Transmisiunea patrimoniului succesoral în [631375]

1
UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU”
BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT

TEMA:
Transmisiunea patrimoniului succesoral în
reglementarea națională și europeană

Rezumat

Conducător științific:

Prof. univ. dr. Liviu S TĂNCIULESCU
Doctorand: [anonimizat]
2015

2
CUPRINS

Introducere

Partea I Dreptul de opțiune succesorală

Titlul I Considerații generale privind dreptul de opțiune succesorală
Capitolul I. Noțiune, reglementare, caracterele juridice și subiecții dreptului de opțiune
succesorală
Capitolul al II – lea Condițiile de validitate ale actului de opțiune succesorală
Titlul al II -lea Temenul de opțiune succesorală (noțiune, natură, început, efecte)
Titlul al II I-lea Acceptarea și renunțarea la moștenir e
Capitolul I. Acceptarea moștenirii
Capitolul al II -lea. Renunțarea la moștenire

Partea a II -a Transmisiunea activului și pasivului succesoral

Titlul I. Obiectul transmisiunii
Capitolul I. Transmisiunea – noțiune, caractere
Capitolul II. Alte componente ce formează obiectul transmisiunii

Titlul al II -lea Transmisiunea activului
Capitolul I. Cuprinsul activului succesoral
Capitolul al II -lea. Noțiunea și principiile transmisiunii activului succesoral
Capitolul al III -lea. Stabilirea activului din masa succesorală
Capitolul IV. Activul succesoral în raport cu reducțiunea liberalităților excesive
Capitolul V. Transmisiunea drepturilor succesorale a subiectului activ
Capitolul VI. Felurile transmiterii activului succesoral
Capitolul VII.. Rolul executorului testamentar în transmisiunea activului succesoral
Capitolul VIII. Inventarul bunurilor
Capitolul IX. Dreptul succesoral special al soțului supraviețuitor asupra activului succesoral

3
Capitolul al X -lea. Activul succesoral în cazul moștenirii vacante

Titlul al III -lea Transmisiunea pasivului
Capitolul I. Cuprinsul pasivului succesoral
Capitolul al II lea. Noțiune și principii ale pasivului succesoral
Capitolul al III -lea. Stabilirea pasivului din masa succesorală
Capitolul al IV -lea. Răspunderea moștenitorilor și persoanele obligate la plata pasivului
succesoral
Capitolul al V -lea. Creditori personali ai moștenitorilor
Capitolul al VI -lea Dreptul de regres împotriva moștenitorului
Capitolul al VII -lea. Confuziunea între patrimoniul succesibilului și cel al lui de cuius
Capitolul al VIII -lea. Pasivul succesoral în raport de alte instituții și ramuri de drept
Capitolul al IX -lea. Influența renunțării la succesiune asupra obligației la plata pasivului
succesoral
Capitolul X. Intrarea în stăpânirea moștenirii vacante și răspunderea pentru pasiv Capitolul al XI –
lea. Lichidarea pasivului
Capitolul al XI I-lea. Raportul datoriilor
Capitolul al XIII -lea. Falimentul persoanei fizice – un avant aj sau un dezavantaj pentru
moștenitori?

Partea a III – a Petiția de ereditate

Titlul I. Noțiunea, caracterele juridice și deosebiri față de alte acțiuni
Capitolul I. Noțiune, caractere juridice și părțile în cadrul acțiunii petiției de ereditate
Capito lul al II – lea Deosebiri față de alte acțiuni
Capitolul al III – lea Calitatea de moștenitor
Capitolul al IV -lea. Alte acte juridice cu caracter doveditor
Capitolul al V -lea. Certificatul european de moștenitor

Titlul al II -lea. Efectele petiției de ereditate
Capitolul I Efecte între adevăratul moștenitor și moștenitorul aparent

4

Partea a IV -a Sezina

Titlul I Noțiune, reglementare, moștenitori sezinari
Capitolul I. Introducere, istoric și fundament
Capitolul al II -lea. Noțiune și caractere juridice
Capitolul al III -lea. Moștenitorii sezinari
Capitolul al IV -lea. Efectele sezinei

Titlul al II -lea Dobândirea sezinei (de către moștenitori nesezinari, legatari)
Capitolul I. Transmiterea patrimoniului defunctului în posesia moștenitorilor legali nesezinari

Titlul al III -lea. Legatul și predarea legatelor
Capitolul I. Legatul
Capitolul al II -lea. Predarea legatelor

Concluzii finale și propuneri de lege ferenda
Bibliografie

5
ASPECTE GENERALE REFERITOARE LA STUDIUL DE CERCETARE REALIZAT

I. Actualitatea temei cercetate

Lucrarea Transmisiunea patrimoniului succesoral în reglementarea na țională și europeană
aduce în actualitate transmisiunea patrimoniului succesoral la nivel național, dar și aspecte de
drept european.
În cadru demersului nostru științific am urmărit să punem într -o lumină mai clară tema
aleasă prin expunerea elementelor de drept în materia succesiunilor atât la nivel național, cât și
european.
În cadrul cercetării, am avut în vedere diverse opinii exprimate în literatura de specialitate
cu privire la dreptul de op țiune succesorală, transmisiunea activului și pasivului moștenirii,
petiția de ereditate și aspecte privind dobândirea posesiunii moștenirii .

II. Scopul și obiectivele tezei

Obiectivul lucr ării este studiul aprofundat al transmisiunii moștenirii, analizând,
comparativ, ideile și concluziile doctrinei și ale practici judecătorești, bazate pe vechiul Cod
civil, cu reglementarea noului Cod civil. Soluțiile, ideile și concluziile trase vor putea fi
confruntate cu practica vieții juridice, ajutând în modernizarea reglementăriilor din domeniu,
aducând acolo unde am simțit necesar anumite influențe în „renovarea” acestora.
Am urm ărit să subliniem că transmisiunea moștenirii este pe cât d e abstractă, pe atât de
interesantă, apelând la studiul doctrinei de specialitate, atât la nivel național cât și internațional.
Prin con ținutul său, teza de doctorat reprezintă un studiu aprofundat al transmisiunii
moștenirii. Studiul contrib uie la formarea și adoptarea în doctrină și în practică a uneia sau a
alteia dintre opiniile formulate în literatura de specialitate.
Principala regul ă ar trebui să asigure că , succesiunea este reglementată de o lege
previzibilă cu care are legăturile cele mai strânse. În scopul evitării fragmentării, atunci când
masa succesorală este compusă din bunuri situate pe teritoriile mai multor state, dar și din motive
de securitate juridică această lege ar trebui să reglementeze succesiunea în ansamblul său,
respe ctiv toate bunurile care intră în componența patrimoniului succesoral, indiferent că sunt

6
bunuri mobile sau imobile, și indiferent dacă sunt situate într -un stat membru al U. E. sau într -un
stat din afara Uniunii.
Acest demers științific și legislativ ar a vea menirea de a simplifica procedurile de
stabilire a moștenirii și de a evita disputele care ar putea să apară între succesori în situația în
care o persoană decedată lasă un testament, iar în procesul formalităților sunt implicate sisteme
juridice care aparțin mai multor state membre. Noile prevederi legale ar putea conduce la
evitarea unor procese îndelungi și costisitoare, precum și la reducerea birocrației pentru
moștenitori.

III. Baza metodologico -teoretic ă a studiului de cercetare

În cadrul demers ului științific realizat am utilizat metoda istorică care ne-a ajutat să
investighez fenomenul supus cercetării din perspectiva și evoluția sa istorică de -a lungul
diferitelor etape sociale. În general, indiferent de domeniul dreptului, aceasta urmează firul
evoluției sociale, ieșind în evidență prin nivelul dezvoltă rii culturale a unei societăți. Pentru o
bună cunoaștere a sistemelor de drept este impedios necesar ca juristului să -i fie cunoscute
concluziile istoricului, apelând la istorie, dreptul poate să -și afle condițiile ce -i pot descifra
reglementările. Astfel, plecând de la aceste idei metoda istorică ne -a ajutat să analizăm esența,
forma și funcțiile fenomenului cercetat prin raportare la prezent.
Am folosit și metoda logică , o met odă deductivă ce pleacă de la premisa că nu se poate
dovedi nimic decât pornind de la principiile anterioare. Metoda logică este de largă utilitate în
orice act de gândire științifică, iar în drept reprezintă o totalitate de procedee și operațiuni
metodice specifice prin care se crează posibilitatea surprinderii structuri și dinamicii raporturilor
necesare între diferite componente ale sistemului juridic al unei societăți. Această metodă ne-a
ajutat să analiz ăm fenomenul juridic din perspectivă logică, astfel încât să confere coerență și
sistematizare întregului demers științific, înlă turând contradicțiile ori noțiunile insuficient
clarificate. Astfel, am stabilit ca punct de incipit al cercetării noastre, abordări conceptual
generale și problemele care sunt conexe acestora.
Cu ajutorul metodei comparative , ce presupune compararea unor elementele identice sau
divergente în cadrul unor fenomene cercetate, am realiz at o compara ție a sistemelor din diferite
state relatând despre fiecare trăsături spe cifice. Compararea am utilizat -o pe tot parcursul

7
cercetării, în toate etapele și la toat e nivelurile acesteia. Această metodă ne-a ajutat să
identificăm elementele comparabile în materie succesorală la nivel național și european, din
legislația națională și cea europeană, din modul în care este abordată problematica succesorală la
nivel națio nal și la nivel european.
Prin utilizarea metodei sistemice , respectiv folosirea unui demers sistemic (care este o
modalitate de cercetare special ă, unitar în sine) am urmărit descrierea, bazată pe observații
empirice, a însușirilor, particularităților, legăturilor obiectului cercetat. De exemplu, datorită
dificultăților legate de transmiterea patrimoniului persoanei defuncte, legiuitorul a instituit ca
această procedură (a dezbaterii succesiunii) să fie realizată sub îndrumarea unui notar public
care, pr in pregătirea și experiența sa, poate face față problemelor legate de dreptul de moștenire.
În abordarea metodei sociologice am verificat modul prin care societatea influen țează
dreptul și modul prin care societatea este condusă de influe nța dreptului. Cu alte cuvinte ne -am
folosit de metoda sociologică pentru a procura informații în legătură cu măsura în care legea
succesiunilor este respectată și în ce proporție această lege își găsește suport din partea
cetățenilor. Prin această metodă am vrut să identif ic domeniu cunoașterii legii succesiuni de către
cetățeni. Problemele în materia succesiunii, în special dintre moștenitori nu pot fi soluționate
direct de către aceștia datorită impedimentelor juridice și practice ce se pot întâlni în practică.
Astfel, es te necesar pentru elucidarea situațiilor juridice ivite asupra patrimoniului defunctului
apelând la autoritatea notarială sau cea judiciară, având ca scop fructificarea de către moștenitori
a drepturilor provenite din succesiune.
În finalul studiului am re curs și la o oarecare analiză predictivă privind evoluția
fenomenului cercetat, ce s -a concretizat într -o serie de propuneri de lege ferenda menite să
îmbunătățească cadrul normativ existent.
Totu și, metoda de cercetare utilizată preponderent e ste analiza documentară și a avut la
bază culegerea de informații deja existente despre un concept sau fenomen și despre urmările
acestora.
Proiectul se dore ște a fi unul pozitivist, din care, însă, nu vor lipsi abordările
interpretative și critice, elabo rate exclusiv cu scopul de a explica diferite concepte cu privire la
succesiuni, patrimoniu, analiza jurisprudenței în materie succesorală, precum și prezentarea
modului în care reglementările europene și internaționale sunt transpuse în legislația naționa lă.

8
EXPUNEREA CONȚINUTULUI LUCRĂRII

Lucrarea este structurată în 4 părți, f iecare parte fiind împărțită în titluri , capitole, secțiuni
și paragrafe. Astfel:
Prima parte a lucrării poartă denumirea „Dreptul de opțiune succesorală” și este
împărțită în trei titluri.
Primul titlu este intitulat „Considerații generale privind dreptul de opțiune
succesorală” și este împățit în două capitole.
Capitolul I este intitulat „Noțiune, reglementare, caracterele juridice și subiecții
dreptului de opțiune succesorală ”. Codul civil în vigoare nu consacră o definiție legală a
dreptului de opțiune succesorală , ci se limitează în c uprinsul Titlului IV, Capitolul I să statueze
că nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine.
Dreptul de opțiune sucesoral ă este reprezentat de posibilitatea moștenitorului de a -și
manifesta voința în sensul de a accepta moștenirea sau de a re nunța la ea; este esențial însă
pentru realizarea acestui drept ca titularul de opțiune succesorală s ă dețină calitatea de
succesibil . Așadar, pentru a exista dreptul de op țiune succesorală , o persoană trebuie s ă
îndeplinească condi țiile pentru a putea moșteni ș i în consecin ță pentru a -și putea exercita dreptul
de op țiune succesorală .
Opțiunea succesorală este un act juridic unilateral , un act juridic voluntar, un act juridic
irevocabil , indivizibil, și nu poate fi afectat de termen sau condiție.
Caracterul declarativ de drepturi al actului de opțiune succesorală rezultă din cuprinsul
art. 1114 alin. (1) C. civ. care stabilește că , efect ul acceptării este acela că, prin acceptare se
consolidează transmisiunea moștenirii realizată de plin drept la data deschiderii moștenirii, fără a
se ține seama dacă acceptarea succesiunii a fost exprimată în mod direct sau dacă s -a consolidat
ca urmare a revocării renunțării.
În principiu, dreptul de opțiune succesorală aparține tuturor moștenitorilor cu vocație
generală la moștenire, indiferent dacă în mod concret moștenitorul are sau nu vocație.
Sunt îndreptățite să exercite dreptul de opțiune succesor ală toate persoanele care
îndeplinesc următoarele condiții în mod cumulativ: au capacitate succesorală; au chemare la
moștenire în baza legii sau a testamentului indiferent că vocația lor este universală, cu titlu
universal sau cu titlu particular; nu sunt nedemne.

