Turcanu Alina (heliotropina) [604880]

MINISTERUL
EDUCAȚIEI,

CULTURII

Ș
I

CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE CHIMIE ȘI TEHNOLOGIE CHIMICĂ

D
EPARTAMENT
CHIMIE INDUSTRIALĂ
ȘI ECOLOGIC
Ă

TEZĂ DE
LICEN
Ț
Ă

Tehnologia de ob
ținere a apei de parfum cu efect de marketing

A elaborat:

Ț
urcanu Alina, studenta an. III

Specialitatea:

Tehnologia produselor

cosmetice
și medicinale

Conducătorul
științific:

Buga Alina

Dr. lect. u
niv.

Admis pentru
sus
ținere:

14.06.2018

Sef. Dep. CIE, dr., conf.

Bunduchi Elena

Chi
șin
ău, 2018

2

REZUMAT

Lucrarea de licen
ț
ă se bazează pe tehnologia de ob
ținere a apei de parfum cu propriet
ă
ți de
marketologie, pentru care a fost ob
ținute și studiate uleiurile volatile,
proprietă
țile lor fizico
–

chimice, compozi
ția chimic
ă căreia se datorează tendin
ța marketologic
ă.

Pentru a ajunge la producerea apei de parfum s
–
au utilizat ulei
urile volatile care au rolul de

marketologie, acestea sunt: portocală, lămâie, piper negru,

gh
imbir
, lime
,

mu
șețel,

toate fiind
utilizate în cantită
ți diferite, la care a fost ad
ăugat alcoolul etilic de 96,6%
și ca fixator s
–
a utilizat
uleiul de vanilie.

Apa de parfum s
–
a ob
ținut cu un miros floral
–

citric,

tehnologia de ob
ținere este fo
rmată
indi
vidual după criteriile
științifice din sursele bibliografice. Uleiurile volatile a
u fost ob
ținute
conform standard
elor pe bază de solvent apolar (uleiul de migdale).

Apa de parfum corespunde tuturor parametrilor de

calitate precum, organoleptic,
fizico
–
ch
imic.

3

SUMMARY

The license thesis is based en technology of obtaining of perfume water in marketing, for
which were obtained and studied the volatile oils and their ph
ysicochemical properties the chemical
composition of which is based on
the market trend.

In order to obtain the perfume water were used the volatile oils which have a merchandise
function and this are: orange, lemon, black pepper, ginger, lime,

chamomile,

all of them used in
different quantities adding the ethylic alcohol of
96,6% as fixer was used the vanilla oil.

The obtained perfume water has a floral
–
citrus flavor. The technology used is created
individually using the scientific criteria from bibliographic sources. The volatile oils were obtained
in conformance of the stan
dards based on aqueous solvent (the almonds oil).

The perfume water is corresponding to all quality parameters as
organoleptic
, physic
–

chemical.

4

Cuprins

Introducere

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…………………………..
………..

5

Capitolul I: Investiga
ții bibliografice. Produs cosmetic de uz parfumeric.

…………………………..
………

7

I.1. Parfumul.
Compozi
ția fizico
–
chimică a parfumului.

…………………………..
…………………………..
…..

7

I.2. Parfumuri marketologice.
Impactul notelor de miros asupra SNC

…………………………..
……………

9

I.3. Compozi
ția parfumeric
ă. Generalită
ți

…………………………..
…………………………..
…………………….

10

I.3.1. Clasificarea substan
țelor odorante dup
ă volatilitate

…………………………..
…………………….

13

I.3.2.
Caracteristica fizico
–

chimică a uleiurilor esen
țiale

…………………………..
……………………

14

I.4. Metode de ob
ținere a uleiurilor esențiale. Solvenții

…………………………..
…………………………..
….

15

I.5. Materii prime vegetale utilizate

în producerea apei de parfum

…………………………..
……………….

19

I.6. Tehnologia de producere a parfumurilor

…………………………..
…………………………..
…………………

22

Capitolul II: Metode
și materiale

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…….

25

II.1. Controlul calită
ții a uleiului de migdale
…………………………..
…………………………..
…………………

25

II.1.1. Determinarea caracteristicilor organoleptice

…………………………..
…………………………..
…

25

II.1.2. Determinarea calitativă

…………………………..
…………………………..
…………………………..
….

26

II.2. Metode de ob
ținere a extractelor vegetale

…………………………..
…………………………..
…………….

29

II.2.1. Determinarea indicilor de calitate a

extractelor vegetale

…………………………..
……………

30

II.2.2. Determinarea caracteristicilor organoleptice

…………………………..
…………………………..
…

30

II.3. Preformularea compozi
ției parfumerice

…………………………..
…………………………..
………………..

35

II.3.1.

Determinarea

transparen
ței

parfumului

…………………………..
…………………………..
………..

36

II.3.2.

Determinarea

rezisten
ței

la

miros

a

apei

de

parfum

…………………………..
……………………

37

Cap
itolul

III:

Rezultate

ș
i

discu
ții

…………………………..
…………………………..
…………………………..
……

38

III.2. Indicele de aciditate

…………………………..
…………………………..
…………………………..
………………

38

III.3. Indicele de iod

…………………………..
…………………………..
…………………………..
……………………..

39

III.4. Indicele de peroxid

…………………………..
…………………………..
…………………………..
……………….

40

III.5.

Indicele

de

refrac
ție

…………………………..
…………………………..
…………………………..
………………

40

III.6. Formularea apei de parfum

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…….

41

III.7. Analiza calitativă a apei de parfum

…………………………..
…………………………..
……………………..

42

Concluzie

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…………………………..
………..

43

Bibliografie

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…………………………..
……..

44

Anexe

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…………………………..
……………..

46

5

Introducere

Istoria fascinantă a parfumului începe încă din antichitate. Cercetătorii au adus numeroase
dovezi care ne
demonstrează că oamenii
și mai cu seam
ă femeile au avut o înclina
ție sau o
slăbiciune, de
și se poate spune ca fiind o necesitate de a se parfuma. Egiptenii, se știe c
ă au fost un
popor care iubeau
și prețuiau aromele. Fiecare femeie bogat
ă avea lădi
țe cu u
leiuri esen
țiale și
unguente mirositoare. Acest fapt ne demontrează că frumosul s
–
a nascut de secole în urmă
și c
ă
importan
ța lui nu a sc
ăzut pe parcursul evolu
ției, [13].

Citând pe Michael Edwards, „Un parfum bun este o operă de artă. Este un poem silen
ț
ios,
parte din limbajul invizibil al corpului. Ne poate însori zilele, bântui nop
țile și însoți lanțul
amintirilor.” Parfumul a rămas o artă ce

s
–
a păstrat
și a evoluat pân
ă î
n prezent. Odata cu trecerea
anilor, parfumul a trecut prin numeroase formulări
ș
i preformulări, s
–
au schimbat tacticele de
folosire
și p
ăstrare. De la simple mirodenii
și uleiuri parfumate, parfumurile și arta prepar
ării lor a
cunoscut o dezvoltare continuă î
n timp, ceea ce a dus la înalta perfec
ționare realizat
ă în parfumeria
modern
ă, [2].

Parfumurile de azi sunt făcute
și utilizate în moduri diferite decât în secolele anterioare.
Parfumurile se produc din ce în ce mai frecvent cu substan
țe chimice sintetice decât cu uleiuri
naturale. Formele mai pu
țin concentrate de parfum devin din

ce în ce mai populare. În combina
ție,
ace
ști factori scad costul mirosurilor, încurajând utilizarea mai frecvent
ă
și frecvent
ă, adesea
zilnică.

Însă, parfumurile adevărate sunt definite ca extracte sau esen
țe și conțin un procent de ulei
distilat în alco
ol, [4].

Folosirea parfumurilor pentru a se vindeca, a face oamenii să se simtă bine, iar imbunătă
țirea
rela
țiilor dintre sexe sunt noile frontiere explorate de industrie. Simțul mirosului este considerat o
activitate a creierului drept, care guvernează em
o
țiile, memoria și creativitatea, [7]. Aromaterapia
–
mirositoare de uleiuri
și parfumuri pentru a vindeca problemele fizice și emoționale
–

este revigorată
pentru a ajuta la echilibrarea energiei hormonale
și a corpului. Teoria din spatele aromaterapiei
afi
rmă că utilizarea uleiurilor esen
țiale ajut
ă la sus
ținerea sistemului imunitar atunci când este
inhalat sau aplicat topic. Mirosurile dulci mirositoare afectează starea de spirit
și pot fi folosite ca
formă de psihoterapie, [10].

Noile parfumuri sunt creat
e pentru a duplica efectul feromonilor
și pentru a stimula receptorii
în creier, [7]. Nu numai că parfumurile viitorului îi ajută pe oameni să acopere unele mirosuri, ar
putea îmbunătă
ți bun
ăstarea lor fizică
și emoțional
ă.

Prin urmare, pentru a găsi noi i
mpacturi senzoriale pentru a stimula consumul, comercian
ții trebuie
să evolueze
și s
ă utilizeze strategii diferite pentru a stimula aten
ția clienților asupra m
ărcilor
corporative. Recent, marketingul de parfumuri a devenit o strategie comună pentru comerci
an
ții din

6

străinătate. Pia
ța global
ă a parfumurilor este o tendin
ț
ă crescândă a parfumurilor personalizate
și
utilizarea ingredientelor regenerabile în fabricarea parfumurilor, [6,14,19]. Producătorii de
parfumuri la nivel mondial se aventurează, de asemen
ea, în produc
ția de parfumuri naturale pe baz
ă
de microorganisme pentru a răspunde con
știentiz
ării crescânde a sănătă
ții în rândul consumatorilor.

Scopul lucrării:
constă în formularea componentelor pentru producerea apei de parfum
bazată pe uleiuri volati
le.

Obiectivele de cercetare:

1.

Studierea literaturii
științifice în domeniul aromoterapiei, uleiurilor volatile, chimie
parfumerică, tehnologia produselor parfumerice;

2.

Optimizarea metodei de extragere a principiilor active cu poten
țial olfactiv din produse
vegetale pe baza de solvent apolar;

3.

Stabilirea unei triade calitative (compozi
ție) și cantitative (raport) a extractelor uleioase
vegetale pentru formularea compozi
ției parfumerice not
ă de inimă, notă de fond, notă de
cap;

4.

Ob
ținerea apei de parfum în confo
rmitate cu opera
țiile tehnologice de obținere a produslui
parfumeric în condi
ții de laborator;

5.

Efectuarea controlului calită
ții apei de parfum cu potențial biologic activ (marketing).

7

Capitolul I: Investiga
ții bibliografice. Produs cosmetic de

uz parfumeric.

I.1. Parfumul. Compozi
ția fizico
–
chimică a parfumului.

Cuvântul parfum vine din sintagma latinească „per fumus
”. Mai târziu „parfumerie”, vine de la
cuvântul francez „ fumer”
și italian „profumo” sau „perfumo”. Originea cuvantului se explic
ă prin
metoda de ardere a plantelor
și r
ă
șinelor mirositoare în candelnițe. Fumigația cu substanțe
parfumate era folosită
și în ceremoniile religioase, în special în Evul Mediu, și parțial a ajuns în
perioada actuală
,
[1],[5]
.

Este greu de spus când anume
omul a devenit con
știent de existența plantelor odorifere și a
început să le utilizeze. Din documentele scrise care acoperă o perioadă de
șase milenii din istoria
omenirii, ne putem forma o imagine aproape clară asupra civiliza
țiilor care au coexistat.
Num
eroasele obiecte
și reprezent
ările grafice din pe
șteri sânt singurile m
ărturii pe care le avem
despre via
ța și cultura oamenilor preistorici.Surprinz
ătoare a fost descoperirea făcută în urma unor
săpături într
–
o grotă din Irak, unde in preajma scheletelor
de oameni se con
ținea polenul a opt specii
diferite de flori (zambile, garoafe, nalbe)
și resturile unor ramuri de pin.În baza acestor dovezi și a
multor altor asemănătoare, putem spune că omul preistoric avea deja o trăire emo
țional
ă superioară,
tra
nspusă

în cultură printr
–
un sim
ț

al frumuse
ții deja format
,
[2]
.
În antichitate, cea mai bogată
tradi
ție în domeniul parfumeriei a avut
–
o Egiptul. Cu aproximativ 5000 de ani î.e.n., exista
preocuparea pentru realizarea unor produse odorante, parfumurile fiind aso
ciate în
credin
ța de
atunci cu nemurirea,
[2],[3]
.

În sec.XIX se na
ște concurența dintre parfumurile franceze și cele engleze, un fapt ce a dus la
o dezvoltare cit mai aprofundata parfumeriei moderne. Sânt anii în care la Paris apar primele firme
de parfum
uri.

Anul 1882 este anul în care primul od
orant de sinteză este introdus î
ntr
–
o formulă de parfum.
Cumarina, devine bază pentru parfumul „Fougere Royale”creat de firm
a Houbigant. Din acest
moment,

interesul producătorilor de parfumuri
și al industriei
chimice pentru noi odorante sintetice
se vor sus
ține, astfel aceste domenii cunosc o dezvoltare f
ără egal.

Un alt moment important în
istoria parfumurilor, se redă în anul 1920, anul creării parfumului „Chanel No5”, care înseamnă,
momentul Pri
ției stilulu
i modern, caracterizat
prin fantezie, imagina
ție liber
ă
, complexitate a
formulelor care generează complexitatea expresiei olfactive. Produsele de parfumerie devin bun
uri
de larg consum, integrate în via
ț
a omului modern.

Industria actuală a parfumurilor ut
ilizează un
numă
r enorm de molecule naturale
ș
i sintetic
e capabile să

provoace

puternice senza
ții olfactive
sau/
ș
i gustative. Multe condimente
ș
i ierburi sunt

nelipsite

din
compozi
ț
ia parfumurilor
. Parfumerii
au un ansamblu de arome
și tehnologii de creare

a frumosului,

un frumos fară precedent.

8

Lichidele parfumerice sunt clasificate conform unor criterii, astfel avem parfumul pur, apă de
parfum, apă de toaletă, apă de colonie, apă aromatică,
[22]
. Criteriile care face diferen
ța dintre ele
sunt valorile
indicilor fizici
și chimici, concentrația de compuși aromatici, concentrația de alcool
etilic, tra
nsparen
ța, longivitatea, (Anexa

1),
[17]
.

