Tratamentul Recuperator In Post Fractura Articulatiei Mainii

=== d774772a37e2529de906a8c73e6b9d6e622ade5b_70001_1 ===

CAPITOLUL 1

NOȚIUNI GENERALE MÂNĂ

Situată la extremitatea membrului superior mâna este un instrument foarte perfecționat. Aceasta se datorează mobilității multiple a degetelor asupra căora acționează prin sisteme tendinoase complexe, dar se datorează însă și în egală măsura policelui care se poate opune celorlalte degete. Mâna este de asemeni capabilă să realizeze prehensiuni de toate felurile de la cele mai fine până la cele mai puternice. Se unește cu antebrațul prin articulația radiocarpiană.

1.1.Articulatiile mâinii

Fig.1.Articulațiile radiocarpiană,intercarpiană și carpometacarpiană-vedere anterioară per ansamblu (V.Papilian Anatomia și Fiziologia Omului-Osteologia ,2000)

Articulația radiocarpiană .În acest caz nu putem vorbi de o singură articulație; practic este vorba de o regiune articulară (pumnul) care implică numeroase oase și articulații (radiocarpiană și intercarpiene). Suprafețe articulare:

Superior: radiusul si ligamentul triunghiular formând ,,cavitatea glenoidă antebrahială,, ce corespunde ,,condilului,, carpian, format din lanțul osos superior al carpului (cu excepția pisiformului). Aceasta reprezintaă articulația radiocarpiană (articulație sinovială, biaxială, elipsoidală).

Inferior: cele 3 oase ale lanțului osos superior al carpului ce corespund celor 4 oase ale lanțului superior. Aceasta este articulația numită mediocarpiană. Suprafețele articulare radiocarpiene Cavitatea glenoidă antebrahială formează o suprafață concavă, ovalară, a carei margine posterioară coboară un pic mai jos decât cea anterioară. Este formată lateral de către suprafața inferioară a radiusului și medial de fața inferioară a ligamentului triunghiular, acoperită de cartilaj. Ligamentul triunghiular permite conservarea integrității glenei antebrahiale în timpul mișcării de pronație-supinație. Dacă ansamblul osos ce formează carpul s-ar articula cu cele 2 oase ale antebrațului direct el s-ar replia pe el însuși în timpul pronației.

Ligamentul tringhiular este un element oferă carpului o suprafață vasicontinuă radiusului.

Condilulul carpian este format din fețele superioare ale scafoidului, a semilunarului și piramidalului acoperite de cartilaj. Suprafețele articulare mediocarpiene

Superior: se găsesc fețele inferioare ale scafoidului, semilunarului, piramidalui.

Inferior: se găsesc fețele superioare ale trapezului, trapezoidalului, osul capitat, osul cu cârlig.Interlinia articulară are forma unui S italic căruia îi distingem 2 părți, o parte internă ce reunește o suprafață concavă și una convexă și o parte externă formată din 2 suprafețe plane superioare ca și inferioare.

Mijloace de unire

Capsula articulara: există o capsulă pentru articulația radiocarpiană ce se atașează pe conturul suprațetei articulare. Capsula este foarte laxă dinspre anterior spre posterior și mai tensionată lateral. Ea este dublată de o sinovială. La nivelul articulației mediocarpiene există o capsulă per articulație. Capsulele sunt mai mult sau mai puțin unite între ele și sinovialele comunică.

Ligamentele: pentru articulația radiocarpiană există ligamente anterioare ce se întind de la marginea anterioară a bazei radiusului până la oasele carpului și ligamente laterale care se întind de la procesul stiloid radiusului și ulnei până la oasele carpului. Pentru articulația mediocarpiană ligamentele se întind între 2 oase vecine ale carpului. Sunt întărite prin câteva fascicule ligamentare de la articulația radiocarpiană.

Sintetizând putem împarți articulațiile intercarpiene în 3 grupe : Articulațiile primului rând de oase ale carpului sunt articulații plane, acoperite de cartilaj hialin.Mijloacele de unire sunt: 2 ligamente interosoase ;2 ligamente palmare ;2 ligamente dorsale.

Articulațiile rândului al doilea sunt tot articulații plane. Mijloacele de unire sunt similare celor anterioare.

Articulația mediocarpiană unește rândul proximal (exceptând pisiformul) cu rândul distal al carpului. Linia articulară are forma unui S orizontal. Mijloacele de unire sunt reprezentate de:

●capsula articulară laxă

●ligamentul radial al carpului (forma literei V), pe fața palmară între capitat, scafoid și piramidal ;

●ligamentul dorsal al carpului (slab dezvoltat).

Mișcările pumnului pun în funcțiune cele 2 lanțuri articulare. Flexia este mai marcată în articulația radiocarpiană.

Extensia este mai marcată în articulația mediocarpiană; este limitată în articulația radiocarpiană prin marginea posterioară a bazei radiusului.

Abducția implică oasele părții laterale a corpului; scafoidul se apropie de radius.

Mișcarea este limitată de procesul stiloid al radiusului. Se produce o disjuncție a părții interne a articulatiei. În adducție se produce procesul invers: piramidalul se apropie de ulna.

Mișcarea e mai puțin limitată decât de cea din partea radială pentru ca procesul stiloid al ulnei coboară mai puțin. Se produce disjuncția părții externe a articulației.

Articulațiile carpometacarpiane .Articulația carpometacarpiană a policelui este o articulație sinovială, selară.

Componente : 4 suprafețe articulare ale trapezului și primului metacarpian 4 mijloace de unire: capsula articulară laxă. Articulațiile carpometacarpiene ale celorlalte degete sunt sinoviale, plane.

Componente:

4 suprafețe articulare:

-suprafețele inferioare ale rândului osos II ale carpului și bazele metacarpienelor.

-metacarpianul II se articulează cu trapezul, cu trapezoidul și osul capitat

-metacarpianul III se articulează cu osul capitat

-metacarpianul IV cu osul capitat și osul cu cârlig

-metacarpianul V cu osul cu cârlig

4 mijloace de unire:

– capsula articulară

– ligamentul interosos (forma litereiV)

-ligamentele carpometacarpiene palmare

– ligamentele carpometacarpiene dorsale

Permit mișcări reduse de alunecare și de flexie-extensie. Aceste mișcări cresc în amplitudine de la metacarp II→II. Curba canalului carpian determină oblicitatea axei articulațiilor 4 și 5 în raport cu planul mâinii. Ultimele metacarpiene fac deci o flexie care le dirijează spre police.

Articulațiile intermetacarpiene Cu excepția primului metacarpian care este independent, toate celelalte metacarpiene sunt unite între ele la extremitățile lor proximale prin articulatii plane, iar la extremitățile lor distale printr-un ligament.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de:

3 ligamente palmare

3 ligamente dorsale

3 ligamente interosoase.

Articulatiile degetelorII-V

a. Articulațiile metacarpofalangiene sunt articulatii sinoviale, elipsoidale.

Componente:

4 suprafete articulare: capetele metacarpienelor ; cavitățile bazei falangelor

4 mijloace de unire: capsula articulară ; ligamente palmare ; ligamente colaterale (formă de evantai); 2 pentru fiecare articulație ;ligamentul metacarpian transvers profund.

Forma osoasă permite mișcări de flexie, extensie ; extensia pasivă este mai amplă decât cea activă .Capsula este laxă anterior și posterior și întinsă pe părți; întărită de partea palmară de către ligamentele palmare terminându-se la baza falangei proximale formând o zonă limitantă. Aceasta completeaă suprafața articulară a bazei falangei când articulația este în extensie. In flexie se repliază.

Lateral capsula este întărită de ligamente laterale care se întind de la tuberculul capului metacarpianului până pe părțile laterale ale bazei falangei. Aceste ligamente sunt întinse în flexie și destinse în extensie. In consecință mișcările de abducție-adducșâție și rotație în articulația metacarpofalangiană sunt imposibile dacă articulația este în flexie. De asemeni în extensie sau flexie ușoară a coloanei osoase metacarpofalangiene, degetele se pot adapta la forma unui obiect ținut în palmă. Din contră în flexie coloanele sunt stabilizate ceea ce facilitează priza de forță. Ligamentele laterale trimit o expansiune în formă de evantai spre ligamentele palmare.

b.Articulațiile interfalangiene Degetele mâinii prezintă câte 2 articulații: una proximală și alta distală (cu excepția policelui. Toate aceste articulații sunt sinoviale, în balama. Componente: suprafețele articulare:- proximale – trohlee pentru extremitățile distale ale primei și II falanga

– distale – 2 cavități despărțite printr-un șant pentru extremitățile proximale ale celei de a II-a și a III-a falangă.

-mijloace de unire: – capsula articulară

– ligament palmar

– 2 ligamente colaterale.

Permit mișcări de flexie extensie in plan sagital. Pentru capsula și ligamente dispoziția este aceeași ca la articulația metacarpofalangiană. Între falanaga proximală și cea mijlocie este posibilă flexia, extensia nu depășește rectitudinea coloanei osoase. Între falanga mijlocie și cea distală este posibilă flexia și extensia, în generală de amplitudine mică.Această dispoziție permite mișcări în cele 3 plane. La acest nivel și datorită acestei dispoziții are loc mișcarea de opozitie în care policele descrie o traiectorie conică ce îi permite apropierea întregii coloane osoase a policelui de celelalte 4 degete.Această mișcare imprimă o mare finețe prehensiunii. Ea se completează prin mobilitatea metacarpofalangiană și interfalangiană a policelui care sunt identice cu cele ale celorlalte degete.Coloana osoasă a policelui are o orientare particulară raportat la restul mâinii:

-osul scafoid este oblic cu 40º anterior fața de planul carpului;

-primul metacarpian este de al II-lea cu 20º și deplasat anterior cu 40º. Astfel și când privim o mână în poziție de repaos se observă că policele se găsește în unghi drept raportat la celelalte degete. Mișcările primului metacarpian sunt:

●extensia (metacarpianul se deplasează posterior și lateral);

●flexia (metacarpianul se deplasează anterior și medial, apropiindu-se de axul mâinii)

●abducție (metacarpianul se deplasează lateral și anterior);

●adducție (metacarpianul se deplasează medial și posterior).

Capsula este laxă permițând mișcări de rotație axială (care se combină cu cele precedente) crescand astfel posibilitatile de opozitie.

Articulația metacarpofalangiana a policelui Are aceeași dispoziție ca a celorlalte degete cu câteva observații:

●este mai masivă ca volum; capsula relativ laxă permite rotații axiale;

● există 2 oase sesamoide mici pe care se atașează tendoane.

Articulația interfalangiană .Are aceeași dispoziție ca cea a celorlalte degete, este mai masivă.

1.2.Elemente de biomecanică a mâinii

Mișcările mâinii ca regiune topografică unitară. Se numește flexie o mișcare ce apropie fețele anterioare ale mâinii și antebrațului. In timpul acestei mișcări degetele au tendița să se extindă.Datorită punerii în tensiune a tendoanelor mușchilor extensori ai degetelor. Simțim această tensiune pe fața dorsală a mâinii dacă flexăm degetele. Se numește extensie o mișcare care apropie fețele posterioare ale antebrațului și mâinii. În timpul acestei miscari degetele au tendinta sa se flexeze. Datorită tensionării ligamentelor muschii flexori ai degetelor. Simțim această tensiune pe fața palmară dacă extindem degetele. Flexia și extensia au aproximativ aceeași amplitudine. Se numește abducție sau înclinare radială mișcarea ce apropie marginile laterale ale antebrațului și mâinii. Se numește adducție sau înclinare cubitală mișcarea ce apropie marginile mediale ale antebrațului și mâinii. Adducția este mai amplă ca abducția. Cel mai frecvent mișcările mâinii se fac într-o direcție oblică:

●flexia se combină cu adducția;

●extensia se combină abducția.

CAPITOLUL 2

FRACTURA ARTICULAȚIEI MÂINII

Fracturile oaselor mâinii și degetelor

2.1.Fracturile metacrpienilor

Sunt întâlnite în practică mai cu seamă la bărbați și de obicei unul din metacarpieni este fracturat,mai rar doi sau mai mulți;în general metacarpienele mărginașe,fiind mai expuse,se fracturează mai frecvent.

Fractura metacrpienilor vedere radiologică

Fracturile se produc în urma acțiunii directe a traumatismului,cum se întâmplă în cazul strivirii mâinii sau al izbirii cu un corp solid,sau în mod indirect,fie prin exagerarea curburii osului ( căderile pe mână cu pumnul strâns) fie prin redresarea acestei curburi( căderile pe mână cu palma întinsă).

Osul se fracturează la nivelul bazei sale și traiectul de fractură poate fi intra sau juxta articular,la nivelul diafizei metacarpianului,traiectul fiind oblic sau transversal sau la nivelul gâtului osului unde rezistența sa este scăzută.

În fracturile complete,deplasarea fragmentului distal este frecventă.Sub acțiunea mușchilor flexori,interosoșilor și lumbricalilor,fracmentul distal încalecă pe cel proximal și,în același timp,se înclină palmar,determinând o unghiulare cu vârful spre fața dorsală a mâinii .

Simptome.La inspecție,mâna este tumefiată pe fața dorsală,iar din profil se poate aprecia uneori unghiularea fracmentelor.

Degetul din prelungirea metacarpianului este mai scurt decât cel de la mâna sănătoasă,din cauza încălecării fragmentelor;scurtarea metacarpianului apare și mai evidentă,când pumnul este strâns.

Prin palpare se produce o durere vie la nivelul focarului de fractură și totodată se constată unghiularea fragmentelor osoase.

Răsucirea sau împingerea înapoi în axul metacrpianului,a degetului corespunzător,produce o durere vie și,totadă,pune în evidență mobilitatea anormală și crepitația osoasă.

Când fractura metacrpianul este fără deplasare,singurele semne sunt tumefierea feței dorsale a măinii și durere provocată prin răsucirea sau împingerea înapoi a degetului corespunzător (semnul Verneuil).

Diagnosticul pozitiv, în fracturile cu deplasare,este ușor de pus,pe baza semnelor clinice arătate. În fracturile fără deplasare,simptomatologia redusă face ca examenul radiologic să fie necesar.

Tratament.La locul accidentării după diagnosticarea fracturii,tratamentul provizoriu constă din suprimarea durerii și efectuarea unei imobilizări cu ajutorul unei atele de lemn sau alt material.După imobilizare,antebrațul și mâna se mențin ridicate într-o eșarfă prinsă după gât.

La nivelul spitalului ,examenul radiografic completează diagnosticul clinic,arătând particularitățile fracturii și furnizând date importante pentru tratament.

În fracturile fără deplasare este suficientă o imobilizare de câteva zile cu pumnul strâns pe un rulou de tifon sau o minge de vată.

După dispariția edemului și diminuarea durerilor se pot începe un tratament funcțional prin imobilizare și asocierea eventuală a unui tratament fizioterapeutic.

În fracturile diafazare cu deplasare a fracmentelor,trebuie redusă deformarea prin hiperextensiunea articulației metacarpo-falangiene și flexiunea celor două articulații interfalangiene, mobilizând astfel fragmentul distal prin intermediul interosoșilor;articulația pumnului este așezată în poziție de flexiune dorsală,pentru a relaxa extensorii carpului.

Reducerea obșinută se imobilizează într-un aparat gipsat antibrahial,la care este încorporată o atelă digitală pe care se fixează degetul în poziție de flexiune de 30-45° a primei falange,de 90° a falangei a doua și de 30-45° a ultimei falange.

În general,imobilizarea durează 3-4 săptămâni,însă degetele sănătoase vor fi mobilizate.În cazurile în care reducerea nu se poate menține,se asociează o tracțiune continuă transpulpară pe degetul imobilizat pe atelă.

Tratamentul chirurgical este rareori indicat; el se face în caz de fracturi ireductibile ortopedic,sau în fracturile deschise complicate cu leziuni ale tendoanelor extensoare.

