Tratatul de la Maastricht

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE CONSTRUCȚII, CADASTRU ȘI ARHITECTURĂ

Tratatul de la Maastricht

Prof.:

Lector univ. dr. Amalia STURZA

Stud.:

Robert N. BOCHIȘ

Ionuț D. PAUL

Tratatul de la Maastricht

I. Introducere

O etapă importantă în evoluția procesului integraționist o constituie semnarea Tratatului de la Maastricht, cunoscut și sub denumirea de Tratatul asupra Uniunii Europene.

Cu toate că Tratatul a fost semnat la Maastricht, în 7 februarie 1992, un mare număr de obstacole, în procesul de ratificare, a intrat totuși în vigoare la 1 noiembrie 1993.

Din suita de obstacole să ne amintim acordul dat de Danemarca, în urma organizării celui de-al doilea referendum, și o acțiune legală, în Germania, prin care se cerea Parlamentului să declare Tratatul ca fiind neconstituțional.

Tratatul de la Maastricht a constituit o nouă etapă în procesul de creare al unei uniuni europene cuprinzând o serie de măsuri decisive în vederea integrării europene, continue și ireversibile. Practic, acest Tratat a înlocuit Tratatul Comunității europene și a pus bazele unei Uniuni Europene, bazată pe comunitatea economică și întregită prin noi forme de cooperare.

Conform tratatului, U.E. este fondată pe Comunitățile Europene completate de politici, de forme de cooperare stabilite chiar prin tratat.

1. Promovarea progresului economic și social echilibrat și durabil prin crearea unui spațiu fără frontiere interioare prin stabilirea unei Uniunii Economice și Monetare care comportă o monedă unică.

2. Afirmarea identității uniunii pe scena internațională prin promovarea unei politici externe și de securitate comună, inclusiv a unei politici comune de apărare.

3. Întărirea protecției și sprijinirii intereselor cetățenilor statelor membre prin instaurarea unei cetățenii a Uniunii.

4. Dezvoltarea unei cooperări stânse în domeniul justiției și afacerilor interne

5. Menținerea integrală a legislației comunitare și dezvoltarea acesteia în scopul examinării măsurii în care politica și formele de cooperare instituite prin Tratat vor trebui revizuite pentru a asigura eficacitatea mecanismelor și instituților comunitare.

Tratatul asupra Uniuni Europene este punctul în care se realizează voința politică de transformare a C.E.E., entitate economică, într-o uniune dispunând de competențe politice.

II. Structură

A. Titlul I al Tratatului conține “dispoziții comune” celor 3 piloni ai Uniunii: pilonul comunitar; politica externă și de securitate comună; cooperarea în domeniul justiție și al afaceri interne.

Tratatul prezintă Uniunea ca fiind “o nouă etapă în procesul care creează o uniune din ce în ce mai strânsă între popoarele Europei, în care deciziile sunt luate cel mai aproape posibil de cetățeni”.

Uniunea “este fondată pe Comunitățile europene, completate cu politicile și formele de cooperare instaurate de prezentul Tratat. Ea are ca misiune pe aceea de a organiza, într-un mod cât mai coerent și solidar, relațiile între statele membre și între popoarele lor”.

B. Titlurile II, III și IV au modificat Tratatele instituind Comunitatea europeană, Comunitatea europeană a cărbunelui și oțelului și Comunitatea europeană a energiei atomice.

Însă, modificările cele mai importante prevăzute de Tratatul de la Maastricht au vizat Tratatul instituind Comunitatea europeană (C.E.), Comunitate ale cărei obiective sunt redefinite în funcție de modificările aduse competențelor comunitare și în care au fost introduse un anumit număr de schimbări instituționale.

Celelalte două tratate institutive (C.E.C.O. și EURATOM) nu au fost modificate decât în măsura necesară punerii dispozițiilor lor instituționale în acord cu schimbările aduse Tratatului C.E.

