Tratamente Si Analize Contabile Privind Trezoreria Societatii

Lucrare de licenta : Tratamente si analize contabile privind trezoreria societatii (IAS 7).

Capitolul I : Delimitări conceptuale și legislative privind trezoreria

Introducere

Aria de definiție

Istoric – Situația fluxurilor de trezorerie

Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS 7) – Situația fluxurilor de trezorerie

Particularități legislative ale Situatiei fluxurilor de trezorerie in Romania (OMFP 1752/2005)

Tabloul fluxurilor de trezorerie in principalele tari ale lumii

5.1. Tabloul fluxurilor de trezorerie în contabilitatea americană

5.2. Tabloul fluxurilor de trezorerie în contabilitatea britanică

5.3. Tabloul fluxurilor de trezorerie în contabilitatea canadiană

6. Evaluarea si recunoașterea elementelor de trezorerie

Capitolul II: Analiza financiară a trezoreriei la SC Ariscom SRL

Prezentarea generală a S.C. Ariscom S.R.L.

Fluxul informațional financiar – contabil

Organizarea contabilității trezoreriei

Contabilitatea primară a elementelor de trezorerie

Contabilitatea de raportare

Analiza financiară a trezoreriei

Analiza corelației dintre fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și trezoreria netă

Analiza lichidității și solvabilității

Capitolul III : Concluzii

Bibliografie

Introducere

Conceptul de trezorerie apare ca rezultat al unei lungi evoluții istorice, care a condus mai intâi, la identificarea noțiunii de “monedă publică”.

După “Dictionnaire fiduciare financier” de Erik de la Villeguérin și colaboratorii (Paris, 1991), trezoreria înseamnă “toate mijloacele de care dispune întreprinderea pentru a face față plăților: disponibilitățile, valorile mobiliare de plasament, plafoanele de credite curente, efectele comerciale scontate”.

Sub bagheta contabilității de angajamente, “mariajul”, venituri = încasări, cheltuieli = plăți, nu va fi niciodată “ oficializat ”. Decalajul de timp dintre momentul recunoașterii veniturilor în contabilitate și cel al încasării acestora, respectiv, momentul recunoașterii cheltuielilor în contabilitate și cel al plății, poate decide deznodământul financiar al întreprinderii. În acest context, teoreticienii si practicienii și-au concentrat antenția asupra trezoreriei, considerată informația „sine-quanon” pentru întreprindere, deoarece prin intermediul acesteia îșii finanțează activitatea și își asigură durabilitatea.

Pentru un nespecialist, trezoreria este, deseori, sinonimă cu „banii din casă”.

În viziunea contabilității, a gestiunii financiare și a analizei economico-financiare, concepția de trezorerie are o definișie mult mai cuprinzătoare.

Bernard Colasse atenționează că noțiunea de trezoererie “nu trebuie confundată, ca în limbajul curent, cu aceea de disponibilități; trezoreria este ceea ce rămâne din resursele stabile după ce au fost finanțate imobilizările și nevoia de finanțare legată de activitatea curentă sau nevoia de fond de rulment”.

Aria de definiție

Privită prin prisma IAS 7 “Situația fluxurilor de trezorerie”, trezoreria, deși nu este clar definită, cuprinde numerarul și echivalentele de numerar. Numerarul cuprinde disponibilitățile bănești și depozitele la vedere. Echivalentele de numerar sunt investiții financiare pe termen scurt și extrem de lichide care sunt ușor convertibile în sume cunoscute de numerar și al caror risc de schimbare al valorii este insignifiant.

Reglementările contabile românești nu oferă o definiție ecplicită a trezoreriei.

Pentru contabilitate, trezoreria reprezintă “activitatea în cadrul căreia se cuprind tranzacțiile și evenimentele prin care se gestionează instrumentele financiare pe termen scurt (titlurile de plasament, respectiv investițiile financiare pe termen scurt), valorile de încasat, disponibilitățiile bănești aflate în caseria societăților comerciale, creditele bancare pe termen scurt, disponibilitățile bănești separate sub formă de acreditive la societățile bancare și alte valori de trezorerie”.

Organizația profesională a experților contabili și contabililor autorizați din Franța (OECCA) cuprinde în trezorerie, pe lângă disponibilitățile bănesti și titlurile de plasament, efectele comerciale scontate neajunse la scadență. Planul Contabil General Francez definește trezoreria ca una netă, respectiv ca diferență intre disponibilitățile si datoriile pe termen scurt, inclusiv creditele obținute.

In gestiunea trezoreriei entității se ține cont de trei principii:

utilizarea eficientă a creditelor;

utilizarea eficientă a excedentelor de trezorerie;

evitarea pe cât posibil a costurilor creditoare.

Prin calculele contabilității se urmărește:
– gestionarea corectă a numeralului și a valorilor aflate în caseria unității patrimoniale;
– respectarea plafoanelor de casă;
– controlul asupra operațiilor ce privesc avansurile spre decontare.

Cunoașterea permanentă a valorilor de realizat și a valorilor disponibile, precum și a obligațiilor unității patrimoniale are o importanță deosebită pentru urmărirea incasării drepturilor de creanță și a plății datoriilor la scadență, asigurându-se astfel evidența existenței și mișcării titlurilor de plasament, disponibilităților în conturi la bănci și în casă, creditelor bancare pe termen scurt și altor valori de trezorerie.

Astfel conceptul de trezorerie cuprinde ansamblul lichidităților monetare și a echivalentelor de numerar de care dispune o entitate pentru a face față plăților scadente.

Structurile specifice trezoreriei pot fi prezentate sub urmatoarea formă:

Lichiditățile monetare care reprezintă mijloacele bănești efective pe care le deține entitatea, având urmatoarea structură:

Disponibilitățile bănești in lei și devize se delimitează sub forma numerarului din casieria societății, depozitele la bancă în conturile curente sau de disponibil și prin alte valori financiare care, datorită naturii lor, sunt convertibile imediat in disponibilități bănești. Mărimea numerarului din casieria entității este limitată de lege la un anumit plafon. Disponibilitățile sau depozitele create pot funcționa la vedere sau la termen. Dacă nu acționează la vedere este recomandabil să se utilizeze tehnica contului curent .Prin acest cont se înregistrează toate operațiunile bănești între întreprindere și bancă. In situația în care încasările sunt mai mari decât plățile soldul contului reprezintă disponibilitățile bănești, iar în situația inversă, soldul exprimă creditele acordate de bancă .

Carnetele de cecuri cu limită de sumă exprimă diponibilitățile bănești sub forma documentelor-valoare folosite pentru efectuarea plății unor categorii de prestări servicii sau achiziționări de mărfuri. Disponibilitățile bănești imobilizate în carneturile de cecuri se rezervă la bancă într-un cont separat.

Avansurile de trezorerie sunt acele disponibilități bănești, în lei sau devize, acordate persoanelor împuternicite de entitate în scopul efectuării unor plății în numele întreprinderii sau salariațiilor pentru diferite deplasări.

Acreditivele (in lei sau devize) se prezinta sub forma disponibilitatilor banesti pe care entitatea economica le are virate intr-un cont distinct si sunt destinate achitarii obligatiilor fata de furnizori la prezentarea documentelor de livrare de catre banca furnizorului bancii clientului.

Echivalentele de numerar care reprezinta investitii financiare pe termen scurt si extreme de lichide, care sunt usor convertibile in mijloace banesti effective si al caror risc de schimbare a valorii este insignificant. In categoria echivalentelor de numerar pot fi incluse:

Efectele comerciale de incasat reprezinta titlurile de valoare negociabile care atesta existenta unei creante in cadrul relatiilor comerciale ce poate fi decontata imediat sau pe termen scurt ,sunt creante asimilate clientilor Unitatea patrimoniala care vinde produse catre un client daca doreste sa aiba o certitudine mai mare in ceea ce priveste incasarea echivlentului valoric solicita clientului sau sa semneze un efect de comert (cambie)

Cecurile de incasat sunt intrumente de plata la termen primite de la clienti si depuse la banca pentru decontare.

Titlurile de plasament care mai poartă denumire si de investiții pe termen scurt sunt titluri de valoare care sunt achizitionate in scopul vanzarii si obtinerii astfel a unui castig pe temen scrurt. Plusul se realizeaza prin diferenta dintre pretul de vanzare mai mare si pretul de cumparare mai mic Din aceasta categorie a titlurilor de plasament fac parte: actiunile – titluri financiare emise de o entitate, care dau dreptul celor care le detin asupra capitalului entitatii emitente; obligatiunile – titluri financiare care atesta dreptul de creanta al posesorilor asupra entitatii emitente sau asupra statutlui; warantul – titluri de valoare care dau dreptul detinatorului sa cumpere actiuni ale entitații emitente la un pret fix, intr-o perioada de timp determinate; optiuni; contracte futures – reprezinta o intelegere contractuala intre doua parti de a vinde sau cumpara un activ la o scadenta viitoare; bonuri de tezaur – titluri de valoare emise pe termen scurt de stat cu reducere, riscul asociat acestora fiind cel mai scazut, insa si rata dobanzii este mica.

Alte valori cuprind timbre fiscale, timbre postale, bonuri valorice de combustibil, tichete de masa.

Viramentele interne reprezintă transferurile disponibilităților între conturile de trezorerie.

Echivalentele de numerar trebuie disociate de alte investiții financaire pe termen scurt, cu toate că o astfel de operațiune este destul de dificilă, întrucât, în mod practic, este destul de greu de disociat activitatea de investiții a unei firme de ceea ce se numește Țmanagementul trezoreriei. Drept urmare, vor trebui considerate echivalente de numerar doar acele resurese financiare deținute în scopul indeplinirii angajamentelor pe termen scurt și nu pentru investiții în alte scopuri. De exemplu, un bon de tezaur achiziționat acum 3 ani ajuns la o scadență de 3 luni la data întocmirii situațiilor fianciare nu va fi considerat echivalent de treyorerie, importantă fiind data achiziției. Cu toate acestea, nu se poate stabili foarte clar un criteriu privind scadența, de exemplu 3 luni de la data achiziției, deoarece diverse companii pot face distincție între managementul trezoreriei și activitatea de investiții bazându-se pe alte limite de timp. În consecință, poate fi utilizat și alt criteriu pentru definirea echivalentelor de lichidități.

Creditele pentru descoperire de cont (overdraft, engl.) pot fi considerate ca făcând parte din managementul trezoreriei, prin urmare acestea pot fi incluse ca o componentă negativă a lichidităților și a echivalentelor de numerar.

O componenta importanta a trezoreriei, o constituie fluxul de trezorerie sau de disponibilitati intrucat, in practica economica se considera ca orice activitate trebuie sa „degaje bani”, sa rezulte un surplus de capital fata de cel investit in afaceri. O entitate comerciala poate sa fie rentabila, sa realizeze profit, dar sa nu fie solvabila, din cauza lipsei de lichiditati ca urmare a decalajului dintre incasările si plățile pe care le face in cadrul ciclului financiar. De aici se desprinde concluzia ca fluxul de numerar pune in evidență circuitul banilor intr-o întreprindere.

