Transferul de Tehnologie In Contexul Uniunii Europenedocx

=== Transferul de tehnologie in contexul Uniunii Europene ===

UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI GESTIUNEA AFACERILOR

SPECIALIZAREA AFACERI INTERNAȚIONALE

CLUJ NAPOCA

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Transferul de tehnologie in contexul Uniunii Europene

Coordonator științific

Prof. Univ. dr. mihaela luțaș

masterand

Porca adina-cristiana

2015

INTRODUCERE 1

Motivație, importanță și metodologia cercetării 2

1. Transferul de tehnologie. Aspecte conceptuale 3

1.1. În ce constă transferul de tehnologie 3

1.2. Factorii care limitează transferul tehnologic 5

1.3. Concluzii 6

2. PRINCIPALELE căi ale transferului de tehnologie 7

2.1. Comerțul internațional 7

2.2. Investițiile stăine directe 8

3. Studiu de caz: Strategia Regională Transfrontalieră pentru Inovare 9

3.1. O nouă abordare strategică 11

3.2. Principiile politicii pentru inovare 13

3.3. Politicile din inițiativa Uniunea Inovarii 15

3.4. Inovarea și transferul tehnologic 17

3.5. Contribuția politicii regionale la creșterea inteligentă în Europa 2020 22

3.6. Europa 2020: Consolidarea contribuției politicii regionale a UE 24

Lista abrevierilor

UE – Uniunea Europeană

EUR – moneda Euro

C&D – Cercetare și Dezvoltare

IMM – Întreprinderi Mici și Mijlocii

PIB – Prețul Intern Brut

IP – Proprietate Intelectuală

TIC – Tehnologia informației și comunicării

FEDER – Fondul european de dezvoltare regională

UEAPME – Uniunea Europeană a Artizanatului și a Întreprinderilor Mici și Mijloci

OTIMMC BV – Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Brașov

AMB – Agenția Metropolitană Brașov

ADDJB – Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov

FEDR – Fondul European de Dezvoltare Regională

INTRODUCERE

Conform teoriei creșterii economice, factorul tehnologic reprezintă unul dintre principalii factori determinanți ai diferențelor dintre state în ceea ce privește randamentul factorilor și nivelul de dezvoltare.

Teoria neoclasică sugerează faptul că nivelul ouput-ului și ratele de creștere economică ale statelor vor converge pe măsura trecerii timpului. Datele statistice ne arată că inegalitățile dintre țări se mențin considerabile. De exemplu, productivitatea unui muncitor din Irlanda, este de aproximativ 7 ori mai mare decât a unui munictor din Grecia sau Portugalia. Aceste diferențe provin din nivelurile diferite de înzestrare cu factori de producție. Diferențele persistă chiar dacă investițiile de capital per capital sunt aproximativ egale. Aceste diferențe pot fi explicate prin decalajele privind intensitatea activităților de cercetare și dezvoltare tehnologică dar și cu efectele pe care le generează obstacolele întâlnite în calea difuzării și implementării noilor tehnologii la nivel mondial.

Activitățile de cercetare-dezvoltare se regăsesc într-un număr foarte restrâns de state. Grupul de țări G7 (SUA, Canada, Japonia, Germania, Marea Bristanie, Franța și Italia) deține apropximativ 90% din aceste activități. Chiar dacă deschiderea comercială accelerează difuzarea cunoștințelor tehnologice, externalitățile pozitive determinate de creșterea stocurilor de cunoștințe naționale sunt relativ limitate la granițele țării de origine, acest fapt fiind confirmat de noile teorii ale creșterii economice endogene. Ca o consecință a acestui fapt, concluzionăm că performanțele inovative și creșterea economică depind de niveluri superioare de dezvoltare tehnologică pe care țările dezvoltate le-au acumulat de-a lungul timpului și care generează un cerc virtuos împreună cu fenomenele de specializare în producție și export avantajându-se considerabil față de țările cu performanțe tehnologice modeste. Așadar, principala modalitate prin care țările în curs de dezvoltare pot recuperadezavantajul tehnologic o reprezintă transferul de tehnologii din țările dezvoltate.

Stocul de cunoștințe poate fi îmbogățit prin investiții în cercetare și dezvoltare tehnologică sau prin transferarea cunoștințelor în alte state. Inovațiile generate de activitățiile proprii de cercetare și scurgerile de informații provenite din alte economii sunt importante pentru creșterea productivității firmelor și convergența nivelurilor de dezvoltare a economiilor mondiale. Pentru țările în curs de dezvoltare, majoritatea cunoștințelor tehnologice (80-90%) provin din surse externe. Din acest motiv transferul de tehnologie din țările dezvoltate este vital pentru echilibrarea decalajelor de dezvoltare.

Motivație, importanță și metodologia cercetării

Motivațiile care au stat la baza elaborării acestei lucrări au fost:

Dorința de înțelegere și aprofundare a unui subiect de actualitate economică în contextul evoluției din ce în ce mai rapide a tehnologiei;

Abordarea unui domeniu socio-economic extrem de important, modern și cu perspective de dezvoltare în viitor;

Interesul pe care îl manifestă majoritatea companiilor internaționale din dorința de a reglementa și a crea strategii potrivite pentru dezvoltarea economică.

Consider că subiectul pe care am ales să îl tratez în cele ce urmează este de actualitate deoarece am observat că din ce în ce mai multe companii acordă o importanță tot mai mare inovării, cercetării fundamentale, cercetării aplicative și transferului tehnologic. În acest sens, în acordurile internaționale și în documentele europene se acordă un spațiu distinct inovării. Inovarea se află în centrul creșterii economice, fiind catalizatorul acesteia, și devenind totodată un factor al competitivității. Companiile care au succes și înregistrează creșterea cea mai rapidă sunt acele companii care utilizează în activitatea curentă soluții inovative și tocmai de aceea o proporție semnificativă a veniturilor acestor companii este generată de produse și servicii noi sau îmbunatățite calitativ. Schimbările rapide ale caracteristicilor piețelor externe, precum și cele din domeniul tehnologic sunt provocări pentru inovații mai frecvente și mai rapide, concretizate în produse, procese și tehnologii noi și în consecință companiile vor trebui sa demostreze capacitatea lor de adaptare la schimbările mediului de afaceri astfel incât să își mențină pozițiile deținute.

Transferul de tehnologie. Aspecte conceptuale

În ce constă transferul de tehnologie

Procesul de transfer internațional al tehnologiilor implică o țară-sursă, care deține informațiile necesare transferului și o țară destinație, care beneficiază de pe urma transferului. Transferul poate avea caracter fizic, la fel ca exportul de bunuri comericale sau poate fi reprezentat doar de transferul de proprietate în favoarea țării beneficiare, fără circulația propriu-zisă a echipamentelor, utilajelor. De asemenea, sursa și destinația pot avea locații diferite din punct de vedere al spațiului în care își desfășoară activitatea, atât în cadrul intern cât și în cel extern.

Tehnologia reprezintă produse și procese, însă poate reprezenta și ansamblul de cunoștințe și informații, fiind încorporată atât în echipamente cât și în forța de muncă și instituțiile unei țări. Datorită varietății largi a formelor în care se regăsește, nu putem defini exact o ”unitate tehnologică”, așa cum putem proceda în cazul factorilor de producție. Avem totuși posibilitatea descrierii elementelor componente ale unui transfer tehnologic. Acestea se pot clasifica în următoarele categorii:

Module tehnologice care constau în tehnologii centrale, indispensabile unui proces de producție, folosirii unui bun sau realizării unui serviciu și tehnologii periferice sau secundare;

Permisiunea de a folosi, în schimbul unor plăți fixe periodice sau a unui procent din beneficiile aduse de diferite tehnologii active sau tangibile și intangibile (licențe, francize);

Tenhologii încorporate care pot lua forma bunurilor de capital, a produselor finale sau intermediare;

Cunoștințe sau tehnologii neîncorporate constând în documente scrise, proiecte, schițe.

Modalitățile prin care se realizează transferul acestor elemente se împart la rândul lor în directe și indirecte.