C. Titlul V, consacrat “politicii externe și de securitate comună”, a înlocuit dispozițiile Actului Unic European privind cooperarea politică europeană. Noile dispoziții urmăresc deschiderea unei căi privind elaborarea unei veritabile politici a Uniunii Europene, prin intermediul pozițiilor și acțiunilor comune care se dezvoltă, cu anumite rezerve la apărare.

D. Titlul VI, cu privire la “cooperarea în domeniul justiției și al afacerilor interne”, își propune sistematizarea cooperării realizate până atunci într-o manieră informațională sau pe bază de convenții extra ori paracomunitare încheiate de către toate statele membre sau numai de unele dintre acestea.

E. Titlul VII, intitulat “Dispoziții finale”, prevede: limitele competenței Curții de justiție; raportul dintre Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatele institutive ale Comunităților europene; revizuirea Tratatelor; aderarea la Uniune; abrogarea dispozițiilor Tratatului de fuziune a executivelor (1965) și ale Actului Unic European; durata Tratatului; ratificarea Tratatului, depozitarea și limitele de redactare a Tratatului.

III. Principalele prevederi, obiective și principii

III. 1. Cei trei piloni

Potrivit prevederilor Tratatului de la Maastricht, U.E. este formată din 3 “piloni”: Comunitățile europene, politica externă și de securitate comună (P.E.S.C.) și cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne (J.A.I.).

III. 1. a. Comunitățile europene

Primul pilon al Uniunii Europene este format din cele 3 Comunități europene: C.E.E., C.E.E.A. și C.E.C.O. (odată cu apariția Uniunii Europene, Comunitatea economică europeană devine Comunitatea europeană, iar Tratatul C.E.E. devine Tratatul C.E. – această modificare se datorează evoluției calitative a Comunității economice europene, care, în timp, a trecut de la o Comunitate pur economică la o uniune politică. Această nouă denumire nu a generat nici o consecință asupra existenței celor 3 Comunități europene, deoarece ea nu implică o unificare formală a celor trei organizații.

Instituirea Uniunii Europene determină dobândirea unor denumiri noi de către instituțiile comunitare. Astfel, începând cu anul 1993, Consiliul Comunităților europene se numește Consiliul Uniunii Europene, iar Comisia Comunităților europene devine Comisia europeană. De asemenea, Curtea de conturi devine, din ianuarie 1994, Curtea europeană de conturi, transformându-se dintr-un organ având caracter tehnic în instituție comunitară.

Acest prim pilon al U.E. constituie forma cea mai dezvoltată a comunitarismului. În cadrul Comunității europene, instituțiile pot să adopte, în domeniile care le sunt repartizate, acte ce sunt direct aplicabile în statele membre și care au prioritate în fața dreptului intern.

În spațiul C.E. se găsește Piața internă cu cele patru libertăți fundamentale: libertatea de circulație a mărfurilor, libertatea de circulație a persoanelor, libertatea de prestare de servicii și libertatea de circulație a capitalurilor și a plăților. Alături de aceste libertăți, în Piața internă, se regăsesc regulile concurențiale.

III. 1. b. Politica externă și de securitate comună (P.E.S.C.)

Înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, politica între statele membre ale Comunităților europene se desfășura în cadrul “cooperării politice europene” (C.P.E.), lansată în anul 1970 și extinsă prin Actul Unic European, în anul 1986. Cooperarea politică europeană consta în consultările periodice dintre miniștrii afacerilor externe și în contactele permanente dintre administrațiile lor. Aceștia au convenit să se informeze reciproc cu privire la orice problemă importantă de politică externă, să ajungă la un punct de vedere comun și, în măsura în care este posibil, să adopte o poziție comună. Orice decizie trebuia să fie luată cu unanimitate.

