Trasarea In Detaliu a Constructiei

TRASAREA ÎN DETALIU A CONSTRUCȚIEI

Lista Figurilor

Figura 1.1 – Schita retelei topografice 6

Figura 1.2 – Schema rețelei topografice de construcție cu valorile neînchiderilor și valorile corelatelor, pe poligoane 8

Figura 2.1 – Trasarea cu precizie ridicată 10

Figura 2.2 – Trasarea pe teren a distanțelor din proiect 14

Figura 2.4 – Trasarea liniilor de pantă din proiect prin nivelment geometric de mijloc 18

Figura 2.5 – Trasarea liniilor de pantă din proiect prin nivelment geometric de capăt 19

Figura 2.6 – Trasarea cotelor la etaj 20

Figura 2.7 – Determinarea cotei la etaj 21

Figura 2.8 – Trasarea cotelor în groapa de fundație 22

Figura 2.9 – Împrejmuirea discontinuă pe capre 23

Figura 2.10 – 24

Figura 3.1– Metoda coordonatelor polare 27

Figura 3.2 – Controlul trasării 27

Figura 3.3 – Principiul calculului preciziei 28

Figura 3.4 – Metoda coordonatelor rectangulare 31

Figura 3.5 – Metoda coordonatelor rectangulare 31

Figura 3.6 – Metoda intersecției unghiulare înainte 35

Figura 3.7 – Controlul trasării 36

Figura 4.1. – Fundație pentru stâlpi metalici 38

Figura 4.1. – Fundație “pahar” pentru stâlpi din beton armat 38

Figura 4.2. – Trasarea fundațiilor pentru stâlpi 39

Figura 4.2. – Trasarea în detaliu a fundației izolate pentru stâlpi 40

a – plan; b – secțiune 40

Figura 4.3. – Montajul stâlpilor ce susțin calea de rulare a macaralei podului rulant 41

A – stâlp prefabricat din BA; B – stâlp metalic 41

Figura 4.4. – Schema dispunerii stâlpilor cu console și axelor căilor de rulare I – II și III – IV; 42

1 – stâlp, 2 – consolă. 42

Figura 4.5. – Hală de producție cu pod rulant 43

Figura 4.6. – Schema montajului grinzilor și șinilor căilor de rulare 44

Figura 4.7. – Poziționarea șinelor podului rulant 45

Prefață

Lucrarea urmărește trasarea în detaliu a construcției.

Aceasta este structurată în 6 capitole. Primele 4 capitole conțin noțiuni teoretice, în capitolul 5 se prezintă studiul de caz, iar capitolul 6 conține o estimare a resurselor materiale și a resurselor umane necesare pentru realizarea lucrării.

REȚELE TOPOGRAFICE DE CONSTRUCȚIE

Se folosește ca bază de trasare pentru aplicarea pe teren a proiectelor de construcții industriale și civile din localități, aeroporturi etc., pe terenuri neconstruite sau în zone în care este posibilă asigurarea vizibilității în lungul laturilor rețelei. Se alcătuiește ca o rețea compactă din pătrate și dreptunghiuri, într-un sistem local de axe de coordonate rectangulare, în asa fel încât laturile rețelei să fie paralele riguros cu axele sistemului de coordonate și cu axele construcțiilor importante.

Clasificări ale rețelei topografice de construcție

a) Din punctul de vedere al lungimii laturilor, rețelele topografice de construcții se pot prezenta sub trei aspecte:

rețea topografică de construcții principală, cu laturi de 200 – 400 m ;

rețea topografică de construcții suplimentară, cu laturi de 20 – 50 m, create în interiorul rețelei principale;

rețea topografică de construcții de montaj, cu laturi între: 5 – 10 – 20 m.

b) După formă, rețeaua topografică de construcții poate fi:

rețea de pătrate;

rețea de dreptunghiuri;

rețea combinată; Acest tip de rețea este cel mai avantajos deoarece prin realizarea ei se evită imposibilitatea materializării unor puncte proiectate ale rețelei ca și intersectarea de către vizele efectuate în lungul unor laturi ale rețelei a unor construcții, ceea ce ar duce la dispariția vizibilității între unele puncte ale rețelei (figura 1.1).

c) Din punct de vedere al alcătuirii, rețelele topografice de construcții pot fi:

realizate prin metoda clasică, aceasta presupune trasarea, de la început, a punctelor rețelei în poziția proiectată și prelucrarea măsurătorilor efectuate în dezavantaje:

valorile coordonatelor punctelor rețelei vor rezulta ca valori fracționare, diferind de coordonatele proiectate;

nu se pot întocmi scheme de trasare a construcțiilor decât după obținerea coordonatelor finale ale punctelor rețelei.

realizate prin metoda reducțiilor, permite să se depășească dezavantajele modalității clasice de realizare a rețelelor.

Figura 1.1 – Schița rețelei topografice

Realizarea rețelei topografice de construcție prin metoda reducțiilor

Aplicând metoda reducțiilor, se parcurg următoarele etape:

proiectarea rețelei topografice de construcții;

trasarea direcției inițiale (bazei) rețelei;

efectuarea, cu precizie corespunzătoare, a măsurătorilor în rețeaua trasată provizoriu;

prelucrarea măsurătorilor și determinarea coordonatelor punctelor trasate provizoriu;

calcularea reducțiilor punctelor rețelei;

materializarea definitivă a punctelor rețelei.

Proiectarea rețelei topografice de construcții

Se execută la birou pe planul general al construcției și constă în:

determinarea lungimii maxime a laturii rețelei;

amplasarea punctelor rețelei și determinarea coordonatelor punctelor rețelei în sistemul local de axe de coordonate;

alegerea procedeelor de trasare provizorie a bazei (direcției inițiale) și a restului rețelei;

calcularea preciziei necesare a măsurătorilor unghiulare și de distanțe în rețeaua trasată provizoriu;

alegerea metodei de prelucrare a măsurătorilor;

alegerea metodei de reducere ( corectare ) a punctelor rețelei;

La proiectarea rețelei topografice de construcții este necesară respectarea următoarelor cerințe:

asigurarea unor condiții de lucru comode în timpul trasării;

construcțiile principale ale ansamblului de construcții să fie amplasate în interiorul figurilor geometrice ale rețelei;

laturile rețelei topografice de construcții să fie dispuse în apropierea construcțiilor de trasat și să fie paralele cu axele principale ale acestora;

punctele principale ale rețelei topografice de construcții să fie amplasate în locuri care să ofere condiții optime de măsurare a unghiurilor și distanțelor și să fie asigurată conservarea lor în timp;

lungimile laturilor rețelei vor fi proiectate de valori întregi (la zeci de metri, acceptându-se și la 5 m) și mai mici decât lungimea maximă admisă.