9
Rezumativ au drept de opțiune succesorală: moștenitorii legali; moștenitorii testamentari
și creditorii personali ai defunctului.
Potrivit art. 963 C.civ. , „moștenirea se cuvine, în ordinea și după regulile stabilite în
prezentul titlu, soțului s upraviețuitor și rudelor defunctului, și anume descendenților,
ascendenților și colateralilor acestuia, după caz”.
Codul civil atribuie dreptul de opțiune su ccesorală și legatarilor, indif erent dacă aceștia
sunt universali, cu titlu universal sau cu titlu particular.
Potrivit art. 1114 alin. (1) C.civ. , acceptarea consolidează transmisiunea moștenirii
realizată de plin drept la data decesului. Totuși , această transmisiune are un caracter provizoriu și
se consolidează numai după exercitarea dreptului de opți une succesorală. Așadar, dreptul de
opțiune succesorală , deși se exercită după deschiderea moștenirii , nu produce efecte de la data
exercitării, ci retroactiv de la data decesului autorului moștenirii.
În literatura de specialitate, s -a prevăzut că „pentru a opera retransmiterea, este necesar ca
moștenitrul lui de cuius să fie în viață la data deschiderii moștenirii, dar să fi murit mai înainte de
a fi expirat termenul de exercitare a dreptului de opțiune (de 1 an) și de a fi optat cu privire la
moștenirea în discuție”.
Capitolul al II – lea poartă denumirea „ Condițiile de validitate ale actului de opțiune
succesorală ”. Potrivit art. 957 alin. (1) C.civ., prin capacitatea de a moșteni se înțelege că o
persoană poate moșteni dacă există la momentul deschiderii moștenirii. Iar, conform alin. (2),
dacă, în cazul morții mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supraviețuit alteia, acestea
nu au capacitatea de a se moșteni una pe alta.
Actul de opțiune succesorală fiind considerat un act de dispoziție și nu de administrare,
pentru exercitarea lui este necesar ca persoana să aibă capacitatea de exercițiu deplină.
Persoane le care au capacitatea succesorală și care își pot exercita dreptul de opțiune
succesorală sunt: persoanele fizice aflate în viață la data deschiderii succesiunii; copilul conceput
și care s -a născut viu , nu neapărat viabil ; persoana fizică dispărută; persoa na juridică .
Nu au capacitate succesorală și deci, nu își pot exercita dreptul de opțiune succesorală:
persoanele fizice care nu sunt născute sau concepute la data deschiderii moștenirii; persoanele
fizice decedate înainte de data deschiderii succesiunii; persoane fizice decedate în același timp cu
autorul moștenirii; persoanele juridice care nu sunt înființate în mod valabil, cu excepția

10
fundațiilor testamentare; persoanele juridice care au încetat să aibă ființă la data deschiderii
moștenirii.
Potrivit di spozițiilor art. 1204 C.civ. , consimțământul părților trebuie să fie serios, liber
exprimat și în cunoștință de cauză. Prin urmare , și consimțământul succesibilului pe care și -l
exercită în cadrul dreptului de opțiune succesorală trebuie să fie liber expri mat și neviciat de vicii
de consimțământ.
Potrivit art. 1125 alin. (2) C.civ., ca orice alt act juridic și actul de opțiune succesorală
trebuie să aibă un obiect determinat și licit. Potrivit legii sunt considerate ilicite actele prin care
se acceptă succe siunea sau se renunță la ea înainte de deschiderea acesteia.
Conform art. 1236 alin. (1) C.civ. cauza actului de opțiune succesorală trebuie să existe și
să fie licită și morală.
Art. 1108 alin. (2) C.civ. prevede că, acceptarea expresă a succesiunii se poate realiza fie
prin înscris autentic, fie prin înscris sub semnătură privată. Prin urmare, forma solemnă a actului
de acceptare a succesiunii nu este de esența acesteia, ci numai de natura ei. În privința declarației
de neacceptare însă, aceasta reprezi ntă un act autentic notarial, putând fi realizat de orice notar
public sau de către misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României.
Titlul al II -lea al primei părți poartă denumirea de „ Temenul de opțiune
succesorală (noțiune, natură, început, e fecte) ”. Termenul de opțiune succesorală reprezintă
intervalul de timp acordat de lege moștenitorilor pentru a se decide în cunoștință de cauză cu
privire la actul juridic de opțiune.
Codul civil în vigoare nu face precizări cu privire la natura juridică a termenului de un an,
dar din discuțiile care au avut loc cu ocazia adoptării textului în forma actuală rezultă că , este
vorba de un termen de decădere, principalul argume nt fiind acela că este vorba despre un drept
de opțiune care fiind un drept potestati v, nu privește un drept material la acțiune care s -ar pierde
prin neexercitarea lui în termenul prevăzut de lege, așa cum se întâmplă în cazul prescripției
extinctive .
Conform art. 1103 C.civ., termenul de opțiune curge de la data deschiderii moștenirii,
adică de la data morții celui care lasă moștenirea.
Termenul de opțiune este unic pentru toți moștenitorii, indiferent din ce categorie fac
parte: moștenitori legali sau legatari, dar și pentru moștenitorii subsecvenți (dintr -o clasă sau de

11
un grad mai înde părtat sau în cazul legatarului desemnat în situația în care primul gratificat nu ar
putea sau nu a r accepta să primească legatul).
După ce cauza de suspendare a încetat, termenul își reia cursul, socotindu -se pentru
împlinirea termenului și timpul scurs î nainte de suspendare (art. 2534 alin. (1) C.civ.). Prescripția
nu se va împlini mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni de la data când suspendarea a
încetat, cu excepția prescripțiilor de 6 luni sau mai scurte, care nu se vor împlini decât după
expirarea unui termen de o lună de la încetarea suspendării (art. 2534 alin. (2) C.civ.).
În concluzie, suspendarea prescripției dreptului de opțiune succesorală se realizează de la
data când , cauza de suspendarea a încetat, termenul de opțiune reluându -se (socotindu -se pentru
împlinirea termenului și timp ul scurs înainte de suspendare). Î nsă termenul de opțiune nu se va
împlini mai devreme de expirarea unui termen de 6 luni de la data când suspendarea a încetat. Cu
alte cuvinte, succesibilul va avea la dispoz iție un nou termen de 6 luni pentru a -și exprima
dreptul de opțiune succesorală .
Repunerea termenului de opțiune succesorală se face de către instanța judecătorească
potrivit dispoziți lor art. 2522 alin. (1) C. civ. , numai în situația în care se constată că,
moștenitorul, din motive temeinice, nu și -a putut exercita dreptul de opțiune succesorală în
termenul prevăzut de lege.
Atunci când succesibilul nu și -a exercitat dreptul de opțiune, în intervalul de timp de un an
acordat de legiuitor prin art. 1103 C.civ., face ca acesta să fie considerat străin de moștenire .
Titlul al II I-lea al primei părți poartă denumirea de „ Acceptarea și renunțarea la
moștenir e” și este împărțit pe două capitole.
Capitolul I se intitulea ză „Acceptarea moștenirii” . Acceptarea succesiunii este un act
juridic , prin care moștenitorul chemat la succesiune a autorului său acceptă numai dacă vrea,
calitatea de moștenitor. Această calitate trebuie să existe încă de la data deschiderii succesiunii,
consolidând -se astfel transmisiunea succesorală ce a avut loc în acest moment prin decesul
autorului său; în acest fel succesibilul dobândește drepturi succesorale (activul succesiunii) în
același timp cu obligația de a plăti datoriile succesorale (pasivu l succesiunii).
Potrivit art. 1108 alin. (2) C.civ., acceptarea este expresă când succesibilul își însușește
explicit titlul sau calitatea de moștenitor printr -un înscris autentic sau sub semnătură privată.
Acceptarea moștenirii se poate face și prin reprezentare, nu doar personal. În funcție de
situație , moștenirea poate fi acceptată de succesibil prin reprezentantul său legal sau prin

12
mandatar, însă numai prin împuternicire scrisă. Mandatarul trebuie să accepte în scris și în
termenul legal de opțiun e.
Acceptarea moștenirii se poate face și tacit; astfel, potrivit art. 1108 alin. (3) C. civ.
acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în
calitatea sa de moștenitor.
În concluzie, ca în orice situație de acceptare a moștenirii, și actele de acceptare tacită
trebuie realizate în termenul de un an al dreptului de opțiune succesorală.
Potrivit art. 1119 alin. (1) din C.civ. , succesibilul care cu rea -credință a sustras ori a ascuns
bunuri din patri moniul succesoral sau a ascuns o donație supusă raportului ori reducțiunii este
considerat că a acceptat moștenirea, chiar dacă anterior renunțase la ea. El nu va avea însă niciun
drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse și, după caz, va fi obliga t să raporteze ori să
reducă donația ascunsă fără a participa la distribuirea bunului donat. În această situație
moștenitorul este obligat să plătească datoriile și sarcinile moștenirii proporțional cu cota sa din
moștenire, inclusiv cu propriile sale bunu ri.
Așadar, în urma acceptării, indiferent de felul ei (voluntară expresă, voluntară tacită, sau
forțată), are loc consolidarea titlului de moștenitor al celui ce acceptă moștenirea.
Efectele generale produse în urma acceptării moștenirii, respectiv conso lidarea titlului de
moștenitor, separația patrimoniilor și afectarea bunurilor intrate în patrimoniul succesoral supuse
subrogației, în vederea acoperirii sarcinilor și datoriilor, se produc atât în cazul acceptării
voluntare cât și în cazul acceptării for țate.
Însă, potrivit art. 1119 C.civ., în urma acceptării forțate a moșteniri se produc unele efecte
specifice acestei acceptări: decăderea din dreptul de opțiune succesorală și acceptarea moștenirii;
decăderea din drepturile succesorale asupra bunurilor s ustrase sau ascunse; suportarea pasivului
succesoral.
Capitolul al II -lea poartă denumirea de „ Renunțarea la moștenire ”. Renunțarea la
succesiune reprezintă un act juridic cu caracter unilateral, expres, solemn și indivizibil prin care
un moștenitor, indif erent de rațiunea care îl motivează declară, în mod categoric în fața notarului
public, că nu -și însușește titlul de moștenitor și că nu înțelege să se folosească de drepturile pe
care vocația sa succesorală i -o conferă asupra moștenirii.
Declarația de ren unțare la succesiune se face prin act autentic la orice notar public, fiind un
act solemn, iar nerespectarea formei cerute de lege atrage nulitatea absolută a actului.

13
Ca urmare a renunțării cel care a renunțat nu își însușește titlul de moștenitor și nu s e poate
folosi de drepturile succesorale pe care vocația sa legală, indiferent dacă este moștenitor
rezervatar sau nu, i -ar conferi -o asupra moștenirii.
Principalul efect al renunțării este d at de art. 1121 alin. (1) C.civ. în sensul că , succesibilul
care renunță este considerat c ă nu a fost niciodată moștenitor. Renunțarea operează cu efect
retroactiv , el fiind considerat străin de acea moștenire.
Prin dispozițiile art. 1122 din C.civ. , legiuitorul dă posibilitatea creditori succesibilului să
revoce pe ca lea acțiunii pauliene renunțarea debitorului lor dacă aceasta este frauduloasă. Astfel,
potrivit legii, creditorii succesibilului care au renunțat la moștenire în frauda lor pot cere instanței
revocarea renunțării în ceea ce îi privește, însă numai în term en de 3 luni de la data la care au
cunoscut renunțarea. Admiterea acțiunii în revocare produce efectele acceptării moștenirii de
către succesibilul debitor numai în privința creditorului reclamant și numai în limitele creanței
acestuia.
Principalul efect a l admiterii acțiunii pauliene este inopozabilitatea renunțării față de
creditorul reclamant, și va determina ineficiența renunțării în limitele necesare pentru acoperirea
creanței creditorului. Acțiunea pauliană introdusă de un creditor nu produce efecte f ață de alți
creditori decât în măsura în care au intervenit în proces și au cerut și ei revocarea renunțării.
Renunțarea la moștenire, ca de altfel și acceptarea moștenirii, reprezintă un act juridic
irevocabil, însă potrivit art. 1123 C.civ., legiuitorul a prevăzut condițiile în care renunțarea la
moștenire poate fi retractată (revocată). Aceste condiții sunt:
– dacă termenul de opțiune succesorală nu s -a împlinit;
– dacă succesiunea nu a fost acceptată de alți moștenitori cu vocație la moștenire;
– dacă retractarea renunțării a fost realizată în formă expresă.
Astfel, principalul efect al retractării renunțării este faptul că succesibilul devine
moștenitor acceptant. Succesibilul devine moștenitor acceptant de la data deschiderii succesiunii.
Partea a II -a poartă denumirea „Transmisiunea activului și pasivului succesoral ” și
este împărțită în trei titluri.
Titlul I este intitulat „ Obiectul transmisiunii ” și este împărțit în două capitole.
Capitolul I este denumit „ Transmisiunea – noțiune, caractere ” și cu prinde trei
secțiuni. Obiectul transmisiunii succesorale îl formează patrimoniul ce a aparținut defunctului.
Astfel, fiind vorba de transmisiunea unui patrimoniu se poate face o comparație cu transferul

14
dreptului de proprietate ce are ca efect transmisiune a imediată a proprietății în urma acordului de
voință dintre părți.
Indiferent de felul moștenirii , transmisiunea succesorală se realizează de plin drept la data
deschiderii succesiunii, astfel încât patrimoniul succesoral să nu rămână niciun moment fără
titlular. Prin urmare, transmisiunea moștenirii se face fără a se realiza vreo manifestare de voință
din partea moștenitorilor, dar nu are ca și consecință obliga tivitatea acceptării ei. Astfel, p otrivit
dispozițiilor art. 1106 C. civ., transmisiunea moșten irii se realizează fără a fi necesară
manifestarea de voință din partea moștenitorilor, însă nu înseamnă că acceptarea moștenirii este
și obligatorie pentru ei .
Caracterele juridice ale transmisiunii sunt:
Caracterul „mortis causa ” – transmisiunea moștenirii are loc la încetarea din viață a unei
persoane fizice și ca efect al morți, fie o moarte constatată fizic, fie declarată prin hotărâre
judecătorească.
Caracterul universal – patrimoniul sau fracțiunea din patrimoniu ce formează obi ectul
transmisiunii sunt privite în ansamblu ca o universalitate și nu ca bunuri privite în
individualitatea lor
Caracterul unitar – deoarece patrimoniul lui de cuius este privit unitar.
Caracterul indivizibil – moștenirea neputând fi acceptată în parte, e a trebuie să fie
acceptată de moștenitorii cu vocație fie integral, fie să se renunțe la ea
Capitolul II poartă denumirea „ Alte componente ce formează obiectul transmisiunii ”.
Codul civil nu cuprinde în cadrul dispozițiilor sale precizări cu privire la no țiunea de
mobilier și obiecte de uz casnic , lăsând astfel posibilitatea doctrinei și jurisprudenței să
stabilească conținut ul concret al acestor noțiuni. Prin „obiecte de uz casnic” se poate observa că ,
legiuitorul a dorit să încadreze în această categorie bunuri care prin natura și folosința lor sunt
destinate să servească în cadrul menajului casnic.
În categoria bunurilor și obiectelor de uz casnic intră bunurile utilizate pentru mobilarea
locuinței soților, bunurile care prin natura și afectațiunea lor a u fost destinate folosirii în
gospodăria casnică ținându -se seama de condițiile și nivelul de trai al ambilor soți.
Nu intră în categoria mobilierului și a obiectelor de uz casnic următoarele bunuri:
a. bunurile care prin natura lor nu pot fi folosite în cadrul gospodăriei casnice propriu -zise
precum: imobilele, autoturismul, sau alte vehicule, pianu, etc.;

15
b. bunurile destinate exercitării profesiei sau meseriei defunctului, nici atunci când soți au
avut aceeași profesie sau meserie;
c. bunurile cărora, deși prin natura sau destinația lor ar putea fi folosite în gospodărie,
totuși nu li s -a dat această afectațiune, întrucât au fost dobândite în alt scop, spre exemplu în scop
de investiții;
d. bunurile de uz personal ale soților;
e. bunurile de lux cum ar fi bijuteriile, operele de artă, obiectele rare de valori mai mari;
f. bunurile aparținând gospodăriei țărănești (animale de lucru sau transport, uneltele
necesare desfășurării unor activități în agricultură). Potrivit unei opinii exprimată în literatura d e
specialitate , la care achiesăm, aceste bunuri sunt considerate absolut necesare pentru asigurarea
pe cât posibil a unor condiții elementare de muncă și viață, a existenței însăși gospodăriei
țărănești, astfel încât includerea acestor bunuri în masa succe sorală ar conduce la destrămarea
gopodăriei țărănești și la afectarea funcției social economice a gopodăriei populației .
Capitolul II prezintă și aspecte ale d reptul ui de abitație, drept ce ar putea intra în activului
succesoral. D reptul de abitație este tratat, așa cum arătam, ca un drept aparținând soțului
supraviețuitor, dar și altor persoane, soțul în viață neavând acest drept rezervat de lege apreciem
ca necesară existența unei reglementări care să îi confere soțului supraviețuitor un drept exclusiv
de abitație asupra cotelor sale de moștenire legală prevăzute de lege.
În opinia noastră , dreptul de abitație al soțului supraviețuitor poate fi considerat o
componentă a activului succesoral atâta timp cât îi aduce acestuia un spor la activul său
patrimoni al (prin faptul că este constituit cu titlu gratuit) și nu poate fi considerat ca făcând parte
din pasivul succesoral, întucât soțul supraviețuitor, în exercitarea acestui drept, nu poate fi
obligat nici față de creditori săi, nici față de creditori soțulu i decedat.
Titlul al II -lea este intitulat „ Transmisiunea activului ” și este împărțit în zece
capitole.
Capitolul I poartă denumirea „ Cuprinsul activului succesoral ”. Activul succesoral este
format, în principiu , din drepturile patrimoniale existente la data deschiderii succesiunii. În
categoria drepturilor patrimoniale ce compun activul moștenirii intră toate acele drepturi cu
caracter patrimonial ce fac parte din patrimoniul persoanei la data decesului. Drepturile
patrimoniale sunt acele drepturi evalua bile în bani, cu conținut economic.

