Tudor M I Gina Dr [621825]

UNIVERSITATEA “PETRU MAIOR” din TÎRGU MUREȘ LUCRARE DE LICENȚĂ
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE , Candidat (a) :Tudor Gina
JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
SPECIALIZARE : DREPT
Anul absolvirii : 2014

Coordonator științific : Viza facu ltății

Lect. univ.dr. Ploesteanu Nicolae Dragos
a) Tema lucrării de licență :

Criminalitatea feminina

b) Problemele principale tratate :

TABLOUL GENERAL AL FENOMENULUI CRIMINALITATII FEMININE
FACTORII CARE DETERMINA DEZVOLTAREA CRIMINALITATII FEMININE
ANALIZA CRIMINOLOGICA A INFRACTIUNILOR FEMININE
COMPORTAMENTUL INFRACTIONAL AL FEMEII

c) Bibliografia recomandată :

1. ANA BALAN, “Criminalitatea feminină,” Ed. C.H.Beck, București, 2008
2. AUREL DINCU “ Bazele criminologiei ” Ed. Pro -Arcadia, București 1993
3. CONSTANTIN CRIȘU” Codul ședinței de judecată – codul familiei”Ed. Juris Argessis, Curtea
de Argeș, 1999.
4. CONSTANTIN CRIȘU “ Codul ședinței de judecată – codul penal”Ed Juris Argessis, 1999
5. CONSTANTIN PĂUNESCU. “ Agresivitatea și conduita umană” , Ed . Tehnic ă, București
1994
6. DOLTU IOAN, DRĂGHICI VASILE “ Protecția juridică a drepturilor omului”, Ed. Fundație
Andrei Ș aguna, Constanța 1999
7. DOLTU IOAN DRĂGHICI VASILE “Criminologie” Ed. Fundației Andrei Șaguna, Constanța
2000
8. DORU LUMINOSU, VASILE POPA “ Criminologie” Ed. Helicon, Timișoara 1995
9. GHEORGHE NISTOREANU, COSTICĂ PĂUN “ Criminologie” Ed. Europa Nova, Bu curești
1996
10. GHEORGHE DIACONESCU “ Curs de drept penal. Partea specială”.Ed. Fundației România
de Mâine ”

d) Termene obligatorii de consultații :

Lunar
e) Locul și durata practicii :

Primit tema la data de :
12.01.2014
Termen de predare :
20.06.2014
Semnătura Director Departament Semnătura coordonatorului

Semnătura candidat: [anonimizat]

1
CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………… 3

CAPITOLUL I. TABLOUL GENERAL AL FENOMENULUI CRIMINALIT ĂȚII
FEMININE
1.1. Criminalul – infractorul …………………………………………………… …………… ….5
1.2. Genul infractorului ……………………………………………………………………… …..6
1.3. Caracteristici bazate pe deosebirea dintre sexe ………………………………………… ….8
1.4. Profilul ps ihosocial al femeii criminal ………………………………………………… …..9
1.5. Criminalitatea feminin ă: neglijarea victimiz ării masculine …………………………… …10
1.6. Cazul Kowalski și ciclul violenț ei domestic e în criminalitatea feminină ……………… …11
1.7. Forme le de manifestare a criminalității feminine în Romȃ nia………………………… …13
1.8. Analiza criminologic ă a infracț iunilor contra persoanelor ……………………………… ..13

CAPITOLUL II. FACTORII CARE DETERMIN Ă DEZVOLTARE A CRIMINALIT ĂȚII
FEMININE
2.1. Factorii ereditari ș i anatomofiziologici ………………………………………………… …23
2.2. Factorii psi hologici, geografici, politici ș i demografici ………………………………… ..23
2.3. Factorii economici ……………………………………………………………………… …29
2.4. Factorii socio -culturali………………………………………………………………….. ..31

CAPITOLUL II I. ANALIZA CRIMINOLO GIC Ă A INFRACȚ IUNILOR FEMININE
3.1. Infracț iuni specifice femeii …………………………………………………………… …..44
3.1.1. Avortul …………………………………………………………………………… …….44
3.1.2. Rele tratament aplicate minorului ………………………………………………… ……44
3.1.3. Contaminare veneric ă și dobȃ ndirea sindromului imunodeficitar dobȃ ndit…………. 45
3.1.4. Abandonul de familie …………………………………………………………………… 45
3.1.5. Bigamia, adulterul și concubinajul ………………………………………………………45
3.1.5. Prostituț ia………… …………………………………………………………………….47
3.1.6. Pruncuciderea …………………………………………………………………………..47

2
CAPITOLUL IV.COMPORTAMENTUL IFRACTIONAL AL FEMEII
4.1. Comportamentul criminal liber ales ……………………………………… ……………….48
4.2. Comportamentul criminal cauzat ……………………………………………………… …49
4.3. Femeia asasin …………………………………………………………………………………50
4.4. Evolu ție și date statistice ………………………………………………………………….56

CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

3
INTRODUCERE

În cercetarea criminologică se acordă atenție și criminalității după sex, precum și după
vârstă, poziție economică, etnie și altele.Din punct de vedere criminologic interesează în primul
rînd în ce măsură și în ce proporție participă femeile la criminalitate iar în al doilea rînd la ce fel
de infracțiuni participă ele mai frecvent.Astfel, în lucrarea susținută cu titlul “Aspecte
criminologice privind criminalitatea feminină” voi dezbate pe lîngă factorii creditori, anatomici,
fiziologici, psihologici, geografici, politici, demografici, economici și socio -culturali, factori ce
contribuie la creșterea criminalității și infracțiunile specifice femeii, probleme ce țin de victimă și
suicid iar în final voi face referire la teoriile criminologice și părerile cercetătorilor criminologici.
Prin natura ei, femeia este înzestrată cu calm, iubire și dăruire, după cum se știe și tocmai
de aceea ea nu va comite infracțiuni prin cruzime și datorită faptului că este mai firavă decît
brbatul și deci construcția corpului nu -i permite comiterea unor infracțiuni ce necesită din partea
infract orului, forță și abilitate.De aceea, femeia nu va comite furturi prin escaladare, crime de
razboi sau jafuri în stil mafiot ori infracțiuni precum pirateria.
Un alt factor ce duce la creșterea criminalității este habitatul conjugal și actul infracțional
din perspectivă etiologică, deoarece toți acești factori pe lîngă agresivitate, contribuie în mod
vădit la înfăptuirea actului criminal.Aceste afirmații, au fost abordate de mulți criminologi din
țară.
Cu privire la femeie, am afirmat, că aceasta este înzest rată de la natură cu sensibilitate,
finețe, activitate ordonată, sentimente deosebite, preocupări pentru frumos, emotivitate,
inteligență.Dar, tot prin tradiție imaginea femeii cu cea a bărbatului (locul și rolul ei în sistemul
activității familiale și soc iale) a fost în general devalorizată, bărbații mai ales cei căsătoriți av ând
drepturi depline cu femeia inclusiv de aplicare a sancțiunilor bazate pe agresiune fizică și
verbală.Formele de victimizare la care a fost supusă femeia diferă de la caz la caz.
Din această cauză, se poate aprecia faptul că datorită tratamentului inuman la care a fost
supusă și a presiunilor psihice făcute asupra ei, aceasta din urmă ajunge la rândul ei o presoană
dură, înrăită și poate lovi, ataca sau riposta uneori în forme mai puțin grave, alteori poate ajunge
până la uciderea celui ce o supune adesea unor tratamente inumane.

4
O altă infracțiune specifică femeii pe care o voi trata, și -i voi acorda o importanță
deosebită în această lucrare este infracțiunea de pruncucidere, infra cțiune ce poate fi comisă de
această dată numai de către femeie, respectiv persoana care a dat viață pruncului, femeia.

5

CAPITOLUL I
CRIMINALUL

1.1. CRIMINALUL – INFRACTORUL
În viziunea profesorului Valerian Cioclei, noțiunea de criminal va necesita mai puține
explicații deoarece sunt valabile și în acest caz o mare parte din constatările făcute în legătură cu
noțiunea de crimă.
În general, termenul de criminal este folosit în același timp și de cele mai multe ori în
același înțel es cu termenii de infractor și delicvent fără a face distincție între aceștia”.1
Analizat în termeni strict juridici, criminalul este acea persoană care a comis o infracțiune
cu vinovăție sau la care a participat ca autor, complice sau instigator” .2 În sen s general,
infractorul sau delicventul este persoana care a comis o infracțiune. Mai strict în sens penal se
adaugă și condiția existenței unei hotărâri definitive de condamnare.
Este cunoscut faptul că persoana criminalului a făcut un obiect de studiu exc lusiv al
cercetării criminologice, dar ulterior o seamă de curente au conferit eficiența cauzală și altor
factori. Din acest motiv, personalitatea infractorului a încetat să mai constituie un obiect de
studiu exclusiv al cercetării criminologice, preocupăr ile acesteia extinzându -se.
Ceea ce caracterizează dezvoltarea studiilor cu privire la criminal, din punct de vedere
criminologic, este trecerea de la cunoșterea pur obiectivă la o cunoaștere subiectivă. Viața
organismului este compusă dintr -un lanț de sti muli, reacții în care fiecare zala este efectul celei
precedente care este în același timp stimulul urmatoarei zale. Acest lanț este o serie închisă de
condiționări bio -psihice -sociale care îl determină pe individ să încalce legea. După cum s -a
menționat î n literatura de specialitate, există o serie de fapte relativ minore sancționate de lege și
care sunt comise în mod cu totul întămplător de către persoane ce ar fi în mod greșit clasate în
categoria criminologică de delicvenți.

1 VALERIAN CIOCLEI “Manual de criminologie”, Ed. All Beck, București, pag. 14.
2.TUDOR AMZA “Criminologie. Tratat de teorie și politică criminologică.”, Ed. Lumina Lex, București 2012, pag.
42.

6
Pe de altă parte există pers oane suficient de abile pentru ca acțiunile lor să nu cadă
niciodată sub incidența legii, deși trăiesc într -o stare permanentă de “fraudă a legii penale”. Pe
aceștia ar fi foarte grav a -i lăsa în afara criminologiei, deoarece nu se poate observa prea bine ce
anume în afara unei abilități dovedite îl distinge de delicventul “legal ”.3

Trebuie să ținem seama și de o categorie aparte reprezentată de bolnavii psihic și ne
referim la cei ce suferă de maladii grave și cei ce nu se află în deplinătatea facultăților mentale.
Acestea din urmă, nu vor putea fi trase la răspundere penală.4
Criminologia modernă fără a nega existența caracterelor psihice sau biologice ereditare acordă o
importanță esențială dezvoltării criminale a procesului care conduce un individ la del icvență.
Acest proces, este studiat de SUTHERLAND și SELLIN într -o orientare sociologică iar de
FREIDLANDER într -o orientare psihanalitică. În căutarea deslușirii motivelor crimei,
criminologii vor să cunoască și caracteristicile indivizilor care au comis acea crimă.
În spatele fiecărei crime se află unul sau mai mulți criminali care pot fi deosebiți prin
vârstă, etnie, nivel socio -economic, etc.
M. WOLFGANG și T. SELLIN de la Universitatea din Pensylvania au demonstrat pe
baza unor experimente că delicvenții juvenili cronici continuă să încalce legea și că adulți fiind
se implică în acte mult mai grave și mai primejdioase.
Delicvența feminină este mai puțin frecventă după maturitate și cu fapte tot mai puține
care ar implica5acuzații.
El vede și definește delicventul ca “aceea persoană care a comis o crimă” , spre
deosebire de penalist care vede în condamnarea penală criteriul delicventului criminologic se
atașează la realitatea fenomenului și definește delincventul ca “acea persoană care a comis o
crimă”.

1.2. GENUL INFRACTORULUI.
Genul infractorului are de asemenea o strânsă relație cu crima.Cu excepția infracțiunii de
prostituție, în mod tradițional specific femeii la toate vârstele, bărbații comit mai multe crime
decât acestea.

3 G. STEFANI, G. LEVASSEUR, R. JAMBU -MERLIN “Criminologie et sc ience penitentiaire”, Troisieme edition,
Dolloz 1972, pag. 127
4 VALERIAN CIOCLEI “Manual de criminologie”, Ed. All Beck, București, pag. 15.

7
După anul 1960 au avut loc descoperiri interesante în privința genului infractorului și a
perioadei în care a avut loc criza. Cercetările au arătat că în timp ce rata arestărilor este mai mică
la femei, rata delictelor comise de acestea este mai ridicată în comparație cu rata faptelor ce
vizează încălcarea legii și care au fost comise de bărbați. Mai mult, în ultimii ani se constată o tot
mai mare asemănare între rata crimelor comise de bărbați și rata crimelor comise de femei (între
cauzele care generează criminalitatea) , iar diferențele tind să devină tot mai mici odată cu
egalitatea între sexe, la locul de muncă, acasă și chiar în politică.
Doar în clasele de jos, unde bărbații continuă activitatea gospodărească fetele sunt
crescute în cultul “treburilor domestice” și u nde recunoscânduli -se libertatea li se reduce
posibilitatea de a comite infracțiuni, crime.
Cercetătorii Merony, Morash și Meda Chesney -Lind au dezaprobat această opinie găsind
diferențe de gen, în ceea ce privește delicvența dintre fete și băieți indifere nt de tipul de familie
din care provin tinerii. Deoarece femeile au o asemenea rată a criminalității scăzută, comunitatea
stiințifică și mijloacele de comunicare în masă au ignorat în totalitate subiecul criminalității
feminine .
Pentru fundamentarea teoriei sale , Cesare Lombroso studiază aproape 400 de cranii a
unor criminali, (la autopsii), remarcând o fosă occipitală anormal dezvoltată (nu se specifică
numărul bărbaților și al femeilor).
De asemenea efectuează examene biologice și psihiatrice compar ative pe un lot de 5900
de condamnați și tot atâtea persoane fără antecedente penale. 2
De aici rezultă următoarele concluzii:
1. În lanțul filogenetic la omul criminal apare o oprire în dezvoltare, așa numitele
“stigmate”.
2. A doua fază se referă la unele mal formații morfo -funcționale de natură degenerativă, în
componența psihică umană stabilind existența unor analogii între “nebunul moral și criminalul
născut” ceea ce scoate în evidență existența acelorași stigmate ca în cazul “omului criminal” dar
de acea stă dată pe baza degenerescenței.6
Într-o ultimă etapă Lombroso se concentrează asupra studierii “epilepsiei” considerând -o
ca fiind una din psihozele cele mai atavistice și nucleul tuturor degenerescrescențelor.

6 TUDOR AMZA -“Criminologie. Tratat de teorie și politică criminologică”, București 2012, pag 43 -44

8
Constatările lui Cesaro Lombroso despre femei a criminală au fost considerate eronate.Mai târziu,
SHELDON și ELEANOR GRUK au inițiat un proiect de cercetare despre cauzele biologice și de
mediu ale crimei când au vizat și delicvenți femei. Concluzia lor a fost în acel moment că pentru
a schimba frecve nța criminalității la femei trebuie să existe modificări referitoare la împrejurările
sociale în care cresc femeile.
OTTO SOLLACK a fost de acord cu punctul de vedere al lui GLUK, vis a vis de factorii
sociali care determină crima. În anul 1952 el a propus ca infracțiunile comise de femei să aibă
“un caracter ascuns” adică aceste fapte să nu fie făcute cunoscute, atitudine care deși protectoare
putea să aducă grave prejudicii identificării cauzelor și condițiilor care generează criminalitatea
feminină.
În 1975 FREDA ADLER a susținut că așa cum rolul economic și social al femeilor s -a
schimbat așa și participarea lor la criminalitate s -a schimbat, egalizarea venind și punând punct
unor controversii inutile.
În concluzie, este necesar de subliniat că în cercetarea criminologică termenul de criminal
este folosit deseori ca și termenii de infractor și delicvent ².
Diferențele anatomice, fiziologice, psihologice, morale, intelectuale și sociale dintre sexe
sunt relevante și pentru criminalitate .(1) Caractere le, însușirile speciale ale sexelor
influențează,neîndoielnic, asupra formei, genului criminalității. Există, astfel, într -o măsură
oarecare, o criminalitate specifică fiecărui sex, criminalitatea feminină cuprinzând, printre
altele,pruncuciderea, prostitu ția, avortul, abandonarea copilului, omorul ca urmare a violenței
domestice și altele.
Studiile criminologice au neglijat foarte mult subiectul comportamentului criminal
feminin.
Acest lucru se datorează, în mare parte, înregistrării reduse a ratei crimina lității feminine
comparate cu cea masculină. Pe măsură ce corpul de date ș investigații privind criminalitatea
feminină a crescut, s -a simțit nevoia considerării acestui subiect în vederea cunoașterii acestui
fenomen.

