Tratamentul Complex Si Recuperare Kinetica In Algii Vertebrale Si Tulburari DE Statica In Asociere CU Alte Terapii Naturiste

=== LUCR ===

TRATAMENTUL COMPLEX ȘI RECUPERARE KINETICĂ ÎN ALGII VERTEBRALE ȘI TULBURĂRI DE STATICĂ ÎN ASOCIERE CU ALTE TERAPII NATURISTE

TRATAMENTUL COMPLEX ȘI RECUPERARE KINETICĂ ÎN ALGII VERTEBRALE ȘI TULBURĂRI DE STATICĂ ÎN ASOCIERE CU ALTE TERAPII NATURISTE

DEVIATII ALE COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrala se prezinta ca un stalp osos, format din 33-34 vertebre, dintre care : 7 cervicale, 5 lombare, 12 dorsale, 5 sacrale si 4-5 coccigiene. Curburile normale dau coloanei o mare elasticitate, permitandu-i sa se comporte in cadere ca un resort, amortizandu-le, spre deosebire de spatele plat. Tot curburile, pastreaza proectia centrului de greutate in interiorul poligonului de sustinere. Chiar atunci cand una din curburi este accentuata (cifoza sau lordoza) coloana isi recapata echilibrul exagerand curbura din regiunea invecinata. Deviatiile coloanei vertebrale sau deviatiile axului vertebral sunt afectiuni provocate de diferiti factori etiopatogeni. Deviatia laterala poate fi de un tip oarecare, datorita unei atitudini vicioase, impusa de anumite conditii profesionale. Aceasta deviatie laterala temporala, dar prelungita a coloanei nu reprezinta scolioza, ci o atitudine anormala care creaza posibilitati pentru constituirea ei. Cand in mod voluntar un copil, care sta mult in banca stramb, capata o deformare, pozitia nu poate fi numita scolioza, ci deviatie prin tinuta. In aceasta nu se observa nici o deformatie a toracelui si nici o sarcina a coloanei vertebrale.

Deviatiile recunoscute ale coloanei vertebrale:

A Scolioza

B. Cifoza

C. Lordoza

A. Scolioza : Este deviatia colioanei vertebrale in plan frontal, cu rotiri ale corpurilor vertebrale de partea convexa, rotiri care antreneaza si coastele, determinand o gibozitate de partea covexa. Aceasta noua pozitie a coloanei vertebrale produce asimetrii ale umerilor si omoplatilor. Este vorba de o atitudine scoliotica, cand curburile se pot redresa usor, sau scolioza adevarata cand sau produs modificari osoase. Scolioza se constata la examinarea copilului, folosind aplecarea trunchiului inainte, pozitie in care apare gibozitatea de partea scoliozei.

Scoliozele pot fi :

-Cu o singura curbura, scolioza in forma literei C

-Cu doua sau trei curburi, scolioza in forma literei S, in care curburile alterneaza de o parte si de alta a coloanei pentru a-si gasi echilibrul. In cadrul scoliozelor adevarate, cele mai grave sunt asa-zisele idiopatice sau esentiale, cu o cauza necunoscuta si aparute inainte de varsta pubertatii.O alta grupa a scoliozelor o formeaza cele statice prin deformari ale bazinului sau inegalitati ale membrelor inferioare.

Scoliozele patologice sunt determinate de afectiuni ca: rahitism, traumatisme ale corpului vertebral (vertebral cuneiforma), poliomielita si reumatism. Scolioza se consta prin examinarea clinica a subiectului , din pozitie stand, complet gol. Se marcheaza apofizele spinoase ale vertebrelor, cu creionul dermatografic, ceea ce ne edifica asupra existentei sau nu a scoliozei si a felului acesteia. Urmarim in continuare echilibrul bazinului si aspectul picioarelor. Examenarea cu firul cu plumb, ne arata directia in care sa produs curbura, stanga, dreapta sau alternativa. Radiografia completeaza si precizeaza rezultatul examenarii.

B. Cifoza : Sunt deviatii ale coloanei vertebrale in plan sagital, prin exagerarea curburilor normale ale coloanei vertebrale. Exista insa cazuri rare, atipice, cand coloana se curbeaza invers : cifoza cervicala si lordoza dorsala. Deformatia se compenseaza printr-o hiperlordoza cervicala si lombara pentru echilibrarea coloanei. Cifozele pot fi suple,asa-zisele atitudini cifotice care pot corecta si hipercorecta voluntar prin contractia musculaturii sau fixe (rigide) care nu se mai pot corecta prin redresarea voluntara sau mobilizare pasiva. Debilitatea generala sau pozitiile gresite (in banca, la locul de munca) si miopia pot favoriza atitudinii cifotice. Cifozele adevarate, functionale au la baza un traumatism cu turtirea unei vertebre in unghi ascutit spre inainte (in pana) ceea ce determina asezarea coloanei in unghi deasupra si sub vertebra lezata. O) alta cauza a cifozei se aplica prin legea lui Delpeon : Cand corpul este mentinut mult timp aplecat inainte, se producde o turtire a corpurilor vertebrale in partea anterioara, din cauza greutatii corporale care afecteaza si actioneaza asupra acestei parti a vertebrei.

Morbul Pott (I.B.C. la coloana) produce o cifoza prin distrugerea unei vertebre si inclinarea trunchiului inainte. Cifoza juvenila sau epifizata Schaurmann apare la varsta pubertatii, cu localizare mai mult la vertebrele dorsale. Cifroza senila sau a batranilor are localizarea cervico-dorsala la barbati si dorsala medie sau dorsolombara la femei.

C . Lordoza : Lordozele sunt deviatii ale coloanei vertebrale cu convexitate anterioara, prin exagerarea curburilor normale ale coloanei vertebrale. Datorita mai ales tonusului crescut si psoasului si slabirii tonusului abdominalilor, bazinul cade mai mult inainte decat normal, exagerand curbura lombara. O cauza favorizanta la femei este purtarea incaltamintii cu tocuri inalte, care duc la inclinarea bazinului inainte si a trunchiului inapoi, determinand lordozarea. Lordoza este prezenta si in locurile cu luxatie congenitala de sold bilaterala, in spondilolistezis si in enopatii. La randul ei lordoza poate fi cauza deviatiilor algii lombare si sacrale, albuminuriei, prin jenarea functiei rinichilor, preecum si a oboselii in mers si stationare.

