Turcanu Alina (heliotropina) [622560]

MINISTERUL
EDUCAȚIEI,

CULTURII

Ș
I

CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE CHIMIE ȘI TEHNOLOGIE CHIMICĂ

D
EPARTAMENT
CHIMIE INDUSTRIALĂ
ȘI ECOLOGIC
Ă

TEZĂ DE LICEN
Ț
Ă

Tehnologia de ob
ținere a apei de parfum cu efect de marketing

A elaborat:

Ț
urcanu Alina, studenta an. III

Specialitatea:

Tehnologia produselor

cosmetice
și medicinale

Conducătorul
științific:

Buga Alina

Dr. lect. u
niv.

Admis pentru sus
ținere:

14
.06.2018

Sef. Dep. CIE, dr., conf.

Bunduchi Elena

Chi
șin
ău, 2018

2

REZUMAT

Lucrarea de licen
ț
ă se bazează pe tehnologia de ob
ținere a apei de parfum cu propriet
ă
ți de
marketologie, pentru care a fost ob
ținute și studiate uleiurile volatile, propriet
ă
țile lo
r fizico
–

chimice, compozi
ția chimic
ă căreia se datorează tendin
ța marketologic
ă.

Pentru a ajunge la producerea apei de parfum s
–
au utilizat ulei
urile volatile care au rolul de

marketologie, acestea sunt: portocală, lămâie, piper negru,

gh
imbir
, lime
,

mu
ș
e
țel,

toate fiind
utilizate în cantită
ți diferite, la care a fost ad
ăugat alcoolul etilic de 96,6%
și ca fixator s
–
a utilizat
uleiul de vanilie.

Apa de parfum s
–
a ob
ținut cu un miros floral
–

citric,

tehnologia de ob
ținere este fo
rmată
individual după crit
eriile
științifice din sursele bibliografice. Uleiurile volatile a
u fost ob
ținute
conform standard
elor pe bază de solvent apolar (uleiul de migdale).

Apa de parfum corespunde tuturor parametrilor de

calitate precum, organoleptic,
fizico
–
chimic.

3

SUMMARY

The license thesis is based en technology of obtaining of perfume water in marketing, for
which were obtained and studied the volatile oils and their ph
ysicochemical properties the
chemical composition of which is based on the market trend.

In order to obtain the perfume water were used the volatile oils which have a merchandise
function and this are: orange, lemon, black pepper, ginger, lime,

chamomile,

all of them used in
different quantities adding the ethylic alcohol of 96,6% as fixer was

used the vanilla oil.

The obtained perfume water has a floral
–
citrus flavor. The technology used is created
individually using the scientific criteria from bibliographic sources. The volatile oils were
obtained in conformance of the standards based on aqu
eous solvent (the almonds oil).

The perfume water is corresponding to all quality parameters as
organoleptic
, physic
–

chemical.

4

Cuprins

Introducere

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…………………………..
………..

5

Capitolul I: Investiga
ții bibliografice. Produs cosmetic de uz parfumeric.

…………………………..
………

7

I.1. Parfumul. Compozi
ția fizico
–
chimică a parfumului.

…………………………..
…………………………..
…..

7

I.2. Parfumuri marketologice.
Impactul notelor de miros asupra

SNC

…………………………..
……………

9

I.3. Compozi
ția parfumeric
ă. Generalită
ți

…………………………..
…………………………..
…………………….

11

I.3.1. Clasificarea substan
țelor odorante dup
ă volatilitate

…………………………..
…………………….

13

I.3.2.
Caracteristica fizico
–

chimică a uleiurilor

esen
țiale

…………………………..
……………………

14

I.4. Metode de ob
ținere a uleiurilor esențiale. Solvenții

…………………………..
…………………………..
….

16

I.5. Materii prime vegetale utilizate în producerea apei de parfum

…………………………..
……………….

20

I.6. Tehnologia de pr
oducere a parfumurilor

…………………………..
…………………………..
…………………

23

Capitolul II: Metode
și materiale

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…….

25

II.1. Controlul calită
ții a uleiului de migdale
…………………………..
…………………………..
…………………

25

II.1.1. Determinarea caracteristicilor organoleptice

…………………………..
…………………………..
…

25

II.1.2. Determinarea calitativă

…………………………..
…………………………..
…………………………..
….

26

II.2. Metode de ob
ținere a extractelor vegetale

…………………………..
…………………………..
…………….

29

II.2.1. Determinarea indicilor de calitate a extractelor vegetale

…………………………..
……………

30

II.2.2. Determinarea caracteristicilor organoleptice

…………………………..
…………………………..
…

30

II.3. Preformularea compozi
ției parfumerice

…………………………..
…………………………..
………………..

35

II.3.1.

Determinarea

transparen
ței

parfumului

…………………………..
…………………………..
………..

37

II.3.2.

Determinarea

rezisten
ței

la

miros

a

apei

de

parfum

…………………………..
……………………

37

Capitolul

III:

Rezultate

ș
i

discu
ții

…………………………..
…………………………..
…………………………..
……

38

III.2. Indicele de aciditate

…………………………..
…………………………..
…………………………..
………………

38

III.3. Indicele de io
d

…………………………..
…………………………..
…………………………..
……………………..

39

III.4. Indicele de peroxid

…………………………..
…………………………..
…………………………..
……………….

40

III.5.

Indicele

de

refrac
ție

…………………………..
…………………………..
…………………………..
………………

41

III.6. Formularea apei de parfum

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…….

41

III.7. Analiza calitativă a apei
de parfum

…………………………..
…………………………..
……………………..

42

Concluzie

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…………………………..
………..

43

Bibliografie

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…………………………..
……..

44

Anexe

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…………………………..
……………..

46

5

Introducere

Istoria fascinantă a parfumului începe încă din antichitate. Cercetăto
rii au adus numeroase
dovezi care ne demonstrează că oamenii
și mai cu seam
ă femeile au avut o înclina
ție sau o
slăbiciune, de
și se poate spune ca fiind o necesitate de a se parfuma. Egiptenii, se știe c
ă au fost un
popor care iubeau
și prețuiau aromele. F
iecare femeie bogată avea lădi
țe cu uleiuri esențiale și
unguente mirositoare. Acest fapt ne demontrează că frumosul s
–
a nascut de secole în urmă
și c
ă
importan
ța lui nu a sc
ăzut pe parcursul evolu
ției, [13].

Citând pe Michael Edwards, „Un parfum bun este

o operă de artă. Este un poem silen
țios,
parte din limbajul invizibil al corpului. Ne poate însori zilele, bântui nop
țile și însoți lanțul
amintirilor.” Parfumul a rămas o artă ce

s
–
a păstrat
și a evoluat pân
ă î
n prezent. Odata cu trecerea
anilor, parfum
ul a trecut prin numeroase formulări
și preformul
ări, s
–
au schimbat tacticele de
folosire
și p
ăstrare. De la simple mirodenii
și uleiuri parfumate, parfumurile și arta prepar
ării lor a
cunoscut o dezvoltare continuă î
n timp, ceea ce a dus la înalta perfec
ț
ionare realizată în parfumeria
modernă, [2].

Parfumurile de azi sunt făcute
și utilizate în moduri diferite decât în secolele anterioare.
Parfumurile se produc din ce în ce mai frecvent cu substan
țe chimice sintetice decât cu uleiuri
naturale. Formele mai
pu
țin concentrate de parfum devin din ce în ce mai populare. În combinație,
ace
ști factori scad costul mirosurilor, încurajând utilizarea mai frecvent
ă
și frecvent
ă, adesea
zilnică.

Însă, parfumurile adevărate sunt definite ca extracte sau esen
țe și conți
n un procent de
ulei distilat în alcool, [4].

Folosirea parfumurilor pentru a se vindeca, a face oamenii să se simtă bine, iar imbunătă
țirea
rela
țiilor dintre sexe sunt noile frontiere explorate de industrie. Simțul mirosului este considerat o
activitate a

creierului drept, care guvernează emo
țiile, memoria și creativitatea, [7]. Aromaterapia
–
mirositoare de uleiuri
și parfumuri pentru a vindeca problemele fizice și emoționale
–

este
revigorată pentru a ajuta la echilibrarea energiei hormonale
și a corpului.

Teoria din spatele
aromaterapiei afirmă că utilizarea uleiurilor esen
țiale ajut
ă la sus
ținerea sistemului imunitar atunci
când este inhalat sau aplicat topic. Mirosurile dulci mirositoare afectează starea de spirit
și pot fi
folosite ca formă de psihotera
pie, [10].

Noile parfumuri sunt create pentru a duplica efectul feromonilor
și pentru a stimula
receptorii în creier, [7]. Nu numai că parfumurile viitorului îi ajută pe oameni să acopere unele
mirosuri, ar putea îmbunătă
ți bun
ăstarea lor fizică
și emoțion
ală.

Prin urmare, pentru a găsi noi impacturi senzoriale pentru a stimula consumul, comercian
ții
trebuie să evolueze
și s
ă utilizeze strategii diferite pentru a stimula aten
ția clienților asupra
mărcilor corporative. Recent, marketingul de parfumuri a deve
nit o strategie comună pentru

6

comercian
ții din str
ăinătate. Pia
ța global
ă a parfumurilor este o tendin
ț
ă crescândă a parfumurilor
personalizate
și utilizarea ingredientelor regenerabile în fabricarea parfumurilor, [6,14,19].
Producătorii de parfumuri la ni
vel mondial se aventurează, de asemenea, în produc
ția de parfumuri
naturale pe bază de microorganisme pentru a răspunde con
știentiz
ării crescânde a sănătă
ții în
rândul consumatorilor.

Scopul lucrării:
constă în formularea componentelor pentru producerea ap
ei de parfum
bazată pe uleiuri volatile.

Obiectivele de cercetare:

1.

Studierea literaturii
științifice în domeniul aromoterapiei, uleiurilor volatile, chimie
parfumerică, tehnologia produselor parfumerice;

2.

Optimizarea metodei de extragere a principiilor acti
ve cu poten
țial olfactiv din produse
vegetale pe baza de solvent apolar;

3.

Stabilirea unei triade calitative (compozi
ție) și cantitative (raport) a extractelor uleioase
vegetale pentru formularea compozi
ției parfumerice not
ă de inimă, notă de fond, notă de
c
ap;

4.

Ob
ținerea apei de parfum în conformitate cu operațiile tehnologice de obținere a
produslui parfumeric în condi
ții de laborator;

5.

Efectuarea controlului calită
ții apei de parfum cu potențial biologic activ (marketing).

7

Capitolul I: Investiga
ț
ii bibliografice. Produs cosmetic de uz parfumeric.

I.1. Parfumul. Compozi
ția fizico
–
chimică a parfumului.

Cuvântul parfum vine din sintagma latinească „per fumus
”. Mai târziu „parfumerie”, vine de la
cuvântul francez „ fumer”
și italian „profumo” sau „pe
rfumo”. Originea cuvantului se explică prin
metoda de ardere a plantelor
și r
ă
șinelor mirositoare în candelnițe. Fumigația cu substanțe
parfumate era folosită
și în ceremoniile religioase, în special în Evul Mediu, și parțial a ajuns în
perioada actuală,[1
],[5].

Este greu de spus când anume omul a devenit con
știent de existența plantelor odorifere și a
început să le utilizeze. Din documentele scrise care acoperă o perioadă de
șase milenii din istoria
omenirii, ne putem forma o imagine aproape clară asupra
civiliza
țiilor care au coexistat.
Numeroasele obiecte
și reprezent
ările grafice din pe
șteri sânt singurile m
ărturii pe care le avem
despre via
ța și cultura oamenilor preistorici.Surprinz
ătoare a fost descoperirea făcută în urma unor
săpături într
–
o grotă d
in Irak, unde in preajma scheletelor de oameni se con
ținea polenul a opt
specii diferite de flori (zambile, garoafe, nalbe)
și resturile unor ramuri de pin.În baza acestor
dovezi
și a multor altor asem
ănătoare, putem spune că omul preistoric avea deja o tr
ăire
emo
țional
ă superioară, transpusă în cultură printr
–
un sim
ț al frumuseții deja format,[2]. În
antichitate, cea mai bogată tradi
ție în domeniul parfumeriei a avut
–
o Egiptul. Cu aproximativ 5000
de ani î.e.n., exista preocuparea pentru realizarea unor pr
oduse odorante, parfumurile fiind
asociate în credin
ța de atunci cu nemurirea,[2],[3].

În sec.XIX se na
ște concurența dintre parfumurile franceze și cele engleze, un fapt ce a dus
la o dezvoltare cit mai aprofundata parfumeriei moderne. Sânt anii în care
la Paris apar primele
firme de parfumuri.

Anul 1882 este anul în care primul od
orant de sinteză este introdus î
ntr
–
o formulă de parfum.
Cumarina, devine bază pentru parfumul „Fougere Royale”creat de firm
a Houbigant. Din acest
moment,

interesul producători
lor de parfumuri
și al industriei chimice pentru noi odorante
sintetice se vor sus
ține, astfel aceste domenii cunosc o dezvoltare f
ără egal.

Un alt moment
important în istoria parfumurilor, se redă în anul 1920, anul creării parfumului „Chanel No5”,
care
înseamnă, momentul Pri
ției stilului modern, caracterizat
prin fantezie, imagina
ție liber
ă
,
complexitate a formulelor care generează complexitatea expresiei olfactive. Produsele de
parfumerie devin bun
uri de larg consum, integrate în via
ț
a omului modern.

I
ndustria actuală a
parfumurilor utilizează un numă
r enorm de molecule naturale
ș
i sintetice capabile să provoace
puternice senza
ții olfactive sau/ș
i gustative. Multe condimente
ș
i ierburi sunt nelipsite
din
compozi
ția parfumurilor. Parfumerii au un ansambl
u de arome
și tehnologii de creare a
frumosului,

un frumos fară precedent.

8

Lichidele parfumerice sunt clasificate conform unor criterii, astfel avem parfumul pur, apă
de parfum, apă de toaletă, apă de colonie, apă aromatică,
[22]
. Criteriile care face dif
eren
ța dintre
ele sunt valorile indicilor fizici
și chimici, concentrația de compuși aromatici, concentrația de
alcool etilic, tra
nsparen
ța, longivitatea, (Anexa

1),
[17]
.

În parfumerie sânt utilizate în mod curent peste 1000 de materii prime cu caracter
istici
fizico
–
chimice
și odorante foarte diferite. Pentru a facilita selectarea, compararea, asamblarea în
compozi
ții, descrierea propriet
ă
ților și funcțiilor lor specifice, se impune necesitatea clasific
ării
tuturor materiilor prime odorante după criterii

ș
tiin
țifice.

