Tratament Kinetic In Paraplegie

=== a300807c3172d07027c4e2b0837bbfd3d3604568_39179_1 ===

CAPITOLUL 1

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI STUDIA-

ANATOMIA SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

Sistemul nervos ca structură și funcție este subâmpărțite în :

Sistemul nervos al vieții de relație ( somatic) ,care asigură echilibrul organismului cu condițiile variabile ale mediului ;

Sistemul nervos al vieții vegetative ,care reglează activitatea organelor interne .

Țesutul nervos este alcătuit din neuroni,cellule diferențiate specific,care generează și conduc impulsurile nervoase ,și cellule gliale care formează un țesut de support sau interstițial al sistemului nervos .

Neuronul este unitatea morfofuncțională a sistemului nervos , este o celulă de formă stelată ,piramidală,rotundă,avalară ,având una ,două sau mai multe prelungiri :neuroni unipolari,pseudopolari,bipolari și multipolari.

Corpul celular formează substanța cenușie din nevrax și ganglionii somatic și vegetative extranevraxiali .El este delimitat de o membrană lipoproteică ,neurilema ,are citoplasmă-neuroplasmă ,ce conține organite citoplasmatice și un nucleu ,obișnuit central , cu unul sau mai mulți nucleoli.

Unele organite celulare –mitocondrii ,complex Golgi ,reticul endoplasmatic , lizozomii –sunt prezente și în alte cellule ,iar altele sunt specifice neuronului –corpusculii Nissl și neurofibrele .

Corpusculii Nissl-corpii tigroizi- sunt constituiți din mase dense de reticul endoplasmatic rugos ,la nivelul cărora au loc sintezele proteice neuronale .

Neurofibrilele apar ca o rețea omogenă de fibre care traversează întreaganeuroplasmă ;au rol în transportul substanțelor și de susținere .

Prelungirile neuronale sunt dendritele și axonul .Dendritele și axionii constituie căile de conducere intranevraxiale ( de la măduva spinării până la scoarța emisferelor cerebrale și invers ) și nervii extranervaxiali .

Nervii transmit impulsurile nervoase de la organelle receptoare spre centrii nervoși-nervii senzitivi –sau de la centri spre organelle efectoare ( musculature striată a glandelor endocrine și exocrine ) –nervi motori .

Lichidul Cefalo Rahidian ( LCR) este un fluid limpede apos care circulă în meninge ,în măduva spinării și în ventriculii cerebrali .Are un efect de amortizare ajuând astfel la protejarea șesutului nervos vital față de agresiuni .

Lichidul cefalo rahidian printr-un orificiu îngust ,în schimbul al treilea și apoi , printr-un canal și mai îngust ,apeductul cerebral ,în cel de-al patrulea care este puțin mai larg .

De aici iese prin orificii ale planșeului ventriculului în niște spații ( cisterne) pline de lichid care înconjoară Trunchiul Cerebral de la baza creierului .

Măduva spinării este o coloană de țesut nervos aproximativ cilindrică ,în lungime de 40 cm care este situată în interiorul canalului vertebral de la creier la vertebrele inferioare .Este compusă din aglomerări de neuroni și fascicule de fibre nervoase .

Materia cenușie –denumire a aglomerărilor necesare are formă de H pe secțiune transversal cu un corn posterior și unul anterior în fiecare jumătate.Cel anterior este compus din neuroni motorii,în timp ce cornul posterior conține corpii celulari ai neuronilor de asociație și senzitivi .

Fasciculele descendente propagă impulsurile mororii de la creier la sistemul nervos periferic,fasciculele externe duc impulsurile sensitive către creier.

Funcțiile măduvei spinării .Activitatea sistemului nervos se realizează prin actul reflex care acționează asupra unui anumit câmp receptor și are ca substrat anatomic arcul reflex ,constituit din : calea aferentă , un centru și calea eferentă .

Funcția reflexă stă la baza activității sistemului nervos . Datorită ei se realizează legătura între părți ale organismului și dintre organism și mediul înconjurător .În substanța cenușie a măduvei spinării se află centrii unor importante reflexe somatic și vegetative .

Reflexele somatic medulare sunt de două tipuri : monosinaptice ( propioceptive ) și polisinaptice ( extero și propioceptive ) .

Reflexele vegetative mai importante sunt :

•reflexe cardioacxceleratoare și pupilo-dilatator ,au centrii în coarnele laterale ale măduvei cervicodorsale ;

•reflexe vasoconstrictoare ,au centrii în măduva dorsolombară ;

•reflexele de micțiune ,defecație și sexual au centrii localizați în segmentele lombosacrale medulare ( coarnele laterale și comisura cenușie) .

Funcția de conducere a măduvei spinării se realizează pe căi lungi ( de protecție ) ascendente și descendente și căi scurte ( de asociație sau intersegmentare )

Encefalul este partea sistemului nervos central care se afla adapostita in cutia craniana (neurocraniu).

Structura encefalului .Encefalul se dezvolta din cinci vezicule cerebrale:

Mielencefalul ,din care se dezvolta bulbul rahidian;

Metencefalul ,din care se dezvolta puntea Varoli si cerebelul (creierul mic);

Mezencefalul,din care se dezvolta pedunculii cerebrali si lama cvadrigemina;

Diencefalul ,din care se dezvolta talamencefalul ,hipotalamusul si subtalamusul;

Telencefalul ,din care se dezvolta emisferele cerebrale.

Trunchiul cerebral este regiunea orientate axial, in prelungirea maduvei spinarii ,care se afla situate in comportamentul inferior al cutiei craniene .El este alcatuit din: bulbul rahidian ,puntea Varoli, pedunculii cerebrali si lama cvadrigemina.

Creierul, poate fi împărțit în trei regiuni distincte: creierul posterior, creierul mijlociu și creierul anterior. Fiecare din aceste regiuni este divizată în zone separate, care controlează funcții distincte, toate interconectate cu alte porțiuni ale creierului. Cea mai mare structură a creierului posterior este cerebelul.

Trunchiul cerebral continuă măduva spinării și este format din bulb , punte și mezencefal ( pedunculi cerebrali ,coliculi cvadrigemeni ) . Trunchiul cerebral, leagă creierul cu măduva spinării. cuprinde părți din creierul posterior, tot creierul mijlociu și o parte din cel anterior. Aici este locul de încrucișare al tuturor căilor aferente și eferente, astfel încât partea stângă a corpului este controlată de partea dreaptă a creierului și viceversa.

Variatele structuri ale trunchiului cerebral – incluzându-le pe cele denumite bulb (medula oblonga) și puntea, care fac parte din creierul posterior, și formația reticulată (uneori, denumită sistem reticulat activator), care face parte din creierul mijlociu – au funcții vitale. Ele controlează frecvența cardiacă, presiunea arteriala, deglutiția, tusea, respirația și somnul.

Invelisurile creierului sau meningele sunt duramater ,arahnoida si pia mater care continua ,la acest nivel ,invelisurile maduvei acoperind encefalul.(Figura 5)

Dura mater craniana se afla in raport cu peretii cutiei craniene,de ale carei oase adera pe alocuri ,alcatuind un fel de periost al acestora .In grosimea durei mater se afla artera meningiana ,care hraneste atat tesutul fibros al ei,cat si oasele cutiei craniene ,in locurile de aderenta cu acestea .

Dura mater cranian nu acoperă encefalul la suprafață ca un coif, ci în unele locuri ea pătrunde printre diferitele porțiuni ale lui,separându-le.Cea mai voluminoasă prelungire a durei mater pătrunde,de asemenea ,între lobii occipital si cerebel și formează cortul cerebelului ,care desparte emisferele cerebrale de emisferele cerebeloase;cortul cerebelului trimite ,la rândul său,o prelungire între emisferele cerebeloase și dă naștere unui sept mai mic ,numit coasa cerebelului.