Fluxurile de trezorerie reprezintă ansamblul operatiilor monetare si financiare pe care le efectueaza o entitate economică pentru a-și asigura mijloacele banești si efectuarea decontarilor curente. In cadrul operatiilor monetare se includ incasarile si platile curente, care se efectueaza in legatura directa cu decontarea drepturilor de creanta si a obligatiilor scadente ale entitatilor economice. Operatiile financiare asimilate trezoreriei genereaza angajamente sub forma creditelor bancare pe termen scurt.

Obiectivul principal al fluxurilor de trezorerie este de a evidentia istoricul miscarilor de numerar si a echivalentelor de numerar al unei firme prin intermediul cash-flow-ului. Pe aceasta baza, se evalueaza capacitatea unei firme de a genera cash-flow, precum si momentul și certitudinea generarii acestor itate comerciala poate sa fie rentabila, sa realizeze profit, dar sa nu fie solvabila, din cauza lipsei de lichiditati ca urmare a decalajului dintre incasările si plățile pe care le face in cadrul ciclului financiar. De aici se desprinde concluzia ca fluxul de numerar pune in evidență circuitul banilor intr-o întreprindere.

Fluxurile de trezorerie reprezintă ansamblul operatiilor monetare si financiare pe care le efectueaza o entitate economică pentru a-și asigura mijloacele banești si efectuarea decontarilor curente. In cadrul operatiilor monetare se includ incasarile si platile curente, care se efectueaza in legatura directa cu decontarea drepturilor de creanta si a obligatiilor scadente ale entitatilor economice. Operatiile financiare asimilate trezoreriei genereaza angajamente sub forma creditelor bancare pe termen scurt.

Obiectivul principal al fluxurilor de trezorerie este de a evidentia istoricul miscarilor de numerar si a echivalentelor de numerar al unei firme prin intermediul cash-flow-ului. Pe aceasta baza, se evalueaza capacitatea unei firme de a genera cash-flow, precum si momentul și certitudinea generarii acestor fluxuri de numerar.

Organizarea evidenței trezoreriei presupune soluționarea problemelor privind:

• evaluarea elementelor componente ale trezoreriei;

• stabilirea documentelor folosite pentru evidența existenței și mișcării

trezoreriei

• organizarea evidenței operative a trezoreriei;

• conducerea contabilității analitice și a existenței și mișcării elementelor de

trezorerie

Utilizarea de către analiștii financiari a bilanțului și a contului de rezultate ca surse principale de date în analizele financiare realizate din exteriorul entității economice s-a lovit întotdeauna de problema determinării operațiunilor care preced întocmirea acestor documente de sinteză, precum și de problema identificării fluxurilor financiare aferente. Soluția acestor două probleme o constituie întocmirea tablourilor de analiză a fluxurilor ca aport din partea analiștilor interni ai entității economice la informarea cât mai completă a utilizatorilor de situații financiare.

Un tablou de analiză a fluxurilor oferă o viziune de ansamblu asupra celor trei tipuri de operațiuni din cadrul unei entități economice, concomitent cu realizarea unei articulări între acestea. Totuși, principala sarcină a tablourilor constă în a substitui analiza statică a echilibrului financiar cu analiza dinamică.

Istoric – Situația fluxurilor de trezorerie

Necesitatea apariției unui al treilea document contabil de sinteză, tabloul fluxurilor de trezorerie, alături de bilantul contabil și contul de profit și pierdere, s-a făcut simțită datorită limitelor pe care acestea din urmă le prezintă în degajarea informației financiare. Elaborarea de către întreprinderi a unui tablou al fluxurilor de trezorerie este necesară și datorită utilității acestuia, atât pe plen intern (pentru managementul întreprinderii), cât si pe plen extern, în special pentru investitorii și creditorii întreprinderii.

Teoria și practica financiară au demonstrat că cei interesați de o anumită întreprindere își vor formula deciziile economice referitoare la aceasta în funcție de capacitatea întreprinderii de a genera fluxuri de numerar în viitor. Fluxurile de trezorerie precedente oferă informații relevante despre viitorul flux de trezorerie, deoarece ele ilustrează modul în care întreprinderea generează numerar și cum îl cheltuie. „O întreprindere poate fi considerată ca o mașină de numerar: informația despre fluxul de numerar ar trebi să arate cum funcționează mașina” (Lee 1984; Lawson 1987; Heath 1978).

Tabloul fluxurilor de trezorerie (cash flow statement, engl.) s-a impus ca un instrument de apreciere al performanței firmei de dată relativ recentă (in ultimii 20-30 de ani), odată cu conștientizarea limitelor informaționale ale contului de rezultate. Și anume, deși investitori își bazează deciziile de investire pe informații legate de rentabilitate, au existat situații în care doar informațiile legate de profit nu au fost suficiente pentru a evalua corect perfomanțele unei firme și a realiza plasament eficient.

Se observă că renunțarea treptată la tabloul de finanțare în favoarea tabloului fluxurilor de trezorerie se realizează, începând cu 1987, cu preponderență în țările anglo-saxone. Remarcăm faptul că au existat situații când acest tablou a fost solicitat chiar mai devreme, cum este cazul Canadei și Mexicului. Caracteristica comună acestor tablouri constă în faptul că evidențiază incidența diferitelor operațiuni asupra trezoreriei întreprinderii. După 1992, modificările în structura și conținutul tablourilor de analiză a fluxurilor par să se fi redus, până în 1997, când în Franța s-a publicat o versiune nouă pentru tabloul recomandat de OECCA în 1988.

Prin IAS 7 din octombrie 1977, denumit „Tablou de finanțare”, se normaliza și se reglementa întocmirea unui document care sintetiza resursele disponibile pentru finanțarea întreprinderii și utilizarea lor. În sistemul contabil francez această situație a primit denumirea de „Tablou de finanțare” și se intocmea pe baza datelor din contul de rezultate și din bilanț grupând fluxurile financiare în:

– fluxuri pentru perioadă lungă;

– fluxuri de exploatare asociate ciclului de exploatare;

– fluxuri monetare de trezorerie.

Având ca punct de plecare opiniile extrem de variate ale diferiților utilizatori tabloul de finanțare poate fi definit ca:

– un instrument indispensabil de gestiune și de previziune;

– un mijloc de realizare a diagnosticului de întreprindere, printr-o abordare mai dinamică decât abordarea prin intermediul ratelor;

– un mijloc de a face referire la fluxurile economice și financiare care au traversat întreprinderea și au modificat patrimoniul său;

– o modalitate de a analiza politica de investiții a întreprinderii, prin raportarea investițiilor la capacitatea de autofinanțare, la cifra de afaceri sau la imobilizările nete de la începutul anului;

– un mijloc de evaluare și interpretare a politicii întreprinderii privind distribuirea dividendelor (prin raportarea sumelor distribuite la capacitatea de autofinanțare);

– un mijloc de apreciere a relației dintre rentabilitate și riscul asumat de întreprindere;

– un document de informare a proprietarilor, a salariaților și a terților

Tablourile axate pe variația trezoreriei au cunoscut primele inițiative înainte de 1982. Din punct de vedere structural, în acest tablou nu se regăsesc conceptele specifice tablourilor orientate pe fondul de rulment, cum sunt cele de fond de rulment, capacitate de autofinanțare și necesarul de fond de rulment.

În noiembrie 1987, în Statele Unite, Financial Accounting Standards Board (FASB) se pronunță în favoarea întocmirii unui tablou al fluxului de trezorerie și emite norma contabilă FAS 95 (Financial Accounting Standard) prin care era reglementat acest tablou. Conform regulilor americane, tabloul fluxurilor de trezorerie este solicitat, începând cu 15 iulie 1988, tuturor întreprinderilor care sunt orientate spre profit, atunci când acestea întocmesc bilanț și cont de profit și pierderi.

Inspirat de modelul american, în 1988, Ordinul Experților Contabili din Franța publică o recomandare prin care se solicita entităților economice înlocuirea tabloului de finanțare cu un tablou care să explice variația trezoreriei și a cărui structură era asemănătoare cu cea a modelului american. O versiune modificată a acestei recomandări este publicată în 1997 după ce, în 1992, Comitetul Internațional de Standarde pentru Contabilitate (IASC) a publicat norma internațională IAS 7 „Tablourile fluxurilor de trezorerie”, prin care se stabilește metodologia de întocmire a unei asemenea raportări financiare.

După SUA și Canada, din iulie 1988, utilizarea acestui document de sinteză s-a introdus în Africa de Sud, iar din iunie 1991 prin norma 1026 a AASB (Australian Accounting Standards Board) s-a aplicat în Australia. În același an se aliniază la această practică și Marea Britanie, care emite norma FRS1 (Financial Reporting Standard) pentru întocmirea „Situației fluxurilor de trezorerie” și care diferă de cea din sistemul american prin formatul de prezentare a informației și conținutul notelor explicative.

În 1992, Comitetul Internațional pentru Standarde Contabile (IASC) publică norma internațională IAS 7 „Tablourile fluxurilor de trezorerie” prin care se creează un cadru de referință pentru țările care reglementează întocmirea acestui tip de tablou axat pe variația trezoreriei. Astfel, superioritatea tabloului fluxurilor de trezorerie față de tablourile axate pe fondul de rulment este susținută de următoarele aspecte:

– conceptul de flux de trezorerie este mult mai accesibil decât cel de fond de rulment;

– informațiile asupra fondului de rulment pot masca adevărata situație financiară a întreprinderii;

– întocmirea tabloului de finanțare presupune o reorganizare a informației deja existente, preluate din două bilanțuri succesive, dar nu creează o nouă informație.

În România s-a reglementat, prin „Reglementările contabile armonizate…”, includerea unui document de sinteză care să evidențieze fluxurile (Situația fluxurilor de trezorerie), în cadrul situațiilor financiare începând cu anul 2001.

Această nouă situație are încă puțini adepți în Franța, dar ea câștigă tot mai mult teren sub influența organismelor de reglementare și de normalizare contabilă. Recomandarea făcută de OECCA a fost susținută în mod sistematic de numeroși specialiști, prin lucrări ulterioare ce criticau practica tabloului de finanțare.

Argumentele aduse de H. Stolowy în Les tableaux de financement et de flux cu privire la necesitatea acestui document se pot sintetiza astfel:

Depășește concepția tradițională privind trecerea de la un bilanț la altul și explică variația trezoreriei, aceasta din urmă fiind considerată informația cheie prin intermediul căreia societatea există;

Permite o abordare a încasărilor și plăților grupate pe funcții și în acest fel trecerea la prezentarea de date previzionale devine mult mai ușoară;

Determinarea trezoreriei se face pornind de la încasările și plățile efective. Astfel, se oferă o imagine realistă asupra cestui indicator, comparativ cu imaginea obținută în cazul utilizării fondului de rulment și a necesarului în fond de rulment.