În

parfumerie sânt utilizate în mod curent

peste 1000 de materii prime cu caracteristici
fizico
–
chimice
și
odorante foarte diferite. Pentru a facilita selectarea, compararea, asamblarea în
compozi
ții, descrierea propriet
ă
ților și funcțiilor lor specifice, se impune necesitatea clasific
ării
tuturor materiilor prime odorante după criterii
științifice.

Studiul apr
ofundat al proprietă
ților fizice de baz
ă ale substan
țelor odorante, a permis
elaborarea unor sisteme de clasificare cu un grad de obiectivitate mult mai mare decât cel olfactiv.
Astfel, sânt clasificate având la bază volatilitatea substan
țelor izolate și a

amestecurilor naturale,
determinată sub forma unor indici de volatilitate relativă, clasificării în func
ție de intensitatea
relativă a miro
sului
și de tensiunea de vapori,
[4]
.

Clasificarea notelor de parfum a luat amploare prin sec. XIX
–

lea
și treptat s
–
a ajuns la o
clasificare comună.
Clasificarea lui
Rimmel
, bazată pe similitudinea mirosurilor, constă din 18 clase
distincte de miros, eviden
țiind tipul caracteristic fiec
ărei clase
și grupând celelante materii prime cu
mirosuri asemănătoare.

Clasificarea
lui
Cerbelaud,
bazată pe similitudinea de mirosuri, con
ține 45
de grupe, cum ar fi de exemplu, grupa mirosului adevărat de trandafir, care are puncte comune cu
mirosurile de iasomnie, flori de portocală, trandafir verde
și cinamic.

Clasificarea lui
Arctand
er,

în
func
ție de miros clasifica materia prim
ă naturală în 88 de grupe, tip
și utilizarea sugerat
ă, fără să
men
ționeze corelația între grupe.

Clasificarea lui
Crocker

ș
i
Henderson,
este o clasificare de tip
nonverbal, a
șa
–
zisă „de evaluare semnificativă a

mirosurilor”. Clasificări asemănătoare, realizate
prin evaluarea mirosului cu mai multe clase de miros
și atribui
nd valori cuprinse între 0
și 9,

[24].

În anul 1990, un grup de parfumeri francezi au clasificat totalitatea mirosurilor în 7 grupe.[23]

Miros

floral
–

Îmbină toate notele de flori, care face ca această grupă sa fie infinită
și cu note
diverse.

Miros chypre
–

Îmbină aroma lemnoasă cu cea de mu
șchi, ce denot
ă nota de că
țdur
ă.

Miros citric
–

Îmbină aroma de fructe exotice ce denotă o notă răcorito
are.

Miros lemnos
–

Îmbină aroma caldă
și bogat
ă de arbore de santal
și patchouli cu arom
ă mai fină de
cedru
și vetiver, cu not
ă de vârf de citrice.

Miros ferigă
–

Îmbină aromele de lavandă, bergamot, cumarine cu aromele lemnoase cu notele de
mu
șchi de
stejar.

Miros piele
–

Îmbinarea aromelor seci de tutun
și miros fin de floral ca not
ă de vârf ce crează o
aromă deosebită
și nemaiîntâlnit
ă.

9

Miros ambră
–

Îmbinarea aromelor moale pudrate de vanilie, cistus
și t
ămâie crepusculară cu note
animalice bine pro
nun
țate, confer
ă un miros de dulce ame
țitor.

I.2. Parfumuri marketologice.
Impactul notelor de miros asupra SNC

Fiecare miros, la fel ca
și culoarea sau sunetul, într
–
un mod inedit ac
ționeaz
ă asupra omului.
Această ac
țiune se datoreaz
ă, pe deoparte, de o f
iziologie directă asupra organismului, dar pe de altă
parte asocia
ția, pe care acestea o provoac
ă. Ca de exemplu unele flori provoaca iritare pentru
sistemul nervos, iar altele calmeaza,[5].

Comercializarea unui parfum implică mai mult decât vânzarea unei
arome. Astfel apare
domeniul de marketing,

care are ca rol de promovare a unui miros ce provoacă placere,

amintire,
dorin
ța de a folosi mirosul care se reflect
ă in lucrurile frumoase
și misterioase. Ca produc
ător de
parfumuri, Serge Lutens a spus odată:

"Este un poten
țial bun purt
ător al imagina
ției". Pentru a
promova cu succes un parfum, trebui cunoscută psi
hologia umană
și s
ă fie legate cu
o idee
abstractă dorită, cum ar fi pasiunea,

feminitatea

sau

masculinitatea. Ideea dorită să se asocieze cu
a
roma pe c
are o manifestă

o apă de parfum
. Modul de ambalare
și denumirea pe care o poart
ă apa
de parfum sunt elemente importante ale marketingului, ceea ce o fac să iasă in eviden
ț
ă fa
ț
ă de alte
arome. Apa de parfum

joacă

un

rol foarte important în via
ța de zi cu zi. O parte invizibil
ă a
stilului tău personal. Unul care are un efect semnificativ asupra

modului în care oamenii vă percep.

Percep
ția parfumului poate fi împ
ăr
țit
ă în trei categorii: mirosuri plăcute, mirosuri nepl
ăcute
ș
i mirosuri indiferente.

Mirosul plăcut
–

este acela care fiind mirosit o singură dată, am fi vurut să
–
l sim
țim mai mult
timp, provoacă plăcere.

Mirosurile neplăcute
–

sunt considerate acelea care trezesc în mintea noastră imagini sau
amintiri neplăc
ute, infiorătoare sau dureroase.

Mirosurile indiferente
–

sunt acelea care noi nu le percepem, acelea de care noi suntem deja
deprin
și, am încetat sa le mai simțim.

Sunt mirosuri care provoacă foarte rapid emo
ții pozitive sau negative, din momentul cum ne
apropiem de ele, fiind mirosuri în
țep
ătoare.

Marea semnifica
ț
ie psihologică a mirosurilor este că ele sunt capabile să provoace amintiri,
asemănări: unele ne fac să ne amintim unul
și același peisaj, v
ăzut de noi odată; altele ne provoacă
durerea sau feric
irea unor evenimente din trecut.[5]

Sensibilitatea olfactivă permite diferen
țierea dintre mirosurile pl
ăcute
și nepl
ăcute, aceasta
prezintă conexiuni strânse cu func
țiile emoționale și comportamentale primitive ale sistemului
nervos. Adoptarea receptorilor

olfactivi se realizează în propor
ții de 50% dup
ă aproximativ 1
sec
undă de stimulare, [7,16].

10

Se presupune că mecanismul neuronal pentru adaptare este următorul: numeroase fibre
nervoase eferente au traiect retrograd de la ariile olfactive
corticale prin
tractul olfactiv
și se

termină la nivelul unor celule inhibitorii speciale din bulbul olfactiv, denumite celule granulate. S
–
a
postulat faptul că după expunerea la un stimul olfactiv , sistemul nervos central generează un
mecanism de feed
–
back inhibitor pu
ternic pentru a suprima transmiterea impulsurilor olfactive prin
bulbul olfactiv

(Figura
1),
[7]
.

Fig.1.

Sistemul olfactiv în contact cu SNC.

Ca
și la multe alte organe din corp, aparatul olfactiv este duplicat, fiecare cavitate acționând
independent. Receptorii senzoriali pentru miros se află pe peretele superior al cavită
ții nazale,
imediat sub lobii frontali ai creierului. Aceasta se nume
ște
suprafa
ța olfactiv
ă
și este alc
ătuită din
milioane de celule mici, celule olfactive. Fiecare celulă olfactivă are aproximativ o duzină de cili
care proemină într
–
un strat de rnucus. Mucusul men
ține umiditatea cililor și acționeaz
ă ca o capcană
pentru subst
an
țele odorante, în timp ce cilii m
ăresc efectiv suprafa
ța fiec
ărei celule ofactive,
crescând astfel sensibilitatea la mirosuri. Nu este clar în
țeles felul în care cantit
ă
ți mici de substanțe
chimice care ne produc mirosuri stimulează celulele olfactive, d
ar se crede că aceste substan
țe sunt
dizolvate în mucus, vin în contact cu cilii
și stimuleaz
ă celulele care emit impulsuri nervoase.

Fibrele nervoase olfactive propagă aceste impulsuri, trecând prin oasele craniului către cei doi
lobi olfactivi ai creieru
lui
–

unde informa
ția este stocat
ă, procesată
și apoi transmis
ă pnntr
–
un circuit
complicat de fibre nervoase la cortexul cerebral. Aici, mesajul este identificat
și devenim conștienți
de miros. Mecanismul molecular exact al sim
țului mirosului este în mare
măsură necunoscut.
Modul exact în care celulele receptoare pot detecta mii de mirosuri diferite
și diferențele minime
dintre ele rămâne un mister, [7].

I.3. Compozi
ția parfumeric
ă. Generalită
ți

Parfumul

este un preparat cu miros plăcut, ob
ținut prin ameste
carea unor sustan
țe odorante
prime naturale sau sintetice, fixatori, solven
ți, coloranți. etc. Este o solutie concentrat
ă, con
ținînd

11

15
–
30
%

ulei de parfum.

Uleiul se dizolvă într
–
un solvent (de obicei alcool), pentru a păstra o aromă
plăcută de mirosuri.
Cu cât este mai mare concentra
ția de uleiuri, cu atât este mai mare puterea
parfumului. Puterea determină cât durează o aplicare a parfumului pe piele,

[6, 8, 22].

Substan
țele odor
ante sunt reprezentate de o gamă

mare de substan
țe organice sau amestecul
ac
estora care produc un
miros plăcut. Materiile prime din

substan
țele odorante sunt: uleiurile
volatile,

uleiuri absolute,

uleiuri concrete,

extracte de origine animală, extracte de origine
vegetală, [1].

Substan
țele au fost divizate în trei clase mari, p
recum:

–
Substan
țe odorante naturale;

–
Substan
țe odorante sintetice.

Substan
țele odorante naturale.

Sunt substan
țele care se pot obține atât din regnul animal cât și
din cel vegetal, [23]. Nu toate mirosurile concepute pe cale naturală sunt plăcute, dar sunt mirosuri
specifice care dau o nuan
ț
ă parfumului. Astfel, substan
țele odorante naturale le putem
impăr
ți în
doua categorii: cele de origine animală
și de origine vegetal
ă, [24].

1.Substan
țe odorante naturale de origine vegetal
ă.
Planta cu toate păr
țile ei, de la r
ădăcină
până la floare este principalul furnizor de substan
ț
ă parfumată. Dar, din cauza p
re
țurilor imense pe
pia
ța mondial
ă
și a faptului c
ă materia primă naturală se găse
ște în cantit
ă
ți limitate, ast
ăzi nici un
parfum nu se mai construie
ște în exclusivitate din substanțe naturale. Toate creațiile cunoscute sunt
forme combinate de ingredien
ț
i naturali
și sintetici, de natur
ă
și chimie. De la unele plate sunt
utilizate în parfumerie doar florile ori coaja fructelor, altele însă sunt folosite integral. Esente de
origine naturală vegetală care emana un miros caracteristic.

Ambra
–

provine din r
ă
ș
ina prelucrată a
numeroase conifere
și are o arom
ă cu iz de fum, zgură
și miere. Este utilizat
ă în special ca notă de
bază pentru parfumurile orientale sau florale grele ori dulci
și confer
ă parfumurilor o învăluire
caldă, vibrantă. Uneori totu
și ambra e
ste folosită ca notă ini
țial
ă pentru a crea o aură strălucitoare
parfumului, aura din care se desprind ulterior alte arome. Ambra este componenta de bază pentru
Dune de la Christian Dior, Obsession de la Calvin Klein, Cinnabar de la Estee Lauder
și Diva de

la
Emanuel Ungaro. Bergamota
–

este o specie de portocală mică
și verzuie, asem
ănătoare ca formă
cu perele, cu gust de lămâie dulce
și miros curat, profund și tenace. Este inclus
ă în compozi
ția
parfumurilor cu aromă de fructe sau buchete florale
și adaug
ă acestora o notă mediteraneană,
răcoroasă
și usor acidulat
ă. O întâlnim în Loulou de la Caharel, Kenzo de la Kenzo
și Sunwater de
la Lancaster
și alaturi de mandarine în Tandre Poison de la Christian Dior. Iasomia
–

aroma magică
a iasomiei este cunoscută
din vremuri străvechi iar frumuse
țea florii este considerat
ă unică. Are un
efect erotic
și far
ă mirosul ei impetuos
și armonios nu ar exista ast
ăzi aproape 90% dintre cele mai
cunoscute parfumuri. Este o cultură extrem de costisitoare pentru că florile de
iasomie trebuie

12

culese manual, diminea
ța, înainte de r
ăsăritul soarelui. Sunt sute de varietă
ți de iasom
n
ie
și este
cultivată în numeroase
ț
ări: Italia, Egipt, India, Maroc, Lemnul de santal: este lemnul parfumat
și
delicat al unui copac din India căruia i

se mai spune
și "arborele alb de Marabar", considerat vreme
de secole arbore sacru. Este inestimabil ca fixator de aromă
și degaj
ă o mireasmă îmbătătoare,
molcomă
și onctuoas
ă. Este utilizat în special în parfumurile o
rientale dar pă
strează
și aroma
parfumurilor florale opulente. Este utilizat intr
–
o propor
ți
e aproape incredibilă, de 22%, î
n Samsa
ra
de la Guerlain. Mirodeniile
ș
i ierburile aromat
e: sunt des utilizate pentru a încununa miresmele
calde
ș
i aromate ale multor p
arfumuri. Sunt de gă
si
t in p
arfumurile orientale, ca
și în cele florale,
fructate
și chiar î
n cele p
roaspete pentru a da consisten
ț
ă
ș
i durabilitate mirosulu
i. Utilizarea lor pe
scara largă

a dus la dezvoltarea unei sub
–
clase de arome, denumita "spicy", "a
romat" sau "picant"
și
adaug
ată claselor de bază

(fructat
–
aromat ca Noa
–
Noa de la Otto Kern sau floral
–
spicy ca 5 Avenue
de la Elizabeth Arden),
[26].

