Transpunerea Informatica a Principiului Prudentei In Cazul Contabilitatii Marfurilor

Informatica

Transpunerea Informatica a Principiului Prudentei In Cazul Contabilitatii Marfurilor

Byadmin ianuarie 1, 2024

Transpunerea informatica a principiului prudentei in cazul contabilitatii marfurilor

Cuprins:

Introducere

CAPITOLUL I:

PRINCIPALELE ASPECTE ÎN LEGATURA CU CONTABILITATEA MĂRFURILOR

1.1 Definirea și recunoașterea stocurilor de mărfuri

1.2 Sistemul documentelor utilizat în evidența operativă a stocurilor de marfuri

1.3 Transpunerea contabilă a operațiunilor specifice mărfurilor

CAPITOLUL 2:

APLICAREA PRINCIPIULUI PRUDENȚEI ÎN CAZUL CONTABILITĂȚI MĂRFURILOR

2.1 Concepte, teorii privind principiile contabile

2.2 Particularități ale principiului prudenței pentru stocurile de natura mărfurilor

CAPITOLUL 3:

MODEL INFORMATIC PENTRU AJUSTAREA PRUDENȚIALĂ A MĂRFURILOR

3.1 Cerințele problemei

3.2 Cerințe contabile

3.3 Utilizarea modelului pe o societate comerț mărfuri cu cherestea

3.3.1 Prezentare Societate

3.3.2 Preluarea inventarului la 31.12.2014

3.3.3 Utilizarea modelului de ajustare prudențială pe cazul mărfurilor

Concluzii

Bibliografie:

Introducere

Stocurile reprezintă active care sunt deținte cu scopul de a fi vândute, de exemplu: mărfuri, produse, finite) sau active în curs de producție pentru o astfel de vânzare ori deținute cu scopul de a fi consumate în procesul de producție la realizarea de bunuri și prestări de servicii. Includerea unui activ în categoria stocurilor depinde de destinația pe care i-o conferă societatea. Includerea unui activ în categoria stocurilor ține cont de destinația acestuia nu de natura sa. Mărfurile reprezintă bunurile pe care titularul de patrimoniu le cumpără în vederea vânzării. Pentru bunurile de natura mărfurilor, prin Normele privind limitele legale de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare, aprobate prin H.G. nr. 1562/2002, s-au stabilit limitele maxime de perisabilitate care pot fi acordate la mărfuri, respectiv scăzămintele care se produc în timpul transportului, manipulării, depozitării și desfacerii mărfurilor, determinate de procese naturale, cum sunt: uscare, evaporare, volatilizare, pulverizare, hidroliză, răcire, înghețare, topire, oxidare, aderare la pereții vaselor în care sunt transportate, descompunere, scurgere, îmbibare, îngroșare, împrăștiere, fărămițare, spargere, inclusiv procese de fermentare sau alte procese biofizice, în procesul de comercializare în rețeaua de distribuție (depozite cu ridicata, unități comerciale cu amănuntul și de alimentație publică).

Lucrarea ,, Transpunerea informatică a principiului prudenței în cazul contabilității mărfurilor prezintă metodele de recunoaștere și evaluare în cazul contabilității mărfurilor prin prisma principiului prudenței. Astfel că în prima parte a lucrării, vom analiza din punct de vedere teoretic contabilitatea mărfurilor în țara noastră, a aspectelor teoretice dar și practice, a analizei dinamicii indicatoriilor care sunt influențați de variația stocului de mărfuri. Astfel că pe parcursul primei părți se vor evidenția aspectele teoretice și practice cu privire la stocurile de mărfuri, transpunerea contabilă a operațiunilor specifice mărfurilor, sistemul documentelor utilizat în evidența operativă a stocurilor de mărfuri. Ceea de-a doua parte a lucrării are în vedere prezentarea principiilor contabile, punând accent pe principiul prudenței dar și a aplicării acestuia în cazul contabilității mărfurilor.În ultima parte a lucrării urmează să analizăm din punct de vedere practic utilizarea modelului ajustării prudențiale în cazul mărfurilor prin intermediul aplicației Excel.

CAPITOLUL I:

PRINCIPALELE ASPECTE ÎN LEGATURA CU CONTABILITATEA MĂRFURILOR

Obiectivul primului capitol al lucrării ,,Transpunerea informatică a principiului prudenței în cazul contabilității mărfurilor,, îl constituie problematica contabilității mărfurilor în țara noastră, a aspectelor practice și teoretice, analizei dinamicii indicatorilor ce sunt influențați de variația stocurilor de mărfuri.

Pe parcursul primului capitol se vor evidenția aspectele teoretice și practice cu privire la stocurile de mărfuri, transpunerea contabilă a operațiunilor specifice mărfurilor, sistemul documentelor utilizat în evidența operativă a stocurilor de mărfuri.

Astfel că în acest prim capitol al lucrării se vor ilustra normele cu privire la stocurile de mărfuri, clasificarea și definirea stocurilor potrivit Ordinului nr. 1752/2005 dar și potrivit IAS 2. Se vor prezenta cerințele de recunoaștere a stocurilor în general și a stocurilor de mărfuri în special, fiind probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat a intra sau a ieși în sau din firmă și elementul ce prezintă un cost ce poate fi evaluat în mod credibil.

Tot în această parte a lucrări, se vor defini metodele principale de evaluare a stocurilor de mărfuri, și anume evaluarea la intrare prin: cost de achiziție, cost de producție, valoare de aport și utilitate precum și alte costuri ocazionate de stocurile de mărfuri intrate dar și evaluarea la ieșire a stocurilor de mărfuri prin metoda costului mediu ponderat, metoda FIFO – primul intrat – primul ieșit, metoda LIFO – ultimul intrat – primul ieșit, și cele două metode de contabilizare a mărfurilor și anume: metoda inventarului intermitent și metoda inventarului permanent.

Definirea și recunoașterea stocurilor de mărfuri

Stocurile reprezintă o componentă importantă a activelor circulante, condiționând desfășurarea activității oricărei unități patrimoniale. Stocurile poartă denumirea de active circulante materiale și, potrivit Regulamentului Contabil, cuprind ansamblul bunurilor și serviciilor destinate atât vânzării în starea în care au fost achiziționate sau după prelucrarea lor în procesul de producție, cât și consumului lor la prima utilizare.Stocurile propriu-zise au o structură complexă și cuprind următoarele categorii de elemente patrimoniale: mărfurile, materii prime, materiale consumabile, produse, animale și păsări, ambalaje și/sau obiecte de inventar.

Mărfurile reprezintă bunurile pe care unitatea patrimonială le cumpără în vederea vânzării în starea în care au fost achiziționate.

Recunoașterea constituie procesul încorporării în contul de profit și pierdere ori bilnaț a unui element ce îndeplinește cerințele de recunoaștere. În calitatea acestora de elemente de natura activelor, stocurile sunt recunoscute dacă sunt respectate simultan 2 cerințe, și anume: este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat să intre sau să iasă în sau din întreprindere; și elementul are un cost/valoare ce poate fi evaluat în mod credibil.

Recunoașterea și evaluarea mărfurilor prezintă mai multe particularități, în comparație cu restul categoriilor de stocuri. Astfel, la unitățile comerciale, mărfurile pot fi evaluate după cum urmează:

intrarea la cost de achiziție în depozit;

vânzare la preț cu ridicata (en-gros);

vânzare la preț cu amănuntul (en-detail);

vânzare cu plata în rate;

vânzare în consignație.

a) Intrarea la cost de achiziție în depozit (en-gros)- aprovizionarea depozitului en-gros are loc pe baza contractelor de aprovizionare, a convențiilor încheiate cu diverși producători, cât și pe baza comenzilor. Evidența mărfurilor se ține la cost de achiziție la care se adaugă cheltuielile de transport. Dacă transportul este efectuat de către furnizor, atunci costul lui este trecut pe factură și are denumirea de cheltuieli facturate, iar în contabilitate se reflectă prin includerea acestor cheltuieli în costul mărfurilor la client, iar la furnizor ca venit. Dacă cheltuielile cu transport se suportă direct de client, fiind efectuate cu mijloacele lui proprii, atunci aceste nu se includ în costul mărfurilor, ci se înregistrează pe seama consumului de combustibil, de manoperă, CAS și șomaj, amortizare etc.

b) Vânzare la preț cu ridicata (en-gros)- evidența mărfurilor se ține la cost de achiziție, respectiv nu se lucrează cu contul 378 pentru adaos comercial. Comerțul en-gros sau cu ridicata asigură tranzitul mărfurilor de la producător sau din import la comerțul en-detail sau cu amănuntul. De regulă, comerciantul en-gros se aprovizioneată cu cantități mari de mărfuri vagonabile și vinde în cantități mai mici solicitate de detailiști.

c) Vânzare la preț cu amănuntul (en-detail)

Metoda de evaluare la preț de vânzare cu amănuntul se aplică la societățile ce au ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul, acest preț fiind prețul de vânzare pe piață a elementelor individuale din stoc. Stocurile au o viteză de rotație foarte mare. Această metodă este folosită deseori în activitatea de distribuție cu amănuntul, pentru evaluarea stocurilor de cantități mari de articole cu o rotație rapidă și cu marje asemănătoare. O dată evaluate stocurile, la intrare, la preț de vânzare cu amănuntul și stocul final, la sfârșitul perioadei, se stabilește tot la preț de vânzare cu amănuntul. Astfel, stocurile sunt evaluate inițial la preț de vânzare și apoi, prin deducerea din valoarea de vânzare a procentajului adecvat de marjă brută, se determină costul stocurilor. Procentajul utilizat ține cont de stocurile care au fost apreciate sub prețul lor inițial de vânzare.

Preț cu amănuntul = Cost achiziție + Adaos comercial + TVA neexigibilă

Adaosul comercial = Cost achiziție Cota de adaos comercial (%)

TVA neexigibilă = (Cost achiziție + Adaos comercial) 19%

În condițiile utilizării prețului de vânzare inclusiv TVA, apare necesitatea evidențierii acestei taxe până în momentul vânzării mărfurilor, în contul 4428 „TVA neexigibilă”, în momentul vânzării, TVA devine exigibil și va fi înregistrat la TVA colectată.

