Traseul Schematic AL Unui Proiect

TRASEUL SCHEMATIC AL UNUI PROIECT

DEFINIȚIE TITLU

”TRASEUL SCHEMATIC AL UNUI PROIECT”

[http://dexonline.ro/definitie/proiect]

REZUMAT

Traseul schematic al unui proiect aduce în atenția proiectantului scheme cu informații necesare în traseul realizării unui proiect. Deciziile proiectantului trebuie să se bazeze pe o bună argumentare. Documentarea este o condiție necesară, dar nu și suficientă, în optimizarea rezultatului activității de proiectare. Etapele traseului proiectării trebuie adaptate la subiectul abordat.

Schemele realizate se bazează pe sinteza informațiilor din diferite domenii (marketing, analiza valorii, bazele proiectării, tehnologii, ecodesign) și pe comportamentul proiectantului, într-o perioadă caracterizată de globalizare, evoluție tehnologică, viteză, nevoia de informații (ce, cum, cand, cu ce, de ce, pentru cine, cât se face?). Asocierea etapelor de lucru cu perioadele de timp necesare realizării lor, determină previziunea momentului lansării conceptului nou pe piață, reprezintă un obiectiv important în activitatea unui proiectant. Timpul necesar de la proiect până la produsul de serie va contribui la anticiparea necesităților pieței de consum la momentul când produsul va fi lansat pe piață (ce se va purta și cum, care sunt funcțiile și așteptările), astfel încât să nu se lanseze produse depășite moral.

Misiunea unui proiectant este dificilă. Proiectul trebuie să răspundă provocărilor pieței de consum, presiunii standardelor și normativelor (care trebuie să fie respectate), să poată fi realizat cu materialele și tehnologiile de azi, util pe tot parcursul vieții sale, cu posibilitatea de a fi refolosit (prin: reparare, recuperare, reciclare, reproiectare, reiventare etc) după scoaterea acestuia din uz.

PREZENTARE

Lucrarea dorește stabilirea unor scheme de lucru, purtătoare de informații, necesare în traseul realizării unui proiect. Traseul unui proiect este parcurs prin alegerea acelor etape sau scheme care caracterizează tema sau subiectul proiectului abordat. Indiferent de obiectul, produsul, reperul care se dorește să se proiecteze, alegerile făcute de proiectant vor trebui să se bazeze pe o bună argumentare. Argumentarea se construiește pe baza concluziilor din documentarea efectuată. Demersul care se face în desfășurarea oricărei acțiuni sau activități, presupune parcurgerea unui traseu, pentru a cărui itinerar trebuie efectuată o documentare, stabilite obiective și concluzii, demarat un plan. Documentarea este practicată în orice acțiune întreprinsă, a cărei finalitate, presupune o alegere argumentată. Documentarea este o condiție necesară, dar nu și suficientă, în optimizarea rezultatului unei activități.

În cazul proiectării unui bun de larg consum, etapele traseului proiectării, sunt aplicate cu mici sau mari modificări, în funcție de subiectul abordat. Construirea argumentelor, în cazul proiectării, se bazează pe o bună activitate de cercetare documentară, menită să contribuie la crearea unei baze de date care să permită proiectantului alegerea variantei optime. Documentarea va avea o abordare interdisciplinară. Investigarea unor domenii cât mai variate determină enunțarea unor concluzii coerente. Concluziile, stabilite pe baza documentării efectuate, asigură baza ideilor creative și constructive, pentru dezvoltarea unor concepte noi, care vor răspunde cerințelor și concluziilor sintetizate în urma analizei pieței și a documentării. O bună observare a spațiului economic-social-politic-geografic în care și pentru care se creează un nou concept, determină soluții viabile și fiabile. Investigarea unor domenii variate permite realizarea, prin mimesis, a unor noi concepte, prin împrumutarea unor idei, din zonele cu potențial inovativ și adaptarea lor la conceptul noului produs. Se pot crea astfel noi tipuri de abordări, învățând, imitând, împrumutând idei din alte zone de interferență: natură, societate, mecanică, tehnologii, medicină etc.

Schemele realizate cumulează informații din diferite domenii de activitate, fiind impuse ca o necesitate de noile atitudini din comportamentul proiectantului, într-o perioadă caracterizată de globalizare, avalanșă tehnologică și viteză, care are nevoie de informații organizate și sintetizate într-un timp scurt. Informația (în era comunicării) trebuie să fie în format ”esență tare în flacoane mici”. Se citește puțin dar se dorește o bună, corectă și rapidă informare. Deci cuvinte puține cu multă informație.

Important pentru proiectant este asocierea etapelor de lucru cu perioadele de timp necesare realizării acelor etape și previziunea asupra momentului lansării conceptului nou pe piață. Timpul necesar, de la proiect până la produsul de serie, reprezintă un factor important în deciziile unui proiectant, acesta trebuind să anticipeze necesitățile pieței de consum la momentul când produsul va fi lansat pe piață, pentru a nu genera produse depășite moral. Proiectantul va avea în vedere și pregătirea pieței de consum (publicitate adecvată), astfel încât noul concept să fie dorit și agreat de potențialii utilizatori.

Factorul educațional este un obiectiv important în activitatea unui proiectant, conceptul contribuind, într-un fel sau altul, la educația clientului, respectiv a pieței de consum. O societate poate fi educată și prin oferta de concepte, produse și strategii puse la dispoziție de designeri. Deontologia profesiei de proiectant, reprezintă pachetul de reguli specifice acestei profesii, pe care proiectantul trebuie să le respecte în parcurgerea traseului.

Designul prietenos reprezintă un alt obiectiv important în construirea unui concept. A proiecta produse prietenoase cu mediul, reprezintă o strategie a eco-designului.

Un alt obiectiv important în traseul de proiectare abordat de către un proiectant îl reprezintă crearea unor concepte care să se încadreze în curentul ”design pentru toți”. Generarea unor proiecte de produse care să poată să fie folosite, inclusiv de categorii de persoane cu dizabilități, înseamnă mai mult decât grijă, înțelegere, accept, înseamnă să fim împreună, să putem folosi aceleași obiecte fără a crea diferențe.

Misiunea unui proiectant este dificilă, proiectantul având de răspuns unor provocări, presiuni, reguli de respectat, pe tot parcursul vieții unui produs, chiar și după scoaterea acestuia din uz.

Lucrarea se bazează pe studierea literaturii de specialitate și experiența profesională a autoarei.

TRASEUL DE REALIZARE AL UNUI PROIECT

Traseul de realizare al unui proiect de design poate să conțină următoarele faze (fig.1):

Definirea temei;

Justificarea alegerii temei;

Documentarea teoretică:

Istoria evoluției produsului,

Evoluția produsului în timp din punct de vedere al:

stilului,

formei,

funcțiilor,

culorilor,

finisajelor,

materialelor,

tehnologiilor.

Reguli ergonomice specifice temei, produsului, domeniului,

Reguli de protecția consumatorului,

Asamblarea produsului,

Ambalarea produsului,

Transport:

condiții,

restricții,

problematici.

Condiții tehnice.

Spațiul concurențial;

Studiul de piață (teste de piață, sinteza acestora, analiza de marketing), concluzia studiului de marketing pe baza căruia se dezvoltă noul concept de design propus, se iau decizii, se găsesc argumente;

Concluziile documentării;

Noua direcție în abordarea conceptului de design. Justificare pe baza documentării, analiza pieței concurențiale și de consum, evoluția în timp a acestora, evoluția în timp a stilului, funcțiilor posibile ale produsului, materialelor, tehnicilor și tehnologiilor noi, noilor descoperiri din diferite domenii ce pot avea aplicații în proiectul abordat;

Studiul experimental, pe baza căruia se argumentează un exercițiu de creativitate, o idee inovativă, o soluție expusă în propunerea de concept de produs;

Schițe de idei (sunt identificate, evidențiate, argumentate soluții estetice, constructive, tehnologice și economice), se fac analogii și se „împrumută” idei din alte domenii, se apelează la mimesis și biomimesis, metode și teste de creativitate;

Alegerea soluției optime (se face apel la analiza valorii, creșterea valorii de întrebuințare, fezabilitate și fiabilitate, dezvoltarea cât mai multor funcții secundare, factorul de noutate, includerea de noi descoperiri științifice și tehnice);

Ciclul de viață al produsului, conceptului;

Realizarea proiectului (2D și 3D);

Documentația tehnică;

Execuția machetei (studiu de formă și/sau machetă funcțională);

Fig.1 Traseul de realizare al unui produs

În cazul produslui aplicat, se parcurg următoarele etape:

Prototipul;

Prototipul multiplicat, în vederea omologării produsului (studii și teste la vibrații, anduranță, funcționalitate, siguranță în exploatare, testarea pieței);

Omologarea produsului, seria zero (pregătirea fabricației);

Execuție – Produsul de serie (mică, mijlocie, mare, în rare cazuri produs unicat);

Operarea unor modificări conform observațiilor și studiilor efectuate la lansarea produsului și/sau evoluția acestuia pe piața de consum.

DOCUMENTAREA

Documentarea reprezintă o etapă importantă în proiectarea unui concept de produs, în care se analizează istoria, evoluția și cerințele produsului de proiectat. Documentarea presupune investigarea unor domenii, astfel încât să se poată stabili corect principalele trăsături estetice, constructive, funcționale, economice, condiții de realizare și utilizare ale produsului de proiectat.

Este indicat ca la demararea unui proiect să se identifice:

Evoluția în timp a produsului;

Potențialul și necesarul pieței de consum;

Punctele tari și slabe ale produselor similare existente pe piață;

Răspunsul la întrebările:

cine va utiliza acel produs,

cui este destinat acel produs,

în ce condiții se poate utiliza produsul,

în ce condiții funcționează produsul,

în ce zonă geografică este predestinat produsul să fie utilizat,

ce climă caracterizează zona în care este predestinat produsul să fie utilizat,

particularități și restricții în fabricarea, utilizarea și transportul produsului,

în ce cantitate se va produce,

durata de viață a produsului,

ciclul de viață al produsului,

ce se va întâmpla cu produsul după scoaterea sa din uz.

Stabilirea profilului utilizatorului respectivului concept de design de produs;

Regulile ergonomice specifice care trebuie să fie respectate pentru conceperea corectă a formei, dimensiunilor (care definesc macrogeometria și microgeometria formei produsului), culorilor (variantelor de culori), finisajelor și funcțiilor produsului;

Scopul principal al conceptului creat, va avea în vedere asigurarea confortului fizic și psihic al utilizatorului;

Funcția principală și cele secundare ale noului concept;

Valoarea produsului (valoarea de întrebuințare/prețul de producție);

Îmbunătățirea condițiilor de muncă și exploatare în realizarea, transportul, expunerea și utilizarea conceptului, reducerea timpilor neproductivi, intervențiile asupra scăderii solicitării și stării de oboseală a executanților, operatorilor și utilizatorilor, crescând rezultatele calitative și cantitative ale muncii și utilizării produsului;

Eficacitatea muncii, factor care influențează în mod direct (în sens negativ sau pozitiv), organizarea (în concordanță cu cerințele ergonomiei) procesului de gândire, creație, proiectare, realizare și utilizare a conceptului de produs;

Stabilirea parametrilor produsului de proiectat privind factorii economici – sociali – politici – religioși ai zonei (geografice, segmentului de piață) căreia îi este destinat produsul;

Alegerea soluțiilor estetice, funcționale, constructive și economice ale produsului de proiectat, astfel încât acestea să coincidă cu concluziile documentării;

Alegerea variantelor constructive, funcționale și estetice ale produsului în funcție de cerințele segmentului pieței de consum vizate și evoluția acestuia;

Specificațiile zonei climatice unde se va aplica conceptul de design (se vor specifica prescripțiile tehnice);

Alegerea mater

Valoarea produsului (valoarea de întrebuințare/prețul de producție);

Îmbunătățirea condițiilor de muncă și exploatare în realizarea, transportul, expunerea și utilizarea conceptului, reducerea timpilor neproductivi, intervențiile asupra scăderii solicitării și stării de oboseală a executanților, operatorilor și utilizatorilor, crescând rezultatele calitative și cantitative ale muncii și utilizării produsului;

Eficacitatea muncii, factor care influențează în mod direct (în sens negativ sau pozitiv), organizarea (în concordanță cu cerințele ergonomiei) procesului de gândire, creație, proiectare, realizare și utilizare a conceptului de produs;

Stabilirea parametrilor produsului de proiectat privind factorii economici – sociali – politici – religioși ai zonei (geografice, segmentului de piață) căreia îi este destinat produsul;

Alegerea soluțiilor estetice, funcționale, constructive și economice ale produsului de proiectat, astfel încât acestea să coincidă cu concluziile documentării;

Alegerea variantelor constructive, funcționale și estetice ale produsului în funcție de cerințele segmentului pieței de consum vizate și evoluția acestuia;

Specificațiile zonei climatice unde se va aplica conceptul de design (se vor specifica prescripțiile tehnice);

Alegerea materialelor și tehnologiilor necesare realizării conceptului în funcție de cerințele: designerului, utilizatorului, producătorului, economice-costul estimat (se va ține cont de toți factorii care pot decide asupra bunului succes al respectivului concept);

Se va ține cont de cele mai noi descoperiri din domeniul științei ce pot fi aplicate, evaluând posibilitățile și costurile în relizarea conceptului;

Designerul va avea în vedere durata de timp previzionată a fi necesară de la concept – la lansarea acestuia pe piața de consum.

Durata de timp, necesară realizării unui produs, de la conceptul de design la fabricație (omologare și lansarea conceptului pe piață) diferă de la caz la caz, în funcție de complexitatea conceptului și a domeniului său de apartenență.

Documentarea presupune ca surse de lucru: literatura scrisă de specialitate, surse de tip internet (documentarea virtuală), interviu cu specialiști care lucrează în domeniile de tangență cu subiectul ce urmează a fi tratat, utilizatori, producători, expozanți, comerciați, cercetători de marketing, transportatori, studii de caz etc.

CERCETAREA

Documentarea presupune două faze:

Cercetarea teoretică,

Cercetarea experimentală.

Cercetarea teoretică a subiectului ales (în toată complexitatea și interacțiunea sa cu alte domenii), trebuie dublată de o cercetare experimentală bazată pe studii experimentale.

Cercetarea experimentală este un proces de generare și de testare a unor ipoteze cu scopul de a înțelege un fenomen care să permită designerului să argumenteze deciziile luate în cazul conceptului/proiectului de realizat. Marzano (2000, p. 57) descrie cercetarea experimentală ca „un proces de generare și de testare a unor ipoteze cu scopul de a înțelege un fenomen fizic sau psihic”.

Investigația reprezintă o modalitate de utilizare a cunoștințelor, asemănătoare cu cercetarea experimentală. Investigația reprezintă „procesul de generare și de testare a ipotezelor referitoare la evenimente trecute, prezente sau viitoare” (Marzano, 2000, p. 47). Definițiile acestor două procese deși sugerează că descriu același tip de gândire, exprimă diferențe semnificative între ele.

Metodele și tehnicile de investigare a unui subiect se pot raporta la acțiunea de ”A învăța” (fig.2).

Termenul A învăța poate fi exprimat matematic ca o relație de tip adunare:

A învăța = a înțelege + a memora + a te antrena + a aplica + a verifica dacă s-a aplicat corect + a aplica din nou, evitând greșelile + a verifica din nou ș.a.m.d.

Cumulul de acțiuni care contribuie la construirea termenului A învăța, sunt de natură calitativă și se utilizează flexibil și creativ.

Creativitatea reprezintă (mai mult decât talent) o calitate → „Creativitatea poate fi învățată și antrenată” (Patton).

Baza de dezvoltare creativă a unui concept de design constă în calitatea cercetării. Evaluarea calității unei cercetări teoretice și experimentale va țne cont de:

1. semnificația socială a temei;

2. documentarea efectuată, se va avea în vedere cele mai noi descoperiri în domeniu (referințe bibliografice relevante și recente);

3. interes pentru obiectivitatea rezultatelor:

validitate;

fiabilitate;

autorii conștientizează sursele de distorsiune în procesele de recoltare și prelucrare a datelor, precum și în procesele de interpretare și prezentare a rezultatelor, identificând modalități pentru a le diminua;

se explicitează condițiile, obiectivele, rezultatele, așteptările, oferind concluzii valide;

autorii explicitează în ce măsură rezultatele pot fi generalizate sau transferate;

4. interes pentru protecția datelor cercetării, se respectă rigorile etice impuse de normele legale și profesionale în vigoare.

Fig.2 Schema semnificației termenului ”A învăța”

Datele de cercetare sunt informații cu privire la unele proprietăți și dimensiuni ale experimentului studiat, care sunt mai ușor observabile și pe baza cărora se pot descoperi alte proprietăți și dimensiuni.