1.3. CARACTERISTICI BAZATE PE DEOSEBIREA DINTRE SEXE
Între bărbat și femeie există diferențe de ordin anatomic, fiziologic, psihologic,
intelectual și moral, determinate de sex, care are o influență aparte asupra criminalității, prin

9
urmare, nu trebuie neglijat. Caracterele anatomic e, fiziologice, psihologice, intelectuale mai
conturate ale bărbatului îl fac pe acesta superior femeii. Această superioritate îi asigură
bărbatului și superioritate socială și juridică. Sexul mai tare, în mod arbitrar, tiranic, impune
femeii umilința ineg alității și a subordonării. Astfel, criminalitatea feminină se manifestă și în
funcție de opresiunea socială pe care bărbatul o exercită asupra femeii.
Unii cercetători consideră că la baza acestor diferențe de ordin anatomic, fiziologic și
psihologic dint re sexe, stă tratamentul lor. Bărbatul și -a creat și menținut o situație superioară,de
dominație în timp ce femeia este condusă de instincte proprii, fiind supusă hazardului,capriciului.
Alți cercetători consideră că deosebirile dintre sexe sunt numai cant itative și pot fi înlăturate prin
instruirea femeii .
Cert este că toate aceste diferențe dintre sexe încearcă să explice inferioritatea
criminalității feminine, bazându -se pe indici psihologici și biologici mai mult. Însă, aceste date
sunt relative ,întrucat fiecare fenomen diferă de la caz la caz, și operând cu elemente noi, este
imposibilă evaluarea precisă a criminalității feminine. Se poate deduce, de exemplu, că în viitor,
prin egalarea situației sociale, juridice, economice a sexelor, devine po sibilă și egalitatea în ceea
ce privește proporția criminalității sexelor.78

1.4. PROFILUL PSIHOSOCIAL AL FEMEII “CRIMINAL”
Cunoașterea profilului de personalitate a infractorului ar facilita mai ales realizarea de
programe diferențiate și individualizate de reeducare, recuperare și reinserție socială. Această
cunoaștere are la bază, pe de o parte, trăsăturile specifice personalității infractorului(irascibilitate,
impulsivitate, agresivitate crescută, egocentrism, instabilitate și superficialitate în relații
afective), și, pe de altă parte, ideea că infracțiunea este comisă și este posibilă datorită intrării
individului în medii care oferă situații conflictuale, din care nu știe sau nu poate să se sustragă .910
J. Pinatel considera că nici una dintre tră săturile de personalitate îintâlnite frecvent la
infractori nu este suficientă prin ea însăși. Numai reunirea egocentrismului, labilității,
agresivității, indiferenței afective într -o constelație conferă personalității un caracter specific și îi
imprimă o anumită origine. Această constelație reprezintă nucleul central al personalității

7 Gina Lombrosso, L’amme de la femme , Paris ,1924

9 Vintileanu Ionela, Roman Marina, Femeia in criminalitate , U.E – Phare Democracy Program Bucuresti, 2000
.

10
criminale, celelalte trăsături de ordin psihologic și sociologic acționând ca niște variabile care
formează specificul fiecărei infracțiuni în parte.
Violența umană are nenu mărate forme de manifestare. Securitatea personală este
amenințată cotidian în diferite locuri și diferite circumstanțe: acasă sau în alte locuințe, la școală,
la locul de muncă, în cursul desfășurării unor evenimente sportive, pe stradă. O clasificare
generală ar urma distincția între spațiul privat și cel public – locuințe și spații publice – pe de o
parte și combinația acestora: spațiul public -privat ca spații comune în clădiri rezidențiale.
Violența și frica de a fi victimizat afectează neîndoielnic cal itatea vieții oricărui individ,
dar diferite grupuri – femeile, copiii și persoanele vîrstnice – sunt deobicei considerate drept ținte
predilecte ale actelor de violență. Cu toate eforturile de a asigura un climat de egalitate între sexe
în sfera publică, o privire mai atentă asupra familiei, relațiilor intrafamiliale și a relațiilor în
cuplu (4), a evidențiat contraste și realități disfuncționale. Presiunile către modernizarea și
democratizarea relațiilor intrafamiliale au dus, în mod paradoxal, la supraîncărcarea femeii și la
criminalizarea ei în raport cu statutul parental

1.5. CRIMINALITATEA FEMININA : NEGLIJAREA VICTIMIZARII MASCULINE
Timp de trei decenii, bărbații au rămas “victimele ascunse” ale violenței domestice, în
timp ce v ictimele -femei au fost subiectul unor cercetări extinse, primind o mare atenție din
partea mediei, serviciilor de ajutor și sistemului justiției criminale .
Totuși, cercetările atestă existența bărbaților bătuți, iar în media se fac referiri la imaginea
bărbatului abuzat.
Prioritizarea victimologică a femeii este unul dintre reproșurile recente aduse
victimologiei în sfera violentei domestice; acest lucru relativizează, trivializează sau chiar
exclude victimizarea masculină. Studiile criminologice au neglija t foarte mult subiectul
comportamentului criminal feminin. Acest lucru se datorează, în mare parte, înregistrării reduse
a ratei criminalității feminine comparate cu cea masculină.
11Pe măsură ce corpul de date și investigații privind criminalitatea feminin ă a crescut, s -a
simțit nevoia considerării acestui subiect și găsirii unor explicații și interpretări care să distingă și
să apropie, în același timp, criminalitatea feminină de cea masculină. Există păreri diferite și
controverse privind evoluția crimina lității feminine. Unii autori se îndoiesc de tendința de

11
creștere a acestui fenomen, în timp ce alții, nu numai că acceptă acest lucru, dar și susțin ritmul
de creștere a criminalității feminine, subliniind faptul că acesta are o creștere mult mai mare dec ît
cea a criminalității masculine . Majoritatea autorilor susțin faptul că statisticile oficiale nu
furnizează informații acurate privind rata criminalității feminine. De aceea, orice interpretare a
acesteia trebuie privită cu prudență întrucît criminalitat ea feminină este mai “ascunsă cultural” și
mai puțin raportată. Unii autori sugerează faptul că o mare parte din comportamentul criminal
feminin este evaluat diferit prin medicalizarea acestuia, migrînd astfel din sistemul justiției
criminale în sistemul s ănătății mentale. Invizibilitatea femeii în criminologie nu se extinde numai
la comportamentul criminal, ci și la victimizarea femeii. Astfel, începînd cu 1970, în
victimologie s -a impus înțelegerea criminalității exprimată prin incest și viol care afectea ză mai
ales populația feminină. Există trei mituri proeminente privind victimele -bărbați în domeniul
violența domestică:
– Între violența domesticăși abuzul feminin se pune semnul de egalitate: toțibărbații sunt agresori
și toate victimele sunt femei sau, cu alte cuvinte, agresorii sunt numai bărbați, iar victimele sunt
numai femei; unii autori consideră că suprareprezentarea criminalității masculine face ca atenția
să fie îndreptată în mod incorect asupra bărbatului, mergînd pînă la asimilarea/asocierea a proape
exclusivă a criminalului serial cu bărbatul;
– Se fac referiri frecvente la blamarea victimei, victima -bărbat facilitează, precipită sau provoacă
agresorul -femeie, făcînd -o să acționeze violent;
– Victime -bărbați există numai în măsura și cazul în c arevictimele -femei răspund la violența
masculină ca reacție de autoapărare, devenind astfel agresoare.

1.6. CAZUL KOWALSKI SI CICLUL VIOLENTEI DOMESTICE IN
CRIMINALITATEA FEMININA
Cazul Kowalski a durat 12 ani și a contribuit la schimbarea imaginii victimei în VD.
Kowalski a purtat un proces îndelungat, pretinzînd compensații și scuze pentru că Serviciul de
Criză în VD l -a tratat mai puțin favorabil decît dacă el ar fi fost femeie -victimă a VD,
demonstrînd că fiind victima discriminării a fost asimilat datorită sexului la categoria agresor. În
loc ca el și fiul său să beneficieze de ajutor, soția sa, în realitate adevărata inculpată, a primit
consiliere, asistență și sprijin fiind as imilată categoriei victimă. Kowalski a adus ca argument
încălcarea legii care nu face discriminare de sex în ceea ce privește VD, iar statul a recunoscut că

12
victimizarea lui a fost consecința nefastă a comunicării inadecvate între el, ca victimă, poliție ș i
serviciile de sprijin (8)
Serviciile furnizate victimelor și amendamentele/reglementările legale privind VD – care
favorizează în practică femeia – nu au în vedere victimele “invizibile”, bărbații, promovȃ nd
ignoranță socială și, în ultimă instanță, disc riminare. Consecințele atitudinii neglijente a societății
privind victimizarea masculină primară, determină efecte secundare – victimizare secundară -, care
se manifestă prin obsesie și atașament exagerat față de muncă (workaholism), suicid, căderi
nervoas e, alcoolism și consum de droguri, depresie, antrenînd ulterior violență masculină, bărbații
devenind agresori, iar femeile agresoare,victime. Sindromul femeii bătute s -a extins asupra
bărbatului victimă.Din studii reiese portretul criminalei: cu conflicte interpersonale, cu femeia
apărîndu -se și de obicei cu omorîrea me mbrilor familiei.
Într-un studiu național, investigînd rapoartele de examinare psihiatrică a 125 de femei –
dintre care 86% adulte, media de vîrstă fiind 33 de ani , autoare de omucidere și t entativă de
omucidere involuntară, într -o perioadă de zece ani 1982 -1992, cercetători finlandezi au constatat
că în 54% dintre cazuri victimele omucidului erau parteneri intimi, uciși în majoritatea cazurilor
prin înjunghiere (65%) în cursul unor certuri sau altercații, pe fondul unor intoxicații etilice.12
Victimele, în număr de 136 – 105 bărbați și 25 femei – sunt mai ales partenerii intimi (108
cazuri) și copii (19 cazuri). Relația cu victima este crucială în omucidul comis de femei (10),
demonstrîndu -se că în 54% victimele sunt partenerii intimi și că trebuie să includem în relație chiar
și separarea, at ata vreme c at mental relația încă există. Concluziile acestui studiu răspund
obiectivului principal: obținerea unei imagini mai comprensive privind crimin alitatea feminină și,
împlicit, a femeii -criminal:
– femeile nu ucid străini sau necunoscuți ( 54% intimi; 24% prieteni și cunoștințe);
– femeile preferă îmjunghierea;
– motivația este combinată, existînd mai multe motive simultan;
– omuciderea este preced ată de ceartă și altercații (59%în cazul intimilor și 47% în cazul
prietenilor și cunoștințelor);
– motivația sexuală este prioritar legată de gelozie;
– intoxicarea în momentul crimei prevalează ( dar mai puțin decît la bărbați).

13
1.7. FORMELE DE MANIFEST ARE A CRIMINALITATII FEMININE IN ROMANIA
Analiza situației statistice a femeilor condamnate definitiv, aflat e în penitenciarele din
România13 la data menționată arată că, cele mai frecvente infracțiuni comise de femei (56,49%
din total) sunt cele contra patrimoniului: furt, tâlhărie și înșelăciune. Urmează (26,19%)
infracțiunile contra vieții, integrității corporale și sănătății: omuciderea, pruncuciderea, lovirea
sau alte violențe, vătămarea corporală și vătămarea corporală gravă și, la mare distanță (5 ,83%)
infracțiunile legate de traficul de stupefiante și cele care aduc atingere relațiilor de conviețuire
socială (5,58%). După cum rezultă, infracțiunile contra patrimoniului și cele împotriva persoanei
constituie peste 80% din totalul infracțiunilor pen tru care femeile au fost condamnate. Un
procent de 1,66% este reprezentat de infracțiuni contra autorității, 0,97% infracțiuni de fals și
3,36% alte infracțiuni

Diagrama 1. Structura infractiunilor comise de femeile condamnate .14

1.8. ANALIZA CRIMINOLOGICA A INFRACTIUNILOR CONTRA PERSOANELOR

Cea mai frecventă infracțiune din această categorie, comisă de femeile condamnate aflate
în penitenciare este cea de omor (peste 90%), în timp ce, din totalul populației penitenciare
masculine, doar 64% din cei care au comis infracțiuni contra vieții, inte grității corporale și

13 Gh.Florian, Psihologie Penitenciara ,, editura OSCAR PRINT, Bucuresti, 1996, p. 205

14
sănătății au fost condamnați pentru omor. Rezultă că, în general, femeile se hotărăsc mai greu să
comită infracțiuni contra persoanei, dar atunci când o fac, își duc intenția până la capăt, respectiv
moartea victimei. Urmează lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (3,44%), vătămările
corporale (2,65%) și pruncuciderea (sub 1%). Din cele 377 de femei condamnate pentru
comiterea de infracțiuni contra persoanei, aproape ½ (48%) au fost încadrate la omor calificat.
În conformitate cu art. 175 C.p., omorul a fost săvârșit în una din următoarele
împrejurări: cu premeditare, din interes material, asupra soțului sau unei rude apropiate,
profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra. Alte 30% au comis infracțiunea de
omor, di n care 15% omor deosebit de grav .
Vârsta . Peste 1/3 (35,28%) din femeile condamnate pentru comiterea infracțiuni contra
persoanei aveau vârsta cuprinsă între 22 – 35 de ani, 29,70% între 36 – 45 de ani, 25,20% între
46 – 55 de ani, 7,12% aveau peste 55 de ani, 2,39% sub 21 de ani și 0,53% erau minore. Analiza
în funcție de tipul infracțiunii comise arată că tinerele sub 18 ani au comis infracțiuni de omor și
pruncucidere, iar cele între 18 -21 ani infracțiuni de omor, pruncucidere și vătămare corporală.
Cele mai multe femei condamnate cuprinse în categoria de vârstă între 22 -35 de ani (84%) au
comis loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, 33,90% infracțiuni de omor și 20% vătămare
corporală. Următoarea categorie de femei, din grupa de vârstă 36 -45 de ani a comis infracțiuni de
omor (26,49%) și vătămări corporale (20%), iar cele peste 55 de ani infracțiuni de omor (7,12%)
și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (8%). În ceea ce privește pruncuciderea, au comis
acest tip de infracțiune atât minore sub 1 8 ani, cât și tinere, cu vârsta între 18 -21 de ani și femei
trecute de prima tinerețe, cu vârsta între 36 -47 de ani. Se poate concluziona că vârsta nu
influențează în mod deosebit comiterea acestui tip de infracțiune, o femeie matură acționând, sub
imperiu l tulburării pricinuite de naștere, în același fel ca o minoră, evident imatură și speriată de
consecințele unui astfel de eveniment .

15

Diagrama 2. Structura femeilor condamnate pentru infractiuni contra
persoanei , functie de varsta .

Din punct de vedere al stării civile , 32,89% dintre femeile condamnate pentru infracțiuni contra
persoanei erau căsătorite, 21,75% necăsătorite, 20, 43% trăiau în concubinaj, 17,77% erau
văduve și 7,16% divorțate. Numărul copiilor era, în total, de 632, din care 417 minori.
Analiza stării civile a femeilor condamnate în funcție de tipul infracțiunii comise relevă unele
aspecte interesante, după cum urmează:
– nici una dintre femeile condamnate pentru pruncucidere nu era căsătorită, 66,66% erau
necăsătorite și 33,33% trăiau în concubinaj;
– cele mai multe femei căsătorite (60%) erau condamnate pentru vătămare corporală, loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte (46,15%) și omor (31,05%);
– procentul cel mai mare al femeil or văduve se înregistrează în rândul femeilor care au comis
infracțiuni de omor (19,94%) și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (7,69%);
– femeile divorțate erau condamnate pentru două tipuri de infracțiuni contra persoanei : omor
(7,13%) și loviri s au vătămări cauzatoare de moarte (15,38%);
– femeile care trăiau în concubinaj au comis toate tipurile de infracțiuni contra persoanei: 33,33%
pruncucidere, 20,80% omor, 20% vătămare corporală și 15,38% loviri sau vătămări cauzatoare
de moarte.

16

Diagrama 3. Structura femeilor condamnate pentru infracțiuni contra persoanei,
în funcție de starea civilă

Din analiza nivelului de instruire al femeil or condamnate pentru infracțiuni contra
persoanei rezultă că cea mai numeroasă categorie este a celor care aveau ca studii școala
generală (35,54%), urmate de cele cu studii liceale (22,88%) și profesionale (18,84%).
Analfabetele reprezentau 8,76%, cele cu școala primară 13,52%, iar circa 1% avea studii
superioare. De menționat că toate femeile condamnate, care aveau studii superioare au comis
infracțiuni de omor, iar peste 15% dintre analfabete erau condamnate pentru omor sau loviri și
vătămări cauzatoare de moarte .

17
Diagrama 4. Structura femeilor condamnate pentru infracțiuni contra persoanei,
în funcție de nivelul de instruire

Peste 2/3 dintre femeile condamnate pentru infracțiuni contra persoanei nu aveau nici o
ocupație înainte de condamnare, circa 17% erau muncitoare, angajate în activități considerate
feminine (bucătar, barman, vânzător, croitor), 5% pensionare, iar restul de circa 3% avea ocupații
intelectuale: economiste, studente, contabile, medici, învățătoare.
Este de subliniat faptul că peste 90% din femeile condamnate pentru loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte și peste 80% din cele condamnate pentru vătămări corporale nu aveau nici
o ocupație în momentul comiterii infracțiunii.

Diagrama 5. Structura femeilor condamnate pentru infracțiuni contra persoanei,
în functie de ocupatie

După mediul de rezidență , 51,99 % dintre femeile condamnate pentru infracțiuni
contra persoanei aveau domiciliul în mediul rural și 48,01% în mediul urban.
Variații mari de la această medie se înregistrează în cazul infracțiunii de
pruncucidere, unde toate femeile condamnate au domicili ul în mediul rural. Este cunoscut
tradiționalismul și conservatorismul omului simplu, de la țară, cu privire la nașterea unui copil în
afara căsătoriei și faptul că femeile care comit un astfel de „păcat” sunt supuse oprobiului și

18
stigmatizate pentru între aga viață. Mentalitatea, în acest caz, poate fi luată în considerare ca și factor
care favorizează comiterea infracțiunii de pruncucidere.
De asemenea, procentul femeilor condamnate pentru loviri sau vătămări cauzatoare
de moarte și care au domiciliul în mediul rural este cu peste 20% mai mare decât cel al femeilor
condamnate pentru aceeași infracțiune, dar care locuiesc la oraș. Mentalitatea are, din nou, rolul de
factor favorizant, multe femei suportând violențe fizice și psihice ani la rând, fără a divo rța, din
teama de „ a nu intra în gura lumii ”. În prezența unor factori situaționali, ajung să reacționeze și să se
apere, devenind din victime infractoare.

