Tumora de Colon

CUPRINS

CAP.I. Anatomia și fiziologia colonului……………………………. ……… 5

I.1. Anatomia colonului………………………………………………… 5

I.2. Fiziologia colonului…………………………………………………. 7

CAP.II. Tumora de colon……………………………………………………. 10

II.1. Definiție……………………………………………………………… 10

II.2. Etiologie……………………………………………………………… 10

II.3. Noțiuni generale…………………………………………………… 11

II.4. Tablou clinic………………………………………………………. 12

II.5. Investigații………………………………………………………… 13

II.6. Diagnostic…………………………………………………………. 14

II.7. Evoluție și complicații…………………………………………….. 15

II.8. Principii de tratament……………………………………………… 15

II.9. Îngrijirile acordate de asistenta medicală în cancerul de colon … 16

CAP.III. Caz clinic…………………………………………………………… 19

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………….. 36

INTRODUCERE

Cancerul colorectal reprezintă o problemă de sănatate publică cu un imens impact asupra mortalității populației si conform Organizației Mondiale a Sănătății, pe plan mondial un număr de peste 850.000 de persoane dezvoltă anual un cancer colorectal, iar aproximativ 500.000 decedează din aceasta cauză. Supraviețuirea , pe glob, diferă de la o țară la alta, aceasta fiind influențată de nivelul socio-economic al fiecarei țări, de posibilitățile de diagnostic precoce al bolii si de unele metode moderne de tratament curative ale bolii. Analiza datelor medicale a evidențiat o creștere exponențială a bolnavilor cu cancer colorectal în ultimii 25 de ani.

Argumentele esențiale care au stat la baza justificării științifice a problemei de cercetare abordată au fost:

incidența tot mai crescută a cancerului în țara noastră;

lipsa unei strategii naționale in depistarea precoce a cancerului colorectal.

Scopul principal al cercetării medicale a constat în elaborarea managementului diagnostic și terapeutic care să ducă la creșterea confortului de sănătate la pacienții cu neoplasm colorectal.

Cancerul de colon este în prezent a doua cauză în lume de mortalitate prin cancer, prima cauză este cancerul de sân la femei, iar la bărbați prima cauză este cancerul de plămân.

Cancerul de colon este în principal întâlnită la persoanele vârstnice, riscul cel mai mare apărând dupa vârsta de 50 de ani.

Capitolul I : Anatomia și fiziologia colonului

Colonul este un segment al tubului digestiv cu un rol important atât în digestia chimului intestinal cât și în formarea materiilor fecale.

I.1. Anatomia colonului

Colonul este alcătuit din: cec cu apendicele, colonul ascendent, colonul transvers, colonul descendent și colonul sigmoid.

 Cadrul colic: 1. ileon; 2. sfincter ileocecal; 3. cecum; 4. apendice; 5. colon ascendent; 6. colon transvers; 7. colon descendent; 8. tenie; 9. dilatatii; 10. colon sigmoid; 11. rect; 12. canal anal; 13. anus; 14. mezenter.

Cecul este prima porțiune din intestinul gros, are o lungime si o lățime medie de 6 respectiv 7 cm și cu volumul de 200 pana la 450 ml Peretele anterior al abdomenului vine în raport cu peretele anterior al abdomenului iar în raport cu mușchiul iliac și mușchiul psoas vine peretele posterior al cecului prin intermediul peretelui posterior. Inferior, acesta are raporturi atât cu unghiul format de peretele abdominal anterior cât și cu fosa iliacă dreaptă. Pe fața postero-mediană, se deschide apendicele vermiform, in cec, la o distanță de aproximativ 2-3 cm de valva ileocecală, organ rudimentar, de formă cilindrică și cu o lungime între 2 cm și 20 cm.

Vascularizația cecului : ramurile arterei ileocolice sunt arterele, ramura dreaptă a arterei mezenterice superioare și care, aceasta, la rândul ei , ramificându-se în:

ramura recurentă ileală;

artera cecală anterioară și artera cecală posterioară;

artera apendiculară.

Venele sunt afluenții venei ileocolice și prin aceasta, afluenții venei mezenterice superioare.

Inervația realizându-se prin fibrele efectoare care provin din nervul vag și simpatic și fibrele receptoare care pătrund măduva prin rădăcinile posterioare L1 – T10.

Colonul este acea parte a intestinului gros cuprinsă între cec si rect. Colonul se întinde din dreptul valvei ileocecale și până în dreptul celei de- a treia vertebră sacrală apoi unde se continuă cu rectul. În traiectul său ,acesta formează cadrul colic căruia i se disting cele patru părți:

colonul ascendent continuat cu colonul transvers apoi colonul descendent și cel sigmoid.