Trasarea provizorie a rețelei topografice de construcție

După trasarea bazei rețelei, restul punctelor rețelei topografice de construcții se vor trasa din punctele bazei prin metoda coordonatelor rectangulare, cu aceeași aparatură cu care s-a trasat provizoriu baza (din punctele bazei se vor trasa, cu teodolitul, perpendiculare pe axele rețelei, iar în lungul acestora, la distanțe corespunzătoare laturilor proiectate ale rețelei, se vor materializa provizoriu pe teren punctele rețelei topografice de construcții). Rețeaua trasată provizoriu pe teren se va materializa cu pari de 0.5 – 1m, bătuți la nivelul terenului. În partea de sus a parului se bate un cui pe floarea căruia se trasează două rizuri perpendiculare, punctul lor de intersecție reprezintă punctul rețelei de construcție trasat provizoriu.

Compensarea măsurătorilor efectuate în rețeaua topografică de construcție trasată provizoriu

Compensarea măsurătorilor executate în rețeaua topografică de construcție trasată provizoriu se poate face utilizând metoda celor mai mici pătrate:

Compensarea măsurătorilor unghiulare:

se calculează neinchiderile unghiulare în toate figurile rețelei topografice de construcție. Aceasta nu trebuie să depășească abaterea miximă admisă:

n – numărul unghiurilor măsurate în figură

se scriu ecuațiile normale ale corelatelor pentru rețeaua dată;

se rezolvă sistemul ecuațiilor normale al corelatelor obținându-se în urma rezolvării valorilor corelatelor ;

se determină corecțiile valorilor unghiulare măsurate, se corectează aceste valori măsurate și se obțin unghiurile compensate.

Compensarea creșterilor de coordonate:

pornind de la o orientare cunoscută a unei laturi a rețelei topografice de construcție se calculează orientările celorlalte laturi, utilizând valori compensate ale unghiurilor;

se calculează drumuiri poligonometrice închise, pentru fiecare poligon, rezultând creșteri de coordonate provizorii;

se calculează neînchiderile în fiecare figură:

se scriu ecuațiile pentru fiecare figură, rezultând sistemele normale ale corelatelor pentru cele două categorii de valori;

cele două sisteme normale sunt asemănătoare, diferența dintre ele fiind dată de termenii liberi;

se rezolvă simultan cele două sisteme, rezultând corelatele pentru abcise și ordonate;

se calculează corecțiile creșterilor de coordonate, cu ajutorul cărora se obțin coordonatele compensate absolute ale punctelor rețelei topografice de construcție trasată provizoriu.

Acest ansamblu de calcule și operații de teren este necesar deoarece rețeaua topografică de construcție trasată provizoriu are o precizie relativă de 1/1000-1/2000 și rezultă diferențe notabile între coordonatele reale ale punctelor și cele proiectate.

Figura 1.2 – Schema rețelei topografice de construcție cu valorile neînchiderilor și valorile corelatelor, pe poligoane

Calculul reducțiilor și trasarea definitivă a punctelor rețelei topografice de construcție trasată provizoriu

Din coordonatele proiectate și cele reale se calculează elementele reducțiilor polare (Ri și ) sau rectangulare (, ), care se aplică pe teren față de punctele trasate provizoriu.

Se stabilește în acest mod, pe teren poziția proiectată a punctelor rețelei topografice de construcție.

Aceste puncte se materializează difinitiv pe teren, prin bornare.

Îndesirea rețelei topografice de construcție în procesul de execuție este necesară dacă aceasta nu a fost proiectată corect sau o parte însemnată din punctele ei sunt distruse în timpul lucrărilor de construcții-montaj, împiedicând astfel stabilirea ”vizibilităților” în vederea orientării direcțiilor de trasat și scăzând astfel eficacitatea rețelei.

Rețeaua de îndesire se alcătuiește prin metoda poligonometriei, sprijinită pe punctele fixe ale rețelei topografice de construcție.

TRASAREA PE TEREN A ELEMENTELOR TOPOGRAFICE

Trasarea pe teren a unghiurilor orizontale

Trasarea pe teren a unui unghi de mărime cunoscută presupune găsirea celei de a doua laturi a unghiului față de cealaltă latură existentă pe teren și considerată ca latură de referință (de orientare).

Rolul dominant în trasarea pe teren a unghiurilor îl are, în topografia inginerească, teodolitul (trasarea mai putând fi efectuată prin aplicare de lungimi).

În faza de pregătire topografică a proiectului în vederea trasării, din coordonatele rectangulare cunoscute ale punctelor se determină valoarea unghiului din proiect ce urmează a fi trasat conform relațiilor cunoscute:

în care:

Figura 2.1 – Trasarea cu precizie ridicată

Trasarea cu precizie ridicată

Se măsoară unghiul trasat prin metoda seriilor (efectuând câteva serii) rezultând o valoare determinată mai exact, care diferă de valoarea – din proiect.

Diferența dintre aceste 2 valori reprezintă corecția unghiulară = – care ar trebui aplicată unghiului trasat pentru a ridica precizia de trasare conform figurei 2.1

= +

Corectarea unghiului se face prin aplicarea corecției liniare = q corespunzătoare corecției unghiulare . Corecția q se calculează cu relația:

în care , iar = reprezintă factorul de transformare în radiani.

În punctul se ridică o perpendiculară de lungime q semnul acesteia fiind indicat de semnul corecției unghiulare

Controlul trasării se face prin măsurarea cu precizie a unghiului trasat (efectuând 4-5 serii de măsurători) și comparând unghiul astfel obținut cu cel din proiect, verificând condiția:

(

unde este abaterea maximă admisă.

Calculul preciziei necesare la trasarea unghiurilor orizontale

Dacă unghiurile orizontale din proiect sunt trasate pe teren prin procedeul cu precizie ridicată unghiul de trasat se obține conform relației

Abaterea standard de trasare a acestui unghi va fi dată, în acest caz, de relația:

=

în care este abaterea standard de măsurare a unghiului trasat provizoriu,

– este abaterea standard de construire a unghiului suplimentar (figura 2.1)

Evaluarea abaterilor standard se poate face:

Aplicând principiul influențelor egale ale erorilor

Conform acestui principiu

ceea ce permite să obțină

Aplicând principiul influențelor diferențiate ale erorilor

Având în vedere faptul că în realitate și nu sunt de același ordin de mărime, prin aplicarea acestui principiu, varianta utilizării coeficienților de corelație ale erorilor, se poate scrie:

în care k – coeficient de corelație între eroarea de măsurare a unghiului trasat provizoriu și eroarea de construire a unghiului suplimentar

Mărimea liniară (figura 2.1) corespunzătoare unghiului nu depășește de regulă 3 cm…4 cm iar trasarea unghiului drept presupune erori de ordinul a 5g…6g, ceea ce duce la erori de construire a unghiului suplimentar de

Coeficientul k se obține cu relația:

în care:

– influența erorii de citire la cercul gradat orizontal asupra segmentului q;

– distanța dintre punctul în care se staționează cu aparatul și punctul de trasat.

