Transformarea coordonatelor. Georeferențierea hărților geologice și [617417]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE GEOLOGIE ȘI GEOFIZICĂ

Transformarea coordonatelor. Georeferențierea hărților geologice și
transpunera acestora în format vector

LUCRARE DE LICENȚĂ

Student: [anonimizat]:
Hoțescu Ionuț Stelian Prof. Dr. Ing. Cornel Păunescu

2
Cuprins
Listă de abr evieri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 4
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 5
1 Hărți utilizate in geologie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 6
1.1 Gener alități ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 6
1.2 Elementele hărții topografice ………………………….. ………………………….. ………………………….. 7
1.2.1 Scara hărților topografice ………………………….. ………………………….. …………………………. 7
1.2.2 Precizia grafică a hărților topografice ………………………….. ………………………….. ………… 9
1.2.3 Semne convenționale topografice ………………………….. ………………………….. ……………… 9
1.3 Elementele hărții g eologice ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 15
1.3.1 Hărți geologice ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 15
1.3.2 Secțiuni geologice ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 20
1.3.3 Coloane stratigrafice ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 21
1.3.4 Legenda hărților geologice, secțiunilor geologice si coloanelor stratigrafice …………. 21
1.4 Nomen clatura foilor de hartă in proiecție Gauss Kruger ………………………….. ……………….. 23
2 Sisteme de coordonate utilizate în România ………………………….. ………………………….. …………… 29
2.1 Proiecția Gauss Kruger ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 29
2.2 Proiecția Stereografică 1970 ………………………….. ………………………….. …………………………. 30
2.3 Transformarea coordonatelor din sistemul de proiecție Gauss Kruger în sistemul proiec ției
stereografice 1970 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 30
3 Sisteme Informaționale Geografice (GIS) ………………………….. ………………………….. ……………… 35
3.1 Structura GIS -ului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 35
3.2 Istoric ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 37
3.3 Avantajele GIS -ului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 39
3.4 Topologia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 39
3.5 Georeferențierea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 40
4 Geologia zonei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 42
4.1 Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 42

3
4.2 Caracterizare morfologică ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 42
4.3 Caracterizare geologică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 43
4.4 Stratigrafie. Petrografie. Magmatism ………………………….. ………………………….. ……………… 43
4.4.1 Domeniul Getic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 43
4.4.2 Domeniul Danubian ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 44
4.4.3 Bazinul Petroșeni ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 48
4.4.4 Bazinul Dacic ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 48
4.5 Elemente structurale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 51
5 Studiu de caz ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 53
5.1 Transformarea coordonatelor din Gauss Krüger în Stereografic 1970 …………………………. 53
5.2 Georeferențierea hărților geologice ………………………….. ………………………….. ………………… 58
5.3 Realizarea SIG al hărții geologice ………………………….. ………………………….. ………………….. 61
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 72
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 73

4
Listă de abrevieri
CAD – Proiectarea asistată de calculator
DIME – Dual Independent Map Encoding
DLG – Digital Line Graph
ENVI – Exelis Visual Information Solution s
ESRI – Environmental Systems Research Institute
GFIS – Sistem Informațional Geografic
GIRAS – Geographical Information Retrieval and Analysis System
GIS – Geographic Information System
GPS – Sisteme de Poziționare Globală
GRASS – Geographic Resources An alysis Support System
IBM – International Business Machines
IDL – Interface Description Language
LIDAR – Light Detection And Ranging
MAP – Map Analysis Package
MGE – Modular GIS Environment
MIMO – map in – map out
MLMIS – Minnesota Land Management System
PARC – Paolo Alto Research Center
SDE – Spatial Database Engine
SIG – Sistem Informațional Geografic
SPANS – Spetial Analysis System
SRTM – Shuttle Radar Topography Mission
SYMAP – Synagraphic Mapping System
TIGER – Topologically Integrated Geographic Encoding & Referencing

5
Introducere
Scopul lucrării reprezi ntă transformarea coordonatelor din sistemul de proiecție Gauss -Krüger
în sistemul de proiecție Stereografic 1970, georeferențierea hărții geologice și transpunerea acesteia
în format vector.
Harta geologică ce va fi folosită în studiul de caz este “33 TG . JIU L -33-XXX ”. Aceasta
face parte din cele 50 de foi individuale din “Harta Geologică a României scara 1:200.000 ”,
realizate de Institutul Geologic . Aceste foi de hartă au fost finalizate în 1968, respectă dispunerea și
nomenclatura hărților Gauss -Krüger la scara 1:200.000. (geo-spatial,2011)
Lucrarea este structurată în cinci capitole:
Primul capitol, Hărți utilizate în geologie în care sunt prezentate noțiunile generale,
elementele hărților topografice, e lementele hărților geologice și nomenclatura foilor de hartă in
proiecție Gauss Kruger .
În capitolul al doilea, Sisteme de coordonate utilizate în România sunt prezentate cele
două sisteme de proiecție Gauss -Krüger și Stereografică 1970 și transformarea coordonatelor din
sistemul de proiecție Gauss -Krüger în sistemul de proiecției stereografice 1970.
Cel de -al treilea capitol, Sisteme Informaționale Geografice (GIS) este reprezentat de
structura unui GIS, istoricul și avatajele acestuia , topoligia și noțiuni de georeferențiere.
Capitolul patru, Geolog ia zonei este compus dintr -o scurtă introducere, caracterizarea
morfologică și geologică a zonei, descrierea elementelor structurale, stratigrafia, petrografia și
magmatismul bazinelor și domen iilor regăsite în foia de hartă.
Ultimul capitol, Studiul de caz este capitolul principal din lucrare , în care sunt demonstrate
într-un mod practic transformarea de coordonate din prioecția Gauss -Krüger în proiecția
Stereografică 1970, georeferențierea hărții geologice și realizarea SIG a hărții geologice.

6
1 Hărți utilizate in geologie
1.1 Generalită ți
Hărțile și planurile nu sunt utiliza te numai î n scopuri topografice, ci au un domeniu mult mai
larg, cum ar fi geologia si geofizica, care nu își pot desfă șura activita tea fără utiliz area hărților sau a
planuril or. Proiecția drumurilor ș i construcțiile noi se fac pe baza planurilor topografice. Planul
cadastral este un alt domeniu important de aplicație, acesta fiind derivat din planurile topografice de
bază. (Păunescu et al, 2001)

Fig. 1.1.1 – Hartă topografică scara 1:100000 (softconsulting.cluj.astral.ro )

Alte destinații ale planurilor ș i ale hărților sunt:
 Planul de bază cuprinde toate elementele de planimetrie și altimetrie pentru o anumita scară,
de obicei 1:5000;
 Planul cadastral reprezintă proprietă țile ;

7
 Planul topografic reprezintă relieful, î n curbe de nivel, plan cotat sau Model Digital al
Terenului (MDT).
 Planurile derivate, realizate pentru beneficiari: hărți geologice, clase de sol, clase de arbori,
etc. (Păunescu et al, 2001)
Harta topografică es te o reprezentare conventională a suprafetelor, dând o imagine generalizată
a unor porțiuni mari de teren, ținând seamă de teren, c u detalii mai putine. Î n funcție de scop, hârțile
topografice se clasifică astfel :
 Hărți topografice la scările 1:10.000, 1:2 5.000, 1:50.000 si 1:100.000;
 Harți topografice de ansamblu la scările: 1:200.000, 1:500.000 si 1:1.000.000;
 Hărți geografice la scări mai mici de 1:1.000.000 . (Păunescu et al, 2001)

1.2 Elementele hărții topografice
1.2.1 Scara hărților topografice
Scara este rap ortul constant dintre distanța orizontală de pe hart ă și corespondent a ei pe
teren. Acestea trebuie să fie exprimate in aceeași unitate de măsură. (Păunescu et al, 2001)
În funcție de forma sub care se prezintă, scările pot fi grafice sau numerice. (Păunes cu et al,
2001)
Scara numerică
Scara numerică se exprimă sub formă de raport:
1
𝑁 (Păunescu et al, 2001)
Unde numărătorul reprezintă unitatea , iar numitorul arată de câte ori proiecțiile orizontale
D0 ale liniilor de pe teren sunt micșorate pe hartă. Scara numerică nu depinde de sistemul de unitate
al măsurii liniare . (Păunescu et al, 2001)
𝑑
𝐷0=1
𝑁 (Păunescu et al, 2001)
Dacă N se împarte unei scări cu 1000, rezultă un număr care arată câți metri pe teren corespund 1
milimetru pe hartă. De exemplu, pentru scara 1:200.000, 200000
1000=200. Rezultă 1 milimetru pe hartă
căruia îi corespund 200 de metri pe teren. (Păunescu et al, 2001)
Scara grafică
Scara grafică este reprezentarea lin iară a scării numerice, desenată pe hartă sau pe plan. Di n
punct de vedere al modelului de construcție pot fi scări grafice simple sau transversale. (Păunescu et
al, 2001)

8
Scara grafică simplă sau liniară se compune din scara propriu -zisă ș i un talon. Scara propriu –
zisă este compusă dintr -un număr întreg de baze , reprezentate grafic la scara numerică. Talonul
arată valoarea bazei. Precizia scării grafice depinde de lungimea ult imei gradații a bazei și
reprezintă 1:10 din lungimea bazei. (Păunescu et al, 2001)
Pentru a determina o distanță intr -un mod practic, se folosește un compas. Se încadrează
distanța de pe hartă între brațele compasului, făra a mișca brațele, se deplasează compasul pe scara
grafică. Unul dintre brațe să fie pe diviziunea întreagă a bazei, iar celălalt să intre in talon. Se citește
diviziunea întreagă a bazei și în talon se aproximează diviziunile mici. (Păunescu et al, 2001)

Fig. 1.2.1.1 – Scară grafică simplă

Scara grafică transversală este mult mai precisă decat scara grafică simp lă, 1:100 din
valoarea bazei. Mă surarea este similară cu c ea a scării grafice simple. După ce compasul este
poziționat cu unul din picioare pe o diviziune întreagă a bazei, iar celălalt intră î n talon, se
deplasează pe diviziunea întreagă a bazei , în sus sau î n jos , până când piciorul compasului d in
talon se su prapune pe o inter secție a liniilor talonului. Se citește diviziunea întreagă a bazei, iar în
talon se citesc diviziunile orizontale și apoi cele verticale până în punctul în care piciorul
compasului înțeapă talonul. (Păunescu et al, 2001)

Fig. 1.2.1.2 – Scară grafică transversală (m-011.blogspot.com )

9
Hărți vectorizate puse în scară
În prezent scările grafice simple sau transversale nu mai sunt utilizate în practică, chiar dacă mai
sunt desenate pe planuri si hărți. (Păunescu et al, 2001)
Metodele de rea lizare moderne a hărților și a planurilor utilizează stocarea acestora pe un suport
magnetic. Se vizualizeaza in programe de tip CAD: AUTOCAD, INFOCAD, GEO MEDIA, etc.
Astfel, hărțile pot fi vizualizate pe ecran, dar și plotate pe suport analogic. Determin area distanțelor
pentru planul stocat si vizualizat, se face direct in program, utilizând sistemul de coordonate în care
s-a lucrat. (Păunescu et al, 2001)
1.2.2 Precizia grafică a hărților topografice
Precizia de citire grafică și de raportare a coordonatelor ș i distanțelor pe hărți topografice
depinde de scara acestora. Precizia de citire pe hărți este de 0.2 – 0.3 milimetri.
𝐸
𝑃𝑝=1
𝑁
𝑃𝑝=𝑒𝑁10−3
unde: E= 0.2 – 0.3 milimetri;
𝑃𝑝 este precizia planului, exprim ată in metri ;
N numitorul s cării hărții. (Păunescu et al, 2001)
1.2.3 Semne convenț ionale topografice
Hărțile si planurile topografice cuprind numeroase elemente planimetrice si altimetrice. Aceste
elemente nu p ot fi reprezentate întotdeauna la scară. Pentru aceste elemente care n u pot fi
reprezentate pe contur se folosesc semnele convenționale. La reprezentarea prin semne le
convenționale se u rmarește generalizarea semnului pentru a fi simplu de desenat și explicit pentru
detaliul reprezentat. Semnele convenționale, în general, nu reprezi ntă adevarata formă ș i
dimensiune redusă la scară. (Păunescu et al, 2001)
Obiectivele ce pot fi reprezentate pe hărți ș i pe planuri la dimensiunile lor, se reprezintă pe
conturul real, însoțit de semnele convenționale ce definesc interiorul. (Păunescu et a l, 2001)

Fig. 1.2.3.1 – a.- punct geodezic; b. – punct topografic; c. – reper de nivelment

10
Semne co nvenționale pentru planimetrie
Semne convenționale de contur
Semnele convenționale de contur reprezintă obiectivele ce pot fi desenate la scara hărții sau
a planului. Semnele convenți onale din interior nu reprezintă poziția sau dimensiunile unui detaliu.
(Păunescu et al, 2001)

a. b. c.
Fig. 1.2.3.2 – Semne convenționale de contur:
a.- Pădure; b. – Livadă; c. – Cale ferată (Toma et al, 1975)
Semne convenționale explicative
Semnele convenționale explicative sunt notări convenționale pe planuri si hărți. Acestea d au o
caracteristică mai deplină detaliilor topografice. Semne le conveționale explicat ive se consideră ș i
anumite inscripții sau cifre care acompaniază diverse semne convenționale. (Păunescu et al, 2001)

