Transnationalismul Si Migratia In Cadrul Uniunii Europene

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………………………………………………

1. Capitolul I- Transnaționalismul în cadrul Uniunii Europene. Definiții.Probleme…………..

1.1 Migrație și transnaționalism. Premise analitice………………………………………………………

1.2 Un cadru teoretic pentru înțelegerea creanțelor transnaționale……………………………….

1.3 Viața transnațională de zi cu zi…………………………………………………………………………….

1.4 Ce explică orientarea imigranților în raport cu locul de origine………………………………

1.5 Remitențele- factor determinant al migrației…………………………………………………………

1.6 Spațiile transnaționale de tip identitar…………………………………………………………………..

1.7 Migrația transnațională de la satele românești……………………………………………………..

1.8 Domenii și regiuni ale migrației circulare……………………………………………………………..

1.9 Relații între fluxurile de migrație interjudețene…………………………………………………….

1.10 România și spațiile transnaționale……………………………………………………………………..

Concluzii……………………………………………………………………………………………………………….

2. Capitolul al II-lea- Mobilitatea forței de muncă și globalizarea…………………………………..

2.1 Tendințe și semnificații în migrația internațională……………………………………………….

2.2 Migrația europeană a forței de muncă………………………………………………………………..

2.3 Cauzele migrației internaționale a forței de muncă……………………………………………….

2.4 Migrația internațională ca problemă socială și politică…………………………………………

2.5 Tinerii și migrația……………………………………………………………………………………………..

2.6 Mobilitatea forței de muncă în Uniunea Europeană………………………………………………

2.7 Criza economică globală în perioada 2009-2011…………………………………………………..

2.8 Problemele globale ale economiei mondiale…………………………………………………………..

2.9 Problemele globalizării……………………………………………………………………………………….

2.10 Globalizarea, ordine mondială neoliberală…………………………………………………………….

2.11 Efecte economice și sociale ale migrației transfrontaliere……………………………………….

Concluzii………………………………………………………………………………………………………………….

3. Capitolul 3- Studiu de caz- Migrația medicilor români în Franța…………………………………..

3.1 Perspective teoretice ale cercetării………………………………………………………………………….

3.2 Obiectivele lucrării…………………………………………………………………………………………………

3.3 Scopul cercetării…………………………………………………………………………………………………….

3.4 Colectarea datelor………………………………………………………………………………………………….

3.5 Localizarea cercetării……………………………………………………………………………………………

3.6 Concluzii………………………………………………………………………………………………………………

Concluzii………………………………………………………………………………………………………………………

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………………….

Importanța temei

Lucrarea de față se orientează către reprezentarea fenomenului migrației românești.

Am ales această temă deoarece reprezintă un interes major pentru migrație și o problemă fundamentală a societății românești, fiind cunoscut faptul că țara noastră este o țară de emigrație pornind de la diferite întrebări: „de ce se deplasează oamenii în teritoriu ? cine sau ce le influențează decizia de a se deplasa, pe ce distanță și durată ? ce schimbări în viața personală a indivizilor și în cea a comunităților din care fac parte vor avea loc în urma acestor deplasări ?”

Dupa anul 1989, migrația a atins punctul culminant în România.

Ipoteze de lucru

Ipoteza principală de la care am plecat a fost să aflu în ce măsură lucrarea de față își propune să analizeze fenomenul migrației din România la nivel internațional. Pentru a verifica această ipoteză am folosit analiza calitativă care se bazează pe interpretarea datelor. O altă metodă pe care am folosit-o în verificarea ipotezei precedente este analiza de conținut legat de consultarea unor articole și studii din domeniul în care am elaborat lucrarea.

O altă ipoteză importantă sunt motivele pentru care un număr mare de români au migrat în Uniunea Europeană între anii 2001-2010.

Pentru elaborarea lucrării am folosit ca metodă, cercetarea bibliografică, prin care am căutat autorii cei mai reprezentativi, studii, articole și cărți pentru problematica studiată în vederea elaborării lucrării.

În lucrarea de față îmi propun să urmăresc migranții în mai multe etape ale procesului de migrație, dezvăluind parcursul de mobilitate din România spre țara de destinație și spre țara de origine. Am studiat ca o importanță majoră migrația transnațională de la satele românești, domeniile și regiunile migrației circulare și nu în ultimul rând relațiile între fluxurile de migrație interjudețene cu destinație în mediul rural și urban.

Migrația poate fi definită deplasarea unei persoane sau unui grup de persoane de la o țară la alta sau de la o regiune la alta, care dorește să se stabilească temporar sau permanent într-un loc, altul decât cel de origine.

Având în vedere că mișcarea între două unități geografice nu trebuie să apară în mod direct, se poate diferenția între locul de origine sau destinație, regiuni de tranzit, precum si locul de destinație sau regiunea primitoare”.

Astfel, primul capitol are la bază definirea termenului „transnaționalism”, concept care structurează analiza acestui capitol. Este văzut ca o formă de migrație externă temporară prin care persoanele care migrează dintr-o țara natală într-o altă țară, implementează idei din țara natală în țara de destinație, dar și din țara de destinație în țara natală.

De asemenea reprezintă un punct de plecare pentru activitățile de cercetare în domenii precum: sociologia, stiințele politice, geografia, economia și nu în ultimul rând istoria. Termenul „transnaționalism” ca tip de orientare culturală se regăsește cel mai mult în cazul celor care se declară legați atât de țara-mamă cât și de țara gazdă.

Cel de-al doilea capitol, relatează tratarea mișcărilor migratorii, ca fiind cea mai agitată perioadă din istoria migrației și mobilitatea forței de muncă și globalizarea. În ceea ce privește mobilitatea forței de muncă în Uniunea Europeană, din anii ’60 încoace, Europa a cunoscut o amploare fără precedent a curentelor migratorii a direcțiilor de deplasare necunoscută în alte zone. De asemenea, în cadrul migrației internaționale a forței de muncă au avut loc fenomene deosebit de dramatice, datorate nu numai schimbării țării de origine, ci și majoritatea situațiilor, a limbajului, a obiceiurilor, a moștenirii culturale și nu numai. În ceea ce privește problemele globalizării, aceasta a adus cu sine oportunități pozitive de dezvoltare pentru toate țările. Fenomenul globalizării are implicații asupra tuturor componentelor vieții economice și sociale, fiind un proces amplu condus de forțe economice, tehnologice și politice, principalii săi actori fiind societățile transnaționale.

Al treilea capitol, îmbracă forma unei analize de conținut, relatând fenomenul migrației medicilor români în Franța. Scopul prezentei analize este realizarea unui studiu despre migrația medicilor din România referitor la migrația lor în alte țări, la posibilitatea dezvoltării lor atât pe plan profesional cât și social și economic, a gradului de finanțare din sistemul medical și influența în mod direct a satisfacției profesionale prin nivelul de remunerare, care este considerat principalul factor al migrației românești. Nefericitul eveniment din 2014 în ceea ce privește decesul doctoriței anestezist din Franța, părerile sunt împărțite, făcând referire la varianta sinuciderii din cauza oboselii la locul de muncă, iar cea de-a doua variantă este cea a unui accident de muncă. Actul femeii a stârnit o adevărată revoltă atât în rândul colegilor cât și la nivelul ambelor țări implicate care a atras atenția asupra volumului mare de muncă, unde se muncea aproape 16 ore încontinu, din spital și a deficitului de personal.

Capitolul I- Transnaționalismul în cadrul Uniunii Europene

În acest capitol mă voi ocupa de definirea termenului „transnaționalism”, orientarea imigranților în raport cu locul de origine, banii din migrație ca formă de orientare spre “casă” a imigranților, migrația transnațională de la sate românești, domenii și regiuni ale migrației circulare, relații între fluxurile de migrație interjudețene.

1.1 Migrație și transnaționalism. Premise analitice

Unul dintre conceptele care structurează analiza acestui capitol este cel de transnaționalism.

„În contextul diversificării formelor de mobilitate transnațională, a tipurilor de migrație și a practicilor de angajament public, termenul „transnaționalism” este utilizat uneori cu un sens generic, acoperind o varietate de practici extrateritoriale. Studiile despre transnaționalism aduc în atenție abordarea denumită “naționalismul metodologic”. Analizele critice privind naționalismul metodologic, ca model de cercetare, în esență, privilegierea așa-numitului unghi național în analiza și interpretarea fenomenelor transnaționale. În analiza situațiilor transnaționale trebuie avut în vedere evoluțiile din țara de origine, dacă fenomenele transnaționale generează dezbateri, probleme publice sau politici”.

„Un bun exemplu în acest sens este migrația circulară în Uniunea Europeană care presupune și o redefinire a „unghiului național”, în ceea ce privește practicile de vizibilitate și de interpretare a acestui fenomen ca temă de agendă politico-mediatică și problemă socială”.

Termenul „transnaționalism” reprezintă un punct de plecare pentru activitățile de cercetare în domenii precum cele ca: antropologia, sociologia, științele politice, geografia, economia și nu în ultimul rând istoria.

Domeniul „studii transnaționale” (Khagram/ Levitt 2008), s-a extins foarte mult în ultimele doua decenii, cuprinde o gamă largă de fenomene sociale, plecând de la circuite transnaționale de migrație, familii și comunități, practici transnaționale, identități și cetățenie, în domeniul social, corporații, politică și ajunge până la fluxurile de capital.

Transnaționalismul este o formă de migrație externă temporară, care duce la un numitor comun pentru indivizii aflați în diverse state, care au rolul de a crea și păstra legături cu diferite state, implementând idei din țara de destinație în țara de origine, dar și din locul natal în țara de destinație.

Această noțiune este ca un ”spațiu național” pentru o lungă perioadă de timp, împiedicat să o mai privească și studierea practicilor prin care domeniile sociale de trecere a frontierei sunt create. Domenii de acest tip apar din mișcările migratoare continue, rezultând nu numai din dezvoltarea identităților și proiecte pe durata de viață, ci și într-o infrastructură materială transnațională, socială și condiții de bază politice și juridice.

Articolul despre transnaționalism a avut scopul de a analiza modul în care migranții români în țările Uniunii Europene și fenomenul migrației forței de muncă sunt problematizate de către actorii sociali, care au o legătură indirectă cu acest fenomen prin familie și prieteni sau care sunt doar observatori ai fenomenului „migrație transnațională”.

În contextul migrației, semnificația și rolul celor trei „R”(recrutarea, transferurile bănești din străinătate și repatrierea) reprezintă un punct important în privința dezvoltării.

„Între migrație și dezvoltare se crează o relație cu dublu sens: pe de-o parte, migrația afectează dezvoltarea prin intermediul celor 3R: Recrutare- cine pleacă; Transferuri bănești din străinătate- ce sume sunt trimise de migranți și cum sunt folosite aceste sume; Repatrierea- dacă și când migranții revin în țara de origine, cum se reintegrează ei în comunitatea de origine, iar pe de altă parte, dezvoltarea influențează migrația în sensul în care creșterea integrării economice prin liberalizarea comerțului și a investițiilor poate determina schimbări importante în țara de origine”.

„Procesul de recrutarea trebuie înțeles în strânsă legătură cu selectivitatea migrației internaționale pentru muncă și cu segmentarea pieței muncii din țările de destinație. Segmentarea pieței muncii reprezintă potențiala lipsă de acces a migranților la informații legate de condițiile de intrare pe piața muncii și oportunitățile de angajare în țara de destinație.

Transferurile bănești din străinătate reprezintă sumele de bani trimise de persoanele care muncesc în altă țară decât cea de origine, fie temporar, fie permanent, rezultând o formă de transferuri private de capital din țara gazdă către țara de origine. Repatrierea- migranții întorși acasă pot contribui la dezvoltare datorită competențelor dobândite în străinătate, având dorința și oportunitatea de a folosi aceste achiziții, iar, pe de altă parte, ei nu contribuie la schimbare pentru că acele competențe dobândite nu sunt relevante pentru țara gazdă. Alți doi factori care influențează natura contribuției migranților, care revin în țara de origine, sunt reprezentați de nivelul calificării și durata șederii: „migranții cu calificare scăzută, care revin după o perioadă relativ scurtă de ședere în țara de destinație, perioadă în care integrarea lor în societatea gazdă a eșuat, au o contribuție redusă la dezvoltarea comunității de origine, în timp ce migranții care revin după o perioadă lungă de ședere în străinătate, unde au acumulat competențe și capital financiar, pe care îl investesc în țara de origine, contribuind la dezvoltarea locală”.

1.2 Un cadru teoretic pentru înțelegerea creanțelor transnaționale

Modul în care o societate abordează problema imigrației depinde și de semnificația pe care aceasta o atribuie noțiunilor de identitate și cetățenie, la care se adaugă un element important, religia.

„Problematicile identității și cetățeniei dobândesc valențe noi în contextul schimbărilor demografice profunde din țările dezvoltate, care au avut ca efect inițierea unor procese de construire a unor societăți transnaționale. Un rol important în inițierea și consolidarea acestui proces îl au stocul de imigranți din societate, forța rețelelor migraționale, religia, politica în domeniul migrației și atitudinea populației-gazdă”.

