Tratatul de la Lisabona – Un Inceput Pentru O Europa Mai Unita

TRATATUL DE LA LISABONA – UN INCEPUT PENTRU O EUROPĂ MAI UNITA

Abstract:

This article intends to clarify several questions such as: how will the European Union work with the Lisbon Treaty? How will decisions be taken in a Union with 27 members? How will The Lisbon Treaty be seen by the citizens of the European Union?

The importance and objectives of the Lisbon Treaty as well as the effects on the economic growth of the European Union are also discussed. Also, the transparency and efficiency of political decisions are two concepts found in the Lisbon Treaty and this article points out how the European citizens benefit from these changes.

Keywords: Lisbon treaty, citizenship, political decision, Diplomacy, European Union, economic change

Tratatul de la Lisabona este bilanțul unui vast proces prin care s-a urmărit refacerea cadrului juridic al Uniunii Europene.

Prima încercare de reformă a avut loc odată cu redactarea Tratatului de instituire a unei Constituții pentru Europa. Obiectivul a fost de a schimba tratatele fondatoare ale Uniunii Europene cu o Constituție Europeană.

La 29 octombrie 2004 s-a semnat Constituția. Cu toate acestea, înainte de a fi inaugurată, aceasta trebuia să fie ,,acceptată,, de toate statele membre. Din păcate acest proces s-a soldat cu un eșec în mai multe state membre.

In anul 2007 la 23 iulie, o nouă conferință a fost efectuată la Lisabona, pentru a găsi o altă opțiune la Tratatul constituțional și pentru a continua reformele. Ideea unei Constituții Europene a fost, prin urmare, abandonată și astfel au avut loc noi negocieri pentru crearea unui tratat de modificare.

După eșecul ratificării Tratatului de instituire a unei Constituții pentru Europa, cunoscut sub numele de Tratatul Constituțional, un pas esențial în reluarea procesului de reformare a Tratatelor Uniunii Europene a fost reprezentat de emiterea și adoptarea Declarației. Documentul a fost adoptat de cele 27 de state membre și de instituțiile Uniunii la 25 martie 2007 si subliniază realizările Uniunii de la crearea sa.

Consiliul European din 21-23 iunie 2007 a decis realizarea unui Tratat de Reformă a Uniunii și a adoptat un mandat clar și detaliat în acest sens, care a dus la semnarea Tratatului în 2007, respectiv in decembrie, la Lisabona. România s-a alăturat de la început dezbaterilor pe această temă, fiind conștientă de importanța noului Tratat pentru dezvoltarea ulterioară a Uniunii și a modalităților în care aceasta va răspunde așteptărilor cetățenilor europeni, inclusiv celor români.

La 13 decembrie 2007, 27 de șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană au semnat noul tratat de modificare la Lisabona. Tratatul fost inaugurat in decembrie 2009, după ce a fost implementat de toate statele membre în conformitate cu cerințele lor constituționale.

Tratatul de la Lisabona, la fel ca și Tratatul de la Amsterdam și, respectiv, Tratatul de la Nisa, este un tratat de amendare a Tratatelor existente. Acesta cuprinde Tratatul Uniunii Europene (TUE) și Tratatul privind funcționarea Uniunii (TFUE), care reprezintă tratatele fundamentale ale Uniunii și au o valoare juridică echivalenta. Tratatul de la Lisabona conține, de asemenea, o serie de Protocoale și de Declarații.

Anul 2009 a marcat un nou început pentru Uniunea Europeană, prin semnarea și ratificarea Tratatului de la Lisabona, dar a însemnat si marcarea câtorva evenimente foarte importante din istoria Uniunii Europene: 30 de ani de când Parlamentul European este ales prin vot direct de către cetățenii statelor membre, 60 de ani de la înființarea Consiliului Europei sau împlinirea a 70 de ani de la declanșarea celui de-al II-lea Război Mondial.

Mai jos putem observa toate tarile aderate tratatului de la Lisabona precum si modalitatea de ratificare, data ratificării si data depunerii instrumentului de ratificare.

De asemeni, anul 2009 rememorează și 20 de ani de la prăbușirea sistemului totalitar din statele europene aflate până în 1989 sub sfera de influență a Uniunii Sovietice; prin urmare s-au sărbătorit revoluțiile din Cehoslovacia, Ungaria, căderea zidului Berlinului sau revoluția din România. Anul 2009 poate fi apreciat drept o legătura între trecut și viitor, deoarece Uniunii Europeana are șansa unui nou început și consolidarea mult mai bună a principiilor pe care este clădită, dar și implicarea mai profundă în procesul decizional al instituțiilor comunitare.

