Tulburari ale Instinctului Alimentar, Aspecte Psiho Patologice

Tulburări ale instinctului alimentar, aspect psiho-patologice

( Studiu de caz sau cazuri din viața cotidiană sau literatură )

Studiul a urmărit demonstrarea relației dintre tulburările legate de alimentație și acceptarea de sine la 80 de oameni, respectiv 40 femei și 40 bărbați. Testele aplicate la întregul lot au fost următoarele:

Scala de acceptare de sine;

Chestionarul privind pofta de mâncare compulsiva;

Chestionarul care privește interesul pentru propria greutatate și dieta;

Chestionarul privind percepția persoanelor despre alimentație și bolile de alimentație .

Rezultatele obținute la întregul lot cu tulburări ale comportamentului alimentar au arătat o acceptare de sine foarte redusă, cu o imagine de negativă, confirmând astfel o personalitate adictivă, particularitati psihologice ale persoanelor cu tulburări legate de alimentație.

Cuvinte-cheie: tulburări de comportament alimentar, anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, ednos, obezitatea.

Rezumat/Abstract

The study aimed to demonstrate the relationship between diet related disorders and self-acceptance în 80 men and 40 women and 40 men. Tests applied to the entire group were:

self-acceptance Scale;

Questionnaire appetite compulsive;

Questionnaire that the interest for their weight and diet;

Questionnaire on the perception of people about food and eating diseases.

The results from the entire batch of food behavior disorders showed a very low self-acceptance with a negative image, confirming an addictive personality, psychological features of people with disorders related to diet.

Keywords: eating disorders, anorexia nervosa, bulimia nervosa, ednos, obesity.

Cuprins

Introducere. Tema cercetării

În această cercetare se urmărește studierea tulburărilor instinctului alimentar din perspectiva psihopatologică. Am ales acest studiu pentru că și în țara noastra numărul persoanelor afectate de probleme, că obezitatea, bulimia, dietele foarte stricte și severe, sunt într-o continuă creștere, iar studiile asupra populației românești sunt destul de puține.

Deoarece majoritatea persoanelor cu tulburări alimentare sunt femei ( 90-95%), s-a luat în considerare și rolul masculinității și feminității în dezvoltarea tulburărilor alimentare. Psihopatologia cuprinde o gama variată și complexă de tulburări ale instinctelor. Se consideră instinctele că fiind factorii ce determină apariția și orientarea (vectorizarea) comportamentului, acestea având un rol hotărâtor în procesul de supraviețuire a speciei.

McDougall vorbește despre "forta hormica" și, asemenea lui C. von Manakow, pune în prim-importanța pulsiunilor instinctuale, identificandu-le cu "elanul vital" berg-sonian.

S.Freud denumește pulsiunile instinctuale "libido". Pentru CI. Bernard, toate manifestările vitale au că scop menținerea constanta a "mediului intern".

W.B. Cannon desemnează cu termenul "homeostazie" această tendințta generală de restabilire a echilibrului intern tulburăt, afirmând că “orice ființa vie este un organism care dispune de capacitatea de a-și compensa tulburărea echilibrului sau intern prin neutralizarea factorilor perturbanti.”

Aceste tulburări pot fi , în general, de trei categorii:

Tulburări în exces ale manifestărilor instinctuale, ale nevoilor sau trebuintelor fundamentale ale individului. Cele mai frecvente sunt nevoia exagerată de aport și ingestie alimențara (polifagia sau bulimia) și consumul exagerat, excesiv de lichide (potomânia).

Tulburări în minus sau diminuarea satisfacerii nevoilor instinctuale ale individului se manifestă, în mod predilect, tot în sfera aportului de alimente sau de lichide și este reprezentat prin refuzul parțial sau total de a se alimenta (anorexia) sau de a consuma lichide (sitiofofia).

Cea de-a treia mare grupă de tulburări ale instinctelor este reprezentată prin pervertirea instinctelor.

În general, credem că lumea este preocupată de mâncare, de sănătate, dar în jurul nostru vedem că obezitatea și anorexia preiau controlul. Toate acestea urmate de statistici contradictorii, dar alarmante. Alte explicații includ: existența unei determinări biologice, un mediu familial disfuncțional, o lupta fundamentală cu un slab control de sine, abilități insuficiente de a face față stresului și depresiei.

Din punctual meu de vedere, aceste probleme legate de alimentație sunt manifestări ale unei personalitati adictive, aflându-se într-o continuă creștere, de aceea reprezentand poate cel mai grav pericol al sec. XXI.

Personalitatea adictivă poate fi definită că o stare psihologică care face respectivul succeptibil la dependențe. Aceste persoane care suferă de o personalitate adictivă fiind definite a avea o boală a creierului. Anorexia și bulimia sunt determinate de o ruptură între viață interioara și cea exterioara, aceste boli de alimentație reprezentand tulburări caracterizate prin modificarea drastică a comportamentului alimentar, având consecinte grave, atât psihice, cât și fizice. Deși sunt atât de dramatic legate de alimentație, aceste boli sunt în realitate suferințe psihice, legate de inabilitatea de a "procesa" anumite sentimente: frica de maturizare, anxietatea determinată de probleme.

De aceea, bolile de alimentație nu trebuiesc tratate că și "mofturi" sau comportamente fără importanță. Anorexicul și bulimicul nu doresc să fie așa, nu au nici o vină pentru ceea ce li se întâmplă și trebuiesc ajutați pentru a putea ieși din cercul vicios pe care boala îl creează pentru ei.

Diagnosticul tulburărilor de comportament alimentar este simplu, direct, și poate fi pus chiar cu cunoștințe și experiență moderate, prin identificarea directă în istoricul psihiatric și în timpul examinării psihice, fără a fi necesară o evaluare medicală extinsă, cu familia, probleme cu cei din jur, lipsa de control asupra propriei vieți.

Tulburările de dispoziție, anxioase și OCD în copilarie și apariția precoce a trăsăturilor de personalitate de tip perfecționist, par să fie factori de vulnerabilitate majori în dezvoltarea tulburărilor de comportament alimentar, în special a anorexiei nervoase. La tinerele femei cu o stimă de sine nu foarte înaltă, tachinarea de către familiile lor, de prieteni, sau influențarea lor de către niște persoane autoritare (medici, asistenți medicali, profesori, antrenori) legat de nevoia de a-și modifica forma și greutatea contribuie la vulnerabilitate.

Factori favorizanți și declanșatori în bolile de alimentație:

genetici: studiile populaționale sugerează că factorii genetici pot contribui într-o proporție de circa 50% sau chiar mai mult la apariția anorexiei și bulimiei nervoase.

familiali:

preocuparea permanentă în familie pentru diete și slăbit;

presiunea din partea familiei: studiile au aratat că 40% dintre fetele de 9 și 10 ani care au slăbit au facut-o la presiunea din partea mamei

un istoric de obezitate în familie

un istoric de suferințe psihice în familie

abuzuri sau traume în familie

socio-culturali: de multe ori cei din jur (colegi, prieteni cu preocupare pentru slăbit sau cu atitudini batjocoritoare la adresa celor mai plinuți) și cutumele culturale ("slab înseanmă frumos") pot determina declanșarea unei preocupări excesive pentru dietă.

Factorii de menținere în bolile de alimentație

Mulți indivizi, care au inițiat regimuri alimentare severe și au avut diferite grade de simptome ale unor tulburări de comportament alimentar, nu ajung să dezvolte tulburarea completă, nu întrunesc complet criteriile pentru tulburarea de comportament alimentar.

Mulți dintre cei care au următ regimuri alimentare și au avut simptome ale tulburării de comportament alimentar sau forme subsindromale au încetat comportamentul alimentar anormal, luând această experieță că pe o învățătură.

Factorii de menținere majori în bolile de alimentație sunt reintăririle externe sociale și interne psihologice. Laudele sociale determină întărirea externă pentru pierderea ulterioară în greutate la pacienții perfecționiști, perseverenți, care au pierdut o anumită greutate prin diete, exerciții fizice sau amândouă.

Reușita de a pierde în greutate reprezintă primul motiv al autocontrolului intern efectiv când pubertatea este covârșitoare, când copilăria este nefericită, sau când existența ca adult este neatractivă și înspăimântătoare, și când tendințele perfecționiste sunt inadecvate pentru întrecerile din adolescentă.

Anorexia mentală este o pseudosoluție către provocările existențiale ale adolescenței, sancționată implicit. Cu un control rigid al greutății, procesele par să fie mai bine controlate. După o scădere semnificativă în greutate, prin dietă sau prin creșterea eliminărilor, încercările de alimentare sănătoasă pot să accentueze simptomele medicale nedorite în scurt timp, cum ar fi regurgitările gastrice, retenția de fluide, ducând la reinnoirea regimului alimentar bazat pe experiență că mâncatul normal este dureros și imposibil.

Se speculează că există mecanisme exacte prin care se modifică procesele psihologice în bolile de alimentație. Anorexia apare în general în adolescență, perioada marcată de un cumul de încercări ale dezvoltării pe care trebuie să le înfrunte la începutul pubertății, cum ar fi redefinirea relației cu prietenii, relațiile cu baieții, debutul sexualității, autonomizarea și diferentierea de familie. Majoritatea anorexicelor sunt mai puțin pregatite să facă față acestor multiple solicitări.

Multe dintre ele provin din familii care le-au protejat și le-au pus la adăpost de dificultăți, ele având ocazii mai puține de a învață să facă față acestora, sa-și dezvolte și să își exercite suplețea (abilitățile) de adaptare. În acest context, de o vulnerabilitate mai mare, ea întâlnește uneori un eveniment banal în care se simte complet nepregatită, neputincioasă și inferioară. În general în acest moment se decide să urmeze un regim. Această decizie îi va readuce controlul asupra vieții și îi va reasigură valoarea personală.

Obiectivele și ipotezele cercetării/întrebările de cercetare

În cadrul experimentului prezent, au participat 40 de oameni, dintre care 20 sunt femei și 20 sunt bărbați, prezentand probleme legate de alimentație.

Toți cei 40 de participanți sunt cu vârste cuprinse între 16 și 60 de ani, de cetățenie română, etnie română și religie ortodoxă , cu domiciliul stabil în București. Subiecților li se va cere să răspundă la un număr de întrebari ale ale unor metode experimentale, respectiv a câte două scale experimentale și a câte doua chestionare cu privire la tulburările de alimentație.

După ce fiecare subiect va completa cu răspunsurile personale fiecare întrebare, acestea vor fi adunate în vederea analizării acestor metode, pentru a se putea da un răspuns întrebarilor ipotezei acestei cercetări.

Ipoteza generală a acestei cercetari este aceea că oamenii care prezinta tulburări legate de alimentație prezinta o acceptare de sine scăzută, în acest caz variabilă independentă fiind reprezentată de tulburările de alimentație, iar variabila dependenta reprezentand acceptarea de sine.

Tipul desing-ului de cercetare se va utiliza cu ajutorul a doua scale, și a două chestionare respectiv:

Scală de poftă de mâncare compulsivă ;

Scală care privește interesul pentru propria greutatate și dieta ;

Chestionarul privind percepția românilor despre alimentație și bolile de alimentație;

Chestionarul privind comportamentul oamenilor predispus spre anorexie/bulimie.

Fiecărei metode experimentale respective îi corespunde un număr de itemi, iar fiecarui item i s-a alocat un scor, așadar colectarea datelor se face prin însumarea acestor scoruri ale itemilor, iar analiza statistică a datelor se va face utilizând programul statistic de interpretare a datelor SPSS, cu ajutorul căruia se vor analiza cantitativ datele obținute ale fiecarei medote în parte.

Obiectivele cercetării sunt pe de-o parte teoretice, respectiv determinarea influenței mediului socio-cultural în incidența tulburărilor legate de alimentație, și anume dacă sub influența mediului socio-cultural unii oameni sunt mai susceptibili față de tulburările de alimentație, iar pe de altă parte fiind cele practice, respectiv stabilirea că oamenii cu tulburări alimentare sunt influențați de presiunile culturale exercitate asupra lor și dacă determinăm măsura și felul în care aceste presiuni se manifestă, ar fi mai ușor să prevenim și să tratăm aceste tulburări. Obiectivul practic major al acestei lucrari ține de faptul că, odată ce demonstrăm relația tulburărilor legate de alimentație cu influențele socio-culturale implicate în personalitatea adictivă, putem pune la punct noi programe de prevenire și tratament.

Scopul lucrării este de a vedea dacă, și în țara noastră, presiunea culturala poate avea efect negativ asupra propriei percepții de sine, ceea ce ar duce la inițierea și menținerea tulburărilor alimentare.

Lucrarea de față intenționează să analizeze aceste trăsături ale personalității din perspectiva considerării lor drept un factor important în geneza tulburărilor de comportament alimentar.

Cadrul teoretic al temei studiate

Anorexia nervoasă

Anorexia nervoasă este o tulburăre psihică din categoria tulburărilor alimentare, caracterizată printr-o reducere anormală a greutății corpului și printr-o deformare a imaginii propriului corp cu teama prevalentă, persistentă, de îngrășare.

Anorexia nervoasă este o tulburăre de alimentație tot mai frecvent întâlnită la tinerele fete dornice să se afirme și să se impună prin imagine, într-o societate ce promovează că ideal al frumuseții feminine silueta – un corp fără acele forme rubensiene atât de apreciate cu un timp în urmă.

Noțiuni istorice

Anorexia nervoasă a fost descrisă prima dată în 1694 de către Richard Morton (1637 – 1698), medicul regelui James al II-lea al Angliei, în tratatul său despre ceea ce numea el „atrofia nervoasă” (nervous atrophy), în care a semnalat între altele și apariția „amenoreei”, precum și asocierea cu un comportament hiperactiv.

Morton a descris cazul unei fete de 18 ani, fără pofta de mâncare și într-atât de emaciata încât rămăsese doar „piele și oase” (skeleton only clad with skin). Pierduse ciclul menstrual și studia zi și noapte fără semne de oboseală.

Morton nu găsise alte semne de patologie fizică și gândea că boala se datora unei stări anormale a „spiritelor animale” și slăbirii tonusului nervilor. El presupunea că “pasiunile violente ale sufletului au deranjat spiritele animale ale acestei fete, trimițând prea mult sânge la creier”. De asemenea credea că, poate, și schimbării de climă – nopțile foarte reci din anul 1684 – au contribuit la apariția bolii.

Terapia pe care a propus-o – plasturi pe stomac, săruri de amoniu, doctorii amare (chalybeats) conținând săruri de fier – nu au ajutat-o, iar pacienta a decedat după câteva luni.

În 1859 Louis Victor Marce descrie și el un caz de anorexie nervoasă.

În 1861 psihiatrul britanic Forbes Benignus Winslow, în cartea să “Boli obscure ale creierului și ale sufletului” a descris așa-numita boală a „refuzului de a mânca” (refusal of food), dar cazurile descrise de el par să fi avut psihoze coexistente (schizofrenie sau alte boli psihotice), unde starvația voluntară se datora unor deliruri de otrăvire sau unor halucinații imperative – adică auzirii unor porunci imaginare.

În 1868 Sir William Wilthey Gull a dedicat și el bolii un tratat și i-a dat numele folosit până astăzi, de anorexia nervoasă. În diagnosticul diferențial el a menționat tuberculoza, tulburări mezenterice, și a susținut că în acest caz e vorba de o „apepsie isterica” (hysteric apepsia). Francezul Ernest Charles Lasègue a descris o triadă caracteristică, după opinia lui, acestei boli, pe care a denumit-o anorexie isterică: post, amenoree și hiperactivitate. După cum se vede, amândoi, Gull și Lasègue au fost convinși de existența unor cauze psihice și au legat această boală de isterie.

În 1914 Morris Simmonds din Germania, pe baza unor date anatomo-patologice într-un caz de emaciere extremă a unei tinere, lansează ipoteza endocrină – cea a unei insuficiențe hipofizare (cachexia hypophyseopriva) sau sindromul Simmonds – numai că ipoteza această conduce pe terapeuți într-o direcție greșită.

Asociația Americană de Psihiatrie în manualul ei “Diagnostic DSM III”, precum și psihiatrul Paul Gurfinkel, antropologul David Gamer de la Toronto și John Feigner de la St. Louis în SUA (mai restrictiv) au definit criterii mai precise de diagnostic ale anorexiei nervoase.

Katherine Halmi a descris diverse aspecte psihologice ale pacientelor cu anorexie, că de exemplu surprinzătorul interes pentru rețete culinare și pentru gătit celorlalți membri ai familiei (o „obsesie pentru mâncare”) paralel cu abținerea severă de la mâncare.

Psihanaliști au emis ipoteze diverse despre originile restricției voluntare a alimentării la bolnavele de anorexie, dorința inconștientă de a fi impregnate (a induce sarcina) prin însămânțare orală, urmate de sentimente de vinovăție care determină abținerea de la alimentare.

Secolul al XX-lea, mai ales în a doua jumătate a lui, a cunoscut o creștere a incidenței tulburărilor de alimentare, inclusiv a anorexiei nervoase. Creșterea a fost confirmată de studii în SUA și în Europa de vest, de pildă, în Elveția (Willi și Grossman 1983). În etiologie au fost implicați factori culturali că noile standarde de frumusețe feminină impuse în diverse societăți vestice, dar și factori traumatici că de exemplu abuzurile sexuale suferite în copilărie.

Dintre psihiatrii și psihoterapiștii care s-au ocupat în mod deosebit cu studiul tulburărilor de alimentare, inclusiv al anorexiei nervoase, se pot menționa psihanalista americană de origine germană Hilde Bruch, terapeutul comportamental W. Stewart Agras, terapista cognitivă Katherine A. Halmi de la New York, Christopher Fairburn de la Londra, psihanalistul francez Philippe Jeammet.

Tulburările de comportament alimentar au fost prezente, fără îndoială, în diferite forme, de-a lungul a mii de ani, dar prevalenta lor a crescut considerabil din 1950. În zilele noastre au devenit niște sindroame clinice obișnuite. Aceste tulburări au rate ale morbiditătii dintre cele mai mari – peste 19% la cei care au necesitat spitalizare initial, la 20 de ani de la debut.

Între tulburările de comportament alimentar de natură psihologică, anorexia mentală ocupă un loc din ce în ce mai important. Se consideră că ea derivă în principal din supra-aprecierea dorinței de pierdere în greutate, ducând la afectarea funcțiilor somatice, psihologice și sociale. Această tulburăre este determinată de strategii de adaptare disfuncționale – emotionale, cognitive și comportamentale, dezvoltând perturbări ale dispoziției, conflicte interpersonale și intrapsihice.

A fi slab a devenit o dictatură a modei din cauza căreia suferă din ce în ce mai multe fete tinere – numărarea permanentă a caloriilor și reținerea de a mânca, de care acestea se cramponează, înlocuiesc bucuria de a bea și a mânca. Subțirimea este echivalentă cu frumusețea și feminitatea în concepția acestor fete. Mai mult, tehnologia oferă femeilor multe căi de a obține "corpul perfect".

Anorexia mentală este în momentul de față o problemă ce preocupă nu numai lumea medicală, ci întreaga societate civilă, recunoscându-i- deznodământul față în cazul netratării ei. Nu puține sunt cazurile în care adolescentele cu anorexie nervoasă ajung într-un serviciu medical într-o stare aproape casectică (slăbire extremă), cu lipotimii (leșinuri), tulburări de memorare și concentrare, hipotensiune, tulburări de ritm cardiac, tulburări circulatorii la nivelul extremităților (mâini și picioare reci, cianotice), tulburări trofice ale pielii cu descuamări, sau chiar și escare (leziuni de necroză).