2.Substan
țe odorante naturale de origine animal
ă. Dintre parfumurile naturale care au
proprietă
ți marketologice sunt cele care au în
componen
ța sa urm
ătoarele materii prime.
Ambra gri
(cenu
șie)
–

nu trebuie confundată cu ambră din rasină. Este o componen
ț
ă neplăcută dar necesară a
multor parfumuri: este substan
ța secretat
ă de aparatul digestiv al balenelor ca
ș
alot
și este azvâ
rlită
de v
alurile mării, pe
ț
ărmurile Irlandei mai ales, sub formă de bulgari cenu
șii și urât mirositori. Este
considerat cel mai bun fixator de aromă
și confer
ă parfumului o durabilitate mai mare. Îl găsim ca
notă de bază în majoritatea parfumurilor cu note orienta
le
și florale și
,

este componentă de bază în
L'air du temps de la Nina Ricci. Castoreum
–

denumit
și extract din țesticul de castor, se g
ăse
ște
într
–
un buzunar de piele în apropierea anusului castorului. În parfumerie este folosit ca fixator de
aromă în sp
ecial pentru parfumurile masculine cu aromă de piele
și tutun. Moscul
–

cunoscut drept
afrodisiacul lumii parfumurilor este nici mai mult nici mai pu
țin decat o secreție glandular
ă a
masculilor unei specii de antilope din Tibet! Se numără printre cele mai

scumpe ingrediente ale
parfumurilor
și folosit de unul singur are un miros resping
ător, ca toate celelalte esen
țe naturale
animale. Mult diluat
și folosit cu grij
ă are virtutea de a aduce o notă pătrunzătoare, senzuală, de
dulcea
ț
ă ame
țitoare. Îl întâlnim

ca notă de bază în multe parfumuri orientale sau florale opulente
și
în Get together de la Emporio Armani si Tresore de la Lancome. Zibeta
–

dintre cele mai apreciate
ingrediente de origine animală, foarte scumpă
și unul dintre cele mai importante substa
n
țe folosite
ca fixatori în parfumurile clasice, în special orientale: zibeta este o secre
ție cu aspect de alifie sau
mai degrabă murdărie de felină
–

ș
i a
șa și miroase în stare natural
ă
–

pe care pisica zibeta din nordul
Africii o elimină dintr
–
o glandă s
ituată în apropierea organelor genitale. Dacă vă întreba
ți cum de s
–
au gândit oamenii să utilizeze un asemenea "ingredient aromat" afla
ți ca diluat foarte mult, zibeta
are un miros plăcut, caldu
ț și efervescent care d
ă strălucire multor parfumuri care fară

ea ar fi

13

greoaie
și înec
ăcioase. O găsim în Jicky de la Guerlain
și în multe alte parfumuri orientale ca not
ă
de bază
și fixator de arom
ă,
[24,21].

Substan
țe odorante sintetice
. Sunt produse chimice al căror miros se apropie de cel al
produselor
naturale, cum ar fi( vanilina). Aromele identic naturale sunt „copii" ale aromelor din
fructe,

din legume, din condimente și din alte produse de origine vegetală sau animală. Pentru a le
obține, se izolează o aromă naturală, se identifică substanțele odor
ante pe care le conține, iar notele
lor dominante sunt obținute sintetic,
[4, 5].

Prin urmare, aromele identic naturale sunt sintetice și nu
au toată complexitatea aromei naturale, ci doar câteva note ale acesteia. Un exemplu de aromă
identic naturală este

vanilina. Aroma naturală pe care o imită este extractul de vanilie. Zahărul
vanilat este un amestec de zahăr obișnuit cu una dintre cele două

variante ale aromei de vanilie.
Aromele natural identice mai pot fi de căpșuni, de ananas, de banane etc. Etilva
nilina este varianta
artificială a vanilinei. Există mai multe motive pentru care producătorii de alimente preferă aromele
identic naturale celor naturale. În primul rând, sunt mult mai ieftine, pentru că sursele naturale nu
sunt necesare ca materie primă.

Apoi, aromele identic naturale (ca și cele artificiale) sunt mult mai
rezistente în timpul proceselor de prelucrare, comparativ cu cele naturale.

I.3.1. Clasificarea substan
țelor odorante dup
ă volatilitate

Substan
țele odorante difer
ă nu doar prin proveni
en
ț
ă, dar
și prin volatilitate. Volatilitatea ne
d
enotă în condi
țiile standarte câ
t durează mirosul substan
țelor odorante, care este durata cea mai
mare
și cea mai mic
ă. Aceast proces de evaluare are loc

pe benzi de hârtie absorbantă,
[24]
.

Conform clasificării lui
Poucher,

bazată pe aprecierea subiectivă a duratei relative de
vaporizare a peste 300 odorante de sinteză, uleiuri volatile, extracte
și alte materii prime. Tot el, a
subîmpăr
țit

materiile prime studiate, în func
ție de coeficienți, îm trei categorii, așa cum se folosesc
în compozi
ții de parfumerie: note de vârf, de mijloc și de baz
ă sau fixatori.[4]

Notele de vârf
–

sunt cele mai volatile
și, de aceea, sunt primele pe care le miro
sim într
–
o
combina
ție. În general sunt ușoare și proaspete. Intensitatea dispare dup
ă aproximativ 10
–
15 minute.
Exemplele acestei note includ citricele, mirosurile pudră
și floralele ușoare.

Notele de mijloc
–

sunt sim
țite dup
ă cele de vărf, constituie ese
n
ța parfumului, unele chiar
men
ținându
–
se o vreme mai îndelungată.

Indica
țiile de inim
ă includ cel mai adesea mirosuri florale
mai grele.

Notele de bază
–

sunt mai grele
și persistența lor este mult mai îndelungat
ă, chiar câteva zile.
Exemple de note tipi
ce de bază sunt lemn de santal, vetiver, vanilie, gudron, fum, tutun
și mosc.

Clasificarea lui

Carles
(1961), structura parfumului poate fi reprezentată sub forma unei
diagrame triunghiulare, divizate pe orizontală în trei por
țiuni, care prezint
ă cele trei

tipuri de note
eviden
ți
ate la clasificarea lui Poucher (
Fig
ura
2)
,

[3].

Divizarea în aceste trei grupe este destul de arbitrară, deoarece
linie de demarca
ție clar
ă, care nu este de dorit, deoarece parfumul trebuie să fie o entitate
armonioasă, o compozi
ție „rotund
naturali, care au numero
și componenți de volatilitate diferiit
regăsesc în acela
și parfum. Combinațiile pot fi nenum
mai pu
țin.

Arta parfumului constă tocmai în capacitatea de a asigura îmbinarea cât mai perfectă, mai
armonioasă a componentelor
de bază. În afară de ingredientele introduse în cantită
cantită
ți extrem de mici, care au rolul de a scoate în evidenț
exemplu cantită
ți mici de aldehide, vanilie, portocal
I.3.2.
Caracteristica fizico
Uleiurile volatile sunt produ
specializate în acest
scop, repartiza
secretorii, ori în peri glandulari,
Uleiurile volatile sunt amestecuri complexe de diferi
dizolva
ți unul în altul, formând soluții omogene.
variază între 0,05
–

1,3%, însă sunt excep
componen
ți ai uleiurilor volati
deriva
ții lor oxigenați: alcooli, aldehide, cetone, eteri, esteri, fenoli și derivații acește
specifice regnului vegetal. Pe lângă acestea, se găsesc, în cantită
organice din alte clase (hidrocarburi alifatice saturate, olefinice
aromatice, alcooli, aldehide, cetone, fenoli, esteri, acizi, lactone, cumarine, flavone, deriva
sau sulf),
[27].

14

Fig.
2
.
Clasificarea notelor în parfumerie.
Divizarea în aceste trei grupe este destul de arbitrară, deoarece
este foarte greu să se traseze
ă, care nu este de dorit, deoarece parfumul trebuie să fie o entitate
ție „rotund
ă”. De asemenea, este dificilă plasarea exactă a compu
și componenți de volatilitate diferiit
ă,
[2
4]
. Multe dintre aceste note se
și parfum. Combinațiile pot fi nenum
ărate, unele note sunt mai dominante altele
Arta parfumului constă tocmai în capacitatea de a asigura îmbinarea cât mai perfectă, mai
armonioasă a componentelor
, astfel încât să nu apară strig
en
țe sau delimitare între cele trei structuri
de bază. În afară de ingredientele introduse în cantită
ți rezonabile, exist
ți extrem de mici, care au rolul de a scoate în evidenț
ă mirosul din f
ți mici de aldehide, vanilie, portocal
ă,[4].

Caracteristica fizico
–

chimică a uleiurilor esen
țiale

Uleiurile volatile sunt produ
și ai metabolismului secundar vegetal secretați de celulele
scop, repartiza
ți în diferite organe și depozitați în vacuole, pungi sau canale
secretorii, ori în peri glandulari,

sub formă de lichide uleioase,
volatile, cu miros plăcut, aromat.
Uleiurile volatile sunt amestecuri complexe de diferi
ți compuși chimici în
ți unul în altul, formând soluții omogene.

Con
ținutul de ulei esențial în produsele vegetale
1,3%, însă sunt excep
ții coriandru care conține de la 1,6
ți ai uleiurilor volati
le sunt substan
țe din clasa terpenoidelor (hidrocarburi
ții lor oxigenați: alcooli, aldehide, cetone, eteri, esteri, fenoli și derivații acește
specifice regnului vegetal. Pe lângă acestea, se găsesc, în cantită
ți mai mici
organice din alte clase (hidrocarburi alifatice saturate, olefinice
aromatice, alcooli, aldehide, cetone, fenoli, esteri, acizi, lactone, cumarine, flavone, deriva
Note de vârf
15
–
25%
Note de mijloc
30
–
40%
Note de bază
45
–
55%

Clasificarea notelor în parfumerie.

este foarte greu să se traseze

o
ă, care nu este de dorit, deoarece parfumul trebuie să fie o entitate
ă”. De asemenea, este dificilă plasarea exactă a compu
șilor
. Multe dintre aceste note se
ărate, unele note sunt mai dominante altele
Arta parfumului constă tocmai în capacitatea de a asigura îmbinarea cât mai perfectă, mai
țe sau delimitare între cele trei structuri
ți rezonabile, exist
ă
și compuși introduși în
ă mirosul din f
iecare nivel. Ca de
și ai metabolismului secundar vegetal secretați de celulele
ți în diferite organe și depozitați în vacuole, pungi sau canale
volatile, cu miros plăcut, aromat.

ți compuși chimici în

stare solidă sau lichiă,
ținutul de ulei esențial în produsele vegetale
ții coriandru care conține de la 1,6
–

2,2%.
Principalii
țe din clasa terpenoidelor (hidrocarburi
terpenice
și
ții lor oxigenați: alcooli, aldehide, cetone, eteri, esteri, fenoli și derivații acește
i
a), substan
țe
ți mai mici
, substan
țe chimice
organice din alte clase (hidrocarburi alifatice saturate, olefinice
și acetilinice, hidrocarburi
aromatice, alcooli, aldehide, cetone, fenoli, esteri, acizi, lactone, cumarine, flavone, deriva
ți cu azot

15

Caracteristici f
undamentale ale uleiurilor volatile o reprezintă mirosul sau gustul lor, sunt
materii prime naturale pentru industria de parfumuri
și produse cosmetice și au rolul de
aromatizante
și codimente. Unele uleiuri au miros caracteristic pl
ăcut, picant, iute
și
fierbinte.
Uleiurile pot fi neutre sau acide, în func
ție de compoziția chimic
ă. Sub influen
ța aerului și a luminii
multe uleiuri esen
țiale, treptat se oxideaz
ă, î
și schimb
ă mirosul
și culoarea (întunecat
ă). Unele
uleiuri esen
țiale în timpul depozit
ării se

îngroa
ș
ă, [28].

Aspect și culoare.

Uleiuri
le esen
ț
iale sunt transparente, necolorat
e sau cu o nuanta gălbui
–
verzui. Excepția este uleiul de pelin (verde), ulei de mușețel (albastru), cimbru (maro închis) și
cuișoare (galben spre î
ntunecat maro ).
Uleiurile esen
ț
iale sunt u
șor

volatile la temperatura camerei.
Uneori, în uleiuri se formează un sediment, ele

î
și

pot schimba culoarea vizual.

Gust
. Toate uleiurile esen
ț
iale au un gust amărui sau picant.

Mirosul.

Prin urmare, atunci când se aplică o pic
ătură de ulei esen
țial pe o fâ
șie de hârtie de
filtru în procesul de evaporare naturală, aroma în timp se va schimba treptat, din cauza diferitelor
componente de volatilitate. La început mirosul de compu
și volatili (mircena, ocimena, limonen,
pinen, citral
, etc.) se simte, apoi după un timp (10
–

20 min) mirosul principal cauzat de evaporarea
compu
șilor mai puțin volatili (citronellola, linaloola, linalil
–
acetat, etc), și în cele din urmă, mirosul
final, care rămâne după o evaporare lung de ulei și este cau
zată de substanțe greu evaporabile
(terpenoidele, etc) [29].

Punct de fierbere.

Deoarece uleiuri
le

esen
țiale sunt un amestec multicomponent, temperatura
de fierbere a lor nu este o valoare constantă. Majoritatea uleiurilor esen
țiale la presiunea
atmosferic
ă au limitele de temperatura de fierbere între 150
–
300 0c. Cu toate acestea, în practică
uleiurile esen
țiale, de regul
ă, nu sunt expuse la temperaturi atât de ridicate, având în vedere
capacitatea lor de a se oxida
și polimerizare.

Densitate.

Cele mai mult
e uleiuri esențiale sunt mai ușoare decât apa și densitatea lor nu
depășește 1G/cm3. Dar există uleiuri și apă mai grea, ar fi ulei
ul de

busuioc, cuișoare, muștar și
uleiuri amare de migdale. În medie, densitatea uleiurilor esentiale variază de la 0,8 la 1
,2 g/cm3,
[27].

I.4. Metode de ob
ținere

a uleiurilor esen
țiale. Solvenții

Produsul

vegetal

brut

„Drog”

reprezintă

organul

sau

partea

din

plantă

recoltată

ș
i

uscată

ș
i

care

se

utilizează

în

scopul

preparării

unui

medicament.

Sub

denumirea

de

„

plantă

medicinală”

este

specia

vegetală

al

cărei

organ,

datorită

con
ținutui

de

principii

active,

se

utilizează

în

scopuri

terapeutice.

