Tribunalul Constitutional

Introducere

Organizarea și atribuțiile Tribunalului Constituțional din Germania

Relația cu instituțiile europene

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

În prezent, în majoritatea statelor europene există Curți Constituționale. În ceea ce privește cele cincisprezece țări care fac parte din Uniunea Europeană dinainte de extinderea din 2004, opt dintre acestea au Curți Constituționale – Austria, Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxembourg, Portugalia și Spania –, în timp ce alte trei țări urmează modelul american – Danemarca, Finlanda și Suedia.

Spre deosebire de acestea, celelalte patru țări nu urmează nici modelul european, nici pe cel american: în timp ce în Irlanda nu există Curte Constituțională și unde doar anumite intanțe judecătorești au competența de a efectua controlul constituționalității legilor (Înalta Curte sau Curtea Supremă), în Grecia toate instanțele judecătorești au această competență; în Olanda și Regatul Unit al Marii Britanii nu există un control al constituțio-nalității legilor. Extinderea din 2004 a adus în Uniunea Europeană alte zece țări – Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Letonia; cu excepția Estoniei – unde Curtea Naționala este și Curte Supremă având și atribuția de a efectua controlul constituționalității legilor –, în toate aceste țări regăsim instituția Curții Constituționale.

Tribunalul Constitutional din Germania este una dintre cele mai prestigioase instituții de jurisdicție constituțională din spațiul european și cu o tradiție de peste o jumătate de secol. Până în anul 1949, în Germania nu a existat o jurisdicție constituțională cu caracter special. Art. 92 din Legea fundamentală a prevăzut Tribunalul Constituțional Federal ca un organism autonom și indepen-dent față de toate celelalte autorități publice.

Organizarea unei justiții constituționale în Germania a fost prefigurată prin chiar Constituția Germaniei din 23 mai 1949. Primul Tribunal Constituțional Federal a intrat în funcțiune în luna septembrie 1951, pe temeiul dispozițiilor cuprinse în legea sa organică din 12 martie 1951, act normativ care a suferit mai multe modificări. Ea are sediul la Karlsruhe.

Curtea Constituțională germană nu este un organ politic, ci un veritabil tribunal, dar care, prin structura și atribuțiile sale, este distinct de celelalte instanțe judecătorești. Un text al legii de organizare a Curții Constituționale este deosebit de explicit în determinarea poziției acestei instanțe în sistemul statal german. Potrivit art. 1 din Legea Curții Constituționale federale, aceasta este o curte de justiție a Federației care este autonomă și independentă față de toate celelalte organe constituționale.

Tribunalul Constituțional din Germania are un dublu grad de jurisdicție: judecă în primă și în ultimă instanță; Totodată, jurisdicția sa se extinde și asupra deciziilor tribunalelor obișnuite, cărora le anulează sentințele aflate în contra-dicție cu Legea fundamentală.

Adoptând modelul kelsenian de justiție constituțională care prevede un control concentrat atribuit unui singur organ, Tribunalul Constituțional german reprezintă jurisdicția constituțională dotată cu cele mai largi competențe din Europa întrucât dispune de puteri foarte diversificate și importante.

Organizarea și atribuțiile Tribunalului Constituțional din Germania

Este determinat atât prin legea fundamentală (art. 94), cât și prin legea sa organică (art. 2-10). Potrivit art. 2 din legea organică, Curtea Constituțională este alcătuită din două camere (secții), fiecare fiind compusă din 8 judecători. Trei dintre judecătorii fiecărei camere sunt aleși dintre judecătorii Curților Supreme de Justiție ale Federației. Judecătorii Curților Supreme sunt eligibili numai dacă au exercitat această funcție timp de cel puțin trei ani (judecători la una din Curțile Supreme). În conformitate cu dispozițiile art. 5 din legea organică, judecătorii fiecărei camere sunt aleși, în proporție egală, de către Bundestag și Bundesrat. Alegerea judecătorilor de către Bundestag se realizează pe baza unui sufragiu indirect (de 12 electori, membri ai acestei camere).