Fig. 1.2.3.3 – Semne convenționale explicative:
B- beton; 8 – înalțimea față de nivelul apei, în metri;
numitor – lungime și lățimea carosabilă a podului, în metri;
numarator – rezistența la sarcină, în tone (Toma et al, 1975)
Semne convenționale pentru altimetrie
Semnele convenționale pentru altimetrie servesc la reprezentarea diferitelor forme de relief pe
planuri si hărți. ( dealuri, văi, gropi, râ pe, etc.) (Păunescu et al, 2001)
Relieful include totalitatea neregularită ților convexe si concave ale terenului. Din punct ul de
vedere al configurați ei, al form elor caracteristice și al elementelor componente se poate studia
reliefu . Metodele rep rezentării reliefului sunt urmă toarele:
 Curbe de nivel;
 Model digital al terenului;
 Plan cotat;
 Profilelor;
 Hașurilor;
 Umbre cu tente;
 Planuri în relief. (Păunescu et al , 2001)

11
Metoda curbelor de nivel
Cea mai folosită metodă de reprezentare a reliefului pe planuri și hărți este metoda curbelor
de nivel, sau cum se mai numește, metoda orizontalelor. (Păunescu et al, 2001)
Curba de nivel este proiecția in plan orizontal a liniei, unind punctele de aceeași cotă. Din
secționarea formei de relief cu suprafețe de nivel perpendiculare pe direcția gravitației rezultă curbe
de nivel. Pe o întindere mica, suprafețele de nivel sunt asimilate cu suprafețe plane orizontale.
(Păunescu et al, 2001)
Pentru realizarea curbelor de nivel este nevoie de o echidistanță a curbelor , E. Aceasta
reprezintă distanța invariabilă pe verticală dintre suprafețele care împart terenul, având valoarea
unui număr intreg: 1, 2, 5, 1 0, 20, etc., exprimat in metri. Echidistanța depinde de accidentația
terenului, de scară și precizia care se urmarește. Este specifică fiecărui plan. (Păunescu et al, 2001)
Atunci când terenul este accidentat și curbele sunt foarte apropiate și nu se disting, se poate
renunța la unele curbe de nivel. (Păunescu et al, 2001)
Curbele de nivel sunt de diferite tipuri:
 Normale , ce reprezinta o linie subțire si continuă pe hartă, cu o echidistanță normală pe
toată harta.
 Principale, curbe de nivel normale îngroșate, la cote rotunde.
 Ajutătoare, linii întrerupte, cu echidistanța egală cu jumatatea echidistanței curbelor de
nivel normale. Se trasează atunci când relieful este puțin accidentat și curbele de nivel
normale nu redau corect relieful.
 Accidentale, reprezintă linii întrerupte și mici, la un sfert din echidistanța curbelor de nivel
normale. Se utilizează atunci cand terenurile sunt plane și curbele de nivel ajutătoare nu pot
reprezenta corect relieful. (Păunescu et al, 2001)

Fig. 1.2.3.4 – Curbe de nivel (masuratori -terestre.blogs pot.com )

12
Formele de relief pot fi pozitive, plate sau negative. Pentru fiecare tip d e relief există
reprezentări tipice:
 Forme tip de înă lțimi: piscul, mamelonul, botul de deal, șaua;
 Forme tip de adâncimi: căldare, vale. (Păunescu et al, 2001)
a. b.

c.
d.

e. f.

Fig. 1.2.3.5 – a.- piscul; b. – mamelonul; c. – botul de deal; d. – șaua;
e.- căldarea; f. – valea (www.scrigroup.com )

Pentru a se trasa curbele de nivel, se unesc punctele, c are au aceeași valoare de cotă, cu linii
subțiri punctate. Pentru a se obține configurația reală a terenului, aceste linii provizorii trebuie să fie
rotunjite și transformate în curbe de nivel, și se notează valorile cotelor de -a lungul lor. (Păunescu
et al, 2001)

13

Fig. 1.2.3.6 – Reprezentarea curbelor de nivel (Păunescu et al, 2001)

Modelul digital al terenului
Pentru a obține un model digita l, pe planul existent trebuie să existe cote sau curbe de nivel.
(Păunescu et al, 2001)
Suresele datelor din care s e ajunge la un Model Digital al Terenului sunt: Imagini satelitare,
aerofotograme, ridicări topografice, date GPS sau digitizarea panurilor și hărților topografice.
Aceste surse au diferite precizii ale datelor. (Scrădeanu, 2015)

Fig. 1.2.3.7 – Model digi tal al terenului (mvrl.tehnogis.ro )

14
Metoda planului cotat
Cota este scrisă pe fiecare punct, relieful nefiind sugestibil. Curbele de nivel pot fi trasate cu
ajutorul acestor puncte. (Păunescu et al, 2001)
Metoda hașurilor
Metoda hașurilor se reprezintă p rin linii desenate, ce reprezintă gradul de iluminare ai
versanților. Razele soarelui cad perpendicular pe teren. Când suprafața terenului este mai înclinată,
hașurile sunt mai dese, deci zona este mai întunecată. (Păunescu et al, 2001)
Metoda umbrelor cu tente
Cu cât tentele sunt mai puternice , cu atât relieful este mai pronunțat. Această metodă se
folosește la hărțile geografice si cele didactice. (Păunescu et al, 2001)
Metoda planului sau hărții în relief
Această metodă se folosește î n scopuri didactice sau pentru decor, deoarec e aceasta nu are o
precizie bună a reprezentării reliefului. (Păunescu et al, 2001)

15
1.3 Elementele hărții geologice
1.3.1 Hărți geologice
Harta geologică redă, pe o bază topografică, cu ajutorul semnelor și culorilor convenți onale,
extinderea la suprafața pământului a corpurilor de roci care alcătuiesc subsolul unei regiuni, vârsta
si raporturile spațiale ale acestora. Reflectă gradul de cunoaștere a geologiei unei zone prin
cunoașterea petrografică, succsesiunea stratigrafic ă și caracteristicile structurale. Din punct de
vedere geometric, harta geologică reprezintă intersecția limitelor dintre strate sau formațiuni cu
suprafața topografică. (Dinu, P auliuc, Barus, 1988)

Fig. 1.3.1.1 – Hartă geologică (Institutul de geologie ș i geofizică)
1.3.1.1 Scara hărților geologice.
Hărțile geologice au fost create in diferite scări pentru a servi diferitelor cerințe ale științelor
geologice și a dezvoltă rii economiei. Clasificarea scării hărților geologice:
 Hărți la scară mică – 1:1.000.000 pâ nă la 1:500.000. Acestea sunt hărți de sintez ă, ce permit
vizualiazarea trăsă turilor geologice a unei țări, continent sau globul terestru, intr -o imagine
de ansamblu.
 Hărți la scară mijlocie – 1:500.000 până la 1:200.000. Acestea sunt hărți regionale, ce r edau
structura geologică a unei țări, lanțuri muntoase sau regiuni.
 Hărți la scară mare – mai mare de 1:200.000. Acestea sunt hărți detaliate (1:25.000) sau
foarte detaliate (1:10.000 – 1:1.000) care redau structura geologică. (www.scrigroup.com )

16
1.3.1.2 Linia de afloriment a limitei
Linia de afloriment a limitei reprezintă intersecția dintre planul limitei cu suprafața
topografică. Obținerea acestora se face prin următorii pași:
 Reprezentarea planului limitei prin abace;
 Reprezentarea punctelor de afloriment a li mitei, prin intersecția abacelor cu curbele de nivel
de aceeași valoare;
 Unirea punctelor de aflo riment , rezultând traseul liniei de afloriment. (Dinu, Pauliuc, Barus,
1988)
Strate orizontale
Dacă stratele formațiunilor sunt orizontale, limitele vor fi pla ne orizontale, iar intersecția lor
cu relieful topografic va urmări curbele de nivel. (Dinu, Pauliuc, Barus, 1988)

Scara 1:20.000

Fig. 1.3.1.2 – Hartă geologică cu strate orizontale (Dinu, Pauliuc, Barus, 1988)

Strate verticale
Atunci cănd formațiunile geologice sunt alcătuite din strate vertic ale, intersecția acestora cu
relieful topografic, vor rezulta linii de aflorimente rectilinii, paralele cu direcția. (Dinu, Pauliuc,
Barus, 1988)
Legendă
Miocen
Cretacic Sup.
Inf.
Dogger
Limită concordantă
Limită discordantă
Poziția orizontală a
stratelor Nr.
Crt Cotă Limita Caracterul
limitei
1 730 N₁/K₂ Disc.
2 685 K₂/K₁ Conc.
3 620 K₁/J₂ Disc.

17

Fig. 1.3.1. 3- Hartă geologică c u strate vetricale (Dinu, Pauliuc, Barus, 1988)
Strate înclinate
În cazul î n care formațiunile geologice sunt formate din strate înclinate, limitele sunt
asimilate unor plane înclinate, definite prin direcție și înclinare. (Dinu, Pauliuc, Barus, 1988)
2.3.1.3 Cute
Cutele reprezintă ondulații sau îndoiri a le unui strat din scoar ța terestră. Cutele sunt de două
tipuri: anticlinale și sinclinale. (Dinu, Pauliuc, Barus, 1988)
Cute liniare
Cute tăiate de relief la nivelul flancurilor
Dacă suprafața reliefului topografic taie o cută la nivelul flancului, reprezentarea se face
intersect ând fiecare flanc cu relieful. (Dinu, Pauliuc, Barus, 1988)

Fig. 1.3.1. 4 – Reprezentarea pe hartă a unei cute sinclinale tăiată de relief la nivelul flancurilor
(Dinu, Pauliuc, Barus, 1988)
Scara 1:20.000

18
Cute tăiate de relief la nivelul bolții anticlinale sau albiei s inclinale
Atunci când o cută este taiată de relief la nivelul bolții sau albiei, se obțin formațiuni care
aflorează pe hartă limitate de contururi închise, care se numesc butoniere, în cazul anticlinalelor și
sinclinale suspendate, in cazul sinclinalelor. (Dinu, Pauliuc, Barus, 1988)

Fig. 1.3.1. 5 – Reprezentarea pe hartă a unui anticlinal liniar tăiat de relief la nivelul bolții
a- Hartă
b- Secțiune la nivelul bolții anticlinale
c- Reprezentarea cu avace a limitei Pg/K
(Dinu, Pauliuc, Barus, 1988)

19
Cute cu plonj
Cutele cu plonj au direcții și înclinări variabile ale stratelor cutate. Ant iclinalele ș i
sinclinalele au o direcție convergentă pe axul cutei și o poziție din ce in ce mai oblică față de ax. Pot
ajunge în poziție transversală față de direcția cutei , în zona de racordare pe periclin a flancurilor.
(Dinu, Pauliuc, Barus, 1988)

Fig. 1.3.1. 6 – Reprezentarea pe hartă a unui anticlinal cu simplu plonj (Dinu, Pauliuc, Barus, 1988)
Axe de structuri
Axele sunt reprezentă rile cutelor pe harta geologică. Din punct de vedere al poziției, axele
pot fi de trei tipuri: verticale (cute drepte), înclinate (cute aplicate si deversate) și orizontale (cute
culcate). (Dinu, Pauliuc, Barus, 1988)
Trasarea axului unei cute pe harta geologică se face prin intersecția poziției plan ului axial cu
suprafața topografică. (Dinu, Pauliuc, Barus, 1988)

20

Fig. 1.3.1. 7 – Trasarea axelor de cute pe harta geologică. a – secțiune prin anticlinal, b – secțiune prin sinclinal
(Dinu, Pauliuc, Barus, 1988)
1.3.2 Secțiuni geologice
Secțiunile geologice sunt reprezentări grafice a structurii geologice intersectate cu un plan
vertical. Aceastea se construiesc, în general, la aceeași scara cu har ta geologică. (Dinu, Pauliuc,
Barus, 1988)

Fig. 1.3.2.1 – Secțiune geologică (Institutul de geologie și geofizică)

21
1.3.3 Coloane s tratigrafice
Coloanele stratigrafice sunt reprezentarea succesiunii formațiunilor geologice, ce redă grosimile
normale, petrografia și raporturile petrografice dintre formațiuni. Pentru a reda constituția
formațiunilor mai detaliat, coloanele strati grafice se construiesc la o scară mai mare decât scara
hărții geologice. (Dinu, Pauliuc, Barus, 1988)

Fig. 1.3.3.1 – Coloană stratigrafică (Institutul de geologie și geofizică)

1.3.4 Legenda hărților geologice, secțiunilor geologice si coloanelor stratigrafice
Pentru a reprezenta grafic date geologice, pe o hartă geologică, se folosesc semne
convenționale, culori si simboluri, ce sunt explicate sub forma legendei. (Dinu, Pauliuc, Barus,
1988)
Vârstele formațiunilor geologice se reprezintă prin culori si indici (exemplu: Jurasic -culoare
albastru, indice J; Paleogen – culoare portocaliu, indice Pg; Apțioan – indice 𝐾1𝑎𝑝 sau ap) .
Petrografia, elementele structurale, morfologia si conținulul paleontologic se reprezintă prin
simboluri si semne convenționale. (Dinu, Pauliuc, Barus, 1988)