Transferul tehnologic direct implică crearea de capacități tehnologice prin investiții străine directe realizate de către companiile multinaționale fie prin intermediul preluării de către firmele autohtone a noilor tehnologii, prin realizarea diferitelor înțelegeri contractuale cum sunt cele de licențiere, asistență tehnică și managerială, colaborări între companiile interne și externe si prin cursuri de dezvoltare profesională. Acestea contribuie la mărirea stocului național de cunoștințe și a externalităților pozitive ce rezultă de aici asupra tuturor companiilor din economie, constând în sporirea randamentelor factorilor de producție și implicit reducerea costurilor alocate pentru cercetare și dezvoltare tehnologică. Concluzionăm astfel că realizarea de produse și servicii noi devine mai viabilă din punct de vedere al costurilor și al posibilităților tehnologice, pe măsură ce cunoștințele și rezultatele tehnologice dintr-o economie sunt mai dezvoltate.

O altă categorie de transfer o reprezintă transferul tehnologic indirect, prin utilizarea în procesul de producție a unor bunuri intermediare de înaltă tehnologie (bunuri de capital, materiale, semifabricate) în afara țării furnizoare. Folosirea acestor bunuri înseamnă și folosirea cunoștințelor tehnologice stăine încorporate în acestea, ceea ce aduce un plus de profitabilitate în cazul în care prețul bunurilor importate este mai mic decât costul de oportunitate – care include atât costul de fabricație cât și cheltuielile aferente procesului de cercetare și dezvoltare. Caracteristic acestui tip de transfer este faptul că tehnologiile rezultate în urma acestui proces nu sunt disponibile pentru utilizare de către firmele autohtone, putând fi folosite doar bunurile în care acestea sunt încorporate, motiv pentru care se consideră că difuzarea este un proces mai puțin avantajos în comparație cu transferul direct. Prin procesele de inginerie inversă, însă, cunoștințele devin accesibile și pot fi folosite cu succes în măsura în care capacitatea tehnologică este ridicată, un exemplu în acest sens fiind cel al companiilor asiatice de aparatură electronică Samsung, Goldstar și Daewoo. În urma unui interviu cu managerii și specialiștii din aceste companii, Hobday a indentificat succesiunea etapelor tehnologice parcurse de acestea pentru atingerea obiectivului proupus, și anume: crearea capacităților tehnologice de bază, ingineria inversă, dezvoltarea capacității de proiectare și de inovare și dezvoltarea procesului de producție propriu-zis.

Principalele modalități prin care se realizează transferul indirect sunt importul realizat de firmele naționale și produsele distribuite consumatorilor interni de către filialele companiilor străine. Din acest motiv, transferul indirect urmează în mare măsură modelul comerțului internațional și al investițiilor străine directe, care la rândul său este influențat de distanțele geografice.

Factorii care limitează transferul tehnologic

Indiferent de modul direct sau indirect în care sunt transmise , cunoștințele necesare realizării noilor tehnologii pot fi cel mai adesea stocate în format electronic, multiplicate cu un cost marginal aproape nul și transmise oriunde în lume, datorită performanțelor sistemelor de telecomunicații. Un alt aspect important este faptul că non-rivalitatea le face, teoretic, inepuizabile. Totuși, având în vedere aceste aspecte, diferențele între țări, în ceea ce privește nivelul tehnologic, se mențin foarte ridicate datorită faptului că există cel puțin trei elemente principale care limitează distribuția uniformă a cunoștințelor la nivel mondial:

Dezacordul inventatorilor, concretizat în legiferarea drepturilor de proprietate intelectuală;

Caracterul tacit, necodificat al unei părți însemnate a informațiilor;

Incapacitatea unor state de a absorbi, de a asmila în economia proprie noile tehnologii.

În ultimele decenii, apariția tehnologiilor de vârf ( IT, biotehnologii, nanotehnologii) a condus la apariția unui val de naționalism tehnologic și protecționism în cazul țărilor dezvoltate, datorat principiului conform căruia dezvoltarea economică viitoare va depinde de succesul acestora în sectoarele amintite mai sus. Tranzacționarea tehnologiilor avansate pe piețele internationale este relativ limitată datorită imperfecțiunilor mecanismelor pieței, datorate internalizării incomplete a beneficiilor și imposibilității de a păstra exclusivitatea asupra proprietății și utilizării inovațiilor.

Opiniile privind modul în care pot fi corectate eșecurile pieței sunt diferite în grupul țărilor dezvoltate și cel al țărilor în curs de dezvoltare. Cele din prima categorie, care reprezintă furnizorii de tehnologie, sunt interesate de reducerea costurilor de tranzacție și de menținerea monopolului asupra cunoștinșelor dobândite prin eforturi proprii prin intermediul departamentului de cercetare și dezvoltare. Inventatorul nu va permite distribuirea realizărilor sale, ci va investi resurse suplimentare pentru a păstra exclusivitatea beneficiilor aduse de noile cunoștințe pe care le deține. Pentru a-și atinge scopul va căuta să obțină drepturile de proprietate intelectuală care impiedică utilizarea și comericializarea produselor care încorporează cunoștințele protejate astfel.

Un alt factor care limitează accesul la noile cunoștințe îl reprezintă partea necodificată a acestora. Încă din 1958, Michael Polanyi afirma că doar o mică parte a cunoștințeolor este codificată datorită faptului ca persoana care este angajată într-o anumită activitate nu poate codifica exact cunoștințele și experiențele dobândite. Acesta este motivul pentru care cunoșințele sunt imposibil de codificat în totalitate. Partea tacită, necodificată nu poate fi transmisă decât prin demonstrații practice, adică prin contact direct între specialiștii domeniului din care face parte informația.

Ultimul dar nu cel din urmă, unul dintre cele mai importante aspect care limitează transferul tehnologic îl reprezintă eficiența redusă a țărilor în curs de dezvoltare în ceea ce privește procesul de absorbție a cunoștințelor tehnologice. Creșterea productivității acestor țări depinde de abilitatea de a prelua și adapta la economia proprie cunoștințele dezvoltate de alte state. Nivelul redus al capacității de absorbție este asociat cu indisponibilitatea capitalului uman și a capacității tehnologice. De aceea, rolul politicilor guvernamentale este foarte important și ar trebui focusat pe investiții în educație, cercetare și dezvoltare tehnologică.

Concluzii

Am prezentat, în cadrul acestui capitol în ce constă practic transferul tehnologic între țări, formele acestuia și barierele care limitează distribuția cunoștințelor. Concluzionez că, pe langă factorii principali amintiți, apare de multe ori, o opoziție internă față de noile tehnologii, deoarece acestea aduc o data cu ele schimbări imprevizibile cum sunt automatizările unor procese industriale care duce implicit la reducerea numărului de angajați, generând astfel tensiuni de natură socială.

PRINCIPALELE căi ale transferului de tehnologie

În ultimele decenii s-au dezvoltat numeroase canale prin care se poate realiza transferul tehnologic, alegerea căii optime fiind influențată de mai mulți factori printre care costul și viteza transferului, gradul de protectie a proprietății intelectuale și experiențele precedente ale comapaniei cu care se va încheia colaborarea. Principalele căi pe care le vom analiza sunt comerțul internațional și investițiile străine directe.

Comerțul internațional

Teoriile noi privind interacțiunea dintre creșterea economică endogenă și comerțul international descriu contribuția importantă a acestuia la distribuția cunoștințelor între țările cu relații comerciale. Există patru modalități prin care comerțul favorizează transferul tehnologic.

În primul rând, comerțul international permite unei țări să aibă acces la o gamă largă de produse intermediare și bunuri de capital pe care nu ar avea posibilitatea de a le produce cu resursele proprii. Utilizarea acestora în procesul de producție aduce un plus de eficiență în ceea ce privește randamentul factorilor.

În al doilea rând, comerțul reprezintă o modalitate de comunicare între țări, care stimulează contactele și schimburile de experiență între specialisti din diferite domenii, privind ultimele update-uri tehnologice, procese evoluate de producție, metode organizaționale și manageriale noi și eficiente, elaborarea unor strategii de piață. Cunoștințele dobândite în acest mod ajută la eficientizarea utilizării în procesul de producție a input-urilor importate dar și a resurselor proprii, generând astfel o creștere a productivității.

