Turism Cultural In Judetul Hunedoara

INTRODUCERE

Din păcate, până la această vârsta nu am călătorit prea mult pe meleagurile mioritice, de puțin timp am început să descopăr și să redescopăr România. Câți nu sunt în situația mea? Și oare câți nu și-ar dori să pornească într-o aventură pur românească? Eu voi contribui la decizia lor de a organiza o vacanță în județul Hunedoara, cu care Dumnezeu a fost darnic, prin prezentarea cu multe detalii a zonei, cu speranța că voi putea capta atenția multor oameni sau măcar să fie curioși și să viziteze frumoasa noastra zonă.

Domeniul despre care se vorbește foarte mult în țara noastră, dar se fac puțini pași importanți este turismul. Există foarte multe forme moderne de turism, apărute în ultimii ani, cu o cerere și ofertă de turism variată, cea mai importantă formă fiind turismul cultural. Turismul cultural abordează cultura unei regiuni, în special valorile ei artistice.

"Fără tradiție nu există cultură: nici omul simplu, nici geniul nu pot crea nimic fără tradiție!" – spunea Vasile Pârvan – istoric, arheolog, epigrafist și eseist roman.

Județul Hunedoara este unul dintre cele mai importante județe din țară în ceea ce privește potențialul turistic. Frumusețea și varietatea cadrului natural, precum și bogăția elementelor cu caracter cultural, conferă județului Hunedoara un loc fruntaș în topul celor mai atractive destinații turistice. Dacă îți place să călătorești și vrei să vezi locuri frumoase în țară, cu siguranța este un punct cheie în care trebuie sa ajungi pentru că este o zonă cu foarte multă istorie și cu foarte multe obiective turistice.

Pornind de la "Apă, aer si pădure" – acestea sunt, după cum grăiesc oamenii locului, elementele care înfățișează ținutul Pădurenilor – ținut de basm, ținut străvechi românesc, ascuns de curiozitatea călătorului după pădurile sale semețe, cu sate pe înălțimile Munților Poiana Ruscă, acesta este – Țara Fierului din Hunedoara, ca să ajungi în Ținutul Pădurenilor, din orice direcție ai veni, vei trece printr-o pădure. Cele mai importante căi de acces trec pe lângă Castelul Corvinilor – care parcă a fost amplasat aici pentru a-l păzi. Ținutul este relativ izolat, vrând să ascundă ochiului călătorului bogățiile zonei, portul popular – port arhaic și autentic românesc – și bogăția subsolului, fierul.

Sunt foarte multe locuri care merită vizitate dacă ajungi în zonă, voi enumera câteva:

Furnalul de la Govăjdia – care a furnizat împreună cu furnalul din Reșita o parte a fontei din care este construit Turnul Eiffel, mocănița Hunedoara numită și calea ferată ardeleană, satul de marmură Alun – drumul din sat este pavat cu marmură și tot aici există o unică și frumoasă biserică la construcția căreia a fost folosită doar marmura. Nu poți evita nici Biserica din Ghelari – Catedrala Pădurenilor – mareață și cu o arhitectură unică, biserica se distinge prin tehnica folosită la picturi – buon fresco, tehnică folosită în perioada renașterii italiene – și prin senzația pe care ți-o dau sfinții pictați, care te “urmăresc” cu privirea.

Lacul de acumulare Cinciș își așteaptă vizitatorii, ca după istovitoare drumeții să-și liniștească privirea și simțurile privind la oglinda apei, toamna pădurile ce îmbrățișează ocrotitor lacul, se prezintă cu o paletă de culori tomnatice demne de pânza unui pictor.

Castelul Corvinilor este unul dintre cele mai apreciate castele din Europa, iar culoarele îi sunt străbătute la pas, anual, de foarte mulți turiști.  Amprenta secolelor peste care a dăinuit este vizibilă în stilurile arhitectonice care l-au transformat într-o lecție vie de istorie a arhitecturii.

La aproximativ 30 de kilometri mai spre sud de orașul Hunedoara vom găsi Mănăstirea Prislop. Drumul spre mănăstire ne oferă priveliști minunate, în mare parte pe culmea dealurilor cu orizont larg deschis spre Valea Streiului și spre Țara Pădurenilor, iar din Hațeg până la Silvașu avem superba depresiune a Hațegului, care se întinde până la poalele munților Retezat. Nu departe de chilia Sfântului Ioan, se află locul de odihnă al unui alt viețuitor al mănăstirii: Părintele Arsenie Boca. Mormântul lui este un loc important de pelerinaj.

Am ales acestă temă de lucrare pentru că simt că acest loc minunat numit Județul Hunedoara, nu este suficient de bine cunoscut, am dorit ca prin intermediul acestei lucrări să-mi aduc aportul la cunoașterea zonei și implicit prin aceasta la creșterea turismului și economiei județului. Hunedoara dispune de bogate și variate resurse naturale și antropice, valorificarea lor eficientă și în interesul economiei reprezintă o șansă de dezvoltare a județului. Potențialul turismului cultural este imens însă prea puțin valorificat.

"Dacă Omul reușește să elimine Eul, va fi capabil să asculte bătaia inimii naturii și șoaptele ei".(C. Brancusi, 1949)

CUPRINS:

CAPITOLUL 1 – DIMENSIUNI ALE CONCEPTULUI DE TURISM

Conceptul de turism………………………………………………………………………2

Caracterizarea unor forme moderne de turism…………………………………………..3

Clasificarea formelor de turism…………………………………………………………6

Importanța socio-economică a turismului……………………………………………….8

Oferta turistică………………………………………………………………………………………………….10

Factori care influențează evoluția turismului……………………………………….….12

Studiul motivației turistice………………………………………………………….….13

Piața întreprinderii turistice și dinamica ei……………………………………………………………14

Cererea turistică…………………………………………………………………….….15

CAPITOLUL 2 – TURISMUL CULTURAL

2.1 Definirea turismului cultural…………………………………………………………..18

2.2 Formele turismului cultural……………………………………………………………18

2.3 Caracteristici și factori care influențează turismul cultural…………………………..20

2.3.1. Caracteristicile specifice ale nevoilor turistului………………………..………20

2.3.2. Produsul turistic…..…………………………………………………..………..21

2.4 Delimitări conceptuale……………………………………………………….…….…22

2.4.1 Termeni și categorii exceptate de la turiști……………………………..………22

2.4.2 Resurse turistice……………………………………………………….….……22

CAPITOLUL 3 – DEZVOLTAREA DURABILĂ CA REZULTAT AL ACTIVITĂȚII TURISTICE

3.1 Conceptul de dezvoltare durabilă…………………………………………..…………24

3.2 Principiile dezvoltării durabile……………………………………………..…………25

3.3 Principii ale turismului durabil……………………………………………………….28

3.4 Ecoturismul – principala formă de manifestare a turismului durabil…..……………..29

3.4.1 Clarificări conceptuale și terminologice………………………………….…….29

3.4.2 Ecoturismul între teorie si practică……………………………..……………….30

3.4.3 Conceptul de ecoturism………………………..………………………………..30

3.4.4 Definirea ecoturismului……………………………………………..…………..31

3.4.5 Ecoturismul ca segment de piată…………………………………………..……32

3.5. Dimensiunile turismului durabil…………………………….………….……………….32

3.6. Instrumentele turismului durabil………………………….……….……………….…..32

CAPITOLUL 4 – TURISMUL CULTURAL ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

4.1 Ținutul Pădurenilor………………………………………………………..………….38

4.2 Lacul de acumulare Cinciș…………………………………………………..………..46

4.3 Hunedoara………………………………………………………………..……………48

4.4 Mănăstirea Prislop……………………………………………………………………52

4.5 Ulpia Traiana Sarmisegetusa…………………………………………………………59

4.6 Parcul Dendrologic Simeria………………………………………………………….61

CONCLUZII………………………………………………………………………………………63

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………..………64

CAPITOLUL 1

DIMENSIUNI ALE CONCEPTULUI DE TURISM

Conceptul de turism

Cuvântul „turism” provine din termenul englez „tour” care înseamnă călătorie, sau „to make a tour” – a călători, arată acțiunea de voiaj, derivă din cuvântul francez „tour“ – călătorie, plimbare, mișcare, fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement. Termenul francez are rădăcini adânci, el derivă din cuvântul grec „tournos“ și, respectiv, din cel latin „turnus“ și înseamnă călătorie în circuit.

Turismul este un fenomen cultural, deoarece cultura unei țări, reprezintă tot ce omul a creat până acum. Legătura dintre turism și cultură poate fi exprimată în diferite feluri: turismul este o funcție, o manifestare a culturii, ceea ce înseamnă că nu putem înțelege turismul contemporan fără a fi conștienți de ceea ce se petrece în cultura contemporană; turismul este un element de cultură sau, altfel spus, o cultură contemporană poate fi înțeleasă numai dacă este cunoscută prin intermediul acțiunilor turistice.

Turismul, este o activitate specific umană. S-a constituit ca fenomen complex și bine conturat abia în ultima jumătate de secol. El a căpătat o amploare deosebită în contextul dezvoltării generale a economiei și societății la nivel mondial, remarcându-se atât prin ritmurile înalte de creștere, cât și prin prezența sa în spații geografice tot mai extinse. În același timp, în special în țările dezvoltate, condițiile social – economice au determinat schimbări importante ale comportamentului social. În acest context, una dintre caracteristicile lumii contemporane este și faptul că turismul a devenit o nevoie socială.

Nevoia de recreere, de îmbogățire a cunoștințelor culturale sau a vieții spiritual etc. sunt numai câteva dintre motivațiile ce contribuie la generarea fenomenului turistic. Asemenea aspirații sunt specifice oricărei colectivități umane. Ca urmare, fenomenul turistic s-a manifestat în forme incipiente din cele mai vechi timpuri având o dimensiune și mod de manifestare specifice de la o etapă la alta.

„Meritul” societatii noastre contemporane este acela de a aduce turismul, altadată rezervat unor elite, la îndemâna tuturor și de a face din acesta un produs oferit „consumului de masă”

1.2 Caracterizarea formelor moderne de turism

În structura circulației turistice, în practica turistică internațională și,chiar și în țara noastră, s-au produs mutații importante, în sensul diversificării obiectivelor călătoriilor și al modificării priorităților în topul preferințelor turiștilor. Mai jos vom prezenta câteva forme moderne de turism:

Turismul de afaceri

Este acea formă de turism practicată de angajați în interes de serviciu, în interiorul sau în afara țării de reședință, incluzând participarea la întalniri de afaceri, târguri și expoziții, conferințe și reuniuni. Turismul de afaceri deține aproximativ 20 % din totalul călătoriilor internaționale și aproape un sfert din toate încasările turistice.

Turismul urban

Se referă la petrecerea timpului liber, pentru desfășurarea unor activități de natură foarte diversă, cum sunt: vizite la rude, întalniri cu prietenii, vizionarea de spectacole, expoziții, efectuarea de cumpărături. Turismul urban, deține o pondere însemnată în structura circulației turistice. Astfel, deplasările în orașe concentrează circa 35% din totalul călătoriilor, cu ponderi variate de la o țară la alta, dar și diferențieri între turismul intern și internațional al fiecăruia.

Turismul cultural

 Presupune vizitarea monumentelor de artă și arhitectură, locurilor istorice, muzeelor, galeriilor de artă. Turismul cultural, prin locul de desfășurare și modul de organizare, se integrează celui urban și se interferează cu cel de loisir și cel de afaceri. Produsul turistic cultural se constituie prin sinteza a grupelor distincte de elemente: cele culturale -dorință, obiectiv, ghid și cele turistice – mijloace de transport, de primire, de găzduire și de alimentație.

Turismul rural

Se referă la toate activitățile ocazionate de petrecerea unei perioade de timp determinate în mediu rural, mijlocul de găzduire putand fi atat gospodăria țărănească – pensiune, fermă agroturistică – cat și echipamente turistice de factură generală – hanuri, hoteluri rustice, popasuri.

Agroturismul

Presupune șederea în gospodăria țărănească de exemplu in pensiune, fermă – consumarea de produse agricole din gospodăria respectivă și participarea, într-o măsură mai mare sau mai mică, la activitățile agricole specific.

Mai există și alte forme de turism care răspund, prin caracteristicile lor, atributului de modern (ex. croazierele) sau cerințele unui turism durabil (ex. turismul în parcuri și rezervații).

Turismul si cultura au fost mereu foarte apropiate în Europa, aceasta fiind tot timpul o destinație importantă pentru cei atrasi de cultura sa bogata si de mostenirile istorice. Mostenirea culturala a Europei reprezintă una din cele mai vechi și mai importante moșteniri producătoare de turism. Tendințele majore care au fost observate în ceea ce privește turismul cultural sunt: interacțiunea între cultură și turism îsi are rădăcinile în perioada de început a turismului și în prezent câstigă din ce în ce mai multa însemnătate; turismul cultural este un factor cheie pentru dezvoltarea durabilă și dialogurile intreculturale.

Mostenirea culturala este expresia identității oamenilor, a teritoriului, istoriei, tradițiilor și civilizației.

Turismul de SPA

Termenul SPA provine din limba latină, respectiv din expresia sanitas per aquam, însemnând, sănătate prin intermediul apei. Originea sintagmei este, însă, destul de controversată, întrucât, într-un alt arbore genealogic, figurează ca urmaș al unui mic oraș belgian, din regiunea Liege, pe nume Spa, respectiv o stațiune termală ce datează din epoca romană. Sintagma este utilizată, îndeosebi, în limbile anglo-saxone și poate și desemnează un centru de recuperare, un institut de frumusețe, dar și un izvor mineral sau o așezare în care a fost descoperit un astfel de izvor.

Turismul SPA se mai numește și turismul pentru sănătate, revigorare și relaxare. Nu înseamnă doar îngrijire corporală, masaje specializate sau activități sportive, ci reprezintă servicii revitalizante la standarde ridicate, cu o gamă largă de proceduri și tratamente, organizate și conduse după principiile medicinei preventive și curative.

Turismul de pelerinaj

Relația turist-pelerin poate fi exprimată astfel:

Oamenii caută, în fond, altceva, fără să știe că, probabil, caută ceva ce nu există în lumea aceasta! Dar există și înțelepți care nu se mai mulțumesc cu o călătorie în lume, ci fac pelerinaje la locurile sfinte, unde pot simți, măcar pentru o clipă, mireasma lumii celeilalte. Pelerinajul este o călătorie făcută de un credincios către un loc sfânt. Este o călătorie exterioară și totodată o călătorie interioară. Cuvântul vine din peregrinatio, care în latină însemna expatriat, exilat. Străin de lume, pelerinul îl caută pe Dumnezeu. Milioane de pelerini trec prin cele mai cunoscute locuri de închinare, realizând, astfel și activități turistice. Cele mai vechi descrieri ale pelerinajelor creștine datează din secolul al IV-lea. Pelerinii mergeau pe jos la locurile sfinte, dar și în locurile unde s-a arătat Maica Domnului sau la moaștele unor sfinți, unde izvorăsc ape tămăduitoare și sfințitoare, unde s-au întâmplat minuni. De-a lungul istoriei Europei, pelerinii au jucat și un rol civilizator. Mergând pe jos mii de kilometri, vehiculau cultura, informațiile circulau mai repede, atenuau frica de ceilalți, de străini, ajutând la menținerea păcii.

Astăzi pelerinii folosesc mijloace moderne de transport. Pe drum, se roagă, cerând iertare pentru păcate și ajutor să treacă peste momente de cumpănă ale vieții, dar și împlinirea anumitor dorințe (sănătate, alinarea unor necazuri, reușită la examene grele etc.). Recitesc viața sfinților ale căror sfinte moaște vin să le cinstească. Ajunși în locul de pelerinaj, se închină, participă la slujbă alături de ceilalți pelerini. Unii pelerini, mai râvnitori, țin post, se spovedesc și se împărtășesc cu Sfintele Taine.

Turismul de pelerinaj, constituie o formă a turismului de nișă ce presupune pelerinaje în diverse locații religioase celebre de pe Glob. Rigorile induse de această formă de turism sunt diferite de la caz la caz, funcție de regulile impuse de fiecare sit în parte, precum și de caracteristicile religiei căreia îi aparține acel sit.

Anual, milioane de pelerini, ce apațin tuturor categorii de religii de pe Glob, se deplasează către obiectivele reprezentative ale religiei lor. În ultimele decenii ale secolului XX, turismul mondial și-a diversificat formele de manifestare pe plan internațional, încercând să valorifice cele mai valoroase obiective culturale și religioase din patrimoniul cultural-religios al unei țări. Între turism și cultură respectiv între turism și religie există nenumărate interacțiuni și combinații, pe baza relației dintre obiectivul cultural/locul sacru și motivația turistului în funcție de care se pot analiza mai multe aspecte.

Ecoturismul

Noțiunea de ecoturism a fost definită cu ocazia Seminariului Național privind Ecoturismul, organizat de Consiliul de Experți pentru Mediul Înconjurător din Canada (CEAC), în anul 1991. Manifestarea a reunit reprezentanți ai guvernului, universităților, grupurilor de protejare a naturii și operatorilor sectorului turistic și a concluzionat că ecoturismul este o experiență a călătoriei care pune în lumină natura, contribuind la conservarea ecosistemelor, respectând integritatea comunităților gazde.

Așa cum se cunoaște de altfel, ecoturismul presupune, în practicarea sa, desfășurarea, atât a activităților turistice, cât și a celor economice într-un mediu agreabil, nepoluat, cu priveliști reconfortante și nealterate. Practicarea ecoturismului impune protejarea zonelor sau resurselor turistice destinate studierii, admirației, recreării, refacerii fizico-psihice și nu distrugerii.

Relația turism-mediu este una, irevocabil, nedistructibilă și drept urmare, practicarea ecoturismului poate asigura valorificarea și utilizarea adecvată a resurselor turistice. În aceste condiții, dezvoltarea unei zone turistice se realizează concomitent cu păstrarea integrității ecologice a acesteia.

Ecoturismul este un domeniu care începe să câștige o tot mai mare importanță. Cea mai plastică definiție a acestuia a fost dată de Societatea Talamaca pentru Ecoturism și Conservare din Costa Rica: “ecoturismul înseamnă mai mult decât cărți și albume despre faună, binocluri, mai mult decât arta populară care este afișată pe pereții hotelurilor și restaurantelor, înseamnând, de fapt, o luptă constantă pentru apărarea peisajelor, cu susținerea tradiției culturale a popoarelor”.

Ecoturismul este un turism fondat pe natura și cultura tradițională, care presupune o cunoaștere și o interpretare a mediului natural și antropic ce se dorește să fie gestionat într-o măsură ecologică și durabilă. Aflat în multe țări într-o formă embrionară de organizare, acest tip de turism poartă diferite denumiri, repectiv: „turism blând”, „turism verde”, „turism ecologic” sau „ecoturism”. Între acești termeni nu există, practic, diferențe de conținut, criterii, domeniul de aplicație a conceptelor și produsele pe care le oferă.

Ecoturismul s-a născut în continentul nord-american, la mijlocul anilor 1980, urmare a creșterii cererii pentru turismul axat pe natura sălbatică, în locurile cele mai restrânse și fragile ale planetei.

Cea mai utilizată definiție, în literatura științifică, de specialitate, referitoare la ecoturism este următoarea: „…ecoturismul este un turism practicat în spații naturale sălbatice și culturale tradiționale puțin modificate de om și care trebuie să constituie sanctuare de protecție a naturii și a formelor ancestrale de civilizație, pentru a sprijini dezvoltarea economică a comunităților locale”.

Clasificarea formelor de turism

Delimitarea formelor de turism este foarte importantă și oferă elemente de fundamentare științifică a deciziilor cu privire la dezvoltarea și diversificarea ofertei turistice, alinierea ei la modificările intervenite în structura cererii.

Circulația turistică cuprinde o diversitate de produse, grupate în forme de turism-clase categoriile tipice activității turistice. Circulația turistică se concretizează către anumite bazine turistice.

La scară europeană țările se împart în două mari grupe: țări preponderent emițătoare de turiști – țările nordice și țări preponderent receptoare de turiști – cele sudice. Aceste forme de turism s-au delimitat ca o rezultantă a preocupării de clasificare, după anumite criterii, a circulației turistice pornind de la complexitatea acesteia și de la varietatea posibilităților de acces a consumatorilor la produsul turistic. Delimitarea clară a conținutului fiecărei forme de turism prezintă importanță pentru identificarea comportamentului vizitatorului în materie de consum și cheltuieli și a responsabilităților și obligațiilor organizatorilor de vacanțe – agențiile de voiaj și touroperatori în speță – sau a prestatorilor de servicii cum sunt societățile de transport, hoteluri, restaurante etc. (in general forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl are asocierea serviciilor de transport, de cazare, alimentație și agrement care constituie produsul turistic, precum și modalitatea de comercializare a acestuia.

Turismul , după locul de proveniență a turiștilor, se divide în două forme generale:

1. Turism național (intern) – practicat de cetățenii unei țări în interiorul granițelor sale

2. Turism internațional (extern) – plecările cetățenilor autohtoni în scopuri turistice în afara granițelor țării lor.

După modalitatea de comercializare a vacanțelor, se disting următoarele forme de turism:

1. Turismul organizat – se caracterizează prin angajarea anticipată a unor prestatii, respectiv a tuturor sau principalelor servicii legate de călătorie și sejur. Această angajare se realizează prin intermediul contractelor (voucher-ul, biletul de odihnă și tratament) sau a altor tipuri de înțelegere convenite între turist și agenția de voiaj sau alți organizatori de vacanțe (hoteluri, companii aeriene).

