Tratamentul Fitoterapic al Venelor și Capilarelor

Medicina

Tratamentul Fitoterapic al Venelor și Capilarelor

Byadmin ianuarie 1, 2024

Introducere

Fitoterapia este o ramură aplicativă a Farmacologiei medicamentelor vegetale, care utilizează plantele medicinale, precum și preparatele din plante, ca mijloace de prevenire și tratare a bolilor. În limbajul popular plantele medicinale mai sunt denumite și „ierburi” sau „buruieni de leac”.

Plantele medicinale acționează asupra organismului datorită conținutului lor în unele „substanțe active”, care au structuri chimice clasificate în categorii distincte.

Principiile active din plantele medicinale se sintetizează la nivelul celulelor vegetale. Pentru ca aceste substanțe naturale, cu acțiune biologică asupra omului, să poata fi valorificate corespunzator de către organism, în diferite tulburări ele se vor regăsi în diferite forme fitoterapeutice (fitofarmaceutice), cum sunt extractele, maceratele, decocturile, infuziile, tincturile, siropurile, etc.

Fitoterapia venelor și capilarelor, folosită intern sau extern, are rolul de păstrare a tonusului venelor și capilarelor slabe, întărind pereții și îndepărtează blocajele care se gasesc în circulația sângelui, cicatrizează rănile formate, micșorează procesele inflamatoare și edemele la nivelul gambei.

Varicele sunt cunoscute sub denumirea de boala venelor, acestea sunt dilatări permanente, cu deformări neregulate ale vaselor de sânge superficiale sau profunde, fiind întâlnite mai ales la picioare. Această boală odată cu pierderea elasticității peretelui venos, are loc relaxarea musculaturii netede și creșterea presiunii fluxului sanguin.

Capilarele sunt cele mai fine și mai delicate vase de sânge care au ca proprietăți rezistența și permeabilitatea, aceasta fiind proprietatea de a permite schimburile de apă și substanțe dizolvate. Diminuarea rezistenței este însoțită, de regulă, de creșterea permeabilității capilarelor, având urmatoarele repercursiuni patologice: apariția edemelor și favorizarea friabilității capilarelor cu formarea hematoamelor la traumatisme ușoare.

Pentru tratarea afecțiunilor cum ar fi varicele, ulcerațile se folosesc în deosebi plantele care sunt bogate în taninuri, flavonoide, vitamina K, care au atat proprietăți antiinflamatoare, cat și astringente, având rolul de prevenire ameliorare și vindecare a afecțiunilor, de înlăturare a blocajelor apărute în circulația venoasă a sângelui. Tratarea fragilitații capilare prin intermediul fitoterapiei urmarește creșterea rezistenței și scăderea permeabilității capilarelor.

Am ales această temă, întrucat incindența acestor afecțiuni este foarte mare în zilele noastre, fiind influențată de viața cotidiană, de ritmul alert, de statul prelungit în picioare si stresul cu care ne confruntăm în fiecare zi, afectând profund calitatea vieții. Aproximativ 20% dintre persoanele adulte prezintă varice la picioare, mai frecvent este la femei decât la bărbați, îndeosebi la femeile gravide, lăuze, la cele obeze și cu constipații cronice.

În România, frecvența acestei boli este foarte dezvoltată. Una din patru femei este afectată de această boală și unul din 15 bărbați. La aceștia venele sunt parțial sau total obturate cu depozitele de ateroame depuse pe pereții interiori.

CAPITOLUL 1

VENE ȘI CAPILARE

1.1 Venele

Venele sunt vase sangvine care transportă sângele de la capilare spre inimă, având un volum de trei ori mai mare decât arterele. Majoritatea venelor transportă sânge neoxigenat, excepție fac venele pulmonare și vena ombilicală. Structura venelor include aceleași trei tunici ca și arterele, dar acestea au anumite adaptări.

Venele au pereții mult mai subțiri, se disting cu ușuriță, venele care sunt situate sub nivelul cordului, prezintă anumite valvule care au o formă de semilună și o musculatură mult mai dezvoltată.

În structura pereților venelor observăm trei tunici, prima este tunica internă (endoteliu are un strat subendotelial conjunctiv bogat în fibre elastice), a doua este tunica medie (care are lamele elastice, celule musculare), iar a treia este tunica externă (este un țesut conjunctiv, conține vase și nervi).

Venele se împart în două categorii:

Vena cavă superioară se obține prin unirea celor două trunchiuri brahiocefalice, trunchiul drept și stâng, care sunt formate din venele jugulare interne, ce aspiră sângele venos din cap și gât, cu venele subclaviculare, ce colectează sângele ce a irigat membrele superioare. Vena cavă superioară utilizând sistemul azygos care strânge sângele de la torace.

Vena cavă inferioară strânge sângele pereților și organelor din abdomen, bazinului și membrele inferioare, această venă se formează prin legătura celor două vene iliace comune, rezultate din reunirea venelor iliace interne, care aspiră sângele venos din micul bazin cu venele iliace externe, acestea aduc sângele de la membrul inferior. Acestă venă în drumul său ascendent, primește sângele adunat de venele ovariane sau testiculare, de venele renale, de venele hepatice, de venele diafragmatice și de venele lombare.

Venele hepatice adună sângele de la ficat, fiind adus de la vena portă, care este rezultată prin unirea venelor splenice, mezenterice superioare și inferioare, care colectează sângele venos din tubul digestiv, glandele anexe digestive și splină.

1.1.1 Afecțiuni ale venelor

Varice sau boala varicoasă este boala cea mai frecventă a venelor și se caracterizează prin dilatări segmentare aflate pe trunchiuri venoase mai mari sau cu aspect reticulat la venele mai mici. (Fig 1.1)

Când sunt superficiale, aceste vene devin vizibile, se dilată și de cele mai multe ori produc simptome caracteristice (oboseală, senzația de greutate sau durere în membrul respectiv. În cazurile severe, varicele se pot rupe sau pot da naștere la leziuni ulcerate, deschise, la suprafața pielii. Cel mai frecvent varicele sunt localizate la nivelul membrelor inferioare, la gambe și coapse. Varicele pot apărea atat la femei cât si la bărbați la orice vârstă.

Figura 1.1 Varice

Originea varicelor nu poate fi precizată, iar apariția lor trădează o insuficiență congenitală a valvelor venoase, care nu mai opun rezistență la revenirea coloanei de sânge. Sarcina, ortostatismul prelungit favorizează și agravează varicele.

Varicele secundare survin dupa obstrucții în calea întoarcerii venoase frecvent întâlnite după tromboflebite (sindrom posttrombotic).

Unele dintre principalele cauze ale apariției varicelor este reprezentată de absența sau slăbirea valvelor venoase care previn scurgerea sangelui în sens gravitațional iar aceste anomalii pot duce la o proastă circulație venoasă. În alte cazuri este vorba de slăbirea pereților venoși. In situatii mai rare varicele sunt consecința unor boli ca flebita sau a unor anomalii congenitale ale venelor.

