Tulburari de Comportament la Copilul Prescolar

=== c262e2b9c8f928f7b41d67607508756a1b190d15_662679_1 ===

FACULTATEA

ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA :PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

TULBURĂRI DE COMPORTAMENT LA COPILUL PREȘCOLAR

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2018

FACULTATEA

ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA :PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

TULBURĂRI DE COMPORTAMENT LA COPILUL PREȘCOLAR

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2018

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP.1.DEFINIȚIA CONCEPTULUI…………………………………………………………………………1

1.1.Tipologia tulurarilor de comportament…………………………………………………………………… 8

1.2. Specificații de severitate……………………………………………………………………………………12

1.3.Cauze ale tulburarilor de comportament………………………………………………………………… 23

1.3.1.Copii nedisciplinați cu tulburări de comportament ………………………………………………..25

CAP. 2.MODALITĂȚI DE INTERVENȚIE ÎN REZOLVAREA TULBURĂRILOR

DE COMPORTAMENT

2.1.Sugestii pentru prevenirea tulburărilor de comportament……………………………………………30

2.1.1.Colaborarea școală-familie ……………………………………………………………………………..30

2.3. Prevenții și strategii de intervenție în școală …………………………………………………………36

2.3.1.Programul de contracondiționări ………………………………………………………………………..39

2.3.2.Caracteristici psihofizice la vârsta preșcolară……………………………………………………….. 41

2.3.3.Dezvoltarea cognitivă…………………………………………………………………………………… 44

2.3.4.Sfaturi pentru îmbunatațirea comportamentului …………………………………………………..46

CAP. 3.PROIECT DE INTERVENȚIE PSIHO-SOCIAL ………………………………………………49

3.1.Obiective generale ………………………………………………………………………………………… 49

3.1.1.Obiective specifice ………………………………………………………………………………………50

3.2.Ipoteza…………………………………………………………………………………………………………..51

3.3.Scopul cercetării …………………………………………………………………………………………….51

3.4.Metodele de cercetare……………………………………………………………………………………… 52

3.5.Lotul de subiecți supuși cercetarii ………………………………………………………………………..54

3.6.Desfășurarea cercetării ………………………………………………………………………………………54

CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………………………74

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………. 76

INTRODUCERE

Momentul în școală presupune un anumit nivel de dezvoltare fizică ,intelectuală morală, volițională a copilului, iar aptitudinea de școlaritate solicită dobândirea unor capacități, abilități, priceperi și deprinderi absolut necesare școlarizării.

În același timp, adaptarea copilului preșcolar la cerințele școlii presupune dobândirea de către copil a unei maturizări la toate aceste nivele, maturizate care să îl facă apt pentru activitatea de învățare de tip școlar.

Accentul școlarizării se pune pe dezvoltarea dimensiunii formative a pregătirii, deoarece nu însușirea unui volum mare de cunoștințe îl face pe copil apt pentru școală,ci mai ales dobândirea unor capacități,abilități și operații intelectuale necesare actului de cunoaștere care favorizează învățarea .Preocuparea pentru dezvoltarea intelectuală a copilului prescolar în perioada anteșcolară se regăsește concretizată în planul teoriei și practicii structurii sistemelor școlare.

Pare evident că, în contextul actualelor schimbări legislative, accentul cade pe funcția formativă a școlii. Educația școlară are aici menirea să ofere copilului prescolar o sumă de experiențe de învățare care să ușureze integrarea acestor școlari.

Exigențele impuse de școală, cu rolul de a finaliza procesul de formare a aptitudinilor de școlaritate, necesită identificarea și adoptarea unor modele de instruire capabile să rezolve în plan proiectiv și metodologic dificultățile, nu puține, din practica educațională.

Lucrarea TULBURĂRI DE COMPORTAMENT LA COPILUL PREȘCOLAR aduce informații relevante necesare înlăturării acestor disfuncții și ale căror valori și utilitate decurg din acumularea și verificarea lor în decursul unei lungi perioade de activitate practică (îndrumare practico-pedagogică, coordonare, lucrări metodico științifice).

Singulară prin problematica abordată, ea adaptează și sistematizează elemente de didactică într-o structură funcțională, cu valorificarea unor experiențe din domeniul psihopeagogic, în scopul optimizării și ameliorării actului de învățare la vârstapreșcolară.

MOTIVAREA TEMEI

Voi începe această lucrare prin a motiva faptul că alegerea temei a avut un scop bine determinat deoarece ,prin intermediul acesteia, studiind și literatura de specialitate, am dorit să scot în evidență rolul important pe care îl joacă tulburările de comportament la copilul preșcolar atât pe plan individual cât și pe plan social.Modul de preluare al datelor, atât în partea teoretică cât și relatarea cazului, este concis iar constatările au prezentat contribuția personală, în vederea precizării unor noțiuni care stau la baza tulburărilor de comportament la copilul preșcolar.

Concluziilе ofеră o analiză succеptibilă și pеrtinеntă asupra subiectului ,ales .

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată în anul 2018

=== c262e2b9c8f928f7b41d67607508756a1b190d15_662679_2 ===

CAPITOLUL 1

DEFINIȚIA CONCEPTULUI

Comportamentul este definit ca totalitatea manifestărilor unui individ accesibilă observației.Un comportament este normal dacă este adecvat condițiilor individuale și specifice ale organismului și dacă este adaptat condițiilor mediului cosmic ,biologic și psihosocial .

Inadecvarea și inadaptarea sunt expresia unei stări conflictuale ,ce pot duce la stări patologice minore sau majore.

Fiziologia comportamentului ( după Karli,etolog contemporan) constă în studiul mecanismelor fiziologice a căror interacșiune dinamică creează o anumită stare de motivație,răspunzătoare de formele de reacție ale unui organism dat la un stimul sau la o situație dată.

Comportamentul uman este condiționat de constelația pulsiunilor instinctivo- afective fundamentale ,transformate de experiență,de tradiție ,de reflectare,modelate social,ceea ce ne îmgăduie a nu le reduce la simpla formulă stimul-reacție sau stimul-reacție sau excitație –răspuns ,ci a le considera variate modalități de comunicare și de relații interumane.

Motivația comportamentului poate fi impusă de o situație externă (exogenă),dar,mai ales, de factori interni (endogeni ,genetici) observația arătând că în aceleași condiții indivizii reacționează diferit.Factorii interni au denumiri variate: pulsional-instinctive, trebuințe,necesități.nevoi.

Factorii interni și externi condiționează,stimulează și facilitează diversele procese psihice,activități și însușiri ale personalității.La acești factori menționăm atenția și voința prin care se realizează comportamentul.

Tulburările de comportament constituie una dintre cele mai complexe forme de dificultate școlară, amplu abordată în literatura de specialitate din multiple puncte de vedere, ceea ce a dat naștere la o mare diversitate de opinii, care au frânat conturarea unei concepții științifice unitare.

Delimitările noționale, etiologia și manifestările încă nu sunt suficient precizate. Literatura de specialitate semnalează faptul că denumirea de “tulburări de comportament” a fost acceptată în Franța, încă din anul 1850. (Alexandru Olaru,Introducere în psihiatria , Editura Medicală,București practică ,2007,p.366)

Nici o altă tulburare psihopatologică a copilăriei nu a cunoscut atât de multe redenumiri și reconceptualizări ca tulburările de comportament nu este o invenție sau o boală modernă produsă de o societate care funcționează la turație maximă, există de mult, cu alte denumiri, în funcție de etiologia care se credea că stă la baza bolii.

De la această identificare timpurie a tulburării,atât denumirea cât și criteriile de diagnostic au suferit o serie de modificări în timp, în funcție de curentul care a predominat în perioada respectivă.

Tulburările de comportament și dispozițiile sufletești descriu ființa umană ca fiind liniștită, violentă, curajoasă, lașă, ceea ce presupune o reacție la o situație dată specific și,ca atare, o clasificare după tipul de reacție.

Tulburările de comportament sunt definite drept dispoziții dinamice ce exprimă moduri caracteristice de reacții, adaptative la mediul înconjurător.( Florinda Golu-Psihologia Dezvoltării Umane , Ed.Universitară 2010,p.122)

Între aspectul clinic și cel etiologic al tulburărilor de comportament nu se poate stabili un raport constant, deoarece una și aceeași deviere de conduită, poate avea cauze diferite, dar și aceeași cauză poate determina aspecte comportamentale diferite.

Tulburările de comportament se manifestă la vârste mici , ca o combinație între un comportament activ slab modulat cu neatenție marcată, lipsa implicării în activități persistente cu scop și persistența în timp a acestor caracteristici comportamentale.

Copiii nu se antrenează în activități care cer o implicare cognitivă și au tendința de a se muta de la o activitate la alta fără să finalizeze nici una din ele. Prezintă o activitate dezorganizată, neregulată și excesivă.

Problema tulburărilor de comportament întâlnite la preșcolar ,formează un complex aflat într-o continuă schimbare ,și în același timp , este necesară o mare atenție a modului în care sunt folosiți termenii respectivi din literatura de specialitate , atunci când aceștia sunt abordați ,deoarece nu întotdeauna reflectă realitatea și pot aduce serioase prejudicii psihice și demnității umane .

Marea varietate a accepțiunilor cu privire la tulburărilor de comportament întâlnite la preșcolar ,este justificată,în parte,de faptul că asupra termenului de comportament nu s-a ajuns la un accord unanim din partea cercetătorilor.

Din punct de vedere psihologic ,manifestările exterioare de conduită apar ca o modalitate de acțiune tipic umană influențată de însușirile temperamentale ale personalității.

Educația nu poate fi răspunzătoare decât de greșelile care favorizează un asemenea fenomen regresiv și aceasta ,mai ales,în cazul când anumite elemente cu influență negativă directă nu se dezvăluie în constituția preșcolarului.

Unii preșcolari se simt singuri , abandonați , neglijați , au personalități diferite,sunt anxioși,depresivi prezentând încontinuu diferite tulburări de comportament,ajungând astfel în multe cazuri să fie violenți cu cei din jur neținând cont de faptul că aceste manifestări pot atrage după sine consecințe grave.

De menționat faptul că,în general toțipreșcolarii ,care au suferit un abuz, au fost neglijați,abandonați sau au fost martori la alte violențe , au un risc crescut de a dezvolta afecțiuni psihice ,probleme emoționale sau abilități sociale și pedagogice deficitare.

Preșcolarii cu tulburări de comportament prezintă tulburări în comportament social ca urmare a inadaptabilității acestora de a forma și păstra relații cu ceilalți preșcolari,a incapacității de a respecta regulie interioare existente în fiecaregrădiniță,a lipsei sentimentului de vinovăție și o tulburare profund emoțională care stă la baza celorlalte fenomene.

Efectele tulburărilor de comportament întâlnite la preșcolar se reflectă în sentimentul de insatisfacție ,de lipsă de stabilitate și securitate a acestora ,ducând la înclinații permisive pentru depresii,și stări anxioase.

Aceste manifestări prejudiciează treptat echilibrul dintre preșcolari și mediul social facilitând inadaptarea sa morală prin devieri caracteriale.

Sunt cazuri când vulnerabilitatea la stres a preșcolarilor cu tulburări de comportament ,depinde de factori genetici și psihosociali (fracmentarea relației psiho-sociale ,având efect în comunicarea deficitară și limitată),alienarea socială și personală.

Rezultatul tulburărilor de comportament în rândul preșcolarilor,sub anumite înfățișări , scot în evidență amănunte ce vor evidenția definiția amintită. (A,Chircev – Educația și dinamica ei, Editura Învățământului, București, 2010,p.127)

Factorii de risc pentru tulburările de comportament,întâlnit în rândul preșcolarilor,pot fi:

Factori individuali

a.Psihosociali: ●Factori de dezvoltare ●Afecțiune mentale ●Istorie personală

b.Biologici:●Genetici ●Neurologici și traumatisme cerebrale

Factorii sociali

a.Macrosociali:Inegalitatea socio-economică

b.Microsociali :

●Violența familială ;

●S-au dovedit eficiente programele de informare în problemele de sănătate desfășurate la nivelul familiilor cu probleme (rolurile parentale,comportamentul copiilor,prevenirea abuzurilor și neglijenței);

●realizarea de programe pentru controlul furiei în școli

●violența urmărită pe ecran poate spori comportamentul unor preșcolari.

O teorie particulară care încearcă concilierea punctului de vedere psihologic cu cel sociologic ,este așa-numita teorie a ,,rezistenței,, la frustrare ,elaborată de W.C.Reckless care,pornind de la critica conceptului de ,,cauză,, ,propune elaborarea unui sistem de ipoteze explicative capabil să suplinească deficiențele teoriei ,,cauzale,,. .(Sorin M.Rădulescu ,Dan Banciu-Introducere în comportamentul copiilor,Editura Medicală,București,2004,p.144)

Acest model de abordare are ca fundament conceptul ,,structura interioară,, a individului ,care poate fi caracterizat ca un adevărat ,,scut de rezistență ,, împotriva abaterilor de la normele sociale și a demoralizării .

Structura sau ,,rezistența,, externă este alcătuită din grupurile sociale la care individul participă și este socializat (familie,vecinătate,prieteni) și care oferă posibilitatea dobândirii unui status , asigurarea unor mijloace legitime de realizare a scopurilor ,sentimentul identificării cu grupul.

În schimb ,structura interioară dobândește o importanță și o semnificație aparte în anumite momente,reprezentând o adevărată ,,matrice,, care asigură individului conștiința identității de sine și a imaginii despre sine în raport cu alte persoane sau grupuri,convingerea orientării spre scopuri dezirabile și ,,toleranță,, la frustrare.

Tulburările de comportament întâlnite la preșcolar pot apărea ori de câte ori acesta se confruntă cu un obstacol sau cu o barieră socială,care-l împiedică să-și satisfacă interesele și scopurile personale.Ea se manifestă printr-o tensiune afectivă sporită ,care-l poate conduce pe copil la desfășurarea unor manifestări agresive,prin utilizarea unor mijloace ilicite .

Capacitatea unui copil preșcolar de a surmonta o situație de frustrare ,fără a face apel la mijloace de răspuns inadecvate ,a fost definită ,, toleranță ,, la frustrare ,care poate acționa fie ca element favorizant stimulator ,fie ca frână în realizarea scopurilor personale cu mijloace ilicite sau licite.( Sorin N.Rădulescu Dan Banciu –Tulburările de comportament ,un fenomen des întâlnit la copii, 2015,p.64)

Prin urmare tulburările de comportament întâlnite la preșcolar este un comportament fundamental pe anumite modele culturale bine înrădăcinate, în condițiile existenței și conjugării mai multor factori de risc din mediul familial, educațional,instituțional și/sau comunitar.

Implicațiile tulburărilor de comportament întâlnite la preșcolar – ca răspuns la frustrare ,asupra dezvoltării generale și a structurării personalității copilului îi determină pe specialiști să abordeze o atitudine adecvată pentru investigarea cazului, luarea rapidă a măsurilor de protecție și intervenția recuperatorie.

Pentru înțelegerea, prevenirea și intervenția în caz de tulburări de comportament la copilul preșcolar , prima necesitate ce se impune este definirea termenilor, însă studiile și cercetările de specialitate apreciază că o singură definiție în ceea ce privește tulburările de comportament întâlnită în rândul copiilor preșcolari nu poate servi pentru toate scopurile și nu poate acoperi toate domeniile.

Aceste probleme persistă de obicei, dar mulți copii preșcolari afectați prezintă o ameliorare progresivă. Copiii cu tulburări de comportament sunt frecvent necugetați și impulsivi, riscând accidente și având probleme disciplinare din cauza încălcării regulilor. Tulburările de comportament sunt mai frecvente la băieți. Dificultățile de a se implica în activități didactice sau alte abilități necesare grupei din care fac parte sunt comune.

Date privind epidemiologia tulburărilor de comportament trebuie supuse unor observații privind corectitudinea diagnosticului, respectiv: criteriile de diagnostic utilizate, instrumentele de lucru (scale, interviuri, chestionare).

Autorii DSMIV, conștienți de ambiguitățile și posibilitățile de manipulare prin schimbarea pragului de simptome cerute de criteriile operaționale, au impus 6 și nu 5 simptome ale listei.

Chiar și cu această mențiune, DSM-IV raportează o prevalență de 3-5% față de rapoartele din Europa 0,5-1%. Aceste discrepanțe sunt explicate de percepția diferită a comportamentului (chestionarele fiind completate de părinți sau profesori care pot cota în mod diferit comportamentul), subiectivismul sau exigența, rigiditatea, rejecția pot influența nota dată copilului.

În anul 2000 ,Weiss, menționa faptul că ”: profesorii au tendința de a-i declara copii problemă pe copiii cu tulburări de comportament”. Aceste diferențe în referințele clinice și în diagnosticul practic pot influența evaluările și, deci, calitatea cercetării.

Datorită schimbărilor în abordarea problemei în ceea ce privește tulburările de comportament, a diferențelor culturale raportate la această tulburare, a lipsei unor teste directe de diagnostic, studiile epidemiologice indică o frecvență între 10 și 15 % a tulburărilor de comportament,în populația generală.

De aici dificultatea de a identifica și diferenția acțiunea factorilor circumstanțiali de cea a factorilor fundamentali.S-a constat că tulburările de comportament apar ca efecte ale unor influențe sociale și organice strâns implicate.

Se pare că în cadrul acestor influențe factorul organic are un rol predispozant sau favorizant iar factorul psihopedagogic un rol . Gândirea fantezistă predomină asupra celei logic-realiste.La copii se cere,un criticism redus al gândirii .Nu-i interesează actele săvârșite.

Ei dovedesc elan redus față de muncă și pentru activitatea susținută.Manifestă în schimb dorință arzătoare față de noutate și permanentă varietate.Interesele lor sunt instabile și legate îndeosebi de nevoile biologice sau instinctuale primare.

În planul afectivității, la acești copii se remarcă imaturitate.Sunt egocentrici,nu-și pot aborda interesele personale celor ale colectivului din care fac parte.Emoțiile lor, impregnate de caractere primare, sunt instabile și de scurtă durată, cu reacții vii necontrolate .

Ei nu prezintă înclinații altruiste. Emoțiile de frică și rușine fiind slab exprimate la acești copii, îi privează de posibilitatea de a-și adapta comportamentul cerințelor școlare, sugestibilitatea lor este mărită.Din greșelile săvârșite nu trag învățăminte pentru comportamentul viitor, iar pedepsele sunt lipsite de eficiență pentru ei.

Comportamentul copilului preșcolar depinde nu numai de maturitatea psihică, afectiv-volițională ci și de temperament.

Copilulul preșcolar se recrutează mai ales dintre cei cu sistem nervos excitabil, dezechilibrat, cu o slabă dezvoltare a procesului de inhibiție internă și un slab control al scoarței cerebrale asupra regiunilor subcorticale.

Din investigațiile lui Aurel Dicu ,în cartea sa Conștiință și Comportament , a rezultat că manifestările comportamentale ale copilul variează în raport cu vârsta, fiind reduse la maximum în perioada preșcolară, (2,6 %),când frecvența acestor copii, deși mai ridicată, oscilează nesistematic între 8 și 10 % pentru ca în clasele mai mari să atingă până la 15,6 % din cazuri, fiind mult mai frecvente la băieți (68 %) decât la fete (32 %),și în mediul urban (59 %) față de mediul rural (41 %).( A,Chircev – Educația și dinamica ei, Editura Învățământului, București, 2010,p.134)

Teoriile tulburărilor de comportament

Rândurile de mai jos încearcă o clarificare a factorilor psiho-sociali care guvernează tulburărie de comportament la copii preșcolari, în special în teoriile pertinente pentru conflictul intergrupuri care demonstrează rolul jucat de interdependență,identitate socială și percepția justiției în determinarea comportamentului și rezolvarea lui.

Există două abordări teoretice care pornesc de la postulate diferite relative la mecanismele care stau la baza tulburărilor de comportament la copii preșcolari.Conform primei abordări,comportamentul de grup,în general ,sunt determinate de motive raționale și în primul rând de urmărirea intereselor materiale așa cum au încercat să demonstreze Campell,1965 și Sherif,1966.Cea de a doua abordare pune accentual pe prioritatea nevoilor afective,emoționale sau simbolice,manifestate prin sentimente de atașament și de identificare.(Tajefel și Turner,1986)

Potrivit unor concepții (teoria tulburărilor de comportament la copii preșcolari) sunt agenți raționali al căror comportament este dictat de urmărirea intereselor materiale.În cazul intereselor in-group-ului acționează în funcție de structura obiectivă de interdependență dintre in-group și out-group.

