Traficul de Persoane Forma Moderna de Sclavie Intr O Lume Vulnerabila
CUPRINS
Introducere
Cap. I Crima organizată și problema traficului de persoane în România post – comunistă
I.1. Delimitări conceptuale privind noțiunea de trafic de persoane. Scurt istoric
I.2 Aspecte privind traficul de persoane
I.2.1 Cauze ale traficului de persoane
I.2.2 Formele traficului de persoane
I.3 Traficul de persoane și crima organizată
Cap. II Modalități de traficare a persoanelor și fenomenul ilicit de persoane în România
II.1 Victimele traficului de persoane
II.2 Traficanții de persoane – recrutare, transportare și exploatare
Cap III. Considerații criminologice privind traficul de persoane și mijloace juridice de
combatere
III.1 Metodologia investigării infracțiunilor de trafic de persoane
III.2 Prevenirea și combaterea traficului de persoane
Cap. IV Măsuri și inițiative legislative europene privind prevenirea și combaterea
traficului de persoane
IV.1 Cadrul juridic internațional privind traficul de persoane
IV.2 Incriminarea și sancționarea infracțiunii de trafic de persoane la nivelul UE
Concluzii și propuneri
Bibliografie
Anexe
INTRODUCERE
Lucrarea de față, intitulată “Traficul de persoane: formă modernă de sclavie într-o lume vulnerabilă” este de strictă actualitate, luând în considerare recenta amploare din Europa a activităților referitoare la traficul de ființe umane în scopul exploatării sexuale, care deseori sunt legate de crima organizată în măsura în care aceste pracitici lucrative permit organizațiilor criminale să finanțeze și să-și extindă alte activități, cum ar fi traficul de arme și stupefiante și spălarea banilor.
Traficul de persoane în scopul exploatării sexuale se extinde mult peste frontierele naționale, fiind un fenomen complex ce face parte din gama largă a criminalității organizate, cu grave implicații economice, sociale, demografice, axiologice și psihologice, constituind o formă gravă de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Este vorba de valori intriseci finite umane, cum ar fi: viața și integritatea corporală, sănătatea, libertatea, siguranța, inviolabilitatea sexuală, onoarea și demnitatea.
Fenomen subteran cu dimensiuni globale, care generează milioane de drame omenești, traficul de persoane există și în țara noastră, “România reprezentând mai ales o țară de origine și de tranzit pentru victime”. Pentru o prevenire și o combatere eficientă, traficul de persoane, ca formă a criminalității organizate, trebuie să fie cunoscut în ansamblu, avându-se în vedere dimensiunile, originile, cauzele, etapele, consecințele, clasificările sale și, nu în ultimul rând, istoricul reglementărilor legale în materie.
În opinia majorității experților criminologi, magistrați, polițiști și chiar politologi, unul dintre pericolele majore pentru societatea umană îl reprezintă criminalitatea organizată. Fenomenul a căpătat proporții îngrijorătoare și este unanim recunoscut că, în prezent, rețelele de crimă organizată se extind dincolo de frontierele naționale, exploatând legăturile etnice, culturale și istorice pe tot globul. Grupurile criminale organizate au început să devină tot mai sofisticate, folosindu-și profitul, puterea și influența pentru a-și izola și proteja ierarhia de orice tentativă de descoperire și tragere la răspundere penală.
Traficul de persoane în scopul exploatării sexuale, se referă în cea mai mare parte la femei și minori(e) și conduce la sclavie pentru victime, care constituie o violare a drepturilor omului și un atentat la demnitatea și integritatea ființei umane.
Fenomenul infracțional care face obiectul prezentei lucrări poate fi analizat din mai multe puncte de vedere. Reprezentând un fenomen social, traficul de persoane are, pe cale de consecință, o dimensiune socială. Mediul social reprezintă factorul generator al traficului de persoane. Aici se regăsesc condițiile favorabile întreținerii acestui fenomen, degradarea morală, existența unei cereri pentru serviciile celor traficați și lipsurile materiale ale victimelor jucând un rol hotărâtor. Exploatarea persoanelor vulnerabile are legătură cu nivelul de dezvoltare a civilizației umane. Spre exemplu, inventarea aparatelor de fotografiat, a camerelor de filmat, dezvoltarea tehnicii informatice au servit realizării materialelor pornografice, adesea fiind implicați și copii.
În același timp, din faptul că se urmărește obținerea de către traficanți a unor profituri, rezultă și o altă dimensiune a sa, anume cea economică. Totodată, persoanele traficate, aspirând către condiții de viață mai bune, dorind să obțină venituri mai mari, ajung să fie manipulate mai ușor de traficanți.