Arahnoida este o lamă conjunctivă ,format din cellule endoteliale care trimite printer fibrele membrane dura mater prelungiri numite vilozități arahnoide.Unele din aceste vilozități ,fiind mai mari ,în special în regiunea creștetului capului ,poartă numele de granulațiile Pacchioni.Ele pot străpunge ,uneori,fibrele durei și , ajungând până la os ,sapă în el niște gropițe .

Lichidul cefalorahidian se găsește în canalul ependimar ,în ventriculele cerebrale (I,al II-lea ,al III-lea și al IV-lea) și în spațiile subarahnoidiene.El este secretat de plexurile coroide și de pătura care căptușește ventriculele (ependimul ventricular).O dată format ,lichidul cefalorahidian trece din ventriculul al IV-lea,prin gauraMagendie și prin orificiile Luschka, în spațiile subarahnoidiene ,iar în jos, în canalul ependimar.

Mielencefalul.Bulbul rahidian aparține trunchiului cerebral și este așezat în etajul posterior al cutiei craniene și în partea superioară a canalului neural.

El este continuarea măduvei spinării ,de aceea mai poartă denumirea de de măduvă prelungită .Are forma unui trunchi de con,cu baza mare așezată în sus ,iar baza mică în jos.Lungimea este de circa 3 cm și greutatea de 6-7 g.În partea superioară se termină la locul unde începe puntea lui Varoli (șanțul bulboprotuberanțial),iar limita inferioară este indicată de locul unde se încrucișează fibrele nervoase care formează piramidale bulbare anterioare (decusația piramidală).Fața anterioară (Figura 7) prezintă,pe linia median,un șanț,șanțul median anterior ,care este continuarea șanțului median anterior al măduvei.

Puntea Varoli sau protuberanța este segmental mijlociu al trunchiului cerebral,dispus pe fața anterioară a encefalului,între bulbul rahidian și pedunculii cerebrali,în dreptul cerebelului,participând la delimitarea ventriculului al VI-lea.Configurația externă.

Cerebelul se mai numește și creierul mic sau creierașul; este așezat în loja posterioară a cutiei craniene,suprapus trunchiului cerebral,sub lobii occipital ai emisferelor cerebrale.Este separat de emisferele cerebrale printr-o membrană conjunctiv-fibroase care reprezintă o prelungire a membrane dura mater,cortul cerebelului.

Structura cerebelului .În structura cerebelului,cele două feluri de substanțe,albă și cenușie,au o dispoziție inversă decât în măduva spinării-substanța cenușie fiind situată la periferie,iar substanța albă, spre interior.Limita de separație a celor două substanțe are,pe secțiune transversală ,un aspect characteristic,care a fost asemănat cu coroana unui arbore și numită,din această cauză,arborele vieții.

Substanța cenușie formează ,la periferia cerebelului ,o pătură care se numește scoarța cerebeloasă.În alcătuirea acesteia se disting următoarele straturi ,pornind de la exterior spre interior .

Diencefalul sau creierul intermediar ,situate în prelungirea trunchiului cerebral și sub emisferele cerebrale ,este alcătuit din mai multe mase de substanță nervoasă.

Talamusul este cea mai voluminoasă formațiune cenușie diencefalică ,este constituit din mai mulți nuclei care realizează conexiuni între nuclei bazali ,cerebel ,bulb ,măduvă și scoarța cerebral .

Talamusul conține și neuroni de asociație cu rol în integrarea impulsurilor de la mai mulți nuclei talamici ,alături de neuroni nespecifici care stabilesc conexiuni subcorticale .

Metatalamusul este format din două perechi de corpi geniculați :unii laterali –stație de releu a căii vizuale iar alții mediali-stație de releu a căii acustice .

Epitalamusul este format dintr-un nucleu în care se închid reflexele olfactivo-somatice ( mișcările capului și corpului legate de miros ) și glanda epifiză .

Hipotalamusul se află la baza creierului, sub cele două emisfere cerebrale. El este situat imediat sub o altă structură importantă din creierul anterior, talamusul, care funcționează ca un releu telefonic între măduva spinării și emisferele cerebrale.

Emisferele cerebrale sunt separate prin fisura interemisferică și legate în partea bazală prin formațiuni de substanță albă : corpul calos ,trigonul cerebral ,comisurile albe ,anterioară și posterioară . Fiecare emisferă cerebrală are trei fețe :convexă sau externă ( în raport cu bolta craniului ), medială sau internă , bazală .

Telencefalul sau creierul anterior este partea cea mai voluminoasă a encefalului și este reprezentat prin emisferele cerebrale.Cele două emisfere cerebrale sunt împărțite printr-un șanț adânc antero-posterior,numit fisura interemisferică ,determinând o emisferă dreaptă și stângă.Ele sunt legate,în partea bazală,printr-o lamă de substanță albă-corpul calos.În afară de acestea,pot fi considerate ca formațiuni de legătură:trigonul cerebral,chiasma optică,spațiul perforat anterior,tuberculul cenușiu.tija pituară ,corpii mamilari ,spațiul perforat posterior și pedunculii cerebrali.

Cortexul cerebral este un strat gros de aproximativ 3 mm de materie cenușie cu aspect cutat reprezentând suprafața exterioară a creierului .Această parte a creierului este dezvoltată necesitând plieri .Între pliuri sunt șanțuri adânci care impart fiecare din cele două emisfere ale cortexului în 4 zone numite lobi .Fiecare din acești lobi îndeplinește una sau mai multe funcții specifice .

Sistemul arterial cerebral.Irigatia emisferelor cerebrale este asigurata de arterele magistrale ale capului,reprezentate de arterele carotid interne si de arterele vertebrale ,care unite la baza creierului formeaza poligonul lui Wills.

CAPITOLUL 2

NOȚIUNI GENERALE PRIVIND PARAPLEGIA

2.1.Definiții

Paraplegia se definește ca,, deficitul de forță muscular a membrelor inferioare,, la care se poate asocial deficitul parțial sau total al trunchiului.

Este necesar de subliniat definiția deoarece exită multe alte cazuri care prezintă clinic impotență funcțională a membrelor inferioare,dar neavând la bază deficitul muscular , nu sunt considerate ,, paraplegii ,, , cum ar fi ataxiile cerebeloase ,sindroamele vestibulare ,osteo-șiartropatiile severe ale membrelor inferioare ,sindroamele extrapiramidale.

2.2.Etiologie

Frecvența paraplegiei este de 200-500 de cazuri la 1 milion locuitori ( în funcție de țară).În SUA se înregistrează între 3500 și 10 000 cazuri annual cu un total existent de peste 100 000 de cazuri.

Frecvența desigur nu este mare , dar severitatea invalidității paraplegicului face din această boală un obiectiv major al marilor servicii de recuperare de pretutindeni pentru care se cheltuiesc sume considerabile.

Paraplegia poate avea la bază atât leziunea neuronului motor central (m.m.c)cât și al celui periferic (n.m.p).

Caracteristic în paraplegie este pierderea motilității voluntare cu alterarea tonusului muscular motor pe o parte a corpului .

Cauza este o leziune unilateral neurologică a căilor corticospinale piramidală la nivelul creierului sau în segmentul superior medular ( rar ) , leziunea având la bază o etiologie vasculară ( de obicei ) una traumatică sau o etiologie tumorală .

Etiologia vasculară a paraplegiei reprezintă o problemă medico-socială deosebit de important atât prin frecvență cât și prin gravitate. (Tudor Sbenghe , Recuperarea medicală la domiciliu bolnavului , Ed. Medicală ,1996 , pg.131-132)

Indiferent de etiopatogenia deficitului visceral sau locomotor ( de tip nervos , central , nervos periferic , osteliogamentul-muscular ) ,prin kinetoterapie se urmărește ameliorarea funcției elementelor interesate în afecțiune , adaptarea și compensarea malformației deficitară

Câmpul de acțiune al kinetoterapiei este și mai întins când este aplicată preoperator în pregătirea unor redori articulare și imediat postoperator , după intervențiile chirurgicale ale aparatului locomotor sau chiar dupa intervenții pe abdomen .

