Treptele Credintei

Cele două căi – rugăciunea și comuniunea cu ceilalți creștini – sunt treptele credinței.

Rugăciunea devine la Voiculescu un suport metafizic al neliniștii omului în aspirația lui spre Dumnezeu. Acest motiv își are rădăcinile în rugăciunea lui Iisus în Grădina Ghetsemani, înainte de arestarea și răstignirea, prin care Iisus a ispășit omenirea de păcat.

Meditația creștină particularizează imaginarul poetic transfigurându-l prin funcția expresivă și estetică, credința fiind bine înrădăcinată în sufletul poetului prin educația primită de la părinți și prin structura sa spirituală.

Observăm la Blaga, că nădejdea și rugăciunea îl însoțesc mereu pe poetul care pare că se află pe o cale închisă, într-o noapte existențială, dar rămâne neclintit în credința lui și apelează la orice mijloc ce poate să îl ajute: Lung e drumul, ceasul lung/ Rogu-mă, mă rog întruna. (Cântec de noapte)

Dar ceea ce se experiază ca trăire sacră prin rugăciune intimă sau în biserică alături de ceilalți este o palidă și mereu plină de efort experiență ce a prilejuit-o persoana lui Iisus Hristos apostolilor și de atunci tuturor celor ce cred. Cine a trecut odată prin o astfel de experiență, acela nu va mai putea afirma că nu se află nicio realitate divină în fața lui, că totul e un mit, o creație subiectivă.

Suferința este a treia cale a experierii caracterului de transcendență absolută a lui Iisus Hristos. Poezia închisorilor, care sparge zidurile spațiului concentraționar, prilejuiește simțirea acelui adevărat mysterium tremendum (Radu Gyr, Iisus în celulă). Iisus pune dumnezeirea Sa în stare de comuniune cu oamenii de pretutindeni. Toți pot sta în comuniune cu Dumnezeu, altfel de cum ar fi putut dacă nu s-ar fi întrupat,Iisus e aproape de omenitatea Sa, dar e aproape de toți prin dumnezeirea care este unită cu omenitatea Sa.

3.6. Analgezicele lumii contemporane

Opacizarea omului contemporan înseamnă reversul față de fenomenul liturgic datorită păcatului, care este o spirală descendentă de îndepărtare de la modelul hristic, sfârșind cu disperarea, înrăită în deznădăjduire. Nu mai contează nimic, doar suferința noastră egoistă aruncată lumii din lipsă de credință. Pe oameni, pentru că așa suntem alcătuiți spre bine, îi doare în mod autentic faptul că nu pot fi credincioși. În secolele XX, XXI deși există modele de oameni spiritualizați, înălțați sufletește ca marii duhovnici, opacizarea contemporanilor, depărtarea de biserică și de liturghie este tot mai evidentă. Care sunt cauzele?

Opacizarea este dată de progresul tehnic, de comoditatea tehnologică, de așa-zisele analgezice: un trup fără durere, o deplasarea la mari distanțe cu mașina, avionul, vaporul; o izolare într-o lume aseptică sau în spații noi care ne satisfac curiozitățile altor vieți, confesiuni sau chiar religii, erezii; televizorul este un anestezic vizual, o amorțire prin imagini. Distracția și confortul vieții ne asigură o existență în trup, iar pierderea sensului creștin al vieții, al drumului, face ca parcursul vieții să fie descendent. Jalonul temporal al Învierii și-a pierdut sensul, ignorând cântarea ce conține versurile Astăzi toate s-au umplut de Lumină și cerul și pământul.

Un aspect negativ în sec. XXI îl dau prorocirile lui Ioan din Apocalipsă (arma atomică, murdărirea planetei, consumarea resurselor), toate sunt un paradox al vieții contemporane în care creația Lui Dumnezeu este văzută ca pradă. (emisiune TV., Trinitas, preot Vasile Bănescu, în dialog cu dr. Petre Guran).

În concluzie, lumea contemporană se opacizează alcătuind un tablou tulburător și trist din care lipsește credința în Înviere, mai ales în lumea occidentală.

În ortodoxismul actual există o luptă aprigă, dar discretă, departe de mass-media prin care Biserica luptătoare își afirmă unitatea în jurul lui Hristos care este Calea, Adevărul și Viața. Pe cruce, moartea este înghițită de viață. Hristos a demonstrat pas cu pas adevărurile Sale. El își dă viața pentru omenire cu fiecare generație de oameni ce se naște, omenire pe care a îmbrăcat-o prin întrupare. El este garanția învierii noastre, iar cine va refuza-o, acesta este refuzul învierii lumii.

3.6.1. Paliativul Bacovia

În poezia interbelică, George Bacovia, este poetul simbolist monocord, poetul sfârșitului continuu. Preotul Vasile Bănescu, într-o convorbire cu Petre Guran, ( într-o emisiune la TV., Trinitas, în 26 aprilie a.c.,) spunea că viața este o călătorie spre Înviere. Pe cruce moartea este înghițită de viață. Hristos își dă viața pentru omenire, demonstrând matematic adevărurile Sale. El își dă viața pentru omenirea pe care a îmbrăcat-o prin întrupare. El este Calea, Adevărul și Viața. El este garanția învierii noastre. Refuzând, este refuzul învierii lumii.

George Bacovia refuză iubirea creștină, se îndoiește, nefiind deplin de clar cu ce e mai bine. Unde adevărul este pus în afară de orice îndoială, păcatele nu pot exista. De aceea, în Iisus Hristos nu pot viețui. Voința omenească a Lui este numai o mișcare dreaptă spre binele pus în evidență de prezența dumnezeirii. Răul ar proveni, după Sf. Maxim Mărturisitorul, din necunoaștere. Omul este văzut ca o creatură bună a lui Dumnezeu. Sf. Maxim Mărturisitorul și Louis Lavelle susțin că libertatea deplină, spre deosebire de liberul arbitru este proprie doar divinității. (Louis Lavelle, Actul pur, pag. 193.).

Lui Bacovia suferința îi este insuportabilă, Universurile paliative sunt: loisir-ul, nevroza, angoasa, disperarea, jocul cu moartea, beția, somnul, coșmarul, singurătatea uneori bavardajul.

Amorul este îngerul mort căruia îi atârnau aripile de plumb.

Se simte pironit pe crucea suferinței proprii, dată de boala necruțătoare, scuipă sânge și simte cum prin clepsidra trupului său scurge nisipul vieții, încet-încet. Își vede trupul clătinat de băutură ca într-o imagine debusolată: Și cad, recad și nu mai tac din gură(Sonet).

Nu crede în mântuire, în el nu s-a realizat prăbușirea făpturii vechi, printr-o suferință personală, nu s-a produs un cutremur recreator în el, printr-o vedere și asumare neacceptate a întregii suferințe a lui Iisus Hristos pentru lume și pentru El.