Importanța Tratatului de la Lisabona

Există trei motive fundamentale pentru care era nevoie de acest Tratat: o mai mare eficiență în procesul de luare a deciziilor, mai multă democrație prin conferirea unui rol mai important Parlamentului European și parlamentelor naționale si o mai mare coerență pe plan extern.

Toate acestea îi vor permite Uniunii să promoveze mai bine interesele cetățenilor săi. Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunii Europene și Tratatele CE (fără a le înlocui) și pune la dispoziție Uniunii cadrul legal și instrumentele juridice necesare pentru a face față provocărilor viitoare și pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor.

Obiectivele si aspectele instituționale ale Tratatului de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona a reformat instituțiile și politicile interne ale Uniunii Europene, a îmbunătățit procesul decizional și a consolidat dimensiunea democratică a Uniunii Europene.

Reforma instituțiilor Uniunii Europene era foarte importantă din cauza creșterii numărului de state membre. Tratatul modifică astfel normele privind alcătuirea Parlamentului European, a Comisiei și a Comitetului Economic și Social European.

De asemenea, Tratatul modifică procesul decizional din cadrul Consiliului. Acesta elimină vechiul sistem de vot ponderat și introduce o nouă definiție a majorității calificate pentru votarea deciziilor.

In plus, Tratatul de la Lisabona realizează două noi funcții în arhitectura instituțională a Uniunii Europene: Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate si președintele Consiliului European.

Sa nu uităm ca Tratatul de la Lisabona încearcă să clarifice și să îmbunătățească funcționarea Uniunii Europene. Acesta elimină practic vechea structură bazată pe piloni în favoarea unei noi distribuiri a competențelor între Uniunea Europeană și statele membre. Tratatul de la Lisabona reduce, de asemenea, procedurile legislative și tipologia actelor juridice adoptate în cadrul Uniunii Europene.

Tratatul conferă o mai mare adaptabilitate funcționării Uniunii Europene. Acesta introduce o serie de clauze instituționale destinate să ușureze construcția europeană în anumite domenii politice. S-a înlesnit, de asemenea, punerea în aplicare a colaborării consolidate între statele membre.

Unul dintre principalele obiective ale Tratatului este de a stabiliza democrația europeană, mai ales cu scopul de a evidenția legitimitatea deciziilor și de a apropia Uniunea Europeană de cetățenii săi. Prin urmare, puterile Parlamentului European au fost ,,întărite,, semnificativ. În plus, Tratatul de la Lisabona instituie inițiativa cetățenească, care permite cetățenilor să participe mai activ la construcția europeană.

Orice stat ce dorește să adere la Uniunea Europeană trebuie să îndeplinească anumite criterii, astfel încât sa asigure un start comun tuturor statelor membre în acest proces al integrării europene. Printre aceste condiții ce se cer a fi îndeplinite se numără si protecția drepturilor minorităților sau respectarea statului de drept sau economia de piață funcțională. La nivel comunitar, nu erau garantate foarte multe drepturi si nu se poate discuta spre exemplu, de un cod al drepturilor fundamentale ale cetățeanului comunitar, ceea ce a reprezentat până la Tratatul de la Lisabona un punct negativ al conceptului de Europa unită. Totuși la nivel european, cetățeanul este protejat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind document semnat și modificat sub supravegherea Consiliului Europei, un veritabil codex al drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului statului membru la această convenție. Pentru prima dată în spațiul european, un cetățean, îndeplinind o serie de condiții, poate să cheme în instanța propriul stat sau pe unul terț, pentru a se stabili încălcarea de către acestea a dreptului sau libertății petentului.

Diplomația Uniunii Europene in contextul Tratatului de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona, cunoscut si sub numele de “Tratatul de Reformă”, este un tratat care ar trebui să înlocuiască tratatul constituțional european. Numele oficial, este “Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene”. Textul s-a finalizat în urma unui summit neoficial la Lisabona la finele anului 2007, iar in decembrie 2007 tratatul a fost semnat de către reprezentanții celor 27 de state membre ale Uniunii Europene care devine un actor pe scena internațională – instrumentele de politică externă de care dispune Europa sunt întrunite atât în ceea ce privește emiterea, cât și adoptarea noilor politici.

