Translation Analysis of STALIN: A NEW HISTORY by SARAH DAVIES [625155]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE LIMBI ȘI LITERATURI STRĂINE
TRADUCERE ȘI INTERPRETARE

Translation Analysis of STALIN: A NEW HISTORY by SARAH DAVIES
(Analiza traducerii textului STALIN: O NOUĂ ISTORIE de SARAH
DAVIES)

Candidat: [anonimizat]:
Lector universitar dr. Mihaela Zamfirescu

BUCUREȘTI
IUNIE 2018

Table of Contents

Introduction … …………………………………………………………………………
Chapter one: The Author & the Book …………………………………………………
Chapter two: Stylistic A spects …………………………………………………………
Chapter three: Translation Theory as a Backg round for Analysis ……………………..
Chapter four: Translation A nalysis …………………………………………………….
Conclusions…… ………………………………………………………………………..
Works cited……………………… ……………………………………………………..
Addend um… ………………………………………………………………….………..

Introduction

I have chosen to translate Stalin: A New History as a basis for my graduation paper
after carefully analyzing it both through the eyes of a reader and those of a translator. I deem
Sarah Davis’ book to be particularly interesting and challenging and I shall further present a
number of reasons as to why I find it so.
Firstly, I must mention that I’ve always been keen on history , generally speaking, and
I also take particular interest in Communism, for it is quite a fascinating concept.
Furthermore, given that there was a time when my own country was under this regime, I
became even more curious about people’s lives back then, as well as the hardships that they
and my family were faced with , and I consequently wanted to have a deeper understanding of
the figure that was once the pillar of the Soviet Communi sm. Although I am no specialist in
the field of Stalinism, I believe that by providing a translation of this book, not only will I
discover a series of translational difficulties for which I shall come up with solutions that will
further on be explained, b ut I will also provide my readership with important aspects
concerning one of the most important leaders of the twentieth century.
Secondly, from a professional point of view, the text is filled with terms pertaining to
specialized languages, to the field of history and particularly, to the field of Communism,
which made me see this work as a real challenge. Furthermore, the author uses many Russian
terms, which I am not familiar with, for I am not a speaker of this language, but I must
confess that I was n ot discouraged by this aspect; on the contrary, this represented a great
opportunity for me to enlarge my perspective upon languages and do some serious research in
order to find the most appropriate Romanian equivalents for those terms. Another reason why
I chose to translate this book is the fact that the text is very well -organised, with each essay
being further divided into smaller subunits, which made it easier for me, as an aspiring
translator, to follow the information flow. I believe that this book will allow me to apply a
series of translation strategies that I learned from Mona Baker’s book In Other Words: A
Coursebook on Translation , and explore the depths of translation even more. Last but not

least, I reckon that this endeavor will enable me to broaden my knowledge and make a first
step towards the life of a professional translator.
*
My paper is comprised of four chapters, an introduction, and a conclusion. Each of
the four chapters discusses a di stinct aspect of the translation process, rangin g from the more
general facts to the more minute details. The introduction contains information related to the
reasons why I chose to translate this book. The first chapter provides a brief description of the
author and the book, as well as a summary of th e structure and the information of the book.
The second chapter is centered on a stylistic analysis of the source text, ranging from text
typology and imagery, to morphology, syntax, and lexicology. The third chapter provides a
summary of Mona Baker’s In O ther Words: A Coursebook on Translation , which will
constitute the theoretical background that I will be relying on in the fourth chapter, which
presents the translational difficulties that I deemed the most challenging throughout the
translation process.

Chapter one
The Author & the B ook

1.1. The author
Stalin: A New History is written by Sarah Davies, a cultural historian of th e Soviet
Union and the Cold War, as well as a senior lecturer of history at Durham University, with
the aid of James Harris, a Professor in Modern European History at the University of Leeds.
Sarah Davies is a British historian and editor who is particularly interested in research
topics such as: Political Communication, Stalin and Stalinism, the Cultural Cold War and t he
Soviet Union . Apart from Stalin: A New History , she is equally known for other works, such
as the book entitled Popular Opinion in Stalin’s Russia (CUP, 1997) , which was in fact her
first book and for which she was awarded the Alec Nove prize. Another work of Sarah
Davies, which she wrote with the aid of James Harris is Stalin's World , a monograph that
started out as a project on Stalin’s personal archive, for which she received AHRC funding.
Currently, she’s working on a project on Soviet and Brit ish cultural diplomacy during the
Cold War . But the list doesn’t stop here, for Sarah Davies equally wrote several journal
articles, such as 'From Iron Curtain to velvet curtain? Peter Brook’s Hamlet and the origins
of British -Soviet cultural relations during the Cold War' , 'The Soft Power of Anglia: British
Cold War Cultural Diplomacy in the USSR' , or 'The crime of "anti -Soviet agitation" in the
Soviet Union in the 1930's’ . Her book Stalin: A New History is a perfect mix between two of
her main research interest areas, that is Stalin and Stalinism, and the Soviet Union
respectively. This book is a collection of essays that tackles a great number of assumptions
about Stalin from his early life to his role in the political, economic, social, cultural and
ideological spectrum . At the same time, it provides the readers with a deeper understanding
of the natu re of Stalin's power and ideas, while outlinin g a more nuanced image of this
historic figure .

1.2. The book
The book was published in Britain in 2005 and it represents a collection of fourteen
excellent essays that cover every aspect from Stalin's early ye ars in Georgia to his keen
attention for the details of cinematic production and scientific knowledge, his management of
foreign policy, agriculture, and ideological questions, as well as his relationship with other
important political figures in the Politburo . The volume comes to offer a better understanding
of the nature and the extent of Stalin’s power and of the role played by his ideas in his
politics, while drawing a more complex and nuanced image of one of the twentieth century ’s
most important political leaders . The figure of Joseph Stali n has always sparked off heated
debate. The book is rich in footnotes that work as a guide for further research in the field. As
an unprecedented study in the domain of Russian history , this book will, without a shadow of
doubt, prove useful for students o f Stalin and Stalinism.
This unprecedented fundamental study on Stalin was made possible by the recent
declassification of a significant part of Stalin’s archive covering matters such as Stalin’s life
and his politics. As I previously mentioned, this colle ction of essays is mainly centered on
drawing a clearer perspective with respect to the nature of Stalin’s power and ideas, and it is
intended to increase interest in the political history of the Soviet Union. The book can be
divided into two parts, the fi rst one comprising s tudies regarding the nature and manifestation
of Stalin's power, while the second one addresses the relationship between ideology and
politics.
Each of the essays tackles a different matter and period of Stalin’s life and political
path. To give only but a few examples, in Alfred Rieber's essa y, Stalin as Georgian , Stalin is
presented as being caught between three identities: Georgian, Russian, and proletarian.
Further on, Jeremy Smith's essay, Stalin as Commissar for Nationality Affairs , 1918 –1922 ,
discusses aspects of Stalin’s political activity as the Commissar for Nationalities Affairs , at
the time of the Revolution and Civil War, a period that was poorly researched and which yet,
according to Jeremy Smith, helped shape Stalin’s future policies toward the states outside the
Soviet Union more than has been previously understood.
In the essay entitled Stalin as General Secretary: the appointments process and the
nature of Stalin’s power , James Harris speaks about Stalin’s political activity in his function
of General Secretary of the Communist Party in the 1920s, and makes an attempt to clarify
that Stalin achieved power mainly thanks to the support given by local party leaders who felt

like they could lose their positions because o f Stalin’s opponents’ call f or democracy within
the party, therefore he did not take advantage of the Secretariat’s prerogative to appoint
regional party leaders.
Further on, another interesting essay is Oleg Khlevniuk's chapter, Stalin as Dictator ,
which provides the readership with a complex understanding as to how Joseph Stalin
managed to secure himself a victory, be that even temporary, by means of his personal terror,
despite the existing tendencies toward oligarchic "department alism" in the Soviet sys tem.
The following two essays, written by Robert W. Davies and by Alfred Rieber
respectively, cover important matters with respect to agricultural policy and foreign policy.
The nineth essay, Stalin as Marxist: the Western roots of Stalin’s russification of
Marxism , written by Erik van Ree, marks the beginning of the second part of the book –
mainly concerned with ideology – and is an attempt to reject the idea that it was Stalin who
“Russified” Marxism. This essay brings new information to light regarding a great number of
Stalin's alleged ideological innovations, such as the socialism in one country, or t he
intensification of class struggle as socialism is achieved , which in fact stemmed from the
German and Austrian Marxism of the late nineteenth century.
Further on, Sarah Davies’ essay, Stalin as patron of cinema: creating Soviet mass
culture, 1932 –1936 , offers details about Stalin's growing role as patr on of the cinema during
the mid -1930s.
Last but not last, through David Brandenberger ’s essay, Stalin as symbol: a case study
of the personality cult and its construction , the readers find out what Stalin really understood
by the personality cult and why he dee med it necessary; from Stalin’s vantage point , his cult
was necessary in order to ensure the legiti macy of the regime.

Chapter two
Translation Theory as a Background for Analysis

In the present chapter I will discuss the process of translation from a theoretical point
of view, through the perspective of the ideas presented by Mona Baker in her book , In Other
Words: A Coursebook on Translation. Mona Baker is a professor of translation studies and
Director of the Centre for Translation and Intercultural Studies at the University of
Manchester in England . Her book, published in 1992, offers both a practical and theoretical
guide to translation studies, and provides an important foundation for training professional
translators. The author herself said in an interview that she saw the need for such a
coursebo ok for at that time, in 1992, translation studies did not exist as a proper discipline. In
her book, Mona Baker has a systematic approach with respect to the training of translators
and provides numerous practical examples of common translation difficultie s and their
possible solutions, from a variety of languages, with English, French, German, Chinese,
Japanese and Arabic prevailing, while at the same time exploring the utility of some modern
linguistic theories for translators. Baker often uses the proces s of back -translation in order to
prove her ideas.
In the “Introduction” to her book, Mona Baker mentions a few general ideas about
translation as a profession and she starts out by making the following remark: “Throughout
its long history, translation ha s never really enjoyed the kind of recognition and respect that
other professions such as medicine and engineering enjoy” (Baker 2). The author goes on to
say that translators themselves are to blame to a certain extent for they are still unsure
“whether t ranslation is a trade, an art, a profession or a business” (Baker 2) and the general
belief among translators is that translation is “an art which requires aptitude, practice and
general knowledge – nothing more” (Baker 4). According to Mona Baker, in orde r for
translation to become a fully -fledged profession, it should be based on more than just “flair”
(Baker 4) and practice, and translators should “acquire a sound knowledge of the raw
material with which they work: to understand what language is and how it comes to function

for its users” (Baker 4). From her perspective, linguistics plays an important role when it
comes to the decisions a translator has to make in the course of performing his work, for
modern linguistics, with its sub -disciplines of text -linguistics (“the study of the text as a
communicative event” <Baker 5>) and pragmatics (“the study of language in use” <Baker
5>), “offer translators valuable insights into the nature and function of language” (Baker 4).
The second chapter of the book is entitled “Equivalence at word level” and is
centered on a series of difficulties arising from the lack of equivalence at word lev el, that is
the lack of one -to-one correspondence between the words of two different languages. In the
first lines of the seco nd chapter, the author launches a question which she will provide an
answer to through a number of translation techniques: “What does a translator do when there
is no word in the target language which expresses the same meaning as the source langu age
word? ” (Baker10). But prior to responding to that question, she words out a simple and c lear
definition of the “word”, that is “the smallest unit which we would expect to possess
individual meaning” (Baker 11). Baker also warns against the fact that there is no one-to-one
equivalence between words and units of meaning “within or across languages’ (Baker 11).
She goes on to talk about morphemes, which are seen as the smallest unit of meaning in a
language by some linguists and suggests that words can contain on e or several such
morphemes. The author then gives an example of a word ( inconceivable) that is written as
one word but is made up of three different morphemes( in + conceive + able). Towards the
end of the subchapter, Mona Baker mentions the importance o f bearing in mind the
distinction between words and morphemes, precisely its utility in translating neologisms.
In the following subchapter, she goes on to talk about the lexical meaning of words
and utterances, which she separates into four distinct categ ories, according to Cruse (1986):
 Propositional meaning: it is the relation between a word and the entity
it describes in “a real or imaginary world” (Baker 13) and it gives us the basis on
which we can judge an utterance as being either true or false.
 Expressive meaning: “it relates to the speakers’ feelings or attitude
rather than to what words and utterances refer to” (Baker 13) and it “cannot be judged
as true or false” (Baker 13); for example the difference between “ famous ” in English
and “ fameux ” in F rench „ lies in their expressive meanings. Famous is neutral in
English: it has no inherent evaluative meaning or connotation. Fameux, on the other
hand, is potentially evaluative and can be readily used in some contexts in a

derogatory way (for example, une femme fameuse means, ro ughly, ‘a woman of ill
repute’)” (Baker 13).
 Presupposed meaning: “arises from co -occurrence restrictions” (Baker
14) and it refers to the words people expect to see either before or after the word in
question.
 Evoked meaning: pred icated on dialect and register variation.
Due to the fact that a word may acquire various meanings in a given language,
Mona Baker concludes that a distinction must be drawn between the different types of
meaning, for translators have the task to analyze a nd decide which of those meanings is
the most suitable in a given context and render it in a proper manner.
Starting from the idea abovementioned, that there is no one-to-one
correspondence between the words of a given language, that is, no perfect equivalence,
Baker goes on to discuss about the plethora of difficulties arising from the lack of
equivalence that a translator may encounter and the possible solutions for those problems.
Her main focus will be on these two aspects in the following chapte rs. However, she
equally mentions the notion of “semantic fields”, an abstract concept, along with their
sub-divisions – sometimes called “lexical sets”, which may in turn have further sub –
divisions. The more the sub -divisions are finely -differentiated, tha t is the language has
several specific equivalents for a word, the more difficult it becomes for a translator to
find the solution that works best in a given context, since “languages understandably tend
to make only those distinctions in meaning which are relevant to their particular
environment […]” (Baker 18). Although it may not always be applicable, the notion of
semantic fields can help translators in two ways: a) the translator will be able to
understand the choice made by the author in the source te xt and find the term that has the
closest meaning in the target language to that of the word used in the source language,
while ruling out any other possibilities; b) in the case of non -equivalence in a given
context, the translator could resort to transla ting a more specific term -called a
“hyponym”, by a more general term – called a “superordinate”.
3.1. Non -equivalence
“Non-equivalence at word level means that the target language has no direct
equivalent for a word which occurs in the source text” (Baker 2 0). Since there are
different types of non -equivalence out there and no universal strategy to be used for

translating, Mona Baker decides to make of these two different matters. Therefore, she
discusses about different types of non -equivalence and some pos sible strategies
separately.
The most common types of non equivalence at word level can be triggered by a
series of factors, among which the most important would be:
 the use of culture -specific concepts – such as privacy, airing
cupboard or Speaker (of the House of Commons) in English
 the lack of lexicalization in the target language of a concept in
the source language – such as savoury, standard or landslide
 the semantic complexity of the source language word – for
instance, arruação, a Bra zilian word which means “clearing the ground
under coffee trees of rubbish and piling it in the middle of the row in order
to aid in the recovery of beans dropped during harvesting” (Baker 22)
 the lack of a specific term in the target language – for instan ce,
under article , the English language has many hyponyms for which it is
difficult to find an equivalent in many languages, such as feature, survey,
report, critique, commentary and review
 differences in form – for instance, employer/employee,
trainer/trainee, greenish
 the use of loan words in the source text – the problem of false
friends/faux amis among historically or culturally related languages, such
as the confusion between the English “ sensible ” (meaning rational ) and
the German “ sensibel ” (meaning sensitive ), or the confusion between the
English “ sympathetic ” (meaning compassionate ) and the French
“sympathique ” (meaning nice/likeable)
As I previously mentioned, Mona Baker goes on to present her readers with a number
of strategies used by professional translators when dealing with cases of non -equivalence. To
name only but a few, the translator can resort to translating by the superordinate (the more
general word), by a more neutral/less expressive word, by cultural substitution, by using a
loan word, by paraphrase using a related word or unrelated words, by omission or by
illustration.

In the following chapter, titled “Equivalence above word level”, Mona Baker further
discusses the difficulties that a translator may be faced with when “word s start combining
with other words to form stretches of language” (Baker 46). More precisely, she focuses on
the two most encountered categories of such combinations, that is collocations and idioms .
3.2. Collocations and idioms
According to Mona Baker, wh at is challenging about collocations is the task of the
translator of finding a balance between accuracy (finding the word that is the most
appropiate in the target language to the meaning of the word used in the source language)
and naturalness/typicali ty (the translation should not result in unnatural structures, foreign to
the mother tongue). She then goes on to say that words combine in various ways and so the
„patterns of collocation are largely arbitrary and independent of meaning” (Baker 48).
Howev er, some collocations are not exactly arbitrary but rather reflect the material, moral,
cultural or social setting „in which they are embedded” (Baker 48) , which explains why
“bread collocates with butter in English but not in Arabic” or why the equival ent for the
English collocation “ law and order” (Baker 48) in Arabic “would be al-qanuun wa al –
taqaalid (‘law and convention/tradition ’)” (Baker 48), that is due “to the high respect
accorded by Arabs to the concept of tradition.” (Baker 48).
The author equally introduces the notion of “collocation range”, which she defines as
“the words which are typically associated with the word in question” (Baker 49), and she
states that words can have either a limited/restricted(when the word in question is more
general) or a vast collocation range(when the word in question is more specific); the greater
the number of collocates a word can take, the broader the collocation range. She also puts
forward the idea that “there is no such thing as an impossible collocation” (Baker 50), as she
chooses to refer to collocations as being either “typical or untypical” (Baker 50), rather than
“admissible or inadmissible” (Baker 50) and this statement is predicated on the idea that
“collocational ranges are not fixed. W ords attract new collocates all the time; they do so
naturally, through processes of analogy, or because speakers create unusual collocations on
purpose” (Baker 50). Mona Baker comes up with a name for these unusual combinations of
words – “marked collocati ons” and she explains their frequent usage in fiction, poetry,
humour, and advertisements, that is the intention of producing laughter and of better drawing
the attention of readers. She also comes up with a couple of such examples: “heavy gambler”,
“peace breaks out”.

Further on, the author introduces the notion of register -specific collocations, which
she defines as “collocations that may seem untypical in everyday language but are common
in specific registers” (Baker 52), such as “ dull highlights and vigorous depressions” (Baker
52), which ”may sound odd in everyday English but are common collocations in the field of
photography and meteorology respectively” (Baker 52). She then adds that register -specific
collocations “are not simply the set of terms that go with a discipline”, but also their
collocates. To illustrate better, for instance, when translating computer literature, translators
should be aware of the fact that “ data can be handled, extracted, processed, manipulated, and
retrieved , but not ty pically shifted, treated, arranged , or tackled ” (Baker 53). Moreover, she
states that a translator should be able to recognize the collocational meaning of a word and
not simply provide the dictionary equivalent for the word in question.
The following idea that Baker brings into question refers to a series of “pitfalls”
related to collocations that translators may be faced with and which are a source of problems
for translation. She warns translators against such “pitfalls” and provides them with a few
exam ples, as follows: “the engrossing effect of source text patterning” (Baker 54), which by
and large means that a translator “carries over” collocations from the source language which
are untypical/unnatural of the target language, in his attempt to stay fai thful to the source text;
“misinterpreting the meaning of a source -language collocation” (Baker 55), which means that
a translator misinterprets “a collocation in the source text due to interference from his/her
native language” (Baker 55) ; “the tension b etween accuracy and naturalness” (Baker 56),
which refers to the fact that although it would be ideal, there is no perfect correspondence
between the collocations of two different languages and so a translator must find a way to
render the meaning of the o riginal in a way that it sounds natural in the target language.
In the following sub -chapter, the author addresses the notions of “idioms” and “fixed
expressions”. By contrast to collocations, which are “fairly flexible patterns of language
which allow sev eral variations in form” (Baker 63), idioms are fixed phrases which present
little to no variation and whose meaning cannot be inferred from its individual components,
hence posing difficulty for a translator. In opposition to idioms however, the meaning o f
fixed phrases is often quite transparent and can be inferred from the meanings of the words
which constitute it and “the expression has to be taken as one unit to establish meaning.”
(Baker 64). The author insists on the idea that translators should not expect to be able to
render idioms into the target language as well and accurately as a native speaker would do,
because that is practically impossible and she goes on to argue that “translators should only

work into their language of habitual use or mothe r tongue” (Baker 64). Baker speaks about
two categories of idioms that translators may misinterpret:
 idioms that are “misleading” – idioms that have both a literal and an
idiomatic meaning. “In this case, a translator who is not familiar with the idiom i n
question may easily accept the literal interpretation and miss the play on
idiom”(Baker 66)
 idioms in the source language which have a very similar form -wise
counterpart, in the target language, but which differs in meaning
The next step after having co rrectly identified the idiom is deciding what translation
would be best for it in the target language. The sources of difficulty are obviously multiple,
and to name but a few, translators may be faced with:
 the lack of an equivalent in the target language
 an idiom or fixed phrase in the target language but with a different
context of occurrence
 the use of an idiom in the source text in both its literal and idiomatic
meanings
Further on, the author provides her readers with a series of strategies that trans lators
could resort to when dealing with idioms. The first strategy that she proposes seems to be an
ideal solution, and it involves “finding an idiom of similar meaning and form” (Baker 72).
Another strategy she suggests is opting for an idiom “of similar meaning but dissimilar form”
(Baker 74). However, she does not stop here and goes on to say that one of the most common
methods of translation is the paraphrase, followed by omission, if the text in question a llows
it.
3.3. Grammatical equivalence
The fourth chapter of Mona Baker’s coursebook is titled “Grammatical equivalence”
and it is centered on the difficulties arising from the grammar (morphology and syntax) of
any given language. She dedicates a sub -chapter to the discussion on the “diversity of
grammatical categories across languages” (Baker 85) and warns translators against the fact
that “it is difficult to find a notional category which is regularly and uniformly expressed in
all languages” (Baker 86). For a better understanding, she makes use of examples such as

some rare languages – for instance American native languages such as Yana or Navaho (they
“have a category of ‘shape’, which means that an object must be classified according to
whether it is long, round or sheet -like” (Baker 86)), w hose grammatical structures differ
greatly from languages such as English or French, for instance. Mona Baker draws a list of
the major grammatical categories, followed by examples, which is meant to portray a series
of difficulties that “translators often encounter because of differences in the grammatical
structures of source and target languages” (Baker 87).
3.4. Grammatical number
The first grammatical category discussed by Mona Baker is that of number, and she
starts from the fact that “the idea of co untability is probably universal in the sense that it is
readily accessible to all human beings and is expressed in the lexical structure of all
languages (Baker 87)”. Albeit most languages have a category of number, there are a few
languages out there in which the distinction “between one and more than one” (Baker 87) is
marked lexically, rather than morphologically, such as Chinese, Japanese or Vietnamese.
When a translator finds himself in the situation of translating from a language with number
distinct ions into a language with no category of number, he has two main options: either he
omits the relevant information on number or he expresses this information lexically.
However, given that English, along other European languages, makes the distinction betw een
singular and plural either morphologically or lexically, there is no need to bog down in details
in respect to the category of number.
3.5. Grammatical gender
The second category that Mona Baker brings into discussion is the grammatical
category of gen der. With respect to English, she states that English “does not have a
grammatical category of gender as such” (Baker 90) and that “English nouns are not regularly
inflected to distinguish between masculine and feminine” (Baker 90). Nevertheless, English
has some other ways to express the idea of gender, such as words that are used to refer to the
female and male representatives of the same species (for instance, cow/bull, doe/stag ,
mare/stallion , ewe/ram ) or the use of the suffix –ess in order to mark the feminine gender of a
certain profession, such as actor/actress, steward/sterwardess or host/hostess . However,
words formed by adding the suffix –ess carry more than a gender distinction and have a
rather derogative interpretation(for example, authoress or poetess ). If with respect to the
grammatical category of number, countability did not raise serious problems among

European languages, for it was seen in the same terms by most of them, when we speak about
gender, there are by far more differences among E uropean languages. To illustrate better,
languages such as Spanish, Italian, French, Romanian or German for instance make a
distinction between nouns “which refer to animate beings as well as those which refer to
inanimate objects (Baker 90)”, by contrast to English. When it comes to translation into
English, translators don’t encounter major problems from this point of view, and that is
mainly due to the fact that “[…] in French [like in all the other abovementioned languages],
gender distinctions are only expressed in nouns, articles, and adjectives, and in third -person
pronouns; [and] they do not affect the form of the verb.” (Baker 94).
3.6. Person
The third grammatical category that Mona Baker talks about is that of person, which
in most languages is “ defined through a closed system of pronouns which may be organized
along a variety of dimensions” (Baker 94). The author states that although the most frequent
scenario for the greatest number of European languages is having an existent distinction
between three persons, among which English is also situated, there are languages out there
that make a distinction between four persons – for instance a number of languages spoken in
North America. Moreover, she draws attention to what we call the politeness /formality
dimension that is part of the person system of certain languages, such as French, German,
Spanish, Italia n, Russian or Greek. She equally draws attention to the fact that translators
may find themselves in the situation of “having to make decisions in the target language
along dimensions which are not explicitly stated in the sourc e text” (Baker 96) and so
information along the dimension in question may be lost. All in all, this means that the
translator’s task is a difficult one, for he has to analyze things carefully when translating
pronouns from English into either French, Spanish or Romanian, given that E nglish has no
formality dimension, the choice of rendering the pronouns being completely up to the
translator.
3.7. Tense and aspect
The next two grammatical categories that Baker discusses altogether are tense and
aspect. She doesn’t dwell much on this t opic; however, she does mention a couple of ideas.
For instance, she starts out by stating that “tense and aspect are grammatical categories in a
large number of languages (Baker 98)”, and then goes on to argue that, while some
languages, such as Bali and Wishram have a highly developed tense and aspect system , some

other languages, such as Chinese or Malay “have no formal category of tense or aspect”
(Baker 99).
3.8. Voice
The last grammatically category discussed by the author is the grammatical category
of voice, which refers to “the relationship between a verb and its subject” (Baker 102). Based
on the grammatical category of voice, we get active and passive clauses in a language, though
what Baker will mainly focus on in this chapter is the passive voi ce. Although the use of the
passive voice is very common in English, especially in scientific and technical writing, for
they denote objectivity and professional detachment, there are languages out there that prefer
the reflexive voice to the passive voice , such as German, Romanian, French, and Russian.
Mona Baker warns against translating “an active form with an active one and a passive form
with a passive one” (Baker 109). According to her, what translators should bear in mind as
being of paramount import ance in translation is “always the function of a category rather than
the form it takes”. (Baker 109).
3.9. The notion of text
Further on, the author speaks about the notion of text. After having discussed
language from the point of view lexical units and grammatical structures, Baker suggests
adopting a broader perspective with respect to language, one that would take into account
“the possibility that as part of a language system, lexical items and grammatical categories
have a ‘ meaning potential’” (Baker 111), which is “only realized in communicative events,
that is, in text.” (Baker111). The next thing she adds to the discussion is the distinctio n
between a text –a written body whose main feature is coherence, which does not sound
unnatural to the native speakers of the language in which the text is written or translated and
a non -text–which she defines as “a random collection of sentenc es and paragraphs” (Baker
112). According to her, a translator should first and foremost read the entire text at least o nce
and get the gist of it before proceeding to the actual act of translating, for she starts from the
assumption that “the ultimate aim of a translator , in most cases, is to achieve a level of
equivalence at text level, rather than at word or phrase level .” (Baker112).
3.10. Textual equivalence
In the following chapter, Mona Baker discusses “Textual equivalence: thematic and
information structures” with a focus on the “discussion of word order as a textual strategy

(rather than a grammatical feature (Baker 119).” She tries to explain the way in which word
order of a text controls the “flow of information” –which, according to her, has to be as clear
as possible, and in order for that to happen, clauses must be percei ved as messages, which
can be analysed in terms of two types of structure: thematic structure and information
structure. The author brings up two different approaches to the information flow – the
Hallidayan approach and the Prague School approach – which “are often at odds with each
other and can produce different analyses of the same clause” (Baker 121). She equally
formulates an advice for translators, saying that depending on their linguistic background,
they should opt for either one or the other, but only after taking a look at both perspectives.
3.11. Halliday
The Hallidayan approach is built on the idea that each clause is made up of two
segments: the theme –“what the clause is about” (Baker 121), and the rheme –“what the
speaker says about the theme ” (Baker 122). The author explains that the theme and the rheme
are not grammatical categories and so “they have little to do with whether a given sequence is
or is not grammatical”, but they can be used to “account for the acceptability of a given
sequenc e in a given context” . Although a text may be grammatically correct, that does not
guarantee its acceptability as far as the theme -rheme relation is concerned, and so the text
may lack coherence. In light of what the Hallidayan model states, i.e the word that is clause –
initial gives you the theme of the sentence , Mona Baker tries to make translators be aware of
the importance of their choice of the elements that they “put in initi al-clause position (Baker
129)”, for these elements “add up to something tha t can be understood as a method of
development and that can provide a point of orientation for that part of the text (Baker 129).”
Halliday also discusses on the relation between meaning, choice and markedness,
which are “interrelated concepts” (Baker 129) . For a better illustration of the relation between
the concepts abovementioned, the author takes as an example the use of a time or place
adverbial , such as today or on the shelf at the beginning of a clause, which is pure choice, for
that adverb could be placed anywhere else. She goes on to argue that, the less expected a
choice, the more marked it is and the more meaning it carries . At the same time, the use of an
unexpected element, such as the adjective beautiful , in an initial clause -position is rathe r
uncommon, less marked and less significant.
Halliday goes beyond the speaker -oriented distinction between theme and rheme and
draws a hearer -oriented distinction –between what is given and what is new in a clause. He

argues that, in order to establish th e new and the given, we must look at the context in whi ch
a clause appears. According to Halliday, in English, as well as in some other languages,
“definiteness is associated with given information and indefiniteness with new information
(Baker 148)”. More over, in some languages, stress and intona tion may be used for signaling
new information, but only as far as spoken language is concerned . However, there are
languages in which these devices are not available, such as Chinese and French, which
instead rely on other means for signalling information hierarchy, such as lexical and syntactic
devices.
Mona Baker goes on to state that Hallidayan linguists, tend to focus on thematic
marking only, without taking into account the fact that “a rheme can also be mark ed (Baker
157)”. For a better understanding, she provides an example of a common way of marking the
rheme in English, i.e. by “stripping the message of its initial element, that is, the theme
(Baker 157)”, making use of the following extract from “A Hero from Zero”:
House of Fraser shares were highly sensitive to any rumours of a bid, and
we waited with caution and anxiety for the green light from the ministry. And
waited ,
In the example above, the theme of the clause –we is intentionally omitted, so
that more emphasis is put on the rheme in the clause and so that it could enjoy “the reader’s
undivided attention (Baker 158)”. The author doesn’t stop here and comes up with another
explanation for the markedness of And waited , precisely the fact that it “repeats verbatim
information that has already been established in the previous sentence” (Baker 158) and so it
surprises the reader who would normally expect “each new clause to move the discourse
forward” (Baker 158).
3.12. The Prague School
The secon d approach to the information flow brought into discussion by Mona Baker
is the Prague School approach. Varying greatly from the Hallidayan approach, the Prague
School approach is “generally referred to as functional sentence perspective (FSP)” (Baker
160) and it is based on the idea that “the communicative goals of an interaction cause the
structure of a clause or sentence to function in different kinds of perspective (Baker 160)”.
FSP theorists, unlike Hallidayan linguists, believe that the position in a clause is not the
criterion that delimits the theme and the rheme. They do more or less acknowledge the fact
that the theme precedes the rheme, but they also acknowledge “semantic structure and

context” (Baker 164) as factors which determine the distributi on of communicative
dynamism. For instance, in a sentence such as Big drops hung on the bushes , big drops -albeit
clause -initial , is deemed to be the rheme by FSP theorists. According to Prague theorists, “the
organization of a message into a theme + rheme order is […] the unmarked, ordinary order”
and it “represents the movement of the mind itself (Baker 165)”. Nevertheless, not all
sequences follow this ordinary order. Some of these sequences deviate from the ordinary
order. Weil, a pioneer in this field o f study, refers to this order as the “pathetic order” and
says that “its function is to convey emotion of some sort: it may be contrastive or
contradictory, for example (Baker 164)”.
3.13. Word order
According to Mona Baker, one of the problems in translation which are related to the
word order issue is connected to the “restrictions on word order in various languages” (Baker
166) which, according to FSP linguists, “result in a linear arrangement that may or may not
coincide with the interpretative arrangement of an utterance” (Baker 166). To word things
differently, this means that, “in languages with relatively free word order there will be less
tension between the requirements of syntax and those of communicative function” (Baker
166) than in languages with a relatively fixed word order. In order to minimize the tension
between syntactic communicative functions, Baker brings up a series of strategies belonging
to different authors, in hopes to increas e accuracy in translations. The strategies mentioned
are: voice change (from active to passive), the change of the verb and its replacement with
“one that has a similar meaning but can be used in a different syntactic configuration (Baker
168)”, such as give/get or like/please , nominalization –“replacing a verbal form with a
nominal one” (Baker 169) and extraposition – “changing the position of the entire clause”
(Baker 170), for example in cleft and pseudo -cleft structures.
The author ends this chapter by telling translators that they may not always be able to
follow the thematic organization of the original text, in which case they should first and
foremost make sure that the “target text has some thematic organization of its own” (Baker
172). The translat um should be a smooth and coherent text that reads naturally, that preserves
and does not distort the information present in the original text.

3.14. Cohesion
What the author focuses on in the following chapter of the book is cohesion, like the
title sug gests – “Textual equivalence: cohesion”. Baker defines cohesion as the links
established between the different parts of a text and discusses it along the lines of the best
known and most detailed model of cohesion, that of Halliday and Hassan. According to these
two, English has five main cohesive devices: reference, substitution, ellipsis, conjunction and
lexical cohesion. What Mona Baker actually does is to discuss each of the five
abovementioned devices individually and speak about their role in translati on.
Despite being traditionally used in semantics to indicate the relationship between a
word and the real -life object it denotes, the term reference has a slightly different meaning
according to Halliday and Hassan, i.e. the reference is “limited […] to the relationship of
identity which holds between two linguistic expressions. For example, in
Mrs. Thatcher has resigned. She announced her decision this morning

the pronoun she points to Mrs Thatcher within the textual world itself (Baker 181)”.
Moving on to the following cohesive device –substitution, the author says it is
the process of replacing an item or a group of items with another item. Baker equally
mentions ellipsis in this subchapter, and describes it as being the action of omitting an item
altogether. Further on, she discusses conjunction as being “the use of formal markers to relate
sentences, clauses and paragraphs to each other.” (Baker190). She then goes on to argue that
“English generally prefers to present information in relativel y small chunks and to signal the
relationships between these chunks in unambiguous ways, using a wide variety of
conjunctions to mark semantic relations between clauses, sentences and paragraphs (Baker
192).”The last cohesive device discussed by the author is called lexical cohesion, and it refers
to the way in which the translator’s choice of the vocabulary affects the “organizing relations
within a text (Baker 202)”. With respect to the importance of this approach in translation,
Mona Baker states that “i n analyzing a text a translator is not concerned with isolating
phenomena or items to study them in depth, but with tracing a web of relationships , the
importance of individual items being determined by their relevance and function in the text”
(Baker 206) , despite it being virtually “impossible” (Baker 206) for a translator to perfectly
reproduce in the target text the exact same “networks of lexical cohesion” (Baker 206) as in
the source text. For a translator cannot perfectly render the meaning of an idi om for instance

in the target text, he needs to compromise and settle for an idiom with a slightly different
meaning. The same thing happens when the translator cannot find a perfect equivalent in the
target language, in which case he must make use of diff erent strategies, such as translating by
using a hypernym, paraphrase or loan words. Mona Baker tells translators that the cohesive
devices used by Halliday and Hassan are not the only devices available, and she goes on to
provide them with a short list of such devices that may turn out to be helpful in order to
obtain a cohesive translation: “continuity of tense”, “consistency of style”, “punctuation
devices such as colons and semi -colons” and avoiding “unmotivated shifts in style” (Baker
211).
3.15. Pragm atic equivalence
The last chapter of Baker’s coursebook bears the title of “Pragmatic
equivalence” and it aims to explain the way in which a text “comes to make sense” (Baker
217) to a particular readership . In doing so, the author goes beyond the grammat ical and
syntactic functions of language and emphasizes the way in which “utterances are used in
communicative situations” (Baker 217) and the way “we interpret them in context” (Baker
217). The notions she chose to discuss in this last chapter, as she fou nd them relevant to
explaining the way in which a text comes to make sense, are coherence and implicature. I
shall start by presenting coherence, following her order, and say that it is “the result of the
interaction between knowledge presented in the text and the reader’s own knowledge and
experience of the world (Baker 219)”. Baker is also keen on remarking that we do not know
for sure whether meaning is inherent to the text or in situations involving text. According to
her, a reader’s understanding of a text equally depends on his/her cultural and intellectual
background and thus, one cannot deny that “coherence is not a feature of text as such but of
the judgement made by a reader on a text (Baker 222)”. If we were to accept this idea as
such, we would u nderstand it as an actual source of translation difficulties. This means that,
when translating, a translator must be well aware of and keep in mind what type of readership
the text is addressed to, for different groups of people coming from different cult ural
backgrounds and with a different knowledge will more often than not perceive the text
differently.
As I previously announced, coherence is not the only notion the author
discusses in this chapter. Therefore, the second aspect of paramount importance that she
dwells on is the notion of implicature, which basically refers to what the speaker implies in a

communicative situation, rather than what he actually says. And for a better understanding,
Mona Baker provides the following example:
“A: Shall we go for a walk?
B: It’s raining.” (Baker 224)
For pragmatics focuses of the language in use and the intention of the speaker, what
we notice is that the same response can entail several meanings. In the case of the example
above, the answer “It’s raining” c ould either mean “No, we’d better not because it’s raining ”
(Baker 224) , “OK, but we’d better take an umbrella” (Baker 224) or “Yes, we both like
walking in the rain ” (Baker 224). But why is it that a single answer can entail a number of
different meanings ? Mona Baker comes up with a possible answer, i.e. “to maintain the
assumption of coherence” (Baker 224) in communication.
According to the author and in relation to the notion of implicature, translators
can resort to several translation strategies. One of the most important steps that a translator
must take is that of fully understanding the context in which the speaker utters a sentence.
She states that one of the factors that can majorly influence what a speaker implies by a
phrase or word is the soci o-cultural context; in other words a translator must not only have a
perfect knowledge of both languages, but he must also have a great knowledge of the culture
of the people where the two languages are spoken. Which is why, I may add, in order to
become a good translator, one must go beyond the linguistic level. To give only but a few
examples, Mona Baker mentions such cases in which when a translator must pay attention to
the modes of address in different languages –which refer to “the use of appropriate personal
and occupational titles, various combinations of first names and surnames, title and surname,
or title and first name, the use of nicknames, and even the use of terms of affection such as
dear and darling ” (Baker 243).
Another aspect that Mona Baker dwells on, that translators must pay attention
to, refers to t he background knowledge of the targeted readers hip. She believes that a
translator should ponder carefully on whether it is better to explain a reference in the text or
merely assume that the readers are familiar with it. And she further admits that this task may
not be the easiest one, for “it is very difficult indeed – for writers and translators alike – to
judge what the average reader may or may not have at his/her disposal in t erms of
background information”. However, she insists on the fact that translators should always

make a thorough research and provide their readers with roughly the same amount of quality
information as the writer, either by adding a footnote or finding the most s uitable equivalent
of the reference in question.
Last but not least , Baker states that the degree to which translators get
involved in the translation process (which she calls “the exte nt of intervention” (Baker 253))
depends on two main factors . The firs t factor she brings into discussion is the translator’s
ability to somehow predict how knowledgeable his readership is and the expectations they
have. Consequently, the more knowledgeable the reader, the less likely that the translator
will have to interv ene with detailed explanation . The second factor brought up refers to the
role that the translator himself deems appropriate to have and his view “of the whole question
of where his/her loyalties ought to lie – […] with the source tex t or with the target r eader”
(Baker 254). By and large, a translator has the to choose between being faithful to the source
text and not letting his own colour be as visible as the author’s, and bringing his own
contribution to the text, by taking it upon himself to add, to tak e out, to omit, and just
generally reshape the text where he finds it appropriate to do so, so that he can provide a final
product to his readership hat will read more easily and naturally.
To conclude , translation has never been an easy task, for the nu mber of
difficulties a translator may encounter is endless, for difficulties are both language and
culture -related. Translators must be well aware of all of these aspects and pay attention to
them while translating. Although translators were mainly practit ioners before 1970 and based
their activity on intuition and natural endowment, a transla tors’ intuition is not enough, which
is why after 1970, plenty of translation theories have been developed and with them a series
of strategies that are meant to help throughout the process of translation . In the following
chapter, I shall discuss the difficulties I encountered and the strategies I employed in order to
overcome them, in the process of translating Stalin -A New History.

Chapter three
Sylistic aspects

Stalin: A New History is a study without precedent in the field of Russian history
which will mainly prove useful for students of Stalin and Stalinism and which can be
included in the genre of academic history, for its principle aim is that of conveying
information from a historically accurate perspective. At the same time, it does not target the
general public, that is a non -expert readership, but on the contrary, a fairly knowledgeable
one, and for that matter the book is rich in specialized vocabulary a nd complex sentences. In
Stalin: A New History , the authors “provide a deeper understanding of the nature of Stalin’s
power and of the role of ideas in his politics, presenting a more complex and nuanced image
of one of the most important leaders of the tw entieth century” (Sarah Davies). Albeit the
book is written in an academic manner, with an abundant quantity of detailed information and
scientific data, it still has an easy to follow structure.
As I mentioned in the previous chapter, where I briefly off ered information on the
author and the book, the study is divided into fourteen essays, each with their own structure.
Each of the essays bears a title and can be seen as a chapter in itself, as if the book had been
comprised of fourteen different chapters , which are further divided into subchapters. The
titles chosen by the authors of this collection of essays are not in the slightest at random, for
they provide essential information that gives the gist of the respective essay. Moreover, each
of the subcha pters bears a title that is particularly representative for the subject approached in
the respective subchapter. At the same time, each essay is very clearly delimited and right
below each essay title the reader can find the name of that essay’s author. Th erefore, taking
into account everything that I have mentioned so far, I may say that the book has a very clear
and organized structure, which will prove very useful as it will facilitate the reader’s
experience by helping him store the information from eac h essay in different compartments
and still manage to put every piece together so as to create and comprehend the bigger
picture.
Like I previously mentioned, although they may be seen as actual chapters of a book,
the essays bear their own individual tit le and do not include the word Chapter . As a matter of

fact, to give only but a few examples, the first essay that I included in my translation bears
the following title:

“6. Stalin as dictator: the personalisation of power
Oleg V. Khlevniuk”
Some other essays cover a specific historical period, such as:
“7. Stalin as economic policy -maker: Soviet agriculture, 1931 –1936
R. W. Davies”
The so -called ‘chapters’ are further divided into subchapters, each bearing a
representative title and sometimes covering a specific historical period too, like in the case of
the essays’ titles:
“Stalin’s agricultural preoccupations, 1931 –1936”
“Stalin’s agricultural decisions”
Due to the fact that each subchapter of an essay discusses a specific topic and is very
well organ ized, they do not exceed a few pages. Some subchapters may even bear the title
Background –where the general context is presented, or Conclusions –where the final
conclusions of the essay are drawn.
From the point of view of syntax, the author mostly opts for long and complex
sentences, which, once again, justifies the inclusion of the book in the genre of academic
history. The author generally employs compound sentences (usually formed of two or more
independent clauses connected by coordinat ing conjunctio ns), such as these :
1. “On the other hand, some historians for various reasons have expressed
doubts about the strength of Stalin’s power and have even written about a
loss of real power in certain periods (a peculiar version of the theory of the
‘weak dictat or’).” [108]
2. “These systems of collective decision -making worked in a regular fashion
and served to limit the power of the leader and present the conditions for a
relative political ‘predictability’.” [109]
3. “He played the greatest role in decision -making, but decisions were
implemented collectively.” [108]

4. “Of course such a division is artificial, for in a number of cases these
functions coincided.” [113]
5. “He had anticipated war for at least a decade before it came, prepared for
it, yet was taken by surpris e when the Germans invaded in June 1941.”
[140]
Most coordinated independent clauses are connected by means of the conjunction
“and”, in order to suggest that one event is the result of another (see example 1) or that one
event chronologically followed ano ther, as can be seen from the following example:
6. “The senior official directly responsible for the grain collections until
1934, Chernov, answered to Mikoian in the People’s Commissariat for
Trade (later the People’s Commissariat for Supply) until the begi nning of
1932, and then to Kuibyshev as head of the new State Committee on
Agricultural Collections (Komzag), before himself being appointed head
of Komzag.” [130]
It is equally worth mentioning that the author ensures the chronological order of some
seque nces of events by using juxtaposition to connect the independent clauses, as visible in
example 5. Nevertheless, a special place in the syntax of the present text is held by
subordination, for this is a historical text, which can be characterized by the us e of a great
number of time clauses:

1. “When Stalin was born, in either 1878 or 1879, Gori was by no means an
insignificant or obscure town.”[25]
2. “Before reviewing the main results of that work, it is necessary to clarify
its central subject.” [108]
3. “For some like Makharadze and Zhordania, the final stage in the transition
to Marxism came only after they had left Tiflis in 1891 to continue their
studies in Warsaw.” [31]

The author used time clauses which are introduced by conjunctions such as “when”, “after”
or “before”, with the intent to either give precise temporal indications (example 1), to show a
sequence of events (example 2) or to offer a wider historical context (example 3). The author
equally employs conditional clauses, so as to express the relations of causality between
certain events or actions, as can be seen in the following examples:

1. “If Soviet science were to flourish, as it must with the development of the
Cold War, then Marxist theory must be used creatively.” [17]
2. “If appointees had personal loyalties, they were more likely to be to the
organization to which he or she was assigned, rather than to Stalin.” [71]
3. “if the majority does not come to an arrangement, then the minority can
win.” [85]
From the point of view of text typology, t he text can be classified as belonging to the
academic history genre, and given that this is a historical book, the author mainly writes
using the informative or expository style. The informative style in Stalin: A New History can
be noticed throughout the whole book, for the author mainly focuses on giving relevant
information about the book’s main topics, that is relevant facts and figures which are
presented in a logical manner and chronological order. The author presents facts and events
about Stalin an d the Soviet society and for that purpose, she mainly makes use of action verbs
in the past tense and third person (examples 1 -9) and time connectors (examples 4, 5,7):
1. “In this way, to understand Stalin’s role in the Soviet system and the extent
of his po wer, one must address at a minimum two issues: to what extent
Stalin controlled officialdom, and what role Stalin played in the process of
decision -making and in the process of the day -to-day leadership of the
country.”[109]
2. “It is well known that Stalin p ersonally sanctioned the execution of former
nomenklatura officials who, as a rule, were tried by the military collegium
of the Supreme Court.”[111]
3. “In June of the same year, he firmly declared behind the scenes that
Bukharin’s slogan ‘enrich yourselves’, which he had addressed to ‘all the
peasants’, was ‘not our slogan’ and ‘incorrect’ – ‘our slogan is socialist
accumulation’.” [122]
4. “On 4 May 1932, Stalin introduced the Politburo discussion on the grain
collection plan, which resulted in the adoption of a plan which was lower
than in the previous year. After the campaign began, he wrote to
Kaganovich and Molotov proposing a substantial change in the grain plan
for Ukraine in view of the poor harvest.”[132]
5. “In 1918, he attended and presided over five or s ix of the first seven
meetings of the Narkomnats Collegium, then failed to attend the remaining
twenty -one of the year.”[55]
6. “He sketched out four scenarios for war without indicating which was the
more likely to occur.” [142]
7. During his vacations he paid far less attention to industry than to
agriculture, largely leaving it to the redoubtable Ordzhonikidze: Stalin

merely intervened from time to time when he thought Ordzhonikidze
was overstepping his authority, and sometimes, it appears, just because
some i ssue took his fancy.” [125]
8. “Stalin agreed to limited and inconsistent concessions only after things
were at a dead end and the crisis situation had become dangerous.” [116]
9. “This is not entirely unexpected if one considers the traditions of
Bolshevism and the fact that the new state was born in revolution and civil
war, but Stalin undoubtedly deepened this tradition and brought to it a
particular cruelty and intolerance.” [11 5]
Last but not least, the book also contains a series of tables which convey objective
information and facts on different topics –which again is typical of the expository text –such
as the telegrams about agriculture sent by Stalin to different political figures:
1. “Table 1 Topics of telegrams about agriculture sent by Stalin on
vacation to Kaganovich, 1931 –1936” [126]
2. “Table 2 Statistical material on all topics sent to Stalin on
vacation, 1931 –1936 (number of items by subject)” [127]

The list of examples above -cited proves the expository and informative nature of the
book, which is an information -based and fact -based text that provide s facts in a way that is
educational and purposeful (a valuable tool for students of Stalin and Stalinism) whose main
purpos e is to expose the truth through reliable sources, i.e through detailed research. At the
same time, another piece of evidence that the text is written in an expository style is
represented by the clear, concise, and organized writing. The author does not m ake any
digressions and gets straight to the point quickly and efficiently, while presenting the
historical facts and events in a chronological order. Moreover, the author does not employ
many figures of speech, for this is not a literary text, instead she uses many state and action
verbs in the past tense and third person, often using the Passive Voice.
As I previously mentioned, the author does not use figures of speech in her writing,
therefore the book is poor in imagery, but that is not surprising, gi ven that we are dealing
with a scientific text, written in an objective tone, where facts are supported by evidence such
as statistics, for example. Furthermore, the author provides the readers with accurate and
precise historical information which is very well structured into essays and subchapters, each
of the subchapters dealing with a very precise topic, so that there is a connection between the
pieces of information but that they don’t get mixed up. With respect to syntax, the author

employs quite a co mplex one, by means of coordination and even more so, subordination, the
most frequently used subordinates being time (used for historical accuracy), conditional
(between certain events or actions) and infinitival clauses (used to express the purpose).
There is however one figure of speech that drew my attention, a metaphor to be more
precise, which can be seen in the following example:
“Stalin’s control over these parties had diminished since the purges of
Trotskyites in the Comintern, and their leaders h ad escaped his murderous scythe
in the late thirties.” [155]
I personally found the association of words in “ murderous scythe” quite gruesome and I
believe the author used it as a means to better outline Stalin’s image as a man who spread
terror among his people. After all, he did take the name of Stalin when he was in this 30s for
a reason, from the Russian “man of steel”, which is quite explicit as to what kind of a leader
he wanted to be, that is a leader who ruled by terror and with a totalitarian grip in order to
eliminate anyone who might oppose him. Moreover, the noun scythe was not randomly
chosen, for it is the object with which death is associated in religion and this once again
proves that Stalin was not at all reluctant about killing those who da red oppose him. The
author probably created this metaphor in order to leave a strong yet authentic impression on
the readers, so that they would understand and be aware of how far Stalin would go and how
no one could escape him.
From a lexical point of vie w, the tex t is extremely rich in specializ ed terms, most of
them pertaining to the field of ag riculture, politics or economy . And the reason for that is the
fact that the text is a study without precedent in the field of Russian history, which does not
target the general public, but rather specialists and students of Stalin and Stalinism. For that
reason, the specialized terms are rarely followed by an explanatory paranthesis, for the
targeted readership should be familiar with the terminology. However, the author does
explain some specialized terms, especially if they are of Russian origin and were used as such
in the English text. At the same time, the author included a glossary at the beginning of the
book, which contains acronyms and specialized terms of Russian origin which would
otherwise be difficult to find for they represent Soviet cultural realities and for which the
author provided the expansion (examples 1, 2, 3, 8, 9), the English translation (examples 7,
10), or merely a brief explanation (examp les 4, 5, 6), as can be seen in the following
examples:

1. ECCI: Executive Committee of Comintern
2. GKO: Committee for State Defence
3. Gosplan: State Planning Commission
4. Great Reforms: reforms initiated by Alexander II
5. Great Retreat: term used by N. Timasheff to describe turn towards
conservative policies in 1930s
6. Great Terror: period of mass arrests and executions, 1936 –8
7. Guberniia: province
8. GUKF/GUK: Main Directorate of the Cinematic and Photographic
Industry/Main Directorate of Cinematography
9. IMEL: Marx -Engels -Lenin Institute
10. Kolkhoz: collective farm
The abovementioned specialized terms, followed by a significant number of other specialized
terms, can be found throughout the whole book, at times followed by an English translation
between brackets or by a brief explanatory context. However, the specialized terms are
usually used independent of further explanation. To give only but a few examples, one can
easily take a look at the following cases:
1. “However, the amount of machinery available, even on the most opti mistic
estimates of the authorities, was wholly inadequate to enable the horses
and ploughs of the twenty -five million individual peasant households to
be replaced by tractors and combine harvesters .” [123]
2. “These policies had calamitous results for the livestock , meat, and dairy
industry , not merely because the grain harvest failed to provide adequate
fodder , but also because hasty and clumsy socialisation of peasant animals
led to disease and death, and to further peasant hostility.” [136]
3. “[…] to renoun ce the policy of wholesale extension of the sown area both
of kolkhozy and (especially!) of sovkhozy (especially in relation to labour –
intensive crops).” [133]
4. “The reintroduction of crop rotation necessarily required the restriction of
the sown area” [134 ]
5. “During the first collectivisation drive in January and February 1930,
when the Party and state machine was launched not only on more rapid
collectivisation but also on the socialisation of the animals of the peasants,
he failed to intervene.” [135]
6. “In the oligarchy , while the leader had significant power, he was
surrounded by influential colleagues and a powerful elite
(nomenklatura ).”[108]

7. “In the British Cabinet, Cabinet decisions ( minutes ) are often formulated
by the prime minister verbally and then recorded by the Cabinet;[…]” [88]
There are equally instances where the author expresses a concept in English and then
gives the specialized Russian term in between brackets, like in example 6, which is quite
fortunate for the readers, or where the author uses a synonym or an expla nation for the
specialized term that is used between brackets (example 7).
Further on, with respect to the special ized vocabulary, the author equally makes use
of a significant number of foreign terms, like I briefly mentioned above , most of them of
Russian origin, which are used as such in the source text and are not translated into English,
so as to preserve the local colour,
1. “In the 1930s, the development of large -scale mechanised sovkhozy was
pressed ahead, while in the kolkhozy machinery was gradually introduced for
the main agricultural operations.”[124]
2. “Simultaneously with this rejection of the free market, Stalin was the prime
mover in the campaign to established mechanised grain sovkhozy (state farms),
which would s upply grain to the state in the amounts so far supplied by the
kulaks. ”
3. “He uprooted the entire population of the Chechen -Ingush autonomous
republic and Karachaev and Cherkesy autonomous okrugs , where armed bands
had resisted collectivisation right up to t he eve of the war and reappeared
during the German advance into the North Caucasus.”[150]

yet explanation for the abovementioned Russian terms can be found in the glossary annexed
to the book.
Likewise, in so far as the loanwords from French are concerned , such as vis-à-vis,
coup , debacle , cliché or bêtes noires, the author does not translate them and instead uses them
as such, as he assumes that words of French origin are significantly more familiar to the
readers, who are speakers of English, given that the words in question are frequently used in
English and despite being loanwords, they have become so familiar that they are no longer
perceived as borrowings, at least in the academic circle to which this study is addressed.
The author equally uses words from Latin, such as ad hoc and from German, such as
realpolitik, as can be seen in the following examples:

“Decision -making at the top, formerly the province of the Politburo, was
now carried out by informal, ad hoc subgroups of top leaders […]” [83]
“Mut ually reinforcing one another, his realpolitik and ideological stance
represented Stalin’s answer […]” [148]
but does not translate these one s either for the same reasons why she did not translate the
terms coming from French, that is they have become inte rnational terms which are frequently
used in specialized texts.
As I mentioned at the beginning of this chapter, the greatest part of specializ ed terms
that the author used in the book pertain to the field of agriculture. Many of these terms are
used recur rently throughout the book but they prevail in the seventh essay, entitled Stalin as
economic policy -maker: Soviet agriculture, 1931 –1936 , therefore they constitute some of the
key words of the te xt. To provide a clearer image, I shall further classify the m into two
categories . First of all, there are terms that refer to animal husbandry, such as livestock,
horses, cattle, oxen, sheep, goats, pigs, breeding, farming, meat. And secondly, there are
terms referring to soil management and the growing of plants, such as grain, fodde r, cotton,
sugar -beet, tobacco, flax, crops. All these terms taken altogether are relevant to the present
text and show that the author provided highly -detailed information with respect to the topic
concerned.
However, agriculture is only one of the domain s tackled by the author and apart from
the large use of agricultural terms, the readers can equally notice that the author also
employed a number of terms that belong to other domains, such as history (the Leningrad
Affair, Barbarosa, the Winter War, the C ontinuation War, the Co ld War) or economy
(wholesale, depression, agricultural policy, state budget). That being said, the author knows
what kind of readership he is addressing to and does not back down from using a high degree
of specialization.
Another e lement that is easily noticeable for the author employs it quite frequently is
intertextuality, by means of which the author quotes from Stalin (‘Dizzy from Success’ –
example 1) or from the telegrams (example 3) and letters (example 2) he exchanged with
different political figures, such as Kaganovich and Molotov, as can be seen in the following
examples:
1. “In ‘Dizzy from Success’, published in Pravda on 2 March 1930, he
bluntly stated that ‘the artel is the main link of the kolkhoz movement

because it is the most expedient form of solving the grain problem.’
[135]
2. “However, ten days later, on 17 August, he wrote in a letter to
Kaganovich: I have thought over com(rade) Iakovlev’s proposal about
crop rotation in the USSR (he made it in a conversation with me in
Sochi), and have come to the conclusion that the proposal should be
adopted. Inform Yakovlev about this.” [134]
3. “On 5 August he sent a coded telegram about the plan for the autumn
sowings, insisting that the sown area must continue to expand: For the
autumn sowing of the sovkhozy the increase of a million hectares may
remain, though this is a tense figure. As for the kolkhoz sector, I
consider it incorrect to keep to last year’s areas: the autumn sowings
of the kolkhozy must be obligatorily increased b y a minimum of
500,000 hectares.” [133]

Taking everything into account, the authors of the essays make use of a series of
strategies in order to make the text appealing to the readers and to provide them with a
significant amount of historical information that will certainly prove valuable to those
interested in Stalin and Stalinism. To reassert only but a few of my previous remarks on the
present text, the author pays close attention to the chronological order of events and the
organized structure of the book, with the information in the fourteen essays being expressed
by means of long and complex sentences, in order to provide the readers with a thought –
provoking and educational experience that will probably broaden their knowledge on
Stalinism and bring to light some facts that up until this study had been unknown. Given that
the book covers everything from Stalin's early years in Georgia to his passionate engagement
with the details of cinematic production and scientific knowledge, his management of fore ign
policy, agriculture, and ideological questions, and his relationship with other party leaders in
the Politburo, the large amount of specialized terms should surprise no one. However, the
main issue arises when the translator is faced with the task of p roviding equivalents for all
these terms, for this task may prove particularly challenging and demanding.
Therefore, I must say that one of the main difficulties of dealing with such a text is
exactly the challenge of translating all the specialized terms , which pertain to different
domains, some of which have already been mentioned above. For that reason, this is a
common difficulty that every translator may encounter, unless he is knowledgeable in those

respective domains. I, myself, was faced with this situation, when having to translate terms
pertain ing to the field of agriculture or to some other fields, for I am no expert in neither of
these domains and I must confess that I am not extremely familiar with their terminology.
Which is why before coming up with a solution for the translation, I had to inform myself on
these matters and do some research so as to understand the terms and provide accurate
equivalents in the target language, in my case Romanian. Without prior research, the
translation of such terms as livestock, fodder grain, combine harvesters, departmentalism,
patrimonies, to name but a few, would have proved rather demanding.
The second source of difficulty is represented by the cultural differences between the
Soviet Union and Romania. It goes without saying that the Soviet Union was one of the
greatest historical powers, with a highly -centralized government and economy, with a great
number of institutions and events that are specific to the Soviet culture and for which
Romania lacks a cou nterpart. Therefore, it would be difficult for the Romanian readership to
understand such culture -specific terms as the Winter War, the Continuation War or the
Leningrad Affair, which would not ring any bells if translated literally and which needed
cultur al adaptation in the target text. At the same time, the text would prove particularly
difficult to read for non -speakers of Russian, had I, as a translator, not provided a Romanian
equivalent for the terms of Russian origin, with the risk of losing part of the local colour, but
ensuring that the target text will not be confusing.
Further on, another possible hindrance in the translation process is represented by the
need for historical accuracy, since the book falls under the genre of academic history and i s
thus made up of historical information. Once again, Romanian does not have a counterpart
for events such as the Great Terror or the Great Break. Furthermore the large use of
loanwords and foreign terms, such as débâcle, realpolitik or sovkhozy is yet ano ther source of
difficulty in the process of translation. When I countered such terms, I took it upon myself to
translate them some of them into Romanian, while keeping some others as such. Last but not
least, it was difficult to create a target text that r eads easily and naturally and that is as
accurate as the source text is in the source language, to provide a translation that would not
sound awkward in the target language, in my case Romanian.
To conclude this chapter, we are dealing with a complex and complicated text, which
falls under the category of academic history. The aspects of this text that might constitute
translational problematic s for a translator stem from the following: the translator must

deliver a readable text, while at the same time p reserving its high historical accuracy. Not to
mention that this translation would not have been possible without prior research in the field
of history and agriculture, since the text is fairly rich in specialized vocabulary . The next two
chapters will be dedicated to the analysis of these translation difficulties and, most
importantly, to the solutions a translator can resort to when faced with such difficulties.