Tulburările de comportament la copii preșcolari apare atunci când interesele grupurilor sunt incomparabile,adică atunci când interesele in-group-ului nu pot fi atinse decât în detrimental out-grou-ului.

Rezolvarea conflictului ce a degenerat tulburările de comportament la copii preșcolari s-ar face prin crearea de scopuri compatibile sau ,,supra-ordonate,, care nu pot fi realizate decât atunci când cele două grupuri sunt de aceeași parte.

Teoria tulburărilor de comportament postulează motivația rațională care impinge copii să-și dorească o maximizare a avantajelor lor. Ele sunt de accord asupra caracterului inevitabil al competenței atunci când interdependența ia forma unui joc egal.

Teoria tulburărilor de comportament la copii preșcolari se diferențiează de teoria comportamentului real prin postularea că interdependența este frecventă bazată pe motivații mixte. (Aurel Preda Cunoașterea elevului,Editura Tibicus,Timișoara ,2016,p.316)

Conform teoriei comportamentului ,rezolvarea se obține prin intermediul unor procese de comunicare având ca scop să stabilească încrederea reciprocă.

O dată ce acesta se instalează, indivizii pot începe negocierile vizând schimbul reciproc și progresiv de concesie.

Teoria identificării postulează comportamentul agresiv drept rezultat al acțiunii unite a proceselor cognitive și motivaționale.Mecanismul cognitiv al categorizării sociale îi permite individului să-și organizeze experiențele legate de mediul social,clasându-se pe sine și pe ceilalți în categorii distinct și exclusive.

Activitatea acestui mecanism produce o accentuare cognitivă a asemănărilor și diferențelor intergrupuri.Potrivit teoriei identității ,activarea categorizării sociale are efecte motivaționale.

Acestea decurg din implicarea în categorizarea social a conceptului de sine și,în consecință,a identității celui care categorizează։categorizându-i pe ceilalți,individul se autocategorizează.

După cum sublinia și Assaad Azzi, conceptul de sine activează o motivație de a afirma identitatea corespunzătoare dimensiunii de categorizare.Când această identitate este înrădăcinată într-o apartenență social,individual reușește să și-o afirme prin diferențierea între in-group și out-group.

Assaad Azzi este de părere că cercetările în domeniu sunt insuficiente pentru a decide cu privire la viabilitatea interpretărilor și pleacă de la presupunerea că rezolvarea tulburărilor de comportament la copii preșcolari ar necesita să se stabilească mecanisme psiho-sociale care să încurajeze recunoașterea și respectful reciproc al identităților.

Teoria echității postulează idea că justiția unui schimb sau a unei distribuții se evaluează prin compararea contribuțiilor și a rezultatelor .Conform teoriei echității, tulburările de comportament la copii preșcolari ar apărea atunci când unii copii dezavantajați percep distribuția ca injustă sau când nu cad de accord asupra unor reguli ce trebuie aplicate.

Cercetările sugerează că relațiile amiable și de cooperare sunt mai probabile atunci când sunt guvernate de regulile de egalitate și de necessitate decât atunci când sunt conduse după regula echității.( Aurel Preda Cunoașterea elevului,Editura Tibicus,Timișoara ,2016,p318)

1.1.Tipologia tulurarilor de comportament

Observăm că în strădania de a găsi o bază organică pentru tulburările de comportament ,se pornește de la periferia somatică spre centru ,de la globală spre organele principale de coordonare a vieții,a activității fiziologice și comportamentului și anume,spre cele ce țin de sistemul nervos central.

Se înțelege că, în determinarea tulburărilor de comportament,un rol principal (chiar dacă nu exclusiv)revine sistemului nervos central care asigură coordonarea integrală a tuturor proceselor organice și mediează comportamentul în virtutea activității neuropsihice a creierului.

De aici și importanța pe care o are evidențierea însușirilor fundamentale ale sistemului și activității nervoase și a modului diferențiat și tipic în care ele se pot realiza.

În baza unei laborioase cercetări neurofiziologice pe oameni ,s-au pus în evidență trei însușiri fundamentale ale sistemului nervos,însuși ce se exprimă în activitatea nervoasă superioară.

Acestea sunt :

1.forța sau energia,dependentă de substanțe funcționale constitutive neuronului;

2.mobilitatea ,exprimată în viteza cu care se consumă și regenerează respectivele substanțe funcționale;

3.echilibrul,constând în repartiția egală sau inegală a forței între cele două procese nervoase-excitația și inhibiția,în caz de neechilibru neputând să intervină decât predominarea forței excitative.

Aceste trei însușiri funcționale reprezintă,în mod evident,parametrii indispensabili pentru funcționarea sistemului nervos,pentru desfășurarea activității nervoase superioare.Concret,însă,la fiecare individ însușirile de bază prezintă gradații în sensurile:puternic-slab,mobil-inert,echilibrat –neechilibrat .

Se înțelege că extremele indicate nu justifică diviziuni tranșante ,majoritatea subiecților situându-se undeva la mijloc între foarte puternic și foarte slab ,între labil și inert,între perfect echilibrat și complet neechilibrat,dincolo de care intervine anormalitatea.

Tulburările de comportament sunt cantitative și calitative:

I.Tulburările cantitative sunt reprezentate de:

Agitația psihomotorie este gradul maxim de neliniște psiho-motorie dezordonată, lipsită de sens și însoțită de agresivitate. Apare în furie, atacul de panică foarte intens, manie cu ocuparea întregului spațiu aflat la dispoziție și influențată de evenimente (furor maniacalis), psihoze secundar trăirilor halucinatorii și delirante, în schizofrenia catatonă (agitație limitată la un spațiu mic, stereotipă, neinfluențată de evenimente, și scurtă – raptus), starea confuzională (agitație haotică, fără scop în intoxicația cu droguri stimulante sau sevrajul la droguri sedative).

Stuporul reprezintă gradul maxim de inhibiție psiho-motorie cu absența mișcărilor spontane sau la comandă. Poate fi de tip:

•Organic în suferința organică cerebrală;

•Cataton cu hipertonie și flexibilitate ceroasă în schizofrenia catatonă;

•Depresiv cu hipotonie în depresia severă;

•Reactiv într-un atac de panică.

c.Negativismul constă în rezistența la solicitările exterioare sau interioare. Apare mai ales în schizofrenia catatonă. Negativismul poate fi:

•activ: subiectul face contrariul a ceea ce i se comandă.

•pasiv: subiectul ignoră salutul sau comenzile examinatorului.

Akatizia este neliniștea psiho-motorie indusă de medicația neuroleptică incisivă.

Neliniștea psihomotorie care apare în anxietatea generalizată (persoana nu poate sta locului, se mișcă mult, își freacă mâinile), în hipomanie, în psihoze secundar trăirilor halucinatorii și delirante.

Inhibiția psiho-motorie apare în depresie (mișcări lente, răspunsuri lente cu perioadă mare de latență), la personalitatea epileptoidă (lentoare foarte mare în tot ceea ce face), în astenie și în starea confuzională (intoxicația cu droguri sedative).

II.Tulburările calitative de comportament sunt reprezentate de:

Perseverări caracterizate prin repetarea fără sens a unor mișcări sau cuvinte inițial adecvate. Apar în schizofrenia hebefrenă.

Ticuri , care sunt mișcări bruște, repetitive și involuntare. Apar în:

•Ticuri anxioase la copii;

•Boala ticurilor (Gilles de la Tourette): ticuri motorii și verbale cacofonice.

Tremor,caracterizat prin mișcări involuntare ritmice ale extremităților sau ale membrelor și capului (tremor generalizat). Poate fi de tip:

•Anxios (în atacul de panică);

•Parkinsonian de repaus secundar administrării neurolepticelor incisive;

•Conversiv (în tulburarea disociativ-conversivă).

Comportamentul evitant constă în evitarea unor situații fobogene (tulburările fobice) sau a relațiilor cu persoane necunoscute (personalitățile anxios-evitante).

Diskinezie caracterizată prin mișcări involuntare buco-linguale (mestecat, plescăit, scoaterea limbii) sau de tip coreo-atetozic induse de medicația neuroleptică incisivă:

•Mișcări atetozice: mișcări de amplitudine mică, lente, la nivelul extremităților membrelor;

•Mișcări coreice: mișcări ample și bruște de la rădăcina membrelor (dansul Sfântului Vitus).

Comportamentul securizat constă în luarea de însoțitori, purtarea de obiecte protectoare (amulete) pentru a face față expunerii într-o situație fobogenă care nu poate fi evitată.

Comportamentul impulsiv se caracterizează prin scurtcircuitarea deliberării cu detensionare prin trecerea imediată la act.

Apare în:

•Tulburări de control al impulsurilor: piromanie, trichotilomanie, cleptomanie

• Bulimia nervosă

•Personalități de tip instabil-emoțional, histrionic sau antisocial.

Comportamentul bizar :

•Motivat halucinator (pacientul execută ordinele date de halucinațiile imperative sau se uită în direcția halucinațiilor apelative);

•Comportament impus de la distanță secundar sindromului de transparență-influență.

•Secundar dezorganizării ideo-verbale în schizofrenia hebefrenă ;

•Motivat delirant (comportament revendicativ secundar delirului de prejudiciu în paranoia).

Comportamentul decenzurat se caracterizează prin dezinhibiție în planul conduitei sociale (subiectul se adresează unor străini în termeni excesiv de familiari, cântă, dansează, spune glume inadecvate situației sau „adevăruri” ce deranjează). Apare în manie și în demența prefrontală Pick.

Stereotipii caracterizate prin repetarea fără sens a unor mișcări sau cuvinte care nu au avut niciodată sens. Apar în schizofrenia hebefrenă și catatonă sau în retardul mintal.

Comportamentul dramatic ,, teatral, caracterizat prin gesturi și mișcări exagerate, apare la personalitățile histrionice.

Comportamentul compulsiv este reprezentat de compulsii. Acestea sunt acte fizice sau mentale utilizate de subiect pentru a reduce tensiunea generată de obsesii sau fără legătură cu obsesiile (apar în tulburarea obsesiv-compulsivă).( Ana Cristina ,Bredicean Liana ,Dehlean Virgil –Radu, Enătescu Cătălina ,Giurgi –Oncu Monica ,Ienciu Ion,Papavă Felicia,Romoșan Radu-Psihiatrie,Rditura Meridian,București ,2014,p.99)

Pe baza tipologiei comportamentale se poate determina cele patru tipuri de temperament la copilul preșcolar.

Tipul sanguin este un ansamblu puternic echilibrat ,mobil.Copii aparținând acestui tip se adaptează ușor și repede la situații noi.Dispoziția dominantă este veselia.Ei manifestă interes pentru tot ce este nou fixează cu ușurință materialul de învățat ,sunt comunicativi și se împrietenesc repede cu alții.

Ei trec cu ușurință de la o activitate la alta și găsesc numaidecât soluții noi.Limbajul este sigur,rapid , răspicat,cu accentuare și intonație corectă, dispunând de un vocabular bogat.Copii sanguinici sunt impresionabili,dar trăirile lor sunt de scurtă durată.Atașamentul lor față de cei din jur nu este permanent.

Tipul flegmatic (puternic,echilibrat,inert) se caracterizează în general prin faptul că este liniștit,mereu egal muncitor perseverent și dârz.Copii preșcolari aparținând acestui tip nu se anunță de bună voie la lecție ,nu răspund cu plăcere și sunt de obicei tăcuți.Ei repetă de mai multe ori materialul pentru a-i înțelege conținutul.În genere,ei sunt ordonați și disciplinați.Elevii flegmatici sunt lipsiți de exteriorizări pronunțate nu dovedesc dinamism în mișcări și nu manifestă agitație motrică.

Tipul coleric (puternic,neechilibrat) se caracterizează prin lipsă de inhibiție ,din cauza predominării subcortexului și a reglării corticale insuficiente.Copilul preșcolar de tip coleric este vioi ,agitat și extrem de irascibil.Predominarea procesului excitației aduce tulburări ale gândirii,care nu se poate concentra pe o durată mai lungă.

Vorbirea copiilor de tip coleric este rapidă ,cu intonații schimbătoare și cu întreruperi în desfășurare.Mișcările colericului sunt bruște,neregulate,exprimând grabă neastâmpăr continuu.Copiii aparținând acestui tip se alarmează din cauze neânsemnate și sunt stăpâniți de o neliniște intensă mult mai mare decât cauza provocatoare.

Prezentând tablourile de mai sus,trebuie să subliniem că nici copilul și nici omul matur nu aparțin în mod obligatoriu și integral unuia din aceste tipuri temperamentale. ).( Ana Cristina ,Bredicean Liana ,Dehlean Virgil –Radu, Enătescu Cătălina ,Giurgi –Oncu Monica ,Ienciu Ion,Papavă Felicia,Romoșan Radu-Psihiatrie,Rditura Meridian,București ,2014,p.100

1.2. Specificații de severitate

Acest comportament se manifestă prin frecvente minciuni ,furturi.Este de notat că examenul medical al acestor copii nu poate pune în evidență nici un simptom patologic somatic.

Suferă de tulburări de comportament acei copii al căror necesități materiale,afective ,intelectuale și sociale nu au fost satisfăcute la timp și în mod corespunzător.

Tulburările de comportament apar în mod aproape logic acolo unde sunt lipsuri mari de ordin educativ,care se manifestă încă de la începutul vieții copilului.De exemplu familia ( deci mediul educativ primar) este dezorganizată.Intră aici toate formele de dezorganizare:divorț,orfanaj,inclusiv familiile numai aparent organizate , violență domestică în familie , alcool , etc.

Produc tulburări de comportament și diferite metode educative necorespunzătoare din familie sau din școală,cum ar fi severitatea excesivă (cu sancționări fizice dăunătoare) sau răsfățul și îngăduința excesivă ,sau indiferența manifestată de copil și problemele lui. (Tiberiu Bogdan ,Ilie I.Stănculescu-Psihologie și Psihopedagogie ,Editura Universitară,București, 2008,p.436)

Tulburările de comportament,se manifestă cel mai frecvent la copiii preșcolari și la școlarii mici. Se remarcă faptul că aceștia au deficiențe în controlul temperamentului. Se estimează că în SUA 5 % până la 10 % (aproximativ 3 milioane) dintre copii suferă de tulburări de comportament,. Această mențiune se explică prin faptul că într-o clasă de 20-25 de copii preșcolari poate exista cel puțin un copil cu această afecțiune.

Printre formele de manifestări comportamentale I Străchinaru în cartea sa Psihopedagogia școlarilor,relevă ca fiind cele mai frecvente următoarele: turbulența, fuga de la școală, minciuna.Aceste manifestări nu se prezintă ca simptome izolate, ci se organizează în diverse atitudini sub forma de :

– conduite de dominare, agresive, caracterizate prin accese de mânie, impulsivitate, crize de violență, iritabilitate;

-conduite perverse ca cele mai grave comportamente, adesea caracteristice psihopatiilor.

Copiii preșcolari care prezintă aceste conduite nu sunt conștienți de utilitatea respectării normelor morale, sunt neintimidabili, recidiviști, iredutabili.Din registrul larg al manifestărilor reprobabile caracteristice copiilor preșcolari cu tulburări de comportament mai amintim: nesupunerea, obrăznicia față de educatoare, neglijența în îndeplinirea sarcinilor, delăsarea, indolența și manifestările de rebeliune, violență față de colegi în limbaj și comportare, agresivitate față de alte persoane, distrugerea bunurilor comune. Ei acceptă greu o frustrare, un reproș, o simplă remarcă .Prezintă atitudini refractare, opozabilitate, agresivitate, nervozitate la încercările educative.

Pentru ca asemenea acte de comportament să nu conducă spre o viitoare delincvență, se impune instruirea tuturor cadrelor didactice din școli pentru a forma elevilor noțiuni judecăți, sentimente și obișnuințe morale autentice, care să concretizeze într-o conduită exemplară.( Dr.I.Străchinaru- Sinteze de psihopedagogie pentru elevii din ciclu primar și gimnaziu,Editura All,București,2008,p.276)

Observații asupra cantității de energie de care dispune subiectul uman, a vioiciunii și dinamismului său asupra modului cum își organizează conduit au fost făcute din cele mai vechi timpuri, constatându-se că, în această privință, oamenii sunt foarte deosebiți.

Unii sunt hiperactivi, par să dispună de o energie inepuizabilă, rezistă la solicitări maxime și continue, iar alții sunt hipoactivi, conduita lor se situează la un nivel energetic inferior, sunt ,,fără vlagă,, și obosesc sau se deprimă ușor.Unii sunt foarte rapizi și tumultoși în mișcări, în vorbire, iar alții se mișcă lent, domol și nu pot fi scoși din acest ritm molcom.

O scurtă examinare a criteriilor DSM IV sugerează prezența unor ambiguități semnificative și a unor elemente noncuantificabile. Astfel, diagnosticul rezultat în urma tulburărilor de comportament,este în ultimă instanță stabilit de anturajul celor în cauză (părinți, educatori/învățători, asistente, medici) și astfel pot apare și elemente de subiectivism sau a ignorării unor elemente de diagnostic clinic.

Lipsa preciziei în definiția-caz are consecințe serioase în studiul epidemiologic al tulburărilor de comportament,. Fără o definiție-caz acceptabilă, din punct de vedere clinic nu se pot efectua în bune condiții studii epidemiologice, nu se poate realiza o bună observare a copiilor, nu se pot identifica factorii de risc și cei cauzali și în final nu se poate aplica și urmări o terapie adecvată. ( Dr.I.Străchinaru- Sinteze de psihopedagogie pentru elevii din ciclu primar și gimnaziu,Editura All,București,2008,p.277)

Tot așa sunt unii copii preșcolari năvalnici, nerăbdători, impulsivi, neastâmpărați. Toate aceste particularități aparțin atât activității intelectuale, cât și comportamentului exterior (motricitate și mai ales vorbire).În cazul temperamentelor, indicatorii comportamentali sunt foarte pregnanți. De aceea, trăsăturile și tipurile temperamentale sunt cea mai accesibilă și ușor constatabilă latură a personalității .

Orice situație vitală neplăcută poate fi resimțită ca fiind extrem de frustrantă și poate duce la anomalii de comportament succeptibile să se transforme în tulburări psihotice (confuzie mentală), nevrotice (isterie, fobie) sau psihosomatice în cazul în care evenimentul traumatic actual pune în mișcare virtualități psihologice înscrise în istoria personal a individului .

Puține lucruri sunt cunoscute despre validitatea predictivă a tulburărilor de comportament, așa cum este definită de Criteriile de Diagnostic pentru Cercetarea tulburărilor comportamentale din ICD-10 (International Classification of Diseases. Ediția a 10-a), mai ales când diagnosticul se referă la copii cu vârste mici.

Ambele sisteme de diagnostic: ICD-10 și DSM-IV au arătat valori predictive valide într-un studiu de șase ani, dar conceptul de tulburare comportamentală din ICD10 pare să nu fie suficient de complet în diagnosticarea copiilor cu tulburări de comportament persistente.( Tiberiu Bogdan ,Ilie I.Stănculescu-Psihologie și Psihopedagogie ,Editura Universitară,București, 2008,p.438)

Copiii cu probleme de comportament au o foarte slabă imagine despre sine. Subevaluarea consecințelor propriului comportament se concretizează în diverse manifestări:

•Copii fac numai ceea ce vor să facă și nimic altceva;

•Neatenție, neputința de a asculta, de a-și îndeplini o sarcină sau de a se concentra;

•Lipsa autodisciplinei;

•Pretind mereu câte ceva ce consideră că li se cuvine, fără a lua în considerare drepturile celorlalți;

•Afișează apatie, plictiseală, depresie,dezinteres față de orele de curs;

•Furtul și sentimentul că dacă iau ceva și nu sunt prinși, totul este în regulă;

•Confruntări violente fizice și verbale;

•Dezinteres pentru obiectele personale, pentru obiectele altora sau pentru cele ale unității de învățământ din care face parte ;

•Neimplicarea în activitățile de la clasă impuse de educatoare ,și deranjarea lecției,constituie o altă mare problemă a copiilor preșcolari cu tulburări de comportament.