Un al treilea efect al comerțului este acela că permite imitarea tehnologiilor realizate în exteriorul țării, prin inginerie inversă, și adaptarea lor la necesitățile economiei naționale. Datorită imperfecțiunilor sistemelor de brevetare a invențiilor, astfel de practici au fost folosite cu succes la nivel internațional, dar în special de Japonia și țările din Asia de Est.

Cea din urmă implicație constă în reducerea costurilor activităților de cercetare și dezvoltare și în consecință ajută la creșterea ritmului inovării, datorită cunoștintelor și echipamentelor dobândite din exterior.

În urma studiului, putem concluziona că principalele beneficii ale comerțului internațional aduse transferului de tehnologie sunt bunurile intermediare și produsele finite precum și informațiile care contribuie la realizarea acestora. Acestea sunt importante mai ales pentru țările mai puțin dezvoltate care prezintă decalaje importante față de liderii tehnologici.

Investițiile stăine directe

Investițiile străine directe sunt considerate ca fiind un canal important de distribuire a cunoștințelor în special datorită transferurilor de tehnologie și personal calificat realizate de comapniile multinaționale între sediul central din țara de origine și filialele aflate pe teritoriul altor țări. O caracteristică importantă a acestei modalități de transfer este aceea că permite distribuția cunoștințelor tacite încorporate în capitalul uman dar și al altor active intangibile cum ar fi competențele manageriale sau strategiile de piață, acest lucru fiind un punct slab al comerțului internațional.

Deși companiile multinaționale joacă un rol relativ redus în economia celor mai mult state, din punct de vedere al ponderii în totalul populației ocupate, acestea sunt suverane în domeniile competitive caracterizate de ritmuri de creștere superioare, care produc și utilizează tehnologii de vârf. De asemenea, acestea sunt orientate și către sectoarele mature unde un rol important îl au economiile de scară cum sunt cele cu produse petroliere și chimice, produse alimentare și altele. Din aceste motive, prezența lor pe teritoriul statelor în curs de dezvoltare poate genera externalități pozitive care constau în cunoștințe tehnologice avansate. Companiile multinaționale pot furniza cunoștințe tehnologice firmelor din țara gazdă dar pot prelua tehnologii de la aceste pentru a le dezvolta.

Principalele motive pentru care companiile multinaționale investesc în afara țării de origine constau în beneficiile aduse de resursele naturale, costul redus al forței de muncă, posibilitatea de a accesa piețe noi de desfacere, precum și posibilitatea de a capta externalitățile pozitive generate de firmele naționale din țările în care se realizează investițiile. În ceea ce privește ciclul de viață al produsului, companiile preferă să își localizeze acele segmente ale procesului de producție intensive în forța de muncă în filialele de pe teritoriul altor țări mai puțin dezvoltate, unde costurile acestui factor este mai scăzut. Așadar, motivația principală a firmelor atunci când investesc în mediul extern o reprezintă profitul de monopol. Produsul rezultat în urma procesului tehnologic este cea mai avansată realizare, comparativ cu nivelul stocului mondial de cunoștințe, în prima fază a ciclului de viață.

De asemenea, un rol important în decizia de investiție îl reprezintă costul de transfer al tehnologiilor. Este posibil ca acestea să fie deseori modificate pentru a fi adaptate nivelului tehnologic local, pentru a putea beneficia de costul redus al resurselor relativ abundente, astfel încât procesul de producție să fie viabil din punct de vedere economic.

Pe baza datelor prezentate, putem concluziona că distribuția investițiilor străine directe la nivel mondial este neuniformă, având o tendință evidentă în favoarea statelor care dețin monopolul în domeniul tehnologiei. Fluxurile de cunoștințe transferate prin intermediul investițiilor contribuie la convergența tehnologică și ajută la dezvoltarea unei structuri durabile cu un nivel ridicat de dezvoltare.

Studiu de caz: Strategia Regională Transfrontalieră pentru Inovare

În cele ce urmează vom analiza modul în care sunt stimulate investițiile străine directe la nivelul Uniunii Europene precum și proiectele care susțin devoltarea sectorului de cercetare și dezvoltare prin sprijinirea inovației.

Noua politică de coeziune presupune necesitatea ca regiunile și statele membre să direcționeze investițiile UE către patru domenii cheie pentru creștere economică și crearea de locuri de muncă:

Cercetare și inovare

Tehnologiile informației și comunicațiilor

Creșterea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri)

Sprijinirea trecerii la o economie cu emisii reduse de carbon

Prioritate: Consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării;

De ce să investim în cercetare și inovare?

Deceniile de cercetare macroeconomică au arătat că inovarea generează 80 % din creșterea economică în țările dezvoltate.

Europa trebuie să inoveze pentru a exploata rezultatele din cercetare și a le transforma în produse și procese vandabile, generatoare de creștere economică.

Europa a rămas în urma principalilor săi competitori de la nivel global. În 2011, cheltuielile în domeniul cercetării și dezvoltării s-au ridicat la puțin peste 2 % din PIB-ul Europei. Această cifră este mult sub valorile înregistrate de SUA, Japonia și Coreea de Sud, investițiile Chinei în acest domeniu înregistrând o tendință rapidă de creștere.

Cum a sprijinit politica de coeziune cercetarea și inovarea în 2007-2013?

Până în prezent, raportările prezentate de statele membre au arătat că:

Aproximativ 25 % din fondurile structurale ale UE sau în jur de 86 miliarde EUR au fost investite în cercetare și inovare.

În plus, investițiile din cadrul politicii de coeziune sunt suplimentate cu încă 53,6 miliarde EUR, oferite prin intermediul programelor specifice ale UE destinate finanțării proiectelor de cercetare și inovare „al șaptelea Program-cadru pentru cercetare” și „Programul-cadru pentru competitivitate și inovare”, predecesoarele programului „Horizon 2020”.

Politica de coeziune 2014-2020 va merge și mai departe în ceea ce privește concentrarea fondurilor în domeniul cercetării și dezvoltării:

Sprijinind actorii din sectorul inovării (în special centrele de cercetare și IMM-urile), care sunt direct implicați în dezvoltarea de soluții inovatoare, precum și exploatarea economică a ideilor noi prin:

servicii de consiliere și sprijin;

investiții directe;

instrumente financiare care contribuie la accesarea surselor private de finanțare.

Investind în infrastructură, echipamente, linii-pilot și tehnologii avansate de producție destinate cercetării aplicate și activităților de inovare, inclusiv tehnologii care generează capacități suplimentare de inovare într-o serie de alte sectoare.

Facilitând cooperarea, activitățile de creare de rețele și parteneriate în rândul diverșilor actori din sectorul inovării care activează în același domeniu – universități, centre tehnologice și de cercetare, IMM-uri și mari întreprinderi – în vederea creării de sinergii și transferuri de tehnologie.

Investind în inovare la nivelul IMM-urilor, în vederea creșterii competitivității acestora.

Punând accentul pe formarea cercetătorilor, dezvoltarea de cursuri postuniversitare și de competențe antreprenoriale.

O nouă abordare strategică

Anterior alocării resurselor din Fondul european de dezvoltare regională către sectorul cercetării și inovării, statele membre și regiunile vor trebui să elaboreze așa-numitele strategii de specializare inteligentă.

Aceste strategii de specializare inteligentă vor sprijini regiunile în vederea exploatării potențialului propriu de inovare și a atuurilor și punctelor forte specifice. Fiecare regiune va pune accentul pe un număr limitat de domenii prioritare, unde respectiva regiune deține deja un avantaj competitiv.

Cum diferă o strategie de specializare inteligentă de o strategie obișnuită de inovare?

O astfel de strategie face uz de know-how-ul local în vederea exploatării punctelor forte și atuurilor existente într-o anumită regiune. Aceasta permite regiunilor să se diferențieze unele de celelalte în funcție de capacitățile proprii și să se poziționeze pe piețele naționale și internaționale.

Strategia de specializare inteligentă nu pune accentul exclusiv pe noile tehnologii, concentrându-se, de asemenea, pe modalități noi de a exploata cunoștințele actuale și de a desfășura activități antreprenoriale, ceea ce poate genera o creștere a competitivității.