Problemele ce priveau securitatea se limitau la aspectele politice și economice; realizarea, în mod progresiv, a unei politici externe și de securitate comună a fost prevăzută de către șefii de stat și de guvern prin Tratatele asupra Uniunii Europene. Noua politică a Uniunii Europene trebuie să fie bazată, potrivit dispozițiilor Tratatelor, în principal, pe următoarele obiective:

apărarea valorilor comune, a intereselor fundamentale și a independenței Uniunii;

consolidarea securității și a statelor membre;

menținerea păcii în lume și consolidarea securității internaționale, conform principiilor Cartei Națiunilor Unite, precum și principiilor și obiectivelor Actului final de la Helsinki (1975) și Cartei de la Paris (1990), care a fost consolidată în anul 1994, prin înființarea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa;

promovarea cooperării internaționale;

promovarea democrației și a statului de drept, apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Politica externă și, adesea, cea de securitate se numără printre domeniile în care statele membre colaborează pentru a-și apăra suveranitatea. Cu toate acestea, este foarte dificil să se definească interesele comune în materie, pentru că, în cadrul U.E., numai Franța și Marea Britanie dețin arme atomice. O altă problemă o constituie faptul că nu toate statele membre fac parte din N.A.T.O. (Irlanda, Austria, Finlanda, Suedia) și din U.E.O. (Danemarca, Grecia și Irlanda).

În prezent, deciziile cu privire la politica externă și de securitate comună continuă să fie luate în cadrul cooperării dintre state. Totuși, un dispozitiv de acțiune autonomă a fost, între timp, pus în aplicare, fiind prevăzut în Tratatul de la Amsterdam și dotat cu un cadru juridic solid, datorită cooperării între state.

III. 1. c. Cooperarea poliției și cea judiciară

Cooperarea poliției și cea judiciară vizează realizarea unei acțiuni comune în materia prevenirii și a luptei împotriva criminalității, a rasismului și a xenofobiei și oferă tuturor cetățenilor un spațiu de libertate, securitate și justiție.

Pentru o mai bună coordonare a colaborării polițienești a fost înființat Oficiul European de Poliție Europol, cu sediul la Haga.

Cooperarea în domeniul judiciar a fost realizată, în primul rând, cu scopul de a ușura și accelera cooperarea în materia procedurii judiciare și a executării deciziilor, simplificând procedura extrădării între statele membre, punând în aplicare reguli minime cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor și la sancțiunile aplicabile criminalității organizate, terorismului și traficului de droguri.

În acest domeniu, ca și în cel al politicii externe și de securitate comună, cooperarea se bazează pe colaborarea între statele membre care nu intră în cadrul procedurilor de decizie comunitară.

III. 2. Subsidiaritatea

Aceste obiective trebuie realizate pe baza principiului subsidiarității care este definit în Tratat în felul următor : „Comunitatea acționează în limitele componențelor care îi sunt conferite și obiectivelor care îi sunt atribuite prin prezentul tratat. În domeniile care nu sunt de competența sa exclusivă, Comunitatea nu intervine”.

Subsidiaritatea este o metodă de echilibrare a puterilor destinată să limiteze tentațiile implicării excesive a instituțiilor.

III. 3. Cetățenia europeană

Nu înlocuiește cetățenia națională, ci o completează. Cetățenia europeană o deține orice persoană care are cetățenia unuia din statele membre ale UE.

Fiecare cetățean al Uniunii are dreptul :

să se deplaseze și să-și stabilească domiciliul în mod liber pe teritoriul statelor membre,

să voteze și să candideze la alegerile municipale și europene care se desfăsoară în statul în care își are domiciliul,

să fie protejat de autoritățile diplomatice sau consulare ale oricărui stat membru,

să se adreseze Parlamentului și avocatului poporului cu petiții.