Plantele

aromatice

con
țin

pe

lângă

principiile

biologice

active

ș
i

uleiuri

volatile

ce

dau

mirosul

aromat.

Ca
ș
i uleiurile vege
tale, uleiurile volatile se extr
ag din acele părți ale plantei î
n care
sunt prezente cantități

mai mari:

în
flori ( lavandă, mu
șețel, iasomie), flori si frunze ( ment
ă,

16

basilic, dafin), fructe ( coriandru, vanilie, ienupăr ), semințe (coriandru, ambret,
piper negru ),

coaja
fructelor ( portocal, lămâie, berg
amot ), rădăcini ( angelica, ve
ț
iver, ghimbir), lemn sau scoarță (
cantal, cedru, scorțișoară ), boboci florali si muguri (
cuișoare
, plop negru, coacăz ), planta întreaga
( salvia, cimbru, busuioc ),
ace si ramuri ( pin, chiparos, brad),
[27, 18].

În anumite cazuri substanțele odorante se extrag din exudatele naturale sau patologice ale
plantelor (rezine, balsamuri, oleogumirezine, gumirezine). In general toate organele plantei conțin
același ulei, ins
ă există
și excep
ții. În acest sens exemplele cele mai notabile sunt arborele de
scorțișoara
și portocalul amar. Arborele de scor
țișoară produce trei tipuri de uleiuri volatile: un ulei
bogat in eugenol (in frunze), un ulei al cărui component majoritar est
e aldehida cinamică (în
scoarță)
și un ulei bogat în camfor (în r
ădăcină). Din portocalul amar se extrag: uleiul
și absolutul
de neroli (din flori), uleiul de portocale (din coaja fructe
lor)
și uleiul petitgrain bigara
de(din frunze,
fructe imature
și ramur
i tinere),
[16].

Se
pararea unei arome din mediul să
u natural este o problemă dificilă, deoarece aceasta trebuie
izolată sau concentrată cu un minimum de pierderi, de modificări de compoziție si fără introducerea
unor impurități. Toate operațiile inadecvate

în consecin
ț
ă vor prezenta degradarea compoziției
naturale. Produc
ția de uleiuri esențiale din materii prime de orice categorie, în cele mai multe
cazuri, nu depă
șește 1% (1 kg de 100 kg de greutate vegetal
ă),
și mai des, chiar mai puțin.

În ordinea ponde
rii producției, în prezent se folosesc următoarele procedee de extracție:

Metoda prin presare.

Presarea, ca procedeu de ob
ținere a uleiurilor volatile, se aplic
ă în
pu
ține cazuri, la acele plante sau porțiuni din plante în care uleiul volatil se g
ăse
ște în

cantitate
mare, industrial se aplică pentru ob
ținerea uleiurilor volatile din citrice (l
ămâi, portocal, bergamot )
Procedeul constă în presarea mecanică, cu diferite dispozitive, a cojilor fructelor, după îndepărtarea
sucului. Împreună cu uleiul volatil s
unt eliminate din coajă
și alte substanțe :mucilagii, pectine,
proteine, coloran
ți liposolubili în ap
ă. Uleiul volatil se separă prin decantare
și se filtreaza. O
variantă a extrac
ției prin presare este filtrarea centrifuga care se aplic
ă cojilor tocate
și

este urmată
de decantarea
și filtrarea uleiului volatil. Uleiurile volatile obținute prin aceste procedee au calit
ă
ți
superioare celor ob
ținute din aceleași materii prime prin antrenare cu vapori de ap
ă, deoarece se
elimină factori care produc degradări a
le acestora.

Metoda prin antrenarea cu vapori de apă.
Majoritatea uleiurilor volatile produse industrial, se
obțin prin antrenarea cu vapori de apa. Toate componentele unui ulei volatil are punctul de fierbere
superioar celui al apei, dar are volatilitate
ridicată la temperatura inferioară temperaturii de fierbere.
Insolubilitatea in apă si densitatea diferită facilitează separarea. Antrenarea uleiului volatil este
precedată de difuzia lui din celulele vegetale la suprafață. Ca
și in cazul uleiurilor veget
ale, durata
acestui proces depinde de natura materiei prime
și este determinat
ă pentru durata întregului proces.

17

Difuzia are loc mai ușor din plante verzi decât din cele uscate, din flori decât din rădăcini, semințe
sau

lemn. Pentru a ușura extracția, mat
eriile prime sunt în prealabil tocate, zdrobite sau măcinate.
Cea mai mare parte dintre plantele aromatice se prelucrează în stare proaspăta. Uscarea duce la o
evaporare parțială a uleiului volatil ca urmare a evaporării acestuia. Plantele trebuie prelucra
te într
–
un timp cat mai scurt după recoltare întrucât procesele fermentative influențează negativ calitatea
uleiului. Materiile prime vegetale ca: semințe, unele fructe, rădăcini, cu conținutul scăzut de apă se
pot păstra timp îndelungat înainte de preluc
rare, fără a afecta calitățile uleiului volatil. În cazul
rizomilor de iris, procesele enzimatice care au loc in timpul păstrării duc la eliberarea
componentelor aromate ale uleiului volatil din alte combinații chimice.

Extrac
ția.

Operația prin care unul

sau mai mulți
componenți dintr
–
o fază (lichidă sau solidă
)
sunt trensfera
ți intr
–
o altă fază lichidă nemiscibilă (sau parțial nemiscibilă) adusă în contact cu
prima. Operația se bazează pe diferența de solubilitate a acestor componenți într
–
un solvent
cor
espunzător sau în doi solvenți nemiscibili. În funcție de starea fizică a fazei care conține
componenții

interesanți, extracția poate fi solid
–
lichid, lichid
–
lichid sau gaz
–
li
chid. Faza care
conține inițial componenții interesanți se numește faza de extra
s, iar

faza cu care aceasta se aduce î
n
contact, faza extractoare sau solvent. Faza care a preluat componenții se
numește extract, iar faza
rămasă

după extracție se numește rafinat. Rafinarea cu solvent selectiv se poate face discontinuu, pe
șarjă, sau con
tinuu, in
regim staționar. Pentru cantită
ț
i mici de
material este preferabila opera
ția
discontinuă
. Pentru aceasta se agită amestecul ini
țial cu solventul și dup
ă sedimentare se separă
extractul
și rafinatul, din care se recupereaz
ă apoi solventul (de obic
ei prin distilare) pentru a fi
refolosit. În majoritatea cazurilor o singură modalitate de extrac
ție este insuficient
ă pentru a se
ajunge la un rafinat de puritate avansată, de aceea rafinatul rezultat în prima opera
ție de rafinare
este tratat cu o nouă ca
ntitate de solvent; opera
ția se repet
ă până se ob
ține un rafinat de pur
itate
dorită. O folosire mai ra
ț
ionala a solventului se realizează în instala
ții continue cu contracurent.
Solubilitatea unei substan
țe depinde de natura solventului cât și de natura su
bstan
ței. Se observ
ă o
varia
ție din acest punct de vedere. Unii compuși se dizolv
ă în orice propor
ție în anumiți dizlovanți,
al
ții sunt parțial solubili sau practic insolubili. Diferența de solubilitate a anumitor dizolvanți
constituie criteriul care stă l
a baza separării componen
ților unui amestec. Dac
ă amestecul este solid
se separă prin filtre. În cazul în care amestecul este dizolvat în apă, extragerea se face cu un
dizolvant nemiscibil cu apă în

care substan
ța pe care dorim s
ă

o extragem este mult mai
solubilă
decât în apă. De obicei în acest caz se utilizează eterul, cloroformul, benzenul, benzina, etc. În
general

realizarea economică a procesului de extrac
ție depinde de alegerea solventului, suprafața de
contact a materialului de extras, temperatura,

presiunea
și durata de extracție.

18

Metoda de

măcerarea.
Constă în amestecarea fazei solide cu solventul, urmată de filtrarea
solu
ției obținute. În scopul m
ăririi randament
ului opera
ției se vor efectua m
ă
cerări repetate cu
cantită
ți mici de solvent proasp
ă
t în loc de o singură măcerare cu întreaga cantitate de solvent.
Această metodă se folose
ște pentru obținerea uleiurilor eterice din flori, acestea conțin o cantitate
mică de uleiuri volatile. Extrac
ția are loc timp de 7
–

10 zile la o temperatură de 20
–

25
℃
. Apoi
tinctura filtrată se păstrează la întuneric, se agită frecvent.

Metoda de p
ercolare
.
Această metodă se caracterizează prin faptul că prin materia primă se
trece permanent alcool etilic, care se îmbogă
țește cu subs
tan
țe solubile și cu ulei
eteric
. Substan
țele
odorante se extrag timp de 2
–

3 zile.

Metoda de extrac
ție cu solvenți organici.
Extrac
ția cu solvenți se aplic
ă în principal pentru
ob
ținerea acelor odorante naturale care se degradeaz
ă u
șor la temperaturi mai mare decât cea
ambiantă
ș
i care deci nu pot fi ob
ținute prin procedee bazate pe antrenarea cu vapori. Operația
constă în epuizarea materiei prime vegetale cu un solvent
și apoi izolarea principiilor odorante sau
aromatice prin evaporarea solventului prin distilare. În func
ție de n
atura materiei prime, se disting
trei categorii de extracte : uleiuri concrete (concrete) se ob
țin din materii vegetale proaspete, în
general flori; rezinoide (oleorezine) se extrag din materii vegetale deshidratate, ră
șini, balsamuri,
gumirezine, oleogum
irezine
și produse de origine animal
ă; uleiuri absolute (absolute), rezultă la
extrac
ția cu alcool etilic, respective produselor de origine animala.

Dependen
ța de metoda de extrac
ție. Mai scumpe, dar nu întotdeauna, prețurile sunt
determinate de munca și
dificultatea de a extrage în mod corespunzător fiecare unitate de materiale
naturale,

precum și calitatea

acestuia. De obicei, relația dintre, longevitatea unui parfum, costul și
concentrația de uleiuri esențiale.

Prin extracția cu solvenți se în
țelege s
epararea unuia sau mai multor componente dintr
–
un
material solid sau lichid cu ajutorul solvenților. Operația se bazează pe diferența de solubilitate a
acestor

substanțe într
–
un dizolvant corespunzător. Această operație,

separarea unor substanțe
solide d
intr
–
un amestec are n
umeroase aplicații printre care
ș
i aceea de obținere a unor componente
din produși animalici cu ajutorul unui dizolvant corespunzător. Extracția se
face cu un solvent, care
dizolvă

numai substanțe dorite
și nu influențeaza celelalte co
mponente ale amestecului. Pentru
extracție se folosesc în majoritatea cazurilor: solvenți organici (eter, alcool, acetona, benzol,
dicloretan), din care unii sunt aplicabili nu numai extracț
iei substanțelor organice, dar
ș
i
substanțelor anorganice dizolvat
e,
[27].

Alcoolul etilic
.
S
e utilizează ca solvent pe scara largă în industria parfumerică. Acest lucru se
datorează proprietă
ții alcoolului de a forma soluții transparente și concentrate. Un rol important este
că alcoolul etilic are mirosul său specific ceea ce
–
i permite să îmbine
armonios cu multe dintre

19

substan
țele odorante. Datorit
ă volatilită
ții sale în timpul evapor
ării el intensifică mirosul
substan
țelor odorante. Acesta folosit în parfumeri
e trebuie să corespundă standard
ului de alcool
rectificat de calit
ate superioară. Confo
rm standard
ului tăria alcoolului etilic trebuie să fie nu mai
pu
țin de 96,2% la temperatura de 20
–

25
℃
.

În unele cazuri alcoolul etilic poate fi înlocuit total sau par
țial cu alți solvenți precum:
( benzoatul de benzil, dietilftalatul ). Sun
t solven
ți mult mai buni, mai des sunt utilizați în
parfumerie pentru parfumurile concentrate. În afară de cele spuse, ace
ști solvenți au și propriet
ă
ți
ajutătoare, de a mări densitatea compozi
ției, creaz
ă o peliculă pe suprafa
ța unde s
–
a aplicat produsul

parfumeric, astfel mic
șorând volatilitatea compoziției,
[23].

Apa.
De obicei se utilizează apa distilată sau

apa potabilă care are o duritate scăzută ( 5,346
mg echiv/l ), deoarece sărurile ce se con
țin în apele dure la interacțiunea cu alcoolul etilic
f
avorizează procesul de sedimentare, fiind centre de coagulare ceea ce duce la mărirea vitezei de
sedimentare. Apa care este utilizată trebuie să corespundă standardelor, să nu con
țin
ă
microorganisme, să fie incoloră, transparentă, fără miros, fără gust, să

nu formeze sediment.
Deoarece apa are o influen
ț
ă enormă asupra calită
ții produsului finit și nu ne dorim s
ă ob
ținem un
produs cu miros necalitativ,
[23].

Un solvent mai pu
țin utilizat în parfumerie am ales sa fie
u
leiul de migdale
, (Amygdalus
Communis L)
. Migdalele reprezintă una dintre acele semin
țe la care în uleiul esențial predomin
ă
cinci acizi gra
și: acid oleic (C18:1), acid linoleic (C18:2), acid palmitic (C16:0), acid palmitoleic
(C16:1) și acid stearic (C18:0). Acești acizi grași apar în ordinea d
escrescătoare a compoziției și
constituie 95% di
n totalul compozi
ției, (Anexa
2). În migdalele coapte, acizii grași apar în principal
sub formă de trigliceride. De fapt, ulei de migdale este uleiul de nuci convenționale cu cel mai înalt
conținut în triglic
eride, aproximativ 98% , care duce la un indice de aciditate scăzut. Pe lângă faptul
că con
ține acizi grași, în componența sa se întâlnesc vitamine și saruri minerale etc.