Aceasta este dezvoltată printr-un proces de „descoperire antreprenorială”, cu implicarea activă a părților interesate: cercetători, întreprinderi, comunitatea de inovare și autoritățile publice, astfel încât să poată identifica nevoile reale ale economiei locale.

O astfel de strategie generează sinergii între politica de coeziune și alte politici ale UE și instrumentele de finanțare, precum Horizon 2020 (prin care cercetarea și inovarea vor beneficia de încă 70,2 miliarde EUR până în 2020).

Elementul definitoriu al Strategiei este racordarea deplină a României și Bulgariei, a regiunii transfrontaliere la o nouă filosofie a dezvoltării, proprie Europei și larg împărtășită pe plan mondial – cea a dezvoltării durabile prin inovare și transfer tehnologic. Pentru România si Bulgaria, ca state membre ale Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă nu este una dintre opțiunile posibile ci singura perspectivă rațională a devenirii naționale, având ca rezultat statornicirea unei noi paradigme de dezvoltare prin confluența factorilor economici,sociali și de mediu. Zona transfrontalieră mai are de recuperat decalaje considerabile față de celelalte state membre ale Uniunii Europene, simultan cu însușirea și transpunerea în practică a principiilor și practicilor dezvoltării durabile în contextul globalizării, are o economie bazată pe consumul intensiv de resurse, o societate și o administrație aflate încă în căutarea unei viziuni unitare și un capital natural afectat de riscul unor deteriorări ce pot deveni ireversibile.

Strategia stabilește obiective concrete pentru trecerea, într-un interval de timp realist, la modelul de dezvoltare generator de valoare adăugată înaltă, propulsat de interesul pentru cunoaștere și inovare, orientat spre îmbunătățirea continuă a calității vieții oamenilor și a relațiilor dintre ei în armonie cu mediul natural. Vizăm realizarea următoarelor obiective strategice pe termen scurt, mediu și lung:

Orizont 2013: Încorporarea organică a principiilor și practicilor dezvoltării durabile prin inovare în ansamblul programelor și politicilor publice ale zonei transfrontaliere, ca regiuni din state membre ale UE.

Orizont 2020: Atingerea nivelului mediu actual al țărilor Uniunii Europene la principalii indicatori ai dezvoltării inovării.

Orizont 2030: Apropierea semnificativă a zonei transfrontaliere de nivelul mediu din acel an al țărilor membre ale UE din punctul de vedere al indicatorilor dezvoltării inovarii.

Se asigură astfel îndeplinirea obligațiilor asumate de România și Bulgaria în calitate de state membre ale Uniunii Europene în conformitate cu Tratatul de aderare, precum și implementarea efectivă a principiilor și obiectivelor Strategiei Europa 2020, Strategiei Dunării, Uniunea Inovării și Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă reînnoite a UE. Studiul stabilește direcțiile principale de acțiune

pentru însușirea și aplicarea principiilor dezvoltării durabile prin inovare în perioada imediat următoare:

Corelarea rațională a obiectivelor de inovare în profil inter-sectorial și regional, cu potențialul și capacitatea de susținere a capitalului natural și uman;

Modernizarea accelerată a sistemelor de educație și formare profesională

ținând seama de impactul acestora asupra pieței muncii;

Folosirea celor mai bune tehnologii disponibile, din punct de vedere economic și ecologic, în deciziile investiționale din fonduri publice pe plan regional și local și stimularea unor asemenea decizii din partea capitalului privat; introducerea fermă a criteriilor de eco-eficiență în toate activitățile de producție sau servicii;

Prezenta Strategie propune o viziune a dezvoltării regionale transfrontaliere,

cresterii competitivității prin inovare și transfer tehnologic în perspectiva următoarelor două decenii, cu obiective care transced durata ciclurilor electorale și preferințele politice conjuncturale.

Principiile politicii pentru inovare

Imputernicirea oamenilor spre a inova

Sistemele de educație și pregătire ar trebui să doteze persoanele cu voința de a învăța și dezvolta o gamă largă de aptitudini necesare pentru inovare în toate formele, cu flexibilitate pentru a îmbunătăți aptitudinile și de a se adapta la schimbarile condițiilor de piață.

Pentru a promova un loc de muncă inovator, asigurați-vă că politicile de angajare facilitează eficient schimbarea organizatională.

Provocarea consumatorilor în a fi participanți activi în procesul de inovare.

Promovarea unei culturi antreprenoriale prin însusirea aptitudinilor și atitudinilor necesare pentru o întreprindere creativă.

2. Declanșarea inovărilor

Asigurarea unor condiții cadru solide și care susțin competiția, sunt favorabile inovării și se susțin reciproc.

Mobilizarea finanțării pentru inovare, prin facilitarea intrării pe piețe funcționale financiar cât și prin facilitarea accesului la finanțare pentru firmele noi, în special pentru stadiile incipiente de inovare.

Încurajați diseminarea bunelor practici în reportarea investițiilor necorporale și dezvoltarea unor abordări favorabile de piață pentru a susține inovarea.

Promovarea piețelor deschise, un sector competitiv și dinamic de afaceri și o cultură sănătoasă de asumare a riscului cât și o activitate creativă.

Promovarea inovării în firme mici și mijlocii, în special în cele noi.

3. Crearea și aplicarea cunoștințelor

Furnizarea unei investiții suficiente într-un sistem public eficient de cercetare și îmbunătățire a guvernării instituțiilor de cercetare.

Asigură coerența între sursele multi-nivel ale finanțării pentru cercetare și dezvoltare.

Asigură că o infrastructură modernă și de încredere ce susține inovarea este prezentă, acompaniată de către cadrele de reglementare ce sprijină un acces deschis la rețele și la competiția de pe piață.

Crează o politică potrivită și un mediu de reglementare ce permite dezvoltarea responsabilă a tehnologiilor cât și convergența acestora.

Facilitează fluxul eficient de cunostințe și încurajează dezvoltarea de rețele și piețe care ajută la crearea, circularea și diseminarea cunostințelor, împreună cu un sistem eficient al drepturilor de proprietate intelectuală.

Găzduiește inovarea în sectorul public la toate nivelurile guvernamentale pentru a îmbunătăți furnizarea de servicii publice, îmbunătăți eficiența, acoperirea și echitatea, cât și pentru crearea unor externalități pozitive în restul economiei.

4. Aplicarea inovării pentru a se adresa provocărilor globale și sociale.

Îmbunătățirea cooperării internaționale și științifice și transferul tehnologic, incluzând prin dezvoltarea mecanismelor internaționale finanțarea inovării și împarțirea costurilor.

Furnizarea unui regim previzibil de politici ce furnizează flexibilitate și stimulente pentru a se adresa provocărilor globale prin inovare și în țările în dezvoltare, cât și încurajarea invenției și adoptarea tehnologiilor cost-beneficiu eficiente.

Stimularea inovării ca instrument pentru dezvoltarea, întărirea fundațiilor pentru inovare în țările cu un venit scăzut, incluzând accesul convenabil la tehnologiile moderne. Promovarea spiritului antreprenorial în economie, și permiterea antreprenorilor să experimenteze, investească și să lărgească aria activitățiilor creative, în special în jurul agriculturii.

5. Îmbunătățirea managementului și a măsurilor de implementare a politicilor de inovare.

Asigurarea coerenței politice prin tratarea inovării ca o componentă centrală a politicii de management, cu o bună conducere la niveluri politice ridicate. Ajută actorii regionali și locali în a stimula inovarea, prin coordonarea eforturilor regionale cu cele naționale. Luarea de decizii bazate pe necesități obiective și responsabilitate politică prin recunoasterea măsurilor ca element central al agendei de inovare.

Politicile de dezvoltare din inițiativa Uniunea Inovarii

Uniunea Inovării se axează pe arii majore de interes pentru cetățeni așa cum sunt schimbările climatice, eficiența energetică și o viață mai sanatoasă.