Colonul ascendent poate avea o lungime de 13 până la 15 cm. Acesta este proiectat pe peretele anterior al abdomenului, acesta corespunzand flancului drept al peretelui abdominal.

Raporturi:

Inițial, acesta este intraperitoneal, apoi acestaculcându-se pe peretele posterior al abdomenului și devine retroperitoneal;

Anterior, atât medial cât și lateral, acesta fiind acoperit de peritoneul parietal prin intermediul căruia vine în raport atât cu ansele intestinului subțire cât și amentul mare iar prin acesta cu peretele anterior al abdomenului;

Medial si posterior, colonul ascendent vine în raport cu mușchiul psoas și partea descendentă a duodenului lateral se află în șanțul paracolic drept acesta întinzându-se din fosa iliacă dreaptă până la ligamentul freno-colic drept.

La suprafața colonului ascendent se observă: hausterele, teniile si apendicele epiploice.

Colonul transvers se află între flexura colică dreaptă si flexura colică stângă, cu o lungime de 40 până la 50 cm, o direcție oblică și puțin ascendentă, formând între cele două flexuri o ansă cu o concavitate superioară.

Raporturi:

Flexura colică dreaptă, retroperitoneană, vine în raport cu fața posterioară a rinichiului drept și partea descendentă a duodenului și parțial cu capul pancreasului. Flexura colică stângă, în partea ei superioară, retroperitoneană încrucișează fața anterioară a rinichiului stâng. Între cele două flexuri, colonul transvers este mobil și este legat de peretele posterior prin mezocolonul transvers care la rândul lui este legat prin ligamentul gastrocolic de curbura mare a stomacului.

Lateral, flexurile colice se leagă de diafragmă prin ligamentul frenocolic drept (care susține marginea lobului drept și lobului stâng hepatic) și ligamentul frenocolic stâng ( care susține splina ).

La nivelul colonului transvers, tenia mezocolică este situată posterior sau posteromedial, și anterior este situată tenia omentală și inferior este situată tenia liberă. Apendicele epiploice sunt numeroase si sunt atașate pe un singur rând de-a lungul teniei libere.

Colonul sigmoid măsoară cam 40 cm,întinzându-se de la strâmtoarea superioară a pelvisului și articulația iliacă stângă și până la cea de a treia vertebră sacrată unde se continuă cu rectul. Este situat intraperitoneal prin mezocolonul sigmoid și este mobil.

Raporturi:

Peretele lateral stâng al pelvisului vine în raport cu prima parte și cu formațiunile de la acest nivel;

A doua porțiune fiind situată la femei în escavația recto-uterină și la bărbați în escavația recto-vezicală, are o direcție transversală și spre dreapta, a treia parte având un traiect posterior și se continuă cu rectul către linia mediană.

Acesta se deosebește de restul colonului prin faptul că cele trei tenii se reduc la nivelul său la două benzi late prin prezența a mai multor apendii epiploici, și haustrele sunt mai șterse comparativ cu restul colonului.

Vascularizație si inervație

Arterele: sunt ramuri din artera mezenterică superioară și artera mezenterică inferioară.

Artera mezenterică superioară participă atât la irigația colonului drept; a arterei ascendente, a ramurei ileocolică, a arterei colice dreaptă cât și a arterei colice medii.

Prin artera colică stângă și prin arterele sigmoidiene (artera sigmoidiană superioară, medie și cea inferioară ), artera mezenterică inferioară participă la irigația colonului stâng.

În mezocolonul transvers, Între ramura stângă a arterei colice medii și ramura dreaptă sau ascendentă a arterei colice stângi, în mezocolonul transvers, se formează o anastomoză între ramurile ascendentă a arterei sigmoidiene inferioare și cea terminală a arterei mezenterice inferioare.

Venele : însoțesc arterele amonime si sunt afluenții venei mezenterică inferioară și venei mezenterică superioară, care împreună cu vena splenica participă la formarea venei porte.

Limfaticele: drenează limfa, ganglionii epiploici, ganglionii paracolici, ganglionii intermediari și in final ganglionii mezenterici superiori și ganglionii mezenterici inferiori.

Nervii: inervația autonomă a colonului este asigurată atât de fibrele aferente simpatice cât și parasimpatice. Fibrele autonome preganglionare ajută în fluxul celiac, fluxul mezenteric inferior și cel superior, iar cele post ganglionare simpatice ajung către colon prin plexurile periarteriale.Din peretele intestinal, plexurile autonome sunt trei: plexul subseros,plexul mienteric și plexul submucos.

I.2. Fiziologia colonului

Prin modificarea presiunii ce determină absobția apei și deplasarea conținutului spre rect, motricitatea colonului contribuie la formarea materiilor fecale.