Astfel el rămâne cum a fost, cu fondul lui de păcat. Este asemenea Tâlharului din stânga Mântuitorului, răstignit care își bate joc până moare. Sau asemenea lui Iuda care crede că doar el are dreptate, dar nu are arginții căinței finale.

Drumurile sale sunt prin zăpada stropită cu sânge pe lângă un abator, prin ploaia nesfârșită, prin parcurile solitare.

Nu se smerește, ci înfruntă destinul, deși e singur și obosește ușor. Frumosul nu există, doar sinistrul, rânjetul, macabrul. El contemplă egoist și individualist lumea: Și galbeni copii vin de la școală (Moină). Este singurul care nu se mântuiește prin suferință, pentru că nu o acceptă.

Potrivit unei rânduieli dumnezeiești orice păcat suferă, suportă pedeapsa dumnezeiască. Pedeapsă dumnezeiască este și suferința ca drum spre Dumnezeu. Dar e o pedeapsă prin care ne trage Dumnezeu spre Sine. Nu putem astfel înțelege suferința lui Iisus Hristos decât ca pe o echivalență care, stând continuu în fața lui Dumnezeu, lasă acces oamenilor spre El, fără ca să se producă în aceștia, dinăuntru către afară, depășirea păcatului.

Poetul este vinovat de anestezierea prin suportarea nesfârșită a suferinței, repetate, uitând că și Iisus Hristos reprezintă această suferință a Fiului atât în fața Tatălui în cer, cât și între oameni prin Euharistie. Împărtășirea în cadrul Euharistiei purifică în om păcatul printr-o influență de ordin moral, producând o putere cu care dărâmă zidurile drumului interior către Dumnezeu.

Forma cea mai înaltă de existență și dătătoare de fericire este nu cea a egoității singuratice, nici cea a contopirii eului și eurilor într-un mare tot divin, ci unitatea duală, în care eul nu trăiește pentru sine, ci pentru altul și în altul. Acesta e înțelesul Sfintelor Scripturi despre necesitatea morții noastre (cf. Epistolei lui Pavel), ca să putem viețui în Hristos și Lui Hristos. Hristos repetă spiritual suferința de la Golgota pentru fiecare om în clipa decisivă a lui, căci nu-i pare rău de ea și nu renunță la voința de a-l mântui pe fiecare: Pentru aceasta, și poate să mântuiască desăvârșit pe cei ce se apropie prin El de Dumnezeu, căci pururi e viu ca să mijlocească pentru ei. (Evrei: 7,25).

Cum vede în poezie Bacovia iubirea, natura, istoria, raportul om-omenire, orașul, camera, parcul, instrumentele muzicale, modelele poetice? Toate devin anestezicele lipsei de credință sau mutarea credinței într-un registru derizoriu.

În poezia simbolistă bacoviană nu transpare apropierea permanentă și supremă a lui Iisus de oameni care are la bază tensiunea Lui spirituală, prin care s-a și întemeiat iubirea până la jertfă care a crescut mereu și după Înălțarea Sa la ceruri. Poezia bacoviană este astăzi un modelul declarat al generației postmoderniste, a optzeciștilor.

4. Criteriul paradigmatic privind programa înainte și după 1989

Viața omului se înalță către Dumnezeu prin educația moral-religioasă, iar despre aceasta Sfântul Ioan Gură de Aur afirma: A educa înseamnă a purta de grijă de copii și tineri în ceea ce privește curățenia sufletească și buna cuviință, a-l crește pe copil moral, om drept, a-l crește în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligența, a forma un atlet pentru Hristos, pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educația este asemenea unei arte; artă mai mare decât educația nu există, pentru că toate artele aduc folos pentru lumea de aici, arta educației se săvârșește în vederea accederii la lumea viitoare.

După cel de al doilea Război Mondial, criza spirituală, din România s-a adâncit deoarece ideologia comunistă a apelat la condiții dezumanizante și compromisuri, folosind închisorile și cenzura.

Odată cu venirea la putere a regimului comunist, în România singurul partid se vede nevoit să pună de acord aparatul educativ și cultural cu ideologia și raporturile de putere proaspăt înființate. Sub directa supraveghere a Uniunii Sovietice, partidul comunist a acționat pentru a înlătura tradițiile vechi ale națiunii, dezvoltând instituții noi.

În această perioadă de totalitarism comunist, literatura religioasă și mai ales învățământul religios, au fost nevoite să se retragă în biserică și în școlile cu caracter religios, ori în familiile credincioase. Această oropsire a vieții religioase care a urmat nu a reușit să distrugă rădăcinile ontologice ale acestui neam.

Așadar, chipul divin, chip al omului a fost umbrit pentru o anumită perioadă de timp, însă, în adâncul ființei sale, orice persoană are sentimentul că aparține și divinității, deoarece sufletul prin fire e creștin – cum susținea, încă din vechime, Tertulian. Nimeni nu poate însă contesta faptul că una dintre cele mai mari reușite pentru școala românească după evenimentele din decembrie 1989, a fost introducerea religiosului, în școli.

După anul 1948 literatura și cultura română au fost supuse remodelării structurale esențiale. Prin Reforma Învățământului din același an, au fost puse noi baze ale procesului educativ, ce impunea concepția cea mai înaltă despre lume, învățătura marxist-leninistă.

Literatura romană pierde astfel orice urmă de autentic, ea fiind în slujba ideologiei comuniste care își propune să educe în masă populația, în felul acesta literatura aservită acestei propagande acționează mai ales în școli.

Astfel societatea comunistă acordă școlilor un rol privilegiat, întrucât acesteia îi revine rolul de a difuza și inocula ideile noului regim.

După retragerea trupelor sovietice din România (1958), se trece la promovarea comunismului național, eliberat de doctrina rusească. Prin îndepărtarea României de U.R.S.S. are loc o destindere în plan ideologic. Odată cu venirea la putere a regimului Ceaușescu (1965-1968) se observă o relativă liberalizare, dar după anul 1971 literatura devine tot mai tributară ideologiei partidului, ajungându-se la o maximă violența în perioada anilor 1980-1989.

Profesorul de literatura română, din școala comunistă, are un rol important, în formarea spiritelor tinere. Astfel toate metodicele de predare a limbii și literaturii române tipărite în perioada comunistă, conțin măcar un subcapitol dedicat formării profesorului în educarea comunistă a tinerei generații.

Poezia predată în școală, pentru elevi este de multe ori din afara literaturii, ea având ca scop promovarea naționalismului, izolaționismului și a cultul personalității. Trăsătura esențială a creației lirice este accesibilitatea ei. Expresia poeziei este simplă, având ca obiectiv mesajul propagandistic, care trebuia sa fie ușor de decodat de elev.

