Traficul Ilicit de Droguri

CUPRINS

ABREVIERI………………………………………………………………………………………………….. 3

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………. 4

Capitolul I

STRATEGIA ROMÂNIEI ÎN PREVENIREA ȘI COMBATEREA

TRAFICULUI DE DROGURI

1.1. Fundamentarea strategiei naționale antidrog…………………………………………… 7

1.1.2. Prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri

reprezintă o prioritate a Guvernului României…………………………………………….. 7

1.1.2. Prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri

în România se face în baza conceptului viziunii globale și unitare ………………… 7

1.2. Cadrul general în România……………………………………………………………………… 9

1.3. Evoluția capturilor de droguri în perioada 2009-2014…………………………….. 10

1.4. Capturile în funcție de drog conform rapoartelor naționale……………………. 11

1.4.1. Heroina…………………………………………………………………………………………………. 11

1.4.2. Canabis/ rezină de canabis…………………………………………………………………. 12

1.4.3. Cocaina…………………………………………………………………………………………… 13

1.4.4. Droguri sintetice………………………………………………………………………………. 13

1.5. Concluzii ale rapoartelor privind traficul de droguri în România…………………. 14

Capitolul II

REGIMUL DROGURILOR ÎN LEGISLAȚIA PENALĂ A ROMÂNIEI

2.1. Aspecte generale privind incriminarea faptelor socialmente periculoase la

regimul drogurilor în legislația penală a României………………………………………… 16

2.2. Obiectul juridic și obiectul material al infracțiunilor de trafic de droguri….. 21

2.3.Infracțiunile prevăzute în Legea Nr. 143 din 26 iulie 2000 privind

combaterea traficului și consumului ilicit de droguri…………………………………….. 23

2.3.1 Art. 2 din Legea nr. 143/2000- Cultivarea, producerea,fabricarea ………………. 24

2.3.2. art. 3 din Legea nr. 143/2000-Introducerea sau scoaterea ilegală de

droguri din țară……………………………………………………………………………………………. 26

2.3.3. art. 4 din Legea nr. 143/2000-Producerea, procurarea sau deținerea

de droguri pentru consumul propriu………………………………………………………………. 28

2.3.4. art. 5 din Legea nr. 143/2000-Organizarea și tolerarea consumului

de droguri………………………………………………………………………………………………….. 29

2.3.5. art. 6 din Legea nr. 143/2000- Prescrierea de droguri fără a fi necesar……….. 31

Capitolul III

CULTIVAREA ILICITĂ

3.1 Aspecte legislative privind cultivarea de plante (canabis) ce conțin

substanțe și preparate stupefiante și psihotrope în România………………………….. 34

3.2. Canabisul – cel mai consumat drog din lume…………………………………………….. 39

3.3.Reglementări juridice naționale privind planta canabis si derivatele ei………. 40

3.4. Statutul juridic ai canabisului destinat consumului propriu în unele

țări membre ale Uniunii Europene……………………………………………………………. 43

CAPITOLUL IV

SPEȚE PRIVIND INFRACȚIUNEA DE TRAFIC DE DROGURI

4.1.Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc și de mare

risc(canabis,ciuperci halucinogene)………………………………………………………………45

4.2. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc

( hașiș) ………………………………………………………………………………………………………..46

4.3. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc

(heroină) ………………………………………………………………………………………………………47

4.4. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri în modalitatea

cultivării de plante ce conțin substanțe psihotrope (canabis)………………………… 48

4.5. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc

(ecstasy) în modalitatea deținerii ilicite…………………………………………………………. 51

4.6. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare

risc.Achitare din lipsă de probe de către instanța de fond…………………………….. 53

4.5. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc

(ecstasy)de către cetățeni români în străinătate…………………………………………… 56

CONCLUZII………………………………………………………………………………………………….. 60

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………. 62

ABREVIERI

art. – articol

alin, – alineat

alin, fin. – alineat final

C.A. – Curtea de Apel

C.D. – Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem

C.p. – Cod penal

C.p.p. – Cod procedură penală

C.S.J. – Curtea Supremă de justiție

Î.C.C.J. – înalta Curte de Casație și justiție

ed, – ediția

Ed. – editura

H.G. – Hotărârea Guvernului României

M. Of .- Monitorul Oficial al României

p. – pagina

R.D.P . – Revista de Drept Penal

R.R.D .- Revista Română de Drept

S.C.j. – Revista Studii și Cercetări Juridice

T.S. – Tribunalul Suprem

T.M.B. – Tribunalul Municipiului București

vol. – volumul

INTRODUCERE

Traficul și consumul de droguri este cel mai profund și complex fenomen al lumii contemporane, anual miliarde de euro și milioane de oameni sunt angrenați în acest vârtej al morții.

În perspectiva anilor viitori, amploarea acestui fenomen este deosebit de îngrijorătoare și datorită faptului că nu se poate determina o statistică clară a producției, traficului , consumului și numărului celor decedați din cauza drogurilor.

Traficul și consumul illicit de droguri reprezintă o problemă socială complexă și în același timp o problemă de sănătate publică , ale cărei modalități de manifestare, repercursiuni și moduri de soluționare, interesează atât factorii instituționali ai statului cât și opinia publică Amploarea pe care o cunoaște criminalitatea internațională și faptul că aceasta afectează toate statele globului, le-a determinat pe acestea să dezvolte colaborarea internațională în vederea combaterii acestui fenomen.

Criminalitatea creată de droguri, prin consecințele sale de ordin social, economic, medical, cultural și politic cauzează prejudicii considerabile nu numai intereselor de stat dar și celor ale societății, ale multor persoane particulare, atentează la viața și sănătatea cetățenilor, influențează în mod demoralizator asupra conștiinței și comportamentului oamenilor.

Consecințele medicale, socio-economice, culturale și politice nefaste ale consumului și traficului de stupefiante potențează din cele mai vechi timpuri eforturile pentru stoparea acestui fenomen.

Transformările radicale ale societății de-a lungul istoriei sale, evoluția mijloacelor de producție și apariția noilor tehnologii, crearea și dezvoltarea continuă ale rețelelor de căi de comunicație intercontinentală, necesitând perioade de timp din ce în ce mai reduse pentru parcurgerea distanțelor, au determinat extinderea drogurilor la nivel mondial, nici o națiune nemaifiind .

Situația actuală a creșterii în progresie geometrică de la an la an a numărului consumatorilor și a cantităților de droguri confiscate tinde să se transforme într-un fenomen social spre al cărui control trebuie să se îndrepte toate acțiunile organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale specializate, precum și rezultatele cooperării cu instituțiile și organismele Uniunii Europene și ale Organizației Națiunilor Unite.

Îngrijorarea specialiștilor in materie este alimentată , în primul rând , de mondializarea crescândă a acestei problematici și de ștergerea, tot mai rapidă a distincției, existente într-o recentă anterioritate, între țarile producătoare, consumatoare și de tranzit. Un exemplu elocvent din acest punct de vedere, îl constituie escaladarea problematicii în Romania începând cu anul 1990, când traficul illicit și abuzul de droguri au surclasat toate pronosticurile specialiștilor, astfel că dintr-o țară de “tranzit” a devenit una “consumatoare de droguri”.

În societățiile contemporane consumul de droguri constituie una dintre cele mai grave probleme sociale “în general ,o problemă socială poate fi definită ca o condiție sau o situație socială apreciată de public sau de către experți ca fiind neobijnuită sau intolerabilă deoarece reprezinată o discrepanță sau un decalaj.

În prezent,traficul illicit de droguri este o activitate criminală foarte lucrativă, cu caracter supranațional, care acționează în conformitate cu legile economiei de piață ,având drept scop imediat alimentarea centrelor de consum și ca finalitate, obținerea unor enorme beneficii, ceea ce presupune in mod justificat interesul statului de a-și orienta în mod mai eficient propria politică în lupta antidrog, pentru apărarea sănătății propriilor cetățeni și salvarea valorilor socialo-morale.

Însa, fiecare stat are anumite “particularități “ create de așezarea geografica tradiții ,religie, cultură și nu în ultimul rând , de diversitatea și disponibilitatea drogurilor la un anumit moment dat.

Percepția tinerilor despre droguri este diferită, unii le consideră ca fiind
ceva normal de consumat ,ceva care crează stări deosebite uitând în mod conștient
sau inconștient ca ele pot duce la marginalizare , excludere din grup sau chiar din
societate .

Lipsa de informații, deformarea realității, tendința de evaluare dintr-un sistem considerat nedrept , reprezintă câteva din elementele de ordin social care explică extinderea considerabilă a abuzului si dependenței de drog .

În primul rând , consumul de droguri este direct legat de deteriorarea sănătății oamenilor, amplificând creșterea costurilor pentru rezolvarea acestei probleme sociale complementar , care este boala. În al doilea rând, consumul de droguri se află într-o relație strânsă cu criminalitatea si prostituția .Pe de alta parte , vânzarea drogurilor reprezintă un veritabil “monopol” al rețelelor mafiote ,motiv pentru care consumul de droguri întărește si amplifică crima organizată care este o problemă socială extreme de importantă.

Conform cu Rădulescu deși majoritatea manualelor de criminologie și sociologie a devianței consideră consumul de droguri ca o “crimă fară victime” , în sensul că nu aduce prejudicii societății , ci doar indivizilor implicați, consumul reprezintă in realitate, un veritabil flagel care deteriorează sănătatea a milioane de oameni . De aceea consumul de droguri nu este o crimă fară victime, ci un delict cu un impact negativ asupra societății.

În numeroase cazuri consumul poate fi ocazional și nu generează obligatoriu dependența. În schimb starea de dependență față de anumite substanțe, utilizate pentru anumite efecte sau pentru a evita durerea și discomfortul are multiple efecte negative din punct de vedere psihologic și fiziologic .

“Ca orice problemă socială consumul și abuzul de droguri are o dimensiune obiectivă si una subiectivă.” Astfel din punct de vedere obiectiv, utilizarea drogurilor constituie o amenințare serioasă pentru viața și sănătatea oamenilor. Din punct de vedere subiectiv consumul de droguri este privit altfel de diferite categorii de public, având caracter problematic .

Capitolul I

STRATEGIA ROMÂNIEI ÎN PREVENIREA ȘI COMBATEREA TRAFICULUI DE DROGURI

1.1. Fundamentarea strategiei naționale antidrog

1.1.2. Prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri reprezintă o prioritate a Guvernului României

Dat fiind importanța ce se acordă de către Uniunea Europeană acțiunilor ce trebuie desfășurate de către țările membre pentru reducerea cererii și ofertei de droguri pentru consumul ilicit, Guvernul României a emis Hotărârea nr. 1243/2005, prin care a fost aprobat Programul Marea Alianță Română Antidrog (MARA), care reprezenta în fapt măsurile ce urmau fi luate pentru îndeplinirea strategiei antidrog a țării noastre până în anul 2014. Așa cum se precizează în expunerea de motive a acestei hotărâri, prin Programul MARA se constituie și se implementează Sistemul Național Integrat de Prevenire și Combatere a Traficului și Consumului Ilicit de Droguri. Pe baza acestui document programatic de interes național, în România se vor dezvolta proiecte sectoriale pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, potrivit Strategiei Naționale Antidrog. Programul MARA se compune din proiecte pe domenii specifice activităților de reducere a cererii și ofertei de droguri, cooperare instituțională și internațională în domeniu. Programul MARA se implementează sub coordonarea Agenției Naționale Antidrog, în etape, pe perioada 2005-2009.

În anul 2013 a fost aprobată noua Strategie națională antidrog ce urmează să se desfășoare până în 2020. Fondurile necesare fiind asigurate de fiecare autoritate publică implicată.

1.1.2. Prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în România se face în baza conceptului viziunii globale și unitare a acestei activități

Guvernul României consideră că numai o viziune globală și unitară a autorităților cu privire la prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri poate avea șanse de reușită la nivelul societății românești. Orice altă abordare, pe diferite criterii, ar duce la periclitarea întregii strategii.
Abordarea unei viziuni globale și unitare în materia prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri nu este nouă. Astfel, în Raportul mondial asupra drogurilor pe anul 2004 se sugerează statelor ce au aderat la convențiile internaționale în acest domeniu să ia în calcul o nouă abordare în prevenirea și combaterea fenomenului traficului și consumului ilicit de droguri, și anume abordarea globală a acestuia. Potrivit acestei concepții, prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri trebuie să intereseze întreaga societate, nu numai instituțiile publice abilitate, care singure nu pot rezolva această problemă, oricât s-ar strădui. De aceea, în viziunea globală a organismelor internaționale însărcinate cu controlul internațional al drogurilor, lupta contra fenomenului drogurilor va fi mai eficientă dacă instituțiilor abilitate li se alătură diverși actori ai societății civile (familii, organizații internaționale, media etc.) care să acționeze în baza unui program comun și să urmărească același obiectiv. Această viziune nu a existat în România până la înființarea Agenției Naționale Antidrog, ea fiind clar exprimată în Strategia Națională Antidrog pentru perioada 2005-2014.
După cum se cunoaște, lupta contra traficului și consumului ilicit de droguri în România, începând cu anul 1990 s-a făcut în baza unor programe speciale gestionate de organizații specializate, nefăcându-se o abordare care să facă apel la ansamblul societății românești.

De aceea, și rezultatele obținute în acest domeniu nu au fost pe măsura așteptărilor. Recentele analize făcute de Guvernul României au scos în evidență că o problemă de mare actualitate pentru societatea românească o constituie creșterea nivelului cererii de droguri în rândul populației și îndeosebi în rândul tinerei generații. Deși fenomenul este în plină creștere, Guvernul României apreciază că instituțiile abilitate ale statului nu dispun de suficiente resurse financiare în vederea adoptării de măsuri corespunzătoare pentru identificarea și aplicarea de mijloace și modalități eficiente de prevenire și combatere a acestuia.

Potrivit Centrului European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri (EMCDDA), media costurilor publice pentru tratamentul unui toxicoman în cele 15 țări membre ale Uniunii Europene era de 2.011 euro pe an, iar în unele state această sumă este cu mult mai mare (de ex. Suedia – 6.085 euro, Belgia – 8.470 euro, Olanda – 2.996 euro, Germania – 2.509 euro).

Spre deosebire de majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene, în România sumele bugetare alocate tratamentului toxicomanilor sunt extrem de reduse, costul mediu pentru un pacient tratat fiind de numai 77 euro, iar reprezentarea cheltuielilor publice aferente domeniului drogurilor raportată la Produsul Intern Brut (P1B) este irelevantă.

Lipsa fondurilor necesare desfășurării activităților de prevenire a consumului ilicit de droguri și implicit de reducere a cererii a condus, pe de o parte, la imposibilitatea efectuării tratamentelor pentru toxicomani, iar pe de altă parte, la evidențierea inexactă a acestora și drept urmare, la subestimarea și ignorarea dimensiunii și dinamicii fenomenului drogurilor în țara noastră. Existența unor mentalități diferite în abordarea serviciilor destinate prevenirii, tratamentului și reabilitării persoanelor consumatoare și dependente de droguri, inocența, omisiunile și chiar prevederile contradictorii în reglementările interne ale diferitelor instituții abilitate în domeniu, în special Ministerul Sănătății Publice, nerealizarea unui parteneriat real între instituțiile statului și sectorul neguvernamental, inexistența unor instituții specializate de formare integrată a profesioniștilor, au avut drept urmare propunerea și derularea unor programe de tratament insuficiente. Pe fondul acestor neajunsuri și al noii viziuni în abordarea problematicii drogurilor a fost elaborat și aprobat Programul Marea Alianță Română Antidrog care prin prevederile lui asigură înfăptuirea Strategiei Naționale Antidrog.

1.2. Cadrul general în România

Potrivit celui mai recent raport UNODC, se estimează că aproximativ 243 milioane de persoane sau 5.2% din populația adultă a lumii cu vârste între 15 și 64 de ani a consumat cel puțin odată un drog ilegal pe parcursul anului 2014. Având în vedere că principalele state producătoare nu sunt și principalele state consumatoare, iar deschiderea frontierelor favorizează globalizarea fenomenelor sociale, dezvoltarea unei piețe globale a drogurilor nu este un fapt neașteptat.

Alături de Bulgaria și Ungaria, țara noastră se situează pe Ruta Balcanică de Nord – un canal important pentru traficul cu heroină din Orientul Mijlociu către Europa de Vest. Transferul heroinei către Europa de Vest se face pe teritoriul României pe cinci itinerarii principale, ce fac legătura între punctele de intrare de la frontiera cu Bulgaria și Ucraina și punctele de ieșire către Ungaria.

Cetățenii români reprezintă în continuare o categorie vizată de grupările criminale, aceștia fiind folosiți ca și cărăuși la nivel internațional. În acest sens, în anul 2013 au existat mai multe cazuri în care cetățeni români au fost implicați în transportarea, în stomac, de hașiș din Maroc în Spania.

Cocaina, un drog scump pentru piața internă, este adusă în cantități mici din Vestul Europei (Spania, Olanda, Belgia) sau din țările Americii de Sud, pentru o categorie aparte de consumatori – cei care pot susține prețul ridicat al acestui drog.

Canabisul era în 2010 cel mai consumat drog ilegal din România într-o proporție de 1,6%, urmat de ecstasy – 0,7%, heroină – 0,3%, cocaină – 0,3%.

Drogurile sintetice au cunoscut o expansiune deosebită pe piața românească în perioada 2009-2012; pe lângă cele clasice (de exemplu LSD), și-au făcut apariția noi derivați ai acestora, cu efecte similare. Aceste substanțe, sunt cunoscute sub denumirile designer drugs (engl.), spice(engl.) sau substanțe noi cu proprietăți psihoactive.

Criminalitatea în legătură cu fenomenul drogurilor a crescut semnificativ după anii '90 și din ce în ce mai îngrijorător după anul 2001. În 2003, numărul infracțiunilor asociate drogurilor crescuse cu 13,2% față de anul 2002 și cu 118% față de anul 2001. În perioada 2004-2006, numărul cauzelor penale soluționate de parchete a înregistrat o scădere ușoară de la 1756 la 1076, iar ulterior din 2006 până în 2010, numărul acestora a crescut la 3360 cu ușoară scădere la nivelul anului 2008. Numărul persoanelor cercetate penal ca urmare a trimiterii în judecată de către DIICOT a crescut în 2010 față de 2009 cu 30,8% (de la 4922 la 6436).

În aceeași măsură au fost înregistrate creșteri semnificative atât ale numărului de capturi, cât și ale cantităților de MDMA (ecstasy) și metadonă capturate, aspect ce ar putea indica, astfel, o cerere în creștere pentru aceste tipuri de droguri pe o piață autohtonă aflată într-o continuă dezvoltare. Astfel, cantitățile de MDMA capturate s-au dublat față de anul precedent, iar confiscările de metadonă au crescut de la 655 comprimate în 2012, la 4.908 în anul 2013, fiind al treilea cel mai confiscat drog. În ceea ce privește numărul de capturi de metadonă, acesta a crescut de la 39 în anul 2012, la 103 capturi în anul de referință.

Ce rezultă din evaluările făcute de Agenția Națională Antidrog este concluzia că România nu este o țară de producție a drogurilor, fiind un important punct de tranzit pe brațul nordic al rutei Balcanice de traficare a heroinei, începând să devină o țară de interes pentru dezvoltarea unor activități ilicite organizate privind cultivarea și traficarea canabisului. Totodată, România, prin portul Constanța, rămâne o rută alternativă utilizată de rețelele infracționale organizate pentru introducerea în Europa a cocainei ce provine din Columbia, Bolivia și Venezuela fiind, în același timp, și o țară de destinație pentru majoritatea tipurilor de droguri, în special pentru heroină, cocaină, rezină de canabis, canabis și droguri sintetice, indicator confirmat de capturile semnificative înregistrate la nivelul anilor 2011 – 2013 la nivel național.