22

Fig. 1.3.4.1 – Legendă hartă geologică, secțiune geologică și coloană stratigrafică (Institutul de geologie și
geofizică)

23
1.4 Nomenclatura foilor de hartă in proiecție Gauss Kruger
Nomenclatura reprezintă un sistem de poziționa re si o metodă de identificare a foilor pe
hartă , pe suprafața globului. (Păunescu et al, 2001)
Imaginile plane ale arcelor de meridiane și paralele, care pe elipsoidul de rotație delimitează
niște trapeze curbili nii, se numesc trapeze . Cunoscând regulile de stabilire a nomenclaturii se pot
determina coordonatele geografice ale colțurilor fie cărui trapez și a celor vecine.Dacă se cunosc
regulile de stabilire a nomenclaturii, se pot determina coordonatele geografice ale fiecărui colț al
oricărui trapez. (Păunescu et al, 2001)
În Româ nia se folosesc scări standard: 1:1.000.000, 1:500.000, 1:200.000, 1:100.000,
1:50.000, 1:25.000, 1:10.000, 1:5.000 și 1:2.000. Diferența de latitudine dintre arcele de paralel care
delimitează un trapez la sud si nord ( B) si dif erența de longitudine dintre arcele de meridian care
delimitează trapezele la est și vest ( L) au valori ce sunt constane pentru aceeași scară, dar
lungimile se micșorează odată cu latitudinea. (Păunescu et al, 2001)
Pentru a se fixa nomenclatura se porneș te de la scara 1:1.000.000. Din trasarea celor 60 de
meridiane marginale de fuse din 6  în 6 si paralele din 4  în 4 începând cu ecuatorul, pe elipsoidul
de rotație, rezultă trapeze curbilinii cu dimensiunile B=4 su L=6, astfel acestea se reprezintă la
scara de 1:1.000.00 0. Nomenclatura este constituită dintr -o literă, zona și o cifră, fusul. De la
ecuator spre polul nord, literele pornesc cu A si de la ecuator spre polul sud cu A’. (L-28).
(Păunescu et al, 2001)

Fig. 1.4.1 – Delimitarea trapezelor (P ăunescu et al, 2001)

24
România se încadrează î n zonele K, L, M și în fusele 34 și 35. (Păunescu et al, 2001)

Fig. 1.4.2 – Nomenclatura foilor de hartă în sistem Gauss -Krüger, scara 1:1.000.000.
(Păunescu et al, 2001)

Pentru a se obține un trapez la sca ra 1:500.000 se imparte în 4 un trapez la scara 1:1.000.000.
Dimensiunile vor fi B=2, L=3, iar notarea va con stitui încă o literă A, B, C, D și nomenclatura
L-28-D. (Păunescu et al, 2001)

Fig. 1.4.3 – Nomenclatura foilor de hartă în sistem Gauss -Krüge r, scara 1:5 00.000.
(Păunescu et al, 2001)

25
Pentru obținerea trapezului la scara 1:200.000 se va împarți trapezul 1:1.000.000 în 36,
noatate cu cifre romane (L -28-XXVI).Dimensiunile for fi B=40’ si L=1.(Păunescu et al, 2001)

Fig. 1.4.4 – Nomencla tura foilor de hartă în sistem Gauss -Krüger, scara 1:2 00.000.
(Păunescu et al, 2001)

Trapezul 1:200.000 se împarte in 4, rezultând 144 de trapeze 1:100.000 derivate din trapezul
cu scara 1:1.000.000. Nomenclatura fiind L -28-56 si dimensiunile B=20’ și L=30’. (Păunescu et
al, 2001)

Fig. 1.4.5 – Nomenclatura foilor de hartă în sistem Gauss -Krüger, scara 1:1 00.000.
(Păunescu et al, 2001)

26
Pentru scări mai mici trapezul 1:100.000 devine bază, astfel pentru trapezul 1:50.000,
trapezul 1:100.000 se împarte in 4, noate cu A, B, C, D. Dimensiunile B=10’, L=15’, iar
nomenclatura L -28-56-D. (Păunescu et al, 2001)

Fig. 1.4.6 – Nomenclatura foilor de hartă în sistem Gauss -Krüger, scara 1:5 0.000.
(Păunescu et al, 2001)

Trapezul 1:25.000 rezultă din împă rțirea î n 4 a trapezului 1:50.000, notate a, b, c și d.
Nomenclatura L -28-56-D-a și dimensiunile B=5’ și L=7’30’’. (Păunescu et al, 2001)

Fig. 1.4.7 – Nomenclatura foilor de hartă în sistem Gauss -Krüger, scara 1:25 .000.
(Păunescu et al, 2001)

27
Din împă rțirea în 4 a trapezului 1:25.000 rezultă trapezul 1:10.000, notate 1, 2, 3 și 4.
Nomenclatura L -28-56-D-a-3, dimensiuni B=2’30’’ și L=3’45’’. (Păunescu et al, 2001)

Fig. 1.4.8 – Nomenclatura foilor de hartă în sistem Gauss -Krüger, scara 1:1 0.000.
(Păunescu e t al, 2001)

Trapezul 1:5.000 rezultă din împă rțirea în 4 a trapezului 1:10.000, notate cu I, II, III, IV.
Nomenclatura L -28-56-D-a-3-II, dimensiuni B=1’15’’ și L=1’52’’ ,5. (Păunescu et al, 2001)

Fig. 1.4.9 – Nomenclatura foilor de hartă în sistem Gau ss-Krüger, scara 1:5.000.
(Păunescu et al, 2001)

28
În tabelul 1.4.1 se reprezintă concentrat trapezele, nomenclatura, latitudinea și longitudinea.
Nr. Crt. Trapez Nomenclatură B L
1 1:1000000 L-28 4 6
2 1:500000 L-28-D 2 3
3 1:200000 L-28-XXVI 40’ 1
4 1:100000 L-28-56 20’ 30’
5 1:50000 L-28-56-D 10’ 15’
6 1:25000 L-28-56-D-a 5’ 7’30’’
7 1:10000 L-28-56-D-a-3 2’30’’ 3’45’’
8 1:5000 L-28-56-D-a-3-II 1’15’’ 1’52’’,5
Tabelul 1.4.1

29
2 Sisteme de coordonate utilizate î n România
2.1 Proiecția Gauss Kruger
Proiecția cartografică se mai numește “proiecția Gauss -Krüger” sau “proiecția Gauss” , a
început să se utilizeze, în România, în anul 1951, odată cu adoptarea elipsoidului Krasovski 1940.
(Munteanu, 2003)
Proiecția Gauss realizează rep rezentarea plană a elipsoidului de rotație , împarțit in fuse.
(Munteanu, 2003)

Fig.2.2.1 – Fus pe elipsoid (www.creeaza.com)

Fusele se întind de la Polul N ord la Polul S ud și sunt delimitate de două meridiane
marginale. Diferența de longitudine dintre a ceste două meridiane este mărimea fusului. Fiecare fus
în parte se reprezintă in mod independent. România se situ ează în fusul 34, meridianul axial 21  Est
Greenwich și fusul 35, meridianul axial 27  Est Greenwich. (Munteanu, 2003)
Meridianul axial trece prin centrul unui fus. Longitudinea acestuia definește poziția
geografică a unui fus. (Munteanu, 2003)
Fiecare fus are sistemul pro priu de axe de coordonate plane, care se stabilesc astfel:
 Originea sistemului xOy, reprezentând intersecția meridianului ax ial cu ecuatorul ;
 Meridianul axial , reprezentând segmentul de drea ptă Ox, cu sensul pozitiv spre n ord;
 Arcul de ecuato r, reprezentând segmentul de dre aptă Oy, avâ nd sensul pozitiv spre e st.
(Munteanu, 2003)
Rețeaua cartografică a oricărui fus conține : meri diane (curbe concave spr e meridianul axial),
paralele ( curbe concave spre polul din emisfera respectivă) și ecuatorul (segment de dreaptă ,
reprezentând a doua axă de simetrie). (Munteanu, 2003)

30
2.2 Proiecția Stereografică 1970
În septembrie 1971, proiecția c artografică Gauss -Krüger a fost înlocuită în sectorul civil, în
România, cu proiecția stereografică 1970 și este folosită și în prezent. Această schimbare a fost
făcută în urma Decretului nr. 305, care mai prevede și următoarele elemente caracteristice și
aplicările proiecției stereografice 1970:
 Elipsoidul Krasovski 1940, orientat la Pulkovo, are parametrii geometrici: semiaxa mare
a=6378245 m, turtirea geometrică 𝑓=𝑖
298 ,3.
 Are polul proiecției în punctul Q ₀ de coordonate geografice: B ₀=46 nord, L ₀=25 est
Greenwich, fiind deplasat spre nord -vest față de polul de proiecție ster eografic 1933.
 România se reprezintă pe un singur plan, unde există un cerc de deformație nulă, cu centrul
în polul Q ₀ și raza egală cu 201,7 kilimetri.
 Sistemul de axe de co ordonate plane rectangulare xOy , având ca origine imaginea plană a
polului proiec ției. Axa Ox este imaginea plană a meridianului 25 , cu sensul pozitiv spre
nord, iar axa Oy cu sensul spre est.
 c=1–1
4000=0,99975 , unde c este coeficientul de reducere a s cării, folosit la transformarea
coordonatelor rectangulare din p lanul tangențial, în planul sec ant.
 c’=1
𝑐=1,000250063, unde c’ este coeficient ul de revenire la scara normală, de la planul
secant la tangențial (Munteanu, 2003)
Proiecția ster eografică 19 70 permite ca măsură torile geodezice să fie prelucrat e direct în planul
de proiecție; fără să fie nevoie să se ca lculeze coordonatele geografice. Acestea fiind posibile d oar
dacă se aplică corecții de reducere a măsurătorilor la planul de proiecție. Proiec ția deformează ariile
si distanțele în funcție de distanța acestora față de polul proiecției. (Munteanu, 2003)
2.3 Transformarea coordonatelor din sist emul de proiecție Gauss Kruger î n
sistemul proiecției stereografice 1970
Transformarea coordonatelor din sist emul de proiecție Gauss Kruger în sistemu l proiecției
stereografice 1970 se face cu ajutorul unor formule cu coeficienți constanți, în funcție de diferența
de latitudine și de longitudine, dintre polul proiecției și punctul care va fi reprezentat. (Muntean u,
2003)
În acest calcul sunt două etape: calculul coordonatelor stereografice în planul tangent, în
funcție de cele geografice de pe elipsoid și transformarea coordonatelor stereografice din planul
tangent în cel secant, prin modificarea scării, cu coefic ientul c. (Munteanu, 2003)

31
Formulele de calcul au fost create de Vladimir K. Hristov. Metoda propusă de acesta constă
în dezvoltarea în serie Taylor în jurul punctului central, toate mărimile care depind de latitudine,
rezultând coeficienți constanți grupa ți pentru întreg teritoriul României. (Munteanu, 2003)
S-a plecat de la următoarele condiții, pentru a se stabili formulele:
 Reprezentarea plană să fie conformă;
 Meridianul L ₀, care trece prin Q ₀, să fie reprezentat printru -un segment de dreaptă cu sensul
pozitiv spre nord;
 Originea sistemului de coordonate plane stereografice este imaginea polului Q ₀ și orice
punct D(B,L ₀), de pe meridian, are coordonata 𝑥𝑚:
𝑥𝑚=2𝑅0𝑡𝑔𝛽
2𝑅0
unde : R ₀ este raza medie de curbură a elipsoidului la B ₀; β este un arc de cerc meridian, cuprins
între B₀ și B, având lungimea egală cu lungimea arcului de meridian de pe elipsoid. Această relație
reprezintă expresia razei vectoare din proiecția stereografică a unei sfere pe un plan tangent. 𝛽
2𝑅0 este
distanța zenitală a punctului D. (Munteanu, 2003)
Deoarece reprezentarea este conformă, trebuie ca :
(𝑥+𝑖𝑦)=𝑓(𝑞+𝑖𝑙)
(Munteanu, 2003)

unde: l este longitudinea izometrică și q este latitudinea izometrică, iar diferențiala acesteia este:
𝑑𝑞=𝑀𝑑𝐵
𝑁𝑐𝑜𝑠𝐵
(Munteanu, 2003)

Fig. 2.3.1 – Reprezentare grafică (Munteanu, 2003)
Se no tează:
𝐵=𝐵−𝐵₀
𝑙=𝐿−𝐿₀
𝑞=𝑞−𝑞₀

32
sau:
(𝑥+𝑖𝑦)=𝑓[𝑞0+(𝑞+𝑖𝑙)]
(Munteanu, 2003)

Dezvoltând membrul al doilea în serie Taylor în jurul punctului central (B₀,l=0 ), după
puterile (q+il) și originea coord onatelor plane în acest punct cu noscută, rezultă:
𝑥+𝑖𝑦=𝑓(𝑞)0(𝑞+𝑖𝑙)+(1
2!)𝑓′′(𝑞)₀(𝑞+𝑖𝑙)²
(Munteanu, 2003)

