Traficul Si Consumul de Droguri
Cuprins
ABREVIERI
Introducere
Capitolul I
TRAFICUL ȘI CONSUMUL ILICIT DE DROGURI (PREVENIREA)
1.1 Strategia Uniunii Europene în prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în perioada 2005-2072
1.1.1 Fundamentarea strategiei Uniunii Europene în problema drogurilor
1.1.2 Scopul strategiei Uniunii Europene în prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
1.1.3 Premise ale elaborării Planurilor de acțiune pe anii 2004-2008 și 2009-2014 ale Strategiei europene antidrog
1.1.4 Strategia Uniunii Europene în prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri până în anul 2014
1.1.4.1- Scopurile strategiei
1.1.4.2. Strategia antidrog a Uniunii Europene pentru perioada 2005-2072
1.1.4.3- Selectarea acțiunilor ce sunt cuprinse în Planurile de acțiune (2005-2008 și 2009-2014)
1.1.4.4. Coordonarea strategiei Uniunii Europene
1.1.5 Strategia Uniunii Europene în domeniul reducerii cererii de droguri
1.1.6 Strategia Uniunii Europene în perioada 2005-2072 în domeniul cooperării internaționale
1.1.7 Strategia antidrog a Uniunii Europene în perioada 2005-2014 în domeniul informării, cercetării și evaluării
Capitolul II
STRATEGIA ROMÂNIEI ÎN PREVENIREA , COMBATEREA ȘI CONSUMULUI TRAFICULUI DE DROGURI PÂNĂ ÎN ANUL 2014
2.1. Fundamentarea strategiei naționale antidrog
2.2. Viziunea, scopul și obiectivele strategiei naționale antidrog
2.2.1. Viziunea și scopul strategiei
2.2.2. Obiectivele strategiei naționale antidrog
2.3 Strategia națională antidrog a României pe perioada 2005-2014
2.3.1 Observații preliminare
2.3.2 Strategia reducerii cererii de droguri
2.3.2.1 Prevenirea consumului de droguri
2.3.2.3 Activitatea de prevenire a consumului ilicit de droguri în școli
2.3.2.4 Activitatea de prevenire a consumului de droguri desfășurată ia nivelul familiei
2.3.2.5 Activitatea de prevenire comunitară
2.3.3 Asistența medicală, psihologică si socială, reducerea riscurilor și reinserția socială a consumatorilor
2.3.3.1 Asistența medicală, psihologică și reinserția socială îmbunătățite cantitativ si calitativ
2.3.3.2 Reducerea riscurilor asociate consumului de droguri injectabile (harm-reduction)
2.3.4 Strategia reducerii ofertei de droguri
2.3.4.1 Observații generale privind nivelul traficului ilicit de droguri în România, ca element de bază în abordarea strategiei
2.4.2. Tendințele traficului ilicit cu droguri în România, important reper în abordarea strategiei naționale antidrog
2.4.3. Reducerea ofertei de droguri în România
2.5. Strategia națională antidrog în domeniul cooperării internaționale
2.6. Strategia naționala antidrog în domeniul informării și evaluării
CAPITOLUL III IMPLEMENTAREA PROGRAMULUI MAREA ALIANȚĂ ANTIDROG
ȘI REGIMUL DROGURILOR ÎN LEGISLAȚIA PENALĂ A ROMÂNIEI
3.1. Importanța constituirii sistemului național integrat de prevenire și combatere a traficului și consumului ilicit de droguri
3.2 Obiectivele Programului Marea Alianță Română Antidrog
3.3. Direcțiile prioritare de implementare a sistemului național integrat de prevenire și combatere a traficului și consumului ilicit de droguri
3.3.1 Dezvoltarea unor programe sectoriale de prevenire a consumului de droguri
3.3.2 Dezvoltarea centrelor de prevenire.
3.3.3. Consolidarea instituțiilor implicate în reducerea ofertei de droguri
3.3.3.1. Întărirea capacităților de combatere a traficului și consumului ilicit de droguri 3.3.3.2. Consolidarea capacității de evaluare-coordonare a Agenției Naționale Antidrog
3.3.4. Inițierea și intensificarea relațiilor de colaborare cu instituții similare din alte state
3.3.5. Informatizarea sistemului național integrat destinat monitorizării dinamicii consumului si traficului ilicit de droguri în România
3.6 Legislație faptele prevăzute de Legea nr. 143/2000
3.6.1 Aspecte generale privind incriminarea faptelor socialmente periculoase la regimul drogurilor în legislația penală a României
3.6.2 Obiectul juridic și obiectul material al infracțiunilor de trafic ilicit de droguri
3.6.3 Legislație privind aplicarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
3.6.3.1 Aspecte legislative privind cultivarea ilicită de plante (canabis) ce conțin substanțe și preparate stupefiante și psihotrope în România
CAPITOLUL IV
INFRACȚIUNEA DE TRAFIC ILICIT DE DROGURI – SPEȚE
4.1. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri în modalitatea cultivării de plante ce conțin substanțe psihotrope (canabis).
4.2. Speță. Trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de canabis în modalitatea cultivării fără drept
4.3. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc (heroină) în modalitatea vânzării.
4.4. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc (ecstasy) în modalitatea deținerii ilicite.
4.5. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc (heroină) în modalitatea procurării.
4.6. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc (ecstasy) de către cetățeni români în străinătate.
4.7. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc (ecstasy, heroină). Achitare din lipsă de probe de către instanța de fond
4.8. Speță. Complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc (heroină)
4.9. Speță. Trafic ilicit de droguri săvârșit de un grup organizat. Cerințe legale
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ABREVIERI
art. – articol
alin, – alineat
alin, fin. – alineat final
C.A. – Curtea de Apel
C.D. – Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem
C.p. – Cod penal
C.p.p. – Cod procedură penală
C.S.J. – Curtea Supremă de justiție
Î.C.C.J. – înalta Curte de Casație și justiție
ed, – ediția
Ed. – editura
H.G. – Hotărârea Guvernului României
M. Of. – Monitorul Oficial al României
p. – pagina
R.D.P. – Revista de Drept Penal
R.R.D. – Revista Română de Drept
S.C.j. – Revista Studii și Cercetări Juridice
T.S. – Tribunalul Suprem
T.M.B. – Tribunalul Municipiului București
vol. – volumul
Introducere
Traficul și consumul de droguri reprezintă fenomenul cel mai complex,profound și tragic al lumii contemporane.În condițiile în care , anual,miliarde de lei și sute de mii de oameni sunt angrenați în acest mariaj al morții numit “traficul și consumul illicit de droguri”.
În perspectiva anilor viitori , amploarea acestui fenomen este deosebit de îngrijorătoare și faptului că nu există o statistică clară și precisă a producției , traficului ,consumului și numărului celor decedați din cauza drogurilor.
Traficul și consumul illicit de droguri reprezintă o problemă socială complexă și în același timp o problemă de sănătate publică , ale cărei modalități de manifestare,repercursiuni și moduri de soluționare , interesează atât factorii instituționali ai statului cât și opinia publică .
Amploarea pe care o cunoaște criminalitatea internațională și faptul că aceasta afectează toate statele globului, le-a determinat pe acestea să dezvolte colaborarea internațională în vederea combaterii acestui fenomen.
Criminalitatea creată de droguri , prin consecințele sale de ordin social ,economic ,medical,cultural și politic cauzează prejudicii considerabile nu numai intereselor de stat dar și celor ale societății, ale multor persoane particulare, atentează la viața și sănătatea cetățenilor,influențează în mod demoralizator asupra conștiinței și comportamenului oamenilor .
Consecințele medicale, socio-economice, culturale și politice nefaste ale consumului și traficului de stupefiante potențează din cele mai vechi timpuri eforturile pentru stoparea acestui fenomen.
Transformările radicale ale societății de-a lungul istoriei sale, evoluția mijloacelor de producție și apariția noilor tehnologii, crearea și dezvoltarea continuă ale rețelelor de căi de comunicație intercontinentală, necesitând perioade de timp din ce în ce mai reduse pentru parcurgerea distanțelor, au determinat extinderea „anatemei” drogurilor la nivel mondial, nici o națiune nemaiputându-se considera apărată de efectele distructive ale stupefiantelor.
Consolidarea structurilor crimei organizate, care – funcționând în mod similar unei entități economice legale, dar în domenii ale cerinței de mărfuri și servicii prohibite de către societate prin norme juridice – trebuie să fie competitivă pentru a se autoproteja, și-a găsit expresia în acutizarea fenomenului traficului ilicit de stupefiante, în ciuda repetatelor și a tot mai deselor încercări ale comunității internaționale de elaborare a unor strategii eficiente de luptă în vederea prevenirii și a combaterii acestui flagel.
Internaționalizarea activităților infracționale a provocat apariția unor noi grupări organizate care, în loc să lupte între ele pentru impunerea dominației lor asupra unui anumit teritoriu, își unesc forțele, urmând modelul fuzionărilor care operează în cadrul economiei ilicite.
Contextul geopolitic și social al României, aflată la răscrucea principalelor rute de trafic de droguri între Orient și vestul Europei (pe „ruta balcanică” Turcia – Bulgaria – România – Europa Occidentală, prelungire a „căii africane’’ Egipt – Iran și Irak – Turcia; pe „ruta baltică” Letonia, Estonia și Lituania – România și Polonia – Germania; pe ‚,drumul asiatic’’ China – Rusia – Ucraina – Republica Moldova – România; pe ,,calea Americii de Sud’’ de unde vine cocaina pe cale maritimă, prin Mediterana, și pe cale aeriană, prin aeroportul Otopeni), este marcat de dificultățile inerente perioadei de tranziție prelungită între sistemul economiei de stat centralizate și crearea mecanismelor specifice economiei de piață.
Situația actuală a creșterii în progresie geometrică de la an la an a numărului consumatorilor și a cantităților de droguri confiscate tinde să se transforme într-un fenomen social spre al cărui control trebuie să se îndrepte toate acțiunile organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale specializate, precum și rezultatele cooperării cu instituțiile și organismele Uniunii Europene și ale Organizației Națiunilor Unite
Îngrijorarea specialiștilor in materie este alimentată , în primul rând , de mondializarea crescândă a acestei problematici și de ștergerea , tot mai rapidă a distincției , existente într-o recentă anterioritate ,între țarile producătoare , consumatoare și de tranzit. Un exemplu elocvent din acest punct de vedere , îl constituie escaladarea problematicii în Romania începând cu anul 1990 , când traficul illicit și abuzul de droguri au surclasat toate pronosticurile specialiștilor , astfel că dintr-o țară de “tranzit” a devenit una “consumatoare de droguri”
În societățiile contemporane consumul de droguri constituie una dintre cele mai grave probleme sociale “în general ,o problemă socială poate fi definită ca o condiție sau o situație socială apreciată de public sau de către experți ca fiind neobijnuită sau intolerabilă deoarece reprezinată o discrepanță sau un decalaj.
În prezent,traficul illicit de droguri este o activitate criminală foarte lucrativă , cu caracter supranațional , care acționează în conformitate cu legile economiei de piață ,având drept scop imediat alimentarea centrelor de consum și ca finalitate , obținerea unor enorme beneficii , ceea ce presupune in mod justificat interesul statului de a-și orienta în mod mai eficient propria politică în lupta antidrog , pentru apărarea sănătății propriilor cetățeni și salvarea valorilor socialo-morale.
Însa, fiecare stat are anumite “particularități “ create de așezarea geografica , tradiții ,religie, cultură și nu în ultimul rând , de diversitatea și disponibilitatea drogurilor la un anumit moment dat.
ii numit “traficul și consumul illicit de droguri”.
În perspectiva anilor viitori , amploarea acestui fenomen este deosebit de îngrijorătoare și faptului că nu există o statistică clară și precisă a producției , traficului ,consumului și numărului celor decedați din cauza drogurilor.
Traficul și consumul illicit de droguri reprezintă o problemă socială complexă și în același timp o problemă de sănătate publică , ale cărei modalități de manifestare,repercursiuni și moduri de soluționare , interesează atât factorii instituționali ai statului cât și opinia publică .
Amploarea pe care o cunoaște criminalitatea internațională și faptul că aceasta afectează toate statele globului, le-a determinat pe acestea să dezvolte colaborarea internațională în vederea combaterii acestui fenomen.
Criminalitatea creată de droguri , prin consecințele sale de ordin social ,economic ,medical,cultural și politic cauzează prejudicii considerabile nu numai intereselor de stat dar și celor ale societății, ale multor persoane particulare, atentează la viața și sănătatea cetățenilor,influențează în mod demoralizator asupra conștiinței și comportamenului oamenilor .
Consecințele medicale, socio-economice, culturale și politice nefaste ale consumului și traficului de stupefiante potențează din cele mai vechi timpuri eforturile pentru stoparea acestui fenomen.
Transformările radicale ale societății de-a lungul istoriei sale, evoluția mijloacelor de producție și apariția noilor tehnologii, crearea și dezvoltarea continuă ale rețelelor de căi de comunicație intercontinentală, necesitând perioade de timp din ce în ce mai reduse pentru parcurgerea distanțelor, au determinat extinderea „anatemei” drogurilor la nivel mondial, nici o națiune nemaiputându-se considera apărată de efectele distructive ale stupefiantelor.
Consolidarea structurilor crimei organizate, care – funcționând în mod similar unei entități economice legale, dar în domenii ale cerinței de mărfuri și servicii prohibite de către societate prin norme juridice – trebuie să fie competitivă pentru a se autoproteja, și-a găsit expresia în acutizarea fenomenului traficului ilicit de stupefiante, în ciuda repetatelor și a tot mai deselor încercări ale comunității internaționale de elaborare a unor strategii eficiente de luptă în vederea prevenirii și a combaterii acestui flagel.
Internaționalizarea activităților infracționale a provocat apariția unor noi grupări organizate care, în loc să lupte între ele pentru impunerea dominației lor asupra unui anumit teritoriu, își unesc forțele, urmând modelul fuzionărilor care operează în cadrul economiei ilicite.
Contextul geopolitic și social al României, aflată la răscrucea principalelor rute de trafic de droguri între Orient și vestul Europei (pe „ruta balcanică” Turcia – Bulgaria – România – Europa Occidentală, prelungire a „căii africane’’ Egipt – Iran și Irak – Turcia; pe „ruta baltică” Letonia, Estonia și Lituania – România și Polonia – Germania; pe ‚,drumul asiatic’’ China – Rusia – Ucraina – Republica Moldova – România; pe ,,calea Americii de Sud’’ de unde vine cocaina pe cale maritimă, prin Mediterana, și pe cale aeriană, prin aeroportul Otopeni), este marcat de dificultățile inerente perioadei de tranziție prelungită între sistemul economiei de stat centralizate și crearea mecanismelor specifice economiei de piață.
Situația actuală a creșterii în progresie geometrică de la an la an a numărului consumatorilor și a cantităților de droguri confiscate tinde să se transforme într-un fenomen social spre al cărui control trebuie să se îndrepte toate acțiunile organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale specializate, precum și rezultatele cooperării cu instituțiile și organismele Uniunii Europene și ale Organizației Națiunilor Unite
Îngrijorarea specialiștilor in materie este alimentată , în primul rând , de mondializarea crescândă a acestei problematici și de ștergerea , tot mai rapidă a distincției , existente într-o recentă anterioritate ,între țarile producătoare , consumatoare și de tranzit. Un exemplu elocvent din acest punct de vedere , îl constituie escaladarea problematicii în Romania începând cu anul 1990 , când traficul illicit și abuzul de droguri au surclasat toate pronosticurile specialiștilor , astfel că dintr-o țară de “tranzit” a devenit una “consumatoare de droguri”
În societățiile contemporane consumul de droguri constituie una dintre cele mai grave probleme sociale “în general ,o problemă socială poate fi definită ca o condiție sau o situație socială apreciată de public sau de către experți ca fiind neobijnuită sau intolerabilă deoarece reprezinată o discrepanță sau un decalaj.
În prezent,traficul illicit de droguri este o activitate criminală foarte lucrativă , cu caracter supranațional , care acționează în conformitate cu legile economiei de piață ,având drept scop imediat alimentarea centrelor de consum și ca finalitate , obținerea unor enorme beneficii , ceea ce presupune in mod justificat interesul statului de a-și orienta în mod mai eficient propria politică în lupta antidrog , pentru apărarea sănătății propriilor cetățeni și salvarea valorilor socialo-morale.
Însa, fiecare stat are anumite “particularități “ create de așezarea geografica , tradiții ,religie, cultură și nu în ultimul rând , de diversitatea și disponibilitatea drogurilor la un anumit moment dat.
Percepția tinerilor despre droguri este diferită, unii le consideră ca fiind ceva normal de consumat ,ceva care crează stări deosebite uitând în mod conștient sau inconștient ca ele pot duce la marginalizare , excludere din grup sau chiar din societate .
Lipsa de informații deformarea realității , tendința de evaluare dintr-un sistem considerat nedrept , reprezintă câteva din elementele de ordin social care explică extinderea considerabilă a abuzului si dependenței de drog .
În primul rand , consumul de droguri este direct legat de deteriorarea sănătății oamenilor, amplificând creșterea costurilor pentru rezolvarea acestei probleme sociale complementar , care este boala. În al doilea rând , consumul de droguri se află într-o relație strânsă cu criminalitatea si prostituția .Pe de alta parte , vânzarea drogurilor reprezintă un veritabil “monopol” al rețelelor mafiote ,motiv pentru care consumul de droguri întărește si amplifică crima organizată care este o problemă socială extreme de importantă.
Conform cu Rădulescu deși majoritatea manualelor de criminologie și sociologie a deviantei consideră consumul de droguri ca o “crimă fară victime” , în sensul că nu aduce prejudicii societății , ci doar indivizilor implicați , consumul reprezintă in realitate , un veritabil flagel care deteriorează sănătatea a milioane de oameni . De aceea consumul de droguri nu este o crimă fară victime , ci un delict cu un impact negativ asupra societății .
În numeroase cazuri consumul poate fi ocazional si nu generează obligatoriu dependența . In schimb starea de dependența fata de anumite substanțe , utilizate pentru anumite efecte sau pentru a evita durerea si discomfortul are multiple efecte negative din punct de vedere psihologic si fiziologic .
“Ca orice problemă socială consumul si abuzul de droguri are o dimensiune obiectivă si una subiectivă.” Astfel din punct de vedere obiectiv , utilizarea drogurilor constituie o amenințare serioasă pentru viața și sănătatea oamenilor. Din punct de vedere subiectiv consumul de droguri este privit altfel de diferite categorii de public , având caracter problematic .
Capitolul I
TRAFICUL ȘI CONSUMUL ILICIT DE DROGURI (PREVENIREA)
1.1 Strategia Uniunii Europene în prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în perioada 2005-2072
Pentru a înțelege mai bine strategia României în prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, la care un aport deosebit îl aduc Ministerul Public și Ministerul Justiției, vom prezenta, în primul capitol, strategia Uniunii Europene în acest domeniu, fiind știut că strategia națională își are izvorul în strategia europeană care abordează fenomenul la nivel global.
1.1.1 Fundamentarea strategiei Uniunii Europene în problema drogurilor
Strategia Uniunii Europene în problema prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri se fundamentează pe:
a) principiile de bază ale legislației Uniunii Europene; în acest sens, măsurile cuprinse în Strategia europeană pe droguri și în cele două Planuri de acțiune pe anii 2005-2008 și 2009-2014 respectă valorile fundamentale ale Uniunii, cum sunt: respectul pentru demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, solidaritatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului;
b) prevederile convențiilor internaționale în materia drogurilor si Recomandarea Adunării Generale a O.N.U. din anul 1998, care în politica drogurilor a statelor pune accentul pe abordarea integrală și echilibrată a reducerii cererii și ofertei de droguri ca elemente ce se susțin reciproc;
c) cadrul legal actual al tratatelor Uniunii Europene și Comisiei Europene cu respectarea competenței Uniunii, Comunității și ale statelor membre;
d) faptul că, deși problema drogurilor este o chestiune națională a fiecărui stat membru, ea reprezintă o problemă globală pentru toate statele Uniunii, motiv pentru care trebuie abordată într-un context transnațional;
În contextul abordării transnaționale a chestiunii drogurilor, în domeniul sănătății, Comunitatea completează acțiunile statelor membre de reducere a riscurilor de sănătate asociate consumului de droguri prin acțiuni de informare și prevenire.
În controlul comerțului cu precursori folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor, Comunitatea oferă un cadru juridic corespunzător. De asemenea, legislația Comunității prevede o serie de măsuri pentru prevenirea spălării banilor murdari proveniți din traficul ilicit de droguri. Reglementările din tratatele Uniunii referitoare la cooperarea între poliție, vamă și autoritățile judiciare constituie un element esențial în prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri în hotarele Comunităților.
Sub acest aspect Decizia-cadru pentru combaterea traficului ilicit cu droguri a reprezentat un pas major în stabilirea prevederilor minime ale elementelor componente ale infracțiunilor și pedepselor aplicabile în cazul traficului ilicit de droguri.
e) relațiile externe ale Uniunii cu alte organe internaționale cu vocație în materia drogurilor cu care inițiază diferite planuri de acțiune sau dialoguri pe această temă.
1.1.2 Scopul strategiei Uniunii Europene în prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
Scopul declarat al strategiei Uniunii Europene este protejarea și îmbunătățirea nivelului de bunăstare al societății și al individului, protejarea sănătății publice, asigurarea unui nivel ridicat de securitate pentru cetățeni și abordarea de o manieră echilibrată și integrată a problemei drogurilor.
În același timp, prin strategia Uniunii Europene în domeniul drogurilor, se urmărește a se adăuga forță strategiilor naționale ale statelor membre, concomitent cu respectarea principiilor subsidiarității și proporționalității, stabilite prin tratatele existente.
Din întreaga strategie a Uniunii Europene în domeniul drogurilor se desprinde ideea că statele membre trebuie să ia în considerare impactul strategiilor lor naționale asupra altor state membre, cât și modul în care diferitele strategii naționale ale statelor membre se pot sprijini reciproc și contribuțiile pe care aceste strategii le pot aduce în vederea îndeplinirii obiectivelor din Strategia Uniunii Europene.
Prin Planurile de acțiune ale Strategiei europene pe droguri s-a avut în vedere sprijinirea inițiativelor locale, regionale, naționale și transnaționale pentru folosirea cât mai eficientă a resurselor și potențialului disponibil. Totodată au fost luate în considerare și constrângerile bugetare și organizaționale ale statelor membre și instituțiilor Uniunii Europene.
1.1.3 Premise ale elaborării Planurilor de acțiune pe anii 2004-2008 și 2009-2014 ale Strategiei europene antidrog
În elaborarea Strategiei Europene antidrog s-a avut în vedere faptul că problematica drogurilor poate fi abordată din diverse perspective, cum ar fi de la cele politice la cele de sănătate, de cercetare științifică, de practica de zi cu zi în domeniu și până la cooperarea operațională împotriva traficului de droguri. De asemenea, nu în ultimul rând, s-a avut în vedere cadrul legislativ existent al Uniunii Europene și al țărilor membre, cât și politicile prin care problema drogurilor să fie abordată într-o manieră coerentă și realistă.
Un prim element de care s-a ținut seama în abordarea strategiei europene antidrog a fost situația actuală a drogurilor în Uniune.
Această situație rezultă din rapoartele întocmite de Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri (în continuare EMCDDA), ca organism de specialitate al Uniunii Europene și rapoartele Europolului. Concret, la momentul analizei, s-a constatat că nu există date care să sugereze o scădere semnificativă a consumului de droguri în Uniune, în schimb numărul de decese asociate consumului de droguri s-a stabilizat și chiar a început să scadă. A sporit numărul de state membre ale Uniunii Europene care au adoptat prevederi legale privind tratamentul medical adecvat consumatorilor și consumatorilor dependenți de droguri cum este și cazul României, iar serviciile medicale puse în slujba acestora s-au diversificat.
Referitor la reducerea traficului de droguri în Uniune, s-a concluzionat că, în ciuda eforturilor notabile și adeseori încununate cu succes atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii Europene, traficul ilicit de droguri a rămas unul din cele mai profitabile tipuri de comerț pentru grupările de criminalitate organizată din cadrul Uniunii Europene.
La elaborarea noii strategii s-a ținut seama și de rezultatele evaluării finale a Planului de acțiune antidrog european pe perioada 2000-2004. Analiza modului cum a fost îndeplinit acest plan a arătat că s-au realizat progrese ale actualei strategii europene antidrog. Cu toate acestea, nu s-a constatat că s-ar înregistra o reducere semnificativă în prevalenta consumului de droguri sau că disponibilitatea consumului s-ar fi redus substanțial.
Rezultatele evaluării Strategiei Uniunii Europene pe droguri și a Planului de acțiune pe 2000-2004 indică faptul că trebuie aduse îmbunătățiri planurilor pe 2005-2008 și 2009-2014, în sensul că:
a) trebuie stabilite obiective și priorități clare și precise care să poată fi transpuse în indicatori operaționali și în acțiuni ale viitoarelor planuri de acțiune, cu responsabilități și termeni limită clar definiți;
b) înregistrarea unui progres constant în ceea ce privește disponibilitatea și capacitatea de comparare a informației referitoare la monitorizarea situației drogurilor;
c) programul multianual al Uniunii de consolidare a zonei de libertate, securitate și justiție ar trebui să reflecte obiectivele noii strategii pe droguri și ale noilor planuri de acțiune;
d) Grupul Orizontal pe Droguri (HDC ) al Uniunii Europene ar trebui să se concentreze pe avansarea și monitorizarea implementării acțiunilor stabilite în viitoarele planuri de acțiune, precum și coordonarea activității altor grupuri de lucru pe droguri ale Consiliului.
1.1.4 Strategia Uniunii Europene în prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri până în anul 2014
1.1.4.1- Scopurile strategiei
Elaborarea întregii Strategii europene antidrog și a Planurilor de acțiune până în anul 2012 are drept țintă realizarea următoarelor scopuri:
a) asigurarea unui înalt nivel de protecție a sănătății și bunăstării membrilor statelor Uniunii Europene;
b) completarea acțiunilor statelor membre de prevenire și reducere a consumului de droguri, a dependenței și a riscurilor la adresa sănătății individului și societății, asociate consumului de droguri;
c) asigurarea unui nivel ridicat de securitate pentru populație, prin acțiuni îndreptate împotriva producerii de droguri, traficului transfrontalier ilicit de droguri și prevenirea deturnării precursorilor folosiți la fabricarea drogurilor din circuitul legal în cel ilicit;
d) intensificarea acțiunilor de prevenire a criminalității asociate drogurilor printr-o cooperare mai eficientă între statele membre ale Uniunii Europene pe baza unei abordări unitare a problematicii drogurilor.