„În ceea ce privește poziția noastră privind transnaționalismul, milităm pentru calea intermediară care nu privește acest fenomen ca fiind unul auxiliar dar nici ca unul care subminează ordinea mondială a statelor. În mod special, ne propunem să investigăm cum amploarea și forma creanțelor transnaționale si ale diasporei sunt afectate de oportunitățile și constrângerile politice stabilite de regimurile de cetățenie și integrare. Caracteristicile grupurilor migratoare și atașamentul lor față de o anumită religie sau față de anumite ideologii și aspirații politice, pot juca un rol important privind factorii de influențare”.

Mai mult, cu cât un stat oferă o varietate mai mare de drepturi, beneficii și oportunități persoanelor provenite din alte state, cu atât acele persoane își permit să-și ridice nivelul creanțelor.

1.3 Viața transnațională de zi cu zi

Mai departe voi vorbi despre transnaționalism și problemele pe care acesta le implică.

Transnaționalismul a luat amploare datorită avantajelor tehnologice actuale, telecomunicații ieftine, transport ieftin, renunțarea la vize sau oferirea acestora mai ușor, acceptarea dublei cetățenii și mai ales sumele de bani pe care migranții le transmit celor rămași acasă, în țările de origine.

În ceea ce privește transnaționalismul în contextul românesc, un caz reprezentativ este migrația de la Borșa la Milano. Borșa este o mică localitate din Maramureș care a experimentat în ultimii ani o migrație foarte puternică, urmată de o sărăcie accentuată a populației care a condus la dezvoltarea migrației externe.

Migrația internațională din Borșa s-a dezvoltat către Milano prin utilizarea relațiilor extinse de rudenie în mobilizarea de resurse necesare migrației, obținerea locurilor de muncă și asigurarea cazării noilor migranți.

„Dezvoltarea migrației către Milano a condus la mărirea numărului de borșeni în Milano și multiplicarea relațiilor de suport între migranți. Migranții au întâlnit în Milano un mediu în care constituirea relațiilor de încredere erau fundamentale: slujbele erau mediate de către migranți și cunoașterea unui număr mare de migranți însemna existența unor posibilități sporite de a-și găsi un loc de muncă”.

Migrația din Borșa a fost un proces foarte dinamic care a condus la schimbări sociale majore în localitatea de origine. Acest tip de migrație a produs multe schimbări economice, sociale și culturale în localitatea Borșa, în momentul în care migrația a devenit foarte intensă, economia locală era dependentă de remiterile migranților, aceștia orientându-se mai mult către domeniile din comerț și construcții.

Una dintre marile probleme pe care le ridică transnaționalismul este asistența socială, aspect care are o importanță majoră în ceea ce privește practicile transnaționale. Importanța transnaționalismului în ceea ce privește asistența socială, a devenit obiectivul principal în zona de muncă.

Persoanele care migrează temporar în altă țară din Uniunea Europeană sau în cazul Mexicului, în SUA, nu beneficiază de asistență socială minimă. Nu este vorba de importanța transnaționalismului, ci de importanța asigurării asistenței sociale pentru acești muncitori migranți.

1.4Ce explică orientarea imigranților în raport cu locul de origine?

„Un punct important care trebuie evidențiat este diferența dintre imigrant și emigrant. Din perspectiva țării de origine, persoana în cauză este emigrant, iar din cea a țării de destinație este imigrant. Cadrul legislativ al Uniunii Europene face distincția între imigrație și emigrație. Astfel, imigrația internațională se referă la acțiunea prin care o persoană își stabilește rezidența pe teritoriul statului membru pentru o perioadă de timp care poate fi de cel puțin un an și a fost anterior rezident obișnuit în alt stat membru sau într-o țară terță. La polul opus se află emigrația internațională care se referă la acțiunea prin care o persoană care a fost ulterior rezidentă pe teritoriul unui stat membru încetează să mai fie rezident uzual în acel stat pentru o perioadă de timp de cel puțin un an”.

Orientarea imigranților spre locul de origine își reduce din intensitate pe măsură ce locuiește tot mai mult timp în țara gazdă. Putem afirma că imigranții care au realizat investiții în țara-gazdă, cum ar fi cumpărarea unei locuințe, terenuri, implicare în afaceri, tind să manifeste o orientare mai redusă spre locul de origine. Termenul ”integrat” sau ”neintegrat”, face referire la imigranții din societatea-gazdă, în acest fel simplifică realitatea.

„Modul în care aspectele raportate la societatea-gazdă, cum ar fi: încorporare, integrare, adaptare au legătură cu transnaționalismul, cu orientarea față de societatea de origine, este diferențiat prin: integrarea socioculturală a imigranților care pare să favorizeze proiectele de raportare pozitivă și la societatea de origine; în schimb, integrarea economică tinde să aibă efecte contrare, de reducere a probabilității de manifestare a unor comportamente aflate în legătură cu țara de origine”.

Un alt aspect important este relația dintre cunoașterea limbii și orientarea migranților spre țara respectivă. O bună stăpânire a limbii din țara gazdă favorizează comportamentele de orientare spre locul de origine a imigranților, în special pentru marocani, latino-americani și în cazul imigranților din vechile state membre ale Uniunii Europene. În schimb, pentru imigranții din România, relația este de sens invers: cei care cunosc bine limba au tendința să reducă interacțiunea cu țara de origine.

În ceea ce privește orientarea imigranților în raport cu locul de origine putem vedea cazul Spaniei începând imediat după comunism și pînă în anul 2007.

1.5 Remitențele- factor determinant al migrației

Remitențele reprezintă o sursă prin care veniturile din surse externe cresc, au efecte în domeniul creșterii nivelului de trai al celor care le primesc, al dezvoltării economice locale prin creșterea investițiilor. Principalii beneficiari ai remitențelor sunt familiile rămase în țară.

„Una dintre principalele consecințe pozitive ale migrației internaționale sunt remitențele. Acestea pot fi definite ca transferuri bănești spre țara de origine, iar cele asociate forței de muncă migrante ca fluxuri transmise de migranți spre familii și prieteni”.

Un lucru care trebuie afirmat în acest sens este faptul că banii trimiși în țara de origine elucidează de cele mai multe ori comportamentele de orientare ale imigranților spre locul de origine. Sumele trimise celor din țară sunt puternic dependente de proiectele de re-migrare și de genul migrantului. Astfel, cele mai mici și mai puține sume de bani sunt trimise de cei care nu își exprimă dorința de a veni în țară curând.

„Un alt factor important în determinarea volumului remitențelor pare să fie gradul de structurare a proiectului de revenire în țară. Cu cât posibilitatea subiectivă de re-migrare, este mai mare, cu atât sunt expediate sume mai mari de bani către casă. În al doilea rând , remitențele funcționează ca reacție de diminuare a costurilor asociate cu emigrarea temporară: datorită percepției unor consecințe negative ale plecării la lucru în străinătate pentru membrii familiei rămași în țară, sporește considerabil efortul pentru expedierea de remitențe acasă.”

În ceea ce privește caracteristicile relevante pentru trimiterea banilor acasă, vârsta și căsătoria contează cel mai mult. De exemplu, imigranții tineri și cei necăsătoriți tind să trimită mai puțini bani la rudele din țara de origine. Relația dintre aceste două tipuri de imigranți constă din asocierea tipului de imigrant cu nivelul veniturilor.

O altă caracteristică importantă este faptul că femeile câștigă mai puțin decât bărbații, volumul remitențelor pe care le trimit în țara de origine este mai redus comparativ cu cel al bărbaților imigranți.

Contextul societal este cel care își menține influența asupra comportamentelor de expediere a banilor către familie în țara de origine. Banii pe care imigranții îi trimit în țară pot fi considerați nu numai în valoare absolută, ci și ca frecvență de expediere. Efortul de a trimite bani acasă poate fi interpretat din punct de vedere sociologic, ca o legătură între remitențele trimise în țară și veniturile lor din străinătate. Această acțiune de a trimite bani în țară la familie poate fi considerată atât o motivație cât și solidaritate familială.

În ceea ce privește estimarea în funcție de gen, pare să fie cea mai relevantă în ceea ce privește trimiterea banilor către familie. Femeile par să fie mai motivate să investească din venituri în remitențe, comparativ cu bărbații, care nu sunt atât de implicați în trimiterea remitențelor acasă.

1.6 Spațiile transnaționale de tip identitar

Remitențele structurează comportamentele asociate cu orientarea spre casă la nivel macro și micro, revin la întrebări referitoare la transnaționalism. În acest caz se distinge o diferență între imigranții pentru care România este dominantă, imigranți centrați pe societatea gazdă, favorabili atât originii, cât și destinației.

Transnaționalismul ca tip de orientare culturală se regăsește cel mai mult în cazul celor care se declară legați atât de țara-mamă cât și de țara-gazdă. Tipul de imigranți care se simt cel mai mult atașați de România, este posibil să aibă un grad mai redus de structurare a modelului transnațional. Aceștia sunt tipul de imigranți care, deși locuiesc temporar în altă țară, sunt foarte activi în expedierea de remitențe, printre planurile lor se numără și revenirea în țară, și comunică des cu membrii familiei.

„Migrația transnațională apare ca un fenomen relativ nou, asociat cu procesele de globalizare și cu rațiunea de dezvoltare contemporană. Apariția anumitor stiluri de viață, integrarea valorilor și a resurselor de la originea sau destinația fluxurilor și perpetuarea mișcării migrației în rândul comunităților și regiuni din țară, toate acestea necesită o analiză de cercetare pentru a înțelege acest nou fenomen. Migrația poate fi de mai multe tipuri: circulară sau

recurentă, de asemenea fiind și transnațională, într-o măsură în care reușește să conecteze diferite modele culturale transnaționale care produc un anumit stil de viață.”

Mișcările de migrație între SUA și Mexic sunt modele exemplare pentru acest fenomen. În acest caz, multiplicarea și durabilitatea comunicării migrației formale dintre cele două țări au jucat un rol important în structurarea stilului de viață de tip transnațional.

Peste câteva decenii, zone de migrare similare au fost de asemenea în curs de dezvoltare și în alte părți ale lumi, cum ar fi turcii din Gemania, suedezi din SUA, algerieni în Franța.

Pentru a găsi soluții la problemele pe care le voi discuta pe parcursul lucrării trebuie să ne punem o serie de întrebări pentru a vedea parcursul migrației și transnaționalismului: în ce măsură aceste noi fluxuri pot fi marcate de transnaționalism, care este rolul jucat de individ în selectivitatea circulară internațională, și în special a migrației transnaționale, în ce măsură sunt migranți din statele post-comuniste din Europa de Est, dezvoltarea unui nou tip de „transnaționalism regional?”.

Pentru a putea să răspund la toate aceste întrebări, voi face referire la un caz particular a migranților din satele românești în țările străine în perioada 1991-2001.

1.7 Migrația transnațională de la satele românești

Plecând de la următoarea ipoteză în ceea ce privește migrația transnațională de la satele românești în perioada anilor 1990-2001 a fost direct influențată de variațiile de timp și spațiu în ceea ce privește capitalui social comunitar, resursele economice la nivel personal sau casnic, comunicarea și suportul instituțiilor pentru migrația internațională și nu în ultimul rând fenomenele de frustrare și concurență în cadrul comunităților locale.

„În migrația temporară în străinătate, migrarea pare a fi predominantă, cu mai multe venituri realizate în timpul sejurului în străinătate: aproape 59% din numărul de persoane din mediul rural care au părăsit țările străine și s-au întors cel puțin o dată în localitatea de domiciliu și 37% s-au întors cel puțin de două ori”.

În privința migrației circulare, gradul intensității de circularitate a migrației este ilustrată prin faptul că 47% din migranți sau întors în țară cel puțin de două ori în timpul perioadei de ședere în străinătate.

Domeniul migrației circulare în străinătate poate fi configurat ca șase rute majore care cuprind 50% din numărul total de migranți din mediul rural.

„Cele șase rute majore sunt îndreptate spre teritoriile vestice cum ar fi Ungaria și Iugoslavia, nord-vest, Germania, sud-est, Turcia și sud-vest, Italia și Spania. Rute spre Italia și Spania, cu rate mult mai mari pentru persoanele care au ieșit din țară, 8,4%. Politicile de migrație din țările de destinație și eventual facilități lingvistice pentru o populație rurală cu un nivel scăzut de cunoștințe lingvistice, sunt factori majori care facilitează migrarea către aceste țări”.

Fenomenul internațional al migrației circulare a fost puternic selectiv și dinamic, diferit începând cu anii 1990, în comparație cu începutul anilor 2000. În timpul etapelor procesului etnic religios sau local de selectivitate, a fost deosebit de puternic la maghiari. O importanță majoră între maghiari și germani a apărut chiar în primele valuri de migrație temporară în străinătate fiind direct legată de capital, în ceea ce privește rudele sau cunoștințele din străinătate comparativ cu etnici români. Ulterior a existat o reducere de selectivitate etnico-religioasă asociată cu resurse de capital social și uman.