Tehnicile de adaptare și comportament al copiilor preșcolari, la exigențele didactice ( considerate de unii copii ) în grădiniță,se bazează pe îmbunătățirea imaginii pe care aceștia o au despre sine și a simțului răspunderii.Pentru corijarea unor comportamente necorespunzătoare , în cazul în care , la grupă, este un copil cu tulburări de comportament educatoarea va avea în vedere următoarele aspecte:

•Respiră adânc și își păstrează calmul.

•Este natural să se simtă copleșită uneori de frustrare, resentiment și mânie. În aceste momente devine mai puțin rațională, iar agitația poate deveni contagioasă;

•În timpul lecției , educatoarea adoptă un ton pozitiv formulând un răspuns corespunzător, chiar dacă îi sunt necesare câteva momente pentru calmare;

•În aceste condiții educatoarea încearcă să adopte un ton pozitiv ,formulând un răspuns corespunzător, chiar dacă îi sunt necesare câteva momente pentru calmare;

•Îi dă copilului al cărui comportament a dezamăgit-o șansa de a răspunde pozitiv, spunându-i nu numai ce a greșit, dar și ceea ce poate face pentru a se corecta;

•În timpul lecțiilor educatoarea trebuie să fie sigură că ,copii preșcolari înțeleg ceea ce le displace în comportamentul lor („Îmi ești drag, Ionuț, dar comportamentul tău este intolerabil!”);

•Nu va recurge niciodată la ridiculizări;

•Evită conflictele în care se pierde sau se câștigă punând accent pe rezolvarea problemei, nu pe pedeapsă;

•Insistă ca ,acest copil să înțeleagă consecințele comportamentului lui;

•Încercă să rămână amabilă în fața ostilității sau mâniei.

•Arătându-le copiilor cu tulburări de comportament. că o preocupă dificultățile și problemele lor, le câștigă respectul și stabilește un raport de înțelegere și conlucrare cu ei;

•Tratează toți copii cu respect și politețe, fiind totodată constantă în ceea ce le permite să facă și să spună;

•Îi încurajează pe copii preșcolari tulburări de comportament. să vorbească despre sentimentele și preocupările lor și îi ajută să își clarifice problemele;

•Modulează comportamentul pe care îl așteptă de la copii.

•Este la fel de atentă cu sentimentele lor așa cum dorește să fie ei ;

•Descurajează formarea clicilor și a altor comportamente antisociale.

•Oferă activități de cooperare pentru a încuraja identitatea de grup;

•Le dezvoltă copiilor aptitudini personale și sociale de comunicare, ascultare, ajutorare și cooperare în desfășurarea unor acțiuni;

•Evită etichetarea copiiilor ca buni sau răi.

•Descrie în schimb comportamentul lor ca pozitiv, acceptabil sau inacceptabil;

•Este de preferat să recunoască și să recompenseze comportamentul acceptabil, nu să pedepsească comportamentul necorespunzător al copilului preșcolar;

•Ignoră sau diminuă micile probleme și nu va insista asupra lor.

•O privire, o întrebare potrivită pot să fie suficiente în multe asemenea situații;

•Când este necesar să vorbească cu un copil despre comportamentul său, încercă să vorbească în mod particular;

•Copii preșcolari cu tulburări de comportament. Joacă în fața colegilor, iar audiența poate declanșa scene exagerate de salvare a aparențelor.

• Experții identifică patru tipuri de personalități complicate. (Tiberiu Bogdan ,Ilie I.Stănculescu-Psihologie și Psihopedagogie ,Editura Universitară,București, 2008,p.439)

Se pot utiliza diverse strategii în privința comportamentului lor:

Copilul dependent.Acest copil nu poate să facă nimic fără ajutorul și atenția imediată a educatoarei . Pentru a-l lecui de această dependență, se poate începe printr-o ignorare practică. Menține atenția atrasă spre lecție, susține copii preșcolari care respectă regulamentul și cer ajutor la momentul potrivit.

Exemplu: În timp ce discută cu un copil, ignoră copilul care ne trage de braț încercând să atragă atenția asupra sa. După ce se așază și așteaptă, merge la el cu entuziasm și îl sprijiniă în efortul de a-și îmbunătăți comportamentul. Dă îndrumări de genul: „Așteaptă puțin, să-ți vină rândul!”.

Îmbufnatul Comportamentul secundar al îmbufnatului este de obicei mai rău decât problema primară.

•Se programează discuții cu el după ore.

•O discuție particulară îl ajută pe copilul preșcolar să înțeleagă de ce comportamentul său secundar este inacceptabil.

•Educatoarea va menține prezentarea pozitivă. Educatoarea trebuie să corecteze și să-i ghideze pe copilul preșcolar cu tulburări de comportament într-o manieră pozitivă și prietenoasă.

•Evită amenințările și vocea ridicată.

•Oferă imaginea în oglindă a comportamentului problemă.

•Ei, de multe ori, nu înțeleg că sunt nepoliticoși și nici nu intenționează acest lucru.

•Îi explică cum comportamentul respectiv afectează atmosfera de lucru.

•Trebuie să fie atentă că anumite răspunsuri la comportamentul problemă pot să consolideze tocmai comportamentul pe care încearcă să-l corecteze.

•Dacă un comportament necorespunzător al unui copil preșcolar cu tulburări de comportament se datorează faptului că vrea să atragă atenția asupra sa, atunci, prin sancționarea comportamentului, va fi susținută o imagine de sine deja proastă.

•Comportamentul defectuos atrage atenția celorlalți asupra copilului preșcolar cu tulburări de comportament și acesta va continua să se comporte așa.

•Depinde de tactul educatoarei și priceperea ei de a-l ajuta să gândească limpede, să simtă adânc, să-și oțelească voința de a acționa, să-și creeze o ierarhie de valori pentru a deveni un om stăpân pe actele sale, respectându-se pe sine și respectând pe alții.

Vorbărețul .Ce se poate face cu copilul care distrage atenția celorlalți prin vorbăria lui neîntreruptă ?

•Educatoarea v-a da o direcție pozitivă urmată de mulțumesc.

•Va pune accent pe comportamentul dorit, nu pe cel necuviincios.

•Pauza strategică este pauza care comunică faptul că așteaptă ca toți copii să fie atenți la ceea ce se comunică, să asculte și apoi să răspundă.

•Chiar și când strigă la un copil, face o pauză înainte de a face observație, astfel ca toți copii să aibă timp să fie atenți. Atenția trebuie menținută asupra subiectului lecției.

•În mod frecvent, copiii care se disting se ceartă sau sunt îmbufnați, lucru care este secundar față de subiectul care este întrerupt datorită discuțiilor.

•Nu își va pierde mult timp în acest al doilea subiect.

•Poate să recunoască pe scurt sentimentele preșcolarului cu tulburări de comportament, apoi revine repede la al doilea subiect.

Copilul preșcolar cu tulburări de comportament care boicotează

•Câteodată copiii preșcolari cu tulburări de comportament, pur și simplu, refuză să-și facă lecția atrăgând educatoarea într-o confruntare de regulă nejustificată.

•În acest caz oferă calm o alternativă însoțită de o consecință.

Exemplu: Dacă nu lucrați acum, va trebui să lucrați în pauză.

•Dându-le copiilor preșcolari cu tulburări de comportament o alternativă educatoarea le oferă posibilitatea să înțeleagă că au control asupra modului în care se comportă.

•Comportamentul lor este răspunderea lor.

•Educatoarea v-a Lăsa să treacă un moment pentru ca , copilor preșcolari cu tulburări de comportament să se conformeze disciplinei.

•În cazul în care educatoarea se întoarce scurt pentru a răspunde unui alt copil sau dacă inspectează grupa, acest lucru va elimina o confruntare prelungită.

De obicei tulburările de comportament se ameliorează rapid, dar la începutul crizei este necesară adoptarea binevoitoare față de individ . Tulburările de comportament, care depind atât de individ cât și de mediu au întotdeauna un sens.

De la reflex, care tinde să cuprindă excitația, până la nevroză, concepută ca o reacție neadecvată la angoasă, toate comportamentele au o semnificație adaptativă (Behaviorism) (Constantin Portelli –Introducere în Psihopedagogie ,,Editura All,București,2008,p.222)

Ființa umană dispune de numeroase mijloace de a rezolva conflictele intrapsihice, mijloace cum sunt refularea, deplasarea spre un scop substituitiv, sublimate, etc.

După McDougall comportamentul este o unitate sintetică a tuturor trăsăturilor și a funcțiilor în interacțiunea lor intimă. ( Florinda Golu-Psihologia Dezvoltării Umane , Ed.Universitară 2010,p.125)

Varietatea acestor trăsături este furnizată de elementele din domeniul morfologic (de antropolgie somatică), date fiziologice privind funcția sistemului nervos și vegetativ, depistarea prin probe vegetative.Organizarea ahaică implică predominarea unui sentiment care va constitui motivul care dirijiează întregul comportament spre un scop, subsumând pe toate celelalte realizând respectul,adevărul și iubirea.

Pierderea considerației față de sine însuși și față de oameni duce la dezagregarea caracterului și la slăbirea voinței.În formarea caracterului intră stările pulsional emotive și sentimentele social-culturale educative, inteligența și capacitatea de a ne controla și a ne dirija impulsurile primare, prin care se pot prevedea consecințele comportamentului nostrum.( Alexandru Olaru, Teorii psihologice , Editura Tehnică, București, 2001,p.266).

A le detecta nu este un lucru ușor, în parte pentru că ele sunt esențialmente inconștiente, dar mai ales pentru că școlarii mijlocii cu deficiență medie de intelect neagă cu îndârjire existența lor.Este fapt stabilit că, orice simptom generat de tulburări de comportament semnalează un conflict subiacent; ceea ce înseamnă că orice simptom este, mai mult sau mai puțin, consecința direct a conflictului.

Uneori tulburările de comportament vor apărea la suprafață, adică vor fi trăite ca atare în mod conștient. Dar ceea ce apare în realitate este distorsiunea sau modificarea conflictului real.Un astfel de individ poate fi afectat de un conflict conștient atunci când, în pofida tehnicilor sale de exchivare, care de altfel funcționează perfect, se vede confruntat cu necesitatea de a lua o decizie importantă.

O soluție a lui Freud în ceea ce privește tulburările de comportament are dimensiuni relevante.Făcând abstracție de diferitele implicații ale liniei sale de gândire, a sa teorie a instinctelor ,,vieții,, se reduce la conflictul dintre forțele constructive din ființele umane. .( Alexandru Olaru, Teorii psihologice , Editura Tehnică, București, 2001,p.268).

Freud însuși era mai puțin interest în a face ca acest concept să se sprijine pe tulburări de comportament decât de modul de a amalgama cele două forțe.Aplicarea acestui concept la studierea tulburărilor de comportament ar fi cerut introducerea de valori morale.

Jung pune și el un puternic accent pe tendințele opuse din ființele umane. Într-adevăr,el a fost atât de impresionat de contradicțiile care se manifestă în individ încât le-a luat drept lege generală, conform căreia, prezența unui element ar indica în mod necesar prezența opusului acestuia.( Norbert Sillamy –Psihologie ,Editura Tehnică, București,2003,p. 69)

Freud spune că aceste opoziții nu sunt conflictuale, ci complementare, scopul fiind acceptarea amândurora și, prin aceasta, apropierea de idealul totalității .Jung definește aceste concepte în cadrul a ceea ce a numit legea complementarității .( Norbert Sillamy –Psihologie ,Editura Tehnică, București,2003,p. 69)

Particularitățile psihologice ale tulburărilor de comportament .Tipul de activitate nervoasă superioară date de tulburările de comportament reprezintă nucleul temperamental.Dar nu trebuie uitat că și celelalte particularități tipologice au și ele o însemnătate.fie și una secundară ,nuanțând manifestările temperamentale .

Astfel ,un coleric poate fi hipotiroidian sau hipertiroidian .C .Jung ,considerând orientarea predominantă spre lumea externă sau lumea internă ,a descris tipurile de introvertit și extrovertit .

Adăugând acestor caracteristici nivelul de nevrozim ( instabilitate și stabilitate).H.J.Ecsenck dovedește că,de regulă ,flegmaticii și melancolicii sunt introvertiți ,iar colericii și sangvincii sunt extrovertiți.În descrieri mai vechi se adaugă și alte criterii de clasificare a tulburărilor de comportament.

Rezultă că,privit ca un complex de particularități psihocomportamentale, tulburările de comportament sunt formațiuni mult mai complexe decât este tipul de sistem nervos corespunzător.Restrictiv tulburările de comportament sunt manifestări particulare a tipului de plan psihologic și comportamental.

Câțiva parametrii sunt considerați determinanți în tulburările de comportament:

●devianța față de standardele acceptate;

● durata în timp a comportamentului deviant;

●situațiile în care comportamentul deviant este cel mai probabil să apară. Gradul de severitate al tulburării de comportament este determinat de acești factori.

În cazul tulburărilor de comportament ușoare, copiii preșcolari se caracterizează prin:

•achiziții școlare slabe;

•relații interpersonale nesatisfăcătoare;

•imaturitate afectivă;

•agresivitate (lovesc, se bat, țipă, refuză să îndeplinească o sarcină, folosesc un limbaj inadecvat, etc.) sau comportament anxios,introvertit (comportament infantil, izolare socială, teamă, ipohondrie, depresie etc.).

În cazul tulburărilor de comportament moderate, copiii preșcolari se caracterizează prin:

•achiziții școlare sub medie;

•în general, comportament disruptiv exagerat;

•comportamentul manifestat nu este acceptat de cei din jur, sau chiar de propria persoană;

•diverse alte tulburări de comportament.

În cazul tulburărilor de comportament severe, copiii se caracterizează prin:

•achiziții școlare scăzute;

•simț slab al realității;

•limbaj inadecvat;

•agresivitate crescută;

•incoerență;

autovătămare;

•comportament motor repetitiv, etc.

Întărirea pozitivă se poate aplica continuu sau intermitent. Este indicat ca la început, atunci când se învață un comportament nou, acceptat, întărirea pozitivă să fie folosită continuu, după fiecare răspuns. Dacă întărirea pozitivă întârzie, copilul preșcolar poate considera că răspunsul său comportamental este inadecvat și nu îl va mai utiliza.

După ce comportamentul nou a fost fixat, se poate trece, după un anumit calendar, de la întărirea pozitivă continuă la întărirea pozitivă intermitentă.

Sunt patru forme de întărire pozitivă intermitentă:

•proporția fixă =întărirea pozitivă este aplicată după un număr fix de răspunsuri corecte;

•proporția variabilă = întărirea pozitivă este aplicată după un număr variabil de răspunsuri corecte;

•intervalul fix = întărirea pozitivă este aplicată după un interval fix de timp;

•intervalul variabil = întărirea pozitivă este aplicată după un interval variabil de timp.

Întărirea negativă se referă la îndepărtarea stimulului sau evenimentului care determină comportamentul inadecvat, nu este o pedeapsă.( Dr. Doru Vlad Popovici Prof. M.D. Corina Ionescu-Managementul Clasei de copii preșcolari cu tulburări de comportament ,2007,p.45)

Tipul nervos este înnăscut și nu își pierde identitatea pe parcursul vieții,iar temperamentul derivat dintr-un anumit tip ( ca bază naturală a individualității) se dezvoltă pe parcursul vieții în condiții mai complexe ,capătă anumite nuanțe emoționale și chiar se modulează după condiții de activitate profesionale,de unde ,și termenul de tulburare de comportament.Tulburările de comportament suportă toate influențele dezvoltării celorlalte componente superioare ale personalității și dobândește o anumită factură psihologică.

De aceea se vorbește de compensarea unor trăsături ale tulburărilor de comportament și ,în general, de luarea în stăpânire a propiului temperament prin autocontrol conștient.este important totuși ,să înțelegem că tipurile de activitate nervoasă și totodată ,și tulburările de comportament sunt nespecifice,în sensul că nu implică anumite valori ,nu sunt susceptibile de a fi apreciate din punct de vedere moral,estetic și intelectual.

D. J. Trebach este de părere că educatoarea la clasă se confruntă și trebuie să trateze diverse probleme de indisciplină. Identificarea scopului acestor comportamente indezirabile se va dovedi deosebit de utilă în determinarea nevoilor copilului preșcolar, care nu au fost atinse și în alegerea strategiilor de intervenție celor mai adecvate. Cele patru obiective ale tulburărilor de comportament și actelor de indisciplină pe care elevii le manifestă la clasă (Trebach, 2004) sunt:

a.Câștigarea atenției – comportament manifestat de către un copil sau un grup de copii, pentru atragerea atenției educatoarei sau a colegilor. Copilul preșcolar vrea să fie centrul atenției, iar comportamentul său va întrerupe educatoarea și colegii din procesul educațional, pentru a câștiga audiență;

b.Obținerea puterii – este comportamentul prin care copilul preșcolar va încerca autoritatea educatoarei de la clasă, prin acțiuni sau cuvinte, elevul va încerca să demonstreze că el este “șeful” în clasă. copii preșcolari care manifestă acest comportament nu respectă instrucțiunile educatoarei sau se conformează făcând comentarii nepoliticoase, răspund educatoarei într-o manieră nepoliticoasă și sfidătoare;

c.Răzbunarea – este specifică pentru acei copii care sunt tot timpul ursuzi, gata să explodeze la cea mai mică provocare, fiind descriși ca răi, vicioși și violenți. Comportamentul care are ca scop răzbunarea poate include: amenințări cu vătămarea fizică, vandalism, furt, insulte verbale, etc. Unii copii preșcolari vor atât de mult să se răzbune încât se autoagresează,pentru a impresiona pe cei din jur;

d.Evitarea eșecului – în general, este specifică pentru copilul preșcolar care nu întrerup procesul predării-învățării, ei pot urma regulile clasei și școlii, rareori interacționează cu educatorii sau colegii, sunt izolați.Temându-se de eșec, nu participă la activitățile din clasă, nu îndeplinesc sarcinile de lucru date de educatori în clasă, sau tema pentru acasă, invocând uneori dureri de cap, de stomac sau o serie de alte motive plauzibilie, etc.

Din aceste considerente ,rezultă în mod neândoielnic că răspunderea primară a tulburărilor de comportament cade asupra educatorilor naturali ( părinții) și apoi chiar în egală măsură și asupra educatorilor oficial ( personalul didactic).

Este ecvident că până la vârsta școlarității nu putem vorbi de atitudini antisociale conștiente propiu-zise ,deoarece formarea relațiilor sociale, dezvoltarea individului ca membru al colectivității sunt procese lente de influențare directă ( educație) și indirectă ( influențe spontane) care au ca rezultat final integrarea normală, reală,liber consimțită a copilului în viața colectivă.( Elena Joița –Elemente de psihopedagogie ,Editura Arves , Craiova 2012,p.221)

1.3.Cauze ale tulburarilor de comportament

Manifestarea tulburărilor de comportament în rândul preșcolarilor ,după o perioadă lungă de tăcere, prin frecvența și creșterea constantă ,devine o adevărată problemă a societății.

Influența transformărilor socio-culturale (creșterea numărului de divorțuri, al familiilor monoparentale, accelerarea cadrului de viață: stres, oboseală, izolare etc.) sunt doar unele din cauzele creșterii numărului acestor copii considerați că dezvoltă tulburări de comportament.( Tiberiu Bogdan ,Ilie I.Stănculescu-Psihologie și Psihopedagogie ,Editura Universitară,București, 2008,p.445)

Trăsăturile și coordonatele personalității se cristalizează după modelul și natura situațiilor trăite nemijlocit, repetat și intens de către copil în mediul familial. Desigur, educația familială nu este completă fără ajutorul grădiniței. O ambianță familiala ocupată de tensiuni, o atmosferă sufocantă a căminului prin inegalitatea atitudinilor părintești, lipsa de afecțiune între mama și tata complectată de neântelegeri, certuri ori acte de violență, reprezintă tabloul unui mediu nefavorabil dezvoltarii normale pentru copil . ( Elena Joița –Elemente de psihopedagogie ,Editura Arves , Craiova 2012,p.221)

Prin amploarea și prin gravitatea sa, problema tulburărilor de comportament în rândul copiilor preșcolari nu mai poate fi trecută sub tăcere și reprezintă în prezent obiectul a numeroase cercetări ce se interesează mai ales de dimensiunile psihopatologice, instituționale și etice.