Studiul aprofundat al proprietă
ților fizice de baz
ă ale substan
țelor odorante, a permis
elaborarea unor sisteme de clasificare cu un grad de obiectivitate mult mai mare decât cel olfactiv.
Astfel, sânt clasificate având la bază volatilitatea
substan
țelor izolate și a amestecurilor naturale,
determinată sub forma unor indici de volatilitate relativă, clasificării în func
ție de intensitatea
relativă a mirosului
și de tensiunea de vapori,[4].

Clasificarea notelor de parfum a luat amploare prin se
c. XIX
–

lea
și treptat s
–
a ajuns la o
clasificare comună. Clasificarea lui
Rimmel
, bazată pe similitudinea mirosurilor, constă din 18
clase distincte de miros, eviden
țiind tipul caracteristic fiec
ărei clase
și grupând celelante materii
prime cu mirosuri as
emănătoare. Clasificarea lui
Cerbelaud,
bazată pe similitudinea de mirosuri,
con
ține 45 de grupe, cum ar fi de exemplu, grupa mirosului adev
ărat de trandafir, care are puncte
comune cu mirosurile de iasomnie, flori de portocală, trandafir verde
și cinamic.

Clasificarea lui
Arctander,

în func
ție de miros clasifica materia prim
ă naturală în 88 de grupe, tip
și utilizarea
sugerată, fără să men
ționeze corelația între grupe. Clasificarea lui
Crocker

ș
i
Henderson,
este o
clasificare de tip nonverbal, a
șa
–
zisă „de

evaluare semnificativă a mirosurilor”. Clasificări
asemănătoare, realizate prin evaluarea mirosului cu mai multe clase de miros
și atribuind valori
cuprinse între 0
și 9, [24].

În anul 1990, un grup de parfumeri francezi au clasificat totalitatea mirosuri
lor în 7
grupe.[23]

Miros floral
–

Îmbină toate notele de flori, care face ca această grupă sa fie infinită
și cu note
diverse.

Miros chypre
–

Îmbină aroma lemnoasă cu cea de mu
șchi, ce denot
ă nota de că
țdur
ă.

Miros citric
–

Îmbină aroma de fructe exotice
ce denotă o notă răcoritoare.

Miros lemnos
–

Îmbină aroma caldă
și bogat
ă de arbore de santal
și patchouli cu arom
ă mai fină de
cedru
și vetiver, cu not
ă de vârf de citrice.

Miros ferigă
–

Îmbină aromele de lavandă, bergamot, cumarine cu aromele lemnoase c
u notele de
mu
șchi de stejar.

9

Miros piele
–

Îmbinarea aromelor seci de tutun
și miros fin de floral ca not
ă de vârf ce crează o
aromă deosebită
și nemaiîntâlnit
ă.

Miros ambră
–

Îmbinarea aromelor moale pudrate de vanilie, cistus
și t
ămâie crepusculară cu n
ote
animalice bine pronun
țate, confer
ă un miros de dulce ame
țitor.

I.2. Parfumuri marketologice.
Impactul notelor de miros asupra SNC

Fiecare miros, la fel ca
și culoarea sau sunetul, într
–
un mod inedit ac
ționeaz
ă asupra omului.
Această ac
țiune se datoreaz
ă, pe deoparte, de o fiziologie directă asupra organismului, dar pe de
altă parte asocia
ția, pe care acestea o provoac
ă. Ca de exemplu unele flori provoaca iritare pentru
sistemul nervos, iar altele calmeaza,[5].

Comercializarea unui parfum implică mai mul
t decât vânzarea unei arome. Astfel apare
domeniul de marketing, care are ca rol de promovare a unui miros ce provoacă placere, amintire,
dorin
ța de a folosi mirosul care se reflect
ă in lucrurile frumoase
și misterioase. Ca produc
ător de
parfumuri, Serg
e Lutens a spus odată: "Este un poten
țial bun purt
ător al imagina
ției". Pentru a
promova cu succes un parfum, trebui cunoscută psi
hologia umană
și s
ă fie legate cu
o idee
abstractă dorită, cum ar fi pasiunea, feminitatea sau masculinitatea. Ideea dori
tă să se asocieze
cu aroma pe c
are o manifestă

o apă de parfum. Modul de ambalare
și denumirea pe care o poart
ă
apa de parfum sunt elemente importante ale marketingului, ceea ce o fac să iasă in eviden
ț
ă fa
ț
ă de
alte arome. Apa de parfum joacă un rol fo
arte important în via
ța de zi cu zi. O parte invizibil
ă a
stilului tău personal. Unul care are un efect semnificativ asupra

modului în care oamenii vă
percep.

Percep
ția parfumului poate fi împ
ăr
țit
ă în trei categorii: mirosuri plăcute, mirosuri neplăcute
ș
i mirosuri indiferente.

Mirosul plăcut
–

este acela care fiind mirosit o singură dată, am fi vurut să
–
l sim
țim mai
mult timp, provoacă plăcere.

Mirosurile neplăcute
–

sunt considerate acelea care trezesc în mintea noastră imagini sau
amintiri neplăcute, i
nfiorătoare sau dureroase.

Mirosurile indiferente
–

sunt acelea care noi nu le percepem, acelea de care noi suntem deja
deprin
și, am încetat sa le mai simțim.

Sunt mirosuri care provoacă foarte rapid emo
ții pozitive sau negative, din momentul cum ne
apropi
em de ele, fiind mirosuri în
țep
ătoare.

Marea semnifica
ție psihologic
ă a mirosurilor este că ele sunt capabile să provoace amintiri,
asemănări: unele ne fac să ne amintim unul
și același peisaj, v
ăzut de noi odată; altele ne provoacă
durerea sau fericirea u
nor evenimente din trecut.[5]

10

Sensibilitatea olfactivă permite diferen
țierea dintre mirosurile pl
ăcute
și nepl
ăcute, aceasta
prezintă conexiuni strânse cu func
țiile emoționale și comportamentale primitive ale sistemului
nervos. Adoptarea receptorilor olfac
tivi se realizează în propor
ții de 50% dup
ă aproximativ 1
secundă de stimulare, [7,16].

Se presupune că mecanismul neuronal pentru adaptare este următorul: numeroase fibre
nervoase eferente au traiect retrograd de la ariile olfactive
corticale prin tractu
l olfactiv
și se

termină la nivelul unor celule inhibitorii speciale din bulbul olfactiv, denumite celule granulate. S
–
a postulat faptul că după expunerea la un stimul olfactiv , sistemul nervos central generează un
mecanism de feed
–
back inhibitor puternic

pentru a suprima transmiterea impulsurilor olfactive
prin bulbul olfactiv

(Figura
1),
[7]
.

Fig.1.

Sistemul olfactiv în contact cu SNC.

Ca
și la multe alte organe din corp, aparatul olfactiv este duplicat, fiecare cavitate acționând
independent. Receptor
ii senzoriali pentru miros se află pe peretele superior al cavită
ții nazale,
imediat sub lobii frontali ai creierului. Aceasta se nume
ște suprafața olfactiv
ă
și este alc
ătuită din
milioane de celule mici, celule olfactive. Fiecare celulă olfactivă are apro
ximativ o duzină de cili
care proemină într
–
un strat de rnucus. Mucusul men
ține umiditatea cililor și acționeaz
ă ca o
capcană pentru substan
țele odorante, în timp ce cilii m
ăresc efectiv suprafa
ța fiec
ărei celule
ofactive, crescând astfel sensibilitatea la

mirosuri. Nu este clar în
țeles felul în care cantit
ă
ți mici de
substan
țe chimice care ne produc mirosuri stimuleaz
ă celulele olfactive, dar se crede că aceste
substan
țe sunt dizolvate în mucus, vin în contact cu cilii și stimuleaz
ă celulele care emit impu
lsuri
nervoase.

Fibrele nervoase olfactive propagă aceste impulsuri, trecând prin oasele craniului către cei
doi lobi olfactivi ai creierului
–

unde informa
ția este stocat
ă, procesată
și apoi transmis
ă pnntr
–
un
circuit complicat de fibre nervoase la cortex
ul cerebral. Aici, mesajul este identificat
și devenim
con
știenți de miros. Mecanismul molecular exact al simțului mirosului este în mare m
ăsură

11

necunoscut. Modul exact în care celulele receptoare pot detecta mii de mirosuri diferite
și
diferen
țele minime
dintre ele rămâne un mister, [7].

I.3. Compozi
ția parfumeric
ă. Generalită
ți

Parfumul

este un preparat cu miros plăcut, ob
ținut prin amestecarea unor sustanțe odorante
prime naturale sau sintetice, fixatori, solven
ți, coloranți. etc. Este o solutie concentr
ată, con
ținînd
15
–
30
%

ulei de parfum.

Uleiul se dizolvă într
–
un solvent (de obicei alcool), pentru a păstra o
aromă plăcută de mirosuri. Cu cât este mai mare concentra
ția de uleiuri, cu atât este mai mare
puterea parfumului. Puterea determină cât durează o

aplicare a parfumului pe piele,

[6, 8, 22].

Substan
țele odor
ante sunt reprezentate de o gamă

mare de substan
țe organice sau amestecul
acestora care produc un
miros plăcut. Materiile prime din

substan
țele odorante sunt: uleiurile
volatile,

uleiuri absolut
e,

uleiuri concrete,

extracte de origine animală, extracte de origine
vegetală, [1].

Substan
țele au fost divizate în trei clase mari, precum:

–
Substan
țe odorante naturale;

–
Substan
țe odorante sintetice.

Substan
țele odorante naturale.

Sunt substan
țele car
e se pot ob
ține atât din regnul animal cât
ș
i din cel vegetal, [23]. Nu toate mirosurile concepute pe cale naturală sunt plăcute, dar sunt
mirosuri specifice care dau o nuan
ț
ă parfumului. Astfel, substan
țele odorante naturale le putem
impăr
ți în doua categ
orii: cele de origine animală
și de origine vegetal
ă, [24].

1.Substan
țe odorante naturale de origine vegetal
ă.
Planta cu toate păr
țile ei, de la r
ădăcină
până la floare este principalul furnizor de substan
ț
ă parfumată. Dar, din cauza pre
țurilor imense pe
p
ia
ța mondial
ă
și a faptului c
ă materia primă naturală se găse
ște în cantit
ă
ți limitate, ast
ăzi nici un
parfum nu se mai construie
ște în exclusivitate din substanțe naturale. Toate creațiile cunoscute
sunt forme combinate de ingredien
ți naturali și sinteti
ci, de natură
și chimie. De la unele plate sunt
utilizate în parfumerie doar florile ori coaja fructelor, altele însă sunt folosite integral. Esente de
origine naturală vegetală care emana un miros caracteristic.

Ambra
–

provine din ră
ș
ina prelucrată
a nu
meroase conifere
și are o arom
ă cu iz de fum, zgură
și miere. Este utilizat
ă în special ca notă
de bază pentru parfumurile orientale sau florale grele ori dulci
și confer
ă parfumurilor o învăluire
caldă, vibrantă. Uneori totu
și ambra este folosit
ă ca notă
ini
țial
ă pentru a crea o aură strălucitoare
parfumului, aura din care se desprind ulterior alte arome. Ambra este componenta de bază pentru
Dune de la Christian Dior, Obsession de la Calvin Klein, Cinnabar de la Estee Lauder
și Diva de
la Emanuel Ungaro.
Bergamota
–

este o specie de portocală mică
și verzuie, asem
ănătoare ca
formă cu perele, cu gust de lămâie dulce
și miros curat, profund și tenace. Este inclus
ă în
compozi
ția parfumurilor cu arom
ă de fructe sau buchete florale
și adaug
ă acestora o notă

12

med
iteraneană, răcoroasă
și usor acidulat
ă. O întâlnim în Loulou de la Caharel, Kenzo de la Kenzo
ș
i Sunwater de la Lancaster
și alaturi de mandarine în Tandre Poison de la Christian Dior. Iasomia
–

aroma magică a iasomiei este cunoscută din vremuri străvechi

iar frumuse
țea florii este
considerată unică. Are un efect erotic
și far
ă mirosul ei impetuos
și armonios nu ar exista ast
ăzi
aproape 90% dintre cele mai cunoscute parfumuri. Este o cultură extrem de costisitoare pentru că
florile de iasomie trebuie cules
e manual, diminea
ța, înainte de r
ăsăritul soarelui. Sunt sute de
varietă
ți de iasom
n
ie
și este cultivat
ă în numeroase
ț
ări: Italia, Egipt, India, Maroc, Lemnul de
santal: este lemnul parfumat
și delicat al unui copac din India c
ăruia i se mai spune
și "arb
orele alb
de Marabar", considerat vreme de secole arbore sacru. Este inestimabil ca fixator de aromă
și
degajă o mireasmă îmbătătoare, molcomă
și onctuoas
ă. Este utilizat în special în parfumurile
o
rientale dar pă
strează
și aroma parfumurilor florale opule
nte. Este utilizat intr
–
o propor
ți
e
aproape incredibilă, de 22%, î
n Samsa
ra de la Guerlain. Mirodeniile
ș
i ierburile aromat
e: sunt des
utilizate pentru a încununa miresmele calde
ș
i aromate ale multor p
arfumuri. Sunt de gă
si
t in
parfumurile orientale, ca
ș
i în cele florale, fructate
și chiar î
n cele p
roaspete pentru a da
consisten
ț
ă
ș
i durabilitate mirosulu
i. Utilizarea lor pe scara largă

a dus la dezvoltarea unei sub
–
clase de arome, denumita "spicy", "a
romat" sau "picant"
și adaugat
ă claselor de bază

(fruc
tat
–
aromat ca Noa
–
Noa de la Otto Kern sau floral
–
spicy ca 5 Avenue de la Elizabeth Arden),
[26].