1.3. Evoluția capturilor de droguri în perioada 2009-2014

Traficul de droguri rămâne una dintre cele mai serioase amenințări la adresa securității și sănătății publice, atât la nivel mondial, cât și la nivel național. Astfel, tendința de globalizare, dezvoltarea galopantă a tehnologiei, diversificarea legăturilor comerciale și eliminarea controalelor la frontiere sunt pe deplin exploatate de organizațiile criminale pentru a alimenta și controla piața ilicită a stupefiantelor.

În anul 2009, se remarcă o creștere de aproximativ 3 ori a cantității totale de droguri ridicate în vederea confiscării față de anul 2008, de la 634,41 la 1.615,09 kg (datorită confiscării unei cantități importante de cocaină, pentru celelalte droguri cantitățile capturate fiind mai mici, comparativ cu anul anterior). În ceea ce privește drogurile sub formă de comprimate, se observă, dimpotrivă, o scădere a capturilor, de aproximativ 3 ori, comparativ cu anul precedent, de la 60.010 la 22.079 comprimate. Aceeași tendință de scădere, de data aceasta cu 41,8%, se remarcă și în cazul fiolelor cu conținut stupefiant și psihotrop și anume de la 213 la 124 fiole. În cazul dozelor de LSD, a fost înregistrată o creștere de aproximativ 4 ori a numărului de doze ridicate în vederea confiscării și anume, de la 71 la 308 doze.

În anul 2010 se constată o scădere cu 70% a cantității totale de droguri

confiscate, de la 1.615,09 la 485,0049 kg. Totuși, în condițiile în care în anul 2009, 79,4% din cantitatea totală confiscată a rezultat în urma unei singure capturi importante de cocaină se poate aprecia că diminuarea cantităților confiscate este mai puțin accentuată. În cazul drogurilor capturate sub formă de comprimate, se observă o creștere cu 48,8% a numărului de comprimate capturate, de la 22.079 la 32.844 comprimate.

Cantitățile de droguri confiscate în anul 2010 se înscriu în media perioadei 2001-2009, păstrându-se caracterul fluctuant al confiscărilor de heroină, cocaină și canabis, precum și tendința descrescătoare a confiscărilor de opiu și droguri sintetice.

La fel ca și anul precedent, cantitățile de droguri confiscate în anul 2011 se mențin în media perioadei 2001-2010, păstrându-se caracterul fluctuant al confiscărilor de heroină, cocaină și canabis, precum și tendința descrescătoare a confiscărilor de opiu, în anul de referință nefiind înregistrată nici o captură de opiu. De asemenea, tendința crecătoare a confiscărilor de droguri sintetice observată începând cu anul 2009 se menține și în anul 2011, când se înregistrează o creștere substanțială a confiscărilor de stimulenți de tip amfetaminic, cât și de metamfetamine.

În ceea ce privește numărul de capturi în funcție de drogul confiscat, conform datelor centralizate de către Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, în anul 2011, cele mai multe capturi au fost înregistrate în cazul canabisului (1365), rezinei de canabis – hașiș (328), urmate de heroină (314) și catinone.

În anul 2012, se constată o creștere semnificativă de aproximativ 60% a cantității totale de droguri confiscate. Canabisul iarbă (marijuana) continuă să reprezinte cel mai confiscat tip de drog pe teritoriul național, având o pondere de 42,18% (335,085 kg.) din cantitatea totală de droguri confiscate, fiind urmat de confiscările de plantă de canabis în proporție de 37,78% (300,080 kg) din totalul confiscărilor.

Comparativ cu anul 2012, când au fost confiscate 794,328 kg droguri, în anul 2013, se constată o scădere de aproximativ 30% a cantității totale de droguri confiscate. În aceeași măsură, se observă o creștere semnificativă a capturilor de droguri de mare risc – peste 45% (167,108 kg capturate în 2013 față de 115,117 kg capturate în 2012). Canabisul iarbă (marijuana) continuă să reprezinte cel mai confiscat tip de drog pe teritoriul național, având o pondere de 44,07% (250,715 kg.) din cantitatea totală de droguri confiscate, fiind urmat de confiscările de heroină în proporție de 19,61% (111,108 kg) și plante de canabis – 19,4%(110,386 kg). În anul 2013 formațiunile antidrog au confiscat și cantități semnificative de precursori de droguri: 112,253 kg piperonal și 21,650 kg APAAN.

1.4. Capturile în funcție de drog conform rapoartelor naționale

1.4.1 Heroina

Traficul de heroină pe teritoriul României manifestă o constanță relativă de-a lungul timpului, aspect determinat de poziția geografică a țării noastre pe traseul Rutei Balcanice care este folosită de grupările criminale pentru transportul heroinei, din zonele de producție din Afganistan către piețele de desfacere din Europa de Vest, în special Olanda și Marea Britanie. Piața internă este polarizată de consumatorii din București, fiind alimentată de grupările criminale locale care au conexiuni cu comunitatea turcă pe segmentul de import și cu cea rromă pe segmentul de distribuție stradală. De menționat este faptul că 7,32% (8,168kg) din cantitatea totală de heroină confiscată a avut ca 173 destinație România, restul, având ca destinație Belgia (66,72% din cantitatea totală de heroină confiscată – 74,44 kg), Olanda, Germania și Franța. În anul 2013 au fost confiscate 111,558 kg heroină provenind din 273 capturi (269 analizate de Laboratorul Central București și 4 de Laboratorul Regional Iași). Dintre acestea, 12 sunt capturi semnificative totalizând 110,95 kg (99,45%). Comparativ cu anul 2012, în anul de referință, s-a înregistrat o creștere de 2,5 ori a cantității de heroină confiscată (45,22 kg confiscate în 2012). Trendul ascendent al capturilor de heroină se menține și în anul 2013, pentru al doilea an consecutiv, apropiindu-se de nivelul anului 2007, când au fost confiscate 129,9 kg, dar sub nivelul anului 2008 când totalul heroinei capturate a ajuns la 385,23 kg. Acest aspect reiterează concluziile desprinse din rapoartele întocmite de U.N.O.D.C. cu privire la creșterile succesive în perioada 2011-2013 ale suprafețelor cultivate cu mac opiaceu în Afganistan. Astfel, se menține previziunea pentru România în privința cantităților ridicate de heroină ce ar putea ajunge în perioada imediat următoare, aspect ce va influența prețul heroinei pe piața neagră, care probabil va scădea ca urmare a revirimentului producției ilicite de opiu.

În ceea ce privește cantitățile capturate de heroină, în perioada 2006 – 2013, se observă un trend relativ constant, în creștere în 2013 față de ultimii doi ani, concomitent cu scăderea numărului de capturi în aceeași perioadă.

1.4.2. Canabis/ rezină de canabis

Prețul relativ scăzut, disponibilitatea crescută, precum și caracterul său ”recreativ” au făcut ca acest tip de drog să fie cel mai capturat pe teritoriul Românei. Cererea crescândă de canabis este determinată, pe de o parte, de scăderea disponibilității noilor substanțe psihoactive pe piața drogurilor, iar pe de altă parte de falsa convingere a consumatorilor că acest drog nu dă dependență și nu este periculos . Aceste aspecte au determinat ca în anul 2013 să se înregistreze o creștere semnificativă a culturilor de canabis indoor și outdoor pe teritoriul României, fiind descoperite culturi în apartamente, case, hale industriale, dar și plantații de canabis în aer liber, disimulate între culturi agricole. Astfel, au fost capturate 8.835 plante de canabis (față de 3.125 în anul 2012) și au fost identificate 69 de culturi ilicite de canabis (față de 48 în anul precedent). Totodată, pe raza județului Arad a fost descoperită prima cultură industrială de canabis, ce urma să aprovizioneze piețele din Germania, Cehia și Ungaria.

În anul 2013, au fost confiscate 385,961 kg din care 164,76 kg canabis iarbă, 85,955 kg fragmente vegetale cu THC, 110,386 kg plante de canabis și 24,86 kg rezină de canabis (hașiș), provenind din 2.270 capturi (1.353 analizate de Laboratorul Central București, 353 de Laboratorul Regional Cluj-Napoca, 147 de Laboratorul Regional Constanța, 170 de Laboratorul Regional Timișoara, 247 de Laboratorul Regional Iași). Din numărul total de capturi, 66 sunt capturi semnificative totalizând 306,955 kg. 48% din cantitatea de canabis confiscată (133,94 kg) a avut ca țară de origine România. Masa verde recoltată (plante de canabis) reprezintă 28% din totalul cantităților de canabis capturate.

Atât evoluția cantităților confiscate de rezină de canabis, cât și cea a numărului de capturi realizate pentru acest tip de drog, în perioada 2006 – 2013, se caracterizează prin constanță, piața de consum a acestui tip de drog dând aparența unei piețe mature, redusă ca nivel, dar stabilă.

1.4.3. Cocaina

Piața internă de desfacere a cocainei continuă să reprezinte un segment distinct în contextul traficului și consumului de droguri din România. Introducerea cocainei din America de Sud în Europa reprezintă o preocupare constantă a grupărilor criminale transnaționale, care utilizează rute diversificate și metode de disimulare din ce în ce mai sofisticate care fac imposibilă detectarea drogului chiar și atunci când transporturile sunt capturate. În acest context, România rămâne o alternativă ocolitoare de introducerea a acestui drog în Europa, portul Constanța rămânând principala poartă de intrare pentru marile cantități de cocaină destinate țărilor din Europa. Ca și metode de disimulare, cocaina intră în țară pe ruta navală, în diferite încărcături legale (lemn, materiale de construcție) și iese de pe teritoriul țării pe rute terestre, prin intermediul autoturismelor sau autocarelor. În anul 2013 au fost confiscate 53,339 kg cocaină provenind din 75 capturi (60 analizate de Laboratorul Central București, 4 de Laboratorul Regional Cluj-Napoca, 3 de Laboratorul Regional Constanța, 3 de Laboratorul Regional Timișoara, 5 de Laboratorul Regional Iași), față de 85 realizate în anul 2012 (cu 11,79% mai puțin). În anul de referință, cantitatea de cocaină ridicată de către autoritățile abilitate în vederea confiscării a scăzut ușor în comparație cu anul 2012 (54,703 kg). Din totalul de 75 de capturi, 7 au fost capturi semnificative de cocaină, însumând 53,06 kg. De menționat este faptul că peste 96% din cantitatea totală de cocaină confiscată avea ca destinație piețele ilicite din afara României.

Cantitățile de cocaină capturate în perioada 2001 – 2013 evidențiază o creștere ușoară de la an la an, doar anul 2009 remarcându-se prin cele 1.282,99 kg capturate. Valori constante sunt înregistrate și în ceea ce privește numărul capturilor de cocaină, în anul 2013, acestea fiind în scădere față de 2012, dar menținându-se în trendul relativ constant al perioadei.

1.4.4. Droguri sintetice

La nivel mondial se constată o expansiune fără precedent a pieței drogurilor sintetice. La nivel european, capturile de metamfetamină s-au multiplicat în ultimul deceniu, ceea ce sugerează o disponibilitate sporită a acestui tip de drog. Totodată există o îngrijorare cu privire la disponibilitatea produselor foarte puternice care conțin MDMA (ecstasy). În ultimii doi ani, drogurile sintetice (ATS) au cunoscut o expansiune deosebită și pe piața din România. În anul 2013, se înregistrează o creștere semnificativă față de anul 2012 a cantităților de droguri sintetice confiscate de către autorități, de la 12.903 comprimate la 27.596 comprimate, precum și o scădere a dozelor de LSD, de la 104 doze capturate în 2012 la 2 doze în anul 2013.

Cantitățile de droguri sintetice confiscate în anul 2013 provin din 192 de capturi (131 analizate de Laboratorul Central București, 25 de Laboratorul Regional Cluj-Napoca, 9 de Laboratorul Regional Constanța, 16 de Laboratorul Regional Iași și 9 de Laboratorul Regional Timișoara), din care 9 sunt capturi semnificative însumând 26.086 comprimate și 0,212 kg.

Cantitățile de comprimate confiscate au crescut semnificativ, valoarea atinsă în anul 2013 fiind a treia valoare înregistrată până în prezent, sub cele din anii 2007 și 2008, când au fost confiscate cele mai mari cantități de comprimate (29.280 comprimate, respectiv 55.455 comprimate). În ceea ce privește numărul capturilor de droguri sintetice, cu excepția anilor 2006, 2009 și 2010, acesta păstrează valori relativ constante per total, fără fluctuații majore.

1.5. Concluzii ale rapoartelor privind traficul de droguri în România

În anul 2013, se constată o scădere de aproximativ 28,4% a cantității totale de droguri confiscate, cu creșteri față de anul precedent atât ale numărului de capturi, cât și ale cantităților de heroină (de 2,5 ori), MDMA (de peste 2 ori) și metadonă (peste 7 ori). Cantitatea totală de droguri provenită din capturile semnificative realizate în cursul anului 2013 reprezintă peste 87,66% din totalul cantității de droguri capturate, comparativ cu anul 2012 când ponderea a fost de 93,54%. Din punct de vedere al locului în care s-au realizat capturile, în anul 2013, cele mai mari capturi au avut loc în județul Ilfov (175,63 kg din care 74,45 kg heroină și 100,5 kg piperonal), București (109,64 kg și 19.166 cp din care 52 kg cocaină, 14.564 cp MDMA și 3.099 cp metadonă) și Arad (69,57 kg canabis).

Creșterea numărului de capturi și a cantităților de heroină confiscate pentru al doilea an consecutiv confirmă previziunile pentru anul 2013, piața autohtonă rămânând în continuare sub presiunea evoluției culturilor de mac opiaceu din Afganistan, care au înregistrat, și în anul 2013, creșteri semnificative90(36%), comparativ cu cele din anii 2011și 2012.

Canabisul rămâne cel mai consumat drog și, pentru prima dată, a fost identificată o cultură industrială de canabis, ce urma să aprovizioneze piețele din Germania, Cehia și Ungaria. În anul 2013, se înregistrează o scădere a cantității confiscate de canabis și rezină de canabis pe piața drogurilor în România (2010 – 143,1 kg, 2011 – 269,1 kg, 2012 – 678,1 kg, 2013 – 385,961 kg), dar trendul se menține ascendent, raportat la perioada analizată. Mai mult de jumătate (54%) din cantitatea de canabis confiscată (209,5 kg) a avut ca țară de origine România, ceea ce evidențiază o creștere a cantităților destinate micului trafic pentru asigurarea consumului propriu. Totodată, 110,386 kg din această cantitate (28%), reprezintă masă verde recoltată (plante de canabis). Prezența cocainei pe piața drogurilor în România este în scădere ușoară față de anul 2012, dar se menține la un nivel relativ constant

Cu privire la substanțele noi cu proprietăți psihoactive, după momentul de maxim atins în 2010 când au fost capturate 125,14 kg, și scăderile succesive din 2011 și 2012, anul 2013 aduce o ușoară revigorare a cererii pentru aceste tipuri de substanțe psihotrope atingând valoarea de 16,431 kg, din care 14,19 kg triptamine (cea mai mare cantitate confiscată până în prezent). În anul 2013 a avut loc prima captură semnificativă de dimetocaină (1,48 kg) provenită din Spania.

Pe parcursul anului 2013, au fost identificate pe teritoriul României patru laboratoare clandestine, din care două de condiționare de substanțe noi cu proprietăți psihoactive.

Capitolul II

REGIMUL DROGURILOR ÎN LEGISLAȚIA PENALĂ A ROMÂNIEI

2.1. Aspecte generale privind incriminarea faptelor socialmente periculoase la regimul drogurilor în legislația penală a României

Reglementările juridice în materia combaterii traficului și consumului ilicit de droguri în țara noastră sunt strâns legate de evoluția reglementărilor juridice internaționale în acest domeniu. Astfel, preocuparea autorităților din România pentru combaterea traficului și consumului ilegal de droguri este semnificativă începând cu anul 1928, când a fost elaborată pentru prima oară o lege pentru combaterea abuzului de stupefiante.

Adoptarea acestei legi a fost determinată de două evenimente ce au marcat definitiv evoluția incriminărilor ulterioare în materia prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri în țara noastră.

Primul eveniment a constat în faptul că Guvernul României a ratificat Convenția Internațională a opiului de la Geneva din anul 1925, iar cel de al doilea a constat în participarea României la Conferința internațională de la Varșovia din 1 noiembrie 1927. La această conferință s-a decis înscrierea în codurile penale ale țărilor participante a faptei de trafic de stupefiante. Prin această măsură se urmărea ca infracțiunii de trafic de stupefiante să i se atribuie un caracter de infracțiune care tulbură ordinea internațională, pentru a putea fi urmărită independent de naționalitatea infractorului sau a locului unde s-a comis. Urmare a acestei conferințe

internaționale, în Codul penal de la 1936 a fost introdusă infracțiunea de trafic de stupefiante cu următorul conținut legal:

„Art. 382 – (1) Acela care, fără autorizație, importă, prepară sau deține substanțe în scop de a le vinde în mod clandestin sau fraudulos, precum și acela care vinde în mod clandestin sau fraudulos astfel de substanțe, comite delictul de comerț clandestin de stupefiante și se pedepsește cu închisoarea corecțională de la unu la 3 ani și amendă de la 2000 la 5000 lei.

(2) Acela care, fără autorizație sau fără prescripție medicală, deține substanțe stupefiante ori le oferă gratuit altuia se pedepsește cu închisoarea corecțională de la 3 luni la un an și amendă de la 2000 la 5000 lei.

(3) Pedeapsa prevăzută la alin.(1) se aplică și aceluia care întrebuințează sau lasă să se întrebuințeze un local, pentru întâlnirea mai multor persoane care se dedau consumului de stupefiante.

(4) Medicul care prescrie unei persoane substanțe stupefiante fără nevoie temeinică precum și farmacistul care le vinde, fără prescripție medicală sau le vinde cu prescripție medicală falsă se pedepsesc potrivit alineatului (1) al acestui articol."

Originea art. 382 din Codul penal din anul 1936 se află în art. l și 2 din Legea nr.58/1928 pentru combaterea abuzului de stupefiante. Art. 382 a fost introdus în Codul penal din anul 1936 în Titlul VIII intitulat „Delicte contra sănătății publice".

Din plasarea infracțiunii de trafic de stupefiante în Titlul al VIII -lea rezultă că obiectul ocrotirii juridice, prin incriminarea acestei fapte, îl constituie sănătatea publică, adică buna stare din punct de vedere biologic a membrilor comunității.

Legiuitorul din anul 1928 a socotit că sănătatea publică poate fi grav atinsă dacă abuzul de substanțe stupefiante nu ar întâlni nici un fel de obstacol și din acest motiv el a reglementat regimul stupefiantelor prin Legea nr. 58/1928, în care s-au prevăzut și unele fapte ilicite la acest regim.