Poeziile erau directe și transparente: Directitatea, sinceritatea, simplitatea expresiei sunt proclamate drept atribute proletare, iar burgheziei i se pune în seamă ura față de claritate.

Șabloanele acestor poezii sunt evidente, având un mesaj impersonal si demagogic, lăudând realizările vremurilor. Sunt evidențiate faptele eroului comunist și nu trăirile interioare ale poetului. Cultul eului colectiv primează în defavoarea celui individual. Aceste texte de propagandă folosesc clișee prozodice populare, fiind create după tipul creațiilor folclorice. Tematica acestor poezii este reflectată în versuri banale, limitate, sărăcite de idei.

Lirica religioasă este exclusă din manualele școlare de literatura română, în perioada comunistă iar explicația acestei politici laice este oferită de criticul Eugen Negrici: În raport cu religia, în general, atitudinea autorităților e aceea pe care o ai în fața unei ideologi concurente. Ea este o reminiscență a unui trecut rușinos și obscurantist și, ca opiu al popoarelor, reprezintă o pârghie încă activă în mâna exploatatorilor.. Iată cum denunță un manual de filozofie marxistă educația în spiritul moralei creștine: Educația ateistă organizată în modul cuvenit atât în familie cât și în școală, propaganda științifică-ateistă sistematică, ridicarea permanentă a nivelului cultural al maselor, a conștiinței și activității lor în construirea comunismului vor duce la dispariția treptată a rămășițelor religioase.

În perioada după instaurarea regimului comunist, găsim manuale care glorifică: Uniunea Sovietică, eroii bolșevici, pe Lenin și Stalin – dascăli ai omenirii muncitoare. Edificatoare este poezia Lucrare scrisă: Lenin, de Nicolae Tăutu: La 5 ani, tata, de Lenin mi-a vorbit/ Când s’a’ntors de pe locomotivă ostenit.

Poezia urmărește să creeze mitul noii vârste de aur. Prin vocea poporului se aude vocea zeilor politici. Central se află eroul comunist capabil de acte și gesturi mărețe.

În perioada comunistă, au fost așezați în prim plan scriitorii ce erau pe placul autorităților iar creațiile acestora au apărut sub presiunea politicului. În mâna puterii, poeții devin niște simple instrumente, renunțând la valoarea estetică a creației.

Mihai Eminescu nu este agreat fiindcă scrie versuri ce cultivă pesimismul și formalismul decadent, astfel, poetul național era prezent în manuale cu textul Împărat și proletar. În manuale era prezentă și poezia de inspirație folclorică, iar poezia filozofică și proza romantică nici măcar nu erau tipărite.

Scriitorii canonici se rezumau la poeții pașoptiști, printre aceștia numărându-se: Grigore Alexandrescu, care prin fabulele lui, oferea lecții de justiție; Dimitrie Bolintineanu care inducea elevilor sentimentul patriotic prin tematica istorică și Vasile Alecsandri care, prin poezia sa, prezenta viața românului, ciclurile naturale, viața patriarhală, dar și momentele semnificative ale trecutului.

După anul 1947 puterea trece la îndepărtarea scriitorilor care nu s-au atașat rapid de valorile comuniste, locul acestora fiind luat de valorile de schimb: D. Th. Neculiță, Tiberiu Utan, Viorel Zamfirescu, Ion Horea, Nicolae Labiș, Gheorghe Tomozei și Alexandru Toma. Acești poeți fără valoare estetică, au colaborat de la început cu regimul comunist, în timp ce creatori valoroși precum Nichita Stănescu, Marin Sorescu, nume cunoscute, apar mai târziu în manuale. Lucian Blaga și Tudor Arghezi și-au păstrat calitatea scriiturii, neacceptând să publice o poezie pe placul puterii comuniste.

În asemenea condiții, poezia închisorilor comuniste devine o armă, un exemplu în acest sens fiind poezia lui Nichifor Crainic, despre care Geta-Marcela Pârvănescu, afirmă că poezia sa este de cea mai profundă spiritualitate românească născută în închisoare.

Pentru a putea vedea lumina tiparului, din poezii, aluziile religioase trebuiau să dispară, astfel un exemplu în acest sens ar putea fi poezia Icoana de Ion Iuga, dedicată eroilor de la Mărășești, unde, în versurile Din cer vin răstigniți eroii/ Iisușii care ne poartă-n sânge, cuvântul Iisușii a fost substituit cu copii, văduvind, astfel, substanța metaforică, sensul acesteia.

Viața ecleziastică și divinitatea protectoare reprezentau, în anii comunismului, teme nepotrivite pentru publicare, creațiile lirice fiind excluse de la publicare.

Pin urmare, semnificația ideologică pe care o transmite poezia din perioada comunistă reprezintă o posibilitate de manipulare și influențare a elevilor. Această poezie, ce se găsea în manualele școlare, reprezenta îndoctrinarea elevilor, funcția formativă și educativă a acestor texte fiind pusă în umbră de mentalitățile politice, fenomenul fiind unul grav și pe termen lung.

După evenimentele din 1989, părinții împreună cu cadrele didactice au înlocuit portretele șefului statului cu icoane, iar la deschiderea de an școlar au venit preoții.

Legătura dintre cele două instituții (școală-biserică) a stat la baza modului de abordare a educației religioase având în vedere elemente precum finalitățile și conținuturile educației, în general, și ale celei religioase, în particular cu curriculum școlar, metodele de abordare în procesul de învățământ, elaborarea materialelor didactice, formarea cadrelor didactice etc. Asumarea responsabilității privind aceste aspecte este adesea legată și de asumarea finalității educației morale. În manualele de pedagogie apărute de după 1989, educația religioasă și-a recăpătat dreptul la existență în mod treptat.

Dacă înainte de 1989, tema de inspirație religioasă era un fel de manifest anticomunist, după Revoluție, această temă a cunoscut o creștere spectaculoasă.

Astfel, elevului i s-a transmis imaginea reprezentativă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care le cere creștinilor să îi îndrume pe copii spre educația spirituală de la vârstele cele mai fragede: Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, că a unora ca aceștia este împărăția cerurilor. (Matei 19,14).Deci, Biserica și școala românească postdecembristă au făcut un mare pas prin introducerea literaturii religioase în instituțiile de învățământ: o reparație de ordin moral, o ieșire din umilirea impusă de regimul comunist tineretului unui popor care a fost de-a lungul secolelor profund credincios. Tipăriturile Bisericii erau considerate, până nu de mult, cărți cu circuit închis, literatura religioasă s-a ascuns sub formule istorice, pentru că cenzura statului cu o ideologie atroce nu îngăduia publicarea și răspândirea ei. Biruința luminii credinței poporului nostru, lumină pe care am primit-o de la Sf. Apostol Andrei, este o realitate în viața tinerilor și mai ales, a elevilor care L-au primit din nou pe Iisus în școală.

