Tratamentul Balneofizioterapeutic In Paralizia Faciala A Frigore

PLANUL LUCRĂRII DE DIPLOMĂ

I GENERALITĂȚI ȘI DEFINIȚIE

II ETIOPATOGENIE (CAUZE ȘI MECANISME DE PRODUCERE)

III ANATOMIA PATOLOGICĂ

IV SIMPTOMATOLOGIE și EXAMENUL CLINIC

V CRITERII PENTRU SUSȚINEREA DIAGNOSTICULUI

A. CLINICE

B. RADIOLOGICE

C. DE LABORATOR

VI DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL

VII EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC

VIII TRATAMENT CURATIV

IX TERAPIA FIZICALA SI DE RECUPERARE

ELECTROTERAPIE

TERMOTERAPIE

MASAJ

KINETOTERAPIE

TERAPIE OCUPAȚIONALĂ

CURA BALNEO-CLIMATERICĂ

BIBLIOGRAFIE

=== pareza de nv. facial ===

PLANUL LUCRĂRII DE DIPLOMĂ

I GENERALITĂȚI ȘI DEFINIȚIE

II ETIOPATOGENIE (CAUZE ȘI MECANISME DE PRODUCERE)

III ANATOMIA PATOLOGICĂ

IV SIMPTOMATOLOGIE și EXAMENUL CLINIC

V CRITERII PENTRU SUSȚINEREA DIAGNOSTICULUI

A. CLINICE

B. RADIOLOGICE

C. DE LABORATOR

VI DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL

VII EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC

VIII TRATAMENT CURATIV

IX TERAPIA FIZICALA SI DE RECUPERARE

ELECTROTERAPIE

TERMOTERAPIE

MASAJ

KINETOTERAPIE

TERAPIE OCUPAȚIONALĂ

CURA BALNEO-CLIMATERICĂ

DEFINIȚIE ȘI GENERALITĂȚI

Nervii faciali sunt nervi micști, care au următoarele funcții:

asigură sensibilitatea gustativă,

inervația musculaturii mimicii,

secreția glandelor salivare sublinguale și submaxilare

secreția glandelor lacrimale.

La periferie, nervul facial se divide în două ramuri:

una superioară sau temporo-mandibulară, din care ia naștere o ramură intermediară care se anastomozează cu ramura inferioară formând plexul naso-genian;

ramură inferioară sau cervico-facială.

Paralizia facială periferică este caracterizată de o atingere totală sau parțială a musculaturii hemifeței, în mod obișnuit fiind interesat în mod egal atât teritoriul de inervație al facialului superior, cât și acela al facialului inferior.

Paralizia facială “a frigore” are următoarele caracteristici:

Este cea mai frecventă dintre paraliziile faciale, având o incidență de 23 cazuri la 100.000 persoane/an.

Afectează ambele sexe.

Îmbolnăvirile sunt mai frecvente toamna și primăvara (după expuneri la curenți de aer).

Afecțiunile neurologice determină importante deficiențe motorii, senzitivo-senzoriale și psiho-comportamentale care transformă bolnavul, cel puțin într-o primă etapă, dependent de serviciile medicale specializate, iar apoi de asistența socială sau familială.

Recuperarea, și mai ales readaptarea, unui individ cu deficite neurologice începe încă din faza acută a bolii, extinzîndu-se în timp, cel puțin doi ani, perioadă în care bolnavul poate redobîndi un anume grad de autonomie.

2. ETIOLOGIE

Extrem de multiple și diverse cauze pot afecta nervul facial. În funcție de topografia unei posibile leziuni, cele mai frecvente cauze sunt:

Afectarea facială uni- sau bilaterală prin leziune supranucleară poate fi expresia unui:

accident vascular cerebral (ischemic sau hemoragic),

a unei tumori primitive sau secundare,

infecții,

traumatism

În unghiul ponto-cerebelos, nervul poate fi afectat în:

tumori (neurinom de acustic, meningiom, colesteatom),

meningite,

polineuropatii infecțioase (lues, mononucleoza infecțioasă)

sarcoidoză,

Lezarea în apeduct se produce în:

tumori

traumatisme

accidental operator,

osteite,

paralizia facială “a frigore”

Extracranian nervul poate fi interesat în cursul tumorilor sau infecțiilor parotidiene sau de vecinătate, rar comprimat prin aplicare de forceps (paralizie obstetricală).

