebările pentru un chestionar prin poștă.
Determinarea conținutului întrebărilor
Pentru a determina conținutul întrebărilor trebuie să se stabilească dacă întrebarea este necesară sau nu și dacă respondenții au capacitatea de a-si aminti elementele necesare pentru a răspunde la întrebare. De exemplu, dacă printr-o întrebare anterioară s-a obținut o informație necesară nu mai este necesară o altă întrebare.
Capacitatea de amintire este influențată de mai mulți factori:
evenimentele la care se face referire;
timpul scurs de la producerea evenimentului și până la administrarea întrebării;
existența unui stimul pentru a-și aduce aminte, a unui element ajutător;
efortul pe care-l implică formularea răspunsului respectiv.
Determinarea modalităților de răspuns la întrebare
După forma de răspuns putem distinge: întrebări deschise, întrebări cu răspuns la alegere, întrebări tip scală.
Întrebările deschise oferă respondentului libertatea de a răspunde utilizând propriile sale cuvinte. Acest tip de întrebare are avantajul că respondentul va formula răspunsul care corespunde cel mai bine realității percepute de el.
Întrebările deschise se utilizează de regulă pentru:
– stabilirea notorietății spontane a unei mărci;
identificarea opiniei față de o anumită problemă;
stimularea interesului respondentului față de subiectul studiului;
Întrebările cu răspunsuri la alegere, stabilesc un număr de variante de răspuns din care respondentul urmează să aleagă varianta ce o consideră cea mai apropiată de realitate de situația sa. Acest tip de întrebări sunt de două categorii:
întrebări dihotonice cu două alternative disjuncte (da sau nu).Întrucât acest tip de întrebare are o putere informațională redusă aste utilizată de obicei cu rolul de întrebare filtru.
Exemplu: Ați consumat vreodată acest produs?
Da Treceți la întrebarea 9
Nu Treceți la întrebarea 12
întrebări cu răspuns multiplu.
Exemplu: Precizați în ce situație sunteți dispus să cumpărați o nouă marcă
de băuturi răcoritoare. Puteți alege cel mult două răspunsuri.
dacă prezența ei este marcată prin afișe;
dacă vă este recomandată de o persoană în care aveți încredere;
din curiozitate;
dacă nu găsiți marca pe care o căutați ;
dacă se face publicitate intensă la radio/TV;
alte situații (precizați care)
În vederea stabilirii variantelor de răspuns se realizează un studiu exploratoriu, utilizându-se o metodă calitativă de cercetare(interviul în grup, tehnica grupului nominal).
Acest tip de întrebare prezintă avantajul că răspunsurile pot fi prelucrate din punct de vedere statistic și respondentul poate fi adus în aceeași structură de referință cu specialistul de marketing.
Dezavantajele principale se referă la faptul că nu toate posibilitățile de răspuns se pot include în variantele întrebării, iar ordinea de prezentare a răspunsurilor poate ea însăși să influențeze răspunsurile formulate.
În formularea acestui tip de întrebări trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
– Pentru că nu toate posibilitățile de răspuns se pot include în întrebare, se recomandă includerea unei variante de răspuns de tipul “Alte situații(precizați care)”.
– În cazul alternativei de răspuns “Alte (precizați care)” cercetătorul trebuie să aproximeze situația în care se regăsește respondentul.
– Numărul de alternative de răspuns la o întrebare se recomandă a fi între cinci și șapte, maximum nouă, deoarece capacitatea de prelucrare a informațiilor de către respondent este limitată.
– Pentru a verifica dacă ordinea de prezentare a răspunsurilor poate ea însăși să influențeze răspunsurile se recomandă să fie aplicate un anumit număr de chestionare cu ordinea răspunsurilor schimbată, analizându-se ulterior varianta răspunsurilor.
– Este necesar a se da instrucțiuni precise respondentului privind modul de înregistrare a răspunsului (Marcați un “X”) și numărul de variante de răspuns pe care le poate alege. Numărul de variante de răspuns pe care le poate alege depinde de tratamentele statistice ce urmează a fi realizate.
– Spațiul lăsat liber pentru răspunsul la alternativa” Alte situații(precizați care)” trebuie bine dimensionat. Dacă se lasă un spațiu prea mare, respondentul va fi preocupat de ceea ce ar trebui să răspundă la acea întrebare, distrăgând atenția de la celelalte răspunsuri.
Întrebări tip scală sunt utilizate în situația în care se urmărește:
măsurarea atitudinilor consumatorilor;
determinarea imaginii unei mărci;
măsurarea unor caracteristici de profil ale consumatorului.
Determinarea limbajului utilizat
Formularea efectivă a întrebărilor trebuie să îndeplinească o serie de condiții privind limbajul utilizat:
Limbajul trebuie să fie clar astfel încât respondentul să-l înțeleagă.
Analistul și respondenții trebuie să dea același sens cuvintelor utilizate. De exemplu, trebuie clarificat ce se înțelege prin ”periodic”: o dată pe săptămână, de două ori pe săptămână.
Să se evite întrebările cu răspuns implicit. De exemplu, ”Doriți să îmbunătățim calitatea acestui produs?”
Să se evite presupunerile făcute de respondent. De exemplu, ”Presupunând că ați avea un salariu de 4 milioane de lei, ați cumpăra acest produs?”
Să se evite estimările făcute de respondent. De exemplu, ”Câte minute stați în medie pe zi în fața televizorului?”