2. Turismul pe cont propriu, este neorganizat, nu presupune angajarea prealabilă a unor prestații turistice. Vizitatorul hotărăște singur asupra destinației, duratei deplasării, perioadei de realizare a acesteia, mijlocul de transport, modalităților de agrement.

3. Turismul semiorganizat (mixt) se caracterizează prin îmbinarea trăsăturilor specifice turismului organizat si cel neorganizat.

In funcție de gradul de mobilitate a turistului se poate vorbi de turism itinerant caracterizat printr-un grad de mobilitate ridicat, în care programul cuprinde vizitarea mai multor locuri, cu șederi scurte (1-2 zile) în același perimetru si turism de sejur, cu un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea vacanței în aceeași localitate, indiferent de durata acesteia.

Din punct de vedere al periodicității sau frecvenței de manifestare a cererii se distinge:

1. Turism continuu organizat pe întreaga durată a anului calendaristic (de exemplu turism cultural, de afaceri);

2. Turism sezonier legat de existența anumitor condiții naturale sau evenimente culturale, artistice, sportive. El se grupează în: turismul de iarnă, turismul de vară, turismul de circumstanță (ocazional).

După mijlocul de transport folosit, formele de turism pot fi grupate în:

1. drumeții;

2. turism rutier;

3. turism feroviar;

4. turism naval;

5. turism aerian.

In funcție de motivația deplasărilor, se pot distinge următoarele forme ale circulației turistice:

1. Turismul de agrement este cea mai frecventa forma întâlnită, oferind un bun prilej de a cunoaște locuri noi, istoria și obiceiurile lor; din acest punct de vedere, el se interferează cu așa-numitul turism cultural;

2. Turismul de odihnă și recreere are un caracter mai puțin dinamic, cu un sejur ceva mai lung, legat de o anumită localitate cu particularități specifice;

3. Turismul de tratament și cură balneară este o formă specifică a turismului de odihnă care a luat o amploare mare nu atât ca urmare a dorinței de a preveni anumite îmbolnăviri, cât, mai ales, creșterii surmenajului și a bolilor profesionale provocate de ritmul vieții moderne. Din această cauză, el este legat mai mult de anumite stațiuni cunoscute pentru proprietățile lor terapeutice, pentru apele minerale, termale, pentru nămoluri, situate într-un climat de cruțare;

4. Turismul sportiv constituie o altă formă a circulației foarte agreată de anumite categorii ale populației. Practic el poate acoperi toate categoriile de sporturi, de la cele nautice, sporturile de iarnă până la alpinism, vânătoare, pescuit;

5. Turismul științific are un caracter ocazional, referindu-se la participarea la congrese, la vizitarea unor obiective industriale, zone agricole, a unor obiective hidroenergetice. Din punct de vedere științific un interes aparte îl prezintă vizitarea unor peșteri, rezervații naturale, monumente ale naturii;

6. Turismul de cumpărături (shopping tourism) determinat de deplasările ocazionale în alte localități (țări) în vederea achiziționării unor produse în condiții mai avantajoase decât cele oferite pe plan local (național) sau a unor produse pe care nu le oferă piața locală.

După caracteristicile socio-culturale ale cererii se disting următoarele forme de turism:

1. Turismul particular (privat) se adresează unor persoane cu venituri ridicate, care, de regulă, dispun de o a doua reședință cum ar fi case de vacanță la munte sau la mare. Aceste persoane și atunci când apelează la turismul organizat se deplasează cu mijloace proprii de transport și recurg la servicii deosebite și forme de cazare cu un grad de confort mai ridicat;

2. Turismul social este un turism de masă, agreat de persoanele cu posibilități financiare relativ limitate. Acești turiști solicită forme ieftine de cazare și mijloace de transport în comun, sau cel mult închiriate, unde pot beneficia de unele reduceri la tarifele de transport. În aceeași categorie se încadrează și cei care solicită bilete prin sindicat;

3. Turismul pentru tineret constituie o formă particulară a turismului social, adresându-se, cu precădere, categoriilor tinere ale populației. Această formă de turism apelează la tabere de creație, cantonamente, vacanțe la prețuri medii și submedii, fiind utilizate mijloacele de transport mai ieftine, forme suplimentare de cazare, pensiuni;

4. Turismul de afaceri este acea formă de turism practicată de angajați sau de alte categorii de persoane, în interes de serviciu, în interiorul sau în afara țării de reședință, incluzând: participarea la întâlniri de afaceri, târguri și expoziții, conferințe și reuniuni.

După caracteristicile prestației turistice principale preferate de turist în cadrul sejurului, formele de turism mai pot fi grupate în:

1. Turismul de sejur pe litoral practicat pentru cura heliomarină, sporturi nautice, odihnă și recreere, tratament balnear;

2. Turism de sejur în stațiunile montane cuprinde turismul practicat în vacanțe și week-end aproape în tot timpul anului, iar în sezonul alb turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă (schi, săniuță, bob, patinaj, snowbord);

3. Turismul în stațiunile balneo-climaterice reprezintă un sector major în cadrul industriei turistice românești, datorită particularităților sale specifice. Este cunoscut că aproape o treime din apele termale și minerale de care beneficiază Europa este concentrată în România, iar efectele acestora pentru sănătate au fost atestate de-a lungul secolelor;

4. Turismul cu caracter special: vânătoare și pescuit sportiv, congrese, conferințe.

Formele de turism prezentate oferă o imagine a complexității activității, a proprietății serviciului turistic de a se particulariza în raport cu specificul cerințelor fiecărui turist sau grup de turiști, a varietății problemelor ce trebuie soluționate de organizatorii de turism.

Importanța socio-economică a turismului

Turismul reprezintă unul dintre sectoarele prioritare și care prin resursele sale pe care le antrenează și prin interconexiunile cu celelalte ramuri ale economiei naționale, constituie un factor important pentru progresul economic.

Turismul este total dependent de mediul înconjurator, el constituind "materia prima" a turismului. Mediul înconjurator constituind obiectul, domeniul de activitate și locul de desfășurare a turismului. De aceea o mare importanță este acordată calității mediului, deoarece orice modificare produsă acestuia ducând la diminuarea, iar uneori chiar anularea resurselor sale.

Componentele mediului înconjurător – relieful, pădurile, râurile, lacurile, marea, monumentele naturii, aerul sau apele minerale – contribuie la dezvoltarea și desfășurarea turismului de odihnă, recreere sau tratament balnear. Cu cât aceste resurse sunt mai variate, mai complexe și mai nealterate cu atât valoarea turistică a zonei este mai mare, gradul de atractivitate al zonei respective fiind mai mare, ducând astfel la satisfacerea unor foarte variate motivații turistice .

Dependența evidentă a turismului de calitatea mediului înconjurător, face ca acestă să fie interesat în toate actiunile de protecție a mediului. Degradarea resurselor turistice are implicații social-economice dintre cele mai grave.

Economic vorbind , degradarea resurselor turistice duce la imposibilitatea valorificării turistice, la scăderea încasărilor din turism, constituind astfel o pierdere pentru economie .

Din punct de vedere socio-cultural degradarea resurselor turistice va duce la reducerea posibilităților de refacere a sănătății și la imposibilitatea satisfacerii necesităților de cultură și educație ale oamenilor. Turismul prezintă trăsăturile unui domeniu distinct de activitate constituindu-se, așa cum apreciază unii autori , într-o ramură a economiei naționale, ramura care, prin specificul său, se integrează in sectorul terțiar.

Referitor la rolul turismului în cadrul economiei naționale, literatura de specialitate evidențiază faptul că el are "un impact considerabil asupra economiilor, societăților și culturilor diferitelor țări de referință".

Turismul joacă un rol important în viața economică și socială, acționează ca un element dinamizator al sistemului economic global, ca un mijloc de diversificare a structurii economice, ca o pârghie de atenuare a dezechilibrelor inter-regionale sau un mijloc activ de educare, de ridicare a nivelului de instruire, cultură și civilizație al oamenilor. Turismul prezintă o complexitate în continuă creștere, în plan economic sintetizează rezultatele unui mare număr de activități, în plan psiho-social, se constituie ca o modalitate superioară de organizare a timpului liber.

Importanța socială a turismului poate fi evidențiată sub urmatoarele aspecte:

Turismul contribuie la menținerea echilibrului biologic și fiziologic al omului contemporan, pentru care turismul oferă soluții la constrângerile de tot felul la care acesta este supus.

Turismul apare ca un mijloc de educare, de ridicare a nivelului de cultură, de instruire și civilizație al oamenilor în calitate de turiști, dar și a populației locale aflată în zonele receptoare de turiști.

Turismul contribuie la menținerea sănătății omului contemporan prin faptul că-i oferă acestuia destinderea, refacerea forței de muncă prin odihnă, mișcare, tratamente balneo-medicale.

Turismul influențează calitatea vieții atât în mod direct (determina creșterea calității vieții) cât și în mod indirect (determină creșterea altor ramuri economice care pot influența pozitiv nivelul calității vieții).

Turismul impune noi relații interumane, facilitează schimbul de idei și consultarea de opinii ceea ce conduce la desăvârșirea formării intelectuale, la lărgirea orizontului cultural, iar pe de altă parte, la mai buna întelegere între popoare, la apărarea păcii în lume.

Turismul internațional se afirma cât mai mult ca factor de intensificare a legăturii dintre națiuni, contribuie la promovarea unei mai bune întelegeri între popoare.

Rolul turismului nu trebuie privit numai prin consecințele de ordin social, ci și economic, putând fi subliniate cu următoarele:

Turismul îndeplinește o funcție economică importantă întrucât contribuie la creearea și utilizarea venitului național.

Turismul contribuie la ridicarea social-economică a unor zone, asigurând eliminarea decalajelor inter-regionale.

Activitatea turistică face posibilă preluarea unei părți a consumului intern casnic și antrenarea circulației bănești, determinând atenuarea fenomenului inflaționist.

Turismul valorifică zonele bogate în resurse turistice naturale și antropice neepuizând "materia primă", valorifică acele elemente care n-ar fi putut fi puse în valoare în cadrul altei activități.

Turismul prezintă și vocație ecologică întrucât, în strategia dezvoltării turistice, se impun măsuri de protejare a mediului, a valorilor fundamentale a existenței umane, a peisajului, a apei, a aerului, florei, faunei.

Turismul se constituie într-o importantă sursă de valută fără a necesita eforturi deosebite pe plan extern, o sursă de valorificare în condiții mai avantajoase a resurselor interne cheltuite pentru producerea unor mijloace destinate exportului; turismul se manifesta ca un important capitol al exporturilor denumit export intern , oferind piata de desfacere unei game variate de produse și servicii care, în alte condiții nu se pot exporta sau se exportă în cantități mai mici, cu eforturi și riscuri mai mari. Această formă de export, caracterizată prin consum la locul de producăie și eterogenitatea produselor și serviciilor solicitate este și foarte eficientă: ea presupune costuri mai reduse prin eliminarea cheltuielilor de transport, promovare, a taxelor vamale, comisioanelor. Turismul internațional influențează balanța de plăți prin intermediul balanței valutare a turismului care, în funcție de natura sa, poate compensa, reduce sau agrava o balanță de plăți deficitare.

Pe lângă efectele economice și sociale directe, turismul determină obținerea unor efecte indirecte, prin impulsionarea celorlalte ramuri și sectoare ale economiei (industriei, agricultura, transporturi, etc.), în așa numitul efect mutiplicator.

Oferta turistică

Oferta turistică poate fi definită prin:

"Cadrul și potențialul natural și antropic, echipamentul de producție a serviciilor turistice, sursa de bunuri materiale destinate consumului turistic, forța de muncă specializată în activități specifice, infrastructura turistică și condițiile de comercializare: preț, facilități, etc."

"Totalitatea elementelor turistice (atracțiilor) care pot motiva deplasarea turiștilor și a elementelor destinate să le valorifice plăcerea".

"Ansamblul atracțiilor naturale, istorice, care pot determina vizitarea anumitor zone de către turisti, împreună cu capacitatea organizatorică a rețelei (baza tehnico-materială, infrastructura) de a satisface în anumite condiții cererea populației".

Oferta turistică este formată din două grupuri de elemente:

Elemente de atractivitate, existente la un moment dat numai potențial (resurse naturale, socio-culturale, umane, tehnologice). Ele nu au aceiași valoare turistică în tot timpul anului, ci au variabilitate în timp, determinând sezonalitatea ofertei.

Elemente funcționale compuse din echipament și servicii, care fac posibilă producția și pun în valoare atractivitatea. Acestea conțin o parte variabilă (personalul turistic, desfacerile din alimentația publică), și o altă parte fixă, rigidă, care nu poate fi deplasată în spațiu pentru a întâlni cererea (baza tehnico-materială, infrastructura). Această componentă conferă ofertei o anumită rigiditate și din acest motiv, consumul ofertei se realizează pe loc, numai anumite elemente ale acesteia fiind destinate consumului în zonele de origine ale turiștilor (amintiri, produse specifice zonelor vizitate).

Componentele ofertei turistice mai pot fi clasificate și în:

Elemente naturale: relief, peisaj, hidrografie, climă, floră, faună, izvoare termale și minerale.

Elemente antropice: vestigii și monumente istorice, de artă, meșteșuguri, religii, folclor, obiective economice.

Oferta turistică mai poate fi clasificată în funcție de motivația dominantă a consumatorului în patru mari grupe:

Oferta turismului de vacanță: turism balnear, sportiv, recreativ, familial.

Oferta turismului cultural: turism de studii, stagii de inițiere tehnică, artistică, festivaluri, turism religios.

Oferta turismului de afaceri: turism itinerant, de congrese, cu titlu stimulator.

Oferta turismului pentru îngrijirea sănătății: turism de tratament, profilactic, etc.

Industria turistică este cea care folosește componentele ofertei turistice la care se adaugă forța de muncă pentru a obține o producție formată dintr-o multitudine de produse finale.

Principalii determinanți ai ofertei turistice sunt:

Teritoriul: reprezintă elementul indispensabil al ofertei, întrucât spațiul se constituie în suport al acesteia. În turism, teritoriul este definit atât sub aspect cantitativ prin capacitatea de primire a teritoriului dar si sub aspect calitativ prin atractivitatea sau valoarea turistică a acestuia, care poate fi naturală sau creată.

Capacitatea optimă de primire exprima numărul maxim de turiști ce pot fi primiți de un teritoriu fără a prejudicia mediul geografic și social. Atractivitatea teritoriului crește o dată cu distanța, însă apare un punct de la care atractivitatea scade ca urmare a costului ridicat al transportului și oboselii determinate de parcurgerea distanței.

Atractivitatea teritoriului turistic poate fi evaluată luând în considerare următoarele elemente:

– Accesibilitatea: așezare geografică, căi de acces, mijloace de transport.

– Condiții de relief: trepte de relief, râuri, lacuri, monumente ale naturii, rezervații și parcuri.

– Condiții meteorologice: climatul și sezonalitatea, precipitații, vânturi, puritatea aerului, frecvența zilelor însorite, durata și grosimea stratului de zăpadă.

– Frumusețea peisajului natural.

– Valoarea terapeutică și volumul unor elemente naturale – izvoare de ape minerale și termale, nămoluri terapeutice, microclimat și topoclimat.

– Patrimoniul cultural-istoric: vestigii și locuri istorice, monumente istorice, de artă, etnografie și folclor, tradiții și obiceiuri.

– Condiții demografice: numărul, structura și dinamica populației, forța de muncă, migrația.

Sectorul terțiar: se constituie în elementul determinant al ofertei turistice întrucât grupează activități de prestare de servicii care reprezintă premize și factori pentru dezvoltarea ofertei turistice. Diversitatea ofertei turistice este dată de proportia în care se combină cele cinci categorii de servicii cuprinse în prestatia turistică:

activitatea de organizare și comercializare a ofertei turistice

activitatea de transport

activitatea de cazare și restaurare

activitați producătoare și distribuitoare de bunuri de consum turistic

activitatea de agrement, tratament.

Baza tehnico materială: cuprinde echipamentul turistic sau capacitatea de producție a ofertei turistice care, împreună cu forța de muncă, creează premizele necesare desfășurării activității turistice. Baza tehnico-materială a cazării este importantă pentru că nu este de conceput un consum turistic fără utilizarea unuia dintre elementele materiale ale capacității de cazare. De dimensiunea și structura bazei tehnico-materiale a cazării depind și celelalte elemente funcționale ale ofertei turistice.

Dimensiunile bazei tehnico-materiale a cazării se apreciază în număr de locuri, paturi sau camere folosite pentru "înnoptare".

Structurile de cazare turistică cuprind structuri hoteliere, extrahoteliere și nepermanente. Cazarea extrahotelieră include reședințele secundare, apartamentele mobilate, unități sociale de cazare. Structurile de cazare nepermanente includ campingul, vasele de agrement.

Factori care influențează evoluția turismului

Creșterea spectaculoasă a circulației turistice, diversitatea implicațiilor sale, evidențiază evoluția turismului sub incidența unui complex de factori. Cunoașterea acestor factori care determină și favorizează turismul este tot mai necesară în condițiile economiei concurențiale, în planificarea dezvoltării turistice zonale sau naționale, în promovarea produselor turistice, în cercetarea de marketing. Acești factori sunt diferiți și participă în proporții diferite la determinarea fenomenului turistic, și de aceea este dificilă stabilirea și cuantificarea influenței fiecăruia.

În teoria turistică există numeroase criterii de clasificare a acestor factori, și anume:

După natura social-economică; avem factori:

Economici: nivel de dezvoltare economică, veniturile populației, prețurile și tarifele, oferta turistică.

Tehnici: infrastructura generală și turistică.

Sociali: timpul liber, urbanizarea, șomajul.

Demografici: populația în dinamică, structura și durata de viață.

Psihologici: nivelul de instruire, dorința de cunoaștere, motivația.

Organizatorici și politici: formalitățile vamale, facilități în turismul organizat, regimul vizelor, diversitatea aranjamentelor, acorduri între state cu privire la libera trecere a turiștilor.

După durata acțiunii lor în timp, factorii pot fi:

Permanenți: creșterea timpului liber, creșterea veniturilor, diversificarea ofertei turistice, perfecționarea sistemului de protecție socială, îmbunătățirea raportului calitate-preț, modernizarea infrastructurii și a bazei tehnico-materiale.

Conjuncturali: crize economice, calamități naturale, condiții meteo precare, confruntări armate.

După importanța lor în determinarea fenomenului turistic, factorii pot fi clasificați în:

Primari: oferta, veniturile, timpul liber, migratia populației.

Secundari: cooperarea internațională, facilități de viză, varietatea serviciilor suplimentare.

După influența asupra laturilor corelative ale pieței, avem:

Factorii cererii: urbanizarea, veniturile, timpul liber, dinamica populației.

Factorii ofertei: diversitatea și calitatea serviciilor, prețurile, calitatea personalului, diversificarea agrementului, dotarea bazei tehnico-materiale.

După gradul de atractivitate, există:

Factori de atracție: peisaje inedite, factori naturali de cură, ospitalitatea, atracții antropice, manifestări cultural-artistice și sportive de amploare.

Factori relativi restrictivi: artere rutiere aglomerate, zone poluate.

Studiul motivației turistice

Consumatorul de produse turistice este o fiinta umană, iar comportamentul lui este rezultatul unor comunicații de natură specială dintre el și mediul inconjurător. Pentru a înțelege deci comportamentul consumatorului de produse turistice va trebui să ținem seama de natura sa umană, să întelegem și să cunoaștem psihicul uman și funcțiile lui. Întelegerea mecanismului de transformare a stimulilor în reacții, respectiv în motivație și comportament (decizii), reprezintă elementul fundamental al înțelegerii mecanismului pieței turistice însăși.

Acest lucru apare foarte clar dacă privim piața turistică drept o însumare globală a comportamentelor de cumparare ale membrilor unei colectivități demografice delimitată spațial și temporal. Deciziile de cumpărare a produselor turistice nu sunt în fapt altceva decât concretizarea cerințelor de consum turistic ale membrilor acelei colectivități, cerințe exprimând motivațiile individuale ale acestora.

Iar motivațiile turistice sunt la rândul lor, legate de stimulii interiori ai individului, precum și de incitațiile mediului inconjurător.

Din multitudinea de nevoi cărora omul trebuie să le facă fată, cea de turist este de ordin superior manifestându-se evident numai după ce au fost deja acoperite nevoile de pe treptele inferioare ale piramidei lui Maslow.

La baza activității de deplasare de la locul de reședinta spre alte locuri stau o serie de motivații. Motivația turistică cuprinde, în esență, trebuințe, impulsuri, intensități, valențe și tendințe specifice având carcter personal, influențate de o mulțime de factori dintre care nu lipsesc aspecte ale mediului, atitudinile fată de acestea și fată de propria persoană, scopul conștient ca răspuns pragmatic la trebuințe.

În cercetarea științifică turistică, diferitele niveluri ale piramidei motivațiilor umane propuse de A. Maslow (1970) se regăsesc astfel:

motivația socială (de adeziune, de apartenență la grup, comunitate culturală) se identifică în nevoia omului de a căuta grupul de excursioniști, de a se integra in acest grup.

motivația cognitivă: se identifică cu nevoia de cunoaștere a tradițiilor, obiceiurilor, meștesugurilor, istoriei culturii altor centre de civilizație.

motivația de concordantă între cunoaștere, simțire și acțiune: contribuie la integrarea personalității și se regasește în acțiunile turistice cu caracter coparticipativ în nevoia de a găsi locuri liniștite în mijlocul naturii.

motivația de repaos și de reconfortare ca principala motivație turistică este satisfacută printr-un complex de condiții și de mijloace în afara reședinței indivizilor.

motivația estetica: exprimă tendința omului spre frumos, spre artă, cultură și civilizație, spre peisaj inedit.