Deoarece se practică mai multe cote de adaos comercial, în practică este dificil de a urmări vânzările pe fiecare cotă procentuală. Din acest motiv, teoria contabilă vine în sprijinul societăților de distribuție, prin calculul unui adaos comercial mediu aferent stocurilor de mărfuri intrate în patrimoniul unității, cu ajutorul unui coeficient de repartizare a diferențelor de preț (K), determinat astfel:

K = 100

Comerțul cu amănuntul prezintă o serie de particularități distincte, astfel:vânzarea mărfurilor prin comerțul cu amănuntul se face în numerar; la vânzarea mărfurilor prin unitățile comerciale en-detail nu se întocmesc facturi sau alte documente de acest gen, așa cum se procedează în cadrul întreprinderilor cu ridicata; în comerțul cu amănuntul se folosește TVA colectată recalculată, conform procedeului sutei mărite, respectiv:

TVAc recalculată = = 100 = 15,966 %

În vederea determinării TVA, cota recalculată se aplică în cazul vânzării bunurilor comercializate în general prin comerțul cu amănuntul – magazine comerciale, consignații, unități de alimentație publică sau alte unități care au relații directe cu populația, ale căror prețuri cuprind și TVA. Ca rezultat, veniturile din vânzări reprezintă prețul de vânzare-TVA aferentă. Veniturile trebuie să acopere costul mărfii și realizarea unui profit sub formă de adaos comercial.

d) Vânzare cu plata în rate

Societățile comerciale care desfășoară activități de desfacere a mărfurilor, fie en-gros fie en-detail, au opțiunea de a vinde mărfuri cu plata în rate. Vânzarea în rate se face prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în rate între societatea comercială și clientul său. Pentru creditul care se acordă clientului pe perioada derulării ratelor, societatea percepe dobândă, fie la nivelul celei bancare, fie mai mică decât aceasta. Dobânda se poate calcula la mărimea ratelor sau la suma rămasă de plată. Contabilitatea folosește conturi specifice pentru a reflecta venitul de realizat până la încasarea ratelor, și anume contul 472 „Venituri înregistrate în avans” deschis pentru venitul de realizat. În același timp, pentru TVA aferentă ratelor se folosește contul 4428 „TVA neexigibilă” care devine exigibilă, colectată la încasarea ratelor scadente. În principiu, reflectarea în contabilitate a vânzărilor de mărfuri cu plata în rate se poate realiza în două variante: prima variantă de înregistrare presupune că veniturile și cheltuielile pentru măr plata în rate. Vânzarea în rate se face prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în rate între societatea comercială și clientul său. Pentru creditul care se acordă clientului pe perioada derulării ratelor, societatea percepe dobândă, fie la nivelul celei bancare, fie mai mică decât aceasta. Dobânda se poate calcula la mărimea ratelor sau la suma rămasă de plată. Contabilitatea folosește conturi specifice pentru a reflecta venitul de realizat până la încasarea ratelor, și anume contul 472 „Venituri înregistrate în avans” deschis pentru venitul de realizat. În același timp, pentru TVA aferentă ratelor se folosește contul 4428 „TVA neexigibilă” care devine exigibilă, colectată la încasarea ratelor scadente. În principiu, reflectarea în contabilitate a vânzărilor de mărfuri cu plata în rate se poate realiza în două variante: prima variantă de înregistrare presupune că veniturile și cheltuielile pentru mărfurile vândute cu plata în rate se înregistrează integral în perioada de gestiune respectivă, o dată cu transferul dreptului de proprietate asupra mărfurilor către beneficiar; a doua variantă presupune ca veniturile și cheltuielile aferente vânzării mărfurilor cu plata în rate să se înregistreze separat pe fiecare lună, în funcție de exigibilitatea ratelor de plată.

e) Vânzare în consignație

Comerțul de consignație se asimilează comerțului cu amănuntul și se realizează atât prin unități specializate, cât și prin unitățile cu amănuntul care au ca obiect de activitate și consignația. Ca activitate, consignația înseamnă primirea de bunuri noi (sau vechi) de la populație sau alți agenți economici spre vânzare.Proprietarul bunurilor depuse în consignație se numește deponent, și după vânzare primește prețul de evaluare. Deoarece bunurile nu se primesc în magazin prin achiziție, proprietarul lor rămâne deponentul până în momentul vânzării sau retragerii din consignație. Evaluarea mărfurilor se face la preț de evaluare și la preț de vânzare. Prețul de evaluare se stabilește fie de prețuitori în cadrul biroului de primire, fie de proprietarul mărfii, prin negociere. Nivelul prețului este corelat cu cel al mărfurilor similare de pe piață și influențat de uzura mărfii. Prețul de evaluare reprezintă prețul plătit deponenților și poate fi diminuat cu reținerile datorate păstrării mărfii peste termenul normal stabilit sau cu diminuări acceptate de deponent în situația nevânzării acesteia.

Prețul de vânzare = preț evaluare + comision + TVA

1.2 Sistemul documentelor utilizat în evidența operativă a stocurilor de marfuri

Documentele primare de atestare a efectuării operațiilor privind stocurile de mărfuri, sunt:

factura;

chitanța fiscală (pentru vânzări contra numerar);

aviz de însoțire a mărfii (numai pentru pregătirea și circuitul intern al mărfurilor, neputând substitui factura);

Documentele de atestare opțională sunt: avizul de expediție; factura; fișa (nota) de recepție – calculație pentru intrări; chitanțele zilnice și monetare; facturi și avize de expediție pentru ieșiri (en gros sau en detail); și inventarele pentru contabilizarea stocurilor lunare.

Documentele privind centralizarea operațiilor efectuate de agentul economic, atât în calitate de furnizor, cât și de client, sunt:

“Jurnal pentru vânzări”, prin care se centralizează pe bază de factură sau “Borderouri zilnice de vânzări în numerar”, valoarea totală a vânzărilor lunare și TVA corespunzătoare;

“Jurnal pentru cumpărări”, având același conținut cu cel precedent, dar referindu-se la intrările de mărfuri și deci la TVA deductibilă.

Factura fiscală. Se realizează manual ori cu ajutorul tehnicii de calcul, în 3 exemplare, la livrarea mărfurilor, de către departamentul desfacere ori alt departament desemnat în baza dispoziției de livrare, a avizului de însoțire a mărfurilor sau a altor acte tipizate care atestă executarea lucrărilor și prestarea de servicii și se semnează de către departamentul emitent.

Avizul de însoțire a mărfii. Este întocmit în 3 exemplare de către unitățile care nu au sansa întocmirii facturii în momentul livrării mărfurilor datorită unor cerințe obiective și cu totul excepționale, făcându-se mențiunea "Urmează factura".

Chitanța fiscală este documentul care conține elementele necesare pentru identificarea vânzătorului și cumpărătorului, precum și datele referitoare la specificația mărfii, la cantități, prețuri și valori, similare cu cele cuprinse în facturi. Potrivit articolului 25, litera B din Ordonanța nr. 3/1992, chitanța fiscală se eliberează la cererea cumpărătorului, de către vânzători.

Nota de intrare recepție și constatare diferențe (NRCD) – este întocmită de comisia de recepție și semnată de membrii comisiei și de gestionar la recepția materialelor primite pe baza documentului de însoțire a transportului. Documentul de însoțire a transportului poate fi factura, avizul de însoțire a transportului sau scrisoarea de trăsură. NRCD –ul este întocmit în trei exemplare care au următoarele destinații: un exemplar rămâne la depozit; un exemplar va fi transmis la contabilitate ca document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate a intrării materialelor în gestiune; un exemplar va fi transmis la biroul financiar, împreună cu factura furnizorului în original, în vederea plății furnizorului și înregistrarea în contul de furnizori. Dacă se constată diferențe la recepție, se întocmește un al patrulea exemplar al NRCD ce va fi remis furnizorului.

Dispoziția de livrare este un document nou care circulă între compartimentul desfacere și magazii și care conține, pe lângă elementele necesare identificării cumpărătorului, numai date referitoare la specificația produselor, cantitățile dispuse și livrate, precum și prețurile unitare. Mărfurile nu pot fi scoase din incinta unității pe baza dispoziției de livrare, furnizorii fiind obligați să emită facturi sau, după caz, avize de însoțire a mărfii pe timpul transportului. În cadrul anului curent de gestiune, documentele și registrele de evidență contabilă se păstrează în cadrul compartimentului financiar-contabil. După expirarea anului, documentele și registrele sunt predate la arhiva generală a unității. Termenul de păstrare a documentelor contabile este reglementat de legislația în vigoare a fiecărei țări. Totuși, este recomandabil în cadrul registrelor contabile și a documentelor justificative ca, pentru original sau copie, care are calitatea de forță probantă în raportul cu terții, termenul de păstrare să fie de 10 ani, celelalte documente să fie păstrate doar 3 ani.

1.3 Transpunerea contabilă a operațiunilor specifice mărfurilor

Transpunerea contabilă a operațiilor specifice mărfurilor, are importanță deosebită pentru organizarea și conducerea contabilității, contribuind în mod decisiv la respectarea unor principii ale acesteia, dintre care amintim: principiul prudenței, principiul costului istoric, principiul permanenței, principiul continuității ș.a. De altfel, între evaluare și principiile amintite există o intercondiționare reciprocă.

Problematica transpunerii contabile face obiectul unor prevederi exprese în cadrul regulamentului de aplicare a Legii contabilității, unde sunt precizate cele 4 momente de evaluare a elementelor patrimoniale astfel:

evaluarea la data sau momentul intrării în patrimoniu;

evaluarea la data sau cu prilejul inventarierii;

evaluarea de la sfârșitul exercițiului financiar;

evaluare la data ieșirii din patrimoniu.

Evaluarea stocurilor la intrare în patrimoniu.

Valoarea contabilă sau de intrare este stabilită în momentul achiziționării, fabricării sau intrării activelor circulante materiale în patrimoniu prin alte modalități. Această valoare se determină avându-se în vedere proveniența activelor în cauză, așa cum se prezintă în continuare.

