Tratamentul Balneofizioterapeutic In Cifoze

PLANUL LUCRĂRII

1. DEFINIȚIA BOLII

2. ETIOPATOGENIE

ANATOMIE PATOLOGICĂ

PREZENTAREA CELOR MAI IMPORTANTE FORME CLINICE (SIMPTOMATOLOGIE, DIAGNOSTIC CLINIC ȘI PARACLINIC, TRATAMENT)

5. DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL

PROGNOSTIC

7. TRATAMENT PROFILACTIC

TERAPIA FIZICALĂ ȘI DE RECUPERARE

TERMOTERAPIE

ELECTROTERAPIE

MASAJUL

KINETOTERAPIA

CURA BALNEARĂ

TERAPIA OCUPAȚIONALĂ

GIMNASTICA MEDICALĂ

BIBLIOGRAFIE

24 pag

=== CIFOZE ===

PLANUL LUCRĂRII

1. DEFINIȚIA BOLII

2. ETIOPATOGENIE

ANATOMIE PATOLOGICĂ

PREZENTAREA CELOR MAI IMPORTANTE FORME CLINICE (SIMPTOMATOLOGIE, DIAGNOSTIC CLINIC ȘI PARACLINIC, TRATAMENT)

5. DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL

PROGNOSTIC

7. TRATAMENT PROFILACTIC

TERAPIA FIZICALĂ ȘI DE RECUPERARE

TERMOTERAPIE

ELECTROTERAPIE

MASAJUL

KINETOTERAPIA

CURA BALNEARĂ

TERAPIA OCUPAȚIONALĂ

GIMNASTICA MEDICALĂ

BIBLIOGRAFIE

GENERALITĂȚI ȘI DEFINIȚIA BOLII

Coloana vertebrală este elementul esențial de menținere. Ea dispune de un mare grad de mobilitate ce interesează articulațiile intervertebrale, avînd amplitudine variabilă de la regiune la regiune.

Curburile coloanei vertebrale au apărut ca o adaptare la ortostatism. Curbura toracală o găsim la nou-născut, curbura cervicală apare cînd copilul ia poziția șezînd, iar cea lombară odată cu mersul. Acum apar solicitările mușchilor flexori și extensori ai rahisului pentru susținerea rahisului.

Cifozele sunt încurbări exagerate ale coloanei, cu concavitatea orientată posterior.

Cifoza dorsală este o accentuare a curburii fiziologice a coloanei în regiunea toracală. Se poate socoti cifoză atunci cînd firul cu plumb, atingînd vîrful curburii dorsale, se găsește față de apofiza spinoasă a vertebrei C7 la mai mult de 3 cm depărtare. Este cea mai frecventă deviație a coloanei.

Cifolordoza (cifoza dorsală și lordoza lombară) este o accentuare a celor două curburi vertebrale, echilibrate și compensîndu-se reciproc.

Cifoza lombară și inversiunea vertebrală este o cifoză lombară prin retroversia bazinului, compensată dorsal.

Cifoza totală este continuarea celei dorsale și lombare, însonțindu-se de înfundarea toracelui, este o cifoză lungă, întîlnită la cei cu relaxare ligamentară și musculară.

Multe sechele, după îmbolnăviri sau intervenții chirurgicale își lasă amprenta prin modificări ale atitudinii în totalitate sau numai a unor segmente ale corpului. Chiar și organele de simț pot altera această atitudine, în sensul că avînd auzul defectuos la o ureche, aceasta îl obligă pe cel în cauză la o atitudine asimetrică a capului, rotat într-o parte, pentru a auzi mai bine. Văzul, la rîndul lui, influențează atitudinea capului și a trunchiului prin aplecarea înainte pentru a apropia ochii de obiect.

Atitudinea corectă a corpului este semn al echilibrului fizic și psihic, rezultantă a dezvoltării normale și armonioase a corpului.

ETIOLOGIE

Cifozele au cauze multiple, unele predispozante ca:

insuficiența musculară, cum este cazul la adolescenți, care au crescut repede în înălțime, fără a avea un tonus muscular și ligamentar suficient; poziția greșită în bancă sau la locul de muncă, miopia.

La adult spondilita anchilozantă este una din cauzele cele mai frecvente ale cifozelor cervico-dorsale progresive și ireductibile.

Vîrstnicii cu osteoporoză sau osteomalacie și tasare anterioară a discurilor intervertebrale prin hipotonia paravertebralilor prezintă, de asemenea, o cifoză mai mult sau mai puțin accentuată, localizată de obicei cervico-dorsal la bărbați și dorso-lombar la femei.

După etiologia lor, cifozele se împart în:

a). funcționale; la ele nu se constată modificări morfologice ale coloanei vertebrale. Ele sunt:

Habituale (de obișnuință, de deprindere)

De creștere – produse din cauza disproporției dintre creșterea exagerată în înălțime și nedezvoltarea corectă a mușchilor

Profesională – sunt profesii în care predomină atitudinea cifotică; ex: munca la birou.

Compensatorii și datorate defectelor unor analizatori (cifoza miopilor)

Toate acestea sunt ușor de corectat (prin probe funcționale de extensie), uneori prin simpla îndepărtare a cauzei care le-a produs. Dacă nu sunt tratate, ele pot determina modificări anatomice în structura coloanei vertebrale și devin funcționale.

b). patologice – prezintă modificări (deseori ireductibile) ale coloanei vertebrale; tratamentul lor este complex (ortopedic, chirurgical, kinetoterapeutic), el putînd avea rezultate pozitive dacă se înlătură la timp cauza care le-a produs și se prelungește tratamentul. Tipurile de cifoze patologice sunt:

Congenitale: platispondilia, agenezia discului intervertebral, microspondilia

Traumatice: luxația și fractura vicios consolidată, hernia de disc, cifoza histero-traumatică, sdr. lui Kummel-Verneuil

Infecțioase – tuberculoza osoasă (morbul lui Pott), cifoza tetanică, osteomielită

Distrofice – epifizita / osteocondrita vertebrală (boala Scheuermann), insuficiența musculo-ligamentară distrofică

Reumatice (inflamatorii) – spondilita anchilozantă, spondilodiscartroze, canalul lombar strîmb, Tumorale – mielomul multiplu, metastaze osoase

Paralitice (neurologice)– este compromisă musculatura regiunii, paralizia cerebrală infantilă, sindroame extrapiramidale

Endocrine și carențiale – osteoporoza, boala Cushing, rahitism, osteomalacia

Senile – prin involuția osoasă și insuficiența musculaturii

Psihotice – în afecțiuni psihice depresive

Cifoze medicamentoase – administrarea îndelungată de cortizon, insulină, curara, pot dete4rmina apariția fracturilor de coloană și a cifozei consecutive.

ANATOMIE PATOLOGICĂ

Din punct de vedere anatomopatologic, cifozele pot fi:

a). tipice, atunci cînd se produc prin exagerarea curburilor cifotice normale (dorsală și sacro-coccigiană)

b). atipice, atunci cînd se produc prin exagerarea altor curburi decît a celor normale.

În boala Scheuermann, pierderea elasticității nucleului pulpos și împuținarea substanței discului duc la o micșorare a spațiului intervertebral, deoarece în partea posterioară micile articulații mențin bine vertebrele; această apropiere se face mai mult în partea anterioară. Această sporire a presiunii la partea anterioară a unor corpuri vertebrale în creștere duce la tulburări în dezvoltarea epifizelor și la formarea de vertebre ușor cuneiforme.

Cifoza dorsală se compensează superior prin înclinarea gîtului și capului înainte, iar inferior prin accentuarea curburii lombare. Omoplații sunt depărtați de torace prin întinderea mușchiului trapez și a romboizilor și scurtarea marelui pectoral. Toracele este înfundat și umerii duși înainte.

4. PREZENTAREA CELOR MAI IMPORTANTE FORME CLINICE

Platispondilia se caracterizează prin lățirea corpurilor vertebrale. Este o cifoză congenitală care se manifestă încă din copilărie printr-o suplețe anormală a rahisului și printr-o deformație cifo-scoliotică, fără dureri și contractură.

Radiografia arată lățirea în ambele dimensiuni ale mai multor corpuri vertebrale.

Diagnosticul diferențial se face cu turtirea traumatică a corpilor vertebrali.

Agenezia discului (parțială sau totală), de origine congenitală, dar și inflamatorie, se manifestă tardiv, prin fenomene discrete: dureri cu caracter de lumbago, cifoză cu curbură mică, mai frecventă în regiunea cervicală și lombară, mai rar în cea dorsală.

Radiologic se observă un bloc format din două sau mai multe corpuri vertebrale, cu osificarea ligamentului intervertebral.

Cifoza cu microspondilie se manifestă radiologic prin vertebre ale căror corpuri sunt oprite în dezvoltare. Clinic există o cifoză accentuată, dar mai ales, apar tulburări nervoase determinate de compresiuni medulare grave. Tratamentul este chirurgical, cu rezecția corpului vertebral.

Epifizita vertebrală (boala Scheuermann) se caracterizează clinic prin cifoză dorsală însoțită de dureri, care apar în perioada de creștere (11-18 ani).

În perioada de creștere, cînd apare cifoza adolescenților și în special în cursul unei creșteri rapide, pe lîngă diversele tulburări endocrine, intervine o insuficiență a mușchilor și a ligamentelor care susțin coloana. In creșterea rapidă a scheletului, mușchii nu se pot dezvolta în aceeași măsură, ci seamănă cu niște elastice întinse care nu pot face fată noilor cerinte. Coloana ia o atitudine usor cifotică, iar presiunea in partea anterioară a corpurilor vertebrale crește. Tinerii care au o cifoză cu mare curbură obosesc destul de repede și au dureri spontane și provocate de tentativele de îndreptare a coloanei, precum și la presiune.

Radiologic, cînd cifoza tinde să se consolideze, vertebrele apar mai turtite anterior decît posterior și au marginile superioare și inferioare neregulate.

Diagnosticul diferențial se va face cu:

morbul lui Pott în faza incipientă. În cifoza adolescenților curbura este mare, nu unghiu-lară, ca în morbul lui Pott. Durerile sînt mai puțin accentuate și corespund unui număr mai mare de vertebre, contrar durerilor limitate la una, două vertebre, ca în tuberculoză. Rigiditatea coloanei nu este întovărășită de contractura mușchilor din jgheaburile vertebrale, așa cum se întîlnește în morbul lui Pott.

Insuficiența vertebrală care apare la fetițe între 10-15 ani, în urma unui surmenaj fizic sau psihic; insuficiența este musculară, iar radiografia nu arată nimic.

Tratamentul bolii Scheuermann:

La începutul bolii, bolnavul va păstra o bună parte din zi repaus culcat și va face gimnastică foarte ușoară și masaj potrivit pentru a-și întări mușchii șanțurilor vertebrale. Se va recomanda purtarea unui aparat susținător, care va corecta pe cît posibil cifoza, care va fi scos în timpul ședințelor de gimnastică, precum și noaptea, cînd este indicat ca bolnavul să doarmă într-un pat de gips. Aceste îngrijiri vor continua pînă ce evoluția bolii se va opri, deci pînă la dispariția durerilor.

În același timp, se va prescrie o cură helio-marină sau măcar raze ultra-violete, medicație recalcificantă. Cînd fenomenele dureroase încetează, bolnavii trebuie să facă activ gimnastică pentru corectarea cifozei, și anume: înot pe uscat cu corectarea gibozității, purtarea unei rigle sau baston între umeri și pe sub brațe, purtarea unor greutăți pe cap, canotaj cu spătar.

Cifoza din spondilita anchilozantă nu este obligatorie, dar apare la cei mai mulți bolnavi, deoarece și-au continuat munca în poziție de flexie a coloanei. Apariția cifozei se datorește în primul rînd contracturii musculare. Numai în faze mai tardive se poate ajunge la o cifoză stabilă, prin anchiloză fibroasă sau osoasă.

Cifoza profesională: atitudinile cifotice dureroase, fără modificări aparente radiografice, se întîlnesc la cei care practică o profesie care cere o atitudine specială (lucrătoarele de croitorie). Durerea este de obicei interscapulară; mușchii care acoperă regiunea interscapulară se contractă, pentru a fixa omoplații să dea un punct solid de sprijin brațelor; după un efort îndelungat, mușchii aceștia se surmenează și apar dureri.

Cifoza bătrînilor se întîlnește frecvent. Contrar cifozei adolescenților care interesează ultimele vertebre toracale, cifoza bătrînilor își are sediul mai înalt, fiind numai o accentuare a curburii dorsale. În general, afecțiunea se observă la indivizi cu o vîrstă înaintată (60 — 70 de ani), uneori însă poate exista și la oameni mai tineri, mai ales la cei care au de exercitat o meserie care îi obligă să stea continuu

plecați. Cauzele instalării cifozei sunt: slăbirea mușchilor, ligamentelor și osteoporoza. Cifoza se instalează în cele mai multe cazuri în mod lent. Nu prezintă dureri, nici spontane, nici provocate. Cifoza este ireductibilă. Mișcările coloanei în porțiunea lombară și cervicală sînt normale.

Radiologic, la nivelul cifozei, apar modificări caracteristice cifozei (îngustări ale discurilor la partea anterioară), precum și modificări datorate osteoporozei.

Diagnosticul diferențial se face cu cifozele carențiale și cu boala Paget.

Tratamentul este mult îngreunat din cauza vîrstei înaintate a bolnavilor, precum și a diferitelor afecțiuni cronice pe care le au.

Cifoza histero-traumatică apare consecutiv accidentelor (fie de muncă, fie din cauza războiului, fie din pricina mijloacelor de locomoție etc.) și se caracterizează printr-o cifoză, care merge de la o ușoară curbare a regiunii dorsale pînă la adevărate atitudini vicioase. In cazul acesta bolnavul se curbează foarte mult, așa încît privește continuu pămîntul, silit fiind la aceasta de către cifoza generalizată la care se poate adăuga și flexia celor două articulații coxo-femorale. Mulți dintre bolnavii amintiți au dureri de-a lungul coloanei vertebrale, o micșorare în puterea musculară a membrelor inferioare care îi silește să meargă sprijinindu-se cu unul sau două bastoane. Frecvent se asociază tulburări psihomotorii.

Obiectiv, în afară de atitudinile amintite, nu se constată nimic, nici clinic, nici radiologic.

Sindromul lui Kummel-Verneuil apare după traumatisme adesea neînsemnate care ating direct sau indirect coloana vertebrală. El evoluează în 3 stadii:

In primul stadiu se observă, pe lîngă fenomenele traumatice imediate, și dureri cu caracter nevralgic (intercostale, sciatice, abdominale) și unele tulburări motorii (contracturi, parezii). Aceste manifestări patologice durează numai cîteva zile. După acest interval, fenomenele se îmbunătățesc mergînd pînă la dis-pariția lor.

Al doilea stadiu este acela al unei stări relativ bune, în care bolnavul își poate începe ocupațiile obișnuite. Acest „interval liber", poate dura uneori 1—2 ani,

În al treilea stadiu reapar durerile și se instalează diformitatea vertebrală sub forma ei cifotică, accentuîndu-se într-un punct printr-o proeminență a apofizei spinoase a unei vertebre. In acest stadiu, se pot ivi și fenomene de compresiune medulară, radiculară sau radiculo-cordonală.

În ceea ce privește diagnosticul diferențial, anamneza este de mare însemnătate, pentru că forma cifozei și uneori chiar aspectul radiografic sunt asemănătoare celor datorite spondilitelor infec-țioase și în special morbului lui Pott. Un alt diagnostic diferențial trebuie făcut cu platispondilia congenitala descoperită cu ocazia unui traumatism.

Tratamentul este chirurgical, indicat mai ales cînd există fenomene de compresiune medulară.

Cifoza tetanică are o evoluție în 3 perioade:

prima de decalcificare,

a doua de diformitate

a treia de recalcificare puternică a vertebrelor, care formează unghiul gibozității.

Tratamentul este ortopedic (imobilizare în pat de gips) sau ortopedico-chirurgical.

Cifoza medicamentoasă: administrarea unor anumite medicamente sau aplicarea unor mijloace terapeutice de șoc folosite în special în neurologie, poate duce la apariția unor fracturi de coloană și la cifoza consecutivă. Sînt cunoscute astfel cifozele după administrarea de insulină, curară, cortizon sau după electroterapie de șoc.

Bolnavii ajung să facă de obicei aceste fracturi, după ce primesc zilnic 100—200 mg de cortizon timp de 1—2 luni. Ei pre-zintă și în acest timp o eliminare excesivă de calciu, fosfor și azot și o osteoporoză a coloanei. Pentru prevenirea acestor complicații, se recomandă administrarea concomitenta de testosteron, care favorizează retenția de calciu, fosfor și azot în timpul administrării cortizonului și limitarea dozelor de cortizon, mai ales la bolnavii predispuși spre osteoporoză (bătrîni, femei după menopauză și bolnavi cu artrite reumatice severe).

Este indicat tratamentul fracturilor apărute în urma medicației de șoc și prevenirea cifozelor.

5. DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL

Cifozele trebuiesc diferențiate de atitudinea cifotică, cînd curbura se redresează în decubit ventral sau se hipercorectează la contracția voluntară a musculaturii spatelui, iar cînd nu se poate corecta astfel, este o cifoză fixă sau rigidă.

Trebuie eliminate toate cauzele de miopatii care predomină la nivelul musculaturii trunchiului.

PROGNOSTIC

Evoluția și prognosticul depind foarte mult de anumiți factori:

Etiologia cifozei

Momentul diagnosticului: cînd acesta se pune în stadiile inițiale, cînd nu apar modificări organice (ci numai funcționale), evoluția este favorabilă;

Cu cît tratamentul este aplicat mai precoce și este mai complex și de lungă durată, cu atît prognosticul este mai bun;

Vîrsta pacientului: cifoza adolescenților are prognostic bun (dacă se iau măsuri la timp pentru a se împiedica formarea unei cifoze definitive).

PROFILAXIE

Cauzele care contribuie la modificarea ținutei corecte a trunchiului sunt multiple. Între acestea trebuie menționată, în primul rînd, poziția copilului în bancă, la școală sau la masa de lucru de acasă, unde își petrece o bună parte din zi, tocmai în perioada de creștere și care are influență asupra coloanei vertebrale. Pentzru eliminarea acestei cauze favorizante de atitudine vicioasă, indicăm folosirea băncilor individuale care se pot modifica cu ușurință după talia elevului.

Banca de școală trebuie să aibă următoarele dimensiuni:

Înălțimea scaunului să fie egală cu lungimea gambei, laba piciorului să se sprijine pe sol,

Adîncimea scaunului să fie ceva mai mică decît lungimea coapsei, astfel ca circulația sîngelui și nervii să nu fie comprimați în plica poplitee

Înălțimea și înclinarea spătarului să fie pînă la nivelul omoplaților

Înclinarea suprafeței mesei să fie astfel încît privirea să cadă perpendicular pe suprafața cărții.

Pentru prevenirea atitudinilor vicioase se recomandă:

Cunoașterea cauzelor și a împrejurărilor care determină atitudinea vicioasă și înlăturarea lor la timp

Îmbunătățirea stării de sănătate (procedee de călire, exerciții fizice, etc)

Îmbunătățirea factorilor și condițiilor activității și odihnei zilnice.

TERAPIA FIZICALĂ ȘI DE RECUPERARE

Terapia fizicală și de recuperare este practic cea mai importantă, cu cea mai mare eficacitate. Ea începe concomitent cu celelalte terapii, cît mai precoce, după stabilirea diagnosticului clinico – funcțional.

Medicina fizicală de recuperare a devenit, în ultimul sfert al secolului XX o specialitate modernă, fundamentată științific, cu dezvoltarea unor metode de tratament activ, prin exerciții terapeutice și educarea bolnavilor.

ELECTROTERAPIE

Are unele aplicații în deformările coloanei. Rolul său este de a reduce retracțiile și contracțiile prin încălzirea profundă a regiunii (ultrasunete, diadinamici), de a asupliza musculatura și ligamentele retractate și sclerozate (ionizările cu iodura de potasiu 4-5%, ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazona), de a limita efectele dureroase sau anchilozele artrozelor secundare.

Contracturile musculare, mai ales cele dureroase la solicitările pasive, de întindere, mai pot beneficia de băi de lumină infraroșii, masaj, iar hipotoniile musculare de termoterapie, curenți aperiodici de joasă frecvență, curenți faradici și galvanizări.

Electroterapia locală se adresează atât durerii ca simptom (electroterapie antalgică simptomatică), cât și contracturii musculare și ea sursă generatoare de durere (electroterapie antalgică patogenică).

Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim: galvanizările, ionoterapia electrică, faradizarea, curenții diadinamici, razele ultraviolete și ultrasunetele.

Ultrasunetele se folosesc în special pentru efectul mecanic, micromasajul celular, creșterea temperaturii locale prin frecarea indusă de bombardamentul cu ultrasunete, efectul fibrolitic ce dezorganizează procesele incipiente de fibrozare.

Galvanizarea transversală este decontracturantă și antalgică, efectul antalgic fiind potențat de alegerea unor soluții medicamentoase cu efect anestezic de suprafață (xilină, novocaină). Esențial este ca mărimea electrozilor să acopere integral zona de tratat, intensitatea curentului să fie la prag și durata tratamentului suficient de mare (peste 20 de minute).

Curenții diadinamici al căror efect antalgic este foarte bine cunoscut acționează și patogenetic prin contracțiile musculare pe care le induc formele excitomotorii (RS, PS, PL). Și aici, dozarea intensității și durata ședinței condiționează efectul terapeutic.

Curentul interferențial în aplicație statică, dar mai ales dinamică, folosind frecvențe excitomotorii în forma SPECTRU, aduce o contribuție substanțialâ în pregătirea musculaturii pentru programele de kinetoterapie.

TERMOTERAPIE

Termoterapia locală se folosește ca procedură de relaxare musculară, creșterea metabolismului tisular local prin vasodilatația cutanată și musculară. Mijloacele se aleg în funcție de posibilități și pot fi extrem de simple sau sofisticate. Important este ca indicația de termoterapie să fie corectă și metodologia de aplicare să fie respectată.

Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare cantitate de căldură. Efectele de bază ale termoterapiei sunt:

analgezia,

hiperemia,

hipertermia locală și sistemică,

creșterea tonusului muscular,

creșterea elasticității țesutului conjunctiv.

Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregătirea programelor de kinetoterapie și masaj.

Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicații:

Căldură profundă, produsă de diatermie și ultrasunete

Căldură superficială, produsă de celelalte tehnici, în care efectul de penetrație este mai redus, de numai cîțiva centimetri de la tegument.

Căldura umedă sub forma împachetărilor cu parafină, cu nămol și nisip este mai benefică decît căldura uscată.

Încălzirea superficială se realizează cu lampa Solux, cataplasma cu muștar, sare caldă, parafină etc. Pentru încălzirea structurilor profunde se folosesc microundele sau undele scurte.

1. Împachetarea nămol

Constă în aplicarea nămolului la o temperatură de 38 – 40°C pe o anumită regiune. Durata unei ședințe este de 20 – 40 minute.

Acțiunea: nămolul are mai multe efecte:

efect mecanic, producând excitația pielii

efect fizic, temperatura corpului crește cu 2 – 3°C;

– efect chimic, prin rezorbția unor substanțe biologic active prin piele din nămol.

2. Băile de abur complete

Se execută într-o cameră supraîncălzită de vapori, la temperatură de 40°C. Se mai pot practica în dulapuri speciale orizontale sau verticale.

Se pleacă de la o temperatură inițială de 38 – 42°C și se urcă treptat la 50 ~ 55°C. În timpul procedurii se pune o compresă rece pe cap, ceafă sau inimă. Baia se termină cu o procedură de răcire.

3. Băile de aer cald folosesc căldura uscată, cu temperatura între 60 – 120°C, care provine de la radiatoare supraîncălzite în atmosferă închisă.

Sunt mai ușor suportate decât cele de abur cald. Transpirația se instalează mai încet, dar cantitatea e mai abundentă decât la băile de abur.

4. Băile de lumină se realizează în dulapuri de lemn cu becuri, iar cele parțiale în dispozitive adaptate. Durata băilor este de 5 – 20 minute. Căldura radiantă produsă de băile de lumină e mai penetrantă decât cea de abur sau aer cald, iar transpirația începe mai devreme.

5. Băile de soare și nisip utilizează spectrul solar complet. Expunerea la soare se face cu precauție, 2-3 minute pentru fiecare parte a corpului, cantitatea se crește treptat în zilele următoare.

Aceste băi sunt indicate mai ales la copii, în perioada de creștere (ele stimulează metabolismul fosfo-calcic și cel al vitaminei D) și contraindicate la persoanele cu probleme cardiace.

6. Cataplasmele

Constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanțe, la temperaturi variate asura diferitelor regiuni ale corpului.

Ele acționează prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor hiperemiant și rezorbiv, precum și pentru acțiunea antispastică și antialgică. La cataplasmele cu plante medicinale se mai adaugă și efectul chimic.

MASAJUL

Definiția masajului

Prin noțiunea de masaj se înțelege o serie de manipulări manuale, variate, aplicate simetric la suprafața organismului în scop terapeutic. Acțiunea fiziologică a acestor manevre constă în aceea că în timpul executării lor pornesc spre sistemul nervos central impulsuri nervoase de la terminațiile nervoase profunde cutanate. Acestea măresc excitabilitatea și întăresc starea funcțională a scoarței cerebrale.

Efectele masajului

Efecte locale

1. Acțiune sedativă asupra:

– durerilor de tip nevralgic;

– durerilor musculare și articulare.

Acțiunea sedativă se obține prin manevre ușoare, lente care stimulează repetat extraceptorii și proprioceptorii existenti.

2. Acțiunea hiperemiantă locală se manifestă prin încălzirea și înroșirea tegumentului asupra căruia se exercită masajul această acțiime se exercită prin manevre mai energice care comprimă alternativ vasele sangvine.

3. Îndepărtarea lichidelor de stază cu accelerarea proceselor de resorbție în zona masată. Masajul permite înlăturarea lichidelor de stază. Acest efect este benefic la persoane cu insuficiență venoasă periferică și apare după manevre profunde care conduc lichidul de stază de la periferie spre centru.

Efecte generale

Creșterea metabolismului bazal stimulează funcțiile aparatului respirator și circulator, influentează favorabil starea generală a organismului, îmbunătățește somnul, îndepărtează oboseala musculară.

Toate aceste efecte generale se explică prin acțiunea masajului asupra pielii care este un organ bine vascularizat și mai ales bogat inervat.

Mecanisme de acțiune

Cea mai importantă acțiune fiziologică a masajului este reprezentată de mecanismul reflex asupra organelor interne. Aceasta se explică prin stimulii care pleacă prin exteroceptori și proprioceptori, care simt de diferite intensități pe cale aferentă către SNC, iar de acolo pe cale aferentă, ajung la organele interne în suferință.

Un alt mecanism al masajului este acțiunea mecanică produsă de manevrele mai dure ca frământarea: contratimpul, mângăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătățirea funcției și forței musculare care participă la mișcarea într-o articulație.

Descrierea regiunii anatomice:

Coloana vertebrală este un sistem complex, în structura căruia intră 33 – 34 vertebre, 344 de suprafețe articulare, 24 de discuri, 365 de ligamente și asupra căreia acționează 750 de mușchi.

Cele 5 segmente ale coloanei vertebrale sunt: cervical (7 vertebre), dorsal (12 vertebre), lombar (5 vertebre), sacral (5 vertebre) și coccigian (4-5 vertebre sudate între ele).

Regiunea dorsală se delimitează în partea superioară prin linia imaginară ce trece prin C7, spina omoplatului și acromion. În partea inferioară se delimitează prin linia imaginară ce trece prin T12 și coastele flotante.

Musculatura regiunii este bine dezvoltată. Mușchii mai importanti sunt: marii dorsali, trapezii inferiori, intercostalii, iliocostalii, mușchii proprii ai coloanei vertebrale (paravertebralii dorsali, intervertebralii, interspinoșii și transverso- spinoșii). În partea superioară a regiunii dorsale sunt: mușchii romboizi, mușchii supra- și subspinoși la splina omoplatului, dar intră și la regiunea cefei și cea dorsala.

Tehnica de masaj

Masajul regiunii dorsale se execută așezând bolnavul în decubit ventral, cu mîinile pe lîngă corp. Bolnavul este acoperit cu un cearceaf lăsând descoperită numai regiunea de masat.

Se începe cu netezirea sau efleurajul cu ambele palme întinse, pornind de la partea inferioară a toracelui pe mușchii paravertebrali și mușchii dorsali, partea superioară a trapezilor, înconjurând umerii.

A doua formă de netezire se face tot cu palmele întinse pe părțile laterale ale toracelui tot de jos în sus făcând terminația la C7. 0 altă formă de netezire este netezirea pe coloană cu două degete depărtate de la T12 la C7, cu spina vertebrală între degetele depărtate de la mâna stângă atât pe partea opusa noua cât și pe partea noastra.

Ultima netezire este pieptene și se face pe mușchii bine dezvoltați, marii dorsali, derulând pumnul de la rădăcină către vârful degetelor de 5-6 ori. Urmează frământarea sau petrisajul cu toate formele sale, frământarea cu o mână începând cu partea opusă nouă, în 2-3 straturi de mușchi, prin compresiuni și relaxări dintre police și celelalte 4 degete, ridicând mușchiul de pe planul osos. Pe aceleași direcții se execută și frământarea cu două mâini și contratimp. După fiecare se face netezirea de întrerupere.

Geluirea este tot o frământare ce se face pe coloană cu 2 degete depărtate cu spina vertebrală între degete (T12-C7). 0 altă direcție a geluirii cu degetele apropiate se face pe mușchii paravertebrali dorsali.Toate formele frământării se fac de 2-3 ori pe fiecare direcție. După netezirea de întrerupere urmează fricțiunea care se face pe coloana dorsală (T12-C7) cu două degete depărtate cu mișcări de sus în jos, stânga-dreapta, circular dreapta, circular stânga. 0 altă direcție de fricțiune este intercostală cu degetele depărtate cu mișcări circulare și o alta cu degetele apropiate pe mușchii paravertebrali dorsali.

După fricțiune urmează tapotamentul care se face pe mușchii bine dezvoltați ca marii dorsali și trapezii inferiori având în vedere evitarea rinichilor. Formele tapotamentului sunt: căuș, partea cubitală a degetului și pumn.

Urmează vibrația care se face cu palma întreagă pe toată suprafața musculară prin trenuri vibratorii destul de profunde și rapide pentru a ajunge vibrația și la organele interne .

După toate netezirile de întrerupere masajul se termină tot cu o netezire.

După aceea facem kinetoterapie deoarece avem articulațiile costo-vertebrale care trebuiesc mobilizate. Pentru acest lucru facem mișcarile de inspiratie-expiratie masorul ținând palmele perpendiculare pe coloana dorsală și spunându-i bolnavului să tragă aer în piept după care bolnavul expiră aerul, iar masorul apasă prin vibrații coloana dorsala (de 2-3 ori).

Indicații : spondiloza anchilozantă, sechele posttraumatice în această regiune, deformări de coloană toracală, cum ar fi cifoza sau devieri laterale ale coloanei -scolioze, în contracturi musculare de diferite cauze.

Contraindicații: boli dermatologice, boli hemoragice, inflamații acute ale organelor abdominale, TBC, boli vasculare, boli infecțioase.

KINETOTERAPIE

Exercițiile pentru corectarea cifozei urmăresc:

Tonifierea musculaturii paravertebrale cervicale, în sensul scurtării musculaturii posterioare (prin mișcări concentrice) și alungirea celei anterioare a gîtului și toracelui (prin mișcări excentrice)

Ștergerea deprinderii greșite și formarea unei atitudini corecte a corpului

Corectarea sau prevenirea deviațiilor compensatorii ale coloanei vertebrale sau a celorlalte regiuni ale corpului.

Mijloacele folosite sunt:

Exerciții statice:

eforturi izometrice executate cu extensia trunchiului

stînd în picioare corect

stînd în genunchi

stînd în decubit dorsal și ventral

stînd atîrnat

exerciții dinamice – extensia și întinderea coloanei vertebrale, apoi exerciții pentru cap, gît, membre, care să amplifice extensia trunchiului.

Pentru îngreunări se folosesc bastoane așezate la spate sub axile, mingi medicinale purtate pe cap sau aruncate cu ambele mîini deasupra capului.

Exercițiile vor fi întrerupte de frecvente mișcări de respirație și relaxare.

Deosebit de utile sunt exercițiile de redresare pasivă și pasiv-activă la scară fixă, la perete și, mai ales, în fața oglinzii.

În cazul atitudinii cifotice, trebuie să învățăm pacientul să-și formeze simțul poziției corecte, prin autocontrol continuu, lucru posibil datorită supleței coloanei vertebrale.

Se are în vedere poziția defectuoasă a capului căzut înainte, care trebuie redresată prin contracția musculaturii cefei, cu corectarea curburii cervicale, menținînd privirea înainte, paralelă cu pămîntul.

Tonifierea și reechilibrarea musculaturii paravertebrale este unul din obiectivele principale :

din decubit ventral se execută gradat ridicarea capului, umerilor, membrelor superioare (pentru tonifierea musculaturii dorsale bilaterale),

ridicarea ambelor membre inferioare tonifică musculatura lombară ;

ridicarea membrelor ipsilaterale tonifică musculatura unilaterală paravertebrală respectivă

Un alt obiectiv al tratamentului fizical-kinetic îl constituie asuplizarea coloanei vertebrale. Pentru a se realiza acest lucru este necesar să se acționeze în sensul:

eliberării mișcării în articulațiile interapofizare posterioare,

contracararea tendinței la cifozare,

împiedicarea agravării unei eventuale scolioze preexistente,

îmbunătățirea mobilității costo-vertebrale.

Tehnica de lucru indicată derivă în mare măsură din metoda Klapp. Cifoza dorsală se corectează prin exerciții de întindere a coloanei din cele trei poziții de bază (decubit, șezând, ortostatism), de fapt, conștientizarea poziției „de a sta înalt" sau „a sta drept". Postura se controlează în oglindă, urmărind alungirea gâtului și a trunchiului în ax. Exercițiile devin mai eficiente dacă se oferă bolnavului câțiva parametri care să-i permită să conștientizeze corecția posturală (o rezistență ușoară aplicată de palma terapeutului pe creștetul bolnavului, o carte așezată pe creștet etc.).

Din metoda Klapp se folosesc pozițiile lordozante plecând din poziția de start „în genunchi".

Extensiile active, mersul în patru labe, tracțiunile prin propria greutate a corpului (atârnat la spalier), unele sporturi (volei, baschet, înotul pe spate), toate pot fi exploatate pentru îndeplinirea aceluiași obiectiv.

Pentru tonifîerea musculaturii paravertebrale se folosesc tehnici globale clasice, dar sunt și unele manevre particulare deosebit de utile deoarece, deși se adresează în principal musculaturii paravertebrale, antrenează în lucru și musculatura centurilor scapulo-humerale.

EXERCIȚII PENTRU MOBILIZAREA COLOANEI DORSALE.

Din decubit dorsal, cu muschii flectati si bratele intinse lateral, se duc genunchi la piept si se revine la pozitia de plecare.

Din pozitie sezand, inclinati laterale si rotiri ale trunchiului;

Din pozitie cvadripeda, ridicarea in extensie maxima a membrelor inferioare (alternativ), concomitent cu flectarea membrului superior din coaste;

Din pozitie cvadripeda, bolnavul arunca bratele brusc inainte si lateral.

Din decubit ventral, ridicarea capului-trunchiului, poziția membrelor superioare schimbându-se pentru a grada efortul (pe lângă corp, sub bărbie, pe ceafa, pe umeri).

În decubit ventral cu bazinul la marginea mesei, membrele inferioare atâmând, se fac extensii din șold cu genunchii întinși.

Din pozitia „în genunchi" cu un baston în mâini, redresarea completă a trunchiului, extensia brațelor și menținerea pentru câteva secunde a poziției de maximă extensie.

Exercițiile pot fi deosebit de variate, se pot realiza în condiții de dotare minimă și nu pierd din valoare decât datorită lipsei de continuitate.

Putem vorbi de cure balneokinetoterapeutice, adică de proceduri de kinetoterapie aplicate în bazine cu apă dulce sau carbogazoasă. Avantajele acestei metode constau în acțiunea fizică a apei de a "descărca" mișcarile în mare parte, de acțiunea gravitației.

De asemenea apa opune o rezistența la miscare, ceea ce face ca partea izometrică a contractiei să reprezinte mai mult din mișcare, crescînd astfel tonusul muscular.

La aceste acțiuni se mai adaugă efectele termalității apei asupra vasomotricității și efectele tonifiante asupra sistemului nervos central și periferic. In cazul apelor carbogazoase este de adaugat efectul binefăcator al sărurilor și bulelor de gaz degajate.

De asemenea, masajul subacvatic sau talasoterapia, pot da rezultate bune. Sînt importante două metode în tratamentul profilactic al deformarilor:

înotul

gimnastica respiratorie.

Inotul trebuie să fie simetric și făcut mulți ani la rănd (bras, spate, fluture, delfin). Este un excelent mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale și de dirijare a dezvoltarii simetrice a toracelui.

Gimnastica respiratorie, în apă, se face sub forma de inot sau programe specializate. Exercițiile se execută timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat pînă la bărbie, membrele inferioare întinse și atingînd fundul bazinului cu vîrful degetelor de la picioare. Această gimnastică asuplizează curburile, nivelează centurile, stimulează autocontrolul și favorizează dezvoltarea simetrică a toracelui și cresterea capacității vitale.

CURA BALNEARĂ

Bolnavul cu cifoză poate beneficia de tratament balneo-fizical în stațiuni profilate pe tratamentul afecțiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor naturali (apa minerală, nămol terapeutic, climatul) este benefică și, împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, pot contribui la recuperarea funcțională.

Tratamentul balnear vizează următoarele obiective:

Încetinirea procesului degenerativ

Îmbunătățirea circulației locale și generale

Ameliorarea sau menținerea mobilității articulare și a forței musculare.

Tipuri de ape:

Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)

Ape sărate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)

Ape sărate iodurate (Bazna)

Ape sulfuroase sărate (Călimănești, Govora)

Ape sulfuroase termale (Herculane)

Terapia cu nămol acționează prin cei trei factori cunoscuți: termic, fizic (mecanic) și chimic.

Stațiunile indicate sunt:

Techirghiol (și tot litoralul) care are nămol sapropelic;

Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);

Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);

Govora (nămol silicos și iodat);

Geoagiu (nămoluri feruginoase)

TERAPIA OCUPAȚIONALĂ

Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse activități adaptate la tipul de deficiențe motorii ale individului cu scop recreativ și terapeutic, ajutând bolnavul să folosescă mai bine mușchii rămași indemni și recuperând funcția celor afectați de boală, contribuind astfel la readaptarea funcțională la gesturile vieții curente.

Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mișcări utile și contribuind astfel la readaptarea funcțională la efort.

Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaționale sunt:

– mobilizarea unor articulații și creșterea amplitudinii lor;

– dezvoltarea forței musculare;

– restabilirea echilibrului psihic.

Bolnavul cu cifoză trebuie să evite activitățile care necesită flexia coloanei cum ar fi: grădinăritul, împletitul răchitei, cusutul la mașină, roata olarului.

Se mai pot include unele activități sportive: înot, volei, baschet.

Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluției bolii și de încadrarea rațională a ergoterapiei în complexele de recuperare și readaptare funcțională.

GIMNASTICA MEDICALĂ

Corectarea curburii dorsale se face prin tonificarea musculaturii paravertebrale în scurtare, din poziții care să fixeze regiunea lombară și cervicală în poziție corectă. Se lucrează, în special, din șezînd sau șezînd pe genunchi, din culcat, din pe genunchi cu sprijin pe palme și trunchiul atîrnat la scară fixă, elongații la căpăstru, redresări active cu control, în fața oglinzii, transport de greutăți pe cap.

Pentru apropierea omoplaților se fac exerciții libere sau cu diferite aparate portabile (greutăți, bastoane) cu rotarea externă a brațelor, prin contracția mușchilor mic rotund și subspinos, cu apropierea omoplaților de linia mediană (de coloană) prin contracția trapezului și romboidului cu inspirație iar la revenire expirație. Același rezultat îl obținem lucrînd și cu brațele întinse și ridicate la orizontală, duse spre înapoi pentru apropierea omoplaților de coloană și torace.

Deblocarea toracelui, care se prezintă cu un stren înfundat, se obține prin exerciții de respirație amplă. Coastele care sunt fixate de coloana dorsală pot fi antrenate în momentul inspirului și să contribuie la redresarea coloanei dorsale, prin depărtarea între ele și ridicarea lor. Toracele și respirația costală se reeducă prin mobilizări pasive, presiuni și tracțiuni asupra coastelor, ținînd cont de momentul inspirului și expirului, cu scopul de a mări elasticitatea condro-costo-vertebrală, și prin mișcări active de respirație. Presiunile și tracțiunile se aplică perpendicular pe axul de rotație a articulației costovertebrală, la nivelul arcului posterior sau la nivelul deplasării coastelor mai mari.

Mișcările pasive cu presiuni și tracțiuni pe claviculă și stern vizează mobilizarea toracelui în partea lui superioară, iar cînd sunt aplicate pe regiunea laterală, vizează mobilizarea toracelui în partea mijlocie și inferioară.

Alte două sporturi sînt importante în tratamentul profilactic al deformarilor:

înotul

gimnastica respiratorie.

Inotul trebuie să fie simetric și făcut mulți ani la rînd (bras, spate, fluture, delfin). Este un excelent mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale și de dirijare a dezvoltarii simetrice a toracelui.

Gimnastica respiratorie, în apă, se face sub forma de inot sau programe specializate. Exercițiile se execută timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat pînă la bărbie, membrele inferioare întinse și atingînd fundul bazinului cu vîrful degetelor de la picioare. Această gimnastică asuplizează curburile, nivelează centurile, stimulează autocontrolul și favorizeazș dezvoltarea simetrică a toracelui și cresterea capacității vitale.

BIBLIOGRAFIE

TRATAT DE MEDICANĂ INTERNĂ – REUMATOLOGIE

Păun Radu, Ed. Medicală, București, 1999

CLINICA SI TRATAMENTUL BOLILOR REUMATICE –

– Stefan Suteanu- Editura Medicala – Bucuresti 1977

ELECTROTERAPIE

-Radulescu Andrei – Editura Medicala – Bucuresti 1991

ANATOMIA SI FIZOLOGIA OMULUI

-Dr.Roxana Maria Albu – Editura Corint – Bucuresti 1996

RECUPERAREA MEDICALA LA DOMICILIUL BOLNAVULUI

-Tudor Sbenghea – Editura Medicala – Bucuresti 1996

REUMATOLOGIE

-Prof. Dr. – Eugen Popescu-Ed. National- Bucuresti 1997

COMPENDIU DE MEDICINA FIZICA SI RECUPERARE

-Dr. Adriana Nica-Ed. Universitara Carol Davila

Bucuresti1998

KINETOTERAPIA PROFILACTICA TERAPEUTICA SI DE RECUPERARE

-Tudor Sbenghe – Editura Medicala – Bucuresti 1998

FIZIOKINETOTERAPIE SI RECUPERARE MEDICALA

-Iaroslav Kiss- Editura Medicala- Bucuresti 1999

COMPENDIU DE REUMATOLOGIE

-Eugen D. Popescu, Ruxandra Ionescu – Editura Tehnica –

Bucuresti 1999.

=== cifoze tymes ===