Este asigurată de: musculatura circulară ( haustrele ) și musculatura longitudinală ( trei fâșii de tenia coli ) și influentată de: inervația intrinsecă și inervația extrinsecă ( simpatică si parasimpatică ) și de hormonii digestivi.

Datorită umplerii cu chim venit din ileon, conținutul cecului se deplasează spre colonul proximal pasiv iar în absorbția componentei lichide a chimului intervin mișcările antiperistaltice; la absorbția apei si electroliților intervin contracțiile haustrale. Mișcările de propulsie încep la flexura hapatică, cuprind segmente largi de intestin, deplasând conținutul uneori de la un capăt la altul prin contracții in masă. Acestea se produc de două, poate chiar trei ori pe zi și sunt influențate de reflexul gastrocolic și duodenocolic și de emoțiile puternice.

Prelucrarea chimică a chimului în colon

Materiile fecale, eliminate zilnic în cantitate de aproximativ 150 gr., sunt rezultatul a aproximativ 450 ml de chim transformat în materii fecale timp de 24 ore.

Reducerea cantității conținutului intestinal rezultă din absorbția apei, din chim, care are loc în special la nivelul cecului și al colonului ascendent, deasemenea mai pot fi absorbite atât glucoza cât și sărurile minerale. Din intestinul gros se face eliminarea zilnică a 1.000 ml gaze formate din: bioxidul de carbon, hidrogenul sulfurat, azotul, mecaptanul, oxigenul cât și metanul.

Intestinul gros conține reziduuri alimentare de celuloză eliminate prin scaun; compușii fosfocalcici; colesterolul, lipidele ce sunt de natură endogenă; colesterolul,atât lecitina cât și sterobilina rezultte din bilă; calciul, magneziul și fosfor care provin din alimente; epiteliul exfoliat; fierul ce este în mod special exogen.

Prezența stercobilinei determină culoarea materiilor fecale.

La resturile de alimente se mai adaugă: produse de secreție, leucocite, celule epiteliale descuamate și o mare cantitate de bacterii ce se dezvoltă în intestine și intervin în procesul de fermentație și putrefacție, în sinteza vitaminelor grupului B și a acidului folic.

Indolul și scatolul sunt rezultate prin procesul de descompunere bacteriană și contribuie la mirosul materiilor fecale.

Capitolul II : Tumora de colon

II.1. Definiție

Cancerul de colon constă în apariția tumorilor maligne la nivelul mucoasei colonului (deasupra vertebrei 3 sacrate sau la mai mult de 15 cm de marginea anală ) iar sub acest nivel reprezintă cancerul rectal.

In termenul “ cancer de colon “ sunt incluse diferite tumori epiteliale după structura histologică, după formă sau localizare: cec, colon transvers, colon sigmoid, rect și canalul anal.

II.2. Etiologie

Nu există o singură cauză care poate duce la apariția cancerului de colon, cel mai probabil este vorba de o combinație de câțiva factori nocivi, mai importanțidintre aceștia fiind dieta, factorii mediului ambient, bolile cornice ale colonului și ereditatea.

Factorii de risc pentru apariția cancerului de colon sunt:

Predispoziția genetică (factorul genetic este luat în calcul la familiile cu antecedente colocanceroase dar și cu polipoză);

Antecedentele personale patologice de cancere de colon sau de adenoame

Vârsta – apare frecvent dupa 45 de ani;

Leziuni precanceroase: polipi la nivelul colonului, polipoze intestinale, boala Crohn, colite inflamatorii, rectocolita ulcero-hemoragică;

Alimentația: dieta hipercalorică, hiperlipidică, hiperproteică.

II.3. Noțiuni generale

Anatomie patologică: în marea majoritate a cazurilor este un epiteliom.

Localizarea, în ordinea frecvenței, este următoarea:

Rect 58%;

Sigmoid 17%;

Cec și colonul drept 15%;

Colonul stâng 10%.

Macroscopic se descriu:

O formă proliferativă, vegetantă, conopidiformă;

Formă infiltrativă dură, cu retracții și stenoze;

Formă infiltrativă coloidală moale;

Forme mixte; infiltrante si vegetative;

Forme ulcerative.

Cancerul intestinului gros se extinde in profunzimea peretelui intestinal si fixeaza tumoarea de organele vecine. Invadează, pe cale limfatică ganglionii regionali si dă metastaze la distantă în diferite organe: ficat, plămân, peritoneu, creier, oase.

Cancerul colonului rămâne un timp asimptomatic ( 6-12 luni ) pentru ca ulterior simptomele care apar să fie pe colonul drept, colonul stâng sau rect.