Se recomandă ca o întrebare să cuprindă o sarcină. De exemplu, în loc de întrebarea ”Enumerați mărcile de băuturi răcoritoare în ordinea preferinței”. se recomandă inserarea în chestionar a două întrebări: “Enumerați mărcile care le cunoașteți ”și ”Ordonați mărcile enunțate la punctul unu de la cea pe care o preferați cea pe care o preferați cel mai puțin”.
Determinarea secvenței întrebărilor
În stabilirea ordinii întrebărilor trebuie respectate atât criterii de natură logică, cât și de natură psihologică .Se recomandă:
La început să fie plasate întrebările care să stimuleze respondentul să parcurgă chestionarul. Acestea vor avea un grad de dificultate relativ redus astfel încât respondentul să dobândească încredere în el însuși.
Să se treacă de la general la particular, de la simplu la complex.
Întrebările privind faptele să preceadă întrebările privind atitudinile.
Întrebările privind profilul respondentului se recomandă să fie plasate la sfârșitul chestionarului. La începutul chestionarului poate fi o întrebare de profil în situația în care aceasta are un rol de filtru, stabilind dacă persoana este sau nu calificată pentru a face parte din eșantion.
Să se evite situația în care răspunsul la o întrebare are un efect negativ asupra răspunsului la o întrebare ulterioară.
Determinarea caracteristicilor fizice ale chestionarului
Caracteristicile fizice ale chestionarului formează respondentului o anumită imagine cu privire la seriozitatea studiului respectiv. Aceste caracteristici se referă la:
calitatea hârtiei și a imprimării;
aspectul îngrijit al chestionarului;
modul de legare;
variantele de răspuns ale unei întrebări trebuie plasate pe aceeași pagină.
Reexaminarea și revizuirea etapelor anterioare
Cercetătorul analizează chestionarul din punct de vedere al conținutului și al modului de redactare astfel încât să fie posibilă administrarea, codificarea și realizarea tratamentelor statistice necesare.
Pretestarea chestionarului și revizuirea lui dacă este cazul
Chestionarul este administrat unui eșantion restrâns, extras din populația investigată. Respondenților li se cere să completeze chestionarul, după care să prezinte dificultățile sau aspectele neclare întâlnite.
Stabilirea numărului de chestionare de pretestare se face în funcție de conținutul chestionarului, de tratamentele statistice ce urmează a fi realizate .De exemplu, numărul persoanelor pe care se face pretestarea poate fi între 50 și 100.
Tehnici de administrare a chestionarului
Administrarea chestionarului se poate realiza personal utilizându-se operatori de interviu, prin telefon, prin poștă, cu ajutorul computerului și prin interne.
În vederea stabilirii modului de administrare a chestionarului se au în vedere următoarele criterii:
Natura informațiilor ce urmează a fi obținute;
Posibilitatea/controlul procesului de eșantionare, asigurându-se că persoana care formulează răspunsul este cea care întrunește caracteristicile necesare pentru a face parte din eșantion;
Posibilitatea obținerii cooperării, a participării la studiu. La chestionarul prin poștă, rata de răspuns este mai redusă decât în cazul celorlalte tehnici;
Posibilitatea controlului informației obținute, stabilirea seriozității în formularea răspunsurilor;
Posibilitatea controlului secvenței întrebărilor;
Costul realizării studiului;
Dispersia geografică a respondenților;
Durata realizării studiului
A. Interviul personal
Principalele avantaje ale acestei tehnici sunt:
Rată de răspuns mai ridicată;
Permite utilizarea oricărui tip de întrebare;
Secvența întrebărilor este controlată de operator;
Permite respondentului să obțină explicații suplimentare de la operator dacă nu înțelege anumite cuvinte sau sarcini;
Permite utilizarea de materiale auxiliare;
Dezavantajele privesc următoarele aspecte:
Aplicabilitate într-o arie geografică restrânsă;
Dificultatea supervizării operatorilor;
Costuri ridicate;
Influența operatorilor asupra respondenților.
B. Interviul prin poștă
Se poate utiliza această tehnică în cazul existenței :unui fișier clienți din care pot fi extrase numele și adresele celor incluși în eșantion. Un eșantion aleator se poate obține atunci când sunt disponibile liste complete cu adresele membrilor populației investigate.
Principalele avantaje ale interviului prin poștă sunt:
se elimină prezența operatorului și a influenței acestuia;
respondentul lucrează în ritmul său propriu;
se asigură anonimatul;
aria geografică extinsă în care poate fi administrat;
costuri mai mici decât în cazul celorlalte;
Dezavantajele sunt legate de:
controlul dificil al identității respondentului;
viteza și rata de răspuns redusă;
imposibilitatea controlului respectării secvenței întrebărilor;
C. Interviu prin telefon
Interviul prin telefon prezintă următoarele avantaje:
arie geografică mare;
costuri reduse;
supervizarea operatorului poate fi realizată prin numărul și durata apelului;
rata de răspuns destul de ridicată;
rapiditate în desfășurare;
secvența întrebărilor este controlată de operator;
Principalele dezavantaje se referă la următoarele aspecte:
dimensiunea chestionarului este redusă;
operatorul poate influența răspunsul prin modul de formulare a întrebării;
nu se pot utiliza suporturi vizuale;
dificultatea controlului identității respondentului;(Folteanu,F,2000,”Cercetări de marketing”,pag 66-73)
CAP.V CHESTIONAR – REZIDENȚI – TIMIȘOARA
5.1 Metodologia cercetării
Cercetarea presupune culegerea, analiza și sintetizarea unor informații în vederea obținerii profilului percepțiilor tuturor rezidenților cu privire la sectorul local al turismului. Scopul cercetării este de a identifica opinii relativ omogene între grupuri și de a descrie aceste grupuri în termenii opiniei lor în legătură cu turismul, importanța evaluării problemelor comunității și caracteristicile demografice.