Diagrama 6. Structura femeilor comndamnate pentru infracțiuni contr a persoanei,
în funcție de mediul de rezistență.

Cele mai multe femei condamnate pentru infracțiuni contra persoanei aveau domiciliul în
municipiul București, urmate de cele domiciliate în județele Iași, Cons tanța și Dolj. Pe ultimele
locuri se aflau femeile cu domiciliul în județele Giurgiu, Satu Mare, Ilfov, Sibiu, Ialomița. De
asemenea, două condamnate aveau altă cetățenie decât cea română.
Majoritatea femeilor condamnate pentru comiterea unor infracțiuni contra persoanei
(92,31%) nu avea antecedente penale, 2,91% aveau antecedente penale și 4,78% erau
recidiviste.
Analiza antecedentelor penale în raport cu tipul infracțiunii comise arată că toate femeile
condamnate pentru pruncucidere erau infractoare pri mare și că cel mai mare procent de
recidiviste (20%) a comis infracțiuni de vătămare corporală .

19

Diagrama 7. Structura femeilor condamnate pentru infracțiuni contra persoanei,
în funcție de antecedentele penale .

Analiza fișelor criminologice ale femeilor condamnate pentru infracțiuni contra persoanei
a permis conturarea unor profiluri, în raport cu tipul infracțiunii comise, după cum urmează:
Femeia condamnată pentru comiterea infracțiun ii de omor indică o persoană adultă,
între 22 – 45 de ani, căsătorită sau care trăiește în concubinaj, cu 2 copii, care a absolvit școala
generală, nu are o ocupație sau are o meserie considerată feminină (croitor, bucătar, vânzător),
trăiește în mediul ru ral și nu a mai comis anterior infracțiuni.
Profilul femeii care a comis infracțiunea de pruncucidere este cel al unei femei
necăsătorite (poate trăi în concubinaj), tânără sau matură, cu nivel mediu de pregătire și fără
ocupație, care mai are copii, prov ine din mediul rural și nu are antecedente penale.
Femeia care a comis infracțiunea de vătămare corporală sau vătămare corporală
gravă este, de regulă, o femeie matură, care a trăit un număr de ani alături de un partener stabil
(soț sau concubin), are cel puțin 2 copii, cu o pregătire școlară medie (8 clase sau mai puțin),
domiciliată în mediul urban și care a comis pentru prima oară o faptă incriminată de legea
penală.
Profilul femeii care a comis infracțiunea de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte :
are vârsta până în 35 de ani, a fost căsătorită în momentul comiterii faptei, dar situația civilă
actuală este cea de văduvă, are cel puțin 2 copii, este absolventă a școlii generale, dar nu are nici
o ocupație și domiciliază în mediul rural.
Peste 1/3 d in femeile condamnate pentru comiterea infracțiunii de omor (39%) aveau de
executat pedepse cu închisoarea cuprinse între 15 – 25 de ani, 27,63% între 10 -15 ani, 25,35%

20
între 5 -10 ani, 5,98% între 3 -5 ani și doar 1% pedepse între 1 -3 ani. La această catego rie de
infracțiuni întâlnim și cele 3 femei condamnate la detențiunea pe viață .
Toate cele trei femei condamnate pentru pruncucidere aveau de executat pedepse
cuprinse între 1 – 3 ani închisoare.
Din cele 9 femei condamnate pentru vătămare corporală și vătămare corporală gravă ,
88% aveau de executat pedepse cu închisoarea cuprinse între 1 -3 ani și 22% pedepse între 3 -5
ani.
Peste ½ dintre autoarele infracțiunilor de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte
(62%) aveau de executat pedepse cuprinse între 5-10 ani închisoare, 23% între 1 -3 ani și 15%
între 3 -5 ani închisoare.

Diagrama 8. Distributia pedepselor în funcție de durată, pe tipuri de infracțiuni

21

CAPITOLUL II
FACTORII CARE DETERMINĂ DEZVOLTAREA CRIMINALITĂȚII
FEMININE

2.1. FACTORI EREDITARI ȘI ANATOMOFIZIOLOGICI
Cercetarea influenței asupra criminalității s -a făcut prin studierea familiei. Studiile
referitoare la familie au avut ca punct de plecare observațiile că în genera l în ceea ce privește
înfățișarea, comportamentul și mentalitatea, copii tind să semene cu părinții.
Ereditatea presupune chiar transmiterea însușirilor sau caracterelor fizice, psihice de la
părinți la copii.
Alte situații care susțin caracterul ereditar al comportamentului infracțional au fost
efectuate pe frați gemeni, încercînd să evidențieze că în cazul în care unul dintre frați a comis o
infracțiune sau mai multe, celălalt frate geamăn este predestinat la comportamente similare.
Studiile referitoare l a gemeni au avut ca premise existența unei distincții între gemenii
monozigoți proveniți dintr -un singur ovul fecundat care sunt aproape identici din punct de vedere
psihic și fizic și de multe ori nu pot fi deosebiti nici chiar de propria lor familie și g emenii
dizigoti proveniti din mai multe ovule fecundate în acelasi timp care nu seamănă și nu sunt
confundați ca gemenii univitelini.
Este cunoscut că majoritatea indivizilor împart cu ceilalți 99% din genele lor, gemenii
dizigoți împart 50% din procentul rămas (99% + 0.5%) iar monozigoții împart întregul procent
rămas (99% + 1%).Mai mulți investigatori au folosit această premisă în încercarea de a
determina rolul eredității în cadrul criminalității.
Teoriile biologice susțin că anumite anomalii sau disfunc ții fiziologice, constitue factori
determinanți ai comportamentului infracțional. Criminalii “înnăscuți” sunt caracterizați printr -o
serie de stigmate fizice precum: față asimetrică, urechi sau foarte mari sau foarte mici, frunte
retrasă și îngustă, barbă îngustă, sprâncene proeminente, maxilarul și obrajii proeminenți.
Aceste caracteristici sunt considerate “atavisme” moștenite de la cele mai îndepărtate în
timp, specii umane. În afară de caracteristicile fizice Lombroso a listat și o serie de “atavisme”
fiziologice și psihologice precum insensibilitatea la durere, cicatrizarea rapidă a rănilor, o mare

22
asemănare între sexe, lenea, lipsa completă a rușinii, onoarei, remușcării și milei, neglijența,
consumarea de băuturi alcoolice, vanitatea și o concepție s pecială, aparte despre Dumnezeu.
Malformațiile corporale prin ele însele nu pot determina comportamentul deviant, nu
există un anumit tip de criminal – tipul criminalului “născut” – care ar moștenii înclinații
criminale așa cum moștenesc anumite caracteris tici anatomice. Totuși, anumite defecte anatomo –
morfologice (mic de statură, șchiop, ciung) pot influența psihicul individului constituind un
handicap care îngrădește participarea la viața socială creînd astfel complexe de inferioritate care
imping spre re tragere și comportament deviant.
KRETSCHMER consideră că în funcție de constituția corporală se pot distinge patru
tipuri de indivizi fiecare categorie avînd o inclinație mai puternică spre comiterea unor
infracțiuni specifice.
TIPUL PICNIFOMORF – se cara cterizează prin indivizi corpolenți (chiar grași), scunzi
(cu extremități scurte), față rotundă, adeseori inteligenți și expansivi. Ei se caracterizează printr -o
criminalitate vicleană (înșelăciune, fraudă).
TIPUL LEPTOMORF (sau astenic). În această catego rie intră indivizii înalți, slabi cu
chipul prelung. Ei sunt dotați divers din punct de vedere intelectual sau interiorizați și de regulă
intergrarea socială este precară. Se caracterizează printr -o criminalitate precoce și tendință spre
recidivă. Infracți unile comise de regulă de aceștia sunt patrimoniale (furt, abuz de încredere)
TIPUL ATLETOMORF (sau atletic) mai rar întâlnit la femei, se evidențiază printr -un
sistem osteo -muscular puternic, oscilând între sentimentalism și brutalitate. Se caracterizează
printr -o criminalitate brutală (omoruri, tâlhării) și o tendință spre recidivă indiferent de vârstă.
TIPUL DISPLASTIC cuprinde indivizi înapoiați psihic și morfologic, cel mai adesea
foarte slabi, cu deficiențe ale caracterelor sexuale ori, cu malformați i corporale. Din punct de
vedere psiho -medical, regăsim în această categorie debilii mintali și schizofrenicii. Displasticii
comit de regulă delicte sexuale (și nu numai), își încep cariera criminală de regulă după 18 ani și
sunt expuși recidivei.
O persoa nă normală are 46 de cromozomi, dispuși în 23 de perechi din care 22 de perechi
reprezintă “soma”, adică partea neproductivă, iar o pereche reprezintă germenul (adică partea
care asigură reproducerea) alcătuită din cromozomi sexuali pentru femeie. Ambii su nt
cromozomi x, iar pentru bărbat unul este x iar celălalt y.

23
În procesul diviziunii apare o anormalitate cromozomială și anume: în loc să se producă
două șiruri de 23 de perechi, poate aparea un extra cromozom x sau y într -un șir. Această
structură aberan tă pare să producă un om cu înălțime peste medie, cu un IQ sub medie și cu un
posibil comportament antisocial și agresiv.
Cercetarea relației dintre sistemul nervos central și comportamentul deviant s -a realizat
folosind măsurători indirecte.
Tehnicile mod erne sunt utilizate pentru a vizualiza anormalitățile structurale și
funcționale din lobii frontal și temporal, aceasta dând naștere la ipoteza că disfuncția lobului
frontal poate caracteriza delicvenții violenți în timp ce disfuncția lobului temporal poat e
caracteriza agresiunea sexuală.
Sistemul nervos anatomic controlează multe dintre funcțiile involuntare ale corpului ca:
presiunea sîngelui, activitatea inimii, a plămânilor, cea intestinală, nivelul hormonilor fiind
influențat de sistemul limbic care la rîndul lui controlează motivația, dispoziția, foamea, setea,
furia și agresivitatea, amintirea și sexualitatea care joacă un anumit rol în cadrul
comportamentului social.
Tulburările în dezvoltarea și funcționarea sistemului glandular, tiroida suprarena lă, au
consecințe asupra funcționalității întregului organism producând modificări comportamentale la
unii indivizi.
Legătura dintre nivelul hormonal în special testotesteronul și ciclul menstrual la femei
produce un comportament agresiv și criminal.
Schimbările bilogice (hormonale) survenite înainte și după ovulație sunt asociate cu
irascibilitatea și agresivitatea, ceea ce sugerează că un mic procent dintre femei sunt influențate
de schimbările hormonale (ciclul) care dau naștere unei creșteri a osti lității orientate după un
anumit tipar.

2.2. FACTORII PSIHOLOGICI , GEOGRAFICI, POLITICI ȘI DEMOGRAFICI
Teoriile psihologice pun accentul în special pe caracteristicile persoanei, pe structura și
factorii componenți ai personalității, pe rezultatele învăț ăturii și interacțiunii sociale, ca fiind
drept principalele cauze ale comportamentului infracțional. Teoriile psihologice pun mai mult
accent pe individ, pe factorii psihologici și psihosociali .15

15 TUDOREL BUTOI, VOICU ZDRENGHEA”Psihologie judiciară”Ed Șansa București, 2000

24
Factorii de natura psihologică sunt analizați din perspect iva doctrinei lui SIGMUND
FREUD și se referă la cele trei categorii de forțe iraționale (id), raționale (ego), morale
(superego), care întotdeauna sunt în dispută privind asigurarea conduitei.
În ceea ce privește comportamentul delicvent el consideră că o rice criminal indiferent că
este bărbat sau femeie, suferă de o nevoie compulsivă de a fi pedepsit, în vederea ușurării stării
de vinovăție datorate sentimentelor incestuoase, inconștiente de tip oedipian din perioada
copilăriei. Complexul lui Oedip16 este un fapt psihodinamic fundamental care produce
criminalitatea daca nu este rezolvat în mod reușit. Conform doctrinei freuidione toți băieții
manifestă o ostilitate față de iubire și față de mama, care cuprinde dorința sexuală în timp ce
fetele sunt mai se nsibile și de multe ori manifestă tocmai contrariul, adică sunt mai atașate de
tată și manifestă ostilitate față de mame.
Studiile experimentale, asupra învățării sociale accentuează interacțiunile dintre
persoană și mediu în vederea identificării condițiilor în funcție de care indivizii violează legea.
Despărțind fenomenele psihice de cele biologice vom face o clasificare pe trei grupe
astfel:17
a) Fenomene cognitive: senzații, percepții, reprezentări, me morie, imaginație, limbaj și
găndire, sunt factori orientali de cunoastere a situației;
b) Procese afective: trebuințe, aspirații (motivații), emoții, sentimente, sunt factori
propulsive care determină acțiunea (inclusiv crima);
c) Reacții motorii: reflex e, instincte, deprinderi, acțiuni voluntare, sunt factori de mișcare,
de punere în aplicare a dorinței, a ideii (inclusiv aceea a comiterii crimei);
Motivul, este cauza de a acționa izvorâtă din inteligența care implică la agent gândirea și
cauza de ordin intelectual cum ar fi percepțiile, ideile și judecățile adică reprezentări.18
La baza motivației stă principiul homostazei, potrivit căruia organismele tind să -și
mențină aceiași stare, un anume echilibru constant. Când echilibrul este perturbat atunci f iința
vie reacționează în vederea restabiliri lui. Dezechilibrul se traduce pe plan psihic prin apariția
unei trebuințe: nevoia de hrană, apă, căldură, etc.

16 TUDOREL BUTOI, VOICU ZDRENGHEA”Psihologie judiciară”Ed Șansa București, 1997
17 SANDU ION EUGEN, SANDU FLORIN “Criminologie”, Ed. Silvy ,2001
18 VALERIAN CICLEI, “ Mobilul în conduita cri minală – Studiu de criminologie judiciară” Ed. All Beck, 1999
București.

25
Trebuința dă naștere la tendințe sau impulsuri care dacă nu întâlnesc un obstacol
declanșează o mi șcare.
Stările afective sunt trăiri care exprimă gradul de concordanță sau neconcordanță între un
obiect, ființă sau lucru sau o situație și tendințele noastre.
Stările afective se pot împărți în două mari grupe :19
1. Stări afectice statice: care nu sunt motive de activitate îndelungată
deși pot provoca reacții momentane puternice.
2. Stări afective dinamice, adică sentimentele și pasiunile care sunt cele mai puternice
și durabile motive ale comportamentului uman.
Astfel, gândirea este o succesiune de op erații care duc la dezvăluirea unor aspecte
importante ale realității și l a rezolvarea anumitor probleme.
Un alt factor psihologic este inteligența, care nu poate fi măsurată direct. Principala
unitate de măsură, IQ -ul, poate măsura abilitatea de lecturare, de interpretare sau motivația
rezolvării sarcinilor. Inteligența redusă nu este prin ea insăși un factor cauzal al crimei. Testele
de inteligență tind să măsoare gradul în care individul a asimilat și interiorizat valorile clasei de
mijloc.
Individul născut și crescut la periferia orașului sau în zonele rurale sărace, tinde să dea
rezultate slabe la testele de inteligență, din cauza valorilor disctinte și diferențelor în experiența
de viața.
Deși angoasa, frica și stresul sunt corelative, noți unea cea mai bine definită este aceea de
stres.Orice situație neplacută pe care o trăim întamplător, devine un motiv de stresare și pe
această bază adoptăm unele decizii care nu au nici o legătură cu fenomenul ca atare.
Noțiunea de stres provine din limb a engleză și înseamnă tensiune, apăsare, încurcare,
necaz, dificultate, situație neplacută.
În timpul vieții, sistemul hipercomplex al organismului uman execută în fiecare clipă
nenumărate procese, comportamente, strategii de adaptare la condițiile de via ță. Energia de
adaptare determină o disponibilitate (capacitate) de adaptare, aceasta fiind un factor fundamental
al vieții.Însăși viața omului este determinată de cantitatea de energie de adaptare.
Este vorba de acțiunea reciprocă dintre sistemul persoa nei umane și factorii de mediu
ambietal.