Un exemplu din literatură ar fi cartea “Wasted”, de Marya Hornbacher e una dintre cele mai recunoscute scrieri de către comunitățile de anorexice de pe internet că fiind o traducere fidelă a trăilor și sentimentelor prezente într-o astfel de situație. “Să nu credem că tulburările alimentare ar fi despre mâncare.Tulburările alimentare sunt despre secrete și ascunzători. Despre limitele controlului și testarea extremelor acestuia. Tulburările alimentare sunt despre efort nu fizic, ci suprafizic. Despre piele care se usucă, păr care cade, menstruații care se opresc, dinți care se strică, gingii care sângerează, echilibru care se pierde, amețeală care se instalează. Tulburările alimentare sunt despre abuz de diuretice, laxative și alte substanțe chinezești. Ele nu se îmbată cu zahăr ambalat în etichete de “pastile minune”. Deși, uneori ar fi precis de preferat în locul chimicalelor care distrug flora intestinală și  dezechilibrează hidro-electrolitic. Tulburările alimentare nu se reduc la două degete băgate pe gât sau niște mâncare reciclată din gunoi. Tulburările alimentare sunt despre depresii, realități distorsionate și ură la reflexiv. Despre obsesie și pasiune, făcute obicei și consumate compulsiv. Tulburările alimentare se manifestă de regulă la persoane istețe, sofisticate, cu imaginație bogată și foarte bune aptitudini de a se preface în fața celor apropiați. Tulburările alimentare sunt orice, numai simple nu. Și nu sunt numai două. Iar dacă nu cunoașteți și nici nu puteți înțelege, am rugămintea să vă abțineți de la orice fel de comentariu care ar putea răni pe cineva”.

Anorexia – o problemă de sănatate în România

În România o tulburăre ce apartine domeniului psihiatric (anorexia nervoasă este o afectiune psihiatrica cu implicatii psihologice, medicale, endocrinologice, sociale) mai este considerata încă "tabu" – o problemă secretă și ascunsă care dacă s-ar afla ar prejudicia probabil prestigiul familiei, sau părinții se simt confuzi, inadecvați și vinovați în față tulburării de comportament alimentar a copilului lor. Sunt induși în eroare de multiplele mituri și prejudecăți privind tulburările de comportament alimentar, dieta și nutriție, nevoile adolescenților, procesul terapeutic.

Le este teama că vor pierde dragostea copilului sau că ar putea înrăutaăți lucrurile dacă pun în discuție probleme incomode (Natenshon, 2003).

Se poate întâmplă că familia să tolereze și chiar să încurajeze uneori dietele de slăbire ale adolescenților, nesupravegheate de un nutriționist, care pe fondul unor vulnerabilități psihice să scape de sub control, ducând în final la anorexia nervoasă.

Întrucât amenoreea secundară (lipsa menstruatiei) face parte din tabloul clinic al bolii (alături de slăbirea marcată în greutate – 15% din greutatea corporală, frica de îngrășare, distorsiunea imaginii corporale – se vede foarte grasă și atunci când este foarte slabă, reducerea cantitativă a alimentelor și selectarea celor cu indice caloric scăzut) părinții se prezintă cu adolescență la ginecolog sau/si endocrinolog. Aceștia au competența de a recunoaște afecțiunea și datoria de a-l orienta către un neuropsihiatru, pedo-psihiatru.
În funcție de cât de repede se intervine medicamentos și psihoterapeutic se poate obține o evoluție clinică bună cu revenire la normal. În caz contrar se ajunge la stări de emaciere cu afectare multiorganică, cu spitalizări prelungite, repetate și afectarea integrării familiale, școlare și sociale.         

În România, din păcate nu avem servicii specializate strict pe domeniul tulburărilor de alimentație, dar serviciul de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului – Spital Prof. Dr. Alexandru Obregia, prin buna colaborare cu psihologi, endocrinologi, nutriționiști, acordă asistență medicală necesară tratării anorexiei și bulimiei nervoase.

După cum sublinează Garner, anorexicele au dificultăți în stabilirea relațiilor sociale. În general ele se simt inferioare celorlalți, incapabile, insignifiante și sunt excesiv de sensibile la influența celorlalți. Au astfel dificultăți de a se intergra într-un grup de perechi și se simt incapabile să se detașeze de influența părinților pentru a infrunta noile realități ale perioadei de adolescență. Mai mult, după cum arată Helen Bruch, R. Pauze și D. Lacharite, ele adesea se izolează în cursul anului ce precede debutul maladiei. În acest context slăbirea, prin interesul pe care îl suscită, reprezintă un posibil atu din punct de vedere al inserției sociale. Diferiți factori psihologici se asociază în egală măsură în apariția conduitei anorexice și creează o imagine destul de precisă în pofida diversității cazurilor. Factorii identificați de cercetători în domeniu sunt următorii:

anorexia este o manevră adaptativă la fetele ce au o frică intensă de schimbări biologice asociate maturizării. Frica de îngrășare se traduce prin frica de a infrunta cerințele legate de adolescență și schimbările biologice. Trăind cu slabă stimă de sine, anorexicele se percep că incompetente în performanțele personale și sociale. Pierderea în greutate are rolul de a elimina aceste indoieli. Absența independenței este atribuită lipsei de încredere în propriile lor experinte, unei dependențe foarte puternice de familie și a unei frici de schimbările bilogice. Frica pe care o au de a nu face față evenimentelor nonpredictibile le conduce spre un control rigid asupra mediului lor înconjurător și de a avea o gândire obsesională și superstițioasă.

agresiunile sexuale trecute sau prezente sau un incest pot uneori fi puse în evidență. Anorexia va fi atunci afișată că un mod de purificare și o tentativă de a evita alte contacte sexuale nedorite.

ca aspect general anorexicele prezinta un deficit de achiziție a bazei necesare dezvoltare a unei sentiment de competență și autonomie. Căutarea de a slăbi constitue o modalitate de satisfacere a nevoilor de securitate și de putere și o aparare împotriva insecurității, incapacității și impunerii. În această ordine de idei Mara Selvini considera că rejectarea alimentelor este o cheie magică către un plus de putere și o cautare de libertate, frumusețe, inteligență și moralitate. Putem considera pierderea greutății că un semn al victoriei asupra corpului și asupra anturajului. Fericirea și plăcerea de putere realizează o anume reușită și atenția ce li se poartă sunt doua elemente care facilitează urmărirea regimului de slăbit. Și astfel maladia progresează, anorexica este convinsă că slăbitul o face superioară, extraordinarăși demnă de interes.

Psihopatologia anorexiei mentale

Literatura de specialitate a descris cu pasiune statusul mental în anorexia nervoasă. Faptul se datorează unei fenomenologii unice: pe de o parte, efectele somatice secundare înfometării asociate unei energii paradoxale, pe care anorectica o prezintă mult timp după scăderea ponderală masivă și, pe de altă parte, obstinația fascinantă și comportamentul manipulativ specific. (Foto. Wikipedia “Caz de anorexie (1900)”.)

Crisp (1980) oferă o analiză interesantă a psihopatologiei anorexiei nervoasă. El consideră că înaintea debutului maladiei, “anorexica face experiență unor perioade marcate de sentimentul pierderii controlului, în sensul incapacitătii de a influența modificările fiziologice specifice pubertătii. Mai târziu, pierderea controlului cuprinde arii mai subtile, dimensiunile psihologice și sociale ale maturizării. În contextul maturizării, anorexica nu găseste solutii personale și sociale pentru problemele ei. Din acest motiv, în planul identitătii corporale, ea încearcă refuzul de a deveni adultă”.

Intensificarea dietei, cu efectul ei rapid asupra capacității reproductive (amenoreea), este întărită în mod circular până la punctul în care regresia biologică este completă, de obicei la aproximativ 40 de kg. În acest moment, anorectica se simte salvată din punct de vedere al experienței psihice, dar, în acelasi timp, este instabilă din punct de vedere biologic. În timp, apar consecințele somatice ale emacierii. Sfidarea adusă trupului este profundă. În mod natural, corpul are nevoie să crească și să se reproducă, dar corpul anorecticei apare starvat și sufocat. Impulsul de a mânca este la fel de puternic că și la începutul pubertătii, dar el este ignorat și, prin această, controlat. Anorectica se comportă că și cum nu i-ar fi foame, majoritatea pacientelor remise mărturisesc însă foamea din timpul perioadei acute. Consecințele starvării vor întări controlul alimentar: reducerea dimensiunilor stomacului va duce la o scădere a apetitului și starvarea însăși va condiționa izolarea socială. Prin izolare, anorectica pierde coordonatele realității. Ea trăiește într-o lume a ei, în care foamea capătă alte valențe decât cele curente. În timp, atunci când foamea devine de nesuportat, apar episoadele bulimice.

În cadrul anorexiei nervoasă, episoadele bulimice sunt la început ocazionale, primele semne ale pierderii controlului. În timp, plăcerea de a mânca va menține nevoia de alimentare și, pe de altă parte, această plăcere va întări panica privind posibila creștere ponderală. Senzația de saturație este atinsă rareori. De obicei, prevalează sentimentele de ineficientă și un imens gol sufletesc. În acest context apar vomismentele autoinduse care, alături de starvare, constituie simptomul cu cel mai înalt risc somatic: prin hipokalemie pacienta riscă un stop cardiac.

În abordarea terapeutică, descrierea riscurilor somatice are impact asupra unui număr foarte mic de paciente. Urmărirea obsesivă a pierderii ponderale constituie unul dintre aspectele cele mai critice, destructiv pentru pacientă că și pentru relația terapeutică. La cel mai mic câștig ponderal, panica va crește și pacienta va avea grijă să "dea jos" ceea ce a depus. Aici vor interveni masiv manipulările asupra terapeutului. Anorectica nu poate renunța atât de ușor la ceea ce aparține de acum identității ei: greutatea corporală redusă și controlul asupra comportamentului alimentar. Primul aspect clinic este imensa capacitate de disimulare a sentimentelor și contradicțiilor pe care le trăiește anorectica. La prima vedere pare a fi o tulburăre de adaptare, în care ea neagă că ar fi afectată de ceea ce i se întâmplă. Psihologic, anorectica a găsit o cale de rezolvare a problemelor, este deci mulțumită, pare să se simtă bine cu ea însăsi. Anorexia nervoasă este deci o tulburăre ego-sintonică și de aceea una dintre cele mai dificile în abordarea terapeutică. În anorexia nervoasă există o anxietate specifică, de tip fobic, chiar dacă ea nu este întotdeauna evidentă. Ea privește posibilul câstig ponderal. inducând tensiune psihică la orice amenintare de a pierde controlul asupra comportamentului alimentar. De aceea, anorectiva evită situațiile de risc, locurile de tentatie precum întrunirile familiale, restaurantele s.a. Pentru a evita anxietatea, pacienta îsi va respecta cu grijă restrictiile sociale. Anxietatea legată de greutate poate fi greu de evidentiat, deoarece ea este negată fată de sine, că și fată de altii, în măsura în care întreaga problematică este negată. Această negare a bolii, illness denial, este un fenomen specific anorexiei nervoasă și are darul de a deruta numerosi clinicieni.

Depresia și dezgustul față de ea însăși apar odată cu creșterea ponderală, atunci când mecanismele nu mai funcționează în mod adecvat și anorectica începe să dezvolte în mod repetat episoade bulimice. Ele sunt trăite dramatic, ea simțându-se după aceea grasă, îmbuibată, nervoasă, iritată. De obicei, asemenea episoade sunt urmate de vomismente, abuzul de laxative si/sau diuretice și de retractie socială și eventual somn. Starea de disconfort psihic se va atenua odată cu trecerea orelor, când, odată cu revenirea controlului alimentar ("îmi este foame, dar nu mănânc"), anorectica își câștigă încrederea de sine. Întreaga viată se rotește amețitor în jurul ideașiei cu privire la alimente. Această preocupare este constantă și există maniere diferite de a se confrunta cu ea. Una dintre cele mai fascinante este actțiunea diversionistă de a-i hrăni pe cei din jur, părinți, dar mai ales surori mai mici sau bunici. Pacienta își va dedica ore pentru a pregăti mâncarea și a organiza mese frumoase. Paradoxal, mamele le vor lăuda pentru cât sunt de bune gospodine. În cealaltă extremă comportamentală apare ignorarea alimentelor, manevră care reușește excepțional prin concentrarea pe activitatea intelectuală. Toate anorecticele sunt eleve foarte bune, harnice, conștiincioase, dedicate activității scolare și dramatizând la extremă orice notă sub 10. În viață cotidiană pot exista orele de meditații, ceva mai reduse în frecventă, deoarece ea are ambiția de a demonstra că este cea mai bună la școală. În schimb, după cum era și de așteptat, nu există alte preocupări, activități extra-curriculare, fundamentale pentru dezvoltarea personalității.

Una din trăsăturile fascinante este plinul de energie, hiperactivitatea la pacientele emaciate. Ea constituie substratul existentei anorecticului, care încearcă să-și demonstreze și să ne demonstreze că este perfect sănătos. Pe de altă parte, hiperactivitatea constituie un refugiu din față alimentelor: "sunt prea ocupată pentru a avea timp să mânânc" și, atunci când se alimentează, pacienta o face extrem de încet.

Comportamentul social este marcat de problematica subiacentă. Anorexia nervoasă este o manieră de a evita maturizarea, deci relațiile interpersonale vor fi simple, prezentând mereu aceleași dimensiuni emotionale: ostilitate și furie față de cei care încearcă să intervină în comportamentul alimentar; comportament histrionic, de manipulare și atitudini tiranice. ( Foto: Reuters ).

De fapt, pacienta este incapabilă de a mai construi și altceva decât apărarea față de alimente. Toată energia este concentrată pe tentativa de a-și controla comportamentul alimentar. Ostilitatea disperată și manipularea celorlalți, asociate acelei candori specifice anorecticului a atras după sine eticheta de "isterie", dar ceea ce are ea în comun cu istericul este faptul că nu are unde să se retragă (Crisp, 1983). De aici și nevoia disperată de a controla mediul pentru că cei din jur să nu intervină în menținerea comportamentului alimentar. Astfel, ingestia alimentară este controlată prîntr-un ritual al alimentării. Ritualul poate include numărarea caloriilor, controlarea portiilor, stilul de a mânca și pattern-urile de activităti, precum exercițiile fizice, tot acel cortegiu care interferează cu activitătile sociale curente în cadrul unei familii. (Crisp. 1983).

De altfel, anorexia e o afecțiune „gălăgioasă”, care nu trece neobservată. Fetele atinse de boală pierd zeci de kilograme într-un timp foarte scurt, le cad unghiile și părul și, în lipsa unui minim strat de grăsime, vara li se pare iarnă. Transfomările fizice sunt completate de cele psihice. Se izolează, cad în depresie și aleg plăsmuirile minții în locul realității din oglindă. Simptomele sunt aceleași, doar motivația diferă.

Numeroase cercetări asupra factorilor psihologici sugerează că anumite tendințe în gândire și percepție pot contribui la menținerea sau riscul de apariție a anorexiei. Comportamentul alimentar anorectic este considerat că provenind din sentimente de îngrășare și de imagine despre sine că fiind „neatractiv”. și este menținut de variate tendințe, înclinații (bias) cognitive care denaturează evaluarea de către individ a propriului corp, a alimentelor și nutriției.

Una din cele mai cunoscute constatări este că oamenii suferind de anorexia nervoasă tind să supraestimeze dimensiunile sau grăsimea corpului lor, din cauza slabei aceeptari de sine. Un recent articol de revistă asupra cercetării în acest domeniu sugerează că această nu este de fapt o problemă de percepție, ci o problemă a evaluării informației perceptuale de către persoana afectată. Studii recente sugerează că persoane cu anorexie nervoasă au o carență într-un anumit tip de bias de încredere excesivă în sine care face că majoritatea oamenilor să se considere mai atractivi decât sunt considerați (clasificați – rating) de alții în realitate. Dimpotrivă, persoanele cu anorexie nervoasă par să-și judece mai realist propria atractivitate decât persoanele neafectate de anorexia nervoasă, adică ele nu posedă acest bias, înclinație augmentatoare spre o personalitate adictivă și a stimei de sine.

Persoanele cu anorexie nervoasă au fost găsite că având anumite trăsături de personalitate considerate că predispozante pentru tulburări de alimentare: un nivel înalt de obsesivitate (având gânduri intrusive despre alimente, sau despre chestiuni legate de greutatea corporală ), de ascetism, restricție (capacitate de rezistență la tentații), și nivele clinice de perfecționism (căutarea patologică de standarduri personale înalte și nevoia de control) – aceștia factorii cel mai des identificați de către cercetători.

Principalele evenimente ce stau la originea deciziei de a urma un regim

DEBUTUL RELAȚIEI CU BAIETII. Pentru anumite adolescente debutul relației cu baieții constitue o sursă importanța de neliniște. Ea se gândește dacă va fi la înălțime și dacă ea le va placea. Frica lor de dezamagire este atât de prezența încât ele preferă să se izoleze decât să fie rejectate sau ridiculizate. Aceste fete adopta un regim alimentar în speranța că vor găsi această perfecțiune care să le pună la adăpost de respingere și umilința.

O DECEPȚIE ÎNTR-O PRIMĂ RELAȚIE DE IUBIRE. Anumite fete decid să adopte un regim alimentar că urmare a unei separări de prima lor iubire. În general aceste fete ajung la concluzia că separarea s-a produs pentru că ele nu sunt cu adevărat la înălțime. Prin pierderea în greutate ele spera într-o ameliorare a situației prin ceea ce se poate face, adica să actioneze asupra corpului.

FRICA DE SEXUALITATE. Unele fete traiesc o anxietate intensa față de sexualitate. Slăbind ele fac să le dispară sânii, rotunjimile și să se întrerupă ciclul menstrual, căutând să amâne pentru mai tarziu experiențele sexuale.

INFLUENȚA PRIETENILOR. O remarcă ironică din partea pritenilor, o schimbare a școlii sau pierderea contactului cu prietenii foarte apropiați pot face că aceste adolescente să se izoleze social. Nu mai simt energie, nici curaj, nici încredere în ideea de a creea noi contacte, ele decizând să piardă în greutate cu speranța că silueta va participa la insertia lor sociala.

SCHIMBĂRI ÎN CONFIGURATIA FAMILIEI. Anumite schimbări în configurația familiei – desparțirea de un frate, de o sora care era în mod special mai apropiată, prezența prelungită a unui membru a familiei lărgite sau al unui prieten în familie, absența unuia dintre părinți, sentimentul de a fi abandonat de părintele preferat face că anumite adolescente să aibă sentimentul pierderii lor în familie. Această schimbare a configurației familiale va determina o slabă inserare a adolescentelor în societate. Adoptarea conduitelor constituie în acest context o strategie pentru recucerirea locului pierdut în familie sau pentru rămânerea acasă a membrului care trebuie să plece.

GREVA FOAMEI Anumite adolescente vor să scape de controlul omniprezent al părinților lor. Atitudinea intruzivă a părinților face anumite adolescente să decidă a urma un regim alimentar, de a-și putea demonstra lor și celorlalți capacitatea de a înfrunta dificultățile.

FRICA DE OBEZITATE Unele adolescente, provenite din familii unde diferiți membri sunt obezi, urmează un regim alimentar. Frica de a deveni obeze le conduce spre o poziție de aparare față de obezitate și umilința ce o acompaniază. Din contră, la tinerele fete care provin dintr-un mediu unde subțirimea este impusă, că de exemplu la gimnaste și la dansatoare, o creștere în greutate poate semnifica pierderea statutului pe care îl ocupa în grupă sau într-un spectacol. Câștigarea în greutate este catastrofică deoarece ele au consacrat o buna parte din viață lor în construirea acestui statut. Ele vor face orice pentru a evita o astfel de catrastofă.