Bolile venoase varicoase sunt în general progresive și nu pot fi prevenite complet. Cu toate acestea, s-a constatat că purtarea ciorapului elastic, menținerea unei greutăți corporale în limite normale si exercițiul fizic regulat pot fi benefice.

Tromboflebitele sunt caracterizate prin coagulari sangvine intravasculare, numite tromboze, care apar la nivelul venelor, însoțite de reacții inflamatorii ale peretului venos – flebită. Această boală poate cauza inflamații locale, umflături, dar poate și să nu se manifeste local. (Fig 1.2)

Figura 1.2 Tromboflebita

Clinic tromboflebita se manifestă prin:

– tromboflebita superficială, în care domină reacțiile inflamatorii ale venelor superficiale (roseața pielii) și mai puțin generatoare de emboli, sunt întalnite în varice, unele forme de arterită.

– tromboflebita profundă, trebuie corect diagnosticată, deoarece poate să producă embolii pulmonare; apar îndeosebi în perioada postoperatorie, după sarcină, diverse infecții, neoplasme. În 60% din cazuri survin la bolnavii cu imobilizare prelungită la pat.

Profilaxia tromboflebitelor urmărește împiedicarea trombozei venoase prin evitarea unui repaus prelungit la pat în insuficiență cardiacă, în infarctul miocardic, a bandajelor compresive în perioada postoperatorie.

Tromboza venoasă profundă (TVP), presupune existența unui tromb care se află la nivelul sistemului venos profund, tromboflebita superficială caracterizându-se prin apariția inflamației locale ce urmărește traiectul vasului afectat. Tromboza este elementul care ne arată atât apariția, cât și evoluția tromboflebitei profunde sau superficiale.

De cele mai multe ori trombii se așează sub valvele venoase sau de cele mai multe ori la confluența venelor, ducând la dilatarea peretelui venos, încât prin tensionare stratul subendotelial este mult mai expus factorilor sangvini care sunt implicați în coagulare (trombocite, neutrofile, factori de coagulare), făcând apoi parte dintr-un cerc vicios care întreține coagularea.

De cele mai multe ori și intervenția factorilor pro-inflamatori, produc la nivelul endoteliului venos permanența unui răspuns inflamator care perpetuează starea de inițiere și stimularea coagulării.

Principalele cauze care favorizează tromboflebita sunt intervențiile chirurgicale (proteze de șold sau genunchi, fracturi de șold sau membru inferior), traumatisme (traumatisme majore, leziuni ale măduvei spinării), afecțiuni medicale (accident vascular cerebral cu paralizie, neoplazii, insuficență cardiacă congestivă), alți factori (chimioterapie, cateter venos central, anticoncepționalele orale), trombofiliile (este deficitul sever de antitrombină III, deficitul sever de proteină S cu antecedente familiale, deficitul sever de proteină C cu antecedente familiale), alte condiții (cum ar fi sarcina/pospartum, antepartum, vârstă înaintată, venele varicoase, malformațiile congenitale ale sistemului venos).

Tromboflebita profundă presupune prezența edemului, cianozei și durerii. Diminuarea importanței edemului o reprezintă repausul la pat, în poziția orizontală a membrului afectat.

În cazurile existenței unui edem important, acesta se poate identifica prin absența compresiei pulsului periferic, prin tegumentele reci, palide.

Tromboflebita superficială presupune atât apariția semnelor de inflamație locală la nivelul venei afectate, iar vena apare ca un cordon ferm care atunci când este palpat produce durere, tegumentele sunt calde, apare eritemul, iar țesuturile din jur sunt edematiate.

Atunci când apar semnele de inflamație generală (febră, subfebră), se impune diagnosticul eventualelor complicații (celulită, limfangită).

Tipurile de tromboflebită sunt: tromboflebita ascendentă a membrelor inferioare (cu origine la nivelul venelor gambei), tromboflebita descendentă a membrelor inferioare (cu originea la nivelul venelor iliace, în 90% din cazuri este implicată vena iliacă stânga), tromboflebita membrelor inferioare, tromboza transfacială, tromboflebita membrelor superioare.

Hemoroizii sunt vene dilatate care se află în peretele rectului și anusului, aceștia provoacă durere, mâncărime, ocazional hemoragii. Hemoroizii se formează atunci când venele rectului (sau anusului) se dilată, provocând sângerare. Hemoroizii, de asemenea se pot inflama iar la nivelul lor se formează cheaguri de sânge care se numesc trombi. (Fig 1.3)

Figura 1.3 Hemoroizii interni

Hemoroizii interni sunt cel mai frecvent tip de hemoroizi, sceștia se dezvoltă în anus, nu cauzează durere, dar pot apărea sângerări minore. Hemoroizii externi sunt dureroși și pot să sângereze.

Principalul factor care participă la apariția hemoroizilor este creșterea presiunii în venele regiunii anorectale. Acest lucru se întâmplă cel mai frecvent în timpul sarcinii, în ridicarea frecventă a greutăților mari, în timpul eforturilor repetate depuse la defecație. Constipația este unul din factorii care poate determina apariția și agravarea hemoroizilor. Alți factori care contribuie la apariția hemoroizilor sunt statul prelungit pe scaun și vârstă.

Hemoroizii sângerează de obicei după ce persoana a avut scaun, apar urme de sânge pe hârtia de toaletă și în materiile fecale. Sângele face ca apa din vasul de toaletă să devină roșie, de obicei cantitatea de sânge pierdută este mică, hemoroizii rareorla apariția hemoroizilor este creșterea presiunii în venele regiunii anorectale. Acest lucru se întâmplă cel mai frecvent în timpul sarcinii, în ridicarea frecventă a greutăților mari, în timpul eforturilor repetate depuse la defecație. Constipația este unul din factorii care poate determina apariția și agravarea hemoroizilor. Alți factori care contribuie la apariția hemoroizilor sunt statul prelungit pe scaun și vârstă.

Hemoroizii sângerează de obicei după ce persoana a avut scaun, apar urme de sânge pe hârtia de toaletă și în materiile fecale. Sângele face ca apa din vasul de toaletă să devină roșie, de obicei cantitatea de sânge pierdută este mică, hemoroizii rareori conduc la anemie severă care este produsă de hemoragie. Când hemoroizii sunt proeminenți la nivel anal, uneori aceștia trebuie să fie împinși cu blândețe, se folosește degetul, uneori aceștia se pot interioriza de la sine.