Tratatul oferă Europei un drum mai clar în relațiile cu partenerii săi din întreaga lume. De asemenea, utilizează forța dobândită de Europa în domeniul economic, umanitar, politic și diplomatic pentru a promova interesele și valorile europene pe plan mondial, respectând, în același timp, interesele statelor membre în domeniul afacerilor externe.

Crearea postului de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care este și unul din vicepreședinții Comisiei, va creste impactul, coerența și vizibilitatea acțiunii externe a Uniunii Europene. Funcția de Înalt Reprezentant nu creează noi puteri, ci simplifică acțiunea externă a Uniunii Europene, eliminând suprapunerile și confuziile.

Înaltul Reprezentant trebuie să ia măsuri în domeniul politicii externe, pe baza deciziilor elaborate în unanimitate de cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, iar rolul său este de a completa, si nu să înlocuiască politica externă sau eforturile diplomatice ale statelor membre. A fost creat și Noul Serviciu european pentru acțiune externă ce oferă Înaltului Reprezentant sprijinul necesar.

Obiectivul principal al politicii Uniunii Europene în domeniul cooperării pentru dezvoltare

Tratatul de la Lisabona înglobează, o bază juridică pentru ajutorul umanitar. Această prevedere pune accent pe specificitatea politicii și aplicarea principiilor dreptului internațional, în special principiile imparțialității și nediscriminării. Tratatul menționează clar că reducerea și minimizarea sărăciei reprezintă obiectivul principal al politicii Uniunii Europene în domeniul colaborării pentru dezvoltare. Acest fapt trebuie luat in vedere atunci când Uniunea Europeană pune în aplicare politici care pot afecta țările în curs de dezvoltare. Acest lucru presupune faptul că politica de cooperare pentru dezvoltare este o politică de sine stătătoare și nu se situează în prelungirea politicii externe.

Consiliul ia decizia cu ajutorul majorității calificate in cazul unui ajutor financiar urgent. Se deduce astfel că, ajutorul financiar va putea fi oferit mai rapid. Ajutorul pentru cooperare și ajutorul umanitar sunt considerate „competente comune paralele”- ceea ce deducem că Uniunea Europeană desfășoară o politică autonomă, care nu împiedică statele membre să-și dezvolte competențele și nici nu revizuiește politica proprie într-una „complementară ”politicilor statelor membre.

Harta Europei cu statele care au aderat la Tratatul de la Lisabona (evidențiate cu verde)

Transparența deciziei politice la nivel european

Împărțirea în două mari pârți a tratatului de la Lisabona a creat mai multă transparență pentru cetățeanul european. În prima parte, sunt prezentate principii generale ale dreptului comunitar, normele si prevederile prin care se schițează instituțiile comunitare, precum și colaborarea în domeniul politicii externe a Uniunii Europene.

Această primă parte a tratatului modificator de la Lisabona conține cele mai importante reguli, pe care cetățeanul ar trebui sa aibă o idee despre construcția europeana. Normele de redactare a unui tratat internațional impun o anumită ținută a vocabularului și structurii unui astfel de document, si am putea astfel preciza că forma exterioară îmbrăcată de către Tratatul de la Lisabona nu este un motiv care să atragă imposibilitatea cetățeanului comunitar de a se informa.

A II-a parte a tratatului este de fapt, o variantă refăcuta a Tratatului privind Comunitățile Europene, ce cuprinde 357 de articole prin care se revizuiește modalitatea de funcționare a organelor și instituțiilor comunitare, modul acestora de abordare în domeniul politicii externe europene, politicile comune comunitare, prevederile referitoare la bugetul Uniunii, precum și procedurile de adoptare a normelor dreptului comunitar secundar. 

Prin acest Tratatul s-a creat o mai mare disciplină în domeniul competențelor, astfel că relațiile dintre statele membre si Uniune sunt mult mai clare și ușor detectabile. Prin acest nou tratat comunitar s-a reușit performanta de a se „picta” o Europă mult mai eficientă, cu proceduri de lucru și metode de adoptare a legislației secundare mult simplificate, instituții dimensionate corespunzător nevoilor celor 27 de state membre și un grad ridicat de capacitate de reacție în domeniile strategice ale Uniunii Europene. 