III. 4. Procesul de democratizare

O altă noutate a tratatului a fost introducerea procedeului codecizional. În felul acesta Parlamentul European are în anumite domenii aceleași drepturi ca și Consiliul de Miniștri. În afară de aceasta s-a hotărât constituirea Comitetului Regiunilor, cu rolul de a asigura reprezentarea adecvată a intereselor tuturor regiunilor europene.

Relațiile Interinstituționale ale Uniunii

Impuls

codecizie

Control politic Inițiative

III. 5. Uniunea Monetară Economică și Monetară

Principalul obiectiv al tratatului este crearea Uniunii Economice și Monetare în trei etape. Pentru ca o țară să participe la Uniunea monetară trebuie să îndeplinească anumite criterii economice (criteriile de convergență), prin care trebuie asigurată stabilitatea monezii unice. Criteriile de convergență sunt următoarele: politica financiară, nivelul prețurilor, al dobânzilor și al cursului de schimb. În timp ce criteriul de politică financiară (deficit bugetar < 3% și gradul de îndatorare < 60% din PIB) este un criteriu permanent, celelalte două au fost valabile numai pentru anul de referință 1997.

Odată cu semnarea tratatului s-a pus în mișcare un automatism, conform căruia țările care îndeplinesc criteriile de convergență în urma constatărilor făcute de Consiliul de Miniștri pot participa și la uniunea monetară. Numai Marea Britanie și Danemarca și-au rezervat dreptul de a decide singure dacă vor introduce moneda unică europeană.

III. 5. a. Uniunea Economică

Liniile generale ale politicii economice ale statelor membre și ale comunității sunt adoptate de către Consiliul de Ministri, care, în același timp supraveghează evoluția economiei în fiecare stat membru și în Comunitate. Dacă această politică nu corespunde directivelor sau riscă să pună în pericol funcționarea Uniunii Economice și Monetare, Consiliul ia măsuri în consecință, statele membre vor încerca să evite deficite guvernamentale excesive.

Acțiunile din domeniul economic cuprinse în Tratatul de la Maastricht sunt:

eliminarea între statele membre a taxelor vamale și restricțiilor cantitative la intrarea și ieșirea mărfurilor;

o piată internă caracterizată prin abolirea între statele membre a obstacolelor în calea liberei circulatii a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și a capitalurilor ;

politici comune în domeniile: comercial, al agriculturii, pescuitului, transportului, mediului;

un regim care să asigure ca în interiorul pieței interne, concurența să nu fie deformată;

apropierea legislațiilor naționale într-o măsură‚ necesară funcționării pieței comune;

întărirea competitivității industriei comunității;

promovarea cercetării și dezvoltării tehnologice;

încurajarea stabilirii și dezvoltării de rețele transeuropene;  

asocierea țărilor și teritoriilor de peste mări;

contribuții la întărirea protecției consumatorului;

măsuri în domeniul energiei și protecției civile.

III. 5. b. Uniunea Monetară

La începutul fazei finale a U.E.M. (cel târziu până la 1 ianuarie 1999), U.E. va avea o singură politică monetară. Va exista, de asemenea, un singur etalon monetar – EURO – și o singură instituție, Banca Centrală Europeană, care va forma împreună cu băncile centrale ale statelor membre Sistemul European al Băncilor Centrale (S.E.B.C.).

Trecerea la uniunea monetară a fost proiectată a se realiza în trei etape :

prima etapă a fost prevăzută să se încheie la finele anului 1993 și a inclus ratificarea de către Parlamentele Naționale a Tratatului de la Maastricht, înlăturarea totală a barierelor din calea circulației capitalurilor, coordonarea mai bună a politicilor economice individuale și intensificarea cooperării între băncile centrale.

a doua etapă începută la 1 ianuarie 1994 a debutat cu programe multilaterale pentru evitarea unei rate ridicate a inflației și producerea deficitului bugetar. În această etapă a fost creat Institutul Monetar European cu sediul la Frankfurt având ca principale sarcini ordonarea politicilor monetare în vederea asigurării stabilității prețurilor, supravegherea Sistemului Monetar European și pregătirea cadrului pentru o monedă unică EURO, administrată de o viitoare bancă central – europeană.

a III-a etapă a început la 1 ianuarie 1997 și s-a încheiat în 1999. În această etapă au intrat în funcțiune Sistemul European al Băncilor Centrale alcătuit din Banca Centrală Europeană și Băncile Naționale ale Statelor Membre și a fost adoptată moneda unică, EURO.