Stocurile achiziționate de la terți (cu titlu oneros), cum sunt și mărfurile se evaluează la costul efectiv de achiziție, care se determină prin însumarea următoarelor elemente:

prețul de cumpărare, exclusiv taxele recuperabile legal (TVA și taxe asimilate), rabaturile, remizele ș.a.;

taxe nerecuperabile, precum taxele vamale pentru bunurile importate;

cheltuielile de transport, încărcare – descărcare, recepție, manipulare ș.a. aferente bunurilor achiziționate de la furnizorii interni;

cheltuielile de transport pe parcurs extern, comisioane, asigurare, cheltuieli de tranzit ș.a. pentru bunurile provenite din import.

Evaluarea stocurilor de mărfuri la inventariere

Evaluarea de la momentul ori cu prilejul inventarierii anuale, realizată înainte de închiderea conturilor, se efectuează la valoarea actuală sau de utilitate a fiecărui element, fiind numită valoare de inventar. Această valoare este stabilită în funcție de utilitatea mărfii/bunului în unitate și de prețul pieței.

Evaluarea stocurilor de mărfuri la sfârșitul exercițiului financiar.

Aceasta asigură efectiva aplicare a principiului prudenței și constă în faptul că elementele patrimoniale se evaluează și se reflectă în bilanț la valoarea de intrare în patrimoniu, adică valoarea contabilă pusă de accord cu rezultatele inventarierii.

Valoarea de inventar este comparată cu valoarea contabilă și se reține pentru evaluare, pe de o parte, valoarea cea mai scăzută în cazul activelor și, pe de altă parte, valoarea cea mai ridicată pentru pasive. Drept urmare a confruntării/comparării valorilor de inventar cu cele contabile reies diferențe în plus ori în minus, care, în funcție de dispozițiile regulamentului contabil, sunt rezolvate astfel:

diferențele care se constată în plus (valoare de inventar mai mare) la elementele de activ și în minus la cele de pasiv nu se transpun în contabilitate, elementele în cauză rămân transpuse în contabilitate la valoarea lor de intrare;

diferențele care se constată în minus (valoare de inventar mai mică) la elementele de activ se rezolvă prin includerea în cheltuieli și majorarea amortizărilor în situația activelor amortizabile, active la care deprecierea este ireversibilă (definitivă), și constituirea de provizioane pentru activele neamortizabile, active la care deprecierea este reversibilă. Elementele patrimoniale respective rămân transpuse în contabilitate la valoarea lor contabilă sau de intrare;

diferențele care se constată e în plus (valoare de inventar mai mare) la elementele de pasiv se rezolvă prin includerea în cheltuieli și constituirea de provizioane aferente deprecierilor reversibile ale elementelor în cauză, elemente care, ca și în cazurile anterioare, rămân transpuse în contabilitate la valoarea lor de intrare sau contabilă.

Evaluarea stocurilor la ieșire din patrimoniu

Valoarea de ieșire din patrimoniu se folosește pentru înregistrarea în contabilitate a diminuărilor care se produc în masa activelor circulante materiale ca urmare a consumului, vânzării, distrugerii, lipsei în gestiune ș.a. Această valoare este cea de intrare în patrimoniu, denumită și valoare contabilă, existentă în evidență la data ieșirii din patrimoniu. În scopul rezolvării acestei probleme se apelează la Regulamentul contabil care recomandă următoarele metode:

metoda costului mediu ponderat (C.M.P.);

metoda primei intrări – primei ieșiri (FIFO);

metoda ultimei intrări – primei ieșiri (LIFO);

metoda costului standard;

Metoda costului mediu ponderat (C.M.P.)

Costul mediu ponderat (C.M.P.) unitar, este calculat fie după fiecare intrare sau după aceea operațiune de intrare în urma căreia se realizează o ieșire sau altfel spus înaintea fiecărei operațiunii de ieșire, fie numai la sfârșitul lunii în vederea evaluării într-o singură operațiune a tuturor ieșirilor efectuate în cursul acestei perioade de gestiune. Costul unitar mediu ponderat se determină astfel:

Metoda costului mediu ponderat se poate aplica în două variante:

metoda C.M.P calculat la sfârșitul perioadei (CMUPt);

metoda C.M.P calculat după fiecare intrare în stoc (CMUPui).

Folosirea metodei C.M.P asigură realizarea unui echilibru între valorile de intrare și cele de ieșire și, totodată, pentru cele aferente stocului existent la sfârșitul exercițiului. Sub aspectul mărimii sale, C.M.P se situează între valorile ce se stabilesc prin celelalte două metode (F.I.F.O și L.I.F.O).

Metoda prima intrare – prima ieșire (F.I.F.O.)

Metoda primei intrări – primei ieșiri (FIFO) constă în aceea că mărfurile care ies din gestiune sunt evaluate la costul sau valoarea de intrare (de achiziție sau de producție) aferent primei intrări (primului lot). Folosirea metodei FIFO, în condițiile majorării costurilor efective de achiziție, conduce la înregistrarea unor costuri minime și la obținerea unui profit maxim, însă valoarea stocului ce rămâne disponibil pentru următorul exercițiu se stabilește la costul cel mai ridicat, fapt ce va exercita o influență nefastă asupra ratei rentabilității aferente anului financiar în curs.

Metoda ultima intrare – prima ieșire (L.I.F.O.)

Metoda ultimei intrări – primei ieșiri (LIFO) constă în evaluarea bunurilor eliberate (ieșite) din stoc la costul de achiziție sau de producție, după caz, al ultimei intrări (ultimului lot intrat în gestiune). Utilizarea metodei LIFO, de asemenea, în condițiile majorării costurilor efective de achiziție are efecte inverse, în comparație cu metoda anterioară, în sensul că determină profit minim și costuri de producție maxime, iar stocul care rămâne disponibil pentru următorul exercițiu se evaluează la costul cel mai scăzut, cea ce asigură crearea unor rezerve interne.

Metoda costului standard

Mărfurile, așa cum prevede Regulamentul contabil, se pot evalua și prin utilizarea metodei prețurilor standard (prestabilite). Aceste prețuri se stabilesc cu anticipație, pe baza costurilor medii ale bunurilor respective dintr-o perioadă anterioară, și sunt denumite prețuri de înregistrare. Diferențele care se stabilesc între prețurile standard și costurile de achiziție pentru toate aprovizionările care au loc, se transpun în contabilitate diferit, iar după aceea, la finalul fiecărei perioade de gestiune, se repartizează în proporțional atât asupra mărfurilor ieșite, cât și asupra mărfurilor aflate în stoc, în baza coefiecientului de repartizare, care este determinat cu date cumulate de la începutul execrcițiului financiar.

Coeficientul de repartizare amintit se calculează după formula:

Coeficientul de repartizare astfel obținut este înmulțit cu valoarea mărfurilorr ieșite din gestiunea cumulată de la începutul exercițiului financiar și stabilită la prețul de înregistrare, iar rezultatul obținut este diminuat cu diferențele de preț repartizate până la începutul lunii pentru care se face calculul, obținându-se astfel suma absolută a diferențelor care sunt repartizate și înregistrate în contul/conturile de cheltuieli în care au fost reflectate mărfurile ieșite din patrimoniu.

În cazul folosirii metodei prețurilor standard, datorită schimbărilor care pot să apară cu privire la costurile de achiziție, este nevoie de analiza lor periodică, operație care, de obicei, se realizează cel puțin odată pe an, iar atunci când este cazul se realizează actualizarea ce se impune, la sfârșitul exercițiului financiar. Folosirea acestei metode, în condițiile fluctuației mari a prețurilor, nu este avantajoasă pentru societate pentru că estimarea prețurilor de înregistrare pe durata unui exercițiu financiar prezintă un grad ridicat de probabilitate, iar marja diferențelor de preț față de costul efectiv de intrare este, de asemenea, mare.

Exemple privind evaluarea stocurilor la ieșire din patrimoniu:

Să presupunem că în cursul unei perioade o unitate patrimonială are următorul stoc inițial de mărfuri :

01.06 – Si = 70 buc la prețul de 0.2 RON pe bucată

În cursul perioadei de gestiune se înregistrează mai multe operatiuni de intrare și ieșire se mărfuri :

06.06 – Ieșire = 40 buc

10.06 – Intrare = 50 buc

12.06 – Ieșire = 60 buc

17.06 – Intrare = 80 buc

26.06 – Intrare = 40 buc

28.06 – Ieșire = 70 buc

La sfârșitul perioadei unitatea patrimonială înregistrează următorul sold final :

30.06 – Sf = 50 buc

Să se calculeze costul unitar la ieșire a stocurilor după metodele cunoscute și anume : costul mediu ponderat, fifo, lifo și metoda costului standard .

Metoda costului mediu ponderat calculat la sfârșitul perioadei (tabelul nr.1 ) :

Calculul prețului de ieșire din patrimoniu se calculează cu ajutorul formuRON :

Tabelul nr.1 Evaluarea stocurilor prin metoda CMP

Metoda FIFO (tabelul nr. 2) :

Potrivit acestei metode bunurile ieșite din patrimoniu sunt evaluate la costul de achiziție al primei intrări (lot). Pe măsura epuizării loturilor, bunurile ieșite din patrimoniu sunt evaluate la costul de achiziție sau de producție al lotului următor, în ordine cronologică.

Tabelul nr. 2. Evaluarea stocurilor prin metoda FIFO

Metoda LIFO (tabelul nr. 3) :

Potrivit acestei metode bunurile ieșite din patrimoniu sunt evaluate la costul de achiziție (sau de producție) al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării loturilor, bunurile ieșite din patrimoniu sunt evaluate la costul de achiziție sau de producție al lotului următor, în ordine cronologică.

Tabelul nr.3 Evaluarea stocurilor prin metoda LIFO

Metoda costului standard:

Potrivit acestei metode evaluarea stocurilor se face la un pret standard care in contabilitate se actualizează de regulă cel putin o dată pe an .Utilizând datele din exemplu nostru stabilim un cost standard de 0,285 si rezulta următoarea evaluare a ieșirilor din patrimoniu :

Ieșiri = 170 * 0,285 = 48,45

Soldul final = 14 + 54,40 – 48,45 =19,95

Costul standard, utilizat în acest caz, este fix pentru perioada de gestiune în curs. De asemenea, el este determinat integrând, în același timp, rezultatele trecute (anterioare), dar și obiectivele pe care și le fixează unitatea patrimonială în perspectivă

Toate metodele de evaluare a elementelor de stocuri prezentate anterior au același obiectiv: evaluarea iesirilor din patrimoniu. Nici una dintre acestea nu este perfectă, valoarea stocului final modificându-se de fiecare dată, ceea ce determină si o variație a rezultatului obtinut.

