Tratamentull Recuperator Aplicat In Lordoza

=== 333330019d6aaf45f47425fcc62bfdb57ff4ec5b_340581_1 ===

CAPITOLUL 1

NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE

Coloana vertebrală reprezintă axul median și posterior al trunchiului și este constituită din 33-34 vertebre.Vertebrele poartă denumire diferite în funcție de regiunea corespunzătoare.

Astfel există vertebre cervical în număr de 7 (C1-C7),vertebre toracale în număr de 12 (T1-T12),vertebre lombare în număr de 5 (L1-L5),vertebre sacrale în număr de 5 care formează osul sacru prin sudare și 4-5 vertebre coccigiene care formează coccigele.

Fig.1.Regiunile coloanei vertebrale

1.vertebre cervicale (C1-C7), 2.vertebre toracale (T1-T12),3. vertebre lombare (L1-C5),4.Sacrum,5.Coccyx

Vertebrele care și-au păstrat independența și mobilitatea se numesc vertebre adevărate și reprezintă vertebrele din regiunea cervical,toracală și lombară.

Vertebrele care s-au sudat și prin unirea lor au reyultat respectiv osul sacru și coccigele se numesc vertebre false.în cadrul vertebrelor adevărate există unele vertebre care prezintă caractere specific regiunii respective astfel,prima vedere cervical (atlasul),a-II-a vertebră cervical ( axisul);a VI-a și VII-a vertebra cervical iar în cadrul celor toracice T11 și T12.

Fiecare vertebră prezintă o porțiune anterioară denumită corpul vertebral și o porțiiune posterioară denumită arc vertebral.

Între cele 2 componente corp și arc vertebral se află 2 mici punți osoase denumite pediculii arcului vertebral .Corpul ,arcul și pediculii arcului vertebral delimitează gura vertebrei.(E.Trașcă,M.Pătrașcu,M.Galbenu,D.Pătrașcu, Anatomie clinic, pg.135,2013)

Corpul vertebrei reprezintă porțiunea cea mai voluminoasă a vertebrei și dimensiunile sale sunt în funcție de regiunea vertebrei respective.Corpul prezintă o față superioară și o față inferioară articulară precum și o circumferință.

Arcul vertebral formează peretele posterior al găurii vertebrale și prezintă mai multe elemente osoase:două lame vertebrale care se întind de la pediculi la procesul spinos.

Fig.2.Structura vertebrei

Fiecare lamă prezintă o față anterioară care privește spre gaura vertebrei,o față posterioară acoperită de mușchi și câte două margini (superioară și inferioară).

Arcului vertebral I se mai descrie o extremitate lateral care prezintă proeminențe osoase în vecinătatea pediculului arcului ,reprezentate de procesele articulare și procesul transversar.

Procesul spinos reprezintă o prelungire osoasă posterioară care pornește de la locul de unire a celor 2 lame ale arcului vertebral.

Acestea au diferite mărimi, formnă și orientare în funcție de regiunea coloanei vertebrale.

Procesul transversar reprezintă câte o proeminență osoasă de fiecare parte, dreaptă și stângă care pleacă de pe părțile laterale ale arcului vertebral.

Procesele articulare sunt în număr de 4 grupându-se câte două superioare și două inferioare,articulându-se cu procesele articulare ale vertebrelor superioare și inferioare din regiunea respectivă.

Pediculul vertebral este reprezentat de două punți osoase care unesc extremitatea fiecărui arc vertebral cu corpul vertebrei.

Pediculii reprezintă câte o incizură mai accentuată la nivelul marginii inferioare iar prin suprapunerea a două vertebre din aceste incizuri se delimitează gaura intervertebrală prin care ies ramurile nervilor spinali.

Gaura vertebrală este delimitare între corpul vertebral și arcul vertebral iar pe laturi de pediculii vertebrali.Din suprapunerea găurilor vertebrale ia naștere canalul vertebral.

Vertebrele pe lângă caracterele commune,generale ,prezintă și caractere regionale representative pentru regiunea de coloană vertebrală din care provin astfel:

-vertebrele cervical prezintă corpul mai mic și alungit transvers ,procesul spinos este scurt și bifurcate la vârf,iar procesele transversal sunt străbătute de găuri transversal fiind ramificat într-un tubercul anterior și într-unul posterior.

Procesele articulare au orientare aproape orizontală .Vertebrele toracale se caracterizează prin aceea că au corpul vertebral alungit antero-posterior și prezintă de fiecare parte câte două incizuri, superioară și inferioară (fovea costalis).Între două vertebre vecine incizura superioară a unei vertebre cu cea inferioară a celeilalte delimitează un unghi diedru în care pătrunde capul coastei.

Procesul spinos are orientare oblică în jos și apoi iar procesele transversal prezintă pe fața lor o fețișoară (transverse-costală) articulară pentru tuberculul coastei corespunzătoare.Procesele articulare au orientare vertical cu dispoziție frontal. .(E.Trașcă,M.Pătrașcu,M.Galbenu,D.Pătrașcu, Anatomie clinic, pg.136,2013)

Vertebrele lombare prezintă un corp vertebral cu dimensiuni mai mari,diametrul transversal depășind pe cel antero-posterior.

Procesul spinos are direcție orizontală dinainte înapoi iar procesele costiforme sunt resturi de coaste.

Ele pot fi confundate cu procesele transversal fiind în realitate mici proeminențe situate pe fața posterioară a proceselor costiforme.Procesele articulare au o direcție vertical și sunt dispuse sagital.

Din categoria vertebrelor speciale fac parte următoarele:

Atlasul este prima vertebră cervical,nu are corp vertebral și este format din două mase laterale unite printr-un arc anterior și un arc posterior.De pe masele laterale ale atlasului pleacă procesele transversal.

Arcul anterior prezintă pe fața sa posterioară o suprafață articulară pentru dintele axisului. Axisul este a doua vertebră cervical care pe fața superioară a corpului prezintă o proeminență numită dinte.

Fig.3.Vertebre cervicale

Aceasta prezintă o față articulară anterioară pentru arcul anterior al atlasului și una posterioară care vine în contact cu ligamentul transversal.

Vertebra a VI-a cervical prezintă tuberculul anterior al procesului transversal mai proeminent denumit tuberculul carotidian.

Vertebra a –VII-a cervical prezintă procesul spinos mai lung ,se palpează sub piele și reprezintă reper anatomic .

Cea de-a XI- vertebră toracală și a –XII-a prezintă câte o singură incizură articulară pe corpul vertebral iar cea de

de-a XII-a nu prezintă fețișoară transverse-costală deoarece coasta XII nu se articulează cu procesul transvers.

Vertebrele false sunt reprezentate de osul sacru și coccige.

Fig.4.Osul sacru și coccige

Sacrul (os sacrum )este un os median și nepereche , situate în continuarea coloanei lombare .Pe scheletul articulat este oblic îndreptat de sus în jos și dinainte înapoi , astfel că formează cu ultima vertebră lombară un unghi numit promontoriu ( promontorium) de o mare importanță obstetricală și antropologică .

Orientare:Se așează înainte față concavă , iar în sus baza osului .

Fața pelvină ( facies pelvina) este concavă .Această față privește înainte și în jos , spre pelvis .

Pe linia mediană a feței pelvine se află o coloană osoasă ce provine din sudarea celor cinci corpuri vertebrale componente .Fața pelvină prezintă patru linii transversale ( lineae transversae ) care indică locurile de sudură ale celor cinci vertebre .

La extremitatea fiecărei linii transversale există câte o gaură sacrală pelvină ( foramina sacralia pelvină ) prin care trec ramurile ventrale ale nervilor spinali sacrali .Pe coloanele osoase dintre găurile sacrate pelvine se inseră mușchiul piriform .

Fața dorsală ( facies dorsalis ) este convexă.Această față privește înapoi și în sus.

Pe linia mediană prezintă creasta sacrală mediană ( crista sacralis mediana ) rezultată din unirea proceselor spinoase ale vertebrelor sacrale .

Sub creasta sacrată mediană se găsește un orificiu în formă de V răsturnat;este orificiul canalului sacrat sau hiatul sacrat (Hiatus sacralis) delimitat de două mici creste numite coarnele sacrate (Cornu sacale).

Lateral de creasta sacratămediană se găsite de fiecare parte câte o creastă sacrată intermediară (Crista sacralis intermedia) care rezultă din Fața dorsală a sacrului și a coccigelui. .(E.Trașcă,M.Pătrașcu,M.Galbenu,D.Pătrașcu, Anatomie clinic, pg.137,2013)

Orientare :Se pune în sus baza , iar înainte fața concavă

Fețele :Fața anterioară este concavă , iar cea dorsală , convexă .Cele două fețe prezintă trei sau patru linii transversale , rezultate din sudarea vertebrelor coccigiene .

Lateral de ele există o serie de patru găuri sacrateposterioare (Foramina sacralia posteriord) pe unde trec ramurile posterioare ale nervilor sacrați.

Lateral de găurile precedente se găsește creasta sacrată lateral (Crista sacralis lateralis) care rezultă din sudarea proceselor transverse ale vertebrelor sacrate.

Fata posterioara (dorsala):este convexă;prezintă pe linia mediană creasta sacrală mediană ce rezultă din unirea apofizelor spinoase;de o parte și de alta a acestora se afla găurile sacrale posterioare prin care trec ramurile posterioare ale nervilor spinali.

Fețele laterale, în număr de două, prezintă fața auriculară (Facies auricularis) care servește la articularea cu osul coxal o suprafață rugoasă situată înapoia precedentei, numită tuberozitatea sacrată(Tuberositas sacralis) pe care se inseră puternicele ligamente sacro-iliace.

Menționăm că în Nomenclatura Anatomică termenulde față laterală a sacrului, termen utilizat de noi, nu există, în nomenclatura anatomică apare termenul de Parslateralis, care include atât fața laterală descrisă de noi,cât și acele porțiuni ale fețelor pelvină și dorsală caresunt situate lateral de găurile sacrate.

Partea laterală rezultă din fuzionarea proceselor transverse, a rudimentelor costale și a diferitelor ligamente anexate acestora și osificate.

Baza (Basis ossis sacri) prezintă:

●suprafață ovalară mediană, care este fața superioară a corpului primei vertebre sacrate;

●înapoia acestei suprafețe se găsește orificiul superior al canalului sacrat;

● lateral de suprafața ovalară se găsește o altă suprafață, triunghiulară,numită aripioara sacrului (Ala sacralis);

●două procese articulare (Processus articularis superior) destinate articulației cu procesele articulare inferioare ale ultimei vertebre lombare

●Vârful (Apex ossis sacri) prezintă o fețișoară eliptică, ce se articulează cu coccigele

Canalul sacrat (Canalis sacralis) străbate osul sacru, continuând canalul vertebral. Canalul sacrat este triunghiular în partea superioară și turtit antero-posterior în partea inferioară.