4.1. Criteriul sintagmatic: abordarea la clasă a artelor poetice

4.1.1. Abordarea la clasă a artelor poetice interbelice

Arta poetică este opera literară în versuri în care autorul își exprimă, prin mijloace artistice specifice unei opere literare, convingerile despre arta literară (despre poezie în aspectele ei esențiale: teme, principii estetice, preferințe stilistice etc.) și despre rolul poetului în actul de creație.

Relația divinitate – poet – operă constituie un factor de diferențiere între poezia românească din sec. al XIX-lea și poezia modernă, a sec. al XXI-lea.

Pentru Tudor Arghezi poezia înseamnă cuvinte potrivite ale unui artizan al cuvântului, care contopește slova de foc (inspirația) și slova făurită (meșteșugul). Lucian Blaga plasează eul creator în centrul universului ale cărui mistere le protejează prin transformarea artistică iar creația poetică este o cale de cunoaștere (luciferică).

Arghezi a încercat în nenumărate rânduri să definească poezia, recunoscând de fiecare dată inutilitatea unui atare demers. Vers de poezie, Scrisoare cu tibișirul, Poezia, Ars poetica – Scrisori unei fetițe sunt doar câteva articole teoretice din care se desprind idei precum deosebirea dintre vers, (prozodie) și poezie (idee), care, totuși se întrucombină ca fierul cu focul, poezia ca inspirație unită cu talentul, cuvântul ca miracol suprem, arta scrisului ca: meșteșug blestemat și fericit al cuvintelor, sau poezia identificată cu un copil care rămâne în sufletul adolescentului, al omului matur și al bătrânului, peste durere, dezamăgire și suferință.

Cu toate acestea, mărturisirile literare sunt dublete de texte poetice cu caracter programatic, în care este aproximat inefabilul poetic, dintre acestea cele mai cunoscute fiind Testament, care deschide volumul de debut, Cuvinte potrivite, precum și Flori de mucigai, din volumul omonim, care marchează contribuția majoră a lui Tudor Arghezi la înnoirea limbajului poetic, prin estetica urâtului.

Titlul Flori de mucigai, amintește chiar de volumul lui Ch. Baudelaire, Florile răului, primele versuri moderne din literatura europeană. Poetul a ales o formă regională pentru a marca din start schimbarea de concepție privind limbajul poetic. Alături de volumul de proze, Poarta neagră, (1930), Flori de mucigai este efectul anilor de încarcerare la Văcărești, atmosfera detenției și universul infernal determinând inflexiunile inegalabile ale limbajului poetic arghezian, care străbate toate straturile, nobile ori periferice, ale limbii.

Dacă în Testament poezia este o sinteză strălucită între har, inspirație, talent și potrivirea trudnică a rimei, poezia Florilor de mucigai, a fost denumită lirica mâini stângi, tocmai pentru că se naște într-o zodie lipsită de har: Flori de mucigai este operă de inspirație și realitate terestră.

Privită ca artă poetică, poezia Flori de mucigai, transmite ideea că opera poetică nu se mai supune unei determinări cu dublu sens, exterior (divin) și interior (uman), ci este o sforțare peste fire, supunere la un canon lăuntric, act sublim și cu atât mai tragic conturând statutul eului liric modern: ființă sfâșiată între slăbiciuni pe care trebuie să le depășească.

Compozițional, poezia este construită din două secvențe corespunzătoare celor două strofe. Prima debutează abrupt conturând circumstanțele scrierii, ale procesului creator, motiv pentru care predomină câmpul semantic al creației. Primul vers vine direct în continuarea titlului, preluând metafora florilor de mucigai prin pronumele personal, cu formă neaccentuată: le-am scris cu unghia pe tencuială. De asemenea, procesul este văzut retrospectiv, idee susținută de prezența verbelor la trecut (am scris, s-a tocit, s-a lăsat, nu a crescut etc.). Treptat, se ajunge la identificarea florilor de mucigai cu stihurile de acum. Din acest punct de vedere întregul proces creator descris este marcat de schimbări fundamentale față de cel cunoscut: suportul pe tencuială, instrumentul cu unghia, locul pe un părete, timpul pe-ntuneric, starea în singurătate, modul cu puterile neajutate. Versurile rezultate sunt cosmogonice ele evocând elemente primordiale (groapa – pământul, scrumul – focul și apa, care sunt numite în text direct sau indirect), ca la nașterea unei lumi noi, cea a creației poetice. Dintre elementele primordiale, lipsește aerul, lipsă explicabilă prin altă absență, al patrulea Evanghelist, Matei, reprezentat ca un înger întrupat. De asemenea, absența e cu atât mai apăsătoare cu cât se inserează un alt simbol, firida, spațiul care apare gol.

Simbolul arhitectural universal ce evocă peștera sacră pe care se sprijină cerul conform Dicționarului de simboluri, firida face legătura cerului cu pământul. La hinduși, este locul prezenței zeului, iar la creștini este locul prezenței Duhului Sfânt simbolizat prin lumina candelei. Firida semnifică și cuvântul divin dar și harul insuflat evangheliștilor și se apropie ca simbolism de aureolă. În textul arghezian, dimpotrivă, este legată de absența inspirației idee transmisă și prin negarea prezenței animalelor sacre: leul este asociat lui Marcu și simbolizează puterea împărătească, taurul este asociat lui Luca mesager al virtuții și al jertfei, iar vulturul este legat de Ioan și pogorârea Sfântului Duh.

Acestea sunt determinări exterioare ale operei, ale actului creator dar ele nu răzbat în spațiul închis, ermetic, de groapă, de infern omenesc. Dacă prima secvență exprimă refuzul inspirației și, deopotrivă, calmul puterilor neajutate/ Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/ Care au lucrat împrejurul/ Lui Luca, lui Marcu și lui Ioan, a doua secvență, ultimele patru versuri ale primei strofe, redau tragismul creatorului care se vede nevoit să coboare în alt infern, cel demonic al unghiei, ca semn al revoltei, dar și al durerii asumate, dovadă prezența verbului m-am silit din final.

Cea de-a doua secvență, anticipează tragismul creației prin amplificarea forțelor exterioare (ploaie, întuneric), dar și prin transcrierea stărilor interioare: durere, neputință, slăbiciune depășită. Tragismul este transformat într-o virtute iar actul creator se interiorizează se supune imperativelor interioare și devine pe deplin conștient de mutațiile înregistrate, care conduc spre găsirea noutăților și ieșirea din impasul creator, idee modernă exprimată și de Baudelaire în celebra afirmație există în fiecare om în orice clipă, două tendințe simultane, una către Dumnezeu, alta către Satana. Invocarea lui Dumnezeu sau spiritualitate este o dorință de înălțare; cea către Satana sau animalitate este bucuria de a coborî.