Dincolo de aceste considerente, ar trebui conștientizat de fiecare persoana, că familia joacă un rol important atât în dezvoltarea normală cât și în apariția de condiții psihopalogice.Manifestarea tulburărilor de comportament în rândul copilului preșcolar, după o perioadă lungă de tăcere, prin frecvența și creșterea constantă ,devine o adevărată problemă a societății . ( Tiberiu Bogdan ,Ilie I.Stănculescu-Psihologie și Psihopedagogie ,Editura Universitară,București, 2008,p.445)

Într-un climat ostil, nervos și tensionat, greu ne putem astepta la rezultate școlare bune din partea copilului. Psihicul acestuia este traumatizat, el își pierde treptat încrederea în propriile forțe, devine irascibil, morocănos,nestăpânit, obraznic sau retras, timid, într-un cuvânt copil dificil și greu de educat din punct de vedere pedagogic.

Este cu totul excepțional să nu descoperim la acești copii urmările clare ale conflictelor familiale, manifestate în devalorizarea eului, sentimentul de inferioritate, de nesiguranță, demobilizare rapidă, în tendințe agresive. Deseori au o aversiune față de școala,față de colegi , față de educatori.

Familia îl pregătește pe pentru școală,începând cu grădinița,,întroducandu-l în lumea activităților curente, inițiindu-l în deprinderi fundamentale și ajutându-l ,în același timp, să descopere multe noțiuni.

Fără acest ansamblu considerabil de achiziții și experiențe, instruirea și educația ar fi, probabil, inoperante. De dorit ar fi ca mediul familial al fiecărui copil să fie ideal, permițându-i acestuia să se dezvolte firesc, protejat de cei care au această responsabilitate.Realitatea nu concordă totdeauna cu dorințele și speranțele educatorilor/pedagogilor pentru că fiecare individ este unicat și înțelege în felul său să-și organizeze viața lui și a familiei.

Examenul psihologic al copiilor ( indiferent de vârsta acestora) care vin dintr-o atmosferă unde au loc frecvent conflicte și violență domestică ,face loc unor carențe afective urmate de prezența unor malformații sufletești, provocate, fără voie,dar ignorate de multe ori de părinți ,care refuză de multe ori să creadă/sau să conștientizeze că la o vârstă mică copilul lor are probleme. ( Elena Joița –Elemente de psihopedagogie ,Editura Arves , Craiova 2012,p.225)

Influența transformărilor socio-culturale (creșterea numărului de divorțuri, al familiilor monoparentale, accelerarea cadrului de viață: stres, oboseală, izolare etc.) sunt doar unele din cauzele creșterii numărului acestor copii cu tulburări de comportament .

Vulnerabilitatea personalității copilului preșcolar iese în prim plan:dizarmoniile,trebuința exagerată de stimă,învățările patologice, evenimentele vieții, ignoranța,structura imaginii de sine și multe altele pot fi surse ale dificultăților de relaționare cu educatorarea și cu ceilalți copii. Factorul care se impune cu brutalitate,având consecințe ample asupra copilului preșcolar,este constituit de multe ori de suprasolicitarea lecțiilor sau inadaptarea școlară.

Din punctul de vedere al copilului preșcolar,tulburările de comportament sunt situate pe multiple planuri:

●cresc sentimentele negative (mânie,depresie);

●se pierde controlul situațiilor;

●scade posibilitatea anticipării comportamentelor colegilor ;

●crește stimularea interpersonală (prin contactul ochilor,vocii,mirosului și mai ales,prin intimitatea conversației).

La toate acestea se adaugă o prăbușire pihosocială:ierarhiile de dominanță sunt bulversate;agresivitatea crește;stările conflictuale și comportamentale,de asemenea cresc.

Faptul că în grădinițe sunt copii cu tulburări de comportament nu surprinde pe nimeni: tensiunile inerente impuse de mediul educativ, ,neânțelegerile cu colegii ,abandonarea de către familie, inadaptarea ,etc sunt printre cele mai frecvente motive care incită anumiți copii să dezvolte asemenea comportamente. ( Elena Joița –Elemente de psihopedagogie ,Editura Arves , Craiova 2012,p.226)

1.3.1.Copii nedisciplinați cu tulburări de comportament

Disciplina,adică respectarea regulilor de conviețuire cerute de un grup social are două sensuri.Pe de o parte ea este condiția unei bune desfășurări a muncii didactice ( disciplina clasei),iar pe de altă parte ea constituie un scop educativ de prim ordin și anume formarea disciplinei liber consimțite care are o mare importanță socială.

Copilul preșcolar cu tulburări de comportament care nu se supune disciplinei școlare ,prezintă rămâne în urmă sub raportul formării deprinderilor de conduită socială și totodată devine un ferment care poate dezorganiza activitatea de la clasă.

Se cunoaște din practică că îndeosebi educatorii începători întâmpină mari dificultăți în disciplinarea copiilor preșcolari cu tulburări de comportament ,deoarece în perioada lor de pregătire (la liceele pedagogice),ei consacră mai mult timp însușirii diferitelor forme și mijloace de transmitere a cunoștințelor și se familiarizează mai puțin cu sistemele și metodele de control și dirijare a conduitei copiilor ,mai ales a copiilor nedisciplinați cu cu tulburări de comportament.

Conduita nedisciplinară a copilului preșcolar cu tulburări de comportament se manifestă mai ales sub următoarele forme de comportament:întreruperea educatoarei în timpul expunerii , neatenția ,forme zgomotoase de neastâmpăr,discuții între colegii de bancă,schimb de bilețele în timpul orei,nepăsarea față de executarea sarcinilor stabilite în clasă ,munca și ținuta dezordonată ,deranjarea colegilor în timpul lucrului,bruscarea în pauze a celor mai mici și mai slabi,deteriorarea cărților ,a jucăriilor și a mobilierului școlar,agresivitatea verbală,utilizarea unui vocabular necuviincios sau obsecn,lipsa de decență,etc.

În literatura de specialitate (cf.lui Tiberiu Bogdan , în cartea lui ,Psihologia copilului și psihologia pedagogică) este consemnat faptul că nedisciplinat copilul preșcolar cu tulburări de comportament care în mod repetat și susținut dă dovadă de una sau alta din formele de conduită enumerate mai sus.Frecvența și gravitatea acestor manifestări sunt semne de tulburare a comportamentului.

Fenomenele de conduită nedisciplinată sunt foarte variate nu numai în ceea ce privește conținutul,frecvența sau gravitatea lor, ci și în ceea ce privește cauzele lor deternminante.Cercetările științifice efectuate în vederea stabilirii cauzelor conduitei nedisciplinate în ceea ce-l privește pe copilul preșcolar cu tulburări de comportament au stabilit existența a cinci surse principale.

1.Elevul însuși poate fi cauza propriilor sale acte de indisciplină.La intrarea în grădiniță,de obicei se verifică numai dacă copilul a atins un anume grad de dezvoltare fizică și mintală,dar se neglijează verificarea capacității sale de a se supune disciplinei.

Mulți copii preșcolari tulburări de comportament sunt agitați, nedisciplinați pentru că nu știu cum trebuie să se poarte ,pentru că nu au învățat acasă să se supună regulilor existente în unitatea de învățământ și de aceea la început nici nu înțeleg ce anume cerințe formulează educatoarea față de ei,iar în comportarea lor încearcă cu stângăcie să imite pe ceilalți.Alteori ,acești copii slab pregătiți sub aspect disciplinar de acasă ,mergând pe linia minimei rezistențe , adoptă o conduită de nepăsare și nesupunere , care la început,când intră în grădiniță , nu constituie încă o opunere deschisă și conștientă față de ordinea stabilită.

Pe de altă parte,în trecerea de la atmosfera familială cu îngăduințele inerente acestei vieți ,copilul , în primele zile ,de când a început grădinița , se simte pierdut în mulțimea celorlalți și are impresia că nimeni nu-i acordă atenție , nimeni nu îl bagă în seamă.

Se știe că orice copil simte nevoia unei atenții deosebite față de persoana sa , simte nevoia de a fi aprobat , de a fi apreciat , de a aparține afectiv cuiva ,iar aceste nevoi nu le poate satisface educatoarea în egală măsură pentru toți copii dintr-o grupă/clasă.

De aceea, multe acte de comportament și conduită nedisciplinată nu exprimă altceva decât dorința copilului de a fi remarcat,indiferent dacă atenția ce i se acordă are un caracter negativ.

Mai ales copii preșcolari , începători care nu au frecventat niciodată grădinița ,încă nu cunosc căile de acceptare social pe care se poate obține aprecierea educatoarei sau a colegilor și de aceea dorința lor de a se face remarcați se manifestă în mod anarhic. ( Tiberiu Bogdan ,Ilie I.Stănculescu-Psihologie și Psihopedagogie ,Editura Universitară,București, 2008,p.447)

În asceste cazuri se impune o atitudine de înțelegere din partea educatoarei.Orice bruscare pe acest tărâm naște o prăpastie între copil și mediul educativ ( în momentul actual grădiniță și continuă mai târziu la școală),prăpastie care cu timpul se poate lărgi și poate duce la acte deosebit de grave.

2.Mulți autori insistă asupra faptului că aspectul fizic al copiilor în cazurile extreme,generează tulburări de comportament. Astfel , copii de talie prea mică pot deveni fie agresivi fie nepăsători față de indicațiile pe care le dă educatoarea,pentru a demonstra celorlalți că ,, nu contează înălțimea ,, .

Multe dificultăți de comportament provoacă și copii care sunt supraalimentați până la exces ,,,, Grăsunul,, de multe ori este privit ca un fel de măscărici al clasei,iar copilul care se complace în acest rol tinde să se mențină în această postură prin acte de comportament care ies din comun și deranjează bunul mers al lecției.„

3.În unele cazuri conduita nedisciplinară a copilului preșcolar cu tulburări de comportament este cauzată chiar de educatoare.Acea educatoare care disprețuiește și nu respectă demnitatea copiilor săi-chiar și pe a celor mai mici- care umilește în public copii ,care este nedreaptă față de munca lor,va stârni drept reacție atitudini de indisciplină și tulburări în comportamentul copiilor.De asemenea,metodele necorespunzătoare de predare ,lecțiile plictisitoare ,care nu țin încordată atenția copiilor ,lipsa de sarcini precise pe care trebuie să le efectueze fiecare copil generează indisciplină și de aici nu mai este decât un pas până la apariția tulburărilor comportamentale.

4.Condițiile nefavorabile familiale sunt și ele surse de indisciplină.Copilul care nu este supravegheat acasă,cel care nu a crescut în climatul afectiv corespunzător devine cu încetul nepăsător nu numai față de familie,ci și față de disciplina din grădiniță.Dacă munca educativă depusă de educatoare nu este sprijinită de familie,dacă părinții ,în loc să întărească autoritatea educatoarei,o critică chiar în fața copilului,o asemenea atitudine îl va duce pe acesta spre indisciplină și nesupunere fățișă.

5.Devin nedisciplinați și acei copii preșcolari cu tulburări de comportament ,care nefiind supravegheați în mod corespunzător,intră în permanent contact cu alți copii nedisciplinați,își formează deprinderi necorespunzătoare vârstei lor,vizionează filme necorespunzătoare , etc.

Pentru a preveni actele de indisciplină și tulburările decomportament,educatoarea trebuie să aibă în vedere o seamă de reguli care în practică s-au dovedit a fi foarte utile.Astfel copilul trebuie să știe exact ce are de făcut.

Regulile de conduită,cerințele educatoarei trebuie formulate clar și repetat cu răbdare ,până când ele au fost perfect înțelese de către toți copii .Pe de altă parte este bine să stabilim cât mai puține reguli,în schimb trebuie să veghem cu strictețe respectarea lor.

După cum s-a arătat ,cele mai multe forme de tulburare a comportamentului sunt efecte ale educației necorespunzătoare pe care copilul a primit-o în familie. ( Tiberiu Bogdan ,Ilie I.Stănculescu-Psihologie și Psihopedagogie ,Editura Universitară,București, 2008,p.448-449)

O tulburare de comportament foarte răspândită în ultimii ani este tulburarea de atenție și hiperactivitate (engl. ADHD: „Attention Deficit and Hyperactivity Disorder”). Tipul de activitate nervoasă superioară date de ADHD reprezintă nucleul temperamental.Dar nu trebuie uitat că și celelalte particularități tipologice au și ele o însemnătate.fie și una secundară ,nuanțând manifestările temperamentale .

Astfel ,un coleric poate fi hipotiroidian sau hipertiroidian .C .Jung ,considerând orientarea predominantă spre lumea externă sau lumea internă ,a descris tipurile de introvertit și extrovertit .Adăugând acestor caracteristici nivelul de nevrozim ( instabilitate și stabilitate).În descrieri mai vechi se adaugă și alte criterii de clasificare a ADHD-ului.

Rezultă că,privit ca un complex de particularități psihocomportamentale, ADHD este o formațiune mult mai complexă decât este tipul de sistem nervos corespunzător.Restrictiv ADHD reprezintă manifestări particulare a tipului de plan psihologic și comportamental.

Sub aspectul tabloului clinic,devierile de conduită,în rândul copiilor preșcolari cu ADHD sunt foarte diverse.Între cele mai frecvente se pot aminti instabilitățile psihomotorii ca fuga, conduite depresive sau o frontă de opoziționism.Efectele unei agresiuni se reflectă în sentimentul de insatisfacție ,de lipsă de stabilitate și securitate,ducând la înclinații permisive pentru depresii,și stări anxioase.

Aceste manifestări prejudiciează treptat echilibrul dintre copii preșcolari cu ADHD și mediul social facilitând inadaptarea lor morală prin devieri caracteriale.( Constantin Păunescu –Recuperarea Medico-Pedagogică a copilului cu ADHD ,Editura All,București 2009,p.234)

În această privință este util de cunoscut mecanismul psihofiziologic prin care acționează conflictele dintre părinți,ca situație traumatizantă cronică,asupra dezvoltării psihice a copiilor preșcolari cu ADHD.Acest mecanism are numeroase implicați socio-pedagogice legate de capacitatea de reflectare a psihicului copiilor preșcolaricu ADHD.

Conflictele în sine ale părinților variind de la simple neânțelegeri cronice ,de uzură,la paroxisme de agitație (scandaluri manifestate,injurii grave,bătăi ) își au evident importanța lor în determinarea intensității reacției afective și comportamentale în ceea ce privește conduita acestor copii.

Numeroși copi preșcolari cu ADHD prezintă numai tulburări psihoafective ,care pot merge de la manifestări fără gravitate deosebită până la tulburări grave de comportament,caracterizate prin agresivitate .

Frecvent ,ADHD ca și unele manifestări nevrotice care apar sunt determinate și de greșelile educative ale părinților hiperprotectori,ale celor excesiv de severi sau ale celor care își neglijează copiii.( Constantin Păunescu –Recuperarea Medico-Pedagogică a copilului cu ADHD ,2009,p.238)

Tulburările pe care le pot prezenta acești copii sunt numeroase și variate:stare de nervozitate ,scrâșnet din dinți,diverse ticuri ,reacții de mânie,etc.Un astfel de copil pare apatic sau obosit .

Suferă adesea de cefalee și poate prezenta perturbări ale comportamentului alimentar ,tulburări de somn; poate fi un copil neândemânatic sau cu variate tulburări de vorbire ,de citit sau de scris .Poate prezenta și manifestări de isterie sau chiar psihotice.

Mai mult , ADHD prezent la copii preșcolari se poate manifesta fără nici o provocare ,iar acțiunile negative pot fi realizate prin contact fizic ,cuvinte ,gesturi obsecene ,excludere intenționată dintr-un grup.Cele mai comune forme de manifestare ale ADHD sunt:

Forme verbale: amenințarea ,insulta,tachinarea ,provocarea ,jignirea ,poreclirea și bârfirea.

Forme fizice : lovirea ,îmbrâncirea ,distrugerea sau furtul obiectelor personale.

Forme ascunse: gesturi obscene și mimarea victimei în spatele acesteia,răspândirea de zvonuri false ,glume răutăcioase cu intenția de a umili victima ,privire fixă,excluderea victimei dintr-un grup, manipularea prieteniilor ,criticarea manierei victimei de a se îmbrăca sau a altor markeri sociali semnificativi pentru victimă (incluzând religie ,rasă, dizabilitate ,înălțime,aspect ,greutate,etc).Formele ascunse sunt cel mai frecvent utilizate deoarece sunt mai greu identificate de cei din jur .De cele mai multe ori cei din anturajul copiilor preșcolari cu ADHD nu știu că există astfel de situații în școală. .( Constantin Păunescu –Recuperarea Medico-Pedagogică a copilului cu ADHD ,2009,p.239)

CAPITOLUL 2

MODALITĂȚI DE INTERVENȚIE ÎN REZOLVAREA TULBURĂRILOR DE COMPORTAMENT

2.1.Sugestii pentru prevenirea tulburărilor de comportament

2.1.1.Colaborarea școală-familie

Atât ca grup social omogen,cât și ca instituție social-juridică fundamentală,familia reprezintă cadrul principal în interiorul căruia,prin intermediul procesului de socializare, copii își însușesc primele noțiuni cu privire la datorie,responsabilitate,interdicție,marcând dezvoltarea unei structuri generalizate a conștiinței morale .

Mai mult decât oricare alți factori sociali și culturali,agenții socializatori care acționează în cadrul familiei contribuie la stimularea integrării sociale a copiilor ,la însușirea de către aceștia a unui bogat repertoriu de roluri sociale și educative,reglementat de interdicții,atitudini permisive și limite de toleranță.

În societatea modernă ,familia este privită ca un nucleu social care influențează întreaga evoluție de viață a omului și își pune amprenta pe întreaga sa personalitate deoarece este o realitate cunoscută că familia pune bazele educației copilului .Într-un cuvânt educația constituie cea mai importantă funcție socială a familiei care începe din primele momente ale existenței copilului și continuă până la deplina lui maturitate .

Afirmația ,,Are sau nu are cei șapte ani de acasă,, nu vrea să exprime nimic altceva decât că aceste baze au fost bine sau greșit puse . (Verza, E., Verza, F. 2004,p.122)

Având o influență determinantă asupra formării copilului ca membru activ al societății,pe deplin conștient de drepturile și îndatoririle ce-i revin în această calitate,funcția socializatoare a familiei se realizează în patru situații specifice:

●situațiile de educație morală ,având la bază relațiile de autoritate prin intermediul cărora i se furnizează copilului regulile morale;

●situațiile de învățare cognitivă prin care copilul depinde de sistemul de cunoștințe,aptitudini și obișnuințe necesare conviețuirii în societate;

●situațiile ajungând invenția și imaginația,prin intermediul cărora se dezvoltă capacitățile creatoare și gândirea participativă;

● situațiile de comunicare psihologică care dezvoltă afectivitatea specific umană,având un rol deosebit de important în echilibrul moral și psihologic al copilului.

Majoritatea studiilor inteprinse au scos în evidență următoarele tendințe care caracterizează familia în societatea modernă:

a.Familiile dezorganizate au în mod caracteristic afectat tiparul de comunicare,iar echilibrul familiei este sever tulburat de existența conflictelor,fapt ce are un puternic impact negativ asupra copilului.Se cunosc situații în care din diferite motive survin neânțelegeri,reproșuri, tensiuni între soți;

b.Complexitatea relațiilor umane este incontestabilă întrucât nimeni nu poate ignora dificultățile care apar în comunicarea cu ceilalți în a înțelege și a se face înțeles.Într-o familie, această complexitate este accentuată de însăși faptul că din punct de vedere psihologic , trebuie să existe o relație de comunicare permanentă.

În acest cadru,studierea relațiilor dintre două persoane,chiar dacă acestea sunt mama și copilul ,nu reflectă complexitatea interacțiunilor membrilor ei.Influența mutuală a membrilor familiei este mai bine studiată acum și se cunosc mai multe date despre această problemă;

c.Măsurarea sau obiectivitatea interacțiunilor unui grup mai mare de două persoane devine extrem de dificilă.Interacțiunea fizică dintre părinți sau interacțiunea verbală-este modificată calitativ și cantitativ în prezența copilului,prin acțiune directă sau indirectă .

Familiile dezorganizate au în mod caracteristic afectat tiparul de comunicare ,iar echilibrul familiei este sever tulburat de existența conflictelor.Alianțele,coalițiile dintre membrii familiei,ca și ostilitatea lor au un rol deosebit în direcționarea comunicării.

Pierderea unei legături semnificative în familie înlocuită de o relație restantă neadecvată stă la originea stresului psihosocial. Balanța emoțională a copilului poate fi înclinată nu numai de un șoc puternic,ci și de o serie de distrupții de mai mică intensitate ,care se repetă însă un timp mai îndelungat.