Lateral, de fiecare parte acanalului sacrat, pleacă patru conducte transversale; ele poartă numele de găuri intervertebrale.

Conductele au valoarea găurilor  intervertebrale dintre vertebrele adevărate. Fiecare conducteste separat de cele învecinate (supra și subiacente) prin câte o punte osoasă, cu direcție antero-posterioară,reprezentând pediculii vertebrali.

Conductele sacrate se bifurcă dând o ramură anterioară care se deschide la nivelul găurilor sacrate anterioare, și o ramură posterioară care se deschide prin gaura sacrată posterioară.Osul sacru al adultului prezintă, în general, diferențe sexuale (evidente): la bărbat este mai lung, mai îngust și mai curbat anterior decât la femeie. Victor Papilian , Anatomia și Fiziologia Omului ,pg.63,vol.I,1989)

Coccigele (Os coccygis, Coccyx) Este format prin sudarea a patru vertebre coccigiene (Vertebrae coccygeae I-IV). Este omologul scheletului cozii de la mamifere. Se află situat în continuarea sacrului și este format din unirea celor patru sau cinci vertebre coccigiene atrofiate. Este un os median și nepereche, prezentând de studiat două fețe, o bază, un vârf și două margini.

Orientare. Se pune în sus – baza, iar înainte – fațaconcavă.Fețele. Fața anterioară sau pelviană este concavă,iar cea dorsală, convexă. Cele două fețe prezintă trei sau patru linii transversale, rezultate din sudarea vertebrelor coccigiene .

Baza. Are o fețișoară eliptică pentru articularea cu vârful sacrului. înapoia fețișoarei pleacă în sus două procese, numite coarnele coccigelui (Cornu coccygeum). După cum se observă, curburile sagitale sunt dobândite în cursul vieții postnatale.Curburile în plan frontal  .Sunt mai puțin pronunțate ca cele în plan sagital. În mod obișnuit întâlnim:

●Curbura cervicală – cu convexitatea la stânga;

●Curbura toracică cu convexitatea la dreapta;

●Curbura lombară – cuconvexitatea la stânga.

Curbura toracică este primară, fiind determinată de tracțiunea mușchilor mai dezvoltați la membrul superior drept; celelalte două curburi sunt compensatorii, având scopul de a restabili echilibrul corporal. La stângaci,curburile în plan frontal sunt îndreptate în sens invers.

Conformația exterioară. Coloana vertebrală, considerată în totalitatea ei, prezintă o față anterioară, ofață posteriftlră și două fețe laterale.

Fața anterioară este formată de ocoloană cilindrică, rezultată din suprapunerea corpurilor   vertebrelor.

Fața posterioară prezintă pe linia mediană procesele spinoase, care formează împreună creasta spinală. Procesele spinoase se pot explora cu multăușurință, mai ales în timpul flectării trunchiului.

La limita dintre coloana cervicală și cea toracică se vizualizează foarte net procesul spions al vertebrei C7 (vertebraproeminentă); pornind de la acest proces spinos, se poatenumerota fiecare vertebră. în continuarea proceselor spinoase se explorează creasta sacrată mediană, iar inplică interfesieră se pot palpa coarnele sacrate, coarnele coccigelui și hiatul sacrat.De fiecare parte a crestei spinale se găsesc șanțuri profunde, numite șanțuri vertebrale; ele adăpostesc mușchi ce acționează asupra coloanei vertebrale.(Victor Papilian , Anatomia și Fiziologia Omului ,pg.65,vol.I,1989)

Fețele laterale prezintă: vârful proceselor transverse, pediculii vertebrali, găurile intervertebrale și porțiunile laterale ale corpilor vertebrali. Vârful procesului transvers al atlasului poate fi palpatimediat sub procesul mastoidian.

Canalul vertebral (Canalis vertebralis) este format prin suprapunerea găurilor vertebrale. Canalul vertebralse continuă în sus cu cavitatea neurocraniului, iar în josse deschide prin hiatul sacrat. Canalul vertebral urmăreștetoate inflexiunile coloanei vertebrale.Diametrele canalului vertebral variază; ele sunt mai mari în regiunea cervicală și lombară, în raport cu mobilitateamai mare a coloanei vertebrale în aceste regiuni. în regiuneatoracică, unde mobilitatea coloanei vertebrale este mairedusă, diametrele canalului vertebral sunt mai mici .

CAPITOLUL .2

BIOMECANICA ARTICULARA ȘI BILANȚ ARTICULAR

Coloana vertebrală este unită proximal cu craniu,anterior cu coastele iar distal cu oasrle costale.Coloanei vertebrale i se descriu articulații propriu-zise (intrinseci) articulația vertebrelor se realizează prin corpurile vertebrale, prin procesele articulare, procesele spinoase și procesele transversare.

Intre vertebre se realizează o serie de linii articulare, care se clasifică în :

Articulațiile corpurilor vertebrale – Suprafețele articulare ale acestora sunt date de fețele inferioare si superioare (usor concave). Intre aceste suprafete osoase se gasesc discurile intervertebrale.

Acestea sunt formațiuni fibrocartilaginoase, constituite dintr-o porțiune periferică fibroasă – inelul fibros – și una centrală – nucleul pulpos. Nucleul pulpos nu are o poziție fixa, el mobilizandu-se în cursul miscarilor. Deplasările acestuia sunt posibile, deoarece este deformabil elastic și expansibil, aceste calități fiind legate de continutul de apa.

Nucleul se afla astfel într-o permanentă presiune și este ușor de înțeles de ce orice defect al inelului fibros care-l inconjoara permite hernierea lui.

Limita inferioară a discurilor este alcatuită din lamele cartilaginoase, care protejează nucleul pulpos de presiunile excesive.

In ceea ce privește vascularizația, la individul adult prezența vaselor de sânge se întâlnește numai în condiții patologice.

Nutriția cartilajului se face prin imbibitie prin lamele terminale ale suprafețelor articulare vertebrale. (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.137,2003)

Ușor de înțeles deci de ce în condițiile unor solicitări permanente ale articulațiilor intervertebrale discul nu are posibilitatea unei nutriții corespunzătoare facilitându-se astfel degenerescența precoce a acestuia, (prin diminuarea sau chiar pierderea proprietăților fizico-chimice ale acestuia).

Discurile intervertebrale au formă unor lentil biconvex care depășesc puțin spațiul dintre suprafețele osoase.Înălțimea discurilor intervertebrale este diferită (3 mm reg,cervical;5 mm reg.toracală;9 mm reg.lombară).Fiecare disc prezintă 2 porțiuni: o porțiune periferică care prezintă inelul fibros.Porțiunea periferică fiind format din fibre conjunctive încrucișate,asigură stabilitatea coloanei vertebrale și protejează măduva față de mișcările exaggerate.

Ligamentul longitudinal anterior reprezintă o panglică lungă de țesut fibroconjunctiv așezată pe fața anterioară a coloaneiu vertebrale de la osul occipital la S2.

Când discul este încărcat, diminuează în dimensiune și se lățește.Trebuie remarcat faptul că nucleul pulpos are o mare forță de îmbibiție, mărindu-și volumul în repaus, putând da (prin însumarea măririi volumului tuturor discurilor) o alungire de până la 3 cm. a coloanei vertebrale la subiectul tanar, sanatos.

Nucleul pulpos nu este inervat. Inelul fibros este inervat de ramurile nervoase provenite din nervii sinuvertebrali care inerveaza și ligamentul vertebral comun posterior (aceasta explica și caracterul durerii din hernia sau tasarea discului intervertebral). (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.138,2003

Fig.5.Articulațiile coloanei vertebrale

Ligamentul longitudinal posterior reprezintă o formațiune fibro-conjunctivă situate pe fața posterior a corpurilor vertebrale în interiorul canalului vertebral.Se întinde de la osul occipital până la baza coccigelui.

Articulațiile lamelor vertebrale – Intre lamele vertebrale nu exista propriu zis articulații. Totuși, ele sunt unite prin ligamente speciale denumite ligamente galbene, alcatuite din fascicule de fibre elastice, care prin structura lor permit apropierea și indepartarea lamelor vertebrale una fata de alta.

Articulațiile proceselor spinoase – Ca și lamele vertebrale apofizele spinoase sunt unite intre ele prin doua feluri de ligamente: Ligamentul supraspinos se prezintă ca un cordon fibros puternic întins pe toată lungimea coloanei vertebrale unind vârful proceselor spinoase.

Primele se găsesc între doua apofize spinoase iar ultimul este un cordon ce se intinde pe tot lungul coloanei vertebrale. In regiunea cervicală, ligamentul supraspinos este deosebit de bine dezvoltat si prin extremitatea lui proximala se inseră pe protuberanța occipitală externa; el este denumit ligamentul cervical posterior și are rolul să mențină pasiv capul și gâtul pentru a nu se flecta inainte.

Articulațiile apofizelor transverse – Apofizele transverse se realizează prin ligamente intertransverse care sunt de dimensiuni mai reduse în regiunea cervical și toracală.

Pe lângă articulațiile coloanei vertebrale propriu-zise mai există articulații între regiunea lombară și sacrală ca și între sacru și coccige realizând articulația lombosacrală și articulația sacro- coccigiană ,prezentând același tip de ligament.

Articulațiile apofizelor articulare sunt plane și permit numai simpla alunecare a suprafetelor articulare una peste alta.

Articulația occipitoatlantoidă este o diartroză bicondiliana. Suprafețele articulare ale occipitalului sunt reprezentate de cei doi condili occipitali, care privesc în jos și înainte și în afara și au o formă convexa în toate sensurile.

Mișcările coloanei vertebrale sunt produse de un mare numar de muschi, care se inseră fie pe coloana, fie la distanta de ea, cum sunt unii mușchi ai gâtului și mușchii abdominali. (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.138,2003

Mușchii motori ai coloanei vertebrale.Mușchii flexori:dreptul abdominal;oblicul extern;oblicul intern;iliopsoasul;sternoclei-domastoidianul;

]scalenii;lungul gâtului.

Mușchii extensori:extensorul sau erectorul coloanei (iliocostalul ,lungul șanțurilor vertebrale,lungul șanțurilor vertebrale ,spinalului);semispinalul și multifidul;interspinoșii ,splenius.

Principalii flexori laterali: pătratul lombelor;mușchii intertransversari;

scalenii; sdomastoidianul;lungul gâtului;spleniusul; ridicătorul scapulei;trapezul.

Mușchii rotator se impart în:rotator de aceeași parte;oblicul intern;complexul mic; splenius;rotator de partea opusă;sistemul transversospinal;oblicul extern ;semispinalul; sternocleidomastoidianul ;iliopsoasul;trapezul;ridicătorul coastei.

Mușchii gâtului: mușchiul sternocleidomastoidian; m. scaleni; m. drept anterior al capului; micul drept anterior al capului; lungul gâtului; (pielosul gatului; splenius al gatului si al capului; fasciculul superior al m. trapez).