Hemoroizii se pot umfla, aceștia deven dureroși atunci când suprafața lor este lezată sau când în interiorul lor este format un cheag de sânge. Rar se întâmplă ca hemoroizii să conducă la eliminarea de mucus și la determinarea senzației că rectul nu este complet golit după ce persoana a avut scaun. Mâncărimea care apare în regiunea anală nu semnifică întotdeuna un simptom al hemoroizilor, aceasta poate să apară atunci când hemoroizii fac ca igiena anală să fie deficitară. Medicul stabileste cu ușurință diagnosticul când acestia sunt de dimensiuni mari.

1.2 Capilarele

Capilarele sunt cele mai mici vase sangvine din sistemul circulator. Având grosimea de o singură celulă, ele realizează schimbul de substanțe dintre sânge și țesuturi.

În diametru au circa 5-10 μm. Contactul dintre capilare și vene sau artere nu se face direct, ci prin intermediul venulelor (între vene și capilare) și a arteriolelor (între artere și capilare).

Capilarele sunt cele mai fine și mai delicate vase de sange, lumenul lor având un diametru de aproximativ 10 u. Peretele capilarelor este format dintr-un endoteliu asemanator cu acela care căptușește camerele inimii (arterele și venele), deci este alcătuit dintr-un singur strat de celule foarte turtite.

Diametrul lumenului poate să se modifice în mod considerabil, în unele cazuri putându-se reduce pană la zero, iar în altele dilatându-se până la 2-3 ori dimensiunea obișnuită.

Când capilarele sunt dilatate, ele oferă posibilitatea unei circulații mai active și, prin urmare, a unor schimburi mai favorabile între sânge și țesuturi. S-a constatat că, în mod normal, capilarele se dilată și se contractă periodic.

După o perioadă de contracție totală, în cursul căreia nu mai trece sange prin ele, urmează o perioadă de dilatație și de circulație internă.

Aceste modificări sunt în funcție de condițiile metabolice locale. Rețelele capilare joacă un rol esențial pentru viața organismului, deoarece tocmai la nivelul lor au loc schimburile dintre sângele circulant și lichidul interstițial, deci dintre mediul intern și celulele constitutive ale țesuturilor.

Astfel de schimburi sunt posibile deoarece endoteliul capilar este permeabil pentru toate substanțele cu moleculă mică (apă, săruri minerale, diferite substanțe organice). Numai în unele cazuri patologice este posibil ca să treacă prin pereții capilarelor și moleculele mici de substanțe proteice (serumalbumine, serumglobuline).

1.2.1 Afecțiuni ale capilarelor

Fragilitatea capilară reprezintă o scădere a rezistenței pereților vaselor de sânge. Pereții capilarelor (vase de sânge cu diametru foarte redus) sunt mai fragili decât în mod normal.

Nu prezintă complicații grave, însă aceasta poate avertiza existența unei probleme mai serioase de sănatate care stă la bază. Slabiciunea capilară duce la apariția de pete de sângerare în piele și vânătăi ușoare. (Fig 1.4)

Capilarele de obicei sunt liber permeabile atât la apă cât și la molecule mici, dar nu sunt foarte permeabile la proteine și alte materiale.

Figura 1.4 Fragilitate capilară

Prin intermediul pereților subțiri ai capilarelor oxigenul și substanțele nutritive ajung la celulele țesutului, acestea ajungând aici fac schimbul cu dioxidul de carbon și cu alte produse ale activității celulare.

Deși capilarele au pereții mici și subțiri, presiunea sângelui poate fi destul de mare, ca de exemplu în picioarele unei persoane, care stă în poziția verticală cu picioarele nemișcate. În unele stadii ale bolilor, fragilitatea peretelui capilar poate fi crescută rezultând hemoragii în țesuturi.

Aceste hemoragii sunt amintite atunci când au dimensiuni mici, în cazul dimensiunilor mari, pot deveni o zonă mare cu modificări de culoare a pielii. Lipsa de vitamina C și o multitudine de tulburări ale sângelui pot fi asociate cu o fragilitate capilară crescută.

Peteșiile sau cum mai sunt numite hemoragiile mici, apar în endocardite bacteriene și în multe alte procese infecțioase.

Peteșiile în anumite situații sunt cauzate de embolie, în alte cazuri pot fi direct legate de fragilitatea capilară. Tratamentul vizează doar tulburările care stau la bază.

În situațiile patologice, cum ar fi în statele alergice (de exemplu urticarie), sau prejudiciul local, precum și arsurile, pot exista zone locale de permeabilitate, cu evacuare de lichid bogat în proteine în țesuturile înconjuratoare.

Atunci când boala afectează tot corpul, o cantitate importantă de sânge fară celule se scurge în spațiile nonvasculare, rezultând o pierdere a volumului de sânge.

Boala Clarkson mai poartă denumirea de sindromul de scurgere capilară, care este o afecțiune medicală rară, în care numărul și dimensiunea porilor din capilare este majorat, acest fap ducand la o scurgere de lichid din sânge în lichidul interstițial, care are ca rezultat insuficiența periculos de scăzută de organe, hipotensiune arterială și edem multiplu ca urmare a perfuziei limitate.

Unele dintre simptomele bolii Clarkson includ scurgeri capilare, umflare generalizată, nivelul scăzut de albumină în sânge, nivel ridicat de proteine anormale în sânge, tensiune arterială scăzută.

Orice atac Clarkson este compus din două faze, prima având o durată de câteva zile. În timpul resuscitării, medicii care efectuează acest procedeu se concentrează pentru a controla scurgerea capilară și pentru a menține presiunea din sângele pacientului.

A doua etapă a bolii Clarkson este menționată ca fază de restabilire, atunci când țesutul reabsoarbe albumină și fluide.

Scopul fazei este de a păstra presiunea din sângele pacientului la un nivel suficient pentru a îndepărta deteriorarea permanentă de organe.

Hemangiomele capilare sunt malformații congenitale vasculare care pot fi localizate sau pot cuprinde zone întinse.

Hemangioamele cutanate afectează structurile vasculare de la nivelul mucoaselor și pielii și sunt în general localizate.

În general apare la nou-născuți în primele luni de viață. Acesta dispare după 1-2 ani în mod spontan. (Fig 1.5)

Figura 1.5 Hemangiom

După aspectul clinic și strucura histologică, hemangioanele sunt de mai multe tipuri: hemangioame tuberoase (de aspect muriform, proeminent câțiva milimetrii de la nivelul tegumentului), hemangioame plane (viu colorate roșu-violaceu, comparate cu o „pată de vin”), hemangioame cavernoase (au aspect tumoral, uneori distrug țesutul învecinat), hemangioame subcutanate (se află la suprafața tegumentului având aspect normal), hemangioame stelate (au un nodul central punctiform din care pornesc mai multe capilare dilatate), hemangioame venoase (au aspectul unor varice sau a unor „gheme” de vene localizate acoperite de tegument sanatos), hemangioame hipertrofice gigante (au structura dermică, hipodermică și subcutanată), hemangioame mixte (au structură asociată de hemangiom plan, tuberos și cavernos).

