Transpunerea directivelor Un iunii Europene în ordinea juridică internă a statelor membre REZUMAT Conducător științific: Prof. univ. dr. Augustin… [601686]
UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU”
BUCURE ȘTI
FACULTATEA DE DREPT
TEZĂ DE DOCTORAT
Transpunerea directivelor Un iunii Europene în ordinea
juridică internă a statelor membre
REZUMAT
Conducător științific:
Prof. univ. dr. Augustin FUEREA
Doctorand: [anonimizat], fostă Poenaru)
București
2012
2
ABREVIERILE
(folosite în tez ă)
AC = Adunarea Comun ă
AELS = Asocia ția European ă a Liberului Schimb
aff. = affaire (fr.) = cauz ă ( trad.)
ALAI = Asociaț ia Latino-American ă de Integrare
alin. = alineatul
art. = articolul
asist. = asistent
AUE = Actul Unic European BCE = Banca Central ă European ă
BPT = Biblioteca pentru to i C. civ. rom. = Codul civil român C. pen. rom. = Codul penal român
CCR = Curtea Constitu țională Română
CDE = Culegere de decizii europene
CE = Comunitatea European ă
CEA = Comunitatea European ă de Apă rare
CECO = Comunitatea European ă a Cărbunelui și Oțelului
CEDO = Conven ția European ă a Drepturilor Omului
CEE = Comunitatea Economic ă European ă
CEEA = Comunitatea European ă a Energiei Atomice
CES = Comitetul Economic și Social
CIJ = Curtea Internaț ională de Justiție
CJ = Curtea de Justi ție
CJCE = Curtea de Justi ție a Comunităț ii Europene
CJUE = Curtea de Justi ție a Uniunii Europene
CNSC = Consiliului Na țional pentru Solu ționarea Contesta țiilor
Cod. proc. civ. = Codul de procedur ă civilă
col. = coloana
COM = Comunicarea Comisiei Europene
consid. = considerentul/ele coord. = coordonator
COREPER = Comitetul Reprezentan ților Permanen ți
COSAC = Conferin ța Organismelor Specializate în Afaceri Uniunii
Europene
CREST = Comitetul pentru cercetare științifică și tehnică
CSCE = Conferin ța asupra Securit ății și Cooperării în Europa
CSDE = Centrul de St udii de Drept European
DAE = Departamentul pentru Afaceri Europene dec. = decembrie
drd. = doctorand: [anonimizat] = European Currency Unit
3
Éd. = editura (fr.)
éd. = edi ția (fr.)
Ed. = Editura ed. = edi ția
EUROPOL = Biroul European de Poli ție
ex. = exemplu fasc. = fascicolul FED = Fondul European de Dezvoltare fr. = francez ă
FSE = Fondul Social European GATT = Acordul General pentru Tarife și Comerț
GEIE = Grup European de Interes Economic
germ. = german ă
GIE = Grup de Interes Economic
hot. prelim. = hotă rârea preliminar ă
hot. = hot ărârea
ian. = ianuarie
IER = Institutul European din România
IMM = Întreprinderi mici i mijlocii
ind. = indica ii introd. = introducere
JAI = Justi ție și Afaceri Interne
JO = Jurnalul Oficial
JOCE = Jurnalul Oficial al Comunit ății Europene
JOUE = Jurnalul Ofic ial al Uniunii Europene
lat. = latin ă
LGDJ = Librairie générale de droit et de jurisprudence
M. Of. = Monitorul Oficial
MNE = M ăsuri Naționale de Execu ție
n. a. = nota autorului
n. ns. = nota noastr ă
n. = note NAFTA = Acordul Nord American de Comer ț Liber
NATO = Organiza ția Atlanticului de Nord
no. = numeró (fr.) nr. = num ărul
OCED = Organiza ția pentru cooperare Economic ă și Dezvoltare
OECE = Organiza ția Europeană de Cooperare Economic ă
OMC = Organiza ția Mondial ă a Comerț ului
ONU = Organiza ția Națiunilor Unite
op. cit. = opera citat ă
OSCE = Organiza ția pentru Securitate și Cooperare în Europa
OUG = Ordonan ță de Urgență a Guvernului
p. = pagina
4
itat/ă PAC = Politica agrar ă comună
par. = paragraful
pct. = punctul
PE = Parlamentul European PESC = Politica Extern ă de Securitate Comun ă
prec. ns. = precizarea noastr ă
precit. = precprelim. = preliminar PUF = Press Universitaires de France
Rec. = Recueil de la jurisprudence de la CJCE/CJUE (fr. ) =
Culegere de speț e ale CJCE/CJUE ( trad.)
rev. cit. = revista citat ă
rev. i ad ăug. = rev ăzută i adăugită
rev. = revista
RFDA = Revue Française de Droit Administratif
RFDE = Revue Française de Droit Européenne
RRDC = Revista Român ă de Drept Comunitar
SAE = Societate Anonimă European ă
SDR = Studii de drept românesc SE = Societate European ă
SEBC = Sistemul European al B ăncilor Centrale
SEE = Spa țiul Economic European
SEN = Sistemul Electronic de Notificare sept. = septembrie SME = Sistemul Monetar European
SOC = Serviciul de orientare pentru cet ă eni
SSJ = Societatea de tiin e Juridice
stud. = studii
ș. a. = și alții/altele
TCE = Tratatul de instituire a Comunit ății Europene
TCECO = Tratatul de instituire Comunit ății Europene a C ărbunelui și
Oțelului
TCEE = Tratatul de instituire a Comunit ății Economice Europene
TFUE = Tratatul privind func ționarea Uniunii Europene
TPI = Tribunalul de Primă Instanță
trad. = traducerea
TUE = Tratatul pr ivind Uniunea European ă
TVA = Taxa pe Valoarea Ad ăugată
UE = Uniunea European ă
UEM = Uniunea Economică și Monetar ă
UEO = Uniunea Europei Occidentale
urm. = urm ătoarele
v. = versus (contra – lat.)
vol. = volumul
CUPRINSUL TEZEI
ABREVIERI INTRODUCERE
Actualitatea cercet ării și gradul de investiga ție a problemei
Scopul ș i obiectivele tezei
Suportul metodologic și teoretico- științific al cercetă rii
Noutatea ș tiințifică a lucrării
Semnifica ția teoretic ă și valoarea practic ă a lucrării
Structura tezei
CAPITOLUL I: CONSIDERA ȚII INTRODUCTIVE
Secțiunea I: Etapele procesului de constituire a Comunit ăților Europene și a Uniunii Europene
1. Planul Schuman și Tratatul de instituire a Comunit ății Europene a C ărbunelui și Oțelului
2. Tratatul de instituire a Comunit ății Economice Europene
3. Tratatul de instituire a Comunit ății Europene a Energiei Atomice
4. Actul Unic European 5. Tratatul privind Uniunea European ă
6. Tratatul de la Amsterdam 7. Tratatul de la Nisa 8. Tratatul de instituire a unei Constitu ții pentru Europa
9. Tratatul de la Lisabona Secțiunea a II-a: Ordinea juridic ă a Uniunii Europene
1. Noț iune
2. Conț inutul ordinii juridice a UE
3. Izvoarele dreptului Uniunii Europene – prezentare general ă
A. Dreptul originar. Tratatele constitutive, Tratatele ș i actele modificatoare
B. Dreptul derivat (secundar) C. Dreptul complementar D. Acordurile interna ționale
E. Izvoare nescrise 4. Ordinea juridică a Uniunii Europene – particularit ăți
5. Aplicarea imediat ă, directă și prioritar ă a dreptului Uniunii Europene
A. Aplicarea imediat ă
B. Aplicarea direct ă
C. Efectul direct D. Aplicarea prioritară
CAPITOLUL II: DIRECTIVA – IZVOR DERIVAT AL DREPTULUI UNIUNII
EUROPENE
Secțiunea I: Regimul juridic al directivei
Secțiunea a II-a: Structura directivei
Secțiunea a III-a: Edictarea ș i adoptarea directivelor
1. Edictarea directivelor
2. Procedurile de adoptare a directivelor Secțiunea a IV-a: Efectul imediat al directivei
Secțiunea a V-a: Efectul direct al directivei
6
CAPITOLUL III: OBLIGA ȚIA TRANSPUNERII DIRECTIVEI ÎN ORDINEA
JURIDIC Ă INTERN Ă A STATELOR MEMBRE
Secțiunea I: Noț iunea și natura juridic ă a obligației de transpunere
1. Noț iune
2. Natura juridică a obligaț iei de transpunere
Secțiunea a II-a: Destinatarii obliga ției de transpunere
Secțiunea a III-a: Conț inutul obligaț iei de transpunere
1. Identificarea obliga ției de „a face”
2. Circumstanț e speciale ale transpunerii
3. Adoptarea m ăsurilor interne de transpunere
A. Alegerea actului juridic de transpunere
Secțiunea a IV-a: Notificarea îndeplinirii obliga ției de transpunere
1. Temeiul juridic 2. Procedura notific ării în România
CAPITOLUL IV: CONDIȚ IILE TRANSPUNERII DIRECTIV EI ÎN DREPTUL INTERN
Secțiunea I: Condi ții formale
1. Condi ții cu privire la actele juridice de transpunere
A. Respectarea prin cipiilor ierarhiei actelor normative
B. Completarea reglementă rilor naț ionale, cooperarea între statele membre
C. Principii cu privire la modul de transpunere a directiv elor Uniunii Europene
2. Condi ții cu privire la respectarea termenului de transpunere
3. Condi ții cu privire la transparen ța măsurilor de transpunere
Secțiunea a II-a: Condiții substan țiale
1. Condi țiile legate de opera țiunea de transpunere a directivei
A. Respectarea scopului prev ăzut în directiv ă
B. Respectarea obliga ției de rezultat
C. Respectarea dreptului Uniunii Europene în ansamblul s ău
2. Condi țiile privind aplicarea directivelor
CAPITOLUL V: SITUA ȚIA TRANSPUNERII DIRECTIVELOR ÎN ORDINEA
JURIDIC Ă INTERN Ă A STATELOR MEMBRE
Secțiunea I: Transpunerea directivelor în diferite state membre ale Uniunii Europene
1. State al c ăror deficit de transpunere este redus
2. State cu rezultate satisf ăcătoare
3. Tabelul privind stadiul de implementare a directivelor refer itoare la pia a intern ă
Secțiunea a II-a: Armonizarea legislativ ă în România
Secțiunea a III-a: Studii de caz
1. Transpunerea Directivei 2007/66/CE a Parlamentului European și Consiliului în ceea ce
privește ameliorarea eficacit ății căilor de atac în materia atribuirii contractelor de achizi ții
2. Aplicarea dispozi țiilor OUG nr. 19/2009 privind unele m ăsuri în domeniul legisla ției
referitoare la achizi țiile publice
3. Transpunerea Directivei 2009/110/CE privind accesul la activitate, desf ășurarea și
supravegherea pruden țială a activităț ii instituțiilor emitente de moned ă electronică
CAPITOLUL VI: CONTROLUL JURISDICȚ IONAL AL TRANSPUNERII
DIRECTIVEI
Secțiunea I: Controlul exercitat prin instan țele naționale
1. Locul directivelor în sistemul juridic na țional
2. Fundamentarea juridică a controlului jurisdic țional național în materia transpunerii
directivelor
3. Procedura na țională și recomand ările Uniunii Europene
A. No țiunea de instan ță națională
7
B. Natura juridic ă a procedurii în fa ța judecătorului na țional
C. Caracterul facult ativ sau obligatoriu al trimiterii
D. Hotă rârea de trimitere
4. Obliga ția de interpretare conform ă
5. Obliga ția de excludere a dreptului na țional neconform
6. Obliga ția de repara ție
Secțiunea a II-a: Controlul exercitat prin instan țele Uniunii Europene
1. Acțiunea în neîndeplinirea obliga țiilor asumate de c ătre statele membre
2. Obiectul ac țiunii în neîndeplinirea obliga țiilor asumate de c ătre statele membre
A. No țiunea de "înc ălcare" a obliga ției Uniunii Europene
B. Temeiul juridic
C. Autorul înc ălcării
D. Justific ări ale încălcării
E. Excep ția de neexecutare
F. Excep ția de nelegalitate
3. Procedura constat ării neîndeplinirii obliga ției de transpunere
A. Etapa precontencioas ă
B. Etapa contencioas ă
Secțiunea a III-a: Efectele ac țiunii în constatarea neîndeplinirii obliga ției de transpunere
1. Hotărârea de constatare a înc ălcării
2. Efectul imediat al hot ărârii CJUE – obliga ția de transpunere
3. Efectul mediat – auto ritatea de lucru judecat
CAPITOLUL VII: R ĂSPUNDEREA JURIDIC Ă A STATELOR MEMBRE PENTRU
TRANSPUNEREA INADECVAT Ă A DIRECTIVELOR
Secțiunea I: Principiul responsabilit ății statelor membre pentru ap licarea directivelor Uniunii
Europene
Secțiunea a II-a: Condițiile ră spunderii statelor în domeniul transpunerii directivelor
CONCLUZII
Propuneri de lege ferenda
ANEXE
ANEXA NR. 1 : Model directiv ă
ANEXA NR. 2 : Ghidul pactic comun pentru redactarea textelor legislative în cadrul institu țiilor
Uniunii Europene
ANEXA NR. 3 : Hotă râri preliminare CJUE la cereri formulate de instan țele din România
(extrase)
BIBLIOGRAFIE
I. Tratate, cursuri, monografii (în ordinea alfabetic ă a autorilor)
1. Autori români
2. Autori straini 3. Studii, articole, note (în ordinea alfabetic ă a autorilor români și străini)
II. Legisla ia Uniunii Europene III. Jurisprudenț a Curții de Justi ție a Uniunii Europene
IV. Pagini de internet
CUPRINS
8
1. Problematica supus ă cercetării
Prin realizarea unor structuri suprana ționale (reprezentate de institu țiile UE), statele
membre au delegat Comunit ăților Europene și, mai apoi, Uniunii Europene (UE), unele dintre
atributele caracteristice suveranit ății unui stat, contribuind, prin aceasta, la crearea unei noi
ordini juridice. Într-o asemenea conjunctur ă, apare una dintre problemele specifice dreptului
internațional, dar cu special ă privire asupra ordinii juridice a Uniunii Europene, și anume aceea a
raportului dintre drep tul Uniunii Europene și dreptul intern al statelor membre1.