Dar societatea care are interesul ca sănătatea publică să fie pusă la adăpost de orice pericole nu ar fi fost suficient apărată dacă legiuitorul Codului penal de la 1936 nu ar fi prevăzut sancțiuni mai severe (față de cele prevăzute în Legea nr. 58/1928) contra celor care ar fi încălcat dispozițiile care reglementau comerțul cu stupefiante.
Deci, răul împotriva căruia se reacționa prin incriminarea faptelor prevăzute în art. 382 din Codul penal îl reprezenta pericolul care rezulta pentru sănătatea publică din vânzarea clandestină, din procurarea frauduloasă și din înlesnirea întrebuințării substanțelor stupefiante.Prin incriminarea unor astfel de fapte comise de particulari care în esență reprezintă un comerț ilicit cu stupefiante, această infracțiune prezintă un caracter internațional.

Dispozițiile înscrise în art. 382 din Codul penal au abrogat dispozițiile penale din Legea nr. 58/1928 pentru combaterea abuzului de stupefiante numai în măsura în care faptele incriminate de această lege au fost cuprinse în art. 382 din Codul penal, celelalte fapte care nu se încadrau în nici unul din alineatele acestuia ca și celelalte dispoziții care nu conțineau incriminări au continuat să rămână în vigoare până în anul 1950 când a apărut Decretul nr. 227. Apariția acestui decret, care a abordat o nouă reglementare juridică a stupefiantelor în România a fost urmare a evoluției reglementărilor internaționale în această materie, cât și apariției în lume a unor noi stupefiante (sintetice).

În anul 1953, prin Decretul nr. 202, art. 382 din Codul penal a fost modificat căpătând următoarea redactare:

„Art. 382 – (1) Prepararea, procurarea, deținerea sau vânzarea fără drept a produselor sau substanțelor stupefiante sau toxice, precum și cultivarea fără drept în scop industrial a plantelor care conțin asemenea substanțe se pedepsește cu închisoare corecțională de la 1 la 5 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează prescrierea de către medici, fără temeinică nevoie, a produselor sau substanțelor stupefiante, precum și organizarea sau îngăduirea consumului de asemenea produse sau substanțe."

O modificare esențială adusă prin Decretul nr. 202/1953 a constat în faptul că în conținutul juridic al infracțiunii prevăzute de art. 382 din Codul penal, care până atunci avea ca obiect material doar substanțele și produsele stupefiante, au fost introduse și substanțele toxice.

Odată cu adoptarea noii legislații penale în anul 1968 și elaborarea unui nou Cod penal, au fost aduse modificări și conținutului infracțiunii de trafic de stupefiante, față de cum era ea prevăzută în Codul penal din anul 1936.

Astfel, fapta de trafic de stupefiante va fi prevăzută în art. 312 din Codul penal de la 1968, fiind plasată în Capitolul al II-lea din Titlul IX intitulat „Infracțiuni contra sănătății publice".

În Codul penal de la 1968, conținutul legal al infracțiunii de trafic de stupefiante era următorul:

„Art. 312 – (1) Producerea, deținerea sau orice operațiune privind circulația
produselor ori substanțelor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de prelucrare a
plantelor care conțin astfel de substanțe, ori experimentarea produselor sau
substanțelor toxice, toate acestea fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la
5 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează prescrierea de către medic fără a fi necesar, a produselor sau substanțelor stupefiante, precum și organizarea ori îngăduirea consumului de asemenea produse sau substanțe în locuri anumite.

Față de agravarea situației în domeniul consumului ilicit de droguri și a creșterii criminalității în privința traficului ilicit, în anul 1996, prin Legea nr. 140, care a adus unele îmbunătățiri si completări ale Codului penal de la 1968, a fost modificat și art. 312 care incrimina fapta de trafic de stupefiante, în urma modificării, textul art. 312 a avut următoarea redactare:

„Art. 312 – (1) Producerea, deținerea sau orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, toate acestea fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și Interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă fapta prevăzută în alineatul (1) a fost săvârșită organizat, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.

(3) Prescrierea de către medic, fără a fi necesar, a produselor sau substanțelor stupefiante se pedepsește cu închisoare de la l la 5 ani, iar organizarea sau îngăduirea consumului de asemenea produse sau substanțe în locuri anumite se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

(4) Tentativa se pedepsește."

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 143/2000, în prezent cadrul legislativ al prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri în România s-a modernizat, el situându-se la nivelul celui existent în țările occidentale .

Dacă ar fi să caracterizăm această lege în ansamblul ei, ținând seama de
realitățile din țara noastră și momentul în care a apărut, putem afirma că ne aflăm în
prezența unei legi operative de luptă contra traficului și consumului ilicit de droguri,
care se înscrie în pachetul de legi elaborate de Parlamentul României pentru
combaterea crimei organizate, în contextul în care Parlamentul României a declarat
război drogurilor prin Legea nr. 143/2000, nu putem omite a puncta, legat de reacția
de apărare a societății contra traficului de droguri, apariția în anul 2003 a Legii nr. 39
privind prevenirea și combaterea criminalității organizate. Această lege ne
interesează în ce privește aplicarea dispozițiilor penale privind traficul de droguri.
acțiunile privind traficul de droguri sau precursori sunt considerate din punct de
vedere juridic „infracțiuni grave". Cum traficul ilicit de droguri transfrontalier se
realizează de către grupuri infracționale organizate, nu trebuie să pierdem din vedere
posibilitatea reținerii în sarcina acestora și a dispozițiilor prevăzute de art. 7 din Legea
nr. 39/2003.

În conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 143/2000 au fost abrogate dispozițiile art. 312 din Codul penal în ceea ce privește produsele sau substanțele stupefiante, deoarece această lege specială a prevăzut în conținutul său toate infracțiunile la regimul drogurilor desemnate prin articolele 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 și 11.

De-a lungul istoriei punerii sub control internațional a drogurilor, începând cu anul 1909 și până în prezent, comunitatea internațională a adoptat numeroase convenții sau acorduri prin care se urmărea o restricție a producției, fabricației, exportului sau importului de stupefiante și o reglementare cât mai strictă a circulației acestor substanțe, urmărindu-se prin aceasta împiedicarea deturnării stupefiantelor din circuitul legal în circuitul ilegal care alimentează traficul și consumul ilicit de droguri, în prezent, armătura juridică care pune sub control internațional drogurile, este constituită din 3 convenții internaționale, fiecare dintre ele având un rol bine definit, în ordinea apariției lor, aceste convenții internaționale sunt următoarele: ConvențiaInternațională Unică a Stupefiantelor, adoptată la New York în anul 1961 și intrată în vigoare în anul 1964.

Această Convenție, amendată printr-un Protocol din anul 1972 de la Paris, reprezintă documentul internațional actual de referință în materia stupefiantelor. Necesitatea adoptării unei astfel de convenții s-a impus din mai multe puncte de vedere.

Astfel, multitudinea de convenții internaționale deja existente referitoare la stupefiante, la care s-ar mai putea adăuga unele dispoziții contradictorii și confuze pe care acestea le conțineau, iar pe de altă parte, descoperirea stupefiantelor sintetice, au făcut ca pe plan internațional să se simtă nevoia unei reglementări unice și mai eficiente a regimului stupefiantelor naturale și sintetice.

Convenția unică a stupefiantelor, la data adoptării ei, a reprezentat o încununare cu succes a eforturilor depuse de către națiuni, începând cu anul 1909, în ce privește punerea sub control național și internațional a stupefiantelor precum și a reprimării traficului ilicit.

În art. 36 din Convenția unică a stupefiantelor sunt prevăzute și dispoziții penale și procedurale, prin mijlocirea cărora statele urmează să combată traficul ilicit de droguri la nivel național.

Astfel, în paragraful 1 litera a) se prevede că: „sub rezerva dispozițiilor sale constituționale, fiecare parte va adopta măsurile necesare astfel încât cultura și producția, fabricația, extracția, prepararea, deținerea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, procurarea, vânzarea, livrarea indiferent sub ce formă, mijlocirea, trimiterea, expedierea în tranzit, transportul, importul și exportul de stupefiante care nu sunt conforme dispozițiilor prezentei Convenții sau orice alt act care, după părerea Părții respective, ar putea fi contrar dispozițiilor prezentei Convenții, să constituie infracțiuni pasibile de pedeapsă atunci când sunt săvârșite cu intenție și pentru ca infracțiunile grave să fie pasibile de o pedeapsă adecvată, și anume pedeapsa cu închisoarea sau alte pedepse privative de libertate".

Ultima convenție internațională în vigoare în materie de droguri este Convenția din anul 1988 de la Viena contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope.

Elaborarea acestei Convenții a fost determinată de amploarea și creșterea producției ilicite de droguri cât și de creșterea cererii pentru consum și proliferarea traficului ilicit cu substanțe stupefiante și psihotrope, fapt care a reprezentat și reprezintă încă o gravă amenințare pentru sănătatea și bunăstarea persoanelor, dar și cu efecte nefaste asupra principiilor economice, culturale și politice ale societății.

Scopul convenției a fost întărirea și dezvoltarea mijloacelor juridice eficiente de cooperare internațională în materie penală pentru a se pune capăt activităților internaționale criminale reprezentate de traficul ilicit de stupefiante, substanțe psihotrope și precursori.

Rolul acestei convenții internaționale este acela de a promova cooperarea judiciară și polițienească între Părți, astfel încât ele să poată combate cu mai mare eficiență diversele aspecte ale traficului ilicit cu stupefiante, substanțe psihotrope și precursori care au luat o amploare internațională.

În executarea obligațiilor prevăzute în Convenție, statele sunt obligate să ia măsuri legislative și de reglementare pentru combaterea traficului ilicit cu stupefiante, substanțe psihotrope și precursori. Având un caracter prin excelență represiv, Convenția cuprinde dispoziții privind instituirea de către Părți a unor infracțiuni la regimul drogurilor și sancțiuni corespunzătoare, dispoziții privind confiscarea si extrădarea, transferul procedurilor represive etc.

2.2. Obiectul juridic și obiectul material al infracțiunilor de trafic de droguri

Așa cum am arătat, în Codul penal din anul 1936 a fost introdusă pentru prima oară infracțiunea de trafic de stupefiante prin dispozițiile articolului 382 Cod penal.
Acest articol care incrimina traficul de stupefiante a fost plasat în Titlul al VIII -lea intitulat „Delicte contra sănătății publice". Rezultă că obiectul ocrotirii juridice prin incriminarea acestei fapte îl constituie sănătatea publică, adică buna stare din punct de vedere biologic a membrilor comunității. Pe de altă parte, relațiile sociale dintre membrii colectivității cu privire la sănătatea publică se încadrează în sensul restrâns al noțiunii de conviețuire socială. Față de importanța pe care o prezintă sănătatea publică pentru o colectivitate umană, membrii societății o privesc ca pe o normă elementară de conduită, ca o regulă de conviețuire socială a cărei respectare se impune de la sine. Așa se explică faptul că sănătatea publică devine o normă de conviețuire socială care, pentru o cât mai strictă respectare, dat fiind importanța ei, este ocrotită și prin normele sancționatoare ale dreptului penal.

Grija pentru sănătatea publică constituie una dintre preocupările centrale ale unui stat democratic, o latură importantă a activității de apărare socială, deoarece de buna sănătate publică depinde însăși existența unei comunități umane.

Prin educarea membrilor colectivității, prin dezvoltarea și întărirea opiniei publice față de unele manifestări negative, cum sunt traficul și consumul ilicit de droguri, prin care se aduce atingere relațiilor de conviețuire socială, precum și prin luarea de către stat a unor măsuri cu caracter administrativ sau penal se tinde la prevenirea încălcării regulilor de conviețuire socială și deci și la cele privind sănătatea publică, care, în actuala etapă de dezvoltare a societății românești, capătă o tot mai mare importanță în viața membrilor comunității.

Într-adevăr, între traficul și consumul ilicit de droguri și sănătatea publică, ca și componente ale societății, există o relație în cadrul căreia prima o vătăma sau o pune în pericol pe cea de a doua. Dacă ne referim la droguri, prin reglementarea strictă a condițiilor de producere, fabricare, extragere, deținere, vânzare, cumpărare, folosire, distribuție etc., legiuitorul român din anul 2000 prin elaborarea Legii nr. 143 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările ulterioare, și legiuitorul din anul 2005 prin Legea nr. 339 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope nu a făcut altceva decât să-i apere pe membrii societății de pericolul toxicomaniei ca urmare a folosirii ilicite și a abuzului de astfel de substanțe.

Preocuparea legiuitorului român pentru protejarea sănătății publice față de pericolul toxicomaniei prin droguri nu este nouă. în expunerea de motive a raportului cu prilejul introducerii în Codul penal din anul 1936 a faptei de trafic de stupefiante s-a subliniat de o manieră foarte convingătoare domnilor parlamentari legătura ce există între traficul unor astfel de substanțe sau produse și sănătatea publică. Astfel, s-a arătat că „abuzul ce s-a constatat a se face de foarte multe persoane cu substanțe numite stupefiante ca morfină, cocaină etc. a căror efecte asemănătoare cu ale alcoolului determină tulburări în funcțiile fizice ale celor care le întrebuințează, punând în discuție responsabilitatea lor penală", a atras atenția psihiatrilor și penaliștilor provocând o adevărată mișcare contra vânzării, răspândirii și întrebuințării unor astfel de substanțe, întrebuințarea morfinei, se arăta în expunerea de motive, sfârșește prin a deveni o trebuință imperioasă a organismului, determinând o intoxicație care lucrează asupra voinței, în așa fel încât victima nu se mai poate lipsi de ea, iar lipsa ei îi produce o continuă neliniște, un fel de „foame de morfină" care merge până la delir și chiar până la impulsul irezistibil de a fura medicamentul sau de a comite diferite infracțiuni ca escrocheria, falsul, abuzul de încredere etc. spre a-și procura sumele necesare cu care să-și cumpere morfină

Datorită efectelor grave pe care le produce consumul de droguri asupra individului din punct de vedere fizic și psihic, toxicomania a constituit și continuă să constituie o plagă socială care a determinat comunitatea internațională să întreprindă măsuri împotriva proliferării ei. între aceste măsuri se înscriu și cele juridice luate de către statele lumii prin care faptele de trafic de droguri sunt incriminate și sancționate cu pedepse privative de libertate pe diferite termene, ele fiind considerate ca fiind deosebit de periculoase, în acest sens, și legiuitorul român, prin dispozițiile art. 2 lit. b) pct.11 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, a considerat traficul de droguri sau precursori ca infracțiune gravă.
În asigurarea sănătății publice de către statul român sunt interesați toți membrii societății, iar faptele prin care aceasta este pusă în pericol sau vătămată sunt deosebit de periculoase și tratate ca atare de justiția penală.

Deși, fiecare infracțiune de trafic de droguri prevăzută de Legea nr. 143/2000 își are configurația sa juridică proprie, ele au însă și unele aspecte comune cum ar fi spre exemplu obiectul juridic.

Astfel, toate infracțiunile de trafic de droguri prevăzute de Legea nr. 143/2000 au comun obiectul juridic generic. Acesta constă în relațiile priuind conviețuirea socială statornicite între membrii societății.

Deci, oricare dintre infracțiunile de trafic de droguri prevăzute de Legea nr.
143/2000 este îndreptată împotriva unei relații de conviețuire socială.
Obiectul juridic special principal este de asemenea comun pentru toate infracțiunile de trafic de droguri. Astfel, sub aspectul ocrotirii juridice, obiectulspecial principal îl constituie relațiile sociale privind sănătatea publică, a cărei menținere și asigurare depinde și de respectarea strictă de către destinatarii legii penale a dispozițiilor legale care reglementează regimul drogurilor și precursorilor în România.

Pe lângă obiectul juridic principal, infracțiunile de trafic de droguri mai au în comun și un obiect juridic secundar (adiacent) și anume, relațiile sociale privitoare la sănătatea persoanei fizice privită individual („ut singuii") care ar putea cădea victimă toxicomaniei, tocmai datorită nerespectării regimului legal al drogurilor de către terțe persoane, care prin faptele lor deturnează drogurile dintr-un circuit legal în unul ilegal de pe urma căruia obțin importante foloase materiale.

Infracțiunile de trafic de droguri prevăzute de Legea nr. 143/2000 mai au în comun și obiectul material. Sub acest aspect, cu unele excepții, obiectul material al acestor infracțiuni îl constituie drogurile de risc sau de mare risc. Obiectul material pentru aceste infracțiuni se constituie într-o cerință legală esențială pentru însăși existența lor. Inexistența acestui obiect material pentru acele infracțiuni (drogurile supuse controlului național) duce la inexistența infracțiunii.

O consecință a clasificării de către legiuitor a drogurilor în droguri de risc și de mare risc o reprezintă răspunderea penală diferită în cazul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri. Astfel, legiuitorul a prevăzut o anumită răspundere penală în cazul săvârșirii traficului cu droguri de risc și o altă răspundere penală în cazul săvârșirii traficului cu droguri de mare risc.

De regulă, la majoritatea infracțiunilor de trafic de droguri prevăzute de Legea nr.143/2000, atunci când obiectul traficului ilicit l-au constituit drogurile de mare risc, legiuitorul a constituit din această împrejurare o formă agravată a infracțiunii tip în formă simplă.

2.3. Infracțiunile prevăzute în Legea Nr. 143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri

În cadrul acestui subcapitol vom analiza o parte din infracțiunile prevăzute în Legea nr. 143 din 26 iulie 2000, luând în considerare obiectul infracțiunii, subiecții cât și latura obiectivă și cea subiectivă în funcție de textul articolelor. Se ia în considerare cadrul legal prevăzut în lege prin modificările aduse de Legea 187 din 24 octombrie 2012, menționând diferențele față de textul inițial.

2.3.1 Art. 2 din Legea nr. 143/2000

Cultivarea, producerea, fabricarea

Cadrul legal:

“ (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.”

Obiectul juridic al infracțiunii:

Se regăsesc 3 obiecte juridice diferite, cel generic fiind constituit din ansamblul relațiilor sociale condiționate de respectarea unor norme de conviețuire socială, special principal însemnând relațiile sociale referitoare la sănătatea publică care depinde de stricta respectare a dispozițiilor legii privind regimul drogurilor de către toate persoanele. Și nu în cel din urmă obiectul juridic secundar ce reprezintă relațiile sociale a persoanei fizice privită individual care din cauza nerespectării regimului drogurilor ar putea cădea victimă dependenței.

Legea penală ocrotește de asemenea și sănătatea mintală a consumatorului care ar putea fi grav afectată de către consumul de droguri provenit din traficul ilicit.

Obiectul material:

Este reprezentat de drogurile de risc și de mare risc. Prin termenul de droguri se înțeleg plantele, substanțele, preparatele stupefiante și psihotrope. Dintre plantele cele mai cultivate putem enumera: macul de opiu, arborele de coca și canabis sativa.

Pentru ca fapta să constituie infracțiune, este necesar ca toate activitățile interzise ce constituie elemental material al laturii obiective să fie efectuate numai în legătură cu drogurile de risc sau mare risc. Dacă activitățile interzise de lege desfășurate de subiect vizează alte plante, substranțe, produse sau medicamente care nu sunt prevăzute de legiuitor ca droguri supuse controlului national, atunci fapta săvârșită nu va putea constitui această infracțiune.

Subiecții infracțiunii:

Subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile cerute de lege dar diferă în funcție de modalitatea de săvârșire a faptei. Astfel, în modalitățile producerii, fabricării, extragerii, preparării, transformării, oferirii, punerii în vânzare, vânzării, distribuirii, livrării cu orice titlu, trimiterii, transportului, procurării, cumpărării, deținerii ori a altor operațiuni privind circulația drogurilor, precum și în modalitățile organizării, conducerii sau finanțării activităților menționate mai sus, acesta.