19 CONSTANTIN PĂUNESCU. “Agresivitatea și conduita umană” , Ed . Tehnic ă, București 1994

26
Factorii de mediu, în general sunt stimulatori pentru dezvoltarea și progresul condiției
umane. Stresul, acționează asupra întregului organism, determinînd o stare de inconfort, de rău
general. El acționează în pri mul rînd asupra sistemului endocrin. Toate semnalele (senzații,
percepții din exterior și din interior sunt receptate și prelucrate de către sistemul nervos. Chiar
dacă semnele de afară sunt pozitive, iar rezonanța psihoafectivă este foarte puternică, se p roduc
dereglări funcționale prin mecanismul substanțelor chimice (ex.: adrenalina) care se transmit
glandelor neuroendocrine: tiroida, timusul, pancreasul, glandele suprarenale și sexuale.
Stresul de lungă durată poate produce și îmbolnăviri ca de pildă u lcerul gastric, diabetul,
hipertiroida. Primele efecte ale stresului apar asupra capacității de reacție și funcționare
decizională a sistemului nervos central și a proceselor psihologice.20 Fenomenul începe prin
deteriorarea mintală cauzată de o oboseală generală, urmată de o confuzie mentală și
instabilitate.
Individul devine sensibil la cei mai slabi stimuli, reacționînd agresiv la orice neînsemnată
altercație.
Reacțiile de mânie, agresi vitate fizică sau verbală îi caracterizează comportamentul
obișnuit. Niciodată nu se știe ce reacție va avea, chiar față de cei apropiați.
Un fenomen specific societații actuale este migrația unor populații numeroase din țările
subdezvoltate sau în curs d e dezvoltare spre cele supradezvoltate. În această situație este vorba
despre șocul cultural. Schimbările se produc mai ales în modul de a percepe lumea în care intră,
ca pe un mediu ostil, dându -i sentimentul de izolare și ostilitate.
Astfel, se naște se ntimentul de insecuritate, de înstrăinare și depersonalizare, cînd se
excerbează, iritabilitatea, agresivitatea și violența. În mai toate statisticile frecvența
infracțiunilor, a agresiunilor fizice și a omorurilor este mult mai crescută în rîndul imigranț ilor
decît in rîndul autohtonilor.
Un adolescent neliniștit, dezorientat, presat de normele sociale, de generațiile vârstnice cu
concepte morale fixe, scârbit de un sistem de învățământ învechit sau nesatisfăcător, obligat să
aleagă o carieră într -un mare vacarm social, să adopte un sistem de valori sau un stil de viață, va
căuta înnebunit o cale pentru a -și simplifica necesitatea paradoxală a multitudinii de decizii și va
alege calea faptelor: drogarea, vandalismul, sinuciderea, infracțiunea în sine.

20 TUDOR AMZA “Criminologie” Ed. Lumina Lex, București 1998.

27
Clasificarea etiologiei actului infracțional, presupune relevarea rolului, personalității
infractorului suferind în evoluția criminologiei interpretări diferite. Personalitatea infractorului
este un concept criminologic complex, care înglobează noțiunea psiho -socială de personalitate și
noțiunea juridico -penală de infractor.
Personalitatea, reprezintă o sinteză cu un oarecare grad de stabilitate, caracterul primind
aici un rol esențial și care exprimă mediul specific acestuia și anume: sentimentele, aptitudin ile,
temperamentul și aspirațiile. Cercetările efectuate, nu au reușit să demonstreze diferențele
semnificative de natură infracțională între infractor și neinfractor, decât în sfera deviației
patologice.
În privința femeilor, se comit fapte antisociale. S-a pus accent pe impulsivitate,
agresivitate, indiferența afectivă, egocentrism, aspecte anterior menționate și dezbătute, precum
și tendința de opoziție și scepticism.
Conceptul de personalitate a infractorului este o variantă a viziunii potrivit căreia ,
persoana este rezultatul influențelor determinante a factorilor socio -culturali.. Personalității
infractorului, i -au fost aduse teoriile care pun accent pe frustrare, învățarea comportamentului
infracțional, conflictul de culturi, tulburări de socializar e și identificare.21
În materia factorilor geografici, Pinatel face referire la legea termică a criminalității
formulate de Guerry și Quetelet și la studiile americane în materie, care susțin următoarele:
– temperatura afectează echilibrul emoțional;
– presiunea atmosferică și criminalitatea echivalentă variază proporțional: cînd presiunea
scade, crește violența și criminalitatea;
La noi, criminologii, apreciază că factorii de mediu geografic se pot constitui în
circumstanțe care, de la caz la caz, favor izează săvîrșirea infracțiunilor, deci, pot constitui
condiții și nu cauze în sensul analizat.
În ceea ce privește relația dintre factorii naturali și criminalitate, Enrico Feri face referire
la factorii cromo -telurici. Influența mediului fizic asupra comp ortamentului omului este mai
mică decît asupra plantelor și animalelor, omul inventând numeroase mijloace pentru a rezista
intemperiilor naturii.

21 DOLTU IOAN, DRĂGHICI VASILE, Cri minologie Ed. Fundației Andrei Șaguna – Constanța 2000

28
Variaților termice și barometrice nu li se pot recunoaște o influență reală asupra
criminalității; în aceiași măsură nici condițiile geologice ale regiunilor nu influențează
criminalitatea.
Politicul, generează socialul, iar influența factorilor politici asupra criminalității este
deosebită în timpul perioadelor de criză: războiul și revoluția.
Rata criminalității crește în timpul războiului și a perioadei postbelice, în special datorită
creșterii greutăților economice.
Revoluția este o criză de mare amploare finalizată pe cale conflictuală prin care se
urmărește înlăturarea de la putere a unui grup conducător, cuc erirea puterii politice și schimbarea
orînduirii sociale.
Momentul de criză se repercutează grav asupra sistemului legislativ care nu mai este
respectat precum și asupra organelor de control social care fie sunt eliminate , fie nu -și mai pot
îndeplini atri buțiile.
Atât în timpul desfășurării afective a evenimentelor revoluționare cât și în perioadele de
tranziție care urmează, pentru motivele arătatate, crimininalitatea cunoaște o adevarată explozie.
Revenirea la limite normale de stabilitate este dificilă , presupunând modificări structurale
de ordin politic, social și nu în ultimul rând, readaptarea structurilor de personalitate a
indivizilor.
Preocupările pentru studierea relațiilor existente între factorii demografici și criminalitate
sunt de dată relat iv recentă.
S-a constatat statistic că exploziile în rata natalității, structura demogrfică a sexelor,
mobilitatea geografică și socială a populației, reprezintă factori criminogeni importanți.
S-a dovedit că în viața indivizilor, perioada cea mai activă d in punct de vedere
infracțional se situează între 18 -30 ani, cu un maxim de intensitate în jurul vîrstei de 25 de ani.
Din acest motiv, exploziile demografice sunt urmate de creșteri semnificative ale
delicvenției juvenile (în Romănia de exemplu, ca urmar e a interzicerii avortului între anii 1975 –
1985)
Relația dintre rata natalității și criminalitate este de natura indirectă, la amplificarea
delicvenței juvenile contribuind o multitudine de alți factori printre care menționăm:membrii din

29
care este compusă familia, incapacitatea instructiv -educativă precum și rolul în unele cazuri
negative al mass -media.22
2.3.FACTORII ECONOMICI
Una din teoriile economice acceptate este aceea conform căreia baza economică
determină suprastructura specială, politică, culturală și instituțională. În consecință, situația
economică a unui stat sau a unei zone mai restrânse determină anumite comportamente umane,
inclusiv comportamentul infracțional. Raportul de cauzalitate dintre starea economică și
criminalitate au evidențiat faptul că fenomenul infracțional este atât de complex încât el poate fi
generat atât de prosperitate cât și de sărăcie.23
Industrializarea este considerată un factor de progres economic și social, dar statistic s -a
constatat că progresul socio -economic a fost insoțit de creșterea criminalității. Ca urmare a unor
efecte secundare, pe care le produce industrializarea vom reține următoarele:
– creșterea masivă a mobilității unei întregi populații rurale ce se deplasează spre zone
industrializate în speranța îmbogăț irii rapide în vederea unui trai mai decent. Înlocuirea
mediului rural cu cel urban, este în masură să producă efecte negative asupra acestei
categorii de oameni, provocând grave mutații în structura personalității lor;
– industrializarea prin munca “pe band ă”, produce o specializare cu efecte de înstrăinare, omul
nemaiavând posibilitatea să -și manifeste spiritul creator;
– echilibrul ecologic din zonele industrializate este adesea grav afectat, producând efecte care
genereaza starea de stres a muncitorilor și a populației;
– ritmul industrializării constituie și el un factor criminogen ca urmare a imposibilității
asigurării unor condiții sociale edilitare minime pentru populația atrasă în acest sector.
Influența șomajului se exercită prin scăderea bruscă și ex cesivă a nivelului de trai atacând
echilibrul interior al individului precum și structura familiei la baza sa, autoritatea tatălui
diminuâdu -se considerabil rolul sau de susținător al familiei fiind serios afectat.24
Inversarea rolurilor familiale, poate pr oduce stări de confuzie, dezechilibru interior,
anxietate, alcoolism, dorința de revanșă împotriva societății.
Justin Stanca, un ofițer de poliție cu reale înclinații pe marginea cercetării criminologice
afirma că: “șomerii, oamenii ce trăiesc intens sent imentul marginalizării, inutilității sociale, care

22 DOLTU IOAN, DRĂGHICI VASILE “Criminologie” Ed. Fundației Andrei Șaguna, Constanța 2000
23 GHEORGHE NISTOREANU, COSTICĂ PĂUN, “Criminologie ” Ed.Europa Nova, București 1996
24 DOLTU IOAN, DRĂGHICI VAS ILE “Criminologie” Ed. Fundației Andrei Șaguna, Constanța 2000

30
nu găsesc cu ce să -și ocupe timpul, îndeosebi tinerii, rezistă mai greu presiunilor exercitate
asupra lor de forțele extremiste antrenate în acțiuni destabilizatoare și de tulburare a ordinii si
liniștii p ublice”.
Șomajul este prezentat ca o sursă reală de nemulțumiri și care în cazul unor manifestații
stradale pot să contribuie la producerea unor acte de dezordine (atât în cazul femeilor cât și în
cazul bărbaților).
Crizele economice sunt accentuate de s căderea nivelului de trai, al păturilor sociale
defavorizante fiind afectată producția, nivelul salariilor si șomajul.25
O bună parte a țărilor din Europa Centrala și de Est care parcurg în prezent tranziția26
către economia de piață se află într -o stare de recesiune economică cu consecințe economice ca:
– reducerea capacității de producție și a productivității
– pierderea piețelor externe de desfacere a mărfurilor
– blocaj financiar
– șomaj
– inflație.
Creșterea explozivă a criminalității în aceste țări poate fi ex plicată, în mare masură prin
impactul acestor factori criminogeni.27
Sărăcia a reprezentat și reprezintă suficiente argumente care să ne demonstreze că stă la
baza multor situații nedorite, cum ar fi: îmbolnăvirea, disperarea, vagabondajul iar in cazul
femeilor chiar prostituția, pruncuciderea si de ce nu crima.
Din cele afirmate tragem concluzia că: însăși sărăcia cauzează crima.
Se poate observa că acolo unde există șomaj și criminalitate există și sărăcie.S -a dat
posibilitatea cotării sărăciei și prin i nventarierea oamenilor săraci dintr -o anumită localitate sau
regiune, aceasta pentru a stabili dacă zonele care au mai mulți săraci au și mai multe crime.
Alții au creat și un indice al “sărăciei structurale”, incluzând aici și luarea în calcul a
natalită ții infantile, educația scăzută și familiile cu doar un singur părinte apreciind faptul că
familia are un rol mai mare, mai important decât venitul pe care îl realizează ca familie.28

25 RODICA MIHAELA STĂNOIU, “Criminologie” Ed. Oscar Print. București 1998.
26 RODICA MIHAELA STĂNOIU ,,Tranziția și criminalitatea”, Ed. Oscar Print , București 1994
27 ION OANCEA “Criminologie ”, Ed. All Beck. București 1994.
28 TUDOR AMZA “Criminologie” Ed. Lumina Lex, București 1998

31
Bogăția sau sărăcia poate fi apreciată numai în raport cu nivelul câștigurilor individuale
sau familiale, pentru că la aceleași venituri unii oameni sunt sau se consideră bogați, iar alții
săraci.
Chiar dacă țara este mai prosperă din punct de vedere economic, criminalitatea crește nu
datorită acestei proprietăți, ci da torită accentuării decalajului dintre speranțe și realitatea
nivelului de trai.
Din acest punct de vedere, se cer a fi clarificate următoarele:
a) Sărăcia se referă la lipsa unui nivel fixat de individ pentru a dispune de bunurile
materiale necesare unei ex istențe minimale.
b) Inegalitatea economică se referă la compararea nivelului material ridicat cu cel
puțin unul scăzut și nivelul material al altor grupuri din acea societate. Țările unde toți cetățenii
au un nivel material adecvat, au sărăcie puțină sau ch iar deloc. Ele pot avea un mare grad de
inegalitate economică dacă există o diferență mare între aceia care au cel mai puțin și aceia care
au cel mai mult.
c) lipsa relativă combină inegalitatea relativă cu sentimentele de ciudă și injustiție al
acelora care au cel mai puțin în societate. Aceștia sunt nemulțumiți deoarece ei cred că
distribuirea bunăstării materiale este injustă.
Dacă nu distingi între aceste trei concepte riști ca evaluarea relației dintre criminalitate și
condițiile economice să sufere un ș oc.
Concluzie: conform celor menționate, rezultă faptul că criminalitatea se datorează
ineglitații economice dintre clasele sociale concretizate printr -un trai mai puțin decent, nevoi
materiale crescute și îngrădirea multor altor dorințe datorate în mare parte lipsei banilor și nu
numai.

2.4.FACTORI SOCIO -CULTURALI
Cultura reprezintă totalitatea valorilor materiale și spirituale create de societatea
omenească de -a lungul istoriei. În criminologie interesează în mod deosebit acei factori culturali
care au un rol predominant în socializarea pozitivă sau negativă a indivizilor și care îi conduc la
săvârșirea faptelor antisociale.29

29 GHEORGHE NISTOREANU, COSTICĂ PĂUN “ Criminologie” Ed. Europa Nova, București 1996 pag 151.

32
Familia, considerată celula de bază a societății asigură copilului siguranță, căldură,
dragoste, îngrijire și înțelegere, necesare dezvoltării normale a acestuia, socializarea lui prin
imprimarea unui anumit standard valoric precum și atitudini de acceptare sau respingere față de
anumite valori sociale,30 disctincția intre bine si rău, etc.
Relatiile de familie ascund insa un paradox. Considerata spatial celor mai profunde relatii,
refugiul din calea adversitatilor, familia este centrul cel mai activ de agresivitate, poate si datorita
faptului că în familie fiecare își poate dezveli adevărata față a personalității sale în diferite
modur i.
Se pare că în cadrul familiei agresivitatea este în diferite împrejurări extrem de puternică,
violența intrafamilială constituind un secret de grup foarte bine păzit si de cele mai multe ori
mistificat din cauza solidarității în păstrarea unei imagini sacrosante a instituției familiei.
Formele agresivității intrafamiliale sunt nu numai numeroase, dar și foarte diferite,
corespunzatoare diversificării situaților familiale; foarte multă vreme s -a pus accentul pe copii
maltratați, dar un loc important îl o cupă și femeile bătute sau maltratate. Aceste două forme de
agresiune sunt extrem de periculoase pentru mărirea tensiunilor sociale și proliferarea
agresivitații. Au fost sesizate frecvent comportamente agresive cu manifestări de brutalizare
fizică, sexual ă, morală între soți, părinți și copii, între frați și surori, etc.31
Concluzie: însăși maltratarea femeii conduce în cele din urmă la transformarea acesteia
dintr -o persoană pașnică într -o persoană răzbunătoare capabilă să comită acte de violență rară ce
nu-i stau în fire . Datorită presiunilor psihice și fizice din cadrul familiei femeia se va păzi în
continuare de cel ce o va asupri ripostând de multe ori prin violența ajungând în cele din urmă la
comiterea în multe cazuri a infracțiunii de omor.
Conflic tul conjugal este definit ca o patologie de cuplu determinatǎ de problematica
legǎturilor complexe conjugale În condițiile societǎții contemporane.
Conflictul conjugal produce comportamente agresive, femeiea ocupând un loc special în
cadrul victimelor agr esivității bārbatului, datoritā în primul rând inferioritāții sale fizice.
Ea însā suportā și tendința inconștientā a bārbatului de posesiune exclusivā și totalā,
asupra careia el își poate manifesta o sumedenie de drepturi si interdicții nu de puține ori
umilitoare. Aceastā concepție vine din antichitate și chiar din istoria modernă, în special cea a

30 DOLTU IOAN, DRĂGHICI VASILE “Criminologie” Ed. Fundației Andrei Șaguna , Constanța 2000
31 SANDU ION EUGEN, SANDU FLORIN “Criminologie”, Ed. Silvy ,2001, pag 223

33
Helldei pāstreazā cu strālucire cele douā ipostaze ale femeii: zeitate adoratā farā rezerve și obiect
de vânzare, plăcere și umilire.
Emanciparea femeii în societatea contemporanā a perturbat statutul sāu afectiv și moral.
Unul dintre scopurile fundamentale, naturale și socio -morale ale familiei este acela de a garanta
integritatea dezvoltării ființei biologice și a personalitāții copilului. Relația afectivă de iubire
între parteneri constitue un liant benefic al cuplului. Perturbarea prin conflicte majore a acestui
univers transformă copilul în victimă și -i zdruncină echilibrul neuropsihic cât și bazele
psihonormale ale personalității.
Sindromul copilului ma ltratat atât de mamă cât si de cātre tatā constitue o cauzā de
invaliditate permanentā și de moarte prin fracturi, hemoragii, hematoame multiple,32 tulburări
atipice de creștere, leziuni buco -nazale, oculare, otice, etc.
Brutalizarea se pare că este consid erată, mai ales în cadrul familiilor de nivel mediu sau
slab dezvoltate cultural, ca fiind nu numai permisă dar chiar indicate pentru obținerea unor
rezultate educaționale bune.De cele mai multe ori, agresorul din familie este mama. N.
Lukianowikz33 conside ra ca mama apare ca agressor in 80% din cazurile fară urmări fatale. Când
este vorba de cazurile letale, tatāl este agresor in 53% din cazuri.
Concluzie: se pune întrebarea; de ce mama își agresează copii? Oare datorită faptului că
procesul de educare al copilului presupune o atenție și un efort deosebit din partea mamei în
aducerea pe drumul cel bun al copilului? Oare datorită lipsurilor și nevoilor materiale, a
stresului? Părerea mea cu privire la această problemă este cā femeia devine brutalā în princip al
cu copii datoritā faptului cā ea se implicā direct în problemele lor, toti tații ocupându -se mai
puțin de problemele copiilor lor.
Cazurile de maltratări a copiilor, cresc în funcție de starea socio -economicā a familiei, de
statutul sāu juridic și mora l precum și de nivelul cultural. Existā factori declanșatori care
determinā trecerea la act. Elementul determinant este structura psihologicā a pārintelui agresor:
tatāl alcoolic (46,6%), mama alcoolicā (16,4%), sau amândoi pārinții (19,9%) si mame debil
mintale (23,8%).
Reținem rolul pe care alcoolismul îl deține în cadrul agresionării copilului de către
părinți. Literatura psihologicā surprinde totuși trăsături de caracter și de personalitate ale

32 VALENTIN IFTENIE “Medicină legală” Ed. Științelor Medicale, București 2002
33 CONSTANTIN PĂUNESCU. “Agresivitatea și conduita umană” , Ed . Tehnică, București 1994, pag. 90 – 96.