Problema aleasă în cercetare este stabilirea influenței turismului asupra comunității locale și asupra rezidenților.
Obiectivele cercetării impactului turismului asupra rezidenților și comunității sunt:
identificarea informațiilor necesare fundamentării deciziilor cu privire la îmbunătățirea serviciilor turistice și diversitatea ofertei turistice;
alegerea variabilelor care vor fi măsurate, ceea ce presupune existența capacității de concretizare a problemei manageriale în problemă de cercetare;
stabilirea semnificației statistice a informațiilor obținute, astfel încât aceste informații să reprezinte suportul fundamentării deciziilor.
În elaborarea planului de cercetare a impactului turismului asupra comunității locale, am stabilit următorii pași:
– alegerea tipului de cercetare;
– determinarea mărimii eșantionului;
– stabilirea metodei de selecție;
– redactarea chestionarului;
– administrarea chestionarului;
– analiza datelor obținute;
– redactarea raportului cercetării.
Tipul de cercetare pe care îl voi folosi este cercetarea descriptivă (coeficientul de corelație Pearson). Pentru a fi eficientă cercetarea descriptivă este necesar îndeplinirea a trei condiții:
existența uneia sau a mai multor ipoteze care să orienteze modul de culegere a informațiilor;
definirea precisă a informațiilor ce se vor culege;
specificarea modului de culegere a datelor, observare sau comunicare (anchetă)
Cercetarea am efectuat-o prin intermediul anchetei prin sondaj. Ancheta prin sondaj este o anchetă efectuată în vederea cunoașterii caracteristicilor și/sau opiniilor unei populații date, interogând un număr limitat din membrii săi, un eșantion.
Validitatea rezultatelor obținute cu ajutorul anchetei prin sondaj este dependentă de două categorii de factori: cei statistici și cei organizatorici.
Factorii statistici de care depinde încrederea în rezultatele anchetei sunt precizia rezultatelor, care este dată de mărimea eșantionului; și reprezentativitatea eșantionului, adică faptul că populația cercetată are aceleași caracteristici cu cele ale eșantionului interogat, ea fiind dată de metoda de selecție a eșantionului.
Factorii organizatorici sunt dați de calitatea redactării chestionarului, bugetul alocat anchetei, timpul alocat anchetei și calitatea acesteia precum și analiza datelor.
În ceea ce privește metodele de selecție, vom alege metodele empirice, ce presupun o alegere rațională a unităților statistice care vor forma eșantionul în funcție de anumite criterii sau la întâmplare.
Administrarea chestionarului am realizat-o personal apelând la ancheta în locurile publice din Timișoara. Am ales acest mod de administrare, pe considerente legate de obiectivul cercetării, de costul redus cu efectuarea anchetei, consumul de timp redus și dorința culegerii celor mai recente impresii ale populației chestionate.
5.1.1. Informații necesare
Ansamblul informațiilor necesare în vederea efectuării analizei datelor, le-am obținut prin intermediul chestionarului. În acest sens am formulat un număr de 87 de afirmații.
Secțiunea A chestionarului conține 16 afirmații cu privire la comportamentul rezidenților ca turiști și câteva informații despre rezidenți.
Secțiunea B oferă 20 de afirmații cu privire la percepția impactului turismului asupra comunității și a contactului cu turiștii. Afirmațiile acoperă o zonă diversă a perspectivelor economice, sociale, de mediu în turism. Răspunsurile la afirmații se bazează pe scala Likert de la ”total dezacord (=1)”,”nu sunt de acord (=2)”,”sunt indiferent(=3)”,”sunt de acord(=4)”,”agreez ideea în totalitate (=5)”.
Secțiunea C generează 24 de afirmații despre turismul din Timișoara. Respondenților li s-a cerut să aleagă o opțiune din fiecare serie care reflectă cel mai bine poziția lor. Această secțiune furnizează întrebări la care rezidenții răspund care este percepția lor cu privire la cele mai pozitive sau negative aspecte ale turismului din Timișoara.
Secțiunea D oferă 5 afirmații care reflectă opiniile respondenților cu privire la industria turismului din Timișoara. Afirmațiile acoperă o zonă diversă a perspectivelor economice, sociale, de mediu în turism.
Secțiunea E conține 9 afirmații cu privire la schimbările produse datorită turismului.
5.1.2 Eșantionul cercetării
În ceea ce privește eșantionul am avut în vedere 3 elemente: unitatea de observare(populația), mărimea eșantionului, procedee de selecție.
Unitatea de observare este formată din populația municipiului Timișoara. Respondenții au vârste cuprinse între 18-60 de ani. Mărimea eșantionului este de 165 de rezidenți ai orașului Timișoara.
Selecția respondenților s-a făcut la întâmplare, din 165 de chestionare realizate 10 dintre ele au fost eliminate din cauza lipsei de date, iar alte 9 au fost eliminate datorită neregulilor observate în ele.