În fracturile gâtului metacarpian ,deplasarea palmară a capului și unghiularea dorsală a fracmentelor pot fi reduse,dacă se flectează la unghi drept articulația metacarpo- falangiană și se împinge dorsal capul osului prin intermediul primei falange.

Fracturile bazei primului metacarpian.Fracturile cele mai frecvente ale primului metacarpian se găsesc la nivelul bazei sale .Ele pot fi extraarticulare,când traiectul de fractură se găsește la 1 cm de articulație sau, dimpotrivă intraaraticular,când se însoțesc de luxația metacarpo- trapeziană (fractura Benett)

Fracturile extraarticulare ale bazei primului carpian sunt de obicei angrenate pe partea internă și unghiularea externă poate fi ușor corectă prin tracțiune pe police,cu presiune pe baza sa.Reducerea este de obicei stabilă și este suficientă imobilizarea într-un aparat gipsat antibrahial care suprinde baza policelui menșinut în abducție și ușoară flexiune în articulația metacarpo-falangiană.

2.2.Fractura –Luxație Bennett

Este o leziune mult mai serioasă.Traiectul de fractură este oblic și pătrunde în articulația metacarpo-trapeziană,detașând un fracment triunghiular din baza metacarpianului,în timp ce restul osului se luxează pe trapez.

Simptomele fracturii Benett sunt în general asemănătoare cu cele ale bazei celorlalte metacarpiene.Tumefierea regiunii este precoce și ocupă tot spațiul interosos.Impotența funcțională este totală,în special pentru mișcarea de opoziție și adducție a policelui .

La inspecție se constată,la partea inferioară a tabacherii anatomice,o ridicătură anormală,care este cu atât mai cu cât luxația metacrpianului este mai importantă.

Palparea la acestnivel,asociată cu tracțiunea în ax a policelui,determină o durere vie și perceperea crepitației osoase , odată cu reducerea temporară a deformării;după încetarea tracțiunii,deformarea reapare.

Această particularitate permite diferențierea fracturii Bennett de luxația trapezo-metacarpiană.

Tratament. Reducerea luxației este ușoară,dacă se face o tracțiune pe policele în abducție și se apasă pe baza metacarpianului.

Imobilizarea fracturii se face într-un aparat gipsat antibrahial care cuprinde și prima falangă a policelui,fiind bine mulat pe baza metacarpianului și a policelui.

Pentru a preveni deplasările frecvente în gips,se utilizează tracțiunea continuă transosoasă pe ultima falangă,sau prin pulpa policelui.

Tracțiunea este menținută 2-3 săptămâni,iar după îndepărtarea acesteia,imobilizarea gipsată este continuă încă 15-21 de zile.

2.3.Fractura falangelor

Sunt cele mai frecvente fracturi la nivelul mâinii ,multe dintre ele fiind fracturi deschise.Ele sunt produse de obicei prin acțiunea directă a traumatismului și mai rar prin torsiune,flexiune sau smulgere .

În fracturile complete ale primei falange,fracmentele sunt ]ntotdeauna deplasate,form\nd o unghiulare cu vârful palmar,determinată de acțiunea mușchilor interosoși și lumbricali pe de o parte și a aparatului extensor pe de altă parte .

În fracturile falangei a II-a deplasarea fracmentelor se face în raport cu punctul de inserție al tendonului flexor superficial .

Când linia de fractură este situată proximal de aceastză inserție,fragmentul bazal se deplasează în extensiune,iar cel distal în flexiune;când fractura este distal de inserția flexorului superficial, fragmentul proximal se așează în flexiune.

Simptomele în fracturile fără deplasare sunt minore: tumefiere și durere la presiune .

În fracturile cu deplasarea fragmentelor ,devierea degetului dorsal sau lateral , tunefierea ,echimoza și impotența funcțională sunt prezente.

La palpare se pun în evidență durerea vie la nivelul fracturii,mobilitatea anormală,precum și crepitația osoasă .

Fractura parcelară prin smulgerea tendonului extensor de pe ultima falangă se însoțește de imposibilitatea extensiunii active a acestuia , care rămâne într-o poziție permanentă de flexiune .

Complicația cea mai frecventă în fracturile falangelor o constituie deschiderea focarului,ca urmare a acțiunii directe a traumatismului .

Tratament În fracturile fără deplasare,degetul este imobilizat pentru scurtă durată pe o atelă digitală fixată de antebraț cu o manșetă gipsată.Atela este curbată cu convexitatea în dreptul focarului de fractură,iar degetul este fixat de această atelă cu leucoplast,în poziție de semifglexiune .

În fracturile primei falange cu deplasarea fragmentelor,după reducerea deplasării,se asociează imobilizarea pe atelă digitală cu extensiunea continuă transpulpară făcută cu ajutorul unui ac de siguranță.

Imobilizarea trebuie supravegheată de aproape,pentru ca extensiunea să se facă în axul degetului,iar pulpa digitală să nu fie sfâșiată .imobilizarea durează în medie 3-4 săptămâni,însă mobilizarea celorlalte degete trebuie să se facă precoce.

Fracturile falangei a-II-a se imobilizează de regulă pe o atelă digitală,fără a mai asocia tracțiunea transpulpară.

Chiar când se consolidează cu o oarecare unghiulare ,ele sunt mai bine suportate din punct de vedere funcțional decât la nivelul primei falange.

În fracturile parcelare ale ultimei falange prin smulgerea tendonului extensor,reducerea fracmentului deplasat se face punând articulația interfalangiană terminală în hiperextensiune ,în vreme ce articulația prioximală este în flexiune.

Poziția se menține cu o atelă gipsată sau mai bine cu un gips circular ce cuprinde tot degetul .

Fracturile articulare ale degetelor,dacă nu sunt reduse bine de la început prin tracțiune,produc tulburări importante și chiar anchiloze în poziție vicioasă.

După reducere degetul se imobilizează în semiflexiune pe o atelă digitală,solidarizată la un aparat gipsat antibrahial.

Adesea pentru menținerea reducerii,este necesară aplicarea unei extensiuni continue transpulpare.

Fracturile deschise ale falangelor trebuie transformate cât mai repede în fracturi închise,utilizând în acest scop sutura primară sau grefa cutanată liberă ori pediculată.

Dacă plaga este regulată și relativ curată și când forma fracturii o permite , se poate face osteosinteza primară prin începuire cu broșă Kirschner, cu obligația administrării antibioticelor și a supravegherea de aproape a plăgii.

2.4.Fractura scafoidului

Ansamblul celor opt oscioare carpiene,formând un condil care se articulează cu radiusul,poate suferi leziuni variate,când traumatismul acționează asupra lui în mod direct,sau în mod indirect,ceea ce este frecvent.

Acest masiv osos cuprins între radius și mână suportă violența traumatismului în cazul căderilor pe mână,și după împrejurări,poate să lezeze radiusul,să cedeze,el sau să fractureze și radiusul și carpul.

Dintre oasele carpiene,cel mai frecvent fracturat este scafoidul.În cursul căderilor pe mână în flexiune dorsală,osul sefracturează de obicei în porțiunea sa mijlocie.

Simtomatologie . Simptomele subiective și obiective sunt: durerea, tumefacția articulară, redoarea ticulară care de multe ori determină impotența funcțională a mâinii cu retracturi musculare și cicatrici vicioase ale tegumentului.

Alt aspect este atrofia musculară sau algoneurodistrofia. Anchiloza articulară care poate fi fibroasă sau osoasă unind prin punți fibroase sau osoase extremitățile osoase articulare (calus vicios).

Laxitatea articulară ceea ce duce la luxații și subluxații și uneori entorse cu rupturi ale capsulei și ale elementelor articulare.

În funcție de gravitatea acestei luxații se poate ajunge la o instabilitate gravă articulară în funcția ei, necesitând intervenția operatorie.

Semnele clinice ale unei luxații sunt dominate de imposibilitatea de a face mișcarea într-un anumit plan.

Alte semne clinice datorită imobilizări prelungite ale articulației apar sechelele musculare cum ar fi: hipotrofii, atrofii, retracturi musculare, sechele osoase cu osteoporoză de imobilizare, în final cu pierderea capacității de muncă. Apar aderențe capsulo-ligamentare și musculo-ligamentare la metacarpiene și interfalangiene.

Diagnostic.

Examenul clinic – semne subiective și obiective. .Examinarea mâinii bolnave se bazează pe culegerea de date în număr cât mai mare necesare pentru stabilirea diagnosticului și conduita tratamentului.

Examenul va cuprinde investigații anamnezice, clinice, neurologice, vasculare și examene paraclinice. Se va acorda atenție mișcărilor posibile pe care le poate efectua bolnavul și felul cum reacționează la comenzi.

La examenul clinic al traumatismelor trebuie avut în vedere următoarele elemente: localizări, forma, dimensiuni, direcție, aspecte, profunzime, prezența și tipul hemoragiei, alte particularități. Vor fi notate modificări tisulare din imediata vecinătate a leziuni traumatice: echimoze, edem, hemartroza, hidrartroza.

a.Investigații paraclinice

Ex. radiologic probe de laborator.În fracturi examenul radiologic precizează diagnosticul, evidențiază felul fracturii și constituie un ajutor prețios în stabilirea conduitei de tratament.

În cazul entorselor și luxațiilor indică poziția anormală a extremităților osoase, tipul și gradul luxațiilor precum și eventualele fracturi asociate.

Semnele radiologice completează examenul clinic orientând conduita și tratamentul mai ales în: entorse, luxații, fracturi. Diagnosticul se pune pe baza examenului radiologic.

Evoluția și prognosticul sunt legate de gradul entorsei, localizarea ei, tratamentul aplicat și vârsta pacientului.

Tratament. urmărește șase aspecte deosebit de importante :

●Ameliorarea durerii

●Promovarea vindecării țesuturilor suferinde

●Miorelaxarea regională

●Revenirea la mobilitatea avută anterior

●Educarea pacientului în vederea prevenirii

Tratamentul provizoriu la locul accidentării constă în imobilizarea mâinii și antebrațului pe o atelă din gips sau din lemn,antebrațul fiind apoi menținut într-o eșarfă prinsă de gât . Fracturile scafoidului trebuie imobilizate fără întrerupere până la consolidarea perfectă.

De obicei traiectul de fractură fiind în porțiunea mijlocie a osului,se găsește în planul articulației medio-carpiene și,prin aceasta,este supus acțiunii forțelor de forfecare,ceea ce duce la dificultăți în formarea calusului,mai ales că osul nu are periost.

Fractura se imobilizează într-un aparat gipsat care cuprinde mâna la nivelul pliului palmar inferior;baza degetului mare și antebrațul până sub cot .

Poziția de imobilizare este cu pumnul în ușoară flexiune dorsală,iar policele în axul antebrațului,în opoziție moderată,pentru a permite prehensiunea cu celelalte degete.

Gipsul trebuie modelat în jurul pumnului și bazei policelui.Imobilizarea durează în medie 8-10 săptămâni.Dacă după acest timp controlul radiografic arată consolidarea fracturii,se îndepărtează imobilizarea,însă se va repeta radiografia după alte 3-4 săptămâni. (Aurel Denischi,Ion Ionescu,Valentin Neagu,Traumatologie Practică,pg.96,2007)

Tratamentul igieno-dietetic.Igiena are un rol foarte important, știut fiind că o mână murdară venind în contact cu alimentele pe care omul le consumă, pot dăuna întregului organism

Dacă toate aceste norme nu vor fi bine aplicate atât înainte, pentru menținerea sănătății cât și după anumite tratamente, după ce acestea au fost tratate prin diferite metode, tratamentul va fi totdeauna în zadar și ineficient, indiferent cât de bine va fi aplicat.

După șocul traumatic, în prima zi alimentația bolnavului trebuie să fie lichidă. În perioada de vindecare alimentația trebuie să fie bogată în proteine și calori.

Tratamentul medicamentos.După traumatisme, medicația se face în general în direcția combateri dureri și reducerea proceselor inflamatori.

Tratamentul medicamentos vizează combaterea durerii.

Se administrează:

AINS în posologii diferite (oral, supozitoare sau intramuscular)

●medicație antalgică la nevoie

●medicația decontracturantă (Clorzoxazon, Mydocalm, Myolastan) este de obicei asociată cu folos.

●Terapia sedativă cu tranchilizante, barbiturice sau neuroleptice

(asocierea cu fenotiazine antidepresive) este de asemenea utilă.

Medicația condroprotectoare constituie o terapie modernă de fond în procesul degenerativ cartilaginos.

Medicația antalgică – se folosește de obicei în durerile cu intensități mai mari. Sunt folosite:

●Infiltrații cu xilină 1% cu sau fără hidrocortizon în zone limitate;

●Calmante în cazul durerilor articulare;

●Termoleptice (Antideprin, Teprin);

●Neuroleptice (Toridazin).

Medicația antiinflamatoare – sunt utilizate mai frecvent fenilbutazona, indometacin, aspirina, brufen, precum și diferite unguente ca: hidrocortizon, fenilbutazona, salicilat de metil, diclofenac.Tratamentul medicamentos, antialgic sau antiinflamator trebuie însoțit de un regim alimentar deosebit.

Tratamentul ortopedico-chirurgical.Obiectivul tratamentelor în entorsele simple, este punerea în repaus a articulațiilor respective cu ajutorul unui aparat gipsat timp de 2-3 săptămâni.

În fracturi se face imobilizarea prin aparat gipsat care trebuie executat corect și fără să stânjenească circulația.

După scoaterea aparatului gipsat se procedează la recuperarea segmentului respectiv, (cu grijă pentru articulația respectivă). Se recomandă băi emoliente (băi cu tărâțe), mișcări active și pasive.

Tratamentul chirurgical se face în cazul luxațiilor inductibile vechi, deschise sau cu complicații vasculo-nervoase. Tratamentul chirurgical al fracturilor este indicat când nu putem obține prin tracțiune o bună cooptare a fragmentelor osoase.

Tratamentul chirurgical al complicațiilor tardive este complex și selectiv după cum avem de aface cu o pseudo-artroză, calus exuberant, dezaxarea sau consolidarea vicioasă.

2.5.Fractura pumnului (radius)

Fractura capului distal al radiusului cu deplasarea postero exterioară a fragmentului distal ( așa numita fractură Pouteau-Colles).

Corectarea deplasării este cheia succesului recuperării funcționale ulterioare.Aparatul gipsat trebuie aplicat cât mai strâns ( dar cu evitarea apariției edemului de stază) pentru a asigura contenția .Gipsul se aplică de sub cot până la capetele metacrpienilor .

Tot timpul se fac mișcări în MCF și IF ,mâna se ține ridicată.Durata,4-5 săptămâni; uneori se prelungește la 8 săptămâni .Recuperarea trebuie începută imediat .Pericolul algoneurodistrofiei este oricând posibilSechelele fracturilor pumnului sunt :●Durerea ● Edemul ●Redoarea articulară ●Scăderea forței musculare

Tratamentul ortopedic este indicat în fracturile fără deplasare sau cu deplasare minimă ,în fracturile ,,în lemn verde ,,

.Sub anestezie perfectă,în timp ce la braț se efectuează contraextensia (manual sau cu aparat) se aplică o tracțiune suficientă pentru a corija încălecarea (temporar chiar o hperalungire a membrului).

Tracțiunea izolată efectuată pe police permite acțiunea direct asupra radiusului, fapt pentru care atunci când executăm reducerea manuală,cu o mână se va tracțiunea policele,iar cu cealaltă ,restul degetelor ,antebrațul fiind în flexie de 900 .

Tracțiunea va fi prelungită și dulce,evitându-se extensiile brute.

2.6.Fracturile cu deplasare

Fracturile cu deplasare se va încerca reducerea ortopedică.Sub anestezie ,generală sau locală, în timp ce ajutorul face contraextensia,chirurgul exercită tracțiunea în lungul pumnului,imprimând mîinii o inclinație cubitală spre a îndepărta fragmentele osoase încălcate.