Datele de cercetare pot fi colectate în mai multe moduri:

prin contactul direct și sistematic cu realitatea empirică și cu mostrele din mediul analizat (raw data),

prin accesarea unor surse autorizate (statistici, baze de date, studii publicate etc.);

urmărind un scop mai mult sau mai puțin precis;

urmând o metodă sistematică;

utilizând instrumente, tehnici și tehnologii ale căror efecte pot fi controlate, conștientizate și explicate.

Datele de cercetare au o funcție descriptiv-factuală, descriu caracteristici evidente ale unei realități, care pot fi: observate direct, înregistrate, măsurate.

Cercetarea nu se reduce la descrieri factuale. Recoltarea datelor și organizarea acestora reprezintă o etapă inițială în activitatea de cercetare. Corpus (de date) reprezintă un concept care desemnează ansamblul informațiilor care fac obiectul analizei într-o cercetare determinată. Corpusul de date poate fi:

un fișier cu datele recoltate prin administrarea unui chestionar;

interviuri înregistrate sau/și transcrise;

teste cu diferite mostre, epruvete, în diferite condiții de testare;

fișe sau note de observație;

documente.

Baza de date conține o cantitate mare de informații, dintr-un domeniu sau domenii diferite, pe o anumită problematică, astfel încât să poată fi ușor accesată, modificată și prelucrată.

Banca de date/arhiva reprezintă o colecție de informații, din domenii diferite, organizate sistematic, pentru a identifica rapid informația de care este nevoie.

Dezvoltarea societății actuale este dependentă de cercetarea științifică, de dezvoltarea tehnologică și educație, având un rol central pentru asigurarea progresului și calitatea vieții.

Cercetarea este un proces activ și sistematic necesar pentru a descoperi, interpreta sau revizui fapte, evenimente, comportamente sau teorii, sau să facă aplicațiile practice cu ajutorul unor astfel de fapte, legi sau teorii.

Diagramele din fig.3÷fig.14 prezintă sintetic principalele noțiuni necesare a fi abordate în procesul de cercetare.

Fig.3 Tipuri de cercetare științifică

Fig.4 Clasificarea cercetărilor științifice în funcție de finalitatea lor

Fig.5 Tipul de abordare al cercetărilor științifice

Fig.6 Metode de colectare a datelor în cercetarea științifică

Fig.7 Tipuri de cercetare științifică: După tipul de suport și După locul unde se produce cercetarea

Fig.8 Clasificarea cercetării în funcție de interdisciplinaritate

Tab.1 Tipologia cercetării în funcție de obiective

LEGĂTURILE ÎN CADRUL METODELOR CALITATIVE

Fig.9 Legăturile în cadrul metodelor calitative

Fig.10 Cercetarea prin culegerea de date

Fig.11 Etapele procesului de cercetare ipotetico-deductiv

Fig.12 Structură de cercetare experimentală

Schema de realizare a proceselor programului de testare a unui concept:

Fig.13 Schema de realizare a proceselor programului de testare a unui concept

Fig.14 Structura pentru un raport de cercetare experimentală

Structura pentru un raport de cercetare experimentală poate cuprinde etapele prezentate în fig.14.

Documentarea reprezintă o fază importantă atât pentru inițierea unui proiect, studiu, concept, cât și pentru construirea argumentelor privind rezultatul obținut, construit, propus. Noul concept se va baza pe activitățile de cercetare teoretică, experimentală și științifică. Proiectantul va construi, pe baza acțiunilor sale, un plan. Planul activităților desfășurate se va concretiza într-o propunere de proiect. Pentru acceptarea proiectului, acesta va fi evaluat după o grilă de evaluare, prezentată în schema din fig.15.

Modelul de grilă de evaluare (fig.15) a propunerilor de proiecte sau concepte de design (complectate cu criterii precum calitatea echipei și a conducătorului echipei de proiectare, bugetul, managementul proiectului, etc.), va evalua ca prioritar atât problemele de fond cât și cele de formă. Prezentarea proiectului de design, în ansamblul său, trebuie să fie omogenă, coerentă, cu un limbaj corespunzător, forma grafică (dactilografiere, grafice, desene) trebuie să fie conform standardelor și normativelor din domeniu.

Documentația tehnică întocmită în vederea susținerii proiectului, va fi evaluată în cadrul colectivului de proiectare din care designerul face parte. Specialiștii care sunt selectați să facă parte din acest colectiv de proiectare, vor avea competențele necesare specificului temei proiectului.

GRILĂ DE EVALUARE A UNOR PROPUNERI DE PROIECTE

Fig.15 Grilă de evaluare a unor propuneri de proiecte

DOMENIILE DE INVESTIGARE

Domeniile investigate, pentru crearea bazei documentare de date, vor fi selectate și intervievate prin întrebări care pot să contribuie la stabilirea clară a obiectivelor proiectului. O zonă importantă a punctelor de interes pentru designer, sunt conținute în lista domeniilor control ergonomic (fig.16). Lista întrebărilor de control poate fi modificată sau complectată cu probleme specifice subiectului conceptului de design.

Fig.16 Domenii de investigare-Lista de control ergonomic

CONDIȚIILE REALIZĂRII UNUI PROIECT DE DESIGN

Designerul va avea în vedere condițiile de muncă, pe toată durata vieții produsului: proiect, fabricare, lansare pe piață, transport, utilizare, scoaterea din uz a produsului respectiv. În funcție de factorii de influență, condițiile de muncă pot fi grupate în patru categorii prezentate în fig.17.

Fig.17 Condițiile de muncă impuse a fi respectate pe tot parcursul realizării traseului produsului: proiectare, producție, transport, vânzare, utilizare, reparare, refolosire, reciclare

Înțelegerea importanței condițiilor în care se desfășoară o anumită activitate, determină luarea unor decizii corecte privind crearea unor concepte care pot fi realizate în condiții de maximă securitate și protecție atât pentru angajat cât și pentru angajator. Respectarea legislației de protecție vizează atât lucrătorul/operatorul cât și utilizatorul conceptului. Pe lângă legitățile legate de funcțiile conceptului, care trebuie să fie respectate și îndeplinite, elementele constitutive ale acestor produse (produse, aparate, concepte, mecanisme) trebuie să îndeplinească anumite condiții prezentate sintetic în schema din fig.18.

Fig.18 Condiții pe care trebuie să le îndeplinească elementele constitutive ale produselor inclusiv produsul

Conceptul de design este compus din părți mecanice, subansamble și ansamble, care asigură îndeplinirea funcțiilor pentru care a fost proiectat respectivul produs. Produsul, prin părțile sale componente, răspunde atât cerințelor estetice cât și celor funcționale. Aceste părți componente, ca și întregul produs, se supun necesității îndeplinirii și respectării unor anumite legități, reguli, principii.

CONDIȚII TEHNICE

Condițiile tehnice cuprind în esență totalitatea calculelor ce se efectuează în vederea dimensionării corecte a elementelor ce fac parte din produsul de proiectat, concomitent cu stabilirea formei acestora.

Principalele calcule ce se impun a se efectua în proiectarea elementelor componente ale produsului, inclusiv a produsului final și ambalajului sunt (fig.19): Calculul de rezistență, Calculul de rigiditate, Calculul la vibrații, Calculul la uzură. Fiecare din aceste calcule au o importanță mai mică sau mai mare în funcție de specificațiile respectivului produs. În fiecare caz se obține ca rezultat un parametru de bază (dimensiune, secțiune, material, semifabricat, tensiune, deformație, viteză, pulsație proprie, suprafața efectivă de contact, suprafața de expunere estetică). Termenii marcați sunt importanți pentru proiectantul de design. Designerul va specifica în nota tehnică a proiectului, funcțiile principale și secundare ale produsului, condițiile de exploatare ale produsului, parametrii de mediu și alte date care pot aviza inginerii proiectanți, asupra zonelor și reperelor cu probleme. Calculele permit: evaluarea corectă a formei, fiind vizată atât macrogeometria cât și microgeometria pieselor, precum și condițiile de acoperire pentru protecție a acestora. Designerul va a vea o relație de tip feedback cu ceilalți parteneri de proiect.

Designerul nu operează cu calcule, acesta doar are în vedere, pentru a comunica partenerilor de proiect, zonele cu probleme ale produsului. Designerul este unitatea de legătură dintre client și ceilalți membri ai echipei de proiectare, este cel care deține informațiile asupra modului cum va fi folosit produsul, zonei în care va fi folosit, cine îl va folosi, precum și alte detalii.

Calculul de rezistență (fig.20) va avea în vedere calculul de dimensionare (o verificare dimensională necesară în vederea alegerii și stabilirii corecte a materialului, secțiunii și formei piesei/produsului de proiectat).

Fig.19 Principalele calcule necesare a se efectua în proiectarea elementelor constitutive ale produselor

Fig.20 Calculul de rezistență, are în vedere calculul de dimensionare a diferitelor ansamble și subansamble ale produsului

Fig.21 Importanța calculului de rigiditate care influențează calculul deformațiilor de volum sau de contact ce pot duce la neajunsuri

Fig.22 Implicațiile calculului la vibrații

Fig.23 Implicațiile calculului la uzură

Din punctul de vedere al designerului, defectele apărute ca urmare a procesului de uzură, au efecte atât asupra parametrilor tehnici ai produsului dar și asupra aspectului estetic al acestuia. Aceste efecte negative generate de procesul de uzură, pot fi prevenite din faza de concept prin alegerea unor:

forme cu caracteristici macrogeometrice și microgeometrice corespunzătoare, corect argumentate de designer,

materiale,

tratamente termochimice și acoperiri de protejare a suprafețelor,

alegeri care pot contribui la buna funcționare, utilizare și argumentare estetică a proiectului. Înlocuirea, acolo unde este posibil, a elementelor metalice cu piese din masă plastică (se comportă mai bine la frecare), acoperirea cu un strat protector pentru o protejare suplimentară a suprafețelor, acoperirea în vederea protejării împotriva uzurii prin galvanizări (într-o gamă coloristică variată în funcție de aspectele estetice și recomandările normativelor privind condițiile de exploatare și mediul în care sunt utilizate produsele proiectate), vopsiri și acoperiri cu diferite lacuri protectoare, sau folii, sunt decizii ce pot îmbunătăți rezistența la uzură a produsului, cu menținerea aspectului estetic la valori ridicate.

Trebuie ținut cont de faptul că la efectele uzurii se adaugă și fenomenul de încălzire al pieselor, ceea ce determină proiectantul să aleagă materiale cu coeficienți de dilatabilitate care permit modificarea dimensională a pieselor fără repercursiuni asupra funcționării produsului, concomitent cu alegerea unui lubrifiant corespunzător, acolo unde buna funcționare a produsului o impune.

Aceste calcule prezentate în diagramele de mai sus (fig.19÷fig.23), sunt adevărate provocări pentru echipa de proiectanți. Pentru designer aceste calcule reprezintă ”datele inițiale”. Cunoscând problemele legate de rezistență, rigiditate, vibrații, uzură, fenomene ce se pot manifesta (pot apărea) pe parcursul vieții unui produs, designerul va opta pentru forme, finisaje, materiale, acoperiri, dimensiuni, culori, care să poată preveni apariția defectelor.

CONDIȚII TEHNOLOGICE

Condițiile tehnologice impun ca piesele să fie simple ca formă, să permită prelucrarea lor printr-un proces de fabricație adecvat și să respecte precizia dimensională necesară. Între forma reperului, materialul acestuia și procesul tehnologic prin care acesta se realizează, există o legătură. Alegerea unei forme corecte, realizabilă tehnologic, este importantă ca și calculele de rezistență. Există o legătură strânsă între formă și procesul tehnologic. Evoluția tehnologiilor permit obținerea oricărei forme, dar costurile trebuie să justifice respectiva alegere (de tehnologie, material, formă, finisaj). În realitatea tehnologică a prezentului, orice se poate realiza, dar costurile se justifică?

Fig.24 Componenetele preciziei de execuție

Fig.25 Componenetele preciziei de dimensionale

O importanță deosebită o prezintă relația dintre alegerea preciziei de formă și dimensionale a piesei/produsului și alegerea procesului tehnologic pentru realizarea piesei/reperului/produsului proiectat. Precizia de execuție a pieselor poate fi (fig.24):

precizie dimensională care se referă la abaterile de formă ale reperelor,

precizie dimensională care se referă la abaterile dimensionale ale reperelor.

Precizia dimensională se referă (fig.25):

la dimensiunile nominale (cele prescrise),

dimensiunile efective (cele reale, rezultate în urma procesului de execuție).

Fig.26 Abaterile introduse de procedeul de prelucrare

Abaterile introduse de procedeul de prelucrare ales, pot fi (fig.26):

Abateri dimensionale (abateri de la dimensiunile prescrise);

Abateri macrogeometrice (abateri de la forma geometrică prescrisă);

Abateri microgeometrice (abateri de la netezimea suprafeței).

Proiectantul va ține cont de asigurarea interschimbabilității, permițând în felul acesta înlocuirea elementelor ornamentale ce se execută în diferite variante de culori sau finisaje, fără prelucrări suplimentare. Materialul ales impune o anumită tehnologie de fabricație, cu anumite toleranțe și cu o anumită calitate a suprafețelor. Asamblarea părților componente ale unui produs, reprezintă o altă provocare pentru designer. Modul de asamblare determină luarea unor decizii privind forma anumitor repere, dacă se dorește sau nu ca elementele de asamblare să fie vizibile, dacă se poate asigura interschimbabilitatea, siguranța și integritatea produsului. Modul de asamblare ales de designer este în strânsă concordanță cu materialele și tehnologiile de fabricație și evident precizia de execuție a produsului.

Din punct de vedere funcțional, se vor proiecta piese rezistente dar cu greutate redusă, acest fapt fiind posibil prin alegerea unui material cu rezistență admisibilă mare și greutate specifică mică. Alegerea materialului de către proiectant, va ține cont și de posibilitățile de protejare, prin acoperiri chimice și galvanice ale acestuia. Compușii chimici care acționeaza la suprafețele materialului, au în vedere protejarea produsului față de agenții agresivi ai mediului, concomitent cu realizarea suprafețelor ornamentale. Materialul ales de proiectant trebuie să corespundă și cerințelor economice, în sensul că nu trebuie să fie un material deficitar, scump sau care să necesite tehnologii costisitoare pentru realizarea reperului respectiv. Există o mare varietate de materiale care pot răspunde cerințelor proiectantului: masele plastice, materialele feroase și neferoase cu aliajele lor, materialele ceramice, pietrele prețioase și semiprețioase, metalele prețioase, sticla, cauciucul, lemnul, hârtia, pielea, materialele textile etc.

CONDIȚII ECONOMICE

Condițiile economice au în vedere realizarea de produse cu prețuri de cost, întreținere și exploatare cât mai reduse. Prețul de cost depinde de materialul și procedeul de fabricație ales, de adausurile de prelucrare, de finisaje, de gabaritul și greutatea produsului, de modul în care acesta este asamblat, ambalat, transportat, mediatizat, comercializat (tipul rețelei comerciale). Un preț de cost mic presupune cheltuieli minime. Prețul de cost al unui produs include și cheltuielile de cercetare, proiectare, lansare pe piață, dezvoltarea rețelei de vânzări, asigurarea service-ului, baza materială și resursa umană, publicitatea, scoaterea din uz a produsului (recuperare, reciclare, refolosire etc.).

Analitic, costul total C al unui produs poate fi scris sub forma:

C=B AX în care:

B, reprezintă cheltuieli independente de numărul de bucăți în care s-a fabricat piesa/reperul/produsul;

A, cheltuieli dependente de numărul de bucăți în care s-a executat piesa/reperul/produsul;

X, numărul de bucăți în care s-a executat piesa/reperul/produsul.

Se va ține cont de cheltuielile cu repararea și amortizarea mașinilor și utilajelor, de cheltuielile de regie, salarii, materii prime, dispozitive și instrumente de măsură și control, transport.

Prețul unui produs influențează activitatea unei firme prin: profitul, volumul vânzărilor, cota de piață și poziția firmei în raport cu concurența. Prețul corect pentru servicii sau produse creează o imagine favorabilă firmei, aceasta câștigând încrederea consumatorului asupra corectitudinii prețului. Etapele pentru stabilirea prețului pentru un produs sau serviciu sunt evidențiate în schema din fig.27.

Prețul de cost trebuie să reflecte calitatea produsului sub toate aspectele sale. Analiza valorii, a cărei etape și faze sunt prezentate în diagrama din fig.46, reprezintă raportul dintre valoarea de întrebuințare și prețul de cost. Deci:

cu cât valoarea de întrebuințare este mai mare cu atât valoarea produsului crește,

cu cât prețul de cost este mai mic, valoarea raportului care reprezintă analiza valorii crește.