În atingerea acestor scopuri, Uniunea Europeană conștientizează importanța implicării sale în problematica mondială a drogurilor, atât în calitate de consumator de stupefiante și de substanțe psihotrope ce provin din terțe țări, dar și în calitate de producător și exportator de droguri sintetice, fiind hotărâtă să se implice în rezolvarea acestei probleme.
1.1.4.2. Strategia antidrog a Uniunii Europene pentru perioada 2005-2072
Strategia Uniunii Europene în prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit se bazează în perioada 2005-2014 pe luarea tuturor măsurilor pentru reducerea echilibrată a cererii și ofertei de droguri în țările membre.
Abordarea echilibrată a reducerii cererii și ofertei de droguri la nivelul Uniunii și în țările membre presupune implementarea unor metode integrate în acest scop la nivelul Uniunii, o cooperare susținută între țări și o coordonare eficientă a planurilor de acțiune din partea oficialităților naționale. De asemenea, abordarea echilibrată a reducerii cererii și ofertei de droguri presupune si consultarea societății civile, a comunităților locale, a oamenilor de știință și a instituțiilor științifice, a profesioniștilor în domeniu și a reprezentanților ONG-urilor.
Această Strategie pe droguri a Uniunii Europene pentru perioada 2005-2014 se poate realiza prin folosirea mai intensă a instrumentelor deja existente în lupta antidrog la nivelul fiecărei țări membre, dar și prin crearea unor instrumente noi, pentru a se putea face față noilor provocări privind traficul și consumul ilicit de droguri pe perioada implementării planurilor de acțiune.
Strategia propusă de Uniunea Europeană pentru 2005-2014 permite o reducere a cererii și ofertei de droguri și printr-o abordare tematică sau regională a acestei chestiuni, În acest sens, statele membre care se confruntă, spre exemplu, cu o problemă comună în prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri au libertatea de a proceda la o cooperare operațională intensă, pentru a o rezolva într-un mod real și eficient. Alte state membre care, spre exemplu, nu se confruntă cu o asemenea problemă pot decide liber dacă să participe la o astfel de cooperare operațională.
Despre o astfel de abordare tematică sau regională statele vor informa Grupul Orizontal de Droguri ce funcționează în cadrul Uniunii Europene, care la rândul său va informa Consiliul.
Așa cum am mai menționat, implementarea strategiei Uniunii Europene în problema drogurilor se realizează prin intermediul a două Planuri de acțiune (2005-2008 și 2009-2014) în care sunt descrise ariile specifice de intervenție și acțiuni/e ce vor fi întreprinse de Uniunea Europeană.
Ariile specifice de intervenție și acțiunile ce s-au prevăzut, spre exemplu în Planul de acțiune pe 2005-2008, au fost aprobate de Consiliu după ce au fost propuse de Comisia Europeană. La rândul său, Comisia discută în prealabil propunerile sale prin consultări cu EMCDDA și EUROPOL. Tot Comisia este aceea care a elaborat rapoartele anuale privind modul în care s-au realizat acțiunile prevăzute în Planul de Acțiune 2005-2008 și le-a înaintat Consiliului.
În anul 2008, s-a analizat impactul Planului de acțiune pe perioada 2005-2008 asupra reducerii cererii și ofertei de droguri la nivelul Uniunii și s-a propus cel de-ai doilea Plan de acțiune 2009-2014, pentru a fi examinat de Parlamentul European și pentru a fi aprobat de către Consiliu. Se preconizează că, între anii 2009-2014, Comisia va continua să elaboreze rapoartele anuale de progres, urmând ca în anul 2015 să se facă o evaluare generală a Strategiei Uniunii Europene pe droguri și a Planurilor de acțiune, evaluare ce va fi înaintată Consiliului și Parlamentului European.
1.1.4.3- Selectarea acțiunilor ce sunt cuprinse în Planurile de acțiune (2005-2008 și 2009-2014)
Acțiunile ce sunt deja cuprinse în Planul de acțiune 2005-2008 și cele ce vor fi prevăzute în Planul de acțiune 2009-2014 sunt selectate ținându-se seama de situația operativă privind drogurile în fiecare din cele 25 de state membre ale Uniunii și diferențele ce există între ele în acest domeniu.
Pentru includerea acțiunilor propuse în planurile de acțiune, Comisia Europeană ține seama de următoarele criterii:
a) acțiunile propuse la nivelul Uniunii Europene trebuie să promoveze idei clare și să urmărească rezultate măsurabile și realiste. Rezultatele trebuie să fie specificate în avans.
b) acțiunile propuse trebuie să contribuie în mod direct la realizarea cel puțin a unui obiectiv sau a unei priorități stabilite prin strategia Uniunii Europene;
c) intervențiile ce urmează a fi făcute pentru realizarea acțiunilor propuse trebuie să țină seama de ecuația cost-eficiență;
d) să existe un număr limitat de intervenții pentru fiecare domeniu de acțiune.
În selectarea acțiunilor ce urmează a fi introduse în planurile de acțiune Comisia se orientează ținând seama de anumite priorități. Sub acest aspect, ea selectează acele acțiuni sau inițiative ce vizează reducerea cererii și ofertei de droguri, acordând întâietate cercetărilor în acest domeniu, dar și bunelor practici ce s-au conturat în acest domeniu.
1.1.4.4. Coordonarea strategiei Uniunii Europene
Coordonarea strategiei Uniunii Europene în problematica drogurilor reprezintă o chestiune extrem de importantă și chiar cheia succesului. Această coordonare a devenit și mai dificilă în condițiile în care 10 noi țări au devenit membre ale Uniunii Europene între care și România.
La nivelul Uniunii Europene, în prezent, coordonarea politicilor privind drogurile și deci a strategiei se face prin intermediul Grupului Orizontal pe Droguri (H.D.G.).
Atribuțiile Grupului Orizontal pe Droguri. O primă atribuție și cea mai importantă a grupului este aceea de a elabora o politică pe droguri foarte clară și coerentă pentru a fi adoptată de Consiliu. O a doua atribuție a grupului este aceea de a urmări modul în care politica adoptată este implementată de Consiliu la nivelul Uniunii Europene, în acest scop, grupul urmărește, prin intermediul mecanismului strategiei și al planurilor de acțiune elaborate în baza politicilor sale, modul în care acțiunile inițiate la nivelul Uniunii împotriva traficului și consumului ilicit de droguri sunt coordonate în mod corespunzător și eficient și dacă se află în deplină corelație cu acțiunile aprobate la nivelul statelor membre.
În exercitarea atribuțiilor sale, H.D.G. trebuie:
a) să monitorizeze și, dacă este necesar, să urmărească activitățile desfășurate în toate celelalte organisme ale Uniunii Europene care sunt relevante în aplicarea strategiei pe droguri și dacă se achită de sarcini;
b) să evite suprapunerea dintre sarcinile sale și ale altor organisme cu atribuții pe droguri și să intervină atunci când constată astfel de situații;
c) să semnaleze Consiliului orice lacune constatate în aplicarea politicilor în materie de droguri în cadrul Uniunii;
d) să sugereze, atunci când consideră necesar, lansarea unor inițiative.
Pentru a-și putea îndeplini sarcinile ce-i revin, H.D.G. este informat în permanență despre evoluția problemei drogurilor în statele membre ale Uniunii Europene, dar și a altor activități conexe drogurilor.
Informațiile le primește de la alte grupuri importante ce funcționează pe lângă Consiliu, cum sunt: Grupurile de cooperare poliție/vamă, Grupul Multidisciplinar pe Crimă Organizată, Grupul de lucru pe Sănătate, Grupul de lucru pe probleme economice sau Grupurile de Lucru comune pentru politică externă și securitate. La rândul lor, toate aceste grupuri sunt implicate și ele în implementarea strategiei și a planurilor de acțiune.
O latură importantă a coordonării strategiei Uniunii Europene o reprezintă relațiile externe ale Uniunii, adică cooperarea internațională. Se consideră că o coordonare mai eficientă trebuie să existe între Uniunea Europeană și partenerii săi internaționali și europeni. Sub acest aspect, H.D.G. are în permanență în atenție orice problemă de politică externă referitoare la droguri, fiind pregătit pentru schimbul de informații cu organismele internaționale, în același timp, H.D.G. stabilește pozițiile comune ale Uniunii Europene pe relațiile externe ale acesteia privind politica în domeniul drogurilor.
La înfăptuirea strategiei Uniunii Europene în domeniul drogurilor și a planurilor de acțiune își aduc aportul autoritățile naționale ale țărilor membre, responsabile cu coordonarea problemelor și politicilor pe droguri, care își au propriile lor programe și strategii izvorâte din strategia europeană.
Sub acest aspect, între H.D.G. și autoritățile naționale de resort trebuie să existe un permanent schimb de informații în problema drogurilor și a rezultatelor obținute, în acest scop, Președinția Consiliului asigură în principiu întâlniri de două ori pe an între H.D.G. și Coordonatorii Naționali pe Droguri , pentru a se schimba informații privind evoluțiile naționale în domeniu și pentru a se trece în revistă noi oportunități de colaborare.
1.1.5 Strategia Uniunii Europene în domeniul reducerii cererii de droguri
În domeniul reducerii cererii de droguri, Strategia Europeană pe Droguri 2005-2014 vizează obținerea următoarelor rezultate concrete de către fiecare țară membră a Uniunii:
a) reducerea măsurabilă a consumului de droguri, a dependenței și a riscurilor medicale și sociale ale acestuia;
Strategia Uniunii Europene cere ca această reducere, în fiecare țară, să se facă prin dezvoltarea și îmbunătățirea unui sistem integrat eficient, care să se bazeze pe rezultate științifice și care să includă măsuri concrete de prevenire a consumului, măsuri de intervenție rapidă, măsuri de tratament adecvate pentru toxicomani , măsuri pentru prevenirea riscurilor asociate consumului de droguri, măsuri de readaptare și reintegrare socială a dependenților de droguri.
b) măsurile de reducere a cererii de droguri trebuie să aibă în vedere toate consecințele sociale și medicale determinate de consumul de substanțe psihoactive ilegale, precum și polidependența asociată cu substanțe psihoactive legale, cum sunt alcoolul, tutunul și medicamentele.
Un astfel de sistem de reducere a cererii, în viziunea Uniunii Europene, implică din partea statelor membre în mod obligatoriu următoarele măsuri concrete bazate pe ultimele cuceriri ale științei:
– intervenții pentru a evita ca populația să consume droguri;
– intervenții pentru a se evita transformarea consumului experimental în consum regulat;
– asigurarea de programe de tratament;
– asigurarea de programe de reabilitare a consumatorilor și reintegrare socială;
– reducerea riscurilor medicale și sociale asociate consumului de droguri.
Toate aceste măsuri sunt complementare și de importanță egală, motiv pentru care Uniunea Europeană cere statelor membre ca acestea să fie o realitate într-o manieră integrată, pentru ca în final ele să contribuie la reducerea consumului de droguri și a dependenței și la reducerea consecințelor medicale și sociale asociate consumului.
In domeniul reducerii cererii de droguri, Uniunea Europeană consideră necesare următoarele priorități pentru statele Uniunii:
a) îmbunătățirea accesului populației la programe de prevenție și creșterea eficienței acestora (de la primele faze ale consumului până la reabilitarea pe termen lung a consumatorilor dependenți);
b) creșterea gradului de conștientizare a populației asupra riscurilor consumului de substanțe psihoactive și a consecințelor nocive ale acestora;
c) îmbunătățirea accesului tinerilor care consumă experimental substanțe psihoactive la programe precoce de intervenție;
d) îmbunătățirea accesului dependenților de droguri la programe de tratament diversificate, inclusiv tratamentul integrat psihosocial și farmacologic. Uniunea Europeană recomandă ca standardele de eficiență a programelor de tratament să fie evaluate în mod continuu, iar tratamentul dependenților să reprezinte o parte integrantă a politicilor de sănătate ale statelor membre;
e) îmbunătățirea accesului dependenților de droguri la servicii medicale pentru prevenirea și tratamentul HIV/SIDA, hepatitei și a altor boli infecțioase sau problemelor sociale cauzate de consumul de droguri.
1.1.6 Strategia Uniunii Europene în perioada 2005-2072 în domeniul cooperării internaționale
Pentru atingerea scopului acestei strategii se va acționa în următoarele direcții:
a) îmbunătățirea evidentă a eficienței și o coordonare mai vizibilă între statele membre, precum și între acestea și Comisia Europeană pentru promovarea unei abordări echilibrate în problema drogurilor și precursorilor, în relațiile cu diversele organizații internaționale în cadrul forurilor internaționale și în relațiile cu țările terțe, in cadrul acestei abordări echilibrate se va urmări reducerea producției și ofertei de droguri către Europa și ajutarea țărilor terțe în reducerea cererii de droguri.
b) cooperarea internațională trebuie să vizeze o abordare regională, internațională și multilaterală datorită naturii globale a problemei drogurilor, în acest sens, cooperarea trebuie să fie intensificată atât sub aspect bilateral (între Uniunea Europeană și țările terțe), dar și în cadrul organizațiilor și forurilor internaționale.
c) un efort susținut care să vizeze inițiative în domeniul aplicării legii, al eradicării, reducerii cererii, precum și alternative la modul de viață sau alternative de dezvoltare, susținute de comunitățile locale.
În domeniul relațiilor externe, strategia Uniunii Europene pune accentul pe următoarele activități prioritare:
a) o manieră de acțiune coordonată, eficientă și mai clară din partea Uniunii Europene în cadrul organizațiilor și forurilor internaționale, precum și promovarea unei abordări echilibrate a drogurilor;
In acest scop, Uniunea Europeană va urmări extinderea influenței sale politice pe arena internațională, precum și obținerea unui impact maxim cu resursele alocate combaterii producției și traficului ilicit de droguri, reducerii cererii de droguri și consecințelor negative ale acestora.
De asemenea, statele membre ale Uniunii Europene și Comisia Europeană vor continua consultările în cadrul Consiliului pentru a stabili o strategie comună și coordonată, în cadrul forurilor internaționale legate de problematica drogurilor. Abordarea comună trebuie să se manifeste prin eforturile depuse în cadrul organizațiilor și forurilor internaționale (de ex. Grupul Pompidou din cadrul Consiliului Europei, Grupul de la Dublin, UNODC, OMS, UNAIDS), dar și relațiile Uniunii Europene cu țările terțe.
b) încurajarea țărilor care nu sunt încă membre ale Uniunii Europene să adopte și să aplice acquis-ul comunitar și să participe cât mai mult posibil în structurile existente, cum sunt: EMCDDA, EUROPOL, EUROJUST;
c) să ajute țările terțe, inclusiv vecine ale Uniunii Europene precum și țările importante producătoare de droguri, să promoveze măsuri mai eficiente în reducerea cererii și ofertei de droguri, în parte prin întărirea cooperării între statele membre ale Uniunii Europene și prin promovarea problemelor legate de droguri în cadrul dialogului comun de politică externă și securitate, precum și cooperarea în vederea dezvoltării.
În acest sens, noile acorduri de cooperare între Uniunea Europeană și țările terțe vor continua să includă o clauză specială legată de cooperarea în domeniul drogurilor. Această clauză va fi adoptată la nivel regional și național și va fi bazată în mod obligatoriu pe principiile convenite Ia cea de a XX-a Secțiune UNGAS (este vorba de abordarea echilibrată și integrată bazată pe împărțirea responsabilităților), în politica de cooperare pe domeniul drogurilor cu alte regiuni, planurile de acțiune pe droguri ale Uniunii Europene trebuie să constituie o prioritate. Eforturile Uniunii Europene în domeniul cooperării internaționale au în vedere atât importanța unei anumite țări sau regiuni care prezintă interes în materia drogurilor pentru Uniune, dar și impactul problematicii drogurilor asupra dezvoltării susținute în acea țară sau regiune.
Uniunea Europeană acordă o atenție deosebită cooperării cu țările de la granița de est, cu țările balcanice, Afganistan și vecinii săi, America Latină și țările din Caraibe, Mexic și alte țări situate geografic pe rutele folosite de traficanți în tranzitarea drogurilor.
Se apreciază că, în acest fel, dezvoltarea cooperării cu astfel de țări ar ajuta foarte mult eforturile Uniunii Europene de a reduce oferta de droguri și consecințele consumului ilicit de droguri. De aceea, Uniunea Europeană consideră că acordurile regionale de cooperare, care vor include toate țările aflate pe anumite rute ale drogurilor, precum și posibilii parteneri pot juca un rol important în asigurarea unor soluții complexe pentru reducerea ofertei de droguri.
Pentru realizarea acestor acțiuni de cooperare externă, atât Comisia Europeană, cât și statele membre sunt conștiente că trebuie să aloce resursele financiare necesare.
1.1.7 Strategia antidrog a Uniunii Europene în perioada 2005-2014 în domeniul informării, cercetării și evaluării
În domeniul informării și cercetării, strategia va conduce la o mai bună înțelegere a problematicii drogurilor prin intermediul unei îmbunătățiri semnificative a bazei de date și a infrastructurii la care vor avea acces statele membre.
În domeniul informării și cercetării se va pune accent pe următoarele priorități:
a) îmbunătățirea infrastructurii informaționale a Uniunii Europene în domeniul drogurilor și consolidarea sistemelor și instrumentelor de informare pe droguri existente, utilizându-se serviciile EMCDDA și EUROPOL.
b) planurile de acțiune vor include teme de cercetare prioritare care vor fi dezvoltate la nivelul Uniunii Europene, luându-se în considerare evoluția rapidă a problematicii drogurilor, în acest scop, rezultatele cercetărilor, experiențele pozitive și bunele practici vor fi promovate la nivelul Uniunii Europene și al statelor membre, luându-se în considerare și rezultatele obținute de organizațiile internaționale relevante.
Cât privește evaluarea strategiei aplicate, aceasta va continua să reprezinte o parte importantă în abordarea politicii pe droguri a Uniunii Europene, în acest sens, Comisia Europeană va fi responsabilă pentru evaluarea continuă și de ansamblu a strategiei și a planurilor de acțiune, având pentru aceasta tot sprijinul statelor membre, a EMCDDA și a EUROPOL-ului.
Capitolul II
STRATEGIA ROMÂNIEI ÎN PREVENIREA , COMBATEREA ȘI CONSUMULUI TRAFICULUI DE DROGURI PÂNĂ ÎN ANUL 2014
2.1. Fundamentarea strategiei naționale antidrog
Urmând exemplul strategiei Uniunii Europene și strategia națională antidrog a României se fundamentează pe o serie de principii directoare care stau la baza tuturor acțiunilor ce sunt și care vor fi întreprinse pentru reducerea cererii și ofertei de droguri pentru consum. Aceste principii sunt:
1. Prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri reprezintă o prioritate a Guvernului României.
Dat fiind importanța ce se acordă de către Uniunea Europeană acțiunilor ce trebuie desfășurate de către țările membre pentru reducerea cererii și ofertei de droguri pentru consumul ilicit, Guvernul României a emis Hotărârea nr. 1243/2005, prin care a fost aprobat Programul Marea Alianță Română Antidrog (MARA), care reprezintă în fapt măsurile ce vor fi luate pentru îndeplinirea strategiei antidrog a țării noastre până în anul 2014. Așa cum se precizează în expunerea de motive a acestei hotărâri, prin Programul MARA se constituie și se implementează Sistemul Național Integrat de Prevenire și Combatere a Traficului și Consumului Ilicit de Droguri. Pe baza acestui document programatic de interes național, în România se vor dezvolta proiecte sectoriale pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, potrivit Strategiei Naționale Antidrog. Programul MARA se compune din proiecte pe domenii specifice activităților de reducere a cererii și ofertei de droguri, cooperare instituțională și internațională în domeniu. Programul MARA se implementează sub coordonarea Agenției Naționale Antidrog, în etape, pe perioada 2005-2009.
2. Prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în România se face în baza conceptului viziunii globale și unitare a acestei activități.
Guvernul României consideră că numai o viziune globală și unitară a autorităților cu privire la prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri poate avea șanse de reușită la nivelul societății românești.
Orice altă abordare, pe diferite criterii, ar duce la periclitarea întregii strategii.
Abordarea unei viziuni globale și unitare în materia prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri nu este nouă. Astfel, în Raportul mondial asupra drogurilor pe anul 2004 se sugerează statelor ce au aderat la convențiile internaționale în acest domeniu să ia în calcul o nouă abordare în prevenirea și combaterea fenomenului traficului și consumului ilicit de droguri, și anume abordarea globală a acestuia. Potrivit acestei concepții, prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri trebuie să intereseze întreaga societate, nu numai instituțiile publice abilitate, care singure nu pot rezolva această problemă, oricât s-ar strădui. De aceea, în viziunea globală a organismelor internaționale însărcinate cu controlul internațional al drogurilor, lupta contra fenomenului drogurilor va fi mai eficientă dacă instituțiilor abilitate li se alătură diverși actori ai societății civile (familii, organizații internaționale, media etc.) care să acționeze în baza unui program comun și să urmărească același obiectiv . Această viziune nu a existat în România până la înființarea Agenției Naționale Antidrog, ea fiind clar exprimată în Strategia Națională Antidrog pentru perioada 2005-2014.
După cum se cunoaște, lupta contra traficului și consumului ilicit de droguri în România, începând cu anul 1990 s-a făcut în baza unor programe speciale gestionate de organizații specializate, nefăcându-se o abordare care să facă apel la ansamblul societății românești.
De aceea, și rezultatele obținute în acest domeniu nu au fost pe măsura așteptărilor. Recentele analize făcute de Guvernul României au scos în evidență că o problemă de mare actualitate pentru societatea românească o constituie creșterea nivelului cererii de droguri în rândul populației și îndeosebi în rândul tinerei generații. Deși fenomenul este în plină creștere, Guvernul României apreciază că instituțiile abilitate ale statului nu dispun de suficiente resurse financiare în vederea adoptării de măsuri corespunzătoare pentru identificarea și aplicarea de mijloace și modalități eficiente de prevenire și combatere a acestuia.
Potrivit Centrului European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri (EMCDDA), media costurilor publice pentru tratamentul unui toxicoman în cele 15 țări membre ale Uniunii Europene era de 2.011 euro pe an, iar în unele state această sumă este cu mult mai mare (de ex. Suedia – 6.085 euro, Belgia – 8.470 euro, Olanda – 2.996 euro, Germania – 2.509 euro).
Spre deosebire de majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene, în România sumele bugetare alocate tratamentului toxicomanilor sunt extrem de reduse, costul mediu pentru un pacient tratat fiind de numai 77 euro, iar reprezentarea cheltuielilor publice aferente domeniului drogurilor raportată la Produsul Intern Brut (P1B) este irelevantă.
Lipsa fondurilor necesare desfășurării activităților de prevenire a consumului ilicit de droguri și implicit de reducere a cererii a condus, pe de o parte, la imposibilitatea efectuării tratamentelor pentru toxicomani, iar pe de altă parte, la evidențierea inexactă a acestora și drept urmare, la subestimarea și ignorarea dimensiunii și dinamicii fenomenului drogurilor în țara noastră.
Existența unor mentalități diferite în abordarea serviciilor destinate prevenirii, tratamentului și reabilitării persoanelor consumatoare și dependente de droguri, inocența, omisiunile și chiar prevederile contradictorii în reglementările interne ale diferitelor instituții abilitate în domeniu, în special Ministerul Sănătății Publice, nerealizarea unui parteneriat real între instituțiile statului și sectorul neguvernamental, inexistența unor instituții specializate de formare integrată a profesioniștilor, au avut drept urmare propunerea și derularea unor programe de tratament insuficiente.
Pe fondul acestor neajunsuri și al noii viziuni în abordarea problematicii drogurilor a fost elaborat și aprobat Programul Marea Alianță Română Antidrog care prin prevederile lui asigură înfăptuirea Strategiei Naționale Antidrog.
3. Principiul opțiunii individuale.
Dat fiind complexitatea fenomenului consumului ilicit de droguri, Strategia Națională Antidrog își propune să realizeze combaterea lui nu prin măsuri de forță, ci are în vedere opțiunea fiecărui dependent de droguri care trebuie să fie conștient de pericolul pe care îl reprezintă pentru el consumul de droguri, dar și gravele probleme sociale pe care le declanșează. Pe acest principiu al opțiunii individuale este articulată și legislația României în domeniul drogurilor.
Astfel, în conformitate cu art. 27 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 522/2004, „persoana care consumă ilicit droguri aflate sub control național poate fi inclusă, cu acordul său, într-un program integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri. Manifestarea acordului de includere în circuitul integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri se face prin semnarea unui document, potrivit regulamentului pentru aplicarea dispozițiilor prezentei legi".
O altă dispoziție legală asemănătoare este cea cuprinsă în art. 191 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 introdus prin Legea nr. 522/2004. Astfel „după primirea raportului de evaluare întocmit de Centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, în baza expertizei medico-legale, în termen de 5 zile, procurorul dispune, cu acordul învinuitului sau inculpatului, includerea acestuia într-un program integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri". Aceste exemple din legislație sunt foarte concludente în ce privește principiul opțiunii individuale a consumatorului de droguri cu privire la introducerea sa într-un program integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri pentru tratament.
4. Principiul coordonării și cooperării unitare în combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Acest principiu pe care este clădită strategia națională antidrog a României presupune că toate autoritățile cu atribuții în acest domeniu, dar și societatea civilă trebuie să coopereze la atingerea obiectivelor sub îndrumarea si coordonarea Guvernului. Aprobarea programului (MARA) de către Guvern și înfăptuirea măsurilor și acțiunilor acolo prevăzute reprezintă o expresie a principiului coordonării si cooperării unitare a societății românești în combaterea traficului si consumului ilicit de droguri. In plan operațional coordonarea și cooperarea unitară în combaterea traficului și consumului ilicit de droguri se face de către Agenția Națională Antidrog care are atribuții în acest sens ca reprezentantă a Guvernului.