După obținerea îndepărtării se caută să se repună în contact fragmentele și de asemenea să se restabilească spațiul interosos spațiul interosos normal.

Cunoscând sediul fracturii deplasare al fragmentelor osoase, vom avea grijă cu fragmentul inferior să fie pus în același grad de supinație sau pronație ca și cel superior.

În acest fel se evită vindecarea cu decalaj al fragmentelor.Se recomandă ca reducerea să se facă sub control radiografic .

Dacă reducerea nu reușește sau există interpunere musculară,se recomandă intervenția chirurgicală.Fixarea cu placa cea mai eficientă ,deoarece impiedică rotația și reface curbura normal a osului .

Ruptura musculară traumatic a pumnului.Rupturile incomplete se vindecă prin repaus.Imobilizarea și masajul favorizează resorbția hematomului și cicatrizarea.Rupturile complete ale mușchilor se tratează prin deschiderea focarului și sutura bonturilor muscular , urmată de imobilizare.Prin sutura precoce se obține o cicatrice solidă.Astfel se previne impotența funcțională tardivă.

Tratamentul chirurgical în plaga mușchilor constă în sutura precoce a mușchilor secționați complet și reconstituirea lor aponevrotice.Pumnul va fi imobilizat 2-3 săptămnâni în poziția de relaxare.

În plăgile contuze,musculare,se face debridarea,, largă și excizia fibrelor devitalizate , care nu contract când sunt apucate cu pensa.Tratamentul local chirurgical se efectuează sub protecția reanimării și antibioterapiei contra șocului și infecției .

În prezența unui pacient posttraumatic, medicul trebuie să caute să dea răspunsuri complete la 3 întrebări:

Care este raportul între traumatism și leziunile induse de acesta? este de fapt o inventariere a urmărilor traumatismului.

Desigur că la această întrebare se răspunde de către medicul chirurg, ortoped etc, care primește pacientul după accident, dar este necesar ca acest raport să fie bine cunoscut și mai târziu de medicul recuperator care începe asistența de recuperare funcțională ca și de medicul de familie care o continuă la domiciliu.Care este raportul între leziunile lăsate de traumatism și disfuncțiile induse de acesta?

Răspunsul la această întrebare determină practic obiectivele programului de recuperare.

Care este raportul între starea anatomo-funcțională posttraumatică actuală și viitorul anatomo-funcțional al segmentului traumatizat și al celor vecine? Această întrebare se referă la ceea ce s-ar putea numi „sechela de ordinul al 2-lea,, posttraumatică.

Desigur că traumatismul mai poate instala și alte circuite patologice, dar cele mai frecvente rămân cele schematizate cu cele două tablouri din care însă pentru simplificare sunt absente sechelele declanșate de traumatismele sistemului nervos central.

Consolidarea unei fracturi interesează în egală măsură pe medic și pe pacient. De ea depinde, mobilizarea segmentului traumatizat, a intensificării exercițiilor de forță musculară și desigur, în ultimă instanță, reluarea activității profesionale.

Din păcate, evoluția regenerării osoase rămâne un proces foarte greu controlabil atât sub raportul influențării directe prin mijloace medicale, cât și a aprecierii exacte a calității călușului, a gradului de consolidare.

Desigur, se cunosc o mulțime de aspecte ale acestui proces de care medicul ține întotdeauna seama în aprecierea etapei de consolidare.

durata crescând cu vârsta

Astfel, consolidarea unei fracturi ține de:

●vârstă;

●sediul fracturii;

●aspectul fracturi:

-cele oblice și spiralate se refac mai repede decât cele transversal

-cele fără deplasare consolidează de 2 ori mai repede

●starea de „sănătate,, a segmentului fracturii;

-aspecte iatrogene;

●existența tulburărilor de circulație ;

●infecția locală ;

●leziunile țesutului moale supraiacent toate vor întârzia calusarea păstrarea unei distanțe prea mari între capetele osoase (extensii prelungite) imobilizarea imperfectă sau pe durată prea scurtă ;

●materiale de osteosinteză metalică ce inhibă activitatea osteoblastică ;

●interpunerea de țesuturi moi între capetele de fractură.

Dacă la toate aspectele acestea mai adăugăm și alte cauze cunoscute (boli generale ale pacientului) sau uneori ignorate, realizăm dificullâțile pe care le are medicul în aprecierea gradului de consolidare și de aici indicațiile ce trebuie date postraumaticului cu atât mai mult cu cât nu avem metode precise de aprecierea stadiului călușului (deși s-au descris și s-au încercat multe astfel de metode).

În practică orientarea se face pe realitățile de mai sus, pe controlul radiografie și pe experiența medicului ortoped. Când vom dispune cu ușurință de controale imagistice perfecționate (rezonanță magnetică și computer tomograf) se va putea aprecia mult mai bine în situații limită dacă consolidarea este bună sau avem o consolidare lentă, una întârziată sau o pseudartroză.

Strâns legată de ideea consolidării post fracturii articulației mâinii, dar nu numai de aceasta, este problema deseori controversată, a momentului începerii sprijinului în membrul superior traumatizat- Este vorba de „încărcarea,, membrului afectat și nu doar de folosirea lui .

Post fractura articulației mâinii determină de multe ori sechele cu modificări morfofuncționale atât locale cât și cu un răsunet la distanță sau general al organismului.

Esenițal  de știut sunt acele sechele generale postraumatism care influenețază direct asistența de  recuperare.

Creșterea presiunii în articulație.Mult mai bine cunoscută și înțeleasă și mult mai frecventă este ruperea echilibrului articular normal prin excesul sau defectuoasa repartiție a încărcării articulare .Bouillet sistematizează multiplele cauze ale supraâncărcării în: intraarticulare și extraarticulare.

Cauzele intraarticulare creează,prin condiții mecanice defectuoase, un surmenaj funcțional ce depășește capacitatea de rezistență a cartilajului .Ele pot fi determinate de mai mulți factori:

Traumatismul,prin cascada de reacții locale și la distanță pe care o interesează,cu atât mai mult, cu cât este repetat ( microtraumatisme a căror acțiune se sumează) sau însoțit de leziuni majore ale elementelor constituitive ale articulației .Un simplu traumatism v-a fi urmat de 3 tipuri de reacții posttraumatice :

●circulatorii:reacții vasomotorii reflexe,evidențiate încă de Leriche cu punct de plecare în ligamente ,os;

●biologice:demonstrate de Soeur și care constau în modificarea lichidului sinovial,cu scăderea vâscozității,a pH-ului,modificări ale mucinei,ceea ce diminuează calitățile de lubrifiant ;

●reflexe la distanță antrenează o tulburare a stabilității articulare,punct de plecare a unor noi reflexe care închid un cerc vicios, însoțit de fracture .

Leziunea creează un detechilibru articular complex,cu blocajul extensiei și limitarea rotației externe a mâinii; această leziune determină apariția unei eroziuni pe marginea externă prin presiunea contra ligamentului și a unei ulcerații

Instabilitatea mâinii prin leziuni ligamentare determină apariția redorii prin tulburarea jocului articular normal.Datorită stimulilor articulari anormali,apare o stare reactivă amâinii,exprimată prin hidartoză și durere .

La leziunea ligamentară se poate asocia,fie primitivă,chiar din timpul traumatismului ,fie secundară distensiei articulare,prin hidartroză sau durere,care determină o hipermobilitate a meniscului,cu degenerarea sau ruptura lui,datorită traumatismelor repetate .

Cauze extraarticulare . Redoarea la nivelul articulațiilor interesate poate apare dimineața sau după o perioadă de inactivitate și în general ,durează mai puțin de 20 minute .

Examenul clinic va căuta sediul durerii .Durerea este cel mai frecvent localizată în concavitatea unei deviații axiale și poate fi provocată prin mobilizarea mâinii,mai ales dacă,concomitent, se accentuează deformarea .Se pot deștepta senzații dureroase prin presiune la nivelul mâinii.

Netratată corespunzător, redoarea articulară a mâinii poate reprezenta un handicap serios pentru programul recuperator local.De aceea, un program complet de recuperare în acest caz trebuie să aibă în vedere în mod cu totul deosebit starea generală a pacientului.Recuperarea este un proces unitar pentru că își propune să restabilească nu numai sănătatea individului, ci și să-l redea familiei, locului de muncă și societății, ca persoană utilă luiînsuși și celor din jur.

Pentru ca recuperarea funcțională să fie eficace trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici și anume să fie :

●precoce – începe chiar de la terminarea actului terapeutic chirurgical sau ortopedic;

●precisă – se adresează strict segmentelor afectate ( ce are și ce nu are voie să facă );

●progresivă – în raport cu posibilitățile și nevoile funcționale ale subiectului;

●activă pune în joc capacitățile și voința pacientului;

●indoloră – frecvent exercițiul dureros este inutil și poate chiar dăunător (există totuși și excepții);

●continuă – viața pacientului trebuie să fie orientată și organizată astfel ca el să poată utiliza noi achiziții.

Simptomele subiective și obiective sunt: durerea, tumefacția articulară, redoarea articulară care de multe ori determină impotența funcțională a mâinii cu retracturi musculare și cicatrici vicioase ale tegumentului.

Alte aspecte sunt atrofia musculară sau algoneurodistrofia. Anchiloza articulară care poate fi fibroasă sau osoasă unind prin punți fibroase sau osoase extremitățile osoase articulare (calus vicios).

Laxitatea articulară duce la luxații și subluxații și uneori entorse cu rupturi ale capsulei și ale elementelor articulare.

În funcție de gravitatea acestei luxații se poate ajunge la o instabilitate gravă articulară funcția ei, necesitând intervenția operatorie.

Semnele clinice ale unei luxații sunt dominate de imposibilitatea de a face mișcarea într-un anumit plan.

Alt semn clinic datorită imobilizări prelungite ale articulației apar sechelele musculare cum ar fi: hipotrofii, atrofii, retracturi musculare, sechele osoase cu osteoporoză de imobilizare, în final cu pierderea capacității de muncă. Apar aderențe capsulo-ligamentare și musculo-ligamentare la metacarpiene și interfalangiene.

Durerea face dificile sau imposibile mișcarea mâinii. Cauzele durerii conturează de la început acele situații în care ne putem aștepta la un succes prin metodele medicinii fizice.

Durerea este produsă prin iritarea directă a terminațiilor nervoase de către agentul vulnerabil.Intensitatea și caracterul durerii depind de natura și localizarea plăgii,precum și de tipul de activare nervoasă superioară.Durerea poate lipsi atunci când agentul traumatic a înterupt și căile aferente ale sensibilității dureroase;de asemenea,durerea lipsește la tabetici și răniții în stare de șoc traumatic.

Impotență funcțională este legată de durerea produsă prin mișcare și de întinderea leziunilor traumatice în suprafață și în profunzime.Uneori bolnavul acuză însă și alte tulburări,legate de leziunile vasculonervoase asociate:

●Amorțeli

●Furnicături

●Senzația de cald sau rece în degete

Semene locale obiective ( fizice) .Primul semn local este soluția de continuitate la nivelul pielii și țesuturilor subcutanate,care se poate prezenta ca o simplă separare ( plăgi punctiforme,plăgi liniare nete) sau o pierdere tegumentară reală.Semenele locale obiective sunt legate direct de prezența soluției de continuitate osoasă :

●Durere vie în punct fix

●Întreruperea continuității osului

● Mobilitate anormală

●Netransmisibilitatea mișcării

●Crepitații osoase

În ceea ce privește semenele generale ale postfracturii articulației mâinii ,subliniez că ele reprezintă răspunsul organismului la impulsurile nervoase plecate din focarul de fractură,resorbția produșilor de dezintegrare tisulară și infecția eventual a focarului .

Evoluția postfracturilor la articulația mâinii este influențată de starea locală și generală a organismului,de eventualele boli organice sau preexistente- diabet,afecțiuni cardiovasculare,pulmonare,hepatice,renale, deficiențe hormonale și enzimatice,alcoholism cronic –precum și de precocitatea și calitatea tratamentului.

În orice postfractură corect tratată,evoluția este asemănătoare cu cea a fracturilor deschise,cu toate că formarea calusului este mai lentă.Întârzierea consolidării fracturilor este rezultatul evacuării spontane a hematomului fracturar și procesului septic local,care tulbură toate verigile formării calusului.

Tabloul clinic este acela al unui mare intoxicat:●Debut brusc;●Tulburări de intensitate maximă la început;●Stare general alterată;●Facies teros sau plumburiu;●Polipnee; ●Transpirații reci;●Puls imperceptibil;●Hipotermie ,midriază.

După teoria celulară,în cicatrizarea oricărei plăgi a țesutului conjunctiv rolul principal aparține fibroblastului; Sub aspectul histologic,în evoluția vindecării unei postfracturi a articulației mâinii se disting următoarele etape:

●Formarea hematomului,care va constitui matricea viitorului calus;

●Organizarea hematomului coagulat.Se formează o rețea fibrinoproteică în care se concentrează toate elementele care iau parte la edificarea calusului -glucoză minerale,enzime.

De-a lungul acestei rețele fibrinoproteice încep să migreze elementele celulare și mugurii vasculari.În prima lună de la fractură ,potasemia scade.

Din punct de vedere al evoluției ,există o oarecare stadializare a acestor manifestări vasculotrofice. Imediat după traumatism apare o ,,fază caldă,, în care extremitatea este caldă, roșiatică și uscată.

După circa 3 săptămâni, trecând printr-o fază de instabilitate, se instalează treptat răceala tegumentului și , în continuare, tulburările trofice ale pielii, care se stabilizează ( nu se mai agravează) în primele 6 luni

Procesul de consolidare este legat de intervenția unui număr mare de factori fiziologici (vârstă,gravitate) alimentări ( vitaminici,hormonali,enzimatici),patologici.

Examenul clinic – semne subiective și obiective. La stabilirea unui diagnostic corect se va pune în evidență examenul clinic care trebuie să fie cât mai precis, iar pentru stabilirea unei examinări topografice trebuie să se facă un examen electric.

Diagnosticul pozitiv presupune o anamneză amănunțită,cu scopul de a preciza natura accidentului,proprietățile agentului traumatic,direcția de lovire,mecanismul deschiderii tegumentare.În acest sens datele înscrise în fișa de cercetare a fracturilor sunt extreme de utile.

Inspecția:

● Tipul constituțional și greutatea pacientului aduc unele precizări.

● Poziția sau atitudinea segmentului lezat

● Aspectul tegumentelor și al țesutului subcutanat:

– culoarea (în mod normal, expresie a circulației capilare poate fi modificată de echimoză, hematom, staza veno-capilară, ischemie, hiperemie inflamatorie);

– troficitatea pielii;

– edemul segmentului interesat.

Palparea :

● se va examina temperatura tegumentelor (sub dependența circulației arteriolare) indică procese inflamatorii (tegumente calde ischemice) sau algodistrofice (tegumente reci);

● depistarea diverselor modificări de consistență a țesuturilor moi: hipotonia musculară, duritatea cicatricei, zonele de fluctuență;

● depistarea punctelor dureroase la presiune;

● controlul pulsațiilor arteriale;

Palparea permite urmărirea continuității liniei osoase, a raporturilor între reperele osoase.

● mobilitatea anormală osoasă se depistează prin palpare;

● crepitațiile sunt semne importante de urmărit.

Examinarea mâinii bolnave se bazează pe culegerea de date în număr cât mai mare necesare pentru stabilirea diagnosticului și conduita tratamentului.

Examenul va cuprinde investigații anamnezice, clinice, vasculare și examene paraclinice. Se va acorda atenție mișcărilor posibile pe care le poate efectua bolnavul și felul cum reacționează la comenzi.