Fig.27 Etapele stabilirii prețului pentru un produs sau serviciu

CONDIȚII ESTETICE

Aceste condiții sunt legate de aspectul exterior îngrijit și plăcut al produsului. Condițiile estetice, sunt strâns legate de toate celelalte condiții, astfel încât forma și aspectul exterior al unui produs, trebuie să fie soluționate în ansamblu și nu izolat. Finisajele fie că sunt realizate pe cale mecanică cum ar fi: rizurile, efectele de rază, perierile, etc. fie că sunt realizate pe cale galvanică: acoperirile pe metale (nichelări, zincări, brunări, etc.), sau acoperirile pe mase plastice (metalizări în diferite variante de culori, cu sau fără luciu), trebuie să fie motivate atât din punct de vedere estetic cât și funcțional, dar în concordanță cu prețul de cost. Condițiile estetice presupun luarea în considerație a următoarelor elemente: forma (macrogeometrică și microgeometrică), dimensiunile, finisajele, materialele, tehnologia de realizare, ornamentele, culoarea, inscripționarea, asamblarea, ambalarea, transportul, expunerea la raft etc.

Fig.28 Funcția estetică generatoare de bucurie

Functia estetică este o funcție subiectivă, putând fi definită ca o funcție care “face placere cumpărătorului” și se adresează simțurilor utilizatorului generând bucurie. Sunt exemplificate aceste funcții estetice, în schema din fig.28.

             Trebuie ținut cont că designerul se adresează utilizatorului apelând la mai mult decât cele 5 simțuri, existând valențe interioare care pot fi accesate pentru a genera bucuria cumpărătorului, dar și valențe care pot defini latura negativă a firii umane, fig.29:

Fig.29 Calități negative ale firii umane care pot infuența funcția estetică

Există cazuri când un produs este cumpărat nu pentru utilitatea lui ci pentru a satisface o trăsătură negativă a firii umane. Producătorul oferă cumpărătorului funcțiile pe care acesta le dorește (pe baza studiilor de marketing), “vinovăția” existând deopotrivă producător-cumpărător. În aceste situații costul aferent funcției estetice este mai mare decât cel al funcției care reprezintă utilitatea, producătorul mizând pe „slăbiciunile” utilizatorului.

Designerul Dieter Rams (architect german proiectant de forme/design la firma Braun), a elaborat elementele de bază în abordarea unui proiect de design. Experimentând pe produse realizate în producție de serie, designerul Dieter Rams a elaborat principiile de bază a unui design de succes. Elementele da bază coroborate cu principiile de bază, prezentate în diagram din fig.30, pot determina un design de calitate, un produs de succes.

Fig.30 Elemente și principii de bază în designul de produs (Dieter Rams)

ELEMENTE DE MARKETING ȘI MANAGEMENT CU IMPACT ÎN ACTIVITATEA DE DESIGN

Fig.31 Funcțiile marketingului

Fig.32 Acțiune și reacțiune între optica de producție (OP) și optica de matketing (OM)

Fig.33 Fazele ciclului de viață ale unui produs

COMPARAȚIE ÎNTRE OPTICA DE PRODUCȚIE (OP) ȘI OPTICA DE MARKETING (OM)

Tab.2 Diferențieri între OP și OM

Principalele funcții ale marketingului sunt sintetizate în fig.31. Este descrisă grafic relația dintre opinia de marketing și opinia de producție, în fig.32. Opinia de producție reclamă să se producă așa cum se știe, cum se poate, cu ce se poate, indiferent de necesitatea pieței. Opinia de producție este o opinie ”obosită”. Opinia de marketing (opinie care călăuzește designerul în acțiunile sale) impune să se producă ceea ce se cere, cum se cere și cât cere piața de consum.

Pentru înțelegerea diferențelor, dar și a părților bune și mai puțin bune ale celor două opinii, opinia de marketing și opinia de producție, pentru a putea fi corect definite și aplicate de designer, în activitatea sa de proiectare, sunt sintetizate și prezentate comparativ, în tab.2, date care definesc cele două opinii.

FAZELE CICLULUI DE VIAȚĂ ALE UNUI PRODUS

La cele cinci faze specifice cicluli de viată al unui produs (fig.33), se pate adauga o fază cu scoaterea din uz a produsului. Această nouă fază prevede ce devine produsul după scoaterea sa din uz (reintroducerea unor părți din produs în circuitul de fabricație, reciclare, modernizare, recuperare). Această fază este descrisă în subcapitolul ecodesign.

Designerul trebuie să creeze, pentru piața de consum, produse care să fie inovative, la modă, să răspundă și corespundă cerințelor pieței o durată cât mai mare de timp, în sensul de a nu se degrada moral repede. Designerul va respecta opinia de marketing, care se bazează pe studiile de piață, însă va ține cont și de posibilitățile de producție ale producătorului. Designerul va crea acum, cu posibilitățile de acum, pentru dorința de mâine a utilizatorului. Între opinia de producție (fac cu ce am, cum știu mai bine) și opinia de marketing (produc ce se cere, cum se cere) vor exista în permanență diferențe.

Tab.3 Fazele “ciclului de viață ale unui produs”

Orice produs creat este caracterizat de un ciclu de viață, de o durată de viață. Caracteristicile etapelor ciclului de viață ale unui produs sunt prezentate în tabelul 3. Designerul poate interveni asupra ciclului de viață al unui produs, aducând îmbunătățiri, modificări care pot să-i prelungească viața respectivului produs, să-l transforme sau să folosească anumite părți pentru a genera alte funcții, până la scoaterea sa din uz. Ciclul vieții unui produs se prezintă ca o linie ascendentă, produsul ”crescând pe piață, câștigând piața”, după care se maturizează, piața se saturează (linia vieții produsului fiind orizontală), apoi moare (linia vieții produsului devenind descendentă), deci produsul nu mai este cerut, intervine ”moartea” acestuia. Rolul designerului constă în menținerea pe piață a interesului față de produs pe o durată de timp cât mai mare.

GRILA DE ANALIZĂ A UNUI PRODUS

Crearea unui produs este o responsabilitate asumată de către designer. Această responsabilitate se manifestă atât față de piața de consum cât și față de producător. Proiectarea și realizarea unui produs care să răspundă cerințelor tuturor factorilor implicați în viața produsului, impune satisfacerea unei grile de analiză a produsului în cauză, prin prisma societății (fig.34):

Fig.34 Grila de analiză a unui produs prin prisma societății

Grila de analiză a unui produs trebuie să aibă în vedere factorii care influențează produsul prin prisma Societății:

Constituirea societății: când? sub ce formă? în ce circumstanțe? cu ce afiliații?

Istoric: principalele evenimente, evoluția în timp, cifra de afaceri, beneficiile, poziția ocupată pe piață poziția față de principalii concurenți.

Obiectul societății: definiția obiectelor de activitate cu stabilirea domeniului industriei de care aparține, patrimoniul societății: materii prime, brevete, notorietatea mărcii, monopolul produsului.

Organizare și funcționare: organigrama și circulația deciziilor, cine și cum poate influența respectivele decizii în materie de marketing și publicitate.

Contextul societății: economie, situație politică, progres tehnic, industriile vecine.

Obiective generale: există? sunt exprimate? modul în care sunt exprimate? Termenul de realizare: lung, scurt sau mediu?

Organizarea comercială:

a. organigramă detaliată a direcției comerciale;

b. forța vânzării: efectivele de reprezentanți, de cine sunt încadrați și dirijați, cum sunt antrenați, care sunt metodele de vânzare;

Serviciul de publicitate: cine îl dirijează? care este efectivul? care sunt sarcinile? care este mentalitatea? de cine depinde?

Consumația produsului este un factor activ în viața și analiza produsului, cumpărătorul fiind ținta prioritară (fig.35):

Cine cumpără produsul este important pentru societatea producătoare. Întrebările frecvente care se pun în acest caz: cumpărătorul este consumator, care este sexul, vârsta, ocupația, cât de des și câte persoane din familie folosesc produsul?

Care este motivația achiziționării unui produs: securitate, economică, dorință de afirmare, confort, obiceiuri.

Obiceiurile consumatorilor: frecvență, anotimpuri sau ocazii speciale, zile și ore de cumpărături.

Consumatorul: cine utilizează produsul? vârstă, sex, clasă socială, profesie, educație, religie? motivul pentru care nu este destinat altui consumator? cu ce frecvență este consumat produsul? cu ce ocazie este consumat? cu ce alte produse și în ce cantitate? există riscul să fie prost utilizat? nevoia consumatorului este satisfăcută de produs?

Grila de analiză trebuie să aibă în vedere și cele trei categorii principale ale obiectivelor publicitare (fig.36).

Grila de analiză a unui produs presupune realizarea unui chestionar din partea designerului. Chestionarul realizat trebuie să răspundă întrebărilor privind cerințele întreprinderii producătoare dar și a celor privind interesele consumatorului. Grila de analiză trebuie să corespundă obiectivelor publicitare. Realizarea unei analize de produs, poziționează central designerul, ca principal ”actor”, cu un rol bine definit (observator, analist, evaluator, proiectant).

Fig.35 Produsul, factor principal de analiză

Fig.36 Obiective publicitare

CERCETAREA COMPARATĂ A MIJLOACELOR COMUNICĂRII DE MASĂ

Fig.37 Mijloace ale comunicării de masă

O metodă de lansare și menținere pe piață a unui produs constă în apelarea la mijloacele de comunicare, făcând astfel cunoscut produsul, educând utilizatorii în sensul avantajelor folosirii produsului, este influențată cererea pentru produs (fig.37).

Tab.4 Caracteristici dimensionale ale principalelor mijloace de comunicare

Caracteristicile dimensionale ale principalelor mijloace de comunicare sunt prezentate în tabelul 4.

STRATEGII ȘI TEHNICI DE MARKETING

Fig.38 Obiectivele strategice ale marketingului

Merketingul prin obiectivele (fig.38), strategiile și politicile sale, clarifică pentru designer subiecte importante pentru proiect, prezentate schematic în figurile următoare:

Obiectivele strategice ale marketingului (fig.38);

Momentele favorabile lansării unui produs nou (fig.47);

Comunicația prin intermediul produsului (fig.39);

Elemente vizate prin Strategia lansării unui nou produs pe piață (40);

Etapele programului de lansare pentru un produs (fig.41).

Fig.39 Comunicația prin intermediul produsului

Strategia unui produs, pentru un anumit tip de activitate, conține elemente de acțiune și elemente de rezultate.

Fig.40 Elemente vizate prin Strategia lansării unui nou produs pe piață

Fig.41 Etapele programului de lansare pentru un produs

ELEMENTE DE ANALZA VALORII

Metoda valorii se aplică sub diferite forme, prezentate în schema din fig.42.

Fig.42 Diferite forme ale analizei valorii

Fig.43 Avantajele metodelor de Analiză a Valorii

Principalul obiectiv al analizei valorii constă în realizarea unui concept la care raportul dintre funcțiile conceptului și costul său să fie cât mai mare. În concluzie designerul trebuie să ”atașeze” cât mai multe funcții conceptului, cu costuri minime, sau păstrând același cost. Metodele analizei valorii sunt caracterizate de anumite avantaje sintetizate în diagrama din fig.43. Condițiile privind asigurarea competitivității economice sunt prezentate în fig.44, obiectivul prioritar fiind analiza valorii, al cărei concept este sintetizat în diagrama din fig.45, iar etapele și fazele analizei valorii în fig.46.

Fig.44 Principalele condiții pentru asigurarea competitivității economice (obiectiv prioritar al Analizei Valorii)

Fig.45 Conceptul Analiza Valorii

Fig.46 Etape și faze ale Analizei Valorii

MOMENTUL FAVORABIL LANSĂRII UNUI PRODUS NOU

Designerul, prin planul strategic propus, trebuie să aprecieze corect momentul lansării unui produs nou pe piață. Momentele favorabile lansării unui produs nou pot fi cele din schema din fig.47, iar obiectivul programului este prezentat în fig.48.

Fig.47 Momentele favorabile lansării unui produs nou

Fig.48 Obiectivul optimului unui program de lansare pentru un produs nou

LANSAREA PROMOȚIONALĂ

Lansarea promoțională poate fi controlată prin trei canale de comunicații de marketing: produs; vânzări; publicitate (fig.49).

Fig.49 Canale de comunicații de marketing

Informațiile primite de la cele trei canale de comunicații reprezintă obiectul cercetării de marketing și cuprinde elementele prezentate în schema din fig.50.

Fig.50 Obiectul cercetării de marketing

Comunicația prin intermediul produsului se realizează atunci când întreprinderea lansează pe piață un nou produs. Produsul nou lansat este însoțit de numele sau marca producătorului, transmițând un mesaj potențialilor clienți, prin conținutul său. Comunicația se stabilește prin atributele produsului nou lansat (fig. 51).

Fig.51 Comunicația stabilită prin atributele produsului nou lansat

Elementele care realizează comunicarea, din componența produsului, formează sistemul de servicii pe care le oferă respectivul produs. Alinierea sistemului de funcții ale produsului la cerințele pieței constituie mesajul produsului.

Mesajul produsului este răspunsul la testul de piață efectuat. Testul de piață de probă sau testul experimental, se efectuează pe un eșantion de consumatori și vizează expunerea produsului tuturor factorilor de care depinde reușita acestuia pe piață, inclusiv volumul vânzărilor lui. Obiectivele cele mei importante ale unei astfel de testări sunt prezentate în figura 52.

Fig.52 Obiectivele Testului de piață de probă (testul experimental)

Testul de piață asigură informațiile necesare în stabilirea politicii produsului. Testul de piață se aplică din faza de prototip a produsului, extinzându-se la toate fazele specifice produsului (de la faza de cercetare, proiectare până la faza de produs de serie și lansarea pe piață). Corectitudinea efectuării testelor determină identificarea caracteristicilor produsului de omologat. Rezultatele testării sunt utilizate în poziționarea produsului, încadrarea acestuia pe piață, intervențiile ulterioare (fig.53).

Fig.53 Relația dintre testul de piață, informațiile și poziționarea produsului

Poziționarea produsului pe piață depinde de criteriile de poziționare, evidențiate în schema din fig.54.

Fig.54 Criteriile de poziționare ale produsului pe piață

Testele de piață demonstrează, în general, faptul că este necesară o anumită perioadă de timp pentru adoptarea pe piața de consum a noului produs. Respectiva perioadă depinde de gradul de noutate al produsului și în egală măsură de structura pieței. Structura pieței de consum este prezentată în diagrama de mai jos (fig.55).

Testele de piață efectuate, în interesul designerului, trebuie să conțină informații de ordin estetic și funcțional. Rezultatele analizei acestor teste trebuie să ajute designerul în definirea: formei, materialului, finisajelor, funcțiilor, tehnologiilor, aspectelor economice și ergonomice, structura pieței de consum care va utiliza produsul, fiind evidențiate în diagrama din fig.55.

Fig.55 Structura pieței de consum

Fig.56 Comunicațiile de marketing în activitatea de comercializare

Comunicațiile de marketing se realizează și prin intermediul sistemului de distribuție. Sistemul de distribuție este format din: promovarea vânzărilor, tratative comerciale, reprezentanți, târguri și expoziții. Această cale de comunicația se referă la întreaga activitate de comercializare a produselor, începând cu negocierea (tratativele comerciale) și terminând cu cele mai complexe forme de promovare și vânzare, respectiv târgurile și expozițiile. Comunicațiile de marketing în activitatea de comercializare pot fi: directe și indirecte (schema din fig.56).

Publicitatea (indirectă) se realizează cu ajutorul mijloacelor mass-media, orientată și determinată de segmentul de piață de consumatori vizat. Publicitatea indirectă se realizează și prin intermediul internetului, internauții reprezentând un segment de viață care se dezvoltă numeric în mod continuu.

Sistemul complet de promovare se asigură prin participarea la târguri, în sensul că se poate asigura alături de comunicația de produs și comunicația prin tratative și vânzări dar și prin publicitate.

Este importantă identificarea căilor prin care se poate îmbunătăți comunicarea în cazul unor comunicații de marketing la târgurile de prezentare ale produselor/serviciilor. (fig.57)

Fig.57 Căile de îmbunătățire a comunicării la târguri/expoziții

Trebuie acordată o atenție deosebită continuării tratativelor, care au fost demarate cu ocazia târgului, cu potențialii clienți sau colaboratori. Corespondența comercială va fi însoțită de cataloage, mostre, detalii asupra condițiilor comerciale solicitate de partenerii potențiali.