16
Aceste drepturi sunt următoarele: dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile și
imobile; drepturile reale deriv ate din dreptul de proprietate ( de exemplu dreptul de superficie sau
de servitute ); dreptul real de folos ință sau de accesiune; dreptul de creanță; drepturi patrimoniale
de autor.
Sunt incluse în activul succesoral și donațiile pe care defunctul le -a făcut cu depășirea
cotității disponibile, chiar dacă la data deschiderii succesiunii acestea nu mai fac part e din
patrimoniul defunctului.
De asemenea, di n activul succesoral fac parte și fructele naturale, industriale și civile,
produse de bunurile succesorale, după data deschiderii moștenirii, chiar dacă la data deschiderii
moștenirii nu fac parte din patrimoniu l defunctului.
Ca excepție, se transmite prin succesiune dreptul de a pretinde recunoașterea calității de
autor al operei. Moștenitorii au dreptul de a încheia contracte pentru valorificarea dreptului de
autor, au dreptul de a încasa remunerațiile ce se cu vin, să primească și plă țile ce se cuvin
autorului și nu au fost încasate de acesta în timpul vieții. Tot aceștia , moșt enitorii, sunt
îndreptățiți să poată cere daune pentru orice prejudiciu adus autorului sau lor în mod direct prin
folosirea fără drept a operei.
Tot ca excepție, se transmit prin moștenire drepturile patrimoniale asupra invențiilor ,
drepturile asupra desenelor și modelelor industriale .
Se consideră că , în cuprinsul activului succesoral intră și fructele naturale și civile
produse de bunuri le succesorale după deschiderea moștenirii, chiar și echivalentul bănesc în
cazul folosinței pe care un moștenitor și -o exercită asupra unui bun din masa succesorală. În
completarea activului succesoral vor intra și fructele industriale.
Codul civil, cu ti tlu de noutate, a atribuit un capitol distinct pe ntru amintirile de familie și
modul de transmitere al acestora . Astfel, fac parte din activul succesoral amintirile de familie
ieșite din indiviziune fie datorită partajului voluntar, fie în lipsa acodrului prin hotarârea
instanței, respectiv partajului judiciar. (art. 1142 C.civ.).
Orice persoană poate dispune de însăși corpul uman , chiar și după moarte sau de anumite
componente ale acestuia, precum organe, țesuturi, celule umane . În acest sens art. 80 din C odul
civil instituie dreptul de a dispune de propriul corp, de sine însuși prin propria voință, persoana
putând stabili modul de realizare al propriilor funeralii, putând să dispună de corpul său chiar și
după moarte.

17
Activul poate avea în completare ca obiect și locurile de veci. Potrivit Legii 102/2014
privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, art. 17 din lege face referiri stricte cu
privire la persoanele obligate să se ocupe de înmormântare.
În domeniul succesiunilor , în ceea ce pr ivește drepturile personal e nepatrimoniale în
dispozițiil e art. 78 C. civ. se consacră dreptul pentru respectul datorat pesoanei decedate . Deși,
odată cu decesul se consideră că a încetat statutul juridic a l omului, respectiv drepturile
personalității înce tează odată cu moartea, fiind considerate drepturi intuitu personae, persoanei
ce a reprezentat aceste drepturi i se datorează respect.
Capitolul al II -lea este intitulat „ Noțiune a și principii le transmisiunii activului
succesoral ”. Până în acest moment noțiunea de activ succesoral nu s -a concretizat printr -un
studiu special.
La origini conceptul de activ succesoral se regăsește pentru prima data în art. 1067 alin. (2)
C.civ., care statuează că „Dacă legatele cu titlu particular depășesc activul net al moștenirii , ele
vor fi reduse în măsura depășirii….” .
O serie de dispoziții privitoare la transmisiunea activului succesoral se regăsesc în Codul
civil în titlul II, Moștenirea legală, Capitolul IV intitulat rezerva succesorală, cotitatea
disponibilă și reducțiu nea liberalităților excesive. Această transmisiune este guvernată de
următoarele principii: principiul unității succesiunii; principiul continuării persoanei defunctului
de către succesorii și principiul succesiunii de bunuri; principiul succes iunii la persoană.
Principiu unității succesiunii presupune că , la data decesului unei persoane fizice masa
succesorală a bunurilor sale constituie un tot unitar ce se supu ne regulilor uniforme. Distribuirea
bunurilor între moștenitori făcându -se numai în baza unor criterii cantitative și nu a unor criterii
privind natura bunurilor.
Cu privire la succesiunea la persoană, potrivit unei concepții tradiționale, defunctul
continuă să trăiască prin descendenții săi, principiu ce este transpus în drept prin regul a
transmisiunii bunurilor de la o generație la alta.
Moștenitorii primind bunurile, au obligația să respecte și angajamentele defunctului, ei
luând astfel locul defunctului.
Potrivit tradiției , dreptului succesoral românesc , rudele cele mai apropiate de de funct
preiau fără nicio formalitate posesia patrimoniului defunctului, acesta confundându -se cu
propriul lor patrimoniu, existând astfel sentimentul că ei continuă persoana defunctului. Potrivit

18
legii, legatarii universali și cei cu titlu universal sunt ce i care continuă de drept pe rsoana
defunctului, fără sezină, pentru că dobândesc universalitatea bunurilor defunctului.
Capitolul al III -lea poartă denumirea de „ Stabilirea activului din masa succesorală ”.
În dreptul românesc, potri vit art. 1091 alin. (1) lit. a) C. civ., se statuează că determinarea
activului brut al moștenirii, se realizează prin însumarea valorii bunurilor existente în
patrimoniul succesoral la data deschiderii succesiunii, iar lit. b) a aceluiași articol prevede că ,
determinarea activul ui net al moștenirii se face prin scăderea pasivului succesoral din activul
brut. Reunirea fictivă, doar pentru calcul, se face prin adăugarea prin activul net a valorii
donațiilor făcute de defunct.
Prin urmare stabilirea activului net al moștenirii se e fectuează prin scăderea pasivului
succesoral din activul brut. Pentru a se stabili pasivul succesoral se are în vedere totalitatea
datoriilor nerestituite de defunct, dar și a sarcinilor concretizate în cheltuieli de înmormântare, de
administrare și conser vare a patrimoniului succesoral și care nu se sting în urma morții titularului
său.
Capitolul IV este intitulat „ Activul succesoral în raport cu reducțiunea liberalităților
excesive ”. Există drepturi care, deși nu fac parte din patrimoniul defunctului la d ata deschiderii
moștenirii, vor intra în alcătuirea activului succesoral ca urmare a reducțiunii liberalităților
excesive ori prin efectul raportului donațiilor, dacă moștenitorii beneficiază de rezervă
succesorală sau de raport.
Capitolul V poartă denumir ea „Transmisiunea drepturilor succesorale a subiectului
activ” și prezintă că t ransmisiunea succesorală se particularizeză prin aceea că nu poate avea ca
obiect un bun izolat, ci un patrimoniu.
Transmiterea drepturilor succesorale intervine de drept la da ta deschiderii succesiunii
nefiind obligatorie , toți moștenitorii indiferent că sunt legali sau testamentari și indiferent dacă
au vocație asupra întregului patrimoniul sau asupra unei fracțiuni din acesta, ea operând prin
acceptarea moștenirii, fie prin r enunțarea la moștenire. Odată acceptată moștenirea transmisiunea
succesorală de plin drept de la data deschiderii succesiunii se consolidează.
În Capitolul VI sunt prezentate „ Felurile transmiterii activului succesoral ”.
Transmiterea activului succesoral (ca și a pasivului de altminteri) poate fi universală, cu titlu
universal și cu titlu patricular. În toate aceste cazuri ea operează de plin drept de la data
deschiderii succesiunii, însă prezintă și unele patricularități în cazul legatelor cu titlu par ticular.

19
Transmisiunea universală are în vedere patrimoniul succesoral în ansamblul său, totalitatea
drepturilor care formează obiectul întregului patrimoniu al defunctului.
Transmisiunea cu titlu universal are caracter limitat deoarece se referă doar la o f racțiune, o
cotă parte din totalitatea drepturilor succesorale ce alcătuiesc activul moștenirii. Prin urmare nu
se poate susține că acest tip de transmisiune are în vedere doar o fracțiune din totalitatea
drepturilor patrimoniale ce alcătuiesc activul succ esoral. Așadar, beneficiari ai transmisiunii cu
titlu universal pot fi legatarii cu titlu universal deoarece aceștia au o vocație succesorală limitată.
În situația în care obiectul legatului este constituit din dreptul de proprietate sau alt drept
real asupra unor bunuri individual -determinate sau un drept succesoral dobândit de către testator
și lăsat prin legat înainte de lichidarea acelei moșteniri, legatarul devine titularul acelui drept de
la deschiderea moștenirii primindu -l direct de la defunct. Î n schimb, în situația în care obiectul
legatului îl constituie bunurile de gen, obligații de a face sau a nu face ori în cazul legatului
bunurilor altuia, legatarul nu dobândește decât un drept de creanță, legatarul particular fiind
creditor, iar moștenito rii universali sau cu titlu universali fiind debitori .
Capitolul VII este intitulat „ Rolul executorului testamentar în transmisiunea
activului succesoral ”. Potrivit art. 1079 din C.civ., executorul testamentar are dreptul să
administreze patrimoniul succes oral pe o perioadă de cel mult doi ani de la data deschiderii
moștenirii, chiar dacă testatorul nu i -a conferit în mod exp res acest drept. Prin testament, dreptul
de administrare poate fi restrâns doar la o parte din patrimoniul succesoral sau la un termen mai
scurt. Termenul de doi ani poate fi prelungit de instanța de judecată pentru motive temeinie, prin
acordarea unor termene succesive de câte un an.
Calitatea de administrator al activului succesoral îi permite executorului testamentar să
efectueze acte de conservare și de administrare a patrimoniului succesoral, indiferent că în
componența acestuia intră bunuri mobile sau imobile.
Potrivit art. 1080 C. civ., executorul testamentar va cere punerea sigiliilor dacă moșten itorii
sunt minori, persoane puse s ub interdicție judecătorească ori dispărute și va stărui să se facă
inventarul bunurilor succesiunii, ce alcătuiesc activul succesoral, în prezența moștenitorilor sau
cu citarea acestora. Operațiunea de efectuare a inventarului a activului succesoral este îndeplinită
de regulă de notarul public care a fost sesizat cu dezbaterea succesiunii respective. Operațiunea
de efectuare a inventarului prezintă importanță prin prisma protejării activului succesoral, în
condițiile în care moștenit orii răspund pentu dato riile succesiunii în limita activului acesteia, dar

20
și sub aspectul faptului că , executorul testamentar răspunde personal pentru compunerea
patrimoniului pe care l -a primit de la testator.
La sfârșitul mandatului său , executorul testamentar este obligat să dea socotelă
moștenitorilor defunctului cu privire la modul în care a gestionat activul succesoral, chiar dacă
nu au existat moștenitori rezervatari; în principiu această dispoziție a legii presupune că
executorul este obligat să justifice utilizarea dată activului succesoral și, eventual să restituie
bunurile rămase.
Răspunderea cu privire la acest demers funcționează față de moștenitorii universali, legali
sau testamentari, precum și de curatorul moștenirii vacante.
Capitolul V III este denumit „Inventaru l bunurilor”. Pentru ca în situația acceptării
moștenirii să nu se confunde patrimoniul succesoral cu patrimoniul personal al moștenitorului
este necesar întocmirea inventarului, în lipsa acestuia nu se poate opera împiedicarea contopirii
patrimoniilor.
Inventarul bunurilor din patrimoniul succesoral poate fi cerut de moștenitori, de creditorii
succesiunii, dar și de orice persoană interesată în scopul de a se asigura că , pasivul succesoral nu
depășește activul. În acest sens atunci când cererea de efectuar e a inventarului a fost întocmită de
un succesibil, iar un alt succesibil sau persoane ce dețin bunuri din patrimoniul succesoral se
opun efectuării inventarului având interes, inventarul se dispune de instanța de judecată de la
locul deschiderii moșteniri i.
În procesul -verbal de inventar trebuie să fie cuprinse în mod obligatoriu toate bunurile
succesiunii, să se facă o descriere și o evaluare provizorie a acestora.
Potrivit art. 1117 C. c iv., dacă notarul public apreciază că există pericol de înstrăinare,
pierdere, distrugere sau înlocuire a bunurilor succesorale, va dispune punerea acestor bunuri sub
sigiliu sau le va preda unui custode.
Custodele este numit, cu acordul tuturor celor interesați, din rândul succesibililor sau o
altă persoană aleasă de cătr e notar.
Custodele sau cutatorul are obligația să restituie bunurile în starea în care au fost predate
și să dea socoteală notarului cu privire la cheltuielile de administrare și conservare a bunurilor,
fie la finalul procedurii succesorale, fie atunci cân d notarul consideră că este cazul.
Capitolul IX prezintă aspecte despre „ Dreptul succesoral special al soțului
supraviețuitor asupra activului succesoral ”. Soțul supraviețuitor nu este inclus în nicio clasă

21
de moștenitori legal i, el nefiind rudă cu defunct ul, între soți existând o relație de afecțiune
reciprocă . Legea recunoaște însă soțului supraviețuitor un drept de moștenire legală și îi consacră
acestuia vocație succesorală legală indiferent de clasa de moștenitori cu care vine în concurs;
astfel încât acesta nu exlude și nu este exclus de nicio clasă de moștenitori.
Cu privire la dreptul so țului supraviețuitor asupra activului succesoral studiul prezintă
aspecte prin care soțul supraviețuitor deține un drept special concretizat în dreptul asupra
mobilierului și obiectelor aparținând gospodăriei casnice, drept pe care nu îl împarte decât cu
descendenții defunctului și nu cu celelalte clase de moștenitori.
Capitolul prezintă cotele ce revin soțului supraviețuitor asupra mobilierului și obiectelor
aparținând gospodăriei casnice în situația în care in tră în concurs cu descendenții, i ndicând și ce
categorii de bunuri sunt incluse de legiuitor, dar și de doctrină în noțiunea de „mobilier și obiecte
de uz casnic.
Luând în considerare evoluția familiei și legăturile de afecțiune ce există în mod firesc
între soț și copiii, putem admite egalitatea de drepturi între soțul supraviețuitor și descendenții
defunctului, nu însă și avantajarea primului în detrimentul celorlalți .
Capitolul al X -lea denumit „ Activul succesoral în cazul moștenirii vacante ” prezintă
că, moștenirea vacantă este aceea în care, în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari,
patrimoniul succesoral este cules, în tot sau în parte, de către stat, fie prin el însuși ca și entitate,
fie prin unitățile sale administrativ -teritoriale, intrând în proprietatea privată a acestora.
Capitolul enumeră cazurile în care se poate vorbi de vacanță sucesorală. Prin urmare
bunurile care compun activul succesoral vor trece în proprietatea statului fie dacă nu există
moștenitori legali sau testamentari, fie aceștia există dar ori nu au vocație la întreg patrimoniul
succesoral ori nu acceptă moștenirea.
În concluzie, vacanța succesorală totală poate interveni în situația în care defunctul nu are
soț supraviețu itor, rude din nicio clasă de moștenitori și nici nu a instituit legatari prin testament,
precum și în situația în care defunctul are moștenitori legali nerezervatari, pe care îi
dezmoștenește tot prin testament, dar nu instituie legatari prin testament.
Indiferent dacă este vorba de moștenire vacantă parțială sau totală bunurile care compun
activul succesoral vor intra în proprietatea statului sau a unităților administrativ -teritoriale.
Cu privire la aceste dispozi ții ale legii, știind că statul răspunde pentru pasivul succesoral
numai în limita activului, spre deosebire de moștenitorii rezervatari care răspund pentru pasivul