Chapter four
Translation analysis

In this chapter I shall discuss a series of common translation difficulties that I came
across while trying my hand at translating a couple of chapters from Sarah Davies' collection
of essays on Stalin , called Stalin: A New History, which offers a plethora of such difficulties
that constitute a strong basis f or my analysis.
But before I dive into the actual analysis, I must mention that my endeavo r will be
predicated on Mona Baker's theoretical background on translat ion difficulties and strategies
that I i dentified in her book In Other Words: A Coursebook on Translation .
This analysis shall comprise several subchapters, which will deal each with a specific
type of difficulty. More precisely, I shall dwell on translating names, titles , foreign terms,
idioms and spe cialized vocabulary. Yet the major challenge in the process of translating
remains that of translating specialized language, for not only does it involve a dictionary
search, but a considerable amount of research on the part of the translator. To to p it all,
another source of potential difficulty is represented by the political and cultural differences
between the Soviet and Romanian Communist societies, especially because the evolution of a
language highly depends on the socio -cultural context in wh ich that language develops.
4.1. Translating names
The first translation problematic that I shall tackle is that of translating names, and
more specifically, proper names, for names constitute a very important component of
historical texts . When having t o render personal names into Romanian, what we, as
translators, do in many situations is to provide a transliterated or naturalized version of the
word in question, by adapting the source language word first to the normal pronunciation,
then to the normal writing rules of the target language, whether the word designate s a leader,
a politician, a writer etc. There are two main instances in which we adopt the
abovementioned translation method. Firstly, when we deal with proper names coming from
languages that have a different writing system than the target language, thus making the
target text a little more accessible to peo ple who are unfamiliar with the source language.
Such is the case for the following examples:

SL:” Though the ‘personal factor’ in Soviet history has been debated
countless times, it should surprise no one that key events and even entire stages are
associated with individuals, such as Lenin with NEP, Stalin with the Great Break,
Khrushchev with the Thaw, Gorbachev with Perestroika. ”
which offers not one, but two instances of adaptation. Thus, the above -cited paragraph
became:
TL: “ Deși au existat numeroase dezbateri privind "factorul
uman/personal" din istoria sovietică, nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că
evenimente chei e și chiar etape întregi din istorie sunt asociate cu indivizi anume,
spre exemplu Lenin este asociat cu NPE, Stalin cu ”Marea Schimbare”, Hrușciov cu
Dezghețul, Gorbaciov cu Perestroika .”
Thus, we cannot speak of an actual translation process, but rather of giving the source
language proper names a new format that would abide by the pronunciation and writing rules
of the target language. For a broader view with respect to this topic, I shall mention a couple
more such examples:
1. SL: „ During the Civil War, many Bolshevik leaders and Party
members became convinced that this transformation could take place rapidly, with
the support of the victorious working class in other countries.”
TL: „ În timpul Războiului Civil, mulți dintre liderii bolșevici și membri ai
Partidului s -au convins că această schimbare ar putea avea loc repede, cu ajutorul
sprijinului primit din partea claselor muncitorești victorioase din alte țări.”
2. SL: „Pavel Sudoplatov , a high -ranking official of the MGB, has
confirmed that after the war Stalin had the phones of Vorosh ilov, Molotov, and
Mikoian tapped.”
TL:” Pavel Sudoplatov, un înalt oficial al MGB, a confirmat că, după
război, Stalin intercepta apelurile telefonice al e lui Voroșilov , Molotov și Mikoian .”
3. SL: “ Throughout 1931 –6 most of Stalin’ s letters and telegrams to
Kaganovich about agriculture dealt with grain, and most of these with the
procurement of grain.”
TL: „În decursul anilor 1931 -6, cele mai multe dintre scrisorile și
telegramele lui Stalin către Kaganovici privind agricultura aveau ca subiect
cerealele, iar cele mai multe dintre ele aprovizionarea cu cereale.”
4. SL: "In post -Yalta negotiations with Chian g, Stalin secured the formal
independence of Outer Mongolia, sometimes called the first Soviet satellite."

TL: "În negocierile cu Chiang de după conferința de la Yalta, Stalin a
asigurat independența oficială a Mongoliei Exteriore, numită uneori primul sa telit
sovietic."
However, there are some proper names that have already entered the target culture
and provided that is the case, we keep the word in the target text as it is in the source text,
without operating any cultural adaptation to it, for it works as a semantic borrowing which
become so familiar to the target language, that they are no longer perceived as borrowings.
Such is the case for the following proper names in the above -cited paragraphs: Lenin,
Molotov, Mikoian, Perestroika, Stalin which, as I previously mentioned, I kept as such in my
translation, for they are widely -known both to the Romanian readership and internationally.
In my endeavour to render the proper names that I came across in the process of
translation, I paid an equal level o f caution to the nam es of geographical regions, for there
were instances where the target language allowed me to provide the Romanian standard
equivalent for the geographical name s in question . To better illustrate, I translated
“Manchuria” by “Manciuria” , “Azerbaidzhan ” by “Azerbaidjan ”, “Turkey” by “Turcia”
and ”Sakhalin” by ”Sahalin”. On the other hand, I kept the names the names of some towns
and cities in their original form, due to the fact that Romanian lacks standard equivalents for
them:
1. SL: „In post -Yalta negotiations with Chiang , Stalin secured the formal
independence of Outer Mongolia , sometimes called the first Soviet satellite."
TL: „ În negocierile cu Chiang de după conferința de la Yalta , Stalin a
asigurat independența oficială a Mongoliei Exteriore, numită uneori primul satelit
sovietic."
2. SL: „He attempted to revive the claims he had advanced in his
negotiations with Hitler over Soviet bases in the Straits and recover the old tsarist
provinces of Kars and Ardahan that had been los t to Turkey in 1920.”
TL: „El a încercat să aducă din nou în prim plan pretențiile pe care le
avansase în negocierile sale cu Hitler privind bazele sovietice din Strâmtori și să
recupereze vechile provincii țariste Kars și Ardahan , pierdute în favoarea Tur ciei în
1920.”

4.2. Translating culture -specific concepts
Translating culture -specific concepts is most certainly a source of difficulty, for a
translator must pay attention and take multiple factors into consideration, such as the different
nature of languages, the difference in culture, the different historical periods etc. In her book,
In Other W ords: A Coursebook on Translation , Mona Baker states that we are dealing with
culture -specific terms when “the source -language word may express a concept which is
totally unknown in the target culture” (Baker 21). That being said, a translator must always
come up with a solution that fits the historical and political context in which the concept in
question was used and ensure that the translation doesn't sound foreign, but natural to the
mother tongue. Moreover, before providing a translation of his own, a translator must do a
research and check if there is any official translation of that term, in which case the official
translation will be used. I n my endeavo r to translate the culture -specific concepts that I came
across in Sarah Davis' work, I followed the abovementioned approach suggested by Mona
Baker.
One such culture -specific term that I encountered in the text and posed serious
problems is “Great Break”, a term used in the following example:
SL: “ Though the ‘personal factor’ in Soviet history has b een debated
countless times, it should surprise no one that key events and even entire stages are
associated with individuals, such as Lenin with NEP, Stalin with the Great Break ,
Khrushchev with the Thaw, Gorbachev with Perestroika. ”
for this concept does n’t have a counterpart, a one -to-one equivalent in Romanian. The
Great Break or Great Turn, a term which was taken from the title of Joseph Stalin's article
"Year of the Great Turn" , refers to “ the radical change in the economic policy of the Soviet
Union in 1928/1929, which primarily consisted in abandoning the New Economic Policy
(NEP) and the acceleration of collectivization and industrialization ” (wikipedia.org) . For
there is no Romanian equivalent to this term, I had to do some research and find out if this
concept was mentioned in any Romanian history book, to see if there is any official
translation of it. Luckily enough, I discovered that this concept had already been rendered as
“Marea Schimbare” in Guzun Vadim’s book Marea foamete sovietică 1926 -1936, a
translation which I equally opted for in my target text:
TL: “ Deși au existat numeroase dezbateri privind "factorul uman/personal"
din istoria sovietică, nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că evenimente cheie

și chiar etape întregi din istori e sunt asociate cu indivizi anume, spre exemplu Lenin
este asociat cu NPE, Stalin cu Marea Schimbare , Hrușciov cu Dezghețul, Gorbaciov
cu Perestroika.”
Another such instance of a culture -specific term that I encountered in the
abovementioned example is “Th aw”, which is yet another Soviet cultural reality that is
foreign to the Romanian society. However, unlike in the case of the first term, this time
around it was slightly easier to provide a translation, for such notions were taught to us
during history cl asses in high school, hence I found the term more familiar than the first one.
Nonetheless, I did my research and found the official translation of this term, that is
“Dezghețul”, which was widely used in Gheorghe Cojocaru’s book Dezghețul lui N. Hrușciov
și problema Basarabiei, as well as in Eugen Negrici’s book Literatura română sub
comunism 1948 -1964, Vol. 1 , and which prompted me to make use of in my target text.
But the list of culture -specific terms doesn’t end here, for this collection of essays
constitutes a broad study on Stalin’s life and the Soviet society under his ruling and as a
result, the authors opted to write from a double perspective –historical and cultural, which
explains the abundance of culture -specific terms. “Great Terror” is yet a nother example of a
culture -specific concept that I came across in the process of translating:
TL: “ The most obvious example of this is the Great Terror of 1936 –8,
organised, as we now can confidently assert, by Stalin himself. ”
for which there is no equiv alent in the Romanian culture, but which has an official
translation that I discovered in a series of books that have been translated into Romanian,
such as Simon Sebag Montefiore’s Stalin. Curtea țarului roșu or Robert Conquest’s Marea
teroare. O reevalu are, in which books “Great Terror” is translated as “Marea Teroare”, a
literal translation that has however become a widely -used term in the Romanian specialized
language in the field of history:
SL: “ Cel mai grăitor exemplu în acest sens îl reprezintă Marea Teroare din
anii 1936 -8, pusă la cale, așa cum putem afirma cu încredere în ziua de azi, de către
Stalin în persoană. ”
When I encountered a similar situation in the case of the term “Leningrad Affair”, in
the following paragraph:
SL: “ However, we can observe that after the Leningrad Affair of 1949,
there was a certain shift in the political behaviour of Stalin’s inner circle. ”

I have decided to follow Mona Baker’s advice from In Other Words: A Coursebook
on Translation , according to wh ich translators must be knowledgeable in the field of the text
they are translating, and I did some research and found out that , in the history of the Soviet
Union, the term “Leningrad Affair” refers to a “sudden and sweeping purge of Communist
Party and government officials in Leningrad and the surrounding region, which resulted in
the execution and imprisonment in labour camps of thousands of party officials, managers,
and technical personnel, most of whom were associates and followers of Zhdanov”
(brita nnica.com) , whom Stalin accused of treason and of trying to create an anti -Soviet
organiz ation with headquarters in Leningrad. Once I had a clear picture of the concept in
question, I decided to translate the term literally, given that the term is recogni zed
internationally and thus, it became known as such to the Romanian readership as well:
TL:”Totuși, după ”Afacerea Leningrad” din 1949 se poate remarca o
anumită schimbare în comportamentul acestora. ”
Along the same lines of the examples presented above, I found the term “First
Congress of Kolkhoz Shock Workers” to be of particular interest to my analysis, both
because it is not easy to render into Romanian, and because it is very culture -specific, even
more so than the previous terms I discussed:
SL: " In the section on ‘women and women collective farmers’ in his
speech at the First Congress of Kolkhoz Shock Workers , after insisting that ‘the
question of women is a major question’, and that ‘women are a major force’ and
must be promoted, he continue d:"
I must confess that the concept of “shock workers” posed a serious difficulty in the
translation process, for under no circumstances could I provide a literal translation, as
denotative meaning of the word “shock” is not appropriate in the given conte xt, and not only
would I provide a wrong translation, but I would equally mislead and confuse the Romanian
readership, to which this particular concept is completely foreign. Therefore, I have once
again done some research and found out that shock worker comes from the Russian term
Ударник труда (udarnik truda) which “ was an official title of honour awarded in the Soviet
Union to those who displayed exemplary p erformance in labour discipline (udarniks) and it
was awarded with a badge and certificate, as wel l as a cash prize ” (wikipedia.com) . As I went
deeper in my research, I found out that the term was equally used in one of Roy Medvedev’s

writings, entitled On Stalin and Stalinism, and that it was translated into Romanian as
“muncitori frunta și”, which pro mpted me to translate the abovementioned sentence by
resorting to the official translation of the name of the Congress, which is an instance of
“translating by cultural substitution” (Baker 31):
SL: “ În secțiunea despre "femei și colhoznice", în discursul său din cadrul
Primului Congres al Muncitorilor Colhoznici Fruntași, după ce a afirmat că
"problema femeilor este o problemă majoră" și că "femeile sunt o forță majoră" și
trebuie promovate , el a con tinuat:”
while equally providing an explanatory footnote for the Romanian
readership in which I defined the term and mentioned its ethymology.
Another culture -spefic term that I deemed worth -mentioning is “The Winter War” –
“the war waged by the Soviet Uni on against Finland at the beginning of World War II,
following the conclusion of the German -Soviet Nonaggression Pact ” (britannica.com), which
is yet another example that required some research. Although as a result of my research I
found out that the term in question –which has become an international term, entered the
Romanian language by means of literal translation, I equally found a semantic translation of
it, which I deemed more appropriate for my translation, because I reckoned it would better
encomp ass the idea of a war between the Soviet Union and Finland. Therefore, I translated
the term as follows:
SL: “The Winter War embittered the Finns who exacted revenge when the
Germans launched their invasion by waging their own ‘Continuation War’.”
TL: „Războiul Sovietico -Finlandez i-a înfuriat pe finlandezii care au cerut
răzbunare atunci când germanii și -au lansat invazia, ducând propriul "război de
continuare".”
in order to provide a clear picture for the Romanian readership and give more details
with respect to the war. As for the translational strategy that I employed, I would classify it
both as a modulation, from a rather abstract English term to a rather concrete Romanian term,
and a cultural substitution.
Finally, another culture -specific term whi ch I found difficult to translate is politburo,
which w as „the supreme policy -making body of the Communist Party of the Soviet Union”
(britannica.com). We can, thus, infer that it represents a Soviet cultural reality. Therefore, in
order to provide an accu rate translation, I did some research so that I could find an official

translation of this term and use it in my target text. As a result of my research, I found out
that Simon Sebag Montefiore used this term in his book Stalin -Curtea țarului roșu , which
was later on translated into Romanian as Biroul Politic , reason why I equally opted for this
translation in my target text:
SL:” Members of the Politburo had networks of clients from among mid –
level officials (the leaders of regions and ministries an d so on) who formed the
backbone of the Central Committee.”
TL:” Membrii Biroului Politic al PCUS erau în legătură cu rețele de
trepăduși din rândul funcționarilor de nivel mediu (șefii regionali și ai ministerelor
etc) care constituiau coloana vertebrală a Comitetului Central.”

4.3. Translating foreign terms
I shall start the discussion on foreign terms by mentioning that this book is very rich
in terms of foreign origin, particularly terms of Russian origin. The wide use of these terms
can be explained by the fact that their role is of paramount importance when referring to the
Soviet cultural reality and particularly, to Stalinism. Thus, these terms provide the source text
with a significant local colour and transpose the readership into the Soviet real ity, since many
of them are terms pertaining to the field of agriculture and not only. However, the reader may
equally encounter terms of French, Latin or German origin, and that is due to the fact that
they denote terms that have become international, hen ce their use per se in other languages.
Like I previously mentioned, the terms of Russian origin mainly pertain to the field of
agriculture, which is why I shall include and discuss them altogether in the chapter dedicated
to the specialized vocabulary. F or now, I shall dwell on the terms of French origin, and I’ll
start by discussing the term “ vis-à-vis”, which is a preposition that comes from Latin by way
of French and entered the English language in 1755. This term has several possible meanings
and tran slations, out of which: “in relation to”, “as compared with”, “face -to-face with”.
However, contextually, the author used the term as a way of saying “with regard to” and he
did not accompany it by any further explanation, for he assumed that it would pose no
comprehension problems for the readership, given that the book is mainly targeted at students
of Stalin and Stalinism, that is at people from an academic background:
SL: ”His negotiation of a neutrality pact with Japan in April 1940 secured
the Far Eas tern front and further strengthened his position vis-à-vis Hitler.”

TL: “ Negocierile sale cu Japonia în vederea încheierii unui pact de
neutralitate în aprilie 1940 au asigurat frontul de Est și i -au întărit poziția vizavi de
Hitler.”
Thus, I have also decided to keep the term as such in my translation, not only because
it has become an international term, but also because it is a loan word that has become so
familiar to the Romanian language that it is no longer perceived as a borrowing and has
entered the Romanian language and dictionary as „ vizavi ”, which sounds similar to the source
language and which the Romanian readership should be able to recognize.
Moving on to the next example, „ coup ” is yet another term of French origin which is
the short form for coup d'état , a type of revolution, where the illegal and overt seizure of a
state by the military or other elites within the state apparatus occurs . This time around in my
translation, I could not use foreign term as such, albeit it has become known in ternationally,
for the Romanian readership may not be familiar with it. Instead, I have decided to be as clear
and precise as possible and ensure that the readership won’t be confused, hence I provided a
translation of the term in question by means of a ca lque, which is more familiar to the
Romanian readership than the French term itself. Thus, I translated it by „lovitură de stat” ,
which is a widely used term in the domain of history and politics:
SL: “What he sought from the Anglo -French was an iron -clad mutual
assistance pact embracing Poland and Romania as well as the three signatory
powers, guarantees against ‘indirect aggression’ through a fascist coup in the Baltic
states, and safe passage of Soviet troops through Polish and Romanian territory in
case of a German attack on those two states or the Soviet Union.”
TL: “ Prin negocierile cu anglo -francezii, Stalin a urmărit să ajungă la un
pact riguros de asistență reciprocă , care să includă atât Polonia și România, cât și
cele trei puteri semnatare, garan ții împotriva "agresiunii indirecte" printr -o lovitură
de stat fascistă în statele baltice și tranzitarea în deplină siguranță a trupelor
sovietice pe teritoriul polonez și pe cel românesc în cazul unui atac german asupra
acestor două state sau asupra Uniu nii Sovietice.”
That being said, not only are we dealing with a term of foreign origin, but also with a
specialized term.
Another term of French origin that I encountered in the process of translation is
débâcle , which means a tumultuous breakup of ice in a river (merriam -webster.com ). This
one term proved slightly more challenging than the previous examples, for the author did not

use it for its denotative meaning, on the contrary, the contextual meaning of this term is that
of “a great disaster” or “a co mplete failure” ( merriam -webster.com ). Hence I could not opt
for a literal translation of the foreign term, for that would not make sense in the context and it
would moreover confuse the readers. Thus, I translated the term by means of a semantic
mutation, that is I changed the denotative content for its figurative meaning and this
prompted me to the following translation:
SL: “Yet despite the Spanish débâcle and the impotence of the Popular
Front in China he continued to believe in the idea of a transition al stage; only
henceforth it would have to conform to local circumstances as he interpreted them.”
TL: “ . Totuși, în ciuda eșecului din Spania și a neputinței Frontului
Popular din China, el a continuat să creadă în ideea unei etape de tranziție; de abia
începând cu acel moment ar fi trebuit să se conformeze circumstanțelor locale așa
cum le -a perceput el.”
Thus, I used a Romanian term that encompasses the same idea as the metaphorical
contextual use of the French term, and in doing so I ensured the accurac y and the relevance of
the translated paragraph.
Further on, realpolitik is a term of German origin which refers to the politics based on
practical and material factors rather than on theoretical or ethical objectives (merriam –
webster.com ) and which I did not translate into Romanian, but chose to use it as such in the
target text. And that is due to the fact that the term in question is widely used today as a
synonym for “power politics” and understood as the real ist approach t o foreign pol icy
internationally. It from the German realpolitik , which means “practical politics” and which
entered the English language in early 20th century. Nonetheless, in order to ensure that the
Romanian readership understands this term, which is essential to th e comprehension of the
paragraph as a whole, I resorted to what Mona Baker calls the strategy of “translating by
using a loan word plus explanation” (Baker 34). Thus, I used the loan word in my Romanian
translation while equally providing an explanatory fo otnote for the readers in which I gave
the definition of the concept. At the same time, this example is an instance of domestication,
for I adjusted the word to the structural rules of Romanian, by adding the Romanian definite
article ” -ul”:
SL: “Mutually reinforcing one another, his realpolitik and ideological
stance represented Stalin’s answer to the persistent geo -cultural factors that had
confronted all previous rulers of the Eurasian land mass that had become the USSR:

the need to stabilise a multicult ural state; seal its porous frontiers, overcome relative
economic backwardness, and end cultural marginality. ”
TL: “ Mergând mână -n mână, ideologia lui Stalin și realpolitik -ul
reprezentau răspunsul său la factorii geoculturali durabili cu care s -au confruntat
toți conducătorii anteriori ai teritoriiloreurasiatice care deveniseră URSS: nevoia de
a stabiliza un stat multicultural; de a întări frontierele nesigure, de a depăși dec alajul
economic relativ și de a pune punct marginalizării culturale.”

4.4. Translating idioms and connotative language
Albeit the text in question is a collection of essays which constitute the essence of a
thorough research, and thus it is not exceedingl y rich in connotative and idiomatic language –
which is rather more specific to literary texts, we can spot a number of idioms and traces of
connotative language. The reason why the authors of the essays opted for the use of idioms is
to turn the text into a more appealing reading to the general public and r ather than using only
literal, logical words and phrases, they chose to employ expressions that paint word pictures
and create certain mental images . Moreover, this is a way of enriching the text on a sty listic
level, for idioms may be perceived as a figure of speech, and that is because idioms are
expressions that have a figurative or metaphorical meaning that is different from the literal
meanings of the individual words themselves .
Therefore, the first idiomatic expression that I would like to discuss is “to take for
granted” , which the author used in the text in an attempt to describe the Bolsheviks –“a
faction of The Marxist Russian Social Democratic Labour Party, which was formed after the
Second Congress in 1903 wh en it split from the Mensheviks” (historyonthenet.com), as can
be seen in the following example:
SL: “The Bolsheviks took it for granted that, in the long term, the way
forward for agriculture in peasant countries like Russia was to repl ace individual
household economies by large -scale mechanised farms.”
The abovementioned example is an idiomatic expression which can paraphrased as
follows: “to underestimate or undervalue someone or something, to not properly recognize or
appreciate someo ne or something ” (thefreedictionary.com). In other words, it may equally be
interpreted as a synonym to the more neutral verb “to undervalue”. However, I believe that
the author did not opt for the more neutral word and used an idiomatic expression instead in

order to emphasize the situation and induce the idea that despite obtaining a victory, the
Bolsheviks were not content enough and did not appreciate what they had achieved, which is
morally wrong. Nevertheless, considering that there is no equivalent i diomatic expression,
nor a more neutral verb in Romanian by means of which the original content would be
rendered, I have decided to resort to Mona Baker’s strategy of “translating by paraphrase”
(Baker 37) and I translated the English idiomatic expression in the following way:
SL: “ Bolșevicii nu au apreciat suficient faptul că, pe termen lung, calea
către progres în agricultură în țări agrare precum Rusia era reprezentată de
înlocuirea economiei bazate pe gospodării individuale cu largi ferme mecanizate.”
“To pay lip -service to” is yet another example of an idiomatic expression that I
encountered in the text, in the following sentence:
SL: “Moscow had lost contact with some, and those such as Yugoslavia,
Albania, Greece, and China, which built strong underg round movements, pursued
their own agendas, to Stalin’s annoyance, even as they professed loyalty to him and
paid lip -service to the idea of the United Front.”
which means “to pretend to support, support insincerely, support hypocritically ”
(thefreedictionary.com) and which the author probably used with the intent to better express
the attitude of the abovementioned countries towards Stalin, which again suggests the idea of
a morally wrong action. Instead of using the more neutral verb “to li e”, the author preferred a
more expressive option that is more appropriate in this context of loyalty and alliances.
Unfortunately, Romanian does not have an equivalent idiomatic expression, hence I have
decided to render the abovementioned idiomatic expre ssion into Romanian by means of a
paraphrase and be as clear and expressive as possible, so as to provide a translation that is
close to what the author originally meant in the source text:
TL: “ Moscova a pierdut contactul cu unele partide, iar Iugoslavia, Albania,
Grecia și China, care au construit mișcări subterane puternice, și -au urmărit
propriile planuri, spre disperarea lui Stalin, chiar și atunci când și -au mărturisit
loialitatea față de el și au arătat un nesincer devotament față de ideea Frontului
Unic.”
Further on in the process of translation I encountered an idiomatic expression that I
found of particular interest to my analysis, for it allowed me to come up with a Romanian
equivalent expression, which, of course, is the ideal scenario for a tran slator. The idiomatic

expression in question is “to make matters worse” , which was used by the author in the
following example:
SL: ” To make matters worse , it would be wildly naive to assume that pre –
Stalinist Marxism is any less subject to interpretative debate than Stalinism itself.”
The author probably used this idiomatic expression –which means “to make an
already bad, unpleasant, or difficult situation even more so ” (thefreedictionary.com) in order
to create a dramatic dimension of the situation. Following Mona Baker’s suggestion of
translating idioms by opting for an idiom “of similar meaning but dissimilar form” (Baker
74), I have decided to translate the English idiomatic expression by means of cultural
adaptation, by employing the Romanian idiomatic expression “colac peste pupăză” in my
Romanian translation:
TL: „Colac peste pupăză, ar fi extrem de naiv să presupunem că marxismul
prestalinist este mai puțin supus unei dezbateri interpretative decât stalinsmul
propriu -zis.”
I found the Romanian expression „colac peste pupăză” to be very close to the
meaning of the English idiomatic expression “to make matters worse” for despite having
different grammatical structures (i.e the English idiomatic expression can be seen as an
infinitival clause, whereas the Romanian idiomatic expression is merely a noun phrase), they
both encompass the same idea, that is making an already bad situation even more so.
The author e qually used some instances of connotative language, of which I found the
following example to be of particular interest:
SL: “Stalin’s control over these parties had diminished since the purges of
Trotskyites in the Comintern, and their leaders had escape d his murderous scythe in
the late thirties.”
because the association of words in “ murder ous scythe” is meant to emphasize
Stalin’s power and his widely -known image as a man who spread terror among his people.
With regard to translating this expression, the English word scythe , which is defined as “ an
implement used for mowing grass, grain, or other crops and composed of a long curving
blade fastened at an angle to a long handle ” (merriamwebster.com) and which is translated as
coasă into Romanian, prompted me to think of the Romanian connotative expression moartea
cu coasa . Nevertheless, after pondering th e situation, I have decided not to use the previously

mentioned expression in my translation, for despite being an expression ”of similar meaning
but dissimilar form” (Baker 74), it refers to a religious belief, whereas the expression
murderous scythe that is used in the source is asociated with a human entity and does not
pertain to the field of religion. Consequently, I have opted for the following translation:
TL: ”Controlul lui Stalin asupra acestor partide se diminuase începând cu
perioada epurărilor t roțkiștilor din Comintern, iar conducătorii lor scăpaseră de la
moarte din ”ghearele” lui criminale la sfârșitul anilor treizeci.”
because this translation is closer both to the meaning of the English verb to escape
and to the Romanian expression a scăpa din ghearele morții , for the term ghearele can be
more easily associated to a human entity and thus the original meaning of the expression and
the mental image created by it are preserved.

4.5. Translating specialized vocabulary

One glance at the book’ s title –Stalin: A New History is enough to get the idea that it
belongs to the specialized history genre and that, as a consequence, it abounds in specialized
vocabulary pertaining o various fields, among which the most prevailing is that of
agriculture. The difficulty of translating these terms mainly arose from the fact that they
requested a high degree of research, not only because they were highly specialized, but even
more so because many of them were equally terms of Russian origin that were used as such
in the source text and were not translated into English. This is where the process of
translating became even more interesting because, as a translator, I was faced with the
decision of choosing between rendering the terms into the target text while p reserving the
local colour and coming up with a Romanian equivalent or a paraphrase. In the following
pages I shall discuss the examples of specialized vocabulary that caught my eye and which I
deem to be of particular interest in my analysis, as well as t he solutions I used to tackle them,
so as to provide the accurate terminology that is essential for the understanding of such
concepts.
I shall begin with the specialized terms pertaining to the field of agriculture, as
agriculture is of paramount importa nce when it comes to the Soviet Union and Communism.
Take, for instance, the following paragraph:

SL: “Simultaneously with this rejection of the free market, Stalin was the
prime mover in the campaign to established mechanised grain sovkhozy (state
farms), which would supply grain to the state in the amounts so far supplied by the
kulaks .”
which offers not one but two instances of specialized terms. Sovkhozy is a specialized term of
Russian origin which the author decided to use as such in th e source text, and which I decided
to translate by means of transliteration, after considerable research, for it represents a
lexicalized term in Romanian, due to the fact that Romania was under Stalinist Communism
for quite a long time and thus, these are Soviet cultural realities which in time became
familiar to the Romanian people and they would be able to recognize them as such. At the
same time, another thing that can be noticed is the explanation of the term between brackets,
for which the author opte d in order to clarify the concept and thus ensure that it is fully
comprehensible. For the same reason, I decided not to omit the brackets, as it is essential to
the readership’s comprehension of the text, so I, in turn, provided a translation of the
brack ets, as can be seen in the following paragraph:
TL: “ Simultan cu această respingere a pieței libere, Stalin a fost
principalul motor al campaniei de stabilire a sovhozurilor (gospodării agricole de
stat) pentru mecanizarea producției de cereale, care ar pr ocura cereale statului în
cantități furnizate până la momentul respectiv de culaci .”
I chose the same approach when translating the above -cited term kulaks, which is a
Russian term that denotes “ a wealthy or prosperous peasant, generally characterized as o ne
who owned a relatively large farm and several head of cattle and horses and who was
financially capable of employing hired labo ur and leasing land” (britannica.com). That is, I
adapted it to the writing rules of Romanian and translated it as culaci . Giv en that this time
around, the author did not add any explanatory brackets, neither did I feel the need to further
explain the term for, like I previously mentioned, it is a cultural reality that the Romanian
readership is familiar with.
Kolkhozy is yet ano ther specialized term of Russian origin which falls under the same
category as the two previously discussed examples, which I encountered in the following
paragraph:
SL: “In the 1930s, the development of large -scale mechanised sovkhozy
was pressed ahead, while in the kolkhozy machinery was gradually introduced for
the main agricultural operations.”

and which I deemed worth mentioning because it strengthens my initial s tatement
with which I opened this chapter of analysis, that is the fact that the text is rich in specialized
vocabulary pertaining to the field of agriculture and it equally transposes the Soviet local
colour from the source text into my translation and an alysis, respectively. Thus, I translated
the term kolkhozy, which is defined as “ a cooperative agricultural enterprise operated on
state-owned land by peasants from a number of households who belonged to the collective
and who were paid as salaried employe es on the basis of quality and quantity of labour
contributed” (britannica.com) by the Romanian word sovhozuri , as can be seen in the
following:
TL: “ În anii 1930, dezvoltarea sovhozurilor mecanizate la scară largă a
continuat, în timp ce în colhozuri mași năriile au fost introduse treptat pentru
principalele operațiuni agricole.”
Further on, I equally encountered more pieces of jargon, such as technical terms or
terms referring to animal husbandry, which proved particularly difficult to translated and
deman ded special research. For instance, the English implements is a noun that denotes “ a
tool that works by being moved by hand or by being pulled across a surface ”
(dictionary.cambridge), for which there is no one -to-one equivalent in Romanian, and
therefore I found it appropriate to be more specific and use a term from the Romanian jargon
that encompasses the same idea as the English word:
SL: “This was based on the experience of the Khoper area in the Lower
Volga region, where the ‘simple putting together of peasant implements in the heart
of the kolkhozy [collective farms] has given a result of which our practical workers
have never dreamed'.”
TL: “Acest lucru s -a bazat pe ceea ce s -a întâmplat în zona Khoper din
regiunea Volga Inferioară, unde "simpla introducere a unor utilaje agricole în inima
colhozurilor [corporative agricole] a avut un rezultat la care lucrătorii noștri
pragmatici nici n ici că au visat vreodată ".”
Some other specialized technical terms I encountered in the process of translation are
tractors and combine harvesters , for which I managed to find perfect equivalents in
Romanian after reading some technical Romanian texts whe re these terms were frequently
used. Thus, I translated them as follows:
SL: “However, the amount of machinery available, even on the most
optimistic estimates of the authorities, was wholly inadequate to enable the horses

and ploughs of the twenty -five mi llion individual peasant households to be replaced
by tractors and combine harvesters .”
TL: “Cu toate acestea, numărul de mașini disponibile, chiar și în cele mai
optimiste estimări ale autorităților, era total inadecvat pentru a putea permite
înlocuirea c ailor și plugurilor din cele douăzeci și cinci de milioane de gospodării
țărănești individuale cu tractoare și combine de recoltat .”
As I previously mentioned, some of the frequently used specialized terms refer to
animal husbandry, which again demanded a certain amount of research, for a translator
should always try his best to find a perfect equivalent, especially when it comes to specialized
terminology. For that matter, one of the terms that proved especially challenging to translate
is the English livestock, which refers to domesticated animals raised in an agricultural setting
to produce labor and commodities such as meat, eggs, milk, fur, leather, and wool. Starting
from the definition that I found in the dictionary for livestock , I started thinking o f ways to
tackle the problem. One way would have been translating by means of a paraphrase, which
wouldn’t have been a bad solution, though, as Mona Baker points, it should be a translator’s
last resort when there is no equivalent for the term in question in the target language.
However, after I carefully pondered the situation, I started thinking that there must be an
equivalent for this term in Romanian and so I tried to find occurrences of this term in
Romanian books, which prompted me to Neagu Djuvara’s book Între Orient și Occident,
where he used the Romanian word șeptel. Therefore, after checking more sources, I have
come to the conclusion that șeptel would be a good translation, for it is a Romanian
specialized term that has the exact same meaning as the English livestock:
SL:” Most remarkable was his failure to take a day -to-day interest in
livestock. ”
TL:” Cel mai mare eșec al lui Stalin a fost lips a sa zilnică de preocupare
privind șeptelu l.”
Some other specialized terms referring to animal husbandry that I encountered and for
which I managed to find an equivalent in Romanian after reading some texts about
agriculture can be seen in the following pa ragraph:
SL:” Bread and other grain products were by far the most important source
of calories and proteins in the diet of the population, and fodder grain was a major
component of horse and cattle feed.”

which describes an important aspect of the population’s diet in the Soviet Union
under Stalin’s power. Fodder grain is a term which refers to food, especially dried hay or
feed, for cattle and other livestock, therefore it is highly specialized and I could not translate
it by using a superordinate term, as says one of Mona Baker’s strategies, for the original
meaning would be lost and the translation would no longer fully respect the norm of
accuracy. Hence I translated fodder grain with the Romanian specia lized term cereale
furajere:
TL:” Pâinea și alte produse din cereale erau de departe cea mai importantă
sursă de calorii ș i proteine din alimentația populației, iar cerealele furajere
constituiau o componentă majoră a hranei cabalinelor și bovinelor. ”
Horse and cattle are other instances of terms related to animal husbandry, which
proved easier to translate due to their frequent use in the field of agriculture. At the same,
they represent superordinate concepts which are used to denote the genre and not the species,
therefore I translated them by using equivalent Romanian superordinate concepts, in order to
mentain the text’s specialized nature.
However, there is one term in the above -cited paragraph which constitutes a serious
pitfall in translation. Th e English word diet refers to the kinds of food that a person, animal,
or community habitually eats . Unless the translator pays close attention to this word, he may
incorrectly translate it into Romanian as dietă , which is a word used to denote the eating
habits of a person that is trying to lose weight. That being said, diet is a false friend which I
rendered into Romanian by alimentație , which is a superordinate word.
Another element belonging to the specialized terminology that I encountered in the
proce ss of translation is the English wholesale , for which Romanian lacks a one -to-one
equivalent, hence I needed to use a paraphrase to explain the economic concept encompassed
in the English wholesale . Thus, I translated the term in question in the following manner:
SL:” To renounce the policy of wholesale extension of the sown area both
of kolkhozy and (especially!) of sovkhozy (especially in relation to labour -intensive
crops).”
TL:” să se renunțe la politica de extindere a vânzării cu ridicata în zonele
semănate, atât în colhozuri și (în special!) în sovhozuri (în special în ceea ce
privește culturile ce necesită multă forță de muncă).”
which is a frequently used expression in the Romanian economic terminology.

In conclusion, translating texts on history and agriculture is particularly challenging,
as I have tried to show throughout this chapter of analysis and the main difficulty is given by
the large use of specialized terms, some of which don’ have perfect equivalents in the target
language a nd thus, various translational strategies must be employed. The choice of a
translational strategy in the case of specialized vocabulary and not only should always be
accompanied by a thorough research, so as to ensure the accuracy of the translation. At t he
same time, there are also cases where the target language does have an equivalent for the
source language term, but the translator can find it and make use of it in his translation only
by gathering as much information on the respective term as possible . That way, after doing
his research and gaining enough information, the translator can carefully ponder on which
translation strategy would work best in that particular context. Not only do translators have to
be as accurate as possible in their translati ons, but they must also ensure that their target text
reads easily and naturally, that the translation does not sound unnatural and awkward in the
target language, for the best translations are those that nearly read like originals.

Conclusions

As I have stated in the Introduction to the present paper, I have chosen to predicate
my graduation paper on the translation process of Sarah Davies’ book Stalin: A New History
because I’ve always been interested in history, generally speaking, and the various political
regimes this world has had so far have always sparked my curiosity and prompted me to want
to find out more about Communism, particularly. At the same time, the p rocess of translating
Sarah Davies’ book helped me find out a plethora of details with respect to the personal life
and career of Joseph Stalin, one of the twentieth century’s most prominent figures. I was
equally drawn to the fact that the text is filled with terms pertaining to specialized languages,
as well as foreign terms, which made me perceive this book as a real challenge and a great
opportunity to tackle translational difficulties of all kinds, while creating a connection
between two different lang uages and realities. Albeit the translation process proved fairly
challenging at times, I most certainly enjoyed trying my hand at translation, whole exploring
the depths and pitfalls of the process , and I have come up with a number of conclusions,
which I shall word in the following pages. But before I present you with the conclusions, let
me first provide a concise overview of the paper.
The first chapter contains information with regards to the author and the book and is
divided into two subchapters. Thu s, the first subchapter has the author and her previous work
on focus, while the second one offers a brief but clear presentation of the book’s structure, as
well as a short summary of the facts that one can find out about Stalin by reading this book.
This chapter was meant to generate an overall picture of the book that I took upon to
translate, therefore I did not dwell on it too much, instead I chose to merely present my
readership with some basic information, so that they would have a clear image in min d.
The second chapter of my graduation paper was centered on t he stylistic analysis of
Sarah Davies’ book Stalin: A New History , departing from the statement that this book
pertains to the genre of academic history, for its principle aim is that of conveying
information from a historically accurate perspectiv e. Moreover, I discussed the book’s
structure, which is very clearly organized and easy to follow, with a clear chronological
order, which helps the readers store the information in an efficient manner . As for syntax, the
author mostly employs long and complex sentences –usually compound, which is yet another

argument for situating the book in the academic historical genre. Further on , another stylistic
aspect I approached is related to the typolo gy of the source text , and I focused on
demonstrating that the author used elements that place the book in not one, but two types of
text, that is both the informative and the expository style can be noticed throughout the book.
As far as the text’s imager y is concerned, the author doesn’t have the habit of using figures of
speech and prefers to present the facts in a clear and concise manner. Last but not least, I
discussed the text from a lexical point of view and have drawn the conclusion that it
particu larly rich in specializ ed terms, most of them pertaining to the field of agriculture,
politics or economy, which again comes to support the fact that the text is aimed at a rather
knowledgeable readership. Before I moved onto the following chapter, I concl uded that there
are several reasons as to why the translation of Sarah Davies’ book Stalin: A New History
represents a challenge for a translator, among which the great amount of specialized
vocabulary, the cultural, social and political differences betwee n the Soviet Union and
Romania and the need for historical accuracy, which I discussed broadly in the chapter
dedicated to translational strategies.
The third chapter of the present paper is a summary of Mona Baker’s In Other Words:
A Coursebook on Transla tion, which represents both a practical and theoretical guide to
transla tion studies, extremely useful for tr aining professional translators. Mona Baker has a
systematic approach and discusses a large number of common translational difficulties and
pitfalls while equally suggesting possible solutions for translators dealing with lack of
equivalence between the source and the target language. The author discusses the different
types of equivalence in separate chapters and speaks about equivalence at word level, the
level of equivalence for collocations and idioms, equivalence at grammatical level, at text
level and , lastly, she introduces the notion of text cohesion into the picture in relation to
equivalence . Mona Baker’s presentation of the common translational difficulties and of
possible solutions is even easier to understand thanks to the fact that she always comes up
with a lot of examples in order to better illustrate both the di fficulties and the strategies.
Consequently, I believe Mona Baker’s In Other Words: A Coursebook on Translation is an
excellent guide for aspiring translators, for I, myself, found it particularly useful in the
process of translating Sarah Davies’ Stalin: A New History , and her work gave me an insight
as to what strategies I should resort to when faced with different types of difficulties.

In the last chapter of my graduation paper I analyzed a s eries of common translation
difficulties that I came across w hile trying my hand at translating a couple of chapters from
Sarah Davies' collection of essays on Stalin, Stalin: A New History from English into
Romanian and for each source of difficulty I extracted various telling examples which I
deemed the most relevant and challenging. Further on I proposed solutions to the cited
examples, guiding my approach on Mona Baker’s translation theories that I found in her
coursebook In Other Words: A Coursebook on Translation , which I mentioned in the third
chapter of my paper. I divided my analysis into five subchapters, each of them dealing with a
specific type of difficulty: translating titles, translating culture -specific concepts, translating
foreign terms, translating idioms and connotative language, and translati ng specialized
vocabulary .
With respect to the translation process itself, I have come to the conclusion that the
one of, if not the most challenging part of my work was providing equivalents for culture –
specific terms, given that most of them represent cu ltural realities for which Romanian has no
cultural counterpart. Therefore, finding the most suitable translation for such terms can prove
quite toilsome, for the translator must ensure that he delivers the correct information to the
target language reader ship, otherwise the original meaning will be lost and the readers will be
confused, and that is something that translators should avoid at all costs. It is of paramount
importance that the translators provide the readership with familiar notions and realit ies that
they can somewhat relate to and understand. For that reason, research was essential to finding
accurate equivalent terms, accompanied by a possible translation strategy proposed by Mona
Baker in her book In Other Words: A Coursebook on Translatio n , that of “translating by
cultural substitution” (Baker 31) , which prompted me to another conclusion, that is
translating a term by cultural substitution can turn out to be the best solution that a translator
can resort to when dealing with culture -speci fic terms. Furthermore, I have equally drawn the
conclusion that a translator should constantly improve his language skills, not only in so far
as his working languages are concerned, but also in regards to other foreign languages, for
this can prove unbel ievably useful when the text is rich in foreign terms, as was the case in
Sarah Davies’ Stalin: A New History , which was particularly rich in Russian, German and
French terms. When I encountered such situations in the process of translating, I resorted to
some of the strategies suggested by Mona Baker in In Other Words: A Coursebook on
Translation , such as “translating by using a loan word plus explanation” (Baker 34 ) or by
paraphrasing –which, I must confess, is a very useful strategy when the target langu age lacks

an equivalent for the word in the source language, but which translators should resort to only
as a last option.
Taking everything into account, the process of translating and analyzing Sarah
Davies’ Stalin: A New History was a complex and challe nging, yet rewarding endeavour, for
it helped me improve my translating skills and broaden my horizon with respect to translation
and tackle it from more vantage points. I personally consider the conclusions drawn upon
translating and analyzing this book t o be fairly relevant and useful for any translator, and I
can now say that despite peoples’ general conception that, in order to be able to translate, one
merely needs to know how to speak the languages very well, another crucial step in the
process of tra nslating is the research (finding the meaning of terms in context, getting
familiar with the cultural, social, political realities etc) which every translator should do
before proceeding with the actual translation. I strongly believe that for a translatio n to nearly
perfect, translators have a long way to go, and they must be first and foremost aware of the
fact that translation is a process that goes beyond the word level, which is why a translator
should be an informed person, always seeking to broaden h er knowledge, so as to be able to
come up with a desirable final product that will very much resemble the original.