5. Metode moderne în abordarea artelor poetice interbelice

5.1. Metoda cubului

Creată de G. Cowan și E. Cowan, în 1980, metoda cubului presupune analiza unui concept, a unei noțiuni sau a unei teme prin proiectarea ei pe cele șase fațade ale unui cub, fiecare dintre ele presupunând o abordare distinctă a subiectului respectiv. Intenția acestei metode este de a evidenția, prin aceste șase fațade ale cubului, cât mai multe tipuri de operații mentale, corespunzătoare următoarelor categorii de cunoștințe implicate în demersul de învățare.

Fațada 1 se referă la / stimulează cunoștințele empirice, raportate la capacitățile de identificare, denumire, descriere și memorizare;

Fațadele 2 și 3 se referă la / antrenează cunoștințele intelectuale, implicând operațiile de înțelegere, cele de comparare, de ordonare, de clasificare și relaționare;

Fațada 4 stimulează cunoștințele raționale, presupunând abilități analitice și sintetice, raționamente inductive și deductive;

Fațadele 5 și 6 antrenează cunoștințele decizionale, valorizând capacitatea de a emite judecăți de valoare asupra subiectului propus, de a lua decizii, de a construi argumente.

Concret, în cele șase fațade ale cubului elevii trebuie să răspundă la următoarele instrucțiuni:

Descriere – cum arată?
Aplică – semnificații, surse de inspirație
Analizează – structură
Compară – cu ce seamănă și prin ce se diferențiază?
Asociază – la ce te face să te gândești ?
Argumentează – pro sau contra

Etape necesare pentru aplicarea metodei :
– Realizarea unui cub pe ale cărui fețe sunt scrise cuvintele: descrie,compară,analizează, asociază, aplică, argumentează ;
– Anunțarea subiectului pus în discuție ;
– Împărțirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând tema din perspectiva cerinței de pe una din fețele cubului.

Există mai multe modalități de stabilire a celor șase grupuri. Modul de distribuire a perspectivei este decis de profesor, în funcție de timpul pe care îl are la dispoziție, decât de bine cunoaște colectivul de elevi. Distribuirea perspectivelor se poate face aleator; fiecare grupa rostogolește cubul și primește ca sarcină de lucru perspectiva care pică cu fața în sus. Chiar profesorul poate atribui fiecărui grup o perspectivă;

– Redactarea finală și împărtășirea ei celorlalte grupe;

– Afișarea formei finale pe tablă sau pe foi de flipchart în clasă.

Analiza SWOT a metodei cubului

Puncte tari:
– solicită gândirea elevului;
– acoperă neajunsurile învățării individuale;
– oferă elevilor posibilitatea de a-și dezvolta competențele necesare unor abordări complexe deoarece presupune abordarea unei teme din mai multe perspective;
 – dezvoltă abilități de comunicare;
–  nu limitează exprimarea părerilor sau a punctelor de vedere individuale;
– lărgește viziunea asupra temei

Puncte slabe:
– are eficiență scăzută în grupurile mari;
– se poate stabili mai greu contribuția fiecărui elev la rezolvarea sarcinii de lucru;

Oportunități:
– stimulează creativitatea elevilor;
– favorizează colaborarea elevilor în găsirea răspunsurilor;
– stimulează dialogul între membrii grupului;

Amenințări:
– unii elevi muncesc și pentru alții;
– unii elevi pot domina grupul;
– productivitatea unor elevi mai timizi poate scădea atunci când sunt puși în situația de a colabora cu alții;

Sugestii de aplicare la ora de literatură:

Ținând cont de avantajul major al metodei cubului – în timpul folosirii ei, elevii pot dobândi atât componente cognitive propriu-zise (informațiile noi legate de subiectul, tema abordată), cât și componente metacognitive (capacitatea de a învăța prin această metodă orice alt conținut cognitiv), – mai ales pedagogii formați în spiritul programului de stimulare a gândirii critice recomandă utilizarea ei cât mai frecventă în practica școlară. Ei accentuează în special flexibilitatea metodei, în funcție de gradul de receptivitate al elevilor sau de nivelul lor de vârstă, profesorul putând opta pentru 3 -4 fațade ale cubului. La ora de literatură, aplicabilitatea este largă: prin metoda cubului se pot învăța noțiuni de teorie literară la clasele mai mici, în ciclul curricular de dezvoltare (fabula, schița, povestirea, nuvela, imnul, comedia), se pot analiza categorii estetice la clasele mai mari, în ciclul inferior sau superior al liceului (fantasticul, absurdul, comicul, grotescul).

Aplicație – Metoda cubului

Exemplu: Tema: Cromatica în lirica bacoviană
Citește cu atenție textele următoare:

Gri
Plâns de cobe pe la geamuri se opri,
Și pe lume plumb de iarnă s-a lăsat;
I-auzi corbii! – mi-am zis singur… și-am oftat;
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.

Ca și zarea, gândul meu se înnegri…
Și de lume tot mai singur, mai barbar, –
Trist, cu-o pană mătur vatra, solitar…3
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.

(George Bacovia, Gri)

Plumb 
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar vestmânt –
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort… și era frig…
și-i atârnau aripile de plumb.

(George Bacovia, Plumb)

Cerințe:
lectura expresivă a poeziilor;
prima impresie după lectură:
Cel mai semnificativ aspect al poeziilor este ………………………………..

1. Descrie
– apartenența la genul liric (argumente)

2. Aplică
– semnificația titlului
– sursa de inspirație poetică

3. Analizează
– tema operei;
– ideile poetice;
– structura (planuri, tablouri);
– elemente descrise;
– nivelul lexical;
– nivelul morfo-sintactic;
– mijloace de realizare artistică.

4. Compară
– asemănări și deosebiri între ideile poetice, ipostazele eului liric și mijloacele de realizare artistică din operele literare Gri și Plumb de George Bacovia

5. Asociază
– corespondențe între cele două creații literare descriptive și o altă creație literară în care predomină un motiv cromatic exemplu Negru

6. Argumentează
– Încadrarea operelor în lirica simbolistă.

Această metodă se poate aplica și pentru următoarele opere:
,,Sonet” de George Bacovia și ,,Sonet” de Mihai Eminescu

5.2. Metoda cadranelor

Este o modalitate de rezumare și sistematizare a unui conținut informațional solicitând participarea și implicarea elevilor în înțelegerea lui adecvată.

Realizare: (clasa a XII-a, lirica tradiționalistă) Text suport: În grădina Ghetsimani de Vasile Voiculescu

În grădina Ghetsimani 
Iisus lupta cu soarta și nu primea paharul…
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Și-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.