În cancerul de colon stâng apar hemoragii rectale, tenesme, dureri dorsale iar în cel cecal și de colon ascendent apar sângerari acute, perforații, slăbire.

II.4. Tablou clinic

Aproximativ 6 luni – 1 an, pacientul este asimptomatic și ulterior simptomatologia este prezentă pe colonul drept, pe colonul stâng sau rect.

Cancerul colonului stâng

Este manifestat cu următoarele simptome obstructive (materiile fecale care ajung la acest nivel au consistentă solidă):

Durerile abdominale în flancul stâng sau fosa iliacă stângă;

Barborismele.

Meteorismul abdominal;

Pentru această localizare, s-a descris fenomenul Koening “ ca manifestare a subocluziei, caracterizată de constipație, balonări urmate de nevoia imperioasă de eliminare a scaunului urmată de dispariția pentru o perioadă a manifestărilor abdominale “.

Tumorile de colon stâng determină mai frecvent decât tumorile de colon drept, sângerări evidente clinic cu sânge roșu sau cheaguri.

Datorită particularității anatomice ( colonul stâng este mai îngust, deci nu permite creșterea mare în dimensiuni a tumorii ) , tumorile localizate in colonul stâng sunt de regulă diagnosticate mai precoce decât cele din colonul drept,având din această cauză un prognostic mai bun.

Cancerul colonului drept

Pentu că materiile fecale care ajung la nivelul colonului drept au o consistență mai lichidă, în situația în care tumora este localizată la nivelul colonului drept, tumorile cresc la dimensiuni mai mari fară să determine simptome obstructive.Tumorile acestea ulcerează de obicei, în acest fel determinând sângerări mici, oculte clinic, nemodificând aspectul scaunului, dar ducând în timp la apariția anemiei de tip feripriv, care se poate manifesta clinic prin fatigabilitate, palpitații, angină pectorală.

Alte simptome posibile care apar în cancerul care este localizat la nivel de colon drept sunt:

Febra ( daca se necrozează tumora sau daca apar metastaze hepatice );

Durerea localizată în fosa iliacă dreaptă sau în flancul drept ( când tumora crește semnificativ sau determină invazie în vecinătate );

Sângerare manifestată clinic, de obicei in hematochezis cu sânge închis la culoare ( pierdere de sânge neînsotită de scaun );

Scădere în greutate, anorexie;

Astenie, dispepsie;

Tulburări de tranzit.

Cancerul de rect

Atunci când localizarea neoplaziei este rectal, simptomele pot fi:

Rectoragia;

Tenesmele rectale;

Pruritul anal;

Tulburările de tranzit ( alternanța constipație-diaree );

Paliditatea;

Durerile pelvine, sângerările.

Examenul clinic

Palparea si tușeul rectal sunt esențiale. La palparea abdomenului se poate simți o formațiune tumorală dură, nedureroasă, neregulată, mobilă sau fixată de țesuturile vecine, de dimensiuni variate.

Cancerul de colon drept: tușeul rectal și vaginal sunt negative.

Cancerul de colon stâng: la palpare se poate evidenția tumora, iar tușeul rectal, uneori permite palparea unei mase ( daca aceasta este prolabată în fundul de sac Douglas ).

Cancerul rectal: tușeul rectal permite depistarea unei formațiuni burjonante sau ulcerovegetante, indurate, neregulate, indoloră, hemoragică.

II.5. Investigații

Aspectul general al bolnavilor este modificat târziu, alterarea stării generale depinzând de localizarea tumorii sau ivirea de complicații.

Probe de laborator

Examenul materiilor fecale:

Hemoragii;

Sânge macroscopic;

Mucus;

Celule maligne exfoliate;

Puroi.

Probe sangvine:

VSH accelerat

Hemoleucogramă ( anemie hipocromă, uneori leucocitoză );

Fosfatază alcalină crescută;

Antigenul carcino-embrionar ( CEA ).

Explorări endoscopice

Colonoscopia permite vizualizarea tumorii si prelevarea biopsiilor (în cancerul de colon).

Rectoscopia confirmă diagnosticul și permite efectuarea biopsiei (în cancerul rectal).

Examene imagistice

Irigoscopia, irigografia , prânzul barital precizează localizările inaccesibile examenului endoscopic și depistează fie stenozări, fie imagini lacunare, ulcerații, modificări de tranzit sau ale reliefului mucoasei.

Rectosigmoidoscopia descoperă cancerul situat până la 30 cm deasupra sfincterului si arată localizarea, mobilitatea și varietatea mcroscopică a tumorii, extinderea ei și permite prelevarea unor țesuturi în vederea examenului microscopic.