Programul pentru introducerea acestei monede a fost stabilit la sesiunea Consiliului European de la Madrid, din decembrie 1995 și prevede:

Faza A – pentru 1998 însemnând lansarea Uniunii Economice și Monetare. În această fază realizându-se nominalizarea primului grup de țări care iau parte la Uniunea Monetară; s-a înființat Banca Centrală Europeană; precizându-se data începerii producției de EURO bancnote și monede.

Faza B – 1999-2001 însemnând intrarea în funcțiune a Uniunii Monetare. Astfel la 1 ianuarie 1999 au fost stabilite ratele de schimb între EURO și monedele naționale; EURO devenind o monedă deplin operațională.

Faza C – ar trebui să însemne trecerea definitivă la EURO.

III. 5. c. Modeda europeană

Europa va deține o poziție-cheie pe plan mondial și mai largă pe plan economic. Într-o economie globalizată și cu economii aflate în interdependență, impactul EURO se va manifesta și asupra unor terțe piețe cu influențe economice și monetare.

Dolarul deține poziția primă în procesul de investiții și în ceea ce priveste emiterea de hârtii de valoare. Pe termen mediu se prognozează o egalitate între EURO și dolar pe piețele financiare internaționale.

Un EURO puternic față de alte valute, poate prezenta un element de stabilitate pentru sistemul financiar global. Va fi imposibil de atins acest obiectiv, dacă nu vor exista relații de cooperare inter-valutare. În același timp, o stabilire valutară a cursului de schimb al EURO fată de restul lumii, poate duce la slăbirea fortelor protecționiste în cadrul U.E.

Pe termern lung, EURO se va impune pe plan comercial și financiar, făcând ca U.E. să fie principalul pol de stabilitate economic din lume, iar poziția dolarului va fi puternic concurată, supremația sa fiind în pericol.

Tratatul de la Maastricht prevede că pentru a adera la Uniunea Monetară și Economică o tară membră a U.E. trebuie să îndeplinească patru criterii de convergență:

1. În legătură cu stabilitatea prețurilor prevede că nivelul ratei inflației dintr-o tară să nu depășească cu mai mult de 1,5 % rata inflației înregistrată de cel mult trei dintre țările membre cu performanța cea mai bună în privința stabilității prețurilor.

2. În legătură cu finanțele publice, deficitul bugetar planificat sau efectiv al guvernului să nu depășească 3 % din PIB în prețuri curente, iar datoria guvernamentală să nu depășească 60 % din PIB în prețuri curente.

3. Criteriul stabilității cursului de schimb în care se precizează că marjele de fluctuație ale cursului să oscileze între 1,5%.

4. În ceea ce privește rata dobânzii, aceasta nu trebuie să depășească 2% din ratele dobânzilor a trei țări membre cu performanțe optime în privința stabilității prețurilor.

IV. Sinteză

În sinteză, prevederile Tratatului de la Maastricht pot fi structurate astfel:

Modificări și completări ale celor 3 Tratate existente, instituind C.E.C.O., C.E.E. și EURATOM. Tratatul C.E.E. se va numi, de acum înainte, Tratatul C.E., iar Comunitatea economică europeană – Comunitatea europeană;

Dispoziții privind cooperarea în domeniile justiției și afacerilor interne, în special, între autoritățile polițienești și cele judiciare. Aceste dispoziții fac parte din Tratatul general privind Uniunea Europeană, dar ele nu sunt integrate celor 3 Tratate cu privire la C.E.C.O., C.E.E. și EURATOM. Raționamentul constă în faptul că mai multe state membre nu sunt, încă, pregătite să transfere Comunităților întreaga competență în aceste domenii;

Dispoziții privind politica externă și de securitate comună. Aceasta constituie un capitol separat, în afara conținutului celor trei tratate anterioare;

Dispoziții privind politica socială. De asemenea, Tratatul asupra Uniunii Europene mai prevede: o cetățenie unională. Toți cetățenii statelor membre sunt cetățeni ai Uniunii.