CAPITOLUL 2

TRATAMENTUL FITOTERAPIC AL VENELOR ȘI CAPILARELOR

Tratarea varicelor și a ulcerațiilor constă în administrare de forme farmaceutice care conțin specii de plante bogate în taninuri, flavonoide și vitamina K, cu proprietăți antiinflamatoare și astringente, care au un rol de ameliorare sau vindecare a afecțiunilor și de înlăturare a blocajelor apărute în circulația venoasă a sângelui. Tratarea fragilitații capilare prin intermediul fitoterapiei urmarește creșterea rezistenței și scăderea permeabilității capilarelor.

Medicația venelor

Medicația primei faze de evoluție (cu tulburări funcționale) conține medicamente ce cresc tonusul venos (dihidroergotamină, extract din semințe de Aesculus hippocastanum), medicamente ce scad permeabilitatea capilarelor, ameliorând întoarcerea venoasă și reducând edemul (derivați flavonici, rutosid, troxerutin, diosim, antocianozide, extract din fructe de Vaccinium myrtillus, tribenosid, dobesilat de calciu).

Medicația complicațiilor (flebite, tromboflebite) conține antiinflamatoare (topic și systemic), heparine și heparinoizi (pentru tratamentul topic).

Medicația fazei avansate (cu modificări morfologice) conține medicamente sclerozante ale venelor membrelor inferioare (moruat de sodiu, tetradecil sulfat de sodiu, monoetanolamin oleat).

Medicația sclerozantă, administrată strict intra venos în zona cu varice, repetată la 2-7 zile, provoacă fenomene iritative ale endovenei, cu reacții inflamatoare nespecifice și scleroza lumenului venos.

Troxerutinul este un derivat de rutosid. Are efect protector al țesutului conjunctiv, celulelor endoteliului capilar și membranei bazale a capilarelor, reduce permeabilitatea capilarelor și reduce edemele, efect antiinflamator, efect entitrombotic (prin inhibarea agregării plachetare).

Este indicat în varice ale membrelor inferioare, în faza incipientă și complicații (tromboflebite, ulcer varicos), hemoroizi.

Tribenozidul antagonizează efectele autacoidelor implicate în inflamație, edem, recții alergice, diminuă fragilitatea capilară, reduce adezivitatea plachetară, are efect decongestiv și antiinflamator de intensitate medie.

Este indicat în sindrom varicos al membrelor inferioare, în faza incipientă și complicații (flebite , ulcer varicos), boala hemoroidală.

Medicația Capilarelor

Clasificarea medicamentelor ce cresc rezistența și scad permeabilitatea capilarelor au acțiune asupra cimentului intercelular endotelial (sărurile de calciu), acțiune directă și/sau indirectă (prin intermediul substanțelor fiziologice active ce influențează rezistența și permeabilitatea capilarelor cum sunt acidul ascorbic și catecolaminele), flavonoizii (rutosid, troxerutin, diosmin), antocianozide, tribenozid, dobesilat de calciu, esculina, oligomeri procianidolici (extr. din semințe de Vitis vinifera).

Rutosidul face parte din grupa de flavonoizi, derivați de fenilbenzopiran (este rutinozidul quercetolului).

Are absorbție digestivă redusă pentru flavonoidele naturale, absorbția este favorizată de asocierea cu acidul ascorbic și absorbție digestivă bună pentru chelatul rutosid-magneziu și derivații de semisinteză.

Eliminare renală pentru derivații bine absorbiți și preparatele administrate injectabil.

Mecanismele de acțiune sunt direct asupra substanței conjunctive intercelulare din endoteliul capilar și indirect, prin intermediul catecolaminelor și acidul ascorbic (datorită capacității de a forma sisteme redox și a proteja de oxidare aceste substanțe fiziologic implicate în ridicarea rezistenței vasculare).

Principalele acțiuni sunt menținerea integritații funcționale a capilarelor, mărirea rezistenței și scăderea permeabilitații capilarelor, efectele antihialuronidazice, antiinflamatore și antihistaminice de intensitate medie.

Rutosidul este indicat în fragilitate capilară (spontană sau la traumatisme foarte ușoare), hemoragii nazale, pulmonare, retiniene, digestive, renale.

Dobesilatul de Calciu crește rezistența și scade permeabilitatea capilară. Este indicat în fragilitate capilară (cu hemoragii frecvente în diferite teritorii), retinopatie diabetică, tulburări capilare din HTA.

Este contraindicat în sarcină (primul trimestru).

2.3 Principii active din plante

Castanul sălbatic (Aesculus hippocastanum)

Este o plantă meliferă (sunt plantele care produc nectar și sunt vizitate de albinele care transformă nectarul în miere). Frunzele acestei plante sunt verzi, sunt alcătuite din cinci frunze mici care sunt ușor păroase pe partea inferioară, acestea fiind așezate opus pe ramuri. Florile sunt de culoare albă cu pete gălbui, când încep sa devină mature capătă o culoare roșiatică, sunt așezate în vârful ramurilor în inflorescențe mari și apar în lunile aprilie-mai. (Fig 2.1)

Figura 2.1 Aesculus hippocastanum

Castanul sălbatic conține aescină, acesta susține întărirea pereților valvelor venelor, precum și a capilarelor. Aescina scade permeabilitatea vaselor mici prin care circulă sângele, împiedicând acțiunea enzimelor care distrug pereții acestora. Castanul conține cantități mici din dicumarol, care are un efect anticoagulant, acest lucru explică de ce această plantă contribuie la îmbunătățirea circulației sângelui și ameliorarea congestiei.

Preparatele din castanele sălbatice, se gasesc sub formă de infuzie (flori și scoarță), sub formă de ulei, de decoct, de pulbere, de extracte uscate sau solubile cele care sunt obținute în industria farmaceutică, au cu adevărat proprietăți medicinale care au un efect miraculos asupra sistemului circulator, a bolilor care se găsesc la nivelul vaselor de sânge, vindecă accidente vasculare, tumori cancerigene, hemoroizi sau varice.

Tratamentele care conțin preparatele din castan sălbatic se fac numai sub îndrumarea medicului, nu se recomandă femeilor însărcinate, mamelor care alăptează, persoanelor care suferă de afecțiuni renale sau de ficat, persoanelor care iau coagulante.

Afinul (Vaccinium myrtillus L)

Este un arbușt mic, stufos, rămuros, culoarea tulpinei este, are o lungime de 30–60 cm, cu ramuri anguloase. Frunzele acestuia sunt scurt-pețiolate, au dimensiuni mici, sunt ovale, denticulate (crestate pe margine), verzi pe ambele fețe. Florile sunt verzui-roșietice, albe sau roze cu petalele unite sub formă de clopoțel, dispuse câte 1-2 la axilă (subțioară) frunzelor. Înflorește în lunile mai-iunie. (Fig 2.2)

Figura 2.2 Vaccinium myrtillus L

Afinul fortifică pereții vaselor capilare și venoase, împiedicând acumularea de lichid în sagvine și în țesuturile din jur, stimulează circulația la nivelul vaselor sagvine. Toate aceste acțiuni sunt foarte eficiente atât în prevenirea cât și în tratarea hemoroizilor, a varicelor și mai este foarte eficient la femeile însărcinate.

