TRANZIȚIA ȘI IDEOLOGII DUPĂ 1989 1.1. Abordări ideologice legate de gen și egalitate de șanse în România postcomunistă Ideologia reprezintă un sistem… [621346]

1
CAPITOLUL 1
TRANZIȚIA ȘI IDEOLOGII DUPĂ 1989

1.1. Abordări ideologice legate de gen și egalitate de șanse în România
postcomunistă

Ideologia reprezintă un sistem de idei, opinii sau dogme pe care un individ, un grup social,
un regim politic sau un partid le folosește pentru justificarea acțiunilor destinate să satisfacă aspirații
și interese politice sau culturale , dar fără o preocup are deosebită în ceea ce privește raționalitatea
lor. Din aceasta decurge ideologia politică , legată de interesele și scopurile politice ale unui grup
social ( clasă, fra cțiune de clasă, pătură socială ), în timpurile noastre, mai ales de cele ale unui partid .
La rândul său, de aici decurge și doctrina politică , respectiv ansamblul de teze, articulate, pe
baza unui principiu unificator, care interpretează, apreciază și tinde s ă orienteze realitatea politică ,
în lumina unor valori care exprimă opțiuni ideologice, cu caracter de clasă. Diversitatea teoriilor,
doctrinelor și concepțiilor politice se c onstituie în ideologii politice , de regulă acestea caracterizând
grupul social ca forță politică ce deține puterea sau care luptă pentru putere.
Cu cât un in divid este mai adânc implicat în lupta pentru putere , cu atât mai puțin este
probabil să vadă lupta pentru putere așa cum este ea. Tosloi scria în Război și pace : „Omul , când
acționează de unul singur , are întotdeauna în minte un anumit număr de idei, car e i-au condu s, cum i
se pare lui , activitatea din trecut și care -i servesc drept justificare în acțiunea prezentă și drept
călăuză în planurile viitoarelor acțiuni ”1.
Același lucru îl fac și grupurile de oameni atunci când lasă pe seama celor ce nu iau parte la
acțiune grija de a chibzui, de a justifica și de a plănui activitatea colectivă. Actorul de pe scena
politică nu poate evita să joace teatru , ascunzându -și adevărata natură a acțiunilor politice în spatele
unei ideologii politice. Cu cât u n individ este mai îndepărt at de o anumită luptă de putere, cu atât
este mai probabil să -i înțeleagă esența sa reală.

1 Hans J. Morgenthau Politica între națiuni , Editura Poliron, Iași , 2013, p. 129

2
În perioada de după cel de -al Doilea Război Mondial până la evenimentele din Europa
Centrală și de Est din anii 1989 -1991 se vorbea, în li nii mari, de două ideologii, total opuse,
capitalistă și comunistă , ultima fiind considerată, în lagărul socialist , superioară celei dintâi, așa
cum reiese și din lucrările de referință, evident din perioada comunistă : Concepție ideologică și
politică desp re lume și societate care susține lichidarea proprietății private asupra mijloacelor de
producție și a exploatării omului de către om, desființarea claselor, instaurarea unei noi societăți,
bazate pe egalitate economică, social și națională a tuturor membr ilor societății, pe afirmarea
multilaterală a personalității umane .
Din definiția enunțată într -o altă lucrare, publicată doi ani mai târziu, reiese foarte clar ș i
misiunea ideologiei comuniste: formațiunea social -economică care, în virtutea legilor de dezvoltare
ale societății și ca urmare a revoluției socialiste , ia locul capitalismului, mișcarea social -politică
revoluționară având drept scop final înfăptuirea acestei orânduiri, ideologia călăuzitoare a acestei
mișcări .
În virtutea scopului declarat, ideologia comunistă a lansat teoria revoluției universale ,
justificând și sprijinul mișcărilor revoluționare pe toate continentele. Comunismul este o ideologie
politică al cărei obiectiv este instaurarea unei societăți ideale, caracterizată prin proprietat e colectivă
și viață comună.
Atât pentru România, cât și pentru celelalte țări foste comuniste, prima perioadă, de după
evenimentele din anii 1989 -1991, a fost una de dezmeticire, de intrare în contact și de familiarizare
cu ceea ce înseamnă cooperarea in ternațională pe baze democratice2.
Ca sistem politic , economic și social se caracterizează prin proprietatea de stat asupra
mijloacelor de producție și de schimb, eliminarea economiei de piață și a sistemului concurențial,
hipercentralizarea decizională î n sfera economicului, socialului și politicului.
În esență, comunismul înseamnă că totul, inclusiv libertatea, este un bun comun sau, cum
spunea și anarhistul rus Mihail Bakunin, care, printre altele, a făcut o critică în ceea ce privește
consecințele probabile ale dictaturii marxiste a proletariatului „libertatea tuturor este esențială
pentru libertatea mea”.