Una dintre tr ăsăturile originale ale construc ției europene const ă în stabilirea unui sistem
normativ complex, caracterizat de c ătre Curtea de Justi ție a Uniunii Europene , printr-o formulare
devenită clasică, reluată și dezvoltat ă, ulterior, sub toate aspectele, și anume existen ța, la nivelul
UE, a unei ordini juridice „proprii, integrate sistemului juridic al statelor membre ”2. Prin urmare,
normele juridice ale Uniun ii Europene nu se aplic ă numai acesteia, ci se integreaz ă în ordinea juridic ă a
statelor membre, în cadrul c ăreia îș i vor ocupa locul, potrivit unor modalit ăți specifice, tr ăsătură ce
evidențiază raportul dintre dreptul Uniunii Europene și dreptul intern al statelor membre.
Dacă, în general, rela țiile dintre dreptul na țional al statelor membre și dreptul UE sunt analizate, în
special, din punctul de vedere al condi țiilor de aplicare și al consecin țelor principiului efectului direct,
ca și al condițiilor întâiet ății normelor Uniunii în raport cu normele na ționale incompatibile, exigen ță
fundamentală într-un proces de integrare, totu și aceste rela ții sunt mai suple și diversificate.
Deși este vorba de dou ă ordini juridice distincte și care nu se confund ă, normele acestora interfereaz ă
într-un sistem din care rezultă că aceeași relație juridică poate să fie, concomitent, reglementat ă sub unele
aspecte de dreptul na țional și, sub alte aspecte, de dreptul Uniunii Europene. Complexitatea
problemelor ce apar tocmai datorit ă acestei interferen țe a dreptului na țional al statelor membre cu dreptul UE
decurge din faptul c ă este vorba nu numai de ordini juridice distincte, cu fundamente diferite, ci și de
sisteme de drept intern diferite care trebuie s ă fie, în acelaș i timp, armonizate astfel încât s ă fie
respectată autonomia statelor membre, dar și să se asigure gradul de aplicare uniform ă necesar realiz ării
obiectivelor integr ării europene3.
1 A se vedea, D. POPESCU, Drept interna țional public , Ed. Universit ății "Titu Maiorescu", București, 2005, p. 23-
44; A. BOLINTINEANU, A. N ĂSTASE, B. AURESCU, Drept interna țional contemporan , ed. a II-a, rev. și
adăug., Ed. ALL BECK, Bucure ti, 2000, p. 22 și urm.; R. MIGA-BE ȘTELIU, Drept interna țional. Introducere în
dreptul interna țional public , Ed. ALL BECK, Bucure ti, 2003 p. 43-77.
2 Hot. CJCE, hot. din 15/07/1964, Costa c. Enel , aff. 6/64.
3 A se vedea, J. MERTENS DE WILMARS, Réflexions sur le système d’articulation du droit communautaire et du
droit des Etats membres , în L'Europe et le Droit. Mélanges en hommage à Jean Boulouis , Éd. Dalloz, Paris, 1991, p.
391.
9
Cerința unei aplic ări uniforme a dreptului UE în statele membre – a subliniat Curtea de
Justiție – implic ă faptul ca no țiunile la care acesta se refer ă să nu se schimbe în func ție de
specificul fiec ărui drept na țional, ci să se bazeze pe criterii obiect ive, definite la nivelul UE4.
Totodată, autonomia ordinii juridice a Uniunii contribuie, între altele, la structurarea
raportului dintre aceasta ș i sistemele juridice naț ionale, această contribuție fiind determinant ă
pentru asigurarea aplicabilit ății dreptului UE în ordinea juridic ă internă a statelor membre5.
Aplicabilitatea implic ă două aspecte, și anume: primul – de ordin formal – are în vedere
modalitățile de introducere a dreptului Uniunii Europene în dreptul na țional, iar al doilea –
de ordin material – se referă la posibilitatea dreptului UE de a crea , în beneficiul, respectiv, în
sarcina persoanelor fizice și juridice, drepturi și/sau obliga ții de care ace știa să se poată prevala în
mod direct în fa ța jurisdicțiilor naționale.
Problema efectului direct și a prevalen ței dreptului UE asupra celui intern al statelor
membre, reflectate în jurispruden ța Curții de Justi ție a Uniunii Europene și în doctrina de
specialitate, au avut nevoie de o perioad ă îndelungat ă de elaborare și implementare, perioad ă
care se caracterizeaz ă prin ambiguit ăți, uneori lipsa coeren ței în acțiuni și, bineînțeles, rezerve
din partea statelor care trebuie sa aplice normele juridice ale UE.
Lucrarea urm ărește conturarea conceptului de prioritate a dreptului Uniunii Europene în
raport cu ordinea juridică internă a statelor membre ale UE, a modului de asimilare a ordinii
juridice a Uniunii Europene, aplicarea și interpretarea uniform ă a dreptului UE.
Aplicarea prioritar ă, potrivit c ăreia dreptul Uniunii Europene prevaleaz ă dreptului intern,
a fost fundamentat ă prin jurispruden ța Curții de Justi ție de la Luxemburg, prin interpretarea
normelor juridice ale Uniunii Eu ropene. Cele mai relevante hot ărâri sunt cele pronun țate în
cauzele Van Gend en Loos6 și Costa7. Astfel, în hot ărârea Costa / ENEL , pentru prima dat ă,
Curtea a enun țat principiul priorit ății dreptului Uniuni i Europene. În condi țiile în care obiectul
cauzei îl constituia conflic tul între o lege italian ă, din anul 1962, și prevederile Tratatului de
instituire a Comunităț ii Economice Europene (TCEE), iar Curtea Constitu țională italiană se
pronunț ase în favoarea aplic ării legii interne, Curtea de la Luxemburg s-a pronun țat clar în sens
contrar, afirmând, f ără echivoc, prioritatea de aplicar e a prevederilor Tratatului.
Cu aceast ă ocazie, Curtea a f ăcut două precizări importante, și anume:
1) „Prin crearea unei Comunit ăți cu durat ă nelimitată, având propriile sale institu ții,
propria sa personalitate, propria sa capacitate juridic ă și propria capacitate de
reprezentare pe plan interna țional și, cu deosebire, puteri reale provenind dintr-o
4 Hot. CJCE, hot. din 10/01/1980 , Jordens-Vosters, cauza 69/79, Rec., p. 75.
5 A se vedea, R. KOVAR, „Ordre juridique communa utaire. Constitutionnalité des Communautés européennes
Autonomie de l'ordre juridique communautaire”, în Juris-Classeurs Europe , 1991, fasc. 430, nr. 64.
6 Hot. CJCE din 05/02/1963, Van Gend en Loos / Neetherlands island revenue Administration , cauza 26/62.
7 Hot. CJCE din 15/07/1964, Costa / ENEL , cauza 6/64.
10
limitare de suveranitate ori dintr-un transfer de puteri de la state la comunitate, statele
membre și-au limitat drepturile lor suverane, de și în domenii limitate, și astfel au creat
un sistem de legi care oblig ă pe naționalii lor, cât și pe ele însele”.8
2) „Integrarea în dreptul fiecărei țări membre a dispozi țiilor care provin din sursa
comunitară, au drept corolar imposibilitatea pe ntru statele membre de a face s ă
prevaleze, împotriva unei ordi ni juridice acceptate de c ătre acestea pe baz ă de
reciprocitate, o m ăsură unilateral ă ulterioară, care nu ar putea, astfel, s ă-i fie opozabil ă.
Nu se poate înc ălca principiul prev ăzut în TCEE ( și, ulterior, în Tratatul de la
Maastricht și Amsterdam), potrivit căruia nici un stat membru nu poate pune în discu ție
statutul de sistem unitar și general aplicabil dreptului comunitar pe întreg teritoriul
Comunității”9.
Raționamentul se bazeaz ă pe trei argumente complementare , după cum urmează :
1) efectul direct și aplicabilitatea directă a dreptului Uniunii Europene ar r ămâne „liter ă
moartă” dacă un stat ar putea s ă se sustragă , printr-un act normativ intern opozabil,
textelor Uniunii Europene;
2) Uniunii i-au fost atribuite competen țe, limitându-se, astfel, competen țele statelor,
limitarea fiind definitiv ă;
3) dreptul Uniunii Europene trebuie interpretat și aplicat uniform, în toate statele membre.
În decizia sus-menț ionată , Curtea s-a pronun țat în sensul urm ător: „creat dintr-o surs ă
autonomă, dreptul Comunităț ii Europene n ăscut din tratat nu ar putea, în virtutea naturii sale
specifice originale, s ă vadă că i se opune un text intern (o ricare ar fi acesta), f ără să-și piardă
caracterul comunitar și fără ca prin aceasta să fie pus ă sub semnul întreb ării baza juridic ă a
Comunității însăși”.
În dreptul român, aplicarea prioritar ă a dreptului Uniunii Europene a fost consacrat ă prin
legea fundamental ă, fiind prev ăzută în art. 148 alin. (2) și (3) din Constitu ția, republicată , astfel:
„Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitu tive ale Uniunii Europene, precum
și celelalte reglement ări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fa ță de dispozi țiile
contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Prevederile alineatelor (1) ș i (2) se aplic ă, în mod corespunz ător, și pentru aderarea la
actele de revizuire a tratatelor c onstitutive ale Uniunii Europene.”
Recent, principiul aplic ării prioritare a drep tului Uniunii Europene a fost introdus și în
noul cod civil10, la art. 5, articol ce prevede:
„Aplicarea prioritar ă a dreptului Uniunii Europene
8 Idem .
9 Idem.
10 Legea nr. 278/2009, republicat ă în M. Of. nr. 505/ din15/07/2011.
11
În materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului Uniunii Europene se aplic ă
în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul p ărților.”
Observăm că legiuitorul a în țeles să reglementeze expres acest principiu, în cadrul
dispozițiilor generale ale Codului civil, separat de principiul aplic ării prioritare a tratatelor
internaționale privind drepturile omului, principiu prev ăzut în art. 4 al Codului civil. Opin ăm în
sensul că această distincție constituie o confirmare legislativ ă a autonomiei ordinii juridice a
Uniunii Europene atât fa ța de dreptul intern, cât și față de dreptul interna țional.
O altă problem ă preliminară , pentru în țelegerea corect ă a raporturilor dintre ordinea
juridică a UE ș i ordinea juridic ă internă, o constituie clarificarea for ței juridice a diferitelor acte
juridice ale Uniunii Europene, și anume: identificarea unei solu ții constructive în problematica
teoriei izvoarelor dreptului UE, tratatele constitutive ale Comunit ăților/Uniunii Europene lă sând
o largă marjă discuțiilor, interpret ărilor ș i divergen țelor în materie.
Având ca punct de plecare dreptul scris al UE, dar și jurispruden ța Curții de Justi ție a
Uniunii Europene, pe parcursul lucr ării am analizat solu țiile oferite de c ătre instan țele naționale
(studii de caz) și am identificat unele erori de concep ție ale legiuitorului român, precum și unele
opinii doctrinare ce au condus la solu ții contrare dreptului UE, formulând propuneri de lege
ferenda, spre o optim ă aplicare a dreptului Uniunii Europene în complementaritate cu dreptul
nostru național.
Dintre izvoarele dreptului Un iunii Europene, ne-am propus și, consider ăm că am reușit,
să analizăm directiva, în general, și transpunerea acesteia în ordinea juridic ă a statelor membre,
în special.
În teză am abordat, în primul rând, problema distinc ției privind natura juridic ă a
regulamentelor și cea a directivelor.
Regulamentele, așa cum sunt definite de art. 288 din Tratatul privind Func ționarea
Uniunii Europene (TFUE)11, sunt acte juridice ob ligatorii, direct aplicab ile, nefiind necesare
măsuri de transpunere.
Directivele, la rândul lor, sunt obligatorii pent ru statele membre numai sub aspectul
obținerii rezultatului care trebuie atins. Potrivit dispozi țiilor alin. (3) din ar t. 288 TFUE, directiva
obligă fiecare stat membru, s ă obțină rezultatul prev ăzut în directiv ă, dar lasă autorităților
naționale competen ța în privin ța formei și a mijloacelor de realizare.
Directiva reprezintă un instrument de uniformizare juridic ă, dar, prin flexibilitatea sa,
aceasta este folosit ă pentru armonizarea legisla țiilor naționale12 cu acquis-ul UE.
11 Fostu art. 249 TCE; în acest sens, a se vedea, A. FUEREA, Manualul Uniunii Europene , ed. a V-a, Ed. Universul
Juridic, Bucure ști, 2011, p. 155-157.
12 A se vedea, R. MUNTEANU, Drept european , Ed. Oscar Print, Bucure ști, 1996, p. 277.
12
După cum sublinia Augustin Fuerea13, „directiva reprezintă o form ă a legisla ției cu dou ă
etaje: la nivel comunitar s unt stabilite linia politic ă și modelul legislativ. Este de competen ța
statelor membre s ă transpună acest model, cel de al doi lea nivel fiind, deci, cel naț ional” .
Directiva se aseam ănă legii-cadru completat ă prin decretele de aplicare. A șa cum s-a
remarcat în doctrin ă14, „prin intermediul directivei, autorii tratatelor au oferit institu țiilor
Uniunii Europene un instrume nt de uniformizare juridic ă, o formul ă bazată pe un partaj de
sarcini și o colaborare între nivelul comunitar și nivelul na țional, deci, mai suplă, special
adaptată funcției de armonizare a legisla țiilor naționale” .