O altă cale de comunicare este comunicația publicitară, aceasta asigură comunicarea dintre producător și consumator. Sinteza conceptului global de publicitate comercială este prezentată în figura de mai jos, existând diferențieri în funcție de criteriul obiectivului vizat (fig.58).

Fig.58 Conceptul global de publicitate comercială

Una din cele mai vechi definiții date publicității aparține lui Pierre Herbin. Pierre Herbin considera că reclama reprezintă un nume vechi dat publicității la începuturile ei (“publicare” din latină și se traduce “a face cunoscut public”). Pierre Herbin definea publicitatea ca “utilizarea tehnicilor de comunicare în scopul transmiterii de mesaje cu rezultate comerciale”.

Formele de publicitate pot fi clasificate după anumite criterii, prezentate în figura 59.

Buna desfășurare a unei campanii publicitare este asigurată de o bancă de date, de informații care pot avea un caracter general (necesare fundamentării strategiei de marketing în ansamblu) sau un caracter specific (audiența specifică a diferitelor suporturi publicitare, reacția specifică a diferitelor grupe socio-economice la mesajul publicitar, tarife practicate la diverse suporturi și agenții publicitare, publicitatea concurenței, etc.).

Publicitatea este rezultatul unui proces de recoltare a datelor prin intermediul cercetării de marketing (de birou sau de teren), prelucrării acestora, prin diferite metode, și transformarea informațiilor în programe de publicitate și decizii de acțiune. Etapele activității de publicitate sunt cuprinse într-o fișă de control privind respectivele etape.

Etapele activității publicitare poate fi structurată în funcție de politica publicitară aleasă. Aceste etape ale activității de publicitate sunt prezentate în schema din figura 60.

Fig.59 Criterii de clasificare a formelor de publicitate

Fig.61 Principalele mijloace de comunicare în masă

Fig.62 Principalele elemente ale unei campanii publicitare

Principalele mijloace de comunicare în masă sunt prezentate în diagrama din fig.61. Spațiul publicitar, tariful publicitar și circulația suportului sunt elemente importante ale unei campanii publicitare (fig.62). Campaniile publicitare sunt stabilite pe baza unor anumite strategii de publicitate, organizate în funcție de scopul urmărit (fig.63). Strategia publicitară pentru menținerea produsului pe piață are în vedere rememorarea calităților produsului bine implementat pe piață, iar strategia publicitară pentru lansarea noilor produse pe piață are ca obiectiv crearea interesului și familiarității produsului în rândul consumatorilor, astfel încât acesta să devină o alternativă posibilă, o asociere favorabilă a produsului, cu scopul de a deveni preferat.

Campania publicitară se desfășoară după un program care răspunde la o serie de întrebări prezentate în schema din figura 64.

Fig.63 Organizarea strategiilor de publicitate în funcție de scopul urmărit

Fig.64 Întrebări care pot defini o campanie publicitară

Fig.65 Planul publicitar

În vederea desfășurării unei campanii publicitare, în condiții optime, este necesar ca planul respectivei campanii publicitare să conțină anumite elemente. După analiza acestor elemente, se întocmește și aprobă planul publicitar, apoi se aplică acest plan. Aplicația respectivului plan se face prin respectarea anumitor faze (fig.65).

Punerea în aplicare a planului publicitar presupune alegerea unei anumite agenții publicitare. Alegerea agenției publicitare se va face după o prealabilă documentare prezentată în fig.66.

Cele trei canale principale ale comunicațiilor de marketing: produsul, vânzarea și publicitatea contribuie simultan la construcția și dezvoltarea pieței unui produs, astfel că numai printr-o optimă corelare a mesajelor difuzate pe aceste canale se poate realiza impactul necesar asupra pieței de consum.

Marketingul exprimă cine și ce face, contribuind la crearea unei percepții despre valoarea a ceea ce este și poate face produsul și/sau serviciul, cu ce costuri și performanțe. Trebuie să se genereze o impresie bună, având în vedere că prima impresie este cea mai puternică.

Fig.66 Criterii în alegerea agenției publicitare

MARCA ÎN DESIGN- NOȚIUNI ELEMENTARE

EVOLUȚIA MĂRCILOR

Fig. 67 Apariția și evoluția istorică a mărcilor

Mărcile sunt semne distinctive folosite de întreprinderi, pentru a deosebi produsele sau serviciile lor de cele identice sau similare ale altor organizații și întreprinderi. Mărcile sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri. În antichitate erau folosite un număr mare de semne cu valoare de marcă pentru identificarea produselor. Semnele respective indicau numele producătorului și denumirea localității de unde provenea produsul. În Evul Mediu, diversificarea meșteșugurilor a determinat separarea mărcilor pe două categorii (fig.67):

marca corporativă – utilizată pentru atestarea respectării regulilor de fabricație a produselor în cadrul corporației;

marca individuală – utilizată pentru individualizarea, în interiorul unei corporații, a produselor realizate de un anumit meșteșugar.

În perioada Evului Mediu s-au conturat funcțiile mărcii și regimul ei juridic. Mărcile producătorilor s-au dezvoltat concomitent cu mărcile comercianților și a distribuitorilor de produse. A doua jumătate a secolului al XIX-lea aduce ca noutate elaborarea primelor legi destinate reglementării protecției mărcilor. Literatura de specialitate delimitează, în evoluția istorică a mărcilor, trei perioade evidențiate în diagrama de mai jos, fig.68.

Există strategii complexe de structurare a mărcilor care se bazează pe combinarea mărcii de fabrică cu cele ale produselor, cu definirea unor relații multiple, pe mai multe niveluri, în cadrul gamei sortimentale a produselor respective.

Fig.68 Principalele perioade în evoluția mărcilor

ELEMENTE DE DEFINIRE ALE MĂRCILOR

Literatura de specialitate evidențiază diferite orientări privind definirea mărcilor:

Marca este un semn care permite unei persoane fizice sau juridice să distingă procesele, lucrările, produsele sau serviciile sale de cele ale concurenților.

Camera Internațională de Comerț definește marca ca pe un semn folosit, sau pe care cineva dorește să-l folosească pe un produs, sau în legătură cu un produs, în scopul de a-l identifica sau de a distinge produsele unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.

Definiția mărcii trebuie să reflecte aspectul economic al acesteia, reprezentând garanția unei calități constante.

Marca reprezintă semnul care are ca scop crearea încrederii clientului privind garantarea calității produselor pe care se aplică.

Fig.69 Semnele folosite ca factori descriptivi ai unei mărci

Semnele folosite ca factori descriptivi ai unei mărci sunt: cuvinte, litere, cifre, reprezentări grafice (plane/relief), combinații ale acestor elemente, una sau mai multe culori, forma produsului sau a ambalajului acestuia, prezentarea sonoră (fig.69).

Pentru ca semnele să formeze obiect de protecție în cadrul legislației internaționale sau a celor naționale, acestea trebuie să îndeplinească o serie de condiții de fond și formă (fig.70):

numele poate constitui o marcă;

denumirile pot constitui o marcă;

reprezentările grafice: emblema are valoare simbolică, vignetele reprezintă un ansamblu de figuri, compoziții de linii;

marca sonoră se aplică mai ales în cazul serviciilor.

Fig.70 Condiții de fond și formă pentru ca semnele folosite să formeze obiect de protecție în cadrul legislației internaționale sau a celor naționale

Calitatea produselor este determinată de o serie de factori ca: materia primă, procesul tehnologic, ambalajul, marcarea, transportul, păstrarea. (fig.71) Marcarea este factor de calitate cu dublu rol:

de informare – indentificare a produsului

estetic, determinat de varietatea soluțiilor.

Fig.71 Factori care determină calitatea unui produs-serviciu-marfă

Fig.72 Forme de marcare

Formele de marcare sunt prezentate în schema din fig.72.
Conținutul marcării constă într-o serie de elemente de identificare și elemente de informare privind compoziția produsului ambalat, indicații de utilizare, păstrare, compoziție, preț etc. (fig.73). Marcarea este un factor care influențează calitatea, contribuind la creșterea valorii produsului și incitând curiozitatea cumpărătorului.

Marca (fig.74) poate fi considerată că reprezintă un semn distinct (caracteristic) atașat unui produs, un simbol care permite atât identificarea rapidă a provenienței oricărui produs, cât și diferențierea unor produse identice, sau asemănătoare ale unor producători diferiți.

Fig.73 Conținutul marcării

Fig.74 Diagrama definiției și importanței mărcii

FUNCȚIILE MĂRCII

Funcția de diferențiere, prin care marca devine o “semnătură” aplicată pe un produs/serviciu pentru a-l identifica și deosebi de alte produse similare. Funcția de diferențiere a mărcii prezintă două aspecte: individualizează produsele pe piață, protejând producătorul de concurenții săi și definește segmentul de cumpărători cu interes pentru produsul respectiv. Această diferențiere poate fi obiectivă (comparație între produse similare privind calitatea, procedeul de fabricație etc.) și subiectivă (elementele exterioare specifice produselor pot exercita atracție asupra consumatorului prin culoare, ambalaj, etc.). Distribuția bine organizată a produselor și adaptarea mărcii la gusturile și nevoile cumpărătorilor, determină ca marca să creeze un obicei în repetarea actului de cumpărare.

Funcția de concurență se bazează pe mecanismul de atragere a cumpărătorilor. Marca contribuie la orientarea eficientă în procesul de alegere a produsele care aparțin producătorilor care și-au câștigat o bună reputație.

Funcția de garanție a calității, stabilește o legătură de încredere între consumatorul și producătorul produselor. Cu ajutorul mărcii, consumatorul identifică anumite produse, pe care le preferă dintr-o gamă asemănătoare, datorită calității lor.

Funcția de reclamă, se evidențiază când marca ajunge să constituie pentru consumator “un simbol direct legat de reputația unui produs” și se impune doar marca și nu proveniența și calitatea produsului. Această funcție a apărut prin detașarea mărcii de produsul pe care urma să-l reprezinte, marca amplificându-se prin publicitate.
Funcția de reclamă a mărcii se bazează pe originalitatea mărcii, prin impresia exercitată asupra cumpărătorului, prin publicitatea făcută în favoarea mărcii.

Funcția de protecție a consumatorului, presupune garantarea permanentă a calității, asigurând protecție consumatorului prin certificarea provenienței produselor. Problema protecției consumatorului își poate găsi soluție în cadrul dreptului de proprietate industrială.

În schema din fig.75 sunt sintetizate funcțiile mărcii.

Încă din faza de proiectare designerul va identifica punctele ”tari” și noutățile pe care le prezintă noul concept, pentru a putea construi o strategie de campanie publicitară bazată pe aceste atribute. Analiza stilistică efectuată în etapa documentară va crea designerului elementele de sprijin necesare pentru a construi noul concept, în termenii care caracterizează marca respectivă (formă, culoare, linii etc). Refolosirea unor elemente caracteristice unei anumite mărci, va permite identificarea ușoară de către cumpărător, a acelor produse care aparțin mărcii pentru care își exprimă fidelitatea, încrederea, preferința.

Fiecare decizie a proiectantului de produs va fi argumentată pe baza unor concluzii ale analizei documetare efectuate.

Fig.75 Funcțiile mărcii

ÎNREGISTRAREA UNEI MĂRCI

Marca înregistrată reprezintă un nume, termen, simbol sau desen (ori o combinație a acestora) menit să individualizeze bunurile sau serviciile unui comerciant (sau ale unui grup de comercianți) și să le diferențieze de cele ale concurenței fiind singurul mijloc de a cuceri și păstra clientela.

Înregistrarea unei mărci înseamnă deținerea unui certificat de înregistrare eliberat de OSIM, OHIM sau WIPO valabil pe teritoriul României. În baza acestui certificat, legea 84/1998 completată și modificată cu legea 66/2010, acordă exclusivitate pentru utilizarea denumirii înregistrate, iar marca devine proprietatea privată a celui care a înregistrat-o. Dacă o altă firmă sau persoană folosește această marcă în scop commercial, se pot folosi pârghiile legislative și coercitive necesare pentru a interzice terților să o utilizeze fără acordul proprietarului mărcii. O marcă neînregistrată poate fi revendicată de un alt beneficiar. În cazul mărcilor se poate primi oricând o notificare în care o altă firmă, cu o denumire asemănătoare, care a înregistrat-o corespunzator ca și marcă, să oblige ca în conformitate cu Legea Mărcilor 84/1998 și legea 11/1991 a Concurenței Neloiale să se renunțe imediat la folosirea denumirii/imaginii, pentru a se elimina posibila confuzie în rândul clienților, furnizorilor, instituțiilor financiare, autorităților, etc. Pot fi cerute și daune în raport direct cu prejudiciul creat.

Valoarea de piață a unei mărci o reprezintă veniturile pe care respectiva denumire are capacitatea de a le atrage singură, indiferent de compania care o utilizează. Valoarea mărcii se poate negocia separat de restul activelor deoarece ea generează în mod independent venituri. Contabil și financiar marca este tratată ca un activ intangibil (necorporal), care generează venituri pentru companie și are astfel o valoare în sine, uneori surprinzator de mare în raport cu patrimoniul tangibil (corporal): 80% din valoarea întregului patrimoniu pentru mărci ca Tiffany sau Bulgary, 64% în cazul Coca-Cola, McDonald's si Kodak iar valorile acestor mărci sunt de ordinul sutelor de milioane de euro. Cel mai valoros brand în anul 2009 îl reprezinta Google, cu o valoare estimată de 100 miliarde dolari (USD), iar pentru România cea mai valoroasă marcă înregistrată este Dacia cu o valoare estimată de peste 500 milioane euro.

Conform Hotărârii de Guvern nr. 573/07.09.1998 Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci își desfășoară activitatea ca organ de specialitate al administrației publice centrale și are autoritate unică pe teritoriul României în asigurarea protecției proprietății industriale, în conformitate cu legislația națională în domeniu și cu prevederile convențiilor și tratatelor internaționale la care România este parte.

Fig.76 Acoperirea geografică a Mărcilor înregistrate

Pentru înregistrarea unei mărci sunt necesare costuri percepute ca taxe legale OSIM (tabel 5), poștale și onorarii, pentru înregistrarea și publicarea cererii de înregistrare în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, monitorizarea mărcii pentru o perioadă de 6 luni după publicarea mărcii. Pentru fiecare domeniu (clasa NISA) suplimentar se adaugă 55 EUR. Încheierea contractului și a procurii de reprezentare presupune preluarea de către OSIM a responsabilității finalizării dosarului, acest lucru presupunând respectarea termenelor legale, achitarea taxelor, întocmirea documentației și a clarificărilor solicitate de OSIM, OHIM sau WIPO precum și asistența personalizată pe toată durata procedurilor. Recomandarile OSIM:

Solcitarea înregistrarii trebuie să cuprindă toate domeniile de activitate din prezent precum și domeniile viitoare pentru a nu fi obligați după un timp să se revină cu o nouă cerere de înregistrare sau să înregistreze altcineva o marcă asemănătoare în domeniile omise.

Solicitarea, concomitant cu cererea de solicitare de înregistrare marcă, a realizării unei cercetări de anterioritate. Rezultatele acestei cercetări indică de la început ce șanse de înregistrare are marca, inclusiv dacă există motive legale de opoziție din partea terților. Având în vedere că o marcă înregistrată este anulabilă dacă există o înregistrare similară anterioară, pentru derularea unei proceduri normale de înregistrare și pentru a acționa în consecință, se consideră ca procedură standard efectuarea cercetării de anterioritate.

Tab.5 Exemple de costuri pentru înregistrarea națională:

Pentru eliberarea certificatului sunt necesare parcurgerea unor etape procedurale obligatorii prevazute de Legea Mărcilor 84/1998 modificată și completată prin legea 66/2010 publicată în Monitorul Oficial 226/09.04.2010:

depunerea cererii (cu număr de înregistrare, face imposibilă înregistrarea după această dată a unei mărci asemănătoare);

solicitarea de clarificări de catre OSIM în cazul completării necorespunzătoare sau ilizibile a cererii;

publicarea mărcii în Buletinul Oficial (se aduce la cunoștința terților cererea de înregistrare și timp de 2 luni orice terț interesat se poate opune sau poate formula obiecțiuni la cererea de înregistrare);

invocarea priorităților naționale sau internaționale ale altor titulari;

soluționarea opozițiilor sau contestațiilor la observațiile terților;

examinarea de fond (este efectuată de serviciul specializat din cadrul OSIM );

acordarea certificatului și înscrierea în Registru Național al Mărcilor.