Mușchii abdomenului: marele drept al abdomenului; marele oblic al abdomenului; micul oblic al abdomenului; transversul abdomenului; muschii lomboiliaci (patratul lombelor, psoasul iliac).

Mușchii posteriori ai trunchiului: muschiul trapez; m. marele dorsal; romboidul; unghiularul; micul dințat posterosuperior; micul dințat postero-inferior;

Mușchii cefei (splenius, marele complex, micul complex, transversul gâtului, marele și micul drept posterior ai gâtului, marele și micul oblic posterior ai gâtului);

Mușchii spinali, se găsesc în șanțurile vertebrale formate din apofizele spinoase și coaste (m. sacrospinali, paravertebrali) sunt în număr de trei: iliocostalul, lungul dorsal și spinotransversalul; m. intertransversali și mușchii interspinoș.

Mișcările coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt mișcări complexe, în care intervin mai multe segmente vertebrale.

Ele se realizează prin cumularea ușoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale, care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum și la nivelul celorlalte articulații.

Aceste mișcări sunt limitate de rezistența ligamentelor, forma articulațiilor intervertebrale și de gradul de compresibilitate a tesutului fibrocartilaginos din care este alcatuit discul

Importanța problemei rezultă din frecvența deosebit de mare a discopatiilor și spondilozelor și din numărul considerabil de zile de incapacitate de muncă pe care-l provoacă.

Numeroase studii încearcă să stabilească prin care mijloace terapeutice și de recuperare funcțională s-ar putea acționa mai eficace asupra procesului degenerescență discală,favorizând procesul de reparație a fisurilor și fantelor discale,combătând degradarea țesutului conjunctiv,modificările mucopolizaharidelor discale și tulburarea hidrofiliei nucleare.

Discul intervertebral este avascular ,braditrof,nutriția și schimburile sale metabolice făcânduse prin difuziune cu punct de plecare la periferia discului și la nivelul platourilor vertebrale adiacente (substanța opacifiantă utilizată în discografie dispare în aproximativ 20 de minute,ceea ce ne dă o idée despre rapiditatea circulației intradiscale a lichidelor).

În procesul de degenerescență discală,nucleul își ăierde turgescența și omogenitatea,se fibrozează și se îngustează,în timp ce în inelul fibros apar fisuri și fante,în care se angajează substanța nucleului degenerate,migrând spre periferia discală. (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.139,2003

Discul nu este inervat,cu excepția straturilor superficial ale inelului;așadar durerile țin de periferia discală.

Nu s-a putut pune în evidență un proces de reparație a fisurilr discale,prin țesuturi de aceeași valoare.

În anumite condiții s-a evidențiat totuși pătrunderea centripetă (în fantele inelare) a unor muguri conjunctivo-vasculari,care treptat se transform în țesut fibros (Smith,Walsmley,Gordon,Hirsch).

Literatura de specialitate crede că acest process de reparație oricât de imperfect ar fi,ar putea fi favorizat prin diverse tratamente,și în special prin cele balneofizicale.

Deosebit de important este faptul că propietățile mecanice ale discului țin,în mare măsură,de starea de hidratare a nucleului .

În anul 1962,Naylor a emis ipoteza după care la originea discopatiilor ar sta un proces intermediar de hiperhidratare nuceară;depolimerizarea discale (sub influența unor enzyme de tipul hialuronidazei) ar mări absorbția apei de către nucleu. (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Gizela Drafta -Recuperarea funcțională în practica reumatologică,pg.147,2008).

Testarea bilanțului articular și muscular oferă datele obiective necesare elaborării planului de recuperare a mișcărilor fundamentale ale coloanei astfel:

Flexia

-La nivelul coloanei cervical:bărbia ia în mod normal contact cu sternul.Din cele 30-450 amplitudine,200 au sediul în articulațiile sub-occipitale.

-La nivelul coloanei toraco-lombare,flexia se măsoară clinic dificil,incluzând și flexia în coxo-femurale.În practică se măsoară distanța între vârful degetelor și sol.

-Bilanțul muscular analitic îl efectuăm numai la o serie de mușchi mai importanți și care se pretează la explorări funcționale.Astfel:

a.Sterno-cleido-mastoidianul ( rădăcini principale C1,C2,C3;nervul spinal):contracția sa bilateral,sinergică flectează coloana cervical,în timp ce contracția unilateral rotează capul de partea opusă.Pentru testarea simultană bilateral ,subiectul în decubit dorsal efectuează o flexie a capului .Contrarezistența se aplică pe frunte.Pentru testarea unilateral ,se rotează active capul de partea opusă ,apoi se execută o flexie anterioară;contrarezistența se aplică pe tâmplă.Mușchii accesorii pentru flexie sunt:lungii gâtului,scalenii,drepții anteriori ,pielosul gâtului.

b.Mușchii abdominali (marele drept,marele oblic, micul oblic și transversalul) :contracția simetrică flectează coloana dorso-lombară,în timp ce contracția unilateral rotează coloana.Au în plus un rol important în echilibrarea coloanei și bazinului (spațiile costo-iliace) și în retroversia bazinului (scăz’nd lordoza lombară).

-Marii drepți abdominali (rădăcinile D7-D10 supraombilical și D11-D12 subombilical; ultimii șase nervi intercostali).Testarea funcției de flexie se face din decubit dorsal cu genunchii flectați și tălpile pe planul de examinare și brațele în antepulsie.Kineziterapeutul flexă ferm genunchii subiectului care trece din decubit în poziție șezând,fără să se sprijine.După J.Godebout și M.Vidal cotele sunt următoarele:

●se apreciează prin palpare,nu ridică trunchiul;

●partea superioară a trunchiului se ridică de pe masa de examen,până la spinele omoplatului;

●se poate ridica până la vârful omoplaților;

●ia poziția șezând cu mîinile întinse;

●poziția șezând,ținând măinile la ceafă.Contrarezistența se aplică pe stern.

-Marele oblic (rădăcinile D7-L1 ;ultimii 6 nervi intercostali,nervii abdomino-genitali) și micul oblic (D9-L1;ultimii 4 nervi intercostali,nervii abdomino-genitali).Testarea funcției de flexie a trunchiului (acționând în sinergie bilaterală) coincide cu testarea marilor drepți.

-Transversalul abdomenului (rădăcinile D9-L1; ultimii 4 nervi intercostali,nervii abdomino-genitali) contribuie la flexia de ansamblu a trunchiului,dar testarea analitică este dificilă și se referă la funcția da de centură fiziologică abdominală (retrage peretele abdominal) și la funcția sa ca mușchi expirator.Se măsoară perimetrul abdominal în relaxare și apoi cu peretele abdominal retras în timpul unei expirații. (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.140,2003

Extensia

-La nivelul coloanei cervical este de 30-450 (dintre care 20-300 în articulațiile suboccipitale).De obicei pentru bilanțul articular ne limităm să măsurăm distanța dintre bărbie și stern.

-La nivelul coloanei dorso-lombare este de 20-300 (măsurată radiografic).Unghiul de extensie include însă extensia în coxo-femurale.

-Bilanțul muscular analitic al numeroșilor extensori ai coloanei este dificil.În practică efectuăm o testare global a extensorilor coloanei cervical și extensorilor dorso-lombari.Astfel :

●Grupul de extensori ai gâtului (drepții posteriori,complexii,spleniusului capului și gâtului,trapezul superior) inserați între occipital și coloana cervical ,determină extensia capului și gâtului prin contracția lor simetrică.Din decubit ventral ,se ridică capul de pe planul mesei de examinare.Contrarezistența este aplicată occipital.

●Grupul de extensori ai coloanei dorso-lombare (iliocostalul ,lungul dorsal,supraspinosul ,semispinosul,transversal spinos ,interspinoșii, intertransverși) determină extensia ,curburile și echilibrul coloanei în stațiunea bipedă ,prin contracția lor simetrică .

Din decubit ventral se cere subiectului să ridice trunchiul până la ombilic ,fără nici un sprijin pe membrele superioare (în timp ce examinatorul fixează bazinul și gleznele).Contrarezistența se aplică între omoplați.Această metodă permite testarea segmentului D1-L3.Pentru zona lombară inferioară (sub L3) subiectul se sprijină în decubit ventral ,cu membrele inferioare atârnând la marginea mesei de examinare .Subiectul apucă cu mâinile marginile mesei și ridică de pe masă regiunea sacrată ,accentuând lordoza lombară.

Înclinația laterală

-La nivelul coloanei cervicale :unghiul de flexiune trasat între oriyontală biclaviculară (planul de referință) și linia bioculară este normal de 40-450 în articulațiile suboccipitale).

-La nivelul coloanei dorso lombare:unghiul de inflexiune trasat între verticala mediană a corpului (ridicată din S1) și linia S1- C7 este de 30-400.(Se pot aprecia variațiile inflexiunii laterale notând nivelul la care degetele ating zona de deasupra sau dedesubtul genunchiului omolog).

-Bilanțul muscular analitic;

●Contracția unilaterală a extensorilor gâtului produce înclinația laterală a capului .Contrarezistența se aplică deasupra urechii.

●Contracția unilaterală a mușchilor abdominali (marele drept, marele și micul oblic,transversul) determină inflexia laterală a trunchiului.Contrarezistența se aplică la nivelul umărului omolog.

Tot astfel,contracția pătratului lombar (menținând bazinul fix) determină inflexia laterală a coloanei lombare și coborârea coastei a 12-a.

De asemenea ,extensorii rahisului (ilio-costalul și lungul dorsal ) prin contrația lor unilaterală determină inflexia laterală a trunchiului.

Rotația

-La nivelul coloanei cervical:menținând bazinul fix și orientând privirea lateral,spre dreapta și stânga,planul de referință frontal blumeral, care trece prin vârful craniului descrie împreună cu planul blauricular un unghi de 60-800 (dintre care 300 în articulațiile suboccipitale).

-La nivelul coloanei dorso-lombare ,unghiul de rotație delimitat între planul frontal și linia umerilor este de 30-450.Unghiul de rotație scade către coloana lombară,la 20-100,fiind limitat de apofizele articulare și lama vertebrală subiacentă.

-Bilanțul muscular analitic:

a.contracția unilaterală a sterno-cleido-mastoidianului rotează capul de parte opusă (în decubit dorsal pe un plan dur).Contrarezistența se aplică la nivelul tâmplei .(La mișcare pot colabora și extensorii gâtului în contracție unilaterală).

b.Contracția celor 4 mușchi abdominali în sergie încrucișată rotația trunchiului.

Contracția micului oblic în sinergie încrucișată determină rotația omolaterală a trunchiului,în timp ce contracția marelui oblic în sinergie încrucișată rotează trunchiul de partea opusă.Pe de altă parte,dintre extensorii coloanei,contracția transversului spinos în sinergie omolaterală contribuie la rotația trunchiului. (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.140,2003

CAPITOLUL . 3

LORDOZA

Definiție.Lordoza –curbarea coloanei vertebrale în sens invers cifozei-se caracterizează prin devierea coloanei vertebrale în plan sagital,descriind un arc cu concavitate posterioară.Localizarea cea mai frecventă este în regiunea lombară.