La examenul clinic al traumatismelor trebuie avut în vedere următoarele elemente: localizări, forma, dimensiuni, direcție, aspect, profunzime, prezența și tipul hemoragiei, alte particularități. Vor fi notate modificări tisulare din imediata vecinătate a leziuni traumatice: echimoze, edem, hemartroza, hidrartroza.

Diagnosticul diferențial în postfractura articulației mâinii, trebuie să țină cont de examenul clinic și examenul radiologic, care trebuie să fie cât mai precise.

Durerea de cauză mecanică este agravată de efort, activitate, timpul prelungit de folosire a mâinii și este ameliorată de repaus la pat.

Durerea din bolile inflamatoare este agravată de repausul prelungit și apare de regulă în timpul nopții, efortul fizic ameliorând-o. Durerea din tumori este progresivă, nu se ameliorează în repaus și este rezistentă la analgezicele uzuale. Confirmarea diagnosticului se va face prin investigații paraclinice specifice fiecărei suferințe care se poate prezenta.

Investigații paraclinice – ex. radiologic probe de laborator.În fracturi, examenul radiologic precizează diagnosticul, evidențiază felul fracturii și constituie un ajutor prețios în stabilirea conduitei de tratament. În cazul entorselor și luxațiilor indică poziția anormală a extremităților osoase, tipul și gradul luxațiilor precum și eventualele fracturi asociate.

Semnele radiologice completează examenul clinic orientând conduita și tratamentul mai ales în: entorse, luxații, fracturi. Diagnosticul se pune pe baza examenului radiologic.

Examenul radiografic are o importanță deosebită. Radiografiile standard de preferință executate pe filme ,arată gradul de modificare al nervilor, localizarea oferind o primă imagine asupra unei eventuale leziuni existente, dar pentru asta sunt necesare o serie de incidențe speciale.

Datele radiografice,care completează examenul clinic cu elemente de certă utilitate pentru diagnostic,au valoare și pentru stabilirea conduitei de tratament (reducerea ortopedică a fracturii sau stabilirea programului operator în cazul fracturilor deschise) .

Tratament recuperator al deficitului funcțional al mâinii este dificil, cere promtitudine, cunoștințe exacte asupra anatomiei funcționale, experiență și multă perseverență.Mâna suportă greu imobilizarea, chiar de scurtă durată, redorile și retracțiile devenind ulterior foarte greu reductibile. Este foarte dificil de găsit întodeauna echilibrul și raportul just între imobilizare și remobilizarea mâinii traumatizate.Mâna traumatică prezintă patru grupaje mari clinico-recuperatorii ( Wynn Parry):

Tratamentul complex are două scopuri:

● Să reducă durerea și jena funcțională caracteristice, manifestate printr-un tratament simptomatic;

● Să împiedice și să oprească evoluția leziunilor biochimice și histologice, care constituie cauza redorii la nivelul mâinii , printr-un tratament etiopatogenic;

●Ameliorarea durerii ;

●Promovarea vindecării țesuturilor suferinde ;

●Miorelaxarea regional;

●Revenirea la mobilitatea avută anterior;

●Educarea pacientului în vederea prevenirii recurențelor;

Tratamentul profilactic are în vedere atât prevenirea unor cauze generale cât și prevenirea unor cauze locale, deoarece acestea pot să reducă la minim suferința bolnavului . Din punct de vedere al tratamentului general se va urmări:

● tratamentul corect al bolilor infecțioase (preventive prin intermediul vaccinărilor);

● tratamentul corect al bolilor metabolice;

● se va asigura cu rigurozitate supravegherea corectă a tratamentelor care pot fi considerate toxice pentru fibra nervoasă.

Tratamentul igieno-dietetic.Igiena are un rol foarte important, știut fiind că o mână murdară venind în contact cu alimentele pe care omul le consumă, pot dăuna întregului organism . Dacă toate aceste norme nu vor fi bine aplicate atât înainte, pentru menținerea sănătății cât și după anumite tratamente, după ce acestea au fost tratate prin diferite metode, tratamentul va fi totdeauna în zadar și ineficient, indiferent cât de bine va fi aplicat. După șocul traumatic, în prima zi alimentația bolnavului trebuie să fie lichidă. În perioada de vindecare alimentația trebuie să fie bogată în proteine și calori

Tratamentul medicamentos.După traumatisme, medicația se face în general în direcția combaterii durerii și reducerea proceselor inflamatori.

Tratamentul medicamentos vizează combaterea durerii, Se administrează:

●AINS în posologii diferite (oral, supozitoare sau intramuscular)

●medicație antalgică la nevoie

●Medicația decontracturantă (Clorzoxazon, Mydocalm, Myolastan) este

de obicei asociată cu folos.

●Terapia sedativă cu tranchilizante, barbiturice sau neuroleptice (asocierea cu fenotiazine antidepresive) este de asemenea utilă.

Medicația condroprotectoare constituie o terapie modernă de fond în procesul degenerativ cartilaginos.

Medicația antalgică – se folosește de obicei în durerile cu intensități mai mari. Sunt folosite:

●Infiltrații cu xilină 1% cu sau fără hidrocortizon în zone limitate;

●Calmante în cazul durerilor articulare;

●Termoleptice (Antideprin, Teprin);

●Neuroleptice (Toridazin).

Medicația antiinflamatoare – sunt utilizate mai frecvent fenilbutazona, indometacin, aspirina, brufen, precum și diferite unguente ca: hidrocortizon, fenilbutazona, salicilat de metil, diclofenac.Tratamentul medicamentos, antialgic sau antiinflamator trebuie însoțit de un regim alimentar deosebit.

Tratamentul ortopedico-chirurgical.Obiectivul tratamentelor în entorsele simple, este punerea în repaus a articulațiilor respective cu ajutorul unui aparat gipsat timp de 2-3 săptămâni. În fracturi se face imobilizarea prin aparat gipsat care trebuie executat corect și fără să stânjenească circulația.După scoaterea aparatului gipsat se procedează la recuperarea segmentului respectiv, (cu grijă pentru articulația respectivă). Se recomandă băi emoliente (băi cu tărâțe), mișcări active și pasive.

Tratamentul chirurgical se face în cazul luxațiilor inductibile vechi, deschise sau cu complicații vasculo-nervoase. Tratamentul chirurgical al fracturilor este indicat când nu putem obține prin tracțiune o bună cooptare a fragmentelor osoase.

Tratamentul chirurgical al complicațiilor tardive este complex și selectiv după cum avem de aface cu o pseudo-artroză, calus exuberant, dezaxarea sau consolidarea vicioasă.

Tratamentul ortopedic este indicat în fracturile fără deplasare sau cu deplasare minimă ,în fracturile ,,în lemn verde ,,.Sub anestezie perfectă,în timp ce la braț se efectuează contraextensia (manual sau cu aparat) se aplică o tracțiune suficientă pentru a corija încălecarea (temporar chiar o hperalungire a membrului).Tracțiunea izolată efectuată pe police permite acțiunea direct asupra radiusului, fapt pentru care atunci când executăm reducerea manual,cu o mână se va tracțiunea policele,iar cu cealaltă ,restul degetelor ,antebrațul fiind în flexie de 900 .Tracțiunea va fi prelungită și dulce,evitându-se extensiile brute.

CAPITOLUL 3

TRATAMENT RECUPERATOR ÎN MÂNA POSSTRAUMATICĂ

Obiectivele recuperării sunt :

●Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării deoarece analgia îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator ;

●Combaterea redorilor și retracțiilor

●Promovarea exercițiilor pentru mână

●Tonifierea musculaturii

● Crearea unui comportament igienic și ergonomic va proteja mânapreîntâmpinând progresia proceselor degenerative și apariția puseurilor acute.

Remobilizarea articulară reprezintă obiectivul principal al recuperării sechelelor articulare posttraumatice și postoperatorii .Mobilitatea articulară se realizează prin mișcări pasive și active .Rolul principal al mobilizării articulare este acela de a dezvolta abilitatea mișcărilor .

Kinetoterapia are cele mai largi recomandări, cu cele mai eficiente rezultate. Aproape că nu există contraindicații din punctul de vedere strict al bolii posstraumatice, excluzând bineînțeles numai formele complicate.

O dată cicatricea vindecată și pericolul de noi rupturi este mult diminuat, recuperarea trebuie să înceapă fără altă întârziere. Se vor urmării:

●Corectarea retracturilor țesuturilor moi;

●Ameliorarea circulației;

●Reducerea funcției tendoanelor;

●Refacerea prehensiuni;

●Refacerea pe cât posibil a abilității.

În cadrul antrenamentului general, se urmărește:

●Asuplizarea articulară;

●Creșterea vitezei de execuție a mișcărilor;

●Creșterea îndemânării;

●Creșterea forței și rezistenței musculare.

Traumatismul determină în fond abaterea de la normalitatea anatomofuncțională a mâinii. Această normalitate, o putem defini prin următoarele criterii prezente atât în prehensiune cât și în alte mișcări pe care le face mâna:

●Absența durerii;

●Echilibrul muscular;

●Mobilitatea articulară.

Tratamentul recuperator al deficitului funcțional al mâinii este dificil, cere promtitudine, cunoștințe exacte asupra anatomiei funcționale, experiență și multă perseverență.

3.1.Noțiuni de fizioterapie

Kinetoterapia de recuperare reprezintă secțiunea cea mai importantă în programul de recuperare medicală și urmărește prin intermediul unor programe de exerciții fizice: refacerea funcțiilor diminuate, creșterea nivelului funcțional, realizarea unor mecanisme compensatorii în situații de readaptare funcțională.

Scopul recuperării este de a-l învăța pe pacient să folosească rezervele naturale și toate metodele și mijloacele de care dispunem pentru obținerea unor anumite mișcări sau gesturi care sunt dificil sau imposibil de efectuat din cauza sechelelor generate de traumatism, în scopul de a reda pacientului, în minimum de timp, maximum de integritate fizică pierdută.

Studiile și cercetările întreprinse în ultimii ani în domeniul medicinii, igienei, culturii fizice,educației și culturii, în genere, au relansat ideea potrivit căreia valorile kinetoterapeutice au un rol din ce în ce mai important în viața cotidiană, subliniind faptul că oamenii acționează asupra maladiilor de tot felul în funcție de credințele, ideile, tradițiile, cunoștințele de specialitate și, prinintermediul lor, interpretează starea reală de sănătate.Indiferent de formulare, aceste idei și atitudini privind tratamentul prin mișcare, exercițiu șialți factori nu au deloc un caracter de noutate.

Ele ne vin din vechime și s-au consacrat dinmomentul când primii oameni au început să-și trateze suferința cu ajutorul masajului, băilor,exercițiilor fizice adecvate etc.

Cercetarea acestor momente ale apariției și evoluției kinetoterapiei în vederea alcătuirii unei istorii universale se face pentru prima dată în țara noastră.

Rod al unor preocupări îndelungate, istoria acestui produs cultural încearcă să ofere studenților care se specializează în kinetoterapie, câteva repere utile pentru înțelegerea universului contemporan al omului suferind ca parametru biologic universal care încununează elementele de medicină preventivă în primul rând, de igienă, de psihologie și filozofie, elemente pentru care termenul „kinetoterapie,, devine insuficient.

Căci este clar că universul acestui domeniu se desfășoară nu numai pe tărâmul spiritului,lumea sa cuprinzând deopotrivă atât natura fizică, senzorială, cât și pe cea psihică, văzute întotalitatea lor.

Este un început, inclusiv de ordin conceptual și metodologic, care de acum înainte va trebuidoar completat cu alte terapii și analize ale culturii și civilizației postmoderne.Prin asemenea istorii, care conțin în mod virtual întreaga evoluție, domeniul kinetoterapiei se îmbogățește cu cea mai profundă expresie a sa: știința.

3.2.Tratament prin masaj

Tratamentul prin masaj:Masajul este o prelucrare metodică a părților moi ale corpului, prin acțiuni manuale sau mecanice în scop fiziologic sau curativo-profilactic. Spunem că masajul este o „prelucrare”, deoarece se acționează din afară asupra corpului, subiectul masat nu cheltuiește energie și nu i se cere o participare activă la efectuarea lui.

Efectele fiziologice ale masajului .Efectele fiziologice ale masajului sunt de 2 feluri:

Locale:

●Acțiunea sedativă-asupra durerilor de tip nevralgic muscular articular (calmarea).

●Acțiunea hiperemiantă- îmbunătățire a circulației locale care se manifestă prin înroșirea și încălzirea tegumentului, asupra căruia se execută masajul.

●Acțiunea înlăturări lichidelor interstițiale de stază- cu accelerarea proceselor de rezorbție în regiunea masată.

●Acțiunile directe, mecanice-influențează țesuturile subcutanate conjunctive și grăsoase, favorizând schimburile nutritive, prin sporirea aportului de sânge.

●Îmbunătățește și proprietățile funcționale ale mușchilor (excitabilitatea, contractibilitatea) și ale nervilor motori, făcând să crească impulsul motor și capacitatea de contracție a mușchilor.

Generale:

●Stimularea funcțiilor aparatului circulator- îmbunătățește circulația venoasă, crește cantitatea de hemoglobină din sânge, sporirea numărului de leucocite și hematii.

● Stimularea funcțiilor aparatului respirator-ușurează schimburile de gaze.

●Creșterea metabolismului bazal Alte efecte ale masajului sunt:.

●Efecte favorabile asupra: stări generale a pacientului, îmbunătățirea somnului, îndepărtarea oboseli musculare.

●Mecanismul reflex- în piele există numeroase terminați nervoase (numite exteroceptori) în mușchi, ligamente și tendoane, proprioceptori la nivelul cărora iau naștere stimuli de diferite intensități care pornesc spre sis-temul nervos central.

3.2.1.Tehnica masajului

Masajul degetelor și mâinii.Masajul degetelor se face începând cu netezirea cu două degete între police și index, apoi se continuă cu presiuni, frământări (eventual sub formă de mângâieri), fricțiuni pe articulațiile metacarpofalangiene și interfalangiene.

Totdeauna masajul se execută în sensul circulației venoase. Masajul regiunii dorsale începe cu netezirea de la articulațiile metacarpofalangiene și continuând în sus pe pumn și chiar antebraț.

Continuăm apoi frământând musculatura tenară și hipotenară prin stoarcere între police și index. Se trece apoi la masarea spațiilor interososase care se poate face cu un singur deget sau bimanual, prin presiuni în ambele direcții.

Pentru masajul mâinii se preferă o substanță grasă (untdelemn), care va fi încălzită în prealabil în baia marină. Intensitatea și formele de masaj sunt determinate de starea locală a pielii.

Masajul articulației radiocarpiene . Masajul regiunii anterioare a pumnului se face în general cu ajutorul policelui, care urmează relieful tendoanelor de jos în sus, dinafară înăuntru.

Pe fața anterioară a pumnului, maseurul întâlnește următoarele formațiuni:

●tendonul lung superior

●artera și venele radiale

●tendoanele micului și marelui palmar

●nervul median

●tendoanele flexorilor superficiali

●arterele și venele cubitale, însoțite de nervul cubital

●tendonul cubital anterior.

● Masajul regiunii posterioare se începe cu netezirea (masajul de introducere cu policele) urmat de fricțiunea articulației radiocarpiene.

3.2.2.Mobilizarea articulațiilor

Orice ședință de masaj e urmată în mod obligatoriu de mobilizarea articulațiilor și regiunilor din vecinătatea zonelor masate.

Mobilizarea sau kinetoterapia nu trebuie să fie dureroasă nici chiar în caz de redori articulare, deasemenea ea nu trebuie forțată.Mișcările realizate de antebraț .Supinație-când antebrațul se răsucește înafară.

Pronație-când antebrațul se răsucește înăuntru.Kinetoterapia în articulația radiocarpiană-cu o mână contrapriză deasupra articulației și cu celalaltă mână se execută mișcările de:

Flexia-este maximă când mâna este înclinată cubital iar degetele extinse.