In cazul lordozei sunt hipertrofiati muschii :

-dorsali, in special spinali;

-psoasul iliac;

-rotatorii interni ai membrelor;

-diafragmul;

Antagonistii acestora sunt hipotonici:

-abdominalii, in special dreptii abdominali

-rotatorii externi ai membrelor

-cvadricepsul

-precervicalii

Dupa Mezieres, la originea tuturor deformatiilor este lordoza. Atat pozitia verticala cat si miscarea membrelor inferioare si superioare determina curburi lordotice. Deasemenea, incercarea de a corecta o cifoza este necesar sa reducem mai inainte lordoza (cervicala lombara) ceea ce duce la concluzia ca lordoza este la originea cifozei. Cifoza nu apare fara accentuarea lordozei iar daca fixam lordozele , flexia trunchiului nu se mai poate face, ceea ce denota ca cifoza compenseaza lordoza. Asa se explica de ce nu se poate corecta o cifoza dorsala prin exercitiile obisnuite de extensie, pana cand nu se corecteaza mai intai lordozele(cervicala, lombara). Tot Mezieres arata legatura ce exista intre trunchi si membre care se pune in evidenta si mai mult in cazul tratamentului cifozelor : Esecul sau reusita tratamentului depinde de felul cum tinem seama de aceasta. Pentru elucidarea problemei , autoarea da exemplul urmator : Spatiul popliteu al membrelor inferioare este o a treia concavitate posterioara alaturi de cele doua lordoze, cervicala si lombara. Intinderea picioarelor in timpul miscarilor de trunchi determina o stergere a lordozei, iar refacerea curburii lordotice determina flexarea membrelor din genunchi. Lordoza este insotita de rotarea interna a membrelor superioare si inferioare, mai mult lordoza si rotarea interna a picioarelor constituie cauzele genunchiului recurbet si stabilirea ligamentara. O alta problema legata de lordoza se refera la muschiul diafragm care este blocat in inspiratie in timpul efortului , ceea ce determina o ridicare si fixare in pozitie ridicata a umerilor. Muschiul diafragm este un muschi lordozan, daca tinem seama de insedrtiile sale pe vertebrele 2,3 sau 4 lombare , asemanatoare cu cele ale psoasului. Fixand insertiile diafragmului, blocam respiratia, fixam lordoza si permitem un punct fix altor muschi lordozanti-spinalii, in felul acesta miscarile respiratorii ramanand reduse. De aici necesitatea de a elibera respiratia in toate exercitiile in care participa muschiul diafragm.

Etiopatogenia

Teoria tinutei varioase : Deoarece copii stau ore intregi aplecati peste o masa prea joasa cu spatele sprijinit de speteaza scaunului, asa in cat mentin timp indelungat coloana vertebrala incovoiata si deviata lateral s-a dedus ca aceasta inprejurare sta la originea scoliozei. Atitudinea amintita ar putea explica producerea scoliozei totale, dar aceasta se observa destul de rar, tinuta scolara gresita ar putea fi mai curand cauza atitudinilor scoliotice care perminentizeaza. Tinand seama de numarul restrans al scolioticilor fata de numarul total al elevilor care au aceleasi atitudini, care se repeta in inprejurari identice, normal este sa ne gandim ca alt element etiopatogenetic trebuie sa intervina si sa determine constituirea scoliozei.

Teoria osteoparalitica : S-a sustinut ca tulburarile de osificare sub influenta diferitelor cauze mecanice, ar putea produce schimbari in forma vertebrelor si deviatiilor laterale ale rahitismului care sunt schitate in mod normal. Elementele care ar influinta cartilagiile de crestere ale vertebrelor ar fi de origine infectioasa sau toracica, traumatica, endocrina, statica, conventionala, imprimandu-se in special in unele avitaminoze. Aceasta cauza ar fi destul de frecventa fiindca unii autori au observat scoliozele in randul copiilor malnutriti.

Din punct de vedere al stadiilor in care se gaseste scolioza obisnuita a adolescentilor, se cunosc trei grade :

-gradul 1 : -care este denumit scolioza benigna, poate sa se confunde, in forma cea mai usoara cu deeviatiile de atitudine

-diferenta estetica : bolnavul poate in mod normal sa-si devieze coloana in sens contrar. La aplecarea inainte a bolnavului, apofizele spinoase sunt pe aceeasi linie, fara nici o abatere.

-gradul 2 : -in aceasta faza a scoliozei faptul esential este acela ca prin miscarile de indoire sau rasucire cu fara sau apasare laterala, se mai poate obtine o oarecare indreptare a curburii coloanei vertebrale spre linia mediana.

-gradul 3 : -se deosebeste de precedentul prin aceea ca deviatiile coloanei si deformatiile toracice nu se mai pot indrepta prin simple miscari de indoire si rasucire. In acesste cazuri scolioza este grava si evoluiaza spre mari deformatii toracice si prabusiri ale coloanei vertebrale. Cu toate neajunsurile estetice, dar mai ales functionale in aceste cazuri, miscarile toracice si chiar cele abdominale sufera deplasari uneori destul de importante care pot sa influenteze asupra functiilor unor organe cum sunt: inima sau plămânii. Diformitatea este mai grava in formele de scolioza dezechilibrate in care firul cu plumb din fata suboccipitalului nu cade in dreptul interfesier. La unii bolnavi evolutia scoliozei nu se opreste odata cu inceperea perioadei de crestere si deviatiile coloanei vertebrale si deformatiile toracice continua chiar la varsta adulta.

Dupa mobilitatea coloanei, Detebit si Mescox recunosc trei forme de scolioze :

I-formele nefixate

II-formele intermediare

III-formele fixate

Tratament

Tratamentul scoliozei :

Schematic, tratamentul scoliozei se prezinta astfel :

-mobilizarea coloanei vertebrale si reducerea gibozitatii prin: -inclinari laterale -intinderi in lungime -tractiuni cu membrul omolog concavitatii

-presiuni directe de gabozitate

-tonifierea musculaturi paravertebrale, prin contractii simetrice si asimetrice

-reechilibrarea bazinului, in special in scoliozele statice, printr-o taloneta in portat

-tratamentul ortopedic pasiv, cu aparate care mentin coloana

-tratamentul chirurgical, prin artrodeza vertebrala.

Se obisnueste in gimnastica corectoare sa se mobilizeze mai intai coloana prin miscari pasive, sa se redreseze, apoi sa se tonifice prin miscari active. Ținând seama ca numai gimnastica singura nu poate opri evoluția unei scolioze, iar după mobilizare cu exerciții vasive, aceasta oprire nu se mai poate face nici atat, este greu sa admitem ca o coloana cu mai multe curburi o mai putem fixa prin exerciții de tonifiere. Același lucru se poate spune si despre exercitiile asimetrice, greu de localizat. Din aceste motive, pe baza îndelungatei noastre experiențe practice avem o rezerva in folosirea lor. Excepție ar face scoliozele cu o singura curbura, in C, unde folosim miscari asimetrice cu localizare stricta la acest segment. Se admite mobilizarea pasiva a coloanei numai in vederea fixării ei in corset sau pentru tratament chirurgical. Tratamentul prin mișcare se refera la exercițiile active care sa frâneze evoluția scoliozei, exerciții precis localizate deoarece exista riscul de a favoriza formarea curburii adiacente. Mușchii ei sunt scurtați prin lucru in contracție si întindere incompleta. Exista diferite metode de corectare a scoliozei, una dintre ele, cea a dr.Klapp, care a descris patru poziții, pornind din poziția pe genunchi cu sprijin pe palme.

Metoda translatiei, a lui Roederer si Ledent, consta in deplasarea spre partea corectoare, un segment de corp. Aceasta translatie se face tinand bratele lateral pentru a putea corecta pozita trunchiului iar specialistul, asezat in spatele pacientului, controleaza executia miscarilor. Este usor de realizat aceasta translatie in cazul unei scolioze in C, dar pentru o scolioza in S este nevoie de o corectie a curburii lombare asezand o perna sub fese de partea concavitatii, dupa care se executa translatia entru curbura superioara.