Acest nou tratat cunoaște și carențe, ce se datorează în mare, lipsei de voință a statelor Uniunii Europene. Din păcate aceasta constatare nu reprezintă o noutate, iar de-a lungul procesului de integrare s-au putut recunoaște momente mai dificile, care au fost rezolvate în timp.

Un prim lucru pe care Tratatul de la Lisabona nu l-a abordat se refera la faptul că normele juridice de drept comunitar secundar nu „îmbrățișează” denumiri consacrate la nivelul dreptului național, și ne referim aici la noțiunea de „lege” în general, ci acestea se vor numi în continuare: directive sau decizii normative, regulamente, ceea ce poate duce la o anumită neclaritate în rândul cetățeanului european. Proiectul de tratat constituțional specifica ca toate normele de drept comunitar secundar să se numească generic „legi”, ceea ce terminologic, ar fi fost un câștig, cel puțin, pentru cetățenii interesați de ordinea juridică comunitară.

Codecizia este un alt mare succes al Tratatului de la Lisabona. Prin aceasta procedura, atât Parlamentul European cat si Consiliul, sunt implicate în redactarea de norme juridice comunitare. Regula de bază este determinata ca fiind codecizia, în terminologia tratatului de la Lisabona fiind folosita sintagma de „procedură legislativă ordinară”.

Un alt aspect interesant al Tratatului, se referă la faptul că adoptarea cu majoritate de voturi a unor decizii în Consiliu se aplica și mai multor politici comunitare, cum ar fi spre pildă: controlul granițelor exterioare sau protecția diplomatică și consulară, cooperarea în domeniul de afaceri interne si justiție, politica comună de transport, problemele legate de azil. Prin aceasta se asigură o decizie mult mai rapidă si eficientă.

Din 2014 majoritatea calificată cerută în Consiliu va mai fi formata dintr-o dublă majoritate, aceasta fiind influențată si de numărul statelor membre, dar si de numărul populației, ceea ce are ca și efect o dublă legitimare a Uniunii Europene ca actor care adoptă anumite norme juridice nu doar pentru statele membre, cât și pentru cetățenii acestora care au ca și numitor comun cetățenia europeană. Dubla majoritate va fi obținuta atunci când acordul pentru adoptarea unui act normativ este dat de cel puțin 55% din statele membre, care să reprezinte cel puțin 65% din populația Uniunii Europene. În această ecuație este introdusă conceptul de „cetățean european”. Prin această importantă fluctuație introdusă în procesul legislativ comunitar se stipula garanția că nu se poate adopta nici o normă juridică ce ar contraveni majorității populației Uniunii Europene.

Conform prevederilor tratatului pentru prima dată în istorie se alege un Președinte al Consiliului European pe o perioadă de 30 de luni, iar această formulă are avantajul ca cetățenii comunitari să obtina o mai mare capacitate de a se identifica cu persoana care conduce un for european. Și în cazul alegerii Președintelui Comisiei Europene, rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European influențează decisiv această alegere. Votul exprimat de către cetățenii primește astfel o nouă valență și însemnătate. Președintele Comisiei Europene va trebui astfel să fie agreat, dar mai mult, să provină dintr-o familie politică dominantă din cadrul Parlamentului European.

Politicile Uniunii Europene in cadrul Tratatului de la Lisabona

Una dintre cele mai importante modificări se referă la spațiul european de libertate, securitate și justiție. Tratatul de la Lisabona sporește competențele Uniunii Europene în ceea ce privește controlul la frontiere, azilul și imigrația, cooperarea judiciară în materie civilă si penala si cooperarea polițienească.

De asemenea, Tratatul de la Lisabona clarifică competențele Uniunii Europene în domeniul politicilor economice, sociale și energetice. Acesta stabilește ca nou obiectiv crearea unui spațiu european de cercetare.

Acțiunea Uniunii Europene pe plan internațional a fost consolidată. In primul rând, Tratatul de la Lisabona oferă o mai mare coerență și vizibilitate politicii externe și de securitate comune a Uniunii Europene si dobândește astfel personalitate juridică, ceea ce îi permite să negocieze și să fie parte contractantă la tratatele internaționale. În plus, Uniunii Europeana este reprezentată de acum înainte pe scena internațională de Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate.

De asemenea, politica de securitate și apărare comună face acum obiectul unei secțiuni a tratatelor fondatoare. Obiectivele pe termen lung au in vedere înființarea unei apărări europene comune.