Metoda de colectare a datelor folosită este metoda pe teren (personal).Este avantajoasă pentru că presupune un cost redus, flexibilitate, informații mai multe și dispersie geografică destul de mare. Prelucrarea datelor din chestionare a fost realizată cu programul SPSS (STATISTICAL DATA ANALISYS,versiunea 7.0 pentru Windows).
5.2 Chestionarul
Dorim să îmbunătățim turismul în țara noastră. Suntem studenți inimoși, serioși și perseverenți ai specializării de Turism Servicii din cadrul Facultății de Științe Economice a Universității de Vest. S-ar putea să credeți că este prea mult, dar vă rugăm să completați chestionarul de mai jos, marcând cu X pătrățelul ,după cum apreciați personal, orientându-vă după legendă.
1 Ce obișnuiți să preferați?
cameră cu pat, cu două paturi, familială
Ce metodă de rezervare folosiți?
directă,oficiu central de rezervare,secretară,departament al unei companii de turism,agent de turism,alta.
Ce călătorie obișnuiți să efectuați?
de afaceri,de odihnă,de plăcere.
Cu mașina personală,cu trenul,cu avionul,cu rucsacul,cu bicicleta,altfel.
Nr de zile, în medie:
1, 2,5,10,mai multe.
Ce hoteluri preferați?
hoteluri independente ,hoteluri în asociere,hoteluri în corporații ,
nici o preferință
Venitul familial net, lunar (mii lei)
Venitul personal net, lunar (mii lei)
Îmi permit să cheltuiesc ca și turist, pe săptămână (mii lei)
Vârsta (ani)
Sexul M ,F
Ultima școală absolvită: gimnaziu ,liceu , facultatea .
Practic turismul de obicei
singur ,însoțit ,în grup ,cu familia .
Obișnuit, aflu de o destinație turistică convenabilă:
din broșuri ,din ziare ,la TV, radio ,de la prieteni, cunoștințe ,de la
o agenție de turism
Practic turismul:
bianual ,anual ,la doi ani ,rar
Sunt rezident:
din naștere ,de peste zece ani ,de mai puțin de zece ani
APRECIERI 1 (legendă:1:nu agreez deloc ideea exprimată,…..5:agreez în totalitate ideea exprimată)
În ansamblu, eu sunt pentru dezvoltarea industriei turistice în orașul meu
Turismul este bun pentru economia locală
Turismul aduce îmbunătățirea calității serviciilor în magazine, restaurante, hoteluri
Banii cheltuiți pe reclamă pentru a atrage mai mulți turiști în orașul meu sunt o bună investiție
Întâlnirea cu turiștii face oamenii mai toleranți cu alte culturi
Eu aș dori să văd o creștere a numărului de turiști în orașul meu
Vânzarea cumpărarea, comerțul în orașul meu, cum ar fi în diferite magazine cu orar prelungit, este mai bună datorită turismului
Nivelul curent al turismului îmbunătățește oportunitățile de muncă în orașul meu
Îmi place imaginea orașului meu care este arătată turiștilor prin intermediul publicității
Turismul încurajează o largă varietate de activități culturale, precum meșteșugul, arta, muzica, în orașul meu
Turismul face populația locală mai mândră în orașul meu
Turismul face mai apreciată țara mea pentru calea aleasă
Orașul meu ar putea fi un loc mohorât dacă turiștii nu l-ar vizita
Investiția străină este bună pentru turiști în țara mea
Mulți oameni din orașul meu sunt mai buni datorită turismului
Datorită turismului, eu am mai multe oportunități recreative la dispoziție
Turismul are câteva efecte dăunătoare asupra mediului natural
Condițiile de muncă și plată în industria turistică sunt, în general, foarte bune
Beneficiile din turism sunt distribuite corect, imparțial, în comunitate
Eu am mai mulți bani de cheltuit ca rezultat al turismului în orașul meu
APRECIERI2(legendă:1 1:nu agreez ideea nici de cum,……. 5: agreez ideea în totalitate)
Mai mult din profitul investitorilor străini în turism va rămâne în țara mea
Afacerile în turism vor asigura mai multe locuri de muncă în țara mea, decât oamenilor din străinătate
Condițiile de trafic și problemele de parcare se înrăutățesc în orașul meu datorită turismului
Turismul va produce o creștere a prețurilor astfel încât, poate pentru nu mult timp, turiștii autohtoni își vor mai petrece vacanțele în anumite zone ale țării mele
Turiștii cresc costul vieții în orașul meu
Orășenii mei, ca și contribuabili, trebuie să contribuie prea mult pentru a asigura facilități precum toalete publice și centre de informare pentru turiști
Populația locală dorește să aibă mai multă investiție în dezvoltarea turismului
Eu evit locurile unde știu că va fi o mulțime de turiști, precum anumite orașe, drumurile cu trafic intens, plajele
Turismul duce la creșterea criminalității în orașul meu
Turiștii ar putea fi tratați cu mai multă importanță de către localnici
Eu mă simt frustrat pe același traseu cu turiști
Turiștii străini ar plăti mai mult decât rezidenții pentru a vizita zone de agrement sau atracții istorice
Din cauza turismului, eu mă simt deseori ca un străin în propriul oraș
Ar fi mai bine de a avea doar câțiva turiști și mai puțini bani din turism dacă aceasta ar însemna să am acces liber la zonele naturale de atracție recreativă
Este mai mult gunoi în comunitatea mea din cauza turismului