Coeficienții 𝑎𝑛 și 𝑐𝑛 pentru n=1, 2, 3,… , au expresia:
𝑎𝑛=1
𝑛!(𝑑𝑛𝑥𝑚
𝑑𝑞𝑛)₀
𝑐𝑛=1
𝑛!(𝑑𝑛𝑞
𝑑𝐵𝑛)₀
(Munteanu, 2003)

După ridicarea binomului ( q+il) la puterile 1, 2, 3, 4, 5 și 6 și separarea pă rții reale de cea
imaginară, rezultă:
x=a₁q+a₂q²-a₂l²+a₃q³-3a₃ql²+a₄q⁴-6a₄q²l²+a₄l⁴+a₅ q⁵-10a₅q³l²+5a₅ql⁴+a₆q⁶+…
y=a₁l+2a₂ ql+3a₃q²l-a₃l³+4a₄q³l-4a₄ql³+5a₅q⁴l-10a₅q²l³+a₅l⁵ +6a₆q⁵l-20a₆q³l³+6a₆ql⁵+…
(Munteanu, 2003)
Creșterea latitudinii izometrice, q=q-q₀, în funcție de diferența de latitudine B, poate fi
scrisă sub forma unei dez voltări în serie. (Munteanu, 2003)
Pentru a se calcula 𝑎𝑛 se folosește relația:
𝑥𝑚=2𝑅₀𝑡𝑔𝜷
2𝑅₀
Rezultă:
𝑑𝑥𝑚
𝑑𝑞=𝑁𝑐𝑜𝑠𝐵 +𝑐𝑜𝑠𝐵
4𝑁₀(1+𝜂02)𝛽2+𝑐𝑜𝑠𝐵
24𝑁03𝛽4+119 𝑐𝑜𝑠𝐵
20160 𝑁05𝛽⁶
(Munteanu, 2003 )

Pentru latitudinea B₀, arcul de meridian β=0, rezultă:
(𝑑𝑥𝑚
𝑑𝑞)₀=𝑁₀𝑐𝑜𝑠𝐵 ₀
(Munteanu, 2003)

După calculul derivatelor de ordin superior, rezultă:
a₁=N₀cosB₀
a₂=(1/2)N₀t ₀cos²B₀

33
a₃=(-1/12) N₀cos³ B₀(1-2t₀²+η₀²)
a₄=(-1/24) N₀t₀cos⁴B₀(2 -t₀²+6 η₀²)
a₅=(1/240)N₀cose⁵B₀(2 -11t₀²+2t₀⁴)
a₆=(-1/1440)N ₀t₀cos⁶B₀(17 -26t₀+2t₀⁴)
unde t₀=tgB₀ . (Munteanu, 2003)
Pentru calcularea coeficienților 𝑐𝑛 cu formula generală a acestora din relația:
𝑑𝑞=𝑀𝑑𝐵
𝑁𝑐𝑜𝑠𝐵
rezultă:
𝑑𝑞
𝑑𝐵=1
𝑐𝑜𝑠𝐵(1−𝜂2+𝜂4−6)
(Munteanu, 2003)

După derivarea succesivă, rezultă:
c₁=(1/cosB₀)(1 -η₀²+ η₀⁴- η₀⁶)
c₂=(t₀/2cosB₀)(1+ η₀²-3 η₀⁴)
c₃=(1/6cosB₀)(1+2t₀²+ η₀²-3 η₀⁴+6t₀² η₀⁴)
c₄=(1/24cosB₀)(5+6t₀² – η₀²)
c₅=(1/120cosB₀)(5+28t₀²+120t₀⁴)
c₆=(t₀/720cosB₀)(61+180t ₀²+120t₀⁴) (Munteanu, 2003)
Din relațiile obținute mai sus, rezultă expresiile pentru calculul coeficienților constanți 𝑎𝑖𝑗 și
𝑏𝑖𝑗:
a₀₀=0
a₁₀=N₀(1 – η₀²+ η₀⁴- η₀⁶)
a₂₀=(3/2)N₀t₀( η₀²-2 η₀⁴)
…
a₆=(-1/1440)N ₀t₀cos⁶B₀(17 -26t₀+2t₀⁴)

b₀₁=N₀cosB₀
b₁₁=-N₀t₀cosB₀(1 – η₀²_ η₀⁴)
b₂₁=( -1/4)N₀cosB₀(1 – η₀²+6t₀² η₀²-12t₀² η₀⁴)
…
B₁₅=( -1/240)N₀t₀cos⁵b₀(17 -26t₀²+2t₀⁴) (Munteanu, 2003)
Unde:
B₀= latitudinea polului
N₀= marea normală la latitudinea B ₀

34
t₀= tgB₀
η₀²= e’²cos²B₀
e’ = a doua excentricitate a elipsoid ului. (Munteanu, 2003)
Diferența de latitudine și diferența de longitudine se exprimă in radiani. (Munteanu, 2003)
Cu coeficienții constanți se obțin coordonatele stereograf ice, adică în plan tangent paralel cu
cel secant, la scara 1:1. Calculul coordonate lor rectangulare stereografice din planul tangent se
relizează cu următoarele formule:
𝑥[𝑡𝑔]=(a₀₀+a₁₀f+a₂ ₀f²+a₃₀f³+a₄₀f⁴+…) +(a₀₂+a₁₂f+a₂₂f²+a₃₂f³+…) l² +(a₀₄+a₁₄f+a₂₄f²+…) l⁴
+(a₀₆+a₁₆f+…) l⁶
𝑦[𝑡𝑔]=(b₀₁+b₁₁f+b₂₁f²+b₃₁f³+…) l +(b₀₃+b₁₃f+b₂₃f²+ …) l³ +(b₀₅+b₁₅f+b₂₅f²+…) l⁵ (Munteanu, 2003)
Sau pentru o formulă mai scurtă, înlocuim expresiile din paranteze cu S₀, S₁, S₂, S₃,S₄, S₅ și S₆,
rezultă:
𝑥[𝑡𝑔]=S₀+S₂l²+S₄l⁴+S₆l⁶= r₀+r₂+r₄+r₆
𝑦[𝑡𝑔]=S₁l+S₃l³+S₅l⁵= r₁+r₃+r₅ (Munteanu, 2003)
Obțin erea coordonatelor definitive din planul secant al proiecției stereografice 1970 se face
prin modificarea scării din planul tangent , ajutat ă de coeficientul constant c=0,999750000 ,
x=𝑥[𝑡𝑔]c; y= 𝑦[𝑡𝑔]c. (Munteanu, 2003)
Pentru anumite considere nte practice, în afară de sistemul de axe xOy, se mai folosește și
unul fals x’O’y’, cu axele deplasate cu 500000 m spre sud si cu 500000 m spre vest față de sistemul
adevărat. Coordonatele stereografice false au valorile:
x’=x+500000 m;
y’=y+500000 m. (Munteanu, 2003)
Pe liniile caroiajului de pe hărțile topografice sunt scrise coordonate false. (Munteanu, 2003)
În problemele de transcalcul, de reducere la planul de proiecție, de evaluare a deformațiilor și ale
altor calcule, se lucrează cu coordonate adev ărate. (Munteanu, 2003)

35
3 Sisteme Informaționale Geografice (GIS)
Geographic Information System (GIS) sau Sist em Informațional Geografic ( SIG) este o
aplicație informatică, care permite creearea, definirea, construirea, actualizarea și exploatarea
hărților geo -topografice însoțite de date descriptive. (Băduț, 2007)
3.1 Structura GIS -ului
GIS-ul permite integrarea datelor achiziționate la scări, cu rezoluții și precizii diferite, la
momente diferite de timp, prin diverse metode. (www.geo -spatial.org , 2008) . Elementu l de legărură
este dat de locali zarea geografică în teritoriu. Sursele datelor GIS sunt fișe și carnete de teren,
digitizarea hărților, scanarea hărților tipărite și vectorizarea acestora, conversia date lor CAD,
fotograme aeriene, imagini multispectrale și GPS. (Băduț, 2007)
Constituția unui GIS constă in relația dintre datele grafice și atributele descriptive. Datele
grafice reprezintă forma și poziția obiectelor terestre și se compune din:
a. Date vectoria le:
 Puncte – reprezintă simboluri de pe hară, obiecte prea mci pentru a fi reprezentate cu linii
sau poligoane, adică puncte de referință, puncte de măsurători locale, stâlpi, borne, vârfuri
de munte, etc. ;
 Linii – reprezintă succesiuni de segmente liniare , prea mici pentru a fi reprezentate prin
poligoane. Exemple: drumuri, curbe de nivel, cursul unei ape, etc. ;
 Poligoane – reprezintă contururi închise ale unor lacuri, terenuri, cladiri, etc. ;
 Etichete – sunt texte atașate punctelor, liniilor, poligoanelor . (Ene, 2016 și Băduț, 2007)
b. Date raster
Modelul de date raster reprezintă utilizarea de date grid -celula, unde zona geografică este
împărțită în celule recunoscute prin coloane și rânduri. Mărimea celulei este aleasă în funcție de
precizia și rezoluția ne cesară utilizatorului. (Ene, 2016)
Dacă se reprezintă curbele de nivel și valoarea elevației a unei înregistrări vectoriale, rezultă un
model 3D al terenului. (Ene, 2016)
c. Date de tip imagine
Datele de tip imagine sunt folosite pentru a reprezenta date geog rafice. În GIS, imaginea
este diferită de datele de ti p raster. Aceste date de imagine sunt folosite penru stocarea imaginilor
din teledetecție, ortofotograme, imagini satelitare, fotograf ii, hărți scanate sau documente; acestea
fiind folosite ca date de f undal. (Ene, 2016)

36
Atributele descriptive reprezintă informații organizate și structurate ale elementelor ce pot fi
editate sau colectate în baze de date. Acestea pot conține orice tip de informație care poate fi
asignată u nei entități. (Ene, 2016)
Cele ma i cunoscute modele de date atribut sunt:
 Model tabular – stochează datele atribut ca fișiere secvențiale fixe, într -o structură de
înregistrare fixă ( nu se mai folosește);
 Model ierarhic – are o structură tip arbore
 Model rețea – structura datelor este d e tip rețea, unde orice coloană poate fi conectată la
oricare altă coloană;
 Model relațional – datele sunt structur ate în tabele cu denumiri unice și coloane cu denumiri
unice, cu valori specifice pentru trăsăturile geografice;
 Model orientat pe obiecte – datele sunt manageriate printr -o colecție de elemente și operații,
care reprezintă o entitate. (Ene, 2016)
Bazele de date GIS sunt construite prin diferite metode. Aceste metode sunt:
 Digitizare sau scanare și vectorizare a hărților și a planurilor tipărit e;
 Clasificarea imaginilor satelitare și aeriene ;
 Importul datelor digitale produse de sisteme CAD sau de cartografiere automată;
 Citirea directă a fișierului text și introducerea de coordonate manuală din măsurătorile de
teren ;
 Importul din GPS (Sisteme d e poziționare Globală);
 Citirea directă a fișierelor de tip dBASE și Access di n tabele și foile de calcul în diferite
forme. (www.scribd.com , 2014)

Fig. 3. 1.1- Exemplu de date GIS
(www.scribd.com , 2014)

37
3.2 Istoric
Cu mult înaintea inventării calculatorului , exista ideea de a concentra diferite straturi
tematice și fenomene geografice în cadrul unei hărți. Un exemplu în această situație este harta
bătăliei de la Yorktown, din toamna anului 1781, unde Alexandre Berthier, cartograf francez, redă
traseele trupe lor implicate în bătalie. (Iosub , 2008)
Prima hartă statistică modernă, din anul 1819, este întocmită de Pierre Charles Dupin.
Aceasta redă distribuția și intensitatea analfabetismului din Franța. (Iosub, 2008)
Etapele evoluției GIS -ului sunt delimitate în funcție de aplicații, date și interacțiunea dintre
furnizori și utilizatori:
Etapa 1
Prima etapă cuprinde anii 1950 -1980. Tehnologia GIS este creată pentru a stoca, a organiza
și a determin a extiderea datelor existente. Ca acest lucru să se întâmple, a fo st necesară
implementarea și definirea unei structuri de date, com puse din date primare și funcții pentru
importarea, editarea, recuperarea, actualizarea și interogarea datelor. (Iosub, 2008)
Tehnologia GIS a evoluat în timp, iar următoarele momente ies în evidență:
 1959 – a fost creat “MIMO” (“map in – map out”), care este un sistem de conversie a hărților
din format analogic în format digital și stocarea, editarea și obținearea de hărți noi;
 1960 – implementarea tehnologiei LIDAR ( Light Detection And Rangi ng);
 1962 – realizarea primului GIS digital din lume;
 1966 – implementarea aplicației SYMAP (Synagraphic Mapping System) și realizarea primei
hărți operaționale a zăpezii;
 1967 – implementarea sistemului DIME;
 1968 – dezvoltarea unui Sistem Internațional pentr u transporturi, prin manipularea unui grid;
 1969 – înființarea ESRI ( Environmental Systems Research Institute) și a companiei Laser –
Scan, apare cartea “Design with Nature” și prima carte de GIS, unde sunt descriși algorit mii
și programele implementate și u tilizate în analiza spațială;
 1972 – lansarea primului satelit LANDSAT (ERTS -1) și este implementat de catre IBM,
GFIS (Sistem Informațional Geografic );
 1973 – USGS a implementat GIRAS (Geographical Information Retrieval and Analysis
System);
 1976 – realizar ea proiectului MLMIS și este scrisă prima lucrare despre tehnologia LIDAR;
 1977 – apare DLG (Digital Line Graph), format de date spațiale și aplicația IDL (Interface
Description Language);