Afectarea bilaterală a VII poate fi:

congenitală (sindrom Moebius)

în sarcidoză (sindrom Heerford)

scleroza laterala amiotrofică

Paralizii faciale mai pot apărea într-o serie de boli:

cardio-vasculare (HTA),

boli metabolice (diabet, porfirie, uremie)

stări cașectice

boli musculare

3. ANATOMIE PATOLOGICĂ

Forme anatomo – patologice ale paraliziei faciale:

• Paralizia facială centrală are sediul leziunii supranuclear și se caracterizează clinic prin: defict motor limitat în etajul inferior al feței; se poate insoți de hemiplegie, hemianestezie, testele electro- și neelectrodiagnostice sunt negative.

• Paralizia facială periferică are sediul leziunii nuclear, radicular sau troncular, caracterizându-se prin: deficit motor total al hemifaciesului prin afectarea ambelor ramuri terminale; se poate însoți de hemiplegie (în leziunile pontine). Testele electro și neelectrodiagnostice sunt perturbate.

Atât mușchii palpebrali, cât și mușchii mimicii, se bucură de unele particularități:

prezintă o inserție osoasă fixă și o altă inserție mobilă subcutanată,

sunt grupați în jurul orificiilor feței acționând fie ca și constrictori, fie ca dilatatori,

au un rol morfo-funcțional, dar și estetic.

0 mențiune particulară se referă la amplitudinea contracției acestor mușchi. Această amplitudine poate fi variabilă în funcție de intensitatea sentimentelor pe care individul vrea să le exprime. Astfel se explică de ce, în paralizia nervului facial, pe lângă interesarea fizică evidentă, este prezentă și o participare psihologică importantă, bolnavul având sentimentul pierderii personalității sale.

Lezarea nervului facial se poate produce fie la nivelul nucleului facialului, fie la nivelul traiectului intra- sau extracranian, la nivelul ramurilor de diviziune din parotidă sau la nivelul ramurilor terminale.

În paralizia facială “a frigore” se produce o inflamație nonsupurativă ce determină edemațierea nervului în apeduct vizibilă la computer tomografie.

SIMPTOMATOLOGIE ȘI EXAMEN CLINIC

Înainte cu 2/3 zile de la debut pot apărea dureri auriculare după care paralizia se instalează rapid, în decurs de câteva ore sau zile. Uneori bolnavii se plâng de "față grea" sau "față artificială" fără a avea semne obiective de alterare a sensibilității:

dispariția ridurilor frontale,

coborârea vârfului sprâncenei,

devierea nasului spre partea sănătoasă,

dispariția șanțului naso-genian,

dispariția șanțului naso-labial,

deviația și ștergerea comisurii labiale,

buza superioară coborâtă,

buza inferioară coborâtă,

obrazul căzut.

Semnele clinice sunt de tip motor, senzitiv, senzorial și parasimpatic.

Pentru funcția motorie se va avea în vedere aspectul static și dinamic al feței (mișcări voluntare, involuntare, reflexe).

În repaus se observă de partea paraliziei o asimetrie, cu:

ștergerea pliurilor feței (datorită hipotoniei musculare),

lărgirea fantei palpebrale (lagoftamia),

coborârea și îngustarea comisurii bucale,

turtirea narinei ce nu se mișcă în respirație,

uneori secreție lacrimală abundentă (epifora). Aceasta s-ar datora: paraliziei mușchiului Homer care normal dilată sacul lacrimal; paraliziei orbicularului ce determină deschiderea înafară a sacului lacrimo-nazal;

absența clipitului favorizează iritarea corneană și declanșarea reflexului lacrimal.

În dinamică, semnele menționate mai sus se accentuează. Bolnavul

nu mai poate încreți fruntea,

nu poate închide ochiul

nu poate arăta dinții.

la privirea în sus, datorită lagoftalmiei ochiul pare mai mare (semn Neero).