Pierderea reală,mai mult decât cea simbolică,a ambilor părinți sau a unuia dintre ei ,survenită în timpul dezvoltării individului (oricând în timpul copilăriei) constituie un traumatism psihic sever,cu implicații imediate sau tardive asupra dezvoltării intrapsihice,ce pot duce la serioase tulburări de comportament.

Chiar dacă părinții sunt pierduți la vârste mici ,copilul supradimensionează evenimentul,pe care îl investește ca valoare deosebită,mult mai mare decât o pierdere curentă. (Verza, E., Verza, F. 2004,p.124)

Căldura afectivă care ar trebui să se găsească în fiecare familie este condiția fundamentală a construirii unui fond sănătos al psihicului ,iar autoritatea,pe care în mod normal părinții și-o atribuie,pe care în mod normal părinții și-o capătă prin demnitate și exigență este conduita cultivării respectului față de copil în societate.

Dar de multe ori influența mediului familial este condiționată de o serie de factori caracteristici,care depind de la caz la caz,dând notă specifică personalității copiilor existenți într-o familie,ca reflectare a personalității părinților.

Atmosfera de familie,stilul de viață al acesteia,principiile și convingerile insipirate membrilor familiei de părinți ,adică de cei ce în mod firesc creează familia,preocupările lor,nivelul lor de cultură,pregătirea pedagogică și interesul pentru educația, corectitudinea în relațiile cu oamenii și atitudinea față de societate,toți acești factori creează o ambianță educativă,care va hotărâ coordonatele personalității școlarilor mici și mijlocii.

Climatul educațional familial este o formațiune psihosocială foarte complexă,cuprinzând ansamblul de stări psihice ,moduri de relaționare interpersonal ,atitudini ,etc. ce caracterizează grupul familial o perioadă mai mare de timp.

Acest climat ,care poate fi pozitiv ( bun) sau negativ (rău),se interpune ca un filtru între influențele educaționale exercitate de părinți și achizițiile comportamentale realizate la nivelul personalității școlarilor mici și mijlocii.

Drumul de la influența educațională la achiziție comportamentală nu este un drum direct ,nemijlocit ,ci parcurge ,,meandrele,, climatului educațional familial .

Aceeași influență educativă exercitată într-un climat bun va avea cu totul alte efecte (evident pozitive) decât atunci când este exercitată într-un climat educațional rău sau negativ,bazat de exemplu,pe relații conflictuale și pe ignorarea totală a particularităților psihoindividuale ale școlarilor. (Verza, E., Verza, F. 2004,p.127)

În acest sens ,deosebit de interesantă ne apare cercetarea efectuată de M.Gilly ,având ca obiectiv stabilirea influenței climatului educativ familial asupra comportamentului elevilor și randamentului școlar .

,,Ipoteza noastră fundamentală este că școlarul are nevoie acasă de un cadriu general de viață în care să se simtă în siguranță.Pentru aceasta el are nevoie de părinți calmi ,înțelegători,afectuoși ,destul de maleabili în raporturile lor cu el ,fără a da însă dovadă de slăbiciune.El are nevoie să simtă că părinții se ocupă de el, că iau parte la micile lui necazuri și la problemele care îl interesează și că nu se dezinteresează de ceea ce se întâmplă la școală.Dar în același timp el are nevoie de un cadru de disciplină destul de ferm pentru a nu-l lăsa să-și închipuie că libertatea lui este fără margini și ,totodată, să știe că părinții săi împărtășesc același nivel de exigență,, .

Așadar ,climatul educațional familial poate fi analizat după mai mulți indicatori ,cei mai importanți fiind următorii:

1.Modul de raportare a interpersonală a părinților (nivelul de apropiere și înțelegere ,acordul sau dezacordul în legătură cu diferite probleme);

2.Sistemul de atitudini parentale în raport cu diferite norme și valori sociale;

3.Modul în care este perceput și contestat școlarul;

4.Modul de manifestare a autorității părintești (unitar sau diferențiat);

5.Gradul de acceptare a unor comportamente variate,ale școlarilor;

6.Dinamica apariției unor stări tensionale și conflictuale;

7.Modul de aplicare a recompenselor și sancțiunilor;

8.Gradul de deschidere și sinceritate al școlarului mic și mijlociu în raport cu părințiiÎn această lume în permanentă schimbare- aflată sub presiunea competițiilor de orice fel-părinții,educatorii, se străduiesc împreună să încurajeze sistemele de îmbunătățire a educației,pentru a-i ajuta pe școlari să se dezvolte.Unul dintre mijloacele de îndeplinire a acestui scop-implicarea familiei în educație-a existat de generații. (Adina Băran Pescaru ,,2016,p.60)

Familiile trebuie să fie implicate în îmbunătățirea comportamentului și învățării acasă,precum și în școală,dacă avem copii care vor să devină persoane instruite. Fmiliile pot întări învățarea acasă,prin implicarea în școlile care studiează copiii lor ,încurajându-i pe aceștia să participle la lecții și susținându-le interesul pentru discipline incitante și lărgindu-și propriile abilități parentale.

Toate acestea sunt utile,pentru că familiile în societatea modernă se confruntă cu solicitări ridicate,cu o competiție crescută pentru obținerea atenției din partea copiilor lor,precum și cu poveri economice,care forțează tot mai mulți părinți să lucreze în afara căminului și limitează serios timpul pe care aceștia îl petrec cu copii lor.

Provocările respective sunt complicate și de lipsa comunicării între școli și familii și de faptul că adesea practicile școlare eșuează în a veni în întâmpinarea nevoilor multor familii ale elevilor.

Complexitatea creșterii și educării copiilor în zilele noastre cere,de asemenea, sprijin și din partea comunității.Orice tip de efort,realizat pentru a oferi părinților mai multe oportunități de a-și ajuta copii să învețe ,va necesita o schimbare în atitudinea public ,în ceea ce privește importanța învățământului,va implica o dorință a educatorilor de a regândi fundamental rolul părinților și al relațiilor școală-familie și va solicita cooperarea întregii comunități.

Familiile trimit copii la școală ,acolo unde speră ca ei să-și dobândească instrumentele necesare pentru a reuși în viață.Școlile preiau copiii și-I trimit înapoi în familiile lor ,acolo unde presupun că le va fi furnizat sprijinul de cae aceștia au nevoie pentru a crește și a învăța.Cercul acesta,în care casa și școala își impart acțiunea asupra capacităților copiilor ,este unul ce a fost considerat centrul dezvoltării,al dezbaterilor și al obținerii informațiilor de orice natură.

Majoritatea instituțiilor educaționale are un grup formal de legătură școală-familie, fie că este comitetul de părinți,consiliul școlii , în unele sate,dar toți lucrează pentru a crea o punte între familie și sistemul de învățământ. (Adina Băran Pescaru ,2016,p.62)

În Statele Unite atenția pentru subiectul de față este puternică și există chiar și un cadru legislative ,în care parteneriatul constituie un aspect esențial։,,Începând cu anul 2000,fiecare școală va promova parenteriatele ,care vor determina creșterea implicării parentale și a participării părinților la promovarea dezvoltării sociale,emoționale și a celei de tip școlar a copiilor ,, .

Relațiile sunt denumite diferit։ ,, implicare parentală ,, , ,,parteneriat ,, , ,, relații școală-familie,, , dar toate reprezintă convingerea că dacă adulții-în cadrul celor două instituții-comunică și colaborează,atunci cei care vor avea de câștigat sunt numai și numai copiii.

Atât părinții,cât și educatorii au un interes deosebit față de succesul copiilor și dețin și sistemul de legături care să le faciliteze reușita.Nimeni nu trebuie să se îndoiască de acest aspect.

Însă conceptualizarea și operaționalizarea legăturilor familie-școală a fost realizată în moduri diferite de practicieni, creatorii de politici educaționale și cercetători, care au avut idei anume referitoare la drepturile și responsabilitățile participanților la educație.

Pentru unii ,centrarea pe acest tip de cercetare a constat în descrierea programelor și a practicilor care să determine creșterea implicării părinților în activitățile legate de școală.În cadrul acestei literaturi,se fac conexiuni între practică și rezultate.

Lucrările respective au character foarte pragmatic.În contrast,alți autori se centrează pe interacțiunile părinților cu educatorii,pentru a pune în evidență dimensiunile puterii și ideologiei.Ei oferă căi de problematizare a situației ,care implică noi moduri de gândire ,în loc să direcționeze către politică sau practică încă de la început.

Modelarea sau învățarea prin observare.Studiile de bază expuse în acest paragraf ,aparțin unuia dintre cei mai renumiți psihologi americani în domeniu:A Bandura.În teoria sa,Bandura pleacă de la trei observații fundamentale în legătură cu condiționarea operantă și ,în general ,cu transformarea comportamentului agresiv prin învățare.

Prima sugerează că în condiționare ,cele mai bune rezultate se înscriu pe curba performanțelor .Cu alte cuvinte ,este nevoie să existe deja învățate unele comportamente sau secvențe care,prin metoda respectivă ,pot fi duse la o eficiență maximă.

A doua remarcă pertinentă privește faptul că în învățarea socială care are la bază imitarea,pot exista modalități de transformare a comportamentului agresiv,fără o complicată și uneori riscantă selecție de stimuli întăritori pe care copii să-l aștepte pentru a-și întări achizițiile.Bandura avansa ideea că dacă acest procedeu ar fi singurul utilizat , supraviețuirea școlarilor ar fi primejduită.

Al treilea argument : se poate observa că însuși modelul comportamentului educatorului devine un stimul de răsplată și întărire.În practica educatorului,lucrurile se petrec cu totul altfel.

De obicei,acesta pleacă de la convingerea că el posedă toate atributele unui model ,prin simplu fapt că are o poziție de superioritate conferită de funcție și că școlarul trebuie să asculte mai ales în exprimarea verbală acest model imaginat ,fapt care vine în contradicție cu cel real ,manifest.

Descoperirea de către copil al similitudinii existente între comportamentul educatorului (brutalitate,lipsă de înțelegere,lipsă de respect ,lipsă de afecțiune ) întărește până la paroxism comportamentul agresiv al acestuia.În literatura contemporană,există foarte multe studii care demonstrează că învățarea prin observare a unui model sau a mai multora constituie un proces de învățare deosebit de valoros ,dacă nu chiar cel mai valoros.

Într-o sinteză efectuată de Dabitz și Ball după concluziile lui Bandura asupra problemei abordate se delimitează următoarele condiții ale învățării prin observare .

a.Modelele adulte afectuoase și instructive tind să fie mai mult imitate decât cele mai puțin educative.Această idée interesantă și stimulativă se adaugă comentariilor de mai sus,asupra influenței profesorilor sau a consilierilor școlari care posedă căldură și empatie.În același timp ,este important să observăm că imitația nu este o consecință directă a unei singure variabile și că modelele vizibil educaționale pot inhiba ,de fapt,dobândirea de comportamente care necesită efort și uitare de sine.

b.Copii tind să emite mai curând comportamentele prezentate de cei care nu au putere,în mediul lor,de a controla și acorda recompensele.

c.Gradul de imitare sau potrivire a comportamentului modelului depinde de măsura în care observatorul sau copilul este direct stimulat să producă reacții imitative.O tendință generală de a imita unele modele sau tipuri de modele s-ar putea stabili întărind câteva răspunsuri imitative față de același model sau clasă de modele.

d.Comportamentul modelator este,de asemenea ,direct influențat de recompense și pedepse administrate direct modelului și,probabil, simțite în mod indirect de către observator.Astfel de exemplu,întărirea pozitivă indirectă sporește probabilitatea de corespondență a comportamentului observatorului cu cel al modelului.Mai mult ,recompensele și pedepsele administrate de model ,pot influența în mod similar reacțiile de autocontrol ale observatorului și îl pot face să adopte sisteme similare de autorecompensare și autopedepsire.

e.Există tendința ca modelele masculine să fie mai ușor imitate decât cele feminine.

g.Rezultatele arată,că,în general,școlarilor cărora li se spune că au unele calități în comun cu un model sunt mai înclinați să imite reacțiile noi suplimentare prezentate de model decât copii care inițial nu posedă caracteristici comune.Comportamentul identificator final al copilului pare să rezulte dintr-o interacțiune complexă a modulării părinților cu aceste surse suplimentare de factori de modelare,de întărire indirectă și directă.

f.Descrierile simbolice și verbale ale comportamentului modelului s-au dovedit a fi capabile să realizeze învățarea imitativă aproape la fel cu cele ale situațiilor ,,de viață,, .

Astfel ,experimentele care stimulează situațiile de viață prin folosirea televiziunii,a poveștilor culte cu erori prezintă un efect semnificativ asupra unor variabile din comportamentul agresiv al copiilor.

Ultimul paragraf ,privitor la modelarea comportamentului prin inducția în reprezentare și afectivitate a unor comportamente sau variabile ale acestuia prin descriere sau povestire ,s-au făcut experimente ,de exemplu,de către Krumboltz și alții.O parte dintre aceste experimente privesc comportamentul de învățare ( căutarea informației necesare pregătirii școlare și evitarea agresivității ). (Adina Băran Pescaru ,2016,p.67)

2.3. Prevenții și strategii de intervenție în școală

În efortul de a stabili legătura cu școlile ,acestea ar trebui:

1.Să încurajeze familiile și profesorii să stabilească acordur de învățare.Acestea ar trebui să definească scopurile,expectațiile și responsabilitățile împărtășite ale unităților de învățământ și părinților,ca parteneri egali la succesul copiilor .Înțelegerile de acest tip folosite împreună cu alte strategii întăresc relațiile dintre familii,copiipreșcolari/școlari și educatori/profesori și creează un mediu mai puternic de învățare;

2.Să instruiască pe cei din conducerea școlii.Școlile bune valorează implicarea parental și îi caută pe părinți.Cel mai adesea,școlile îi contactează pe aceștia când sunt probleme.În dezvoltarea unui parteneriat va fi necesară instruirea directorilor ,profesorilor și a altor membri din conducerea școlii,precum și a părinților,în scopul de a-I ajuta pe toți colaboratorii să obțină abilitățile necesare.Toți trebuie să sprijine parteneriatele de acest tip;

3.Să ofere teme,care să-i atragă pe părinți.Cele pe termen lung i-ar implica pe aceștia în procesul de învățare ,astfel încât i-ar putea ajuta ,de pildă,să-și construiască arboreal genealogic,reconstruindu-și istoria familiei;

4.Să acorde părinților dreptul de a lua decizii.Ar putea să se implice în hotărâri care privesc școlarizarea copiilor .Școlile pot prezenta opțiuni,pentru ca părinții să se angajeze individual sau colectiv în luarea de decizii referitoare la scopurile și standardele copiilor și cele ale instituției de învățământ;

5.Să extindă programul de lucru din școală.Rămânând deschise după- amiaza, seara și la sfârșit de săptămână,școlile permit elevilor și familiilor să se angajeze în activități de învățare și recreative și oferă programe de educația adulților și de instruire a părinților.

6.Să creeze un centru de resurse pentru părinți.Să desemneze o zonă în școală,unde să invite părinții să împărtășească experiențele celorlalți și să lucreze cu profesorii și conducerea școlii în activități specific instituției respective de învățământ.

Dezvoltarea parteneriatelor eficiente cu familiile solicit tuturor celor din conducerea instituției de învățământ (administrator,profesori) să creeze un mediu școlar ,care să-i întâmpine deschis pe părinți și să-I încurajeze să întrebe ,să-și exprime îngrijorările ,precum și să participle în mod adecvat la luarea deciziilor.De asemenea,reprezentanții școlii trebuie să le ofere părinților informațiile de care au nevoie și să le arate cum se pot implica mai bine.

Iată câteva principii fundamentale ale colaborării familie-școală.

1.Copii să se implice ca participanți active în interacțiunile familie-școală,centrate pe învățare.

2..Să ofere tuturor părinților oportunități de a participa active la experiențele educaționale ale copiilor lor ,chiar dacă vin sau nu la școală.

3.Colaborarea familie-școală să fie folosită pentru rezolvarea priblemelor dificile și drept cadru de sărbătorire a realizărilor ,a performanțelor deosebite.

4.Relația dintre cele două instituții atât de importante să constituie fundamentul restructurării educaționale și al reânoirii comunității.

5.Eficiența profesională a cadrelor didactice ,a administratorilor și a întregului personal al școlii să fie maximizată prin dezvoltarea unor abilități concrete ,esențiale conexiunii cu părinții în vederea prevenirii și combaterii tulburărilor de comportament.

Scopurile aferente acestor principii ar fi :

●să ajutăm grădinițele/școlile să privească parteneriatele cu familiile ca pe o primă resursă,și nu ca pe un refugiu,în promovarea învățării,dezvoltării și prevenirea și combaterea tulburărilor de comportament în rândul preșcolarilor;

●să stabilim colaborarea școală-familie la nivel național,ca pe un standard al practicilor educative și preventive în ceea ce privește tulburările de comportament în rândul preșcolarilor;

Atributele educatoriolor,care par să influențeze pozitiv relațiile cu copii preșcolari și părinții sunt։căldura,deschiderea,sensibilitatea,flexibilitatea,încrederea și accesibilitatea.Din punctul de vedere al părinților,caracteristicile dezirabile ale educatorilor ar fi։încrederea,căldura,apropierea,imaginea de sine pozitivă, conducerea eficientă a clasei,centrarea pe copil,disciplina pozitivă,educația și abilitățile de predare eficientă.

Pe de altă parte,cercetătorii au enumerate următoarele atribute ale educatorilo/profesorilor,ca fiind puternic legate de implicarea parental de succes։atitudini positive,planuri active de implicare a părinților,angajare în dezvoltarea profesională și competență personală.

Studierea problemei de față indică faptul că părinții și profesorii pot crea parteneriate variabile ,angajându-se în activități commune de învățare,sprijinându-se unii pe alții în îndeplinirea rolurilor cerute ,finalizând activitățile de îmbunătățire la nivel de școală și clasă,desfășurând proiecte de curriculum colaborativ în clasă,participând împreună la diverse activități de luare a deciziei și fiind apărătorii copiilor lor.(Swick,2011)

Implicarea timpurie în educație a familiilor este întărită prin procesul de parteneriat.Eforturile reale de colaborare sunt realizate de profesori și părinți dintr-o perspectivă centrată pe familie.Unitățile de învățământ centrate pe familie trebuie să se angajeze, alături de părinți,în planificarea și dezvoltarea unor medii sănătoase.

2.3.1.Programul de contracondiționări

Condiționarea operantă.Una dintre cele mai fulminante teorii ale învățării rămâne cea a lui Skiner în ceea ce privește condiționarea operantă.Un stimul operant este constituit de orice comportament care acționează asupra mediului și care ,prin efectele sale , devine un stimul de întărire sau de recomăpensă pentru un alt comportament.Deci provocarea unui comportament are în ea atât anticiparea unui răspuns pozitiv ,cât și valoarea de întărire a acestuia.

În cazul acesta ,educatorul nu mai așteaptă să apară o manifestare și apoi să o întărească ,ci el o anticipează prin comportamentul său, care devine în același timp un operant pentru comportamentul subiectului.Aplicarea învățării operante în psihoterapie cunoaște din 1960 (King,Armitrage și Tilton) până astăzi o mare extindere.

Nu lipsesc , ba din contră se înmulțesc ,a plicațiile în mediul educațional.După ce Ayllon și Arzin (1965) au publicat procedeul de care vom vorbi în continuare în mediul clinic ,Lovaas (1967) a efectuat studii pe copii cu grave tulburări comportamentale.

Procedeul constă în utilizarea unor sisteme de răsplată și întărire a unor comportamente pozitive dorite de subiecți,prin niște taloane,ce puteau fi obținute ca răsplată a unui asemenea comportament.( Octavian Popescu ,Eugeniu Bucur- Psihopedagogia școlarilor, Editura All,București,2012,p.265)

Comportamentele dorite se descriu în prealabil de către colectivul unității și pentru fiecare dintre acestea ,se obține un număr de taloane.Toate regulile ,,jocului,, trebuie deci bine cunoscute.

Cum în cadrul unui program zilnic,cu toate secvențele și comportamentele lui,sunt solicitate zeci de comportamente adaptative,nu vor fi considerate toate ,ci de pildă capacitatea de obținere,corectitudinea îmbrăcămintei,care vor fi răsplătite într-un interval dat.Pe măsură ce se obțin succese,ștacheta se ridică.O atenție deosebită se va acorda ierarhizării valorice a comportamentelor în funcție de importanța lor pentru procesul de reeducare și recuperare.

