Tratatul de la Lisabona Si Mutatiile Aduse In Domeniul Securitatii Si Apararii Europene

II.1. Tratatul de la Lisabona și mutațiile aduse în domeniul securității și apărării europene

Intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, Tratatul de la Lisabona aducea modificări substanțiale tratatelor existente. Ceea ce numim generic Tratatul de la Lisabona, este format propriu-zis din două tratate: Tratatul Uniunii Europene (TUE), care modifică tratatele Actului Unic European, de la Mastricht, Amsterdam și Nisa și Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (TFUE) care modifică și completează Tratatul comunității europene, precizând funcționarea politicilor comune în conformitate cu principiile incluse în TUE. Unul dintre cele mai importante lucruri este faptul că Uniunea Europeană a căpătat personalitate juridică devenind astfel actor de drept internațional.

În domeniul PESC, UE își propune prin Tratat să contribuie la pacea, securitatea, dezvoltarea durabilă a planetei, solidaritatea și respectul reciproc între popoare, respectarea strictă și dezvoltarea dreptului internațional, inclusiv respectarea principiilor Cartei ONU. În art. 21 aln. 2 din TUE se precizează ca UE definește și desfășoară politici comune și acțiuni și acționează pentru asigurarea unui nivel înalt de cooperare în toate domeniile securității internaționale, în scopul apărării valorilor, a intereselor fundamentale, a securității, a independenței și integrității sale; menținerii păcii, prevenirii conflictelor și consolidării securității internaționale, în conformitate cu scopurile și principiile Cartei ONU, precum și cu principiile Actului final de la Helsinki și cu obiectivele Cartei de la Paris, inclusiv cele privind frontierele externe.

Caracterul interguvernamental se regăsește în Tratat prin modul de funcționare a Consiliului European și a Consiliului UE, dar foarte important este că au apărut instituții specifice statului federal: Președinția permanentă a Consiliului, Parlamentul European cu rol de legiferare europeană alături de Consiliu. Alte prevederi vin să sprijine caracterul federal al Uniunii: dubla majoritate privind majoritatea calificată în Consiliu, funcția de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, extinderea codeciziei. De altfel, Consiliul European, în calitate de instituție nouă, și-a adoptat propriul regulament de procedură în ziua intrării în vigoare a tratatului. Aceasta legifera renunțarea la caracterul informal al ședințelor Coniliului European.

Totuși caracterul interguvernamental a continuat să prevaleze instituțiilor comunitare, Consiliul European, stând la baza tuturor deciziilor majore adoptate de Uniune pentru a face față provocărilor interne și internaționale.

În ceea ce privește PESC, Tratatul a menținut-o în zona interguvernabilității, întărind însă rolul Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe și de Securitate, asistat de un Serviciu European pentru Acțiune Externă. Ca urmare, subiectul Armată europeană nu apare preferându-se exprimări de genul definire progresivă a unei politici de apărare comune care poate conduce la o apărare comună. De altfel, apărarea comună este considerată parte a apărării europene. În Articolul 24, aln. (1) din TUE se specifică că, „competența UE în materie de politică externă și de securitate comună include toate domeniile politicii externe, precum și toate chestiunile referitoare la securitatea Uniunii, inclusiv la definirea treptată a unei politici de apărare comune care poate conduce la o apărare comună”. Caracterul interguvernamental al PESC este vizibil și în Art 24, aln. (2) care specifică că „în cadrul principiilor și al obiectivelor acțiunii sale externe, Uniunea desfășoară, definește și pune în aplicare o politică externă și de securitate comună întemeiată pe dezvoltarea solidarității politice reciproce a statelor membre, pe identificarea chestiunilor de interes general și pe realizarea unui grad din ce în ce mai mare de convergență a acțiunilor statelor membre”.

Modificarea funcției de Înalt Reprezentant pentru PESC în cea de Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate (ÎR) a făcut posibilă o mai strânsă colaborare între statele membre cu privire la securitate și apărarea comună și a dus la creșterea coerenței decizionale în domeniul apărării și securității. ÎR este funcția care duce la îndeplinire mandatul dat de Consiliul European, iar SEAE care îi este subordonat îl ajută pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite.

Înființarea Serviciului European pentru Acțiune Externă (SEAE), a permis includerea în acesta a departamentelor Secretariatului General și ale Comisiei Europene care au avut activități pe linia afacerilor externe și a securității Uniunii. Au fost transferate în subordinea SEAE: Directoratul General pentru Afaceri Externe și Politico-Militare precum și alte departamente ce raportau Înaltului Reprezentant pentru PESC, acestea făcând parte anterior din cadrul SG. Au mai trecut de la Comisia Europeană: Directoratul General pentru Relații Externe și structurile din Directoratul General pentru Extindere sau din Directoratul General pentru Dezvoltare.