O mâna neîndurată, ținând grozava cupă,
Se coboară-mbiindu-l și i-o ducea la gură…
Și-o sete uriașă stă sufletul să-i rupă…
Dar nu voia s-atingă infama băutură.

În apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Și sub veninul groaznic simțea că e dulceață…
Dar fălcile-ncleștându-și, cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viață!

Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă…
Treceau bătăi de aripi prin vraiștea grădinii
Și uliii de seară dau roate după pradă.

Pe mijlocul tablei, se trasează două axe principale perpendiculare, trasare în urma căreia vor apărea patru cadrane. Activitatea se poate desfășura pe grupe sau ca exercițiu independent. Elevii audiază lectura textului În grădina Ghetsimani de Vasile Voiculescu (realizată de profesor sau de către un coleg) ori citesc ei înșiși poemul. Sunt invitați să noteze informațiile în fiecare cadran, după exemplul:

CADRANUL I: elementele de tematică și structură (secvențe poetice) percepute în lectură sau desprinse din secvențele textului;
CADRANUL AL II-LEA: elemente de expresivitate artistică din conținutul textului;
CADRANUL AL III-LEA: stabilirea unor legături între conținutul textului pe de o parte, cunoștințele și experiența lor de viață pe de altă parte;
CADRANUL AL IV-LEA: mesajul ce se desprinde din conținutul de idei prezentat;

Pornind de la aceste idei, elevii sunt solicitați să găsească asemănări până la identificare între imaginea iconică a Lui Iisus și poet.

Reguli:
Scrieți tot ce vă trece prin minte referitor la tema pusă în discuție în sectorul indicat al cadranului !
Sintetizați conținutul informațional asimilat !
Nu vă opriți până nu epuizați toate ideile care vă vin în minte, insistați până apar idei noi și completați !
Găsiți un titlu sau o frază-cheie care să sistematizeze toate informațiile adunate! (ex: portret, corespondență, creație).

Efectele metodei:

După rezolvarea sarcinii de lucru, elevii vor folosi noțiunile înscrise pentru a demonstra sistematizarea cunoștințelor. Prin acest exercițiu, se încurajează activarea întregii clase și lucrul în echipe. Metoda poate fi folosită cu succes la evaluarea unei unități de conținut (valori morale creștine, simboluri, tradiționalism) dar și în vederea consolidării, făcându-se apel la cunoștințele dobândite anterior de elevi.

Competențe și deprinderi:
Stimulează atenția și gândirea;
Iese în evidență modul propriu de a înțelege o temă anume;
Caută căi de acces spre propriile cunoștințe, credințe și convingeri;
Conștientizează elevul asupra nivelului personal de cunoștințe;

Lucrul individual, în echipe sau participarea întregii clase la realizarea cadranului este o provocare și determină o întrecere în a demonstra asimilarea corectă a cunoștințelor noi și marcarea conexiunilor/ corespondențelor între imaginea iconică a Lui Iisus și poet. Elevii vor fi grupați în patru echipe la mesele de lucru.

Fiecare grup va avea o foaie pe care va construi propriul cadran – completat și de conexiunile făcute de colegi.

Participarea la completarea foii comune va fi dirijată de profesor, care trebuie să încurajeze activizarea elevilor din grupurile constituite.

La finalul exercițiului, se va comenta și se va completa întreaga structură cu explicațiile de rigoare.

5.3. Aplicație comparativă a textului poetic

Acest proiect este de fapt un studiu didactic, aplicat la trei clase diferite ca nivel de predare și de pregătire, clasa a V-a, a IX-a și a X-a. Activitatea propusă elevilor a constat în rezolvarea unui set de cinci exerciții diferite pe baza unui text sau a unui fragment de text la prima vedere cu scopul identificării unor aspecte de comprehensiune care influențează interpretarea textului poetic. După aplicarea testului s-au constatat blocaje sau praguri diferite de lectură a mesajului. Concluziile au arătat importanța relației dintre sensul fragmentului și sensul textului ca întreg, dintre titlu și text, dintre literă și sens, dar, nu în ultimul rând, dintre dirijările de înțelegere, uneori total diferite, de la un ciclu la altul.

Textul 1.

Țara mea părăsită de fructe, 
Părăsită de frunze. 
Părăsită de strugurii
Emigrați prevăzători în vin, 
Țara mea trădată de păsările
Rostogolite în grabă
Pe cerul mirat și încă senin, 

Veșnic împăcată, 
Mirosind a ierburi
Care-și dau sfârșitu-n soarele domol, 
Credincioși păianjeni
Țes pânzeturi albe
Ca să bandajeze
Locul frunzei, gol. 

Noaptea stele coapte-ți
Fermentează cerul, 
Vântul curge ziua
Tare și-amărui, 
Orele-ți măsoară
Nucile căzând
Și te luminează
Cuviincios gutui.

(Ana Blandiana, Pastel)

Cerințe:
1. Indică termeni dintr-un câmp lexical dominant numindu-l.
2. Indică doi termeni folosiți cu sens figurat.
3. Precizează și explică trei figuri de stil utilizate de poetă.
4. Ce anotimp este prezentat. Explică alegerea, selectând două structuri potrivite din text.
5. Ce crezi că a vrut poeta să comunice în versurile subliniate?

Textul 2.

te oprești la vânzătoarea de legume
iți surâd ca șopârle fasolele verzi
constelația mazărei naufragiază vorbele
boabele stau in păstaie ca școlarii cuminți in bănci
ca lotci dovleceii își vara botul înaintează
amurgesc sfeclele ca tapițerii pătrunjelul mărarul
iepuri de casa ridichii albi pătlăgelele
vinete înnoptează iată tomatele ca obrajii transilvănencelor
in broboade de mângâieri cristale pașii

conopidele cat omăt întârziat pe boschetele de șoapte
si sticle cu apa minerala morcovii oglinzi fluviul
ca oase lungi se deosebesc casele cuvintele
cu virtuți terapeutice drumul săpat in pătlagina lăptuci
si iată fata de Hristos chinuit a cartofului
el știe secretele nopții cu burdufe de liniști
rădăcina lui pipăie rărunchii pământului
albe netede ca tuburi rădăcinile
înaintează in nervi
sug înțelepciunea vremurilor osemintele nopții
închini un imn cartofului
vreau sa am limpezimea tăcerea ta fruct al țărânei asemeni cu țărână din pântecul întunericului nu ne uita întărește-ne cu uleiul nopții mana
tu știi subterane abecedare
te-au hrănit dumnezeu si ploile
virtuțile ti le tragi din pământ ca din staul oile
cerurile te primesc in orice căldare

(Ilarie Voronca, Ulise, fragment)

Cerințe:

1. Selectează cuvintele din câmpul semantic predominant și numește-l.
2. Explică asocierile de cuvinte evidențiate cu bold.
3. Ce observi cu privire la forma în care e scris textul? De ce crezi că poetul a renunțat la scrierea consacrată a textului literar.
4. Selectează două comparații din text și indică efectele asocierilor inedite.
5. Observă strofa subliniată. Ce mesaj crezi că a vrut să transmită autorul?