Analiza comparativă a acestor metode scoate în relief următoarea situație prezentată în tabelul nr. 4 .

Tabelul nr.4 Analiza comparativă a metodelor

CAPITOLUL 2:

APLICAREA PRINCIPIULUI PRUDENȚEI ÎN CAZUL CONTABILITĂȚI MĂRFURILOR

Cel de-al doilea capitol al lucrării prezintă obiectul de studiu al contabilității precum și funcțiile acesteia. De asemena sunt delimitate conceptele și teoriile referitoare la principiile contabile, punând accentul pe principiul prudenței.

Iar în ceea de-a doua parte a acestui capitol vom analiza problematica aplicării principiului prudenței în cazul contabilității mărfurilor.Prudența,complement al imaginii fidele, constă în a nu prezenta o imagine prea favorabilă prin ignorarea unor fapte sau evenimente care pot avea impact în viitor asupra situațiilor financiare.

Această referință implicită la finalitatea informării contabile este foarte importantă deoarece permite evitarea unei deviații de la principiul prudenței: nu se pune în discuție producătorul de informație contabilă în sensul de a se comporta “prudent” cu scopul de a se proteja pe el însuși, ci de a-l proteja pe destinatarul și utilizatorul informației, care să nu-și bazeze analizele pe un patrimoniu supraevaluat.

Prudența se regăsește în sinceritate (în sensul de a prezenta în situațiile financiare fapte susceptibile de a influența destinatarul informării) și trebuie să servească noțiunea de imagine fidelă. Adică, solicită contabilizarea minusurilor de valoare și interzice luarea în cont a plusurilor de valoare.

2.1 Concepte, teorii privind principiile contabile

Orice întreprindere dispune, la începutul activității sale, de un patrimoniu care se regăsește, în totalitatea și structuralitatea sa, în obiectul activității contabile. Existența patrimoniului reprezintă cauza sau matricea existenței însăși a obiectului contabilității. Literatura de specialitate prezintă trei concepții în analiza și definirea patrimoniului: juridică, economică și economico – juridică.

În concepția juridică, patrimoniul este prezentat ca fiind totalitatea drepturilor și obligațiilor cu un conținut economic ale unui subiect de drept, adică în cazul nostru, întreprinderea.

Concepția economică definește patrimoniul ca fiind totalitatea bunurilor deținute de întreprindere, exprimate în unități monetare, inclusiv rezultatele utilizării lor.

Prin asocierea celor două concepții s-a ajuns la viziunea economico – juridică a patrimoniului, conform căreia acesta este un complex de drepturi și obligații cu respectivele obiecte de drepturi și obiecte de obligațiuni evaluabile în bani.

În cadrul acestui tot economico – juridic, obiectele de drepturi și obligații alcătuiesc realitatea economică a patrimoniului, iar drepturile și obligațiile, cauzele stăpânirii acestei realități. Astfel, patrimoniul atât bunurile economice acumultate de întreprindere, cât și drepturile și obligațiile acesteia.

Prevederile Legii contabilității nr. 82/199, republicată, sintetizează obiectul contabilității astfel: ,, contabilitatea, ca activitate specializată în, cunoașterea, măsurarea, evaluarea, gestiunea și controlul activelor, capitaluriilor proprii și datoriilor, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice realizeaze procesul de informare operativ și dinamic asupra ciclurilor de exploatare, finanțare și investiții derulate în cadrul unității economice.

Pentru realizarea obiectului său, contabilitatea îndeplinește funcțiile următoare:

funcția de înregistrare și prelucrare a datelor, care constă în consemnarea valaorică a proceselor și fenomenelor economice care apar în cadrul unității economice. Aceste înregistrări se realizează pe baza unor norme și principii ce pot și reglementate prin lege ori proprii unității economice.

Funcția de informare rezidă în elaborarea și furnizarea de informații cu privire la unitatea economică în scopul fundamentării unei viitoare strategii și a unor decizii pe termen mediu ori scurt.

Funcția de control de gestiune care constă în verificare modului de păstrare și folosire a activelor imobilizate, circulante etc.

Funcția juridică care privește faptul că documentele primare au caracter probatoriu în justiție;

Funcția previzională care derivă din lărgirea sferei de cuprindere a activității contabile.

Organizarea și conducerea contabilității entității nu poate fi concepută fără folosirea unor principii de bază general acceptate. Acestea se subordonează obiectivului fundamental al contabilității – imaginea fidelă. Necesitatea cunoașterii acestor principii decurge din faptul că în activitatea practică pot fi întâlnite o serie de operațiuni pentru care nu sunt stabilite proceduri de rezolvare iar soluționarea lor se poate efectua doar prin apelarea la principiile contabile pentru ca informația emisă să fie cât mai utilă și credibilă.

Principiile contabile constituie elementele conceptuale ce ghidează normalizatorii în elaborarea de reguli contabile, sunt elemente de sprijin pentru producătorul de informații financiare, în vederea unei contabilizării corecte a tranzacțiilor și a altor evenimente, dar și pentru o fidelă reprezentare a situației financiare, a perfoemanțelor și a evoluției situațiilor financiare, prin intermediul documentelor de sinteză.

Principiile explicit reglementate privind organizarea și conducerea contabilității financiare în țara noastră sunt enumerate și definite în OMFP 1802/2014. O parte din acestea sunt preluate din principiile clasice care se regăseau și în Legea contabilității nr. 82/1991, iar altele sunt considerate noi. Astfel că principalele principii contabile sunt:

Principiul continuității activității. În țara noastră, precizează că, conform cu acest principiu, „întreprinderea își continuă în mod normal funcționarea întrun viitor previzibil, fără a intra în imposibilitatea continuării activității sau fără diminuarea semnificativă a acesteia”. Textul românesc respectă definiția dată de IASC potrivit căreia „ întreprinderea este considerată, în mod normal, ca fiind în activitate, ceea ce semnifică că aceasta continuă să funcționeze întrun viitor previzibil. Se admite că întreprinderea nu are intenția, nici obligația să intre în stare de lichidare ori să diminueze sensibil dimensiunea activităților sale”. Dacă administratorii întreprinderii au luat cunoștință de unele elemente de incertitudine legate de anumite evenimente ce pot conduce la incapacitatea acesteia de a își continua activitatea, aceste elemente trebuiesc prezentate în notele explicative. Aplicarea acestui principiu obligă managerii unității economice să evalueze toate informațiile disponibile penjtru perioada imediat următoare – minim 12 luni, fără să trebuiască să se refere exclusiv la aceasta. Criteriile care pot determina unitatea economică să își continue activitatea sunt diverse. Compania Națională a Comisarilor de Conturi din Franța a formulat o listă a acestor criterii, care cuprinde:

Criterii bazate pe situația financiară: situația netă negativă, fondul de rulment insuficient, situația de trezorerie negativ sau agravată într-o asemenea situație încât ar solicita cereri de reeșalonare a datoriilor ori ar conduce la incapacitate de plată etc.;

Criterii bazate pe exploatare: capacitatea de autofinanțare negativă, pierderea clientelei, dispariția unor surse de venit, pierderi de licențe și brevete etc.;

Alte criterii: conflicte sociale repetate și grave, distrugerea capacității de producție, situația gravă a unor clienți ori furnizori importanți etc.

În același timp, în listă sunt precizate și moduri de atenuare a influențelor nefavorabile:

În domeniul valorilor de activ și de pasiv: cesiunea activelor care nu sunt necesare exploatării; reînoirea creditelor la scadență, diminuarea ori suprimarea dividendelor de distribuit;

În domeniul exploatării: suprimarea sectoarelor de activitate cu capacități de autofinanațare negative, diminuarea cheltuielilor generale, diminuarea ori amânarea cheltuielilor de cercetare – dezvolatare;

Alte domenii: înlocuirea rapidă a clienților și furnizorilor aflați în dificultate, lansarea de produse noi, găsirea de piețe de desfacere noi.

Principiul permanenței metodelor. Prin permanența metodelor se înțelege folosirea lor pe parcursul mai multor exerciții financiare consecutive conducând în acest fel la o analiză pertinentă în sensul obținerii unor indicatorii economico – financiari ce pot fi folosiți de toți cei interesați. Directiva a IV – a precizează că acest principiu este unul general, inclusiv în categoria regulilor de evaluare: „modurile de evaluare nu pot fi schimbate de la un exercițiu la altul”. Permanența metodelor constituie corolarul tuturor celorlalte principii pentru că este în relație cu cea ce s-ar putea numi „stategia contabilă a unității economice”, respectiv presiunea fiscală asupra contabilității. Metodele contabile reprezintă un mijloc aflat la îndemâna managerilor unității economice de a schimba rezultatul obținut, mai ales în sensul diminuării acestuia.

Principiul prudenței. Este considerat pilonul de bază al activității contabile pentru că aplicarea acestuia protejează unitatea economică, dar mai ales terții, împotriva evaluărilor subiective, riscurilor și incertitudinilor ce pot să apară în viitor. În prezent, principiul prudenței se justifică prin dorința de a proteja capitalurile tuturor categoriilor de terți cu care întreprinderea intră în relații. Valoarea oricărui element trebuie determinată pe baza acestui principiu. Putem spune că principiul prudenței prevede neadmiterea supraevaluării elementelor de activ și a veniturilor, pe de o parte, și a subevaluării elementelor de pasiv și a cheltuielilor, pe de altă parte, pentru deprecierile, riscurile și pierderile contabile ce pot surveni în cursul exercițiului curent sau care au survenit în cursul exercițiilor anterioare. Din punct de vedere operațional, principiul este legat de evaluarea patrimoniului, de modul de evidențiere a plusurilor și minusurilor de valoare prin care se manifestă grija de a proteja investitorii prin evitarea supraestimării profiturilor și a elementelor de activ și subestimării probiturilor și a elementrlor de activ și subestimării cheltuielilor și a elementelor de pasiv. Prectic, cu ajutorul acestui principiu, statul apără interesele tuturor celor interesați de informațiile prezentate de întreprindere, asigurându-i că acestea nu prezintă situația într-o lumină mai favorabilă decât este în realitate, ci dimpotrivă.

Principiul independenței exercițiului presupune luarea în considerare a tuturor veniturilor și cheltuielilor corespunzătoare exercițiului financiar pentru care se face raportarea, fără a se ține seama de data încasării sumelor ori a efectuării plăților.

Principiul intangilității prevede corespondența bilanțului de închidere al exercițiului precedent cu bilanțul de deschidere al exercițiului următor, cu excepția corecțiilor impuse de IAS 8.

Principiul necompensării. În virtutea aplicării acestui principiu, valorile elementelor care constituie active nu pot fi compensate cu valorile elementelor care constituie pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu excepția compensărilor admise de standarde.

Principiul prevalenței economicului asupra juridicului, conform căruia, pentru ca infromația contabilă să fie credibilă, trebuie ca evenimentle și tranzacțiile pe care le constituie să fie reflectate în contabilitate în concordanță cu realitatea economică și nu doar cu forma lor juridică.

Principiul pragului de semnificație, preve că elementele ce au o valoare semnificativă să fie prezentate distinct în cadrul situațiilor financiare. Pragul se semnificație depinde se mărimea și natura elementului analizat în circumstanțele particulare ale omisiunii sale. Când se apreciază dacă un element sau un cumul de elemente este semnificativ, se evaluează atât natura cât și mărimea elementului respectiv, oricare dintre acestea putând fi factor determinant.

Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de pasiv prevede ca, pentru stabilirea valorii totale corespunzătoare unei poziții din bilanț, să se determine separat valoarea aferentă fiecărui element individual de activ sau de pasiv.

2.2 Particularități ale principiului prudenței pentru stocurile de natura mărfurilor

Prin nominalismul monetar, costurile istorice și prudență, realizăm că un bilanț nu poate decât în mod imperfect să redea valoarea întreprinderii. Pentru că valoarea întreprinderii nu este numai rezultatul activităților trecute și prezente ale firmei. Ea este dată și de viitorul acesteia, mai mult sau mai puțin promițător, mai mult sau mai puțin neliniștitor. Aceasta explică, de altfel, de ce valoarea bursieră a unei acțiuni poate să fie atât de diferită de valoarea ei matematică contabilă. Dar să vedem care este cadrul juridic în care se desfașoară prudența. Ea face obiectul politicilor (principiilor) enunțate în standardul international IAS 1 de IASB.

Referitor la acest principiu, IASB apreciază că ,,Numeroase operații comportă, inevitabil,incertitudini. Se convine să se țină cont de ele, făcând proba de prudență în întocmirea situațiilor financiare. Totodată, prudența nu justifică crearea de rezerve latente sau oculte”. Se deduce că situațiile financiare trebuie să fie întocmite luând toate precauțiile necesare pentru a se evita prezentarea, spre uzul terților, a unei situații patrimoniale sau a unui beneficiu net care să fie evaluat.

În cazul stocurilor de mărfuri:atunci când valoarea de inventar este mai mare decât valoarea de intrare, diferența poartă numele de plus de valoare, care, în principiu, nu este contabilizat.

Atunci când valoarea de inventar este mai mică decât valoarea de intrare, diferența poartă numele de minus de valoare, care face obiectul următoarei analize: în cazul mărfurilor supuse uzurii fizice și/sau morale, pentru care minusul are un caracter definitiv, acesta se va contabiliza prin sistemul amortizărilor; pentru celelalte bunuri, în cazul cărora minusul de valoare nu are un caracter definitiv, acesta se va contabiliza prin sistemul provizioanelor de depreciere.

În general, acționarii doresc să măsoare rentabilitatea și riscul investițiilor lor, în funcție de acestea ei luând deciziile de menținere, creșterea sau reducerea aporturilor. Cunoașterea situației financiare ale unei întreprinderi necesită, însă, documente de sinteză, care dau o imagine fidelă. Din acest motiv, calitatea informării financiar-contabile se află în centrul preocupării acționarilor. Pe de altă parte, creditorii sunt persoane care dețin creanța asupra întreprinderii. Acest ansamblu numit „creditori” conține însă mai multe grupuri de creanțieri, cele mai importante fiind furnizorii și bancherii. În cele mai multe dintre cazuri, (deci nu întotdeauna), acționarii preferă informația contabilă, mai puțin prudența, pentru că ei își doresc să cunoască cât mai precis profiturile viitoare și capacitatea întreprinderii de a genera și plăti dividende în viitor. Pe de altă parte, creditorii preferă informația prudentă, întrucât politicile contabile prudente au ca efect reducerea profitului, și deci diminuarea dividendului potențial pe care întreprinderile îl pot plăti acționarilor.

Practic, principiul prudenței servește creditorii prin aceea că împiedică întreprinderile să se angajeze în practici incorecte față de creditori (practici precum să ia bani cu împrumut de la bănci pe care mai apoi să-i plătească dividende, declarându-se ulterior în incapacitate de plată).

Principiul prudenței presupune ca la evaluarea stocurilor de mărfuri să se ia în seamă riscurile, deprecierile și posibilele pierderi provocate de efectuarea activității exercițiul următor.

Drept urmare, nu se admite supraevaluarea acestora, respective subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor, ținând cont de riscurile, posibilele pierderi și deprecierile ce pot fi generate de desfășurarea activității exercițiului anterior ori current.în funcție de modul de realizare a evaluării și în funcție de obiectivul urmărit distingem, potrivit principiul prudenței, mai multe momente principale, astfel:

Ajustarea de depreciere apare atunci cînd deprecierea constată la finele exercițiului este mai mare decât deprecierea calculată și înregistrată cu ajutorul amortizărilor. Ajustările de depreciere sunt deprecieri latent (nedefinitive) ale activelor fixe ce au rolul de a aduce valoarea acestora la valoarea actual (de la data încheierii exercițiului financiar). Înregistrare ajustărilor de dpreciere are rolul de a permite respectarea principiului prudenței. În anul următor înregistrării ajustărilor se fac operațiile următoare: fie se efectuează lucrări de reparații pentru a aduce activul fix la valoarea contabilă normală, fie ajustările sunt recunoscute ca deprecieri definitive sub forma amortizărilor. În ambele situații, în anul următor, provizionul de depreciere se va relua la venituri. Contul în care sunt evidențiate ajustările este contul 291 “Ajustări pentru deprecierea activelor fixe corporale”, acesta fiind un cont de pasiv, rectificativ.

Exemplu:

În anul N la inventarierea generală este constată o ajustare suplimentară față de ceea normală, calculată și înregistrată pe baza amortizării de 1500 lei.

Înregistrarea ajustării de depreciere temporară

În situația în care se constată că deprecierea este definitivă:

În situația în care ajustarea pentru depreciere este remediată:

Pentru înregistrarea ajustărilor se folosesc două metode: metoda generală (metoda reluării ajustărilor) și cea a anularii globale a ajustărilor.

Metoda generală constă în constituirea și suplimentarea ajustărilor pe seama cheltuielilor și diminuarea sau anularea lor pe seama veniturilor. Conturile utilizate în acest scop sunt conturile de ajustări din grupa 39 „Ajustări pentru deprecierea stocurilor și producției în curs de execuție”, cele de cheltuieli din grupa 68 „Cheltuieli cu amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere sau pierderile de valoare” și de venituri din grupa 78 „Venituri din provizioane și ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare”.

– pentru constituirea ajustărilor se utilizează:

-pentru diminuarea sau anularea ajustărilor se utilizează:

Metoda anulării globale a ajustărilor constă în constituirea ajustărilor la sfârșitul exercițiului pe seama cheltuielilor și anularea lor la începutul exercițiului următor pe seama veniturilor. Înregistrările de constituire și anulare a ajustărilor se fac similar cu cele de la metoda generală.

În situațiile în care costul stocurilor nu poate fi recuperat, valoarea acestora trebuie să sufere o diminuare până la valoarea realizabilă netă, în vederea respectării principiului prudenței (activele nu pot să fie prezentate în bilanț la o valoare mai mare decât valoarea care se poate obține prin utilizarea sau vânzarea lor). Important de menționat este faptul că valoarea materialelor și a consumabilelor folosite în producție nu este diminuată, dacă se estimează că produsele finite în care urmează să fie încorporate vor fi vândute la un preț mai mare sau egal cu costul lor.

Exemplu:

Cu ocazia inventarului de la finele exercițiului financiar, s-a constat o diminuare a valorii stocurilor de mărfuri deținute de societate. Deprecierea este de 1300 lei. Drept consecință, se va constitui o ajustare pentru depreciere potrivit înregistrării de mai jos:

ii. Cu ocazia inventarierii, s-a constatat o depreciere a valorii mărfurilor, adică s-a considerat că un stoc de mărfuri care are o valoare de înregistrare în contabilitate de 20.000 lei nu va putea fi vândut decât pentru o valoare de 17.500 lei (valoarea realizabilă netă). Comisia de inventariere a constatat că firma deține stocuri de mărfuri a căror perioadă de garanție a expirat în valoare de 3.000 lei (fără posibilitate de valorificare). Presupunem că în exercițiul financiar următor, primul stoc de mărfuri este vândut la un preț de vânzare de 22.000 lei.

Înregistrarea operațiilor:

1. La sfârșitul exercițiului N, ajustarea pentru deprecierea mărfurilor este de 2.500 lei:

2. Înregistarea stocurilor de mărfuri a căror perioadă de garanție a expirat:

La sfârșitul exercițiului financiar N, în bilanț, mărfurile sunt prezentate la valaorea realizabilă netă de 17500 lei ( 20000 – 2500). Mărfurile trecute pe cheltuieli nu mai apar în bilanț.

3. înregistrarea vânzării mărfurilor în exercițiul financiar următor:

Și descărcarea gestiunii:

4. Anularea ajustării pentru depreciere:

Atunci când costul stocurilor este nerecuperabil (stocuri deteriorate, uzate moral sau ale căror prețuri de vânzare s-au diminuat, stocuri ale căror cost de finalizare a crescut) se procedează la deprecierea valorii acestora, pentru a se atinge valoarea realizabilă netă. Pentru fiecare perioadă ulterioară se efectuează o nouă evaluare a valorii realizabile nete. Dacă acele condiții care au determinat decizia de a diminua valoarea realizabilă netă au încetat să mai existe, atunci valoarea cu care s-a reflectat diminuarea se va storna, astfel încât noua valoare contabilă a stocului să fie egala cu cea mai mică valoare dintre valoarea de intrare și valoarea realizabilă netă revizuită.