22
succesoral și cu bunurile proprii (atunci pasivul depășește activul), apreciem oportună opțiunea
legiutorului întrucât nu s -ar justi fica fiind chiar inadmisibil ca o societate să suporte pasivul
succesoral din patrimoniul unei persoane fizice.
În societatea contemporan ă transmisiunea activului succesoral prezintă importanță
deosebită în ansamblul devoluțiunii legale a moșteniri, întruc ât prin această transmisiune se
asigură respectarea principiului transmisiunii defunctului, deoarece în cele mai multe cazuri
activul este mai mare decât pasivul.
Titlul al III -lea este denumit „ Transmisiunea pasivului ” și este împărțit în
treisprezece capitole. Prin analiza efectuată asupra instituției transmisiunii pasivului
succesoral , titlul al III -lea stabilește în ce măsură patrimoniul moștenitorilor este afectat prin
această transmisiune.
Capitolul I denumit „ Cuprinsul pas ivului succesoral ”. Pasivul succesoral este format,
în principiu, din datoriile și sarcinile moștenirii. Principalele componente ale pasivul ui
succesoral sunt datoriile lăsate de defunct, urmând ca sarcinile să fie obligațiile ce izvorăsc după
deschiderea succesiunii.
Datoriil e succesiunii reprezintă obligațiile patrimoniale născute în timpul vieții pe care
defunctul le -a „lăsat” ca moștenire în patrimoniul său.
Indiferent de izvorul lor, datoriile, fie ele de natură contractuală, delictuală, legală, etc.,
sunt acele obligații care există în patrimoniul succesoral la data deschiderii moștenirii, chiar și
datoriile personale cu conținut patrimonial față de moștenitori.
Pe lângă datoriile defunctului , în alcătuirea pasivului succesoral se regăsesc și sarcinile
succesiunii. Aceste a nu se află în patrimoniul succesoral, dar izvorăsc odată cu deschiderea
moștenirii sau ulterior. Obligații sub forma sarcinilor se vor realiza fie prin voința defunctului,
fie indiferent de voința acestuia.
În categoria sarcinilor ce reprezintă acele obl igații ce revin moștenitorului după data
morții, dar care se nasc strict din moartea efectivă a persoanei se regăsesc: cheltuielile pentru
înmormântare ; cheltuielile privind obiceiurile de înmormântare ; cheltuielile pentru administrarea
moștenirii ; cheltui eli privind lichidarea și partajul moștenirii .
În ceea ce privește plata legatelor, fiind considerate ca sarcină, l egatele se plătesc după
achitarea tuturor datoriilor, deoarece legatele reprezintă o liberalitate, plata lor făcându -se după

23
plata datoriilor , regulă consacrată prin adagiul nemo liberalis nisi liberatus , adică nimeni nu
poate face liberalități dacă nu este eliberat de datoriile sale.
Capitolul al II lea este intitultat „ Noțiune și principii ale pasivului succesoral ”. Fără a
defini noțiunea de pasiv succesoral, în literatura de specialitate s -a considerat că prin datorii
succesorale se înțeleg acele obligații patrimoniale ale defunctului față de terț sau față de
moștenitori, care există în patrimoniul succesoral la data deschiderii succesiunii, indiferent de
izvorul lor (contractual, delictual sau legal). Nu reprezintă datorii ale succesiunii acele obligații
care s -au stins la moartea lui de cuius , întrucât au avut caracter viager sau au fost contractate
intuitu personae .
Cu privire la sarcinile moștenirii, acestea sunt considerate ca fiind acele obligații care nu au
existat în patrimoniul lui de cuius , însă care se nasc în sarcina moștenitorilor la data deschiderii
succesiunii sau ulterior acestui moment, fie ca urmare a voinței defu nctului, fie independent de
voința acestuia.
Principiile care guvernează transmisiunea activului succesoral stau și la baza transmisiunii
pasivului succesoral; acestea urmează să fie analizate din perspectiva transmisiunii pasivului
succesoral.
Acest principiu al unității succesiunii, își găsește aplicabilitatea și în materia transmisiunii
pasivului succesoral prin aceea că , potrivit acestuia repartizarea datoriilor și sarcinilor moștenirii
se face către succesibili în limita drepturilor pe care acești a le-au dobândit din succesiune.
Când vorbim despre continuarea persoanei defunctului în materie succesorală, în general,
și în materia pasivului succesoral, în mod special, pornim de la ideea că defunctul transmite
succesorilor săi, odată cu drepturile pe care le -a deținut cât timp a fost în viață, și sarcini și
obligații pe care aceștia le vor continua până la îndeplinirea sau stingerea lor ca o continuitate a
voinței defunctului.
În cadrul transmisiunii succesorale, se știe că, odată cu transmiterea patr imoniului sau a
unei fracțiuni din acesta, se transmit drepturile, dar și obligațiile care împreună alcătuiesc un tot
unitar. Cine dobândește activul succesoral va fi obligat să plătească și datoriile succesiunii,
acestea fiind strâns legate de drepturi.
Capitolul al II -lea analizează p rincipiul consacrat de art. 1155 din C.civ., al diviz ării de
drept al pasivului succesoral între moștenitorii universali sau cu titlu universal, subliniind că
sarcinile și datoriile moștenirii se transmit între comoștenitori în raport de partea ereditară a

24
fiecăruia, chiar de la data deschiderii succesiunii; diviziunea de drept a pasivului succesoral are
loc doar în cazul acceptării pure și simple a moștenirii. În aplicarea acestui principiu nu are
relevanță calitatea moștenit orilor, ei putând fi universali, cu titlu universal, sezinari sau
nesezinari, această obligație de plată neexistând ca urmare a sezinei ci ca urmare a transmisiunii
universale sau cu titlu universal.
De la principiul diviz ării de drept a pasivului succesor al capitolul analizează excepțiile
reglementate de art. 1155 alin. (3) din C. civ.. Prima excepție are în vedere inaplicabilitatea
acestui principiu în cazul în care obligația este indivizibilă dar nu solidară, caz în care fiecare
dintre moștenitori poate fi ținut separat la executarea întregii obligații având posibilitatea de a
obține restituirea prestațiilor efectuate. O altă excepție de la acest principiu are în vedere
obligația ce are ca obiect un bun individual determinat sau o anumită prestație asupra unui astfel
de bun, iar în acest caz moștenitorul va fi acționat singur, putând să se întoarcă cu o acțiune în
regres împotriva celorlalți comoștenitori.
O alt ă excepție vizează obligația care este garantată cu o garanție reală, iar în acest caz
moștenit orul care primește bunul afectat de sarcină va fi obligat cu privire la datoriile defunctului
numai în limita valorii acelui bun.
Privită tot ca o excepție de la principiul divizării de drept a pasivului succesoral , se
consideră ipoteza în care pasivul succesoral nu se divide pe perioada în care se menține starea de
indiviziune între comoștenitori.
Capitolul al III -lea este denumit „ Stabilirea pasivului din masa succesorală ”. În
stabilirea pasivului se are în vedere legătura care unește datoriile defunctului, cele care fac parte
din pasivul succesoral și care este certă, aceste datorii avându -l în comun pe debitorul lor. O altă
trăsătură comună a datoriilor defunctului este caracterul transmisibil al acestora, avându -se la
bază pr incipiul „supraviețuirii datoriilor defunctului”. În altă ordine de idei, datoriile defunctului
nu au un caracter intuitu persone cu privire la debitor vor avea același regim juridic.
Capitolul al IV -lea este intitulat „ Răspunderea moștenitorilor și persoa nele obligate
la plata pasivului succe soral”. Art. 1114 C. civ. statuează ca regulă că, obligația de a suporta
pasivul succesoral, adică datoriile și sarcinile moștenirii, revine moștenitorilor universali, cu titlu
universal (adică moștenitorilor legali), legatarilor universali sau legatarilor cu titlu universal
întrucât aceștia au vocație la întreg patrimoniul succesoral sau la o fracțiune din acesta, și prin
urmare și la obligații succesorale. Așa cum am arătat legatarul cu titlu particular nu are obligaț ia

25
de a suporta datoriile și sarcinile moșteniri, deci nu contribuie la plata pasivului succesoral, el
neavând vocație la o universalitate spre deosebire de celelalte categorii de moștenitori.
Așadar, din dispozițiile legii care statuează că datoriile și s arcinile moștenirii sunt suportate
numai cu bunurile din patrimoniul succesoral și proporțional cu cota sucesorală ce revine fiecărui
moștenitor, rezultă că pasivul succesoral se transmite divizat de drept între moștenitori
corespunzător cu partea moștenit ă de fiecare la data deschiderii succesiunii.
Legislația în vigoare marchează cu titlu de noutate schimbarea viziunii existente în trecut
prin aceea că , moștenitorii universali și cu titlu universal sunt obligați să răspundă de pasivul
succesoral numai cu bunurile care le -au moștenit din patrimoniul succesoral și numai
proporțional cu cota succesorală a fiecăruia
Potrivit regulii instituite de art. 1155 alin. (1) C.civ. , moștenitorii universali și cu titlu
universal contribuie la plata datoriilor și sarcini le moștenirii proporțional cu cota succesorală ce
îi revine fiecăruia.
Prin expresia „cota fiecăruia” se înțelege în primul rând vocația la succesiune pe care o au
moștenitorii și nu ceea ce culeg ei efectiv.
Acest principiu are la bază regula potrivit căreia moștenitorii dobândesc prin moștenire
(dacă o acceptă) un patrimoniu sau o fracțiune dintr -un patrimoniu, adică o universalitate ce are
în componența sa nu numai drepturi, dar și obligații, ceea ce înseamnă că vor fi ținuți și la plata
pasivului suc cesoral.
Întinderea obligației cu privire la plata pasivului succesoral nu se raportează la
emolumentul efectiv cules de moștenitori, ci la fracțiunea din moștenire la care au vocație cei
obligați la această plată.
Legatarul cu titlu particular nu este ob ligat să suporte datoriile și sarcinile moștenirii. Prin
excepție el răspunde pentru pasivul moștenirii, însă numai cu bunul sau bunurile care formează
obiectul legatului
Capitolul al V -lea este denumit „ Creditori personali ai moștenitorilor ”. Potrivit art.
1156 alin.(1) C. civ., înainte de partajul succesoral, creditorii personali ai unui moștenitor nu pot
urmări partea acestuia din bunurile moștenirii. Creditorii personali ai moștenitorilor și orice
persoană ce justifică un interes legitim pot să ceară partajul în numele debitorului lor, pot
pretinde să fie prezenți la partajul prin bună învoială sau pot să intervină în procesul de partaj.
Astfel, potrivit legii, creditorii personali ai moștenitorilor nu pot urmări părțile indivize a

26
debitorulu i lor din bunurile succesorale înainte de a se proceda la partajul succesoral, însă
partajul poate fi făcut chiar și la cererea acestor creditori.
Din bunurile moștenirii atribuite la partaj, precum și din cele care le iau locul în
patrimoniul moștenitorul ui, creditorii moștenirii vor fi plătiți cu preferință față de creditorii
personali ai moștenitorului.
Codul civil în cuprinsul art. 1560 definește acțiunea oblică ca fiind situația creditorului a
cărui creanță este certă și exigibilă și care poate să exer cite drepturile și acțiunile debitorului
atunci când acesta, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să le exercite. Creditorul nu
va putea exercita drepturile și acțiunile care sunt strâns legate de persoana debitorului.
Așadar, prin intermediu l acțiunii oblice creditorul nu devine titularul dreptului pe care l -a
valorificat ci doar îl înlocuiește pe moștenitor în exerctarea dreptului său.
Pentru situația în care moștenitorul inactiv are o parte din moștenire mai mică decât
valoarea totală a cre anțelor creditorilor acceptanți se reține că , plata creditorilor se realizează în
raport de preferința pe care o au aceștia, iar în cazul în care toți sunt creditori chirografari, plata
se va efectua proporțional.
Așadar, putem deduce că , pentru situația în care creditorii succesibilului nu și -au îndestulat
creanța după reținerea părții ce i s -a cuvenit acestuia, parte din creanța neacoperită rămânând
nesatisfăcută în totalitate îl va urmări pe debitor până la acoperirea acesteia.
Pentru ca acceptarea succ esiunii de către creditorii succesibilului inactiv să îl transforme pe
acesta din urmă în acceptant al moștenirii la care are vocație este absolut necesar ca și
succesibilul să -și fi exercitat opțiunea în acest sens. Pentru aceasta este necesară citarea sa în
vederea manifestării opțiunii.
Actul de acceptare al creditorului succesibilului se va putea încheia mai apoi independent
de prezentarea moștenitorului la dezbaterea succesorală sau de opțiunea acestuia.
Capitolul al VI -lea este intitulat „ Dreptul de regres împotriva moștenitorului”.
Potrivit art. 1157 alin. (1) C.civ. , moștenitorul universal sau cu titlu universal care, din cauza
garanției reale sau din orice altă cauză a plătit din datoria comună mai mult decât partea sa , are
drept de regres împotriva celorlalți moștenitori, însă numai pentru partea din datoria comună ce
revenea fiecăruia chiar și atunci când moștenitorul care a plătit datoria ar fi fost subrogat în
drepturile creditorilor.

27
Această acțiune în regres poate avea o natură juridică diferită, putând fi o acțiune
personală situație în care se face plata unei obligații indivizibile, dar și o acțiune derivată din
gestiunea de afaceri, adică atunci când succesorul plătește mai mult decât partea sa cu intenția de
a gera interesele celorlal ți comoștenitori. Acțiunea în regres are caracter personal și este
prescriptibilă în termenul general de prescripție (trei ani), fără a se ține cont dacă a fost intentată
printr -o acțiune separată sau exercitată în cadrul procesului de partaj.
Capitolul al VII-lea prezintă „ Confuziunea între patrimoniul succesibilului și cel al
lui de cuius”. În situația în care moștenitorul era titularul unui drept de uzufruct sau deținea nuda
proprietate asupra unui bun înainte de decesul defunctului, iar ulterior moștene ște acel bun
primind prin succesiune uzufructul și nuda proprietate el devine pe deplin proprietar, drepturile
anterioare stingându -se prin consolidare. Această confuziune între patrimonii ce se produce prin
efectul legii de la data deschiderii succesiunii nu exclude menținerea în patrimoniul unic al
moștenitorului a unor mase patrimoniale distincte, una constituită de masa patrimonială
cuprinzând moștenirea în sine cu activul și pasivul, iar cealaltă masă patrimonială aparținând
moștenitorului.
Ca o concl uzie putem afirma că, confuziunea patrimoniului moștenitorului cu patrimoniul
succesoral se poate produce în cazul tuturor categoriilor de moștenitori care au vocație universală
la succesiune și nu numai în caz de succesiune legală, ci și în cazul legataru lui universal sau cu
titlu universal.
Capitolul al VIII -lea este denumit „ Pasivul succesoral în raport de alte instituții și
ramuri de drept ”. Acest capitol tratează relația dintre pasivul succesoral și dreptul fiscal arătând
că, în materia dreptului fiscal, pasivul succesoral este incident atunci când se are în vedere
stabilirea bazei de impunere cu ajutorul căreia se calculează impozitele și taxele datorate statului
cu prilejul transferării drepturilor de proprietate asupra bunurilor care au aparținu t defunctului
către succesorii acestuia.
Capitolul al VIII -lea tratează și relația dintre pasivul succesoral și reducțiunea liberalităților
excesive, arătând că potrivit legii, liberalitățile prin acte între vii sau pentru cauză de moarte când
depășesc cot itatea disponibilă, sunt reduse la aceasta.
Eventuala reducțiune a liberalităților exce sive consimțită de defunct se va determina după
ce a fost stabilită masa tuturor bunurilor existente în patrimoniul defunctului la data decesului