Având un conținut mare de vitamine, în primul rând vitamina C (antioxidantă) și vitamina P, acesta se mai recomandă alături de afine și coacăze, măceșe și cătină albă.

Se prescrie în diabet (scade zahărul din sânge), gută, enterocolită, parazitoze intestinale, infecții urinare, uremie, ca antiseptic minor, diuretic, în reumatism, afecțiunile dermatologice, tulburările circulatorii periferice, uretrite, stomatite, eczeme, ulcerații cronice sângerânde. Frunzele intră în compoziția ceaiului dietetic.

Se poate folosi ca infuzii, care se prepară din frunze, punând 2 lingurițe la 500 ml apă clocotită, se beau 2-3 căni de infuzie călduță, fracționat în 3 reprize, în decursul unei zile (1 litru pe zi), decoct din frunze-500 ml/zi în trei reprize, suc de fructe.

Vița de vie (Vitis vinifera L)

Acestă plantă este o specie din genul Vitis care face parte din familia Vitaceae, fiind originară din regiunea mediteraneană, mai exact din Europa Centrală și sud-vestul Asiei, din Maroc și Spania până în sudul Germaniei în nord și în est până în nordul Iranului.

Viță de vie este o liană care poate atinge o lungime de 35 m. Frunzele alternează, sunt lobate palmat și au o lungime și lărgime de 5–20 cm. Fructul este o bacă, boabele se dezvoltă într-un ciorchine care poartă numele de strugure.

La specia sălbatică fructele au un diametru de circa 6 mm, și dobândesc o culoare purpurie închis spre negru atunci când se coc, la speciile care se cultivă boabele sunt mult mai mari, ajungând până la 30 mm lungime și pot avea diverse culori (albe, alb-gălbui, alb-verzui, roșii sau purpurii). Specia sălbatică crește de obicei în păduri umede și pe malurile apelor curgătoare. (Fig 2.3)

Figura 2.3 Cultură de viță de vie (Vitis vinifera L)

Vița de vie prin conținutul elementelor în antocianozide, flavonoide și taninuri are un afect mai puternic pentru vasele capilare. Are acțiune angioprotectivă care se explică prin diminuarea permeabilității capilarelor și creșterea rezistenței lor, acțiune de tipul vitaminei P.

Seva viței de vie a fost folosită de vindecătorii tradiționali europeni pentru tratarea bolilor de piele și de ochi. Frunzele viței de vie sunt folosite pentru oprirea sângerării, dureri și inflamațiile hemoroizilor.

De asemenea în tratarea durerilor de gât au fost folosiți strugurii necopți, iar stafidele au fost folosite pentru tratarea tuberculozei, constipației și setei.

Castanul comestibil (Castanea sativa)

Acesta este un arbore foios, are rădăcină rămuroasă, tulpina este dreaptă, cilindrică, de dimensiuni mari (de 20–35 m), trunchiul la maturitate poate atinge adesea 2 m în diametru.

Arborii foarte bătrîni pot ajunge si la diametrul de 4 m, în cazurile extreme pot chiar să atingă și 6 m. Arborii bătrâni de peste 100 de ani sunt de multe ori scorburoși. Castanul comestibil, de multe ori, ajunge la vîrsta de 500–600 de ani. Frunzele sale sunt lungi, lanceolate și pe margini spinos-dințate, cu o nervura proeminentă, acestea pot atinge între 16–28 cm lungime și 5–9 cm lățime.

Castanul comestibil înflorește în lunile iunie-iulie, este una din speciile care are flori monosexuate aflate pe aceeași plantă, dar separate. Florile de ambele sexe sunt situate pe două niveluri diferite, cele masculine se gasesc în partea superioară a plantei, iar cele feminine în partea inferioară. Ambele tipuri de flori sunt erecte, acestea măsoară între 10 și 20 cm lungime, florile seamănă extrem de mult cu niște lumânări și au un miros puternic, capabil de a atrage insecte polenizatoare.

Decât alte specii de castan, castanul comestibil înflorește mai târziu, ambele tipuri de flori apar la sfârșitul lui iunie-începutul lui iulie și durează până când fecundarea celor feminine este realizată. (Fig 2.4)

Figura 2.4 Castanea sativa

Se folosește tinctura preparată din 250 g de castane cu coajă într-un litru de alcool de 40%, care se lasă la macerat 14 zile, după care se strecoară. Intern se consumă 10-15 picături pe zi. Extern se aplică în afecțiuni hemoroidale, varice și flebite și sub formă de frecții. Fructele sunt recomandate în probleme cardiovasculare, renale, venoase sau arteriale, în cazul varicelor și al hemoroizilor, dar și al depresiilor.

Ghimpele (Xanthium spinosum)

Este o plantă erbacee, cu o înălțime de 15-80cm, la bază frunzele acestuia sunt prevăzute cu spini, acestea fiind trifurcate, iar cele tulpinate sunt întregi, au o culoare albă și sunt tomentoase pe partea interioară, nedivizate sau trilobate, cu lobul mijlociu lanceolat, cu flori de culoare gălbuie.

Cel mai des crește în locuri necultivate, pe marginea drumurilor și pe lângă garduri.

Înflorește începând cu sfârșitul lunii iunie și până în septembrie. (Fig 2.5)

Ghimpele este considerat venotonic, vasoprotector și diuretic, principiile active cele mai importante fiind saponozidele steroidice ruscozidă și flavonoidele.

Figura 2.5 Xanthium spinosum

În scopuri medicinale se întrebuințează părțile aeriene ale plantei, recoltate în perioada înfloririi.

Are proprietăți diuretice. Administrată sub formă de decoct, are o acțiune decongestivă în adenomul de prostată.

Intern în tratamentul adenomului de prostată, prostatitei, cistopielitei și litiazei renale gravelare în fază incipientă, (până la mărimea unui bob de orez) sub formă de decoct.

Sulfina (Melilotus officinalis)

Sulfina este o plantă erbacee, anuală sau bianuală, cu tulpina dreaptă sau ramificată, înaltă de 50- 200 cm. Frunzele sunt trifoliate, dințate pe margini. Florile au petale galbene și sunt grupate câte 30-70 în raceme alungite.

Este o specie răspandită în Europa, Asia și Africa, în flora spontană din zona de câmpie până în cea premontană (1200-1400 m), prin pășuni, livezi, poieni, locuri pietroase și uscate, marginea drumurilor. (Fig 2.6)

Figura 2.6 Melilotus officinalis

Efectul sulfinei este de a creștere debitul venos și limfatic, are o acțiune antispastică, antiinflamatoare, anticoagulantă, scade permeabiliatea capilară, stimulează sistemul reticuloendotelial, sinteza de ARN și puterea proteolitică a macrofagelor.