Cea mai mare parte a celor care lucrează în industria turismului nu participă la activitățile comunității – cum ar fi în comitetele școlare sau în alte organizații comunitare voluntare
Noile construcții, datorate turismului, schimbă în rău aspectul orașului meu
Cele mai bune locuri de muncă în turism le obțin cei care vin din afara comunității
Calitatea vieții în orașul meu este în declin din cauza turismului
Guvernarea centrală dorește să aibă mai mult control asupra turismului în țara mea
Culturile regionale sunt exploatate de turism în țara mea
Este prea mult zgomot în orașul meu datorită activităților și facilităților turistice, precum festivalurile, petrecerile în aer liber cu bere, muzică și specialități culinare
Eu prefer să am un contact cât mai redus posibil cu turiști din alte țări
Turismul duce la accidentare, spitalizare, hărțuire
APRECIERI 3 (legendă:1 nu agreez ideea nici de cum ,….5:agreez în totalitate ideea)
Stilul nostru de viață se schimbă în orașul meu pentru a se potrivi turiștilor
În orașul meu este mai multă viață de noapte ,precum cluburi de noapte și restaurante, datorită turiștilor
Problema principală cu turiștii în orașul meu este că nu sunt destule facilități pentru a se descurca cu numărul mare de turiști
Calitatea serviciilor publice precum apa, canalizarea, transportul public, se înrăutățesc datorită turismului
Obișnuit, eu nu observ turiști în împrejurimile orașului meu
APRECIERI 4 (legendă:1 nu agreez ideea nici de cum,….5:agreez în totalitate ideea)
Aș dori să văd, în orașul meu, mai mulți turiști din Europa de Vest
Aș dori să văd, în orașul meu, mai mulți turiști din țările limitrofe
Aș dori să văd, în orașul meu, mai mulți turiști din țările europene nordice
4 Aș dori să văd, în orașul meu, mai mulți turiști din europene sudice
5 Aș dori să văd, în orașul meu, mai mulți turiști din America de Nord
Aș dori să văd, în orașul meu, mai mulți turiști din America de Sud
Aș dori să văd, în orașul meu, mai mulți turiști din Australia
8 Aș dori să văd, în orașul meu, mai mulți turiști din Asia
9 Aș dori să văd, în orașul meu, mai mulți turiști din Japonia
10 Aș dori să văd, în orașul meu, mai mulți turiști din Africa
11 Aș dori să văd, în orașul meu, mai mulți turiști familiali
12 Aș dori să văd, în orașul meu, mai mulți turiști în excursii organizate
13 Aș dori să văd, în orașul meu, mai mulți turiști cu rucsacul
APRECIERI5. S-au produs schimbări datorită turismului (legendă:1 :nici o schimbare,…5:foarte multe schimbări)
1 Costul vieții
Controlul rezidenților locali în comunitatea lor
Învățăminte despre alte culturi
Probleme precum aglomerarea traficului, gunoi, zgomot
Acces pentru populația locală la locuri și evenimente
Mediul natural
Rata criminalității
Aspectul general al orașului și a al altor locuri
Schimbarea valorilor și a stilului de viață ale populației locale
Vă mulțumim pentru completarea chestionarului.
Analiza datelor obținute
Structura rezidenților testați
Determinarea structurii eșantionului e importantă pentru a fi îndeplinită o condiție de bază și anume reprezentativitatea eșantionului în raport cu colectivitatea generală studiată.
În funcție de grupa de vârstă și de sex
Se observă ponderea mare a rezidenților cu vârstă cuprinsă între 18-25 de ani (39,3%) înregistrându-se un procent mai mic de persoane între 51-70 de ani (3,4%). (Vezi
Fig5.1)
Fig.5.1 Fig.5.2
Fig 5.3
Dintre cei chestionați care fac călătorii de afaceri doar (12,4%) au fost identificați, pe când călătoriile de plăcere dețin (51,7%). Se poate afirma că există o corelație între tipul călătoriei efectuate și vârstă .Cu cât se înaintează în vârstă, oamenii fac călătorii mai mult pentru odihnă și recreere.
În ceea ce privește sexul, distribuția rezidenților testați a fost următoarea: bărbați 51,7% și femei 48,3%.Nu s-au găsit corelații relevante între sex și tipul călătoriei efectuate.(Fig 5.2)
În funcție de școala absolvită
Fig. 5.4 Fig. 5.5
Se poate observa o pondere mare a celor care au absolvit liceul 49,7% și a celor care au absolvit o facultate 48,3%, 2% sunt cei care au absolvit gimnaziu (Fig 5.5). Acest fapt este unul îmbucurător deoarece într-o măsură oarecare ,de gradul de educație depinde tipul de călătorie efectuat,( fig. 5.3) modul de practicare al turismului. Cu cât e mai redus gradul de școlarizare (veniturile mai mici, cultură turistică mai puțină), cu atât e mai puțin probabil să se efectueze călătorii de afaceri, iar turismul se practică mai rar. Dintre cei chestionați 26,9% practică turismul bianual, 54,5% anual, 6,9% la doi ani,11,7% rar.(Fig. 5.4)
În funcție de venitul personal și familial
Fig 5.6 Fig.5.7
Fig.5.8
În ceea ce privește venitul familial se poate observa că, există o corelație negativă a nivelului acestuia cu posibilitatea efectuării de călătorii: dacă venitul familial este mic sunt puține șanse de efectuare a călătoriilor indiferent de natura acestora (Fig. 5.3, Fig. 5.6).