I.5. Materii prime vegetale utilizate în producerea apei de parfum

Uleiul esen
țial
de portocală dulce
. Se con
ține în coarja și în fructele coapte de portocal
ă dulce
(Citrus sinesis (L) Obseck. În compozi
ția uleiului de portocal
ă dulce se con
țin: mircenul, 2,4
–
mentadien,
∝
–

ș
i

–
terpene,
∝
–
terpinolen, (+)
–
limonen, felandren, felandren,
∝
–
pinen,
∝
–
tuien,
camfen, sabinen, farnezen,
∝
–

ș
i

–
cubebeni,
∝
–

ș
i

–
copaeni,
∝
–

ș
i

–
humulene,
∝
–

ș
i

–
ilangeni;
parafine neramificate cu compozi
ția de la

până la

ș
i 2
–
metilparafine cu compozi
ția
de la

până la

, metanol, etanol, alcooli alifatici neramifica
ți


−


,
∝
–
terpeneol,
linalool, geraniol, nereol, citronelol, cis
–
, trans
–
carveol, boreol, elemol, formaldehidă, acetaldehidă,
aldehide alifatice neramificate


−


, citral, citronelal, furfural, acetonă, geranil
–
, neril
–
,

20

citronelil
–
, terpinil
–
, linalin
–
, acizi: acetic, capronic, caprilic
și alți componenți nu mai putin
importan
ți,
[14, 18].

Con
ținutul total de hidrocarburi în ulei constituie mai mult de 90%, princi
palul component
fiind (+)
–
limonen; al
ți componenți care influențeaz
ă mirosul
și acționeaz
ă asupra SNC sunt citral,
decenal, eterii alifatici
și terpenici ai alcoolilor și sesquiterpene aldehidice.

(+)
–
limonen mircen geranial (citral
–
∝
)

Fig.1
.
Formula de structură a: a)

(+)
–
limonen, b) mircen, c) geranial (citral
–
∝
).

Ulei esen
țial de l
ămâi.
Se con
ține în coarja și în fructele coapte de l
ămâie (Citrus limonum).

Extractele de lămâie au un conținut ridicat de limonen (71,81%) cu
γ
–
terpinene (8,72%), β
–
pinen
(6,61%),
myrcene (1,55%), sabinene (1,21%), α
–
pinen (0,98%) și p
–
cimene (0,87%) fiind
hidrocarburile majore monoterpene. Hidrocarbura principală sesquiterpene sunt
β
–
bisabolene
(1,42%). Nerol acetat și geranial sunt principalii compuși oxigena
ț (1,25%).

C
H
2
C
H
3
C
H
3

(+)
–
limonen
γ
–
terpinene β
–
pinen

Fig.2
.
Formula de structură a: a) (+)
–
limonen , b)
γ
–
terpinene, c)

β
–
pinen
.

Uleiul esen
țial de lime.
Se con
ține în coarja și fructele coapte de lime (

Citrus aurantifolia).
Extractele de lime au un con
ținut ridicat de

–
pinen (2%),

–
pinen (11,2%), limonen (65,4%),
Terpinolene (10,2%), sabinen (2,1%) 1,8
–
ceneol, linalool, borneol, citral și urme de acetat de nerol
și acetat de geraniol (2,3%).

21

C
H
2
C
H
3
C
H
3

(+)
–
limonen
β
–
pinen

terpinolene

Fig.3
.
Formula de structură a: a) (+)
–
limonen, b)

β
–
pinen
, c) terpinolene.

Uleiul esen
țial de piper negru.
Se con
ține în fructele uscate (Piper negrum). Peste 10% ulei
esențial având în compoziție monoterpene (sabinen 50%, caren,
∝
–
tujen, 1,4
–
cineol și 1,8
–
cineol) și
sesquiterpene (copaen,
∝

și

–
cubeben,

–
cadinen, cariofile
n, garmacren, cubebol). Monoterpenele
sunt dominante ca greutate dar sesquiterpenele prezintă importanță pentru aroma lor.

–
cadinen 1,4
–
cineol

Fig.4
.
Formula de structură a: a

–
cadinen
), b)

1,4
–
cineol.

Uleiul esen
țial de ghimbir.

Se con
ține în r
ădăcină de ghimbir (Zingibir officinalis).
Principalele componente chimice ale uleiulu
i esential de ghimbir sunt hidrocarburile monoterpene ,
∝
–
pinen,

–
pinen, geraniol, borneol, neral, geranyl acetat, 1, 8
–
cineole, citral,

–
bisabolene,
linalool, nerol, geranial si y
–
terpineol.

C
H
3
C
H
3
C
H
3

∝
–
pinen geraniol borneol

Fig.5
.
Formula de structură a: a)
∝
–
pinen, b) geraniol,

c) borneol.

22

Uleiul esen
țial de vanilie.
Se con
ține în p
ăstaia de vanilie (Vanilla planifolia). Principalele
componente chimice sunt vanilină și numeroase urme ale altor constituenți, ar fi eugenol, acidul
caproic. Vanilină și Piperonalul

(heliotropina)

sunt responsabile pentru gustul delicios de vanilie și
multe dintre efectele sale benefice de sănătate. Uleiul de vanilie con
ține aproximativ 150 de arome,
dintre care multe sunt prezente în cantită
ți foarte mici. Eterul de etil Vanillyl, acidul acetic, p
–
hydroxibenzaldehide
și acidul caproic se num
ără printre substan
țele chimice prezente.

O
O
O

Vanilină

heliotropina

Fig.6
.
Formula de structură a: a) vanilină, b)
heliotropina.

Uleiul esen
țial de mușețel.
Se con
ține în florile de mușețel (
Matricaria Reculita). Principalele
componente chimice ale uleiurilor de mușețel Roman are
∝
–
pinen, camphene,

–
pinen, sabinene,
mircene, 1,8
–
cineole,

–
terpinene, caryophyllene.

C
H
2
C
H
3
C
H
3

C
H
3
C
H
3
C
H
3

–
pinen
∝
–
pinen

Fig.7
.
Formula de structură a: a)

–
pinen, b)
∝
–
pinen.

I.6. Tehnologia de producere a parfumurilor

Metoda

de

fabricare

industrială

are

la

bază

antrenarea

cu

vapori

de

apă

a

componentelor

volatile

din

plante.

În

procesul

de

amestecare

a

uleiurilor

volatile

cu

apă

rezultă

un

sistem

binar,

alcatuit

din

doua

lichide

nemiscibile

ș
i

care

nu

reactionează

chimic

unul

cu

altul

(totu
și,

par
țial,

uleiul

volatil

se

dizolvă

în

apă).

Pent
ru

aceste

amestecuri

binare,

este

caracteristică

temperatura

de

fierbere,

mai

mică

decât

a

fiecărui

component

în

parte.

Oricât

de

ridicată

ar

fi

temperatura

de

fierbere

a

unei

substan
țe,

ea

va

distila

cu

apa

la

temperatura

de

sub

100

◦

C.

23

În

principiu

un

aparat

de

hidrodistilare

este

constituit

din

trei

păr
ți

principale:

distilator,

condensato
r

ș
i

un

vas

colector

(

Figura

3
),

[11].

fazele

procesului

tehnologic

sunt:

–
livrarea

materiilor

prime

(produse

vegetale);

–
cântărirea

materiilor

prime;

–
mărun
țirea

produsului

vegetal;

–
umectarea

produsului

vegetal

(macerarea);

–
antrenarea

cu

vapori

de

apă,

condensarea

distilatului,

separarea

ș
i

colectarea

apei

aromatice

ș
i

a

uleiului

volatil;

–
filtrarea

apei

aromatice;

–
condi
ționarea

apei

aromatice;

–
condi
ționarea

ap
ei

aromatice

ș
i

a

uleiului

volatil;

–
marcare,

grupare,

ambalare.

1.

Produsul

vegetal

livrat

de

serviciul

depozit

este

transportat

în

atelierul

de

fabrica
ție

cântărit

ș
i

adus

la

gradul

de

marun
țire,

după

care

este

introdus

impreună

cu

apă

în

blaza

de

disti
lare.

2.

Umectarea.

Produsul

vegetal

poate

fi

sau

nu,

în

prealabil

umectat

cu

solvent,

cu

apă

sau

amestec

hidroalcoolic.

3.

Antrenarea

cu

vapori

de

apă.

În

cadrul

acestui

procedeu,

produsul

vegetal

este

adus

într
–
un

co
ș

din

sită

metalică,

închisă

sau

nu

ăn

prealabil

în

pânză

de

sac,

ca

să

nu

vină

în

contact

cu

apa

aflată

în

partea

inferioară

a

blazei

.

Vaporii

de

apă

forma
ți

pătrund

în

produsul

vegetal,

antrenând,

în

acela
și

timp,

uleiul

volatil.

4.

Filtrarea

apei

aromatice

se

efectuează

în

scopul

de

a

înlă
tura

eventuale

impurită
ți

în

suspensie,

se

utilizeză

hârtie

de

filtru,

materiale

textile.

Stocarea

intermediară:

Apele

aromatice

ș
i

uleiurile

volatile

sunt

depozitate

în

recipiente

de

sticlî,

bine

închise.

5.

Condi
ționarea.

Repartizarea

extractelor

în

reci
pientele

de

condi
ționare

primară

se

efectuează,

ca

ș
i

alte

forme

farmaceutice,

prin

metoda

volumetrică,

care

oferă

un

randament

maxim.

6.

Marcarea.

Etichetele

prevede

marca

fabricii,

denumirea

extractului,

concentra
ția,

modul

de

păstrare.

Recipientele

se

i
ntroduc

în

cutii

de

carton

ș
i

se

ambalează.

Fluxul

tehnologic

pentru

producerea

uleiurilor

volatile

ș
i

lichidelor

parfumerice

se

regăse
ște

în

(Anexa

3).

Fig.

3.

Aparat

idustrial

24

1.
Distilator

2.Condensator
3.Vas

florentin
idustrial

pentru

ob
ținerea

apelor

distilate

aromatice

2.Condensator

florentin

ș
i

a

ulueiului

volatil
.

25

Capitolul II: Metode
și material
e

II.1. Controlul calită
ții a uleiului de migdale

Uleiul de migdale, este un proiect autohton produs de Madein.md . Această companie
promovează o cultură de consum a
produselor locale, prin sporirea gradului de încredere în
companiile autohtone. Conferă un grad înalt de cre
ștere continu
ă a calită
ții.

II.1
.1. Determinarea caracteristicilor organoleptice

1.Aspectul.

Aparate, reactivi, vase de laborator: plăci de sticlă,

proba de ulei.

Modul de lucru: Aspectul se aprecizează prin vizualizare la microscop sau cu ochiul liber la
lumină. Proba de ulei nu trebuie să con
țin
ă particule sau picături de apă.

2.Culoarea.

Aparate, reactivi, vase de laborator: eprubetă, sursă de lum
ină, proba de ulei.

Modul de lucru: Într
–
o eprubetă se introduce o cantitate suficientă de ulei. Aceasta se plasează
la o distan
ț
ă de 40 cm de la ochi
și se analizeaz
ă la o sursă de lumină.

3.Mirosul.

Aparate, reactivi, vase de laborator: hârtie de filtru,

pipetă, probă pentru analiză.

Mod de lucru: proba de ulei se pune pe o hartie de filtru, prealabil tăiată în dimensiunile 10cm
lungime pe 1cm lătime. Mirosul se va determina organoleptic, se fixează timpul
și intensitatea
probei.

4.Gustul.

Aparate, reacti
vi, vase de laborator: plăci de sticlă, pipetă, probă de analiză.

Modul de lucru: proba de ulei, cu pipeta se adaugă pe placa de sticlă. Această proba se aduce
la nivelul gurii
și se atinge doar cu varful limbii.

Tab.1.1.

Caracterizarea organoleptică a ul
eiului de migdale.

Caracteristici organoleptice

Standard

Experimental

Aspectul

Transparent

Transparent, fără particule.

Culoarea

Galben
–
deschis până la cafeniu
–
deschis

Galben
–
deschis

26

Mirosul

Caracteristic migdalelor

Caracteristic

Gustul

Amar

Amar

II.1.2. Determinarea
calitativă

1.
Determinarea pH
–
lui

Aparate, reactivi, vase de laborator: hârtie de indicator, pahar chimic, probă de ulei.

Mod de lucru: Într
–
un pahar chimic se pune o cantitate mică de probă de ulei
și cu ajutorul
hârtiei de indicator,

care î
și schimb
ă culoarea odată introdusă în proba de ulei, se compară cu scara
etalon.

2.
Indicele de aciditate

Aparate, reactivi, vase de laborator: alcool etilic, fenolftaleină, solu
ție de hidroxid de potasiu
de (0,1N), biuretă, pipetă de 10 ml, balon c
onic, stativ, probele de ulei.

Modul de lucru: La 1 g de probă cercetată se adaugă 10 ml de alcool etilic
și 1
–

2 picături de
fenolftaleină. După această solu
ție se agit
ă
și se titreaz
ă cu solu
ție de hidroxid de potasiu de (0,1N)
la apari
ția colorației ro
z, care nu dispare timp de 30 secunde.

Valoarea indicelui de aciditate se calculează conform formulei:

=

.

×


,

IA
=

,

×

,



,


=
0
,
84

(

indicele

de

aciditate

pentru

uleiul

de

migdale
)
;

Unde:

IA
–

indicele de aciditate;

V
–

volumul de KOH
consumat la titrare, ml;

5,61
–

masa de KOH con
ținut
ă în 1 ml solu
ție de hidroxid de potasiu de (0,1N), mg;

m
–

masa probei de ulei, g.

3.
Indicele de iod

Aparate, reactivi, vase de laborator: pahar chimic, balan
ț
ă analitică, pâlnie, etanol, balon
Erlenmey
er de 250 ml, solu
ție etanolic
ă de iod, apă distilată, dop de sticlă rodat, solu
ție de 20% de
iodură de potasiu, tiosulfat de sodiu (0,1N), solu
ție de amidon, prob
ă de ulei.

Mod de lucru: În paharul chimic, cântărit în prealabil cu o eroare de
±
0
,
0002

g
, se cântăresc
0,2
–

0,3 g de ulei. Utilizându
–
se pâlnia
și 15 ml etanol, masa de prob
ă se transferă într
–
un balon
Erlenmeyer de 250 ml. În acela
și balon, din biuret
ă se adaugă 150 ml apă distilată, balonul se
închide cu un dop din sticlă
și se agit
ă 5 min
ute, după care se lasă la întuneric pentru alte 5 minute.

27

După expirarea timpului, dopul
și pereții interior ai balonului se spal
ă cu o cantitate mică de apă
distilată. Se adaugă 20
–

25 ml solu
ție de 20% de iodur
ă de potasiu
și amestecul se titreaz
ă cu
s
olu
ție de tiosulfat de sodium (0,1N) pân
ă la schimbarea culorii în galben
–

pal. Se adaugă 1
–

2 ml
solu
ție de amidon și se continu
ă titrarea până la dispari
ția colorație albastru
–

violet. Se notează
volumul solu
ției de tiosulfat de sodiu (0,1N) folosit la

titrare (V
1
).