Becker ,Madson ,Arnold și Thomas (1967) au aplicat o metodă numită ,,Folosirea contingentă a atenției și laudei profesorului în reducerea problemelor de comportament în clasă ,,.Apelând la literatura de specialitate ,voi reda pe scurt modul de aplicare .

Educatorii /profesorii ,împreună cu psihologii,au identificat în cinci clase ,câte 2-3 subiecți cu comportamente deviante .

Timp de o lună,atât profesorii ,cât și educatorii ,secondați de către psiholog , au ,,inventariat,, manifestările subiecților ,în cele mai mici detalii ,după trei criterii:

-comportamente care perturbă procesul de învățare în clasă ;

– comportamente care violează regulile stabilite de colectiv;

– comportamente pe care profesorul dorește să le modifice.

Principii în dezvoltarea copiilor cu tulburări de comportament .Putem spune că procesul formării personalității începe încă din primele zile ale copilăriei și continuă toată viața.

Acest proces nu este întotdeauna continuu și uniform, ci discontinuu, cu salturi și plafonări, poate fi valorizat pozitiv dar și indezirabil social cu comportamente deviante, marginale.Unii specialiști afirmă că în jurul vârstei de 3 ani sunt create marea majoritate a premiselor personalității, pentru ca în adolescență personalitatea să fie în linii mari, constituită pentru că dispune de toate laturile și chiar de maturizarea relațiilor dintre ele. înainte de ,,a fi el însuși,,, copilul este ,,altul,, sau ,,alții,,.Personalitatea acestuia se construiește după modelul dat de celălalt.

Educația începe cu imitația și se termină cu identificarea unui model.Acestea se fac la copil, în raport cu ,,influențele,,, adică presiunile, reprimările cu caracter extern, exercitate de părinți.

El devine astfel, obiectul emoțiilor, tendințelor, dorințelor celor din jurul său.P.Janet consideră conduita ca fiind superioară comportamentului,datorită faptului că reprezintă o activitate conștientă mai complicată,însoțită de o anumită participare afectivă.D.Lagache respinge orice distincție între comportament și conduită.

Pe aceeași linie se înscrie și H.Wallon ,Guillaume ,J.Piaget , care utilizează aceste concepte ca fiind sinonime.Tulburările de comportament pot apare fie ca un simptom al unor boli psihice (schizofrenie,oligofrenie,stări demențiale) sau neuropsihice (epilepsie ,tumori cerebrale ,encefalopatii, traumatisme cranio-cerebrale),fie ca un sindrom (unic sau principal) în anomaliile de personalitate (caracteropatiile copilului,psihopatiile adolescentului).În alte situații ele pot constitui modalitatea de expresie a unor stări reactive,a unor reacții comportamentale accidentale sau a unor deprinderi negative de comportament .

Educația începe în familie. Controlul riguros asupra copilului trebuie deținut încă din primii ani, ca mai târziu părinții să se poată destinde pentru că deja copilul și-a dezvoltat propriul control asupra faptelor sale.

Rolurile directe, principale și resposabile de educația copilului revin ambilor părinți dar sunt diferențiate. .( Octavian Popescu ,Eugeniu Bucur- Psihopedagogia școlarilor, Editura All,București,2012,p.266)

2.3.2.Caracteristici psihofizice la vârsta preșcolară

Este un fapt unanim recunoscut că fără condiții igienico- sanitare și de ambianță, copii nu pot reține în mod optim cunoștințele predate în cadrul orelor de clasă, iar starea de sănătate a preșcolarilor este influențată negativ putând constitui un obstacol pentru însușirea cunoștințelor.Organismul în creștere al copilului la vârsta preșcolară este foarte sensibil la condițiile deficitare de ordin igienico- sanitar din instituțiile de învățământ.

Dezvoltarea copilului preșcolar este un proces complex, de trecere de la vechi la nou, de la inferior la superior, de la simplu la complex, printr-o succesiune de etape, de stadiu, fiecare reprezentând o unitate funcțională mai mult sau mai puțin închegată, dar cu un specific calitativ propriu. Trecerea de la o etapă la alta implică atât modificări cantitative, cât și salturi calitative. .( Octavian Popescu ,Eugeniu Bucur- Psihopedagogia școlarilor, Editura All,București,2012,p.266)

Vârsta preșcolară este marcată de schimbări importante în planul dezvoltării somatice, psihice și relaționale.Trecerea de la mediul familial, la mediul preșcolar este marcată de diferențe de solicitare și de diversificare a conduitelor, care îi accelerează copilului dezvoltarea și îi lărgesc considerabil orizontul de cunoaștere.

O dată cu trecerea spre o etapă de dezvoltare (vârsta preșcolară) orizontul copilului depășește cadrul restrâns al familiei.Frecventând grădinița, el este pus în fața unor condiții de viață și a unor cerințe noi, mult deosebite față de cele din perioada anterioară. Influențele educative sunt mult mai complexe și mai bine organizate. .( Octavian Popescu ,Eugeniu Bucur- Psihopedagogia școlarilor, Editura All,București,2012,p.266)

Intrarea în grădiniță determină o nouă extindere a câmpului interacțiunilor sociale. Deși familia are în continuare influență dominantă, copilul este confruntat du un alt mediu structurat diferit.

El nu mai este centrul grupului mic(familia), ci membrul egal cu ceilalți copii din grupa sa de grădiniță. Trebuie acum să învețe, împins de nevoia de a stabili bune relații, avantajele cooperării, ale activităților desfășurate împreună.

Tipul de raportare la adultul –educator este diferit de cel cunoscut, stabilit cu adultul din familie-cu părinții.În fața copilului se deschide, într-o anumită măsură, aspecte ale vieții cotidiene și familiale.

În această nouă lume care i se dezvăluie, el este atras de activitatea oamenilor și de obiectele cu care lucrează.Forma caracteristică de reflectare a realității înconjurătoare este pentru școlari cunoașterea care devine activitatea sa dominantă.

Alături de cunoștințele noi acumulate, viața copilului preșcolar,ocupă un loc important în procesul de instruire și învățare, care se transformă într-o ocupație specială; activități obligatorii ce se pot transforma în dificultăți pentru unii dintre ei,de aici ducând la adevărate tulburări comportamentale. (Octavian Popescu ,Eugeniu Bucur -Psihologia și logica educației ,Editura Universitaria ,Craiova ,2012,p.161)

Această noutate în viața copilului determină și nevoia de a-și restructura imaginea de sine. Până acum, familia îl accepta aproape necondiționat, așa cum era el ori pe baza unor norme relativ simple.

Copilul avea o imagine bună despre sine, se iubea am putea spune, pentru că părinții au această imagine bună despre el și pentru că ei îl iubesc. Ceea ce copilul crede despre sine reflectă în primul rând sentimentele pe care le au și i le arată membrii familiei.

Odată cu intrarea în grădiniță adesea se dă o adevărată luptă între copii pentru primul loc în aprecierea cadrului didactic.

Tactul educatoarei și explicațiile înțelegătoare ale părinților pot aplana eventualele frustrări.Treptat activitățile grădiniței capătă un loc tot mai important în viața copilului.

Se stabilesc între copii legături relativ constante-obicei des întâlnit de a aduce la grădiniță obiecte de acasă nu este decât o manifestare a dorinței de a prelungi intimitatea atmosferei din familie și de a o împărtăși prietenilor.

Ele leagă sentimentul apartenenței la grupul familial de sentimentul apartenenței la grupul copiilor din grădiniță. Unul din comportamentele cu progres spectaculos la această vârstă este jocul. Jocurile contribuie la crearea, dacă nu a acțiunii, măcar a atmosferei de cooperare , a sentimentului de a fi împreună.

Copilul preșcolar se joacă foarte bine cu alții atâta timp cât aceștia se supun propriilor lui dorințe; dar, treptat, el începe să aibă o bucurie din ce în ce mai mare când se întâlnește cu alți copii, dorește să le fie plăcut , dorește să păstreze relațiile, va renunța la unele dorințe ale sale, va accepta să-și schimbe comportamentul pentru a fi acceptat ca prieten. (Octavian Popescu ,Eugeniu Bucur -Psihologia și logica educației ,Editura Universitaria ,Craiova ,2012,p.164)

Se observă o oarecare depășire a egocentrismului anterior, astfel că de multe ori preșcolarului nu îi place să împartă sau să împărtășească cu ceilalți atât idei, cât și experiențe.

La vârsta preșcolară ,copilul este în echilibru atât cu persoanele și lucrurile din jur cât și cu el însuși, iar maturizarea treptată îl va conduce spre o mai mare securizare față de sine și față de ceilalți. (Tiberiu Bogdan ,Ilie I.Stănculescu-Psihologie și Psihopedagogie ,Editura Universitară,București, 2008,p.453)

Fenomenul tulburărilor de comportament în rândul copiilor preșcolari este un construct social, cu consecințe grave asupra psihicului și personalității acestora ,ce nu aparține doar unei perioade sau unui context social bine determinat.

Numeroși copii prezintă numai tulburări psihoafective ,care pot merge de la manifestări fără gravitate deosebită până la tulburări grave de comportament,caracterizate prin agresivitate

Tulburările pe care le pot prezenta acești copii sunt numeroase și variate:stare de nervozitate ,suptul degetului ,onicofagie (mușcatul unghiilor),scrâșnet din dinți,diverse ticuri ,reacții de mânie,etc.

Un astfel de copil pare apatic sau obosit .Suferă adesea de cefalee și poate prezenta perturbări ale comportamentului alimentare ,tulburări de somn,enurezis nocturn; poate fi un copil neândemânatic sau cu variate tulburări de vorbire ,de citit sau de scris .Poate prezenta și manifestări de isterie sau chiar psihotice.

Tulburările de comportament la copii preșcolari pot fi încadrate în sfera conceptului general de violență școlară ca fiind o formă specifică acestora. (Tiberiu Bogdan ,Ilie I.Stănculescu-Psihologie și Psihopedagogie ,Editura Universitară,București, 2008,p.454)

Mai mult , tulburările de comportament la copii preșcolari pot să se manifeste fără nici o provocare ,iar acțiunile negative pot fi realizate prin contact fizic ,cuvinte ,gesturi obsecene ,excludere intenționată dintr-un grup.

Creșterea interesului și a numărului cercetărilor din acest domeniu au condus la identificarea mai multor forme care pot include diferite comportamente reunite sub umbrela termenului de tulburări de comportament.Tulburările de comportament sunt menite să prejudicieze reputația copiilor preșcolari,atunci când atenția este îndreptată împotriva lor.

2.3.3.Dezvoltarea cognitivă

Dezvoltarea copilului preșcolar în direcția formării personalității sale se oglindește într-o seamă de manifestări în comportarea sa. Copilul preșcolar poate avea o atitudine corectă,poate manifesta siguranță,poate arăta o dorință mai mare sau mai mică de a percepe informații , după cum în alte împrejurări el dă dovadă de enervare sau lene.

Are o însemnătate deosebită faptul că trebuie cunoscut căror factori sunt datorate schimbările din comportamentul copilului ,pentru a interveni în cunoștință de cauză.De aceea mulți psihologi așază problema motivației în centru proceselor educative.

Ca ființă umană copilul are numeroase necesități,unele biologice ,altele de natură psihică și socială.Resimțirea acestor necesități ca urmare a reflectării lor în conștiință poartă numele de nevoi.

La vârsta preșcolară,acționează în continuare pe prim plan o serie de nevoi fizice prin care se menține echilibrul organismului .Nevoile psihice derivă din ,,nevoia copilului de creștere și formare,,.El simte nevoia ( chiar dacă nu o poate verbaliza) de a depăși stadiul vârstei în care se află și de a înainta spre starea de adult .

Este de remarcat că nevoile preșcolarului implică dependență față de mediul social apropiat ,ele neputând fi satisfăcute fără contribuția adultului și psihologului sau consilierului școlar deoarece numărul nevoilor psihice este foarte mare.Altfel preșcolarul resimte nevoia unității și a integrității psihologice ,tinde și acționează să-și satisfacă toate dorințele și aspirațiile.

O altă nevoie este exprimată de sentimentul valorii proprii în raport cu persoanele din anturajul său.Foarte însemnată este nevoia de apartenență și integrare într-un colectiv (familie ,grup de joacă ,colegi,prieteni).

Satisfacerea nevoilor este cu putință datorită acțiunii unor motive prin care înțelegem reprezentările sau ideile care determină la acțiunea de îndeplinire a unei nevoi sau a unui interes.

În dezvoltarea personalității preșcolarului,unii psihologi și consilieri școlari, susțin că aceasta va reuși să asimileze un conținut de cunoștințe sau să-și însușească un anumit mod de comportare ,numai cu condiția ca activitatea pe care o desfășoară să fie plăcută ,atractivă și accesibilă.

Alții psihologi,dimpotrivă,sunt de părere că munca desfășurată trebuie să solicite un efort și să prezinte dificultăți.Ambele păreri pun în evidență factori care îl conduc pe preșcolarul la o anumită performanță și conduită.(Tiberiu Bogdan ,Ilie I.Stănculescu,pg.187,2008)

Teoriile și conceptele cognitiviste sunt de mare însemnătate pentru teoria și practica educativă.Voi încerca să rezum aportul potențial la ameliorarea învățării școlare al câtorva dintre aceste noi concepte:categorizarea prin concept sau prototipuri;codarea semantică;codarea episodică a cunoștințelor în MLD;rețelele semantice și propoziționale;schemele și scenariile cognitive.

Prototipul are o mare importanță în activitatea didactică, deoarece influențează raționamentul și rezolvarea de probleme.Deoarece este mai ușor de evocat din memorie decât conceptul, prototipul este accesat mai frecvent în practica educativă atât de educator/învățător, cât și de copilul preșcolar.

Apelând la exemple, educatorul utilizează, de fapt prototipuri ale unor clase de obiective, fenomene, acțiuni, modalități de rezolvare etc.În predare, educatorul recurge adesea la prototipuri pentru ilustrarea unui concept nou introdus, făcând astfel posibilă înțelegerea lui de către preșcolari.

Apelul la exemple în predare este cerut cu obstinație de către susținătorii ideii de înțelegere a cunoștințelor. Desigur, în principiu, ei au dreptate.Ceea ce se predă trebuie înțeles de către preșcolari. Însă această practică a exemplelor, mult promovată în învățământ, prezintă o mulțime de riscuri.

Teoria prototipurilor descrie și limitele ce decurg din apelul excesiv (exclusiv) la prototipuri.Cel mai adesea, oricât de tipic ar fi exemplarul evocat al unei categorii, este posibil să nu îndeplinească toate caracteristicile necesare și suficiente, așa cum o face conceptual categoriei respective.

Ceea ce învață preșcolarii în activitățile nonformale (de exemplu, într-o excursie tematică) diferă semnificativ de conceptele însușite în clasă la lecțiile de istorie, geografie, cunoașterea mediului etc.(Tiberiu Bogdan ,Ilie I.Stănculescu,pg.188,2008)

O experiență săracă sau puțin variată în stimulări reprezintă o bază mai redusă de abstractizare pentru preșcolari , apărând riscul ,,abstracțiilor goale”, al ,,cuvintelor fără conținut”.Iată de ce cunoștințele episodice ale preșcolarilor trebuie întotdeauna luate în considerare– valorificate sau restructurate, după caz- în formarea conceptelor.

Rețelele semantice și propoziționale există o mulțime de situații didactice și obiecte de învățământ în care se face apel la o astfel de organizare a cunoștințelor.

Rețelele propoziționale se întâlnesc la majoritatea disciplinelor socio-umane, unde structurarea este mai puțin rigidă din punct de vedere conceptual, iar posibilitățile de interconectare a diverselor afirmații sunt multiple.Nu trebuie uitat faptul că o piedică în concepțiile ce au legătură cu natura obstacolelor întâlnite în activitățile de învățare pot fi și liderii izolați.

2.3.4.Sfaturi pentru îmbunatațirea comportamentului

Conduita de reuniune .Să reluăm,mai întâi,în esență,diferitele instrumente propuse de G.Palmade.Introducerea reuniunii.Acest moment trebuie să fie scurt,pentru a nu-i situa pe părinți într-o poziție de receptivitate;educatoarea explică scopurile,reamintește datele esențiale,precizează,eventual ,metoda și definește,în sfârșit,funcția externă a reuniunii,adică debitul așteptat ( cinci mari funcții sunt identificabile:transmiterea informațiilor,pregătirea deciziilor,luarea unei decizii,formarea pedagogică și psihologică).

Folosirea întrebărilor adresată părinților care au în familie copii preșcolari cu tulburări de comportament .Acestea se disting sub formă,dar,mai ales,prin tip.Forma poate fi închisă sau deschisă,personală sau impersonală,adresată părinților ce urmează a fi consiliați. Sunt propuse patru tipuri:

-de anchetă,atunci când căutăm o informație asupra unei probleme vizavi de comportamentul copiilor preșcolari cu tulburări de comportament;

-de explorare, atunci când explorăm experiența trăită a grupului de părinți sau relația lor cu problemele existente;

-de sondaj,când este nevoie de reflecție și de luarea unei poziții;

– retorică,atunci câns educatoarea prezidează grupul de părinți ,printr-o explicație care verifică acordul grupului fără a încetini progresia.

Deciziile de grup.A lua decizii structurează,re-fundamentează principiile lui de funcționare.Deciziile pot fi luate în legătură cu metoda ,atunci când debitul reuniunii nu vizează o decizie .

●Atitudinileeducatoarei.Reluând categoriile lui Porter,Guy Palmade le-a sistematizat în raport cu funcțiile interne,care sunt producerea ,facilitarea și reglarea .El propune fără nici un scop de manipulare,într-o perspectivă care favorizează viața autonomă a grupurilor de părinți care au în familie copii preșcolari cu tulburări de comportament.

●Între atitudinile de decizie ,care propun un model în funcție de presiunea mai mare sau mai mică a consilierului,se pot distinge sugestia sau statutul.Acestea sunt atitudinile dominante ale educatoarei în legătură cu munca de grup părinți care au în familie copii preșcolari cu tulburări de comportament vizavi de problemele lor.

●Atitudinile de evaluare ,care subântind o judecată asupra a ceea ce face,gândește sau simte celălalt.Vlorile pe care se bazează un asemenea raționament pot fi de ordin moral,estetic ,politic , științific.

Când educatoarea adoptă această atitudine,ea îl impiedică să poată exercita o funcție de reglare în interiorul grupului ,fiind vorba,cel mult ,de o reglare esențială,bazată pe activitatea efectuată de grup asupra propriului său mod de funcționare.

● Atitudinile de ajutor și de susținere:nu este vorba de sfaturi care țin de atitudinile de decizie,ci de un ajutor fie informativ ( a pune la dispoziția celuilalt mijloacele pe care le poate utiliza),fie afectiv,prin modalitățile de reasigurare.

Guy Palmade subliniează prudența cu care trebuie să se recurgă la aceste atitudini de ajutor.Întra-adevăr,aceasta poate duce la rezultate inverse,astfel încât un grup de părinți care au în familie copii preșcolari cu tulburări de comportament,să simtă,de exemplu ,că anxietatea lor nu este recunoscută,reasigurarea fiind asimilată cu negarea.

●Atitudinile de anchetă,de sondaj,de explorare,pe care le-am evocat în legătură cu ,,întrebările de instrument,, , esențiale,deci,atunci când educatoarea este centrată asupra problemei.

●Atitudinile de interpretare presupun dezvăluirea unor raporturi noi între anumite categorii de fenomene,respectând două consemne: interpretarea trebuie să cuprindă materialul original,ceea ce se spune sau se poate observa,și trebuie să poată fi accptabilă și acceptată ,adică să preceadă cu puțin conștiința subiectului ,fiind lansată întotdeauna o ipoteză.

●Atitudinile de înțelegere,care presupun participarea la experiența imediată a celuilalt sub forma cea mai fidelă cu putință.Trebuie să se propună reformulări elucidante deductive și nu doar o oglindă sau o interpretare.

●Reglarea externă,care este o intervenție realizată doar de către consilier ,fără să vizeze o conștientizare aparte în grup,centrată numai pe un scop de menținere a unor condiții psihologice favorabile.