Lavajul barital ne oferă o imagine lacunară sau stenozantă, ulcerații, modificări de tranzit ( în cancerul de colon ) sau o leziune de tip polip ( în cancerul rectal ).

Radiografia pulmonară și ecografia abdominală completează bilanțul general, permit depistarea metastazelor.

Urografia intravenoasă este utilă pentru depistarea atingerii urinare (în cancerul rectal).

II.6. Diagnostic

Creșterea lentă a tumorii și lumenul colic de mari dimensiuni fac ca neoplasmul de intestine să aibă o evoluție timp îndelungat asimptomatic și din această cauză diagnosticul precoce al leziunii să fie aproape imposibil. Fac excepție bolnavii cu antecedente în afecțiunile precanceroase cunoscute unde supravegherea cu rigozitate atât radiologică cât și endoscopică poate evidenția un neoplasm la începutul evoluției sale.

Diagnosticul precoce și screening-ul

Depistează din timp pacienții simptomatici și implică screening-ul pacienților asimptomatici.

Următoarele examinări sunt folosite în diagnostic ca teste screening la pacienții asimptomatici: tușeu rectal, proctosigmoidoscopia rigidă, colonoscopia, irigografia, testul sângerării oculte și markerii tumorali.

Diagnosticul precoce la pacienții simptomatici: în momentul prezentării la medic, bolnavii prezintă semne si simptome revelatoare pentru cancerul de colon care fac posibilă confirmarea diagnosticului “ precoce “ , deci în perioada de stare a evoluției neoplasmului

Diagnosticul pozitiv si diferențial

Manifestările clinice trebuiesc situate pe primul loc în orientarea către un diagnostic. Atunci când semnele clinice sunt sugestive pentru neoplasmul de colon, și explorarea radiologica a rămas negativă, se recomandă examinarea endoscopică.

Discomfortul colic la un vârstnic trebuie suprsvegheat clinic, radiologic și endoscopic prin examinări în repetate rânduri chiar dacă primele rezultate ale explorărilor sunt negative. Orice bolnav trecut de 40 de ani care acuză manifestări recente ale tranzitului intestinal de tipul constipației, alternate cu diaree, sindrom dispeptic fară explicație aparentă sau prezintă semnele unei anemii trebuie să ne ducă cu gândul la eventualitatea unui cancer de colon.

Atât prezența cât și persistența unor semne ce ne fac să banuim un neoplasm, în ciuda examinărilor radiologice și endoscopice repetat negative, justifică uneori efectuarea unei laparoscopii sau laparotomii exploratorie numai datorită semnelor clinice.

Manifestarile clinice proprii stărilor respective (la bolnavii cu afectiuni colonice precanceroase) pot ascunde instalarea treptată a semnelor de cancer, ceea ce justifică examenele clinice periodice, radiologice și endoscopice.

II.7. Evoluție și complicații

În evoluția cancerului de colon pot apărea complicații atât locale cât și generale.

Aceste complicații locale sunt:

Infecția peritumorală cu reactie sclerolipomatoasă, hipertrofică sau cu abcese peritumorale (împastare locală dureroasă, conturul șters, febra cât și hiperleucocitoză );

Prin perforații localizate atât la nivelul tumorii sau în amonte de aceasta ( diastatice ) la bolnavii cu afecțiuni colonice precanceroase

Fistulele colonice externe sau interne

Ocluziile sau subocluziile intestinale;

Trombozele teritoriului portal sau cele ale axului venos ileofe-mural;

Compresiile pe organele învecinate.

Hemoragiile digestive inferioare;

Complicațiile în cancerul de colon sunt:

Anemiile cronice datorate sângerărilor atât repetate cât și reduse din tumoare;

Extensiile regionale și la distanță ale leziunii ( metastazele hepatice, metastazele pulmonare, metastazele osoase și cele cerebrale);

Abcesele hepatice și abcesele pulmonare

Septicemia

II.8. Principii de tratament

Tratamentul în cancerul de colon este unul complex, atât chirurgical cât și adjuvant. Cel chirurgical ramâne un tratament de bază, depinzând atât de stadiul evolutiv al tumorii cât și de complicațiile existente dar și de starea generală a bolnavului. Tratamentul adjuvant este un tratament controversat, parându-se că nu dă rezultate așteptate.

Parerea generală în ceea ce privește tratamentul eficient în cancerul de colon este că tratamentul chirurgical rămâne singurul tip de tratament și toți pacienții ar trebui să beneficieze de el.

Tratamentul profilactic

Constă în:

alimentație echilibrată, bogată în fibre, fară exces de glucide și lipide

depistarea precoce a leziunilor precanceroase

tratamentul corect al afecțiunilor colonului și rectului.