În paralel, se efectuează experimental proba martor la care nu se folose
ște proba de ulei. Se
notează volumul solu
ției de tiosulfat de sodium (0,1N) folosit la titrarea (V
0
).

I
2

+

H
2
O
H
O
I

+

H
I
R
1
C
H
C
H
R
2
+
H
O
I
R
1
H
C
O
H
H
C
I
R
2
I
2

+

2

N
a
2
S
2
O
3
2

N
a
I

+

N
a
2
S
4
O
6

Valoarea indicelui de iod se ca
lculează conform formulei:

II
=
(
V

–

V

)
×
0
,
01269
m
×
100
;

II
=



–

×

,


,


×
100
=
95
,
18

g

I
/
100
ml

(Indicele de iod pentru uleiul de
migdale)

Unde:

II
–

indicele de iod;

V
0

–

volumul solu
ției de tiosulfat de sodiu de (0,1N)

consumată la titrare în experimentul de
control, ml;

V
1

–

volumul solu
ției de tiosulfat de sodiu de (0,1N) consumat la titrarea cu ulei, ml;

0,01269
–

masa de iod, în grame, corespunzătoare unui mililitru de solu
ție de tiosulfat de sodiu de
(0,1N);

m
–

ma
sa probei de ulei, g.

4.
Indicele de peroxid

Aparate, reactivi, vase de laborator: balon Erlenmeyer, dop rodat, pipete, amestec de acid
acetic glacial: cloroform (3:2), solu
ție saturat
ă de iodură de potasiu, apă distilată, solu
ție de tiosulfat
de sodiu
(0,1N), solu
ție de amidon, proba de ulei.

Mod de lucru: Într
–
un balon Erlenmeyer, prevăzut cu dop rodat, se introduce aproximativ
3grame de ulei, la care se adaugă 20 ml amestec de acid acetic glacial : cloroform (3:2),
și 1 ml
solu
ție saturat
ă de iodură d
e potasiu. Se cronometrează timpul, simultan agitând con
ținutul

28

balonului. După 60 de secunde, în balon se adaugă 40 ml apă distilată. Amestecul se agită timp de
60 secunde. După expirarea timpului, con
ținutul balonului se titreaz
ă cu solu
ție de tiosulfat
de sodiu
de (0,1N) până la apari
ția culorii galben
–

pal, după care se introduce 1 ml solu
ție de amidon și se
continuă titrarea până la colora
ția soluției în galben
–

deschis sau până la decolorarea ei. Se notează
volumul solu
ției de tiosulfat de sodiu de
(0,1N) consumat (V
1
).

În paralel se analizează proba martor pentru care proba de ulei este înlocuită cu apă distilată.

Se notează volumul solu
ției de tiosulfat de sodiu (0,1N) consumat (V
0
).

+

=

+

+


;

+
2

=

2

+






;

Valoarea indicelui de peroxid se calculează conform formulei:

IP
=
(
V

–
V

)
×
C
×
1000
m
;

IP
=


,


–

,



×

,


×


,


=
6
,
7
mmol
/
kg
; (pentru uleiul de migdale).

Unde:

IP
–

indicele de peroxid;

V
1

–

volumul de tiosulfat de sodiu (0,1N) consumat la titrarea probei de ulei, ml;

V
0

–

volumul de tiosulfat de sodiu (0,1N) consumat la titrarea probei martor, ml;

1000
–

coeficient pentru transformarea mol echiv/g în mol echiv/kg

C
–

concentra
ția molar
ă a
solu
ției de tiosulfat de sodiu, mol/l;

m
–

masa probei de ulei, g.

5.
Indicele de refrac
ție

Aparate, reactivi, vase de laborator: Refractometru, pipetă, apă distilată, hârtie de filtru, proba
de analizat.

Modul de lucru:

Determinarea

indicelui

de

refrac
ție

la

uleiuri.

Refractometrul

se

a
șeaz
ă

în

fa
ța

ferestrei

sau

a

unei

lămpi

electrice

de

50
–
100

W.

Cu

ajutorul

unei

pipete

se

pun

pe

prismele

refractometrului

una

sau

doua

picaturi

din

uleiul

de

analizat

(în

prealabil

filtrat

prin

hartie

de

filtru),

în

a
șa

fel

încât

uleiul

să

formeze

un

film

continuu

ș
i

fără

bule

de

aer.

In acest scop se
mânuiesc

cele doua prisme pentru a se evita curgerea uleiului, termostatarea la temperatura de 20șC
se execută cu o precizie de ± 0,2 șC
și trebuie s
ă rămână constantă în tot

t
impul determinării. Se
rote
ște oglinda și se potrivește cea mai

bună pozi
ție de iluminare a câmpului vizual, iar prin luneta
și prin rotirea butonului se

regleaza limita de separa
ție între

partea luminată
și partea

neluminată. Se

29

rote
ște apoi compensatorul

și ocularul, pentru eliminarea colorației la limita de separație între cele
doua câmpuri. Se cite
ște pe scara aparatului valoarea.

Calcularea indicelui de refrac
ție la temperatura prescris
ă se face

cu ajutorul formulei:

=




±

0
,
000385
∆

;

–

indicele de refracție la temperatura prescrisă, respectiv
t

= 20, 40 sau 60°C;

–

indicele de refracție determinat la temperatura de lucru, t
1;

Δt

–

diferența între temperatura la care s
–
a făcut

determinarea și temperatura prescrisă.

Tab.1.2
.

Controlul caită
ții a uleiului de migdale dup
ă standard.

Nr.

Denumirea caracteristică

Standard

m, g

Experimental

1.

Indicele de aciditate, mg KOH/g,
maximum

0,6

1.00

0,84

2.

Indicele de peroxid, mmol oxigen
activ/kg, maximum

10,0

0,20

95,18

3.

Indicele
de iod, g I
2
/100g ulei

91
–
105

3,00

6,7

4.

pH
–
ul

5
–
6

1p

5

5.

Indicele de refrac
ție (t=40
℃
)

1,465
–

1,469

1p

1,469

II.2
.
Metode de ob
ținere a extractelor vegetale

Pentru prepararea uleiurilor esen
țiale au fost utilizate urm
ătoarele:

Materii prime:

Reactivi:

solvent ulei de migdale.

Materiale
și aparate:

păhare sterile, cântar tehnic, pâlnie, pânză de in.

Prepararea

extractelor vegetale
.

Pentru

prepararea

extractelor

se

utilizează

produse

vegetale

uscate

sau

verzi,

aduse

la

gradul

de

mărun
țire

prevăzut

în

monografie.

Ca

solven
ți

pentru

extracte

se

utilizează:

apă

alcalină,

alcool

diluat,

ulei

neutru

sau

glicerină.

Parfumul

păr
ților

vegeta
le

înmuiate

în

ulei

neutru

(ulei

de

migdale

presat

la

rece

)

trece

în

aceasta

din

urmă

ș
i

se

ob
ține

un

ulei

aromat,

specific

plan
tei

vegetale

din

care

a

fost

ob
ț
inut

extrasul.

Se

ia

50g

de

plantă

vegetală,

se

acoperă

cu

50

ml

ulei

de

migdale,

în

a
șa

fel

c
a

produsul

vegetal

să

fie

acoperită

tot

timpul

cu

ulei.

Extractul

30

uleios

se

adaugă

într
–
un

vas

de

culoare

inchisa

ș
i

se

ț
ine

la

loc

fără

lumină,

se

păstrează

10

zile.

După

timpul

limită

se

filtrează

printr
–
o

pânză

de

in.

II.2
.
1.

Determinarea indicilor de calitate

a extractelor vegetale

Pentru determinarea autenticită
ții și estimarea calit
ă
ții uleiurilor esențiale, se determin
ă
proprietă
țile organoleptice, indicii fizici și compoziția chimic
ă.

Valorile indicatorilor obținute
trebu
ie să fie în conformitate cu standardele uleiurilor esen
țiale analizate.

Reactivi:

alcool etilic (96%), hidroxid de potasiu (0,1N), solu
ție alcoolic
ă de fenolftaleină,
solu
ție alcoolic
ă de iod, amidon (1%), cloroform, acid acetic glacial, solu
ție saturat
ă
de iodură de
potasiu, solu
ție de tiosulfat de sodiu (0,01N).

Materiale
și aparate:

fiole din sticlă, cântar analitic, pahar Erlenmeyer, cilindru gradat, pipete,
pâlnie, agitator vibra
țional, biuret
ă, hârtie de filtru, cântar tehnic,

II.2
.2
. Determinarea ca
racteristicilor organoleptice

1.Aspectul.

Aparate, reactivi, vase de laborator: plăci de sticlă, proba de ulei.

Modul de lucru: Aspectul se aprecizează prin vizualizare la microscop sau cu ochiul liber la
lumină. Proba de ulei nu trebuie să con
țin
ă particu
le sau picături de apă.

2.Culoarea.

Aparate, reactivi, vase de laborator: eprubetă, sursă de lumină, proba de ulei.

Modul de lucru: Într
–
o eprubetă se introduce o cantitate suficientă de ulei. Aceasta se plasează
la o distan
ț
ă de 40 cm de la ochi
și se ana
lizează la o sursă de lumină.

3.Mirosul.

Aparate, reactivi, vase de laborator: hârtie de filtru, pipetă, probă pentru analiză.

Mod de lucru: proba de ulei se pune pe o hartie de filtru, prealabil tăiată în dimensiunile 10cm
lungime pe 1cm lătime. Mirosul s
e va determina organoleptic, se fixează timpul
și intensitatea
probei.

1.
Determinarea pH
–
lui

Aparate, reactivi, vase de laborator: hârtie de indicator, pahar chimic, probă de ulei.

Mod de lucru: Într
–
un pahar chimic se pune o cantitate mică de probă de
ulei
și cu ajutorul
hârtiei de indicator, care î
și schimb
ă culoarea odată introdusă în proba de ulei, se compară cu scara
etalon.

2.
Indicele de aciditate

Aparate, reactivi, vase de laborator: alcool etilic, fenolftaleină, solu
ție de hidroxid de potasiu
de
(0,1N), biuretă, pipetă de 10 ml, balon conic, stativ, probele de ulei.

31

Modul de lucru: La 1 g de probă cercetată se adaugă 10 ml de alcool etilic
și 1
–

2 picături de
fenolftaleină. După această solu
ție se agit
ă
și se titreaz
ă cu solu
ție de hidroxid de p
otasiu de (0,1N)
la apari
ția colorației roz, care nu dispare timp de 30 secunde.

Valoarea indicelui de aciditate se calculează conform formulei:

=
5
.
61
×
V
m
,

Unde:

IA
–

indicele de aciditate;

V
–

volumul de KOH consumat la titrare, ml;

5,61
–

masa de KO
H con
ținut
ă în 1 ml solu
ție de hidroxid de potasiu de (0,1N), mg;

m
–

masa probei de ulei, g.

Tab.2.1

Indicele de aciditate a extractelor

vegetale.

Uleiurile volatile

Masa uleiului
volatil, (m, g)

Volumul de NaOH (
V, ml)

Indicele de aciditate

Portocală

1,058

0,15

0,80

Lămâie

1,000

0,35

1,97

Lime

1,001

0,35

1,97

Ghimbir

1,009

0,11

0,61

Mu
șețel

1,006

0,12

0,67

Piper negru

1,009

0,17

0,95

Vanilie

1,005

0,14

0,78

3.

Indicele de iod

Aparate, reactivi, vase de laborator: pahar chimic, balan
ț
ă
analitică, pâlnie, etanol, balon
Erlenmeyer de 250 ml, solu
ție etanolic
ă de iod, apă distilată, dop de sticlă rodat, solu
ție de 20% de
iodură de potasiu, tiosulfat de sodiu (0,1N), solu
ție de amidon, prob
ă de ulei.

Mod de lucru: În paharul chimic, cântărit în prealabil cu o eroare de
±
0
,
0002

g
, se cântăresc
0,2
–

0,3 g de ulei. Utilizându
–
se pâlnia
și 15 ml etanol, masa de prob
ă se transferă într
–
un balon

32

Erlenmeyer de 250 ml. În acela
și balon, din biuret
ă se adaugă
150 ml apă distilată, balonul se
închide cu un dop din sticlă
și se agit
ă 5 minute, după care se lasă la întuneric pentru alte 5 minute.
După expirarea timpului, dopul
și pereții interior ai balonului se spal
ă cu o cantitate mică de apă
distilată. Se adaug
ă 20
–

25 ml solu
ție de 20% de iodur
ă de potasiu
și amestecul se titreaz
ă cu
solu
ție de tiosulfat de sodium (0,1N) pân
ă la schimbarea culorii în galben
–

pal. Se adaugă 1
–

2 ml
solu
ție de amidon și se continu
ă titrarea până la dispari
ția colorație albastr
u
–

violet. Se notează
volumul solu
ției de tiosulfat de sodiu (0,1N) folosit la titrare (V
1
).

În paralel, se efectuează experimental proba martor la care nu se folose
ște proba de ulei. Se
notează volumul solu
ției de tiosulfat de sodium (0,1N) folosit la t
itrarea (V
0
).

Valoarea indicelui de iod se calculează conform formulei:

II
=
(
V

–

V

)
×
0
,
01269
m
×
100
;

Unde:

II
–

indicele de iod;

V
0

–

volumul solu
ției de tiosulfat de sodiu de (0,1N)

consumată la titrare în experimentul de
control, ml;

V
1

–

volumul solu
ției de tiosulfat de sodiu de (0,1N) consumat la titrarea cu ulei, ml;

0,01269
–

masa de iod, în grame, corespunzătoare unui mililitru de solu
ție de tiosulfat de sodiu de
(0,1N);

m
–

ma
sa probei de ulei, g.

Tab.2.2
.

Indicele de iod a extractelor vegetale.