CAPITOLUL 3:

MODEL INFORMATIC PENTRU AJUSTAREA PRUDENȚIALĂ A MĂRFURILOR

Obiectivul celui de-a treilea capitol al lucrării îl constiuie transpunerea metodelor prezentate anterior în practică utizând informațiile contabile ale societății SC STEF TRANS SRL, care are ca obiect principal de activitate transportul rutier de mărfuri generale, și comerțul cu material lemons, activitatea societății desfășurându-se cu respectarea dispozițiilor legislației române în vigoare sprecifice domeniului său de activitate, și a anume a dispozițiilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale și a prevederilor cuprinse în actul constitutiv al societății.

În prima parte a capitolului vom exemplifica metoda de gestiune a stocurilor de mărfuri utilizată de societate,iar în ceea de-a doua parte urmează să calculăm și să transpunem în contabilitate informațiile contabile ce reies prin intermediul acestei metode dar și prin intermediul metodei de ajustare prudențială.

3.1 Cerințele problemei

Domeniul financiar-contabil este foarte receptiv la tehnologia sistemelor expert, așa cum rezultă și din multitudinea de sisteme expert dezvoltate și utilizate, deja, de cele mai renumite companii specializate în servicii financiare și de contabilitate.

Pentru transpunerea principiului prudenței în contabilitatea marfurilor trebuie să se utilizeze Microsoft Excel – produs Microsoft folosit pentru tratarea datelor în formă tabelară, așa-numita foaie electronică de calcul – spreadsheet – feuilles de calcul – pentru tratarea datelor tabelei ca o bază de date și de asemenea permite reprezentarea grafică a informației.

3.2 Cerințe contabile

Pentru a putea rezolva aplicația prin intermediul Microsoft Excel trebuie să definim pentru început etapele pe care le vom urma în soluționarea aplicației.Etapele rezolvării aplicației informatice sunt:

Lansarea aplicației Excel; Apare fereastra standard pentru o foaie electronică de calcul (figura de mai jos); care se compune din: linia I – denumirea produsului Microsoft Excel; linia a II-a – bara orizontală de sub-meniuri standard pentru un produs Microsoft Office. Ceea ce individualizează Excel este sub-meniul Data; linia a III-a – bara de instrumente standard și linia a IV-a – foaia de lucru care reprezintă partea principală a ferestrei și este organizată ca o rețea de linii, numerotate începând cu 1, și coloane, numerotate începând cu A. După epuizarea alfabetului, coloanele sunt numite AA,…, AZ,BA,…,BZ,…

Intersecția dintre o linie și o coloană se numește celulă și se adresează prin literă(e) urmată de un număr. Adresarea poate fi : relativă, adică într-o formulă dintr-o celulă se poate utiliza conținutul altei celule în calcule, precizând identificatorul celulei, iar la copierea formulei adresa celulei se modifică automat, sau absolută și această adresare se folosește atunci când celula utilizată în formulă nu trebuie să se schimbe la copierea formulei. Se utilizează semnul $ pentru fixarea fie a liniei, fie a coloanei fie a liniei și coloanei deodată.

Deplasarea în cadrul foii de calcul se poate face sus/jos sau stânga/dreapta utilizând cursorul din bara de defilare verticală din dreapta ecranului, respectiv orizontală din partea de jos a ecranului, prinzându-l cu mouse-ul și trăgând de el, cu săgețile ↑↓, cu Tab, cu Shift și Tab simultan, cu Enter.

Activarea unei celule: se face clic pe celula respectivă. Selectarea mai multor celule se poate face:

folosind mouse-ul: celule adiacente ( totdeauna zona are formă dreptunghiulară) – se alege o celula dintr-un colț a zonei și se ține butonul stâng apăsat până se ajunge în colțul diagonal opus și se eliberează butonul mouse-ului; celule neadiacente: prima zonă se selectează ca mai sus, iar pentru celelalte se apasă tasta Ctrl, se mută cursorul în colțul din stânga sus al următoarei zone și se deplasează cursorul ținând apâsat butonul stâng până se ajunge în colțul diagonal opus al zonei, apoi se eliberează butonul și dacă mai sunt alte zone se procedează la fel, dacă nu, se eliberează tasta Ctrl.

Selectarea întregii foi electronice: se plasează cursorul pe colțul din stânga sus a ferestrei document, apoi se face clic pe butonul stâng al mouse-ului.

Selectarea unei linii sau coloane: se plasează cursorul la începutul liniei/coloanei, acesta se transformă în săgeată în direcția liniei/coloanei de selectat și se face clic pe butonul stâng al mouse-ului.

folosind tastatura : celule adiacente: se plasează cursorul în colțul din stânga sus al zonei și se ține apasată tasta Shift și se deplasează cu ajutorul tastelor săgeți dreapta și jos până în colțul dreapta jos al zonei de selectat. Se eliberează tasta Shift sau celule neadiacente: se selectează prima zonă ca mai sus apoi se apasă tasta F8 (nu se eliberează tasta Shift) ; se eliberează tasta Shift, se plasează cursorul la începutul celei de-a doua zone și se apasă tasta Shift și se deplasează până în coltul din dreapta jos al acestei zone și se eliberează tasta Shift.

Pentru selectarea unei linii: se plasează cursorul la începutul liniei și se apasă tasta Shift și bara de spațiu.

Pentru selectarea întregii foi de calcul se utilizează Ctrl + Shift + bara de spațiu apăsate simultan.

Introducerea datelor se realizează în următorii pași:

• Poziționarea pe celula în care se dorește să se introducă ceva

• Textul tastat apare : în celula în care s-a făcut poziționarea ; în bara cu formule fx (deasupra liniei cu numele coloanelor) și va fi memorat după apăsarea tastei Enter, Tab sau a unei săgeți direcționale sau prin mutarea indicatorului mouse-ului într-un alt loc;

Pentru a anula întregul text introdus, înainte de memorare se apasă Esc, iar după memorare se apasă tasta Del.

Pentru a corecta un text memorat, se poziționează cursorul pe celula respectivă, apoi în zona de editare fx se poziționează indicatorul mouse-ului pe poziția unde trebuie făcută corecția.

Pentru vizualizarea formulei conținută de o celulă se face dublu clic pe celula respectivă (formula poate fi văzută în zona de editare a formulelor fx și după poziționarea cu clic pe celula respectivă).

Dacă Excel nu „înțelege” ceea ce s-a introdus în celula respectivă apare un mesaj de eroare #NAME, #REF.

3.3 Utilizarea modelului pe o societate comerț mărfuri cu cherestea

Pentru realizarea aplicației am utilizat următori pași:

în prima foaie de calcul denumită Lista de inventariere (figura de mai jos ), am introdus datele bilanțiere aferente mărfurilor și prețurilor, cantităților acestora. În urma acestei etape am obținut următoarea foaia de calcul:

– pentru realizarea celei de-a doua foi de calcul (figura de mai jos ) este nevoie să utilizăm funcția Vlookup.

Funcția VLOOKUP(cheie;câmp de consultare;coloana de recuperat) returnează conținutul unei celule ce figurează într-o coloana dintr-un tablou de consultare verticală.

Sintaxa funcției de consultare verticală admite trei argumente si anume:

cheie: reprezintă valoarea după care are loc căutarea sau consultarea, (adresa absolută/relativă sau nume de câmp);

câmp (sau tabel) de consultare: este câmpul asupra căruia operează consultarea prin căutarea valorii cheii precizate anterior;

coloana de recuperat: este numărul coloanei (numerotarea incepe cu 1) de unde va fi recuperată informația găsită în tabelul de consultare, corespunzător valorii cheii de căutare. În mod obligatoriu tabelul de consultare va fi sortat crescător dupa coloana care conține valorile cheii de consultare (comanda Data Sort, iar in rubrica Sort by se va preciza numărul sau numele coloanei după care se va face sortarea).

De asemenea tot pentru realizarea celei de-a doua foi de calcul se va utiliza funcția IF.

Funcția IF(conditie;X;Y) testează argumentul condiție și în funcție de rezultatul evaluării logice, generează argumentul X dacă condiția este adevărată sau argumentul Y dacă aceasta este falsă. Argumentele X sau Y pot fi valori, șiruri de caractere (plasate între ghilimele), nume de câmpuri sau adrese de celule sau câmpuri care conțin aceste valori. în locul argumentelor X sau Y se pot îmbrăca alte structuri condiționale IF, generându-se potrivit condițiilor ulterioare, X1,Y1 sau X2,Y2 etc..

– ceea de-a treia foaie de calcul constituie lista de inventar la data de 31.12.N, aceasta fiind preluată din situațiile financiare ale societății (a se vedea figura de mai jos).

3.3.1 Prezentare Societate

SC STEF TRANS SRL este persoană juridică română, constituită în baza H.G. nr.1040/25/09/1990.

Societatea are ca obiect principal de activitate transportul rutier de mărfuri generale, reprezentat prin Cod CAEN 4942, constituind comerțul cu material lemons, activitatea societății desfășurându-se cu respectarea dispozițiilor legislației române în vigoare sprecifice domeniului său de activitate, și a anume a dispozițiilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale și a prevederilor cuprinse în actul constitutic al societății.

Capitalul sociale subscris vărsat de 200 lei și un acționar persoana fizică. Capitalul firmei este împărțit în 20 de acțiuni, a câte 10 lei fiecare , fiind repartizat în intregime asociatului unic.

Societatea este înregistrată în Registrul Comerțului cu nr. J33 / 1501 / 2006, cu sediul în Jud. Suceava.

SC STEF TRANS SRL a luat ființă in februarie 2006, conform sentinței civile a Judecătoriei Suceava, având un capital social de 200 lei, împărțit în 20 acțiuni, în valoare de 10 lei fiecare, având unic acționar Stefanoaia Ion – 100 % .

Obiectul principal de activitate îl constituie comert cu material lemnos produsul principal vândut fiind cheresteaua. În cursul celor 9 ani de funcționare, societatea a avut o evoluție ascendentă. Prezentăm mai jos evoluția cifrei de afaceri și a profitului net pentru ultimii trei ani.