Motivația turistică se regăsește în unul din următoarele scopuri: destindere, divertisment, dezvoltare, și niciodată nu este pură.

În literatura de specialitate au apărut și alte forme de manifestare a motivației turistice:

motivația de evadare din mediul cotidian care, de obicei este un mediu stresant, obositor

motivația de recuperare ca necesitate biologică

motivația etnică – oportunitatea de întoarcere la rădăcini, de întărire a legăturilor familiale

motivația ludică – dorința de întoarcere în copilărie

motivația de oportunitatea obținerii sau păstrării a prestigiului pentru alinierea la standardul de viată care asigură un anumit prestigiu social

motivația legată de oportunitatea de autoregăsire, necesitatea spirituală a individului care dorește să se apropie de natură, de o anumită cultură (de exemplu: oferta de turism rural)

motivația de activare onirică: foarte mult timp turismul a reprezentat un vis pentru mulți consumatori de turism. Astăzi, turismul intră tot mai mult în sfera serviciilor necesare devenind "un bun de larg consum"

motivația educatională

motivația de shopping

Piața întreprinderii turistice și dinamica ei

Întreprinderea turistică apare în cadrul pieței în calitate de ofertant, adresându-se cu serviciile sale atât clienților proveniți din alte zone cât si celor domiciliați in zona de amplasare a unităților. Pe această bază se poate aprecia că piața întreprinderii turistice prezintă, din punct de vedere geografic, două componente:

una locală, în cadrul căreia are loc confruntarea unei părți a ofertei cu cererea din perimetrul în care este amplasată întreprinderea

una natională și internațională în cadrul căreia se confrunta oferta de servicii cu cererea provenită din alte zone.

Piata turistică este o componentă de bază a mediului economico-social, un element important al pieței serviciilor de consum, alături de servicii personale, de sănătate, de învățământ.

Piața turistică este sfera de interferență a ofertei turistice materializată prin producția turistică și cererea turistică materializată prin consum. Întrucât locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu și cu locul de formare a cererii, interferența se va transforma în suprapunere în timp și spațiu a celor doi factori, prin intermediul consumului turistic.

In raport cu piața totală, piața turistică prezintă o serie de particularități determinate de acțiunea a diverși factori, cât și de modul concret de manifestare a elementelor definitorii ale pieței, respectiv ofertă și cerere.

Dintre particularitățile pieței turistice, cele mai importante sunt:

piața cu finalitate specifică. Consumatorul de produse turistice dorește să-și procure satisfacțiile pe care le genereaza actiunile respective, fără a avea ca scop final achiziționarea și consumul produsului turistic.

piața puternic segmentată. Satisfacțiile procurate sunt individualizate prin ofertă, iar preferințele consumatorilor de produse turistice sunt individualizate prin cerere. Atât oferta cât și cererea conduc la segmentarea pieței în grupuri foarte mici mergându-se până la individualizare.

piața cu o complexitate aparte în timp și spațiu. Dorința de cumpărare începe odată cu perceperea ofertei turistice de către consumator, sub forma unei imagini construite prin sintetizarea tuturor informațiilor primite. Decizia de cumpărare este luată de către consumator pe baza acestor imagini, iar livrarea propriu-zisă are loc mai târziu, odată cu consumul.

piața multidimensională. Nu totdeauna consumatorul este cel care decide asupra unui produs (serviciu) turistic, pe piața turistică existând persoane care inițiază, influențează, decid, cumpără și utilizează, care se numesc participanți la cumpărare.

piața cu risc mai accentuat. Riscul pornește de la crearea imaginii, de la perceperea ei și formarea cererii și continuă până la consumul produsului turistic.

Piața turistică în ansamblu, precum și părțile sale componente evoluează sub influența a numeroși factori. Aceștia determină modificări atât în volumul cât și în structura pieței.

Principalii factori ai dinamicii pieței turistice sunt:

-Volumul structura și calitatea resurselor turistice: exprimă potențialul turistic al unui anumit teritoriu. Un potențial turistic ridicat determină o capacitate a pieței turistice ridicată. Această capacitate poate fi numai potențiala, ea trebuind să fie pusă în valoare prin lucrări de amenajare turistică. Posibilitățile de amenajare depind, la rândul lor, de gradul de accesibilitate a resurselor, de investițiile alocate pentru lucrări de amenajare, de posibilitățile tehnice existente la un moment dat.

-Gradul de amenajare turistică determină, la rândul lui, piața turistică. Un teritoriu valorificat suficient oferă posibilități mai mari de extindere a pieței pe cale extensivă, în timp ce un teritoriu valorificat integral oferă posibilități de extindere a pieței exclusive pe cale intensivă.

-Nivelul de dezvoltare a infrastructurii oferă posibilități mai mari sau mai reduse de valorificare a unor resurse turistice. Astfel, un teritoriu cu o ofertă potentială va fi mai usor valorificat în consecință, și posibilitățile de extindere a pieței sunt mai ridicate.

Factorii enumerați se corelează, în general, cu oferta de servicii turistice, pe lângă aceștia, o serie de factori acționează asupra cererii, iar prin intermediul acesteia asupra pieței. De exemplu factorii geografici imprima pieței turistice o sezonalitate pronunțată, caracterizată prin unul sau două puncte de maxim și minim în cursul unui an calendaristic.

Între factorii cu acțiune specifică, o mare importanță prezintă durata concediilor, dimensiunile timpului liber, volumul cererii satisfăcute precum și programarea vacanțelor. Există și o serie de factori care determină exclusiv piața externă: factorii politici, climatul internațional, legislația și în special cea referitoare la trecerea frontierei, gradul de cunoaștere a ofertei turistice.

Factorii conjuncturali au de regula o acțiune de scurtă durată, dar determină în anumite perioade reorientări ale fluxurilor turistice.

1.9 Cererea turistică

Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care își manifestă dorința de a se deplasa periodic și temporar "în afara reședinței proprii pentru alte motive decât prestarea unei activități remunerate la locul de destinație". Materializarea cererii este consumul turistic.

Cererea turistică se formează la locul de reședința al turistului, sau bazinul cererii, caracterizat prin diverse trăsături economice, etnice, sociale, politice, iar consumul turistic se realizează în bazinul ofertei turistice, implicând deplasarea, și se derulează înainte de deplasarea spre bazinul ofertei, în timpul deplasării și la locul de destinație.

Factorii determinanți ai cererii turistice și ai evoluției acesteia sunt foarte diverși, literatura de specialitate sugerând o multitudine de posibilități de clasificare a acestora. Dacă se ia în calcul orientarea spre consum a fenomenului turistic se poate concluziona că factorii cererii pot fi grupați în două categorii: economico-sociali și motivaționali.

Factori economico-sociali:

-Factorul demografic: are un rol primordial în stimularea activității turistice, întrucât acesta este purtătorul cererii. Factorul demografic își manifestă incidența asupra turismului, stimulându-l în acele regiuni în care există condițiile materiale sociale și culturale care decurg din dezvoltarea economică.

-Gradul de urbanizare: impune o anumită structură și dezvoltare economică generatoare de impulsuri motivaționale și disponibilități materiale reflectate în cererea turistică. Cu cât gradul de urbanizare este mai ridicat cu atât crește cererea de turiști care vor să evadeze din mediul urban.

-Timpul liber: este un factor determinant al cererii turistice întrucât cea mai mare parte a deplasărilor în scop turistic se realizează în perioada timpului liber: concedii, vacanțe, week-end.

-Venitul reprezintă componenta materială, baza participării la circulația turistică. Veniturile individuale sunt determinante pentru a include cererea turistică în cadrul cererii de consum a populației unei țări. Venitul destinat activității turistice reprezintă ceea ce rămâne din venitul individual după satisfacerea necesităților vitale, așa numitul "consum obligatoriu" care nu poate fi redus.

Turismul se încadrează în categoria necesităților create, determinat de creșterea gradului de dezvoltare economică, de mentalitatea oamenilor, obiceiuri, tradiții, cultura.

Factori motivaționali

Psihologii consideră că cererea turistică este generată de necesități biologice și psihologice, turismul asigurând obținerea echilibrului ca factor compensator al existenței cotidiene. Acest lucru este posibil ca urmare a celor trei funcții pe care le îndeplinește turismul:

-Destindere-odihnă, eliberare de stresul rezultat din condițiile de muncă și de viață.

-Divertisment: dă conținut dinamic destinderii, presupunând cautarea unor satisfacții, plăceri, confort, agrement.

-Dezvoltare determinată de posibilitatea pe care o oferă turismul de lărgire a orizontului de cunoștințe și preocupări.

-Cererea turistică poate fi împărțită în mai multe grupe pe baza unor criterii psihologice respectiv din punct de vedere al atracției turistice generate de categoria psihologică a individului:

Cererea psihocentrică: preferă zonele turistice cu amenajări ce au un grad ridicat de confort, cu servicii de calitate care, în general, reproduc condițiile de viață de la locul de formare a cererii. Este specifică populației cu venituri medii și ridicate, de vârsta mijlocie sau înaintată, din regiuni dezvoltate economic.

Cererea alocentrică: preferă regiuni turistice puțin cunoscute cu dotări materiale minime dar cu atracții naturale sau culturale deosebite. Este specifică populației tinere, cu venituri medii sau scăzute, care preferă o doză de risc pentru a obține satisfacerea motivației. Turiștii respectivi sunt cunoscuți ca turiști exploratori.

Cererea quasipsihocentrică: preferă oferta turismului de calitate ridicată care să reproducă condițiile de viată de la locul de reședintă, dar care oferă satisfacția de consum prin specificul pe care-l prezintă din punct de vedere material sau natural. Purtătorii acestui tip de cerere călătoresc la distanțe mari în țări cu același grade de dezvoltare economică, populează stațiunile la modă, fiind exigenți cu calitatea și plătind prețuri corespunzătoare.

Cererea quasialocentrică caută satisfacția consumului turistic în marile contraste existente între civilizații, culturi, natura de la locul de destinație și cele de la locul de reședință. Pretențiile sunt legate de motivația principală a călătoriei și mai putin de elementele funcționale ale ofertei.

Cererea mezocentrică este o categorie intermediară ce echivalează cu marea masă a turiștilor care călătoresc pentru odihnă în vacanță în varianta turismului organizat.

Cererea turistică se manifestă într-un număr infinit de variante, nuanțate de la un client la altul în funcție de tipologia socio-profesională, familială și formă de turism de caracteristicile tehnice ale voiajului efectuat, de sursele financiare disponibile și motivațiile de consum turistic. Cererea turistică are un grad de spontaneitate mai mare decât cererea de mărfuri. Ea este generată de motivația turistică aceasta fiind totdeauna profund personală și subiectivă.

Cererea turistică, exprimând un cerc de nevoi de ordin superior, este extrem de elastică față de acțiunea factorilor de influență. Factorii psihologici conjuncturali și geografici, de exemplu, pot determina modificări importante în orientarea fluxurilor de turiști. Datorită factorilor geografici, cererea pentru anumite produse turistice prezintă un pronunțat caracter sezonier. Aceasta se manifestă printr-o presiune puternică asupra ofertei în perioada de sezon "plin", când cererea depășește semnificativ oferta, și printr-o depresiune în perioada de extrasezon, când cererea coboară mult sub nivelul ofertei.

Caracterul rigid al ofertei impune satisfacerea cererii prin "migrarea" turistului până în zona de existență a produsului turistic, ceeace face ca cererea să aibă un mare grad de mobilitate. Deplasarea unor categorii de purtători ai cererii turistice de o mare diversitate în ceeace privește nevoile exprimate, imprimă și cererii un caracter extrem de eterogen. Această eterogenitate a purtătorilor cererii implică utilizarea în cadrul cercetărilor de marketing a unui instrumentar de mare finețe și rigurozitate.

Cererea turistică se manifestă diferențiat ca volum și structură, atât în timp cât și în spațiu, în funcție de formele de turism practicate, de diversitatea produselor turistice din cadrul fiecărei forme de turism, de destinațiile călătorilor, de scopul lor, de durata sejurului.

În cadrul planificării de marketing în turism sunt importante cunoașterea și evaluarea diferitelor forme de manifestare a cererii turistice și anume:

Cererea turistică potențială: cuprinde numărul persoanelor care, deși nu cumpără sau utilizează în mod curent un anumit produs sau serviciu, dintr-un motiv oarecare, în viitor o pot face. Cumpărarea se va realiza atunci când anumite circumstanțe se vor schimba (venituri disponibile, acces, probleme de sănătate); în acest caz, cererea potențiala se va transforma în cerere efectivă.

Cererea turistică efectivă: cuprinde numărul de turiști care cumpără sau utilizează un produs sau serviciu.

Cererea suprimată: cuprinde numărul de persoane care nu utilizează sau nu cumpără un anumit produs sau serviciu din cauza unor probleme impuse de ofertă. Aceata cerere, care se mai numește și "cerere latentă", se poate transforma în viitor în cerere efectivă.

CAPITOLUL 2

TURISMUL CULTURAL

2.1.Definirea turismului cultural

Turismul cultural abordează cultura unei regiuni, în special valorile ei artistice. Include turismul în special în orase mari, istorice si obiective culturale. Poate uneori include turismul în zonele rurale ; este cazul festivalelor în aer liber, casele memoriale ale unor scriitori , peisaje la care s-a facut trimitere în literatura. Conform statisticilor persoanele care practica turismul cultural cheltuiesc în medie mai mult decât ale categorii de turisti.

Turismul cultural mai poate fi definit pe de o parte din motivația accesului la obiectivele culturale precum călătorii pentru festivaluri de artă sau alte situri culturale sau eveniment, dar și trasee pentru studiu. Orice formă de turism poate fi definită ca și turism cultural,  dacă reușește să satisfacă nevoia umană de bază pentru diversitate, având tendința să crească conștientizarea culturală a individului descoperind noi cunoștințe, experiențe și întâlniri.
Moștenirea culturală a Europei, o moștenire bogată, reprezintă una din cele mai vechi și mai importante moșteniri producătoare de turism.

Practicile turistice culturale sunt și ele destul de diferite, variind de la vizitarea muzeelor și monumentelor în scopul cunoașterii efective a patrimoniului acestora, la simpla lor utilizare. Există și o diferențiere a practicilor culturale pe sexe: femeile sunt mai atrase de artele plastice și de arhitectură, adică de artele frumoase, dominând mișcarile turistice culturale; bărbații preferă siturile tehnico-științifice, tradițiile și artele populare. În general există o preferință pentru siturile culturale în aer liber, ruinele atragând mai multi vizitatori decât multe monumente păstrate intacte. Practicile culturale se pot deosebi și în funcție de specificul mental și comportamental al unor popoare.

În ultimii ani formele de practicare a turismului cultural s-au diversificat foarte mult, luând forma sejururilor lingvistice, a turismului gastronomic. Îmbogatirea ofertei turismului cultural se realizează sub presiunea a doi factori: cererea publicului, tot mai curios și exigent și atitudinea comunităților locale care doresc să obtină beneficii de pe urma activităților culturale pe care le finanțează.

2.2. Formele turismului cultural

Turismul cultural este o formă de turism care se adresează unei sfere mai largi de turiști și se realizează prin vizitatrea obiectivelor patrimoniului istoric (situri arheologice, monumente, edificii religioase, muzee etnografice și de obiective de tehnică populară), vizitarea muzeelor, participarea la evenimente culturale (spectacole folclorice de muzică, dans, sărbători tradiționale, expoziții). Această forma de turism se adresează unui public avizat și reprezintă o formă modernă de a petrece vacanța.

Turismul cultural abordează cultura unei regiuni, în special valorile ei artistice. Turismul cultural include turismul în regiunile urbane, în special orașe mari, istorice și obiective culturale

(muzee si teatre). Poate uneori include turismul în zonele rurale ; este cazul festivalelor în aer liber, casele memoriale ale unor scriitori sau artiști celebri, peisaje la care s-a făcut trimitere în literatură.

Specialiștii sunt de părere că persoanele care practică turismul cultural cheltuiesc în medie mai mult decât turiștii "standard".

Acesti turiști pot fi interesați în probleme ce țin de domeniul religiei, filozofiei, istoriei, antropologiei etc., și doresc să ia parte la acțiunea de cunoaștere a unor evenimente trecute. Evoluțiile contemporane în diferite sfere de activitate umană și progresul în domeniile stiințifice, tehnologice, educaționale și sociologice sunt, de asemenea, subiecte de interes cultural pentru mulți dintre turiști.
Turismul cultural mai poate fi definit pe de o parte din motivația accesului la obiectivele culturale precum călătorii pentru festivaluri de artă sau alte situri culturale sau eveniment, dar si trasee pentru studiu. Într-un sens mai larg orice formă de turism poate fi definită drept turism cultural dacă reusește să satisfacă nevoia umană de bază pentru diversitate, având tendința să crească conștientizarea culturală a individului descoperind noi cunoștințe, experiențe și întâlniri. Turismul cultural oferă oportunitatea dialogului intercultural prin posibilitatea dialogului descoperirii și aprecierii diversității culturale.
Turismul și cultura au fost mereu foarte apropiate în Europa, aceasta fiind tot timpul o destinatie importantă pentru cei atrași de cultura sa bogată și de moștenirile istorice. Ba mai mult moștenirea culturală a Europei reprezintă una din cele mai vechi și mai importante moșteniri producătoare de turism.

Turismul cultural reprezintă o piată în plina dezvoltare. De vreme ce atracțiile istorice se află cu precădere în orașe, turismul cultural este în mod firesc asociat cu turismul urban. Organizarea spațială a resurselor culturale din oraș și relațiile lor cu infrastructura (hoteluri, mijloace de transport, zone comerciale) sunt importante pentru succesul strategiei de dezvoltare a turismului cultural.

Sectorul cultural al unui oraș constă în:

– caracteristicile fizice ale orașului și moștenirea culturală;

-dotările culturale în cel mai larg sens, incluzând aici evenimentele, expozițiile, instituțiile și infrastructura, cum ar fi teatrele, muzeele, galeriile, dotările recreative și comerțul cu arta.

Practicile turistice culturale sunt și ele destul de diferite, variind de la vizitarea muzeelor și monumentelor în scopul cunoașterii efective a patrimoniului acestora, la simpla lor utilizare, ca decor al unor practici ludice (frecventarea unei cafenele sau a unui bar situat în apropierea unui obiectiv de patrimoniu, de exemplu). Există, se pare, și o diferențiere a practicilor culturale pe sexe: femeile sunt mai atrase de artele plastice și de arhitectură, dominând net mișcările turistice culturale; bărbații preferă siturile tehnico-științifice, tradițiile și artele populare. În general există o preferința pentru siturile culturale în aer liber, ruinele atrăgând mai mulți vizitatori decât multe monumente păstrate intactate.

Practicile culturale se pot deosebi și în funcție de specificul mental și comportamental al unor popoare.

În ultimii ani formele de practicare a turismului cultural s-au diversificat foarte mult.

Temele turismului sunt și formele turistice:

Religioasă – pelerinaj, întâlniri carismatice

Descoperirea de orașe, regiuni, țari – circuit, sejur cu excursii

Istorică – circuit, vizitarea sitului

Etnică – circuit, sejur

Artizanat / Industrie – circuit tematic, excursie în situri industrial

Festivaluri, manifestări culturale – sejur

Gastronomic – sejur, circuit, stagiu culinar

Lingvistică – sejur în școală, în familii

Pedagogia culturii – ore în afara școlii

2.3. Caracteristici și factori care influențează turismul cultural

Identificarea și diferențierea principalelor caracteristici definitorii ale turismului cultural, în special la nivel internațional:

– Turism de tip auto-dependent, locul lui poate fi stabilit în funcție de motivele și obiectivele vizitei;

– Călătorie și staționare temporară a turistului, cu scopul de nevoi spirituale;

– Consum de valori materiale și spirituale (produse specializate de turism) pentru vizitări de locuri și situri cu un context cultural și istoric specific;

– Totalitatea organizațiilor, instituțiilor și subiecților care oferă informații specializate, transport și alte tipuri de servicii, recepție, cazare, mese și însoțire a turiștilor;

– Nișă specifică a solicitărilor tuturor turiștilor ce formează o parte independentă a industriei moderne a turiștilor.

2.3.1. Caracteristicile specifice ale nevoilor turistului.

Turistul ce practică turismul cultural satisface anumite nevoi obiective și care apar la un anumit stadiu al dezvoltării socio-economice a societății, corespunzător schimbărilor ivite în stilul de viață. Acestea pot fi definite ca fiind un set de cerințe al căror scop este restabilirea și îmbunătățirea personalității umane prin călătoria turistului.

Valorile culturale sunt o cerință specifică pentru dezvoltarea turismului cultural. El reprezintă un set de obiecte și fenomene ale căror efecte cognitive și emoționale au scopul de a satisface nevoile culturale ale turistului.

Valorile culturale pot fi grupate în trei categorii:

Monumente culturale și istorice și situri arheologice, monumente și complexe arhitecturale, mănăstiri și biserici, monumente și muzee etnografice și altele,

Lucrări de artă – valori culturale tangibile: colecție de obiecte de artă, lucrări de pictură, sculptură, meșteșug popular, broderii, costume, obiecte de cult, capodopere ale cinematografiei și literaturii etc.,

Evenimente periodice și episodice – festivaluri, spectacole, congrese, târguri, aniversări, filme, concerte, teatru, opera, manifestari folclorice și multe altele.