Deși legea nu prevede nici o calitate specială, în ceea ce privește modalitatea experimentării, subiectul activ trebuie să posede cunoștințe de specialitate privind substanțele folosite și rezultatele pe care le produc, în această cateogorie intrând medici, chimiști , farmaciști, etc.

Subiectul pasiv principal al infracțiunii este statul ca garant și ocrotitor al sănătății publice iar ca subiect pasiv secundar poate fi persoana a cărei sănătate a fost pusă în pericol ca urmare a nerespectării circuitului legal al drogurilor.

Latura obiectivă:

Elementul material al laturii obiective se realizează prin acțiuni comisive, care pot consta în producerea, deținerea, cultivarea, fabricarea, experimentarea, extragerea, punerea în vânzare, vânzarea, oferirea, transformarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, cumpărarea de droguri. Pentru a putea fi reținută infracțiunea prevăzută la art. 2 din lege, este necesară condiția ca modalitățile alternative ale elementului material, să fie efectuate fără drept, adică de persoane care nu sunt autorizate să le efectueze. Dacă o anumită operațiune având ca obiect drogurile , este efectuată în baza unei dispoziții legale care o permite, atunci nu este realizat conținutul infracțiunii analizate.

Urmarea imediată a săvârșirii acestei infracțiuni este starea de pericol ce se creează pentru sănătatea publică și a individului consumator ca urmare a desfășurării unor activități ilicite la regimul legal al circulației drogurilor în țara noastră. În ceea ce privește acest element al laturii obiective, instanța supremă a statuat, că instanțele nu trebuie să omită specificul acestor fapte care au fost incriminate în considerarea naturii și a periculozității lor de substanțe stupefiante și nu în considerarea cantității deținute.

Legătura de cauzalitate între acțiunea ce formează elemental material al laturii obiective și starea de pericol ce se ceează pentru sănătatea publică este presupusă în cazul săvârșirii vreuneia din modalitățile normative.

Latura subiectivă :

Intenția este forma de vinovăție cerută pentru ca faptele prevăzute la art. 2 din Legea nr.143/2000 să constituie infracțiunea de trafic de droguri, aceasta fiind directă sau indirectă. Există intenție cu ambele sale forme, atunci când faptuitorul își dă seama că produsele sau substanțele care fac obiectul material al activității sale sunt produse ori substanțe stupefiante și urmărește să facă operațiile respective cu asemenea substanțe sau, chiar dacă nu urmărește, acceptă acest lucru.

Pedeapsa și aspectele procesuale:

Fapta prevăzută la acest articol a fost incriminată atât într-o formă simplă, cât și într-o formă agravată. Diferența dintre cele două infracțiuni este dată de obiectul material. Astfel pentru faptele menționate în alin.1, traficul ilicit se referă la droguri de risc, iar pentru cele menționate la alin.2, obiectul acestora îl constituie drogurile de mare risc. Faptele descrise de cele două alineate, nu sunt infracțiuni distincte, ci simple variante infracționale( una tip și una agravată).

Infracțiunea se poate săvârși fie în varianta simplă, fie în varianta agravată. Fiecare modalitate normativă poate prezenta diferite modalități faptice determinate de împrejurările concrete în care a fost săvârșită infracțiunea.

Pentru săvârșirea infracțiunii în forma simplă, legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, aceasta scăzând față de reglementarea inițială ce însemna pedeapsa cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Pentru forma agravată, legiuitorul a prevăzut pedeapsă cu închisoare de la 5 la 12 de ani și interzicerea unor drepturi, aceasta scăzând față de reglementarea inițială ce însemna pedeapsa cu închisoare de la 10 la 20 de ani.

2.3.2. art. 3 din Legea nr. 143/2000

Introducerea sau scoaterea ilegală de droguri din țară

Cadrul legal:

” (1) Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.”

Obiectul juridic al infracțiunii:

Obiectul juridic generic îl constituie relațiile de conviețuire socială statornicite între membrii societății cu privire la menținerea și asigurarea sănătății lor, cel juridic principal al infracțiunii îl reprezintă relațiile sociale referitoare la sănătatea publică, care ar fi grav afectată prin introducerea sau scoaterea din țară, precum și prin importul ori exportul de droguri fără drept.Obiectul juridic secundar al acestei infracțiuni este pe de o parte, periclitarea relațiilor sociale ocrotite de legea penală privitoare la sănătatea persoanei fizice privită individual, care ar putea cădea victimă dependenței de droguri ca urmare a consumului de substanțe provenite din exportul sau importul ilicit ori prin introducerea sau scoaterea lor clandestină din țară și pe de altă parte, prin săvârșirea acestei infracțiuni sunt încălcate relațiile sociale privitoare la regimul vamal și activitatea de comerț exterior.

Obiectul material:

Drogurile de risc și de mare risc supuse controlului național constituie obiectul material al acestei infracțiuni. Existența acestui obiect material reprezintă o cerință legală esențială a infracțiunii. Toate activitățile ilicite prevăzute de lege ce constituie elemental material al laturii obiective a acestei infracțiuni trebuie efectuate în legătură cu drogurile de risc și mare risc supuse controlului național.

Subiecții infracțiunii:

Subiectul activ nemijlocit poate fi orice persoană fizică cu capacitate penală care săvârșește una din modalitățile normative prevăzute de legiuitor, infracțiunea putându-se săvârși în toate formele de participație: coautorat, instigare, complicitate.

Subiectul pasiv principal este statul, ca reprezentant al societății interesate în păstrarea sănătății depline a membrilor săi , față de pericolul ce-l reprezintă traficul ilicit cu droguri prin de import sau export fără autorizație ori prin introducerea sau scoaterea din țară de droguri în mod ilegal. Subiectul pasiv subsidiar este o persoană fizică, care suferă consecințele traficului ilicit, fiindu-i periclitată sănătatea.

Latura obiectivă:

Elementul material este constituit dintr-un complex de fapte prin care se poate încălca regimul drogurilor aflate sub control național prin nerespectarea dispozițiilor legale privind activitatea de comerț exterior și regimul vamal, ce constă în introducerea sau scoaterea din țară, importul ori exportul de droguri, fără drept.

Urmarea imediată principală este starea de pericol ce se crează pentru sănătatea publică ca urmare a desfășurării unor activități prin care se încalcă regimul național al drogurilor.Există și o urmare adiacentă care constă în lezarea relațiilor sociale privitoare la activitatea de comerț exterior care trebuie să se desfășoare numai în cadrul stabilit prin dizpozițiile legale, respectiv numai de către cei care obțin autorizațiile necesare.

Legătura de cauzalitate rezultă ex re, adică din executarea integrală a elemenului materialal laturii obiective.

Latura subiectivă:

Infracțiunea prevăzută la art. 3 se săvârșește cu vinovăție sub forma intenției directe sau indirecte. În toate cazurile, intenția presupune cunoașterea de către făptuitor a naturii produselor sau substanțelor la care se referă acțiunea sa.

Pedeapsa și aspectele procesuale:

Infracțiunea a fost prevăzută de legiuitor atăt în variantă simplă, cât și în variantă agravată, dacă faptele prevăzute în varianta simplă au ca obiect droguri de mare risc. Actele pregătitoare sunt posibile și se pedepsesc, fiind asimilate sub aspectul regimului sancționator tentativei. Tentativa se pedepsește cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de lege pntru infracțiunea consumată.

Infracțiunea este una de pericol, întrucât pentru existența ei se nu cere să se fi produs un rezultat și se consumă în momentul realizării activității incriminate ca ilicită, producându-se starea de pericol pentru sănătatea publică.

Legiuitorul a prevăzut 4 modalități: introducerea sau scoaterea din țară de droguri, importul ori exportul de droguri ,putându-se comite numai cu ocazia trecerii frontierei de stat a României.

Pentru infracțiunea de trafic de droguri în formă simplă, prevăzută la art. 3 , alin 1, sancțiunea este inchisoare de la 3 la 10 de ani și interzicerea unor drepturi, aceasta scăzând față de reglementarea inițială ce însemna pedeapsa cu închisoare închisoare de la 10 la 20 de ani. Iar pentru cea prevăzută la alin 2, sancțiunea constă în închisoare de la 7 la 15 de ani și interzicerea unor drepturi, aceasta scăzând față de reglementarea inițială ce însemna pedeapsa cu închisoare de la 15 la 25 de ani.

2.3.3. art. 4 din Legea nr. 143/2000

Producerea, procurarea sau deținerea de droguri pentru consumul propriu

Cadrul legal:

“(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea,extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.”

Obiectul juridic al infracțiunii:

Obiectul juridic generic este alcătuit din relațiile de conviețuire socială statornicite între membrii colectivității cu privire la menținerea și păstrarea sănătății indivizilor ce o compun. Obiectul juridic special principal îl constituie relațiile sociale privitoare la sănătatea publică, a cărei ocrotire depinde de respectarea strictă de către toți membrii societății a dispozițiilor legale care interzic consumul ilicit de droguri. Obiectul juridic secundar cuprinde relațiile sociale referitoare la sănătatea persoanei fizice, privită individual, care ar putea cădea victimă dependenței de droguri ca urmare a consumului ilicit al acestora.

Obiectul material:

Drogurile de risc și drogurile de mare risc reprezentate de substanțele și plantele incluse în categoria drogurilor.

Subiecții infracțiunii:

Subiectul activ este calificat el fiind indiferent de alineat persoana care efectuează elementul material trebuie să fie consumator de droguri, dependent sau simplu. Consumatorul este persoana care își administrează sau permite să i se administreze droguri în mod ilicit, prin înghițire, fumat, injectarea, prizare, inhalare sau alte căi prin care drogul poate ajunge în organism. Consumatorul dependent, este cel care, ca urmare a administrării drogului în mod repetat și sub necesitate sau nevoie , prezintă consecințe fizice sau psihice.

Latura obiectivă :

O cerință esențială a elementului material, care îi determină și particularitatea în raport cu alte infracțiuni la regimul drogurilor, este aceea că toate activitățile enumerate sa fie înfăptuite de subiectul activ numai în scopul obținerii de droguri pentru consumul propriu. Infracțiunea se poate realiza prin una sau mai multe acțiuni alternative și anume: cultivarare de plante ce conțin droguri, producerea, fabricarea și experimentarea de droguri, transformarea de droguri, cumpărarea și deținerea de droguri.

Urmarea imediată este starea de pericol ce se crează pentru sănătatea publică, urmare a desfășurării de către subiectul activ al infracțiunii a unor activități prin care se încalcă regimul legal al drogurilor supuse controlului național.

Latura subiectivă:

Faptul că infracțiunea se săvârșește cu intenție directă rezultă din cerința legală ca toate activitățile desfășurate de subiectul activ să se facă pentru producerea drogurilor în scopul consumului propriu.

Pedeapsa și aspectele procesuale:

Infracțiunea se săvărșeste prin acte ilicite comisive,ea fiind suceptibilă de acte preparatorii și tentativă.În anumite modalități de săvârșire, cum ar fi, cultivarea, experimentarea, prepararea, deținerea, transformarea, delictul are caracterul unei infracțiunii continue, existând în consecință și un moment al epuizării, respectiv acela al încetării activității delictuoase. În cazul cumpărării pentru consumul propriu, repetarea faptelor în executarea aceleeași rezoluții îmbracă forma infracțiunii continuate.

Pentru săvârșirea faptelor prevăzute în alin. 1, persoana fizică este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amendă aceasta scăzând față de reglementarea inițială ce însemna pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

În situația în care infracțiunea îmbracă forma agravată, legea prevede pedeapsa închisorii între 6 luni și 3 ani aceasta scăzând față de reglementarea inițială ce însemna pedeapsa cu închisoare de la 2 la 5 ani .

2.3.4. art. 5 din Legea nr. 143/2000

Organizarea și tolerarea consumului de droguri

Cadrul legal:

“ Punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.”

Obiectul juridic al infracțiunii:

Relațiile de conviețuire socială între membrii colectivității și sănătătea indivizilor ce o compun este obiectul juridic principal, aceste relatii fiind conditionate de respectarea normelor legale referitoare la consumul de droguri. Sanatatea fizica si mintala a societatii cat si a individului sunt principalele puncte ocrotite de catre legea penala. Obiectul material este de asemenea constituit din drogurile de risc și drogurile de mare risc

Subiecții infracțiunii:

Subiectul activ poate fi orice persoană cu capacitate penală ce a săvârșit una din acțiunile de punere la dispoziție a unei locuinței sau a unui local ori alt astfel de loc amenajat, accesibil publicului, pentru consumul ilicit de droguri, el putând de asemenea doar să tolereze aceste practici în astfel de locuri.

În ceea ce privește subiectul pasiv, ca în marea majoritate a cazurilor de infracțiuni referitoare la droguri, acesta este statul că titular al valorilor sociale ocrotite de legea penală. Statul având interesul de a proteja sănătatea publică de către acțiunile ilegale ale persoanelor ce încurajează și organizează consumul de droguri. Ca subiect pasiv secundar găsim persoană ce consumă droguri în astfel de localuri.

Latura obiectivă :

Din punctul de vedere al elementului material, se observă posibilitatea comiterii infracțiunii atât printr-o acțiune cât și printr-o omisiune. Punerea la dispoziție a unei locuințe sau a unui local înseamnă oferirea unui astfel de spațiu indiferent de numărul de persoane, indiferent de taxa impusă sau dacă acest lucru s-a întâmplat o singură data. Ce interesează este disponibilitatea proprietarului de a încuraja un astfel de comportament. În cazul omisiunii, avem tolerarea consumului ilicit de droguri ceea ce implică îngăduirea sau permisiunea persoanelor interesate de a consuma droguri, proprietarul neactionand pentru împiedicarea acestora.

Urmărea imediată este starea de pericol creată pentru sănătatea publică și cea individuală a persoanelor consumatoarea în astfel de locuri, existând astfel și o legătură de cauzalitate între acțiunea incriminată și starea de pericol, reieșind din săvârșirea faptei încriminate.

Latura subiectivă:

Infracțiunea se comite cu intenție, aceasta putând fi directă sau indirectă, condiția principală este că acțiunile ce se desfășoară în acel local trebuie făcute cu știință proprietarului. Subiectul trebuie să știe că în acel local se consumă droguri și trebuie să tolereze acest fapt.

Pedeapsa și aspectele procesuale:

În ceea ce privește actele pregătitoare, acestea sunt posibile și sunt pedepsibile având regimul sancționator al tentativei, aceasta fiind incriminată. Infracțiunea se săvârșește doar în formă simplă, infracțiunea consumându-se în momentul în care oricare dintre activitățile încriminate este dusă până la capăt, iar în cazul tolerării, având că moment al epuizării încetarea activității ilicite infracțiunea este continuă. Modalitățile de săvârșire fiind punerea la dispoziție și tolerarea consumului de droguri în cadrul locuinței sau localului.

Pentru săvârșirea acestei infracțiuni, persoana fizică este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, pedeapsă ce a scăzut față de reglementarea inițială ce prevedea închisoarea de la 3 la 10 ani.

2.3.5. art. 6 din Legea nr. 143/2000

Prescrierea de droguri fără a fi necesar

Cadrul legal:

“ (1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenție, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și eliberarea cu intenție de droguri de mare risc, pe baza unei rețete medicale prescrise în condițiile prevăzute la alin. (1) sau a unei rețete medicale falsificate.

(3) Obținerea de droguri de mare risc prin folosirea unei rețete medicale prescrise în condițiile prevăzute la alin. (1) sau a unei rețete medicale falsificate se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani..”

Obiectul juridic al infracțiunii:

Ca și în cazul articolelor precedente, relațiile sociale referitoare la sănătatea publică constituie obiectul juridic principal, punându-se accent și pe ocrotirea sănătății fizice și mintale a persoanei. În acest caz prin prescrierea unor droguri de mare risc, fără a fi necesar sau în cazul farmacistului prin eliberarea drogurilor către o persoană printr-o rețetă falsificată.

Referitor la obiectul material, doctrina a adoptat două opinii, prima din ele considerând substanțele de mare risc că fiind obiectul material iar cea de-a două punând accentul pe rețeta prescrisă de către medic. Iar în cazul în care prescrierea nu vizează drogurile de mare risc, fapta nu va mai constitui infracțiune.

Subiecții infracțiunii:

Fiindcă infracțiunea poate fi săvârșită în mai multe modalități și subiectul activ este diferit în funcție de această. Spre exemplu în cazul incriminării din primul alineat, subiectul activ este calificat, infracțiunea putând fi săvârșită doar de către o persoană cu capacitate penală ce are calitatea de medic, acesta putând prescrie fără a fîn necesar droguri de mare risc atât pentru alții cât și pentru el dar și în scopul comercializării.

Alineatul 2 prezintă două categorii de subiecți și anume persoană care eliberează droguri de mare risc în baza unei rețete medicale nenecesară sau falsificată, a două având că subiect activ persoana care obține cu intenție droguri de mare risc tot în bază acelor rețete. Subiectul activ va fi persoana care obține drogurile indiferent cine a făcut falsul sau prescrierea nenecesară, existând condiția că acea persoană să cunoască acele împrejurări.

Subiectul pasiv principal este acea persoană căreia i s-a făcut prescrierea nenecesară, lucru ce duce la punerea sănătății în pericol iar în cazul celui de-al doilea aliniat este persoana care urmează să beneficieze de drogurile de mare risc. Că subiect pasiv secundar regăsim statul acesta fiind garantul sănătății publice.

Latura obiectivă :

Elementul material este destul de complex el cuprinzând executarea mai multor acțiuni precum prescrierea, eliberarea și obținerea drogurilor de mare risc. Prin prescrierea de droguri de mare risc se înțelege eliberarea unei rețete și predarea ei către persoană solictanta, această incriminare având că urmare o mare răspundere pentru medici în ceea ce privește prescrierea de droguri, legiuitorul urmărind să îi determine pe medici să prescrie astfel de droguri de mare risc doar în mod excepțional și în cazurile prevăzute expres de către practica medicală că urmare a tratamentului unor maladii . Elemental material al infracțiunii constă în acțiunea de a prescrie droguri fără ca aceasta să fie necesară. Prin noțiunea ,,fără a fi necesară” se înțelege folosirea abuzivă a calității de medic. Sub acest aspect , noțiunea respectivă caracterizează atât elemental material al infracțiunii cât și cel subiectiv. Primul aspect caracterizează raportul dintre prescrierea medicală a produselor sau substanțelor stupefiante și starea sănătății celui căruia i-au fost prescrise.

Al doilea alineat ne prezintă două teze de executare și anume eliberarea drogurilor de mare risc de către farmacist, legiuitorul prevăzând alternativ două condiții constitutive dintre care este necesar că rețetă să cuprindă o prescriere de droguri netemeinică și cea de-a două este rețeta falsificată în care sunt prescrise drogurile de mare risc, în care farmacistul trebuie să realizeze că este falsă dar totuși să elibereze. Cea de-a două teză fiind obținerea drogurilor de mare risc, lucru ce presupune acțiunea unei persoane prin care aceasta obține acele droguri în bază unei rețete eliberate abuziv, ea fiind conștientă de acest lucru.

Ca urmare imediată regăsim starea de pericol creață pentru sănătatea publică, stare ce constă în posibilitatea de a vătăma acele persoane care apelează la medic pentru recomandarea unui tratament acesta prescriindu-le fără a fi necesar anumite substanțe ce constituie droguri de mare risc, existând riscul de a deveni dependențe. Legătura de cauzalitate rezultând din însăși săvârșirea activităților interzise, nu mai necesită dovedirea ei în procesul penal.