Sulfina este un remediu util în tratamentul varicelor, tromboflebitei, tulburărilor circulatorii, fragilității vaselor capilare superficiale.

Este indicată în boli cardiovasculare, hipertensiune arterială, dilatarea vaselor periferice, embolii, tromboze, afecțiuni reumatismale, boli ale sistemului nervos (hiperexcitabilitate, isterie, boli de nervi, spasme, migrene, dureri de cap, insomnia).

Unguentul este preparat din 20 g flori, 50 g ceară de albine, 50 g untură de porc, se încălzeste la foc mic, se amestecă pentru omogenizare și se pune în recipiente din plastic.

Este benefic în caz de ulcerații, furuncule, răni și dureri reumatismale.

Alunul (Corylus avellana)

Alunul crește de regulă sub formă de tufe, are tulpini drepte, puțin ramificate, ce ating o înălțime de 5 și 6 m. El crește rar ca arbore, însă poate atinge 10 m înălțime. Un arbușt poate să traiască între 80 și100 de ani. Mugurii acestui arbore sunt acoperți de peri fini, în popor aceștia sunt numiți ,,mâțișori”.

Frunzele acestuia sunt zimțate pe margine, de regulă forma lor este rotunjită și ascuțite în vârf. Fața dorsală a frunzelor este acoperită de peri, iar pe fața centrală se pot distinge cu ușurință nervurile.

Culoarea lemnului are o culoare alb-roșiatică, lemnul de esență este relativ tare, dar nu atât de rezistent. Pe ramurile tinere scoarța este netede, de o culoare gălbui-cenuășie, iar pe ramurile cele mai bătrâne se pot găsi striuri longitudinale. Florile sunt feminine și masculine, florile femininine sunt separate de florile masculine.

Fructele sunt acoperite de o coajă tare, acestea conțin un miez bogat în vitaminele A, B, C și E, în calciu, fier, fosfor și potasiu.

Alunul crește în pădurile de stejar luminoase, la marginea pădurilor, cresc în formă de tufe pe marginea drumurilor agricole, este un arbușt căreia îi place să trăiască în luminișuri, sau zone puțin umbrite, umede, este foarte puțin pretențios în ce privește compoziția solului.

Alunul nu crește pe solurile nisipoase sau acide. (Fig 2.7)

Figura 2.7 Corylus avellana

Alunul este o specie de plantă recomandată datorită conținutului său în bioflavonoide, frunzele se utilizează ca vasoconstrictoare, tonifiante venoase în tratamentul varicelor, edemelor, ca antihemoragic și în mărirea rezistenței capilarelor.

Galbenelele (Calendula officinalis)

Acestă specie de plante sunt de cultură anuală, rar este bianuală, are o înălțime de 40-80 cm, este bogat ramificată, pubescentă și are un miros balsamic puternic.

Acestea sunt cultivate peste tot în România, fără să existe probleme de climă sau de sol, fac parte din familia compozitelor (Asteraceae).

Rădăcina acesteia este pivotantă, cu o lungime de 20 cm și are o grosime de până la un centimetru, tulpina este erectă, foliată cu 5-25 ramificații.

Frunzele acesteia sunt alterne, sesile întregi, de un verde-viu, iar cele inferioare sunt invers lanceolate, rotunjite la vârf, cu o lungime de până la 16 cm, spre partea superioară sunt din ce în ce mai îngustate și mai mici până la lanceolate.

Florile sunt grupate câte 20-50 pe o tufă, pe margine au flori ligulate câte 15-40 la populațiile locale, 60-500 la soiuri cu flori „bătute, care au culoarea galbenă-portocalie (cele care au culoarea galben-deschis nu sunt admise), în centru se găsesc flori tubuloase.

Fructele au formă de seceră, acestea poartă denumirea de achene curbate care au mici țepi pe suprafața, fără papus. (Fig 2.8)

Figura 2.8 Calendula officinalis

Galbenelele ameliorează senzația de „picioare grele”, ameliorează varicele și tromboflebita. Principiile active sunt saponozidele triterpenice, flavonoizii și glicozizii flavonici.

Pentru terapiile medicinale gălbenelele se folosesc sub formă de infuzie.

Ginkgo biloba (Arborele pagodelor)

Este o specie de arbore dioic unic în lume, fără părinți vii. Arborii au o înălțimea de până la 30 m, au coroană bogată, pe un singur exemplar se găsesc doar flori masculine sau feminine, arborii fiind masculini sau feminini.

Frunzele sunt pețiolate, bilobate, acestea având o nervațiune dihotomică. Sămânța este un sâmbure pietros, care este învelit într-o materie vegetală cărnoasă.

Pulpa fructelor emană un miros dezagreabil care este datorat acidului butiric prezent în compoziția sa, asemănător untului râncezit. (Fig 2.9)

Figura 2.9 Arborele pagodelor

Ginkgo biloba este expectorant, sedativ, antifungic, antispasmodic, vasodilatator, antiinflamator, antibiotic, vermifug.

Pentru utilizarea medicinală se folosește învelișul sâmburelui și frunzele.

Preparatele care se obțin din frunzele și fructul arborelui ginkgo biloba intră în compoziția a cel puțin 25 de produse medicamentoase.

Ginkgolidele acționează ca inhibitor al factorului de agregare a plachetelor sanguine, leucocitelor, macrofagelor, care au un rol în agregarea plachetară, a reacțiilor inflamatorii.

Ginkgo biloba este un leac important, redutabil în afecțiunile microcirculației arteriale și capilare, și o adevărată armă împotriva uzurii cerebrale și a îmbătrânirii în general.

Plopul negru (Populus nigra)

Arborii ce aparțin acestei specii ating înălțimi de aproximativ 30 m, cu tulpina deseori curbată, strâmbă, rareori dreaptă. Coroana este largă, neregulată, rară, iar ramurile sunt groase. Scoarța este de culoare galben-cenușie. La bătrânețe formează scorburi. Lujerii sunt rotunzi, glabri , lucitori, galben-verzui.

Frunzele sunt groase, pieloase, lung pețiolate, pe față verde-închis, pe dos verde-mat, lung acuminate, la bază cuneate, pe margini serat dințate. Florile unisexuat-dioice, apar înainte de înfrunzire, cele masculine sunt mai scurte. Înflorește în lunile martie-aprilie. Înmulțirea se face prin semințe și butășire. Durata de viață a unui plop negru este de 100-400 ani și atinge înalțimi de 30-35 m și un diametru de până la 2 m. (Fig 2.10)

Figura 2.10 Populus nigra

Plopul negru este antiseptic, cicatrizant, astringent, antiinflamator prin flavone și salicină, analgezic datorită salicinei, antipiretic, diuretic, stimulează în special eliminarea de acid uric, tonic, expectorant.