Influența asupra viabilității pe termen lung a valorilor culturale are efect asupra mărimii, unicității, managementului, capacității de a reține interesul turiștilor, concurenței și altele. Cu toate acestea, prezența de valori culturale constituie un motiv pentru călătorie si organizare de turism

cultural. Acestea trebuie să fie implicate într-o cifră de afaceri economică – oferta comercială a turismului cultural ca parte a produsului de turism.

2.3.2. Produsul turistic

Turismul cultural este caracterizat ca fiind un produs turistic specific definit sub forma unui set de bunuri și servicii materiale oferite unor turiști motivați cultural, ca preț total de la momentul la care ei își părăsesc domiciliul și până ce se întorc acasă. Este conceput pentru a satisface nevoile turiștilor culturali.

Analiza elementelor individuale arată faptul că, festivalurile angrenate în turism pot fi o unealtă extrem de eficientă nu doar pentru înțelegerea reciprocă și cooperarea dintre popoare, dar și pentru creșterea socio-economică a regiunilor. Ca urmare a caracteristicilor lor, festivalurile creează un mediu natural, de comfort și dau naștere la diverse inițiative comerciale legate de publicitate, marketing, înregistrare și producție de produse audio și video, diverse tipuri de servicii, iar aceasta reprezintă o bună bază pentru dezvoltarea promovării turistice a afacerilor mici și mijlocii ca urmare a îmbunătățirii calității vieții in acea regiune.

Muzeele din întreaga lume reprezintă principalele atracții pentru turiști.

Monumentele religioase – catedralele, bisericile, mânăstirile, zonele de pelerinaj și altele ar putea și ele să atragă turiști. Relicvele care sunt păstrate în cadrul acestora reprezintă o parte a moștenirii culturale a orașului și a statului în general. Multe dintre aceste monumente funcționează ca și muzee. Mulțumită acusticilor deosebite, ele sunt adesea utilizate ca locuri de concerte pentru muzica clasica, de camera si altele.

Vizitele la locurile culturale și istorice sunt influențate de mulți factori, cum ar fi: caracteristicile intereselor turiștilor; gradul de cultură generală și nivel educațional al acestora; cunoștințe preliminare ale țării sau părți ale acesteia, precum și moștenirea sa culturală și istorică; posibilități financiare; percepții psihologice ale religiilor; obiceiuri și mod de viață etc. De o mare importanță este gradul de finalizare al infrastructurii din jurul locurilor culturale și istorice imobile.

Toți acești factori au o legătură directă cu conceptul de „atractivitate turistică” al locurilor, iar destinațiilor cărora recent mulți autori încearcă să le confere o caracteristica, includ în acest concept importanța turistică a obiectului sau a destinației, starea mediului înconjurător, protecția acestui mediu înconjurător și prezența infrastructurii. Este evident că împreună cu toate activitățile asociate cu stimularea intensivă a dezvoltării turismului cultural, ar trebui luați în considerare și mulți alți factori:

1) factorii destinației în sine;

2) factorii legați de regiunile și țările care generează o mare cerere de turism;

3) factori care asigură o legătură între zonele de geneză și de destinație;

4) factori care au legătură cu numărul mare de alte opțiuni, din perspectiva destinațiilor concurențiale.

Printre ceilalți factori care contribuie la dezvoltarea turismului cultural se numără schimbarea în ceea ce privește conștientizarea importanței moștenirii culturale, a venitului și a duratei de vacanță. Această formă de turism este printre cele mai populare în segmentul de călătorii pe termen scurt atunci când dorești să evadezi de acasă sau în cazul combinației de

vacanță tradițională la mare și munți cu vizite în timpul zilei la locuri culturale și istorice interesante.

2.4 Delimitări conceptuale

2.4.1 Termeni si categorii exceptate de la turisti

Turistul este acel cetățean care se deplasează spre un loc situat în afara reședinței sale pentru o perioadă mai mică de 12 luni și ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activități plătite în locul vizitat.

Excursionistul este persoana care călătorește pentru propria-i plăcere pe o durată mai mică de o zi, într-o altă localitate decât cea in care locuiește.

Călătorul în tranzit este persoana care tranzitează o țară, chiar dacă rămane mai mult de o zi, opririle sunt de scurta durată, iar motivele sunt altele decât cele turistice.

Persoanele care sosesc într-o țară cu sau făra contract de muncă pentru a exercita o activitate remunerată ori călători în tranzit chiar dacă durata depașește 24 ore și acei cetățeni care își stabilesc reședința principală într-o altă tară, nu sunt turiști.

Termenii cu care se operează în organizarea activității de turism în România:

– Turism – o ramură a economiei naționale cu funcții complexe, ce reunește un ansamblu de bunuri și servicii oferite spre consum acelor persoane care călătoresc în afara mediului lor obișnuit pe o perioadă mai mică de un an și al căror motiv principal este altul decât exercitarea unei activități remunerate la locul vizitat;

– Resurse turistice – componente ale mediului natural care prin calitățile și specificul lor, sunt recunoscute și valorificate prin turism, în măsura în care nu sunt supuse unui regim de protecție integrală.

2.4.2 Resurse turistice

Resursele turistice pot fi:

1. Naturale: elemente de climă, de floră și de faună, peisaje, zăcăminte de substanțe minerale și alți factori;

2. Antropice: monumente arheologice, situri arheologice, monumente, ansambluri și rezervații de arhitectură, monumente și ansambluri memoriale, monumente tehnice și de artă, muzee, elemente de folclor și artă populară etc.;

3. Patrimoniu turistic – resursele turistice și structurile realizate în scopul valorificării lor prin activități de turism;

4. Structură de primire turistică – orice construcție și amenajare destinată, prin proiectare și execuție, cazării turiștilor, servirii mesei pentru turiști, agrementului, transportului special destinat turiștilor, tratamentului balnear pentru turiști, împreună cu serviciile aferente.

Turismul este o industrie care permite încasări în moneda națională precum și în valută, și

care contribuie la dezvoltarea comunităților locale creând noi locuri de munca. El diferă de alte

industrii prin aceea că clientul se deplasează în țara sau zona turistică dorită, pentru un anume produs turistic.

Derularea activităților turistice necontrolat, aleator, fără luarea în calcul a standardelor de

amenajare și exploatare poate conduce la degradarea mediului și a resurselor turistice. Aceste aspecte sunt influențate de două mari grupe de factori :

factori care sunt o urmare direct a dezvoltării economice(industria, agricultura, transporturile și alte domenii de activitate);

factori care sunt rezultatul utilizării mediului pentru turism și agrement.

‰

CAPITOLUL 3

DEZVOLTAREA DURABILĂ CA REZULTAT AL ACTIVITĂȚII TURISTICE

3.1 Conceptul de dezvoltare durabilă

Dezvoltarea durabilă a turismului depinde în mod direct sau indirect de dezvoltarea durabilă a altor domenii. Imbunătățirea generală a infrastructurii, scăderea corupției, creșterea economică, creșterea nivelului de trai etc. vor duce la crearea condițiilor necesare pentru dezvoltarea durabilă a turismului românesc.

Lumea se află în continuă schimbare și transformările din domeniul valorilor sociale, economice, și politice au loc în timpul celei mai îndelungate perioade de stagnare economică prin care trec mai multe țări din lumea dezvoltată: dezvoltarea industrială continuă a determinat apariția unui puternic impact asupra mediului înconjurător.

Este în interesul turismului să fie activ în problema dezvoltării durabile și să lucreze în cooperare cu celelalte industrii în asigurarea calității bazei de resurse și a supraviețuirii acestuia.

Nu trebuie uitat faptul că este esențial ca turismul să fie politic acceptat drept o prioritate, fără

a-și compromite durabilitatea. Fără suport și angajament politic pentru turismul durabil, programele turistice bazate pe principiile dezvoltării durabile nu vor mai fi implementate.

Deoarece turismul durabil reprezintă un scop, trebuie înțeles că orice tip de dezvoltare care include dezvoltarea turismului dă naștere la anumite schimbări într-o zonă. Totuși, aceste schimbări trebuie menținute în limite acceptabile, astfel încât scopul durabilității să fie atins. Turismul durabil poate fi cel mai bine realizat printr-o planificare atentă, prin dezvoltarea și conducerea corespunzătoare a sectorului turistic pe baza unor principii.

Turismul durabil dezvoltă ideea satisfacerii nevoilor turiștilor actuali și industriei turistice și, în același timp, a protejării mediului și a oportunităților pentru viitor.

Conceptul dezvoltare durabilă se referă la o formă de creștere economică , pe termen scurt, mediu, dar îndeosebi pe termen lung. Acest concept presupune crearea condițiilor pentru dezvoltarea economică pe termen lung, protejând în același timp mediul înconjurător.

Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică al căror fundament îl reprezintă asigurarea echilibrului între sistemele socio-economice și potențialul natural.

Dezvoltarea durabilă este un obiectiv general al Uniunii Europene care guvernează toate politicile și activitățile Uniunii. Ea se referă la menținerea capacității Pământului de a susține viața în toată diversitatea ei și este fundamentată pe principiul democrației, egalității dintre sexe, solidarității, respectului față de lege și față de drepturile fundamentale ale omului, inclusiv libertatea și egalitatea de șanse.

Acest concept este unul complex și intens contestat la nivel internațional, fiind menționat pentru prima dată in anii `80, inițial ca mod de abordare a dezvoltării economice în scopul reducerii cât mai ample a degradării mediului înconjurător, fiind ulterior integrat în "mișcarea ecologistă" de protejare a mediului natural al planetei. Conceptul a început să fie tratat într-un sens mai larg in anul 1987, odată cu publicarea raportului "Our Common Future", de către Comisia

Mondială a Mediului și Dezvoltării, raport cunoscut mai mult sub numele de "Raportul Brundtland" (in cadrul acestui raport au fost stabilite principiile și legile dezvoltării durabile grupate în 5 categorii: conservarea mediului natural, protecția bio-diversității și a patrimoniului uman, dezvoltare-regenerare, generațiile viitoare, eliminarea disparitatilor economice mondiale).

La nivel global au fost elaborate peste 100 de definiții ale dezvoltării durabile, șase dintre acestea fiind menționate în Raportul "Our Common Future", cea mai completa dintre acestea definind dezvoltarea durabilă ca "o dezvoltare care permite satisfacerea nevoilor prezentului fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi" (Comisia Brundtland, 1987). În cea mai mare parte, conceptul formulează doar finalitatea spre care trebuie să tindă, modul de acțiune fiind prezentat doar la modul general, lăsând loc diferitelor interpretări și deschizând calea către noi abordări și studii. Ideea de bază care emană din acest raport este avertismentul autorilor cu privire la limitele pe care le au modelele actuale de dezvoltare. Noțiunea de durabilitate a căpătat înțelesuri multiple și datorită pătrunderii în sfera de preocupări a economiștilor, ecologiștilor, sociologilor, arhitecților, parlamentarilor, organelor locale, organismelor internationale.

3.2 Principiile dezvoltării durabile

Prin urmare, pot spune că ”pământul aparține fiecarei generații pe durata existenței sale, care i se cuvine pe deplin și în întregime, nici o generație nu poate face datorii mai mari decât pot fi plătite pe durata propriei existențe”- Thomas Jefferson, 6 Septembrie , 1789.

Chiar și pentru mediul de afaceri din România conceptul de dezvoltare durabila nu mai este unul nou și poate fi exprimat ca o relație între oameni și mediul inconjurător și o responsabilitate a generațiilor actuale față de generațiile viitoare.

În anul 1992, între 03-14 iunie, Rio de Janeiro este gazda primului Summit al Pământului la care participă peste 100 de șefi de stat și guverne iar principalul subiect fiind încalzirea globală. Declarația de la Rio de Janeiro exprima dorința politică a tuturor statelor membre ONU de a lua parte la tranziția globală către un model de dezvoltare durabilă. Această declarație include 27 de principii care reprezinta baza dezvoltării durabile.

Principiile Dezvoltării Durabile, așa cum au fost enunțate în 1992, în Declarația de la Rio de Janeiro:

Principiul 1: Oamenii stau în centrul preocupărilor dezvoltării durabile. Ei au dreptul la o viață sănătoasă și productivă, în armonie cu natura.

Principiul 2: Statele, în acord cu Carta Națiunilor Unite și cu principiile dreptului internațional, au dreptul suveran de a-și exploata propriile resurse ca urmare a politicilor lor de mediu și de dezvoltare, și responsabilitatea de a asigura faptul că activitățile desfașurate sub jurisdicția sau controlul lor nu cauzează daune mediului altor state sau zonelor aflate dincolo de limitele jurisdicției naționale.

Principiul 3: Dreptul la dezvoltare trebuie îndeplinit astfel încât să întrunească nevoile de dezvoltare și de mediu ale generațiilor prezente și viitoare.

Principiul 4: Pentru atingerea dezvoltării durabile, protecția mediului trebuie să constituie parte integrantă a procesului de dezvoltare și nu poate fi considerată izolată de acesta.

Principiul 5: Toate statele și toți oamenii trebuie să coopereze in scopul esențial al eradicării sărăciei, ca cerință indispensabilă a dezvoltării durabile, pentru a diminua inegalitațile între standardele de viață și pentru a satisface mai bine nevoile majorității oamenilor lumii.

Principiul 6: Situației speciale și nevoilor țarilor în curs de dezvoltare, îndeosebi a celor mai puțin dezvoltate și a celor mai vulnerabile cu privire la mediu, trebuie să li se acorde prioritate specială. Acțiunile internaționale în domeniul mediului și dezvoltării trebuie, de asemenea, să se adreseze intereselor și nevoilor tuturor țarilor.

Principiul 7: Statele trebuie să coopereze într-un spirit de parteneriat global, pentru conservarea, protecția și refacerea sănătății și integrității ecosistemului Pământului. Dată fiind contribuția diferită la degradarea mediului la nivel global, statele au responsabilități comune dar diferențiate. Țările dezvoltate recunosc responsabilitatea pe care o poartă în atingerea dezvoltării durabile la nivel international, având în vedere presiunile pe care societățile lor le au asupra mediului global și tehnologiile și resursele financiare pe care le dețin.

Principiul 8: Pentru a atinge dezvoltarea durabilă și o calitate mai bună a vieții pentru toți oamenii, statele trebuie să reducă și să elimine modelele nesustenabile de producție și consum și să promoveze politici demografice potrivite.

Principiul 9: Statele trebuie să coopereze pentru a-și întări capacitatea administrativă internă pentru dezvoltarea durabilă, prin creșterea nivelului de ințelegere stiintifică prin schimburi de cunoștințe științifice și tehnologice și prin intensificarea dezvoltării, adaptării, răspândirii și transferului tehnologiilor, inclusiv a tehnologiilor noi și inovatoare.

Nerespectarea acestor principii a generat și continuă să genereze probleme care pun sub semnul intrebării însăsi existența speciei umane, motiv pentru care implicarea fiecaruia dintre noi poate fi esentială. Implica-te si tu!

Principiul 10: Problemele de mediu sunt cel mai bine tratate prin participarea tuturor cetățenilor de la nivelul relevant. La nivel national, fiecare individ trebuie să aiba acces corespunzător la informații de mediu care sunt deținute de autoritațile publice, inclusiv la informații asupra activitaților și materialelor periculoase de la nivelul comunităților lor, și oportunitatea de a participa la procesul de luare a deciziilor. Statele trebuie să faciliteze si să încurajeze conștientizarea și participarea publicului făcând informația disponibilă la nivel cât mai larg.

Principiul 11: Statele trebuie să promulge legislație de mediu eficace. Standardele de mediu, obiectivele de management și prioritațile trebuie să reflecte contextul de mediu și de dezvoltare căruia li se aplica. Standardele aplicate de unele țări pot fi nepotrivite și cu un cost economic și social nejustificat pentru alte țări, în special pentru țările în curs de dezvoltare.

Principiul 12: Statele trebuie să coopereze pentru a promova un sistem economic internațional deschis care să conducă la creștere economică și dezvoltare durabilă în toate țările, pentru a se adresa mai bine problemelor privind degradarea mediului. Măsurile de politică comercială în scopuri legate de mediu nu trebuie să constituie mijloace de discriminare arbitrară sau nejustificată sau vreo constrangere ascunsă asupra comerțului internațional. Acțiuni unilaterale care să se ocupe cu probleme de mediu din afara jurisdicției țării importatoare trebuie să fie evitate.

Măsurile de mediu care se adreseaza problemelor de mediu transnaționale sau globale trebuie, cât mai mult posibil, să se bazeze pe un consens international.

Principiul 13: Statele trebuie să dezvolte legislatia natională privind obligația și despagubirea pentru victimele poluării și ale altor pagube de mediu. Statele tebuie de asemenea să coopereze într-o maniera promptă și mai hotarâtă pentru a dezvolta legi internaționale privind obligativitatea și despăgubirea pentru efectele adverse ale pagubelor de mediu cauzate de activități de sub jurisdicția sau controlul zonelor aflate dincolo de jurisdicția acestora.

Principiul 14: Statele trebuie să coopereze in mod eficace pentru a descuraja sau preveni mutarea și transferul către alte state a oricăror activități sau substanțe care cauzează degradarea severă a mediului sau care se descoperă că sunt periculoase pentru sănătatea umana.

Principiul 15: Pentru a proteja mediul, abordarea precaută trebuie să fie larg aplicată de către state conform cu capacitațile lor. Acolo unde exista amenințări de pagube serioase și ireversibile, lipsa de certitudine stiințifică deplină nu trebuie să fie folosită ca argument pentru amânarea măsurilor eficiente din punct de vedere al costurilor de prevenire a degradării mediului.

Principiul 16: Autoritățile naționale trebuie să se straduiască să promoveze internalizarea costurilor de mediu și utilizarea instrumentelor economice, luând în considerare modul de abordare conform căruia poluatorul trebuie, în principiu, să suporte costul poluării, având datoria privind interesul public și fără a distorsiona comerțul internațional și investițiile.

Principiul 17: Evaluarea impactului asupra mediului, ca instrument național, trebuie întreprinsă pentru activități propuse pentru care există posibilitatea să aibă un impact advers semnificativ asupra mediului și care sunt supuse deciziei unei autorități naționale competente.

Principiul 18: Statele trebuie să anunțe imediat alte state cu privire la orice dezastre naturale sau alte pericole ce au probabilitatea de a produce efecte dăunatoare subite asupra mediului acelor state. Toate eforturile vor fi făcute de către comunitatea internatională pentru a ajuta statele astfel lovite.

Principiul 19: Statele trebuie să furnizeze inștiințări prealabile și în timp util, ca și informații relevante statelor potențial afectate, asupra activităților ce ar putea avea un efect advers transnațional de mediu semnificativ și trebuie să se consulte cu acele state într-un stadiu timpuriu și în bună credintă.

Principiul 20: Femeile dețin un rol vital în managementul mediului și dezvoltare. Participarea lor deplină este de aceea esențiala pentru atingerea dezvoltării durabile.

Principiul 21: Creativitatea, idealurile și curajul tinerilor lumii trebuie să fie mobilizate pentru crearea unui parteneriat global pentru a atinge dezvoltarea durabilă și pentru a asigura un viitor mai bun pentru toți.

Principiul 22: Locuitorii indigeni și comunitațile lor, ca și alte comunități locale dețin un rol vital în managementul mediului și dezvoltare datorită cunoștințelor și obiceiurilor lor tradiționale. Statele trebuie să le recunoască si să le susțină în mod just identitatea, cultura și interesele și să le permită participarea eficientă la atingerea dezvoltării durabile.

Principiul 23: Mediul și resursele naturale ale oamenilor sub asuprire, dominație sau ocupație trebuie să fie protejate.

Principiul 24: Războiul este în mod intrinsec distructiv pentru dezvoltarea durabilă. Statele trebuie de aceea să respecte legile internaționale care furnizează protecție pentru mediu în timp de conflict armat și să coopereze la dezvoltarea în continuare a acestora, dacă este necesar.

Principiul 25: Pacea, dezvoltarea și protecția mediului sunt interdependente și inseparabile.

Principiul 26: Statele trebuie să își rezolve toate disputele legate de mediu în mod pașnic și prin mijloace potrivite în acord cu Carta Națiunilor Unite.

Principiul 27: Statele și oamenii trebuie să coopereze în bună credintă și într-un spirit de parteneriat la îndeplinirea principiilor cuprinse în această Declarație și la dezvoltarea în continuare a legilor internaționale în domeniul dezvoltării durabile.
(Catalin Chitu – Coordonator Revista Job Magazin)

Principii ale turismului durabil

Necesitatea protejării bogățiilor naturale, sociale și culturale care constituie patrimoniul comun al umanității și a satisfacerii nevoilor turiștilor și populației locale a generat apariția în practică a unor forme de turism durabil. Obiectivele și cerințele dezvoltării turistice durabile se regăsesc în forme ale turismului cum ar fi : ecoturism, turism.

Toate formele de turism ar trebui să respecte principiile dezvoltării durabile și implicit, principiile turismului durabil:

– activitatea turistică trebuie initiată cu mijloace proprii ale comunității locale, iar aceasta

trebuie să-și mențina controlul asupra dezvoltării turistice;

– turismul trebuie să ofere rezidenților locuri de munca care să ducă la îmbunătățirea

calității vieții comunitaților locale și trebuie realizat un echilibru între activitațile economice deja existente în zona și activitatea turistica; trebuie stabilit un cod de practici pentru turism la toate nivelurile bazat pe standarde internatționale deja acceptate. Pot fi stabilite, liniile directoare pentru operatorii din turism, monitorizarea impactului diferitelor activități turistice, cât și limitele de acceptabilitate pentru diferite zone; trebuie realizate programe educaționale și training pentru îmbunatățirea managementului în domeniul protecției resurselor naturale și culturale.