●Autoreglarea spontană,avându-și originea în grup sau în unul dintre membrii săi,constând ,de exemplu ,într-o întrebare însolită care dezvăluie dimensiunile vieții afective a grupului de părinți care au în familie copii preșcolari cu tulburări de comportament.

Autoreglarea însoțitoare,în care educatoarea exprimă pentru grupul de părinți care au în familie copii preșcolari cu tulburări de comportament, ceea ce este pe cale să se întâmple ,ce anume trăiește acest grup ,apoi îi lasă cuvântul pentru a reacționa.

Este vorba de o reglare însoțitoare ,în măsura în care scopul reuniunii nu este analiza funcționării grupului de către grup, dar acest fapt devine necesar la un moment dat.În fine autoreglarea esențială ( sau dinamică),potrivit căreia scopul reuniunii înseși este ca grupul să avanseze în funcționarea ,în dinamica ,în viața lui afectivă, cu ajutorul consilierului ,dar fără o evaluare din partea acestuia.

CAPITOLUL 3

PROIECT DE INTERVENȚIE PSIHO-SOCIAL

Tulburările de comportament la preșcolari reprezintă o problemă internațională, o amenințare serioasă pentru dezvoltarea sănătoasă acestora.Totodată este considerat de Olweus drept „o subcategorie a comportamentului agresiv” care se caracterizează în funcție de trei criterii:

1. este un comportament care se repetă în timp;

2. relațiile interpersonale se caracterizează printr-un dezechilibru de putere.

Mai mult, tulburările de comportament la preșcolari pot să se manifeste fără nici o provocare, iar acțiunile negative pot fi realizate prin contact fizic, cuvinte, gesturi obscene, excludere intenționată dintr-un grup.

3.1.Obiective generale

Obiectivele lucrului cu preșcolarii ce manifestă tulburări de comportament sunt extrem de strâns legate de obiectivele generale și specifice ale procesului de educare în ansamblul său. Tulburările de comportament la preșcolari sunt incluse în realitatea acestora și nu poate fi separat de aspectele emoționale, comportamentale sau relaționale.

Obiectivele generale ale lucrăii au urmărit :

1.Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate al temei și nivelul la care se află cercetările din domeniu;

2.Stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi verificate;

3.Redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetării în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu și îmbunătățirea statusului emoțional al preșcolarilor cu tulburări de comportament;

4.Identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să fie evaluate imaginea și stima de sine a preșcolarilor cu tulburări de comportament;

5.Însușirea particularităților în ceea ce privește tulburările comportamentale apărute la preșcolari;

6.Deosebirea cognitivă a preșcolarilor cu tulburări de comportament;

7.Studiul între stările afective și stările de stres ,în momentul tulburărilor de comportamentulapăute la preșcolari,,

8.Studiul atitudinilor și convingerilor.

3.1.1.Obiective specifice

Plecând de la premiza că adaptarea socială este procesul prin care o persoană sau un grup social devine capabil să trăiască într-un nou mediu social,ajustându-și comportamentul după cerințele noului mediu,integrarea este o acțiune exercitată asupra preșcolarilor cu tulburări de comportament,implicând o continuă transformare și restructurare , a potențialului însușurilor individuale pentru a permite familiarizarea cu mediul, modificarea unor stereotipuri vechi și punerea lor în accord cu o nouă situație ,cunoașterea și acomodarea cu specificul locului din grădiniță sau colectivul depreșcolari.

Altfel spus procesul integrării preșcolarilor cu tulburări de comportament,a constituit o acțiune complexă care a generat o fuziune între elementele sistemului personalității acestora și elementele sistemului social,determinând o dinamică de dezvoltare prin intermediul unor factori purtători de valori morale,spirituale,culturale (familia,școala).

Abilitățile și competențele necesare educatoarei, ,în vederea diminuării tulburărilor de comportamentului la preșcolari,supuși cercetării ,au fost rezultatul unui proces de învățare și antrenament în diverse situații.

Aceste câteva considerații cu privire la tulburările de comportamentul al preșcolarilor,au permis analizarea și proiectarea programelor educaționale raportate la specificul și particularitățile individuale ale acestora.

Structura programului general de autonomie personală și socială a avut la bază următoarele obiective generale.

1.Formarea și dezvoltarea abilităților sociale care să conducă la un grad înalt de maturitate psihosocială;

2.Perceperea corectă ,obiectivă și exactă a propriei persoane;

3.Educarea sensibilității și a echilibrului afectiv pentru a garanta siguranța de sine și exprimarea propriilor emoții și sentimente în relațiile cu familia,colegii și cadrele didactice;

4.Manifestarea acceptării și respectului față de alte persoane în context sociale diferite;

5.Organizarea și programarea de activități care să permită exersarea autocontrolului;

6.Interviurile și discuțiile care au contribuit din plin la ameliorarea acestor tulburări;

7.Sprijinul oferit de cadrele didactice;

8.Creșterea nivelului de integrare în colectivul clase

9.Intensificarea activității educative a copiilor cu tulburări de comportament

10.Intensificarea activității de prevenire a tulburărilor de comportament

11.Creșterea rolului,cadrelor didactice și familiei,pentru ameliorarea sau diminuarea acestor comportamente.

3.2.Ipoteza

Ipotezele de lucru (operaționale) care m-au orientat în analiza cantitativă a răspunsurilor preșcolarilor cu tulburări de comportament au fost implicarea redusă a acestora ,ținând cont de faptul că unii dintre ei nu au beneficiat suficientă atenție din partea educatoarei sau a familiei.

Având în vedere cele menționate , am postulat următoarele ipoteze:

1.Există diferențe semnificative între satisfacția preșcolarilor cu tulburări de comportament comparativ cu preșcolarii ce nu au beneficiat de consiliere;

2.Dacă , prin intermediul unei atenții intens acordate ( din partea educatoarei /familiei) ,poate fi diminuat total sau parțial acest comportament;

3.Schițarea profilului adaptativ privind distresul ,după ce preșcolarii cu tulburări de comportament au fost implicați în activități didactice la nivelul clasei pentru a diminua sau elimina aceste tulburări;

4.Există diferențe semnificative între gradul de comportament al preșcolarilor cu tulburări de comportament ce au beneficiat de atenție în comparație cu preșcolarii cu tulburări de comportament ce nu au beneficiat de atenție din partea educatoarei /familiei.

3.3.Scopul cercetării

Scopul fundamental a fost demonstrarea atât a importanței și eficienței pe care o deține introducerea și conceperea cât mai precoce a unui plan de consiliere în cadrul reabilitării preșcolarilor tulburări de cu comportament,precum și implicațiile acesteia asupra calității vieții .

Cu alte cuvinte ,un accent important pentru cercetarea prezentului studiu , l-a constituit intervievarea preșcolarilor pentru a atrage atenția asupra stării psihice după manifestarea tulburărilor de comportamentului, scopul fiind acela de a beneficia de o consiliere și atenție cât mai eficientă.

3.4.Metodele de cercetare

Metodica a fost întocmită în așa fel ,încât să corespundă cât mai bine scopului constatativ urmărit nemijlocit.În lumina celor expuse mai sus,pentru colectarea materialului faptic am recurs la aplicarea metrodelor de bază:

Metoda documentării teoretice .Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea lor, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute.Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre rolul educatorului și familiei în diminuarea sau eliminarea tulburărilor de comportament a preșcolarilor.

Metoda anchetei, ca metodă de lucru ,a avut un rol deosebit în obținerea datelor necesare cunoașterii preșcolarilor, și s-a desfășurat pe baza observațiilor și discuțiilor purtate.Am folosit această metodă în scopul culegerii datelor necesare cunoașterii cât mai complexe a subiectului. În cadrul acestei metode am folosit interviul.Prin întrebări scurte și concise, clar orientate, am obținut date referitoare la antecedentele personale, hetero – colaterale și stilul de viață al preșcolarilor. Am aflat de asemenea elemente legate de factorii ce au dus la apariția tulburărilor de comportamentului.

Metoda observației a constituit una dintre metodele principale de investigație directă a realității, reprezentând punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei. Așadar prin intermediul acestei metode mi-am fixat drept scop principal urmărirea ,pe de o parte ,a modului și procedeelor de prezentare a interviului purtat cu preșcolarii,iar pe de altă parte, gradul de însușire a informațiilor vizavi de cele relatate.Trebuie menționat faptul că,dată fiind susceptibilitatea deosebită a preșcolarilor cu tulburări de comportament ,aceștia nu știau că sunt observați,evitând astfel apariția fenomenelor de blocaj și inhibiție.

Metoda convorbirii a urmărit stimularea în exprimare a preșcolarilor cu tulburări de comportament,fără a-i pune în dificultate.Discuția a fost orientată în direcția surprinderii frământărilor interne al preșcolarilor vizavi de comportamentul lor.

Metoda experimentului psihologic a constat într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului ce prelucrează fapte provenite din observație.

Experimentul a presupus o stare activă al preșcolarilor cu tulburări de comportament ce au beneficiat de atenție comparativ cu situația preșcolarilor cu tulburări de comportament ce nu au beneficiat de atenție implicând o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei.

Metodologia pentru învățarea ,formarea și dezvoltarea comportamentelor de autonomie personală și socială ,s-a structurat pe următoarele coordonate :

-stabilirea domeniilor ce vizează diminuarea tulburărilor de comportament

-programarea activităților și sarcinilor de lucru pentru fiecare preșcolar

Ca instrument investigativ am utilizat următoarele categorii de teste:

-pentru potențial intelectual- matricile progresive Raven, timp de aplicare 30`

-pentru raționament abstract- bateria D.A.T , după G.K.Bennet,H.G.Seashore ,A.G.Wesman,timp de aplicare 30`;

-pentru concentrarea atenției-testul Toulouse-Pieron,timp de aplicare 4 `;

-pentru mobilitatea și concentrarea atenției-testul Kraepelin,timp de aplicare 10 `

-pentru comprehensiune verbală și memorie imediată-Alpha Army Test,din testul de inteligență I,timp de aplicare diferențiat pentru fiecare item;

-test pentru flexibilitate mentală ,timp de aplicare 3 ` .

Prelucrarea statică s-a făcut pentru fiecare probă în felul următor:

-pentru matricile progresive Raven:

a.coeficientul de cantitate (CT)-total corecte;

b.coeficientul de calitate (CL) = total corecte

total posibile+greșite

-pentru bacteria D.A.T:

a.coeficientul de cantitate (CT)-total corecte;

b.coeficientul de calitate (CL) = total corecte

total posibile+greșite

-pentru testul Kraepelin:

a.coeficientul de cantitate (CT)-total corecte;

b.coeficientul de calitate (CL) = total corecte

total posibile+greșite

-pentru Alpha Army Test :

a.coeficientul de cantitate (CT)-total corecte;

b.coeficientul de calitate (CL) = total corecte

total posibile+greșite

-pentru testul Toulouse-Pieron:

a.coeficientul de cantitate (CT)-total corecte;

b.coeficientul de calitate (CL) = total corecte

total posibile+2 (greșite)+omisiuni

Metoda biografică a contribuit la descoperirea antecedentelor tulburărilor de comportament la preșcolarii supuși cercetpării,pe baza relatării părinților și cadrelor didacrtice.

3.5.Lotul de subiecți supuși cercetarii

Lotul studiat l-am efectuat pe un eșantion de 18 de preșcolari cu vârsta cuprinsă între 5-6 ani cu tulburări de comportament sub diferite aspecte ,în cadrul Grădiniței , din orașul ,în perioada .

În urma cercetărilor efectuate am constatat că preșcolarii cu tulburări de comportament supuși cercetării formează un lot cu nevoi comune tuturor ființelor umane dar și faptul că manifestarea tulburărilor de comportamentului era diferit de la un preșcolar la altul indiferent de mediul din care proveneau.

3.6.Desfășurarea cercetării

Studiul de față a fost efectuat pe un lot de 18 preșcolari cu tulburări de comportament,în cadrul Grădiniței ,din orașul și își propune :

●capacitatea de a controla și a recunoaște tensiunile interioare și exterioare Q3;

●Chestionarul Woodworth , depistează reacțiile de inadaptare.Are întrebări,cu răspuns ferm-da sau nu pentru fiecare ;

●Chestionarul Trebach .Potrivit lui Trebach ,există 4 obiective ce descriu atât acte de indisciplină cât și tulburări de comportament sub diferite aspecte,pe care preșcolarii îl manifestă:

●răzbunarea;

●evitarea eșecului;

●atragerea atenției;

●obținerea puterii.

Depistarea și evidențierea severității tulburărilor de comportament ,au avut un rol important pentru preșcolarii supuși cercetării.

Prin intermediul prezentei cercetări am încercat să demonstrez importanța și rolul implicării cadrelor didactice și educatoarei de la grupă în studiul tulburărilor de și impactul acestora asupra preșcolarilor,dezvăluind faptul că acceptarea și implicarea pedagogică este o atribuție ce se poate prelucra numai cu sprijinul cadrelor didactice în colaborare ( sau ajutați de părinți).Aici intervenind nevoia asiduă de reabilitare și suportul moral al familiei.

Am ținut cont de faptul că numai cu ajutorul unei implicări pedagogice se poate obține ,o diminuare a tulburărilor de comportament sesizate la preșcolarii supuși cercetării.

Prin desfășurarea cercetării ,voi demonstra că în cazul preșcolarilor cu tulburări de comportament, implicarea pedagogică are un obiectiv bine stabilit .

Pornind de la obiectivele și nevoile preșcolarilor cu tulburări de comportament, am ținut cont de starea psihică și gândurile pe care le aveau în momentul în care erau activi deranjând ora.

Pentru a-mi atinge obiectivele , am examinat ,individual, preșcolarii participanți la reabilitarea acestora ,examinând pe lângă factorii fizici și psihici și dotările sociale,de care aceștia dispuneau , utilizând terapia non-directivă centrată pe persoană.

Evaluarea preșcolarilor cu tulburări de comportament,a constatat în faptul că diferitele combinații de manifestări fizice și psihice , pot fi atribuite unui pericol real și se produc fie sub formă de crize,fie ca stări persistente totale sau parțiale .

Comparativ cu stările produse de tulburările de comportament unii preșcolari prezentau și stări anxioase de obicei difuze care , au evoluat în panică .

Pentru aceasta am folosit ideile Rogers conform cărora în relația ,educator -elev,prin atmosfera primitoare ,să pot să îmi centrez atenția directă pe acesta,fără a avea obligații sau restricții în exprimarea atitudinii profesionale pentru problemele acestuia .

Am demonstrat și faptul că în paralel cu reabilitarea preșcolarilor, trebuie să aibă loc și o implicare pedagogică,vizavi de diagnosticul de tulburări de comportament ( stabilit de medicul specialist) însoțit de susținerea morală venită din partea familiei sau cadrelor didactice și nu în ultimul rând asigurarea unei atmosfere plăcute în locuință și la grădiniță.

Tinzând pentru o coordonare optimă a necesităților,resurselor preșcolarilor și a posibilităților de care aceștia dispuneau ,am prezentat faptul că în urma tulburărilor de comportament implicarea pedagogică îi va ajuta să -și diminue /elimine aceste tulburări.

Astfel se poate reliefa faptul că pentru reinserția preșcolarilor ,din punct de vedere social ,este nevoie de implicare pedagogică în cazul tulburărilor de comportament.

Utilizând chestionarul Trebach,activitatea pedagogică s-a desfățurat în grup,rolul fiind de a o ajuta pe educatoarea de la clasă atât în instruirea și educarea dar în mod special a situațiilor de criză în care se găsesc unii preșcolari cu tulburări de comportament .

Pentru preșcolarii cu tulburări de comportament ,s-a folosit un sistem de puncte cu ajutorul cărora aceștia trebuiau să atingă un anumit punctaj stabilit dinainte ,pentru a fi recompensați.

Programul educațional al preșcolarilor cu tulburări de comportament a fost constituit dintr-o listă ,unde aceștia trebuiau să bifeze răspunsul corect la întrebare.

Referitor la aceste chestionare ,s-a dorit scoaterea în evidență a aspectelor mai puțin cunoscute la unii preșcolari cu tulburări de comportament,cum ar fi :

●Aspectele și implicațiile pe care o au educatorii în reeducarea preșcolarilor cu tulburări de comportament;

●Atitudinele negative ale preșcolarilor cu tulburări de comportament față de cei din jurul lor .

CHESTIONARE

STAȚIONAR PRIVIND RELAȚIA EDUCATOARE– PREȘCOLAR

CHESTIONAR

(vizând prejudecățile preșcolarilor ( și părinților) vizavi de comportamentul lor)

Trebuie aleasă varianta de răspuns cu care preșcolarul este de acord

Răspunsurile sunt confidențiale

Chestionarul Woodworth de comportament nr.1.

Evaluare

Se vor acorda 2 puncte pentru fiecare răspuns ,,a,, ,1 punct pentru fiecare răspund,,b,, și 0 puncte pentru fiecare răspuns ,,a,,

Între 34- 50 de puncte

Punctajul arată că preșcolarii au o fire excesiv de conflictuală cu predilecție spre a exagera mult lucrurile din punct de vedere psihic .Deoarece aceasta este natura și probabil modul în care unii preșcolari abordează lucrurile și încearcă să facă față presiunilor se pare că este foarte greu să se aplice în practică recomandarea de a se comporta civilizat.Trebuie să li se amintească preșcolarilor că ,comportamentul lor , constituie cauza multor probleme.

De aceea ,li s-a recomandat să încerce să se relaxeze mai mult , să facă o pauză , să încerce să reflecteze la ceea ce vor să facă ,cu ce vor să se joace,cu cine vor să se împrietenească,ce poveste vor să asculte ,cu cine vrea să vorbească.

Li s-a recomandat să încerce să uite pentru moment de rutina zilnică ,relaxându-se într-un mod mai plăcut . Aceste recomandări îi va ajuta pepreșcolari să aibă o imagine pozitivă despre situația conflictuală în care cred ei că se află.

Între 16-34 puncte

Preșcolarii au recunoscut semnele care i-au avertizat că sunt supuși unor presiuni de tulburări de comportament și ,cu ajutorul educatoarei ,înceară ,prin diferite activități , să se le diminue.

Sub 16 de puncte

Preșcolarii cercetați au o atitudine extrem de negativă și aproape nevrotică. Ocazional ,își fac griji , dar momentele respective sunt foarte rare , durează foarte puțin.Concepția , în rândul preșcolarilor, este că tot ceea ce li se întâmplă nu este întâmplător .

Avertisment : preșcolarii trebuie să fie precauți în anumite momente , iar o atitudine conflictuală nu este perfectă .

Chestionarul Woodworth nr.2.

Se vor acorda 2 puncte pentru fiecare răspuns ,,c,, ,1 punct pentru fiecare răspund,,b,, și 0 puncte pentru fiecare răspuns ,,a,,

Între 40-50 de puncte

Trebuie observat faptul că la majoritatea răspunsurilor punctate la litera ,,c,,,preșcolarii dau răspunsuri negative,iar la întrebarea dacă sunt stresați sau nervoși de prezența educatoarei ,la cei mai mulți,răspunsul a fost pozitiv.Nedreptatea este profund tulburătoare și la fel de importantă pentru preșcolari.

Între 25-39 de puncte

Se poate deduce ,că deși nu tot timpul se confruntă cu situații care implică tulburări de comportament, preșcolarii supuși interviului se simt vinovați pentru starea lor actuală.

Sub 25 de puncte

Rezultatul indică faptul că preșcolarii nu au un foarte puternic simț al răspunderii față de clasa din care fac parte

Avertisment :Toți preșcolarii trebuie să fie precauți în anumite momente,iar o atitudine conflictuală nu este perfectă,dar cu ajutoruleducatoarei și implicării acesteia se speră în diminuarea acestor stări comportamentale.

Pentru desfășurarea cercetării prealabile am creat o atmosferă obișnuită de lucru pentru preșcolarii care urmau a fi supuși interviului .Preșcolarilor li s-a explicat în ce constă chestionarul și interviul pentru a afla care sunt motivele acestei cercetări.

Evidențierea comportamentului conform Chestionarului Trebach (Alois Gherguț-Sinteze de Psihopedagogie )

DISCUȚII

Contribuția mea personală a constat în cercetarea unui eșantion de 18 preșcolari cu tulburări de comportament de la grădinița , din orașul .

În cadrul cercetării s-a dorit o analiză amplă asupra eșantionului de preșcolari cu cu tulburări de comportament,pe lângă aplicarea ședințelor bazate pe determinări pedagogice.