Cea mai cunoscută formă de exploatare, de-a lungul istoriei, a fost reprezentată de punerea și ținerea persoanelor în stare de sclavie, precum și de comercializarea sclavilor. Modalitatea de traficare amintită a existat încă din cele mai vechi timpuri, sclavii asigurând forța de muncă necesară edificării marilor construcții și cultivării terenurilor agricole. În antichitate, războaiele reprezentau o sursă principală pentru procurarea sclavilor. Spre exemplu, în imperiul roman, treptat, pe măsura cuceririi altor popoare, numărul sclavilor a crescut foarte mult, ajungându-se către sfârșitul republicii ca aceștia să reprezinte mai mult de o treime din populația totală a statului.
Comerțul cu sclavi negri a determinat, probabil, cea mai mare migrație forțată din istorie. După unele estimări, 15 milioane de negri au fost strămutați din Africa pe continentul american, iar alți 30 – 40 de milioane au pierit, din felurite cauze, cum ar fi brutalitatea tratamentului, condițiile grele ale transportului, malaria etc.
În fiecare an milioane de persoane, de cele mai multe ori femei și copii, sunt înșelate sau forțate să cadă în diverse forme de servitute din care nu pot ieși, sau din care scapă cu dificultate. Traficul de persoane este una dintre cele mai profitabile și mai rapide ”industrii criminale”. Această formă de sclavie modernă reprezintă cea mai gravă încălcare a drepturilor omului în care persoanelor li se revocă libertatea și demnitatea, adică exact ceea ce ne face umani. Indiferent că e vorba despre exploatare sexuală, sclavie domestică sau muncă forțată, cerșetorie forțată sau alte activități criminale, persoanele traficate nu își aleg soarta.
Cap. I CRIMA ORGANIZATĂ ȘI PROBLEMA TRAFICULUI DE PERSOANE ÎN ROMǺNIA POST-COMUNISTĂ
I.1. Delimitări conceptuale privind noțiunea de trafic de persoane. Scurt istoric
Istoria societății umane demonstrează faptul că infracționalitatea sau imoralitatea exploatării ființei umane de către semenii săi a existat și s-a manifestat, sub diverse forme și intensități, din cele mai vechi timpuri.
În limbajul obișnuit, prin trafic se înțelege o activitate economică având drept scop schimbul de mărfuri și alte valori, respectiv un comerț ilicit.
Conceptul de trafic nu este unul nou și a fost utilizat pentru prima dată în secolul XVI-lea, în calitate de sinonim pentru comerț. Așadar, acest termen nu avea conotații negative. Totuși, către secolul XVII-lea, traficul a început a fi asociat cu vânzarea ilicită sau neloială a mărfurilor. Deși la începuturi, prin trafic se înțelegea, în mare parte, vânzarea de droguri și arme, înspre secolul al XIX-lea, această noțiune mai includea și comerțul cu ființe umane tratate cu bunuri și vândute în sclavie. Acest comerț cu sclavi a fost scos în afara legii spre sfârșitul secolului XIX. La începutul secolului XX, termenul de trafic, de cele mai multe ori, se referea la “comerțul de sclavi albi”, care reprezenta circulația peste frontiere a femeilor și copiilor în scopul prostituției.
Doar spre sfârșitul anilor 1990, traficul a fost asociat cu prostituția și exploatarea sexuală a femeilor și copiilor. Așadar, în prezent, exploatarea sexuală a femeilor reprezintă principala modalitate de trafic de persoane, această activitate aducând venituri importante traficanților.
Prostituția este considerată a fi cea mai veche “meserie din lume”. Miturile sau mărturiile istorice demonstrează că la vechile popoare, prostituția nu numai că era tolerată, ci chiar încurajată în divere scopuri.
Bărbații Greciei antice credeau că prostituția rafinată era necesară pentru satisfacerea plăcerilor și de altfel, în Grecia antică existau mai multe clase de prostituate:
haetera – prostituate de lux, care ofereau plăceri fizice și companie la nivel intelectual,
peripatetica – prostituate de stradă,
prostituate consecrate – care aveau activitate în temple.
În Corint, de exemplu, templul adăpostea 1000 de prostituate consacrate, care practicau actul sexual pentru un preț considerabil. Prima fază de prostituție organizată cunoscută în istorie a fost acea prostituție de temple care era practicată chiar în locurile de rugăciune, ca o jertfă adusă zeităților. Mulți contemporani consideră asocierea între sexualitate și religie o blasfemie, dar această asociere a fost componenta firească a vechilor credințe religioase. O altă formă de prostituție consemnată în istorie a fost “prostituția ospitalieră”, care consta în oferirea, odată cu găzduirea plină de ospitalitate, acordată străinilor sau pelerinilor, a trupului soției sau al fiicei, practică extrem de răspândită la unele popoare arhaice și ulterior, la echimoși. În fine, se mai poate menționa așa numita prostituție cu caracter politic, care este amintită, poate pentru prima dată, în celebra legendă a lui Samson și Dalila.