Metoda Niederhoffer se bazeaza pe folosirea tensiunilor izometrice in tratarea atat a scoliozei cat si a diverselor discopatii si spondilozii. In aceasta metoda se cauta redresarea coloanei vertebrale in raport cu linia mediana, prin contractii izometrice contra rezistentei, egaland in felul acesta ediferite tensiuni ale musculaturii spatelui (partea concava este slaba, partea convexa prezinta tensiuni mari). Folosim pozitii de plecare foarte precise si contractiile izometrice ale unor muschi (dorsalul mare, trapezul, transversii din partea cavitatii, transversul abdominal, psoasul iliac si patratul lombar), se urmareste apropierea coloanei cat mai mult de linia mediana si nu toniferea musculara. In timpul tensiunii izometrice exista o perioada de contractie progresiva urmata de o contractie statica si terminarea cu relaxare progresiva a musculaturii, fiecare perioada avand durata egal.

Tratament ortopedic

In scolioza esentiala cu o curbura de 30-50 grade, se recurge la tratamentul ortopedic. Dupa o pregatire generala prin exercitii de mobilizare si intindere, se trece la redresarea scoliozei prin elungatii la cadrul Abott si se fixeaza in corsetul de gips.

Epifizite Scheurmann

In scoliozele idiopatice se mai foloseste corsetul Milwaukee, care face extensia si derotarea coloanei activ si nu pasiv ca aparatul gipsat. Contentiei in corset i se adauga o gimnastica zilnica pentru coloana, abdomen si miscari de respiratie. Scoaterea corsetului se face progresiv.

Tratament chirurgical

In cazul scoliozei cu un unghi mai mare de 50 grade, sau in cazul nereusitei tratamentului ortopedic, se impune tratamentul chirurgical prin artrodeza vertebrala cu tija metalica Marrington. Adultii inainte de a fi operati, executa exercitii de mobilizare a coloanei. Dupa operatie gimnastica respiratorie si diverse exercitii de brate si picioare fara a antrena coloana. Ridicarea la verticala se face treptat atat ca unghi de inclinare cat si ca durata de timp. Sunt evitate torsiunile de trunchi. Se poate trece la pozitia sezand dupa doua saptamani de la interventie. Imobilizarea in aparat gipsat dureaza patru saptamani, ca si in tratamentul ortopedic al scoliozei, timp in care accentul cade pe miscari de respiratii. Se aplica corsetul de plexidur, pentru 18-24 luni. In aceasta perioada, bolnavul face o gimnastica de tonifiere a coloanei, identica cu cea din epifizita Scheurmann. Renuntarea la corset se face treptat, mai intai in timpul noptii apoi ziua.

Tratamentul cifozelor

Tratamentul incepe cu exercitii de mobilizare pasiva a coloanei, pana la corectare si hipercorectarea cifozei suple. Cifoza rigida nu va fi tonificata decat dupa aceasta mobilizare de corectie. Tot in scopul obtinerii mobilitatii coloanei se indica suspensiile la scara fixa sau elungatiila la capastru. Pozitia in anteversie a bazinului este o cauza a lordozelor si cifozelor. Reechilibrarea lui la pozitie normala se obtine prin exercitii care antreneaza cele doua cupluri de muschi :

-abdominalii si fesierii pe de o parte

-psoasul iliac si muschii lombari pe de alta

Primul cuplu se opune actiunii de lordozare (anteversiei bazinului)ce o au muschii psoas iliac si lombarii. Muschiul psoas, prin insertiile sale pe micul trohanter al femurului si pe vertebrele lombare, flexeaza coapsa pe bazin sau trunchiul pe coapsa. Muschii abdominali nu au iinsertie pe femur, totusi se contracta in miscarea de flexie a coapselor pe bazin pentru a limita bascularea bazinului tras la contractia psoasului. In felul acesta se asigura psoasului o insertie fixa pe bazin. Cand muschii abdominali iau punct fix pe torace pentru a se contracta, determina o retroversie compensatorie a bazinului si deci stergerea curburii lombare. Fesierii sunt mobilizati din pozitia culcat cu fata in jos, pieptul sprijinit pe bancheta cu ridicarea picioarelor fara a depasi orizontala. Un exercitiu care intereseaza cuplul de muschi corectori este rasturnarea bazinului prin contractia simultana a abdominalilor si fesierilor executat din pozitia pe spate culcat sau din stand cu spatele la perete, pentru a se putea controla. Un alt obiectiv al tratamentului este tonifierea muschilor spatelui,in special cei paravertebrali cu care se fixeaza omoplatii. Tonifierea se obtine prin contractii izometrice, cu spatele in pozitie corectata sau hipercorectata. Vom folosi exercitii de respiratie care contribuie la corectarea cutiei toracice. Copii vor fi invatati sa-si controleze tinuta in tot timpul zilei pentru a se forma deprinderea de atitudine corecta, odata cu tonifierea musculaturii.

In concluzie :

a ; pentru corectarea si hipercorectarea cifozei se aplica mobilizarea pasiva a coloanei si posturii de corectie.

b ; atarnarea la scara fixa si elongatii cervicale la capastru.

c ; reechilibrarea bazinului se realizeaza prin tonifierea abdominalilor si fesierilor.

d ; tonifierea muschilor vertebrali si a fixatiilor omoplatilor se obtine prin miscari active si izometrice.

e ; se impune controlul permanent a tinutei in timpul zilei.

C Tratamentul lordozei

Tratamentul va urmari inlaturarea cauzelor care au produs lordoza, dupa care se va trece la redresarea vazinuluisi echilibrarea trunchiului la noua pozitie. Dupa Palard, fixarea bazinului se realizeaza prin antagonismul psoasului si fesierilor abdominalii neavand rol in statica bazinului. Dupa Delmas si Vanderual, fesierii nu au rol in echilibrarea statica, motivand acest lucru prin faptul ca individul nu poate sta la verticala cu muschii fesieri relaxati sau chiar paralizati (in cazul miopatiei). In tratarea lordozei acestia se pot insa mobiliza pentru corectie.

Reechilibrarea bazinului rezulta din actiunea a doua cupluri antagoniste : -abdominalii si fesierii –cuplul corector

-lombarii si psoasul iliac-cuplul deformant

Tratamentul se incepe cu exercitii de retroversie a bazinului, din culcat pe spate sau stand, cu controlul corectiei. Se repeta de mai multe ori si apoi se continua cu controlul bazinului in timpul mersului si in timpul exercitiilor din programul de reeducare. Muschii abdominali au rol in mentinerea bazinului la inclinare normala. Ei sunt cei care fixeaza viscerele in cavitatea abdominala si prin hipotonie permit viscerelor sa traga de coloana lombara de care sunt fixate accentuand lordoza. Exercitiile de abdomen se vor executa din pozitia cu bazinul corectat. Cand se va actiona cu membrele inferioare, miscarile vor porni dintr-un unghi de 30-50 grade, care permite corectia bazinului si a lordozei.

Tonificarea musculaturii dorso-lombare se face diferit pentru fiecare regiune in parte astfel :

-pentru regiunea dorsala muschii vertebrali vor fi mobilizati in contractie completa si intindere incompleta, pentru a fi scurtati.

-muschii lombari vor fi intinsi si in aceasta pozitie vor fi tonifiati.

Astfel se executa miscari cu trunchiul flexat cu corectia lordozei si din aceasta poziție se executa contractii izometrice pentru muschii regiunii interesate.