Urmarește un concept mai larg al inovării, nu doar în domeniul tehnologic, ci și în modelele de afaceri, design, branding și servicii ce au valoare adaugată pentru utilizatori. Include sectorul public și inovarea socială cât și inovarea comercială. Se dorește implicarea tuturor actorilor și regiunilor în ciclul de inovare. Politicile doresc să atingă trei lucruri:

să transforme regiunea într-un interpret științific de clasă mondială;

să revoluționeze modul în care sectoarele public și privat lucreaza împreună, în special prin Parteneriatul Inovării;

să îndepărteze blocajele – cum ar fi brevetările scumpe, fragmentarea pieții, nivelul ridicat al standardelor – ce impiedică în prezent intrarea ideilor pe piață.

Cele 10 elemente fundamentale sunt:

1. Parteneriatele europene în domeniul inovării;

2. Reunirea a 25 de indicatori într-un ”tablou de bord al Uniunii Inovării” și alcătuirea unei liste de verificare a caracteristicilor sistemelor de inovare reușite. Definirea unui nou indicator care să evidențieze contribuția adusă în sistemul economic de companiile care promovează inovarea și au înregistrat o creștere rapidă;

3. Măsuri de îmbunătățire a accesului la finanțări;

4. Consolidarea inițiativelor existente în domeniul cercetării;

5. Instituirea unui Consiliu european de coordonare în domeniul proiectării

(European Design Leadership Board) și lansarea unei marci europene de

excelență în proiectare (European Design Excellence Label);

6. Lansarea unui program de cercetare privind sectorul public și inovarea

socială;

7. Propunerea ca guvernele să rezerve bugete dedicate achizițiilor publice

de produse și de servicii inovatoare;

8. Accelerarea și modernizarea procesului de standardizare;

9. Modernizarea normelor privind proprietatea intelectuală;

10. Accelerarea ritmului inovării: se vor revizui fondurile structurale și

schemele de ajutoare de stat.

ƒƒ Strategia Europa 2020. Doreste să îmbunătățească condițiile și să acceseze finanțarea pentru cercetare și inovare, să se asigure că ideile inovative pot fi transformate în produse și servicii care să determine creștere economică și crearea de noi locuri de muncă.

ƒƒ Antreprenorii din Europa se confruntă cu multiple obstacole și condiții adverse în prezentarea ideilor pe piață. La nivel european, acest lanț de obstacole trebuie să fie îndepărtat în mod sistematic și trebuie creată o piață unică pentru inovare.

ƒƒ Enterprise Europe Network furnizează servicii de transfer tehnologic transnațional, brokeraje și alte servicii suport legate de inovare și afaceri și ajută IMM-urile să opereze pe piața internațională. Acest lucru trebuie consolidat și îmbunătățit. Acest lucru este posibil prin susținerea inovării și promovarea spritului antreprenorial care se concretizează prin:

Furnizarea și susținerea serviciilor pentru afaceri și TTI adresate întreprinderilor, în particular IMM-urilor, pentru creșterea competitivității se realizează prin serviciile suport pentru afaceri concentrate pe:

Constituirea de rețele regionale pentru dezvoltarea tehnologiilor și afacerilor

( transfer tehnologic, parcuri de cercetare, incubatoare)

Crearea unui instrument pentru dezvoltare inteligentă strategică (Plan&Pol regional)

Dezvoltarea, diseminarea cunostințelor și a tehnicilor de management inovativ

Promovarea inteligenței economice și tehnologice pentru IMM-uri

Valorificarea cercetării prin diseminarea rezultatelor disponibile pentru utilizatori în regim preferențial

Îmbunătățirea sistemului regional de transfer tehnologic pentru a putea contribui la creșterea cantitativă a investițiilor de cercetare catre IMM-uri

Susținerea incubatoarelor de afaceri și start-up-urilor în mediul universitar

ca pepinieră de afaceri

Rolul tehnologiei în dobandirea și menținerea avantajului concurențial

Progresul tehnic este o forță motrică importantă folosită de companie pentru creșterea competitivității produselor sau serviciilor sale în raport cu cele ale concurenței. Pentru a înfrunta concurența o companie trebuie să fie competitivă, ceea ce presupune să dispună de tehnologii capabile să o mențină pe o pozitie concurențială. Noile tehnologii ale companiei trebuie să:

permită reducerea costurilor sau maximizarea calității produselor proprii;

confere companiei un avans tehnologic durabil;

permită companiei menținerea sau creșterea avansului tehnologic sub

raport concurențial.

Inovarea și procesul de transfer tehnologic

Există două componente semnificative ale procesului de inovare: cunoașterea

(acumulare) și difuzarea cu success a rezultatului cunoașterii în noi produse sau servicii oferite către beneficiari, sau în alți termini mai comuni – inventarea și implementarea cu succes a acesteia. Invențiile se realizează de cele mai multe ori în mediul universitar și în instituții specializate de cercetare, dar ele apar și la persoane cu idei și moduri de abordare complet noi (care de cele mai multe ori nu resusesc să aducă invenția pe piață, să o transforme în produs fabricabil, repetabil).

Conversia invențiilor în inovări de succes se transferă, de regula organizațiilor

cu experiența adecvată de marketing, prezența globală și reală putere de implementare. Aceasta ar fi responsabilitatea procesului de transfer de tehnologie. În general conceptul de transfer de tehnologie acoperă nu numai transferul de cunoaștere din mediul academic către industrie, ci se prezintă ca un câmp relațional larg de schimb de informații și practici de la nivel intraorganizațional până la nivel internațional.

Transferul tehnologic se poate defini ca un proces de co-utilizare sau achizitie/ asigurare/licențiere de pregatire, cunoastere, tehnologie și know-how, proprietate intelectuală, dezvoltare/specializare de personal sau de întregi echipe, metodologii de fabricație, probe tehnologice, precum și mijlociri între guverne, companii, instituții de cercetare și alte organizații în scopul de a asigura acesibilizarea dezvoltărilor științifice și tehnologice către o largă gamă de utilizatori care pot mai departe dezvolta și materializa cunoasterea în noi produse, procese, aplicații, materiale sau servicii.

Căile prin care transferul tehnologic se realizează depind de parțile implicate și de motivațiile proprii ale acestora ce se ascund în spatele transferului.

Acestea variază de la achiziționarea de companii pentru transfer tehnologic în scopul lansării de noi produse sau servicii bazate pe tehnologiile achizitionate “la pachet”, pănă la colaborări între companii în efortul de transfer tehnologic localizat într-un cluster.

Este deja larg răspândit și recunoscut ca un concept integrat, inovare și transfer tehnologic (ITT), abordarea în această configurație patentând sinergic efectele în dezvoltare.

Inovarea, noile tehnologii și proprietatea intelectuală

În urma activității de cercetare și dezvoltare tehnologică rezultă soluții tehnice inovatoare, creații estetice, noi imagini, sau un nume pentru produsele, serviciile dezvoltate în cadrul organizației sau pentru aceasta. Creația intelectuală, indiferent de tipul proiectului și de specificul activităților organizației, fie că are un caracter tehnic sau artistic, fie că este în scopuri comerciale sau nu, trebuie să fie protejată și poate face obiectul uneia sau a mai multor forme de protecție. Proprietatea intelectuală este utilizată pentru a proteja creațiile intelectuale. Protecția proprietății intelectuale reprezintă o modalitate de recunoaștere a eforturilor creative ale cercetătorilor, inginerilor de dezvoltare tehnologică, proiectanților, inventatorilor și altor creatori și, care odată protejate din punct de vedere juridic, asigură acestora dreptul de a-și difuza creațiile în societate, de a le exploata pentru o perioadă determinată de timp.

Protecția creațiilor prin drepturile de proprietate intelectuală asigură:

cadrul și mijloacele legale de a acționa împotriva persoanelor care contrafac și piratează creațiile și împotriva practicilor neloiale;

crearea de valoare adăugată – gestiunea unui portofoliu de brevete, mărci comerciale, desene și modele, programe de calculator ori baze de date, care contribuie la consolidarea patrimoniului firmei, și poate fi o sursă de venituri tangibile (provenite din vânzarea de brevete de invenție ori mărci ori design, acordarea de licențe de exploatare…);

punerea în valoare a creațiilor – factor de recunoaștere, proprietatea intelectuală este un mod sigur de a pune în valoare creațiile rezultate din activitatea de cercetare și de a asigura cercetătorilor o bună reputație contribuind în mod direct la consolidarea legăturilor cu industria și la exploatarea rezultatelor cercetării;

stimularea creativității și a activității inovative, proprietatea intelectuală permite evaluarea caracterului inovator al unei creații și încurajează identificarea soluțiilor mai creative;

creșterea credibilității – solicitând protecție prin titlurile de proprietate industrială, revendicând dreptul de autor, se asigură o mai mare credibilitate în relația cu partenerii industriali, economici și financiari;

patrunderea pe alte piețe – prin protejarea creației în străinătate, se deschid noi piețe de exploatare a produselor și noi oportunități de colaborare cu parteneri străini.