5. Principiul complementarității.
Este strâns legat de principiul de la pct. 4. El presupune că pe lângă instituțiile guvernamentale și autoritățile implicate în realizarea și extinderea programelor de prevenire a consumului abuziv de droguri și a traficului ilicit trebuie atrasă și societatea civilă.
În acest sens, un rol important îl au ONG-urile care au ca obiect de activitate prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri.
6. Principiul continuității.
Acesta presupune că toate activitățile cuprinse în strategia națională antidrog și Programul MARA trebuie să aibă un caracter permanent, să nu cunoască întreruperi în funcție de culoare politică a Guvernului. Deci indiferent de formațiunile politice ce ajung la guvernare până în anul 2012, toate guvernele ce se succed trebuie să aplice cu caracter de permanență Strategia Națională Antidrog și să o perfecționeze în mod continuu.
7. Principiul legalității.
Acest principiu presupune ca întreaga strategie națională antidrog pentru perioada 2005-2014 trebuie să se bazeze numai pe dispozițiile legale în vigoare. Este de remarcat că în principiu, la ora actuală în materie de droguri, România are un cadru juridic complet, modern, corespunzător și compatibil cu cel existent în celelalte țări ale Uniunii,care constituie pilonul în lupta împotriva fenomenului traficului și consumului ilicit de droguri. Este necesar de precizat și faptul că întreg cadrul juridic al drogurilor existent la ora actuală în România este clădit atât pe convențiile internaționale existente în materie, cât și pe legislația comunitară de profil, fapt ce-i conferă o bază solidă de legalitate,
8.Principiul respectării drepturilor omului promovat de Convenția europeană a drepturilor omului. Întreaga strategie națională antidrog a României cât și măsurile acțiunile prevăzute în programele operative care însoțesc și înfăptuiesc strategia națională sunt concepute în contextul respectării riguroase a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, consacrate în convențiile internaționale, cât și ale legislației comunitare în acest domeniu. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. 6 din Legea nr. 143/2000, „programul terapeutic și programul psihologic și social se desfășoară integrat, astfel încât consumatorul și consumatorul dependent să poată beneficia de o asistență medicală, psihologică și socială concomitentă și continuă, cu respectarea drepturi/or omului si a drepturilor pacientului potrivit legii".
9. Principiul confidențialității.
Potrivit acestui principiu, datele și informațiile obținute în activitățile specifice antidrog despre persoanele implicate în consumul de droguri nu trebuie făcute publice, respectându-se principiul confidențialității. Acest principiu străbate ca un fir roșu legislația existentă în domeniul drogurilor.
Astfel, potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 „datele personale ale consumatorilor de droguri incluși în programul integrat de asistență a consumatorilor și consumatorilor dependenți de droguri beneficiază de confidențialitate, conform normelor în vigoare". Potrivit alin. 5 ai aceluiași articol „toate datele referitoare la persoanele supuse programului integrat de asistență a consumatorilor și a consumatorilor dependenți de droguri vor fi distruse după 10 ani de la încetarea supravegherii medicale, în cazul persoanelor supuse de mai multe ori programelor integrate de asistență a consumatorilor și a consumatorilor dependenți de droguri, datele vor fi distruse după 10 ani de la încetarea ultimei perioade de supraveghere medicală".
10. Principiul nediscriminării.
Potrivit acestui principiu aplicabil în strategia națională antidrog și consacrat de Constituția României, toate activitățile specifice antidrog se adresează tuturor cetățenilor din țara noastră indiferent de sex, apartenență etnică sau religioasă.
2.2. Viziunea, scopul și obiectivele strategiei naționale antidrog
2.2.1. Viziunea și scopul strategiei
Se apreciază că, după implementarea Programului MARA, la sfârșitul anului 2012 în România va funcționa în mod real un sistem integrat național de instituții și servicii publice care vor permite reducerea incidenței și prevalentei consumului de droguri în rândul populației generale, va fi acordată o asistență medicală, psihologică și socială corespunzătoare consumatorilor de droguri și vor fi eficientizate activitățile de prevenire și combatere a producției și traficului ilicit de droguri și precursori.
Scopul strategiei este menținerea la un nivel scăzut a consumului de droguri în rândul populației generale și de reducere a cazurilor de noi consumatori, în paralel cu reducerea criminalității organizate în legătură cu drogurile.
2.2.2. Obiectivele strategiei naționale antidrog
Obiectivele declarate ale strategiei naționale antidrog pe perioada 2005-2014 sunt următoarele:
a) intensificarea și diversificarea activităților de prevenire a consumului de droguri, în special a celor ce au legătură cu debutul consumului;
b) intensificarea cooperării polițienești, vamale și judiciare cu alte state și în special cu statele membre ale Uniunii Europene în lupta contra traficului și consumului ilicit de droguri și a criminalității asociate acestuia;
c) conștientizarea întregii populații despre necesitatea prevenirii și combaterii traficului și consumului de droguri, alcool și tutun;
d) realizarea unui sistem de sănătate publică și servicii sociale într-o rețea integrată, astfel încât să se asigure consumatorilor și consumatorilor dependenți de droguri utilizarea eficientă a tuturor resurselor existente, oferindu-li-se o gamă largă de proceduri terapeutice pentru recuperarea lor medicală și reintegrarea socială;
e) intensificarea și diversificarea acțiunilor de combatere a traficului ilicit de droguri, spălării banilor și a altor infracțiuni asociate acestora, prin îmbunătățirea coordonării diferitelor instituții abilitate;
f) creșterea calității colectării, analizei, prognozării și diseminării datelor obiective, viabile și comparabile referitoare la fenomenul drogurilor în România, după modelul european, cu sprijinul Observatorului Român de Droguri și Toxicomanie (ORDT) și al celorlalte instituții naționale cu atribuții în domeniu;
g) intensificarea cooperării internaționale atât cu privire la participarea României la organizațiile internaționale competente, cât și în relațiile bilaterale sau multilaterale cu anumite țări sau arii geografice;
h) asigurarea evaluării periodice a acțiunilor de luptă împotriva drogurilor, pentru perfecționarea continuă a strategiei antidrog.
Se apreciază că realizarea acestor obiective va face ca, la sfârșitul anului 2014, România să dispună de un sistem integrat de servicii de prevenire și tratament, structurat pe o rețea națională de centre de prevenire și consiliere antidrog, capabile să implementeze la nivel local strategii coerente în domeniu, în același timp, se va putea constata eficientizarea structurilor și programelor de combatere a fenomenului ilicit al drogurilor în vederea reducerii traficului de droguri transfrontalier, cu consecințe benefice în plan intern (reducerea cererii de droguri), iar în plan internațional anihilarea rețelelor transnaționale de trafic ilicit de droguri.
2.3 Strategia națională antidrog a României pe perioada 2005-2014
2.3.1 Observații preliminare
Strategia națională antidrog până în anul 2014 a fost elaborată după strategia europeană în domeniu, În acest sens, au fost stabilite obiectivele generale și specifice pentru reducerea cererii și ofertei de droguri, întărirea cooperării internaționale și realizarea unui sistem global integrat de informare și coordonare privind fenomenul drogurilor. De asemenea, potrivit cerințelor Planurilor de acțiune europene pe droguri, strategia națională antidrog a prevăzut măsuri ca problema reducerii cererii și ofertei de droguri să fie abordată în mod global, unitar, multidiscipiinar și echilibrat, cu participarea societății civile, pe baza unui program național foarte cuprinzător.
Ca și strategia Uniunii Europene, strategia națională antidrog a României până în anul 2014 se bazează pe măsuri și acțiuni care în final să ducă la reducerea cererii și ofertei de droguri.
2.3.2 Strategia reducerii cererii de droguri
Strategia reducerii cererii de droguri se bazează pe activități și măsuri cuprinse în planul de acțiune pentru implementare, ce vizează două mari direcții de activitate, și anume: prevenirea consumului de droguri și asistență medicală, psihologică și socială, reducerea riscurilor consumului și reinserția socială a consumatorilor.
2.3.2.1 Prevenirea consumului de droguri
Obiectivul declarat al acestei strategii constă în conștientizarea și implicarea întregii populații, în special a copiilor și tinerilor în programe de prevenire a consumului de droguri, universale, selective și indicate în scopul întăririi influenței factorilor de protecție și al reducerii influențelor factorilor de risc.
Activitatea de prevenire a consumului de droguri în România este centrată pe următoarele segmente prioritare: școală, familie și comunitate.
2.3.2.3 Activitatea de prevenire a consumului ilicit de droguri în școli
Se bazează pe planul național de prevenire și combatere a delincventei juvenile elaborat de Ministerul Educației și Cercetării. In baza acestui plan, se alocă câte o oră pe săptămână instruirii elevilor cu privire la pericolul și consecințele nefaste ale consumului de droguri. La înfăptuirea acțiunilor propuse, toate inspectoratele școlare județene sunt obligate să coopereze cu direcțiile județene pentru sănătate publică, poliția județeană, dar și alte structuri ale societății civile, cum sunt comitetele de părinți sau comunitățile locale. Ministerul Educației și Cercetării organizează la nivel național cursuri de instruire, concursuri, dezbateri sau tabere în cadrul cărora sunt abordate problemele prevenirii consumului de droguri și combaterii acestui fenomen.
În anul 2001 s-a înființat Comitetul Interministerial pentru Prevenirea Consumului Ilegal de Droguri și tot atunci s-au înființat Centrele județene de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, care aveau ca principală atribuție sarcina de a coordona la nivel județean activitățile menite să conducă la reducerea cererii de droguri. In decembrie 2001 au început și cursurile pentru instruirea și pregătirea personalului centrelor (medici, lucrători de poliție, lucrători sociali, profesori etc.). Activitatea centrelor cuprinde campanii de informare în școli și licee, consiliere, distribuirea materialelor informative către populație, cursuri, seminarii, mese rotunde, campanii prin mijloace de informare în masă, spoturi publicitare, toate cu profil antidrog.
În activitatea de prevenire a consumului ilicit de droguri în școli, Comitetul Interministerial a colaborat cu cele mai importante și semnificative organizații neguvernamentale din domeniul luptei antidrog, în cea mai mare parte activitatea de colaborare a constat în campanii duse în școli, organizarea seminariilor de pregătire pentru specialiști unde au participat persoane din sectorul public și privat.
Începând cu anul 2001, luna decembrie, a fost lansat și un Program Pilot intitulat „Educație pentru sănătate în școala românească", având drept scop găsirea celor mai bune metode și măsuri pentru prevenirea populației școlare să alunece pe panta consumului de droguri, inclusiv alcool și tutun.
În cadrul strategiei de prevenire a consumului de droguri, o atenție specială s-a acordat și tinerilor care nu mai sunt cuprinși în sistemul de învățământ din diferite motive (cei cu vârstă școlară depășită, cei cu comportament deviant, tinerii delincvenți instituționalizați, tinerii cu handicap fizic si mintal, tinerii dependenți deja de droguri etc.). Cu astfel de tineri din afara școlii s-au organizat întâlniri la care au participat reprezentanți ai Ministerului Administrației și Internelor, medici, psihologi, juriști etc., în cadrul cărora s-au purtat discuții referitoare la prevenirea consumului de droguri, s-au prezentat materiale informative, filme și s-au distribuit pliante.
Prin programele implementate în mediul școlar, autoritățile și societatea civilă românească urmăresc atingerea următoarelor obiective specifice:
a) dezvoltarea unor atitudini și practici la nivelul întregii populații aflate într-o formă de învățământ, prin intermediul programelor școlare și de petrecere a timpului liber în scopul adoptării unui stil de viață sănătos, fără tutun, alcool și droguri;
b) creșterea influenței factorilor de protecție la vârste mici pentru evitarea sau cel puțin întârzierea debutului consumului de alcool, tutun și droguri;
c) sensibilizarea și educarea populației școlare în scopul evitării consumului experimental/recreațional de droguri și trecerii de la acesta la consumul de droguri problemă.
2.3.2.4 Activitatea de prevenire a consumului de droguri desfășurată ia nivelul familiei
Această activitate are drept scop sensibilizarea, conștientizarea și motivarea părinților în vederea implicării active, obiective și corelate a acestora cu celelalte arii de intervenție preventivă.
Ca și în cadrul strategiei europene, și în cadrul strategiei naționale antidrog a României se pune o mare bază pe aportul părinților copiilor în prevenirea și reducerea cererii de droguri, în acest scop autoritățile (Agenția Națională Antidrog) au pus la dispoziția părinților o serie de programe care, aplicate, determină părinții să devină mai activi în prevenirea consumului de droguri în cadrul familiei.
În același timp, la nivel național au fost dezvoltate și programe de formare a părinților în vederea adoptării unor atitudini prin care să contribuie la creșterea influenței factorilor de protecție și scăderii celor de risc în consumul de droguri în familie.
În acest sens, un rol important revine furnizorilor serviciilor sociale care, în parteneriat cu familiile, trebuie să diminueze factorii familiali de risc pentru consumul de droguri.
2.3.2.5 Activitatea de prevenire comunitară
Sub acest aspect, strategia națională se bazează pe inițierea si derularea de către autoritățile administrației publice locale a unor proiecte în parteneriat public sau privat, de interes local, pentru protecția antidrog a propriilor comunități, cu sprijinul calificat ai Centrelor județene de prevenire, evaluare și consiliere antidrog și a M.T.S.
În completarea acestor proiecte de prevenire antidrog, autoritățile publice locale au obligația de a stimula si sprijini financiar inițiativele organizațiilor neguvernamentale ce desfășoară activități de prevenire a consumului de droguri în comunitățile locale, atrăgând în acest fel societatea civilă la realizarea reducerii cererii de droguri.
La nivel local, activitatea de prevenire comunitară este sprijinită de Centrele de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, care în fiecare an trebuie să desfășoare campanii pentru promovarea și respectarea dispozițiilor legale în domeniul prevenirii și combaterii consumului de alcool, tutun și droguri, În acest scop, autoritățile locale trebuie să înființeze linii telefonice gratuite de informare a membrilor comunității, prin intermediul centrelor de prevenire, evaluare și consiliere antidrog.
O altă direcție a activității de prevenire la nivelul comunității o constituie inițierea și dezvoltarea unor proiecte și programe adecvate în folosul comunităților locale, pentru consolidarea educației civice, culturale și spirituale care să se constituie în alternativa de viață sănătoasă, cultivarea abstinenței la consumul de droguri, inclusiv alcool și tutun, încurajarea formării unui climat social care să împiedice stigmatizarea și marginalizarea persoanelor afectate de consumul de droguri.
Și astfel de proiecte și programe urmează să fie susținute de centrele de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, care au obligația de a crea și dezvolta rețele de voluntari care să promoveze alternative de viață sănătoasă fără tutun, alcool sau droguri.
O altă activitate de prevenire comunitară constă în organizarea de către centrele de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, în parteneriat cu administrația publică locală și organizațiile neguvernamentale a unor evenimente cultural-artistice și sportive cu mesaj antidrog.
Deoarece pe teritoriul unor județe se află și locuri de detenție, în cadrul prevenției comunitare un loc aparte trebuie să-l constituie extinderea programelor de educație pentru promovarea unui stil de viață sănătos și pentru prevenirea consumului de droguri în rândul persoanelor aflate în penitenciare . De aceea, în acest scop, este necesară dezvoltarea în penitenciare a unor programe și activități preventive cu privire la consumul de droguri și consecințele acestuia, cum ar fi îmbolnăvirile de HIV/SIDA sau contactarea unor boli contagioase.
Pentru reușita unor astfel de activități în penitenciare, este necesară elaborarea și distribuirea unor materiale cu caracter informativ-educativ deținuților, care să-i ajute să conștientizeze pericolul consumului ilicit de droguri.
Implementarea unor campanii de prevenire a consumului de droguri în penitenciare reprezintă o altă activitate de prevenție comunitară în acest domeniu.
Potrivit strategiei naționale, prevenția comunitară se poate realiza și prin elaborarea și derularea unor programe finanțate de la bugetul de stat pentru prevenirea consumului de droguri pe zone regionale de interes diferențiat în raport cu numărul consumatorilor, preferințele de consum, statutul ocupațional, caracteristicile grupului de risc, particularități ale dezvoltării economice , de infrastructură, mediu etc.
Activitatea de prevenire comunitară are în vedere și dezvoltarea unui sistem de evaluare și monitorizare, integrat și individualizat al copiilor și tinerilor aflați în situații de risc care să favorizeze procesul de maturizare, integrare socială, educație și formare profesională.
Autoritățile publice locale trebuie să se preocupe, conform strategiei, și de dezvoltarea unor programe de informare și educare antidrog adresate tuturor persoanelor aflate în serviciul militar, precum și altor categorii profesionale ce implică responsabilitate și risc public.
În fine, autoritățile locale trebuie să sensibilizeze și să responsabilizeze mediile de comunicare în masă teritoriale, să transmită mesaje antidrog cu caracter preventiv bazate pe cercetări științifice.
2.3.3 Asistența medicală, psihologică si socială, reducerea riscurilor și reinserția socială a consumatorilor
Asistența medicală, psihologică și socială, reducerea riscurilor și reinserția socială a persoanelor dependente reprezintă o a doua mare direcție de activitate ce se înscrie în reducerea cererii de droguri în România, în concepția strategiei naționale antidrog.
Obiectivul declarat al acestei direcții de acțiune în cadrul strategiei îl constituie reducerea cererii prin creșterea accesibilității și calității serviciilor și măsurilor medicale, psihologice și sociale integrate, individualizate prin evaluare, planificare, monitorizare și adaptare continuă pentru fiecare consumator în vederea întreruperii consumului, a înlăturării dependenței fizice și/sau a reducerii riscurilor asociate consumului, având ca scop final reinserția consumatorilor.
Această direcție de acțiune în cadrul strategiei naționale antidrog cuprinde două pachete de măsuri: „asistența medicală, psihologică, socială și reinserția socială îmbunătățite cantitativ și calitativ" și „reducerea riscurilor asociate consumului ilicit de droguri".
2.3.3.1 Asistența medicală, psihologică și reinserția socială îmbunătățite cantitativ si calitativ
Acest pachet de măsuri își propune ca obiectiv fundamental declarat „asigurarea accesului universal al populației consumatoare de droguri ilicite prin dezvoltarea unor programe și politici adecvate și necesare adresate populației generale a României, a celei consumatoare de droguri aflate în sistemul de asistență, în afara acestuia și în penitenciare în scopul reinserției sociale a consumatorilor de droguri".
Potrivit strategiei, aceste măsuri constau în:
a) crearea unui circuit integrat de asistență a consumatorilor și consumatorilor dependenți de droguri pe cel puțin trei paliere care să ofere acestora servicii medicale garantate calitativ și cantitativ.
Astfel de circuite se vor realiza prin crearea instrumentelor necesare și dezvoltarea unor mecanisme care să permită coordonarea și realizarea intervențiilor integrate și unitare funcționale ale rețelei de sănătate publică, serviciilor sociale publice și serviciilor subordonate Agenției Naționale Antidrog la nivelul fiecărui județ și sectoarelor municipiului București.
În acest scop, integrarea programelor terapeutice și programelor psiho-sociale vor figura în oferta de servicii a rețelei de sănătate publică, a serviciilor sociale și a serviciilor subordonate Agenției Naționale Antidrog la nivelul fiecărui județ și sectoarelor municipiului București.
b) creșterea disponibilității serviciilor, atât ca diversitate și multidisciplinaritate, cât și ca răspândire teritorială și adaptarea acestora la nevoile individuale ale consumatorului și la tipul de consum (unic sau pluriconsum). Această măsură va fi aplicabilă odată cu realizarea circuitului integrat de asistență medicală, psihologică și socială, prin dezvoltarea resurselor de asistență sau centre publice și private și deservirea lor de personal format si acreditat (autorizat). Se preconizează dezvoltarea în fiecare județ și sector al municipiului București a unei rețele publice și/sau private cu funcționare integrată a serviciilor sistemului de asistență medicală și/sau a serviciilor sociale care să cuprindă 4 tipuri de programe integrate de asistență, cât și programe de asistență adresate unor grupuri de populație specifice (copii, femei gravide, consumatori cu patologie duală, deținuți etc.).
c) intervenții active de atragere a consumatorilor care nu au contact cu sistemul de asistență sau nu sunt pregătiți pentru schimbarea comportamentului periculos pe care îl au cu propria lor sănătate și asigurarea asistenței medicale și sociale de bază pentru aceștia.
În acest scop, în fiecare județ și sector al municipiului București se vor derula programe pentru atragerea consumatorilor care nu au intrat într-un circuit integrat și nu sunt motivați pentru schimbarea comportamentului de consum de droguri.
d) individualizarea intervențiilor medicale, psihologice și sociale prin intermediul evaluării multidimensionale și asigurării managementului de caz, aplicate consumatorilor de droguri care intră în contract cu serviciile de asistență, într-un cadru coordonat.
În acest scop, centrele de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, în colaborare cu furnizorii de asistență a serviciilor specifice, vor oferi în fiecare județ și sectoarele municipiului București consumatorilor de droguri, activități de evaluare și management de caz în mod individualizat.
e) dezvoltarea politicilor și măsurilor de asigurare a resurselor și cadrul legal pentru dezvoltarea și întărirea serviciilor ambulatorii (nivelul 2 de asistență) – element central al sistemului public de asistență medicală, psihologică și socială-în scopul asigurării accesului tuturor consumatorilor la acest nivel de asistență.
f) asigurarea și implicarea cadrului legal pentru dezvoltarea și definirea rolurilor specifice și specializate ale resurselor nivelului de trai, ca parte integrantă si esențială a sistemului public de asistență medicală, psihologică și socială pentru reabilitarea și reinserția socială a consumatorilor de droguri aflați în centre ambulatorii.
In sensul celor de mai sus se va realiza cadrul legal pentru stabilirea rolurilor, modalităților de funcționare pentru serviciile specifice, cum sunt: comunități terapeutice, centre pentru patologie duală, centre pentru minori, apartamente sociale etc.
Autoritățile locale vor iniția acțiuni ca pe măsura identificării unor probleme generate de consumul de droguri în raza lor de competență, să asigure consumatorilor cele necesare pentru reintegrarea lor socială.
g) dezvoltarea cadrului legislativ și instituțional care să asigure accesul general și timpuriu al copiilor și tinerilor la servicii psihologice, medicale și sociale specifice consumului de droguri.
h) dezvoltarea unui program integrat de asistență medicală, psihologică și socială care să ofere o rețea de resurse și care să garanteze accesul și disponibilitatea generală a tuturor consumatorilor de droguri din sistemul penitenciar în scopul reintegrării sociale.
Se va urmări în același timp îmbunătățirea cadrului legislativ care să permită creșterea accesibilității consumatorilor de droguri aflați în penitenciare la serviciile de asistență integrată.
i) dezvoltarea și implementarea standardizării sistemului de asistență medicală, psihologică și socială care să permită monitorizarea și evaluarea proceselor și rezultatele acestuia.
Se va crea un sistem de indicatori bazat pe standardele de calitate ale sistemului de asistență prin Ordin comun al Ministerului Sănătății Publice, Ministerului Internelor și Reformei Administrative și Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.
j) dezvoltarea și îmbunătățirea cadrului de formare profesională de bază, specializată și continuă a profesioniștilor care lucrează în domeniul asistenței medicale, psihologice și sociale a consumatorilor de droguri, în acest sens un rol important îl are înființarea Centrului Național de Cercetare și Formare Adicții în cadrul Agenției Naționale Antidrog, în cadrul acestui centru se vor derula programe de formare profesională continuă pentru personalul centrelor de prevenire evaluare și consiliere antidrog, precum și pentru alți profesioniști care lucrează în domeniu.
2.3.3.2 Reducerea riscurilor asociate consumului de droguri injectabile (harm-reduction)
Acest pachet de măsuri își propune ca obiectiv declarat „asigurarea accesului consumatorilor de droguri la serviciile oferite de societate prin care se reduc riscurile consumului de droguri, prin promovarea și dezvoltarea unor programe și politici adecvate și necesare în sistemul de asistență, în afara acestuia și în sistemul penitenciar". Aceste servicii pentru reducerea riscurilor asociate consumului de droguri injectabile unt cunoscute sub denumirea de „harm-reduetion" și sunt furnizate în țara noastră de mai multe organizații neguvernamentale. De exemplu, astfel de servicii sunt oferite în București de Asociația Română Anti-Sida (ARAS) în cadrul Programului „Health Options", care în principal oferă servicii de schimb de ace pentru seringi, furnizare de echipamente sterile de injectare și prezervative.
De asemenea, vor fi dezvoltate acțiuni comunitare și de specialitate prin care să se ajungă la toate grupurile de consumatori de droguri pentru a se veni în sprijinul acestora și al diminuării marginalizării lor sociale. Va fi creat cadrul organizatoric și juridic necesar îmbunătățirii și sporirii vigilenței epidemiologice în cazul consumatorilor de droguri injectabile.
Vor fi dezvoltate și îmbunătățite activitățile de formare profesională și de specializare a cadrelor (specialiștilor) care lucrează în domeniul reducerii riscurilor asociate consumului de droguri injectabile.
2.3.4 Strategia reducerii ofertei de droguri
Strategia națională în domeniul reducerii ofertei de droguri în țara noastră are la bază modelul european, dar și o analiză atentă și justă a situației traficului ilicit de droguri pe teritoriul României, determinat de schimbările petrecute în societatea românească începând cu anul 1990, dar și de poziția geografică a țării noastre în harta traficului mondial cu droguri.
2.3.4.1 Observații generale privind nivelul traficului ilicit de droguri în România, ca element de bază în abordarea strategiei
Documentele publicate de Agenția Națională Antidrog scot în evidență faptul că, începând cu anul 1990, factori precum poziția geografică, deschiderea frontierelor pentru călătorii străini și români, conflictele armate din Irak, Afganistan și fosta Iugoslavie au făcut ca țara noastră să devină un segment activ al „Rutei Balcanice" de traficare a stupefiantelor și precursorilor, iar în ultimii ani și o piață de desfacere a drogurilor.
În prezent, România este considerată principalul tronson al celei de-a doua rute balcanice de transport ilicit al drogurilor către Europa Occidentală, care pornește din Turcia, traversează Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia și Cehia până în Germania și Olanda.