Extinderea sferei de aplicabilitate pentru acest tip de tablou este rezultatul avantajelor pe care le are față de tabloul de finanțare:

Cunoașterea situației fluxurilor de numerar are un rol important în aprecierea viabilității entității economice, a posibilității de a-și achita plățile la scadență. Un cash-flow pozitiv reflectă o creștere reală a capacității de finanțare a investițiilor, în timp ce un cash-flow negativ evidențiază o reducere a puterii economice, existența unor dificultăți financiare în achitarea obligațiilor față de terți;

Determinarea fluxurilor de trezorerie după criteriul funcțional asigură fluxului generat de activitatea de exploatare un rol deterninant în finanțarea investițiilor și în stabilirea necesarului de finanțare externă și corespunde capacității de autofinanțare încasată;
Pune la dispoziția investitorului informații pentru aprecierea capacității întreprinderii de a plăti dividende, interesul acestuia regăsindu-se mai degrabă, în fluxuri monetare decît în beneficii contabile sau alți indicatori derivați;

Informațiile care vizează fluxurile de trezorerie ale unei întreprinderi sunt folositoare utilizatorilor situațiilor financiare, deoarece ele oferă o bază de evaluare atât a capacității întreprinderii de a genera elemente de trezorerie și echivalente de trezorerie, cât și a nevoilor de utilizare a acestor elemente de către întreprindere. Pe lângă aceste utilizări, informațiile relative la fluxurile de trezorerie sunt folositoare pentru a permite destinatarilor situațiilor financiare să-și elaboreze modele pentru aprecierea diferitelor întreprinderi.

3. Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS 7) – Situația fluxurilor de trezorerie

În tratarea și înțelegerea unui tablou al fluxurilor de trezorerie, întregul demers pleacă de la clarificarea conținutului și delimitarea conceptelor de trezorerie și fluxurilor de trezorerie.

IASC nu a definit conceptele de trezorerie sau fluxuri de trezorerie, însă din prevederile normei IAS 7 reiese că trezoreria desemnează ansamblul lichidităților și al echivalentelor de lichidități. Lichiditățile (cash) se referă la fondurile disponibile (cash on hand) și la depozitele la vedere (demand deposits) ale unei întreprinderi. Echivalentele de numerar (cash equivalents) reprezintă plasamente pe termen scurt, foarte lichide, convertibile cu ușurință într-o mărime determinată de lichidități și care nu riscă să.și schimbe semnifictiv valoarea. Întreprinderile sunt tentate să dețină echivalente de lichidități pentru a face față angajementelor de trezorerie pe termen scurt (de regulă sub 3 luni), și nu în scopul realizării unor obiective de plasament. Din acest considerent, titlurile care reprezintă participații nu sunt incluse în categoria echivalentelor de lichidități (cu excepția acțiunilor privilegiate, achiziționate cu puțin timp înaintea scadenței lor și care au o rată de rambursare determinată), așa după cum, împrumuturile pe termen scurt, rambursabile la vedere, acordate prin conturile curente, sunt incluse în categoria lichidităților și echivalentelor de lichidități.

Variația lichidităților și a echivalentelor de lichidițăți se poate explica prin acțiunea a trei factori, trei genuri de activități:

Activități de exploatare

Activități de investiții

Activități de finanțare.

Fluxurile de trezorerie generate de activitațiile de exploatare sunt consecința principalelor activități generatoare de venituri ale întreprinderii, acestea rezultând din tranzacții ce concură la ormarea rezultatului net. De altfel, IAS 7 definește activitățile de exploatare ca fiind “principalele activități generatoare de venituri și orice alte activități, cu excepția celor definite ca fiind activități de investiții sau finanțare”. După cum se poate observa, IAS 7 oferă o definiție ce conferă precizări de ordin general. Tocmai de aceea, în continuare, standardul continuă cu o listă de exeple ce pot fi încadrate în activitatea de exploatare și anume:

încasările în numerar din vânzarea de bunuri și servicii;

încasările în numerar provenite din redevențe, onorarii, comisioane și alte servicii;

plățile în numerar pentru furnizorii de bunuri și servicii;

plățile în numerar către și în numele angajaților;

încasările și plățile în numerar ale unei societăți de asigurare, pentru prime și despăgubiri, anuități și alte beneficii din polițe de asiguare;

plățile și rambursările din impozite asupra profitului, doar dacă nu pot fi asociate în mod specific la activitățile de investiții sau de finanțare;

încasările și plățile în numerar, provenite din contracte încheiate în scop de plasament sau de tranzacționare;

Pot exista și situații de excepție privind încadrarea anumitor evenimente în categoria activităților de exploatare. Și în acest sens, IAS 7 face anumite precizări:

O întreprindere poate să dețină titluri în scopuri comerciale. Aceste titluri sunt asemanătoare stocurilor achiziționate în vederea revânzării. Din acest considerent, fluxurile de trezorerie ce provin din achiziționarea și cesiunea de titluri în scopuri comerciale sunt incluse în categoria activităților de exploatare;

Avansurile de casă și împrumuturile acordabile de instituțiile financiare pot fi considerate ca făcând parte din categoria activităților de exploatare, deoarece acestea se referă la principala activitatea generatoare de venituri a acestui tip de unități;

Pot exista însă operații, ca de exemplu cesiunea imobilizărilor de tipul instalațiilor complexe, care pot să genereze un plus sau un minus de valoare, dar ale căror fluxuri de trezorerie nu aparțin exploatării, ci activităților de investiții.

Fluxurile de trezorerie generate de activitățile de investiții

Conform IAS 7, “activitățile de investiții sunt acele activități referitoare la achiziționarea și instrăinarea de active pe termen lung, precum și alte investiții ce nu sunt incluse în echivalențele de numerar”.

În categoria fluxurilor de numerar provenite din activitățile de investiții, IAS 7, în paragraful 6, menționează:

plățile efectuate pentru achitiționarea de imobilizări corporale și necorporale, precum și a altor active pe termen lung, inclusiv cheltuielile de dezvoltare capitalizate și plățile implicate de imobilizările realizate in regie proprie;

încasările din vânzarea de imobilizări corporale și necorporale, precum și a altor active pe temen scurt;

plățile efectuate pentru achiziția de titluri de participare și de titluri de creanță emise de sau de la alte întreprinderi, precum și plățile efectuate pentru achiziționarea de participații de la întreprinderile de tip joint-venture (altele decât plățile efectuate pentru instrumente considerate ca fiind echivalente de lichidități sau deținute în scopuri comerciale);

încasări din vânzarea de titluri de participare și de titluri de creanță, emise de sau provenite de la alte întreprinderi precum și încasări din vânzarea de participații în instituțile de joint-venture (altele decât încasările generate de instrumente considerate ca fiind echivalente de lichidități sau deținute în scopuri comerciale);

avansurile de trezorerie și împrumuturile acordate terților (altele decât avansurile și împrumuturile acordate de o instituție financiară, care aparțin fluxurilor din activitatea de exploatare, pentru astfel de întreprinderi);

încasările din rambursarea avansurilor de trezorerie și împrumuturilor acordate terților (altele decât avansurile acordate de o instituție financiară) etc.

Fluxurile referitoare la activitățile de investiții indică în ce măsură plățile au fost efectuate pentru achiziția de active destinate să genereze venituri și fluxuri de trezorerie viitoare.

Fluxurile de trezorerie generate de activitatea de finanțare

Activitățile de finanțare sunt acele activități care antrenează schimbări în mărimea și structura capitalurilor proprii și capitalurilor împrumutate ale unei întreprinderi.

În general, finanțarea unei întreprinderi poate fi de două feluri: o finanțare internă, provenind din partea acționarilor întreprinderii și o finanțare externă, provenind din partea unor instituții financiare și de credit. Fluxurile de numerar provenite din activitatea de finanțare internă determină variația capitalurilor proprii, pe când cele provenite din activitatea de finanțare externă determină modificarea nivelului datoriilor financiare ale întreprinderii. În sinteză, activitațile de finanțare cuprind:

obținerea sau restituirea resurselor de finanțare de la sau către proprietari;

obținerea de resurse de la creditori și restituirea sumelor împrumutate sau alte modalități de achitare a obligațiilor;

În detaliu, IAS 7 prevede că mișcările de trezorerie generate de activitățile de finanțare se referă la:

încasări din emisiunea de acțiuni și din alte instrumente de capitaluri proprii;

vărsăminte efectate acționarilor pentru achiziția sau răscumpărarea acțiunilor întreprinderii, încasări din emisiunea de împrumuturi obligatare, bancare, de bilete de trezorerie, de îmrpumuturi ipotecare și de alte împrumuturi pe termen scurt sau lung;

rambursarea sub formă de lichidități a sumelor împrumutate;

vărsăminte efectuate de locatar pentru reducerea soldului datoriei referitoare la un contract de locație-finanțare.

De menționat este faptul că o companie va derula uneori operațiuni de investiții și de finanțare nemonetare, care implică active imobilizate, datorii pe termen lung sau capitaluri proprii, și care pot consta în înlocuirea unui activ imobilizat cu o datorie pe termen lung sau achitarea unei datorii prin emisiunea de acțiuni. De exemplu, o companie poate semna un înscris ipotecar pe termen lung pentru achiziționarea unui teren sau unei clădiri sau poate converti obligațiunile pe termen lung în acțiuni obișnuite (operațiuni adeseori întâlnite în practică). Aceste operațiuni reprezintă activități de investiții și de finanțare semnificative, însă acestea nu vor fi reflectate în situația fluxurilr de trezorerie, deoarece nu implică nici intrări și nici ieșiri de mijloace banești. Cu toate acestea, datorită faptului că unul dintre obiectivele situației fluxurilor de trezorerie constă în reflectarea activităților de finanțare și de investiții, iar operațiunile de acest tip vor afecta fluxurile viitoare de lichidități, IASC a hotărât că ele trebuie „relevate altundeva în cadrul situațiilor financiare”, nespecificând expres unde anume, dar precizând cum: „într-un mod care furnizează toate informațiile relevate despre aceste activități de investire și de finanțare”. FASB a hotarât ca aceste activități să fie reflectate distinct în cadrul situației fluxurilor de trezorerie, astfel încât utilizatorul raportului să poată vedea clar activitățile de investițiiși de finanțare ale companiei.

Cazuri particulare de prezentare a fluxurilor de trezorerie în cadrul tabloului de trezorerie

În legătură cu încadrarea unor activități ce au loc în cadrul unei companii într-una din activitățile de exploatare, de investiții sau de financiare, IAS 7 face precizări prezentate mai jos.