Works cited
Books
1. Mona Baker : In Other Words: A Coursebook on Translation
2. Sarah Davies: Stalin: A New History
3. Simon Sebag Montefiore: Stalin. Curtea țarului roșu
4. Robert Conquest: Marea Teroare. O reevaluare
5. Guzun Vadim: Marea foame sovietica, 1926 -1936
6. Roy Medvedev: Stalin and Stalinism
7. Gheorghe Cojocaru: Dezghețul lui N. Hrușciov și problema Basarabiei
8. Eugen Negrici: Literat ura română sub comunism, 1948 -1964, Vol. 1
9. Neagu Djuvara: Între Orient și Occident
Sites
10. merriam -webster.com
11. thefreedictionary.com
12. dictionary.cambridge.org
13. britannica.com
14. historyonthenet.com

Addendum

Source text
6. Stalin as dictato r: the personalisation of power, Oleg V. Khlevniuk
Though the ‘personal factor’ in Soviet history has been debated countless times, it
should surprise no one that key events and even entire stages are associated with individuals,
such as Lenin with NEP, S talin with the Great Break, Khrushchev with the Thaw, Gorbachev
with Perestroika. Though these are conventions and imprecise references, they reflect an
obvious fact: Soviet leaders (like leaders of other countries) had a substantial influence on the
cours e of events. What is at issue is just how strong that influence was, what were its
mechanisms, what role was played by this or that leader to cause a period or event to be
named after him.
Research on the role of Stalin in the Stalinist dictatorship has p rovoked widely
divergent views. On the one hand, the totalitarian model proceeded from the assumption that
Stalin was the lynchpin of the system, and that it would collapse without him. On the other
hand, some historians for various reasons have expressed doubts about the strength of Stalin’s
power and have even written about a loss of real power in certain periods (a peculiar version
of the theory of the ‘weak dictator’). However, the majority of historians writing abut Stalin
and Stalinism prefer to work with actual documents, thanks to which substantial material has
been accumulated and important observations made. This tradition of careful work with
sources has played the biggest role in the last ten years since the archives were opened.
Before reviewin g the main results of that work, it is necessary to clarify its central
subject. If one does not get lost in the fine details of different periods, one can identify two
structures of power in the Soviet system: oligarchy and personal dictatorship. The latt er
existed only under Stalin. The fundamental difference between the two (from which most
other differences follow) consists in the degree of the personal power of the leader over
officialdom, and in particular its highest level. In the oligarchy, while th e leader had
significant power, he was surrounded by i nfluential colleagues and a powerful elite
(nomenklatura). He played the greatest role in decision -making, but decisions were
implemented collectively. In the process of decision -making, the interests of various

institutions and groups had to be negotiated. Members of the Politburo had networks of
clients from among mid -level officials (the leaders of regions and ministries and so on) who
formed the backbone of the Central Committee. These systems of coll ective decision -making
worked in a regular fashion and served to limit the power of the leader and present the
conditions for a relative political ‘predictability’.
Stalin’s personal dictatorship resulted from the destruction of the oligarchical system.
At its root was the limitless power of the dictator over the fate of any Soviet official,
including the members of the Politburo. The mechanisms of decision -making changed
correspondingly. The dictator acquired exclusive right to initiate and confirm decisi ons,
though this does not mean that in every case he chose to exercise that right. Stalin’s
dictatorship arose from the chaos of revolutionary change, and relied largely on violence.
Society and politics functioned on the basis of a regime of ‘extraordinar y measures’. At times
this was necessary, as in the war, but no less often it was imposed artificially.
In this way, to understand Stalin’s role in the Soviet system and the extent of his
power, one must address at a minimum two issues: to what extent Sta lin controlled
officialdom, and what role Stalin played in the process of decision -making and in the process
of the day -to-day leadership of the country.
‘The strong dictator’: the consolidation of Stalin’s dictatorship
The archives contain a rich supply of documents on the struggle for power following
Stalin’s death.1 One can only regret that historiansshow so little interest in the subject. While
there are not yet any specialised publications on the struggle at the highest echelons of power,
one can already assert that the archives provide substantial new evidence tha t Stalin’s victory
was not inevitable. Stalin and his ‘faction’ worked very hard for their victory. Their
opponents were by no means doomed to defeat.
Similarly, the transition to a personal dictatorship did not follow automatically from
the victory over the opposi tions. The documents allow one to characterise the beginning of
the 1930s as a period of an unstable oligarchy in the Politburo. Politburo members derived
their political influence from, on the one hand, the pre -revolutionary and postrevolutionar y

1 The most recent document collections on the subject include A. V. Kvashonkin et al. (eds.), Sovetskoe
rukovodstvo. Perepiska, 1928 –1941gg. (Moscow: Rosspen, 1999); V. P. Danilov et al. (eds.), Kak lomali NEP.
Stenogrammy plenumov TsK VKP(b), 1928 –1929gg., 5 vols. (Moscow: Mezhdunarodnyi fond ‘Demokratiia’,
2000 –1). The appendices are particularly interesting in this regard.

traditions in the Bolshevik Party, and on the other hand, the role which they played in the
administration of the country. Each member of the Politburo led key institutions, as a result
of which they controlled significant resources and played an importa nt role making countless
operational decisions. Each gathered round him a circle of dependent and personally loyal
officials both in the centre and in the regions. Interventions by Stalin into the work of
Politburo members were possible, but as a rule, the y provoked conflict and tension. Stalin
had to accept the existence of such ‘patrimonies’ and made great efforts to negotiate interests
and pacify the ‘institutio nal egoism’ of his colleagues.2
It is obvious from archival sources that Stalin’s power grew gradually in the course of
the first half of the 1930s. His personal dictatorship only emerged as a result of the mass
purges of the nomenklatura in 1936 –8 which allowed him to destroy the oligarchical system.
The thesis of the decisive role of the ‘Great Terror’ in the consolidation of Stalin’s personal
dictatorship has long been accepted in the historiography and new documents completely
confirm it. Relying on the punitive organs, Stalin had several members of the Politburo
executed and subordinated his r emaining colleagues with threats of violence to them and their
families. Younger leaders brought into the Politburo by Stalin were raised in the spirit a
different political tradition, the essence of which was personal loyalty to the leader (vozhd’).
In th is new order, key political decisions were Stalin’s exclusive prerogative. The Politburo
as a collective organ ceased to function, and was replaced by meetings of Stalin and certain
colleagues (commissions of the Polit buro, the quintet ( piaterka)).3 In th e middle ranks of the
political hierarchy, many of the leaders of key central institutions had been removed, as had
the majority of regional leaders. This meant that the Central Committee, made up of such
officials, was transformed into a purely decorative appendage of the dictatorship. It also
meant that members of the Politburo had lost the networks of political clients that had been
an important source of their influence.
Stalin tried to maintain the structure of power emerging from the Great Terror int o the
post-war years. As yet, we still know very little about the system of power during the war.
However, from a raft of works on the post -war period, we know that the model of relations

2 The mechanism of collective leadership of the Politburo are well represented in O. V. Khlevniuk, R. U. Devis
(R.W. Davies), L. P. Ko sheleva, E. A. Ris (E. A. Rees), and L. A. Rogovaia (eds.), Stalin i Kaganovich. Perepiska,
1931 –1936gg. (Moscow: Rosspen, 2001).
3 See O. V. Khlevniuk, Politbiuro: Mekhanizmy politicheskoi vlasti v 1930 -e gody (Moscow: Rosspen, 1996).

between Stalin and his inner circle which characterised the late 193 0s was reproduced.4 The
only changes appear to have taken place in the relationship of the dictator and the
nomenklatura, where purges were relatively less frequent and less harsh.
Obviously, to affirm and support his power, Stalin had to rely on some mac hinery of
state (apparat). It would not be much of an exaggeration to argue that this machinery
consisted of the entire Party -state system of the USSR. However, it is also obvious that Stalin
needed some kind of organisation of his own, strong enough for e veryday monitoring and
repression. With this in mind, some historians have tried to find some kind of special
‘chancellery’ outside the formal structures of power (for example, in the system of
special/secret departments).5
However, there is every reason to believe that Stalin’s personal, punitive organisation
was none other than the ‘regular’ organs of state security. The extensive use of the OGPU in
the struggle for power in the Party dates back to the 1920s. From the 1930s to the 1950s, the
OGPUNKVD -MGB was unde r Stalin’s direct supervision.6To ensure the unconditional
subordination of the security organs, Stalin relied on the Party to purge them occasionally.
It has been conclusively established that the mass campaigns of repression, including
campaign s directed against the nomenklatura and political leaders, were initiated and
supervised by Stalin. His personal file contains many protocols of the interrogations of
arrested officials. It is well known that Stalin personally sanctioned the execution of f ormer
nomenklatura officials who, as a rule, were tried by the military collegium of the Supreme
Court. While we have lots of information on how Stalin conducted campaigns of repression
through the OGPU -NKVD -MGB, the mechanisms by which the political polic e worked with
other members of the Politburo is less well known. We only know that special sub -units acted
as bodyguards and service personnel, which also constituted a constant, literally minute -to-
minute surveillance of their every movement and contact. Pavel Sudoplatov, a high -ranking

4 R. G. Pikhoia, Sov etskii Soiuz: Istoriia vlasti, 1945 –1991 (Moscow: RAGS, 1998); A. A. Danilov, A. V. Pyzhikov,
Rozhdenie sverkhderzhavy. SSSR v pervye poslevoennye gody (Moscow: Rosspen, 2001); O. V. Khlevniuk et al.
(eds.), Politburo TsK VKP(b) i Sovet Ministrov SSSR v 19 45–1953gg. (Moscow: Rosspen, 2001); Y. Gorlizki, and
O. Khlevniuk, Cold Peace: Stalin and the Soviet Ruling Circle, 1945 –1953 (Oxford: Oxford University Press,
2004).
5 N. E. Rosenfeldt, Bent Jensen, and Erik Kulavig (eds.), Mechanisms of Power in the Sovi et Union (Basingstoke:
Macmillan, 2000), pp. 40 –70.
6 See La police politique en Union sovietique, 1918 –1953, a special edition of Cahiers du monde russe 2 –4
(2001).

official of the MGB, has confirmed that after the war Stalin had the phones of Voroshilo v,
Molotov, and Mikoian tapped.7
All that we know about Stalin and his relations with his inner circle and the wider
ranks of the nome nklatura allows us to assert that Stalin used common, so to speak,
traditional methods of surveillance and repression. Senior officials were the object of
continuous oversight by the secret police, which kept Stalin informed about their lifestyle and
conta cts. On Stalin’s orders, the organs of state security could, at any moment, arrest any
Soviet leader, their deputies, or their relatives and fabricate any charges he wished. These
methods were sufficient to ensure Stalin’s dominance over the political syst em.
The dictator at work: Stalin in the system of decision -making
A characterisation of Stalin as a working dictator can be found in Ad am Ulam’s
biography of Stalin,8though of course he did not originate the idea. Soviet propaganda, i.e.,
Stalin himself, made considerable efforts to create this very image of a ‘leader (vozhd’) at
work’. Official documents, even those not intended for the broader public, constantly
underlined the leading role of Stalin in the formulation and implementation of the most
impo rtant policies and programmes of government. The message was repeated in the
speeches of Soviet leaders, the press, and propaganda literature. To what extent though did
these cliche´s of propaganda correspond to reality? The opening of the archives has mad e it
possible to examine this issue.
As mentioned, in reference to the first half of the 1930s, it has been commonly
accepted that there were ‘radical’ and ‘moderate’ factions in the Politburo and that the
zigzags of Soviet policy at the time were the pro duct of Stalin’s manoeuvring between these
factions. The roots of this image come from the publications of Sotsialisticheskii vestnik in
the 1930s and most famously the article of Boris Nikolaevskii, ‘How the Moscow Trial was
Prepared (From the Letter of a n Old Bolshevik)’ .9
The archives do not, however, confirm this theory of factions. Rather, a large number
of documents support the position of those historians who focused their attention on the
phenomenon of institutional self -interest in the Soviet syst em. The most interesting object for
the study of this phenomenon concerns the activity of the economic commissariats in the

7 P. Sudoplatov, Razvedka i Kreml’ (Moscow: GeiGag, 1996), p. 383.
8 A. Ulam, Stalin: the Man and his Era (New York: Viking, 1973).
9 Sotsialisticheskii vestnik, 23/24 (1936); 1/2 (1937), pp. 17 –24.

process of the composition and agreement of production plans and the distri bution of capital
investment.10One of the more influential members of the Politburo, G. K. Ordzhonikidze, was
at the centre of this process, demonstrating contradicting patterns of behaviour as he shifted
from one to another administrative position – at the end of the 1920s the chairman of the
Central Control Com mission, and from 1931 chairman of the Supreme Economic Council
(VSNKh), and then Commissar of Heavy Industry. One may also observe that the conflict
between Stalin and Ordzhonikidze, ending in the suicide of the latter, was the sole serious
conflict betwe en Stalin and his inner circle, as many studies hav e demonstrated.11 The
opening of the archives has revealed many other conflicts in the Politburo in the early 1930s.
As a whole one can characterise these conflicts as ‘departmentalist’ (vedomstvennye).
Various members of the Politburo took ‘radical’ and ‘moderate’ positio ns depending on their
posts they held. In this period of ‘collective leadership’ in the first half of the 1930s, Stalin
played two main roles. On the one hand, he acted as the supreme arbiter in inter -institutional
conflicts, on the other, as the initiator of fundamental decisions of a general character. Of
course such a division is artificial, for in a number of cases these functions coincided. As an
arbiter of institutional conflicts, Stalin chose the position of the defender of the interests of
the state as a whole, as any leader might. He frequently complained about ‘departmental
egoism’ (vedomstvennyi egoism) and the damage it did to state interests. The example of
conflicts between Stalin and his inner circle in 1931 over imports is revealing in this r egard.
Despite a serious financial crisis and the dangers of increasing foreign debt, central
institutions continued to demand new imports. Stalin accused his lieutenants of undermining
the state budget and of ‘narrow departmental egoism’. The c onflict bec ame quite serious.12
Stalin’s criticism of narrow institutional interests did not extend to the system that
nurtured them. Indeed while he criticised ‘departmental egoism’, he encouraged it in his ro le
as arbiter among conflicting institutional interests. For example, in resisting the demands of
economic (khoziaistvennye) commissariats for resources, Stalin was defending the positions
of the Commissariat of Finance and Gosplan, which were responsible for balancing the

10 H. Kuromiya, Stalin’s Industrial Revolution: Politics and Workers, 1928 –1932 (Cambridge: Cambridge
University Press, 1988); E. A. Rees (ed.), Dec ision -Making in the Stalinist Command Economy (Basingstoke:
Macmillan, 1997) pp. 43 –4.
11 R.W. Davies, ‘Some Soviet Economic Controllers – III. Ordzhonikidze’, Soviet Studies 1 (1960); Sheila
Fitzpatrick, ‘Ordzhonikidze’s Takeover of VSNKh: A Case Study in Soviet Bureaucratic Politics’, Soviet Studies 2
(1985); F. Benvenuti, ‘A Stalinist Victim of Stalinism: ‘‘Sergo’’ Ordzhonikidze’ in Julian Cooper, Maureen Perrie,
and E. A. Rees (eds.), Soviet History, 1917 –1953: Essays in Honour of R. W. Davies (Basingsto ke: Macmillan,
1995); O. Khlevniuk, In Stalin’s Shadow: The Career of ‘Sergo’ Ordzhonikidze (Armonk, N. Y.: M. E. Sharpe,
1995).
12 Khlevniuk et al. (eds.), Stalin i Kaganovich, pp. 54 –7, 64 –76, 79, 87 –8, 90.

budget and the harmonisation of plans. Stalin’s position was not principled and unchanging.
In general, he was more inclined to support the principle of forced industrial development,
and thus defend the interests of the economic commissariats. We can, in this way, see Stalin
as an essential pa rt of a system of Soviet departmentalism. This was particularly the case
during the period of the ‘collective’, oligarchic, leadership, but also, with a few
modifications, in the period of his personal dictatorship. Indeed, departmentalism served to
smooth the transition between these two forms of rule.
Not all decisions were arrived at in the process of negotiating institutional interests.
There was a significant body of decisions that Stalin initiated directly. We can see this
particularly in relation to administrative reorganisations, repression, foreign policy, and
others. For example, we now know precisely that Stalin was the author of the infamous law
of 7 August 1932 on the theft of ‘socialist property’. Undoubtedly, Stalin was personally
responsible for the pact with Hitler and so on.
Stalin’s participation in decision -making on these two levels in the first half of the
1930s persisted beyond the emergence of his personal dictatorship, though from the late
1930s it took on a new quality. Within the highest echelons of power, there ceases to be any
evidence, common in the early 1930s, of the inner circle contradicting Stalin. Stalin had come
to monopolise the right to take decisions of a fundamental nature. The highest decision –
making bodies became co nsultative organs for the dictator. Take, for example, the famous
Special Committee governing the Soviet nuclear project. The Committee produced
resolutions, which were then sent to Stalin for confirmation, after which they were published
as decision s of t he Council of Ministers.13 Various decision -making groups centred on Stalin
took the place of the Politburo completely.
The obvious impossibility of taking complete control of all spheres of government
forced Stalin to limit his attention to certain priori ties. These limits became particularly
pronounced in the last years of his life. He increasingly focused on the oversight of the
organs of state security, foreign policy, and military issues. Occasionally, he intervened in
relatively less important spheres . This sort of unpredictable intervention was meant to create
the effect of a ‘continuous presence’ and keep Stalin’s lieutenants under constant pressure.
No one knew at what moment, what issue might interest the dictator. This limited the

13 L. D. Riabev (ed.), Atomnyi proekt SSSR. Dokum enty i materialy, t. II, Atomnaia bomba, 1945 –1954 (Moscow:
Nauka, 1999), ch. 1.

independence of Stalin’s lieutenants and forced them to work under the constant threat of
intervention from above.
Though this system of surveillance was reasonably effective, its adoption was a sign
of real changes in the role Stalin played in the system of decision -making. Stalin played an
ever-decreasing role in the everyday administration of government. This followed from his
decreasing involvement in the negotiation of institutional interests, that is, his retreat from
decision -making of an operative nature. Particul arly in the last years of his life, Stalin became
a sort of superstructure above an entirely self -sufficient system of administration and
decision -making. This was one of the key preconditions for a quick transition to a new
oligarchy after his death.
The division of the systems of operative decision -making and of the dictatorship did
not mean, however, that these two systems existed autonomously one of another. Decisions
taken on Stalin’s initiative and reflecting his own preferences had a profound (and i n some
cases decisive) impact on the development of state and society. One can identify certain of
Stalin’s priorities that became the priorities of the state as a whole. Among the first of these,
one would have to name Stalin’s inclination to use politica l violence as the resolution to any
problem. This is not entirely unexpected if one considers the traditions of Bolshevism and the
fact that the new state was born in revolution and civil war, but Stalin undoubtedly deepened
this tradition and brought to i t a particular cruelty and intolerance. Much of the evidence
supports the view of Alec Nove that real Stalinism was excessively terroristic, and gave rise
to extremes and excesses. These extremes, extraordinary even from the point of view of the
Soviet leg al and political order under Stalin, frequently went so far beyond what was needed
that they had the effect of weakening the system, not strengthening it.14 The most obvious
example of this is the Great Terror of 1936 –8, organised, as we now can confidently assert,
by Stalin himself. The devastating consequences of mass repression were so obvious that, in
the end, apparently even Stalin could not deny them. In any case, to the end of his life, he
never again undertook a campaign of repression of similar scal e and cruelty.
As other dictators, Stalin relied on what he perceived to be his gift of foresight and
his own infallibility. He perceived these qualities almost in mystical terms, as, it would seem,
did Hitler. In practice, they led to extreme obstinacy a nd a resistance to compromise.

14 Alec Nove, ‘Stalin and Stalinism. Some Introductory Thoughts’, in Alec Nove (ed.), The Stalin Phenomenon
(New York: Weidenfeld and Nicholson, 1993) pp. 24 –9.

Historians of Soviet foreign policy often observe and under line Stalin’s pragmatism, but
archival sources also confirm the thesis that Stalin had very different approaches to domestic
and foreign policy. Stalin’s pragmatism i n foreign policy was directed at preventing the
deepening of crises. For example, his decision to support the North Koreans in war against
the south was made after long hesitation, made under serious pressure from the Korean s and
particularly from China.15
Stalin’s pragmatism in domestic policy was so much more limited that it may be
referred to as ‘crisis pragmatism’. Stalin agreed to limited and inconsistent concessions only
after things were at a dead end and the crisis situation had become dangerous. Fr om recent
research, we can see this in the limited measures of the so -called ‘neo -NEP’ of 1932.
Strikingly, Stalin was opposed to some of the projects of economic reform promoted at that
time.16 One can say the same about those tendencies in social policy a nd shifts in ideology
which are often referred to as the ‘Great Retreat’, the triumph of ‘middle -class’ values and so
on. While there were such vacillations in the ‘general line’ under Stalin, there are no grounds
for exaggerating their depth or significan ce.
Stalin’s inflexible and extremely conservative position was particularly evident in the
last years of his life. Despite extremely serious agricultural and social crises, Stalin blocked
even minor correctives to the policy of forced pace investment in heavy industry and the
military.17 The need for such correctives became so serious that Stalin’s successors
introduced wide -ranging reforms almost immediately after his death. The events after the
death of the dictator demonstrate the extent to which Stalin personally shaped many
characteristics of the system which bore his name. In the few months after his death, Stalin’s
successors abandoned many of the extremes of Stalinism without any difficulty, particularly
its extraordinary repressiveness. Together wi th other measures, this lent the system a new
quality, in spite of the fact that many other fundamental characteristics remained the same.
The limits of the dictatorship
Superficially, Stalin’s power always appeared to be so vast, that historians frequen tly
questioned its real limits. Although no one, to my knowledge, has used the phrase ‘weak
dictator’ to d escribe Stalin, some historians have attempted to defend such a perspective on

15 A. V. Torkuno v, Zagadochnaia voina: koreiskii konflikt 1950 –1953 godov (Moscow: Rosspen, 2000).
16 R.W. Davies, Crisis and Progress in the Soviet Economy, 1931 –1933 (Basingstoke: Macmillan, 1996), pp. 142 –
228, 256 –69.
17 Gorlizki and Khlevniuk, Cold Peace.

the Stalinist dictatorship. For example, there have been those who have argued that Stalin’s
power was weakened, and not str engthened by the Great Terror.18 There is also A.
Avtorkhanov’s theory that Stalin had lost real power in his last years, a nd died at the hand of
Beria.19
None of these theories are supported either by substantial documentary evidence or
even elementary logic. The issue of Stalin’s ‘weakness’ should be addressed not in terms of
‘conspiracies’ or some ‘loss of power’, but rather in terms of the actual functio ning of the
dictatorship itself. One can formulate this approach as follows: at its core, the Stalinist
dictatorship generated processes deleterious a) to the Stalinist socio -economic model and
policies, and b) to Stalin’s power as a personal dictator.
Regarding the first part of this issue, most scholars who have studied the regime have
uncovered one or other phenomenon on the basis of which they could negate the monolithic,
‘totalitarian’ nature of the Stalinist system. Literally in every sphere of socia l life and the
economy (to one extent or another) there were forces contradicting the aims of the regime
and challenging the direction of policy. In the system of forced labour it was necessary to
provide incentives to labour. Traditional norms in private life survived the strict ideological
demands of the regime. Even the onslaught of the regime’s campaigns of repression could not
guarantee results. In Stalin’s last years there was a serious crisis of the Gulag system that set
real limits to the further ap plication of mass terror. One could list other examples. However,
for the issue at hand, one must pay particular attention to the way the structures at the apex of
the political system functioned. The limits of Stalin’s dictatorship can be studied by looki ng
at the extent to which the system of personal dictatorship depended on, and inevitably
reproduced, oligarchic structures of power. There were several factors driving this tendency
towards ‘oligarchisation’.
Though they had lost their political autonomy , Stalin’s inner circle retained a certain
bureaucratic autonomy in so far as they were responsible for the functioning of the
institutions they led. This became stronger as Stalin gradually withdrew from day -to-day
decision -making. This ‘bureaucratic auto nomy’ allowed members of the inner circle to
develop networks of political clients. Evidence of these networks can be found in the cadre

18 J. Arch Gett y and Roberta Manning (eds.), Stalinist Terror: New Perspectives (Cambridge: Cambridge
University Press, 1993).
19 A. Avtorkhanov, Zagadka smerti Stalina (Zagovor Beriia) (Frankfurt: Posev, 1976). A version of this theory has
been presented more recently in Iurii Zhukov, Tainy Kremlia: Stalin, Molotov, Beriia, Malenkov (Moscow:
Terra, 2000).

changes that took place after Stalin’s death in which each member of the leadership attempted
to promote his clients. E very time a patron fell from power, so too did his clients.
To the extent that the personal dictatorship was, to a considerable extent, founded on
rivalries within the Politburo which Stalin nurtured, a key precondition for overcoming the
dictatorship was the ability of the members of the leadership group to act collectively.
Archival documents have shown that while Stalin was alive, the inner circle made no
conscious, deliberate effort to act collectively. However, we can observe that after the
Leningrad Affair of 1949, there was a certain shift in the political behaviour of Stalin’s inner
circle. Fearing further political violence, they acted much more carefully, and tried to curb
personal rivalries.
We can identify the formation of quasi -collective mech anisms of decision -making as
evidence of the emerging oligarchisation of power in the last years of Stalin’s life. From the
original protocols of Politburo meetings, we can see that a leading group of Politburo
members (Molotov, Mikoian, Kaganovich, Malenk ov, Beria, Bulganin, and Khrushchev) met
regularly during Stalin’s long absences from Moscow between 1950 and 1952. It is obvious
from the protocols that this group acted in the manner of the collective leadership of the
1920s and early 1930s, discussing i ssues, forming commissions for the further consideration
of issues, pre paring resolutions, and so on.20 For those periods when Stalin was in Moscow,
the evidence of collective decision -making is absent. Although the decisions of this group
were sent to Stal in for approval, or were discu ssed with him over the phone, 21 the return to
some of the procedures of collective leadership played an important role in the political
transition after Stalin’s death.
The regular and frequent meetings of the leading organs of the Council of Ministers
played an even more important role in the spontaneous consolidation of collective leadership.
The Bureau of the Presidium of the Council of Ministers, created in April 1950, was almost
identical to the Politburo in its compositi on: Stalin, Bulganin, Beria, Kaganovich, Malenkov,

20 Rossiiskii gosudarstvennyi arkhiv sotsial’no -politicheskoi istorii (henceforth RGASPI) f. 17, op. 163, d. 1598, l.
60; d. 1604, l. 186; d. 1611, l. 140.
21 O. V. Khlevn iuk et al. (eds.), Politburo TsK VKP(b) i Sovet Ministrov SSSR, pp. 113 –14, 116. According to M. A.
Menshikov, the Minister of Foreign Trade, who frequently attended the meetings of the Politburo and the
Bureau of the Presidium of the Council of Ministers, in the rooms where the meetings took place there was a
telephone booth behind the chairman where communications with Stalin and his assistants would take place.
He writes, ‘The walls and door of the booth were well insulated, such that no one sitting in t he adjacent hall
could hear a sound.’ M. A. Menshikov, S vintovkoi i vo frake (Moscow: Mezhdunarodnye otnosheniia, 1996) p.
148.

Mikoian, Molotov, Khrushchev. However, in contrast to the meetings of the Politburo, which
Stalin always led, the Bureau of the Presidium of the Council of Ministers always worked
without Stalin. 22 It was to these top state organs that the fundamental weight of the operative
leadership of the country fell.
Bureaucratic autonomy, patron –client relations, and the experience of collective
leadership were all important preconditions for the oligarchisation of power. Fulfilling crucial
functions of the Party -state system and holding in their hands the levers of, if not political
than at least administrative, power, Stalin’s inner circle were as important a part of the
dictatorship as Stalin himself. Without exag gerating its importance, we can assume that Stalin
was aware of this factor as a limit on his power. The relative stability of the membership of
the Politburo can be explained in these terms (though perhaps not exclusively). The balance
in the highest eche lons of power was precarious, but it existed, and the necessity of sustaining
the balance acted as a limit on Stalin’s power.
From the archival materials we have available to us now, we can see that the basis of
Stalin’s dictatorship was a system of autho ritarian oligarchy, or oligarchical departmentalism,
functioning on a principle of competition and the negotiation of institutional interests. The
dictator played the role of an ‘active superstructure’ in this system. On the one hand, he was
one of the par ties in inter -institutional conflicts (usually as arbiter). On the other hand, he
acted as the initiator of many decisions, in many cases, fundamentally shaping the
development of the country. In particular, the system of repression was formed, almost in i ts
entirety, under Stalin’s guidance. The politics of repression also serve as an excellent
example of how Stalin’s political ambition, obsessions, mistakes, and crimes shaped the
character of the system and made it extraordinarily violent even for a dicta torship.
The organisation of supreme power on two levels, and the system of decision -making,
was the basis of the continuous reproduction of oligarchy at the core of the dictatorship, the
suppression of which took up much of Stalin’s time. To a considerab le extent, it defined the
objective limits on Stalin’s power. After Stalin’s death, Soviet leaders were united in their
determination to prevent the emergence of another personal dictatorship. In the absence of
Stalin, their influence over operational matt ers naturally translated into political power.
However, it is possible to see this process taking place even before Stalin’s death.

22 For a chronicle of the meetings of the organs of the Council of Ministers, see Khlevniuk et al. (eds.),
Politbiuro TsK VKP(b) i Sovet Ministrov SSSR, pp. 438 –564.

Though both the levels of political power in Stalin’s dictatorship were interwoven, the
system of oligarchical departmental ism could exist without the dictatorial element. This helps
to explain the smooth transition from collective leadership to personal dictatorship in the
1930s and back again to collective leadership after Stalin’s death. In spite of the fact that
many of th e fundamental principles of the system remained ‘untouchable’ and that Stalin’s
successors retained a framework of authoritarian power, the rejection of the state terror of
which Stalin had been the prime sponsor, already in 1953 changed the very nature of the
system, making it less bloody, more predictable, and open to reform.
7. Stalin as economic policy -maker: Soviet agriculture, 1931 –1936 R. W. Davies
This chapter examines Stalin’s role in agriculture in 1931 –6 in the context of the
general developmen t of Soviet agricultural policy. It is based primarily on the
correspondence exchanged between Stalin and Kaganovich, Stalin’s deputy in Moscow
during his fifty -six weeks of vacation in these six years. The correspondence comprises some
850 letters and cod ed telegrams.1 During his vacation Stalin also received a large packet of
documents eight to twelve times a month via the courier service of the OGPU/ NKVD; lists
of these docum ents are also now available.2 The correspondence and the lists of documents
provide a unique opportunity to examine his behaviour as a political leader. This vacation
material has been supplemented by the protocols (minutes) of the Politburo and Stalin’s
appointments diary for the muc h longer period when he was not on vacation, by the telegrams
he sent while he was in Moscow (available far less systematically), and by his published
writings and speeches. Before examining the Stalin –Kaganovich correspondence, I sketch out
the background up to 1930, and the main features of agricultural policy in 1931 –6.
Background
The Bolsheviks took it for granted that, in the long term, the way forward for
agriculture in peasant countries like Russia was to replace individual household economies by

I am grateful to O. Khlevniuk, M. Ilicˇ, S. G. Wheatcroft, and the editors of this volume fo r helpful comments
and suggestions, and to M. J. Berry for assistance in searching Stalin’s publications.
1 O. Khlevniuk, R. U. Devis (R. W. Davies), L. Kosheleva, E. A. Ris (Rees), and L. Rogovaia (eds.), Stalin i
Kaganovich. Perepiska, 1931 –1936 gg. (Moscow: Rosspen, 2001) (henceforth SKP). The English -language
edition, containing the main letters and telegra ms, is R. W. Davies, O. Khlevniuk, E. A. Rees, L. Kosheleva, and L.
Rogovaia (eds.),The Stalin –Kaganovich Correspondence, 1931 –1936 (New Haven: Yale University Press, 2003)
(henceforth SKC).
2 For references, see note to Table 1.

large-scale mechanised farms. The victory of the working class in 1917 meant that the large –
scale farms could be organised as socialist enterprises.
During the Civil War, many Bolshevik leaders and Party members became convinced
that this transformation cou ld take place rapidly, with the support of the victorious working
class in other countries. But in 1921 the collapse of the Soviet economy and the failure of
world revolution led to the introduction of the New Economic Policy. Many leading
Bolsheviks (incl uding Lenin) now concluded that the establishment of socialism in peasant
Russia would involve a long period of patient re -education of the peasants, and the provision
by the state of substantial resources to support mechanisation. For a long period state
ownership of industry would be combined with a market on which the individual peasant
households would willingly sell an increasing amount of their produce. In the Politburo,
Bukharin and others were particularly ardent advocates of this view, which overwh elmingly
predominated in the People’s Commissariats for Agriculture and Finance.
Until 1926 Stalin unconditionally supported this approach, and together with
Bukharin campaigned against Trotsky and the Left Opposition for their alleged
underestimation of the peasantry.3 But within this orthodox anti -Trotskyist framework,
Stalin’s view of the peasantry was quite different from Bukharin’s. In a speech to a party
audience in January 1925 he displayed a certain contempt for the peasantry:
It is at our side, w e are living with it, we are building a new life together with it, whether
that’s bad or good, together with it. This ally, you know yourselves, is not a very strong one, the
peasantry is not as reliable an ally as the proletariat of the developed capitali st countries. But all the
same it is an ally, and of all the available allies, it is the only one that is providing and will provide us
with direct assistance, receivi ng our assistance in exchange .4
In June of the same year, he firmly declared behind the scenes that Bukharin’s slogan
‘enrich yourselves’, which he had addressed to ‘all the peasants’, was ‘not our slogan’ and
‘incorrect’ – ‘our slog an is socialist accumulation’.5 More boldly than the other Soviet leaders

3 See, for example, his re port to the Fifteenth Party Conference in October –November 1926. I. V. Stalin,
Sochineniia, 13 vols. (Moscow: Gospolitizdat, 1946 –52), VIII, pp. 286 –8.
4 Ibid., VII, p. 28.
5 See E. H. Carr, Socialism in One Country, 1924 –1926 (London: Macmillan, 1958), I, pp. 260, 284, and Stalin,
Sochineniia, VII, p. 153.

at the time , declared in public that ‘we need 15 –20 million industrial proletarians’ (instead of
the present four million). 6
At the end of 1927, the grain crisis turned the difference in emphasis between
Bukharin and Stalin into a huge breach. Stalin launched the ‘extraordinary measures’ to
coerce the peasants into handing over their grain, and, while publicly denying any such
intention, abandoned the market relation with the peasants. In private, at the July 1928
Plenum of the Party Central Committee, he firmly rejected the idea that the fre e market in
grain should be restored:
Try to open a free market (vol’nyi rynok), what would this mean? If the
speculator pays 1 ruble 50 kopeks, we must pay 1r 60, if he pays 2r, you must pay
2r 10 . . . this would mean to give up everything, because then wages would have
to be trebled, prices of industrial consumer goods would have to increase,
everything would turn upside down . 7
Even to increase the price of grain by 40 per cent would cost at least three hundred
million rubles a year, and ‘in order to get this money, it would be necessary to take something
from either industry or trade’. 8 Simultaneously with this rejection of the free market, Stalin
was the prime mover in the campaign to established mechanised grain sovkhozy (state
farms), which would supply grain to the state in the amounts s o far supplied by the kulaks. 9
By the end of 1 929, Stalin claimed that the new sovkhozy would be ‘large grain factories of
50,000 –100,000 hectares’, which was larger than the largest farms in the USA.10
Against this background of rejection of the free market and strong emphasis on the
advantages of l arge-scale mechanisation, Stalin led the campaign for the collectivisation of
agriculture and the elimination of the kulaks as a class. Until the last months of 1929 the
prevalent doctrine was that ‘comprehensive collectivisation is unthinkab le without the large
machine’.11 However, the amount of machinery available, even on the most optimistic

6 Pravda, 13 May 1925. See Stalin, Sochineniia, VII, p. 132.
7 Kak lomali NEP (Moscow: Mezhdunarodnyi fond ‘Demokratiia’, 2000), II, p. 649; this is the uncorrected
typescript.
8 Ibid., p. 519; this is t he version of the same speech as revised by Stalin.
9 The Politburo protocols record that this scheme was proposed by Stalin personally, and, contrary to normal
practice, immediately approved: Rossiiskii gosudarstvennyi arkhiv sotsial’no -politicheskoi ist orii (henceforth
RGASPI) f. 17, op. 3, d. 684, l. 7 (26 April 1928).
10 Pravda, 7 November 1929; twenty years later, in republishing this speech in his Sochineniia, XII, p. 129, he
prudently replaced ‘50,000 to 100,000’ by ‘40 –50,000’!
11 Pravda, 7 August 1929 (editorial).

estimates of the authorities, was wholly inadequate to enable the horses and ploughs of the
twenty -five million individual peasant households to be replaced by tract ors and combine
harvesters. Accordingly, on the eve of the all -out collectivisation drive of January –February
1930, Stalin, in his speech to the Marxist agrarians (reported in Pravda on 29 December
1929) announced a dramatic change in policy. This was base d on the experience of the
Khoper area in the Lower Volga region, where the ‘simple putting together of peasant
implements in the heart of the kolkhozy [collective farms] has given a result of which our
practical workers have never dreamed’. 12
In the 1930s, the development of large -scale mechanised sovkhozy was pressed
ahead, while in the kolkhozy machinery was gradually introduced for the main agricultural
operations. But even for the sovkhozy the machinery available was insufficient. By 1933 they
supplied a couple of million of the twenty million tons of grain taken by the state; but their
construction proved far more expensive than had been envisaged, and they had to employ an
unexpectedly large number of unskilled workers to supplement the machinery . 13 In
agriculture as a whole, the calamitous decline in the number of horses in the USSR from
thirty -five million on 1 July 1929 to a mere sixteen million on 1 July 1934, meant that grain
production, and agricultural production generally, fell instead of increasing. The state had to
obtain food for the growing urban population, for the army, and for export from a reduced
agricultural output.
Stalin’s agricultural preoccupations, 1931 –1936
One-third of the topics dealt with in Stalin’s letters and telegr ams to Kaganovich in
1931 –6 were concerned with internal economic matters, and a further 9 per cent with foreign
trade. Agriculture was by far the most prominent feature of the correspondence, accounting
for half of Stalin’s messages on the economy, over 1 00 items in all. During his vacations he
paid far less attention to industry than to agriculture, largely leaving it to the redoubtable
Ordzhonikidze: Stalin merely intervened from time to time when he thought Ordzhonikidze

12 This was the speech in which he also called for the ‘elimination of the kulaks as a class’. For previous support
for non -mechanised kolkhozy by Kalinin and Yakovlev see R. W. Davies, The Socialist Offensive: the
Collectivisation of Sov iet Agriculture, 1929 –1930 (London: Macmillan, 1980), pp. 115, 388 –91.
13 See R. W. Davies and S. G. Wheatcroft, The Years of Hunger: Soviet Agriculture, 1931 –1933 (Basingstoke:
Palgrave Macmillan, 2004), ch. 11.

was overstepping his authority, and sometimes, it appears, just becau se some issue took his
fancy.14
Within the agricultural sector, the crucial problem for Stalin was the production of
grain and its collection by the state. This approach had a rational justification. Bread and
other g rain products were by far the most important source of calories and proteins in the diet
of the population, and fodder grain was a major component of horse and cattle feed. The
failure of grain yields to improve led Stalin in 1929, 1930, and 1931 to suppor t strongly the
expansion of the area sown to grain. As a consequence of the excesses of this policy, rational
crop rotation disappeared in many districts. At the same time, he compelled the agricultural
experts and statisticians to adopt exaggerated estima tes of grain production. On a famous
occasion in June 1933, a telegram from Molotov and Stalin was published prominently on the
front page of Pravda, insisting that ‘the leaders of the Odessa Grain Trust have consciously
reduced the harvest indicator for i ts sovkhozy’, and that those responsible should be expelled
from the Party and put on trial.15 Throughout the 1930s and 1940s the grain collections by the
state were conducted on the assumption that the harvest was considerably larger than any
realistic es timate. Throughout 1931 –6 most of Stalin’s letters and telegrams to Kaganovich
about agriculture dealt with grain, and most of these with the procurement of grain. This
emerges very clearly from Table 1, which shows that eighty -one of the 104 telegrams on
agriculture sent by Stalin during his vacations were concerned with grain, and as many as
fifty-nine of these with various aspects of grain procurement.16 Of his eighteen telegrams on
other crops, twelve dealt with cotton and sugar beet. Most remarkable wa s his failure to take
a day -to-day interest in livestock. This was the second largest agricultural sector, and an
essential provider of fats to the population. He sent only five telegrams on this topic. Only
one, on a fairly minor matter, was the equivalen t of the many telegrams he sent on grain
procurement: on 27 August 1933, he confirmed that his signature could be added to the
decree on the m eat collections plan for 1934.17 The three telegrams he sent in 1935 all dealt
with the abolition of meat rationin g, as part of the general campaign to abolish rationing in
which he took a close interest. The telegram in 1936 ag reed to delay the cattle census .

14 See R. W. Davies, M. Ilicˇ, and O. Khle vniuk, ‘The Politburo and Economic Policymaking’, in E. A. Rees (ed.),
The Nature of Stalin’s Dictatorship: The Politburo, 1924 –1953 (Basingstoke: Palgrave Macmillan, 2004).
15 Pravda, 20 June 1933; for this incident, see Davies and Wheatcroft, Years of Hu nger, pp. 245 –6
16 The concentration on grain procurement and loans in this correspondence was only to a small extent related
to the months in which he took his vacation. Grain was a worry throughout the year. In July –December, and in
the early months of t he following year, grain was procured by the state; in the spring, the state had to cope
with the grain shortages before the new harvest and to plan the procurements from the next harvest.
17 SKP, p. 313 n. 2; the decree was published in Pravda, 29 August 1933.

In all his correspondence about agriculture, Stalin never displayed the detailed interest
which characterised his approach to armaments. In discussing the preparation of the Second
Five-Year Plan, he sometimes attempted to take a wider view. But his observ ations on the
prospects for cotton production, for example, did not get beyond generalities:
The main task: to guarantee fulfilment of the second five -year plan for cotton (I think it is 40
or 50 million puds [655,000 –819,000 tons] of pure cotton) and to prepare this guarantee by years by
getting to work without delay. The main ways to this goal: a) raising the yield year after year
(improving cultivation, maximizing fertilisers, irrigation, etc.); b) expanding crop areas (preparing
more and more new sown areas every year); c) bonuses for high yields, special benefits for expanding
the sown area, medals for good workers; d) supervising the implementation of decisions.
Besides an overall guiding decision, specific planning -and-guiding decisions must be
adop ted for each cotton republic separately.
Without this the decision will drift towards a declaration with mere good intentions.18
Stalin did, however, take a close but intermittent interest in tractors and lorries, and in
securing a fair share of them for agriculture.19
The most astonishing evidence of Stalin’s preoccupation with grain procurement is
provided by the record of the documents he received during his 1931 –6 vacations. The ‘lists
[opisi] of materials sent to comrade Stalin’ are classified in di fferent ways in different years,
but basically he received five kinds of documents:
1. TASS telegrams;
2. NKVD reports, etc.;
3. Other letters and memoranda, presumably selected by the head of his special sector,
Poskrebyshev, as being of interest to St alin; and materials for information, sometimes
specifically associated with Politburo sittings;
4. Politburo protocols;
5. Statistical materials.

18 SKP, p. 460 (letter of 28 August 1934).
19 See, for example, the correspondence with Kaganovich in September –October 1933 about the distribution
plan for tractors and lorries in SKP, pp. 365, 367 –9, 378 –80. In the present chapter and the accompany ing
tables agricultural machinery has not been included in ‘agriculture’ but in ‘industry’.

As Table 2 shows, the statistical materials sent to Stalin were overwhelmingly
concerned with grain procure ments and purchases by the state (zagotovki, postavki, zakupki).
Each item listed in Table 2 usually consisted of several tables, presenting the grain
collections on a five -daily and monthly basis, both for the USSR as a whole and for the
separate regions. He received very few statistical materials on industry. In the course of his
six annual vacations he was sent only two items concerned with aspects of grain other than
procurements (on the spring sowing in 1932 and on the autumn sowing in 1933), and only
one on crops other than grain (listed for 21 August 1931, as ‘summary of collections of food
crops for the first, second and third five -day period [of August]’). He was not apparently sent
any statistical material about livestock and dairy products.
Table 3 shows that the letters and other memoranda sent to Stalin (item 3) above)
covered a wider range of topics, though even here by far the largest single item was grain
procurements. Many of these memoranda were sent to Stalin because they were associated
with items on the Politburo agenda; it will be seen from Table 1 that he rarely responded to
those memoranda which dealt with topics other than grain.
The evidence about Stalin’s concerns while he was in Moscow is less systematic.
Stalin’s appointments di ary records his meetings with the senior officials responsible for
agricultural procurements and with the Commissars (later Ministers) for agriculture and the
sovkhozy. Table 4 shows that in the years 1933 –7 he met the senior procurements’ official
119 tim es, but met the People’s Commissar of Agriculture only ninety -five times. This
pattern was resumed after the Second World War, though his meetings were much less
frequent. In 1946 –52 he met the Minister of Agriculture fifteen times and the Minister of
Agricultural Procurements twenty -nine times.
The Politburo protocols record items on its agenda which were introduced by Stalin,
sometimes in association with other senior figures. This information is not very reliable.
Topics in which he was known to take a close interest were often introduced in Politburo
sessions by other Politburo members, or by senior officials. With this important proviso, the
protocols for 1931 and 1932 again show the close interest he was taking in grain. In 1931, he
introduced ninetee n items on agricultural topics; seven of these were concerned with grain,
seven with other crops, and three with livestock. In 1932, he introduced thirteen items; six

were concerned with gr ain, and three with livestock.20 From 1933 onwards, the Politburo met
less frequently and its protocols rarely indicated who was responsible for introducing a
particular item.
Stalin’s agricultural decisions
In the discussion which follows, I confine myself to those decisions for which Stalin
was c learly personally res ponsible.21 Two sectors of agriculture are compared and contrasted:
grain, to which he paid very close attention; and livestock, to which he paid much less
attention.
Decisions about grain . From the end of the 1920s, Stalin guided and controlled the
successive grain procurement campaigns, beginning with his famous journey to Siberia in
January –February 1928 in which he attempted to accelerate the grain collections. Then at the
July 1928 plenum he theorised about the grain crisis by asserting that in t he interests of
capital accumulation to finance industrialisation it was essential in the absence of foreign
loans to obtain ‘tribute’ (dan’) from the peasants: a term which reached back to the days of
the Mongol invasions.22 Henceforth every harvest invol ved a public campaign to secure
grain.
The senior official directly responsible for the grain collections until 1934, Chernov,
answered to Mikoian in the People’s Commissariat for Trade (later the People’s
Commissariat for Supply) until the beginning of 1 932, and then to Kuibyshev as head of the
new State Committee on Agricultural Collections (Komzag), before himself being appointed
head of Komzag. But he reported not only to them but also to Stalin (and often also to
Molotov as chair of Sovnarkom) about e very important change proposed for the grain
collection plans; and periodically prepared for their consideration budgets for the agricultural
year or quarter showing the actual and proposed receipts and main expenditures of grain. The
most important of the se budgets were approved by the Politburo.
Stalin paid attention to the proposed changes, and usually but not always accepted
them. All the changes and some of the grain budgets were formally endorsed by the Politburo

20 Derived from the Politburo protocols: RGASPI f. 17, op. 3, d. 810 –912, and from Politbiuro TsK RKP(b) –
VKP(b): povestki dnia zasedanii, 1919 –1952: katalog, 3 vols . (Moscow: Rosspen, 2001), II.
21 Many other decisions were probably taken with Stalin’s active participation, but I deal here only with those
decisions specifically attributed to Stalin’s intervention in the records.
22 Stalin, Sochineniia, XI, pp. 159, 1 88–9; this text was published for the first time in 1949.

(usually by poll). Full meetings of t he Politburo considered important changes in grain
collection policy.
The traditional depiction of Stalin as relentlessly pressing ahead with the grain
collections without mercy or constraint is to a large extent confirmed by the archives. The
grain colle ctions from the 1932 harvest provide a striking example. He actively promoted the
grain campaign, even when he was on vacation. At the beginning of the 1932 campaign, on
18 June 1932, he sent a letter to Kaganovich and Molotov which proposed that a confere nce
should be convened of party secretaries and chairs of soviet executive committees in the
fourteen grain regions or republics most important for the supply of grain. The conference
should consider ‘the organisation of the grain collections and the uncon ditional fulfilment of
the plan’. His letter set out the main lines which the conference should take, and was read out
by Molotov at the conference as in effect its main document. Thirteen subsequent letters and
ciphered telegrams exchanged between Stalin and Kaganovich (or both Kaganovich and
Molotov) between 20 June and 9 July dealt with the conference and the published Central
Committee resolution on the grain coll ections which emerged from it.23
A few weeks later he personally instituted the notorious decree of 7 August which
imposed the death penalty for the theft of grain from kolkhoz fields. 24 In the campaign which
followed, Stalin publicly insisted on the view that most of the difficulties in collecting grain
could be attributed to the attempts of the kulaks and other class enemies to sabotage the grain
collections; this was his justification for the repression of those who opposed the grain
collection policy. According to Stalin, these class enemies had infiltrated themselves into the
kolkhozy, and were undermining the campaign by ‘q uiet sabotage (tikhaia sapa)’.25 Stalin
took the initiative in severe measures which forced the peasants to yield their grain. Thus on
8 November 1932, he personally insisted that villages which failed to deliver grain s hould be
deprived of all consumer goods. 26 In the same month, he wrote on a document about the

23 SKP, pp. 179 –80, 182, 186 –8, 196, 201 –3, 207 –8, 211, 214, 218, 220. The document on p. 220 includes a very
unusual correction of Stalin by Kaganovich and Molotov: Stalin so misunderstood a paragr aph in the resolution
about advance payments in kind to collective farmers that they asked him to withdraw his amendment, which
assumed the paragraph referred to money payments – he promptly agreed.
24 For details, see Davies and Wheatcroft, Years of Hunge r, pp. 162 –8.
25 See ibid., pp. 203 –4.
26 See ibid., pp. 203 –4. 26 RGASPI f. 558, op. 11, d. 45, l. 32.

North Caucasus: ‘Warn the population of the stanitsy (large villages) placed on the black li st
that they may be exiled.’ 27
As soon as the worst consequences of the famine were over, Stalin again pressed for
additional grain. The archives show that in the autumn of 1934 Stalin insisted on large, more
or less compulsory, additional collections of grain from the kolkhozy and the peasants in the
form of so -called ‘p urchases [zakupki]’, which were taken from the peasants at low prices in
return for the supply of earmarked consumer goods. The purchases additional to the
obligatory collections from the 1934 harvest made it possibl e to abolish bread -rationing.28
But this was not the whole story. On a number of occasions, Stalin reluctantly
responded to evidence from his advisers that the grain collection plans were excessive, and
paid serious attention to resistance by the peasants. At the plenum of the Party Central
Comm ittee in October 1931, several regional Party secretaries insisted that in view of the bad
harvest the grain plans for their regions were too high. Stalin unexpectedly called a meeting
of the Party secretaries in the grain regions, as a result of which the annual grain plan was
reduced f rom 25.8 to 24.3 million tons.29 On 4 May 1932, Stalin introduced the Politburo
discussion on the grain collection plan, which resulted in the adoption of a plan which was
lower than in the previous year.30 After the campaig n began, he wrote to Kaganovich and
Molotov proposing a substantial change in the grain plan for Ukraine in view of the poor
harvest:
Our approach that the grain collection plan for the USSR must be unconditionally fulfilled is
completely correct. But bear in mind that an exception must be made for the districts in Ukraine
which have specially suffered.
He proposed that the plan for the peasant sector (kolkhozy plus individual peasants) in
Ukraine should be reduced by 655,000 tons, from 5.8 to 5.2 million tons. He also suggested
that the plan for the Transcaucasus woul d probably have to be reduced.31 Many other cuts in
the grain plan for Ukraine and elsewhere were also made in the course of the next six months,

27 See E. N. Oskol’kov, Golod 1932/33: khlebozagotovki i golod 1932/33 v Severo -Kavkazskom krae (Rostov -on-
Don: Izdatel’stvo Rostovskogo universiteta, 1991), p. 93.
28 8 See O. V. Khlevniuk and R. W. Davies, ‘The End of Rationing in the Soviet Union, 1934 –1935’, Europe -Asia
Studies 4 (1999), 557 –609, especially pp. 571 –2.
29 See Davies and Wheatcroft, Years of Hunger, pp. 90, 476
30 RGASPI f. 17, op. 3, d. 882, l. 3 (item 14).
31 SKP, pp. 241 –2.

so that the total plan for the USSR was reduced from 23.5 to 19.6 million ton s.32 In the course
of the campaign, the Politburo frequently announced that no grain loans would be mad e to the
peasants for seed, food, or fodder. But the extreme shortage of grain in several major regions
in the spring of 1933 led to a large number of decisions to issue small amounts of grain to the
kolkhozy and the peasants, all of which had required Sta lin’s approval. For instance, as many
as thirty -five decisions were made to issue small food loans in the spring of 1933. Eventually,
the state issued seed assistance and loans amounting to 1,274,000 tons, and food assistance
and loans amounting to 330,000 tons, 1,604,000 tons in all – none of w hich was originally
scheduled.33
Stalin also revised other aspects of grain policy when he realised that previous
measures had failed. The most remarkable change perhaps was in the plans for sown area.
Following the drought in 1931, Iakovlev, Commissar for Agriculture, concluded that the
over-expansion of sown area had disrupted crop rotation (see p. 125 above). Stalin did not
accept this proposed change in policy until after the 1932 harvest. His correspondence with
Kaganovich and Molotov in July and August 1932 reveals the confused and h esitant way in
which he reached his change in policy. He received a number of reports about the poor state
of the harvest, including an alarming letter from Voroshilov describing the infestation of the
sowings in the North Caucasus with weeds, and on 17 Ju ly launched a ferocious criticism of
the Commissariat of Agriculture in a letter to Kaganovich. He accused it of failing to devote
sufficient attention to raising yields, and contrary to previous practice insisted:
It is necessary:
1)To renounce the poli cy of wholesale extension of the sown area both of kolkhozy and
(especially!) of sovkhozy (especially in relation to labour -intensive crops). 34
Two weeks later, on 1 August, the Politburo adopted the plan for the autumn sowings
in 1932 for the 1933 harve st. The total area to be sown was only slightly greater than in 1931,
and less than the 1931 plan. On the following day Kaganovich wrote to Stalin somewhat
complacently:
We have approved the figures for the autumn sowing and ploughing; our starting point was
your completely correct approach that the amount of the expansion [sic] of the sown areas cannot be

32 See Davies and Wheatcroft, Years of Hunger, p. 478.
33 Ibid., p. 471.
34 SKP, p. 232.

increased. Therefore we increased the expansion by one mill. for the sovkhozy, and left the whole of
the remaining kolkhoz and peasant sector at last ye ar’s level. We think we acted correctly . 35
However, Stalin soon made it clearthat his conversion to the restriction of the sown
area should not be taken too literally. On 5 August he sent a coded telegram about the plan
for the autumn sowings, insisting t hat the sown area must continue to expand:
For the autumn sowing of the sovkhozy the increase of a million hectares may remain,
though this is a tense figure. As for the kolkhoz sector, I consider it incorrect to keep to last year’s
areas: the autumn sowi ngs of the kolkhozy must be obligatorily increased by a minimum of 500,000
hectares.
Kaganovich and Molotov replied on the same day with a telegram which makes it
obvious that the decision rested entirely with Stalin:
The grain area of last year has been kept to for the kolkhozy, but they have an additional
672,000 hectares of industrial crops (sunflower, rice and coriander), transferred from spring to autumn
on the basis of last year’s experience.
Is it necessary to add a further five hundred thousand h ectares? Please inform us.
On the following day, 6 August Stalin replied: ‘It would be good to add to the
autumn plan for the kolkhozy five hundred thousand hectares of grain’, and the Politburo
imme diately adopted this proposal.36
However, ten days late r, on 17 August, he wrote in a letter to Kaganovich:
I have thought over com(rade) Iakovlev’s proposal about crop rotation in the USSR (he made
it in a conversation with me in Sochi), and have come to the conclusion that the proposal should be
adopte d. Inform Yakovlev about this.37
The reintroduction of crop rotation necessarily required the restriction of the sown
area. After Stalin returned from vacation, the Politburo embarked on a lengthy discussion
about improving the yield, and, following the establishment of a Politburo commi ssion which
included Stalin, on 29 September a decree was published in the name of Sovnarkom and the
Central Committee which declared that ‘sown areas have expanded sufficiently’. In the
spring of 1933 the total sown area should be only one million hectare s more than in 1932, and

35 Ibid., p. 257; for the Politburo decision, see RGASPI f. 17, op. 3, d. 894, ll. 16 –17 (item 5).
36 SKP, pp. 260 –1, 268; RGASPI f. 17, op. 3, d. 895, l. 14 (dated 7 August).
37 SKP, p. 285.

a further expansion in the area sown to grain should be compensated by a reduction in the
area sown to oth er crops.38 In the outcome the total sown area for the 1933 harvest was 4.7
million hectares less than for 1932, and the area sown to grain increased by only 1.9 million
hectares, less than in either 1930 or 1931.39 This is a characteristic example of Stalin’s
reluctant adjustment of his policy in the face of stubborn facts and pressure from his advisers
– exceptional in that th e stages of his adjustment are recorded fairly precisely in the archives
(alas, there is no record of his conversation with Iakovlev in Sochi, which might show us
what arguments he found most convincing).
Decisions about livestock. As we have seen, nearly all the Politburo decisions about
livestock in the years 1931 –3 were not specifically associated with Stalin. Decisions about
the livestock collections, and changes in them, were never introduced by Stalin at the
Politburo, and, in contrast to the grain c ollections, there is little sign that he took much
interest in them. He took the view that successful animal husbandry required enough grain to
be available for fodder. Way back in August 1918, he recognised that fodder was a crucial
problem, reporting to Lenin from the Volga region that ‘there is more livestock here than
needed, but there is extremely little hay here, and as it cannot be sent without hay, it has
become impossible to sen d livestock in large numbers’.40 At the Sixteenth Party Congress in
1930 he insisted:
improving livestock breeding and solving the meat problem [must be brought about] by
securing for the areas concerned a sufficient quantity of cheap grain products and fodder … without
solving the grain problem, without organising a dense network of grain stores in livestock, cotton,
sugar -beet, flax and tobacco areas it is impossible to advance livestock farming and industrial crops.41
His relative lack of attention to livestock should not lead us to conclude that he
simply left the sect or to be managed by the agricultural and collection agencies. During the
first collectivisation drive in January and February 1930, when the Party and state machine
was launched not only on more rapid collectivisation but also on the socialisation of the
animals of the peasants, he failed to intervene. His lack of an explicit policy was a green light
to the collectivisers. But the ensuing chaos, and above all the large -scale peasant unrest, led
him to halt the collectivisation drive, characteristically blam ing its excesses on to his

38 Sobranie zakonov i rasporiazh enii raboche -krestianskogo pravitel’stva SSSR (Moscow: Iuridicheskoe
izdatel’stvo NKIu SSSR, 1932), art. 434. For the Politburo sessions see Davies and Wheatcroft, Years of Hunger,
pp. 233 –4.
40 Stalin, Sochineniia, IV, p. 125 (letter from Tsaritsyn dated 4 August).
41 Stalin, Sochineniia, XII, pp. 278, 326 (report of 27 June).

subordinates. His revised policy was again based on the assumption that the crucial problem
was grain. In ‘Dizzy from Success’, published in Pravda on 2 March 1930, he bluntly stated
that ‘the artel is the main link of the kolkho z movement because it is the most expedient form
of solving the grain problem.’ This was because in the artel ‘labour, land utilisation,
machines and other implements, working animals [i.e. horses and oxen] and farm buildings
are all socialised’. On Stalin ’s conception collective working of the grain fields and collective
utilisation of the capital needed to cultivate grain would enable the distribution of grain to be
kept firmly in the hands of the state. At the same time, Stalin realised that the transfer of
peasant animals and vegetable gardens to the kolkhoz would be unpopular, and hoped that
this would be a more or less voluntary process once the grain problem was solved:
Who needs this rushing ahead, stupid and harmful to the cause? Torturing the peas ant
collective -farmer with ‘socialisation’ of housing, all the dairy cattle, all the small animals [i.e. sheep,
goats, and pigs] and domestic poultry when the grain problem is not yet solved, when the artel’ form
of the kolkhoz has not yet been consolidate d – surely it is obvious that such a ‘policy’ is useful and
profitabl e only for our cursed enemies?42
However, following the good harvest of 1930, Stalin supported the campaign for the
socialisation of livestock, believing that the grain problem had alrea dy been solved. He did
not anticipate the very poor harvest of 1931 and the troubles which resulted from the seizure
from this harvest of the same amount of grain asin 1930. On 30 July 1931, a major decree on
socialised livestock was introduced at a full s ession of the Politburo by Molotov and Stalin. It
was published as a declaration of the Party Central Committee and Sovnarkom ‘On the
Development of Socialised Livestock Farming’, on the following day.43 According to the
declaration, the establishment of l ivestock sovkhozy and of ‘commodity units [tovarnye
fermy]’ in kolkhozy was a ‘central task for the near future’: ‘1931 and 1932 must be years of
a breakthrough in the sphere of the development of livestock as decisive as 1929 and 1930
were in the organisa tion of grain farming’. A further Politburo decision on the same day was
also introduced by Stalin. The decree ‘On the Development of the Meat and Preserves
Industry’ planned to construct as many as eight large, fourteen medium, and thirty -five small
meat combines in the course of 1931 –3. Meatcanning shops associated with the combines

42 Pravda, 2 March 1930
43 3 RGASPI f. 17, op. 3, d. 839, l. 5 (decision no. 11/4), published as Sobranie Zakonov 1931, art. 312, and in
the newspapers.

would produce 2,400 million tins of preserved food in 1933, includ ing 450 million tins of
meat. 44
These policies had calamitous results for the livestock, meat, and dairy in dustry, not
merely because the grain harvest failed to provide adequate fodder, but also because hasty
and clumsy socialisation of peasant animals led to disease and death, and to further peasant
hostility. Within a year the policies were reversed. On 26 M arch 1932, a radical resolution
was published in the name of the Party Central Committee. It condemned excessive
socialisation and encouraged peasant ownership of livestock. It was presented to the
Politburo by Iakovlev.45 Stalin obviously knew about this decree and the associated measures.
However, I have found no evidence that he initiated this reform. This lack of active interest
was also characteristic of all other aspects of the ‘neo -Nep’ policies of the spring of 1932,
which attempted to improve the s ituation in agriculture by incentives an d concessions to the
peasants.46
Nearly a year later, however, he personally and publicly identified himself with the
reform. In February 1933, with the grain problem at its height, Stalin went even further in
stressing the importance of the personal ownership of livestock than in ‘Dizzy from Success’.
In the section on ‘women and women collective farmers’ in his speech at the First Congress
of Kolkhoz Shock Workers, after insisting that ‘the question of women is a m ajor question’,
and that ‘women are a major force’ and must be promoted, he continued:
The Soviet government did of course have a small misunderstanding with women collective
farmers in the recent past. But the question of the cow is now sorted out, and t he misunderstanding
has vanished. (Prolonged applause.) We have achieved the situation that most collective farmers have
a cow in each household. After a year – or a couple of years – you will not find a single collective

44 RGASPI f. 17, op. 3, d. 83 9, 11. 26 –35. The plan was submitted to the Politburo by the Commissariat of
Supply on 20 May and accepted ‘in the main’ (RGASPI f. 17, op. 3, d. 826, l. 3 – no. 8/11). On July 10, the
Politburo adopted a revised version of the plan which proposed that as many as 3,000 million tins of preserved
food, including 750 million tins of meat, should be produced in 1933 (RGASPI f. 17, op. 3, d. 835, 11. 2. 9 –24 –
decision no. 6/10). By the end of 1933, four of the large combines had been built, but in 1933 only 108 million
tins of meat, and 329 million tins of all kinds of food were produced. (For these figures see Sotsialisticheskoe
stroitel’stvo (Moscow: Soiuzorguchet, 1935), p. 275; in addition, the industry produced 21 million jars of meat
and 488 million of all kinds of food. Both the tins and the jars are measured in standard 400 -gram units.)
45 For details of the livestock crisis of the winter of 1931 –2 and the subsequent reforms, see Davies and
Wheatcroft, Years of Hunger, pp. 307 –12.
46 The grain collection p lan of 4 May is an exception – see p. 132 above.

farmer who does not have his own co w. We Bolsheviks will try to ensure that all our collective
farmers hav e a cow (prolonged applause).47
The long -term aim of restricting and eventually eliminating the household plot and the
personal ownership of animals was never abandoned. On 27 May 1939, a plenum of the Party
Central Committee adopted a resolution ‘Measures to Safeguard Socialised Lands from
Being Squandered [razbazarivanie]’.48 This resolution and subsequent legislation resulted in
an immediate substantial decline in the number of personally owned animals, and played a
major part in the general decline in livestock numbers on the eve of the war.49 The squeeze on
the household pl ot was resumed after the war by a further decree of the Central Committee
and the Council of Ministers on 19 September 1946, and was main tained in Stalin’s last
years.50 This policy was not, of course, a personal quirk of Stalin’s. It was resumed by
Khrush chev from 1956 onwards.
Conclusions
Stalin presented a public image to the peasants of a stern and implacable ruler, but
one who nevertheless had their interests and needs at heart. Agriculture must satisfy the needs
of the state in the long -term interes ts of the Soviet people (and the people of the world).
Those who opposed this policy would be treated as enemies and cast out of Soviet society.
But the Soviet government under Stalin’s leadership would provide good conditions for the
peasants, enabling th em to flourish and prosper.
In terms of policy -making, by the end of 1929, if not earlier, Stalin had become the
predominant political leader, though until 1932 remnants of collective leadership remained.
By 1933 he was already a personal dictator, whose proposals were apparently neve r
challenged in the Politburo.51 But, like all dictators, Stalin depended on colleagues and
subordinates for advice and information; and had neither the time nor the ability to control all
aspects of Soviet activity. This stud y has been concerned with what aspects of agriculture he
sought to control; and how far he succeeded.