17,2% din cei chestionați au venituri cuprinse între 2.000.000-6.000.000 lei,
17,2% au 6.000.001-8.000.000 lei
18,6% au venituri între 8.000.000 10.000.000 lei,
13,8% între 10.000.000 –15.000.000 lei,
16,6% peste 15.000.000 lei.
Un aspect îmbucurător pentru industria turismului este faptul că 31,7% cheltuiesc pe săptămână pentru turism între 500.000-1.500.000 milioane lei, 26,9% cheltuiesc pe săptămână pentru turism între 1.500 001-3.000.000 mil. lei,10,3% cheltuiesc 3.000.001-5.000.000 lei,7,6% cheltuiesc peste 7 mil. lei.(Fig. 5.7). Suma cheltuită pe săptămână depinde de venitul familial.
De asemenea există o corelație între vârstă și suma cheltuită pentru turism (Fig5.1,Fig5.7). Cu cât vârsta e mai scăzută se cheltuiesc mai puțini bani pentru turism, iar pretențiile sunt mai mici , din contră cu cât vârsta crește, pretențiile sunt și ele mai mari și veniturile alocate pentru concedii sunt mai mari. Dintre cei chestionați 26,2% au venitul personal net lunar 1.000.000-2.500.000,13,8% au venitul personal 2.600.000-3.500.000 lei,13,1% 3.600.000-4.500.000,15,9% peste 5.500.000 lei.(Fig5.8)
În funcție de lungimea rezidenței
În ceea ce privește lungimea rezidențiatului structura rezidenților se prezintă astfel: 57,9% sunt rezidenți din naștere, 20% sunt rezidenți de peste 10 ani, 21,4% de mai puțin de 10 ani.
e) În funcție de sursele de informare despre turism
Fig.5.9 Fig.5.10
Structura factorilor informativi care au determinat petrecerea unui sejur se prezintă astfel:
din broșuri – 8,3%
din ziare – 11%
de la TV, radio – 7,6%
de la prieteni – 59,3%
agenții de turism – 13,8%
Pe primul loc se situează informarea prin relatări ale cunoștințelor cu 59,3%,urmează publicitatea agențiilor de turism 13,8%, apoi publicitate în ziare 11%, din broșuri 8,3%. Insuficiența publicității făcute la radio, Tv. este reflectată prin obținerea unui procent minim privind informarea turiștilor 7,6%.(Fig. 5.9)
În legătură cu metoda de rezervare folosită 53,8% folosesc metoda directă de rezervare,13,1% prin oficiul central de rezervare, 6,9% prin intermediul secretarei,13,8% departament al unei companii de turism, 8,3% agent de turism.(Fig. 5.10). Mijlocul de transport cel mai utilizat în vederea petrecerii unui sejur, a unei călătorii este mașina, utilizată în proporție de 41,4% de cei chestionați, transportul feroviar reprezintă un procent de 35,9% este preferat în special de studenți ,elevi datorită costului relativ redus. Avionul este utilizat în proporție de 8,3% ceea ce dovedește că acest mijloc de transport este încă neaccesibil pentru turiștii români.
Percepții în ceea ce privește contactul cu turiștii
Situația aprecierilor asupra contactului pe care rezidenții îl doresc să-l aibă cu turiștii se prezintă după cum urmează: (Fig. 5.11)
Fig.5.11 Fig .5.12
55,2% sunt cu totul de acord cu o creștere a numărului de turiști în orașul lor,
19,3% sunt de acord,
15,9% sunt indiferenți,
3,4% nu sunt de acord,
4,1% dezacord total.
În general creșterea numărului de turiști este corelată cu creșterea numărului de turiști sosiți din diferite țări ale lumii, continente. Rezidenții chestionați ar dori să aibă contact cu turiștii din alte țări (64,1% doresc să aibă contact cu turiștii din Europa de Vest, 56,6% ar dori un contact cu turiști din țările europene nordice, 59,3% cu turiști veniți din America de Nord, 60,7% din Australia , 37,2% din Japonia).
Observația care se remarcă este că, o dată cu creșterea numărului de turiști străini, veniți de pe diferite continente se schimbă și atitudinea rezidenților față de aceștia și față de cultura lor, turiștii reușind să se integreze mai bine în comunitate pe perioada șederii lor. Acest lucru ducând în final la dorința de a revenii într-un loc unde se simte bine și unde este înțeles.(Fig. 5.12)
Rezidenții chestionați sunt de acord cu creșterea numărului de turiști din orașul lor, considerând că lipsa acestora ar face ca orașul să fie mai mohorât:
20% consideră că lipsa turiștilor ar face ca orașul să fie mai mohorât,
15,9% nu sunt de acord,
21,4% sunt indiferenți.
Se pare că respondenții în general au o atitudine pro-turism, atitudine ce poate fi observată chiar din răspunsurile pe care l-au dat la afirmațiile din chestionar :
29,7% nu evită locurile unde știu că vor fi o mulțime de turiști, (Fig. 5.14)
12,4% evită locurile cu mulți turiști,
15,9% sunt indiferenți sau au răspuns “nu știu”
46,2% nu sunt de acord cu afirmația “doresc un contact redus cu turiștii din alte țări”, (Fig. 5.13)
15,2% au fost indiferenți,
9,7% au fost de acord cu această afirmație,
44,1% nu sunt de acord cu afirmația “Eu mă simt frustrat pe același traseu cu turiști”
11% sunt de acord cu această afirmație
Fig.5.13 Fig.5.14
Percepții în ceea ce privește impactul turismului asupra comunității locale
Impactului turismului asupra comunității locale
În legătură cu efectele pe care le are dezvoltarea turismului în oraș, putem spune că ele sunt variate și percepute diferit de locuitorii orașului, de comunitatea locală.