2.Substan
țe odorante naturale de origine animal
ă. Dintre parfumurile naturale care au
proprietă
ți marketologice sunt cele care au în componența sa urm
ătoarele
materii prime.
Ambra
gri (cenu
șie)
–

nu trebuie confundată cu ambră din rasină. Este o componen
ț
ă neplăcută dar
necesară a multor parfumuri: este substan
ța secretat
ă de aparatul digestiv al balenelor ca
ș
alot
și
este azvâ
rlită de valurile mării, pe
ț
ărmuril
e Irlandei mai ales, sub formă de bulgari cenu
șii și urât
mirositori. Este considerat cel mai bun fixator de aromă
și confer
ă parfumului o durabilitate mai
mare. Îl găsim ca notă de bază în majoritatea parfumurilor cu note orientale
și florale și
,

este
com
ponentă de bază în L'air du temps de la Nina Ricci. Castoreum
–

denumit
și extract din țesticul
de castor, se găse
ște într
–
un buzunar de piele în apropierea anusului castorului. În parfumerie este
folosit ca fixator de aromă în special pentru parfumurile m
asculine cu aromă de piele
și tutun.
Moscul
–

cunoscut drept afrodisiacul lumii parfumurilor este nici mai mult nici mai pu
țin decat o
secre
ție glandular
ă a masculilor unei specii de antilope din Tibet! Se numără printre cele mai
scumpe ingrediente ale pa
rfumurilor
și folosit de unul singur are un miros resping
ător, ca toate
celelalte esen
țe naturale animale. Mult diluat și folosit cu grij
ă are virtutea de a aduce o notă
pătrunzătoare, senzuală, de dulcea
ț
ă ame
țitoare. Îl întâlnim ca not
ă de bază în multe
parfumuri
orientale sau florale opulente
și în Get together de la Emporio Armani si Tresore de la Lancome.
Zibeta
–

dintre cele mai apreciate ingrediente de origine animală, foarte scumpă
și unul dintre cele

13

mai importante substan
țe folosite ca fixatori î
n parfumurile clasice, în special orientale: zibeta este
o secre
ție cu aspect de alifie sau mai degrab
ă murdărie de felină
–

ș
i a
șa și miroase în stare natural
ă
–

pe care pisica zibeta din nordul Africii o elimină dintr
–
o glandă situată în apropierea organ
elor
genitale. Dacă vă întreba
ți cum de s
–
au gândit oamenii să utilizeze un asemenea "ingredient
aromat" afla
ți ca diluat foarte mult, zibeta are un miros pl
ăcut, caldu
ț și efervescent care d
ă
strălucire multor parfumuri care fară ea ar fi greoaie
și înec
ă
cioase. O găsim în Jicky de la
Guerlain
și în multe alte parfumuri orientale ca not
ă de bază
și fixator de arom
ă,
[24,21].

Substan
țe odorante sintetice
. Sunt produse chimice al căror miros se apropie de cel al
produselor naturale, cum ar fi( vanilina). Ar
omele identic naturale sunt „copii" ale aromelor din
fructe,

din legume, din condimente și din alte produse de origine vegetală sau animală. Pentru a le
obține, se izolează o aromă naturală, se identifică substanțele odorante pe care le conține, iar
notel
e lor dominante sunt obținute sintetic,
[4, 5].

Prin urmare, aromele identic naturale sunt
sintetice și nu au toată complexitatea aromei naturale, ci doar câteva note ale acesteia. Un exemplu
de aromă identic naturală este vanilina. Aroma naturală pe care
o imită este extractul de vanilie.
Zahărul vanilat este un amestec de zahăr obișnuit cu una dintre cele două

variante ale aromei de
vanilie. Aromele natural identice mai pot fi de căpșuni, de ananas, de banane etc. Etilvanilina este
varianta artificială a

vanilinei. Există mai multe motive pentru care producătorii de alimente
preferă aromele identic naturale celor naturale. În primul rând, sunt mult mai ieftine, pentru că
sursele naturale nu sunt necesare ca materie primă. Apoi, aromele identic naturale (
ca și cele
artificiale) sunt mult mai rezistente în timpul proceselor de prelucrare, comparativ cu cele naturale.

I.3.1. Clasificarea substan
țelor odorante dup
ă volatilitate

Substan
țele odorante difer
ă nu doar prin provenien
ț
ă, dar
și prin volatilitate. Vo
latilitatea ne
d
enotă în condi
țiile standarte câ
t durează mirosul substan
țelor odorante, care este durata cea mai
mare
și cea mai mic
ă. Aceast proces de evaluare are loc

pe benzi de hârtie absorbantă,
[24]
.

Conform clasificării lui
Poucher,

bazată pe aprec
ierea subiectivă a duratei relative de
vaporizare a peste 300 odorante de sinteză, uleiuri volatile, extracte
și alte materii prime. Tot el, a
subîmpăr
țit

materiile prime studiate, în func
ție de coeficienți, îm trei categorii, așa cum se
folosesc în compo
zi
ții de parfumerie: note de vârf, de mijloc și de baz
ă sau fixatori.[4]

Notele de vârf
–

sunt cele mai volatile
și, de aceea, sunt primele pe care le mirosim într
–
o
combina
ție. În general sunt ușoare și proaspete. Intensitatea dispare dup
ă aproximativ 10
–
15
minute. Exemplele acestei note includ citricele, mirosurile pudră
și floralele ușoare.

Notele de mijloc
–

sunt sim
țite dup
ă cele de vărf, constituie esen
ța parfumului, unele chiar
men
ținându
–
se o vreme mai îndelungată.

Indica
țiile de inim
ă includ cel ma
i adesea mirosuri
florale mai grele.

Notele de bază
–

sunt mai grele
Exemple de note tipice de bază sunt lemn de santal, vetiver, vanilie, gudron, fum, tutun
Clasificarea lui

Carles
diagrame triunghiulare, divizate pe orizontală în trei por
eviden
ți
ate la clasificarea lui Poucher (
Divizarea în aceste trei grupe este destul de arbitrară, deoarece
o linie de demarca
ție clar
armonioasă, o compozi
ție „rotund
naturali, care au numero
și componenți de volatilitate diferiit
regăsesc în acela
și parfum. Combinațiile pot fi nenum
mai pu
țin.

Art
a parfumului constă tocmai în capacitatea de a asigura îmbinarea cât mai perfectă, mai
armonioasă a componentelor
structuri de bază. În afară de ingredientele introduse în cantită
introdu
și în cantit
ă
ți extrem de mici, care au rolul de a scoate în evidenț
Ca de exemplu cantită
ți mici de aldehide, vanilie, portocal
I.3.2.
Caracteristica fizico
U
leiurile volatile sunt produ
specializate în acest scop, repartiza
secretorii, ori în peri glandulari,
Uleiurile volatile sunt amestecuri complexe de diferi
dizolva
ți unul în altul, formând soluții omogene. Conținutul de ulei esențial în produsele vegetale
variază între 0,05
–

1,3%, însă sunt excep
componen
ți ai uleiurilor volatile sunt substanțe din clasa terpenoidelor (hidrocarburi terpenice și
14

sunt mai grele
și persistența lor este mult mai îndelungat
Exemple de note tipice de bază sunt lemn de santal, vetiver, vanilie, gudron, fum, tutun
Carles

(1961), structura parfumului poate fi reprezentată sub forma unei
diagrame triunghiulare, divizate pe orizontală în trei por
țiuni, care prezint
ate la clasificarea lui Poucher (
Fig
ura
2)
, [3].

Fig.
2
.
Clasificarea notelo
r în parfumerie.
Divizarea în aceste trei grupe este destul de arbitrară, deoarece
este foarte greu să se traseze
ție clar
ă, care nu este de dorit, deoarece parfumul trebuie să fie o entitate
ție „rotund
ă”. De asemene
a, este dificilă plasarea exactă a compu
și componenți de volatilitate diferiit
ă,
[24]
. Multe dintre aceste note se
și parfum. Combinațiile pot fi nenum
ărate, unele note sunt mai dominante altele
a parfumului constă tocmai în capacitatea de a asigura îmbinarea cât mai perfectă, mai
armonioasă a componentelor
, astfel încât să nu apară strig
en
țe sau delimitare între cele trei
structuri de bază. În afară de ingredientele introduse în cantită
ți rezonab
ți extrem de mici, care au rolul de a scoate în evidenț
ți mici de aldehide, vanilie, portocal
ă,[4].

Caracteristica fizico
–

chimică a uleiurilor esen
țiale

leiurile volatile sunt produ
și ai metabolismului secundar vegetal secretați de celulele
specializate în acest scop, repartiza
ți în diferite organe și depozitați în vacuole, pungi sau canale
secretorii, ori în peri glandulari,

sub formă de lichide uleioase,

volatile, cu miros plăcut, aromat.
Uleiurile volatile sunt amestecuri complexe de diferi
ți compuși chimici în stare solid
ți unul în altul, formând soluții omogene. Conținutul de ulei esențial în produsele vegetale
1,3%, însă sunt excep
ții coriandru care conține de la 1,6
ți ai uleiurilor volatile sunt substanțe din clasa terpenoidelor (hidrocarburi terpenice și
Note de vârf
15
–
25%
Note de mijloc
30
–
40%
Note de bază
45
–
55%
și persistența lor este mult mai îndelungat
ă, chiar câteva zile.
Exemple de note tipice de bază sunt lemn de santal, vetiver, vanilie, gudron, fum, tutun
și mosc.

(1961), structura parfumului poate fi reprezentată sub forma unei
țiuni, care prezint
ă cele trei tipuri de note

r în parfumerie.

este foarte greu să se traseze

ă, care nu este de dorit, deoarece parfumul trebuie să fie o entitate
a, este dificilă plasarea exactă a compu
șilor
. Multe dintre aceste note se
ărate, unele note sunt mai dominante altele
a parfumului constă tocmai în capacitatea de a asigura îmbinarea cât mai perfectă, mai
țe sau delimitare între cele trei
ți rezonab
ile, există
și compuși
ți extrem de mici, care au rolul de a scoate în evidenț
ă mirosul din fiecare nivel.
și ai metabolismului secundar vegetal secretați de celulele
ți în diferite organe și depozitați în vacuole, pungi sau canale
volatile, cu miros plăcut, aromat.

ți compuși chimici în stare solid
ă sau lichiă,
ți unul în altul, formând soluții omogene. Conținutul de ulei esențial în produsele vegetale
ții coriandru care conține de la 1,6
–

2,2%. Principalii
ți ai uleiurilor volatile sunt substanțe din clasa terpenoidelor (hidrocarburi terpenice și

15

deriva
ții lor oxigenați: alcooli, aldehide, cetone, eteri, esteri, fenoli și

deriva
ții acește
i
a), substan
țe
specifice regnului vegetal. Pe lângă acestea, se găsesc, în cantită
ți mai mici, substanțe chimice
organice din alte clase (hidrocarburi alifatice saturate, olefinice
și acetilinice, hidrocarburi
aromatice, alcooli, aldehide,

cetone, fenoli, esteri, acizi, lactone, cumarine, flavone, deriva
ți cu
azot sau sulf),
[27].

Caracteristici fundamentale ale uleiurilor volatile o reprezintă mirosul sau gustul lor, sunt
materii prime naturale pentru industria de parfumuri
și produse cos
metice
și au rolul de
aromatizante
și codimente. Unele uleiuri au miros caracteristic pl
ăcut, picant, iute
și fierbinte.
Uleiurile pot fi neutre sau acide, în func
ție de compoziția chimic
ă. Sub influen
ța aerului și a
luminii multe uleiuri esen
țiale, trept
at se oxidează, î
și schimb
ă mirosul
și culoarea (întunecat
ă).
Unele uleiuri esen
țiale în timpul depozit
ării se îngroa
ș
ă, [28].

Aspect și culoare.

Uleiuri
le esen
ț
iale sunt transparente, necolorat
e sau cu o nuanta gălbui
–
verzui. Excepția este uleiul de peli
n (verde), ulei de mușețel (albastru), cimbru (maro închis) și
cuișoare (galben spre î
ntunecat maro ). Uleiurile esen
ț
iale sunt u
șor

volatile la temperatura
camerei. Uneori, în uleiuri se formează un sediment, ele

î
și

pot schimba culoarea vizual.

Gust
. To
ate uleiurile esen
ț
iale au un gust amărui sau picant.

Mirosul.

Prin urmare, atunci când se aplică o picătură de ulei esen
țial pe o fâ
șie de hârtie de
filtru în procesul de evaporare naturală, aroma în timp se va schimba treptat, din cauza diferitelor
compo
nente de volatilitate. La început mirosul de compu
și volatili (mircena, ocimena, limonen,
pinen, citral, etc.) se simte, apoi după un timp (10
–

20 min) mirosul principal cauzat de
evaporarea compu
șilor mai puțin volatili (citronellola, linaloola, linalil
–
acetat, etc), și în cele din
urmă, mirosul final, care rămâne după o evaporare lung de ulei și este cauzată de substanțe greu
evaporabile (terpenoidele, etc) [29].

Punct de fierbere.

Deoarece uleiuri
le

esen
țiale sunt un amestec multicomponent,
temperatura
de fierbere a lor nu este o valoare constantă. Majoritatea uleiurilor esen
țiale la
presiunea atmosferică au limitele de temperatura de fierbere între 150
–
300 0c. Cu toate acestea, în
practică uleiurile esen
țiale, de regul
ă, nu sunt expuse la temperaturi at
ât de ridicate, având în
vedere capacitatea lor de a se oxida
și polimerizare.

Densitate.

Cele mai multe uleiuri esențiale sunt mai ușoare decât apa și densitatea lor nu
depășește 1G/cm3. Dar există uleiuri și apă mai grea, ar fi ulei
ul de

busuioc, cuișoar
e, muștar și
uleiuri amare de migdale. În medie, densitatea uleiurilor esentiale variază de la 0,8 la 1,2 g/cm3,
[27].

16

I.4. Metode de ob
ținere

a uleiurilor esen
țiale. Solvenții

Produsul

vegetal

brut

„Drog”

reprezintă

organul

sau

partea

din

plantă

recoltată

ș
i

uscată

ș
i

care

se

utilizează

în

scopul

preparării

unui

medicament.

Sub

denumirea

de

„

plantă

medicinală”

este

specia

vegetală

al

cărei

organ,

datorită

con
ținutui

de

principii

active,

se

utilizează

în

scopuri

terapeutice.

Plantele

aromatice

con
țin

pe

l
ângă

principiile

biologice

active

ș
i

uleiuri

volatile

ce

dau

mirosul

aromat.

Ca
ș
i uleiurile vegetale, uleiurile volatile se extr
ag din acele părți ale plantei î
n
care sunt prezente cantități

mai mari:

în
flori ( lavandă, mu
șețel, iasomie), flori si frunz
e ( mentă,
basilic, dafin), fructe ( coriandru, vanilie, ienupăr ), semințe (coriandru, ambret, piper negru ),

coaja fructelor ( portocal, lămâie, berg
amot ), rădăcini ( angelica, ve
ț
iver, ghimbir), lemn sau
scoarță ( cantal, cedru, scorțișoară ), boboci
florali si muguri (
cuișoare
, plop negru, coacăz ),
planta întreaga ( salvia, cimbru, busuioc ), ace si ramuri ( pin, chiparos, brad),
[27, 18].