Receptarea textului poetic indică diferite probleme, iar înțelegerea corectă a textului, integral sau fragmentar condiționează redactarea clară a unui răspuns și exprimarea unui punct de vedere. Același text, citit la vârste diferite, ridică alte forme de blocaj. Textul poetic, elaborat, cu un limbaj selectiv și extras din contextul comunicării cotidiene, inhibă orice cititor obișnuit, indiferent de vârstă dar din mereu alte motive. Aceasta, pentru că forțează receptorul să traducă sintagmele inedite, dintr-o limbă nouă, cea poetică, într-un discurs logic, coerent, imperativ. Nu e deloc ușor să ordonezi logica ilogică a poeziei, în cea a gândiri teoretizante. Pe de altă parte, explorarea didactică a poeziei ucide nu atât plăcerea sau bucuria descoperirii, cât creativitatea interpretării.

Demersul a urmărit identificarea acelor praguri de receptare, în funcție de vârstă, pornind de la două fragmente de text aparținând unor poeți necanonici, tocmai pentru a evita utilizarea unor clișee de interpretare. Setul de câte cinci întrebări, sarcini de lucru individual a inclus observarea unor elemente de lexic, semantice, stilistice și de teoria receptării sau hermeneutice. Itemii aleși, indici pentru toate clasele (cu formulări generale) sunt semiobiectivi și subiectivi, îmbinând observația și unele cunoștințe aplicate cu intuiția și argumentarea subiectivă.

La clasa a V-a, autorul vrea să ne dea bătăi de cap.

Prima barieră textuală a fost generată de neînțelegerea unor cuvinte: terapeutic, virtute, a naufragia, burduf, rărunchi, oseminte, lotci. Acestea au ieșit din covorul textului lăsând urme opace în descifrarea semnificațiilor. Stabilirea textului a fost dificilă și atenția s-a centrat pe descompunerea unor imagini. Pentru elevul de clasa a V-a trecerea dinspre un nivel de învățare care pune accentul pe scriere și citire, către un nivel de înțelegere și apoi de interpretare este dificilă și exercițiile trebuie să permită alegeri multiple, nu unidirecționate, menite a lărgi perspectiva încă neinițiatului asupra ambiguității, inevitabile a textului literar. Astfel, ajungem tot la răspunsul-șablon de la care nu are voie să se abată.

A doua barieră a reprezentat-o forma inedită a textului poetic modern, cu încălcări de așezare în pagină sau strofică și de punctuație. Iarăși subliniem poeticitatea este justificată (în clasele primare) mai ales prin ordonarea în strofe egale și prin realizarea rimei. Copiii, s-au lăsat mai puțin impresionați de imagistica propusă sau de jongleriile lexicale, cât de nivelurile primare, de jos, sau de straturile de suprafață ale textului. Totuși atunci când gândirea ludică și disponibilitatea cognitivă le-a permis, a putut avea loc traversarea acestora, prin efectele gândirii laterale, și intuirea unor centri de sens.

Deși nu sunt pregătiți încă să elaboreze un discurs interpretativ, elevii de clasa a V-a au naturalețe în formularea unor puncte de vedere naive sau intuitive. La început au afirmat în cor: Nu am înțeles nimic din text. Au identificat cu ușurință prezența unor câmpuri lexicale a temei sau a unui motiv, (anotimpul), a figurilor de stil sau a sensurilor figurate ale cuvintelor. (cerul mirat, țara părăsită de fructe). Diferențierea a fost realizată de explicarea unor structuri cheie ridicate sau alese de ei. Consider importantă selecția unor răspunsuri pe grupaje de cerințe.

Explicarea unor sintagme poetice:

A.

cuvintele cu virtuți terapeutice = cuvinte atât de frumoase încât ar putea să te vindece, mai ales atunci când ești trist; unele cuvinte ne ajută să ne relaxăm, parcă ar fi magice; ne alină sufletul etc.

subterane abecedare = mai multe știință ascunsă; abecedare cultivate și adunate, să ne gândim că există și altfel de abecedare ce așteaptă să fie descoperită.

naufragiază vorbele = se referă la oprirea vorbelor, vorbele au fost pierdute în larg și acum călătoresc libere.

boabele stau in păstaie ca școlarii cuminți in bănci = nu se mișcă.

vinete înnoptează = vinetele sunt închise la culoare.

B.

Autorul a scris așa poezia, fără semne de punctuație, fără structură cunoscută ca să ne inducă în eroare;

Pentru a se distra, scriind;

El lasă în urmă corectitudinea și își dă drumul imaginației;

Să ne deruteze, să ne dea bătăi de cap;

Să ne facă să nu înțelegem;

Să arate o nouă față a limbi și a literaturii, să inventeze o nouă gramatică;

În mod intenționat a complicat textul;

Să fie altfel decât ceilalți scriitori și să ne facă să ne facă să înțelegem mai bine gândurile și sentimentele;

Absența semnelor de punctuație creează puțină harababură în text, iar autorul s-a jucat cu acele cuvinte;

Poetul nu a respectat nicio regulă, a scris ca un copil de clasa I și, sincer mă face să mă întreb dacă este o poezie sau nu;

C.

Poeta a vrut să comunice culorile și bogăția toamnei;

Faptul că atunci când vine toamna frunzele se rup, iar păienjenii le completează, țesând pânzeturi albe;

Că e important să fii bun și pur, ca un cartof;

D

Din ultima strofă înțeleg faptul că păienjenii credincioși țes pânze în locurile unde au căzut frunzele arătând ca niște bandaje;

Părăsită de frunze și fructe țara se află în suferință. Rănile ei sunt acoperite de pânze de păianjeni;

La clasa a IX-a, cerințele semiobiective sunt rezolvate cu ușurință, elevii având capacitatea de a selecta și a numi câmpuri semantice, figuri de stil, sensuri figurante de a indica elemente diverse ce țin de convenția textului poetic. Inhibițiile față de text sunt mai mari deși elevii dețin deja o strategie de lectură, învățată, și au deprinderea de a lucra cu un text la prima vedere. Aceasta vine din dorința de a înțelege și de a integra observațiile într-un discurs superior, analitic și interpretativ.

Cu același timp de lucru, 50 de minute, nu toți elevii au acoperit toate cerințele, de teama de a nu greși și, probabil, pentru că, pe măsura studierii literaturii în gimnaziu, li s-a limitat progresiv libertatea exprimării unei viziuni proprii atâta vreme cât ea nu era în acord cu direcțiile interpretative trasate de profesor.