O AGRESIUNE SEXUALA În anumite cazuri de agresiune sexuală fetele pierd în greutate, această fiind văzută că o purificare a corpului.

DIFICULTATEA DE MATURIZARE

SCADEREA PONDERALĂ – Consecința unor afecțiuni somatice Sunt adolescente cărora unele afecțiuni somatice le produce panica cu frica de moarte. Ele refuză să mănânce, iar mamele lor sunt de cele mai multe ori alături de ele. Familia este tot timpul concentrată asupra adolescenței. Atitudinea protectivă a părinților antrenează astfel această atitudine regresivă și contribuie la menținerea anorexiei atipice.

Tratamentul anorexiei nervoase

Metodele de restabilire a greutătii variază, dar dovezile disponibile sugerează că realimentarea supervizată în cantitate și compoziție stabilite de nutriționist duce la recapatarea greutătii prompt și sigur.

La femeile spitalizate se câștigă în greutate 1,5kg pe săptămână, iar la bărbați până la 2kg pe săptămână. În programul cu spitalizare se câstigă până la 1kg pe săptămână. La tratamentul ambulatoriu un minim de câstig de 0,5kg pe săptămână este atins de către pacienții cu motivație puternică.

Deși alimentația cu sondă nazogastrică nu e recomandată în mod obișnuit, unele programe pentru adolescenți și copii utilizează sondarea gastrică în timpul nopții pentru suplimentare, dar nu pentru a înlocui alimentarea orală în efortul de a atinge greutatea dorită mai rapid. Hiperalimentația pe linie venoasă centrală este de obicei contraindicată și frecvent asociată cu complicatii medicale severe.

Eșecul în a restabili în totalitate greutatea afectează negativ evoluția ulterioară. Foamea, chiar și la pacienții subponderali, declanșează episoade de mâncat compulsiv. În general, pacienții care au peste 70% din greutatea normală pot începe cu 1500 calorii pe zi, cu creștere de 500 calorii pe zi la fiecare patru zile în timpul spitalizării sau programelor cu spitalizare parțială, sau la fiecare săptămână în ambulatoriu. Tipic, femeile necesită un maxim de 3500 calorii pe zi, în timp ce la bărbati sunt necesare 4000 calorii sau mai mult pe zi. Acest nivel de aport de energie variază în funcție de răspunsul individului și complicatiile medicale, dintre care cele mai frecvente sunt edemul de realimentare, meteorismul gastric și invariabil constipația.

Terapia imaginii corporale

Michel Probst spune că această terapie (denumită și terapia de a arăta pe corp) este o metodă de tratare a anorexiei care abordează conștientizarea corpului și a mișcării pentru hrănire și prin care, după o examinare a corpului și purtând dialogul cu pacientul, se încearcă să se atingă scopuri complet formulate.

Semnele clinice ce pot apărea în urma experiențierii cu propriul corp sunt:

conflicte între imaginea ideală și cea reală;

nemulțumirea de propriul corp;

neîncrederea în sine bazată pe imaginea corporală;

discrepanța dintre gândire și trăiri (pe desen discrepanța dintre cap și corp – capul este detaliat, corpul este reprezentat numai schematic);

fenomene de depersonalizare;

convingeri exagerate – interpretare normală a ceea ce gândesc alții despre ei;

opinii nerealiste despre forma propriului corp;

evitarea de situații de expunere a corpului pe care îl vede diform;

teama de a crește, de a se maturiza;

teama de sexualitate – tinde către un corp de copil asexuat;

nevoia imperativă de mișcare, hiperactivitate. Creșterea voluntară a activității fizice nu se face din plăcere sau din motive de sănătate, ci pentru o scădere în greutate și îmbunătățirea imaginii corporale. Consideră că această este eficientă numai când ajung să simtă oboseală, uneori chiar extenuarea.

Factorii individuali, interpersonali și socioculturali determină respectul de sine, care implică și imaginea corporală. Imaginea pe care individul o are despre propriul corp influențează experiențierile corpului, percepția asupra înfățișarii fizice, acestea la rândul lor având un lor important în experiențele subiective, experiențele cognitive și experiențele perceptuale – determinând în final comportamentul social.

Terapia Adleriana

Adler a susținut că sănătatea mentala a unei persoane este determinata de gradul sau de interes social (Manaster & Corsini 1982), acesta fiind vazut că identificarea individului cu umanitatea, sentimentul de a apartine unei comunitati și de a apartine vieții. Scopul filozofic al tratamentului adlerian este schimbarea individului în sensul aducerii sale inapoi către oameni, stimuland interesul social.

Inițial reconstruirea interesului social nedezvoltat se face prin realizarea unei relații empatice și prietenoase între client și terapeut, mai târziu explorând și corectând greșelile cognitive. în final clientul ocupă o poziție din care e capabil sa-și exploreze sentimentele atât în cazul relației terapeutice, cât și prin evaluarea stilului de viață. în ultima parte a terapiei, înca o dată, clientul are oportunitatea de a-și explora limitele interesului social, fiind încurajat sa-și pună în practică ceea ce a învațăt cu persoane semnificative din viață sa.

Pentru noi, dezvoltarea interesului social în tulburările de alimentație este o provocare, deoarece se adreseaza unor persoane extrem de descurajate. Scopul principal al terapiei este castigul în greutate și controlul simptomelor, pentru a evita un deznodământ fatal. Se explorează concepțiile despre sine, lume, alții și stilul interacțional. Adlerienii cred că exista o alegere individuala constienta a acestor simptome că un proces creativ mai degraba decât unul reactiv (Mosak 1977).

Se recomandă atât terapia de scurtă durată, cât și cea pe termen lung, fiind demonstrat că unele anorectice răspund rapid la terapie, în timp ce altele necesită un timp mai îndelungat. În general se aplică terapie pe termen lung pacientelor sever subnutrite și extrem de slabe. Terapia pe termen scurt pare benefica la pacientele care prezinta puține simptome.

Terapia adleriana se poate aplica singură sau în asociere cu terapie farmacologică. Dacă starea cognitivî este proastî datoritî subnutriției severe, terapia se aplicî numai după terapia somaticî. Scopul principal este creșterea în greutate. Terapia se focalizeazî pe explorarea antecedentelor bolii, prevenirea vărsăturilor, antrenarea în rezolvarea problemelor, asigurărea și prevenirea recaderilor.

Terapia adleriana nu rezolvă problemele prin modificări comportamentale bazate pe recompensă și pedeapsă. Este democratică și egalitară, bazată pe respect mutual și colaborare. Încearcă să stimuleze sentimentul de independența la pacienți, comunicandu-le că pot decide pentru ei insisi ce să facă și că pot sa-și asume consecințele pentru acțiunile lor. Se speră facilitarea unei motivații intrinseci în scopul de a căștiga în greutate. în loc să promitem recompense și să amenințăm cu pedepse, adlerienii stimulează producerea unor sentimente de autorecompensă și autopedepsire la anorectică. Pur și simplu se spune la începutul terapiei că eșecul de a obține un nivel minim de creștere în greutate va duce la spitalizare, deoarece este cel mai bine pentru pacientă. Această asigură anorecticei un sentiment de încurajare și control, știind că ea ar putea să manipuleze rezultatele. Recompensa va veni din sentimentul de mulțumire, știind că ea contribuie la propria stare de bine. Stimularea sentimentului de independență și încredere la anorectică este ceea ce ne dorim.

Terapia farmacologică este utilizată pentru a restabili neurochimia tulburăta în anorexie, iar combinarea celor doua tipuri de interventie da rezultate superioare (Herzog 1992, Carlson 1996).

Abordarea adleriană se focalizează pe patru arii:

construirea unei relații terapeutice ;

explorarea dinamicii individuale (inventarul stilului vieții) ;

încurajarea insight-ului ;

reorientare și reeducare ;

Bulimia nervoasă

Cuvântul bulimia derivă din Latină (būlīmia), care își are originea în greacă, βουλιμία (boulīmia; foame nesățioasă), un cuvânt compus din βους (bous), bou + λιμός (līmos), foame.

Bulimia nervoasă sau Hiperfagia este o dereglare digestivă caracterizată prin hrănire în exces, recurentă, următă de un comportament compensatoriu. Cea mai obișnuită formă—practicată de mai mult de 75% dintre oamenii care au bulimia nervoasă—este vomare auto-provocată, uneori numită curățare; post, folosirea unor laxative, clisme, diuretice, precum și prîntr-un antrenament prelungit sunt și ele obișnuite.

Bulimia nervoasă (sau mentala) este o luptă continuă între nevoia compulsivă de a mânca excesiv și dorința de a rămâne slab. Se creează un ciclu distructiv în care persoana suferindă de bulimie nervoasă mănânca foarte mult, după care își provoacă voma sau ia laxative pentru a-și ține sub control greutatea.

Totul se petrece cu extrema discreție, la adăpost de privirea celorlalți. Persoana cu bulimie mentală poate să mănânce noaptea sau după ce familia s-a ridicat de la masă, în afara casei, la adăpost de privirea celorlalți. după aceea însă este copleșită de rușine și de teroarea că va lua în greutate, așa că recurge la măsuri care să restabileasca controlul: provocarea vomei, luarea de laxative,etc.

Persoana cu bulimie mentală își asigură “în liniște“ stabilitatea aparențelor fizice, menținerea unei imagini corporale pe care adolescență dorește s-o afișeze. Nu este vorba aici de o problemă de a deveni slab, obez sau puternic, ci de a prezenta o imagine fără cusur. Un anumit comportament se instaurează foarte progresiv. Persoanele cu bulimie nervoasă tind prin toate metodele să restrangă consumul alimentar pentru a se conforma exigențelor ponderale ce caracterizează societatea noastră, dar tensiunea și foamea apărute prin această restricție alimențara strictă devin puțin câte puțin o sursă importanță de tensiune în viață sa. Vine un moment când tensiunea este suficient de puternică când controlul cedează și adolescență “se indoapa“.

Simptomele bulimiei nervoase

Supra-alimentarea devine nu numai o reacție de foame devorantă, ci de asemenea un mod de a elibera anumite tensiuni, ea constituind la rândul sau o sursă de tensiune importantă. Adolescență cu bulimie este astfel confruntată cu o dilema: pe de-o parte restrângerea consumului alimentar poate fi liniștitoare, dar această poate deveni pe un termen mai lung sau mai scurt o sursă importanța de tensiune, iar pe de alta parte mâncarea până la ghiftuire poate determina o eliberare, dar poate genera inevitabil noi tensiuni. Ce îi va rămâne de facut?

Vomismentele ce urmează episoadelor bulimice o impaca cu aceste contradictii. Ea poate de asemenea ceda nevoilor urgente de hrănire, mâncând la fel și de asemenea cât dorește fără a caștiga un surplus de greutate. Dar această nu este decât o corecție la o parte a comportamentului sau pe plan alimentar, astfel că vărsăturile vor deveni puțin cate puțin un fenomen infernal, practic incontrolabil. Treptat și pe măsura ce timpul trece, mândria de a dejuca natura cedează locul sentimentului de a fi victima a unei puteri diabolice care controlează viața (Bruch 1978). Îndoparea cu alimente nu este o modalitate mai bună de a calma foamea și tensiunea, ci o teribilă contradicție din care ea nu reușește să se elibereze decât printr-o conduită care va deveni ea însăși pe cât de vitală, pe atât de alienantă. În faza acută, frica de a nu se sătura pentru satisfacere sau frica de a nu găsi un loc pentru vomitat pot provoca o anumită tensiune, astfel că toate celelalte activități se vor anula pentru mai târziu până ce va fi îndeplinit ritualul. și dacă dintr-o ratiune sau alta vomismentul trebuie să fie diferit, o persoana cu bulimie cronică va desăvârși actul ritual încercând să vomite mai târziu cu câteva ore, chiar dacă o mare parte a alimentelor a părăsit stomacul (Bruch 1978).

Cu timpul vomismentele nu vor fi singurele funcții de corijarea abaterilor alimentare. Ele vor deveni unicul mod de control în raport cu alimentele. Controlul de sine cedează astfel locul controlului de către vomismente. Această trecerea de la controlul de sine la controlul prin vomismente devine inevitabil. Neîncrederea de a putea controla comportamentul față de alimente determină adolescentele să se simtă deposedate de controlul pe care îl aveau – mulțumită și micilor sale plăceri alimentare contrare atitudinii generale, specific axată pe controlul de sine.

Aceste conduite alimentare sunt practicate aproape exclusiv de tinerele femei și fete care nu au la prima vedere probleme de greutate evidente, dar suferă de o frică bolnăvicioasă de lua în greutate și de a deveni obeze.

Principala lor preocupare este de a menține o aparență fizică impecabilă, ireprosabilă, preocupată de perfecțiune care nu este mereu rezervată domeniului esteticii fizice. Aceste fete sunt peste tot performante. Ele reușesc de obicei foarte bine în diferitele domenii ale vieții lor și aparent cu o anumită eficiență. Se insistă asupra cuvântului " aparent " căci efectiv aceste fete trăind obligația de a reuși în toate, în tot ce întreprind au tendița de a se surmena pentru a atinge aceste obiective. că și vomismentele, acest surmenaj va rămâne secret. Imaginea trebuie să rămână intactă, ele nu trebuie să își arate slăbiciunile.

Bulimia – o problema de sănătate în România

În România preocuparea de perfecțiune pare a fi condiționată de nevoia de a placea și de a fi recunoscută. Aprobarea și recunoașterea de ceilalți pare să fie un "aliment" de prima necesitate. Acest aliment nu este obținut decât dacă ele erau sigure de compentele și de valoarea lor. în acest context putem înțelege vomismentele: ele vor prefera să vomite mai degraba decât să se îngrașe și să piardă stimă celorlalți. Este vorba de a întelege de ce fetele se supraalimentează până ce sunt obligate să vomite atunci când ele fac un efort atât de mare pentru a se controla. Bulimicele semnalează că au o recunoaștere a limitelor lor și că nu pot tot timpul să se controloze. Ele pun în scena imposibilitatea de a-și indeplini exigentele impuse de familia lor, cerand să se redefinească aceste cerințe. Din păcate familia nu va răspunde acestui supliciu. Familia are tot timpul tendința să crească atitudinea să de supraveghere, contolul sau și aceste exigențe față de această fiica ce pierde controlul asupra ei însăși. Această atitudine va fi că un efect stimulativ de aplicare a simptomului, decât unul de dispariție a lui. Prin comportamentele sale simptomatice adolescență bulimica contribuie la menținerea regulilor de funcționare a familiei, reguli care adesea se doresc a fi schimbate. Răspunsul anumitor familii nu este extraordinar. Acesta este aspectul normal de răspuns când unul dintre membrii face o anumita abatere.

În aceste familii, exigențele fiind foarte ridicate, "trebuie să faci multe" înainte de a fi recunoscut. Nici unul nu are drept de recunoaștere și de apreciere de către ceilalti decât dacă reusește să pastreze un control perfect asupra sa.

Va fi dificil de obținut în aceste familii suportul de care este nevoie pentru îndeplinirea obiectivelor fixate. Susținerea reciprocă este în acest fel condiționată de rentabilitatea și rapiditatea rezultatelor asteptate. Randamentul va fi ridicarea deasupra plăcerii.

Aceste familii provin în general din medii socio-economice sau favorizate. Funcționarea lor este mai rigidă și preocupările lor sunt adesea centrate pe conformismul social și reusite. Comunicarea lor este marcată de idealul unei bune alianțe și cordialitate. în discuții ei nu se înfurie decât rareori. Se vorbește calm și se reflectează. Limbajul rațiunii primează asupra limbajului inimii, celui a adevarului asupra celui emoțional. Episoadele bulimice urmate de vomismente sunt în general practicate de primul nascut sau de fiicele unice. Asta se explica în parte deoarece în general în acești copii părinții își pun aspirațiile, așteptările și proiectele lor. Aceste fete sunt adesea purtatoarele misiunilor parientale dificil de realizat.

Bulimia nervoasă poate aparea după o dieta severă, mai ales dacă pe parcursul acesteia apare excesul alimentar urmat de eliminare forțată. Alimentația excesiva (înfulecarea) poate fi, de asemenea, declanșata de o situație stresantă, când mâncarea este folosită pentru a crea o senzație de confort general. Sentimentul de vinovație și rușine declanșează eliminarea forțată, în scopul evitarii îngrășării. Totul se transformă într-un cerc vicios care devine un obicei și se repeta ciclic.

Pe parcursul bolii, eliminarea fortata apare la inceputul zilei, că apoi seara să fie următa de episoade de apetit exagerat. Alimentația excesiva poate funcționa că un mecanism de compensator după o zi stresanta.

Vărsăturile recurente elimină în sângele sistemic anumite substanțe chimice numite endorfine; acest val de endorfine crează o stare de euforie. Unele persoane care suferă de bulimie își provoacă vărsături chiar dacă nu sunt precedate de alimentație excesivă, dat fiind faptul că acestea determină o stare de bine. Totuși, repetarea episoadelor de vărsătură, efort fizic excesiv, abuz de laxative, diuretice, sirop de Ipeca și emetizante pot cauza probleme grave de sănătate; curand persoana pierde controlul asupra acestui ciclu de mancat excesiv și eliminare fortata. Odată declanșata boală, este foarte greu că persoana în cauza să revină la obiceiurile alimentare anterioare fără ajutor specializat. Obiceiurile alimentare nesănătoase pot continua ani de zile înainte că persoana să apeleze la tratament, astfel că această s-ar putea să necesite tratament pentru complicații în momentul prezentării la medic.

Din ultimile studii recente, bulimia nervoasă apare când:

Oamenii au o frică intensă de îngrășare sau a deveni gras(ă). Greutatea este tinuta sub control prin recurgerea la diverse metode: exerciții fizice intense, retinerea de la mâncare, eliminare a mesei recent luate prin vomismente, diuretice, laxative. Din când în când au loc episoade de foame intensa și "imbuibare" cu mâncare "interzisa" (fast food, dulciuri, etc.) în cantități mari, uneori chiar uriașe; aceste excese determină o mare rușine și disperare și sunt urmate de eliminarea mesei prin metodele de mai sus. Psihopatologia și comportamentul acestor tulburări sunt prezente de cel puțin 3 luni.

Sindromul grașilor inchipuiti

Specialiștii cred că bulimia este o boală a societăților moderne această fiind supranumită “sindromul grașilor inchipuiti” (Foto.). Acestă boală apare în general la oamenii neîncrezători în propriile forțe ducând la o acceptare de sine redusă și la o imagine de sine nesatisfăcătoare,aceștia fiind mereu nemulțumiti de propriul lor corp.

O astfel de persoană are mereu sentimentul că nu se poate controla în față mâncarii, fiindu-i teama că ar putea să mănânce fără să se mai oprească. Se simte vinovată, rușinată și chiar deprimată după ce mănânca, deoarece mănâncă până i se face rău, mari cantități de mâncare,de orice fel.

Persoanele care prezinta acest sindrom fac orice le sta în puteri pentru a-și controla greutatea, respectiv fac gimnastică excesiv de mult, i-au laxative,diuretice,pastile de slăbit, își produc singure voma sau stau pur și simplu și flămânzesc, deoarece sunt obsedați de forma corpului și de greutatea lor.

Ultimile studii au arătat cum se manifestă viață de zi cu zi a unei persoane cu bulimie nervoasă, respectiv mesele sunt în general secrete, deoarece nu vrea să ia masa cu familia sau prietenii, fiind mai preocupată să facă sport după mese. Uneori poate fi surprinsă în bucatarie după ce toata lumea a plecat, mâncând cantități neobișnuit de mari de mâncare. Greutatea corporală poate să fluctueze destul de mult,uneori mai mica,alteori mai mare, acest lucru făcând să se retragă în sine, și să nu mai comunice bine cu cei din jurul său,respectiv cu familia sau cu prietenii.