Extensia-este maximă când mâna este înclinată radial iar degetele sunt flextate.

Lateralitate,Rotire,

Circumducție-constă în trecerea succesivă prin: flexie, abducție, extensie, adducție sau invers.

Elongație.

Înclinarea radială-când osul mare se înclină înafară, semilunarul face aceiași mișcare înăuntru.

Înclinarea cubitală-când osul mare se înclină înăuntru, semilunarul efectuează aceiași mișcare înafară, iar scafoidul ajunge să fie degajat și are posibilitatea dea realiza mișcări de opoziție.

Mișcările pasive-sunt întotdeauna precedate de căldură și masaj. Amplitudinea mișcărilor active crește progresiv în timpul unei ședințe atingând maximul posibil, moment când practic se transformă în întinderii.

Se mobilizează separat fiecare articulație, se începe cu cele distale, și apoi se trece treptat spre cele proximale.

Mobilizările se fac în toate planurile de mobilitate ale unei articulați. Prizele asistentului vor fi făcute în așa fel încât să mobilizeze numai o articulație. Niciodată nu se va trece pe o articulație prin intermediul altei articulați interpuse.

Mobilizările pasivo-active fac trecerea spre mobilizările active și sunt indicate în 2 cazuri principale:

●Când forța musculară este încă prea slabă pentru a asigura întreaga amplitudine a mișcări .

●Când mișcarea activă singură nu se face pe direcțiile de mobilizare fiziologice sau dorite.

Mobilizările active-reprezintă incontestabil baza recuperării mâinii post-traumatice.

Modalitățile tehnice de realizare ale lor sunt variate (în apă, pe uscat, cu și fără ajutorul diverselor instalații), dar cele mai folosite sunt exerciții libere, exerciții cu încărcare de greutăți și contracții izometrice deoarece mâna are o multitudine de mișcări simple și asociate. Sedințele vor fi scurte dar repetate de mai multe ori în timpul unei zile.

Mișcarea pasivă și pasiv-activă solicită sistemul osteoarticular și muscular, influențându-le mecanic și stimulându-le funcțional, intreținându-le calitativ.

De asemenea, activează circulația, deci și nutriția. Dar cele mai importante efecte ale acestor mișcări sunt acelea de bătătorire a căilor nervoase, care țin „trează” scoarța cerebrală pentru conducerea și coordonarea tuturor acțiunilor corpului.

3.3.Tratament prin kinetoterapie

3.3.1. Tratamentul prin hidro-termoterapie

Numită corect și,,hidrokinetologie,,-metoda exercițiilor kinetic în apă-hidrokinetoterapia a luat o mare amploare.

Prin hidrotermoterapie se înțelege aplicarea în scop profilactic și curativ a unui număr variat de proceduri , care au la bază apa la diferite temperaturi și sub diferite stări de agregație , ca și unele tehnici strâns legate de acestea . Imersia este simplă când se limitează doar la schimbul de căldură și devine hidrokinetoterapie când este însoțită de mobilizări.

Căldura apei scade vâscozitatea tisulară ( de unde rolul important în contracturile muscular sau în procesele de aderențiale),dar scade și vâscozitatea apei,ceea ce va scădea rezistența opusă de apă.În general se utilizează temperature între 33 și 360 .Hidrokinetoterapia este baie caldă la care se asociează mișcări în toate articulațiile bolnavului .

Mobilizarea în apă este mai puțin dureroasă din cauza relaxării care se produce sub influența apei calde și pierderii greutății corpului conform legii lui Arhimede .Modul de acțiune al acestei băi este :resorbtiv,35 pecific 35 ,antispastic

În mâna posttraumatică se pot utiliza următoarele proceduri:

Baia kineto-terapeutică.Tehnica de aplicare-baia kineto se efectuează într-o cadă de diferite dimensiuni care se umple 3/4 cu apă la temperatura de 36-37-380 C. Bolnavul este invitat să așeze mâna în cadă și timp de 5 min este lăsat liniștit să se obișnuiască cu ambianța.

După aceea tehnicianul execută sub apă la toate articulațiile pacientului în mod pasiv toate mișcările posibile în timp de 5 min după aceea pacientul este lăsat puțin în repaus după care este invitat să repete singur mișcările arătate de technician Durata băi este de 20-30 min. după care bolnavul este șters și lăsat să se odihnească.

Modul de actiune-factorul termic si mecanic. Mobilizarea mâinii în apă este mai puțin dureroasă din cauza relaxării musculare care se produce sub influența apei calde.

Importanța mișcării pasive este esențială în recuperarea mai ales în stres psihic pentru că pacientul înțelege că articulația este funcțională și recuperarea este posibilă.

Băi locale fierbinți alternante cu băi reci. Introduceți mâna care trebuie tratată în apă fiartă (400C) timp de 3-4 min., apoi introduceți partea aceea în apă cu gheață sau sub apă de robinet (7-210C) timp de 1-2 min.

În timp ce pacinetul se află în apă rece, creșteți temteratura apei fierbinți până la temperatura inițială sau puțin peste 430C. Face operațiunea de 6-7 ori și se sfârșește cu apă rece.

Scop și efecte: alternează contracția și dilatația vaselor de sânge; determină o creștere marcată, locală și reflexă, a fluxului de sânge; intensifică metabolismul și procesul de oxidare; grăbește vindecarea; activitate sporită a globulelor albe din sânge.

Dușul cu aburi. Este proiectarea vaporilor supraâncălziți asupra unor regiuni limitate.

Durata este de 3-6 min. Poate fi o procedură de sine stătătoare, poate să preceadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj.La sfârșit se aplică o procedură de răcire, spălare, sau un duș la temp. de 18-200 C.

Mod de acțiune: acțiune puternică asupra circulatiei cu hiperemie și rezorbție locală.

Duș masaj- reprezintă aplicarea mai multor dușuri rozetă cu apă la temperatura de 38-400 C asociat cu masaj. Mai frecvent se aplică parțial mai rar general. Durata masajului este de 8-15 min.Dușul masaj produce o hiperemie importantă cu un însemnat efect resorbtiv și de tonifiere prin acțiunea combinată a masajului și a factorului termic.

3.3.2.Tratamentul prin electroterapie (tehnică, efecte)

Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei, care studiaza utilizarea actiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau profilactic.

Aceste proceduri sunt bine acceptate și tolerate de pacienți . Curentul galvanic poate fi aplicat sub formă de :

Galvanizarea simplă.Electrozii sunt plăci metalice din plumb laminat de diferite dimensiuni în funcție de regiunea de aplicare si efectele de polaritate.

Se aplică pe diferite regiuni: aplicarea transversală – electrozii sunt asezați de o parte și de alta a regiunii de tratat; aplicare longituninală – când electrozii sunt plasați la distanță unul de celalalt.

Este obligatoriu folosirea stratului hidrofil între electrod si tegument pentru prevenirea arsurilor, care trebuie spalat după fiecare utilizare.Intensitatea curentului – care este strâns legată de sensibilitatea și toleranța tegumentului, de evoluția afecțiunii, de marimea electrozilor și de durata aplicației. Sensibilitatea tegumentului este variabilă în funcție de regiunea anatomică.

Durata – este de aprozimativ 30 de minute. Numarul si ritmul sedințelor-este variabil cu diagnosticul. În general se folosesc 8-10 sedințe în afectiuni acute și 12-20 sedințe în afecțiuni cornice .Poziția bolnavului – în timpul sedinței trebuie să fie în cea antalgică și depinde si de funcția regiuni tratate.

Băile galvanice. Sunt indicate pentru tratarea unor regiuni intinse sau chiar a intregului corp. În această modalitate se combină atât actiunea curentului continuu cât și efectul termic al apei, fiind mijlocitoare între electrod și tegument.

Densitatea curentului – este redusă micșorându-se riscul de arsură la intensitatea aplicată.

Se pot aplica: băi parțiale sau 4-celulare, generale sau stenger.Băile parțiale – sunt alcatuite din: 4 cadițe de porțelan conectate la electrozi au reprezentare pe un tablou de comandă.

Apa din cădițe variază între 36-380C 4-celulare sunt 2 pentru membrele superioare și 2 pentru membrele inferioare. De pe tabloul de comandă putem realiza combonați diferite ale electrozilor în funcție de efectele urmărite.

Durata unei sedințe – este între 10-30 min. Și ritmul de aplicare este zilnic sau la 2 zile. Numarul de ședințe – este de 10-15 sedințe.

Ionogalvanizarea. Reprezintă procedura prin care introducem în organism cu ajutorul curentului continuu diferite substanțe medicamentoase care au o acțiune farmacologică.

Principiul general al ionizari: se bazează pe disocierea electrolitică a diverselor substanțe medicamentoase și transportarea anionilor (-)și a cationilor (+) spre electrozi de semn contrar încărcările lor electrice.

Cu soluția conținând ionul medicamentos se îmbiba stratul hidrofil de sub electrodul activ. De aici acesta migrează prin tegumentul intact prin orificiile glandelor sudoripare și sebacee spre polul opus ajungând în interiorul organism-ului de unde sunt preluați de rețeaua limfatică și circulația sancvină superficială, ajugând în circulația generală.

Dovada pătrunderi în organism a ionilor terapeutici este regăsirea lor în urină Diferența dintre ionizare si galvanizarea simplă constă numai în îmbibarea stratului hidrofil în soluție medicamentoasă în loc de apă. Pentru eficiență maximă polul activ trebuie să fie mai mic decât cel pași

Durata proceduri – este de aproximativ 30 min. La efectul farmaco-dinamic al soluției medicamentoase se adaugă și efectul analgezic al curentului continuu.

Efect de depozit – realizat de acumularea substanțelor farmacologice introduse la nivelul electozilor. Efectul de pătrundere pâna la stratul cutanat profund are o acțiune reflexă cutii viscerale la nivelul dermatoamelor. Este posibilă dozarea precisă a substanțelor medicamentoase aplicate. Se pot obține efecte bune cu cantitați foarte mici de substanțe medicamentoa-se evitându-se tractul gastro-intestinal.

Curenții diadinamici.Se fac aplicații pe punctele dureroase bine determinate, cu electrozi generali de plumb mici rotunzi sau chiar punctiformi și aplicații transversale la nivelul articulațiilor cu electrozi polari de diferite mărimi. Electrodul negativ-este asezat direct pe locul dureros.

Electrodul pozitiv-este asezat la 2-3 cm. distanță.Pacientul trebuie să fie așezat comod pe o canapea de lemn ți cu regiunea de tratat descoperită și la îndemână.Se începe cu difazatul fix totdeauna intensitatea să nu atingă pragul dureros (valoarea minimă a intensități care produce o contracție musculară) și creștem treptat intensitatea datorită instalări fenomenului de acomodare. În general durata proceduri este de 4-8 min. dacă depășim această duratăse diminuă eficacitatea analgetică.

Dacă avem mai multe regiuni dureroase ce impun aplicarea proceduri, durata acesteia trebuie scăzută cu câte 1min. la fiecare nouă procedură în cursul aceleași sedințe.În cazul acțiunilor vasculotrope și neurotrofe se poate menține o durată mai indelungată de 20-30min.

Ritmul sedințelor-este determinat de stadiul afecțiuni dacă intensitatea dureri este mare aplicăm de 2 ori pe zi, dacă este mai mică 1 procedură pe zi.Numărul ședințelor-pentru acțiune analgetică sunt utile 8-10 sedințe consecutive eventual cu o pauză de 7-10 zile după care se reiau. În scop dinamo-gen putem folosi peste 10 sedințe.

Curenții interferențiali. Se utilizează electrozi placă de dimensiuni variabile; se interpune un strat hidrofil între între electrozi și tegument. Se utilizează frecvențe între 0 – 100 Hz în funție de efectul urmărit; se fac aplicații manuale sau spectrum.

Efecte: reglează tonusul muscular, efecte excitatorii, efect analgetic, excitație asupra nervilor motorii este o adevărată gimnastică musculară, acțiunea excitomotorie, acțiune decontracturantă și vasculotrofică precum și acțiune de inhibare a simpaticului și stimulare a vagului.

3.3.3.Gimnastica medicală

Gimnastica medicală este una dintre formele de aplicare ale kinetoterapiei și constă din exerciții, procedee și metode speciale organizate și puse în slujba prevenirii și corectării deficitelor fizice, organice sau psihice.

Exercițiul fizic este mijlocul de bază al gimnasticii terapeutice, aceasta constituindu-se, ca urmare a experienței practice și teoretice acumulate, în diferite procedee care se aplică identic în toate cazurile analoage.

Efecte morfogenetice și morfoplastice- mișcarea determină o bună irigație sancvină și nutritivă a oaselor solicitate în efort, acestea dzvoltându-se normal .

În cazul articulațiilor determină și întreține forma, condiționează întinderea suprafeței articulare, grosimea cartilajului articular, lungimea și rezistența ligamentelor, a capsulei articulare în funcție de tensiunea exercitată la nivelul acestora.Pentru recuperarea mainii se fac urmatoarele exercitii:

1. Cu palma sprijinită de masă și cu degetele închise se face extensia activă a fiecărui deget.

2. Același exercițiu cu ajutorul celeilalte mâini se face pe rând extensia degetelor.

3. Cu antebrațul sprijinit pe masă se execută flexia cu o apăsare pe a treia falangă.

4. Cu coatele sprijinite pe masă, palmele față-n față și apropiate se execută cu contra rezistență flexia și extensia degetelor din articulațiile metacarpiene.

5. Din aceeași poziție se execută mișcarea de lateralitate stângă și dreaptă din articulațiia mâinii.

6. Cu coatele sprijinite pe masă, degetele încordate și ușor flectate se execută rotații din articulația mâinii.

7. Cu coatele sprijinite pe masă în supinație mâna închisă, se execută flexii și extensii din articulația mâinii.

8. Cu coatele sprijinite pe masă palmele închise în continuarea antebrațului se execută strângerea în pumn falangă după falangă.

9. Cu palmele sprijinite pe câte un burete de baie, antebrațul sprijinit pe masă, se execută apucarea strânsă a buretelui cu toate degetele odată cu extensia din articulația mâinii.

10. Cu palma fixată pe un suport special amenajat, alcătuit din cinci benzi de elastic se execută flexia si extensia.

3.3.4.Terapie ocupațională (ergoterapia)

Este bine cunoscută afirmația lui Fr. Engels că „mâna este produsul muncii” și de aceea nu trebuie să surprindă reciproca ei că „doar muca poate da funcționalitate mâinii” .

În activitatea cotidiană profesională și extraprofesională, se cere mâinii uneori forță și rezistență, alteori viteză de execuție și precizie sau alte combinații ale acestor calități. Ele nu pot fi însă obținute decât în cadrul antrenamentului specific al activității umane a mâinii.

Aceasta este realizată prin terapia ocupațională, care include în concepția anglo-saxonă, atât terapia prin muncă (ergoterapia), cât și jocurile și instalațiile distractive (terapia ocupațională propriu-zisă). Terapia ocupațională pentru disfuncția mâini are patru mari scopuri:

1. A recâștiga și dezvolta abilitățile vieții zilnice în scopul de a face pacienții cât mai independenți posibil. Pentru aceasta se utilizează tot felul de adaptări (mânere speciale pentru lingură, furculiță , cuțit, manete în loc de robinete sau butoane etc.). aceasta în cazurile cu invalidități severe sau definitive.

2. A permite munca în scopul ameliorării mobilității articulare, creșteri forței musculare și recâștigării coordonării mișcărilor. Tipurile de muncă utilizate este bine să corespundă muncii profesionale a pacientului sau pasiunilor lui.

3. A permite evaluarea necesităților unor facilități de muncă prin adaptările sculelor, a mașinilor, unelte în funcție de meseria trecută (sau viitoarea) a pacientului.