2 Silviu Neg uț Geopolitica. Universul Puterii, Editura Meteor Press, București , 2008, p. 382

3
Comunismul ideal își propunea să aducă nu numai sfârșitul avuției și proprietății private
asupra mijloacelor de producție, ci totodată și un nou mod de viață, bazat pe cooperare și pe
solidaritatea comunității, de unde aprecierea unor comuniști premarxiști, nu și marxiști, întrucât
marxismul blama religia, că asemănarea cu idealul creștin este izbitoare.
În perioada postcomunistă egalitatea fe meilor și a bărbaților a fost susținută, cel puțin la
nivelul ideologiei oficiale, fiind astfel una din ideile importante folosite în procesul de modernizare
a societății românești. Egalitatea de șanse are la bază asigurarea participării depli ne a fiecărei
persoane la viața economică și social ă, fără a ț ine cont de etnie, sex, religie, vârstă, de dizabilități
sau de orientare sexuală.
După 1989, România s -a aflat într -un moment istoric, în care s -au pus bazele pentru
dezvoltarea durabilă a țării pe termen mediu și lung, aderarea la Uniunea Europeană, alături de
integrarea în NATO, constituind un catalizator al solidarității și convergen ței forțelor politice în
promovarea interesului național , susținut și de sprijinul constant și puternic al opiniei publice pentru
ambele obiective.
România aparț ine, de altfel, spațiului de civ ilizație și de cultură european , cu care
împărtășește aceleași valori commune: democrația, statul de drept, drepturile omului și economia de
piață, aceste valori constituind, de fapt, fundamentul politicii de integrare economică.
Una din problemele care determină și facilitează schimbăr i profunde în structura socială a
statului, a dreptului, a condiției oamenilor consideră liderii social -democrației actuale a fi revoluția
tehnico -științifică. Într -un deplin acord cu tezele tehnocratice, filosofia social -democratică consideră
că revoluția în știință, în tehnică, în tehnologie și informatică a condus la dispariția clasei
muncitoare și a creat o structură socială foarte complexă3.
Actorul de pe scena politică nu poate evita să joace teatru , ascunzându -și adevărata natură a
acțiunilor polit ice în spatele unei ideologii politice. Cu cât un individ este mai îndepărtat de o
anumită luptă de putere, cu atât este mai probab il să-i înțeleagă esența sa reală. În timp ce toate
tipurile de politică sunt în luptă pentru putere, ideologiile fac accepta bilă implicarea în această
rivalitate, din punct de vedere psihologic și moral, pentru actori și adepții lor.

3 Marin Voiculescu Tratat de Politologie, Editura Universitară, București , 2002, p. 329

4
Așa cum precizează Ekiert Grzegorz în lucrarea Capitalism și democrație în Europa
Centrală și de Est „Tranzițiile politice și cele economice de după 1989 au adus studiile europene în
centrul cercetărilor din științele sociale. Timp de decenii, acest câmp a fost marginalizat, poate din
cauză că se concentra asupra tendințelor instituționale și asupra evoluț iilor specific e politicii și
societăților comuniste, însă astăzi el și -a dezvoltat propriile abordări analitice, contextuale și alte
interese specifice ”4.
Studiile comuniste au menținut întotdeauna un dialog cu alte ramuri ale politicii comparate,
însă ace st domeniu a luat amploare doar în anii recenți, extinzându -și rapid aria de teme teoretice și
practice. În același timp, tranzițiile democratice și reformele de piață din regiune au lansat noi
oportunități pentru investigații comparative transregionale și pentru proiecte de cercetare ce include
țări postcomuniste și alte țări care suferă transformări politice și economice.
Tactica dezbină și cucerește, folosită de clientele politică postcomunistă imediat după
1989, a reușit cel mai bine în cazul intelectualilor, care sunt mai puțin abili decât politicieni de
profesie, să depășească ușor conflictele de idei și să ajungă la compromisul atât de necesar pentru
satisfacerea interesului comun5. Diversitatea foarte largă a regimurilor politice și a efor turilor de
reformă economică demonstrate de statele postcomuniste prezintă un puzzle captivant pentru
științele sociale.
În general, toate fostele țări comuniste reprezintă economii cu venit mediu , ale căror modele
de regim politic sunt sub -determinate de nivelurile socioeconomic de bogăție și dezvoltare.
Cercet ătorii regimurilor postcomuniste au indicat un număr foarte variat de explicații ale
diversității regimurilor politice, și anume:
✓ religia ;
✓ poziționarea geografică ;
✓ regimurile precomuniste și formarea statelor ;
✓ reformele poststaniliste în regimurile comuniste;
✓ modurile de tranziție la postcomunism.

4 Grzegorz Ekiert, Stephen E. Hanson Capitalism și democrație în Europa Centrală și de Est, Editura Polirom,
București , 2010, p. 31
5 Ion Rusu Drept Constituțional și Instituții politice , Editura Lumina Lex, București , 2001, p. 249

5
„Majoritatea acestor variabile tind să fie candidați plauzibili în explicarea diversității
regimurilor postcomuniste întrucât manifestă anumite tipare rema rcabile de covarianță cu variabilele
dependente – proprietățile regimurilor politice sau efortul depus pentru promovarea reformelor
economice”6.