Potrivit art. 11515 din TFUE, „f ără a aduce atingere art. 114, Consiliul, hotărând în
unanimitate în conformitate cu o procedur ă legislativ ă special ă și după consultarea
Parlamentului European și a Comitetului Economic și Social, adopt ă directive pentru
apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre, care au
incidență directă asupra instituirii sau func ționării pieței intern”.
Art. 11616 TFUE prevede că „în cazul în care Comisia constat ă că o neconcordan ță între
actele cu putere de lege și actele administrative ale dife ritelor state membre denaturează
condițiile de concuren ță pe piața internă și provoac ă din acest motiv o de naturare care trebuie
eliminată, Comisia se consult ă cu statele membre în cauz ă. În cazul în care aceast ă consultare
nu se ajunge la eliminarea denatur ării în cauz ă, Parlamentul European și Consiliul, hot ărând în
conformitate cu procedura legislativ ă ordinar ă, adoptă directivele utile. Pot fi adoptate orice
alte măsuri utile prev ăzute în tratate.”
Regimul juridic al directivei este prev ăzut la art. 28817 alin.(3) TFUE: „Directiva este
obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins,
lăsând autorităț ilor naționale competen ța în ceea ce prive ște forma și mijloacele”.
Pornind de la aceste premise, directiva apare ca fiind o tehnic ă de legisla ție mediată , fiind
adresată statelor pentru a lua m ăsuri de punere în aplicare care vor modifica normele lor
naționale pentru a le face c onforme cu rezultatul prev ăzut în directiv ă, dar lasă autorităților
naționale competen ța în privin ța formei și a mijloacelor de realizare. Aceast ă dispoziție este
succintă , fiind completat ă prin practică și jurispruden ță. După cum remarca J. Boulois „directiva
constituie un tip de act mai specific sist emului Uniunii Europene decât regulamentele și
deciziile. Importan ța sa practic ă a crescut de-a lungul anilor” .18
13 A se vedea, A. FUEREA, Drept comunitar european. Partea general ă, 2003, Editura ALL BECK, Bucure ști, p.
111.
14 A se vedea, G. ISAAC, M. BLANQUET, Droit communautaire général , 8-ème éd., Éd. Dallo z, Paris, 2001, p.
144.
15 Fost art. 94 din TCE.
16 Fost art. 96 din TCE.
17 Fost art. 249, alin. 3 TCE.
18 A se vedea, J. BOULOUIS, Droit institutionnelle de l’Union Européenne , Éd. Montchrestien, Paris, 1995, p. 207.
13
Directivele se adreseaz ă numai statelor membre.
Pornind de la defini ția dată directivei de TF UE, am clarificat și calificat natura juridic ă,
funcțiile și caracterele acestui act juridic al Uniun ii Europene. Enumerarea caracterelor juridice
ale directivei comport ă multe dezbateri doctrinare. În mod ce rt, directiva este un act obligatoriu,
ca și regulamentul și decizia, spre deosebire de recomandare și aviz. Directiva, la fel ca decizia și
spre deosebire de regulament, nu oblig ă decât pe destinatarii pe care îi desemneaz ă. Când se
adresează tuturor statelor membre, aceasta face obiectul unei aplic ării simultane, prezentându-se
ca un procedeu de legisla ție indirect ă, ceea ce reprezintă chiar func ția proprie în sistemul
tratatului. CJUE a calificat-o, în aceast ă situație, ca fiind act „cu ap licabilitate general ă”19.
Spre deosebire de regulament și decizie, obligatorii în toate elementele lor, directiva nu
creează în sarcina statelor membre decât o obliga ție legată de "rezultatul ce trebuie atins", lăsând
celor din urm ă "competen ța în privinț a formei ș i mijloacelor" . Pe aceast ă distincț ie delicată, între
obligația de rezultat și obligația de mijloace, s-a axat și discuția în doctrin ă.
Dacă, inițial, în Tratatul de instituire a Comunit ății Europene a C ărbunelui și Oțelului
(TCECO), actul echivalent directiv ei era recomandarea, ce era adresată și întreprinderilor,
conceptul a evoluat în timp, ajungând ca, în Tratatul instituind o Constitu ție pentru Europa, actul
corespunz ător directivei de baz ă să fie "legea-cadru european ă". Ulterior, negocierile privind
relansarea Tratatului au p ăstrat, totu și, vechea denumire. În Concluziile Pre ședinției din cadrul
Consiliului European de la Bruxelles, ce a avut loc în 21-22 iunie 2007, se ar ăta că „se va
renunț a la denumirile de "lege" și "lege cadru", p ăstrându-se cele de "regulamente", "directive" și
"decizii"”20, lucru care s-a și întâmplat, vechea denumire fiind p ăstrată și în Tratatul de la
Lisabona.
Interpretarea art. 288, alin. (3)21 TFUE a condus la conturare a dou ă opinii22. Prima,
derivată din interpretarea strict ă a textului, consider ă directiva un instrument de cooperare și
apropiere a legisla țiilor statelor membre, apreciind că aceasta nu produce efecte decât prin
intermediul normelor na ționale. Cea de-a d oua, la care achies ăm, pleacă de la autoritatea
recunoscut ă directivei punând accentul pe func ția pe care o îndepline ște. Observ ăm că
jurispruden ța s-a îndep ărtat sensibil de interpretarea strict ă a art. 288, alin. (3) din TFUE, Curtea
văzând directiva ca pe o formul ă de repartizare a sarcinilor și de colaborare între nivelul Uniunii
Europene și nivelul na țional, mai supl ă și respectând particularităț ile naț ionale.
19 Hot. CJCE din 22/02/1984, Kloppenburg / Finanzant Leer , cauza 70/83; Hot. CJCE din 29/06/1993, Gibraltar /
Consiliu , cauza C-298/89.
20 Concluziile Pre ședinției – Bruxelles, 11177/1/07REV115 – pagina de internet: http://www. consilium.europa .eu/
ue Docs/cms_Data/docs/pr essData/RO/ec/94940.pdf.
21 Fost art. 249, alin. (3) TCE.
22 A se vedea, P. CRAIG, G. DE BURCA, EU LAW, Text, Caseseand Materials , 4th edition, Ed. Oxford University
Press, 2008, p. 85.
14
potrivit lui Gyula Fabian23 directiva:
• este obligatorie în sc opul ce trebuie atins;
• are caracter general;
• este destinat ă unui stat sau mai multor state membre;
• are caracter normativ incomplet, necesitând m ăsuri de transpunere;
• este indirect aplicabil ă, fiind necesar ă acțiunea statului c ăruia i se adreseaz ă pentru a fi
transpusă.
Augustin Fuerea24 remarcă următoarele caractere ale directivei:
• caracterul obligatoriu;
• caracterul general, în mod excep țional;
• caracterul individual;
• caracterul incomplet normativ;
• nu este direct aplicabil ă;
• imediat aplicabil ă;
• prioritar aplicabil ă.
Așa cum se poate observa și din clasificarea de mai sus, în ceea ce prive ște caracterul
obligatoriu, acesta a suscitat discu ții în literatura de speci alitate. Opinia majoritar ă este că nu i se
poate atribui directivei un caracter general obligatoriu, asemenea regulamentului, ci este
obligatorie doar pentru destinatari.25 Pe cale de excepț ie, ea se poate adresa subiectelor de drept
intern din toate statele membre, dar acest aspect trebuie prev ăzut expres în con ținutul ei. Datorit ă
dezvoltării relațiilor în cadrul Uniunii se constat ă, în special dup ă Tratatul de la Maastricht, o
mai largă aplicare a excep ției. În acest sens, Curtea de Justi ție face referire la influen ța generală a
acestui act individual.
Spre deosebire de regulament, directiva este mai flexibil ă, lăsând în competen ța statelor
membre alegerea m ăsurilor de transpunere pe care le consider ă adecvate.
În ceea prive ște întinderea efectelor, directivele sunt mai greu de încadrat în tipologia
clasică: act normativ – act individual. Ac tul normativ are, prin defini ție, un caracter general și
abstract. La o prim ă citire a art. 288 alin. (3) TFUE, ar rezulta c ă directivele produc efecte doar
pentru statele vizate, astfel încât apar ca acte individuale. În cazu l în care transpunerea în dreptul
național se face prin acte norma tive, directivele produc efecte generale. În plus, când sunt
adresate tuturor statelor, ele se prezint ă ca o procedur ă de legiferare indirect ă. Specificitatea
directivei eman ă tocmai din acest caracter "preparator"26 și obligatoriu în acela și timp.
23 A se vedea, F. GYULA, Drept institu țional comunitar , Ed. Sfera juridic ă, Cluj-Napoca, 2006, p. 125-126.
24 A se vedea, A. FUEREA, Drept comunitar european. Partea general ă, 2003, op. cit.,p. 131.
25 Ibidem , p. 110.
26 A se vedea, N. POPA, Teoria general ă a dreptului , ed. a II-a, Ed. All Beck, Bucure ști, 2005, p. 6.
15
În consecin ță, jurisdicția Uniunii Europene le-a recunoscu t calitatea de acte cu întindere
generală și, chiar, caracterul general nor mativ. Statele membre trebuie s ă respecte termenul pân ă
la care trebuie s ă transpună directiva, termen stabilit prin directiv ă. În caz contrar, se poate
invoca aplicarea directivei, chiar netranspus ă, de către particulari dac ă aceștia au fost prejudicia ți
ca urmare direct ă a netranspunerii directivei.
Se poate observa c ă, în timp, intensitatea normativ ă a directivelor a cunoscut o progresie
majoră27. Dacă inițial, rolul lor era doar de a trasa obiecti vele ce trebuiau dus e la îndeplinire,
statele dispunând de o libertate absolut ă în alegerea mijloacelor, cu trecerea timpului, aceast ă
libertate s-a restrâns corespunz ător, obiectivul de atins fi ind definit în mod precis și detaliat.
Acest lucru a f ăcut ca, în doctrin ă28, directiva s ă fie considerat ă un alter ego al regulamentului.
Criticilor doctrinare ce sus țineau că, astfel, acest izvor derivat dep ășea scopul pentru care a fost
creat, Curtea de Justi ție le-a răspuns, prin Hot ărârea pronun țată în cauza Enka29, stabilind c ă
directiva „poate avea inte nsitate normativ ă variabil ă, care este în func ție de rezultatul pe care
Consiliul și Comisia doresc s ă-l atingă”. Constatăm, prin urmare, că libertatea de ac țiune a
statelor este subordonat ă scopului urm ărit la nivelul Uniunii Europene. Aceast ă situație trebuie
circumscrisă realității cu care se confrunt ă autoritățile în cadrul procedurii de transpunere a
directivelor, date fiind diferen țele dintre sistemele juridice ale statelor membre. În ciuda
diferendelor doctrinare, statele membre au primit cu interes aceast ă viziune, apreciind-o ca
pozitivă deoarece, astfel, scade riscul de îndep ărtare de la obiectivele Uniunii Europene și, pe
cale de consecin ță, și pericolul angaj ării responsabilit ății statului pentru netranspunerea sau
transpunerea defectuoas ă a directivei.
Problema transpunerii impune în sine, unele preciz ări. Conform teoriei echivalen ței
juridice, transpunerea trebuie s ă se realizeze printr-un act echivalent ce ar fi fost adoptat în mod
normal în dreptul intern pentru realizar ea rezultatului respectiv. Prin urmare, m ăsurile trebuie s ă
aibă putere de act normativ, inve stite cu puterea de coerci ție. Cu toate acestea, jurispruden ța
CJUE nu consider ă astfel de acte doar legile, ci orice acte juridice ce pot fi asimilate acestora30.
Pentru redarea procesului de transp unere a directivei UE în dreptul na țional se folose ște
termenul "implementare" și nu "aplicare" , deoarece actul juridic al Uniunii Europene în cauz ă
nu este pus ca atare în aplicare în dreptul na țional, automat sau prin intermediul legisla ției
statului membru, ci este folosit ca și obiectiv pentru legisla ția națională . Teoretic vorbind, îns ă,
în ipoteza în care dreptul statului membru corespunde obiectivelor urm ărite de directiv ă, nu sunt
necesare ac țiuni suplimentare de implementare.
27 A se vedea, A. FUEREA, Drept comunitar european. Partea general ă, 2003, op. cit., p. 112.
28 Ibidem , p. 112.
29 Hot. CJCE din 23/11/1977, ENKA BV , cauza 38/77.
30 Hot. CJCE din 18/09/1986 , Commission / Germany , cauza 48/85.
16
După cum remarc ă A. Dimitrova și M. Rhinard31: „Transpunerea este un proces complex
care implic ă mai multe etape de interac țiune între structurile Uniunii Europene și cele
naționale. Multe directive con țin norme noi care trebuie transpus e în sistemele juridice interne,
iar din această cauz ă procesul este pe departe de a fi simplu.”
Transpunerea32 directivei este opera țiunea prin care statul membru destinatar procedeaz ă
la adoptarea de m ăsuri având caracter normativ, necesare punerii ei în practic ă.
Statul decide asupra "modalit ății" (în sens de tehnică legislativ ă sau de reglementare
proprie fiec ărui stat) și "mijloacelor" (institu țiile juridice susceptibile s ă realizeze obiectivul
indicat), esen țial fiind ca acestea s ă conducă la atingerea rezultatului . Statul poate adopta acte
juridice, dup ă cum poate fi pus în situa ția de a abroga sau modifica dispozi ții interne,
incompatibile cu prevederile directivei.
Directiva presupune, în principiu, interven ția autorităț ilor naț ionale pentru ca ea s ă
producă efecte juridice în dreptul intern al fiec ărui stat membru destinatar. Adoptat ă prin
procesul de decizie al institu țiilor Uniunii Europene, directiva creeaz ă, în sarcina destinatarilor, o
obligație de a lua m ăsurile necesare pentru aplicarea sa efectiv ă în ordinea juridic ă națională a
acestora.