O altă variantă a celei de a doua rute balcanice include și un tronson maritim, și anume: Istanbul, Constanța, București spre Ungaria. Caracterul relativ stabil al rutelor de transport nu exclude și alte variante care să vizeze România, depistarea acestora depinzând de abilitatea instituțiilor implicate în combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și mai ales de modul în care acestea cooperează cu instituțiile similare din alte state.
Din evaluările făcute de Agenția Națională Antidrog se desprinde concluzia că România constituie în principal o țară de tranzit șl doar o mică parte din cantitatea de droguri tranzitată rămâne în România pentru consum, dar în același timp România a devenit și un teritoriu de depozitare, în care drogurile introduse special prin frontiera de sud sunt stocate pe diferite perioade de timp, iar în final redirecționate spre țările cu consum ridicat din vestul Europei .
Modernizarea cadrului juridic al drogurilor începând cu anul 2000 s-a făcut în concordanță cu legislația europeană existentă în această materie, fapt ce a condus ca în prezent România să dispună de o legislație nouă, modernă, care să permită o mai bună combatere a fenomenului traficului ilicit de droguri atât în plan național, cât și european și mondial.
2.4.2. Tendințele traficului ilicit cu droguri în România, important reper în abordarea strategiei naționale antidrog
Principalele tendințe privind evoluția fenomenului criminalității în domeniul traficului ilicit de droguri, așa cum au fost ele exprimate de Agenția Națională Antidrog, sunt:
a) amplificarea și diversificarea fenomenului infracțional transfrontalier;
b) modificarea continuă a rutelor utilizate de traficanți, dar și a tipurilor de droguri traficate în funcție de cerințele pieței ilicite;
c) extinderea fenomenului infracțional în materie de droguri pe întreg teritoriul țării;
d) amplificarea și diversificarea criminalității asociate consumului de droguri;
e) diversificarea modalităților de spălare a banilor rezultați din operațiunile ilicite cu droguri, prin racolarea unor specialiști din domeniul financiar-bancar și coruperea unor funcționari publici;
f) creșterea numărului de consumatori de droguri și în special a celor care preferă amfetamina și canabisul.
Aceste tendințe ale traficului ilicit de droguri în România sunt prognozate ținându-se seama de factorii de risc care favorizează traficul în țara noastră.
Acești factori care pot influența nivelul ofertei de droguri în România pot fi rezumați la următorii;
a) poziția geografică a României care se află la răscrucea principalelor rute tradiționale utilizate de traficanții internaționali de droguri, iar începând cu anul 2007 țara noastră reprezintă granița de est a Uniunii Europene;
b) creșterea fluxului de imigranți spre România și alte state membre ale Uniunii Europene;
c) dezvoltarea traficului comercial prin punctele de frontieră cu consecințe asupra scăderii timpilor de control;
d) creșterea nivelului consumului de droguri și în special a celui de droguri sintetice;
e) implicarea în fapte de corupție a unor funcționari publici care au atribuții directe în activitatea de control la frontieră;
f) proliferarea rețelelor teroriste interesate în obținerea de fonduri din traficul ilicit de droguri;
g) cooperarea insuficientă între instituțiile abilitate în reducerea ofertei de droguri.
Tendințele fenomenului drogurilor în România și factorii de risc care pot influența nivelul ofertei de droguri în țara noastră reprezintă principalele repere avute în vedere atunci când s-a elaborat strategia națională antidrog în reducerea ofertei de droguri.
2.4.3. Reducerea ofertei de droguri în România
Pentru reducerea ofertei de droguri în România, ca și în cazul reducerii cererii, strategia națională prin planul de acțiune pentru implementare cuprinde un pachet de măsuri.
Obiectivul declarat al acestui pachet îl constituie „reducerea la un nivel cât mai scăzut a infracționalității în domeniul drogurilor și a celei conexe, prin eficientizarea activităților instituțiilor abilitate în combaterea criminalității organizate în legătură cu drogurile, ca rezultat al îmbunătățirii și extinderii cooperării interinstituționale interne și internaționale și consolidării legislative și instituționale, specializării personalului din domeniu și asigurării resurselor necesare".
Pentru atingerea obiectivului declarat, potrivit planului de acțiune pentru implementarea strategiei naționale se va acționa în următoarele direcții:
a) îmbunătățirea capacității de reacție a instituțiilor specializate față de traficul și consumul ilicit de droguri.
Pentru îmbunătățirea capacității de reacție vor fi desfășurate o serie de activități specifice cum sunt:
– documentarea operativă a activităților infracționale desfășurate de grupurile de traficanți și a legăturilor lor infracționale pe baza unei mai bune cunoașteri a rutelor folosite de aceștia, a metodelor și mijloacelor de săvârșire a infracțiunilor la regimul drogurilor;
– corelarea activităților de combatere a traficului ilicit cu cele legate de consumul de droguri și cu măsurile de asistență medicală destinate consumatorilor;
– corelarea activităților de combatere a microtraficului cu cele de prevenire și combaterea traficului transfrontalier;
– dezvoltarea sistemului de analiză operativă a informațiilor; în baza acestor analize vor fi organizate acțiuni specifice de către formațiunile de poliție în locurile, mediile și zonele de risc frecventate de traficanții și consumatorii de droguri, în raport de evoluția situației operative, corelate cu activitățile similare desfășurate de poliția de frontieră și organele vamale.
b) contracararea riscurilor de către instituțiile abilitate în combaterea traficului ilicit de droguri.
În acest sens se va acționa pentru:
– colectarea în sistem informatic a datelor, monitorizarea acestora și dezvoltarea de analize strategice;
– dezvoltarea activității de cercetare științifică și prognozare a fenomenului drogurilor;
– dezvoltarea sistemului analizelor de risc;
– implementarea managementului frontierelor la standarde europene și dezvoltarea activităților specifice antidrog;
– îmbunătățirea calității controlului vamal.
c) optimizarea activității structurilor implicate în reducerea ofertei de droguri și creșterea eficacității acestora.
În acest sens se va acționa pentru:
– adoptarea și dezvoltarea cadrului metodologic de desfășurare a activităților antidrog în raport cu cele europene;
– extinderea folosirii tehnicilor și mijloacelor moderne de investigații;
– facilitarea accesului la bazele de date necesare desfășurării activității de reducere a ofertei de droguri;
– fluidizarea schimbului de informații on-line între instituții la nivel național și internațional și realizarea schimbului de experiență și bune practici în domeniu;
– extinderea si îmbunătățirea cooperării inter-instituționale.
d) combaterea traficului internațional de droguri și precursori, prin:
– intensificarea acțiunilor operative de cooperare internațională vizând identificarea și anihilarea rețelelor internaționale de trafic ce desfășoară activități infracționale pe teritoriul țării;
– intensificarea acțiunilor de identificare a noilor droguri de sinteză și extinderea colaborării interinstituționale și internaționale în acest scop;
– participarea la acțiuni internaționale comune ce au drept obiectiv anihilarea unor rețele de traficanți prin includerea experților români în echipe mixte de acțiune;
– dezvoltarea colaborării internaționale în vederea împiedicării deturnării substanțelor stupefiante, psihotrope și precursorilor din circuitul legal în traficul ilicit;
– participarea activă a României la operațiunile antidrog organizate la nivel mondial;
– intensificarea măsurilor de identificare, sechestrare și confiscare a bunurilor folosite de traficanți la săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri și precursori și a produselor acestor infracțiuni, cât și folosirea eficientă a fondurilor realizate din valorificarea acestora, pentru susținerea financiară a activităților de reducere a cererii și ofertei de droguri.
f) prevenirea și combaterea practicilor de spălare a banilor proveniți din săvârșirea infracțiunilor Ia regimul drogurilor și precursorilor, prin măsuri comune ale structurilor de luptă antidrog cu Banca Națională și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
g) prevenirea și combaterea deturnării precursorilor folosiți de traficanți în fabricarea ilicită a drogurilor.
h) îmbunătățirea cooperării între instituțiile și structurile abilitate în combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și crearea unei rețele integrate de informații la nivel național privind criminalitatea în domeniul drogurilor, prin implementarea Programului Marea Alianță Română Antidrog (MARA).
i) perfecționarea continuă a legislației și a cadrului instituțional în domeniu prin adaptarea acestora în raport cu evoluția fenomenului infracțional al drogurilor și cu prevederile normelor europene.
j) modernizarea dotării tehnice necesare instituțiilor abilitate în combaterea traficului și consumului ilicit de droguri ia nivelul standardelor internaționale.
k) dezvoltarea capacității manageriale și a profesionalizării specialiștilor în domeniu, prin programe de cooperare internațională.
2.5. Strategia națională antidrog în domeniul cooperării internaționale
Ca țară membră a Uniunii Europene, strategia națională antidrog a României în domeniul cooperării internaționale își are izvorul în strategia europeană. De aceea, în domeniul cooperării internaționale în lupta antidrog, România are în vedere în permanență obiectivele Uniunii. Ea se va poziționa ca un participant activ la inițiativele Uniunii Europene în combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și va aborda o cât mai bună coordonare a activităților proprii cu cele ale celorlalți parteneri europeni, atât în faza de planificare a acestora, cât și în cea de implementare și evaluare a rezultatelor.
Prin implementarea strategiei naționale antidrog în domeniul cooperării internaționale, România are ca obiectiv general recunoașterea internațională ca partener de încredere în efortul global de reducere a cererii și ofertei de droguri, atât în cadrul relațiilor cu statele membre ale Uniunii europene și structurile specializate ale acestui organism, cât și în cadrul mai larg al forurilor internaționale și relațiilor cu statele producătoare de droguri, cu cele aflate pe rutele transnaționale ale drogurilor și cu cele având experiențe relevante în combaterea acestui flagel.
Pentru atingerea acestui obiectiv general în lupta antidrog pe plan internațional, potrivit strategiei, România urmează:
a) să dezvolte relații cu partenerii din statele membre ale Uniunii Europene si cu organismele specializate ale acesteia prin:
– preluarea și implementarea corespunzătoare a prevederilor acquis-uiui specific în cadrul legislativ și instituțional;
– dezvoltarea relațiilor parteneriale din sfera relațiilor internaționale desfășurate de instituțiile naționale implicate în reducerea cererii și/sau ofertei de droguri cu structurile similare din statele membre aie Uniunii Europene în vederea asigurării unui transfer eficient de date, informații, experiențe și bune practici și desfășurării de acțiuni comune;
– participarea activă a României la activitățile desfășurate de instituțiile Uniunii Europene, cum sunt: EMCDDA, REITOX, EUROPOL, EUROJUST și Grupul Pompidou al Consiliului Europei, în domeniile prevenirii și combaterii traficului de droguri;
b) intensificarea relațiilor cu alte state și structuri internaționale implicate în lupta antidrog, prin:
– participarea României la activitățile instituțiilor, organizațiilor și forurilor internaționale ce au ca obiectiv lupta împotriva traficului și consumului ilicit de droguri;
– intensificarea cooperării bilaterale și multilaterale cu statele de origine a drogurilor sau aflate pe rutele internaționale ale drogurilor;
– dezvoltarea relațiilor parteneriale cu state care au experiență relevantă în domeniile reducerii cererii și ofertei de droguri în scopul asigurării transferului reciproc de experiență și know-how;
c) participarea ia programe internaționale privind reducerea cererii și ofertei prin:
– participarea la programele Uniunii Europene privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, reducerea efectelor asociate abuzului de droguri, tratamentul și/sau recuperarea socio-profesională a persoanelor dependente de droguri;
– participarea la programele de luptă împotriva drogurilor lansate de către organizațiile internaționale sau structurile guvernamentale și neguvernamentale din alte state;
– susținerea participării în parteneriat a instituțiilor publice cu organizațiile neguvernamentale române la proiectele internaționale;
– implicarea tot mai activă a comunității locale (prin instituții locale, autoritățile locale și reprezentanții societății civile) în proiecte internaționale (de exemplu trafic de bune practici, schimburi de specialiști, foruri bilaterale, regionale sau internaționale).
Un aport substanțial în această direcție îl va aduce participarea centrelor de prevenire, evaluare și consiliere antidrog în implementarea la nivel local a proiectelor internaționale.
2.6. Strategia naționala antidrog în domeniul informării și evaluării
O problemă cheie în cadrul strategiei naționale antidrog o constituie informarea organismelor europene de profil cu problematica pe care o ridică în România traficul și consumul ilicit de droguri, dar si informarea propriei populații asupra fenomenului drogurilor.
Pentru rezolvarea problemelor privind informarea organismelor europene cu problematica drogurilor, în cadrul Agenției Naționale Antidrog a fost înființat Observatorul Român pentru Droguri și Toxicomanie(ORDT).
Această unitate de lucru din cadrul Agenției Naționale Antidrog asigură legătura României cu Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri, organism specializat al Uniunii Europene în materie de droguri, ce are sediul la Lisabona.
Centrul European este acela care stabilește, potrivit cerințelor Uniunii, indicatorii pe care trebuie să-i raporteze statele membre pe linie de droguri, dar și criteriile de apreciere a fenomenului drogurilor la nivel național.
Indicatorii solicitați de Centrul European se clasifică în:
a) indicatori epidemiologici cheie;
b) indicatori de ofertă;
c) indicatori sociali.
Aceste categorii de indicatori reprezintă instrumente de monitorizare a problematicii drogurilor pentru fiecare țară membră a Uniunii Europene, motiv pentru care statele membre trebuie să depună toate eforturile pentru a realiza infrastructura necesară stabilirii lor și informării Centrului European.
Indicatorii epidemiologiel cheie solicitați de Centrul European sunt:
a) numărul cererilor de tratament ca urmare a consumului de droguri;
b) numărul de cazuri de boli infecțioase asociate consumului de droguri;
c) numărul de studii făcut asupra populației privind prevalenta la droguri și modelele de consum problematic al drogurilor;
d) decese ca urmare a consumului de droguri;
e) mortalitatea în rândul consumatorilor de droguri. Indicatorii de ofertă solicitați sunt:
a) disponibilitate și ofertă de droguri pe piața ilicită;
b) prețul drogurilor la nivelul străzii;
c) puritatea drogurilor la nivelul străzii;
d) criminalitatea asociată drogurilor;
e) arestările înregistrate;
f) numărul de confiscări și cantitatea totală confiscată de către instituțiile statului abilitate în aplicarea legislației drogurilor.
Indicatorii sociali sunt:
a) cazurile de excludere socială a consumatorilor de droguri;
b) costurile sociale asociate consumului de droguri.
Indicatorii solicitați de Centrul European au început să fie implementați de către Observatorul Român pentru Droguri și Toxicomanie începând cu anul 2004.
Obiectivul general declarat al strategiei naționale antidrog în domeniul informării și evaluării îl constituie „îmbunătățirea capacității Observatorului Român de Droguri și Toxicomanie de colectare și procesare a datelor necesare întocmirii raportului național anual privind situația drogurilor în conformitate cu indicatorii recomandați de către Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri de la Lisabona și a formularelor O.N.U. privind situația anuală și bienală a drogurilor".
Pentru atingerea acestui obiectiv general, potrivit strategiei naționale, se va acționa pentru monitorizarea situației drogurilor prin crearea și dezvoltarea sistemului informațional existent prin utilizarea instrumentelor specifice (indicatori, tabele standard, chestionare) pentru cunoașterea cât mai exactă a situației fenomenului drogurilor în România, cum ar fi:
a) cunoașterea situației consumului de droguri în rândul populației generale a României, a populației tinere și a consumului problemă;
b) cunoașterea numărului și caracteristicilor persoanelor admise la tratament ca urmare a consumului de droguri și a patologiei asociate;
c) cunoașterea numărului de decese și a mortalității ca urmare a consumului de droguri;
d) cunoașterea tendințelor infracționalității la regimul drogurilor și a celei asociate consumului;
e) disponibilitatea drogurilor pe piața ilicită.
Tot pentru atingerea obiectivului general potrivit strategiei naționale se vor efectua sondaje în rândul populației la nivel național, la intervale de minimum 2 ani, finanțate de bugetul de stat și coordonate de Agenția Națională Antidrog, privind populația de risc, nivelul consumului de droguri și consecințele acestuia. De asemenea, vor fi realizate evaluări independente referitoare la politicile de răspuns privind noile provocări în materie de trafic și consum ilicit adoptate de instituțiile/ organizațiile publice și private, prin monitorizarea intervențiilor din domeniile: prevenirii consumului ilicit de droguri, asistenței integrate a consumatorului (ocazional și dependent) și reducerea ofertei de droguri.
O latură importantă a strategiei în domeniul informării și evaluării o va constitui activitatea de diseminare a informațiilor de către Agenția Națională Antidrog spre instituțiile/organizațiile cu atribuții în reducerea cererii și ofertei de droguri prin facilitarea accesului la informații și a comunicării între și cu toate instituțiile/organizațiile implicate, în vederea adaptării politicilor de răspuns la nevoile identificate.
CAPITOLUL III
IMPLEMENTAREA PROGRAMULUI MAREA ALIANȚĂ ANTIDROG ȘI REGIMUL DROGURILOR ÎN LEGISLAȚIA PENALĂ A ROMÂNIEI
3.1. Importanța constituirii sistemului național integrat de prevenire și combatere a traficului și consumului ilicit de droguri
Urmărind implementarea unui sistem național integrat de prevenire și combatere a traficului și consumului ilicit de droguri în România, Ministerul Internelor și Reformei Administrative a supus dezbaterii publice un program special în acest sens. Această decizie a Ministerului internelor și Reformei Administrative a survenit în contextul noii viziuni globale asupra drogurilor, existând interesul din partea autorităților publice ca societatea civilă să participe cât mai activ la lupta pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Urmare a dezbaterilor publice ce au avut loc, a propunerilor și discuțiilor purtate cu partenerii sociali, la data de 26 octombrie 2005 a fost publicată în Monitorul Oficial al României H.G. nr. 1243/2005 pentru aprobarea Programului Marea Alianță Română Antidrog.
Acest „program", prin măsurile pe care le prevede, pune bazele sistemului național integrat de prevenire și combatere a traficului și consumului ilicit de droguri în România.
Prin implementarea acestui sistem integrat se realizează:
a) crearea unei rețele instituționale teritoriale pentru implementarea strategiei naționale antidrog în parteneriat cu administrația locală, organizațiile neguvernamentale și structurile locale;
b) dezvoltarea unui sistem informatic integrat, care să faciliteze colectarea într-o formă unitară a datelor și informațiilor privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, precum și evaluarea statistică a acestora;
c) evaluarea sistematică a dinamicii fenomenului drogurilor și implementarea unor politici naționale în domeniu;
d) adaptarea structurilor specializate în combaterea traficului ilicit de droguri la standarde europene;
e) specializarea profesioniștilor în domeniu, inclusiv a personalului medical și adoptarea unor standarde comune de pregătire pentru polițiști, vameși, procurori și judecători prin cursuri organizate și coordonate de Agenția Națională Antidrog;
f) întărirea controalelor la frontiere;
g) îmbunătățirea dotării logistice a instituțiilor abilitate în vederea reducerii ofertei de droguri prin achiziționarea de tehnologii de testare și control antidrog;
h) îmbunătățirea cooperării între instituțiile implicate în reducerea ofertei de droguri;
i) coordonarea de către A.N.A. a instituțiilor abilitate pe baza evaluărilor și studiilor efectuate.
Odată cu implementarea sistemului național integrat de prevenire și combatere a traficului și consumului ilicit de droguri, toate activitățile de prevenire din serviciile medicale acordate consumatorilor și dependenților de droguri, demersurile de cooperare internațională și fluidizarea canalelor de comunicare cu instituțiile europene abilitate în domeniu vor fi integrate și coordonate la nivel central și teritorial pentru a se răspunde eficient la nevoia de tratament a toxicomanilor și pentru a se obține o imagine mai clară asupra dimensiunilor reale privind traficul și consumul de droguri în România.
3.2 Obiectivele Programului Marea Alianță Română Antidrog
Obiectivele declarate ale Programului MARA sunt:
a) implementarea și dezvoltarea subprogramelor sectoriale de prevenire;
b) dezvoltarea centrelor de prevenire, evaluare și consiliere antidrog și înființarea serviciilor complete cuprinse în circuitul terapeutic destinat consumatorilor de droguri;
c) consolidarea instituțiilor implicate în reducerea ofertei de droguri prin redimensionarea resurselor umane, financiare și materiale și perfecționarea pregătirii cadrelor;
d) inițierea și intensificarea relațiilor de colaborare cu instituții similare din alte state și cu organisme internaționale de monitorizare și control al drogurilor;
e) informatizarea sistemului național integrat destinat monitorizării dinamicii consumului și traficului ilicit de droguri în România.
Atingerea acestor obiective va produce efecte pozitive atât în plan intern, cât și în plan extern.
Efectele pozitive în plan intern vor consta în:
a) cunoașterea în timp real a dimensiunilor fenomenului drogurilor și posibilitatea luării măsurilor adecvate pentru reducerea cererii și ofertei de droguri în țara noastră;
b) crearea unei infrastructuri informative la nivel național care va permite îmbunătățirea activității de colectare, stocare, prelucrare și diseminare a informațiilor pe linie de droguri;
c) asigurarea aplicării unor standarde minime de prevenire, tratament și reabilitare pentru consumatorii dependenți de droguri;
d) profesionalizarea și specializarea personalului din instituțiile abilitate în reducerea cererii și ofertei de droguri;
e) eficientizarea mecanismelor Agenției Naționale Antidrog de coordonare informațională și operațională a instituțiilor abilitate în prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Efectele pozitive în plan extern vor consta în:
a) optimizarea cooperării cu structurile internaționale cu competențe în domeniu și îmbunătățirea imaginii României pe plan internațional;
b) integrarea sistemului informațional național pe linie de droguri în sisteme europene și mondiale.
Perioada de implementare a sistemului național integrat de prevenire și combatere a traficului și consumului ilicit de droguri este de 5 ani .
3.3. Direcțiile prioritare de implementare a sistemului național integrat de prevenire și combatere a traficului și consumului ilicit de droguri
Aceste direcții sunt în număr de cinci.
3.3.1 Dezvoltarea unor programe sectoriale de prevenire a consumului de droguri
Aceste programe sectoriale de prevenire vizează dezvoltarea la nivel național a următoarelor măsuri:
a) elaborarea și implementarea de programe speciale antidrog pentru copii și familie; în esența lor, aceste programe au menirea de a informa prin diferite mijloace părinții cu privire la consecințele negative ale consumului de droguri de către copii și de a-i ajuta să comunice cu ei în această privință;
b) elaborarea și desfășurarea de programe de prevenire în școli; aceste programe au drept obiectiv elaborarea și editarea unor materiale educative cu tematică antidrog, în scopul conștientizării elevilor asupra pericolului pe care-l prezintă consumul de droguri pentru individ și societate;
c) dezvoltarea unor programe comunitare pentru tineri în afara școlii; aceste programe desfășurate în afara școlii adresate tinerilor au rolul de a oferi acestora o alternativă ocupațională, de a promova în acest sens valorile sociale sănătoase, cum ar fi: organizarea de concursuri sportive, tabere în timpul vacanțelor, activități artistice etc.;
d) desfășurarea de campanii mass-media antidrog; în acest sens, vor fi inițiate de către factorii abilitați campanii mass-media care vor promova mesaje publice de informare și conștientizare a opiniei publice privind pericolul consumului de droguri;
e) derularea unor campanii de informare-educare-comunicare pentru prevenirea consumului de alcool și tutun, in acest scop, vor fi realizate materiale informative – pliante, broșuri, afișe – ce vor fi puse la îndemâna publicului pentru informare, vor fi difuzate spoturi publicitare audio și video și vor fi difuzate filme documentare cu acest profil;
f) efectuarea de sondaje în rândul populației de către instituțiile specializate.
Aceste sondaje vor avea ca tematică consumul și traficul ilicit de droguri în România și vor avea ca obiectiv stabilirea modului în care opinia publică din țara noastră percepe fenomenul traficului și consumului ilicit de droguri la nivel național.
3.3.2 Dezvoltarea centrelor de prevenire.
Sistemul național integrat de prevenire și combatere a traficului și consumului ilicit de droguri pune un mare accent pe dezvoltarea centrelor de prevenire, evaluare și consiliere antidrog din structura Agenției Naționale Antidrog. Se consideră că, prin dezvoltarea celor 47 de centre existente la nivelul țării (respectiv 6 în București și 41 în județe) se va crea cu adevărat o rețea teritorială capabilă să rezolve toate problemele de natură medicală create de consumul de droguri în România și care să transmită toate informațiile necesare Agenției Naționale Antidrog, care va putea astfel să facă o evaluare cât mai exactă a consumatorilor dependenți de droguri din punct de vedere medical și social.
Prin programul MARA se preconizează înființarea a 10 centre pentru tratamentul adicțiilor la nivel național (două în București și câte unul în Constanța, Iași, Cluj, Timișoara, Craiova, Brașov, Galați și Târgu Mureș).
De asemenea, se vor înființa 10 centre de tratament substitutiv în cadrul centrelor pentru tratamentul adicțiilor. Vor fi înființate și centre de tip comunitate terapeutică pentru reabilitarea și reinserția socială a consumatorilor dependenți de droguri. Astfel de centre de tip comunitate terapeutică se vor înființa în județele Olt, Constanța, Sibiu, Brașov, Timiș, Cluj, Neamț, lași, precum și în municipiul București. De asemenea, se vor înființa pentru reabilitarea și reinserția socială a consumatorilor dependenți de droguri la nivelul țării un număr de 66 de apartamente sociale (10 în București, câte 5 în județele lași, Constanța, Timiș și Cluj și câte un apartament social în alte 36 de județe).
Programul MARA acordă o atenție deosebită consumatorilor și consumatorilor dependenți de droguri ce au vârsta sub 18 ani. în această direcție se preconizează pentru aceste persoane înființarea unui număr de 7 centre la nivel național pentru evaluare, testare, dezintoxicare, psihoterapie, consiliere, testare HIV și hepatită de tip B și C etc. Astfel de centre pentru consumatorii dependenți de droguri cu vârsta sub 18 ani vor fi înființate în București (două) și câte unul în lași, Constanța, Cluj, Timișoara și Craiova.