1.2. Formarea parlamentului instituții, structură, legistație 1990

După Revoluția din decembrie 1989 și adoptarea Constituției din 1991, s -a recunoscut și în
România complexitatea obiectivului dreptului constituț ional și mai ales rolul său. Astfel, T. Drăgan
afirmă că Dreptul Constituțional desemnează ansamblul normelor juridice care reglementează forma
de stat, forma de guvernământ, organizarea și funcționarea Parlamentului, raporturile acestuia cu
celelalte organe ale statului, inclusiv dispozițiile cu orice alt obiect .
Subiectele raporturilor de drept constituț ional sunt:
➢ Poporul. Conform art.2 alin. 1 din legea fundamentală – Suveranitatea națională
aparține poporului româ n, care o exercită prin organe le sale reprezentative și prin
referendum. Numai singur poporul româ n are dreptul să decidă asupra problemelor
ce țin de independența sa.
➢ Statul . Poate să apară ca subiect al raporturilor de drept constituț ional , fie direct sau
fiind reprezentat de organele sale. Astfel, ca entitate abstractă, statul apare direct ca
subiect în raporturile juridice privitoare la cetățenie și în raporturile privind federația
de state.
➢ Organele statului (autoritățile). Sunt subiecte ale raporturilor de drept constituțional
dacă îndeplinesc condițiile cerute subiectelor de drept constituțional. Autoritățile
administrative sunt subiecte ale raporturilor de drept constituțional dacă participă la
un raport juridic în care celălalt subiec t este poporul, statul sau organe le legiuitoare,
iar ra portul se referă la instaurarea , menținerea ori exercitarea puterii.
➢ Parti dele sau formațiunile politice. Sunt subiecte ale raporturilor de drept
constituț ional deoarece se constituie în adevărate form e organizatorice, prin care

6 Grzegorz Ekiert, op. cit ., p. 72

6
cetățenii participă la guvernare. De asemenea, în vederea asigurării cadrului juridic
cât mai adecvat desfășurării scrutinului electoral se constituie birourile electorale din
care fac parte și membrii partidelor sau formațiunil or politice. Avem în vedere și
posibilitatea partidelor sau a formațiunilor politice de a propune candidaț i în alegerile
pentru Parlament , Președintele României sau autoritățile publice locale.
➢ Cetățenii. Apar ca subiecte ale raporturilor de drept constitu țional fie distinct ca
persoane fizice, ca persoane investite c u anumite prerogative în organe le legiuitoare
cum sunt: deputați, senatori sau organizați în circumscripții electorale .

1.2.1. Rolul și structura Parlamentului

Parlamentul este instituția juridică și politică formată din una sau două adunări ori Camere ,
fiecare compusă dintr -un număr diferit de membrii cum sunt: deputați sau senatori, care se numără
de anumite imunități, având drept control asupra autorităților executive și fiin d unica autoritate
legislative din stat.
În cadrul Titlului III din Constituția României, capitolul I este consacrat reglementării
Parlamentului, art. 61 – art. 79, secțiunea 1 intitulată „ Organizare și funcționare“, secțiunea a 2 -a
referitoare la „ Statutul deputaților și al senatorilor“ și secțiunea a 3 -a dedicată „legiferării“, care
compun capitolul I”7. Conform art.58 alin.1 din Constituție Parlamentul este organul reprezentativ
suprem al poporului româ n și unica autoritate legiuitoare a țării.
În complexul sistem de autorități statale, Parlamentul se înfățișează într -o contrapondere
față de Guvern, constituind totodată și autoritatea de directivare și de control asupra activității
executive. Parlamentele contemporane sunt formate fie dintr -o sing ură Cameră, fie din două
Camere. Cele formate dintr -o singură Cameră sunt Parlamente cu structură camerală, cele formate
din două Camere sunt Parlamente cu structură bicamerală. În general, structur a Parlamentului este
determinată de sistemul de stat, astfel într -un stat feudal este obligatorie existența în cadrul
Parlamentului și a unei Camere care să apere și să regleme nteze interesele statelor membre , pe când
cealaltă Cameră este formată din reprezentanții statului feudal.