Obligația decurge direct din art. 288 alin. (3) TFUE. Rezult ă de aici că situaț ia "normală "
corespunde adopt ării, de către autorit ățile naționale competente, a unui act de transpunere a
directivei Uniunii Europene. Nu este, îns ă, imposibil ă apariția unor caren țe ale statului membru,
care, fie omite s ă ia măsurile de transpunere cerute, fie adopt ă măsuri inadecvate. În acest caz, se
pune problema s ă știm dacă directiva Uniunii Europene poate fi direct aplicat ă de instan țele
naționale, astfel încât s ă fie garantate în egal ă măsură aplicarea efectivă a normei Uniunii
Europene și protejarea eficace a drepturilor create particularilor de directiv ă.
Procesul de transpunere a directivelor în dreptul intern este asem ănător cu punerea în
aplicare a legilor-cadru interne prin acte norma tive subordonate (Ordonanț e de Guvern, Ordine
de ministru etc.)33.
După cum remarc ă D. Simon, în doctrin ă și jurispruden ță se folosesc diver și termeni
pentru transpunere: de la "apl icare" la "punere în practic ă", de la "implementare" la "traducere".
În opinia sa, ace ști termeni introduc o confuzie extinzând prea mult sau, dimpotrivă , limitând
sfera conceptului de transpunere34.
31 A se vedea, A. DIMITROVA, M. RHINARD, „The power of norms in the transpositi on of EU directives”, în
European Integration online Papers (EIoP), vol. 9 (2005), nr. 16 – pagina de internet: http://eiop.or.at/eiop/texte
/2005-016a.htm.
32 Derivă din fr. transposer , lat. transponere.
33 A se vedea în acest sens, A. FUEREA, Drept comunitar european. Partea general ă, 2003, op.cit, p. 113.
34 A se vedea, S. PRECHAL, Directives in EC law , Oxford University Press, Oxford, 2006, p. 34.
17
-saxonă . În favoarea termenului de "transpunere" se pronunță și alți autori, în special din doctrina
franceză35. Ne raliem opiniei în favoarea folosi rii acestui termen deoarece, conform
Dicționarului Explicativ al Limbii Române36 „transpune = A reda în alt ă formă sau prin alte
mijloace (decât cele ini țiale)” . Având în vedere natura juridică a directivei, de a fi pus ă în
aplicare prin m ăsuri interne na ționale, termenul de "transpunere" este cel mai adecvat,
incluzând, ca sferă de cuprindere, și noțiunile de "aplicare" sau "punere în practică".
Autorul S. Prechal denume ște întregul proces prin care obliga țiile prevăzute în art. 288
alin. (3) TFUE sunt duse la îndepl inire prin termenul generic de "punere în practic ă". Aceast ă
punere în practic ă se realizeaz ă în trei etape: cea a transpunerii, cea a aplic ării și cea a punerii în
executare (termenul uzitat în traducerile în limba român ă fiind de "impunere"). Transpunerea
este definit ă ca „procesul de transformare a directivei în prevederi na ționale prin intermediul
autorităților legislative interne competente” . Aplicarea reprezint ă „etapa de punere în practic ă
la cazul concret ”, iar ultima faz ă, impunerea „denume ște realizarea controlului și aplicarea
eventualelor sanc țiuni pentru nerespectarea obliga ției de transpunere” .37
Cu toate acestea, însu și autorul recunoa ște că această etapizare nu este acceptat ă unanim
în doctrina de specialitate sau jurispruden ța CJUE, existând, pe lâng ă problema conceptual ă, și
cea generat ă de faptul c ă unele expresii nu au acela și înțeles în traducerea în diversele limbi
oficiale ale statelor membre.38 Termenul de "transpunere" , ca prim ă fază a procesului de
"punere în practic ă", este întâlnit și în alte studii de specialitate39, preponderent în doctrina de
influență anglo
În Guide to the approximation of the European Union environmental legislation40,
publicat în 25 august 1997 de Comisa European ă, se arată că armonizarea legisla ției se realizeaz ă
prin întrunirea obligatorie a următoarelor elemente etapizate pe care se bazeaz ă:
Transpunerea este definit ă la Anexa 4, intitulat ă "Definiții", ca fiind: „orice m ăsură
legislativă, reglementativ ă sau administrativ ă obligatorie luat ă de că tre o autoritate competent ă a
unui stat membru pentru a încor pora în cadrul ordinii legale na ționale obliga țiile, drepturile și
35 A se vedea, P.H. TEITGEN, Droit institutionnel communautaire , Cours du Droit , Paris, 1977-1978, p. 181; R.
KOVAR, Ordre juridique Communautaire, Éd. Dalloz, Paris, 1991, p. 109.
36 Pagina de internet: http://www.dex -online-ro.ro/cautari/transpune.htm
37 A se vedea, S. PRECHAL, op. cit., p. 5-6.
38 Spre exempu, termenul de "enforcement" în traducere în limba român ă înseamnă "executare" sau "intrare în
vigoare" (traducerea exact ă este "aplicare" și nu de "intrare în vigoare" , deoarece pentru ultima, traducerea în
engleză este " to enter into force "), nefiind îns ă utilizat in acest sens în economia textului. S. Prechal denume ște prin
acest termen procesul de verificare a m ăsurilor de transpunere, punerea lor în aplicare. Consideră m că termenul
potrivit pentru traducerea în limba român ă ar fi cel de „impunere” , uzitat și în alte traduceri de specialitate.
39 A se vedea, M. HAVERLAND, M.H. ROMEIJIN, studiul Do Member States Make European Policies Work?
Analyzing the EU Transposition Deficit , efectuat de „Nijmegen University, Department of Political Science și
Leiden University, Department of Public Administration”, Leiden, Olanda, 2005, p. 4-5.
40 Guide to the Approximation of European Union Environmental Legislation , elaborat de Comisia European ă,
publicat în 25 august 2007, iar varianta în limba român ă în ianuarie 2008 – pagina de
internet:http://ec.europa.eu/environment/archives/guide/trans/rom. pdf.
18
sarcinile canonizate în directivele de mediu ale UE. Transpozi ția include astfel nu numai
reproducerea cuvintelor unei directive in cadrul legii na ționale, dar și a tuturor condiț iilor
suplimentare, cum ar fi amendamentele sa u respingerile sau conflictele cu condi țiile naționale,
care sunt necesare pentru a asigura c ă legea na țională în totalitatea ei reflect ă condițiile
directivei.”
Implementarea reprezint ă „totalitatea metodelor autorit ăților competente de încurajare
sau constrângere a altora, privind conformarea cu legisla ția existentă (de ex. monitorizarea,
controalele la fa ța locului, sancț iunile și măsurile obligatorii de corec ție) pentru a îmbun ătăți
performan ța politicii de mediu cu scopul final de îmbun ătățire a calit ății generale a mediului”.
Impunerea const ă în „realizarea controlului, a aplic ării sanc țiunilor care deriv ă din
încălcarea normelor adoptate pe plan na țional, pentru asigurarea unei conform ări reale cu
cerințele directivei ”.
Art. 288 alin. (3) TFUE prevede c ă autoritățile naționale au competen ța în ceea ce
privește forma ș i mijloacele de transpunere, îns ă acestea trebuie s ă aibă caracter coercitiv. O
simplă practică administrativ ă în cadrul institu țiilor naționale nu constituie o modalitate
satisfăcătoare de transpunere. Drepturile și obligațiile ce decurg din directive trebuie să fie
determinate clar și precis, pentru ca cet ățenii să aibă posibilitatea de a se prevala de ele, inclusiv
în faț a instanțelor naț ionale. Observ ăm că, atunci când directiva este mai detaliat ă, obiectivul de
atins fiind mai bine precizat, libertatea statelor în a alege modalit ățile de implementare se
diminueaz ă, caz în care se atenueaz ă diferența față de regulament.
Modul de transpunere a direc tivelor este evalua t potrivit criteriilor Uniunii Europene.
Comisia verific ă permanent modul în care statele î și îndeplinesc aceast ă obligație.
Obligativitatea transpunerii este prev ăzută în Tratatul de la Li sabona de modificare a
Tratatului privind Uniunea European ă și a Tratatului de in stituire a Comunit ății Europene.
Astfel, art. 151, alin. (3) TFUE dispune: „(3) Un stat membru poate încredin ța partenerilor
sociali, la cererea lor comun ă, punerea în aplicare a directivel or adoptate în conformitate cu
alineatul (2)41 sau, după caz, punerea în aplicare a unei decizii a Consiliului, adoptat ă în
conformitate cu art. 155.”
41 Art. 151, alin. 2 TFUE: În acest scop, Parlamentul European i Consiliul:
(a) pot adopta m ăsuri menite s ă încurajeze cooperarea între statele membre prin ini țiative destinate s ă sporeasc ă
cunoștințele, să dezvolte schimburile de informa ții și a celor mai bune practici, s ă promoveze abord ările novatoare și
să evalueze experien țele dobândite, cu excluderea oric ărei armoniz ări a actelor cu putere de lege și a normelor
administrative;
(b) pot adopta în domeniile men ționate la alineatul (1) literele (a)-(i), prin intermediul directivelor, recomandă ri
minime aplicabile treptat, ținând seama de condi țiile și de reglement ările tehnice existente în fiecare dintre statele
membre. Aceste directive evit ă impunerea constrângerilor administrative, financiare și juridice susceptibile să
frâneze crearea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.
19
În acest caz, statul membru respectiv se asigur ă că, până la data la care o directiv ă sau o
decizie trebuie transpus ă sau pusă în aplicare, partenerii sociali au luat m ăsurile necesare, pe
bază de acord, iar statul membru în cauz ă ia toate m ăsurile necesare care s ă-i permită, în orice
moment, să garanteze rezultatele impuse de directiva sau decizia men ționată .
Prin urmare, intrarea în vigoare a directivei marcheaz ă începutul unui termen de
transpunere de durată variabilă. La împlinirea acestui termen, dreptul statelor destinatare trebuie
să fie conform cu dispozi țiile directivei. În caz contrar, statele sunt în situa ție de caren ță, iar
directiva va putea fi, cu anumite condi ții, invocat ă în fața tribunalelor na ționale.
Așa cum am men ționat, directivele fixeaz ă obiective de atins, ca obligații de rezultat .
Deși în practic ă se face distinc ție între directivele cadru și directivele de aplicare, toate necesit ă
transpunere în dreptul intern pr in acte normative specifice fiec ărui sistem juridic na țional, în
termenul stabilit de fiecare directiv ă pentru aplicarea sa concret ă.
Transpunerea directiv ei se concretizeaz ă printr-o obligație de a face , pozitivă – adoptarea
de noi norme interne – sau negativ ă – abrogarea normelor interne contrare – care are caracter
imperativ , modalitatea concret ă aleasă pentru realizare fiind l ăsată la discre ția fiecărui stat.
Termenul de transpunere are ș i el caracter obligatoriu, deoarece expirarea lui determin ă aplicarea
cu efecte directe a directivei în dauna oric ăror dispoziț ii contrare din dreptul intern, care nu mai
pot să-și producă efecte din acel moment.
Statele pot s ă justifice netranspunerea unei directive, numai dac ă pot face dovada că în
dreptul intern exist ă o situație juridică clară și precisă, suficient de cunoscut ă, având caracter
constrâng ător și care pune la dispozi ția justițiabililor mijloacele procedurale de a verifica dac ă
dreptul intern este compa tibil cu directiva, al c ărei efect direct deplin trebuie asigurat în
permanen ță.
Augustin Fuerea42 remarca: „Tot pe cale jurispruden țială a fost afirmat și principiul
potrivit căruia este interzis statelor destinatare s ă adauge sau s ă modifice condi țiile de aplicare
a unei directive, iar dac ă aceste condi ții nu sunt prev ăzute, executarea exactă a obligaț iei
trebuie sa ră mână în textul ș i scopul directivei” .
Aplicarea și controlul implement ării legisla ției Uniunii Europene implic ă numeroase
autorități: instituțiile Uniunii Europene, statele membre, inclusiv autorit ățile și instanțele
judecătorești de la nivelul local și cel regional. Num ărul și tipul de probleme ap ărute variaz ă în
funcție de tema implicat ă și de natura drepturilor create.
Controlul jurisdic țional al transpunerii dire ctivelor europene nu difer ă esențial de
controlul aplic ării dreptului Uniunii Europene, fie c ă e vorba de dreptul originar sau derivat43.
42 A se vedea, A. FUEREA, Drept comunitar european. Partea general ă, op.cit., 2003, p. 114.
43 A se vedea, D. SIMON, La directive européenne , op. cit., p. 77.
20
bre.
D. Simon44 subliniază că misiunea instan țelor interne în realizarea obiectivelor Uniunii
Europene include, pe lâng ă obligația aplică rii directivelor, și pe aceea de a utiliza „întregul
"arsenal procedural" avut la dispozi ție (incluzând și instrumentele contencioase), pentru a
asigura deplina eficacitate a directivelor” .
Date fiind aceste premise, precum și diversitatea sistemelor procedurale na ționale, CJ a
încercat s ă stabileasc ă, prin jurispruden ța sa, o serie de prevederi minimale care trebuie
respectate de toate instan țele naționale pentru a se asigura ceea ce, în doctrin ă, se nume ște
„armonizarea procedural ă prin prism ă jurisdic țională” 45.
În aplicarea dreptului Uniunii Europene de c ătre instan țele naționale apar dou ă categorii
de dificult ăți, și anume:
1. legate de interpretarea dr eptului pe care magistra ții îl aplică;
2. legate de validitatea unora dintre pr evederile dreptului Uniunii Europene.
Interpretarea dreptului Uniunii Europene nu poate fi l ăsată în sarcina judec ătorilor din
statele membre. Pe întreg teritoriul UE, dreptul Uniunii trebuie s ă aibă o semnifica ție și o
întindere identice; se consider ă că cerința uniformităț ii aplicării este una inerent ă existenței însăș i
a Uniunii Europene.
Drepturile conferite particularilor și obligațiile care rezult ă, în sarcina acestora, din
dreptul Uniunii Europene trebuie s ă fie acelea și, indiferent de locul unde ace știa se afl ă și
indiferent de judecă torul care se pronun ță asupra acestor drepturi și obligații.
Pentru asigurarea uniformit ății în interpretare, prin Tratatele constitutive, CJUE a fost
investită cu o funcț ie de interpretare a dreptului Un iunii Europene, punându-se astfel la
dispoziția judecătorilor na ționali procedura hot ărârii preliminare, prin care se evit ă apariția unei
jurispruden țe divergente între statele membre, dar și a uneia contrare, prin ea îns ăși, dreptului
Uniunii Europene.
Instanțelor Uniunii Europene le-a fost atribuit ă competen ța exclusiv ă de a verifica
legalitatea actelor institu țiilor UE. Judec ătorul național nu este în m ăsură să aprecieze motivele
de nelegalitate ale dreptului Uniunii și are nevoie s ă obțină răspunsul referitor la acest aspect de
la Curtea de Justi ție.
Un control direct exercitat prin instan țele Uniunii Europene se realizeaz ă prin procedura
acțiunii în neîndeplinirea obliga țiilor asumate de c ătre statele membre prev ăzută în art. 258-
26046 TFUE. În acest mod s- a instituit o procedur ă având drept scop asigurarea respect ării de
către statele membre a obliga țiilor dreptului Uniunii Europene asumate de c ătre statele mem
44 A se vedea, D. SIMON, La directive européenne , op. cit., p. 79.
45 A se vedea, G. ISAAC, Droit communautaire general , Éd. Masson, Paris, 1994, p. 217.
46 Fostele art. 226-228 TCE.
21
Art. 25847 TFUE face referire la „un stat membru care a înc ălcat oricare dintre
obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor” .
Jurispruden ța a consacrat ideea c ă formularea art. 258 TFUE prive ște nerespectarea
obligațiilor ce decurg din dreptul primar și dreptul derivat48. Aceeaș i este solu ția și cu privire la
obligațiile ce rezult ă din actele juridice a doptate de institu țiile Uniunii Europene, în forme
neprevăzute de tratat (art. 34049 TFUE), dar care produc efecte juridice definitive50. O condi ție
esențială este ca obliga ția să fie preexistent ă momentului începerii procedurii51.
În ceea prive ște aplicarea directivelor UE, co mportamentul ce constituie „înc ălcare“
poate fi o ac țiune contrară , dar și o omisiune de a ac ționa. Ipoteza cea mai des întâlnit ă este
neexecutarea unei obliga ții în termenul stabilit de textul actului Uniunii Europene. În absen ța
stipulării unui termen, Curtea a apreciat c ă intervalul de timp trebuie apreciat rezonabil în raport
cu conținutul și obiectivele reglement ării52.
Transpunerea directivelor Uniun ii Europene a prilejuit o bogat ă jurisprudență în acest
sens.
Ca principiu, executarea directivelor este nece sar a corespunde exigen țelor clarit ății și
certitudinii situa țiilor juridice53. Pentru transpunerea corect ă se cer dispoziț ii interne având
caracter constrângă tor, simple practici administrative nereprezentând executarea valabil ă a
obligației Uniunii Europene.
Tot cu titlu de principiu, s-a re ținut că este nevoie de un cadru normativ precis, pentru a
se garanta deplina aplicare a directivelor , mai ales în beneficiul particularilor54. CJUE, prin
jurispruden ța sa, cere ad litteram garantarea aplic ării directivelor (pentru a evita problemele
oricărei neconform ări), deoarece s-au înregistrat serioase insuccese în privin ța implement ării și
eficacităț ii practice55.
Cele mai frecvente cazuri de nerespectare a obliga ției de transpunere constau în dep ășirea
termenului de transpunere.
47 Fost art. 226 din TCE.
48 În cea ce prive ște dreptul derivat pentru regulamente: Hot. CJCE din 18/11/1970, Comisia/Italia, cauza 8/70;
pentru directive: Hot. CJCE din 21/06/1973 Comisia/Italia , cauza 79/72; pentru decizii: Hot. CJCE din 10/12/1969
Comisia / Franța, cauza 6/69; Hot. CJCE din 22/04/2008, Comisia Comunit ăților Europene/ Salzgitter AG. cauza
C-408/04.
49 Fost art. 288 TCE.
50 Hot. CJCE din 25/02/1988, Comisia / Grecia , cauza 194/85.
51 Hot. CJCE din 15/06/1960, Italie / Haute Autorité, cauza 20/59; Hot. CJCE din 25/10/2001 Germania / Comisia,
cauza C-276/99.
52 Hot. CJCE din 15/04/1970, Comisia / Italia, cauza C-28/69; Hot. CJCE din 8/02/1973, Comisia / Italia , cauza
30/72.
53 Hot. CJCE din 03/01/1980, Comisia / Belgia, cauza 102/79; Hot. CJCE din 08/11/2007, Comisia Regatului
Belgiei , cauza C-3/07.
54 Hot. CJCE din 15/03/1990, Comisia / Olanda , cauza 339/87.
55 A se vedea, P. PESCATORE, L’effet direct des directives communautaires, une tentative de démythification , Éd.
Dalloz, Paris, 1980, p. 171.
22
Astfel, studierea opera țiunii de transpunere a directivel or UE în dreptul intern, dar și
controlul jurisdic țional al acesteia, ex ercitat de instan țele naționale și CJUE, prezint ă un real
interes, în special în contextul integr ării României în UE.
Lucrarea, concepută sub forma unui studi u monografic, dorind s ă se facă utilă,
sintetizeaz ă unele dintre rezultatele cercet ătorilor/doctrinarilor domeniului și adaugă explicaț ii
pertinente anumitor probleme care trebuie clarificate.
2. Scopul și obiectivele tezei
Studierea rolului directiv elor Uniunii Europene și al transpunerii acestora în ordinea
juridică internă a statelor membre prezint ă importan ță atât din punct de vedere teoretic, cât și din
punct de vedere practic.
Scopul tezei vizeaz ă analiza aprofundat ă a conceptelor, ipotezelor și afirmațiilor
doctrinare, privind domeniul transpuneri i directivelor UE, natura juridic ă a acestora, obliga ția
transpunerii directivei până la controlul jurisdic țional al transpunerii și răspunderea juridic ă a
statelor membre pentru transpunerea inadecvat ă sau netranspunerea directivei.
Lucrarea insist ă pe problemele ridicate de aplicarea direct ă, imediată si eficient ă a
dreptului UE în ordinea juridic ă internă, pe interpretarea unitar ă a normelor juridice ale Uniunii
Europene și pe preeminen ța interpret ării de tip teleologic a acestora, pe ac țiunea acestor norme în
timp și pe procedurile de armonizare a sistemelor de drept na ționale cu dreptul Uniunii
Europene. Se clarific ă problema ierarhiz ării actelor juridice ale UE în raport de for ța lor juridic ă,
pentru a fundamenta, astfel, priori tatea acestora în raport cu cele na ționale, dar și raportul ce
există între dreptul UE și dreptul na țional.
Obiectivul principal al tezei este și acela de a ad ăuga explicaț ii anumitor probleme în
legătură cu fenomenul integrator al UE, atât din punct de vedere domeniului științific, cât și din
punct de vedere al specificit ății ordinii juridice interne a fiec ărui stat membru destinatar al
directivei. Analiza fenomenului complex al transpunerii ar fi imposibil ă fără evidențierea acestor
aspecte, deoarece aceast ă construc ție juridic ă originală nu se poate realiza izolat, separat de
realitatea vie ții în care se manifest ă contextul european.
Pentru atingerea obiectivului preconizat, ne-am propus s ă abordăm următoarele probleme
generate de fenomenul juri dic al transpunerii directiv elor în ordinea juridic ă internă a statelor
membre:
• analiza originii și evoluției directivei, ca izvor derivat al dreptului UE;
• cercetarea naturii juridice a obliga ției de transpunere, analiza acesteia din punct de vedere
juridic: subiecte, con ținut;
23
• identificarea și studierea condi țiilor transpunerii directivei în dreptul intern, precum și
evocarea acestora în doctrina de specialitate și jurispruden ța CJUE;
• studiul comparat al transpunerii directivelor în ordinea juridic ă a statelor membre;
• evidențierea controlului jurisdic țional al transpunerii directivei, cu cele dou ă componente:
controlul la nivel na țional și controlul la nivelul UE;
• analiza principiului r ăspunderii juridice a statelor membre pentru transpunerea inadecvat ă
a directivelor și condițiile angajă rii răspunderii.
3. Suportul metodologic și teoretico- științific al cercet ării
Pentru elaborarea tezei a fost cercetat mate rialul doctrinar, normativ-legislativ, precum și
cel jurispruden țial privind materia tr anspunerii directivelor Uniunii Europene.
Realizarea lucr ării s-a bazat pe aplicarea urm ătoarelor metode analitice :
• metoda analizei istorice , folosită pentru cercetar ea originii construc ției europene, a
etapelor realiz ării Uniunii, precum și a izvoarelor dreptului Un iunii Europene cu accent
pe directiv ă și evoluția conceptului de transpunere a acesteia în ordinea juridic ă a statelor
membre;
• metoda analizei logice (analiza deductiv ă, inductiv ă, generalizatoare, specific ă etc.),
utilizată constant în cadrul tezei și, în special, pentru efectuarea sintezei opiniilor
diferiț ilor autori cu privire la natura juridic ă a obligaț iei de transpunere a directivelor;
• metoda analizei comparative , folosită în vederea stabilirii princi piilor de conexiune dintre
UE și statele membre în materia transpuneri i directivelor. Aplicarea acestei metode
constituie un demers ordonat și sistematic, având scopul de a câ știga noi cuno ștințe și
este utilizat ă atât în elaborarea, cât și în aplicarea m ăsurilor de transpunere;
• metoda analizei sistematice, indispensabil ă pentru cercetarea normelor juridice ale
Uniunii Europene de ordin institu țional, material și procedural;
• metoda observa ției pertinente , pentru eviden țierea instrumentelor juridice în materia
transpunerii directivelor și evaluarea func ționării acestora;
• metoda prospectiv ă, folosit ă pentru prognozarea modului în care va evolua situa ția
domeniul transpunerii directivelor, precum și tendințele din ordinea juridic ă a României
în acest domeniu.
Suportul teoretico-ș tiințific al cercetă rii a fost determinat atât de studiile doctrinare, cât și
de jurisprudență . În mod special, eviden țiem doctrina juridic ă din Fran ța, Marea Britanie,
Germania și Olanda privind materia directivei, în general, ș i a transpunerii acesteia, în special.
24
Baza juridico-doctrinar ă a investiga ției este fundamentat ă de lucrările speciali știlor/
doctrinarilor în dreptul Uniunii Europene, care au studiat nemijlocit problema transpunerii
directivei, în strâns ă legătură cu principiile generale de organizare și funcționare ale Uniunii
Europene. Al ături de doctrin ă, jurisprudenț a CJUE ocup ă un loc important, fiind evocate o serie
amplă de hotărâri.
Cadrul normativ-legislativ și metodologic al lucrării îl constituie: Tratatul de la Paris,
Tratatele de la Roma, Actul Unic European, Tratatul asupra Uniunii Eur opene, Tratatul de la
Amsterdam, Tratatul de la Nisa și, nu în ultimul rând, Tratatul de la Lisabona. În vederea
elucidării aspectelor particulare al e principiilor dreptului UE și ale institu țiilor UE, axate pe
subiectul în cauz ă, au fost examinate mai multe articole de specialitate publicate, în special, în
revistele: Revue du Marché Commune et de l’Union Européenne, Revue Trimestrielle de Droit
Européen, Revista român ă de drept comunitar/european , Revista Roman ă de Drept al
Afacerilor , precum ș i alte publica ții de specialitate na țională și internațională .
Subiectul transpunerii directivelor eur opene este tratat ca parte integrant ă a fenomenului
complex al integr ării europene, fiind circumsc ris unor limite concrete, atât legate de elementul
cronologic, cât și de cel spa țial. Limitele temporale le reprezint ă instituirea și dezvoltarea UE,
limitele spa țiale implic ă teritoriile statelor membre, din perspectiva desf ășurării evenimentelor
concrete, influen țate și, chiar, condi ționate în evolu ția lor de caracterul suprana țional al UE.
4. Noutatea științifică a lucră rii
Elementele de noutate științifică constau în analiza unor aspecte ale esen ței și
conținutului modelului de integrare european ă, ca fenomen juridic, cu referire la obliga ția de
transpunere a directivelor, concretizându-se în urm ătoarele teze principale, propuse pentru
susținere:
I. un studiu privind principiile de baz ă în transpunerea directivel or UE în ordinea juridic ă a
statelor membre, îmbinându-se materia dreptului UE cu cea a altor ramuri de drept (constituțional, administrativ), abordate din perspectiva dinamic ă a integrării europene;
II. examinarea naturii juridice a transpunerii di rectivelor Uniunii Eu ropene în statele
membre, prin prisma conceptualismului juridic;
III. analiza dispozi țiilor Tratatelor de la Paris, Roma, M aastricht, Amsterdam, Nisa, Lisabona
care ne-a permis stabilirea structurii, competen țelor, regulilor procedurale și identificarea
particularit ăților procedurii legislative ale diferitelor ordini juridice interne în domeniul
transpunerii directivelor;
25
IV. determinarea locului și rolului transpune rii directivelor în cadrul elabor ării, realizării și
interpretării dreptului UE în ordinea juridic ă a statelor membre.
V. obiectul cercet ării nu a constituit, pân ă în prezent, un studiu complex în doctrina dreptului
UE din România.
5. Semnifica ția teoretic ă și valoarea practic ă a lucră rii
Relevăm semnifica ția teoretic ă și valoarea practic ă a lucrării pe cel pu țin trei dimensiuni:
• fundamentarea doc trinar-teoretic ă se realizeaz ă prin analiza opiniilor doctrinare în
favoarea unific ării europene, a primelor de mersuri în scopul realiz ării unei unit ăți
europene originale, a dispozi țiilor institu ționale ale fiec ărui tratat, a concep ției
funcționaliste a Europei, a ipotezelor și afirmațiilor susținute în literatura de specialitate
cu privire la problemele controversate al e principalelor caracteristici în domeniul
transpunerii directivelor;
• fundamentarea normativ-legislativ ă a lucră rii este dat ă de analiza principalelor aspecte
ale dispozi țiilor din Tratatele constitutive privind:
a) principiile generale de organizare și funcționare a Uniunii;
b) organizarea și funcționarea institu țiilor UE;
c) locul directivei, ca izvor derivat, în ansamblul ordinii juridice a UE;
d) obligația transpunerii directivel or în ordinea juridic ă internă a statelor membre;
e) controlul jurisdic țional al transpunerii directivelor;
f) răspunderea statelor membre pe ntru neîndeplinirea obliga ției de transpunere.
• fundamentarea practico-aplicativ ă a tezei rezult ă din abordarea aspectelor practice ale
transpunerii.
Concluziile și recomand ările formulate se pot constitu i într-un real folos pentru
activitatea privind transpunerea directivelor.
Rezultatele cercet ărilor pot servi drept baz ă pentru elaborarea m ăsurilor și a acțiunilor
practice din partea Parlamentului și ale Guvernului României pentru adoptarea de atitudini
realiste și poziții echitabile în procesul îndeplinirii obliga ției de transpunere.
Lucrarea î și propune s ă devină o contribu ție la dreptul UE, participând, eventual, la
completarea cursurilor rezervate dreptu lui UE adresate, în special, autorit ăților publice cu
atribuț ii în transpunerea directivelor și controlul îndeplinirii acestei obliga ții. Din aceste
considerente, lucrarea î și găsește potențialul cititor în rândurile speciali știlor, studen ților,
masteranzilor, doctoranzilor, dar și ale practicienilor.
26
6. Structura tezei
Teza de doctorat este structurat ă astfel:
– lista abrevierilor utilizate ;
– introducerea – oferă o perspectiv ă de ansamblu asupra problematicii cercetate, precum și
o inițiere în studiu;
– cuprinsul lucr ării – pe parcursul a apte capito le sunt examinate problemele
fundamentale ce țin de transpunerea directivelor UE;
– concluziile – sintetizeaz ă conț inutul lucră rii, precum și recomand ările de lege ferenda ;
– bibliografia – suportul documentar și doctrinar al tezei;
– anexele;
– cuprinsul.
Capitolul I , intitulat " Considera ții introductive ", cuprinde dou ă secțiuni. Prima sec țiune
prezintă etapele procesului de constituire a Comunit ăților Europene și a Uniunii Europene, de la
Planul Schuman ș i Tratatul de instituire a Comunit ății Europene a C ărbunelui și Oțelului, pân ă la
Tratatul de la Lisabona. Astfel, sunt prezentate, rezumativ, Tratatul de instituire a Comunit ății
Economice Europene, Tratatul de instituire a Comunit ății Europene a Ener giei Atomice, Actul
Unic European, Tratatul privind Uniunea European ă (TUE), Tratatul de la Amsterdam, Tratatul
de la Nisa, Tratatul de instituire a unei Constitu ții pentru Europa și Tratatul de la Lisabona. Cea
de-a doua secț iune dezvolt ă ordinea juridic ă a Uniunii Europene (no țiune, con ținut și
particularit ăți). Capitolul are rolul de introducere în tema tezei, prin prezentarea și clarificarea
unor noț iuni, precum: ordinea juridic ă a UE; izvoarele dreptului Uniunii Europene;
aplicabilitatea direct ă, imediată și prioritar ă a dreptului UE în ordinea juridic ă a statelor membre.
Capitolul al II-lea tratează, amplu, directivele ca izvoare derivate ale dreptului UE și
cuprinde cinci sec țiuni, secț iuni pe parcursul c ărora sunt dezvoltate, dup ă cum urmeaz ă: regimul
juridic al directivei; st ructura acesteia; edictarea și adoptarea, precum și efectele directivei,
accentul fiind pus pe obliga ția de transpunere în ordinea juridic ă internă a statelor membre.
În capitolul al III-lea regăsim obliga ția de transpunere a direc tivelor în ordinea juridic ă
internă a statelor membre, pornind de la premisele evoc ate în capitolele anterioare. Astfel, în cele
patru sec țiuni, sunt dezvoltate no țiunea și natura juridic ă a acestei obliga ții, subiectele și
conținutul acesteia, dar și obligația subsidiar ă de notificare a îndeplinirii obliga ției de
transpunere.
27
În capitolul al IV-lea sunt menționate condi țiile transpunerii directivei în dreptul intern al
statelor membre, și anume: condi țiile formale și condițiile substan țiale. Condi țiile formale
cuprind: condi ții cu privire la actele ju ridice de transpunere, condiț ii cu privire la respectarea
termenului de transpunere și condiții cu privire la transparen ța măsurilor de transpunere; cele
substanțiale includ condi țiile legate de opera țiunea de transpunere a directivei și condițiile legate
de aplicarea directivelor.
Dup ă ce, în capitolele I – IV au fost s ubliniate aspectele teoretice ale obliga ției de
transpunere, capitolul al V-lea abordeaz ă latura aplicativ ă a transpunerii, cupr inzând o prezentare
comparativ ă a situației transpunerii directivel or în ordinea juridic ă a diferitelor state membre ale
UE, pe de o parte, și a României, pe de alt ă parte. În ultima sec țiune sunt exemplificate studii de
caz ale transpunerii unor directiv e ale UE în ordinea juridic ă din România; este vorba despre
transpunerea Directivei 2007/66/CE a Parlamentului European și Consiliului în ceea ce prive ște
ameliorarea eficacit ății căilor de atac în materia atribu irii contractelor de achizi ții și transpunerea
Directivei 2009/110/CE privi nd accesul la activitate, desf ășurarea și supravegherea pruden țială a
activității instituțiilor emitente de moned ă electronică .
Capitolul al VI-lea este dedicat trat ării controlului jurisdic țional al transpunerii directivei
pe cele dou ă componente ale sale: contro lul exercitat prin instan țele naționale și controlul
exercitat prin instan țele UE. În ceeace prive ște controlul exercitat prin instan țele naționale sunt
abordate: locul directivelor în sistemul juridic na țional, fundamentarea juridic ă, procedura
națională și recomand ările Uniunii Europene, obliga ția de interpretare conform ă, obligația de
excludere a dreptului na țional neconform și obligația de repara ție; controlul exercitat prin
instanțele UE cuprinde: ac țiunea în neîndeplinirea obliga țiilor asumate de c ătre statele membre,
obiectul ac țiunii precum și procedura constat ării neîndeplinirii obliga ției de transpunere. A treia
secțiune a capitolului se refer ă la efectele ac țiunii în constatarea neîndeplinirii obliga ției de
transpunere. În continuarea capitolului al șaselea, ultimul capitol al lucr ării trateaz ă răspunderea
juridică a statelor membre pentru transpunerea inadecvat ă a directivelor europene. Cele doua
secțiuni ale acestuia trateaz ă: principiul responsabilit ății statelor membre pentru aplicarea
directivelor Uniunii Europene și condițiile răspunderii statelor în domeniul transpunerii
directivelor.
Concluziile și propunerile de lege ferenda pot fi de un real folos din punct de vedere
teoretic și practic.
Informațiile din lucrare sunt actualizate pân ă la data de 30 aprilie 2012.
28
7. Concluziile tezei
Ar fi imposibil ă abordarea problematicii efectului și suprema ției dreptului Uniunii
Europene și, prin urmare, a aplic ării acestuia în dreptul intern, f ără cunoașterea categoriilor de
acte legislative ale Uniunii Europene.
După cum am observat, în conformita te cu izvoarele primare, exist ă mai multe tipuri de
acte juridice ale Uniunii Europene, ele fiind prev ăzute în art. 28856 alin. (1) TFUE, articol
potrivit c ăruia „Pentru exercitarea competen țelor Uniunii, institu țiile adopt ă regulamente,
directive, decizii recomand ări și avize”.
În cadrul izvoarelor derivate ale drep tului Uniunii Europe ne, directiva ocup ă un loc
aparte.
Directivele difer ă de regulamente prin dou ă caracteristici: în primul rând, ele pot fi
adresate unui stat membru sau unui grup de state membre; în al doilea rând, ele sunt obligatorii
numai în ceea ce prive ște rezultatul de atins, lă sându-se autorit ăților naționale alegerea formelor
și metodelor de aplicare ale acestora.
Referindu-ne la categoria actului ce urmeaz ă a fi adoptat pentru reglementarea anumitor
domenii ale Uniunii Europene, trebuie men ționat că, în majoritatea cazurilor, dreptul primar las ă
deschisă problema adopt ării unui regulament (pentru domeniile ce urmeaz ă a fi reglementate
prin regulamente) a unei directive sau decizii, de și, în mai multe articole din TFUE, se stipuleaz ă
adoptarea directivelor exclus iv, ca de exemplu art. 5057, 5258, 5959,11560, 11661 TFUE.
Abilitarea de c ătre statele membre, prin tratate, de a adopta regulamente, directive și
decizii confer ă o flexibilitate important ă în dezvoltarea politicii Uniunii Europene. De și
regulamentele au ap licabilitate direct ă, ținând cont de caracte rul lor general, ac țiunea acestora
poate fi limitat ă, motivul principal fiind acela c ă, integrând regulamentul în sistemul juridic
național, e nevoie de a ține cont de diferitele sisteme de drept existente în statele membre.
Așadar, aplicarea numai a unui tip de act al Uniun ii Europene, regulamentul, ar încetini procesul
legislativ, motiv pentru care directiva este de o importan ță deosebită în armonizarea legisla ției
într-un anumit domeniu. Dup ă cum am ar ătat pe parcursul lucr ării, rolul directivei a fost sporit
prin intermediul jurispruden ței Curții de Justi ție a UE, conform c ăreia directivele au un efect
direct vertical, iar statele membre poart ă răspunderea pentru prejud iciile cauzate de
neimplementarea lor.
56 Fost art. 249 din TCE.
57 Fost art. 44 din TCE.
58 Fost art. 46 din TCE.
59 Fost art. 52 din TCE.
60 Fost art. 94 din TCE.
61 Fost art. 95 din TCE.
29
Integrarea statelor în UE se bazeaz ă pe acquis -ul Uniunii Europene, imperativ ader ării
oricărui stat la Comunitate/UE, precum și pe suprema ția dreptului Uniunii asupra dreptului
național al statelor membre și autoritatea institu țiilor Uniunii Europene, înzestrate cu atribu ții
specifice. În acest context, studiul directivei, ca izvor derivat al dreptului Uniunii Europene, se
dovedește a fi nu numai interesant ca subiect de cercetare juridic ă, ci și unul cu implica ții
practice.
Pentru ca directivele UE s ă-și îndeplineasc ă scopul de armonizare a sistemelor interne ale
statelor membre, trebuie ca acestea să fie transpuse corect și în termenul prev ăzut în con ținutul
lor în ordinea juridic ă națională. Fără a fi o simpl ă formalitate, transpunerea apare ca un proces
complex, în care sunt impli cate toate nivelele autorit ății publice dintr-un stat, fie c ă sunt
legislative, executive sau judec ătorești. După cum remarcau Bernard Steunenberg și Mark
Rhinard62: „transpunerea este o premis ă de o importan ță crucială pentru implementarea
efectivă a politicii Uniunii Europene. F ără o transpunere corect ă, o directiv ă nu poate fi total
integrată în ordinea juridic ă naț ională, iar acquis -ul Uniunii Europene risc ă să fie aplicat
fragmentar și inegal .”
Departe de a fi un proces desf ășurat exclusiv la nivel na țional, institu țiile Uniunii
Europene sunt ș i ele implicate. Astfel, observând dificult ățile cu care s-au confruntat statele
membre în îndeplinirea acestei obliga ții, dar și pentru a preveni transpunerea incorect ă, Comisia
European ă, ce are în atribu ții și monitorizarea implement ării normelor UE, începând cu anul
2006, public ă anual Rapoarte de progres în tr anspunerea directivelor în vigoare.
În cadrul Consiliului European de la Stockholm, din anul 2001, statele membre s-au
angajat să reducă deficitul de transpunere la maxim 1,5% din totalul num ărului de directive în
vigoare, pentru anul 2002, iar cu ocazia Consiliului European de la Barcelona, din 2002 au
adoptat ca obiectiv toleran ță zero în ceea ce prive ște întârzierile de implementare al acquis-ului
Uniunii Europene.
Rezultă de aici c ă este necesar ă o bună cunoaștere a procesului de transpunere, ceea ce
implică, în primul rând, cerceta rea naturii juridice și conținutului obliga ției de transpunere, dar și
a condițiilor ce trebuie respectate în îndeplin irea obiectivului Uniunii Europene prev ăzut în
directivă.
În ceea ce prive ște punerea în aplicare a normelor Uniunii, se poate remarca faptul c ă
acest proces se dezvolt ă pe o axă verticală exprimând o împ ărțire a competen țelor.
Independent de repartizarea material ă a competen țelor, ordinea juridic ă a Uniunii
Europene se bazeaz ă pe o interven ție conjunct ă a institu țiilor Uniunii Europene și a statelor
62 A se vedea, B. STEUNENBERG, M. RHINARD, Member states catching up with the transposition of EU
directives, Leiden University Press, Leiden, 2006, p. 1.
30
membre în vederea asigur ării aplicării administrative și a sancționării efective a normelor
juridice ale UE dup ă o logică proprie, care este cea a integr ării sistemelor juridice ale Uniunii
Europene și naționale.
Partajarea competen țelor în acest domeniu este caracterizat ă printr-o tensiune structural ă
între principiul de descentralizare, care face din statele membre "releele"63 punerii în aplicare a
dreptului Uniunii Europene, pe de o parte, și principiul aplic ării uniforme și unitare a dreptului
UE, care presupune o cooperare controlat ă a autorit ăților naționale la aplicarea efectiv ă a
normelor Uniunii Europene, pe de alt ă parte.
După cum se poate remarca din cuprinsul lucr ării, directiva, care define ște rezultatul de
atins, lă sând autorit ăților naționale competen ța în ceea ce prive ște forma ș i mijloacele, apare ca
una dintre manifestă rile cele mai semnificative ale partaj ării, verticale, a competen țelor, însă
aceleași principii se aplic ă, mutatis mutandis, pentru punerea în aplicare a celorlalte acte de drept
derivat, dar și a dispozi țiilor dreptului originar.
8. Propuneri de lege ferenda
1) Introducerea în Codul de procedur ă civilă român a unui nou motiv de revizuire
Uniunea European ă presupune o ordine juridic ă autonomă, în cadrul c ăreia s-a încredin țat
organelor de jurisdic ție ale statelor membre aplicarea dreptu lui UE. Pentru a asigura caracterul
unitar al îndeplinirii acestei misiuni, a fost creat un mecanism special, reglementat de art. 267
TFUE, cel al ac țiunii în pronun țarea unei hot ărâri preliminare, care s ă permită instanțelor
naționale și Curț ii de Justi ție a Uniunii Europene s ă relaționeze. Este vorba de un mecanism care,
prin supleț ea sa, este perfect adaptat pent ru a crea raportul ce trebuie s ă existe între judec ătorul
UE și instanțele naționale, fără a putea vorbi, îns ă, de o relaț ie ierarhic ă. Acest control este cu
atât mai eficace cu cât, prin intermediul hot ărârilor preliminare, CJUE poate participa, într-o
anumită măsură, la exercitarea func ției jurisdicț ionale în statele membre, prin imixtiunea sa,
indirectă , în calificarea și/sau clarificarea juridic ă a faptelor din ac țiunea principal ă64.
Având în vedere efectele hot ărârilor CJUE, mai al es ale celor pronun țate în materia
întrebărilor preliminare formulate de instan țele naționale ale statelor membre, este imperios
necesară căutarea unei soluț ii procedurale prin care judec ătorul intern s ă le poată da eficien ță,
chiar asupra unor cauze ce au fost solu ționate irevocabil, desigur, în mod contextualizat. O astfel
63 A se vedea, D. SIMON, La directive européenne , Éd. Dalloz, Paris, 1997, p. 96.
64 A se vedea O. DUBOS – Les jurisdictions nationales, juge communautaire , Éd. Dalloz, 2001, p. 663 și urm.
31
de soluție a fost introdus ă prin art. 21, alin. (2) din Legea nr. 554/200465, Legea contenciosului
administrativ care prevede:
„Căile extraordinare de atac:
(2) Constituie motiv de revizuire, care se adaug ă la cele prev ăzute de Codul de
procedură civilă, pronun țarea hotărârilor r ămase definitive si irevocabile prin înc ălcarea
principiului priorit ății dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art.
20 alin. (2) din Constitu ția României, republicat ă. Cererea de revizuire se introduce în termen
de 15 zile de la comunicare, care se fa ce, prin derogare de la regula consacrat ă de art. 17 alin.
(3), la cererea temeinic motivată a păr ții interesate, în termen de 15 zile de la pronunț are.
Cererea de revizuire se solu ționează de urgen ță si cu precădere, într-un termen maxim de 60 de
zile de la înregistrare”.
După cum se poate observa, aceast ă soluție legislativ ă este reglementată într-o lege
specială, derogatorie de la drep tul comun în materie, și anume motivele de revizuire prev ăzute în
art. 322 Cod. proc. civ. Pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiat ă pe art. 21 din Legea
nr. 554/2004 sunt necesare doar dou ă condi ii, i anume: obiectul revizuirii s ă-l constituie o
hotărâre definitiv ă i irevocabil ă pronun at ă de o instan ă de contencios administrativ i
hotărârea să fie pronun at ă cu încă lcarea principiului priorit ă ii dreptului UE.
Opinăm în sensul c ă această soluție ar trebui preluat ă în Codul de procedur ă civilă român
fiind prev ăzut ca un nou motiv de revizuire , alături de cele prev ăzute în art. 322 Cod. proc. civ.
actual, care s ă ofere posibilitatea promov ării unei astfel de c ăi extraodinare de atac pe motivul
încălcării normelor dreptului UE.
2) Reglementarea prin acte normative cu putere de lege a transpunerii directivelor în
legislația națională
Un exemplu ar putea să constituie Recomandarea Comisiei din 12/07/200466 privind
transpunerea în legisla ția națională a directivelor privitoare la pia ța internă. Deși adoptată pentru
a reglementa un anumit domeniu, respectiv cel al transpunerii directivelor privind piaț a internă,
Recomandarea men ționată , ar putea constitu i, în opinia noastr ă, o referin ță în ceea ce prive ște
recomand ările Comisiei, în general, în domeniul transpunerii directiv elor putând fi adoptate chiar
măsuri legislative interne în acest sens.
3) Analiza compatibilit ății legislației naționale cu dreptul UE
CJUE s-a pronun țat, deja, în sensul c ă menținerea normelor na ționale contrare dreptului
65 Publicat ă în M. Of., Partea I, nr. 1154 din 07/12/2004 .
66 Publicată în JO, seria L, nr. 98 din 16/04/2004.
32
Uniunii Europene, chiar dacă dispozițiile celui din urm ă sunt direct aplicabile, creeaz ă o situație
de fapt ambigu ă, care-i expune pe particulari unei st ări de incertitudi ne în ce priveș te
posibilitățile ce le sunt rezervate de a face apel la dreptul Uniunii Europene.
Existența unei jurispruden țe interne care îndep ărtează aplicarea unei legi neconforme
dreptului UE nu îl scute ște pe legiuitorul na țional de obliga ția lui de a aduce dreptul intern în
conformitate cu o directiv ă a Uniunii Europene. Prin urmare, de lege ferenda , ar fi necesar, în
opinia noastră , o analiz ă amplă și actualizat ă a compatibilit ății legislației interne aplicabile cu
cea a UE.
3) Abrogarea expresă a prevederilor legale contrare dreptului UE
Principiul efectivit ății presupune ca m ăsurile procedurale în aplicarea dreptului Uniunii
Europene s ă nu fie reglementate de asemenea manier ă încât să facă imposibil ă sau excesiv de
dificilă exercitarea drepturilor pe care jurisdic țiile naț ionale au obliga ția să le protejeze.
Acest principiu ar trebui luat în considerare nu numai în adoptarea m ăsurilor interne (fie
legislative, fie de aplicare a legii), precum și în abrogarea expres ă a prevederilor contrare.
In momentul de fa ța, cele mai multe norme juridice ce contravin dreptului UE nu sunt
abrogate expres, fapt care duce la îngreunarea procesului de aplicare a dreptului Uniunii, atât de
către puterea executiv ă cât și de cea judec ătorească.
4) Asigurarea cadrului normativ necesar execut ării Hotărârilor CJUE
Autoritatea hotă rârii de constatare a înc ălcării dispozi țiilor Uniunii Europene este, potrivit
Curții, una de "lucru judecat"67. Acesta impune tuturor organe lor statului membru în cauz ă
obligația de a-i asigura executarea. Astfel, „autorităț ile participând la exercitarea puterii
legislative au obliga ția de a modifica dispozi țiile în cauză, pentru a le face conforme exigen țelor
dreptului Uniunii Europene“ , iar „instanțele statului în cauz ă au obligaț ia de a asigura
respectarea hot ărârii Cur ții de Justi ție în exercitarea misiunii lor”68. Pentru a fi mai eficient ă
acesta obliga ție s-ar putea constitui un cadru legal.
67 Hot. CJCE din 13/07/1972, Vellozzi / Commission, cauza 29/71; Hot. CJCE din 12/06/1980, Lily Schuerer /
Comisia, cauza 107/79.
68 Hot. CJCE din 14/12/1982, Procureur de la République / Waterkeyn , cauza 314/81.
33
BIBLIOGRAFIE SELECTIV Ă
I. Tratate, cursuri, monografii (în ordinea alfabetic ă a autorilor)
1. Autori români69
1. ANDREȘAN-GRIGORIU B., ȘTEFAN T. , Drept comunitar , Ed. C.H. Beck, Bucure ști,
2007.
2. AURESCU B., BOLINTINEANU A., N ĂSTASE A., Drept interna țional contemporan
(ed. a II-a rev. și adăug.), Ed. ALL Beck, Bucure ști, 2000.
3. COSTACHE GH. (coord.), STANCU R., VOICU M., VIZITEU M., BICĂ D.L.,
BEJAN A.M., SURDESCU O., Introducere în dreptul european, Ed. Fundației "România
de Mâine", Bucure ști, 2010.
4. DACIAN C.D. , Uniunea European ă. Instituții. Mecanisme (ed. a II-a), Ed. ALL Beck,
București, 2005.
5. DELEANU S., FABIAN G., COSTA Ș, IONIȚĂ B., Curtea Europeană de Justi ție.
Hotărâri comentate, Ed. Wolters Kluwer, Bucure ști, 2007.
6. DOBRE A., Politica comercială comun ă a Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic,
București, 2010.
7. DUCULESCU V. , Câteva considera ții în legătură cu "interna ționalizarea" Dreptului
constituțional și "constitu ționalizarea" Dreptului interna țional , în volumul DREPTUL mai
presus de toate (ubi societas, ibi ius) , Ed. Junimea, Ia și, 2008.
8. FILIPESCU I.P., FUEREA A. , Drept institu țional comunitar european, ed. a V-a, Ed.
Actami, Bucure ști, 2000.
9. FUEREA A., Drept comunitar european. Partea general ă, Ed. All Beck, Bucure ști, 2003.
10. FUEREA A., Manualul Uniunii Europene , ed. a V-a revă zută și adăugită după Tratatul de
la Lisabona (2007/2009), Ed. Universul Juridic, Bucure ști, 2011.
11. GYULA F., MIHU N. , Parlamentul European , Ed. Wolters Kluwer, Bucure ști, 2007.
12. GYULA F., Drept institu țional comunitar , Ed. Sfera juridică , Cluj-Napoca, 2006.
13. IVAN D ., Hotărâri recente și consacrate ale Cur ții de Justi ție a Comunit ăților Europene ,
Ed. C.H. Beck, Bucure ști, 2007.
14. LEFTER C., Fundamente ale dreptului comunitar institu țional, Ed. Economică ,
București, 2003.
15. MIGA-BE ȘTELIU R. , Drept interna țional. Introducere în dreptul interna țional public ,
Ed. ALL BECK, Bucure ti, 2003.
16. MIGA-BE ȘTELIU R. , Drept interna țional public, vol. I, Ed. All Beck, Bucure ști, 2005.
17. MIGA-BE ȘTELIU R., Drept interna țional public, vol. I, ed. a II-a, Ed. C.H. Beck,
București, 2010.
18. MUNTEANU R. , Drept european , Ed. Oscar Print, Bucure ști, 1996.
19. POPA N., Teoria general ă a dreptului , ed. a II-a, Ed. All Beck, Bucure ști, 2005.
20. POPESCU D., NĂ STASE A. , Drept interna țional public , Ed. revă zută și adăugită, Casa
de editură și presă "ȘANSA" SRL, Bucure ști, 1997.
21. POPESCU D. , Drept interna țional publi c, Ed. Univ. "Titu Maiorescu", Bucure ști, 2005.
22. POPESCU D. , MAXIM F., Drept interna țional public, Ed. Renaissance, Bucure ști, 2010.
23. THATHAM A., OSMOCHESCU E. , Dreptul Uniunii Europene (traducători: V.
MUNTEANU, E. OSMOCHESCU), Ed. ARC, Chi șinău, 2003.
69 Bibliografia tezei cuprinde 54 opere ale autorilor români.
34
24. VOICU M. , Uniunea European ă înainte și după Tratatul de la Lisabona , Ed. Universul
Juridic, Bucure ști, 2009.
2. Autori str ăini70
1. BAPULY-KOHLEGGER B. , Die Implementierung des EG-Recht in Österreich, Die
Gerichtsbarkeit, Viena, 2003.
2. BETLEM G. , The Doctrine of Consistent Interpretation, Direct effect , Europa Law
Publishing, Groningen, 2002.
3. BOULOUIS J., Droit institutionnelle de l’Union Européenne , Éd. Montchrestien, Paris,
1995.
4. BOULOUIS J., Sur une catégorie nouvelle d’ac tes juridiques: les directives , Cujas, Paris,
1975.
5. BROWN N., JACOBS R. , The Court of Justice of the European Communities , 5th ed.,
London, Sweet& Maxwell, 2000.
6. CARTOU L. , CLERGERIE J.L. , GRUBER A. , RAMBOUD P. , L`Union Européene ,
Éd. Dalloz, Paris, 2000.
7. CARTOU L. , L’Union européenne, Traités de Paris-Rome-Maastricht , 6-ème éd., Éd.
Dalloz, Paris, 2006.
8. CHALMERS D. , HADJIEMMANUIL CH. , MONTI G. , TOMKINS A. , European
Union Law , Cambridge University Press, Cambridge, 2006.
9. CRAIG P. , G. DE BURCA , Dreptul Uniunii Europene, Ed. Hamangiu, Bucureș ti, 2009.
10. CURTIN F. , The Province of Guvernment: delimitating the Direct Effect of. Directives in
the Commmon Law Context , Ed. Oxford, 1990.
11. FAVRET J.-M. , L’essentiel de l’Union europé enne et du Droit communautaire , 6- ème
éd., Gualino Éd., EJA – Paris, 2005.
12. GREEN E. , „Directives, Equity and the Pr otection of. Individual Rights”, în European
Law Review , nr. 295, 1991.
13. ISAAC G., Droit communautaire general (5-ème éd., revue et mise à jour), Éd. Armand
Colin /Masson, Paris, 1996.
14. ISAAC G., BLANQUET M. , Droit général de l’Union européene , 9-ème éd., Sirey,
Dalloz, Paris, 2006.