38
 1978 – implementarea prim ei aplicații Arc/Info, pornește activitatea tehnologiei GPS și se
lansează 4 sateliți NAVSTAR;
 1980 – lansarea aplicației MAP (Map Analysis Package);
 1981 – GPS devine practic;
 1982 – apare primul pachet de programe comerciale GIS, ESRI ARC/INFO 1.0;
 1983 – apar companiile ETAK și Golden Software;
 1986 – compania MapInfo este fondată și primul satelit SPOT este lansat. (Iosub, 2008)
Etapa 2
Între anii 1987 și 1995 se des fășoară cea de -a doua etapă a evoluției GIS -ului. GIS-ul a
evoluat spre analiză, implementându -se funcții pentru a se folosi mai ușo r. Astfel se poate sorta,
selecta, extrage, reclasifica și să se reproiecteze date statistice, geografice, topologice. (Iosub, 2008)
Între acești ani au fost lansate mai multe aplicații:
 1987 – SPANS GIS ;
 1989 – MGE (Modular GIS Environment) și ER Mapper, ap licație de procesat imagini;
 1991 – GRASS 4.0;
 1992 – ArcView 1.0, GrassWare și Digital Chart of the World și este realizată prima bază de
date cu acoperire globală, la scara 1:1000000;
 1993 – PARC (Paolo Alto Research Center);
 1994 – ArcView 2.0 și ENVI;
 1995 – SDE (Spatial Database Engine) și MapInfo Professional și se întocmesc 230000 de
hărți care acoperă întreg teritoriul Marii Britanie. (Iosub, 2008)
Etapa 3
După anul 1996, GIS devine un instrument de manipulare și decizie a informațiilor. După
anii 2000, GIS-ul devine popular, îndrep tându -se spre Web. În această perioadă lansându -se
aplicațiile: LandSerf (se utilizează in analiza modelelor digitale de altitud ine), MapServer ,
ArcView IMS (Internet Map Server ), PostGIS , GoogleMaps și GoogleEarth, ArcGIS, A rcIMS,
ArcSDE și altele. (Iosub, 2008)
Treptat, GIS a fost introdus în sălile de clasă și în companii, fiind capabil să se ocupe de
date raster și vector. Cu sateliții lansați pe orbită, datele colectate de aceștia pot fi folosite într -un
GIS. (gisgeograph y.com , 2018)
În prezent datele GIS au devenit omniprez ente, deoarece datele TIGER, imaginile satelitare
LANDSAT, datele LIDAR sunt acc esibile pentru descărcare gratuită. Gama de produse software de
tip GIS comerciale sunt numeroase. (gisgeography.com , 2018 )

39
Open source este un software, care permite construirea propriului software GIS, pentru uz
public, gratuit. În această direcție se îndreaptă astăzi GIS -ul, chiar dacă companiile oferă soluție
pentru aproape orice problemă spațială existentă. (gisgeography .com , 2018)
3.3 Avantajele GIS -ului
Avantajele sitemului informațional, c omparând cu activitățile tradiționale referitoare la
geospațialitate, sunt:
 Precizia ridicată a calculelor și a reprezentărilor;
 Informațiile sunt bine structurate și se accesează rapid;
 Actualitatea informațiilor;
 Crearea și utilizarea bibliotecilor specifice;
 Posibilitatea de a concepe diverse analize și studii;
 Materialele grafice se reproduc ușor, precis și intr -un număr nelimitat;
 Analizele complexe se reproduc intr -un timp scurt;
 Luarea deciziilor se iau rapid;
 Se mulează pe evoluția noilor tehnologi. (Băduț, 2007)
3.4 Topologia
Topologia reprezintă un concept matematic, care definește relația spațială dintre entitățile
grafice. Aceste relații se referă la poziția relativă a obiectelor. (Băduț, 2007)
Datele topolo gice sunt reprezentate de :
 Conect ivitate, adică relația arc -nod. Arcul reprezintă mai multe segmente de dreaptă, unite
prin puncte, care încep și se termină in nod. Nodul reprezintă punctul în care se întâlnesc
arcele.
 Definirea ariei, adică relația poligon -arc. Poligonul reprezintă o suprafață închisă formată
din arce .
 Sens, adică relația stânga -dreapta. Orice arc are o direcție și un poligon pe fiecare parte.
(Ene, 2016)
Definiția topologică este înregistrată de cele 3 tabele: tabel n od, tabel arc și tabel poligon.
Acestea sunt însoțite de un al patrulea tabel de coordonate. Tabelul nod conține informații despre
noduri și arcele conectate; tebelul arc stochează informații despre arce, nodurile de început și final
și poligoanele d in dreapta și stânga ; iar tabelul poligon stochează informația despre arcele care
formează un poligon. (Ene, 2016)
Pentru a se defini corect topologia, există anumite condiții:
 Pentru arce:

40
 Capătul de început al fiecărui segment să fie conectat la capătul de final al segmentului
anterior;
 Nodul trebuie să fie prezent de fiecare dată la intersecția dintre segmente;
 Orice linie are sens de parcurgere.
 Pentru poligon:
 Capătul de început al fiecărui arc să fie conectat la capătul de final al arcului anterior;
 Acceptarea poligoanelor incluse într -un altul (insule);
 Nu este voie să se suprapună sau să se intersecteze poligoanele între ele; (Ene, 2016)
Relațiile topologice se folosesc pentru a efectua funcții analitice, nefiind necesare
coordonatele, astfel încât s e pot prelucra date cu volum mai mare și mult mai rapid.
(www.scribd.com , 2014)
3.5 Georeferenție rea
Atunci când o imagine raster este translatată, rotită, scalată și deformată, pentru a fii pusă in
coordonatele unui sistem de proiecție, înseamnă că acea imag ine a fost georeferențiată. (Băduț,
2007)
Pentru a se putea realiza georeferențierea unei imagini, cu ajutorul unui software GIS sau
CAD, trebuie să se cun oască elemente identificabile ( intersecția axelor de caroiaj, stâlpi, colțuri de
hărți, etc.). (Băduț , 2007)
Precizia acesteia este determinată de diferența dintre valorile coordonatelor elementelor
identificabile și coordon atele acestora reale. Transformările imaginilor raster, din pun ct de vedere al
preciziei, sunt următoarele:
 Ortogonală, care necesită minim două puncte, se folosește doar dacă este o zonă mică și se
știe că imaginea nu este deformată. Efectele acestei transformări sunt translația, rotația și
scalarea indepententă. Se mai numește si transformare liniară.
 Afină, care necesită minim trei p uncte, este cea mai folosită metodă in georeferențierea
hărților scanate. Aceasta are efectele de translație, scalare independentă, rotație și
deformare. Aceasta se mai numește ș i transformare biliniară.
 Proiectivă, care necesită minim patru puncte, are ac eleași efe cte ca transformarea afină, la
care se adaugă deformările globale. Precizia crește cu cât sunt mai multe puncte, de aceea
se mai numește transformare polinomială.
 Liberă , în care se pot pune un număr nelimitat de puncte. (Băduț, 2007)
O metodă particulară de transformare este triangu larizarea. Aceasta aplică corecții geometrice
locale și globale ale imaginii, utilizându -se pentru transformări copmplexe. (Băduț, 2007)

41
Avant ajele transformărilor proiective și triangul arizarea sunt crearea rapidă a acestora ; se pot
utiliza scannere i eftine, dar un dezavantaj major – nu sunt foarte precise foarte precisă. (Băduț,
2007)
O altă transformare particulară este ortorectificarea. Acestea corectează distorsiunile locale și
globale ale imaginilor satelitare ș i aero -fotografierii . Avantajul transfo rmării ortorectificării este
precizia , dar necesită scannere foarte scumpe. (Băduț, 2007)

42
4 Geologia zonei
4.1 Introducere
Harta Tîrgu Jiu este situată în partea de SV a României, acoperind o parte semnificativă din
nordul Olteniei. În partea nordică, ha rta cuprinde clina sudică a Carpaților Meridionali, unde au o
largă răspândire formațiunile cristalofiliene cu masive de granite și gr anitoide; cuvertura
sedimentară a autohtonului danubian. Sp re sud se dezvoltă formațiuni terțiare din bazinul dacic.
(Bercia et al, 1968)

Fig.4.1 – Harta geologică: 33 Tîrgu Jiu L -34-XXX (www.geo -spatial.org )
4.2 Caracterizare morfologică
Harta Tîrgu Jiu cuprinde, din punct de vedere morf ologic, două unități: spre nord o zonă
muntoasă și spre sud o zonă depresionară. (Bercia et al, 1968)
În zona muntoasă se găsesc înălțimi ce depășesc 2000 de metri. Cursul apei Jiului separă
masivele principale, la vest mun ții Vulcanul și la est munții Parâng. Văile tributare ale Jiului, cu
orientare N -S, separă cele prelungirile celor două masive, ce sunt sub for ma unor culmi paralele,
perpendiculare pe direcția culmii principale. Spre sud, zona muntoasă se termină brusc și trece la o
formă colinară, suprapunându -se cu depresiunea getică. (Bercia et al, 1968)

43
Spre marginea sundică a zonei muntoase, la vest de Jiu, se schimbă relieful, trecând de la
culmi ascuțite cu versanți abrupți la plato uri cu înălțimi de 400 de metri, pe care sunt împrăștiate
doline. În această zonă sunt foarte frecvente fenomen ele carstice, dezvoltându -se calcare. (Bercia et
al, 1968)
4.3 Caracterizare geologică
Cele două unități morfologice, Carpații Meridio nali și Depresiunea Getică, au structuri
geologice diferite. (Bercia et al, 1968)
Zona sudică, adică depresiunea Getic ă, este alcătuită din depozite neogene cu structură
simplă. (Bercia et al, 1968)
Zona nordică, reprezentând zona muntoasă, are o structură complexă cu formațiuni cristaline
danubiene, alcătuite din șisturi cristaline, cu intercalații de masive de granitoid e și granite (seria de
Drăgșan și seria de Lainici -Păiuș). Cristalinul cuprinde seria de Tulișa (roci metamorfice din
Paleozoic), suprapus de depozite Permiane și Mezozoice. (Bercia et al, 1968)
Unitatea șariată, adică pânza Getică, se alfă în partea de es t și în colțul nord -vestic al hărții.
Este constituită din roci cu un avansat metamorfism. Șisturile cristaline de la Vălari aparțin
domeniului Getic și se regăsesc sub formă de petece acoperitoare. (Bercia et al, 1968)
În regiunea Polovragi, estul hărții, se află o a treia unitate, alcătuită din strate de Sinaia,
numită pânza de Severin. (Bercia et al, 1968)
4.4 Stratigrafie. Petrografie. Magmatism
4.4.1 Domeniul Getic
Ante -proterozoic superior
Seria de Sebeș – Lotru
Pe harta Tîrgu Jiu se regăsește la est de linia C inget – Polovragi. Formațiunile cristaline
încalecă de-a lungul acestei linii domeniul Danubian. Cristalinul este reprezentat prin seria
mezometamorfică de Sebeș – Lotru, care este format din trei zone metamorfice, cum spune Șt.
Ghika -Budești (1940):
 Zona cu silimanit: apare pe direcția Ștefanu – Sălanele, conține paragnaise micacee din
oligoclaz, muscovit, biotit și silimani t, apărând uneori lentile și filoane de pegmatite cu
origine paligenică. În vârful Balj se alfă un masiv de ortoamfibolite și serpenti nite;
 Zona cu disten și staurolit : între Polovragi și vârful Breota, conține paragnaise micacee cu
disten și staurolit.
 Zona cu granat : sud -estul cristalinului Getic, conține paragnaise și micașisturi cu granat.