De mare eficiență sunt procedurile de kinetoterapie aplicate în afecțiunile cronice stabilizate și compensate ale marilor viscera , în special ale plămânului și aparatului cardio vascular .

Urmare firească a reducerii deficitului prin aplicarea măsurilor de kinetoterapie este răsunetul psihic pozitiv asupra bolnavului , care prin ameliorarea forței de prestație și a mișcărilor capătă un nou tonus psihic .

Pe de-o parte previne instalarea variatelor ,, devianțe psihice ,, , consecutive sindromului general sau local hipokinetic , iar pe de altă parte contribuie la crearea climatului necesar pentru participarea bolnavului la propria sa recuperare . ( prof. dr. Ion Voiculescu , prof.dr. Jeana Rodica Radu , Kinetoterapie generală , 2000, pg.28-33).

2.2.1.Paraplegiile prin afectarea neuronului motor central

Pot apare prin leziuni la nivelul encefalului sau al măduvei

1.Prin leziune encefalică

-Leziuni bilateral ale lobului paracentral (zona de reprezentare motorize a membrelor inferioare)

Cauze :

-tumori,ramolismentul cerebral al teritoriului arterei cerebrale anterioare bilateral,tromboflebita sinus longitudinal superior, traumatisme vertex.

-leziuni pontine bilateral (piciorul punții) prin interferarea căilor piramidale .Cauză vasculară.

-leziuni disseminate cerebrale ateerosclerotice (dublă hemipareză,ictusuri repetate).

-în encefalopatiile infantile.

Diagnosticul pentru o paraplegie prin leziune encefalică are la bază:prezența semnelor piramidale + semene de ictus cerebral+semen minore de neuron motor central (reflex maseterian etc.)

2.Prin leziunile medulară ( spinală)

Este mult mai frecventă decât cea encefalică .Paraplegia spinal prin leziune de neuron motor central poate apare brusc ( traumatism medular , infecții-mielite-vasculare –ramolisment medular și hematomielite-toxice etc.) sau lent ( compresii medulare- tumori morb Pott ,arahnoidite chistice –leziuni degenerative medulare ,mielite ).

În primul caz, de obicei,paraplegia începe prin a fi flașcă ( stadiul de șoc medular evoluând apoi spre spasticitate).

Paraplegia instalată lent este de la început spastic evoluând luni și ani de zile .

2.2.2.Paraplegiile prin afectarea neuronului motor periferic

Absența semnelor piramidale la un bolnav cu deficit motor al membrelor inferioare ne orientează spre o leziune medulară ( de pericarion),radiculară (sindromul cozii de cal) sau de nerv periferic (polineuropatii).

1.Paraplegia prin lezarea pericarionului o întâlnim în poliomielită ,traumatisme,traumatisme medulare,tumori lombosacrate.

Nu prezintă tulburări sfincteriene și nici sensitive,restul tabloului clinic fiind caracteristic leziunii de n.m.p.

Paraplegia din sindromul cozii de cal ( complet: interesarea rădăcinilor L2-S5,sau incomplete :interesare doar a unor rădăcini) apare în compresii prin tumori,hernia de disc voluminoase , traumatisme vertebrale ,arahnoidite .

Întregistrăm clinic tulburări de sensibilitate cu topografie radiculară ca și tulburări sfincteriene și genitale de intensități diferite la un pacient cu paraplegie flască,amiotrofii și areflexie .

3.Paraplegia din lezarea nervilor periferici ( polinevrite) are ca etiologie etilismul ,diverse alte intoxicații ( arsenic ,thaliu ,sulfur de carbon etc.),tulburări metabolice ( diabet disglobulinemii ,amiloidoză etc.),procese inflamatoare (diabet ,disglobulinemii ,amiloidoză),procese inflamatoare (poliradiculonevrite),infecțioase ( virale) procese eredo- degenerative (boala charcot ,Dejerine -Sotas).

Clinic ,la sindromul de paralizie de n.m.p. se asociează tulburări de sensibilitate de diverse tipuri și intensități mai accentuate distal.Nu există tulburări sfincteriene.

2.3.Simptomatologie

Clinic , paralizia prin lezarea neuronului motor central se evidențiează prin prezența sindromului piramidal (hiperreflectivitate,clonus,Babinski,reflexe cutanate abdominal abolite).

Pareza interesează în special musculature flexoare ( a coapsei,gambei,flexorii dorsali ai piciorului),extensorii având un tonus mai bun.

Deseori ,dificultatea la mers nu este dată de pareză,ci de spasticitate care determină 2 forme clinice de paraplegie:

-în flexie , foarte severă sub raport funcțional ,întâlnită în stadiile finale ,la bătrânii cu ASC,în leziunile cerebrale,etc.;

-în extensie,mai funcțională,de obicei în leziuni parțiale.

Prezența tulburărilor de sensibilitate este aleatorie,de la lipsa oricărei afectări până la forme severe.

În sfârșit,tulburările sfincteriene și genitale,cu intensități variabile ,completează tabloul clinc.

În cazul neuronului motor periferic examenul clinic evidențiează semnele clinice ale interesrii n.m.p.:paralizie flască,reflexe abolite,atrofii muscular, tulburări de sensibilitate ( sau nu),tulburări sfincteriene (sau nu).

Afectarea limbajului , tulburările corticale senzoriale , tulburările cognitive și convulsiile identifică o leziune corticală

Este împiedicată faza de sprijin și de propulsie a piciorului, ceea ce face ca pacientul să șchiopăteze prin scurtarea mult a pasului respectiv.

Doar zona poplitee și a gleznei sunt regiuni cu anumită periculozitate pentru tibialul posterior – fără a mai socoti, bineințeles zona plexală și radiculară.

Paralizia sciaticului popliteu intern duce la imposibilitatea flexiei piciorului și degetelor, a mersului pe vârful piciorului.

Mersul ia aspect talonat, piciorul izbește solul cu călcâiul, bolta anteroposterioară a piciorului se șterge.

Abolirea mișcărilor de abducție-adducție a degetelor este o disfuncție mai puțin sesizată, cu valoare funcțională mult mai mică la picior comparativ cu aceleași mișcări de la mână.

Treptat se instalează grifa degetelor prin paralizia interosoșilor, ca și piciorul plat. Reflexul ahilean este abolit. Musculatura gambei posterioare se atrofiază.

Deseori sindromul senzitiv este atât de exprimat, încât îmbracă aspectul cauzalgiei. Asocierea tulburărilor trofice până la ulcerul trofic este destul de frecventă.

Pacientul are senzația de arsură în teritoriile respective (plantar extern sau intern sau în călcâi, mimând pintenul calcaneean).

Infiltrația cu novocaină în canalul tarsian suprimă orice simptomatologie dureroasă. Uneori apare deficit de flexie a degetelor ca și atrofia musculaturii intrinseci. Corecția poziției pronatoare a piciorului poate aduce ameliorarea.

Durerea face dificile sau imposibile ortostatismul și mersul. De asemenea creează poziții vicioase.

Cauzele durerii conturează de la început acele situații în care ne putem aștepta la un succes prin metodele medicinii fizice.

2.4. Evoluție

Deficitul funcțional din paraplegie poate fi extreme de diferit , mergând de la o schiță de pareză bilateral a sciaticului popliteu intern,care afectează prea puțin locomoția ,până la invaliditate totală cu deplasare în scaun cu rotile.

Examenul unui bolnav paraplegic trebuie obligatoriu să stabilească ,, nivelul funcțional ,, medular , fiind mai important decât nivelul lezional .

Exprimarea acestui nivel trebuie făcută deci prin aprecierea nivelului funcțional afectat .

Instalarea ,, sindromului de întrerupere medulară completă,, la un anumit nivel nu trebuie înțeleasă neapărat ca o secțiune medulară ( soluție de continuitate) ci și ca o posibilă ,, contuzie ,, medulară cu evoluție rapidă spre necroză realizând din punct de vedere funcțional o adevărată ,, secțiune ,,

3.1. Examenul clinic

Examenul clinic amănunțit trebuie să stabilească ce nerv (sau nervi) au fost lezați, respectiv să determine ce mușchi și mișcări sunt afectate.