47 Stalin, Sochineniia, XIII, pp. 251 –2 (19 February 1933).
48 Direktivy KPSS i sovetskogo pravitel’stva po khoziaistvennym voprosam (Moscow: Gospolitizdat, 1957), II,
pp. 589 –94.
49 See R. W. Davies, Mark H arrison, and S. G. Wheatcroft, The Economic Transformation of the Soviet Union,
1939 –1945 (Cambridge: Cambridge University Press, 1994), pp. 128, 289
50 0 For the decree, see Sobranie postanovlenii pravitel’stva SSSR (Moscow: Upravlenie delami Soveta
Minis trov SSSR, 1946), art. 254.
51 See SKC, pp. 1 –20

His handling of agriculture followed the general pattern of his political decision –
making.52 He concentrated on a small number of issues which he regarded as essential for the
success of his policy as a whole. The state procurement of grain was central to the feeding of
the growing urban population and the army, and he pursued the acquisition of grain
relentlessly and ruthlessly. He paid little attention to many other aspects of agricultural
policy: there is no evidence that he paid an active role, for example, in the decisions about the
internal organisation of the kolkhozy or about the remunera tion of the collective farmers.
This did not mean that he had no influence on aspects of the economy to which he
paid much less attention. In this respect his influence varied, and in order to make a general
assessment of the range of his influence, other a spects of his policy decisions will need to be
examined in more detail. In the case of livestock, he was personally identified with the
crucial decisions both to restrict the socialisation of livestock in March 1930 and to press
ahead with it in July 1931. He does not seem, however, to have been explicitly associated
with the decision to revise the socialisation policy in March 1932; but once he had become
convinced that the new policy was viable and necessary, he strongly supported it in February
1933.
Stalin was more flexible in his polici es than is generally believed.53 For example, in
the light of the poor results of the harvest, both in 1931 and 1932, he endorsed and sometimes
initiated proposals to reduce the grain procurement plans. He also agreed to issue grain to the
peasants for seed and food, although earlier he had insisted that such grain issues should not
be permitted in any circumstances. In 1932 he was persuaded by his colleagues, including
Iakovlev and Voroshilov, to support limitations on t he sown area and to give strong
encouragement to proper crop rotation.
Such modifications in policy were not always simply a matter of shortterm tactics. At
the end of the 1920s, the common view shared by nearly all the Bolsheviks was that
‘socialism’ wou ld be a moneyless economy; already in the socialist stage of human
development, the peasants would have been persuaded by the success of socialisation to
relinquish their household plots and their personally owned livestock. By 1934, however,

52 2 See the discussion in SKP and SKC, passim for his decisions on other topics.
53 See, for example, Robert Conquest’s account of Soviet agricultural policy in The Harvest of Sorrow (London:
Hutchinson, 19 86), and the vast recent Ukrainian literature on the famine of 1933.

Stalin assume d that the money economy was an inherent part of socialism;54 and within a few
years the household plot and the personally owned livestock of the peasants had been
transferred in Soviet doctrine from the private to the socialist sector of the economy. The
concept of the socialist economy was thus substantially modified. However, Stalin never
abandoned the ultimate aim of eliminating the household plot, as was demonstrated in
Economic Problems of Socialism in the USSR, which he wrote in 1952, the year before his
death. But he had long recognised that this goal could not be achieved within the few years
originally anticipated. The Soviet economic system which emerged under his leadership was
significantly different from his original conception.
This ‘flexibil ity’ in Stalin’s policies was limited in scope. He characteristically failed
to envisage the consequences of his major decisions, and pressed ahead with them
obstinately, and often brutally, until the damage to the economy and the suffering to the
populati on had become obvious. After the 1930 harvest he assumed that the grain problem
had already been solved, and this misjudgement magnified the damage inflicted on both the
grain sector itself and on livestock. As in other spheres, he normally attributed such failures
of policy to poor organisation by his subordinates and to the machinations of class enemies.
He responded to crisis by administrative reorganisation and repressive measures.
8. Stalin as foreign policy -maker: avoiding war, 1927 –1953 Alfred J. Ri eber
Stalin’s reputation as a wartime leader continues to be controversial at home and
abroad because of the deep inconsistencies and paradoxes of his behaviour. He had
anticipated war for at least a decade before it came, prepared for it, yet was taken by sur prise
when the Germans invaded in June 1941. As he mobilised the country for war in the 1930s,
he weakened the institutions that might have served him best in fighting it: the army
command, the diplomatic corps, the federal structure, the Comintern, even t he armament
industries. He failed to predict the breakdown of the wartime alliance with the USA and
Great Britain, although he harboured deep suspicions over the behaviour of his allies during
most of the conflict. A Marxist -Leninist who believed in the in evitability of war as long as
capitalism survived, Stalin misconstrued the basic character of the Second World War, and
the Soviet Union suffered terrible consequences as a result. He survived his mistakes, but his
was a pyrrhic victory. The aim of this ch apter is to explore the sources of these paradoxes as

54 See his defence of Soviet trade in his report to the Seventeenth Party Congress in January 1934: Sochineniia,
XIII, pp. 342 –3.

a way of shedding light on Stalin as a statesman and wartime leader who did his best to keep
the Soviet Union out of both a hot and a cold war, but who failed on both accounts.
For Stalin, war rather t han revolution was the major catalyst of social change. In 1917
he was conspicuously absent from the centre of the planning and execution of the October
Revolution. During the Central Committee debates about a separate peace with Germany in
the winter of 1 917–18, he expressed his scepticism over an imminent European revolution:
‘there is no revolutionary movement in the West, noth ing existed, only a potential .1
During the Civil War and intervention he regarded the Red Army as the main
instrument of spreadi ng the Bolshevik Revolution into the borderlands of the former tsarist
empire. He pursued this policy with vigour in Ukraine, and most aggressively in Georgia
where he not only convinced a reluctant Lenin to support an intervention by the Red Army,
but ign ored the local Bolsheviks in the campaign to overthrow the Menshevik government.
He was, however, sceptical of the ability of the Red Army to carry the Revolution on its
bayonets into Poland where ‘class conflicts have not reached such a pitch as to underm ine the
sense of national unity’.2 For Stalin, war was a necessary but not sufficient basis for radical
change; domestic class relations also mattered. Instead of advancing on Warsaw he favoured
defeating Wrangel in the Crimea, securing the rear of the Red Army, and then driving on to
Lwow (L’viv) in order to complete the unification of Ukraine by incorporating East Galicia.3
Stalin favoured direct action by the centre over spontaneous fusion in reunifying the
Great Russian core with the national borderlan ds of the old empire. As early as the Third
Congress of Soviets in January 1918 he stated that ‘the roots of all conflicts between the
periphery and central Russia lie in the question of power’.4 According to his analysis, the
socioeconomic backwardness of the periphery enabled local nationalists, especially his beˆtes
noires the Georgian Mensheviks, to promote separation from the centre, weakening Soviet

The research for this chapter was made possible by a gran t from the Research Board of the Central European
University.
1 The Bolsheviks and the October Revolution: Minutes of the Central Committee of the Russian Social –
Democratic Labor Party (Bolsheviks), August 1917 –February 1918 (London: Pluto, 1974), pp. 177 –8; for Stalin’s
absence Robert Slusser, Stalin in October: The Man Who Missed the Revolution (Baltimore: The Johns Hopkins
Press, 1987).
2 I. V. Stalin, Sochineniia, 13 vols. (Moscow: Gospolitizdat, 1946 –52), IV, p. 336
3 I. V. Mikhutina, Pol’sko -Sovetskaia voina, 1919 –1920gg. (Moscow: RAN Institut slavianovedeniia i balkanistiki,
1994), pp. 182 –3. For a severe indictment of Stalin’s behaviour during the campaign that does not mention the
national question see Thomas C. Fiddick, Russia’s Retreat from Poland, 1920: From Permanent Revolution to
Peaceful Coexistence (New York: St. Martin’s Press, 1990), ch. 12.
4 Stalin, Sochineniia, IV, p. 31.

power. This in turn created ‘a zone of foreign intervention and occupation’ that further
threat ened the proletarian heartland.5 Stalin’s obsession with the vulnerability of Soviet
frontiers to foreign intervention in support of internal opposition shaped his interwar policies
toward the republics of Belorussia, Ukraine, and the neighbouring states of Poland and
Romania, the terms of the Nazi –Soviet Pact, his war aims, and his concept of post -war
security.
The danger of external attack receded with the end of the Russian Civil War,
intervention, and the Russo –Polish War. But these events were never far from Stalin’s mind.
He incorporated them, as he had done in the past and would do in the future, into his ongoing
revision of MarxismLeninism. Embedded in his concepts of the inevitability of war,
socialism in one country, and capitalist encirclement was the im plicit belief that the external
world represented not so much an opportunity to launch further revolutionary offensives as a
potential threat to the territorial integrity, indeed the survival of the Soviet state. He was
prepared to exaggerate and manipulat e the danger in order to confound his internal enemies
and advance his own agenda. Yet it is no easy matter for the outside observer to draw a clear
distinction, if one ever existed, among reality, fantasy, and invention in Stalin’s perception of
the exter nal world.
A case in point is the war scare of the late 1920s. A series of international incidents
during these years aroused fears within the Soviet leadership and the public that war was
imminent. It is now clear that these fears were not only groundles s but were manipulated by
Stalin in his campaign t o destroy the Right Opposition.6 Stalin was, nonetheless, convinced
that unreliable elements among the populations of the western periphery could prove
troublesome in the event of a major conflict with Pola nd and Romania. OGPU reports
strengthened his conviction. Peasant resistance to collectivisation in the borderlands
confirmed it. Stalin’s recurrent nightmare was the prospect of Polish intervention in Ukraine
in support of domestic unrest. He responded by taking characteristically contradictory
measures, deporting Polish villagers suspected of nationalist opposition, and at the same time
creating a Polish national region along the Belorussia frontier in order to fight ‘chauvinism’.7

5 Ibid., pp. 162, 237, 372.
6 L. N. Nezhinskii, ‘Byla li voennaia ugroza SSSR v kontse 20 -x -nachale 30 -x godov?’, Istoriia SSSR 6 (1990), 14 –
30.
7 7 O. N. Ken and A. I. Rupasov, Politbiuro TsK VKP (b) i otnosheniia SSSR s zapadnymi sosednimi gosudarstvami
(konets 20 –30-kh gg.). Problemy. Dokumenty. Opyt kommenariia, pt 1, 1928 –1934 (St. Petersburg: Evropeiskii

Despite these ‘alarms and excursions’ Stalin only began in earnest to build a modern
army and defence industry with the inauguration of the Second Five -Year Plan.8 He reacted
belatedly to the real danger signalled by the Japanese occupation of Manchuria and Hitler’s
coming to p owerin Germany. At the Seventeenth Party Congress in 1934, in his only major
foreign policy address during the crucial decade of the thirties devoted to the nature of wars,
he predicted ‘an imperialist war’, which he blamed on ‘extreme nationalism’ without naming
the most likely aggressor. He sketched out four scenarios for war without indicating which
was the more likely to occur. In every case war would promote revolution. But Stalin stopped
short of describing the kind of regimes that might emerge from t hose revolutions, an
omission which should be kept in mind when considering his policies in the borderlands
during and after the Second World Wa r.9
Thus, on the eve of the momentous shift in both Soviet foreign policy towards
collective security and Comin tern policy toward a popular front, Stalin’s message fell short of
a clarion call to resist fascism. The speech was vintage Stalinism. He met uncertainty with
ambiguity. He staked out the middle ground without indicating the direction in which he
might mov e. Events would dictate. Having exhausted all the possible combinations that might
lead to war, he could never be proven wrong. The point was not to commit himself
prematurely to a course of action that he might later regret, or that might be used against him
by whichever internal enemies might emerge in a moment of political confusion and
uncertainty. The one certainty remained his belief, rooted in Leninism, of the inevitability of
war.
The ambiguity of Stalin’s tactical moves from the Seventeenth Congre ss to the Nazi –
Soviet Pact has given rise to conflicting views about his intentions. Did Stalin’s genuine
commitment to collective security and the Popular Front erode under the cumulative effect of
Anglo -French actions during the Spanish Civil War, at Mun ich, and in their abortive
negotiations in Moscow in the summer of 1939?10 Or did Stalin plan all al ong to cut a deal

Dom, 2000), pp. 484 –5, 491, 497. A spec ial commission of the Politburo for studying the security of the frontier
zone had been established as early as 1925. Ibid., p. 486.
8 The share of defence in the total budget expenditure rose in the following pattern: 1933 –3.4%; 1934 –9.1%;
1935 –11.1%; 193 6–16.1%; 1937 –16.5%; 1938 –18.7%; 1939 –25.6%; 1940 –32.6%. Alec Nove, An Economic
History of the USSR, 1917 –1991 (Harmondsworth: Penguin, 1992), p. 230.
9 Stalin, Sochineniia, XIII, pp. 267 –69.
10 Jonathan Haslam, The Soviet Union and the Struggle for Collec tive Security in Europe, 1933 –39 (London:
Macmillan, 1984) and Teddy Uldricks, ‘Debating the Role of Russia in the Origins of the Second World War’, in
G. Martel (ed.), The Origins of the Second World War Reconsidered (London: Routledge, 1999). Both Haslam
and Ulricks generally take this position.

with Hitler?11 The problem of interpretation arises from the fact that Stalin prepared for war
along two parallel lines, one internal, the other external. Internally he completed the process,
begun for other reasons, of eliminating any potential opposition that in the event of a war
might invoke what Trotsky had called the Clemenceau option of overturning a government in
order to pursue the war effort more effectively. This explains in part the accusations of
treason that Stalin levelled against suspected opponents among high -ranking party, army,
defence, industrial, and Comintern personnel from 1936 –9. The precise proportions of
political ca lculation and psychological derangement that drove Stalin to these extreme
measures will always be a matter of speculation. But their effect cut two ways. When the
Germans invaded there was no alternative to his leadership even though he had led the
countr y to the brink of disaster. But in order to secure this position he destroyed what was
arguably the most talented group of general staff officers in the world, and decimated the
international communist movement including Party leaders in the front -line Sov iet republics
exposed to foreign invasion.
In his external relations, Stalin’s attitude toward the Popular Front also displayed
contradictions that were not, it must be admitte d, entirely of his own making.12 These showed
up most dramatically in Spain and China, where the Soviet Union backed up its endorsement
of a Popular Front with military aid and volunteers. Stalin even expanded on Dimitrov’s
definition with a public endorsement in the form of a letter to Largo Caballero that a Popular
Front government could make the transition to soc ialism by parliamentary means.13
Simultaneously, he pressed the Chinese Communists to enter a coalition government with the
Kuomintang. He had adumbrated the idea of a transitional stage between bourgeois
democracy and the dictatorship of the proletariat in 1928 during his first speech t o the
Comintern when he revived and revised the formula Lenin first mentioned in 1905 and then

11 Jiri Hochman, The Soviet Union and the Failure of Collective Security, 1934 –1938 (Ithaca: Cornell University
Press, 1984) and R. C Raack, Stalin’s Drive to the West, 1938 –1945: The Origins of the Cold War (Stan ford:
Stanford University Press, 1995) share this view. Haslam has recently reviewed one aspect of the debate in
‘Soviet -German Relations and the Origins of the Second World War: The Jury Is Still Out’, Journal of Modern
History 4 (1997), 785 –97
12 There w as much uncertainty and disagreement within the Comintern over the Popular Front and little
coordination between the new policy and the negotiation of the FrancoSoviet and Czech -Soviet treaties of
mutual assistance. Julian Jackson, The Popular Front in Fra nce. Defending Democracy (Cambridge: Cambridge
University Press, 1988), pp. 26 –41.
13 E. H. Carr, The Comintern and the Spanish Civil War (New York: Pantheon, 1984), pp. 86 –7.

discarded of a ‘democratic dictatorship of t he proletariat and peasantry’.14 Clearly, his policy
was aimed at maintaining the broadest possible coalition of anti fascist forces at both the
international diplomatic level and at the local fighting fronts in wars far distant from the
Soviet borders. Standing in the shadows of these pragmatic concerns was Stalin’s fear of an
autonomous, spontaneous revolutionary moveme nt outside his control that could claim equal
status with the Soviet Union by virtue of making its own October.
Local conditions in Spain and China proved far too complex for Stalin to manage by
remote control. In China during the battle for Wuhan, Chiang Kai-shek rejected the advice of
his Soviet advisors to commit his armoured forces consisting of Soviet tanks to a major
offensive against the Japanese. At the same time Chiang resisted the urging of the Chinese
Communists to arm the workers and conduct a revolutio nary war against the Japanese.15 Yet
Stalin continued to urge the communists to cooperate with the Kuomintang. In Spain,
disagreements among Comintern representatives, the activities of the NKVD, and the
communist repression of the anarchists in t he name of unity fatally weakened the republic.
Yet Stalin permitted the defeated and exiled Spanish communists to defend their leftist
policies.16 It was becoming increasingly evident to him that each country presented a set of
specific conditions that de fied a uniform policy. As early as 1940, he had considered
abolishing the Comintern and substituting bilateral relations with local communist parties.
Yet despite the Spanish de´baˆcle and the impotence of the Popular Front in China he
continued to believe in the idea of a transitional stage; only henceforth it would have to
conform to local circumstances as he interpreted them.
The Czech crisis of 1938 together with the crumbling of the Popular Front in Spain
and China revealed to Stalin the weakness of t he policy of collective security. The major
stumbling -block to invoking the Franco –Soviet alliance in defence of Czechoslovakia proved
to be the refusal of Poland and Romania to grant the Red Army transit rights in the event of
war with Germany. Soviet mil itary plans envisaged a campaign fought outside the western

14 Referring to such predominantly peasant societies such as Poland and Romania, Stalin had raised the
possibility of intermediate stages such as the ‘dictatorship of the proletariat and peasantry’, dropping Lenin’s
modifier of ‘democratic’. Stalin, Sochineniia, XI, pp. 155 –6.
15 A. I. Cherepanov, Zapiski voennogo sovetnika v Kitae, 2 nd edn. (Moscow: Nauka, 1976), pp. 323 –32; A. Ia.
Kaliagin, Po neznakomym dorogam. Zapiski voennogo sovetnika v Kitae, 2nd edn. (Moscow: Nauka, 1979), pp.
92n, 282.
16 Rossiiskii gosudarstvennyi arkhiv sotsial’no -politicheskoi istorii (henceforth RGASPI) f . 495, op. 10a, d. 2521,
ll. 17 –50.

frontier of the Soviet Union. This would prevent a battleground in the borderlands, where
strong resistance to collectivisation combi ned with nationalist ferment.17
Stalin reacted to the complexi ties of the international situation in the late thirties by
permitting different voices within the Soviet elite to engage in a muted debate over an
ideological question that masked real policy options. Was there a real distinction within the
capitalist cam p between ‘peace -loving’ and ‘aggressive’ powers that could be best exploited
in the interests of security by a Soviet alignment with the former? This was the main
assumption of Litvinov and his supporters. Or were all the imperialist powers, although
antagonistic to one another, also equally hostile to the Soviet Union, in which case a policy of
withdrawal or isolation would be in order, leaving the imperialists to fight it out until the
propitious moment arrived for a direct Soviet intervention? Such was the thinking of
Zhdanov and Molotov.18 In neither case was the idea abandoned that war was the harbinger
of revolution, although Stalin had left open the nature of the regimes that would be
established as a result.
In the parallel negotiations with the An glo-French and the Germans during the
summer of 1939, Stalin’s dual aim was to avoid being drawn into a war that he believed
inevitable, and to ensure that if and when he became involved it would be under the most
favourable political and military circumst ances. What he sought from the Anglo -French was
an iron -clad mutual assistance pact embracing Poland and Romania as well as the three
signatory powers, guarantees against ‘indirect aggression’ through a fascist coup in the Baltic
states, and safe passage o f Soviet troops through Polish and Romanian territory in case of a
German attack on those tw o states or the Soviet Union.19 If concluded, such a pact would
have encircled Hitler with a powerful military alliance and confronted him with the certainty
of fig hting a three -front war in the event of his aggression. Would this deterrent guarantee the
peace? If not, then at least the Red Army would be fighting on foreign soil; its presence as an
ally on Polish and Romanian territory might well foster the kind of p olitical changes in those

17 Hugh Ragsdale, The Soviets, the Munich Crisis and the Coming of World War II (Cambridge: Cambridge
University Press, 2004); R. Savushkin, ‘K voprosu o zarozhdenii teorii posledovatel’nykh nastupatel’nykh
operatsii’, V oenno -istoricheskii zhurnal 5 (1983), 78 –82.
18 Silvio Pons, Stalin and the Inevitable War, 1936 –1941 (London: Frank Cass, 2002) presents the most
sophisticated analysis of policy differences among the Soviet elite but concludes that ‘Litvinov never manage d
to present a forceful alternative to this dogmatic view [combining a revival of 1914 and 1918] that dominated
Stalinist thinking on foreign policy’, p. 119.
19 Soviet Peace Efforts on the Eve of World War II (September 1938 –August 1939), 2 vols. (Moscow: Novosti,
1973), II, pp. 202 –10. The Soviet war plans were presented in detail by the Chief of Staff, Marshal B.M.
Shaposhnikov. Ibid., pp. 201 –2.

countries that had not been possible in Spain or China. When the Anglo -French negotiators
were unable to guarantee transit rights, Voroshilov suspended an d effectively ended the
talks.20
The Nazi –Soviet Pact did not, by contrast, involve a military alliance, and Stalin
refused to conclude one with Germany over the following months. Its main advantages in
Stalin’s mind were to keep the Soviet Union out of the coming ‘imperialist war’ and to
strengthen its strategic position by a di vision of Eastern Europe into spheres of influence.
Given his assumption that the war in the West would be prolonged, the Soviet Union would
also be in a position to advance its frontiers by annexing territories assigned to its sphere
without German interf erence and to make additional demands on Hitler, especially in the
Balkans, while German forces were tied up in a western campaign. Operating on the same
assumption, Stalin envisaged gaining a necessary breathing space because ‘only by 1943
could we meet t he Germans on an equal footing’.21 His negotiation of a neutrality pact with
Japan in April 1940 secured the Far Eastern front and further strengthened his position vis -a`-
vis Hitler.
In the wake of the Nazi –Soviet Pact, Stalin pursued a borderland policy based on
strategic considerations but carried out in such a brutal fashion as to undermine the purpose
for which it was designed. The massive deportations and repression that accompanied the
incorporation of west Belorussia and West Ukraine into the Sovie t Union left behind a
residue of hostility that fed into anti -Soviet resistance during the Second World War .22 The
Winter War embittered the Finns who exacted revenge when the Germans launched their
invasion by waging their own ‘Continuation War’. The depo rtations of local elites and forced
collectivisation that followed the annexation of the Baltic states created a deep antagonism
that exploded in the rear of the Red Army when the Germans attacked in 1941 and then three
years later sparked a prolonged guer illa resistance that lasted into the early 1950s. In part,
these political disasters were the result of Stalin’s hasty, not to say panic -stricken, reaction to
the unexpectedly rapid German victories in the west. The fall of France shattered his illusions

20 Ibid., pp. 254 –9.
21 This is the way Molotov remembered it decades later: F.I. Chuev, Sto sorok besed s Mo lotovym: iz dnevnika
F. Chueva (Moscow: Terra, 1991), p. 31.
22 Jan T. Gross, Revolution from Abroad: The Soviet Conquest of Poland’s Western Ukraine and Western
Belarus, expanded edition (Princeton: Princeton University Press, 2002).

of a stalemate, upset his plans for the gradual sovietisation of the Baltic states, and exposed
him to great er German diplomatic pressure.23
That Stalin was stupefied by the German attack in June 1941 can hardly be explained
by his trust in Hitler’s word – did Stalin ever trust anyone? Rather he was the victim of self –
deception based on a set of perfectly rational, if faulty, calculations. He was convinced that
Hitler would never risk repeating the error of the Germans in the First World W ar of fighting
on two fronts. 24 He also discounted the mass of intelligence pointing to German’s
preparations for an eastern campaign as inspired either by the British who wanted to draw
him into the war to save their skins or by the Germans who sought to check an active S oviet
policy in the Balkans. His relations with Germany oscillated between appeasement and
provocation. Economic appeasement took the form of deliveries of raw materials right up to
June 1941, although even in this Moscow proved to be a tough negotiator. Political
appeasement took the form of Stalin’s refusal to keep the lines open to Londo n, ignoring
Litvinov’s advice.25 The provocation came over Stalin’s rigid negotiating stand on Soviet
interests in Bulga ria and the Straits.26 His balancing act only con vinced Hitler that Stalin was
both weak and dangerous, and he set Barbarossa in motion. The German invasion of the
Soviet Union led to a reversal of alliances, but it did not change Stalin’s long -term goals in
any fundamental way. It did, however, open the way for him to expand the hori zons of his
borderland policy.27
From this perspective, it is possible to shed new light on Stalin’s war aims. Reacting
opportunistically to changing political and military circumstances, he gradually constructed a
belt of c oncentric security zones, each possessing a different character and function, sloping
outward like a defensive glacis from the inner, Great Russian core of the USSR. At the same

23 A. O. Chubarian, ‘ Sovetskaia vneshniaia politika (1 sentiabria –konets oktiabria 1939 goda)’, in A. O.
Chubarian (ed.), Voina i politika, 1939 –1941 (Moscow: Nauka, 1999), pp. 11 –13 and A. S. Orlov, ‘SSSR i
Pribaltiki’, in ibid., pp. 174 –91.
24 On the eve of the German attack he told Generals Zhukov and Timoshenko ‘Germany is busy up to its neck
with the war in the West, and I am certain that Hitler will not risk creating a second front by attacking the
Soviet Union.’ G. K. Zhukov, Vospominaniia i razmyshleniia, 2nd edn. (Mosc ow: Novosti, 1995), II, pp. 383 –4.
25 Kh. P. fon Strandman, ‘Obostriaiushchiesia paradoksy: Gitler, Stalin i germanosovetskie ekonomicheskie
sviazi, 1939 –1941’, in Chubarian (ed.), Voina, pp. 366 –83; Gabriel Gorodetsky, Sir Stafford Cripps’ Mission to
Mosc ow (Cambridge: Cambridge University Press, 1984).
26 Gabriel Gorodetsky, Grand Illusion: Stalin and the German Invasion of Russia (New Haven: Yale University
Press, 1999), pp. 67 –75.
27 From his first contact with the British during Anthony Eden’s visit to Moscow in November 1941, he
attempted to confirm his territorial gains from the Nazi –Soviet Pact and redefine the division of Europe into
spheres of influence, this time with Great Britain. This foreshadowed the Churchill –Stalin percentages
agreement of O ctober 1944. Dokumenty vneshnei politiki. 22 iiunia 1941 –1 ianvaria 1942 (Moscow:
Mezhdunarodnye otnosheniia, 2000), pp. 502 –10.

time, he revised the official ideology once again in response to changing circ umstances by
blending elements of Soviet patriotism, Russian nationalism, Panslavism, and a ‘united’
rather than ‘popular’ front of ‘all freedom -loving people against fascism’ in order to avoid
any hint of revolutionary aims. Mutually reinforcing one anoth er, his realpolitik and
ideological stance represented Stalin’s answer to the persistent geo -cultural factors that had
confronted all previous rulers of the Eurasian land mass that had become the USSR: the need
to stabilise a multicultural state; seal its porous frontiers, overcome relative economic
backwardness, and end cultural marginality.28
His first aim, essential to all the others, was to restore Soviet power within the 1940
state boundaries; the second was to readjust those boundaries in order to ac quire strategic
strong points and eliminate potential irredenta. The third was to form a belt of ‘friendly’
governments (popular democracies) or autonomous regions under Soviet political and
economic influence in the borderland states along the periphery o f the USSR. The fourth was
to encourage and support the participation of local communist parties in coalition
governments outside the territories liberated by the Soviet Union as a guarantee against the
formation of an anti -communist bloc. Underpinning thi s system of defence in depth was his
interest in maintaining a working relationship with the USA and Great Britain that would
acknowledge the legitimacy of his other four aims, assist in the post -war reconstruction of the
Soviet Union, and delay for at lea st a decade the resurgence of Germany and Japan as great
powers that could once again challenge Soviet control over the borderlands.
This analysis does not assume either that Stalin had formed a preestablished plan or
that he conceived of this ‘system’ in the terms outlined above. The outcome was rather the
result of a series of ad hoc decisions that reflected his conceptual thinking about the
borderlands and his estimate of the ‘balance of forces’ as he sought to resolve the problems
arising from the pers istent factors. His policies reflected then both his experience as a
revolutionary from a highly volatile ethnic region on the imperial periphery, his praxis, if you
will, and his ideologically based understanding of class conflict and imperialist rivalrie s. He
was not always able to combine these elements into an integrated world view. This helps to
explain the contradictions, paradoxes, and abrupt shifts in his pre -war, wartime, and post -war
pattern of behaviour. Stalin faced serious internal and external problems in restoring the 1940

28 For a further analysis see Alfred J. Rieber, ‘Persistent Factors in Russian Foreign Policy: An Interpretive
Essay’, in Hugh Ragsdale (ed.), Imperial Russian Foreign Policy (Cambridge: Cambridge University Press, 1993),
pp. 315 –59.

frontiers. For a period of up to three years the western periphery of the Soviet Union had been
occupied by the armies of Germany and its allies and had been to a greater or lesser degree
de-sovietised. German occupation pol icies were inconsistent and often brutal, failing to win
large -scale support from the local population. Nevertheless, Soviet institutions virtually
disappeared. The authority of the party evaporated. The collective farm system collapsed
even though the Ger mans tried to keep it intact as a useful means of grain collection.
Churches were re -established. In the first two years of war, Soviet efforts to create a partisan
movement failed disastrously. By contrast, anti -Soviet resistance broke out in the first da ys of
the war, especially in the newly acquired territories. By 1943 the occupied territories had
become a twilight zone in which nationalist bands, pro -German auxiliaries, Soviet partisans
(re-organised and centrally directed), and bandits fought one anot her. Some of these groups
participated in the killing of Jews. The majority of the population remained passive, seeking
merely to sur vive. In Stalin’s view, these territories had to be reintegrated into the Soviet
Union by a combination of repression, depo rtation, and vigorous Party work. 29
With Beria’s connivance, Stalin’s security policy in the borderlands underwent a
radical shift in 1944 when he began to authorise deportations based on ethn ic rather than
class criteria.30 He uprooted the entire popula tion of the Chechen -Ingush autonomous
republic and Karachaev and Cherkesy autonomous okrugs, where armed bands had resisted
collectivisation right up to the eve of the war and reappeared during the German advance into
the North Caucasus. He also ordered a virtual ethnic cleansing along the shores of the Black
Sea aimed particularly at the Crimean Tatars but including small pockets of national
minorities such as the Greeks and Bulgarians, who had displayed no signs of anti -Soviet
activity. In the frontier zo nes of the South Caucasus a similar fate befell Turks, Kurds,
Meskhetian Turks (Islamicised Georgians), and Khemshily (Islamicised Armenians),
deported presumably in order to forestall Pan -Turkish sentiment from s preading into the
borderlands.31
For Stali n, the restoration of the 1940 frontier with Poland was undoubtedly a political
imperative with the most sensitive international implications. At Teheran he had won verbal

29 Alfred J. Rieber, ‘Civil Wars in the Soviet Union’, Kritika 1 (2003), 129 –62.
30 There had been a precedent before the war when Stalin ordered the mass deportation of Koreans from the
Far Eastern borderlands fearing they were a potential source of Japanese espionage. Terry Martin, ‘The Origins
of Soviet Ethnic Cleansing’, Journal of M odern History 4 (1998), 833 –5; P. M. Polian, Ne po svoei vole: Istoriia i
geografiia prinuditel’nykh migratsii v SSSR (Moscow: OGI and Memorial, 2001), pp. 91 –3.
31 N. F. Bugai, L. Beriia – I. Stalinu: ‘Soglasno vashemu ukazaniiu’ (Moscow: AIRO -XX, 1995); N. F. Bugai, Kavkaz:
Narody v eshelonakh (20 –60 gody) (Moscow: Insan, 1998).

assurances from Churchill and Roosevelt recognising the incorporation of Poland’s pr e-war
eastern provinces (kresy) into the Soviet Union. When the Red Army crossed the 1939
frontier it immediately encountered elements of the Polish Home Army who were committed
to a plan of insurrection code -named Tempest (Burza) that would liberate major towns and
cities from the Germans before the arrival of the Soviet forces. Stalin interpreted the refusal
of the Polish forces to give up their operational independence and join the First Polish Army
under Soviet command as an attempt to challenge Soviet control over the kresy. The Red
Army was ordered to disarm the Home Army units and arrest the officers establishing a
pattern that culminated in the t ragedy of the Warsaw Uprising.32
A second zone was to be constituted by a series of ‘physical points’, as Stalin called
them at the Teheran Conference, that would reinforce Soviet frontiers in both Europe and,
after the Yalta agreem ents, in the Far East as well.33 In negotiations with the Finns, he gained
the northern port of Petsamo with its valuable nickel mines, adjustments in Karelia for the
defence of Leningrad, and a military base at Porkkala -Ud that served both to control the
entrance to the Gulf of Finland and dominate the approaches to Helsinki. At Yalta and
Potsdam he secured the northern half of Eas t Prussia with the port of Koenigsburg, renamed
Kaliningrad, as a forepost of the Russian Republic in Central Europe. His incorporation of the
Sub-Carpatho Ukraine and Northern Bukovina brought almost all the Ukrainians into the
USSR, and, together with th e annexation of the kresy, gave the Soviet Union a common
border with Czechoslovakia and Hungary.
In the Far East, Stalin’s negotiations at Yalta confirmed by the Sino –Soviet Treaty of
1945 restored much of the Russian strategic position of 1905. The anne xation of the Kurile
Islands and the southern half of Sakhalin opened the Pacific to the Russian fleet at
Vladivostok. The long -term lease of Port Arthur and the internationalisation of Dairen ‘with
the preeminent interest of the Soviet Union’ plus joint S ino-Soviet management of the
Chinese Eastern Railroad ‘with the preeminent interest of the Soviet Union’ erected
scaffolding for Soviet economic penetration of Manchuria and a bridge to enlarging the
second security zone in the Far East. In post -Yalta nego tiations with Chiang Stalin secured
the formal independence of Outer Mongolia, sometimes called the first Soviet satellite. He
exploited a Muslim rebellion in Xinjiang in order to mediate the conflict and then win

32 Stanislaw Okecki (ed.), Polish Resistance Movement in Poland and Abroad, 1939 –1945 (Warsaw: Polish
Scientific Publishers, 1987) stands out in a highly controversial literature.
33 Foreign Relations of the United States (FRUS). The Conferences at Cairo and Teheran (Washington, D.C.:
Government Printing Office, 1961), pp. 554, 604.

economic concessions from the provincial g overnment so that by the time the Chinese
Communists took power Stalin had deeply penetrated the entire northern rim of the Chinese
borderlands, improving the positio n Russia had occupied in 1914.34 Similarly, in the Middle
East, Stalin encouraged local re bellions in Iranian Azerbaidzhan and Kurdistan in order to
bring pressure on Teheran to grant oil concessions. He attempted to revive the claims he had
advanced in his negotiations with Hitler over Soviet bases in the Straits and recover the old
tsarist pr ovinces of Kars and Ardahan that ha d been lost to Turkey in 1920.35
Stalin faced two interconnected sets of problems in establishing a belt of ‘friendly
countries’ and regional spheres of influence along the Soviet frontiers. First, how to manage
relation s with his wartime allies in order to legitimise Soviet territorial gains and confirm its
political hegemony within the security belt thereby depriving any local opposition of the hope
of external support. Secondly, how to devise instruments of influence o r control in
borderlands that varied enormously in culture, socio -economic structures, and historical
experiences without precipitating civil war and/ or intervention by external powers,
particularly the USA and Great Britain. Stalin responded to the compl ex circumstance in this
zone with a policy of limited intervention.
The complications of the second set of problems arose from Stalin’s relatio ns with the
local communists.36 His murderous purges had decimated the Comintern apparatus and
reached deep into the rank -and-file of individual parties; Hitler and his allies had smashed
others; Moscow had lost contact with some, and those such as Yugoslavia, Albania, Greece,
and China, which built strong underground movements, pursued their own agendas, to
Stalin’ s annoyance, even as they professed loyalty to him and paid lip -service to the idea of
the United Front.37 Yet he would have to rely on them, up to a point, in representing Soviet
interests in post -war coalition governments. He was opposed to any one of th em taking power

34 FRUS. The Conferences at Malta and Yalta 1945, pp. 379, 984. George G. S. Murphy, Soviet Mongolia: A
Study of the Oldest Political Satellite (Berkeley: Unversity of California Press, 1966); David D. Wang, Under the
Soviet Shadow. The Yining Incident. Ethn ic Conflict and International Rivalry in Xinjiang, 1944 –1949 (Hong
Kong: The Chinese University Press, 1999), pp. 167 –72.
35 For a suggestive comparison of Stalin’s policies in Xinjiang and Iranian Azerbaidzhan see Alan S. Whiting and
Sheng Shih -ts’ai, Si nkiang: Pawn or Pivot? (East Lansing: Michigan University Press, 1958), pp. 128 –30 and
Andrew D. W. Forbes, Warlords and Muslims in Chinese Central Asia: A Political History of Republican Sinkiang,
1911 –1949 (Cambridge: Cambridge University Press, 1986), p p. 261 –3.
36 For a different interpretation that emphasises Stalin’s control over the local parties see Eduard Mark,
‘Revolution by Degrees. Stalin’s National Front Strategy for Europe, 1941 –1947’, Working Paper, No. 31 Cold
War International History Proje ct (2001).
37 At the end of the war, the Foreign Department of the Central Committee acknowledged that contacts with
foreign communist parties had ‘an episodic character’ and information about their activities was, ‘with rare
exceptions insufficient’. RGAS PI f. 17, op. 128, d. 51, ll. 35 –7.

during the liberatio n or first few post -war years.38 In fact, he made it clear in his negotiations
with wartime allies or enemies that he was perfectly willing to recognise the authority of any
noncommunist leader in the borderlands who was willing and capable of implementing
Stalin’s minimal demands for a friendly regime. This meant accepting his territorial demands
as specified in his agreements with the USA and Great Britain, fulfilling the armistice
agreements in the case of former enemi es (Finland, Hungary, Romania, Bulgaria), including
payment of reparations and purging fascists, signing treaties of mutual aid with allies
(Czechoslovakia, Poland, Yugoslavia, China), forming a coalition government including all
non-fascist parties, oppos ing the formation of an ‘opposition’ outside the government
coalition, carrying out extensive land reform to destroy the old landowning class, and
reorienting its commercial relations and establishing joint stock companies in order to aid
Soviet ec onomic r econstruction.39
Within the third security belt, the Soviet occupation zone in Germany represented
something of a special case. Stalin’s German policy was inconsistent and contradictory both
during and after the war.40 Initially, he called for a rising of the German people, then
endorsed a campaign of unremitting hatred against Germany as a whole and reversed it in
1944 as the ‘excesses’ of the liberation threatened to destroy any future basis for Soviet
influence. He favoured dismemberment and then reject ed it, insisting on treating Germany as
an economic whole in order to secure reparations. He tried working with captured German
generals in order to subvert the Nazi war effort but then discarded them in favour of reviving
the democratic parties of Weimar in a coalition government. He allowed different Soviet state
agencies to act independently and at odds with one another without attempting to resolve the
contradiction between stripping the country’s industry and restoring its productive levels in
order to pay reparations. After some hesitation, he assisted the German communists in taking

38 According to Stalin’s instructions, Litvinov stated that the the post -war planning commission ‘was to prepare
its work ignoring the possibility of serious social upheavals (perevoroty) and taking its point of departur e from
the existing structure.’ Arkhiv vneshnei politiki Rossiiskoi federatsii (henceforth AVP RF) f. 0512, op. 2, p. 8, d.
4, l. 31. Stalin was even more specific in April 1944 in the instructions of the State Defence Committee (GKO) to
the General Staff of the Second Ukrainian Front that Soviet forces had no intention of changing the social
structure of Romania but only to liberate it from fascism. T. V. Volokotina et al. (eds.), Sovetskii faktor v
vostochnoi evrope, 1944 –1953, Dokumenty, 2 vols. (Moscow: Rosspen, 1999 –2000), I, pp. 53 –6.
39 These conclusions are drawn from evidence in G. P. Murashko et al. (eds.), Vostochnaia Evropa v
dokumentakh rossiiskikh arkhivov, 1944 –1953gg (henceforth VE), 2 vols. (Novosibirsk: Sibirskii khronograf,
1997 –8), I.
40 On Germany, Stalin got little help from his post -war planners. Litvinov lamented, ‘it is difficult now [1944] to
decide from which elements a new state power can be created’, while old Comintern veteran Dmitri Manuilskii
could only offer a vague suggestion to follow a ‘humanistic line’. AVP RF, f. 0512, op. 2, p. 8, d. 4, l. 28.

over the zonal administration, but long delayed recognition of an East German sovereign
state.41
A solution to the German problem eluded him because there was no way he co uld
reconcile his conflicting aims, that is, to reach agreements with the USA, Britain, and France
over the treatment of Germany, exploit the German economy for Soviet needs, keep Germany
politically weak, and promote the role of the German communists as a guarantee against the
revival of fascism. Governed by a fear of a German revival he preferred a lesser evil in the
form of a divided Germany in which one half was ‘friendly’ to a united Germany outside his
control.
Stalin’s policies in the third zone mea nt imposing a state of dependency that the
majority of the population resented and resisted in most of the liberated countries, and that
went far beyond what Stalin’s Western allies considered a reasonable degree of friendliness
within the Soviet sphere. B ut at least until 1948 it remained an open -ended question how long
Stalin expected even this transitional phase of popular democracy to last. As Stalin reminded
the Polish communists in May 1946, ‘the democracy in Poland, Yugoslavia and partly in
Czechoslo vakia is a democracy that brings you close to socialism without the need to
establish a dictatorship of the prolet ariat and a Soviet structure’.42 Because of the victories of
the Red Army, there would be no repetition in Eastern Europe of Russia’s Civil Wa r and
foreign intervention and thus no need for a dictatorship. It would be up to the local
communists to build a mass party, subvert, split or win over other parties, push for socio –
economic changes short of nationalisation and collectivisation, and reori ent the cultural life
of their countries under the banner of fraternal relations with the Soviet Union. Stalin
assumed the responsibility for shielding these regimes by diplomatic means against Western
pressure and support for anti -communist forces, and on ly to intervene if and when there was a
political stalemate or a perceived threat to the internal stabi lity of the popular democracy.43

41 Kai P. Schoenhals, The Free German Movement: A Case of Patriotism or Treason (New York: Greenwood,
1989); Norman Naimark, The Russians in Germany: A History of the Soviet Zone of Occupation, 1945 –1949
(Cambridge, Mass.: Belknap, 1995); Wilfred
Loth, ‘Stalin’s Plans for Post -War Germany’, in Francesca Gori and Silvio Pons (eds.), The Soviet Union and
Europe in the Cold War, 1943 –53 (New York: St. Martin’s Press, 1996), pp. 23 –9.
42 VE, I, pp. 456 –8.
43 Perhaps only in Poland did the local communists fear that Soviet intervention was excessive and undercut
their credibility with the local population. Antony Polonsky and Boleslaw Drukier, The Beginnings of
Communist Rule in Poland (Lo ndon: Routledge, 1980), pp. 113, 119. More common was the reaction of local
communists who sought to provoke crises with their political opponents and then call for Soviet intervention
on their side. See, for example, Alfred Rieber, ‘The Crack in the Plast er. Crisis in Romania and the Origins of the
Cold War’, Journal of Modern History 1 (2004), 62 –106

The third security belt was, then, to be consolidated by applying the doctrine of limited
intervention.
The fourth zone lying at the extreme edge of the Soviet defensive glacis was
composed of states outside the reach of the Red Army but where communists had succeeded
in building a mass party although under different circumstances. These included France,
Italy, Greece, and China.
Stalin encouraged them to enter coalition governments, but discouraged them from
expecting any Soviet direct assistance in advancing their political agenda. Stalin’s control
over these parties had diminished since the purges of Trotskyites in the Comintern, and their
leaders had escaped his murderous scythe in the late thirties. When after the war they adopted
two divergent tactics – the French and Italians opting for a parliamentary and the Greek and
Chinese for an insurrectionary path – Stalin ul timately adopted a sceptical or critical attitude
toward both. During the liberation of France and Italy the local communists generally
subordinated their resistance forces to the Allied theatre commanders, although they came
close to turning Paris into a battleground in order to liberate it before the arrival of the Allied
armies.44 Subsequently, they vigorously pursued a policy of taking power by parliamentary
means. Nevertheless, at the first meeting of the Cominform, Stalin had them denounced for
follow ing what they had understood to b e the Soviet leader’s policy.45
He considered the Chinese ‘margarine communists’ overly reliant on the peasantry
and the Nationalist Chiang Kai -shek the most effective anti -Japanese leader. Even after the
defeat of Japan, S talin was prepared to cut a deal with him that would have turned Manchuria
into a Sino -Soviet condominium and would have placed the Soviet Union in a position to
mediate a Nationalist –Communist rivalry in China. It was only when negotiations with
Chiang ov er Manchuria broke down and American troops appeared in north China that he
unleashed the Chinese Communists.46 He continued to recognise the Nationalist government
until its collapse, adhering to his legalist position and still leaving room for Chiang to meet
Soviet demands in return for a share, however diminished, in a coalition with the
communists.

44 4 Adrien Dansette, Histoire de la Liberation de Paris (Paris: Fayard, 1958).
45 Iu. S. Girenko, Stalin -Tito (Moscow: Politizdat, 1991), p. 398.
46 Donald G. Gillin and Ramon H. Myers (eds.), Last Chance in Manchuria. The Diary of Chang Kia -ngau
(Stanford: Hoover Institution Press, 1989); A.M. Dubinskii, Osvoboditel’naia missiia Sovetskogo Soiuza na
Dal’nem Vostoke (Moscow: Mysl’, 1966).

Whatever his tactical adjustments, Stalin’s policy in the fourth zone was to use the
communists as a means either of bringing pressure to gain economic and strategic ends or of
demonstrating how ‘democratic’ parties should behave in coalition governments b y all-out
support of the war effort and post -war reconstruction under the umbrella of the dominant
regional power. Stalin’s ultimate strategic aim was to delay for as long as possible what he
regarded as the inevitable revival of German and Japanese flank powers while the Soviet
Union reconstructed and strengthened its power behind the great defensive glacis.
The key to Stalin’s success or failure in achieving and consolidating his war aims
rested ultimately upon his relations with his wartime allies. An u nlikely alliance, it had
survived a series of contradictions and crises: long -term ideological differences and
suspicions, reinforced by Munich and the Nazi -Soviet Pact, the controversy over the Second
Front, suspension of convoys and then Lend Lease, quar rels over implementing the Yalta
agreements, the birth of atomic diplomacy. Yet Stalin was convinced that a new post -war
relationship with the USA could be established on the basis of mutually beneficial economic
relations.47 Moreover, Stalin had good reas ons to believe that Roosevelt and Churchill were
sufficiently realistic to accept the emerging transformation of power relationships on the
Eurasian continent in return for Stalin’s tacit recognition of their basic geo -strategic interests
and his willingne ss to j oin a new world organisation.48 To what extent was Stalin responsible
for tipping the balance toward ideological and political confrontation?
The main problem that Stalin faced in the borderlands at the end of the war was the
resistance of local o rganised political groups and the population as a whole to the formal and
informal arrangements agreed upon by the Big Three. During the Second World War all
along the periphery of the Soviet Union (but in much of Western Europe as well) a series of
civil wars had erupted in the occupied territories behind the lines of the conventional fighting.
Of great complexity and variety, they were often multi -sided involving communist and

47 In conversations with an American Senate delegation in mid September 1945, Stalin restated the Soviet
need for a low -interest, long -term, six -billion -dollar loan from the USA, dismissed his pre -war commitment to
Soviet economic self -sufficiency, and concluded: ‘the tie whi ch has held us together no longer exists and we
shall have to find a new basis for our close relations in the future. That will not always be easy … [but] Christ
said seek and ye shall find.’ FRUS, Europe 1945, V, pp. 882 –3.
48 These included not only th e agreements at Teheran, Yalta, and Potsdam and the October 1944 Stalin –
Churchill accord on spheres of influence, but also a number of informal assurances and understandings among
the Big Three over such matters as the Baltic and Polish frontiers. Sergei K udryashov, ‘Diplomatic Prelude.
Stalin, The Allies and Poland’, in A. Kemp -Welch (ed.), Stalinism in Poland, 1944 –1956 (New York: St. Martin’s
Press, 1999), pp. 27 –34. In 1947, Stalin told the Finnish president that Roosevelt was an ‘even -tempered, calm,
far-sighted statesman’, though by this time he was less enthusiastic about Churchill. RGASPI f. 77, op. 3, d. 82,
ll. 9, 16.

nationalist resisters, collaborators, and hostile ethnic groups. Stalin, like h is Western
counterparts, sought to impose unity of action in the common struggle against the Axis. But
neither he nor they were very successful because of the deep class and ethnic antagonisms
released by the war and occupation. For Stalin, the continuatio n of these struggles or the
prospect of new outbreaks in the rear of the Red Army after liberation could only have
appeared as extensions of the civil wars within Soviet territory that were in his eyes the major
obstacle to re -sovietisation of the innermos t security zone.
Local communists sought to gain Stalin’s unconditional backing in their agitation for
a greater share of power by denouncing their coalition partners for reactionary, anti -Soviet
policies. But he was not impressed by their abilities, and Soviet leaders like Zhdanov,
Voroshilov, and Vyshinsky reported from the field, in the spirit of limited intervention, that
the local communists counted too much o n the support of the Red Army.49 But there were
other times when Stalin berated the communist s for moving too slowly as w ith agrarian
reform in Poland.50 How can this paradox be explained? Stalin perceived himself as the
supreme arbiter, balancing the protection of Soviet interests within the security zones against
the need to avoid antagonising t he West or inviting their intervention. Stalin seems to have
preferred to deal with a unified coalition that would guarantee stability and, in the case of
Hitler’s former satellites, rapid fulfillment of armistice terms, but he could not afford to stand
idly by while the local communists were isolated or, as happened in Western Europe in 1947,
excluded from the governments altogether. Just as the Western Allies assumed that Stalin was
behind the communists’ march to power, so he could not but conclude that the Western allies
were supporting the anti -communist forces in order to subvert his sphere of influence. The
internal struggle for power played out in a series of crises beginning in Poland in 1944 and
continuing in Yugoslavia (and Albania), Romania, Bulg aria, Iran, and China. It was not by
accident that relatively free elections in Eastern Europe took place in countries where, for
different reasons, there was no real threat of internal breakdown and civil strife: Finland,
Austria, East Germany, Hungary, a nd Czechoslovakia.
In relations with the western allies the denouement came for Stalin with the Marshall
Plan. To him this represented two mortal dangers: a direct intervention by world capitalism
through powerful economic weapons into his security zone, and the revival of Germany.