Pentru efectuarea, în continuare, a calculului de precizie necesară în vederea organizării lucrărilor de trasare este necesară relația:

De aici se poate deduce abaterea standard de măsurare a unghiului trasat provizoriu:

Abaterea standard la măsurarea unei direcții, admițând că cele două direcții ale unghiului au fost măsurate cu aceeași precizie, va fi dată de relația:

Dar această abatere standard este provocată de erorile specifice măsurării propiu-zise și de influențele erorile de centrare a teodolitului și semnalului vizat putându-se scrie:

în care:

– este abaterea standard instrumentală, provocată de precizia medie a abaterilor axelor , rezultată din înclinarea axei verticale și a altor abateri reziduale de axe și precizia divizării cercului ;

– este abaterea standard de măsurare provocată de abaterea standard de citire și abaterea standard de vizare ;

– este abaterea standard de centrare a aparatului și semnalului pe punctul vizat.

Aplicând principiul influențelor egale ale erorilor se pot determina abaterile standard componente mai sus evidențiate și cu ajutorul acestora caracteristicile aparatului care trebuie folosit la măsurarea cu precizie ridicată a unghiului trasat provizoriu.

Numărul de serii se poate stabili cu relația:

Trasarea pe teren a distanțelor proiectate

Măsurarea și trasarea distanșelor are în topografia inginerească o mare importanță deoarece aceasta angajează tehnica de măsurare din geodezie și din fizică la obiectele spațiale. În funcție de principiul de măsurare se pot utiliza metodele măsurării mecanice, optice și electronice ale distanțelor.

Pregătirea topografică a trasării

Indiferent de metoda utilizată, pregătirea topografică a trasării presupune determinarea corespondentei în metri pe teren a distanței orizontale din proiect ce urmează a fi trasată.

Aceasta se poate face:

grafo – analitic din coordonatele rectangulare ale punctelor, cu relația:

în care ; ; și sunt coordonatele rectangulare ale punctelor A și B, care limitează distanța de trasat

grafic prin măsurarea segmentului de pe plan și utilizând relația scării numerice:

în care n este numitorul scării planului

Principiul trasării

Trasarea pe teren a distanței din proiect comport următoarele operații:

Figura 2.2 – Trasarea pe teren a distanțelor din proiect

din punctul A, pe direcția AB. Se aplică distanța din proiect, materializându-se proviyoriu pe teren punctul

se măsoară cu precizia necesară (rezultată în faza de proiectare topografo-inginerească a trasării), utilizând aparatura corespunzătoare, distanța trasată obtinându-se lungimea a segmentului AB` fixat pe teren;

se determină corecția liniară care se aplică în punctul B` – obtinând poziția corectă a punctului B.

Pentru control se măsoară distanța trasată și se compară cu cea din proiect, diferența dintre ele fiind necesar să se încadreze în abaterea maxima admisă,

În cazul instrumentelor modern (Stații Totale) există posibilitatea de a activa funcția tracking, care permite afișarea continua (la interval de timp foarte scurte) a distanței măsurate, la fiecare deplasare a reflectorului pe aliniamentul pe care se face trasarea.

Aceasta permite trasarea direct a distanței proiectate, depășindu-se etapa de aplicare a corecției .

Trasarea pe teren a cotelor proiectate

Trasarea cotei presupune materializarea pe teren, pe vertical a unui punct a cărei poziție planimetrică este cunoscută, in așa fel încât cota lui să corespundă cu cota indicate în proiect.

Trasarea cotelor prin nivelment geometric

Este recomandată pentru trasarea cu precizie ridicată, destanțele la care se poate efectua trasarea fiind limitate de panta terenului și de precizia solicitată (la precizii mari lungimea porteei nu poate depăși 20 m). Se efectuează de preferință prin nivelment geometric de mijloc.

Trasarea se efectuează cu instrumente de nivelment geometric utilizând mire verticale de lemn sau invar în funcție de precizie.

Tipul instrumentului ce va fi utilizat depinde de precizia care trebuie asigurată, putând fi ales în funcție de categoria de precizie în care se încadrează.

Se așează aparatul la mijlocul distanței dintre reperul R și punctul B, pe verticala căruia trebuie trasată cota proiectată trasată

Figura 2.3 – Trasarea cotelor prin nivelment geometric de mijloc

Se determină altitudinea planului de vizare .

unde – este cota reperului de la acre se face trasarea,

r – citirea pe mira instalată pe acest reper.

Trasarea:

se ridică sau se coboară mira deasupra punctului B până când în dreptul firului nivelui al instrumentului așezat în stația S se va citi . Baza mirei se va afla la cota proiectată – punct ce se materializează pe teren printr-un țăruș, sau printr-o linie trasată pe un stâlp;

materializarea prin țăruș bătut până la baza mirei este anevoioasă, un plus de eficiență și precizie în materializare obținându-se prin calcularea cotei de lucru ;

– reprezintă citirea efectuată pe mira așezată în punctual B la nivelul solului;

în situațiile când este necesară trasarea mai multor puncte la cota din proiect se marchează altitudinea planului de vizare pe pereți sau cofraje, față de care se măsoară cu mira sau ruleta citirea , calculate.

Pentru control se efectuează citiri pe mirele din reperul R și din punctual trasat B cu ajutorul cărora se determină cota reală a punctului trasat (), care se compară ce cea din proiect.

Precizia trasării:

Abaterea standard de trasare a cotei proiectate a punctului B se calculează cu relația:

în care:

este abaterea standard a cotei reperului de nivelment de execuție;

este abaterea standard a citirii r pe mira așezată pe reperul de execuție;

este abaterea standard a citirii b pe mira așezată pe punctual B în vederea trasării cotei;

este abaterea standard de fixare a cotei proiectate.

Dacă se consideră că

este abaterea maxima admisă iar T toleranța trasării. Valoarea abaterii standard este cunoscută în urma prelucrării măsurătorilor efectuate în rețeaua altimetrică de trasare; dacă nu se dispune de această valoare i se poate atribui o valoare rezultată din aplicarea principiului influenței differentiate a erorilor sau poate fi neglijată.

se stabilește în funcție de modalitatea de fixare aleasă.

este abaterea standard provocată de nivela torică;

s este distanța de la instrument la miră;

k reprezintă o parte a unei diviziuni de pe nivela torică;

este sensibilitatea nivelei torice

este abaterea standard de citire pe miră în mm,

s este este distanța de la instrument la miră exprimată în metri,

t este valoarea unei diviziuni de pe miră,

M este mărimea lunetei.

Abaterea standard de devizare a mirei i se pot atribui valorile 0,4 mm (pentru mire divizate centimetric) și 0,1 mm (pentru mire cu bandă de invar), determinate, de asemenea, pe cale experimentală.

Abaterea standard este provocată într-o mare măsură de gradientul de temperatură.

În cazul utilizării unui instrument de nivelment geometric cu compensator

în care: abaterea standard de vizare se poate determina cu relația:

Abaterea standard a compensatorului,

s – distanța de la instrumentla miră exprimată în metri

Trasarea liniilor de pantă proiectată

Problema trasării pe teren a liniilor de pantă proiectată este întâlnită la aplicarea pe teren a proiectelor de:

canale și diguri

baraje de greutate și drumuri

aplecarea pe teren a proiectelor de sistematizare verticală

Trasarea liniilor de pantă proiectată prin nivelment geometricde mijloc

Este procedeul cel mai recomandat în situațiile în care:

se solicită precizie medie sau ridicată

panta liniei de trasat nu este prea mare

Figura 2.4 – Trasarea liniilor de pantă din proiect prin nivelment geometric de mijloc

Se consideră că trebuie trasată pe teren panta proiectată p între 2 puncte A și B (distanța între ele nu trebuie să depășească 200 m). Se instalează nivelul la mijlocul distanței AB și se fac citirile a și b pe mirele așezate în punctele A și B.

unde:

reprezintă cota de lucru – se materializează pe teren prin țăruș de lemn;

– diferența de nivel între punctele principale A, B;

s – diferența de nivel corespunzătoare pantei proiectate p, în punctul B față de punctul A;

d – distanța orizontală între punctele A și B;

l – lungimea înclinată între A și B

Se ridică (coboară) mira până când citim și se bate șipca până la baza mirei.

Trasarea prin nivelment geometric de capăt

Nivelul se așează în punctul A și i se măsoară înălțimea.

Citirile , , corespunzătoare pantei proiectate se vor determina pe mirele verticale așezate în punctele 1,2,3.

Determinarea segmentelor se face pornind de la relația cunoscută de calcul a pantei în procente:

unde distanța orizontală din punctul A până la fiecare țăruș.

Se ridică sau se coboară mira până când vom citi pe ea valoarea ; se bate țărușul până la baza mirei.

Figura 2.5 – Trasarea liniilor de pantă din proiect prin nivelment geometric de capăt

Trasarea cotelor prin procedeul combinat

Se aplică atunci când diferența de nivel între reperul de execuție R și punctul a cărei cotă trebuie trasată depășește lungimea unei mire.

Procedeul combinat presupune utilizarea a două instrumente de nivelment geometric de același tip și a unei benzi de oțel suspendate

Transmiterea cotelor la etaj

Ruleta l se suspendă de suportul în consolă 2. Ruleta este întinsă cu ajutorul greutății cufundată în vasul cu ulei 3. Cu nivelul din stația S citirea r pe miră și citirea C pe ruletă. Cu nivelul din stația citirea , pe ruletă scopul fiind determinarea citirii , corespunzătoare cotei din proiect.

Figura 2.6 – Trasarea cotelor la etaj

Pentru acesta se exprimă altitudinea a planului de vizare în stația în două moduri:

de unde

Trasarea

Trasarea se efectuează prin deplasarea mirei pe verticală deasupra punctului până când se va citi pe ea, în dreptul firului nivelor, valoarea calculată. În mod asemănător se procedează pentru trasarea cotelor proiectate la celelalte niveluri ale construcției.

Dacă se pune problema determinării directe a diferenței de nivel în vederea transmiterii cotei între puncte situate la diferite niveluri ale construcției banda de măsurare poate fi atârnată cu ajutorul greutății, cu care este adusă la tensiunea indicată de firma productoare, prin puțul casei scării sau prin golurile lăsate în planșee.

Se determină mai întâi la parter cota a unui punct B, prin nivelment geometric, de la un reper de execuție din zona șantierului.

Se efectuează apoi citirile b, pe mira așezată pe punctul B, și c pe ruletă.

Figura 2.7 – Determinarea cotei la etaj

Se așează la etajul dorit mira pe un punct marcat și se citesc cu ajutorul instrumentului așsezat la nivelul respectiv valorile pe miră și pe ruletă.

Diferența de nivel dintre punctele B și va fi:

iar cota punctului de la etaj:

Trasarea cotelor în groapa de fundație

Trasarea se efectuează prin deplasarea mirei pe verticală deasupra punctului până când se va citi pe ea, în dreptul firului nivelor, valoarea calculată. În mod asemănător se procedează pentru trasarea cotelor proiectate la celelalte niveluri ale construcției.

Dacă se pune problema determinării directe a diferenței de nivel în vederea transmiterii cotei între puncte situate la diferite niveluri ale construcției banda de măsurare poate fi atârnată cu ajutorul greutății, cu care este adusă la tensiunea indicată de firma productoare, prin puțul casei scării sau prin golurile lăsate în planșee.

Se determină mai întâi la parter cota a unui punct B, prin nivelment geometric, de la un reper de execuție din zona șantierului.

Se efectuează apoi citirile b, pe mira așezată pe punctul B, și c pe ruletă.

Se exprima în două moduri altitudinea planului de vizare în stația S

Figura 2.8 – Trasarea cotelor în groapa de fundație

Se determină citirea corespunzătoare cotei proiectate:

Se compară citirea calculată cu citirea b efectuată pe mira așezată pe fundul gropii de fundație rezultând cota de lucru

Dacă se urmarește trasarea unei cote în groapa de fundație deja executată se procedează ca în cazul anterior ridicând sau coborând mira până cand se va citi pe ea în dreptul firului nivelor valoarea calculată. Materializarea se face printr-o trăsătură efectuată pe zid, în dreptul tălpii mirei.

Note explicative:

Pentru mărirea preciziei de trasare a cotelor se fac 2-3 citiri, intoducându-se în calcule valorile medii.

Ruleta si cele două mire trebuie să aibă buletine de etalonare pentru a se putea calcula corecțiile de etalonare. Ruleta se suspendă cu o jumătate de oră înaintea începerii măsurătorilor pentru a lua temperatura aerului care se și măsoară cu termometrul. Lungimea se corectează cu corecția de temperatură.