Fluxurile de trezorerie în mărime netă

În principiu, în cadrul unui tablou al fluxurilor de trezorerie, acestea trebuie prezentate la nivelul mărimii lor brute, ceea ce se traduce prin faptul că nu este posibil să se compenseze încasările și plățile din aceeași categorie sau din categorii diferite. IAS 7 admite, totuși, două excepții, permițând prezentarea fluxurilor de trezorerie din activitățile de exploatare, de investiții sau de finanțare in mărime netă:

fluxurile provenind din încasări și plăți în contul clienților, atunci când aceste fluxuri decurg din activitățile clientului și nu din cele ale întreprinderii (exemplu: acceptarea și rambursarea de depozite la vedere de către o bancă; trezoreria deținută in contul clienților de către o întreprindere specializată în plasamente; chiriile vărsate proprietarilor de bunuri după ce au fost colectate in contul lor etc.);

fluxurile provenind din încasări și plăți referitoare la elementele ce au un ritm de rotație rapid, o valoare mare și scadențe scurte (exemplu: mărimile „principalului” referitoare la cărțile de credit; achiziția sau cesiunea de plasamente; alte împrumuturi pe termen scurt, cum arfi cele care au o scadență mai mică sau egală cu trei luni).

În cazul instituțiilor financiare, fluxurile de trezorerie trebuie prezentate in mărimi nete în următoarele situații;

în cazul încasărilor și plăților legate de acceptarea și rambursarea de depozite cu scadență determinată;

în cazul plasării de depozite la alte instituții financiare și retragerii acestor depozite;

în cazul împrumuturilor acordate și avansurilor consimțite în favoarea clienților și rambursării acestor împrumuturii și avansuri.

Fluxurile in monede străine sunt convertite la cursul zilei plății sau incasării. Cu toate acestea, norma IAS 7 oferă posibilitatea utilizării unui curs mediu ponderat pentru ansamblul fluxurilor aferente unei perioade. Lichiditățile și echivalentele de lichidități în monede străine, existente la sfârșitul exercițiului, vor fi convertite la cursul de închidere.

Câștigurile și pierderile nerealizate (unrealised gains and losses) ce rezultă din variația cursului dintre data constituirii fluxului și data închiderii exercițiului nu constituie fluxuri monetare. Totuși, efectul variației cursului lichidităților și echivalentelor de lichidități deținute sau datorate de întreprindere este prezentat în tablou pentru a permite comparația între lichiditățile și echivalentele de lichidități aferente deschiderii și închiderii exercițiului financiar. Prezentarea acestora se face separat de fluxurile de trezorerie generate de activitățile de exploatare, de investiții și de finanțare.

Dobânzile și dividendele

În cadrul tabloului fluxului de trezorerie, fluxurile de trezorerie care provin din dobânzi și dividende încasate vor trebui prezentate separat de cele care sunt generate de dobânzi și dividende plătite. În același timp, aceste fluxuri vor fi delimitate pe cele trei categorii de activități, iar apartenența lor la una sau la alta dintre categorii va trebui menținută de la un exercițiu la altul. Încadrarea acestora în categoria activităților de exploatare, de invetiții sau financiară va fi lăsată la latitudinea întreprinderilor, cu excepția instituțiilor financiare care consideră acest tip de activități ca făcând parte din categoria activităților de exploatare.

Impozitul asupra rezultatului

De regulă, impozitul pe profit se încadrează în categoria activităților de exploatare. Raționamentul constă în faptul că deși cheltuiala cu impozitul pe profit poate fi identificată fără dificultate cu activitățile de investiții sau de finanțare, fluxul de numerar legat de impozitul respectiv este, adesea, imposibil de identificat și poate să apară într-o perioadă diferită față de fluxurile de numerar ale activității de bază. Și de la această încadrare pot apărea excepții și anume:

Când este posibilă identificarea fluxului de numerar din impozite cu o tranzacție individuală care dă naștere unor fluxuri de numerar ce sunt clasificate drept activități de investiție sau de finanțare, fluxul de numerar degajat de astfel de impozite va fi clasificat corespunzător cu activitatea care l-a generat (de investiție sau de finanțare);

Când fluxurile de numerar din impozitul pe profit sunt alocate pe mai mult de o clasă de activități, va fi prezentată valoarea totală a impozitelor vărsate (fără ca IAS 7 să mai precizeze încadrarea intr-o clasificare de activități).

Elementele extraordinare

Fluxurile implicate de elementele extraordinare nu vor constitui o rubrică distinctă de cele trei categorii de fluxuri ale tabloului. Acestea vor fi prezentate separat, în cadrul fluxurilor de exploatare, din investiții sau din finanțare, pentru a pemite utilizatorilor să ințeleagă natura și incidența lor asupra fluxurilor de trezorerie actuale și viitoare ale întreprinderii.

Tranzacții fără contrapartidă în trezoreria întreprinderii

Acest tip de tranzacții se referă la tranzacțiile referitoare la investiții și finanțare care nu implică lichidități și echivalente de lichidități. Astfel de tranzacții vor fi excluse din cadrul tabloului fluxurilor de trezorerie urmând să fie incluse în notele explicatve ale situațiilor financiare. Raționamentul privind excluderea acestor tranzacții din cadrul tabloului este in concordanță cu obiectivul acestuia, considerându-se că aceste evenimente nu atrenează fluxuri de lichidități și echivalente de lichidități în cursul exercițiului.

Metode de determinare și prezentare a fluxurilor de trezorerie relative la activitățile de exploatare

Fluxurile activităților de exploatare pot fi determinate prin două metode:

metoda directă, conform căreia informațiile furnizate se referă la încasări si plăți în mărimi brute;

metoda indirectă, conform căreia rezultatul (prezentat in contul de profit și pierdere) va fi corectat, ajustat, cu anumite valori, pentru a se ține cont:

de influența operațiilor care nu au caracter monetar;

de elementele de venituri și cheltuieli asociate fluxurilor de trezorerie care vizează activitățile de investiții sau de finanțare;

de influența variațiilor elementelor necesarului de fond de rulment asupra trezoreriei.

În practica contabilă internațională se utilizează ambele metode de determinare a fluxurilor de trezorerie relative la activitățile de exploatare. Utilizarea metodei directe este dorită în special de investitori (considerând că, stabilirea valorii întreprinderii se realiează și pe baza de cash-flow) in schimb, conducătorii întrepirnderilor înclină spre utilizarea metodei indirecte, considerând că o astfel de prezentare ar ascunde utilizatorlior externi ai informației financiare imaginea fidelă a întreprinderii referitoare la lichiditate și solvabilitate. În plus, metoda indirectă este mai simplă și mai puțin constisitoare. Privitor la acest aspect, un studiu asupra celor mai mari companii americane, efectuat in 1989,a arătat că o majoritate copleșitoare (97%) au opatat pentru utilizarea metodei indirecte. Din cele 600 de companii, numai 17 au ales abordarea directă. Cu toate acestea norma IAS 7 încurajează întreprinderile să prezinte informațiile privind fluxurile de trezorerie generate de activitățile de exploatare prin utilizarea metodei directe, deoarece prezentarea informațiilor sub formă de încasări și plăți poate di utilă în estimarea fluxurilor de trezorerie viitoare.

Particularități legislative ale Situației fluxurilor de trezorerie in Romania

OMFP 1752/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene care se referă la formatul și conținutul situațiilor financiare anuale și Directiva a VII-a a Comunităților Economice Europene care se referă la formatul și conținutul situațiilor financiare anuale consolidate, modificat și completat recent prin OMFP nr. 2374/2007, împarte persoanele juridice după cele trei criterii de mărime (total active: 3.650.000 euro, cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro, număr mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50) în două categorii. Persoanele juridice din prima categorie (cele ce depășesc două din cele trei criterii de mărime) sunt obligate sa întocmească situații financiare anuale care cuprind:

bilanț;

cont de profit și pierdere;

situația modificărilor capitalului propriu;

situația fluxurilor de trezorerie;

note explicative la situațiile financiare anuale.

Aceste situații financiare trebuie auditate potrivit legii.

Cele din a doua categorie vor întocmi situații financiare anuale simplificate care cuprind:

bilanț prescurtat;

cont de profit și pierdere;

note explicative la situațiile financiare anuale simplificate.

Aceste situații financiare trebuie verificate conform legii.

Directiva a IV-a prevede la Secțiunea 1 “Dispoziții generale” componentele

obligatorii ale conturilor anuale: bilanț, cont de profit și pierdere și notele la conturi, lăsând la dispoziția statelor membre să ceară sau să permită includerea altor situații în conturile anuale. Astfel, Directiva a IV-a nu utilizează criterii de mărime în funcție de care societățile să fie obligate la un număr de componente din setul de situații financiare.

OMFP 1752 obligă la întocmirea situației fluxurilor de trezorerie acele societăți care depășesc două din cele trei condiții de mărime, ca și în cazul situației modificărilor

capitalurilor proprii. Persoanele juridice care la data bilanțului nu depășesc limitele a două dintre criteriile de mărime prevăzute mai sus, întocmesc opțional situația modificărilor capitalurilor proprii și/sau situația fluxurilor de trezorerie. In plus, entitățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, așa cum aceasta este definită de legislația în vigoare privind piața de capital, sunt obligate să întocmească situații anuale formate din cele cinci componente, indiferent de mărimea lor. Modelul adoptat este preluat integral din IAS 7, iar metoda și forma de prezentare au fost lăsate la latitudinea agenților economici. Statele membre pot să stabilească și alte componente pentru setul de situații financiare, conform Directivei a IV-a a Comunității Economice Europene .

Forma și conținutul situației fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte elementele enumerate într-unul dintre formatele situației fluxurilor de trezorerie, prevăzute de IAS 7 în paragraful 4.1. La rândul lor, notele explicative, ca parte componentă a situațiilor financiare, trebuie să prezinte politicile contabile adoptate de întreprindere pentru a determina valorile elementelor din bilanț, ale profitului sau pierderii aferente fiecărui exercițiu, ale fluxurilor de trezorerie și modificărilor capitalului propriu.

În ceea ce privește auditarea situațiilor financiare, inclusiv a situației fluxurilor de trezorerie, în conformitate cu Standardul Internațional de Audit nr. 720, constituie o obligativitate pentru toate societățile ce fac obiectul aplicării reglementărilor de armonizare, iar neaplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate și a Normelor de consolidare a conturilor va atrage obținerea unei opinii de audit cu rezerve.

Situațiile financiare ale întreprinderii, aprobate de consiliul de administrație, însoțite de raportul administratorilor pentru exercițiul financiar respectiv, precum și raportul auditorilor vor fi supuse spre aprobare Adunării Generale a Asociaților sau Acționarilor. O copie a acestor documente periodice va fi trimisă în termenul legal la Direcția Teritorială a Ministerului Fiananțelor Publice la care întreprinderea este înregistrată, iar o altă copie se va depune la Registrul Comerțului.

Operațiunile de încasări și plăți avute în vedere la întocmirea Situației fluxurilor de trezorerie trebuie sa se încadreze în prevedrile normelor legale în vigoare.

Astfel, operațiunile de încasări și plăți între persoanele juridice trebuie să se efectueze prin instrumente de plată fără numerar dacă depășesc plafonul zilnic maxim de plăți, cu excepțiile prevăzute de art. 5 alin. 2 lit. a), b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996, modificările și completările prin Legea nr. 131/1996, cu modificările ulterioare.