28
defunctului, luându -se în calcul prin reunire fictivă toate donațiile. Din această masă de partaj se
deduc (se scot) datoriile succesiunii, după care se ca lculează cotitatea disponibilă.
Capitolul al IX -lea este intitulat „ Influența renunțării la succesiune asupra obligației
la plata pasivului succesoral ”.
Cu privire la plata pasivulu i succesoral art. 1121 alin. (1) C.civ. prevede că , succesibilul
care renunță este considerat că nu a fost niciodată moștenitor, el fiind străin de moștenire de la
data deschiderii succesiunii, deci cu efect e retroactive. Prin urmare, ace sta este lipsit de
drepturile asupra activului succesoral, dar este degrevat și de obligațiile cu privire la plata
pasivului succesoral.
Între renunțarea la succesiune și obligația la plata pasivului există un raport de
interdependență; astfel, prin renunțare se șterge obligația la plata pasivului succesoral.
De obicei, cei ce renunță la o succesiune o fac cel mai adesea pentru a nu fi obligați la plata
pasivului succesoral. Se întâlnesc situații în care moștenitorul , după ce a acceptat succesiunea,
constată că , datoriile și sarcinile defunctului depășesc cu mult activul existent în patrimoniul
accestuia. În această situație, succesibilul nu mai poate uzita de dreptul la renunțare la succesiune
fiind obligat la plata pasivului până la stingerea acestuia, chiar cu bunurile sale.
Capitolul X este denumit „ Intrarea în stăpânirea moștenirii vaca nte și răspunderea
pentru pasiv”. Statul este obligat să răspundă de pasivul succesoral în limitele activului, adică la
fel ca ori ce moștenitor legal care a acceptat moștenirea, statul va trebui să plătească sarcinile și
datoriile acestuia, însă numai proporțional cu partea dobândită în cadrul succesiunii vacante, deci
numai în limita activului și numai cu bunurile care fac parte din moștenire.
În urma analizei efectuate constatăm că , nici doctrina și nici legislația în vigoare nu
dispune cu privire la cazurile în care elementele existente în activul succesoral sunt insuficiente
pentru acoperirea datoriilor și sarcinilor moștenirii. P e cale de consecință, putem deduce că, în
această situație, neavând bunuri suficiente în succesiune pentru îndestularea creanțelor
succesiunii, creditorii acesteia sunt singurii prejudiciați.
Capitolul al XI -lea este intitulat „ Lichidarea pasivului ”. Potrivit art. 120 din Lege, în
cadrul procedurii succesorale notariale, notarul public va putea proceda la lichidarea pasivului
succesoral, cu acordul tuturor moștenitorilor. Prin urmare este vorba de o procedură notarială la
care se apelează atunci când toți s uccesorii își dau consimțământul, ea având un caracter
facultativ.

29
În faza premergătoare a procedurii lichidării pasivului succesoral notarul public învestit cu
soluționarea cauzei succesorale va elibera un certificat succeso ral de lichidare ce va cuprinde , pe
lângă masa succesorală alcătuită din activul și pasivul moștenirii, și moștenitorii și cotele ce
revin acestora, precum și acordul lor cu privire la modul de lichidare a pasivului succesoral,
numirea lichidatorului și termenul stabilit pentru finaliza rea termenului de lichidare.
Lichidarea pasivului succesoral se va efectua de unul sau mai mulți lichidatori, care, după
caz, vor acționa separat sau împreună. Se poate trage concluzia că, poate fi lichidator chiar și
notarul public care a dezbătut procedu ra succesorală notarială, iar în cazul în care nu este acesta,
lichidatorul poate fi desemnat de către defunct prin testament sau înscris autentic, fie de către
pesoana care îndeplinește misiunea de executor testamentar, fie poate fi desemnat și de către
moștenitorul defunctului, de aceștia sau de un terț.
Lichidatorul mai poate fi desemnat și de instanța de judecată în situația în care moștenitorii
nu se înțeleg cu privire la desemnarea lichidatorului.
Lichidatorul are dreptul la remunerație, stabilită de moștenitori încă de la data la care a fost
desemnat, precum și la rambursarea cheltuielilor pe care le -a efectuat cu plata procedurii de
lichidare.
Legea precizează că , durata procedurii de lichidare a pasivului succesoral nu poate depăși
un an calendarist ic; aceasta poate fi prelungită prin acordul tuturor moștenitorilor. Notarul public
poate cere instanței de judecată înlocuirea lichidatorului care se află în imposibilitate de a -și
executa sarcina, o neglijează sau nu o respectă. (art. 130 din Legea nr. 3 6/1995).
Notarul public, după finalizarea procedurii de lichidare va elibera certificatul de
moștenitor, în masa succesorală urmând a fi evidențiat produsul net al lichidării.
Capitolul al XII -lea este denumit „ Raportul datoriilor ”. Prin raportul datoriilo r putem
înțelege operațiunea juridică prin care un succesibil care are o datorie certă și lichidă față de de
cuius este obligat să o raporteze, fie înainte, fie în cadrul partajului succesoral.
Potrivit art. 1158 alin. (2) C. civ. , dacă moștenitorul are ma i multe datorii față de moștenire
care nu sunt acoperite cu partea sa din bunurile moștenirii, aceste datorii se sting proporțional,
prin raport în limita părții respective. Raportul nu operează în privința creanței pe care un
moștenitor o are față de moșt enire, însă moștenitorul care este atât creditor, cât și debitor al
moștenirii se poate prevala de compensația legală, chiar dacă nu ar fi întrunite condițiile acesteia.

30
Prin acordul tuturor moștenitorilor, raportul datoriilor se poate realiza și înainte d e partajul
succesoral.
Cu privire la modalitatea de efectuare a raportului datoriilor dispozițiile Codului civil sunt
destul de precise arătând că , această operațiune se poate efectua prin luare mai puțin, adică prin
echivalent, pentru situația în care la momentul partajului succesoral un moștenitor are o datorie
certă și lichidă față de moștenire.
Astfel, efectuarea raportului datoriilor prin luare mai puțin, respectiv prin echivalent, fie
prin preluare, f ie prin imputație, presupune că, moștenitorul care are o datorie față de moștenire
va prelua în lotul său bunuri mai puține decât cota parte ce i se cuvine din moștenire,
corespunzător valorii datoriei, respectiv valoarea datoriei se scade din cota parte care i se cuvine
din moștenire.
Pentru a putea oper a raportul datoriilor , trebuie îndeplinite anumite condiții. În cazul
partajului succesoral acesta presupune ca , moștenitorul să fi acceptat moștenirea, deoarece în caz
contrar pierde calitatea de comoștenitor. Este irelevant dacă el este coindivizar în ca litate de
succesor legal sau legatar universal ori cu titlu universal. Legatarul cu titlu particular, dobândind
unul sau mai multe bunuri determinate, nu poate avea calitatea de coindivizar și nu poate fi nici
subiect privind raportul datoriilor.
Prin urma re, ca o primă condiție pentru a exista raportul datoriilor este aceea de a accepta
succesiunea . O altă condiție ce se cere a fi îndeplinită este existența unei datorii față de
succesiune , datorie ce să nu fi fost stinsă prin compensație. O altă condiție p entru existența
obligației de raport al datoriilor, ce se deduce din dispozițile Codului civil este aceea ca
moștenitorul să aibă o datorie certă și lichidă față de moștenire , datorie ce trebuie să existe la
data partajului succesoral, fără a fi nevoie să fie și exigibilă și fără a se ține seama de izvorul
acesteia.
O ultimă condiție ce se mai cere îndeplinită este aceea ca lotul ce se cuvine copărtașului
debitor să fie destul de mare încât creanța să se poată imputa în totalitate asupra acestuia .
În absența acestei condiții raportul produce efecte numai pentru partea din datorie care este
echivalentă cu drepturile debitorului la masa partajabilă, iar pentru restul datoriei, acesta
(debitorul) va fi obligat să aducă la împărțeală echivalentul valoric a l acesteia.
La raportul datoriilor pot fi obligați nu numai descendenți ai defunctului și soțul
supraviețuitor, dar și moștenitori legali ai acestuia, legatari universali sau cu titlu universal.

31
Raportul datoriilor prezintă avantajul că , aduce o simplifica re în cadrul operațiunilor de
lichidare a masei succesorale prin aceea că atribuindu -se creanța succesiunii comoștenitorului
debitor, se crează o confuziune nemaifiind necesară nicio operațiune pentru realizarea acesteia.
Prin raportul datoriilor se asigur ă transpunerea în practică a principiului egalității între
coindivizari prin aceea că nu există riscul c ă, dacă se atribuie creanța altui coindivizar acesta să
fie pus în situația de a nu -și putea realiza creanța datorită insolvabilității debitorului.
Capi tolul al XI II-lea este intitulat „ Falimentul persoanei fizice – un avantaj sau un
dezavantaj pentru moștenitori? ”
În prezent există în cadrul Parlamentului României un proiect de lege privind falimentul
persoanei fizice potrivit căruia o persoană poate int ra în insolvență în situația în care din
veniturile sale nu își permite să își plătească creditorii. Debitorul poate solicita protecția instanței
care va aprecia dacă falimentul este sau nu scuzabil. Astfel, debitorul se va prezenta în fața
instanței care îl poate declara insolvent fie la cererea sa, fie la cererea creditorilor; aflat în această
stare datornicul are posibilitatea de a propune un plan prin care să își plătească datoriile față de
creditori, plan ce se desfășoară sub stricta supraveghere a unu i administrator judiciar, dar și cu
controlul periodic al instanței, el fiind declarat falit.
Proiectul de lege statuează că în situația în care se instituie falimentul personal judecătorul
poate acorda debitorului și familiei sale dreptul de a mai rămâne în locuință timp de 2 ani.
Legiuitorul face distincția între debitorul de bună -credință și cel de rea -credință, în sensul că
acesta din urmă va mai primi dreptul de a mai locui în imobil doar trei luni.
Legea falimentului nu menționează care ar fi situația moștenitorului debitorului în cazul
decesului acestuia; pot moștenitorii să continue persoana defunctului și din perspectiva
insolvenței personale declarate de acesta în timpul vieții? Ce se întâmplă cu renunțătorii, aceștia
vor mai fi obligați de credito rii succesiunii să accepte succesiunea pe calea acțiunii oblice?
Chiar și în situația în care potrivit dreptului comun creditorii succesiunii obligând
renunțătorii să accepte succesiunea pe calea acțiunii oblice pentru a -și îndestula creanțele, legea
nu ex plică ce se întâmplă cu diferența de creanță neacoperită (pasivul succesoral rămas), știut
fiind că, Codul civil prevede că moștenitorii răspund cu privire la pasiv în limita activului primit.
Din dispozițiile proiectului de lege se deduce că această difer ență a creanței neacoperite se
stinge.

32
Pe de altă parte, legea ar putea conține dispoziții care să nu oblige moștenitorul să accepte
o succesiune falimentară pe cale acțiunii oblice, așa cum este prevăzută în prezent în dreptul
comun. În această ipostază, legiuitorul trebuie să aibă în vedere și situațiile în care moștenitorii
defunctului debitor nu doresc (și deci nu trebuie obligați) să accepte o succesiune care nu le
aduce niciun beneficiu material și să continue persona defunctului prin plata unor rate către bănci
sau a altor datorii.
Apreciem ca benefică adoptarea legii falimentului persoanei fizice și a metodologiei de
punere în aplicare, cu modificările și completările enunțate mai sus, întrucât ar veni în sprijinul
moștenitorului debitorului defunct, creând pentru aceștia posibilitatea de a continua persoana
defunctului și sub acest aspect sau, de a renunța la drepturile succesorale atunci când acceptarea
succesiunii nu este în avantajul lor.
Partea a III – a Petiția de ereditate este împărțită în dou ă titluri.
Titlul I poartă denumirea „ Noțiunea, caracterele juridice și deosebiri față de alte
acțiuni ” și este împărțit în cinci capitole
Capitolul I este intitulat „ Noțiune, caractere juridice și părțile în cadrul acțiunii
petiției de ereditate ”. Petiția de ereditate reprezintă acțiunea prin care reclamantul solicită
instanței să -i recunoască calitatea de moștenitor legal sau de legatar și să -l oblige pe pârât la
restituirea bunurilor succesorale pe care le deține fără drept.
Petiția de ereditate are un caracter real deoarece moștenitorul este văzut ca un adevărat
proprietar al succesiunii deschise și are ca scop deposedarea moștenitorului aparent de bunurile
succesorale.
Caracterul divizibil al petiției de ereditate se referă la situația în care există m ai mulți
moștenitori reclamanți, caz în care aceștia ar trebui să introducă fiecare acțiune în petiție de
ereditate, pentru a li se putea recunoaște calitatea de moștenitori, și pentru a li se putea restitui
bunurile succesorale la care au dreptul în virtu te acestei calități.
Pentru a înlătura controversele existente în literatura de specialitate în acest sens, Codul
civil, în art. 1130 precizează că acțiunea poate fi introdusă oricând , conferind astfel caracter
imprescriptibil petiției de ereditate.
Ca în orice acțiune civilă și în cadrul petiției de ereditate sunt două părți: reclamantul și
pârâtul.

33
Așa cum rezultă din dispozițiile Codului civil, reclamant în petiția de ereditate poate fi
persoana care pretinde a avea calitatea de succesor universal sau cu titlu universal, dar și
succesorii în drepturi a acestei persoane cum ar fi cesionarii de drepturi succesorale ori
reprezentanții succesorali ai acestora în caz de deces.
Cu privire la pârât se înțelege că , acesta poate fi o persoană ce pretinde că este s uccesor
universal sau cu titlu universal și care posedă unul sau mai multe bunuri succesorale în virtutea
acestei pretinse calități
Capitolul al II -lea prezintă „Deosebiri față de alte acțiuni”. Petiția de ereditate
prezintă asemănări și deosebiri în rapor t cu alte acțiuni prin obiectul distinct al acesteia precum și
prin natura sa. Petiția de ereditate se aseamănă cu următoarele acțiuni civile: acțiunea în
revendicare, acțiunea personală prin care se cere plata unei datorii a pârâtului către succesiune
sau acțiunea de partaj (în împărțeală).
Petiția de ereditate se poate spune că , se aseamănă cu acțiunea în revendicare prin aceea
că ambele acțiuni urmăresc aceeași finalitate, respectiv recunoașterea dreptului de proprietate
asupra unor bunuri aflate în liti giu, dar se și deosebește de aceasta prin aceea că la petiția de
ereditate se contestă calitatea de moștenitor care conferă vocație la posesia bunurilor. Dacă titlul
de moștenitor nu este contestat, ci este contestat doar faptul că bunurile aflate în poses ia pârâtului
ar aparține succesiunii, avem de -a face cu o acțiune în revendicare și nu cu o petiție de ereditate.
Petiția de ereditate nu trebuie confundată cu acțiunea prin care reclamantul solicită
instanței plata unei datorii pe care părâtul o are față de moștenire, dacă pârâtul debitor refuză să
plătească nu pentru că ar deține calitatea de moștenitor, ci pentru că, consideră datoria stinsă pe o
altă cale (de exemplu prin prescripție).
Deseori, petiți a de ereditate se val orific ă ca o chestiune prejudici abilă, în cadrul unei
acțiuni de pataj, cu care însă nu trebuie să se confund e.
Petiția de ereditate nu trebuie să fie confundată cu acțiunea în constatarea calității de
moștenitor, deoarece în cadrul acesteia se solicit ă numai constatarea că , reclamantul are calitatea
de moștenitor al defunctului, nu se solicită și pre darea bunurilor de către pârât.
Capitolul al III -lea este intitulat „Calitatea de moștenitor”. În cazul petiției de
ereditate este esențial să se facă proba calității de moștenitor, fiind o acțiune care are ca scop
tranșarea conflictului dintre două sau mai multe persoane în care fiecare se pretinde moștenitor al
defunctului.