În majoritatea sistemelor europene, judecătorul de la Curtea Constituțională trebuie să fie jurist. Întrucât acesta este chemat să se pronunțe într-un litigiu constituțional, pregătirea juridică superioară a acestuia, competența profesională și o minimă experiență apar drept condiții absolut necesare.

În Germania, potrivit art.4 din legea organică, mandatul judecătorilor constituționali este de 12 ani. În ceea ce privește modul de desemnare a președintelui Curții Constituționale, acesta este desemnat, pe rând, de Bundestag și Bundesrat.

Majoritatea autorilor apreciază că soluția alegerii președintelui dintre membrii Curții, prin vot secret, reprezintă soluția cea mai rezonabilă, singura în concordanță cu principiul independenței Curții Constituționale față de orice altă autoritate publică.

Incompatibilitatea calității de judecăor constituțional cu altă funcție, indiferent de natura ei, este indispensabilă pentru a asigura obiectivitatea și imparțialitatea inerente funcției.

În Germania, potrivit art. 3 alin. 4 din legea organică, activitatea de judecător este incompatibilă cu orice altă activitate profesională cu excepția aceleia de profesor de drept într-o instituție germană de învățământ superior; textul stabilind astfel o incompatibilitate foarte riguros determinată de lege și care nu lasă loc pentru interpretări divergente.

Potrivit legii, Cei 16 judecători, care formează cele două camere, alcătuiesc Adunarea plenară (Plenul Curții). Adunarea plenară are un rol redus în activitatea Curții Constituționale, întrucât competența celor două camere este riguros stabilită de lege. Totuși, dacă una dintre camere urmărește să se îndepărteze de la o soluție pronunțată de cealaltă cameră, ea trebuie să solicite o hotărâre a Adunării plenare.

Potrivit art. 96 al. 1 pct. 2 din Legea fundamentală, Tribunalul Constituțional din Germania este competent de a efectua controlul compatibilității formale sau obiective a dreptului federal sau a dreptului unui land cu legea fundamentală, precum și asupra compatibilității dreptului unui land cu legislația federală (cu orice lege federală). Controlul abstract al constituționalității legilor poate fi declanșat numai de Guvernul Federal, de un guvern local sau de o treime din numărul deputaților din Bundestag. De asemenea, Curtea Constituțională este competentă să soluționeze divergențele privind drepturile și obligațiile Federației și ale landurilor, în special în legătură cu aplicarea dreptului federal de către landuri (potrivit art. 96 al. 1 pct. 3). O altă atribuție vizează litigiile de drept public dintre Federație și landuri, cele dintre diferite landuri, precum și cele din interiorul landurilor, dar numai dacă nu există o altă cale judiciară de rezolvare a lor (potrivit art. 96 al. 1 pct. 4).

În unele state, dreptul de a sesiza organul de jurisdicție constituțională este atribuit și cetățenilor, mai ales în situații de încălcare a drepturilor fundamentale prevăzute de Constituție, sau altor organe decât cele care au la noi acest drept; de exemplu, în Germania, cetățenii au dreptul la un astfel de recurs, potrivit art. 93 alin. 4a din Legea Fundamentală, precum și comunele sau asociațiile comunale, potrivit art. 93 alin. 4b45. Potrivit art. 93 din Constituția germană, oricine poate introduce un recurs constituțional afirmând că i-a fost lezat de puterile publice unul din drepturile sale fundamentale. Aceasta este una din cele mai importante atribuții ce a fost recunoscută Curții Constituționale germane (în urma modificării legii fundamentale în anul 1969) și care ocupă o pondere extrem de semnificativă în întreaga activitate a instanței.

În ceea ce privește Tribunalul Constituțional german, una dintre atribuțiile cele mai importante și care ocupă o pondere importantă în activitatea acesteia, vizează controlul concret al constituționalității legilor, de notat fiind faptul că reglementarea acestei atribuții constituționale este foarte asemănătoare cu soluția dată de legiuitorul român controlului concret asupra constituționalității legilor. Potrivit art. 13 alin.(11) din legea organică, Tribunalul Constituțional german este chemat să se pronunțe asupra compatibilității unei legi federale sau a unei legi a unui land cu legea fundamentală sau a compatibilității unei legi dintr-un land cu orice lege federală. Orice tribunal este abilitat să suspende orice procedură și să sesizeze Tribunalul Constituțional ori de câte ori constată că o lege este în contradicție cu prevederile legii fundamentale. Competența de a se pronunța asupra constituționalității unei legi revine exclusiv Tribunalului Constituțional.