Prin plafonul zilnic maxim de plăți, prevăzut la art. 5 alin. 2 lit. c) din ordonanță se înțelege totalitatea plăților efectuate în numerar de o persoană juridică intr-o zi, respectiv 10.000 lei.

Excepțiile de la acest articol cuprinde următoarele operațiuni:

depunerile de numerar făcute de persoane juridice în conturile furnizorilor de bunuri și de servicii, în baza documentelor justificative legal întocmite;

cheltuielile de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a indemnizației și a cazării pe timpul deplasării, precum și a cheltuielilor neprevazute efectuate în acest sens de către salariații aflați în deplasare;

cheltuielile de protocol ocazionate de organizarea de conferințe, simpozioane și de alte asemenea acțiuni, în condițiile baremurilor stabilite de normele legale în vigoare.

Aceste plăți nu intră în plafonul zilnic maxim de plăți.

Sunt interzise plățile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri și servicii, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei. Astfel persoanele juridice pot achita facturile cu valori care depășesc plafonul de 5.000 lei către furnizorii de bunuri și de servicii, 5.000 lei în numerar, iar suma care depășește acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar.

De asemenea același act normativ prevede că plățile efectuate cu card nu sunt considerate plăți în numerar și nu trebuie luate în calcul la stabilirea plafonului zilnic maxim de plăți.

Încasările zilnice în numerar ale unui agent economic sunt neplafonate, dar încasările zilnice în numerar nu pot depăși plafonul de 5.000 lei de la o singură persoană juridică.

În ceea ce privește sumele acordate de persoanele juridice angajaților proprii cu titluri de avansuri pentru aprovizionări diverse vor avea regimul plăților către persoane juridice și se vor încadra în limita plafonului de 10.000 lei, prevăzut la art. 5 alin. 2 lit c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996, iar la data plății avansurilor spre decontare, sumele aferente intră în calculul plafonului zilnic maxim.

De asemenea prevederile Legii 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, modificată recent prin OUG nr. 53/2008, instituie obligația raportării Oficiului pentru Prevenirea Spălării Banilor a tuturor operațiunilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacția se realizează prin una sau mai multe operațiuni ce par a avea o legătură între ele.

Sunt exceptate de la obligația raportării prevăzute mai sus următoarele operațiuni derulate în nume și pe cont propriu: între instituțiile de credit, între instituții de credit și Banca Națională a României, între instituții de credit și trezoreria statului, între Banca Națională a României și trezoreria statului.

Tabloul fluxurilor de trezorerie in principalele țări ale lumii

Tabloul fluxurilor de trezorerie în contabilitatea americană

Corespunzător standardelor internaționale IAS 1 și IAS 7, Statele Unite au pentru IAS 1, APB 22 „Publicarea metodelor contabile” (Disclosure of Accounting Policies) și FAS 130 „Rezultatul global” (Reporting Comprehensive income), în timp ce pentru IAS 7 există corespondența în APB 3, APB 19 și FAS 95 „Tabloul fluxurilor de trezorerie” (Statement of Cash Flow) modificat succesiv de FAS 102 și FAS 104.

Tabloul fluxurilor de trezorerie este inclus în lista raportărilor financiare ale unei întreprinderi alături de bilanț, contul de profit și pierderi, tabloul capitalurilor proprii, situația rezultatului global și anexe relative la situațiile financiare. Astfel, în FAS 95, Tabloul fluxurilor de trezorerie reprezintă, în principiu, o situație a variațiilor de lichidități intervenite în cursul unei perioade. Cerința de bază formulată de FAS 95 constă în faptul că valorile totale ale lichidităților sau cvasilichidităților ce apar în tabloul fluxurilor trebuie să corespundă valorilor din blanț pentru aceeași perioadă.

FAS 95 grupează fluxurile de trezorerie în cele trei activități cunoscute (exploatare, investiții și finanțare), dar, în plus, pe fiecare activitate, aceste fluxuri sunt structurate în pozitive de lichidități și fluxuri negative de lichidități. Prin intermediul paragrafului 10 al acestei norme se prevede că este dificil să se traseze o graniță între cele trei tipuri de activități, ceea ce poate duce la rezultate parțiale diferite, dar în final rezultatul nu este afectat. În ceea ce privește prezentarea finală a fluxurilor de trezorerie, FAS 95 nu impune o metodă anume pentru fluxurile din activitatea de exploatare, astfel încât întreprinderile pot utiliza una dintre cele două metode, directă sau indirectă. În cazul aplicării metodei indirecte, este necesar să se parcurgă următoarele etape:

a. eliminarea efectelor oricărei operațiuni ce a decalat în timp încasările și plățile operațiunilor de exploatare (variațiile stocurilor, rezultatul amânat etc.), precum și ajustarea încasărilor și plăților viitoare corespunzătoare acestor operațiuni (variațiile în cursul exercițiilor a creanțelor și a datoriilor);

b. eliminarea efectelor presupuse de fluxurile de lichidități aferente operațiunilor de investire și de finanțare (amortizările, plusurile sau minusurile de valoare constatate la vânzarea imobilizărilor corporale, cesiuni de activități, câștiguri sau pierderi legate de stingerea datoriilor.

În cazul operațiunilor de investire și de finanțare care au efect asupra activului sau pasivului, dar care nu afecteză trezoreria prin încasări/plăți, FAS 95 solicită o informare distinctă nestandardizată (descriptiv sau într-un tabel). Intră în această categorie converia unor împrumuturi în acțiuni, schimbul de active sau pasive, fără contrapartidă monetară.

Pentru tranzacțiile ce generează fluxuri de trezorerie în monedă străină, FAS 95 solicită utilizarea unui curs de schimb valabil la data apariției fluxului. În cazurile în care nu se constată diferențe sensibile de valoare, se poate utiliza un curs mediu al perioadei. În toate cazurile, tabloul trebuie să prezinte o rubrică specială cu efectul acestor modificări de cursuri.

Pentru societățile care au filiale este necesară prezentarea unui tablou al fluxurilor de trezorerie consolidat, care nu diferă de cel al unei întreprinderi fără filiale, cu excepția valorilor înscrise în funcție de metoda de consolidare și cu utilizarea metodei directe pentru fluxurile activității de exploatare.

Tabloul fluxurilor de trezorerie în contabilitatea britanică

În Marea Britanie, organismele de reglementare a practicilor specifice profesiei contabile au cunoscut modificări structurale de-a lungul timpului, astfel:

a. În 1942 a fost creat Comitetul principiilor contabile (Committee on Accounting Principles), care a emis 12 recomandări în 25 de ani.

b. În 1971 a fost creat Comitetul normelor contabile, (Accounting Standards Committe – ASC) care a emis 25 de recomandări, denumite Enunțuri ale practicii contabile normalizate (Statement of Standard Accounting Practice – SSAP);

c. În urma concluziilor Comitetului Dearing, în 1989, Guvernul a creat Consiliul Comunicării Financiare (Financial Reporting Council – FRC). Acest consiliu a înlocuit ASC-ul și a fost organizat în două comitete importante: Consiliul normalizării contabile (Accounting Standards Board – ASB) și Comitetul de revizuire a informațiilor financiare (Financial Reporting Review Panel). Normele emise de FRC prin ASB poartă numele de Norme de comunicare financiară (Financial Reporting Standards – FRS) și înlocuiesc treptat normele SSAP.

Din ianuarie 1976, prin SSAP 10, aprobat în 15 iulie 1975, se solicită societăților cu venitul brut mai mare de 25.000 de lire să prezinte o situație a fondurilor. Peste 14 ani, în 1989, Raportul McMonnies pentru Scotish Institute recomanda două modalități de prezentare a situației fondurilor, și anume:

1. Prima se numea „Raportarea simplă a variației câștigului financiar” (A Simple Statement of Chenges in Financial Wealth), care se asemăna cu structura recomandată în SUA prin APB 19

2. A doua situație se intitula „Tabloul fluxurilor de trezorerie” (A Cash Flow Statement).

Trebuie remarcat faptul că nici una dintre cele două prezentări nu corespundea cu norma FAS 95, așa că, în timpul discuțiilor din SUA legate de FAS 95, Marea Britanie avea să devină centrul cercetărilor de bază ale fluxurilor de trezorerie prin T. A. Lee și G.T. Lawson. Astfel, în 1990, FRC emite ED 54 (Exposure Draft), prin care se propunea înlocuirea tbloului fondurilor cu tabloul fluxurilor de trezorerie. Cele mai semnificative aspecte abordate prin ED 54 sunt:

se subliniază faptul că informțiile despre fluxurile de trezorerie reprezintă o rezervă nouă de informații, ce este plină de avantaje, experiența și instrumentele de lucru pentru a aprecia în întregime potențialul utilizării acestui nou tablou;

se realizează definirea echivalentelor de lichidități ca fiind „investiții pe termen scurt cu grad ridicat de lichiditate, care sunt ușor de convertit în lichidități, la o valoare cunoscută, precu și suficient de apropiate de maturitate, așa că nu se poate evidenția un risc prin care acestea își vor schimba valoarea de realizare ca reacție la o variație ratei dobânzii”. Sunt incluse aici împrumuturile bancare ca parte componentă a gestiunii trezoreriei;

toate fluxurile trebuie să fie raportate la valoare brută (secțiunea 1.15), în timp ce tranzacțiile nelichide, cum sunt stingerea datoriilor pe calea

emisiunii de acțiuni, trebuie să fie raportate în notele de conturi (secțiunea 1.16);

TVA trebuie să fie împărțită între fluxurile de exploatare și cele de investiții, corespunzător tranzacțiilor la care sunt asociate (secțiunea 1.19);

În abordarea britanică, informațiile procurate prin intermediul tabloului fluxurilor de trezorerie apar ca avantaje incontestabile comparativ cu cele oferite de fondul de rulment ca bază pentru tabloul de finanțare, după cum urmează:

Fluxurile de trezorerie se pot folosi ca intrări în modele de evaluare a întreprinderii;

Fluxurile de fonduri bazate pe mișcări (variații) le fondului de rulment ascund variațiile relevante cu privire la viabilitatea și lichiditatea unei întreprinderi. Spre exemplu, o scădere considerabilă a lichidităților poate fi mascată de o creștere a stocurilor și/sau a debitorilor,ceea ce va conduce la funcționarea întreprinderii fără disponibil atât timp cât creșterea raportată de fondul de rulment permite. Pe de altă parte, scăderea fondului de rulment nu înseamnă neapărat diminuarea lichidităților, ceea ce pune în evidență același fenomen de mascare;

Tabloul de finanțare se bazează pe diferența între două bilnțuri succesive, în timp ce tabloul fluxurilor de trezorerie cuprinde date diverse;

O monitorizare a fluxului de trezorerie trebuie să fie o cracteristică normală a vieții unei întreprinderi și oferă o înțelegere ușoară a mișcărilor/variației fondului de rulment.