În decursul anilor de activitate productivă, societatea s-a dezvoltat permanent, atât din punct de vedere tehnologic, al lărgirii piețelor de desfacere și a creșterii calității produselor sale.

Deoarece potențialul pieței este ridicat, iar SC STEF TRANS SRL are cereri de la clienții săi pentru o cantitate tot mai mare de produse- cherestea , firma și-a propus mărirea capacității de transport fapt care să dea posibilitatea comercializarii unei cantități mai mari de cherestea. Aceasta presupune achiziționarea unor noi mijloace de transport și nu în ultimul rand schimbarea – innoirea parcului auot prin vanzarea mijloacelor de transport vechi si aducerea altora noi.

SC STEF TRANS SRL pune în centrul preocupărilor sale clientul, dorind să-i ofere produse de cea mai bună calitate, la prețurile cele mai competitive de pe piață. Pentru aceasta, firma vinde mărfuri – cherestea de cea mai înaltă calitate și onorează comenzile și contractele în termenele stabilite. În plus, firma se preocupă de cunoașterea si cerințele pieței de cherestea.

Societatea achiziționează cherestea de la diverși furnizori persoane juridice. Societatea mai achiziționează și buștean gaterabil de la diferite persoane fizice și juridice. Acest buștean este dus la societăți care debitează lemn contra cost. Lemnul astfel debitat se transformă în cherestea.

Cheresteaua cumpărată și obținută din debitarea lemnului se încarcă în cele 3 camioane ale societății și este transportată la diverși clienți din țară. După ce se descarcă cheresteaua la sediul clienților, camioanele societăți merg la puncte de încărcare apropiate de locul de descarcare unde sunt încărcate cu diverse mărfuri care sunt transportate către Suceava sau Botosani. Pentru această activitate de transport STEF TRANS emite facturi de transport conform contractelor de transport contra cost încheiate cu diverși clienți.

SC STEF TRANS S.R.L deține în Pâraie, comuna Malini județul Suceava un depozit autorizat de cherestea. Aici se aduce cheresteaua achiziționată de la diverși furnizori persoane juridice. Cheresteaua se așează în paleți de anumite dimensiuni care să permită încărcarea în camioanele societății- TIR de 22 Tone. Paletizarea se face cu 2 muncitori iar încărcarea și descărcarea se face cu un încărcător frontal proprietate a firmei. Tot aici se aduce și cheresteaua adusă de la societățile de debitare din zonă. Aceste societăți debitează bușteanul de gater achiziționat de către societate. Bușteanul de gater achiziționat de la furnizori persoaner fizice sau juridice este transportat direct de la locul de achiziție la debitare, acest buștean nu mai intră in depozit .

Cheresteaua astfel paletizată și încărcată se transportă la diverși clienți conform comenzilor primite. Dupa ce se descarcă cheresteaua le sediul clienților, camioanele merg la diverși clienți care au marfă de transportat. Aici se încarcă camioanele cu diverse mărfuri generale, care sunt apoi transportate la diverși beneficiari din țară, de regula din județul Suceava sau județele învecinate.

Pentru aceasta activitate de transport, societatea emite factură de prestare servicii transport de regulă cu un anumit preț per kilometru parcurs.

Toate comenzile de transport se primesc cu cel puțin 2 zile înainte de efectuarea transportului și se fac pe bază de contract ferm de transport. Acest lucru evită ca mijloacele de transport să vină înapoi din țara goale sau să staționeze mai multe zile până când se gasește transport retur.

3.3.2 Preluarea inventarului la 31.12.2014

Prin utilizarea funcției Vlookup în cadrul aplicației informatice au fost căutate și preluate datele și informațiele din lista de inventariere, pentru a fi utilizată în aceea de-a doua foaie de calcul în scopul calculării ajustării pentru depreciere pentru fiecare stoc de marfă în parte.

Astfel că de exemplu coloana Cantitate stoc din prima foaie de calcul a fost preluată în cadrul celei de-a doua foii de calcul utilizând funcția Vlookup. De pildă, pentru marfa cu codul 1222 s-a utilizat următoarea formulă a funcției: =VLOOKUP(A5;'ANEXA 1'!$A$4:$H$16;5;FALSE). Calculată astfel:

De asemenea coloana Preț unitar din anul N-1 a fost preluată în cadrul celei de-a doua foi de calcul tot cu ajutorul funcției Vlookup. Formula utilizată, pentru marfa cu codul 1222, fiind de exemplu: =VLOOKUP(A5;'ANEXA 1'!$A$4:$H$16;7;FALSE).

Aceeași funcție s-a utilizat în cadrul celei de-a doua foi de calcul pentru preluarea coloanelor Preț unitar de pe factură, Preț de piață și Valoare de inventar.

În urma calculării deprecierilor fiecărui stoc de marfă, s-a utilizat pentru a lua o decizie cu privire la fiecare dintre acestea, și anume dacă stocul de marfă este: ajustat, diminuat, suplimentat sau anulat – funcția IF. De exemplu în cadrul mărfii denumită Riglă, pentru a se lua decizia de ajustare în urma calculării deprecierii, s-a utilizat următoarea funcție: =IF(I5<J5;"Diminuare";"Ajustare "). Calculată astfel:

3.3.3 Utilizarea modelului de ajustare prudențială pe cazul mărfurilor

Aplicațiile de calcul tabelar, printre care și Microsoft Excel, servesc la organizarea și procesarea informațiilor, în special a acelora de tip numeric. Un registru Excel poate avea o multitudine de utilități, de la simple calcule aritmetice până la evidențe de tip contabil și financiar.

În cadrul proiectării modelului de ajustare prudențială pe cazul mărfurilor sunt necesare analizarea următoarelor :

foaia de lucru. Pentru operarea cu foi de lucru, ca și în acest caz, se specifică prima dată foaia sau foile asupra căreia se operează , în cazul nostru foaia ce constituie Lista de inventariere, după care se alege acțiunea dorită, astfel:

selectarea unei/unor foi (prezentăm operarea cu mouse-ul) : o foaie: clic cu mouse-ul pe zonă care conține numele foii respective; mai multe foi: tasta CTRL apăsată și clic cu mouse-ul pe fiecare dintre foile respective; mai multe foi alăturate: selectarea primei etichete urmată de menținerea tastei SHIFT apăsate și de selectarea ultimei etichete;

introducerea unei foi într-o mapă – se va utiliza comanda Insert – Worksheet, care permite înserarea unei noi foi de lucru în mapa curentă înaintea foii de lucru selectate. Același rezultat se poate obține prin selectarea opțiunii Insert din meniul contextual al foii de lucru curente (clic cu butonul drept al mouse-ului pe numele foii), doar că în acest caz utilizatorul are posibilitatea de a alege între o foaie de lucru simplă (worksheet), una care să conțină un grafic (chart), una care să conțină un macro Excel (MS Excel 4.0 Macro) sau o fereastră de dialog Excel (MS Excel 5.0 Dialog).

eliminarea unei/unor foi de lucru – se selectează foaia/foile, apoi se utilizează comandă Edit – Delete Sheet (sau se alege opțiunea Delete din meniul contextual).

redenumirea unei foi de lucru – se poate realiza prin efectuarea unui dublu clic cu mouse-ul pe numele foii și tastarea noului nume sau prin selectarea opțiunii Rename din meniul contextual.

mutarea unei/unor foi (schimbarea poziției în cadrul mapei de lucru curente) – se selectează foaia și se deplasează cu mouse-ul pâna la poziția dorită. O altă posibilitate este de a alege opțiunea Edit – Move or Copy Sheet sau opțiunea Move or Copy din meniul contextual (se poate muta și în altă mapă)

copierea unei/unor foi (depunerea într-un al doilea exemplar în poziția nouă) – se selectează foaia, se menține apăsată tastă CTRL și se realizează deplasarea mouse-ului în nouă poziție. Alternativ, pentru a se putea realiză copierea și în altă mapa, se pot utiliza comenzile prezentate la mutare, activînd opțiunea Create a Copy.

În concluzie, în cadrul aplicației am utilizat prima și a patra acțiune specificată anterior, acestea fiind și cele mai simple metode de a executa operații asupra foilor de lucru .

După redenumirea și introducerea de noi foi/zone de calcul, s-a trecut la preluarearea datelor cu operații specifice bazelor de date.

O bază de date conține un ansamblu de date structurate într-o formă specifică; structură de memorare și organizare a informațiilor facilitează gestiunea lor (operații de memorare, regăsire a datelor etc.). Un tabel Excel, ca de pildă și modelul de ajustare prudențială a mărfurilor , poate fi privit că o bază de date pentru care numele de date sau cîmpurile sunt numele coloanelor tabelului iar fiecare set de valori pentru aceste nume (înregistrare) se găsește într-o linie a tabelului. Astfel, un tabel Excel implementează în mod natural ceea ce este cunoscut sub numele de model relațional de organizare a bazelor de date.

După introducerea datelor și formulelor aferente modelului de calcul pentru ajustarea prudențială a mărfurilor ultimul în elaborarea aplicației a fost acela al protecției foilor de calcul.

Concluzii

Mărfurile reprezintă bunurile pe care unitatea patrimonială le cumpără în vederea vânzării în starea în care au fost achiziționate.

Recunoașterea constituie procesul încorporării în contul de profit și pierdere ori bilnaț a unui element ce îndeplinește cerințele de recunoaștere. În calitatea acestora de elemente de natura activelor, stocurile sunt recunoscute dacă sunt respectate simultan 2 cerințe, și anume: este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat să intre sau să iasă în sau din întreprindere; și elementul are un cost/valoare ce poate fi evaluat în mod credibil.

Recunoașterea și evaluarea mărfurilor prezintă mai multe particularități, în comparație cu restul categoriilor de stocuri. Astfel, la unitățile comerciale, mărfurile pot fi evaluate după cum urmează:intrarea la cost de achiziție în depozit; vânzare la preț cu ridicata (en-gros); vânzare la preț cu amănuntul (en-detail); vânzare cu plata în rate; vânzare în consignație.