4. Adescoperi și dezvolta noi vocații profesionale pentru pacienții care, datorită disfuncției mâinii, nu se mai pot întoarce la activitatea anterioară.

În majoritatea centrelor de terapie ocupațională pentru pacienții cu disfuncții ale mâini, se utilizează următoarele activități:

●Imprimeria (tipografierea), incluzând toate operațiunile: culegerea literelor, aranjarea lor, presarea pe hârtie, etc.

●Țesutul de război, foarte mult utilizat, căci solicită o mare varietate de mișcări și prize (confecționarea unui m de pânză cere 1300 mișcări).

În plus în așezare verticală, obligă la activitatea cu mâinile ridicate, împiedicând formarea edemului.

CAPITOLUL 4

STUDIU DE CAZ

CAZUL NR.1

Nume și Prenume : L.D

Sexul : Feminin

Vârsta : 57 ani

Mediu Rural

Data internării 8.02.2017

Data externării 16.02.2017

Dg. la internare : postfractură radio-carpiană diafazară cu deplasare,stg

Motivele internării:Pacienta este adusă în serviciu UPU cu ambulanța ,în urma unui accident de circulație.

Istoric.În ziua de 8.02.2017.pacienta a fost acroșată de o mașină pe trecerea de pietoni.Fără a se asigura,pacienta s-a dezechilibrat și a căzut.La sosirea echipajului de la salvare pacienta acuză imposibilitatea mișcării membrului superior drept urmată de durere persistentă și mobilitate anormală.

La o primă examinare medicul de pe ambulanță bănuiește că este o fractură radio-carpiană ,fața posterioară,drept pentru care pacienta este urcată în salvare și adusă în serviciu de urgență pentru investigații medicale de specialitate.

Din spusele aparținătorilor (fiul și fiica pacientei),se evidențiează faptul că înainte de accident,pacienta este cunoscută cu antecedente de spondiloză cervicală și artroză a membrelor superioare cu fenomene inflamatoare locale ,drept pentru care s-a efectuat examen clinic general.

ANAMNEZA

Examen clinic obiectiv:

●Pacienta să prezinte o respirație cu frecvență normală

●Pacienta să prezinte un ritm cardiac în limite normale

●Pacienta să fie echilibrată volemic în decurs de 2-3 zile

●Pacienta să aibă un somn odihnitor din punct de vedere calitativ și cantitativ.

●Pacienta să-și recapete independența de mișcare,încredere în personalul medical.Să nu prezinte escare de decubit.

Examen neuro-motor

Examen fizic general

●starea generală – moderat alterata

●tip constitutional – astenic

● stare de nutritie – deficitara (inapetenta)

● talie 175 cm, G 60 kg – scădere ponderala 10 kg In 3 luni

● tegumente palide, mucoase umede, limba fara depozit, bipocratism digital

●sistem ganglionar limfatic – stare febrila 38*C, transpiratii nocturne

●sistem osteo-articular si muscular- Integru, troficitate buna, coloana vertebrala fara deformari, nedureroasa la percutie,

Aparatul respirator – dureri la nivelui hemitoracelui stâng , tuse uscata iritativa ,expectoratie minima cu triuri sangvine ,voce bitonata , dispnee respiratorie la eforturi mici R 25/min ,la examenul clinic pulmonar – se constată zona de matitate prezenta cu o diminuare a sonoritatii si murmuralui vezicular in jumatatea inferioara a ,hemitoracelui stâng,

Aparatul cardio- vascular -șoc apexian palpabil în spatiul V intercostal stâng pe linia medioclaviculară. stângă, ritm regulat o AV 70/minut , zgomote cardiace ritmice bine batute, fara sufluri supraadaugate o Puls palpabil in toate punctele periferice o TA 150/75 mmHg

Aparat digestiv -Abdomen suplu, fara cicatrice, nedureros la palpare, fara aparare musculara, fara heraii, Zgomote intestinale prezente. Ficat cu moderat hepatomegalie (glob stang) – punct cistic nedureros, fara lichidde ascita in cavitatea peritoneala o Spiina nepalpabila, nepercutabila . Pancreas fara simptomatologie dureroasa

Aparat urinar – Loje renale libere, nedureroase la percutie, mictiuni fiziologice, urina normala macroscopica. Diureza 1200/zi .

ROT-prezente, egal bilateral fara, reflexe patologice, Pupile egale, reflexe fotomotor prompt, prezent bilateral. Acuitate vizuala buna. Bine orientat temporo-spatial, capacitate de concentrare redusa

Radiografie- pune în evidență fractura radio-carpiană diafazară cu deplasare,stg

Tratament kinetic aplicat:

Pentru ca pacienta să beneficieze de tratament kinetoterapeutic , a fost invitată în sală pentru a aplica programul de gimnastică facial;pentru gimnastica facial pacienta a fost așezată în fața oglinzii;pacienta a fost cooperantă în ceea ce privește exercițiile de mimică.Durata pentru fiecare exercițiu în parte a fost de 10-15 secunde .xercițiile de mimică effectuate de pacientă au fost :realizarea surâsului prin zâmbet larg și relaxat,apăsare,ridicarea sprâncenei.

S-a ținut cont de faptul că înainte de a începe tratamentul s-a efectuat:

Program de recuperare după Fractura de antebraț diafazară cu deplasare

Fractura radio-carpiană diafazară cu deplasare,stg,se rezolvă chirurgical după aprecierea medicului specialist.

Obiective generale :

●combaterea durerii;

●refacerea mobilității;

●refacerea forței, stabilității și abilității;

●îmbunătățirea statusului emoțional;

●îmbunătățirea performanțelor la exerciții fizice;

●o bună inserție familială, socială și profesională.

Prima etapă recuperatorie s-a efectuat sub aparat gipsat, în perioada de imobilizare (perioadă stabilită de medicul specialist).

Program de kinetoterapie pentru etapa de imobilizare.În această perioadă s-a avut în vedere realizarea următoarelor obiective:

●Asigurarea drenajului veno-limfatic (evitarea edemului).

●Menținerea unei bune funcționalități a întregului corp.

Mijloace:

Pentru asigurarea drenajului veno-limfatic s-a utilizează:

●posturi antideclive și gimnastică vasculară Bürger;

●gimnastică respiratorie abdominală (diafragmatică).

Pentru menținerea tonusului muscular pe membrul sănătos s-a utilizat:

●gimnastică de activare a marilor funcții (digestive, circulatorii și respiratorii);

●mobilizări active, active cu rezistență pentru toate articulațiile libere;

●mobilizări active și cu rezistență pentru membrele superioare .

Program de kinetoterapie după suspendarea imobilizării

ETAPA I

Obiective:

●Evitarea edemului.

●Combaterea contracturilor și retracturilor musculare.

Mijloace, metode și principii:

●purtarea unui bandaj elastic;

●masajul membrului superior prin procedeele cunoscute asociate cu tehnica Cyriax pentru articulațiile dureroase;

●efectuarea gimnasticii Bürger;

●aplicații de sulfat de magneziu (concentrația 60 g la un litru de apă) de 3 – 4 ori/zi;

1●dacă nu sunt fenomene inflamatorii se pot efectua procedee de termoterapie, crioterapie: dușuri subacvatice, băi galvanice cu sulf care pregătesc membrul superior pentru flexie-extensie.

Pentru ca pacienta să beneficieze de tratament kinetoterapeutic , a fost invitată în sală pentru a aplica programul de recuperare .Durata pentru fiecare exercițiu în parte a fost de 10-15 secunde .

S-a ținut cont de faptul că înainte de a începe tratamentul s-a efectuat:aprecierea obligatorie a tonusului muscular (potrivit literaturii de specialitate 0 prevede un tonus normal ,1-hipotonie;2-atonie).Cu alte cuvinte pacienta a putut fi încadrată la 0- tonus normal;

Exercițiul fizic

●Cu antebrațul sprijinit pe masă se execută flexia cu o apăsare pe a treia falangă.

●Cu coatele sprijinite pe masă, palmele față-n față și apropiate se execută cu contra rezistență flexia și extensia.

●Din aceeași poziție se execută mișcarea de lateralitate stângă și dreaptă din articulația mâinii

●Cu coatele sprijinite pe masă, degetele încordate și ușor flectate se execută rotații din articulația mâinii.

●Cu coatele sprijinite pe masă palmele închise în continuarea antebrațului se execută strângerea în pumn falangă după falangă.

●Cu palmele sprijinite pe câte un burete de baie, antebrațul sprijinit pe masă, se execută apucarea strânsă a buretelui cu toate degetele odată cu extensia din articulația mâinii.

● Cu cotul fixat pe un suport special amenajat, alcătuit din cinci benzi de elastic se execută flexia si extensia.

Electroterapie .S-a efectuat cu curenți de joasă frecvență,rectangulari și trapezioidali și au avut ca scop ameliorarea întoarcerii venoase.S-au efectuat aplicații bipolare ,cu 20-22 stimuli /minut , -10 minute ,cu repetare de 3-4 ori /zi.

Curenți interferențiali .După ce pacienta a intrat în cabinet , i-am verificat cu atenție tegumentele pentru a observa eventualele plăgi sau negi pe porțiunea mâinii afectate.În urma explicațiilor ,m-am asigurat mai întâi că pacienta a înțeles în ce constă această procedură și ce senzații va simți .Pornind aparatul ,am introdus cei doi electrozi în învelișul hidrofil,aplicând imediat comprese umede.Parametrii de funcționare au fost stabiliți la un timp de 8 minute.În funcție de cum pacienta simțea ,am crescut intensitatea curentului în mod treptat până când pacienta a avut o senzație tolerabilă.De reamintit că ședințele au durat 8 zile.

Terapie cu Laser.În urma studierii fișei medicale,m-am asigurat dacă starea de sănătate îi permite sau nu să accepte tratamentul kinetic.Ca urmare , am invitat pacienta în cabinet,indicându-i să se așeze pe pat,pentru a studia cu atenție mâna unde zona lezată era foarte vizibilă.M-am asigurat că tegumentele pacientei nu prezenta urme de plăgi alunițe sau negi.În urma fixării parametrilor de funcționare ai aparatului cu Laser la 2J/cm2 cu o frecvență de 3,4 Hz ,timpul acordat fiind între 2 și 3 minute.Cu sonda fixată pe tegument am insistat pe zonele extrem de afectate.După expirarea timpului ,aparatul s-a oprit ,îndicându-i pacientei să se pregătească pentru următoarea procedură.Ca urmare a tratamentului , starea pacientei s-a îmbunătățit.Tratamentul de recuperare s-a efectuat zilnic pe toată perioada spitalizării , cu recomandarea de a continua și după externare.

Masaj. A constituit unul din prioritățile principale care a vizat calmarea durerilor pe plan local și activarea circulației .Netezirea și frământatul au fost elementele importante care au stat la baza recuperării .Masajul a fost bland.Manevrele folosite au constat în frecții circulare asenmănătoare cu acele de ceas și presiuni dinamice.

Ergoterapia a urmărit:

●recâștigarea și dezvoltarea abilității vieții zilnice în scopul de a o face pe pacientă să fie cât mai independentă.

●a permis ca pacienta să muncească ,scopul fiind ameliorarea mobilității articulare,

Etapa IIȘedință de tratament:

●masajul membrului mâinii asociat cu tehnica Cyriax pentru articulațiile dureroase – 10 minute;

●stretching – 5 minute;

●lucrul la aparate – 10 minute.

Principiile generale în aplicarea tratamentului .Aceste principii au stat la baza aplicării kinetoterapiei în procesul de readaptare și reabilitare a pacientei:

Primum non nocere care există de când a apărut medicina ca știință. Pentru aceasta, a fost necesară o pregătire corespunzătoare, teoretică și practică pentru a aplica metodele corespunzătoare conform afecțiunii pacientei.

Principiul precocității tratamentului -această metodă a început imediat ce starea pacientei a permis să se adreseze extremității segmentului lezat.

Principiul gradării efortului -Efortul localizat la extremitatea segmentului lezat a urmărit o curbă ascendentă atât în cadrul unei ședințe cât și de-a lungul întregii perioade de tratament.Trecerile de la ușor la greu, de la simplu la complex, de la necunoscut la cunoscut sunt reguli care trebuie riguros respectate de pacientă

Principiul continuării tratamentului până la recuperarea completă .În instituirea tratamentului a fost nevoie să se țină seama de o întreagă serie de factori, fiecare cu o importanță majoră:

Factori legați de persoana pacientei :a fost nevoie de cunoașterea temeinică a pacientei iar tratamentul a trebuit individualizat pe baza datelor personale ținându-se cont de starea psihică a pacientei;

Factori legați de natura intervenției chirurgicale:

●gradul acesteia, tehnica aleasă, localizarea, imobilizarea pre și post operatorie au determinat durata și rezultatele recuperării;

●localizarea intervențiilor la nivelul articulațiilor (părților moi tendoane) a determinat o recuperare mai anevoioasă.

Factori determinați de calitatea tratamentului:calitatea tratamentului medical a fost determinată de sensul scurtării timpului necesar pentru redarea pacientei familiei și societății.

Principiul conștientizării – a presupus înțelegerea de către pacientă a efectelor induse de mijloacele utilizate , pentru o recuperare eficientă.

Principiul motivației – a presupus găsirea modalităților de a o determina pe pacientă să vină cu încredere la tratament, să-și dorească efortul fizic, să nu se sperie de acesta sau de celelalte mijloace folosite, cu alte cuvinte a trebuit creată o motivație internă.

Principiul activității independente –a fost obligatoriu; a fost nevoie ca pacienta să repete și în afara ședințelor din sala de recuperare procedeele metodice, exercițiile fizice cunoscute și recomandările care i-au fost făcute.

Recomandări pentru pacientă,în momentul externării:

La recomandarea medicului , pacienta se externează în stare ameliorată cu următoarele recomandări :●dacă va fi nevoie (aici făcându-se referire la durerile care pot să apară) revine la control ●va evita folosirea membrul afectat●revine la control peste 6 săptămâni pentru îndepărtarea aparatului gipsat

CAZUL NR.2

Nume și Prenume : G.I

Sexul : Feminin

Vârsta : 49 ani

Mediu Urban

Data internării 5.01.2017

Data externării 12.01.2017

Dg. la internare : postfractură falangă membru superior stîng prin cădere (accident casnic)

Motivele prezentari:Din mărturisirea soțului ,reiese faptul că pacienta s-a dezechilibrat și a căzut în timp ce ștergea geamurile ,de la o înălțime apreciabilă 1 m.

La o primă vedere ,pacienta acuză durere persistent la membru superior stâng urmată de ipotență funcțională și lipotimie.

ANAMNEZA

Examen clinic obiectiv:

●Pacienta să prezinte o respirație cu frecvență normală

●Pacienta să prezinte un ritm cardiac în limite normale

Antecedente fiziologice- neagă orice informație

Antecedentele heredocolaterale- aspect constituțional

Antecedente patologice:Patologie hepatică ce poate induce tulburări de metabolizare

Factorii de risc legați de modul de viață :neagă orice informație

Tulburări neurovegetative- valuri de căldură, tulburări de sensibilitate

Comportamentul general- emotivitate exagerată, irascibilitate .Nu prezinta alergii medicamentoase

La EXAMENUL CLINIC ,

La paplare s-a evidențiat o durere localizată la nivelul falangei .Mobilizarea falangei a pus în evidență semnul de raclare dureroasă.