Dezvoltarea turistică durabilă, prin formele sale practice, conciliază interese și obiective

antagoniste, favorizează parteneriatul și cooperarea între decidenți, operatori și consumatori și

promoveaza interesul general pe termen lung, dincolo de cel particular, imediat.

Plecând de la oricare din criteriile de clasificare, definirea tuturor formelor de turism trebuie să conțină ideea de durabilitate. Ecoturismul, turismul rural, turismul stiintific, turismul cultural sunt doar "avangarda" formelor de turism durabil.

Deși industria turistică acordă mai mare importantă problemelor legate de mediu si tot mai multă atenție turismului durabil, diferențele dintre bunele intenții exprimate de oameni atunci când sunt supuși cercetarilor și ceeace ei vor face efectiv în vacanțe, nu ar trebui subestimate.

A devenit o sursa majora pentru multe arii și numeroase țari din lume. Patrimoniul mondial, cultural și natural, de exemplu atrage acum vizitatori din toata lumea si poate deveni motorul dezvoltării locale. Dar mai multă atenție trebuie acordată impactului fizic și cultural al turismului de masă inclusiv pierderile indirecte ce apar acolo unde se manifesta supraaglomerarea.

Principiul director al dezvoltării turismului într-o astfel de zonă protejată trebuie să fie acela de exploatare echilibrată a tuturor resurselor naturale, umane și culturale, într-un mod care să asigure satisfacții deosebite turiștilor și posibilități de dezvoltare echilibrată și durabilă a așezărilor turistice aferente.

Deși la prima vedere activitățile turistice sunt poate cel mai puțin poluante, totuși în timp ele conduc treptat și la poluarea mediului înconjurător.

Pe primul loc se situează dezvoltarea excesivă pe orizontală sub influența directă a creșterii

populației și a creșterii mediului urban, cu dispariția terenurilor natural și a pădurilor, și nu în ultimul rând a terenurilor agricole prin extinderea in frastructurii. În al doilea rând, circulația turistică intensă, cu vehicule particulare, în exces de viteză, generează mai multe forme de poluare (a aerului, sonoră, tasarea solului, ș.a.). Evaluarea impactului turismului asupra cadrului natural se traduce prin prezentarea principalelor efecte nedorite care se pot produce și care influențează echilibrul ecologic, al ecosistemelor componente.

De asemenea, nu trebuie uitat că turismul este legat în dezvoltarea sa – în virtutea efectului

multiplicator al activităților turistice – de industrie și agricultură, care practicate în/sau apropierea ariilor protejate conduce la modificări ireversibile asupra mediului înconjurător.

Încercările de reducere a impactului negativ, respectarea cerințelor de protecție a mediului,

acordarea unui sprijin real unor astfel de activități, realizarea unor colaborări multidisciplinare pot deschide calea dezvoltării durabile a oricărei forme de turism

3.4 .Ecoturismul – forma de manifestare a turismului durabil

3.4.1.Clarificări conceptuale și terminologice

Activități ecoturistice – activitățile incluse într-un sejur ecoturistic cu scopul de a antrena

turiștii și care sunt coordonate de un ghid (interpret).

Camparea – călătoria într-un spatiu aflat undeva între civilizație și sălbăticie, de cele mai

multe ori cu familia sau prietenii și folosind uneori ca mijloc de locomotie automobilul (car-camping).

Ecoturismul – "călătoria responsabilă în arii naturale, care conservă mediul și susține

bunăstarea populației locale." (Societatea Internațională de Ecoturism )

Greenwashing – folosirea abuzivă a particulei "eco" sau "verde", fără a respecta cerințele

conservării mediului și responsabilității socio-culturale.

Servicii ecoturistice – servicii de transport, cazare, alimentație, ghizi, care au un impact

minim asupra mediului biologic și cultural local și promovează o mai bună întelegere a acestuia.

Stakeholders – Persoane sau organizații implicate și influențate de o anumită decizie:

investitori, acționari, tour-operatori, manageri de parcuri nationale, comunități locale etc.

Turismul în arii naturale – "turismul care pune accent pe cunoașterea zonelor naturale și

care asigură utilizarea durabilă a resurselor naturale.

Turismul de aventură – călătoria în locuri noi și palpitante (de obicei în mijlocul naturii) cu

intenția de a căuta aventura. Adesea el include activități ca: alpinism, scufundări sub-acvatice, ciclism extrem, kayak-canoe, etc.

Turismul în medii salbatice – călătoria în locuri neatinse de om, nepoluate, pentru a

cunoaște și a te bucura de natură, pentru a observa animalele, păsările și peștii în mediul lor natural.

3.4.2. Ecoturismul între teorie si practica

Odată cu intrarea în noul mileniu, devenim tot mai conștienți de complexitatea, fragilitatea și valoarea inestimabilă a planetei noastre. În același timp, turismul tinde să devină o expresie tot mai populară a acestei conștiințe. Datorită evoluției transporturilor și tehnologiei informației, tot mai multe zone îndepărtate au devenit accesibile, fapt ce a contribuit la o ascensiune rapidă a turismului în arii naturale.

Devine tot mai evident că dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile în absența unui

management corespunzător poate prezenta o amenințare pentru integritatea ecosistemelor și a

comunităților locale. Un număr tot mai mare de vizitatori în zone fragile din punct de vedere ecologic poate duce la o degradare puternică a mediului. De asemenea, comunitățile locale și cultura indigenă pot fi influențate negativ de afluxul crescut de vizitatori străini cu un stil de viață modern. În plus, schimbările climatice, instabilitatea economică și condițiile politico-sociale pot face din turism o afacere riscantă, mai ales în zonele puternic dependente de această activitate economică.

Partea bună este că aceeași ascensiune a turismului creează numeroase oportunități atât pentru conservare cât și pentru bunăstarea comunităților locale. Ca răspuns la interesul crescut pentru cunoașterea naturii, dar și la semnalele de alarmă venite din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, s-a conturat treptat o nouă etică a călătoriei numită ecoturism.

Ecoturismul poate furniza veniturile atât de necesare pentru protejarea parcurilor nationale și a altor arii naturale, venituri care nu ar putea fi obținute din alte surse. De asemenea, ecoturismul poate constitui o alternativă viabilă de dezvoltare economică pentru comunitățile cu puține activități generatoare de venit. Mai mult, ecoturismul poate spori nivelul de educație și conștiință al turiștilor, transformându-i în susținători entuziaști ai conservării mediului natural și cultural.

Ecoturismul îsi trage rădăcinile din mișcarea de conservare a biosferei, el dovedindu-se o

sursă importantă de venituri pentru ariile naturale care aveau nevoie de protecție.

Ecoturismul poate fi privit așadar, mai întâi ca o oportunitate de afaceri, apoi ca un concept

cu principii, studiat de cercetatori și organizații non-guvernamentale.

Conceptul de ecoturism

Există multe trăsături asociate cu ideea de ecoturism, printre care: durabilitate,

responsabilitate, protejare, conservare, atitudine prietenoasă față de mediu și nu în ultimul rând

"verde", un cuvânt la moda pentru această nouă industrie. De aici și numeroase confuzii între

ecoturism și termeni ca: turism durabil, turism responsabil, turism alternativ, turism verde, geoturism.

Dacă termenul de turism durabil a fost clarificat pe larg în capitolul precedent, vom încerca în continuare să aducem lumină și în cazul celorlalți termeni menționați.

Termenul de "turism responsabil" atrage atenția asupra faptului că cea mai mare parte a

activităților turistice nu sunt responsabile: populația locală este exploatată, resursele naturale și

culturale nu sunt respectate și ocrotite. Termenul este folosit adesea ca echivalent al turismului durabil și sugerează faptul că toți cei implicați într-o activitate turistică, turiști sau prestatori, trebuie să adopte o atitudine responsabilă față de destinația turistică.

O variantă asemănătoare este " turismul conștient", care încurajează o întelegere mai profundă a naturii, oamenilor și locurilor.

Un alt termen întâlnit adesea este cel de "turism alternativ". Problema în acest caz este că

termenul se definește prin ceea ce nu este, adică turismul traditional. Turiștii nu îsi descriu interesele ca fiind alternative, iar serviciile sau destinațiile pe care le aleg sunt tot cele care îi motivează de obicei: natura, religia, educația, aventura, etc. Intenția și în acest caz nu este de a desemna o nouă formă de turism ci de a sugera un alt fel de comportament, o mentalitate alternativă celei predominante în turismul clasic.

Termenul "turism verde" este folosit de obicei ca o versiune neacademică a turismului

durabil.

Definirea ecoturismului

Pe masură ce ecoturismul se dezvoltă și câstigă popularitate, apar diferite obstacole care vor trebui surmontate. Problema unei definiții specifice este unul dintre ele. Dificultatea provine din faptul că ecoturismul nu poate fi descris doar prin activitatea desfășurată, așa cum se întâmplă cu alte forme de turism (turism de aventură, turism balnear, turism de afaceri, etc.).

Ecoturismul încorporează întotdeauna activități diverse în mijlocul naturii (drumetii, ascensiuni montane, observarea viețuitoarelor în habitatul lor natural, etc.), dar poate include și activități culturale. Ecoturismul are și o importantă componentă educațională, este o șansă de a învăța respectul pentru natură și pentru cultura locală, iar pentru unii o șansă de auto-reflecție inspirată de frumusețea împrejurimilor. Un alt aspect caracteristic ecoturismului este obținerea beneficiilor pentru comunitatea locală. Aceasta înseamnă angajarea personalului de pe plan local, aprovizionarea cu produse locale, implicarea localnicilor în luarea deciziilor și organizarea activităților turistice.

Una dintre primele definiții ale ecoturismului întâlnite în literatura de specialitate este cea dată în anul 1988, în cadrul Programului din Belize inițiat de Rio Bravo Conservation &Management Area: "ecoturismul este o formă de turism cu impact scăzut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia și unde se depune un efort conștient în vederea reinvestirii unei părți adecvate din venituri pentru conservarea resurselor pe care se bazează. Este o formă de turism durabil și care asigură beneficii populației locale."

Principiile ecoturismului

Minimizarea impactului negativ asupra naturii și culturii, impact ce ar putea distruge destinatia turistică.

Educarea turistului cu privire la importanța conservării.

Sublinierea importanței unor operatori responsabili, care să coopereze cu populația și cu autoritățile locale, în vederea satisfacerii nevoilor comunității.

Furnizarea de fonduri pentru conservare și pentru managementul ariilor naturale protejate.

Accentuarea necesității unei zonări turistice regionale și a planificării fluxurilor de turiști pentru regiunile sau ariile naturale ce vor deveni destinații ecoturistice.

Ecoturismul ca segment de piață

Ecoturismul este o industrie mică, dar care se extinde rapid, în cadrul unei nișe guvernate de

forțele și de legile pieței. El a fost promovat inițial ca fiind echivalent cu turismul în arii naturale, iar lipsa politicilor sociale și de mediu din unele țări, firme și destinații a condus la o confuzie generala în privința sensului ecoturismului ca segment de piață. Astfel s-a simțit nevoia unor linii directoare specifice și a unor sisteme de acreditare bazate pe criteriile dezvoltării durabile, iar discuțiile referitoare la aceste probleme sunt în plină desfășurare.

Dimensiunile turismului durabil

  Dezvoltarea durabilă economică atât pe termen scurt cât și pe termen lung, prin:

– realizarea unor parteneriate între inteprinderile mici și mijlocii și organizațiile multinaționale din domeniul turismului;

– organizarea unor cursuri de pregătire pentru lucrătorii din domeniul turismului;

– obținerea unei certificări internaționale;

– diversificarea ofertei turistice; – alocarea de resurse pentru promovarea și diversificarea

produselor și serviciilor turistice;

   Dezvoltarea durabilă ecologică , prin: –

promovarea în rândul turștilor a unor coduri etice și norme de conduită;

monitorizarea continuă a impactului turismului asupra mediului înconjurător;

formularea unor politici și strategii de dezvoltare în conformitate cu principiile de dezvoltare durabilă;

aplicarea unui management durabil în ariile naturale protejate vizitate de către turiști;

   Dezvoltarea durabilă culturală  prin: –

păstrarea integrității culturale;

conservarea diversității culturale locale;

garantarea protejării mediului natural și a tradițiilor;

încurajarea localnicilor în vederea păstrării obiceiurilor tradițonale;

respectarea dreptului de proprietate a localnicilor;

educarea turiștilor în vederea adoptării unui comportament corespunzător;

3.6 . Instrumentele turismului durabil

Instrumentele de măsurare sunt utilizate pentru a determina nivelul la care se află industria turismului dintr-o anumită regiune, impactul turismului și schimbările care apar pe parcurs, activitățile de management și rezultatul acestora etc.

Acolo unde turismul are o imagine negativă acest lucru se datorează volumului ridicat de turiști sau a dezvoltării excesive, mult peste capacitatea de suport a destinației respective; – este important astfel, să identificăm și să măsurăm limitele în care se poate dezvolta turismul (capacitatea de suport).

Conceptul de „capacitate de suport” în turism se referă la „numărul de turiști pe care un anumit loc îi poate primi, fără a exercita o presiune asupra mediului sau a populației gazdă, și în același timp, fără a diminua satisfacția turiștilor”.

Poate fi:

– capacitatea de suport ecologic reprezintă nivelul/limita de utilizare de la care apare riscul ecologic și impactul ecologic negativ;

– capacitatea de suport economic constă în nivelul sau limita de utilizare de la care economia locală se bazează în mare măsură pe turism și depinde dependentă de acesta.

– capacitatea de suport social este dată de nivelul de la care turiștii devin iritanți pentru localnici sau afectează cultura locală.

– capacitatea de suport psihologic este reprezentată de nivelul de la care turiștii resimt disconfort și lipsă de satisfacție datorită aglomerației turistice.

Acest tip de turism nu se reduce doar la vizitarea anumitor areale cu importanță ecologică, ci urmărește reducerea impactului negativ în destinațiile urbane, rurale și/sau în ariile naturale sălbatice.

Problemele cu care se confruntă turismul durabil implică viabilitatea economică, socio-culturală și durabilitatea mediului, în destinații cu importanță naturală și culturală, atât în cazul turismului de masă cât și în cel al unor segmente de nișă.

Turismul durabil nu răspunde doar necesităților prezentului, ci caută să găsească soluții pentru a reduce impactul negativ pe termen lung, al acțiunilor curente.

Turismul cultural reprezintă o altă componentă a turismului durabil care se axează pe comunitățile locale tradiționale care au diverse obiceiuri, forme rare de artă și tradiții sociale distincte, care se diferențiază de alte forme de cultură. Este o formă de turism care poate fi desfășurată atât în ariile urbane cât și în cele rurale, atrăgând categorii variate de turiști.

Putem include turismul cultural în categoria turismului durabil deoarece prin caracteristicile sale are un impact economic și social pozitiv, contribuie la conservarea patrimoniului și moștenirii cuturale a unei destinații, contribuie la satisfacerea nevoilor culturale ale turiștilor și la oferirea unor experiențe autentice, sprijină cultura și ajută la dezvoltarea turistică a unor regiuni care nu dispun de altfel de obiective.

Turismul rural și agroturismul reprezintă două forme de turism în care cultura rurală reprezintă o componentă cheie a produsului turistic recreațional.

În ultimii ani se constată o expansiune a celor două forme de turism, trăsătura distinctivă a produselor turistice rurale și a celor agroturistice fiind dată de faptul că turiștilor le sunt oferite experiențe personalizate, aceștia bucurându-se de mediul fizic și uman al spațiului rural, participând la activitățile și la stilul de viață al populației locale.

Deoarece printre caracteristicile celor două forme de turism pot fi înscrise și: minimizarea impactului asupra mediului ntural și socio-cultural, creșterea gradului de satisfacere a turiștilor și creșterea economică pe termen lung, valorificarea resurselor și produselor locale sau creșterea bunăstării membrilor comunităților locale, putem include turismul rural și agroturismul în categoria formelor turismului durabil.

Geoturismul este un domeniu multidiciplinar, fiind o formă de turism care susține și evidențiază caracterul geografic al zonelor care sunt vizitate, implicând mediul natural, cultura, istoria, obiceiurile și prosperitatea comunităților locale.

Sunt evidențiate toate acele atribute care fac ca un loc să fie vizitat, care sunt reprezentative pentru o anumită zonă și o face să se deosebească de celelalte.

Sunt incluse astfel: flora, fauna, obiectivele istorice, siteurile arheologice, peisajele deosebite, arhitectura, muzica tradițională, bucătăria și meșteșugurile tradiționale, dansurile locale

etc. Se dezvoltă în acest fel afaceri locale orientate către vizitatori,îin care rezidenții descoperă modul în care propriile moșteniri pot fi interesante pentru turiști.

Printre activitățile turistice cu caracter durabil care pot fi practicate respectându-se principiile durabilității sunt: escalada, trekking, hiking, bikeing, turism ecvestru, rafting, canyoning, sporturi aeriene, vânătoare și pescuit, golful etc. Acestea s-au dezvoltat din ce în ce mai mult, ca urmare a creșterii cererii turistice, iar operatori din turism au încercat să diversifice oferta, astfel încât turiștii pot practica o paletă largă de activități.

Treking, hiking – turism pedestru reprezintă cea mai practicată formă de turism montan, fiind în același timp și cea mai veche. Este practicată atât de tineri cât și de vârsta a treia, precum și de toate categoriile sociale. Nu necesită un echipament deosebit.

CAPITOLUL 4

TURISMUL CULTURAL ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Există sate în județul Hunedoara cu care Dumnezeu a fost atât de darnic când le-a așezat pe pământ, dar care mor odată cu puținii bătrâni care mai locuiesc acolo. Majoritatea sunt în Ținutul Pădurenilor, locuri ascunse pe văile și coastele munților, unde casele mai păstrează tradiția începutului de secol XX sau chiar mai timpurie. Pe drumurile care nu au văzut în viața lor asfalt, rar mai întâlnești un om care să-ți povestească de vremurile de glorie ale mândrelor așezări pădurenești.

Sate care cu zeci de ani în urmă numărau sute de suflete, acum sunt aproape pustii. Nici păsările nu mai cântă în locurile care se sting odată cu ultima generație de țărani, pe care nici colectivizarea și nici greutățile vieții în vârf de munte nu i-a putut alunga. Și, odată cu bătrânii, se stinge și istoria nescrisă a satelor ascunse din Ținutul Pădurenilor.

Clima este temperat continentală, cu etajare evidentă pe verticală, cu precipitații neuniform repartizate, cu vânt ce bate dinspre nord-vest.

Principalul râu care străbate județul este Mureșul, care are ca afluenți importanți Streiul, Râu Mare și Cerna. Partea de sud a județului este străbătută de apele Jiului de Est și de Vest, iar partea nordică, de apele Crișului Alb. O notă specifica în hidrografia județului o conferă cele peste 80 de lacuri glaciare din Retezat, cel mai mare lac glaciar din Romania :Bucura – 10 ha și cel mai adânc din țară Zănoaga – 29 m.

Dintre bazinele de retenție și amenajările hidrotehnice cu suprafață mare, pot fi amintite amenajarea Râu Mare-Retezat și Cinciș. Lacurile antropice si apele termale (valorificate la Geoagiu Băi, Vața de Jos și Călan Băi) întregesc în mod fericit zestrea de ape a ținutului hunedorean.

Flora județului este specifică reliefului – de la vegetație de șes la floră alpină.

4.1.-Harta judetului Hunedoara

Parcul Național Retezat, cea mai mare rezervație stiințifică complexă din România, inclusă de UNESCO printre rezervațiile naturale ale Biosferei. Parcul are peste 20.000 ha în perimetrul căruia există 40 vârfuri de peste 2200 m, zeci de lacuri glaciare, rarități vegetale (orhideea de munte, floarea de colț, nucul salbatic), exemplare valoroase ale faunei (capra neagră, cerbul, ursul, râsul, cocoșul de munte, mistrețul și păstrăvul).

Parcul dendrologic Simeria, (la 12 km de Deva) este un adevărat monument în arta parcurilor, a fost creat cu peste 250 de ani în urmă. Aici s-au aclimatizat magnolia, arborele de plută, coniferul oriental, bambusul, eucaliptul, etc. Pădurea Bejan-lângă Deva, rezervație forestieră unde cresc toate speciile de stejar prezente în România. Pădurea de stejar de la Chizid-

lângă Hunedoara. Gorunul lui Horea-Țebea, monument al naturii și în același timp și monument istoric ce amintește de conducătorul marii răscoale tărănești din 1784.

Fauna cuprinde principalele specii existente pe teritoriul României: iepurele, vulpea, capra neagră, cerbul carpatin, mistrețul și gama păsărilor (cocoșul de munte, prepelița, sitarul, rața sălbatică). Apele de munte sunt bogate în păstrăvi și lipani, iar râurile de șes în mreană, somn, crap, știucă, șalău, etc.

Instituții cultural-artistice : rețeaua instituțiilor și așezămintelor culturale din județul Hunedoara cuprinde 6 case de cultură, 361 cămine culturale, 12 cinematografe, 63 biblioteci, 2 teatre (Teatrul de revista/ estrada Deva și Teatrul dramatic 'I. D. Sarbu' din Petroșani), 7 muzee dintre care : Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva , Muzeul memorial Aurel Vlaicu amenajat în memoria pionierului aviației românești și mondiale; Muzeul de istorie a mineritului Brad – unic în Europa , Muzeul Crișan și 7 ansambluri folclorice.