7 Vasile Sorin Curpăr Tratat de drept Constituțional Român , Editura Publishers, Bacău, 2011, p. 25

7
Există însă și state unitare cu Parlamente bicameral e, de exemplu : Italia, Spania, Marea
Britanie, România. În unele țări există cea de -a doua Cameră , așa numita Cameră înaltă , este
formată din membri cu titlu ereditar sau numiți de monarh, Senatul france z, care este ales prin vot
indirect. Ca organ reprezentativ suprem, trebuie așadar ca Parlamentul să asigure o reală și o fidelă
reprezentare a intereselor populației. Apoi se urmărește desigur și calitatea activității principale și a
funcției legislative.
A doua Cameră se consideră că aduce o pondere în procesul legislativ, o chizbuință,
temperează zelul primei Camere în adoptarea cât mai multor legi. Apare, așadar, necesitatea
analizelor mai profunde în elaborarea legilor, medierea diverselor texte în div ergență având ca
urmare o activitate legislativă mai bună. Alte con cepții văd în bicameralism, t ocmai eli minarea
dominării Parlamentului , a doua Cameră asigurând balanța între Guvern și prima Cameră.
Astfel, se susține că bicameralismul ar încetini procesu l legislativ când se adoptă texte în
divergență . Se critică și costurile destul de mari cu a doua Cameră mai ales în sistemele
constituționale unde atribuțiile Camerelor sunt identice. În România, potrivi t art.58 alin.2 din
Constituție „Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaț ilor și din Senat ”8. Camera Deputaților ș i
Senatul se aleg pentru un mandat de 4 ani prin vot u niversal, egal, direct, secret și liber exprimat.
Așa cum rezultă din art.62 , alin. l din Constituț ie.
Camera Deputaților și Senat lucrează în ședințe separate și în ședințe comune. În ședințele
comune, lucrurile de desfășoară potrivit regulamentului de funcționare al Camerelor. Astfel,
Camerele se întrunesc în ședință comună pentru: primirea mesajului Președintelui României ;
aprobar ea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat ; declararea mobilizării generale
și parțiale ; declararea stării de război ; suspendarea sau încetarea ostilităților militare ; examinarea
rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Țării și al e Curții de Conturi ; numirea, la propunerea
Președintelui României, a directorului Serviciului Român de Informații și exercitarea controlului
asupra activității acestui serviciu;îndeplinirea altor atribuții care, potrivit Constituției, se exercită în
ședin ță comună.
Camera Deputaților și Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune
începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna
septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie. Camera Deput aților și Senatul se întrunesc ș i

8 Ion Rusu Drept Constituțional și Instituții politice , Editura Lumina Lex, București , 2001 , p. 415

8
în sesiuni extraordinare, la cererea Președintelui României, a Biroului permanent al fiecărei Camere
ori a cel puțin o treime din numărul deputaților sau al senatorilor. Convocarea Camerelor se face de
președinț ii acestora.
Proiectul ordinei de zi a ședințelor se adoptă de către Biroul permanent. Proiectul ordinii de
zi cuprinde9:
▪ proiecte de legi;
▪ propuneri legislative;
▪ interpelări, petiții;
▪ alte probleme propuse de Guvern, Biroul permanent sau parlamentari.
La cererea Președintelui României, Biroul permanent înscrie cu prioritate prezentarea și
dezbaterea cererilor acestuia. Proiectele de legi și propunerile legislative avizate de către comisii se
înscriu în proiectul ordinei de zi în cel mult 10 zile de la p rimirea raportului comisiei sesizate în
fond. Proiectul ordinei de zi și proiectul programului de lucru sunt supuse spre aprobare Camerei în
ultima zi de lucru, aceasta urmând perioada pentru care au fost întocmite. Se aprobă cu votul
majorității parlament arilor prezenți. Modificarea ordinei de zi poate avea loc numai în prima zi a
săptămânii, la cererea Guvernului, a Biroului permanent sau a unui grup parlamentar. Modificarea
ordinei de zi și a programului se aprobă cu votul majorității parlamentarilor pr ezenți. Ședințele
Camerelor sunt publice în afara cazurilor în care, la cererea Președintelui sau a unui grup
parlamentar, se hotărăște cu majoritatea simplă că anumite ședințe să fie secrete.
La ședințele publice pot asista diplomați, reprezentanții mass -media, pe baza acreditării ori a
invitației semnate de secretarul general al Camerei. Cetățenii pot participa în baza unor premise de
acces în limita locurilor disponibile în lojele destinate publicului. Așa cun precizează Vasile Sorin
Curpăr Tratat de d rept Constituțional Român „Ședințele pot fi în plenul Camerei Deputaților sau a
Senatului ori pot fi ședințe comune ale ambelor Camere. Orice proiect de lege, propunere legislativă
sau orice alte probleme aflate pe ordinea de zi se dezbat în ședințele fiecăreia dintre Camere”10.
Membrii Guvernulu i au acces la lucrările Camerei , iar dacă li se solicit ă participarea, prezența este
obligatorie. Dacă nu pot participa, își pot trimite reprezentanți. Deputații și Senatorii sunt obligați să
fie prezenți la lucr ări și se înscriu pe listele de prezență, ținute de secretarii Camerelor. Ședința
Camerei este deschisă de președintele acesteia sau de către vicepreședintele care îl înlocuiește.