Din analiza făcută chestionarului putem remarca că. (Fig 5.15)
62,8% dintre cei chestionați sunt total de acord cu dezvoltarea industriei turistice din oraș,
20,7 % sunt de acord,
10,3% sunt indiferenți,
2,1% nu sunt de acord cu dezvoltarea,
2,8% dezacord total.
Odată dezvoltată industria turismului aceasta poate avea ca efecte :dezvoltarea economiei locale, creșterea banilor cheltuiți cu reclama făcută cu scopul promovării activității turistice atât pe plan local cât și extern. O reclamă bună atrage după sine o creștere a numărului de turiști, care vor dori un confort ridicat pentru petrecerea timpului liber, a concediilor deci, implicit apare nevoia îmbunătățirii calității serviciilor în hoteluri, restaurante, magazine pentru a satisface nevoile turiștilor.(Fig. 5.16, 5.17)
62,8% consideră că turismul este bun pentru economia locală,
10,3% sunt indiferenți,
2,1% nu sunt de acord cu această afirmație,
57,2% consideră că turismul aduce o îmbunătățire a calității serviciilor în magazine, restaurante, hoteluri,
18,6% sunt indiferenți,
1,4% nu sunt de acord cu afirmația respectivă
Fig.5.16 Fig5.17
Veniturile din turism pot ajuta la protejarea habitatului și a vieții speciilor naturale prin oprirea defrișărilor,a vânătorii ilegale.Unul din avantajele îmbunătățirii calității mediului înconjurător în zone urbane,în special când e combinat cu infrastructură de calitate este acela că pune în valoare,imaginea orașului atrăgând noi posibilități de investiții. În afara avantajelor atragerii de noi investiții,turiștii care vin și cheltuie bani generează o cerere mai mare pentru bunuri și servicii în economia locală.
Investiția străină atrasă de dezvoltarea industrie turistice, duce la îmbunătățirea economiei locale, dar dacă locurile de muncă cele mai bune din această industrie sunt obținute de cei din afară și nu de populația locală atunci dezvoltarea industriei se face mai lent.
Dezvoltarea economiei locale este în strânsă corelație cu îmbunătățirea oportunităților de muncă din oraș, cu creșterea comerțului, a vânzărilor. (Fig. 5.18) O creștere a locurilor de muncă va conduce la un acces mai mare la activități culturale precum meșteșugul , arta, muzica, pentru populația locală. Deci putem afirma că turismul încurajează o largă varietate de activități culturale.(Fig. 5.19)
35,2% sunt de acord că turismul atrage o varietate de activități culturale
24,85 sunt indiferenți
5,5% dezacord total
Fig.5.18 Fig.5.19
Încurajarea diferitelor activități culturale, prin intermediul turismului, poate duce la îmbunătățirea imaginii orașului care este arătată turiștilor prin intermediul publicității. Tot ca o consecință a dezvoltării industriei turistice este și apariția de noi oportunități recreative puse la dispoziția populației locale, precum si impactul pe care îl are turismul asupra mediului înconjurător. Întrebați de efectele dăunătoare pe care le are turismul asupra mediului înconjurător rezidenții au răspuns: (Fig. 5.20)
25,55% sunt de acord că turismul are câteva efecte dăunătoare
30,3 sunt indiferenți cu privire la acest aspect
8,3% nu sunt de acord cu această afirmație
Fig.5.20
Aspecte pozitive și negative ale turismului din Timișoara
Într-un set de 24 de afirmații cu privire la turismul din oraș rezidenților li s-a cerut să răspundă care sunt aspectele pe care le consideră pozitive și aspectele pe care le consideră negative în legătură cu turismul local. Cele mai pozitive răspunsuri relatate sunt în legătură cu beneficiile aduse de turism, atât prin crearea locurilor de muncă pentru populația locală, cât și pentru afacerile și beneficiile generatoare de prosperitate în folosul comunității.
Cea de-a doua categorie de răspunsuri considerate pozitive de cei chestionați au fost în esență de natură socială, concentrându-se pe dorința de a împărți industria lor cu turiștii.
Investiția străină atrasă de turism va determina o creștere a profitului care va rămâne în țară, iar datorită acestui lucru populația locală va dori să aibă mai multă investiție în turism. Dintre cei chestionați: (Fig5.21)
20,7% consideră că mai mult din profitul investitorilor străini va rămâne în țară,
33,1% sunt indiferenți,
14,5% nu sunt de acord cu afirmația,
6,9% nu sunt de loc de acord cu afirmația.
De asemenea în legătură cu dorința populației de a exista mai multă investiție în turism cei chestionați au răspuns în felul următor.(Fig. 5.22)
26.2% au fost total de acord cu mai multă investiție,
20,7% au fost de acord,
15,9% nu au fost de acord cu afirmația.
Fig.5.21 Fig.5.22
Afacerile derulate ca urmare a investițiilor atrase vor asigura mai multe locuri de muncă.
Un alt aspect pozitiv al dezvoltării industriei turistice locale ar fi faptul că acesta crește costul vieții din oraș. Creșterea costului vieții este determinantă în alegerea duratei sejurului. Cu cât costul vieții e mai ridicat sejurul va fi mai mare. Creșterea costului vieții poate determina și modificări asupra valorilor și stilului de viață al localnicilor, prin creșterea veniturilor acestora și a posibilităților de recreare, culturale.