Brevetul de invenție este un titlu de proprietate industrială pentru protecția invențiilor. Invențiile brevetabile reprezintă soluții la problemele tehnice asupra modului cum funcționează produsele, ce acțiuni realizează, cum le realizează, din ce sunt și cum sunt alcătuite, cum sunt fabricate. În consecință, brevetul de invenție poate avea ca obiect un produs, un procedeu sau o metodă.

Transferul tehnologic presupune în general interesul unei persoane pentru achiziționarea unei tehnologii noi care să o aducă în stadiul de a produce sau utiliza produse sau procese la un nivel competitiv pe plan național și internațional.

Transferul tehnologic poate include și transferarea unor cunoștinte suplimentare privind invenția brevetată, numite ‘’know-how’’ care să permită preluarea tuturor detaliilor de natură tehnică, tehnologică și/sau administrativă care să îi permită persoanei care a achiziționat o tehnologie utilizarea acesteia la parametrii ceruți.

Stimularea inovării la nivelul companiei

Datorită mediului concurențial specific economiei de piață, condiția de bază pentru succesul unei companii este căutarea permanentă de soluții care să îi permită o cât mai bună poziție pe piață. Diversificarea producției și mai ales promovarea noutății tehnologice într-o companie se datoreaza în principal urmatorilor factori:

Nevoia imperioasa de a pastra sau a depasi pozitia ocupata pe piata;

Cererea pieței de a-și diversifica producția;

Alinierea la politici industriale și sociale pe plan național, european sau internațional;

Necesitatea compensării scăderii ofertei sau scumpirii materiilor prime;

Necesitatea de a face față concurenței;

Politica managerială a companiei.

Valorizarea rezultatelor cercetării

Centrul virtual de valorizare

Centrul este un mega-depozit al rezultatelor cercetării și un spațiu virtual de colaborare și comunicare, care facilitează interacțiunea dintre cercetători, mediul economic, companii și experți și un suport al inovării provenit din cercetare. Platforma virtuală ghidează și sprijină o mulțime de procese, elaborate sub formă detaliată, cu planuri de valorizare și comercializare ale rezultatelor cercetării.

Platforma are patru componente:

1. Spațiul de depozitare a cercetărilor: Echipele de cercetare și providerii tehnologici înregistrează rezultatele care pot conduce la noi produse, procese de producție și servicii.

2. Spațiul agrementelor IP: Rezultatele cercetării și planurile de valorificare promovează și selectează piețele și evenimentele de brokarej, în vederea realizării diferitelor forme de acorduri de comercializare: noi contracte, licențe sau drepturi de autor. Totodată, se oferă varianta online pentru “foi de parcurs”, newsletter-e, consultanță și metodologii privind modele de agremente IP și aplicatii pilot pentru crearea unui mediu de ghidare a comercializării IP.

3. Spațiul de transfer tehnologic ce prezintă ofertele și cererile de tehnologii / afaceri inovative.

4. Spațiul de valorificare: Rețeaua de experți ajută cercetătorii să creeze planuri de valorificare a fiecărui rezultat al C&D care acoperă fezabilitatea tehnică, protectia IP, potențialul de finanțare și cel de piață. Această componentă oferă informații cu privire la diferitele aspecte ale cercetării valorificate (proprietate intelectuală, proiecte legislative în domeniul inovării, acorduri de parteneriat), iar cei implicați în această valorificare, pe teme de actualitate, beneficiază de invitații de participare la licitații, brokerage, apeluri pentru propuneri de proiecte publicate național și internațional (Programe Europene, etc.), invitații la conferințe sau la programe de pregatire.

Initiative cheie

Uniunea Inovării include peste treizeci de puncte de acțiune ce includ propuneri inovatoare cum ar fi Parteneriate Europene de Inovare, pentru a combina abordarea provocarilor sociale majore cu avantajele UE de prim venit pe piețele viitorului.

Uniunea Inovarii introduce de asemenea utilizarea strategică a achizițiilor publice pentru a finanța inovarea, un set de indicatori cuprinzator al Inovării bazat pe 25 de indicatori, și o piață de cunostințe europeană pentru brevete și licențe.

Include măsurile:

Cunoștințe

Idei bune pe piață

Parteneriate în inovare

Parteneriate internaționale

Beneficii regionale și sociale

Ce înseamnă Uniunea Inovării pentru un antreprenor?

Uniunea Inovării va ușura comercializarea ideilor și dezvoltarea companiei și înseamnă:

Acces îmbunătățit la finanțare

Norme și reglementări favorabile inovării

Interoperabilitate standard accelerată

Inovare susținută de sectorul public

Parteneriate de inovare pentru a oferi afacerilor din UE un avantaj competitiv

participare mai ușoară în programele de cercetare și inovare a UE

Ce înseamnă Uniunea Inovării pentru un cercetator?

Uniunea Inovării dorește să transforme Europa într-un cercetator de clasă mondială. Uniunea Inovării înseamnă:

Cariere atractive pentru cercetători

Pregătire la standarde ridicate

Mobilitate trans-frontalieră îmbunătățită

Acces deschis la rezultatele cercetării

Colaborare crescută public-privată

Participare mai ușoară în programele de cercetare și inovare ale UE

Contribuția politicii regionale la dezvoltarea eficientă în Europa 2020

Comunicarea Comisiei Uniunii Europene către Parlamentul European, Consiliul Europei, Consiliul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor stabilește rolul politicii regionale în punerea în aplicare a Strategiei Europa

2020 în domeniul creșterii inteligente și în special a inițiativei emblematice“O uniune a inovării”.

Astfel cum s-a subliniat în cadrul Consiliului European, politica regională poate elibera potențialul de crestere al UE prin promovarea inovării în toate regiunile, asigurând, în același timp, complementaritatea între sprijinul UE, național și regional pentru inovare, cercetare și dezvoltare (C&D), spirit antreprenorial și tehnologia informației și comunicării (TIC).

Într-adevar, politica regională reprezintă o modalitate – cheie, de a pune în practică, pe teren, prioritățile inițiativei “O uniune a inovării”.

Acest lucru se realizează prin crearea de condiții favorabile inovării, educației și cercetării, încurajând astfel C&D, investiție cu grad ridicat de cunostințe și orientarea către activități cu valoare adaugată mai mare.

Astfel, politica regională poate contribui la abordarea cu succes a provocării majore pentru statele membre și regiuni, de creștere a capacității de inovare și a C&D în întreprinderi și de consolidare a legăturilor pe care acestea le au cu universitățile și centrele de cercetare.

Regiunile au un rol central, deoarece sunt principalii parteneri instituționali pentru universități, alte instituții de cercetare, educație și IMM-uri, care reprezintă cheia pentru procesul inovării, transformându-le într-o parte indispensabilă a Strategiei Europa 2020.

Inovarea regională: potențial și provocări

Inițiativa “O Uniune a inovării” se bazează pe un concept larg al inovării, care include nu numai produse și procese noi sau îmbunătățite, ci și servicii, noi metode de marketing, impunere a mărcii și de proiectare și noi forme de organizare a întreprinderilor și modalități de colaborare.

Inovarea este tot mai mult înțeleasă ca un sistem deschis în care diferiți actori colaborează și interacționează.

În consecință, sprijinul public pentru inovare trebuie să se adapteze la această modifcare, completând eforturile care sprijină cercetarea și tehnologia cu promovarea unei colaborări deschise între toate parțile implicate.

Un astfel de sprijin este justificat din moment ce forțele pieței nu pot asigura întotdeauna finanțare adecvată pe termen lung pentru investiții, din cauza diferențelor dintre profilurile sociale și private, a rezultatelor incerte, a lipsei de simetrie a informațiilor și a disfunctionalității sistemului (de exemplu, reglementarea ineficientă).