Precizia trasării

Abaterea standard de trasare a unei cote prin procedeul combinat se poate calcula cu relația:

în care :

– este abaterea standard a cotei reperului de execuție ;

– este abaterea standard a citirii pe mira așezată pe reperul de execuție R;

– abaterea standard a citirii pe mira cu care se tatonează pe verticală deasupra punctului B;

– abaterea standard a segmentului l de ruletă dintre citirile c și ( căruia i s-au aplicat corecțiile de etalonare, temperatură și forță de întindere.

Trasarea împrejmuirilor la fundație

După materializarea pe teren a punctelor caracteristice ale construcției (punctele principale), pentru trasarea în detaliu se execută împrejmuiri.

Figura 2.9 – Împrejmuirea discontinuă pe capre

Împrejmuirile pot fi:

– continue;

– discontinue.

Împrejmuirea se realizează din scânduri așezate orizontal, fixate pe capre (stâlpi, pari) de lemn, la o distanță de 5 – 10 m față de axele de bază ale construcției și paralel cu acestea.

Marginea superioară a tuturor scândurilor orizontale trebuie să fie în același plan orizontal. Acestei margini i se dă o cotă, cu o valoare rotundă sau cota zero, pentru simplificarea lucrărilor de trasare pe verticală. Operațiunea se realizează prin nivelment geometric.

În practica construcțiilor se utilizează în mod curent împrejmuirea discontinuă, din considerente de economie de material și de comoditate a efectuării lu-crărilor specifice de construcții.

Transmiterea punctelor pe împrejmuire.

Punctele axelor principale și punc-tele axelor de bază (care determină contu-rul clădirii) se materializează pe împrej-muire.

Figura 2.10 –

Materializarea axelor pe împrejmuire se realizează cu ajutorul teodolitului:

– se instalează teodolitul în punctul 3 (materializat pe teren cu un țăruș iar punctul matematic printr-un cui);

– se vizează cuiul din punctul 4;

– se blochează mișcarea generală în plan orizontal;

– se plonjează luneta și se marchează pe împrejmuire punctul a2;

– se dă luneta peste cap sau se rotește instrumentul cu 200g și se marchează punctul a1;

– se procedează identic și pentru celelalte puncte.

După materializarea punctelor pe împrejmuire se măsoară distanțele între puncte și se aduc corecțiile necesare, dacă este cazul. Marcarea axelor pe împrej-muire se face cu vopsea sau cuie. Lângă fiecare cui se notează numărul axei.

Axele se pot transmite la pilaștrii cu centrare forțată, în cazul construcți-ilor de importanță deosebită, la care cerințele de precizie sunt foarte ridicate.

Condiții ce trebuie îndeplinite de împrejmuiri:

1. împrejmuirile trebuie să fie paralele cu axele de bază ale construcțiilor. Eroarea de neparalelism este în funcție de precizia de măsurare a distanțelor;

2. împrejmuirile trebuie să fie rectilinii, nu în zig-zag;

3. trasarea părții superioare a împrejmuirilor trebuie făcută prin nivelment geometric, cu o precizie care să nu afecteze precizia de trasare pe înălțime a con-strucției.

După transmiterea pe împrejmuiri a axelor de bază se procedează la trans-miterea axelor secundare.

În final, se întocmesc schițelor de execuție a împrejmuirilor (care conțin toate datele topografice utilizate la execuție și din care se pot eventual reconstitui punctele dispărute) și se trece la trasarea în detaliu a fundațiilor.

Metode de trasare în plan a punctelor proiectate ale construcțiilor

Axele și punctele caracteristice ale construcțiilor se trasează pe teren prin diferite metode.

Alegerea metodei de trasare se face în funcție de următorii factori: condițiile de

măsurare, gradul de accidentare al terenului, obstacole ce împiedică vizele (măsurarea peste ape, în subteran) natura obiectului de trasat (dimensiune și formă în plan), precizia cerută la trasare, modul de realizare al rețelei de trasare, aparatura avută la dispoziție.

În funcție de condițiile de mai sus, se poate utiliza una din următoarele metode:

metoda coordonatelor polare, metoda coordonatelor rectangulare, metoda intersecției unghiulare înainte, metoda intersecției liniare, metoda drumuirii poligonometrice, metoda intersecției înapoi.

Metoda coordonatelor polare

Metoda se recomandă în situațiile când lucrările se execută în zone în care sunt posibile atât măsurătorile unghiulare cât și cele liniare, iar baza de trasare este alcătuită dintr-o drumuire poligonometrică sau rețea topografică de construcții.

Trasarea pe teren a punctului C se face prin aplicarea din punctul A al rețelei de trasare, a unghiului orizontal din proiect (unghi polar), față de latura rețelei (direcție de referință) și a distanței D din proiect (rază vectoare) (figura 3.1).

Valoarea elementelor topografice ce urmează a fi trasate () se determină în faza de pregătire topografică cu relațiile generale:

Figura 3.1– Metoda coordonatelor polare

Coordonatele punctelor A și B sunt cunoscute (puncte ale rețelei de trasare) iar coordonatele punctului C sunt indicate în proiect.

Trasarea punctului C se efectuează astfel: se staționează cu teodolitul în punctul A și față de direcția de referință AB se trasează unghiul (procedeul de trasare, stabilit în faza de proiectare topografo-inginerească, se alege în concordanță cu precizia cerută de trasare).

Pe direcția astfel obținută se va aplica distanța D, la capătul ei materializându-se punctul de trasat.

Controlul trasării se poate efectua:

Figura 3.2 – Controlul trasării

Prin trasarea punctului construcției și din alt punct al rețelei de sprijin (de exemplu: trasarea punctului C din punctele rețelei de sprijin A și B – figura 3.2) trasarea punctului C prin altă metodă de trasare compararea distanțelor și unghiurilor dintre punctele trasate, obținute prin măsurarea pe teren cu cele indicate în proiect.

Precizia metodei:

Figura 3.3 – Principiul calculului preciziei

Dacă nu se ține seama de influența erorii punctelor rețelei de trasare și a erorii de fixare din figură se obține :

în care:

– abaterea poziției punctului C provocată de abaterea de trasare a distanței și de abaterea de trasare a unghiului polar ;

– abaterea longitudinală (poate fi asimilată cu abaterea de trasare a distanței );

– abaterea transversală reprezentând echivalentul liniar al abaterii de trasare a unghiului polar .