44
Cartările efectuate, în cristalinul Getic, a rată că există nivele de roci discontinue de amfibolit și
migmatite. (Bercia et al, 1968)
4.4.2 Domeniul Danubian
Proterozoic superior – Paleozoic antecarbonifer superior (Pts -Pz)
Formațiunile geologice ale acestei zone se dezvoltă în unitatea de Parâng a Danubi anului
extern, cuprinzând șisturi cristaline, granite și granitoide. Cristalinul Danubian constituie cea mai
mare parte a alcătuirii geologice a munților Parâng și Vulcan, av ând o întindere mare pe harta Tî rgu
Jiu. (Bercia et al, 1968)
Seriile ce reprezint ă șisturile cristaline sunt: seria de Lainici -Păiuș, seria de Drăgașan și seria
de Tulișa. (Bercia et al, 1968)
Seria de Lainici – Păiuș
Seria de Lainici – Păiuș se gă sește în partea centrală și de sud a munților Vulcan și Parâng ,
reprezentând acoperișul m asivelor granitodidelor și granitice de Sișița și Tismana. Falia
direcțională, din nordul acesteia, delimitează coplexul amfibolitic al seriei de Drăgășan. (Bercia et
al, 1968)
În această serie se regăsesc tipurile de roci: cuarțite, gnaise psamitice, șist uri sericito –
cloritoase, șisturi grafitoase, șisturi cloritoase feldspatice, șisturi micacee, migmatite și roci
metamorfozate dinamic. (Bercia et al, 1968)
Una dintre caracteristi cile importante a acestei serii este faptul că prezintă un grad avansat
de mi gmatizare. La baza acestui proces de migmatizare stau fenomenele de injecție, reprezentate
prin filoane concordante și discordante, și metasomatoză, care formează lentile cuarțo -feldspatice și
metablaste de feldspat potasic și plagioclaz, formând migmatite metatecice și metablastice. Aceste
fenomene de migmatizare au produs ridicarea faciesului metamorfic, transformând sericitul și
cloritul în muscovit, biotit și granat, astfel formând gnaise micacee și micașisturi. (Bercia et al,
1968)
În aureola de contac t a granitoidelor sunt formate roci de contact: corneene cu biotit și
granat, corneene porfiroblastice cu pinit, calcare cristaline cu silicați, roci de contact pneumatolitic (
șisturi cu biotit, șisturi cu turmalină) și scarne cu epidot și diopsid. (Berci a et al, 1968)
Tectogeneza reprezintă o altă caracteristică a seriei de Lainici – Păiuș. Aceasta a determinat
retromorfismul asociațiilor mineralogice. (Bercia et al, 1968)
Seria de Drăgășan
Seria de Drăgășan se află la nord de seria de Lainici – Păiuș, î n partea de nord a munților
Vulcan și Parâng. În această serie se regăsesc două complexe, în bază complexul amfibolititc și în

45
partea superioară complexul sericito -cloros. Ambele complexe sunt strabătute de intruziuni
granitice. (Bercia et al, 1968)
Comple xul amfibolitic este dezvoltat în munții Parâng. Pe har ta Tî rgu Jiu complexul
amfibolitic se află pe o direcție continuă EV , de la N de Păiuș la curmătura Oltețului. Acesta apare
de sub depozitele complexului sericito -cloritoas și seriei Tulișa, în munții Vulcan, la vest de Jiu.
Este compus din alternanțe de șisturi amfibolitice, gnaise amfibolitice, amfibolite, șisturi cloritoase
cu epidot și actinot, metagabbrouri, metadiorite, hornblendite, serpenti nite, calcare cristaline,
străbă tute de roci granitoide. Rocile de contact și migmatitele se dezvoltă în aureola rocilor
granitoide. (Bercia et al, 1968)
Complexul clorito -sericitos se află în munții Vulcan, la vest de Jiu , se urcă transgresiv peste
complexul amfibolitic și peste seria Lainici – Păiuș. Acesta conține o stivă de depozite inițial
sedimentare -psamitice, pelitice și subordonat carbonatice, cu intercalații de roci tufitogene și
tufitogene bazice și acide. Complexul cuprinde succesiunea stratigrafică: în bază conglomerate și
microconglomerate cuarțit ice, metamorfozate, trecând la șisturi amfibolitice bogate în cuarț,
mergând spre partea superioară materialul este detritic, psamitic și pelitic, iar în partea superioară
șisturi sericitoase cu intercalații de calcar și roci porfirogene. (Bercia et al, 19 68)
Magmatite
Cristalinul danubi an este străbă tut în munții Parâ ng și Vulcan de masive de granitoide și
granite. Seria Lainici -Păiuș se dezvoltă în partea sudică a cristalinului domeniului danubian și este
străbătută de granitoide tip Sușița și de Tismana , care se află în partea de sud a munților Vulcan și o
parte în munții Parâng . Seria Dragășan apare în partea nordică și este străbătută de granitoide din
Mîndru -Gîlcescu -Repedea, aflându -se pe hartă în extremitatea sudică. Granitul de tip Reci se află la
limita dintre cele două compartimente și străbate seria Drăgășan și seria Lainici -Păiuș. (Bercia et al,
1968)
Zona de nord este reprezentată în valea Jiului între Bumbești și Lainici , cu o lungime de 7
km, continuându -se în munții Vulcan la limita de sud a acestora; se îngustă treptat spre valea
Susenilor. (Bercia et al, 1968)
Zona Nedeiu -Novaci apare doar în munții Parâng. Este constituită predominant din
granitoide de Seșița, ce apar în facies masiv și facies gnaisic, străbătute de granite de Tismana.
(Bercia et al, 1968)
Seria de Tulișa
Acestea se află în nord -vest șî nord a hărții și în estul munților Parâng. Metamorfozarea unor
depozite hercinice formează șisturile cristaline ale Seriei de Tulișa. Metamorfismul este mai
accentuat cu cât se înaintează spre est. (Bercia et al, 1968)

46
De jos în sus, coloana stratigrafică cuprinde (după L. Pavelescu): metaconglomerate
arcoziene, cuarțite, calcare albe cenușii șistoase, urmează o discordanță constituită din roci verzui,
în orizontul median, calcare cipoliti ce, filite și șisturi sericito -grafitoase arcoziene sau cuarțoase cu
intercalații de filite și cuibur i grafitoase, microconglomerate, cuiburi și lentile de cuarț, iar în
orizontul superio r filite sericitoase și grafitoase cu cloritoid. Toată seria este str ăbătută de filoane,
dyke -uri și roci peridotitice serpentinizate. (Bercia et al, 1968)
În orizontul superior, în șisturile sericitoase cu cloritoid au fost găsite plante, de vârstă
Carbonifer, rezultând faptul că șisturile cristaline din seria Tulișa sunt formate în orogeneza
hercinică. (Bercia et al, 1968)
Paleozoic
Depozitele paleozoice, pe harta Tî rgu Jiu, se găsesc în domeniul danubian, pe suprafețe
restrânse, dovezile paleozoice fiind singurele argumente în determinare vârstei. (Bercia et al, 1968)
Carbonifer
Formațiunea de Schela se află între valea Sușiței și valea Jiului, reprezentând o alternanță de
gresii cuarțitice albe, în strate de 50 cm grosime și șisturi argiloase negre. Mai sunt și gresii
arcoziene, microconglomerate, conglomerate și lentile de argile refractare și cărbune. Formațiunea
în cauză este metamorfozată dinamic și intens cutată. În baza acesteia se găsesc șisturi verzi
sericitoase. (Bercia et al, 1968)
Aceasta conține floră fosilă în diverse puncte, astfel pe valea Sușița au fost g ăsite: Pecapteris
feminaeformis, Calamites undulatus, Annularia stellata (Semaka); pe valea Viezuroiului:
Phlebopteris muensteri, Todites deticulatus, Equisetites arenaceus, Pterophyllum typus (Semaka); la
Porceni: Pterophyllum rigidium, Pterophyllum jarge ri, Anomogamites inconstans, Taenipteris
germani, Nilssonia orientalis (Mateescu) și Otozamites beckei (Manolescu). (Bercia et al, 1968)
Permian
Depozitele Permianului sunt pe o suprafața restrânsă. Vârsta este presupusă pe baza
aspectului litologic, amin tind de faciesul verrucanic. Acesea conțin conglomerate laminate, formate
din cuarț și granite de Sușița și șisturi cristaline din seria Lainici -Păiuș. (Bercia et al, 1968)
Mezozoic
Depozitele Mezozoicului reprezintă cea mai mare parte a cuverturii autoht onului danubian.
Pe partea sudică a munților Vulcan sunt reprezentate toate sisteme le ale acestei grupe , în afară de
Triasic. Din depozite mixte lagunar continentale, geosinclinalul mezozoic este mai accentuat în
Jurasic mediu, unde se depun formațiuni mar ine, menținându -se caracteristicile până la sfârșitul

47
Cretacicului inferior, iar în Cretacicul superior se trece la faza de umplere a geosinclinalului, marcat
prin depozite de wildflysh și fliș , însoțite de diabaze. (Bercia et al, 1968)
Jurasic inferior
Fundamentul cristalino -granitică se află în faciesul de Gresten, ce este reprezentat prin
conglomerate poligene , gresii cuarțitice, gresii arcoziene, gresii argiloase, argile și cărbune. (Bercia
et al, 1968)
Vârsta reiese din descoperirile de floră fosilă, făcute în depozite identice la Baia de Aramă:
Equisetites lateralis, Coniopteris hymenophylloides, Clathropteris meniscoides, Todites recurvata,
Sphaenopteris obtusifolia (Drăghici, Semaka, 1962). (Bercia et al, 1968)
Jurasic mediu
Depozitele Jurasicului mediu trec la un facies calcaros, din calcare detritice în calcare mai
fine, cu aspect masiv. Acesta este caracterizat prin calcare detritice stratificate, calcare negre,
coraligene, spatice, calcare organogene și rar dolomite . (Bercia et al, 1968)
Jurasi c superior – Apțian
Aceste depozite sunt caracterizate prin calcare masive, mai rar dolomite, calcare fine până la
nodulare și calcare pseudoolitice. În calcare au fost găsite lumașee Requienia cf. ammonia
(Mutihac, 1964) și Calpionella alpina (Pop, 1965) . Spre est, calcarele sunt recristalizate , prezintă
suprafețe de alunecare și zone brecifiate. (Bercia et al, 1968)
Tithonic – Neocomian
Aceste depozite, pe hartă, sunt reprezentate de strate de Sinaia, ce au în alcătuire gresii,
marno -calcarecu intercala ții de argile. (Bercia et al, 1968)
Albian – Cenomanian
Depozitele Albian – Cenomanian se regăsesc în două nivele: nivelul inferior, ce este alcătuit
de calcare fine bine stratificate și silexite, și nivelul superior, alcătuit din marno -calcare.
În silex ite și marno -calcare au fost găsite fosile: Neohibolites minimus (Mutihac, 1964),
Rotalipora appenninica (Codarcea, Marcus, 1959). (Bercia et al, 1968)
Turonian – Senonian
Depozitele de W ildflysh sunt alcătuite din argile, șisturi calcaroase șî gresii sub ordonate. În
argilă sunt blocuri de calcare și granite. Masa fundamentală este reprezentată de argile fine, gresii
argiloase micacee șî intercalații de gresii mai dure. Urcând, gresiile sunt mai numeroase și prind un
aspect curbicortical. (Bercia et al, 19 68)

48
Magmatite cretacice
Se află pe versantul sudic al munților Vulcan și sunt formate din magnetitm augit și
plagioclaz. Apar sub formă de curgeri și intercalații în calcare șî marno -calcare cu Neohibolites
minimus. (Bercia et al, 1968)
Neozoic
Formațiun ile neozoice din bazinul Dacic reprezintă o parte importantă a regiunii. Intervalul
Burdigalian – Levatian, Eocen și Oligocen aparțin Neozoicului. (Bercia et al, 1968)
4.4.3 Bazinul Petroșeni
Pe hară, în bazinul Petroșeni, se găsesc depozite oligocene , în sudul bazinului, în nord fiind
acoperite de formațiuni burdigaliene. (Bercia et al, 1968)
Rupelian
Depozit ele rupeliene sunt reprezentate de strate de 125 -150 metri grosime, din conglomerate
argiloase, șisturi cristaline și argile roșii. Vârsta a fost dată din punct de vedere geometric,
negăsindu -se nicio fosilă. (Bercia et al, 1968)
Chattian – Aquitanian
Acest e depozite, cu grosimi de 250 m, sunt reprezentat e de marne cu intercalații de
microconglomerate, gresii, șisturi disodilice, cărbuni și șisturi cărbuno ase. Vârsta a fost dată pe
baza formelor de Cyrena și resturilor de antracotheride. (Bercia et al, 1968)
Burdigalian
Aceste depozite, cu grosimi cuprinse între 100 -700 m, sunt reprezentate de conglomerate
cuarțoase intercalate de gresii cuarțoase, argile cenușii -roșcate sau vinete cu resturi de plante și
șisturi cărbunoase. (Bercia et al, 1968)
4.4.4 Bazinul Dacic
Eocen
Depozitele eocene se găsesc l a est de Târgu Jiu, pe teritoriu l comunei Săcel. Se găsesc
conglomerate cenușii în matrice argilo -nisipoasă. Cele mai frec vent întâlnite elemente sunt roci
cristaline, gresii, conglomerate, argile negre și roci eruptive. Conglomeratele sunt acoperite
discordant de formațiuni din Sarmațian. (Bercia et al, 1968)