34
persoanelor adulte care brutalizeazā astfel: comportament impulsiv, comportament sado –
masochist, comportament egocentrist, narcisic, hiperexigent.
Manifestarea acestei agresivitāți este generatā de diverse situații: plțnsul copilului,
neglijarea împlinirii unor funcții fiziologice elementare ,( alimentație), ins tabilitatea psiho –
motorie, pasiunea pentru joc. Maltratarea copilului poate avea și un caracter episodic, ea
constituind o punere la punct, o sancțiune exemplarā a copilului, ca urmare a unui act de
nesupunere sau o greșeală banală.
În felul acesta încārc ātura conflictualā a pārinților se adunā în profunzimea afectivă a
copilului. La rândul sāu copilul ajunge la pragul maxim al rezistenței și reacționeazā cāutând și el
obiecte interzise (jucārii, lucruri la care pārinții țin cel mai mult) sau persoane care nu se pot
apāra, de obicei frați mai mici, bunici, bătrâni, handicapați,34 animale, pe care le maltratează
verbal sau fizic ajungând pânā la comportament sadic.
Brutalizarea verbalā sau fizicā, prin umilirea și frustrarea afectivā, respingerea copilului,
produce un efect dezastruos în formarea personalitāții: sistemul de devalorizare a eului copilului
și consecutive sentimentului de inferioritate. În cele mai multe cazuri acești copii cautā o
compensare în acte de violență, devenind conflictuali și manifes tând diverse forme de delicvențā
juvenilā.
Concluzie: La fetițe spre exemplu, agresivitatea se manifestă în diferite forme; stricând o
păpușā, dovedește că este un copil stresat care -și revarsā furia asupra lucrului favorit.
Brutalitatea apare din neferic ire încă de la vârste fragede fiind exprimată diferit de la caz la caz
în funcție de trăirile interioare ale fiecărei persoane. Astfel, o mamă poate fi rea , răzbunatoare
mai târziu pe propriul sāu copil în māsura în care aceasta a fost maltratată la râ ndul ei de cātre
pārinți.
În cercetarea criminologicā se acordā atenție si criminalității dupā sex , fiind un fapt
dovedit cā la criminalitate participā nu numai bārbaii ci și femeile. Din punct de vedere
criminologic intereseazā în ce māsurā participā fe meile la criminalitate, iar în al doi -lea rând, la
ce fel de infracțini participă ele mai frecvent.35

34 CONSTANTIN PĂUNESCU. “Agresivitatea și conduita umană” , Ed . Tehnic ă, București 1994
35 ION OANCEA “Criminologie ”, Ed. All Beck. București 1999, pag. 47

35
Diferența dintre caracterele anatomice, fiziologice și psihologice ale sexelor precum și
condițiile sociale, morale și economice ale acestora este relevan tă și pentru criminalitate, incât nu
este un fenomen impersonal, ci este expresia personalitāții criminalului.
Între bărbat și femeie există diferențe de ordin anatomic, fiziologic, psihologic,
intellectual și moral și chiar de ordin social, determinate d e sex. Ȋntre bārbat și femeie sunt
deosebiri esențiale în ceea ce privește natura, originea, proporțiile și efectul acestor deosebiri și
prin urmare a inegalitāții dintre sexe.
Și în societatea de astăzi există deosebiri între bărbat și femeie în ceea ce privește situația
lor socială, morală și juridică.
Deosebirile și inegalitāțle dintre sexe nu au o cauzā profound organicā. Sexul mai tare,
bārbatul, în mod arbitrar impune femeii umilința inegalității și subordonării. Ele au la baza lor
presiunea social ă și juridicā pe care o aplicā bārbatul femeii.36
Deosebirile anatomice și fiziologice dintre bărbat și femeie ar fi constituția anatomică,
fizică mai puternică a bărbatului decât a femeii, scheletul, osatura femeii mai mică, mai slabă
decât a bărbatului: t alia, statura femeii mai mică, greutatea corporală a femeii mai mică,
musculatura femeii mai mică decât a bārbatului atât în volum cât și în vigoare, de unde rezultă că
femeia are putere mai mică, mișcări mai ample și mai slabe, mai puțin precise și mai pu țin rapide
decât ale bārbatului, cantitatea și calitatea sângelui inferioară la femeie, adică aceasta are sânge
mai puțin și conține o proporție mai mică de globule roșii și o proporție mai mare a globulelor
albe, inima femeii în general este mai mică și m ai ușoară decât a bărbatului.37
Însā caracterele și însușirile distincte ale bărbatului și femeii se completează și
armonizează pentru a colabora unite. Unele caractere și însușiri sunt superioare la barbați, iar
altele la femei. Inferioritatea unor caract ere sau însușiri ale unui sex ce completează cu
superioritatea altor caractere sau însușiri. Nu se poate vorbi de superioritatea unui sex asupra
celuilalt,38 femeia fiind atât superioară bărbatului cât și inferioară acestuia.
Alcoolismul este un factor cri minogen important, producând tulburări mentale cu efecte
în planul comportamentului. Starea alcoolica, ca factor criminogem este influențatā în mod direct
de temperamentul psihotic sau nevrotic.39

36 DORU LUMINOSU, VASILE POPA “Criminologie” Ed. Helicon, Timișoara 1995
37 Idem
38 Idem
39 GHEORGHE NISTOREANU, COSTICĂ PĂUN “ Criminologie” Ed. Europa Nova, București 1996 pag 151.

36
Deși alcoolismul este cunoscut sub denumirea de alcoolemie, se operează o oarecare
deosebire între acesta și drogomanie. Drogomnia se caracterizează prin dorința și nevoia de
neînvins de a consuma drogurile continuu și de a le procura prin orice mijloace. De asemenea, se
manifestă prin tendința de a mări în perman ență doza prin formarea unor dependențe psihice și
chiar fizice ale efectelor drogului.40
În cazul toxicomaniei alcoolice, fenomenele sunt absența tendinței de a mări doza de
lichid, alcoolicii mai vechi reducând consumul. Tulburările de sevraj sunt mai pu țin importante,
chiar inconstanța la alcoolici.
Fazele de instalare ale alcoolismului sunt:
– apetitul pentru alcool
– toleranța
– obișnuința
– dependența.
Pentru om, alcoolul a avut o valoare hedonică și chiar mistică, el devenind un
element cu ajutorul căruia se marcau și se marchează și astăzi reuniunile unei comunități în
scopul de a sărbători un eveniment, de a încheia o afacere, de a exprima o bucurie sau o tristețe.
Trezirea apetitului pentru ingerarea acestui lichid este foarte precoce la copii, adolesc enți
și tineri, el devenind un simbol al maturității sociale, un semn al autonomiei, independenței și
emancipării.
Alcoolismul este o maladie socială și în același timp individuală. Concentrarea statistică a
alcoolopatiei se evidențiază în funcție de prof esie sau grupele profesionale: muncitori manuali,
hamali de porturi, tăietori de lemne, muncitori agricoli, viticultori, marinari, comis -voiajori, cei
cu munci montane, comercianții de băuturi alcoolice.
Toleranța reprezintă relația dintre concentrația de alcool absorbită și efectele toxice
determinate în organism. Această toleranță, variază în funcție de vârstă, sex și alți factori cum ar
fi predispoziții ereditare, modul de alimentație, starea organică și psihică, vechimea intoxicației.
O altă fază de instalare a alcoolismului este obisnuința în care alcoolul devine un fel de
supliment, acesta devenind necesar în echilibrul metabolic. Un fenomen consecutiv al celor doua
este dependența de alcool. Ea se instalează lent, la câțiva ani de la debutul alcool ismului, prin
mărirea constantă a dozei de alcool ingerată.

40 DOLTU IOAN, DRĂGHICI VASILE “Criminologie” Ed. Fundației Andrei Șaguna, Constanța 2000, pag 100

37
Persoana și personalitatea alcoolicului prezintă unele perturbări care sunt datorate
conflictualității intrapsihice. Ceea ce frapează la un alcoolic este fizionomia feței (congestia
obrajilor, bu hăirea lor, culoarea întunecată sau cenușie a feței) și expresia mimicii care poate
exprima o stare de excitație psihică specială.
Apar tulburări de limbaj, vorbire precipitată, tremurături ale aparatului fonoarticular,
transpirație.
Starea fizică este ma rcată de tulburări ale aparatului digestiv, gastrite hiperacide, sete
impetuoasă, pierderea poftei de mâncare.
Cele mai vizibile sunt însă tulburările nervoase:
– tremuraturile mâinilor și a limbii
– crampe musculare
– spasme musculare nocturne
– dureri in mușc hi, uneori atrofie
– nevrite optice
– hipertensiune arterială
– insuficiență cardiacă.
Toate aceste tulburări organice sunt cumulate cu tulburările de personalitate ale
alcoolicului. Iritabilitatea este starea permanentă de a reacționa la semnalele exterioare prin
mânie și furie, acompaniate de expresii mimice și comportamente agresive exagerate, cum ar fi:
– jignirea orgoliului
– neâmplinirea unei dorințe
– amenințarea
– zgomotele puternice
– contrazicerea, care modifică claritatea stării afective și a conștiinței prin acte motorii (loviri,
maltratări, cuvinte jignitoare și ajungându -se la accidente letale).41
Această stare se întâlnește mai mult la bărbați decât la femei. Impulsivitatea
reprezintă o manifestare de ieșire la suprafață a dorințelor, trebuințelor, pulsiuni lor, al
substratului complexual și inconștient al ființei, comportamentele impulsive manifestându -se
deopotrivă în raporturile hetero si autoagresive, cât și în crime, violențe sado -masochiste, crize
de agitație furibundă, acte incendiare, vagabondaj, omor uri.

41 DORU LUMINOSU, VASILE P OPA “Criminologie” Ed. Helicon, Timișoara 1995.

38
Alcoolismul la femeie constitue un episod aparte în marea dramă a alcoolismului, acesta
având un caracter secret și este controlat de pudoare și de sentimentul culpabilității, ceea ce îl
face să fie un tip de alcoolism solitar.
Alcoolismul femeii se grefează pe organizarea nevortică a personalității. Este vorba de o
nevroză situațională a eșecului afectiv sau profesional, singurătații, situației de abandon,
singurătate și situații maritale.
Există două forme de alcoolism la femei și anume:
– forma impu lsivă în care pulsiunile persoanei caută o satisfacție imediată fiind considerată o
conduită alcoolică perversă;
– forma compulsivă care este caracterizată prin anxietate, prin lupta interioară, prin apariția
sentimentului de culpabilitate.
Evoluția alcooli smului femeii prezintă și ea anumite caracteristici, fiind vorba de
decăderea morală și socială a femeii, întrucât i se neagă statutul său moral și biologic matern,
urmată de modificări ale personalității și comportamentelor. Femeia alcoolică este supusă
oprobiului social, așa că are două alternative: stoparea impregnării, deci renunțarea la alcool sau
eșuarea moral -socială, cu toate consecințele sale dramatice.42
Formele patologice ale alcoolismului atât la femeie cât și la bărbat sunt psihozele
alcoolice. Alcoolul are efecte și asupra sistemului nervos, el fiind cel mai frecvent factor de
declanșare a comportamentelor agresive.
Există trei tipuri de beție:
– beția excito -motorie care se manifestă printr -un raptus impulsiv, furios, anunțat de un rău
nedefini t, cefalee, angoasa; betivul, manifestă forme de furie, sparge, urlă, lovește orbește;
amenință și chiar pune în aplicare amenințările.
– beția halucinatorie are un caracter dramatic, prin halucinații vizuale și auditive care o
însoțesc; subiectul trăiește e venimente imaginare și reale, ca de exemplu scene de infidelitate
corporală, comportamente injurioase, cu posibilități de reacții producatoare de omoruri prin
impulsivitate.
– beția delirantă, în care fabulația este dominantă și bogată; bețivul, se autoacuză la politie de
o crima pe care a comis -o de fapt un personaj cunoscut; tema centrală a delirului este

42 SANDU ION EUGEN, SANDU FLORIN “Criminologie”, Ed. Silvy ,2001, pag 223

39
gelozia; bețivei i se pare că vede și aude de presupuse amante ale soțului sau iubitului și
adesea își descarcă mânia, care poate merge până la crimă.
Una din formele periculoase ale delirului alcoolicei este senzația că are o altă personalitate,
cu puteri depline imorale și iresponsabile, fapt care împinge alcoolicul la furturi, spargeri și
rareori omoruri.
Consumul de droguri este și el legat de violență, dar relația dintre acesta și crimă este
mai puțin clară, în sensul că aceasta conduce către crimă sau comportament criminal ce precede
abuzul de droguri .43 Drogul, este o substanță psihotropă de origine naturală sau industrială,
având sau neavând o aplica ție terapeutică, întrebuințată abuziv și dependent cu scop nemedical
pentru efecte euforizante, sau halucinogene.44 Efectul drogului nu depinde numai de proprietațile
psihofarmacologice de dozaj, de modul de administrare, de frecvența întrebuințării lui, de starea
sănătății, de mediul înconjurător, de ceea ce se asteaptă să se obțină de la drog.
Drogul a fost inițial considerat tabu, ulterior a devenit totem, iubit și adorat precum o
zeitate. Dovada în acest sens este creșterea vertiginoasă a drogomaniei în rândul adolescenților.
Utilizarea drogurilor trebuie explicată prin datele caracteristice comportamentului
nevrotic:
– actele ratate în viața cotidiană (laps -uri, uitări involuntare)
– vicierea sau tulburarea funcției de relaționare între sine și ceilalți, c a rezultat al unor ratări
traumatizante a dorinței de a stabili relații afective cu părinții, cu frații, cu alții;
– suprastimularea oedipiană, prin subordonarea principiului realității celui al plăcerii cu orice
preț; impulsurile plăcerii erotice din stad iile primare, plăcerea interzisă.45
Indiferent de secvența temporară sau cauzală a abuzului de droguri și crimă, frecvența și
gravitatea crimei crește. Abuzul de droguri poate sau nu cauza comportamentul criminal, dar îl
intensifică.
În ceea ce privește consumul de droguri și alte fapte penale ce se comit în legatură cu
drogurile în România ne aflăm într -o fază incipientă. Totuși, trebuie subliniat faptul că legislația
națională româna are ca obiect reglementarea relațiilor sociale pri vind fabricarea , condiționarea,

43 JENICĂ DRĂGAN MARIANA ȚIPIȘCĂ, GHEORGHE ALECU, “Dreptul drogurilor”Ed
Dobrogea, București 2001
44 CONSTANTIN PĂUNESCU. “Agresivi tatea și conduita umană” , Ed . Tehnică, București 1994
45 SANDU ION EUGEN, SANDU FLORIN “Criminologie”, Ed. Silvy ,2001, pag 223

40
depozitarea, transportul, prescrierea, administrarea și consumul acestor substanțe și produse în
mod legal ori ilicit.46
Recrudescența traficului și consumului illicit de droguri în România postrevoluționară
este un tip clas ic de solicitare a intervenției juridice din partea statului în scopul asigurării
cadrului normativ necesar îndiriguirii unui fenomen în expansiune, care poate perturba evoluția
normală a societății.47
Concluzie: Este știut faptul că acest fenomen al consum ului de droguri a luat amploare
odată cu extinderea economiei de piață și a traficului deschis între România și țările europene.
De menționat faptul că problema drogurilor la femei în România a apărut atât voluntar cât și
involuntar. Femeia fiind o fire ma i sensibilă și chiar credulă este de multe ori pusă în situația de
a avea încredere în anumite persoane care le propun implicarea în diverse “afaceri” cum ar fi
cele de trafic de droguri, trafic de persoane și de ce nu, proxenetism. Deși unele sunt cooptat e în
aceste cercuri vicioase de către alte persoane, tind și ele la rândul lor să coopteze alte femei în
același scop, dând dovada la fel ca barbații de slăbiciune și totodată de atașare față de această
situație.
Așadar, nu putem afirma că în privința con sumului de alcool și droguri sunt implicați
doar bărbații, ci și femeile.
De reținut este faptul că deși în unele cazuri își dau seama de urmările grave pe care le
presupune consumul de drog și alcool, acestea nu încetează de obicei a le consuma, dimpotri vă
îndeamnă și alte persoane direct sau indirect.
Deși de -a lungul timpului au existat numeroase controverse în privința religiei ca factor
criminogen, nu s -a ajuns la puncte de vedere unanim acceptate, întrucât acest factor nu a putut fi
izolat de alte v ariabile cum ar fi in cazul nostru grupul etnic.
Unele secte religioase practică infracționalismul în vederea obținerii unor avantaje
materiale, iar în perioadele de criză economice și politice profunde pot avea loc și fenomene
infracționale cu substrat r eligios cum ar fi spre exemplu: spargerea unor lăcașe sfinte, furtul din
interiorul acestora de lucruri sfinte și obiecte de cult, și nu în ultimul rând profanări de
morminte.