Intervenția publică este la fel de importantă pentru a facilita schimbarea.

Cu toate acestea, geografia inovării este foarte diversă, unele regiuni situânduse în poziție competitivă la nivel mondial în ceea ce privește frontiera tehnologică, altele facând eforturi să se apropie de frontiera respectivaă prin adoptarea și adaptarea de soluții inovatoare pentru situatia lor specifică (“diviziunea inovării”).

Sprijinul public trebuie să iși adapteze strategia și intervențiile astfel încât să reflecte această diversitate.

Diversitatea regională în serviciul unui obiectiv comun: creșterea inteligentă.

Întregul potential de inovare al regiunilor din UE trebuie să fie mobilizat în scopul de a atinge obiectivul de creștere inteligentă, propus de Europa 2020.

Capacitatea de cunoastere și de inovare a regiunilor depinde de mulți factori – cultura antreprenorială, competentele forței de muncă, instituțiile de educare și formare, serviciile de susținere a inovării, mecanismele de transfer al tehnologiei, infrastructură pentru C&D , mobilitatea cercetătorilor, incubatoarele de afaceri, noile surse de finanțare și potentialul creativ local.

Performanțele din domeniul C&D și al inovării variaza mult în cadrul UE, așa cum arată indicele regional privind performanța în domeniul inovării, un indicator compozit al multora din acești factori.

De asemenea, discrepanța față de obiectivul de 3% din PIB al cheltuielilor legate de C&D variază mult de la o regiune la alta: din cele 27 de regiuni din UE, aproximativ una din zece, au atins obiectivul.

Efectele de aglomerare fac ca resursele C&D să se concentreze în câteva regiuni-lider (de exemplu, în Brauschweig, Germania, unde cheltuielile cu C&D reprezinta aproape 7% din PIB) și să fie foarte scazute în altele.

Politica regională sprijină creșterea inteligentă în toate regiunile

Statele membre și regiunile s-au angajat deja să sprijine creșterea inteligentă, în ciuda condițiilor economice nefavorabile. Aproape 86 de miliarde de euro sunt alocate acestor domenii strategice, trei sferturi fiind finanțate de către FEDER (65 miliarde euro).

Cu toate acestea, sprijinul acordat cercetării și inovării în cadrul politicii regionale variază mult de la o regiune la alta, în sensul că are tendința să fie mai accentuat în regiunile mai avansate, consolidand un cerc virtuos de crestere stimulată de inovare.

Proiectul Europa 2020: Aplicabilitatea politicii regionale a UE

Inteligența strategică este necesara pentru a identifica activitatile cu valoare adaugată mare care oferă cea mai buna șansă de a consolida competitivitatea unei regiuni.

Pentru a avea impactul cel mai puternic, resursele C&D și cele de inovare trebuie să atingă o masă critică și să fie însoțite de măsuri de îmbunătățire a competențelor, a nivelurilor de educație și a infrastructurii legate de cunoaștere.

Guvernele naționale și regionale ar trebui, în consecință, să elaboreze strategii de specializare inteligentă pentru a maximiza impactul politicii regionale în combinație cu alte politici ale Uniunii.

Strategiile de specializare inteligentă pot asigura o utilizare mai eficienta a fondurilor publice și pot stimula investitiile private. Ele pot ajuta regiunile să concentreze resurse asupra câtorva priorități esențiale, mai degrabă decât să răspândească investițiile către toate domeniile și sectoarele de activitate.

De asemenea, ele pot constitui un element-cheie în elaborarea guvernantei structurate pe mai multe niveluri pentru politicile integrate de inovare. Mai mult, trebuie să fie strâns legate de alte domenii politice și necesită o înțelegere a punctelor tari ale regiunii în comparație cu alte regiuni și a câștigului posibil pentru cooperarea interregională și transnațională.

Specializarea inteligentă presupune colaborarea întreprinderilor, centrelor de cercetare, universităților pentru a identifica cele mai promițătoare domenii de specializare ale unei regiuni, însă și punctele slabe care stau în calea inovării.

Ea ține cont de diferitele capacități de inovare ale economiilor regionale, în timp ce regiunile-lider pot investi în dezvoltarea inovării unei tehnologii generice.

Viabilitatea strategiei va depinde de promtitudinea și coordonarea măsurilor politice și de guvernanță, inclusiv modalitatile de angajare a partilor interesate. Specializarea inteligentă trebuie să exploateze diversitatea regională, să stimuleze cooperarea în cadrul frontierelor naționale și regionale și să deschidă noi oportunități, evitând fragmentarea și garantând fluxul mai liber al cunostiințelor pe ântreg teritoriul UE.

Clustere de inovare pentru creșterea regională

Clusterele – concentrări geografice de societăți, adesea IMM-uri, care interacționează unele cu altele, cu clienți și furnizori comuni, adesea, un fond de forță de muncă specializată, servicii financiare pentru întreprinderi, facilități în domeniul C&D și al formării – sunt un element important în strategiile de specializare inteligentă. Ele furnizează un mediu favorabil care stimulează competivitatea și inovarea. Sprijinul pentru dezvoltarea acestora trebuie să fie concentrat asupra domeniilor cu avantaj comparativ.

Medii de afaceri favorabile inovării pentru IMM-uri

Un sector înfloritor al IMM-urilor este esential pentru creștere, locuri de muncă și inovare și, astfel, pentru coeziune. IMM-urile sunt esentiale pentru economia UE: aproximativ 20 de milioane dintre ele reprezintă aproape 60 % din valoarea adăugată și două treimi din ocuparea forței de muncă în sectorul privat. Peste 92 % sunt microîntreprinderi care angajează mai putin de 10 oameni.

Astfel, autoritățile regionale și naționale ar trebui să sprijine mediile de afaceri favorabile inovării în oferirea de asistentă IMM-urilor, în special celor cu activitate intensă de C&D si creării de noi întreprinderi. În urma evaluării ex-post a FEDER din 2000-2006, s-a constatat că, deși sprijinul a permis crearea a cel putin un milion de locuri de muncă și sporirea investițiilor în cercetare și inovare, este necesar să se folosească intens împrumuturile, finanțarea prin capitaluri proprii și alte forme financiare.

Învățarea de-a lungul vieții în domeniul cercetării si inovării

Multe universități din UE contribuie la comercializarea cercetării prin încurajarea spiritului antreprenorial al studentilor și prin colaborarea cu întreprinderile regionale în domeniul inovării, devenind, astfel, mai puternic implicată în dezvoltarea economică regională. Institutul European de Inovare si Tehnologie este prima inițiativă care are drept scop impulsionarea competivitătii UE prin integrarea totală a învătământului universitar, cercetării „Innovation policy at regional level: Crafts and SME priorities for the new Innovation Strategy” – document de reflectie din partea secretariatului UEAPME – Uniunea Europeană a Artizanatului și a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (2010) și întreprinderilor (Triunghiul cunoasterii) pentru a genera și promova inovarea la nivel și cu impact mondial.

Educația, formarea și învățarea de-a lungul vieții, astfel cum sunt menționate în inițiativele emblematice „Tineretul în mișcare” și „Noi competente pentru noi locuri de muncă” ale strategiei Europa 2020 sunt vitale pentru dezvoltarea capacității regionale de inovare. Concentrarea programelor de învățământ școlar, profesional și universitar asupra competențelor transversale precum creativitatea, spiritul antreprenorial și inițiativa îi va ajuta pe tineri să își dezvolte pe deplin potențialul pentru inovare.

East Inno Transfer-Sprijinirea inovării și facilitarea transferului de cunoștințe înnoile state membre UE

Obiectivul general a fost sprijinirea implementării inițiativelor inovative în noile state membre din UE, privind trecerea la o economie bazată pe cunoaștere, prin îmbunătățirea capacității de preluarea a competențelor specifice ale diverselor categorii de actori implicați în dezvoltarea de servicii avansate pentru IMM-uri inovative și crearea de incubatoare tehnologice și de centre de transfer privind cercetarea și dezvoltare (C&D).