În Titlul V, articolul 24, alineatul 1 din Tratatul de la Lisabona sunt prevăzute competențele Uniunii Europene în materie de Politică Externă și de Securitate Comună. Este încurajată acțiunea comună în numele unui interes comun recomandându-se abținerea statelor de la promovarea obiectivelor locale. Se speră că astfel eficiența acțiunilor PESC nu ar avea de suferit. Statele Membre au obligația de a se consulta între ele în cadrul Consiliului UE sau Consiliului European pentru a-și stabilii o abordare comună și unitară în toate problemele sale. La rândul său, Parlamentul European va fi informat cu regularitate despre dezvoltările din planul PESC, ceea ce înseamnă reglementarea unei cutume instituite deja de câțiva ani de către diversele președinții ale Consiliului UE. În cadrul PESC deciziile se iau în general prin unanimitate de către Consiliul European și Consiliul de Miniștri, iar inițiativa poate aparține atât statelor membre, cât și ÎR și CE. Este satisfăcut atât aspectul interguvernamental cât și cel funcțional. Pentru eficientizarea actului decizional este statele membre sunt obligate să se consulte între ele cu ocazia Consiliului UE pentru a defini acțiunile convergente pentru îndeplinirea interesului general.

În articolul 10A al Tratatului este prevăzut ca Politica Externă de Securitate și Apărare (PESA) să devină Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC) și devine parte integrantă a PESC. Pentru punerea în aplicare a PSAC, statele trebuie să pună la dispoziția UE capacități civile și militare pentru a fi atinse obiectivele stabilite de Consiliu. Este stimulată constituirea de forțe militare comune. Forțele multinaționale constituite de către statele membre, prin inițiative în afara cadrului instituțional al UE, pot fi puse la dispoziția PSAC. Statele membre se angajează să își îmbunătățească treptat capacitățile militare. Pentru dobândirea de capacități militare și dezvoltarea acestora este desemnată Agenția Europeană de Apărare (AEA) – fosta Agenție din domeniul dezvoltării capacităților de apărare, cercetare, achiziții și armament. Aceasta participă la definirea unei politici europene în materie de capacități și de armament și sprijină Consiliul în evaluarea îmbunătățirii capacităților militare.

În Articolul 42, alineatul (2), se prevede posibilitatea ca UE să intre în etapa apărării comune în cazul unei decizii în unanimitate a Consiliului European. Se deschide astfel cale politică pentru inițierea unor demersuri privind înființarea ACE. Se recunosc nevoile de securitate specifice ale statelor membre și se menționează că PSAC nu va afecta aranjamentele realizate deja de către ele în vederea satisfacerii acestora.

În art 42 aln. (6) se prevede că statele membre care întrunesc cele mai înalte capacități militare și care au subscris unor angajamente mai stricte în materie în vederea realizării celor mai solicitante misiuni stabilesc o cooperare structurată permanentă în cadrul UE.

Dar poate cea mai importantă prevedere adusă de Tratatul de la Lisabona – în domeniul apărării și securității – este inclusă în art. 42 aln. (7) și prevede că în cazul în care un stat membru ar face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre sunt obligate să îi acorde ajutor și asistență prin toate mijloacele de care dispun, în conformitate cu articolul 51 din Carta ONU. Trebuie spus că această obligație de asistență reciprocă pare a fi similară cu art. V din Tratatul de la Bruxelles privind apărarea colectivă. Și, de asemenea, este similar cu art. V din Tratatul de la Washington privind obligația de apărare reciprocă a țărilor membre NATO. Totuși, se poate spune că clauza inclusă în Tratatul de la Lisabona este mai complexă întrucât sunt prevăzute inclusiv mijloace și măsuri de natură civilă pentru ajutorarea statului agresat, iar pe de altă parte clauza se activează automat.

Se apreciază că prin instituirea PSAC, specificul național al politicii de securitate și apărare a anumitor state membre nu este afectat. Totuși, până la urmă aceste prevederi au dus la desființarea UEO, organizație a cărei misiune principală se suprapunea cu obiectivele UE sumate prin PESC/PSAC.

Remarcabil este faptul că Tratatul certifică faptul că NATO rămâne pilonul principal al arhitecturii de securitate europene: „Angajamentele și cooperarea în acest domeniu sunt conforme cu angajamentele asumate în cadrul NATO, care rămâne pentru statele membre ale acestei organizații fundamentul apărării lor colective și cadrul de punere în aplicare a acesteia”.

În Articolul 43, aln (1) sunt descrise tipurile de misiuni în cadrul cărora UE poate folosi mijloace civile și militare. Acestea sunt cele denumite generic misiuni de tip Petersebrg: misiuni în materie de dezarmare, misiunile umanitare și de evacuare, misiunile de consiliere și de asistență în probleme militare, misiunile de prevenire a conflictelor și de menținere a păcii, misiunile forțelor de luptă pentru gestionarea crizelor, inclusiv misiunile de restabilire a păcii și operațiile de stabilizare după încetarea conflictelor. Toate aceste misiuni pot contribui la combaterea terorismului, inclusiv prin sprijinul acordat țărilor terțe în combaterea terorismului pe teritoriul acestora.

În concluzie putem afirma că prevederile Tratatului de la Lisabona în domeniul PESC și PSAC duc la întărirea rolului și creșterea vizibilității UE în lume. Instrumentele noi vin să sprijine UE în acțiunea externă și în planul securității. Acest deziderat este mult mai ușor de realizat prin înființarea funcțiilor de Președinte al Consiliului European și de ÎR, dobândirea personalității juridice de către UE, dar și prin înființarea SEAE.  UE devine astfel mai capabilă în domeniul asigurării securității prin politici și mijloace proprii. Imporatnt este faptul că deși nu sunt prevederi explicite privind înființarea de structuri militare comune, Tratatul permite statelor membre ca prin intermediul Consiliului European să treacă la constituirea acestor forțe. Mărimea, tipul și modul de conducere vor putea fi decise de statele membre în cadrul Consiliului European.