În legătură cu aspectele negative, majoritatea răspunsurilor se refereau în special în special la zgomot, congestia traficului, servicii inadecvate oferite turiștilor, gunoiul din oraș .Zgomotul din oraș datorat activităților turistice deranjează în proporție de 12,4% pe cei chestionați, iar 40% au răspuns că nu-i deranjează. Totuși, zgomotul poate influența preferințele pentru diferite destinații hoteliere, turiștii evitând hotelurile amplasate în zone zgomotoase, cu trafic intens.(Fig5.23)
44,1% preferă hoteluri independente
5,5% preferă hoteluri în asociație
6,9% preferă hoteluri în corporații
Fig5.23
Schimbări produse datorită turismului
În legătură cu cele 9 aprecieri despre schimbările produse de turism rezultatele sunt următoarele:
17,9% consideră că turismul a determinat schimbări asupra costului vieții, 20% nu sunt de acord ,
26,2% consideră că turismul a determinat învățăminte despre alte culturi 9,7% nu sunt de acord
17,2% consideră că au apărut probleme precum aglomerarea traficului, gunoi, zgomot, 20,4% nu sunt de acord
18,6% sunt de acord cu faptul că turismul a determinat acces pentru populația locală la diferite locuri și evenimente,20,7% nu sunt de acord
În urma acestor rezultate se poate trage concluzia că pentru crearea unui cadru, a unei atmosfere adecvate, primirii turiștilor în oraș sunt necesare unele schimbări, în ceea ce privește aspectul general al orașului, crearea de facilități pentru a acoperii un număr cât mai mare de turiști, îmbunătățirea calității serviciilor publice, învățături despre culturile turiștilor,îmbunătățirea calității serviciilor de cazare care vor influența nu numai dezvoltarea turismului,ci și eficiența acestuia. Prin atracția exercitată, serviciile de cazare asigură o bună valorificare a potențialului turistic, a capacității bazei tehnico materială, disponibilității de forță de muncă,conducând la realizarea unor coeficienți superiori de exploatare.
Dezvoltarea turismului influențează industria hotelieră, creșterea numărului de turiști, a exigențelor acestora, determinând eforturi materiale în sporirea capacității de cazare și modernizare a acesteia, diversificarea gamei serviciilor oferite.
Concluzii
În termeni de atitudine spre turismul local, această cercetare însumată, identifică 3 grupuri semnificative de rezidenți din Timișoara. Mai mult de o pătrime din eșantion sunt suporteri, care asociază sectorul cu beneficii mari în plan economic și social pentru comunitate. Ei consideră că turiștii nu trebuie tratați altfel decât localnicii, ei nu evită locurile unde vor fi mai mulți turiști, sunt mai apropiați de sosirile de turiști și probabil că lucrează în turism, au un contact frecvent cu aceștia și își exprimă dorința de a împărți comunitatea cu cei de afară. Ei consideră că problema principală este că nu sunt destule facilități pentru a face față numărului de turiști.
În privința celor care au atitudini neutre aceștia dețin o cincime din eșantion. Membrii recunosc avantajele economice, dar percep și dezavantajele sociale variate.
Cel de-al treilea grup reprezintă o pătrime din rezidenți care se opun turismului, probabil rezidenți care nu au contact cu turiștii și nu sunt de acord cu noii veniți.
În baza observațiilor relatate și a sugestiilor turiștilor, reies următoarele propuneri:
efectuarea unor propagande susținute în țară (pliante, ghiduri, hărți) și în străinătate în special prin birourile de turism, TV și internet;
conceperea unor produse turistice complete care să se adreseze turiștilor diferențiat;
asigurarea unui personal calificat în hoteluri, restaurante, pentru a satisface cele mai pretențioase gusturi.
sunt necesare mai multe informații turistice, panouri, indicatoare pentru drumuri, pliante, hărți turistice, ghiduri. De asemenea se impune montarea în locuri vizibile a unor hărți ale zonei care noaptea să fie luminate.
realizarea de proiecte și implementării acestora pentru atragerea de turiști (ex reabilitarea ecologică a canalului Bega și refacerea navigabilului).
creșterea gradului de diversificare a serviciilor turistice, acest grad determinând amploarea segmentelor de piață.
să se aibă în vedere armonizarea diferențelor dintre populația permanentă și cea turistică urmărindu-se integrarea fluxurilor turistice cu populația locală
să se aibă în vedere dezvoltări continue și adaptări în funcție de cerințele clientelei turistice.
Strategia dezvoltării regionale, trebuie să aibă în vedere faptul că mărirea afluxului turistic, de orice proveniență, influențează pozitiv economia regională:
direct, prin totalul încasărilor provenite din consumul turistic(casă, masă, taxe, cumpărături).
indirect, prin contactul și influențele culturale bilaterale locale, cunoașterea valorilor economice locale și a eventualelor oportunități de afaceri, ocuparea de forță de muncă în servicii, crearea de imagine favorabilă, civilizarea infrastructurii implicate.
Dezvoltarea regională trebuie să coreleze și să integreze turismul, în mod necesar, printre celelalte componente ale economiei locale, trebuie menționată și influența – deloc neglijabilă – pe care o are turismul asupra creșterii calității vieții din zonele unde aceasta se bucură de atenția autorităților administrației publice și este tratat cu un profesionalism adecvat.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Turism In Judetul Timis (ID: 168189)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.