In concluzie recomandam :

1 –postura in cifoza lombara cu controlul mainii

2 –tonifierea abdomenului din pozitie corecta cu bazinul in retroversie si coordonarea respiratiei diafragmatice cu exercitiile de abdomen

3 –tonifierea musculaturii dorso-lombare prin contractii izometrice diferite pe regiuni (dorsala, lombara).

4 –tonifierea musculaturii rotative externe a membrelor si a cvadricepsului.

Tratamentul medicamentos (scolioza, lordoza, cifoza)

Tratamentul medicamentos este variat si difera de la afectiune la alta. In primul rand se cauta tratarea factorilor determinanti a cifozelor si scoliozelor. Se administreaza antiinflamatoare : fenilbutazona, aminofemazona, aspirina, antialgice si decontracturante, acestea din urma servind la relaxarea muschilor care contractati fiind pot genera deformatii ale coloanei. Administrarea de cortizon joaca un rol foarte important, dar trebuie avut in vedere dozajul si epoca de evolutie a bolii. Vitaminele din grupul B servesc la tonifierea sistemului nervos si a organismuli in general. Infiltratiile locale cu boicil si Clorhidrat de procaina in fazele cele mai dureroase ale bolii, constituie tratamentul simptomatic antialgic. Administrarea de calciu sub formele Sandoz efervescent, clorocalcini si vitaminele din grupul D (1,2,3), joaca un rol important in evidtarea producerii cifozelor si scoliozelor rahitice.

TEHNICA MASAJULUI

Masajul se practica din cele mai vechi timpuri. Formele de masaj sunt : netezire, framantare, batere, frictiune si vibratie. Masajul are efect ozitiv si se aplica in afectiuni ca : traumatice, reumatice, neurologice, musculare.

Masajul cefei

Se face in totdeauna din jos in sus. La ori ce masaj se incepe cu netezirea din inapoia pavilionului auricular si mana coborata in jos pe apofizele spinoase ale vertebrelor, coborand in lateral actionand asupra muschiului trapez. Netezirea se face cu palma, policele, dosul degetelor sau sub forma de pieptene. Masajul se executa cu manevre de framantare sub forma de stoarcere cu trei degete imprimandu-se presiune sau prinzand musculatura cefei intre ultimele patru degete si podul palmei, se mai poate executa geluirea. Frictiunea se fixeaza cu o mana capul si cu cealalalta se executa frictiunea. Degetele patrund in elementul articulat. Aceasta manevra se executa cat mai profund. Frictiunea se poate asocia cu vibratia. La regiunea cefei se mai poate executa baterea insa foarte usor cu varful degetelor pe regiunea mastoidiana si vertebre cu pulpa degetelor, iar pe muschiul trapez cu partea cubitala a mainii. La persoanele inzestrate cu musculatura se executa cu pumnul. Orice masaj este urmat de kinetoterapie. Miscarile sunt de trei feluri : active, pasive si cu opunere de rezistenta. Miscarile pasive sunt miscari pe care le imprima masorul bolnavului. Miscarile active sunt miscari pe care le executa bolnavul singur sau sub indrumarea tehnicianului, sau cu opunere de rezistenta. Aceste manevre se executa astfel : Daca bolnavul vrea sa execute o miscare masorul trebuie sa puna mana pe segmentul pe care se executa miscarea impingandu-l in sens opus. Miscarile de promovare se executa cu vibratii. Ele se mai pot executa sustinand pe segmentul bolnav diverse obiecte (haltere, mingi de gimnastica). La regiunea cefei, pentru a se executa miscari, masorul se aseaza in spatele bolnavului, prinde capul acestuia intre maini, cea stanga pe frunte, iar cealalalta spre muschiul trapez, imprimandu-i bolnavului miscari de flexie, extensie laterala dreapta-stanga si rotatie. Masajul cefei este indicat in afectiuni ca : reumatismale, in spondiloza cervicala(dureri de cap), in afectiuni nevralgice si in afectiuni ale muschilor insotite de contracturi(torticolis).

Tratamentul de recuperare prin kinetoterapie

Protocolul tratamentului

Tratamentul ce se efectuiaza este in general de mai multe luni sau ani, in raport cu varsta si deformatiile prezente si va fi reluat in caz de reusita. De asemenea urmarirea subiectului tratat va fi facuta continuu, iar la copii pana la sfarsitul perioadei de crestere. In prima etapa a tratamentului luarea la cunostinta ocupa rolul principal. Aceasta se face prin recunoasterea defectelor (in fata oglinzilor sau in fata planurilor de referinta), prin exercitii posturale contrastante care merg de la pozitia obisnuita, cea incorecta, la cea corecta, prin mentinerea pozitiilor corectate in cursul exercitiilor simple si, in sfarsit amplitarea executatain sens corectata, usurand posturile corijate.Aceasta prima etapa dureaza intre 5 si 10 sedinte, dintre care 3 cu kinetoterapie si restul la domiciliu.

Etapa a doua este etapa corectiva. In aceasta etapa supleerea corectoare ocupa un rol important. Datorita ei, precum si exercitiilor posturale, se amelioreaza postura.Tonifierea musculara este in masura sa contribuie la mentinerea corectiei. Se trece apoi la tonifierea generalizata a musculaturii trunchiului si membrelor. Aceasta etapa dureaza mai multe luni, doua sedinte pe saptamana fiind efectuate cu kinetoterapeutul, celalalte sedinte, zilnic, la domiciliu.

Etapa a treia este etapa de consolidare si readaptare. Aceasta etapa este etapa in care se fixeaza rezultatele obtinute pana acum. Reeducarea posturala care se efectueaza in aceasta etapa inglobeaza toate gesturile obisnuite si vizeaza automatizarea pozitiilor corecte. Amplizarile care se efectueaza in vederea intretinerii supletii normale au loc in toate planurile. Activitatea musculara generalizata se practica din ce in ce mai intens, orientandu-se spre o activitate normala. Activitatea din etapa a treia dezvolta pana la urma prin exercitiile folosite, rezistenta necesara in timpul activitatii obisnuite scolare sau profesionale. O singura sedinta pe saptamana se va face cu kinetoterapeutul, in restul saptamanii la domiciliu.

Anatomie patologica

Descrierea coloanei vertebrale

Coloana vertebrala constituie scheletul solid al trunchiului. Este situata in plan median in regiunea posterioara a trunchiului, fiind formata la om din 33-34 de vertebre. Intre vertebre se gasesc discurile intervertebrale. In interior de-a lungul ei, coloana vertebrala este strabatuta de un canal numit canalul vertebral(neural) care adapostesta maduva spinarii cu invelisurile sale. Segmentele coloanei vertebrale sunt:

Segmentul cervical este format din 7 vertebre

Vertebra cervicala prezinta unele deosebiri fata de vertebra tip. Corpul este mai mic si mai alungit transversal. In segmentul cervical gasim 4 vertebre de tranzitie : atlas, axis, vertebra L6 si L7. Aceste vertebre prezinta particularitati deosebite prin adaptarea lor la functii speciale.

Segmentul toracal este format din 12 vertebre. Caracteristicile acestor vertebre sunt articularea lor cu coastele, pe fetele laterale. Apofiza transversala prezinta catre varf, pe fata ei anterioara, o fateta articulara corespunzatoare de pe coasta.