Ținând seama de cele de mai sus relația mai poate fi scrisă și sub forma:

Trecând la abateri standard și ținând seama și de erorile de poziție a punctelor de sprijin și a celor de fixare, vom avea:

Dar:

Ținând seama de acest fapt se pot scrie relațiile de determinare a baterilor standard longitudinală și transversală:

Calculul preciziei necesare a lucrărilor de trasare:

Dacă abaterea standard a punctelor de sprijin este cunoscută se poate scrie:

Aplicând principiul influențelor egale ale erorilor

și notând

vom avea:

De aici va rezulta

Dacă se consideră cunoscută și abaterea standard de fixare (stabilită în funcție de procedeul de fixare preconizat) vom avea:

în care, de această dată,

Dacă se ține seama de faptul că precizia de trasare a mărimilor b și D trebuie să fie mai mică decât precizia datelor inițiale (a punctelor de sprijin), și că abaterea standard de fixare nu trebuie să exercite o influență prea mare asupra abaterii standard de trasare a punctului C, adică

Deci pentru abaterile standard componente vom avea:

Dacă se lucrează cu coeficienți care diferențiază între ele erorile mărimea fiecărei abateri standard care afectează trasarea se poate calcula cu una din relațiile:

în care:

Valorile coeficienților k au fost stabiliți pe cale experimentală astfel: ; ; ; .

Calculul continuă cu organizarea lucrărilor de trasare a unghiului orizontal și a distanței.

La trasarea prin această metodă trebuie să se țină seama de faptul că eroarea de trasare crește odată cu mărirea distanței de la punctul de sprijin la punctul de trasat și de faptul că latura de referință trebuie să fie mai lungă decât cea de trasat.

Metoda coordonatelor rectangulare

Această metodă se aplică în cazul punctelor construcțiilor situate în apropierea aliniamentului ce unește două puncte ale rețelei de sprijin (de trasare). Eficiența metodei este condiționată de poziția punctelor rețelei de trasare pe direcția unei axe de coordonate (de exemplu în cazul rețelei topografice de construcții, când calculul elementelor este foarte facil).

Metoda constă în materializarea pe teren a punctului C al construcției prin aplicarea unui segment x în lungul aliniamentului ce unește cele 2 puncte de sprijin (A,B) iar din punctul P astfel obținut a unei perpendiculare de lungime y. Pregătirea topografică constă din determinarea coordonatelor relative x,y.

Figura 3.4 – Metoda coordonatelor rectangulare

În cazul poziției punctelor de sprijin pe direcția unei axe de coordonate, (figura 3.4).

În cazul unei poziții oarecare a punctelor de sprijin față de axele de coordinate (figura 3.5).

Figura 3.5 – Metoda coordonatelor rectangulare

În aceste relații:

– coordonatele punctelor de sprijin;

– coordonatele punctului C;

– orientarea aliniamentului AB;

Trasarea punctului C prin această metodă presupune următoarele operații:

se așează teodolitul în stație în punctul A și se vizează, punctul B. Pe acest aliniament în lungul liniei de vizare se trasează abscisa x și se materializează punctul P;

se instalează teodolitul în punctul P și față de direcția PA se trasează un unghi de 100;

pe direcția astfel obținută se va aplica ordonata y rezultând poziția pe teren a punctului C din proiect.

Observații:

ca direcție de referință pentru trasarea unghiului drept se va alege latura cea mai lungă (PA sau PB)

se alege schema de trasare în așa fel încât ;

Controlul poziției punctului trasat se poate face prin:

măsurarea laturilor construcției rezultate prin trasare și compararea lor cu cele din proiect;

trasarea punctului C utilizând altă schemă de trasare – mod de control posibil în cazul rețelei topografice de construcții;

trasarea punctului C prin altă metodă (de exemplu metoda coordonatelor polare).

Precizia metodei:

Abaterea standard de trasare a punctului C va fi provocată de :

abaterile standard și de aplicare pe teren a creșterilor de coordonate x și y;

abaterea standard de trasare a unghiului drept;

abaterea standard de centrare a teodolitului (doar în punctul A, dacã se considerã cã eroarea de centrare la trasarea unghiului b este inclusã în abaterea standard de trasare a acestui unghi);

abaterea standard de reducþie (centrare a semnalului vizat) doar în punctul P;

abaterea standard de fixare pe teren a punctului, ca și de abaterile standard ale punctelor de sprijin, putându-se scrie relația:

sau dacă mai întâi se trasează ordonata y

unde:

e – eroarea de centrare a instrumentului în puntul A;

e` – eroarea de reducție (centrare a semnului vizat) în punctul P;

D – distanța orizontală dintre punctele de sprijin A și B;

Dacă se consideră că poziția pe teren a punctului C rezultă prin îmbinarea metodei aliniamentului, pentru trasarea punctului P și a metodei coordonatelor polare, pentru trasarea din punctul P a punctului C, abaterea standard se va determina cu relația:

unde:

– abaterea standard la trasarea punctului P prin metoda aliniamentului (poate fi asimilată cu abaterea standard longitudinală);

– abaterea standard la trasarea punctului C prin metoda aliniamentului (poate fi asimilată cu abaterea standard transversală);

Dar ținând seama că:

va rezulta:

unde:

– abaterea standard a punctelor de sprijin;

– abaterea standard de vizare;

– abaterea standard datorită schimbării focusării lunetei la vizarea succesivă a punctelor A și P;

– abaterea standard de trasare a creșterilor de coordonate x și y;

– abaterea standard de trasare a unghiului drept;

– abaterile standard de centrare și reducție (centrare a semnalului vizat);

– abaterea standard de fixare a puntului C.

Dacă asemănător, tratării de la metoda coordonatelor polare, se aplică principiul influențelor egale ale erorilor, se poate considera că:

și, pentru ca influenței celorlalte abateri standard să fie mică,

– se poate exprima în funcție de astfel:

unde

adică

Dacă se consideră că abaterea standard a punctelor de sprijin reprezintă jumătate din abaterea standard de trasare.

atunci vom avea:

În aceste condiții pentru abaterile standard componente vom avea

În calculele de precizie ulterioare se va ține seama că:

unde , și că

unde: M – mărirea lunetei;

Metoda intersecției unghiulare înainte

Metoda intersecției unghiulare înainte aparține procedeelor clasice de aplicare pe teren a punctelor caracteristice a construcțiilor proiectate.

Procedeul este recomandat la trasarea axelor principale din puncte de microtriangulație (de exemplu a centrelor infrastructurilor podurilor sau a axelor construcțiilor hidrotehnice), și în general în situațiile în care este foarte dificilă măsurarea distanțelor din punctele de sprijin spre punctul de trasat.

Poziția pe teren a punctului C se obține prin aplicarea unghiurilor orizontale și (figura 3.6).

Figura 3.6 – Metoda intersecției unghiulare înainte

Pregătirea topografică a proiectului în vederea trasării presupune calcularea unghiurilor orizontale utilizând coordonatele rectangulare cunoscute ale punctelor de sprijin A și B si cele ale punctului proiectat C. Calculul se face cu relațiile:

Controlul corectitudinii calcului se poate face determinând unghiul orizontal (figura 3.6):

și verificând respectarea condiției

Trasarea se poate face utilizând un singur teodolit sau 2 teodolite.