În anumite cazuri substanțele odorante se extrag din exudatele naturale sau patologice ale
plantelor (rezine, b
alsamuri, oleogumirezine, gumirezine). In general toate organele plantei conțin
același ulei, insă există
și excep
ții. În acest sens exemplele cele mai notabile sunt arborele de
scorțișoara
și portocalul amar. Arborele de scor
țișoară produce trei tipuri de

uleiuri volatile: un
ulei bogat in eugenol (in frunze), un ulei al cărui component majoritar este aldehida cinamică (în
scoarță)
și un ulei bogat în camfor (în r
ădăcină). Din portocalul amar se extrag: uleiul
și absolutul
de neroli (din flori), uleiul de
portocale (din coaja fructe
lor)
și uleiul petitgrain bigara
de(din
frunze, fructe imature
și ramuri tinere),
[16].

Se
pararea unei arome din mediul să
u natural este o problemă dificilă, deoarece aceasta
trebuie izolată sau concentrată cu un minimum de pierde
ri, de modificări de compoziție si fără
introducerea unor impurități. Toate operațiile inadecvate în consecin
ț
ă vor prezenta degradarea
compoziției naturale. Produc
ția de uleiuri esențiale din materii prime de orice categorie, în cele
mai multe cazuri, nu
depă
șește 1% (1 kg de 100 kg de greutate vegetal
ă),
și mai des, chiar mai
pu
țin.

În ordinea ponderii producției, în prezent se folosesc următoarele procedee de extracție:

Metoda prin presare.

Presarea, ca procedeu de ob
ținere a uleiurilor volatile, se apli
că în
pu
ține cazuri, la acele plante sau porțiuni din plante în care uleiul volatil se g
ăse
ște în cantitate
mare, industrial se aplică pentru ob
ținerea uleiurilor volatile din citrice (l
ămâi, portocal, bergamot
) Procedeul constă în presarea mecanică, cu d
iferite dispozitive, a cojilor fructelor, după
îndepărtarea sucului. Împreună cu uleiul volatil sunt eliminate din coajă
și alte substanțe
:mucilagii, pectine, proteine, coloran
ți liposolubili în ap
ă. Uleiul volatil se separă prin decantare
și
se filtreaza
. O variantă a extrac
ției prin presare este filtrarea centrifuga care se aplic
ă cojilor tocate
ș
i este urmată de decantarea
și filtrarea uleiului volatil. Uleiurile volatile obținute prin aceste

17

procedee au calită
ți superioare celor obținute din aceleași m
aterii prime prin antrenare cu vapori
de apă, deoarece se elimină factori care produc degradări ale acestora.

Metoda prin antrenarea cu vapori de apă.
Majoritatea uleiurilor volatile produse industrial,
se obțin prin antrenarea cu vapori de apa. Toate comp
onentele unui ulei volatil are punctul de
fierbere superioar celui al apei, dar are volatilitate ridicată la temperatura inferioară temperaturii
de fierbere. Insolubilitatea in apă si densitatea diferită facilitează separarea. Antrenarea uleiului
volatil
este precedată de difuzia lui din celulele vegetale la suprafață. Ca
și in cazul uleiurilor
vegetale, durata acestui proces depinde de natura materiei prime
și este determinat
ă pentru durata
întregului proces. Difuzia are loc mai ușor din plante verzi decâ
t din cele uscate, din flori decât din
rădăcini, semințe sau

lemn. Pentru a ușura extracția, materiile prime sunt în prealabil tocate,
zdrobite sau măcinate. Cea mai mare parte dintre plantele aromatice se prelucrează în stare
proaspăta. Uscarea duce la o

evaporare parțială a uleiului volatil ca urmare a evaporării acestuia.
Plantele trebuie prelucrate într
–
un timp cat mai scurt după recoltare întrucât procesele fermentative
influențează negativ calitatea uleiului. Materiile prime vegetale ca: semințe, un
ele fructe, rădăcini,
cu conținutul scăzut de apă se pot păstra timp îndelungat înainte de prelucrare, fără a afecta
calitățile uleiului volatil. În cazul rizomilor de iris, procesele enzimatice care au loc in timpul
păstrării duc la eliberarea componente
lor aromate ale uleiului volatil din alte combinații chimice.

Extrac
ția.

Operația prin care unul sau mai mulți
componenți dintr
–
o fază (lichidă sau solidă
)
sunt trensfera
ți intr
–
o altă fază lichidă nemiscibilă (sau parțial nemiscibilă) adusă în contact cu

prima. Operația se bazează pe diferența de solubilitate a acestor componenți într
–
un solvent
corespunzător sau în doi solvenți nemiscibili. În funcție de starea fizică a fazei care conține
componenții

interesanți, extracția poate fi solid
–
lichid, lichid
–
lichid sau gaz
–
li
chid. Faza care
conține inițial componenții interesanți se numește faza de extras, iar

faza cu care aceasta se aduce
î
n contact, faza extractoare sau solvent. Faza care a preluat componenții se
numește extract, iar
faza rămasă

după extracț
ie se numește rafinat. Rafinarea cu solvent selectiv se poate face
discontinuu, pe șarjă, sau continuu, in
regim staționar. Pentru cantită
ț
i mici de
material este
preferabila opera
ția discontinu
ă
. Pentru aceasta se agită amestecul ini
țial cu solventul și d
upă
sedimentare se separă extractul
și rafinatul, din care se recupereaz
ă apoi solventul (de obicei prin
distilare) pentru a fi refolosit. În majoritatea cazurilor o singură modalitate de extrac
ție este
insuficientă pentru a se ajunge la un rafinat de puri
tate avansată, de aceea rafinatul rezultat în
prima opera
ție de rafinare este tratat cu o nou
ă cantitate de solvent; opera
ția se repet
ă până se
ob
ține un rafinat de pur
itate dorită. O folosire mai ra
ț
ionala a solventului se realizează în instala
ții
continu
e cu contracurent. Solubilitatea unei substan
țe depinde de natura solventului cât și de
natura substan
ței. Se observ
ă o varia
ție din acest punct de vedere. Unii compuși se dizolv
ă în orice

18

propor
ție în anumiți dizlovanți, alții sunt parțial solubili sau pr
actic insolubili. Diferen
ța de
solubilitate a anumitor dizolvan
ți constituie criteriul care st
ă la baza separării componen
ților unui
amestec. Dacă amestecul este solid se separă prin filtre. În cazul în care amestecul este dizolvat în
apă, extragerea se fa
ce cu un dizolvant nemiscibil cu apă în

care substan
ța pe care dorim s
ă

o
extragem este mult mai solubilă decât în apă. De obicei în acest caz se utilizează eterul,
cloroformul, benzenul, benzina, etc. În general

realizarea economică a procesului de extra
c
ție
depinde de alegerea solventului, suprafa
ța de contact a materialului de extras, temperatura,
presiunea
și durata de extracție.

Metoda de

măcerarea.
Constă în amestecarea fazei solide cu solventul, urmată de filtrarea
solu
ției obținute. În scopul m
ări
rii randament
ului opera
ției se vor efectua m
ă
cerări repetate cu
cantită
ți mici de solvent proasp
ăt în loc de o singură măcerare cu întreaga cantitate de solvent.
Această metodă se folose
ște pentru obținerea uleiurilor eterice din flori, acestea conțin o ca
ntitate
mică de uleiuri volatile. Extrac
ția are loc timp de 7
–

10 zile la o temperatură de 20
–

25
℃
. Apoi
tinctura filtrată se păstrează la întuneric, se agită frecvent.

Metoda de percolare.
Această metodă se caracterizează prin faptul că prin materia p
rimă se
trece permanent alcool etilic, care se îmbogă
țește cu subs
tan
țe solubile și cu ulei eteric
.
Substan
țele odorante se extrag timp de 2
–

3 zile.

Metoda de extrac
ție cu solvenți organici.
Extrac
ția cu solvenți se aplic
ă în principal pentru
ob
ținerea a
celor odorante naturale care se degradează u
șor la temperaturi mai mare decât cea
ambiantă
și care deci nu pot fi obținute prin procedee bazate pe antrenarea cu vapori. Operația
constă în epuizarea materiei prime vegetale cu un solvent
și apoi izolarea pri
ncipiilor odorante sau
aromatice prin evaporarea solventului prin distilare. În func
ție de natura materiei prime, se disting
trei categorii de extracte : uleiuri concrete (concrete) se ob
țin din materii vegetale proaspete, în
general flori; rezinoide (ole
orezine) se extrag din materii vegetale deshidratate, ră
șini, balsamuri,
gumirezine, oleogumirezine
și produse de origine animal
ă; uleiuri absolute (absolute), rezultă la
extrac
ția cu alcool etilic, respective produselor de origine animala.

Dependen
ța de
metoda de extracție. Mai scumpe, dar nu întotdeauna, prețurile sunt
determinate de munca și dificultatea de a extrage în mod corespunzător fiecare unitate de
materiale naturale, precum și calitatea

acestuia. De obicei, relația dintre, longevitatea unui
p
arfum, costul și concentrația de uleiuri esențiale.

Prin extracția cu solvenți se în
țelege separarea unuia sau mai multor componente dintr
–
un
material solid sau lichid cu ajutorul solvenților. Operația se bazează pe diferența de solubilitate a
acestor

sub
stanțe într
–
un dizolvant corespunzător. Această operație,

separarea unor substanțe
solide dintr
–
un amestec are n
umeroase aplicații printre care
ș
i aceea de obținere a unor

19

componente din produși animalici cu ajutorul unui dizolvant corespunzător. Extracți
a se
face cu
un solvent, care dizolvă

numai substanțe dorite
și nu influențeaza celelalte componente ale
amestecului. Pentru extracție se folosesc în majoritatea cazurilor: solvenți organici (eter, alcool,
acetona, benzol, dicloretan), din care unii sunt a
plicabili nu numai extracț
iei substanțelor organice,
dar
ș
i substanțelor anorganice dizolvate,
[27].

Alcoolul etilic.
Se utilizează ca solvent pe scara largă în industria parfumerică. Acest lucru
se datorează proprietă
ții alcoolului de a forma soluții tran
sparente
și concentrate. Un rol important
este că alcoolul etilic are mirosul său specific ceea ce
–
i permite să îmbine armonios cu multe
dintre substan
țele odorante. Datorit
ă volatilită
ții sale în timpul evapor
ării el intensifică mirosul
substan
țelor odora
nte. Acesta folosit în parfumeri
e trebuie să corespundă standard
ului de alcool
rectificat de calit
ate superioară. Conform standard
ului tăria alcoolului etilic trebuie să fie nu mai
pu
țin de 96,2% la temperatura de 20
–

25
℃
.

În unele cazuri alcoolul etilic

poate fi înlocuit total sau par
țial cu alți solvenți precum:
( benzoatul de benzil, dietilftalatul ). Sunt solven
ți mult mai buni, mai des sunt utilizați în
parfumerie pentru parfumurile concentrate. În afară de cele spuse, ace
ști solvenți a
u
și propriet
ă
ți
ajutătoare, de a mări densitatea compozi
ției, creaz
ă o peliculă pe suprafa
ța unde s
–
a aplicat
produsul parfumeric, astfel mic
șorând volatilitatea compoziției,
[23].

Apa.
De obicei se utilizează apa distilată sau

apa potabilă care are o du
ritate scăzută ( 5,346
mg echiv/l ), deoarece sărurile ce se con
țin în apele dure la interacțiunea cu alcoolul etilic
favorizează procesul de sedimentare, fiind centre de coagulare ceea ce duce la mărirea vitezei de
sedimentare. Apa care este utilizată tre
buie să corespundă standardelor, să nu con
țin
ă
microorganisme, să fie incoloră, transparentă, fără miros, fără gust, să nu formeze sediment.
Deoarece apa are o influen
ț
ă enormă asupra calită
ții produsului finit și nu ne dorim s
ă ob
ținem un
produs cu miros
necalitativ,
[23].

Un solvent mai pu
țin utilizat în parfumerie am ales sa fie
uleiul de migdale
, (Amygdalus
Communis L)
. Migdalele reprezintă una dintre acele semin
țe la care în uleiul esențial predomin
ă
cinci acizi gra
și: acid oleic (C18:1), acid linoleic (C18:2), acid palmitic (C16:0), acid palmitoleic
(C16:1) și acid stearic (C18:0). Acești acizi grași apar în ordinea d
escrescătoare a compoziției și
constituie 95% di
n totalul compozi
ției, (Anexa
2). În migdalele coapte, acizii grași apar în
principal sub formă de trigliceride. De fapt, ulei de migdale este uleiul de nuci convenționale cu
cel mai înalt conținut în triglic
eride, aproximativ 98% , care duce la un indice de aciditate scăzut.
Pe lângă faptul că con
ține acizi grași, în componența sa se întâlnesc vitamine și saruri minerale
etc.

20

I.5. Materii prime vegetale utilizate în producerea apei de parfum

Uleiul esen
țial
de portocală dulce
. Se con
ține în coarja și în fructele coapte de portocal
ă
dulce (Citrus sinesis (L) Obseck. În compozi
ția uleiului de portocal
ă dulce se con
țin: mircenul,
2,4
–
mentadien,
∝
–

ș
i

–
terpene,
∝
–
terpinolen, (+)
–
limonen, felandren, felandren,
∝
–
pinen,
∝
–
tuien,
camfen, sabinen, farnezen,
∝
–

ș
i

–
cubebeni,
∝
–

ș
i

–
copaeni,
∝
–

ș
i

–
humulene,
∝
–

ș
i

–
ilangeni;
parafine neramificate cu compozi
ția de la

până la

ș
i 2
–
metilparafine cu
compozi
ția de la

până la

, metanol, etanol, alcooli alifatici neramifica
ți


−


,
∝
–
terpeneol, linalool, geraniol, nereol, citronelol, cis
–
, trans
–
carveol, boreol, elemol, formaldehidă,
acetaldehidă, aldehide alifatice neramificate


−


,
citral, citronelal, furfural, acetonă, geranil
–
,
neril
–
, citronelil
–
, terpinil
–
, linalin
–
, acizi: acetic, capronic, caprilic
și alți componenți nu mai putin
importan
ți,
[14, 18].