Mai precis, rețeaua capital-familie-comunitate joacă un rol esențial în modelarea comportamentelor de migrare.

După 1989, noua posibiliate de a călători în străinătate a permis diferitor grupuri culturale sau economice pentru a satisface nevoile specifice sau aspirațiile. Germanii au suferit foarte mult în urma celui de-al Doilea Război Mondial sub conducerea regimului comunist. A folosit această nouă oportunitate să părăsească țara pentru Germania definitiv. Deplasarea masivă de germani a avut ca efect secundar devoltarea comunicării rețelelor între germanii care au plecat în Germania și și-au părăsit foști lor vecini maghiari sau romi.

În consecință, motivația economică de a migra a fost probabil cea mai puternică din acest grup. Modelul tranziției românilor la economia de piață a crescut brusc rata în țară.

1.8 Domenii și regiuni ale migrației circulare

”În ceea ce privește domeniile și regiunile circulare din România, acestea pot fi interpretate în mod clar ca fiind circulare sau temporare, comportamente de migrație a populației rurale. Potrivit principalelor țări de destinație, există șase grupuri majore de județe, care sunt delimitate într-o oarecare măsură pe regiuni istorice: prima regiune este cea a Moldovei, a cărei fluxuri se îndreaptă spre Italia; migrația spre Germania este predominantă în Banat, sudul Transilvaniei și partea de vest a Olteniei; migrația spre Ungaria este predominantă în Covasna și se desfășoară spre vest, unde traversează județele Harghita, Mureș, Cluj, Sălaj și Bihor; migrația spre Iugoslavia este predominantă în Oltenia”.

Configurația regională a țării în ceea ce privește migrația circulară, aceasta nu este delimitată doar prin principalele țări de destinație. Plecările migranților au loc spre diferite destinații din aceeași localitate și același județ.

Ne putem da seama că, pe lângă primul rang care conține cele șase domenii de migrare mari, orientate spre Italia, Turcia, Germania, Ungaria,Iugoslavia și Spania, mai există și un al doilea rang din care fac parte următoarele țări: Franța, Israel, Grecia, Austria, Statele Unite ale Americii și Portugalia, și din al treilea rang face parte Marea Britanie.

Un aspect important în ceea ce privește configurația regiunilor ale migrației circulare internaționale este puternic influențată de caracteristicile religioase care caracterizează zona de origine și țara de destinație. Un bun exemplu este constituit pe cazul Italiei, care este o țară catolică, atrage în special migranții din vestul Moldovei și din zonele din Transilvania, în cazul în care populația catolică română se află acolo. În ceea ce îi privește pe neo-protestanți, aceștia au o altă direcție de migrare, în special către Germania, Spania și Franța.

Prezența destul de ridicată a grupurilor de migranți neo-protestanți în anumite țări poate fi explicată în termeni regionali. Cu privire la acest caz, un exemplu este Spania, care este o țară predominant catolică, unde un flux mare de adventiști români au mers în zona Coslada, lângă Madrid. Aceasta a fost o regiune cu o mare populație de adventiști și o industrie de construcții în plină expansiune. În privința locurilor de muncă tradiționale pentru adventiștii români, acestea erau construcțiile, iar faptul că spaniola este o limbă romanică, era mai ușor pentru ei să învețe limba.

În ceea ce privește etnia și religia putem afirma că acestea predomină în primele valuri de migrație transnațională la nivelul satelor cu rata de prevalența maximă, proporții ale minorităților etnice și religioase din numărul total de migranți ca fiind mult mai mare decât în comunitățile cu migrație limitată.

Din punct de vedere etnic și religios, acestea nu sunt foarte diferite, find definite de o proporție mai mare de tineri, unde exista un învățământ superior și un număr mai mare al fostului sat de navetiști din oraș și retur. Satele cu cea mai mare experiență de migrație sunt integrate în spațiile transnaționale, fiind localizate aproape de orașe și drumuri moderne.

„Aproximativ 2700 de sate din România se apropie de modelul „sate transnaționale”. Acestea nu doar au un profil special comunitar, ci, de asemenea o locație regională specifică. În ceea ce privește regiunea istorică, ele sunt mai puțin susceptibile de a fi în Muntenia, partea de sud a țării. Domeniile de migrare cu cea mai mare densitate de la “sate transnaționale” sunt în Germania, Ungaria și Italia. Aceste “sate transnaționale” cuprind aproximativ trei sferturi din satele românești din numărul total de migranți care au venit înapoi sau au rămas acolo temporar pentru perioada 1991-2001. Satele în stadii incipiente de integrare în spațiile transnaționale ar putea fi situate în apropierea orașelor mari, decât cele cu o experiență mare de migrație. Locațiile acestora de migrație preponderentă sunt în țări precum Turcia, Iugoslavia și Spania. Turcia și Iugoslavia fiind țări apropiate și ușor de accesat pentru ultimii veniți la fluxurile de migrație circulară.”

„O altă caracteristică importantă în ceea ce privește domeniile și regiunile este naveta rural-urban în perioada 1990-2001. Cele mai afectate au fost satele situate aprope de orașele mici. Emigrarea temporară sau circulară din mediul rural, era predominantă în satele din centrul unei comune, cu un număr mare de locuitori, situată aproape de orașele mici și mijlocii, precum și declinul de naveta rural-urban și de reîntoarcere a migranților de la oraș la sat, unde migrația circulară externă consolida presiunea de a găsi soluții într-o viață în afara țării”.

Relația dintre izolarea satului tradițional și izolarea provocată de migrația în străinătate este indicată prin relația de izolare spațială a satului de oraș. Diferența dintre satele centrale și cele periferice nu este legată doar de intensitatea migrației circulare,de asemenea fiind legată și de condiționarea fenomenelor de migrație. Gradul ridicat de sărăcie și izolare caracterizează satele periferice în comparație cu satele situate în centrul comunei, stabilește în cadrul primei categorii, că presiunea socială pentru migrație este mai puternică.

1.9 Relații între fluxurile de migrație interjudețene

Fluxurile cu destinație în urban

„În ceea ce privește fluxurile cu destinație în urban, au fost puse în relație variabilele socioeconomice cu variabilele de emigrare sau de imigrare. Pentru principala variabilă referitoare la migrația interjudețeană, imigrarea ruralilor în orașe situate în județe diferite de origine, principalul factor explicativ îl constituie ponderea populației ocupate în sectorul de stat al economiei din totalul populației. Premisele teoretice pornesc de la factorii explicativi ai migrației care acționează la origine și la destinație. În măsura în care fluxurile respective au nu doar un conținut statistic, ci și unul social, atunci este de așteptat ca sensul și relațiile dintre fluxurile interjudețene să exprime o ierarhie de dezvoltare între județele implicate”.

Urmărind distribuția fluxurilor din anul 1977, putem observa că au existat trei mai centre de imigrare: București, Brașov și Timiș. Factorii de natură social-economică au acționat pe o durată mare de timp, atracția migratorie fiind probabil și rezultatul unei anume centralități geografice: județele Timiș, Brașov și Galați, acestea fiind plasate pe o „bandă” care traversează țara de la vest la est. Considerând că acestea aparțin aceluiași sistem de migrație, județele legate direct sau indirect printr-un flux principal, a rezultat o configurație definită prin principalele centre de convergență a fluxurilor:

sistemul Timiș – Hunedoara-Cluj- Dolj (14 județe)

sistemul Brașov – Sibiu(7 județe)

sistemul București – Galați- Constanța (13 județe)

O ipoteză principală în ceea ce privește cele trei sisteme de migrație este că structurarea fluxurilor de migrație reflectă:

ierarhie specifică a dezvoltării social-conomice a unor județe ;

existența unei relative consistențe valorice sau culturale între respectivele județe, toate acestea manifestate în condiții de proximitate teritorială.

„În structurarea fluxurilor joacă un rol important raporturile culturale dintre județe. Acest factor de natură calitativă, este mai greu de pus în evidență cu atât mai mult cu cât acționează cu o serie de alți factori, nu doar manifești, ci și latenți, de natură psihosocială. Raportarea regiunilor istorice la sistemele de migrație indică raporturi de intersectare între cele două tipuri de arii. O primă regularitate derivată din analiza tipurilor de județe, din puctul de vedere al comportamentelor de migrație și a regiunilor istorice este: cu cât județul are o mai mare putere de atracție,cu atât ”câmpul”din care își recrutează migranții este mai diferit decât regiunea istorică de care aparține județul respectiv”.

Puterea de atracție modificată pe care o arie social-economică o exercită asupra migranților este determinată de comportamentul de migrație al ariei respective la începutul unei perioade de referință. Pentru centrele de imigrare-emigrare, în care predomină atracția față de respingerea migranților, tendința specifică este aceea de reducere a puterii lor de atracție. Intensitatea maximă a acestei tendințe apare în cazul centrelor urbane din Hunedoara și din Galați. Excepțiile acestei categorii sunt Dolj, Iași, Maramureș și Sibiu, cu tendință de sporire a puterii de atracție.

Fluxurile cu destinație în rural

Migrația din județe spre comunele altor județe este în mare măsură migrație de tip rural-rural. Fluxurile sunt mult mai puțin integrate într-un sistem decât în cazul migrației cu destinație urbană.

Indirect, datele susțin că migrația rural-rural este în mai mare măsură dispersată decât cea rural-urban. O altă trăsătură distinctivă între fluxurile cu destinație urbană și cele cu destinație rurală este că, prin modul lor de relaționare, fluxurile cu destinație urbană indică un fenomen de migrație “în lanț”, mai puternice decât cele din cea de-a doua categorie.

„Principalele centre de atracție a migranților cu destinație rurală sunt județele Timiș (7 fluxuri de imigrare) și Constanța (4 fluxuri de imigrare). În comunele din Timiș sau stabilit migranți veniți din vestul țării. Spre comunele din Constanța sau orientat fluxurile din Moldova și Muntenia. Principalele direcții de deplasare fiind de la nord la sud,din zonele de munte spre cele de câmpie, iar în cadrul zonelor de câmpie, de la vest la est”.

În privința principalelor procese prin care se realizează schimbarea structurii fluxurilor de migrație interjudețeană de tip rural-urban sunt:

autonomizarea unor centre de atracție;

reorientarea fluxurilor principale;

creșterea sau reducerea capacității de atracție a migranților care pot duce la apariția, dispariția sau schimbarea gradului de intensitate a unor fluxuri care leagă județul respectiv de alte județe.

1.10 România și spațiile transnaționale

„Potrivit datelor Eorostat, la sfârșitul anului 2007 circa 1,7 milioane de români trăiau în alte state membre ale Uniunii Europene. Românii imigranți au reprezentat cel mai mare grup de imigranți dintr-un stat comunitar și anume, 15% din totalul cetățenilor comunitari care trăiau într-un alt stat membru al Uniunii Europene. Astfel, în perioada 2001-2008, numărul românilor care trăiesc în alte țări din Uniunea Europeană a crescut de la 300.000 la 1,7 milioane”.

Sursa: Eurostat

În prezent numărul românilor din statele membre ale Uniunii Europene este estimat la 2,3 milioane de persoane, 80% în Italia și Spania conform datelor prezentate în studiul “Românii din Italia, între respingere și acceptare”.

„Sociologul italian Antonio Ricci a precizat că estimarea de 2,3 milioane de imigranți români în spațiul Uniunii Europene a fost făcută plecând de la un calcul care a cumulat datele oficiale ale instituțiilor din țările membre. Fenomenul imigrației românești este analizat în lucrare cu accent pe armonizarea relațiilor dintre cetățenii români și italieni, Italia fiind țara preferată de cei mai mulți dintre români ca destinație în afara granițelor naționale”.

Sursa: Eurostat

„Majoritatea românilor prezenți în Italia provin din sate din zona Moldovei, care reprezintă una din cele mai sărace zone ale țării. Remitențele care erau trimise în țara de origine de către imigranții români, proveneau în mare parte din nordul Italiei 45,5% și din centru 38,1%.”

„În ceea ce privește emigrația românească din Italia, prezența comunității românești a început să fie din ce în ce mai importantă, fapt ce s-a reflectat și din datele statistice. În anul 2003, numărul cetățenilor români care dețineau permise de ședere pe teritoriul italian atingea cifra de 240.000. Până la sfârșitul anului 2003, comunitatea românească a deținut primul loc între comunitățile de imigranți. Această poziție a fost întărită după anul 2006, când românii au ajuns la cifra de 271.000. În anul 2008, această cifră a crescut de la 856.700, ceea ce reprezenta 21,5% din totalul populației străine. În anul 2010, statisticile ne-au arătat că în Italia erau prezenți 1.016.000 de cetățeni români, dintre aceștia 749.000 reprezentând 73,7% din totalul populației se aflau în Peninsulă pentru a munci”.