Latura subiectivă:

Medicul săvârșește infracțiunea cu vinovăție sub formă intenției directe sau indirecte, fapta săvârșită din culpă neconstituind infracțiune. În al doilea alineat, farmacistul săvârșește infracțiunea cu vinovăție tot sub forma intenției directe sau indirecte și că în cazul precedent, culpa nu constituie infracțiune. De asemenea cel care obține droguri prin astfel de mijloace săvârșește infracțiunea în același mod, intenția rezultând din împrejurarea că întotdeauna el dorește și urmărește producerea rezultatului.

Pedeapsa și aspectele procesuale:

Actele pregătitoare sunt atât posibile cât și încriminate, acestea având același regim sancționator ca și tentativa care este pedepsibilă. Legiuitorul a prevăzut că această infracțiune poate fi comisă numai într-o variantă simplă și una asimilată, neexistând formă agravată pentru aceasta. Infracțiunea poate fi comisă doar printr-o acțiune, ea fiind instantanee, consumându-se în momentul prescrieri de către medic a drogurilor de mare risc.

Persoana fizică este sancționată pentru comiterea infracțiunii prevăzute la alineatele 1 și 2, mai exact în cazul prescrierii și eliberării de droguri de mare risc cu închisoare de la un an la 5 ani.

Ce este de observat în cazul acestui articol este faptul că limitele de pedeapsă s-au menținut, spre deosebire de celelalte articole unde tendința a fost de micșorare. De asemenea, articolul 1 are inclusă pe lângă pedeapsă închisorii și interzicerea unor drepturi. O altă observație poate fi făcută în privința celui de-al treilea alineat, el neexistând în cazul reglementării inițiale.

CAPITOLUL III

CULTIVAREA ILICITĂ

3.1 Aspecte legislative privind cultivarea ilicită de plante (canabis) ce conțin substanțe și preparate stupefiante și psihotrope în România

Originară din Asia Centrală, planta de cânepă sub denumirea ei botanică de „canabis sativa" a fost cunoscută din cele mai vechi timpuri, fiind atestată documentar într-un ierbar chinezesc din secolul al V-lea Î.Hr., unde a fost descrisă. Membrii comunității primitive aveau unele cunoștințe empirice despre virtuțile terapeutice ale plantei de cânepă, motiv pentru care o foloseau ca remediu în plan medical, dar și în plan mistic sau religios, fiind cunoscute și proprietățile sale psihodelice. Documentele istorice atestă că în secolul al IV-lea Î.Hr., indienii îi
cunoșteau plantei de cânepă proprietățile analgezice, iar medicii chinezi o foloseau ca anestezic în chirurgie. Planta de cânepă a fost adusă în Europa de soldații lui Napoleon, dar și de medicii englezi care se întorceau din India, la începutul secolului al XIX-lea pentru a fi oferită în tratamentul migrenelor și epilepsiei.

Tulpina acestei plante fiind foarte fibroasă este cultivată astăzi în lume în scopul obținerii de fibre textile ce sunt folosite pentru confecționarea de frânghii, saci, unelte de pescuit, îmbrăcăminte și chiar hârtie. Din semințele plantei se extrage ulei ce are diverse întrebuințări cum ar fi în industria lacurilor, vopselelor, în fabricarea de săpunuri sau a pastelor de pictură.

Pe lângă cannabis sativa, care reprezintă cânepa comună, oriunde ar crește ea în lume, mai există o varietate și anume, canabis indica. Această varietate a speciei canabis sativa crește în stare sălbatică sau cultivată în zonele geografice cu climă caldă și temperată, În funcție de sol și climă, înălțimea acestei plante variază de la 0,90 m la 5 m. Ca și surata ei, canabis sativa (specia)și tulpina plantei canabis indica este foarte fibroasă și are aceleași întrebuințări. Diferența față de canabis sativa constă în faptul că fibrele obținute din varietatea indica sunt de o calitate mai proastă, în schimbul acestui neajuns, planta de cannabis varietatea indica, față de canabis sativa, conține o cantitate mult mai mare de THC (tetrahidrocannabinol), substanța activă din plantă care produce starea de euforie și halucinații și din acest motiv are căutare mai mare din partea consumatorilor, ea reprezentând rezervorul mondial al traficului ilicit cu canabis.

Canabis este denumirea dată în toată lumea pentru „produsul vegetal obținut din planta de cânepă, folosit pentru drogare, oriunde ar fi cultivată aceasta. Mai recent, atât în documentele internaționale cât și în presa scrisă, pentru a desemna canabisul ca drog este folosită expresia „iarba de canabis". în Convenția internațională asupra opiului din anul 1925 de la Geneva, întâlnim primele dispoziții referitoare la canabis indica. Prin aceste dispoziții se urmărea împiedicarea exportului de rășină de canabis spre țări ce interziceau utilizarea canabisului pentru fumat sau în scop medical, dar și pentru a se stopa comerțul internațional cu canabis indica și a rășinei ce se extrăgea din ea. în perioada Societății Națiunilor Unite nu a existat o interdicție juridică pentru utilizarea canabisului pentru fumat sau în scop medical, dar
primele reacții împotriva utilizării tradiționale a acestei substanțe ca fiind considerată o formă de abuz, s-au evidențiat în timpul celui de ai doilea război mondial.

Convenția Unică a Stupefiantelor de la New York din anul 1961 consacră pentru prima oară dispoziții juridice pentru controlul internațional al canabisului, această substanță fiind înscrisă în Tabelul al IV-lea anexă la Convenție. Pentru a putea fi înscrisă în Tabelul al IV-lea (interdicție totală), delegațiile participante la conferință au considerat că, canabisul este susceptibil să conducă la abuzuri și să producă efecte nocive, fără ca acest pericol să fie compensat de avantaje terapeutice importante. Odată cu intrarea în vigoare a Convenției Unice a Stupefiantelor în anul 1964, țările Părți la acest document internațional, în care canabisul era tradițional folosit în diferite scopuri, au fost de acord ca într-un răstimp de 25 de ani să elimine utilizarea canabisului în alte scopuri decât cele medicale și științifice, conform art. 49 din Convenție, dar acest lucru nu s-a înfăptuit nici până în zilele noastre.
Convenția din anul 1961 obligă Părțile semnatare să limiteze exclusiv la scopuri medicale și științifice producția, fabricarea, importul, distribuția, deținerea sau folosirea canabisului la fel ca orice alte substanțe din domeniul său de aplicare. Această dispoziție constituie unul din elementele fundamentale ale Convenției Unice a Stupefiantelor din anul 1961.

Interzicerea producerii canabisului nu însemna în anul 1961, în momentul adoptării Convenției, și interzicerea culturii plantei de canabis dacă recolta era destinată utilizării industriale. Convenția, prin reglementările sale, permite Părților să adopte cu privire la canabis orice măsuri de control, ele putând merge până la interdicția totală a culturilor indiferent de scopul lor.

Potrivit Convenției din anul 1961, Părțile trebuie să ia măsuri legale pentru a conferi caracterul de infracțiuni pasibile de pedepse privative de libertate pentru săvârșirea unor fapte ilicite prin care se încalcă dispozițiile acesteia privitoare la canabis. Părțile la Convenția din anul 1961, la data elaborării acesteia, au insistat să nu se permită deținerea de canabis în scopul consumului personal, nemedical, cu toate că, prin reglementările sale, lasă la latitudinea acestora dacă să incrimineze în plan penal faptele legate de deținerea de canabis în scopul consumului propriu nemedical (de ex. în scopul consumului recreativ sau al drogării).

Convenția pentru reprimarea traficului ilicit cu stupefiante și substanțe psihotrope de la Viena din anul 1988 face un pas înainte în rezolvarea chestiunii în sensul că obligă Părțile să confere caracterul de infracțiune actelor prealabile consumului personal cum sunt cumpărarea, transportul și deținerea de canabis pentru consum în scop nemedical (deci în scop recreativ sau al drogării).

Ultimele decenii au fost marcate de o sporire importantă a abuzului și ofertei ilicite de canabis în țările în care, în cursul primei jumătăți a secolului al XX-lea, nu au trebuit să facă față consumului de canabis în scop de drogare. De atunci, canabisul este în atenția organismelor de combatere a traficului cu acest drog, mai ales în țările în care abuzul este cel mai răspândit și frecvent, dar și în vizorul organismelor internaționale cu atribuții în acest domeniu.

În ultimii ani, guvernele majorității țărilor s-au pus de acord asupra necesității reglementării juridice foarte stricte a canabisului.

Astfel, în aproape toate țările lumii au fost puse în practică măsurile de control și supraveghere prevăzute în convențiile internaționale referitoare la controlul drogurilor. Unele guverne au prevăzut și adoptat în acest domeniu măsuri drastice extinzând controlul și asupra frunzelor și semințelor de canabis și chiar interzicând orice cultură și utilizare a canabisului. Totuși, în ultimii ani au apărut și câteva excepții, în sensul că unele țări europene au abdicat de la obiectivul fundamental al Convenției Unice a Stupefiantelor din anul 1961 în legătură cu controlul canabisului. în acest sens, guvernele anumitor țări din Vestul Europei și-au modificat legislația scoțând de sub incidența legii penale deținerea de canabis pentru propriul consum în scop nemedical, dar chiar și actele pregătitoare pentru această utilizare cum ar fi cultivarea de canabis, cumpărarea, transportul și deținerea de canabis.

În patru țări membre ale Uniunii Europene deținerea de canabis pentru propriul consum nu constituie infracțiune, iar actele pregătitoare pentru consum precum cumpărarea, transportul sau deținerea de canabis sunt sancționate contravențional.

Trecând peste prevederile Convențiilor internaționale în materia consumului
drogurilor, guvernul olandez a liberalizat consumul și deținerea de până la 5 grame de
canabis, fiind stabilite condițiile și modalitățile de vânzare pentru public a canabisului. Datorită existenței unor numeroase localuri autorizate este foarte ușor în Olanda să procuri canabis pentru propriul consum. Organul Internațional de Control al Stupefiantelor (O.I.C.S.) a atras atenția în repetate rânduri că funcționalitatea acestor coffee shops precum și cumpărarea, stocarea și vânzarea de produse de canabis destinate scopurilor nernedicale contravine prevederilor Convenției Unice a stupefiantelor din anul 1961 de la New York. Mai mult, O.I.C.S. a criticat teoria guvernelor din Țările de Jos în baza căreia în aceste țări se face distincție în plan juridic între „drogurile dulci" și „drogurile dure" și de aici necesitatea autorizării coffee shops-urilor, subliniind că acest lucru nu împiedică vânzarea ilicită de canabis în afara acestora și nici consumul de droguri dure.

Ținând seama de problematica controversată a faptului dacă canabisul are virtuți medicale așa cum susțin unele state, O.I.C.S. a propus ca O. M. S., prin experții săi, să studieze atât eventualitatea utilității terapeutice a canabisului, cât și nocivitatea lui pentru sănătatea individului consumator.

Cu toate că O. M. S. nu s-a pronunțat oficial în această chestiune, articolele și comentariile unei părți a presei internaționale preconizează o politică mai liberală față
de canabis, încercând să convingă marele public că efectele lui nocive sunt „limitate", mizându-se astfel pe o acceptabilitate socială sporită a abuzului cu o astfel de substanță.

De altfel, deja pe internet și în anumite spoturi publicitare difuzate în unele țări, canabisul este prezentat ca o substanță inofensivă. Cu astfel de mesaje se încearcă inducerea în eroare a publicului larg și mai ales a tinerilor care pot cădea în capcana toxicomaniei, fapt ce le va distruge iremediabil viitorul și starea de sănătate fizică și mentală.

De aceea, O.I.C.S. are perfectă dreptate atunci când afirmă în raportul său pe anul 2001 că „să adaugi un nou drog pe care să-l pui în aceeași categorie cu tutunul și alcoolul ar fi o greșeală istorică, mai ales în momentul în care politicile de luptă contra abuzului de aceste două substanțe a primit în sfârșit atenția cuvenită".

Unii specialiști consideră canabisul drept un halucinogen ușor.Compușii chimici pe care îi conține canabisul sunt foarte complecși și variați. Dintre ei, cel mai important este tetrahidrocannabinolul (THC), singurul produs existent în plantă cu proprietăți halucinogene.

Din punct de vedere chimic, tetrahidrocannabinolul este substanța activă care provoacă starea de euforie și halucinațiile.

Sub acțiunea THC scade tensiunea arterială a individului consumator, pulsul se accelerează, scade forța musculară și apare o congestie a conjunctivitelor. Acțiunea canabisului asupra consumatorului se manifestă aproape în întregime asupra sistemului nervos central. Fumătorii de canabis observă efectele acestuia la un interval de 15-30 de minute în timp ce prin înghițire efectul apare în circa o oră.

La puțin timp de la administrare, consumatorul se simte într-o stare de visare. Efectele consumului de canabis pe termen scurt sunt o relaxare musculară care provoacă pierderea coordonării și echilibrului, dilatarea vaselor sanguine, tahicardie, uscăciunea gurii și hiposalivație, tuse și iritații aletractului respirator, neliniște și teamă.

Efectele consumului de canabis pe termen lung constau în apariția bronșitei și alte boli ale aparatului respirator, stări de anxietate și crize de neliniște, alterarea poftei de mâncare, alterări ale memoriei și capacității de concentrare, tulburări sexuale și alterarea funcției imunitare.Toți specialiștii sunt de acord că efectele nefaste ale canabisului apar după mai mulți ani de consum. Este dovedit faptul că, consumul zilnic de canabis duce la dependență, întreruperea consumului duce la sevraj care se manifestă prin insomnii, stare de anxietate, transpirație abundentă, pierderea poftei de mâncare și dureri de stomac.

Efectele psihice produse de consumul îndelungat de canabis depind de calitatea acestuia, de starea psihică a consumatorului și de ambianța în care se produce fumatul. Pe termen lung, în plan psihic, canabisul afectează înainte de toate cortexul cerebral, hipotalamusul, glanda hipofiză, cât și alte organe interne.

În raportul său anual pe anul 2001, O.I.C.S. a informat că mai multe țări, printre care Germania, Canada, S.U.A., Țările de Jos, Marea Britanie și Elveția au întreprins studii asupra interesului utilizării medicale a canabisului sau extractului de canabis. Cercetările au drept țintă evaluarea eficienței utilizării canabisului sau extractului de canabis pentru tratarea cașexiei legate de SIDA, glaucomului, sclerozei în plăci și dureri, dar și pentru diminuarea efectelor secundare ale chimio-terapiei pentru cancer. Nu se cunosc încă rezultatele cercetărilor până în prezent, în același raport, O.I.C.S. a apreciat cercetările științifice efectuate în aceste țări referitoare la proprietățile terapeutice și eventualele utilizări medicale ale canabisului sau
extractului de canabis, dar a atras din nou atenția că orice decizie de a folosi canabisul în scopuri medicale trebuie să se bazeze pe adevăruri științifice și medicale clar stabilite, iar rezultatele acestor cercetări să fie împărtășite Organizației Mondiale a Sănătății (O.M.S.), O.I.C.S. și comunității internaționale.

Deși forurile internaționale abilitate în domeniul drogurilor nu s-au pronunțat încă asupra virtuților medicale ale canabisului sau extractelor de canabis, în lume s-a creat deja un curent favorabil acceptării ideii că, totuși, canabisul poate fi întrebuințat în scopuri medicale.

De exemplu Yamina Salmandjee susține în cartea sa că „astăzi proprietățile terapeutice ale THC conținut de canabis pentru combaterea durerii și vomismentelor sunt recunoscute științific".

Deși subliniază multitudinea de efecte negative și grave ale obiceiului de a fuma canabis și derivatele sale, specialiștii în domeniu din țara noastră acceptă și ei ideea întrebuințării medicale a canabisului. idee care așa cum am arătat este contrară dispozițiilor legale internaționale în acest domeniu.

Specialiștii români consideră că, canabisul și derivatele sale pot fi utile în tratamentul glaucomului și a anumitor afecțiuni oculare legate de nervul optic, tratamentul stărilor de greață și de vomă în cazul pacienților canceroși, de asemenea în cazurile de astm, anxietate, convulsii și depresii. Se mai susține că, canabisul poate fi folosit și ca relaxant muscular, dar și calmant pentru dureri.

3.2. Canabisul – cel mai consumat drog din lume

În raportul O.I.C.S. pe anul 2006 se subliniază că, canabisul este drogul cu consumul și traficul cel mai răspândit în Europa. Mare parte din cantitatea consumată ilegal în această zonă geografică a lumii provine și din culturi făcute în unele țări europene. Sub acest aspect, Albania este considerată unul din principalii furnizori iliciți de frunze de canabis. Cultura clandestină de canabis din Europa este favorizată de vânzarea liberă a semințelor și accesoriilor necesare acestei activități prin magazine de specialitate și prin internet, în Raportul Mondial al Drogurilor din anul 2004 al Biroului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (O.N.U.D.C.) se menționa că producția ierbii de canabis a crescut și a atins aproape 32.000 tone în anul 2002.
Producția ierbii de canabis este răspândită pe tot globul, un număr de 142 de țări conform raportului au raportat confiscări de plante de canabis în perioada 2001-2002. Autoritățile din S.U.A. au comunicat că 2/3 din cantitatea de iarbă de canabis cu care se face trafic pe acest teritoriu este produsă în mediul domestic.

În America de Sud, principalele țări sursă de canabis sunt Columbia și Paraguay. Producția de canabis pe teritoriul african există practic în fiecare țară.
Sub aspectul traficului, același raport consemnează că cele două produse de
canabis – iarba de canabis (marijuana) și rășina de canabis (hașișul) sunt cele mai
traficate droguri din lume. Practic, toate țările din lume sunt afectate de traficul ilicit
de canabis.

Astfel, la nivel mondial în anul 2002 spre exemplu, au fost confiscate un total de 5.800 tone de produse de canabis. Din totalul de 5.800 tone confiscate, 4,700 de tone a reprezentat iarba de canabis, mai mult de 1.000 de tone a reprezentat rășină de canabis, iar mai mult de o tonă a reprezentat uleiul de canabis.

Ultimele informații arată că traficanții de droguri au investit sume importante de bani în obținerea unui canabis cu un procentaj de THC cât mai ridicat și pe cale de consecință cu o putere euforizantă mai mare. Rezultatul este devastator: astăzi, caracteristicile canabisului nu mai sunt așa diferite în comparație cu celelalte droguri obținute din plante, cum sunt cocaina și heroina.De aceea, cererea de canabis pe piața ilicită este din ce în ce mai mare, acesta devenind un drog avantajos cu un preț mic față de celelalte droguri, în același timp, datorită noilor proprietăți ale canabisului, acesta a devenit un drog mult mai periculos pentru sănătatea consumatorilor și din acest motiv el trebuie luat în serios de către autoritățile statale de pretutindeni și înăsprit controlul asupra lui. Așa cum se subliniază în Raport, pendulările sau schimbările politicilor privind canabisul în diferite țări lasă tineretul într-o confuzie totală privind consecințele nefaste ale acestui drog.

De aceea, epidemia canabisului, ca și alte provocări pentru sănătatea publică și a individului consumator necesită consensuri și un angajament stabil și consistent din partea societății, pentru ca țările să poată lua cele mai bune decizii pe termen lung pentru remedierea problemei.

Potrivit Centrului European pentru Monitorizarea Drogurilor și Dependenței de Droguricanabisul continuă să rămână cel mai consumat drog din Europa. Astfel se estimează că aproximativ 6% din populația adultă a statelor membre ale Uniunii Europene și Islanda, Lichstenstein, Norvegia și Elveția au încercat canabisul de-a lungul vieții.