Așadar reprezintă înclinări ale coloanei vertebrale în plan sagital,cu concavitatea orientată dorsal.

Lordozele sunt fiziologice în regiunea cervical și lombară,până la un anumit grad.Exagerarea lor,mai ales în regiunea lombară,la bolnavii cu scolioză idiopatică toracală pune problem terapeutice deosebite.

Limita dintre normal și pathologic este destul de greu de precizat în cazul lordozelor..În orice caz,cu cât lordoza urcă mai sus în regiunea toracală,cu atât este mai gravă:dacă interesează T12 este deja patologică;dacă ajunge la T3 (platispondilii ,miopatii ,etc) este foarte gravă.O lordoză atât de înaltă afectează organele mediastinale și, în special, cordul și vasele mari.

Localizarea lordozelor este variată ,dar cel mai des se întâlnesc în regiunea lombară sau toracolombară și pot îmbrăca diverse forme:

-Înclinarea (lordoza statică) ce apare la cifotici sau la bolnavii cu pelvisul basculat posterior,cu un unghi lombosacrat închis posterior (,,sacru orizontalizat);

-Lordoze fixe,care apar după traumatisme sau ca rezultat al unei retracții fibroase postiinflamatorii;

Lordozele de sinergie dinamică,rezultat al dezechilibrului dintre flexorii și extensorii trunchiului (de exemplu, în atoniile abdominale din rahitism,tumori,etc)

Clinica lordozelor nu pune probleme prea grele examinatorului.Bolnavul va fi examinat în ortostatism,așezat în flexie anterioară a trunchiului și în decubit ventral și dorsal.

Clasificare.Cazurile de exagerare a lordozei lombare pot fi împărțite în două grupe principale:

-în prima grupă intră lordozele datorate proceselor patologice de la nivelul coloanei vertebrale;

-iar în a doua grupă lordozele datorate deformării membrelor inferioare.

Lordozele a căror apariție depinde de afecțiunile coloanei vertebrale se constată mai frecvent în spondilita tuberculoasă și în cifozele de altă proveniență

Lordoza statică.De obicei profesională,lordoza static poate apărea însă și în cazuri patologice și este deosebit de supărătoare (displazie luxantă a ambelor șolduri,coxalgie ,etc).De asemenea, o putem întâlni la femeile obișnuite să poarte permanent încălțăminte cu tocuri înalte.

Lordoza dinamică.Această formă clinic are etiologie:

-paralitică;

-neurologică (diversă);

-distrofică-rahitism și tulburări digestive;

-tumorală (abdominală);

-fiziologică ( sarcină).

Lordoză fixă.Dureroasă în general,lordoza fixă apare în următoarele circumstanțe:

-la adolescenți (lordoza dureroasă a adolescenților);

-posttraumatic;

-secundar dezechilibrelor sacro-coccigiene;

-prin alunecări ale vertebrelor ( spondilolistezis).

Lordozele foarte pronunțate se observă de asemenea și în luxațiile congenital bilateral coxo-femurale,în paraliziile membrelor inferioare și în toate cazurile unde ,în mers,bolnavul se balansează pe membrele inferioare deficient.

În aceste cazuri,tratamentul lordozelor trebuie să fie cauzal: repunerea luxației congenital coxo-femurale ,ameliorarea prin intervenții chirurgicale a sechelelor paraliziei membrelor ,etc.

În afară de aceasta se aplică cu succes diferite metode de gimnastică pentru tonificarea mușchilor abdominali și extensori ai șoldului .Pentru întărirea acestora din urmă se execută exerciții de gimnastică activă, bolnavul fiind așezat în decubit ventral pe o canapé .Aceste exerciții constau în ridicarea membrului inferior în sus ,realizând hiperextensia coapsei ,mărind în felul acesta efortul extensorilor .Pentru aceasta se atașează la nivelul membrului respective o greutate de 0,5-1-2 kg ,după vârsta bolnavului,pentru a mări capacitatea funcțională a mușchilor respective.

Problema sintezei curburilor secundare trebuie pusă la adolescenții mari (16-17 ani) când acestea îmbracă caracter evolutiv,cu rotație mare vertebrală.

Examenul radiografic al curburilor compensatorii va fi făcut în pozițiile descrise,cu un deosebit accent pe înclinațiile laterale și rotațiile trunchiului în timpul acestor înclinații.

Astfel se va putea aprecia flexibilitatea și posibilitățile de derotare ale curburilor compensatorii în raport cu cea primară .

Dacă curburile compensatorii au devenit rigide ,curbura primară fiind încă,măcar parțial,reductibilă,lordoza are toate șansele să se dezechilibreze după curbura primară.

Explorarea funcțiilor cardio-respiratorii .O funcție respiratorie deficitara,constatată obiectiv,nu contraindicî intervenția chirurgicală.Se va insista asupra gimnasticii respiratorii și se va acorda o deosebită atenție simptomelor subiective (dispneea de efort).

Acestea se pot ameliora sub corecția ortopedică,în diverse corsete sau aparate,chiar dacă probele funcționale de laborator nu înregistrează modificări.Îmbunătățirea ,subiectivă chiar,a simptomelor respiratorii constituie o indicație că tratamentul chirurgical poate fi efectuat.

Astfel se pune problema în cazul tulburărilor cardiace.Dacă acestea sunt organice (congenital sau câștigate) sau dacă cordul s-a compensat secundar deformărilor toracice,operația este contraindicată,cel puțin până la eventuala sa compensare.

In cazul tulburărilor de hemodinamica secundară deformarilor toraco-abdominala din lordozele dorso lombare,combinate sau paralitice,corsetele ortopedice de elongatie ne dau indicatii pretioase asupra posibilitatii corectarii acestor tulburari prin fuziunea lombara in pozitie corectata si echilibrata a coloanei lombare.

Tratamentul lordozelor se înscrie în contextul măsurilor terapeutice ale scoliozei –fie că scolioza a generat lordoza ,fie că lordoza a determinat apariția unei scolioze.

Tratamentul complex încearcă să cuprindă unele aspecte și are două scopuri:

● Să reducă durerea și jena funcțională caracteristice ,manifestate printr-un tratament simptomatic;

●Să împiedice și să oprească evoluția leziunilor biochimice și histologice,care constituie cauza instalării durerii în zona lombară.

Deoarece manifestările clinice pot avea un mare răsunet psihic asupra bolnavilor sensibili,este bine să li se explice procesul nosologic.

De asemenea trebuie să evite eforturile sau mișcările care provoacă dureri sau suprasolicitări în coloana lombară.Anumite profesiuni legate de poziția flectată a coloanei pot determina sau agrava suferința.

Tratamentul profilactic are în vedere atât prevenirea unor cauze generale cât și prevenirea unor cauze locale deoarece acestea pot să reducă la minim suferința.

Se va face pentru profilaxia atitudinilor vicioase recomandându-se :

●Cunoașterea cauzelor și a înprejurărilor care determină atitudinea vicioasă și înlăturarea lor la timp;

●Îmbunătățirea stării de sănătate a organismului prin procedee de călire, exerciții fizice, etc.

●Îmbunătățirea factorilor și a condițiilor activităților zilnice;

●Asigurarea obligatorie a odihnei zilnice

Tratamentul medicamentos.Este indicat în pusee când durerile sunt numai cu aspect mecanic și apar în repaus. Cauzele durerii conturează de la început acele situații în care ne putem aștepta la un succes prin metodele medicinii fizice.

Se utilizează întotdeauna medicația antiinflamatoare în asociere cu medicația antalgică și sedativă.Activitatea antalgică,antiinflamatoare justifică utilizarea lor în tratamentul simptomatic.

Medicamentele antalgice și antiinflamatoare sunt medicamente cu acțiune imediată.

Deoarece această medicație urmărește reducerea și sedarea durerilor,este considerată ca fiind elementul cel mai important în recuperare deoarece permite menținerea funcției articulare și musculare precum și aplicarea măsurilor de kinetoterapie .

●Salicilații și în special Aspirina, introduși în terapeutică și-au dovedit eficiența în combaterea durerilor.La nevoie se mai poate administra Algocalmin, Paracetamol, Tramal.

●Produșii antiinflamatori de sinteză – Fenilbutazonă ,Alindor.Ibuboprofen,Brufen ,Tador,Movalis,Neoenduxis .(Conf.Univ.Dr.Antonela Crețu-Ghid clinic terapeutic fizical și kinetic)

Lupta contra edemului are mare importanță și trebuie începută imediat după operație,încă din perioada de imobilizare,dar și încontinuare.

Sunt utile și medicamente miorelaxante și sedative –Cloroxazona,Diazepam.În zonele de spasm muscular infiltrațiile locale cu xilină pot fi utile .Metodele fizioterapice sunt necesare cu condiția să nu fie contraindicate neurologic.

În cazurile suspecte de compresiune medulară ,fără control al specialistului nu se poate pune problema tracțiunilor ,elongațiilor sau chiar a unor simple exerciții.

Tratamentul ortopedic.În general,tratamenntul orthopedic ( corsete),fizio-balneo-kinetoterapia și,când este cazul ,intervenția chirurgicală ,dau rezultate bune

Corecțiile ortopedice preoperatorii vor fi alese în funcție de :

-tipul lordozei;

-posibilitățile tehnice;

-experiența chirurgului;

-particularitățile psihice ale bolnavului și familiei.

Până nu de mult se utilizau metode de reducere a curburilor forțate,cu tracțiuni și compresiuni laterale.Și azi mai sunt metode încă destul de ,,dure,,(gipsurile corectoare successive,corsetele de tip Goldstein etc.

În mâinile experimentate aceste metode pot da rezultate bune,dar în general ele neglijează o problemă esențială,care nu poate fi rezolvată decât prin procedee blânde,progresive:rotația lombară .Cele mai utilizate și,implicit,recomandabile metode de reducere ortopedică preoperatorie a curburilor lordozice rămân:

-Localizarea –catst-ul,se aplică un corset format din două piese care vin în contact la nivelul vâfului curburii primare,se exercită o tracțiune până in axul coloanei lombare,progresivă,timp de câteva ore sau zile,apoi se aplică localizer-ul și se încheie corsetul gipsat.

-Turnbuckle-cast-ul denumit și corset distract-deflector,poate fi utilizat cu deosebit succes ,ca și celelalte tipuri de corsete distractoare

-Halo-traction-ul clasic sau sub celelalte variante descrie este deosebit de util în corecția lordozelor de altă etiologie,cu localizare înaltă.

-EDEF-ul ca atare sau sub forma corsetului gipsat Abbot,de la care a fost inspirit ,poate fi folosit cu bune rezultate,mai ales pentru curburile primare .