Anul 2010 reprezintă momentul de maximă anvergură în care comunitatea românească din Italia a intrat în atenția celorlalte comunități și în atenția mass-mediei.

1.11 Concluzii

„Până la urmă, toate studiile privind migrațiile reciproce între România și Italia, demonstrează că beneficiile aduse de ambele țări dezvoltării reciproce este foarte mare și asta în contradicție cu cei care susțin faptul că migrația este benefică dezvoltării economice doar unei părți implicate în actul migrației, fie țării de origine, fie celei de destinație”.

În concluzie, transnaționalismul are o implicație majoră cu privire la domeniul migrației având rolul de a crea și păstra legături cu diferite state, implementând idei din țara de destinație în țara de origine, dar și din locul natal în țara de destinație. Cu toate că globalizarea a devenit o adevărată religie a societăților moderne s-a dovedit că în general nu a reușit să echilibreze economiile la nivel mondial. Este un lucru cert faptul că migrația a devenit un fenomen global, fenomen cu care se confruntă statele din regiunile lumii.

În ceea ce privește asocierea sa cu procesele de globalizare, migrația transnațională apare ca un fenomen relativ nou despre care voi discuta în cadrul următorului capitol.

2.Capitolul II- Mobilitatea forței de muncă și globalizarea

În acest capitol mă voi ocupa de tratarea mișcărilor migratorii, ca fiind cea mai agitată perioadă din istoria migrației, cauzele migrației forței de muncă ca punct de plecare spre o creștere economică. În ceea ce privește mobilitatea forței de muncă în Uniunea Europeană, doresc să aflu care sunt problemele migrației internaționale ale forței de muncă în Europa, legătura dintre globalizare și migrația forței de muncă, de ce este ea considerată un fenomen economic, și nu în ultimul rând care sunt efectele economice și sociale ale migrației transfrontaliere.

2.1 Tendințe și semnificații în migrația internațională

Frecvența și amploarea mișcărilor migratorii de-a lungul istoriei sunt impresionante. În mod voluntar sau forțat, oamenii si-au schimbat rezidența în interiorul propriei țări sau în afară, asociind aproape întotdeauna actul migrației cu realizarea unor aspirații văzând oportunități și certitudini noi.

„Originile umanității sunt strâns legate de mișcarea geografică neîncetată a populațiilor primitive care, căutând hrană sau fiind alungate de variațiile imprevizibile ale factorilor naturali, nu au ezitat să străbată spații întinse în căutarea unor locuri mai prielnice. Migrația avea încă de pe atunci o funcționalitate socială certă: prin ea se evitau consecințele dereglărilor ecologice, se puteau descoperi condiții superioare de existență și se asigura continuitatea speciei umane”.

Răspândirea popoarelor migratoare în Evul Mediu și asimilarea lor de către populația autohtonă au creat premisele demografice ale formării statelor feudale centralizate. Datorită intoleranței politice și religioase generată de procesul complex al centralizării feudale, sunt nevoite să migreze grupuri mari de persoane.

Din ce în ce tot mai mult, migrația și-a pierdut caracterul violent-invazionist odată cu extinderea relațiilor capitaliste de producție și înfăptuirea revoluției industriale, susținându-se printr-o cauzalitate economică.

„Deși nu există statistici riguroase referitoare la migrația internațională, se poate indica, în linii mari , amploarea fenomenului de-a lungul ultimelor trei secole. Cea mai agitată perioadă din istoria modernă a migrației a fost 1845-1924. Exodul masiv către Lumea Nouă, unde oportunitățile economice și șansele de reușită socială păreau nelimitate, a antrenat milioane de emigranți, marea majoritate fiind europeni. Printre țările de imigrație se numără Statele Unite ale Americii ( cu 34 244 000 sosiri), apoi Argentina (6 405 000), Canada (5 206 000), Brazilia (4 431 000) și Australia (2 913 000). Sfârșitul primului război mondial a adus unele schimbări în orientarea migrațiilor determinate în principal de interesele țărilor de primire. Mutații importante în direcțiile migrației internaționale intervin după al doilea război mondial. Exportul de capital american (între 1945 și 1952 aproximativ 23 miliarde de dolari) a provocat în țările Europei occidentale o înviorare economică a modelelor de migrație internă în detrimentul deplasărilor transoceanice. Această tendință sa menținut și după sistarea ajutorului american din 1952”.

Cu privire la migrația internațională, aceasta a determinat în țările exportatoare și importatoare de forță de muncă o multitudine de consecințe cu rezonanță economică, socială, culturală și politică. Politica economică și socială a capitalismului monopolist de stat, activitatea societăților transnaționale, generalizarea recesiunii, inflația crescândă au redus mult din eficiența socială a mișcărilor migratorii internaționale.

2.2 Migrația europeană a forței de muncă

„Din anii ’60 încoace, Europa a cunoscut o amploare fără precedent a curentelor migratorii și o varietate a direcțiilor de deplasare necunoscută în alte zone. Această zonă a proceselor migraționale a fost determinată, în principal, de apariția unui val de slujbe pe piața muncii din câteva țări occidentale și de existența unei considerabile oferte de personal în regiunile sudice, mai puțin dezvoltate , ale continentului, în Turcia precum și în Africa de Nord. Modernizarea economiei, avântul industrial și extinderea serviciilor au permis forței de muncă din țările dezvoltate să promoveze în cadrul sistemului productiv, ceea ce a creat în mod firesc o cerere ocupațională suplimentară la nivelele inferioare ale ierarhiei profesionale”.

În ceea ce privește fenomenul migrației populației de pe un teritoriu pe altul, ajungem astfel la forța de muncă, un factor specific acestui tip de migrație.

„Privit în evoluția lui istorică, fenomenul migrației populației de pe un teritoriu pe altul , este tot atât de vechi ca și existența societății însăși. Este suficient să amintim că de-a lungul întregii perioade de dominație engleză, între 1607 și 1776, coloniile nord americane au absorbit peste 1 milion de oameni. Între anii 1720 și 1770, circa 270 000 de europeni au trecut oceanele cu destinația principală, America de Nord, iar între 1783 și 1819, populația S.U.A a crescut cu aproximativ 250 000 de imigranți”.

Acest tip de migrație a forței de muncă este o problemă în majoritatea economiilor de piață. Un motiv care determină munca într-o altă țară este dat de o neconcordanță între venituri.

„În luna octombrie a anului 1968, Consiliul Comunității Europene a anulat discriminările referitoare la angajare, salarii și alte condiții de muncă între populațiile statelor respective și a stabilit dreptul muncitorilor de a circula nestingheriți în interiorul Comunității. Invazia de muncitori necalificați a devalorizat statutul slujbelor ocupate, ceea ce a „înghețat“ crșterea salariului, accentuând tendința forței de muncă autohtone de a opta pentru posture mai înalte în ierarhia profesională. Concomitent cu această promovare progresivă a personalului național către cele mai bune slujbe, imigranții cucereau în cadrul sistemului productiv un loc relativ stabil”.

„În cadrul migrației internaționale a forței de muncă au loc fenomene deosebit de dramatice, datorate nu numai schimbării țării de origine, ci și în majoritatea situațiilor, a limbajului, a obiceiurilor, a moștenirii culturale, a prietenilor și a preocupărilor. Punând în discuție problemele teoretice și practice despre natura migrației internaționale a forței de muncă, cu toate dimensiunile și consecințele rezultate, este necesar să ținem seama de evoluția istorică a fenomenului și de caracterul său internațional. Comparând migrația populației cu mișcarea naturală constatăm că în timp ce toți oamenii se nasc, și mor, numai o parte migrează. Migrația influențează mișcarea naturală atât a populațiilor la care se deplasează , cât și a celor la care se revine”.

Clasificarea migrației internaționale a forței de muncă se poate face după multiple criterii, printre care pot fi amintite cauzele care o determină, durata deplasării, aria geografică, gradul de calificare și cadrul juridic.

Acest tip de migrație poate fi impulsionată de motive de ordin personal și de evenimente politice sau religioase. Unul dintre principalele motive pentru care se emigrează este motivația indivizilor de a-și îmbunătăți situația materială.

„O formă principală se datorează hotărârii indivizilor, motivată de dorința îmbunătățirii situației lor materiale, migrația politică fiind provocată de considerente de ordin politic extrem de diferite. Această formă de migrație cuprinde deplasări ale populației ca urmare a unor schimbări de guverne determinate de lovituri de stat, repatrierea populației ca urmare a schimbării granițelor țării, fuga în masă a populației din cauza diferitelor acțiuni de discriminare”.

După al doilea război mondial au avut loc multe expulzări și transferuri de populație. Asemenea situații au demonstrat că migrațiile politice au un caracter forțat. Principala formă promovată de marile companii capitaliste în vederea obținerii de profituri cât mai mari de pe urma exploatării oamenilor muncii este migrația clandestină. În cadrul acestei forme de migrație, patronii au evitat intervenția sindicatelor în favoarea muncitorilor, și totodată nu au plătit impozitele cerute de stat în cazul angajării legale de salariați.

„În cadrul migrației internaționale întâlnim două procese strîns legate între ele: emigrația și imigrația. Emigrația reprezintă deplasarea populației între reședință și noul loc de muncă. Prima se caracterizează printr-un grad relativ mai redus de dezvoltare economică, o pondere ridicată a tineretului și, în general, a populației apte de muncă în totalul populației datorită unei lungi perioade de natalitate ridicată, și nu în ultimul rănd a absenței eforturilor de investiții în unele sectoare economice și, deci, a creării de noi locuri de muncă. Cei care emigrează în mod special sunt tinerii, iar în cadrul acestora tendințe de a emigra mai puternice găsim printre celibatari și în mod deosebit printre cei care au o calificare. Accentuarea fenomenului de emigrare este condiționat de înlăturarea barierelor la plecare și de informațiile trimise de primii indivizi care au emigrat, de diminuarea cheltuielilor de transport și de reducerea obstacolelor juridice și a incertitudinilor referitoare la ameliorarea condițiilor de viață”.

„Imigrația este primirea populației deplasate în țara de destinație, temporar sau definitiv. Țara de primire, numită și țara de imigrație, se caracterizează din punct de vedere economic prin următoarele elemente:grad relativ mai înalt de dezvoltare economică, cereri mai mari de forță de muncă în comparație cu disponibilitățile naționale, ponderea redusă a tineretului și a populației apte de muncă.”

În lini mari, migrația populației cuprinde alături de elemente de inițiativă personală și elemente de consens ale colectivității teritoriului de unde se pleacă. În ceea ce privește analiza aprofundată a migrației internaționale a forței de muncă, arată că dacă în trecut, migrațiile priveau o imensitate de persoane care nu aveau nici un fel de pregătire sau cel mult unele cunoștințe sumare de agricultură, în condițiile economiei mondiale, statele importatoare de forță de muncă pun accent deosebit pe calitatea profesională a imigranților.

2.3 Cauzele migrației internaționale a forței de muncă

Migrația internațională reprezintă o dimensiune importantă a globalizării, dinamica sa fiind tot mai conectată la modificările survenite în structurile sociale și în economica globală.

Analizând natura, cauzele, dimensiunile și consecințele migrației internaționale a forței de muncă, consider că este necesar să plecăm de la punctul marxist, după care emigrarea unei părți a suprapopulației relative este o formă de manifestare a legii capitaliste a populației, un mecanism istoric de adaptare a pieței muncii la nevoile capitalului aflat în creștere.

“Pornind de la această analiză se poate afirma că migrația internațională a forței de muncă se bazează pe separarea muncitorilor de mijloacele de producție. Marxism-leninismul a pus în deplină corelație deplasarea forței de muncă în căutarea unei ocupații, cu șomajul, cu cerințele legii capitaliste a populației. Migrația internațională a forței de muncă este generată de efectele acestei legi, modificată prin interacțiunea ei cu toate celelalte legi ale capitalismului, devenind o necesitate obiectivă pentru modul de producție capitalist”.

„Migrația internațională primește dimensiuni și valențe complexe de natură economică, demografică, sociologică și social-umană. Legătura dintre emigrare și legea capitalistă a populației stă la temelia explicării direcțiilor în deplasarea populației muncitoare în societatea burgheză contemporană. Realitatea ne arată că punctul de atracție al țărilor de primire îl constituie economia acestor țări, care le oferă un loc de muncă și mijloace de trai, punându-i în același timp la dispoziția capitalului pentru valorificarea sa. Prin urmare se observă că în unele perioade și țări, în special în țările capitaliste apare o neconcordanță pe plan național între cererea și oferta de muncă. Atunci când cererea este mai mică decât oferta, șomajul care apare poate să se transforme într-o sursă a imigrației și invers, cînd cererea depășește oferta, lipsa de brațe de muncă devine un punct de atracție al imigrației”.

“În contextul deosebit de complex al migrării forței de muncă din zilele noastre se observă două fenomene noi:

migrația extrem de rapidă a specialiștilor cu înaltă calificare, atât din țările dezvoltate , cât și din țările în curs de dezvoltare, ca urmare a șomajului, convingerilor religioase sau a efectelor progresului etnic contemporan față de factorul uman;

extinderea migrației clandestine.”