Uleiurile volatile

V
0
, ml

V
1
, ml

m, g

II g/100 ml

Portocală

35,8

7,92

0,2830

125

33

Lămâie

35,8

8,05

0,2135

130

Lime

35,2

9,92

0,2369

135

Ghimbir

34,8

9,63

0,2915

109

Mu
șețel

35,8

9,20

0,2945

114

Piper negru

34,6

8,91

0,2640

123

Vanilie

34,8

9,84

0,3002

105

4.
Indicele de peroxid

Aparate, reactivi, vase de laborator: balon Erlenmeyer, dop rodat, pipete, amestec de acid
acetic glacial: cloroform (3:2), solu
ție saturat
ă de iodură de

potasiu, apă distilată, solu
ție de tiosulfat
de sodiu (0,1N), solu
ție de amidon, proba de ulei.

Mod de lucru: Într
–
un balon Erlenmeyer, prevăzut cu dop rodat, se introduce aproximativ
3grame de ulei, la care se adaugă 20 ml amestec de acid acetic glacial
: cloroform (3:2),
și 1 ml
solu
ție saturat
ă de iodură de potasiu. Se cronometrează timpul, simultan agitând con
ținutul
balonului. După 60 de secunde, în balon se adaugă 40 ml apă distilată. Amestecul se agită timp de
60 secunde. După expirarea timpului, co
n
ținutul balonului se titreaz
ă cu solu
ție de tiosulfat de sodiu
de (0,1N) până la apari
ția culorii galben
–

pal, după care se introduce 1 ml solu
ție de amidon și se
continuă titrarea până la colora
ția soluției în galben
–

deschis sau până la decolorarea ei
. Se notează
volumul solu
ției de tiosulfat de sodiu de (0,1N) consumat (V
1
).

În paralel se analizează proba martor pentru care proba de ulei este înlocuită cu apă distilată.

Se notează volumul solu
ției de tiosulfat de sodiu (0,1N) consumat (V
0
).

+

=

+

+


;

+
2

=

2

+






;

Valoarea indicelui de peroxid se calculează conform formulei:

IP
=
(
V

–
V

)
×
C
×
1000
m
;

Unde:

IP
–

indicele de peroxid;

V
1

–

volumul de tiosulfat de sodiu (0,1N) consumat la titrarea probei de ulei, ml;

34

V
0

–

volumul de tiosulfat de sodiu (0,1N) consumat la titrarea probei martor, ml;

1000
–

coeficient pentru transformarea mol echiv/g în mol echiv/kg

C
–

concentra
ția molar
ă a
solu
ției de tiosulfat de sodiu, mol/l;

m
–

masa probei de ulei, g.

Tab.2.3
.

Indicele de peroxid a extractelor vegetale.

Uleiurile volatile

V
0
, ml

V
1
, ml

m, g

Indicele de
peroxid

Portocală

2,5

2,3

2,93

6,8

Lămâie

2,5

2,3

2,91

6,9

Lime

2,5

2,3

2,95

6,8

Ghimbir

2,5

2,3

2,98

6,7

Mu
șețel

2,5

2,3

2,96

6,8

Piper negru

2,5

2,3

2,93

6,8

Vanilie

2,5

2,3

2,97

6,7

5.
Indicele de refrac
ție

Aparate, reactivi, vase de laborator: Refractometru, pipetă, apă distilată, hârtie de filtru, proba
de analizat.

Modul de
lucru:

Determinarea

indicelui

de

refrac
ție

la

uleiuri.

Refractometrul

se

a
șeaz
ă

în

fa
ța

ferestrei

sau

a

unei

lămpi

electrice

de

50
–
100

W.

Cu

ajutorul

unei

pipete

se

pun

pe

prismele

refractometrului

una

sau

doua

picaturi

din

uleiul

de

analizat

(în

prealabil

filtrat

prin

hartie

de

filtru),

în

a
șa

fel

încât

uleiul

să

formeze

un

film

continuu

ș
i

fără

bule

de

aer.

In acest scop se
mânuiesc

cele doua prisme pentru a se evita curgerea uleiului, termostatarea

la temperatura de 20șC
se execută cu o precizie de ± 0,
2 șC
și trebuie s
ă rămână constantă în tot

timpul determinării. Se
rote
ște oglinda și se potrivește cea mai

bună pozi
ție de iluminare a câmpului vizual, iar prin luneta
și prin rotirea butonului se

regleaza limita de separa
ție între

partea luminată
și part
ea

neluminată. Se

35

rote
ște apoi compensatorul și ocularul, pentru eliminarea colorației la limita de separație între cele
doua câmpuri. Se cite
ște pe scara aparatului valoarea.

Calcularea indicelui de refrac
ție la temperatura prescris
ă se face

cu ajutorul f
ormulei:

n


=
n



±

0
,
000385
∆
t
;

n

–

indicele de refracție la temperatura prescrisă, respectiv
t

= 20, 40 sau 60°C;

n

–

indicele de refracție determinat la temperatura de lucru, t
1;

Δt

–

diferența între temperatura la care s
–
a făcut

determinarea și
temperatura prescrisă
.

Tab.2
.4
.

Indicele de refrac
ție a extractelor vegetale.

Uleiurile volatile

Indicele de refrac
ție,

t=20
℃

Portocală

1
,
469

Lămâie

1
,
469

Lime

1
,
469

Ghimbir

1
,
469

Mu
șețel

1
,
469

Piper negru

1
,
469

Vanilie

1
,
469

II.3.
Preformularea

compozi
ției parfumerice

La baza procesului de producere a apei de parfum au fost utilizate următoarele materii prime,
reactivi
și aparate:

Materii prime:

ulei esen
țial de peper negru, romaniț
ă, lămâie, la
im, ghimber, portocală,
vanilie.

Preformularea apei de parfum
constă în câteva etape:

Are loc pregătirea materiilor extractive naturale vegetale conform con
ținutului
procentual,(%).

Miros
ul

de

vârf

este

reprezentat

de

2
0%

din

uleiul

de

mu
șețel,

piper

negru.

Se

testează

pe

paletă

ș
i

se

am
estecă

într
–
o

fiolă.

Mirosul

de

mijloc

este
paletă

ș
i

se

amestecă

într
–
o
Miros
ul

de

bază

este
fixator.

Acestea

se

testează
Apoi,

se

amestecă

pe
toate

î
ntr
–
o

fiolă

de

sticlă
mirosului

concret.

Cantitatea

de

extract

vegetal
10ml……………………100%
X………………………….20%
Cantitatea

de

extract

vegetal
10ml……………………100%
X………………………….30%
Cantitatea

de

extract

vegetal
10ml……………………100%
X………………………….50%
II.3.1.

Determinarea

transparen
Într
–
un

tub

de

testare
analizat.

Tubul

este

închis

parfum

este

răcit

cu

un

amestec
agita

ș
i

este

vizualizat

la

lumina
36

este

reprezentat

de

3
0%

din

uleiul

de

lămâie,

laim,
o

fiolă.

este

reprezentat

de

5
0%

din

uleiul

de

portocală

testează

pe

paletă

după

se

adaugă

intr
–
o

fiolă.

pe

rând

fiecare

nivel

de

miros,

începând

cu

cel
sticlă

de

culoare

maronie

ș
i

se

pune

la

păstrare
Fig.3
.1.

Compozi
ția

extractelor

în

apa

de

parfum
vegetal

selectat

din

notele

de

vârf:

10ml……………………100%

X
=


×

%

%
=
2
ml
;

X………………………….20%

vegetal

selectat

din

notele

de

mijloc:

10ml……………………100%

X
=


×

%

%
=
3
ml
;

X………………………….30%

vegetal

selectat

din

notele

de

mijloc:

10ml……………………100%

X
=


×

%

%
=
5
ml
;

X………………………….50%

transparen
ței

parfumului

testare

cu

ajutorul

unui

cilindru

de

măsurare

se

toarnă

cu

un

dop

în

care

este

inserat

termometrul.

Tubul
amestec

de

ghea
ț
ă

cu

sare

de

până

la

5
℃
,

apoi
lumina

unei

lămpi

electrice

sau

la

lumina

zilei.

20%
30%
50%
0%
Compoziția extractelor
Note de vârf
Note de mijloc
Note de bază
laim,

ghimbir.

Se

testează

pe

ș
i

vanilie

care

are

ș
i

rol

de

cel

de

bază

se

adaugă

pe

r
ând

păstrare

10

zile

pentru

ob
ținerea

parfum
.

toarnă

2
–
3

ml

de

lichid

parfum

Tubul

de

testare

cu

lichid

de

apoi

scos

din

amestecul

rece,

se

Note de vârf
Note de mijloc
Note de bază

37

II.3.2.

Determinarea

rezisten
ței

la

miros

a

apei

de

parfum

Într
–
un

pahar

chimic

se

toarnă

0,

5
–
1

ml

de

lichid

de

parfum.

În

ea

se

umectează

o

bucată

uscată

de

tifon

alb

în

mărime

de

5

×

10

cm,

care

a

fost

umectat

în

apă

distilată

ș
i

apoi

uscată.

În

continuare

cu

penseta,

nu

apăsând,

punem

tifonul

într
–
ou

premisă

cu

temperatura

de

aer

15
–
20

0

c.

Rezistența

aromei

de

lichid

de

parfum

este

determinată

la

fiecare

2

ore

timp

de

o

zi.

38

Capitolul

III:

Rezultate

ș
i

discu
ții

În urma investiga
țiilor bibliografice am
realizat producerea uleiurilor esen
țiale prin metoda
de măcerare, pentru care s
–
a utilizat ca s
olvent uleiul de migdale. Înainte de utilizare a solventului s
–
a făcut controlul
calită
ții pentru a confirma dac
ă corespunde standardelor din (Regulamentul teh
nic,
Anexa nr.2

ș
i Anexa nr.3
).
Uleiurile esen
țiale, înainte de a fi utilizate au trecut anumiți

indicatori
de calitate precum: examenul organoleptic, pH
–
ul, indicele de aciditate, indicele de iod, indicele de
peroxid.

III.1. Examenul organoleptic
și pH
–
ul

Tab. 3.1.

Valorile examenului organoleptic
și pH
–
ului
.

În urma efectuării examenu
lui organoleptic s
–
a stabilit că

aspectul, culoarea, mirosul probelor
de uleiuri e
sen
țiale corespund cerințelor FR
X.

Valoarea pH
–
ului probelor de ulei esen
țial analizate

este unul slab acid, conform FR
X .
Astfel,
ne permite să folosim uleiurile în producerea apei de parfum. Nu vor influen
ța pielii dac
ă va fi în
contact cu apa de parfum.

III.2. Indicele de aciditate

Indicele de aciditate caracterizează conținutul de acizi liberi în ulei esențial. Valorile s
tandard
ale uleiurilor esen
țiale aciditatea maxim
ă admisă este de 0,1% pentru calitatea I, o,4% pentru
calitatea a II
–
a. Daca depozitarea este pe termen lung și necorespunzătoare ale uleiurilor esențiale,
numărul de aciditate crește datorită hidrocarbur
ilor monoterpenice care pot forma o serie de cationi
Uleiurile volatile

Aspectul

Culoarea

Mirosul

pH
–
ul

Portocală

Fluid, fără impurită
ți

galben
–
oranj

citric , dulce

5

Lămâie

fluid, fără impurită
ți

galben
–
pal

fructat, răcoros

5

Lime

fluid, fără
impurită
ți

galben
–
verde

acidulat, proaspăt

5

Ghimbir

fluid, fără impurită
ți

galben
–
pal

picant, cald

5

Mu
șețel

fluid, fără impurită
ți

galben intens

F
loral

5

Piper negru

fluid, fără impurită
ți

vrerde
–
albăstrui

cald, picant

5

Vanilie

fluid
,
fără impurită
ți

M
aro

C
aracteristic

5

39

intermediari, cu mare activitate chimică, din care cauză se pot oxida la alcooli, aldehide, cetone,
oxizi. Alcoolii pot reac
ționa între ei sau cu alți constituienți ai celulelor vegetale, formând eteri
sau
esteri.

Tab. 3
.
2.

Indicele de aciditate conform standardelor
și experimental.

Uleiurile volatile

Standard

Experimental

Portocală

–

0,80

Lămâie

< 3

1,97

Lime

< 3

1,97

Ghimbir

–

0,
61

Mu
șețel

–

0,
67

Piper negru

< 2

0,9
5

Vanilie

–

0,
78

Comparând
datele obținute ale numărului de acid
itate

cu standardul, putem deduce calitatea
înaltă a uleiurilor esențiale analizate. Aceste uleiuri pot fi util
izate în producerea apei de parfum.

III.3. Indicele de iod

Indicele

de

iod

reprezintă

cantitatea

de

halogen,

exprimată

în

grame

I
2
,

pe

care

o

poate

adiționa

100

g

de

ulei

esen
țial.

Indicele

de

iod

arată

gradul

de

nesaturare

a

probei

analizate.

La

legături
le

duble

acizii

gra
și

se

oxidează,

ce

determină

procesele

de

râncezire.

Numărul

de

iod

este

un

parametru

care

caracterizează

stabilitatea

substanței

analizate.

Tab. III.3.

Indicele de iod conform standardului
și experimental
.

Uleiurile volatile

Standard

Experimental

Portocală

–

12
5

Lămâie

–

130

Lime

–

13
5

40

Ghimbir

72
–
135

109

Mu
șețel

–

114

Piper negru

123

Vanilie

–

10
5

După analizarea datelor obținute, putem admite că stabilitatea chimică a uleiurilor esențiale
studiate este conform standardelor. Cele mai puțin stabile sunt uleiuri esențiale de lime (135
mg/100g),
lamaie (130 mg/100g) și portocala (121 mg/100g). Cea mai mare stabilitate chimica este
uleiul esential de vanilie (105 mg/100g).

III.4. Indicele de peroxid

Indicele de peroxid al uleiurilor esen
țiale reprezintǎ conținutul de peroxid
și alte substante
oxidante dintr
–
o cantitate anumita de produs ,care în condițiile metodei de lucru oxidează iodura de
poatasiu ,punând în libertate iodul
.

Deoarece

peroxizii

sunt

primele

substan
țe

ce

se

formează

la

degradarea

materiilor

grase,

acest

indice

ne

arată

cât

est
e

de

predispuse

uleiurile

esen
țiale

la

oxidare.

Tab.4.

Indicele

de

peroxid

conform standardului
și experimental.