15. KOVAR R. , Ordre juridique Communautaire, Éd. Dalloz, Paris, 1991
16. KURPAS S., CRUM B., DE SCHOUTH EETE Ph., KELLER J., DEHOUSSE F.,
ANDOURA S., MISSIROLI A., HAGEMANN S. and BRIBOSIA H., The Treaty of
Lisbon: Implementing the Inst itutional Innovations , Joint Study CEPS, Ed. EGMONT and
EPC, Bruxelles, 2007.
17. MAILLET P. , (sous la direction), Trois défis de Maastricht (convergence, cohésion,
subsidiarité) , Éd. L’Harmattan, Paris, 2010.
18. MANIN P.H., Les Communautés européennes, L’Uni on européenne, Droit institutionnel ,
A. Pedone, Paris,1993.
19. PRECHAL S. , Directives in EC law , Oxford University Press, Oxford, 2006.
20. PISTONE P. , VAN THIEL S. , Legal Remedies in European Tax Law , Ed. IBFD,
Amsterdam, 2009.
21. RIDEAU J. , Droit institutionnel de L’Uni on et des Communautés Européennes , LGDJ,
Paris, 1994.
22. SAURON J.-L. , Cours d’Institutions européennes. Le puzzle européen , Gualino Éd., EJA,
Paris, 2004.
23. SIMON D. , La directive européenne , Éd. Dalloz, Paris, 1997.
24. SIMON D. , Le système juridique communautaire , 3-ème éd., Paris, Éd. PUF / droit, 2001.
70 Bibliografia tezei cuprinde 81 opere ale autorilor str ăini.
35
25. B. STEUNENBERG, M. RHINARD , Member states catching up with the transposition
of EU directives , Leiden University Press, Leiden, 2006.
26. TEITGEN P.H. , Droit institutionnel communautaire , Cours du Droit , Paris,1978.
27. ZILLER J. , La recherche sur la mise en oeuvre du droit de l’Union européenne au XXI-
ème Siècle , European University Institute, Badia Fiesolana, San Domenico di Fiesole,
2006.
3. Studii, articole, note71
(în ordinea alfabetic ă a autorilor români și străini)
1. BĂRBULESCU I.G. , IANCU A. , ION O.A. , TODERA Ș N., „Studiul 1: Tratatul de la
Lisabona. Implica ții asupra institu țiilor și politicilor române ști”, publicat în STUDII DE
STRATEGIE ȘI POLITICI – SPOS 2010 , de Institutul European din România, publicat
online pe: http://www.ier.ro/documente/spos_2010/SPOS_1_site.pdf , București 2011.
2. BLOCH J.H. , expunerea „Tratarea afacerilor europene de c ătre Adunarea Na țională a
Franței; evoluție și perspective”, prezentat ă în cadrul seminarului: Tehnici de transpunere,
legislativă a dreptului european , organizat de Parlamentu l României, Camera Deputa ților,
București, 21-23 martie 2005.
3. VON DANWITZ T ., „Effets juridiques des directives se lon la jurisprudence récente de la
Cour de Justice: Effet anticipé, antérieur à l’expiration du délai de transposition,
interprétation conforme aux directives, pr imauté et application «combinée» avec les
principes généraux du droit”, în „Revue Trimestrielle de Droit Européen ”, nr. 4, 2007, 578-
579.
4. DE MOL M., „Kücükdeveci: Hot ărârea Mangold revazut ă-Efectul direct orizontal al unui
principiu general al dreptului UE”, în Revista Română de Drept European , nr. 4, 2011.
5. DIACONU N. , „Acțiunea în neîndeplinire a obligaț iilor Uniunii Europene de c ătre Statele
Membre” în Revista Român ă de Drept European , nr. 2, 2008.
6. DUBARRY M. , WILHELM P. , „PUBLICITÉ COMPARATIV E, Le nouveau cadre
juridique”, în Revue Lamy Droit des Affaires , mars 2002.
7. DUMITRA ȘCU M.A., „Evolu ția Comunităț ilor Europene de la integrare economic ă la
integrare politic ă-implicații asupra ordinii juridice comunitare”, în Analele Universităț ii
Bucureș ti-Drept , nr. 3, 2006, Ed. C.H. Beck, Bucure ști.
8. DIMITROVA A. , RHINARD M. , „The power of norms in the transposition of EU
directives”, în European Integration online Papers (EIoP) vol. 9, 2005.
9. EDWARD D.O.A. , „Direct effect-Myth, Mess or Mystery? Direct effect”, în Europa Law
Publishing , Groningen, 2002.
10. FUEREA A. , „Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană (II). Libera circula ție a
persoanelor”, în Revista Român ă de Drept Comunitar , nr. 6, 2008.
11. FUEREA A. , „Tratatul de aderare a României la Uniunea European ă (III) – libera
circulație a persoanelor (2)”, în Revista Român ă de Drept Comunitar, nr. 6, 2009.
12. FUEREA A. , SANDU S. , SCARLAT C. , HURDUZEU GH. , PĂUN C. , POPESCU R. ,
„Evaluarea gradului de concordan ță a legislației române cu acquis-ul Uniunii Europene, la
nivelul anului 2002, pe capitole de negocie re” Institutul European din România, Studii de
impact II , Studiul nr. 1, Bucure ști, 2004.
13. GLAZER V.F. , „Dezvoltarea institu țională a Uniunii Europene-Tratatul de la Maastricht”,
în Revista de Administra ție Publică și Politici Sociale, anul I, nr. 3 / iunie 2010, 2010.
14. HAVERLAND M. , ROMEIJIN M.H. , studiul „Do Member States make European
Policies Work? Analyzing the EU Transposition deficit”, efectuat de „ Nijmegen
71 Bibliografia tezei con ține 82 de studii, articole, note.
36
University, Department of Political Science și Leiden University, De partment of Public
Administration ”, Olanda, Leiden, 2005.
15. IANNIELLO-SALICETI A ., „Către sursa principiilor generale ale dreptului: de la Codul
Regatului Sardiniei din 1837 la Tratatul de la Lisabona din 2007”, în Revista Română de
Drept European, nr. 2, 2011.
16. JACQUÉ J.P. , „Le traité de Lisbonne. Une vue cavalière”, în Revue Trimestrielle de Droit
Européen , nr. 3, 2008.
17. JINGA I. , „Tratatul de la Lisabona: solu ție sau etap ă în reforma institu țională a Uniunii
Europene?” în Revista Român ă de Drept Comunitar , nr. 1, 2008.
18. KOVAR R. , „Observations sur l’intensité normative des directives”, în Liber amicorum P.
Pescatore, Nomos Verlag, 1987.
19. MANIN PH. , „L’invocabilité des directives: Quelques interrogations”, în Revue
Trimestrielle de Droit Européen , no. 6, 1990.
20. MAZILU D. , „Sistemul institu țional european – eviden țe consacrate prin tratatul de la
Lisabona”, în rev. Studii de Drept Românesc , nr. 3, 2009.
21. MILITARU I.N. , „Principiul atribuirii de competen țe în Uniunea European ă”, în Juridical
Tribune , vol.1/2011.
22. MORRIS F. , „The Direct Effect of Directives”, în Journal of Business Law , no. 233,
1989.
23. NICOLESCU R., CRÎNGURANU B. , „Armonizarea legii cadru în materia achizi țiilor
publice cu legisla ția Uniunii Europene”, în Revista Roman ă de Drept european , nr. 4,
2009.
24. OȚEL M.E ., „Procedura ac țiunii pentru constatarea neîndeplinirii de c ătre statele membre
a obligațiilor ce le revin conform dr eptului comunitar – modific ările aduse de Tratatul de la
Lisabona. Consecin țele acestor modific ări din punctul de vedere al dreptului comunitar al
mediului”, 2008, Revista Român ă de Drept Comunitar , nr. 3, 2008.
25. PESCATORE P. , „The doctrine of Direct Effect: an Infant Disease of Community Law”,
în European Law Review , no. 155, 1983.
26. POPESCU C.L. , „Raportul dintre dreptul Uniunii Europene și dreptul intern român, în
lumina dispoziț iilor constitu ționale revizuite”, în Revista român ă de drept comunitar , nr. 2,
2004.
27. SAVU T. , „Obiectivele și competen țele Uniunii Europene consacr ate de Tratatul de la
Lisabona”, în Revista Română de Drept Comunitar , nr. 1, 2008.
28. SIMON D. , „La responsabilité de l´Etat lé gislateur pour des dommages causés aux
particuliers par la vi olation du droit communautaire et so n incidence sur la responsabilité
de la Communauté”, în Revue Française de Droit Administratif (RFDA), may/juin 1996.
29. SMARANDACHE L.E. , „Transpunerea directivelor Un iunii Europene în materia
monedei electronice și a entită ilor specializate competente s ă o emită”, în Revista
Română de Drept al Afacerilor , nr. 2, 2011.
30. TOADER C. , „Rolul judecă torului în integrarea european ă”, în rev. Studii de Drept
Românesc, nr. 1-2, 2002.
II. Legisla ția Uniunii Europene
1. Directiva 2004/38/CE a Parlamentului Europen și Consiliului din 29/04/2004, privind
dreptul la libera circula ție și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cet ățenii Uniunii
și membrii familiilor acestora de modificar e a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 i de
abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/ 360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE,
75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE i 93/96/C EE. (JO, seria L, nr. 158, 30/4/2004, p.
77, cu modific ările ulterioare).
2. Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European i a Consiliului din 5 septembrie 2007
de stabilire a unui cadru pentru omologare a autovehiculelor i remorcilor acestora,
37
precum i a sistemelor, componentelor i unit ă ilor tehnice separate destinate
vehiculelor respective (Directiv ă-cadru) (JO, seria L, nr. 263, p. 1).
3. Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13/11/2007 privind
serviciile de plata în cadrul pie ței interne, de modificare a directivelor 97/7/CE,
2002/65/CE, 2005/60/CE si 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 97/5/CE, publicat ă în
(JO, seria L, nr. 319 din 5/12/2007).
4. Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16/09/2009
privind accesul la activitate, desf ășurarea și supravegherea pruden țială a activităț ii
instituțiilor emitente de moned ă electronică , de modificare a Di rectivelor 2005/60/CE și
2006/48/CE și de abrogare a Directiv ei 2000/46/CE. (JO, seria L, nr. 267, 10/10/2009).
III. Jurispruden ță72
1. CJCE din 5/02/1963, Van Gend en Loos / Netherland’s island revenue Administration ,
cauza 26/62.
2. CJCE din 15/07/1964, Costa / ENEL , cauza 6/64.
3. CJCE din 13/07/1972, Vellozzi / Commission, cauza 29/71.
4. CJCE din 04/12/1974, Yvonne van Duyn / Min. Afacerilor Interne , cauza 41/74.
5. CJCE din 12/06/1980, Lily Schuerer / Comisia, cauza 107/79.
6. CJCE din 14/12/1982, Procureur de la République /Waterkeyn, cauza 314/81.
7. CJCE din 06/10/1982, CILFIT / Ministère de la Santé , cauza 283/81.
8. CJCE din 26/02/1986, Marshall / Southampton and South-West Hampshire Area Health
Authority, cauza 152/84.
9. Hotărârea Consiliului de Stat Francez din 7/10/1984, Fédération Française des Sociétés de
Protection de la Nature .
10. Hotărârea Curț ii de Apel Paris nr.1665 din 01/06/92, cauza Dangeville .
11. TPI din 11/12/1996, Van Megen Sports Group / Commission, cauza T-49/95.
12. Decizia CCR nr. 146/2004
13. CJCE din 10/07/2008 Ministerul Administra iei i In ternelor — Direc ia General ă de
Pa apoarte Bucure ti/Gheorghe Jipa, C-33/07.
14. CJUE din 19/01/2010, Seda Kücükdeveci/Swedex GmbH & Co. KG, Cauza C-555/07.
15. CJUE din 07/04/2011, Ioan Tatu/Statul Român, Ministerul Mediului, cauza C-402/09.
16. CJUE din 19/05/2011, Iaia și alții, cauza C-452/09.
17. CJUE din 22/09/2011, Budě jovický Budvar, národní podnik/Anheuser-Busch Inc ., cauza
C-482/09.
IV. Pagini de internet
1. http://curia.europa.eu
2. http://www.ec.europa.eu
3. http://www.europarl.europa.eu
4. http://www.dae.gov.ro
5. http://www.ier.ro
72 Bibliografia tezei cuprinde 263 de Hot ărâri ale CJUE, TPI și instanțe naționale.
38
CUPRINS
CUPRINSUL TEZEI…………………………………………………………………………………………………. ….. 2
1. Problematica supus ă cercetării …………………………………………………………………………………… 7
2. Scopul ș i obiectivele tezei ………………………………………………………………………………………….. 22
3. Suportul metodologic și teoretico-ș tiințific al cercet ării ……………………………………………… 23
4. Noutatea ș tiințifihcă a lucrării ………………………………………………………………………………….. 24
5. Semnifica ția teoretic ă și valoarea practic ă a lucrării………………………………………………….. 25
6. Structura tezei………………………………………………………………………………………………………….. 26
7. Concluziile tezei ……………………………………………………………………………………………………….. 28
8. Propuneri de lege ferenda …………………………………………………………………………………………. 30
BIBLIOGRAFIE SELECTIV Ă……………………………………………………………………………………. 33
I. Tratate, cursuri, monografii (în ordinea alfabetic ă a autorilor)……………………………………..33
1. Autori români ……………………………………………………………………………………………………..33
2. Autori str ăini……………………………………………………………………………………………………….34
3. Studii, articole, note……………………………………………………………………………………………..35
II. Legisla ia Uniunii Europene …………………………………………………………………………………… 36
III. Jurisprudenț a………………………………………………………………………………………………………….37
IV. Pagini de internet…………………………………………………………………………………………… ………37
CUPRINS ………………………………………………………………………………………………………… …………. 38
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Transpunerea directivelor Un iunii Europene în ordinea juridică internă a statelor membre REZUMAT Conducător științific: Prof. univ. dr. Augustin… [601686] (ID: 601686)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.