Documentele primare de atestare a efectuării operațiilor privind stocurile de mărfuri, sunt: factura; chitanța fiscală (pentru vânzări contra numerar); aviz de însoțire a mărfii (numai pentru pregătirea și circuitul intern al mărfurilor, neputând substitui factura);

Documentele de atestare opțională sunt: avizul de expediție; factura; fișa (nota) de recepție – calculație pentru intrări; chitanțele zilnice și monetare; facturi și avize de expediție pentru ieșiri (en gros sau en detail); și inventarele pentru contabilizarea stocurilor lunare.

Documentele privind centralizarea operațiilor efectuate de agentul economic, atât în calitate de furnizor, cât și de client, sunt:“Jurnal pentru vânzări”, prin care se centralizează pe bază de factură sau “Borderouri zilnice de vânzări în numerar”, valoarea totală a vânzărilor lunare și TVA corespunzătoare; și “Jurnal pentru cumpărări”, având același conținut cu cel precedent, dar referindu-se la intrările de mărfuri și deci la TVA deductibilă.

Transpunerea contabilă a operațiilor specifice mărfurilor, are importanță deosebită pentru organizarea și conducerea contabilității, contribuind în mod decisiv la respectarea unor principii ale acesteia, dintre care amintim: principiul prudenței, principiul costului istoric, principiul permanenței, principiul continuității ș.a. De altfel, între evaluare și principiile amintite există o intercondiționare reciprocă.

Problematica transpunerii contabile face obiectul unor prevederi exprese în cadrul regulamentului de aplicare a Legii contabilității, unde sunt precizate cele 4 momente de evaluare a elementelor patrimoniale astfel: evaluarea la data sau momentul intrării în patrimoniu; evaluarea la data sau cu prilejul inventarierii; evaluarea de la sfârșitul exercițiului financiar; evaluare la data ieșirii din patrimoniu.

Principiul prudenței este considerat pilonul de bază al activității contabile pentru că aplicarea acestuia protejează unitatea economică, dar mai ales terții, împotriva evaluărilor subiective, riscurilor și incertitudinilor ce pot să apară în viitor. În prezent, principiul prudenței se justifică prin dorința de a proteja capitalurile tuturor categoriilor de terți cu care întreprinderea intră în relații. Valoarea oricărui element trebuie determinată pe baza acestui principiu. Putem spune că principiul prudenței prevede neadmiterea supraevaluării elementelor de activ și a veniturilor, pe de o parte, și a subevaluării elementelor de pasiv și a cheltuielilor, pe de altă parte, pentru deprecierile, riscurile și pierderile contabile ce pot surveni în cursul exercițiului curent sau care au survenit în cursul exercițiilor anterioare. Din punct de vedere operațional, principiul este legat de evaluarea patrimoniului, de modul de evidențiere a plusurilor și minusurilor de valoare prin care se manifestă grija de a proteja investitorii prin evitarea supraestimării profiturilor și a elementelor de activ și subestimării probiturilor și a elementrlor de activ și subestimării cheltuielilor și a elementelor de pasiv. Prectic, cu ajutorul acestui principiu, statul apără interesele tuturor celor interesați de informațiile prezentate de întreprindere, asigurându-i că acestea nu prezintă situația într-o lumină mai favorabilă decât este în realitate, ci dimpotrivă.

Principiul prudenței presupune ca la evaluarea stocurilor de mărfuri să se ia în seamă riscurile, deprecierile și posibilele pierderi provocate de efectuarea activității exercițiul următor.

Drept urmare, nu se admite supraevaluarea acestora, respective subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor, ținând cont de riscurile, posibilele pierderi și deprecierile ce pot fi generate de desfășurarea activității exercițiului anterior ori current.în funcție de modul de realizare a evaluării și în funcție de obiectivul urmărit distingem, potrivit principiul prudenței, mai multe momente principale, astfel:evaluarea la intrarea în patrimoniu, evaluarea la inventar, evaluarea la închiderea exercițiului, evaluarea la ieșire din patrimoniu.

În cadrul părții a treia a lucrării, partea practică, s-a utilizat metoda inventarului permanent. Metoda inventarului permanent este aplicată prin metoda cantitativ – valorică care presupune înregistrări cantitative în depozit, iar în contabilitate înregistrări cantitativ – valorice pe fișe de cont analitic, deschise pentru fiecare tip de marfă în parte. Evidența contabilă cantitativă și valorică a fost condusă cu ajutorul tehnicii de calcul tabelar pe fiecare stoc în parte, efectuându-se totodată și confruntarea lunară cu evidențele operative pe gestiuni, asigurându-se permanent o concordanță între evidențele analitice și cele sintetice. Compensarea a fost realizată pentru cantități egale între plusurile și minusurile constatate. În situația în care cantitățile mărfurilor supuse compensării, la care s-au constat plusuri, sunt mai mari decât cantitățile mărfurilor ce se admit la compensare, la care s-au constatat minusuri, s-a procedat la stabilirea egalității cantitative prin eliminarea din calcul a diferenței în plus. Această eliminare a fost realizată începând cu mărfurile ce au prețurile unitare cele mai mici, în ordine crescătoare. În situația în care cantitățile de mărfuri supuse compensării, la care sunt constate minusuri, sunt mai ridicate decât cele admise la compensarea, unde sunt constate plusuri, s-a procedat totodată, la stabilirea egalității cantitiative prin eliminarea din calcul a cantității care depășește totalul cantitativ al plusurilor. Eliminarea s-a realizat începând cu sorturile ce au prețurile unitare cele mai diminuate, în ordine crescătoare.Datorită faptului că în cazul primelor mărfuri ( a se vedea Anexa 2.xls) evaluate în cadrul modelului de calcul al ajustării prudențiale a mărfurilor, avem de-a face cu o ajustare pentru depreciere, pentru înregistrarea în contabilitate a acestora ne vom folosi de conturilor cu care se ține evidența constituirii, de obicei, la finalul exercițiului financiar, a ajustărilor pentru deprecierea stocurilor de mărfuri, potrivit politicilor contabile adoptate de societate și conform principiului prudenței. În situația mărfurilor unde decizia luată în cadrul listei de inventariere ( Anexa 2 xls.) este aceea de diminuare, societate poate diminua adaosul comercial la mărfurile aflate în stoc până la momentul cât prețul de vânzare va ajunge la costul de achiziție, plus o sumă foarte diminuată ( în așa fel încât prețul să nu fie egal cu cel de achiziție).

Bibliografie:

Literatură de specialitate:

Pop, Contabilitatea finanaciară românească amonizată cu directivele contabile europene și standardele internaționale de contabilitate, Ed. Intelcredo, Deva, 2002

A.M. Tegledi, Contabilitate financiară, Ed. Pro Universitaria, București, 2014

Al. Sălceanu, Contabilitate financiară, Ed. Economică, București, 2012

Bernard Colasse, Contabilitate generală, Ed. Moldova, Iași,1995

Budugan, D., Contabilitatea și control de gestiune, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2002

Codul fiscal

Colectivul Ministerului Finanțelor Publice, Ghid practic a Standardelor Internaționale de Contabilitate, partea I, Ed. Economică, 2001

D.M. Robu, Contabilitate în comerț și turism, curs publicat de Ed. Facultății de Științe Economice și Administrație publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava

D.R. Iov, M.B. Străoanu, Contabilitate, Ed. Economică, București, 2006

Duțescu A., Ghid pentru înțelegea și aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate, Ed. CECCAR, București, 2002

Dumitrean , Contabilitatea gestiunii patrimoniului,Ed. “Gh.Asachi”,Iași,1994

Feleagă N., Ionascu I. , Tratat de contabilitate financiară, vol I, Ed. Economică, București, 1998

Feleagă N., Ionașcu I., Tratat de contabilitate financiară. Vol.II. Ingineria contabilității financiare, Ed.Economică, București, 1998

Fl. Coman, Contabilitate financiară și fiscalitate, Ed. Economică, București, 2009

Gh.Crețoiu, I.Bucur, Contabilitate. Fundamentele și noul cadru juridic, Ed.All Beck, București, 2007

I.Bucur, Introducere în contabilitate, Ed. C.H.Beck, București, 2012

J.Raffegeau,P.Dufils,J.Corre, Ghid pratique et Etude methodologique du Plan Comptable revise,Editions Francis Lefebvre,Paris,1980

L.Chirilă, Curs complet de contabilitate și fiscalitate”, vol V, Ed. Economică,București, 2009

L.Possler, Gh.Lambru, B.Lambru, Contabilitatea întreprinderii. Îndrumar practic actualizat și completat prin Reglementările contabile prevăzute de Directivele Europene a IV-a și a VIII-a aprobate de OMFP 1752/2005, Ediția a VIII-a, Ed.Fundației „Andrei Șaguna”, Constanța, 2006

M.D. Manea, Contabilitatea instituțiilor publice, Ed. C.H.Beck, București, 2013

M.Epuran, Bazele contabilității,Editura de Vest,Timișoara,1994

M.Manolescu, G.Petre, Studii de caz în condițiile aplicării reglementărilor contabile simplificate, Ed.Economică, București, 2003

M.Ristea, Contabilitatea financiară a întreprinderii, Ed.Universitară, București, 2005

Munteanu V. , Teoria și bazele contabilității, Ed. Lumina Lex, București, 2000

N. Feleagă, L. Malciu, Șt. Bunea, Bazele contabilității, Ed. Economică, București, 2002

N.Feleagă, L. Feleagă, Contabilitate consolidată. O abordare europeană și internațională, Ed. Economică, București, 2007

Toma Ctin, Modalități de asigurare a imaginii fidele. Principii și convenții contabile, articol publicat în Revista „Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor”, nr. 11/2002, Ed. CECCAR, București

V. Munteanu (colectiv), Contabilitate financiară, Ed. Pro Universitaria, București, 2012

V.Capotă, A.Dăncescu, Contabilitate – monografii contabile. Auxiliar curricular, Ed.Niculescu, București, 2002

Tugui, A. – Teoria mediilor de programare , Ed. Junimea, 2001

Legislație:

Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în M.Of. nr. 629 din 26 august 2002

Norma cu privire la organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii aprobată prin OMFP nr. 2861/2009

Norme metodologice aprobate de OMF nr.45/1998

Ordinul nr. 1802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate , publicat în M.Of nr. 963 din 30 decembrie 2014