Pentru acest motiv, ,,inventarierea,, tuturor aspectelor anatomice și funcționale ale zonei respective și ale celor învecinate trebuie făcută cu toată atenția, deoarece la fiecare pacient clinicianul recuperator trebuie să stabilească semiotica proprie a cazului, ca să poată alcătui programul de terapie și recuperare.

3.1.1. Semne subiective

Inspecția:

● Tipul constituțional și greutatea pacientului aduc unele precizări, mai ales pentru ortostatismul și mersul celor cu sechele la membrele inferioare.

● Poziția sau atitudinea segmentului lezat

● Aspectul tegumentelor și al țesutului subcutanat:

– culoarea (în mod normal, expresie a circulației capilare poate fi modificată de echimoză, hematom, staza veno-capilară, ischemie, hiperemie inflamatorie);

– troficitatea pielii;

– edemul segmentului interesat.

Palparea :

● se va examina temperatura tegumentelor (sub dependența circulației arteriolare) indică procese inflamatorii (tegumente calde ischemice) sau algodistrofice (tegumente reci);

● depistarea diverselor modificări de consistență a țesuturilor moi: hipotonia musculară, duritatea cicatricei, zonele de fluctuență;

● depistarea punctelor dureroase la presiune;

● controlul pulsațiilor arteriale;

Palparea permite urmărirea continuității liniei osoase, a raporturilor între reperele osoase.

● mobilitatea anormală osoasă se depistează prin palpare;

● crepitațiile sunt semne importante de urmărit.

3.1.2. Semne obiective

În paralizi, sunt relevante câteva teste clinice:

● Testul Fromment: în unipodal pe partea bolnavă, tendonul ahilian nu se evidențiează, iar gemenii nu se contractă;

● Testul Pitres: imposibilitatea de a ridica călcâiul când vârful piciorului este în contact cu solul;

● din decubit ventral, se flectează rapid și puternic gamba pe coapsă; pe partea paralizată piciorul este balant.

Tulburările de sensibilitate nu sunt obligatorii în leziunile nervilor. Testarea sensibilității superficiale (tactile ,dureroase,termice) reprezintă un examen de atenție și concentrare pentru bolnav, motiv pentru care nu trebuie prelungit în timp, ci mai bine reluat în 2-3 testări cu pauze între ele. Pierderea sensibilității atrage după sine dispariția reflexului vasodilatator.

Testarea musculară (bilanțul muscular) sau testing-ul muscular este element fundamental al diagnosticului diferențial, definind și aspecte de direcție terapeutică.

3.2. Investigații paraclinice

Investigații paraclinice .La stabilirea unui diagnostic corect se va pune în evidență examenul clinic care trebuie să fie cât mai precis, iar pentru stabilirea unei examinări topografice trebuie să se facă un examen electric.

Pentru a evidenția natura leziunii este necesară efectuarea unui examen de stimulodetecție și electromiografia de detecție care măsoară viteza de conducere în fibrele senzitive sau motorii.

3.2.1. Examen radiologic

Examenul radiografic are o importanță deosebită. Radiografiile standard de preferință executate pe filme lungi (15/40), arată gradul de modificare al nervilor, localizarea oferind o primă imagine asupra unei eventuale leziuni existente, dar pentru asta sunt necesare o serie de incidențe speciale.

Radiografia întregului membru inferior în ortostatism este indispensabilă studiului deviațiilor axiale în plan frontal.

Flebografia interosoasă reprezintă ultima investigație radiografică posibilă. Ea nu aduce un plus de elemente în sprijinul diagnosticului, ci doar vizualizează un aspect al tulburărilor fiziopatologice existente – staza venoasă.

Realizarea examinării imagistice se face cu ajutorul RMN-ului pentru a evidenția localizarea și cauza care a produs paralizia nervului sciatic.

Ca urmare a efectuării RMN-ului se poate vedea cum sunt așezați atât mușchii și ligamentele cât și discurile vertebrale.

În cazul examinării CT se folosește substanță de contrast pentru a avea o imagine de ansamblu asupra leziunii.

4. Tratament

Tratamentul complex are două scopuri:

● Să reducă durerea și funcțională caracteristice, manifestate printr-un tratament simptomatic;

● Să împiedice și să oprească evoluția leziunilor biochimice și histologice, care constituie cauza instalării paraliziei, printr-un tratament etiopatogenic.

4.1. Tratamentul profilactic

Tratamentul profilactic are în vedere atât prevenirea unor cauze generale cât și prevenirea unor cauze locale, deoarece acestea pot să reducă la minim suferința trunchiurilor nervoase. Din punct de vedere al tratamentului general se va urmări:

● tratamentul corect al bolilor infecțioase (preventive prin intermediul vaccinărilor);

● tratamentul corect al bolilor metabolice;

● se va asigura cu rigurozitate supravegherea corectă a tratamentelor care pot fi considerate toxice pentru fibra nervoasă.

4.2. Tratament igieno-dietetic

Tratamentul igieno-dietetic trebuie să cuprinda o alimentatie bogată în proteine, săruri minerale (calciu, fosfor, magneziu) și vitamine. Laptele, carnea, zarzavaturile și fructele sunt alimente de bază.

Se urmărește în cazul pacienților obezi cu paralizii de nerv sciatic, introducerea unui regim hipocaloric, care să asigure scăderea treptată în greutate.

De asemenea tratamentul igieno-dietetic va pune accent pe:

● evitarea consumului excesiv de alcool sau alte substanțe de natură toxică;

● se va asigura o alimentație rațională;

● se va asigura un regim alimentar hiposodat pentru a evita retenția hidrosalină care poate duce la creșterea bruscă a HTA.

4.3. Tratamentul medicamentos

Tratamentul medicamentos este indicat în pusee când durerile sunt numai cu aspect mecanic și apar în repaus. Activitatea antalgică, antiinflamatoare sau decontracturantă a anumitor preparate medicamentoase justifică utilizarea lor în tratamentul simptomatic.

Medicamentele antalgice și antiinflamatoare sunt medicamente cu acțiune imediată antiinflamatorie, antialgică.

● Salicilații și în special ASPIRINA, introduși în terapeutică și-au dovedit eficacitatea în combaterea durerilor. La nevoie se mai poate administra ALGOCALMIN, TRAMAL, NUROFEN.

● Derivații pirazolonici , PIRAMIDONUL – au efecte antipiretice și antalgice.

● Produșii antiinflamatori de sinteză – FENILBUTAZONĂ, IBUPROFEN, BRUFEN (Conf.Univ.Dr.Antonela Crețu – Ghid clinic terapeutic fizical și kinetic).

4.4. Tratamentul ortopedico-chirurgical

Se aplică în cazul pacienților cu distrugere parțială sau totală a nervilor cu sau fără simptome de slăbire musculară sau amorțeală.

În cazurile operate tardiv (cu radiculite persistente ca urmare a unei compresiuni îndelungate) ca și în cazurile cu modificări mai accentuate ale staticii vertebrale consecutive, rezultatele sunt, în general, mai slabe și durata reeducației mai mare.

Postoperator, se recomandă programele de gimnastică posturală și kinetică, masaj, băi galvanice, galvanizări transversale, balneokinetoterapie.

În privința sciaticilor paralizante S1 (însoțite de deficit motor mai redus, oglindit în scăderea capacității de a ridica greutatea corpului pe vârful piciorului bolnav în timpul mersului), cu excepția unor cazuri de protruzie discală importantă și ireductibilă la care se indică exereza chirurgicală, un procent important, pot fi recuperate prin mijloace conservatoare.

Tratamentul orthopedic se face cu scopul corectării contracturilor patologice prin alungirea unor tendoane,consolidarea articulațiilor ,instabile,artrodeze (fixarea unor articulații ) sau transplantare de mușchi.