9 ibidem , p. 417
10 Vasile Sorin Curpăr Tratat de drept Constituțional Român , Editura Publishers, Bacău, 2011, p. 31

9
Persoana care conduce lucrările Camerei este obligată să verifice dacă este întrunit cvorumul legal și
să anunțe ordinea de zi.
Dacă nu este întrunit cvorumul legal , ședința Camerei se suspen dă, precizîndu -se ziua și ora
când vor reîncepe lucrările. Secretarii vor informa ulterior Camera despre cauzele care au dus la
luarea măsurii. Președintele Camerei sau vicepreședintele care conduce dezbaterile, asigură
menținerea ordinei și respectarea regulamentului Camerei. Secretarii întocmesc liste cu
parlamentarii care se înscriu la cuvânt. Miniștrilor prezenți în Cameră li se poate da cuvântul în
orice fază a dezbaterilor și ori de câte ori solicit ă acest lucru. Pentru a participa la discuții,
parlamentarii trebuie să primească înc uvințarea de la președintele de ședință. Dacă vorbitorul se
îndepărtează de la subiectul chestiunii puse în discuție, președintele de ședință îi poate atrage mai
întâi atenția, după care îi retrage cuvântul dacă acesta nu se conformează.

1.2.2. Sistemul d e vot în Parlament

Camerele parlamentare hotărăsc prin vot deschis sau prin vot secret, asupra problemelor care
au constituit ordinea de zi a ședințelor. Prin regulamentele de funcționare se prevăd și situații când
votul este considerat secret. Votul deschis înseamnă: ridicarea mâinii, apel nominal sau ridicarea în
picioare. Sistemul de vot prin ap el nominal se desfășoară astfel : președintele aduce la cunoștință
obiectul votării și sensul cuvintelor pentru și contra . Apoi unul din secretari citește num ele
parlamentarilor, fiecare dintre aceștia răspunde pentru ori contra. Așa s -a votat în Adunarea
Constituantă Constituția în anul 1991. Votul secret se exprimă prin : buletine, bile sau în mod
electronic.
Regulamentele de funcționare ale celor două Camer e reglementează obligativitatea votului
cu buletine pentru alegerea persoanelor în funcții, iar în cazul votării actelor normative prin sistemul
electronic. „Votul pentru înseamnă că parlamentarul să nu bareze numele persoanei înscrise pe
buletin, iar votul contra reprezintă ștergerea numelui. Votul cu bile presupune două urne : una albă și
una neagră, așezate în fața președintelui de ședință ”11.

11 Ibidem , p. 420

10
1.2.3. Organizarea internă a Parlamentului

Organizarea internă a Parlamentului presupune existența unor organisme colegiale, care
decid și care lucrează pentru ca activitatea parlamentară să se desfășoare în condiții cât mai optime.
Parlamentul își stabilește organizarea internă conform dispozițiilor constituționale. Organele intern e
de lucru se organizează și își desfășoară activitatea conform Regulamentului fiecărei Camere .
„Numărul de partide diferă de la o țară la alta, de la o etapă istorică la alta a dezvoltării aceleiași țări,
de la o epocă istorică la alta. Asfel, în două țăr i cu mecanisme socio -economice asemănătoare poate
funcționa un număr diferit de partide cu anumite orientări politice, strategii, structuri organizatorice
sau putere de influență variate”12.
În exercitarea funcției de organizare internă, legea fundamentală prevede că cele două
Camere validează alegerea deputaților ș i senatoril or. În cadrul oricărei structuri parlamentare
democratice, există o majoritate dar și o minoritate parlamentară, denumită și opoziție. Se știe că
partidele politice angrenate în lupta e lectorală, au ca scop câștigarea de cât mai multe locuri în
Parlament, pentru ca astfel să -și impună ideologia și de aici rezultă și programul de guvernare.
Grupurile parlamentare reprezintă o structură organizatorică a Camerelor pe bază de afinit ate
politică. Așadar, ele const ituie organisme interne ale Camerelor, urmare a organizării deputaților și a
senatorilor care, având aceeași concepție politică sau aceleași orientări înrudite, se reunesc voluntar
pentru eficiența acțiunii politice.
Raportul car e se stabilește între parlamentar și electorat depinde de caracterul mandatului:
reprezentativ sau imperativ , de aici decurgând și consecințele nerespectării mandatului. Conform
prevederilor art. 61 alin.3 din Constituție, în Parlamentul României, deputații și senatorii se pot
organiza în grupuri parlamentare , potrivit regulamentului fiecărei Camere. Aceasta înseamnă că
grupurile parlamentare se organ izează atât pentru Camera Depuraților, cât și pentru Senat. Conform
regulamentelor celor două Camere, deputaț ii sau senatorii se constituie în grupuri parlamentare
alcătuite din cel puțin 10 deputați și 7 senatori, care au figurat în alegeri pe listele partidelor sau
formațiunilor politice respective. Grupurile parlamentare își aleg un președinte, unul sau doi
vicepreședinți și un secretar înainte de ședința de constituire a Camerei nou -alese.