Programul MARA prevede măsuri și pentru tratamentul dependenților de droguri aflați în penitenciare. Astfel, vor fi înființate cabinete de evaluare, consiliere și tratament antidrog în toate penitenciarele din România, la spitalele din sistemul penitenciar vor fi create 5 centre de dezintoxicare și tratament substitutiv, iar la Penitenciarul Jilava va fi creat un centru post-cură. Tot în această direcție va fi modernizat prin noi dotări centrul de dezintoxicare și tratament substitutiv existent la spitalul Penitenciarului Rahova.
Tot în plan medical, Programul MARA prevede implementarea și desfășurarea unor programe pentru urgențe medicale destinate consumatorilor de droguri prin intermediul serviciilor de ambulanță, constituirea unei rețele de laboratoare de analiză a lichidelor biologice care se recoltează de la consumatori, dar și măsuri pentru pregătirea personalului medical cu atribuții în domeniul reducerii cererii de droguri.
3.3.3. Consolidarea instituțiilor implicate în reducerea ofertei de droguri
Consolidarea instituțiilor implicate în reducerea ofertei de droguri prin redimensionarea resurselor umane, financiare și materiale, precum și perfecționarea pregătirii cadrelor reprezintă o altă direcție vizată de implementarea sistemului național integrat de prevenire și combatere a traficului și consumului ilicit de droguri. Această direcție de activitate cuprinde trei componente majore, și anume:
a) întărirea capacității instituțiilor de combatere a traficului și consumului ilicit de droguri;
b) asigurarea unei pregătiri profesionale corespunzătoare cadrelor ce acționează în domeniu;
c) consolidarea capacității de evaluare-coordonare a Agenției Naționale Antidrog.
3.3.3.1. Întărirea capacităților de combatere a traficului și consumului ilicit de droguri
Cu privire la această componentă, programul MARA prevede măsuri pentru creșterea capacității de luptă antidrog a Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog din Inspectoratul General al Poliției Române, a Autorității Naționale a Vămilor și a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Pentru întărirea capacității de combatere a traficului și consumului ilicit de droguri de către D.G.C.C.O.A. din I.C.P.R., în programul MARA se prevăd măsuri specifice care constau în achiziționarea unui sediu corespunzător pentru Direcția Antidrog, achiziționarea unui sediu conspirat pentru serviciul investigatorilor sub acoperire, achiziționarea de mijloace tehnice necesare desfășurării activităților specifice, crearea de structuri tehnice pentru desfășurarea activităților de obținere a informațiilor prin interceptări și înregistrări audio-video, la nivel central și regional, crearea unui fond de bani care să fie utilizați în combinații informativ-operative (fără a fi cheltuiți).
Pentru Autoritatea Națională a Vămilor, Programul MARA are în vedere achiziționarea de mijloace tehnice necesare desfășurării activităților specifice, în acest scop, Programul prevede achiziționarea de truse pentru identificarea rapidă a drogurilor, aparatură foto digitală, endoscoape etc.
Pentru Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, programul prevede achiziționarea de mijloace tehnice necesare desfășurării activităților specifice (autoturisme, truse pentru identificarea rapidă a drogurilor, endoscoape etc.).
Pentru o cât mai bună cooperare între instituțiile abilitate în lupta antidrog, Programul MARA prevede crearea unor grupe operative de lucru formate din specialiști din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniu. Pentru sporirea activității în instrumentarea cauzelor penale ce au ca obiect traficul de droguri, programul MARA prevede înființarea la nivel teritorial a unor laboratoare de analiză rapidă a unor astfel de substanțe sau produse. Programul prevede și înființarea în cadrul A.N.A. a unui laborator de expertize, analize comparative și cercetare privind drogurile în țara noastră, până în prezent neexistând un astfel de laborator, În contextul consolidării instituțiilor implicate în reducerea ofertei de droguri în țara noastră, Programul MARA are în vedere și crearea unei baze de date și a unei colecții de mostre de droguri în cadrul laboratorului de analize chimice a Direcției de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog din I.G.P.R., pentru realizarea profilului chimic al drogurilor capturate pe teritoriul României, în vederea stabilirii țării de origine. 3.3.2. Asigurarea unei pregătiri profesionale corespunzătoare a cadrelor ce acționează în acest domeniu
Această componentă vizează cadrele de profil din Ministerul Public, Ministerul Justiției, Agenția Națională Antidrog, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog din I.G.P.R.
În contextul creșterii pregătirii profesionale, Programul MARA prevede măsuri pentru creșterea eficienței agenților sub acoperire.
În acest sens, se prevede că agenții sub acoperire vor fi formați prin cursuri de pregătire efectuate în România, dar și în alte state partenere în lupta antidrog. De asemenea se vor organiza cursuri comune pentru evaluarea fenomenului traficului si consumului ilicit de droguri, la care vor participa specialiști antidrog din poliția de frontieră, vamă, procurori și judecători,
Tot în planul pregătirii, Programul MARA cuprinde și măsuri pentru stabilirea unui cadru comun de derulare a activităților specifice privind livrările supravegheate de droguri.
Prin aceste măsuri de pregătire se urmărește crearea unei rețele de specialiști din instituțiile statului abilitate care să asigure derularea operativă integrată a livrărilor supravegheate de droguri.
.
Prin aceste pregatiri se urmărește informarea și pregătirea în mod continuu a specialiștilor implicați în constatarea, instrumentarea si judecarea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri în acord cu reglementările legale în vigoare și în raport cu tehnicile moderne de investigare în acest domeniu folosite pe plan mondial.
Programul MARA prevede trecerea la pregătirea multidisciplinară zonală a procurorilor și lucrătorilor din structurile ce concură la efectuarea urmăririi penale.
Pentru perfecționarea cadrelor de poliție cu atribuții în lupta antidrog se vor derula cursuri de perfecționare curentă și continuă privind „combaterea traficului și consumului ilicit de droguri" în instituțiile de învățământ aparținând Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Se vor desfășura și stagii de pregătire zonala pe perioade mai scurte de timp (două-trei zile), la care urmează să participe echipe mixte formate din polițiștii de frontieră, lucrătorii vamali și ofițerii din Direcția Antidrog.
3.3.3.2. Consolidarea capacității de evaluare-coordonare a Agenției Naționale Antidrog
Reprezintă cea de a treia componentă a consolidării instituțiilor implicate în reducerea ofertei de droguri. Sub aspectul acestei componente, Programul MARA cuprinde câteva măsuri concrete ce urmează a fi puse în aplicare până în anul 2009.
Astfel, o primă măsură o constituie crearea la nivelul Agenției Naționale Antidrog a unei bănci de date cu privire la droguri, consumul de droguri și traficului ilicit. Aceste date informatizate vor servi la fundamentarea politicii antidrog în România și posibilitatea efectuării unor analize, studii, evaluări și prognoze în domeniul drogurilor.
În al doilea rând, până în anul 2009 urmează a fi creat un Centru Național de Informare Documentare (CNID) și prelucrare a datelor și informațiilor în domeniul drogurilor, în fine, A.N.A. urmează ca, până la sfârșitul anului 2009 să implementeze anumiți indicatori în conformitate cu modelul european, în scopul transmiterii acestora către EMCDDA.
Astfel, vor fi implementați următorii indicatori europeni:
a)cererea de tratament ca urmare a consumului de droguri;
b) mortalitatea ca urmare a consumului de droguri;
c)boli infecțioase (HIV/SIDA, hepatitele virale B și C) transmise prin consumul de droguri pe cale injectabilă;
d) studii în rândul populației care vizează monitorizarea cunoștințelor, atitudinilor și practicilor legate de consumul ilegal de droguri în țara noastră;
e)consumul de droguri problemă în România (este vorba de consumul de droguri periculoase cum sunt heroina, cocaina și amfetaminele care se consumă de obicei pe cale injectabilă);
f) oferta de droguri existentă pe piața neagră din România (în cazul acestui indicator se monitorizează: categoriile de droguri oferite, prețul, puritatea lor, cât și cantitățile de droguri și precursori ce sunt confiscate de autorități).
3.3.4. Inițierea și intensificarea relațiilor de colaborare cu instituții similare din alte state
Inițierea și intensificarea relațiilor de colaborare cu instituțiile similare din alte state și cu organisme internaționale de monitorizare și control al drogurilor reprezintă o altă direcție prioritară în implementarea sistemului național integrat de prevenire și combatere a traficului și consumului ilicit de droguri.
În atingerea acestui obiectiv, Ministerului justiției îi revine sarcina de a intensifica cooperarea internațională în materia asistenței penale în vederea integrării României în sistemul EUROJUST, în conformitate cu acordul de cooperare dintre România și Eurojust.
În cadrul acestui acord în materia asistenței penale în spațiul european vor funcționa „magistrați de legătură". Tot în vederea atingerii acestui obiectiv, Programul MARA prevede că România va deveni un participant activ la Programele Uniunii Europene în cadrul procesului de întărire a politicilor comunitare în domeniul drogurilor.
România, ca partener al Centrului European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri (EMCDDA), cooperează în rețeaua REITOX și participă la programele internaționale de asistență Phare ale Comisiei Europene în domeniul drogurilor.
Se va intensifica schimbul de informații pe linie de droguri între România și EUROPOL, dar și cu alte structuri internaționale specializate, cum sunt INTERPOL și O.I,C.S. (Organul Internațional de Control al Stupefiantelor). De asemenea, vor fi încheiate acorduri bilaterale cu statele aflate pe rutele comune ale traficului de droguri și cu statele vecine, dar și cu alte state ce au un aport semnificativ în prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri la nivel mondial.
3.3.5. Informatizarea sistemului național integrat destinat monitorizării dinamicii consumului si traficului ilicit de droguri în România
Pentru realizarea acestui obiectiv, Programul MARA prevede crearea până în anul 2009 a unui sistem central și a unei rețele teritoriale destinate monitorizării dinamicii consumului și traficului ilicit de droguri din România. Rezultă din prezentarea făcută că Programul MARA constituie un document de referință în istoria luptei antidrog din România, dar și mijlocul prin care se va înfăptui strategia națională antidrog din țara noastră.
Transpunerea în practică a tuturor măsurilor prevăzute în Programul MARA până în anul 2009 inclusiv va eficientiza, în opinia noastră, prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în țara noastră, ca obiectiv final al strategiei naționale antidrog, dar în aceeași măsură va îmbunătăți și calitatea actului medical în tratarea dependenței de droguri ce se va situa la nivelul standardelor Uniunii Europene.
3.6 Legislație faptele prevăzute de Legea nr. 143/2000
Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.
3.6.1 Aspecte generale privind incriminarea faptelor socialmente periculoase la regimul drogurilor în legislația penală a României
Reglementările juridice în materia combaterii traficului și consumului ilicit de droguri în țara noastră sunt strâns legate de evoluția reglementărilor juridice internaționale în acest domeniu. Astfel, preocuparea autorităților din România pentru combaterea traficului și consumului ilegal de droguri este semnificativă începând cu anul 1928, când a fost elaborată pentru prima oară o lege pentru combaterea abuzului de stupefiante.
Adoptarea acestei legi a fost determinată de două evenimente ce au marcat definitiv evoluția incriminărilor ulterioare în materia prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri în țara noastră.
Primul eveniment a constat în faptul că Guvernul României a ratificat Convenția Internațională a opiului de la Geneva din anul 1925, iar cel de al doilea a constat în participarea României la Conferința internațională de la Varșovia din 1 noiembrie 1927. La această conferință s-a decis înscrierea în codurile penale ale țărilor participante a faptei de trafic de stupefiante. Prin această măsură se urmărea ca infracțiunii de trafic de stupefiante să i se atribuie un caracter de infracțiune care tulbură ordinea internațională, pentru a putea fi urmărită independent de naționalitatea infractorului sau a locului unde s-a comis. Urmare a acestei conferințe internaționale, în Codul penal de la 1936 a fost introdusă infracțiunea de trafic de stupefiante cu următorul conținut legal:
„Art. 382 – (1) Acela care, fără autorizație, importă, prepară sau deține substanțe în scop de a le vinde în mod clandestin sau fraudulos, precum și acela care vinde în mod clandestin sau fraudulos astfel de substanțe, comite delictul de comerț clandestin de stupefiante și se pedepsește cu închisoarea corecțională de la unu la 3 ani și amendă de la 2000 la 5000 lei.
(2) Acela care, fără autorizație sau fără prescripție medicală, deține substanțe stupefiante ori le oferă gratuit altuia se pedepsește cu închisoarea corecțională de la 3 luni la un an și amendă de la 2000 la 5000 lei.
(3) Pedeapsa prevăzută la alin. (1) se aplică și aceluia care întrebuințează sau lasă să se întrebuințeze un local, pentru întâlnirea mai multor persoane care se dedau consumului de stupefiante.
(4) Medicul care prescrie unei persoane substanțe stupefiante fără nevoie temeinică precum și farmacistul care le vinde, fără prescripție medicală sau le vinde cu prescripție medicală falsă se pedepsesc potrivit alineatului (1) al acestui articol."
Originea art. 382 din Codul penal din anul 1936 se află în art. l și 2 din Legea nr. 58/1928 pentru combaterea abuzului de stupefiante. Art. 382 a fost introdus în Codul penal din anul 1936 în Titlul VIII intitulat „Delicte contra sănătății publice".
Din plasarea infracțiunii de trafic de stupefiante în Titlul al VIII -lea rezultă că obiectul ocrotirii juridice, prin incriminarea acestei fapte, îl constituie sănătatea publică, adică buna stare din punct de vedere biologic a membrilor comunității.
Legiuitorul din anul 1928 a socotit că sănătatea publică poate fi grav atinsă dacă abuzul de substanțe stupefiante nu ar întâlni nici un fel de obstacol și din acest motiv el a reglementat regimul stupefiantelor prin Legea nr. 58/1928, în care s-au prevăzut și unele fapte ilicite la acest regim.
Dar societatea care are interesul ca sănătatea publică să fie pusă la adăpost de orice pericole nu ar fi fost suficient apărată dacă legiuitorul Codului penal de la 1936 nu ar fi prevăzut sancțiuni mai severe (față de cele prevăzute în Legea nr. 58/1928) contra celor care ar fi încălcat dispozițiile care reglementau comerțul cu stupefiante. Deci, răul împotriva căruia se reacționa prin incriminarea faptelor prevăzute în art. 382 din Codul penal îl reprezenta pericolul care rezulta pentru sănătatea publică din vânzarea clandestină, din procurarea frauduloasă și din înlesnirea întrebuințării substanțelor stupefiante. Prin incriminarea unor astfel de fapte comise de particulari care în esență reprezintă un comerț ilicit cu stupefiante, această infracțiune prezintă un caracter internațional.
Dispozițiile înscrise în art. 382 din Codul penal au abrogat dispozițiile penale din Legea nr. 58/1928 pentru combaterea abuzului de stupefiante numai în măsura în care faptele incriminate de această lege au fost cuprinse în art. 382 din Codul penal, celelalte fapte care nu se încadrau în nici unul din alineatele acestuia ca și celelalte dispoziții care nu conțineau incriminări au continuat să rămână în vigoare până în anul 1950 când a apărut Decretul nr. 227. Apariția acestui decret, care a abordat o nouă reglementare juridică a stupefiantelor în România a fost urmare a evoluției reglementărilor internaționale în această materie, cât și apariției în lume a unor noi stupefiante (sintetice).
În anul 1953, prin Decretul nr. 202, art. 382 din Codul penal a fost modificat căpătând următoarea redactare:
„Art. 382 – (1) Prepararea, procurarea, deținerea sau vânzarea fără drept a produselor sau substanțelor stupefiante sau toxice, precum și cultivarea fără drept în scop industrial a plantelor care conțin asemenea substanțe se pedepsește cu închisoare corecțională de la 1 la 5 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează prescrierea de către medici, fără temeinică nevoie, a produselor sau substanțelor stupefiante, precum și organizarea sau îngăduirea consumului de asemenea produse sau substanțe."
O modificare esențială adusă prin Decretul nr. 202/1953 a constat în faptul că în conținutul juridic al infracțiunii prevăzute de art. 382 din Codul penal, care până atunci avea ca obiect material doar substanțele și produsele stupefiante, au fost introduse și substanțele toxice.
Odată cu adoptarea noii legislații penale în anul 1968 și elaborarea unui nou Cod penal, au fost aduse modificări și conținutului infracțiunii de trafic de stupefiante, față de cum era ea prevăzută în Codul penal din anul 1936.
Astfel, fapta de trafic de stupefiante va fi prevăzută în art. 312 din Codul penal de la 1968, fiind plasată în Capitolul al II-lea din Titlul IX intitulat „Infracțiuni contra sănătății publice".
În Codul penal de la 1968, conținutul legal al infracțiunii de trafic de stupefiante era următorul:
„Art. 312 – (1) Producerea, deținerea sau orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe, ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, toate acestea fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează prescrierea de către medic fără a fi necesar, a produselor sau substanțelor stupefiante, precum și organizarea ori îngăduirea consumului de asemenea produse sau substanțe în locuri anumite.
Față de agravarea situației în domeniul consumului ilicit de droguri și a creșterii criminalității în privința traficului ilicit, în anul 1996, prin Legea nr. 140, care a adus unele îmbunătățiri si completări ale Codului penal de la 1968, a fost modificat și art. 312 care incrimina fapta de trafic de stupefiante, în urma modificării, textul art. 312 a avut următoarea redactare:
„Art. 312 – (1) Producerea, deținerea sau orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, toate acestea fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și Interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă fapta prevăzută în alineatul (1) a fost săvârșită organizat, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.
(3) Prescrierea de către medic, fără a fi necesar, a produselor sau substanțelor stupefiante se pedepsește cu închisoare de la l la 5 ani, iar organizarea sau îngăduirea consumului de asemenea produse sau substanțe în locuri anumite se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
(4) Tentativa se pedepsește."
Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 143/2000, în prezent cadrul legislativ al prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri în România s-a modernizat, el situându-se la nivelul celui existent în țările occidentale .
Dacă ar fi să caracterizăm această lege în ansamblul ei, ținând seama de realitățile din țara noastră și momentul în care a apărut, putem afirma că ne aflăm în prezența unei legi operative de luptă contra traficului și consumului ilicit de droguri, care se înscrie în pachetul de legi elaborate de Parlamentul României pentru combaterea crimei organizate, în contextul în care Parlamentul României a declarat război drogurilor prin Legea nr. 143/2000, nu putem omite a puncta, legat de reacția de apărare a societății contra traficului de droguri, apariția în anul 2003 a Legii nr. 39 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate. Această lege ne interesează în ce privește aplicarea dispozițiilor penale privind traficul de droguri. acțiunile privind traficul de droguri sau precursori sunt considerate din punct de vedere juridic „infracțiuni grave". Cum traficul ilicit de droguri transfrontalier se realizează de către grupuri infracționale organizate, nu trebuie să pierdem din vedere posibilitatea reținerii în sarcina acestora și a dispozițiilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
În conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 143/2000 au fost abrogate dispozițiile art. 312 din Codul penal în ceea ce privește produsele sau substanțele stupefiante, deoarece această lege specială a prevăzut în conținutul său toate infracțiunile la regimul drogurilor desemnate prin articolele 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 și 11.
De-a lungul istoriei punerii sub control internațional a drogurilor, începând cu anul 1909 și până în prezent, comunitatea internațională a adoptat numeroase convenții sau acorduri prin care se urmărea o restricție a producției, fabricației, exportului sau importului de stupefiante și o reglementare cât mai strictă a circulației acestor substanțe, urmărindu-se prin aceasta împiedicarea deturnării stupefiantelor din circuitul legal în circuitul ilegal care alimentează traficul și consumul ilicit de droguri, în prezent, armătura juridică care pune sub control internațional drogurile, este constituită din 3 convenții internaționale, fiecare dintre ele având un rol bine definit, în ordinea apariției lor, aceste convenții internaționale sunt următoarele: Convenția Internațională Unică a Stupefiantelor, adoptată la New York în anul 1961 și intrată în vigoare în anul 1964.
Această Convenție, amendată printr-un Protocol din anul 1972 de la Paris, reprezintă documentul internațional actual de referință în materia stupefiantelor. Necesitatea adoptării unei astfel de convenții s-a impus din mai multe puncte de vedere.
Astfel, multitudinea de convenții internaționale deja existente referitoare la stupefiante, la care s-ar mai putea adăuga unele dispoziții contradictorii și confuze pe care acestea le conțineau, iar pe de altă parte, descoperirea stupefiantelor sintetice, au făcut ca pe plan internațional să se simtă nevoia unei reglementări unice și mai eficiente a regimului stupefiantelor naturale și sintetice.
Convenția unică a stupefiantelor, la data adoptării ei, a reprezentat o încununare cu succes a eforturilor depuse de către națiuni, începând cu anul 1909, în ce privește punerea sub control național și internațional a stupefiantelor precum și a reprimării traficului ilicit.
În art. 36 din Convenția unică a stupefiantelor sunt prevăzute și dispoziții penale și procedurale, prin mijlocirea cărora statele urmează să combată traficul ilicit de droguri la nivel național.
Astfel, în paragraful 1 litera a) se prevede că: „sub rezerva dispozițiilor sale constituționale, fiecare parte va adopta măsurile necesare astfel încât cultura și producția, fabricația, extracția, prepararea, deținerea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, procurarea, vânzarea, livrarea indiferent sub ce formă, mijlocirea, trimiterea, expedierea în tranzit, transportul, importul și exportul de stupefiante care nu sunt conforme dispozițiilor prezentei Convenții sau orice alt act care, după părerea Părții respective, ar putea fi contrar dispozițiilor prezentei Convenții, să constituie infracțiuni pasibile de pedeapsă atunci când sunt săvârșite cu intenție și pentru ca infracțiunile grave să fie pasibile de o pedeapsă adecvată, și anume pedeapsa cu închisoarea sau alte pedepse privative de libertate".
Ultima convenție internațională în vigoare în materie de droguri este Convenția din anul 1988 de la Viena contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope.
Elaborarea acestei Convenții a fost determinată de amploarea și creșterea producției ilicite de droguri cât și de creșterea cererii pentru consum și proliferarea traficului ilicit cu substanțe stupefiante și psihotrope, fapt care a reprezentat și reprezintă încă o gravă amenințare pentru sănătatea și bunăstarea persoanelor, dar și cu efecte nefaste asupra principiilor economice, culturale și politice ale societății.
Scopul convenției a fost întărirea și dezvoltarea mijloacelor juridice eficiente de cooperare internațională în materie penală pentru a se pune capăt activităților internaționale criminale reprezentate de traficul ilicit de stupefiante, substanțe psihotrope și precursori.
Rolul acestei convenții internaționale este acela de a promova cooperarea judiciară și polițienească între Părți, astfel încât ele să poată combate cu mai mare eficiență diversele aspecte ale traficului ilicit cu stupefiante, substanțe psihotrope și precursori care au luat o amploare internațională.
În executarea obligațiilor prevăzute în Convenție, statele sunt obligate să ia măsuri legislative și de reglementare pentru combaterea traficului ilicit cu stupefiante, substanțe psihotrope și precursori. Având un caracter prin excelență represiv, Convenția cuprinde dispoziții privind instituirea de către Părți a unor infracțiuni la regimul drogurilor și sancțiuni corespunzătoare, dispoziții privind confiscarea si extrădarea, transferul procedurilor represive etc.
3.6.2 Obiectul juridic și obiectul material al infracțiunilor de trafic ilicit de droguri
Așa cum am arătat, în Codul penal din anul 1936 a fost introdusă pentru prima oară infracțiunea de trafic de stupefiante prin dispozițiile articolului 382 Cod penal. Acest articol care incrimina traficul de stupefiante a fost plasat în Titlul al VIII -lea intitulat „Delicte contra sănătății publice". Rezultă că obiectul ocrotirii juridice prin incriminarea acestei fapte îl constituie sănătatea publică, adică buna stare din punct de vedere biologic a membrilor comunității. Pe de altă parte, relațiile sociale dintre membrii colectivității cu privire la sănătatea publică se încadrează în sensul restrâns al noțiunii de conviețuire socială. Față de importanța pe care o prezintă sănătatea publică pentru o colectivitate umană, membrii societății o privesc ca pe o normă elementară de conduită, ca o regulă de conviețuire socială a cărei respectare se impune de la sine. Așa se explică faptul că sănătatea publică devine o normă de conviețuire socială care, pentru o cât mai strictă respectare, dat fiind importanța ei, este ocrotită și prin normele sancționatoare ale dreptului penal.
Grija pentru sănătatea publică constituie una dintre preocupările centrale ale unui stat democratic, o latură importantă a activității de apărare socială, deoarece de buna sănătate publică depinde însăși existența unei comunități umane.
Prin educarea membrilor colectivității, prin dezvoltarea și întărirea opiniei publice față de unele manifestări negative, cum sunt traficul și consumul ilicit de droguri, prin care se aduce atingere relațiilor de conviețuire socială, precum și prin luarea de către stat a unor măsuri cu caracter administrativ sau penal se tinde la prevenirea încălcării regulilor de conviețuire socială și deci și la cele privind sănătatea publică, care, în actuala etapă de dezvoltare a societății românești, capătă o tot mai mare importanță în viața membrilor comunității.
Într-adevăr, între traficul și consumul ilicit de droguri și sănătatea publică, ca și componente ale societății, există o relație în cadrul căreia prima o vătăma sau o pune în pericol pe cea de a doua. Dacă ne referim la droguri, prin reglementarea strictă a condițiilor de producere, fabricare, extragere, deținere, vânzare, cumpărare, folosire, distribuție etc., legiuitorul român din anul 2000 prin elaborarea Legii nr. 143 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările ulterioare, și legiuitorul din anul 2005 prin Legea nr. 339 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope nu a făcut altceva decât să-i apere pe membrii societății de pericolul toxicomaniei ca urmare a folosirii ilicite și a abuzului de astfel de substanțe.