De la depunerea cererii, până când Oficiul de Stat va elibera certificatul de înregistrare, există o perioadă de aproximativ 8 luni. Perioada se poate prelungi foarte mult, 1-2 ani, dacă există opoziții sau contestații ale terților la cererea de înregistrare. Având în vedere că o marcă înregistrată devine proprietatea privată a celui care a înregistrat-o și o folosește pe piață, titularul mărcii are pârghiile legislative necesare pentru a demara în justiție acțiuni penale sau civile. Certificatul este valabil timp de 10 ani după care se reiau o parte din proceduri, putându-se prelungi valabilitatea cu mai multe perioade de 10 ani. Înregistrarea mărcii la OSIM (Oficiul din România), OHIM (Oficiul european) sau WIPO (Oficiul international) conferă titularului un drept legal exclusiv asupra mărcii. Mărcile pot fi clasificate în funcție de aria geografică (fig.76) sau de conținutul său (tabel 6).

Tab.6 Clasificarea mărcilor

Drepturile asupra mărcii pot fi transmise pe toată durata de protecție a acesteia, prin:

Cesiune, independent de transmiterea fondului de comerț în care aceasta este încorporată. Cesiunea poate fi totală sau parțială, fără limitarea teritorială a folosirii mărcii.

Licență, exclusivă sau neexclusivă, pentru toate sau numai o parte din produsele/serviciile pentru care marca a fost înregistrată.

Actele care transmit drepturile asupra mărcii trebuie stabilite în scris, nu pot fi opuse unor terți decât dupa înscrierea în Registrul Național al Mărcilor.

Pentru companii, marca înregistrată este un drept de proprietate, fiind singura posibilitate care permite titularului să folosească în exclusivitate respectiva denumire sau imagine și să se opună contrafacerilor sau imitațiilor.

Pentru consummator, marca înregistrată reprezintă cel mai comod mijloc de a recunoaște eficient (rapid) o categorie de produse și servicii care i-a fost recomandată sau pe care experiența l-a determinat să o prefere altor produse sau servicii de aceeași natură.

Există exemple de mărci înregistrate care au intrat în limbajul uzual:

"Xerox" folosit și în românește ca substantiv (sinonim pentru "copie" sau "copiator"). Marca "Xerox" există din 1948 pentru copiatoare care foloseau un procedeu patentat de Chester Carlson denumit xerografie (derivat din cuvintele grecești pentru "uscat" și "a scrie").

"Hoover" devenit verb pentru vorbitorii de limbă engleza (sinonim pentru "a aspira" sau "a curăța"). Primul aspirator "Hoover" a fost realizat în Statele Unite în 1908 conform proiectului lui Murray Spangler, vândut ulterior în Marea Britanie în 1919.

Tab.7 Definiții pentru înregistrare OSIM

Înregistrarea unui model sau desen industrial (tab.7) dă dreptul:

exclusiv de exploatare al acestuia pe teritoriul țării unde se realizează protecția,

de a interzice terților să efectueze fără autorizarea proprietarului înregistrării în reproducerea, fabricarea, comercializarea sau oferirea produsului înregistrat spre vânzare.

Înregistrarea se face în Registrul Național al Desenelor și Modelelor Industriale emis de OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci) prin efectele legii 129/1992, republicată în MO 193/2003. Cererea de înregistrare va fi însoțită de reprezentările grafice ale desenului ce urmează a fi înregistrat și de o declarație a autorului (persoană juridică sau fizică) iar hotărârea de admitere sau respingere a cererii se ia de către o comisie în termen de maxim 6 luni de la data publicării cererii în BOPI. În cazul unei soluționări favorabile a cererii de înregistrare, produsele sunt protejate din ziua depunerii cererii de înregistrare. Rezultatul înregistrării unui produs la OSIM dă drept exclusiv titularului asupra produsului pe o perioadă de 10 ani cu posibilitatea reînnoirii. Produsele protejate vor fi înscrise în Registrul Național de Desene și Modele Industriale și vor purta semnul D însoțit de numărul de înregistrare al produsului la OSIM și numele titularului.

Prin licențe, francize sau cesiuni dreptul de a produce și/sau comercializa un produs înregistrat poate fi transmis contra cost altor firme interesate care îl vor produce în cantitatea și calitatea impusă de titularul certificatului. Va beneficia de toate drepturile conferite de înregistrarea unui produs, prima firmă/persoană îndreptățită care înregistrează respectivul produs la OSIM în dauna altor producători care au neglijat acest aspect legal.

Protejarea invențiilor

Brevetul de invenție este un act de proprietate care certifică un drept exclusiv asupra invenției pe timp de 20 ani. Profitul realizat din aplicarea invenției este scutit de impozit.

METODOLOGIA DE PROIECTARE A DESIGNULUI PRODUSELOR

Metodologia de proiectare a designului produselor cuprinde faze și etape pe care proiectantul le aplică pentru realizarea proiectului. Metodologia de proiectare este prezentată în schema din fig.77, fiind evidențiate și relațiile dintre etapele și fazele care caracterizează această metodologie.

Fig.77 Etape și faze caracteristice unei metodologii de proiectare și realizare produs

Realizarea unui proiect de design comportă respectarea unor reguli, principii. Designul impune pe lângă simțul artistic, estetic al proiectantului și multiple cunoștințe, cerințe, reguli, principii care trebuie să țină cont atât de proprietățile fizice, mecanice, tehnologice, estetice ale materialelor folosite, cât și de posibilitățile financiare și tehnologice ale fabricantului de produs, în conformitate cu cerințele pieței (fig.78).

Fig.78 Angrenaj: Cercetare-Proiect-Produs

Prescripțiile tehnice impuse componentelor, subansamblelor și ansamblelor, sau întregului produs proiectat, reprezintă o latură importantă în realizarea unui proiect/concept de design. Prescripțiile tehnice impun luarea în considerație de către proiectant a condițiilor climatice, geografice, particularităților de mediu specifice zonei geografice în care va fi utilizat produsul. Forma, dimensiunile, finisajele și funcțiile produsului proiectat sunt într-o strânsă interdependență cu alegerea materialului și/sau a tehnologiei de realizare a produsului/reperului. Proiectantul va ține cont că într-o ”familie de materiale” (metalice, mase plastice, lemn, textile, sticlă, piele etc.), există diferite structuri și compoziții chimice care creează departajări comportamentale din punct de vedere tehnologic, estetic (formă, dimensiuni, finisaje, culori, posibilități de asamblare), constructiv, tehnic, de rezistență, în ”familia” materialului ales a fi utilizat. Materialul se caracterizează atât prin compoziția sa chimică cât și prin tipul de semifabricat (formă, tratament termic aplicat, posibilități de prelucrare). Un anumit material, cu o anumită compoziție chimică, care se găsește într-un anumit format de semifabricat (granule, tablă, bandă, țeavă, bară, profil închis, profil concav, profil convex, profil deschis, profil simplu sau complex) poate fi prelucrat prin anumite tehnici și tehnologii, putând fi obținute anumite forme geometrice de anumite dimensiuni cu anumite finisaje și structuri microgeometrice, într-o anumită varietate de tratamente termice și termochimice. Aceste alegeri de materiale, semifabricate, tehnologie, formă, finisaj, acoperiri electrochimice presupun și o anumită mărime a seriei de producție (unicat, serie mică, serie mijlocie, serie mare). De alegerile făcute de către designer depinde și modul de asamblare a produsului, durata sa de viață, posibilitatea de recuperare, reciclare, refolosire etc.

Metodologia de proiectare presupune activități de cercetare teoretică și experimentală, elaborarea unor concluzii pe baza cărora se construiește noul concept. Concluziile activității de cercetare permit proiectantului argumentarea deciziilor din proiectul propus a fi realizat.

ETAPE ȘI FAZE ÎN METODOLOGIA PROIECTĂRII

Principalele etape și faze ale actului proiectării:

Cercetările teoretice pentru realizarea unei documentații prin studierea unor domenii ce presupun a avea legătură cu subiectul.

Se consideră că principalele domenii ce trebuiesc investigate pentru o cât mai bună documentare sunt (fig.79):

Istoria produsului: se analizează elementele de estetică, materialele și tehnologiile folosite, evoluția produsului, piața concurențială, stabilindu-se penctele tari și punctele slabe ale studiilor de caz abordate pentru a realiza o evaluare corectă a produselor create până în prezent.

Principalele brenduri.

Elemente de ergonomie cu implicații asupra produsului. Elemente de ergonomie specifice produsului, utilizatorului Pustulația corpului; Travaliul muscular; Solicitarea perceperii; Solicitarea atenției; Solicitarea dexterității; Iluminatul; Culorile (cromatica); Zgomotul; Microclimatul; Vestimentația și echipamentul de protecție; Încărcarea executantului și expunerea lui; Ambianța psihologică; Repausul și odihna.

Elementele definitorii ale produsului.

Fig.79 Cercetări teoretice – Domenii ce trebuie investigate pentru documentare

Prescripții tehnice legate de produs, modul de utilizare și cine îl utilizează, locația unde este utilizat, zona climatică și geografică unde este utilizat, durata de viață a produsului.

Impactul produsului din punct de vedere social, religios, politic, economic.

Noutăți în domeniile de interes: stilul estetic, materiale, tehnologii, tehnică, legislație, protecția consumatorului, preocupări generale (ecologice, educative, protecția categoriilor defavorizate de utilizatori).

Studii de piață care să stabilească cerințele pieții și să motiveze și argumenteze noile cerințe ale produsului.

Analiza pieței concurențiale.

Elaborarea sintezei documentației va reflecta principalele caracteristici funcționale, constructive, tehnice, estetice și economice ce se regăsesc în noul produs. Documentarea are rolul orientării acțiunii, căutarea informațiilor și analiza: estetică, constructivă, tehnologică, tehnică, funcțională, utilă, economică, a produsului.

A. Elaborarea schițelor de idei. Shițele reflectă concluziile documentării, ale cercetării teoretice și experimentale, ale testelor de piață. Schițele prezintă idei creative și inovative ale proiectantului legate de formă, finisaje, funcții, asamblări, ambalări, ce poate deveni sau redeveni produsul sau părți ale acestuia după scoaterea sa din uz. Acestea sunt analizate și evaluate de către membrii echipei de proiectare. Între membrii echipei de proiectare există o relație de tip feedback.

B. Alegerea soluției optime trebuie să corespundă principiilor analizei valorii.

Fazele II.A, B, ale metodologiei de proiectare reprezintă căutarea soluțiilor, validarea soluțiilor și bilanțul previzional.

Realizarea proiectului constă în:

Realizarea planșelor de prezentare 3D (cu date tehnice generale ce indică performanțele produsului din punct de vedere estetic, constructiv, economic, tehnologic, studiului pieții, prescripții tehnice, variantele funcționale și estetice);

Realizarea documentației tehnice (planșe/desene) privind: forma, rugozitatea, toleranțele, modalități de îmbinare ale elementelor componente, cotele de gabarit și funcționale care permit definirea formei macro și microgeometrice concepute de proiectant, cu impunerea respectării tuturor detaliilor importante ale produsului (ceea ce nu se reprezintă sau nu se indică, vor fi considerate detalii asupra cărora proiectanții de piese, tehnologii, subansamble și ansamble pot interveni).

Realizarea machetei: studiu de formă, machetă funcțională, prototip multiplicat. Machetele permit verificarea elementelor funcționale, constructive și estetice ale produsului. Prototipul multiplicat permite efectuarea testelor de anduranță, fiabilitate, calitate și siguranță ale produsului ambalat și neambalat, siguranței utilizatorului și a mediului ambiant.

Seria zero creează posibilitatea evaluării tehnologiei de realizare a producției produsului. Este evaluată lansarea pe piața de consum a produsului și sunt contabilizate și rezolvate problemele legate de furnizorii de materiale și tehnologii, fabricanți, transportatori, comercianți, utilizatori. În această fază se poate interveni asupra produsului și tehnologiei de fabricație. Intervențiile ce pot fi făcute asupra produsului sunt minore.

Produsul de serie (mică, mijlocie, mare) permite percepția corectă a modului în care produsul a fost acceptat pe piață și a gradului de apreciere a acestuia din partea consumatorului, comerciantului, distribuitorului.

Fazele metodologiei de proiectare II.C, D, E se regăsesc în urmărirea realizării produsului.

MODALITĂȚI ȘI PRINCIPII DE UTILIZARE A MATERIALULUI ÎN PROCESUL DE DESIGN

Principiul de bază în alegerea unui material este acela de a deservi optim cerințele conceptului propus de designer din punct de vedere estetic, funcțional, tehnologic, constructiv, economic. Proiectarea designului produselor industriale implică respectarea unor principii de proiectare (fig.80):

Principiul conform căruia produsul trebuie să fie tehnologic (fig.81);

Principiul conform căruia produsul trebuie să fie ergonomic (fig.82);

Principiul conform căruia produsul trebuie să fie estetic (fig.83);

Principiul conform căruia produsul trebuie să fie ecologic (84);

Principiul conform căruia produsul trebuie să fie constructiv (fig.85);

Principiul conform căruia produsul trebuie să fie economic (fig.86);

Principiul conform căruia produsul trebuie să fie util (fig.87);

Principiul siguranței utilizatorului (fig.88);

Principiul noutății (formă, funcție, finisaj, material, tehnologie, sistem de îmbinare etc.) (fig.89).

Principiul conform căruia produsul trebuie să fie iventiv (fig.90);

Principiul conform căruia produsul trebuie să fie funcțional (fig.91);

Principiul conform căruia produsul trebuie să se încadreze în standardele în vigoare (fig.92);

Principiul conform căruia produsul trebuie să fie tehnologic, presupune alegerea adecvată a:

Formei reperului/produsului. Forma trebuie astfel aleasă încât să poată fi realizată în condiții optime, cu un consum minim de material și energie, dintr-un semifabricat cu o anumită formă (cât mai apropiată de forma reperului, cu adausuri de prelucrare și pierderi minime de material) și un material a cărui compoziție, să poată fi realizată prin tehnologii adecvate din punct de vedere al consumului de manoperă, energie și timp. Se vor recomanda/alege, materiale, semifabricate și/sau tehnologii de prelucrare care să nu fie scumpe sau deficitare din punct de vedere al achiziției lor sau al materialelor auxiliare necesare.

Finisajului. Finisajul propus de designer/proiectant trebuie să corespundă posibilităților materialului sau semifabricatului ales, să poată fi realizat prin tehnologii convenabile sub aspectul raportului calitate/preț de cost, să fie corespunzător: funcționalității produsului, standardelor produselor ecologice, normelor de protecție a consumatorului și de siguranță în exploatare.

Fig.80 Principiile proiectării unui produs

Posibilităților de îmbinare. Procedeul de îmbinare ales trebuie să respecte condițiile: estetice; de siguranță în manevrare atât pentru utilizator cât și pentru produs; ecologice în sensul folosirii proprietăților materialului ales, pentru a executa îmbinări ce se bazează pe proprietățile versatile și elastice ale materialului, profile conjugate. Se va evita sau reduce numărul elementelor auxiliare de îmbinare, acolo unde este posibil, fără a afecta integritatea produsului. Îmbinările alese trebuie să asigure interschimbabilitatea elementelor funcționale sau a celor cu efecte estetice. Pot fi realizate o mare varietate de variante ale acelorași produse, prin ornamente cu formă, dimensiuni, culori, finisaje și funcții difere. Forma creată de designer trebuie să permită realizarea bosajelor, găurilor, profilelor, sau a altor elemente care facilitează îmbinarea.

Materialului și acoperirilor (de protecție și a celor cu valori estetice) astfel încât să corespundă prescripțiilor tehnice impuse de clima și condițiile de exploatare ale produsului.

Fig.81 Principiul proiectării tehnologice

Fig.82 Principiul proiectării ergonomice

Fig.83 Principiul proiectării estetice

Fig.84 Principiul eco-proiectării

Fig.85 Principiul produsului constructiv

Fig.86 Principiul produsului economic

Fig.87 Principiul utilității produsului

Fig.88 Principiul siguranței

Fig.89 Principiul noutății

Fig.90 Principiul iventivității

Fig.91 Principiul produsului funcțional

Fig.92 Principiul respectării normelor și legilor în vigoare

Fig.93 Elementele constitutive ale unui produs

Fig.94 Principalele tipuri de asamblări ale unui produs

Produsul reprezintă un tot unitar, compus din elemente care contribuie atât la buna sa funcționare cât și la asigurarea siguranței în exploatare și a funcțiilor estetice (fig.93).

Elementele care contribuie la realizarea produsului și asigurarea funcțiilor pentru care a fost creat, sunt asamblate prin elemente de asamblare demontabile sau nedemontabile (fig.94).

PRESCRIPȚII

Fig.95 Alegerea tipului și a grosimii de stratului acoperirilor de protecție anticorozivă

Tab.8 Alegerea tipului de protecție anticorozivă și grosimea stratului în funcție de rolul funcțional al piesei/reperului/produsului

numai pentru Cu și aliaje de Cu; numai pantru Al și aliaje de Al.