46 LEGEA 143/ 2000, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
47 GHEORGHE ALECU, MARIANA ȚIPIȘCĂ, Ed. Dob rogea, București 2001.

41
Religia în ansamblul său , joacă un rol puternic , inluențabil în vederea diminuării și
combaterii criminalității.
Chiar în biblie sunt enumerate și “incriminate” poruncile Domnului:
– să nu furi;
– să nu minți;
– să nu ucizi,etc
Acest ea din urmă și nu numai,sunt incriminate de lege.
Concluzie: putem afirma și susține ideea ca religia se interpune cu dreptul într -o oarecare
măsură.
Cu toate că de cele mai multe ori variațiile criminalității pe considerente de rasă, etnie,
clasă social ă sunt puse pe seama tradiției sistemului, în aproape orice societate există diferențe în
rata criminalității semnificativ mai mică ,în fucție de concepțiile fiecărei etnii în parte.
Chiar acceptând discriminarea în sistemul justiției, ratele r idicate ale criminalității printre
negrii, spre exemplu, nu pot fi negate.48
Datele ne arată că “negrii ” sunt omni prezenți printre cei arestați și condamnați pentru
crime de stradă, însă conform opiniei mele, nu doar bărbații pot comite furturi sau tâl hării ci și
copiii de vârste diferite și etnii, rasă și clasă socială.
Toate statisticile relevă o rată extrem de diversăț a delicvenței profesionale. Majoritatea
profesiilor oferă condiții pentru săvârșirea de infracțiuni .49
Criminologul american Sutherl and definește criminalitatea “gulerelor albe” ca fiind o
infracțiune săvârșită de persoane socialmente respectabile care ocupă un statut social elevat.
Aceasta este criminalitatea de afaceri, a cadrelor superioare din administrație, a personalităților
politice, sindicale. Din punct de vedere juridic, criminalitatea “gulerelor albe” nu diferă de cea
săvârșită de alte categorii infracționale, în schimb are unele caracteristici speciale:
– beneficiază de o indulgență generalizată, determinată atât de poziția so cială a infractorilor,
cât și de modalitățile rafinate prin care ei realizează faptele antisociale;
– reputația persoanelor implicate nu este alterată;
– factorii criminogeni obișnuiți nu joacă un rol specific în etiologia infracțiunilor comise de
aceste per soane, determinantă fiind structura lor de personalitate.

48 SANDU ION EUGEN, SANDU FLORIN “Criminologie”, Ed. Silvy ,2001, pag 224.
49 RODICA MIHAELA STĂNOIU, “Criminologie” Ed. Oscar Print. București 1998.

42
Influența școlii50 în formarea persoanlității este incontestabilă. Ea este menită să dezvolte
aptitudinile, să transmită cunoștințele profesionale, să formeze, să dezvolte și să consolideze
aptitudini pozitive, pregătind pentru viață tânăra generație.
Apar uneori disfuncț ii în realizarea obligațiilor și menirii acestui important instrument de
integrare a tinerei generații. Disfuncțiile traduc în realitate atitudini negative vremelnice ale unor
colective de clasă și ale unor cadre didactice, atitudini de genul indiferenței față de minorii cu
abateri disciplinare și rezultate slabe sau mediocre la învățătură, de lipsa unui control exigent
asupra copiilor “problemă”.
Aplicarea unor sancțiuni disproporționate în raport cu gravitatea abaterilor comise de unii
minori sau tineri s unt susceptibile uneori să atragă reacții de respingere și fuga de la școală.
Cunoașterea superficială de către cadrele didactice a situației socio -economică și a unor relații
conflictuale acite în familia unor elevi “problemă” au drept consecință lipsa un or intervenții
energice și perseverente din partea cadrelor didactice pentru neutralizarea și ameliorarea surselor
conflictuale intrafamiliale.
Anturajul, alături de familie și școală, joacă un rol important în socializarea pozitivă sau
negativă a individ ului. Glueck51 a relatat că mai mult de 98% din cei 500 de delicvenți observați,
in mare masură perieteni delicvenți, în timp ce ceilalți 500 nondelicvenți mai puțin de 8% aveau
perieteni delicvenți.
Tinerii observă și invață în interacțiunile grupului, că unele comportamente delicvente
sunt incurajate și recompensate de grup și că recompensele anticipate depășesc în greutate
posibilele costuri sau pedepse asociate cu aceste comportamente în anumite situații.
Rolul creșterii delicvenței ca urmare a impactu lui activităților din timpul liber este
inseparabil legat de problemele sociale ale integrării. Neintegrarea economică și socială a
tinerilor absolvenți conduce la stări de frustrare și dezechilibru care generează infractionalitatea.
Reprezintă principalu l mijloc de informare și influențare negativă a comportamentului
deoarece:
– promovează criminalitatea prin constanta informare și exagerare a criminalității
(incidenței);
– interfereză cu justiția prin procesele prezentate, distorsionează informațiile și dez văluie

50 SANDU ION EUGEN, SANDU FLORIN “Criminologie”, Ed. Silvy ,2001, pag 224 – 225.
51 Idem

43
publicului inclusiv infractorului cu privire la planurile poliției, procurorului;
– amplifică importanța unei situații date pentru a produce panică în scop comercial;
Daca s -ar interzice relatarea unor cazuri reale de omor, furt, delapidare, amanunți t prezentate
ar duce practic la dezinformarea altor infractori care datorită relatărilor amănunțite prin mass –
media au de învățat sau chiar pun în practică cele auzite sporind astfel creativitatea și activitatea
infracțională.Totodată pentru copii, spre ex emplu apare și noțiunea infracțiunii.

44
CAPITOLUL III

ANALIZA CRIMINOLOGICA A INFRACTIUNILOR FEMININE

INFRACTIUNI SPECIFICE FEMEII
3.1. AVORTUL
Legea pedepsește întreruperea cursului sarcinii prin orice mijloace săvârșite în una din
următoarele împrejurări:
a) În afara instituțiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b) De către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate;
c) Dacă vârsta sarcinii a depășit patrusprezece săptămâni.
Constitue infra cțiune întreruperea cursului sarcinii în orice condiții fără consimțământul
femeii însărcinate.
Elementul material al infracțiunii se realizează numai printr -o acțiune susceptibilă să
provoace întreruperea cursului sarcinii prin mijloace interne ingerând substanțe avortive sau
mijloace externe cum ar fi loviturile sau masajele menite să provoace avortul. Nu are importanță
însă dacă sarcina decurge normal sau anormal. Pentru existența infracțiunii se cere ca fătul să nu
fi decedat anterior momentului efect uării acțiunii avortive.

3.2. RELE TRATAMENT E APLICATE MINORULUI
Articolul 306 Cod .Penal. incriminează punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau
tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului de către părinți
sau de către orice persoană căreia minorul i -a fost incredințat spre creștere și educare.
Elementul material al infracțiunii se concretizează prin măsuri sau tratamente de orice fel
care pot consta fie în acte comisive fie în acte omisive.
Urmarea imediată const ă în punerea în primejdie a dezvoltării fizice, intelectuale sau
morale a minorului. Daca fapta are ca urmare o vătămare a integrității corporale sau a sănătații se
aplică regulile referitoare la concursul de infracțiuni

45
3.3. CONTAMINAREA VENERICA SI DOBANDIREA SINDROMULUI
IMUNODEFICITAR DOBANDIT
Articolul 309 Cod .Penal. incriminează transmiterea unei boli venerice prin raport sexual,
prin relații sexuale între persoane de același sex sau prin acte de perversiune sexuală de către o
persoană care știe că suferă de o astfel de boală.
Elementul material al infracțiunii îl constitue acțiunea de transmitere a unei boli venerice
care se poate face prin raport sexual, relațiii sexuale între persoane de același sex și acte de
perversiune sexuală.
Sustragerea de la executarea măsurii de siguranță a obligării la tratamentul medical se
pedepsește cu închisoare.
Dacă ambele persoane sunt bolnave de boli venerice diferite, pe care și le transmit
reciproc, fiecare răspunde pentru fapta prevazută în articolul. 309 Co dul Penal.

3.4. ABANDONUL DE FAMILIE
Articolul 305 Codul Penal -Constitue infracțiune săvârșirea de către persoana care are
obligația legală de întreținere, a uneia dintre urmatoarele fapte:
a) Părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându -l pe ce l avut în grijă, la suferințe
fizice și morale.
b) Neândeplinirea cu rea credință a obligației de întreținere prevazută de lege
c) Neplata cu rea crdință a pensiei de întreținere stabilită pe cale judecătorească.
Elementul material al infracțiunii de abandon, constă în diferite acțiuni sau inacțiuni și
anume: părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor a celui îndreptățit la întreținere.
Se cere condiția ca în urma abandonului de către mamă sau chiar tată, copilul să fie supus
la suferințe fizice sau morale

3.5. BIGAMIA, ADULTERUL SI CONCUBINAJUL
Articolul 303 Cod Penal definește bigamia ca fiind încheierea unei noi căsătorii de catre o
persoană pe care o stie căsătorită. Elementul material al infracțiunii se realizează prin acțiunea de
încheiere a unei noi căsătorii de către o persoană care este căsătorită. Noua căsătorie trebuie să –
și găsească concretizarea într -un act de căsătorie, valabil întocmit adică de ofițerul stării civile în

46
urma luării consimțământului viitorilor soți care semnează actul ulterior înregistrat în Registrul
de stare civilă.
Bigamia poate fi comisă atât de femeie cât și de bărbat.
Pentru definirea adulterului și concubinajului trebuie menționate doar coordonatele
principale, ambele fiind atitudini agresive față de legile morale, f amiliale și sociale și constitue
comportamente sociale deviante. O mare parte asupra atentatelor asupra vieții, sunt rezultatul
devianței sexuale a relațiilor sexuale în afara familiei. Se poate afirma că la criminalitatea
familială ia parte și femeia . Câ nd ea nu este autoarea de “facto” a crimei, femeia este de cele
mai multe ori instigatoarea.
Femeia adulteră comite acte agresive, care pot merge până la crimă atunci când își apără
așa – zisul drept de a fi infidelă, ca o consecință a vieții sexuale în cadrul căminului. Actele ei
sunt violente, pentru că opinia publică este mult mai severă și mai necruțătoare față de femei
decât față de bărbați.
În cazul adulterului bărbatului căsătorit, reacția soției față de rivală este extrem de
violentă, îmbrăcând forme agresive diferite și laborios pregătite. Femeia adoptă o poziție de
pedepsire a bărbatului prin refuzul relațiilor sexuale, ceea ce face ca bărbatul să răspundă prin
atitudini de mare violență, violuri, maltratări.
Un element agravant îl constitue refugiul în alcoolism, fie al femeii, foarte frecvent în
ultimii ani, dar mai ales al bărbatului. Alcoolismul se înscrie în cel mai periculos factor de risc al
agresiviății intraconjugale. Există însă și acțiuni agresive ale adulterinilor și concubinilor, care
ajunși în impas sau fiind descoperiți vor să scape de parteneri prin forță sau ucidere.
Atât concubinajul cât și adulterinul sunt generatoare de violențe verbale care, din punct
de vedere psihologic sunt uneori mai traumatizante decât agresivitatea fizică, pentru ele sunt
purtătoare de umilințe, dispreț, batjocură, culpabilitate. Relațiile adulteriene transformă
atmosfera conjujgală într -un veritabil iad, în care crima își găsește usor loc.
O altă infracțiune ce poate fi comisă de am bii soți este incriminată de legea penală
concretizată prin acțiunea de a avea relații sexuale în afara căsătoriei. Urmarea imediată constă în
crearea unei stări de pericol pentru relațiile de conviețuire socială ce privesc familia pentru
fidelitatea și de votamentul ce trebuie să caracterizeze aceste relații.

47
3.6. PROSTITUTIA
Fapta persoanei care iși procură mijloacele de existență practicând în acest scop raporturi
sexuale cu diferite persoane se pedepsește conform legii.
Pentru înfăptuirea acestei infracțiuni nu se cere ca femeia să fie căsătorită sau
necăsătorită.
Se reține infracțiunea de prostituție în momentul în care femeia percepe o sumă de bani,
după efectuarea actului sexual sau în vederea consumării actului sexual.
În lipsa acestei cond iții de efectuare a unei plăți ulterioare sau anterioare actului sexual nu
se poate dovedii infracțiunea de prostituție, considerându -se a fi un simplu act sexual.
Până în prezent, nu s -au semnalat cazuri de prostituție la bărbați, de unde rezultă că și
această infracțiune de prostituție este specifică femeii. Mai grav este faptul că prostituția este
practicată și de către minore. În acest caz, va răspunde în fața legii și bărbatul pentru raport
sexual cu o minoă, infracțiune prevăzută de art. 198 Cod Pen al. Pentru reținerea acestei
infracțiuni se cere ca fata să nu fi împlinit vârsta de patrusprezece ani.

3.7. PRUNCUCIDEREA
Codul Penal definește pruncuciderea ca fiind uciderea copilului nou născut, savârșită
imediat după naștere de către mamă aflată î nr-o stare de tulburare pricinuită de naștere.
Pentru existența infracțiunii de pruncucidere este necesară îndeplinirea următoarelor
cerințe esențiale:
– să existe un copil nou născut. Copilul este considerat nou născut când acesta se află până
într-a zec ea sau a patrusprezecea zi de viață.
– acțiunea de suprimare a vieții nou -născutului să aibe loc imediat după naștere.
– a treia cerință esențială este reprezentată de starea de tulburare a mamei pricinuită de naștere
Este vorba de acele psihoze care se ive sc în cazul unor mame, care sunt pricinuite de naștere.
Această infracțiune este specifică femeii. În cazul în care tatăl își omoară copilul nou
născut acesta nu va fi învinovățit de pruncucidere ci de omor, deoarece numai mama poate
comite infracțiunea d e pruncucidere așa cum am menționat anterior.

48
CAPITOLUL IV
COMPORTAMENTUL INFRACTIONAL A FEMEII

4.1. COMPORTAMENTUL CRIMINAL LIBER ALES
Omul este dotat cu inteligență și rațiune, aceste două caracteristici fiind cele care stau la
baza explicării comportamentului său. Așadar, oamenii sunt în măsură de a se ințelege pe ei
înșiși și ca atare, ei vor acționa pentru promovarea propriilor intere se.52
De altfel, tot mai mulți sunt aceia care au devenit conștienți că progresul unei societăți
depinde de gradul de instruire și educare a membrilor săi. În aceste contexte, fiecare perosnă
este stăpână pe destinul său, fiind posesoarea unui cumul de lib ertăți constituționale (ca de altfel
și de obligații). În interiorul acestui cadru, crima și criminalul sunt definiți dintr -un punct de
vedere strict legal.
Din punctul de vedere al comportamentului uman liber ales, susținătorii acestuia afirmă
că trebuie să privim crima (în sensul larg, criminologic) ca pe un produs al violenței individuale
a persoanei care înainte de a comite fapta, analizează costurile comiterii infracțiunii și ce poate
câștiga, dar și ce poate pierde.
Evident, societatea este interesa tă să sporească costurile și să descrescă beneficiile până
la punctul care îi determină pe indivizi să renunțe la fapta criminală. De altfel, societatea trebuie
să încerce testarea unui sistem de pedepse care să conducă la o criminalitate cât mai redusă.
Aceasta trebuie să fie perspectiva oricărei teorii criminologice.
Într-un studiu național, investigînd rapoartele de examinare psihiatrică a 125 de femei –
dintre care 86% adulte, media de vîrstă fiind 33 de ani , autoare de omucidere și tentativă de
omucide re involuntară, într -o perioadă de zece ani 1982 -1992, cercetători finlandezi au constatat
că în 54% dintre cazuri victimele omucidului erau parteneri intimi, uciși în majoritatea cazurilor
prin înjunghiere (65%) în cursul unor certuri sau altercații, pe f ondul unor intoxicații etilice.53

52 NICOLAE POPA “Teoria generală a dreptului” Ed. Actami, București, 1994, pag 59

49
4.2. COMPORTAMENTUL CRIMINAL CAUZAT
În cazul comportamentului criminal cauzat, se apreciază că factorii care îl determină sunt
independenți de voința și controlul individului. Dacă lucrurile stau așa, atunci trebuie să admitem
că individul nu poate face, totuși, ceea ce dorește ci ceea ce in teligența îl îndeamnă.
Gândirea și motivarea unei fapte sunt mai degrabă procese complicate ale rațiunii, în care
individul justifică cursul unor acțiuni predeterminate de procese în care liberul arbitru și
inteligența aleg ceea ce vor să facă.
În istor ia sa, evident, ființa umană a evoluat și s -a dezvoltat datorită inteligenței, care a
condus la creșterea opțiunilor raționale, însă cadrul de referință al criminologiei pozitiviste, ca și
al gândirii pozitiviste în domeniul filosofiei, psihologiei și soci ologiei a fost acela că omul se
comportă într -un anumit fel datorită existenței acelor factori superiori controlului individual.
Aceste teorii au apărut pe scena cercetării criminologice, după ce teoriile clasice au eșuat în
încercarea lor de a considera s istemul de pedepse drept principalul argument de reducere a
criminalității.
Problema pe care încercau să o rezolve, era în ultimă instanță identificarea cauzelor
comportamentului criminal. În acest sens, inițial, criminologii pozitiviști au luat în calcul factorii
biologici însă ulterior, cercetătorii în domeniu au optat pentru factorii psihici și sociali.
Aproape toate teoriile criminologice și îndeosebi cele mai moderne, se apleacă asupra
identificării cauzelor comportamentului criminal. Pe parcusrsul a cestei lucrări vom încerca să
prezentăm diferitele explicații ale acestor cauze. În acest sens, se cuvine să evidențiem că și
teoriile marxiste se apleacă asupra acestor cauze care determină comportamentul criminal, ca o
extensie a ceea ce ele susțin, că s istemul economic capitalist este cel care a stat la baza
proliferării criminalității.
Alți criminologi, totuși, susțin că explicarea cauzelor comportamentului criminal nu este
neapărat și singura cale de a explica crima.
Astfel se cuvine a exemplifica op inia lui Mannhein,¹ care susține că, criminologia trebuie
să studieze toate comportamentele antisociale, indiferent dacă, legal, acestea sunt considerate
infracțiuni (crimă) sau nu. Sellin a definit crima în sensul că au fost violate normele de conduită
ale unui grup.
Familia, considerată celula de bază a societății asigură copilului siguranță, căldură,
dragoste, îngrijire și înțelegere, necesare dezvoltării normale a acestuia, socializarea lui prin