49 RGASPI f. 77, op. 3, d. 48, l. 44; VE, I, pp. 274 –5. Stalin warned the Yugoslavs not to take on the whole world
and that if they clashed with the British over Albania or Greece the Red Army would not support them. VE, I,
pp. 119 –20.
50 Polonsky and Drukier, The Beginnings, pp. 44 –5.

After a brief hesitation, he brusquely forbade the popular d emocracies from participating.51
For Stalin the time had passed for a policy of indirect intervention.
That Stalin used the war in order to expand or restore Soviet co ntrol over the Eurasian
borderlands of Russia is clear enough, although questions remain over timing and scope. He
manipulated the official ideology, but he was not entirely free from some of its basic
assumptions. His methods were most hasty and brutal wh ere his suspicion of opposition had
been aroused by real signs or pathological imaginings of internal resistance. His policies were
attuned to changing circumstances: the strength or weakness of local communist parties, the
willingness of noncommunists to cut a deal, the advantages of prolonging the wartime
alliance in order to rebuild the Soviet economy, and above all to prevent the revival of a
German and Japanese power on his flanks under the auspices of the USA. These calculations
helped shape his polic y of indirect intervention which he believed he could fine -tune, but he
discovered that both his clients and their enemies were not always willing to follow his
irregular beat a nd shifting rhythms.
9. Stalin as Marxist: the Western roots of St alin’s russif ication of Marxism, Erik
van Ree
Introduction
There exists an extensive scholarly literature highlighting the impact of Russia’s
national traditions on the Stalinist state and society. The present article focuses on ideology,
understood as a body of inte rconnected ideas providing a comprehensive view of the actual
and desirable state of society.1 As a rule, scholarly literature is more interested in the Stalinist
transformations of the real world than in the dictator’s dogmatic pronouncements.
Nevertheles s, there exists a rough consensus that Stalin substantially russified Marxist
ideology. Assuming that the Russian tradition powerfully influenced Stalinist realities, this is
what we would expect. It goes against common sense for state ideology to have rem ained
unaffected when state policies and everyday social realities have not. Not only in his day -to-

51 In his ultimatum to the Czechs delivered in person Stalin declared that what had changed his mind about
accepting the proposals of the western powers was the information that it was ‘a scheme to organise a
Western bloc against the USSR’. VE, I, pp. 672 –5.
I want to thank Mark Tauger for suggesting the title of this paper, and David Brandenberger for ma king me
think again about the problem of causality.
1 The Blackwell Dictionary of Political Science discusses various usages of the term ‘ideology’, among which are
a ‘belief system’; a ‘world -outlook [Weltanschauung]’, consisting of ‘characteristic ideas, systematised enough
to have a semblance of universality’; and a ‘bundle of ideas, ‘‘a family of concepts’’’. Frank W. Bealey, The
Blackwell Dictionary of Political Science (Oxford: Blackwell, 1999), pp. 157 –99.

day practice of power, but in his ideology, too, Stalin adapted himself to the authoritarianism,
bureaucratic etatism, and patriotism that were important el ements in the Russian political
tradition.
However, on a closer look the consensus on Stalin’s russification of Marxism is rather
shallow. Some authors hold that the dictator did indeed impose a drastic shake -up of Marxist
ideology. But others disagree, a rguing that he did not change all that much in the existing
ideology itself, and that to look in that direction would be to miss the point. The real change
lay in his style of presentation and in the ideology’s new function of legitimising his
dictatorship . On a close examination of official dogma and formulas, one finds Stalin
basically repeating established Marxist ideas. This interpretation would imply that, strictly
speaking, Stalin did not really russify Marxist ideology at all – a baffling and counter –
intuitive conclusion. Nevertheless, in what follows I will argue (in line with the second
‘school’) that most of what appears shockingly ‘heretical’ in Stalin’s work did indeed remain
consistent with Marxism. Furthermore, even on those points where (as th e authors of the first
‘school’ claim with justification) the dictator did reformulate Marxism, his innovations
mostly remained consistent with other Western revolutionary traditions. Most of Stalin’s
apparently novel and truly Russian ideas were long ago foreshadowed among the mainstream
of Western European revolutionary thought. My argument ends with a discussion of the real
paradox we are, then, confronted with: how could Stalin have remained so close to Western
revolutionary origins, and have neverthele ss produced an obviously russified ideological
system?
Stalinism and Marxism
Gustav Wetter is among the most prominent representatives of the first ‘school’. In
his Der dialektische Materialismus, he mainly discusses the contributions to ‘historical
mate rialism’ allegedly made by Stalin.2 In his discussion of Stalin’s treatment of the ‘national
factor’, Wetter mentioned the thesis that, provided they preserve a ‘socialist content’, nations
are entitled to cultures with a ‘national form’ of their own: under Soviet socialism they may
at firs t richly flourish, fusing later under global socialism. In accordance with the new

2 Focusing on political ideology, I will how ever not discuss purely philosophical questions. For Stalinist
philosophy, see Robert C. Tucker, The Soviet Political Mind: Stalinism and Post -Stalin Change, rev. edn. (New
York: George Allen and Unwin, 1972), ch. 7; Anton Donoso, ‘Stalinism in Marxist phi losophy’, Studies in Soviet
Thought 19 (1979), 113 –41; Evert van der Zweerde, Soviet Historiography of Philosophy: istoriko -filosofskaja
nauka (London: Kluwer, 1997); Erik van Ree, ‘Stalin as a Marxist philosopher’, Studies in East European
Thought 52 (200 0), 259 –308.

patriotism under Stalin, Russia was treated as the central area of human history and figures
from the tsarist past, such as Ivan the Terrible and Gener al Kutuzov, were rehab ilitated.3
Wolfgang Leonhard has argued that there is a ‘vast schism’ between original Marxism
and Stalinism, listing Stalin’s alleged innovations: ‘socialism in one country’; the notion of
‘building socialism’; the idea that the economic prerequisites of socialism may be established
after forced industrialisation; the collectivisation of agriculture; the ‘intensification of class
struggle’; ‘strengthening of the socialist state’; the sacrifice of world revolution to Soviet
patriotism; Great Russian chauvi nism; and ‘peaceful coexi stence’ with capitalism.4
Trotsky’s critique presents Stalinism as a counter -revolutionary digression from
Bolshevism. In his work he addresses the questions of Russian national isolation, codified in
the formula of ‘socialism in o ne country’, and the preservation of the state bureaucracy,
instead of its being smashed and absorbed by organs of direct democracy.5
Robert Tucker has discussed Stalin’s ‘Russian Red patriotism’, expressed in his 1917
claim of ‘creative Marxism’ that Russ ia might lead the way to socialism, and in his
acceptance of the formula of ‘Russia One and Indivisible’. Lenin’s idea of ‘building
socialism’ modified the Marxist assumption that revolution could break out only in
industrialised countries. But Lenin belie ved that a complete victory of socialism in backward
Russia without support of the advanced countries was impossible. Stalin’s ‘socialism in one
country’ thus took a further step away from from Marx’s c onception of world revolution.6
Stalin’s ‘Russian nati onal Bolshevism’ propagated a ‘revolution from above’, carried out by a
terroristic state bureaucracy. This was at odds with the final, reformist Leninism in that Stalin
reinterpreted the world revolution in the spirit of Russian nationalism as, mainly, a Red Army
operation.7

3 Gustav A. Wetter, Der dialektische Materialismus. Seine Geschichte und sein System in der Sowjetunion.
Vierte, bearbeitete und erweiterte Auflage (Vienna: Herder, 1958), pp. 228ff, 233 –4, 251 –68.
4 Wolfgang Leonhard, Three Faces of Marxism. The Political Concepts of Soviet Ideology, Maoism, and
Humanist Marxism (New York: Holt, Rinehart and Winston, 1974), pp. 95 –125.
5 See, for example, L. Trotsky, The Revolution Betrayed. (London: Faber and Faber, 1937)
6 Robert C. Tucker, Stalin as Revolutionary, 1879 –1929: A Study in History and Personality (New York: W. W.
Norton, 1973), pp. 118, 156, 174 –5, 245 –8, 368ff. For a discussion of the doctrine of ‘socialism in one country’,
see also Robert V. Daniels, The Conscience of the Revolution: Communist Opposition in Soviet Russia
(Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 1960), pp. 295 –300.
7 Robert C. Tucker, Stalin in Power: The Revolution from Above, 1928 –1941 (New York: W. W. Norton, 1990),
pp. 28 –32, 39 –65. For others counterposing Stalin to the later Lenin, Trotsky, and/or Bukharin, see, for
example, Stephen F. Cohen, Rethinking the Sovi et Experience: Politics and History since 1917 (New York:
Oxford University Press, 1985), chs. 2 –3; Moshe Lewin, The Making of the Soviet System: The Social History of

Brandenberger and Dubrovsky discuss Stalin’s ‘state -oriented patriotic ideology’. The
new ‘national Bolshevism’ accepted the progressive role of historical Russian state -building
and celebrated the role of the individual in history, in cluding tsars and tsarist officials – a
departure from materialist proletarian internationalism. The new Stalinist ideology became
‘nationa l in form, etatist in content’.8 Recently, Terry Martin has argued that in abandoning
the Marxist understanding of th e nation as a modern construct, Stalin adopted the
‘primordial’ interpretation of the nation as an ethnic identity with deep historical roots.
Russian centrality was the other pillar of the ‘Friendship of the Peoples’ around which the
new Stalinist ideolog y was built.9
Authors in what I referred to as the second ‘school’ proceed from a different angle.
Isaac Deutscher analysed the influence of the Orthodox tradition, which turned Stalin’s
Marxism into an ‘atheistic creed’, arguing that Stalin’s formulations were dogmatic in style
and presentation and not innovative in their substance.10 Leszek Kolakowski noted that
Stalinist Marxism ‘cannot be defined by any collection of statements, ideas, or concepts’. His
focus was not on matters of content but rather on the fact that there arose an all -powerful
interpreter of Marxism: ‘Marxism as codified by Stalin’ was merely a ‘bold, primitive
version’ of Leninism. Kolakowski saw two exceptions pre -1950, namely ‘socialism in one
country’ and the ‘intensification of clas s struggle’. But even ‘socialism in one country’ had
little theoretical significance. Kolakowski believed that the debate between Stalin and
Trotsky was largely a fake – both hoped for the construction of socialism in an isolated
Russia and for world revol ution. As to post -1949 ideological developments, according to
Kolakowski, Stalin’s ‘linguistics’ were mere ‘sensible truisms’ and his Economic Problems
of Socialism in the USSR (1952) repeated ‘traditional Marxist motives’.11 Ewan Mawdsley
takes the same p osition: ‘Stalin added little to Marxism -Leninism’. Despite variations, Marx,

Interwar Russia (New York: Pantheon Books, 1985), chs. 11 –12. See also Roy Medvedev, Let History Judge: The
Origins and Consequences of Stalinism (Oxford: Oxford University Press, 1989). The Leninist A. Zimin (U istokov
Stalinizma (Paris: Izdatel’stvo Slovo, 1984)) researched the beginnings of Stalin’s ideological digressions from
Leninism in the years 1918 –23. See also the multi -volume study of the Trotskyist opposition under Stalin by
Vadim Rogovin (especially: Byla li al’ternativa? ‘Trotskizm’: vzgliad cherez gody (Moscow: Terra, 1992) and
Vlast’ i oppozitsiia (Moscow: Terra, 1993).
8 D. L. Brandenberger, and A. M. Dubrovsky, ‘‘‘The People Need a Tsar’’: the Emergence of National Bolshevism
as Stalinist Ideology, 1931 –1941’, Europe -Asia Studies 5 (1998), 873 –92.
9 Terry Martin, The Affirmative Action Empire: Nations and Nationalism in the So viet Union, 1923 –1939
(Ithaca: Cornell University Press, 2001), pp. 442ff
10 I. Deutscher, Stalin: A Political Biography (London: Oxford University Press, 1949), pp. 269 –72. M. Vaiskopf,
Pisatel’ Stalin (Moscow: Novoe literaturnoe obozrenie, 2002) highligh ts Orthodox and epic influences on Stalin,
his style of writing, his metaphors, and the structure of his thinking.
11 Leszek Kolakowski, Main Currents of Marxism: Its Origins, Growth and Dissolution, III, The Breakdown
(Oxford: Oxford University Press, 198 1), pp. 4, 12, 21ff, 38, 97, 100 –1, 104ff, 141 –3.

Lenin, and Stalin shared a basic orientation on anti -capitalism, the urban working class, and
violent class struggle. Even ‘socialism in one country’ was not in compatible with la te
Leninism.12
Andrzej Walicki agreed that Stalin’s contributions to Marxist theory were virtually
nonexistent. The only thing that was new was its closed, didactic style and the use he made of
it as a means of indoctrination. As far as ideas were concern ed, Stalin was truly ‘merely
Lenin’s faithful disciple’. ‘Revolution from above’ was no radical departure from
Bolshevism, for Lenin had never abandoned the option of state violence. Discussing Stalin’s
patriotism, Walicki notes that the dictator continued to divide pre -revolutionary Russian
culture into popular and reactionary sections. The relevance of Stalin’s patriotism lies not in
its perversion of Marxism, but in its function as an instr ument of totalitarian control.13 Other
scholars, too, are not con vinced that Stalinist patriotism amounted to serious doctrinal
innovation. Discussing Stalin’s nationalism, E. A. Rees observes mostly appeals to Russian
national pride. Even under the anti -Semitic and xenophobic ‘High Stalinism’ the basic
doctrines of Mar xism -Leninism were not repudiated. Traditional symbols of Russian
nationalism, monarchy, and church, w ere not as such rehabilitated.14 The same position is
taken by Mikhail Agursky. Though Stalinism was a form of National Bolshevism, an outright
‘Russian etatist ideology’, Stalin did not transform Marxism. He rather preserved it as a
‘screen’ to camouflage his nationalism.15
Summing up, if Marxism is treated strictly as an ideology, a body of interconnected
ideas, there appears to be no clear consensus on Stalin’s russifying it. Among those scholars
who do perceive such a transformation, we find the expected focus on bureaucra tic etatism
and nationalism. The matter of the ‘intensification of class struggle’ may be linked to terrorist

12 Evan Mawdsley, The Stalin Years: The Soviet Union, 1929 –1953 (Manchester: Manchester University Press,
1998), pp. 5 –10.
13 Andrzej Walicki, Marxism and the Leap to the Kingdom of Freedom: The Rise and Fa ll of the Communist
Utopia (Stanford: Stanford University Press, 1995), pp. 398, 403 –9, 414, 424 –54.
14 E. A. Rees, ‘Stalin and Russian Nationalism’, in Geoffrey Hosking and Robert Service (eds.), Russian
Nationalism Past and Present, (Basingstoke: Macmill an, 1998), pp. 77 –106
15 Mikhail Agursky, The Third Rome: National Bolshevism in the USSR (Boulder, Colo.: Westview, 1987), pp. xii –
iii, xv, 74, 80. In Stalinshchina kak Dukhovnyi Fenomen (Ocherki Bol’shevizmovedeniia, kniga 1 (Frankfurt M.:
Posev, 1971), Roman Redlikh treats Stalinist ideology as a pseudo -religion of ‘myths and fictions’ designed to
enforce compliance with the dictatorship. Valerii Chalidze defends the thesis of Stalin’s preservation of
Marxist -Leninist ‘phraseology’. See Pobeditel’ Kommun izma. Mysli o Staline, sotsializme i Rossii (New York:
Chalidze Publications, 1981), pp. 42ff. In his later years, the dictator introduced several ‘heresies’ of a patriotic
and anti -cosmopolitan nature. Compare Vladimir Shlapentokh’s thesis that Stalin pre served the ideology of
‘world revolution’ as a cover for Soviet state interests. ‘The World Revolution as a Geopolitical Instrument of
the Soviet Leadership’, Russian History/Histoire Russe 3 (1999), 322 –4.

state activities. But not a few thoughtful scholars argue that, despite this bureaucratic etatism
and nationalism, Stalinism cannot be significant ly distinguished from Marxism or Leninism
other than through its dogmatic, codified, and scholastic style and its strengthened function of
legitimising dictatorship.
In discussing Stalin’s russification of Marxism, we are faced with a daunting problem.
Our conclusions depend not only upon an accurate reading of Stalinism but crucially also of
the Marxist ‘base line’ against which it would be ‘measured’. We will have to deal with the
original Marxism; with Karl Kautsky’s ‘orthodox Marxism’ of the Second Int ernational,
among which Lenin initially counted himself; and with the mature Leninism, the school
Stalin graduated from. To make matters worse, it would be wildly naı¨ve to assume that pre –
Stalinist Marxism is any less subject to interpretative debate than Stalinism itself. Through a
critical discussion of existing accounts of Marxism and Stalinism, this study aims to produce
a plausible reading of the Marxist status of the Stalinist ideology.
Proletarian revolution in a backward country and ‘revolution fr om above’
According to Second International ‘orthodox Marxism’, socialist revolution was
feasible only under conditions of developed capitalism. In much of the literature on Leninism
this is t aken as the Marxist orthodoxy.16 However, most Marx specialists do not quite agree
with this simple view. Alan Gilbert argues that Marx never made the triumph of proletarian
revolution dependent on the proletariat comprising a majority of the population. Throughout
his career Marx urged the workers of predominantly pe asant countries to take power in a
coalition with peasant parties.17
In 1848 –50, Marx and Engels advised the German communists to join up with the
bourgeoisie against monarchy and feudalism. After the democratic revolution the workers

16 See, for example: Leonhard, Three Faces, pp. 2 4ff, 67; Richard Pipes, A Concise History of the Russian
Revolution (New York: Vintage Books, 1996), p. 395; Christopher Read, The Making and Breaking of the Soviet
System (Basingstoke: Palgrave, 2001), pp. 4, 10.
17 Alan Gilbert, Marx’s Politics. Communis ts and Citizens(Oxford: Martin Robertson, 1981), p. 219; see also
Richard N. Hunt, The Political Ideas of Marx and Engels: Marxism and Totalitarian Democracy, 1818 –1850
(Pittsburgh: University of Pittsburgh Press, 1974), chs. 5 –7. In George Lichtheim’s ana lysis, Marx and Engels
adhered to a proletarian revolution in backward Germany until 1851. Thereupon Marx ‘tacitly’ abandoned the
radical strategy. Engels broke consistently with it. See Lichtheim, Marxism. An Historical and Critical Study
(London: Routled ge and Kegan Paul, 1961), 51ff, 122ff. On the pre1851 Marx, Kolakowski agrees with
Lichtheim. After 1850, Marx could not make up his mind whether proletarian revolution was possible in
predominantly peasant nations. Main Currents, I, The Founders, pp. 125f f, 227ff, 234ff, 309 –10; II, The Golden
Age, p. 409. For a stronger view of Marx’s continued belief in proletarian revolutions in predominantly peasant
countries: David McLellan, The Thought of Karl Marx, 2nd edn. (London: Macmillan, 1980), pp. 223 –30.

should immediately t urn to the proletarian revolution. There was no hint of postponing that
until the workers formed a majority. In 1850 Marx did warn the German workers that they
might perhaps be fit to rule only after decades of civil war. But in 1856 he was confident that
a peasant war could help the German proletariat to victory. Marx’s first use of the concept of
the ‘dictatorship of the working class’ referred to the predominantly peasant France of 1850.
Marx and Engels called the 1871 Commune a workers’ government. Had Paris been
triumphant, the peasant majority would naturally have recognised it. These well -known
remarks are put in perspective in Marx’s 1874 –5 notebooks on Bakunin, in which he
concluded that a ‘radical social revolution’ was possible only ‘where, togeth er with capitalist
production, the industrial proletariat occupies at least an important place within the
population’. It must do as much for the peasants as the F rench bourgeoisie did in 1789.18 ‘An
important place within the population’, no more. Even in the predominantly peasant countries
of continental Western Europe Marx hoped for the establishment of proletarian governmen ts
supported by the peasantry.19
According to Marx and Engels, a breakthrough to communism in Russia might be
possible provided a r evolutionary government could stop the disintegration of the village
commune. But without support from revolutionary regimes in Western Europe this would be
unlikely. In an isolated revolutionary Russia capitali st development was inevitable.20 But this
prediction of the disintegrating village commune indicated no more than predicting the
capitalist development of the Russian countryside. To my knowledge, Marx and Engels never
claimed that a proletarian government could only take power in Russia once the cou ntry had
turned into a developed industrialstate and the working class dominated numerically.
But what about the economic conditions of communism? In 1847 Engels called for
the formation of democratic governments establishing proletarian rule in Great Bri tain as well
asin France and Germany, where, as he mentioned explicitly, the working class was in the

18 Cited in Hunt, Political Ideas, p. 322.
19 Shlomo Avineri argues against this interpretation. Marx did expect proletarian revolution to break out first in
backward Germany, but mostly warned against premature proletarian revolutions, which, under condition s of
economic unripeness, could only assist the bourgeoisie.The Social and Political Thought of Karl Marx (London:
Cambridge University Press, 1968), pp. 151, 185 –201, 219 –20, 239ff. I do not find Avineri’s argument
convincing. His numerous quotations show that Marx found the Jacobin experiment misconceived and that he
rejected wild insurrectionary tactics. At that time conditions for social radicalism were indeed absent. Avineri
does not plausibly show that Marx rejected a strategy for proletarian takeover in Germany and France from
1848 onwards
20 See Karl Marx, Friedrich Engels, Werke (Berlin: Dietz Verlag, 1965 –74), vol. XVIII, p. 565; XIX, pp. 107ff, 296;
XXII, pp. 428 –9, 435; Teodor Shanin (ed.), Late Marx and the Russian Road. Marx and ‘The Peripherie s of
Capitalism’(London: Routledge and Kegan Paul, 1983), 99ff

minority. These governments should start ‘immediately’ to attack private property and ever
further concentrate all industry, agriculture, and trade in the hands of the state. This would
only become realisable, though, ‘in the measure in which the productive forces of the country
are being multiplied by th e labour of the proletariat’. 21 The Communist Manifesto urged the
workers to nationalise all means of p roduction and ‘multiply [them] as quickly as they can’.
The more advanced the country, the quicker preparations for uproooting private property
could be taken, but in all countries it would come under immediate attack. 22 Hal Draper calls
this a ‘transitio nal programme’. The economic conditions for the abolition of private property
were not yet available, but: ‘One of the tasks of proletarian rule i tself isto bring this about’. 23
The proletarian revolution created the conditions for communism through accel erated
industrialisation. In 1874, Marx noted further that in continental Western Europe the peasants
were still in the majority. Nevertheless, proletarian governments could win over the peasants
and facilitate the transition from private to collective pro perty in land. 24
In 1895, Engels admitted that he and his friend had in 1848 and 1871 been too
optimistic. Only now did he understand that ‘the situation of the economic development on
the continent had then been by far not ripe enough for the replaceme nt of capitalist
production’. 25 Engels’ prudence highlights the shift towards a new moderation. According to
Kolakowski, it was Kautsky who formulated the new view in a complete form that
proletarian revolutions were only possible in de veloped capitalist c ountries.26 Then again,
even he at times wavered towardsthe old Marxism, as when he opted for a Russian revolution
‘on the borders between bou rgeois and socialistsociety’.27 It appears that with proletarian
revolution in backward Russia and the notion of a ‘revolution from above’ in which the
proletarian state organises collectivisation and industrialisation at an accelerated pace, the
Bolsheviks were in effect backing away fr om the orthodoxy of the day to return to the
original Marxist radicalism.
Socialism in one country

21 Marx and Engels, Werke, IV, pp. 372 –4.
22 Ibid., pp. 481, 493.
23 Hal Draper, Karl Marx’s Theory of Revolution, II, The Politics of Social Classes (New York: Monthly Review
Press, 1978), pp. 187, 193.
24 Marx and Engels, Werke, XVIII, pp. 630, 631; see also, XVII, pp. 551 –2.
25 Ibid., XXII, pp. 512 –17; quotation, p. 515.
26 Kolakowski, Main Currents, II, pp. 44ff, 331ff.
27 See Moira Donald, Marxism and Revolution. Karl Kautsky and the Russia n Marxists, 1900 –1924 (New Haven:
Yale University Press, 1993), pp. 70ff; Bruno Naarden, Socialist Europe and Revolutionary Russia: Perception
and Prejudice 1848 –1923 (Cambridge: Cambridge University Press, 1992), pp. 220 –30.

According to Marx and Engels, socialism in a single country was impossible. French
and German revolutions could only be successful if the tsar, the bulwark of political reaction,
and British capitalism, dominating the world market, were overthrown. Communism
presupposed more or less simultaneous revolution in England, America, France, and
Germany. Not all Marxists agreed, though. In The Isolated Socialist St ate (1878) the German
social democrat Georg Vollmar argued, that ‘the final victory of socialism in at first only one
single state or several states’ was possible. A socialist economy could function in one state,
and this state could defend itsel f against the bourgeois world.28 In his book on the 1891 Erfurt
programme, Kautsky argued that under socialism international trade would be strongly
reduced. ‘Economic ind ependence’ was the best model.29 He foresaw nationally confined,
more or less autarkic socialis t states. Thus Marxism offered two ‘o rthodoxies’ to the
Bolsheviks.30
Without acknowledging his debt to Vollmar and Kautsky, Lenin wrote in 1915 that
‘the victory of socialism initially in some or even in one given capitalist country is possible.’
After ‘ having expropriated the capitalists and having organised socialist production at home’,
the victorious proletariat would face the capitalist world.31 Defending Marx, Trotsky argued
that even a socialist Germany could never survive on its own. Lenin did not refer to Russia,
but there is no denying that he defended socialism in one country as a principle. In the
following years he was often less sanguine, emphasising that even developed states needed
assistance from abroad to bring a socialist project to comp letion. He did not believe that
backward Russia could survive in revolutionary isolation at all. Then again, from 1918
onwards he did gradually begin to acknowledge that possibility. In his last writings he almost
in so many words accepted the possibility of an isolated socialist Russia. But the question of
Lenin is to a degree irrelev ant for the present argument.32 Whether Stalin and Bukharin were
or were not faithful to him in 1924 –5, the main thing is that the idea of socialism within
national walls ori ginated among the German ‘orthodox Marxists’.

28 Georg Vollmar, Der isoliert e sozialistische Staat. Eine sozialo¨konomische Studie (Zurich: Verlag der
Volksbuchhandlung, 1878), p. 4.
29 Karl Kautsky, Das Erfurter Programm in seinem grundsa¨tzlichen Theil erla¨utert von Karl Kautsky. Sechste
Auflage (Stuttgart: Dietz, 1905), pp. 11 7ff.
30 See also Walicki, Marxism, p. 220.
31 V. I. Lenin, Polnoe Sobranie Sochinenii (henceforth PSS) (Moscow: Gospolitizdat, 1958 –72), XXVI, pp. 353 –5.
See also XXX, p. 133.
32 See Erik van Ree, ‘Socialism in one country: a reassessment’, Studies in East European Thought 50 (1998),
77–117.

Target text

6. Stalin în postura de dictator: întruchiparea puterii, Oleg V. Khlevniuk

Deși au existat numeroase dezbateri privind "factorul uman/personal" din istoria
sovietică, nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că evenimente cheie și chiar etape întregi
din istorie sunt asociate cu indivizi anume, spre exemplu Lenin este asoci at cu NPE, Stalin cu
”Marea Schimbare”, Hrușciov cu Dezghețul, Gorbaciov cu Perestroika. Cu toate că acestea
sunt convenții și referințe vagi, ele reflectă un fapt evident: conducătorii sovietici (întocmai
conducătorilor altor țări) au avut o influență con siderabilă asupra mersului lucrurilor. În
discuție se aduc următoarele aspecte: cât de puternică a fost această influență, care au fost
mecanismele de funcționare ale acesteia, ce rol a jucat un anume conducător de s -a ajuns ca o
perioadă sau un eveniment să-i poarte numele.
Cercetările privind rolul lui Stalin în dictatura stalinistă au stârnit opinii extrem de
diferite în rândul lumii. Pe de o parte, modelul totalitar a luat naștere pornind de la premisa că
Stalin reprezintă omul de bază al sistemului, fă ră de care sistemul s -ar prăbuși. Pe de altă
parte, din diverse motive, unii istorici și -au exprimat îndoielile cu privire la trăinicia puterii
lui Stalin, ba mai mult au scris despre o așa -zisă pierdere a puterii propriu -zise în anumite
perioade (o versiu ne distinctă a teoriei "dictatorului slab"). Cu toate acestea, majoritatea
istoricilor care scriu despre Stalin și despre Stalinism preferă să lucreze cu documente
autentice; datorită acestui lucru s -a strâns o cantitate substanțială de informații și s -au făcut
observații importante. Această tradiție de lucru atent cu sursele a jucat un rol primordial în
ultimii zece ani de la deschiderea arhivelor.
Înainte de a revizui principalele rezultate ale acestei cercetări, se cere clarificarea
temei principale. Dac ă reușim să nu ne pierdem în detaliile fine ale diferitelor perioade
istorice, putem identifica două structuri ale puterii în sistemul sovietic: oligarhia și dictatura
personală. Aceasta din urmă a existat numai sub conducerea lui Stalin. Diferența
fundame ntală dintre cele două (din care decurg și cele mai multe alte diferențe) constă în
gradul puterii personale a conducătorului față de funcționari si, în special, în sferele
superioare ale funcționărimii. Oligarhia însemna că, în timp ce dispunea de o puter e
semnificativă, conducătorul era înconjurat de parteneri influenți și de o elită puternică

(nomenclatura). Conducătorul juca rolul principal în luarea deciziilor, însă acestea erau
implementate colectiv. În procesul de luare a deciziilor, interesele difer itelor instituții și
grupuri trebuiau negociate. Membrii Biroului Politic al PCUS erau în legătură cu rețele de
trepăduși din rândul funcționarilor de nivel mediu (șefii regionali și ai ministerelor etc) care
constituiau coloana vertebrală a Comitetului Ce ntral. Aceste sisteme de luare a deciziilor
colective lucrau în mod constant și serveau la limitarea puterii conducătorului și la
prezentarea condițiilor pentru o "anticipare" corespunzătoare.
Dictatura personală a lui Stalin a rezultat pe fondul prăbușiri i sistemului oligarhic.
Temelia dictaturii a fost puterea nelimitată a dictatorului asupra sorții oricărui oficial sovietic,
inclusiv asupra membrilor Biroului Politic. Mecanismele de luare a deciziilor au suferit
modificări corespunzătoare. Dictatorul a o bținut dreptul exclusiv de a iniția și de a confirma
deciziile, deși acest lucru nu înseamnă că a ales să -și exercite acest drept în orice situație.
Dictatura lui Stalin a luat naștere din haosul schimbării revoluționare și s -a bazat în mare
măsură pe viol ență. Societatea și sistemul politic au funcționat pe baza unui regim al
"măsurilor extraordinare". Această dictatură era uneori necesară, spre exemplu pe timp de
război, dar, cel mai adesea, a fost introdusă în absența unor motive întemeiate.
În felul ace sta, spre a înțelege rolul lui Stalin în sistemul sovietic și cât de multă
putere deținea, trebuie să se facă referire la cel puțin două aspecte: în ce măsură a controlat
Stalin funcționărimea și ce rol a jucat Stalin în procesul de luare a deciziilor și î n conducerea
propriu -zisă a țării.
"Dictatorul puternic": consolidarea dictaturii lui Stalin
Arhivele conțin un număr important de documente despre lupta pentru putere ce a
urmat după decesul Stalin.23 Este regretabil faptul că istoricii prezintă atât de puțin interes
pentru subiectul în cauză. Deși nu există încă publicații specializate despre lupta la cele mai
înalte eșaloane ale puterii, se poate afirma totuși că arhivele oferă noi dovezi însemnate c um
că victoria lui Stalin nu a fost inevitabilă. Stalin și "facțiunea" sa au lucrat din greu pentru a
ieși învingători. Adversarii lor nu au fost sub nicio formă ușor de învins.

23 Cele mai recente colecții de documente pe această temă includ A. V. Kvashonkin et al. (eds.), Sovetskoe
rukovodstvo. Perepiska, 1928 –1941gg. (Moscow: Rosspen, 1999); V. P. Danilov et al. (eds.), Kak lomali NEP.
Stenogrammy plenumov TsK VKP(b), 1928 –1929gg ., 5 vols. (Moscow: Mezhdunarodnyi fond ‘Demokratiia’,
2000 –1). Apendicele sunt deosebit de interesante în acest sens.

În mod asemănător, trecerea la dictatura personală nu a rezultat automat din victoria
împotriva oponenților. Documentele permit descrierea începutului anilor 1930 drept o
perioadă instabilă a oligarhiei în Biroul Politic.
Influența politică a membrilor Biroului Politic provenea, pe de o parte, din tradițiile
pre-revoluționare și postrevoluționare ale partidului bolșevic și, pe de altă parte, din rolul pe
care aceștia l -au jucat în administrarea țării.
Fiecare membru al Biroului Politic se afla la conducerea unor instituții -cheie, ceea ce
le permitea să dețină controlul asupra resu rselor importante și să joace un rol important în
luarea de nenumărate decizii operaționale. Fiecare membru și -a adunat în jurul său un cerc de
funcționari supuși și loiali, atât în centrul țării, cât și în regiuni. Stalin putea interveni în
activitatea membrilor Biroului Politic, dar, de regulă, aceste intervenții stârneau conflicte și
tensiuni. Stalin a trebuit să accepte existența unor astfel de "întovărășiri" și a depus eforturi
mari pentru a negocia interesele și a domoli "egoismul instituțional" al colegilor săi.24
Din arhive reiese un fapt evident, anume că puterea lui Stalin a crescut treptat în
cursul primei jumătăți a anilor '30. Dictatura sa personală a apărut doar ca urmare a epurărilor
în masă în rândul nomenclaturii în anii 1936 -8, care i -au p ermis să desființeze sistemul
oligarhic. Teza rolului decisiv al "Marii Terori" privind consolidarea dictaturii personale a lui
Stalin a fost acceptată de mult timp în istoriografie, iar noile documente o confirmă în
totalitate. Bazându -se pe sprijinul org anelor punitive, Stalin a executat mai mulți membri ai
Biroului Politic și în același timp și -a subordonat colegii rămași prin amenințarea cu acte de
violență împotriva lor și a familiilor acestora. Conducătorii mai tineri aduși în Biroul Politic
de către Stalin au fost crescuți în spiritul unei tradiții politice diferite, a cărei esență era
loialitatea personală față de conducător (vozhd '). În această nouă ordine, deciziile politice
cheie reprezentau prerogativa exclusivă a lui Stalin. Biroul Politic – ca organ colectiv – a
încetat să mai funcționeze și a fost înlocuit de întrevederile dintre Stalin și anumiți colegi
(comisiile Biroului Politic, cvintetul (piaterka))25. În rândurile de mijloc ale ierarhiei politice,
mulți dintre șefii unor instituții central e-cheie au fost înlăturați, la fel ca majoritatea șefilor
regionali. Acest lucru însemna că, Comitetul Central, alcătuit din astfel de oficiali, era
transformat într -o anexă pur decorativă a dictaturii. Totodată, acest lucru însemna că membrii
Biroului Pol itic pierduseră rețelele de clienți politici care reprezentaseră o sursă importantă a
influenței lor.

24 Mecanismul conducerii colective a Biroului Politic este bine reprezentat în OV Khlevniuk, R. U. Devis (R.
Davies), L. P. Kosheleva, E. A. Ris (E. A. Rees) și L. A. Rogovaia (eds.), Stalin i Kaganovich. Perepiska, 1931 –
1936gg. (Moscova: Rosspen, 2001).
25 Vezi O. V. Khlevniuk, Politbiuro: Mekhanizmy politicheskoi vlasti v 1930 -e gody (Moscow: Rosspen, 1996)

Stalin a încercat să mențină și în perioada postbelică structura puterii creată prin
Marea Teroare. Până în prezent, nu se știu încă foarte multe despre sistemul puterii din timpul
războiului. Cu toate acestea, există o mulțime de lucrări din perioada postbelică care arată că
modelul relațiilor dintre Stalin și cei care făceau parte din cercul său restrâns, model ce a
caracterizat sfârșitul anilor 1930, a fost reprodus. 26Singurele schimbări par să se fi produs în
relația dintre dictator și nomenclatură, unde epurările nu erau atât de frecvente și de aspre.

În mod evident, Stalin a trebuit să aibă încredere în aparatul de stat (apparat) pentru a –
și putea a firma și susține puterea. Nu ar fi deloc exagerat să susținem că acest aparat
cuprindea întregul sistem politic/al partidelor de stat al URSS27. Totodată, la fel de evident
este și faptul că Stalin avea nevoie de o organizație proprie, care să fie suficient de puternică
pentru supravegherea și represiunile de zi cu zi. Având în vedere acest lucru, unii istorici au
încercat să găsească un fel de "cancelarie" în afara structurilor formale ale puterii(de
exemplu, în sistemul departamentelor speciale/secrete) .28
Cu toate acestea, avem toate motivele să credem că organizația personală punitivă a
lui Stalin era de fapt compusă din organele "obișnuite" ale securității statului. Utilizarea
frecventă a OGPU în lupta pentru putere din interiorul partidului datează din anii 1920.
Începând cu anii 1930 și până în anii 1950, OGPUNKVD -MGB29 s-a aflat sub supravegherea
directă a lui Stalin.30 Pentru a -și asigura subordonarea necondiționată a organelor de
securitate, Stalin s -a bazat pe Partid sa procedeze la epurarea acestora atunci când era nevoie.
S-a stabilit în mod concludent că atât campaniile de represiune ale maselor cât și cele
îndreptate împotriva nomenclaturii și conducătorilor politici, au fost inițiate și supravegheate
de către Stalin. Dosarul său personal conține n umeroase protocoale privind interogarea

26 R. G. Pikhoia, Sovetskii Soiuz: Istoriia vlasti, 1945 –1991 (Moscow: RAGS, 1998); A. A. Danilov, A. V.
Pyzhikov, Rozhdenie sverkhderzhavy. SSSR v pervye poslevoennye gody (Moscow: Rosspen, 2001); O. V.
Khlevniuk et al. (eds.), Politburo TsK VKP(b) i Sovet Ministrov SSSR v 1945 –1953gg. (M oscow: Rosspen,
2001); Y. Gorlizki, and O. Khlevniuk, Cold Peace: Stalin and the Soviet Ruling Circle, 1945 –1953 (Oxford:
Oxford University Press, 2004).
27 URSS: Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
28 N. E. Rosenfeldt, Bent Jensen, and Erik Kulavig (e ds.), Mechanisms of Power in the Soviet Union
(Basingstoke: Macmillan, 2000), pp. 40 –70
29 the Russian acronyms have been preserved as such throughout history
OGPU : Administrația Politică de Stat de pe lângă Sovietul Comisarilor Poporului al URSS
NKVD : Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne
MGB : Comitetul Securității Statului responsabil pentru Poliția Politică, Contrainformații, Spionaj (in 1946,
NKGB was renamed MGB)
30 Vezi La police politique en Union sovietique, 1918 –1953, o ediție specială a C ahiers du monde russe 2 –4
(2001).

oficialilor arestați. Este bine cunoscut faptul că Stalin a aprobat personal execuția foștilor
funcționari ai nomenclaturii care, de regulă, erau judecați de colegiul militar al Curții
Supreme. Deși există o mulțime de informații despre modul în care Stalin a condus campanii
de represiune prin OGPU -NKVD -MGB, mecanismele prin care poliția politică a colaborat cu
alți membri ai Biroului Politic sunt mai puțin cunoscute. Se știe doar că existau subunități
speciale care acționau drept gardă de corp și personal de serviciu, prin intermediul cărora se
realiza, de asemenea, controlarea 24 din 24 a fiecărei mișcări și convorbiri. Pavel Sudoplatov,
un înalt oficial al MGB, a confirmat că, după război, Stalin intercepta apeluri le telefonice ale
lui Voroșilov, Molotov și Mikoian.31
Tot ceea ce știm despre Stalin și relațiile acestuia cu cercul său restrâns, precum și cu
membrii nomenclaturii ne permite să afirmăm că Stalin a folosit metode obișnuite, dacă se
poate spune așa, tradi ționale de supraveghere și represiune. Înalții oficiali au constituit
obiectul unei monitorizări continue a poliției secrete, de la care Stalin primea informații cu
privire la modul de viață al oficialilor și despre persoanele cu care aceștia intrau în con tact.
La ordinele lui Stalin, organele securității de stat puteau, în orice moment, să aresteze orice
conducător sovietic, incluzând adjuncții sau rudele acestora și să -i pună sub orice fel de
acuzații. Aceste metode erau suficiente pentru a asigura domina ția lui Stalin în cadrul
sistemului politic.

Metodele dictatorului : Stalin în sistemul de luare a deciziilor
O caracterizare a lui Stalin în postura de dictator activ poate fi găsită în biografia lui
Stalin32, scrisă de Adam Ulam, deși, în mod clar, nu el a generat ideea. Propaganda sovietică,
adică însuși Stalin, a depus eforturi considerabile pentru a crea această imagine de
"conducător (vozhd') implicat în guvernare". Documentele oficiale, chiar și cele nedestinate
publicului larg, au sublini at în mod constant rolul principal al lui Stalin în formularea și
implementarea celor mai importante politici și programe guvernamentale. Mesajul a fost
reluat în discursurile șefilor sovietici, în presă și în literatura de propagandă. Însă în ce
măsură co respundeau, totuși, realității aceste clișee propagandiste? Deschiderea arhivelor a
făcut posibilă analiza acestei probleme.
Așa cum am menționat in rândurile anterioare, referitor la prima jumătate a anilor
1930, s -a acceptat unanim faptul că în cadrul Bi roului Politic existau facțiuni "radicale" și

31 P. Sudoplatov, Razvedka i Kreml’ (Moscow: GeiGag, 1996), p. 383.
32 A. Ulam, Stalin: the Man and his Era (New York: Viking, 1973).

"moderate" și că schimbările și revenirile politicii sovietice de la vremea respectivă erau
produsul manevrelor lui Stalin printre aceste facțiuni. Această imagine își are rădăcinile în
articolele publicației ” Sotsialisticheskii vestnik” din anii 1930 și în principal, în articolul lui
Boris Nikolaevskii, "Cum a fost pregătit Procesul de la Moscova (din Scrisoarea unui vechi
bolșevic )" 33.
Arhivele nu confirmă totuși această teorie a facțiunilor. Mai degrabă, un număr mare
de documente susțin poziția acelor istorici care și -au îndreptat atenția asupra fenomenului
propriului interes instituțional în sistemul sovietic. Obiectul cel mai însemnat pentru studiul
acestui fenomen îl constituie activitatea comisariatelor economice în procesul de alcătuire și
de punere în acord a planurilor de producție și al distribuției investițiilor de capital.34 Unul
dintre cei mai influenți membri ai Biroului Politic, GK Ordzhonikidze, a fost o figură centrală
în acest proces, având mod ele contradictorii de comportament, în trecerea sa de la o poziție
administrativă la alta – la sfârșitul anilor 1920, președinte al Comisiei Centrale de Control și
din 1931 președinte al Consiliului Economic Suprem (VSNKh), iar apoi comisar al industriei
grele. De asemenea, se mai poate observa cum conflictul dintre Stalin și Ordzhonikidze, care
a luat sfârșit prin sinuciderea celui din urmă, a fost singurul conflict grav dintre Stalin și
cercul său restrâns, așa cum reiese din multe studii.35Deschiderea arh ivelor a dezvăluit multe
alte conflicte din cadrul Biroului Politic la începutul anilor 1930. Per ansamblu, aceste
conflicte se pot descrie prin termenul de "conflicte la nivel departamental" (vedomstvennye).
Diverși membri ai Biroului Politic au adoptat p oziții "radicale" și "moderate" în baza
funcției pe care o dețineau. În această perioadă de "conducere colectivă", care a caracterizat
prima jumătate a anilor 1930, Stalin a jucat două roluri principale. Pe de o parte, a acționat ca
arbitru suprem în conf lictele interinstituționale, pe de altă parte, ca inițiator al deciziilor
fundamentale cu caracter general. Desigur că o astfel de clasificare este artificială, deoarece
aceste funcții au coincis într -un număr de cazuri. În calitate de arbitru al conflicte lor
instituționale, Stalin a ales poziția de apărător al intereselor generale ale statului, așa cum ar
proceda orice conducător. El a acuzat în mod frecvent existența unui "egoism departamental"

33 Sotsialisticheskii vestnik, 23/24 (1936); 1/2 (1937), pp. 17 –24.
34 H. Kuromiya, Stalin ’s Industrial Revolution: Politics and Workers, 1928 –1932 (Cambridge: Cambridge
University Press, 1988); E. A. Rees (ed.), Decision -Making in the Stalinist Command Economy (Basingstoke:
Macmillan, 1997) pp. 43 –4
35 R.W. Davies, ‘Some Soviet Economic Control lers – III. Ordzhonikidze’, Soviet Studies 1(1960); Sheila
Fitzpatrick, ‘Ordzhonikidze’s Takeover of VSNKh: A Case Study in Soviet Bureaucratic Politics’, Soviet
Studies 2 (1985); F. Benvenuti, ‘A Stalinist Victim of Stalinism: ‘‘Sergo’’ Ordzhonikidze’ in Julian Cooper,
Maureen Perrie, and E. A. Rees (eds.), Soviet History, 1917 –1953: Essays in Honour of R. W.
Davies(Basingstoke: Macmillan, 1995); O. Khlevniuk, In Stalin’s Shadow: The Career of ‘Sergo’
Ordzhonikidze (Armonk, N. Y.: M. E. Sharpe, 1995).

(egoismul vedomstvennyi) și daunele provocate intereselor st atului. Este grăitor în acest
sens xemplul conflictelor dintre Stalin și cercul său restrâns din 1931 privind importurile. În
ciuda unei grave crize financiare și a pericolelor creșterii datoriei externe, instituțiile centrale
au continuat să ceară noi im porturi. Stalin și -a acuzat locotenenții de subminarea bugetului de
stat și de "egoism departamental restrâns". Conflictul devenise destul de grav.36
Criticile lui Stalin privind interesele instituționale restrânse nu s -au extins și asupra
sistemului care l e-a cultivat. Într -adevăr, în timp ce pe de o parte critica "egoismul
departamental", pe de altă parte încuraja existența acestuia din poziția sa de arbitru al
intereselor instituționale contradictorii. De exemplu, prin opoziția sa față de cerințele
comisa riatelor economice (khoziaistvennye) pentru resurse, Stalin apăra pozițiile
Comisariatului de Finanțe și pe cele ale Comitetului de Stat pentru Planificare37, care au fost
responsabile pentru echilibrarea bugetului și armonizarea planurilor. Poziția lui Sta lin nu era
fermă și de neclintit. În general, el avea tendința să susțină principiul dezvoltării industriale
forțate și, astfel, să apere interesele comisariatelor economice. Astfel, ni -l putem imagina pe
Stalin ca fiind o parte esențială a unui sistem al departamentalismului sovietic. Acest lucru a
fost valabil în special în perioada conducerii "colective", oligarhice, dar și în perioada
dictaturii sale personale, cu câteva modificări . Într -adevăr, departamentalismul a servit la
ușurarea tranziției dintre aceste două forme de guvernare.
Nu toate deciziile au fost luate în cadrul procesului de negociere a intereselor
instituționale. Stalin a preluat în mod direct inițiativa în cazul unui număr semnificativ de
decizii. Acest aspect este vizibil îndeosebi în ceea ce privește reorganizările administrative,
represiunea, politica externă și altele. Spre exemplu, acum știm cu exactitate că Stalin a fost
autorul scandaloasei legi din 7 august 1932 privind furtul "proprietății socialiste". Fără
îndoială, Stalin a fo st responsabil direct pentru pactul cu Hitler și pentru multe altele.
Participarea lui Stalin din prima jumătate a anilor 1930 în cadrul procesului de luare a
deciziilor privind aceste două nivele a continuat inclusiv după instaurarea dictaturii sale
perso nale, deși începând cu sfârșitul anilor 1930 a îmbrăcat o nouă formă. În rândul celor mai
înalte eșaloane ale puterii nu mai există nicio dovadă, lucru firesc la începutul anilor 1930,
care să ateste că persoanele din cercul restrâns al lui Stalin contrazi c deciziile acestuia. Stalin
ajunsese să monopolizeze dreptul de a lua decizii cu caracter fundamental. Cele mai înalte
organe de decizie au devenit organe consultative subordonate dictatorului. Un exemplu

36 Khlevniuk et al. (eds.), Stalin i Kaganovici, pp. 54 –7, 64 –76, 79, 87 –8, 90
37 Traducere atestată pentru ”Gosplae ( ref.: ”Marea foame sovietică, 1926 -1936”, Guzun Vadim)

concret îl reprezintă faimosul Comitet Special car e se ocupă de proiectul nuclear sovietic.
Comitetul a elaborat rezoluții, care mai apoi i -au fost trimise lui Stalin spre confirmare și
ulterior publicate ca hotărâri ale Consiliului de Miniștri.38 Multe organe de decizie grupate în
jurul lui Stalin au înlo cuit complet Biroul Politic.
Imposibilitatea evidentă de a prelua întreg controlul asupra tuturor sferelor de
guvernare l -a forțat pe Stalin să -și limiteze atenția către anumite priorități. Aceste limite au
căpătat un caracter extrem de pronunțat în ultimi i ani ai vieții sale. El și -a concentrat din ce în
ce mai mult atenția pe supravegherea organelor securității statului, a politicii externe și a
problemelor militare. Ocazional, a intervenit în sfere mai puțin relevante. Acest tip de
intervenție imprevizib ilă era menit să creeze efectul unei "prezențe continue" și să -i țină pe
locotenenții lui Stalin sub presiune constantă. Nimeni nu știa ce problemă ar putea prezenta
interes pentru dictator și în ce moment anume. Acest lucru a limitat independența
locotene nților lui Stalin și i -a forțat să lucreze sub amenințarea constantă a intervenției la un
nivel superior.
Deși acest sistem de supraveghere a fost în mod evident eficient, implementarea sa a
reprezentat un semn că se produc schimbări reale cu privire la ro lul jucat de Stalin în sistemul
de luare a deciziilor. Rolul lui Stalin în conducerea zilnică a guvernului a scăzut tot mai tare,
ca urmare a implicării sale din ce în ce mai scăzută în negocierea intereselor instituționale,
adică retragerea sa din luarea deciziilor de natură operativă. În special în ultimii ani ai vieții
sale, Stalin devenise un fel de suprastructură deasupra unui întreg sistem de administrare și
luare a deciziilor cu totul autonom. Acest lucru a reprezentat una dintre condițiile prealabil e
pentru o tranziție rapidă la o nouă oligarhie după moartea sa.
Împărțirea sistemelor de luare a deciziilor importante și a dictaturii nu a însemnat
totuși că aceste două sisteme existau autonom/independent unul față de altul. Deciziile luate
la inițiativa lui Stalin, care reflectau propriile sale preferințe, au avut un impact profund (și, în
unele cazuri, decisiv) asupra dezvoltării statului și a societății. Printre prioritățile lui Stalin se
pot identifica unele care au devenit prioritățile într egului stat. Din rândul acestora, ar trebui
menționată înclinația lui Stalin de a folosi violența politică ca rezolvare la orice problemă.
Acest lucru nu este întocmai neașteptat dacă luăm în considerare tradițiile bolșevismului și
faptul că noul stat s -a născut în mijloc de revoluție și de război civil, însă Stalin a accentuat,
fără îndoială, această tradiție și i -a adăugat o cruzime și o intoleranță aparte. O mare parte din
dovezi susțin punctul de vedere al lui Alec Nove, conform căruia adevăratul stalin ism a fost

38 L. D. Riabev (ed.), Atomnyi proekt SSSR. Dokumenty i materialy, t. II, Atomnaia bomba, 1945 –1954
(Moscow: Nauka, 1999), ch. 1.

un real act al terorii și a dus la extreme și excese. Aceste extreme, extraordinare chiar și din
punctul de vedere al ordinii juridice și politice sovietice aflate sub conducerea lui Stalin au
depășit deseori ceea ce era necesar, și drept urmare au avut ca efect slăbirea sistemului și nu
întărirea acestuia.39 Cel mai grăitor exemplu în acest sens îl reprezintă Marea Teroare din anii
1936 -8, pusă la cale, așa cum putem afirma cu încredere în ziua de azi, de către Stalin în
persoană. Consecințele de vastatoare ale represiunii în masă au fost atât de evidente încât,
într-un final, se pare că Stalin însuși nu le -a putut contesta. În orice caz, până la sfârșitul vieții
sale, acesta nu a mai întreprins niciodată o campanie de represiune asemănătoare prin
amploare si cruzime.
Precum alți dictatori, Stalin s -a bazat pe ceea ce el a considerat a fi darul său de a
anticipa lucrurile și pe caracterul său infailibil. El a perceput aceste calități aproape în termeni
mistici, așa cum se pare că a făcut -o Hitler. Î n practică, acestea au condus la o încăpățânare
extremă și o opoziție în fața compromisurilor. Istoricii politicii externe sovietice observă
adesea și subliniază pragmatismul lui Stalin, insă documentele de arhivă confirmă, de
asemenea, teza potrivit cărei a Stalin aborda foarte diferit politica internă și externă.
Pragmatismul lui Stalin în politica externă a vizat prevenirea adâncirii crizelor. De exemplu,
a luat decizia de a sprijini nord -coreenii în război împotriva sudului după multă ezitare, în
context ul unei presiuni intense din partea coreenilor și în special din partea Chinei.40
Pragmatismul lui Stalin în politica internă a fost cu atât mai mult limitat incât poate fi
numit "pragmatism de criză". Stalin a fost de acord cu concesiile limitate și incons ecvente
numai după ce lucrurile ajunseseră într -un punct mort și situația de criză devenise
periculoasă. Din cercetările recente, putem observa acest lucru în măsurile limitate ale așa –
numitei "neo -NEP"(Noua Politică Economică) din 1932. În mod surprinzăto r, Stalin s -a opus
unor proiecte de reformă economică promovate la vremea aceea41. Se poate spune același
lucru despre acele tendințe din politica socială și despre schimbările ideologice, la care se
face adesea referire prin termenul de "Marea Retragere", triumful valorilor "clasei de mijloc"
și așa mai departe. Deși au existat asemenea oscilații în "linia generală" sub conducerea lui
Stalin, nu există motive pentru a exagera profunzimea sau semnificația lor.
Poziția fermă și extrem de conservatoare a lui S talin s -a manifestat cu precădere în
ultimii ani ai vieții sale. În ciuda crizelor agricole și sociale extrem de grave, Stalin a blocat

39 Alec Nove, ‘Stalin and Stalinism. Some Introductory Thoughts’, in Alec Nove (ed.), The Stalin Phenomenon
(New York: Weidenfeld and Nicholson, 1993) pp. 24 –9.
40 A. V. Torkunov, Zagadochnaia voina: koreiskii konflikt 1950 –1953 godov (Moscow:
Rosspen, 2000).
41 R.W. Davies, Crisis and Progress in the Soviet Economy, 1931 –1933 (Basingstoke: Macmillan, 1996), pp.
142–228, 256 –69.

până și rectificările minore ce veneau în politica de investiții cu ritm forțat în industria grea și
armată.42 Necesitate a unor astfel de modificări a devenit atât de impetuoasă încât succesorii
lui Stalin au introdus reforme ample aproape imediat după moartea sa. Evenimentele de după
moartea dictatorului demonstrează măsura în care Stalin a conturat multe dintre trăsăturil e
sistemului care i -a purtat numele. În primele câteva luni de la moartea sa, succesorii lui Stalin
au abandonat fără nicio problemă multe dintre extremele stalinismului, în special caracterul
represiv exagerat al acestuia. Odată cu alte măsuri, aceasta a oferit sistemului un nou caracter,
în ciuda faptului că multe alte caracteristici fundamentale au rămas neschimbate.