Con
ținutul total de hidrocarburi în ulei constituie mai mult de 90%, principa
lul component
fiind (+)
–
limonen; al
ți componenți care influențeaz
ă mirosul
și acționeaz
ă asupra SNC sunt citral,
decenal, eterii alifatici
și terpenici ai alcoolilor și sesquiterpene aldehidice.

(+)
–
limonen mircen geranial (citral
–
∝
)

Fig.1
.
Formula de structură a: a) (
+)
–
limonen, b) mircen, c) geranial (citral
–
∝
).

Ulei esen
țial de l
ămâi.
Se con
ține în coarja și în fructele coapte de l
ămâie (Citrus limonum).

Extractele de lămâie au un conținut ridicat de limonen (71,81%) cu
γ
–
terpinene (8,72%), β
–
pinen
(6,61%), myrcene
(1,55%), sabinene (1,21%), α
–
pinen (0,98%) și p
–
cimene (0,87%) fiind
hidrocarburile majore monoterpene. Hidrocarbura principală sesquiterpene sunt
β
–
bisabolene
(1,42%). Nerol acetat și geranial sunt principalii compuși oxigena
ț (1,25%).

21

(+)
–
limonen
γ
–
terpinene β
–
pinen

Fig.2
.
Formula de structură a: a) (+)
–
limonen , b)
γ
–
terpinene, c)

β
–
pinen
.

Uleiul esen
țial de lime.
Se con
ține în coarja și fructele coapte de lime (

Citrus aurantifolia).
Extractele de lime au un con
ținut ridicat de

–
pinen (2%),

–
pinen (11,2%),
limonen (65,4%),
Terpinolene (10,2%), sabinen (2,1%) 1,8
–
ceneol, linalool, borneol, citral și urme de acetat de nerol
și acetat de geraniol (2,3%).

(+)
–
limonen
β
–
pinen

terpinolene

Fig.3
.
Formula de structură a: a) (+)
–
limonen, b)

β
–
pinen
, c) terpinolene.

Uleiul esen
țial de piper negru.
Se con
ți
ne în fructele uscate (Piper negrum). Peste 10% ulei
esențial având în compoziție monoterpene (sabinen 50%, caren,
∝
–
tujen, 1,4
–
cineol și 1,8
–
cineol)
și sesquiterpene (copaen,
∝

și

–
cubeben,

–
cadinen, cariofilen, garmacren, cubebol).
Monoterpenele sun
t dominante ca greutate dar sesquiterpenele prezintă importanță pentru aroma
lor.

–
cadinen 1,4
–
cine
ol

22

Fig.4
.
Formula de structură a: a

–
cadinen
), b)

1,4
–
cineol.

Uleiul esen
țial de ghimbir.

Se con
ține în r
ădăcină de ghimbir (Zingibir officinalis).
Principalele componente chimice ale uleiului esential de ghimbir sunt hidrocarburile monoterpene
,
∝
–
p
inen,

–
pinen, geraniol, borneol, neral, geranyl acetat, 1, 8
–
cineole, citral,

–
bisabolene,
linalool, nerol, geranial si y
–
terpineol.

∝
–
pinen geraniol borneol

Fig.5
.
Formula de structură a: a)
∝
–
pinen, b) geraniol, c) borneol.

Uleiul esen
țial de vanilie.
Se con
ține în p
ăstaia d
e vanilie (Vanilla planifolia). Principalele
componente chimice sunt vanilină și numeroase urme ale altor constituenți, ar fi eugenol, acidul
caproic. Vanilină și Piperonalul

(heliotropina)

sunt responsabile pentru gustul delicios de vanilie și
multe dint
re efectele sale benefice de sănătate. Uleiul de vanilie con
ține aproximativ 150 de
arome, dintre care multe sunt prezente în cantită
ți foarte mici. Eterul de etil Vanillyl, acidul acetic,
p
–
hydroxibenzaldehide
și acidul caproic se num
ără printre substan
țe
le chimice prezente.

Vanilină

heliotropina

Fig.6
.
Formula de s
tructură a: a) vanilină, b)
heliotropina.

Uleiul esen
țial de mușețel.
Se con
ține în florile de mușețel (
Matricaria Reculita).
Principalele componente chimice ale uleiurilor de mușețel Roman are
∝
–
pinen, camphene,

–
pinen, sabinene, mircene, 1,8
–
cineole,

–
terpinene, caryophyllene.

23

–
pinen
∝
–
pinen

Fig.7
.
Formula de structură a: a)

–
pinen, b)
∝
–
pinen.

I.6. Tehnologia de producere a parfumur
ilor

Metoda

de

fabricare

industrială

are

la

bază

antrenarea

cu

vapori

de

apă

a

componentelor

volatile

din

plante.

În

procesul

de

amestecare

a

uleiurilor

volatile

cu

apă

rezultă

un

sistem

binar,

alcatuit

din

doua

lichide

nemiscibile

ș
i

care

nu

reactionează

chimic

unul

cu

altul

(totu
și,

par
țial,

uleiul

volatil

se

dizolvă

în

apă).

Pentru

aceste

amestecuri

binare,

este

caracteristică

temperatura

de

fierbere,

mai

mică

decât

a

fiecărui

component

în

parte.

Oricât

de

ridicată

ar

fi

temperatura

de

fierbere

a

unei

su
bstan
țe,

ea

va

distila

cu

a
pa

la

temperatura

de

sub

100

℃
.

În

principiu

un

aparat

de

hidrodistilare

este

constituit

din

trei

păr
ți

principale:

distilator,

condensato
r

ș
i

un

vas

colector

(

Figura

3
),

[11].

fazele

procesului

tehnologic

sunt:

–
livrarea

materi
ilor

prime

(produse

vegetale);

–
cântărirea

materiilor

prime;

–
mărun
țirea

produsului

vegetal;

–
umectarea

produsului

vegetal

(macerarea);

–
antrenarea

cu

vapori

de

apă,

condensarea

distilatului,

separarea

ș
i

colectarea

apei

aromatice

ș
i

a

uleiului

volatil;

–
filtrarea

apei

aromatice;

–
condi
ționarea

apei

aromatice;

–
condi
ționarea

apei

aromatice

ș
i

a

uleiului

volatil;

–
marcare,

grupare,

ambalare.

1.

Produsul

vegetal

livrat

de

serviciul

depozit

este

transportat

în

atelierul

de

fabrica
ție

cântărit

ș
i

adus

la

grad
ul

de

marun
țire,

după

care

este

introdus

impreună

cu

apă

în

blaza

de

distilare.

2.

Umectarea.

Produsul

vegetal

poate

fi

sau

nu,

în

prealabil

umectat

cu

solvent,

cu

apă

sau

amestec

hidroalcoolic.

3.

Antrenarea

cu

vapori
un

co
ș

din

sită

metalică,

închisă
aflată

în

partea

inferioară

a
în

acela
și

timp,

ule
iul

volatil.
4.

Filtrarea

apei

aromatice
suspensie,

se

utilizeză

hârtie
Stocarea

intermediară:
sticlî,

bine

închise.

5.

Condi
ționarea.

Repartizarea
efectuează,

ca

ș
i

alte

forme
maxim.

6.

Marcarea.

Etichetele
de

păstrare.

Recipientele

se
producerea

uleiurilor

volatile

Fig.

3.

Aparat

idustrial

24

vapori

de

apă.

În

cadrul

acestui

procedeu,

p
rodusul
închisă

sau

nu

ăn

prealabil

în

pânză

de

sac,

ca

să
a

blazei

.

Vaporii

de

apă

forma
ți

pătrund

în

produsul
volatil.

aromatice

se

efectuează

în

scopul

de

a

înlătura
hârtie

de

filtru,

materiale

textile.

intermediară:

Apele

aromatice

ș
i

uleiurile

volatile

sunt

Repartizarea

extractelor

în

recipientele

de

forme

farmaceutice,

prin

metoda

volumetrică,

Etichetele

prevede

marca

fabricii,

denumirea

extractului,
se

introduc

în

cutii

de

carton

ș
i

se

ambalează.
volatile

ș
i

lichidelor

parfumerice

se

regăse
ște

în

(Anexa
1.
Distilator

2.Condensator
3.Vas

florentin
idustrial

pentru

ob
ținerea

apelor

distilate

aromatice

rodusul

vegetal

este

adus

într
–
să

nu

vină

în

contact

cu

apa

produsul

vegetal,

antrenând,

înlătura

eventuale

impurită
ți

în

depozitate

în

recipiente

d
e

condi
ționare

primară

se

care

oferă

un

randament

extractului,

concentra
ția,

modul

ambalează.

Fluxul

tehnologic

pentru

(Anexa

3).

2.Condensator

florentin

ș
i

a

ulueiului

volatil
.

25

Capitolul II: Metode
și material
e

II.1. Controlul calită
ții a uleiului de migdale

Uleiul de migdale, este un proiect autohto
n produs de Madein.md . Această companie
promovează o cultură de consum a produselor locale, prin sporirea gradului de încredere în
companiile autohtone. Conferă un grad înalt de cre
ștere continu
ă a calită
ții.

II.1
.1. Determinarea caracteristicilor organo
leptice

1.Aspectul.

Aparate, reactivi, vase de laborator: plăci de sticlă, proba de ulei.

Modul de lucru: Aspectul se aprecizează prin vizualizare la microscop sau cu ochiul liber la
lumină. Proba de ulei nu trebuie să con
țin
ă particule sau picături de apă
.

2.Culoarea.

Aparate, reactivi, vase de laborator: eprubetă, sursă de lumină, proba de ulei.

Modul de lucru: Într
–
o eprubetă se introduce o cantitate suficientă de ulei. Aceasta se
plasează la o distan
ț
ă de 40 cm de la ochi
și se analizeaz
ă la o sursă de
lumină.

3.Mirosul.

Aparate, reactivi, vase de laborator: hârtie de filtru, pipetă, probă pentru analiză.

Mod de lucru: proba de ulei se pune pe o hartie de filtru, prealabil tăiată în dimensiunile
10cm lungime pe 1cm lătime. Mirosul se va determina organol
eptic, se fixează timpul
și
intensitatea probei.

4.Gustul.

Aparate, reactivi, vase de laborator: plăci de sticlă, pipetă, probă de analiză.

Modul de lucru: proba de ulei, cu pipeta se adaugă pe placa de sticlă. Această proba se aduce
la nivelul gurii
și se

atinge doar cu varful limbii.

Tab.1.1.

Caracterizarea organoleptică a uleiului de migdale.

Caracteristici organoleptice

Standard

Experimental

Aspectul

Transparent

Transparent, fără particule.

Culoarea

Galben
–
deschis până la
cafeniu
–
deschis

Galben
–
desch
is

Mirosul

Caracteristic migdalelor

Caracteristic

26

Gustul

Amar

Amar

II.1.2. Determinarea
calitativă

1.
Determinarea pH
–
lui

Aparate, reactivi, vase de laborator: hârtie de indicator, pahar chimic, probă de ulei.

Mod de lucru: Într
–
un pahar chimic se pune

o cantitate mică de probă de ulei
și cu ajutorul
hârtiei de indicator, care î
și schimb
ă culoarea odată introdusă în proba de ulei, se compară cu scara
etalon.

2.
Indicele de aciditate

Aparate, reactivi, vase de laborator: alcool etilic, fenolftaleină, solu
ț
ie de hidroxid de potasiu
de (0,1N), biuretă, pipetă de 10 ml, balon conic, stativ, probele de ulei.

Modul de lucru: La 1 g de probă cercetată se adaugă 10 ml de alcool etilic
și 1
–

2 picături
de fenolftaleină. După această solu
ție se agit
ă
și se titreaz
ă cu solu
ție de hidroxid de potasiu de
(0,1N) la apari
ția colorației roz, care nu dispare timp de 30 secunde.

Valoarea indicelui de aciditate se calculează conform formulei:

=
5
.
61
×
V
m
;

IA
=
5
,
61
×
0
,
15
ml
1
,
00
g
=
0
,
84

(

indicele

de

aciditate

pentru

ule
iul

de

migdale
)
;

Unde:

IA
–

indicele de aciditate;

V
–

volumul de KOH consumat la titrare, ml;

5,61
–

masa de KOH con
ținut
ă în 1 ml solu
ție de hidroxid de potasiu de (0,1N), mg;

m
–

masa probei de ulei, g.

3.
Indicele de iod

Aparate, reactivi, vase de lab
orator: pahar chimic, balan
ț
ă analitică, pâlnie, etanol, balon
Erlenmeyer de 250 ml, solu
ție etanolic
ă de iod, apă distilată, dop de sticlă rodat, solu
ție de 20% de
iodură de potasiu, tiosulfat de sodiu (0,1N), solu
ție de amidon, prob
ă de ulei.

Mod de lucr
u: În paharul chimic, cântărit în prealabil cu o eroare de
±
0
,
0002

g
, se cântăresc
0,2
–

0,3 g de ulei. Utilizându
–
se pâlnia
și 15 ml etanol, masa de prob
ă se transferă într
–
un balon
Erlenmeyer de 250 ml. În acela
și balon, din biuret
ă se adaugă 150 ml apă
distilată, balonul se

27

închide cu un dop din sticlă
și se agit
ă 5 minute, după care se lasă la întuneric pentru alte 5 minute.
După expirarea timpului, dopul
și pereții interior ai balonului se spal
ă cu o cantitate mică de apă
distilată. Se adaugă 20
–

25 m
l solu
ție de 20% de iodur
ă de potasiu
și amestecul se titreaz
ă cu
solu
ție de tiosulfat de sodium (0,1N) pân
ă la schimbarea culorii în galben
–

pal. Se adaugă 1
–

2 ml
solu
ție de amidon și se continu
ă titrarea până la dispari
ția colorație albastru
–

violet.

Se notează
volumul solu
ției de tiosulfat de sodiu (0,1N) folosit la titrare (V
1
).

În paralel, se efectuează experimental proba martor la care nu se folose
ște proba de ulei. Se
notează volumul solu
ției de tiosulfat de sodium (0,1N) folosit la titrarea (V
0
).