În Germania, landurile organizează propriile jurisdicții constituționale, delimitarea acestora în raport cu Tribunalul Constituțional Federal fiind reglementată de Constituție: curțile landurilor au competența de a stabili constituționalitatea unui act în raport cu canstituțiile landurilor, dar trebuie să respecte Constituția federală și jurisprudența Curții de la Karlsruche; aceasta din urmă controlează constituționalitatea dreptului landurilor numai în raport cu Constituția federală.

Legislația germană reglementează și o formă particulară a controlului concret de constituționalitate. Acest control de constituționalitate prezintă două componente importante. Prima se referă la problema de a cunoaște dacă dreptul internațional constituie sau nu o parte integrantă a dreptului federal și dacă normele sale se răsfrâng sau nu asupra drepturilor și obligațiilor individuale. În acest caz sesizarea Curții Constituționale se poate face de orice tribunal. Cea de-a doua componentă a controlului de constituționalitate vizează situația în care curtea constituțională a unui land, cu prilejul interpretării legii fundamentale, se îndepărtează de o hotărâre a Curții Constituționale Federale sau de decizia curții constituționale a altui land.

Curtea Constituțională germană are și competența de a se pronunța asupra divergențelor ce pot apărea cu privire la considerarea unei legi ca făcând parte din dreptul federal, atribuție neprevăzută în cazul Curții Constituționale din România. Legea organică a Curții Constituționale consacră și unele reguli procedurale după care se soluționează cererile adresate acestei instanțe. În primul rând, legea determină foarte riguros competența fiecărei camere a Curții, iar hotărârile se pot adopta de acestea cu o majoritate simplă de voturi. Este necesar ca cel puțin 6 membri din cei 8 ai camerei să fie prezenți la soluționarea cauzei și la luarea deciziei.

Curtea Constituțională Federală se pronunță asupra interpretării legii fundamentale în litigiile privind întinderea drepturilor și obligațiilor unui organ federal suprem sau ale altor participanți cărora Constituția sau regulamentul de ordine interioară al unui organ federal suprem le conferă drepturi proprii. În această categorie se includ litigiile dintre autoritățile federale, privitoare la întinderea drepturilor lor. În aceste cazuri, instanța constituțională este chemată să examineze dacă una din autoritățile în cauză și-a exercitat atribuțiile în limitele stabilite prin legea fundamentală sau a depășit aceste atribuții. Acest aspect subliniază rolul foarte important al Tribunalului Constituțional în asigurarea echilibrului între autoritățile federale și cele ale landurilor.

Una din atribuțiile Curții Constituționale din Germania se referă la interzicerea partidelor. Reglementarea privitoare la această prerogativă este în mare măsură asemănătoare cu cea prevăzută în art. 146 lit. k din Constituția României și în Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume atribuția de a hotărî asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic.

Curtea Constituțională din Germania este chemată să se pronunțe și asupra acuzațiilor aduse Președintelui Republicii Federale a Germaniei. Potrivit legii fundamentale, Președintele Republicii poate fi pus sub acuzare în cazul încălcării voluntare a Constituției sau a altei legi federale.

Pentru cazuri grave, Constituția Germaniei instituie procedura punerii sub acuzare a Președintelui. Bundestag-ul sau Bundesrat-ul poate pune sub acuzare Președintele în fața Tribunalului Constituțional pentru încălcarea voluntară a Legii fundamentale.

Competența de a judeca și de a stabili vinovăția Președintelui revine Tribunalului constituțional federal. Dacă acest organism constată că Președintele este vinovat, poate decide revocarea din funcție a acestuia. Ca o măsură provizorie luată după punerea sub acuzare, Tribunalul poate decide că Președintele federal este în imposibilitate de a-și exercita funcțiile. Curtea Constituțională din Germania are competența de a se pronunța și asupra acuzațiilor aduse judecătorilor federali și ai landurilor.