3.3.Reglementări juridice naționale privind planta canabis si derivatele ei

Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope stabilește condițiile în care se poate face cultivarea, utilizarea și tranzitul pe teritoriul României a plantelor spontane sau cultivate ce conțin droguri (articolul l), în țara noastră se cultivă doar două plante ce conțin droguri, și anume planta de mac opiaceu și planta de cânepă.

În Tabelul l anexă la Legea nr. 339/2005 sunt prevăzute plantele, substanțele și preparatele cu substanțe stupefiante și psihotrope interzise, ca fiind lipsite de interes recunoscut în medicină. Din lectura tabelului constatăm cu uimire că nu mai este nominalizată planta de canabis, fapt ce duce la concluzia de necontestat că în noua concepție a legiuitorului român din anul 2005, planta de canabis este considerată că are virtuți terapeutice și deci poate fi folosită în scopuri medicale.
Cultivarea fără drept a plantei de canabis în România este interzisă. Este permisă cultivarea plantei de canabis numai dacă astfel de culturi sunt destinate prelucrării lor în scop tehnic (în vederea producerii de tulpini, fibre, sămânță și ulei), în scop medical și științific cu autorizarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin Direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene sau a Municipiului București.

Cultivatorii autorizați de canabis au obligația de a însămânța terenurile deținute numai cu semințe din soiurile înregistrate în Catalogul oficial al soiurilor și hibrizilor de plante de cultură din România sau în Cataloagele Comunităților Europene produse de unitățile autorizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin autoritățile teritoriale de control și certificare a semințelor. Desfășurarea de activități cu plantele de canabis (producție, fabricare, depozitare, comerț, deținere și distribuire) este permisă în România numai în baza unei autorizații eliberată de Ministerul Sănătății. De asemenea, operațiunile de import sau export cu plante de canabis sunt permise numai în baza unei autorizații de export sau import eliberată pentru fiecare operațiune de același minister.

Tranzitarea pe teritoriul României a unui transport de plante de canabis este permisă numai dacă la punctele de control pentru trecerea frontierei se prezintă autorizația de import/export pentru acel transport.

Potrivit noii legislații a drogurilor, așa cum am mai arătat, planta de canabis poate fi utilizată în scop medical numai sub formă de preparat farmaceutic realizat industrial sau în farmacii, în baza unei prescripții medicale.

În scopul desfășurării unei activități de cercetare medicală ori științifică, pentru învățământ sau pentru efectuarea de constatări ori expertize tehnico-științifice, fizico-chimice, o persoană fizică sau juridică, după caz, poate fi autorizată de Ministerul Sănătății să cultive plante de canabis, să producă, să fabrice, să achiziționeze, să transporte, să importe, să exporte, să utilizeze și să dețină astfel de plante. Potrivit art. l lit. n) din Legea nr. 339/2005, prin canabis se înțelege „vârful florifer sau fructifer al speciei canabis indica, exceptând semințele sau frunzele care nu sunt însoțite de vârfurile ramurilor, a căror rășină nu a fost extrasă, oricare ar fi întrebuințarea acestuia".

În completarea acestei definiții cadru a canabisului indica, la art. l Iit. z) din Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 860/2005, se dă o definiție mai elaborată plantei canabis saliva ca drog, de această dată precizându-se formele sub care se poate prezenta drogul provenit din plantă.

Astfel, produsele ce se extrag din planta de canabis sunt trei, menționate și în legislația noastră:

a) canabisul drog. Reprezintă inflorescențele florale și fructifere ale plantei de cannabis sativa însoțite sau nu de frunze ori de alte părți ale inflorescenței din care s-au scos semințele. Această formă de drog este cunoscută și sub denumirea de iarbă de canabis sau marijuana. Unii producători de canabis drog prepară marijuana numai din extremitățile florale ale plantei. Alți producători prepară marijuana numai din frunzele plantei fără a le amesteca cu extremitățile florale.

Ar fi de observat că legiuitorul în art. l lit. n) din Legea nr. 339/2005 folosește
termenul de canabis atunci când îi dă definiția și nu folosește niciodată termenul de marijuana.

De aceea este necesar să precizăm că marijuana este „un termen generic prin care sunt desemnate în Europa și America de Nord frunzele și vârfurile de canabis (care pot conține și ele puțină rășină) uscate, folosite pentru fumat", în legătură cu planta de canabis, trebuie să facem o precizare foarte importantă. Astfel, vârfurile inflorescenței de pe planta femelă de canabis sunt acoperite cu niște peri glandulari pluricelulari, mai bogați în exudat rășinos decât planta masculă. Tocmai această rășină conține majoritatea ingredientelor active ale cânepei. Marijuana se consumă în mod obișnuit prin fumare, fie singură, fie amestecată cu tutun în cunoscutele „joint-uri". Deoarece fumul pe care îl produce arderea este foarte fierbinte, țigările în cauză trebuie să aibă filtre lungi care să-l răcească.

b) rășina plantei canabis sativa. Reprezintă rășina izolată, brută sau purificată obținută din planta de canabis sativa din inflorescențele ori frunzele acesteia. Rășina plantei de canabis sativa mai este cunoscută în traficul ilicit sub denumirea de hașiș. Hașișul este un concentrat de tatrahidrocannabinol și rășină, obținut din extracția părților florale a frunzelor tinere precum și a vârfurilor ramurilor plantei canabis.

Deoarece conțin o cantitate mare de tetrahidrocannabinol, țigările cu hașiș sunt de 3-5 ori mai active decât marijuana. Hașișul poate fi întâlnit în traficul ilicit sub diferite forme, cum ar fi: sub formă de pulbere fină, comprimate, în turte sau blocuri de culoare brună și se consumă în special prin fumare. Hașișul poate fi consumat și prin ingerare cu mențiunea că într-o astfel de situație efectele lui se produc mult mai târziu decât în ipoteza fumatului, când efectele apar după 15-30 de minute. După consumare, hașișul produce percepții senzoriale exagerate și deformate, depersonalizare, halucinații. Reacțiile acute de natură maniacală sau delirantă durează între două și patru ore. Concentrația de tetrahidrocannabinol (T.H.C.) în hașiș este de obicei între 4% și 12%.

c) uleiul plantei de canabis. Reprezintă concentratul sub formă uleioasă obținut din planta de canabis sativa sau din rășina plantei canabis sativa. Uleiul de canabis sau hașișul lichid denumit și extract de canabis sau concentrat de canabis se prepară prin distilarea repetată a frunzelor ori a rășinei de canabis când se obține o substanță vâscoasă de culoare închisă ce conține între 20%-60% THC, insolubilă în apă cu tendința de a se îngroșa în contact cu aerul.

Uleiul de canabis se poate consuma în diferite feluri: întinzându-1 pe partea exterioară a unei țigări, îmbibând foița de țigară sau chiar îmbibând tutunul, lăsându-l apoi să se usuce, pentru ca apoi să se facă joint-ul.

Potrivit Regulamentului pentru aplicarea Legii nr. 143/2000 (art. l alin.2)„definițiile juridice referitoare la produsele vegetale obținute din planta de canabis sativa indiferent de varietatea acesteia sunt aplicabile atunci când aceste plante vegetale au fost obținute pentru trafic și consum ilicit de droguri și au avut ca destinație operațiunile specifice traficului și consumului ilicit de droguri.

Art. 3 alin. 1 din Regulamentul mai sus-menționat face o precizare foarte importantă cu consecințe juridice deosebite. Astfel, „calificarea ca drog a unui produs provenit din traficul și consumul ilicit de droguri nu depinde de concentrația substanței stupefiante sau psihotrope depistate în acest produs".

Rezultă din această dispoziție că, în cazul în care poliția ar confisca o cantitate de iarbă de canabis ca provenind din traficul ilicit, iar în urma analizei chimice ar rezulta că aceasta conține o cantitate infimă de THC, iar prin fumare nu s-ar putea instala starea de euforie, nu s-ar putea susține că din acest motiv fapta nu ar mai constitui infracțiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, deoarece în această situație existența infracțiunii nu este determinată de concentrația substanței existentă în produsul vegetal de canabis, ci de faptul că acea iarbă de canabis a făcut obiectul traficului ilicit, aceasta fiind supusă controlului național, având un regim juridic foarte strict.

3.4. Statutul juridic ai canabisului destinat consumului propriu în unele țări membre ale Uniunii Europene

Ca țară membră a Uniunii Europene, considerăm că este bine să cunoaștem și unele aspecte de natură juridică privind deținerea de canabis pentru consumul propriu în concepția altor state comunitare.

În ciuda diferitelor abordări juridice adoptate de statele membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește canabisul, se observă o tendință generală la nivel european, privind elaborarea unor măsuri alternative la pedepsele penale pentru săvârșirea infracțiunii de deținere a unor cantități mici de canabis pentru propriul consum în cazul în care nu sunt în cauză aplicabile circumstanțe agravante.

În prezent, în țările membre ale Uniunii Europene se face adesea distincție între canabis și alte droguri ilicite, fie în legislația cadru, fie în legislația penală sau procesuală, iar în lipsa unor reglementări legale distincția o face jurisprudența. Astfel, în majoritatea țărilor europene s-a produs o trecere de la aplicarea pedepselor privative de libertate pentru deținerea ilicită de canabis pentru propriul consum la amenzi, cauțiuni, suspendarea condiționată a executării pedepsei, absolvirea de pedeapsă și consiliere.

Exemple ale acestei tendințe se găsesc într-o serie de măsuri mai recente, inclusiv în renunțarea la aplicarea de pedepse privative de libertate luate în Luxemburg în anul 2001 și Belgia în anul 2003.

În alte țări, măsurile au constat în reducerea cuantumului pedepselor privative de libertate aplicabile potrivit legii în astfel de situații, cum a fost în cazul Greciei în anul 2003 și în Regatul Unit al Marii Britanii în anul 2004.

În alte țări chestiunea a fost reglată prin Directive adresate poliției sau parchetului cum s-a întâmplat în Belgia în anul 2003 și 2005, în Franța în anul 2005, în Regatul Unit al Marii Britanii în anii 2004 și 2006.

Dezbaterea legată de consumul ilicit de canabis la nivelul Uniunii Europene este controversată, existând opinii divergente cu privire la consumul ilicit. Acest lucru este reflectat în faptul că nu în toate țările măsurile au fost orientate spre diminuarea sau înlocuirea pedepselor privative de libertate în astfel de cazuri, dimpotrivă, în anumite țări pedepsele au fost înăsprite.

De exemplu, în anul 2004, o directivă adresată procurorilor din Danemarca solicita acestora să nu se mai aplice avertismente ci să se dea amenzi pe loc. în Italia, în anul 2006 a fost eliminată distincția juridică ce se făcea între droguri „ușoare" și droguri „dure". Alte țări și-au revizuit reacțiile la consumul ilicit de canabis, cum a fost în anul 2005 în Țările de Jos care au adoptat o strategie specială în cazul canabisului.

În concluzie, politicile privind canabisul în Uniunea Europeană, așa cum sunt ele în prezent, generează ample discuții publice și dezacorduri, într-un sondaj realizat în anul 2006, în care cetățenii europeni au fost întrebați dacă sunt de acord cu susținerea că ar trebui legalizat consumul de canabis în Europa, 68% din cei intervievați s-au declarat împotrivă, restul fiind de acord cu propunerea legalizării canabisului. în toate țările Uniunii Europene opinia menținerii interdicției consumului de canabis a fost majoritară.

CAPITOLUL IV

SPEȚE PRIVIND INFRACȚIUNEA DE TRAFIC ILICIT DE DROGURI

4.1. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc și de mare risc(canabis,ciuperci halucinogene) și deținerea în vederea consumului propriu art.2, art.3 și art.4

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă ÎCCJ. DIICOT.Serviciul Teritorial Brașov din data de 21.12.2011, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului IM pentru săvârșirea infracțiunilor de: introducere în țara de droguri de mare risc prev.de art.3 alin.2 din Legea 143/2000; deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu prev.de articol 4 alin.2 din Legea 143/2000; deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu prev. de articol 4 alin.1 din Legea 143/2000 și trafic de droguri de risc prev de art.2 alin.1 din Legea nr 143/2000, cu aplic.art.33 lit.a CP.

În fapt, la mijlocul lunii noiembrie inculpatul a făcut o comandă pe internet pentru achiziționarea unor ciuperci halucinogene în vederea consumului propriu. A comandat cantitatea minimă, 25 de porții. La data de 30.11.2011, organele de poliție din cadrul D.C.C.O. – București s-au sesizat din oficiu în legătură cu faptul că inculpatul IM urmă să primească un colet din Olanda prin intermediul firmei de curierat Fedex România.În data de 02.12.2011, la orele 16:30, ÎM s-a deplasat la biroul Fedex din municipiul Brașov cu taxi condus de martorul ȚII. După ce a ridicat pachetul de la firmă de curierat ÎM a părăsit sediul companiei menționate și, la scurt timp, a fost reținut de o echipă de flagrant.

S-a reținut în esență că inculpatul a importat din Olanda cantitatea de aproximativ 350 grame ciuperci halucinogene (greutate totală de 388,33 grame, stabilită în laborator), în care s-a pus în evidența psilocina, substanță ce face parte din tabelul anexa nr. I din Legea nr.143/2000, iar la data de 02.12.2011 a deținut în vederea consumului propriu cantitatea de 59,40 grame ciuperci; 0,58 grame cannabis (deținerea în vederea consumului fiind atestata și de un filtru de țigaretă și un borcan de mici dimensiuni, în care s-a pus în evidența THC, substanță ce face parte din tabelul anexa nr. III din Legea nr.143/2000). De asemenea s-a reținut că a deținut cantitatea de 36,44 grame canabis, destinată punerii în vânzare cu ajutorul cântarului electronic și a pliculețelor din nailon transparent, găsite asupra să.

Inculpatul a susținut căatunci când a ridicat coletul și a fost prins în flagrant de organele de poliție avea asupra să peste 30 grame de canabis pentru consum propriu, deoarece obișnuia sムse deplaseze dintr-o parte în alta, iar în data de 2 decembrie urma să plece la Cluj unde urma să pună muzică și de aceea avea o cantitate atât de mare asupra sa.

Acesta a recunoscut fapta de deținere de droguri de risc dar și de mare risc pentru consum propriu și nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Tribunalul Brașov condamnă inculpatul IM la executarea pedeapsei rezultante de 3 ani închisoare și pedeapsă complimentara constând în interzicerea drepturilor prev de art 64 lit a teză a ÎI a,lit b Cod Penal pe o durată de 2 ani, pedeapsă rezultată din săvârșirea infracțiunii de introducere în țara de droguri de mare risc în bază art 3 alin 2 din Legea nr 143/2000, săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc cât și de mare risc în vederea consumului propriu în baza articolului 4 alin.1si alin.2 din Legea nr 143/2000.

4.2. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc

( hașiș) art.2 și art.3

Prin rechizitoriul Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 3 A.. 1 in Legea 143/2000 modificată, raportat la art. 2 A.. 1 din Legea 143/2000 modificată,

Inculpatul A.S în cursul anului 2011, în repetate rânduri, inclusiv în seara zilei de 16.05.2011, urmare a solicitărilor formulate de B.I.I. și B.I.A., a procurat din Italia diverse cantități de droguri de risc (între 50 și 100 grame la fiecare transport), respectiv hașiș, dispunând introducerea fără drept în România a acestor droguri prin intermediul unor transportatori, ultimul colet fiind interceptat de organele de urmărire penală la aceeași dată, pe raza mun. Bacău, în momentul ridicării de către inculpatul B.I.A.. Inculpatul A.S. avea reprezentarea faptului că în România drogurile trimise în țară sunt porționate și comercializate diverșilor consumatori pentru sume de bani cuprinse între 80-100 lei doza, de numitul B.A., întrucât banii îi erau trimiși periodic, prin sistemul de transfer de bani Western Union în funcție de vânzările realizate, de către numitul B.I.I., conform înțelegerii dintre cei doi.

La data de 07.07.2011, s-a dispus, printre altele trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului B.I.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 A.. 1 și art. 3 A.. 1 din Legea 143/2000 , totul cu aplicarea art. 16 din Legea 143/2000 modificată (cauză specială atenuantă de modificare a pedepsei) constând în aceea că, făcând parte dintr-o asociere infracțională, în perioada august 2010 – mai 2011, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, a procurat din Italia, prin intermediul inculpatului B.I.I., de la inculpatul A.S., droguri de risc, respectiv hașiș (între 50 și 100 grame la fiecare transport) ce a fost introdus în țară fără drept, prin intermediul unui transportator, la dispoziția sa, drog pe care l-a comercializat pe raza municipiului Bacău, mai multor consumatori, pentru sume cuprinse între 50 și 80 lei doza. Banii rezultați din comercializarea drogurilor erau predați de acesta inculpatului B.I.I., care la rândul său trimitea banii în Italia, făcând plata drogurilor inculpatului S.A.

Prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei, în vederea continuării cercetărilor față de inculpatul A.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 31 A.. 2 Cod penal raportat la art. 3 A.. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 A.. 2 Cod penal, întrucât în cursul urmăririi penale acesta nu a putut fi citat pentru audiere și aducere la cunoștință a învinuirii, neputându-se stabili adresa unde locuiește în Italia.

Fiind continuate cercetările în cauza disjunsă, pentru audierea inculpatului, acesta a refuzat să se prezinte, dar și-a angajat un avocat care i-a adus la cunoștință învinuirea, încadrarea juridică a faptelor pentru care se va dispune trimiterea în judecată și au fost întocmite de către organele de urmărire penală toate formele necesare trimiterii în judecată în lipsă a inculpatului A.S.

Inculpatului B.I.A i s-a reținut, privitor la persoana și conduita sa, faptul că are ca studii 8 clase, are ocupație – depunând la dosar o adeverință de la actualul loc de muncă- nu are antecedente penale, a recunoscut în mare parte comiterea infracțiunilor iar având în vedere poziția sinceră de recunoaștere, instanța a apreciat că reeducarea sa se poate realiza fără privare de libertate,motiv pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 3 A..1 din Legea nr. 143/2000 modificată, pentru săvârșirea infracțiunii de „introducere în țară de droguri de risc”, condamnă pe inculpatul A.S., la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

4.3. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc (heroină) circumstanță atenuantă-apel nefondat

art.2, art.3 și art.16

Prima instanță a reținut că la data de 9.02.2004, în baza denunțului formulat de numitul C.C.A. și înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a organizat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului T.N. Astfel, cu acordul denunțătorului de a pune la dispoziția lucrătorilor de poliție suma de 5.000.000 lei constituită din bancnote de câte 500.000 lei, ale căror serii au fost consemnate într-un proces-verbal, s-a procedat la realizarea flagrantului, denunțătorul întâlnindu-se cu inculpatul în zona Bd. Basarabia din sectorul 3, București, unde i-a remis suma de bani înseriată în prealabil, iar inculpatul i-a înmânat în schimbul acestei sume de bani cantitatea de 3,05 g de heroină.