12 Marin Voiculescu Tratat de politologie , Editura Universitară, București, 2002, p. 150

11
1.2.4. Opoziția parlamentară în România și Birourile parlamentare

Activitatea parlamentară se desfă șoară după anumite reguli care se constituie într -un tot sub
denumirea de procedură parlamentară. În cadrul procesului riguros de adoptare a legii, o primă etapă
este inițiativa legislativă , din aceasta derivând și dreptul de a prezenta amendamente. Constând în
modificarea de formă sau de fond adusă unui text supus deliberări i, amendamentul reprezintă
totodată o contribuție esențială a parlamentarilor în procesul de elaborare a legii.
Desigur că și amendamentele se supun votului, în final ele fiind expresia voinței majorității.
Și în cazul amendamentelor, opoziția parlamentar ă poate adopta, în principiu, două strategii:
➢ de întârziere a deliberării prin amendamente dilatorii, care să sufoce în dezbateri
sterile proiectul, când autorii lor sunt conștienți că nu pot fi adoptate ;
➢ de colaborare, cu acordul m ajorității, la opera leg islativă a Camerei printr -o opoziție
constructivă , constând în propuneri de compromise sau care aduc îmbunătățiri
proiectului ori propunerii legislative supuse dezbaterii.
Potrivit art. 61 alin.2 din legea fundamental ă, fiecare Cameră își al ege un Birou pe rmanent.
Structura birourilor parlamentare este stabilită deci prin Constituție, la fel și regulamentele
Camerelor. Ca organ co legial, Biroul permanent conduce desfășurarea lucrărilor parlamentare și
organizează serviciile Camerei. Biroul permanent se com pune din : președinte, vicepreședinți,
secretari și chestori. Președintele, care este și președintele Camerei, este ales pe durata întregului
mandat parlamentar, ceilalți sunt aleși pe durata unei sesiuni. Membrii Birourilor permanente pot fi
revocați înainte de expirarea mandatului.
Biroul permanent trebuie să prezinte configurația politică a Camerei. Alegerea membrilor
Biroului permanent pe face pe funcții, la propunerea grupurilor parlamentare, prin vot secret, cu
buletine de vot, bineînțeles stabil indu-se numărul de voturi ce revin fiecărui grup parlamentar
conform proporției membrilor acestuia. Libertatea de a alege este un principiu universal. Alegerile
constituie principiul de bază al democrațiilor reprezentative, ele asigură guvernanților legiti mitatea
politică13.Dezbaterile din Biroul permanent se consemnează în procese – verbale sau stenograme .
Președintele Camerei reprezintă Camera, de aceea el nu va reprezenta în exercitarea acestei funcții

13 Ion Bucur Anul 1990 partide, ideologii și mobilizare politică , Edi tura IRRD, București 2014, p. 68

12
un partid. Principalele atribuții ale președintelui C amerei sunt următoarele : conduce dezbaterile în
plen; conduce lucrările Biroului permanent ; convoacă în ședință ordinară și extraordinară Camera ;
asigură menținerea ordinei în timpul dezbaterilor parlamentare, respectarea regulamentului ; asigură
verificarea cvorumului pentru ca ședința să se desfășoare în mod egal, anunțând rezultatul votării și
hotărârile adoptate ; execută oricare alte atribuții prevăzute în regulamentul Camerei sau orice alte
sarcini trasate de Cameră.
Vicepreședinții îndeplines c, prin rotație, atribuțiile președintelui, la cererea sa sau în caz de
indisponibilitate a acestuia, precum și alte sarcini încredințate de Biroul permanent. Secretarii
întocmesc lista înscrierilor la cuvânt, prezintă propunerile, amendamentele și orice a lte solicitări
adresate Camerei, efectuează apelul nominal, consemnează rezultatul votului, țin evidența
hotărârilor adoptate, asistă președintele în rezolvarea atribuțiilor ce -i revin și îndeplinesc orice alte
sarcini primite de la acesta ori de la Biroul permanent. Chestionarii ve rifică modul de gestionare a
patrimoniului, funcționarea și calitatea serviciilor Camerei și fac propuneri corespunzătoare Biroului
permanent.
Exercită controlul financiar asupra cheltuielilor efectuate, prezintă Biroului perman ent
proiectul de buget al Camerei și contul de închidere a exercițiului bugetar anual, mențin ordinea în
localul Camerei și îndeplinesc alte atribuții, în conformitate cu atribuțiile președintelui acest eia sau
ale Biroului permanent. În exercitarea atribuț iilor de control financiar contabil, chestorii sunt
sprijiniți de un corp de control compus din doi contabili și sunt subordonați numai plenului Camerei.
La sfârșitul fiecărei sesiuni, chestorii prezintă Camerei un raport cu privire la rezultatele
controal elor făcute.