Cauzele procesului de emigrare sunt multiple și foarte diferite. Analiza lor trebuie să se facă diferențiat, în așa fel încât reflectarea pe plan teoretic, explicarea și argumentarea cauzelor să permită evidențierea efectelor și fundamentarea perspectivei evoluției fenomenului. Cauza economică principală care duce la apariția fenomenului migrației internaționale a forței de muncă se datorează disparităților între nivelul și ritmul dezvoltării diferitelor economii naționale, care a luat amploare în perioada postbelică și care, la rândul lui, determină formele de manifestare a legii capitaliste a populației în diferite țări.

„Migrația internațională a forței de muncă este influențată și prin mecanismul monopolist-statal. Unele țări facilitează emigrația forței de muncă autohtone sau, dimpotrivă, iau măsuri în această privință; altele facilitează libera circulație a forței de muncă pe baza unor înțelegeri interstatale, sau duc la o politică de atragere a emigranților în anumite domenii de activitate și concomitent de restrângere în altele, precum și întreprinderea unor măsuri de repatriere a forței de muncă emigrate anterior sau de expulzare a unei părți a emigranților”.

Încălcarea drepturilor economice, sociale și culturale ale omului, alimentează puternic tendința de emigrare. Discriminările de orice fel, rasismul sau alte metode necolonialiste favorizează starea de înapoiere economică, culturală, tehno-ștințifică, într-un cuvât subdezvoltarea care la rîndul ei determină migrarea unor mase mari de persoane calificate sau cu calificare medie și chiar familii întregi spre meleaguri străine, în speranța găsirii unor condiții de viață și muncă mai bune.

Un aspect important este selecția imigranților și cererea de mână de lucru. Toate țările cunoscute drept „țări de imigrație” selectează cel puțin o parte din imigranți în funcție de competențele lor profesionale, ceilalți sunt primiți în cadrul politicilor de reîntregire a familiei, ca refugiați sau prin alte filiere.

„În acest sens, Statele Unite, Canada, Australia și Noua Zeelandă au pus în aplicare măsuri importante pentru a lăsa să intre pe teritoriul lor categoriile de muncitori care le convin. În anumite cazuri, aceste politici de imigrație bazate pe clarificările profesionale și pe nevoile pieței muncii constituie rezultatul unor procese îndelungate, anterioare mondializării actuale. Principalul impact al globalizării a fost creșterea pretențiilor privind nivelul de instruire și de calificare pe care țările gazdă doresc să le găsească la candidații la imigrare. De exemplu, în Canada, politicile de imigrație au tins să mărească după începutul anilor ’90 proporția globală de imigranți selectați în funcție de aptitudinea lor de a se integra în societatea gazdă și să ridice nivelul de calificare pe care trebuie să îl atingă pentru a face parte din categoria „apților”.

În această competiție în ceea ce privește atragerea mâinii de lucru înalt calificate, țările puternic-dezvoltate au combinat diverse strategii. Statele aflate în curs de dezvoltare au acordat o importanță deosebită nivelului și calității învățământului lor întreprinzând și măsuri în acest sens, în timp ce statele bogate nu investesc în educația viitoarei mâini de lucru, ci încearcă din ce în ce mai mult ca prin politicile de migrare să atragă un numărmare de candidați instruiți, originari din țările sărace.

2.4 Migrația internațională ca problemă socială și politică

„Întrucât oscilațiile conjuncturale din economia occidentală determină frecvente schimbări cantitative și calitative în cererea de forță de muncă străină, s-a impus necesitatea unor intervenții statale care să reglementeze volumul și compoziția intrărilor și să ofere populației mobile un cadru ocupațional, juridic și social corespunzător . Migrația internațională nu se reduce la o simplă schimbare de rezidență care intervine după câteva demersuri administrative și utilizarea unei vize de intrare. Ea afectează întregul sistem de relații familiale și grupale, formale și informale , profesionale și culturale, etnice și politice ale persoanelor mobile, structurîndu-le totodată acestora modele noi de apreciere și comportare, de orientare valorică și participare socială. Sociologia a arătat că migranții au anumite “așteptări de rol”, dar întrucât sferele în care se instalează ei posedă un grad redus de asimilabilitate, interiorizarea valorilor și scopurilor propuse de comunitatea gazdă făcându-se cu greutate”.

Există trei indici ai asimilării migranților în zona de sosire:

integrarea instituțională, care semnifică măsura diseminării acestora în interiorul unor sfere sociale cum ar fi familia, economia, politica.

aculturația, adică achiziționarea de norme, moravuri și cutume aparținând mediului de primire .

adaptarea care se exprimă prin gradul de integrare personal în noul sistem de relații sociale. Dacă intervine o incompatibilitate între modelele culturale de la destinație și orientarea migranților, conflictele vor fi cu atât mai violente cu cât discrepanța este mai evidentă. Atunci când aspirațiile noilor veniți sunt blocate de practici discriminatorii, ei pot evolua în mod regresiv sau agresiv, ceea ce nu poate conduce decât la eșecul migrației și la apariția unor stări de dezorganizare personală .

2.5 Tinerii și migrația

Datorită faptului că migrația a devenit o caracteristică a comunităților rurale de mai bine de 15 ani, tinerii sunt familiarizați cu diverse aspect ale migrației.

În ceea ce privește cunoștințele despre migrația pentru muncă, tinerii au demonstrat că fac parte din cultura unei comunități în care migrația este o practică frecventă, având acces la contextele migraționale prin discuțiile dese despre migranți.

„Există o conștientizare clară a poziției marginale a imigrantului, în sensul că are acces la muncile neplăcute și dificile și că evaluările acestor poziții de pe piața forței de muncă contribuie asupra modului cum pot fi priviți migranții ca indivizi. Calitatea locurilor de muncă și a relațiilor de muncă în societatea de origine reprezenta pentru acești tineri o problemă delicată. În general, tinerii considerau că este degradant să lucrezi în țară ca muncitor necalificat, iar statusul de muncitor la negru pe termen lung este dăunător identității lor sociale”.

Astfel, maniera în care este percepută această dezaprobare indică o discrepanță, pentrucei tineri, migrația reprezentând o decizie proprie, chiar dacă ei sunt afectați de stabilirea definitivă a unui membru din familie în străinătate.

Migrația pentru muncă este văzută de către majoritatea membrilor comunității ca o dimensiune a organizării sociale a muncii.

2.6 Mobilitatea forței de muncă în Uniunea Europeană

„Problemele migrației internaționale ale forței de muncă în Europa fac obiectul unei ample dezbateri ale cercetătorilor, guvernelor și a celor din sectorul privat care au recunoscut necesitatea unei piețe globale a muncii eficiente. Tot pe acest fond s-a constatat perpetuarea disparităților în ceea ce privește nivelul salariilor și oportunităților de a găsi un loc de muncă în cazul țărilor dezvoltate și al celor în curs de dezvoltare ceea ce a generat noi mecanisme pentru mobilitate și migrație. Încă din 2007, Raportul OCDE cu privire la migrația internațională arată că în 2005, grupul de țări sursă de migranți a rămas relativ stabil, avînd proximitatea geografică ca un factor esențial în alegerea țării de destinație atât în Europa cât și în afara sa. În Europa, ca urmare a transformărilor care s-au derulat, se constată o schimbare în ceea ce privește țările de origine ca urmare a intensificării fluxurilor migratorii dinspre țările Europei de Est devenite membre ale Uniunii Europene”.

Sursa:International Migration Outlook, OECD,2007, p:38.

Din analiza datelor statistice disponibile de la oficiile de migrație a forței de muncă, se constată că polonezii migrează către Marea Britanie, Germania, Italia și Austria în timp ce românii aveau ca destinație Spania, Italia, Germania, țări care au atras circa 90% din emigranți.

„Țările de origine pentru migrația către țările din Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare(OECD) se caracterizează printr-o mare diversitate, sensul și intensitatea fluxurilor migratorii depinzând, între alți factori, de proximitatea geografică și lingvistică precum și de legăturile istorice”. „Termenul globalizare este unul destul de recent întrat în vocabularul românilor aruncat destul de brusc într-o cursă pentru dezvoltare. Sistemul global nu este doar unul în care se dezvoltă și evoluează societăți particulare și distincte, ci el devine un sistem nou în care există legături sociale, economice și politice, legături de comunicații care nu cunosc granițe între state”.

2.7 Criza economică globală și remitențele în perioada 2009-2011

“În ciuda problemelor provocate de fenomenul recesiunii, protecționismul guvernelor occidentale, barierele vamale, politici antimigrație, recunosc rolul pozitiv pe care imigranții l-au jucat în dezvoltarea țărilor în care au venit. Unul dintre cele mai evidente aspecte îl reprezintă îmbunătățirea balanței demografice în țări din cele mai diverse, de la Italia pînă la SUA.”

În continuare sunt prezentate câteva aspecte privind evoluția economiei mondiale.

„Astfel, după cea mai accentuată recesiune din istoria recentă cu care s-a confruntat economia mondială în ultimii doi ani, creșterea economică s-a consolidat și s-a extins spre țările dezvoltate în a doua jumătate a anului 2009. Prin urmare, Produsul global brut se așteaptă să crească cu circa 4% în anul 2010 și 4,3% în anul 2011. În majoritatea țărilor dezvoltate, relansarea economică se așteaptă a fi una lentă, în timp ce în multe țări emergente activitatea economică a fost robustă, având la bază în mare parte intensificarea cererii interne”.

„Ca factor de influență trebuie menționată consolidarea neașteptată a consumului din Statele Unite ale Americii. Pentru SUA sa prognozat o creșterea produsului intern brut de 2,7% și 2,4% în anii 2010-2011. La baza redresării economiei naționale a stat ameliorarea condițiilor financiare și a cererii finale, contribuind la consolidarea progresivă a investițiilor private. Așadar, trebuie menționat că relansarea economică din țările dezvoltate s-a așteptat să fie slabă, produsul global real rămânând până spre sfărșitul anului 2011 sub nivelul înregistrat înainte de criză. La acestea s-au adăugat nivelurile înalte ale șomajului și ale datoriei publice precum și sistemele financiare neconsolidate”.

2.8 Probleme globale ale economei mondiale actuale și crizele economice internaționale

Din punct de vedere economic, globalizarea înseamnă integrare la scară mondială a producției, comerțului și sistemului financiar și bancar. La prima vedere această integrare a producției ar trebui să ofere țărilor sărace o șansă de a se dezvolta, însă în realitate, globalizarea a dus mai degrabă la marginalizarea țărilor sărace.

„Participarea țărilor sărace la comerțul mondial a rămas limitată, accesul la piața financiară internațională este practic inexistent, iar partea ce le revine din totalul investițiilor internaționale se diminuează. S-a afirmat că procesul de globalizare a sistemului financiar ar fi adus anumite avantaje tuturor țărilor. Crizele financiare care au atins Asia, Mexicul și Rusia, toate au fost produse în plină perioadă de globalitate. O explicație a crizelor financiare poate fi și dificultatea băncilor în a culege informații și de a le utiliza în mod eficient”.

Pentru ieșirea din criză, hiperglobaliștii propun controlul întregii economii mondiale prinr-o bancă unică și, poate, o monedă unică sau printr-o autoritate de control monetar. Globalizarea a înrădăcinat relația dintre țările bogate și cele sărace, ducând la formarea a două tabere, una cu venituri mari și cealaltă cu venituri mici.

2.9 Problemele globalizării

Globalizarea neoliberală a adus cu sine oportunități pozitive de dezvoltare pentru toate țările participante la ea, inclusiv pentru țările încă subdezvoltate sau în curs de dezvoltare.

„Există însă și alte critici dure, situate într-un plan economic mai general, la adresa globalizării în manieră neoliberală: pericolul recesionist al concurenței statelor pentru scăderea costurilor muncii sau a fiscalității în încercarea de a atrage investițiile străine, în locul unei competiții pentru creșterea productivității”.

Globalizarea a produs importante efecte negative și în plan social. Globalizarea a produs o serie de fenomene precum individualismul excesiv, viteza mult prea mare a schimbărilor pe care le determină sau creșterea alarmantă a inegalităților.

„Ideea respingerii totale a capitalismului și a globalizării actuale a acestuia în favoarea unui nou sistem economic total diferit, susținută de către “verzii radicali” este nefondată, naivă sau chiar periculoasă. Capitalismul însuși este un factor esențial în rezolvarea unor problem ecologice pe care dezvoltarea economic le provoacă”.

2.10 Globalizarea, ordine mondială neoliberală

„De cele mai multe ori, fenomenele sau evoluțiile legate de procesul de globalizare sunt plasate sub o dominantă tehnologică. Din această perspectivă, globalizarea este explicată și definită ca reprezentând produsul revoluției contemporane a tehnologiilor informației și comunicării. Această paradigmă de explicare și definire a globalizării uită, însă, rolul fundamental jucat în producerea ei de către decizia umană. Niciunul dintre fenomenele avute în vedere de obicei atunci când se vorbește de globalizare nu s-ar fi produs fără aportul deciziei politice”.