34
În cazul petiției de ereditate aspectul principal care se pune în dicuție este dovedirea
calității de moștenitor, indi ferent că este moștenitor legal, legatar universal sau cu titlu universal.
Instanța de judecată ținând seama de probele administrate va trebui să determine care titlu este
preferabil și în raport de acesta cine este adevăratul moștenitor care are vocație s uccesorală, în tot
sau în parte la bunurile defunctului; această dovadă se face în primul rând cu certificatul de
moștenitor sau de calitate de moștenitor.
Certifica tul de moștenitor se eliberează, în urma consensului ce trebuie să existe între
moștenitori , de către notarul public care are competența de a dezbate procedura succesorală
notarială, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 36/1995 și a dispozițiilor art. 1132 din Codul
civil.
Certificatul de moștenitor este un act doveditor care face proba elementelor esențiale
pentru a putea ca moștenitor ii să se bucure de drepturile succesorale ce li se cuvin potrivit legii,
în mod efectiv.
Potrivit art. 1132 C.civ., certificatul de moștenitor se eliberează de către notarul public și
cuprinde constatări refer itoare la patrimoniul succesoral, numărul și calitatea moștenitorilor și
cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum și alte mențiuni prevăzute de lege.
Acest capitol prezintă conținutul, funcțiile certificatului și puterea doveditoare a
certificatului de moștenitor. Potrivit legii, până la anularea sa prin hotărâre judecătorească
certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau
bunurilor ce se cuvin fiecărui moștenitor în parte. Astfel, potrivit dispoziț iilor legale, atunci când
un moștenitor întrăinează bunuri dobândite prin succesiune, dovada acestor drepturi succesorale
trebuie să se facă nu numai cu certificatul de moștenitor eliberat conform legii, dar și cu alte
înscrisuri pe care le -a avut defunctu l sau autorii lui și care privesc aceste drepturi.
Certificatul de moștenitor poate fi lovit fie de nulitate absolută, fie de nulitate relativă
pentru motive care privesc încălcarea unor norme imperative sau dispozitive ori lipsa unor
elemente esențiale pe ntru încheierea actului.
Capitolul al IV -lea este intitulat „ Alte acte juridice cu caracter doveditor ” și
prezintă: certificatul de legatar, c ertificatul de calitate de moștenitor , certificatul
suplimentar de moștenitor , certificatul de executor testamenta r, certificatul de vacanță
succesorală .

35
În concepția legiuitorului și potrivit dispozițiilor Legii nr. 36/1995 prin sintagma
„moștenitor” s -a avut în vedere noțiunea de continuator al personalității defunctului respectiv
succesorii care primesc atât pasivu l, cât și activul moștenirii. Prin urmare certificatul de
moștenitor se poate elibera moștenitorilor legali, dar și legatarilor universali sau cu titlu
universal.
În schimb certificatul de legatar se poate elibera numai legatarului cu titlu particular care
primește prin moștenire anumite bunuri individual determinate.
Potrivit art. 116 alin. (1) din Lege a nr. 36/1995 la cererea moștenitorilor, notarul public
poate elibera certificat de calitate de moștenitor, care atestă numărul, calitatea și întinderea
drepturilor tuturor moștenitorilor legali, cu respectarea procedurii prevăzute pentru eliberarea
certificatului de moștenitor, exceptând dispozițiile privind masa succesorală. Certificatul de
calitate de moștenitor conține și dispoziții care privesc cotele s uccesorale.
Potrivit art. 118 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 , după emiterea certificatului de
moștenitor, un alt certificat poate fi eliberat numai în situațiile prevăzute de lege. Cu acordul
tuturor moștenitorilor, notarul public poate relua procedura succesorală, în vederea completării
încheierii finale cu bunuril e emise din masa succesorală, eliberând un certificat de moștenitor
suplimentar.
La rândul său art. 115 alin. (5) din Legea nr. 36/1995 statuează că, la cerere, notarul va
putea elibera și un certificat de executor testamentar în cazul unei moșteniri tetam entare în cadrul
căruia se prezintă un testament prin care defunctul a instituit un executor. Prin certificatul de
executor testamentar, notarul va constata calitatea de executor, precum și întinderea drepturilor și
obligațiilor acestora derivând din conți nutul testamentului și prevederile legale referitoare la
execuțiunea testamentară.
Potrivit art. 117 alin. (1) din Lege a nr. 36/1995 , în absența moștenitorilor legali sau
testamentari, când în masa succesorală există bunuri, notarul public sesizat constată că
succesiunea este vacantă și eliberează certificat de vacanță succesorală. Dacă masa succesorală
este formată numai dintr -un drept de succesiune sau de folosință asupra unui loc de veci sau de
înhumare, fără construcții funerare, notarul va constata pri n încheiere stingerea acestuia fără să
emită certificat de vacanță succesorală.
Așadar, un certificat de vacanță succesorală se poate emite atunci când în masa
succesorală există bunuri și nu există moștenitori legali sau testamentari.

36
Capitolul al V -lea este denumit „ Certificatul european de moștenitor ”. Fiind o
instituție nou, capitolul al V -lea acordă o mai mare atenție certificatului european de moștenitor .
În contextul globaliz ării și al dinamicii raporturilor de drept internațional privat,
îndeosebi a celor în materie succesorală, se contura ca absolut necesară elaborarea unui cadru
legislativ la nivel european care să reglementeze un document juridic cu valoarea și
competențele unui certificat de moștenitor.
Pentru ca cet ățenii europeni să poată prof ita, în condiții de deplină securitate juridică, de
toate avantajele pe care le oferă piața internă Regulamentul 650/2012 ar trebui să le confere
posibilitatea de a cunoaște din timp legea aplicabilă succesiunii lor, ar trebui să fie introduse în
acest Reg ulament norme armonizate privind conflictele de legi, în scopul evitării rezultatelor
contradictorii.
Principala regul ă ar trebui să se asigure că succesiunea este reglementată de o lege
previzibilă cu care are legăturile cele mai strânse. În scopul evităr ii fragmentării, atunci când
masa succesorală este compusă din bunuri situate pe teritoriile mai multor state, dar și din motive
de securitate juridică această lege ar trebui să reglementeze succesiunea în ansamblul său,
respectiv toate bunurile care intră în componența patrimoniului succesoral, indiferent că sunt
bunuri mobile sau imobile, și indiferent dacă sunt situate într -un stat membru al U. E. sau într -un
stat din afara Uniunii.
Acest demers științific și legislativ ar avea menirea de a simplifica pr ocedurile de stabilire a
moștenirii și de a evita disputele care ar putea să apară între succesori în situația în care o
persoană decedată lasă un testament, iar în procesul formalităților sunt implicate sisteme juridice
care aparțin mai multor state membr e. Noile prevederi legale ar putea conduce la evitarea unor
procese îndelungi și costisitoare, precum și la reducerea birocrației pentru moștenitori.
Potrivit noilor prevederi, dac ă o persoană decedează într -un stat membru al U.E., dar care
nu este țara sa de origine, succesiunea se va dezbate, în principiu, potrivit legislației din țara în
care a avut reședința obișnuită, de către autoritățile sau instanțele statului respectiv.
Cetățeanul care își întocmește testamentul va putea decide cu privire la exec utorul
testamentar în conformitate cu legislația din statul său de origine, stat membru al U.E.
Aceste prevederi legislative nu vor produce efecte juridice în cazul persoanelor care r ămân
rezidente în statele lor de origine, nu modifică legislația naționa lă cu privire la succesiune,

37
impozitare, proprietate și nu presupun necesitatea armonizării legislației naționale cu cea
europeană.
Așadar din august 2015 Comisia va introduce un certificat european de moștenitor, care
va da posibilitatea persoanelor fizic e să facă dovada calității de moștenitor sau de administrtor al
unei succesiuni, fără să fie necesare alte fomalități pe teritoriul Uniunii Europene.
Acest demers legislativ va reprezenta un progres considerabil fa ță de situația actuală, în
care persoanel e fizice au seriose dificultăți în exercitarea drepturilor lor. Rezultatul ce se
preconizează a fi este accelerarea procedurilor succesorale, reducerea birocrației și a costurilor
acestora.
Prin urmare, pân ă în august 2015 toate statele membre ale U.E. au obligația de a alinia
legislația națională la normele europene în materie de succesiuni.
Titlul al II -lea este denumit „ Efectele petiției de ereditate ” și este împărțit în două
capitole
Capitolul I este intitulat „ Efecte între adevăratul moștenitor și moș tenitorul aparent ”.
Cu privire la efectele pe care le produce admiterea ac țiunii în petiție de ereditate este lesne de
înțeles că , principalul efect îl constituie recunoașterea calității de moștenitor și, pe cale de
consecință obligarea pârâtului care deți ne fără titlu bunurile din patrimoniul succesoral să le
restituie adevăratului moștenitor. În practică însă, se pot ivi mai multe situații după cum
moștenitorul aparent a fost de bună -credință sau de rea -credință, sau după cum bunurile au fost
sau nu întră inate, au pierit sau nu din culpa deținătorului.
Cu privire la restituirea bunurilor succesorale în natur ă, această operațiune nu poate ridica
probleme: bunul se restituie adevăratului proprietar, potrivit legii, în întregime și liber de orice
sarcini.
Lucrurile se complic ă însă în cazul pieirii totale sau a înstrăinării bunului ce ar fi trebuit
să fie supus restituirii, situație în care debitorul obligației de restituire este ținut să plătească
valoarea pe care o avea bunul fie la momentul când a pierit , fie la momentul înstrăinării în
funcție de cea mai mică dintre aceste valori. În schimb, dacă debitorul obligației de resti tuire a
fost de rea -credință sau obligația de restituire provine din culpa sa, legiuitorul îl sancționează
prin aceea că se va lua în considerare valoarea cea mai mare a bunului.
Este de apreciat c ă, legiuitorul manifestă o exigență sporită sancționând debitorul de rea –
credință și prezintă o indulgență față de debitorul de bună -credință.

38
Deasemenea, Codul civil în vigoare prevede și situația în care bunul ce trebuie restituit a
pierit fortuit; în acest caz debitorul obligației de restituire va fi liberat de această obligație, însă
va trebui să predea creditorului indemnizația pe care a încasat -o ca urmare a pieirii bunului ori
dreptul de a încasa această indemnizație. Și în acest caz legiuitorul face distincție între debitorul
de bună -credință și cel de rea -credință, în sensul că, dacă debitorul este de rea -credință nu este
liberat de obligația de restituire cu excepția cazului în care poate să dovedească că bunul ar fi
pierit și dacă ar fi fost predat creditorului.
Ca element de noutate legislativ ă în materie civilă (indemnizația de asigurare a bunului),
pe de o parte vine să adapteze realitățile și nevoile sociale la legislația națională, iar pe de altă
parte are și un caracter sancționator în sensul că sancționează posesorii de bunuri care nu -și
încheie polița de asigurare cu privire la respectivele lucruri cu neplata acelei indemnizații.
În situa ția în care bunul care trebuie s ă fie restituit a pierit parțial, a fost deteriorat sau a
suferit o scădere de valoare, debitorul obligației de restituire va trebui să îl indemnizeze pe
creditor cu excepția cazului în care pieirea a rezultat din folosința normală a bunului sau dintr -o
împrejurare neimputabilă debitorului.
Capitolul al II – lea prezintă “E fecte între adev ăratul moștenitor și terți ”. Admiterea
acțiunii în petiție de ereditate produce, așa cum era și firesc, efecte și față de terți, în sensul că
întâlnim de asemenea distincți a între terțul de bună -credință și terțul de rea -credință pentru
situația în care bunurile succesiunii i -au fost transmise acestuia. Prin urmare, în situația în care
un terț a dobândit cu bună -credință în baza unui titlu translativ de proprietate un bun im obil de la
moștenitorul aparent, el dobândește proprietatea prin uzucapiune, cu condiția ca să posede bunul
timp de 5 ani, în condițiile prevăzute de lege.
Se poate spune că, actele de conservare și administrare încheiate de debitorul obligației
de restitu ire, dar care profită adevăratului moștenitor se mențin, chiar dacă sunt încheiate de
moștenitorii aparenți de rea -credință, pe când actele de dispoziție cu titlu oneros se mențin doar
dacă sunt încheiate de moștenitorul aparent cu terțul de bună -credință. Actele de dispoziție cu
titlu gratuit, pe care debitorul obligației de restituire le -a încheiat cu un terț (indiferent că e de
bună sau de rea -credință) nu sunt opozabile adevăratului moștenitor, după cum nu sunt opozabile
nici actele cu titlu oneros înch eiate de debitorul obligației de restituire cu terțul de rea -credință.
Prin urmare, efectele admiterii ac țiunii în petiție de ereditate sunt complexe și diferă după
cum bunul este mobil sau imobil, debitorul obligației de restituire este de bună sau de rea –

39
credință, bunul a pierit sau nu fortuit ori după cum terțul dobânditor este de bună sau de rea –
credință. Inutil să mai specificăm faptul că, dacă acțiunea în petiție de ereditate nu este admisă,
ea nu produce niciun efect.
Partea a IV -a este intitulată „ Sezina ” și este împărțită în trei titluri.
Titlul I este denumit „ Noțiune, reglementare, moștenitori sezinari ” și este împărțit
în patru capitole.
Capitolul I este intitulat „ Introducere, istoric și fundament ” și analizează instituția
transmisiunii institu ției moștenirii, arătând că noțiunea de posesiune capătă o accepțiune
specială, Codul civil reglementând diferit transmiterea activului și pasivului moștenirii de
transmiterea posesiei acesteia. În acest sens Codul civil face distincția între moștenitorii sezinari
și moștenitorii nesezinari.
Capitolul I prezintă diferite opinii exprimate în literatura de specialitate cu privire la
dobândirea posesiunii mo ștenirii și arăt ă că acestă posesiune este independentă de elementele
constitutive ale posesiunii în dreptul comun, moștenitorul sezinar dobândind posesiunea
moștenirii chiar dacă nu stăpânește bunurile succesorale, ele putând fi stăpânite la acea dată de
alte persoane car e nici nu au calitatea de moștenitor.
Codul civil reglementează trei categorii de moștenitori: moștenitorii sezinari; moștenitorii
nesezinari; legatarii, iar mai apoi am acordat atenție noțiunii de sezină pornind de la origine și
ajungând până la efectele acesteia.
Capitolul I prezintă originile sezinei potrivit dreptului german, ar ătând că aceasta derivă
din cuvântul german sazjan , care însemna a pune, a stabili; legiuitorul francez considera că
exercitarea drepturilor și acțiunilor defunctului sunt un efe ct direct al sezinei întucât succesori
nesezinari care nu sunt investiți cu aceste drepturi nu pot fi obligați decât după trimiterea lor în
posesie. Potrivit dreptului francez moștenitorii sezinari continuă persoana defunctului și dețin
toate prerogativele aferente folosinței defunctului.
Reglement ările Codului civil francez nu se regăsesc și în Codul civil român, acesta din
urmă nu atribuie sezina de drept tuturor moștenitorilor legali, ci numai soțului supraviețuitor,
ascendenților și descendenților.
Capi tolul al II -lea este denumit „ Noțiune și caractere juridice ”. Sezina reprezintă
beneficiul acordat de lege moștenitorilor rezervatari de a stăpâni de drept moștenirea, fără nicio
formalitate la data decesului autorului lor.