1.2.5. Comisiile Parlamentare

Sunt și ele organe interne de lucru ale Camerelor parlamentare. Legea fundamental ă prevede
în art. 61 alin. 4 că fiecare Cameră își constituie comisii permanente și poate instituii comisii de
anchetă sau alte comisii special e14. De asemenea Camerele își pot constitui comisii comune.
Comisiile pregătesc activitatea de legiferare și realizează funcția de control parlamentar. Comisiile

14Ibidem , p. 431

13
permanente s unt cele mai importante, fiind constituite pe domenii de activitate, vizează așa dar
activități specializate, ca : industrie, servicii, buget și finanțe, sănătat e, agricultură, învățământ etc.
Un parlamentar face parte obligatoriu dintr -o singură comisie permanent cu excepția membrilor
Biroului permanent. Alcătuirea comisii lor se face cu respectarea configurației politice a Camerei.
“Comisiile permanente sunt specializate pe domenii de activitate ; analizează proiectele legislative
csre sunt î ntocmite de executiv, propunerile de mod ificare a legislației î n domeniul s pecific de
activitate corespunză tor comisiei constituite15.”
Pentru fiecare comisie, numărul de locuri care revine fiecărui grup parlamentar se stabilește
de Cameră, la propunerea Biroului permanent. Membrii comisiilor sunt desemnați prin acordul
liderilor grupuril or parlamentare, cu respectarea configurației politice a Camerei. În cazul în care
există dezacord asupra desemnării membrilor în comisii, Camera va aproba componența comisiilor
cu votul deschis al majorității parlamentarilor prezenți. Componența biroului comisiei se stabilește
prin negocieri între liderii grupurilor parlamentar e, respectându -se, pe cât posibil, configurația
politică a Camerei. Propunerile nominale pentru funcțiile prevăzute la alin. 1 se fac de către liderii
grupurilor parlamentare, în cad rul numărului de locuri stabilit. Lista candidaților pentru biroul
comisiei se supune în întregime votului membrilor acesteia și se aprobă cu majoritatea voturilor
celor prezenți.
Revocarea unui membru din biroul comisiei se hotărăște cu votul majorități , la cererea
grupului parlamentar care l -a propus sau a unei treimi din numărul membrilor comisiei.
Biroul fiecărei comisii are atribuțiuni:
o propune ordinea de zi a ședințelor, supunând -o votului membrilor comisiei ;
o propune proiectul regulamentului de func ționare a comisiei ;
o stabilește sarcinile ce revin parlamentarilor din comisie ;
o adoptă hotărâri în chestiuni care interesează bunul mers al activității comisiei ;
o constituie, dacă este necesar, subcomisii, desemnându -le misiunea, componența și
conducerea.

Președintele comisiei are ca atribuțiuni:

15 Vasile Sorin Curpăr Tratat de drept Constituțional Român , Editura Publishers, Bacău, 2011, p. 27

14
o conduce ședințele comisiei;
o poate propune ca la lucrările comisiei, în scopul realizării lor în bune condiții, să
ia parte și alte persoane;
o asigură reprezentarea comisiei în raporturile cu Guvernul, cu Biroul permanent al
Camerei și cu celelalte comisii;
o îndeplinește alte atribuții cerute de desfășurarea în bune condiții a lucrărilor
comisiei.
Vicepreședinții comisiilor îndeplinesc pe rând, în lipsa președintelui, atribuțiile acestuia.
Secretarii comisiilor au următoarele atribuții:
o țin evidența prezenței membrilor comisiei la ședințele acesteia;
o asigură redactarea tuturor actelor comisiei;
o numără voturile exprimate în ședințele comisiei;
o urmăresc întocmirea proceselor – verbale ale ședințelor comisiei;
o îndeplin esc orice alte atribuții necesare bunului mers al comisiei, ca urmare a
dispozițiilor Biroului sau ale președintelui acesteia.
Convocarea ședințelor comisiei se face de către președintele acesteia sau, în lipsa lui, de
vicepreședinte care îl înlocuiește, conform programului de lucru al Comisiei. Participarea la
ședințele comisiilor este obligatorie. Ședințele comisiilo r nu sunt pu blice. Sinteza lucrărilor fiecărei
comisii se publică săptămânal în Monitorul Oficial al României, Partea a II -a. Sinteza cuprinde
problemele dezbătute, rezultatul votului asupra articolelor și a proiectelor de legi, numele și
prenumele celor absenți. Comi siile permanente se aleg pe întreaga durată a legislaturii.
Denumirea comisiilor permanente ale Senatului sunt următoarele16:
– comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări;
– comisia economică;
– comisia pentru privatizare;
– comisia pentru buge t, finanțe și bănci;
– comisia pentru agricultură , industrie alimentară și silvicultură ;
– comisia pentru politică externă;

16 Ion Rusu Drept Constituțional și Instituții politice , Editura L umina Lex, București 2001, p. 435

15
– comisia pentru învățământ și știință;
– comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională;
– comisia pentru drepturile omului și minorități;
– comisia pentru cultură, culte, artă și alte mijloace de informare în masă;
– comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului;
– comisia pentru sănătate, tineret și sport;
– comisia pentru cercetarea abuzurilor și petiții.