Apărătorul inculpatului a depus la dosarul cauzei Adresa nr. 3290/P/2004 din 18.06.2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în cuprinsul căreia se menționează că la data de 15.06.2004 a fost depus la acest parchet denunțul numitului T.N., prin intermediul apărătorului ales, prin care acesta a arătat că în zona Baba Novac, locuiește o persoană cunoscută sub numele de "C.N.", care se ocupă cu traficul de droguri, iar în urma denunțului făcut de acesta și de alte două persoane, a fost identificat și depistat la data de 16.06.2004 numitul D.C., zis "C.N.", în timp ce deținea în locuința sa cantitatea de 3,4 g heroină, astfel încât la data de 17.06.2004 s-a întocmit referat cu propunere de arestare preventivă a inculpatului D.C. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Solicitarea inculpatului adresată instanței de a se face în cauză aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, în sensul de a se constata reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta reținută în sarcina sa, astfel încât pedeapsa aplicată să fie stabilită în funcție de aceste limite de pedeapsă reduse la jumătate, nu poate fi primită de către instanță, întrucât, potrivit acestui text de lege, beneficiul în discuție este recunoscut de către legiuitor numai acelui făptuitor care în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, pe motivul netemeiniciei pedepsei aplicate, solicitând majorarea acesteia.

Circumstanța atenuantă specială prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000, care are ca efect reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, se aplică numai dacă inculpatul, în cursul urmăririi penale, a denunțat sau facilitat identificarea sau tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri. Acțiunea inculpatului, constând în denunțarea numitului D.C, s-a realizat în cursul judecății, și nu în faza urmăririi penale.

Dispoziția expresă a art. 16 din Legea nr. 143/2000 nu poate fi interpretată in extenso, în sensul că se aplică chiar dacă denunțul s-a produs în cursul judecății inculpatului, întrucât rațiunea introducerii acestui termen limită, terminarea urmăririi penale, a avut ca scop asigurarea bunei desfășurări a urmăririi penale în condiții de celeritate și de eficiență a administrării probatoriului.

În consecință, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea a respins, ca nefondat, apelul declarat. 

4.4. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri în modalitatea cultivării de plante ce conțin substanțe psihotrope (canabis)

Prin sentința penală nr. 708 din 30.09.2004, Tribunalul Bacău l-a condamnat pe inculpatul A.I. în vârstă de 40 de ani, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000. în baza prevederilor art. 81 din Codul penal instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani și a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 din Codul penal, în baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, instanța a dispus confiscarea cantității de 8.620 grame canabis.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, în anul 2004 inculpatul A.I. a lucrat la un patron în Grecia, de unde a revenit în țară, aducând cu sine semințe de canabis pe care, la cererea patronului său, le-a cultivat și a recoltat inflorescența plantelor pentru a o duce patronului grec atunci când se înapoia la muncă în această țară. între timp, până să se întoarcă în Grecia, la data de 19.08.2004, cu ocazia percheziției efectuate de lucrătorii de poliție la domiciliul inculpatului s-a găsit cantitatea de 1,185 grame canabis si 32 de fire de plantă din care s-au obținut 8.620 grame de canabis uscat.

Cu ocazia cercetărilor, inculpatul a recunoscut înființarea culturii de canabis, recoltarea plantei și prepararea acesteia precum și consumul ei ocazional în amestec cu tutun.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, criticând-o pentru netemeinicie atât în ce privește cuantumul pedepsei aplicate, cât și modalitatea de executare.

Comentariu

Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 97 din 3.03.2005, a admis apelul parchetului, a înlăturat dispoziția privind suspendarea condiționată a executării pedepsei și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 la 5 ani, cu reținerea dispozițiilor art. 71 și 64 din Codul penal. De asemenea, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din Codul penal pe o perioadă de 2 ani.

Instanța de control judiciar și-a motivat decizia sa de sporire a pedepsei invocând faptul că pericolul social al infracțiunii săvârșite de inculpat, amploarea fenomenului traficului ilicit de droguri, modul concret în care făptuitorul și-a conceput și realizat activitatea infracțională, necesită o ripostă mai fermă, motiv pentru care a dispus ca inculpatul să execute prin privare de libertate pedeapsa de 5 ani închisoare.

Ar fi de remarcat faptul că instanța de apel, procedând la individualizarea pedepsei, în modul arătat mai sus, nu a reținut nimic și cu privire la persoana inculpatului și a gradului său de pericol social și nu și-a pus nici o clipă problema reținerii unor circumstanțe atenuante.

Față de agravarea situației sale cu ocazia judecării apelului introdus de parchet, inculpatul a formulat recurs, invocând temeiul de casare prevăzut de art. 385 alin. 1 pct. 14 din Codul de procedură penală.

Examinând recursul, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că acesta este întemeiat.

Curtea a constatat că din analiza actelor și lucrărilor dosarului a rezultat că instanțele de judecată au stabilit în mod just situația de fapt și vinovăția inculpatului, dar au avut aprecieri diferite asupra modului de individualizare a pedepsei. Sub acest aspect, Curtea a constatat că instanța de apel, cu ocazia individualizării pedepsei inculpatului, nu a ținut seama de toate dispozițiile art. 72 din Codul penal, deși în speță era necesar. Astfel, deși în individualizarea pedepsei, instanța de apel s-a raportat la prevederile art. 72 din Codul penal, Curtea a observat că această instanță a insistat cu precădere asupra criteriului legat de periculozitatea faptei săvârșite și a fenomenului infracțional de amploare în care aceasta se înscrie, în dauna criteriului referitor la împrejurările concrete în care a fost comisă fapta și a celui privind persoana inculpatului. Sub aceste din urmă aspecte, Curtea a apreciat că din dosar rezultă unele aspecte de care instanța de apel nu a ținut seama cum ar fi gradul redus de instrucție a inculpatului și precaritatea condițiilor materiale în care acesta trăiește. La gradul lui de pregătire, inculpatul a văzut în activitatea de cultivare a canabisului posibilitatea obținerii prin muncă a unor venituri necesare familiei sale, de aceea, a păstrat recolta obținută la dispoziția pretinsului cumpărător grec, patronul său, care a și avut inițiativa înființării plantației.

Dacă ar fi urmărit realizarea unui câștig imediat și ar fi avut pe deplin reprezentarea valorii culturii sale, inculpatul, arată Curtea, ar fi putut vinde deja canabisul obținut la prețul real al pieții traficului de droguri, dar el s-a comportat ca un depozitar al bunului altuia. Sub aspectul persoanei inculpatului, Curtea a constatat că acesta este o persoană cu o conduită corectă, sinceră, a cooperat pe tot parcursul procesului penal cu organele judiciare, dovedind astfel că, nu prezintă o periculozitate socială. Mai mult, inculpatul avea un fiu minor handicapat și era singurul întreținător al familiei sale.

Sub aspectele, mai sus-menționate și ținând seama de prevederile art. 72 din Codul penal, instanța de apel, spune Curtea, ar fi trebuit să constate, dacă în cazul concret al inculpatului, prin obligarea acestuia să execute în regim de detenție pedeapsa aplicată, scopul acesteia ar fi fost atins cu adevărat. De aceea, Curtea a apreciat că, în speță, intenția legiuitorului de a constitui din pedeapsă un mijloc de reeducare al condamnatului și de recuperare socială a acestuia a fost alterată prin recluziunea dispusă față de inculpat de către instanța de apel prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, într-adevăr, și noi considerăm că instanța de apel a manifestat un exces de fermitate prin majorarea pedepsei închisorii și obligarea inculpatului să o execute în regim de detenție.

Curtea a concluzionat că, din analiza datelor dosarului, rezultă că inculpatul a realizat consecințele faptei sale și nu este nevoie de îndepărtarea sa temporară din societate pentru ca el să nu mai comită noi infracțiuni; mai mult, aplicarea unei pedepse majorate și cu executare în regim de detenție ar fi avut consecințe importante asupra membrilor familiei inculpatului care depindeau material și social de acesta.

Într-o asemenea viziune, Curtea a considerat că modul de individualizare a pedepsei prin cuantum si modalitate de executare stabilit de instanța de fond corespunde cel mai bine prevederilor art. 72 și 52 din Codul penal, cât și spiritului în care legiuitorul a prevăzut pedeapsa penală, fiind mai aproape de aceste cerințe. În consecință, Curtea a admis recursul inculpatului, a casat decizia penală nr. 97 din 3.03.2005 a Curții de Apel Iași și a menținut sentința penală nr. 708 din 30.09.2004 a Tribunalului lași (Î.C.C.J., decizia nr. 4976 din 7.09.2005).

4.5. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc (ecstasy) în modalitatea deținerii ilicite

La data de 14 aprilie 2004, martorul denunțător I.J.I. a formulat un denunț împotriva inculpaților T.A. și C.E.C arătând că își procura dozele de heroină pe care le consuma de la cei doi. Martorul a pus la dispoziția lucrătorilor de poliție suma de 2.000.000 lei, formată din 8 bancnote de câte 5 lei și 16 bancnote de 10 lei, ce au fost marcate, după care i-a contactat telefonic pe cei doi inculpați, solicitându-le să se întâlnească pentru a-i vinde heroina.

În cursul aceleiași zile, martorul denunțător, primind de la organele de poliție suma marcată, s-a întâlnit cu aceștia, i-a înmânat inculpatei T.A. suma de 2.000.000 lei și a primit de la inculpatul C.E.C. o punguță de 8 doze de substanță pulverulentă de culoare maronie, care potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică conținea heroină în amestec cu cofeină, în momentul prinderii în flagrant, asupra martorului I.J.I. s-a găsit heroina vândută, iar asupra inculpatei T.A. s-au găsit banii marcați. După ce au fost prinși în flagrant cei doi traficanți, inculpata T.A. a adus la cunoștință lucrătorilor de poliție că în apartamentul în care locuiește fără forme legale mai deține 37 de pastile ecstasy despre care a afirmat că le avea primite spre păstrare de la numitul V.R.C. la începutul lunii aprilie 2004 și cu care acesta garanta restituirea
unui împrumut de bani pe care îl făcuse de la o persoană recomandată de inculpată.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a trimis-o în judecată pe inculpata

T.A. pentru săvârșirea a două infracțiuni distincte de trafic de droguri de mare risc, una vizând traficul de droguri prin modalitatea vânzării de heroină împreună cu inculpatul C.E.C. și cea de a doua vizând traficul de droguri de mare risc prin modalitatea deținerii ilicite a 37 de pastile ecstasy.

Prin sentința penală nr. 1297 din 17.10.2005, Tribunalul București, în baza art. 2 alin. l și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege și art. 74 alin. 1 lit. a) și alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 76 alin. 1 lit. b) din Codul penal, a condamnat-o pe inculpata T.A. la 3 ani închisoare pentru fapta de trafic de droguri de mare risc (heroină), iar în baza art. 86' din Codul penal a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 7 ani.

În baza art. 11 pct. 2 iit. a) raportat la art. 10 lit. b1) din Codul de procedură penală raportat la art. 181 din Codul penal a achitat-o pe inculpata T.A. pentru fapta de trafic de droguri de mare risc săvârșită prin modalitatea deținerii ilicite a 37 de pastile de ecstasy, iar în baza art. 91 din Codul penal a aplicat inculpatei o amendă administrativă în cuantum de 1000 lei.

Comentariu

Această speță, așa cum a fost ea soluționată de Tribunalul București, pune în discuție faptul dacă deținerea ilicită a unei cantități mici de droguri de mare risc (37 pastile ecstasy) constituie infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 sub modalitatea deținerii, sau încă de la început din faza de urmărire penală fapta apare ca fiind lipsită de pericol social.

Referitor la deținerea ilicită a celor 37 de pastile de ecstasy de către inculpata T.A. în apartamentul în care locuia, situație de fapt ce a fost reținută din coroborarea declarațiilor dată de inculpată și de martorul V.C.R., a mențiunilor procesului-verbal de ridicare a acestor pastile de la locuința unde domicilia inculpata, s-a apreciat de către prima instanță că fapta realizează formal conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, în modalitatea deținerii de droguri de mare risc. în acest context, instanța a apreciat că fapta inculpatei T.A. de a deține cele 37 de pastile de ecstasy nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, întrucât prin conținutul său concret aduce o atingere minimă valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 181 alin. 1 din Codul penal.

Având în vedere argumentația instanței, ne punem și noi întrebarea dacă o asemenea faptă ca cea din speță, realmente ar fi o faptă lipsită de pericol social, atunci cum de nu a fost sesizat acest lucru încă de la început de către parchet, care ar fi putut dispune el o sancțiune administrativă. Nu ne îndoim că în parchet lucrează procurori cu o pregătire temeinică în domeniul dreptului penal și cu experiență în problemele traficului ilicit de droguri, care au apreciat că în speță fapta constituie infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. l și 2 din Legea nr. 143/2000, rnotiv pentru care au și trimis-o în judecată pe inculpata TA, care era și cunoscută ca traficantă și consumatoare de droguri. Pericolul pe care nu l-a observat prima instanță constă în faptul că, oricând în perioada în care era în posesia drogurilor, inculpata ar fi putut găsi un client care ar fi fost amator să cumpere pastile de ecstasy pe care le-ar fi putut vinde la un preț foarte bun, realizând astfel un câștig
important și prin aceasta contribuia în mod direct la alimentarea pieței ilicite a cererii
de droguri, fenomen nociv împotriva căruia și justiția trebuie să-și aducă aportul în combaterea lui. Cu toate acestea, instanța de fond a considerat că fapta din speță nu
constituie infracțiune, fiind lipsită de pericol social pentru motivele invocate.
În opinia noastră este de neconceput ca o asemenea faptă să fie considerată ca fiind lipsită de pericol social. De aceea, considerăm ca fiind corectă și legală soluția parchetului de a considera fapta de deținere ilicită a 37 pastile ecstasy ca fiind infracțiune, deoarece traversăm o perioadă în care, în România, fenomenul traficului și consumului ilicit de droguri a luat o amploare fără precedent, iar reacția antiinfracțională în acest domeniu trebuie să fie pe măsură.

Împotriva sentinței prin care inculpata a fost achitată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prin modalitatea deținerii ilicite a 37 pastile ecstasy prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Prin decizia penală nr. 296/A din 10.04.2006, Curtea de Apel București a admis apelul formulat de parchet, a desființat sentința penală atacată și rejudecând a dispus condamnarea inculpatei T.A. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în modalitatea deținerii în baza art. 2 alin. l și 2 din Legea nr. 143/2000.

Instanța de control judiciar, prin decizia menționată, a apreciat că inculpata T.A. nu putea fi achitată pentru săvârșirea unui act material ce constituie o modalitate alternativă de săvârșire a faptei (deținerea), care reprezintă conținutul aceleiași infracțiuni.

Ceea ce apare interesant în această speță este aprecierea atât de diferită a faptei săvârșite de inculpata T.A., achitare în viziunea primei instanțe și condamnare la 2 ani închisoare în viziunea instanței de control judiciar. Această discrepanță vine să confirme că, încă în prezent, practica judiciară nu este unitară în astfel de spețe și că se manifestă opinii diametral opuse în cazul soluționării unor fapte de trafic ilicit de droguri, despre care nici nu mai trebuie să precizăm cât de periculoase sunt pentru societate.

Prin decizia nr. 7253 din 13.12.2006, înalta Curte de Casație și justiție a menținut condamnarea pronunțată de Curtea de Apel București la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea de către inculpata T.A. a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în modalitatea deținerii, dar și din alte motive (cauza fiind mai complexă, s-a dispus trimiterea acesteia spre rejudecare la instanța de fond).

4.6. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc (ecstasy, heroină). Achitare din lipsă de probe de către instanța de fond

Inculpatul B.I. judecat de către Tribunalul București pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 și deținere ilicită de droguri pentru propriul consum prevăzută de art. 4 din aceeași lege, în faza de urmărire penală, pentru a beneficia de cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000 a făcut un denunț, arătând că numitul M.S., taximetrist de profesie se ocupa cu traficul ilicit de droguri, chiar el cumpărând de la acesta în mai multe rânduri drogurile pe care le consuma și că a vândut astfel de substanțe și altor persoane.

În denunțul său , denunțătorul a indicat toate datele necesare pentru identificarea lui M.S. Denunțătorul a înțeles să coopereze cu organele de poliție pentru prinderea în flagrant a traficantului M.S. în acest scop inculpatul B.l. l-a sunat la telefon pe traficantul M.S. și i-a solicitat să-i vândă pe datorie 5 grame de heroină și 50 de pastile de ecstasy, spunându-i că o va trimite pe soția sa să le ia de la el, întrucât el nu este momentan în București, precum și faptul că soția sa îi va duce suma de 2.000.000 lei pe care i-o datora dintr-o vânzare anterioară, în urma acestei convorbiri telefonice lucrătorii de poliție au încheiat un proces-verbal în care au fost trecute seriile bancnotelor ce urmau să fie date de soția denunțătorului traficantului M.S. și în același timp bancnotele au fost tratate chimic pentru realizarea flagrantului.

După circa 15 minute de la convorbirea telefonică avută, traficantul M.S. l-a sunat pe denunțătorul B.I. comunicându-i că poate aduce drogurile solicitate în 15 minute, chiar în fața blocului în care locuiește el. Efectuarea tranzacției era supravegheată de lucrătorii de poliție veniți să realizeze prinderea în flagrant.

Cu ocazia întâlnirii cu traficantul M.S., soția denunțătorului i-a înmânat acestuia cele 2.000.000 lei care erau tratați chimic cu inscripția „Droguri". După primirea banilor marcați, M.S. i-a spus soției denunțătorului să aștepte circa 10 minute deoarece se duce în subsolul blocului în care locuiește unde are boxa, să ia drogurile solicitate, nu înainte de a introduce în portbagajul autoturismului său suma de bani primită.

Polițiștii s-au precipitat și nu au apreciat bine momentul operativ al intervenției, astfel că, în momentul în care M.S. ieșise din boxă și se îndrepta spre ieșirea din subsol, polițiștii coborau deja după el. Fiind imobilizat de polițiști, aceștia au procedat la efectuarea unei percheziții corporale asupra lui M.S., ocazie cu care nu s-a găsit asupra acestuia nici un fel de droguri. Totuși la circa 3-4 metri de boxa din subsol a traficantului M.S. s-a găsit aruncată pe jos o pungă ce conținea un număr de 42 de pastile ecstasy, iar în portbagajul autoturismului s-a găsit suma de 2.000.000 lei primită de la soția denunțătorului. Traficantul a recunoscut că a primit cele 2.000.000 lei de ia soția lui B.I., dar care reprezentau o datorie mai veche, însă nu a recunoscut sub nici o formă că cele 42 de pastile de ecstasy găsite de polițiști în apropierea boxei sale îi aparțin.

În condițiile mai sus descrise, traficantul M.S. a fost reținut pentru cercetări, iar mai apoi a fost arestat în condițiile prevăzute de lege. În final, prin rechizitoriu, parchetul 1-a trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.

Prin sentința penală nr. 75 din 24-01.2006, Tribunalul București l-a achitat pe inculpatul M.S. motivând că acesta nu este autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată.

Comentariu

Pentru a-si motiva soluția de achitare, instanța de fond s-a bazat pe următoarele argumente: reținerea inculpatului M.S. s-a făcut în urma denunțului inculpatului B.l. acesta solicitându-i inculpatului 5 grame, de heroină și 50 de pastile de ecstasy pe care să le achite ulterior, iar o datorie de 2.000.000 lei pentru niște droguri cumpărate anterior urma să-i fie adusă de soția inculpatului B.I. Organele de poliție, fără să aștepte momentul oportun, au intervenit și au găsit în portbagajul autoturismului inculpatului suma de 2.000.000 lei marcată pe care acesta o primise de la soția denunțătorului.

Cu ocazia percheziționăm boxei folosită de inculpat, boxă situată la subsolul blocului, nu s-au descoperit droguri ci, la o distanță de 3-4 metri depărtare de aceasta, aruncată pe jos, o pungă ce conținea 42 de pastile de ecstasy.