Suflatul, fluieratul, pronunțarea labialelor (m, b, p) se face cu dificultate.

Paralizia buccinatorului produce zgomot la respirat, semnul pipei și tulburări de masticație.

În protuzia limbii, aceasta deviază de partea bolnavă.

În mimica emoțională și vorbire, comisura bucală de partea sănătoasă este atrasă puternic și asimetria poate fi uneori mai bine relevată.

În pareze se constată slaba contracție a orbicularului.

Reflexele nazo-palpebral, optico-palpebral, cohleo-palpebral, cornean sunt abolite sau diminuate.

Afectarea funcției senzoriale se traduce prin tulburări de auz (hiperacuzie dureroasă) și gustative (hipognezie) în cele 2/3 anterioare ale linibii.

Tulburări de sensibilitate: dureri retroauriculare, hipoestezie în concă.

Prin afectarea parasimpatică se diminuă (dar nu se suprimă) secreția lacrimală, nazală, sudorală și salivară.

EXAMENE PARACLINICE

Au drept scop precizarea diagnosticului topografic, prognosticului și conduitei terapeutice. Cele mai utilizate teste sunt:

Examenul electric clasic apreciază prin detecție vizuală existența unei reacții de degenerare totală sau parțială după 2-3 săptămâni de la instalarea paraliziei.

Electromiografia (EMG): după două săptămâni de la instalarea paraliziei evidențiază gradul de denervare, dar și semnele timpurii de reinervare.

Măsurarea timpului de latență a conducerii nervoase: normal acesta nu trebuie să depășească 4 msec de la stimulare. Acest timp poate fi ușor alungit (vindecare rapidă); alungit (recuperare tardivă); inexcitabil (sechele, sincinezii). Testul se face comparativ stânga/dreapta sau între ramul superior și cel inferior din aceeași parte.

Electroneurografia sau testul Elsen poate fumiza elemente de prognostic dacă este efectuată în primele 10 zile. Prin acest test se cuantifică procentul de fibre nervoase atinse.

Computer – tomografia craniană este un examen de mare valoare diagnostică.

Pentru diagnosticul topografic al lezării nervului facial se recurge la:

testul Schrimer (studiul secreției lacrimale),

testul Blatt (studiul secreției salivare),

studiul reflexului scâriței,

audiometria.

DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL

Diagnosticul diferențial se va face cu:

Paraliziile celorlalți nervi cranieni care dau simptomatologie asemănătoare (nv. III oculomotor, nv. V trigemen, nv. VI abducens, nv. VIII vestibulo-cohlear)

Paralizii ale nervului facial, dar cu altă etiologie (metabolică, toxică, vasculară, tumorală, infecțioasă)

EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC

Evoluția este în general favorabilă și, în 70-80% din cazuri, bolnavul se ameliorează în 1-3 luni.

Complicațiile care pot influența evoluția sunt:

Conjunctivite și ulcerații corneene (prin lagoftalmie);

Sindromul "lacrimilor de crocodil": se produce datorită unei reinervări aberante, axonii fibrelor salivare fiind îndreptați din ganglionul geniculat către marele nerv pietros superficial, în ganglionul sfeno-palatin. Înghițitul va produce lacrimi în loc de salivă.

Hemispasmul facial postparalitic apare datorită unei leziuni iritative în lungul nervului facial. De obicei se observă după 3-4 săptămîni de la instalarea paraliziei pe care o însoțește. Aceste contracții pot fi spontane sau declanșate în cursul unor mișcări.

Prognosticul este favorabil atunci când ameliorarea fenomenelor se face repede (1 – 2 săptămâni). În paraliziile totale, persistente peste 3 luni, refacerea va fi cu defect.

Practica a demonstrat că orice paralizie de nerv facial la care leziunea este mai lungă de 25 de zile și nu apare nici un semn de regenerare nervoasă, va evolua în mod sigur spre dezvoltarea sechelelor.

8. TRATAMENT

Obiectivul principal este înlăturarea cauzei. Tratamentul va avea în vedere posibilitățile existente:

medicale,

chirurgicale

fizioterapice.