Tratamentul igieno – dietetic

Se menține o igienă riguroasă atât generală cât și locală.

Dieta trebuie să cuprindă:

fructe și legume ( pentru necesarul de fibre alimentare );

suplimente de calciu la persoanele cu deficit;

vitamine antioxidante: A, C, E;

lipide de origine vegetală (cu acizi omega 3);

cantitați minime de carne rosie, de sare și produse afumate.

Medicamentos

Chimioterapie în formele invazive ganglionare:

5 FU ( 5 Fluorouracil ) asociat uneori cu Levamisol – în cancerul de colon;

5 FU si Me – CCNU ( metal-ciclohexil-cloretilnitrozuree ) – în cancerul rectal;

Simptomatic ( în formele inoperabile): opiacee, antispastice, anestezice locale.

Chirurgical

Intervenția chirurgicală implică o rezecție a cancerului primar și a ganglionilor limfatici din acea regiune cu restabilirea continuității digestive prin anastomoza manuala sau sutura mecanică (stapler). Se pot realiza în funcție de localizarea tumorii diverse tipuri de colectomii (hemicolectomie dreaptă sau stângă, transversectomie, colectomii segmentare) pe cale deschisă, clasică sau laparoscopică.

Există situații în care este necesară realizarea unui anus conta naturii (colostomie – scoaterea unui segment de colon la piele): în cazurile prezentate cu ocluzie, perforație, pentru protejarea unei suturi.

II.9. Îngrijirile acordate de asistenta medicală în cancerul de colon

Când amintim de această afecțiune, ne gândim la perturbarea nevoilor fundamentale în totalitatea lor, deoarece este o afecțiune cu un mare grad de dependență prin caracterul ei handicapant.

Două din aceste nevoi fundamentale sunt afectate în mod special: nevoia de a se alimenta și digera corespunzător și nevoia de a elimina.

Aceste nevoi reprezintă necesitatea absolută a unei ființe vii să realizeze schimbul de materie și energie cu mediul și stă la baza metabolismului.

Menținerea capacității de a se alimenta și de a asimila alimentele ingerate determinată de menținerea integrității tractului digestiv, este reflectată în menținerea unei greutăți corporale și asigurarea nevoilor energetice reprezentând numărul de calorii puse la dispoziție de digestia alimentelor.

Factorii care influențează satisfacerea nevoii:

Factori biologici: – vârsta, dezvoltarea sistemului digestiv;

Factori psihologici: emoțiile, personalitatea, temperamentul;

Factori sociologici: cultura, rolurile sociale, tradițiile, organizarea socială.

Manifestări de independență:

Alimentația adecvată urmată de digestive → funcția adecvată datorată activitații sinergice și coordonare a elementelor structurale;

Asimilația adecvată → procesul prin care nutrimentele rezultate în urma digestiei trec în mediul intern, de unde sunt direcționate către organele țintă;

Greutatea ideală → numărul de kg / înălțime;

Metabolismul → totalitatea reacțiilor chimice ce au loc în celulă pentru a asigura schimbul de materie și energie dintre organism și mediu.

Stabilește împreuna cu pacientul nevoile de alimentare;

Planifică un program de administrare a meselor relative la componența și frecvența lor;

Învață pacientul să folosească tehnici de destindere și relaxare;

Educă pacientul să renunțe la fumat,să evite mesele inadecvate din punctul de vedere al regimului dietetic.

Stabilește împreună cu pacientul nevoile de eliminare (în cancerul de colon și rect este afectată acestă nevoie de a elimina materiile fecale);

Planifică un program de administrare a meselor relative la componența si frecvența lor cu un conținut ridicat de lichide și fibre;

Învață pacientul să folosească tehnici de destindere și relaxare.

Probleme de dependență:

lipsa apetitului;

greață;

vărsături;

scădere în greutate;

metabolism decalat către dezasimilație.

Manifestări de dependență:

dificultate de a elimina și în a se alimenta;

scădere în greutate progresivă care poate ajunge la cașexie;

adinamie;

anemie secundară;

tulburări de locomoție;

tulburări de concentrare psihică;

crampe;

escare de decubit în perioada finală de imobilizare;

diminuarea interesului pentru viață.

Până în final această afectare a unei funcții determină tulburări circulatorii si respiratorii, anorexie, constipație, insomnie, oboseală, inabilitatea nevoii de a se îmbrăca și dezbrăca, alterarea integritații tegumentelor prin apariția escarelor de decubit, vulnerabilitate față de pericolele fizice și psihice, comunicarea ineficientă la nivelul motor.