Județul Hunedoara este păstrătorul a peste 400 de obiective – monumente istorice, de artă, și științele naturii – începând cu perioada preistorică și continuând cu perioada dacică, romană, feudală și modernă. Aici se află cele două capitale ale Daciei și Daciei romane – Sarmizegetusa Regia și Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Țara Hațegului este o zonă unică în România.

Județul Hunedoara este situat în partea central-vestică a României și este traversat de paralela de 46° latitudine nordică și de meridianul de 23° longitudine estică. Se învecinează cu județele : Gorj la sud; Caraș Severin și Timiș la vest; Arad la nord-vest; Alba la nord-est; și cu Vâlcea la sud-est. În județul Hunedoara există 7 municipii (Deva, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani, Vulcan), 7 orașe (Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani), 55 comune și 457 de sate. Așezat în SV Transilvaniei, la contactul dintre Munții Apuseni și Carpații Meridionali și având un relief predominant montan, județul Hunedoara a fost binecuvântat de natură cu un relief impresionant prin măreție și cu un subsol bogat în resurse.

"Fără tradiție nu există cultură: nici omul simplu, nici geniul nu pot crea nimic fără tradiție!" (Vasile Pârvan)

ȚINUTUL PĂDURENILOR

4.2. Tinutul Padurenilor

Ținut de basm, ținut străvechi românesc, ascuns de curiozitatea călătorului după pădurile sale semețe, cu sate ”aninate”pe înălțimile Munților Poiana Ruscă, acesta este Ținutul Pădurenilor – Țara Fierului din Hunedoara. Zona este înconjurată de păduri. Ca să ajungi în Ținutul Pădurenilor, din orice direcție ai veni, vei trece printr-o pădure. Cele mai importante căi de acces trec pe lângă Castelul Corvinilor – care parcă a fost amplasat aici pentru a-l păzi.

Ținutul este relativ izolat, vrând să ascundă ochiului călătorului bogățiile zonei, portul popular – port arhaic și autentic românesc – și bogăția subsolului, fierul.

Pionier în promovarea acestei zone a fost regretatul Drăgan Muntean – fiu al acestor locuri, care

i-a purtat în toată lumea cu fală și cinste comorile: cântecul și portul.

Zona a fost studiată și menționată în diverse cărți, studii sau alte documente de multi învățați: primul care a cercetat-o în amănunt a fost etnologul Romulus Vuia, fiind urmat apoi de Bela Bartok, Emilia Comișel și multi alții.

Ținutul Pădurenilor este o zonă din România, în Transilvania, situată în județul Hunedoara, pe valea râului Cerna Hunedoreană.

Relieful predominant sunt dealurile cu păduri de foioase și conifere. La nord, ținutul este mărginit de valea râului Mureș, la sud de Țara Hațegului, iar la vest de Munții Poiana Ruscă. Ținutul Pădurenilor este un platou înalt, așezat între Depresiunea Țării Hațegului, la sud, și Valea Mureșului, la nord, respectiv la apus fiind înălțimile apropape nelocuite ale Munților Poiana Ruscă.

Industria tradițională din Ținutul Pădurenilor este cea a prelucrării lemnului, la care se adaugă, din cele mai vechi timpuri, extragerea metalelor, predominantă fiind extragerea minereului de fier.

Zona se remarcă prin valoarea etnografică deosebită exprimată în frumusețea portului popular, a țesăturilor dar și în originalitatea arhitecturii țărănești și a tradițiilor populare.

Este situată pe platoul Munților Poiana Ruscă în partea central – vestică a județului Hunedoara.

Este formată din 6 comune respectiv Ghelari, Toplita, Bunila, Lelese, Lunca Cernii, Cerbal și câteva sate din comuna Teliuc și are în componență 40 de localități.

Admirat pentru măiestria cu care este realizat și mult studiat datorită complexității extraordinare, costumul popular pădurenesc este descendent direct al costumelor populare ale strămoșilor noștri, dacii.

Felul în care își împletesc femeile părul (buclele de pe frunte și tâmple) și forma propriu zisă a costumului, se aseamănă foarte mult cu costumele femeilor dace de pe Columna lui Traian.

Portul popular femeiesc – este format din cămașa propriu-zisă, cârpă și cojoc.

Pe cămașă (pieptar, mâneci și poale) se cos diferite motive (cocii, cu pui, bogienele) pe pânza de cânepă sau bumbac mai nou, operațiune (cusutul) ce durează aproximativ patru luni.

Partea de jos a cămășii este acoperită de cătrânță-realizată din lână țesută fin, mătase si borangic-iar partea din spate de opregul este realizat din țesătură fină de lână. Se leagă la brâu cu brăcire sau brâu în bâte –realizat printr-o tehnică de împletire străveche, sinonimă, după modul de realizare, cu brâiele descoperite în mormintele egiptene și tot la brâu se pun diverse podoabe.

Cojocul ce se poartă pe spate este una din piesele cel mai greu de realizat, o broderie -operă de artă și din acest motiv este foarte, foarte greu de găsit cineva care să realizeze așa ceva în zilele noastre.

4.3.Port popular

Culorile cămășilor și modelele lor urmăresc viața omului de la tinerețe la bătrânețe.

Pentru costumele fetelor tinere, nemăritate sunt folosite culori vii și intense exprimând spiritul tinereții, predomină nuanțele vii de roșu, iar baticul are motive florale și viu colorate.

După căsătorie femeile vor îmbrăca costume în culori puțin mai pale, cu motive geometrice care inspiră echilibrul și unitatea care trebuie să fie reperele familiei. Baticul va fi întotdeauna alb imaculat.

La bătrânețe, culorile vor fi întotdeauna închise, cu nuanțe predominante de negru, iar motivele de pe piept și mâneci sunt simple.

Portul popular bărbătesc- mult mai simplu, este format din cămașa propriu-zisă, lungă până la genunchi, izmene și laibăr sau șubă. Și în acest costum sunt prezente, în număr mult mai mic, câteva cusături specifice zonei.

Câteva obiceiuri pădurenești

Există foarte multe obiceiuri specific românești care semnifică marile sărbători ale anului sau evenimente din viața omului, distinctive pentru acest ținut fiind dansurile și alte câteva evenimente anuale.

Pădurenii sunt mari amatori de dans și nu pierd nici un moment de a se distra în acest fel.

Brâul pădurenesc cel mai cunoscut dans pădurenesc în care alternanța cerc-spirală se pare că are ceva elemente mistice. Alte dansuri caracteristice zonei fiind ardeleana, spic de grâu și jocul de doi.

Cântecul Bradului –impresionant cântec funebru interpretat de un grup de femei, cu o rezonanță a vocilor foarte puternică, se cânta la morții tineri și este însoțit de un brad falnic tăiat, se cânta atât la casa mortului cât și pe tot drumul până la cimitir.

Cateva obiective de vizitat:

Dovezi ale locuirii acestor meleaguri datează din epoca bronzului timpurie, cultura Starcevo-Criș, vase ceramice și alte obiecte și unelte au fost descoperite în Peștera Cauce și Pestera Mare din Cerișor. Primele dovezi ale prelucrării fierului descoperite in zonă datează din vremea dacilor.

O placuță cu inscripția „natus ibi ubi ferrum nascitur”, cuprinsă în Corpus Inscriptiorum Latinorum, a fost descoperită la Ghelari. Localitatea este atestată din anii 213-215 d H. Cuptorul de la Ghelari aflat la Muzeul Științei din Londra, a fost descoperit la 1895 și este cel mai vechi cuptor de topire a fierului, descoperit în această parte a Europei. Combinatul Siderurgic de la Hunedoara a fost construit datorită proximității zăcămintelor de minereu de fier exploatate la Teliuc și Ghelari.

Zona este cunoscută și apreciată pentru arta folclorică și tradițiile pădurenilor care s-au păstrat neschimbate în decursul istoriei apropiate și contemporane.

Govășdia: aici se află un furnal datând din secolul XIX.

Ghelari: O biserică monumentală construită în perioadă de grele încercări, fiind începută înainte de al II-lea Război Mondial și sfințită numai în anul 1976.

Din Ținutul Pădurenilor mai fac parte și alte trei sate Ciulpăz, Dumbrava (fostă Găunoasa) și Cutin aparținând de Comuna Pestișu Mic, accesul se face din Hunedoara (de la Castelul Corvinilor) de-a lungul râului Zlaști, fiind o altă poartă de intrare în Ținutul Pădurenilor.

Drăgan Muntean, reprezentant de marcă al folclorului din Ținutul Pădurenilor din localitatea Poienița Voinii, în locuința rapsodului fiind amenajat un muzeu popular care îi poartă numele. Muzeul adună o serie de costume și porturi tradiționale din Ținutul Pădurenilor.

În Ținutul Pădurenilor, în fiecare vară are loc un festival de folclor, Festivalul Pădurenilor "Drăgan Muntean", ajuns în anul 2007 la ediția XXVI. Festivalul a preluat numele Drăgan Muntean după numele regretatului purtător al cântecului pădurenesc cu același nume, care se trage din Poienița Voinii, localitate în vecinătatea căreia se desfășoară în prezent festivalul după ce a fost mutat de la Ghelari, localitate unde a avut loc inițial în primii săi ani.

Furnalul de la Govăjdia pe fațada caruia este amplasată o placă cu inscriptia „Augusto Imperante Francisco I. exstructum 1810” a furnizat împreună cu furnalul din Reșita o parte a fontei din care este construit Turnul Eiffel, lucru menționat de o placuță poziționată pe un “picior”al turnului. Actualmente se află în stare avansată de degradare, dar există un proiect de reabilitare care va demara în perioada următoare. A fost precedat de Furnalul înalt de la Toplița care a fost construit începând cu anul 1754, dar care a fost distrus în totalitate.

4.4 – Furnalul de la Govăjdia în 1900

Mocănița Hunedoara numită și calea ferată ardeleană. Construcția liniei a fost începută în 1859 având câteva soluții tehnice inedite pentru acele timpuri, cum ar fi primul pod în curbă din țară. Acum, din păcate este dezafectată, mai exista doar terasamentul, cele două tunele, podul mare și podul în curbă. Exista un proiect în faza de elaborare a studiului de fezabilitate pentru reabilitarea acestei căi ferate.

Satul de marmură Alun – drumul din sat este pavat cu marmură, tot aici există o unică și frumoasă biserică (acum se pare că este mănăstire) la construcția căreia a fost folosită doar marmura.

Biserica din Ghelari – Catedrala Pădurenilor – ridicată în 34 de ani prin strădania preotului Nerva Florea. Mareață și cu o arhitectură unică, biserica se distinge prin tehnica folosită la picturi – buon fresco, tehnică folosită în perioada renașterii italiene – și prin senzația pe care ți-o dau sfinții pictați, care te “urmăresc” cu privirea.

4.5. – Harta zona Ghelari

Biserica de lemn din Vălari – Misterioasă și unică în țară datorită modului original de construcție, are o vechime de peste 500 de ani.

Lacul Cinciș – a cărui denumire vine de la satul cu același nume, întemeiat de Cinci Insi, bravi luptători în oastea lui Iancu de Hunedoara, pentru construcția căruia au fost strămutate trei sate. Lacrimile celor 150 de familii de strămutați au fost tributul peisajelor feerice ce ți se arată când ajungi aici.

Tezaurul dacic de argint de la Cerbăl –un tezaur foarte bogat, după unele voci autorizate, similar ca și complexitate Tezaurului de la Pietroasa, aflat actualmente în custodia Muzeul Național Maghiar (Magyar Nemzeti Muzeum).

Biserici vechi de lemn se mai găsesc și în localitățile Ruda, Feregi, Poienița Tomii, Runcu Mare, Socet și Merișoru de Munte.

Pentru a vizita acest ținut se gaseste cazare în Hunedoara, pe malul lacului Cinciș, unde se gasesc mai multe cabane și pensiuni sau în Ghelari unde de asemenea sunt pensiuni.

Din fericire există și câțiva localnici inimoși care timid și cu pași mici au diverse inițiative/proiecte demarate cu scopul de a păstra această comoară și a o transmite generațiilor viitoare.

4.6. Catedrala din Ghelari

Istoria Ținutului Pădurenilor începe cu mult timp în urmă, suprapunându-se peste o veche vatră dacică. La începutul secolului II e.n. partea de est a Munților Poiana Ruscă se află în aria principalelor centre dacice și romane.

Foarte aproape, în depresiunea Hațegului, se află capitala provinciei Dacia Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Se spune că în această zonă s-au refugiat o parte din dacii retrași în munți.
Acesta izolare geografică a așezării pădurenilor le-a permis, probabil secole de-a rîndul conservarea graiului actual și păstrarea unor entități particulare ale portului, asemănătoare, spun unii cercetători cu cel dacic. Prima atestare scrisă a așezărilor din acest ținut datează din 1297, într-un document în care satele Zlaști și Ruda sunt menționate ca supuse ale pârcălabului de Hunedoara. Ulterior, în secolele XIV și XV găsim mențiuni despre toate așezările cunoscute astăzi și despre altele care probabil, au dispărut cu timpul.

"Apă, aer si pădure" – acestea sunt, după cum grăiesc oamenii locului, elementele care înfătisează tinutul Pădurenilor.

Aici, râurile Cerna si Dobra șerpuiesc printre pântecele Munților Poiana Ruscă, iar aerul curat se resimte permanent, fiind răsufletul codrilor bogați. Vegetația este reprezentată în cea mai mare parte de păduri falnice, în care natura s-a păstrat aproape nealterată. În orice anotimp, împrejurimile sunt de-o frumusețe greu de descris. Tezaurul natural, împreună cu edificiile presărate pe întreg ținutul, inspiră orice privitor.

Pe meleagul pădurenilor, curprins între Valea Cernei si Valea Muresului, din județul Hunedoara, în jurul satelor răsfirate, s-au păstrat poveștile țesute cu secole în urmă, însă la fel de fascinante sunt tocmai datele reale despre cele întâmplate…Un drum rural din marmură, aflat într-un sat ajuns pustiu, un lăcas de cult înghitit de ape, două furnale, care stau mărturie bazelor siderurgiei și mineritului puse aici, arbori seculari de dimensiuni impresionante și alte mici comori naturale și culturale. Asezările rurale, născute înaintea ocupației romane, adăpostesc pădurenii, cei care se mândresc și astăzi cu portul popular, folclorul muzical, obiceiurile și tradițiile lor.

Această zonă este una dintre cele mai înzestrate din România.

4.7. – Valea Cernei

LACUL DE ACUMULARE CINCIȘ

4.8.- Lacul Cinciș

Lacul Cinciș este situat în partea sud-vestică a României, la 15 km de Municipiul Hunedoara. Lacul este situat în centrul județului Hunedoara.

Bătrânii satului Cinciș, localitate așezată pe malul drept al Cernei Mureșene, între Hunedoara și Hațeg, la o altitudine de 260 metri, povestesc și acum, după câteva decenii, înfiorați și cu lacrimi în colțul genelor, cum apele, tulburate de oameni, le-au îngropat pentru totdeauna bisericile.

În aceste locuri, unde astăzi de află un impozant lac de acumulare ce deservea cândva Combinatul Siderurgic din Hunedoara, existau câteva sate suitoare spre cer prin tradițiile, istoricitatea și sfințenia simplității lor. Pentru a asigura apa necesară Combinatului și pentru crearea unei baze de distracție pentru „clasa muncitoare”, conducerea comunistă a anilor 1962 decide nimicirea satelor „de jos”, aflate în depresiunea Cincișului, matcă pentru viitorul lac de acumulare. Cele trei biserici ortodoxe, în ciuda eforturilor localnicilor, sunt distruse până în temelie, până ce nu mai rămâne piatră pe piatră. Doar biserica romano-catolică rămâne în picioare, fără acoperiș, ițindu-se din când în când dintre ape, atunci când acestea se retrag către depărtări. Odată cu distrugerea vechii vetre a Cincișului și mutarea ei mult „mai la deal” s-a nimicit și parte din sufletul celor de aici, oameni descălecători de istorie, exponenți ai unor vremuri demult apuse,

coborâtoare din frânturi de istorie și simțire. Temelia vechii biserici distruse din Cinciș – monument istoric din secolul al XVI-lea – se presupune că a slujit ca fundament unui sfânt locaș creștin al anului 130.

LEGENDA LACULUI BLESTEMAT

În urmă cu 45 de ani, autoritățile hunedorene strămutau satul Cinciș pentru a amenaja un lac de acumulare. Peste 150 de familii au fost obligate să-și părăsească atunci casele. Iar când apele au început să acopere satul, două biserici au căzut ‘pradă’ noului lac. Cu cimitire cu tot. În scurt timp, sătenii au început să observe fenomene ciudate în zonă. Oile nu se apropiau de lac, iar în miez de noapte se vedeau, uneori, spiritele celor morți care bântuiau pe suprafața apei, furtuni iscate din senin în mijlocul lacului. Era clar pentru toată lumea că lacul Cinciș e blestemat.

Anii au început să se aștearnă încet-încet peste lac. În perioade de seceta, nivelul apei începea să scadă, iar turla uneia dintre bisericile aflate la 25 de metri sub apă iesea la suprafață. Oricine trecea atunci prin zona îsi făcea cruce și se îndepărta grăbit. Sătenii veneau pe malul lacului și își plângeau morții îngropați în cimitirele acoperite de ape și blestemau. Aproape în fiecare an cineva se înneca, dar cadavrul nu mai ieșea niciodată la suprafață. Prin anii 1970 s-a înnecat un fotbalist, iar autoritățile de atunci au făcut eforturi disperate să-i recupereze cadavrul. Scafandrii care coborau pe fundul lacului ieșeau la suprafață îngroziți. Povesteau despre șerpi și despre faptul că era întuneric beznă. Unul dintre ei a ajuns în zona unde se aflau cimitirele, a ieșit la suprafață și nu a mai scos un cuvânt. A stat internat la spitalul de nebuni aproape un an.

Localitatea este mentionată în documente din anul 1300. Satul a fost strămutat în 1962, când apele lacului Cinciș au acoperit vechea vatră, pe care se găsea și o biserică din secolul al XV-lea. Se spune că numele acestui sat se trage de la cei ‘cinci inși’ care au întemeiat așezarea, făcându-și aici cinci case. Se mai spune că cei cinci întemeietori (bunicul, fiul și trei nepoți) erau luptători viteji, care l-au salvat pe împăratul lor din prinsoarea turcilor, într-o luptă dată la locul numit astăzi Poiana Turcului. Drept urmare, ei au primit ca răsplată plaiul Cinciș. Biserica de pe fundul lacului datează din anul 1360.

HUNEDOARA

4.9. Castelul Corvinilor

Situat în municipiul Hunedoara, în coltul sud-vestic al Transilvaniei, Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor  și-a păstrat și astăzi în picioare, după șapte secole, turnurile bine înfipte în istorie. Este unul dintre cele mai apreciate castele din Europa, iar culoarele îi sunt străbătute la pas, anual, de peste 70.000 de turiști.  

Castelul a fost ridicat în secolul al XV-lea de Ioan de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuri, bastioane și un donjon. Acoperișurile sunt înalte și acoperite cu țiglă policromă. Castelul a fost restaurat și transformat în muzeu.

Cetatea a fost una dintre cele mai mari și vestite proprietăți ale lui Ioan de Hunedoara. Construcția a cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări, servind atât drept punct strategic întărit, cât și drept reședință feudală. Cu trecerea anilor, diverșii stăpâni ai castelului i-au modificat înfățișarea, îmbogățindu-l cu turnuri, săli și camere de onoare.

Galeria și donjonul, ultimul turn de apărare (turnul "Ne boisa" = Nu te teme), rămase neschimbate de pe timpul lui Ioan de Hunedoara, precum și Turnul Capistrano (după numele lui Ioan de Capistrano, un vestit călugăr de la curtea castelului) reprezintă câteva dintre cele mai semnificative părți ale construcției. Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare încăpere de

recepții), Turnul buzduganelor, Bastionul alb care servea drept depozit de bucate și Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereți (printre ele se găsesc și portretele domnilor Matei Basarab din Țara Românească și Vasile Lupu din Moldova).

În aripa castelului numită Matia se mai deslușește destul de vag, o pictură referitoare la legenda cu corbul de la care se zice că își trag numele urmașii lui Ioan de Hunedoara (Corvini). În curtea castelului, alături de capela zidită tot în timpul lui Ioan de Hunedoara, se află o fântână adâncă de 30 de metri. Conform legendelor, această fântână ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, cărora li s-a promis libertatea dacă vor ajunge la stratul de apă.

Amprenta secolelor peste care a dăinuit este vizibilă în stilurile arhitectonice care l-au transformat într-o lecție vie de istorie a arhitecturii. Un “puzzle” în care elementele gotice, neo-gotice, renascentiste sau baroce se îmbina, transformându-l într-o prezență inedită. 

Fortificația este datată din secolele XIV- XV, iar unul dintre cei mai renumiți proprietari a fost nimeni altul decât Iancu de Hunedoara, marele aparator al creștinismului în fața invaziei otomane. Castelul lui Iancu se întinde pe o suprafață totală de 7000 metri pătrați, suprafața care include cele 42 de încăperi, doua terase și două poduri.