Este indicat în reumatism, hemoroizi (în uz extern), stări inflamatorii ale căilor respiratorii, infectii și inflamații ale căilor urinare (cistite, pielite), stări de astenie fizică și psihică, gută.

În scopuri medicinale se folosesc mugurii, care se pot recolta de la sfârsitul lui februarie până la începutul lui aprilie, preferabil înainte de dezvoltarea frunzelor, direct de pe ramuri. Mugurii sunt ovoizi, lucioși, rășinoși în interior, de culoare brun-deschis până la brun, cu miros plăcut și gust amărui, aromat.

Se poate administra intern (sub formă de pulbere, macerat la rece), extern (sub formă de băi), unguent (în caz de artroze, spondiloză, dureri musculare, hemoroizi, degeraturi).

CAPITOLUL 3

PRODUSE FARMACEUTICE NATURISTE UTILIZATE ÎN AFECȚIUNI ALE VENELOR ȘI CAPILARELOR

Unguent Natural cu Castan sălbatic

Este un produs natural obținut prin procedee naturiste. Acest produs are în compoziție castan salbatic, ulei de floarea-soarelui, rășină, ulei volatil de lamaie, ceară de albine.

Datorită acțiunilor sale tonic venoase, antiinflamatoare și vasoconstrictoare, castanul sălbatic are o largă aplicație ca adjuvant în crizele hemoroidale, varice, flebite, fragilitate capilară și în cazul senzației de greutate în gambe. Este utilizat de asemenea în tratamentul reumatismului, plagilor infectate, în impedigo, degerături și varicole. (Fig 3.1)

Figura 3.1 Unguent cu castan

Devaricid Plus C Castane (30cps)

Ajută la restabilirea și menținerea tonusului pereților vasculari, redă funcționalitatea și elasticitatea venelor, readuce la valori normale rezistența și permeabilitatea capilarelor, combate apariția varicelor.

Restabilește elasticitatea vasculară și circulația sanguină la nivelul picioarelor, înlatură senzația de picioare grele, obosite și umflate, reduce durerea la nivelul gambelor.

Diminuează complicațiile determinate de varice și hemoroizi.

Devaricid este util persoanelor care resimt neplăceri determinate de funcționarea defectuoasă a sistemului venos (senzația de picioare grele, umflate, dureri la nivelul gambelor) precum și acelora care au hemoroizi ce le provoacă dureri locale. (Fig 3.2)

Figura 3.2 Devaricid Plus C Castane

Venostim (40cps)

Venostim susține funcționarea optimă a venelor, capilarelor și vaselor limfatice. Datorită complexului vegetal bioactiv pe care îl conține, este eficinet în restabilirea și mentinerea tonusului pereților vasculari. Redă funcționalitatea și elasticitatea venelor. Este venotonic și vasculoprotector, crește tonicitatea venoasă, rezistența structurilor vasculare, scade hipermeabilitatea capilară.

Compoziția produsului este îmbogățită cu vitamina C, care alături de hesperdină, ii potențează activitatea , ceea ce are ca efect consolidarea pereților vaselor de sange. Este antioxidant, asigură protecția membranelor celulare impotriva acțiunii distructive a radicalilor liberi.

Venostim este eficient în tratamentul manifestărilor insuficienței venoase cronice la nivelul venelor hemoroidale (hemoroizi) sau la nivelul membranelor inferioare, manifestată prin simptome precum senzație de greutate în picioare, durere, crampe nocturne, edeme. Se recomandă 2 cps/zi, administrate dimineața și seară, în timpul meselor.

În criza hemoroidală, se pot administra până la 6 comprimate pe zi, pentru perioade foarte scurte (maxim 4 zile). (Fig 3.3)

Figura 3.3 Venostim

Centellin (40gr)

Centelin este un unguent contra varicelor, este un produs natural, obținut prin procedee naturiste.

Acest produs are în compoziție alun, castan, galbenele, gotu-kola, hamamelis, ulei de floarea-soarelui, rasină, ulei de pachouli si de lamaie, ceară naturală de albine.

Este adjuvant în insuficiența circulatorie, varice, ulcer varicos, fragilitate capilară, tromboflebită.

Se realizează aplicații locale de 2-3 ori pe zi la nivelul zonelor afectate. (Fig 3.4)

Figura 3.4 Centellin

Venolastin (30cps)

Asigură integritatea și elasticitatea venelor. Acest produs are în compoziție ginkgo biloba 40 mg, sâmburi de struguri 150mg.

Menține integritatea și elasticitatea pereților vasculari, asigură suportul funcționării normale a circulației la nivelul venelor și capilarelor, îndepartează senzația de (picioare grele), asigură protecția membranelor celulare împotriva acțiunii distructive a radicalilor liberi.

Se administrează câte 1 cps x2/zi, dimineața și seara, cu 20-30 min înainte de masă timp de 3 luni. Nu este indicat femeilor în timpul sarcinii si celor care alaptează. (Fig 3.5)

Figura 3.5 Venolastin

Vein Defense Cream (113gr)

Îmbunătățește circulația sanguină și limfatică, reduce fragilitatea pereților capilari, îmbunătățește tonusul pereților și al valvelor venoase, menține integritatea pereților venoși, reduce inflamațiile venoase, antiedematos, astringent, antioxidant și cicatrizant, îmbunătățește elasticitatea pielii. Este recomandat în insuficientă venoasă, varice, tromboflebită, ulcer varicos, indurații ale traiectelor venoase după injecții sau perfuzii intravenoase, inflamații post-traumatice (hematoame, entorse, luxații, contuzii), circulație periferică deficitară, dureri și senzație de greutate în picioare, glezne umflate (edeme), crampe musculare, furnicături, hemoroizi, celulită, cicatrici cheloide (hipertrofice), sindromul Raynaud, manifestări vasculare și limfatice ale mastectomiei, chimio și radioterapie (spasm venos, flebită).

Acest produs are în compoziție apă purificată, ulei de cocos (Cocos nucifera), glicerină, unt de shea (Butyrospermum parkii), castan sălbatic (Aesculus hippocastanum)(extract din semințe), stearat de gliceril, trigliceride de acid caprilic, ulei din sâmburi de Strugure (Vitis vinifera), glucozida cetearil, lecitină, ceară de albine, glicină, silicat de aluminiu și magneziu, fenoxietanol, gotu kola (Centella asiatica)(extract), benzoat de sodium, ulei de lemon grass (Cymbopogon schoeanthus), guma xanthan, ulei de jojoba, ulei de levănțică (Lavandula angustifolia), ulei de nuci macadamia (Macadamia ternifolia), ulei din frunză de rozmarin (Rozmarinus officinalis), acid ascorbic, vitamină E (tocoferol).