I
2

+

H
2
O
H
O
I

+

H
I
R
1
C
H
C
H
R
2
+
H
O
I
R
1
H
C
O
H
H
C
I
R
2
I
2

+

2

N
a
2
S
2
O
3
2

N
a
I

+

N
a
2
S
4
O
6

Valoarea indicelui de iod se calculează conform formulei:

II
=
(
V

–

V

)
×
0
,
01269
m
×
100
;

II
=
(
3
1
m
l
–

1
6
m
l
)
×
0
,
01269
2
0
g
×
100
=
9
5
,
1
8
g

I
/
1
0
0
m
l

(Indicele de iod pentru uleiul de migdale)

Unde:

II
–

indicele de iod;

V
0

–

volumul solu
ției de tiosulfat de sodiu de (0,1N)

consumată la titrare în experimentul de
control, ml;

V
1

–

volumul solu
ției de tiosulfat de sodiu de (0,1N) consumat la titrarea cu ulei, ml;

0,01269
–

masa de iod, în grame, corespunzătoare unui milili
tru de solu
ție de tiosulfat de sodiu de
(0,1N);

m
–

masa probei de ulei, g.

4.
Indicele de peroxid

Aparate, reactivi, vase de laborator: balon Erlenmeyer, dop rodat, pipete, amestec de acid
acetic glacial: cloroform (3:2), solu
ție saturat
ă de iodură de pota
siu, apă distilată, solu
ție de
tiosulfat de sodiu (0,1N), solu
ție de amidon, proba de ulei.

28

Mod de lucru: Într
–
un balon Erlenmeyer, prevăzut cu dop rodat, se introduce aproximativ
3grame de ulei, la care se adaugă 20 ml amestec de acid acetic glacial : clo
roform (3:2),
și 1 ml
solu
ție saturat
ă de iodură de potasiu. Se cronometrează timpul, simultan agitând con
ținutul
balonului. După 60 de secunde, în balon se adaugă 40 ml apă distilată. Amestecul se agită timp de
60 secunde. După expirarea timpului, con
ținu
tul balonului se titrează cu solu
ție de tiosulfat de
sodiu de (0,1N) până la apari
ția culorii galben
–

pal, după care se introduce 1 ml solu
ție de amidon
ș
i se continuă titrarea până la colora
ția soluției în galben
–

deschis sau până la decolorarea ei. Se
notează volumul solu
ției de tiosulfat de sodiu de (0,1N) consumat (V
1
).

În paralel se analizează proba martor pentru care proba de ulei este înlocuită cu apă distilată.

Se notează volumul solu
ției de tiosulfat de sodiu (0,1N) consumat (V
0
).

+

=


+

+


;

+
2

=

2

+






;

Valoarea indicelui de peroxid se calculează conform formulei:

IP
=
(
V

–
V

)
×
C
×
1000
m
;

IP
=
(
2
,
5
ml
–
2
,
3
ml
)
×
0
,
1
N
×
1000
3
,
00
g
=
6
,
7
mmol
/
kg

(

I
n
d
i
c
e
l
e

d
e

pe
r
o
x
i
d

pentru uleiul de migdale).

Unde:

IP
–

indicele de peroxid;

V
1

–

volumul de tiosulfat de sodiu (0,1N) consumat la titrarea probei de ulei, ml;

V
0

–

volumul de tiosulfat de sodiu (0,1N) consumat la titrarea probei martor, ml;

1000
–

coeficient pentru transformarea mol echiv/g în mol echiv/
kg

C
–

concentra
ția molar
ă a solu
ției de tiosulfat de sodiu, mol/l;

m
–

masa probei de ulei, g.

5.
Indicele de refrac
ție

Aparate, reactivi, vase de laborator: Refractometru, pipetă, apă distilată, hârtie de filtru,
proba de analizat.

Modul de lucru:

Determi
narea

indicelui

de

refrac
ție

la

uleiuri.

Refractometrul

se

a
șeaz
ă

în

fa
ța

ferestrei

sau

a

unei

lămpi

electrice

de

50
–
100

W.

Cu

ajutorul

unei

pipete

se

pun

pe

prismele

refractometrului

una

sau

doua

picaturi

din

uleiul

de

analizat

(în

prealabil

filtrat

prin

hartie

de

filtru),

în

a
șa

fel

încât

uleiul

să

formeze

un

film

continuu

ș
i

fără

bule

de

aer.

In acest scop se
mânuiesc

cele doua prisme pentru a se evita curgerea uleiului, termostatarea la temperatura de
20șC se execută cu o precizie de ± 0,2 șC
și trebuie

să rămână constantă în tot

timpul determinării.

29

Se rote
ște oglinda și se potrivește cea mai

bună pozi
ție de iluminare a câmpului vizual, iar prin
luneta
și prin rotirea butonului se

regleaza limita de separa
ție între

partea luminată
și
partea

neluminată.
Se rote
ște apoi compensatorul și ocularul, pentru eliminarea colorației la limita
de separa
ție între cele doua câmpuri. Se citește pe scara aparatului valoarea.

Calcularea indicelui de refrac
ție la temperatura prescris
ă se face

cu ajutorul formulei:

=




±

0
,
000385
∆

;

–

indicele de refracție la temperatura prescrisă, respectiv
t

= 20, 40 sau 60°C;

–

indicele de refracție determinat la temperatura de lucru, t
1;

Δt

–

diferența între temperatura la care s
–
a făcut

dete
rminarea și temperatura prescrisă.

Tab.1.2
.

Controlul caită
ții a uleiului de migdale dup
ă standard.

Nr.

Denumirea caracteristică

Standard

m, g

Experimental

1.

Indicele de aciditate, mg KOH/g,
maximum

0,6

1.00

0,84

2.

Indicele de peroxid, mmol oxigen
acti
v/kg, maximum

10,0

0,20

95,18

3.

Indicele de iod, g I
2
/100g ulei

91
–
105

3,00

6,7

4.

pH
–
ul

5
–
6

1p

5

5.

Indicele de refrac
ție (t=40
℃
)

1,465
–

1,469

1p

1,469

II.2
.
Metode de ob
ținere a extractelor vegetale

Pentru prepararea
extractelor uleioase
au fost
utilizate următoarele:

Materii prime:

piper negru (boabe), vanilie (păstaie), ghimbir (rădăcina), lămâie (fructul),
lime (fructul), portocală (fructul), mu
șețetl (florile).

Reactivi:

solvent ulei de migdale.

Materiale
și aparate:

păhare sterile, cântar te
hnic, pâlnie, pânză de in.

Prepararea

extractelor

vegetale
.

Pentru

prepararea

extractelor

se

utilizează

produse

vegetale

uscate

sau

verzi,

aduse

la

gradul

de

mărun
țire

prevăzut

în

monografie.

Ca

solven
ți

pentru

extracte

se

utilizează:

apă

alcalină,

alcoo
l

diluat,

ulei

neutru

sau

glicerină.

Parfumul

păr
ților

30

vegetale

înmuiate

în

ulei

neutru

(ulei

de

migdale

presat

la

rece

)

trece

în

aceasta

din

urmă

ș
i

se

ob
ține

un

ulei

aromat,

specific

plan
tei

vegetale

din

care

a

fost

ob
ț
inut

extrasul.

Se

ia

50g

de

plant
ă

vegetală,

se

acoperă

cu

50

ml

ulei

de

migdale,

în

a
șa

fel

ca

produsul

vegetal

să

fie

acoperită

tot

timpul

cu

ulei.

Extractul

uleios

se

adaug
ă

într
–
un

vas

de

culoare

inchisă

ș
i

se

ț
ine

la

loc

fără

lumină,

se

păstrează

10

zile.

După

timpul

limită

se

filtre
ază

printr
–
o

pânză

de

in.

II.2
.
1.

Determinarea indicilor de calitate

a extractelor vegetale

Pentru determinarea autenticită
ții și estimarea calit
ă
ții uleiurilor esențiale, se determin
ă
proprietă
țile organoleptice, indicii fizici și compoziția chimic
ă.

Val
orile indicatorilor obținute
trebuie să fie în conformitate cu standardele
extractelor uleioase
analizate.

Reactivi:

alcool etilic (96%), hidroxid de potasiu (0,1N), solu
ție alcoolic
ă de fenolftaleină,
solu
ție alcoolic
ă de iod, amidon (1%), cloroform, acid

acetic glacial, solu
ție saturat
ă de iodură de
potasiu, solu
ție de tiosulfat de sodiu (0,01N).

Materiale
și aparate:

fiole din sticlă, cântar analitic, pahar Erlenmeyer, cilindru gradat,
pipete, pâlnie, agitator vibra
țional, biuret
ă, hârtie de filtru, cânt
ar tehnic,

II.2
.2
. Determinarea caracteristicilor organoleptice

1.Aspectul.

Aparate, reactivi, vase de laborator: plăci de sti
clă, proba de extract
.

Modul de lucru: Aspectul se aprecizează prin vizualizare la microscop sau cu ochiu
l liber la
lumină. Proba
de extract

nu trebuie să con
țin
ă particule sau picături de apă.

2.Culoarea.

Aparate, reactivi, vase de laborator: eprubetă, sursă de

lumină, proba de extract
.

Modul de lucru: Într
–
o eprubetă se introduc
e o cantitate suficientă de extract
. Aceasta se
plasea
ză la o distan
ț
ă de 40 cm de la ochi
și se analizeaz
ă la o sursă de lumină.

3.Mirosul.

Aparate, reactivi, vase de laborator: hârtie de filt
ru, pipetă, probă de extract
.

Mod de lucru: proba de extract

se pune pe o hartie de filtru, prealabil tăiată în dimen
siunile
10cm lungime pe 1cm lătime. Mirosul se va determina organoleptic, se fixează timpul
și
intensitatea probei.

1.
Determinarea pH
–
lui

Aparate, reactivi, vase de laborator: hârtie de indica
tor, pahar chimic, probă de extract
.

Mod de lucru: Într
–
un pahar

chimic se pune o

cantitate mică de probă de extract

ș
i cu
ajutorul hârtiei de indicator, care î
și schimb
ă culoarea odată introdusă în proba de ulei, se compară
cu scara etalon.

31

2.
Indicele de aciditate

Aparate, reactivi, vase de laborator: alcool etilic, f
enolftaleină, solu
ție de hidroxid de potasiu
de (0,1N), biuretă, pipetă de 10 ml, balo
n conic, stativ, probele de extracte
.

Modul de lucru: La 1 g de probă cercetată se adaugă 10 ml de alcool etilic
și 1
–

2 picături
de fenolftaleină. După această solu
ție

se agită
și se titreaz
ă cu solu
ție de hidroxid de potasiu de
(0,1N) la apari
ția colorației roz, care nu dispare timp de 30 secunde.

Valoarea indicelui de aciditate se calculează conform formulei:

I
A
=
5
.
61
×
V
m
;

Unde:

IA
–

indicele de aciditate;

V
–

volu
mul de KOH consumat la titrare, ml;

5,61
–

masa de KOH con
ținut
ă în 1 ml solu
ție de hidroxid de potasiu de (0,1N), mg;

m
–

masa probei de ulei, g.

Tab.2.1

Indicele de aciditate a extractelor

uleioase
.

Extracte

Masa uleiului
volatil, (m, g)

Volumul de NaO
H

( V, ml)

Indicele de
aciditate

Portocală

1,058

0,15

0,80

Lămâie

1,000

0,35

1,97

Lime

1,001

0,35

1,97

Ghimbir

1,009

0,11

0,61

Mu
șețel

1,006

0,12

0,67

Piper negru

1,009

0,17

0,95

Vanilie

1,005

0,14

0,78

32

3.

Indicele de iod

Aparate, reactivi, vas
e de laborator: pahar chimic, balan
ț
ă analitică, pâlnie, etanol, balon
Erlenmeyer de 250 ml, solu
ție etanolic
ă de iod, apă distilată, dop de sticlă rodat, solu
ție de 20% de
iodură de potasiu, tiosulfat de sodiu (0,1N),
solu
ție de amidon, prob
ă de extract
.

Mod de lucru: În paharul chimic, cântărit în prealabil cu o eroare de
±
0
,
0002

g
,

se cântăresc
0,2
–

0,3 g de extract
. Utilizându
–
se pâlnia
și 15 ml etanol, masa de prob
ă se transferă într
–
un
balon Erlenmeyer de 250 ml. În acela
și balon, din biuret
ă se adau
gă 150 ml apă distilată, balonul
se închide cu un dop din sticlă
și se agit
ă 5 minute, după care se lasă la întuneric pentru alte 5
minute. După expirarea timpului, dopul
și pereții interior ai balonului se spal
ă cu o cantitate mică
de apă

distilată. Se ad
augă 20
–

25 ml solu
ție de 20% de iodur
ă de potasiu
și amestecul se titreaz
ă
cu solu
ție de tiosulfat de sodium (0,1N) pân
ă la schimbarea culorii în galben
–

pal. Se adaugă 1
–

2
ml solu
ție de amidon și se continu
ă titrarea până la dispari
ția colorație alba
stru
–

violet. Se notează
volumul solu
ției de tiosulfat de sodiu (0,1N) folosit la titrare (V
1
).

În paralel, se efectuează experimental proba martor la ca
re nu se folose
ște proba de extract
.
Se notează volumul solu
ției de tiosulfat de sodium (0,1N) folosi
t la titrarea (V
0
).

Valoarea indicelui de iod se calculează conform formulei:

II
=
(
V

–

V

)
×
0
,
01269
m
×
100
;

Unde:

II
–

indicele de iod;

V
0

–

volumul solu
ției de tiosulfat de sodiu de (0,1N)

consumată la titrare în e
xperimentul de
control, ml;

V
1

–

volumul solu
ției de tiosulfat de sodiu de (0,1N) consumat la titrarea cu ulei, ml;

0,01269
–

masa de iod, în grame, corespunzătoare unui mililitru de solu
ție de tiosulfat de sodiu de
(0,1N);

m
–

masa probei de ulei, g.

Tab.
2.2
.

33

Indicel
e de iod a extractelor uleioase
.

Extracte

V
0
, ml

V
1
, ml

m, g

II g/100 ml

Portocală

35,8

7,92

0,2830

125

Lămâie

35,8

8,05

0,2135

130

Lime

35,2

9,92

0,2369

135

Ghimbir

34,8

9,63

0,2915

109

Mu
șețel

35,8

9,20

0,2945

114

Piper negru

34,6

8,91

0,2640

123

Vanilie

34,8

9,84

0,3002

105

4
.
I
n
d
i
c
e
l
e

d
e
p
e
r
o
x
i
d

Aparate, reactivi, vase de laborator: balon Erlenmeyer, dop rodat, pipete, amestec de acid
acetic glacial: cloroform (3:2), solu
ție saturat
ă de iodură de potasiu, apă distilată, solu
ție de
ti
osulfat de sodiu (0,1N),
solu
ție de amidon, proba de extract
.