Aplicarea unor corsete gipsate necesită o atenție deosebită și nu trebuie să ne abatem de la nici o regulă de instalare a lor,altfel existând riscul de a le vedeea,,dezbrăcându-se,, de pe bolnav sau jenându-l în timpul elongației sau deflectării exercitate cu ajutorul lor (corsetele de tip Risser sau Goldstein).Unele ,,artificii,, ale acestor aparate ajută chiar la reducerea curburilor.

Am putea să mai amintim că unii autori mai folosesc,,scheletizarea,, coloanei lombare în dreptul curburilor primare,mai greu reductabile,înaintea aplicării corecției ortopedice.

Tratamentul chirurgical se efectuează în cazul în care există :

●Dureri lombare însoțite mai mult sau mai puțin de contractura musculară paralombară care nu răspunde medicației ,durata fiind de aproximativ 1 lună.

●Implicarea tulburărilor neurologice prin parestezii ,manifestându-se prin furnicături și hipoestezie în anumite porțiuni cunoscute ca fiind dermatoame.Alte manifestări pot fi și deficite de forță musculară în diferite grade.

Scopul tratamentului este de a fixa coloana lombară redresată, oprind astfel evoluția curburilor patologice și,dacă este posibil,completând reducerea acestor curburi.În final,indiferent dacă a reușit să reducă total,în mare mădură sau în mai mică măsură curburile,tratamentul complex kineto-ortopedico-chirurgical ttrebuie să asigure:

-o coloană lombară echilibrată;

– un aspect esthetic cât mai apropiat de normal;

-condiții ameliorate de funcționare

Istoricul tratamentelor chirurgicale.Diferite procedee chirurgicale au urmărit,de la începutul epocii de chirurgicalizare a lordozelor,atacarea punctelor,,vulnerabile,, ale acestei afecțiuni:

-mecanismul pathogenic;

-punctual forte al evoluției;

-punctele rezistente care se opun eforturilor de redresare a diformității.

CAPITOLUL. 4

TRATAMENT RECUPERATOR BFKT APLICAT IN LORDOZA

Tratamentul recuperator și urmărește :

●Combaterea simtomelor supărătoare ;

●Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării deoarece analgia îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator ;

●Acestea permit mobilizări pasive, masaje, menținerea igienei segmentului afectat, aplicarea unor proceduri fizioterapice;

●Obținerea mobilității și coordonarea mișcării.

●Corectarea poziției vicioase,

●Realiniamentul coloanei lombară,

● Recâștigarea mobilității lombare,

● Tonifierea musculaturii lombare, abdominale și a pectoralilor punându-se accent pe mușchii extensori ai coloanei,

● Combaterea contracturilor, în cazul în care acestea sunt prezente

4.1.Tratamentul kinetic

Kinetoterapia reprezintă ramura terapeutică ce folosește ca mijloc specific mișcarea, în scopul recuperării somato-funcționale, motrice și psihomotrice sau al reeducării funcțiilor compensatorii, în cazul deficiențelor parțial reversibile sau ireversibile. este partea importantă a tratametnului si recuperării pacientului cu lordoză.

Se poate stabili o ordine de aplicare a metodelor și mijloacelor kinetoterapiei din momentul reintrării bolnavului în circuitul social.Postura dirijată este realizată prin aparate gipsate sau ortopedice și altele de postură în general amovibile și care au ca rol:

●Combaterea simtomelor supărătoare (durere, edem, tulburări trofice);

●Prevenirea pozițiilor funcționale și de repaus a articulațiilor și segmentelor;

●Aceste aparate de postură permit mobilizări pasive, masaje, menținerea igienei membrului sau segmentului afectat, aplicarea unor proceduri fizioterapice;

●Din punct de vedere al punerii în repaus, folosindu-se posturile dirijate trebuie să se țină cont de următoarele aspecte;

●Repaosul creat să fie activ (să permită realizarea contracțiilor izometrice);

●Să se realizeze în poziții funcționale ale segmentelor și ale articulațiilor și nu în poziții antalgice.

4.2.Baia kinetoterapeutică

Baia kinetoterapeutică este baie caldă la care se asociează mișcări în toate articulațiile bolnavului .Se efectuează într-o cadă mai mare decât cele obișnuite care se umple cu ¾ cu apă la pecifice de 36-37 ° C și mai rar 38-40 ° C .Pacientul este invitat să se urce în cadă și timp de 5 minute este lăsat să stea liniștit .După aceea tehnicianul execută ,sub apă, la toate articulațiile mișcările posibile .

De menționat faptul că tehnicianul trebuie să stea în dreapta pacientului .Aceste mișcări se execută într-o perioadă de 5 minute ,după care pacientul va sta în repaus 5 minute după care este rugat să repete singur mișcările imprimate de pecific .

Durata băii este de 20-30 minute după care bolnavul este șters și lăsat să se odihnească .Mobilizarea în apă este mai puțin dureroasă din cauza relaxării pecific care se produce sub influența apei calde și pierderii greutății corpului conform legii lui Arhimede .Modul de acțiune al acestei băi este :resorbtiv,pecific ,antispastic

Împachetarea cu parafină .Se ia o cantitate potrivită ( aproximativ 150-200 g) și se topește într-un vas la pecifice de 65-70° C; în așa fel ca să mai rămână câteva bucăți netopite în scopul evitării supraâncălzirii.Are o acțiune locală și provoacă o încălzire profundă și pecifi a țesuturilor .

Ungerile cu nămol își bazează acțiunea pe pecific termic alterant , rece la început ,apoi cald datorită încălzirii nămolului la soare și din nou rece datorită băii din lac Un alt elemnent este reprezentat de acțiunea pecific a substanțelor resorbite în organism.

4.3.Hidroterapie

Prin hidroterapie se înțelege aplicarea în scop profilactic și curativ a unui număr variat de proceduri , care au la bază apa la diferite temperaturi și sub diferite stări de agregație , ca și unele tehnici strâns legate de acestea .

Imersia este simplă când se limitează doar la schimbul de căldură și devine hidrokinetoterapie când este însoțită de mobilizări.

Mediul acvatic oferă avantaje incontestabile procesului recuperator, prin factori mecanici, chimici și termici.

Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei și excitația mecanică, ce este dată de presiunea apei asupra corpului.

Pielea, fiind bogat vascularizată și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.

Cele mai importante procedee de tratament cu ajutorul apei sunt :compresele ;împachetările ;fricțiunile ; băile terapeutice .

Hidroterapia,sub formă de dușuri sau de băi exercită o acțiune mecanică și mai ales termică asupra organismului.

Cele mai importante procedee de tratament cu ajutorul apei sunt :compresele ;împachetările ;fricțiunile ; băile terapeutice.

Dușul cu aburi constă în proiectarea vaporilor încălziți asupra regiunii limitate .Durata dușului cu aburi este de 3-6 minute , poate să fie ca procedură de sine stătătoare și poate să prevadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj.

La sfârșit se poate aplica o procedură de răcire-spălare sau duș de 18-20° C .Dușul cu aburi are o acțiune puternică asupra circulației ,provocând hieremie și resorbție locală.

Dușurile calde , aplicate local,contribuie la acțiunea căldurii și o acțiune mecanică utilă în lordoze.Căldura se mai poate aplica și sub formă de băi de lumină,de aer cald sau de aburi,sau prin diatermia generală.Durata va trebui să țină seama de starea generală a bolnavului și mai ales de starea aparatului circulator.Se aplică la fiecare două zile.

Dușul – masaj constă în aplicarea mai multor dușuri rozetă la temperatura de 30-40 ° Concomitent aplicându-se și masajul conform tehnicii obișnuite .

Ca mod de acțiune trebuie specificat faptul că dușul masaj provoacă hipertermie importantă având un important efect resorbant și tonifiant

4.4.Balneoterapia

Balneoterapia în diferitele stațiuni,dată fiind compoziția diferită a apelor minerale:carbogazoase ,alkaline,alkaline-saline (clorurosodice, iodurate ,bromurate ,sulfuroase ,feruginoase) și crenoterapia (utilizarea apelor pentru băut),sau în aerosoli ,au indicații speciale.Pentru tratamentul lordozelor, pe lângă expunerea la soare ,balneofizioterapia ocupă un loc important în cadrul acțiunilor de recuperare medicală.

Potrivit literaturii de specialitate ,balnefizioterapia este ramura medicinei în care se folosesc în scop terapeutic agenți fizici și balneari naturali sau artificiali. Pentru recuperarea lordozelor,, balneoterapia nu exclude celelalte proceduri terapeutice ,ci numai le completează ,intervenind fie simultan ,fie ,mai des ,succesiv.

Tratamentul medicamentos și igieno-dietetic al lordozelor, va fi continnuat în prima parte a tratamentului balnear,precum și în puseurile acute ale procesului,pentru a-l opri cât mai repede,permițând astfel un tratament balneo-fizical. Gradul de solicitare al procedurilor de tratament în lordoze, poate să varieze de la starea de hipersensibilitate,până la lipsa totală a oricăror reacții făcând aproape imposibilă alcătuirea unei scheme valabile pentru fiecare caz în parte , dacă nu sunt respectate prescripțiile medicale.Alegerea stațiunii și individualizarea tratamentului se vor face în funcție de vârsta bolnavului, de starea neurovegetativă ca și de bolile asociate.

Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :

●excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei ;

●excitația mecanică, ce este dată de presiunea apei asupra corpului

Pielea, fiind bogat vascularizată și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.

Dintre apele minerale folosite în lordoze,,din punctul de vedere al compoziției chimice și al propietăților fizice menționăm:apele sulfuroase;apele clorurate sodice ;apele oligometalice și termale;nămolurile sau pieloiziiBăile cu ape sulfuroase exercită și o acțiune tonică generală,chiar excitantă.

În decursul băilor se constantă adesea apariția unei reacții balneare destul de intensă ,care se traduce atât prin simptome generale mai mult sau mai puțin intense (ascensiune termică,crește V.S.H),precum și o activare a simpotmelor locale sau de focar.

Mineralizarea este și ea variată ,de la izvoare oligometalice,nedeterminate ,până la izvoare hipertonice.Se folosesc la exterior sub forma de băi generale sau parțiale ,precum și în ingestie. Acțiunea apelor minerale termale asupra organismului este complex.

Apele termale aplicate sub formă de băi au în același timp o acțiune general și o acțiune locală,utilizată mai ales asupra aparatului locomotor.În general exercită o acțiune activantă asupra arderilor de fond.

Au efect piretogen evident în cursul băii de lungă durată ,care se potențializează în timpul curie.Sub influența băilor termale se mai exercită o acțiune antiinflamatoare,dovedită prin tendința la normalizare a vitezei de sedimentare a hematiilor,prin influențarea axei hipofizo-corticosuprarenale,tradusă prin scăderea importantă a eozinofilelor și o neregularitate a eliminărilor de 17 cetosteroizi,precum și echilibrarea disproteinemiei patologice.