4.5. Tratamentul prin hidroterapie

Prin hidroterapie se înțelege aplicarea în scop profilactic și curativ a unui număr variat de proceduri , care au la bază apa la diferite temperaturi și sub difrite stări de agregație , ca și unele tehnici strâns legate de acestea .

Imersia este simplă când se limitează doar la schimbul de căldură și devine hidrokinetoterapie când este însoțită de mobilizări.

Mediul acvatic oferă avantaje incontestabile procesului recuperator, prin factori mecanici, chimici și termici.Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :

●excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei ;

●excitația mecanica, ce este dată de presiunea apei asupra corpului

Pielea, fiind bogat vascularizata și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.Cele mai importante procedee de tratament cu ajutorul apei sunt :compresele ;împachetările ;fricțiunile ; băile terapeutice .

4.5.1.Dușul masaj

Dușul – masaj constă în aplicarea mai multor dușuri rozetă la temperatura de 30-40 ° Cconcomitent aplicându-se și masajul conform tehnicii obișnuite .Ca mod de acțiune trebuie specificat faptul vcă dușul masaj provoacă hipertermie importantă mai ales în regiunea tratată având un important efect resorbant și tonifiant .

4.5.2. Baia kinetoterapeutică

Numită corect și,,hidrokinetologie,,-metoda exercițiilor kinetic în apă-hidrokinetoterapia a luat o mare amploare .

Există două modalități bine distinct de hidrokinetoterapie :

●parțială:imersia doar a unui membru sau segment de membru

●generală:imersia întregului corp

Hidrokinetoterapia generală se realizează prin imersia întregului corp în bazine individuale ,în bazine mai mari collective sau în piscine.

Utilizarea kinetoterapiei în apă se bazează pe două fenomene :plutirea corpului și rezistența opusă de masa lichidioană pe anumite direcții de mișcare .

Plutirea este consecința principiului lui Arhimede .

Descărcarea de greutate a corpului este determinată de raportul dintre greutatea specific sau densitatea apei ,care este 1 ,și greutatea specific ( sau densitatea relativă) a corpului .

După calculul lui Dupertzins și Pitts ,greutatea specific a corpului uman ,cu aer în plăm’n ,este de 0,974.

Diferența de 0,026 este suficientă pentru a asigura plutirea și a anhila aproape forțele gravitaționale.

Datorită acestui fenomen ,hidrokinetoterapia permite utilizarea de forțe muscular reduse pentru mobilizarea articulară,creșterea capacității de relaxare muscular pentru postura ortostatică și mers (în leziuni muscular sau articulare severe ale membrelor inferioare),pentru scăderea durerii articulare prin diminuarea presiunii intraarticulare.

Fenomenul de plutire poate fi accentuat prin utilizarea de flotoare de ,diverse mărimi și material pentru întreg corpul sau doar pentru unele segmente.

Un grad mai mare de flotație se obține în bazinele care utilizează apa mineral.

Cu cât această apă mineral are o greutate specific mai mare ,plutirea corpului va fi mai ușoară.

Orice mișcare executată de jos în sus,deci în sensul flotării,va fi facilitată,putându-se executa cu un minimum de forță musculară.

Fenomenul de rezistență opusă de apă se manifestă la mișcările laterale sau la cele de sus în jos.Rezistența crește cu viteza mișcării și cu suprafața frontal de contact.

Această suprafață poate fi mărită prin aplicarea pe corps au member de plăci mai mult sau mai puțin late , care îngreunând mișcarea,determină creșterea forței și rezistenței muscular.

Ca și în cazul hidrokinetoterapiei parțiale,căldura apei își exercită din plin avantajele descries mai sus.

Căldura apei scade vâscozitatea tisulară ( de unde rolul important în contracturile muscular sau în procesele de aderențiale),dar scade și vâscozitatea apei,ceea ce va scădea rezistența opusă de apă.În general se utilizează temperature între 33 și 360 .

Hidrokinetoterapia este baie caldă la care se asociează mișcări în toate articulațiile bolnavului .

Pacientul este invitat să se urce în cadă și timp de 5 minute este lăsat să stea liniștit .După aceea tehnicianul execută mișcări,sub apă, la toate articulațiile mișcările posibile .

De menționat faptul că tehnicianul trebuie să stea în dreapta pacientului .Aceste mișcări se execută într-o perioadă de 5 minute ,după care pacientul va sta în repaus 5 minute după care este rugat să repete singur mișcările imprimate.

Durata băii este de 20-30 minute după care bolnavul cu cifoză dorsală este șters și lăsat să se odihnească .

Mobilizarea în apă este mai puțin dureroasă din cauza relaxării care se produce sub influența apei calde și pierderii greutății corpului conform legii lui Arhimede .Modul de acțiune al acestei băi este :resorbtiv, pecific ,antispastic

4.6. Termoterapia

Prin termoterapie se înțelege aplicarea în scop profilactic și curativ a unui număr variat de proceduri , care au la bază apa la diferite temperaturi și sub diferite stări de agregație , ca și unele tehnici strâns legate de acestea .

Imersia este simplă când se limitează doar la schimbul de căldură și devine hidrokinetoterapie când este însoțită de mobilizări.

Mediul acvatic oferă avantaje incontestabile procesului recuperator, prin factori mecanici, chimici și termici.Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :

●excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei ;

●excitația mecanica, ce este dată de presiunea apei asupra corpului

Pielea, fiind bogat vascularizată și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.Cele mai importante procedee de tratament cu ajutorul apei sunt :compresele ;împachetările ;fricțiunile ; băile terapeutice

4.6.1. Compresele cu aburi

Dușul cu aburi constă în proiectarea vaporilor încălziți asupra regiunii limitate .

Durata dușului cu aburi este de 3-6 minute , poate să fie ca procedură de sine stătătoare și poate să prevadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj .La sfârșit se poate aplica o procedură de răcire-spălare sau duș de 18-20° C .Dușul cu aburi are o acțiune puternică asupra circulației ,provocând hieremie și resorbție locală .

4.6.2.
4.6.3. Ungerile cu nămol

Ungerile cu nămol își bazează acțiunea pe elementul termic alterant , rece la început ,apoi cald datorită încălzirii nămolului la soare și din nou rece datorită băii din lac Un alt elemnent este reprezentat de acțiunea specifică a substanțelor resorbite în organism.

4.7. Tratamentul prin electroterapie
4.7.1. Ultrasunetele

Ultrasunetele terapeutice au o frecvență cuprinsă între 800-1000 KHz.

Tehnica de aplicare – vom urmări manipularea câmpului emițător și manevrarea aparatului. Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emițător în linie dreaptă sub forma unui fascicul perpendicular pe suprafața de emisie a localizatorului.

Pentru ca transmiterea undelor la bolnavi să fie continuă este nevoie de un contact perfect între suprafața emițătoare și tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel, ulei sau apă. Ședințele au o durată variabilă cuprinsă între 5 – 10 minute și se recomandă zilnic sau la 2 zile.

Efecte: antiinflamatorii; termice locale; fibrolitice.

4.7.2. Curentul galvanic

Este un mijloc clasic și fidel de sedare a durerilor. Electrodul pozitiv are o acțiune sedativă locală, ca și curenții descendenți și curenți ascendenți aplicați contralateral duc la o creștere a pragului de sensibilitate.

Galvanizarea poate să utilizeze concomitent și introducerea de ioni cu acțiune antalgică (ionoforeză transversală cu novocaină, aconidină sau revulsiv cu histamină). Aplicarea electrozilor la pacient se face transversal, acestia fiind situați de o parte și de alta a genunchiului.

În mod obligatoriu trebuie să folosim un strat hidrofil între electrod și tegument, ce trebuie spălat după fiecare utilizare. Intensitatea curentului este strâns legată de sensibilitatea și de toleranța pacientului (30-50 mA).

Durata este aproximativ de 20-30 minute. Numărul și ritmul ședințelor este de 18 – 20 sedințe în ritm zilnic. Influențează durerea și provoacă vasodilatație.