Hotărârile adoptate de Curtea Constituțională germană sunt obligatorii pentru toate organele constituționale ale federației și ale landurilor, precum și pentru toate tribunalele și autoritățile. Legea fundamentală a Germaniei prevede, că hotărârile Tribunalului Constituțional vor fi publicate în Jurnalul Oficial, odată cu opiniile concurente sau separate care ar fi exprimate; ele au putere de lucru judecat începând cu ziua care urmează publicării lor și nu pot fi atacate.

Relația cu instituțiile europene

Relația dintre Curtea Constituțională germană (CCg) și Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a fost încă de la primele contacte ale celor două instituții una conflictuală.

În raport cu CJUE, CCg a prezentat încă din 1974 prin decizia “Solange I” tendința de a submina autoritatea instanței europene, sau, mai precis, de a păstra o rezervă cu privire la care dintre cele două autorități judiciare are ultimul cuvânt de spus asupra ierarhiei normative euro-germane.

Curtea germană considera că în ciuda poziției privilegiate pe care o are CJUE în raport cu dreptul comunitar, ea trebuie să rămână ultimul arbitru al constituționalității actelor și legilor emise de instituțiile și organele Uniunii ce se aplică în Germania. Această competență reziduală a fost prima pe care CCg și-a rezervat-o din lungul șir de adjudecări asupra legislației Uniunii Europene.

CCg își asumă rolul Parlamentului de a dezbate tratate, discurs care, conform Curții, ar fi trebuit desfășurat în văzul publicului printr-un proces pre-ratificare. Arborând această justificare pentru cadrul în care s-a desfășurat dezbaterea, Curtea a punctat pe rând eventualele probleme de congruență dintre actele normative aflate în considerare – Constituția RFG și Tratatele UE – ca în definitiv să ajungă la a discuta un subiect foarte sensibil atât pentru Curte cât și pentru CJUE. Este vorba despre ipoteza CCg în favoarea unei limitări a integrării statului național german în UE, aceasta fiind o problemă conceptuală valabilă, din punctul de vedere al Curții, pentru toate statele Uniunii. Se pune problema pierderii prin transfer a suveranității naționale, diluarea identității statale, poziția legislației constituționale într-o piramida kelsiană sistemică și alte câteva detalii conceptuale.( ex. CC a hotărât ca Parlamentul german să fie consultat de fiecare dată când un stat membru cere ajutor financiar, argumentând că suveranitatea fiscală reprezintă miezul suveranității naționale).

Concluzii

CCg funcționează ca o balanță de putere, preluând după caz puterea, autoritatea și legitimitatea de la Parlament și extinzându-le Guvernului (cazurile ONU), de la Executiv spre Legislativ sau chiar de la UE la Germania (cazurile UE).

Tribunalul Federal Constituțional a funcționat și funcționează ca o balanță de putere, atât în relațiile internaționale cât și în politica externă a Germaniei, fiind principalul arbitru în procesul de construcție a democrației statului, de revenire la normalitate, de părăsire a Sonderweg-ului și de aliniere cu succes în rândurile concertului european și mondial.

BIBLIOGRAFIE:

Constantinescu, Mihai, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Constituția României revizuită – comentarii și explicații, Editura All Beck, București, 2004;

Criste, Mircea , Drept constituțional comparat, Worldteach, Oțelu-Roșu, 2005;

Deleanu, Ion , Instituții și proceduri constituționale.Tratat., Editura Servo-Sat, Arad, 2001;

Duculescu,V., Constanța Călinoiu, Georgeta Duculescu, Drept constituțional comparat, Editura Lumina Lex, București, 1999

Ionescu, Cristian, Sisteme constituționale contemporane, Casa de editură și presă „Șansa” S.R.L., București, 1994;

Ionescu, Cristian, Tratat de drept constituțional contemporan, Editura All Beck, București, 2003;

Leș, Ioan, Organizarea sistemului judiciar în dreptul comparat, Editura All Beck, București, 2005;

Mehrdad Payandeh, “Constitutional Review of EU Law After Honeywell: Contextualizing the Relationship Between the German Constitutional Court and the EU Court of Justice”, în Common Market Law Review, vol. 48, nr. 1, februarie 2011.