În primul caz:

se instalează teodolitul în stație în punctual A și față de direcția AB se aplică unghiul , direcția rezultată se materializează pe teren prin țăruși (4 și 2) în zona punctului C (figura 3.7);

se deplasează teodolitul în punctul B și se trasează unghiul rezultând pe teren punctele 3 și 4 (marcate prin țăruși);

poziția pe teren a punctului C se va găsi la intersecția unor fire (sârme) întinse între punctele 1 și 2, respectiv 3 și 4.

Dacă se utilizează două theodolite de aceeași precizie, instalate simultan în punctele A și B se trasează concomitant unghiurile și , poziția punctului C rezultând:

fie la intersecția firelor întinse între punctele 1-2 și 3-4;

fie prin dirijarea (de către operatorii celor 2 teodolite) a unui lucrător până când direcția AC va intersecta direcția BC, această modalitate de trasare este posibilă la distanțe relative mici (150 m).

Pentru controlul trasării se poate proceda astfel:

Figura 3.7 – Controlul trasării

Se trasează punctual C prin intersecția unghiulară înainte multiplă (trasarea se efectuează din trei sau mai multe puncte de sprijin (figura 3.7), când pe teren se va obține un triunghi (poligon) de eroare. Poziția corectă a punctului C se va găsi în centrul de greutate al acestei figuri geometrice.

Se măsoară, cu precizie unghiulară și trasate și se compară cu cele calculate diferența dintre ele trebuind să nu depășească abaterea admisă la trasarea unghiurilor.

Precizia trasării

Abaterea standard a poziției punctului C este provocată, în principal de abaterile standard ale datelor inițiale, de abaterea standard a intersecției înainte și de abaterea standard de fixare a punctului trasat C, putând fi scrisă relația generală:

Influența abaterilor standard ale datelor inițiale se poate evalua cu formula N. Cristescu – 1978:

în care reprezintă abaterea standard a punctelor de sprijin, în ipoteza că:

sau în funcție de laturile a, b, c, (figura 3.6)

Abaterea standard a intersecției înainte se determină cu relația:

sau

în care:

și – sunt component abaterii standard într-un sistem local xoy care are originea la mijlocul bazei AB;

– este abaterea standard de trasare a unghiurilor orizontale și ;

Neglijând abaterea standard , se va transforma astfel:

TRASAREA FUNDAȚIILOR PENTRU STÂLPI

Fundațiile pentru stâlpii prefabricați din beton armat și metalici sunt fundații proprii fiecărui stâlp (izolate, de tip ,,pahar”, respectiv bloc-figura 4.1).

De precizia cu care sunt trasate pe teren și executate depinde calitatea lucrărilor ulterioare de montare a stâlpilor și a celorlalte elemente prefabricate ale construcției (grinzi, panouri, etc).

Figura 4.1. – Fundație pentru stâlpi metalici

Figura 4.1. – Fundație “pahar” pentru stâlpi din beton armat

Erorile în executarea fundațiilor pot influența negativ și uneori iremediabil stabilitatea construcției.Trasarea se face față de axele principale, longitudinale și transversale (marcate pe împrejmuiri și prin perechi de borne figura 4.2).

Figura 4.2. – Trasarea fundațiilor pentru stâlpi

Trasarea gropilor de fundație se face cu ajutorul unor împrejmuiri mici, poziționate și executate față de axele șirurilor de stâlpi (figura 4.3), pe ele transmițându-se axele longitudinale și transversale ale fundațiilor, de pe împrejmuirea principal (figura 4.1); față de aceste marcaje de axe (figura 4.3 – axele 3-3 si D-D) se aplică pe împrejmuirea mică (cu precizia la milimetru) distanțele din proiect până la marginile gropii de fundație și contururile fundației.

Punctele cu același număr de pe laturile opuse ale împrejmuirii mici (figura 4.3) se unesc prin sârme subțiri, iar intersecțiile acestora se proiectează la sol cu fire cu plumb, obținându-se contururile gropii și ale diferitelor părți ale fundației, care se marchează cu țăruși.

Trasarea pe înălțime se face în raport cu reperele de nivelment de execuție din șantier.

Figura 4.2. – Trasarea în detaliu a fundației izolate pentru stâlpi

a – plan; b – secțiune

Trasarea și montarea stâlpilor prefabricate

Executarea lucrărilor pregătitoare:

numerotarea stâlpilor conform axelor de montaj;

trasarea pe stâlpi a unor repere axiale – rizuri (figura 4.3) la baza 8 pentru montajul în plan și la partea superioară 8’ pentru verticalizarea stâlpului, precum și un riz orizontal 9 la bază pentru determinarea cotei de montaj, față de care se montează pe stâlpi restul elementelor;

plantarea la nivelul cotei proiectate a fundațiilor, reperilor topografici pe care se transpun cu teodolitul axele longitudinale și transversale ale fundațiilor fiecărui stâlp 8’’.

Inițial se realizează fundațiile stâlpilor efectuându–se verificarea poziționării în plan a fiecărei fundații cu teodolitul față de axele principale ale construcției.

Abaterea maximă admisă a axelor fundației față de poziția lor proiectată este de ± 5 mm. Verificarea montajului fundațiilor în înalțime se face prin nivelment geometric, iar abaterea maximă admisă a suprafețelor de sprijin față de cotele din proiect este de ± 3 mm.

Sub stâlpi de beton armat se utilizează fundații de tip pahar, iar sub stâlpi metalici în fundațiile de beton se montează în prealabil plăci metalice de sprijin, prin care trec buloanele de ancoraj pentru prinderea stâlpului.

După montajul fundațiilor se întocmește schema de execuție în plan și în înaltime cu dimensiunile reale obținute din măsurători (ridicare de execuție), inclusiv paralelismul pereților paharului cu axele longitudinale și transversale ale fundației.

Apoi urmează betonarea fundației.

Montajul stâlpilor de beton armat:

se aduce fundul paharului la cota proiectată prin turnarea stratului de egalizare;

se introduce stâlpul în pahar și se manevrează până se obține coincidența rizurilor 8 – 8’’, după care se fixează cu ajutorul penelor;

se determină cota reperului 9 și ale fețelor consolelor stâlpului;

se verticalizează stâlpul (linia 8 – 8’’) cu firul cu plumb cu nivele independente lungimi 1,5….2 m, sau prin plonjarea lunetei teodolitului cel putin prin două direcții perpendiculare;

se verifică montajul stâlpului în plan vertical, apoi se betonează prin turnarea de mortar de ciment între stâlp și pahar.