Segmentul lombar este format din 5 vertebre. Vertebra lombara este mai mare decat celalalte vertebre. Corpul este lat mai inalt si cu perimetrul transversal mai mare. La baza apofizei transverse, posterior si inferior, se afla un tubercul care reprezinta cu adevarat apofiza transversa. In partea laterala lombara a apofizelor articulare superioare se afla o proeminenta numita apofiza maxilara.

Segmentul sacral este format din 5 vertebre sudate intre ele purtand denumirea de os sacru. Intre ele se afla doua oase iliace cu care se articuleaza lateral formand bnazinul osos. Sacrul prezinta o fata anterioara concava, una posterioara convexa, o baza, un varf orientat central si doua fete laterale.

Segmentul coccigian este format prin sudarea a 4-5 rudimente vertebrale. Coccisul prezinta la baza doua proeminente (coarnele coccisului), care se unesc cu coarnele sacrale. Baza se articuleaza cu osul sacru.

Leziuni care pot beneficia de efectele masajului

1. Leziunile țesuturilor moi de la suprafața corpului.

Lovirea brutală a pielii și țesuturilor subcutanate poate provoca plăgi, contuzii, hemoragii și întinderi sau rupturi ale ramificațiilor nervoase periferice. Multe din aceste răni lasă după vindecare sechele morfologice.

2. Leziunile mușchilor și tendoanelor.

Efortul fizic excesiv ca intensitate, durată poate să poate să producă la persoanele neadapatate sau obosite o serie de afecțiuni musculare care constau în întinderi, rupturi parțiale sau totale, smulgeri de la inserția lor pe periost. Aceleași leziuni se produc și la tendoane sau fascii.

3. Leziuni osoase.

Cele mai frecvente leziuni accidentale ale oaselor sunt fracturile, produse de forțe interne sau externe care le întrec rezistența. Ele se prezintă sub mai multe forme: complete sau incomplete, închise sau deschise, cu sau fără deplasare a fragmentelor, simple sau complicate.

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND TERAPIA FIZICÂ

Tratarea traumatismului cu varietătile sale de răni si tehnicile terapeutice oferă un domeniu de căutare larg si fascinant pentru kinetoterapeut. Lucrand cu pacientii traumatizati, ca si in oricare interactiune profesională, se solicită o bună comunicare si recuperare intre kinetoterapeut, medic, asistente medicale, terapeuti profesionisti si toti ceilalti care sunt implicati in ingrijirea pacientului.

Aspecte clinice si tratament

În cadrul tratării traumatismului, scopul terapeutic este cel al reabilitării optime, care este acela al recuperării cat mai mult posibil a fortei si functionalitătii cu minim de suferinta pentru pacient, care da posibilitatea pacientului de a-si relua aproape de normal activitătile zilnice pe cat de bine posibil. Kinetoterapeutul aplică o expertiză pertinentă in vederea atingerii acestui scop fără complicatii inutile si intarzieri.

Un program de tratament bazat pe o evaluare corectă si atentă este obligatoriu pentru o recuperare de succes. Cu cat diagnosticul pacientului descrie mai precis problemele pacientului, cu atat mai bine va fi kinetoterapeutul in pregătirea planurilor de terapie individuală. După diagnosticul initial sunt necesare controale auxiliare si modificări terapeutice in functie de situatia si solicitările care se modifică in timpul perioadei de reabilitare.

In următoarele capitole sunt prezentate informatii detaliate privind proceduriile terapeutice. Prin urmare, diagnosticurile specifice si terapiile sunt discutate pentru fiecare tip de traumatism si pentru sechelele sale. In această discutie, desi nu este mentionat in mod specific fiecare caz, toate diagnosticurile indicate trebuie să inceapă cu colectarea informatiilor de baza si a datelor personale.

Următoarea schema de evaluare constă in mai multe faze consecutive, fiecare din ele implică observații specifice si proceduri de apreciere. In practica actuală, foarte rar un caz implică o singura componentă a elementelor evaluării generale; in mod obișnuit diferite metote sunt combinate, si elementul original este modificat (prin abandonarea sau adăugarea altor elemente) in timpul evaluării. Pentru a se concluziona, fiecare evaluare trebuie sa fie confirmată intr-un raport final detaliat.

Evaluarea terapiei fizice

Următoarele elemente din cadrul evaluării clinice pentru terapia fizică pot fi extinse dacă e necesar.

Date personale

nume

varsta

ocupatia

data accidentului

diagnostic

Informatii principale

istoric medical

chirurgia (tip, imobilizare, data)

examen radiologic

precautii

Observarea

pozitita

cicatrice/rani/taieturi

tulburări trofice: edeme, decolarea pielii

devieri comune, pozitia intra-articulara a oaselor

mobilizare, tinuta, mersul

Palpare

senzatia

temperatura, transpiratia

tonusul muscular si deplasare normală

atrofierea musculară, edem

puls

Măsurări/măsurători

circumferinta, compararea laterală, compararea primelor si următoarelor masurători

lungimea piciorului din decubit dorsal si in ortostatism, măsurat cu o bandă/panglică de măsurare

cursul miscării

capacitatea vitală

tensiunea arterială

Controlul muscular

forta musculară, rezistenta si coordonarea

disfunctionalităti in tiparul de miscare si mers

semne de reflexe modificate, spasmofilie

reactii de echilibru

Informatii de la pacient

gradul si consistenta durerii

efectul invaliditătii in viata de zi cu zi si profesională

Observatii suplimentare

comportament: cooperare, intelegere, disponibilitate

comportament social

Programul terapeutic

Următorul program terapeutic poate fi pregătit de o singură persoană. Succesiunea aplicatiei nu trebuie sa urmeze etapele evaluării clinice.

Profilaxia presiunii rănilor

pozitionare

activitate musculară pasivă si activă

exercitii in variate pozitii

Profilaxia pneumoniei

pozitionare

exercitii de respiratie

Profilaxia trombozelor/ imbunătătirea circulatiei

presare venoasă cu bandaje elastice si / sau crioterapie

ridicarea membrelor

ordinea mersului

exercitii izometrice si active

Profilaxia edemului

presare venoasă cu bandaje elastice si/sau crioterapie

ridicarea membrelor

masaj

exercitii izometrice si active

crioterapie

Mentinerea circulatiei

schimbarea pozitiei

masaj muscular si corectiv pentru tesut

hidroterapie (curenti, băi alternative)

crioterapie

electroterapie (curenti galvanici la tensiune inaltă si curenti deductibili)

exercitii pasive si active

Mobilizare

prevenirea contracturilor prin: – pozitionare

– exercitii active si pasive

eliminarea contracturilor prin: – terapie manuală

tehnici de relaxare

aplicări de gheată(daca nu sunt tolerate, e posibil si calde)

stretching

masaj conectiv de tesut

hidroterapie

tractiuni sustinute

Reeducarea musculară

electroterapie

FNP

Biofeedback

Tonifiere

electroterapie (stimulare electrică functional- FES)

exercitii active cu rezistenta cu / fără echipamente(FNP)

program de inot

pozitie de invătat

Pregătire functională si prin miscare

membrul superior: exercitii cu / fără echipament, activităti din viata de zi cu zi

membrul inferior: antrenarea mersului

TRATAMNETUL PROFILACTIC SI KINETOTERAPIA

Tratamentul profilactic preoperativ

In foarte putine cazuri de traumatism in care pacientul nu este adus direct de la locul accidentului si dus in sala de operatii, dar este spitalizat mai intai, apoi pregătit pentru operatie, kinetoterapeutul stabileste urmatorul program:

profilaxia pneumoniei prin: exercitii de respiratie, drenaj postural, pozitionări

profilaxia trombozei prin: compresie venoasă, exercitii pasive si active

profilaxia zonei de presiune prin miscare activă si schimbare de pozitie

mobilizare si tonifiere părtilor intacte ale corpului, presupunand ca imobilizarea zonei traumatizate s-a asigurat

Tratamentul profilactic al pacientilor imobilizati la pat

Tratamentul profilactic al pacientilor operati sau neoperati poate preveni complicatiile nedorite ca de exemplu simptome rezultate din staza sistemului respirator si circulator, contracturile si atrofia musculară. In timpul perioadei de spitalizare, pacientul este instruit si asistat de către terapeut.