Prima instanță a apreciat că suma de 2.000.000 lei găsită în autoturismul inculpatului M.S. nu constituie probă cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri, încondițiile în care aceasta reprezenta plata unei livrări anterioare, deci fără a exista dovada materială a traficului în acel moment. În ce privește pastilele de ecstasy, acestea nu s-au descoperit în locuința inculpatului. De altfel, spune instanța, dacă s-ar fi respectat termenii înțelegerii dintre inculpat și denunțător, cel dintâi ar fi trebuit să livreze 50 de pastile de ecstasy și 5 grame de heroină, ori la percheziție nu a fost găsită nici o cantitate de heroină. Mai mult, arată instanța, nu au fost prelevate amprente ale inculpatului din locul unde au fost găsite pastilele de ecstasy. în baza acestor elemente prima instanță l-a achitat pe inculpatul M.S. pe motivul că acesta nu este autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a formulat apel împotriva sentinței
pronunțată de Tribunalul București, iar prin decizia penală nr. 364/A din 4.05.2006, Curtea de Apel București a admis apelul parchetului și rejudecând cauza l-a condamnat pe inculpatul M.S. la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000. împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, solicitând achitarea sa întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.

Judecând recursul, Î.C.C.J. a făcut o judicioasă analiză a probelor existente la dosar în urma căreia a fost reținută vinovăția inculpatului. Redăm în continuare această analiză, ca un model asupra felului în care trebuiau interpretate probele de către prima instanță care a dispus achitarea.

Astfel, din denunțul inculpatului B.I. și declarația soției acestuia rezultă că
inculpatul își procura drogul pe care îl consuma zilnic de la inculpatul M.S. Inculpatul

B.I. a descris în denunțul său și procedeul pe care îl folosea pentru a lua legătura cu inculpatul M.S., care îi aducea la domiciliu numărul de pastile de ecstasy solicitate în schimbul sumei de 16.000 lei pentru o pastilă. Din declarația inculpatului B.I. rezultă că acesta a dorit să colaboreze cu organele de poliție și că l-a sunat pe M.S. pentru a-i solicita să-i vândă heroină, i-a spus că nu se află în București, dar că îl va suna peste două ore, că a fost contactat telefonic la ora 15.30 de inculpatul M.S. și i-a promis că în 15 minute îi aduce drogurile în fața blocului.Ca urmare a acestei înțelegeri, soția inculpatului B.l. i-a înmânat inculpatului M.S. suma de 2.000.000 lei, iar acesta a promis că în 10 minute îi va aduce drogurile care sunt păstrate într-o boxă din subsolul blocului în care locuiește.

Cu ocazia intervenției organelor de poliție, s-a descoperit în autoturismul
inculpatului M.S. suma de 2.000.000 lei, iar lângă boxa pe care acesta o folosește situată în subsolul blocului, la o distanță de 3-4 metri au fost găsite 42 de pastile de ecstasy. în declarația dată în fața organelor de urmărire penală, inculpatul M.S. a recunoscut că în autoturism a fost găsită suma de 2.000.000 lei în bancnote înseriate de către organele de poliție pe care a primit-o de la Elena, soția inculpatului B.L, că el a condus organele de poliție în boxa din subsolul blocului, însă a negat faptul că cele 42 de pastile ecstasy ce au fost găsite acolo îi aparțin.

Deși inculpatul M.S. nu a recunoscut că cele 42 de pastile de ecstasy îi aparțin, din coroborarea declarațiilor inculpatului B.I. și a martorei N.E., cu procesul-verbal de prindere în flagrant din 11 mai 2004, care atestă faptul că flagrantul a decurs în maniera descrisă de inculpatul B.i. și că la o distanță de 3-4 metri de boxa la care i-a condus inculpatul M.S. organele de urmărire penală au descoperit o pungă cu 42 de comprimate de culoare albă, inscripționate, rezultă că aceste comprimate îi aparțin. Denunțătorul nu știa unde anume depozitează inculpatul M.S. drogurile, acesta fiind acela care i-a spus soției inculpatului B.I. că merge să aducă drogurile pe care le deține într-o boxă din subsolul blocului în care locuiește și tot el a fost acela care a condus lucrătorii de poliție la acea boxă. în urma analizelor de laborator a rezultat că cele 42 de pastile conțin MDMA, substanță ce este prevăzută în Tabelul Anexă l la Legea nr.143/2000. Astfel, apărarea inculpatului M.S. că cele 42 de pastile nu îi aparțin și motivarea instanței de fond că în boxa percheziționată nu au fost descoperite droguri ci 42 pastile MDMA lasă să se înțeleagă că MDMA nu ar fi o substanță interzisă de lege, nu poate fi primită.

Și apărarea inculpatului M.S. că suma de 2.000.000 lei găsită asupra sa reprezintă restituirea unui împrumut de 300 euro pe care i-l dăduse inculpatului B.I. a fost înlăturată de Curte pe motivul că nu este susținută de nici un fel de probe.
Față de aceste considerente, Î.C.C.J. a apreciat că în mod corect instanța de
control judiciar a reținut vinovăția inculpatului M.S. în săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 (Î.C.C.J., decizia nr. 6700/15.11.2006).

4.7. Speță. Săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc (ecstasy)de către cetățeni români în străinătate

Prin sentința penală nr. 377 din 13.12.2001, pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art. 312 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 13 din Codul penal și art. 74 alin. 1 lit. a) și art. 76 lit. c) din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, a fost condamnată inculpata D.M.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din Codul penal. S-a
interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 din Codul penal în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 din Codul penal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că Parchetul Tribunalului de Arondisment din Amsterdam – Olanda a sesizat autoritățile române despre faptul că inculpata D.M.D., cetățean român, a traficat droguri de mare risc pe teritoriul Olandei. Din actele de cercetare penală efectuate atât de autoritățile olandeze, cât și de organele de poliție din România a rezultat că în ziua de 15 mai 2000, inculpata, împreună cu soțul ei D.A.S. s-au deplasat din Olanda în Belgia și au expediat prin colet poștal 2316 pastile ecstasy în Canada.

Ca urmare a activităților speciale desfășurate de poliția olandeză, coletul cu cele 2316 pastile ecstasy a fost confiscat de autoritățile olandeze.

Instanța a mai reținut că, pe parcursul urmăririi penale, inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptei, făcând doar precizări în sensul că știa că soțul său se ocupa cu traficul de droguri, însă ea nu a avut nici o contribuție la această activitate. Cunoștea că soțul său împreună cu alți prieteni expedia colete în care se aflau droguri în mai multe țări si a recunoscut că în ziua de 15 mai 2000 a fost împreună cu acesta în Belgia unde a depus un colet la poștă cu destinația Canada.

Tribunalul Bacău, având în vedere materialul probator existent în cauză a reținut vinovăția inculpatei și a condamnat-o.

COMENTARIU

Această speță a ridicat mai multe probleme juridice atât sub aspectul stabilirii răspunderii penale, cât și a motivelor pe care inculpata le-a invocat în apărarea sa. Astfel, inculpata a declarat apel împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Bacău,
pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că s-a dispus
condamnarea sa în baza unui probatoriu incomplet, În acest sens, a cerut admiterea
apelului, desființarea sentinței și restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, deoarece la dosar nu există înregistrările audio și nici declarațiile
celorlalți inculpați, în subsidiar, în cazul în care nu se va dispune restituirea cauzei la
parchet, a solicitat achitarea deoarece nu a participat la activitățile specifice traficului
de droguri, indiferent de activitatea desfășurată de soțul său. A mai solicitat ca în
situația în care se va reține că totuși a săvârșit o faptă penală să se facă aplicarea art.
11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală cu
aplicarea art. 46 din Codul penal, iar dacă se va trece și peste această susținere a cerut
să i se rețină circumstanțe atenuante, să i se aplice o pedeapsă sub minimul prevăzut
de lege și să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 76 din 7.03.2002, a admis apelul declarat de inculpată, a casat sentința penală apelată numai cu privire la încadrarea juridică, cuantumul pedepsei aplicate și la pedeapsa complementară.

În baza art. 334 din Codul de procedură penală, instanța de control judiciar a schimbat încadrarea juridică din art. 312 alin. l din Codul penal cu aplicarea art. 13 din Codul penal și art. 74 alin. 1 lit. a) și art. 76 lit. c) din Codul penal în art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 13 din Codul penal și art. 74 alin. 1 lit. a) și art. 76 lit. c) din Codul penal, text în baza căruia a condamnat-o pe inculpată la un an și șase luni închisoare. Prin aceeași decizie s-a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din Codul penal.

La schimbarea încadrării juridice, instanța a avut în vedere că fapta a fost
săvârșită de inculpată la 15 mai 2000, când traficul de stupefiante era prevăzut de art.
312 din Codul penal, dar a fost judecată sub imperiul unei legi noi și anume, Legea nr.
143/2000 care a abrogat dispozițiile art. 312 din Codul penal în ceea ce privește
produsele sau substanțele stupefiante, precum și alte dispoziții contrare, astfel că la
data judecării în fond a cauzei (13 decembrie 2001) dispozițiile art. 312 nu mai erau în
vigoare.

Sub acest aspect instanța de control judiciar a constatat că prima instanță,
aplicând un text de lege care era abrogat, a pronunțat o hotărâre nelegală ce se impunea a fi casată și îndreptată sub aspectul încadrării juridice și pe cale de consecință a pedepsei.

La individualizarea pedepsei aplicate, instanța de apel a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, condițiile și împrejurările în care a fost
săvârșită fapta, dar și de persoana inculpatei, reținând în favoarea acesteia
circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a) din Codul penal

recunoscute de prima instanță și care nu puteau fi înlăturate în propria cale de atac a inculpatei. Instanța de apel a respins cererea inculpatei de restituire a cauzei la parchet
pentru completarea urmăririi penale, deoarece contrar susținerilor apelantei atât
declarațiile coinculpatului D.A.S., cât și transcrierile și traducerile convorbirilor
telefonice se aflau la dosarul cauzei. Aceeași constatare a netemeiniciei a făcut-o
instanța de apel și cu privire la cererea inculpatei de achitare pe considerentul că ar fi
săvârșit fapta sub imperiul constrângerii morale în condițiile prevăzute de art. 46 alin.
2 din Codul penal. Respingând și acest motiv de apel, instanța de control judiciar a
argumentat că „probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal al poliției din
Amsterdam încheiat la 15 mai 2000 din care rezultă convorbirile telefonice făcute de
inculpați cu persoanele destinatare ale coletelor ce conțineau droguri, procesul-verbal
de identificare a persoanei feminine cu numele E ca fiind inculpata, procesul-verbal
de urmărire a inculpatei din Olanda în Belgia, unde s-a deplasat împreună cu
coinculpatul D.A.S., care era la acea dată soțul său, pentru expedierea coletului ce
conținea droguri, raportul de cercetare al coletului și descrierea drogurilor identificate
în el, dovada de primire a coletului poștal cu droguri de către poșta elvețiană, trimisă
poliției olandeze" dovedesc participarea inculpatei la săvârșirea faptei reținute în
sarcina sa și vinovăția acesteia. Din nici o dovadă existentă la dosar, a concluzionat
instanța de apel, nu a rezultat că inculpata ar fi fost constrânsă în vreun fel de
coinculpatul D.A.S. să participe la traficarea drogurilor și în consecință a înlăturat
această apărare a inculpatei.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de inculpată, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în esență criticile invocate cu ocazia judecării apelului. Astfel, recurenta a susținut prin apărătorul său că hotărârea primei instanțe este contrară legii și se bazează pe o gravă eroare de fapt. în acest sens
apărătorul a susținut că instanțele au reținut ca probe înscrisuri și înregistrări care nu
puteau fi recunoscute de legea română și care nu au creat certitudine în cauză, iar pe de altă parte probele administrate nu sunt de natură să stabilească existența faptei și a făptuitorului. Avocatul a mai susținut că organele judiciare olandeze nu au trimis înregistrările audio sau video și nici declarațiile martorilor sau ale celorlalți inculpați, astfel că se impune restituirea cauzei la procuror în temeiul art. 333 din Codul de procedură penală pentru completarea urmăririi penale.

Recurenta s-a apărat în sensul că nu a participat niciodată la activitățile privind traficul de droguri și că era dependentă de D.A.S., deoarece se afla într-o țară străină și nu dispunea de resurse proprii pentru a-și asigura existența.

În subsidiar recurenta a criticat hotărârea primei instanțe și sub aspectul
individualizării pedepsei, solicitând suspendarea condiționată a executării acesteia.
Curtea Supremă de Justiție a respins ca nefondat recursul formulat de inculpată. O argumentare în plus a adus-o C.S.J. cu privire la constrângerea morală
invocată de recurentă. Astfel, arată Curtea, potrivit art. 46 alin. 2 din Codul penal,
pentru reținerea constrângerii morale drept cauză care înlătură caracterul penal al
faptei, săvârșită prin amenințare cu un pericol grav este necesar ca pericolul grav să
nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârșirea infracțiunii ca unică posibilitate
de înlăturare, În speță, însă, nu s-a făcut o astfel de dovadă de către inculpată care să
atragă incidența dispozițiilor legale menționate. Dimpotrivă, din conținutul
convorbirilor telefonice purtate de inculpatul D.A.S. cu alți participanți la traficul de
droguri rezultă că aceasta s-a ocupat efectiv de ascunderea pastilelor de ecstasy în
albumele foto, exprimându-se chiar cu „mândrie" că „nimeni nu știe atât de bine cum
trebuie făcut, așa cum știe ea" sau „doar foarte puțini oameni au atât de multă răbdare
și îndemânare ca să poată să realizeze așa ceva", astfel „lucrurile făcute de ea arătau
perfect". Este evident, spune Curtea, că nu poate fi vorba de constrângere în ceea ce o
privește pe recurentă, iar participarea și vinovăția sa în comiterea faptelor rezultă fără
dubiu, probele avute în vedere și legal administrate făcând dovada în acest sens.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatei, Curtea a apreciat că instanțele au
făcut o justă individualizare a pedepsei și au dat dovadă de clemență atunci când
reținând în favoarea recurentei circumstanțe atenuante prevăzute la art. 74 alin. l lit. a)
din Codul penal au coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de textul
incriminator.

Acordarea unei eficiente sporite acestor circumstanțe care să determine o
reducere a pedepsei nu se impunea față de modalitățile și împrejurările în care s-a
comis fapta. De altfel nici aplicarea dispozițiilor art. 81 din Codul penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei nu se justifică, scopul educativ și coercitiv al pedepsei aplicate inculpatei fiind satisfăcut doar prin executarea în regim de detenție (Curtea Supremă de Justiție, decizia nr. 206 din 16.01.2003).

CONCLUZII

Drogurile și ce implică acest complex domeniu poate fi abordat din diverse perspective, plecând de la cele referitoare la sănătate ,la cercetarea științifică pentru a combate acest fenomen, la factorii politici ce implică o cooperare interinstituțională și interstatala bazându-se pe practică de zi cu zi în domeniu. De asemenea s-a avut în vedere și cadrul legislativ existent atât la nivel național cât și la nivelul Uniunii Europene, dar și modificări pentru viitor.

BIBLIOGRAFIE

1. Broșura „Uniunea Europeană — îndreptar privind alcoolul, tutunul și alte droguri",

editată în anul 2002 de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin Centrul de

resurse juridice ale ministerului;

2. C. Naghi, Traficul și consumul ilicit de droguri, Ed. Nemira, București, 2004;

3. Codul penal Carol al II-lea;

4. D. Jenică, C. Popescu, Dicționar enciclopedic de droguri, Ed. Ministerului de Interne,

București, 1991;

5. Decretul nr. 202 a fost publicat în Buletinul Oficial nr. 15 din 14 mai 1953;

6. G. Geamănu, Dreptul internațional penal și infracțiunile internaționale, Ed. Academiei

R.S.R., București, 1977;

7. Gheorghiță Mateuț, Mihaela Vasiescu, Transferul persoanelor condamnate (I), Revista

de Drept Penal nr. 2/2003, pag. 41-48.

8. H.G. nr. 675/1.10.2008 a fost aprobat Programul Național de asistență medicală,

psihologică și socială a consumatorilor de droguri pe perioada 2009-2012;

9. H.G. nr. 1102 din 18 septembrie 2008, publicată în M. Of. nr. 678/1.10.2008, în

România a fost aprobat Programul Național de asistență medicală, psihologică și socială a

consumatorilor de droguri pe perioada 2009-2012;

10. H.G. nr. 1102 din 18.09.2008;

11. H.G. nr. 860/2005 a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 749 din 17 august

2005;

12. Ilie Pascu, Drept penal, Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2007;

13. Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992;

14. Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992;

15. Legea nr. 143/2000 a fost publicată în M. Of., Partea I, nr. 362/3.08.2000;

16. Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de

droguri a fost aprobat prin H.G. nr. 860/2005, publicată în M. Of. al României nr. 749 din 17 august 2005;

17. Legea nr. 39/2003 a fost publicată în M. Of., Partea I, nr. 50/20.01.2003;

18. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate a fost

publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003;

19. Legea nr. 58/1928, publicată în M. Of. nr. 90/1928;

20. Louis S. Goodman, Alfred Gilman, Bazele farmacologice ale terapeuticii, Ed.

Medicală, București, 1960;

21. N. Dragomir, Mihai Plauchitu, Medicamentul remediu si otravă, Ed. Facla, Timișoara,

1978;

22. Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (ONUC), Raport mondial

asupra drogurilor pe anul 2004

23. Programele aplicate dependenților de droguri în România introduse în Legea nr.

143/2000 prin Legea nr. 522/2004;

24. Programul Marea Alianță Română Antidrog (MARA);

25. Raportul anual pe anul 2007, al Observatorului European pentru Droguri și

Toxicomanie.

26. Raportul Organului Internațional de Control al Stupefiantelor pe anul 2001

(traducere). in Legea nr. 339/2005 Legii nr. 339/2005, aprobate prin H.G. nr. 1915 din 22 decembrie 2006, publicate în M. Of. al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie

2007;

27. Hotararea Guvernului nr.784/2013 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei

Partea I nr.702 din 15 noiembrie 2013

28. T. Dima, Alina Gabriela Păun, Drogurile ilicite (Legea nr.143 / 2000

jurisprudența și comentarii ) Editura Universul Juridic , București, 2010;

29. T. Dima, Infracțiuni contra sănătății publice prevăzute în legi extrapenale (cu referire

la droguri), Ed. Lumina Lex, București, 2002;

30. T. Dima, Mihai Hotcă, Teodor Bogdan Mc.Cann, Consumul și traficul ilicit de

droguri în închisorile din România, în revista Dreptul nr. 2/2007;

31. V. Dobrinoiu, W. Brânză, Drept penal, Partea generală, Curs universitar, Ed. Lumina

Lex, București, 2003;

32. V. Dongoroz și colaboratorii, Explicații teoretice ale Codului penal român,

Ed. Academiei R.S.R., București, 1972;

33. V. Dongoroz, Comentariu în Codul penal Carol al II-lea, adnotat, voi. II, Ed. Socec

București, 1937;

34. Vasile Crețu – Drept internațional penal, Editura Societății „Tempus”, București,

1996;

35. Vasilescu Lucian, Tihan Eusebiu, Tihan Laura, Cătălina Drăgulescu, Cristina Oprea

și Ana Măria Tudor, Modificări neuropsihice induse de consumul de droguri. Evaluarea

și managementul de caz, Ed. Institutului de Ecologie Socială și Protecție Umană –

Focus, București, 2004;