Limitele dictaturii
În aparență, puterea lui Stalin a părut dintotdeauna nermărginită, încât istoricii
se întrebau frecvent care îi sunt limitele. Deși, conform cunoștințelor mele, nu au existat
persoane care să fi folosit expresia "dictator slab" pentru a -l caracter iza pe Stalin, unii istorici
au încercat să susțină o astfel de perspectivă a dictaturii staliniste. De exemplu, au existat
persoane care au susținut că puterea lui Stalin a fost slăbită și nu întărită de Marea
Teroare.43Mai există și teoria lui A. Avtorkha nov care spune că Stalin și -a pierdut puterea
propriu -zisă în ultimii săi ani și că a murit ucis de Beria.44
Nici una dintre aceste teorii nu este susținută de dovezi documentare
substanțiale, sau măcar de logica elementară/de bază. Problema "slăbic iunii" lui Stalin ar
trebui abordată nu în termeni de "conspirații" sau de "pierdere a puterii", ci mai degrabă din
prisma funcționării efective a dictaturii în sine. Această abordare se poate formula după cum
urmează: în centrul său, dictatura stalinistă a generat procese nocive a) modelului și
politicilor socio -economice staliniste și b) puterii lui Stalin ca dictator personal.
În ceea ce privește prima parte a acestei probleme, cei mai mulți dintre
cercetătorii care au studiat regimul au descope rit unul sau alt fenomen pe baza căruia ar putea
nega caracterul monolitic, "totalitar" al sistemului stalinist. În orice sferă a vieții sociale și
economice (într -o măsură sau alta) au existat forțe care contrazic scopurile regimului și care
contestă dire cția politicii. În sistemul de muncă forțată s -a impus acordarea de stimulente
pentru munca depusă.

42 Gorlizki and Khlevniuk, Cold Peace
43 J. Arch Getty and Roberta Manning (eds.), Stalinist Terror: New Perspectives (Cambridge: Cambridge
University Press, 1993).
44 A. Avtorkhanov, Zagadka smerti Stalina (Zagovor Beriia) (Frankfurt: Posev, 1976). A version of this theory
has been presented more recently in Iurii Zhukov, Tainy Kremlia: Stalin, Molotov, Beriia, Malenkov (Moscow:
Terra, 2000).

Normele tradiționale caracteristice vieții private au supraviețuit cerințelor ideologice
stricte ale regimului. Nici măcar atacul lansat de campaniile de re presiune ale regimului nu a
putut împiedica acest lucru. În ultimii ani în care Stalin a fost la putere a existat o criză destul
de gravă în sistemul Gulag -ului care a impus limite propriu -zise instaurării ulterioare a terorii
în masă. Însă lista exemplel or poate continua. Cu toate acestea, în ceea ce privește problema
în cauză, o atenție deosebită trebuie acordată modului în care funcționau structurile politice
din fruntea sistemului. Limitele dictaturii lui Stalin pot fi studiate prin observarea măsurii în
care sistemul dictaturii personale a depins de structurile oligarhice ale puterii și, inevitabil, le –
a și reprodus. Există o serie de factori care au condus această tendință către ”oligarhizare”.
Cu toate că și -au pierdut autonomia politică, membrii d in cercul restrâns al lui Stalin
și-au păstrat o oarecare autonomie birocratică în măsura în care ei erau responsabili de
funcționarea instituțiilor la conducerea cărora se aflau. Odată cu retragerea treptată a lui
Stalin din procesul de luare a deciziilor , această ”autonomie birocratică” a devenit tot mai
pregnantă. Totodată, aceasta le -a permis membrilor din cercul restrâns al lui Stalin să -și
dezvolte rețele de acoliți.
Dovada existenței acestor rețele se găsește în schimbările de cadre ce au avut loc d upă
moartea lui Stalin, context în care fiecare membru al conducerii a încercat să -și promoveze
acoliții. De fiecare dată când un conducător decădea de la putere, îi tragea după sine și pe
aghiotanți. Se poate spune că în măsura în care dictatura personală s-a bazat, într -o măsură
considerabilă, pe rivalitățile din cadrul Biroului Politic care au fost cultivate de către Stalin, o
condiție prealabilă esențială depășirii dictaturii a fost capacitatea membrilor grupului aflat la
conducere de a acționa colectiv . Arhivele arată că în timp ce Stalin era încă în viață, cercul
său restrâns nu a făcut niciun efort conștient și voit de a acționa colectiv. Totuși, după
”Afacerea Leningrad” din 1949 se poate remarca o anumită schimbare în comportamentul
acestora. Temâ ndu-se de ulterioare violențe politice, ei au acționat cu mult mai multă
prudență și au încercat să limiteze rivalitățile personale.
Apariția unor mecanisme cvasi -colective de luare a deciziilor poate fi considerată
drept dovadă a oligarhizării emergente d in ultimii ani de viață ai lui Stalin. Conform
protocoalelor în original redactate la întâlnirile din cadrul Biroului Politic reiese că un grup
format din membri aflați la conducerea acestuia (Molotov, Mikoian, Kaganovici, Malenkov,
Beria, Bulganin, și Hru șciov) s -a întrunit în mod regulat pe durata lungilor perioade în care
Stalin a lipsit de la Moscova, între 1950 și 1952. Protocoalele arată foarte clar că acest grup a
acționat după metoda de conducere colectivă caracteristică anilor 1920 și începutului anilor
1930, prin discutarea problemelor existente, formarea de comisii pentru analiza ulterioară a

acestor probleme, pregătirea unor soluții, și așa mai departe45. Cât privește perioadele în care
Stalin s -a aflat la Moscova, dovezile referitoare la luarea de decizii colective lipsesc. Cu toate
că deciziile luate de acest grup îi erau trimise lui Stalin pentru aprobare sau erau discutate la
telefon46, revenirea la o parte din procedurile guvernării colective a jucat un rol important în
tranziția politică de după moartea lui Stalin.

Întrunirile obișnuite și frecvente ale organelor de conducere din cadrul Consiliului de
Miniștri au jucat un rol și mai important privind consolidarea spontană a conducerii colective.
Biroul Președinției Consiliului de Miniștri, înființat în aprilie 1950, era aproape identic cu
Biroul Politic dacă ne referim la alcătuirea sa: Stalin, Bulganin, Beria, Kaganovici,
Malenkov, Mikoian, Molotov, Hrușciov. Cu toate acestea, spre deosebire de întâlnirile
Biroului Politic, care erau prezid ate de fiecare dată de către Stalin, Biroul Președinției
Consiliului de Miniștri a operat dintotdeauna fără Stalin47. Chiar pe aceste structuri
importante a căzut greutatea fundamentală a conducerii operative a țării.
Autonomia birocratică, relațiile cond ucător -acolit și experiența guvernării colective au
reprezentat condiții prealabile pentru oligarhizarea puterii. Prin îndeplinirea unor funcții
cruciale în sistemul partidului de stat și prin deținerea în mâinile lor a pârghiilor puterii dacă
nu politice, măcar administrative, persoanele care făceau parte din cercul restrâns al lui Stalin
erau o parte la fel de importantă a dictaturii precum însuși Stalin. Fără a exagera importanța
lor, putem deduce că Stalin era conștient că acest factor constituia o limi tă a puterii sale. În
felul acesta poate fi exprimat caracterul relativ stabil conferit de apartenența la Biroul Politic
(deși, poate, nu numai). Echilibrul la cele mai înalte eșaloane ale puterii era precar, dar exista,
iar necesitatea menținerii acestuia a contat drept factor ce limita puterea lui Stalin.
Din materialele de arhivă pe care le avem la dispoziție în prezent se poate observa că
dictatura lui Stalin se baza pe un sistem al oligarhiei autoritare, sau al departamentalismului
oligarchic, și fun cționa pe principiul competiției și al negocierii intereselor instituționale.
Dictatorul juca rolul unei ”superstructuri active” în cadrul acestui sistem. Pe de o parte,

45 0 Rossiiskii gosudarstve nnyi arkhiv sotsial’no -politicheskoi istorii (henceforth RGASPI) f. 17, op. 163, d.
1598, l. 60; d. 1604, l. 186; d. 1611, l. 140.
46 O. V. Khlevniuk et al. (eds.), Politburo TsK VKP(b) i Sovet Ministrov SSSR, pp. 113 –14, 116. Potrivit lui M.
A. Menshikov, ministrul comerțului exterior, care participa frecvent la întâlnirile Biroului Politic și la cele ale
Biroului Președinției Consiliului de Miniștri, în încăperile în care se țineau întâlnirile, în spatele președintelui,
se afla o cabină telefonică în care se realiza comunicarea între Stalin și asistenții săi. El scrie: ” Pereții și ușa
cabinei erau bine izolate, în așa fel încât nimeni din holul alăturat să nu audă un sunet.” M. A. Menshikov, S
vintovkoi i vo frake (Moscow: Mezhdunarodnye otnosheniia, 1996 ) p. 148.
47 Pentru o cronică a întâlnirilor organelor Consiliului de Miniștri, vezi Khlevniuk et al. (eds.), Politbiuro TsK
VKP(b) i Sovet Ministrov SSSR, pp. 438 –564.

dictatorul reprezenta una dintre părți în conflictele dintre instituții (de obicei în calitate de
arbitru). Pe de altă parte, el acționa în calitate de inițiator al multor decizii, în multe situații,
modelând fundamental dezvoltarea țării. În mod particular, sistemul de represiune a fost
format aproape în totalitate sub îndrumarea lui Stal in. Politicile de represiune constituie
totodată un excelent exemplu care arată cum ambiția politică a lui Stalin, obsesiile, greșelile
și infracțiunile sale au conturat caracterul sistemului și l -au făcut extrem de violent chiar și
pentru o dictatură.
Structurarea puterii supreme pe două nivele și sistemul de luare a deciziilor au
constituit fundamentul reproducerii continue a oligarhiei ca nucleu al dictaturii, iar
desființarea acesteia a ocupat o mare parte din timpul lui Stalin. Într -o măsură considerab ilă,
a definit limitele obiective asupra puterii lui Stalin. După moartea lui Stalin, conducătorii
sovietici s -au unit cu scopul de a preveni nașterea unei noi dictaturi personale. În absența lui
Stalin, influența lor asupra aspectelor operaționale s -a tradus în deținerea puterii politice.
Totuși, acest proces putea fi observat chiar și înainte de moartea lui Stalin.
Deși ambele nivele ale puterii politice s -au îmbinat în dictatura lui Stalin, sistemul
departamentalismului oligarchic a putut să existe și fără elementul dictatorial. Acest lucru
ajută la explicarea tranziției fine de la conducerea colectivă la dictatura personală în anii
1930, și înapoi la conducerea colectivă după moartea lui Stalin. În ciuda faptului că multe
dintre principiile fundamental e aflate la baza sistemului au rămas ”intacte” și a faptului că
succesorii/urmașii lui Stalin au menținut un cadru al puterii autoritare, respingerea terorii de
stat, al cărei prim catalizator a fost Stalin, schimbase deja în 1953 natura însăși a sistemulu i,
făcându -l mai puțin sângeros, mai previzibil și deschis reformelor.
7. Stalin ca factor în deciziile economice: Agricultura sovietică, 1931 –1936 R.
W. Davies

Acest capitol definește rolul lui Stalin în agricultură între 1931 -6 în contextul
dezvoltării generale a politicii agricole sovietice. Se bazează în principal pe schimbul de
corespondență dintre Stalin și Kaganovici, deputatul lui Stalin la Moscova pe perioada celor
56 de săptămâni de vacanță de care Stalin a avut parte în acești șase a ni. Corespondența
cuprinde în jur de 850 de scrisori și telegrame codificate.1 Pe durata vacanței sale, Stalin a

1 1 O. Khlevniuk, R. U. Devis (R. W. Davies), L. Kosheleva, E. A. Ris (Rees), and L. Rog ovaia (eds.), Stalin i
Kaganovich. Perepiska, 1931 –1936 gg. (Moscow: Rosspen, 2001) (henceforth SKP). Ediția în limba engleză,

primit, de asemenea, un colet plin cu documente de 8 -12 ori pe lună prin intermediul
serviciului de poștă al OGPU/NKVD; listele cu aceste docu mente sunt disponibile și în
prezent.2 Corespondența și listele de documente oferă o șansă unică de a examina
comportamentul lui Stalin în calitate de conducător politic. Acestor materiale din timpul
vacanței li se adaugă protocoalele (minutele) Biroului P olitic și agenda cu programări a lui
Stalin pentru perioada mult mai lungă în care acesta nu se afla în vacanță, telegramele pe care
le-a trimis în timp ce se afla la Moscova(disponibile mult mai puțin sistematic), precum și
scrierile și discursurile pe ca re le-a publicat.
Înainte de a analiza corespondența dintre Stalin și Kaganovici, descriu contextul până
în 1930, și trăsăturile principale ale politicii agricole din 1931 -6.
Context
Bolșevicii nu au apreciat suficient faptul că, pe termen lung, calea către progres în
agricultură în țări agrare precum Rusia era reprezentată de înlocuirea economiei bazate pe
gospodării individuale cu largi ferme mecanizate. Victoria clasei muncitorești în 1917 a
însemnat că fermele mari puteau fi organizate ca întreprinderi socialiste.
În timpul Războiului Civil, mulți dintre liderii bolșevici și membri ai Partidului s -au
convins că această schimbare ar putea avea loc repede, cu ajutorul sprijinului pri mit din
partea claselor muncitorești victorioase din alte țări. Însă în 1921, prăbușirea economiei
sovietice și nereușirea revoluționării lumii întregi au dus la introducerea Noii Politici
Economice. Mulți dintre bolșevicii aflați la conducere (incluzându -l aici și pe Lenin) au
conchis în acel moment că implementarea socialismului într -o Rusie formată în mare parte
din țărani ar necesita o lungă perioadă, ce ar presupune stăruință pentru reeducarea țăranilor
și furnizarea de către stat a unor resurse subs tanțiale pentru a sprijini mecanizarea.
Pentru o lungă perioadă de timp, deținerea industriei de către stat a fost asociată cu o
piață în care gospodăriile țărănești individuale vindeau de bună voie o cantitate din ce în ce
mai mare din produsele lor. În Biroul Politic, Buharin și alții au susținut în mod deosebit
această direcție, care predomina în mod covârșitor în Comisariatul Popular pentru Agricultură
și Finanțe.

care conține principalele scrisori și telegrame, de R. W. Davies, O. Khlevniuk, E. A. Rees, L. Kosheleva, și L.
Rogovaia (eds.),T he Stalin –Kaganovich Correspondence, 1931 –1936 (New Haven: Yale University Press,
2003) (henceforth SKC).
2 For references, see note to Table 1.

Până în 1926, Stalin a susținut necondiționat această abordare și, alături de Bukharin,
a luptat împotriva lui Troțki și a opoziției stângi pentru presupusa lor subestimare a
țărănimii.3 Dar în cadrul acestui context ortodox antitroțkist, viziunea lui Stalin asupra
țărănimii era cu totul diferită de cea a lui Buharin. Într -un discurs ținut în ianuarie 1925,
adresat unui public format din membrii partidului, el a manifestat un anume dispreț față de
țărănime:
”Țărănimea se află de partea noastră, trăim cu ea, ne clădim o nouă viață alături de ea,
fie că este bună sau rea, facem acest lucru împre ună. Acest aliat, știți și voi înșivă, nu este
unul foarte puternic, țărănimea nu este un aliat la fel de fiabil precum proletariatul țărilor
capitaliste dezvoltate. Dar totodată este un aliat și, dintre toți aliații disponibili, este singurul
care ne ofer ă și ne va oferi asistență directă, primind asistența noastră în schimb.” 4
În luna iunie a aceluiași an, Stalin a declarat ferm în culise că sloganul lui Bukharin
"îmbogățiți -vă", pe care îl adresase "tuturor țăranilor", nu era "sloganul nostru" și era
"incorect" – "sloganul nostru este acumularea socialistă" .5 Mai îndrăzneț decât ceilalți
conducători sovietici la vremea respectivă, Stalin a declarat în public că "avem nevoie de 15 –
20 de milioane de proletari industriali" (în locul celor patru milioane ex istente în prezent) .6
La sfârșitul anului 1927, criza de cereale a transformat diferența de perspective dintre
Buharin și Stalin într -o încălcare enormă. Stalin a lansat "măsurile extraordinare" pentru a
forța țăranii să -și cedeze cerealele și, în timp ce în public nega orice astfel de intenție, a
abandonat relația comercială cu țăranii. Mai exact, la Plenul din 1928 al Comitetului Central
al Partidului, el a respins ferm ideea că piața liberă a cerealelor ar trebui restaurată:
”Încercați să deschideți o p iață liberă (vol'nyi rynok), ce ar presupune aceasta? Dacă
speculantul plătește 1 rublă și 50 de cope -uri, noi trebuie să plătim 1R 60, dacă plătește 2r,
trebuie să plătiți 2r10. . . acest lucru ar însemna să renunțăm la tot, căci atunci salariile ar
trebu i să fie triplate, prețurile bunurilor industriale de consum ar trebui să crească, totul s -ar
da peste cap.”7

3 Vezi, de exemplu, raportul său privind cea de -a XVII -a Conferință a Partidului din octombrie -noiembrie 1926.
I. V. Stalin, Sochineniia, 13 vol. (Moscova: Gospolitizdat, 1946 -52), VIII, pp. 286 -8.
4 Ibid., VII, p. 28.
5 5 Vezi E. H. Carr, Socialism într -o singură țară, 1924 -1926 (Londra: Macmillan, 1958), I, pp. 260, 284, și
Stalin, Sochineniia, VII, p. 153
6 Pravda, 13 mai 1925. Vezi Stalin, Sochineniia, VII, p. 132.
7 Kak lomali NEP (Moscova: Mezhdunarodnyi fond "Demokratiia", 2000), II, p. 649; Acesta es te tiparul
necorectat

Până și creșterea prețului cerealelor cu 40% ar însemna cel puțin trei sute de milioane
de ruble pe an, iar "pentru a obține acești bani, am fi nevoiți să tăiem ceva fie din industrie,
fie din comerț".8 Simultan cu această respingere a pieței libere, Stalin a fost principalul motor
al campaniei de stabilire a sovhozurilor(gospodării agricole de stat) pentru mecanizarea
producției de cereale, care ar procura cereale statului în cantități furnizate până la momentul
respectiv de culaci. 9 Stalin a susținut că până la sfârșitul anului 1929, noul sovhoz ar
presupune "mari fabrici de cereale ce se întind pe circa 50.000 -100.000 de hectare", depășind
prin mărime și cele mai mari ferme din SUA.10
Pe fondul acestui context al respingerii pieței libere și al accentului puternic pus pe
avantajele oferite de mecanizarea la scară largă, Stalin a condus campania de colectivizare a
agriculturii și eliminare a cula cilor ca și clasă. Până în ultimele luni ale anului 1929 doctrina
predominantă era aceea potrivit căreia "colectivizarea completă este de neconceput fără un
sistem mecanizat"11. Cu toate acestea, numărul de mașini disponibile, chiar și în cele mai
optimist e estimări ale autorităților, era total inadecvat pentru a putea permite înlocuirea cailor
și plugurilor din cele douăzeci și cinci de milioane de gospodării țărănești individuale cu
tractoare și combine de recoltat. În consecință, în ajunul freneziei cole ctivizării totale din
ianuarie -februarie 1930, Stalin, în discursul său adresat agrarilor marxiști (de la Pravda, 29
decembrie 1929), a anunțat o schimbare dramatică în politică. Acest lucru s -a bazat pe ceea
ce s-a întâmplat în zona Khoper din regiunea V olga Inferioară, unde "simpla introducere a
unor utilaje agricole în inima colhozurilor [corporative agricole] a avut un rezultat la care
lucrătorii noștri pragmatici nici nici că au visat vreodată ". 12
În anii 1930, dezvoltarea sovhozurilor mecanizate l a scară largă a continuat, în timp
ce în colhozuri mașinăriile au fost introduse treptat pentru principalele operațiuni agricole.
Dar chiar și în sovhozuri mașinăriile disponibile erau insuficiente. Până în 1933 aceste
mașinării au produs două milioane din cele douăzeci de milioane de tone de cereale preluate

8 8 Ibid., P. 519; Aceasta este versiunea aceluiași discurs revizuit de Stalin
9 Protocoalele Politburo arată că această schemă a fost propusă personal de Stalin și, contrar practicilor
obișnuite, a fost imediat aprobată: Rossiiskii g osudarstvennyi arkhiv sotsialno -politicheskoi istorii (de acum
înainte RGASPI) f. 17, op. 3, d. 684, l. 7 (26 aprilie 1928).
10 Pravda, 7 noiembrie 1929; Douăzeci de ani mai târziu, la republicarea acestui discurs în Sochineniia, XII, p.
129, el a înlocuit cu prudență "50, 000 la 100.000" cu "40 -50.000"!
11 Pravda, 7 August 1929 (editorial)
12 Acesta a fost discursul în care a cerut, de asemenea, "eliminarea kulakurilor ca și clasă". Pentru susținerea
anterioară a colhozului nemecanizat de Kalinin și Yakov lev, vezi R. W. Davies, Ofensiva socialistă:
Colectivizarea agriculturii sovietice, 1929 -1930 (London: Macmillan, 1980), pp. 115, 388 -91.

de stat; însă construcția lor s -a dovedit a fi mult mai costisitoare decât se preconizase, ceea ce
a impus angajarea unui număr neașteptat de mare de lucrători necalificați, care să lucreze pe
lângă ma șini.13 În agricultură în ansamblu, scăderea catastrofală a numărului de cai din
URSS, de la treizeci și cinci de milioane la 1 iulie 1929, la un număr de doar șaisprezece
milioane la 1 iulie 1934, a însemnat că producția de cereale și producția agricolă în general a
scăzut în loc să crească. Statul a trebuit să procure hrană pentru populația urbană crescândă,
pentru armată și pentru export, toate acestea dintr -o producție agricolă redusă.
Preocupările agricole ale lui Stalin, 1931 -1936
O treime dintre subiectele abordate în scrisorile și telegramele lui Stalin către
Kaganovici între anii 1931 -6 făceau referire la chestiunile economice interne, iar în 9% dintre
subiecte era vorba despre comerțul exterior. Agricultura era de departe subiectul cel mai
dezb ătut al corespondenței dintre cei doi, reprezentând jumătate din mesajele lui Stalin despre
economie, peste 100 de articole în total. Pe durata vacanțelor sale, el a acordat mult mai
multă atenție agriculturii decât industriei, lăsându -l în mare parte pe r edutabilul
Ordzhonikidze să se ocupe de aceasta din urmă: Stalin a intervenit doar uneori, atunci când
considera că Ordzhonikidze își depășește atribuțiile și uneori, se pare, o făcea pentru simplul
motiv că o problemă anume îi atrăsese atenția.14
În secto rul agricol, problema crucială pentru Stalin a fost producția de cereale și
colectarea acesteia de către stat. Această abordare a avut o justificare rațională. Pâinea și alte
produse din cereale erau de departe cea mai importantă sursă de calorii și prote ine din
alimentația populației, iar cerealele furajere constituiau o componentă majoră a hranei
cabalinelor și bovinelor. Nereușirea îmbunătățirii randamentelor producției de cereale l -a
determinat pe Stalin în 1929, 1930 și 1931 să susțină cu hotărâre ex tinderea suprafeței
semănate cu cereale. Drept consecință a exceselor acestei politici, sistemul de rotație rațională
a culturilor a dispărut în multe raioane. În același timp, Stalin i -a obligat pe experții agricoli și
pe statisticieni să adopte estimări exagerate privind producția de cereale.
Cu prilejul unei ocazii celebre, în iunie 1933, s -a publicat o telegramă dintre Molotov
și Stalin pe prima pagină a ziarului Pravda, ce sublinia că s -a redus cota la recoltă pentru
sovhozuri de către conducătorii Tru stului de Cereale Odessa și că responsabilii ar trebui să fie

13 Vezi R.W. Davies și S.G. Wheatcroft, Anii de foamete : Agricultură sovietică,1931 -1933 (Basingstoke:
Palgrave Macmi llan, 2004), cap. 11.
14 Vezi R. W. Davies, M. Ilic și O. Khlevniuk, "Biroul Politic și Politică economică", în E. A. Rees (ed.), Natura
Dictaturii lui Stalin: Politburo, 1924 -1953 (Basingstoke: Palgrave Macmillan, 2004).

expulzați din Partid și să fie judecați.15 Pe parcursul anilor 1930 și 1940, recoltările de cereale
de către stat s -au desfășurat pornind de la premisa că recolta era considerabil mai mare decât
orice estimare reală.
În decursul anilor 1931 -6, cele mai multe dintre scrisorile și telegramele lui Stalin
către Kaganovici privind agricultura aveau ca subiect cerealele, iar cele mai multe dintre ele
aprovizionarea cu cereale. Acest lucru reiese foarte clar din Tabelul 1, care arată că optzeci și
unu din cele 104 telegrame pe tema agriculturii trimise de către Stalin în timp ce se afla în
vacanțe făceau referire la cereale, iar cincizeci și nouă dintre acestea erau despre diferite
aspecte privind aprovi zionarea cu cereale.16 Din cele optsprezece telegrame pe tema altor
culturi, douăsprezece vorbeau despre bumbac și sfeclă de zahăr. Cel mai mare eșec al lui
Stalin a fost lipsa sa zilnică de preocupare privind șeptelul.
Acesta reprezenta cel de -al doilea cel mai mare sector agricol și un furnizor esențial
de grăsimi pentru populație. Stalin a trimis doar cinci telegrame pe această temă. Numai una
dintre telegrame, care avea ca subiect o chestiune minoră, a constituit echivalentul
numeroaselor telegrame pri vind aprovizionarea cu cereale pe care le trimisese: în data de 27
august 1933, el a confirmat că semnătura sa putea fi adăugată hotărârii judecătorești
referitoare la planul din 1934 al producției de carne.17 Toate cele trei telegrame trimise în
1935 viza u anularea planului de raționalizare a cărnii, ca parte a campaniei generale de
abolire a raționalizării, problemă care pentru Stalin prezenta un interes real. Prin telegrama
din 1936 a fost acceptată întârzierea recensământului bovinelor.
În toată corespo ndența pe tema agriculturii, Stalin nu a arătat niciodată același interes
amănunțit care -i era caracteristic în abordarea problemei privind armamentele. În cadrul
discuțiilor pe tema pregătirii celui de -al doilea plan cincinal, el a încercat uneori să adop te o
viziune mai largă. Însă observațiile sale referitoare la perspectivele asupra producției de
bumbac, spre exemplu, nu au depășit cadrul general:

15 Pravda, 20 iunie 1933; cu privi re la acest incident, vezi Davies și Wheatcroft, Years of Hunger, pp. 245 -6
16 Concentrarea asupra aprovizionării cu cereale și asupra împrumuturilor din acest schimb de corespondență nu
a avut legătură decât într -o mică măsură cu lunile în care și -a luat concediu. Cerealele reprezentau o preocupare
pe tot parcursul anului. În perioada iulie -decembrie și în primele luni ale anului următor, cerealele au fost
procurate de stat; în primăvară, statul a trebuit să facă față deficitelor de cereale înainte de noua recoltă și să
planifice aprovizionările din următoarea recoltă.
17 SKP, p. 313 n. 2; decretul a fost publicat în Pravda, 29 august 1933.

”Sarcina principală: garantarea îndeplinirii/ducerii la bun sfârșit a celui de -al doilea
plan cincinal pri vind bumbacul (cred că este vorba de 40 sau 50 de milioane de puduri
[655,000 -819,000 de tone] de bumbac pur) și pregătirea acestei garanții de ani de zile prin
începerea muncii fără întârziere. Principalele căi de atingere a acestui obiectiv sunt: a)
creșterea anuală a producției (îmbunătățirea procesului de cultivare, sporirea cantității de
îngrășăminte, îmbunătățirea sistemelor de irigare etc.); b) extinderea suprafețelor de cultură
(pregătirea a tot mai multe suprafețe noi semănate în fiecare an); c) b onusuri pentru
randamente ridicate, beneficii însemnate pentru extinderea suprafeței însămânțate, medalii
pentru muncitorii harnici; d) supravegherea punerii în aplicare a/implementării deciziilor. Pe
lângă o decizie de orientare globală, trebuie luate de cizii specifice de planificare și ghidare
pentru fiecare republică de bumbac în parte. Altfel, decizia luată riscă să fie doar o declarație
cu intenții bune. 18”
Stalin s -a interesat, totuși, îndeaproape, dar inconsecvent, de tractoare și camioane și
de a sigurarea unui număr echitabil/rezonabil al acestora pentru agricultură.19 Cele mai
uluitoare dovezi ale preocupării lui Stalin cu privire la aprovizionarea cu cereale sunt
reprezentate de înregistrarea documentelor pe care le -a primit pe perioada vacanțel or între
1931 -6. "Listele [opisi] de materiale trimise tovarășului Stalin" sunt clasificate în diferite
moduri în diferiți ani, dar în principiu el a primit cinci tipuri de documente:
1. Telegrame TASS;
2. Rapoartele NKVD etc .;
3. Alte scrisori și memoran dumuri, probabil selectate de către conducătorul
sectorului său special, Poskrebyshev, ca fiind de interes pentru Stalin; și materiale
informative, uneori asociate în mod specific cu ședințele Biroului Politic
4. Protocoale ale Biroului Politic
5. Materiale statistice

18 8 SKP, p. 460 (letter of 28 August 1934)
19 A se vedea, de exemplu, corespondența cu Kaganovici în septembrie -octom brie 1933 privind planul de
distribuție pentru tractoare și camioane în SKP, pp. 365, 367 -9, 378 -80. În prezentul capitol și în tabelele
anexate, mașinile agricole nu au fost incluse în "agricultură", ci în "industrie".

După cum reiese din Tabelul 2, materialele statistice trimise lui Stalin erau în mare
măsură legate de aprovizionările și achizițiile de cereale de către stat (pregătire,livrare,
cumpărare). Fiecare element enumerat în Tabelul 2 const a, de regulă, din mai multe tabele,
prezentând recoltele de cereale pe o perioadă de cinci zile și lunar, atât pentru URSS în
ansamblu, cât și pentru regiunile separate. El a primit foarte puține materiale statistice despre
industrie. În decursul celor șas e vacanțe anuale ale sale, lui Stalin i -au fost trimise doar două
articole referitoare la alte aspecte pe tema cerealelor, altele decât aprovizionarea (referitoare
la semănatul de primăvară din 1932 și la semănatul de toamnă din 1933), și doar un articol p e
tema altor culturi decât cea de cereale ( care figurează pe data de 21 August 1931, ca
"rezumat al producțiilor de culturi alimentare pentru prima, a doua și a treia perioadă de cinci
zile [din august]"). Se pare că nu i -a fost trimis niciun material sta tistic pe tema șeptelului și
a produselor lactate.
Tabelul 3 arată că scrisorile și alte memorandumuri trimise lui Stalin (punctul 3) de
mai sus) acopereau o gamă mai largă de tematici, deși chiar și aici, subiectul central îl
constituiau aprovizionările cu cereale. Multe dintre aceste memorandumuri i -au fost trimise
lui Stalin deoarece au fost asociate cu articole din agenda Biroului Politic; se va vedea din
Tabelul 1 că el a răspuns rar la acele memorandumuri care au tratat alte subiecte decât
cerealele.
Dovezile privind preocupările lui Stalin din perioada când se afla la Moscova sunt
mai puțin sistematice. Jurnalul de întâlniri al lui Stalin consemnează întâlnirile sale cu înalții
oficiali responsabili pentru achizițiile agricole și cu comisarii (mai tâ rziu miniștri) pentru
agricultură și sovhozuri. Tabelul 4 arată că, în anii 1933 -7, el s -a întâlnit cu cel mai înalt
oficial al achizițiilor publice de 119 ori, însă cu Comisarul Poporului pentru Agricultură de
numai nouăzeci și cinci de ori. Acest model a fost reluat după cel de -al Doilea Război
Mondial, deși întrevederile sale au fost în mod notabil mai puțin frecvente. În 1946 -52 s-a
întâlnit cu Ministrul Agriculturii de cincisprezece ori și cu Ministrul Achizițiilor Agricole de
douăzeci și nouă ori.
Protocoalele Biroului Politic înregistrează pe ordinea de zi elemente introduse de
Stalin, uneori în asociere cu alte persoane de rang înalt. Această informație nu este foarte
sigură. Subiectele despre care se știa că îi atrăgeau atenția au fost adesea introd use în
sesiunile Biroului Politic de către alți membri ai Biroului sau de către înalți funcționari. Cu

această condiție importantă, protocoalele pentru 1931 și 1932 arată din nou interesul deosebit
pe care îl manifesta față de sectorul cerealelor.
În 1931, a introdus 19 articole pe teme agricole; șapte dintre acestea făceau referire la
cereale, alte șapte la alte culturi, iar trei dintre ele la animale. În 1932, a introdus treisprezece
articole; șase făceau referire la cereale și trei la animale. 20 Începâ nd cu 1933, Biroul Politic
s-a întrunit mai rar, iar protocoalele acestuia rareori indicau cine era responsabil pentru
introducerea unui anumit articol.
Hotărârile lui Stalin în domeniul agricol
În discuția ce urmează, mă limitez strict la acele decizii pe ntru care Stalin a fost în
mod clar responsabil personal.21 Sunt comparate și contrastate două sectoare ale agriculturii:
cerealele, sector căruia i -a acordat o atenție deosebită; și șeptelul, căruia i -a acordat
considerabil mai puțină atenție.
Decizii pri vind cerealele . Începând cu sfârșitul anilor 1920, Stalin a condus și a
controlat campaniile succesive de achiziție a cerealelor, începând cu bine cunoscuta sa
călătorie către Siberia în ianuarie -februarie 1928, în care a încercat să accelereze colecțiile de
cereale. Mai apoi, în cadrul plenului din iulie 1928, a teoretizat despre criza cerealelor
afirmând că, în interesul acumulării de capital pentru finanțarea industrializării, era esențial
ca, în absența împrumuturilor externe, să se obțină un "tribut" ( dan) de la țărani: un termen
ce data din zilele invaziilor mongole.22 De atunci, fiecare recoltă a implicat o campanie
publică cu scopul de a asigura producția de cereale.
Înaltul funcționar responsabil direct cu colecțiile de cereale până în 1934, Cherno v, a
răspuns în fața lui Mikoian în cadrul Comisariatului pentru Comerț al Poporului (mai târziu
Comisariatul Popular pentru Aprovizionare) până la începutul anului 1932 și apoi în fața lui
Kuibyshev, în calitate de șef al noului Comitet de Stat pentru Agr icultură (Komzag), înainte
de a fi numit el însuși șef al Komzag. Însă el nu a răspuns numai în fața acestora, ci și
înaintea lui Stalin (adesea și înaintea lui Molotov, care era președintele guvernului
sovietic/Consiliului Comisarilor Poporului ) referi tor la orice schimbare importantă propusă

20 Derivat din protocoalele Biroului Politic: RGASPI f. 17, op. 3, d. 810 -912 și din
Biroul Politic TsK RKP (b) -VKP (b): povestki dnia zasedanii, 1919 -1952: catalog, 3 volume (Moscova:
Rosspen, 2001), II.
21 Multe alte decizii au fost luate, probabil, cu participarea activă a lui Stalin, în să eu abordez doar de acele
decizii atribuite în mod specific intervenției lui Stalin în înregistrări.
22 Stalin, Sochineniia, XI, pp. 159, 188 -9; acest text a fost publicat pentru prima dată în 1949.

privind planurile de colectare a cerealelor; și s -a pregătit periodic pentru examinarea
bugetelor acestora pentru anul sau trimestrul agricol, arătând care sunt veniturile efective și
propuse, precum și cheltuielil e principale pentru cereale. Cele mai importante dintre aceste
bugete erau aprobate de către Biroul Politic.
Stalin acorda atenție modificărilor propuse și, de obicei, deși nu întotdeauna, le
accepta. Toate modificările, precum și unele dintre bugetele ado ptate pentru problema
cerealelor au fost aprobate în mod oficial de către Biroul Politic (de obicei, prin sondaj). În
cadrul întâlnirilor Biroului Politic au fost luate în calcul schimbări importante în ceea ce
privește politica de colectare a cerealelor.
Portretul tradițional al lui Stalin, în care acesta este înfățișat încercând neîncetat să
accelereze colecțiile de cereale fără urma de milă sau sfială, este în mare măsură confirmată
de arhive. Colecțiile de cereale din recolta din 1932 oferă un exemplu extrem de bun. El s -a
ocupat activ de promovarea campaniei pentru cereale, chiar și atunci când se afla în vacanță.
La începutul campaniei din 1932, la 18 iunie 1932, el le -a trimis câte o scrisoare lui
Kaganovici și lui Molotov, prin care le propunea conv ocarea unei conferințe la care să
participe secretarii de partid și președinții comitetelor executive sovietice din cele paisprezece
regiuni sau republici cerealiere care erau cele mai reprezentative pentru aprovizionarea cu
cereale. Conferința trebuia să aibă în vedere "organizarea colecțiilor de cereale și îndeplinirea
necondiționată a planului". Scrisoarea sa a stabilit principalele direcții în care conferința
trebuia să se îndrepte și a fost citită de către Molotov la conferință drept documentul
fundame ntal al acesteia. Treisprezece dintre scrisorile și telegramele codificate trimise de
către Stalin lui Kaganovici și invers (sau trimise atât lui Kaganovici, cât și lui Molotov) în
perioada cuprinsă între 20 iunie și 9 iulie au avut ca subiect principal co nferința și hotărârea
publicată de Comitetul Central cu privire la colecțiile de cereale la care s -a ajuns în urma
conferinței. 23
Câteva săptămâni mai târziu, el personal a instituit faimosul decret din 7 august, care
impunea pedeapsa cu moartea pentru furtul de cereale din câmpurile colhozurilor. 24 În
campania care a urmat, Stalin a insistat public asupra opiniei potrivit căreia ma joritatea
dificultăților apărute la colectarea cerealelor ar putea fi atribuite încercărilor culacilor și ale

23 SKP, pp. 179 -80, 182, 186 -8, 196, 201 -3, 207 -8, 211, 214, 218, 220. Documentul de la p. 220 include o
corecție foarte neobișnuită a lui Stalin realizată de către Kaganovici și Molotov: Stalin a înțeles atât de greșit
unul dintre paragrafele din rezoluția privind plățile în avans în natură pentru fermierii colectivi, încât a fost rugat
să-și retragă amendamentul, ceea ce presupunea că paragraful făcea referire la plățile bănești, a consimțit acesta.
24 Pentru detalii, a se vedea Davies și Wheatcroft, Years of Hunger, pp. 162 -8.

altor dușmani de clasă de a sabota producția de cereale; aceasta era justificarea sa pentru
reprimarea celor care se opuneau politicii de colecta re a cerealelor. Potrivit lui Stalin, acești
dușmani de clasă se infiltraseră în colhozuri și subminau campania printr -un "sabotaj secret
(tikhaia sapa)". 25
Stalin a preluat inițiativa impunând măsuri severe care au forțat țăranii să -și cedeze
culturile. Astfel, la 8 noiembrie 1932, el însuși a afirmat sus și tare că satele care nu și -au
cedat partea de cereale ar trebui să fie lipsite de toate bunurile de consum. În aceeași lună, el
a scris într -un document despre Caucazul de Nord: "Avertizați populația s tanitsy (din satele
mari) care figurează pe lista neagră că ar putea a fi exilați".27
De îndată ce consecințele cele mai grave ale foametei au luat sfârșit, Stalin a cerut noi
cantități de cereale. Arhivele arată că, în toamna anului 1934, Stalin a solicit at, în mod mai
mult sau mai puțin obligatoriu, colecții suplimentare considerabile de cereale, mai mult sau
mai puțin obligatorii, provenite de la colhozuri și de la țărani sub forma așa -numitelor
"achiziții [zakupki]", care erau luate de la țărani la pre țuri scăzute în schimbul aprovizionării
cu bunuri de consum alocate. Achizițiile care s -au făcut pe lângă colecțiile obligatorii din
recolta din 1934 au făcut posibilă abolirea raționalizării pâinii. 28
Însă povestea nu se încheie aici. În repetate rânduri , Stalin a răspuns cu reticență la
dovezile din partea consilierilor săi cum că planurile de colectare a cerealelor erau exagerate
și a acordat o deosebită atenție împotrivirii țăranilor. La plenul Comitetului Central al
Partidului, în octombrie 1931, câț iva secretari regionali de partid au afirmat că, având în
vedere recolta proastă, planurile de cereale pentru regiunile lor erau prea elaborate. Stalin a
convocat, în mod neașteptat, o întâlnire a secretarilor de partid în regiunile cerealiere, care s -a
încheiat cu reducerea cantității din planul anual de cereale de la 25,8 la 24,3 milioane de
tone.29 La 4 mai 1932, Stalin a pornit discuția din cadrul Biroului Politic cu privire la planul
de colectare a cerealelor, ceea ce a dus la adoptarea unui plan care prevedea o cantitate mai
mică decât în anul precedent. 30 După începerea campaniei, el le -a scris lui Kaganovici și lui
Molotov propunându -le o schimbare substanțială a planului privind cerealele pentru Ucraina,
având în vedere recolta slabă:

25 Vezi ibid., Pp. 203 -4. 26 RGASPI f. 558, op. 11, d. 45, l. 32.
27 Vezi E. N. Oskol’kov, Golod 1932/33: khlebozagotovki i golod 1932/33 v Severo -Kavkazskom krae
(Rostov -on-Don: Izdatel’stvo Rostovskogo universiteta, 1991), p. 93.
28 Vezi O V. Khlevniuk și R. W. Davies, "Sfârșitul Raționalizării în Uniunea Sovietică, 1934 -1935 ", Studii
Eurasiatice 4 (1999), 557 -609, în special pp. 571 -2.
29 Vezi Davies and Wheatcroft, Years of Hunger, pp. 90, 476
30 RGASPI f. 17, op. 3, d. 882, l . 3 (item 14). 31 SKP, pp. 241 –2

” Abordarea n oastră conform căreia planul de colectare a cerealelor pentru URSS
trebuie să fie îndeplinit necondiționat este în totalitate corect. Dar rețineți că trebuie făcută o
excepție pentru districtele din Ucraina care au suferit destul de mult.”
El a propus ca p lanul pentru sectorul țărănimii (colhozuri plus țărani) din Ucraina să
fie redus cu 655.000 de tone, de la 5.8 la 5.2 milioane de tone. El a sugerat, de asemenea, că
planul pentru Transcaucaz ar trebui să fie și el redus.31 Multe alte reduceri ale planului de
cereale pentru Ucraina și în alte părți au fost făcute și în cursul următoarelor șase luni, astfel
încât planul total pentru URSS a fost redus de la 23,5 la 19,6 milioane de tone.32 În cursul
campaniei, Biroul Politic a anunțat în mod frecvent că țăran ilor nu li se vor acorda
împrumuturi de cereale pentru semințe, alimente sau furaje. Însă în primăvara anului 1933,
deficitul extrem de cereale în mai multe regiuni importante a condus la un număr mare de
decizii de a emite cantități mici de cereale către colhozuri și țărani, toate necesitând aprobarea
lui Stalin. De exemplu, în primăvara anului 1933 au fost emise treizeci și cinci de decizii de
acordare a unor mici împrumuturi de mâncare. În cele din urmă, statul a emis sprijin prin
acordarea de semințe ș i împrumuturi în valoare de 1.274.000 tone, asistență alimentară și
împrumuturi în valoare de 330.000 tone, 1,604,000 tone în total – nimic nu fusese plănuit
inițial.
Totodată, Stalin a revizuit și alte aspecte ale politicii privind cerealele atunci când și -a
dat seama că măsurile anterioare eșuaseră. Cea mai remarcabilă schimbare a fost, probabil, în
planurile pentru zona semănată. În urma secetei din 1931, Iakovlev, Comisar pentru
Agricultură, a concluzionat că supraextinderea suprafeței semănate a pertur bat rotația
culturilor (a se vedea p. 125 de mai sus). Stalin nu a acceptat această modificare a politicii
decât după recolta din 1932. Corespondența sa cu Kaganovici și Molotov din lunile iulie și
august 1932 dezvăluie modul confuz și ezitant în care a aj uns la schimbarea sa în politică. El
a primit o serie de rapoarte despre starea precară a recoltei, printre care și o scrisoare
alarmantă din partea lui Voroșilov care descria infestarea culturii cu buruieni în Caucazul de
Nord, iar pe 17 iulie a lansat o critică aspră la adresa Comisariatului Agriculturii printr -o
scrisoare către Kaganovici. El a acuzat Comisariatul că nu a acordat suficientă atenție
creșterii randamentelor și, contrar ordinii stabilite, a afirmat:
”Este necesar:

32 Vezi Davies și Wheatcroft, Years of Hunger, p. 478. 33 Ibid., p. 471.

1) să se renunțe la politica de extindere a vânzării cu ridicata în zonele
semănate, atât în colhozuri și (în special!) în sovhozuri (în special în ceea ce privește
culturile ce necesită multă forță de muncă). 34”
Două săptămâni mai târziu, la 1 august, Biroul Politic a adoptat planu l pentru
semănatul de toamnă ce avea să aibă loc în 1932 pentru recolta din 1933. Suprafața totală
care urma să fie semănată era doar o idee mai mare decât cea din 1931 și mai mică decât cea
cuprinsă în planul din 1931. În ziua următoare, Kaganovici i -a scris lui Stalin cu o oarecare
mulțumire:
”Am aprobat cifrele pentru semănatul și arătura de toamnă; punctul nostru de plecare
a fost abordarea dvs corectă a faptului că nu se poate mări cantitatea propusă pentru
extinderea zonelor semănate. Prin urmare, am contribuit la extindere cu o singură moa ră
pentru sovhoz, și am lăsat întregul sector al colhozurilor și al țărănimii la același nivel din
anul precedent. Considerăm că am procedat corect. 35”
Cu toate acestea, Stalin a clarificat îndată faptul că abordarea sa privind restrângerea
zonei semănate nu ar trebui luată chiar întocmai. La 5 august, el a trimis o telegramă codată
despre planul pentru semănatul de toamnă, insistând asupra faptului că zona de semănat
trebuie să continue să se extindă:
”Pentru semănatul de toamnă din sovhozuri, nu vor exis ta modificări cu privire la
extinderea cu un milion de hectare, deși este o cifră îngrijorătoare. În ceea ce privește sectorul
colhozurilor, consider că nu ar fi corect să se mențină aceleași zone ca anul trecut:
semănăturile de toamnă din colhozuri trebu ie să se extindă în mod obligatoriu pe cel puțin
încă 500.000 de hectare.”
Kaganovici și Molotov au răspuns în aceeași zi cu o telegramă din care reiese evident
că decizia îi rămâne în întregime lui Stalin:
”Zona de cereale din planul de anul trecut a fost păstrată pentru colhozuri, însă mai
există și 672.000 de hectare suplimentare de culturi industriale (floarea -soarelui, orez și
coriandru), transferate din planul pentru primăvară către cel pentru toamnă în baza
experienței de anul trecut. Este necesar să mai adăugăm încă cinci sute de mii de hectare? Vă
rugăm să ne informați.”