Intervențiile asistentei medicale

Pacientul să aibă tonusul muscular și forța musculară păstrată: planifică un program de exerciții fizice in funcție de cauza mobilizarii și de capacitatea pacientului; acesta va ușura si pentru ușurarea eliminarii scaunului;

Pacientul să-și mențină integritatea tegumentelor și a activității articulare. Prevenirea escarelor de decubit prin: schimbarea poziției pacientului la fiecare 2 ore; masarea regiunilor predispuse la escare și pudrarea acestora cu talc;

Administrarea de mese la fiecare 2 ore;

Educarea pacientului în legatură cu alimentația adecvată și cu efectuarea exercițiilor fizice active;

Pacientul să-și mențină fucția respiratorie: Învață pacientul: să facă exerciții respiratorii; să tușească și să îndepărteze secrețiile; administreze medicația prescrisă de către medic;

Pacientul să-și mențină constant o eliminare a materiilor fecale, administrarea alimentației adecvate; la nevoie clismele evacuatorii si administrarea de laxative; tehnicile de relaxare

Pacientul să fie echilibrat psihic: pregăteste psihic bolnavul în vederea oricărei tehnici de îngrijire; redă încrederea pacientului că imobilitatea sa este o stare trecatoare și că își va putea relua digestia;

Pacientul să-și mențină satisfacute celelalte nevoi fundamentale: suplinește pacientul în satisfacerea nevoilor sale, îl servește la pat cu cele necesare.

Comportarea asistentelor medicale față de bolnavii oncologici trebuie să fie cât se poate de atentă, deoarece aceștia sunt irascibili, mai nervoși, capricioși. Trebuie să se țină seama de starea sistemului lor nervos, să se abordeze un comportament plin de blândețe, o atitudine calmă, să existe o preocupare față de programul zilnic al pacientului.

Atenția pe care o acordăm bolnavului contribuie la întărirea încrederii lui, acesta suportând mai ușor starea de imobilizare la pat.

Capitolul III : Caz clinic

DATE DESPRE SPITALIZARE

SITUAȚIA FAMILIALĂ ȘI SOCIALĂ

ANTECEDENTE

ISTORICUL BOLII ȘI EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE

TABLOUL CLINIC

NEVOI FUNDAMENTALE

POSIBILITĂȚI DE EVOLUȚIE

REGIM IGIENO-DIETETIC

Alimente permise: brânză de vaсă, сaș, urdă, iaurt, laрte, сarne de рasăre, vită – fiartă sau grătar, legume fierte, рiureuri, soteuri, făinoase сu laрte, сomрot, suсuri de fruсte, сeai

Alimente interzise: : alimente flatulente – fasole, linte, mazăre, varză, сarne de рorс, mezeluri, сondimente iritante

FUNCTII VITALE

INVESTIGATII DE LABORATOR

EXAMINARI PARACLINICE SUPLIMENTARE

TRATAMENT ÎN SPITAL

Alergic la: nu se cunoaște

TRATAMENT LA DOMICILIU

PLAN DE NURSING

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE

Fișa tehnică

PERFUZIA

Obiectivul procedurii : introducerea i.v. a unei soluții perfuzabile prescrise pentru hidratare, alimentare, mentinerea legaturii cu circulația venoasă.

Pregatirea materialelor :

Tava medicală, carucior pentru tratamente;

Seringi și ace sterile adecvate;

Mănuăși sterile;

Soluție perfuzabilă ( pungă sau flacon ) în termen de valabilitate integră;

Trusa de perfuzat ( perfuzor cu filtru sau fară filtru ) în termen de valabilitate, integră;

Branulă, canulă, sau fluturaș;

Soluție dezinfectantă, comprese sterile;

Garou, leucoplast sau bandă adezivă non alergică;

Etichetă;

Mușama, aleză

Stativ telescopic,

Recipiente de colectare a deșeurilor.

Pregătirea pacientului :

Psihică :

Informăm și explicăm procedura pacientului pas cu pas (scopul acesteia, senzațiile care pot să apară, riscurile perfuziei i.v.);

Obținem consimțământul informat;

Instruim pacientul privind :

Semnele și simptomele infiltrației,inflamației și flebitei

Informarea asistentei medicale dacă se modifică debitul,dacă soluția nu se mai scurge,dacă în tubul perfuzorului a aparut sânge, dacă are senzația de frig

Posibilitatea de mișcare/ deplasare având perfuzia montată;

Acordăm atenție persoanelor vârstnice și ne asigurăm că au auzit și înțeles ce li s-a spus.

Fizică :

Poziția pacientului – decubit dorsal;

Asigurăm intimitatea pacientului;

Alegem locul pentru puncția i.v. :

La adulți sunt preferate venele de la plica cotului ( cefalică, bazilică si median cubitală);

Evităm vena dureroasă la palpare, selectăm venele bine dilatate;

La batrâni, dacă este posibil evităm ; venele dorsale ale mâinii, brațul dominant pentru pucție venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independența vârstnicului;

Examinăm calitatea și starea venelor.