Tratamentul bulimiei nervoase

Tratamentul pentru bulimie include componente medicale, nutriționiste, psihoterapice, comportamentale și farmacologice.

Planul de terapie necesită adecvarea tipului de tratament la severitatea bolii. După evaluarea inițială, se va hotărî nivelul de tratament al pacientului, mergând de la unități speciale de îngrijire intensivă medicală/pediatrică pentru cei nestabilizați, la unități speciale pentru cazurile grave de tulburări de comportament alimentar și programe de spitalizare parțială (de zi) sau îndelungată pentru cazurile mai puțin severe, precum și prevenția recăderilor.

Tratamentul tulburărilor severe de comportament alimentar impune tranziția prin mai multe etape ale spectrului terapeutic, uneori cu reveniri la o etapă inferioară dacă răspunsul terapeutic nu a fost cel asteptat.

Tratamentul se completează prin programe de prevenție în comunitate și în școli. Studiile arată că rezultatele sunt, în general, mai bune pentru pacienții tratați în unitățile specializate în tratamentul tulburărilor de comportament alimentar decât cei tratați în unități psihiatrice obișnuite, cărora le lipsesc programele speciale. De asemenea, rezultatele sunt mai bune pentru cazurile de anorexie mentală.

Tehnica privitului în oglinda

Este explorat comporatamentul de evitare sau de verificare ce corespunde unei percepții corporale negative

Întotdeauna vârsta și IMC nu au influența semnificativa asupra frecventei de observare a pacinetei în oglinda

 Avantajele tehnicii:

Reducerea supraestimării (greutății și formei corporale) – Naomi 1988

Reducerea cognitiei negative, sentimetelor de frică, incertitudine, standardelor nerealiste și a gândirii dihotomice

Activarea sistemului autonomic și endocrin din hipotalamus

Este mai eficientă în asociere cu restructurarea cognitivă

Pasii exercițiilor

1 – Instrucțiuni date pacientei: privește, observă, descrie acum și aici – fără critică și comparații dar cu familiaritate;

2 – Pacienta în față oglinzii învață să se indentifice, conștientizarea controlului asupra sa, să evite sentimentele negative ;

3 – Prin inchiderea ochilor pacienta poate compară imaginea din oglindă cu reprezentarea mentală, cu posibilă schimbare a reprezentării;

4 – în timpul privitului în oglinda pacienta răspunde la întrebari de tipul: cine sunt eu? Ce gândesc despre mine? Ce fac în timpul exercițiului? Dorintele mele pentru viitor? Cine vreau să fiu?

5 – Pacienta este felicitată pentru curaj și efort;

6 – Ședința de 30 minute – individual și/sau în grup .

Prevenirea recăderilor

Riscul de recădere apare cel mai frecvent în primii câtiva ani de la recuperare.

Tratamentul anorexiei / bulimiei pe termen lung trebuie să acorde atenție atât prevenției recăderilor, cât și creșterii dezvoltării biopsihosociale și adaptabilității pacienților.

În plus față de monitorizarea semnelor sau simptomelor de recădere, clinicienii încearcă să ghideze pacienții în dezvoltarea comportamentelor potrivite vârstei și mecanismelor de coping specifice vârstei adulte:

implicarea în scoală, munca și relațiile sociale pentru autosatisfacere;

concentrarea pe factorii ce privesc sănătatea mai mult decât pe tulburărea comportamentului alimentar.

Obstacolele majore sunt întâlnite de către indivizii a căror identitate s-a centrat pe tulburărea de comportament alimentar și care nu-și pot imagina viață fără anorexie sau bulimie nervoasă.

În prevenția recăderilor pot fi anticipate momente de criză, cum ar fi întoarcerea la școală, în familie, mesele festive, relațiile sociale complexe, schimbarea domiciliului și dezamăgirile neașteptate. Prevenția necesită dezvoltarea unor mecanisme de coping alternative și metode de reducere a stresului, astfel încât factorii stresanți să nu declanleze automat reacții maladaptive de regresie la tulburărea de comportament alimentar.

Aceste metode includ:

continuarea psihoterapiei cu elemente de bază din terapia cognitiv – comportamentală

psihoterapia interpersonală

alte tipuri de psihoterapii.

Elementul țintă rămâne menținerea greutății normale și a comportamentelor alimentare și exercițiilor fizice corecte. Dintre pacienții cu anorexie nervoasă la care s-a restabilit greutatea, la pacienții care primesc fluoxetină (în general, 40mg pe zi) s-a constatat că prezintă o mai mică scădere în greutate și mai rare episoade de depresie și respitalizare în anul următor întreruperii medicației.

Clinicienii care au cele mai bune rezultate în tratarea tulburărilor de comportament alimentar sunt aceia care sunt empatici, nondirectivi, care au abilităti psihoterapeutice, înțeleg neurobiologia reglării greutății corporale și simptomatologia medicală a tulburării și au capacități de lucru în echipă și abilităti de lider. Deși, în mod obiectiv, nu are relevantă, sexul terapeutului poate fi important în cazuri individuale. Pregătirea specializată în tulburări de comportament alimentar oferă avantaje clinice certe.

Obezitatea

Noțiuni istorice

Grecii au fost primii care au recunoscut obezitatea că afecțiune medicală. Hipocrate nota: „Obezitatea nu este doar o boală în sine, ci și premergătoare altor boli”. Chirurgul indian Sushruta (secolul al VI-lea î.Hr.) a remarcat legătura dintre obezitate și bolile cardiace. În tratarea maladiei, acesta a recomandat activitățile fizice. În cea mai mare parte a istoriei sale, omenirea s-a confruntat cu lipsa hranei. Astfel, de-a lungul istoriei, obezitatea a fost privită că un semn de bunăstare și prosperitate. Era frecventă în rândul înalților funcționari din Europa în Evul Mediu și în perioada Renașterii, precum și în civilizațiile antice din Asia de Est.

Odată cu revoluția industrială s-a constatat că puterea militară și economică a națiunilor era dependentă de statura și tăria fizică a soldaților și a muncitorilor. Creșterea indicelui mediu de masă corporală de la valoarea considerată actualmente subponderală la valoarea considerată normală a jucat un rol semnificativ în dezvoltarea societăților industrializate. Așadar, înălțimea și greutatea în țările dezvoltate au crescut de-a lungul secolului al XIX-lea.

În timpul secolului al XX-lea, pe măsură ce populațiile și-au atins potențialul genetic în privința înălțimii, greutatea a crescut mult mai mult față de înălțime, ducând la obezitate. În anii 1950, creșterea bunăstării în țările dezvoltate a dus la scăderea mortalității infantile, însă datorită creșterii greutății corporale, au devenit mai frecvente bolile cardiace și renale. Între timp, societățile de asigurări și-au dat seama de legătura dintre greutate și speranța de viață și au crescut primele de asigurăre în cazul persoanelor obeze.

În societatea occidentală, percepția publică față de greutatea corporală sănătoasă este diferită de percepția privind greutatea ideală – ambele s-au schimbat de la începutul secolului al XX-lea. Greutatea considerată ideală a scăzut de la începutul anilor 1920. Această modificare a percepției este ilustrată prin faptul că înălțimea medie a concurentelor la concursul Miss America a crescut cu 2%, în timp ce greutatea medie a acestora a scăzut cu 12%. Pe de altă parte, concepțiile oamenilor privind greutatea sănătoasă s-au schimbat în direcția opusă.

În Marea Britanie, greutatea la care oamenii se considerau supraponderali era semnificativ mai ridicată în 2007 față de 1999. Se consideră că aceste schimbări se datorează creșterii adipozității, ceea ce duce la creșterea acceptării grăsimii corporale suplimentare că fiind normală.

Obezitatea continuă să fie privită că un semn al bunăstării și bogăției în numeroase regiuni ale Africii. Acest fapt a devenit frecvent îndeosebi de la apariția epidemiei cauzate de virusul HIV.

Alături de impactul asupra sănătății, obezitatea creează numeroase probleme, inclusiv dezavantaje în obținerea unui loc de muncă și costuri ridicate pentru întreprinderi. Aceste efecte sunt simțite la toate nivelurile societății, de la indivizi, la corporații, la guverne. În comparație cu persoanele cu greutate normală, salariații obezi prezintă, în medie, rate mai ridicate de absenteism de la locul de muncă și au concedii medicale prelungite, ceea ce duce la creșterea costurilor pentru angajatori și scăderea productivității .

Primele reprezentări sculptate ale corpului uman, datând de acum 20.000–35.000 de ani, prezintă femei obeze. Unele persoane atribuie figurinelor Venus tendința de a accentua fertilitatea,( Foto.) în timp ce altele consideră că acestea reprezintă „grăsimea” oamenilor epocii respective. Pe de altă parte, obezitatea este absentă atât din arta romană cât și din cea greacă, probabil în virtutea idealurilor celor două civilizații privind moderația. Acest fapt a persistat o perioadă îndelungată în creștinismul euro pean, doar persoanele cu un statut socio-economic inferior fiind reprezentate că obeze.

Obezitatea este o afecțiune medicală în care grăsimea corporală s-a acumulat în exces, astfel încât poate avea un efect advers asupra sănătății, ducând la o speranță de viață redusă și/sau probleme de sănătate. Oamenii sunt considerați obezi atunci când indicele de masă corporală (IMC), o mărime obținută prin împărțirea greutății unei persoane, exprimată în kilograme la pătratul înălțimii acelei persoane, exprimată în metri, este mai mare de 30 kg/m2.Organizația mondială a sănătații a definit și clasificat grade de obezitate, pe baza IMC – indicele de masa corporală, calculat prin raportul greutate/înălțime2, astfel :

gradul 1 de obezitate cu indicele de masă corporală cuprins între 30 – 34,9 kg/m2 ;

gradul 2 de obezitate cu indicele de masă corporală cuprins între 35 – 39,9 kg/m2 ;

gradul 3 de obezitate cu indicele de masă corporală egal sau peste 40 kg/m2 .

Pacienții cu indicele de masa corporală (IMC) cuprins între 25 – 29,9 kg/m2 au fost definiti că supraponderali. Valori normale ale indicelui masei corporale (IMC) sunt 24 – 26 kg/m2 pentru femei și 24 – 27 kg/m2 pentru bărbați. Un indice de masă corporală (IMC) sub 18 kg/m2 prezintă diagnosticul de denutriție.

Unele tulburări psihologice primare ca: anxietatea, depresia, tulburările de personalitate, pot constitui factori etiopatogenici ai obezității prin inducerea de tulburări de comportament alimentar. Cele mai frecvente astfel de tulburări sunt: gustăari interprandiale cu un bogat conținut caloric, ingestie crescută și frecventă de dulciuri, aport alimentar crescut după ora 19, episoade de foame exagerată ce conduc la ingestie alimentara crescută într-o perioadă scurtă de timp, bulimia, hiperfagia, consum crescut de alcool, care prin aportul caloric și stimularea apetitului, actionează că factor favorizant al obezității.

Complicațiile stării de obezitate sunt multiple, fiind afectate în diferite grade aproape toate sistemele și aparațele organismului. Complicațiile cardiovasculare sunt: hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică, insuficiența cardiacă, moartea subită, accidentele vasculare cerebrale, insuficiența venoasă cronică. Complicațiile osteo-articulare sunt: gonartroza, coxartroza și sindromul trofostatic din post-menopauza.

Adicția și obezitatea. O analiză a literaturii de spcialitate.

În ultimii ani, o ipoteză interesantă s-a născut că răspuns la întrebarea “de ce este obezitatea atât de dificil de tratat?” Informații provenite din mai multe domenii de cercetare (tulburări alimentare, obezitate, studii pe animale, neurofiziologie, etc.) sugerează că, în anumite condiții, mâncarea poate produce dependență.

Termenul a început să fie utilizat tot mai des cu referirela tulburări neasociate cu consumul de substanțe (Holden, 2001; Shaffer, 1999). Deși există dezbateri cu privire la considerarea anumitor comportamente că fiind adicții, elemental central al definiției adicției este “pierderea controlului” asupra comportamentului/consumului (Potenza, 2006). Dacă ne îngustăm abordarea la acest element central, putem aborda și descrie tulburările neasociate cu substanțe că adicții.

Mâncarea că un drog

Studiile clinice au furnizat dovezi cu privire la rolul direct al obezității în patogenia diabetului zaharat. Unele persoane ar putea fi sceptice la ideea că mâncarea ar putea fi considerată un drog, dar studii din mai multe domenii sugerează că această este o reală posibilitate. Unul dintre aceste studii, investigând efectele zahărului asupra funcționării creierului la animale, a descoperit că zahărul determină eliberarea de opioide și dopamină, asemenea unui drog, iar în consencință, ar putea avea un potențial adictiv (Avena, Rada, Moise, &Hoebel, 2006). Studii neuroimagistice au reliefat faptul că circuitele dopaminergice joacă un rol important în reglarea aportului de alimente (Trinko, Sears, Guarnieri, & DiLeone,2007) dar și a răspunsului la drog. Volkow și Wise (2005) susțin faptul că mâncarea și drogurile au efecte similare deși funcționează prin mecanisme diferite. De asemenea, gustul plăcut în sine ar putea fi adictiv, în sensul că duce la un aport crescut și consumul unor porții mai mari (Bobroff & Kisseleff, 1986).

Similarități între adicție și mâncatul compulsiv.

Mâncatul compulsiv poate fi conceptualizat că o adicție, dat fiind că există multe dovezi clinice și științifice care susțin acest lucru (Davis & Carter, 2009). Argumente care susțin modelul adictiv al tulburărilor alimentare se bazează în special pe observațiile cu privire la similaritățile între fenomenologia tulburărilor alimentare și de abuz de substanțe, rate mai mari ale comorbidități decât cele așteptate precum și clusterizarea familială a acestor probleme (Vandereycken, 1990) .

Similarități între adicție și obezitate

Un prim argument important cu privire la similaritățile între adicție și obezitate se referă la faptul că mâncatul ș iutilizarea drogurilor implică obiceiuri învățate și preferințe care sunt menținute prin recompense puternice și repetate (Volkow & Wise, 2005) și, mai mult,ele persistă și sunt întărite în ciuda amenințării unor consecințe catastrofale (Mazza & Marano, 2009).

În al doilea rând, anumite obiceiuri alimentare disfuncționale relevante pentru obezitate se formează într-un mod asemănător cu cel de consum de droguri (ex. mâncatul excesiv), sau au același efect asupra comportamentului pe care o are abstinența de la drog (ex. restricția alimentară). În fine, pofta de droguri și pofta de mâncare sunt o alta similaritate puternică. O nevoie resimțită puternic și eșecul repetat în încercarea de a renunța la obicei reprezintă una din trăsăturile fundamentale care definesc dependența droguri (Davis & Carter, 2009). Această duce de obicei la un cerc vicios de renunțare la consum și recădere.

Un pattern similar poate fi găsit la indivizii obezi – pofte alimentare greu de controlat și eșecuri repetate de a ține o dietă (Davis &Carter, 2009). Neurofiziologia adicției și obezității. Există dovezi puternice care susțin că majoritatea drogurilor adictive afectează anumite căi comune din creier și de asemenea, se pare că există substraturi similare pentru recompensa dată de mâncare sau droguri la animale (Pelchat, 2002), ceea ce ne face să concluzionăm că un mecanism important al adicției este însuși felul în care funcționează creierul nostru, și, în unele cazuri, multe substanțeși comportamente care sunt inofensive pentru majoritatea indivizilor, pot fi adictive pentru alții. Când vine vorba de adicții, Volkow & Wise (2005) notează faptul că, creierul răspunde la drog așa cum ar răspunde la mâncare în condiții de deprivare severă. Acest lucru subliniază ideea de căi și mecanisme comune. Mai mult, aportul alimentar este reglat de semnale multiple, atât centrale, cât și periferice. Reglarea aportului de droguri este mult mai simplă, fiind modulată de efectele centrale ale acestuia. Astfel, reglarea consumuluide alimenteeste mult mai complexă (Volkow & Wise, 2005) și putem presupune, mult mai dificilă decât reglarea consumului de droguri.

Mai mult, studiile de imagistică au arătat o relație inversă între disponibilitatea receptorilor D2 dopaminergici și IMC, sugerând rolul potențial al semnalelor dopaminergice în dezvoltarea obezității (Trinko et al., 2007).

Genetica adicției și obezității.

Adicția și obezitatea pot fi descrise că tulburări mulțifactoriale cu componentă genetică semnificativă. Aceste tulburări sunt considerate că fiind sub control poligenetic (Volkow & Wise, 2005), deși unele studii au arătat mutații relevante atât pentru obezitate (Friedman & Leibel, 1992) cât și pentru adicții (Volkow &Li, 2004).

Mediul joacă un rol important în conturarea comportamentului nostru. Diferite droguri stabilesc diferite niveluri de comportament compulsiv și același efect îl au și diferite alimente.

Indivizii înconjurați de alimente bogate în grăsimi sau carbohidrați au un risc considerabil mai ridicat de a mânca în exces decât cei înconjurați de alimente mai sănătoase 10(Volkow & Wise 2005). Evenimentele stresante de viață pot de asemenea influența dezvoltarea adicțiilor sau a obezității. Johnson, Cohen, Kasen, & Brook (2002) au descoperit că stresul în copilărie este asociat cu un risc mai mare de a avea probleme cu greutatea în adolescență sau perioada adultă timpurie. Aceeași asociere a fost găsită șiîntre evenimente de viață stresante și riscul crescut de abuz de substanțe și adicție (Dube et al., 2003).

Ultimile studii ale cercetatorilor francezi au demonstrat că această creșterea a greutății corporale poate avea că efect scaderea coeficientului de inteligenta.

Studiul a scos la iveală faptul că Marea Britanie este “obezul Europei”, cu aproape 25% dintre adulți și aproximativ 14% dintre copiii cu vârste sub 16 ani clasificati că “persoane hiperponderale sau obeze”. La studiu, care s-a desfășurat pe parcursul a cinci ani, au participat peste 2.200 de adulți, cu vârste cuprinse între 32 și 62 de ani. Subiecții au avut de rezolvat câte patru teste de inteligență la începutul și sfârșitul perioadei de desfășurare a studiului.

Cercetătorii francezi sunt de părere că există o legatură între obezitate și declinul funcției cognitive a unei persoane. Experții au descoperit că persoanele cu un indice de masă corporală (IMC) egal cu sau mai mic decât 20 sunt capabile sa-și amintească 56% dintre cuvintele dintr-un test de vocabular, în timp ce persoanele obeze, cu un ICM egal cu sau mai mare decât 30 își pot aminti doar 44% din cuvintele unui test de vocabular. Subiecții hiperponderali au prezentat și o rata cu 37,5% mai mare a declinului funcției cognitive față de persoanele cu o greutate normală. Greutatea unei persoane este considerată normală dacă IMC este cuprins între 18,5 și 25, în timp ce un ICM de 30 este considerat semn al obezității morbide, potrivit Rompres. Profesorul Maxime Cournot, coordonator al studiului, spune că hormonii secretati de grașimi pot afecta celulele nervoase, ceea ce duce la scaderea funcțiilor creierului.

“O alta explicatie poate fi data de faptul că obezitatea este în general un factor de risc cardiovascular pentru că duce la ingrosarea arterelor și acelasi fenomen este valabil și pentru vasele sangvine din creier”, a explicat Cournot, profesor la Spitalul Univeritar din Toulouse.