4.5.Tratamentul prin electroterapie

Electroterapia este acea parte a fizioterapiei care studiează utilizarea acțiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului cu scop curativ sau profilactic .

Ultrasunetele terapeutice au o frecvență cuprinsă între 800-1000 KHz.

Tehnica de aplicare – vom urmări manipularea câmpului emițător și manevrarea aparatului. Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emițător în linie dreaptă sub forma unui fascicul perpendicular pe suprafața de emisie a localizatorului.

Pentru ca transmiterea undelor la bolnavii cu lordoză să fie continuă este nevoie de un contact perfect între suprafața emițătoare și tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel, ulei sau apă. Ședințele au o durată variabilă cuprinsă între 15-30 minute și se reco-mandă zilnic sau la 2 zile.

Efecte: Antiinflamatorii;Termice locale;Fibrolitice.

Curentul galvanic. Este un mijloc clasic și fidel de sedare a durerilor. Electrodul pozitiv are o acțiune sedativă locală, ca și curenții descendenți și curenți ascendenți aplicați contralateral duc la o creștere a pragului de sensibilitate. Galvanizarea poate să utilizeze concomitent și introducerea de ioni cu acțiune antalgică (ionoforeză transversală cu novocaină, aconidină sau revulsiv cu histamină).

În mod obligatoriu trebuie să folosim un strat hidrofil între electrod și tegument, ce trebuie spălat după fiecare utilizare. Intensitatea curentului este strâns legată de sensibilitatea și de toleranța pacientului (30-50 mA).Durata este aproximativ de 30-40 minute. Numărul și ritmul ședințelor este de 18 – 20 sedințe în ritm zilnic. Influențează durerea și provoacă vasodilatație.

Ionizarea. Ionizare cu novocaină sau calciu are efect analgezice datorită scăderii excitabilității polului pozitiv la care se adaugă efectul substanței introduse (Novocaină, Calciu).Pentru ionizarea cu Ca se folosește o soluție constând ionul de Ca cu care se îmbibă stratul hidrofil de sub electrodul activ. De aici acesta migrează prin tegumentul intact, prin orificiile glandelor sudoripare și sebacee către polul opus, ajungând astfel în interiorul organismului de unde ionii sunt preluați de rețeaua limfatică și circulația sancvină zonală ajungând în circulația generală

Durata procedurii—este de aproximativ 15 min. La efectul farmaco-dinamic al soluției medicamentoase se adaugă și efectul analgezic al curentului continuu. Efect de depozit—realizat de acumularea substanțelor farmacologice introduse la nivelul electozilor. Efectul de patrunderepâna la stratul cutanat profund—are o actiune reflexă cutii viscerale la nivelul dermatoamelor.

Undele scurte a căror tehnică de aplicare constă în:Aplicarea în câmp condensator – introducerea bolnavului direct în câmpul rezonator între cele 2 plăci ale armăturilor condensatorului.Armăturile condensatorilor sunt izolate în capsule de sticlă sau cauciuc constituind de fapt electrozi.Acești electrozi sunt formați dintr-un disc metalic de 1mm, grosime și cu mărimi diferite în diametru fiind variabili. Electrozi se fizează la niște brațe sau suporturi ce le oferă posibilitatea aplicări lor la distanță de tegument (circa 3 cm).

Aplicarea în câmp inductor-folosește electrozi flexibili. Pot avea aspectul unei plase și cordon flexibil constituit din sârme de cupru. Ședințele au o durată de 10-15 minute, se aplică zilnic sau la 2 zile, se recomandă maximum 10 ședințe.

Efectele undelor scurte:

●Termic, reprezintă prncipalul factor terapeutic;

●Vasodilatator și metabolic;Antialgic.

Razele infraroșii .Se pot aplică prin două metode: lămpile de tip Solux și băile de lumină. În afară de lumina solară, care este deosebit de bogată ,în radiații infraroșii și care este utilizată în terapeutică sub forma așa –numitei helioterapii. Aplicațiile de radiații infraroșii în terapeutică se pot face în două moduri: în spațiul închis, sub forma așa-numitelor băi de lumină, proceduri intense termoterapice sau în spațiu deschis, în aer liber, sub forma așa-nummitelor aplicații de sollux.

În băile de lumina se realizează o încălzirea aerului până la temperaturi ridicate (60-70-80°C). În funcție de scopul urmarit, bolnavul cu lordoză va sta în baia de lumină între 5-20 minute. După expirarea timpului prescris se aplică bolnavului o procedură de răcire parțială. Efectul principal al acestor raze se bazează pe căldura pe care o produc. Ele străbat până la câțiva centimetri în profunzime, acționând atât asupra țesutului conjunctiv, cât și asupra glandelor și metabolismului general. Ele provoacă totodată și o vasodialatație la nivelul plexului venos.

Curentul diadinamic.Se prescrie în aplicații transversale sau longitudinale: o perioadă lungă, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4 minute ambele, 1 dată pe zi. Se recomandă 10-14 ședințe.Diatermia acționează asupra țesuturilor în profunzime, prin căldura pe care o produc curenții de înaltă frecvență, ca urmare a rezistenței pe care o opun țesuturile la trecerea energiei electrice. Căldura astfel produsă are un efect analgetic.

Curentul faradic .Se indică faradizarea cu periuța sau cu ruloul, plimbate pe regiunea dureroasă pudrată cu talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind tetanizat.Aceste proceduri sunt bine receptate și tolerate de pacienții cu lordoză pentru starea de bine pe care o degajă și modul în care, corectând dezechilibrul, se îmbunătățește funcționalitatea.

4.6.Gimnastica în lordoze

Într-un procent mai redus de cazuri putem stabili că lordoza lombară este secundară unor discopatii lombare înalte L1-L2-L3 cu hiperlaxitate intersomatică sau cu spondilolisteyis;sau secundară unei cifoze dorsal,unei,unei luxații posterioare coxo-femurale,unui sindrom trofostatic postmenopauzic,sau unei coxatroze cu redoarea șoldului în flexie.

Bazinul este normal echilibrat pe capetele femurale,în plan antero-posterior,prin acțiunea antagonist a două grupe muscular:mușchii care basculează bazinul în anteversie (masele commune lombare,psoas-iliacii și unii mușchi ai coapsei,ca dreptul anterior,croitorul) și mușchii care basculează bazinul în retroversie (fesierii,ambdominalii și ischi gambierii)

Obiectivele gimnasticii în lordoze sunt de a dirija creșterea coloanei lombare și a întregului organism în condiții în care cât mai apropiate de cele normale.Creșterea odată terminată,este foarte greu să se obțină redresări ale curburilor.

De asemenea,gimnastica la bolnavi diagnosticați cu lordoză urmărește să amelioreze fncțiile vitale.

Principiile acestei gimnastici sunt următoarele

-lămurirea bolnavului asupra formei și gravității bolii sale, precum și asupra modalităților de evoluție și de influențare a acesteia prin tratament susținut,de lungă durată.

-reducerile passive,prin elomgații și tracțiuni progressive,menite să asuplizeze aparatul musculo-ligamentar al coloanei lombare.

-stimularea autocorecției bolnbavului atât prin mijloace statice,gimnastică postural,cât și prin mijloace dinamice,în mișcare.

Formele de gimnastică în profilaxia,tratamentul formelor incipiente și în pregătirea preoperatorie a lordozelor sunt următoarele:

4.6.1.Gimnastica respiratorie.

Bolnavii cu lordoze au ,cel mai adesea,reduceri mai mult sau mai puțin importante ale afecțiuniulor respiratorii și cardiac,de ordin restrictive.

Cel mai mult suferă din acest punct de vedere bolnavii preyentând lordoze paralitice,pentru că diformității lor toracice I se mai adaugă și paralizia unor mușchi respiratori (diafragmul intercostalii,etc).

Nu trebuie să așteptăm din partea tratamentului corrector ortopedico-chirurgical ameliorarea acestor funcții,ci crearea unor condiții noi de lucru pentru aparatul cardio-vascular,condiții care ameliorează cel puțin subiectiv funcția ventilatorie sau cardiac.Gimnastica respiratory are ca scop reeducarea respirației,mărirea ampliațiilor,și înlesnirea travaliului cardiac prin mărirea aportului de întoarcere venoasă.

4.6.2.Gimnastica de aucontrol

Gimnastica de aucontrol se desfășoară în grupe de mai mulți bolnavi,în fața oglinzii,solicitându-se din plin colaborarea bolnavului.În general se utilizează două procedee:

-poziția de drepți ,în fața oglinzii,cu membrele superioare în rotație externă și bărbia retropulsată.Bolnavii se controlează singuri, în oglindă,sau unii pe alții.

Diferite posture dirijate prin poziționarea deosebită a membrelor superioare și iinferioare,penbtru corectarea curburilor coloanei lombare :

-pentru curburile toracale,în decubit dorsal se va face abducția gradată a membrului superior de partea concavă,cu sac de nisip sub gibozitate

-pentru curbura lombară,în decubit ventral,se recomandă bascularea membrelor inferioare,unite ,către partea convexă a curburii.Șoldul de partea convexă va fi ridicat pe o pernă,pentru diminuarea rotației.

-pentru curbura toraco-lombară se combină cele două posture de mai sus,în decubit ventral: membrul superior din partea concavă se ridică în abducție,iar membrele inferioare se translatează lateral,de partea convexă a curburii.

4.6.3.Gimnastica bolnavilor cu corsete ortopedice

Gimnastica bolnavilor cu corsete ortopedice se face atât cu corsetul instalat,cât cu corsetul instalat,cât și fără corset.

Sportul.În general,sporturile care solicit organismul în mod armonios și sistematic (gimnastica,voleiul,alergările,înotul) au effect bun asupra lordoyelor,mai ales în faza de debut,ca să nu mai vorbim de valoarea profilactică.

În continuare programul cuprinde exerciții destinate dezvoltării acestor grupe muscular necesare menținerii poziției corijate (fesierii,abdominalii și ischio-gambierii).

În cazul rahialgilor mai accentuate se prefer exercițiile izometrice, statice,care sporesc forța muscular fără a deplasa segmentele corporale respecticve.

În cazurile de dureri reduse se prefer exercițiile izotonice,dinamice,constând din deplasări active și apoi contra unor rezistențe progressive.

Exercițiile pentru fesieri se fac în din decubit ventral,cu o pernă sub abdomen;în timpul inspirației,se ridică de pe sol coapsa ,cu genunchiul îndoit la 900,fără a ridica bazinul.Se repetă aceleași exercițiu cu coapsa cealaltă ,apoi cu ambele member inferioare ținute în extensie și în abducție inspiratorie ,după care membrele inferioare se apropie și se coboară ,în timp ce bolnavul face expirație.