Se aplică crema pe zona afectată, la nevoie, până la de 3 ori/zi. Pentru rezultate optime se utilizează cremă minim 6 săptămâni. (Fig 3.6)

Figura 3.6 Vein Defense Cream

Venenherb (100ml)

Este un balsam destinat picioarelor varicoase indicat și pentru tratarea picioarelor umflate, sindrom de picioare grele, normalizarea și menținerea elasticității venelor. Substanțele active ajută la ameliorarea inflamațiilor și la dilatarea venelor. Extractul de castan sălbatic are un efect benefic în circulația capilară.

Ajută la eliminarea senzațiilor neplăcute provocate de susținerea unui efort mai intens. Se aplică un strat subțire pe suprafața dorită, fără răni deschise, și se masează ușor. (Fig 3.7)

Figură 3.7 Venenherb

Varixinal (60 tb)

Varixinal este un produs recomandat în primul rând persoanelor care suferă de afecțiuni cronice ale sistemului circulator venos periferic (varice sau hemoroizi).

Conținutul acestui produs este alcătuit din un amestec de extracte, din patru plante medicinale, care prin acțiunea sinergică a acestora tonifică pereții vaselor de sânge și îmbunătățesc oxigenarea și vascularizarea țesuturilor.

În compoziția acestui produs putem găsi vitamina C și hesperidină (un bioflavonoid), care au ca efect consolidarea pereților vaselor de sânge.

Fiecare tabletă conține 200 mg afine, 100 mg gotu kola, 1000 mg castane, 800 mg ghimpe, 250 mg acid ascorbic, 100 mg hesperidină.

Se administrează 1 tabletă zilnic. (Fig 3.8)

Figură 3.8 Varixinal

Varicastan cremă picioare (75ml)

Cremă 100 % naturală, varicastan este un balsam pentru picioarele obosite, inflamate, cu circulație periferică deficitară și varice.

Conținutul bogat în ingrediente vegetale active are acțiune regeneratoare și antiinflamatoare cu efecte de calmare și drenare a circulației saguine la nivelul picioarelor.

Acest produs are în compozitie castan, hamamelis, nuc, salcie, arnică, iederă, lavandă, mentă, ulei de măsline, tea tree, gălbenele, tătăneasă, afin, măceș.

Se aplică în mod regulat seara și la alegere dimineață sau în timpul zilei, se masează blând dar insintent. (Fig 3.9)

Figură 3.9 Varicastan cremă picioare

Timburg verde gel picioare grele, varice (500 ml)

Acest produs are în compoziție extract de castan, ulei de mentă, aloe și camfor.

Elimină umflăturile apărute ca urmare a loviturilor, luxațiilor și de asemenea ca urmare a flebitei.

Cu aproximativ 10 ml de gel se unge timp de 2-3 minute locurile alese. Pentru masaj se întinde pe piele o cantitate mică de gel, se masează aproximativ 10 minute.

Nu se folosește pe pielea iritată, zgâriată sau rănită precum și pe mucoasă.

Nu se lasă la îndemâna copiilor. Se păstrează ferit de lumină și căldură. (Fig 3.10)

Figură 3.10 Timburg verde gel picioare grele, varice

Concluzii

Incindență acestor afecțiuni este foarte mare în zilele noastre, fiind influențată de viața cotidiană, de ritmul alert, de statul prelungit în picioare și stresul cu care ne confruntăm în fiecare zi, afectând profund calitatea vieții.

Aproximativ 20% dintre adulți au probleme cu apariția varicelor la picioare, cel mai frecvent se întâmplă la femei, de patru-cinci ori la femei decât la bărbați, cel mai des se întâlnesc la gravide, la femeile lăuze, la persoanele obeze și cu constipații cronice.

În România, apariția acestei boli este foarte mare, fiind afectate una din 4 femei și unul din 15 bărbați, la care venele sunt parțial sau total, obturate cu depozitele de ateroame depuse pe pereții interiori.

Fitoterapia venelor și capilarelor ajută în păstrarea tonusului venelor și capilarelor fragile, prin durificarea pereților și de a îndepărta blocajele existente în circulația sângelui, cicatrizând rănile formate și diminuînd procesele inflamatoare și edemele la nivelul gambei.

Fitoterapia este o ramură aplicativă a Farmacologiei medicamentelor vegetale, aceasta utilizează plante medicinale cât și preparate din plante care au un rol de prevenire și tratare a bolilor.

Aceste plante medicinale au un rol foarte important în vindecarea și ameliorarea bolilor venelor și capilarelor, plantele fiind bogate în taninuri, flavonoide, vitamina K.

Bibliografie

Tratat de farmacologie, Editia I, Autor: Aureliă Nicoleta Cristea, Editura Medicală, 2013

Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ovidiu Bojor, Editura Fiat Lux, 2003

Plante medicinale. Teleuță A., Colțun M. ,Mihălcescu C., Ciocîrlan N.. Chișinău : Litera internațional, 2008

Dicționarul plantelor de leac, Editura Călin , București, 2008

Milea Preda, Dicționar dendrofloricol, Editura Științifică și Enciclopedică , București, 1989

Beldie Al. Flora României. Determinator ilustrat al plantelor vasculare, Editura Academiei Române, 1979

Florentin Crăciun, Mircea Alexan, Carmen Alexan – Ghidul plantelor medicinale uzuale, Editura științifică, București 1992

http://www.tabletamedicala.ro/2012/04/afectiuni-ale-venelor-prima-parte.html

http://www.rhodiolin.ro/2012/04/afectiuni-legate-de-fragilitate-vasculara/

http://www.rhodiolin.ro/page/5/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ven%C4%83

http://www.revistahofigal.ro/articole/tratamentul-fitoterapic-in-boala-varicoas–/pagina_4.html

http://www.revistahofigal.ro/articole/tratamentul-fitoterapic-in-boala-varicoas–/pagina_3.html

http://agro.afacereamea.ro/page/48/?sid=52b2cc3b57ca96735eb1a92b9a34625d

http://planteazacastani.blogspot.com/2013_03_01_archive.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Castan_comestibil

http://ziarullumina.ro/fitoterapie/fitoterapia-varicelor-si-ulcerelor-varicoase

http://www.steaua-divina.ro/afectiune/varice

http://www.sfatulmedicului.ro/Boli-ale-venelor/boli-ale-venelor-varice-si-tromboflebite_961

http://www.ctcnvk.ro/prezentare/parc-dendrologic/castanea-sativa.html

http://happy-family.1forum.biz/t1129-boli-ale-venelor

http://ro.wikipedia.org/wiki/Alun_(arbust)

http://ro.wikipedia.org/wiki/Arborele_pagodelor

https://reteteletale.wordpress.com/category/tratament-naturist/page/8/

http://www.mamanatura.ro/sanatate/probleme/varice/sort,pret_asc/tip,disponibile/