Încă de la primul contact cu preșcolarii, supravegherea reducerii tensiunii intrapsihice și interpersonală,reducerea reactivității față de activitatea de învățare,restructurarea și ameliorarea imaginii de sine ,reactualizarea eului ,sugestibilitatea și persuasiunea,desensibilizarea sistematică,condiționarea pozitivă,restructurarea comportamentelor plus contribuția educatoarei, au constituit un factor hotărâtor în stabilirea lecțiilor pentru diminuarea /eliminarea.Studiul l-am efectuat pe baza interviurilor , chestionarelor și discuțiilor avute cu preșcolarii.

Trebuie menționat faptul că această metodă a avut elemente bine determinate ,pentru fiecare preșcolar în parte .Preșcolarilor li s-au cerut detalii atât din viața personală cât și din viața școlară. Totodată au fost îndemnați să expună câteva aspecte personale din viața de familie ,pentru a afla cauzele concrete care au dus la apariția tulburărilor de comportament.Așadar s-a dorit o analiză comparativă între tulburile de comportament datorate vieții sau inadaptării la activitățile didactice din grădiniță sau vieții personale.

Odată ce preșcolarii au înțeles faptul că ei pot avea un rol în schimbarea vieții lor și a mediului înconjurător ,chiar și atunci când resursele sunt mici ,aceștia au dorit mult să înceapă schimbarea atitudinilor și comportamentelor pentru a evita factorii care predomină tulburările de comportamentul.

Lucrul în grup cu preșcolarii a făcut parte din procesul de recunoaștere a problemelor pe care aceștia le aveau , dar așa cum spuneau și ei (sau aparținătorii acestora) , încercau să le ignore .

Întâlnirea de grup, i-a antrenat pe cei 18 preșcolari în discuțiile și exprimarea liberă a opiniilor ,în așa fel încât aceștia și-au putut expune ideile în limbaj propriu , încercând să-și descopere atitudinile ,slăbiciunile și resursele .

Trebuie să menționez faptul că nu toți preșcolarii s-au integrat ușor la început , dar din expunerea lor, am înțeles că unele probleme din cauza cărora ei prezintă tulburări de comportament sunt câteva probleme nesatisfăcătoare care se găsesc în viața lor personală,grădiniță sau familială.

Principalele dificultăți pe care ei le-au invocat au fost :

●Persoane din anturajul lor care folosesc un ton autoritar;

●Preșcolarii au de multe ori , dificultăți senzoriale , de adaptare sau de atenție ;

● Preșcolarii invocau existența unor factori agrvesivi și considerau că le este amenințată siguranța ;

●Lipsa de concentrare ( tachinarea , comportamentul necorespunzător ) a constituit un alt factor care a dus la un comportament necorespunzător;

●Certurile și divergențele apărute în interiorul clasei sau conflictele cu colegii sau educatoarea,i-au făcut pe mulți dintre ei , să simtă presiunea acestui comportament ;

●Contrar necesităților psihice , unii preșcolari au decis să nu își schimbe comportamentul sau atitudinea ;

●Un alt factor care a condus la producerea tulburărilor de comportament au fost și presiunile externe care a afectat comportamentul preșcolarilor.

●Au personalități dominante, sunt impulsivi și , devin frustrați cu ușurință, întâmpinând dificultăți în respectarea regulilor;

●Inconsecvența părinților (excesiv de protectori și neglijenți) și uneori abuzul asupra copilului au fost factori de predicție ai transformării ulterioare în victime-agresori;

● De asemenea implicarea excesivă a părinților în activitatea pedagogică i-a determinat pe aceștia să manifeste tulburări de comportament;

●O relație părinte-copil caracterizată printr-o apropiere excesivă ;

●Relația ostilă între copil și mamă a reprezentat factori de predicție ai victimizării ulterioare pentru preșcolari;

●Utilizarea unor metode bazate pe forță pentru controlarea comportamentelor;

●Lipsa căldurii, implicării și supravegherii din partea părinților; permisivitate;

●Statutul socio-economic scăzut a reprezentat de asemenea un factor de risc implicat în tulburările de comportament ;

●În rândul preșcolarilor cu tulburări de comportament ,etnia a constituit un factor de risc implicat în victimizare.

Printre explicațiile lor ,mulți preșcolari au menționat faptul că nu agreează ideea interviului autoritar .Efectul psihologic al acestui interviu autoritar are un puternic impact negativ asupra preșcolarilor.

Prin prelucrarea informațiilor care au cuprins răspunsurile la întrebările din tabelele 2 și 3,informațiile de natură personală din tabelul nr 2 și crearea bazei de date statistice ,s-a făcut o evaluare colectivă a preșcolarilor.

Monitorizarea și evaluarea au fost esențiale pentru a vedea felul în care s-au desfășurat chestionarele și interviurile .

Eșantionul de 18 preșcolari cu tulburări de comportament,supuși cercetării , provin din familii cu situație materială deficientă și nivel mediu din punct de vedere educațional, aceștia nepreocupându-se de educația și situația copiilor ,deși au fost avertizați de nenumărate ori de educatoare vizavi de tulburările comportamentale ale acestora.De menționat faptul că din cei 18 preșcolari, supuși cercetării ,10 provin din familii dezorganizate ( părinți divorțați ,concubinaj sau familii monoparentale),3 (unul din părinți decedat) ,5 ( unul din părinți sau ambii plecați din țară ,copii fiind lăsați în grija rudelor sau bunicilor).În cazul bilanțului de comportament ,s-a urmărit prezentarea și punerea în evidență a tulburărilor de comportament ,sub diferite manifestări .

Interviul a încercat să acorde libertatea de exprimare a preșcolarilor vizavi de comportamentul lor și,despre ceea ce considerau că este mai important pentru desfășurarea cercetării . Acest interviu a fost benefic ,,ținându-se cont de faptul că s-a dorit scoaterea în evidență a factorilor care le-au provocat acest comportament .

Interviul a permis remedierea unor deficiențe ,pe această cale ,obținându-se date importante despre preșcolari ,ceea ce a dus la aprecierea obiectivă a acestora .Și totuși în cadrul aceluiași interviu au apărut unele erori de apreciere datorate unor preșcolari care au evidențiat stări nervoase.

În concepția mea personală ,preșcolarii care au participat în cadrul acestei cercetări ,și-au îmbunătățit starea psihică având o stimă de sine crescută.Cercetarea mea personală și-a îndreaptat atenția și asupra faptului că pe parcursul cercetării preșcolarii au devenit mai încrezători încercând să se ajute pe sine , depășindu-și condiția.

Situația preșcolarilor supuși cercetării: comportament neadecvat în grup, relație agresivă cu colegii, opoziție față de sarcinile școlare.

Caracterizarea copiilor :

•Are instabilitate comportamentală

•Copil turbulent

•Copil violent

•Copil rău

•Copil inadaptat

•Incapacitate de a finaliza o activitate intelectuală

•Este agresiv cu colegii de clasă

•Este indisciplinat

•Deranjează orele distrăgând atenția

•Este agresiv cu colegii de clasă

•Refuză sarcinile date de educatoare

•Este dependent de sprijinul educatoarei

Colectarea informațiilor s-a realizat prin:

•observarea comportamentului la grădiniță

•vizită la domiciliu și întâlniri cu părinții

•analiza activității date de educatoare:desene, caiete, fișe de lucru, de evaluare;

Observarea comportamentului la grădiniță :

•Deranjează lecția

•Distrage atenția

•Se ridică din bancă,

•Vorbește în timpul orei,

•Deranjează colegii luându-le rechizitele,

•De fiecare dată dă vina pe altcineva,

•În pauze îi lovește pe colegi.

•Plan de intervenție:

•Dezvoltarea relațiilor de colegialitate,

•Încurajarea copiilor să-l solicite la activitățile/jocurile lor;

•Stabilirea regulilor de comportare în clasă, în timpul orelor și în timpul pauzelor,

•Stabilirea unor responsabilități în grup, în echipă cu un coleg;

Planul de intervenție .Mi-am planificat urmatoarele etape :

Alăturarea și acomodarea –pornind de la premisa că implicarea pedagogică cere provocare și confruntare, am pus accentual pe faptul că preșcolarii trebuie să accepte activitățile desfășurate la clasă.Și cum alăturarea și acomodarea sunt considerate premisele restructurării , am avut în vedere faptul că trebuie sa-i fac pe copii să coopereze , construind astfel o alianță de înțelegere cu fiecare în parte.

În aceasta etapă m-am familiarizat cu stilul comunicațional al preșcolarilor ,am acordat atenție fiecărui detaliu redat, făcându-i să se simtă importanți ; i-am felicitat pentru faptul ca au conștientizat că au o problemă , că acest lucru constituie un avantaj , fiind un punct de plecare în rezolvarea ei .

Tehnici folosite :

●Menținerea și susținerea comportamentelor specifice sau a verbalizărilor cu scopul creșterii independenței .Am manifestat respect pentru copii , fiind lăsați să-și descrie problemele nefiind forțați să vorbească decât în momentul când ei au simțit nevoia;

●Clarificarea , amplificarea și aprobarea comunicării preșcolarilor pentru a spori încrederea în sine . A fost foarte important ca fiecare preșcolar să-și clarifice poziția față de problemă .

●Mimarea – adoptarea stilului de comunicare al preșcolarilor și conformarea la nuanțele afective ale comunicarii cu aceștia.

Desingul structural- a avut loc de-a lungul întregului proces constând în observarea tranzacțiilor familiale, formularea , testarea și reformularea ipotezelor de lucru:

-problemele identificate –expresie a paternurilor disfuncționale;

-evaluari preliminare bazate pe interacțiunile din prima ședință, apoi în următoarele formulări;

-dezvoltarea de ipoteze structurale rapide, pentru o consiliere eficientă;

– atenția a fost îndreptată atât pe problemele prezentate de preșcolari cât și la dinamica structurală expusă de aceștia.

Obiectivele ședințelor cognitiv comportamentale au fost :

•Primele ședințe au fost dedicate formulării unei ipoteze preliminare asupra problemei preșcolarilor și elaborării interviurilor.

•Identificarea factorilor cognitivi –comportamentali au fost mai dificili decât factorii externi, deoarece preșcolarii ,supuși cercetării ,au acordat o mare atenție gândurilor care le-au trecut prin minte înainte sau în timpul situației problemă.

•Interviul acordat preșcolarilor s-a focalizat asupra consecințelor imediate al problemei comportamentale

•Acțiunea de implementare și rezultatul unor procese de intervenție pentru preșcolarii ,supuși cercetării, au fost necesare pentru identificarea consecințelor psiho-sociale ale manifestărilor tulburărilor de comportament.

Bilanțul comportamentului a fost aplicat pentru a verifica cea de -a doua ipoteză

Tabelul 1 .Problemele persistente ale elevilor cu cu comportament de tip buldyng

Graphic 1. Problemele persistente ale copiilor cu tulburări de comportament

Tabelul 2 .Viața actuală a preșcolarilor cu tulburări de comportament

Perspectiva copiilor se îndreaptă în viitor tot spre mediul familial ( 50 %),cu perspective unei activitati stabile ipotetic (suport,lectura,drumeții) (29 %),fericiți (15 %),în timp ce 9 %,,nu știu,, sau ,, mi-e și frică să mă gândesc,,,iar 16 % refuză răspunsul la această întrebare. ( Tabelul nr.4)

Graphic 2.Viața actual a copiilor

Tabelul 4.Motivul tulburărilor de comportamentului de

Graficul 3. Motivul tulburărilor de comportament

Potrivit graficului 3 tulburările de comportamen,manifestat în rândul școlarilor are elemente definitorii bine determinate pentru sănătatea acestora iar sursele de dificultate cu care se confruntă o parte din aceștia sunt atragerea atenției unde ponderea procentuală a fost de 3,9 % urmat de lipsa afectivității în procent 2,7 % ( puse pe baza lipsei unui părinte sau chiar a ambilor părinți plecați la muncă în străinătate) comparative cu evitarea eșecului (1,5 %) și răzbunare unde procentul a fost de 0,9 %.

Așa cum s-a observat din expunerea teoretică și cercetarea practică efectuată în capitolele anterioare ,tulburările de comportament au devenit un fapt cotidian cu un puternic impact emoțional asupra copiilor preșcolari.

Trăirile care s-au dezvoltat pe fondul , comportamentului a ,îmbrăcat forma unei suferințe existențiale sau moralei (a unei insatisfacții de sine sau de lume,a unei neplăceri de a trăi, a unei disperări, a unei depresii).

Prin urmare ,la preșcolarii supuși cercetării ,tulburările de comportament au apărut, ca o concordanță a calităților individuale cu cerințele de la grădiniță.

Depistarea abaterilor de la normal a avut drept consecință inadaptarea școlară,drept pentru care a fost absolut necesar să se depisteze și să se evalueze din timp ,posibilele apariții ale factorilor declanșatori al tulburărilor de comportament.

Evitarea , pe cât posibil atât a factorilor care au putut declanșa comportamentul cât și pericolele psihice și fizice s-au făcut cu mare atenție.

Grădinița ,cu deosebire începutul acestui proces a constituit pentru copii preșcolari ,un complex inedit de circumstanțe și de factori ,impunându-li –se un grad de autocontrol care înainte nu li se pretindeau.

Poziția de copil preșcolar a marcat intrarea acestuia în viața civică , revenindu-i în consecință o serie de responsabilități,inexistente anterior,actualmente reglementate statuar prin drepturile și îndatoririle de copil preșcolar.

Deci încadrarea acestora în rolul de copii preșcolari a implicat o nouă formă de adaptare socială care a reflectat măsura în care ei trebuie să reușească să răspundă cerințelor programate cu privire la conduita lor și la acumularea ascendentă a informațiilor,atât de indispensabile unei integrări,fapt ce a dus la declanșarea tulburărilor de comportament.

În cadrul acestei orientări ,trebuie încercată,înainte de toate ,o percepere a preșcolarului așa cum este el la realitate,o descoperire a sa ca ființă umană,ca ființă-în –lume ,și nu drept o simplă proiecție a teoriilor .

Abordarea existențială repune în discuție frontiera dintre ,,normalitate,,,ducând la descoperirea psihopatologiei și psihopedagogiei larg răspândită printre acei preșcolari,care trăiesc angoasa izolării și alienării.

Ținînd cont de toate acestea ,am considerat că cercetarea de față,în rândul copiilor preșcolari cu tulburări de comportament, este absolut necesară iar validarea unui instrument bidimensional de autoevaluare a cauzelor care au provocat aceste stări au făcut dovada unei calități bune asupra acestora.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare , trebuie menționat faptul că preșcolarii cu tulburări de comportament sunt priviți ca fiind inapți în a se comporta normal într-un colectiv de copii.

Fenomenul tulburărilor de comportament în rândul preșcolarilor este un construct social, ce nu aparține doar unei perioade sau unui context social bine determinat.

Reprezentând ansamblul încărcărilor și abaterilor preșcolarilor de la normele de conviețuire socială, tulburări de comportament se caracterizează printr-o serie de trăsături generale și comune,ceea ce implică pentru cercetători identificarea factorilor sau cauzelor și a condițiilor care generează acte antisociale în rândul acestora și adoptarea unor măsuri adecvate de prevenire și recuperare a acestora .Însă ca orice ființă umană și preșcolarii au dreptul la oportunități de integrare socială ,care să le ofere șansa de a atinge un grad optim de independență.

Dar pentru a fi integrați, preșcolarii trebuie să capete deprinderi de comportament normal pentru a se putea face înțeleși de cei din jur.Marile probleme globale depistate de experți privind preșcolarii sunt:prejudecățile ,izolarea socială și discriminarea.

Existența preșcolarilor va fi mai bogată dacă societatea le va permite să își dezvolte viața la potențial maxim.Necesitățile lor vor fi privite atât timp cât nu vor fi văzute ca un beneficiu.

Prin urmare Limber consideră că cele mai eficiente și cuprinzătoare strategii sunt cele care implică întreaga unitate de învățământ (grădiniță/școală) pentru a schimba climatul din clasă și normele de comportament, cum este programul lui Olweus implementat în câteva sute de unități școlare din întreaga lume.

Pe baza programului menționat anterior, au fost dezvoltate alte programe. Unul dintre acestea este „Programul de intervenție un comportament mai bun din școlile flamande” care include:

●activități de intervenție pentru părinți și educatori/profesori, ca acțiune la nivel de grădiniță/școală;

●activități pentru grupurile de colegi, ca acțiune la nivel de clase;

●activitățile legate de curriculum pentru grupurile decopii /elevi;

●activități individuale centrate atât pe copii /elevii cu tulburări de comportament cât și pe ceiobligați să asiste la aceste tulburări.

În urma aplicării programului s-a obținut o scădere a frecvenței tulburărilor de comportament la clasele mici, dar nu și la cele mari.

În literatura de specialitate sunt precizate unele strategii de intervenție , care pot fi utile în modelarea unei culturi școlare care promovează respectul, recunoașterea, învățarea, siguranța și experiențele pozitive pentru toți elevii:

●acordarea de ajutor copiilor;

●încurajarea participării active a părinților și a altor adulți;

●supravegherea copiilor în timpul pauzelor, mai ales în curte, la toalete și pe coridoarele aglomerate;

●stabilirea și aplicarea de reguli și consecințe clare pentru copii cu tulburări de comportament;

●implicarea claselor în discuții și activități legate de comportament.

Necesitatea implicării grupului de copii (clasă sau școală) în discuții și activități legate de comportamente este susținută de ideea conform căreia, tulburările de comportament au influențe negative nu doar asupra fiecărui copil în parte ci și asupra grupului (ex. Elevii dintr-o clasă).

Intervențiile eficiente trebuie să se concentreze nu doar asupra copiilor implicațir, ci și asupra spectatorilor care mai degrabă încurajează (în mod activ sau pasiv) decât să descurajeze comportamentul acestuia.

Unitatea de învățământ ca instituție de dezvoltare primară a societății are un important rol in dezvoltarea copilului. Este vital ca aceasta să fie susținută de societate și împreună să rezolve problema tulburărilor de comportament deoarece în final„ acestea sunt probleme care afectează pe toată lumea”

BIBLIOGRAFIE

Alexandru Olaru,Introducere în psihiatria practică,editura Medicală,București,2007

Vlădescu I.M-Psihiatrie , Editura Allaport,București,2015

Florinda Golu-Psihologia Dezvoltării Umane , Ed.Universitară 2010

A,Chircev – Educația și dinamica ei, Editura Învățământului, București, 2010

Sorin M.Rădulescu ,Dan Banciu-Introducere în comportamentul copiilor,Editura Medicală,București,2004

Aurel Preda Cunoașterea elevului,Editura Tibicus,Timișoara ,2016

Ana Cristina ,Bredicean Liana ,Dehlean Virgil –Radu, Enătescu Cătălina ,Giurgi –Oncu Monica ,Ienciu Ion,Papavă Felicia,Romoșan Radu-Psihiatrie,Rditura Meridian,București ,2014

Elena Joița –Elemente de psihologie școlară,Editura Arves , Craiova 2012

Tiberiu Bogdan ,Ilie I.Stănculescu-Psihologie și Psihopedagogie ,Editura Universitară,București, 2008

Dr.I.Străchinaru- Sinteze de psihopedagogie pentru elevii din ciclu primar și gimnaziu,Editura All,București,2008

Constantin Portelli –Introducere în Psihopedagogie ,,Editura All,București,2008

Alexandru Olaru, Teorii psihologice , Editura Tehnică, București, 2001

Norbert Sillamy –Psihologie ,Editura Tehnică, București,2003

Dr. Doru Vlad Popovici Prof. M.D. Corina Ionescu-Managementul Clasei de copii preșcolari cu tulburări de comportament ,2007

Constantin Păunescu –Recuperarea Medico-Pedagogică a copilului cu ADHD ,Editura All,București 2009

Octavian Popescu ,Eugeniu Bucur -Psihologia și logica educației ,Editura universitaria ,Craiova ,2012

Octavian Popescu ,Eugeniu Bucur- Psihopedagogia școlarilor, Editura All,București,2012

Revista de Medicină Școlară și Universitară, Vol III, Nr. 3, iulie 2016

Charlier ,S.P-Perspective privind,,educatorul eficient,, ;editura Iris,București,2008

Gheorghe Nistoreanu ,Costică Păun- Eficiență în activitatea de educatorilor,Editura Radical,Craiova 2006