Mod de lucru: Într
–
un balon Erlenmeyer, prevăzut cu dop rodat, se introduce aproximativ 3

g
de extract
, la care se adaugă 20 ml

amestec de acid acetic glacial
: cloroform (3:2),
și 1 ml soluție
s
aturată de iodură de potasiu. Se cronometrează timpul, simultan agitând con
ținutul balonului.
După 60 de secunde, în balon se adaugă 40 ml apă distilată. Amestecul se agită timp de 60
secunde. După expirarea timpului, con
ținutul balonului se titreaz
ă cu so
lu
ție de tiosulfat de sodiu
de (0,1N) până la apari
ția culorii galben
–

pal, după care se introduce 1 ml solu
ție de amidon și se
continuă titrarea până la colora
ția soluției în galben
–

deschis sau până la decolorarea ei.

Se notează volumul solu
ției de tio
sulfat de sodiu de (0,1N) consumat (V
1
).

În paralel se analizează proba
martor pentru care proba de extract

este înlocuită cu apă
distilată.
Se notează volumul solu
ției de tiosulfat de sodiu (0,1N) consumat (V
0
).

ROOH
+
KI
=
ROH
+
KOH
+
I

;

I

+
2
Na

S

O

=

2
NaI

+
Na

S

O

;

34

Valoarea indicelui de peroxid se calculează conform formulei:

IP
=
(
V

–
V

)
×
C
×
1000
m
;

Unde:

IP
–

indicele de peroxid;

V
1

–

volumul de tiosulfat de sodiu (0,1N) consumat la titrarea probei de ulei, ml;

V
0

–

volumul de ti
osulfat de sodiu (0,1N) consumat la titrarea probei martor, ml;

1000
–

coeficient pentru transformarea mol echiv/g în mol echiv/kg

C
–

concentra
ția molar
ă a solu
ției de tiosulfat de sodiu, mol/l;

m
–

masa probei de ulei, g.

Tab.2.3
.

Indicele de

peroxid a
extractelor uleioase
.

Extracte

V
0
, ml

V
1
, ml

m, g

Indicele de peroxid

Portocală

2,5

2,3

2,93

6,8

Lămâie

2,5

2,3

2,91

6,9

Lime

2,5

2,3

2,95

6,8

Ghimbir

2,5

2,3

2,98

6,7

Mu
șețel

2,5

2,3

2,96

6,8

Piper negru

2,5

2,3

2,93

6,8

Vanilie

2,5

2,3

2,97

6,7

5.
Indicele de refrac
ție

Aparate, reactivi, vase de laborator: Refractometru, pipetă, apă distilată, hârtie de filtru,
proba de
extract

Modul de lucru:

Determinarea

indicelui

de

refrac
ție

la

uleiuri.

Refractometrul

se

a
șeaz
ă

în

fa
ța

ferestrei

sau

a

unei

lăm
pi

electrice

de

50
–
100

W.

Cu

ajutorul

unei

pipete

se

pun

pe

prismele

refractometrului

una

sau

doua

pic
aturi

din

extract

uleios

de

analizat

(în

prealabil

filtrat

prin

hartie

de

filtru),

în

a
șa

fel

încât

extractul

să

formeze

un

film

continuu

ș
i

fără

bule

de

aer.

In acest scop se

35

mânuiesc

cele doua prisme pentru a se evita curgerea uleiului, termostatarea

la temperatura de
20șC se execută cu o precizie de ± 0,2 șC
și trebuie s
ă rămână constantă în tot

timpul determinării.
Se rote
ște oglinda și se potrivește c
ea mai

bună pozi
ție de iluminare a câmpului vizual, iar prin
luneta
și prin rotirea butonului se

regleaza limita de separa
ție între

partea luminată
și
partea

neluminată. Se rote
ște apoi compensatorul și ocularul, pentru eliminarea colorației la limita
de s
epara
ție între cele doua câmpuri. Se citește pe scara aparatului valoarea.

Calcularea indicelui de refrac
ție la temperatura prescris
ă se face

cu ajutorul formulei:

n


=
n



±

0
,
000385
∆
t
;

n

–

indicele de refracție la temperatura prescrisă, res
pectiv
t

= 20, 40 sau 60°C;

n

–

indicele de refracție determinat la temperatura de lucru, t
1;

Δt

–

diferența între temperatura la care s
–
a făcut

determinarea și temperatura prescrisă
.

Tab.2
.4
.

Indicele de refrac
ție a extractelor vegetale.

E
x
t
r
a
c
t
e

Indicele de refrac
ție,

t=20
℃

Portocală

1
,
469

Lămâie

1
,
469

Lime

1
,
469

Ghimbir

1
,
469

Mu
șețel

1
,
469

Piper negru

1
,
469

Vanilie

1
,
469

II.3.
Preformularea compozi
ției parfumerice

La baza procesului de producere a apei de parfum au fost utili
zate următoarele materii
prime, reactivi
și aparate:

Materii prime:

extractele uleioase
de peper negru

(piper negrum)
, romani
ț
ă

(matricaria
reculita)
, lămâie

(citrus limonum)
, la
im

(citrus aurantifolia)
, ghimber

(zingibir officinalis)
,
portocală

(citrus s
inesis)
, vanilie

(vanilla planifolia)
.

Preformularea apei de parfum
Are
loc pregătirea materiilor extractive naturale vegetale conform con
Miros
ul

de

vârf

este

testează

pe

paletă

ș
i

se

amestecă
Mirosul

de

mijloc

este
testează

pe

paletă

ș
i

se

amestecă
Miros
ul

de

bază

este

ș
i

rol

de

fixator.

Acestea

se
Apoi,

se

amestecă

pe
toate

î
ntr
–
o

fiolă

de

sticlă
mirosului

concret.

Cantitatea

de

extract

vegetal
10ml……………………100%
X………………………….20%
Cantitatea

de

extract

vegetal
10ml……………………100%
X………………………….30%
Cantitatea

de

extract

vegetal
10ml……………………100%
X………………………….50%
36

Preformularea apei de parfum
constă în câteva etape:

loc pregătirea materiilor extractive naturale vegetale conform con

reprezentat

de

2
0%

din

extractul

uleios

de

amestecă

într
–
o

fiolă.

este

reprezentat

de

3
0%

din

extractul

uleios

de

amestecă

într
–
o

fiolă.

reprezentat

de

5
0%

di
n

extractul

uleios

de

portocală
se

testează

pe

paletă

după

se

adaugă

intr
–
o

fiolă.
pe

rând

fiecare

nivel

de

miros,

începând

cu

cel
sticlă

de

culoare

maronie

ș
i

se

pune

la

păstrare
Fig.3
.1.

Compozi
ția

extractelor

în

apa

de

parfum
vegetal

selectat

din

notele

de

vârf:

10ml……………………100%

X
=


×

%

%
=
2
ml
;

X………………………….20%

vegetal

selectat

din

notele

de

mijloc:

10ml……………………100%

X
=


×

%

%
=
3
ml
;

X………………………….30%

vegetal

selectat

din

notele

d
e

mijloc:

10ml……………………100%

X
=


×

%

%
=
5
ml
;

X………………………….50%

20%
30%
50%
0%
Compoziția extractelor
Note de vârf
Note de mijloc
Note de bază
loc pregătirea materiilor extractive naturale vegetale conform con
ținutului procentual,
%
.

mu
ș
e
țel,

piper

negru.

Se

lămâie,

laim,

ghimbir.

Se

portocală

ș
i

vanilie

care

are

fiolă.

cel

de

bază

se

adaugă

pe

r
ând

păstrare

10

zile

pentru

ob
ținerea

parfum
.

Note de vârf
Note de mijloc
Note de bază

37

II.3.1.

Determinarea

transparen
ței

parfumului

Într
–
un

tub

de

testare

cu

ajutorul

unui

cilindru

de

măsurare

se

toarnă

2
–
3

ml

de

lichid

parfum

an
alizat.

Tubul

este

închis

cu

un

dop

în

care

este

inserat

termometrul.

Tubul

de

testare

cu

lichid

de

parfum

este

răcit

cu

un

amestec

de

ghea
ț
ă

cu

sare

de

până

la

+
5
℃
,

apoi

sc
os

din

amestecul

rece,

se

agită

ș
i

este

vizualizat

la

lumina

unei

lămpi

electrice

sau

la

lumina

zilei.

II.3.2.

Determinarea

rezisten
ței

la

miros

a

apei

de

parfum

Într
–
un

pahar

chimic

se

toarnă

0,

5
–
1

ml

de

lichid

de

parfum.

În

ea

se

umectează

o

bucată

uscată

de

tifon

alb

în

mărime

de

5

×

10

cm,

care

a

fost

umectat
ă

în

apă

distilată

ș
i

apoi

uscată.

În

continuare

cu

penseta,

nu

apăsând,

punem

tifonul

într
–
o

premisă

cu

temperatura

de

aer

15
–
20
℃
.

Rezistența

aromei

de

lichid

de

parfum

este

determinată

la

fiecare

2

ore

timp

de

o

zi.

38

Capitolul

III:

Rezultate

ș
i

discu
ții

În urma investi
ga
țiilor bibliografice am realizat producerea
extractelor uleioase
prin
metoda de măcerare, pentru care s
–
a utilizat ca s
olvent uleiul de migdale. Înainte de utilizare a
solventului s
–
a făcut controlul
calită
ții pentru a confirma dac
ă corespunde standa
rdelor din
(Regulamentul tehnic, Anexa nr.2

ș
i Anexa nr.3
).
Extractele uleioase
, înainte de a fi utilizate au
trecut anumi
ți

indicatori de calitate precum: examenul organoleptic, pH
–
ul, indicele de aciditate,
indicele de iod, indicele de peroxid.

III.1.
Examenul organoleptic
și pH
–
ul

Tab. 3.1.

Valorile examenului organoleptic
și pH
–
ului
.

În urma efectuării examenu
lui organoleptic s
–
a stabilit că

aspectul, culoarea
, mirosul
probelor de extracte uleioase

corespund cerin
țelor FR
X.

Valoarea pH
–
ului probelor de
extractelor
analizate

este unul slab acid, co
nform FR
X .
Astfel, ne permite să folosim uleiurile în producerea apei de parfum. Nu vor influen
ța pielii dac
ă
va fi în contact cu apa de parfum.

III.2. Indicele de aciditate

Indicele de aciditate caracterizează conținutul de acizi liberi în
extractul ulei
os
. Valorile
standard ale
extractelor
aciditatea maximă admisă este de 0,1% pentru calitatea I, o,4% pentru
calitatea a II
–
a. Daca depozitarea este pe termen lung și necorespunzătoare ale uleiurilor
Extract
e

Aspectul

Culoarea

Mirosul

pH
–
ul

Portocală

Fluid, fără impurită
ți

galben
–
oranj

citric , dulce

5

Lămâie

fluid, fără impurită
ți

galben
–
pal

fructat, răcoros

5

Li
me

fluid, fără impurită
ți

galben
–
verde

acidulat, proaspăt

5

Ghimbir

fluid, fără impurită
ți

galben
–
pal

picant, cald

5

Mu
șețel

fluid, fără impurită
ți

galben intens

F
loral

5

Piper
negru

fluid, fără impurită
ți

vrerde
–
albăstrui

cald, picant

5

Vanilie

fluid
,
fără impurită
ți

M
aro

C
aracteristic

5

39

esențiale, numărul de aciditate crește datorită hidroca
rburilor monoterpenice care pot forma o
serie de cationi intermediari, cu mare activitate chimică, din care cauză se pot oxida la alcooli,
aldehide, cetone, oxizi. Alcoolii pot reac
ționa între ei sau cu alți constituienți ai celulelor vegetale,
formând et
eri sau esteri.

Tab. 3
.
2.

Indicele de aciditate conform standardelor
și experimental.

Extract
e

Standard

Experimental

Portocală

–

0,80

Lămâie

< 3

1,97

Lime

< 3

1,97

Ghimbir

–

0,
61

Mu
șețel

–

0,
67

Piper negru

< 2

0,9
5

Vanilie

–

0,
78

Comparând datele ob
ținute ale numărului de acid
itate

cu standardul, putem deduce calitatea
înaltă a
extractelor uleioase analizate. Aceste extracte

pot fi util
izate în producerea apei de parfum.

III.3. Indicele de iod

Indicele

de

iod

reprezintă

cantitatea

de

halogen,

exprima
tă

în

grame

I
2
,

pe

care

o

poate

adiționa

100

g

de

extract
.

Indicele

de

iod

arată

gradul

de

nesaturare

a

probei

analizate.

La

legături
le

duble

acizii

gra
și

se

oxidează,

ce

determină

procesele

de

râncezire.

Numărul

de

iod

este

un

parametru

care

caracterizeaz
ă

stabilitatea

substanței

analizate.

Tab. III.3.

Indicele de iod conform standardului
și experimental
.

Extract
e

Standard

Experimental

Portocală

–

12
5

Lămâie

–

130

40

Lime

–

13
5

Ghimbir

72
–
135

109

Mu
șețel

–

114

Piper negru

123

Vanilie

–

10
5

După ana
lizarea datelor obținute, putem admite că stabilitatea chimică a
extractelor uleioase
studi
ate este conform standardelor.
Cele mai puțin stabile sunt
extractele
de lime (135 mg/100g),
lamaie (130 mg/100g) și portocala (121 mg/100g). Cea mai mare stabilita
te chimica este
extractul
de vanilie (105 mg/100g).

III.4. Indicele de peroxid

Indicele de peroxid al
extractelor uleioase
reprezint
ǎ con
ținutul de peroxid
și alte substante
oxidante dintr
–
o cantitate anu
mită

de produs ,care în condițiile metodei de lucru

oxidează iodura
de poatasiu ,punând în libertate iodul
.

Deoarece

peroxizii

sunt

primele

substan
țe

ce

se

formează

la

degradarea

materiilor

grase,

acest

indice

ne

arată

cât

este

de

predispuse

extractele

la

oxidare.

Tab.4.

Indicele

de

peroxid

conform standa
rdului
și experimental.

Extract
e

Standard

Experimental

Portocală

–

6,8

Lămâie

–

6,
9

Lime

–

6,8

Ghimbir

10,0

6,7

Mu
șețel

–

6,
8

Piper negru

–

6,
8

Vanilie

–

6,7

Se

observă

că

indicele

de

peroxid

a

extractelor

uleioase

este

cuprins

în

valorile

limite

impuse

de

standardele

FRX,

ceea

ce

demonstrează

că

pot

fi

utilizate

în

producerea

apei

de

parfum.