Fig.96 Definirea gradului de agresivitate a atmosferei în funcție de condițiile de mediu

Fig.97 Factorii de mediu care influiențează gradul de agresivitate

Fig.98 Alegerea acoperirilor de protecție anticorozivă

Tab.9 Exemple orientative de produse ce se încadrează într-o anumită categorie de exploatare

Fig.99 Aplicații ale prescripțiilor tehnice în design

Fig.100 Precizia suprafețelor prelucrate

Fig.101 Tipuri de precizie a suprafețelor prelucrate

Fig.102 Categorii de abateri de formă

Alegerea tipului de acoperire, a stratului de acoperire, criteriile de alegere sunt prezentate în figurile fig.95÷fig.99 și tabelele 8 și 9.

Fig.103 Abaterile de la poziție

Designerul vaține cont de preciziile dimensionale și de formă a reperelor și respectiv abaterile de prelucrare a componentelor produsului fig.100÷fig.103.

Abaterile sunt reprezentate simbolic conform tab.10.

Tab.10 Simbolurile caracteristicilor geometrice tolerate

SIMBOLURI PENTRU NOTAREA STĂRII SUPRAFEȚELOR

Fig104. Simbolurile parametrilor de profil

Fig.105 Condiționarea indicării stării de suprafață

Fig.106 Utilizarea simbolurilor derivate

Fig107. Simbolurile parametrilor de profil pentru înscrierea unor date privind starea suprafeței

Fig.108 Indicarea datelor privind starea suprafețelor

Fig.109 Indicarea valorilor limită admisibile ale parametrului de profil

Tab.11 Indicarea bazei de referință pentru toleranțe de formă, orientare, poziție și bătaie

Notarea stării suprafețelor (marcate și prelucrate într-un anumit fel) încadrabile în anumite abateri sunt reprezentate în fig.104÷fig.109 și tabelele 11, 12. Cunoașterea acestor reprezentări este importantă pentru buna detaliere a formelor.

Tab.12 Simbolurile pentru reprezentarea orientării neregularităților

ELEMENTE DE ECODESIGN

Există o filozofie în ecodesign și anume filozofia celor 6 RE care impune alegeri optime din punct de vedere al materialelor utilizate. Alegerea materialelor și a construcției produsului trebuie să asigure (fig.110):

1. Regândirea produsului și a funcțiilor lui (cum poate fi eficientizat conceptul);

2. Reducerea consumului, de-a lungul întregului ciclu de viață, de materiale, tehnologii și energie;

3. Reînlocuirea substanțelor nocive și periculoase pentru mediu și utilizatori cu alternative mai prietenoase pentru mediu;

4. Reciclarea, prin alegerea unor materiale care pot fi recuperate și reciclate, avându-se în vedere, încă din faza de proiect, dezasamblarea ușoară pentru reciclare;

5. Refolosire. Proiectarea produsului va avea în vedere refolosirea unor părți componente ale produsului;

6. Reparare. Proiectarea unui produs care să poată fi ușor reparat, cu repere interschimbabile.

Fig.110 Filozofia celor 6 RE impune alegeri optime din punct de vedere al materialelor utilizate

Principiile ecodesignului se aplică pe întreaga durată de viață a produsului proiectat și realizat, inclusiv după scoaterea acestuia din uz. Ciclul de viață al unui produs implică (fig.111):

achiziționarea materiilor prime,

producția componentelor,

asamblarea produselor, testarea și ambalarea,

distribuirea, expunerea și transportul,

vânzarea,

utilizarea produsului, service,

modernizarea produsului,

reutilizarea produsului,

sfârșitul vieții produsului,

transporturile aferente,

recuperarea/reciclarea produsului, părților componente, repere, materiale (6RE, fig.111).

Fig.111 Ciclul de viață al unui eco-produs

Fig.112 Principalele efecte ecologice de care trebuie să țină cont eco-designul

În figura 112 sunt prezentate, având ca obiectiv respectarea principiilor eco-designului, unele efecte ecologice:

epuizarea resurselor generatoare de materii prime,

reducerea consumului de energie,

reducerea consumului de apă și identificarea unor măsuri care să reducă poluarea aerului,

reducerea efectului încălzirii globale și diminuarea stratului de ozon,

identificarea și neutralizarea factorilor generatori ai fenomenului ”ceață fotochimică”,

alternative pentru diminuarea fenomenului poluării aerului,

identificarea soluțiilor privind fenomenul de poluarea apei,

crearea unor zone și a unor concepte care să reducă zgomotul, să fie prevăzute sisteme de reducerea radiațiilor,

proiectanții au misiunea de a găsi soluții viabile privind producerea și managementul deșeurilor,

proiectele vor avea în vedere posibilitatea refolosirii unor repere, subansamble sau/și ansamble ale produsului expirat fizic sau moral,

proiectantul va avea în vedere refolosirea, reciclarea și recuperarea materialelor, tehnologiilor și a energiei.

Resursele materiale, tehnologice și energetice sunt obiective importante ale unui proiectant de produse. Aceste obiective trebuie să se încadreze în normele și directivele eco-designului, reprezentând factori importanți în activitatea de design.

Designerul și/sau proiectantul va avea în vedere (fig.113):

Micșorarea produselor (de la hardware la software, de la produse caracterizate prin gabarit depășit până la cele virtuale);

Folosirea tehnologiilor care permit miniaturizarea produselor;

Identificarea tehnologiilor avansate care permit conceperea unor produse care să concentreze informații, date, concomitent cu miniaturizarea și implicit asigurarea portabilității;

Folosind analiza valorii, să asigure creșterea valorii de întrebuințare a produsului prin adăugarea unor funcții suplimentare;

Să identifice noi posibilități care să permită înlocuirea transportului mecanic cu transportul electronic;

Să folosească rețeaua virtuală globală, obiectiv prioritar al progresului;

Proiectarea unor produse care au un consum mai mic de energie, asigurându-le astfel un loc câștigător;

Crearea unor produse pentru compactarea și recuperarea deșeurilor inclusiv în mediul domestic;

Aplicarea celor mai noi descoperiri din domeniile IT;

Urmărirea conceptului de la proiect până la scoaterea din uz pentru o producție mai curată;

Fiabilitatea și funcționalitatea pentru creșterea calității și a duratei de viață a produsului (creșterea valorii de întrebuințare și micșorarea prețului de cost, analiza valorii).

Fig.113 Direcții de abordare în proiectarea ecologică a produselor

Respectarea direcțiilor specifice proiectării ecologice asigură întreprinderile de posibilitatea obținerii unor beneficii în anumite direcții:

În condițiile unei competitivități tot mai mari, ecoprodusele răspund cerințelor, tot mai presante ale pieței;

Eco-proiectarea asigură reușita produsului prin sensibilizarea opiniei publice;

Educația ecologică, factor important în sistemul educațional universal, pregătește consumatorul sub aspectul conștientizării alegerii acelor produse care corespund atributelor ecologice;

Asigurarea respectării normelor privind protecția consumatorului;

Ecoproiectarea determină întreprinderea în respectarea legislațeie în vigoare precum și a normelor care au în prezent doar un caracter voluntar, putând deveni însă în viitor un acord impus;

Întreprinderea prin dezvoltarea ecoproiectării, beneficiază automat de cele mai noi materiale, tehnologii, soluții de management al deșeurilor, scăderea unor taxe, un sistem de etichetare care avantajează produsul și implicit fabricantul;

Existența preocupărilor pentru ecoproiectare determină dezvoltarea unui lanț de producători (de la producătorul de materiale, dezvoltatorul de concepte, producătorul de tehnologii, producătorul de ecoproduse) până la întreprinzătorul preocupat de asigurarea recuperării deșeurilor;

Dezvoltarea ecoconceptelor asigură dezvoltarea întreprinderii concomitent cu dezvoltarea unei societăți mai conștiente de ceea ce fabrică, cum fabrică, ce consumă, în ce cantitate consumă, ce face cu ceea ce râmâne după ce nu se mai consumă;

Este asigurată o mai bună comunicare la nivelul corporațiilor;

Se creează presiuni privind asigurarea unor reglementări legislative privind ecoprodusele.

Bunele practici, din punct de vedere al ecodesignului, sunt asigurate de întreprinderi care la rândul lor sunt presate o serie de factori care sunt prezentați în fig.114.

Argumentul care poate face diferența dintre produsele similare de pe piață este cel ”ecologic”. Acest argument departajează atât produsul cât și producătorul câștigător (fig.115).

Fig.114 Elemente care determina motivarea întreprinderilor

Fig.115 Respectarea factorilor ecodesignului creează posibilitatea întreprinderilor de a-și asigura beneficii pe anumite elemente de interes enumerate în schemă

Proiectarea produsului trebuie să aibă în vedere deviza „o producție mai curată”. Pentru a respecta acest deziderat alegerea materialelor necesare se va face folosind metodele de abordare caracteristice protecției mediului. Aceste metode pot fi clasificate în două mari categorii (fig.116):

Metoda caracterizată de o abordare "reactivă", identifică soluțiile optime care să transforme efectele negative ale poluării rezultate din procesul de producție. Această metodă se aplică la finalul procesului (end-of-pipe). Metoda complică procesul, determină o creștere: a timpului de producție, a consumului de energie, necesarului de materiale și a riscului. Metoda reactivă nu reduce efectele poluării (câteodată chiar o mărește), doar transformă aceste efecte.

Metoda numită abordarea "preventivă" acționează de la debutul procesului de producție, în sensul intervenției cu modificări care să aibă ca rezultat scăderea efectelor negative ale poluării. Această strategie, acționează preventiv, analizând motivul poluării și aplicând soluții la sursa problemei.

Măsurile practice în cazul strategiei preventive sunt prezentate în schema din fig.117.

Prin eco-design se încearcă din faza primară, respectiv din etapa concepția-proiectarea produsului, reducerea efectelor negative asupra mediului înconjurător precum și asupra utilizatorilor. Creșterea duratei de viață al unui produs prin aplicarea unor funcții noi, materiale și tehnologii de ultimă generație, corect alese de proiectant pe baza principiilor eco-designului, asigură condițiile necesare pentru ”un mediu mai curat”.

O variantă în alegerea optimă a materialelor posibil a fi folosite la realizarea unui produs, constă în întocmirea unei Eco-hărți. Această hartă permite verificarea traseului deșeurilor. Cantitatea de deșeuri produsă de o organizație poate fi redusă prin schimbarea obiceiurilor și a atitudinii față de protecția mediului. Evaluarea nivelului de management al deșeurilor se poate realiza și cu ajutorul unui chestionar.

Fig.116 Proiectarea produsului trebuie să aibă în vedere deviza „o producție mai curată”

Fig.117 Măsurile practice în cazul strategiei preventive

IMPLICAȚII ALE ELEMENTELOR DE DEONTOLOGIE ÎN ACTIVITATEA UNUI PROIECTANT

Bazată pe ”dualismul” dintre artă și știință, profesia de designer impune respectarea unui cumul de norme deontologice. Rezultat al relațiilor dintre funcțional, tehnologic, estetic și economic, conceptul propus de designer are ca obiectiv asigurarea confortului psihic și fizic al utilizatorului. Conceptul propus trebuie să aibă un rol educațional, să se înscrie în trendul ”design pentru toți” promovând respectul pentru categoriile defavorizate. Conceptul trebuie să răspundă, pe întreaga sa durată de viață, chiar și după ieșirea sa din uz, cerințelor etice și estetice, să fie prietenos cu mediul, cu partenerii săi (din echipa de lucru constituită pentru realizarea produsului) și cu utilizatorii. Bazat pe o analiză stilistică, care-i permite predicția estetică a conceptului în viitor, designerul va proiecta un produs care să aibă o durată de viață fizică și morală cât mai lungă, anticipând modalitatea refolosirii sale (ca întreg sau părți ale acestuia) după scoaterea sa din uz. Condițiile impuse conceptului nou, de natură etică și estetică, trebuie să răspundă cerințelor eco-proiectării. Membru al unei echipe pluridisciplinare, proiectând pentru societate, având parteneri din diferite medii (cercetare, industrie, comerț, ergonomie, mediu, transport), designerul se confruntă cu respectarea unor norme deontologice. Trăsăturile etice și estetice specifice activității de design, trebuie să asigure crearea unui concept nou într-un mediu pluridisciplinar prietenos, care să răspundă cerințelor societății de azi, cu posibilitățile tehnologice de azi, protejand mediul pentru viitor.

Obiectivul Deontologiei vizează datoriile și drepturile profesionale, în contextul concret și complex al profesiei (făcând abstracție de particularitățile practicii ei). În domeniul proiectării, Deontologia desemnează acel ansamblu de norme și reguli morale care trebuie să ghideze proiectantul în activitatea sa de proiectare, păstrând-o într-o zonă etică. Cerințele deontologice pe care trebuie să le aibă în vedere proiectantul, în procesul de creație, pot fi cuprinse în următoarele direcții-obligații-parteneri (fig.118).

Fig.118 Cerințele deontologice pe care trebuie să le aibă în vedere proiectantul în raport cu partenerii

IMPLICAȚIILE DEONTOLOGICE ALE PROFESIEI DE PROIECTANT

Procesul de proiectare, caracterizat de munca în echipă, presupune crearea unor noi produse sau îmbunătățirea celor existente. Proiectarea noilor concepte de produse are în vedere cerințele pieței de consum, tehnicile și tehnologiile noi apărute, protecția consumatorului și a mediului.

Optimizarea funcțiilor unui produs și a traseului său tehnologic, identificarea celor mai bune soluții estetice, funcționale, tehnologice și constructive, vizarea unor decizii economice corect argumentate precum și alegerea unor materiale și forme de energii care răspund cerințelor proiectului, reprezintă o parte importantă a unui pachet de obiective urmărite a fi îndeplinite de proiectant. Proiectantul va realiza proiectul produsului, inclusiv al ambalajului, ținând cont de modul de transport, expunerea și prezentarea sa (în raft). Proiectarea ambalajului va avea în vedere integritatea produsului, astfel încât acesta să ajungă în perfectă stare de funcționare și fără defecte estetice, provocate de manipulare și transport, la utilizator. Acest obiectiv privind integritatea produsului, reprezintă o caracteristică etică privind respectul proiectantului față de:

mediu (produsul își păstrează calitățile și integritatea sa, deci nu există motiv de a rebuta produsul, de a fi făcut risipă de resursă umană și materială),

consumator (produsul achiziționat este cel pentru care a aplicat),

mediul de afaceri (produsul respectă condițiile impuse de legislație, parteneri și nu numai).

Față de firma angajatoare, proiectantul trebuie să respecte anumite norme prezentate în diagrama din fig.119.

Fig. 119 Norme deontologice care ghidează designerul în relația cu firma angajatoare

În raport cu membrii din echipa de proiectare, codul deontolgic impune proiectantului să respecte normele deontologice prezentate în fig.120.

Fig.120 Norme deontologice care ghidează designerul/proiectantul în relația cu echipa de proiectare

Proiectantul are față de beneficiarii proiectului în care este implicat, obligații ce decurg din respectarea deontologiei profesionale, prezentate în fig.121.

Fig.121 Norme deontologice care ghidează designerul în relația cu beneficiarii proiectului

Obligațiile etice ale proiectantului față de consumatori și societate, pot fi sintetizate în următoarele norme deontologice prezentate în diagram din fig.122.

Fig.122 Norme deontologice care ghidează designerul/proiectantul în relația cu consumatorii, societatea

Proiectantul în raportul său relaționar cu concurența, trebuie să respecte anumite norme deontologice, prezentate în fig.123

Calitatea produsului conceput reprezintă un obiectiv prioritar. Estetica produsului creat trebuie să dea dovadă atât de înțelegerea subiectului cât și de respect pentru societatea de consum. Schemele prezentate pe baza regulilor și principiilor designerului Dietrich Erich, exprimă rolul și importanța esteticii dar și simplitatea modului în care poate fi abordată. Plină de atribute, funcții, responsabilități și calități, profesia de design contribuie la calitatea vieții.

Fig.123 Norme deontologice care ghidează designerul/proiectantul în relația cu concurența

Designul este o expresie specifică și elocventă a esteticii aplicate, un factor esențial al unității dintre artă și industrie. Promotor al unor concepte de produse innovative, utile și estetice, designerul răspunde, prin proiectele și conceptele sale, cerințelor pieței de consum. Conceptele create de designer, având calități functionale și estetice stabilite în contextul cerințelor impuse de piața de consum, asigură totodată și funcția etică, morală a produsului. Conceptul creat de designer trebuie să respecte principiile ecodesignului, să fie prietenos cu mediul.

Din punct de vedere al eticii activității unui designer, acesta trebuie să se asigure că produsul conceput răspunde favorabil cerinței de maximizare a valorii raportului reprezentând analiza valorii:

analiza valorii = valoarea de întrebuințare a produsului / prețul de cost.

Cu cât valoarea acestui raport este mai mare, respectiv produsul prezintă mai multe funcții la același preț de cost, cu atât produsul este mai bine evaluat conform analizei valorii.

Eticul, din punct de vedere al activității designerului, rezultă și din faptul că acesta trebuie să creeze produse durabile. Pentru crearea unor produse durabile, designerul are în vedere utilizarea unor material care nu sunt deficitare, scumpe, sau implică folosirea unor tehnologii complicate, cu costuri ridicate în mod nejustificat, prezentând un raport preț de cost-calitate corect.

Designerul poate fi considerat un educator al pieții de consum, conceptele sale putând transmite mesaje care să educe utilizatorii. Educația utilizatorilor poate fi orientată în sensul respectului pentru mediu, societate, sau a categoriilor de persoane/utilizatori defavorizate. Cultivând respectul pentru mediu, designerul va fi preocupat de crearea unor concepte de produse care să permită reciclarea, recuperarea, repararea, reinventarea acestora după scoaterea lor din uz. Conceptul creat trebuie să aibă în vedere uzura fizică și morală a produsului, în sensul diminuării efectelor negative ale uzurii. Întârzierea procesului de uzură fizică sau morală determină prelungirea vieții produsului, respectiv înlocuirea produsului, astfel încât viața produsului să fie cât mai lungă. Elementele estetice folosite de designer trebuie corect argumentate, astfel încât să nu conducă la creșteri inutile ale prețului de cost.

Membru al unei echipe pluridisciplinare, având relații profesionale cu diverși parteneri, clienți, utilizatori, fabricanți, comercianți, transportatori, designerul trebuie să respecte anumite cerințe legate de etica profesională, să demonstreze că are și respectă principiile educației deontologice (Compartiment al eticii care se ocupă cu studiul normelor și obligațiilor specifice unei activități profesionale).

Designerul trebuie să răspundă exigențelor educației deontologice completându-și profilul instruirii profesionale, ca practicant al unei profesii ce implică capacitatea de a evalua și acționa rapid și cu competență în abordarea unor situații profesionale ce implică problematici de ordin moral. Competența profesională va avea un plus de recunoaștere socială și de prestigiu ca autoritate profesională, prin întărirea laturii deontice.

Educația deontologică asigură designerului o corectă percepție a aspectelor legate de practicarea acestei profesii, identificând totodată și posibilele surse de abuzuri în practicarea acestei profesii. Cunoașterea, însușirea și respectarea normelor morale ale codului deontologic determină consolidarea, eficiența și prestigiul profesiei de proiectant.

Normele deontologice se regăsesc și în modul echitabil în care se desfășoară activitatea publicitară, promovarea bunului gust și combaterea kitch-ului ("Urâtul se vinde greu" – slogan lansat de Raymond Loewy) precum și în zona respectării proprietății intelectuale și a dreptului de autor. Calitatea vieții rămâne un obiectiv pe care proiectantul trebuie să-l atingă prin conceptul său. Grija pentru binele comunității de utilizatori se reflectă și în abordarea conceptului designului pentru toți.

Publicitatea, domeniu de referință al activității unui designer, reprezintă un motiv pentru care latura etică a acestei profesii va avea în vedere să:

conțină afirmații sau referiri conforme faptic cu adevărul;

fie echitabilă față de clienți, față de ceilalți designeri și în acord cu demnitatea și onoarea profesiei de designer;

promoveze produse, concepute sau servicii într-o manieră potrivită statutului profesiei;

permită ca numele să fie asociat la realizarea și/sau promovarea unui proiect conceput de Designer, dacă a fost modificat sau realizat în mod original de el.

Designul se regăsește în tot ce ne înconjoară, de la produsele de larg consum până la cele specializate și/sau sofisticate, în arhitectură, în magazine, pe stradă, în modă, în scenografie, în presă, în film și televiziune, aranjamentul farfuriilor, vitrinilor etc. Acesta este și motivul pentru care activitatea de design are implicații și repercursiuni asupra vieții sociale, economice, educaționale.

Fig.124 Responsabilitățile Designului unui produs

Estetica produsului industrial reprezintă un cumul de caracteristici, funcții, costuri și problematici care trebuie rezolvate într-o manieră care să demonstreze grija pentru societatea de consum dar și pentru mediu. Produsul creat joacă atât un rol educativ pentru societate cât și unul funcțional, estetic. Activ în societate, cu un grad mare de implicare și interacțiune cu diferite categorii socio-economice, designerul trebuie să se angajeze în respectarea normelor deontologice.

Bibliografie

Achiței, Gh., Breazu, M. ș.a., ”ESTETICA”, Ed. Academiei, București, 1983

Anghelescu, C, ,,ELEMENTE DE ERGONOMIE APLICATĂ”, Ed. Tehnică București 1971.

Baker M. J., ”DEZVOLTAREA SI LANSAREA UNUI PRODUS INDUSTRIAL”, volumul Manual de marketing, editat de M.J.Thomas, Editura CODECS, Bucuresti, 1998.

Balaure V., ”MARKETING”, Editura Uranus, Bucuresti, 2000.

Bas Raijmakers, Mike Thompson, Evelien van de Garde-Perik, “NEW GOALS FOR DESIGN, NEW ROLES FOR DESIGNERS?”, Helsinki–Espoo, Cumulus Working Papers Publication Series G Aalto University, School of Arts, Design and Architecture, pp 93-94, 28/12/2013.

Booz, Allen & Hamilton Inc., NEW PRODUCTS MANAGEMENT FOR 1980’S, MARKETING, MANAGEMENT AND STRATEGY, edited by Ph. Kotler, K.Cox, Third Edition, Prentice Hall Inc, New Jersey, 1984.

Bruhn M., ”MARKETING”, Editura Economica, Bucuresti, 1999.

BYARS, Mel, ”THE DESIGN ENCYCLOPEDIA”, London: Laurence King Publ., c. 2004. – 832p.

Byrne, Bryan and Sands, ”CREATING BREAKTHROUGH IDEAS”, Westport, CT: Bergin and Garvey, ed (2002), ‘Designing Collaborative Corporate Cultures’, in Bryan Byrne and Susan E. Squires (eds), pp. 47–69.

Casciani, S., ”IL DESIGN IN ITALIA VERSO IL TERZO MILLENNIO”, Editrice Abitare segesta S.p.A., Milano, 1996

Chase, R., Aquilano N.J., ”PRODUCTION&OPERATIONS MANAGEMENT”, Sixth Edition, 1992

DAJ, I., „ASUPRA RELAȚIEI DESIGN – DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ”. În rev. Meridian ingineresc – 3/2005 (sept), ISSN 1683-853X, Ed. UTM, Chișinău, pg.57-59.

DAJ, I., „ASUPRA UNOR ASPECTE CU PRIVIRE LA EVITAREA VICIERII DESIGNULUI PRODUSELOR”. În Buletinul AGIR, nr. 4 pe 2005(octdec.), ISSN 1224-7928, Ed AGIR, București, pag.30-32.

DAJ, I., „EDUCAȚIE DEONTOLOGICĂ ȘI FORMARE PROFESIONALĂ ÎN DESIGNUL INDUSTRIAL”. În Buletinul AGIR, nr. 1 /2010(ian.martie.), ISSN 1224-7928, Ed AGIR, București.

DAJ, I., „O POSIBILĂ ABORDARE SEMIOLOGICĂ PRIVIND KITSCHUL ȘI EVITAREA LUI ÎN DESIGNUL PRODUSELOR”. În Buletinul Simpozionului național cu participare internațională – PRASIC 2006, Brașov, vol. III „DESIGN DE PRODUS”, Ed. Univ. Transilvania din Brașov, ISBN (10) 973-635-826-7; ISBN (13) 978-973-635- 823-4, I – pag.153-156, II – pag.157-160.

Eduardo Kac, ”ASPECTS DE L”ESTHETIQUE COMMUNICATIONELLE”, în Connxions Art Reseaux  Media, Ecole nationale superieure des beaux-arts, Paris, 2002, p. 257.

EIDD-Design for All Europe, The EIDD Stockholm Declaration, Stoccolma 2004, [Online]. Available: http://www.design-for-all.org

European Commision, ”SECOND EUROPEAN REPORT ON SCIENCE AND TECHNOLOGY INDICATORS”, 1997, p. 75.

FIELL, Charlotte; FIELL, Peter, ”DESIGN OF THE 20TH CENTURY”, Koln: Taschen, c. 2005. – 768p.

Fr. A. von Hayek, ”PRETENȚIA DE CUNOAȘTERE”, în vol. Laureații Nobel în economie, discursuri de recepție, vol.I. Academia Română, 2001

Freeman, C., ”THE ECONOMICS OF INDUSTRIAL INNOVATION”, Third Edition, London and Washington,1997

Friedman, K. (2008), ”RESEARCH INTO, BY AND FOR DESIGN”, Journal of Visual Arts Practice, 7: 2, pp. 153–160, doi: 10.1386/jvap.7.2.153/1

Friedman, Ken. (1997), “DESIGN SCIENCE AND DESIGN EDUCATION” In The Challenge of Complexity. Peter McGrory, ed. Helsinki: University of Art and Design Helsinki, pp. 54–72.

Gh. Meghisan, T. Nistorescu, ”BAZELE MARKETINGULUI”, Editura Economica, Bucuresti, 1998.

GIBBS, Nick, ”THE WOOD HANDBOOK”, An Illustrated Guide to 100 Decoartive Woods and Their Uses / Nick Gibbs. – London: Quarto Publishing Co., c. 2005. – 256p

Grandjean, ,,PRINCIPII DE ERGONOMIE”, Ed. Științifică, București 1989;

GUILLAUME, V., HEILBRUNN, B, PEYRICOT, O., ”L’ABCDAIRE DU DESIGN”, Flammarion, Paris 2003.

http://archive-ro.com/ro/i/inregistrare-marci.ro/2014-06-22_4165572_2/Marca_inregistrata_ce_inseamna_inregistrarea_unei_marci/

http://archive-ro-2013.com/ro/i/2013-08-14_2620754/

http://www.inregistrare-marci.ro/legislatie/legi.php?lege=1

http://www.inregistrare-marci.ro/marca-inregistrata/index.php

https://casaecologicaintrevissirealitate.wordpress.com/author/casaecologicarealitate/page/3/

https://casaecologicaintrevissirealitate.wordpress.com/tag/materiale-ecologice/

Isabella Tiziana Steffan, ”BARRIERE ARCHITETTONICHE E DESIGN FOR ALL QUALE CONTRIBUTO DELL’ERGONOMIA?”, Professione ergonomia, 2006

Ispas C., ,,ERGONOMIA MAȘINILOR UNELTE”, Ed. Tehnică București 1984;

J. Evans, B. Berman, ”MARKETING”, 4th Edition, Macmillan Publishing Company, New York, 1990.

J. H. Myers, ”MARKETING”, McGraw-Hill Inc.,New York, 1986.

Jeni Pralea, Ilarion Constantin Balan, Simpozionul Științific ”Horticultură – Știință, Calitate, Diversitate și armonie”, ”TRADITIONAL ECOLOGICAL WOOD JOINTS USED IN MODERN FURNITURE CONCEPTS”, Lucrări Științifice, ISSN 1454-7376, mai, 2011, Iași

Jeni Pralea, Monica Pop, ”ICFCC 2011”, ”THE LINE – GEOMETRICAL ELEMENT TO EXPRESS SHAPE IN DESIGN”, www.iacsit.org, ISBN 978-0-7918-5971-1, 2011.

Joseph Stiglitz, ”PUBLIC POLICY FOR A KNOWLEDGE”, Remarks at the Departament for Trade and Industry and Center for Economic Policy Research, London, UK, January 27, 1999.

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 176, 177

Kotler Ph., G. Amstrong, J. Saunders, V. Wong, ”PRINCIPIILE MARKETINGULUI”, Ediția europeană, Editura Teora, București, 1998

Kotler Ph., K.Cox, ”MARKETING, MANAGEMENT AND STRATEGY”, Third Edition, edited by Prentice Hall Inc, New Jersey, 1984.

LAZĂR, C., „AUTORITATE ȘI DEONTOLOGIE”, Ed. Licorna, 1999.

LEFTERI, Chris Wood, ”MATERIALS FOR INSPIRATIONAL DESIGN”, Hove: RotoVision, c. 2003. – 160 p. (Wood. for good)

Lewison D.M., ”RETAILING IN THE’90”, 4th Edition, Mc. Millan Co.1991

Lorenz, Cr., ”LA DIMENSION DESIGN”, Les Éditions d”Organisation, Paris, 1990

M. J. Baker, ”DEZVOLTAREA SI LANSAREA UNUI PRODUS INDUSTRIAL”, volumul Manual de marketing, editat de M.J.Thomas, Editura CODECS, Bucuresti, 1998.

Magrath A. J., ”STRENGTHEN BRANDS WITH 8 ESSENTIAL ELEMENTS”, Marketing Annual Edition, 1991/1992, Dushkin Publishing Group, Inc,1991.

Maynard A.V., ,,MANUAL DE INGINERIE INDUSTRIALĂ”, Vol I-IV, Ed. Tehnică, București 1977;

Meghisan Gh., T. Nistorescu, ”BAZELE MARKETINGULUI”, Editura Economica, Bucuresti, 1998.

Morden A. R., ”ELEMENTS OF MARKETING”, 3rd Edition, DP Publication, London, 1993.

Nistorescu T., ”BAZELE MARKETINGULUI”, Editura Economica, Bucuresti, 1998.

P. Mâlcomete, ”DICTIONAR DE MARKETING”, Editura Junimea, Iasi, 1979.

Pamfilie, R.; Procopie, R., ”DESIGN ȘI ESTETICA MĂRFURILOR”, Editura ASE, București, 2002

Panero J., ,,HUMAN DIMENSIONS AND INTERIOR SPACE”, Whitney library of Designs, New York;

Ph. Kotler, ”MANAGEMENTUL MARKETINGULUI”, Editura Teora, Bucuresti, 1997, pp.543-544.

Ph.Kotler, G.Amstrong, J.Saunders, V.Wong, ”PRINCIPIILE MARKETINGULUI”, editia europeana, Editura Teora, Bucuresti, 1998.

Pralea Jeni, ,,NOȚIUNI ELEMENTARE DE PROIECTARE PENTRU DESIGNERI”, Ed. Artes, 1999, ISBN 973-97912-5-3

Pralea Jeni, ,,NOȚIUNI ELEMENTARE DE TEHNOLOGII PENTRU DESIGNERI”, Ed. Artes, 1999, ISBN 973-97912-4-4

Pralea Jeni, ,,THE COMPETIVITY OF A PRODUCT AS A RESULT OF THE ENGINEERE- DESIGNER RELATIONSHIP”, Cartea ,,Tehnologii moderne. Calitate. Restructurare TMCR 2005 (vol 5)” ISBN 9975-9775-8-3, Editura UTM, Chișinău 2005

Pralea Jeni, “DIAGRAME IN DESIGN", în Revista “Arta la ora internetului”, publicată de Centrul de cercetare “Estetică și creație artistică” a Universității de Arte “George Enescu” Iași, articolul, ISBN 973-8271-33-9, Editura Artes 2006, Iași

Pralea Jeni, “IMPLICAȚIILE DEZVOLTĂRII TEHNOLOGICE ÎN DESIGN", Revista “Arta ca acțiune istorică”, publicată de Centrul de cercetare “Estetică și creație artistică” a Universității de Arte “George Enescu” Iași, articolul, ISBN 979-973-8271-94-4, Editura Artes 2007, Iași

Pralea Jeni, “SINCRETISMUL ÎN DESIGN", Revista “Sincretismul artelor contemporane”, publicată de Centrul de cercetare “Estetică și creație artistică” a Universității de Arte “George Enescu” Iași, articolul, ISBN 978-973-8271-92-0, Editura Artes 2007, Iași

Pralea Jeni, „ECO-DESIGN IN DESIGN”, în ,,Tehnologii moderne. Calitate. Restructurare TMCR 2007 (vol 3)” ediția XI-a, ISBN 978-9975-45-034-8, ISBN 978-9975-45-037-9 (vol.3) Editura UTM, Chișinău 2007

Pralea Jeni, „INTERFERENSES IN ECO-DESIGN”, Lucrări Științifice, ISSN 1454-7376, anul LI, Vol. 51:

Pralea Jeni, „NUMBERS USED IN DESIGN TO ASUURE THE AESTETIC QUALITIES OF THE PRODUCT”, fasc. 5C,p.1083”, Cartea ,,Tehnologii moderne. Calitate. Restructurare TMCR 2005 (vol 5)” ISBN 9975-9775-8-3, Editura UTM, Chișinău 2005

Pralea Jeni, Magda Sficlea, Monica Pop, „ECOLOGYCAL MATERIALS USED IN ECO-DESIGN”, tomul LIV (LVIII), ,,Buletinul IPI- Iasi, 2008” ISSN 1011-2855, tomul LIV (LVIII), fasc. 1-3a

Pralea Jeni, Magda Sficlea, Monica Pop, „THE RELATION BETWEEN DESIGN AND ENVIROMENTAL MANAGEMENT”, tomul LIV (LVIII), ,,Buletinul IPI- Iasi, 2008” ISSN 1011-2855, tomul LIV (LVIII), fasc. 1-3a

Pralea Jeni, Sficlea M., Pop M., Șoltuz E., Buraga S., ”ECODESIGN”, ISBN 978-606-547-011-8, Editura Artes 2010

Prutianu St., C. Munteanu, C. Caluschi, ”INTELIGENTA MARKETING PLUS”, Editura Polirom, Bucuresti, 1999;

Raepitz H., ,,PROIECTAREA FORMEI”, Ed. Tehnică, București 1948.