40
Analiz ează caracterele juridice ale sezinei, ar ătând că aceasta are caracter legal , întucât
decurge din lege și se înfăptuiește în baza legii, caracter individual ce rezultă din faptul că
fiecare coproprietar poate sta singur în judecată indiferent de calitatea sa procesuală, în orice
acțiune privitoare la coproprietate.
De asemenea sezina are și caracter succesiv ce rezultă din faptul că acest drept se
transmite următorului moștenitor mai apropiat în grad și care are vocație succesorală, dar și
carcater perpetuu ce rezultă din dreptul mo ștenitorului sezinar de a administra patrimoniul
succesoral și de a exercita toate acțiunile patrimoniale ale defunctului începând cu data decesului
acestuia.
Capitolul al III -lea este intitulat „M oștenitorii sezinari ”. Analizând mo ștenitorii
sezinari potr ivit Codului civil, se prezintă că aceștia sunt soțul supraviețuitor, descendenții și
ascendenți privilegiați și că legiuitorul nu distinge între descendenții din căsătorie, din afara
căsătoriei sau din adopție, incluzând în ace astă categorie toți descende nții defunctului indiferent
de grad.
Arată că, spre deosebire de dreptul francez unde toți moștenitorii legali sunt și sezinari, în
dreptul român toți cei ce au posesiunea de drept a moșteniri, chiar înainte de eliberarea
certificatului de moștenitor sunt doar ascendenții și descendenții, legiuitorul român identificând
astfel moștenitori sezinari cu cei rezervatari.
Capitolul al III -lea analizează faptul c ă, în virtutea sa de moștenitor sezinar, soțul
supraviețuitor poate veni la moștenire numai în nume pro priu fără a avea posibilitatea de a veni
și prin reprezentant, arătând că , în ceea ce privește materia reprezentării ace asta nu i se poate
aplica soțului supraviețuitor întrucât reprezentarea funcționează doar când este vorba de relații
bazate pe rudenie, iar admiterea reprezentării în cazul descendenților soțului supraviețuitor nu ar
face decât să suprapună clasa I de moștenitori legali cu descendenții soțului supraviețuitor, iar
acesta în care ei nu sunt comuni cu cei ai defunctului (copiii din altă căsăt orie ai soțului
supraviețuitor) s -ar putea crea o situație nefirească de a se recunoaște drepturi succesorale bazate
pe alte legături decât legătura de rudenie sau pe cea izvorâtă din căsătorie.
Așadar descendenții defunctului vin la moștenire indiferent d e gradul de rudenie până la
ultimul grad din acea clasă care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a moșteni, Codul
civil nefăcând distincție între copilul născut din afara căsătoriei, dar a cărui filiație a fost stabilită
prin lege față de defunct și copilul din căsătorie sau cei adoptați.

41
Legiuitorul a ținut seama în acordarea acestui drept și ascendenților privilegiați de
legătura de rudenie existentă între defunct și părinții săi, pe consideretul că aceștia sunt cele mai
apropiate rude ale defunctului, în situația în care acesta nu are descendenți direcți.
Capitolul al IV -lea prezintă „ Efectele sezinei ”. Analizând efectele sezinei se arată că
principalul său efect este dat de faptul că , moștenitorii sezinari au dreptul de a administra
patrim oniul succesoral și de a exercita toate acțiunile patrimoniale ale defunctului fără a fi
necesare îndeplinirea vreunei proceduri.
Primul efect al sezinei este acela c ă, moștenitorul sezinar ia în stăpânirea de fapt și are
dreptul de a administra toate bunu rile succesorale dobândite de la defunct, toate drepturile asupra
fructelor bunurilor, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalități prealabile, înainte de
obținerea certificatului de moștenitor.
În situa ția în care există mai mulți moștenitori sezin ari oricare dintre aceștia poate
exercita posesiunea de drept asupra întregului patrimoniu succesoral.
Analizând dispozi țiile Legii 36/1195 se arată că, există anumite excepții potrivit cărora
moștenitorii sezinari nu pot administra bunurile succesorale, a stfel în temeiul art. 72 din lege
dacă există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau distrugere a bunurilor, notarul public
poate pune bunurile sub sigiliu sau le va putea preda unui custode.
Dacă există bunuri succesorale aflate în posesia unei t erțe persoane care nu deține
calitatea de moștenitor, moștenitorii sezinari pot intra în stăpânirea acestor bunuri prin
intermediul acțiunii în revendicare sau acțiunii posesorii.
Moștenitorii sezinari pot urmări debitorii succesiunii și deținătorii bunuri lor succesorale
și pot exercita acțiuni posesorii cu privire la bunurile succesorale și orice alte acțiuni cu caracter
patrimonial cu privire la bunurile care au aparținut celui care lasă moștenirea.
Efectele sezinei se produc pân ă când moștenitorul sezina r sau nesezinar devine proprietar
exclusiv al bunului.
Titlul al II -lea poartă denumirea „ Dobândirea sezinei (de către moștenitori
nesezinari, legatari) ” și prezintă un singur capitol denumit „ Transmiterea patrimoniului
defunctului în posesia moștenitoril or legali nesezinari ”.
Dacă, Codul civil reglementează expres moștenitorii sezinari, cu privire la cei nesezinari
legiuitorul nu face precizarea expresă, rezultând că per a contrario intră în categoria

42
moștenitorilor nesezinari celelalte clase de moștenito ri nesezinari din celelalte clase de
moștenitori.
Așadar, moștenitorii nesezinari sunt toți ceilalți moștenitori legali ai defunctului care au
vocație la moștenire, adică ascendenții ordinari, colaterali privilegiați, colateralii ordinari și
legatarii.
Cu privire la intrarea în posesie a mo ștenitorilor legali nesezinari , Codul civil a renunțat
la expresia „trimiterea în posesie” utilizând în prezent expresia „intrarea în stăpânirea de fapt a
moștenirii” în ideea de a conferi mai multă stabilitate în evitare a confuziilor dintre sezină și
posesia de drept.
Moștenitorii legali nesezinari pentru a intra în stăpânirea de fapt a moștenirii sunt obligați
să îndeplinească anumite formalități pentru eliberarea certificatului de moștenitor, iar înainte de
acest moment ei nu pot fi urmăriți pentru datoriile defunctului. Însă ei pot beneficia de fructele și
bunurile care au intrat în patrimoniul defunctului după deschiderea moștenirii dar înainte de
eliberarea certificatului de moștenitor. Prin urmare legiuitorul conferă moștenitorului nesezinar
anumite drepturi chiar înainte de a conferi obligații.
Trimiterea în posesie are loc numai la solicitarea mo ștenitorilor legali nesezinari și se
realizează de către notarul public în cadrul procedurii succesorale notariale
Pentru îndeplinirea acestei proceduri este necesar ca mo ștenitorii legali nesezinari să
dovedească că au vocație succesorală și întinderea drepturilor lor.
Potrivit art. 1139 din Codul civil, comuna, ora șul, municipiul intră în stăpânirea de fapt a
moștenirii de îndată ce toți succesibili cunoscuți au renunțat la moștenire ori dacă la îndeplinirea
termenului de opțiune sucesorală niciun moștenitor nu era cunoscut.
Moștenirea se dobândește retroactiv de la data deschiderii sale. Prin urmare statul
dobândește succe siunea vacantă fără a avea obligația de a solicita trimiterea în posesie, el putând
să exercite drepturile și obligațiile înainte de eliberarea certificatului de vacanță succesorală. Se
naște astfel întrebarea dacă statul are calitatea de moștenitor sezina r sau nesezinar?
Se poate spune c ă statul este moștenitor nesezinar întrucât dobândește moștenirea
retroactiv de la data deschiderii sale, dar poate fi considerat și moștenitor sezinar întucât
dobândește stăpânirea de fapt a moștenirii de îndată cu condiți a să nu existe moștenitori
cunoscuți sau moștenitorii să fi renunțat la moștenire. În opinia noastră statul poate avea în egală
măsură și calitatea de moștenitor sezinar și calitatea de moștenitor nesezinar.

43
Efectele trimiterii în posesiune în cazul mo ștenitorilor nesezinari sunt cele prevăzute
pentru sezină în general, aceștia fiind considerați că au dobândit stăpânirea de fapt a moștenirii
retroactiv de la data deschiderii acesteia.
În prezent legiuitorul nu stipuleaz ă clar dacă moștenitorul legal ne sezinar are la dipoziție
toate mijloacele prevăzute de lege pentru a -și proteja patrimoniul împotriva acțiunilor illicite ale
terților.
De asemenea legiuitorul statueaz ă că , sunt anulabile liberalitățile făcute medicilor,
farmaciștilor, personalului medica l în perioada în care aceștia îi acodau îngrijiri de specialitate
testatorului pentru boala din cauza căruia a decedat.
Titlul al III -lea este denumit “ Legatul și predarea legatelor ” și este împărțit în două
capitole.
Capitolul I este intitulat „Legatul”. Legatele reprezintă obiectul principal al
testamentului. Codul civil în art. 986 definește legatul ca fiind dispoziția testamentară prin care
testatorul stipulează ca la decesul său unul sau mai mulți legatari să dobândească întregul său
patrimoniu, o fra cțiune din acesta sau anumite bunuri determinate.
În opinia noastră , legatul reprezintă cea mai importantă dispoziție testamentară prin care
testatorul desemnează ca după decesul său una sau mai multe persoane să dobândească fie întreg
patrimoniu, fie o parte din acesta sau anumite bunuri individual determinate.
Codul civi l în art. 989 alin. (1) stipulează că sub sancțiunea nulității absolute dispunătorul
trebuie să îl determine pe beneficiarul liberalității ori cel puțin să prevadă criteriile pe baza
cărora acest beneficiar să poată fi determinat la data la care liberalita tea produce efecte juridice.
Persoana care nu există la data întocmirii liberalității poate beneficia de o liberalitate dacă
acesta este făcută în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru acesta din urmă de a
transmite beneficiarului obiectul lib eralității îndată ce va fi posibil.
Legatarii sunt persoanele desemnate personal de testator în conținutul testamentului ce
îndeplinesc condițiile de a primi legate cu titlu gratuit. Aceste condiții sunt: să existe și să aibe
capacitatea de a primi .
Capito lul al II -lea este denumit „ Predarea legatelor ”. Cu privire la predarea legatelor,
leguitorul stipuleaz ă că acesta se face în funcție de tipologia legatului și poate fi legat universal,
cu titlu uiversal sau cu titlu particular. Însă , indiferent de tipolog ia acestuia predarea legatului

44
constă în remiterea materială a posesiunii bunurilor ce formează obiectul legatului sau în
învoirea la luarea lor în stăpânire.
Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului ce formeaz ă obiectul legatului, este
diferi t de cel al transmiterii posesiei și independent de instituția acceptării sau repudierii
moștenirii, deoarece dreptul de proprietate asupra bunului se transferă către legatar la data
decesului testatorului.
Legatarul universal poate cere intrarea în stăpân irea de fapt a moștenirii chiar de la
moștenitorii rezervatari, iar dacă nu există această categorie de moștenitori, ori aceștia refuză,
legatarul poate intra așa cum arătam în stăpânirea moștenirii prin eliberarea certificatului de
moștenitor.
Dacă legata rul universal a fost instituit prin testament autentic notarul public este obligat
să îi citeze și pe moștenitorii rezervatari, iar în cazul testamentului olograf vor fi citați toți
moștenitorii legali și executorul testamentar dacă a fost desemnat prin te stament.
Așadar se poate spune că intrarea legatarului universal în stăpânirea de fapt a moștenirii
se poate realiza fie când moștenitorii rezervatari consimt de bună voie la aceasta, fie când, în
absența moștenitorilor rezervatari sau când aceștia refuză, legatarul intră în străpânirea moștenirii
ca urmare a dobândirii certificatului de moștenitor.
Legiuitorul consacr ă instituției legatarului cu titlu universal art. 1055 C.civ. care prevede
că, legatarul cu titlu universal este succesorul căruia printr -o dispoziție testamentară i se conferă
vocație la o fracțiune din moștenire.
Legatarul cu titlu universal poate s ă solicite intrarea în stăpânirea de fapt a moștenirii, fie
de la moștenitorii rezervatari dacă aceștia există, fie de la legatarul universal care a intrat în
stăpânirea de fapt a moștenirii ori de la moștenitorii legali nerezervatari, dar poate intra și în
stăpânirea de drept a moștenirii prin eliberarea certificatului de moștenitor în același condiții ca
și legatarul cu titlu universal.
În concluz ie, ca și în cazul legatarului universal și legatarul cu titlu universal poate intra
în stăpânirea de fapt a moștenirii prin eliberarea certificatului de moștenitor sau după caz prin
pronunțarea hotărârii de către instanța de judecată.
Predarea legatului c u titlu particular se face de c ătre moștenitorii legali, de către legatarii
universali sau de către legatarii cu tilu universal și poate fi solicitată de la data deschiderii
moștenirii, fără a se mai aștepta efectuarea împărțiri moștenirii.

45
Concluzii final e și propuneri de lege ferenda

Institu ția transmisiunii succesorale a reprezentat și va continua să reprezinte obiectul unor
ample demersuri în doctrina de specialitate din țara noastră.
În prima parte a demersului nostru științific analizând instituția opțiunii succesorale am
arătat că legislația în vigoare nu consacră o definiție expresă dreptului de opțiune succesorală,
limitându -se doar la a statua că nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine.
Dreptul de opțiune succesorală este dreptul născut în persoana moștenitorilor de la data decesului
celui care lasă moștenirea și presupune alegerea acestora de a accepta succesiunea sau de a
renunța la aceasta.
Așadar, dreptul de opțiune succesorală îl au exclusiv moștenitorii defunctului s au
legatarii. Prin urmare, considerăm că, opțiunea nu poate fi exercitată de către creditorii
personali ai moștenitorilor, fiind un drept cu profund caracter personal . Per a contrario , dacă
am admite dreptul de opțiune succesorală creditorilor personali ai moștenitorilor ar însemna să
încălcăm principiul libertății dreptului de opțiune succesorală.
Codul civil în art 1113 alin. (2) statueaz ă că succesibilul care nu optează în termenul
stabilit de instanța judecătorească este considerat că a renunțat la moșt enire. Interpretarea ad
literam a acestei dispoziții legale conduce la concluzia că moștenitorul care nu și -a exprimat
opțiunea succesorală în termenul stabilit de instanța de judecată, a renunțat la moștenire.
Pe de alt ă parte, conform dispozițiilor art. 1104 alin. (1) din Codul civil în cazul în care
succesibilul a cerut întocmirea inventarului anterior exercitării dreptului de opțiune
succesorală, termenul de opțiune nu se va împlini mai devreme de două luni de la data la care i
se comunică procesul -verbal de inventariere . Așadar, aceasta constituie unica situație în care
termenul de opțiune succesorală se poate prelungi. Prin urmare, prelungirea termenului de
opțiune succesorală poate să intervină numai în cazul în care a fost formulată o cerere de
inven tariere a bunurilor succesorale, însă numai în interiorul termenului de un an.
În mod practic, succesibilul poate solicita efectuarea inventarului în interiorul termenului
de op țiune succesorală (un an), după care curge timpul necesar pentru ca inventarul să aibă loc
efectiv, iar mai aopi va curge termenul de 2 luni de la comunicarea procesului -verbal de
inventariere. Termenul nu se poate prelungi excesiv, deoarece în mod rezonabil, efectuarea unui
inventar nu presupune un interval prea mare de timp.

46
Confor m art. 1104 alin. (2) C.civ., pe durata efectu ării inventarului, succesibilul nu poate
fi considerat moștenitor, cu excepția cazului în care a acceptat moștenirea.
Cu toate acestea se pune întrebarea, dac ă legiuitorul a acordat succesibilului posibilitatea
de a accepta moștenirea înainte de a i se comunica procesul -verbal de inventariere, ce rost mai
are să se prelungească termenul de opțiune succesorală, dacă moștenitorul avea oricum de gând
să accepte moștenirea?
O alt ă mențiune este legată de situația în care, în cazul săvârșirii unei fapte în frauda
moștenitorilor, succesorul vinovat nu mai poate beneficia de bunurile din moștenire pe care le -a
sustras sau ascuns și va fi obligat la plata datoriilor și sarcinilor moștenirii în raport cu cota ce i
s-ar fi cuvenit, plătind chiar cu bunurile proprii.
Am considerat c ă, ar fi fost suficient ca succesibilul să plătească datoriile și sarcinile
moștenirii proporțional cu cota sa din moștenire, mai puțin să includă și sancțiunea prin care să
se ia în calcul și bu nurile sale proprii.
Așadar, propunem de lege ferenda, modificarea art. 1119 C.civ. în sensul: (1)
Moștenitorul care, cu rea -credință, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul moștenirii sau a
ascuns o donație care era supusă raportului ori reducțiun ii este considerat că a acceptat
moștenirea, chiar dacă anterior renunțase la ea. În această situație, succesibilul nu va avea însă
niciun drept asupra bunurilor sustrase sau ascunse și, după caz, va fi obligat să raporteze sau să
reducă donația ascunsă, f ără a lua parte la distribuirea bunului donat.
(2) Moștenitorul aflat în situația prevăzută la alin. (1) este ținut să plătească datoriile și
sarcinile moștenirii proporțional cu cota sa din moștenire .
În a doua parte am analizat aspecte privind transmisiunea activului și pasivului succesoral
pornind de la premisa că există deosebiri esențiale în raport de modalitățile de transmitere a
acestui drept.
Institu ția activului succesoral necesită o abordare ma i amănunțită deoarece este
importantă întrucât stabilește limitele în care moștenitorii beneficiază de drepturile ce le revin
potrivit vocației lor.
Până la acest moment conceptul de activ succesoral nu a prins contur într -un studiu
special, deși în doctri nă se regăsește acest termen, el nu a fost analizat în detaliu, de aceea am
apreciat oportun să acordăm acestui concept o atenție specială.