Tabloul fluxurilor de trezorerie în contabilitatea canadiană

Pentru tabloul fluxurilor de trezorerie, obiectivul declarat prin secțiunea 1540 a CICA (Canadian Institute of Chartered Accountants) Handbook constă în a prezenta informații despre activitățile de exploatare, de finanțare și de investiții și efectele acestor activități asupra lichidităților, în a ajuta utilizatorii de situații financiare în evaluarea lichidității și solvabilității întreprinderii și în a evalua capacitatea întreprinderii de a generalichidități din surse interne pentru plata datoriilor scadente, pentru reinvestiții și pentru repartizări de dividende.

Practica utilizării tabloului de finanțare în Canada era conform datelor CICA, de 14% în 1953, de 31% în 1962 și de 95% în 1968. În aceste condiții, când Legea Canadiană a Societăților Comerciale din 1970 a solicitat întocmirea unui tablou al fondurilor, 98% din firme au prezentat o asemenea situație. Același tablou era recomandat încă din 1968 prin secțiunea 1540 a Institute Handbook, pentru ca, la revizuirea din 1974 a acestei secțiuni, să se recomande utilizarea cu predilecție a Situației Modificărilor în Poziția Financiară (Statement of Changes in Financial Position – SCFP). Un an mai târziu (1975), la revizuirea Legii Canadiene a Societăților Comerciale, prin secțiunea 46.1 această situație a fost cerută în mod expres.

Prin secțiunea 1540 constatăm că se utilizau două definiții pentru conceptul de fonduri, în sensul că acestea se defineau ca fondul de rulment, pentru întreprinderile al căror bilanț făcea delimitarea activelor curente finanțate din pasive curente, și ca suma disponibilităților și echivalentelor de disponibilități, pentru celelalte întreprinderi.

Ca urmare a acestor practici, în 1985, Canada devine prima țară de limbă engleză din lume care solicită înlocuirea tabloului de fonduri cu tbloul de fluxuri de trezorerie. Astfel, secțiunea 1540 a CICA’s Handbook a fost corectată cu această prevedere și va solicita includerea acestui Tablou al Fluxurilor de Trezorerie după data de 1 iulie 1986, după formatul prevăzut de SFAS/FAS 95 în SUA.

În abordarea canadiană, principalele aspecte conceptuale legate de tabloul fluxurilor de trezorerie se pot sintetiza astfel:

a. Acesta trebuie să pună în evidență modificările ce apar în lichidități și în echivalentele de disponibilități;

b. Fluxurile se clasifică pe cele trei activități;

c. Fluxurile din exploatare trebuie să fie reconciliante cu contul de profit și pierderi sau cu elementele sale cunoscute.

d. Echivalentele de lichidități se referă la clienți, stocuri și avansuri la furnizori;

e. Acest tablou include și operațiunile de finanțare și investiții cu grad mic de lichiditate, deoarece, ca activități, ele afectează structura capitalului și a activelor societății.

6. Evaluarea si recunoașterea elementelor de trezorerie

Aparitia standardelor contabile referitoare la recunoasterea si evaluarea investitiilor financiare a revolutionat modul de contabilizare a acestora. Obligativitatea recunoasterii tutror derivatelor in bilant, evaluarea acestora (si a mai multor instrumente) la valoarea justa, stabilita pe baza unei ierarhii complexe, introducerea optiunii valorii juste, impunerea unor criterii stricte pentru anularea recunoasterii si deprecierea investitiilor reprezinta tot atatea noutati si controverse continute in IAS 39.

Evaluarea contabila reprezinta procesul prinn care se determina valorile la care sunt recunoscute in bilant si in ocntul de profit si pierdere structurile situatiilor financiare. Cu alte cuvinte, evaluarea contabila consta in „exprimarea in unitatii contabile a unei valori economice determinate:mijloc, resursa, proces (cheltuiala, venit) sau rezultat”.

Evaluarea este un procedeu al metodei contabilitatii, fara de care nu ar fi posibila realizarea obiectului acesteia. Ea se bazeaza pe un sistem de preturi, costuri, tarife si valori, care trebuie atribuite unui element patrimonial, care conduce la formarea valorii contabile.

In cadrul evaluarii, conceptul de valoare ocupa un loc central. Aceasta nu trebuie confundata cu notiunea de pret, intre cele doua categorii economice existand diferente importante. Astfel, valoarea unui element se fondeaza pe notiunea de schimb si depinde de o serie de criterii sau factori de natura subiectiva sau obiectiva, in timp ce pretul este expresia baneasca a unei valori a elementului si reprezinta rezultatul „artei de a negocia”.

Evaluarea investitiilor financiare pe termen scurt(actiuni, titluri de plasament) se poate face:

la valoarea de intrare sau costul istoric;

la valoarea justa;

la valoarea de inchidere a conturilor;

la valoarea de iesire din patrimoniu.

Valoarea de intrare sau costul istoric – modelul contabil traditional este bazat pe costul istoric. Acesta reprezinta valoarea elemntului la data obtinerii sale. El imbraca forma costului de achizitie, costul de productie sau valorii nominale, in functie de modul de obtinere a elementului evaluat. Valoarea la care sunt evaluate titlurile de plasament este pretul de cumparare sau valoarea stabilita potrivit contractelor de achizitie. Cheltuielile necesare de cumparare a titlurilor, cum sunt comisioanele intermediarilor, onorariile, spezele bancare si alte cheltuieli asimilate, se inregistreaza direct in cheltuielile de exploatare ale exercitiului, asa cum reiese din IAS 25 – Contabilitatea investitiilor financiare.

Valoarea justa este estimare rationala si corecta a pretului de piata a elementului, prin luarea in considerarea a urmatoarelor elemente: costurile de productie/distributie, utilitatea, randamentul sau disponibilitatea pe piata.

Valoarea la inchiderea conturilor se stabileste pe categorii de titluri din aceeasi categorie si presupune comparatia intre valoarea de inventar și valoarea de intrare, aplicand principiul prudentei (activele nu trebuie supraevaluate). In cazul diferentelor in minus (cand valaorea de inventar este mai mica) se constituie provizioane pentru deprecierea investitiilor financiare pe termen scurt. Evaluarea investitiilor financiare pe termen scurt, la inchiderea conturilor presupune compararea valorii de inventar cu valoarea de intrare a acestora aplicandu-se principiul prudentei.

Valoarea la iesirea din patrimoniu este data de valoarea lor de intrare sau valoarea lor contabila. Se are in vedere si pretul de vanzare (cesiune) care este inscris in actul de vanzare-cumparare si care nu este influentat, in sensul diminuarii, de cheltuielile de vanzare , care se includ in cheltuielile de exploatare ale exercitiului. Diferenta, daca aceasta exista, intre pretul de vanzare si valoarea contabila reprezinta rezultatul vanzarii si imbraca forma plusurilor sau minusurilor de valoare.

In cazul in care titluri de valoare similare au preturi de intrare diferite, evaluarea la iesire se face, dupa caz, potrivit metodei identificarii specifice, costului mediu ponderat sau metodei primul intrat – primul iesit, in aceleasii conditii ca si stocurile. Dupa caz se poate folosi si metoda ultimului intrat – primul iesit.

In ceea ce priveste diponibilitatile si operatiiunile in devize, evaluarea implica urmatoarele aspecte:

Creantele si datoriile entitatii patrimoniale, inclusiv cele in devize, se inregistreaza al valoarea lor nominala.

Operatiunile comerciale de decontare in devize, precum si cele de incasari si plati in devize necesita evaluarea la cursul de schimb in vigoare in ziua cand se fac eoperatiunea.

Disponibilitatile in lei se inregistreaza si evalueaza la valoarea nominala, iar cele in valuta la valoarea nominala in devize, transformata in lei la cursul valutar al zilei, comunicat de BNR.

Diferentele de curs valutar, intre data inregistarii creantelor si datoriilor in devize si data incasarii, respectiv data platii, influenteaza veniturile daca sunt favorabile sau cheltuielile financiare daca sunt nefavorabile.

La inchiderea exercitiului financiar, diferentele de curs valutar rezultate din evaluarea disponibilitatilor in valuta, a titlurilor de stat in valuta, acreditive si depozite pe termen scurt in valuta la cursul de schimb de la aceasta data si cursul de schimb de la data inregistrarii in contabilitate se inregistrează in conturile de venituri sau cheltuieli din diferenta de curs valutar, dupa caz.

Recunoasterea este operatia in urma careia un element va fi inregistrat in cadrul activelor, datoriilor sau capitalurilor proprii.

In vedrea corectei inregistrari a elementelor de trezorerie, o intreprindere trebuie sa ia in considerare atat suma de recunoscut, cat si momentul recunoasterii.

Potrivit IAS 39 o intrepindere recunoaste un activ financiar numai atunci cand „ea devine parte la prevederile contractuale ale instrumentului”. Se poate observa ca, in timp ce criteriile de recunoastere folosite de Cadrul General pentru intocmirea si prezentarea situatiilor financiare sunt bazate pe probabilitatea intrarilor si iesirilor de beneficii economice, cele propuse de IAS 39 se sprijina pe existenta unor prevederi contractuale.

Prima consecinta a implementarii acestui principiu este recunoasterea tuturor instrumentelor derivate. In conditiiloe utilizarii costului istoric, acestea nu erau evidentiate in bilant pe motiv ca la data incheierii contractului reprezentat de o derivata nu aparea nici un flux de numerar sau de alte active. „Costul zero” justifica nerecunoasterea, in ciuda faptului ca, pe masura ce timpul trecea si valoarea variabilelor respective (pret, rata) se modifica, derivatele aveau o valoare pozitiva sau negativa.

A doua consecinta a aplicarii acestui principiu recunoasterii activelor finaciare in momentul existentei prevederilor contractuale consta in inregistrarea unor operatiuni care nu prevad intrarea/iesirea imediata de fonduri. La cumpararea sau vanzarea anumitor active finaciare exista un decalaj temporal intre data tranzactiei si cea a decontarii. Ecartul dintre cele doua date conduce la constatarea unui instrument derivat evaluat la valoarea justa pe durata sa de valabilitate. Cand decalajul este stabilit prin conventii ale unei piete anume, angajamentul de cumparare sau de vanzare luat in acest timp nu este contabilizat separat drept instrument derivat, chiar daca indeplineste conditiile din definitia data de IAS 39 derivatelor. El este inregistrat drept contract standard (regular way). Un asemenea contract trebuie sa se finalizeze prin livrarea activului ce face obiectul sau, in caz contrar fiind considerat instrument derivat. In plus, el nu trebuie sa permita decontarea neta. Este cazul cumpararilor/vanzarilor de titluri financiare: actiuni, obligatinui etc.

Derecunoașterea reprezintă operațiunea de scoatere din bilantul intreprinderii a unui activ financiar sauu a unei componenete a acestuia. Ea a constituit una din cele mai controversate aspecte ale versiunii originale a IAS 39. Varianta revizuita a lui IAS 39 stabileste, petru situatiile in care derecunoasterea unui active financiar nu este evidenta, un set de etape, sub forma unui arbore decizional, pe care entitatile trebuie sa le aplice.