Obezitatea este una dintre principalele cauze de deces ce pot fi prevenite la nivel mondial, cu o răspândire din ce în ce mai mare la adulți și copii, iar autoritățile o consideră că fiind una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică din secolul al XXI-lea. În mare parte din lumea modernă, obezitatea este stigmatizată (în special în Occident), cu toate că a fost percepută drept un simbol al bogăției și fertilității de-a lungul istoriei, acest lucru fiind încă valabil în anumite zone din lume.

Obezitatea a ajuns să fie considerată un grup complex de tulburări care ar trebui caracterizat că un sindrom (Atkinson, 2005). Deși obezitatea este considerată o problemă serioasă de sănătate publică de ceva vreme, nu putem spune că avem un tratament eficient pe termen mediu, lung sau foarte lung (Monteiro & Victoria, 2005). Luând în considerare eficiența scăzută a tratamentelor pentru obezitate, o cauză plauzibilăar fi faptul că intervențiile țintesc mecanisme ne-esențiale ale obezității. Credem că sunt necesare mai multe cercetări pentru a identifica agenți etiologici relevanți și cu un impact puternic asupraobezității.

Tratamentul obezității

Abordarea clinică a pacientului cu obezitate respectă trei pași, specifici oricărui pacient care suferă de o tulburăre multifactorială cronică: evaluare, clasificare și tratament (Calleo-Cross, Sharma, & Aronne, 2005). Evaluarea include determinarea gradului obezității, calculul IMC (indicele de masă corporală), măsurarea circumferința taliei și aprecierea stării generale de sănătate a pacientului. Informația obținută în urma evaluării este folosită pentru a clasifica severitatea tulburării și problemele de sănătate relaționate. Conceptualizarea obezității este esențială pentru succesul tratamentului – pacientul trebuie să înțeleagă factorii care contribuie la greutatea să crescută și ce poate schimba pentru a ajunge la o greutate mai scăzută. Tratamentele curente pentru managementul obezității la adulți sunt: (a) intervenții nutriționale, (b) terapie comportamentală, (c) terapie medicamentoasă, (d) chirurgia gastrică (National Institutes of Health/National Heart, Lung, and Blood Institute, 1998). Aceste modalități de tratament sunt adesea combinate în pachete de tratament.

Ghidurile clinice actuale (National Institute for Health and Clinical Excellence, 2006) consideră dezechilibrul energetic că fiind cauza fundamentală a obezității, argumentând faptul că în absența nivelului crescut al consumului alimentar și al nivelului scăzut de activitate fizică, o persoană nu va crește în greutate, indiferent de alte variabile genetice sau fiziologice. De asemenea se admite că acest dezechilibru nu este singura cauză a obezității și că există cauze necunoscute ale acesteia. Momentan se consideră faptul că numeroși factori comportamentali, fiziologici, sociali și de mediu cauzează această creștere alarmantă în prevalența obezității în lume.

Evaluarea clinică a pacienților cu obezitate este critică pentru a înțelege etiologia bolii în fiecare caz în parte, pentru a stabili strategia terapeutică. Recomandările cu privire la evaluarea persoanelor supraponderale sau obeze se referă la o evaluare mulțidimensională, care include factori genetici, biologici, sociali și fiziologici (National Institute for Health and Clinical Excellence, 2006). O atenție sporită este dată comorbidităților și identificării posibilelor cauze medicale ale obezității.

Dovezile cu privire la eficacitatea strategiilor de intervenție în managementul obezității arată că (National Institute for Health and Clinical Excellence, 2006):

Dietă hipocalorică combinată cu exercițiu fizic produce rezultate semnificative în scăderea în greutate.

Combinarea dietei cu exerciții fizice produce rezultate maibune decât doarrespectarea dietei.

Nu există dovezi în ceea ce privește eficacitatea exercițiului fizic singur (fără dietă).

În programele specializate, terapia comportamentală combinată cu dieta și / sau exercițiu fizic este eficientă în tratamentul de scurtă durată al obezității.

Tratamente medicale

Farmacoterapia. Tratamentul medicamentos al obezității a fost asociat cu efecte secundare, abuz, recăderi, determinând practicienii să fie ezitanți în a prescrie medicamente, iar pacienții să fie speriați de acestea, în ciuda preferinței pentru rezultate obținute ușor cu ajutorul acestor substanțe (Aronne, 2002). Farmaco-terapia este indicată pacienților care au riscuri medicale asociate obezității sau care nu au răspuns pozitiv la modificările stilului de viață precum dieta, sportul sau cele comportamentale (Bray, 1998).

Chirurgia . Chirurgia este actualmente singurul tratament în urma căruia care rezultă

pierderea susținută (>10 ani) și substanțială (>15%) în greutate la pacienții cu obezitate (Pories & Beshay, 2002). Pierderea în greutate are efecte pozitive importante asupra unui spectru larg de consecințe medicale și psihosociale.

Tratamente psihosociale

Tratamentul comportamental este tratamentul indicat în lista tratamentelor validate empiric ale APA pentru obezitate (David, 2006a). Această abordare se bazează pe câteva asumpții de bază:

(1) comportamentul alimentar și exercițiulfizic pot influența greutatea; făcând schimbările corecte în managementul acestora, putem influența greutatea;

(2) mâncatul și exercițiul fizic sunt comportamente învățate, că atare, ele pot fi modificate și înlocuite cu comportamente noi și mai eficiente;

(3) pentru a susține modificările pe termen lung ale acestor comportamente, sunt necesare schimbări și în mediul ce susține comportamentele disfuncționale (Wing, 2008).

Terapia comportamentală este probabil tratamentulcel mai răspândit pentru obezitate. Elementele cheie sunt automonitorizarea, încetinirearitmului de a mânca, rezolvare de probleme, controlul stimulilor și restructurare cognitivă. Un program comportamental produce o pierdere în greutate de 5-10% la cei care îl finalizează (Wing, 2008). Intervenții nutriționale. Cele mai commune strategii de dietă folosite sunt dietele hipocalorice echilibrate, dietele cu număr redus de calorii și dietele cu număr foarte redus de calorii. Dieta hipocalorică echilibrată (balanced-deficit diet – BDD) reduce aportul zilnic de calorii sub nevoia de energie, furnizând totodată o distribuție sănătoasă a macro-nutrienților

(Fabricatore & Wadden, 2006). Pacienții își monitorizează aportul caloric, aportul de grăsimi, porțiile, sau combinația acestora (Fabricatore & Wadden, 2006). Diete sărace în caloriifurnizează un aport de 800-1200 de calorii pe zi (Bray, 1998).

Există mai multe opțiuni: săracă în grăsimi/ bogată în carbohidrați, bogată în proteine/ săracă în carbohidrați, porții controlate, patternuri specifice, restricție la un tip / grup de alimente, dar nu sunt limitate la aceste patternuri specifice (Bray, 1998). Dietele hipo-calorice, combinate cu activitate fizică crescută și terapiecomportamentală reprezintă cel mai bun tratament pentru pierderea în greutate și menținerea acesteia (Fabricatore & Wadden, 2006). Dietele foarte sărace în calorii (Very low calorie diets – VLCDs) sunt și mai drastice în reducerea aportului caloric, furnizând 400-800 calorii/ zi și reprezintă practic un fel de post modificat (American Dietetic Association, 2002). Acestea sunt de obicei în formă lichidă, bogate în proteine și sărace în carbohidrați. Aceste diete promovează pierderea rapidă în greutate, dar ar trebui folosite doar în caz de obezitate și sub supraveghere medicală. Sunt contraindicate pacienților cu anumite afecțiuni somatice, precum și celor cu tulburări psihologice (Wadden, Itallie, & Blackburn, 1990). Pacienții trebuie informați cu privire la riscurile asociate acestui tip de dietă și șansele reduse de a menține pe termen lung greutatea dobândită (Mannix et al., 2005).

Activitatea fizică și exercițiul au multe efecte benefice pentru cei care le practică, precum scăderea grăsimii corporale, scăderea tensiunii arteriale, scăderea lipidelor din sânge, creșterea calității somnului, a energiei, a capacității de a face față stresului, precum și altele (Mannix et al., 2005). Un stil de viață sedentar este dezavantajos pentru toți, dar în special pentru indivizii obezi, deoarece obezitatea accentuează multe din consecințelemedicale ale unui astfel de stil de viață.

EDNOS- Tulburări de alimentație de tip nespecificat

În această categorie intră tulburările de alimentație care nu îndeplinesc toate criteriile pentru a li se pune un diagnostic de anorexie sau bulimie. De exemplu, sunt cazuri în care pierderea ciclului nu s-a produs – chiar dacă persoana nu ia pilule cu hormoni (oricum, acest criteriu nu era aplicabil în cazul bărbaților, evident), sau exista toate simptomele și comportamentele specifice anorexiei nervoase, dar greutatea corporală nu a scazut sub 85%, etc.

Tot acestei categorii vagi de EDNOS îi revin și obezitătile, dacă vrem să le considerăm indiferent de prezenta sau absența fenomenologiei de tip bulimic, aspect încă dezbătut în literatura de specialitate.

Persoanele care suferă de EDNOS pot avea deci greutăți corporale din toata gama, și mai mici, și normale, și mai mari, dar au că și caracteristica comună un comportament alimentar neobișnuit și determinat de o stare psihica daunatoare, cu o stimă de sine foarte joasă, cu suferințe psihologice, cu nevoia de izolare și cu sentimente de respingere.

EDNOS au fost specificate progresiv:

Drept tip AN, când cineva are toate simptomele pentru anorexia nervoasă, dar are inca ciclu regulat sau nu are o greutate de sub 85% din cea normală (are o greutate apropiata de cea normală);

Tip BN, în care cineva are toate simptomele pentru bulimia nervoasă, dar în care episoadele de "supraalimentare" sunt mai puțin de 2/săptămână sau sunt mai rare de unul la 3 luni;

Binge eating disorders (BED) – episoade de "supraalimentare" în absența comportamentelor compensatorii de vreun fel.

În premieră, oamenii de știință americani au descoperit un posibil vinovat pentru tulburările de comportament alimentar care provoacă îngrășarea. Este vorba de un defect genetic manifestat în timpul pubertății: creșteri anormale ale nivelului de estradiol, un hormon estrogenic. Potrivit unui studiu pilot realizat de cercetătorii de la Universitatea din Michigan și publicat în revista "Psychologicăl Medicine", în cazul tinerilor aflați la pubertate s-a constatat că există o legătură directă între simptomele tulburărilor de comportament alimentar și dereglarea secreției hormonale de estradiol (responsabil de dezvoltarea caracterelor sexuale secundare feminine).

Dr Kelly Klump, șefa echipei de cercetători de la universitatea americană, susține că, pe lângă ceea ce se știa până acum, că tulburările de alimentație sunt influențate atât genetic, cât și de factori psihologici și de mediu, noul studiu relevă cu exactitate cauzele și efectele tendinței spre îngrășare care apare încă din pubertate. La testele pentru determinarea estradiolului au participat peste 200 de fete gemene, cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani. Acest hormon este produs în primul rând în ovar (folicul, corp galben), dar cantități mici se formează și în testicule sau în cortexul suprarenalelor. În mod uzual, nivelul de estradiol se utilizează pentru monitorizarea ovulației în cursul stimulării foliculare la pacientele aflate în tratament pentru tehnicile de reproducere asistată.

Potrivit experților, o cantitate mare de estradiol activează riscul unei mutații genetice care provoacă obezitatea. Dr. Klump, fost președinte al Academiei americane pentru Tulburări de Alimentație, sugerează că acest studiu deschide noi perspective pentru companiile farmaceutice în privința producerii unor noi medicamente capabile să normalizeze balanța hormonală estrogenică, în vederea corectării apetitului și a comportamentelor alimentare patologice .

Ortorexia și Alimentația selectiva

Cercetătorii sunt de parere că în această categorie se încadrează și Ortorexia și Alimentația selectivă, acestea fiind ultimile tulburări alimentare descoperite. Asemenea anorexiei și bulimiei, și acestea pot avea consecinte grave asupra sănătății.

Ortorexia a fost descoperita în 1997 de medicul american Steven Bratman, autor al cartii “Health Food Junkies: Orthorexia Nervoasă – the Health Food Eating Disorder”.Ortorexia este cuvantul latin pentru "alimentație corecta". Bolnavul nu este concentrat pe pierderea în greutate, ci își restrictionează dieta la alimentele pe care le consideră pure, naturale și sănătoase. Unii cercetatori cred că ortorexia este o combinație de tulburări obsesiv compulsive și anxietate.

Acestia elimină din alimentația lor mâncarurile procesate și orice conține coloranți artificiali sau arome, dar și alimentele care au intrat în contact cu pesticidele. Ortorexicii elimină și cafeina, zaharul, sarea, graul și lactatele. Unii dintre ei se limitează la alimentele în stare crudă.

Uneori ortorexia nervoasă poate începe cu anumite restricții medicale bazate pe recomandarea medicală, cu încercarile de a slăbi prin alimentație, printr-o dieta impusă de anumite boli, prin dorință de îmbunătățire a stării generale de sănătate, prin dorinta de a ne feri de mâncarea nesănătoasă. Am putea să ne menținem în continuare acest stil de viață sănătos, combinandu-l însă cu alimente din vechea dieta. Uneori însă, nu ne oprim aici. Uneori, ducem la extreme dorința noastră de a mânca sănătos. în condițiile invadării piețelor alimentare cu produse mai mult sau mai puțin benefice sănătății, apare o boala noua, a omului modern, o boala mai mult de natura psihologică.

“In Europa suntem bombardati tot timpul cu informatii despre ce este bun și ce este rau pentru noi. Mâncarea sperie și mișcarea organică s-a adaugat complexității deciziilor pe care oamenii trebuie să le ia cu privire la alimentele pe care le consuma”.

“Această concentrare asupra mâncarurilor bune și rele este problematica și doctorul Bettina Isenschmid, consultant în afecăiuni alimentare .alimentează o relație neurotică în creștere cu mâncarea în societatile moderne”, precizează

Alimentația selectiva a adultului. Asemenea copiilor, adultii mofturoși la mâncare se limitează la un interval foarte limitat de alimente. Spre deosebire de cei care suferă de anorexia nervoasă sau bulimie, aceștia nu sunt îngrijorați de numărul de calorii sau de felul cum arată. Unii dintre ei sunt "superdegustatori", având un simț gustativ foarte dezvoltat, care îi atrage spre unele mâncăruri.Aceștia par să prefere alimentele fade, albe sau palide. Cele mai comune alegeri sunt pastele, pizza cu brânză, cartofii prăjiți și șnițelele de pui.

Cu toate că nu se poate vorbi deocamdata despre un tipar al individului care mănânca selectiv, medicii care au studiat până în prezent astfel de cazuri, vorbesc mai degraba despre un tipar al meniului.

Aceste boli au consecințe destul de grave asupra sănătății,cum ar fi: limitarea dietei la un număr limitat de alimente ducând la deficiențe nutriționale grave, provocând epuizarea corpului și a creierului. O altă consecință ar fi izolarea socială ,deoarece adulții mofturoși la mâncare se simt jenați în public și evită să iasă la masa cu prietenii sau colegii de serviciu.

Alcoorexia

O alta tulburăre de alimentație foarte gravă și cât se poate de nouă este și alcoorexia, numita și “boala oamenilor inconștienți”. Fenomenul implică saritul peste mese sau chiar infometarea, pentru a putea consuma alcool. Mai exact, persoanele afectate de această boală preferă să-și "cheltuiască" caloriile zilnice pe alcool și refuză să mai mănânce, pentru a nu se îngrășa. Un motiv în plus de răspândire a acestei tulburări este popularitatea dietelor pe "puncte", în care fiecarui aliment i se atribuie un punctaj. Pentru a nu depăși un număr de puncte calculat pe zi, multe persoane substituie punctele din mâncare cu cele din alcool.

Medicii au numit această afectiune "alcoorexie" deoarece pare să fie o combinație între alcoolism și anorexie.

Alte tulburări ale instinctului alimentar gasite de către cercetatori mai cuprind:

Sindromul Prader-Willi

Acesta este cauzat de un defect cromozomial. Nu este ereditar și afectează ambele sexe și toate rasele. Acesta provoacă o pofta de mâncare de nestavilit și, în plus, poate genera și probleme că deficiente la nivelul abilităților motorii, creștere incompletă sau retard mintal. dacă este lasată nesupravegheată, o persoana care suferă de această boală poate mânca până moare. Tratamentul include hormoni de creștere și o alimentație cu număr limitat de calorii, care trebuie neapărat respectată.

Boala pica

Este atât o tulburăre de alimentație, cât și o problema care ține de psihiatrie, oamenii care suferă de această simtind nevoia de a mânca și ceva ce nu intră în categoria alimentelor, de la mucuri de țigară la vopsea. Suferinzii se pot îmbolnăvi ușor sau chiar muri dacă mănânca ceva otravitor ori obiecte ascuțite.

Bigorexia

Adesea considerată a fi opusul anorexiei, bigorexia este singura tulburăre din această lista care afectează mai mulți bărbați decât femei. Cei care suferă de această afecțiune se antrenează intensiv, iau suplimente și își restricționează alimentația, toate pentru a arăta cât mai bine. Însă, oricât de mari ar fi mușchii lor și oricât de bine structurat și definit ar fi corpul lor, bigorexicii se simt întotdeauna timizi sau chiar umiliți în a-și arata corpul, considerând mereu că nu arată suficient de bine.

Sindromul mâncatului pe timpul nopții

Persoanele care suferă de acest sindrom sunt de regulă obeze sau au o obezitate morbidă. Dimineața și pe timpul zilei nu mănânca mare lucru, iar noaptea consumă peste jumătate din caloriile zilnice. Au adesea insomnii și se trezesc din somn pentru a-și face diverse pofte alimentare.

Tulburărea dismorfică corporală .

Cei care suferă de tulburărea dismorfică corporală sunt convinși că au multe defecte, simtindu-se urâți în general, grași, cu un miros urât, cu dinti urâti și altele. când unul dintre aceștia se uita în oglindă vede pur și simplu cu totul altceva decât vad cei din jur.

Ultimile studii de specialitate au aratat că fața poate să dezvăluie diverse probleme care apar în interiorul corpului, respectiv diversele probleme care apar pe ten reflectă anumite deficiențe în funcționarea anumitor organe din corp. Astfel că, potrivit cercetătorilor chinezi, fiecare zonă de pe față poate să fie un indicator clar pentru problemele care apar la fiecare organ în parte.

(Foto: http://www.doctoroz.com/).

Ochii – Ochii sunt oglinda ficatului, potrivit medicilor.

Problemele care apar la ochi au legătură cu o disfuncție a ficatului. Astfel că, atunci când apar schimbări la nivel ocular, în special a culorii, este un semn că ceva din corp nu funcționează bine. De regulă, acest lucru este asociat cu o funcționare deficitară a ficatului, în special atunci când nivelul ochilor este de culoarea galben. Această disfuncție joaca un rol important la persoanele cu bulimie, deoarece într-una din crizele bulimicilor, ei pot consuma și până la 5.000 de calorii într-o singura ora. Reacția imediat următoare este administrarea de laxative sau provocarea senzației de vomă. Laxativele în exces, dar și senzația de vomă conduc la deshidratarea organismului și dereglarea gravă a metabolismului. Lipsa de potasiu se traduce de fapt în această pofta necontrolată de a consuma continuu, iar oboseala psihică își spune cuvantul. Apar durerile abdominale, de mâini, picioare, somnolența, problemele de vedere și dinți, o dereglare a glandelor salivare și sudoripare.

Nasul – Nasul este în legătură directă cu inima, susțin medicii.