Efectuarea procedurii :

Verificăm prescripția medicală privind cantitatea și tipul soluției;

Identificăm pacientul;

Spălăm mâinile, îmbrăcăm mănușile sterile;

Aducem materialele lânga patul pacientului;

Pregătim soluția perfuzabilă și trusa de perfuzat;

Menținem asepsia când se deschide trusa de perfuzat sterilă și soluția perfuzabilă;

Suspendăm punga sau flaconul cu soluția perfuzabilă în stativ;

Deschidem trusa de perfuzat;

Fixăm clema/ prestubul la o distanță de 2- 5 cm mai jos de picurător;

Inchidem clema/ prestubul perfuzorului, îndepărtăm capacul acului și îl introducem în locul de intrare, în pungă sau flacon

Presăm ușor picurătorul ( camera de scurgere a perfuzorului ) și lăsăm să se umple până la jumătate

Înlăturăm capacul protector de la capătul tubului și deschidem clema/ prestubul;

Lăsăm lichidul să curgă până ce se elimină bulele de aer, tinând tubul perfuzorului curbat cu amboul în sus pentru a nu se pierde mult lichid;

Închidem clema/ prestubul și punem capacul protector;

Selectăm locul potrivit ( venele distale sau proximale );

Punem mușamaua și aleza sub brațul pacientului;

Aplicăm garoul la 10-12 cm deasupra locului de inserție, capetele garoului trebuie direcționate spre partea proximală;

Verificăm prezența pulsului distal, radial;

Recomandăm pacientului să strângă pumnul;

Efectuam puncția venoasă: dacă venele nu sunt vizibile și nu se pot simți la palpare, încercăm procedeele : rugăm pacientul să închidă și să deschidă pumnul; dăm drumul la garou și rugăm pacientul să-și coboare măna sub nivelul inimii pentru a i se umple venele, apoi reaplicăm garoul ; înlăturăm garoul și punem o compresă caldă și umedă pe venă timp de 10-15 minute.

Dezinfectăm tegumentul ( tampon cu alcool timp de 60 secunde ) folosind mișcări circulare de la centru în afară cu câțiva cm;

Poziționăm mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncție și cu policele se întinde pielea deasupra venei;

Indepărtăm si adaptăm perfuzorul la ac sau atașăm acul perfuzorului la tubul perfuzorului și puncționăm vena ținând acul cu bizoul în sus, în mâna dreaptă și îl introducem la un unghi de 10-30 grade deasupra venei sau dintr-o parte a venei (poziția oblică);

Urmărim cursul venei si când sângele se întoarce prin lumenul acului avansăm acul în venă, 1-2 cm;

Dezlegăm garoul și cerem pacientului să desfacă pumnul;

Daca se instalează perfuzia cu branulă/canulă sau fluturaș, atunci fixăm cu degetul arătător de la mâna stăngă exercitând presiune la 3 cm deasupra locului puncției;

Extragem mandrenul de pe lumenul branulei și atașăm capătul branulei la tubul perfuzorului;

Deschidem clema/prestubul și dăm drumul soluției să curgă, examinăm țesutul din jurul zonei de intrare pentru semne de infiltrații;

Fixăm rata de curgere a soluției de 60 picături/minut;

Aplicăm pansament steril pe locul puncției;

Fixăm acul,branula/canula,fluturașul cu benzi de leucoplast, sau bandă non alergică;

Aplicăm etichetă pe pungă sau flaconul de soluție,indicând data,ora,medicația adăugataă și doza.

BIBLIOFRAFIE

Anatomia si fiziologia omului – Compediu : Bogdan Voiculescu, Radu Carmaciu, Carmen Talavastru, Caralin Ciornei, Editura Corint, Anul 2009

Medicina interne pentru cadre medii de Corneliu Borundel Editura All, Anul 2009

Agenda medicala, Cornel Chirita, Cristina Daniela Marineci, Editura Medicala, Anul 2015

Proceduri de nursing, Florica Udma, Maria Stanciu, Ecaterina Gulie, Matilda Ruxandra, Elena Percala,Elena Iancu, Elena Stanescu

Agenda medicala, Cornel Chirita, Cristina Daniela Marineci, Editura Medicala, Anul 2015

Ingrijiri acordate pacientilor de catre asistenti medicali de Elena Dorobantu, Gherghinica Gal, Monica Seuchia, Lucretia Titirca, Florica Udma, Editura Viata medicala romaneasca, Anul 2008