Figura 4.3. – Montajul stâlpilor ce susțin calea de rulare a macaralei podului rulant

A – stâlp prefabricat din BA; B – stâlp metalic

1 – fundație tip pahar;

2 – repere topografice;

3 – stâlpul de BA , (respectiv metalic );

3’ – papucul (sabotul) stâlpului metalic;

4 – paharul stâlpului de BA;

5 – consola;

6 – grindă câi de rulare;

7 – șină căi de rulare;

8 , 8’ – rizuri axiale verticale;

8’’ – rizuri axiale marcate pe repere topografice, reprezetând axele fundației;

9 – riz orizontal;

10 – buloane de ancorare;

11 – placă de sprijin a stâlpului metalic;

12 – strat de egalizare.

La montajul stâlpilor metalici, fiecare stâlp se așează în fundația pregătită astfel că buloanele de ancoraj să intre în orificiile sabotului 3’ iar reperele 8 să corespundă cu 8’’. În înalțime prin nivelment geometric se trasează plăcile de sprijin la cota proiectată 9, abaterea admisă fiind de ± 2 – 3 mm. Concomitent se determină cota reperului 9, față de care se trasează înălțimea h’ pentru grinda căii de rulare. Montajul pe verticală se face la fel ca la stâlpul de beton armat.

Lucrări topografice la montarea și verificarea căilor de poduri rulante

Lucrări topografice la montajul cailor de rulare

Montajul căilor de rulare se face în două etape: montajul grinzilor și montajul căilor de montare, ultimul necesitând precizia cea mai ridicată.

Figura 4.4. – Schema dispunerii stâlpilor cu console și axelor căilor de rulare I – II și III – IV;

1 – stâlp, 2 – consolă.

O secțiune transversală printr–o hală de producție prevăzută cu un pod rulant apare ca în figura 4.5.

Figura 4.5. – Hală de producție cu pod rulant

Buna fucționare a unui pod rulant depinde în special de satisfacerea următoarelor condiții:

liniaritatea șinelor;

paralelismul dintre șine;

nivelul uniform al părții superioare a celor două șine.

Montajul grinzilor de rulare se execută după trasarea pe ambele fețe a unor rizuri în axa grinzii. Montajul grinzilor și șinelor de rulare se poate executa cu sârme întinse deasupra axei grinzii (figura. 4.6.) pe care se deplasează fire cu plumb; pentru corectarea poziției în plan și în înalțime se folosesc mire verticale.

Montajul și respectiv verificarea poziționării în plan și în înalțime a șinelor de rulare se pot efectua cu aceleași mijloace ca la montajul grinzilor de rulare.

Figura 4.6. – Schema montajului grinzilor și șinilor căilor de rulare

Procedeul de montaj în plan trebuie adaptat tipului de șină și modului de sprijinire a șinei pe grindă (prin intermediul unei plăci metalice sau direct pe grindă).

Pentru transmiterea pe consolă a axelor și cotelor (necesare pentru montarea grinzilor) se procedează astfel:

se proiectează un patrulater de referință 1,2,3,4 ( figura 4.7 ) cu laturile 1 – 2 și 3 – 4 riguros paralele și în același timp paralele cu axele stâlpilor deja marcate;

după determinarea completă a patrulaterului cu un teodolit instalat într–un capăt al aliniamentului care vizează o țintă de vizare centrată în celălalt capăt, se realizează un plan de referință optic, față de care se poate trasa axa șinei prin transmiterea pe verticală;

prin control se masoară distanțele dintre planul vertical de referință și muchia anterioară a stâlpului precum și distanțele dintre axa șinei și partea anterioară a stâlpului;

În acest fel se deplasează axele căii de rulare pe consolele stâlpilor ai deschiderii, sau aceste axe se fixează pe placuțe (sau scoabe) încastrate pe pereții frontali ai clădiri, mai sus cu cca. 0,5 m de ciuperca șinei de rulare. Cu ajutorul sârmelor întinse între rizurile de pe consolele stâlpilor extremi se marchează axele căilor de rulare pe consolele fiecărui stâlp.

Figura 4.7. – Poziționarea șinelor podului rulant

Transmiterea cotelor se face prin nivelment geometric combinat cu măsurători de distanțe.

Atât după fixarea șinelor cât și intrarea în exploatare sunt obligatorii măsurători de verificare repetată la intervale de timp prestabilite.

VERIFICAREA POZIȚIEI ȘINELOR POD RULANT

Deasupra punctelor A1 și B1 se instalează teodolite de precizie, punctele finale An și Bn fiind semnalizate cu mărci de vizare. Față de aliniamentele astfel materializate se măsoară pe niște echere gradate de 1 – 1,5 m ținute orizontal, abaterile ai și bi.

Distanțele între punctele A1 B1 și An Bn și ecartamentul se măsoară cu o ruleta milimetrică etalonată , utilizând dinamometrul și aplicând corecțiile de etalonare.

Pentru determinarea deplasărilor verticale se utilizează, plecând de la un punct de cotă cunoscută, nivelmentul geometric de mijloc. Cu o nivelă de precizie și mire de invar se fac drumuiri de nivelment geometric. Pentru corectarea poziției axelor șinelor căilor de rulare , se determină axele optime ale căilor de rulare, se determină pentru “ n “ puncte valorile (x1 ,y1),….,(x n ,y n ) pornind de la ecuația dreptei :

Abaterile punctelor față de axa optima

Punând condiția de minim:

Adică derivatele parțiale în raport cu a și b să fie nule

Se obține sistemul normal:

Se calculează apoi abaterile pentru fiecare șină.

Verificarea poziționării

ecartamentul: 𝜎𝑑≤ ± 3 mm ( la deschideri mai mari de 35 m, 𝜎𝑑≤ ± 8 mm ) ;

liniaritatea șinelor: 𝜎1≤ ± 1 – 2 mm;

paralelismul șinelor : 𝜎𝑝≤ ± 2 – 3 mm ;

determinarea cotelor părții superioare și șinelor : 𝜎Δ𝐻≤ ± 2 mm ;

abaterile punctelor șinei de rulare față de aliniament nu vor depăși ± 15 mm ;

eroarea maximă admisă a distanței dintre axele șinelor de rulare este ± 5 mm , iar deplasarea axei șinei față de grinzile căii de rulare este de maximum ± 15 mm;

diferența cotelor șinelor de rulare în același profil transversal este de maximum ± 10 mm pe consolele stâlpilor și de ± 15 mm în deschidere , iar între stâlpi vecini este de 1 / 1500 din distanța între stâlpi , însa de maximum 10 mm .