4.7.3. Ionizarea

Ionizare cu novocaină sau calciu are efect analgezic datorită scăderii excitabilității polului pozitiv la care se adaugă efectul substanței introduse (Novocaină, Calciu). Pentru ionizarea cu Ca se folosește o soluție constând in ionul de Ca cu care se îmbibă stratul hidrofil de sub electrodul activ.

De aici, acesta migrează prin tegumentul intact, prin orificiile glandelor sudoripare și sebacee către polul opus, ajungând astfel în interiorul organismului de unde ionii sunt preluați de rețeaua limfatică și circulația sangvină zonală ajungând în circulația generala.

Durata procedurii este de aproximativ 10 – 15 minute. La efectul farmacodinamic al soluției medicamentoase se adaugă și efectul analgezic al curentului continuu

4.7.4. Undele scurte

Undele scurte a căror tehnică de aplicare constă în:

Aplicarea în câmp condensator – introducerea bolnavului direct în câmpul rezonator între cele 2 plăci ale armăturilor condensatorului.

Armăturile condensatorilor sunt izolate în capsule de sticlă sau cauciuc constituind de fapt electrozi.

Acești electrozi sunt formați dintr-un disc metalic de 1 mm grosime și cu mărimi diferite în diametru, fiind variabili. Electrozi se fizează la niște brațe sau suporturi ce le oferă posibilitatea aplicări lor la distanță de tegument (circa 3 cm).

Aplicarea în câmp inductor – folosește electrozi flexibili. Pot avea aspectul unei plase și cordon flexibil constituit din sârme de cupru. Ședințele au o durată de 10-15 minute, se aplică zilnic sau la 2 zile, se recomandă maximum 10 ședințe.

Efectele undelor scurte:

●Termic, reprezintă principalul factor terapeutic;

●Vasodilatator și metabolic;

●Antialgic.

4.7.5. Razele infraroșii

Se pot aplica prin două metode: lămpile de tip Solux și băile de lumină. În afară de lumina solară, care este deosebit de bogată în radiații infraroșii și este utilizată în terapeutica sub forma așa –numitei helioterapii. În băile de lumina se realizează o încălzire a aerului până la temperaturi ridicate (60-70-80°C).

În funcție de scopul urmarit, bolnavul va sta în baia de lumina între 5-20 minute. După expirarea timpului prescris se aplică bolnavului o procedură de răcire parțială. Efectul principal al acestor raze se bazează pe căldura pe care o produc.

Ele străbat pînă la cațiva centimetri în profunzime, acționînd atît asupra țesutului conjunctiv, cât și asupra glandelor și metabolismului general. Ele provoacă totodată și o vasodilatație la nivelul plexului venos.

4.7.6. Curentul diadinamic

Se prescrie în aplicații transversale sau longitudinale: o perioadă lungă, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4 minute ambele, 1 dată pe zi. Se recomandă 10-14 ședințe.

Diatermia acționează asupra țesuturilor în profunzime, prin căldura pe care o produc curenții de înaltă frecvență, ca urmare a rezistenței pe care o opun țesuturile la trecerea energiei electrice. Căldura astfel produsă are un efect analgetic.

4.7.7. Curentul faradic

Se indică faradizarea cu periuța sau cu ruloul, plimbate pe regiunea dureroasă pudrată cu talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind tetanizat.

Aceste proceduri sunt bine receptate și tolerate de pacienți pentru starea de bine pe care o degajă și modul în care, corectând dezechilibrul, se îmbunătățește funcționalitatea.

4.8. Tratamentul prin masaj

Masajul este un procedeu indispensabil oricărei reeducări. Este stabilită valoarea sa în ameliorarea circulației locale, în favorizarea drenajului sanguin și limfatic al piciorului, în resorbția edemelor, în ameliorarea nutriției țesuturilor, ca și în normalizarea tonusului muscular.

4.8.1. Efectele fiziologice ale masajului

Efecte:

● Antiinflamatorii

●Vasodilatator și metabolic;

●Antialgic

●Dezvoltarea forței muscular

●Relaxarea muscular

●restabilirea echilibrului psihic: – primirea pacientului și evaluarea lui este cel mai important moment penru că de calitatea evaluarii depinde alegerea mijloacelor și aplicarea tratamentului.

4.8.2. Tehnica masajului

În aplicarea sa nu trebuie separate niciodată masajul piciorului de masajul gambei, asupra căreia se aplică succesiv: presiuni profunde cu alunecare, presiuni locale și petrisaj. Se masează sistematic patru grupe musculare:

Masajul constă din prelucrarea metodică manual sau mecanică a părților moi ale corpului prin diferite procedee sau manevre de masaj .

Aceste manevre se impart în :

Grupa procedee principale : netezirile sau alunecările ,fricțiunile ,frămîntările ,lovirile ușoare și ritmice,vibrațiile ,procedee

Grupa procedee ajutătoare :cernutul și rulatul ,presiunile și tracțiunile,

scuturatul și alte mișcări derivate din procedeele principale .

Masajul exercită elasticitatea țesuturilor de sub piele , activează circulația sîngelui și a limfei , combate depunerile grăsoase în exces , întreține și îmunătățește funcțiile și calitățile mușchilor , combate stazele ,edemele ,oboseala .

Masajul organelor se aplică indirect prin intermediul pereților cavităților care le cuprind ,ale craniului , ale toracelui și ale abdomenului .

● Se începe cu grupul format din gambierul anterior, extensorul comun al degetelui mare. Netezim de câteva ori de jos în sus, apoi netezim mai energic cu partea dorsală a falangelor menținute ca un piptene. Urmează petrisajul musculaturii anterioare a gambei, efectuat cu două degete.

● Grupul peronierilor (pornind de la partea anterioară a maleolei externe, de-a lungul peroneului): netezire, petrisaj, cu două degete sau sub formă de măngăluire.

● Urmează masajul părții externe a mușchilor posteriori (gemenul extern, gambierul posterior, flexorul propriu al degetului mare) plecând de la partea posterioară a maleolei externe în sus, până la fosa poplitee: netezire, petrisaj sub formă de stoarcere, geluire.

● În sfârșit, se masează partea internă a mușchilor posteriori ai gambei (gemenul intern, flexorul comun al degetelor): netezire, geluire ,măngăluire, ciupituri și bateri.

Deosebit de important este ,,masajul tălpii venoase Lejars,, (care joacă un rol deosebit în sistemul de ,,amortizare hidraulică,, a presiunilor și șocurilor și condiționează întreaga circulație de întoarcere a membrului inferior).

Astfel se aplică pe regiunea mediana a plantei: presiuni profunde cu alunecare în ritm lent, în ambele sensuri (antero-posterior apoi postero-anterior) și presiuni locale.

La nivelul piciorului:

● Se începe prin masajul părții dorsale, plantare și laterale a degetelor (netezire, fricțiuni ușoare, petrisaj cu două degete), de la extremitate către rădăcină.

● Se trece apoi la masajul feței dorsale a piciorului, de la degete către genunchi- sub formă de netezire și petrisaj. La nivelul spațiilor intermediare dorsal se fac presiuni profunde cu alunecare, aplicate cu pulpa degetelor ținute rasfirate ca un pieptene.

● Masajul plantei, de la degete spre călcâi sub formă de netezire, fricțiune, batere.

● La nivelul fiecărei articulații a piciorului se aplică presiuni locale, apoi fricțiuni locale ușoare și vibrații. Se va insista în special pe articulația tibio-tarsiană plecând de la tendonul lui Ahile pe sub maleola externă, fața dorsală apoi pe sub maleola internă. Nu se face batere. Urmează netezirea ușoară a articulației, după care se vor aplica mișcări active și pasive.

● În cele din urmă se va efectua o manevră de ,,drenaj global,,(maseurul își sprijină cele două police pe plantă, în timp ce celelalte degete reunite pe fața dorsală a piciorului alunecă lateral de-a lungul marginii interne și externe).

Masajul coapsei se începe cu presiunea si netezirea bimanuala, mai întâi pe fata anterioara si apoi pe fata externa, bolnavul stând în decubit dorsal, apoi pe fetele posteioare interne, bolnavul fiind î decubit ventral.