Legenda Fântânii sau Legenda Corbului sunt câteva dintre ecourile care se mai plimba și astăzi pe coridoarele castelului, alături de muzica medievală cântată la vibrafon de maiestrul Giovanni. Capela, piesele de mobilier de stil eclectic din Camera Domnițelor, Sala Dietei sau muzeul găzduit în Sala Caverilor reprezintă câteva dintre numeroasele atracții ale castelului. Turnul Nou de Poartă, Turnul Toboșarilor sau Turnul Alb, legate între ele de corpuri “de protocol” ca Palatul Administrativ sau Aripa Matia, alcătuiesc împreună povestea unei construcții în permanență adaptată curentelor care s-au înlanțuit de-a lungul celor 7 secole. 

Castelul Corvinilor sau Huniazilor reprezintă cu siguranță una dintre cele mai importante bijuterii pe care istoria a lăsat-o în lada de zestre a țării noastre.

Unul dintre cele mai importante monumente de artă feudală gotică din Europa, castelul Huniazilor (numit uneori și castelul Corvineștilor) a fost construit in secolul XIV pe locul unui vechi castru roman, lângă pârâul Zlasti.

Castelul a fost dăruit de către regele Sigismund I de Luxemburg cneazului Voicu tatăl lui Iancu de Hunedoara. Castelul intră în posesia acestuia după moartea tatălui său și incepe un proces de modernizare, amplificare a fortificației (1440-1453). Castelul Huniazilor a fost folosit în special ca reședință nobiliara, dovadă fiind și lipsa unor perimetre secundare de apărare. Sălile construite în această perioada sunt Sala Dietei și Sala Cavalerilor. Mai trebuiesc amintite și Turnul Capistrano (după numele unui vestit călugăr), Turnul buzduganelor și Bastionul alb.

Castelul intră ulterior în posesia lui Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara care construiește o nouă aripă în stil renascentist – loggia cu pictura ilustrând aspecte din viața nobiliară, respectiv legenda corbului.

Legenda corbului

Pe blazonul familiei Corvinilor este un corb care ține în cioc un inel de aur. Legenda spune că Ioan de Hunedoara era fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg (rege al Ungariei la vremea respectivă) și a unei femei pe nume Elisabeta din Țara Hațegului. Pentru a nu exista discuții pe marginea acestui fapt, regele ar fi aranjat o căsătorie între aceasta și Voicu (un viteaz din zonă). Pentru a fi recunoscut copilul când merge la curtea regală Sigismund de Luxemburg i-a dăruit și un inel de aur. Insă inelul de aur a fost într-o zi furat de către un corb. După multe peripeții Ioan de Hunedoara a recuperat inelul insă povestea a fost aflată și de rege care a hotărât să facă din corbul cu inelul in cioc un element din blazonul familiei Corvinilor.

Legenda fântânii

In curtea castelului nu departe de capelă se află o fântână adâncă de 30 de metri despre care se spune că ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, în schimbul promisiunii că vor fi eliberați dacă vor ajunge la stratul de apă. După 15 ani , când au terminat fântâna, stapânii castelului nu s-au ținut de promisiune. Legenda spune că inscripția de pe zidul fântânii inseamnă "Apă aveți, dar suflet, nu". În realitate, inscripția se traduce astfel "Cel care a scris această inscriptie este Hasan, care trăiește ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică".

Matei Corvin dăruiește cetatea lui Ioan Corvin după care urmează o perioadă în care se succed o serie de proprietari care dețin castelul pentru intervale limitate de timp. Unul din proprietarii care au efectuat transformări (1618-1623) la construcția original, este principele Transilvaniei, Gábor Bethlen care a construit două etaje pe aripa sudică și una pe aripa nordică. De a lungul timpului Castelul Huniazilor a fost devastat de mai multe incendii fiind restaurat de mai multe ori: 1870-1880 (cu sprijinul arhitecților Steindl Imre și Schulek Frigyes), 1965-1970 și 1993-1995.

4.10. Castelul Corvinilor Hunedoara – Camera cavalerilor

Castelul Corvinilor, cunoscut ca resedintă a familiei Corvin, ocupă locul unei cetăti donate de regele Sigismund de Luxemburg lui Voicu Hunyadi in anul 1409, insă cel care a demarat constructia actualului castel este fiul acestuia, Iancu de Hunedoara – voievod al Transilvaniei in perioada anilor 1441-1456 si erou al victoriei asupra turcilor in 1456 la Belgrad.

Castelul Corvinilor a fost extins de-a lungul timpului de către urmasii acestuia printre care si fiul său, Matei Corvin, devenind unul dintre cei mai de seama regi maghiari, incoronat in anul 1457 după moartea regelui Laszlo. Castelul trece in anul 1605 in posesia familiei Bethlen, care a adus elemente renascentiste castelului.

Accesul in castel se face pe un pod de lemn, sustinut de patru piloni masivi de piatră, plasati în albia pârâului Zlasti, lăsand în urma curtea husarilor si nisa ce adăposteste statuia Sf. Ioan de Nepomuk, protectorul podurilor si al trecererilor peste apa. Primul obiectiv major este Turnul nou de poartă, de forma rectangulară, turn care impresioneză prin masivitate, în zona parterului având aspectul unui spatiu boltit, fiind remarcată prezenta locului de gardă, unde este si o vatră de foc, aici aflandu-se la acest moment casa de bilete.

4.11 Castelul Corvinilor – Fântâna interioara

MĂNĂSTIREA PRISLOP

4.12. – Mănăstirea Prislop

Mănăstirea Prislop este situată la aproximativ 30 de kilometri mai spre sud de orașul Hunedoara și aproximativ 10 kilometri sud de orasul Hațeg. Accesul spre mănăstire este ușor, până la Silvașu de Sus circulând autobuze din Hunedoara, iar din Silvașu de Sus până la mănăstire sunt numai 3 kilometri pe drum asfaltat.

Drumul spre mănăstire ne oferă priveliști minunate, în mare parte pe culmea dealurilor cu orizont larg deschis spre Valea Streiului și spre Țara Pădurenilor, iar din Hațeg până la Silvașu avem superba depresiune a Hațegului, care se întinde până la poalele munților Retezat.

Ansamblul mănăstiresc este construit la altitudinea de 580 de metri, într-o poiană înconjurată de mult spațiu verde, după care urmează dealurile acoperite cu păduri de stejar, fag, carpen, pin, molid, mesteceni și arbuști.

La răsărit, după Valea Perilor, urmează dealul și Vârful Pleșului, la sud, Dealul cu mesteceni, Dealul Frunții și Valea Melchesului, la apus, Dealul Secuiului, Dosul Silvașului și Valea Teiului, iar în plan mai îndepărtat, munții Poiana Ruscăi; la nord-vest, dealul Mănăstirea Bătrâna; la nord, dealul Brătoiu și Valea lui Brătoiu, iar la nord-est, Vărful Jidovenilor. Pe valea piscului Slavut, pe care este asezată mănăstirea, întâlnim pasul – trecătoarea – Prislop, din Valea Cernei. De aproape șapte secole, Mănăstirea Prislop reprezintă unul din cele mai importante așezăminte religioase ortodoxe din Transilvania. În decursul existenței sale de peste șase veacuri, mănăstirea a îndeplinit un rol cultural semnificativ în viața românilor transilvăneni.

Mănăstirea a fost ridicată în a doua jumatate a secolului al XIV-lea de Sfantul Nicodim, ulterior canonizat, considerat astăzi drept reorganizatorul si indrumatorul monahismului românesc la începutul Evului Mediu.

Sfântul Nicodim a venit din Țara Românească, unde ctitorise Mănăstirile Tismana și Vodita. Mănăstirea Prislop a fost construită în același stil – triconc – ca și ele și este singura de acest fel din Transilvania.

Mănăstirea Prislop este cunoscută și sub numele de "Silvaș", după satul Silvașu de Sus, găsit pentru prima dată în documente în anul 1360. La 200 de metri de biserică se află locul numit "La Mănăstirea Bătrana", dovada existenței acolo a unei mănăstiri mai vechi, din lemn.

Nu se cunosc începuturile mănăstirii. Deoarece era amplasată pe pămanturi care ținuseră de nobilii romani din Ciula, se poate presupune că ei au fost ctitorii laici ai locașului. Nu se poate vorbi, cu nici un fel de date pozitive, despre vreo sihastrie din secolele XIII-XIV.

Biserica Mănăstirii Prislop datează de la sfarsitul secolului al XIV-lea și a fost construită din piatră, în plan triconic, cu turla pe naos, arhitectura bisericilor din Țara Românească. Istoriografia mănăstirii arată că Sfântul Nicodim de la Mănăstirea Tismana a copiat la Prislop, intre anii 1404-1405, "Tetravanghelul slavon" aflat azi la Muzeul de Artă.

Există o singură mărturie care este consemnată despre prezența lui Nicodim de la Tismana, în Ungaria. Ea este însemnarea de pe Evangheliarul său: "Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Țara Ungurească în 6913 (1404-1405)".

Timp de aproape un secol și jumătate, nu se mai cunosc documente despre mănăstire, dar se consideră că ea a continuat viața duhovnicească a credincioșilor din împrejurimi. Mănăstirea a fost rezidită din temelii tot din piatră și în plan triconic de Domnița Zamfira, refugiată în

Transilvania după moartea tatălui său, Moise Vodă, domn al Țării Românești, mort în anul 1530, în lupta de la Viișoara.

În urma morții celui de-al doilea soț – Stanislaw Nisowsky -, Domnița Zamfira și-a petrecut restul vieții la Mănăstirea Prislop, unde moare în luna martie a anului 1580. Piatra funerară a mormântului ei se găsește în dreapta pronaosului bisericii. Ea conține inscripții latine și chirilice.

Anul 1629 aduce noi mărturii documentare despre Prislop. Acestea sunt legate de vizita în Rusia a trei călugari: Ieromonahul Teodosie, Ieromonahul Macarie si Ierodiaconul Ghedeon.

După această consemnare, vreme de un secol nu se mai scrie nimic despre mănăstire, dar însemnări din zidurile exterioare dovedesc continuitatea vieții duhovnicești, că numele diacului Patru din Ciula, al Mitropolitului Sava Brancovici, precum și anul 1670. Se mai presupune că, în această perioadă, la Prislop a existat o școală pentru pregătirea candidaților la preoție.

Pe la începutul secolului al XVIII-lea, Mitropolitul ortodox Atanasie Angliei din Alba-Iulia a oferit o carte Prislopului, iar Maria Tereza, printr-un decret din iunie 1747, cerea să se ia măsuri împotriva călugărilor care apărau ortodoxia în părțile Hațegului.

La data de 23 iunie 1749, Arhimandritul Filotei, superiorul Mănăstirii Sfanta Treime din Blaj, i-a trimis la Prislop pe călugării Varlaam si Nichita ca s-o restaureze. La data de 4 iunie 1756, Episcopul Petru Pavel Aron de la Blaj (1754-1764) le dă carte de recomandare călugărilor Mănăstirii Prislop ca să strangă ajutoare pentru aceasta. În deceniul al șaselea al secolului al XVIII-lea, se reface mănăstirea din nou de către egumenul Varlaam, călugării Ioan si Pavel Sălăgeanu.

Ca urmare a răscoalei de la Cioara, din anii 1759-1761, condusă de Ieromonahul Sofronie, pentru păstrarea ortodoxiei, Episcopul unit Petru Pavel Aron din Blaj cere, la data de 12 aprilie

1762, ca egumenul Varlaam și călugărul Inocentiu Bosi să fie prinși și duși la Blaj, iar ceilalți călugări de la Prislop și Plosca să fie alungați.

Generalul austriac Nicholaus Adolf Bukow ordona, la data de 5 iunie 1762, ca cele două mănăstiri să fie distruse prin incendiere. În anul 1775 mănăstirea este reintemeiată, iar ieromonahul Nichita este consemnat ultima oară la 2 aprilie 1778.

După moartea egumenului Macarie, în anul 1810, mănăstirea a fost dată în grija preoților de mir din satele vecine. În istoria mănăstirii este consemnată ca importantă vizită a vicarului Ștefan Moldovan din Hațeg, între anii 1852-1853, care notează în jurnal o descriere detaliată a mănăstirii. Se mai cunoaște din documente că, în 1873, s-a așezat la mănăstire credinciosul Aron Sarbu, probabil cu gândul de a se călugări, dar a murit după trei ani.

După anul 1897, are loc o nouă restaurare a bisericii, care se termină în anul 1899. După aceasta restaurare încep să fie interesați de soarta mănăstirii episcopii uniți din Lugoj.

La data de 19 mai 1901, aici a slujit episcopul Dimitrie Radu, cu un sobor de 40 de preoți, iar la 25 mai 1905, urmașul său, Vasile Hossu, și tot în anul 1905, mănăstirea este vizitată de Nicolae Iorga, care lasă o succinta descriere a ei.

În anii 1908-1909 s-a făcut o nouă restaurare a mănăstirii, prin strădania Episcopului Vasile. Pictorul ardelean Octavian Smigelschi vizitează mănăstirea, în luna august 1909, pentru întocmirea documentației privind pictarea ei. Din primăvara anului 1911 a fost rânduit ca egumen Ieromonahul Leon Manu, care a strâns în jurul lui câțiva viețuitori.

În zilele de 8-21 mai 1913 a fost readusă de la Blaj "Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni", iar la 24-25 mai în același an a fost resfințită de episcopii Valeriu Traian Frentiu, al Lugojului, și Vasile Hossu, al Gherlei.

Între anii 1923 și 1924, arhitectul Rudolf Vagner din Hunedoara a efectuat câteva lucrări de consolidare și o restaurare a fațadelor exterioare care a schimbat mult aspectul inițial.

Ieromonahul Arsenie Boca a rămas în mănăstire până în 1989, an în care a și trecut la Domnul. El a sculptat personal catapeteasma și executat mai multe lucrări de renovare a bisericii și a celorlalte clădiri, fapt pentru care este considerat astăzi ca cel de-al treilea ctitor al mănăstirii. Mormântul său se află în cimitirul Mănăstirii Prislop.

În urma decretului nr. 410/1959 și Mănăstirea Prislop, ca, de altfel, majoritatea mănăstirilor, a fost desființată, fără a avea în vedere importanța ei în viața românilor de dincolo de Carpați. De fapt, era perioada instalării ateismului, care tocmai aceasta urmărea, desființarea spiritualitătii românești.

Abia în anul 1976 a fost din nou reînființată, tot ca mănăstire cu destinație pentru maici. După anul 1990 s-au făcut lucrări de consolidare și restaurare atât a bisericii, cât și a clădirilor pentru stareție, chilii și cămine aflate la răsărit de biserică.

În anul 1991, în incinta mănăstirii a fost înființat Seminarul Teologic Monahal Sfânta Ecaterina, cu o durată de școlarizare de cinci ani. Unele maici și eleve își desăvârșesc talentul artistic continuând vechiul mesteșug românesc al pictării de icoane pe sticlă. Școlilor seculare de iconari de la Nicula, Arpas sau Laz li se alătură acum cea de data mai recenta, de la Prislop.

Sfântul Ioan de la Prislop

De numele mănăstirii se leagă existența Sfântului Ioan de la Prislop, care s-a retras de la mănăstire la 500 de metri pe raul Slivat, unde si-a construit o chilie din piatră, cunoscută și azi sub numele de "Casa Sfântului". Se presupune că a trăit aici în secolul al XV-lea sau în prima jumătate a secolului al XVI-lea.

Săpându-și peștera într-o stancă sub munte, asemenea altor sihastri, s-a nevoit acolo singur până la moarte cu grele și neștiute osteneli. Cuviosul Ioan Sihastrul, bineplăcând lui Dumnezeu și umplându-se de darul Duhului Sfânt, s-a săvârșit în acea peșteră în ultimele decenii ale secolului

XVII, proslăvindu-se după moarte ca făcător de minuni. El însă, a murit foarte devreme din cauza unui vânător care, văzându-l în gura peșterii și confundându-l cu un animal sălbatic, l-a împușcat.

Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop nu trebuie confundat cu egumenul Ioan, care a cârmuit mănăstirea în a doua jumatate a secolului al XVI-lea, iar în anul 1585 a fost ales Mitropolit al Transilvaniei cu scaunul la Alba-Iulia. El a fost Mitropolit al Transilvaniei timp de 20 de ani (1585 -1605).

La Prislop mai mulți călugari au fost ridicați în scaune vladicesti, ultimul fiind Teofil, episcop de Vad la anul 1615, care a păstorit până în anii 1622-1623, după care nu se mai știe nimic de el.

Nu departe de chilia Sfântului Ioan, se află locul de odihnă al unui alt viețuitor al mănăstirii: Părintele Arsenie Boca. Torturat și "vânat" de către securitate pană la sfârșitul vieții, Părintele Arsenie este considerat a fi al treilea ctitor al actualei mănăstiri deoarece, în toti anii în care s-a nevoit aici (41 de ani) a pictat fresce și icoane deosebit de valoroase astăzi, a reorganizat viața de obște și a redat mănăstirii strălucirea și frumusețea de care se bucură astăzi mii de credincioși veniți chiar și de peste hotare.

Părintele Arsenie Boca se naște la 29 septembrie 1910, la Vața de Sus, lângă Brad, județul Hunedoara. Părintii săi, Iosif și Cristina, îi pun la botez numele Zian. Din anul 1929, tânărul Zian începe școala primară în satul natal și apoi intră la Liceul National Ortodox "Avram Iancu" din Brad, pe care-l absolvă în anul 1929.

În anul 1929, tânărul seminarist se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu, iar în 1933 el pleacă la studii în capitală. Mitropolitul Nicolae Balan îl trimite cu bursă la Academia de Arte Frumoase din București. Face studii cu profesorul Costin Petrescu.

Pe lângă studiile teologice, el urmează și cursuri de medicină (în special cele de anatomie), participă cu interes la prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic. Frecventează și alte cursuri în domeniul culturii și artei.

4.13. – Părintele Arsenie Boca

La data de 29 septembrie 1935 el este hirotonit diacon celib. Din anul 1939, după terminarea Academiei de Arte Frumoase, el urmează o scurta perioadă de ucenicie în monahism la Sfântul Munte Athos. La reîntoarcerea în țară, el aduce cu sine câteva manuscrise ale Filocaliei fostului său profesor de la Sibiu, Părintele Dumitru Staniloae, cu care colaborează la realizarea în limba romană a acestei lucrări.

Părintele Arsenie Boca scrie după dictatul Părintelui Staniloae, realizează coperta Filocaliei și sustine lucrarea de tipărire prin numărul mare de abonamente pe care le procură. Pe bună dreptate Părintele Dumitru Staniloae îl numește "ctitor de frunte al Filocaliei românești".

În luna iunie a anului 1939, el intră în obștea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Doar peste un an, la 3 mai 1940, el este tuns în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, primind acum numele de Arsenie. Peste doi ani, la 10 aprilie 1942, este hirotonit preot.

În anul 1943, la izvorul Văii Sâmbăta, lângă un povârniș aproape vertical, teraseaza stânca. În interiorul masivului, scobește o deschizatură pe care o lărgește în interior, cu intenția de a realiza o chilie în inima muntelui. Acest lucru nu ajunge la bun sfârșit deoarece, în anul 1943, el intră în atenția Securității.

În anul 1945, părintele este anchetat la Râmnicu Valcea, iar în următorul an, la Brasov. La data de 7 mai 1948, de Izvorul Tamaduirii, este ultimul mare praznic sărbătorit la Sâmbăta. Mișcarea religioasă de aici are anvergură natională.

În anul 1948, Patriarhul Justinian se gândește să-l cheme pe Părintele Arsenie la treapta arhieriei. În acelasi an, este anchetat la Făgăras. La data de 25 noiembrie 1948, Mitropolitul Nicolae Balan îl aduce personal la Prislop pe Ieromonahul Arsenie Boca.

Mănăstirea Prislop este situată într-una din regiunile cele mai pitorești din țara noastră. De la Hațeg spre miazăzi se deschide minunata depresiune a Hațegului sau " Tara Hațegului" leagănul poporului român, care se întinde până la poalele Munților Retezat.

Așezată într-o poiană, la altitudinea de 640 m, Mănăstirea Prislop este înconjurată de dealuri care coboară în pante domoale până aproape de monument.

S-a spus, pe drept cuvânt, că un drum în "Tara Hațegului" este "un drum" sau "o coborâre" în istorie.

Viața românească a pulsat neîncetat în aceste minunate locuri, începând cu omul paleolitic, ale cărui urme s-au descoperit în peșterile de la Ohaba Ponor și Cioclovina, situate nu prea departe de Prislop, la Răsărit de Depresiunea Hațegului.

În acest spațiu originar și încărcat de istorie al poporului nostru, Sf. Nicodim, reorganizatorul și îndrumătorul monarhismului românesc din a doua jumătate a veacului al XIV-lea, a ctitorit Mănăstirea Prislop, la 13 km de Hațeg, după ce zidise mănăstirile Vodita, Topolnita, Visina și Tismana, precum și Vratna și Mănăstirița din Serbia.

Sf.Nicodim a copiat la Prislop, Tetraevangheliarul slavon pe pergament împodobit cu frontispicii și miniaturi, care se păstreaza la Muzeul de Arta și Istorie Națională din București.

La sfârșitul Evangheliarului, Sf. Nicodim a scris o însemnare care dovedește locul și data scrierii: " Această sfantă Evanghelie s-au scris de popa Nicodim, în anul al 6-lea al prigonirii în Țara Ungurească, la anul de la facerea lumii 6913, 1405" care nu putea fi decât Mănăstirea Prislop la acea vreme, întrucât Sf. Nicodim era în relații bune cu regele Ungariei Sigismund de Luxembourg.