În momentul derecunoașterii, diferența între valoarea contabilă a activului (sau a unei componente a activului) transferată unei alte părți și valoarea veniturilor încasate sau ce urmează a fi încasate și a oricărei ajustări anterioare, pentru a reflecta valoarea justă a unui activ ce a fost raportată în capital, trebuie inclusă în profitul net sau în pierderea netă pentru perioada respectivă.

Capitolul II: Analiza financiară a trezoreriei la SC Ariscom SRL

1. Prezentare generală a S.C. ARISCOM S.R.L. – Rm. Vâlcea

S.C. ARISCOM S.R.L. s-a înființat în condițiile Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale și este înmatriculată la Registrul Comerțului județul Valcea sub numărul J 38/948/11.10.2005.

Forma juridică a societății

S.C. ARISCOM S.R.L. este o persoană juridică română, având forma juridică de societate cu răspundere limitată. Societatea funcționează cu asociat unic, ale cărui obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social, împărțit în părți sociale, asociatul fiind obligat numai la plata părților sociale. Sediul social al societății este în com. Bujoreni, sat Bogdănești, jud. Vâlcea, și va fi schimbat numai prin acordul de voință al asociatului unic.

Durata societății este nelimitată cu începere de la data înregistrării în Registrul Comerțului.

Scopul activității

Scopul activității este dat de producție și de comerț intern și extern, execuție de lucrări si prestări de servicii în construcții și industrie.

Obiectul de activitate

Obiectul de activitate al S.C. ARISCOM S.R.L. îl constituie producția și comercializarea alcoolului etilic rafinat alimentar și intermedierea în comerțul cu ridicata al materialelor de construcții.

Funcționarea societății

S.C. ARISCOM S.R.L. este o societate de sine stătătoare și nu are sucursale sau filiale. Are o activitate continuă, iar activitatea de producție alcool etilic alimentar se desfășoară în cadrul antrepozitului fiscal care funcționează în baza unei autorizații valabile emise de autoritatea fiscală competentă. Programul de lucru al antrepozitului fiscal este aprobat de catre autoritatea fiscala care a emis autorizația.

Capitalul social

S.C. ARISCOM S.R.L. are un capital social de 200 lei, numerar, care se divide în 20 părți sociale a 10 lei fiecare. Întregul capital social aparține asociatului unic și nu este purtător de dobânzi. Părțile sociale sunt indivizibile și nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. Părțile sociale se transmit prin succesiune și pot fi transmise către terți, care vor deveni asociați.

Drepturi și obligații decurgând din părțile sociale

Fiecare parte socială conferă asociatului deținător dreptul la vot în Adunarea Generală a Asociaților, dreptul de a numii administratorul societății, precum și dreptul de a participa la distribuirea profitului net.

Obligațiile sunt garantate cu capitalul social al acesteia, iar asociatul răspunde în limita valorii părților sociale deținute. Patrimoniul societății nu poate fi grevat de datoriile sau alte obligațiile personale ale asociatului unic.

Administrarea societății

Societatea comercială “ ARISCOM “ S.R.L. este condusă și administrată de către administratorul societății numit de asociatul unic. În această calitate administratorul are obligația de a efectua toate operațiunile necesare pentru îndeplinirea obiectului societății, inclusiv angajarea salariaților.

Durata mandatului administratorului este nelimitata

Administratorul societății este obligat ca în termen de 15 zile de la data Adunării Generale să depună la Registrul Comerțului copii ale situațiilor financiare anuale, în conformitate cu prevederile Legii contabilității 82/1991, republicată , spre a fi publicate în conformitate cu art. 185 din Legea nr. 31/1990, republicată și modificată.

Administratorul poate încadra salariați pe bază de contract de muncă, cu respectarea prevederilor legislației muncii și a regimului de asigurări sociale. Salarizarea se stabilește prin liberul consimtământ al părților, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzută de lege.

Principalii parteneri comerciali ai S.C. ARISCOM S.R.L.

Principalii furnizori

S.C. SUPREM COMPANY S.R.L.Rm. Valcea – cereale, combustibil

S.C. GRAMA TRADING S.R.L. Avrig – enzime

S.C. FALA S.R.L. Rm. Valcea – drojdie

S.C. ALVVIMAR COMIMPEX S.R.L. Pitesti–mat. constructii

S.C. SPRIO S.R.L.Rm.Valcea – mat. constructii

S.C. CARPAT BETON Pitești – mat. de constructii

S.C. CEZ VANZARE S.A. – energie electrică

S.C. APAVIL S.A. Rm. Valcea – servicii apă – canal

S.C. URBAN S.A. Rm. Valcea – servicii salubritate

Principalii clienți

S.C. SUPREM COMPANY S.R.L.- Rm. Valcea

S.C. PASTORUL S.R.L.-VADEENI -Valcea

S.C. DON CALOGERO TRADING S.R.L. – Sibiu

S.C. ALCOFIN S.R.L.. – Rm. Valcea

Organigrama societății

S.C. ARISCOM S.R.L. este condusă și administrată de administratorul societății, care are în subordine următoarele departamente:

Departamentul Producție

Departamentul Personal-Salarizare

Departamentul Financiar-Contabilitate

Departamentul Aprovizionare-Desfacere-Logistică

Departamentul Controlul Calității

Fiecare departament este condus de către un șef de departament, excepție face departamentul financiar-contabil care este condus de către un contabil șef, care se subordonează direct admininistratorului societății.

Departamentul Producție are în subordine următoarele secții de producție:

Secția Zaharificare

Secția Distilare

Secția Rafinare

Fiecare secție de producție este condusă de către un șef de secție, care se subordonează direct șefului de departament. Șefii de secție au atribuții privind organizarea activității secției, urmărirea desfășurării procesului de fabricație, urmărirea activității desfășurate de salariați, întocmirea rapoartelor de producție.

Departamentul Controlul Calității dispune de un laborator dotat cu aparatura necesară efectuării de analize chimice pe fluxul de fabricație al alcoolului etilic rafinat.

Organizarea contabilității trezoreriei

Operații privind contabilitatea titlurilor de plasament

Societatea comerciala achiziționează 600 de obligațiuni cu prețul de 5 lei/bucată. 200 de obligațiuni se achită imediat cu numerar, restul se vor achita prin bancă. Pentru obligațiunile deținute, entității i se cuvine o dobândă de 200 lei, care se încasează cu numerar. Ulterior, se vând cu numerar 300 de obligațiuni cu prețul de 6 lei/bucată și 100 de obligațiuni cu prețul de 4 lei/bucată.

Societatea cumpără un certificat de depozit în valoare de 5000 lei, cu o rată a dobânzii de 9% pe an, scadența fiind la 3 luni.

Operații privind contabilitatea operațiunilor efectuate prin conturile bancare

Societatea comercială exportă produse finite în valoare de 10.000 USD la cursul de 2,70 lei/USD. Decontarea se face la cursul de 2,80 lei/USD. Societatea a înregistrat produsele finite livrate la prețul de 20.000 lei. La sfârșitul lunii în care s-a încasat factura, cursul era de 2,90lei/USD, când se calculează diferențele de curs valutar. Se consideră aceleași și în cazul unui import de materii prime efectuat de societate.

a). Exportul

b). Importul

Societatea virează suma de 2.000 de lei într-un cont distinct în vederea cumpărării de euro. Se cumpără 500 euro la cursul de 3,60lei/euro, comisionul achitat fiind de 30 lei. Suma rămasă se transferă în contul de disponibil în lei. La sfârșitul lunii cursul era de 3,70 lei/euro, când se înregistreayă diferențele de curs valutar.

Societatea comercială înregistrează în contabilitate urmatoarele operații privind dobânzile aferente soldului debitor sau creditor al contului la bancă, conform extrasului de cont.

Operații privind contabilitatea decontărilor în numerar

Societatea comercială primește factura pentru un avans acordat pentru un leasing 1.000 euro, curs de schimb 3,60 lei/euro, factura care este achitată in numerar. Ulterior societatea primește contractul de leasing financiar unde valoarea finanțată este de 5.000 euro, valoare reziduală 500 euro, cursul de schimb la data încheierii contractului fiind de 3,60 lei/euro. De asemenea se primește și factura pentru taxa de primă înmatriculare în valoare de 500 lei, TVA 19%, achitându-se in numerar. În prima luna de contract se primește factura pentru prima rata în valoare de 105 euro, rata dobânzii 12% pe an, comision de administrare 7% pe an, TVA 19%, cursul de schimb la data facturării fiind de 3,70lei/euro. Factura se achită cu numerar. Societatea primește odată cu acestă factură și factura pentru prima rată a asigurării CASCO în valoare de 150 lei, care se achită tot cu numerar.

Operații privind contabilitatea altor valori de trezoererie

Societatea achizitionează în numerar timbre poștale în valoare de 30 lei, car eilterior, se utilizează pentru trimiterea corespondenței. De asemenea societatea achiziționează bonuri de combustibil în valoare de 100 lei și bilete de tratament în valoare de 200 lei, care se repartizează unor salariați care vor urma un tratament.

Societatea achiziționează tichete de masă cu valoare nominală de 500 lei, costul imprimatelor fiind de 50 lei plus TVA, care se achită prin bancă. Tichetele se acordă salariaților. Ulterior, salariații restituie tichete cu valoarea nominală de 30 lei. Tichetele neutilizate se returneză entității emitente, decontarea facturii făcându-se în numerar.

Operații privind contabilitatea acreditivelor

Societatea comercială deschide un acreditiv în sumă de 1.000 lei, din care se fac plăți către furnizori în valoare de 950 lei. Acreditivul neutilizat se virează în contul de disponibil.

Societatea comercială încheie un contract pentru un import de mărfuri în valoare de 2.000 euro. Pentru achitarea datoriei se deschide un acreditiv în valoare de 2.000 euro, la cursul de 3,60lei/euro. Mărfurile se importă la cursul de 3,50lei/euro. Accizele în cotă de 10% din valoarea mărfurilor, precum și TVA se achită cu ordin de plată, în lei. Plata datoriei se face la un curs de 3,70 lei/euro.

Operații privind contabilitatea avansurilor de trezorerie

Societatea comercială acordă unui salariat un avans de trezorerie în sumă de 250 lei, din care se achită următoarele:

materiale consumabile în sumă de 100 lei, TVA 19%;

bilete CFR 35,70 lei, TVA inclus;

cheltuieli cu cazarea 50 lei, TVA 19%;

cheltuieli cu diurna 10 lei.

Avansul neutilizat se restituie casieriei.

Societatea acordă un avans de trezorerie unui salariat în sumă de 1.000 USD, la cursul de 2,70 lei/USD. Avansul de utilizează la cursul de 2,80 lei/USD, astfel:

cumpărare de materii prime în valoare de 800 USD;

cheltuieli de deplasare 100 USD;

diurnă 30 USD.

Avansul neutilizat se restituie.