Se executa aceste miscari, de netezire cu policele, pe fata anterioara, iar cu celelalte patru degete pe fata posterioara a coapsei, începând din dreptul genunchiului, în sus pe baza coapsei.

La coapsa se aplica mîngaluirea si se fac bateri energice, mai ales la cei obezi, în regiunea laterala a coapsei, pe tensorul faciei lata, de sus în jos.

Masajul gambei se va executa anterior cu extensorul comun al degetelor si extensorul comun al halucelui, la care se face mai întâi netezirea cu o mâna (degetul mare) marginea anterioara a tibiei si pe celelalte margini externe ale gambei.

Netezirea se face de jos în sus, sub forma de pieptene, cu partea dorsala a falangelor, dupa care urmeaza framântarea cu toate formele ei.

Grupul peronierilor se maseaza cu o mâna, ca si grupul anterior, numai ca pozitia este cea mai laterala, cu policele care aluneca pe musculatura interioara, paralel cu creasta tibiei, iar celelalte deget fiind pe musculatura posterioara. Dupa netezire executam petrisajul si apoi mângaluirea.

Masajul articulatiei glezne se începe cu netezirea, care se poate executa cu ambele mâini, urmata de presiunea pe regiunea perimaleolara, apoi frictiunea articulatiei tibiotarsiene.

Frictiunea se începe la tendonul lui Achile, sub maleola externa, apoi pe fata dorsala si din nou catre tendonul lui Achile, sub maleola interna.

Dupa masaj executam miscari active si pasive de flexie dorsala si apoi plantara a piciorului pe gamba, dupa care facem pronatie, supinatie si circumductie.

  Masajul piciorului propriu zis .Pentru masajul piciorului cea mai indicata pozitie este aceea de decubit dorsal cu genunchii flectati. Începem cu netezirea degetelor de jos în sus, urmata de presiuni si framântari. Se insista la haluce, la articulatia metatarsofalangiana.

Trecem la masajul fetei dorsale a piciorului, prin neteziri, urmat de o usoara framântare a fiecarei teci tendinoase în parte, prin miscari lente laterale ale tendoanelor.

4.9. Kinetoterapie

Kinetoterapia reprezintă ramura terapeutică ce folosește ca mijloc specific mișcarea, în scopul recuperării somato-funcționale, motrice și psihomotrice sau al reeducării funcțiilor compensatorii, în cazul deficiențelor parțial reversibile sau ireversibile. este partea importantă a tratametnului si recuperării pacientului. .

Dacă acesta este antrenat în exerciții, poate proteja articulația de stressuri fizice ulterioare. Se poate stabili o ordine de aplicare a metodelor și mijloacelor kinetoterapiei din momentul reintrării bolnavului în circuitul social.

Postura dirijată este realizată prin aparate gipsate sau ortopedice și au ca rol:

● Combaterea simptomelor supărătoare (edem, tulburări trofice);

● Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării, deoarece algia îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator;

● Obținerea mobilității, troficitatii și coordonarii mișcării membrului inferior.

Obiectivele tratamentului balneofizioterapeutic sunt :

●Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării deoarece analgia îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator ;

●Obținerea mobilității și coordonarea mișcării membrului afectat .

Remobilizarea articulară reprezintă obiectivul principal al recuperării sechelelor articulare posttraumatice și postoperatorii .Mobilitatea articulară se realizează prin mișcări pasive și active .Rolul principal al mobilizării articulare este acela de a dezvolta abilitatea mișcărilor .

4.10. Terapia ocupațională

Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse activități adaptate la tipul de deficiențe motorii ale individului cu scop recreativ și terapeutic, ajutând bolnavul să folosescă mai bine mușchii rămași indemni și recuperând funcția celor afectați de boală, contribuind astfel la readaptarea funcțională la gesturile vieții curente. Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mișcări utile și contribuind astfel la readaptarea funcțională la efort.

Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaționale sunt:

●mobilizarea unor articulații și creșterea amplitudinii mișcărilor;

●dezvoltarea forței musculare;

●restabilirea echilibrului psihic: – primirea pacientului și evaluarea lui: este cel mai important moment penru că de calitatea evaluarii depinde alegerea mijloacelor și aplicarea tratamentului;

●etapa de tratament (asistența propriu-zisă).

4.11. Tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri)

Tratamentul balnear vizează următoarele obiective:

●Încetinirea procesului degenerative

●Îmbunătățirea circulației locale si generale

●Ameliorarea sau menținerea mobilității articulare și a forței musculare periarticulare.

Tipuri de ape:

●Ape termale oligominerale; ape sulfuroase sărate și ape sărate iodurate;

●Ape sărate concentrate și ape sulfuroase termale.

Balneoterapia în diferitele stațiuni,dată fiind compoziția diferită a apelor minerale:carbogazoase ,alkaline,alkaline-saline (clorurosodice, iodurate ,bromurate ,sulfuroase ,feruginoase) și crenoterapia (utilizarea apelor pentru băut),sau în aerosoli ,au indicații speciale.

Pentru tratamentul paraplegiei , balneofizioterapia ocupă un loc important în cadrul acțiunilor de recuperare medicală.

Potrivit literaturii de specialitate ,balnefizioterapia este ramura medicinei în care se folosesc în scop terapeutic agenți fizici și balneari naturali sau artificiali.

Pentru recuperarea paraplegiei, balneoterapia nu exclude celelalte proceduri terapeutice ,ci numai le completează ,intervenind fie simultan ,fie ,mai des ,succesiv.

Tratamentul medicamentos și igieno-dietetic al paraplegiei, va fi continuat în prima parte a tratamentului balnear,precum și în puseurile acute ale procesului,pentru a-l opri cât mai repede,permițând astfel un tratament balneo-fizical.

Gradul de solicitare al procedurilor de tratament în paraplegie, poate să varieze de la starea de hipersensibilitate,până la lipsa totală a oricăror reacții făcând aproape imposibilă alcătuirea unei scheme valabile pentru fiecare caz în parte , dacă nu sunt respectate prescripțiile medicale.

Alegerea stațiunii și individualizarea tratamentului se vor face în funcție de vârsta bolnavului, de starea neurovegetativă ca și de bolile asociate.

Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :

●excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei ;

●excitația mecanică, ce este dată de presiunea apei asupra corpului

Pielea, fiind bogat vascularizată și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.

Dintre apele minerale folosite în paraplegie,din punctul de vedere al compoziției chimice și al propietăților fizice menționăm:apele sulfuroase;apele clorurate sodice ;apele oligometalice și termale;nămolurile sau pieloizii.

Băile cu ape sulfuroase exercită și o acțiune tonică generală,chiar excitantă.

În decursul băilor se constantă adesea apariția unei reacții balneare destul de intensă ,care se traduce atât prin simptome generale mai mult sau mai puțin intense (ascensiune termică,crește V.S.H),precum și o activare a simpotmelor locale sau de focar.

Mineralizarea este și ea variată ,de la izvoare oligometalice,nedeterminate ,până la izvoare hipertonice.

Se folosesc la exterior sub forma de băi generale sau parțiale ,precum și în ingestie. Acțiunea apelor minerale termale asupra organismului este complex.

Apele termale aplicate sub formă de băi au în același timp o acțiune generală și o acțiune locală,utilizată mai ales asupra aparatului locomotor.În general exercită o acțiune activantă asupra arderilor de fond.

Au efect piretogen evident în cursul băii de lungă durată ,care se potențializează în timpul curie.

Sub influența băilor termale se mai exercită o acțiune antiinflamatoare,dovedită prin tendința la normalizare a vitezei de sedimentare a hematiilor,prin influențarea axei hipofizo-corticosuprarenale,tradusă prin scăderea importantă a eozinofilelor și o neregularitate a eliminărilor de 17 cetosteroizi,precum și echilibrarea disproteinemiei patologice.