Următorul tratament va trebui sa fie aplicat cu:

intensificarea functiei respiratorii prin exercitii de respiratie

stimularea circulatiei prin exercitii active

profilaxia trombozei prin aplicarea bandajelor elastice, a exercitiilor active

profilaxia zonei de presiune prin pozitionare, exercitii izometrice si izotonice, si dacă este posibil, schimbarea pozitiei

mobilizarea tuturor segmentelor care nu sunt imobilizate, de exemplu: genunchiul, degete, falange

prevenirea scăderii fortei musculare la toti muschii mobili prin FNP, echipament de sală, gantere etc

Este important sa se mentină ședințe intensive. In orice caz, exercitiile nu trebuie să producă durere in zona rănită sa nu interfereze cu procesul de vindecare.

COMPLICATII IN VINDECARE

Atrofia osoasa Sudeck (algoneurodistrofia)

Activitatea locala exagerata a sistemului nervos simpatic, descris de Sudeck, poate fi cauza schimbarilor vasomotoare si reactiilor de durere in urma unei boli sau unui traumatism.

Etiologie

Factorii fazorizantii sunt traumatismul, ingrijirea neadecvata a tesutului in timpul tratamentului, incercarile repetate de a corecta aliniamentul osos, ortezele sau bandajele constrictive. Leziunile partiale ale nervilor sunt de asemenea considerate a fi un factor cauzator; aceste leziuni apar in urma cresterii permeabilitatii celulare sau membranei celulare.

Tipuri

Atrofia osoasa Sudeck apare mai frecvent la membrele superioare decat la cele inferioare. Se disting trei stadii: acut, subacut, si cronic.

Aspecte clinice si diagnostic

De obicei pacientii cu algoneurodistrofie au o reactie de durere mai intensa decat in cazul unui traumatism puternic. De asemenea schimbarile degenerative ale coloanei cervicale pot contribui la sindrom. O instabilitate psihologica suspecta a pacientului poate duce initial a presupune ca experientiele anterioare legate de boala si hipersensibilitatea ar putea fi implicate. Luand in considerare toti acesti factori, tratamentul in stadiile initiale ale bolii Sudeck este necesara pentru o vindecare complecta.

Stadiile terapiei

Stadiul initial al atrofiei osoase apare aproximativ dupa patru saptamani de la traumatism. Un prim simptom este o durere violenta (arzatoare) care reapare spontan in articulatii si muschi, si mai putin in oase. Durerea este impreuna cu hiperemie, exudatie, si proliferare. Acest prim stagiu este caracterizat prin temperatura crescuta si decolorarea pielii; disparitia ridurilor, iar pielea are aspect lucios. Durerea apare spontan si se intensifica in timpul exercitiilor. In acest stagiu, radiografiile nu vor arata nici un simptom caracteristic.

Ingrijirea medicala in primul stadiu, daca nu s-a facut inca, este imobilizarea pentru a elimina orice complicatie. De asemenea este important sa se asigure ca circulatia nu este afectata de bandaje sau mulaj. Exercitiile active de relaxare si de stimulare se prescriu impreuna cu aplicari de gheata si pozitionari corecte. Terapia medicamentoasa ar trebui sa includa cortizon, calciu, sedative, sau antiinflamatoare.

In al doilea stadiu (dupa 2 pana la 4 luni), caracteristicile unei inflamatii cronice cu distrofie apar: scaderea circulatiei sangelui si metabolismului, piele lucioasa, schimbari ale unghiilor, si cianoza. Durerea spontana este inlocuita de durere in timpul miscarii si incarcarea extremitatii limitate partial sau complect. In final, extremitatea afectata devine albastra sau gri(cenusie), pielea este rece, si secretia sudoripara si sebacee este redusa.

Examenul radiologic prezinta resorbtia osoasa, in special a osului spongios; zone patate decalcifiate aproape de articulatie; si subtierea cortexului. Muschii si-au pierdut tonusul, iar articulatiile au o amplititudine de miscare foarte limitata.

Ingrijirea medicala in al doilea stadiu: o recuperare aproape complecta este inca posibila. Tratamentul trebuie sa se bazeze pe observatiile clinice, care de obicei arata imbunatatiri in timp ce rezultatele radiologice raman inca negative. Mobilizarile facute de kinetoterapeut trebuie facute cu foarte mare grija; necesitatea exercitiului ar trebui redusa pentru a evita miscarea in cel de-al treilea stadiu. Miscarea, aplicarile de gheata, si stretching-ul pasiv sunt deosebit de importante. Medicamentele nu mai sunt eficiente.

In al treilea stadiu si ultimul, atrofia nu mai poate fi recuperata complect. Acum pielea este albastra si cianotica cu crestere anormala a parului si unghiilor, si secretia sudoripara anormala. Articulatiile sunt rigide datorita retractiei capsulei; muschii sunt atrofiati, si durerea scade. Radiografiile prezinta o structura rugoasa a osului spongios si un invelis subtire.

Pe langa orteze si bandaje, terapia in al treilea stadiu consta din exercitii pasive si active. Frecvent, terapia ocupationala este necesara.

Manipularile viguroase ar trebui evitate. Tratamentul ar trebui aplicat cu grija, initial exercitii active pentru articulatiile libere, incluzand si partea neafectata. Bandajele constrictive trebuie evitate. In cazul unui pacient anxios, aceasta situatie poate fi imbunatatita prin administrarea de calciu si sedative.

Kinetoterapia

Sindromul atrofic Sudeck poate aparea fie la membrul superior fie la cel inferior. Totusi, deoarece cele mai grave complicatii in procesul de vindecare apar in principal la membrul superior, urmatoarea dezbatere se va referi doar la tramentul acestui membru. Aceleasi principii terapeutice sunt aplicate la membrul inferior, doar cu modificari minore.

Profilaxia

Terapeutul ii explica pacientului importanta procedeelor profilactice descrise in prima parte a textului. Terapeutul lucreaza cu pacientul in mod adecvat si il invata sa faca exercitiile independent. Terapeutul trebuie sa se asigure tot timpul ca orteza sau bandajele sunt corect puse si sa-si dea seama daca corectarea miscarilor si pozitiilor este necesara.