47
La origini acest concept a fost reg ăsit pentru prima dată în art. 1067 alin. (2) din C.civ.
care prevedeau că dacă l egatele cu titlu particular depășesc activul net al moștenirii, ele vor fi
reduse în măsura depășirii.
Analizând în profunzime acest concept am pus în eviden ță că activul succesoral poate fi
considerat acea componentă pozitivă a succesiunii formată din dre pturile defunctului cu caracter
patrimonial și care vor fi transmise către moștenitorii săi prin mijloacele legale puse la dispoziție.
Scopul analizei efectuate asupra instituției activului succesoral urmărește în principal să asigure
respectarea principiu lui transmisiunii patrimoniului defunctului, cunoscut fiind faptul că de cele
mai multe ori activul succesoral este mai mare decât pasivul.
Legat de aceste aspecte și cunoscând faptul că legislația și doctrina nu îmbrățișează o
definiție coerentă și comple tă a conceptului de activ succesoral propunem introducerea acestui
concept în cadrul dispozițiilor Codului civil, astfel: Activul succesoral reprezintă acea
componentă pozitivă a succesiunii formată din drepturile defunctului ce au caracter patrimonial
și care urmează să fie transmise către moștenitorii săi prin mijloacele puse la dispoziție de lege.
În ce prive ște dispozițiile legale prin care executorul testamentar poate propune
moștenitorilor spre aprobare un proiect de partaj succesoral, am considerat c ă această împărțeală
nu mai este necesară în situația în care, chiar defunctul, prin testament a lăsat dispoziții cu privire
la modul în care să fie împărțite bunurile succesorale între moștenitorii săi și cu privire la
persoana executorului testamentar ca re să ducă la îndeplinire aceste dispoziții. Partajul
succesoral s -ar impune numai în situația în care defunctul prin testament nu a făcut precizări
concrete cu privire la distribuția bunurilor sale lăsând aceste aspecte la libera inspirație a
executorului testamentar.
În practic ă succesiunea testamentară constituie excepția, iar moștenirea legală regula.
Drept urmare, în cazurile destul de rare în care se optează pentru succesiunea testamentară cel
mai adesea defunctul dispune cu privire la modul în care b unurile sale să fie împărțite între
moștenitori și rareori inserează în testament dispoziții cu privire la persoana care să facă acte de
conservare și administrare a patrimoniului până când acesta va fi deferit moștenitorilor. Tocmai
de aceea propunem de lege ferenda ca legiuitorul să aibă în vedere inserarea printre atribuțiile
executorului și a celor prevăzute pentru exercitarea drepturilor specifice unei simple
administrări ori conservări a unui bun sau grevarea lui cu o garanție reală, toate aceste acte
juridice având scopul de a mări sau proteja valoarea activului succesoral .

48
Am supus analizei demersului nostru științific efectele pe care le produce vacanța
succesorală asupra activului moștenirii arătând că , certificatul de vacanță succesorală fiind un act
constatator și nu constitutiv de drepturi, statul, ca moștenitor vacant, dobândește aceleași drepturi
pe care le -a avut și defunctul la data morții. Rezumând cele arătate anterior putem spune că
principalul efect pe care vacanța succesorală îl produce asupra activului succesoral este acela al
îmbogățirii patrimoniului, al creșterii activului succesoral al celui care primește moștenirea.
Am men ționat că, pentru ca statului să i se recunoască legitimare procesual pasivă în
litigii care au ca obiect prete nții asupra calității de unic moștenitor este necesară eliberarea unui
certificat de vacanță succesorală, fie cu privire la înreg patrimoniul defunctului, fie pentru o parte
din acesta, atunci când defunctul, deși lasă moștenitori, aceștia nu au vocație la întreaga
moștenire, ci doar la o parte din ea, restul revenind statului cu titlu de moștenire vacantă.
În urma analizelor efectuate am constatat c ă nici doctrina și nici legislația în vigoare nu
dispune cu privire la cazurile în care elementele existente în activul succesoral nu sunt suficiente
pentru a acoperi sarcinile și datoriile moștenirii.
Se poate deduce de aici c ă, în această situație, neexistând bunuri suficiente în succesiune
pentru îndestularea creanțelor moștenirii, creditorii moștenirii sunt s inguri prejudiciați.
Se pot întâlni și cazuri în care nici creanțele care aparțin statului nu pot fi îndestulate din
bunurile care aparțin moștenirii vacante, întrucât sunt insuficiente. Adesea se ajunge în situația
nefericită ca societatea să suporte dat oriile care există în patrimoniul unei persoane fizice.
Pentru aceasta propune de lege ferenda existen ța unui cadru legal care să stipuleze
expres care este situația excedentului de pasiv succesoral care a rămas în urma succesiunii
vacante și care nu poate fi acoperit din activul moștenirii.
În cadrul demersului nostru științific am analizat și instituția transmisiunii pasivului
succesoral tocmai pentru a stabili în ce măsură patrimoniul moștenitorilor este afectat prin
această transmisiune.
În urma ce rcetărilor efectuate și având în vedere că nici în legislație, nici în doctrină nu s –
a evidențiat o definiție coerentă a noțiunii de pasiv sucesoral, propunem inserarea unor
dispozițiile legale în materie succesorală care să prevadă în mod explicit și fără echivoc
conținutul conceptului de pasiv succesoral
În acest sens propunem o form ă ce rămâne deschisă sugestiilor care să exprime conceptul
de pasiv succesoral, astfel: pasivul succesoral reprezintă acea componentă negativă a

49
succesiunii formată din datori ile și sarcinile defunctului ce pot avea caracter patrimonial și care
urmează să fie transmise către moștenitorii săi prin mijloacele prevăzute de lege.
Acest demers legislativ și doctrinar ar putea părea oportun luând în considerare că
sintagma pasiv suc cesoral nu are înțelesul pe care îl regăsim în limbajul curent.
Pornind la cercetarea pasivului succesoral am considerat absolut necesar s ă delimităm
acest concept de noțiunea activului succesoral, operațiune obligatorie pentru a se putea aplica
regulile de drept succesoral. În cadrul acestui demers am subliniat că stabilirea pasivului
succesoral este obligatorie întrucât are în vedere nu doar persoanele care sunt obligate la plata
acestuia, dar și regulile privind stingerea datoriilor precum și operațiuni le juridice care sunt
obligatorii pentru lichidarea oricărei succesiuni.
În cadrul demersului nostru științific, am analizat noutatea ce apare în dreptul
internațional privat în materie succesorală cu inserarea unui document juridic cu valoarea și
compete nțele unui certificat de moștenitor.
Astfel, Uniunea European ă (UE) a creat Regulamentul nr. 650/2012 al Parlamentului
European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și
executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de
succesiuni și privind crearea unui Certificat European de Moștenitor.
Oportun ni s -a părut cercetarea acestui Certificatul European de Moștenitor care va deveni
aplicabil prin Regulamentul nr. 65 0/2012 la data de 17 august 2015.
În urma analizei acestui Regulament, am dedus c ă prin normele ce se vor impune la nivel
european se vor putea simplifica procedurile de stabilire a moștenirii și se vor putea evita
disputele ce ar putea să apară între succ esori în situația în care o persoană decedată lasă un
testament, iar în procesul formalităților sunt implicate sisteme juridice care aparțin mai multor
state membre.
Astfel, scopul introducerii acestui Regulament este acela prin care se va da posibilitate a
persoanelor fizice s ă facă dovada calității de moștenitor sau de administrtor al unei succesiuni,
fără să fie necesare alte fomalități pe teritoriul Uniunii Europene.
Cercetând aceste norme, am considerat c ă acestui Regulament îi trebuie aplicate mici
modificări. Astfel, considerăm de o importanță deosebită modificarea termenului de valabilitate a
copiilor certificate ce sunt eliberate solicitantului, deoarece potrivit legislației naționale
românești certificatul de moștenitor nu necesită o „revizuire” de prelungire a valabilității, acesta

50
fiind definitiv. Copiile CEM eliberate de către autoritatea emitentă sunt valabile pentru o
perioadă limitată de șase luni, ce se va regăsi indicat în copia certificată sub forma unei date de
expirare, iar în anumite s ituații considerate excepționale și justificative, autoritatea emitentă
poate lua decizia, prin derogare, ca perioada de valabilitate sa fie mai lungă. Propunem de lege
ferenda inserarea unei valabilități pe perioadă nedeterminată a Certificat European de
Moștenitor, pentru a putea evita multe din procedurile birocratice, de altfel întâlnite atât în
România, cât și la nivel internațional.

51
BIBLIOGRAFIE SELECTIV Ă

 Adam I., Rusu A., Drept civil. Succesiuni., Editura All Beck, Bucure ști, 2003
 Alexandresco D., Explica țiunea teoretică și practică a dreptului civil român. Tomul 3,
partea a II -a, art. 644 -799, Atelierele grafice Socec&Co societatea anonimă, București,
1912
 Bacaci A., Com ăniță G., Drept civil. Succesiunile, Editura Universul J uridic, București,
2013
 Baias F.A., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., Noul Cod civil. Comentariu pe
articole , Editura C.H.Beck, Bucure ști, 2012
 Banu A.L., Pasivul succesoral , Editura Universul Juridic, Bucure ști, 2011
 Bălan N., Procedura succesorală notarială , Editura Buna Vestire, Blaj 2002
 Bob M.D., Probleme de mo șteniri în vechiul și noul Cod civil, Editura Universul Juridic,
București, 2012
 Boroi G., Anghelescu C.A., Curs de drept civil. Partea general ă, ediția a 2 -a revizuită și
adăug ită, Editura Hamangiu, București, 2012
 Boroi G., Anghelescu CA, Curs de drept civil. Drepturile reale principale , Editura
Hamangiu, Bucure ști, 2013
 Boroi G., Drept civil.Partea general ă. Persoanele, Editura Hamangiu, București, 2010
 Boroi G., St ănciulescu L., G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituții de drept civil , Editura
Hamangiu, București, 2012
 Cadariu -Lungu I. E., Dreptul de mo ștenirea în Noul Cod Civil, Editura Hamangiu,
București, 2012
 Chiric ă D., Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile , Editura C.H.Beck,
București, 2014
 Congrès des notaires de France, La transmission, 108e Congrès montpellier du 23 au 26
septembre 2012
 Deak F., Popescu R., Tratat de drept succesoral, vol. I Mo ștenirea legală, Editura
Universul Juridic, București, 2013

52
 Deak F., Popescu R., Tratat de drept succesoral , vol.II Mo ștenirea testamentară , Editura
Universul Juridic, București, 2014
 Deak F., Popescu R., Tratat de drept succesoral . Vol. III Transmisiunea și partajul
moștenirii , Editura Universul Juridic, București, 2014
 Deak F., Tratat de drept succesoral, ed. a II -a, actualizat ă și completă, Editura Universul
Juridic, București, 2002
 Dogaru I., St ănescu V., Soreață M., Bazele dreptului civil, vol. V, Succesiuni, Editura
C.H. Beck, București, 2009
 Eliescu M., Curs de succesiuni, Editura Humanitas, Bucure ști, 1997
 Eliescu M., Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul Republicii Socialiste
România, Editura Academiei, București, 1966
 Florescu D.C., Dreptul succesoral în no ul Cod civil, edi ția a II -a revăzută și adăugită,
Universul Juridic, București, 2012
 Genoiu I., Ce drepturi are so țul supraviețuitor la moștenirea soțului decedat? , Editura
C.H.Beck, București, 2013
 Genoiu I., Drept succesoral, Editura C.H.Beck, Bucure ști, 2008
 Genoiu I., Dreptul la mo ștenire în Codul civil. Ediția 2 , Editura C.H.Beck, București,
2013
 Grimaldi M., Droit civil. Successions, Litec, 3é éd., Paris, 1995
 Joubert N., Bosse -Platiere H., Le Certificat Successoral Europeen: des eclaircies
attendues, în lucrarea L’avenir europeen du droit des successions internationales,
apărută sub coordnarea autorilor H.Bosse -Platiere, N.Damas și Y.Deren, Ed. Lexis nexis,
2011
 Macovei C., Dobril ă M.C., Noul Cod civil. Comentariu pe articole , Editura Universul
Jurid ic, 2012
 Macovei D., Striblea M., Drept civil. Contracte. Succesiuni, Editura Junimea, Ia și, 2000
 Malaurie P., Aynès L., Les successions. Les libéralités, ed. a -IV-a, îngriit ă de P.Malaurie,
Ed. Defrénois, 2010
 Negril ă D., Dreptul de opțiune succesorală , Editura Universul Juridic, 2014
 Negril ă D., Moștenirea în noul Cod civil , Editura Universul Juridic, București, 2013

53
 Nica C., Dona ția și moștenirea. Transmisiunea moștenirii. Dezbaterea succesiunii,
doctrină și practică, Editura Hamangiu, București, 2011
 Nicolae M., Tratat de publicitate imobiliar ă, ediția a II -a, revăzută și adăugită, vol. II,
Editura Universul Juridic, București, 2011
 Pătrașcu B., Continuitate și discontinuitate în reglementarea opțiunii succesorale, în vol.I
Noul Cod. Comentarii (coord. M. Uliescu), Editura Universul Juridic, București, 2010
 Popa I., Drept civil. Mo șteniri și liberalități, Editura Universul Juridic, București, 2013
 Spineanu -Matei O., Badin T., Moglan R., Ivanovici L., Eftimie M., Sorescu L.,
Crăciunescu C. M., Matei I., B arna-Prisacaru M. I., Ungureanu D., Meiu E., Zidaru L.,
Cartea de cereri și acțiuni. Modele. Comentarii . Explicații – ediția a 4 -a, Editura
C.H.Beck., București, 2014
 Sorea ță M.M., Noutăți legislative în material succesiunilor introduce prin noul Cod civil ,
Editura Hamangiu, București, 2013
 Stănciulescu L., Curs de drept civil. Succesiuni , Editura Hamangiu, București, 2012
 Stănciulescu L., Curs de drept civil. Succesiuni. Teste grilă, Editura Hamangiu, ed. a 2 -a
revăzută și adăugită, București, 2015
 Stănciu lescu L., Drept civil. Contracte și succesiuni, ed. a 4 -a, Editura Hamangiu,
București, 2008
 Stoica V., Dragu L., Moștenirea legală , Editura Universul Juridic, București, 2012
 Stoica V., Drept civil. Drepturi reale principale, Editura C.H.Beck, Bucure ști, 2013
 Stoica V., Drept civil. Drepturile reale principale , Editura Humanitas, Bucure ști, 2004
 Stoica V., Dreptul la mo ștenire, Editura Universul Juridic, București, 2007
 Terzea V., Noul Cod civil adnotat cu doctrin ă și jurisprudență , Editura Universul Juridic,
București, 2011
 Uliescu M., Noul Cod. Comentarii , vol. I, Editura Universul Juridic, Bucure ști, 2010
 Vădeanu F., Transmisiunea moștenirii , Editura Wolters Kluwer, București, 2010
 Veress E., Drept civil. Mo ștenirea. Liberalitățile conform Noului C od civil, Editura
C.H.Beck, București, 2012