Terapia cu nămol acționează prin cei trei factori cunoscuți: termic, fizic (mecanic) și chimic. La recuperarea eficientă a nervului sciatic pot contribui și curele de ape și nămol din stațiunile: Techirghiol, Băile Felix, 1 Mai, Eforie Nord, Sovata, etc.

BIBLIOGRAFIE

ANGHEL DIACONU – Manual de tehnică terapeutică a masajului , Editura Medicală , București 2001

ANGHEL DIACONU -Kinetoterapie ,Editura Polirom,București ,2009

C.BACIU – Programe de gimnastica medicala, Editura Științifică,București 2006

Conf.Univ.Dr.Antonela Crețu-Ghid clinic terapeutic fizical și kinetic,Editura Polirom,București,2007

MIRCEA IFRIM; GHEORGHE NICULESCU –Compendiu de Anatomie ,editura Medicală,București, 2008

ION STROESCUMIHAI NEGOESCU,Recuperarea funcțională,Editura Alnn, București,2008)

TUDOR SBENGHE –Recuperarea medicală a sechelelor postraumatice ale membrelor, editura Medicală,București, 2000

KISS, I., Fiziokinetoterapia si recuperarea medical , Editura Medicală, București, 1999

POPESCU, R., BIGHEA, A., Notiuni practice de medicina recuperatorie, Editura Agora, Craiova ,1997

ANEXA 1

ANEXA 2

ANEXA 3

Tabel :

M-masculin;F-feminin;
S-măsurarea făcuta cu neurostimulatorul;
NS- măsurarea făcută fără neurostimulator;
S la NS – efect ortotic imediat rezultat din folosirea neurostimulatorului.

=== a300807c3172d07027c4e2b0837bbfd3d3604568_39179_2 ===

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ’’CHRISTIANA’’

ZALĂU

DOMENIUL:SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ

CALIFICARE PROFESIONALĂ: ASISTENT MEDICAL

BALNEO-FIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI

PROIECT DE CERTIFICARE

CORDONATOR:

Dr. Iluță Sorin Gabriel

ABSOLVENT:

Cătuna Ionuț Adrian

ZALĂU

2016

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ’’CHRISTIANA’’

ZALĂU

DOMENIUL:SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ

CALIFICARE PROFESIONALĂ: ASISTENT MEDICAL

BALNEO-FIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI

PROIECT DE CERTIFICARE

TRATAMENT KINETOTERAPEUTIC ÎN PARAPLEGIE

CORDONATOR:

Dr. Iluță Sorin Gabriel

ABSOLVENT:

Cătuna Ionuț Adrian

ZALĂU

2016

CUPRINS

Introducere

CAP.1.Fundamentarea teoretică a problemei studia-anatomia sistemului

nervos central………………………………………………………………..1

CAP. 2.Noțiuni generale privind paraplegia…………………………………7

2.1.Definiții …………………………………………………………………………………………………7

2.2.Etiologie ………………………………………………………………….7

2.2.1.Paraplegiile prin afectarea neuronului motor central …………………..8

2.2.2.Paraplegiile prin afectarea neuronului motor periferic…………………9

2.3.Simptomatologie ………………………………………………………..10

2.4. Evoluție …………………………………………………………………11

3.1. Examenul clinic ………………………………………………………..12

3.1.1. Semne subiective …………………………………………………….12

3.1.2. Semne obiective ………………………………………………………13

3.2. Investigații paraclinice …………………………………………………13

3.2.1. Examen radiologic ………………………………………………14

4. Tratament …………………………………………………………………14

4.1. Tratamentul profilactic …………………………………………………15

4.2. Tratament igieno-dietetic………………………………………………15

4.3. Tratamentul medicamentos……………………………………………..15

4.4. Tratamentul ortopedico-chirurgical …………………………………….16

4.5. Tratamentul prin hidroterapie ………………………………………….17

4.5.1.Dușul masaj …………………………………………………………..17

4.5.2. Baia kinetoterapeutică ………………………………………………..17

4.6. Termoterapia ……………………………………………………………19

4.6.1. Compresele cu aburi …………………………………………………20

4.7. Tratamentul prin electroterapie …………………………………………20

4.7.1. Ultrasunetele …………………………………………………………20

4.7.2. Curentul galvanic …………………………………………………….21

4.7.3. Ionizarea ……………………………………………………………..21

4.7.4. Undele scurte…………………………………………………………21

4.7.5. Razele infraroșii ……………………………………………………22

4.7.5. Razele infraroșii…………………………………………………… 23

4.7.7. Curentul faradic……………………………………………………….23

4.8. Tratamentul prin masaj

4.8.1. Efectele fiziologice ale masajului ……………………………………24

4.8.2. Tehnica masajului ……………………………………………………24

4.9. Kinetoterapie …………………………………………………………27

4.10. Terapia ocupațională …………………………………………………27

4.11. Tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri) …………………28

Biliografie………………………………………………………………….. 31

ANEXA 1 …………………………………………………………………32

ANEXA 1 …………………………………………………………………..33

ANEXA 3…………………………………………………………………… 34

Motto:

“ Esenta fericirii este sanatatea, iar esenta sanatatii este miscarea..”

James Thomson

INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII

Majoritatea bolilor neurologice centrale și periferice lasă pentru o perioadă lungă de timp sau definitiv , sechele disfuncționale de gravitate variabilă mergînd pînă la handicapuri indelebile .

Deși infirmitățile determinate de leziunile neurologice sunt relativ monotone ( afectarea motricității ), a sensibilității , a vorbirii , a coordonării , etc ) incapacitățile și handicapurile bolnavului neurologic pot fi complexe și grave cum ar fi incapacitatea de locomoție , de autoângrijire , de comunicare , de comportament , etc . sau handicapul de independență fizică , ocupațional , de orientare , de integrare socială , economic .

Asistența unui bolnav neurologic este un proces îndelungat , dacă nu chiar continuu , pentru toată viața .

Desigur că cea mai mare parte a acestei asistențe se va desfășura la domiciliu pacientului cu concursul membrilor de familie , pe baza indicațiilor date de medicul neurolog și medicului recuperator .

În general asistența unui bolnav neurologic începe într-un serviciu de specialitate ( neurologie , neurochirurgie ) , continuă apoi într-un serviciu de recuperare medical specializat sau nu , în funcție de afecțiunea neurologică și se continuă la domiciliu bolnavului putînd desigur exista în timp și alte internări successive în serviciile spitalicești de mai sus .

Actualitatea temei din această lucrare se bazează pe faptul că ,kinetoterapia este procesul educativ – terapeutic – recuperator prin care se urmărește îmbunătățirea (optimizarea) stării de sănătate fizică și psihică în vederea integrării sau reintegrării sociale și profesionale a persoanelor în situații speciale (care nu au avut sau și-au pierdut capacitățile psihomotrice în urma unor îmbolnăviri sau traumatismelor

Kinetoterapia se deosebește de ,, Recuperare,, prin faptul că aceasta este un domeniu de activitate complexă medicală, educațională, socială și profesională, prin care se urmărește restabilirea cît mai deplină a capacității funcționale pierdute de către un individ, în urma unei boli sau traumatism, precum și dezvoltarea unor mecanisme compensatorii care să-i asigure în viitor posibilitatea de muncă sau autoservire, respectiv, o viață independent economic și social.(Prof. Jean Firică – Metodica Kinetoterapiei pentru studenti, 2009, pg 13-14 ).

Kinetoterapia pe lîngă rolul sau curativ, influențînd o serie de verigi fiziopatologice, are de asemenea acțiune preventivă, prin reeducarea staticii locale tonificînd și decontracturînd masele musculare în cadrul unei reeducări posturale și kinetice generale.

Motivarea alegerii temei

Lucrarea oferă un volum impresionant și inedit de informații care se adresează personalului medical angajat în activitatea de recuperare functională și, în egală măsură, studenților secțiilor de kinetoterapie deoarece aici sînt abordate o paletă largă de manifestări patologice, care oferă o bogată documentare teoretică și practică despre unele aspecte mai puțin dezvoltate în literatura de specialitate.