La baza întregii construcții europene a stat voința statelor membre de a lucra împreună, pe baza unor interese comune. Aceasta a condus la convingerea că în unele domenii se pot obține rezultate mai bune la nivel european decât la nivel național. Astfel, s-a ajuns la politicile comune tuturor statelor membre, elaborate și adoptate la nivel comunitar, cu aplicabilitate pe întreg teritoriul Uniunii. Totodată, politicile europene răspund unui principiu fundamental al construcției europene, acela al solidarități și coeziunii. Prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, se introduc noi posibilități de acțiune la nivelul Uniunii în domenii de interes pentru cetățeni, precum: energie, siguranța cetățeanului, domeniul social, schimbările climatice, combaterea terorismului. În opinia actorilor de decizie comunitari, soluția trecerii acestor domenii către nivelul comunitar este fundamentată pe faptul că, datorită creșterii importantei lor în ultimii ani, provocările cu care se confruntă nu pot primi un răspuns adecvat decât printr-o acțiune concertată la nivel internațional.

Tratatul de la Lisabona nu aduce modificări substanțiale politicilor europene consacrate, ci statuează rolul Parlamentului European ca și colegislator alături de Consiliu, la propunerea Comisiei, în cadrul procesului decizional, în cursul procedurii legislative ordinare, dat fiind faptul că domeniile de acțiune ale politicilor comunitare presupun competența partajată. Alte modificări aduse prin Tratat acestor politici se referă la precizarea unor termeni sau noțiuni, de natură să ducă la o mai mare claritate a textului, accentuarea unor principii în domeniul social, precum și introducerea unor dispoziții procedurale specifice. Tot în acest context se înscrie și consacrarea, în premieră, a noțiunii de „coeziune teritorială”, în sensul dezvoltării echilibrate coerente și armonioase a teritoriului, sub aspectul activităților economice, sociale, al dotărilor, al accesibilități și al calități mediului, al existenței unor condiții de viată și de muncă echitabile pentru toți cetățenii, indiferent de locul în care se află, prin punerea în valoare a specificității fiecărei categorii de teritoriu, contribuind astfel la realizarea unei Europe prospere, durabile din punct de vedere economic, social și ecologic.

Principalele aspecte noi introduse de Tratatul de la Lisabona cu privire la politicile Uniunii privesc spațiul de libertate, securitate și justiție, energia și mediul – schimbările climatice. De asemenea, Tratatul de la Lisabona introduce baze juridice pentru dezvoltarea și promovarea unor politici comunitare noi, precum cele privind, sportul, turismul, protecția civilă sau spațiul. În cazul noilor politici europene a căror bază juridică este introdusă prin Tratat, este de remarcat faptul că noua competentă comunitară în aceste domenii nu aduce atingere dreptului statelor membre de a legifera în conformitate cu propriile interese, neexistând, la nivel comunitar, obligația armonizării legislațiilor, competența Uniunii concretizându-se, cel puțin într-o primă fază, prin asumarea unui rol de coordonare și promovare a acțiunilor statelor membre.

Concluzii

Tratatul de la Lisabona reprezintă fără îndoiala un pas important in construcția europeana, si cu toate ca prezinta câteva lipsuri din punct de vedere al normelor juridice de drept comunitar, fiind poate nu foarte ușor de înțeles pentru cetățenii europeni, aduce totuși multe schimbări economice si politice. Tratatul scoate in evidenta specificitatea politicii și aplicarea principiilor dreptului internațional, în special principiile imparțialității și nediscriminării. Acest lucru înseamnă ca cetățeanului european îi este lărgit spațiul de manevră în domeniul influenței pe care acesta o poate avea în cadrul procesului legislativ.

Deciziile Uniunii Europene vor fi luate cât mai aproape de cetățeni. În afară de domeniile care intră în sfera sa de competentă exclusivă, Uniunea întreprinde o acțiune doar dacă aceasta ar fi mai eficientă decât acțiunea întreprinsă la nivel național, regional sau local. Acest principiu se numește principiul subsidiarității și este reafirmat în Tratatul de la Lisabona.

Bibliografie:

Surse electronice:

http://www.mae.ro

Sfera politicii

http://ec.europa.eu/publications

http://www.revista22.ro

http://www.citizensinformation.ie/en

http://eur-lex.europa.eu

http://www.europarl.europa.eu

http://www.consilium.europa.eu

http://curia.europa.eu

http://www.preferatele.com/economie

Lucrări editate:

Kissinger Henri. Diplomația, Ed. All, 2008