EXAMEN FIZIC GENERAL

Palparea-se va urmări depistarea diverselor modificări de consistență a țesuturilor moi: hipotonia musculară, duritatea cicatricei, zonele de fluctuență , depistarea punctelor dureroase la presiune;

Starea generală – alterată

Tip constituțional – astenic

Stare de nutriție – deficitară (inapetență)

Tegumente palide, mucoase umede, limba fără depozit, bipocratism digital

Sistem ganglionar limfatic – stare febrilă 380C, transpirații

Sistem osteo-articular și muscular- Integru

Articulații mobile, troficitate- bună

Aparatul respirator- expectorație minima cu triuri sangvine

Aparatul cardio- vascular șoc apexian palpabil în spațiul V intercostal stâng pe linia medioclaviculară stângă

ritm regulat – AV 70/minut zgomote cardiace ritmice bine batute, fara sufluri supraadaugate

Puls palpabil în toate punctele periferice

TA 150/75 mmHg

Aparat digestiv

abdomen suplu, fără cicatrice, nedureros la palpare, fără apărare musculară, fără heraii, zgomote intestinale prezente. Ficat moderat cu hepatomegalie (glob stâng) – punct cistic nedureros, fără lichide ascită în cavitatea peritoneală splină nepalpabilă, nepercutabilă ;pancreas fără simptomatologie dureroasă

Aparat urinar :loje renale libere, nedureroase la percuție, micțiuni fiziologice, urină normală macroscopică. Diureza 1200/zi .

INVESTIGATIILE EFECTUATE PE TIMPUL INTERNARII

Examenul radiologic

Examenele de laborator – Hb 12,6 g % ,trombocite 150.000 /mmc ,leucocite 6.200 / mmc ,Nn-72% Ns – 2 % , Eo – 3 % , Lf- 15 %, Mo -8 % , VSH 75 mm/1 ora ; L=10000mmc Hgb=13% ; F=180mg% ; G=130mg% ; U=80 mg% ; U=80 mg% ;C=2,4mg% ;A.U=1-2mg% ; creatinina serică 14 mg/dl, uree plasmatică 75 mg/dl hidartroză -lichidul recoltat prin puncție este galben-palid vâscos -7000 de celule /mm3

Tratamentul

S-a administrat algocalmin, Fenobarbital tramal Produși antiinflamatori de sinteză – fenilbutazonă ,dexametazon 1 mg;

Durata tratamentului aplicat: 5.01.2017-15.01.2017 ( 35 de ședințe )

Tratament kinetic aplicat :

Terapia cu laser .Înainte de a pune în aplicare această terapie am examinat tegumentul pentru a nu prezenta alunițe ,escoriații sau plăgi.Pe panoul de control am fixat parametrii de funcționare la 4 j/cm2,cu o frecvență medie de 3,3 ,în timp de 3 minute.Am pornit sonda laser (dezinfectată cu spirt înainte de folosire) pe tegumentul afectat .

Curenți exponențiali .După ce am citit fișa de tratament ,am invitat pacienta în salon,urmând să-i explic procedura pe care o va urma pas cu pas sub atenta mea supraveghere.Fixând parametrii ( 1 impuls/1-3 sec) am crescut treptat intensitatea până în momentul apariției contracției musculare pe mâna afectată.

Curenți interferențiali.La rugămintea, mea pacienta a intrat în cabinet și s-a așezat cât mai comod pe pat.I-am explicat pacientei în ce constă această procedură,senzațiile posibile pe care le v-a simți ,durata procedurii care nu v-a fi mai mult de 3-4 secunde .Pornind aparatul am introdus cei doi electrozi de tip placă în învelișul hidrofil.Peste acest înveliș am pus comprese umede în apă călduță (stoarse bine).Folosind săculeții de nisip am fixat electrozii.Parametrii de funcționare ai aparatului au fost :10 minute timp de funcționare ,manual s-a aplicat AMF0 ,3500Mw .Treptat am crescut intensitatea curentului până ce pacienta a vut senzația de vibrație nedureroasă în limite tolerabile.Când timpul a expirat intensitatea curentului a fost redusă automat la 0.

Obiectivele masajului au fost:

●Reducerea durerii, care a fost factorul determinant în cadrul recuperării deoarece analgia îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator ;

●Obținerea mobilității și coordonarea mișcării mâinii.

Remobilizarea articulară a reprezentat obiectivul principal al recuperării sechelelor articulare posttraumatice și postoperatorii .

Mobilitatea articulară s-a realizat prin mișcări pasive și active .Rolul principal al mobilizării articulare a fost acela de a dezvolta abilitatea mișcărilor .

Masajul articulațiilor mâinii s-a efectuat prin prelucrarea mecanică metodică a părților moi scopul therapeutic fiind igienic și de întreținere.

Cu fața palmară sau dorsală a mâinii, una sau ambele mâini, presiunea exercitată fiind dependentă de profunzimea țesuturilor vizate.Sensul netezirilor a fost determinat de circulația în sistemul venos și limfatic (de la periferie spre centru), iar viteza mișcărilor .

Masajul prin metoda fricțiunii a constat într-o comprimare blândă și o deplasare a țesuturilor moi pe planul osos.Presiunea a fost aplicată cu vârful degetului mare sau a degetelor terapeutului pe pielea și mușchii pacientei.

Automasajul s-a efectuat încet de către pacientă la indicațiile mele constituind elemental de bază pentru recuperarea eficientă.După ce pacienta și-a masat și și-a întins singură mușchii ,menținând întinderea câteva secunde,s-a constat că a scăzut progresiv forța digitală.Pacienta a fost sfătuită aplice manevra de automasaj de mai multe ori pe zi insistând pe porțiunea dureroasă a mâinii.

Reeducarea prehensiunii . S-a apreciat prehensensiunea din punct de vedere calitativ și cantitativ.Formele calitative ale prehensensiunii, au fost :

●prehensensiunea globală cilindrică (digito-palmară) care s-a realizat prin mișcări secundare executate de fiecare segment al mâinii;

●pensa adductoare și abductoare dintre police și index, a reprezintat ,practic,o mișcare cu un grad de libertate pentru pacientă ;

●mișcarea de opoziție,caracteristică mâinii omului,prin dispariția căreia mâna își pierde peste 40 % din capacitatea ei funcțională;

●mișcarea de agățare(hook);

● preheniunea în ciocan,în care policele s-a aflat pe axul obiectului.

Formele cantitative ale preheniunii de prindere cu frecare,mai slabă ca intensitate.

Reeducarea prehensiunii cilindrice globale

Pacienta șezând

●Îndoirea și întinderea pasivă a degetelor;

●Abducția și adducția pasivă a degetelor

●Rotarea pasivă a degetelor

Pacienta șezând cu palma sprijinită pe planul mesei

●Extensia degetelor;revenire (4×6-8×10)

●Extensia fiecărui deget ( 4×5-6×8)

Reeducarea pensei police-index

Pacienta șezând

●Apropierea și depărtarea policelui (4×5-8×10)

●Atingerea policelui de celelalte degete ,pe rând (4×5-8×10 )

●Rotarea mare a policelui (4×5-8×10)

Reeducarea opoziției

Pacienta șezând

●Atingerea policelui de pulpa fiecărui deget (5×8-10×10)

●Atingerea policelui de bază fiecărui deget (4×5-4×8)

●Flexia degetelor cu o pară de cauciuc (2×4-4×8)

Simptome finale:

-În prezent durerile pe traiectul palmei afectate s-au diminuat

– Starea fizică și psihică a pacientei s-a îmbunătățit.

Recomandări finale

Respectarea regulilor de igienă

Evitarea mersului pe teren accidental

Revine la control peste 3 săptămâni .

Tratamentul de recuperare continuă cu 3-4 ședințe /săptămână

CAZUL NR. 3

Nume și Prenume : S.P.

Sexul : masculin

Data Nașterii

Varsta :33 ani

Mediu:Urban

Profesia: Profesor

Data internării- 21.02.2017

Data externării – 3.03.2017

Dg. la internare :postfractură falangă membru superior drept consolidată vicios

Motivele internării :dureri persistente,de aproximativ 3 luni

Istoric.Pacientul se prezintă în secția de ortopedie cu bilet de trimitere de la medicul de familie , ca urmare a durerilor persistente la nivelul falangei membru superior drept urmată de impotență mobilă.Pacientul relatează că în urmă cu 3 luni a suferit un accident , prin cădere de la înălțime ,din pom.In urma acestui accident ,pacientul a suferit politraumatism urmat de fractură la nivelul falangei.Pacientul relatează faptul că în timpul care a trecut de la externare și până în prezent,durerile nu au încetat la analgezice sau antiinflamatoare,fiind foarte persistente noaptea sau în timpul efortului (dus bagaje în mâna afectată).Ca urmare a celor relatate de pacient se dispune internarea acestuia pentru examene de specialitate unde radiografia confirmă postfractură falangă membru superior drept consolidată vicios

ANAMNEZA

Palparea :a urmărit mobilitatea anormală osoasă; controlul pulsațiilor arteriale;

Antecedente fiziologice-neagă orice informație

Antecedentele heredocolaterale-fără importanță

Antecedente patologice- fără importanță

Antecedentele personate- fără importanță

EXAMEN FIZIC GENERAL

Stare generală – alterată

Stare de nutriție-normală

Tegumente și mucoase – normale

Sistem muscular-hipoton

Tip constituțional-astenic

Articulații mobile, troficitate- redoare

Aparatul respirator- torace normal comformat, murmur vesicular present ,amplitudinea mișcărilor respiratorii egală bilateral

Aparat vascular- Pe linia medioclavicular , se observă bătăi cardiace

Aparat digestiv-abdomen suplu , mobil cu respirație , transit intestinal present

INVESTIGATIILE EFECTUATE PE TIMPUL INTERNARII

Examenul radiologic-se observă unele modificări:pensarea și schimbarea aspectului falangei.

Examene biochimice – Hb 8,5 g % ,trombocite 110.000 /mmc ,leucocite 5.500 / mmc ,Nn- 60 % Ns – 0,9 % , Eo – 1 % , Lf- 11 %, Mo -6 % , VSH 80 mm/1 ora ; L=10000 mmc Hgb=0,9 % ; F=150 mg% ; G=100 mg% ; U=80 mg% ;C=1 mg% ;A.U=1-2 mg % .

Biochimie sangvina , glicemie l00 mg/ml , uree 20 mg % , creatinina 1 mg% , TGO 20 U.I. ,TGP 24 U.I.

Examen sumar urina -D – 1000, albumina, glucoza – absent sediment fara elemente patologice.

Tratament medicamentos .

S-a administrat: Fenilbutazonă ,alindor, algocalmin,nurofen,diclofenac

Recuperarea kinetică în perioada precoce de reabilitare

După examinarea clinică completă am constatat faptul că la acest caz prezentat programul de kinetoterapie a constituit un adevărat tratament de fond.

Țin să menționez faptul că oricare ar fi metodele folosite, programele de kinetoterapie le-am sistematizat, astfel:

● Prima dată i-am explicat pacientului în ce constă defectul lui și prin ce mecanisme se poate corecta.

● Am aplicat sistematic programe de exerciții și masaj .

În ultima etapă, programele de kinetoterapie le-am axat pe readaptarea funcțională la gesturile uzuale, fiind vorba de o adevărată schimbare de stil a mișcării mâinii ;

La toate acestea, pacientul a fost nevoit să învețe să-și ,, simtă,, diversele grupe musculare de la mâinii.Pentru pacient, metodele de kinetoterapie a dominat programele de reeducare.Vizavi de exercițiile aplicate am încercat să elaborez o serie de programe de exerciții reeducative specifice, individualizate în funcție de gradul reductibilității deformației.

Tratament kinetic aplicat :

Electroterapia

S-au aplicat infraroșii timp de 5-10 minute .

Masajul s-a făcut cu mișcări ,fricțiuni circulare și neteziri blânde;presiunile au fost dinamice pentru a mobilize pielea mâinii afectate.Cu ajutorul acestor manevre s-a urmărit reducerea edemului având efect circulator favorabil ,scopul fiind acela de a relaxa musculatura.

Masajul prin metoda fricțiunii .Principala tehnică a fricțiunilor aplicate pacientului au constat în aplicarea unei presiuni ușoare care să întindă țesuturile, în special între doua tipuri de țesuturi(fascie-mușchi, mușchi-os).Fricțiunile profunde au mobilizat pielea de pe țesutul subadiacent ,presiunea resimțindu-se la nivelul țesuturilor profunde.Fricțiunile au fost utilizate pentru a preveni sau încetini formarea aderențelor țesutului cicatricial.

Tehnica Cyriax –s-a executat în următoarele etape:

●S-a depistat punctul tendinos cel mai dureros, prin palpare directă sau prin creșterea tensiunii musculare obținută printr-o contracție izometrică;

●S-a aplicat pe acest punct dureros fie policele fie indexul și mediusul suprapuse;

●S-a executat fricțiuni circulare concentrice sau excentrice de mică amplitudine antrenând pielea perpendicular pe direcția fibrelor;

●Durerea produsă a fost suportabilă, presiunea fiind foarte ușoară la început și s-a intensificat pe măsură ce durerea a scăzut;

●Durata ședinței nu a depășit 20 minute.

Gimnastica medicală a avut rolul de a crește forța musculară. Toate aceste exerciții au presupus creșterea progresivă a rezistenței.

Reeducarea prehensiunii s-a efectuat prin prinderea fără frecare,care s-a realizat prin agățare fiind mai puternică.Reeducarea prehensiunii a fost dependent de afecțiunea mâinii, programele de reeducare axându-se în special pe forma calitativă a prehensiunii care a fost destul de deficitară.În privința formelor cantitative s-a insistat în special asupra prinderilor fără frecare,mai eficiente.

Reeducarea prehensiunii cilindrice globale

Pacientul Șezând

●Flexia degetelor pe o minge de cauciuc (4×5-8×10)

Pacientul Stând:

●Apucarea și ducerea unui baston sus; revenire (2×4-4×8)

●Trecerea unui baston dintr-o mână în cealaltă (2×4-4×8)

●Rostogolirea unei mingi medicinale cu ambele mâini ( 2×5-5×10 m)

●Trecerea unei măciuci dintr-o mână la cealaltă (2×4-4×8)

●Rotarea pumnului cu măciuca (2×4-4×8)

Pacientul stând cu fața la scară fixă brațele întinse înainte ,apucat:

●trecerea mâinilor din treaptă în treaptă (2×8-8×10)

Reeducarea pensei police-index

Pacientul șezând

●Atingerea policelui de index cu rezistența celeilalte mâini ( 4×5-8×10)

●Ridicarea unei hantele (1-3 kg) numai cu policele și indexul (4×5-8×10)

●Depărtarea și apropierea policelui cu rezistență manuală ( 4×5-8 x10)

●Încercări de a trosni între police și index

Reeducarea opoziției

Pacientul șezând

●Apucarea și strângerea dinamometrului(2×4-4×8)

●Exerciții de scris

●Exerciții de tăiere cu foafeca

●Exerciții de prindere a unui obiect cu ajutorul unui clește

●Frământarea și modelarea plastilinei

●Apucarea unui baston de capăt și simularea mișcărilor de scrimă

●Mers pe genunchi cu sprijin pe degete

Simptome la finalul ședințelor Durerile s-au diminuat

Prognostic și particularități:

● Bolnavul prezintă evoluție favorabilă în stadiile inițiale.

●Bolnavul prezintă prognostic bun, dar , dacă nu urmează indicațiile în ceea ce privește recuperarea , prognosticul de viitor este rezervat.

Revine la control peste 2 săptămâni

CONCLUZII

În prezenta cercetare , am analizat clinic un număr de 3 pacienți ,diagnosticați cu post fracturi ale articulației mâinii ce au beneficiat de serviciile de recuperare balneofiziokinetică la Spitalul ,în perioada ianuarie –martie 2017.

Progresele înregistrate în terapia acestei boli,m-au îndreptățit să fiu optimist (ă) ,mie personal revenindu-mi rolul hotărâtor în a le conferi pacienților cu post fracturi ale articulației mâinii ,supuși cercetării ,o viață normală ,cu condiția să le pun la dispoziție un program complet și complex de tratament.