1.3. Statutul partidelor după 1990 și egalitatea de gen

,,Partidele politice au apărut în România imediat după Revoluția din decembrie 1989. Noii
lideri politici au fost cei care au luat o primă măsură legislativă, care a permis apariția un ui sistem
pluralist de partide”17. Așadar, Decretul -Lege din 31 decembrie 1989 privind înregistrarea și
funcționarea partidelor politice și organizațiilor obștești din România punea capăt regimului de
partid unic, creând bazele dezvoltării pluralismului politic .
Primele alegeri legislative s-au desfășurat în 20 mai 1990. Astfel, Decretul -lege prevedea
în art. 8: ,,Cetățenii români, fără deosebire de naționalitate, rasă, limbă, sex, religie,în mod egal și în
deplinătatea lor, și a drepturilor electorale”. Alegerile din 1992 sunt primele alegeri democratice din
România după adoptarea primei Constituții a statului în 1991. Organizarea și desfășurarea
alegerilor, precum și modul de atribuire a mandatelor erau reglementate de Legea nr. 68/1992 pentru
alegerea C amerei Deputaților și a Senatului18. Noua lege electorală a statuat în art. 1: „Camera
Deputaților și Senatul se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat“.
În urma alegerilor din 22 septembrie 1992 , Camera Deputaților era compusă di n 328 de
membrii, iar Senatul din 143 de membrii . Din cele 84 de formațiuni politice partici -pante în
competiția electorală, doar 12 au reușit să obțină mandate, la care s -au adăugat cele 13 minorități
naționale, reprezentate în Camera Deputaților.
După a legerile din 27 septembrie 1992 are l oc o diminuare a numărului feme ilor în Camera

17 Decretul -Lege nr. 8, din 31 decembrie 1989, în ,, Caietele Revoluției ” nr.2(4)/2006, Institutul Revoluției Române din
Decembrie 1989, București, p. 52 -53
18 Publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr . 164 din 16 iulie 1992

16
Deputaților19 de la 25 în 1990 la 16 în 1992, reprezentând un procent de 4,87% din numărul total de
mandate. La Senat se remarcă o creștere ușoară a numărului de femei față de 1990, adică 3 mandate
de senator , deci un procent de 2,09% din numărul total de mandate .
În Parlamentul României, în legislatura 1996 -2000 reprezentarea femeilor rămâne, relativ
constantă cu un procent de 6, 09% în Came ra Deputaților – 20 de mandate de deputat și de 2,09% în
Senat – 3 mandate de senator20.
În competiția electorală din anul 2000 s-au înscris peste 36 de formațiuni politice21, la care se
adaugă 18 organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți. În
urma alegerilor legislative, în Parlamentul României au fost reprezentate 7 formațiuni politice și 18
minorități naționale.
În legislatura din perioada 2000 -2004 , numărul reprezentantelor de sex feminin în
Parlamentul României a crescut semnificativ comparativ cu precedentele alegeri. La Camera
Deputaților din cei 327 de deputați, 43 erau fe mei, reprezentând 13, 14% din nu mărul total de
deput ați, iar la Senat, din cei 140 de senatori, 13 erau femei , adică 9, 28% din numărul total al
senatorilor.
În alegerile parlamentare din anul 2004 , din cele 53 de forțe politice doar 8 formațiuni
politice au obținut mandate. Alegerile din 2004 aduc o ușoară scădere a numărului de femei în
Parlament, de la 56 în anul 2000, la 53 în anul 2004 . Astfel Camera Deputaților avea 44 de femei ,
ce reprezenta u un procent de 14,01% din totalul manda telor de deputat, iar Senatul avea 9 femei
senator , adică un procent de 6,56% din totalul senatorilor .

Alegerile de la 30 noiembrie 2008 pentru Camera Deputaților și Senatul , având în vedere
principiul egalității de șanse între bărbați și femei, din 7 .717 de candidați pentru Camera Deputaților
917 au fos t femei . La Senat din 895 de candidați, 98 au fost femei . Din aceste date, rezu ltă că
ponderea feminină în rân dul candidaților la Camera Deputaților a fost de 11, 8%, iar pentru Se nat
aceasta a fost de 10, 9%.
Alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 . În cele 43 de circumscripții electorale și pentru
cele 452 de colegii și -au depus candidatura un număr total de 2.473 de persoane, din care 2 .124
bărbați (85, 89%) și 349 femei (14, 11%) .

19http://www.cdep.ro/pls/ parlam/structura.de?leg=1992&par=F , accesat în 26.03.2017.

20 Mandatele au fost obținute de reprezentantele PUNR și FSN/PDSR.

21 Informații utile: http://alegeri.roaep.ro/?alegeri=alegeri -parlamentul -romaniei -2000 , accesat 26.03.2017 .