Kinetoterapia

In fiecare faza a tratamentului a pacientilor cu neuroalgodistrofie, terapeutul trebuie sa aplice tratamentul cu mare grija, urmarind oricare semne de incompatibilitate sau stres, cresterea infalmarii, hipertermie, si durere. Daca un astfel de semn este observat, factor cauzator trebuie sa fie gasit si programul trebuie reevaluat si modificat.

Sunt preferate de obicei exercitiile active. Totusi, daca exercitul pasiv este necesar, ca in al treilea stadiu cand cateodata este necesar, terapeutul trebuie sa procedeze chiar cu mai mare grija.

Primul stadiu

Simptome

roseata

inflamare

temperatura locala ridicata

cresterea secretie sudoripare

limitarea amplitudinii de miscare, scaderea sau pierderea totala a functiei

durere spontana, frecvent cu durere in jurul gatului si umerilor

cresterea contracturii musculare

Aspecte terapeutice

relaxare

pozitii antialgice

exercitii de relaxare si de respiratie

profilaxia edemului si imbunatatirea circulatiei sangvine locale

pozitii ridicate

posibile, cu grija exercitii izometrice si izotonice

crioterapie (masaj cu gheata)

bai alternative (de la 36˚ pana la 18˚ C)

3. mobilizare si tonifiere: miscari active (de asemnea FNP) cu bratul normal si cu gatul si umarul

Al doilea stadiu

Simptome

decolorarea peilii

piele lucioasa

hipertermie locala

atrofie musculara

limitarea amplitudinii de miscare, partiala sau pierderea complecta a functiei

durere

anxietate datorita durerii

Aspecte terapeutice

relaxare

pozitii antialgice

exercitii de relaxare si de respiratie

FNP, zonele proximale

profilaxia edemului si imbunatatirea circulatiei sangvine locale

pozitii ridicate

cu grija exercitii izometrice si izotonice

crioterapie (masaj cu gheata sau exercitii in apa rece)

masarea pielii

mobilizare si tonifiere

miscari active, impreuna cu crioterapie, cu sau fara echipament

miscari active (FNP) cu bratul normal si gatul si umarul

activitati zilnice: reeducarea functiilor pierdute

Al treilea stadiu

Simptome

decolorarea pielii, piele rece si uscata

sensibilitate la rece

atrofie a testului moale

contracturi

considerabila pierdere a functiei

durere

Aspecte terapeutice

posibil, profialaxia edemului

ridicare, schimbari de pozitii

exercitii izotonice si izometrice

stimularea circulatiei sangvine

bai calde, bai alternative

masaj subacvatic cu evitarea zonelor apropiate de zona atrofiata

hidoterapie

masarea tesutului conjunctiv(local)

framantat (38˚C)

exercitii izometrice si izotonice

mobilizare

miscari active

tehnici de relaxare, incluzand stretching usor pasiv la sfarsitul miscarii

terapie manuala

tonifiere si activitati zilnice

miscari active, cu rezistenta

activitati zilnice

LIPSA DE CONSLOLIDARE A FRACTURII: PSEUDARTROZA

Etiologie

Lipsa de consolidare a unei fracturi si formarea unei false articulatii sunt cauzate de un contact si de o imobilizare insuficiente a fragmentelor osoase, care impiedica circulatia sangelui. Lipsa de consolidare poate rezulta datorita tipului de fractura, sau datorita fortelor de forfecare sau de contorsionare. De asemenea poate urma interventie chirurgicala, datorita interferarii materialului implantat, aliniamentul gresit al osului, slaba circulatie a sangelui, sau infectii.

Tipuri

Termenul “lipsa de consolidare a fracturii” este folosit cand consolidarea nu este complecta dupa o perioada de 6 pana la 9 luni. Dupa 9 pana la 12 luni, lipsa de consolidare a osului se numeste pseudartroza. Asa numita pseudartroza hipertrofica cu calus hipertrofic se disting de asa numitele tipuri hipotrofice datorita instabilitatii, care rezulta in urma resorbtiei fragmentelor si rezultand un defect al osului datorat lipsei circulatiei sangelui sau infectie.

Consideratii clinice si diagnostic

O pseudartroza tipica se caracterizeaza prin instabilitate a fragmentelor care misca intre ele. Cavitatea lor medulara din apropierea zonei fracturate este inchisa si acoperita histologic cu strat cartilaginos. Cateodata capsula pseudoarticulara este plina cu lichid. Simptomele pseudartrozei sunt mobilitate anormala si elastica, deformare si durere, in special in timpul incaracrii. Examenul radiografic prezinta tipul si locul fragmentelor.

Ingrijirea medicala

In tratamentul pseudartrozei, este important sa se stie daca circulatia sangvina este inca vitala, sau chiar scazuta. Abilitatea ei de a forma calusul este buna si chiar se distinge prin formarea calusului hipotrofic. De obicei, o pseudartroza hipotrofica cu circulatie sangvinica insuficienta contine fragmente necrozate si defecte osoase, si ofera conditii nefavorabile pentru vindecarea fracturii. In cazul unei pseudartroze infectate, abilitatea ei biologica regenerativa lipseste.

Ingrijirea medicala depinde de situatie. Tratamentul consta intr-o fixare stabila prin osteosinteza. Aceasta induce vindecarea pseudartrozei. Pseudartroza hipotrofica trebuie complectata prin transplant osos. Regenerarea osului spongios are cel mai mare potential de a forma o masa osoasa noua si de aceea este folosit in transplantele de os pentru a inlocui fragmentele osoase sau de unire a defectelor. Asocierea placii de osteosinteza cu transplantul osos a dovedit a avea succes in realizarea si mentinerea unei osteosinteze stabile. In plus, pot fi filosite electrostimularea si ortezele sau bandajele. Pentru ca o forta in lungul axului longitudinal stimuleaza vindecarea pseudartrozei, pseudartrozele in mijlocul diafizei pot fi supuse incarcarii printr-o tija intramedulara.

Kinetoterapia

Tratamentul chirurgical este mai des folosit decat tratamentul conservativ. Kinetoterapia poate fi începută de îndată ce stabilitatea este realizata. Simptomele, aspectele terapeutice, si tratamentul sunt la fel ca pentru fracturile care se vindeca intr-o perioada obisnuita de timp. Tratamentele esentiale sunt profilaxia edemului, imbunatatirea circulatiei sangelui, mobilizare si tonifiere, si, in final, activitati zilnice. Exercitiile care folosesc forte de forfecare sau laterale nu sunt permise.

In cazul lipsei de consolidare a fracturii, ca si in cazul vindecarii normale a fracturilor, exercitiile sunt facute fara rezistenta manuala pana la consolidarea fracturii. Totusi, s-a aratat ca conslidarea poate fi usurata daca pseudartrozele ale membrelor inferioare sunt supuse incarcarii devreme, partial si axial. Greutatea exacta este aleasa de doctor. In general, in acelasi timp pacientul incepe exercitiile in bazin, in apa adanca(panala piept sau umeri), si cu incarcare partiala folosind suport. Pentru a evita complicatiile nedorite, este important ca pacientul sa inteleaga si sa urmeze cu grija sfaturile terapeutului.

Osteomielita

Etiologie

Osteomielita traumatica este consecinta inflamatorie a traumei si/sau a tratamentului. Situatia are implicatii semnificante pentru succesul leziunii osoase. Este cauzata de microorganisme care invadeaza tesutul in timpul operatiei sau in cazul fracturilor deschise. Ingrijirea corecta a ranii in cazul fracturilor deschise si stabilizarea fragmentelor permit cea mai buna prevenire a osteomielitei. O infectie a osului este rara in leziunile ale tesutului moale.