Un bun exemplu este cazul globalizării economice. În esență ea reprezintă o transformare conștientă și intenționată în căutarea unei “noi ordini economice mondiale”. Rolul decisiv în apariția globalizării economice l-a avut tocmai adoptarea de tot mai multe state a unor astfel de măsuri. Globalizarea reprezintă în acest sens, procesul de creare a unei economii globale deschise și integrate pe baza armonizării standardelor internaționale și a eliminării barierelor din calea comerțului și investițiilor internaționale.

În ceea ce privește măsurile de inspirație neoliberală, globalizarea este, în cea mai mare măsură, un rezultat al filosofiei economice.

„Același lucru s-a întâmplat și în cazul globalizării comunicațional-mediatice, care, împreună cu cea economică, stă la baza transformărilor globale din celelalte domenii, precum cel cultural sau social. Deși factorul tehnologic a avut un rol extrem de important și cu toate că a făcut mai greu controlul fluxului informațiilor și comunicării de către guverne. Fluxul liber al informațiilor, fără de care nu ar putea fi complet explicată circulația produselor media într-o arenă internațională, nu ar fi fost posibil fără aplicarea unor decizii politicede liberalizare a acestuia și a piețelor de telecomunicații. Aceste măsuri sunt, evident, de inspirație neoliberală”.

Globalizarea este văzută de mulți dintre specialiști ca fiind un fenomen economic, implicând o interacțiune economică în creștere a statelor sau o integrare a sistemelor economice naționale, prin sporirea activităților de comerț înternațional, a fluxului de capital și investiții.

„Din acest punct de vedere este sugestivă definiția dată de George Soros: “globalizarea reprezintă dezvoltarea piețelor financiare globale, creșterea corporațiilor transnaționale și dominația lor crescândă asupra economiilor naționale”. Un alt autor definește globalizarea drept “proces de integrare la nivel mondial a piețelor financiare, statelor-națiune și tehnologiilor în cadrul unei piețe libere capitaliste la o scară nemaiîntâlnită până în prezent.”

În ceea ce privește globalizarea ca un fenomen economic, voi vorbi mai departe despre evoluția economiei globale.

„Fenomenul globalizării are implicații asupra tuturor componentelor vieții economice și sociale. Este un proces amplu condus de forțe economice, tehnologice și politice. Principalii actori sunt societățile transnaționale. Totul a început printr-o atracție față de lumea exterioară prin care companiile transnaționale au devenit active în străinătate,. Cele mai multe înțelegeri au avut loc între țările dezvoltate , în special între statele membre ale Uniunii Europene”.

Globalizarea a impus noi mișcări în spațiul internațional, iar printre cele mai importante se numără mișcarea liberă a oamenilor, bunurilor și capitalului. În ultimii ani, migrația a devenit subiect de dezbatere publică și de analiză economică , iar astăzi reprezintă unul dintre cuvintele cheie pentru factorii decizionali.

„Consecințele migrațiilor pot fi de natură economică, socială, psihologică, migrația afectând atât migranții cât și nativii. Recesiunea și problemele ridicate de migrația internațională sunt întrebări la care liderii politici și cei de opinie încearcă un răspuns. Aspectele migrației sunt diverse iar tendințele se schimbă de-a lungul timpului. Alături de migrația cauzată de rațiuni economice întâlnim migrația celor ajunși la vârsta pensionării. Ei caută o zonă cu climă mai blândă și taxe mai mici. Spre exemplu, britanicii pensionari, împreună cu cei activi, reprezintă al patrulea grup numeric de imigranți în Spania, după români. Un alt aspect inedit specificat în statistici este „feminizarea” migrației. Un procent tot mai mare de femei migrează pe cont propriu, fără a urma soțul, sau familia. Acest procent a crescut de la 46,7% în 1960 la 49,6% în 2005, potrivit statisticilor”.

Ca o concluzie, criza economică globală reprezintă o provocare pentru modul în care guvernele vor ști să gestioneze această situație. Studiile recente au demonsterat o încetinire după anul 2007 a ritmului de creștere a migrației. Sunt sugerați și factori care au ameliorat creșterea globală a fluxurilor de migrație, cum ar fi: creșterea aversiunii față de imigranți, analiza fluxurilor de migrație inversate, evoluția politicilor de migrație și nu în ultimul rând menținerea restricțiilor pe piața muncii în unele țări ale Uniunii Europene.

2.11 Efecte economice și sociale ale migrației transfrontaliere

„România ca țară membră a Uniunii Europene, exportă capital uman prin migrația externă, mai mult sau mai puțin gratuit. Costul aferent este în creștere, fiind doar parțial compensat de beneficiile potențiale, economice și sociale:

emigrația determină o pierdere finală totală, beneficiile complementare fiind greu de estimat, manifestându-se cu un anumit decalaj în timp;

migrația pentru muncă poate fi considerată un export parțial și temporar, asociat cu beneficii potențiale relativ mai certe;

pentru țara de origine, de plecare, indiferent de forma de migrare externă, exportul de capital uman, de forță de muncă în care s-au făcut investiții importante reprezintă o pierdere de valoare adăugată care s-ar fi putut realiza în țară, fiind o sursă pentru o creștere economică durabilă;

Pentru țara gazdă, de destinație, efectele sunt de regulă favorabile. Ele se manifestă pe piața mncii prin: contribuția la reducerea deficitului de forță de muncă, atenuarea procesului de îmbătrânire demografică și a tensiunilor create pe piețele muncii și la nivel bugetar”.

„În ceea ce privește vârsta persoanelor care migrează, sunt preferate în general

persoanele tinere, între 26 și 35 de ani. Numărul persoanelor car pleacă la muncă în străinătate este destul de greu de estimat.

Oficiile Ministerului Muncii și Solidarității Sociale au în evidențele lor câteva zeci de mii de personae anual. Din datele ultimului recensământ din 2002 reiese că numărul celor plecați de peste un an din țară, la muncă sau la studii este de 159 426 de persoane. Circa 600.000 mii de persoane “lipseau” și pot fi considerați migranți temporari pentru muncă”.

2.12 Concluzii

Putem afirma că migrația reprezintă o componentă din ce în ce mai importantă pentru stimularea piețelor globale. Fluxurile de populație din România spre spațiul Uniunii Europene se diferențiază în funcție de perioada la care facem referire, respectiv cea de preaderare, de postaderare și cea de liberă circulație a forței de muncă, după 2014. O altă caracteristică importantă sunt modelele migrației în continuă schimbare. Zonele de plecare dispar pe măsură ce criteriul de etnicitate pierde teren.

Prin urmare, globalizarea este explicată și definită ca reprezentând produsul revoluției contemporane a tehnologiilor informației și comunicării. Relația dintre migrație și globalizare este strâns legată, deoarece migrația reprezintă o componentă din ce în ce mai importantă pentru stimularea globalizării pe piața muncii.

Migrația din România reprezintă un factor de dezvoltare a economiei naționale în ceea ce privește costurile și beneficiile. În acest caz cel mai bun exemplu și printre cele mai importante este migrația medicilor din România, fenomen despre care voi discuta în cadrul următorului capitol.

3. Capitolul III- Migrația medicilor români în Franța- Studiu de caz

3.1 Perspective teoretice ale cercetării

Migrația forței de muncă este o componentă importantă a fenomenului globalizării, care face ca bunurile, serviciile, capitalurile financiare și forța de muncă să se miște în afara granițelor, producând atat efecte pozitive cât și negative.

În vederea realizării studiului, am luat în evidență migrația medicilor la nivel național. Pentru a desfășura corespunzător analiza cercetării am parcurs următoarele etape: întocmirea planului tezei, culegerea informațiilor statistice, prelucrarea și interpretarea informațiilor statistice din literatura de specialitate, elaborarea concluziilor.

Una dintre componentele migrației forței de muncă cu o calificare superioară o reprezintă migrația personalului medical.

Cercetarea pe care o efectuez „Migrația medicilor români în Franța” prezintă date cu caracter general, privind migrația medicilor din România. În ceea ce privește migrația medicilor români, acesta a devenit un fenomen foarte cunoscut pentru francezi fapt datorită căruia am elaborat acest studiu pentru a observa care sunt problemele pentru care medicii români decid să emigreze.

3.2 Obiectivele cercetării

Se referă la problemele ce trebuie urmărite și soluționate în cadrul cercetării întreprinse. Aceste obiective decurg din tematica cercetării și se referă la aspecte ce urmează a fi soluționate în cercetare; am formulat în legătură cu acest scop ipoteze explicative pe parcursul întregii lucrări.

Obiectivul principal al lucrării este determinarea motivelor plecării medicilor din România.

Obiectivul 1: determinarea mobilității urban-rural a cadrelor medicale.

Obiectivul 2: determinarea structurii pe specializări migrației exerne în anul 2014.

Obiectivul 3: identificarea țărilor țintă spre care s-a emigrat în perioada 2005-2014.

Ipoteze de lucru

1. Motivul principal al plecării medicilor din România îl reprezintă salarizarea nesatisfăcătoare. “Cadrele medicale pleacă în străinătate pentru a profesa deoarece știu că acolo salariile lor vor fi mult mai mari decât cele primite dacă ar rămâne în țară. Faptul că există o problemă a șpăgii la nivelul unităților medicale confirmă existența unei proaste remunerații în rândul cadrelor medicale.”

2. Plecarea medicilor din România este cauza slabei înregistrări tehnologice și posibilitățile reduse de promovare. În ceea ce privește lipsa aparaturii necesare, cadrele medicale se mai plâng și de imposibilitatea de a efectua anumite operații datorită lipsei dotărilor.”Noi am dovedit că alocarea de resurse guvernamentale nu se face pe criterii stabilite. Nu se explică, de exemplu, că în regiunea București-Ilfov, ca număr de aparate radiologice la un million de locuitori din fonduri bugetare este de 17, 2 și în regiunea de dezvoltare sud, aproape de București este de 0,4 aparate radiologice la milionul de locuitori, un singur aparat pentru o regiune care are aproximativ două milioane de locuitori. Un medic radiolog care nimerește în acea zonă și care nu are niciun aparat nu mai este competitiv” a explicat Vasile Astărăstoae.

3. Motivul plecării medicilor este dorința de a-și pune în practică bagajul de cunoștințe acumulate pe perioada studiilor. „Nicăieri nu sunt asemenea campanii de denigrare a medicilor. De astfel, Consiliul Europei are o rezoluție cu privire la siguranța pacientului în care se spune foarte clar să nu fie blamați medicii pentru că și în medicină se poate greși. Rezoluția se încheie cu un îndemn: „protejați pacientul și asigurați siguranța, despăgubiți pacientul pentru prejudiciu și nu blamați medicii” a explicat Vasile Astărăstoae.

Metode de cercetare folosite

Pentru realizarea studiului, a fost nevoie de studierea amănunțită a literaturii de specialitate din acest domeniu. Analiza cantitativă se bazează pe date din articole de presă și comentarii. Prin această analiză am încercat să identific principalele motive care duc la plecarea masivă a medicilor către alte țări în scopul profesării, care sunt domeniile din care au migrat, care sunt categoriile de vârstă din care au migrat și nu în ultimul rând am identificat care a fost perioada cea mai reprezentativă acestui fenomen a migrației cadrelor medicale.

În vederea consultării articolelor din presă despre migrația medicilor români în Franța, am folosit ca metodă de cercetare analiza de discurs legat de consultarea surselor bibliografice precum studierea atentă a cărților.

O altă metodă de cercetare folosită pe parcursul elaborării studiului este interviul indirect legat de articolele din presă.

3.3 Scopul cercetării

Prima etapă a cercetării o reprezintă fixarea scopului temei de cercetare. Aceasta a fost stabilită în funcție de informațiile oferite în literatura de specialitate, dar și de preocupările teoretice ale cercetătorului.

Scopul prezentei cercetări este realizarea un studiu despre migrația medicilor din România referitor la migrația lor în alte țări, la posibillitatea dezvoltării lor atât pe plan profesional cât și social și economic, a gradul de finanțare din sistemului medical și influența în mod direct a satisfacției profesionale, prin nivelul lor de remunerare, care este considerat principalul factor al migrației românești.

Lucrarea ilustrează problemele recrutării a personalului medical din România. Aceasta a devenit o practică uzuală pentru multe țări prospere din punct de vedere economic, în vederea ocupării posturilor vacante, dar cu efecte negative pentru țările aflate în curs de dezvoltare, care rămân cu un deficit și mai accentuat de personal.

Principala direcție a cercetării este una economică, fiind cauzată de diminuarea potențialului local de forță de muncă prin care medicii doresc să emigreze.