50
imprimarea unui anumit standard valoric precum și atitudin i de acceptare sau respingere față de
anumite valori sociale,54 disctincția intre bine si rău, etc.
Relatiile de familie ascund insa un paradox.Considerata spatial celor mai profunde relatii,
refugiul din calea adversitatilor, familia este centrul cel mai activ de agresivitate, poate si datorita
faptului că în familie fiecare își poate dezveli adevărata față a personalității sale în diferite
moduri.
Se pare că în cadrul familiei agresivitatea este în diferite împrejurări extrem de puternică,
violența intra familială constituind un secret de grup foarte bine păzit si de cele mai multe ori
mistificat din cauza solidarității în păstrarea unei imagini sacrosante a instituției familiei.
Formele agresivității intrafamiliale sunt nu numai numeroase, dar și foarte d iferite,
corespunzatoare diversificării situaților familiale; foarte multă vreme s -a pus accentul pe copii
maltratați, dar un loc important îl ocupă și femeile bătute sau maltratate. Aceste două forme de
agresiune sunt extrem de periculoase pentru mărirea tensiunilor sociale și proliferarea
agresivitații. Au fost sesizate frecvent comportamente agresive cu manifestări de brutalizare
fizică, sexuală, morală între soți, părinți și copii, între frați și surori, etc.55
Concluzie: însăși maltratarea femeii conduc e în cele din urmă la transformarea acesteia
dintr -o persoană pașnică într -o persoană răzbunătoare capabilă să comită acte de violență rară ce
nu-i stau în fire . Datorită presiunilor psihice și fizice din cadrul familiei femeia se va păzi în
continuare de cel ce o va asupri ripostând de multe ori prin violența ajungând în cele din urmă la
comiterea în multe cazuri a infracțiunii de omor.

4.3. FEMEIA ASASIN
Cercetătorii ce se angajează în observații cu participare și farapare au diferite obiective.
Observ area este modul cel mai direct de a studia comportamentul. Investiigațiile pot juca
diferite roluri în observarea situaților sociale. Când se angajează într -o observare fără
participare, ei nu se alatură activităților grupului pe care îl studiază; ei doar observă activitățile
zilnice, le fixează și înregistrează ce au văzut. Investigatorii care se angajează într -o observație
cu participare iau parte la multe din activitățile grupurilor, dar în general fac clară propunerea de

54 DOLTU IOAN, DRĂGHICI VASILE “Criminologie” Ed. Fundației Andrei Șaguna, Constanța 2000
55 SANDU ION EUGEN, SANDU FLORIN “Criminologie”, Ed. Silvy ,2001, pag 223

51
participare. Anne Campbell, un c riminolog ce a petrecut doi ani ca un observator participant la
stilul de viață al unor membrii ale unei benzi (găști) de fete, explică:
“Eforturile mele de a întâlni membrele unei benzi de femei au început cu o instrucție la
Departamentul de Politie al o rașului New York. În planurile lor de a se apropia de aceste benzi,
ofițerul Josn Galea, m -a introdus prima dată în gașca femeilor dintr -o serie de găsti din
Brooklin. După ce le -am asigurat că vreau doar să vorbesc cu femeile din gașcă, liderele
acestora mi-au dat OK -ul si am facut aranjamentele de a mă întâlni cu șefele benzilor sau cu
matroanele. La început, ele erau rezervate în apropierea lor față de mine. Ele m -au întrebat o
mulțime de lucruri despre viața mea, despre trecutul meu și motivele pentru c are așteptam să
tratez cu ele. La fel ca mulți dintre noi, cumva, lor le -a facut plăcere să vorbească despre ele și
după perioada de 6 luni pe care am petrecut -o cu fiecare dintre cele 3 femei din grup, au deschis
o afacere bună, stând la stopuri noaptea sau socializând (petrecând) cu alte grupuri aliate.”
Observarea grupului în locul lor natural au afundat cercetatorii înlăuntrul
comportamentului și atitudinilor care nu puteau fi obținute prin alte tehnici de supraveghere și
experimentare.
Un raport din 1960 aducea câteva date interesante, femeile în acest an dețineau un număr
total de 11% din totalul arestărilor efectuate, în perioada actuală numărul lor s -a ridicat la 19%.
În timp ce procentul arestărilor la femei este încă mult scăzut comparativ cu al bărbaților, rata de
creștere a criminalității feminine este supusă unui risc din ce în ce mai mare, mai rapid decăt al
bărbaților.
Unele rapoarte ne arată multe similitudini în activitatea feminină a bărbaților și a
femeilor. Aceste rapoarte demonstrează cauzele ce conduc la activitatea de delicvență feminină
și masculină , ce au devenit mult mai asemănătoare. John Hagan și asociații săi sunt de accord,
dar numai cu aspectul față de fetele crescute în clasele mijlocii în care soțul și soția au aceleași
poziții de putere acasa și la locul de muncă. Ei argumentează că fetele crescute în clase sociale
mici, au crescut și cresc în general într -un climat în care tatăl este dominatorul creșterii lor într -o
“cultură a domesticului” care reduce libertatea lor și ac easta nu este decât rezultatul delicvenței.
Pentru că femeia tradițională are o rată a criminalității mai scăzută, comunitatea științifică și
mass -media, au în general, o atitudine de ignorare a acestui subiect al criminalității feminine.
Freda Adler a lu at un nou look al criminalității feminine, în lumină fiind femeia în noul
rol al său în societate. Acesta spune că drept rezultat al noului rol social și economic al femeii în

52
lume, participarea acesteia la criminalitate se va schimba. În concordanță cu ac est argument,
tentațiile, stresul, calificările fiecărei femei la care a fost supusă au fost principalele subiecte
care au determinat acțiunea sau inacțiunea lor în aceeași manieră în care bărbații reacționau
consistent la aceeași stimuli. Egalizarea socia lă a adus în ambele tabere aceeași legalitate și
ilegalitate, de partea bărbaților și femeilor. Pentru a fura o mașină, de exemplu, trebuie să știe
cum să conducă.
Rita Simon a luat o poziție similară. Ea, de asemenea, a argumentat că femeile criminale
trec printr -o serie de schimbări comportamentale. Dar, aceste schimbări, după Simon, au loc
doar în privința unor anumite infracțiuni împortiva proprietății, cum ar fi: furturi, hotii si fraude
sau delapidări. Femeile au devenit mult mai implicate în aceste crime pentru că , au o mai mare
oportunitate de a le comite. De când tendința bărbaților și a femeilor de a comite crime nu mai
este esențial diferită, tot mai multe femei muncesc zilnic într -o arie tot mai largă de servicii, rata
criminală a femeilor cont inuând să crească.
Unii criminologi au condamnat părerile lui Adler si Simon. Multe întrebări au fost puse
despre așa numitul fenomen “criminalitate feminină. Oare există? Dacă da, comit ele(femeile)
mai multe infracțiuni decât vechile crime comise de feme i? În ce tipuri de crime sunt ele
implicate? Este femeia încă implicată în primul rând în delicte contra proprietății ori delicte mult
mai violente?
Cercetătorii diferă în răspunsuri. Unii susțin că, criminalitatea feminină nu s -a schimbat
în decursul anil or, dar crimele comise de femei sunt mult mai des întâlnite în rapoarte și instanțe.
Alții argumentează că, criminalitatea feminină întradevăr sporește, dar ei o consideră
non-violentă, o parte a delictelor importiva proprietății, reflectă rolul femeii tra diționale. Mai
mult, unii cercetători susțin că din acest punct de vedere, femeia are încă dezavantaje.Alți
cercetători susțin ideea lui Adler și Simon, că rolul femeii s -a schimbat și că aceste schimbări
intradevăr au condus femeia să comită același tip d e crime ca și bărbații. Cercetătorii par a fi de
acord că, crimele comise de femei depind de poziția lor socio -economică. Asocierea dintre
poziția socială și criminalitate a devenit o arie de preocupare în cadrul cercetării criminologice
contemporane.
În ultimile studii, se arată subcultura femeii delicvente, asemănătoare cu cea a băbaților,
membre care au fost frustrate și au făcut eforturi pentru a ajunge la un anumit nivel de viață.
Femeile au intrat într -o subcul tură ce le -a oferit un înlocuitor de statut, deși era în afara legii

53
statului. Drogurile folosite și prostituția au devenit inevitabile. În urma cercetărilor s -a ajuns la
concluzia că cele ce făceau parte din aceste clase de la început erau femeile afro -asiatice
provenite din clase inferioare, dar aceste cercetări nu pot fi generalizate la toate femeile ce
aparțin acestei clase și subculturi. La 25 de ani după aceste cercetări Anne Campbel a publicat
prima lucrare despre femeile ce aparțin anumitor găști. A petrecut 2 ani în 3 găști: o gașcă
numită Hispanica (the Sex Girls), o gașcă de negrii (the Five Percent Nation) și una rasială
mixtă (the Sandman Ladies). Ea demonstrează că fetele ca și băieții se alătură pentru suport
mutual, protecție și sens de a exi sta.
Ei de asemenea câștigă un statut alăturăndu -se găștii. Campbel de asemenea a notat că
acești tineri vor sfârși probabil undeva sus, așa cum au făcut mamele lor, trăind în bunăstare din
ajutor într -un apartament dintr -un cartier mărginaș. Bărbații vor veni și vor pleca din viețile lor,
dar după zile petrecute cu gașca femeile simt că au pierdut sentimentul grupului și se simt
amenințate de sentimentul de izolare. Aproape 10% din membrii unei benzi într -o națiune sunt
femei. Multe din femeile dintr -o bandă su nt afiliate la o bandă de bărbați, des oferind suport
pentru tinerii bărbați, referindu -se la acestia cu denumirea de “băieți de casă (homeboys)”. Ele au
propriile lor ritualuri de inițiere (în care se imită ritualurile bărbaților de inițiere dar sunt mult
mai puțin violente) și propriile lor concepte și puternicele alianțe existente între membrele
fiecărei benzi.
Pentru mulți dintre acești tineri, banda ia locul familiei. De exemplu, un tânar abandonat
sau făcând parte dintr -o familie a -i cărei membrii su nt consumatori de droguri sau de alcool,
hotărăște să devină un membru al unei găști pentru a se sprijinii singur; aceeași situație se
intămplă și cu tinerii care nu au părinți. Acest tip de familie nu este neobișnuit printre membrii
unei benzi. Nu toate f emeile din găști sunt primite de către bărbați. Cercetările făcute asupra unor
femei din diferite găști au arătat că afilierea prietenilor lor la obiceiurile și scopul grupului nu
aduce profitul și munca în mod complet. Tinerele femei care conduc “rock hou se” pun alte femei
la dispoziția clientelei masculine, angajându -și in același timp perosane care să îi “stimuleze” pe
cei care nu vor să plătească folosindu -se de bărbați doar pentru motivul de a -și recupera banii.
Aproape jumătate din crime sunt cunoscut e (39% dintre relații necunoscute). În acest tip
de crime, în care femeile își ucid partenerii primesc o atenție particulară. Cercetătorii dau o
atenție deosebită constatării motivului care a determinat crima. În urama unor studii s -a constatat
că unul din motivele acestui tip de crime este abuzul suferit de femei, iar un alt motiv ce a fost

54
determinat de studii mai recente în urma analizelor facute de doi psihologi spun că aceste crime
sunt rezultatul eforturilor bărbatului de a controla femeia și efortul femeii de a ramâne
independentă.
Unele tendințe sunt de asemenea notabile; are loc o creștere a omorului comis de femei în
mediul casnic, tot mai multe dintre ele(omoruri) sunt plănuite și tot mai puține sunt acceptate ca
autoapărare în asemenea cazuri. Copii suportă deasemena un risc foarte mare al morții în
asemenea familii. Rata foarte mare de copii omorâți persistă în noua arie de acoperire a legii.
Încâ o dată mulți cercetători condamnă subcultura exasperării.
Acum, un alt semn de schimbare a dinami cii este reprezentat de pericolul benzilor
feminine. Odată confidente ale găștilor masculine, tinerele femei și -au format propriile găști, ele
rulează propriile operațiuni ilegale, distribuind droguri, nutrind un sens de identitate proprie.
Deși membrii b enzilor sunt tineri de aproximativ 12 ani, cea mai potrivită vârstă pentru
membrii găștilor de stradă este cuprinsă între 19 -20 ani, nu sunt uitați nici cei care au
aproximativ 30 de ani. A fi membru al unei benzi, a început să devină o carieră.
Unele ben zi au afinități pentru propria țară; altele, sunt independente; unele sunt
naționale, altele doar locale; unele au membrii tineri de 20 de ani, altele de 30 de ani; unele sunt
implicate în vânzarea și folosirea armelor și drogurilor, altele încearcă să sup raviețuiască în
cartier. Dacă aceste benzi au ceva în comun este faptul constând din diversitatea modului de
operare al acestora.
Cel mai frecvent întâlnite și comentate sunt :
omorurile pasionale,
vătămările corporale,
provocarea unor leziuni cauzatoare de moarte,
mutilări, incendieri din răzbunare,
infaticidul din răzbunare.
Ele pot fi comise în stări de efect patologic cu îngustarea sau suspendarea crepusculară a
conștiinței, ceea ce va afecta variabil calitatea dis cernământului sau în cadrul unui delir erotoman
dezvoltat prin mecanismul “delirului senzitiv de relație” descris de Kretschemer la “fetele
bătrâne” când discernământul poate fi de asemenea afectat.

55
În vederea unui diagnostic diferențial psihiatric cât ma i complet, necesar unei cât mai
detaliate ințelegeri a cauzalității, amintim două circumstanțe clinice ale delirului de gelozie
conjugală si așa -zisa “paranoia conjugală”.
Gelozia conjugală constitue “trăirea infidelității nu ca reală ci ca posibilă, virt uală”,
uneori putând exista situația paradoxală, ca deși “infidelitatea să fie reală, gelozia să fie
patologică”.
“Paranoia conjugală” sau sindromul lui Othello este o posibilitate clinică a paranoiei cu
tematica de gelozie manifestată la soț și care se d ezvoltă de la suspiciozitate până la delir.
Aprecierea medico -legală va ține seama de intensitatea tulburării de modificare a conștiinței în
sens delirant, când discernământul va fi considerat abolit. Fuga patologică insoțită de crepusculul
conștiinței nu va presupune prezența discernământului în situațiile în care se însoțește de
consecințe penale.
Plecând de la aceste considerente vom pleda pentru tratarea circumstanțială, în sensul
reținerii atenuantelor pentru femeia -asasin, dat fiind disponibilitățile sale bogat af ective și
sensibilității psiho -temperamentale, în general demonstrate în viața de relație.
Criminalitatea femeilor, în raport cu cea a bărbaților este mult mai restrânsă, este un fapt
de observație curentă și din totdeauna femeile comit mai puține infracțiuni, că ele participă mai
puțin la criminalitate. Procentul actual de participare este de 10%. Trebuie totuși subliniat că
procentul mai mic al participării femeii la infracționalitate nu este un procent fix, ci dimpotrivă,
unul variabil.
În măsura în care femeia participă tot mai mult la viața economică, socială, politică, în
masura în care ea este tot mai mult antrenată în viața socială, în aceeași măsură se oferă mai
multe ocazii de a comite infracțiuni, ceea ce conduce la participarea în tr-o mai mare măsură la
criminalitate.
Este caracteristic că, fetele tinere adeseori imită pe mamele șI pe surorile lor mai în
vârstă delicvente. Tinerele participă la violări de domiciliu cu efracțiune, la furturi de automobile
și chiar la bande special izate în extorcare în care atacă camarade de clasă, în șantaje și chiar în
criminalitatea organizată.
O modificare a formei și dimensiunii criminalității, chiar printe delicventele tradiționale:
peostituatele manifestă mai multă agresivitate și independen ță față de protectorii lor, toxicomania

56
crește în rândul femeilor, pe masură ce acestea sunt din ce în ce mai supuse tensiunilor și
ispitelor care, până în prezent, erau rezervate bărbaților.
Concluzie: este un lucru notoriu că femeile comit un cerc mai mic de infracțiuni, că sunt
infracțiuni specifice femeii (pruncuciderea, prostituția), că sunt apoi o seamă de infracțiuni care
pot fi savârșite de bărbaț și nu pot fi săvârșite de femei (unele infracțiuni de violență, vătămare
corporală, tâlhărie).
Femei le săvârșesc și infracțiuni contra persoanei, chiar și infracțiuni de omor, cu
mențiunea că folosesc mijloace adecvate. Femeile care săvârșesc delicte economice au din ce în
ce mai mult ocazia de a -și mări sfera activităților delicvente, care merg de la fu rturi de buzunar la
delapidări, de la furtul de automobile la fraudele comerciale și sfârșesc uneori chiar prin
participarea la acțiuni teroriste.