Tipuri

Principalii agenti patogeni sunt Staphylococcus aureus, organisme Proteus, si coli Escherichia. Localizarea acestor agenti depinde de zona fracturata. Intr-o osteosinteza, depinde de marimea implantului. O forma speciala de osteomielita, care apare dupa implantarea intramedular a cuielor, este inflamarea intramedulara.

Osteomielitele se diferentiaza clinic in acute, subacute si cronice. Forma acuta devine evidenta doar dupa cateva zile sau saptamani de la traumatism sau operatie. Forma cronica poate sa nu apara timp de cateva luni sau chiar ani dupa traumatism sau dupa implantarea materialului osteosintetizant.

Aspecte clinice si diagnostic

Simptomele sunt durerea si umflatura, ca un semn local al inflamarii, si febra, ca o reactie generala a organismului. Mai tarziu, acumularea locala de puroi si inceperea osului de a se necroza pana ce circumscrierea formatiunilor se produce.

Ingrijirea medicala

Principalul focar de infectie trebuie vindecat; de obicei acesta necesita interventie chirurgicala prin care se indeparteaza puroiul si se extirpa tesutul infectat. Daca este posibil, materialul de suport este lasat si indepartat numai in cazul unei consolidari a fracturii. Fragmentele necrozate sunt indepartate, iar golurile sunt complectate cu os spongios regenerativ, chiar in cazul unei pseudartroze infectate. Spalarea cu antibiotice sau implantarea de antibiotice s-au dovedit a fi tehnici eficiente. Acoperirea pielii este o conditie importanta pentru vindecare, daca este posibil transplant de piele. Aceasta fiind posibila si mai tarziu.

Kinetoterapie

Tratamentul chirurgical

Recent, tratamentul chirurgical al osteomielitei a devenit in general acceptat (un model). După tratamentul infectiei principale si stabilizarea fracturii, kinetoterapia este inceputa cu examinarile obisnuite si cu program terapeutic. Tratamentul este in principal la fel cu cel al unei fracturi cu vindecare normala.

După o perioada lunga de imobilizare, in urma incercarilor nereusite prin interventie chirurgicala sau prin tratament conservativ, ecjilibrul electrolitic devine dezordonat. Acesta trebuie luat in considerare de terapeut, iar procedurile vor fi aplicate cu grija si cu o marire lenta a pasului.

Tratamentul conservativ

Rezulatatele examinarii vor determina cum va fi aplicata kinetoterapia. In timpul fazei acute, de obicei terapeutul urmeaza liniile tratamentul profilactic descris anterior. Totusi, pentru a evita alte complicatii a tesutului inflamat, vindecarea leziunii nu trebuie sa fie deranjata de aceste manipulari sau activitati.

După ce infectia a scazut, procedeele tratamentului conform orarului obisnuit trebuie modificate in functie de simptomele si necesitatile pacientului. Programul de lucru nu trebuie niciodata sa fie excesiv. Cea mai buna dozare este determinata de comunicarea in permanenta si atenta dintre terapeut si doctor.

CONTRACTURILE ISCHEMICE

Contracturile musculare datorita circulatiei sangvine insuficienta sunt observate in principal dupa fracturile produse langa cot, in special la copii, si dupa fracturile gambei.

Etiologie

Circulatia insuficienta a sangelui la nivelul muschilor duce la moarte celulara si la o cicatrizare permanenta si la o contractura a grupelor musculare afectate. Principala ischemie este cauzata de compresia arterelor in urma iesirii in afara a marginilor osoase ale fragmentului proximal, in cazul fracturilor humerusului deasupra epicondilului(complicatie mecanica a arterei brahiale); de bandaje sau orteze constrictive; de hematoane exntise; sau de material strain, ca si implanturile chirurgicale;de edem. De asemenea spasmele vasculare, hiperactivitatea sistemului nervos simpatic, si stagnarea sangelui datorita blocarii vaselor sunt cosiderate a fi factori favorizanti. Scaderea circulatiei sangvine apare datorita edemului si revenirii tensiunii arteriale.

Tipuri

Tesutul muscular necrozat este inlocuit de tesut cicatrizat, care cauzeaza contracturi ireversibile la falange si tarsiene.

Aspecte clinice si diagnostic

Semnele acute sunt durerea, lipsa pulsului arterial, scaderea temperaturii, lipsa extensiei falangelor si tarsienelor, inflamare locala, sensibilitate la palpare, si tulburari ale functiei senzoriale.

Dezvoltarea complecta a contracturii Volkmann este contractura in flexie a articulatiei pumnului si articulatiilor degetelor cu atrofia muschilor flexori ai antebratului. Articulatiile metacarpo-falangiene sunt hiperextinse rezultand o “mana in furculita” cu policele in abductie. Frecvent, in acelasi timp exista o leziune a nervului median, care se manifesta prin lipsa functiei senzitive a mainii.

Ingrijirea medicala

Tratamentul este directionat spre refacerea circulatiei arteriale (indepartarea bandajelor, reducerea ranii, incizia fasciei musculare). Evoluarea complecta a contracturii necesita exercitii aplicate cu grija. Frecvent sunt indicate ortezele ca masuri corective. Daca aceste tratamente nu reusesc, se indica o corectare chirurgicala, incluzand repozitionarea tendoanelor, scurtarea osului, si liza neuronala. Dupa aceea, sunt necesare antrenament fizic intens si ergoterapie.

Kinetoterapie

Tratamentul conservativ

Programul terapeutic trebuie sa includa urmatoarele proceduri:

imbunatatirea circulatiei sangelui

mobilizare: tratarea contracturii prin miscari active si activ-pasive, mentinute de bandaje

stimulare musculara prin electroterapie

tonifierea musculaturii degetelor, mainii si bratului

antrenarea in activitati zilnice

Tratamentul chirurgical

Dupa perioada de imobilizare, kinetoterapia cuprinde procedeele obisnuite: profilaxia edemului, imbunatatirea circulatiei sangelui, mobilizare, exercitii de tonifiere, si antrenarea in activitati zilnice. Aspectele specifice si intensitatea tratamentului sunt alese adecvat la fiecare faza a tratamnetului in functie de pacient.

Metode complentare naturiste folosite în recuperarea traumatismelor

Spre deosebire de terapia alopată care folosește drept remediu medicamentul, terapia naturistă folosește remediile naturale preluate din natură și prelucrate foarte puțin sau deloc, bazându-se și pe reactivitatea și forțele proprii ale organismului.

BIBLIOGRAFIE

Kinetoterapie pre- și post operatorie – Ed. Sport turism București – 1981

Masajul general, special, reflexoterapeutic și pe meridianele chinezești – Viorel Cârligelu, Ed. Napoca Star, Cluj 2003

Cultură fizică medicală și terapie naturistă – Universitatea tehnică din Cluj Napoca, Cluj 1994

Medicină naturistă – Ed. Medicală, București 1987

Vademecum fitoterapeutic – Ed. Medicală, București 1984

Botanica farmaceutică – Radu A., Ed. Didactică și pedagogică, București 1974

Medicina în familie – Voiculescu Marin, Ed. Medicală, București, 1975

Surse Internet