  La 25 noiembrie 1948, Mitropolitul de atunci al Ardealului, Nicolae Balan, a adus personalul la Prislop, pentru restaurarea mănăstirii aflată într-o stare jalnică, pe Ieromonahul Arsenie Boca, până atunci starețul reînviatei mănăstiri brâncovenești de la Sâmbata de Sus, care cu două veacuri în urmă avusese aceeași soartă ca și Prislopul, fiind distrusă cu tunurile din ordinul aceluiași general Buccow.

Ca stareț al mănăstirii Părintele Arsenie, licențiat în teologie la Sibiu și absolvent al Academiei de Arte Frumoase din București, începe imediat înfrumusețarea locului și restaurarea mănăstirii, ajutat de fratele Nicolae Zaharia, tot de la Mănăstirea Brancoveanu – Sâmbata de Sus.

În perioada 1950-1959 s-a realizat organizarea mănăstirii ca mănăstire de măici cu viața de obște, s-a înființat o scoală monahală și o cooperativă mănăstirească, în cadrul căreia s-au excecutat primele tesături cu alesături din țară, cu motive străvechi din zonele Sibiu, Făgăraș și Hunedoara, covoare oltenești și artistice pentru export, precum și tricotaje și croitorie.

Părintele Arsenie a conceput și zidit o clopotniță pe stancaria unui delușor de lângă biserică spre miazăzi, cu un deosebit aspect decorativ ca o sinteză între arhitectura bisericilor din lemn maramureșene și cea a bisericilor ridicate pe stânci de la Muntele Athos, precum și o frumoasă

oală decorativă lucrată de dânsul manual din bucăți de țiglă veche prinse cu ciment. Printre altele a mai amenajat un parc cu brazi argintii, tui, arțari, pini decorativi și magnolii

În 1953, deasupra dealului clopotniței, Părintele Arsenie, a conceput și zidit un foarte original saivan, admirat foarte mult și considerat "saivan dacic"

După o lungă viată monahală, Părintele Arsenie Boca s-a săvârsit din viață la 28 noiembrie 1989 și este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Prislop, azi loc de pelerinaj și rugăciune de către mii si mii de credincioși.

După două veacuri de înstrăinare și de absență aproape totală a vieții monahale, maicile de la Mănăstirea Prislop, sub îndrumarea duhovnicească și artistică a Părintelui Arsenie, au izbutit să ridice prestigiul ei sub raport duhovnicesc, artistic, gospodăresc, încât azi ea se prezintă ca un asezământ monahal cu o viață duhovnicească aleasă, dar și cu un valoros monument de artă medievală, care atrage mulțimi de credincioși și turiști din tară și de peste hotare. 

4.14. Mănăstirea Prislop

ULPIA TRAIANA SARMISEGETUSA

4.15. Ulpia Traiana Sarmisegetusa

Sarmizegetusa se află situată în partea de vest a Țării Hațegului, la aproximativ 8 km de “Porțile de Fier ale Transilvaniei”, de unde se face trecerea în Banat.

În antichitate romanii au construit aici capitala provinciei Dacia Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Zidurile orașului aveau o lungime de 500 x 600 m și închideau în interior o suprafață de aproximativ 33 ha. Pe o suprafață de 60-80 ha, în afara zidurilor de incintă ale orașului, romanii au construit numeroase monumente publice, case particulare, morminte, etc.

Pe lângă această zonă locuită propriu-zis, orașul mai dispunea de un territorium, unde cei care își puteau permite se retrăgeau pe timp de vară, existau villa rustica, ferme romane, cum sunt cele de la Hobița sau de la Sântămărie Orlea, ori existau așezări de rang inferior, cum sunt Aquae (Călan Băi) sau Germisara (Geoagiu Băi), unde se făceau băi termale încă din antichitate. Dar acest territorium se extinde înspre est până în Munții Apuseni, Ampelum (Zlatna) s-a rupt și s-a dezvoltat din teritoriul Sarmizegetusei, iar înspre vest Dierna (Orșova) s-a divizat din teritoriul capitalei. Traian a fondat un singur oraș în provincie și acela a fost Colonia Dacica, următorii împărați au pus bazele altor 10 sau 11 comunități urbane, din care Sarmizegetusa a devenit mamă pentru alte patru orașe.

După retragerea armatei și a administrației romane la sud de Dunăre, în 271-275, amfiteatrul de aici va fi blocat de către o populație romanică cândva în sec. IV. Undeva în colțul de nord-est a orașului a fost descoperită o clădire de sfârșit de secol IV și inceput de secol V, aceasta fiind o limită cronologică până la care orașul va fi locuit în antichitate.

O linie de pătrundere a slavilor dinspre Banat este atestată prin numele localităților Teregova, Voislova, Bucova, Grădiște (satul se va numi din nou Sarmizegetusa doar din epoca contemporană).

În 1315 satul este atestat documentar satul sub numele Britonia, iar apoi aceste atestări se înmulțesc. În evul mediu și în epocile ulterioare împrejurimile Sarmizegetusei și nu numai, au beneficiat de un bogat material de construcție oferit de ruinele romane. Numeroase biserici din Țara Hațegului conțin piese romane, cum ar fi Densuș, Ostrov, Peșteana, Hățăgel, Tuștea, Sântămărie Orlea, etc., de asemenea muzeele din țară cum ar fi Lugoj, Deva, Cluj, București, or chiar cele de la Budapesta și Viena.

Interesul pentru ruinele de aici manifestă numeroși cărturari ai vremii, cum ar fi preotul Johannes Mezerzius care identifică orașul roman cândva la sfârșitul sec. XV. Un italian originar din Bologna, L. F. Marsigli, ne lasă o hartă a amfiteatrului și a altor câteva monumente vizibile, de asemenea desenează piese epigrafice sau statui. În sec. XVIII ruinele erau vizibile la suprafața solului, un ofițer austriac, S. J. Hohenhausen, publicând câteva schițe în anul 1775 la Viena. M. Ackner a văzut și a desenat pe la 1832 două dintre cele mai frumoase mozaicuri din Dacia, care sunt multicolore și prezintă scene mitologice cunoscute. T. Mommsen a adunat inscripții din Dacia și de la Sarmizegetusa, unele dintre acestea astăzi nu mai există.

Construcția este una de mari dimensiuni și putea primi în tribunele din piatră circa 6.000 de persoane. Aici se desfășurau spectacole cu lupte de gladiatori, dramă sau sport, iar spectatorii își ocupau locurile într-o ordine foarte strictă. Pe băncile de piatră din primele rânduri se așezau aristocrații orașului, apoi cei din ordinul equestru, oamenii de afaceri, iar ultimele rânduri erau rezervate pentru oamenii de rând și femei.

În zona amfiteatrului se mai află templul dedicat lui Aesculap și Hygia, zeii protectori ai medicinei. Mai sunt și alte temple, între care cel al zeiței Nemesis, care proteja și norocul, mai ales că gladiatorii aveau nevoie de așa ceva în timpul luptelor. Între templele de la intrare și zidurile orașului propriu-zis se poate observa un fragment dintr-un drum imperial, care, odinioară, era o rută importantă de circulație de la Vest spre Est.

Monumentul este inclus în proiectul european "Ruta împăraților romani", ceea ce aduce multă vizibilitate acestui obiectiv turistic, inclusiv peste hotare.

PARCUL DENDROLOGIC SIMERIA

4.16. Parcul Dendrologic Simeria

Cel mai întins parc dendrologic din România are o suprafață de 70 de hectare și se clasează pe locul 3 în Europa și pe locul 11 în lume. Arboretumul Simeria este o arie naturală protejată de tip dendrologic și peisagistic ce cuprinde cea mai veche și valoroasă colecție de plante exotice și autohtone din România. Este singura în Europa Centrală și de Sud-Est, fiind la origine un parc ce înconjura în anii 1700 Castelul Gyulay (Ocskay).

Se află în lunca Mureșului și a fost creat la începutul secolului XVIII prin amenajarea zăvoaielor naturale din împrejurimi.

Prima alee amenajată a fost cea pe care s-au plantat castani în anul 1763. De-a lungul istoriei, parcul a aparținut mai multor familii nobiliare cunoscute ăn Transilvania și a fost transmis pe linie feminină de la familia Gyulay la familiile Kun, Fay (unul dintre cei mai mari specialiști în biologie, care a adus în parc numeroase specii de arbori exotici, peste 250) și familia contelui Ocskay, de la care statul comunist l-a confiscat și trecut sub egida Academiei Române.

La începutul anului 1949, parcul cuprindea peste 250 de specii de arbori. Stilul de amenajare și construcție al parcului este inspirat din linia englezească cu tentă romantică.

Parcul este destinat creșterii și expunerii diferitelor timpuri de arbori, arbuști, liane și alte plante. Practic, pe o arie de 67 ha se află arboretumul, pe 3 ha sunt pepinierele, iar pe 9 ha se întind Serele de la Simeria și pepiniera Dobra.

În parc sunt peisaje unice, de o frumusețe incredibilă, cu arbori exotici rari și arbori giganți, poienițe, lacuri și izvoare. Arborii sunt din diferite zone ale lumii printre care Europa, America de Nord și Asia. Magnoliile din parc oferă acestuia un aer aparte.

Momentan, arboretumul deține 2165 de specii diverse de plante și arbori rari.

Stațiunea Simeria s-a înființat în 1954, determinată de existența Arboretumului care a fost declarat atunci monument al naturii, pentru cercetare și producție silvică. Aici se desfășoară activități științifice în diferite domenii: genetică moleculară, biotehnologii (culturi in vitro), tehnologii moderne de cultură a speciilor ornamentale valoroase, dendrologie.

Aclimatizarea de noi specii se numără printre scopurile stațiunii. Aici a avut loc studiul experimental de aclimatizare a arborelui de Squoia Gigantea, care este originar din Africa.

4.17. Arboretumul Simeria

CONCLUZII

Turismul este în creștere iar turismul cultural ocupă un loc foarte important în economia oricărei regiuni. Turismul reprezintă o activitate complexă, fiind o ramură semnificativă a economiei. Țara noastră poate fi valorificată prin intermediul turismului. Astfel că, România este văzută de către turiștii străini ca fiind o țară frumoasă, cu peisaje și obiective turistice minunate.

În concluzie, consider că strategia de marketing și promovare, trebuie să fie fundamentată pe studiul detaliat al pieței, pe evaluarea produsului turistic și strategia generală de dezvoltare a turismului. Este necesară situarea turismului românesc în contextul tendințelor mondiale și europene de evoluție a sectorului, care includ: piețe în schimbare și din ce în ce mai solicitate, creșterea concurenței din partea altor destinații, utilizarea unor tehnici și tehnologii de marketing, de promovare și vânzare din ce în ce mai sofisticate.

Strategia de promovare a turismului autohton trebuie să urmarească realizarea unei comunicări concrete prin imagini care să sugereze originalitatea produselor turistice românesti, sintetizând particularitățile legate de potentialul turistic, conceptia de amenajare, posibilitățile de practicare a turismului, contextul socio-cultural. Trebuie adaptată strategiei promotionale la specificul fiecarei piețe și la caracteristicile fiecărui segment de consumatori vizat, folosindu-se mesajele, instrumentele cele mai adecvate.

Este în interesul turismului să fie activ în problema dezvoltării durabile și să lucreze în cooperare cu celelalte industrii în asigurarea calității bazei de resurse și a supraviețuirii acestuia.

Nu trebuie uitat faptul că este esențial ca turismul să fie politic acceptat drept o prioritate, fără

a-și compromite durabilitatea. Fără suport și angajament politic pentru turismul durabil, programele turistice bazate pe principiile dezvoltării durabile nu vor mai fi implementate.

Deoarece turismul durabil reprezintă un scop, trebuie înțeles că orice tip de dezvoltare care include dezvoltarea turismului dă naștere la anumite schimbări într-o zonă. Totuși, aceste schimbări trebuie menținute în limite acceptabile, astfel încât scopul durabilității să fie atins. Turismul durabil poate fi cel mai bine realizat printr-o planificare atentă, prin dezvoltarea și conducerea corespunzătoare a sectorului turistic pe baza unor principii.

Turismul durabil dezvoltă ideea satisfacerii nevoilor turiștilor actuali și industriei turistice și, în același timp, a protejării mediului și a oportunităților pentru viitor.

Conceptul dezvoltare durabilă se referă la o formă de creștere economică , pe termen scurt, mediu, dar îndeosebi pe termen lung. Acest concept presupune crearea condițiilor pentru dezvoltarea economică pe termen lung, protejând în același timp mediul înconjurător.

În concluzie, vizitați zona Hunedoarei, aveți multe de văzut și veți părăsi zona plăcut impresionați și cu dorința de a reveni în scurt timp.

BIBLIOGRAFIE

Academia Republicii Populare Române – Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964

Adrian Andrei Rusu, Biserici și ctitori din Țara Hațegului până la 1700. Satu Mare, 1997

Aurel Gheorghilas – Geografia turismului

Bran, Florina (2000), Ecoturism, Edit. Economică, București, p.12-17

Caracota, D., Caracota, C.R., "Dimensiunile contemporane ale dezvoltarii durabile si competitive", Edit. ASE, Bucuresti, 2004, p.15

Comișel, Emilia, ed. 1959. Antologie folclorică din Ținutul Pădurenilor (Hunedoara). [București]: Editura Muzicală. Alcătuită de un grup de folcloriști din cadrul Institului de Folclor, condus de Emilia Comișel.

C. Cristureanu – "Note de curs". ASE, Buc., 1997

Cristureanu C., Zadig R., Baron P. – Curs de economia turismului, Academia de Studii Economice, București, 1982

Dumbraveanu, Daniela, "Strategia de ecoturism a Romaniei. Cadru teoretic de dezvoltare", MCTT, ANT, 2003, p. 9

Gheorghe Barbu (coordonator – "Turismul in economia nationala", )d. Sport-Turism, Bucuresti 1998

Gheorghe Barbu (coordonator) – "Turismul in economia nationala", Ed. Sport-Turism, Bucuresti 1998

Glavan V., – “Turism rural.Agroturism.Turism durabil. Ecoturism”, Editura Economica, Bucuresti, 2003

Istrate I., Bran Florina, Roșu Anca Gabriela – Economia turismului și mediul înconjurător,

Ed. Economică, București, 1996.

Istrate I., Bran Florina, Roșu Anca Gabriela – Economia turismului și mediul înconjurător, Ed. Economică, București, 1996, p.244

Joël Raboteur, Introduction à l’économie du tourisme, L’Harmattan, Paris, 2000, p. 8

Minciu R., – “Economia turismului – editia a II-a revizuita”, Editura Uranus, Bucuresti, 2004

Nistoreanu, P. – Ecoturism și turism rural, Ed. A.S.E., București, 1999

Nistoreanu P., – “Turism rural o afacere mica cu perspective mari”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999

Nistoreanu, P. – Ecoturism și turism rural, Ed. A.S.E., București, 1999

Pierre Py – "Le tourisme. Un phénomène économique", La documentation française, Paris, 1986

R. Minciu, P. Baron, N. Neacsu – "Economia turismului", Ed. Ec., Buc. 1991

R. Minciu, P. Baron, N. Neacsu – Op. citata

V. Olteanu, "Sezonalitatea activitatii turistice si caile atenuarii ei", teza de doctorat, ASE, 1984, pag. 20

V. Olteanu, I. Cetina, "Marketingul serviciilor", Ed. Marketing & Expert, Bucuresti, 1994, pag. 119

http://amfostacolo.ro/impresii9.php?iid=44700&d=la-pas-prin-hunedoara-si-imprejurimi–hunedoara

http://amfostacolo.ro/poze-fotoimpresii.php?hotel=castelul-corvinilor-hunedoara&id=4000&p=6&o=1

http://arhitectura-arta-design.blogspot.com/2011/09/castelul-huniazilormiraj-si-facinatie.html

http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/turism/ecoturismul-principala-forma-de-manifestare-a-turismului-durabil-82067.html

http://biblioteca-digitala-online.blogspot.com/2013/01/dezvoltarea-durabila-turismului.html

http://blogdecalatorii.ro/catedrala-din-ghelari-o-opera-arhitecturala-deosebita

http://bunelu.blogspot.com/2014/02/lacul-cincis-hunedoara-transilvania.html

Plinko de la BGaming – demo și recenzie a jocului (2025)

http://cronicavj.ro/wp/?p=7035

http://cronicavj.ro/wp/?m=20120813

Castelul Corvinilor (Huniazilor), în topul „castelelor de poveste”!

http://cronicavj.ro/wp/?cat=14&paged=2

https://cincis.wordpress.com/

http://docslide.net/documents/turismul-in-economia-nationala-locul-si-rolul-turismului-in-economie.html

http://gazetadedimineata.ro/diverse/workshop-de-fotografie-in-parcul-dendrologic-simeria/

http://gurunirvana.blogspot.com/2011/06/principiile-dezvoltarii-durabile.html

http://hunedoaralibera.ro/tinutul-padurenilor-in-atentia-mediului-universitar

Castelul Corvinilor

http://judeteonline.ro/turism/manastiri/manastirea-prislop.html

http://mhblogonline.blogspot.com/2012/11/romania-este-gradina-maicii-domnului.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9Ainutul_P%C4%83durenilor

https://ro.scribd.com/doc/76238946/Economia-Turismului

http://ro.scribd.com/doc/205470774/EcoTurism

http://radiosperanta.forumhit.ro/t456-turist-in-romania

http://ro. wikipedia.org/wiki/Furnalul_din_Govăjdia

http://sanatate.bzi.ro/ce-inseamna-spa-vezi-si-care-sunt-cele-mai-dotate-centre-spa-din-romania-11165

http://scritube.poeziile.com/geografie/turism/Tara-Hategului-inima-tuirsmulu71115.php

http://tai-tai.net/vacante/Manastirea-Prislop-o-adevarata-poarta-spre-rai-Galerie-foto-.html

http://take-shape-share.fenc.org.uk/ftproot/886/3c8997bc-c817-4543-98f5-2d0aed83318f/curs%20oferta%20turistica.doc

http://take-shape-share.fenc.org.uk/ftproot/886/8ffae43b-f481-437f-9ab8-127275c05404/1.%20Problematica%20turismului.doc

http://take-shape-share.fenc.org.uk/ftproot/886/0156a4d8-0c5f-4fe0-bbe0-e8e0a8262474/3.%20Forme%20de%20turism.doc

Hunedoara

http://ziaruldebanat.ro/ziarulturismului/valea-cernei-ascunde-pastrav-si-lostrite/

http://www.agerpres.ro/cultura/2014/09/17/destinatie-romania-hunedoara-ulpia-traiana-sarmizegetusa-capitala-daciei-romane-reinvie-cu-sprijinul-unor-oameni-inimosi-11-08-09

http://www.bam-bum.ro/forum/viewtopic.php?f=121&t=1021&p=157083

http://www.bam-bum.ro/forum/viewtopic.php?f=121&t=1021

http://www.biserici.org/index.php?menu=BIA1&code=2463&criteria=&quick=&order=NAME&nf=4

Castel Home

http://www.citatepedia.ro/index.php?id=232034

http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-prislop-silvasul-sus

http://www.crestinortodox.ro

http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-prislop-67979.html

http://www.crestinortodox.ro/comunitate/group_discussion_view.php?group_id=679&grouptopic_id=5167

http://www.crestinortodox.ro/comunitate/group_discussion_view.php?group_id=86&grouptopic_id=5928

http://www.creeaza.com/afaceri/turism/Cererea-turistica-DONARIS-TOUR228.php

http://www.creeaza.com/afaceri/turism/Aparitia-si-definirea-ecoturis689.php

http://www.feminis.ro/calatorii/turismul-de-pelerinaj-16566v

http://www.ghelari-primarie.ro/istoric/istoric.php

http://www.ghidvideoturistic.ro/ghid-turistic/Atractii-Turistice-Manastirea-Prislop-Tara-Hategului-42-p.html

http://www.glasul-hd.ro/%E2%80%9ERuta-%C3%8Emp%C4%83ra%C8%9Bilor-Romani%E2%80%9D-trece-%C8%99i-prin-Ulpia-Traiana-Sarmizegetusa_19_23575.html

http://www.implantologie-deva.ro/pagina/turism-dentar/atractii-turistice

http://www.jobmagazin.ro/principiile-dezvoltarii-durabile-%E2%80%93-partea-a-ii-a.html

http://www.jobmagazin.ro/principiile-dezvoltarii-durabile

http://www.montana-vidin-dolj.com/ro/publications/?NewsId=4

http://www.ropedia.ro/obiective/Hunedoara/Hunedoara/Castelul_Huniazilor

http://www.replicahd.ro

http://www.scritub.com/geografie/turism/Tara-Hategului-inima-tuirsmulu71115.php

http://www.scritub.com/geografie/turism/DEZVOLTAREA-DURABILA-A-TURISMU1511891822.php

http://www.scritub.com/geografie/turism/ECOTURISMUL-PRINCIPALA-FORMA-D22123211518.php

http://www.scritub.com/geografie/turism/Tara-Hategului-inima-tuirsmulu71115.php

http://www.scritub.com/geografie/turism/Tipurile-de-turism-practicate72911.php

http://www.tavielatravel.com/oferte/prislop-manastirea-brancoveanu-sambata-de-sus-hrana-pentru-suflet/

http://www.umfcv.ro/files/c/f/CF%20ROM.doc

http://www.viitorplus.ro/Principii-138

http://www.worldwideromania.com/2014/08/06/cel-mai-intins-parc-dendrologic-din-romania/