Obiectivele specifice au fost atinse prin schimburi de experiență și prin transfer de bune practici din regiuni mai avansate (Toscana –Italia; West Midlands – Marea Britanie) spre regiuni din noile statemembre ale UE (Județul Brașov – România; Silezia Inferioară –Polonia) cu scopul de:

a sprijini OTIMMC BV, în dezvoltarea de noi programe pentru IMM-uri inovative, prin îmbunătățirea competențelor personalului în servicii de inovare în afaceri;

a sprijini AMB și ADDJB, în implementarea strategiilor privind inovarea și C&D la nivel local și regional, prin îmbunătățirea capacității de politici publice și a competențelor personalului lor în management și inovare;

a sprijini dezvoltarea incubatoarelor academice și centrelor de transfer tehnologic în județul Brașov și Silezia Inferioară prin creșterea competențelor personalului din incubatorul academic de afaceri al Universității Tehnologice din Wroclaw și incubatorul academic din Universitatea Transilvania Brașov (care vor fi implicate în activitățile subproiectului)

Proiectul este împărțit în mai multe puncte de lucru după cum urmează:

Management și coordonare – asigură coordonarea financiară, tehnică și organizațională a partenerilor;

Metodologia de transferabilitate: definirea, implementarea și monitorizarea: – urmărește definirea metodologiei de transferabilitate pentru a se asigura eficiența activităților;

Analize ale studiilor de caz și recomandări de politici: are scopul de a sprijini transferul de bune practici către partenerii din România și Polonia;

Sesiuni de training și vizite de studiu: au scopul de a îmbunătăți competențele specifice ale personalului partenerilor dinRomânia și Polonia;

Diseminare și comunicare: – au scopul de a asigura odiseminare eficientă a rezultatelor și a output-urilor pentru acestsubproiect în regiunile partenere din România și Polonia, pentru a determina un impact real și o îmbunătățire importantă a practicilorși politicilor lor în domeniul inovării, C&D.

Bugetul subproiectului:

374.396 euro, din care contribuția FEDR este de 306.445 EUR, iar co-finanțarea de 67.951 EUR.

Perioada de implementare a subproiectului:

24 luni, mai 2011 – mai 2013

Partenerii implicați în desfășurarea proiectului au fost:

Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Brașov

Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov

Agenția Metropolitană Brașov

Universitatea Staffordshire – orașul Stafford, RegiuneaWest Midlands, Marea

Scuola Superiore Sant’Anna – Școala de Studii Avansate

Sant’Anna – orașul Pisa, Regiunea Toscana, Italia

Incubatorul academic de afaceri al Universității Tehnologice din Wroclaw – orașul Wroclaw, Regiunea Silezia Inferioară, Polonia

Subproiectul EAST INNO TRANSFER face parte din proiectul DISTRICT+ și anume Diseminarea inovativă a strategiilor pentru capitalizarea unor bune practici țintă.

Rezultatele generate de implementarea subproiectului sunt întărirea capacității de a implementa politici economice favorabile partenerilor din România și Polonia și îmbunătățirea competențelor specifice a personalului lor și ale altor actori privind serviciile de inovare în afaceri (programe de sprijinire a inovării, mecanisme și servicii de start-up pentru crearea IMM-urilor pentru tineri cercetători), crearea unui sistem de management viabil și dezvoltarea de incubatoare academice, centre de transfer C&D și parcuri tehnologice.

În cadrul proiectului, partenerii au identificat bune practici în domeniul inovării și transferului tehnologic și au elaborat un manual metodologic de transferabilitate și un ghid tematic pentru factorii de decizie politică cu recomandări privind centrele de informare tehnologică, parcurile industriale/ tehnologice/ științifice și IMM-urile din România și Polonia. Aceste recomandări vor putea sta la baza viitoarelor politici de inovare și transfer tehnologic de la nivel local/ județean/ regional.

Prin activitățile derulate și rezultatele obținute, au fost puse bazele derulării unor proiecte viitoare între parteneri în domeniul cercetării, inovării și transferului tehnologic.

Concluziile finale aferente cercetării

Există dovezi clare că țările care în trecut au investit mai mult în cercetare și inovare au înregistrat performanțe mai bune decât cele care au investit mai puțin în acest domeniu. Uniunea Europeană și-a propus ca, până în 2020, investițiile în cercetare și inovare din sectoarele public și privat să atingă valoarea de 3 % din PIB. Investițiile într-o economie europeană sănătoasă și competitivă sunt la fel de importante ca angajamentul nostru de reducere a datoriei și a deficitului în Europa. Investind 3 % din PIB-ul UE în cercetare și inovare până în 2020, am putea crea 3,7 milioane de locuri de muncă și am putea obține o creștere a produsului intern brut anual cu aproape 800 de miliarde de euro până în 2025. Odată cu îmbătrânirea populației și cu concurența puternică din partea economiilor emergente, creșterea economică și crearea de locuri de muncă în Europa trebuie să fie generată, în viitor, de inovarea la nivel de produse, servicii și modele de afaceri, inclusiv în sectorul public. Investițiile în cercetare și inovare au un puternic efect multiplicator, în special la nivel european. La ora actuală, Europa consacră însă mai puține resurse decât SUA și Japonia pentru cercetare și inovare. Trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a rămâne competitivi, iar programul Orizont 2020 le va oferi cercetătorilor și inventatorilor ajutor în acest sens.

Politica în domeniul cercetării și inovării își aduce o contribuție majoră la sprijinirea cele 10 priorități ale președintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker, în special: pachetul de măsuri referitor la creștere, locuri de muncă și investiții; crearea unei piețe digitale unice și a unei uniuni a energiei reziliente, cu o politică privind schimbările climatice orientată spre viitor; consolidarea industriei europene și creșterea influenței Europei pe scena mondială.

Bibliografie

Cărți și publicații de specialitate:

Terziovski, M. 2007, Building Innovation Capability In Organizations: An International Cross-Case Perspective. London, England: Imperial College Press

Mike Hobday, Innovation in East Asia: Diversity and development Technovation, Volume 15, Issue 2, 1997, Pages 55–63

Wolfgang Keller, 2002. "International Technology Diffusion," Journal of Economic Literature, American Economic Association, vol. 42(3), pages 752-782

Paul A. David, Dominique Foray, Property, and the Systems Dynamics of Technological Change, Summers, Shah (ed.), Proceedings of the World Bank Annual Conference on Development Economics, 2000

Raising the innovation potential of regions – a Communication on Regional Policy contributing to smart growth in Europe 2020

Schoen, J. & Mason, T.W. & Kline, W.A. & Bunch, The innovation cycle: a new model and case study for the invention-innovation process RM , 2005, Engineering Management Journal. vol 17:3. pag. 3–10

Dunning, J.H., Making Globalization Good: the Moral Challenges of Global Capitalism, 2005

Varjonen, V. , Management of Early Phases in Innovation Process: A

Case Study of Commercializing Technology in a Small Enterprise, Masters

Thesis, 2006, Helsinki University of Technology

Rombach, D & Achatz, R. , Research Collaborations Between

Academia and Industry. Proceedings: International Conference on

Software Engineering (FOSE’7), 2007, pag. 29-36

Jonas Mitasiunas, Innovation and Technology Transfer, articol sinteza pentru BONITA – Baltic Sea Region Programme 2007-2013, 2010, VilniusUniversity

R. Wintjes, H. Hollanders, The regional impact of technological change in 2020

COM(2010) 110 „Politica de coeziune: raport strategic pentru anul 2010 privind punerea în aplicare a programelor pentru perioada 2007-2013

Innovation Union Scoreboard 2014.pdf

Surse media

European Commission – Innovation Union http://ec.europa.eu/research/innovation-union/index_en.cfm

Revista Horizon: http://horizon-magazine.eu

Politicile Uniunii Europene: http://europa.eu/pol/index_ro.htm

Politica de Coeziune: http://europa.eu/!gX78yg

Comisia Europeană, Direcția Generală Cercetare și Inovare: http://ec.europa.eu/programmes/horizon2020/en/news/horizon-2020-brief-eu-framework-programme-research-innovation

Orizont 2020 pe scurt : http://ec.europa.eu/research/index.cfm?pg=home&lg=en