49
Oligoce n – Aquitanian
Aceste depozite sunt , din punct de vedere litologic , foarte asemănatoare cu stratele de
Pucioasa. Acestea sunt reprezentate de marne cenușii și intercalații de nisip și intercalații de marno –
calcare, au fost întâlnite doar în foraje. (Bercia et al, 1968)
Burdigalian
Burdiagalianul este rep rezentat de conglomerate slab stratificate. Vârsta a fost stabilită după
efectuarea unor foraje in jurul lo calitătii Măgura Slătioara, găsi du-se aceleași depozite în regiuni
deasupra Oligocenului. (Bercia et al, 1968)
Helvețian
Depozitele helvețiene apar în partea de est a hărții, la est de valea Cernei. Acestea cuprind
trei orizonturi litologice: orizontul inferior, de peste 1000 m grosime, conține conglomerate;
orizontul mediu, sub 200 m grosime, reprezentat de marne cenușii stratificate, cu intercalații în
strate de 5 -25 cm, de nisip, micacee și gresii curbicorticale; orizontul superior, cu grosimea între
250-300 m, predominant pseftic cu intercalații de argile roșii și lentile de pietriș. (Bercia et al, 1968)
Tortonian
Tortonianul pe harta Târgu Jiu, s e găsește în suprafețe mici. Acesta este reprezentat de două
tipuri de depozite: pietrișuri și calcare recifal e de -a dreptul ramei muntoase și argile în axul
anticlinalelor. (Bercia et al, 1968)
Primul tip de depozite sunt acoperite de depozite sarmațiene și cuprind pietrișuri, rare ori cu
lentile de calcare recifale sau cu nisipuri bogate în resturi organice, cu noduli de Lithothamnium și
corali. (Bercia et al, 1968)
Tortonianul mai apare și în axul anticlinalului Ciocadia Pițicu, reprezentat de argile ș istoase
bituminoase, cu radiolari, cu concrețiuni și lentile de marnocalcaregrezoase, cu Lithothamnium.
Conține marne și marnocalcare cu Spirialis și marne sarmațiene. (Bercia et al, 1968)
Sarmațian
Acestea se găsesc în continuarea depozitelor totoniene. Depozitele detritice se întâlnesc pe
rama muntoasă și cele predominant pelitice spre sud. Depozitele de pe rama muntoasă reprezintă
pietrișuri slab consolidate, intercalate cu nisipuri și marne. (Bercia et al, 1968)
Volhynian – Bessarabian inferior
În con tinuarea marnelor tortoniene, la sud de depresiunea Novaci, se găsesc marne nisipose.
În partea inferioară a lor se intercalează strate și lentile de nisip și marne peliculate, iar în partea

50
superioară apar nisipuri și pietrișuri. S -au găsit exeplare de Er vilia, Modiolus și Hydribia. (Bercia et
al, 1968)
Bessarabian superior – Meoțian
Aceste depozite vin în continuarea celor menționate mai sus. Sunt reprezentate de marne fin
stratificate cu intercalații de nisipuri, marn e nisipoase și marne peliculate. S -au găsit Unio cf.
subrecurvus Teiss, Gabilotia mrazeci Wenz și Radix cf. R velutina Desh. (Popescu,1955). (Bercia et
al, 1968)
Bassarabian superior – Kersonian
Pe rama nordică a Bazinului dacic, la est de râul Cerna apar depozite detritice cu forme de
Mact ra. Spre Râmnicu Vâlcea se găsesc pietrișuri ce stau peste Bassarabianul inferior, care conțin
Cryptomactra pesanseris. (Bercia et al, 1968)
Meoțian
Meoțianu l și Sarmațianul sunt din pu nct de vedere litologic identici , în faciesul pannonic al
marnelor cu Radix. Depozitele Meoțiene se întâlnesc în zona dintre Suseni și Bîtla, zona dintre
Sîrbești și la est de Prigoria. (Bercia et al, 1968)
Orizontul de marne cenușii intercalate de nisipuri grosolane, cu congerii mici carinate, cu
Unio cf. U. subrecurvun Te iss.și exemplare mari de Theodoxus, sunt urmate de strate alternante de
marne cenușii peluculate și nisipuri cu faune și marne cenușii nestratificate cu ostracode. Orizontul
inferior este alcatuit din roci detritice până la marne. (Bercia et al, 1968)
Ponț ian
În partea de vest a hărții, depozitele ponțiene ocupă o suprafață mare, ajungând foarte
îngustă între Gilort și Olteț, apoi spre est mărindu -se. Depozitele ponțiene sunt constituite din
marne cenușii -albăstrii, marne fin nisipoase și cochilii. Vârsta o dă cochiliile de Paradacna,
Congeria digitifera și Didacna otiophora orientalis. (Bercia et al, 1968)
Dacian
Depozitele din Dacian se găsesc în Ogașul Greci, Bengești, la Seciuri, la est de Roșia de
Jos. S unt constituite din nisipuri și marne nisipoase cu intercalații de pietrișuri mărunte. În partea
inferioară a depozitului se găsesc: Didacna, Stylodacna heberti și forme de Pachydacna și
Parapachydacna, iar urcând acestea se împuținează, Prosadacnele găsindu -se mai des. (Bercia et al,
1968)

51
Levantin
Depozitele din Levantin sunt reprezentate de orizontul inferior de la Bucovăț, un orizont
inferior argilos, cu intercalații de nisipuri, iar orizontul median și superior sunt atribuite
Villafranchianului. Din punct de vedere litologic este alcătuit din argi le și marne cu intercalații de
nisip galben fin și strate de cărbune. (Bercia et al, 1968)
Pleistocen inferior
Depozitele din Pleistocen inferior se găsesc pe hartă, în număr mare, în partea jumătății
sudice . Acesta este constituit din nisipuri, pietris ș i bolovăniș, cu intercalații de lentile de argile
nisipoase; nisipuri și nisipuri argiloase, cu strate de lignit. Aceste strate de cărbuni conțin fosile de
moluște, cum ar fi: Psilunio doljensis, Psilunio munieri, și altele. (Bercia et al, 1968)
Pleistocen mediu
Depozitele din Pleistocen mediu sunt constituite din depozite loessoide gălbui -roșcate,
cenușiu -gălbui sau brun -roșcate, cu lentile de nisip grosier și pietriș. (Bercia et al, 1968)
Pleistocen superior
Depozitele din Pleistocen superior sunt depoz ite aluviale ale teraselor în alte, superioare și
inferioare, cu o grosime de 2 – 8 m. (Bercia et al, 1968)
În foraje, în sectorul Rovinari, s -au observat mișcări neotectonice tinere, ce au condus la
bombarea aluviunilor, axa acestuia fiind perpendiculară cu direcția de curgere a Jiului. Vârsta a fost
fixată, deoarcere au fost găsite resturi de mamifere: Mammuthus primigenis. (Bercia et al, 1968)
4.5 Elemente structurale
Zona muntoasă, din punct de vedere structural, este rezultatul a două sisteme de cutare.
Dislocațiile vechi, hercinice, reprezintă prima etapă, care au afectat intens fundamentul cristalino –
granitic danubian, capturând în cute depozite din Carboniferul superior (din formațiun ea Schela) și
formațiuni mai vechi (din Tulișa). Aceste cutări s -au pro dus la sfârșitul Carboniferului superior și
posibil începutul Permianului, deoarece poziția discordant transgresivă a conglomeratelor laminate
în facies verrucanic (Permian), este peste fundamentul cutat. (Bercia et al, 1968)
Cea de a doua categorie de di slocații, alpină, este mai nouă, unde fundamentul danubian a
fost afec tat foarte puțin, dar șariajul g etic a solicitat foarte mult c uvertura sedimentară. Șariajul
getic reprezintă elementul tectonic major, se află în partea de NE a hărții, de la Polovragi spre nord
și în colțul de NV al hărții. (Bercia et al, 1968)
Șisturilor cristaline din grupul I (getic), sub forma unei pânze de șariaj, urcă peste șisturile
cristaline din grupul II (danubian).(Murgaci, 1905) Mișcarea s-a produs în două etape (Codarcea,
1940): prima în Apțianul superior și Albianul inferior, iar a doua în Cretacicul superior. Aceasta a

52
avansat până la Vălari. Structura danubianului din această regiune este repre zentată prin două
compartimente: seria Drăgășan în nord și seria Lainici – Păiuș în sud, ca urmare a tectonicii
complexe. Aceste compartiment e au o structură anticlinală și sunt separate de o dislocație
direcțională, care este marcată de roci metamorfozate dinamic. (Bercia et al, 1968)
Șisturile cu cloritoid din valea Jiului până l a Rafila, care apar prinse și laminate între plane
de forfecare direcțională, arată faptul că există mișcări disjunctive intense, din Hercinic târziu –
post-Hercinic. (Bercia et al, 1968)
Șisturile cristaline din seria Sebeș – Lotru, care se urcă pe autoh tonul danubian, au înclinări
SE sau S și direcții NE -SV până la E -V. (Bercia et al, 1968)
Deoarece cristalin ul getic în mersul lui spre sud a creat o presiune, cuvertura sedimentară a
autohtonului danubian a suferit o încrețire și în unele locuri au apăru t cute cu vergență, cute culcate
sau chiar au fost desrădăcinate și antrenate în baza pânzei getice. (Bercia et al, 1968)
La est de Jiu și la nord de localitățile Bîlteni, Tîrgu Cărbunești și Turcești se regăsesc cele
mai numeroase elemente structurale di n neogen. (Bercia et al, 1968)
Un element structural principal este depresiunea sinclinală Novaci, care face parte dintr -o
depresiune sinclinală. Se întinde la poalele munților Horezu și Tismana. Aceasta reprezint ă un
sinclinal, în ax cu depozite Moețiene . La s ud este delimitată de un anticlinal. (Bercia et al, 1968)
Alte elemente structurale importante: a nticlinalul Săcel – Ciocadia – Ciuperceni, ce
delimitează sinclinalul Novaci, anticlinalul Stroiești, sinclinalul Miloștea – Slătioara și alte
numeroase anticlinale și sinclinale. (Bercia et al, 1968)
Tectonica zonelor Neogene ale depresi unii Getice conține numeroase falii, care secționează
cutele pe care le întâlnesc. Formarea unei părți din aceste elemente structurale, a început, probabil ,
în Sarmațian ul mediu, dar majoritatea a u început să se ridice după depunerea Gețianulul, Dacian
inferior, într -o fază post -dacică sau valahă. (Bercia et al, 1968)
În Pleistocen și posibil începutul Holocenului a av ut loc a treia perioadă de mișcă ri neogene.
Mișcările acestea neotectonice sunt motivul ridicării de alurilor ce mărginesc la sud depresiunile
Horezu și Tismana, prin reactivarea faliilor. Aceste ridicări au dat naștere lanțului de depresiuni
menționate și a intensificat eroziunea creând depozite groase de pi etrișuri cuaternare. (Bercia et al,
1968)

53
5 Studiu de caz
5.1 Transformarea coordonatelor din Gauss Krüger în Stereografic 1970
Coordonatele ce se vor transforma sunt coordonatele co lțurilor hărții geologice “33 Tî rgu
Jiu”. Aceste patru puncte din colțurile hărții au coordonatele geografice (Tabelul 5.1.1) :
Punctul din c olțul  ′ ″
1 – stânga -sus Latitudine 45 20 0
Longitudine 23 0 0
2 – stânga -jos Latitudine 44 40 0
Longitudine 23 0 0
3 – dreapta -jos Latitudine 44 40 0
Longitudine 24 0 0
4 – dreapt a-sus Latitudine 45 20 0
Longitudine 24 0 0
Tabelul 5.1.1

Fig. 5.1.1 – Harta geologică: 33 Tîrgu Jiu L -34-XXX ( www.geo -spatial.org )

54
Coordonatele punctelui:
Latitudinea φ= 45 20′ 0″
Longitudinea λ= 23 0′ 0″
Conversia în grade și fracțiuni de grad:
φ= 45.33333 
λ= 23
Coordonatele polului proiecției stereografice 70:
Latitudinea polului proiecției φ ₀= 46
Longitudinea polului proiecției λ ₀= 25
Reducerea coordonatelor geografice la polul proiecției:
φ= -0.066667⁰ φ= -2400′
λ= -2 λ= -7200′
Deoarece pe teritoriul României φ și λ pot atinge valori mai mari de 10.000 de secunde,
pentru simplificarea calculelor von împărții la 10⁴:
f= -0,24
l= -0,72
Coeficienții constanți au următoarele valori:
0 3752.1457111 0.3359127 -0.0000575
308758.9579813 -99.9280966 -0.0622287 0
75.3584967 -6.6748691 0.0002261 0
a = 60.2162733 -0.0713046 0 0
-0.0148571 -0.0025911 0 0
0.0142609 0 0 0
-0.0215834 0 0 0

215179.4208 -23.2138674 -0.0086455
-10767.83863 -1.9281015 0.0004969
b = -128.6600287 0.1316098 0
-2.1060091 0.0023711 0
-0.0495324 0 0
0.0004263 0 0

Cu ajutorul acestor coeficienți constanți se obțin coordonatele stereografice în planul
tangent.