În special persoanele care au nasul roșu trebuie să facă un consult cardiologic, deoarece acest simptom poate să ascundă o problemă cu inima. Aceste probleme sunt în strânsă legatură cu tulburările de alimentație, deoarece pot duce la apariția afecțiunilor cardiovasculare. Asocierea dintre mai multe tulburări precum malnutriția, deshidratarea, scăderea tensiunii arteriale, dezechilibre electrolitice și dezechilibre horomonale pot provoca probleme serioase inimii.

Buza superioară- Buza superioară este un indicator clar pentru problemele cauzate de organele reproducătoare.

Potrivit specialiștilor, atunci când o femeie are probleme legate de fertilitate și fluctuații hormonale intervin tulburări de alimentație de tip nespecificat, aici ajungîndu-se deoarece persoana în cauza are un comportament alimentar neobișnuit fiind determinat de o stare psihică dăunătoare,si de o acceptare de sine negativă .

Tratamentul EDNOS-urilor

Pacienții cu tulburări ale instinctului alimentar pot trece de la terapie intraspitalicească la cea ambulatorie când greutatea corporală ajunge la 85% din cea normală, dar mai pot exista excepții. Cei cu recăderi, cu diabet zaharat comorbid sau alte comorbidități au, de obicei, nevoie de o greutate corporală mai mare și un timp de spitalizare mai lung. Diferența esențială între internare și spitalizarea parțială constă în durata tratamentului pe parcursul celor 24 de ore pe zi, nu în intensitatea tratamentului sau necesitatea echipei multidisciplinare. Succesul tratamentului pe termen scurt este direct proporțional cu numărul de ore pe zi și cu numărul de zile 120 pe săptămână de tratament. Mergând de la 5 la 4 zile pe săptămână, tratamentul se dovedeste a fi cu 25% mai puțin eficient.

Există controverse cu privire la tratarea pacienților refractari la tratament folosind mijloace legale de constrângere. Aproximativ 10-15% din cazuri necesită tratament nonvoluntar. În cazurile în care viață pacientului este pusă în pericol, acest gen de tratament este adecvat dacă încercările de convingere a pacientului nu reusesc să-l facă pe acesta să accepte tratamentul, studiile arată că acești pacienți au aceleași rezultate că și cei care acceptă de la început tratamentul în timpul spitalizării, și de obicei apreciază intervenția rapidă, doar de puține ori sunt furioși sau revendicativi.

La o greutate de mai mult de 20% sub greutatea la care se menține starea de sănătate, cu excepția unor anumite circumstanțe, majoritatea pacienților necesită tratament intraspitalicesc, mai ales dacă tulburărea este recurentă sau asociată cu comorbidităti medicale sau psihiatrice importante. Programele parțiale sau cele de tratament ambulatoriu nu asigură o limitare suficientă a comportamentelor alimentare neadecvate, dar ele sunt folosite din ce în ce mai mult.

Internarea pacienților este indicată nu numai pentru corectarea afectărilor fiziologice, dar și pentru a asigură un tratament continuu, 24 de ore din 24, managementul și limitarea anormalitătilor comportamentale adânc înrădăcinate, cum ar fi înfometarea, vărsăturile autoprovocate, efectuarea exercițiilor fizice compulsive, metodele de purgare care nu răspund, de obicei, la programele de zi.

Psihoterapiile

În plus față de restabilirea greutății și întreruperea comportamentelor alimentare anormale, tratamentul trebuie să se adreseze psihopatologiei centrale din tulburările de comportament alimentar. Psihoterapiile, care au că scop modificarea convingerilor exagerate patologice și a altor factori psihopatologici, reprezintă elemente cheie ale tratamentului. Dovezile disponibile sunt argumente puternice în favoarea tratamentului bazat pe psihoterapie cognitiv – comportamentală, similar cu cele demonstrate că eficientă în bulimie, dar mai puțin bine dovedite în anorexie, datorită statusului medical al pacientului înfometat și neacceptării de ordin etic al abordării psihologice neselective. Intervenții psihoterapeutice alternative bazate pe terapii interpersonale, terapie de familie sau terapie psihodinamică informată – în special cele care folosesc analiza centrată pe persoană – pot fi de ajutor.

Schimbarea comportamentelor anormale prin folosirea recompenselor și a pedepselor a fost demonstrată că nefiind eficientă decât pe termen scurt, deoarece nu schimbă nimic din convingerile exagerate și imaginea distorsionată. Esential în tratamentul psihoterapeutic este angajarea și relationarea cu pacientul, creșterea motivatiei pentru schimbare, convingerea și ajutarea lor să recunoască și să înlocuiască convingerile exagerate despre dezirabilitatea scăderii în greutate și teama fobică de îngrăsare, cu acceptarea greutătii corporale normale, sănătoase, precum și creșterea abilitătilor de autoreglare.

Studiile au arătat că la pacienții cu anorexie nervoasă, implicarea familiei este esențială pentru evoluția bună, cu elemente variate de educare, consiliere și terapie. Psihoterapia individuală, de grup și familială sunt eficiente, iar combinarea acestora este decisă în funcție de vârstă și necesitate.

Metoda Maudsley

În ceea ce privește cazurile care nu sunt spitalizate, se cercetează în prezent eficacitatea unor terapii supervizate care implică familia, în care părinții înalt motivați, preocupați, pregătiți și supervizați pot supraveghea hrănirea corectă a adolescenților – modelul Maudsley, de obicei, folosit cu succes. Datele acestor studii pot influența practica terapeutică în viitor.

Metoda Maudsley poate fi aplicata numai în cazul în care bolnavul nu are motive ascunse de a se împotrivi părinților, iar acestia pot fi "cooptați" în tratament în mod activ și urmează următoarele premise pentru tratamentul anorexiei:

nu mai sunt importante cauzele declanșatoare ale afecțiunii – boala nu este vină nimanui;

boala este văzută că făcând parte separată, nu este "parte din copil", este că un dusman exterior care amenința copilul/adolescentul.

părinții nu sunt parte din problema, ci parte din soluție.

Tratamentul are trei etape:

părinții iau controlul (cu ajutorul unui plan de alimentație supervizat de medici) asupra a cât, ce și când mănâncă copilul/adolescentul;

dupa ce greutatea normală este obținută, controlul asupra alimentației este redat treptat adolescentului;

în final, terapeutul și familia lucrează împreună pentru a aduce adolescentul la un stil de viață sănătos și la relații normale pentru vârsta lui.

Metodologia cercetării

Cercetarea are că obiectiv general demonstrarea relației dintre tulburările legate de alimentație și acceptarea de sine .

Obiectivele cercetării sunt pe de-o parte teoretice, respectiv determinarea influenței mediului socio-cultural în incidența tulburărilor legate de alimentație, și anume dacă sub influența mediului socio-cultural unii oameni sunt mai susceptibili față de tulburările de alimentație, iar pe de alta parte fiind cele practice, respectiv stabilirea că oamenii cu tulburări alimentare sunt influențați de presiunile culturale exercitate asupra lor și dacă determinam măsura și felul în care aceste presiuni se manifesta, ar fi mai ușor să prevenim și să tratam aceste tulburări. Obiectivul practic major al acestei lucrări ține de faptul că, odată ce demonstrăm relația tulburărilor legate de alimentație cu influentele socio-culturale implicate în stimă de sine, putem pune la punct noi programe de prevenire și tratament .

Studiul identității psihosexuale și al coeficientului de masculinitate și feminitate este o altă cale de a examina acest context. în acelasi timp, asumarea unei identități psihosexuale este strâns legată de acceptarea de sine, componenta a self-ului/sinelui, cu o sferă noțională mai largă, incluzând și alte atribute, respectiv cele pozitive (calități) sau negative (defecte) ale personalității.

Definind stimă de sine / acceptarea de sine(noțiuni nu întrutotul superpozabile), Crisp și Turner (2008) o consideră că fiind o componentă evaluativă a sinelui / selfului,desemnată să stabilească poziția noastră între ceilalți, inclusiv față de standarde/modele, considerate fie că pozitive, fie că negative. Acceptarea de sine nuanțează această evaluare a imaginii de sine (o constientizare a propriilor gânduri, emoții și comportamente), în sensul axiologic, reprezentând și o atitudine de a fi sau de a nu fi de acord cu această imagine.

Mass-media oferă un context semnificativ mai influent pentru oameni, să învețe despre idealurile perfectiunii și despre valoarea pe care o poti avea datorita formelor perfecte.

Un studiu recent afirma că peste 80% dintre americani uită zilnic la televizor. În medie, acești oameni se uită la mai mult de trei ore pe zi.

Copii americani se angajeze în cantități tot mai mari de utilizare a mass-media, o tendință alimentată în mare parte de disponibilitatea tot mai mare de acces la internet prin intermediul telefoanelor și laptop-uri. Cel mai mult din acest timp este petrecut în față televizorului copiii fiind ghidati către modelele pe care le vad la televizor.

Acceptarea de sine se referă la rolul adaptativ al sinelui și se exprimă prin tendința să continuă de a reduce tensiunea, asigurând astfel echilibrul, linistea. Acceptarea de sine are că scop obținerea gratificației pe plan imaginativ sau simbolic. Acceptarea de sine se reflectă într-o părere bună, pozitivă, fiind compatibilă cu o persoană plină de încredere și de valoare, o persoană care acceptă atât lauda, cât și critica, într-o manieră obiectivă. Atitudinea unei persoane, care are o autoimagine pozitivă, se bazează pe valori interioare și care acceptă consecințele care decurg din comportamentul ei.

Ultimile studii au aratat că: 79% dintre femei cred că viața ar fi mai frumoasă dacă ar fi mai slabe, 83% se simt deprimate după ce au încercat un costum de baie, 50% au o viață sexuală nesatisfăcătoare din cauza sentimentului de jenă indus de grăsime, iar 56% ar prefera să fie mai slabe decăt să aibă un coeficient de inteligență mai ridicat .

Astfel, o acceptare de sine redusă se traduce printr-o părere negativă fată de sine,cu sentimentul că și ceilalți au o părere negativă. Ipoteza generală a acestei cercetari este aceea că oamenii care prezintă tulburări legate de alimentație prezintă o acceptare de sine scăzută, în acest caz variabilă independentă fiind reprezentată de tulburările de alimentație, iar variabila dependentă reprezentând acceptarea de sine.

Această variabila independenta poate avea următoarele niveluri : o acceptare de sine redusă, un nivel normal sau mediu de acceptare de sine și o acceptare de sine înaltă.

Autoaceptarea joaca un rol important în dezvoltarea personalitatii și a „self-ului” și este o componenta importanța a sănătății noastre emotionale.

Dacă atât Krahn, cât și Singha, au descoperit o corelație pozitivă între stimă de sine redusă și tulburările alimentare, Striegel-Moore (1993) este de parere că stresul produs de imaginea corporală poate, și el, să le determine pe femei să se implice în comportamente abuzive că tulburările legate de alimentație, respectiv anorexie, bulimie și obezitate. Cu alte cuvinte, stimă de sine redusă poate fi, atât rezultat, cât și cauza a acestor comportamente.

Acest studiu va compara atât legatura dintre o imagine de sine negativă și tulburările legate de instinctul alimentar, dar și persoanele care tind să fie predispuse a avea o tulburăre alimentara, respectiv se va examina cât la sută reprezintă femei și cât la sută reprezintă bărbați.

În cadrul experimentului prezent, au participat 40 de oameni, dintre care 20 sunt femei și 20 sunt bărbați, prezentând probleme legate de alimentație. toți cei 40 de participanți sunt cu vârste cuprinse între 16 și 60 de ani, de cetățenie roamână, etnie română și religie ortodoxă, cu domiciliul stabil în București. Subiecților li se va cere să răspundă la un număr de întrebări ale ale unor metode experimentale, respectiv a câte două scale experimentale și a câte două chestionare cu privire la tulburările de alimentație.

În ceea ce privește aparatura folosita în cadrul acestui experiment, am folosit că materiale: creion și hartie (instrumente și foaia de răspuns), precum și un birou și un scaun pe care le foloseau participanții pentru a răspunde itemilor cuprinsi în intrumente.

Referitor la instrumentele de testare psihologică am folosit o scală, și trei chestionare respectiv:

Scala de acceptare de sine;

Chestionarul privind pofta de mâncare compulsiva;

Chestionarul care privește interesul pentru propria greutatate și dieta;

Chestionarul privind percepția persoanelor despre alimentație și bolile de alimentație.

Scala de acceptare de sine a fost elaborată de Emanuel Berger fiind una dintre cele mai vechi scale care masoară autoimaginea și acceptarea de sine.

Descriere: Imaginea pe care fiecare o are despre sine, este un portret bazat, în mare, pe informațiile furnizate nouă de experiențele noastre sociale. Bazându-se pe activitatea anterioară a dr. Elisabeth Scheerer și a dr. Carl Rogers, dr. Berger a listat 9 caracteristici ale autoacceptării, cum ar fi: « Încrederea în capacitatile proprii de a reusi în viață” ». Această formulă a dus la selecționarea și la dezvoltarea unui grup final de 36 de itemi pentru scala de autoacceptare.

Scala este frecvent folosită astăzi în toată lumea, atât pentru cercetare în psihologie, cât și în psihologia medicală și psihiatrie, pentru a caracteriza și măsura mulțiaxial stimă și acceptarea de sine.Scorurile mici (0-110) pe acestă scală exprimă o redusă acceptare de sine.

Un astfel de scor poate fi interpretat că reflectând o părere negativă față de sine și sentimentul că ceilalți au și ei o părere negativă. Scorurile medii (111-150) indică un nivel normal de autoacceptare; totuți, acesta înseamnă că într-o zi persoanele cu acest scor se pot confrunta cu o situație în care să debordeze de încredere și, totusi, să simtă că s-ar fi putut descurca mai bine într-o situație diferită, în ziua următoare. Acest nivel de autoacceptare descrie felul în care majoritatea dintre noi ne autolăudăm la un moment dat și ne condamnăm în momentul următor. Scorurile înalte (151-180) indică faptul că persoana se consideră plină de încredere și de valoare. Ceilalti, probabil, o consideră o persoană abordabilă deoarece acceptă atât critica, cât și lauda într-o manieră obiectivă. Atitudinea unei astfel de persoane se bazează pe valori interioare și acceptarea consecintelor care decurg din comportamentul ei.

Chestionarul privind pofa de mâncare compulsivă este alcătuit din 10 itemi (fiecare având 3 trepte),care măsoară pofta de mâncare compulsivă asociată obezității ,având că scop să măsoare pofta de mâncare necontrolabilă .

Scorurile obținute reprezintă suma valorilor itemilor și variaza de la 10 la 40. Scorurile îinalte indică o compulsivitate mai mare în pofta de mâncare a cuiva.

Chestionarul care privește interesul pentru propria greutatate și dieta este alcatuit la rândul sau, tot din 10 itemi, meniți să măsoare interesul pentru greutate și dieta, ca simptom al unei tulburări alimentare.

Scopul acestui chestionar este de a măsura comportamentul de a ține dieta. Scorurile reprezinta suma valorilor itemilor și variaza de la 10 la 70. Scorurile inalte indica un interes mai mare pentru greutate și dieta.

Chestionarul privind percepția persoanelor despre alimentație și bolile de alimentație este alcatuit din 27 de itemi meniti să determine propria parere a romanilor despre aceste tulburări ale instinctului alimentar.

Scopul acestui chestionar este de a evalua dacă persoana în cauza se confrunta cu o boala de acest gen, sau dacă are are în familie o persoana diagnosticata cu vreuna din aceste tulburări.

Cercetarea prezenta are scopul de a demonstra existenta unei relații între tulburările legate de alimentație și acceptarea de sine și de a identifica cât la suta reprezinta bărbați și cât la suta reprezinta femei care prezinta tulburări legate de instinctul alimentar.

Pentru a testa ipoteza care are în vedere scopul cercetarii au fost interogati 40 de indivizi din Bucuresti, respectiv 20 de bărbați și 20 de femei alesi aleatoriu, cu vârste cuprinse între 16 și 60 de ani . Participanții au fost rugati să completeze testele primite, în vederea cărora se va stabilii ipoteza generală,respectiv aceea că oamenii care prezinta tulburări legate de alimentație prezinta o acceptare de sine scăzută .

Studiu de caz

Modele greșite date de societate, probleme în familie, eșecul în dragoste sau bătaia de joc a colegilor , toate pot declanșa o boala despre care se știu puține, dar care face tot mai multe victime prîntre tinerii României. Se numește anorexie și contrar parerilor generale, nu este un moft, ci o afectiune psihică, și poate ucide dacă nu este tratată la timp.

În România inclusiv copiii de școală generală au ajuns să se infometeze de bună voie, ajutați de miile de site-uri dedicate slăbitului, și de dietele minunte laudate de vedete.

Mai jos este prezentat un dialog cu o persoana suferind de anorexie,bpe nume Ana.

„Ce ai mâncat ieri?”

Ana: „Nimic! „

„Si astăzi?”

Ana: „Tot nimic.”

„Si când mănânci, ce mănânci într-o zi?”

Ana: „Nu prea mănânc.”

„Dar dacă ai mânca,ce ar însemna?”

Ana: „Panică. Panică mare. Deci cred că nu aș mai putea să dorm noaptea.”

Această este o față care ar fi avut toate șansele să fie că oricare alta, dacă cineva nu ar fi decis că ea nu este destul de bună pentru societate, dintr-un motiv simplu, și anume că era grasă. Când i s-a spus asta avea 22 de ani , o înălțime de 1,63 și 55 de kg. Astăzi are 31 de ani, 36 de kg și un plan care o impinge spre auto-distrugere: „Mai vreau să mai slăbesc iar. Încă vreo 2 kg. Sau vreo 3”. Privind-o ai impresia că se va frânge la fiecare pas, oasele mici amenințând să-i strapungă pielea emaciată, mâinile și picioarele îi sunt pline de edeme, iar părul nu i-a mai crescut de câțiva ani. Nu mai are din ce să se hrănească, iar ultima dată când si-a facut analizele, medicii s-au speriat. Ea,însă,nu. Teama ei este una singura,si anume să nu se îngrașe. Este un gând care o obsedează ziua, și o terorizează noaptea. „ Am avut momente când visam că mănânc, și mă trezeam foarte, foarte speriată, pur și simplu că dintr-un coșmar. Deci,cred că nu m-ar speria un cosșmar care sperie pe oricine altcineva, cât mă sperie acest fapt. Cred că acesta este cosmarul meu” povestește ea zâmbind. ”Mă trezeam cateodată plângând , pentru că visasem că mănânc și nu știam dacă este adevărat sau nu. Îmi era groază că vai, ce am facut, am mâncat. ”

Povestea ei a inceput cu o cura de slăbire , care incet, incet a scapat de sub control. „A evoluat asa: am slăbit atat, am vazut cum e,si am inceput să mai vreau un pic,pentru că se mai poate. Am avut o perioada lunga în care am mancat numai piept de pui la gratar. după aceea am avut o perioada când mancam doua mere. Am avut o perioada în care mancam o jumătate de rosie , cu o frunza de salata , și cu un crenvusti pe zi. și multa apa.

– „Acuma iti place de tine?”

-„Consider că m-am mai ingrasat” răspunse ea după cateva secunde de gândire.

-„ De ce spui asta?”

-„Nu știu de ce. Probabil de la apa.”

Adevarul l-a aflat de mult. Suferă de anorexie, o boala de alimentație , dar și o afectiune psihica , în urma careia se deformeaza imaginea perceptiei asupra propriului corp. Anorexicii au o asemenea teama de îngrășare , încât ajung să cantareasca periculos de puțin, pentru că în ultimile faze să ajunga scheletici.