Activitatea practică mi-a demonstrat influența nefavorabilă a post fracturilor adin articulațiile mâinii asupra pacienților.În utilizarea și dozarea exercițiilor propuse în programul kinetic s-a ținut cont de stadiul evolutiv ,forma clinică ,vârsta bolnavilor și gradul de alterare a stării generale,tratamentul kinetic complex presupunând obiective precise ,în realizarea cărora,s-a urmărit îmbinarea kinetoprofilaxiei cu kinetologia de recuperare ,mai ales în cazul instalării deficiențelor caracteristice bolii.

În vederea întocmirii programului kinetic de recuperare ,dar și a urmăririi evoluției bolii și eficienței programului recuperator,am întocmit,pe baza manevrelor și metodelor de testare specifice ,fișa individuală.Metoda de lucru utilizată a constituit-o ședințele individuale de kinetoterapie cu un program zilnic ,la început mai redus,la sfârșitul primei săptămâni de recuperare ajungând la o durată de aproximativ 30 minute.

Exercițiile de recuperare propriu- zise au fost precedate de tehnici de relaxare și un program de gimnastică respiratorie ,care,de fapt ,au fost prezentate pe toată durata ședinței.Fiecare ședință ,la rândul său, a urmat după proceduri pregătitoare ca baia termală,numărul mediu al ședințelor ,efectuat de pacienți fiind de 14.Condițiile de bază materială de care dispune spitalul ,unde s-a efectuat activitatea de recuperare sunt următoarele:

●secție de electroterapie;

●secție de kinetoterapie;

●secție de masaj.

Sala de kinetoterapie este dotată cu aparate de gimnastică care mi-au fost de un mare folos.Pentru buna desfășurare a activității de kinetoterapie am urmărit și modul de respectare a regulilor de igienă.

Modelul de evaluare clinico-funcțională a fost realizat prin parcurgerea următoarelor etape :etiopatogenică,clinică ,paraclinică și funcțională.

La evaluarea etiopatogenică am luat în consideare pacienții ,în momentul unei noi experiențe dureroase.Aceste aspecte etiopatogenice au generat perturbări structurale și biomecanice,cu repercursiuni asupra funcționalității mâinii.

Evaluarea clinică a presupus parcurgerea etapelor corespunzătoare ale examinării clinice pentru zona de redoare a mâinii.Prin anamneză s-a reușit stabilirea parametrilor durerii ,în contextul celorlalte suferințe pe care pacienții le-au prezentat.

Simptomele prezentate au fost : durere cu caracter cauzalgic, accentuate noaptea ,dureri persiste în special în timpul mișcării,diminuarea mișcării în activitățile zilnice .Acestor pacienți li s-au recomandat începerea tratamentului recuperator .

Evaluarea paraclinică a presupus un examen paraclinic complet-biologic și radiologic .Atenția medicală complexă în post fractura articulației mâinii a urmărit obiective,componență și metodologie kinetică.Pe o scală a durerii de la 0 la 10, pacienții au menționat prezența durerilor constante.

Principiile instituirii și aplicării tratamentului

kinetic în post fracturi ale articulației mâinii .În instituirea și aplicarea tratamentului cu mijloacele kinetoterapiei ,am urmărit adaptarea continuă a exercițiilor la particularitățile și necesitățile individuale ,impunându-mi respectarea următoarelor principii :

•,,Înainte de toate să nu faci rău ,, , principiu care mi-a impus folosirea rațională a mijloacelor și metodelor de kinetoterapie și evitarea practicării empirice sau generalizarea pripită a tratamentului ;

•Cunoașterea de către pacienți a efectelor profilactice și terapeutice ale exercițiilor ,a constituit o condiție indisponibilă în indicarea și conducerea tratamentului;

•La baza selecției ,adaptării și combinării procedeelor și metodelor de kinetoterapie a stat principiul accesibilității ,punând accent pe poziția inițială ,ritmul,mișcării ,precum și precizia executării exercițiilor permanent adaptate necesităților și posibilităților pacienților;

•Nu mi-a scăpat din vedere nici dozarea și gradarea efortului, ceea ce necesită o aplicare judicioasă a intensității acestuia,mărimea efortului realizând-o prin creșterea numărului de repetări;

•Prescrierea individualizată a tratamentului în funcție de forma bolii,de reacțiile particulare ale organismului ,condițiile privitoare la vârstă,sex ,au stat la baza dozării efortului.

•Importanță cuvenită am acordat influențării psihice pozitive a bolnavilor ,în sensul asigurării unei bune dispoziții ,a încurajării continue ,prin solicitarea participării active și conștiente.

Enunțarea acestor preocupări am făcut-o în dorința de a asigura o orientare metodologică corectă activității de kinetoterapie pe care am desfășurat-o într-o strânsă colaborare cu întreaga echipă din care fac parte și nu în ultimul rând ,cu pacienții.Pacienții au urmat și un amplu program de recuperare prin hidrokinetoterapie ,punându-se la dispoziție multiplele și beneficele efecte ale apei termale.

Masajul a constituit unul din prioritățile principale care au vizat calmarea durerilor pe plan local și activarea circulației sanguine și a trioficității locale.

Alte obiective ale programului de recuperare al pacienților cu post fracturi ale articulației mâinii au urmărit :

●combaterea durerii;

●refacerea forței și abilității;

●îmbunătățirea statusului emoțional;

●îmbunătățirea performanțelor cu ajutorul exercițiilor;

●o bună inserție familială, socială și profesională.

Structura programului de recuperare

Programul de recuperare a fost structurat pe baza obiectivelor kinetoterapiei în post fracturi ale articulației mâinii și a indicatorilor rezultați în urma testării inițiale ,cuprinzând partea de introducere cu exerciții de relaxare,urmate de exerciții respiratorii.

Am preferat abordarea exercițiilor specifice recuperării post fracturilor articulației mâinii pornind de la structura pe care am dat-o programului kinetic ,tratarea și aplicarea lor în practică în această ordine și sub această formă,considerând că permite respectarea și realizarea obiectivelor kinetoterapiei în post fracturi ale articulației mâinii.

BIBLIOGRAFIE

VICTOR PAPILIAN – Anatomia și Fiziologia Omului , vol. II, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1999

GHE. MOGOȘ, ALEXANDRU IONCULESCU – Anatomia și Fiziologia Omului, Editia A – IV – A,București ,2006

GHEORGHE NICULESCU,MIRCEA IFRIM,SILVIU DIACONESCU-C hirurgia traumatismelor osteoarticulare-Editura Medicală,București ,2010

FIRMILIAN CALOTĂ,FANE GHELASE-Urgențe chirurgicale ,Editura Novus , Craiova , 2000

Prof.DR.GHE.SCHMITZER în colaborare cu DR.V.GRANCEA și Dr.I.ZISSU-Recuperarea medicală a membrelor, Editura Medicală,București, 2012

ION STROESCU ,MIHAI NEGOESCU,MARIETA STOICESCU,GIZELA DRAFTA-Recuperarea funcțională a politraumatismelor,Editura Medicală,București,2000

ANGHEL DIACONU -Manual de tehnică terapeutică a masajului , Editura Medicală , București 2001

ANGHEL DIACONU-Kinetoterapie ,Editura Polirom,București ,2009

C.BACIU-Programe de gimnastica medicala, Editura Științifică,București 2006

Conf.Univ.Dr.ANTONELA CREȚU- Ghid clinic terapeutic fizical și kinetic,Editura Polirom,București,2007

KISS.I-Fiziokinetoterapia si recuperarea medicală , Editura Medicală, București, 1999

POPESCU R,BIGHEA A.-Notiuni practice de medicina recuperatorie, Editura Agora, Craiova ,1997

TUDOR SBENGHEA-Recuperarea politraumatismelor,editura Polirom,București,2002

=== d774772a37e2529de906a8c73e6b9d6e622ade5b_70001_2 ===

FACULTATEA

TRATAMENTUL RECUPERATOR ÎN POST FRACTURA ARTICULAȚIEI MÂINII

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2017

CUPRINS

Introducere

Actualiatea temei

Motivarea alegerii temei

Argumentarea temei

CAP.1.Noțiuni generale mână ……………………………………………………………………1

1.1.Articulatiile mâinii ……………………………………………………………………………1

1.2.Elemente de biomecanică a mâinii ……………………………………………………………6

CAP. 2.Fractura articulației mâinii………………………………………………………………..7

2.1.Fracturile metacrpienilor ………………………………………………………………………7

2.2.Fractura –Luxație Bennett……………………………………………………………………9

2.3.Fractura falangelor …………………………………………………………………………..11

2.4.Fractura scafoidului………………………………………………………………………….13

2.5.Fractura pumnului ……………………………………………………………………………17

2.6.Fracturile cu deplasare ………………………………………………………………………17

CAP.3.Tratament recuperator în mâna posstraumatică ………………………………………29

3.1.Noțiuni de fizioterapie ………………………………………………………………………30

3.2.Tratament prin masaj ………………………………………………………………………..31

3.2.1.Tehnica masajului …………………………………………………………………………32

3.2.2.Mobilizarea articulațiilor………………………………………………………………… 33

3.3.Tratament prin kinetoterapie……………………………………………………………… 35

3.3.1. Tratamentul prin hidro-termoterapie ……………………………………………………35

3.3.2.Tratamentul prin electroterapie (tehnică, efecte) ………………………………………….36

3.3.3.Gimnastica medicală……………………………………………………………………… 39

3.3.4.Terapie ocupațională (ergoterapia) ……………………………………………………… 40

CAP. 4.Studiu de caz……………………………………………………………………………..42

Cazul nr.1…………………………………………………………………………………………42

Cazul nr.2 ………………………………………………………………………………………..49

Cazul nr. 3 ………………………………………………………………………………………53

ConcluziI …………………………………………………………………………………………60

Bibliografie…………………………………………………………………………………… 63

INTRODUCERE

Toate statisticile mondiale, ca și ale țării noastre, arată fără nici o îndoială o creștere alarmantă a incidenței traumatismelor.

Traumatismul și „boala posttraumatică,, afectează toate vârstele cu precădere desigur pentru vârstele active. În fruntea cauzelor se plasează traumatismele rutiere și cele de muncă. Pierderile de zile de muncă prin sechelele posttraumatice au ajuns pe locul II în lista cauzelor de incapacitate de muncă.

Toate aceste aspecte au determinat o serie de revizuiri de atitudini medicale și sociale în ceea ce privește asistența acestor pacienți. Au apărut tehnici noi ortopedo-chirurgicale ca și metode și metodologii tot mai adecvate pentru recuperarea funcțională a sechelelor lăsate de traumatisme.

Asistența recuperatorie a acestor pacienți acoperă azi o mare parte din capacitatea de lucru a serviciilor, secțiilor sau centrelor de recuperare medicală. în majoritatea cazurilor eficiența acestei asistențe este foane bună, refăcând capacitatea funcțională, iar de cele mai multe ori și pe cea de muncă a acestor suferinzi.

Durata recuperării funcțiilor pierdute este desigur foarte variată fiind în corelare cu tipul lezional, organul lezat, numărul leziunilor etc.. În general însă, durata este destul de prelungită, de ordinul săptămânilor și lunilor.

În această situație, este ușor de înțeles că o bună parte a timpului de recuperare se va derula la domiciliu.

Pacientul posttraumatic se reântoarce la domiciliu în stadii diverse de evoluție a zonei lezionate traumatic sau de etapă a asistenței.

Astfel el poate reveni cu aparat gipsat, cu atelă amovibilă, fără imobilizare de segmente, obligat să rămână în repaus strict la pat sau putând să se deplaseze cu sau fără sprijin etc. Evident abordarea asistenței recuperatorii în continuare va fi adecvată situațiilor respective.

Sechela posttraumatică poate afecta provizoriu sau definitiv capacitatea de muncă, pentru munca depusă anterior traumatismului, necesitând o schimbare a locului de muncă.

Există o anumită particularitate a abordării asistenței de recuperare la un posttraumatic în comparație cu același gen de asistență a bolnavului cronic cu deficit funcțional. Într-o boală cronică, asistența de recuperare se împletește strâns cu regulile de profilaxie secundară, neputându-se spera într-o „vindecare,, a bolii cronice. Această asistență practic poate dura toată viața. Sechela posttraumatică are deseori șansa să se vindece complet, iar deficitul funcțional determinat de ea să poată fi recuperat total. Caracterul asistenței de recuperare în aceste cazuri ia deci un aspect „terapeutic,, înscriindu-se într-o perioadă determinată de timp.

Actualiatea temei

Lucrarea TRATAMENTUL RECUPERATOR ÎN POST FRACTURA ARTICULAȚIEI MÂINII tratează o temă de actualitate , întrucât omul este ființa gânditoare și conștientă ,capabilă de acte ca forme de manifestare ale voinței sale,cu reacții și conduite specifice la care participă în totalitate,atât cu trupul,cât și cu sufletul.

În realizarea acestei lucrări predomină aducerea contribuției personale, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în ceea ce privește  tratamentul recuperator in post fractura articulației mâinii

Menționez că partea finală este complexă prin analiza subieților prezentați și încheie lucrarea, nu însă înainte de a fi trecute în revistă principalele concluzii succeptibile.

Bibliografia este selectivă și de actualitate ,dând posibilitatea acestei lucrări să fie prezentată în anul 2017.

Motivarea alegerii temei

Lucrarea oferă un volum impresionant și inedit de informații care se adresează personalului angajat în activitatea de recuperare funcțională și, în egală măsură, studenților și masteranzilor secțiilor de kinetoterapie deoarece aici sunt abordate o paletă largă de manifestări patologice, care oferă o bogată documentare teoretică și practică despre unele aspecte mai puțin dezvoltate în literatura de specialitate.

Motivul acestei lucrări este:

●Studiul vizând incidența, prognosticul și evaluarea tuturor posibilităților kinetoterapeutice care se aplică în tratamentul recuperator în post fractura articulației mâinii ,în vederea unei recuperări eficiente.

●Gruparea procedeelor și a mijloacelor utilizate în kinetoterapie necesare în tratamentul recuperator în post fractura articulației mâinii;

●Realizarea evaluării inițiale, aplicarea tratamentului de recuperare și evaluare finală.

Apare deci necesitatea tratării ,printr-o acțiune concertată, fizioterapeutică care să realizeze o recuperare locală pentru a preveni apariția recidivelor și a tulburărilor.

ARGUMENTAREA LUCRARII

Am ales lucrarea TRATAMENTUL RECUPERATOR ÎN POST FRACTURA ARTICULAȚIEI MÂINII pentru că, așa cum este specificat și în literatura de specialitate, consider că recuperarea medicală denumită și medicina a treia , pentru a sublinia legătura și continuitatea indisolubilă cu medicina profilactică și medicina terapeutică , este cea mai nouă formă de asistență medicală , apărută și dezvoltată în ultimii ani

Ținând cont de faptul că, kinetologia profilactică cuprinde totalitatea materialelor și mijloacelor kinetologice care se adresează menținerii și întăririi stării de sănătate deci prevenirii stării de boală, un alt aspect care m-a determinat să aprofundez pe larg subiectul acestei teme a fost acela că am dorit să îmi însușesc în mod evident informații în ceea ce privește tratamentul recuperator ce se aplică în în post fractura articulației mâinii,pentru o recuperare eficientă.

Făcând referire la subiectul temei , argumentez faptul că doresc să îmi exercit meseria în spitalul de recuperare,ca urmare a considerentelor personale ,ținând cont că meseria de kinetoterapeut este o profesie nobilă menită să vină în ajutorul pacienților implicând în mod direct ample cunoștințe de specialitate.

În urma orelor de practică ,efectuate în spitalul de recuperare,ca o constatare personală ,doresc să evidențiez faptul că în ultimul timp post fractura articulației mâinii este tot mai frecventă în rândul pacienților indiferent de sex sau mediul de proveniență.

Concluzionând acest argument pot afirma că diagnosticarea post fractură articulației mâinii și aplicarea tratamentului recuperator în timp util,pot preveni eventualele complicații.