RAIZMAN, David, ”HISTORY OF MODERN DESIGN: GRAPHICS AND PRODUCTS SINCE THE INDUSTRIAL REVOLUTION”, David Raizman. London: Laurence King Publishing, c. 2003. – 400 p.

Ryan B., Jr, ”ÎNTR-ADEVAR: FUNCTIONEAZA!”, Business Tech International, nr.19/1993.

S. Skinner, ”MARKETING”, Houghton Mifflin Company, Boston, 1990.

Schmitt, B.; Simonson, A., ”ESTETICA ÎN MARKETING (trad.)”, Editura Teora, București, 2002

Schulmann, D., ”LE DESIGN INDUSTRIEL”, Presses Universitaires de France, Paris, 1991

Skinner S., ”MARKETING”, Houghton Mifflin Company, Boston, 1990.

SLACK, Laura, ”WHAT IS PRODUCT DESIGN?”, Hove: RotoVision, c. 2006. – 256 p. : il.. (Essential Design Handbooks)

World Bank. 1998, ”KNOWLEDGE FOR DEVELOPMENT”, World Development Report. New York: Oxford University Presss.

www.Icsid.org

Bibliografie

Achiței, Gh., Breazu, M. ș.a., ”ESTETICA”, Ed. Academiei, București, 1983

Anghelescu, C, ,,ELEMENTE DE ERGONOMIE APLICATĂ”, Ed. Tehnică București 1971.

Baker M. J., ”DEZVOLTAREA SI LANSAREA UNUI PRODUS INDUSTRIAL”, volumul Manual de marketing, editat de M.J.Thomas, Editura CODECS, Bucuresti, 1998.

Balaure V., ”MARKETING”, Editura Uranus, Bucuresti, 2000.

Bas Raijmakers, Mike Thompson, Evelien van de Garde-Perik, “NEW GOALS FOR DESIGN, NEW ROLES FOR DESIGNERS?”, Helsinki–Espoo, Cumulus Working Papers Publication Series G Aalto University, School of Arts, Design and Architecture, pp 93-94, 28/12/2013.

Booz, Allen & Hamilton Inc., NEW PRODUCTS MANAGEMENT FOR 1980’S, MARKETING, MANAGEMENT AND STRATEGY, edited by Ph. Kotler, K.Cox, Third Edition, Prentice Hall Inc, New Jersey, 1984.

Bruhn M., ”MARKETING”, Editura Economica, Bucuresti, 1999.

BYARS, Mel, ”THE DESIGN ENCYCLOPEDIA”, London: Laurence King Publ., c. 2004. – 832p.

Byrne, Bryan and Sands, ”CREATING BREAKTHROUGH IDEAS”, Westport, CT: Bergin and Garvey, ed (2002), ‘Designing Collaborative Corporate Cultures’, in Bryan Byrne and Susan E. Squires (eds), pp. 47–69.

Casciani, S., ”IL DESIGN IN ITALIA VERSO IL TERZO MILLENNIO”, Editrice Abitare segesta S.p.A., Milano, 1996

Chase, R., Aquilano N.J., ”PRODUCTION&OPERATIONS MANAGEMENT”, Sixth Edition, 1992

DAJ, I., „ASUPRA RELAȚIEI DESIGN – DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ”. În rev. Meridian ingineresc – 3/2005 (sept), ISSN 1683-853X, Ed. UTM, Chișinău, pg.57-59.

DAJ, I., „ASUPRA UNOR ASPECTE CU PRIVIRE LA EVITAREA VICIERII DESIGNULUI PRODUSELOR”. În Buletinul AGIR, nr. 4 pe 2005(octdec.), ISSN 1224-7928, Ed AGIR, București, pag.30-32.

DAJ, I., „EDUCAȚIE DEONTOLOGICĂ ȘI FORMARE PROFESIONALĂ ÎN DESIGNUL INDUSTRIAL”. În Buletinul AGIR, nr. 1 /2010(ian.martie.), ISSN 1224-7928, Ed AGIR, București.

DAJ, I., „O POSIBILĂ ABORDARE SEMIOLOGICĂ PRIVIND KITSCHUL ȘI EVITAREA LUI ÎN DESIGNUL PRODUSELOR”. În Buletinul Simpozionului național cu participare internațională – PRASIC 2006, Brașov, vol. III „DESIGN DE PRODUS”, Ed. Univ. Transilvania din Brașov, ISBN (10) 973-635-826-7; ISBN (13) 978-973-635- 823-4, I – pag.153-156, II – pag.157-160.

Eduardo Kac, ”ASPECTS DE L”ESTHETIQUE COMMUNICATIONELLE”, în Connxions Art Reseaux  Media, Ecole nationale superieure des beaux-arts, Paris, 2002, p. 257.

EIDD-Design for All Europe, The EIDD Stockholm Declaration, Stoccolma 2004, [Online]. Available: http://www.design-for-all.org

European Commision, ”SECOND EUROPEAN REPORT ON SCIENCE AND TECHNOLOGY INDICATORS”, 1997, p. 75.

FIELL, Charlotte; FIELL, Peter, ”DESIGN OF THE 20TH CENTURY”, Koln: Taschen, c. 2005. – 768p.

Fr. A. von Hayek, ”PRETENȚIA DE CUNOAȘTERE”, în vol. Laureații Nobel în economie, discursuri de recepție, vol.I. Academia Română, 2001

Freeman, C., ”THE ECONOMICS OF INDUSTRIAL INNOVATION”, Third Edition, London and Washington,1997

Friedman, K. (2008), ”RESEARCH INTO, BY AND FOR DESIGN”, Journal of Visual Arts Practice, 7: 2, pp. 153–160, doi: 10.1386/jvap.7.2.153/1

Friedman, Ken. (1997), “DESIGN SCIENCE AND DESIGN EDUCATION” In The Challenge of Complexity. Peter McGrory, ed. Helsinki: University of Art and Design Helsinki, pp. 54–72.

Gh. Meghisan, T. Nistorescu, ”BAZELE MARKETINGULUI”, Editura Economica, Bucuresti, 1998.

GIBBS, Nick, ”THE WOOD HANDBOOK”, An Illustrated Guide to 100 Decoartive Woods and Their Uses / Nick Gibbs. – London: Quarto Publishing Co., c. 2005. – 256p

Grandjean, ,,PRINCIPII DE ERGONOMIE”, Ed. Științifică, București 1989;

GUILLAUME, V., HEILBRUNN, B, PEYRICOT, O., ”L’ABCDAIRE DU DESIGN”, Flammarion, Paris 2003.

http://archive-ro.com/ro/i/inregistrare-marci.ro/2014-06-22_4165572_2/Marca_inregistrata_ce_inseamna_inregistrarea_unei_marci/

http://archive-ro-2013.com/ro/i/2013-08-14_2620754/

http://www.inregistrare-marci.ro/legislatie/legi.php?lege=1

http://www.inregistrare-marci.ro/marca-inregistrata/index.php

https://casaecologicaintrevissirealitate.wordpress.com/author/casaecologicarealitate/page/3/

https://casaecologicaintrevissirealitate.wordpress.com/tag/materiale-ecologice/

Isabella Tiziana Steffan, ”BARRIERE ARCHITETTONICHE E DESIGN FOR ALL QUALE CONTRIBUTO DELL’ERGONOMIA?”, Professione ergonomia, 2006

Ispas C., ,,ERGONOMIA MAȘINILOR UNELTE”, Ed. Tehnică București 1984;

J. Evans, B. Berman, ”MARKETING”, 4th Edition, Macmillan Publishing Company, New York, 1990.

J. H. Myers, ”MARKETING”, McGraw-Hill Inc.,New York, 1986.

Jeni Pralea, Ilarion Constantin Balan, Simpozionul Științific ”Horticultură – Știință, Calitate, Diversitate și armonie”, ”TRADITIONAL ECOLOGICAL WOOD JOINTS USED IN MODERN FURNITURE CONCEPTS”, Lucrări Științifice, ISSN 1454-7376, mai, 2011, Iași

Jeni Pralea, Monica Pop, ”ICFCC 2011”, ”THE LINE – GEOMETRICAL ELEMENT TO EXPRESS SHAPE IN DESIGN”, www.iacsit.org, ISBN 978-0-7918-5971-1, 2011.

Joseph Stiglitz, ”PUBLIC POLICY FOR A KNOWLEDGE”, Remarks at the Departament for Trade and Industry and Center for Economic Policy Research, London, UK, January 27, 1999.

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 176, 177

Kotler Ph., G. Amstrong, J. Saunders, V. Wong, ”PRINCIPIILE MARKETINGULUI”, Ediția europeană, Editura Teora, București, 1998

Kotler Ph., K.Cox, ”MARKETING, MANAGEMENT AND STRATEGY”, Third Edition, edited by Prentice Hall Inc, New Jersey, 1984.

LAZĂR, C., „AUTORITATE ȘI DEONTOLOGIE”, Ed. Licorna, 1999.

LEFTERI, Chris Wood, ”MATERIALS FOR INSPIRATIONAL DESIGN”, Hove: RotoVision, c. 2003. – 160 p. (Wood. for good)

Lewison D.M., ”RETAILING IN THE’90”, 4th Edition, Mc. Millan Co.1991

Lorenz, Cr., ”LA DIMENSION DESIGN”, Les Éditions d”Organisation, Paris, 1990

M. J. Baker, ”DEZVOLTAREA SI LANSAREA UNUI PRODUS INDUSTRIAL”, volumul Manual de marketing, editat de M.J.Thomas, Editura CODECS, Bucuresti, 1998.

Magrath A. J., ”STRENGTHEN BRANDS WITH 8 ESSENTIAL ELEMENTS”, Marketing Annual Edition, 1991/1992, Dushkin Publishing Group, Inc,1991.

Maynard A.V., ,,MANUAL DE INGINERIE INDUSTRIALĂ”, Vol I-IV, Ed. Tehnică, București 1977;

Meghisan Gh., T. Nistorescu, ”BAZELE MARKETINGULUI”, Editura Economica, Bucuresti, 1998.

Morden A. R., ”ELEMENTS OF MARKETING”, 3rd Edition, DP Publication, London, 1993.

Nistorescu T., ”BAZELE MARKETINGULUI”, Editura Economica, Bucuresti, 1998.

P. Mâlcomete, ”DICTIONAR DE MARKETING”, Editura Junimea, Iasi, 1979.

Pamfilie, R.; Procopie, R., ”DESIGN ȘI ESTETICA MĂRFURILOR”, Editura ASE, București, 2002

Panero J., ,,HUMAN DIMENSIONS AND INTERIOR SPACE”, Whitney library of Designs, New York;

Ph. Kotler, ”MANAGEMENTUL MARKETINGULUI”, Editura Teora, Bucuresti, 1997, pp.543-544.

Ph.Kotler, G.Amstrong, J.Saunders, V.Wong, ”PRINCIPIILE MARKETINGULUI”, editia europeana, Editura Teora, Bucuresti, 1998.

Pralea Jeni, ,,NOȚIUNI ELEMENTARE DE PROIECTARE PENTRU DESIGNERI”, Ed. Artes, 1999, ISBN 973-97912-5-3

Pralea Jeni, ,,NOȚIUNI ELEMENTARE DE TEHNOLOGII PENTRU DESIGNERI”, Ed. Artes, 1999, ISBN 973-97912-4-4

Pralea Jeni, ,,THE COMPETIVITY OF A PRODUCT AS A RESULT OF THE ENGINEERE- DESIGNER RELATIONSHIP”, Cartea ,,Tehnologii moderne. Calitate. Restructurare TMCR 2005 (vol 5)” ISBN 9975-9775-8-3, Editura UTM, Chișinău 2005

Pralea Jeni, “DIAGRAME IN DESIGN", în Revista “Arta la ora internetului”, publicată de Centrul de cercetare “Estetică și creație artistică” a Universității de Arte “George Enescu” Iași, articolul, ISBN 973-8271-33-9, Editura Artes 2006, Iași

Pralea Jeni, “IMPLICAȚIILE DEZVOLTĂRII TEHNOLOGICE ÎN DESIGN", Revista “Arta ca acțiune istorică”, publicată de Centrul de cercetare “Estetică și creație artistică” a Universității de Arte “George Enescu” Iași, articolul, ISBN 979-973-8271-94-4, Editura Artes 2007, Iași

Pralea Jeni, “SINCRETISMUL ÎN DESIGN", Revista “Sincretismul artelor contemporane”, publicată de Centrul de cercetare “Estetică și creație artistică” a Universității de Arte “George Enescu” Iași, articolul, ISBN 978-973-8271-92-0, Editura Artes 2007, Iași

Pralea Jeni, „ECO-DESIGN IN DESIGN”, în ,,Tehnologii moderne. Calitate. Restructurare TMCR 2007 (vol 3)” ediția XI-a, ISBN 978-9975-45-034-8, ISBN 978-9975-45-037-9 (vol.3) Editura UTM, Chișinău 2007

Pralea Jeni, „INTERFERENSES IN ECO-DESIGN”, Lucrări Științifice, ISSN 1454-7376, anul LI, Vol. 51:

Pralea Jeni, „NUMBERS USED IN DESIGN TO ASUURE THE AESTETIC QUALITIES OF THE PRODUCT”, fasc. 5C,p.1083”, Cartea ,,Tehnologii moderne. Calitate. Restructurare TMCR 2005 (vol 5)” ISBN 9975-9775-8-3, Editura UTM, Chișinău 2005

Pralea Jeni, Magda Sficlea, Monica Pop, „ECOLOGYCAL MATERIALS USED IN ECO-DESIGN”, tomul LIV (LVIII), ,,Buletinul IPI- Iasi, 2008” ISSN 1011-2855, tomul LIV (LVIII), fasc. 1-3a

Pralea Jeni, Magda Sficlea, Monica Pop, „THE RELATION BETWEEN DESIGN AND ENVIROMENTAL MANAGEMENT”, tomul LIV (LVIII), ,,Buletinul IPI- Iasi, 2008” ISSN 1011-2855, tomul LIV (LVIII), fasc. 1-3a

Pralea Jeni, Sficlea M., Pop M., Șoltuz E., Buraga S., ”ECODESIGN”, ISBN 978-606-547-011-8, Editura Artes 2010

Prutianu St., C. Munteanu, C. Caluschi, ”INTELIGENTA MARKETING PLUS”, Editura Polirom, Bucuresti, 1999;

Raepitz H., ,,PROIECTAREA FORMEI”, Ed. Tehnică, București 1948.

RAIZMAN, David, ”HISTORY OF MODERN DESIGN: GRAPHICS AND PRODUCTS SINCE THE INDUSTRIAL REVOLUTION”, David Raizman. London: Laurence King Publishing, c. 2003. – 400 p.

Ryan B., Jr, ”ÎNTR-ADEVAR: FUNCTIONEAZA!”, Business Tech International, nr.19/1993.

S. Skinner, ”MARKETING”, Houghton Mifflin Company, Boston, 1990.

Schmitt, B.; Simonson, A., ”ESTETICA ÎN MARKETING (trad.)”, Editura Teora, București, 2002

Schulmann, D., ”LE DESIGN INDUSTRIEL”, Presses Universitaires de France, Paris, 1991

Skinner S., ”MARKETING”, Houghton Mifflin Company, Boston, 1990.

SLACK, Laura, ”WHAT IS PRODUCT DESIGN?”, Hove: RotoVision, c. 2006. – 256 p. : il.. (Essential Design Handbooks)

World Bank. 1998, ”KNOWLEDGE FOR DEVELOPMENT”, World Development Report. New York: Oxford University Presss.

www.Icsid.org