Este o boală care a fost diagnosticată încă din sec. al XVII-lea, dar care a intrat brutal în mentalul colectiv, abia în urma cu 5 ani, odată cu fotomodelul francez Isabelle Caro. “Iei orice virus, te simți fragila și neliniștită, și iți este tot timpul frig.” declară fotomodelul. Obsedată de aspectul ei fizic și convinsă că doar așa poate rămâne pe podium, Isabelle s-a infometat , până când a ajuns să cantareasca 25 de kg. Știa că este bolnavă, și că apariția ei stârnea repulsie. “OK, dacă asta vrea industria modei, atunci am să le arat corpul meu”. și tocmai de aceea a aceeptat să fie imaginea publică a unei campanii italiene, care milita împotriva promovării modelelor anorexice. A încercat să salveze fete de vârsta ei, dar ea n-a mai putut fi salvata. A murit în 2010 la doar 28 de ani.

-“Ai auzit că sunt fete care au murit ?”

-“Da. Ce pot să zic.”

-“Si de ce nu iti pasa?”

-“Nu stiu. Pur și simplu nu imi este frica. Asta este. Se întâmplă,se întâmplă” răspunse Ana .

Din casă nu iese, doar dacă este nevoită, respectiv la serviciu, și că să își mai cumpere apa. Atât își mai perminte să înghită. Este așa de vlăguită că abia mai poate merge. Îi este frig tot timpul, amețește și obosește atât de tare, încât cu greu poate duce o geantă. La prieteni și familie a renunțat, sătulă să tot îi audă întreband-o ce se întâmplă cu ea, izolandu-se în lumea ei, cu imagini deformate. “Nu mai rămâi cu nimic. Rămâi numai tu cu boala, pur și simplu”. Tot documentadu-se, a aflat că în România numărul de fete anorexice, sau care se indreapată spre asta, este din ce în ce mai mare.

O altă față care se află tot în acesta situație este Oana : „Cât de cât conștientizez că am o problema. Dacă îmi propun să mănânc, am un sentiment de panică și de vinovăție. De vinovăție pentru că am impresia că am mâncat prea mult și de panică că o să mă îngraș imediat”. Această este o față de doar 16 ani, și este anorexica de la 14 ani. când mama ei și-a dat seama că fiica ei avea o problema, Oana ajunsese la 38 de kg. „ Am intrat o dată, din greșeală, în baie, peste Oana, și atunci am văzut-o pe ea . Am trecut prin clipe cumplite atunci. Am plâns. Cu haina pe ea arăta normal, dar dezbrăcată, pe mine m-a șocat. I se vedeau coastele, oasele bazinului erau proeminente, și era practic piele și os” povesteste mama ei.

De 2 ani Oana mințea. Pe ea, și pe cei din jurul sau, că ține situația sub control, că a mâncat la școală, că vrea doar salate, că să se alimenteze sănătos; că face sport până la epuizare, cate 4-5 ore pe zi, pentru că trebuie să se mențina în formă. Fetele lovite de anorexie au o ambiție ieșită din comun, și în tot ceea ce fac, excelează. Mama Oanei era mândră de voința fetei, și nu și-a pus întrebari. „Daca eu aș fi fost mai atentă și aș fi petrecut mai mult timp cu ea acasă, și aș fi descoperit atunci, când era în faza de început această boală, acum am fi fost o familie normală” zise mama ei. Doar că părinții nu văd decât atunci când boala a avansat, și când spitalizarea și efectele pe termen lung sunt inevitabile. Mereu în contra-timp, puțini au vreme să fie atenți la copii, iar ei trăiesc într-o societate în care sistemul de valori a fost bulversat de tranziție, de incertitudine, de mass-media, de tehnică și de influențe occidentale. Tinerilor nu le explică nimeni că imaginea perfecțiunii este de multe ori o minciună cosmetizată.

Dan Samoila este unul dintre cei mai buni fotografi din țara, demonstrează că publicitatea este o minciună, respectiv: „Ți-ai cumpărat vreodată un sandwich de la fast-food care să arate exact că ăla din poză? să fim seriosi. Exista vreun detergent care ți-a scos toate petele? Nu. Așa că noi, cei din industria această apelăm foarte mult la acel photoshop, pentru a putea ajunge la cerințele sandard din mass-media”. Numai că tinerii își aleg modelele din ceea ce văd.

O altă tânără care a căzut în această capcană este Cristina : „Toate modele sunt slabe și super fericite. Asta este exemplul care ni se dă. Când vedeam fetele acelea foarte frumoase, cu tenul lor de porțelan și picioarele lor foarte lungi și subtiri, mi se parea asa mișto” povesteste Cristina. Așa apar dramele, de la vârste incredibil de fragede. „La 12 ani m-am îngrășat destul de tare, motiv pentru care foarte mulți colegi își bateau joc de mine. mă considerau o Godzila, mă strigau balena . Nu conta nimic altceva, decât să fi slab. Mi se pare chiar foarte ciudat că într-o clasa în care copii aveau 12 ani, să fi acceptat numai pe acest criteriu, respectiv gras sau slab”. A inceput, deci, o cura de slăbire, ca că scada de la 68 de kg la cât mai puține. Toată vacanța de vară a mâncat doar muștar, salată și lapte. „Cand m-am intors iar la scoala, de la 68 de kg să zicem că aveam 55. Toata lumea era încântată, spunându-mi ce bine arată, cât de bine îmi stă așa, și văzând că toată lumea se comportă frumos cu mine și vorbește cu mine și îmi spun pe nume, mi-am zis că pot să slabesc și mai mult”. Revelația maxima a fost când a găsit site-uri cu calorii, și a procurat un cântar și a început să calculeze la gramaj fiecare măr și fiecare felie de roșie pe care își permintea să le mănânce până la căderea serii. „Orice băgam în gură cântăream înainte. Întotdeauna îmi scriam pe foaie ora la care am mâncat și după aceea ce exerciții am facut că să dau jos ceea ce am mâncat. Efectiv nu puteam să trăiesc știind că nu am scris cea mai mică frimitură pe care am băgat-o în gură”.

După un an, scăpase de 23 de kg eliminand pe rând alimente și scăzând din gramaje. Nu facea altceva decât să se înfometeze. „Tot timpul mă gândeam că dacă aș fi mai slabă aș fi mai fericită. Dar cu cât slăbeam mai tare, cu atâta mă simteam mai prost. Cum mă băgam în pat, începeam să plâng. Dar nu știam exact de ce. Chiar îmi ziceam tot timpul că sunt grasă, proastă și urâtă, și numai așa puteam să adorm” povesteste fata. Apoi totul a început să scape de sub control. „Când mă uitam în oglindă mi se pare că văd așa multă grasime pe mine, că simțeam să îmi bag unghiile în burtă până îmi iese sângele. Alte dîți dacă îmi era foame, și nu era timpul să mănânc, îmi dădeam palme efectiv că să nu mai îmi fie foame. Simteam efectiv că aveam inctincte de animal. Dacă vedeam pe cineva cu mâncare, simțeam să mă duc să îi i-au mâncarea de mana și s-o mănânc, dar știam că nu pot, așa că am început să mănânc gumă de mestecat. Mâncam ceva de genul 5 pachete de guma pe zi. și după aceea îmi ziceam că ajunge cât am manact. Țineam de anorexia mea cu dinții pentru că această era cea mai bună prietenă. Mă gândeam că dacă nu mai sunt anorexică, o să fiu grasă, nu o să mai fiu nimic, o să fiu un nimeni”. După 2 ani i-a trecut și foamea care o chinuia mereu. Avea 14 ani și 37 de kg și nu i se parea de ajuns. „La anorexici așa este. Nu te vezi așa cum ești. Mi se parea că văd niște oase, dar dacă mă uitam mai bine vedeam efectiv că sunt mult mai grasă. Chiar m-au întrebat niște colegi dacă nu am leucemie,p entru că imi cadea și părul. Eram foarte palidă, iar la ore îmi era foarte greu să stau trează.Dacă urcam scările mi se facea rău”. Atunci au descoperit cu groază părinții Cristinei ce se întâmplă cu fiica lor și cât de profunde sunt schimbările produse de boala. Și tot atunci au înțeles cât de deformată este imaginea societății despre cum ar trebui să fie.

Societatea privește anorexia că pe un moft sau că pe o dietă drastică, în timp ce ea de fapt este o afecțiune psihică, care poate recidiva oricând și are cauze multiple. Cea mai

mare problemă este că anorexicii au nevoie de tratament psihiatric, și de aceea se ascund, fiindu-le rușine de cei din jur. în plus, dacă ajung să aibă peste 18 ani nu mai pot fi duși cu forța la medic, așa cum se întâmplă cu minorii, și astfel afecțiunea ajunge să facă ravagii, inclusiv în rândul adulților.

Cristina s-a vindecat cu greu, multă vreme a opus rezistență, însă tratamentul și-a făcut efectul pentru că părinții și-au schimbat obiceiurile de masă, și au obligat-o să mănânce cu ei, observând abia acum cât de grave sunt aceste tulburări ale instinctului alimentar, iar părinții au devenit mai înțelepți, mai puternici, mai deschiși,iar perspectiva lor asupra vieții s-a schimbat. Au înțeles, o dată cu boala copilului lor că diferența dintre viață și moarte poate fi de câteva sute de grame.

Rezultatele cercetării și interpretarea acestora

În ceea ce privește verificarea autenticității primei ipoteze, respectiv Ipoteza generală : dacă persoanele prezintă tulburări legate de alimentație, atunci ele vor avea o acceptare de sine mai redusă .

Pentru verificarea acestei ipoteze, am folosit scala de acceptare de sine aplicată tuturor participanților. Rezultatele puteau fi cuprinse între 0 puncte și 180 de puncte. Rezultatele participanților s-au înscris în următoarele valori pentru grupul de control între 95 și 143, iar pentru grupul experimental între 59 și 126, de aici rezultand valori mai reduse.

Pentru a testa ipoteza, am folosit “ testul t” pentru esantioane independențe. Primul eșantion independent a fost dat de grupul de control format din persoanele fără tulburări ale instinctului alimentar , iar cel de-al doilea esantion independent fiind format din persoanele care prezinta tulburări legate de alimentație,iar rezultatele sunt prezentate în Fig, 1.

Pentru a putea aplica testul t, am avut nevoie de o distributie normală , de aceea am calculat indicele skewness și kurtosis ; pentru a putea aplica testul t , avem nevoie de valori cuprinse între -1 și +1 .

În urma rezultatelor cuprinse între valori normale, s-a putut trece astefel, la aplicarea testului t, pentru esantioanele independențe.

Variabile

Număr de cazuri

Fig. 1. Rezultatele grupului de control și ale grupului experimental

Tabelul I

În urma aplicării acestui test, respectiv testul t ( t = 7,992 ), am obținut un prag de semnificație de 0,007. Rezultatele sunt prezentate în tabelul I, acest prag fiind important pentru determinarea existenței unei relații între variabilele din ipoteza. Pragul de semnificație de 0,007 < 0,05 demonstează existența unei relații între cele două variabile implicate în cadrul primei ipoteze.

Scala de autoevaluare privind stima de sine și autoacceptarea a relevat valori semnificative mai scăzute la persoanele care prezintă tulburări ale instinctului alimentar.

Compararea celor doua medii ale valorilor variabilei studiate la cele doua grupe a evidențiat rezultate semnificativ diferite.

Media grupului de control privind acceptarea de sine ( m = 117,37 ) este semnificativ mai mare decât media grupului experimental ( m = 91,95 ), aceste rezultate fiind prezentate în tabelul II, observându-se că media eșantionului format din persoanele fără tulburări ale instinctului alimentar se încadrează în zona persoanelor cu o imagine de sine pozitivă, care se acceptă pe sine, în timp ce media persoanelor prezentând tulburări ale instinctlui alimentar încadrandu-se în zona unei reduse acceptări de sine.

Tabelul II

Media grupului de control și al celui experimental

Privind răspunsurile la chestionarele date, respective:

Chestionarul privind pofta de mâncare compulsiva;

Chestionarul care privește interesul pentru propria greutatate și dieta;

Chestionarul privind percepția persoanelor despre alimentație și bolile de alimentație și aici rezultatele sunt destul de clare.

Astfel, la chestionarul privind percepția persoanelor despre alimentație și bolile de alimentație analizand răspunsurile obținute, se observa că 32 dintre respondenti cunosc persoane care au fost diagnosticate cu boli de alimentație, asa cum reiese și din Fig. 2.

Aceștia referindu-se la anorexie, bulimie și EDNOS asa cum reiese din Fig. 3 de mai jos, iar la categoria altă boală: „diferite tublurări de alimentație”, „mâncare compulsivă”, astfel referindu-se tot la caracteristici ale anorexiei și bulimiei.

Iar răspunsurile la întrebarea “Ce credeți despre bolile de alimentație” au fost diferite, așa cum de altfel reiese și Fig. 4.

Analizând datele chestionarului de cercetare „Percepția românilor despre alimentație și bolile de alimentație”, a reieșit că 32 dintre respondenți cunosc persoane care  suferă  de boli de alimentație,  anorexie 49% , iar de bulimie 30%.Astfel, observăm că, aceste boli de alimentație există și în România, iar procentul de 30%, este unul semnificativ. Dacă doar 30% din respondenții întrebati sustin că știu astfel de persoane, ceilalti insa nu realizează că persoanel de lângă ei au această problemă.

Este de înțeles, deoarece anorexia și bulimia sunt boli psihice foarte complexe și greu de înteles chiar și de specialiști, iar oamenii tind să aibă de cele mai multe ori pareri gresite, preconcepute, despre aceste tulburări ale instinctlui alimentar.

La suprafață par a fi legate de aspectul fizic și de o superficialitate exagerată, însă au rădăcini psihologice și emoționale mult mai profunde, și în general țin de nevoia de a avea control asupra propriei vieți atunci când nimic nu merge bine sau sunt consecința unor evenimente traumatice, astfel servind pentru a distrage atenția de la sentimente mult prea dureroase.

La cele doua chestionare, respectiv:

“Chestionarul privind pofta de mâncare compulsiva”;

“Chestionarul care privește interesul pentru propria greutatate și dieta” a reieșit că femeile sunt mai predispuse în a avea o tulburăre a instinctlui alimentar, deoarece imaginea de sine și factorii biologici contribuie covârsitor la predispoziția de a mânca prea mult sau prea puțin.

Rezultatele sunt diferite, deoarece lotul de control a prezentat rezultate normale, încadrându-se astfel, la categoria mâncatului sănătos, iar cei din lotul experimental care prezinta tulburări ale instinctului alimentar, au prezentat un comportament depresiv, cu o personalitate adictivă, răspunsurile lor fiind date foarte mult din baza autoimaginii de sine. Astfel, unele din răspunsuri au fost legate de alimentația neechilibrata și de un metabolism care nu este inca reglat, deoarece programul de masa nu este niciodată fixat la o anumita ora, persoanele tinzand în a manca, când își aduc aminte.

Concluzii

Studiul prezent ofera oportunitatea de a compara un esantion format din persoane fără probleme ale instinctului alimentar, cu un eșantion format din persoane cu tulburări legate de alimentație, respectiv tulburări ale instinctului alimentar, pentru a constatata dacă există diferențe semnificative între grupurile cercetarii, în ceea ce privește acceptarea de sine.

Datele obținute în urma aplicării testelor statistice afirmă existența unei diferențe între eșantioane, în ceea ce privește acceptarea de sine.

În scopul determinării nivelurilor acceptării de sine, am aplicat << Scala pentru determinarea acceptarii de sine >> tuturor participanților în cadrul acestei cercetari. Ipoteza de la care am plecat a fost aceea că, dacă persoanele au tulburări legate de instinctul alimentar, atunci ele vor avea o acceptare de sine mai redusă.

Din analiza rezultatelor prezentate mai sus, se poate observa că majoritatea persoanelor fără tulburări legate de alimentație se încadreaza în zona unei bune acceptari de sine, în timp ce majoritatea persoanelor cu tulburări de alimentație se încadrează în zona unei acceptări de sine reduse.

Cercetari anterioare – Krahn și Singha, precum și Striegen Moore – atestă prezența imaginii de sine negative și în ceea ce privesc persoanele cu tulburări ale instinctlui alimentar, care folosesc adjective precum “gras”, “grotesc”, și “dezgustator” și, adesea, imaginea corporală nu corespunde realității, astfel încât persoanele normoponderale considerandu-se că fiind foarte grase .

De asemenea, la majoritatea bolnavilor cu tulburări de alimentație su fost observate simptome efective, incluzând autodeprecierea, tulburări de concentrare, pierderea interesului, lipsa de speranță, disforia, tulburările de somn și ideatia suicidară. Toate aceste aspecte au susținut relația directă dintre tulburările instinctului alimentar și tulburările afective.

Ca și în cazul adulților, tinerii trebuie să înțeleagă că alimentația sănătoasă este vitală deoarece asigură necesarul de substante nutritive și, astfel, nu trebuie să urmeze tratamente cu vitamine și suplimente nutritive, care de altfel nu sunt recomandate. De asemenea, toți oamenii ar trebui să înțeleagă că cea mai bună metodă pentru menținerea greutății corporale este adoptarea unui stil de viață sănătos, care presupune o alimentație diversificată și echilibrată, la care se adaugă un program regulat de exerciții fizice.

Totodată, tulburările instinctului alimentar, pot conduce la apariția unor complicații grave în rândul oamenilor, cum ar fi: malnutriția, boli cardiovasculare, diabet, hemoragie gastro-intestinala, depresie și chiar suicid.

Importanța studierii imaginii de sine scăzută, conform rezultatelor din cercetare, la persoanele care manifestă tulburări ale instinctului alimentar, rezidă în faptul că un psiholog poate găsi mai repede un punct de impact concret pentru măsurile de ordin psihoterapeutic, dar și de ordin situațional, menite să întrerupă acest cerc vicios, de tipul Tulburări ale instinctului alimentar Imagine de sine negativă .

Nu trebuie omis nici faptul că nu toate cazurile cu tulburări de alimentație se pot însoți de un grad important de acceptare de sine scăzută, mai ales când acestea sunt moderate și coexista cu trăsături imunogene de personalitate, că de exemplu un optimism și o robustete bine exprimate, iar un exemplu din literatura ar putea fi “ Obezii joviali “ de Iamandescu .

Atât cercetarile anterioare, cât și acest studiu demonstrează existența unei relații între tulburările de comportament alimentar și acceptarea de sine. Ceea ce rămâne inca mai puțin stabilit, rămâneându-se astfel la direcții viitoare de cercetare, este cât de mult autoimaginea și acceptarea de sine redusă sunt cauze sau efecte ale tulburărilor legate de alimentație. Importanța de stabilit este, de asemenea, și existenta unei relații între diversele tipuri de tulburări afective și tulburările legate de instinctual alimentar.

Bibliografie

Rosen JC, Reiter J, Orosan P.(1995) Assessment of body image în eating disorders with the body dysmorphic disorder examination. Behav Res Ther, 1, 77-84.

Skrzypek S, Wehmeier PM, Remschmidt H. (2001) Body image assessment using body size estimation în recent studies on anorexia nervoasă. A brief review. Eur Child Adolesc Psychiatry, 10 (4), 215-21.

Jansen A, Smeets T, Martijn C, Nederkoorn C. (2006) I see what you see: the lack of a self-serving body-image bias în eating disorders. Br J Clin Psychol, 45 (1), 123-35.

Wonderlich SA, Lilenfeld LR, Riso LP, Engel S, Mitchell JE. (2005) Personality and anorexia nervoasă. Int J Eat Disord, 37 Suppl, S68-71.

Douglas Harper (1 noiembrie 2001). „Online Etymology Dictionary: bulimia”. Online Etymology Dictionary.

Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders DSM-IV-TR (ed. 4th). American Psychiatric Association. 1994.