În Roma antică, în afară de soți, un mare număr de bărbați aveau amante – numite delicatue. Famosae-ele erau fiicele sau soțiile din familii bogate, care aveau relații sexuale strict pentru plăcerea proprie (cuvântul famosae însemnă porumbițe pătate din familii respectabile). O altă clasă erau lupae, cele care aveau relații sexuale cu oricine pentru un tarif stabilit. Copae erau fetele din tavern și hanuri, care nu se supărau să fie plătite pentru sex de către călători. Adolescenții băieți, cunoscuți sub numele de concubine, își serveau stăpânii în pat, până la maturitate sau până când cădeau în dizgrație. De multe ori fiind considerată un subiect tabu, prostituția a fost practicată cu sau fără aprobarea autorităților statului. Fiecare epocă, prin care societatea civilă a trecut, a avut prostituatele sale celebre. De-a lungul timpului, cauzele și caracteristicile prostituției s-au schimbat, în funcție de gradul de dezvoltare a societății civile.
În România, prostituția este cunoscută de multă vreme, deși, ca urmare a influenței orientale, în vechile zone ale hotarilor românești, femeia avea, cu puține excepții, o lipsă totală de libertate, fiind supusă complet dominației exercitate de către părinte ori de către soț. În pofida acestei atitudini tradiționale față de femeie, în Evul Mediu, prostituția era răspândită atât în Moldova, cât și în Țara Românească, așa cum consemnează diferitele mărturii ale unor călători străini și vechile cronici. Paul de Aleppo, de exemplu, relata că în Moldova, femeilor cu moravuri ușoare li se tăia nasul, erau puse la stâlpul infamiei și adeseori înecate. În vremea lui Vodă Caragea, la București, numărul de postituate, numite “kiranale” și “tolănite”, era atât de mare încât i s-a sugerat domnitorului să impună taxe speciale pe “comerțul” practicat de ele, ceea ce i-a adus venituri importante. “Cartea românească de învățătură” definește proxenetismul și modurile de pedepse, astfel în Glavă aflăm că:
“Hotru se cheamă acela ce are mueri la casa lui de le ține pentru dobânda lui, carele-și dau trupurile de le spurcă bărbații cei răi și fără omenire pentru puțină peerdzătoare de suflet dobândă;
Hotru se chemă nu numai acela ce îndeamnă muerile spre zburdăciune și spre pofta rea, ci și acela ce le amăgește cu alte meșteșuguri de le îndeamna spre curvie, cumu s-ar dzice limba negutorind pre la casele muerilor, de le dă tot mai ieftin de cumu-i prețul și altele și dăr părinte ori de către soț. În pofida acestei atitudini tradiționale față de femeie, în Evul Mediu, prostituția era răspândită atât în Moldova, cât și în Țara Românească, așa cum consemnează diferitele mărturii ale unor călători străini și vechile cronici. Paul de Aleppo, de exemplu, relata că în Moldova, femeilor cu moravuri ușoare li se tăia nasul, erau puse la stâlpul infamiei și adeseori înecate. În vremea lui Vodă Caragea, la București, numărul de postituate, numite “kiranale” și “tolănite”, era atât de mare încât i s-a sugerat domnitorului să impună taxe speciale pe “comerțul” practicat de ele, ceea ce i-a adus venituri importante. “Cartea românească de învățătură” definește proxenetismul și modurile de pedepse, astfel în Glavă aflăm că:
“Hotru se cheamă acela ce are mueri la casa lui de le ține pentru dobânda lui, carele-și dau trupurile de le spurcă bărbații cei răi și fără omenire pentru puțină peerdzătoare de suflet dobândă;
Hotru se chemă nu numai acela ce îndeamnă muerile spre zburdăciune și spre pofta rea, ci și acela ce le amăgește cu alte meșteșuguri de le îndeamna spre curvie, cumu s-ar dzice limba negutorind pre la casele muerilor, de le dă tot mai ieftin de cumu-i prețul și altele și dăruiește, până apucă de la altă firea și de-aceiale scoase den minte de le supune supt voia, aceasta face tot pentru dobanda lui;
Hotru se cheama și acela ce îndeamnă și amăgește pe vreun cucon de spurca cineva și face sodomie, dând mazda unui cetos al lui sau vreunui slujnic;
Acela ce-s va zălăgi casa pentru ca să facă acolo pracurvie și mestecare de sânge și alte feluri de curvii și de lucruri scârnave cum să cade, acesta să se cearte în toate felurile;
Orice bărbat va hotări pre muerea sa, să-i facă moarte”.