Accelerarea recrutării din țările sărace economic destabilizează sistemele naționale de sănătate afectate din cauza dificultăților financiare și a insuficienței de personal medical. Această practică a recrutării din țările aflate în curs de dezvoltare are un dublu efect negativ în ceea ce privește salariile mari promise în statele bogate care încurajează medicii să plece, și lipsa generată de pierderea specialiștilor care accentuează ineficiența sistemelor de sănătate existente.

Gradul de finanțare a sistemului medical influențează în mod direct satisfacția profesională a medicilor, prin nivelul lor de remunerare. Datele statistice oficiale cu privire la sistemul public de sănătate din România scot în evidență gradul ridicat de polarizare a personalului medical din teritoriu.

Migrația forței de muncă cu studii superioare

Statisticile oficiale legate de migrația forței de muncă în afara granițelor oferă informații despre români care lucrează în diverse domenii, dintre care 5% din totalul persoanelor active din România care lucrează în străinătate este reprezentat de intelectuali.

Fluxurile forței de muncă din domeniul sănătății sunt orientate în principal spre țările dezvoltate, cum ar fi Statele Unite, Canada, Franța, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă. Marea majoritate a acestor elite românești care lucrează în domeniul medical sunt tinerii într 20-40 de ani.

Din punct de vedere al structurii profesionale, situația emigranților cu studii superioare se prezintă astfel:

Sursa: Institutul Național de Statistică

Rezultă că doar schimbările economice majore ar putea conduce la revenirea în țară a imigranților. Un alt factor este timpul de ședere în țara de destinație, cu cât este o perioadă mai îndelungată, cu atât scade dorința de a reveni în România, indiferent de evoluția economică românească.

În ultimii ani s-a constatat lipsa de interes pe care instituțiile publice abilitate din România o manifestă cu privire la fenomenul „migrației creierelor românești”. Soarta studenților români plecați să studieze într-o universitate străină nu interesează pe nimeni: ce grade de calificare au, în ce domenii, câți se întorc sau în ce măsură sunt integrați în societatea românească. În acest sens, am identificat câteva date statistice.

3.4 Colectarea datelor

În ceea ce privește fenomenul migrației medicilor din România, numeroase publicații au discutat despre acest fenomen.

Am notat cu atitudine pozitivă articolele care tindeau spre o atitudine pozitivă față de fenomenul migrației medicilor din România, cu atitudine negativă articolele care aveau cote nefavorabile în privința migrației și cu atitudine neutră articolele care erau scrise sub formă imparțială.

Acest grafic ne indică atitudinea ziarelor, a agențiilor de presă și a posturilor de televiziune privind raportarea acestora la fenomenul migrației medicilor.

Majoritatea presei prezintă această problemă ca fiind una de interes național. Marea majoritate a presei prezintă problema ca fiind una negativă pentru România, din pricina faptului că decidenții din această țară rămân indiferenți și nu iau nici o măsură concretă pentru a motiva medicii să rămână. De remarcat este și faptul că țările care primesc medicii români, practic își rezolvă problemele, dar nu pun bazele unui program prin care cheltuielile statului român să fie recuperate prin programe și proiecte de pregătire profesională în România și investiții în sistemul de sănătate.

Sursa: Institutul Național de Statistică

În anul 2011, s-au efectuat cercetări în ceea ce privește numărul medicilor din zona urbană și al celor din zona rurală. În urma acestor statistici am identificat următorul grafic:

Sursa: Institutul Național de Statistică

Sursa:Institutul Național de Statistică

Potrivit Institutului Național de Statistică, numărul medicilor, din 2007 până în august 2010, care au plecat din țară:

Sursa:Institutul Național de Statistică

Un alt aspect important sunt domeniile spre care au migrat specialiștii români și țările țintă:

Anesteziști- Belgia, Franța și Germania

Chirurgi- Germania, Marea Britanie, Spania și Franța

Medici de familie- Marea Britanie și Franța

În anul 2014, 2.450 de medici au solicitat Consiliului Medicilor din România certificate profesionale pentru a putea pleca la muncă în străinătate.

Domeniile din care au migrat și câte locuri din fiecare specializare le voi identifica în următorul grafic.

Sursa: Colegiul Medicilor din România

Potrivit statisticilor, observăm că numărul medicilor pe anul 2014 este destul de ridicat. Medicina de familie este cea mai căutată specializare, cu 424 de medici care au migrat în anul 2014, iar cea mai puțin căutată este chirurgia plastică cu 32 medici care au migrat de pe teritoriul României în anul 2014.

În prezent, numărul medicilor care activează în prezent în România este 13.521 de medici, în condițiile în care Ministerului Sănătății impune un necesar de 26.000 de medici în spitale.

Situația este cu atât mai îngrijorătoare în spitalele din România datorită categoriilor de vârstă, din care observăm care este categoria din care fac parte tot mai puțini medici.

Sursa: Colegiul Medicilor din România

Potrivit acestor date statistice, migrația medicilor sub 30 de ani este cea mai mare, datorită fenomenului migrației. Anual, după terminarea studiilor, medicii tineri emigreză din diverse motive.

Principalul motiv pentru care aleg să plece și să profeseze medicina în altă țară sunt dificultățile financiare, cauza lipsei de respect pentru profesie și lipsa oportunităților de educație și perfecționare pe care le au în România.

În 2011, 2013 respectiv 2014, situația din domeniul medical este îngrijorătoare în România, potrivit Ministerului Sănătății, unde numărul medicilor români a scăzut dramatic în decursul a acestor trei ani.

Sursa:Colegiul Medicilor din România

Din punct de vedere economic, în anul 2011, 58,46% dintre medicii din România sunt profund nemulțumiți de nivelul salarizării, iar 25,52% s-au declarat nemulțumiți, pe când 0.3% s-au declarat foarte mulțumiți.

Un alt aspect important este migrația medicilor la nivelul orașelor. Topul celor trei orașe mari din care personalul înalt calificat emigreză sunt București, Cluj și Timiș.

Migrația medicilor-top trei orașe în anul 2014

Sursa:Colegiul Medicilor din România

Ținta acestora sunt țările dezvoltate atât pe plan economic cât și social, acestea sunt Germania, Marea Britanie și Franța., acestea fiind țările cu cel mai mare număr de medici.

3.5 Localizarea cercetării

În cea de-a doua parte a cercetării voi continua cu migrația medicilor români care au migrat în Franța.

Motivul pentru care Franța a început să primească medici originari din alte țări ale Uniunii Europene și nu numai este mâna de lucru, al cărei statut este precar, multe unități medicale ar înceta să mai funcționeze. În prezent, recrutarea din țările din afara Uniunii Europene a devenit puțin mai complicată. În consecință, Franța își îndreaptă atenția spre medicii din Uniunea Europeană care, odată ce și-au luat diploma, pot să se instaleze în orice țară doresc.

Statisticile arată că în perioada 2007-2014, un număr de 3159 de medici români au migrat în Franța, 10% au primit cetățenie franceză, iar 86% dintre ei lucrează în sistemul public de sănătate din această țară. Aproximativ 4000 de medici români, în toate specialzările, în special în cele de stat.

Statistic vorbind, cei peste 14.000 de medici care au părăsit țara din 2007 până în 2014, România are o rată a migrației medicilor de 9%, în timp ce media europeană este de 2,5 %, media medicilor la 1.000 de locuitori este de 2,4 specialiști, iar media celorlalte țări europene este de 3,4 medici la 1.000 de locuitori.

În comunele franceze, medicii români sunt foarte căutați și au mari șanse de instalare. În aproape 10% dintre cazuri, acești medici își instalează cabinete particulare cel mai adesea în localități rurale. Avantajul medicilor români plecați în Franța este faptul că sunt foarte buni cunoscători ai limbii franceze și nu se dau la o parte de la muncă. De la ianuarie 2007 până la sfârșitul anului 2009, au fost depuse 11.900 de cereri de recunoaștere a calificării de medic, asistent medical și farmacist pentru Uniunea Europeană și au fost eliberate 9.600 de certificate, potrivit Ministerului Sănătății.

Conform statisticilor existente, putem observa că în anul 2009 au plecat 1.400 de medici, iar în 2008, 1.200 susțineau organizațiile de profil, Societatea Națională de Medicina Familie și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie. Ele arătă că Franța are 261.000 medici dintre care 64.683 sunt medici de familie, iar dintre aceștia 1.353 sunt din România.

În ceea ce privește numărul medicilor stomatologi plecați în Franța, în anul 2014 este 510 stomatologi care au obținut diploma de a practica în domenii în afara țării.

Majoritatea doctorilor români din străinătate lucrează în spitalele publice franceze. Marea majoritate fac parte din specializările de pediatrie, medici de familie, cardiologi și ginecologie.

În privința factorului economic, în România un medic este plătit cu 300 de euro, în condițiile în care același medic este plătit în Franța cu aproximativ de zece ori mai mult. Motivul pentru care învățământul medical este foarte costisitor, iar țările foarte bogate nu își permit să scoată atâția medici încât să poată să acopere deficitul, apelează la țările în care medicii nu au oportunități, nu sunt respectați sau, nu au venituri bune, dar au un învățământ medical recunoscut.

Un bun exemplu care evidențiază factorul economic este că un medic român în Franța valorează 40.000 de euro pe an. Există comune din Franța care sunt dispuse să cheltuiască până la 40.000 de euro pentru fiecare medic român adus în regiune, motivul este faptul că nici un medic francez nu este dispus să profeseze la țară.

În ceea ce privește nivelul de salarizare al medicilor rezidenți, dar și față de condițiile în care aceștia lucrează, venitul minim al unui medic rezident este de 1200 euro în Franța și 1800 în Marea Britanie.

Datorită ratei ridicate de migrare a medicilor români în Franța printre care femeile reprezintă un procent ridicat am identificat un caz foarte recent, din martie 2014 despre o doctoriță româncă, care lucra ca anestezist la un spital din Châteauroux, un oraș din centru Franței .

Pe parcursul acestei cercetări mi-am propus să aflu care sunt factorii determinanți a emigrării persoanei în cauză, posibilele cauze, procesele și chiar experiențele până în momentul decesului.

Din datele statistice pe care le-am identificat pentru elaborarea cercetării, rezultă că 66% dintre medicii români care au migrat în Franța, în ultimii șase ani, sunt femei, cu o medie de vârstă de 43 de ani, iar 39% sub 40 de ani. Totodată 10% au cetățenie franceză, iar 86% dintre ei lucrează în sistemul public de sănătate din această țară.

Subiectul principal al acestui caz este decesul doctoriței, care a generat revoltă printre colegii ei, care se plângeau din cauza faptului că erau nevoiți să muncească foarte multe ore pe săptămână.

Medicul anestezist, Simona Zăhan și-a făcut rezidențiatul la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, iar după ce a lucrat un an la un spital privat din Timișoara, a ales să părăsească România.

Factorii de influență care au determinat-o să părăsească România sunt:

Dezvoltarea economică, fiind principalul motiv pentru care a ales să emigreze

Oportunitățile educaționale și condițiile de muncă

Dorința de perfecționare profesională

Posibilele cauze pentru care a emigrat:

Dorința de a oferi un trai mai bun familiei

Dorința de afirmare pe plan professional

O remunerație decentă

În ceea ce privește cauza decesului doctoriței anestezist din Franța, părerile sunt împărțite în două categorii: prima face referire la varianta sinuciderii din cauza oboselii la locul de muncă, care este și cea mai plauzibilă variantă, cea de-a doua variantă este cea a unui accident de muncă.

Colegii româncei din spitalul Chateauroux au fost de-a dreptul revoltați de declarațiile ministrului Sănătății, care a clasificat din start că este vorba despre o sinucidere bazată pe dorul de țară, evitând astfel să asculte adevăratele probleme cu care se confrunta personalul medical din acest spital.

Actul femeii a stârnit o adevărată revoltă atât în rândul colegilor cât și la nivelul ambelor țări implicate, care a atras atenția asupra volumului mare de muncă, unde se muncea aproape 16 ore încontinu, din spital și a deficitului de personal.

Putem afirma că au fost diferite păreri în ceea ce privește specializarea doctoriței, anestezia, gradul de comparare între munca unui anestezist într-un spital mic din România cu cea a unui anestezist dintr-un spital din Franța.

Guvernul român a cerut explicați spitalului din orașul francez, din cauza faptului că medicii români anesteziști sunt puțini și foarte căutați.

Rezultatele obținute în această cercetare constă în evidențierea caracteristicilor actuale ale sistemului public de sănătate din România și a implicațiilor nivelului actual de finanțare asupra stabilității sistemului prin prisma migrației medicale.

Deși salariile sunt mult mai mari în Franța decât în România, constrângerile asupra medicilor sut mult mai mari în Franța, munca în acest domeniu se poate dovedi a fi extenuantă.

Conform celor spuse mai sus, migrația personalului medical din România, este un fenomen care nu poate fi stopat, dar poate fi controlat și folosit în interes național. Acest lucru este necesar, deoarece cele mai multe țări dezvoltate economic se folosesc de problemele cu care se confruntă sistemul medical din România.