Fairburn, Christopher (1995), Overcoming Binge Eating, Guilford.

Haslam D (1 martie 2007). „Obesity: a medical history”.

„History of Medicine: Sushruta – the Clinician –Teacher par Excellence” (PDF). Dwivedi, Girish & Dwivedi, Shridhar. 2007.

Zachary Bloomgarden (2003). „Prevention of Obesity and Diabetes”. Diabetes Care 26 (11): 3172–3178.

Keller p. 49

Caballero B (2007). „The global epidemic of obesity: An overview”. Epidemiol Rev 29: 1–5.

Rubinstein S, Caballero B (2000). „Is Miss America an undernourished role model?”. JAMA 283 (12): 1569.

Johnson F, Cooke L, Croker H, Wardle J (2008). „Changing perceptions of weight în Great Britain: comparison of two population surveys”.

Woodhouse R (2008). „Obesity în art: A brief overview”. Front Horm Res. Frontiers of Hormone Research 36: 271–86.

Haslam DW, James WP (2005). „Obesity”. Lancet 366 (9492): 1197–209.

Barness LA, Opitz JM, Gilbert-Barness E (1 decembrie 2007). „Obesity: genetic, molecular, and environmental aspects”. Am. J. Med. Genet. A 143A (24): 3016–34.

Woodhouse R (2008). „Obesity în art: A brief overview”. Front Horm Res. Frontiers of Hormone Research 36: 271–86.

Birs mă – “Tulburările comportamentului alimentar : anorexia nervoasă, bulimia nervoasă” , Ed. Dacia , 2003, Cluj-Napoca.

Buss , AH – “Self-counsciousness and social anxiety “, Ed. Freeman , 1980, San Francisco.

Iamandescu IB – Obezitatea . In: Luba Plozza și I.B Iamandescu “Bazele psihosociale ale medicinii”,2002, Infomedica.

Iamandescu IB, Florea DM – Cap. Obezitatea In: I.B. Iamandescu “Psihosomatica Aplicata”. Infomedica., 2009 .

Joja Oltea,M – “Relația dintre tulburările de alimentație și tulburările affective”, 1994, Bucuresti .

Scott D – “Anorexia and bulimia nervoasă. Practical Aproaches”, Croom Helm, 1998, London/Syndey.

Marya Hornbacher – “Wasted”.

Bilic, Mihaela ( 2011), „Sănătatea are gust” , București, Editura Curtea Veche, pag 438.

Web bibliografie

Revista “Neurology” – „Brain Chemistry and the French Connection, 1791-1841: An Account of the Chemical Analyses of the Human Brain by Thouret (1791), Fourcroy (1793), Vauquelin (1811), Couerbe (1834), and Fremy (1841): A Second Sourcebook în the History of Neurochemistry” . March 1995 45:604-604-a .

Ortorexia Or Healthy Food Addiction

http://listverse.com/10 Terrible Eating Related Disorders. Callie March 14, 2009

Articol eufic.org (The European Food Information Council).

http://www.nationaleatingdisorders.org/media-body-image-and-eating-disorders

Anexe

Materialele relevante pentru această cercetare cuprind:

„Scala de acceptare de sine”;

“Chestionarul privind pofta de mâncare compulsive”;

“Chestionarul care privește interesul pentru propria greutatate și dieta”;

“Chestionarul privind percepția persoanelor despre alimentație și bolile de alimentație”, fiind regăsite mai jos.

Scala de auto-acceptare

By Emanuel M. Berger

Consemn

În continuare sunt prezentate o serie de enunțuri care se referă la sentimente. Citiți-le pe fiecare cu grijă și decideți dacă sunt adevărate sau nu. Folosind scala dată mai jos, marcați răspunsul pe foaia de răspuns .

1= complet adevărat ;

2= adevărat în mare parte ;

3= jumătate fals, adevărat adevărat ;

4= în mare parte ;

5= complet fals .

Mi-ar place să găsesc pe cineva care să-mi spună cum să-mi rezolv problemele personale .

Nu îmi pun întrebări asupra valorii mele că persoană, chiar dacă mă gândesc că alții o fac .

Cînd oamenii spun lucruri frumoase despre mine, mi se pare greu să cred că ei vorbesc serios. Mi se pare că glumesc sau că nu spun adevărul .

Nu suport dacă cineva mă critică sau vorbește despre mine .

Nu vorbesc mult la evenimente sociale pentru că mi-e frică că oamenii a vor critica sau vor râde de mine

Îmi dau seama că nu sant foarte practic, dar nu cred că pot să-mi folosesc energie într-o modalitate mai bună

Privesc majoritatea sentimentelor și impulsurilor mele față de alți oameni că fiind normale și acceptabile .

Ceva din înăuntrul meu nu mă lasă să mă bucur, indiferent ce sarcină am realizat – dacă o realizez bine am un sentiment de îngâmfare că sarcina este sub posibilitățile mele și că nu ar trebui să mă mulțumesc doar cu atât.

Mă simt diferit de ceilalti oameni. Mi-ar palce să am sentimentul de siguranță care vine din faptul că nu sunt prea diferit de ceilalți.

Mie teamă de oamenii cărora mi-ar place să mă cunoască, pentru că s-ar putea să-i dezamăgesc .

Sunt frecvent deranjat de sentimente de inferioritate .

Din cauza altora nu am reușit să realizez pe cât de multe pe cât aș fi vrut .

Sunt timid și intimidat în situații sociale .

Pentru a fi acceptat și placut, am tendința să fiu cum vor alții de la mine să fiu .

Par să am o putere interioară care mă ajută să rezolv lucrurile. Am o fundație destul de solidă și sunt destul de sigur pe mine .

Mă simt intimidat când sunt cu persoane care au o poziție superioară mie la școală sau la serviciu .

Cred că sunt nevrotic sau ceva asemănător .

Deseori nu încerc să fiu prietenos cu oamenii pentru că mă gândesc că nu o să mă placă.

Cred că sunt o persoană valoroasă pe plan de egalitate cu ceilalți.

Nu pot să mă abțin să mă simt vinovat față de ce simt despre anumiți oameni din viață mea .

Nu îmi este frică să cunosc noi oameni. Cred că sunt o persoană valoroasă și nu este nici un motiv pentru care ceilalți să nu mă placă.

Cred în puterile mele numai pe adevărat.

Sunt foarte sensibil. Atunci când oamenii vorbesc am tendința să cred că mă critică sau mă insultă într-un fel sau altul, chiar dacă mai târziu când mă gândesc la asta nu mi se mai pare la fel .

Cred că am anumite abilități și alte persoane spun la fel. Mă întreb dacă nu cumva le confer o importanță mai mare decât au.

Mă simt sigur că pot să rezolv problemele care vor apărea în viitor.

Cred că incerc să impresionez lumea. Eu știu că nu sunt așa cum par.

Nu mă ingrijorez sau condamn dacă oamenii mă judecă.

Nu mă simt normal, dar vreau să mă simt normal.

De obicei când sunt într-un grup nu spun prea multe de frică să nu spun ceva greșit.

Am tendița să-mi evit problemele.

Chiar dacă oamenii mă vad într-o lumina bună, mă simt puțin vinovat pentru că știu că îi pacalesc – dacă aș fi cu adevărat eu însămi nu m-ar vedea într-o lumină atât de bună

Simt că sunt la același nivel cu alți oameni și asta mă ajută să stabilesc relații bune cu ei.

Cred că oamenii pot să reacționeze diferit la mine decât ar reacționa la alți oameni.

Trăiesc prea mult așa cum vor alții să trăiesc.

Cand trebuie să mă adresez unui grup mă intimidez și nu reusesc să mă exprim foarte bine.

Daca nu as avea asa de mult ghinion as fi realizat mult mai multe decât am realizat până acum.

Calcularea scorului

Se adună valoarea punctelor cu excepția itemilor cu numărul 2, 7, 15, 19, 21, 25, 27, 32, a căror valoare va fi calculată conform următoarei scale :

1= 5pct.

2= 4pct.

3=3pct.

4=2pct.

5=1pct.

Interpretarea scorului

Scoruri mici 0-110

Cei care au un scor mic la această scala înseanmă că au un nivel scazut de auto-acceptare .Un astfel de scor ar putea fi interpretat că reflectând o parere negativă despre sine și că cred că alții au parere negativă despre ei. Dacă voi rămâneați în acest scor, uitati-vă exact unde se situează scorul vostru. Dacă se apropie de ? nu trebuie să vă ingrijorați. Dar scoruri mai mici decât atât ar trebui să vă pună niște întrebări. Un nivel scăzut de auto-acceptare va influențează mult, de la nivelul de încredere la muncă până la relațiile cu prietenii. Sunt cateva programe de terapie care v-ar putea ajuta, cum ar fi „ assertiveness training” și grupuri de dezvoltare personală . În plus un ajutor profesional v-ar putea ajuta să vă cunoașteți mai bine. Ar fi dificil să vă întelegeîi cu alîii până nu vă puteți accepta pe voi înșivă.

Scoruri medii 111-150

Nu este ușor de interpretat un scor normal de auto-acceptare, pentru că această acceptare variază odată cu rolurile noastre în viață. Această înseanmă că vă puteți confrunta cu o situație într-o zi și să fițti mulțumiti de rezultat și în alta zi acest rezultat să nu mai fie mulțumitor. Acest nivel de auto-acceptare descrie felul în care suntem marea majoritate, odată lăudându-ne iar altă dată condamnându-ne. Pentru majoritatea dintre noi această este o reflexie destul de corecta a abilităților noastre și a dorinței de perfecționare. Importanța acestui punct de vedere este aceea că oferă o percepție corectă a ceea ce facem bine și a ceea ce putem să facem mai bine. Scopuri care sunt fixate prea sus reduc sentimentele pozitive pe care le merită comportamentele noastre.

Scoruri ridicate 151 –180

Dacă rămâneți la acest nivel, această scala nu va va spune nimic nou. Vă considerați că având încredere în forțele proprii și valoros. Probabil alții spun că este ușor să discute cu voi pentru că ați spus că acceptați atât lauda cât și critica altora într-o maniera obiectiva. În plus, este posibil să vă bazați comportamentul pe valori interne și acceptați responsabilitatea pentru consecințele propriului comportament. Vă simțiți bine în legătură cu capacitățile proprii de a rezolva orice problemă sau provocare care poate apărea și în general aveți o mare poftă de viață.

Chestionarul privind determinarea poftei de mâncare compulsive

1/10: când mergi la un film:

Top of Form

Mănânc cartofi prajiți și beau cola.

Mănânc chipsuri și popcorn.

Posibil popcorn, cateodată nu mănânc nimic.

Bottom of Form

2/10: Ești la o petrecere unde se servește tort. Cât tort mănânci?

Top of Form

Circa 3 felii.

O felie.

Iau o bucățică foarte mică.

Bottom of Form

3/10: când ți-e sete:

Top of Form

Beau mult milkshake, cola și apa minerală.

Beau suc de frute sau cola.

Beau suc de fructe sau apa.

Bottom of Form

4/10: Care este părerea ta despre salate?

Top of Form

Scârboase.

Le mănânc cateodată.

Salatele sunt foarte sănătoase. Le mănânc în fiecare zi.

Bottom of Form

5/10: Îți place hamburgerul cu:

Top of Form

Foarte mult cașcaval.

Mult cașcaval.

Fără cașcaval.

Bottom of Form

6/10: Când ieși în oraț, mănânci:

Top of Form

Mâncare de la fast-food.

Încerc să mențin un echilibru între mâncarea sănătoasă și cea de la fast-food.

Mențin o alimentație cât mai sănătoasă.

Bottom of Form

7/10: Care este părerea ta despre pizza, hot-dogs și cartofii prăjiți?

Top of Form

Gustoși. Îi mănânc tot timpul.

Sunt buni cateodată.

De evitat, adevărate pericole pentru alimentație.

Bottom of Form

8/10: Ce mănânci de la McDonalds?

Top of Form

Tot ce este posibil, am încercat toate meniurile.

În general salate.

Nu calc acolo.

Bottom of Form

9/10: Pîrerea ta despre vegetarieni?

Top of Form

Scârboși, evită toate plăcerile vieții.

Îi respect pentru decizia luată.

Sunt unul din ei.

Bottom of Form

10/10: La restaurant ce comanzi?

Top of Form

Cele mai sățioase mâncăruri.

Încerc să mențin un echilibru între cărnuri și alimente ușoare.

Doar salate.

Bottom of Form

Chestionarul pentru determinarea interesului pentru propria greutate și dietă

1/10: cât de des mănânci portii consistente de mâncare?

In fiecare zi.

De 3-6 ori pe săptămână.

Mănânc destul de ușor.

2/10: Câtă cantitate de mâncare variată mănânci pe săptămână?

Întotdeauna mănânc ceva variat.

De cateva ori pe săptămână.

Rareori. Cred că o singură dată pe săptămână.

3/10: Mănânci în grabă?

Câteodată.

Întotdeauna.

Niciodată.

4/10: Mănânci mai mult de 2 mese pe zi?

Câteodată.

Întotdeauna.

Niciodată.

5/10: cât de des servesti micul-dejun?

Câteodată.

Întotdeauna.

Niciodată.

6/10: De câte ori ai ținut o cură de slăbire?

Întotdeauna sunt la regim.

Cam o dată pe lună.

În preajma sărbătorilor.

7/10: Cât de des mănânci inghețată, chipsuri sau mâncare de la fast-food?

Niciodată.

De minim 3 ori pe săptămână.

Foarte rar.

8/10: Cât de des mănânci în toiul nopții?

În fiecare zi.

Niciodată.

Cîteodată.

9/10: Cât de des mănânci fructe și legume?

Niciodată.

De 2-3 ori pe săptămână.

Zilnic.

10/10: Caâte pahare de apa bei zilnic ?

1-3

4-5

6-7

Chestionarul privind percepția persoanelor despre alimentație și bolile de alimentație”

1. Considerați că aveți o alimentație sănătoasă ?

Da

Nu

Nu știu

2. Ați ținut vreodată vreo dietă ?

Da

Nu

3. În prezent, sunteți mulțumit de greutatea pe care o aveți ?

Da, în totalitate (sari la 5 )

Da, deși ar trebui să mai slabesc puțin ( sari la 4 )

Nu (sari la 5 )

4. Cât ați dori să mai slăbiți pentru a fi mulțumiti de greutatea dumneavoastră ? ( kg )

5. Care sunt mijloacele prin care atingeți greutatea dorită ? (Mai multe răspunsuri posibile ! )

Renunț la alimentația nesănătoasă

Merg la un nutriționist

Țin dietă (mănânc puțin )

Fac sport

Iau pastille de slăbit

Îmi provoc vărsături

Iau laxative

Altă metodă. Care ?

6. În mod obișnuit, câte ore de sport faceți pe săptămână ?

Deloc

Ocazional

1-2 ore

3-5 ore

Mai mult de 5 ore

7. Cât de des obișnuiți să vă cântăriți ?

După fiecare masă

O data pe zi

De câteva ori pe săptămână

O data pe săptămână

Ocazional

Nu mă cântăresc

Altă variantă. Care ?

8. Obișnuiti să vă numărați caloriile din alimentele pe care le consumați ?

Da, întotdeauna

Da, dar numai când sunt la dieta

Nu

9. Evitați să luați masa în public ?

Da

Nu

10. Aveți un sentiment de vinovăție după ce ați mâncat mai mult decât v-ați propus ?

Nu, niciodată

Da, uneori

Da, întotdeauna

11. Ce obișnuiti să faceti dacă simțiți că v-ați supraalimentat ?

Nimic

Cresc intensitatea orelor de sport

Iau laxative

Îmi provoc vărsături

Mă infometez în zilele ce urmează

Altceva. Vă rugăm precizați.

12. În ce măsură sunteți preocupați de o alimentație sănătoasă ?

Deloc

În mică măsură

Într-o oarecare măsură

În mare măsură

În foarte mare măsură

14. Ce credeți despre bolile de alimentație ? (ex : anorexia, bulimia, EDNOS )

Apar după mesele copioase

Sunt boli psihice

Sunt ereditare

Sunt niște mofturi

Sunt specifice adolescenților

Nu știu nimic despre bolile de alimentație

Altceva. Vă rugăm precizați

15. Care credeți că sunt factorii care cauzează bolile de alimentație ? (Mai multe răspunsuri posibile )

Genetici

Preocuparea excesiva pentru diete

Dorința de a arăta că vedetele

Istoric de suferințe psihice

Traume în familie

Frica de obezitate

Dorința de a arăta bine

Influența prieteniilor

Nu stiu

Alt factor. Care ?

16. Cât de grave considerați că sunt bolile de alimentație ?

Deloc grave

Puțin grave

Cât de cât grave

Grave

Foarte grave

Nu știu

17. După părerea dumneavostră, cum se manifestă anorexia ?(Mai multe răspunsuri posibile!)

Lipsa poftei de mâncare

Refuzul de a mânca în compania altora

Scăderea semnificativă în greutate

Caderea părului

O stare de amețeală

Greutăți de memorare

Dispariția ciclului menstrual la femei

Anemie

Numărarea caloriilor

Cântărirea zilnică

Senzația că nu este niciodată îndeajuns de slab(a)

Practicarea sportului în mod excesiv

Izolarea de prieteni și familie

Obsesia pentru mâncare

Nu știu ce este anorexia

Nu cunosc cum se manifesta anorexia

Altceva. Vă rugăm precizați

18. După părerea dumneavoastră, cum se manifesta bulimia? (Mai multe răspunsuri posibile!)

Provocarea de vărsături după masă

Obsesia pentru slăbit

Sentimentul de pierdere a controlului în față mâncarii

Alimentarea cu cantități mari de mâncare

Sentimentul de vinovație după masă

Măsuri extreme pentru a controla greutatea (infomentare, sport excesiv, laxative, diuretice, pastille de slăbit, etc. )

Greutatea corporală fluctuantă

Refuzul de a mânca în compania altora

Izolarea de prieteni și familie

Preocuparea excesivă pentru sport

Nu știu ce este bulimia

Nu cunosc cum se manifestă bulimia

Altceva. Vă rugăm precizați.

19. Anorexia și bulimia sunt specifice …?

Numai femeilor

Numai bărbaților

Atât femeilor, cât și bărbaților

Nu știu

21. Ce parere aveți despre persoanele care suferă de boli de alimentație? (anorexia, bulimie, EDNOS )

Sunt superficiale

Sunt bolnave psihic

Sunt egoiste

Sunt depresive

Sunt personae normale

Sunt perfecționiste

Sunt influențabile

Sunt sensibile

Nu stiu/ Nu pot aprecia

22. Cunoașteți vreo persoană care a fost diagnosticată cu o boală de alimentație? (anorexie, bulimie, EDNOS)

Da ( sari la 23 )

Nu ( sari la 24 )

Nu știu (sari la 24 )

23. Cu care dintre următoarele boli a fost diagnosticată acea persoană ?

Anorexie

Bulimie

EDNOS

Nu stiu

Altă boala. Care ?

24. Cum ați reactiona dacă unul dintre apropiații dumneavoastră ar fi diagnosticat cu o boala de alimentație? (anorexie, bulimie, EDNOS)

I-aș fi alături

Aș fi indiferent

M-aș îngrijora

M-aș distanță

Nu știu/ Nu pot aprecia

Altceva. Vă rugăm precizați

25. Care este ultima școala absolvită de dumneavoastră ?

Școala primară (1-4 clase)

Gimnaziu (5-8 clase)

Liceu

Școala postliceală

Facultate/ Colegiu

Studii postuniversitare

26. Genul ( sexul ) dumneavoastră

Masculin

Feminin

27. Vârsta dumneavoastră (în ani impliniți)