55
Determinarea coordonatei X:
f0 = 1
f1 = -0.24
f2 = 0.0576
f3 = -0.013824
f4 = 0.00331776
f5 = -0.000796262
f6 = 0.000191103

l0 = 1
l2 = 0,5184
l4 = 0,26873856
l6 = 0,13931407

Calculăm: 𝑋(𝑡𝑔)= S₀l⁰+S₂l ²+S₄l⁴+S₆l⁶= r₀+r₂+r₄+r₆
S₀= -74098, 64176
S₂= 3775, 7449589
S₄= 0,350860611
S₆= 0,0000575
r₀= S₀•l⁰= -74098, 64176
r₂= S₂•l²= 1957, 346187
r₄= S₄•l⁴= 0,094289775
r₆= S₆•l⁶= -0,00000801
𝑋(𝑡𝑔)= -72141.201 metri
Astfel am obținut coordonata X în planul tangent.
Coordonatele definitive, din planul secant al proiecției stereografice 1970 se fac e prin
modificarea scării din planul tangent cu ajutorul coeficientului constant “c”.
c= 0,99975
𝑋𝑠= 𝑋(𝑡𝑔)•c
𝑋𝑠= -72123,166 metri
Astfel am obținut coordonata X în planul secant.
Pentru a nu se lucra cu coordonate negative se realizează o translație de 500.000 m spre Sud
a originii sistemului. Astfel vom avea coordonata 𝑋= 𝑋𝑠+ 500.000 m.
X= 427876,834 metri .

56
Determinarea coordonatei Y
f0 = 1
f1 = -0,24
f2 = 0,0576
f3 = -0,013824
f4 = 0,00331776
f5 = -0,000796262
l1 = -0,72
l3 = -0,373248
l5 = -0,193491763

Calculăm : 𝑌(𝑡𝑔)= S₁l+S₃l³+S₅l⁵= r₁+r₃+r₅
S₁= 217756, 3202
S₃= -22,74357509
S₅= -0,008764756
r₁= S₁•l= -156784, 5506
r₃= S₃•l³= 8,48899391 7
r₅= S₅•l⁵= 0,001695908
𝑌(𝑡𝑔)= -456776,060 metri
Astfel am ob ținut coordonata Y în planul tangent.
Coordonatele definitive, din planul secant al proiecției stereografică 1970 se face prin
modificarea scării din planul tangent cu ajutorul coeficientului constant “c”.
c= 0,99975
𝑌𝑠= 𝑌(𝑡𝑔)• c
𝑌𝑠= -1567 36,866 metri
Astfel am obținut coordonata Y în planul secant.
Pentru a nu se lucra cu coordonate negative se realizează o translație de 500.000 m spre Vest
a originii sistemului. Astfel vom avea coordonata 𝑌=𝑌(𝑡𝑔)+500 .000 m.
Y= 343263,134 metri

57
Verificare
Pentru verificare am raportat punctul în funcție de coordonatele geografice (Gauss -Krüger)
în programul Global Mapper. Proiecția folosită este Gauss -Krüger, iar datumul S42.

Fig. 5.1.3 – coordonatele punctului 1 în proiecția Gauss -Krüger

Vom schimba proiecția în Stereo70, iar astfel se va realiza automat transformarea
coordonatelor în Gauss -Krüger în Stereo70.

Fig, 5.1.4 – Transformarea coordonatelor

Coordonatele în Stereo70 oboservăm că sunt aceleași ca și cele calculate mai sus.

Fig. 5 .1.5 –coordonatele punctului 1 în proiecția Stereografică 1970

Sunt obținute aceleași coordonate.
Pentru celelalte trei puncte se procedează similar. Astfel rezultatele transformărilor celor
patru coordonate din proiecția Gauss -Krüger în proiecția Stereo grafică 1970 sunt:

58
grade minute secunde
metri

Punct 1 45 20 0 → 427876.834 Nord
23 0 0 → 343263.134 Est

Punct 2 44 40 0 → 353812.241 Nord
23 0 0 → 341418.594 Est

Punct 3 44 40 0 → 352335.629 Nord
24 0 0 → 420706.182 Est

Punct 4 45 20 0 → 426409.103 Nord
24 0 0 → 421628.384 Est

5.2 Georeferențierea hărților geologice
Pentru g eoreferenț ierea hărților geologice am folosit software -ul AutoCAD Map 3D cu
extensia TopoLT.
Cu comanda “MAPIINSERT” se inserează harta , care mome ntan nu este pusă în
coordonate.

Fig. 5.2.1 – Inserarea hărții

Cu comanda “RAPPCT” se introduc cele patru puncte puse în coordonate în proiecția
Stereografic 1970 , calculate în capitolul 5.1.

59

Fig. 5.2. 2 – Reprezentarea punctelor în funție de coordo nate plane

Pentru a putea observa punctele am schimbat simbolul și dimensiunea simbolului pentru
entitățile de tip punct. Am modificat dimensiunea imaginii și am mutat -o lângă puncte, pentru a
putea realiza legăturile dintre cele patru puncte din modelul imagine și corespondente le din teren.
Funcția de georeferențiere este TopoLT – Images – Transform images. Transformarea este
de tip afină, cu patru puncte corelate

Fig. 5.2. 3 – Legătura imagine – Teren

60

Fig. 5.2. 4 – Georeferențierea imaginii

După acest proces rezultă imaginea georeferențiată, ce se va utiliza în capitolul 5.3.

Fig. 5.2. 5 – Harta georeferențiată

61
5.3 Realizarea SIG al hărții geologice
Pentru realizarea acestui capitol am folosit software -urile ArcCatalog, ArcMap, Global
Mapper și ArcSc ene. În ArcCatalog se creează baza de date.
Primul pas în ArcCatalog este selectarea folder -ului pentru care se dorește realizarea
conexiunii.

Fig 5.3.1 – Conectarea la un folder

Fig 5.3.2 – Folderul în care se realizează conexiunea

62
În folder -ul în care s -a realizat conexiunea se creează baza de date, denumită “GIS”.

Fig 5.3.3 – Crearea bazei de date

În baza de date se creează Feature Class -urile necesare pentru vectorizarea hărții.

Fig 5.3.4 – Crearea unui Fea ture Class

63
Denumirea de Feat ure Class și stabilirea tipu lui de entitate ce vor fi stocate în Feature class –
ul respectiv. Pentru toate rocile tipul de entitate va fi polygon, pentru falii va fi linie, iar pentru
localități va fi punct. Acestea vor fi în sistemul de coordonate Stereo 1 970.

Fig 5.3.5 – Crearea unui Fea ture Class de tip poligon

Fig 5.3.6 – Alegerea sistemului de proiecție Stereo 1970

64

Fig 5.3.7 – Crearea unui Feature Class Falie, de tip linie

Fig 5.3.8 – Crearea unui Feature Class Localitate, de tip punct

65
Feature Class -ul “Localitate ” va conține câmpul “Denumire_L ”, ce reprezintă denumirile
localităților.

Fig 5.3.9 – Adăugarea câmpului Denumire_L în Localități

După finalizarea bazei de date Feature Class -urile vor fi importate în ArcMap. În ArcMap
Feature Class -urile au denumirea de layer -e.

Fig 5.3.10 – Toatalitatea de Feature Class -uri

66
În ArcMap se importă layer -ele și harta georeferențiată, pentru a se vectoriza harta.

Fig 5.3.11 – Harta și layerele importate în ArcMap

Fig 5.3.12 – Pornirea edi tării

67
Din fereasta Create Features se alege layer -ul în care se lucrează și se începe vectorizarea
hărții.

Fig 5.3.13 – Începerea vectorizării

Fig 5.3.14 – Harta geologică în format vector

După terminarea vectorizării în ArcMap, layer -ele au fost salvate și au fost importat e în
ArcScene , împreună cu harta geologică.
În layer -ul “Localitate”, din tabelul de atribute , am copletat câmpul “Denumire_l” cu
numele localităților . Acest lucru se putea face și în ArcMap.

68

Fig 5.3.15 – Vizualizarea tabe lului de atribute pentru Localități

Fig 5.3.16 – Câmpul Denumiri_l completat

69
Din Global Mapper am descărcat SRTM -ul, cu care voi realiza harta 3D. Din aceasta se pot
afla altitudinile fiecărui vector.

Fig 5.3.17 – Descărcarea unui SRTM

Fig 5.3.18 – modelul SRTM

70
Pentru a se obține un model 3D al hărții vectorizate se intră in prorietățile unui layer și se
alege suprafața pe care vor fi drapați vectorii. Suprafața este reprezentată de modelul SRTM.

Fig 5.3.19 – Intrarea în proprietățile unui layer

Fig 5.3. 20 – Draparea vectorilor unui layer pe SRTM

71
Acest proces se repet ă pentru fiecare layer în parte, rezultând harta 3D în format vector.

Fig 5.3.21 – Harta 3D în format vector

Fig 5.3.22 – Harta 3D în format vector

72
Concluzii
Sisteme le Informaționale Geografice au evoluat de la ideea de a concentra diferite straturi
tematice și fenomene geografice în cadrul unei hărți. În prezent GIS -ul este omniprezente, deoarece
permite crearea, definirea, construirea, actualizarea și exploatare a hărților geo -topografice însoțite
de date descriptive. Gama de software -uri GIS comerciale este numeroasă și multe dintre acestea
sunt gratis.
Din punct de vedere geologic, foaia de hartă Tîrgu Jiu este complexă, cuprinzând Domeniul
Getic, Domeniul Danu bian, Bazinul Petroșani și Bazinul Dacic.
Transformarea coordonatelor din sistemul de proiecție Gauss -Krüger în sistemul de
proiecție Stereografică 1970 , se face cu ajutorul unor formule cu coeficienți constanți, în funcție de
diferența de latitudine și de longitudine, dintre polul proiecției și punctul care va fi reprezentat.
După transformarea coordonatelor se pot verifica rezultatele cu ajutorul software -ul Global Mapper.
Georeferenț ierea hărții geolo gice a fost realizată în urma cun oașterii coordonatelo r colțuril or
hărții. Transformarea a fost de tip afină, cu patru puncte corelate. Programul folosit a fost AutoCAD
Map 3D împreună cu TopoLT.
Harta s -a putut aduce în format vector cu ajutorul programelor ArcCatalog și ArcMap. În
primul program menționat s-a creat baza de date folosită în ArcMap , în care s -a vectorizat întreaga
hartă. Astfel s -a realizat GIS -ul hărții geologice, care arată localizarea formațiunilor geologice, pe
baza vârstelor, faliilor și a localităților.
Harta 3D în format vector a fos t realizată cu ajutorul vectorilor, care au fost drapați pe un
model SRTM. Astfel s -a aflat altitudinea oricărui punct de pe hartă. Pentru această acțiune a fost
folosit software -ul ArcSce ne și Global Mapper pentru descărcarea SRTM -ului.

73
Bibliografie
Cornel Păunescu, (2001), Curs de Geodezie -Topografie : pentru studenții din anul I geologie și
geofizică Volumul 3, Editura Universității din București, București
Constantin Gh. Munteanu, (2003), Cartografie matematică, Editura MATRIX ROM, București
Cornel iu Dinu, Simon Pauliuc, Toma Barus, (1988), Geologie structurală, Universitatea din
București, București
Mircea Băduț, (2007), GIS Sisteme Informatice Geografice fundamente practice ediția II -a, Editura
Albastră, Cluj -Napoca
Tudor Castraveț, Gherman Bejena ru, Lucian Căpățînă, Vitalie Dilan, (2013), Inițiere în SIG Curs
universitar, Chișinău
Al. Codarcea, Gr. Răileanu, I.Bercia, Fl. Marinescu, V. Mutihac, Maria Pavelescu, Iosefina Stancu,
(1968), Harta geologică Scara: 1:200.000, L -34-XXX, 33. Tîrgu Jiu, Buc urești
Toma Grigore, Mănăilă Tudor, Hârlab Viorica , (1975), Atlas de semne convenționale pentru hărțile
topografice la scările 1:25000, 1:50000, 1:100000, 1:200000, 1:500000, 1:1000000, DTM
București, București
Articole
Florin Iosub , Evoluția Sistemelor In formaționale Geografice (GIS) (http://www.geo –
spatial.org/articole/evoluia -sistemelor -informaionale -geografice -gis), (martie 2008)
Scribd, Sisteme Informatice Geografice GIS ( https://www.scribd.com/doc/209126403/Sisteme –
Informatice -Geografice -GIS), (februa rie 2014)
Tehnigis Grup SRL, (2013), Realizarea modelului virtual realistic al une localități în standard
CITYGML ( http://mvrl.tehnogis.ro/rez_liv_thg/Rezumat_livrabil_6.1.pdf )
Siteuri
GIS Geography, https://gisgeography.com/history -of-gis, (februarie 2018)
Geo-spatial , http://www.geo -spatial.org/download/harta -geologica -a-romaniei -scara -1-200-000,
(decembrie 2011)
Marian Ene, Sisteme Informationale Geografice,
http://old.unibuc.ro/prof/ene_m/docs/2016/oct/29_10_26_1919_GIS.pdf , (2016)
Creează, http://www.creeaza.com/referate/fizica/Proiectia -GaussKrger796.php
Măsurători -terestre, http://masuratori -terestre.bl ogspot.com/p/planuri -si-harti.html
Mihaela Scrădeanu, (2015), Infografică GIS și teledetecție, Curs V
(http://old.unibuc.ro/prof/scradeanu_m_l/docs/2015/apr/29_15_57_44C5_infografica.pdf )
Scrigrup, http://www.scrigroup.com/geografie/PLANURI -SI-HARTI32384.p hp

74
Index of public kirandulasok – Hărți România,
http://softconsulting.cluj.astral.ro/public/kirandulasok/00_Harti/_Romania/
Corasevici Adrian, http://m -011.blogspot.com/2015/02/scara_2.html , (februarie 2015)