Preocuparea legiuitorului român pentru protejarea sănătății publice față de pericolul toxicomaniei prin droguri nu este nouă. în expunerea de motive a raportului cu prilejul introducerii în Codul penal din anul 1936 a faptei de trafic de stupefiante s-a subliniat de o manieră foarte convingătoare domnilor parlamentari legătura ce există între traficul unor astfel de substanțe sau produse și sănătatea publică. Astfel, s-a arătat că „abuzul ce s-a constatat a se face de foarte multe persoane cu substanțe numite stupefiante ca morfină, cocaină etc. a căror efecte asemănătoare cu ale alcoolului determină tulburări în funcțiile fizice ale celor care le întrebuințează, punând în discuție responsabilitatea lor penală", a atras atenția psihiatrilor și penaliștilor provocând o adevărată mișcare contra vânzării, răspândirii și întrebuințării unor astfel de substanțe, întrebuințarea morfinei, se arăta în expunerea de motive, sfârșește prin a deveni o trebuință imperioasă a organismului, determinând o intoxicație care lucrează asupra voinței, în așa fel încât victima nu se mai poate lipsi de ea, iar lipsa ei îi produce o continuă neliniște, un fel de „foame de morfină" care merge până la delir și chiar până la impulsul irezistibil de a fura medicamentul sau de a comite diferite infracțiuni ca escrocheria, falsul, abuzul de încredere etc. spre a-și procura sumele necesare cu care să-și cumpere morfină .
Datorită efectelor grave pe care le produce consumul de droguri asupra individului din punct de vedere fizic și psihic, toxicomania a constituit și continuă să constituie o plagă socială care a determinat comunitatea internațională să întreprindă măsuri împotriva proliferării ei. între aceste măsuri se înscriu și cele juridice luate de către statele lumii prin care faptele de trafic de droguri sunt incriminate și sancționate cu pedepse privative de libertate pe diferite termene, ele fiind considerate ca fiind deosebit de periculoase, în acest sens, și legiuitorul român, prin dispozițiile art. 2 lit. b) pct. 11 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, a considerat traficul de droguri sau precursori ca infracțiune gravă.
În asigurarea sănătății publice de către statul român sunt interesați toți membrii societății, iar faptele prin care aceasta este pusă în pericol sau vătămată sunt deosebit de periculoase și tratate ca atare de justiția penală.
Deși, fiecare infracțiune de trafic de droguri prevăzută de Legea nr. 143/2000 își are configurația sa juridică proprie, ele au însă și unele aspecte comune cum ar fi spre exemplu obiectul juridic.
Astfel, toate infracțiunile de trafic de droguri prevăzute de Legea nr. 143/2000 au comun obiectul juridic generic. Acesta constă în relațiile priuind conviețuirea socială statornicite între membrii societății.
Deci, oricare dintre infracțiunile de trafic de droguri prevăzute de Legea nr. 143/2000 este îndreptată împotriva unei relații de conviețuire socială.
Obiectul juridic special principal este de asemenea comun pentru toate infracțiunile de trafic de droguri. Astfel, sub aspectul ocrotirii juridice, obiectul special principal îl constituie relațiile sociale privind sănătatea publică, a cărei menținere și asigurare depinde și de respectarea strictă de către destinatarii legii penale a dispozițiilor legale care reglementează regimul drogurilor și precursorilor în România.
Pe lângă obiectul juridic principal, infracțiunile de trafic de droguri mai au în comun și un obiect juridic secundar (adiacent) și anume, relațiile sociale privitoare la sănătatea persoanei fizice privită individual („ut singuii") care ar putea cădea victimă toxicomaniei, tocmai datorită nerespectării regimului legal al drogurilor de către terțe persoane, care prin faptele lor deturnează drogurile dintr-un circuit legal în unul ilegal de pe urma căruia obțin importante foloase materiale.
Infracțiunile de trafic de droguri prevăzute de Legea nr. 143/2000 mai au în comun și obiectul material. Sub acest aspect, cu unele excepții, obiectul material al acestor infracțiuni îl constituie drogurile de risc sau de mare risc. Obiectul material pentru aceste infracțiuni se constituie într-o cerință legală esențială pentru însăși existența lor. Inexistența acestui obiect material pentru acele infracțiuni (drogurile supuse controlului național) duce la inexistența infracțiunii.
O consecință a clasificării de către legiuitor a drogurilor în droguri de risc și de mare risc o reprezintă răspunderea penală diferită în cazul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri. Astfel, legiuitorul a prevăzut o anumită răspundere penală în cazul săvârșirii traficului cu droguri de risc și o altă răspundere penală în cazul săvârșirii traficului cu droguri de mare risc.
De regulă, la majoritatea infracțiunilor de trafic de droguri prevăzute de Legea nr. 143/2000, atunci când obiectul traficului ilicit l-au constituit drogurile de mare risc, legiuitorul a constituit din această împrejurare o formă agravată a infracțiunii tip în formă simplă.
3.6.3 Legislație privind aplicarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
3.6.3.1 Aspecte legislative privind cultivarea ilicită de plante (canabis) ce conțin substanțe și preparate stupefiante și psihotrope în România
Originară din Asia Centrală, planta de cânepă sub denumirea ei botanică de „canabis sativa" a fost cunoscută din cele mai vechi timpuri, fiind atestată documentar într-un ierbar chinezesc din secolul al V-lea Î.Hr., unde a fost descrisă.
Membrii comunității primitive aveau unele cunoștințe empirice despre virtuțile terapeutice ale plantei de cânepă, motiv pentru care o foloseau ca remediu în plan medical, dar și în plan mistic sau religios, fiind cunoscute și proprietățile sale psihodelice. Documentele istorice atestă că în secolul al IV-lea Î.Hr., indienii îi cunoșteau plantei de cânepă proprietățile analgezice, iar medicii chinezi o foloseau ca anestezic în chirurgie. Planta de cânepă a fost adusă în Europa de soldații lui Napoleon, dar și de medicii englezi care se întorceau din India, la începutul secolului al XIX-lea pentru a fi oferită în tratamentul migrenelor și epilepsiei.
Tulpina acestei plante fiind foarte fibroasă este cultivată astăzi în lume în scopul obținerii de fibre textile ce sunt folosite pentru confecționarea de frânghii, saci, unelte de pescuit, îmbrăcăminte și chiar hârtie. Din semințele plantei se extrage ulei ce are diverse întrebuințări cum ar fi în industria lacurilor, vopselelor, în fabricarea de săpunuri sau a pastelor de pictură.
Pe lângă cannabis sativa, care reprezintă cânepa comună, oriunde ar crește ea în lume, mai există o varietate și anume, canabis indica. Această varietate a speciei canabis sativa crește în stare sălbatică sau cultivată în zonele geografice cu climă caldă și temperată, În funcție de sol și climă, înălțimea acestei plante variază de la 0,90 m la 5 m. Ca și surata ei, canabis sativa (specia) și tulpina plantei canabis indica este foarte fibroasă și are aceleași întrebuințări. Diferența față de canabis sativa constă în faptul că fibrele obținute din varietatea indica sunt de o calitate mai proastă, în schimbul acestui neajuns, planta de cannabis varietatea indica, față de canabis sativa, conține o cantitate mult mai mare de THC (tetrahidrocannabinol), substanța activă din plantă care produce starea de euforie și halucinații și din acest motiv are căutare mai mare din partea consumatorilor, ea reprezentând rezervorul mondial al traficului ilicit cu canabis.
Canabis este denumirea dată în toată lumea pentru „produsul vegetal obținut din planta de cânepă, folosit pentru drogare, oriunde ar fi cultivată aceasta. Mai recent, atât în documentele internaționale cât și în presa scrisă, pentru a desemna canabisul ca drog este folosită expresia „iarba de canabis". în Convenția internațională asupra opiului din anul 1925 de la Geneva, întâlnim primele dispoziții referitoare la canabis indica. Prin aceste dispoziții se urmărea împiedicarea exportului de rășină de canabis spre țări ce interziceau utilizarea canabisului pentru fumat sau în scop medical, dar și pentru a se stopa comerțul internațional cu canabis indica și a rășinei ce se extrăgea din ea. în perioada Societății Națiunilor Unite nu a existat o interdicție juridică pentru utilizarea canabisului pentru fumat sau în scop medical, dar primele reacții împotriva utilizării tradiționale a acestei substanțe ca fiind considerată o formă de abuz, s-au evidențiat în timpul celui de ai doilea război mondial.
Convenția Unică a Stupefiantelor de la New York din anul 1961 consacră pentru prima oară dispoziții juridice pentru controlul internațional al canabisului, această substanță fiind înscrisă în Tabelul al IV-lea anexă la Convenție. Pentru a putea fi înscrisă în Tabelul al IV-lea (interdicție totală), delegațiile participante la conferință au considerat că, canabisul este susceptibil să conducă la abuzuri și să producă efecte nocive, fără ca acest pericol să fie compensat de avantaje terapeutice importante. Odată cu intrarea în vigoare a Convenției Unice a Stupefiantelor în anul 1964, țările Părți la acest document internațional, în care canabisul era tradițional folosit în diferite scopuri, au fost de acord ca într-un răstimp de 25 de ani să elimine utilizarea canabisului în alte scopuri decât cele medicale și științifice, conform art. 49 din Convenție, dar acest lucru nu s-a înfăptuit nici până în zilele noastre.
Convenția din anul 1961 obligă Părțile semnatare să limiteze exclusiv la scopuri medicale și științifice producția, fabricarea, importul, distribuția, deținerea sau folosirea canabisului la fel ca orice alte substanțe din domeniul său de aplicare. Această dispoziție constituie unul din elementele fundamentale ale Convenției Unice a Stupefiantelor din anul 1961.
Interzicerea producerii canabisului nu însemna în anul 1961, în momentul adoptării Convenției, și interzicerea culturii plantei de canabis dacă recolta era destinată utilizării industriale. Convenția, prin reglementările sale, permite Părților să adopte cu privire la canabis orice măsuri de control, ele putând merge până la interdicția totală a culturilor indiferent de scopul lor.
Potrivit Convenției din anul 1961, Părțile trebuie să ia măsuri legale pentru a conferi caracterul de infracțiuni pasibile de pedepse privative de libertate pentru săvârșirea unor fapte ilicite prin care se încalcă dispozițiile acesteia privitoare la canabis. Părțile la Convenția din anul 1961, la data elaborării acesteia, au insistat să nu se permită deținerea de canabis în scopul consumului personal, nemedical, cu toate că, prin reglementările sale, lasă la latitudinea acestora dacă să incrimineze în plan penal faptele legate de deținerea de canabis în scopul consumului propriu nemedical (de ex. în scopul consumului recreativ sau al drogării).
Convenția pentru reprimarea traficului ilicit cu stupefiante și substanțe psihotrope de la Viena din anul 1988 face un pas înainte în rezolvarea chestiunii în sensul că obligă Părțile să confere caracterul de infracțiune actelor prealabile consumului personal cum sunt cumpărarea, transportul și deținerea de canabis pentru consum în scop nemedical (deci în scop recreativ sau al drogării).
Ultimele decenii au fost marcate de o sporire importantă a abuzului și ofertei ilicite de canabis în țările în care, în cursul primei jumătăți a secolului al XX-lea, nu au trebuit să facă față consumului de canabis în scop de drogare. De atunci, canabisul este în atenția organismelor de combatere a traficului cu acest drog, mai ales în țările în care abuzul este cel mai răspândit și frecvent, dar și în vizorul organismelor internaționale cu atribuții în acest domeniu.
În ultimii ani, guvernele majorității țărilor s-au pus de acord asupra necesității reglementării juridice foarte stricte a canabisului.
Astfel, în aproape toate țările lumii au fost puse în practică măsurile de control și supraveghere prevăzute în convențiile internaționale referitoare la controlul drogurilor. Unele guverne au prevăzut și adoptat în acest domeniu măsuri drastice extinzând controlul și asupra frunzelor și semințelor de canabis și chiar interzicând orice cultură și utilizare a canabisului. Totuși, în ultimii ani au apărut și câteva excepții, în sensul că unele țări europene au abdicat de la obiectivul fundamental al Convenției Unice a Stupefiantelor din anul 1961 în legătură cu controlul canabisului. în acest sens, guvernele anumitor țări din Vestul Europei și-au modificat legislația scoțând de sub incidența legii penale deținerea de canabis pentru propriul consum în scop nemedical, dar chiar și actele pregătitoare pentru această utilizare cum ar fi cultivarea de canabis, cumpărarea, transportul și deținerea de canabis.
În patru țări membre ale Uniunii Europene deținerea de canabis pentru propriul consum nu constituie infracțiune, iar actele pregătitoare pentru consum precum cumpărarea, transportul sau deținerea de canabis sunt sancționate contravențional.
Trecând peste prevederile Convențiilor internaționale în materia consumului drogurilor, guvernul olandez a liberalizat consumul și deținerea de până la 5 grame de canabis, fiind stabilite condițiile și modalitățile de vânzare pentru public a canabisului . Datorită existenței unor numeroase localuri autorizate este foarte ușor în Olanda să procuri canabis pentru propriul consum.
Organul Internațional de Control al Stupefiantelor (0.1.C.S.) a atras atenția în repetate rânduri că funcționalitatea acestor coffee shops precum și cumpărarea, stocarea și vânzarea de produse de canabis destinate scopurilor nernedicale contravine prevederilor Convenției Unice a stupefiantelor din anul 1961 de la New York. Mai mult, O.I.C.S. a criticat teoria guvernelor din Țările de Jos în baza căreia în aceste țări se face distincție în plan juridic între „drogurile dulci" și „drogurile dure" și de aici necesitatea autorizării coffee shops-urilor, subliniind că acest lucru nu împiedică vânzarea ilicită de canabis în afara acestora și nici consumul de droguri dure.
Ținând seama de problematica controversată a faptului dacă canabisul are virtuți medicale așa cum susțin unele state, O.I.C.S. a propus ca O. M. S., prin experții săi, să studieze atât eventualitatea utilității terapeutice a canabisului, cât și nocivitatea lui pentru sănătatea individului consumator.
Cu toate că O. M. S. nu s-a pronunțat oficial în această chestiune, articolele și comentariile unei părți a presei internaționale preconizează o politică mai liberală față de canabis, încercând să convingă marele public că efectele lui nocive sunt „limitate", mizându-se astfel pe o acceptabilitate socială sporită a abuzului cu o astfel de substanță.
De altfel, deja pe internet și în anumite spoturi publicitare difuzate în unele țări, canabisul este prezentat ca o substanță inofensivă. Cu astfel de mesaje se încearcă inducerea în eroare a publicului larg și mai ales a tinerilor care pot cădea în capcana toxicomaniei, fapt ce le va distruge iremediabil viitorul și starea de sănătate fizică și mentală.
De aceea, O.I.C.S. are perfectă dreptate atunci când afirmă în raportul său pe anul 2001 că „să adaugi un nou drog pe care să-l pui în aceeași categorie cu tutunul și alcoolul ar fi o greșeală istorică, mai ales în momentul în care politicile de luptă contra abuzului de aceste două substanțe a primit în sfârșit atenția cuvenită".
Unii specialiști consideră canabisul drept un halucinogen ușor.
Compușii chimici pe care îi conține canabisul sunt foarte complecși și variați. Dintre ei, cel mai important este tetrahidrocannabinolul (THC), singurul produs existent în plantă cu proprietăți halucinogene.
Din punct de vedere chimic, tetrahidrocannabinolul este substanța activă care provoacă starea de euforie și halucinațiile.
Sub acțiunea THC scade tensiunea arterială a individului consumator, pulsul se accelerează, scade forța musculară și apare o congestie a conjunctivitelor. Acțiunea canabisului asupra consumatorului se manifestă aproape în întregime asupra sistemului nervos central. Fumătorii de canabis observă efectele acestuia la un interval de 15-30 de minute în timp ce prin înghițire efectul apare în circa o oră.
La puțin timp de la administrare, consumatorul se simte într-o stare de visare. Efectele consumului de canabis pe termen scurt sunt o relaxare musculară care provoacă pierderea coordonării și echilibrului, dilatarea vaselor sanguine, tahicardie, uscăciunea gurii și hiposalivație, tuse și iritații aletractului respirator, neliniște și teamă.
Efectele consumului de canabis pe termen lung constau în apariția bronșitei și alte boli ale aparatului respirator, stări de anxietate și crize de neliniște, alterarea poftei de mâncare, alterări ale memoriei și capacității de concentrare, tulburări sexuale și alterarea funcției imunitare. Toți specialiștii sunt de acord că efectele nefaste ale canabisului apar după mai mulți ani de consum. Este dovedit faptul că, consumul zilnic de canabis duce la dependență, întreruperea consumului duce la sevraj care se manifestă prin insomnii, stare de anxietate, transpirație abundentă, pierderea poftei de mâncare și dureri de stomac.
Efectele psihice produse de consumul îndelungat de canabis depind de calitatea acestuia, de starea psihică a consumatorului și de ambianța în care se produce fumatul. Pe termen lung, în plan psihic, canabisul afectează înainte de toate cortexul cerebral, hipotalamusul, glanda hipofiză, cât și alte organe interne.
În raportul său anual pe anul 2001, O.I.C.S. a informat că mai multe țări, printre care Germania, Canada, S.U.A., Țările de Jos, Marea Britanie și Elveția au întreprins studii asupra interesului utilizării medicale a canabisului sau extractului de canabis. Cercetările au drept țintă evaluarea eficienței utilizării canabisului sau extractului de canabis pentru tratarea cașexiei legate de SIDA, glaucomului, sclerozei în plăci și dureri, dar și pentru diminuarea efectelor secundare ale chimio-terapiei pentru cancer. Nu se cunosc încă rezultatele cercetărilor până în prezent, în același raport, O.I.C.S. a apreciat cercetările științifice efectuate în aceste țări referitoare la proprietățile terapeutice și eventualele utilizări medicale ale canabisului sau extractului de canabis, dar a atras din nou atenția că orice decizie de a folosi canabisul în scopuri medicale trebuie să se bazeze pe adevăruri științifice și medicale clar stabilite, iar rezultatele acestor cercetări să fie împărtășite Organizației Mondiale a Sănătății (O.M.S.), O.I.C.S. și comunității internaționale.
Deși forurile internaționale abilitate în domeniul drogurilor nu s-au pronunțat încă asupra virtuților medicale ale canabisului sau extractelor de canabis, în lume s-a creat deja un curent favorabil acceptării ideii că, totuși, canabisul poate fi întrebuințat în scopuri medicale.
De exemplu Yamina Salmandjee susține în cartea sa că „astăzi proprietățile terapeutice ale THC conținut de canabis pentru combaterea durerii și vomismentelor sunt recunoscute științific".
Deși subliniază multitudinea de efecte negative și grave ale obiceiului de a fuma canabis și derivatele sale, specialiștii în domeniu din țara noastră acceptă și ei ideea întrebuințării medicale a canabisului. idee care așa cum am arătat este contrară dispozițiilor legale internaționale în acest domeniu.
Specialiștii români consideră că, canabisul și derivatele sale pot fi utile în tratamentul glaucomului și a anumitor afecțiuni oculare legate de nervul optic, tratamentul stărilor de greață și de vomă în cazul pacienților canceroși, de asemenea în cazurile de astm, anxietate, convulsii și depresii. Se mai susține că, canabisul poate fi folosit și ca relaxant muscular, dar și calmant pentru dureri.
Canabisul – cel mai consumat drog din lume
În raportul O.I.C.S. pe anul 2006 se subliniază că, canabisul este drogul cu consumul și traficul cel mai răspândit în Europa. Mare parte din cantitatea consumată ilegal în această zonă geografică a lumii provine și din culturi făcute în unele țări europene. Sub acest aspect, Albania este considerată unul din principalii furnizori iliciți de frunze de canabis. Cultura clandestină de canabis din Europa este favorizată de vânzarea liberă a semințelor și accesoriilor necesare acestei activități prin magazine de specialitate și prin internet, în Raportul Mondial al Drogurilor din anul 2004 al Biroului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (O.N.U.D.C.) se menționa că producția ierbii de canabis a crescut și a atins aproape 32.000 tone în anul 2002. Producția ierbii de canabis este răspândită pe tot globul, un număr de 142 de țări conform raportului au raportat confiscări de plante de canabis în perioada 2001-2002. Autoritățile din S.U.A. au comunicat că 2/3 din cantitatea de iarbă de canabis cu care se face trafic pe acest teritoriu este produsă în mediul domestic.
În America de Sud, principalele țări sursă de canabis sunt Columbia și Paraguay. Producția de canabis pe teritoriul african există practic în fiecare țară.
Sub aspectul traficului, același raport consemnează că cele două produse de canabis – iarba de canabis (marijuana) și rășina de canabis (hașișul) sunt cele mai traficate droguri din lume. Practic, toate țările din lume sunt afectate de traficul ilicit de canabis.
Astfel, ia nivel mondial în anul 2002 spre exemplu, au fost confiscate un total de 5.800 tone de produse de canabis. Din totalul de 5.800 tone confiscate, 4,700 de tone a reprezentat iarba de canabis, mai mult de 1.000 de tone a reprezentat rășină de canabis, iar mai mult de o tonă a reprezentat uleiul de canabis.
Ultimele informații arată că traficanții de droguri au investit sume importante de bani în obținerea unui canabis cu un procentaj de THC cât mai ridicat și pe cale de consecință cu o putere euforizantă mai mare. Rezultatul este devastator: astăzi, caracteristicile canabisului nu mai sunt așa diferite în comparație cu celelalte droguri obținute din plante, cum sunt cocaina și heroina. De aceea, cererea de canabis pe piața ilicită este din ce în ce mai mare, acesta devenind un drog avantajos cu un preț mic față de celelalte droguri, în același timp, datorită noilor proprietăți ale canabisului, acesta a devenit un drog mult mai periculos pentru sănătatea consumatorilor și din acest motiv el trebuie luat în serios de către autoritățile statale de pretutindeni și înăsprit controlul asupra lui. Așa cum se subliniază în Raport, pendulările sau schimbările politicilor privind canabisul în diferite țări lasă tineretul într-o confuzie totală privind consecințele nefaste ale acestui drog.
De aceea, epidemia canabisului, ca și alte provocări pentru sănătatea publică și a individului consumator necesită consensuri și un angajament stabil și consistent din partea societății, pentru ca țările să poată lua cele mai bune decizii pe termen lung pentru remedierea problemei.
Potrivit Centrului European pentru Monitorizarea Drogurilor și Dependenței de Droguri canabisul continuă să rămână cel mai consumat drog din Europa. Astfel se estimează că aproximativ 6% din populația adultă a statelor membre ale Uniunii Europene și Islanda, Lichstenstein, Norvegia și Elveția au încercat canabisul de-a lungul vieții.
Reglementări juridice naționale privind planta canabis si derivatele ei
Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope stabilește condițiile în care se poate face cultivarea, utilizarea și tranzitul pe teritoriul României a plantelor spontane sau cultivate ce conțin droguri (articolul l), în țara noastră se cultivă doar două plante ce conțin droguri, și anume planta de mac opiaceu și planta de cânepă.
În Tabelul l anexă la Legea nr. 339/2005 sunt prevăzute plantele, substanțele și preparatele cu substanțe stupefiante și psihotrope interzise, ca fiind lipsite de interes recunoscut în medicină. Din lectura tabelului constatăm cu uimire că nu mai este nominalizată planta de canabis, fapt ce duce la concluzia de necontestat că în noua concepție a legiuitorului român din anul 2005, planta de canabis este considerată că are virtuți terapeutice și deci poate fi folosită în scopuri medicale.
Cultivarea fără drept a plantei de canabis în România este interzisă. Este permisă cultivarea plantei de canabis numai dacă astfel de culturi sunt destinate prelucrării lor în scop tehnic (în vederea producerii de tulpini, fibre, sămânță și ulei), în scop medical și științific cu autorizarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin Direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene sau a Municipiului București.
Cultivatorii autorizați de canabis au obligația de a însămânța terenurile deținute numai cu semințe din soiurile înregistrate în Catalogul oficial al soiurilor și hibrizilor de plante de cultură din România sau în Cataloagele Comunităților Europene produse de unitățile autorizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin autoritățile teritoriale de control și certificare a semințelor.
Desfășurarea de activități cu plantele de canabis (producție, fabricare, depozitare, comerț, deținere și distribuire) este permisă în România numai în baza unei autorizații eliberată de Ministerul Sănătății. De asemenea, operațiunile de import sau export cu plante de canabis sunt permise numai în baza unei autorizații de export sau import eliberată pentru fiecare operațiune de același minister.
Tranzitarea pe teritoriul României a unui transport de plante de canabis este permisă numai dacă la punctele de control pentru trecerea frontierei se prezintă autorizația de import/export pentru acel transport.
Potrivit noii legislații a drogurilor, așa cum am mai arătat, planta de canabis poate fi utilizată în scop medical numai sub formă de preparat farmaceutic realizat industrial sau în farmacii, în baza unei prescripții medicale.
În scopul desfășurării unei activități de cercetare medicală ori științifică, pentru învățământ sau pentru efectuarea de constatări ori expertize tehnico-științifice, fizico-chimice, o persoană fizică sau juridică, după caz, poate fi autorizată de Ministerul Sănătății să cultive plante de canabis, să producă, să fabrice, să achiziționeze, să transporte, să importe, să exporte, să utilizeze și să dețină astfel de plante.
Potrivit art. l lit. n) din Legea nr. 339/2005, prin canabis se înțelege „vârful florifer sau fructifer al speciei canabis indica, exceptând semințele sau frunzele care nu sunt însoțite de vârfurile ramurilor, a căror rășină nu a fost extrasă, oricare ar fi întrebuințarea acestuia".
În completarea acestei definiții cadru a canabisului indica, la art. l Iit. z) din Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 860/2005, se dă o definiție mai elaborată plantei canabis saliva ca drog, de această dată precizându-se formele sub care se poate prezenta drogul provenit din plantă.
Astfel, produsele ce se extrag din planta de canabis sunt trei, menționate și în legislația noastră:
a) canabisul drog. Reprezintă inflorescențele florale și fructifere ale plantei de cannabis sativa însoțite sau nu de frunze ori de alte părți ale inflorescenței din care s-au scos semințele. Această formă de drog este cunoscută și sub denumirea de iarbă de canabis sau marijuana. Unii producători de canabis drog prepară marijuana numai din extremitățile florale ale plantei. Alți producători prepară marijuana numai din frunzele plantei fără a le amesteca cu extremitățile florale.
Ar fi de observat că legiuitorul în art. l lit. n) din Legea nr. 339/2005 folosește termenul de canabis atunci când îi dă definiția și nu folosește niciodată termenul de marijuana. De aceea este necesar să precizăm că marijuana este „un termen generic prin care sunt desemnate în Europa și America de Nord frunzele și vârfurile de canabis (care pot conține și ele puțină rășină) uscate, folosite pentru fumat", în legătură cu planta de canabis, trebuie să facem o precizare foarte importantă. Astfel, vârfurile inflorescenței de pe planta femelă de canabis sunt acoperite cu niște peri glandulari pluricelulari, mai bogați în exudat rășinos decât planta masculă. Tocmai această rășină conține majoritatea ingredientelor active ale cânepei. Marijuana se consumă în mod obișnuit prin fumare, fie singură, fie amestecată cu tutun în cunoscutele „joint-uri".
Deoarece fumul pe care îl produce arderea este foarte fierbinte, țigările în cauză trebuie să aibă filtre lungi care să-l răcească.
b) rășina plantei canabis sativa. Reprezintă rășina izolată, brută sau purificată obținută din planta de canabis sativa din inflorescențele ori frunzele acesteia. Rășina plantei de canabis sativa mai este cunoscută în traficul ilicit sub denumirea de hașiș. Hașișul este un concentrat de tatrahidrocannabinol și rășină, obținut din extracția părților florale a frunzelor tinere precum și a vârfurilor ramurilor plantei canabis.
Deoarece conțin o cantitate mare de tetrahidrocannabinol, țigările cu hașiș sunt de 3-5 ori mai active decât marijuana. Hașișul poate fi întâlnit în traficul ilicit sub diferite forme, cum ar fi: sub formă de pulbere fină, comprimate, în turte sau blocuri de culoare brună și se consumă în special prin fumare. Hașișul poate fi consumat și prin ingerare cu mențiunea că într-o astfel de situație efectele lui se produc mult mai târziu decât în ipoteza fumatului, când efectele apar după 15-30 de minute. După consumare, hașișul produce percepții senzoriale exagerate și deformate, depersonalizare, halucinații. Reacțiile acute de natură maniacală sau delirantă durează între două și patru ore. Concentrația de tetrahidrocannabinol (T.H.C.) în hașiș este de obicei între 4% și 12%.
c) uleiul plantei de canabis. Reprezintă concentratul sub formă uleioasă obținut din planta de canabis sativa sau din rășina plantei canabis sativa. Uleiul de canabis sau hașișul lichid denumit și extract de canabis sau concentrat de canabis se prepară prin distilarea repetată a frunzelor ori a rășinei de canabis când se obține o substanță vâscoasă de culoare închisă ce conține între 20%-60% THC, insolubilă în apă cu tendința de a se îngroșa în contact cu aerul.
Uleiul de canabis se poate consuma în diferite feluri: întinzându-1 pe partea exterioară a unei țigări, îmbibând foița de țigară sau chiar îmbibând tutunul, lăsându-l apoi să se usuce, pentru ca apoi să se facă joint-ul.
Potrivit Regulamentului pentru aplicarea Legii nr. 143/2000 (art. l alin. 2) „definițiile juridice referitoare la produsele vegetale obținute din planta de canabis sativa indiferent de varietatea acesteia sunt aplicabile atunci când aceste plante vegetale au fost obținute pentru trafic și consum ilicit de droguri și au avut ca destinație operațiunile specifice traficului și consumului ilicit de droguri.
Art. 3 alin. 1 din Regulamentul mai sus-menționat face o precizare foarte importantă cu consecințe juridice deosebite. Astfel, „calificarea ca drog a unui produs provenit din traficul și consumul ilicit de droguri nu depinde de concentrația substanței stupefiante sau psihotrope depistate în acest produs".
Rezultă din această dispoziție că, în cazul în care poliția ar confisca o cantitate de iarbă de canabis ca provenind din traficul ilicit, iar în urma analizei chimice ar rezulta că aceasta conține o cantitate infimă de THC, iar prin fumare nu s-ar putea instala starea de euforie, nu s-ar putea susține că din acest motiv fapta nu ar mai constitui infracțiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, deoarece în această situație existența infracțiunii nu este determinată de concentrația substanței existentă în produsul vegetal de canabis, ci de faptul că acea iarbă de canabis a făcut obiectul traficului ilicit, aceasta fiind supusă controlului național, având un regim juridic foarte strict.
Statutul juridic ai canabisului destinat consumului propriu în unele țări membre ale Uniunii Europene
Ca țară membră a Uniunii Europene, considerăm că este bine să cunoaștem și unele aspecte de natură juridică privind deținerea de canabis pentru consumul propriu în concepția altor state comunitare.
În ciuda diferitelor abordări juridice adoptate de statele membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește canabisul, se observă o tendință generală la nivel european, privind elaborarea unor măsuri alternative la pedepsele penale pentru săvârșirea infracțiunii de deținere a unor cantități mici de canabis pentru propriul consum în cazul în care nu sunt în cauză aplicabile circumstanțe agravante.
În prezent, în țările membre ale Uniunii Europene se face adesea distincție între canabis și alte droguri ilicite, fie în legislația cadru, fie în legislația penală sau procesuală, iar în lipsa unor reglementări legale distincția o face jurisprudența. Astfel, în majoritatea țărilor europene s-a produs o trecere de la aplicarea pedepselor privative de libertate pentru deținerea ilicită de canabis pentru propriul consum la amenzi, cauțiuni, suspendarea condiționată a executării pedepsei, absolvirea de pedeapsă și consiliere.
Exemple ale acestei tendințe se găsesc într-o serie de măsuri mai recente, inclusiv în renunțarea la aplicarea de pedepse privative de libertate luate în Luxemburg în anul 2001 și Belgia în anul 2003.
În alte țări, măsurile au constat în reducerea cuantumului pedepselor privative de libertate aplicabile potrivit legii în astfel de situații, cum a fost în cazul Greciei în anul 2003 și în Regatul Unit al Marii Britanii în anul 2004.
În alte țări chestiunea a fost reglată prin Directive adresate poliției sau parchetului cum s-a întâmplat în Belgia în anul 2003 și 2005, în Franța în anul 2005, în Regatul Unit al Marii Britanii în anii 2004 și 2006.
Dezbaterea legată de consumul ilicit de canabis la nivelul Uniunii Europene este controversată, existând opinii divergente cu privire la consumul ilicit. Acest lucru este reflectat în faptul că nu în toate țările măsurile au fost orientate spre diminuarea sau înlocuirea pedepselor privative de libertate în astfel de cazuri, dimpotrivă, în anumite țări pedepsele au fost înăsprite.
De exemplu, în anul 2004, o directivă adresată procurorilor din Danemarca solicita acestora să nu se mai aplice avertismente ci să se dea amenzi pe loc. în Italia, în anul 2006 a fost eliminată distincția juridică ce se făcea între droguri „ușoare" și droguri „dure". Alte țări și-au revizuit reacțiile la consumul ilicit de canabis, cum a fost în anul 2005 în Țările de Jos care au adoptat o strategie specială în cazul canabisului.
În concluzie, politicile privind canabisul în Uniunea Europeană, așa cum sunt ele în prezent, generează ample discuții publice și dezacorduri, într-un sondaj realizat în anul 2006, în care cetățenii europeni au fost întrebați dacă sunt de acord cu susținerea că ar trebui legalizat consumul de canabis în Europa, 68% din cei intervievați s-au declarat împotrivă, restul fiind de acord cu propunerea legalizării canabisului. în toate țările Uniunii Europene opinia menținerii interdicției consumului de canabis a fost majoritară.
CAPITOLUL IV
INFRACȚIUNEA DE TRAFIC ILICIT DE DROGURI – SPEȚE
4.1. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri în modalitatea cultivării de plante ce conțin substanțe psihotrope (canabis).
Prin sentința penală nr. 708 din 30.09.2004, Tribunalul Bacău l-a condamnat pe inculpatul A.I. în vârstă de 40 de ani, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000. în baza prevederilor art. 81 din Codul penal instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani și a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 din Codul penal, în baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, instanța a dispus confiscarea cantității de 8.620 grame canabis.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, în anul 2004 inculpatul A.I. a lucrat la un patron în Grecia, de unde a revenit în țară, aducând cu sine semințe de canabis pe care, la cererea patronului său, le-a cultivat și a recoltat inflorescența plantelor pentru a o duce patronului grec atunci când se înapoia la muncă în această țară. între timp, până să se întoarcă în Grecia, la data de 19.08.2004, cu ocazia percheziției efectuate de lucrătorii de poliție la domiciliul inculpatului s-a găsit cantitatea de 1,185 grame canabis si 32 de fire de plantă din care s-au obținut 8.620 grame de canabis uscat.
Cu ocazia cercetărilor, inculpatul a recunoscut înființarea culturii de canabis, recoltarea plantei și prepararea acesteia precum și consumul ei ocazional în amestec cu tutun.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, criticând-o pentru netemeinicie atât în ce privește cuantumul pedepsei aplicate, cât și modalitatea de executare.
comentariu
Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 97 din 3.03.2005, a admis apelul parchetului, a înlăturat dispoziția privind suspendarea condiționată a executării pedepsei și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 la 5 ani, cu reținerea dispozițiilor art. 71 și 64 din Codul penal. De asemenea, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din Codul penal pe o perioadă de 2 ani.
Instanța de control judiciar și-a motivat decizia sa de sporire a pedepsei invocând faptul că pericolul social al infracțiunii săvârșite de inculpat, amploarea fenomenului traficului ilicit de droguri, modul concret în care făptuitorul și-a conceput și realizat activitatea infracțională, necesită o ripostă mai fermă, motiv pentru care a dispus ca inculpatul să execute prin privare de libertate pedeapsa de 5 ani închisoare.
Ar fi de remarcat faptul că instanța de apel, procedând la individualizarea pedepsei, în modul arătat mai sus, nu a reținut nimic și cu privire la persoana inculpatului și a gradului său de pericol social și nu și-a pus nici o clipă problema reținerii unor circumstanțe atenuante.
Față de agravarea situației sale cu ocazia judecării apelului introdus de parchet, inculpatul a formulat recurs, invocând temeiul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 14 din Codul de procedură penală.
Examinând recursul, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că acesta este întemeiat.
Curtea a constatat că din analiza actelor și lucrărilor dosarului a rezultat că instanțele de judecată au stabilit în mod just situația de fapt și vinovăția inculpatului, dar au avut aprecieri diferite asupra modului de individualizare a pedepsei. Sub acest aspect, Curtea a constatat că instanța de apel, cu ocazia individualizării pedepsei inculpatului, nu a ținut seama de toate dispozițiile art. 72 din Codul penal, deși în speță era necesar. Astfel, deși în individualizarea pedepsei, instanța de apel s-a raportat la prevederile art. 72 din Codul penal, Curtea a observat că această instanță a insistat cu precădere asupra criteriului legat de periculozitatea faptei săvârșite și a fenomenului infracțional de amploare în care aceasta se înscrie, în dauna criteriului referitor la împrejurările concrete în care a fost comisă fapta și a celui privind persoana inculpatului. Sub aceste din urmă aspecte, Curtea a apreciat că din dosar rezultă unele aspecte de care instanța de apel nu a ținut seama cum ar fi gradul redus de instrucție a inculpatului și precaritatea condițiilor materiale în care acesta trăiește. La gradul lui de pregătire, inculpatul a văzut în activitatea de cultivare a canabisului posibilitatea obținerii prin muncă a unor venituri necesare familiei sale, de aceea, a păstrat recolta obținută la dispoziția pretinsului cumpărător grec, patronul său, care a și avut inițiativa înființării plantației.
Dacă ar fi urmărit realizarea unui câștig imediat și ar fi avut pe deplin reprezentarea valorii culturii sale, inculpatul, arată Curtea, ar fi putut vinde deja canabisul obținut la prețul real al pieții traficului de droguri, dar el s-a comportat ca un depozitar al bunului altuia. Sub aspectul persoanei inculpatului, Curtea a constatat că acesta este o persoană cu o conduită corectă, sinceră, a cooperat pe tot parcursul procesului penal cu organele judiciare, dovedind astfel că, nu prezintă o periculozitate socială. Mai mult, inculpatul avea un fiu minor handicapat și era singurul întreținător al familiei sale.
Sub aspectele, mai sus-menționate și ținând seama de prevederile art. 72 din Codul penal, instanța de apel, spune Curtea, ar fi trebuit să constate, dacă în cazul concret al inculpatului, prin obligarea acestuia să execute în regim de detenție pedeapsa aplicată, scopul acesteia ar fi fost atins cu adevărat. De aceea, Curtea a apreciat că, în speță, intenția legiuitorului de a constitui din pedeapsă un mijloc de reeducare al condamnatului și de recuperare socială a acestuia a fost alterată prin recluziunea dispusă față de inculpat de către instanța de apel prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, într-adevăr, și noi considerăm că instanța de apel a manifestat un exces de fermitate prin majorarea pedepsei închisorii și obligarea inculpatului să o execute în regim de detenție.
Curtea a concluzionat că, din analiza datelor dosarului, rezultă că inculpatul a realizat consecințele faptei sale și nu este nevoie de îndepărtarea sa temporară din societate pentru ca el să nu mai comită noi infracțiuni; mai mult, aplicarea unei pedepse majorate și cu executare în regim de detenție ar fi avut consecințe importante asupra membrilor familiei inculpatului care depindeau material și social de acesta.
Într-o asemenea viziune, Curtea a considerat că modul de individualizare a pedepsei prin cuantum si modalitate de executare stabilit de instanța de fond corespunde cel mai bine prevederilor art. 72 și 52 din Codul penal, cât și spiritului în care legiuitorul a prevăzut pedeapsa penală, fiind mai aproape de aceste cerințe.
În consecință, Curtea a admis recursul inculpatului, a casat decizia penală nr. 97 din 3.03.2005 a Curții de Apel Iași și a menținut sentința penală nr. 708 din 30.09.2004 a Tribunalului lași (Î.C.C.J., decizia nr. 4976 din 7.09.2005).
.
4.4. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc (ecstasy) în modalitatea deținerii ilicite.
La data de 14 aprilie 2004, martorul denunțător I.J.I. a formulat un denunț împotriva inculpaților T.A. și C.E.C arătând că își procura dozele de heroină pe care le consuma de la cei doi. Martorul a pus la dispoziția lucrătorilor de poliție suma de 2.000.000 lei, formată din 8 bancnote de câte 5 lei și 16 bancnote de 10 lei, ce au fost marcate, după care i-a contactat telefonic pe cei doi inculpați, solicitându-le să se întâlnească pentru a-i vinde heroina.
În cursul aceleiași zile, martorul denunțător, primind de la organele de poliție suma marcată, s-a întâlnit cu aceștia, i-a înmânat inculpatei T.A. suma de 2.000.000 lei și a primit de la inculpatul C.E.C. o punguță de 8 doze de substanță pulverulentă de culoare maronie, care potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică conținea heroină în amestec cu cofeină, în momentul prinderii în flagrant, asupra martorului I.J.I. s-a găsit heroina vândută, iar asupra inculpatei T.A. s-au găsit banii marcați. După ce au fost prinși în flagrant cei doi traficanți, inculpata T.A. a adus la cunoștință lucrătorilor de poliție că în apartamentul în care locuiește fără forme legale mai deține 37 de pastile ecstasy despre care a afirmat că le avea primite spre păstrare de la numitul V.R.C. la începutul lunii aprilie 2004 și cu care acesta garanta restituirea unui împrumut de bani pe care îl făcuse de la o persoană recomandată de inculpată.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a trimis-o în judecată pe inculpata T.A. pentru săvârșirea a două infracțiuni distincte de trafic de droguri de mare risc, una vizând traficul de droguri prin modalitatea vânzării de heroină împreună cu inculpatul C.E.C. și cea de a doua vizând traficul de droguri de mare risc prin modalitatea deținerii ilicite a 37 de pastile ecstasy.
Prin sentința penală nr. 1297 din 17.10.2005, Tribunalul București, în baza art. 2 alin. l și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege și art. 74 alin. 1 lit. a) și alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 76 alin. 1 lit. b) din Codul penal, a condamnat-o pe inculpata T.A. la 3 ani închisoare pentru fapta de trafic de droguri de mare risc (heroină), iar în baza art. 86'din Codul penal a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 7 ani.
În baza art. 11 pct. 2 iit. a) raportat la art. 10 lit. b1) din Codul de procedură penală raportat la art. 181 din Codul penal a achitat-o pe inculpata T.A. pentru fapta de trafic de droguri de mare risc săvârșită prin modalitatea deținerii ilicite a 37 de pastile de ecstasy, iar în baza art. 91 din Codul penal a aplicat inculpatei o amendă administrativă în cuantum de 1000 lei.
comentariu
Această speță, așa cum a fost ea soluționată de Tribunalul București, pune în discuție faptul dacă deținerea ilicită a unei cantități mici de droguri de mare risc (37 pastile ecstasy) constituie infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 sub modalitatea deținerii, sau încă de la început din faza de urmărire penală fapta apare ca fiind lipsită de pericol social.
Referitor la deținerea ilicită a celor 37 de pastile de ecstasy de către inculpata T.A. în apartamentul în care locuia, situație de fapt ce a fost reținută din coroborarea declarațiilor dată de inculpată și de martorul V.C.R., a mențiunilor procesului-verbal de ridicare a acestor pastile de la locuința unde domicilia inculpata, s-a apreciat de către prima instanță că fapta realizează formal conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, în modalitatea deținerii de droguri de mare risc. în acest context, instanța a apreciat că fapta inculpatei T.A. de a deține cele 37 de pastile de ecstasy nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, întrucât prin conținutul său concret aduce o atingere minimă valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 181 alin. 1 din Codul penal.
Având în vedere argumentația instanței, ne punem și noi întrebarea dacă o asemenea faptă ca cea din speță, realmente ar fi o faptă lipsită de pericol social, atunci cum de nu a fost sesizat acest lucru încă de la început de către parchet, care ar fi putut dispune el o sancțiune administrativă. Nu ne îndoim că în parchet lucrează procurori cu o pregătire temeinică în domeniul dreptului penal și cu experiență în problemele traficului ilicit de droguri, care au apreciat că în speță fapta constituie infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. l și 2 din Legea nr. 143/2000, rnotiv pentru care au și trimis-o în judecată pe inculpata TA, care era și cunoscută ca traficantă și consumatoare de droguri. Pericolul pe care nu l-a obse-vat prima instanță constă în faptul că, oricând în perioada în care era în posesia drogurilor, inculpata ar fi putut găsi un client care ar fi fost amator să cumpere pastile de ecstasy pe care le-ar fi putut vinde la un preț foarte bun, realizând astfel un câștig important și prin aceasta contribuia în mod direct la alimentarea pieței ilicite a cererii de droguri, fenomen nociv împotriva căruia și justiția trebuie să-și aducă aportul în combaterea lui. Cu toate acestea, instanța de fond a considerat că fapta din speță nu constituie infracțiune, fiind lipsită de pericol social pentru motivele invocate.
În opinia noastră este de neconceput ca o asemenea faptă să fie considerată ca fiind lipsită de pericol social. De aceea, considerăm ca fiind corectă și legală soluția parchetului de a considera fapta de deținere ilicită a 37 pastile ecstasy ca fiind infracțiune, deoarece traversăm o perioadă în care, în România, fenomenul traficului și consumului ilicit de droguri a luat o amploare fără precedent, iar reacția anti-infracțională în acest domeniu trebuie să fie pe măsură.
Împotriva sentinței prin care inculpata a fost achitată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prin modalitatea deținerii ilicite a 37 pastile ecstasy prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Prin decizia penală nr. 296/A din 10.04.2006, Curtea de Apel București a admis apelul formulat de parchet, a desființat sentința penală atacată și rejudecând a dispus condamnarea inculpatei T.A. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în modalitatea deținerii în baza art. 2 alin. l și 2 din Legea nr. 143/2000.
Instanța de control judiciar, prin decizia menționată, a apreciat că inculpata T.A. nu putea fi achitată pentru săvârșirea unui act material ce constituie o modalitate alternativă de săvârșire a faptei (deținerea), care reprezintă conținutul aceleiași infracțiuni.
Ceea ce apare interesant în această speță este aprecierea atât de diferită a faptei săvârșite de inculpata T.A., achitare în viziunea primei instanțe și condamnare la 2 ani închisoare în viziunea instanței de control judiciar. Această discrepanță vine să confirme că, încă în prezent, practica judiciară nu este unitară în astfel de spețe și că se manifestă opinii diametral opuse în cazul soluționării unor fapte de trafic ilicit de droguri, despre care nici nu mai trebuie să precizăm cât de periculoase sunt pentru societate.
Prin decizia nr. 7253 din 13.12.2006, înalta Curte de Casație și justiție a menținut condamnarea pronunțată de Curtea de Apel București la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea de către inculpata T.A. a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în modalitatea deținerii, dar și din alte motive (cauza fiind mai complexă, s-a dispus trimiterea acesteia spre rejudecare la instanța de fond).
4.6. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc (ecstasy) de către cetățeni români în străinătate.
Prin sentința penală nr. 377 din 13.12.2001, pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art. 312 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 13 din Codul penal și art. 74 alin. 1 lit. a) și art. 76 lit. c) din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, a fost condamnată inculpata D.M.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din Codul penal. S-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 din Codul penal în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 din Codul penai.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că Parchetul Tribunalului de Arondisment din Amsterdam – Olanda a sesizat autoritățile române despre faptul că inculpata D.M.D., cetățean român, a traficat droguri de mare risc pe teritoriul Olandei. Din actele de cercetare penală efectuate atât de autoritățile olandeze, cât și de organele de poliție din România a rezultat că în ziua de 15 mai 2000, inculpata, împreună cu soțul ei D.A.S. s-au deplasat din Olanda în Belgia și au expediat prin colet poștal 2316 pastile ecstasy în Canada.
Ca urmare a activităților speciale desfășurate de poliția olandeză, coletul cu cele 2316 pastile ecstasy a fost confiscat de autoritățile olandeze.
Instanța a mai reținut că, pe parcursul urmăririi penale, inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptei, făcând doar precizări în sensul că știa că soțul său se ocupa cu traficul de droguri, însă ea nu a avut nici o contribuție la această activitate. Cunoștea că soțul său împreună cu alți prieteni expedia colete în care se aflau droguri în mai multe țări si a recunoscut că în ziua de 15 rnai 2000 a fost împreună cu acesta în Belgia unde a depus un colet la poștă cu destinația Canada.
Tribunalul Bacău, având în vedere materialul probator existent în cauză a reținut vinovăția inculpatei și a condamnat-o.
comentariu
Această speță a ridicat mai multe probleme juridice atât sub aspectul stabilirii răspunderii penale, cât și a motivelor pe care inculpata le-a invocat în apărarea sa. Astfel, inculpata a declarat apel împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Bacău, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că s-a dispus condamnarea sa în baza unui probatoriu incomplet, În acest sens, a cerut admiterea apelului, desființarea sentinței și restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, deoarece la dosar nu există înregistrările audio și nici declarațiile celorlalți inculpați, în subsidiar, în cazul în care nu se va dispune restituirea cauzei la parchet, a solicitat achitarea deoarece nu a participat la activitățile specifice traficului de droguri, indiferent de activitatea desfășurată de soțul său. A mai solicitat ca în situația în care se va reține că totuși a săvârșit o faptă penală să se facă aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală cu aplicarea art. 46 din Codul penal, iar dacă se va trece și peste această susținere a cerut să i se rețină circumstanțe atenuante, să i se aplice o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege și să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 76 din 7.03.2002, a admis apelul declarat de inculpată, a casat sentința penală apelată numai cu privire la încadrarea juridică, cuantumul pedepsei aplicate și la pedeapsa complementară.
În baza art. 334 din Codul de procedură penală, instanța de control judiciar a schimbat încadrarea juridică din art. 312 alin. l din Codul penal cu aplicarea art. 13 din Codul penal și art. 74 alin. 1 lit. a) și art. 76 lit. c) din Codul penal în art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000
cu aplicarea art. 13 din Codul penal și art. 74 alin. 1 lit. a) și art. 76 lit. c) din Codul penal, text în baza căruia a condamnat-o pe inculpată la un an și șase luni închisoare. Prin aceeași decizie s-a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din Codul penal.
La schimbarea încadrării juridice, instanța a avut în vedere că fapta a fost săvârșită de inculpată la 15 mai 2000, când traficul de stupefiante era prevăzut de art. 312 din Codul penal, dar a fost judecată sub imperiul unei legi noi și anume, Legea nr. 143/2000 care a abrogat dispozițiile art. 312 din Codul penal în ceea ce privește produsele sau substanțele stupefiante, precum și alte dispoziții contrare, astfel că la data judecării în fond a cauzei (13 decembrie 2001) dispozițiile art. 312 nu mai erau în vigoare.
Sub acest aspect instanța de control judiciar a constatat că prima instanță, aplicând un text de lege care era abrogat, a pronunțat o hotărâre nelegală ce se impunea a fi casată și îndreptată sub aspectul încadrării juridice și pe cale de consecință a pedepsei.
La individualizarea pedepsei aplicate, instanța de apel a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, condițiile și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, dar și de persoana inculpatei, reținând în favoarea acesteia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a) din Codul penal recunoscute de prima instanță și care nu puteau fi înlăturate în propria cale de atac a inculpatei.
Instanța de apel a respins cererea inculpatei de restituire a cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, deoarece contrar susținerilor apelantei atât declarațiile coinculpatului D.A.S., cât și transcrierile și traducerile convorbirilor telefonice se aflau la dosarul cauzei. Aceeași constatare a netemeiniciei a făcut-o instanța de apel și cu privire la cererea inculpatei de achitare pe considerentul că ar fi săvârșit fapta sub imperiul constrângerii morale în condițiile prevăzute de art. 46 alin. 2 din Codul penal. Respingând și acest motiv de apel, instanța de control judiciar a argumentat că „probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal al poliției din Amsterdam încheiat la 15 mai 2000 din care rezultă convorbirile telefonice făcute de inculpați cu persoanele destinatare ale coletelor ce conțineau droguri, procesul-verbal de identificare a persoanei feminine cu numele E ca fiind inculpata, procesul-verbal de urmărire a inculpatei din Olanda în Belgia, unde s-a deplasat împreună cu coinculpatul D.A.S., care era la acea dată soțul său, pentru expedierea coletului ce conținea droguri, raportul de cercetare al coletului și descrierea drogurilor identificate în el, dovada de primire a coletului poștal cu droguri de către poșta elvețiană, trimisă poliției olandeze" dovedesc participarea inculpatei la săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și vinovăția acesteia. Din nici o dovadă existentă la dosar, a concluzionat instanța de apel, nu a rezultat că inculpata ar fi fost constrânsă în vreun fel de coinculpatul D.A.S. să participe la traficarea drogurilor și în consecință a înlăturat această apărare a inculpatei.
Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de inculpată, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în esență criticile invocate cu ocazia judecării apelului. Astfel, recurenta a susținut prin apărătorul său că hotărârea primei instanțe este contrară legii și se bazează pe o gravă eroare de fapt. în acest sens apărătorul a susținut că instanțele au reținut ca probe înscrisuri și înregistrări care nu puteau fi recunoscute de legea română și care nu au creat certitudine în cauză, iar pe de altă parte probele administrate nu sunt de natură să stabilească existența faptei și a făptuitorului. Avocatul a mai susținut că organele judiciare olandeze nu au trimis înregistrările audio sau video și nici declarațiile martorilor sau ale celorlalți inculpați, astfel că se impune restituirea cauzei la procuror în temeiul art. 333 din Codul de procedură penală pentru completarea urmăririi penale.
Recurenta s-a apărat în sensul că nu a participat niciodată la activitățile privind traficul de droguri și că era dependentă de D.A.S., deoarece se afla într-o țară străină și nu dispunea de resurse proprii pentru a-și asigura existența.
În subsidiar recurenta a criticat hotărârea primei instanțe și sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând suspendarea condiționată a executării acesteia.
Curtea Supremă de Justiție a respins ca nefondat recursul formulat de inculpată. O argumentare în plus a adus-o C.S.J. cu privire la constrângerea morală invocată de recurentă. Astfel, arată Curtea, potrivit art. 46 alin. 2 din Codul penal, pentru reținerea constrângerii morale drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei, săvârșită prin amenințare cu un pericol grav este necesar ca pericolul grav să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârșirea infracțiunii ca unică posibilitate de înlăturare, În speță, însă, nu s-a făcut o astfel de dovadă de către inculpată care să atragă incidența dispozițiilor legale menționate. Dimpotrivă, din conținutul convorbirilor telefonice purtate de inculpatul D.A.S. cu alți participanți la traficul de droguri rezultă că aceasta s-a ocupat efectiv de ascunderea pastilelor de ecstasy în albumele foto, exprimându-se chiar cu „mândrie" că „nimeni nu știe atât de bine cum trebuie făcut, așa cum știe ea" sau „doar foarte puțini oameni au atât de multă răbdare și îndemânare ca să poată să realizeze așa ceva", astfel „lucrurile făcute de ea arătau perfect". Este evident, spune Curtea, că nu poate fi vorba de constrângere în ceea ce o privește pe recurentă, iar participarea și vinovăția sa în comiterea faptelor rezultă fără dubiu, probele avute în vedere și legal administrate făcând dovada în acest sens.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatei, Curtea a apreciat că instanțele au făcut o justă individualizare a pedepsei și au dat dovadă de clemență atunci când reținând în favoarea recurentei circumstanțe atenuante prevăzute la art. 74 alin. l lit. a) din Codul penal au coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de textul incriminator.
Acordarea unei eficiente sporite acestor circumstanțe care să determine o reducere a pedepsei nu se impunea față de modalitățile și împrejurările în care s-a comis fapta. De altfel nici aplicarea dispozițiilor art. 81 din Codul penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei nu se justifică, scopul educativ și coercitiv al pedepsei aplicate inculpatei fiind satisfăcut doar prin executarea în regim de detenție (Curtea Supremă de Justiție, decizia nr. 206 din 16.01.2003).
4.7. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc (ecstasy, heroină). Achitare din lipsă de probe de către instanța de fond
Inculpatul B.I. judecat de către Tribunalul București pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 și deținere ilicită de droguri pentru propriul consum prevăzută de art. 4 din aceeași lege, în faza de urmărire penală, pentru a beneficia de cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000 a făcut un denunț, arătând că numitul M.S., taximetrist de profesie se ocupa cu traficul ilicit de droguri, chiar el cumpărând de la acesta în mai multe rânduri drogurile pe care le consuma și că a vândut astfel de substanțe și altor persoane.
În denunțul său , denunțătorul a indicat toate datele necesare pentru identificarea lui M.S. Denunțătorul a înțeles să coopereze cu organele de poliție pentru prinderea în flagrant a traficantului M.S. în acest scop inculpatul B.l. l-a sunat la telefon pe traficantul M.S. și i-a solicitat să-i vândă pe datorie 5 grame de heroină și 50 de pastile de ecstasy, spunându-i că o va trimite pe soția sa să le ia de la el, întrucât el nu este momentan în București, precum și faptul că soția sa îi va duce suma de 2.000.000 lei pe care i-o datora dintr-o vânzare anterioară, în urma acestei convorbiri telefonice lucrătorii de poliție au încheiat un proces-verbal în care au fost trecute seriile bancnotelor ce urmau să fie date de soția denunțătorului traficantului M.S. și în același timp bancnotele au fost tratate chimic pentru realizarea flagrantului.
După circa 15 minute de la convorbirea telefonică avută, traficantul M.S. l-a sunat pe denunțătorul B.I. comunicându-i că poate aduce drogurile solicitate în 15 minute, chiar în fața blocului în care locuiește el. Efectuarea tranzacției era supravegheată de lucrătorii de poliție veniți să realizeze prinderea în flagrant.
Cu ocazia întâlnirii cu traficantul M.S., soția denunțătorului i-a înmânat acestuia cele 2.000.000 lei care erau tratați chimic cu inscripția „Droguri". După primirea banilor marcați, M.S. i-a spus soției denunțătorului să aștepte circa 10 minute deoarece se duce în subsolul blocului în care locuiește unde are boxa, să ia drogurile solicitate, nu înainte de a introduce în portbagajul autoturismului său suma de bani primită.
Polițiștii s-au precipitat și nu au apreciat bine momentul operativ al intervenției, astfel că, în momentul în care M.S. ieșise din boxă și se îndrepta spre ieșirea din subsol, polițiștii coborau deja după el. Fiind imobilizat de polițiști, aceștia au procedat la efectuarea unei percheziții corporale asupra lui M.S., ocazie cu care nu s-a găsit asupra acestuia nici un fel de droguri. Totuși la circa 3-4 metri de boxa din subsol a traficantului M.S. s-a găsit aruncată pe jos o pungă ce conținea un număr de 42 de pastile ecstasy, iar în portbagajul autoturismului s-a găsit suma de 2.000.000 lei primită de la soția denunțătorului. Traficantul a recunoscut că a primit cele 2.000.000 lei de ia soția lui B.I., dar care reprezentau o datorie mai veche, însă nu a recunoscut sub nici o formă că cele 42 de pastile de ecstasy găsite de polițiști în apropierea boxei sale îi aparțin.
În condițiile mai sus descrise, traficantul M.S. a fost reținut pentru cercetări, iar mai apoi a fost arestat în condițiile prevăzute de lege. În final, prin rechizitoriu, parchetul 1-a trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.
Prin sentința penală nr. 75 din 24-01.2006, Tribunalul București l-a achitat pe inculpatul M.S. motivând că acesta nu este autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată.
comentariu
Pentru a-si motiva soluția de achitare, instanța de fond s-a bazat pe următoarele argumente: reținerea inculpatului M.S. s-a făcut în urma denunțului inculpatului B.l. acesta solicitându-i inculpatului 5 grame, de heroină și 50 de pastile de ecstasy pe care să le achite ulterior, iar o datorie de 2.000.000 lei pentru niște droguri cumpărate anterior urma să-i fie adusă de soția inculpatului B.I. Organele de poliție, fără să aștepte momentul oportun, au intervenit și au găsit în portbagajul autoturismului inculpatului suma de 2.000.000 lei marcată pe care acesta o primise de la soția denunțătorului.
Cu ocazia percheziționăm boxei folosită de inculpat, boxă situată la subsolul blocului, nu s-au descoperit droguri ci, la o distanță de 3-4 metri depărtare de aceasta, aruncată pe jos, o pungă ce conținea 42 de pastile de ecstasy.
Prima instanță a apreciat că suma de 2.000.000 lei găsită în autoturismul inculpatului M.S. nu constituie probă cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri, în condițiile în care aceasta reprezenta plata unei livrări anterioare, deci fără a exista dovada materială a traficului în acel moment.
În ce privește pastilele de ecstasy, acestea nu s-au descoperit în locuința inculpatului. De altfel, spune instanța, dacă s-ar fi respectat termenii înțelegerii dintre inculpat și denunțător, cel dintâi ar fi trebuit să livreze 50 de pastile de ecstasy și 5 grame de heroină, ori la percheziție nu a fost găsită nici o cantitate de heroină. Mai mult, arată instanța, nu au fost prelevate amprente ale inculpatului din locul unde au fost găsite pastilele de ecstasy. în baza acestor elemente prima instanță l-a achitat pe inculpatul M.S. pe motivul că acesta nu este autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a formulat apel împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul București, iar prin decizia penală nr. 364/A din 4.05.2006, Curtea de Apel București a admis apelul parchetului și rejudecând cauza l-a condamnat pe inculpatul M.S. la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000. împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, solicitând achitarea sa întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.
Judecând recursul, Î.C.C.J. a făcut o judicioasă analiză a probelor existente la dosar în urma căreia a fost reținută vinovăția inculpatului. Redăm în continuare această analiză, ca un model asupra felului în care trebuiau interpretate probele de către prima instanță care a dispus achitarea.
Astfel, din denunțul inculpatului B.I. și declarația soției acestuia rezultă că inculpatul își procura drogul pe care îl consuma zilnic de la inculpatul M.S. Inculpatul B.I. a descris în denunțul său și procedeul pe care îl folosea pentru a lua legătura cu inculpatul M.S., care îi aducea la domiciliu numărul de pastile de ecstasy solicitate în schimbul sumei de 16.000 lei pentru o pastilă. Din declarația inculpatului B.I. rezultă că acesta a dorit să colaboreze cu organele de poliție și că l-a sunat pe M.S. pentru a-i solicita să-i vândă heroină, i-a spus că nu se află în București, dar că îl va suna peste două ore, că a fost contactat telefonic la ora 15.30 de inculpatul M.S. și i-a promis că în 15 minute îi aduce drogurile în fața blocului.
Ca urmare a acestei înțelegeri, soția inculpatului B.l. i-a înmânat inculpatului M.S. suma de 2.000.000 lei, iar acesta a promis că în 10 minute îi va aduce drogurile care sunt păstrate într-o boxă din subsolul blocului în care locuiește.
Cu ocazia intervenției organelor de poliție, s-a descoperit în autoturismul inculpatului M.S. suma de 2.000.000 lei, iar lângă boxa pe care acesta o folosește situată în subsolul blocului, la o distanță de 3-4 metri au fost găsite 42 de pastile de ecstasy. în declarația dată în fața organelor de urmărire penală, inculpatul M.S. a recunoscut că în autoturism a fost găsită suma de 2.000.000 lei în bancnote înseriate de către organele de poliție pe care a primit-o de la Elena, soția inculpatului B.L, că el a condus organele de poliție în boxa din subsolul blocului, însă a negat faptul că cele 42 de pastile ecstasy ce au fost găsite acolo îi aparțin.
Deși inculpatul M.S. nu a recunoscut că cele 42 de pastile de ecstasy îi aparțin, din coroborarea declarațiilor inculpatului B.I. și a martorei N.E., cu procesul-verbal de prindere în flagrant din 11 mai 2004, care atestă faptul că flagrantul a decurs în maniera descrisă de inculpatul B.i. și că la o distanță de 3-4 metri de boxa la care i-a condus inculpatul M.S. organele de urmărire penală au descoperit o pungă cu 42 de comprimate de culoare albă, inscripționate, rezultă că aceste comprimate îi aparțin. Denunțătorul nu știa unde anume depozitează inculpatul M.S. drogurile, acesta fiind acela care i-a spus soției inculpatului B.I. că merge să aducă drogurile pe care le deține într-o boxă din subsolul blocului în care locuiește și tot el a fost acela care a condus lucrătorii de poliție la acea boxă. în urma analizelor de laborator a rezultat că cele 42 de pastile conțin MDMA, substanță ce este prevăzută în Tabelul Anexă l la Legea nr. 143/2000. Astfel, apărarea inculpatului M.S. că cele 42 de pastile nu îi aparțin și motivarea instanței de fond că în boxa percheziționată nu au fost descoperite droguri ci 42 pastile MDMA lasă să se înțeleagă că MDMA nu ar fi o substanță interzisă de lege, nu poate fi primită.
Și apărarea inculpatului M.S. că suma de 2.000.000 lei găsită asupra sa reprezintă restituirea unui împrumut de 300 euro pe care i-l dăduse inculpatului B.I. a fost înlăturată de Curte pe motivul că nu este susținută de nici un fel de probe.
Față de aceste considerente, Î.C.C.J. a apreciat că în mod corect instanța de control judiciar a reținut vinovăția inculpatului M.S. în săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 (Î.C.C.J., decizia nr. 6700/15.11.2006).
CONCLUZII
În elaborarea Strategiei Europene antidrog s-a avut în vedere faptul că problematica drogurilor poate fi abordată din diverse perspective, cum ar fi de la cele politice la cele de sănătate, de cercetare științifică, de practica de zi cu zi în domeniu și până la cooperarea operațională împotriva traficului de droguri. De asemenea, nu în ultimul rând, s-a avut în vedere cadrul legislativ existent al Uniunii Europene și al țărilor membre, cât și politicile prin care problema drogurilor să fie abordată într-o manieră coerentă și realistă.
Un prim element de care s-a ținut seama în abordarea strategiei europene antidrog a fost situația actuală a drogurilor în Uniune.
Această situație rezultă din rapoartele întocmite de Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri (în continuare EMCDDA), ca organism de specialitate al Uniunii Europene și rapoartele Europolului. Concret, la momentul analizei, s-a constatat că nu există date care să sugereze o scădere semnificativă a consumului de droguri în Uniune, în schimb numărul de decese asociate consumului de droguri s-a stabilizat și chiar a început să scadă. A sporit numărul de state membre ale Uniunii Europene care au adoptat prevederi legale privind tratamentul medical adecvat consumatorilor și consumatorilor dependenți de droguri cum este și cazul României, iar serviciile medicale puse în slujba acestora s-au diversificat.
Referitor la reducerea traficului de droguri în Uniune, s-a concluzionat că, în ciuda eforturilor notabile și adeseori încununate cu succes atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii Europene, traficul ilicit de droguri a rămas unul din cele mai profitabile tipuri de comerț pentru grupările de criminalitate organizată din cadrul Uniunii Europene.
Guvernul României consideră că numai o viziune globală și unitară a autorităților cu privire la prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri poate avea șanse de reușită la nivelul societății românești.
Orice altă abordare, pe diferite criterii, ar duce la periclitarea întregii strategii.
Abordarea unei viziuni globale și unitare în materia prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri nu este nouă. Astfel, în Raportul mondial asupra drogurilor pe anul 2004 se sugerează statelor ce au aderat la convențiile internaționale în acest domeniu să ia în calcul o nouă abordare în prevenirea și combaterea fenomenului traficului și consumului ilicit de droguri, și anume abordarea globală a acestuia. Potrivit acestei concepții, prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri trebuie să intereseze întreaga societate, nu numai instituțiile publice abilitate, care singure nu pot rezolva această problemă, oricât s-ar strădui. De aceea, în viziunea globală a organismelor internaționale însărcinate cu controlul internațional al drogurilor, lupta contra fenomenului drogurilor va fi mai eficientă dacă instituțiilor abilitate li se alătură diverși actori ai societății civile (familii, organizații internaționale, media etc.) care să acționeze în baza unui program comun și să urmărească același obiectiv. Această viziune nu a existat în România până la înființarea Agenției Naționale Antidrog, ea fiind clar exprimată în Strategia Națională Antidrog pentru perioada 2005-2012.
Urmărind implementarea unui sistem național integrat de prevenire și combatere a traficului și consumului ilicit de droguri în România, Ministerul Internelor și Reformei Administrative a supus dezbaterii publice un program special în acest sens. Această decizie a Ministerului internelor și Reformei Administrative a survenit în contextul noii viziuni globale asupra drogurilor, existând interesul din partea autorităților publice ca societatea civilă să participe cât mai activ la lupta pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Urmare a dezbaterilor publice ce au avut loc, a propunerilor și discuțiilor purtate cu partenerii sociali, la data de 26 octombrie 2005 a fost publicată în Monitorul Oficial al României H.G. nr. 1243/2005 pentru aprobarea Programului Marea Alianță Română Antidrog.
Acest „program", prin măsurile pe care le prevede, pune bazele sistemului național integrat de prevenire și combatere a traficului și consumului ilicit de droguri în România.
Prin implementarea acestui sistem integrat se realizează:
– crearea unei rețele instituționale teritoriale pentru implementarea strategiei naționale antidrog în parteneriat cu administrația locală, organizațiile neguvernamentale și structurile locale;
– dezvoltarea unui sistem informatic integrat, care să faciliteze colectarea într-o formă unitară a datelor și informațiilor privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, precum și evaluarea statistică a acestora;
– evaluarea sistematică a dinamicii fenomenului drogurilor și implementarea unor politici naționale în domeniu;
– adaptarea structurilor specializate în combaterea traficului ilicit de droguri la standarde europene;
– specializarea profesioniștilor în domeniu, inclusiv a personalului medical și adoptarea unor standarde comune de pregătire pentru polițiști, vameși, procurori și judecători prin cursuri organizate și coordonate de Agenția Națională Antidrog;
– întărirea controalelor la frontiere;
– îmbunătățirea dotării logistice a instituțiilor abilitate în vederea reducerii ofertei de droguri prin achiziționarea de tehnologii de testare și control antidrog;
– îmbunătățirea cooperării între instituțiile implicate în reducerea ofertei de droguri;
– coordonarea de către A.N.A. a instituțiilor abilitate pe baza evaluărilor și studiilor efectuate.
Odată cu implementarea sistemului național integrat de prevenire și combatere a traficului și consumului ilicit de droguri, toate activitățile de prevenire din serviciile medicale acordate consumatorilor și dependenților de droguri, demersurile de cooperare internațională și fluidizarea canalelor de comunicare cu instituțiile europene abilitate în domeniu vor fi integrate și coordonate la nivel central și teritorial pentru a se răspunde eficient la nevoia de tratament a toxicomanilor și pentru a se obține o imagine mai clară asupra dimensiunilor reale privind traficul și consumul de droguri în România.
BIBLIOGRAFIE
Vasile Crețu – Drept internațional penal, Editura Societății „Tempus”, București, 1996;
V. Dobrinoiu, W. Brânză, Drept penal, Partea generală, Curs universitar, Ed. Lumina Lex, București, 2003;
T. Dima, Alina Gabriela Păun, Drogurile ilicite (Legea nr.143 / 2000 jurisprudența și comentarii ) Editura Universul Juridic , București, 2010;
T. Dima, Mihai Hotcă, Teodor Bogdan Mc.Cann, Consumul și traficul ilicit de droguri în închisorile din România, în revista Dreptul nr. 2/2007;
T. Dima, Infracțiuni contra sănătății publice prevăzute în legi extrapenale (cu referire la droguri), Ed. Lumina Lex, București, 2002;
V. Dongoroz, Comentariu în Codul penal Carol al II-lea, adnotat, voi. II, Ed. Socec București, 1937;
N. Dragomir, Mihai Plauchitu, Medicamentul remediu si otravă, Ed. Facla, Timișoara, 1978;
V. Dongoroz și colaboratorii, Explicații teoretice ale Codului penal român, Ed. Academiei R.S.R., București, 1972;
G. Geamănu, Dreptul internațional penal și infracțiunile internaționale, Ed. Academiei R.S.R., București, 1977;
Louis S. Goodman, Alfred Gilman, Bazele farmacologice ale terapeuticii, Ed. Medicală, București, 1960;
C. Naghi, Traficul și consumul ilicit de droguri, Ed. Nemira, București, 2004;
Gheorghiță Mateuț, Mihaela Vasiescu, Transferul persoanelor condamnate (I), Revista de Drept Penal nr. 2/2003, pag. 41-48.
Vasilescu Lucian, Tihan Eusebiu, Tihan Laura, Cătălina Drăgulescu, Cristina Oprea și Ana Măria Tudor, Modificări neuropsihice induse de consumul de droguri. Evaluarea si managementul de caz, Ed. Institutului de Ecologie Socială și Protecție Umană – Focus, București, 2004;
D. Jenică, C. Popescu, Dicționar enciclopedic de droguri, Ed. Ministerului de Interne, București, 1991;
Ilie Pascu, Drept penal, Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2007;
Noul cod penal ;
Codul penal Carol al II-lea;
H.G. nr. 1102 din 18 septembrie 2008, publicată în M. Of. nr. 678/1.10.2008, în România a fost aprobat Programul Național de asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri pe perioada 2009-2012;
Programele aplicate dependenților de droguri în România introduse în Legea nr. 143/2000 prin Legea nr. 522/2004;
Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (ONUC), Raport mondial asupra drogurilor pe anul 2004;
Programul Marea Alianță Română Antidrog (MARA);
H.G. nr. 675/1.10.2008 a fost aprobat Programul Național de asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri pe perioada 2009-2012;
H.G. nr. 1102 din 18.09.2008;
Legea nr. 58/1928, publicată în M. Of. nr. 90/1928;
Decretul nr. 202 a fost publicat în Buletinul Oficial nr. 15 din 14 mai 1953;
Legea nr. 143/2000 a fost publicată în M. Of., Partea I, nr. 362/3.08.2000;
Legea nr. 39/2003 a fost publicată în M. Of., Partea I, nr. 50/20.01.2003;
Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992;
Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992;
Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri a fost aprobat prin H.G. nr. 860/2005, publicată în M. Of. al României nr. 749 din 17 august 2005;
Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003;
Broșura „Uniunea Europeană — îndreptar privind alcoolul, tutunul și alte droguri", editată în anul 2002 de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin Centrul de resurse juridice ale ministerului;
Raportul Organului Internațional de Control al Stupefiantelor pe anul 2001 (traducere). in Legea nr. 339/2005 Legii nr. 339/2005, aprobate prin H.G. nr. 1915 din 22 decembrie 2006, publicate în M. Of. al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2007;
H.G. nr. 860/2005 a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 749 din 17 august 2005;
Raportul anual pe anul 2007, al Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie.
BIBLIOGRAFIE
Vasile Crețu – Drept internațional penal, Editura Societății „Tempus”, București, 1996;
V. Dobrinoiu, W. Brânză, Drept penal, Partea generală, Curs universitar, Ed. Lumina Lex, București, 2003;
T. Dima, Alina Gabriela Păun, Drogurile ilicite (Legea nr.143 / 2000 jurisprudența și comentarii ) Editura Universul Juridic , București, 2010;
T. Dima, Mihai Hotcă, Teodor Bogdan Mc.Cann, Consumul și traficul ilicit de droguri în închisorile din România, în revista Dreptul nr. 2/2007;
T. Dima, Infracțiuni contra sănătății publice prevăzute în legi extrapenale (cu referire la droguri), Ed. Lumina Lex, București, 2002;
V. Dongoroz, Comentariu în Codul penal Carol al II-lea, adnotat, voi. II, Ed. Socec București, 1937;
N. Dragomir, Mihai Plauchitu, Medicamentul remediu si otravă, Ed. Facla, Timișoara, 1978;
V. Dongoroz și colaboratorii, Explicații teoretice ale Codului penal român, Ed. Academiei R.S.R., București, 1972;
G. Geamănu, Dreptul internațional penal și infracțiunile internaționale, Ed. Academiei R.S.R., București, 1977;
Louis S. Goodman, Alfred Gilman, Bazele farmacologice ale terapeuticii, Ed. Medicală, București, 1960;
C. Naghi, Traficul și consumul ilicit de droguri, Ed. Nemira, București, 2004;
Gheorghiță Mateuț, Mihaela Vasiescu, Transferul persoanelor condamnate (I), Revista de Drept Penal nr. 2/2003, pag. 41-48.
Vasilescu Lucian, Tihan Eusebiu, Tihan Laura, Cătălina Drăgulescu, Cristina Oprea și Ana Măria Tudor, Modificări neuropsihice induse de consumul de droguri. Evaluarea si managementul de caz, Ed. Institutului de Ecologie Socială și Protecție Umană – Focus, București, 2004;
D. Jenică, C. Popescu, Dicționar enciclopedic de droguri, Ed. Ministerului de Interne, București, 1991;
Ilie Pascu, Drept penal, Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2007;
Noul cod penal ;
Codul penal Carol al II-lea;
H.G. nr. 1102 din 18 septembrie 2008, publicată în M. Of. nr. 678/1.10.2008, în România a fost aprobat Programul Național de asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri pe perioada 2009-2012;
Programele aplicate dependenților de droguri în România introduse în Legea nr. 143/2000 prin Legea nr. 522/2004;
Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (ONUC), Raport mondial asupra drogurilor pe anul 2004;
Programul Marea Alianță Română Antidrog (MARA);
H.G. nr. 675/1.10.2008 a fost aprobat Programul Național de asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri pe perioada 2009-2012;
H.G. nr. 1102 din 18.09.2008;
Legea nr. 58/1928, publicată în M. Of. nr. 90/1928;
Decretul nr. 202 a fost publicat în Buletinul Oficial nr. 15 din 14 mai 1953;
Legea nr. 143/2000 a fost publicată în M. Of., Partea I, nr. 362/3.08.2000;
Legea nr. 39/2003 a fost publicată în M. Of., Partea I, nr. 50/20.01.2003;
Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992;
Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992;
Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri a fost aprobat prin H.G. nr. 860/2005, publicată în M. Of. al României nr. 749 din 17 august 2005;
Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003;
Broșura „Uniunea Europeană — îndreptar privind alcoolul, tutunul și alte droguri", editată în anul 2002 de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin Centrul de resurse juridice ale ministerului;
Raportul Organului Internațional de Control al Stupefiantelor pe anul 2001 (traducere). in Legea nr. 339/2005 Legii nr. 339/2005, aprobate prin H.G. nr. 1915 din 22 decembrie 2006, publicate în M. Of. al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2007;
H.G. nr. 860/2005 a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 749 din 17 august 2005;
Raportul anual pe anul 2007, al Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Traficul Si Consumul de Droguri (ID: 130118)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.