34 SKP, p. 232.
35 Ibid., P. 257; pentru decizia Biroului Politic, a se vedea RGASPI f. 17, op. 3, d. 894, 11. 16 -17 (punctul 5)

În ziua următoare, pe 6 august, Stalin a oferit un răspuns: "Ar fi bine să adăugăm cinci
sute de mii de hectare de grâu la planul de toamnă pentru colhozuri " , iar Biroul Politic a
adoptat imediat/fără să stea pe gânduri această propunere.36
Cu toate acestea, zece zile mai târziu, pe 17 august, Stalin a scris următoarele într -o
scrisoare adresată lui Kaganovici:
”M-am gândit la propunerea tovarășului Iacovlev cu privire la rotația culturilor în
URSS (pe care mi -a adresat -o într -o conversație în timp ce ne aflam la Sochi) și am ajuns la
concluzia că propunerea ar trebui adoptată. Informați -l pe Yakovlev referitor l a acest aspect.
37”
Pentru ca reintroducerea rotației culturilor să fie posibilă, a fost nevoie în mod
neapărat de restrângerea suprafeței însămânțate. După ce Stalin s -a întors din vacanță, Biroul
Politic a început o discuție lungă pe tema îmbunătățirii r andamentului , iar în urma înființării
unei comisii a Biroului Politic din care făcea parte și Stalin, la 29 septembrie a fost publicat
un decret în numele Sovnarkom și al Comitetului Central, prin care se anunța că "suprafețele
însămânțate s -au extins suf icient". În primăvara anului 1933, suprafața totală însămânțată
trebuia să fie cu doar un milion de hectare mai mare decât în 1932, și o nouă extindere a
suprafeței semănate cu cereale trebuia compensată printr -o reducere a suprafeței însămânțate
cu alte c ulturi. 38 Într-un final, suprafața totală însămânțată pentru recolta din 1933 a fost cu
4,7 milioane de hectare mai mică decât în 1932, iar suprafața semănată cu cereale a crescut cu
doar 1,9 milioane de hectare, mai puțin decât în 1930 sau 1931.39 Acesta este un exemplu
tipic al ajustării reținute a lui Stalin privind politica sa în fața faptelor aspre și a presiunilor
din partea consilierilor săi – excepțional prin faptul că etapele ajustării sale sunt înregistrate
destul de precis în arhive (din păcate, nu există nicio înregistrare a conversației lui cu
Iakovlev din Sochi, care ar putea să ne arate ce argumente i s -au părut a fi cele mai
convingătoare).
Deciziile privind șeptelul. După cum am văzut, aproape toate deciziile Biroului
Politic privind șepte lul în anii 1931 -3 nu au fost asociate în mod clar cu Stalin. Deciziile cu

36 SKP, pp. 260 –1, 268; RGASPI f. 17, op. 3, d. 895, l. 14 (din 7 August)
37 SKP, p. 285.
38 Sobranie zakonov i rasporiazhenii raboche -krestianskogo pravitel'stva SSSR (Moscova: Iuridicheskoe
izdatel'stvo NKIu SSSR, 1932), art. 434. Pentru sesiunile Biroului Politic, vezi Davies și Wheatcroft, Anii
Foametei, pp. 233 -4.
39 Sel'skoe khoziaistvo SSSR: ezhegodnik 1935 (Moscova: Selkhozgiz, 1936), p. 241. În 1932, suprafața
cultivată cu cereale s -a micșorat cu 4,7 milioane de hectare, contrar planurilor, ca urmare a condițiilor precare
din toamna anului 1931 și primăvara anului 1932.

privire la șeptel și schimbările referitoare la acestea nu au fost niciodată aduse în discuție de
către Stalin la întâlnirile Biroului Politic și, spre deosebire de recoltele de ce reale, nu există
semne care să arate că acestea l -ar fi interesat în mod deosebit. El a considerat că pentru a
avea succes în creșterea animalelor este nevoie de suficiente cereale care să constituie
material pentru furaje. Încă din luna august 1918, a rec unoscut că furajele reprezintă o
problemă crucială, transmițându -i lui Lenin din regiunea Volga că "există mai multe animale
decât fân aici, și dat fiind faptul că animalele nu pot fi trimise fără fân, transportul de animale
în număr mare a devenit imposib il .40 La Congresul al Șaisprezecelea al Partidului din 1930,
el a afirmat:
”îmbunătățirea creșterii animalelor și rezolvarea problemei cărnii [ trebuie să se
întâmple] prin asigurarea pentru zonele în cauză a unei cantități suficiente de produse ieftine
din cereale și furaje … fără a rezolva problema cerealelor, fără a organiza o rețea densă de
depozite de cereale în efectivele de animale, bumbac , sfeclă de zahăr, in și în porțiunile cu
tutun, este imposibil să se atingă un progres în creșterea animalel or și în culturile industriale.
41”
Lipsa relativă a atenției sale asupra creșterii animalelor nu trebuie să ne conducă la
concluzia că el a lăsat ca acest sector să fie pur și simplu gestionat de cooperativele agricole
și de recoltare. În timpul primului proces de colectivizare din ianuarie și februarie 1930, când
a fost lansat aparatul de partid și de stat nu doar în scopul colectivizării mai rapide, ci și în
scopul trecerii în proprietatea statului a animalelor țăranilor, Stalin nu a intervenit. Lipsa un ei
politici explicite de care a dat dovadă a reprezentat o o cale de acces pentru cei care se
ocupau de colectivizare. Însă haosul care a urmat și, mai presus de toate, neliniștea țăranilor
la scară largă, l -au determinat să oprească procesul de colectiviz are, punând excesele pe
seama subordonaților săi, în mod caracteristic lui. Politica sa revizuită s -a bazat din nou pe
premisa că problema crucială o reprezentau cerealele. În "Amețiți de Succes", publicată în
ziarul Pravda pe 2 martie 1930, el a declara t hotărât că "artelul este legătura principală a
mișcării colhozurilor, deoarece este cea mai potrivită formă de rezolvare a problemei
cerealelor". Iar aceasta se datorează faptului că "forța de muncă, întrebuințarea terenurilor,
mașinile și alte echipamen te, animalele de tracțiune [de exemplu caii și boii] și clădirile
agricole sunt toate socializate". Potrivit concepției lui Stalin, lucrul colectiv pe câmpurile de
cereale și utilizarea colectivă a capitalului necesar pentru cultivarea cerealelor ar permit e ca

40 Stalin, Sochineniia, IV, p. 125 (scrisoare din Tsaritsyn din 4 August).
41 Stalin, Sochineniia, XII, pp. 278, 326 (raport din 27 iunie). 42 Pravda, 2 March 1930

distribuirea acestora să fie controlată îndeaproape de către aparatul de stat. În același timp,
Stalin și -a dat seama că transferul de animale și grădini de legume care aparțineau țăranilor
către colhozuri ar stârni animozitate și a sperat că această mișcare va deveni un proces mai
mult sau mai puțin voluntar odată cu rezolvarea problemei cerealelor:
”Cine are nevoie de aceasta grabă prostească și dăunătoare cauzei? Torturarea
țăranului colhoznic cu "naționalizarea" locuințelor, a tuturor bovinelor de lapte, a tuturor
animalelor mici [ ovine, caprine și porcine] și a păsărilor domestice de curte atâta timp cât
problema cerealelor încă planează, când poziția de artel a colhozului nu a fost încă
consolidată – cu siguranță este evident că o astfel de "po litică" ar fi utilă și profitabilă numai
pentru dușmanii noștri blestemați? 42”
Cu toate acestea, în urma recoltei bogate din 1930, Stalin a susținut campania de
sovietizare a șeptelului, crezând că problema cerealelor fusese deja rezolvată. El nu a
antici pat recolta foarte slabă din 1931 și problemele care au rezultat în urma confiscării din
această recoltă a aceleiași cantități de cereale ca și în 1930. La 30 iulie 1931, Molotov și
Stalin au adoptat un decret major privind animalele naționalizate la o ses iune completă a
Biroului Politic. Această hotărâre fost publicată ca declarație a Comitetului Central al
Partidului și a Sovnarkomului intitulată "On the Development of Socialised Livestock
Farming’ , în ziua următoare. 43 Potrivit declarației, înființarea unor sovhozuri de zootehnie și
a unor "ferme agricole [tovarnye fermy]" în colhozuri a reprezentat o "sarcină
centrală/obiectiv esențial pentru viitorul apropiat": " anii 1931 și 1932 trebuie să fie ani de
progres în sfera creșterii efectivelor de animale și să se dovedească a fi la fel de decisivi în
organizarea privind culltura grânelor precum anii 1929 și 1930 ". Pe lângă această decizie,
Stalin a mai introdus o altă decizie a Biroului Politic luată în aceeași zi . Decretul intitulat
"Cu privire la De zvoltarea Industriei Cărnii și a Conservelor" prevedea construirea a opt
combine de carne mari, paisprezece combine medii și treizeci și cinci de combine mici în
cursul anilor 1931 -3. Magazinele de conserve, prin asociere cu combinele, aveau să producă
2400 de milioane de conserve de hrană în 1933, printre care 450 de milioane de conserve de
carne. 44

42 Stalin, Sochineniia, XII, pp. 278, 326 (raport din 27 iunie). 42 Pravda, 2 March 1930
43 RGASPI f. 17, op. 3, d. 839, l. 5 (Decizia nr.11 / 4), publicată sub titlul Sobranie Zakonov 1931, art. 312, și în
ziare.
44 RGASPI f. 17, op. 3, d. 839, 11, 26 -35. Planul a fost înaintat Biroului Politic de către Comisariatul de
Aprovizionare la data de 20 mai și a fost acceptat "în cea mai mare parte/în mare" (RGASPI f. 17, op.3, nr.826,
nr.13 – nr.8 / 11). Pe 10 iulie, Birou l Politic a adoptat o versiune revizuită a planului, care propunea ca până în

Aceste politici au avut rezultate dezastruoase pentru industria animalelor, a cărnii și a
industriei lactate, nu doar din cauză că recolta de cereale nu a r eușit să genereze o cantitate
suficientă de furaje, ci și din cauză că naționalizarea grăbită și stângace a animalelor țăranilor
a condus la boli și decese, și la ostilitate suplimentară între țărani. În decurs de un an,
politicile au fost inversate. La 26 martie 1932, a fost publicată o rezoluție radicală în numele
Comitetului Central al Partidului. Aceasta a condamnat naționalizarea excesivă și a încurajat
dreptul de proprietate la șeptel al țărănilor. Acestă rezoluție a fost prezentată Biroului Politic
de către Iakovlev.45 Stalin știa fără îndoială despre acest decret și despre măsurile pe care le
impunea acesta. Cu toate acestea, nu s -a găsit nicio dovadă cum că Stalin este cel care a
inițiat această reformă. Această lipsă de interes real a fost, de ase menea, caracteristică tuturor
celorlalte aspecte ale politicilor "neo -Nep" din primăvara anului 1932, care au încercat să
amelioreze situația din agricultură prin stimulente și concesii acordate țăranilor.46 Aproape un
an mai târziu, totuși, el s -a identif icat personal și în mod public cu reforma. În februarie 1933,
când problema cerealelor era destul de stringentă, Stalin a accentuat și mai tare importanța
proprietății personale a animalelor decât o făcuse în "Amețiți de Succes". În secțiunea despre
"feme i și colhoznice", în discursul său din cadrul Primului Congres al Muncitorilor
Colhoznici Fruntași47, după ce a afirmat că "problema femeilor este o problemă majoră" și că
"femeile sunt o forță majoră" și trebuie promovate , el a continuat:
”Guvernul sovie tic a avut, desigur, o mică neînțelegere cu colhoznicele în trecutul
recent. Dar problema vacilor este acum rezolvată, iar neînțelegerea s -a înlăturat. (Aplauze
prelungite.) Ne -am atins obiectivul ca majoritatea colhoznicilor să dețină o vacă în fiecare
gospodărie. După un an – sau câțiva ani – nu veți mai întâlni nici măcar un singur colhoznic
care să nu aibă propria vacă. Noi, bolșevicii, vom încerca să ne asigurăm că toți țăranii noștri
dețin o vacă (aplauze prelungite). 47”

1933 să fie produse până la 3.000 de milioane de conserve de alimente conservate, inclusiv 750 milioane de
conserve de carne (RGASPI f. 17, op. 835, 11. 2. 9 -24 – Decizia nr.6 / 10). Până la sfârșitul anului 1933, patru
dintre combinele mari au fost construite, însă în 1933 au fost produse doar 108 milioane de conserve de carne și
329 milioane de conserve de orice alt fel. (Pentru mai multe detalii privind aceste cifre, vezi Sotsi alisticheskoe
stroitel'stvo (Moscova: Soiuzorguchet, 1935), p. 275, în plus, industria a produs 21 de milioane de borcane de
carne și 488 de milioane de produse de orice fel. Atât pentru conserve cât și pentru borcane unități erau folosite
unități standar d de măsura de 400 de grame.)
45 Pentru detalii despre criza animalelor din iarna anilor 1931 -2 și despre reformele ulterioare, vezi Davies și
Wheatcroft, Years of Hunger, pp. 307 -12
46 Planul de colectare a cerealelor din 4 mai este o excepție – a se ve dea p. 132 de mai sus.
47 Termen provenit din limba rusă : ”udarnik truda” si face referire la un titlu de onoare acordat în Uniunea
Sovietică muncitorilor cu performanțe exemplare
47 Stalin, Sochineniia, XIII, pp. 251 –2 (19 februarie 1933)

Obiectivul pe termen lung de restrângere și, în cele din urmă, de eliminare a parcelei
din gospodării și a proprietății personale asupra animalelor nu a fost niciodată abandonat. La
27 mai 1939, într -o ședință plenară a Comitetului Central al Partidului a fost adoptată o
rezoluție cu titlul "Măsuri de protecție a terenurilor socializate împotriva risipei
[razbazarivanie]"48. Această rezoluție și legislația adoptată ulterior au dus la o imediată
scădere substanțială a numărului de animale aflate în proprietate personală și a jucat un ro l
major în scăderea generală a numărului de animale în ajunul războiului. 49 Presiunea asupra
parcelelor din gospodării a fost reluată după război printr -un decret ulterior al Comitetului
Central și al Consiliului de Miniștri din 19 septembrie 1946 și a fo st menținută în ultimii ani
ai lui Stalin.50 Desigur, această politică nu a fost un capriciu de -al lui Stalin. A fost apoi
reluată de Hrușciov începând cu 1956.
Concluzii
Stalin se înfățișa țăranilor ca un conducător aspru și implacabil, însă un conducător
care totuși s -a preocupat întotdeauna de interesele și nevoile lor. Agricultura trebuie să
satisfacă nevoile statului în interesul pe termen lung al poporului sovietic (și al oamenilor din
lumea întreagă). Cei care se opuneau acestei politici erau tratați ca dușmani și alungați din
societatea sovietică. Însă guvernul sovietic, aflat sub conducerea lui Stalin, oferea condiții
favorabile pentru țărani, permițându -le să se dezvolte și să prospere.
În ceea ce privește elaborarea politicilor, până la sfârșitul anului 1929, dacă nu mai
devreme, Stalin devenise principalul conducător politic, deși până în 1932 au mai rămas urme
ale conducerii colective. Până în 1933 ajunsese deja un dictator personal, ale cărui propuneri ,
aparent, nu erau niciodată contestate în cadrul Biroului Politic. 51 Dar, ca toți dictatorii, Stalin
a depins de colegi și de subordonați pentru sfaturi și informații; și nu avea nici timpul și nici
capacitatea de a controla toate aspectele activității sovietice. Acest studiu s -a concentrat
asupr a aspectelor agriculturii pe care Stalin a căutat să le controleze; și asupra măsurii în care
a reușit acest lucru.

48 8 Direktivy KPSS i sovetskogo pravitel’stva po khoziaistvennym voprosam (Moscow: Gospolitizdat, 1957),
II, pp. 589 –94.
49 Vezi R. W. Davies, Mark Harrison și S. G. Wheatcroft, Transformarea economică a Uniunii Sovietice, 1939 –
1945 (Cambridge: Cambridge University Pre ss, 1994), pp. 128, 289.
50 Pentru decret, vezi Sobranie postanovlenii pravitel'stva SSSR (Moscova: Upravlenie delami Soveta Ministrov
SSSR, 1946), art. 254.
51 Vezi SKC, pp. 1 –20

Felul în care s -a ocupat de agricultură a urmat modelul general al deciziilor sale
politice. 52 El s-a concentrat pe un număr mic de problem e pe care le -a considerat esențiale
pentru succesul politicii sale în ansamblu. Achiziționarea de către stat a cerealelor era
fundamentală pentru hrănirea populației urbane aflate în creștere și a armatei, iar el s -a ocupat
de achiziția cerealelor în mod n econtenit și nemilos. El nu a acordat decât puțină atenție
restului de aspecte ale politicii agricole: nu există dovezi cum că el a jucat un rol activ, de
exemplu, în deciziile privind organizarea internă a colhozurilor sau în remunerarea
colectiviștilor.
Acest lucru nu înseamnă, însă, că nu a avut nicio influență asupra acelor aspecte
economice cărora nu le -a acordat o atenție aparte. În acest sens, influența sa a variat, iar
pentru a face o evaluare generală a ariei influenței sale este necesar să fie exa minate mai în
detaliu și alte aspecte ale deciziilor sale politice. În cazul animalelor, lui personal i -au revenit
deciziile cruciale atât pentru a restrânge socializarea animalelor în martie 1930, cât și pentru
a-și continua demersurile în acest sens în i ulie 1931. Totuși, nu pare să fi fost asociat în mod
explicit cu decizia de revizuire a politicii de socializare din martie 1932, însă odată ce s -a
convins că noua politică era viabilă și necesară, a susținut -o puternic în februarie 1933.
Stalin era mai f lexibil în politicile sale decât se crede în concepția generală.53 De
exemplu, ținând cont de rezultatele slabe ale recoltei, atât în 1931, cât și în 1932, el a aprobat
și, uneori, a inițiat propuneri de reducere a planurilor de achiziție a cerealelor. El a fost, de
asemenea, de acord să distribuie cereale țăranilor pentru semințe și hrană, deși mai devreme
afirmase că astfel de distribuții nu ar trebui permise în niciun caz. În 1932 a fost convins de
colegii săi, inclusiv de Iakovlev și Voroshilov, să susț ină impunerea unor limite asupra
suprafeței semănate și să încurajeze puternic rotația adecvată a culturilor.
Astfel de modificări în politică nu erau întotdeauna doar o chestiune de tactici pe
termen scurt. La sfârșitul anilor 1920, viziunea comună a tutu ror bolșevicilor era că
"socialismul" ar fi o economie strâmtorată; aflați deja în etapa socialistă a dezvoltării umane,
țăranii ar fi fost convinși de succesul socializării să renunțe la parcelele lor de gospodărie și la
animalele aflate în proprietatea l or. În 1934, însă, Stalin a presupus că economia monetară era

52 Vezi discuția în SKP și SKC, pentru deciziile sale cu privire la alte subiecte.
53 A se vedea, de exemplu, relatarea lui Robert Conquest despre politica agricolă sovietică în Harvest of Sorrow
(Londra: Hutchinson, 1986) și literatura ucraineană recentă d espre foametea din 1933.

o parte inerentă a socialismului; 54 iar în câțiva ani parcela gospodăriei și animalele aflate în
proprietatea țăranilor au fost transferate, în doctrina sovietică, din sectorul privat către
sectorul socialist al economiei. Conceptul de economie socialistă a fost astfel modificat
substanțial. Cu toate acestea, Stalin nu a abandonat niciodată obiectivul primar de a elimina
parcela din gospodărie, așa cum a fost demonstrat în Problemele Economice a le
Socialismului din URSS, carte pe care a scris -o în 1952, anul dinaintea morții sale. Însă el
înțelesese de mult că acest obiectiv nu putea fi atins în ultimii câțiva ani anticipați inițial.
Sistemul economic sovietic care a luat naștere sub conducerea s a a fost destul de diferit de
cum și -l imaginase la început.
Această "flexibilitate" în politicile lui Stalin era limitată. În mod caracteristic, el nu a
reușit să aibă în vedere consecințele deciziilor sale majore și a continuat să le susțină cu
obstinați e și adesea brutal, până când prejudiciul și suferința aduse populației au devenit
evidente. După recolta din 1930, el a crezut că problema cerealelor fusese deja rezolvată, iar
această apreciere greșită a crescut daunele provocate atât sectorului cerealel or, cât și
sectorului animalelor. La fel ca în alte domenii, el a atribuit de cele mai multe ori astfel de
eșecuri politice organizării necorespunzătoare a subalternilor săi și intrigilor din partea
dușmanilor de clasă. El a răspuns crizei prin măsuri de reorganizare administrativă și măsuri
represive.

8. Stalin ca factor al politicii externe: evitarea războiului, 1927 -1953, Alfred J.
Rieber

Reputația lui Stalin de conducător în timpul războiului rămâne controversată atât
acasă, cât și în afara granițelor țării din cauza incoerențelor profunde și a paradoxurilor
privind comportamentul său. El anticipase războiul timp de cel puțin un deceniu î nainte să
izbucnească, se pregătise pentru el, însă a fost luat prin surprindere de invazia germanilor din
iunie 1941. Pe măsură ce a mobilizat țara pentru război în anii 1930, a slăbit instituțiile care i –
ar fi putut fi cel mai de folos în combaterea răzb oiului: comandamentul armatei, corpul
diplomatic, structura federală, Internaționala Comunistă, chiar și industria de armament. El

54 Vezi cum a apărat comerțul sovietic în raportul său către cel de -al XVIII -lea Congres al Partidului din ianuarie
1934: Sochineniia, XIII, pp. 342 -3.

nu a reușit să prezică destrămarea alianței cu SUA și Marea Britanie din timpul războiului ,
deși nutrea suspiciuni profunde cu privire la comportamentul aliaților săi din timpul celui mai
mare conflict.
Adept al gândirii marxist -leniniste, care credea în iminența războiului atâta vreme cât
capitalismul avea să se mențină, Stalin a interpretat greșit caracterul de bază al celui de-al
Doilea Război Mondial, iar Uniunea Sovietică a suferit consecințe teribile de pe urma acestui
lucru. El a supraviețuit propriilor sale greșeli, însă victoria sa a fost o victorie pirică. Scopul
acestui capitol este de a explora izvoarele acestor para doxuri ca o modalitate de a clarifica
imaginea lui Stalin ca om de stat și conducător de război care a făcut tot posibilul pentru a
ține Uniunea Sovietică departe atât de un război propriu -zis, cât și de un război rece, însă care
a eșuat în ambele încercăr i.
Pentru Stalin, războiul, mai degrabă decât revoluția, a fost principalul catalizator al
schimbării sociale. În 1917 a fost în mod vădit absent din centrul planificării și executării
Revoluției din octombrie. În timpul dezbaterii Comitetului Central pe t ema unei păci separate
cu Germania în timpul iernii dintre 1917 -18, el și -a exprimat scepticismul față de o revoluție
europeană iminentă: "nu există nicio mișcare revoluționară în Occident, nu a existat nimic
mai mult decât un simplu potențial".1
În timpul războiului civil și al intervenției, el a văzut în Armata Roșie instrumentul
principal de răspândire a revoluției bolșevice în interiorul granițelor fostului imperiu țarist. El
a aplicat cu fermitate această politică în Ucraina și cel mai agresiv în Georg ia, unde nu numai
că l-a convins pe reticentul Lenin să sprijine o intervenție a Armatei Roșii, ci a și a ignorat
bolșevicii locali în campania de răsturnare a guvernului menșevic. El a fost, însă, sceptic
privind capacitatea Armatei Roșii de a duce Revolu ția cu baionetele sale în Polonia, unde
"conflictele de clasă nu au atins un asemenea nivel încât să submineze sentimentul de unitate
națională". 2 Pentru Stalin, războiul era o bază necesară, dar nu suficientă pentru o schimbare
radicală; relațiile intern e de clasă au avut, și ele, importanța lor. În loc să avanseze la
Varșovia, el a favorizat înfrângerea lui Wrangel în Crimeea, asigurându -i spatele Armatei

1 Bolșevicii și Revoluția din Octombrie: Procesul verbal al Comitetului Central al Partidului Laburist Social –
Democrat din Rusia (bolșevici), august 1917 -februarie 1918 (Londra: Pluto, 1974), pp. 177 -8; pentru absența lui
Stalin Robert Slusser, Stalin în octombrie: Omul care a Pierdut Revoluția (Baltimore: The Johns Hopkins Press,
1987).
2 I. V. Stalin, Sochineniia, 13 vols. (Moscow: Gospolitizdat, 1946 –52), IV, p. 336.

Roșii și apoi îndreptându -se spre Lwow (Liov) pentru a finaliza unificarea Ucrainei prin
încorporare a Galiției de Est. 3
Stalin a favorizat acțiunea directă a centrului împotriva fuziunii spontane în ceea ce
privește reunificarea Marelui Nucleu al Rusiei cu granițele naționale ale vechiului imperiu.
Încă de la al treilea Congres al Sovieticilor, în ianua rie 1918, el a declarat că "toate
conflictele dintre periferie și Rusia centrală își au rădăcinile în problema puterii". 4 Conform
analizei sale, regresul socio -economic al periferiilor a permis naționaliștilor locali, în special
băștinașilor săi, menșevic ii georgieni, să promoveze desprinderea de centru, slăbind puterea
sovietică. Acest lucru, la rândul său, a dat naștere unei "zone de intervenție și ocupație
străină" care amenința în continuare zona centrală proletară.5 Obsesia lui Stalin cu privire la
vulnerabilitatea frontierelor sovietice în fața intervenției străine care venea în sprijinul
opoziției interne a modelat politicile sale interbelice față de republicile din Belarus, Ucraina
și statele vecine ale Poloniei și României, termenii Pactul Ribbentr op-Molotov, obiectivele
sale de război , și conceptul său de securitate postbelică.
Pericolul unui atac extern a scăzut odată cu sfârșitul războiului civil rus, al intervenției
și al războiului ruso -polonez. Însă aceste evenimente nu au dispărut niciodată din mintea lui
Stalin. El le -a încorporat, așa cum făcuse în trecut și urma să o facă și în viitor, în revizuirea
sa neîntreruptă a marxism -leninismului. Convingerea implicită că lumea exterioară nu
reprezenta într -atât de mult o oportunitate de a lansa al te ofensive revoluționare ca o
potențială amenințare la adresa integrității teritoriale, a supraviețuirii propriu -zise a statului
sovietic, a fost încadrată în concepțiile sale despre inevitabilitatea războiului, socialismul într –
o singură țară și despre împrejmuirea capitalistă . El era gata să exagereze și să manipuleze
pericolul pentru a -și distruge dușmanii interni și pentru a -și promova ordinea de zi. Cu toate
acestea, nu este ușor ca observatorul extern să traseze o distincție clară, dacă o astfel de
distincție a existat vreodată, între realitate, fantezie și invenție în percepția lui Stalin asupra
lumii exterioare.
Un caz ilustrativ în acest sens este teama de război de la sfârșitul anilor 1920. O serie
de incidente internaționale pe parcursul acesto r ani au stârnit temeri în cadrul conducerii

3 I. V. Mikhutina, Polonia -Sovetskaia voina, 1919 -1920gg. (Moscova: Institutul RAN
slavianovedeniia i balkanistiki, 1994), pp. 182 -3. Pentru o inculpare severă a compo rtamentului lui Stalin în
timpul campaniei în care nu se menționează chestiunea națională, vezi Thomas C. Fiddick, Retragerea Rusiei
din Polonia, 1920: De la Revoluția Permanentă la Coexistența Pașnică (New York: St. Martin’s Press, 1990), ch.
12.
4 Stalin , Sochineniia, IV, p. 31. 5 Ibid., pp. 162, 237, 372.

sovietice și al publicului cum că războiul era iminent. Acum este clar că aceste temeri nu au
fost pur și simplu nefondate, ci au fost manipulate de Stalin în campania sa de a distruge
opoziția de dreapta. 6 Cu toate acestea, Stalin era convins că elementele care nu prezentau
garanții ale populației din periferia de vest i -ar fi putut creea probleme în cazul unui conflict
major cu Polonia și România. Rapoartele OGPU i -au întărit convingerea. Rezistența țărănilor
împotriva colectivizării în zonele de frontieră i -au confirmat acest lucru. Coșmarul recurent al
lui Stalin consta în perspectiva intervenției poloneze în Ucraina în sprijinul tulburărilor
interne. El a răspuns prin măsuri caracteristice contradictorii, pr ocedând la deportarea
sătenilor polonezi suspectați de opoziție naționalistă și, în același timp, creând o regiune
națională poloneză de -a lungul frontierei din Belarus pentru a lupta împotriva
"șovinismului".7
În ciuda acestor "freamăte”, Stalin a început să pună cu adevărat bazele unei armate
moderne și ale unei industrii de apărare odată cu inaugurarea celui de -al doilea plan
cincinal.8 El a reacționat cu întârziere la pericolul efectiv anunțat de ocupația japoneză a
Manciuriei și de venirea lui Hitler la putere în Germania. La cel de -al XVII -lea Congres al
Partidului din 1934, în singurul său discurs semnificativ privind politica externă din deceniul
crucial al anilor treizeci, dedicat naturii războaielor, el a prezis "un război imperialist", pe
care l -a pus pe seama "naționalismului extrem" , fără a menționa cel mai probabil agresor. El
a schițat patru scenarii pentru război, fără a indica însă care dintre scenarii ar avea cele mai
mari șanse să prindă contur. În orice caz, războiul avea să încurajeze d eclanșarea unei
revoluții. Însă Stalin s -a decis în ultima clipă să nu prezinte în detaliu genul de regimuri care
ar putea lua naștere din acele revoluții, iar această omisiune a sa trebuie avută în vedere
atunci când sunt analizate politicile sale din zo nele de frontieră în timpul și după cel de -al
Doilea Război Mondial. 9
Astfel, în ajunul orientării cruciale atât a politicii externe sovietice către politica de
securitate colectivă cât și a politicii Cominternului către un front popular, mesajul lui Stal in

6 L. N. Nezhinskii, ‘Byla li voennaia ugroza SSSR v kontse 20 -x -nachale 30 -x godov?’, Istoriia SSSR 6 (1990),
14–30.
7 O. N. Ken și A. I. Rupasov, Politbiuro TsK VKP (b) i otnosheniia SSSR s zapadnymi sosednimi
gosudarstvami (conte 20 -30-kh gg.). Problemy. Dokumenty. Opyt kommenariia, p. 1, 1928 -1934 (St Petersburg:
Evropeiskii Dom, 2000), pp. 484 -5, 491, 497. O comisie specială a Biroului Politic pentru studierea securității
zonei de frontieră a fost înființată încă din 1925. Ibid., P. 486
8 Ponderea apărării în totalul cheltuielilor bugetare a crescut după cum urmează: 1933 -3.4%; 1934 -9.1%; 1,935 –
11.1%; 1,936 -16.1%; 1,937 -16.5%; 1,938 -18.7%; 1,939 -25.6%; 1,940 -32.6%. Alec Nove, Istoria economică a
URS S, 1917 -1991 (Harmondsworth: Penguin, 1992), p. 230
9 Stalin, Sochineniia, XIII, pp. 267 –69.

nu s -a ridicat la înălțimea așteptărilor în fața fascismului. Discursul reprezenta vechiul
stalinism. El a combinat incertitudinea cu ambiguitatea. A filat terenul fără să indice direcția
în care s -ar putea îndrepta. Evenimentele aveau să fie cele care dictau. După ce a epuizat
toate combinațiie posibile care ar fi putut declanșa un război, nimeni nu -i mai putea dovedi că
se înșeală. Scopul era ca Stalin să nu se angajeze prematur în niște acțiuni pe care le -ar fi
putut regreta mai târziu, sau care ar fi putut fi folosite împotriva sa de către oricare dintre
dușmanii interni care s -ar fi ivit într -un moment de confuzie politică și incertitudine. Singura
certitudine a rămas credința sa, înrădăcinată în leninism, a inevitabilității războiului.

Ambiguitatea tacticilor lui Stalin de la Congresul al Șaptesprezecelea și până la Pactul
Stalin -Hitler/Ribbentrop -Molotov a dat naștere unor opinii contradictorii privind intențiile
sale. A erodat oare angajamentul sincer al lui Stalin față de securitatea colectivă și de frontul
popular sub efectul cumulativ al acțiunilor anglo -franceze în timpul războiului civil spaniol
de la Munchen și în negocierile zadarnice ale acestora de la Moscova, în vara anului 1939? 10
Sau a plănuit Stalin în tot timpul acesta să încheie o î nțelegere cu Hitler? 11 Problema
interpretării apare din cauza faptului că Stalin s -a pregătit pentru război pe două linii paralele,
una internă, și alta externă. Pe plan intern, el a încheiat procesul, început din alte motive, de a
elimina orice posibilă opoziție care, în eventualitatea unui război, ar putea recurge la ceea ce
Troțki a numit opțiunea Clemenceau de a răsturna un guvern pentru a accentua neajunsurile
generate de intrarea în război. Acest lucru explică parțial acuzațiile de trădare îndreptat e de
Stalin împotriva adversarilor suspectați din rândul personalului de rang înalt, al armatei, al
apărării, al industriei și al Cominternului din anii 1936 -9. Proporțiile precise ale calculelor
politice și tulburărilor psihologice care l -au condus pe Sta lin la aceste măsuri extreme vor
rămâne întotdeauna o chestiune de speculație. Însă efectul acestor măsuri s -a manifestat atât
prin aspecte pozitive, căt și prin aspecte negative. La momentul invaziei germanilor nu exista
o alternativă care să -l excludă pe Stalin de la conducere, deși el a condus țara pe marginea
unei prăpăstii. Dar, pentru a -și asigura poziția, el a distrus ceea ce era, fără îndoială, cel mai

10 Jonathan Haslam, Uniunea Sovietică și Lupta pentru Securitatea Colectivă în Europa, 1933 -1939 (Londra:
Macmillan, 1984) și Teddy Uldricks, "Dezbaterea Rolului Rusiei provind Cauzele celui de -al Doilea Război
Mondial", în G. Martel ed.), Cauzele celui de -al Doilea Război Mondial Reexaminate (Londra: Routledge,
1999). Atât Haslam, cât și Ulricks adoptă în general această poziție.
11 Jiri Hochman, Uniunea Sovietică și Eșecul Securității Colective, 1934 -1938 (Ithaca: Cornell University Press,
1984) și R. C Ra ack, Stalin's Drive to the West, 1938 -1945: Cauzele Războiului Rece (Stanford: Stanford
University Press, 1995) împărtășesc această opinie. Haslam a revizuit recent un aspect al dezbaterii din
"Relațiile Sovieto -Germane și Cauzele celui de -al Doilea Război Mondial: Juriul este în continuare neimplicat",
Journal of Modern History 4 (1997), 785 -97.

talentat grup de ofițeri de stat din lume și a decimat mișcarea comunistă internațională,
inclusiv liderii de partid din republicile sovietice de primă linie expuse invaziei străine.
Privitor la relațiile sale externe, în atitudinea lui Stalin față de Frontul Popular au fost
sesizate, de asemenea, contradicții care, trebuie să recunoaștem, nu i -au apar ținut în
totalitate.12 Aceste contradicții s -au manifestat în cea mai mare măsură în Spania și China,
unde Uniunea Sovietică și -a sprijinit aprobarea unui Front Popular prin ajutor militar și
voluntar. Stalin chiar a extins definiția lui Dimitrov printr -o aprobare publică, sub forma unei
scrisori către Largo Caballero, conform căreia un guvern al Frontului Popular ar putea face
tranziția spre socialism prin mijloace parlamentare.13 În același timp, el i -a îndemnat pe
comuniștii chinezi să formeze un guvern de coaliție cu Kuomintang (Partidul Naționalist al
Chinei) . El prevestise în linii mari ideea unei etape de tranziție între democrația burgheză și
dictatura proletariatului în 1928, în timpul primului său discurs la Comintern, atunci când a
reînnoit și re vizuit formula lui Lenin menționată pentru prima dată în 1905 și apoi abandonată
de o "dictatură democratică a proletariatului și de țărănime ".14 În mod evident, politica sa a
avut ca scop menținerea unei coaliții cât mai largi de forțe antifasciste atât la nivel diplomatic
internațional, cât și la nivelul frontierelor locale de luptă în războaiele ce aveau loc departe de
granițele sovietice. În umbra acestor preocupări pragmatice se regăsește frica lui Stalin de o
mișcare revoluționară autonomă și spontan ă, pe care să nu o poată controla și care ar putea să
pretindă un statut egal cu cel al Uniunii Sovietice, în virtutea realizării propriei revoluții din
octombrie.
Condițiile din Spania și China s -au dovedit a fi mult prea complexe ca Stalin să le
gestione ze de la distanță. În China, în timpul luptei pentru Wuhan, Chiang Kai -shek a respins
sfatul consilierilor săi sovietici de a -și folosi forțele blindate care constau din tancuri
sovietice într -o ofensivă majoră împotriva japonezilor. În același timp, Chian g a rezistat
presiunilor din partea comuniștilor chinezi de a -i înarma pe muncitori și de a declanșa un

12 În cadrul Cominternului a existat o mare nesiguranță și un dezacord asupra Frontului Popular și prea puțină
coordonare între noua politică și negocierea tratat elor franco -sovietice și cehoslovace privind asistența reciprocă
. Julian Jackson, Frontul Popular din Franța. Apărarea democrației (Cambridge: Cambridge University Press,
1988), pp. 26 -41.
13 E. H. Carr, Cominternul și Războiul Civil din Spania (New York: Pantheon, 1984), pp. 86 -7.
14 Prin referire la astfel de societăți predominant țărănești, cum ar fi Polonia și România, Stalin a ridicat
posibilitatea unor etape intermediare, cum ar fi "dictatura proletariatului și a țărănimii", înlăturând adjectivul
"democratic” folosit de Lenin ". Stalin, Sochineniia, XI, pp. 155 -6.

război revoluționar împotriva japonezilor.15 Totuși, Stalin a continuat să facă presiuni asupra
comuniștilor pentru ca aceștia să coopereze cu Kuomintan g. În Spania, dezacordurile dintre
reprezentanții Cominternului, activitățile NKVD și represiunea comunistă a anarhiștilor în
numele unității au slăbit în mod decisiv republica. Cu toate acestea, Stalin le -a permis
comuniștilor spanioli învinși și exilați să-și apere politicile de stânga. 16 Faptul că fiecare țară
prezenta câte un set de condiții specifice care erau departe de a forma o politică uniformă
devenea din ce în ce mai evident pentru Stalin. Încă din 1940, el s -a gândit să abolească
Cominternul ș i să înlocuiască relațiile bilaterale cu partidele comuniste locale. Totuși, în
ciuda eșecului din Spania și a neputinței Frontului Popular din China, el a continuat să creadă
în ideea unei etape de tranziție; de abia începând cu acel moment ar fi trebuit să se
conformeze circumstanțelor locale așa cum le -a perceput el.
Criza cehă din 1938 și destrămarea Frontului Popular din Spania și China au dezvăluit
punctele slabe ale politicii de securitate colectivă. Principalul obstacol din cauza căruia nu s -a
apela t la alianța franco -sovietică, care să vină în apărarea Cehoslovaciei, s -a dovedit a fi
refuzul Poloniei și al României de a acorda drepturi de tranzit Armatei Roșii în cazul unui
război cu Germania. Planurile militare sovietice au avut în vedere o campani e care să se
desfășoare în afara frontierei de vest a Uniunii Sovietice. Acest lucru avea să împiedice
crearea unui câmp de luptă în zonele de frontieră, unde rezistența puternică la colectivizare se
împletea cu freamătul naționalist. 17
Stalin a reacționa t la complexitatea situației internaționale la sfârșitul anilor treizeci,
permițând diferitelor voci din cadrul elitei sovietice să se angajeze într -o dezbatere în surdină
asupra unei chestiuni ideologice care a mascat opțiunile de politică reale. Să fi ex istat, oare, o
diferență concretă în cadrul taberei capitaliste între puterile "iubitoare de pace" și cele
"agresive" care să poată fi cel mai bine exploatată în interesul securității printr -o aliniere
sovietică cu cea dintâi? Aceasta a fost principala ipo teză a lui Litvinov și a susținătorilor săi.
Sau să fi fost toate puterile imperialiste, deși antagoniste una față de celălaltă, la fel de
ostile față de Uniunea Sovietică, caz în care o politică de retragere sau de izolare ar fi fost

15 5 A. I. Cherepanov, Zapiski voennogo sovetnika v Kitae, ed. (Moscova: Nauka, 1976), pp. 323 -32; A. Ia.
Kaliagin, Po neznakomym dorogam. Zapiski voennogo sovetnika v Kitae, ediția a 2 -a. (Moscova: Nauka, 1979),
pp. 92n, 282
16 6 Rossiiskii gosudarstvennyi arkhiv sotsial’no -politicheskoi istorii (henceforth RGASPI) f. 495, op. 10a, d.
2521, ll. 17 –50.
17 Hugh Ragsdale, The Soviets, the Munich Crisis and the Coming of World War II (Cambridge : Cambridge
University Press, 2004); R. Savushkin, ‘K voprosu o zarozhdenii teorii posledovatel’nykh nastupatel’nykh
operatsii’, Voenno -istoricheskii zhurnal 5 (1983), 78 –82.

ceea ce trebuie, lăsâ ndu-i pe imperialiști să se certe până la ivirea momentului prielnic pentru
o intervenție sovietică directă? Așa a fost gândirea lui Zhdanov și a lui Molotov. 18 În
niciunul dintre cele două cazuri nu s -a abandonat ideea că războiul era prevestitorul
revol uției, deși Stalin a lăsat deschisă natura regimurilor care urmau să fie stabilite în
consecință.
În negocierile pe de o parte cu anglo -francezii și pe de altă parte cu germanii în vara
anului 1939, scopul dublu al lui Stalin era să evite să fie atras într -un război pe care îl credea
inevitabil și să se asigure că, dacă și când s -ar fi implicat într -un război, acest lucru s -ar
întâmpla într -un cadru politic și militar favorabil. Prin negocierile cu anglo -francezii, Stalin a
urmărit să ajungă la un pact rigu ros de asistență reciprocă , care să includă atât Polonia și
România, cât și cele trei puteri semnatare, garanții împotriva "agresiunii indirecte" printr -o
lovitură de stat fascistă în statele baltice și tranzitarea în deplină siguranță a trupelor sovietic e
pe teritoriul polonez și pe cel românesc în cazul unui atac german asupra acestor două state
sau asupra Uniunii Sovietice. 19 Dacă ar fi fost încheiat un asemenea pact, Hitler ar fi
beneficiat de o puternică alianță militară și l -ar fi pus cu siguranță î n situația de a lupta pe trei
fronturi în cazul în care ar fi inițiat vreo agresiune. Să garanteze pacea, oare, această metodă
de intimidare? Iar dacă nu, măcar Armata Roșie ar purta lupte pe teren străin; prezența
acesteia ca aliat pe teritoriul polonez ș i pe cel românesc ar putea favoriza tipul de schimbări
politice în aceste două țări care nu fuseseră posibile în Spania sau China. Atunci când
negociatorii anglo -francezi nu au putut garanta drepturile de tranzit, Voroshilov a suspendat
și a încheiat discu țiile în mod eficient. 20
În mod contrar, Pactul Ribbentrop -Molotov nu a implicat o alianță militară, iar Stalin
a refuzat să încheie o alianță de acest gen cu Germania în lunile ce au urmat. Principalele
motive pentru care Stalin considera pactul ca fiind avantajos erau menținerea Uniunii
Sovietice în afara "războiului imperialist" și întărirea poziției sale strategice printr -o împărțire
a Europei de Est în sfere de influență. Având în vedere presupunerea lui Stalin cum că
războiul de pe frontul de Vest av ea să se prelungească, Uniunea Sovietică era, de asemenea,

18 Silvio Pons, Stalin și Războiul Inevitabil, 1936 -1941 (Londra: Frank Cass, 200 2) prezintă cea mai sofisticată
analiză a diferențelor politice din rândul elitei sovietice, dar concluzionează că "Litvinov nu a reușit niciodată să
prezinte o alternativă forțată la această concepție dogmatică [combinând o renaștere din 1914 și 1918] ca re a
dominat gândirea stalinistă privind politica externă", p. 119.
19 Eforturile Sovietice de Pace în Ajunul celui de -al Doilea Război Mondial (septembrie 1938 -august 1939), 2
volume. (Moscova: Novosti, 1973), II, pp. 202 -10. Planurile de război sovietice au fost prezentate în detaliu de
către Șeful de Stat Major, Mareșalul B.M. Shaposhnikov. Ibid., Pp. 201 -2..
20 Ibid ., pp. 254 –9.

în măsură să -și extindă frontierele prin anexarea teritoriilor atribuite sferei sale fără
intervenția Germaniei și să insiste cu cereri suplimentare pe lângă Hitler, îndeosebi în
Balcani, în timp c e Forțele germane erau blocate într -o campanie occidentală. Acționând
după aceeași ipoteză, Stalin avea în vedere obținerea unei clipe de răgaz deoarece "de abia în
1943 i -am putea confrunta pe germani de pe picior de egalitate" .21 Negocierile sale cu
Japonia în vederea încheierii unui pact de neutralitate în aprilie 1940 au asigurat frontul de
Est și i -au întărit poziția vizavi de Hitler.
Ca urmare a Pactului Ribbentrop -Molotov, Stalin a căutat să instituie o politică de
frontieră bazată pe considerente strategice, însă desfășurată într -un mod atât de brutal încât să
submineze scopul pentru care a fost concepută. Deportările masive și represiunile care au
însoțit integrarea Belarusului de Vest și a Ucrainei de Vest în Uniunea Sovietică au lăsat o
urmă de ostilitate care a declanșat rezistența antisovietică din timpul celui de -al Doilea
Război Mondial. 22 Războiul Sovietico -Finlandez i -a înfuriat pe finlandezii care au cerut
răzbunare atunci când germanii și -au lansat invazia, ducând propriul "război de co ntinuare".
Deportările elitelor locale și colectivizarea forțată care au urmat anexării statelor baltice au
creat un antagonism profund care a explodat în cârca Armatei Roșii în momentul atacului
germanilor din 1941, iar apoi, trei ani mai târziu, au decla nșat o rezistență prelungită
împotriva luptei partizanilor, care a durat până la începutul anilor 1950. În parte, aceste
dezastre politice au fost rezultatul reacției pripite, ca să nu spunem cuprinsă de panică a lui
Stalin față de victoriile germane neașt eptat de rapide din vest. Capitularea Franței i -a
zdruncinat iluzia de a creea un impas, i -a stricat planurile de sovietizare treptată a statelor
baltice și l -a expus unei presiuni diplomatice tot mai mari din partea Germaniei. 23
Faptul că Stalin a fost uimit de atacul german din iunie 1941, de abia dacă poate fi
explicat prin încrederea sa în cuvântul lui Hitler – când, vreodată, a avut Stalin încredere în
cineva? Mai degrabă a fost victima unei înșelări de sine întemeiată pe un set de calcule deși
greși te, perfect raționale. El era convins că Hitler nu ar risca vreodată să repete greșeala

21 În felul acesta și -a amintit Molotov că ar fi stat lucrurile decenii mai târziu: F.I. Chuev, Sto sorok a purtat
discuții c u Molotovim: iz dnevnika F. Chueva (Moscova: Terra, 1991), p. 31.
22 Jan T. Gross, Revolution from Abroad: The Soviet Conquest of Poland’s Western Ukraine and Western
Belarus, ediție extinsă (Princeton: Princeton University Press, 2002).
23 A. O. Chubarian , "Sovetskaia vneshniaia politika (1 sentiabria -konets oktiabria 1939 goda), în A. O.
Chubarian (ed.), Voina i politika, 1939 -1941 (Moscova: Nauka, 1999), pp. 11 -13 și A. S. Orlov, "SSSR i
Pribaltiki", în ibid., pp. 174 -91.

germanilor din Primul Război Mondial de a lupta pe două fronturi. 24 El a redus de asemenea
numărul de servicii secrete care arătau pregătirile germanilor pentru o camp anie pe frontul de
est, după cum a fost inspirat fie de britanicii care doreau să -l atragă în război pentru a -și salva
pielea, fie de germanii care încercau să împiedice o politică sovietică activă în Balcani.
Relațiile sale cu Germania au oscilat între co nciliere și provocare. Concilierea economică a
îmbrăcat forma livrărilor de materii prime până în iunie 1941, deși chiar și în această privință
Moscova s -a dovedit a fi un negociator dur. Concilierea politică s -a manifestat în refuzul lui
Stalin de a menți ne deschise rutele către Londra, ignorând sfatul lui Litvinov. 25 Provocarea a
afectat temporar poziția rigidă a lui Stalin privind negocierile pe tema intereselor sovietice
din Bulgaria și Strâmtori. 26 Echilibrul lui Stalin nu a făcut decât să -i creeze lui Hitler
impresia că Stalin era atât slab, cât și periculos, motiv pentru care a instituit operațiunea
Barbarossa. Invazia germană asupra Uniunii Sovietice a condus la o inversare a alianțelor,
însă nu a schimbat obiectivele pe termen lung ale lui Stalin în mod hotărâtor. Însă toate
acestea i -au deschis calea pentru ca el să extindă orizonturile politicii sale de frontieră. 27
Din această perspectivă, putem arăta care erau de fapt scopurile de război ale lui
Stalin. Reacționând oportunist la schimbarea circumstanțelor politice și militare, el a construit
treptat o centură de zone concentrice de securitate, fiecare având un caracter și o funcție
diferită, înclinându -se spre exterior precum o pantă de apăra re din interiorul Marelui Mijloc
Rusesc al URSS. În același timp, el a revizuit din nou ideologia oficială ca răspuns la
circumstanțele schimbătoare amestecând elementele patriotismului sovietic, ale
naționalismului rus, ale panslavismului și ale unui fron t "unit", mai degrabă decât "popular"
al "tuturor persoanelor care iubesc libertatea și nu fascismul" pentru a masca orice indiciu
care i -ar putea trăda scopurile revoluționare. Mergând mână -n mână, ideologia lui Stalin și

24 În ajunul atacului german, el le-a spus generalilor Zhukov și Timoșenko "Germania este ocupată până la refuz
cu războiul din Vest și sunt sigur că Hitler nu va risca să creeze un al doilea front atacând Uniunea Sovietică."
GK Zhukov , Vospominaniia i razmyshleniia, ed. (Moscova: Novos ti, 1995), II, pp. 383 -4

25 Kh. P. Fon Strandman, "Obostriaiushchiesia paradoksy: Gitler, Stalin și germanosovetskie ekonomicheskie
sviazi, 1939 -1941", în Chubarian (ed.), Voina, pp. 366 -83; Gabriel Gorodetsky, Misiunea Sir Stafford Cripps la
Moscova (Cambridge: Cambridge University Press, 1984).
26 Gabriel Gorodetsky, Marele Iluzie: Stalin și Invazia Rusiei de către Germania (New Haven: Yale University
Press, 1999), pp. 67 -75
27 Încă de la primul său contact cu britanicii în timpul vizitei lui Anthony Eden la Moscova din Noiembrie
1941, el a încercat să -și confirme câștigurile teritoriale din Pactul Hiler -Stalin și să redefinească divizarea
Europei în sfere de influență, de data aceasta cu Marea Britanie. Acest lucru a anticipat acordul de procentaj
Churchill -Stalin din octombrie 1944. Dokumenty vneshnei politiki. 22 iunie 1941 -1 ianvaria 1942 (Moscova:
Mezhdunarodnye otnosheniia, 2000), pp. 502 -10.

realpolitik -ul48 reprezentau răspu nsul său la factorii geoculturali durabili cu care s -au
confruntat toți conducătorii anteriori ai teritoriilor eurasiatice care deveniseră URSS: nevoia
de a stabiliza un stat multicultural; de a întări frontierele nesigure, de a depăși decalajul
economic relativ și de a pune punct marginalizării culturale. 28
Scopul său principal, esențial tuturor celorlalte, era să restabilească puterea sovietică
în limitele statului din 1940; al doilea scop era acela de a reajusta aceste limite pentru a
obține puncte st rategice puternice și pentru a elimina pericolul unei posibile mișcări de
eliberare națională. Al treilea era acela de a forma o centură de guverne "prietenoase"
(democrații populare) sau regiuni autonome sub influența politico -economică sovietică în
statele de frontieră de -a lungul periferiei URSS. Al patrulea era acela de a încuraja și sprijini
participarea partidelor comuniste locale în guvernele de coaliție din afara teritoriilor eliberate
de Uniunea Sovietică ca o garanție împotriva formării unui bloc anticomunist. Să încurajeze
în profunzime acest sistem de apărare era obiectivul său pentru menținerea unei relații active
cu SUA și Marea Britanie care să recunoască legitimitatea celorlalte patru obiective ale sale,
să ajute la reconstrucția postbelică a Uniunii Sovietice și să întârzie cel puțin timp de zece ani
revenirea Germaniei și a Japoniei în poziția de mari puteri care ar putea să conteste încă o
dată controlul sovietic asupra granițelor.
Această analiză nu presupune nici că Stalin a formulat un plan prestabilit și nici că a
conceput acest "sistem" în termenii descriși mai sus. Rezultatul a fost mai degrabă produsul
unei serii de decizii ad -hoc care au reflectat gândirea sa conceptuală asup ra granițelor și
evaluarea "echilibrului de forțe", pe măsură ce a căutat să rezolve problemele generate de
factorii durabili. Politicile sale reflectau pe atunci atât experiența sa ca revoluționar dintr -o
regiune etnică extrem de volatilă la periferia imp erială, praxisul său, dacă e să -l numim așa, și
înțelegerea sa ideologică bazată pe conflictul de clasă și pe rivalitățile imperialiste. El nu a
reușit întotdeauna să combine aceste elemente într -o perspectivă mondială integrată. Acest
lucru ajută la expli carea contradicțiilor, a paradoxurilor și a schimbărilor bruște din
comportamentul său antebelic, postbelic sau din timpul războiului.
Stalin s -a confruntat cu probleme serioase pe plan intern și extern în ceea ce privește
restabilirea frontierelor din 19 40. Pentru o perioadă de până la trei ani, periferia de vest a

48 Termen de origine germană ca re desemnează o acțiune politică, care are în vedere toate posibilitățile concrete,
uzitat în special în legătură cu politica externă.
28 Pentru o analiză suplimentară, vezi Alfred J. Rieber, "Factorii durabili în politica externă a Rusiei: un eseu
interpr etativ", în Hugh Ragsdale (ed.), Politica externă a Imperiului Rus (Cambridge: Cambridge University
Press, 1993), pp. 315 -59 .

Uniunii Sovietice fusese ocupată de armatele Germaniei și de aliații acesteia și fusese mai
mult sau mai puțin de -sovietizată. Politicile de ocupație ale Germaniei erau inconsecvente și
adesea brutale, nereușind să câștige sprijin la scară largă din partea populației locale. Cu toate
acestea, instituțiile sovietice au dispărut practic. Autoritatea partidului s -a dizolvat și ea.
Sistemul agricol colectiv s -a prăbușit, deși germanii au încercat s ă-l mențină intact ca un
mijloc util de colectare a cerealelor. Bisericile au fost restabilite. În primii doi ani de război,
eforturile sovietice de a crea o mișcare de partizani au eșuat lamentabil. În opoziție, în
primele zile ale războiului au izbucnit mișcări de rezistență antisovietică, îndeosebi în
teritoriile nou dobândite. Până în 1943, teritoriile ocupate deveniseră o zonă întunecată, în
care trupe naționaliste, mercenari pro -germani, partizani sovietici (reorganizați și direcționați
către centru) și bandiți se luptau unii cu alții. Unele dintre aceste grupuri au participat la
uciderea evreilor. Majoritatea populației a rămas pasivă, căutând doar să supraviețuiască. În
opinia lui Stalin, aceste teritorii trebuiau să fie reintegrate în Uniunea Soviet ică printr -o
combinație de represiune, deportare și muncă robustă a partidului. 29
Cu consimțământul lui Beria, politica de securitate a lui Stalin în zonele de frontieră a
suferit o schimbare radicală în 1944, când a început să autorizeze deportările baz ate pe criterii
etnice, mai degrabă decât pe criteriul de clasă.30 El a dezrădăcinat întreaga populație a
republicii autonome Cecen -Inguș și a unităților autonome31 Karachaev și Cherkesy, unde
trupele armate se împotriviseră colectivizării până în ajunul r ăzboiului și reapăruseră în
timpul înaintării germanilor în Caucazul de Nord. El a ordonat, de asemenea, o purificare
etnică virtuală de -a lungul țărmurilor Mării Negre, care viza în special tătarii din Crimeea, dar
care includea și mici grupuri ale minori tăților naționale, cum ar fi grecii și bulgarii, care nu au
manifestat semne de activitate antisovietică. În zonele de frontieră din Caucazul de Sud, o
soartă similară au avut turcii, kurzi, turcii meștenieni (georgienii islamici) și Khemshily
(armeni isla mizați), deportați, probabil, pentru a nu lăsa crezul panturcic să se răspândească
în interiorul granițelor. 31

29 Alfred J. Rieber, Războaiele civile din Uniunea Sovietică, Kritika 1 (2003), 129 -62
30 A existat un precedent înainte de războ i când Stalin a ordonat deportarea în masă a coreenilor din zonele de
graniță din Orientul Îndepărtat, temându -se că aceștia erau o sursă potențială de spionaj japonez. Terry Martin,
"Originile purificării etnice sovietice", Journal of Modern History 4 (19 98), 833 -5; P. M. Polian, Ne -svoei vole:
Istoria i geografiia prinuditel'nykh migratsii vSSSR (Moscova: OGI și Memorial, 2001), pp. 91 -3.
31 Etimologic, cuvântul este o calchiere a cuvântului german bezirk = ”încercuite”
31 N. F. Bugai, L. Beriia – I. Stalinu: ‘Soglasno vashemu ukazaniiu’ (Moscow: AIRO -XX, 1995); N. F. Bugai,
Kavkaz: Narody v eshelonakh (20 –60 gody) (Moscow: Insan, 1998).

Pentru Stalin, restaurarea frontierei cu Polonia din 1940 a fost, fără îndoială, o
necesitate politică imperioasă cu implicații internaționale s imțitoare. La Teheran, el a obținut
asigurări verbale din partea lui Churchill și a lui Roosevelt, care recunoșteau integrarea
provinciilor estice ale Poloniei din perioada antebelică în Uniunea Sovietică. În momentul în
care Armata Roșie a trecut frontier a din 1939, s -a lovit de membrii Armatei Teritoriale din
Polonia, care se dedicau unui plan de insurecție cu nume codificat ”Furtuna” (operațiunea
Burza), care voiau să elibereze orașe mici și mari aflate sub controlul germanilor înainte de
sosirea forțelo r sovietice. Stalin a catalogat refuzul forțelor poloneze de a renunța la
independența lor operațională și de a se alătura Primei Armate Poloneze sub comanda
sovietică drept o încercare de a contesta controlul sovietic asupra frontierelor de est. Armata
Roșie a primit ordin să dezarmeze unitățile Armatei Naționale și să -i aresteze pe ofițeri
stabilind un model care a culminat cu tragedia Revoltei din Varșovia. 32
O a doua zonă urma să fie formată dintr -o serie de "puncte fizice", așa cum le -a numit
Stalin l a Conferința de la Teheran, care să consolideze frontierele sovietice atât în Europa, cât
și, după acordurile de la Yalta, în Orientul Îndepărtat. 33 În negocierile cu finlandezii, el a
obținut portul nordic Petsamo cu minele sale prețioase de nichel, mo dificări în Karelia
privind apărarea Leningradului și o bază militară la Porkkala -Ud care servea atât pentru a
controla intrarea în Golful Finlandei și pentru a monitoriza înaintările către Helsinki. La Yalta
și Potsdam și -a asigurat controlul asupra jumăt ății nordice a Prusiei de Est prin portul
Koenigsburg, redenumit Kaliningrad, ca bastion al Republicii Ruse în Europa Centrală.
Anexarea Ucrainei Subcarpatice și a nordului Bucovinei a reunit aproape toți ucrainenii pe
teritoriul URSS și, împreună cu anexa rea provinciilor estice, a conferit Uniunii Sovietice o
frontieră comună cu Cehoslovacia și Ungaria.
În Orientul Îndepărtat, negocierile lui Stalin de la Yalta, confirmate prin Tratatul sino –
sovietic din 1945 au restaurat o mare parte din poziția strategic ă a Rusiei din 1905. Anexarea
insulelor Kurile și a jumătății sudice a Insulei Sahalin au deschis calea Pacificului flotei
rusești de la Vladivostok. Închirierea pe termen lung a portului Arthur și internaționalizarea
portului Dairen "alături de interesul vădit al Uniunii Sovietice" , la care se adaugă conducerea
comună sino -sovietică a Căii ferate chineze orientale "cu interesul vădit al Uniunii Sovietice"
au format schelele pentru pătrunderea economică sovietică în Manciuria și un pod pentru

32 Stanislaw Okecki (ed.), Mișcarea de rezistență poloneză în Polonia și în străinătate, 1939 -1945 (Varșovia:
Editura științifică poloneză, 1987) se evidențiază într -o literatură extrem de controversată.
33 Relațiile Externe ale Statelor Unite (FRUS). Conferințele de la Cairo și Teheran (Washington, D.C .:
Government Printing Office, 1961), pp. 554, 604.

extinderea ce lei de -a doua zone de securitate din Orientul Îndepărtat. În negocierile cu
Chiang de după conferința de la Yalta, Stalin a asigurat independența oficială a Mongoliei
Exteriore, numită uneori primul satelit sovietic. El a exploatat o rebeliune musulmană di n
Xinjiang pentru a media conflictul și a obținut mai apoi concesii economice din partea
guvernului provincial, astfel încât, până când comuniștii chinezi au preluat puterea, Stalin a
pătruns în profunzime în zona exterioară nordică a frontierelor chineze, îmbunătățind poziția
pe care o ocupase Rusia în 1914. 34 În mod similar, în Orientul Mijlociu, Stalin a încurajat
rebeliunile locale din Azerbaidjan și Kurdistanul iranian pentru a exercita presiuni asupra
Teheranului și să obțină astfel concesii de petro l din partea acestora. El a încercat să aducă
din nou în prim plan pretențiile pe care le avansase în negocierile sale cu Hitler privind bazele
sovietice din Strâmtori și să recupereze vechile provincii țariste Kars și Ardahan, pierdute în
favoarea Turciei în 1920. 35
Stalin s -a confruntat cu două seturi de probleme interconectate în stabilirea unei
centuri de "țări prietenoase" și a unor sfere regionale de influență de -a lungul frontierelor
sovietice. Prima problemă se referă la modul de gestionare a relaț iilor cu aliații săi de război
pentru a legitima câștigurile teritoriale sovietice și pentru a confirma hegemonia politică a
Rusiei în interiorul centurii de securitate, privând astfel orice opoziție locală de speranța de
sprijin extern. A doua problemă se referă la găsirea unei modalități de a concepe niște
instrumente de influență sau de control în zonele de graniță, care au variat enorm în cultură,
în structurile socio -economice și în evenimentele istorice, fără a precipita un război civil și /
sau inter venția unor puteri externe, în special SUA și Marea Britanie. Stalin a răspuns
circumstanțelor complexe din această zonă cu o politică de intervenție limitată.
Complicațiile celui de -al doilea set de probleme au apărut din cauza relațiilor lui
Stalin cu c omuniștii locali. 36 Epurările sale devastatoare au decimat aparatul Cominternului
și au cuprins profunzimile masei membrilor partidelor individuale; Hitler și aliații săi i -au
doborât pe restul; Moscova a pierdut contactul cu unele partide, iar Iugoslavia , Albania,

34 FRUS. Conferin țele de la Malta și Yalta 1945, p. 379, 984. George G. S. Murphy, Mongolia sovietică: Un
studiu al celui mai vechi satelit politic (Berkeley: Unversity of California Press, 1966); David D. Wang, Sub
Umbra Sovietică. Incidentul Yining. Conflictul etnic și r ivalitatea internațională din Xinjiang, 1944 -1949 (Hong
Kong: Press University of China, 1999), pp. 167 -72.
35 Pentru o comparație sugestivă a politicilor lui Stalin din Xinjiang și Azerbaijianul Iranian vezi Alan S.
Whiting și Sheng Shih -ts'ai, Sinkiang: Pion sau Pivot? (East Lansing: Michigan University Press, 1958), pp.
128-30 și Andrew DW Forbes, Despoții militari și musulmanii din Partea Chineza a Asiei Centrale: o istorie
politică a Republicanului Sinkiang, 1911 -1949 (Cambridge: Cambridge University P ress, 1986), pp 261 -3.
36 Pentru o interpretare diferită care subliniază controlul lui Stalin asupra partidelor locale, vezi Eduard Mark,
‘Revolution by Degrees. Stalin’s National Front Strategy for Europe, 1941 –1947’, Working Paper, No. 31 Cold
War Inter national History Project (2001).