4.4 EVOLUTIE SI DATE STATIS TICE
Cea mai frecventă infracțiune din această categorie, comisă de femeile condamnate aflate
în penitenciare este cea de furt – circa ½ (49,45%), urmată de tâlhărie (29,15%), înșelăciune și
delapidare (21,40%).
Majoritatea femeilor condamnate pentru infracțiu ni contra patrimoniului (55,47%) era
inclusă în categoria de vârsta cuprinsă între 22 – 35 de ani, 22,01% aveau între 36 – 45 de ani,
11,31% aveau între 46 -55 de ani, 7,40% aveau între 18 -21 de ani, 2,58% erau minore și 1,23%
aveau peste 55 de ani.
Analiza vârstei în raport cu tipul infracțiunii comise arată că:
-cele mai predispuse la comiterea infracțiunilor de furt și tâlhărie sunt femeile condamnate cu
vârsta cuprinsă între 22 -35 de ani (64,67%, respectiv 64,55% din totalul femeilor condamnate
pentru aceste tipuri de infracțiuni);
-vârsta mai redusă a infractoarelor care au comis infracțiuni de tâlhărie, comparativ cu cele care
au comis infracțiunea de furt se explică prin faptul că tâlhăria implică și recurgerea la forță, mult
mai la îndemâna cel or tinere;
-cele mai multe minore (3,79%) sunt condamnate pentru infracțiuni de furt, iar cele mai multe
tinere (13,95%) pentru tâlhărie;

57
-femeile cu vârsta de peste 55 de ani se regăsesc în procente mici (sub 1%) în rândul celor
condamnate pentru furt ș i tâlhărie, dar acest procent se triplează în cazul infracțiunilor de
înșelăciune și delapidare; după cum indică aceste date, comiterea infracțiunilor de înșelăciune și
delapidare presupun o atentie sporita a autoritatilor pentru identificarea acestor per soane.

Diagrama 9. Structura femeilor condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului
în funcție de vârstă.

Din punct de vedere al stării civile , 40,95% dintre femeile condamnate pentru infracțiuni contra
patrimoniului trăiau în concubinaj, 25,33% erau căsătorite, 23,75% necăsătorite, 2,82 % văduve
și 7,13% divorțate .

Diagrama 10. Structura femeilor condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului,
în funcție de starea civilă.

58

Analiza stării civile în raport cu infracțiunea comisă indică variații semnificative, astfel:
 mai puțin de ¼ dintre femeile condamnate pentru furt sunt căsătorite, cele mai multe (peste ½)
trăind în concubinaj;
 Peste 2/3 dintre femeile care au comis infr acțiuni de tâlhărie trăiesc în concubinaj sau sunt
necăsătorite;
 Circa ½ dintre femeile condamnate pentru înșelăciune sau delapidare sunt căsătorite; statutul
marital mai bun, comparativ cu cel al femeilor condamnate pentru furt și tâlhărie poate fi
consi derat un factor favorizant în comiterea infracțiunii, oferind mai mult prestigiu și
credibilitate.
 Peste 2/3 dintre femeile condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului aveau, în total, un
număr de 1442 de copii, din care 1225 erau minori. Atrage at enția numărul mare de copii (în
multe cazuri între 5 -14) care, corelat cu lipsa unui loc de muncă al mamelor, indică o situație
economică mai mult decât precară a unora dintre femeile care comit acest tip de infracțiune.
Nivelul de instruire al femeilor c ondamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului este
redus: 24,11% erau analfabete, 10,70% au absolvit școala primară, 30,87% școala generală,
29,15% au urmat cursurile liceale, 2,71% au absolvit școala profesională și 2,46% aveau studii
universitare.
După cum rezultă, peste ¼ dintre femeile care au comis infracțiuni de furt și tâlhărie sunt
analfabete, iar peste ½ dintre cele condamnate pentru furt au cel mult 8 clase. Cea mai bună
instruire școlară se întâlnește în rândul femeilor condamnate pentru înș elăciune și delapidare,
peste 2/3 având studii liceale și circa 10% studii superioare.

59

Diagrama 11 . Structura femeilor condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului,
în funcție de nivelul de instruire.

Cea mai mare parte a femeilor condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului (85,36%) nu
avea nici o ocupație în momentul comiterii faptei, 5,67% erau muncitoare, 0,86% erau patroane,
0,49% pensionare și 7,62% aveau alte ocupații (vânzătoare, ospătăriț e etc.).

Diagrama 12. Structura femeilor condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului,
în funcție de ocupatie..

60
Cel mai mare procent al femeilor fără ocupație în momentul condamnării se întâlnește în
rândul celor care au comis infracțiunea de tâl hărie (94,09%), iar cel mai mic procent în rândul
celor care au comis infracțiuni de înșelăciune și delapidare.
Dintre femeile condamnate pentru înșelăciune, 58,68% nu aveau nici o ocupație în
momentul comiterii faptei, 11,37% erau administratori, 4,19% p atroane, 3,59% contabile, 1,19%
pensionare, iar restul avea alte ocupații: agent comercial, asistent medical, bucătar, casier,
consilier juridic, dactilograf sau secretar, director, economist, poștaș, proiectant, vânzător etc. În
cazul femeilor condamnate pentru delapidare, 28,57% nu aveau o ocupație, iar restul erau
administratori, directori, consilieri sau diriginți PTTR.
După mediul de rezidență , 66,66% dintre femeile condamnate pentru infracțiuni contra
patrimoniului aveau domiciliul în mediul urban și 33,34% în mediul rural. Diferențe mari se
înregistrează însă la analiza în raport cu infracțiunea comisă: în timp ce în cazul infracțiunilor de
furt și tâlhărie se înregistrează o diferență de circa 20% în favoarea femeilor condamnate cu
domiciliul în med iul urban, comparativ cu cele care au domiciliul în mediul rural, diferența
crește la circa 75% în cazul infracțiunilor de înșelăciune și delapidare.

Diagrama 13. Structura femeilor condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului,
în funcție de mediul de rezistență

Femeile condamnate pentru furt provin din toate județele țării: primul loc este ocupat de
municipiul București, urmat de județele Galați și Dolj. În cazul infracțiunilor de tâlhărie,
municipiul București ocupă, în continua re, primul loc, urmat de județele Bihor, Brașov și Galați,

61
la fel ca și în cazul infracțiunilor de înșelăciune și delapidare, unde este urmat de Galați, Prahova
și Mureș.
Din punct de vedere al antecedentelor penale , 44,28% dintre femeile condamnate pentr u
infracțiuni contra patrimoniului erau infractoare primare, 16,36% aveau antecedente penale și
39,36% erau recidiviste.
Comparativ cu femeile condamnate pentru infracțiuni contra persoanei, unde peste 90%
erau infractoare primare, se poate constata că pe ste ½ dintre femeile condamnate pentru
infracțiuni contra patrimoniului au antecedente penale sau sunt recidiviste.
Analiza în funcție de tipul infracțiunii comise indică faptul că cele mai multe recidiviste
(58,46%) se înregistrează în rândul femeilor co ndamnate pentru furt, fapt ce indică că acestea
sunt infractoare de obicei, procurarea de bani și alte bunuri din astfel de fapte constituind sursa
principală de venit.
De asemenea, circa 1/4 dintre femeile condamnate pentru înșelăciune și delapidare sunt în
aceeași situație .

Diagrama 14 . Structura femeilor condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului,
în funcție de antecedentele penale
Analizarea datelor prezentate a permis conturarea următoarelor profiluri ale femeilor care
au comis infracțiuni contra patrimoniului:
Femeia condamnată pentru furt are vârsta între 22 -35 de ani, trăiește în concubinaj și
are 2 sau mai mulți copii, este analfabetă sau a absolvit cel mult patru clase, nu are o ocupație,
este recidivistă sau cunoscută cu antecedente penale și are domiciliul cu preponderență în mediul
urban.

62
Femeia care a fost condamnată pentru tâlhărie este în general mai tânără decât fem eia
care comite infracțiuni de furt (minorele condamnate pentru tâlhărie sunt de 5 ori mai multe
decât cele condamnate pentru furt), are un partener de viață stabil (dar cele care trăiesc în
concubinaj sunt de 3 ori mai multe decât cele căsătorite), are 2 sau mai mulți copii, a urmat
cursurile școlii generale, dar nu are o ocupație, este mai degrabă infractoare primară și
domiciliază în mediul urban.
Femeia care a fost condamnată pentru înșelăciune și delapidare este de obicei o femeie
trecută de prima tin erețe (între 36 -55 de ani), căsătorită, cu cel puțin 2 copii, cu studii liceale sau
superioare, fără ocupație (în cazul înșelăciunii) sau administrator (în cazul delapidării),
infractoare primară (în cazul înșelăciunii) sau recidivistă (în cazul delapidări i), care are
domiciliul în mediul urban.
Din totalul femeilor condamnate pentru infracțiuni de furt, 2,73% aveau de executat
pedepse cu închisoarea mai mică de un an, 43,53% aveau de executat pedepse cu închisoarea
între 1 -3 ani, 44,27% între 3 -5 ani, 9,2 0% între 5 -10 ani și sub 1% între 10 -15 ani.
Peste ½ din femeile condamnate pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie (51,89%) aveau
de executat pedepse cu închisoarea cuprinse între 5 -10 ani, urmate de cele care aveau de executat
între 3 -5 ani închisoare (29,53%), între 1 -3 ani închisoare (16,87%), între 10 -15 ani închisoare
(1,26%) și sub 1% aveau de executat o pedeapsă mai mare de 15 ani.
Cele mai multe femei condamnate pentru înșelăciune (36,52%) aveau de executat
pedepse cuprinse între 1 -3 ani închis oare, 31,73% aveau de executat pedepse între 3 -5 ani
închisoare, 25,14% între 5 -10 ani închisoare, 5,38% între 10 -15 ani închisoare și mai puțin de
1% aveau de executat pedepse sub un an și peste 15 ani închisoare.
Femeile condamnate pentru delapidare aveau de executat pedepse cuprinse între 1 -3 ani
închisoare (42,85%), între 3 -5 ani închisoare (28, 57%), între 5 -10 ani închisoare și peste 10
închis oare(14,28%)

63
CONCLUZII

Cu privire la cele menționate în prezenta lucrare, în care am abordat și dezbătut aspecte
ce țin de criminalitatea feminină, considerăm că obiectul cercetării îl reprezintă criminalitatea ca
fenomen social global.
Viziunea sistemică asupra criminalității, permite sesizarea relațiilor dintre criminal și
victimă, dintre facto rii ce determină crima și scopul urmărit de infractor.
Crima ,săvârșită în diferite forme și împrejurări, a existat din totdeauna fiind comisă de
toate categoriile de oameni. Instinctul criminal există în fiecare dintre noi, însă depinde de noi
dacă-l “activăm ” sau nu. Așa cum reiese din studiul efectuat și relatat în cuprinsul lucrării,
criminalitatea se datorează în mare măsură unor neajunsuri în plan economic, a unor
nemulțumiri în plan profesional, afectiv și nu numai, deoarece pot fi comise și crime din culpă,
neavând la bază un imbold propriu.
Ceea ce trebuie reținut este că studiul criminalului nu poate fi dispersat din studiul
crimei, iar crima nu poate fi concepută izolat ca o entitate abstractă ci numai ca o faptă
conștientă, comisă cu int enție sau din culpă.
În viziunea înfățișată , obiectul criminologiei, fenomenul criminalității integrează
elementele componente – infracțiunea, infractorul – într-un ansamblu unitar ce se comportă ca un
întreg. În cadrul aceleiași teme am acordat atenți e și relației infractor victimă, unde am dezbătut
probleme cu privire la vina ce o poate avea una sau ambele părți, deoarece s -a observat că în
unele cazuri victima contribuie la determinarea infractorului să comită fapte antisociale.Spre
exemplu , în cad rul familiei dezorganizate unde au loc frecvent certuri între soți , copii sunt cel
mai adesea marcați de actele de violență, aceștia din urmă putând să devină la rândul lor
agresivi cu cei din jur, tocmai datorită frustrărilor interioare.
Și copiii pot fi la rândul lor cei ce determină conflictul, prin nesupunere, neascultare sau
comiterea unor acte infracționale, ce duc la iscarea unr certuri în familie.
Cu privire la tipul infracțiunilor comise de către femei, am menționat că acestea sunt din
cele mai diverse, datorate trecerii timpului și emancipării femeii, începând de la infracțiuni
specifice femeii cum ar fi pruncuciderea, prostituția, avortul săvârșit în mod ilegal și terminând
cu furturi, delapidări și chiar crime.
Se poate concluziona că f emeia în comparație cu bărbatul comite mai puține crime.

64

BIBLIOGRAFIE

1. ANA BALAN, “Criminalitatea feminină,” Ed. C.H.Beck, București, 2008
2. AUREL DINCU “ Bazele criminologiei ” Ed. Pro -Arcadia, București 1993
3. CONSTANTIN CRIȘU” Codul ședinței de judecată – codul familiei”Ed. Juris Argessis,
Curtea de Argeș, 1999.
4. CONSTANTIN CRIȘU “ Codul ședinței de judecată – codul penal”Ed Juris Argessis,
1999
5. CONSTANTIN PĂUNESCU. “ Agresivitatea și conduita umană” , Ed . Tehnic ă,
București 1994
6. DOLTU IOAN, DRĂGHICI VASILE “ Protecția juridică a drepturilor omului”, Ed.
Fundație Andrei Ș aguna, Constanța 1999
7. DOLTU IOAN DRĂGHICI VASILE “Criminologie” Ed. Fundației Andrei Șaguna,
Constanța 2000
8. DORU LUMINOSU, VASILE POPA “ Criminologie” Ed. Helicon, Timișoara 1995
9. FREDA ADLER, GREHARD O .W.MUELLER, WILLIAM S. LAUFER “
Criminology – second edition “
10. G. STEFANI, G. LEVASSEUR, R. JAMBU -MERLIN “ Criminologie et science
penitentiaire”, Troisieme edition, Dolloz 1972
11. GHEORGHE NISTOREANU, COSTICĂ PĂUN “ Crim inologie” Ed. Europa Nova,
București 1996
12. GHEORGHE DIACONESCU “ Curs de drept penal. Partea specială”.Ed. Fundației
România de Mâine
13. HERMANN MANHEIM, “ Comparative criminology”, Houghton Miffin, Boston 1965,
14. ION OANCEA , “ Criminologie” Ed. All Beck, B ucurești 1999.
15. ION P. FILIPESCU. “ Tratat de dreptul familiei”, Ed. All Beck, pag 4, 5
16. JAN PINATEL , jurist și magistrat, inspector general în administrația franceză, a fost
președintele Societății Inter nașionale de Criminologie
17. JENICĂ DRĂGAN MARIANA ȚIPIȘCĂ, GHEORGHE ALECU, “Dreptul
drogurilor”Ed Dobrogea, București 2001

65
18. NICOLAE MITROFAN, VOICU ZDRENGHEA, TUDOREL BUTOI “ Psihologie
judiciară” .Ed Șansa București 2000
19. NICOLAE POPA “ Teoria generală a dreptului” Ed. Actami, București, 1994, pag 59
20. POPESCU CORNELIU LIVIU “ Protecția internațională a drepturilor omului”.Ed. All
Beck, București 2000.
21. RODICA MIHAELA STĂNOIU, “ Criminologie” Ed. Oscar Print. București 1998.
22. SANDU ION EUGEN, SANDU FLORIN “ Criminologie”, Ed. Silvy ,2001
23. TĂNĂSESCU SIMINA ELENA .” Principiul egalității în dreptul romînesc”. Ed All
Beck, București 1999
24. TUDOR AMZA “ Criminologie. Tratat de teorie și politică criminologică.”, Ed. Lumi na
Lex, București 2002
25. TUDOR AMZA “ Criminologie” Ed. Lumina Lex, București 1998
26. TUDOREL BUTOI , VOICU ZDRENGHEA” Psihologie judiciară”Ed Șansa București,
2000
27. TUDOREL BUTOI SEVERIN, “ Psihanaliza crimei – femeia asasin”Ed. Societatea
Științifică și Tehnică, B ucurești 1996.
28. TUDOREL BUTOI, IOANA TEODORA BUTOI, “ Psihologie judiciară. Tratat
universit ar”, Ed. Fundației România d e Mâine, București 2001

31. TEORIA LUI ERNEST KRETSHCHMER – psihiatru german
32. VALERIAN CIOCLEI “ Manual de criminologie” Ed. All Beck 2000, pag 98.
33. VALERIAN CICLEI, “ Mobilul în conduita criminală – Studiu de criminologie judiciară”
Ed. All Beck, 1999 București.
34. VALERIAN CICLEI, “ Mobilul în conduita criminală – Studiu de criminologie judiciară”
Ed. All Beck, 1999 București.
35. VASILE BABU, DUMITRU CONDULIMAZI – “ Criminologie – penologie. Note de curs”
pag
51.
36. VASILE BABU, NIȚU ION “ Dreptul familiei. Note de curs ”, Ed. Europolis, Constanța
2003 .