Exercițiile se pot efectua apoi cu trunchiul sprijinit în procubitus pe masă și cu membrele inferioare în afara mesei .Se execută ridicarea și abducția membrelor inferioare până la orizontală (dacă are tendință la hiperlordoză lombară,punem o pernă sub abdomen).

Exercițiile pentru abdominali sunt dominate de metoda izometrică (contracții statice abdominal,cu trunchiul imobil).

Progresiunea și rezistența se obțin prin contribuția membrelor superioare care exercită o tracțiune în sus sau a membrelor inferioare care tracționează bazinul în jos.

Dacă toți mușchii abdomino-spinali se contract simultan (cum este cazul eforturilor violente însoțite de apnee) masa hidroaerică deformabilă și compresibilă a viscerelor se transform într-un nucleu dur , pe care se sprijină mușchii abdomino-spinali și ai centurilor pentru a se contracta cu forță (presiunea abdominală crește brusc ,întreg trunchiul devine rigid).

Acest exercițiu în apnee este unul dintre cele mai eficace pentru tonificarea spinalilor ,dar este contraindicate la cei cu dehiscențe ale peretelui abdominal (diastasis ,hernii) ca și la cardio-pulmonari.

În mod obișnuit tonificarea marilor drepți abdominali se face fin decubit dorsal,cu genunchii flectați,picioarele pe sol și coloana lombară lipită de sol.

După o inspirație profundă,se flectează o coapsă pe torace, fără a decola fesa ,și se continuă expirația până când piciorul revine pe sol.Același exercițiu pentru coapsa opusă ,apoi cu ambele coapse simultan.

Progresiunea exercițiului se face prin întinderea gambei după flexia coapsei respective,prelungind expirația pe tot timpul mișcării; aceleași exerciții se fac apoi cu ambele coapse.

CAPITALOLUL 5

STUDII DE CAZ

CAZUL NR.1

NUME ȘI PRENUME: M.B.

VÂRSTĂ: 56 de ani

SEX: Feminin

MEDIU: Urban

DIAGNOSTIC:lordoză esențială,HTA

SIMPTOME:dureri lombare difuze,intermitente,de intensitate medie

– dureri și limitarea mobilității în toate planurile

-cefalee urmată de insomnii ,pacienta recurgând în repetate rânduri,la somnifere , în special Fenobarbital și antiinflamatorii ( algocalmin, ibuboprofen,antinefralgic) și unguente antiinflamatoare (Voltaren)

Istoric Bolnava lucrează de peste 25 de ani croitorie și spune că aceste dureri durează de 4 ani ,dar persistența lor sunt foarte supărătoare,însoțite de cefalee și insomnii nocturne.

Durerile cedează temporar după fenil butazonă (infiltrații cu xilină) și mai ales după repaus în decubit dorsal;se accentuează după 3-4 ore de muncă,scăzându-i în ultimul timp capacitatea de muncă.

La examenul făcut se constată,în plus că este vorba de musculatură redusă și fenomene nevrotice.

La examenul radiologic nu se găsește nimic patologic.

După excluderea minuțioasă a diferitelor ipoteze de diagnostic diferențial,se pune diagnosticul de lordoză esențială care este provocată și întreținută,în special de trei factori: insuficiența musculaturii coloanei lombare ,dezechilibrul static postural al coloanei lombare prin menținerea îndelungată a unei poziții profesionale defectuoase,precum și din cauza unui grad de miopie,la care se mai adaugă dezechilibrul static,prin cifoza dorsală.

Un al treilea factor,reprezentat prin tulburările nevrotice care fac musculatura lombară să reacționeze sunt solicitările prelungite prin oboseală rapidă.

La evaluarea etiopatogenică am luat în consideare pacienta ,în momentul unei noi experiențe dureroase.

Aceste aspecte etiopatogenice au generat perturbări structurale și biomecanice,cu repercursiuni asupra funcționalității coloanei lombare .

Evaluarea clinică a presupus parcurgerea etapelor corespunzătoare ale examinării clinice pentru zona lombară dureroasă.

Prin anamneză s-a reușit stabilirea parametrilor durerii ,în contextul celorlalte suferințe pe care le-a prezentat pacienta.

Reeducarea prin gimnastică

Ținând cont de faptul că reeducarea gimnică vertebrală și respiratorie nu poate obține o redresare important a curburilor,sau când osificarea este pe cale de a se termina ,obiectivele reeducării prin gimnastică au fost :

– dezvoltarea și echilibrarea musculaturii paravertebrale

– ameliorarea funcției respiratorii

Metodologie :

●Bolnava a luat cunoștință de defectele posturale și mecanismul lor de producere

●Corectarea activă a curburilor prin gimnastică posturală.Bolnava a fost învățată să-și plaseze segmentele corpului simetric pe o linie dreaptă (paralelă cu un reper pe care l-am plasat pe sol),inițial sub control visual,apoi cu ochii închiși pentru a-și însuși sensul poziției diferitelor segmente ale corpului.

A fost sfătuită să ia poziția de drepți în fața oglinzii cu călcâiele lipite- genunchii în extensie,fesele contractate , abdomenul retractat,umerii coborâți și trași înapoi,brațele relaxate și în rotație externă,bărbia trasă. Aceasta este o poziție fundamentală ,tip care a permis o corecție bună a deviațiilor vertebrale în ansamblu fiind un punct de plecare pentru gimnastica kinetică.

Gimnastica kinetică a urmărit combaterea dezechilibrelor musculo-ligamentare și dezvoltarea grupelor muscular necesare menținerii corecției obținute prin gimnastica postural.

Exercițiile s-au făcut cu coloana în extensie, deoarece în flexie erau favorizate deviațiile laterale.

Segmentele care nu au participat la mișcare a fost nevoie să fie blocate pentru a evita mișcările compensatorii.

Astfel au fost efectuate exerciții corective cu ,, scurtare,, aplicate la nivelul convexității ,unde mușchii erau permanent contractați,surmenați și alungiți pentru a menține echilibrul rahidian.

Efectuarea exercițiilor au fost favorizate de masaj , raze ultrascurte,ultrasunete și undele centimetrice ,

Exercițiile corective cu,,alungire,, au fost aplicate la nivelul convexității curburii lordotice ,ajutate prin tracțiuni vertebrale,precedate de termoterapie și urmate de masaj și suspendări asimetrice la spalier – cu brațul de partea concavității mai sus –demonstrația 1

Demonstrația 1

Exercițiile pentru gimnastica respiratorie aplicate bolnavei au fost utile deoarece s-au bazat pe localizarea exactă a efectului muscular cu maximum de eficiență la vârful curburii patologice.

●în poziția cvadrupetă orizontală – demonstrația 2-( planul coloanei cu podeaua) în orice flexie laterală a creat o curbură convexă opusă al cărei vârf se găsea la D8

Demonstrația 2

●când planul coloanei era oblic înainte și în jos-prin flexia coatelor ,poziția (prin flexia coatelor),poziția cvadrupedică semijoasă și flexia lateral au produs o curbură cu vârful lângă D6- demonstrația 3.

Demonstrația 3

Exerciții pentru ameliorarea durerii-demonstrațiile 4 și 5

Demonstrațiile 4 și 5

Reeducarea prin gimnastică s-a completat cu :

●repaus pe pat tare,în decubit dorsal,de mai multe ori,în timpul zilei

●tratamente medicamentoase în perioadele dureroase (antialgice),decontracturante,remineralizante.

Simptome finale:

●durerea s-a diminuat ;

●nu mai are insomnii ;

●continuă tratamentul ;

● revine la control ;

●starea fizică și psihică s-a îmbunătățit.

CAZUL NR.2

NUME ȘI PRENUME :L.D.

VÂRSTĂ:47

SEX :Masculin

DIAGNOSTIC:Lordoză statică,

SIMPTOME :În timpul nopții bolnavul prezintă nevralgii în regiunea lombară și aeroparestezii ale membrelor superioare,în special de partea stângă

ISTORICUL BOLII: Se prezintă la control pentru dureri în regiunea lombară ,care se accentuează spre sfârșitul zilei de muncă sau la ridicarea unei greutăți,și o durere fulgurantă de-a lungul membrului superior stâng-mergând spre marginea cubitală până la auricular.

În timpul nopții bolnavul prezintă aeroparestezii ale membrelor superioare,în special de partea stângă.

La examenul radiologic se constată o uncordiascartroză tipică la nivelul L7-L8 și osteoporoză vertebrală difuză.

Nevralgia are o cauză organică-discartroza-la care se adaugă o postură profesională defectuasă (bolnavul este contabil),o importantă hipotonie a musculaturii lombare și tulburări nevrotice care măresc fatigabilitatea musculaturii.

Rolul discartrozei este demonstrat de acest caz și prin apariția unei nevralgii cervicobrahiale cu topografia C8,concordantă cu discartroza descoperită radiografic.

Tratament recuperator efectuat. În complexul de recuperare a trebuit asociate tratamentul medicamentos (analgezice) cu ,combaterea dezechilibrului static postural,reeducarea musculaturii lombare deficitare,tracțiuni vertebrale pentru decomprimarea discului,rongenterapie,masaj,exerciții și balneofizioterapie.

La evaluarea etiopatogenică s-a constat perturbări ale coloanei lombare.

Evaluarea clinică . Ulterior, am efectuat examenul obiectiv general (cu mult discernământ examenul aparatului locomotor,sistemul nervos),apoi examenul obiectiv al regiunii lombare suferinde.

Simptomele prezentate au fost : mobilitate la limită , durere persistent în poziție vicioasă,care cedează 5-6 ore la administrarea analgezicelor.

Electroterapie : s-a efectuat cu ajutorul curenților de joasă frecvență,rectangulari și trapezoidali și au avut ca scop ameliorarea întoarcerii venoase.

Stimulările electrice au fost folosite mai ales în scopul prevenirii tromboflebitelor.

S-au efectuat aplicații bipolare ,cu 20-22 stimuli /minut , -10 minute ,cu repetare de 3-4 ori /zi.

Aplicarea electrozilor se facut transeversal electrozii fiind situați de o parte și de alta a genunchiului.

Numărul și ritmul ședințelor a fost de 18 – 20 sedințe /zi

Efecte au fost Antiinflamatorii;Termice locale;Fibrolitice

Exercițiile pentru gimnastica respiratorie aplicate bolnavului .Fiecare exercițiu a fost însoțit de mișcări respiratorii și expiratorii ritmice,la care s-a asociat și instruirea bolnavului pentru respirația unilaterală.

Exerciții specifice .

●Când trunchiul bolnavului era aplecat spre sol-demonstrația 6-poziția cvadrupedică joasă ,flexia lateral a produs o curbă cu vârful la D3

●Când trunchiul era ridicat ușor deasupra orizontalei- demonstrația 6—flexia lateral a produs o curbă cu vârful la D11

Demonstrația 6

Exercițiile de mers cvadrupedic au fost utile deoarece au evitat alternanța curburilor realizate în ,,pasul complet,, adică în sensul urmărit de noi,dar și în sensul pe care nu-l dorim.M-am rezumat astfel să sfătuiesc bolnavul să execute numai jumătate de mers cvadrupedic pentru a obține o curbură a coloanei opuse pe care am dorit să o corectez.