Contabilitatea de raportare

La baza întocmirii unui tablou al fluxurilor de trezorerie stau datele și informațiile cuprinse în celelalte situații financiare principale, bilanțul și contul de profit și pierdere. Chiar dacă bilanțul redă valorile nete ale activelor, din necesități legate de metodologia întocmirii tabloului fluxurilor de trezorerie, elementele de activ ale bilanțului vor fi prezentate în valori brute.

Deși norma contabilă internațională IAS 7 recomandă utilizarea metodei directe pentru determinarea fluxurilor de trezorerie relative la activități de exploatare (pentru satisfacerea, în principal, a necesităților informaționale ale investitorilor, care pot proceda la estimarea fluxurilor de trezorerie viitoare și implicit a dividendelor ce ar putea să le încaseze în exercițiile viitoare), multe întreprinderi apelează la metoda indirectă pentru determinarea fluxurilor de trezorerie aferente activităților de exploatare, datorită concordanței ei cu o contabilitate de angajamente și a caracterului ei mai subtil, ce permite o „disimulare” a informațiilor ce nu ar trebui cunoscute de investitor.

Determinarea fluxurilor de trezorerie pentru anul 2007

Fluxuri de trezorerie la activitățile de exploatare (metoda directă)

– Încasările de la clienți s-au determinat pe baza relației:

Si clienți + Vânzări – Sf clienți, unde:

Si clienți = 142.300 lei (din bilanț)

Sf clienți = 243.350 lei (din bilanț)

Vânzări = Venituri din vânzări (din CPP) + TVA

Vânzări = 1.269.446 + 1.269.446*19%

Vânzări = 1.269.446 + 241.195 = 1.510.641 lei

Astfel încasările de la clienți sunt :

142.300 + 1.510.641 – 243.350 = 1.409.591 lei

– Plățile către furnizori s-au determinat pe baza relației:

Si furnizori + Achiziții de la – Sf furnizori

(din bilanț) furnizori (din bilanț)

Achiziții de materii prime și materiale consumabile = 385.918 lei

Achiziții de materiale nestocate = 3.636

Achiziții de servicii = 50.827 lei

Achiziții de la furnizori fără TVA= 385.918 + 3.636 + 50.827 = 440.381 lei

Achiziții de la furnizori cu TVA = 440.381 + 440.381*19% = 524.053 lei

Plăți către furnizori = 821.500 + 524.053 – 1.236.320 = 109.233 lei

– Plățile către personal se determină relativ simplu, acestea fiind regăsite în contul de profit și pierdere, în valoare de 176.083 lei.

– Categoria alte plăți cuprinde: impozite, taxe + despăgubiri, donații + cheltuieli în avans aferente exploatării.

Alte plăți = 5.723 + 18.759 = 24.482 lei

– Alte încasări cuprind: subvenții de exploatare + alte venituri de exploatare (penalizări) + venituri în avans aferente exploatării

Alte încasări = 0 + 22.036 + 0 = 22.036 lei

– Plățile privind TVA = TVA-ul aferent încasărilor de la clienți (determinat pe baza relației 1) – (TVA-ul aferent achizițiilor de la furnizori + soldul final TVA de plată preluat din bilanț), astfel:

Plăți TVA = 241.195 – (83.672 + 23.652) = 133.871 lei

– Plățile privind impozitul pe profit se determină astfel:

Plăți privind impozitul pe profit = Si impozit pe profit (din bilanț) + Cheltuieli cu impozitul pe profit (din CPP) – Sf impozit pe profit (din bilanț)

Plăți impozit pe profit = 0

Fluxuri de trezorerie la activitățile de investiții

– Plățile privind achiziția de imobilizări se recurge la relația:

Plăți în favoarea Si al datoriilor Achiziții de Sf al datoriilor

furnizorilor de = față de furnizorii + imobilizări – față de furnizorii

imobilizări de imobilizări de imobilizări

Achiziții de Sf imobilizări Ieșiri de Si imobilizări

imobilizări = în valori brute + imobilizări – în valori brute

Achiziții de imobilizări = 549.028 + 32.562 – 179.687 = 401.903 lei

Achiziții de imobilizări cu TVA = 401.903 + 401.903*19% = 478.265 lei

Plăți privind achiziția de imobilizări = 5.910 + 478.265 – 246.218 = 237.957 lei

– Încasările din vânzarea imobilizărilor: S.C. ARISCOM S.R.L. a vândut și încasat din vânzarea imobilizărilor suma de 22.036 lei.

– Încasările din vânzarea titlurilor de plasament: S.C. ARISCOM S.R.L. nu deține în activul bilanțier titluri de plasament.

– Dobânzile încasate sunt ușor de determinat, acestea fiind preluate din CPP, în sumă de 9 lei.

– Dividendele încasate: din CPP reiese că în anul 2007 nu s-au mai încasat dividende

– Încasările din subvenții pentru investiții: ARISCOM S.R.L. nu a beneficiat de subvenții de investiții în anul 2007.

Fluxuri de trezorerie la activitățile de finanțare

Variația netă a trezoreriei

Analiza corelației dintre fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și trezoreria netă

FRN = Capitaluri Permanente – Active imobilizate

FRN = 168.341 – 676.072 = – 507.731

NFR = Active Circulante – Trezoreria – Datorii pe termen Scurt

NFR = 905.432 – 1.414.326 = – 508.894

T = FRN – NFR

T = – 507.731 + 508.894 = 1.163

Analiza lichidității și solvabilității

a) Indicatorul lichidității curente

Indicatorul lichidității curente a crescut în anul 2007 față de 2006, însă valoarea înregistrată este mai mică decât valoarea recomandată acceptabilă care este 2.

Acest indicator nu oferă societății garanția acoperirii datoriilor curente din activele curente deținute.

b) Indicatorul lichidității imediate (indicatorul test acid)

Indicatorul lichidității imediate are aceeași tendință de scădere ca și indicatorul lichidității curente iar această diminuare se datorează creșterii ponderii stocurilor deținute de S.C. SECONA S.A. în cadrul activelor circulante de la 29,39% în anul 2001 la 37,84% în anul 2002.

c) Durata de imobilizare a creanțelor (Di)

Sd – sold mediu al creanțelor

d) Durata de folosire a surselor atrase (Df)

Sc – sold mediu al conturilor de obligații

Se constată o scădere a duratei de imobilizare a creanțelor cu 127,5 zile în anul 2007 față de 2006 care se datorează cresterii ciferi de afaceri cu 380,17% mai mare decat cresterea soldului mediu al creantelor care au inregistrat o crestere de aproximativ 70% .

Durata de folosire a surselor atrase înregistrează aceeași tendință ca și durata de imobilizare a creanțelor scăzând în anul 2007 față de 2006 706,27 zile. Scăderea duratei de folosire a surselor atrase se datorează creșterii cifrei de afaceri în cursul anului 2007 cu 380,17%.

Capitolul III : Concluzii

Prin intermediul acestei lucrări, intitulată Tratamente si analize contabile privind trezoreria societății (IAS 7), am realizat o analiză teoretică și practică a principalelor aspecte legate de conceptul de trezorerie.

Pentru înțelegerea teoretică a trezoreriei am realizat, mai întâi, o prezentare a ariei de definiție, sintetizând opiniile publicate în literatura de specialitate.

Punctul de plecare în analiza trezoreriei l-au constituit studiile referitoare la contabilitatea cash-flow-ului din literatura de specialitate anglo-saxonă, în general și cea americană în special. Conținutul acestor studii au pus în sarcina contabilității întocmirea unui document de sinteză care să evidențieze fluxurile de fonduri, la început, iar mai apoi fluxurile de trezorerie, document ce avea să devină parte componentă a situațiilor financiare destinate utilizatorilor interni și externi ai întreprinderii. Astfel, pentru o bună înțelegere a contabilității fluxurilor, am prezentat pe langa istoricul aparitiei situatiei fluxurilor de trezorerie si cadrul de organizare a acestora în țara noastră și pe plan internațional, urmat de un studiu privind fluxurile de trezorerie în câteva țări ale lumii.

Elaborarea de către întreprinderi a unui tablou al fluxurilor de trezorerie este necesară datorită utilității acestuia, atât pe plan intern (pentru managementul întreprinderii), cât și pe plan extern, în special pentru investitorii și creditorii întreprinderii.

Managerii întreprinderii utilizează informația degajată de tabloul fluxurilor de trezorerie pentru a determina gradul de lichiditate sau de solvabilitate al întreprinderii, pentru a evalua efectele unor decizii strategice majore privind investițiile și finanțarea sau pentru a propune politica de dividende.

Investitorii și creditorii utilizează informațiile cuprinse în tabloul fluxurilor de trezorerie în vederea determinării capacității întreprinderii de a genera fluxuri pozitive de lichidități, de a-și achita datoriile, de a plăti dividende și dobânzi, de a-și previziona nevoile suplimentare de finanțare, precum și pentru a-și explica diferența dintre profitul net, obținut cu ajutorul contului de profit și pierdere, și fluxurile nete de lichidități generate de activitatea de exploatare, considerată principala activitate producătoare de profit a întreprinderii. Teoria și practica financiară au demonstrat că cei interesați de o anumită întreprindere își vor baza deciziile economice referitoare la aceasta în funcție de capacitatea întreprinderii de a genera fluxuri de numerar în viitor. Fluxurile de trezorerie precedente oferă informații relevante despre viitorul flux de trezorerie deoarece ele ilustrează modul în care întreprinderea generează numerar și cum îl cheltuie.

Informațiile despre fluxul de trezorerie pot ajuta utilizatorii în efectuarea judecății asupra sumei momentului și gradului de certitudine a viitoarelor fluxuri de numerar, acestea oferind un indiciu cu privire la relațiile dintre profitabilitate și capacitatea de generare de lichidități și, astfel, asupra calității profitului obținut. În plus, utilizatorii informației financiare dezvoltă, adeseori, modele pentru a estima și compara valoarea prezentă cu cea a fluxurilor viitoare de lichidități.

Alinierea cadrului legislativ din România la cadrul normativ internațional, în ceea ce privește fluxurile de trezorerie, ne-a oferit posibilitatea de a realiza o analiză comparativă între tabloul fluxurilor de trezorerie specific sistemului nostru contabil cu cel specific sistemului contabil american și cel recomandat prin norma contabilă internațională IAS 7, „Statement of Cash-Flow”.

În contabilitatea fluxurilor de trezorerie există multe concepte și standarde care trebuie dezvoltate. Acestea nu sunt necesare doar pentru scopurile contabilității financiare, ci și pentru aspecte financiare ce privesc alocarea capitalului.

Se consideră că o dezvoltare a contabilității fluxurilor de trezorerie oferă un cadru interdisciplinar și util pentru contabilitatea financiară și de gestiune, iar tabloul fluxurilor de trezorerie va deveni și în România un instrument indispensabil luării deciziilor de către toți utilizatorii de informații financiare.

În acest fel, contabilitatea devine puntea de legătură interdisciplinară între modul în care se iau deciziile investiționale și modul în care se evaluează performanța lor.