V. Concluzie

Continuând opera Actului unic european, Tratatul de la Maastricht, ameliora funcționarea instituțiilor comunitare și consolida puterile de codecizie legislativă și de control ale Parlamentului european. Cu toate acestea, lucrările din cadrul instituțiilor nu au fost simplificate. Aceasta pentru că, de atunci, instituțiile au fost nevoite să răspundă unei duble cerințe: una decurgând din gestionarea unei monede unice, Euro, și cooperarea în materia politicii economice; alta din perspectiva lărgirii Uniunii.

În conformitate cu Tratatul de la Maastricht a fost inițiată Conferința Interguvernamentală a U.E. ca forum în care pot fi determinate amendamente la tratatele existente sau pot fi semnate noi tratate.

Conferința s-a desfășurat în trei etape, respectiv: martie 1996, la Torino; decembrie 1996, la Dublin; iulie 1997, la Amsterdam.

Această Conferință a dezbătut problemele privind extinderea U.E. în est și sud, ajungând în final la un nou Tratat asupra U.E. semnat la 2 octombrie 1997 la Amsterdam de unde și denumirea de Tratatul de la Amsterdam care înlocuiește Tratatul de la Maastricht.

Prin prezentul tratat U.E. doreste să promoveze progresul economic și social al populației europene, ținându-se cont de principiul dezvoltării durabile și în cadrul desăvârșirii pieței interne, al intensificării, al protecției mediului înconjurător și se pun în aplicare politicile care asigură progresul paralel în integrarea economică și celelalte domenii.

Cu toate că Tratatul de la Maastricht instituia, în special, o cetățenie europeană, adică un cadru al unor drepturi și obligații suplimentare pentru cetățenii statelor membre, el nu oferea acestui cadru un conținut real;

Tratatul de la Maastricht a definit structurile și procedurile din acest punct de vedere, lăsând, totuși, deschisă posibilitatea noilor reforme, atât în domeniul politicii externe, cât și în cel al apărării.

CUPRINS:

Introducere ……………………………………………………………………………… pag. 1

Structură ………………………………………………………………………………….. pag. 2

Principalele prevederi, obiective și principii ……………… pag. 3

III. 1. Cei trei piloni ……………………………………………………………………….. pag. 3

– III. 1. a. Comunitățile europene

– III. 1. b. Politica externă și de securitate comună (P.E.S.C.)

– III. 1. c. Cooperarea poliției și cea judiciară

III. 2. Subsidiaritatea ……………………………………………………………………… pag. 5

III. 3. Cetățenia europeană ……………………………………………………………. pag. 5

III. 4. Procesul de democratizare ………………………………………………….. pag. 6

III. 5. Uniunea Monetară Economică și Monetară …………………….. pag. 6

– III. 5. a. Uniunea Economică

– III. 5. b. Uniunea Monetară

– III. 5. c. Modeda europeană

Sinteză ……………………………………………………………………………………….. pag. 9

Concluzie …………………………………………………………………………………. pag. 10

BIBLIOGRAFIE:

Site-uri

Comisia Europeana – www.europa.eu.int/

Consiliul Uniunii Europene – http: //ue.eu.int/

Ministerul Integrarii Europene – www.mie.ro

Tratatele Uniunii Europene – www.europa.eu.int/eur lex/fr/treaties/index.html