Grecia și China, care au construit mișcări subterane puternice, și -au urmărit propriile planuri,
spre disperarea lui Stalin, chiar și atunci când și -au mărturisit loialitatea față de el și au arătat
un nesincer devotament față de ideea Frontului Unic. 37 Cu toate acestea, Stalin era nevoit să
se bazeze pe aceste țări, până la un punct, în ceea ce privește reprezentarea intereselor
sovietice în guvernele de coaliție postbelice. El s -a opus oricărei țări care a venit la putere în
timpul eliberării sau în primii câțiva ani de după război. 38 De fapt, Stalin a precizat în
negocierile sale cu aliații și inamicii din timpul războiului că este pe deplin dispus să
recunoască autoritatea oricărui lider necomunist din vecinătate care este pregătit și capabi l să
implementeze cererile minime ale sale în vederea unui regim prietenos. Aceasta a însemnat
acceptarea cerințelor sale teritoriale specificate în acordurile sale cu SUA și Marea Britanie,
îndeplinirea acordurilor de armistițiu în cazul foștilor inamici (Finlanda, Ungaria, România,
Bulgaria), inclusiv plata despăgubirilor de război și epurarea fasciștilor, semnarea tratatelor
de ajutor reciproc cu aliații (Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia, China), formarea unui guvern
de coaliție care să includă toate pa rtidele non -fasciste, împotrivirea față de formarea unei
"opoziții" în afara coaliției guvernamentale, realizarea unei vaste reforme agrare pentru a
distruge vechea clasă a proprietarilor de pământ , reorientarea relațiilor comerciale și
înființarea de soc ietăți pe acțiuni pentru a sprijini reconstrucția economică sovietică. 39
În cea de -a treia centură de securitate, zona de ocupație sovietică din Germania a
reprezentat un caz special. Politica germană a lui Stalin era inconsecventă și contradictorie
atât în timpul, cât și după război. 40 Inițial, el a cerut o revoltă a poporului german, iar apoi a
aprobat o campanie de ură neîncetată împotriva Germaniei ca întreg și a anulat -o în 1944,
întrucât "excesele" eliberării amenințau să distrugă orice bază viitoa re pentru influența
sovietică. El a susținut dezbinarea, iar apoi s -a arătat împotriva acesteia, insistând asupra

37 La sfârșitul războiului, Departamentul de Externe al Comitetului Central a recunoscut că contactele cu
partidele comuniste străine au avut un "caracter episodic", iar informațiile despre activitățile lor erau "cu mici
excepții, insuficiente". RGASPI f. 17, op. 128, d. 51, 11. 35 -7.
38 Potrivit instrucțiunilor lui Stalin, Litvinov a declarat că comisia de planificare postbelică "urma să -și
pregătească lucrarea, ignorând posibilitatea unor schimbări sociale serioase (perevoroty) și având ca punct de
plecare structura existentă" Arkhiv vn eshnei politiki Rossiiskoi federatsii (de acum înainte AVP RF) f. 0512, op.
2, p. 8, d. 4, l. 31. În aprilie 1944, Stalin a fost și mai specific în instrucțiunile Comitetului de Stat pentru
Apărare (GKO) către Statul Major General al celui de -al doilea Fro nt Ucrainean, potrivit cărora forțele
sovietice nu aveau intenția de a schimba structura socială a României, ci voiau doar să o elibereze de sub
fascism . T. V. Volokotina și colab. (eds.), Sovetskii faktor v vostochnoi evrope, 1944 -1953, Dokumenty, 2 voi .
(Moscova: Rosspen, 1999 -2000), I, pp. 53 -6.
39 Aceste concluzii sunt extrase din dovezi din G. P. Murashko et al. (eds.), Vostochnaia Evropa v dokumentakh
rossiiskikh arkhivov, 1944 –1953gg (henceforth VE), 2 vols. (Novosibirsk: Sibirskii khronograf, 1997 –8), I.
40 În ceea ce privește Germania, Stalin a fost ușor ajutat de planificatorii săi postbelici. Litvinov a deplâns faptul
că "acum este dificil să decidem din ce elemente se poate crea o nouă putere de stat", în timp ce vechiul veteran
Dmitri Manuilsk ii din Comintern ar putea oferi doar o vagă sugestie de a urma o "linie umanistă". AVP RF, f.
0512, op. 2, p. 8, d. 4, l. 28.

faptului că Germania ar trebui tratată ca a unui întreg economic pentru a asigura plata
daunelelor de război. El a încercat să colaboreze cu g eneralii germani capturați pentru a
submina efortul de război al naziștilor, dar apoi i -a înlăturat în favoarea revitalizării partidelor
democratice de la Weimar într -un guvern de coaliție. El a permis diferitelor agenții sovietice
de stat să acționeze ind ependent și în contradicție una cu celălaltă, fără a încerca să rezolve
contradicția dintre distrugerea industriei țării și restabilirea nivelurilor productive pentru a
plăti despăgubirile de război. După un moment de ezitare, i -a ajutat pe comuniștii germ ani să
preia controlul asupra administrației zonale, însă a întârziat cu mult recunoașterea unui stat
suveran est -german. 41
El nu a reușit să găsească o soluție la problema germană fiindcă nu putea sub nicio
formă să -și aplaneze obiectivele conflictuale , adică să ajungă să încheie acorduri cu SUA,
Marea Britanie și Franța cu privire la tratamentul Germaniei, să exploateze economia
Germaniei pentru nevoile sovietice, să facă în așa fel încât Germania să rămână slabă din
punct de vedere politic, și să pro moveze rolul comuniștilor germani ca garanție împotriva
renașterii fascismului. Guvernat fiind de teama unei renașteri germane, el a preferat răul mai
puțin nociv, sub forma unei Germanii divizate, în care o jumătate să fie "prietenoasă" cu o
Germanie unit ă în afara controlului său.
Politicile lui Stalin în cea de -a treia zonă au însemnat impunerea unei stări de
dependență pe care majoritatea populației o simțiseră și căreia îi ținuseră piept în majoritatea
țărilor eliberate, iar acest lucru a depășit cu mu lt ceea ce aliații occidentali ai lui Stalin
considerau a fi un grad rezonabil de prietenie în interiorul sferei sovietice. Dar cel puțin până
în 1948 nu s -a știut cu exactitate cât timp se aștepta Stalin să dureze această fază de tranziție a
democrației p opulare. Așa cum Stalin le -a reamintit comuniștilor polonezi în mai 1946,
"democrația din Polonia, Iugoslavia și, în parte, Cehoslovacia este o democrație care tinde
către socialism fără a fi nevoie să se stabilească o dictatură a proletariatului și a unei structuri
sovietice". 42 Datorită victoriilor Armatei Roșii, în Europa de Est nu avea să se mai repete
războiul civil din Rusia și intervenția străină și, prin urmare, nu era nevoie de o dictatură.
Rămânea la latitudinea comuniștilor locali să construiasc ă un partid de masă, să submineze,
să dezbine sau să învingă alte partide, să impulsioneze schimbări socio -economice fără
naționalizare și colectivizare și să dea o nouă orientare/direcție vieții culturale din țările aflate

41 Kai P. Schoenhals, Mișcarea germană de eliberare: Un caz de patriotism sau trădare (New York: Greenwood,
1989); Norman Naimark, Rușii din Germania: Istoria zonei ocupaționale sovietice, 1945 -1949 (Cambridge,
Mass .: Belknap, 1995); Wilfred
42 VE, I, pp. 456 –8.

sub steagul relațiilor frățești cu Uniunea Sovietica. Stalin și -a asumat responsabilitatea de a
proteja aceste regimuri prin mijloace diplomatice împotriva presiunii occidentale și prin
sprijinul pentru forțele anti -comuniste, și de a interveni numai în cazul și în momentul în care
exist a un impas politic sau era percepută vreo amenințare la adresa stabilității interne a
democrației populare.43 A treia centură de securitate avea să fie consolidată prin aplicarea
doctrinei intervenției limitate.
A patra zonă situată la marginea extremă a p antei de apărare sovietice era compusă
din state aflate în afara razei Armatei Roșii, dar în care comuniștii au reușit să pună bazele
unui partid de masă, deși în circumstanțe diferite. Printre aceste țări s -au numărat Franța,
Italia, Grecia și China. Stal in le-a încurajat, pe de o parte, să se alăture guvernelor de coaliție,
iar pe de altă parte le -a convins să nu aibă așteptări referitoare la orice fel de asistență directă
sovietică în ceea ce privește înaintarea agendei lor politice. Controlul lui Stalin asupra acestor
partide se diminuase începând cu perioada epurărilor troțkiștilor din Comintern, iar
conducătorii lor scăpaseră de la moarte din ”ghearele” lui criminale la sfârșitul anilor treizeci.
După război, când aceste partide au adoptat două tactici divergente – francezii și italienii
optând pentru un parlamentar, iar grecii și chinezii pentru o cale insurecțională – Stalin a
adoptat în cele din urmă o atitudine uneori sceptică și alteori critică față de ambel tactici. În
timpul eliberării Franței și a Italiei, comuniștii locali și -au subordonat, în general, forțele de
rezistență comandanților de teatru aliați, deși aproape că au transformat Parisul într -un câmp
de luptă în încercarea de a -l elibera înainte de sosirea armatelor aliate. 44 Ulterior, ei au urmat
viguros o politică de preluare a puterii prin mijloace parlamentare. Cu toate acestea, la prima
întâlnire a Cominformului, Stalin i -a denunțat pentru că au urmat ceea ce au înțeles ca fiind
politica liderului sovietic. 45
El i-a catalogat pe "com uniștii de formă"(margarine communists) chinezi ca
bazându -se excesiv pe țărănime și pe naționalistul Chiang Kai -shek, cel mai eficient
conducător anti -japonez. Chiar și după înfrângerea Japoniei, Stalin era pregătit să încheie o
înțelegere cu acesta, car e ar fi transformat Manciuria într -un condominiu chino -sovietic și ar

43 Poate că numai în Polonia comuniștii locali se temeau că intervenția sovietică era excesivă și că submina
credibilitat ea lor în fața populației locale. Antony Polonsky și Boleslaw Drukier, The Beginnings of Communist
Rule in Poland (London: Routledge, 1980) pp. 113, 119. Mai comună a fost reacția comuniștilor locali care
încercau să provoace crize cu adversarii lor politi ci și apoi să solicite intervenția sovietică de partea lor. Vezi, de
exemplu, Alfred Rieber, "The Crack in the Plaster. Criza în România și originea războiului rece ", Journal of
Modern History 1 (2004), 62 -106.
44 Adrien Dansette, Histoire de la Liberati on de Paris (Paris: Fayard, 1958).
45 Iu. S. Girenko, Stalin -Tito (Moscow: Politizdat, 1991), p. 398.

fi pus Uniunea Sovietică în postura de a media o rivalitate naționalist -comunistă pe teritoriul
Chinei. El i -a mai slăbit pe comuniștii chinezi de abia în momentul întreruperii negocieri lor
cu Chiang privind Manciuria și al sosirii trupelor americane în nordul Chinei. 46 Stalin a
continuat să recunoască guvernul naționalist până în momentul declinului acestuia, rămânând
fidel poziției sale legaliste și lăsându -i lui Chiang opțiunea de a îndeplini cererile Republicei
Sovietice în schimbul participării, oricât de mici, într -o coaliție cu comuniștii.
Indiferent de modificările sale strategice, politica lui Stalin în cea de -a patra zonă
presupunea folosirea comuniștilor fie ca mijloc de a exercita presiuni în scopuri economice și
strategice sau de a demonstra modul în care par tidele "democratice" ar trebui să se comporte
în guvernele de coaliție oferind un sprijin complet privind neajunsurile generate în urma
războiului și reconstrucția postbelică sub umbrela puterii regionale dominante. Obiectivul
strategic suprem al lui Stali n era acela de a întârzia cât mai mult posibil ceea ce el numea
renașterea inevitabilă a puterilor flancului german și japonez, timp în care Uniunea Sovietică
să-și reconstruiască și să -și consolideze puterea în spatele marelui meterez47.
Cheia succesului sau a eșecului lui Stalin în atingerea și consolidarea scopurilor sale
pe timp de război s -a bazat, esențialmente, pe relațiile cu aliații săi de război. O alianță puțin
probabilă, a supraviețuit unei serii de contradicții și crize: diferențe și suspiciuni ideologice
pe termen lung, întărite de Munchen și de Pactul Salin -Hitler, controversa asupra celui de -al
doilea front, suspendarea convoaielor și apoi legea de împrumut și închiriere, certuri
referitoare la implementarea acordurilor de la Yalta, nașterea diplomației atomice. Cu toate
acestea, Stalin era convins că o nouă relație postbelică cu SUA ar putea fi stabilită pe baza
relațiilor economice reciproc avantajoase. 47 Pe deasupra, Stalin avea motive întemeiate să
creadă că Roosevelt și Churchill erau su ficient de realiști încât să accepte schimbarea
echilibrului de putere care se ivea la orizont pe continentul eurasiatic în schimbul
recunoașterii tacite a lui Stalin a intereselor lor geostrategice de bază și a dorinței de a adera

46 Donald G. Gillin și Ramon H. Myers (eds.), Ultima șansă în Manchuria. Jurnalullui Chang Kia -ngau
(Stanford: Hoover Institution Press, 1989); A.M. Dubi nskii, Osvoboditel'naia missiia Sovetskogo Soiuza la
Dal'nem Vostoke (Moscova: Mysl ', 1966).
47 În cetatile antice, meterezul era o pantă artificială al cărei scop era de a împiedica asediul inamicului să
slăbească zidurile de apărare
47 În conversațiile cu o delegație a Senatului american de la jumătatea lunii septembrie 1945, Stalin a reafirmat
nevoia sovietică de a obține un împrumut cu dobândă mică, pe termen lung, de șase miliarde de dolari din partea
SUA, a renunțat la angajamentul său de dinainte d e război față de independența economiei sovietice, și a
concluzionat: "ancora de care ne -am agățat până acum nu mai există și va trebui să găsim o nouă bază/ o nouă
temelie pentru relațiile noastre strânse pe viitor. Acest lucru nu va fi întotdeauna ușor d e realizat … [dar] Hristos
a zis căută și vei găsi. "FRUS, Europa 1945, V, pp. 882 -3.

la o nouă organizație mo ndială. 48 În ce măsură a fost Stalin responsabil de înclinarea balanței
către o confruntare ideologică și politică?
Principala problemă cu care Stalin s -a confruntat în zona granițelor la sfârșitul
războiului a fost rezistența grupurilor politice organiza te la nivel local și a populației în
ansamblu față de acordurile formale și informale convenite de Cei Trei Mari. În timpul celui
de-al Doilea Război Mondial, de -a lungul periferiei Uniunii Sovietice (dar și într -o mare parte
a Europei de Vest), o serie de războaie civile izbucniseră în teritoriile ocupate din spatele
liniilor de lupte convenționale. Fiind de o mare complexitate și varietate, acestea au avut
adesea un caracter multilateral, implicând adversari comuniști și naționaliști, colaboratori și
grupuri etnice ostile. Stalin, precum omologii săi occidentali, a căutat să impună unitate de
acțiune în lupta comună împotriva Axei. Însă nici el și nici omologii săi n -au prea reușit ce și –
au propus din cauza antagonismelor de clasă și etnice accentuate, gen erate de război și de
ocupația străină. Pentru Stalin, continuarea acestor lupte, la fel ca perspectiva unor noi
izbucniri în spatele Armatei Roșii după eliberarea teritoriului ar fi putut apărea doar ca
prelungiri ale războaielor civile de pe teritoriul s ovietic, care în ochii lui reprezentau
principalul obstacol în calea re -sovietizării celei mai centrale zone de securitate.
Comuniștii locali au căutat să obțină susținerea necondiționată a lui Stalin în agitația
lor pentru obținerea unei mai mari părți a puterii, prin denunțarea partenerilor lor de coaliție
pentru politici reacționare, antisovietice. Dar Stalin nu a fost impresionat de abilitățile lor, iar
conducătorii sovietici, precum Zhdanov, Voroshilov și Vișinski, au trimis rapoarte de pe
teren, în s piritul unei intervenții limitate, care arătau cum comuniștii locali se bazau prea
mult pe sprijinul Armatei Roșii. 49 Însă au existat și momente în care Stalin i -a mustrat aspru
pe comuniști pe motiv că se mișcau prea greu/ nu făceau progrese în ceea ce p rivește reforma
agrară din Polonia. 50 Cum s -ar putea explica acest paradox? Stalin s -a considerat arbitrul
suprem, cel care putea stabili un echilibru între protecția intereselor sovietice din zonele de
apărare și necesitatea de a evita antagonizarea stat elor din Occident sau atragerea după sine a

48 Acestea au inclus nu numai acordurile de la Teheran, Yalta și Potsdam și acordul Stalin -Churchill din
octombrie 1944 privind sferele de influență, ci și o serie de a sigurări și înțelegeri neoficiale în rândul celor Trei
Mari asupra unor probleme precum frontierele baltice și poloneze. Serghei Kudryashov, Introducere în
diplomație. Stalin, Aliații și Polonia ", în A. Kemp -Welch (ed.), Stalinism în Polonia, 1944 -1956 (N ew York:
Sf. Martin’s Press, 1999), pp. 27 -34. În 1947, Stalin i -a spus președintelui finlandez că Roosevelt era un
politician "liniștit, calm și prudent", deși pe atunci era mai puțin entuziasmat în privința lui Churchill. RGASPI
f. 77, op. 3, d. 82, 11. 9, 16.
49 RGASPI f. 77, op. 3, d. 48, l. 44; VE, I, pp. 274 -5. Stalin i -a avertizat pe iugoslavi să nu încerce să cucerească
lumea și că în cazul unei confruntări cu britanicii privind Albania sau Grecia, Armata Roșie nu le -ar susține
demersul. VE, I, pp. 119 -20
50 Polonsky și Drukier, Începuturile, pp. 44 -5.

intervenției acestora. Se pare că Stalin a preferat să se ocupe de o coaliție unificată care să
garanteze stabilitatea și, în cazul fostelor state -satelit aliate cu Hitler, îndeplinirea rapidă a
termenilor de arm istițiu, însă nu a putut să stea degeaba în timp ce comuniștii locali erau
izolați sau, așa cum s -a întâmplat în Europa de Vest în 1947, excluși complet din guverne.
După cum au presupus aliații occidentali că Stalin se afla în spatele marșului comuniștil or la
putere, acesta nu putea decât să concluzioneze că aliații occidentali sprijineau forțele anti –
comuniste cu scopul de a -i submina sfera de influență. Lupta internă pentru putere s -a
manifestat printr -o serie de crize care au început în Polonia în 1944 și s-au extins în
Iugoslavia (și Albania), România, Bulgaria, Iran și China. Nu întâmplător au avut loc alegeri
relativ libere în Europa de Est, în țări în care, din diferite motive, nu exista nicio amenințare
reală de prăbușire internă și de conflicte c ivile, cum ar fi: Finlanda, Austria, Germania de Est,
Ungaria și Cehoslovacia. În ceea ce privește relațiile cu aliații occidentali, punctul culminant
pentru Stalin l -a reprezentat Planul Marshall. Pentru el, acest plan însemna două pericole
capitale: o in tervenție directă a capitalismului mondial cu arme economice puternice în zona
sa de securitate și renașterea Germaniei. După o scurtă ezitare, el a interzis brusc
democrațiilor populare să se alăture acestui plan. 51 Trecuse vremea ca Stalin să ducă o
politică intervenționistă indirectă.
Faptul că Stalin a folosit războiul pentru a extinde sau a restabili controlul sovietic
asupra granițelor euroasiatice din Rusia este destul de evident, deși rămân niște semne de
întrebare referitoare la momentul în care avea să facă acest lucru și în legătură cu sfera de
extindere. El a manipulat ideologia oficială, fără să fie, însă, detașat complet de unele dintre
ipotezele fundamentale ale acesteia. Măsurile cele mai nechibzuite și mai violente le lua
atunci când susp ecta o posibilă opoziție, suspiciunile fiindu -i alimentate de semne reale sau
de închipuiri patologice de rezistență internă. Politicile sale țineau cont de modificarea
circumstanțelor: puterea sau slăbiciunea partidelor comuniste locale, disponibilitatea
necomuniștilor de a încheia o afacere, avantajele prelungirii alianței din timpul războiului
pentru reconstruirea economiei sovietice și, mai presus de toate, pentru a împiedica renașterea
puterii germane și japoneze pe flancurile sale sub auspiciile SUA. Aceste calcule au ajutat la
modelarea politicii sale intervenționiste indirecte, despre care a crezut că ar putea s -o
ajusteze, însă a descoperit că atât clienții săi, cât și inamicii acestora nu erau întotdeauna
dispuși să -și urmeze ritmul neregulat și r itmurile oscilante.

51 În ultimatumul pe care l -a dat el însuși cehilor, Stalin a declarat că ceea ce îl făcuse să se răzgândească cu
privire la acceptarea propunerilor puterilor occidentale a fost informația potrivit căreia era vorba de "o schemă
de organizare a unui bloc occidental împotriva URSS". VE, I, pp. 672 -5.

9.Stalin ca marxist: rădăcinile occidentale ale rusificării marxismului de către
Stalin, Erik van Ree

Introducere
Există o vastă literatură științifică care evidențiază impactul tradițiilor naționale ale
Rusiei asupra statului și societății staliniste. Prezentul articol se concentrează asupra
ideologiei, înțeleasă ca un corp de idei interconectate, care oferă o viziun e cuprinzătoare
asupra stării actuale și dezirabile a societății. 1 De regulă, literatura științifică este mai
interesată de transformările staliniste ale lumii reale decât de declarațiile dogmatice ale
dictatorului. Cu toate acestea, există un consens apr oximativ potrivit căruia Stalin a rusificat
substanțial ideologia marxistă. Pornind de la premisa că tradiția rusă a influențat puternic
realitățile staliniste, iată la ce ne -am aștepta. Este împotriva unei judecăți sănătoase să credem
că ideologia de stat nu a fost în vreun fel afectată atâta timp cât politicile de stat și realitățile
sociale cotidiene au avut de suferit. Nu numai în exersarea de zi cu zi a puterii, ci și în
ideologia sa, Stalin s -a conformat la autoritarism, etatism birocratic și patrioti sm, elemente
importante în tradiția politică rusă.
Cu toate acestea, dacă am arunca o privire mai atentă, consensul general privind
rusificarea marxismului de către Stalin este destul de superficial. Unii autori susțin că
dictatorul a impus într -adevăr o e purare drastică a ideologiei marxiste. Însă există și autori
care nu sunt de aceeași părere, argumentând că Stalin nu a schimbat într -atât de mult
ideologia existentă în sine și că a fi de acea părere înseamnă să nu înțelegi esența ideologiei.
Schimbarea p ropriu -zisă se regăsește în stilul său de prezentare și în noua trăsătură a
ideologiei de a oferi legitimitate dictaturii sale. Dacă s -ar face o examinare strictă a dogmelor
și formulelor oficiale, s -ar constata că Stalin repetă practic ideile marxiste de ja consacrate.
Această interpretare ar însemna că, strict vorbind, Stalin nu a rusificat deloc ideologia
marxistă – o concluzie derutantă și contra -intuitivă. Cu toate acestea, în cele ce urmează, voi
susține (în conformitate cu cea de -a doua "școală") că deși cea mai mare parte a activității lui

1 Aș dori să -i mulțumesc lui Mark Tauger pentru că mi -a sugerat titlul acestei lucrări și lui David Brandenberger
pentru că m -a făcut să mă gândesc din nou la proble ma cauzalității.
Dicționarul Blackwell al Științei Politice discută diverse utilizări ale termenului "ideologie", printre care "sistem
de credință"; o "viziune asupra lumii [Weltanschauung]", constând din "idei caracteristice, suficient de
sistematizate câ t să se semene universalității"; și un "pachet de idei", "o familie de concepte". Frank W. Bealey,
Dicționarul Blackwell al Științei Politice (Oxford: Blackwell, 1999), pp. 157 -99.

Stalin pare a fi suprinzător de "eretică" , aceasta a rămas într -adevăr în concordanță cu
marxismul. În plus, chiar și în acele privințe în care (după cum susțin autorii primei "școli" nu
fără motiv) dictatorul a reformulat marxismul, inovațiile sale au rămas în mare parte în
concordanță cu alte tradiții revoluționare occidentale. Majoritatea ideilor aparent noi și cu
adevărat rusești ale lui Stalin fuseseră anticipate de mult timp în rândul curentului principal al
gândirii revoluționare din Europa de Vest. Argumentul meu se încheie cu o discuție pe tema
adevăratului paradox cu care ne confruntăm: cum ar fi putut Stalinul să rămână atât de
aproape de originile revoluționare occidentale și să creeze, totuși, în mod c lar un sistem
ideologic rusificat?

Stalinism și marxism
Gustav Wetter se numără printre cei mai remarcabili reprezentanți ai primei "școli". În
Der dialektische Materialismus, el discută, în principal, presupusele contribuții aduse de
Stalin "materialismului istoric". 2 În discuția privind atitudinea lui Stalin față de "factorul
național", Wetter a menționat teza potrivit căreia națiunile au dreptul la culturi cu o "formă
națională" proprie, cu condiția să păstreze un "conținut socialist" : acestea ar putea în primul
rând să înflorească sub socialismul sovietic , pentru ca mai apoi să se contopească sub
socialismul global. În conformitate cu noul patriotism promovat de Stalin, Rusia era
considerată zona centrală a istoriei umane, iar imaginea unora dintre personalitățile din
trecutul țarist, cum ar fi Ivan cel Gr oaznic și generalul Kutuzov, a fost repusă în drepturi. 3
Wolfgang Leonhard a susținut că există o "mare schismă" între marxismul original și
stalinism, enumerând presupusele inovații ale lui Stalin: "socialismul într -o singură țară";
noțiunea de "construi re a socialismului"; ideea că, condițiile economice obligatorii ale
socialismului pot fi stabilite după industrializarea forțată; colectivizarea agriculturii;
"intensificarea luptei de clasă"; "consolidarea statului socialist"; sacrificiul revoluției

2 Concentrându -mă pe ideologia politică, nu voi dezbate însă întrebări pur filosofice. Pentru filosofia stalinistă,
vezi Robert C. Tucker, Mintea politică sovietică: Stalinismul și schimbarea post -stalinistă, rev. EDN. (New
York: George Allen and Unwin, 1972), ch. 7; Anton Donoso, "Stalinismul în filosofia marxistă", Studii în
gândirea sovietică 19 (1979), 113 -41; Evert van der Zweerde, Istoriografia sovietică a filosofiei: istoriko –
filosofskaja nauka (Londra: Kluwer, 1997); Erik van Ree, "Stalin ca filosof marxist", Studii în gândirea est –
europeană 52 (2000), 259 -308.
3 Gustav A. Wetter, Der dialektische Materialismus. Seine Geschichte und sein System in der Sowjetunion.
Vierte, bearbeitete und erweiterte Auflage (Viena: Herder, 1958), pp. 228ff, 233 -4, 251 -68.

mondi ale față de patriotismul sovietic; marele șovinism rus; și "coexistența pașnică" cu
capitalismul. 4
Critica lui Troțki prezintă stalinismul ca pe o deviere contrarevoluționară de la
bolșevism. În lucrarea sa, el aduce în discuție întrebările legate de izol area națională rusească,
codificată în formula "socialism într -o singură țară", și păstrarea birocrației de stat, în loc să
fie distrusă și absorbită de organele democrației directe. 5
Robert Tucker a discutat despre "patriotismul roșu rusesc" al lui Stali n, exprimat în
pretenția sa din 1917 de a formula un "marxism creativ", conform căreia Rusia ar putea
deschide calea spre socialism și acceptarea formulei "Rusia unică și indivizibilă". Ideea lui
Lenin de "construire a socialismului" a modificat ipoteza m arxistă potrivit căreia revoluția
putea izbucni numai în țările industrializate. Însă Lenin credea că o victorie completă a
socialismului într -o Rusie retrogradă ar fi imposibilă fără sprijinul țărilor avansate.
"Socialismul într -o singură țară” al lui Sta lin s -a îndepărtat astfel de concepția lui Marx
despre revoluția mondială. 6 "Bolșevismul național rus" al lui Stalin a generat o "revoluție din
temelii", realizată printr -o birocrație teroristă de stat. Acest lucru era în contradicție cu
leninismul final, reformist, prin faptul că Stalin a reinterpretat revoluția mondială în spiritul
naționalismului rus drept, în principal, o operațiune a Armatei Roșii. 7
Brandenberger și Dubrovsky discută "ideologia patriotică orientată spre stat” a lui
Stalin. Noul "bol șevism național" a acceptat rolul progresist al construirii istorice a statului
rus și a sărbătorit rolul individului în istorie, inclusiv țarii și oficialii țaristi – o abatere de la
internaționalismul proletar materialist. Noua ideologie stalinistă a dev enit "național în formă,

4 Wolfgang Leonhard, Cele trei fețe ale marxismului. Conceptele politi ce ale ideologiei sovietice, ale
maoismului și ale marxismului umanist (New York: Holt, Rinehart și Winston, 1974), pp. 95 -125
5 Vezi, de exemplu, L. Trotsky, The Revolution Betrayed. (London: Faber and Faber, 1937).
6 Robert C. Tucker, Stalin ca Revoluți onar, 1879 -1929: Un studiu al istoriei și personalităților (New York: W.
Norton, 1973), pag. 118, 156, 174 -5, 245 -8, 368ff. Pentru o discuție despre doctrina "socialismului într -o
singură țară", vezi și Robert V. Daniels, Conștiința Revoluției: Opoziția co munistă în Rusia Sovietică
(Cambridge, Mass .: Harvard University Press, 1960), pp. 295 -300 .
7 Robert C. Tucker, Stalin la putere: Revoluția de sus în jos, 1928 -1941 (New York: W. Norton, 1990), pp. 28 –
32, 39 -65. Pentru alte critici contra lui Stalin, Len in, Troțki și / sau Buharin, mai târziu, vezi, de exemplu,
Stephen F. Cohen, Regândirea experienței sovietice: Politică și istorie începând cu 1917 (New York: Oxford
University Press, 1985), chs. 2 -3; Moshe Lewin, Realizarea sistemului sovietic: Istoria so cială a Rusiei
interbelice (New York: Pantheon Books, 1985), chs. 11 -12. A se vedea și Roy Medvedev, Let History Judge:
Originea și consecințele stalinismului (Oxford: Oxford University Press, 1989). Leninistul A. Zimin (Ukladok
Slovo, 1984) a cercetat înc eputul deviațiilor ideologice ale lui Stalin de la leninism în anii 1918 -23. A se vedea
și studiul de mai multe volume al opoziției troțkiste sub Stalin de Vadim Rogovin (în special: Byla li
alternativa? Trotskizm: vzgliad cherez gody (Moscova: Terra, 1992 ) și Vlast 'i oppozitsiia ).

etatist în conținut". 8 Recent, Terry Martin a argumentat că, abandonând înțelegerea marxistă
a națiunii drept construcție modernă, Stalin a adoptat interpretarea "primordială" a națiunii ca
identitate etnică cu rădăcini istorice profunde. Poziția centrală a Rusiei a constituit celălalt
pilon al "Prieteniei Popoarelor" în jurul căruia a fost construită noua ideologie stalinistă. 9
Autorii a ceea ce am numit o a doua "școală", abordează problema dintr -un alt unghi.
Isaac Deutscher a analizat influența tradiției ortodoxe, care a transformat marxismul lui Stalin
într-un "crez ateist", argumentând că formulările lui Stalin erau dogmatice în stil și
prezentare, nefiind inovatoare de fapt. 10 Leszek Kolakowski a remarcat că marxismul
stalinist "nu poate fi definit de nici o colecție de afirmații, idei sau concepte". Nu s -a axat pe
chestiuni de conținut, ci mai degrabă pe faptul că a apărut un interpret atotputernic al
marxismului: "Marxismul codificat de Stalin" era doar o versiune "îndrăz neață, primitivă" a
leninismului. Kolakowski a sesizat două excepții înainte de 1950, și anume "socialismul într –
o singură țară" și "intensificarea luptei de clasă". Dar nici "socialismul într -o singură țară" nu
avea o semnificație teoretică prea mare. Kol akowski a considerat dezbaterea dintre Stalin și
Troțki drept o înșelăciune în mare măsură – ambii sperau să construiască socialismul într -o
Rusie izolată și să stârnească o revoluție mondială. Cât despre evoluțiile ideologice de după
1949, potrivit lui Ko lakowski, "lingvistica" lui Stalin consta în simple "banalități raționale",
iar lucrarea sa cu titlul ”Problemele Economice ale Socialismului în URSS” (1952) repetă
"motivele tradiționale marxiste". 11 Ewan Mawdsley adoptă aceeași poziție: "Stalin nu a
adăugat multe noutăți ideologiei marxist -leniniste". În ciuda variațiilor, Marx, Lenin și Stalin
au împărtășit o orientare de bază asupra anti -capitalismului, clasei muncitoare urbane și luptei
de clasă violente. Nici măcar "socialismul într -o singură țară" n u era incompatibil cu
leninismul târziu. 12
Andrzej Walicki a fost de acord că, în ceea ce privește teoria marxistă, contribuțiile
lui Stalin au fost practic inexistente. Singura noutate a fost stilul restrâns, didactic și modul în
care s -a folosit de ace sta ca mijloc de îndoctrinare. Cât despre ideile fundamentale, Stalin a

8 D. L. Brandenberger și A. M. Dubrovsky, "Oamenii au nevoie de un țar": Apariția bolșevismului național ca
ideologie stalinistă, 1931 -1941 ", Studii Europa -Asia 5 (1998), 873 -92.
9 Terry Martin, Imperiul afirmativ de acțiune: Națiunile și naționalismul din Uniunea Sovietică, 1923 -1939
(Ithaca: Cornell University Press, 2001), pp. 442ff
10 I. Deutscher, Stalin: O biografie politică (Londra: Oxford University Press, 1949), pp. 269 -72. M. Vaiskopf,
Pisatel Stalin (Moscova: Novoe literaturnoe obozrenie, 2002) evidențiază influențele ortodoxe și epice asupra
lui Stalin, stilul său de scriere, m etaforele și structura gândirii sale.
11 Leszek Kolakowski, Curentele Principale ale Marxismului: Originea, Evoluția și Dizolvarea, III, The
Breakdown (Oxford: Oxford University Press, 1981), pp. 4, 12, 21ff, 38, 97, 100 -1, 104ff, 141 -3 .
12 Evan Mawdsley, The Stalin Years: Uniunea Sovietică, 1929 -1953 (Manchester: Manchester University Press,
1998), pp. 5 -10.

fost cu adevărat "doar discipolul credincios al lui Lenin". "Revoluția până în temelii" nu a
fost o deviere radicală de la bolșevism, deoarece Lenin nu abandonase niciodată opțiunea
violenței de stat. Discutând pe tema patriotismului lui Stalin, Walicki a observat că dictatorul
a continuat să împartă cultura rusă prerevoluționară în secțiuni populare și reacționare.
Relevanța patriotismului lui Stalin nu constă în denaturarea marxismulu i, ci în funcția sa de
instrument de control totalitar. 13 Mai există și alți cercetători care nu sunt pe deplin convinși
că patriotismul stalinist a presupus inovații serioase privind doctrina. În analiza sa asupra
naționalismul stalinist, E.A. Rees a obs ervat că acesta este însețat în cea mai mare parte de
apeluri la mândria națională a Rusiei. Chiar și sub "stalinismul avansat" antisemit și xenofob,
doctrinele de bază ale marxism -leninismului nu au fost abandonate. Simbolurile tradiționale
ale naționalis mului rus, ale monarhiei și ale bisericii nu au fost restaurate ca atare. 14 Mikhail
Agursky a adoptat, la rândul său, aceeași poziție. Deși stalinismul a fost o formă a
bolșevismului național, o "ideologie etatistă rusească", Stalin nu a transformat marx ismul. Se
poate spune că mai degrabă a păstrat această ideologie pe post de "ecran" pentru a -și masca
naționalismul. 15
Rezumând, dacă ar fi să abordăm marxismul strict ca pe o ideologie, un corp de idei
interconectate, nu prea s -ar ajunge la un consens c lar asupra rusificării acestuia de către
Stalin. Pentru cercetătorii care percep realmente o astfel de transformare, etatismul birocratic
și naționalismul se află în prim plan. Problema "intensificării luptei de clasă" poate fi asociată
cu activitățile sta tului terorist. Însă mulți cercetători susțin că, în ciuda acestui etatism
birocratic și a naționalismului, stalinismul nu poate fi distins în mod clar de marxism sau
leninism decât prin stilul dogmatic, codificat și pedant și prin funcția sa consolidată d e a
legitimiza dictatura.
În ceea ce privește discuția referitoare la rusificarea marxismului de către Stalin, ne
confruntăm cu o problemă dificilă. Concluziile noastre nu depind numai de o lectură atentă a

13 Andrzej Walicki, Marxismul și Saltul către Regatul Libertății: Ascensiunea și Prăbușirea Utopiei Comuniste
(Stanford: Stanford University Press, 1 995), pp. 398, 403 -9, 414, 424 -54.
14 E. A. Rees, "Stalin și Naționalismul Rus", în Geoffrey Hosking și Robert Service (eds.), Trecutul și Prezentul
Naționalismului Rus (Basingstoke: Macmillan, 1998), pp. 77 -106.
15 Mikhail Agursky, A Treia Roma: Bolșevis mul Național în URSS (Boulder, Col .: Westlivi, 1987), pp. Xiii -iii,
xv, 74, 80. În "Stalinshchina kak Dukhovnyi Fenomen" (Ocherki Bol'shevizmovedeniia, kniga 1: Frankfurt M .:
Posev, 1971), Roman Redlikh tratează ideologia stalinistă ca o pseudo -religie a "miturilor și ficțiunilor" menite
să asigure respectarea dictaturii.Valerii Chalidze apără ideea de păstrare a "frazeologiei" marxist -leniniste de
către Stalin. Vezi Pobeditel "Kommunizma" (New York: Chalidze Publications, 1981 ), pp. 42ff În anii care au
urmat, dictatorul a introdus mai multe "erezii" de natură patriotică și anti -cosmopolită. A se compara teza lui
Vladimir Shlapentokh potrivit căreia Stalin a păstrat ideologia "revoluției mondiale" ca paravan pentru
interesele statului sovietic. ”Revoluți a Mondială ca Instrument Geopolitic al Conducerii Sovietice ", Istoria
Rusiei / Histoire Russe 3 (1999), 322 -4.

stalinismului, ci și de ”linia de bază” marxistă în raport cu care ar fi ”măsurată”. Va trebui să
vorbim despre marxismul original, despre ”marxismul ortodox” al lui Karl Kautsky din ce -a
de-a Doua Internațională Socialistă, din care făcea parte și Lenin inițial, și despre leninismul
matur, școala pe ca re a absolvit -o Stalin. Colac peste pupăză, ar fi extrem de naiv să
presupunem că marxismul prestalinist este mai puțin supus unei dezbateri interpretative decât
stalinsmul propriu -zis. Acest studiu își propune să genereze o lectură plauzibilă despre
statu tul marxist al ideologiei staliniste cu ajutorul unei discuții critice la adresa relatărilor
existente despre marxism și stalinism.

Revoluția proletară într -o țară înapoiată și "revoluția până în temelii"
Potrivit "Marxismului ortodox” promovat de cea de -a Doua Internațională Socialistă,
revoluția socialistă era fezabilă numai în contextul unui capitalism dezvoltat. În mare parte
din literatura despre leninism, aceasta este considerată drept ortodoxia marxistă. 16Cu toate
acestea, majoritatea specialiștilo r în marxism nu sunt de acord cu această viziune simplă.
Alan Gilbert susține că Marx nu a făcut niciodată ca triumful revoluției proletariene să
depindă de ideea că proletariatul trebuie să cuprindă majoritatea populației. De -a lungul
carierei sale, Marx a îndemnat muncitorii din țările predominant agrare să preia puterea
printr -o coaliție cu partide țărănești. 17
În anii 1848 -50, Marx și Engels i -au sfătuit pe comuniștii germani să se alăture
burgheziei împotriva monarhiei și feudalismului. După revoluția democratică, muncitorimea
ar trebui să revină imediat la revoluția proletară. Nu exista niciun indiciu care să sugereze
amânarea acesteia până când muncitorii ar fi format o majoritate. În 1850, Marx a avertizat
muncitorimea din Germania că ar putea ajung e la putere numai după decenii de război civil.

16 Vezi, de exemplu: Leonhard, Three Faces, pp. 24ff, 67; Richard Pipes, O Istorie Concisă a Revoluției Ruse
(New York: Books Vintage, 1996), p. 395; Christopher Read, Construirea și Destrămarea Sistemului Sovietic
(Basingstoke: Palgrave, 2001), pp. 4, 10.
17 Alan Gilbert, Politica lui Marx. Comuniștii și Cetățenii (Oxford: Martin Robertson, 1981), p. 219; vezi și
Richard N. Hunt, Ideile Politice ale lui Marx și Engels: Marxismul și Democrația Totalitară, 1818 -1850
(Pittsburgh: University of Pittsburgh Press, 1974), chs. 5 -7. În analiza lui George Lichtheim, Marx și Engels au
aderat la o revoluție proletară în Germania înapoiată până în 1851. Apoi , Marx a abandonat în mod ”tacit”
strategia radicală. Engels s -a rupt complet de aceasta. Vezi Lichtheim, Marxism. Un Studiu Istoric și Critic
(Londra: Routledge și Kegan Paul, 1961), 51ff, 122ff. KOlakowski este de acord cu Lichtheim cu privire la
inform ațiile despre Marx de dinainte de 1851. După 1850, Marx nu și -a putut da seama dacă revoluția proletară
era posibilă în națiunile predominant agrare. Curenții Principali, I, Fondatorii, pag. 125ff, 227ff, 234ff, 309 -10;
II, Epoca de Aur, p. 409. Pentru o v iziune mai puternică asupra credinței continue a lui Marx în revoluțiile
proletariene în țările predominant agrare: David McLellan, Gândirea lui Karl Marx, ed. (Londra: Macmillan,
1980), pp. 223 -30.

Dar, în 1856, Marx era încrezător că un război țărănesc ar putea ajuta proletariatul german să
ajungă la conducere. Prima dată când Marx a folosit conceptul de "dictatură a clasei
muncitoare" , s -a referit la Franța agrară din 1850. Marx și Engels au numit comuna din 1871
un guvern al muncitorilor. Dacă Parisul ar fi fost triumfător, majoritatea țărănimii și -ar fi dat
seama în mod firesc. Aceste remarci bine cunoscute au fost privite în perspectivă în scrieri le
lui Marx din 1874 -5 despre Bakunin, în care a concluzionat că o "revoluție socială radicală"
era posibilă numai "în cazul în care, împreună cu producția capitalistă, proletariatul industrial
ar ocupa un rol important cel puțin în rândul populației'. Tr ebuie să facă la fel de multe pentru
țărani, așa cum a făcut burghezia franceză în 1789. 18 "Un rol important în rândul populației",
nimic mai mult. Marx a sperat ca și în țările predominant agrare din partea continentală a
Europei de Vest să se înființeze guverne proletare susținute de țărănimie. 19
Potrivit lui Marx și Engels, un salt către co munism în Rusia ar fi posibil cu condiția ca
un guvern revoluționar să poată opri dezintegrarea comunității satului. Însă fără sprijinul
regimurilor revoluționare din Europa de Vest, acest lucru ar fi puțin probabil. Într -o Rusie
revoluționară izolată, dez voltarea capitalistă era inevitabilă. 20 Dar această anticipare a
comunității dezintegrate a satului a însemnat doar anticiparea dezvoltării capitaliste a
regiunilor rurale rusești. Din câte știu eu, Marx și Engels nu au pretins niciodată că un
guvern pro letar nu ar putea prelua puterea în Rusia decât după transfomarea țării într -un stat
dezvoltat industrializat și după ce clasa muncitoare ar fi dominat numeric.
Dar cum rămâne cu condițiile economice ale comunismului? În 1847, Engels a cerut
formarea unor guvernele democratice care să instituie dominația proletară atât în Marea
Britanie, precum și în Franța și Germania, unde, așa cum a menționat explicit, clasa
muncitoare era minoritară. Aceste guverne ar trebui să înceapă "imediat" să atace proprietatea
privată și să concentreze și mai mult întreaga industrie, agricultură și comerț în mâinile
statului. Acest lucru ar fi, totuși, realizabil doar "în măsura în care forțele productive ale țării

18 Citat în Hunt, Idei politice, p. 322
19 Shlomo Avineri aduce argumente împotriva acestei interpretări. Marx se aștepta într -adevăr ca revoluția
proletară să izbucnească mai întâi în Germania înapoiată, dar a avertizat în cea mai mare parte cu privire la
revoluțiile proletariate premature, care, în condiții de imaturitate economică, nu puteau sprijini decât burghezia.
Gândirea Socială și Politică a lui Karl Marx (London: Cambridge University Press, 1968), pp. 151, 185 -201,
219-20, 239ff. Nu găsesc argumentul lui Avineri convingător. Numeroasele sale citate arat ă că Marx
descoperise că experimentul lui Jacobin era greșit conceput și că a respins tacticile insurecționale sălbatice. La
acea vreme, condițiile de radicalizare socială lipseau într -adevăr cu desăvârșire. Avineri nu arată în mod
plauzibil că Marx a resp ins începând cu 1848 orice strategie de preluare proletară în Germania și Franța
20 Vezi Karl Marx, Friedrich Engels, Werke (Berlin: Dietz Verlag, 1965 -74), voi. XVIII, p. 565; XIX, pag.
107ff, 296; XXII, pp. 428 -9, 435; Teodor Shanin (ed.), Late Marx and the Russian Road. Marx și "Periferia
capitalismului" (Londra: Routledge și Kegan Paul, 1983), 99ff.

s-ar înmulți prin munca proletariatului". 21 Manifestul comunist a îndemnat muncitorii să
naționalizeze toate mijloacele de producție și "să le multiplice pe cât de repede posibil". Cu
cât era mai avansată țara, cu atât mai repede puteau fi puse în practică măsurile pentru
desființarea proprietății private, însă în toat e țările măsurile aveau să fie luate imediat. 22 Hal
Draper denumește această etapă "program de tranziție". Condițiile economice pentru
desființarea proprietății private nu erau încă disponibile, dar: "Una dintre sarcinile guvernării
proletare propriu -zise este aceea de a crea acele condiții". 23 Revoluția proletară a creat
condițiile comunismului prin industrializarea accelerată. În 1874, Marx a mai observat că, în
partea continentală a Europei de Vest, țărănimea era încă majoritară. Cu toate acestea,
guve rnele proletariene ar avea șanse de câștig în fața țăranilor și ar putea ușura trecerea de la
proprietatea privată la cea colectivă asupra terenurilor. 24
În 1895, Engels a recunoscut că el și prietenul său fuseseră prea optimiști în 1848 și
1871. De abia atunci a înțeles că "situația dezvoltării economice de pe continent nu fusese
atunci nici pe departe suficient de pregătită pentru înlocuirea producției capitaliste".
25Prudența lui Engels evidențiază tranziția către o nouă moderare. Potrivit lui Kolakowsk i,
Kautsky a fost cel care a formulat noua concepție într -o formă completă potrivit căreia
revoluțiile proletare erau posibile numai în țările capitaliste dezvoltate. 26 Și totuși, chiar și el
a oscilat uneori spre vechiul marxism, de exemplu atunci când a optat pentru o revoluție rusă
"la granițele dintre societatea burgheză și cea socialistă". 27 Se pare că, odată cu revoluția
proletară din Rusia înapoiată și cu noțiunea de "revoluție până în temelii", care presupune că
statul proletar organizează colecti vizarea și industrializarea într -un ritm accelerat, bolșevicii
s-au dat înapoi de fapt de la ce era obișnuit și firesc, ca să revină la radicalismul marxist
original.
Socialismul într -o singură țară
Potrivit lui Marx și Engels, socialismul într -o singură ț ară era imposibil. Revoluțiile
franceze și germane ar fi avut succes numai dacă țarul, bastionul reacției politice și

21 Marx and Engels, Werke, IV, pp. 372 –4.
22 Ibid., pp. 481, 493
23 Hal Draper, Karl Marx’s Theory of Revolution , II, Politica Claselor Sociale (New York: Press Monthly
Review, 1978), pp. 187, 193.
24 Marx and Engels, Werke, XVIII, pp. 630, 631; see also, XVII, pp. 551 –2.
25 Ibid., XXII, pp. 512 –17; quotation, p. 515.
26 Kolakowski, Main Currents, II, pp. 44ff, 331ff
27 Vezi Moira Donald, Marxismul și Revoluția. Karl Kautsky și Marxiștii Ruși, 1900 -1924 (New Haven: Yale
University Press, 1993), pp. 70ff; Bruno Naarden, Europa Socialistă și Rusia Revoluționară: Percepții și
Prejudecăți 1848 -1923(Cambridge: Cambridge Unive rsity Press, 1992), pag. 220 -30.

capitalismul britanic, dominând piața mondială, ar fi fost deturnați. Comunismul presupunea
o revoluție mai mult sau mai puțin simultană î n Anglia, America, Franța și Germania. Însă nu
toți marxiștii împărțeau aceeași opinie. În Statul Socialist Izolat (1878), socio -democratul
german Georg Vollmar a susținut că "victoria finală a socialismului la început doar într -un
singur sau mai multe sta te" era posibilă. O economie socialistă ar putea funcționa într -un
singur stat, iar acest stat ar putea să se apere împotriva lumii burgheze. 28 În lucrarea sa
despre programul de la Erfurt din 1891, Kautsky a susținut că, comerțul internațional ar fi
redus substanțial sub socialism. ”Independența economică” a reprezentat cel mai grăitor
exemplu. 29 El a prevăzut apariția unor state socialiste restrânse într -un spirit național, mai
mult sau mai puțin autarhice. Astfel, marxismul a oferit două "teorii" bolșe vicilor. 30
Fără a -și recunoaște datoria față de Vollmar și Kautsky, Lenin a scris în 1915 că
"victoria socialismului inițial în unele sau chiar într -o singură țară capitalistă este posibilă."
Proletariatul se va confrunta cu lumea capitalistă după ce "a e xpropriat capitaliștii și a
organizat producția socialistă în țară" . 31 Venind în apărarea lui Marx, Troțki a susținut că
nici măcar o Germanie socialistă nu ar putea supraviețui vreodată de una singură. Lenin nu a
făcut referire la Rusia, însă nu există îndoieli în privința faptului că el a apărat socialismul
într-o singură țară ca principiu. În anii ce au urmat, Lenin nu a mai fost atât de optimist,
subliniind că până și statele dezvoltate au nevoie de asistență din străinătate pentru
îndeplinirea unui p roiect socialist. El considera că Rusia înapoiată nu ar putea supraviețui sub
nicio formă în izolare revoluționară. Și totuși, începând cu 1918, el a început treptat să
recunoască această posibilitate. În ultimele sale scrieri, aproape că a acceptat, prin rândurile
cu o exprimare foarte încărcată, posibilitatea unei Rusii socialiste izolate. Dar dilema lui
Lenin este într -o anumită măsură irelevantă pentru argumentul prezent. 32 Indiferent că Stalin
și Buhharin i -au fost sau nu credincioși în perioada1924 -5, important este faptul că ideea de
socialism în interiorul zidurilor naționale a apărut în rândul "marxiștilor ortodocși" germani.

28 Georg Vollmar, Der isolierte sozialistische Staat. Eine sozialo¨konomische Studie (Zurich: Verlag der
Volksbuchhandlung, 1878), p. 4.
29 Karl Kautsky, Das Erfurter Programm in seinem grundsa¨tzlichen Theil erla¨utert vo n Karl Kautsky. Sechste
Auflage (Stuttgart: Dietz, 1905), pp. 117ff.
30 Vezi și Walicki, Marxism, p. 220.
31 V. I. Lenin, Polnoe Sobranie Sochinenii (henceforth PSS) (Moscow: Gospolitizdat, 1958 –72), XXVI, pp.
353–5. See also XXX, p. 133.
32 Vezi Erik van Ree, "Socialism într -o singură țară: o reevaluare", Studii în Gândirea Est -Europeană 50 (1998),
77-117.