Tratamentul medical este eficace în paralizia “a frigore” și constă în:

administrarea de prednison (sau preparate înrudite) în doză de 1mg / kg corp, timp de 5 zile, după care doza se va scădea treptat în funcție de evoluția clinică. Se vor avea m vedere contraindicațiile majore (H.T.A., ulcer, diabet). La nevoie se va administra un pansament gastric.

Cu rezultate favorabile se mai pot folosi și antiinflamatoare nesteroidiene (dacă cele steroidice sunt contraindicate): diclofenac 2 tb/zi sau supozitoare timp de 7 zile, piroxicam, etc.

Neuroprotectoare (vitamina B, piracetam) și vasoactive în doză moderată au efect benefic.

Pentru complicațiile oculare se recomandă:

coliruri antiseptice,

instilații cu Vitamina A,

aplicarea de leucoplast,

blefarorafie (după caz)

în “sindromul lacrimilor de crocodil” se secționează ramul timpanic al nervului IX.

decontracturante sau alcolizare în hemispasm.

Tratamentul chirurgical se poate face în scop de decompresiune a nervului (mastoidectomia). Intervențiile chirurgicale estetice încearcă anastomoza VII cu alți nervi (IX, X) sau grefe de nerv sural

TERAPIA FIZICALĂ ȘI DE RECUPERARE

În fața specialistului în medicină fizică și recuperare medicală, bolnavul se poate prezenta în diferite stadii de evoluție a paraliziei:

în stadiul inițial,

în stadiul de reinervare spontană

în stadiul de sechelă cu musculatura feței hipertonă și prezența sincineziilor.

Înaintea începerii unui program de recuperare funcțională este obligatorie efectuarea unei evaluări complexe din care nu vor lipsi:

testarea musculară (tonus, forța de contracție),

examene electrice

unele examene suplimentare necesare stabilirii topografiei leziunii.

Tonusul muscular se evaluează după o scală în trei trepte:

0 = tonus muscular normal,

1 = hipotonie musculară,

2 = mușchi aton.

Bilanțul analitic al funcției musculare se efectuează după scala 0-4, urmărind intensitatea contracției realizate, numărul de repetiții posibile, amplitudinea mișcării și sincronizarea cu acțiunea musculaturii sănătoase.

Bilanțul sechelelor este la fel de important, nu numai pentru cazurile vechi la care aceste sechele sunt deja instalate, dar mai ales pentru urmărirea eventualei apariții a acestora în timpul tratamentului fizical-kinetic. Aceste sechele pe care le avem în vedere sunt:

hipertonia musculaturii,

sincineziile musculare

hemispasmul facial.

Hipertonia musculară evidențiabilă prin întinderea intrabucală a mușchilor se apreciază ca fiind prezentă sau absentă.

Acolo unde este prezentă, se cotează de la 1 la 3 următoarele modificări:

ridicarea anormală a sprâncenei,

exagerarea fosetei sprâncenoase,

exagerarea șanțului naso-genian,

atragerea comisurii labiale în sus și în afară,

zbârcirea mentonului,

hipertonia mușchiului pielos al gâtului.

Sincineziile esențiale sunt două:

gură/ochi (mobilizarea orbicularului gurii induce concomitent închiderea ochiului)

ochi/gură (mobilizarea voluntară sau spontană a orbicularului induce deviația comisurii labiale în sus și în afară.

Sincineziile emoționale pot fi prezente sau absente.

Pe lângă aceste bilanțuri este recomandabil ca înaintea începerii programului de recuperare să se analizeze o fotografie mai veche, anterioară paraliziei faciale pentru a depista eventuale asimetrii preexistente și este utilă și o fotografie făcută la începerea tratamentului care poate fi un document util în aprecierea corectă a eficienței tratamentului aplicat.

De la tratamentul fizical-kinetic se exclud cazurile la care s-a instalat spasmul facial. În toate celelalte situații, bolnavii beneficiază de un program fizical-kinetic de mai scurtă sau mai lungă durată: minimum 15 zile și maxim 4 ani.

În paraliziile faciale „a frigore" (cele mai frecvente) recuperarea funcțională depinde în totalitate de:

înălțimea leziunii,

a formei de compresiune a nervului, putând fi totală sau parțială.

În aceste cazuri, bilanțul se repetă săptămânal pentru a putea urmări evoluția recuperării. Nu sunt rare cazurile în care apare, la început, o agravare a datelor bilanțului inițial (în prima săptămânâ valoarea musculară scăzând la zero), pentru ca în continuarea tratamentului, în următoarele săptămâni, forța musculară să crească progresiv.

TERMOTERAPIE

Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare cantitate de căldură. Efectele de bază ale termoterapiei sunt:

analgezia,

hiperemia,

hipertermia locală și sistemică,

reducerea tonusului muscular,

creșterea elasticității țesutului conjunctiv.

Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregătirea programelor de kinetoterapie și masaj.

Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicații:

Căldură profundă, produsă de diatermie și ultrasunete

Căldură superficială, produsă de celelalte tehnici, în care efectul de penetrație este mai redus, de numai cîțiva centimetri de la tegument.

În paralizia facială, încălzirea hemifeței se poate face cu lampa Solux plasată la distanța de 1 metru timp de l0 minute.

Cataplasmele – constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanțe, la temperaturi variate asura diferitelor regiuni ale corpului.

Ele acționează prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor hiperemiant și rezorbiv, precum și pentru acțiunea antispastică și antialgică. La cataplasmele cu plante medicinale se mai adaugă și efectul chimic.

ELECTROTERAPIE

Cele mai importante efecte ale electroterapiei sunt:

stimularea electrică eficientă a mușchilor denervați, cu scopul menținerii tonusului și metabolismului lor pe perioada necesară pînă la reinervarea eficientă și reluarea funcției.

stimularea electrică a mușchilor cu inervație păstrată, cu efecte de creștere a forței de contracție

stimularea cu frecvențe adecvate pentru modularea durerilor acute și cronice

realizarea prin curenți unidirecționali (galvanic, curenți de joasă frecvență) a unor efecte de pătrundere transcutană a unor substanțe farmacologice în formă ionizată (ionoforeză)

stimularea cu parametrii adecvați a musculaturii netede

efecte termice obținute cu unde electromagnetice de înaltă frecvență (unde scurte și microunde)

Electrostimularea musculaturii denervate se poate realiza numai cu curenți exponențiali de joasă frecvență (10 – 200 Hz), după un prealabil electrodiagnostic care stabilește parametrii optimi de excitație. Stimularea se realizează cu stimuli apropiați de cei electrofiziologici, cu pantă progresivă (triunghiulari, trapezoidali, exponențiali), cu durate diferite ale impulsurilor, pauzelor și frecvențelor, în funcție de gradul de degenerare indicat de curbele de intensitate / durată, de coeficientul de acomodare și de datele EMG.

Contraindicațiile electrostimulării:

leziuni iritative la nivelul pielii

regiuni inflamate

aparate electronice sau endopreteze implantate (pacemaker)

sarcină

aplicarea în regiunea inimii

Alte manevre folosite sunt:

Baia galvanică – combină acțiunea curentului galvanic cu efectul termic al apei, apa fiind mijlocitoare între tegument și electrod și un bun conductor de electricitate. Se folosesc intensități reduse ale curentului, evitîndu-se astfel producerea arsurilor. Baia galvanică poate fi celulară sau generală.

În cazul paraliziei de nerv facial se va aplica baia celulară, avînd ca timp de aplicare între 10-30 min, într-un ritm zilnic sau la două zile.

Curentul galvanic se mai utilizează și sub forma ionizărilor cu Kl pentru asuplizarea cicatricelor feței. Și pentru acest gen de tratament sunt necesare o serie de măsuri de securitate pentru a nu provoca arsuri.

Ultrasunetul se poate aplica în două feluri :

– prin contact direct cu tegumentul, folosindu-se ca strat intermediar gel, ulei sau vaselină.

– prin contact indirect (în apă), cînd se interpune între capul emitațor și tegument un strat de apă.

În cazul aplicării prin contact direct, capul emițator trebuie să se plimbe pe tegument prin intermediul gelului fără a se apăsa prea tare și impunînd o mișcare circulară. Este important să se folosească o viteză cît mai mică a capului emițator și trebuie să se urmărească ca în permanență să aibă un contact perfect cu tegumentul și să fie în poziție verticală față de acesta. De asemenea, în cursa emițătorului trebuiesc evitate zonele cu proeminențe osoase, cît și pe cele bogat vascularizate.

Undele scurte – au efect hiperemiant, de activare a circulației și a metabolismului tisular, cît și efect analgezic și decontracturant. Bolnavul trebuie să fie așezat pe o canapea care să aibă o saltea izolatoare și să nu conțină piese metalice, sau pe un scaun de lemn. El nu trebuie dezbrăcat deoarece undele scurte străbat țesăturile din bumbac, lînă, material sintetic sau chiar gips. Trebuie înlăturate obligatoriu toate obiectele metalice de pe pacient, deoarece acestea concentrează cîmpul electric putînd provoca arsuri și compromite astfel tot programul recuperator.

KINETOTERAPIE

Indiferent de etiologie, de intensitatea paraliziei, de tratamentul medicamentos sau chirurgical efectuat, kinetoterapia este mijlocul terapeutic indispensabil recuperării fizice și psihice a bolnavului.

În stadiul inițial, când musculatura este flască și întinderea repetată a mușchilor nu are nici un efect asupra refacerii tonusului, se practică o schemă terapeutică ce include următoarele mijloace terapeutice:

căldură locală,

masaj,

kinetoterapie.

Kinetoterapia este, la ora actuală, procedura cea mai agreată pentru recuperarea funcțională a paraliziilor faciale. Pentru a fi și eficientă este obligatorie respectarea unor reguli fundamentale:

în primul rând, trebuie să se anuleze acțiunea mușchilor hemifeței sănătoase deoarece activitatea acestora plasează musculatura hemifeței paralizate în poziție de întindere maximă.

Exercițiile terapeutice se vor executa lent pentru a permite recrutarea maximă de unități motorii. De exemplu: închide lent ochii apoi întinde puternic unghiul extem, fără a deschide ochii. În timpul acestui exercițiu, bolnavul să nu strângă dinții deoarece astfel se riscă substituirea acțiunii orbicularului cu acțiunea mușchiului buccinator.

Ca regulă generală, se va evita activarea mușchilor din jumătatea inferioară a feței atâta timp cât se lucrează mușchii din jumătatea superioară, și invers.

În cazul în care bolnavul se prezintă cu o paralizie de nerv facial în curs de reinervare, există pericolul ca musculatura denervată să treacă brusc în hipertonie și să apară sincineziile. Dacă apar mișcări anarhice se va încerca frînarea activității mușchilor paralizați prin plasarea lor în poziție de întindere maximă.

Rolul kinetoterapeutului este triplu:

menținerea unei bune troficități musculare,

instruirea precoce a bolnavului asupra tuturor aspectelor legate de recuperarea funcțională,

acordarea atenției, în principal, chiar înaintea apariției primelor semne de reinervare, recuperării mușchilor „constrictori" (orbicularii).

Odată cu reapariția influxului nervos, kinetoterapeutul are obligația de a împiedica bolnavul să cadă în greșeala recuperării globale a musculaturii hemifeței paralizate, deoarece acest gen de activitate duce în mod sigur la dezvoltarea dezechilibrelor de forță dintre mușchii „dilatatori" și „constrictori". Pe cât este posibil, recuperarea va fi analitică și, progresiv, pe măsura rezultatelor obținute, se trece la integrarea fiecărui câștig de forță musculară în exerciții de mimică ce vizează redobândirea armoniei activității musculare a întregii fețe.

MASAJUL

Definiția masajului

Prin noțiunea de masaj se înțelege o serie de manipulări manuale, variate, aplicate simetric la suprafața organismului în scop terapeutic. Acțiunea fiziologică a acestor manevre constă în aceea că în timpul executării lor pornesc spre sistemul nervos central impulsuri nervoase de la terminațiile nervoase profunde cutanate. Acestea măresc excitabilitatea și întăresc starea funcțională a scoarței cerebrale.

Efectele masajului

Efecte locale

1. Acțiune sedativă asupra:

– durerilor de tip nevralgic;

– durerilor musculare și articulare.

Acțiunea sedativă se obține prin manevre ușoare, lente care stimulează repetat extraceptorii și proprioceptorii existenti.

2. Acțiunea hiperemiantă locală se manifestă prin încălzirea și înroșirea tegumentului asupra căruia se exercită masajul această acțiime se exercită prin manevre mai energice care comprimă alternativ vasele sangvine.

3. Îndepărtarea lichidelor de stază cu accelerarea proceselor de resorbție în zona masată. Masajul permite înlăturarea lichidelor de stază. Acest efect este benefic la persoane cu insuficiență venoasă periferică și apare după manevre profunde care conduc lichidul de stază de la periferie spre centru.

Efecte generale

Creșterea metabolismului bazal stimulează funcțiile aparatului respirator și circulator, influentează favorabil starea generală a organismului, îmbunătățește somnul, îndepărtează oboseala musculară.

Toate aceste efecte generale se explică prin acțiunea masajului asupra pielii care este un organ bine vascularizat și mai ales bogat inervat.

Mecanisme de acțiune

Cea mai importantă acțiune fiziologică a masajului este reprezentată de mecanismul reflex asupra organelor interne.

Un alt mecanism al masajului este acțiunea mecanică produsă de manevrele mai dure ca frământarea: contratimpul, mângăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătățirea funcției și forței musculare care participă la mișcarea într-o articulație.

Descrierea regiunii anatomice:

Pentru a aborda recuperarea neuro-motorie a afecțiunilor care interesează nervul facial, o atenție specială trebuie acordată mușchilor feței și ai pleoapelor:

Mușchiul frontal este mușchiul mirării.

Mușchiul sprâncenos este mușchiul atenției, al dezaprobării.

Mușchiul piramidal al nasului acționează simultan cu mușchiul orbicular al ochiului participând la protejarea ochiului. Contracția lui provoacă riduri orizontale la rădăcina nasului.

Mușchiul transvers al nasului ridică și dilată narina. Lucrează împreună cu piramidalul și când se contractă cu forță maximă exprimă dezgustul.

Mușchiul orbicular al ochiului: porțiunea orbitară declanșează închiderea pleoapelor (anatagonist al ridicătorului pleoapei inervat de n. oculomotor comun). La contracție maximală provoacă riduri la marginea extemă a ochiului, „laba de gâscă".

Mușchiul mare zigomatic este mușchiul surâsului ducând comisura labială în sus și în afară.

Mușchiul canin – mușchi ridicător al buzei superioare în dreptul caninului.

Mușchiul ridicător al buzei superioare retrage și răsfrânge buza superioară, dezvelind dinții maxilarului superior.

Mușchiul dilatator al narinei mărește diametrul orizontal al narinei.

Mușchiul mirtiform coboară partea inferioară a narinei, îngustând transversal orificiul narinei și coboară buza superioară.

Mușchiul orbicular al buzelor închide cavitatea bucală comprimând și apropiind comisurile.

Mușchiul risorius întinde comisura labială în sens orizontal, este denumit și mușchiul surâsului.

Mușchiul buccinator, cel mai profund mușchi, permite comprimarea obrazului când cavitatea bucală este plină cu aer, apă sau alimente.

Mușchiul triunghiular al buzelor — mușchiul suferinței — trage buza inferioară oblic în jos și în afară.

Mușchiul pielos al gâtului trage comisura labială în jos și concomitent exercită o tracțiune în sus a pielii superioare și anterioare a toracelui.

Mușchiul pătrat al mentonului coboară oblic în jos și în afară partea latero-externă a mentonului.

Tehnica masajului

Masajul va fi extra- și intrabucal.

Masajul extern trebuie să fie blând, să pornească din „punctul central" (punct situat la 1,5 cm deasupra rădăcinii sprâncenelor) de unde se extinde spre treimea mediană a regiunii anterioare a pielii păroase a capului.

Manevrele folosite constau din fricțiuni circulare efectuate în sensul acelor de ceasornic și presiuni dinamice care mobilizează pielea păroasă a capului. La nivelul feței se preferă effleurage-ul și mișcările de glisare a tegumentului, iar la nivelul tâmplelor și în regiunea temporo-mandibulară manevra de masaj „în 8".

Prin aceste manevre, se reduce edemul tisular cu efect circulator favorabil în timpul fazei flaște și cu efect relaxant în hipertonia musculară. Masajul mușchilor hipertonici se asociază manevrelor de întindere pasivă blândă și progresivă.

Prin masajul endobucal se pot decela eventualele tetanizări ale mușchilor zigomatic, canin, buccinator și pielos al gâtului. Dacă această tetanizare este prezentă, se va efectua masajul intrabucal și se va continua cu întinderi progresive ale obrazului, în jos și în afară față de axa de simetrie a feței. Ca tehnică de lucru se recomandă ca întinderea să fie menținută câteva secunde după care se reduce progresiv pentru a evita apariția efectului de bumerang constatat la întreruperea bruscă a întinderii musculare.

Automasajul se efectuează de către bolnav și constituie elementul de bază al recuperării funcționale. Tehnica de lucru este diferită de aceea a masajului endobucal efectuat de asistent. Acesta introduce indexul în cavitatea bucală și masează fața internă a obrazului căutând punctele de inserție ale mușchilor asupra cărora insistă, chiar dacă manevra este dureroasă. Dupâ ce a masat și a întins lent mușchii, menținând această întindere timp de câteva secunde, scade progresiv forța presiunii digitale.

Bolnavul va trebui să se automaseze de mai multe ori în cursul unei zile. Pentru aceasta, va introduce policele mâinii opuse hemifeței paralizate în gură, pe fața internă a obrazului, indexul și mediusul sunt plasate pe fața extern a obrazului. Masează bine între cele trei degete tot obrazul, întinde obrazul oblic în jos și spre partea sănătoasă (fără a coborî concomitent pleoapa inferioară), când se lucrează mușchii superiori ai feței, și oblic și în sus, pentru mușchii jumătății inferioare a feței.

Contraindicațiile masajului: boli dermatologice, infecțioase, hematologice, traumatisme ale feței.

CURA BALNEARĂ

În perioada de remisiune bolnavul poate beneficia de tratament balneo-fizical în stațiuni profilate pe tratamentul afecțiunilor neurologice (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor naturali (apa minerală, nămol terapeutic, climatul) este benefică și, împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, vor asigura refacerea completă.

Terapia cu nămol acționează prin cei trei factori cunoscuți: termic, fizic (mecanic) și chimic.

Stațiunile indicate sunt:

Techirghiol (și tot litoralul) care are nămol sapropelic;

Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);

Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);

Govora (nămol silicos și iodat);

Geoagiu (nămoluri feruginoase)

TERAPIA OCUPAȚIONALĂ

Este forma de tratament care foloseste activitati si metode specifice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfasura activitatile necesare individului, de a compensa disfunctii si de a diminua deficiente fizice.

Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaționale sunt:

– mobilizarea unor articulații și creșterea amplitudinii lor;

– dezvoltarea forței musculare;

– restabilirea echilibrului psihic.

Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluției bolii și de încadrarea rațională a ergoterapiei în complexele de recuperare și readaptare funcțională.

În general, recuperarea spontana dureaza 6 luni – 1 an, si cam tot atit daca a fost necesara si sutura nervului.

BIBLIOGRAFIE

Dinculescu T. – Balneofizioterapie, Ed. Medicală, 1987

Ifrim Mircea – Compendiu de anatomie, Ed. Științifică și Tehnică, 1988

Ionescu Adrian – Masajul: procedee tehnice, metode, efecte, aplicații în sport, Ed. ALL, București

Kiss Jaroslav – Fizio-kinetoterapie și recuperare medicală în afecțiunile aparatului locomotor, Ed. Medicală, 1994

Păun Radu – Tratat de reumatologie, vol. II, Ed. Medicală, 1999

Popa Constantin – Neurologie, Ed. Național, 1997

Ștefanache F. – Neurologie clinică, Iași, 1997

Sbenghe T. – Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Ed. Medicală, 1987