Mersul cvadrupedic încrucișat a presupus înaintarea cu membrul superior de o parte și membrul inferior opus- demonstrația 7

Demonstrația 7

Exerciții pentru ameliorarea durerii- Demonstrația 8

Demonstrația 8

]Masaj: a constituit unul din prioritățile principale care a vizat calmarea

durerilor pe plan local și activarea circulației

Netezirea și frământatul au fost elementele importante care au stat la baza recuperării

Tratamentul de recuperare s-a efectuat zillnic pe toată perioada spitalizării , cu recomandarea de a continua și după externare

Efectele masajului au fost de activare circulatorie,troficitate,contracturare , sedare

Simptome finale: -durerea s-a diminuat ;-nu mai au insomnia ;continuă tratamentul revin la control ;starea fizică și psihică s-a îmbunătățit.

Recomandări finale: În urma acestor metode , la externare, se poate observa o ușoară ameliorare .Se recomandă revenirea la recontrol ,peste 3 săptămâni , timp în care tratamentul recuperator continuă zilnic ;respectarea regulilor de igienă; evitarea ortostatismului ;

Evitarea mersului pe teren accidental;

Tratamentul de recuperare continuă cu 3-4 ședințe /săptămână

CAZUL NR.3

NUME ȘI PRENUME:R.N

VÂRSTA :53 ani

MEDIU :Rural

DIAGNOSTIC: Lordoza statică,obezitate,Diabet zaharat

SIMPTOME : durere în poziție vicioasă ;dureri lombare și toracale,mialgii,

ISTORICUL BOLII: Locuind în mediul rural , activitatea pacientei este în agricultură.Pacienta spune că,lucrând în agricultură, la solarii,este nevoită să stea aplecată 10-12 ore , zilnic.Spune că are dureri lombare și toracale ,mult mai accentuate noaptea.Prezentându-se la medicul de familie acesta a îndreptat-o spre unitatea sanitară , pentru o analiză comnplectă și tratament de specialitate

Evaluarea etiopatogenică. Regiunea lombară a trebuit examinată în ansamblu,fără a neglija nici o regiune a sa,cu pacienta așezată în decubit dorsal,ortostatism și mers ,prin inspecție urmărindu-se tulburările de statică,masele muscular.

Examinarea mersului a constituit unul din elementele clinice care au permis urmărirea evoluției și recuperării.

Tratament recuperator.

Metodologie

O serie de posturi specifice au efect localizator pe un sector al coloanei , folosind acțiunea indirectă asupra coloanei a anumitor poziții ale membrelor superioare și inferioare .

●Pacienta în decubit dorsal cu ridicarea în abducție a brațului de partea concavității lordozei ,postură în care coloana dorsal este tracționată prin intermediul omoplatului și romboidului-demonstrația 9

Demonstrația 9

●Pacienta în decubit ventral cu deplasarea în bloc a membrelor inferioare cu brațul în abducție de partea concavității,iar bembrele inferioaere orientate spre partea convexă-demonstrația 10.

Demonstrația 10

În gimnastica respiratorie s-au asociat exerciții separate de respirație nefiind foarte mult folosite,țiându-se cont că pacienta era obezp,întrucât produceau oboseală și perturbații prin hiperoxigenare.

Ca exerciții specifice s-a aălicat mersul ,,în buestru,, care a presupus deplasarea concomitentă a membrului inferior și superior de aceeași parte –demonstrația 11-,creându-se la sfârșitul primului pas o curbă combinată ( dorsal stângă și lombară dreaptă când s-a pornit cu stânga).

Demonstrația 11

Exerciții pentru ameliorarea dureriii

Recomandări finale

●repaus la pat

●tratamente medicamentoase în perioadele dureroase (antialgice),decontracturate,remineralizante

●cură heliomarin

●înot teerapeutic în piscină

●electroterapie analgezică și decontracturantă

●elongații ,

●masaj

●espectarea regulilor de igienă

●evitarea poziției vicioase prelungite

Revine la control peste 2 săptămâni .

Tratamentul de recuperare continuă cu 5-6 ședințe /săptămână

CAPITOLUL 6

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare trebuie menționat faptul că principiile și obiectivele tratramentului kinetic la pacienții cu lordoze , are un rol bine definit pentru recuperarea pacienților.

O altă mențiune care trebuie făcută este aceea că în raport cu , cauza și modul de evoluție, pot apare mai multe deficiențe funcționale de intensități diferite.

Din prezentarea celor 3 cazuri , se poate deduce faptul că după examinarea clinică completă programul de kinetoterapie a constituit un adevărat tratament de fond.

Țin să menționez faptul că oricare ar fi metodele folosite, programele de kinetoterapie le-am sistematizat, astfel:

● Prima dată le-am explicat pacienților în ce constă defectul lor postural și prin ce mecanisme se poate corecta.

● Am aplicat sistematic programe de gimnastică posturală (adoptarea de posturi de corecție în raport cu un plan fix, apoi fără reper).

În ultima etapă, programele de kinetoterapie le-am axat pe readaptarea funcțională la gesturile uzuale, fiind vorba de:

● o adevărată schimbare de stil a mișcării;

●o reeducare neuromotorie;

●o reeducare kinestezică și stereognozică.

La toate acestea, pacienții au fost nevoiți să învețe să-și ,, simtă,, diversele grupe musculare, să le comande și să situeze segmentele vertebrale.

Pentru pacienți, metodele de kinetoterapie au dominat programele de reeducare funcțională .

În alegerea exercițiilor de gimnastică pe care le-am executat cu pacienții, am ținut cont de :

● localizarea înaltă sau joasă a durerii;

●stadiul evolutiv al puseului respectiv;

●intensitatea sindromului dureros;

● dacă exercițiile pe care le-am impus exagerează sau nu durerile spontane acuzate de pacienți;

Vizavi de exercițiile aplicate am încercat să elaborez o serie de programe de exerciții reeducative specifice, individualizate în funcție de gradul reductibilității deformației.

Totodată, am încercat să evidențiez principalele tipuri de exerciții, care s-au dovedit a avea o valoare practică mai mare.

Combinațiile diverselor mișcări analitice au permis o varietate de exerciții reeducative.

Inițial exercițiile au fost executate din poziția culcat, apoi șezând, apoi în picioare și în final s-a încercat efectuarea exercițiilor din mers.

În urma tratamentului recuperator efectuat, la sfârșitul ședințelor s-a observat o oarecare îmbunătățire pentru cei trei pacienți.

BIBLIOGRAFIE

E.Trașcă,M.Pătrașcu,M.Galbenu,D.Pătrașcu-Anatomie Practică, Editura Universitară, Craiova,2009

Victor Papilian,-Anatomia omului ,vol.I,Editura Medicală,București,1999

Corneliu Zaharia –Lordoza-clinică-terapie-recuperare,Editura Medicală, București,1999

Ion Stroescu ,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta-Recuperarea funcțională în practica reumatologică,Editura Medicală,București,2000

Anghel Diaconu – Manual de tehnică terapeutică a masajului , Editura Medicală , București 2001

Anghel Diaconu -Kinetoterapie ,Editura Polirom,București ,2009

C.Baciu – Programe de gimnastica medicală, Editura Științifică,București 2006

Conf.Univ.Dr.Antonela Crețu-Ghid clinic terapeutic fizical și kinetic,Editura Polirom,București,2007

Ion Stroescu Mihai Negoescu-Recuperarea funcțională,Editura Alnn, București,2008)

Kiss, I.,- Fiziokinetoterapia si recuperarea medicală , Editura Medicală, București, 1999

=== 333330019d6aaf45f47425fcc62bfdb57ff4ec5b_340581_2 ===

ȘCOALA POSTLICEALĂ FUNDENI

SPECIALIZARE –BALNEOFIZIOTERAPIE

TRATAMENTUL RECUPERATOR APLICAT ÎN LORDOZĂ

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2016

ȘCOALA POSTLICEALĂ FUNDENI

TRATAMENTUL RECUPERATOR APLICAT ÎN LORDOZĂ

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2016

CUPRINS

Argument

CAP.1 .Noțiuni de anatomie și fiziologie ……………………………………………………….1

CAP .2.Biomecanica articulara și bilanț articular ………………………………………….2

CAP. 3 Lordoza ……………………………………………………………………………18

CAP. 4 .Tratament recuperator BFKT aplicat in lordoza …………………………………24

4.1.Tratamentul kinetic ………………………………………………………………….…24

4.2.Baia kinetoterapeutică …………………………………………………………………25

4.3.Hidroterapie ……………………………………………………………………………25

4.4.Balneoterapia ……………………………………………………………………………27

4.5.Tratamentul prin electroterapie ………………………………………………………28

4.6.Gimnastica în lordoze …………………………………………………………………31

4.6.1.Gimnastica respiratorie……………………………………………………………….31

4.6.2.Gimnastica de aucontrol……………………………………………………………… 32

4.6.3.Gimnastica bolnavilor cu corsete ortopedice …………………………………………33

CAP. 5 .Studii de caz ……………………………..……………………………………… 34

CAP. 6 . Concluzii …………………………………………………………………………48

Bibliografie …………………………………………………………………………………50

ARGUMENT

Am ales lucrarea TRATAMENTUL RECUPERATOR APLICAT ÎN LORDOZĂ pentru că, așa cum este specificat și în literatura de specialitate, consider că recuperarea medicală denumită și medicina a treia , pentru a sublinia legătura și continuitatea indisolubilă cu medicina profilactică și medicina terapeutică , este cea mai nouă formă de asistență medicală , apărută și dezvoltată în ultimii ani.

Ținând cont de faptul că, kinetologia profilactică cuprinde totalitatea materialelor și mijloacelor kinetologice care se adresează menținerii și întăririi stării de sănătate deci prevenirii stării de boală, un alt aspect care m-a determinat să aprofundez pe larg subiectul acestei teme a fost acela că am dorit să îmi însușesc în mod evident informații în ceea ce privește tratamentul recuperator ce se aplică în lordoză,pentru o recuperare eficientă.

Făcând referire la subiectul temei , argumentez faptul că doresc să îmi exercit meseria în spitalul de recuperare,ca urmare a considerentelor personale ,ținând cont că meseria de kinetoterapeut este o profesie nobilă menită să vină în ajutorul pacienților implicând în mod direct ample cunoștințe de specialitate.

În urma orelor de practică ,efectuate în spitalul de recuperare,ca o constatare personală ,doresc să evidențiez faptul că în ultimul timp lordoza este tot mai frecventă în rândul pacienților indiferent de sex sau mediul de proveniență.

Concluzionând acest argument pot afirma că diagnosticarea lordozei și aplicarea tratamentului recuperator în timp util,pot preveni eventualele complicații.