Potrivit statisticilor, statul roman cheltuiește cu un student la medicină aproape 5.000 de lei pe an, iar pentru perioada de rezidențiat a acestuia plătește aproape 21.000 de lei. Rezultă că pentru formarea unui medic pe o perioadă de șase ani statul roman cheltuiește 30.000 de lei, iar pentru specializare, 21.000 de lei, în total 11.300 de euro.

Ipotezele conturate în studiul “Migrația medicilor români în Franța”s-au verificat astfel:

Referitor la rezultatele legate de salarizarea nesatisfăcătoare a medicilor care au migrat din România, a reieșit faptul că toți medicii care au migrat, principalul motiv a fost legat de salarizarea nesatisfăcătoare în țara de origine.

Din analiza și corelarea rezultatelor, s-a confirmat ipoteza 1: toți medici care au migrat din România au avut ca motiv principal proasta salarizare. Potrivit cercetării am identificat că majoritatea medicilor care migrează sunt cei cu vârsta cuprinsă între 30 și 40 de ani.

În ceea ce privește slaba înregistrare tehnologică din România, ipoteza 2 nu s-a confirmat.

Ultima ipoteză în ceea ce privește punerea în practică a bagajului de cunoștințe acumulate pe perioada studiilor s-a confirmat parțial.

Concluzii

Mesajul în jurul căruia se învârte acest studiu evidențiază în mod special subfinanțarea sistemului de sănătate și consecințele negative ale acestei subfinanțări.

Migrația medicilor din România este un fenomen care nu poate fi stopat, dar poate fi controlat. În acest sens este necesar și urgent cât mai multe țări dezvoltate folosesc în prezent diverse căi de natură economică în vederea atragerii de specialiști din toate domeniile proveniți din țările mai puțin dezvoltate economic. Avantajele folosite de către autoritățile publice din țările pentru care se recrutează sunt diverse: creșterea salariilor, diminuarea impozitelor pentru cercetători și intelectuali, șanse mari de promovare și nu în ultimul rând șansa de a-și pune în aplicare bagajul de cunoștiințe acumulate pe perioada anilor de studiu.

În concluzie putem confirma că în urma cercetării efectuate rezultă că începând cu anul 2011 numărul medicilor care au emigrat din România a scăzut în fiecare an, astfel dacă în 2011 au emigrat peste 20 de mii, în anul 2014 au emigrat peste 13.500, ca atare cu aproximativ 6500 de medici mai puțin.

În ceea ce privește rata migrației medicilor, România are o rată de 9% în timp ce media europeană este de 2,5%. Media medicilor la 1.000 de locuitori este de 2,4 specialiști, iar media celorlalte țări europene este de 3,4, media la 1.000 de locuitori.

Țările țintă spre care emigrează medicii români sunt Germania, Marea Britanie și Franța.

Referitor la emigrarea medicilor români în Franța se observă faptul că în perioada 2007-2013 un număr de 3159 de medici români au migrat în Franța, 10% au primit cetățenie franceză, iar 86% dintre ei lucrează în sistemul public de sănătate din această țară.

Din datele pe care le-am identificat, rezultă că 66% dintre medicii români care au migrat în Franța în ultimii șase ani sunt femei, cu o medie de vârstă de 43 de ani, iar 39% sub 40 de ani.

În ceea ce privește specializările medicilor români în Franța, se observă că medicina de familie este cea mai căutată, fiind urmată de obstetrică apoi cei specializați în chirurgie generală urmați de cei specializați în pediatrie.

Concluzii

Pe baza celor prezentate mai sus, migrația este văzută ca un fenomen de mare amploare, reprezentând un interes major pentru societate. România se află la o răscruce istorică și trebuie să se bazeze pe resursele sale esențiale, cea mai importantă resursă fiind capitalul uman. Tocmai de aceea una dintre cauzele principale ale migrației forței de muncă este cauza economică care duce la apariția fenomenului migrației internaționale, și se datorează disparităților între nivelul și ritmul dezvoltării diferitelor economii naționale.

O altă cauză majoră a migrației internaționale a forței de muncă o reprezintă încălcarea drepturilor, sociale și culturale ale omului.

Migrația sau mobilitatea teritorială a populației nu se reduce doar la deplasări în spațiu, acesta fiind un proces mai complex care evidențiază mai multe elemente și indiferent de problemele care le pun în mișcare sau care le influențează manifestarea, generează o viziune largă de efecte. Schimbările produse fiind vizibile mai ales la nivelul vieții economice, politice, culturale sau sociale. Acestea se manifestă în locul de origine, de unde urmează să plece potențialii migranți, cât și cel de destinație.

Impactul migrației afectează structura și organizarea societății, procesele sociale, culturale, lingvistice și economice. Pe măsură ce populația se deplasează, ideile și trăsăturile lor culturale se propagă odată cu ei, unde creează medii culturale noi, modificându-le pe cele existente.

În privința migrației internaționale ca problemă socială și politică, aceasta determină schimbări în cererea de forță de muncă străină, s-a impus necesitatea unor intervenții statale care să reglementeze volumul și compoziția intrărilor și să ofere populației un cadru ocupațional, juridic și social corespunzător. Totodată afectează întregul sistem de relații familiale, profesionale, culturale, etnice și politice ale persoanelor, structurându-le totodată noi modele de apreciere și comportare, de orientare valorică și participare socială.

Pe parcursul lucrării am discutat și despre conceptul „transnaționalism” ca formă de migrație temporară care duce la un numitor comun pentru indivizii aflați în diverse state, remitențele ca factor determinant al migrației care reprezintă o sursă prin care veniturile din surse externe cresc, au efecte în domeniul creșterii nivelului de trai al celor care le primesc, al dezvoltării economice locale prin creșterea investițiilor, principalii beneficiari ai remitențelor sunt familiile rămase în țară.

Transnaționalismul ca fenomen de migrație de natură economică, trebuie să asigure și relații de natură politică în privința asigurării migranților posibilitatea de a păstra legăturile politice cu țara de origine, precum votul prin corespondență care are rolul de a păstra legăturile dintre migranți și țara de origine, acesta fiind considerat și unul dintre drepturile românilor din diaspora. O altă problemă importantă sunt drepturile culturale, cum ar fi prezența culturii române în străinătate și a românilor din străinătate în cultura română prin promovarea talentelor cu ajutorul asociațiilor românești în vederea afirmării și păstrării identității naționale prin recunoașterea și promovarea valorilor culturale românești.

O altă problemă importantă pe care am discutat-o pe parcursul lucrării este migrația de la satele românești care a fost influențată de diverse forme în ceea ce privește capitalul social, resursele economice la nivel personal sau casnic, comunicarea și suportul instituțiilor pentru migrația internațională. În privința migrației europene a forței de muncă din anii 60’ încoace a cunoscut o amploare fără precedent a curentelor migratorii și o varietate a direcțiilor de deplasare necunoscută în alte zone.

În ceea ce privește studiul de caz „Migrația medicilor români în Franța” am luat în evidență migrația medicilor la nivel național.

Referitor la emigrarea medicilor români în Franța se observă faptul că în perioada 2007-2013 un număr de 3159 de medici români au migrat în Franța, 10% au primit cetățenie franceză, iar 86% dintre ei lucrează în sistemul public de sănătate din această țară.

În privința specializării medicilor români în Franța, se observă că medicina de familie este cea mai căutată, fiind urmată de obstetrică apoi cei specializați în chirurgie generală urmați de cei specializați în pediatrie.

Motivele care i-au determinat să emigreze sunt salarizarea nesatisfăcătoare, dorința de a-și pune în practică bagajul de cunoștințe acumulate pe perioada studiilor și nu în ultimul rând slaba înregistrare tehnologică și posibilitățile reduse de promovare.

În privința ipotezelor, acestea au la bază o serie de premise care rezultă din problemele recente, iar altele din studii și cercetări.

Ipoteza de la care am plecat sa confirmat în ceea ce privește analiza fenomenului migrației din România la nivel internațional, aceasta a determinat în țările exportatoare și importatoare de forță de muncă o multitudine de consecințe cu intensificare economică, socială, culturală și politică.

Cea de-a doua ipoteză nu sa confirmat în privința numărului românilor care au migrat în Uniunea Europeană între anii 2001-2010. Statisticile arată în prezent că numărul românilor din statele membre ale Uniunii Europene este estimat la 2,3 milioane de persoane, 80% au ales țara de destinație Italia și Spania.

În consecință, tema pe care am ales-o pentru elaborarea lucrării“Transnaționalismul și migrația în cadrul Uniunii Europene” reprezintă o mare problemă pentru societatea românească. Fenomenul migrației nu a încetat în timp, însă, pe parcurs a căpătat noi forme și a înregistrat schimbări majore, cum ar fi orientarea emigranților spre țările puternic dezvoltate, fluxurile cu destinație rural-urban, fenomenul fiind caracteristic tuturor societăților în proces de industrializare.

Bibliografie

Bibliografie cărți:

Albu, Dumitru Alexandru, Hamzescu, Ion-Roșu, „Migrația internațională a forței de muncă”, Editura Ștințifică și Enciclopedică, București, 1987, pagini 281.

Anghel, Remus Gabriel, Horváth, István, „Sociologia migrației”, Polirom, Iași, 2009, pagini 310.

Cojocaru, Constantin, “Migrația internațională a forței de muncă în context global”, Editura Universitaria, Craiova, 2010, pagini 421.

Cucuruzan, Emilia Romana, „Migrația și mobilitatea forței de muncă din România în contextul integrării europene”, Editura Fundației pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2009, pagini 264.

Dumitru, Sandu „Fluxurile de migrație în România”, Editura Academia Republicii Socialiste România, București, 1984, pagini 175.

Dumitru, Sandu, „Orientarea imigranților spre „casă pe spații transnaționale, Lumile Sociale ale Migrației Românești în Străinătate”, Editura Polirom, Iași, 2010, pagini 229.

Drăguț, Aurel, “Tendințe și semnificații în migrația internațională. Migrația internațională și problemele dezvoltării”, Editura Politica, București, 1981, pagini 88.

Ferarru, Petronela Daniela, „Migrație și dezvoltare. Aspecte socioeconomice și tendințe”, Editura Lumen, Iași, 2011, pagini 278.

Sime, Vasile, Aurel, Eșanu Gabi, „Migrație și globalizare”, Editura Detectiv, București, 2005, pagini 304.

Stoica, Ionel, „Tentația migrației: necesitate și oportunitate într-o lume globalizată”, Editura Militară, București, 2011, pagini 363.

Bibliografie reviste:

Anghel, Remus Gabriel, „Migrația și problemele ei”, Institutul pentru Studierea problemelor minorităților naționale, 2008.

Beciu, Camelia, „Migrația ca problemă actuală”, Revista română de sociologie, 2013.

Clipa, Cătălin, „Globalizarea și migrația forței de muncă din România”, Științe Economice, 2004/2005.

Drăgulin, Cristea, Ioana, „Migrația. Noile dimensiuni ale unui fenomen vechi”, Sfera Politicii, 2011.

Prelipcean, Gabriela, „Migrații”, Sfera Politicii, 2009.

Bibliografie articole:

Dumitru, Sandu, „Emerging Transnational Migration from Romanian Villages”, International Sociological Association, 2005.

Huzum, Loredana, „Globalizarea și efectele sale”, Academia Română.

Koopmans, Ruud, Statham, Paul, „Revue européenne des migrations internationals”, Débats contemporains, 2001.

Negrea, Alina-Petronela, „Globalizarea și dilema identitară”, Academia de Studii Economice, 2012.

Voicu, Cristina, Romani, Monica, “Câteva aspecte socioeconomic ale migrației forței de muncă asupra țărilor de emigrație”, Academia de Studii Economice, 2010.

Surse web:

http://bookblog.eu/motivele-plecarii-medicilor-din-romania

http://www.financiarul.ro/2011/07/04/vasile-astarastoae-salariul-este-numai-unul-din-argumentele-care-determina-migratia-medicilor

Colegiul Medicilor: 3.000 de medici intră anual în sistem şi aproape 3.500 ies prin migraţie, deces sau pensionare

Home

http://www.financiarul.ro/2010/03/11/franta-isi-recruteaza-medicii-din-romania

http://www.gazetaromaneasca.com/focus/romania/5569-la-fiecare-5-ore-un-medic-roman-pleac-din-ar.html

http://www.insse.ro

http://www.emaramures.ro/stiri/113066/MIGRARE-Romania-sursa-majora-de-medici-stomatologi-pentru-Franta

http://www.agerpres.ro/social/2013/06/15/peste-3100-de-medici-romani-au-emigrat-in-franta-in-ultimii-sase-ani-16-27-11

http://www.cancan.ro/actualitate/sinucidere-sau-epuizare-familia-anestezistei-care-a-murit-suspect-dupa-ce-i-s-a-terminat-tura-acuza-ca-nu-i-s-a-facut-autopsie.html

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15007603-vasile-astarastoae-peste-20-000-medici-romani-salveaza-vieti-strainatate-cei-ramasi-prost-platiti.html