41

III.5.

Indicele

de

refrac
ție

Con
stă

î
n

dete
rminarea

con
ținutului

de

substan
ț
ă

uscată

a

extractului
.

Metoda

se

bazează

pe

proprietatea

substan
ț
elo
r

transpar
ente

de

a

devia

raza

de

lumină
,

care

le

stră
bate.

Indicele

de

refrac
ție

variază

în

func
ție

de

următorii

factori:

concentra
ția

solu
ț
iei,

lung
imea

razei

de

lumină
,

temperatura

la

care

se

face

determinarea.

Tab.5.

Indicele

de

refrac
ție

conform standardului
și

experimental.

Extract
e

Standard

Experimental

Portocală

–

1,469

Lămâie

–

1,469

Lime

–

1,469

Ghimbir

1,465
–

1,469

1,469

Mu
șețel

–

1,469

Piper negru

–

1,469

Vanilie

–

1,469

III.6
.
Formularea apei de parfum

Formularea teoretică a compozi
ției. A fost s
electată conform Clasificării lui

Carles
(1961),
notele de varf reprezintă o categorie de mirosuri, notele de mijloc sunt cele care constituie esen
ța
parfumului, iar notele de bază sunt cele care dau valoare parfumului în timp.

Prepararea

parfumului.

Se

am
estecă

ingredientele

parfumerice

după

Criteriul

lui

Carles,

pentru

început

se

împarte

materia

prima

după

notele

de

miros.

Pentru

această

etapă

avem

nevoie

de

foi

din

hârtie

care

se

taie

în

lă
țime

1cm,

lungime

10cm.

Cu

ajutorul

acestor

palete

de

hârtie

vom

determina

mirosul

fiecărui

e
x
t
r
a
c
t
.

Mirosul

de

vârf

es
te

reprezentat

de

20%

din

e
x
t
r
a
c
t
u
l

de

mu
șețel

(1ml),

piper

negru

(1ml).

Se

testează

pe

paletă

ș
i

se

amestecă

într
–
o

fiolă.

Mirosul

de

mijloc

est
e

repreze
ntat

de

30%

din

e
x
t
r
a
c
t
u
l

de

lămâie

(1
ml),

laim

(1ml),

ghimbir

(1ml).

Se

testează

pe

paletă

ș
i

se

amestecă

într
–
o

fiolă.

Mirosul

de

bază

es
te

reprezentat

de

50%

din

e
x
t
r
a
c
t
u
l

de

portocală(2,5ml)

ș
i

vanilie

(2,5ml)

care

are

ș
i

rol

de

fixator.

Acestea

se

testează

pe

paletă

după

se

adaugă

intr
–
o

fiolă

42

După

finisarea

timpului

de

păstrare,

unde

s
–
a

fo
rmat

mirosul,

e
x
t
r
a
c
t
u
l

de

ulei

cu

masa

de

10

ml,

se

amestecă

cu

alcool

etilic

de

(96,6%

)

6,6ml,

după

care

se

adaugă

1,4apă

distilată

sau

pură.

Amestecul

se

adaugă

într
–
un

pahar

Erlenmeyer,

unde

se

omogen
izează

cu

ajutorul

agitatorului

vibra
țional.

Compozi
ția

ob
ținut
ă

se

trece

într
–
un

recipient

din

sticlă

închis

etan
ș

ș
i

se

lasă

la

intuneric

o

lun
ă
.

După

timpul

expirat

are

loc

filtrarea

apei

de

parfum

ș
i

se

efectuează

analiza

de

calitate.

Fig.3.5.1
.

Fluxul

tehnologic

de

ob
ținere

a

apei

de

parfum.

III.7
. Analiza calitativă a apei de parfum

Apa de parfum după toate criteriile se prezintă sub forma unui lichid de culoare galben

–

pal,
de o transparen
ț
ă omogenă, care nu are schimbă
ri la temperatura de +5
. Acest fapt ne
demonstrează că apa de parfum ob
ținut
ă este de calitate
și corespunde normelor în vigoare.
Mirosul apei de parfum are o consisten
ț
ă de 25 ore. La deschiderea flaconului se simte mirosul de
vanilie, care dispare pe p
acurs, în urma c
ă
reia se va sim
ți notele citrice, dup
ă care va predomina o
notă de dulce care denotă baza apei de parfum. Produsul obținut prezintă inocuitate prin
optimizarea metodei de extragere cu solvent apolar. Nota dominantă de vanilie conferă un ef
ect de
marketologie
, astfel produsul manifestă interes în sfera comercială prin sporirea vînzărilor de uz
comercial.
N
otele de vanilie

amintesc de plăcerile copilăriei, printre care înghețată, biscuiți,
prăjituri, lapte. Mirosul de vanilie constă din mai
multe componente, dintre care principalele
ingrediente mirositoare sunt vanilina și piperonalul (
heliotropina
). Heliotropina, derivat al
safrolului este un neurotransmițător al SNC, responsabil de miros. De altfel, apa de parfum
obținută are o acțiune comp
lexă datorată și acțiunii terpenilor din citrice. Într
–
o asociere reușită de
note ele în ansamblul manifestă o acțiune stimulentă asupra SNC, (comparabilă cu acțiunea
cofeinei).

Uleiurile ese
nțiale

Controlul calității

Fixatori

Amestecarea

Compoziția
parfumerică

Alcool etilic (96,6%)

Apa de parfum

43

Concluz
ie

1.

Analizând sursele de literatură, s
–
au studiat

uleiurile esen
țial
e
, proprietă
țile lor fizico
–
chimice, compozi
ția chimic
ă, metodele de extrac
ție din materii prime vegetale, precum și
aplicarea acestora în crearea apei de parfum cu efect de marketologie
.

2.

Pentru producerea apei de parfum , au fost pregătite materiile prime

vegetale care au fost
supuse măcerării pentru ob
ținerea

e
x
t
r
a
c
t
e
l
o
r

u
l
e
i
o
a
s
e
. După care au trecut controlul calită
ții ce

a
confirmat că corespund cerin
ț
elor standarde din FRX.

3.

La baza producerii apei de parfum au fost utilizate
e
x
t
r
a
c
t
e
l
e

u
l
e
i
o
a
s
e

care re
prezintă

mirosul

de

vârf

precum

e
x
t
r
a
c
t
u
l

de

mu
șețel

(1ml),

piper

negru

(1ml)
;

m
irosul

de

mi
jloc

este

reprez
entat

de

e
x
t
r
a
c
t
u
l

de

lămâie

(1ml),

laim

(1ml
),

ghimbir

(1ml);

m
irosul

de

bază

este

reprezentat

de

e
x
t
r
a
c
t
u
l

de

portocală

(2,5ml)

ș
i

vanilie

(2,5ml)

ca
re

are

ș
i

rol

de

fixator
.

Din
rezultatele experimentale am constatat că principiile active în cantită
ți menționate
pot servi drept
materiile prime

formei cosmetice lichide în faza finală.

4.

Rezultatele experimentale obținute

permit valorificarea extractel
or vegetale cu potențial
biologic activ (marketologic datorită heliotropinei din extract de vanilie) respectând operațiile
tehnologice de producere a produsului parfumeric
–

apă de parfum.

5.

Au fost definite caracteristici de calitate precum rezistența la mi
ros, transparența

pentru
produsul finit.

Datele primite corespund produsului calitativ.

44

Bibliografie

1.

Р.П.ФРИДМАН,
Покупателю о парфюмерии и косметике
, Ед. Москва, 1968, pag. 7
–
60

2.

GEORGE, R., ALIN, B., IOAN, B.,
Odorante naturale în parfumeria m
odernă
, Ed. Casa
căr
ții de științ
ă, Cluj
–
Napoca, 2005,

pag. 60
–
85

3.

MERICĂ, E.,
Tehnologia produselor cosmetice
, edi
ția (IV), Ed. Kolos
–
Ia
și, 2003
, pag. 23
–
34

4.

CEAU
ȘESCU, E.V.,R
ĂDOIA
Ș, GH.,C
ĂDARIU, T
., Odorante
și aromatizante, din Chimie,
Tehnologie, Aplica
ț
ii
. Ed. Tehnică, Bucure
ști, 1988

5.

Р.П.ФРИДМАН,

парфюмерия и косметика
, Ед. Москва, 1975
, pag. 3
–
46

6.

OTTO, M. P.,
L'industrie des parfums
, Paris 92, RUE Bonaparte (VI), 1924, pag 134
–
151

7.

ARTHUR, C., GUYTON, M. D., JOHN, E., MALL, PH. D.,
Fiziologie a omului
,
Ed. A 11
–
a,
pag
.

668
–
669

8.

TEISSURI, P. J.,
Chimie des substances odorants
, 11 rue Lavoisier, E75384, Paris Cedex 08,
pag. 730

9.

TOURNIER, M.,
Cosmetica naturistă
, Ed. Bucure
ști, 1999, pag.124

10.

I
vancic A
. Chimie parfumerică și cosmetică: Ghid de lucrări pra
cti
ce, Ed. Chișinău, CEP
USM, 2015
. pag.
48

11.

VERBU
Ț
Ă, A.,
Tehnologia farmaceutocă
, Ed. Moldova Ia
și, 1996

12.

COSMOVICI, L.,
Ghid cosmetic
, Ed. Bucure
ști, 1982
, pag. 50

13.

COIFAN,O.,
Parfumul, Mica Enciclopedie
.

Ed. Curtea Veche, 2005, pag. 48
–
63

14.

BERGER,R.G.,
Flavou
rs and fragrances: chemistry, bioprocessing and sustainability
, Ed.
Paris, pag. 230

15.

KARL, A., SWIFT,D
., Royal Society of Chemistry
,

Ed.
Great Britain
, pag. 220

16.

Steve Van Toller,
International Conference on the Psychology of Perfumery
,
Ed. Coventry,
1991
,
pag. 579

17.

„
Enciclopedie de chimie”,

Vol.7, Ed.
Științific
ă
și enciclopedic
ă, Bucure
ști, 1989

18.

”
Analiza chimică a plantelor medicinale,

Ed. Universitas, Chi
șin
ău, 1993
, pag. 64
–
80

19.

Green, Timothy. "Making Scents Is More Complicated Than You Think."

Smithsonian
,

June
1991, pag
. 52
–
60.

20.

Iverson, Annemarie. "Ozone."

Harper's Bazaar,

November 1993, pag
. 208
–
40.

21.

Г
оряев
М.
, Плива И.

Методы исследования эфирных масел.
Ed.

Алма
–
Ата,1962.

pag.
739

22.

Marculescu, A., Parfumuri, Aromatizante
și Cosmetice, Ed. Universit
ă
ții ”
Lucian Blaga”,
Sibiu, 1998, pag. 309

45

23.

Башура, А. Г., Половко, Н. П., Технология косметических и парфюмерных средств, Ед.
Золотые страницы, 2002, pag. 272

24.

Merică, E., Tehnologia produselor cosmetice, Vol. I, Ed. Kolos, 2003, pag. 471

25.

Кривова, А. Ю., Техноло
гия производства парфюмерно
–
косметических продуктов, Ед.
дели принт, 2009, pag. 668

26.

Шулов, Л. М., Хуйфид Л. А., Душистые вещества и полупродукты парфюмерно
–
косметических производства, Ед. Агропромиздат, 1990, pag. 208

27.

ISTUDOR, V., Farmacognozie, Fitochimi
e, Fitoterapie, Vol. II, Ed. Medicală, Bucure
ști,
2001, pag. 64
–
67

28.

Чипиги А.П., Зюков Д.Г. Справочник технолога эфирномасличного производства. Ed.
Легкая и пищевая промышленность, pag. 1981.
–

184

29.

Хейфиц Л.А., Дашунин В.М.
Душистые вещества и

другие продук
ты для парфюмерии
,
Ed.

Химия, pag.

1994.
–

256

46

Anexe

Anexa
.

1

Tabelul.1.

Criteriile

de

clasificare

a

lichidelor

parfumerice

Caracteristica

Tipuri

parfumul
extract

Apă de
parfum

Apă de
toaletă

Apă de
colonie

Apă
răcoritoare

Aspectul

Sub
stan
ț
ă lichidă transparentă

Culoare
și miros

Se conformează documenta
ției tehnice normative

Concentra
ția de
compu
și aromatici,
%

20
–
30

15
–
20

5
–
15

2
–
4

1
–
3

Longevitate, h

12
–
24

6
–
8

4
–
10

1
–
3

2

Transparen
ța

Lipse
ște opacifierea la temperatura de +5 grade

Concentra
ția de
alcool etilic, %

85

83

80

60

20

47

Anexa.
2

Tabelul.2
.
Compozi
ția chimic
ă a uleiului de migdale.

Denumirea acidului

Formula

Cantitate, %

Palmitic (C16:0)

5,2
–

6,7

Palmitoleic (C16:1)

0,3
–

0,6

Stearic (C18:0)

0,2
–

1,7

Oleic (C18:1)

57,5
–

78,7

Linoleic (C18:2)

12,0
–

33,9

48

PREGĂTIREA
RECIPIENTELOR
ȘI
AMBALAJELOR

PREGĂTIREA SPA
ȚIILOR
DE PRODUC
ȚIE ȘI A
INSTALA
ȚIILOR

CONTROLUL
PRODUSULUI
VEGETAL

CONTROL

MACERARE

PREGĂTIREA
APEI
DISTILATE

ULEI VOLATIL

FILTRAREA

COLECTAREA
ȘI SEPARAREA

ANTRENAREA CU VAPORI

CO
NDENSAREA DISTILATULUI

APĂ AROMATICĂ

CONTROL

LIVRARE DEPOZIT

CÂNTĂRIRE

MĂRUN
ȚIRE

GRUPARE

CONDI
ȚIONARE

APĂ SAU AMESTEC
HIDROALCOOLIC

MARCARE

AMBALARE

DEPOZITARE

GRUPARE

MARCAR
C
NDI
ȚIONARE

AMBALARE

DEPOZITARE

Anexa
.
3

Fig.2.

F
luxul tehnologic de ob
ținere a uleiurilor esențiale și apei de parfum industrial

49

Anexa

4

Declarația privind asumarea răspunderii

Subsemnata,
Țurcanu Alina, declar pe r
ăspundere personal că materialele prezentate în teza
de licen
ță sunt rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice. Conștientizez că, în caz contrar,
urmează să suport consecințele în conformitate cu legislația în vigoare.

Data
:

Semnătura
: