Tratamente Si Politici Contabile Privind Stocurile

CUPRINS

Capitolul I – Delimitari conceptuale si metodologice privind contabilitatea stocurilor

Definirea si clasificarea stocurilor

Referentialul contabil

Metode de evaluare a stocurilor

Evaluarea stocurilor la intrarea in gestiune

Evaluarea stocurilor la iesirea din gestiune

Evaluarea stocurilor la bilant si la inventar

Tratamente si practici contabile specifice

1.4.1. Sistemul de conturi privind stocurile

1.4.2. Contabilitatea operatiilor privind stocurile cumparate

1.4.3. Contabilitatea operatiilor privind stocurile fabricate

1.4.4. Cazuri particulare de contabilizare privind stocurile

1.5 Indicatori economico-financiari ai stocurilor

CAPITOLUL I. – Delimitari conceptuale si metodologice privind contabilitatea stocurilor

Definirea si clasificarea stocurilor

Conform IAS 2, stocurile sunt definite ca toate activele obținute în scopul revânzării pentru desfășurarea normală a activității, inclusiv terenurile și alte mijloace fixe. Daca un activ este achiziționat în alte scopuri decât vânzarea în desfășurarea normală a activității, el nu va deveni stoc în baza unei decizii ulterioare de vânzare a acestuia.

Potrivit IAS 2 stocurile sunt definite punându-se în evidență trei criterii in funcție de care acestea se clasifică și se delimitează in contabilitatea financiară:

în funcție de criteriul fizic,

în funcție de destinația stocurilor,

în funcție de faza ciclului de exploatare.

În funcție de criteriul fizic, stocurile se împart în următoarele structuri: materii prime, materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar, semifabricate, animale, producția în curs de execuție, mărfuri și ambalaje.

În funcție de destinația lor, stocurile se grupează în următoarele categorii:

stocuri destinate realizării obiectului de activitate,

stocuri fabricate de întreprindere destinate vânzării,

stocuri aflate în curs de execuție,

stocuri cumpărate și deținute în scopul revânzării.

În funcție de faza ciclului de exploatare se delimitează următoarele categorii de stocuri:

stocuri aflate în faza de producție,

stocuri aflate în faza de desfacere.

Pentru a fi posibila o buna gestiune a stocurilor este nevoie de respectarea urmatoarelor conditii:

natura bunurilor sa fie indicata cu precizie;

intrarea în stoc sa fie înregistrata în momentul transferului de proprietate;

evaluarea intrarilor si iesirilor de bunuri în si din stoc sa fie definita cu exactitate si sa ramâna invariabila.

Natura bunurilor stocate este definita printr-o nomenclatura interna întreprinderii si trebuie sa fie armonizata cu o nomenclatura macroeconomica a produselor si activitatilor.

In contabilitatea din Romania, stocurile sunt grupate in urmatoarele categorii:

materii prime. Acestea participa in mod direct la fabricarea produselor si se regasesc în produsul finit integral sau partial, fie în starea lor intiala, fie transformata.

materiale consumabile. Acestea sunt impartite in: materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, seminte si materiale de plantat, furaje si alte materiale consumabile. Ele participa la desfasurarea procesului de productie sau de exploatare, fara a se regasi, de obicei, în produsul finit.

materiale de natura obiectelor de inventar. Acestea sunt bunuri care nu pot fi considerate mijloace fixe din cauza valorii lor mai mici decat limita legala, indiferent de valoarea lor si de durata lor de serviciu. In aceasta categorie intra si bunurile asimilate acestora, cum ar fi: echipament de protectie, echipament de lucru, îmbracaminte speciala, mecanisme, dispozitive, verificatoare, aparate de masura si control, matrite folosite la executarea anumitor produse si alte obiecte similare. Conform sistemelor contabile mai avansate folosite in alte tari, categoria de materiale de natura obiectelor de inventar nu este prezenta in categoria stocurilor si nu se contabilizeaza. Datorita criteriilor stricte de delimitare intre imobilizari, stocuri si cheltuieli, materialele de natura obiectelor de inventar se considera consumate integral in exercitiul lor in serviciu.

stocuri aflate la terti. Aceasta categorie contine materii si materiale, produse, animale, marfuri si ambalaje aflate la terti. De fapt aceste stocuri apartin intreprinderii, dar fizic se gasesc in curs de aprovizionare sau la terti.

productia în curs de executie este reprezentata de produsele care nu au parcurs toate etapele procesului tehnologic, precum si de produsele nesupuse probelor si receptiei tehnice sau produsele incomplete. De asemenea, in productia în curs de executie se includ si lucrarile, serviciile si studiile în curs de executie sau neterminate.

semifabricatele sunt produse pentru care s-a terminat o faza de fabricatie si urmeaza sa fie folosite in alte faze ale procesului tehnologic sau urmeaza sa fie vandute tertilor.

produsele finite sunt produsele care au ajuns la finalul procesului de fabricatie, parcurgand toate fazele acestuia si sunt pregatite pentru vanzare sau au fost livrate catre clienti.

produsele reziduale sunt elemente secundare rezultate din procesul de fabricatie, cum ar fi rebuturile, materialele recuperabile si deseurile.

animale si pasari, categorie numita si active biologice de natura stocurilor include animalele nascute sau cele tinere de orice fel, cele crescute si folosite pentru reprodutie, cele puse la îngrasat pentru in vederea valorificarii, cele crescute pentru productia de lâna, lapte si blana, precum si coloniile de albine.

marfurile sunt reprezentate de bunuri care au fost achizitionate pentru a fi revândute în aceeasi stare sau dupa ce au suferit o usoara transformare.

ambalajele sunt bunurile folosite pentru protectia pe durata depozitarii sau a transportului materialelor si marfurilor sau pentru o prezentare comerciala mai buna a acestora. Ambalajele si materialele de ambalat fabricate în sectiile de productie ale întreprinderii pentru a fi vândute ca atare, fac parte din categoria stocurilor de produse finite. Materialele de ambalat care nu pot fi gestionate ca ambalaje sunt incluse în categoria materialelor consumabile.

Referentialul contabil

IAS 2 „Stocuri” este un Standard Internațional de Raportare Financiară produs și distribuit de International Accounting Standards Board (IASB) cu scopul de a descrie principiile referitoare la evaluarea și clasificarea stocurilor.

Standardele internationale de contabilitate (IAS) au fost emise intre anii 1973 si 2001 de catre IASC (International Accounting Standards Committee). In 2001 IASB a adoptat toate standardele IAS si a continuat dezvoltarea lor. Noile standarde poarta numele de IFRS (Standard international de raportare financiara). Desi nu se mai emit standarde IAS, acestea raman in vigoare pana la inlocuirea sau modififcarea lor cu standarde IFRS.

Principalele modificari fata de versiunea anterioara ale IAS 2 se refera la urmatoarele aspecte:

Obiectivul si aria de aplicabilitate se refereau la clarificarea ariei de aplicabilitate si excluderea din aria de aplicabilitate.

Costul stocurilor vizeaza costul de achizitie si alte costuri.

Formule de determinare a stocurilor reprezentand consecventa si interzicerea LIFO ca formula de determinare a costului aceasta fiind utilizata doar in cadrul OMFP 1802/2014.

Recunoasterea drept cheltuiala.

Prezentarea informatiilor se refera la stocuri inregistrate la valoarea justa mai putin costurile de vanzare si diminuarea valorii contabile a stocurilor.

IFRS reprezinta un set de standarde bazate pe principii care stabilesc reguli generale dar si impun anumite tratamente contabile specifice.

Din Standardele Internationale de Raportare Financiara fac parte urmatoarele:

Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) — standarde emise după 2001.

Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS) — standarde emise înainte de 2001

Interpretări ale Comitetului Internațional pentru Interpretări privind Raportarea Financiară (IFRIC) — emise după 2001

Interpretări ale Comitetului Permanent pentru Interpretări (SIC) — emise înainte de 2001

Managerii entitatii in procesul de comunicare financiara utilizeaza politicile si optiunile contabile cuprinse in IFRS, prin intocmirea si publicarea de situatii financiare.

Aria de aplicabilitate ale acestor standarde se intinde in mai bine de 100 de state ale lumii, printre care se numara statele Uniunii Europene, Rusia, Singapore, Hong Kong, Africa de Sud, Australia. In Uniunea Europeana, toate societatile sunt obligate sa intocmeasca situatiile financiare consolidate respectand prevederile standardelor de raportare financiara.

Standardul International de contabilitate IAS 2 STOCURI se aplică pentru:

orice bun deținut de întreprindere în scopul vânzării în cadrul obiectului său de activitate (exemplu: mărfurile și produsele finite);

producția în curs de execuție pe termen scurt;

bunurile care reprezintă materii prime și materialele care urmează să fie folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.

Din această arie de aplicabilitate se exclud:

bunurile care reprezintă producția în curs de execuție pe termen lung. Pentru acestea se aplică IAS 11 Contracte de construcții;

stocurile de instrumente financiare, pentru care se aplică IFRS 7 Instrumente financiare: informații de furnizat, IAS 32 Instrumente financiare: prezentare și IAS 39 Instrumente financiare: recunoaștere și evaluare;

stocurile de natură păsărilor, animalelor, plantelor și producția agricolă, pentru care se aplică IAS 41 Agricultură;

stocurile de natură mineralelor și a resurselor minerale, pentru care se aplică IFRS 6 Explorarea și evaluarea resurselor minerale.

Norma internationala IAS 2 este transpusa in Romania prin OMFP numărul 1082/2014 intrat in vigoare la data publicarii in monitorul oficial, si anume 30.12.2014. Aceasta clarifica modalitatile de determinare a bazelor de evaluare si recunoastere referitoare la stocuri ce trebuie prezentate in situatiile financiare.

OMFP 1082/2014 contine reglementări care prevăd formatul și conținutul situațiilor financiare anuale, principiile contabile și regulile de recunoaștere, evaluare, scoatere din evidență și prezentare a elementelor în situațiile financiare anuale individuale, regulile de întocmire, aprobare, auditare/verificare, potrivit legii, și publicare a situațiilor financiare anuale, Planul de conturi general, precum și conținutul și funcțiunea conturilor contabile.

Obiectivul situațiilor financiare anuale îl constituie furnizarea de informații despre poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie ale unei entități, utile unei categorii largi de utilizatori.

Metode de evaluare a stocurilor

Conform reglementarilor contabile din Romania, evaluarea stocurilor se face in patru momente diferite: la intrarea in gestiune, la iesirea din gestiune, la inventariere si la intocmirea bilantului.

Evaluarea stocurilor la intrarea in gestiune

La intrarea in gestiune, in functie de modul de dobandire, stocurile sunt evaluate si inregistrate in contabilitate astfel:

Stocurile cumparate se evalueaza la costul de achizitie. Din aceasta categorie fac parte materiile prime, materialele, marfurile, etc. Conform IAS 2, costul de achizitie este format din pretul de cumparare fara TVA, taxele de transport, taxele vamale, accize si alte costuri care pot fi atribuite direct achizitiei de stocuri, din care se scad eventualele reduceri comerciale.

Stocurile fabricate se evalueaza la costul de productie. Din aceasta categorie fac parte produsele finite, semifabricatele, etc. Costul de productie reprezinta cheltuielile directe (materii prime si salariile personalului direct productiv) si cota de cheltuieli indirecte (amortizarea utilajelor, eventualele reparatii ale acestora, salariile personalului care nu participa in mod direct la procesul de productie, etc.)

Stocurile obtinute cu titlu gratuit sau prin donatie se evalueaza la valoarea justa, denumita si valoare de utilitate. Aceasta valoare reprezinta pretul determinat in functie de pretul pietei, care se presupune ca va fi acceptat de un client in cadrul unei tranzactii comerciale.

Stocurile aduse ca aport in natura se evalueaza la valoarea de aport, valoare care se determina prin evaluare sau expertize tehnice. Aceaste stocuri se regasesc in cazul constituirii unei societati, in cazul fuziunii unor societati sau in situatia majorarii de capital.

Evaluarea stocurilor la iesirea din gestiune

Iesirea din gestiune a stocurilor se poate realiza prin vanzare, consum, donatii, distrugere, etc, iar atunci stocurile se evalueaza prin folosirea uneia dintre urmatoarele metode:

Metoda identificarii specifice (IS)

Aceasta metoda se aplica pentru stocuri care nu sunt fungibile, produse de folosinta indelungata, identificabile prin serie, cost de achizitie si data de intrare si consta in evaluarea acestora la costul de intrare (cost istoric).

Metoda FIFO (prima intrare – prima iesire)

Aceasta metoda se aplica intreprinderilor cu o gama de produse diversificata si in perioade de stabilitate a preturilor. Deoarece metoda se bazeaza pe fluxul costurilor si nu al bunurilor, aceasta se poate utiliza indiferent de fluxul real al stocurilor.

Conform metodei FIFO se atribuie stocurilor iesite din gestiune, preturile cele mai vechi, efectul fiind evaluarea stocului final la cele mai recente preturi.

Metoda LIFO (ultima intrare – prima iesire)

Conform acestei metode primele stocuri iesite din gestiune sunt evaluate la costul ultimelor intrate in gestiune, astfel stocul este evaluat la cele mai vechi preturi.

Aceasta metoda este cel mai putin folosita, deoarece presupunerea acesteia nu corespunde miscarii reale a stocurilor din majoritatea intreprinderilor. Efectul folosirii metodei LIFO este micsorarea rezultatului exercitiului financiar, deoarece evaluarea iesirilor se face la cele mai mari costuri (cele mai recente). Acest efect se accentueaza in perioadele de inflatie, atunci cand eficienta metodei scade foarte mult deoarece costul stocurilor iesite din gestiune este apropiat de costul celor mai recente stocuri intrate in gestiune.

Metoda costului mediu ponderat (CMP)

Aceasta metoda presupune calculul mediei ponderate a costurilor unui produs anume dupa fiecare receptie sau la o anumita perioada (exemplu: la sfarsitul lunii)

In cazul in care se calculeaza dupa fiecare receptie, costul mediu ponderat (CMP) este raportul dintre valoarea stocului precedent(Vsp) plus valoarea intrarilor(Vi) si cantitatea stocului precedent(Qsp) plus cantitatea intrarilor(Qi).

In cazul in care se calculeaza la o anumita perioada, costul mediu ponderat (CMP) este raportul dintre valoarea stocului initial (Vsi) plus valoarea intrarilor(Vi) si cantitatea stocului initial (Qsi) plus cantitatea intrarilor(Qi).

Valoarea bunurilor iesite(Ve) se obtine calculand produsul dintre costul mediu ponderat si cantitatea iesita.

Alte tehnici de masurare a stocurilor

Pentru a simplifica metoda de gestiune si a evalua stocurile, norma internationala IAS 2 propune doua tehnici de masurare a acestora si anume: metoda costului standard si metoda costului cu amanuntul. Aceste motode sunt utilizate doar atunci cand se considera ca aproximeaza cel mai bine costul stocurilor.

„Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale cheltuielilor cu materialele și consumabilele, cheltuielile cu manopera, eficiența și capacitatea de producție a întreprinderii.”.

Inregistrarea in contabilitate a diferentelor constatate intre costul standard si costul efectiv se face distinct in faza de intrare a acestora in gestiune.

In baza urmatoarelor relatii de calcul diferentele de pret dintre stocurile initiale si intrarile de stocuri sunt repartizate asupra cheltuielilor pentru stocurile iesite astfel:

determinarea coeficientului de repartizare:

determinarea sumei diferenței de repartizat aferentă stocurilor la finele lunii de referință:

determinarea sumei diferenței de repartizat aferentă stocurilor ieșite:

Datele cu care opereaza relatiile de calcul prezentate mai sus sunt date cumulate de la inceputul anului si sunt valabile daca diferentele constatate sunt inregistrate in conturi de diferente in negru-rosu.

In conditiile in care este utilizata tehnica inregistrarii diferentelor numai in negru relatia de la punctul i. se modifica astfel:

=

Tratamentul cel mai des utilizat potrivit IAS 2 pentru determinarea costurilor in comertul cu amanuntul este metoda de pret cu amanuntul.

Relatiile de calcul pentru costul stocurilor vandute sunt urmatoarele:

determinarea procentului mediu de adaos comercial:

determinarea adaosului comercial aferent stocului (ACS):

determinarea adaosului comercial aferent stocului de mărfuri ieșite (ACE):

determinarea costului mărfurilor vândute:

Evaluarea stocurilor la bilant si la inventar

Potrivit normei internationale IAS 2 se realizeaza evaluarea stocurilor la inventar si la bilant la valoarea actuala denumita si valoare realizabila neta in cazul inventarierii, iar la bilant valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea realizabila neta.

La determinarea valorii realizabile nete norma internationala IAS 2 face o serie de precizari. Astfel, pentru fiecare element de stoc in parte valoarea realizabila neta se determina separat. Acest principiu este regasit si in reglementarile contabile din Romania sub forma principiului evaluarii separate a elementelor de active si datorii. De asemenea, modul prin care se determina valoarea realizabila neta este prin realizarea unei estimari in functie de o serie de factori, cum ar fi: constatare, probe sau alte modalitati ca de exemplu:

valoarea realizabila neta se determina prin diminuarea costurilor stocului pentru urmatoarele elemente: stocurile care au suferit deteriorari, demodari, au fost uzate moral integral sau partial sau cele carora li s-a diminuat pretul de vanzare.

valoarea realizabila neta este mai mare sau mai mica decat costul stocurilor in conditiile in care estimarile in cauza iau in considerare fluctuatiile de cost si de pret care sunt direct legate de evenimente ce au survenit dupa inchiderea exercitiului.

In urma precizarilor mentionate mai sus putem observa ca valoarea realizabila neta poate fi mai mare, mai mica sau egala cu costul stocurilor.

Conform principiulu prudentei in cazul in care costul stocurilor este mai mic sau egal cu valoarea realizabila neta diferenta de valoare constatata nu se va recunoaste ca o cheltuiala decat in cazul in care in exercitiile precedente a fost constituit un provizion, astfel cheltuiala va fi diminuata pana cand valoarea realizabila neta va fi egala cu minimul dintre valoarea de intrare si valoarea realizabila neta revizuita.

In cazul in care costul stocurilor este mai mare decat valoarea reaziabila neta, se constituie un provizion pentru valoarea cu care se diminuaeaza costul stocurilor.

Tratamente si practici contabile specifice. Sistemul de conturi si contabilitatea stocurilor

1.4.1. Sistemul de conturi privind stocurile

Evidenta intrarii in gestiune a stocurilor si a productiei in curs de executie este exemplificata conform planului general de conturi in clasa de conturi numarul 3 denumita „Conturi de stocuri si productie in curs de executie”.

Conturile de stocuri fac parte din clasa activelor circulante fiind conturi bilantiere sau de inventar, soldul acestor conturi este debitor fiind preluat din activul bilantului si prezinta miscari de stocuri sau productie in curs de executie.

Conturile care sunt utilizate in gestiunea stocurilor sunt conturi de activ, ele fiind debitate cu valoarea stocurilor intrate in gestiunea intreprinderii prin achizitie de la furnizori si creditate cu valoarea cu care stocurile ies din gestiune prin consum vanzare sau alte activitati. Soldul conturilor de stocuri este debitor si este reprezentat de valoarea bunurilor si serviciilor in stoc sau soldul la sfarsitul exercitiului.

In functie de metoda folosita pentru evidenta miscarii stocurilor, fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent, aceste conturi functioneaza diferit si anume:

„Inventarul permanent constă în înregistrarea în contabilitate a tuturor operațiunilor de intrare și ieșire, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât și valoric.”

Astfel in debitul conturilor se inregistreaza valoarea stocurilor intrate la pretul de achizitie iar in creditul conturilor se inregistreaza iesirile din gestiune a stocurilor. Soldul conturilor de stocuri este unul debitor si reflecta valoarea bunurilor din gestiune la pret de inregistrare.

Daca inregistrarea stocurilor in contabilitate se face cu ajutorul metodei preturilor standard sau prestabilite, la inregistrarea contabila pe langa conturile de stocuri se asociaza si alte conturi distincte numite conturi de diferente care inregistreaza diferentele de pret fata de costul de achizitie. Conturile de diferente de pret sunt inregistrare astfel:

In debitul lor se inregistreaza diferentele bunurilor care au intrat in gestiunea intreprinderii.

In creditul conturilor se inregistreaza diferentele bunurilor iesite din gestiunea intreprinderii.

Soldul conturilor este reprezentat de diferentele existente in stoc in gestiunea intreprinderii.

Inregistrarea diferentelor in rosu sau negru se face in urmatoarele situatii: in rosu daca preturile prestabilite sunt mai mari decat costul de achizitie si in negru atunci cand preturile prestabilite sunt mai mici decat costul de achizitie. Daca in intreprindere nu este utilizata inregistrarea in rosu sau negru, in conturile de diferente sunt inregistrare pe debit diferentele nefavorabile aferente stocurilor intrate in gestiune si diferentele favorabile aferente stocurilor iesite din gestiune, iar in credit se inregistreaza diferentele de pret favorabile aferente stocurilor intrate in gestiune si diferentele de pret aferente stocurilor nefavorabile iesite din gestiune.

„Inventarul intermitent constă în stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la sfârșitul perioadei. În acest caz, ieșirile se determină ca diferenta între valoarea stocului inițial plus valoarea intrărilor și valoarea stocului final, determinat pe baza inventarierii.”

Astfel in debitul conturilor se inregistreaza soldul stocurilor de la sfarsitul perioadei determinate prin inventariere, in creditul conturilor se inregistreaza stocurile de la inceputul perioadei in cazul materialelor si marfurilor sunt preluate din categoria cheltuielilor aferente perioadelor urmatoare iar in cazul produselor si productiei in cur de executie sunt preluate din categoria veniturilor.

Din clasa 3 a Planului de conturi generat fac parte si conturile de „Ajustari pentru deprecierea stocuriolor si productiei in curs de executie” mai exact contul 39XX. Aceste conturi sunt utilizate pentru constituirea ajustarii deprecierilor de regula la sfarsitul perioadei de exercitiu financiar.

Aceste conturi au functie de pasiv, fiind creditate cu valoarea ajustarilor pentru deprecierea stocurilor sau a productiei in curs de executie si debitate cu diminuarea sau anularea ajustarilor pentru deprecierea stocurilor sau a priductiei in curs de executie. Soldul acestor conturi este reprezentat de valoarea ajustarilor la sfarsitul perioadei.

1.4.2. Contabilitatea operatiilor privind stocurile cumparate

Metoda inventarului permanent pentru operatii privind cumpararile de stocuri

În momentul intrării în gestiunea societății a elementelor de stoc prin achiziție se înregistrază în debitul conturilor de stoc valoarea stocului achiziționat în corespondență cu creditul contului de furnizori (401 „Furnizori”), dacă aprovizionarea se face pe credit comercial, sau prin creditarea unui cont de trezorerie dacă se utilizează instrumente de plată imediată. La baza achiziționării stocurilor documentul justificativ este „Factura fiscală” primită de la furnizor, în cazul în care stocurile sunt achiziționate fără factură fiscală, sau acestea fac parte din gestiuni distincte documentul care justifică intrarea lor în gestiunea societății este „Nota de recepție și constatare de diferențe”.

Potrivit IAS 2 in cazul in care exista cheltuieli aferente achizitiei de stocuri care se pot delimita in mod cert ca de exemplu cheltuiala de transport acestea se includ in costul de achizitie al stocurilor in functie de metoda de inventariere astfel in cazul inventarului permanent se debiteaza conturile de stocuri cu valoarea lor de achizitie iar in cazul inventarului intermitent se debiteaza conturile de cheltuieli aferente.

Metoda inventarului permanent privind iesirea de stocuri

Iesirea din gestiune a stocurilor se poate realiza prin vanzare sau consum. In cazul materiilor prime si materiale iesirea se face prin consum iar operatia de inregistrare este prezentata astfel: conturile din grupa 30 „Stocuri de materii prime si materiale” se crediteaza in corespondenta cu debitarea conturilor de cheltuieli din grupa 60 „ Cheltuieli privind stocurile” cu costul calculat potrivit metodei de evaluare, documentele justificative care stau la baza inregistraii operatiei de consum sunt urmatoarele „Fisa limita de consum” sau „Bon de consum”. Iesirea prin vanzare are la baza documentul justificativ „Factura fiscala” care este emisa de catre intreprindere clientilor sai, atunci cand factura este emisa si inregistrata in contabilitate are loc si descarcarea din gestiune a stocurilor, operatie care este asemanatoare cu cea a consumului de materii prime si materiale.

Metoda inventarului intermitent:

Utilizarea metodei inventarului intermitent are la baza trei operatii si anume:

In momentul deschiderii exercitiului stocurile initiale sunt preluate la cheltuielile perioadei prin debitarea acestora in corespondenta cu creditarea conturilor de stocuri.

In cursul perioadei inregistrarea achizitiei de stocuri se efectueaza prin debitarea conturilor din grupa 60 „Cheltuieli privind stocurile” in corespondenta cu creditarea lui 401 „Furnizori”.

Intocmirea listelor de inventariere se efectueaza la incheierea exercitiului iar pe baza lor stocurile finale sunt reflectate in debitul conturilor de stocuri si creditul conturilor de cheltuieli.

1.4.3. Contabilitatea operatiilor privind stocurile fabricate

Metoda inventarului permanent

In cazul utilizarii metodei inventarului permanent pentru stocurile fabricate operatiile contabile sunt urmatoarele:

Pentru produsele finite obtinute, documentul justificativ este „bonul de predare, transfer, restituire”, inregistrarea in contabilitate se face la costul de productie iar operatia contabila este urmatoarea: contul din grupa 34 „Produse” se debiteaza in corespondenta cu creditul contului 711 „Variatia stocurilor”.

Pentru produsele finite iesite din gestiune prin vanzare documentul justificativ este „factura fiscala” iar operatia contabila de inregistrare este urmatoarea: contul 711 „Variatia stocurilor” pe debit si intra in corespondenta cu creditul conturilor din grupa 34 „Produse”.

Operatia de inregistrare a produselor in curs de executie constatate la sfarsitul perioadei este urmatoarea: conturile din grupa 33 „Produse in curs de executie” pe debit in corespondenta cu creditul contului 711 „Variatia stocurilor”.

Productia in curs de executie la inceputul perioadei este inregistrata in contabilitate prin debitarea contului 711 „Variatia stocurilor” in corespondenta cu conturile din grupa 33 „Produse in curs de executie”.

Metoda inventarului intermitent

Metoda inventarului permanent presupune ca la inceputul perioadei de gestiune operatia de inregistrare este urmatoarea: contul 711 „Variatia stocurilor” se debiteaza in corespondenta cu creditul conturilor din grupa 33 „Productia in curs de executie” si 34 „Produse”, urmand ca la sfarsitul perioadei operatia de inregistrare sa fie urmatoarea: conturile din grupa 33 „Productia in curs de executie” si 34 „Produse” se debiteaza in corespondenta cu creditul contului 711 „Variatia stocurilor”.

1.4.4. Cazuri particulare de contabilizare privind stocurile

Stocuri cumparate fara facturi sosite

In cazul stocurilor cumparate fara factura intrarea acestora in gestiune se face pe baza „Notelor de receptie si constatare de diferente” iar inregistrarile contabile sunt urmatoarele:

Operatia de intrare a stocurilor in gestiune se efectueaza prin debitarea contului de stocuri cu valoarea de intrare si contul 4428 „TVA neexigibila” cu valoarea TVA-ului aferenta stocurilor achizitionate in corespondenta cu creditul contului 408 „Furnizori-facturi nesosite”.

In momentul primirii facturii se storneaza operatia inregistrata la intrare si se inregistreaza o alta operatie prin debitarea contului de stocuri si a lui 4426 „TVA deductibila” in corespondenta cu creditul contului 401 „Furnizori”.

Stocuri cumparate cu reduceri comerciale si financiare

„Din punct de vedere metodologic reducerile se calculează în cascadă, adică procentul de reducere se aplică de fiecare dată netului anterior, iar TVA-ul asupra ultimului net. Diferența dintre prețul stocurilor și reducerile comerciale poartă denumirea de net comercial, iar diferența rezultată în urma deducerii scontului de decontare poartă denumirea de net financiar.”

Reducerile comerciale potrivit IAS 2 se scad atunci cand se calculeaza costul de achizitie al marfurilor sub forma de rabaturi, remize care sunt acordate in momentul facturarii si livrarii marfurilor, risturnurile sunt acordate ulterior intocmindu-se o noua factura si reducerile financiare sau sconturile sunt contabilizate separat.

Contabilizarea stocurilor la pret prestabilit

„Costurile prestabilite denumite și costuri standard, sunt costuri antecalculate ale stocurilor. În aceste condiții se ridică problema tratamentului contabil al diferențelor între costurile prestabilite și costurile efective.”

Acest tratament contabil al diferentelor de preturi are doua optiuni si anume:

Conform IAS 2 pentru diferentele de preturi nu este necesar calculul acestora si repartizarea sa asupra stocurilor iesite din gestiune ci aceste diferente sunt elemente ale costului perioadei si sunt inregistrare direct la costurile de cheltuieli. Inregistrarile care au loc in acest caz sunt urmatoarele: pentru diferentele de pret nefavorabile se debiteaza contul aferent stocurilor impreuna cu contul de cheltuieli aferent stocurilor in corespondenta cu creditul contului 401 „Furnizori” iar pentru diferentele de pret favorabile se debiteaza contul aferent stocurilor in corespondenta cu creditul conturilor de cheltuieli si a contului 401 „Furnizori”.

A doua optiune presupune tratarea diferentelor ca elemente componente ale stocurilor si impune utilizarea unor conturi de diferente aferente fiecarei categorie de stocuri.

Indicatori economico-financiari ai stocurilor

Intr-o intreprindere, indiferent de domeniul de activitate al acesteia, stocurile reprezinta o ramura foarte importanta, deoarece acestea sunt utilizate in calcularea unor indicatori economico-financiari importanti cu ajutorul carora se poate evalua si imbunatati performanta financiara a intreprinderii.

Importanta indicatorilor economico-financiari intr-o intreprindere consta in monitorizarea evolutiei acestora si in compararea cu valorile inregistrate in exercitiile financiare anterioare. Cu ajutorul acestor indicatori i se ofera conducerii intreprinderii posibilitatea de a realiza analize economico-financiare cu impact in procesul decizional.

De asemenea, cu ajotorul acestor indicatori se pot realiza comparatii cu alte intreprinderi care au domenii de activitate similare.

Indicatorii se impart in 4 grupe: indicatori de lichiditate, de risc, de activitate (de gestiune) si de profitabilitate si solvabilitate. Cei care sunt influentati in mod direct de catre valoarea stocurilor sunt in principal cei de gestiune.

Rata stocurilor

Acest indicator arata proportia stocurilor in activele totale. Intreprinderile cu un ciclu mai lung al activitatii de productie inregistreaza valori mai mari ale acestui indicator.

Rata lichiditatii curente

Acest indicator reflecta gradul de acoperire a datoriilor curente din activele curente. O valoare normala a acestui indicator se situeaza in jurul valorii de 2.

Rata lichiditatii imediate (Testul acid)

*100

Acest indicator numit si testul acid reflecta gradul de acoperire a datoriilor curente din activele curente, mai putin stocurile, iar o valoare satisfacatoare a acestui indicator se situeaza in jurul valorii de 1. Insa in analiza acestui indicator trebuie avute in vedere domeniul de activitate al firmei si politica acesteia in ceea ce priveste gestiunea stocurilor. O valoare ridicata a acestui indicator poate indica o lichiditate pozitiva, dar poate indica si o blocare nerentabila a fondurilor in stocuri greu vandabile.

Fondul de rulment propriu

Fondul de rulment propriu pune in evidenta gradul in care echilibrul financiar se asigura prin capitalurile proprii.

Nevoia de fond de rulment

Nevoia de fond de rulment reprezinta expresia realizarii echilibrului financiar pe termen scurt, a echilibrului dintre necesarul si resursele de capitaluri circulante.

Rata de finantare a stocurilor

Acest indictor masoara capacitatea de finantare a stocurilor cu ajutorul capitalului de lucru net. O valoare normala a acestui indicator este una supraunitara.

Viteza de rotatie a stocurilor

Viteza de rotatie a stocurilor este un indicator care arata de cate ori a fost rulat stocul de-a lungul unei perioade, de regula aceasta perioada reprezinta un exercitiu financiar. Unitatea de masura in care se exprima acesta este numarul de rotatii.

Numarul de zile de stocare (durata medie de vanzare)

Acest indicator arata numarul de zile in care produsele sunt stocate pana la vanzarea sau folosirea acestora. Indicatorul se exprima in numar de zile, iar cu cat valoarea lui este mai mica, cu atat situatia indicata este mai buna, adica stocurile sunt utilizate in procesul de productie, iar aprovizionarile sunt ritmice, neexistand riscul de a exista stocuri cu miscare lenta sau greu vandabile.