Constat pe alocuri conturarea fie a unui discurs hermeneutic, forțat conceptual, paralel cu textul, fie a unuia simplist cu identificarea unor, îmbinări tematice stereotipe. Nu sunt excluse nici situațiile unor formulări juste pertinente și profunde.

Pregătiți pentru examenul național copii au fost învățați că relația dintre titlu și text trebuie altfel abordată în compuneri distincte pornind de la textul dat.

A.

naufragiază vorbele = cuvintele își pierd puterea, ecoul din oameni în lume, eșuează în încercarea lor de a transmite mesajul stagnând la nivelul unor formalități cu sensuri închistate absurd impuse de vorbitori; literatura oferă o evadare din cotidian.

subterane abecedare = inversiunea arată că abecedarul învățat formează cuvinte cu sens ascuns, profund în subteranul căruia trebuie să ajung ca să înțelegi; sintagma îl desemnează pe Ulise care deși este nevăzut, trăiește printre opere și texte în gândul oamenilor.

cuvintele cu virtuți terapeutice= universul se creează ca un tot de creații delimitate prin structurile mângâieri cristaline, boschete de șoapte, iar eul simte nevoia descoperirii sensurilor cuvintelor; se relevă existența unor sensuri ascunse pentru care trebuie să intri în adâncimea teritoriului literar nerezumându-te la reguli ceva consacrate.

îți surâd ca șopârlele fasolele verzi = comparațiile au la Voronca o cu totul altă structură și semnificație efectul fiind reinventarea lor, generarea unor noi definiții.

B.

Consider că autorul a renunțat la scrierea consacrată și a adoptat o formulă ludică, pentru a putea restructura mesajul poetic de la vers la vers.

Autorul a vrut să fie inovator și impresia pe care o lasă, de scriere pe fugă are un impact mare asupra noastră.

Descătușarea de rigorile versului permite exprimarea liberă a sentimentelor.

C.

Mesajul autorului este de a ne arăta cum lumea miniaturală este atât de profundă, încât putem descoperi daruri ale creației prin intermediul unor lucruri mărunte.

Pământul sugerat de cartof ascunde multe vestigii ale trecutului și, prin aceasta, eul liric crede că are acces la cunoaștere.

Autorul ridică un element comun la rangul de divinitate, închinându-i un imn.

D.

În textul Anei Blandiana, prima cădere de zăpadă e prezentată de păienjenii care, cu pânzele lor albe, bandajează spațiul gol.

Poeta sugerează trecerea ireversibilă a timpului și apropierea iminentă a propriului sfârșit.

Albul este expresia vârstei senectuții, sentimentul sfârșitului propriei vieți.

Viziunea subiectivă a poetei asupra naturii pustiite.

La clasa a X-a, obișnuința de a lucra cu textul poetic la prima vedere este mult mai mare, distanța dintre lectură și interpretare se micșorează dar și așa apar unele aspecte semnificative, bariera de înțelegere venind tocmai din incapacitatea de a lega eficient titlul de text.

Definit în mod teoretic mai ales când sunt fixate elementele importante pentru înțelegerea mesajului liric, considerat indiciu, cheie de lectură, element capabil să orienteze cititorul în text, titlul pare să treacă printr-o etapă de criză a valori sale. Așezarea la sfârșitul textului suport face să fie ignorat de elevul care lucrează astfel cu un text orb lipsit de lumina reglatoare a titlului. Nu știm care sunt argumentele unei asemenea structuri, dar observăm și suportăm din plin consecințele generate de acest fapt.

Astfel, pentru textul Pastel de Ana Blandiana, posibila ignorare a titlului nu a avut consecințe majore în descifrarea mesajului. Exercițiile propuse rezolvate bine și foarte bine rezolvate de majoritatea elevilor au reușit să le ușureze lectura. Mesajul a fost perceput adecvat fără deviații de sens, fără exagerări și ieșiri din limitele interpretării: căderea frunzelor este un simbol al toamnei iar păianjenii se pare că au primit sarcina de a umple golurile lăsate de acestea; epitetul credincioși conturează dedicarea, fidelitatea acestor mici vietăți aflate în slujba naturii; verbul a bandaja arată că arborii sunt răniți de această despărțire și au nevoie de îngrijiri speciale; poate nu întâmplători pânzele lor sunt albe precum bandajele; așadar, autoarea ne arată că toate vietățile contribuie la reconfigurarea naturii atunci când un anotimp pleacă și un altul vine.

Pentru fragmentul din poemul Ulise de Ilarie Voronca, înțelegerea s-a dovedit dificilă. Cauzele au fost în egală măsură, oferirea fragmentului și nu a întregului, aceeași ignorare a titlului și nu în ultimul rând, forma atipică de redactare a discursului poetic. Aproape lipsiți de repere care să jaloneze înțelegerea, elevii au perceput anumite plinuri ale textului, dar nu au reușit să umple golurile. Probabil ar fi de ajutor să existe, ca primă sarcină de lucru pe text, segmentarea acestuia pe porțiuni generatoare de sens ca punct de plecare în interpretare.

Asocierile de cuvinte au fost în general corect explicate. Se observă tendința de a citi în cheie realistă textul, generată probabil de impresia prozaică a acestuia. Elevii intuiesc intenția autorului de ambiguizare a mesajului: Consider că s-a renunțat la scrierea consacrată pentru a oferi mai multe înțelesuri unor versuri cititorul devenit confuz în privința unor cuvinte și neștiind cu care altele să le asocieze.

Dacă pentru sintagma cuvinte cu virtuți terapeutice sensurile au fost corect precizate, cuvântul cartof perceput în absența simbolistici sugerate de text trimite la ideea de aliment important, nelipsit oamenilor. E singulară o interpretare ca aceasta: Versurile surprind dorința eului liric de a fi asemenea cartofului: legat de pământ, capabil să mai trezească la viață cuvintele prin intermediul cititorilor. Întunericul pare să fie singura legătură pe care o mai au oamenii cu tainicele cuvinte, așteptând în întuneric.

Clasele a V-a și a IX-a, au o particularitate comună: trecerea dinspre un mod de înțelegere înspre altul, dinspre o programă, înspre alta, singurul element comun rămânând faptul că nu se pune accentul în școala românească actuală pe receptarea literaturii după principiul dezvoltării personale a elevului, se ard etapele de formare se forțează producerea de opinii sofisticat exprimate sau nepotrivite nivelului de înțelegere.

La clasa a X-a, neglijarea relației dintre titlu și text s-au dintre fragment și întreg afectează înțelegerea corectă a mesajului și interpretarea adecvată.

Textele propuse vor fi reluate, recitite și abordate din perspectiva anului de studiu. Elevii vor analiza ei înșiși diferența de opinie, de la prima vedere la privirea secundă.