Uleiurile volatile

Standard

Experimental

Portocală

–

6,8

Lămâie

–

6,
9

Lime

–

6,8

Ghimbir

10,0

6,7

Mu
șețel

–

6,
8

Piper negru

–

6,
8

Vanilie

–

6,7

Se

observă

că

indicele

de

peroxid

a

uleiurilor

esen
țiale

este

cuprins

în

valorile

limite

impuse

de

standardele

FRX,

ceea

ce

demonstrează

că

pot

fi

utilizate

în

producerea

apei

de

parfum.

III.5.

Indicele

de

refrac
ție

Con
stă

î
n

dete
rminarea

con
ținutului

de

substan
ț
ă

uscata

a

uleiului.

Metoda

se

bazează

pe

proprietatea

substan
ț
elo
r

transparente

de

a

devia

raza

de

lumină
,

care

le

strabate.

Indicele

de

41

refrac
ție

variază

în

func
ție

de

următorii

factori:

concentra
ția

solu
ț
iei,

lung
imea

razei

de

lumină
,

temperatura

la

care

se

face

determinarea.

Tab.5.

Indicele

de

refrac
ție

conform standardului
și experimental.

Uleiurile volatile

Standard

Experimental

Portocală

–

1,469

Lămâie

–

1,469

Lime

–

1,469

Ghimbir

1,465
–

1,469

1,469

Mu
șețel

–

1,469

Piper negru

–

1,469

Vanilie

–

1,469

III.6
.
Formularea apei de parfum

Formularea teoretică a compozi
ției. A fost selectat
ă conform Clasificării lui

Carles
(1961),
notele de varf reprezintă o categorie de mirosuri, notele de mijloc sunt cele care
constituie esen
ța
parfumului, iar notele de bază sunt cele care dau valoare parfumului în timp.

Prepararea

parfumului.

Se

amestecă

ingredientele

parfumerice

după

Criteriul

lui

Carles,

pentru

început

se

împarte

materia

prima

după

notele

de

miros.

Pentru

ace
astă

etapă

avem

nevoie

de

foi

din

hârtie

care

se

taie

în

lă
țime

1cm,

lungime

10cm.

Cu

ajutorul

acestor

palete

de

hârtie

vom

determina

mirosul

fiecărui

ulei

esen
țial

produs.

Mirosul

de

vârf

este

reprezentat

de

20%

din

uleiul

de

mu
șețel

(1ml),

piper

negru

(1ml).

Se

testează

pe

paletă

ș
i

se

amestecă

într
–
o

fiolă.

Mirosul

de

mijloc

este

reprezentat

de

30%

din

uleiul

de

lămâie

(1ml),

laim

(1ml),

ghimbir

(1ml).

Se

testează

pe

paletă

ș
i

se

amestecă

într
–
o

fiolă.

Mirosul

de

bază

este

reprezentat

de

50%

din

ule
iul

de

portocală(2,5ml)

ș
i

vanilie

(2,5ml)

care

are

ș
i

rol

de

fixator.

Acestea

se

testează

pe

paletă

după

se

adaugă

intr
–
o

fiolă

După

finisarea

timpului

de

păstrare,

unde

s
–
a

format

mirosul,

esen
ța

de

ulei

cu

masa

de

10

ml,

se

amestecă

cu

alcool

etilic

de

(96,6%

)

6,6ml,

după

care

se

adaugă

1,4apă

distilată

sau

pură.

Amestecul

se

adaugă

într
–
un

pahar

Erlenmeyer,

unde

se

omogenizează

cu

ajutorul

agitatorului

vibra
țional.

Compozi
ția

ob
ținut
ă

se

trece

într
–
un

recipient

din

sticlă

închis

etan
ș

ș
i

se

lasă

la

42

intuneric

o

luni,

După

timpul

expirat

are

loc

filtrarea

apei

de

parfum

ș
i

se

efectuează

analiza

de

calitate.

Fig.3.5.1
.

Fluxul

tehno
logic

de

ob
ținere

a

apei

de

parfum.

III.7
. Analiza calitativă a apei de parfum

Apa de parfum după toate criteriile se prezintă sub forma unui lichid de culoare galben
–

pal,
de o transparen
ț
ă omogenă, care nu are schimbări la temperatura de +5
. Acest fapt ne
demonstrează că apa de parfum ob
ținut
ă este de calitate
și corespunde normelor în vigoare. Mirosul
apei de parfum are o consisten
ț
ă de 25 ore. La deschiderea flaconului se simte mirosul de vanilie,
care dispare pe pacurs, în urma careia se

va sim
ți notele citrice, dup
ă care va predomina o notă de
dulce care denotă baza apei de parfum. Produsul obținut prezintă inocuitate prin optimizarea
metodei de extragere cu solvent apolar. Nota dominantă de vanilie conferă un efect de
marketologie
, astfel produsul manifestă interes în sfera comercială prin sporirea vînzărilor de uz
comercial.
N
otele de vanilie

amintesc de plăcerile copilăriei, printre care înghețată, biscuiți,
prăjituri, lapte. Mirosul de vanilie constă din mai multe componente, d
intre care principalele
ingrediente mirositoare sunt vanilina și piperonalul (
heliotropina
). Heliotropina, derivat al
safrolului este un neurotransmițător al SNC, responsabil de miros. De altfel, apa de parfum obținută
are o acțiune complexă datorată și a
cțiunii terpenilor din citrice. Într
–
o asociere reușită de note ele
în ansamblul manifestă o acțiune stimulentă asupra SNC, (comparabilă cu acțiunea cofeinei).

Uleiurile ese
nțiale

Controlul calității

Fixatori

Amestecarea

Compoziția
parfumerică

Alcool etilic (96,6%)

Apa de parfum

43

Concluz
ie

1.

Analizând sursele de literatură, s
–
au studiat uleiurile esen
țiale, propriet
ă
țile
lor fizico
–
chimice, compozi
ția chimic
ă, metodele de extrac
ție din materii prime vegetale, precum și aplicarea
acestora în crearea apei de parfum cu efect de marketologie
.

2.

Pentru producerea apei de parfum , au fost pregătite materiile prime vegetale care au

fost
supuse măcerării pentru ob
ținerea uleiurilor esențiale. Dup
ă care au trecut controlul calită
ții ce a
confirmat că corespund cerintelor standarde din FRX.

3.

La baza producerii apei de parfum au fost utilizate uleiurile esen
țiale care reprezint
ă

mirosul

de

vârf

precum

uleiul

de

mu
șețel

(1ml),

piper

negru

(1ml)
;

m
irosul

de

mijloc

este

reprezentat

de

uleiul

de

lămâie

(1ml),

laim

(1ml
),

ghimbir

(1ml);

m
irosul

de

bază

este

reprezentat

de

uleiul

de

portocală

(2,5ml)

ș
i

vanilie

(2,5ml)

care

are

ș
i

rol

de

fixator
.

Din rezultatele experimentale am
constatat că principiile active în cantită
ți menționate
pot servi drept materiile prime

formei
cosmetice lichide în faza finală.

4.

Rezultatele experimentale obținute

permit valorificarea extractelor vegetale cu
potențial
biologic activ (marketologic datorită heliotropinei din extract de vanilie) respectând operațiile
tehnologice de producere a produsului parfumeric
–

apă de parfum.

5.

Au fost definite caracteristici de calitate precum rezistența la miros, transparen
ța

pentru
produsul finit.

Datele primite corespund produsului calitativ.

44

Bibliografie

1.

Р.П.ФРИДМАН,
Покупателю о парфюмерии и косметике
, Ед. Москва, 1968, pag.
7
–
60

2.

GEORGE, R., ALIN, B., IOAN, B.,
Odorante naturale în parfumeria modernă
, Ed.
Casa căr
ții de științ
ă, Cluj
–
Napoca, 2005,

pag. 60
–
85

3.

MERICĂ, E.,
Tehnologia produselor cosmetice
, edi
ția (IV), Ed. Kolos
–
Ia
și, 2003
, pag.
23
–
34

4.

CEAU
ȘESCU, E.V.,R
ĂDOIA
Ș, GH.,C
ĂDARIU, T
., Odorante
și aromatizante, din
Chimie, Tehnologie, Aplica
ții
. Ed. Tehn
ică, Bucure
ști, 1988

5.

Р.П.ФРИДМАН,

парфюмерия и косметика
, Ед. Москва, 1975
, pag. 3
–
46

6.

OTTO, M. P.,
L'industrie des parfums
, Paris 92, RUE Bonaparte (VI), 1924, pag 134
–
151

7.

ARTHUR, C., GUYTON, M. D., JOHN, E., MALL, PH. D.,
Fiziologie a omului
, Ed. A
11
–
a,
pag
.

668
–
669

8.

TEISSURI, P. J.,
Chimie des substances odorants
, 11 rue Lavoisier, E75384, Paris
Cedex 08, pag. 730

9.

TOURNIER, M.,
Cosmetica naturistă
, Ed. Bucure
ști, 1999, pag.124

10.

I
vancic A
. Chimie parfumerică și cosmetică: Ghid de lucrări pra
ctice, Ed.
Chișinău,
CEP USM, 2015
. pag.
48

11.

VERBU
Ț
Ă, A.,
Tehnologia farmaceutocă
, Ed. Moldova Ia
și, 1996

12.

COSMOVICI, L.,
Ghid cosmetic
, Ed. Bucure
ști, 1982
, pag. 50

13.

COIFAN,O.,
Parfumul, Mica Enciclopedie
.

Ed. Curtea Veche, 2005, pag. 48
–
63

14.

BERGER,R.G.,
Flavours and f
ragrances: chemistry, bioprocessing and sustainability
,
Ed. Paris, pag. 230

15.

KARL, A., SWIFT,D
., Royal Society of Chemistry
,

Ed.
Great Britain
, pag. 220

16.

Steve Van Toller,
International Conference on the Psychology of Perfumery
,
Ed.
Coventry, 1991
, pag. 579

17.

„
Enciclopedie de chimie”,

Vol.7, Ed.
Științific
ă
și enciclopedic
ă, Bucure
ști, 1989

18.

”
Analiza chimică a plantelor medicinale,

Ed. Universitas, Chi
șin
ău, 1993
, pag. 64
–
80

19.

Green, Timothy. "Making Scents Is More Complicated Than You
Think."

Smithsonian,

June
1991, pag
. 52
–
60.

20.

Iverson, Annemarie. "Ozone."

Harper's Bazaar,

November 1993, pag
. 208
–
40.

45

21.

Г
оряев
М.
, Плива И.

Методы исследования эфирных масел.
Ed.

Алма
–
Ата,1962.

pag. 739

22.

Marculescu, A., Parfumuri, Aromatizante
și Cosmetice, Ed. Universit
ă
ții ”Lucian
Blaga”, Sibiu, 1998, pag. 309

23.

Башура, А. Г., Половко, Н. П., Технология косметических и парфюмерных
средств, Ед. Золотые страницы, 2002, pag. 272

24.

Merică, E., Tehnologia produselor cosmetice, Vol. I, Ed. Kolos, 2003, pag. 471

25.

Кривова, А. Ю., Технология про
изводства парфюмерно
–
косметических
продуктов, Ед. дели принт, 2009, pag. 668

26.

Шулов, Л. М., Хуйфид Л. А., Душистые вещества и полупродукты парфюмерно
–
косметических производства, Ед. Агропромиздат, 1990, pag. 208

27.

ISTUDOR, V., Farmacognozie, Fitochimie,
Fitoterapie, Vol. II, Ed. Medicală,
Bucure
ști, 2001, pag. 64
–
67

28.

Чипиги А.П., Зюков Д.Г. Справочник технолога эфирномасличного производства.
Ed. Легкая и пищевая промышленность, pag. 1981.
–

184

29.

Хейфиц Л.А., Дашунин В.М.
Душистые вещества и

другие продукты для
парфюмерии
, Ed.

Химия, pag.

1994.
–

256

46

Anexe

Anexa
.

1

Tabelul.1.

Criteriile

de

clasificare

a

lichidelor

parfumerice

Caracteristica

Tipuri

parfumul
extract

Apă de
parfum

Apă de
toaletă

Apă de
colonie

Apă
răcoritoare

Aspectul

Substan
ț
ă lichidă transparentă

Culoare
și miros

Se conformează documenta
ției tehnice normative

Concentra
ția de
compu
și aromatici,
%

20
–
30

15
–
20

5
–
15

2
–
4

1
–
3

Longevitate, h

12
–
24

6
–
8

4
–
10

1
–
3

2

Transparen
ța

Lipse
ște opacifierea la temperatura

de +5 grade

Concentra
ția de
alcool etilic, %

85

83

80

60

20

47

Anexa.
2

Tabelul.2
.
Compozi
ția chimic
ă a uleiului de migdale.

Denumirea acidului

Formula

Cantitate, %

Palmitic (C16:0)

5,2
–

6,7

Palmitoleic
(C16:1)

0,3
–

0,6

Stearic (C18:0)

0,2
–

1,7

Oleic (C18:1)

57,5
–

78,7

Linoleic (C18:2)

12,0
–

33,9

48

PREGĂTIREA
RECIPIENTELOR
ȘI
AMBALAJELOR

PREGĂTIREA SPA
ȚIILOR
DE PRODUC
ȚIE ȘI A
INSTALA
ȚIILOR

CONTROLUL
PRODUSULUI
VEGETAL

CONTROL

MACERARE

PREGĂTIREA
APEI
DISTILATE

ULEI VOLATIL

FILTRAREA

COLECTAREA
ȘI SEPARAREA

ANTRENAREA CU VAPORI

CONDENSAREA DISTILATULUI

APĂ AROMATICĂ

CONTROL

LIVRARE DEPOZIT

CÂNTĂRIRE

MĂRUN
ȚIRE

GRUPARE

CONDI
ȚIONARE

APĂ SAU AMESTEC
HIDROALCOOLIC

MARCARE

AMBALARE

DEPOZITARE

GRUPARE

MARCAR
C
NDI
ȚIONARE

AMBALARE

DEPOZITARE

Anexa
.
3

Fig.2.

Fluxul tehnologic de ob
ținere a uleiurilor esențiale și apei de parfum industrial

49

Anexa

4

Declarația privind asumarea răspunderii

Subsemnata,
Țurcanu Alina, declar pe
răspundere personal că materialele prezentate în teza
de licență sunt rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice. Conștientizez că, în caz contrar,
urmează să suport consecințele în conformitate cu legislația în vigoare.

Data
:

Semnătura
: