Tratamentul Balneofizioterapic In Nevralgia Sciatica Lombosciatica

PLANUL LUCRĂRII

I. DEFINIȚIA BOLII

II. ETIOPATOGENIE

III. SIMPTOMATOLOGIE

ISTORICUL BOLII ACTUALE

ANAMNEZA PACIENTULUI

STAREA PREZENTĂ

IV. CRITERII PENTRU SUSȚINEREA DIAGNOSTICULUI

CRITERII CLINICE

CRITERII RADIOLOGICE

CRITERII DE LABORATOR

V. DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL

VI. EVOLUȚIA BOLII

PRONOSTIC

VIII. TRATAMENT

PROFILACTIC

CURATIV

IGIENODIETETIC

CORECȚIA STăRII PSIHICE

MEDICAȚIE ANTIINFLAMATORIE

TRATAMENT ORTOPEDIC

TRATAMENT CHIRURGICAL

TERAPIA FIZICALĂ ȘI DE RECUPERARE

– TERMOTERAPIA GENERALĂ ȘI LOCALĂ

– ELECTROTERAPIA

g) MASAJUL

h) KINETOTERAPIE

i) GIMNASTICA MEDICALĂ

j) TERAPIAOCUPAȚIONALĂ

IX. CURA BALNEARĂ

BIBLIOGRAFIE

28 pag

=== lombosciatica ===

PLANUL LUCRĂRII

I. DEFINIȚIA BOLII

II. ETIOPATOGENIE

III. SIMPTOMATOLOGIE

ISTORICUL BOLII ACTUALE

ANAMNEZA PACIENTULUI

STAREA PREZENTĂ

IV. CRITERII PENTRU SUSȚINEREA DIAGNOSTICULUI

CRITERII CLINICE

CRITERII RADIOLOGICE

CRITERII DE LABORATOR

V. DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL

VI. EVOLUȚIA BOLII

PRONOSTIC

VIII. TRATAMENT

PROFILACTIC

CURATIV

IGIENODIETETIC

CORECȚIA STăRII PSIHICE

MEDICAȚIE ANTIINFLAMATORIE

TRATAMENT ORTOPEDIC

TRATAMENT CHIRURGICAL

TERAPIA FIZICALĂ ȘI DE RECUPERARE

– TERMOTERAPIA GENERALĂ ȘI LOCALĂ

– ELECTROTERAPIA

g) MASAJUL

h) KINETOTERAPIE

i) GIMNASTICA MEDICALĂ

j) TERAPIAOCUPAȚIONALĂ

IX. CURA BALNEARĂ

X. BIBLIOGRAFIE

TRATAMENTUL B.F.T. ÎN NEVRALGIA SCIATICĂ

Este o boală care face parte din reumatismul degenerativ inflanmator. Durerea localizată în regiunea lombară ca și cea care iradiază de-a lungul membrului inferior constituie o referință extrem de frecventă ce determină incapacitatea de muncă cu repercursiuni economice importante.

DEFINȚIE

Nevralgia sciatică este o algie radiculară care traduce suferința unei rădăcini a nervului sciatic, mult mai rar o atingere a trunchiului nervos propriu-zis. Ea rezultă în majoritatea cazurilor dintr-un conflict discoradicular consecutiv unei hernii intraradiculare la nivelul discului intervertebral L4 -L5 sau L5 – S1.

ETIOPATOGENIE

Etiopatogenia lombo – sciatică este manifestarea nevralgică cea mai des întâlnită. Cunoașterea condițiilor etiologice și a mecanismelor patogenice are o deosebită importanță practică atât din punct de vedere al tratamentului curativ cât și al celui profîlactic.

Vârsta. Sciatica apare la indivizii adulți între 25 – 50 de ani și cu deosebire după vârsta de 40 de ani.

La copii și la adolescenți rezistența discului intervertebral este considerabilă, deoarece nu s-au produs încă alterările structurale menționate. Astfel, traumatismele sau surmenajul funcțional al regiunii lombo – sacrate nu pot produce leziuni discale sau disco – radiculare.

Bătrânii nu prezintă de obicei manifestările clinice ale discopatiilor clinice ale discopatiilor, deoarece sunt mai rar supuși traumatismelor sau eforturilor fizice, deși ei au leziuni spondilozice uneori importante.

La individul adult se produce un anumit decalaj între solicitările funcționale ale sistemului osteo – musculo – ligamentar al coloanei vertebrale și structura acestor țesuturi. Un individ după 30 de ani îndeplinește în general aceleași munci fizice ca unul de 20 de ani deși se știe că după vârsta de 30 de ani discurile vertebrale prezintă leziuni degenerative de senescență. În acest mod se poate înțelege incidenta crescută a sciaticii la indivizii de vârstă mijlocie.

Sexul. Sciatica apare mai frecvent la bărbați decât la femei ceea ce se poate explica prin faptul că bărbații sunt mai expuși traumatismelor și surmenajului funcțional al coloanei. La femei în afară de traumatisme și surmenaj funcțional sciatica poate să apară ca urmare a modificărilor coloanei lombare suprasolicitată de pildă în obezitățile endocrine după sarcini.

Condițiile de viață și muncă. Sciatica apare mai frecvent la indivizii care sunt supuși prin profesiunea lor, traumatismelor și eforturilor. Astfel, după Huttman și colaboratorii, 62% dintre bolnavii cu sciatică sunt muncitori manuali iar după observațiile noastre, aceeași categorie este reprezentată cu 65%. Din expunerea factorilor etiologici de până acum rezultă un element comun și anume surmenajul funcțional. Însuși faptul că sciaticele se întâlnesc mai mult la partea stângă este explicată de Arseni și lacob prin acest factor. Asfel, în cursul mișcărilor obișnuite dreptacii fac o flexie spre dreapta a coloanei vertebrale, tracțiunile cele mai mari fiind suportate de mușchii vertebrali și de segmentul lombar din stânga.

În producerea sciaticii rolul hotărâtor îl au 2 factori: unul mecanic, legat de tulburările discului intervertebral și unul inflamator, legat de iritația rădăcinilor nervului sciatic prin compresiune discală.

Însumarea acestor doi factori dă naștere elementului esential al patogeniei sciaticii: conflictul disco-radicular.

Simptomatologie

a) Istoricul bolii

Istoricul bolii trebuie constituit cât mai fidel posibil, trecându-se în revistă modalitațile de debut (brusc sau insidios), condițiile de apariție (expunerea la frigul umed, curenți reci de aer, traume psihice sau familiale, stări conflictuale la locul de muncă, surmenajul), vechimea bolii, tratamentele urmate.

Vor fi de asemenea consemnate manifestările care au precedat debutul: traumatisme, infecții de focar, uretrite, prostatite, anexite, tulburări digestive.

O valoare incontestabilă pentru istoricul bolii o prezintă localizarea inițială a durerii (articulară, abarticulară sau periarticulară) însoțită sau nu de tumefacții și impotență funcțională. Caracterul durerii poate furniza date care să diferențieze procesul inflamator de cel degenerativ. Astfel durerea poate fi continuă sau intermitentă având un caracter fugar sau persistent; ea mai depinde de momentul apariției ei (noaptea sau ziua), modul cum e influențată de repaus sau de mișcare. O mențiune specifică se referă la unele malformații congenitale ce pot determina modificări statice care constituie condiții favorabile în producerea manifestărilor reumatice ca: genu varum sau valgum, coxa vara sau valga, piciorul plat. Traumatismele recente ca și cele vechi pot constitui puncte de plecare ale afecțiunilor degenerative sau pot declanșa primele simptome ale unei boli inflamatoare reumatismale. Infecțiile de focar, tulburările endocrine-metabolice (insuficiență ovariană, hipo și hipertiroidism, hiperfuncția hipofizară, obezitatea) constituie factori favorizanți.

b) Anamneza

Din datele anamnezice subliniem valoarea factorilor reumatogeni corelați condițiilor de mediu, muncă și viață, dintre care pot fi luați în considerație: umiditatea și igrasia locuinței, îmbrăcămintea necorespunzătoare, alimentația deficitară sau dimpotrivă supraalimentația. În cadrul diferitelor profesiuni o importanță deosebită în apariția sau declanșarea unor boli reumatice are exercitarea muncii în condiții de micro și macroclimat nefavorabil la care se adaugă pozițiile vicioase, obositoare, suprasolicitarea articulară, microtraumatismele profesionale.

Interogatoriul trebuie să urmărească unele afecțiuni asociate (urinare, genitale) și să obțină date referitoare la suferința actuală insistând asupra modalității de debut și asupra cauzei declanșante; la 20% dintre bolnavi pot fi identificate drept cauză traumatismele, la 50% durerile apar cu ocazia unui efort, a unei mișcări greșite sau a unui traumatism indirect iar la restul de 30% durerile survin fără o cauză evidentă.

Trebuie precizate: caracterul durerii inițiale, evoluția sa și influența diferitelor tratamente.

În ceea ce privește durerea pentru care bolnaviil se prezintă la medic, aceasta trebuie analizată precizându-se următorii parametri.

Severitatea durerii este relativ greu de apreciat deoarece factorul individual este foarte important: se poate considera intensitatea unei dureri după răsunetul ei privind capacitatea bolnavbului de a lucra sau de a dormi.

Calitatea durerii depinde de mecanismul ei de producere. Astfel deosebim: durerea somatică produsă prin acțiunea unor stimuli nocivi asupra structurilor musculo-scheletale profunde (ligamente, fascii, tendoane, mușchi, periost); e o durere difuză, vag localizată cu debut insidios și durată lungă; durerea radicular nervoasă produsă prin agresiunea directă asupra structurilor nervoase; este o durere cu debut brusc, ascuțită, însoțită de parestezii, de tulburări senzitive și motorii.

Localizarea durerii și mai ales iradierea ei sunt date importante pe care bolnavul ni le poate preciza.

Durata durerii trebuie de asemenea analizată; uneori durerea este permanentă alteori intermitentă. Durerea permanentă poate avea o intensitate constantă sau poate prezenta unele exacerbări. Durerea intermitentă poate fi declanșată de anumiți factori care trebuie precizați. Durerea care prezintă o intensificare nocturnă sau dimineața la sculare e posibil să aibă o origine articulară.

Reproducerea poate avea loc prin mișcări sau prin diferite manevre, pe care bolnavul le poate efectua în timpul examinării.

Cauzele agravante trebuie precizate; durerea poate fi exacerbată de tuse, strănut sau de efortul de defecație (este posibil în acest caz să fie vorba de o durere radiculo-nervoasă); în general efortul fizic poate accentua durerea.

Factorii ce ușurează durerea sunt: repausul la pat, diverse medicamente sau mijloace ortopedice.

c)Simptome

• Simptome subiective

Simptomul preponderent uneori exclusiv îl constituie durerea în regiunea lombară, durerea iradiază în membrul inferior având un traiect care depinde de rădăcina afectată astfel în sciatica L5 durerea interesează porțiunea posterioară a fesei, fața posterioară a coapsei, fața externă a gambei, partea externă a gleznei, regiunea dorsală a piciorului ajungând uneori până la haluce.

În caz de sciatică S1, durerea cuprinde partea posterioară a fesei, partea posterioară a coapsei și gambei, tendonul lui Achile, călcâiul și regiunea plantară.

Această topografie a iradierii durerii nu este totdeauna așa de completă astfel încât nu putem să precizăm rădăcina afectată numai pe baza descierii durerii de către bolnav.

Bolnavul acuză deseori parestezii (amorțeli, furnicături) în membrul inferior având o topografie similară cu cea a durerii; rareori prin interogatoriu aflăm că bolnaviil prezintă și tulburări sfincteriene minore.

În sciatica prin conflict disco-radicular care prezintă situația cea mai frecventă, durerea se calmează prin repaus, în special repaus la pat astfel încât deseori bolnavul se poate odihni în timpul nopții; eforturile și mișcările din timpul zilei, tusea și strănutul măresc intensitatea durerii.

Simptome obiective

Examinând bolnavul care se află în picioare constatăm o atitudine antalgică mai ales în cazul sciaticii prin hernia discului L4 – L5, trunchiul fiind înclinat către partea opusă celei dureroase; se remarcă o ștergere a lordozei lombare, o scolioză (consecutivă poziției antalgice amintite) și contractura unilaterală a musculaturii vertebrale sacrolombare.

Mișcările coloanei vertebrale sunt extrem de dureroase și mai ales flexia anterioară a trunchiului și înclinarea laterală către partea dureroasă.

Mersul obișnuit de regulă nu este afectat în schimb se observă dificultăți în mersul pe vârfuri (semnul "poantei" sugestiv pentra sciatica S1) sau mersul pe călcâi (semnul "talonului" din sciatica L5).

Examinând bolnavul în decubit dorsal se constată prezența semnului Laseque (ridicarea membrului inferior întins provoacă o durere vie a coapsei și a gambei); prin această manevră se realizează o elongație a nervului sciatic. Pentru a realiza această elongație prin manevre mai puțin cunoscute (în scopul evitării unei participări subiective) se practică manevra Laseque inversată; după ce am fixat în rectitudine cele două membre inferioare pe planul patului se cere bolnavului să treacă în poziție șezând; în caz de sciatică reală mișcarea este net limitată de durere.

Manevra Brogard și testul Flepping servesc aceluiași obiectiv.

În cazul testului Flepping bolnavul este așezat pe marginea patului cu membrele inferioare atârnând, iar gamba se extinde față de coapsă; în caz de sciatică, această manevră provoacă o durere violentă și răsturnarea coloanei către spate. Se realizează de asemenea studiul sensibilității la nivelul membrelor inferioare; se constată o hipoestezie (scăderea sensibilității cutanate) superficială mai ales pe regiunea dorsală a piciorului și pe fața externă a gambei în sciatica L5; hipoestezia "în șa" este sugestivă pentru compresia cozii de cal.

În sciatica L5 la examenul obiectiv se constată un deficit motor al extensorului halucelui și a mușchilor lojii anteroexterne; în sciatica S1 se observă mai rar un deficit al mușchilor lojii posterioare a gambei (flexori plantari). Refexul Achilian poate fi diminuat sau abolit în sciatica S1.

Examinând bolnaviil în decubit ventral se poate evidenția semnul "soneriei" (DE SE ZE): presiunea spațiului paravertebral corespunzător discului patologic (L4 – L5 sau L5 – S1) declanșează o durere vie, analogă celei de care suferă spontan bolnaviil; se constată uneori hipotrofie musculară succedând unui deficit motor prelungit.

În cazul examenului obiectiv al bolnavului cu sciatică nu trebuie omise tuseele pelviene (vaginal și rectal) acestea putând depista o tumoare a micului bazin ce poate fi responsabilă de nevralgia sciatică.

Forme clinice

a) Sciatica prin hernie discală

Este cea mai frecventă formă clinică a nevralgiei sciatice. Pentru originea discală a acesteia pledează:

– traumatism al coloanei lombare în antecedente;

– episoade anterioare de lombalgii sau de sciatică;

– debutul brutal al sciaticii (declanșat uneori de ridicarea unei greutăți);

– unele caractere particulare ale durerii (unilaterală, monoradiculară, accentuată de tuse, calmată de decubit);

– o evidentă inflexiune laterală antalgică;

– semnul "soneriei";

efectul favorabil al repausului și al tratamentului medical uzual.

Sciatica discală are unele forme clinice particulare:

– forme prelungite;

– forme hiperalgice;

forme paralizante.

b) Sciatica nediscală poate fi:

Sciatica radiculară nediscală

Mai frecvent ea poate fi produsă de:

– tumori maligne primitive și mai ales secundare;

– mielom mnltiplu;

– boala HODKIN;

– spondilodiscita infecțioasă;

– morbut Pott;

– tumori benigne (neurinom);

– spondilolistezis;

– canal lombar strâmt;

– spondilită anchilopoetică.

Sciatica radiculară nediscală, numită și sciatica simptomatică este adesea hiperalgică și se însotește de tulburări nevralgice obiective:

– paralizii;

– tulburări de sensibilitate;

amiatrofie.

2. Sciatica tronculară

Prin agresiuni asupra trunchiului nervos propriu-zis, poate fi de origine traumatică (infecție medicamentoasă prea mediană și prea profundă, plagă prin glonț, fractură de bazin sau de femur) sau tumorală (tumori ale micului bazin).

3. Sciatica cordonală

Este determinată de o suferință medulară prin atingerea căilor senzitive; poate fi o suferință a cordoanelor posterioare (dureri fulgerate în membrul inferior homolaterale, leziuni medulare) sau a trunchiului spinatalomic (simptomatologie contralaterală: arsuri, parestezii); diagnosticul de sciatică cordonală este ușurat de existența altor semne de atingere medulară.

4. Sciatica de alte etiologii sau etiologie neprecizată.

Este relativ rară, amintim nevralgia sciatică din diabet; la o mică porțiune din bolnavi nu se poate preciza etiologia sciaticii.

Criterii pentru susținerea diagnosticului

a) Examen clinic

În sciatică există o serie de semne caracteristice, legate în general fie de elongatica nervului sau a rădăcinilor sale, fie de presiunea trunchiului nervos dureros.

Semnul Laseque este cel mai fidel și mai prețios. Bolnavului, fiind culcat pe spate, cu genunchii întinși i se ridică călcâiul, astfel încât să producă o flexie a membrului inferior pe bazin. În raport în intensitatea fenomenelor inflamatoare radiculare, durerea apare la unghiuri diferite, imediat după ridicarea călcâiului, în formele hiperalgice, sau la un unghi de 45°, facut de coapsă pe bazin în formele moderate. Uneori în formele de sciatică severă, chiar și ridicarea în aceleași condiții a membrului sănătos deșteaptă durerea de partea bolnavă. Acest semn este denumit "Laseque contralateral".

Semnul coborârii piciorului apare dacă bolnavul în decubit dorsal, ridică ambele membre inferioare cu genunchii întinși, până începe durerea. Semnul este pozitiv dacă la coborârea membrului sănătos durerea în membrul bolnav se intensifîcă.

Semnul Ulatkievici apare dacă bolnavul, așezat în decubit ventral, execută o extensie maximă a piciorului, ridicând coapsa flutând gamba.

Semnul Leri constă în provocarea durerii prin flexia capului pe trunchi.

Semnul Bonnet constă în producerea durerii prin aducția forțată a coapsei.

Punctele Valleix corespund zonelor unde diferite fascicule ale nervului sciatic încrucișează planuri dure, astfel încât presiunea acestora provoacă durere. Urmărite descendent întâlnim: punctul fesier la extremitatea superioară a incizurii sciatice; punctul trohanterian, în șanțul ischio-trohanterian; punctul popliteu, în regiunea respectivă; punctul peronier, la gâtul peroneului; punctul maleolar peronier pe fața dorsală a maleolei respective etc.

Dacă semnele menționate până acum permit un diagnostic clinic de sciatică, examenul clinic mai poate fumiza o serie de indicii care să facă posibilă localizarea discului și a rădăcinilor atinse.

opografia durerii și a tulburărilor de sensibilitate este foarte importantă. Asupra acestui aspect s-a insistat.

Atitudinea coloanei vertebrale poate să dea detalii importante în afară de limitarea mișcărilor de extensie și flexie a coloanei caracteristice atât sciaticilor L4 – L5 cât și celor L5 – S1. La bolnavul așezat în picioare se poate constata scolioza antalgică. În sciaticile foarte dureroase se constată o poziție scoliotică în care concavitatea se află de partea dureroasă. Totodată se poate constata contractura unilaterală a mușchilor lombari. Scolioza antalgică caracteristică mai ales sciaticilor L4 – L5.

Scolioza homolaterală sau inflexia laterală directă se observă mai ales în sciaticile L5-S1.

Mersul pe călcâi este imposibil în sciatica L4 – L5 ca și mișcarea de bătaie a tactului cu piciorul pe podea.

Examenul reflexelor arată anumite deosebiri. Astfel reflexele achiliene sunt reduse sau lipsesc în sciaticile L5 – S1 în timp ce reflexele rotuliene lipsesc în discopatiile L3 – L4. Având însă în vedere raritatea discopatiilor L3 – L4 abolirea reflexelor rotuliene impun căutarea cu grijă a unei sciatici simptomatice.

Atrofiile musculare oferă mai rar posibilitatea unei localizări a leziunii. Astfel atrofiile musculare ale mușchilor gluteali ai gambei și ai degetului mare se întâlnesc mai frecvent în sciaticile L5 – S1.

b) Examen radiologic – de regulă – confirmă diagnosticul. Examenul radiologic este examenul paraclinic cel mai important. În mod obișnuit se efectuează radiografii de față și de profil ale coloanei lombare. Acestea evidențiază:

– rectitudinea coloanei lombare, cu ștergerea lordozei fiziologice (pe clișeu de profil);

– scolioza antalgică;

pensarea discului lezat L4 – L5 sau L5 – S1 (pot fi pensări lombare laterale sau posterioare) și torsiunea coloanei lombare. Există sciatică cu examen radiologic normal (fază incipientă). Mielografia cu substanță de contrast hidrosolubilă precizează mai exact felul și sediul herniei discale.

c) Examen de laborator (de rutină)

Examenele efectuate în mod obișnuit sunt: hemoleucograma, V.S.H., electroforeza; ele sunt normale în cazul unui bolnav cu nevralgie determinată de un proces degenerativ al coloanei lombare.

Studiul metabolismului fosfocalcic și dozarea fosfatazei alcaline sunt utile ori de câte ori constatăm o rarefiere a tesutului osos (osteoporoză, osteomalacie); dozarea acidului uric, introdermoreacția la tuberculină, testele serologice pentru Brucala, testele de depistare a factorului reumatoid, electromiografia pot fi de asemenea utile.

Diagnostic pozitiv

– examen clinic

– examen radiologic

examene paraclinice

Diagnostic diferențial

În primul rând nevralgia sciatică trebuie diferențiată de;

1. Un sindrom dureros al șoldului.

2. O arterită.

O flebită a membrelor inferioare.

Pentru un diagnostic corect trebuie să se țină seamă de:

– un examen clinic corect;

– examenul radiologic;

plus alte investigații ale coloanei vertebrale.

În al doilea rând, nevralgia sciatică trebuie diferențiată de alte nevralgii ale membrelor inferioare:

– nevralgia crurală;

– nevralgia parestezică;

nevralgia obturatoare.

Anamneza și examenul obiectiv sunt concludente.

În al treilea rând nevralgia sciatică reală trebuie diferențiată de pseudosciaticile nevroticilor sau simulanților.

Evoluție

Folosind mijloacele terapeutice actuale în cea mai mare parte din cazuri disparitia durerilor apare între 2 săptămâni și o lună. De obicei după această perioadă persistă parestezii care pot să dureze 3-4 luni. Intensitatea durerilor și a contracturilor musculare este legată în mod obișnuit de formele cu evoluție mai prelungită. Aceeași mențiune se poate face pentru sciaticile care apar la indivizii mai tineri.

Unele forme dureroase se dovedesc rebele la tratament sau numai în mod trecător sensibile. Dintre aceste cazuri se remarcă formele de sciatică cu nevrită sau sciatica paralizantă.

Prognosticul este pozitiv.

TRATAMENTUL

Tratamentul profilactic

Măsurile profilactice urmăresc întărirea aparatului musculo-ligamentar, călirea organismului, mărirea rezistenței la eforturi și evitarea factorilor patogeni.

Condițiile de muncă sunt deosebit de importante astfel încât trebuie evitate traumatismele, eforturile exagerate, solicitarea fară rost a coloanei lombare (ridicarea de jos a unor obiecte grele, cu genuchii întinși), expunerea îndelungată la frig etc.

În cazurile în care unii bolnavi de sciatică, prin natura profesiunii lor, articulația lombo-sacrată este mult solicitată, se recomandă schimbarea profesiunii.

Lombostatul este de un real folos, mai ales la bolnavii care au devieri ale coloanei lombare, ca urmare a dezvoltării adipoase și a slăbirii chingii musculare abdominale.

Tratamentul curativ

a) Tratamentul igieno-dietetic

Acesta se compune dintr-un regim alimentar cu proteine de calitatea I (carne, brânză, ouă, lapte).

Va avea minimum 3 mese pe zi, dar aici se va avea grijă la repartizarea meselor în funcție de tratamentul balnear.

Se va evita o alimentatie hipercalorică (glucide în exces) există risc de supraponderalitate ținând seama de faptul că un pacient, în mod brusc, este obligat să păstreze repaus la pat.

În acest regim va intra și o alimentație desodată din cauza antiinflamatoarelor de tip cortizon și indometacin, care rețin ionii de sodiu și implicit apa.

Cum de regulă boala respectivă se asociază cu anemia, se recomandă un tratament antianemic. Tot aici se mai poate recomanda un tratament de tonifiere generală cu polivitamine de tipul:

– Vitamina B (tractul nervos);

– Vitamina E (refacerea musculară);

Vitamina C.

b) Corecția stării psihice

Este foarte important să-l convingem pe pacient să nu se dea în lături de la nici un tratament. Dacă îi va face rău tratamentul respectiv acesta se întrerupe imediat dar trebuie încercat orice pentru binele său.

Bolnavul trebuie să înțeleagă că boala de care suferă se poate vindeca, moralul ridicat al acestuia având un rol hotărâtor în tratamentul recuperator.

Este necesară perseverență deosebită și încredere în grupa de recuperare.

c) Tratamentul medicamentos

Se recomandă medicamente analgezice (pentru cuparea durerii) și antiinflamatorii:

– aspirină;

– indometacin;

– fenilbutazonă;

– brufen;

infiltrații paravertebrale, epidurale sau peridurale cu hidrocortizon și xilină; în formele hiperalgice folosim cure scurte (7-10 zile) de prednison (grijă la alimentația desodată).

Se mai recomandă:

– medicamente decontracturante;

– clorzoxazon 750 mg/zi;

– mydocalm 750 mg/zi;

– diazepam 10 – 15 mg/zi.

Sunt utile în prima parte a episodului dureros când contractura musculară antalgică menține poziția vicioasă.

d) Tratamentul ortopedic

Repaus pe un plan dur (pat tare) timp de 15 – 20 de zile, tracțiuni și manipulări vertebrale, lombostat.

e) Tratamentul chirurgical

Nu constituie un tratament de rutină al sciaticii prin heraie de disc, el este rezervat numai unor forme clinice particulare;

– sciatica paralizantă (în acest caz intervenția chirurgicală pentru a fi eficace, trebuie realizată de urgență);

– sciatica prelungită și sciatica hiperalgică ce nu răspund la un tratament medical corect și perseverent.

Tratarnentul sciaticii nediscale este constituit din tratamentul afectiunii cauzale: Morbul Pott, boala Hodkin, neoplasm de prostată.

f) Terapia fizicală de recuperare:

hidroterapia:

termoterapia;

electroterapia.

Procedurile termice acționează printr-o vasodilatație a capilarelor, o mărire a circulatiei nervoase și creșterea metabolismului celular. Este procedeul cel mai des întrebuințat: în sedarea duretilor nevralgice și e bine suportat în mai toate formele de nevralgii. În procesele acute inflamatoare, în stările congestive căldura agravează durerea și este contraindicată. Ca și acolo unde starea vaselor împiedică irigarea țesuturilor. Procedurile termice trebuie apiicate cu grijă acolo unde nevralgiile se însoțesc cu tulburări de sensibilitate., ca să nu provoace arsuri, ca și acolo unde există leziuni de nervi sau tegument.

HIDROTERAPIA

1. Baia la temperatura de indiferență

Temperatura apei este de 34 – 35°, bolnavul este invitat în baie; durata este de la 10- 15 minute.

Mod de acțiune:

– presiuoea hidrostatică;

– ușor factor termic.

Baia la temperatura de indiferență are o acțiune calmantă.

2. Baia caldă simplă

Se execută într-o cadă obișnuită cu apa la 36 – 37°C și cu durată de 15 – 30 minute.

Mod de acțiune:

– factoru! termic;

presiunea hidroterapica a apei. Are o acțiune sedativă generală.

3. Baia kinetorepică

Este o baie caldă, se efectuează într-o cadă mai mare, care se umple 3/4 cu apă la temperatura 35 – 37 – 38°C.

Bolnavul este așezat în baie și lăsat 5 minute liniștit după care tehnicianul execută sub apă mișcări în articulațiile bolnavului timp de 5 minute. Pacientul este lăsat în repaus, după care este invitat să execute singur mișcările imprimate de tehnician.

Durata băi: 20 – 30 minute.

Mod de acțiune:

– factorul termic;

– factorul mecanic.

Mobilizarea în apă este mai puțin dureroasă din cauza relaxării musculaturii, care se produce sub influența apei calde și pierderii greutății corpului conform legii lui Arhimede.

4. Baia cu masaj

Este o baie caldă cu apa la temperatura de 36 – 39°C.

Se execută rnasajul asupra regiunii lombo-sacro-fesiere și masajul membrului inferior.

Durata băi depinde de durata masajului efectuat.

Mod de acțiune:

– factorul terrnic;

– factorul mecanic.

Băile ascendente fierbinți complete

Se umple cada cu apă la temperatura de 35°C. Bolnavul este așezat în cadă în așa fel încât să i se acopere urnerii. Se crește temperatura apei din minut în minut, prin adăugare de apă fierbinte. Temperatura apei poate ajunge la 41 – 43°C, iar a bolnavului la 39°C. Durata băi este 1 – 5 ore.

Mod de acțiune: baia hipertermă provoacă o vasodilatație tegumentară importantă, care duce la supraîncălzirea organismului.

6. Baia cu iod

Se face cu apă la temperatura 35 – 37°C și are durata de 10 – 20 minute. Se foloseșțe iodura de potasiu sau sarea de Bazna, de la 250 g (baie parțială) până la 1 kg (baie generală), amestecată în părți egale cu sarea de bucătărie.

Mod de acțiune:

Iodul micșorează vâscozitatea sângelui provocând vasodilalație și scăzând tensiunea arterială, mărește puterea de apărare a organismului, determină reacții locale la nivelul țesuturilor și organelor, contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.

7. Băile de maiț, tărâțe de grâu și amidon

Maițul, tărâțele de grâu și amidonul sunt rele conducătoare de căldură, așa încât, datorită slabei termoconductibilități mențin temperatura apei un timp mai îndelungat și au o acțiume emolientă asupra pielii.

8. Baia cu spumă are același efect.

9. Băile de flori de fân, de mușețel și de mentă

Aceste băi au acțiune sedativă. Acțiunea băii de muștar este revulsivantă, cu efect excitant asupra tegumentului.

10. Dușul scoțian

Bolnavul este așezat în fața dușului, la distanță de 2 – 4 m, iar presiunea coloanei de apă e de 1,5 – 2 atm, temperatura apei 18 – 20°C și 38 – 40°C.

Se aplică pe regiunea prescrisă, la început coloană de apă caldă 10 – 15 secunde, cea rece 5 – 10 secunde, alternativ de 2-4 ori.

Dușul scoțian este o procedură puternică, are acțiune excitantă asupra sistemului nervos, tonifică și sistemul neuromuscular, acționează foarte intens circulația.

11. Dușul cu aburi

Reprezintă proiectarea vaporilor supraîncălziți asupra regiunii prescrise. Durează 3 – 6 rninute.

Se poate asocia cu masajul sau poate preceda o baie generală. La sfârșit se aplică o procedură de răcire cum ar fi spălarea sau duș cu apă la temperatura de 18 – 20°C.

Mod de acțiune: acțiune puternică asupra circulației însoțită de hiperemie activă.

12. Dușul cu aer catd

Proiectarea aerului cald fumizat de generatoare pe regiunea indicată. Se poare asocia cu masajul.

13. Dușul masaj

Reprezintă aplicarea mai multor dușuri rozetă cu apă la temperatura de 36 – 40°C asociat cu masaj. Este o procedură parțială. Durata masajului este de 8 – 15 minute.

Dușul masaj produce o hiperemie importantă cu un însemnat efect rezorbtiv și de tonifiere prin acțiunea combinată a masajului cu factorul termic.

14 Dușul subacval

Constă în aplicarea sub apă a unui duș sul de mare presiune și cu o temperatură a apei mai ridicată ca cea din cadă cu 1 – 2°C. Distanța dintre dușul sul și regiunea de aplicat este de 5 – 10 cm.

Durata procedurii este de 5 – 10 minute.

Efectul este asemănător cu efectul dușului rnasaj, dar mai intens.

15. Impachetarea umedă inferioară

Este împachetarea de la ombilic în jos, cu brațele și truchiul acoperite cu un cearceaf umed. În cazul în care dorim să obținem o încălzire mai rapidă și mai importantă, împachetarea poate fi asociată cu aplicații cu sticle de apă caldă, așezate între cele 2 porțiuni a!e păturii, de o parte și de alta a coapselor.

Acțiunea împachetării umede are loc în trei faze:

– faza inițială de excitare;

– faza de calmare;

– faza hipertermică.

Împachetarea umedă de durată medie 40 – 50 minute are efect calmant.

TERMOTERAPIA

16. Impachetarea cu parafină

Constă în aplicarea pe zona interesată a unei cantități de parafină la o temperatură mai ridicată. Pentru picioare se utilizează pensularea cu parafină și băile de parafină lichidă, în care plutesc bucăți de parafină uscată. Se scoate piciorul așteptându-se solidificarea parafinei. Manevra se repetă de 2 – 3 ori.

Acțiunea împachetărilor cu parafină:

Parafina provoacă o supraîncălzire profundă și uniformă a țesuturilor, pielea se încălzește la 38 – 40°C provocând o transpirație locală abundentă. La desfacerea parafinei se evidențiază hiperemia produsă. După îrnpachetare se aplică o procedură de răcire.

17. Împachetarea nămol

Constă în aplicarea nămolului la o temperatură de 38 – 40°C pe o anumită regiune. Durata unei ședințe este de 20 – 40 minute.

Acțiunea: nămolul are mai multe efecte:

– efect mecanic, producând excitația pielii datorită micilor particule componente;

– efect fizic, temperatura corpului crește cu 2 – 3°C;

– efect chimic prin rezorbția unor substanțe biologic active prin piele din nămol.

Nămolul activează producerea de histamină în piele. În împachetarea cu nămol apare o transpirație abundentă, cu eliminări crescute de acid uric (produs de deșeu al metabolismului proteic).

ln timpul împachetării cu nămol sunt mobilizate depozitele sangvine, producându-se intensificarea circulației în anumite teritorii.

18. Băile de abur complete

Se execută într-o cameră supraîncălzită de vapori, la temperatură de 40°C. Se mai pot practica în dulapuri speciale orizontale sau verticale.

Se pleacă de la o temperatură inițială de 38 – 42°C și se urcă treptat la 50 ~ 55°C. În timpul procedurii se pune o compresă rece pe cap, ceafă sau inimă. Baia se termină cu o procedură de răcire.

19. Băile de aer cald

Folosesc căldura uscată, cu temperatura între 60 – 120°C, care provine de la radiatoare supraîncălzite în atmosferă închisă.

Sunt mai ușor suportate decât cele de abur cald. Transpirația se instalează mat încet, dar cantitatea e mai abundentă decât la băile de abur.

20. Băile de lumină

Cele complete se realizează în dulapuri de lemn cu becuri, iar cele parțiale în dispozitive adaptate.

Durata băilor este de 5 – 20 minute și după terminarea lor se face o procedură de răcire.

Căldura radiantă produsă de băile de lumină e mai penetrantă decât cea de abur sau aer cald, iar transpirația începe mai devreme.

Băile de lumină scad tensiunea arterială prin vasodilatația produsă treptat.

21. Băile de soare și nisip

Ele utilizează spectrul solar complet. Expunerea la soare se face cu precauție, 2-3 minute pentru fiecare parte a corpului, cantitatea se crește treptat în zilele următoare. După băile de soare se indică o procedură rece.

22. Cataplasmele

Constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanțe, la temperaturi variate asura diferitelor regiuni ale corpului.

Ele acționează prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor hiperemiant și rezorbiv, precum și pentru acțiunea antispastică și antialgică. La cataplasmele cu plante medicinale se mai adaugă și efectul chimic.

ELECTROTERAPIA

23. Curentul galvanic

Galvanizarea este un mijloc clasic și fidel de sedare a durerilor nevralgice. Se indică galvanizări longitudinale descendente ale membrului inferior, cu electrodul pozitiv lombar și negativ plantar, sau galvanizări ascendente pe membrul inferior contralateral de 10 -15 A, 1O – 15 minute. Electrodul pozitiv are o acțiune sedativă locală, ca și curenții descendenți și curenți ascendenți aplicați contralateral duc la o creștere a pragului de sensibilitate.

Galvanizarea poate să utilizeze concomitent și introducerea de ioni cu acțiune antalgică (ionoforeză transversală cu novocaină, aconidină sau revulsiv cu histamină).

24,. Curentul diadinamic

Curenții diadinamici se prescriu în aplicații transversale sau longitudinale: o perioadă lungă, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4 minute ambele, 1 dată pe zi. Se recomandă 10–14 ședințe.

25. Curentul faradic

Se indică faradizarea cu periuța sau cu ruloul, plimbate pe regiunea dureroasă pudrată cu talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind tetanizat.

Aceste proceduri sunt bine receptate și tolerate de pacienți pentru starea de bine pe care o degajă și modul în care, corectând dezechilibrul, se îmbunătățește funcționalitatea.

MASAJUL

Descrierea anatomică a regiunii lombo-sacro-fesiere

Este formată din:

– coloana vertebrală lombară, care are cinci vertebre;

– coloana vertebrală sacrală, formată tot din cinci vertebre;

– regiunea coccigiană formată din 4-5 vertebre rudimentare formând osul coccis.

Osul sacru se articulează cu osul coxal format din ilion, ischion și pubis, formând bazinul.

Mușchii care acoperă această regiune sunt: masa comună spinală din care derivă marii dorsali, psoasul iliac, pătratul lombar, mușchii fesieri (micul, marele și mijlociul fesier).

Inervația: nervii sacrali, nervii rușinoși, nervul sciatic.

Sciaticul este cel mai lung și cel mai mare nerv din organism. El pornește din plexul sacrat și este format din a 5 – a rădăcină lombară și din rădăcinile sacrate 1, 2, 3. Acestea se unesc în bazin, ies prin gaura sciatică și pătrund pe fața posterioară a coapsei, împărțindu-se în regiunea poplitee în sciaticii poplitei (externi și interni).

Nervii centurii pelviene sunt: nervul gemen inferior, nervul pisiform, nervul fesier superior și inferior.

Această regiune este irigată de ramura lombară a aortei abdominale, vena cavă inferioară, vena iliacă comună, vena iliacă lombară, vena sacrală laterală.

Tehnica masajului

Masajul începe cu netezirea cu palmele întinse, pornind de la partea inferioară a feselor pe mușchii paravertebrali, lombari și sacrali până la regiunea dorsală. A doua direcție a acestei neteziri este: pe mușchii fesieri, mușchii dințați făcând terminația D12.

Următoarele forme ale netezirii sunt:

netezirea pe coloană cu 2 degete depărtate de la coccis la T12;

netezirea cu policele pe traiectul coccis – șanțul superior al mușchilor fesieri – creasta iliacă

netezirea pieptene pe mușchii fesieri;

netezirea specifică zonei lombare este netezirea romb, care se execută pornind de la coccis – șanțul superior al fesierilor până la creasta iliacă, ajungem la coastele false mulându-le cu palma și trăgând către coloana vertebrală, iar la T12 răsucim mâinile la 170° mulând iar coastele false iar de la creasta iliacă tragem palma pe șanțul superior al mușchilor fesieri până la coccis.

Prin efectul ei sedativ netezirea pregătește organismul pentru manevrele următoare ea fiind de asemenea o manevră de intercalare.

Cea de a doua manevră este frământarea. Frământarea cu o mână, se execută pe 2 – 3 straturi, mai întâi pe partea opusă, începând de la partea inferioară a mușchilor fesieri – pe paravertebrali până la regiunea dorsală. Frământarea cu 2 mâini și contratimpul se execută pe aceleași direcții.

Geluirea se face cu două degete depărtate pe coloană, pornind de la coccis până la T12. Altă direcție a geluirii: cu două degete apropiate pornind de la coccis – șanțul superior al mușchilor fesieri până la creasta iliacă.

Fricțiunea este cea mai importantă manevră a regiunii și se face pe coloană cu 2 degete depărtate pe direcția coccis – T12, având grijă să insistăm la găurile sacrale unde-și are originea nervul sciatic. Altă formă a fricțiunii se execută cu 2 degete apropiate pornind de la coccis pe șanțul superior al mușchilor fesieri până la creasta iliacă. Deoarece mușchii fesieri sunt foarte dezvoltati în această regiune se execută fricțiuni cu pumnul.

Tapotamentul nu se execută în nevralgia sciatică. Vibrația se execută pe toată suprafața musculară pornind de la partea inferioară a mușchilor fesieri, pe paravertebrali până la regiunea dorsală.

Masajul se termină cu netezirea cu toate formele ei.

Descrierea anatomică a coapsei

În regiunea coapsei avem doar osul femur.

Mușchii care acoperă această regiune sunt:

– mușchii flexori (flectează coapsa pe bazin): mușchiul cvadriceps, mușchiul croitor, mușchiul pectineu în partea proximală sub triunghiul lui Scarpa;

– mușchii coapsei posterioare (extensori): dreptul intern, extern, semitendinosul, semimembranosul, obturatorul intern și extern;

– mușchii adductori: mușchii graselis, mușchii rușinoși;

– mușchii abductori: tensorul fascia lata.

Cel mai important nerv este nervul femurocutanat.

Principalele vase de sânge:

– vena safenă;

– artera femurală.

Tehnica masajului în această regiune

Vom începe masajul cu partea posterioară a coapsei. Executăm netezirea cu ambele palme pornind de la spațiul popliteu și urcând până la partea superioară a feselor facând terminația către creasta iliacă și osul sacru. Netezirea pieptene se face pe mușchii fesieri și pe mușchii coapsei posterioare mai ales când musculatura este flască.

Frământarea se face în 2 – 3 straturi pe toată masa musculară a coapsei posterioare și pe mușchiul fascia lata așezat lateral. Frământarea se face cu o mână, cu 2 mâini și contratimpul se execută pe aceeași direcție și anume: pornim de la spațiul popliteu și iircăm până la partea superioară a mușchilor fesieri.

Geluirea se face pe șanțurile intramusculare ale mușchilor posteriori cât și pe lateral.

Dacă musculatura este flască se poate executa și ciupitul.

Fricțiunea se face pe șanțurile intramusculare cu deget peste deget și pe plica fesieră după ce, în prealabil, facem netezirea cu partea cubitală a degetelor.

Tapotamentul se face cu toate formele (căuș, pumn, partea cubitală a degetelor) pe toată masa musculară.

Executăm vibrația cu palma întreagă pe toată suprafața musculară.

Încheiem masajul cu toate formele netezirii.

Urmează masajul coapsei posterioare și masajul mușchilor adductori.

Efluerajul se efectuează cu fața palmară a mâinii pomind de la articulația genunchiului și finalizându-1 la creasta iliacă și plica inghinală.

Netezirea pieptene se execută pe mușchiul cvadriceps și pe tensorul fascia lata.

Frământarea se execută cu o mână, două și contratimp, mușchii interesați fiind cu ai feței anterioare ai coapsei, abductorii (pe fața extern) și adductorii (pe fața internă). Manevra se execută în 3 – 4 straturi funcție de suprafața interesată.

Geluirea se execută pe șanțurile intramusculare ale cvadricepsului și croitoralui cât și pe abductori și adductori.

Fricțiunea interesează aceleași direcții ca și geluirea diferența fiind că fricțiunea se execută deget peste deget.

Tapotamentul îl efectuăm pe toată suprafața musculară sub cele trei forme ale sale.

Pentru relaxare musculară se efectuează cu fața palmară ușoare vibrații.

În final aplicăm neteziri, la început mai energic având grijă să scădem ritmul treptat.

Efectele masajului

Efecte locale

1. Acțiune sedativă asupra:

– durerilor de tip nevralgic;

– durerilor musculare și articulare.

Acțiunea sedativă se obține prin manevre ușoare, lente care stimulează repetat extraceptorii și proprioceptorii existenti.

2. Acțiunea hiperemiantă locală se manifestă prin încălzirea și înroșirea tegumentului asupra căruia se exercită masajul această acțiime se exercită prin manevre mai energice care comprimă alternativ vasele sangvine.

3. Îndepărtarea lichidelor de stază cu accelerarea proceselor de resorbție în zona masată. Masajul permite înlăturarea lichidelor de stază. Acest efect este benefic la persoane cu insuficiență venoasă periferică și apare după manevre profunde care conduc lichidul de stază de la periferie spre centru.

Efecte generale

Creșterea metabolismului bazal stimulează funcțiile aparatului respirator și circulator, influentează favorabil starea generală a organismului, îmbunătățește somnul, îndepărtează oboseala musculară.

Toate aceste efecte generale se explică prin acțiunea masajului asupra pielii care este un organ bine vascularizat și mai ales bogat inervat.

Efectele fiziologice

Cea mai importantă acțiune fiziologică a masajului este reprezentată de mecanismul reflex asupra organelor interne. Aceasta se explică prin stimulii care pleacă prin exteroceptori și proprioceptori, care simt de diferite intensități pe cale aferentă către SNC, iar de acolo pe cale aferentă, ajung la organele interne în suferință. Toate acțiunile care se petrec la exteriorul corpului ajung și la distanță (la organele interae). Fiecare organ se manifestă prin senzații dureroase pe tegument, deci fiecărui organ îi corespunde la exterior o zonă cutanată reflexogenă sau metamerică, care trebuie cunoscută de maseur pentru a ști să acționeze cu manevre specifice pentru organele interae.

Un alt mecanism al masajului este acțiunea mecanică produsă de manevrele mai dure ca frământarea: contratimpul, mângăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătățirea funcției și forței musculare care participă la mișcarea într-o articulație.

Prin această acțiune mecanică, lichidele interstițiale în exces din mușchi, se resorb în sânge pentru a fi eliminate de organele excretoare; îmbunătățește activitatea circulației sângelui care duce la mutația elementelor anatomice din întreg organismul și odată cu aceasta reducerea activității inimii.

KINETOTERAPIA

O formă specială a kinetoterapiei este hidrokinetoterapia care se execută în bazine speciale. Această metodă se bazează pe efectele apei calde: sedarea durerilor, relaxarea musculară, creșterea complianței țesuturilor moi, a distensibilității acestora.

Durata unei ședințe de hidrokinetoterapie este foarte variabilă de la 10 – 15 minute până la o oră. Exercițiile fizice executate în cadrul acestei metode au la bază aceleași telinici ca și cele executate în aer, ținând însă seama de principiile și avantajele oferite de mediul acvatic.

Inainte de ședința de kinetoterapie se recomandă "încălzirea musculară" prin diverse proceduri de termoterapie, iar după ședință aplicăm masaj sau duș – masaj.

Pentru asuplizarea trunchiului inferior prin exerciții de remobilizare a coloanei vertebrale lombare, basculări ale bazinului, întinderea musculaturii paravertebrale ale mușchiului psoas – iliac, cel mai frecvent se utilizează programul Williams.

Prima fază:

– decubit dorsal, flexia – extensia genunchilor;

– decubit dorsal, se trage cu mâinile un genunchi la piept până se atinge genunchiul cu fruntea, apoi celălalt genunchi;

– ca și în exercițiul anterior, dar simultan cu ambii genunchi;

– decubit dorsal cu mâinile sub cap; se trage un genunchi cât mai mult spre piept, apoi celălalt, apoi ambii concomitent;

– decubit dorsal cu brațele ridicate la verticală, pe lângă cap, genunchii flectați la 90°, tălpile pe pat. Din această poziție se împinge lomba spre pat, se contractă abdominalii și se basculează sacrul spre înainte. Se revine apoi se repetă de mai multe ori în șezând pe scaun, cu genunchii mult depărtați, se flexează trunchiul anterior, astfel ca mâinile să atingă solul sub scaun. Se menține această poziție timp de 4 – 5 secunde, se revine și se repetă de mai multe ori.

Fiecare exercițiu se repetă de 5 ori pe ședință și se fac 2-3 ședințe zilnic.

Faza a doua:

decubit dorsal cu genunchii flexați, tălpile pe pat, se apleacă ambii genunchi (lipiți) spre dreapta și spre stânga, până ating suprafața patului;

decubit dorsal, se ridică alternativ călcâiul și se așează pe genunchiul opus și din această poziție se abduce coapsa până atinge suprafața patului;

decubit dorsal, se ridică alternativ fiecare membru inferior cu genunchiul extins;

din ortostatism, genoflexiuni cu mâinile sprijinite pe spătarul unui scaun, spatele se menține perfect drept, călcâiele lipite pe sol;

poziția de "cavaler servant", corpul aplecat spre înainte și sprijin cu mâinile pe sol; se întinde genunchiul de sprijin executând și o balansare care întinde mușchiul psoas – iliac.

Tot în acest program se asociază și o serie de exerciții din pozitia atârnat:

– cu spatele la spalier, mâinile deasupra capului, prinde cu ambele mâini bara și se execută:

ridicarea genunchilor la piept;

rotarea truchiului stânga/dreapta cu genunchii flexați;

bascularea stânga/dreapta a membrelor inferioare întinse (ca un pendul);

semisuspendare (șoldurile și genunchii flexați la 90°, sprijin și pe picioare) se fac basculări înainte și înapoi și în lateral ale bazinului;

e. cu fața la spalier, mâinile prind bara și se execută:

– redresarea bazinului;

– pendularea bazinului.

f. cu picioarele pe bară se execută cifozări repetate ale coloanei vertebrale lombare.

Scopul tonificării musculaturii abdominale și a celei extensoare lombară este ca, în ortostatism, trunchiul inferior să realizeze o poziție neutră a pelvisului și să creeze o presiune abdominală care să fie capabilă să preia o parte din presiunea la care sunt supuse discurile intervertebrale lombare inferioare. Obținerea unei poziții neutre, delordozante, ține de întinderea musculaturii extensoare lombare) paravertebrale și psoas – iliacul), dar și tonificarea abdominalilor (care trag în sus pubele) și a fesierilor mari (care trag în jos fața posterioară a bazinului).

Exercițiul 1. Din decubit dorsal cu genunchii flexați la 90°, tălpile pe pat. Se încearcă împingerea cu forță a genunchilor în sus în timp ce kinetoterapeutul se opune mișcării, tot timpul lomba rămânând în contact cu patul. Este exercițiul care determină cea mai bună contracție a musculaturii lombare și abdominale.

Exercițiul 2. Aceeași poziție de plecare, ridică capul, umerii și trunchiul, brațele întinse anterior, până când palmele ajung deasupra genunchilor. Se revine și se repetă. Tonifică selectiv mușchii abdominali.

Exercițiul 3. Din poziție de cvadrupedie pentru corectarea lordozei lombare, se suge puternic peretele abdominal și se menține 5 secunde. Se relaxează și se repetă. Tonifică selectiv transferul abdominal.

Exercițiul 4. Se desfașoară în patru timpi, din decubit dorsal cu genunchii flectați la 90° și tălpile pe pat:

– se duce lomba în jos, presând planul patului. Asistentul controlează plasând o mână sub lomba bolnavului;

– se basculează sacrul și coccisul în sus, lomba rămânând însă presată pe pat; se contractă izometric fesierii mari;

– se ridică capul-trunchiul cu brațele întinse spre coapse;

– în mâini un cordon elastic dur de care se trage înspre lateral (mâinile cu palmele în sus).

Exercițiul 5. Decubit dorsal, genunchii flectați la 90°, lipiți unul de altul, bolnavul încearcă să-i ducă lateral spre planul patului. La excursia maximă a mișcării se opune rezistență din partea terapeutului, realizându-se astfel izometria.

Exercițiul 6. Aceeași poziție de plecare, bolnavul își trage cu forță genunchii la piept, iar kinetoterapeutul se opune.

Exercițiul 7. Decubit dorsal cu membrele inferioare întinse (se menține activ pozitia delordozantă). Terapeutul încearcă să ridice ambele membre inferioare, dar bolnavul se opune.

Exercițiul 8. Decubit lateral cu coapsele ușor flectate. Terapeutul cu o mână împinge înainte pelvisul și cu cealaltă trage înapoi umărul. Bolnavul se opune acestor forțe. Imediat, fără pauză, terapeutul inversează prizele (umăr posterior și pelvis anterior) și pacientul se relaxează.

Exercițiul 9. Executarea "podului" din decubit dorsal cu genunchii flectați, sprijin pe umeri-spate și picioare, se ridică bazinul și lomba (fără să se lordozeze coloana), kinetoterapeutul se opune apăsând pe crestele iliace. Astfel se tonifică musculatura extensoare lombară.

Exercițiul 10. Din poziția "pod", bolnavul încearcă o rotare a bazinului la care terapeutul opune rezistență spre sfârșitul cursei mișcării. Se alternează stânga/dreapta.

Exercițiul 11. Din aceeași poziție se face translatarea laterală a bazinului la care, spre sfârșitul cursei mișcării terapeutul opune rezistență.

Exercițiul 12. Din ortostatism, lângă o masă, pacientul se sprijină ușor de ea și face o ușoară flexie din șolduri menținând coloana lombară delordozantă; kinetoterapeutul cu o mână pe scapulă și cu cealaltă anterior, pe creasta iliacă opusă, împinge, respectiv trage îndărăt. Bolnavul se opune acestor forțe. Se schimbă apoi poziția mâinilor.

GIMNASTICĂ MEDICALĂ

Cele mai importante exerciții în gimnastica medicală sunt exercitiile izometrice.

Alte exerciții indicate în nevralgia sciatică sunt exercițiile executate la:

– covorul rulant;

– bicicleta ergometrică;

– spalier.

TERAPIA OCUPAȚIONALĂ (ERGOTERAPIA)

Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse activități adaptate la tipul de deficiențe motorii ale individului cu scop recreativ și terapeutic, ajutând bolnavul să folosescă mai bine mușchii rămași indemni și recuperând funcția celor afectați de boală, contribuind astfel la readaptarea funcțională la gesturile vieții curente.

Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mișcări utile și contribuind astfel la readaptarea funcțională la efort.

Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaționale sunt:

– mobilizarea unor articulații și creșterea amplitudinii lor;

– dezvoltarea forței musculare;

– restabilirea echilibrului psihic.

Bolnavul poate executa unele exerciții cum ar fi:

– urcatul și coborâtul scărilor;

– mașina de cusut;

– roata olarului;

– săritul cu coarda;

– mersul pe plan înclinat;

– mersul pe teren accidentat.

Se mai pot include și unele activități sportive:

– unele jocuri cu mingea;

– patinajul;

– hochei.

Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluției bolii și de încadrarea rațională a ergoterapiei în complexele de recuperare și readaptare funcțională.

CURA BALNEARĂ

În perioada de remisiune completă, după trecerea completă sau aproape completă a nevralgiei, bolnavul poate beneficia de tratament balneo-fizical în stațiuni profilate pe tratamentul afecțiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor naturali (apa minerală, nămol terapeutic, climatul) este benefică și, împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, vor asigura prevenirea recidivelor.

Se indică nămolo-terapie sub formă de împachetări fierbinți pe lombe și membrul inferior (la 40 – 42°C, timp de 20 minute), băile acvatoterme sărate sau sulfuroase calde, în alternativă o zi baie, o zi nămol.

Se indică vertebroterapie, mai ales elongații sub apă.

Stațiunile balneare cu profil de reumatologie dispun de ape minerale foarte variate:

– ape aeratoterme ("1 Mai", Victoria);

– ape sărate concentrate (Sovata, Ocna Sibiului, Amara, Eforie, Techirghiol);

– ape sărate iodurate (Govora, Bazna);

– ape sărate sulfuroase (Herculane, Govora, Călimănești, Olănești);

– nămoluri terapeutice de toate categoriile (de turbă, sapropelice, șlicuri).

CONCLUZII

Nevralgia sciatică este una dintre cele mai frecvente forme de reumatism degenerativ.

Apare mai ales după vârsta de 40 ani și mai frecvent la bărbați.

Principalii factori declanșatori sunt traumatismele și suprasolicitarea coloanei lombo-sacrate.

Mecanismul principal de producere este deteriorarea discului intervertebral; cele mai frecvent afectate discuri sunt cele L4 – L5 și L5 – S1.

Durerea și impotența funcțională sunt simptomele dominante.

Pentru stabilirea diagnosticului se fac manevre de elongație ale nervului sciatic, precum și radiografia standard (față și profil) a coloanei lombare.

Evoluția este favorabilă în majoritatea cazurilor; există și forme de sciatică rebele la tratament.

Tratamentul trebuie să fie aplicat precoce, să fie complex și de lungă durată.

Obiectivele tratamentului sunt:

calmarea durerii,

refacerea integrală a mobilității regiunii lombo-sacrate

prevenirea apariției altor pusee algice.

Tratamentul de recuperare se bazează, practic, pe toate tehnicile balneofizioterapice.

BIBLIOGRAFIE

Berlescu E., Constantinescu D, Teleki N.,Tzercha I. – Balneofizioterapie, Editura Medicală, 1963

Cezar lonel – Ghid de neurologie, Editura Medicală

Dimitriu C. – Reumatologie clinică, Editura Medicală, 1960

Kiss I. – Fizio-Kinetoterapia și recuperarea medicală în afecțiunile aparatului locomotor, Editura Medicală, 1999

Sbenghe T. – Kinetologie practică, terapeutica și de recuperare, Editura Medicală, 1987

Stoica I., Stroiescu I., Rovinescu I., Negoescu M., Civică D. – Reabilitarea bolnavilor reumatici cu Deficiențe motorii, Editura Medicală, 1968

Ștefanache C. – neurologie clinică, Iași, 1997

Șuțeanu Ș., lonescu V., Moangă M. – Clinica și tratamentul bolilor reumatice Editura Medicală, 1977

Topografia durerii