În epoca modernă, pe plan internațional a existat o preocupare permanentă pentru combaterea fenomenului privind traficul de ființe umane, chiar dacă, datorită unor prejudecăți existente la acea vreme în societate, era foarte greu de a se obține un consens în această direcție. Primul documentul internațional în acest domeniu datează din anul 1904, când s-a încheiat Acordul Internațional pentru suprimarea comerțului cu sclavi albi. Având în vedere ineficiența acestuia, în anul 1910 a fost adoptată Convenția Internațională pentru suprimarea comerțului de sclavi albi, prin care cele 13 țări participante se obligau să condamne care se ocupau cu astfel de activități. Sub egida Ligii Națiunilor, în anul 1921, s-a încheiat Convenția pentru suprimarea traficului de femei și copii, iar în anul 1933 s-a încheiat Convenția Internațională pentru suprimarea traficului de femei care au atins vârsta majoratului.
După constituirea Organizației Națiunilor Unite, în acest domeniu au fost elaborate o serie de documente internaționale extrem de importante. Astfel, în anul 1949, a fost adoptată Convenția Națiunilor Unite pentru suprimarea traficului de persoane și a exploatării prostituției altor persoane, iar la 15 noiembrie 2000 a fost adoptată la New York, Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, Protocolul privind prevenirea, reprimirea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, act adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, precum și Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a actului și pe mare, act adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, etc. De asemenea, trebuie să menționăm că într-o serie de documente importante ale ONU s-a făcut referire la interzicerea traficului de ființe umane. Putem enumera, în acest sens: Declarația Universală a Drepturilor Omului – din anul 1948; Pactul cu privire la drepturile civile și politice – din anul 1966; Pactul cu privire la drepturile economice, sociale și culturale – din anul 1966.
Pe plan european, au fost adoptate, de asemnea, o serie de documente importante în acest domeniu, dintre care amintim: Convenția europeană cu privire la drepturile și libertățile fundamentale ale omului (1950), împreună cu protocoalele adiționale; Convenția europeană privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (1997); Convenția Consiliului Europei privind exercitarea dreptului copilului (1996); Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficuluide ființe umane (3 mai 2005), etc.
Odată cu adoptarea Protocolului de la Palermo, din anul 2000, în domeniul traficului au fost înserate două inovații. În primul rând a fost adoptată o definiție internațională comprehensivă a traficului de ființe umane. În al doilea rând, și mult mai important, definiția oferită de Protocol este una destul de extinsă privind domeniul de aplicare și inserează munca forțată ca unul dintre scopurile traficului, pe lângă scopul exploatării sexuale. În timp ce Protocolul enunța câteva distincții certe între traficul în scopul exploatării sexuale și traficul în scopul exploatării muncii și a serviciilor (precum și practicile referitoare la sclavie sau similare sclaviei și servituții), trebuie ținut cont că exploatarea sexuală nu reprezintă munca forțată. În general, traficul se referă la circulația persoanelor, de multe ori ilegală, peste hotare sau pe teritoriul aceluiași stat, fenomen tratat ca o activitate comercială care definitivează cu exploatarea prin muncă sau sexuală.
Traficul de persoane este definit și de documentele internaționale ratificate de țara noastră. Astfel, potrivit art.3 lit. a) din Protocolul de la Palermo, din decembrie 2000, privind prevenirea, reprimirea și pedeapsa traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, act adițional la Convenția Națiunilor Unite, împotriva criminalității transnaționale organizate, expresia traficului de persoane indică recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin amenințare de recurgere sau prin recurgere la forță ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau de o situație de vulnerabilitate ori prin ofertă sau acceptarea de plăți ori avantaje pentru a obține consimțământul unei persoane având autoritate asupra alteia în scopul exploatării. Exploatarea conține, cel puțin, exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte forme de exploatare sexuală, muncă sau serviciile forțate, sclavia sau practicile analoage sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe.
Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, adoptată la 3 mai 2005, arată că expresia trafic de ființe umane desemnează recrutarea, transportul, transferul, cazarea sau primirea persoanelor, prin amenințarea cu ori prin utilizarea forței sau a altor forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate ori de o situație de vulnerabilitate sau prin oferirea ori acceptarea de plăți sau de avantaje pentru obținerea consimțământului unei persoane având autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării. Exploatarea cuprinde cel puțin exploatarea prostituției celorlalți sau alte forme de exploatare sexuală, muncă ori serviciile fortațe, sclavia sau practicile similare acesteia, aservirea ori prelevarea de organe.
România nu numai că a aderat la toate aceste documente internaționale, ci a adoptat o legislație în concordanță cu acestea, fiind în măsură să combată eficient acest fenomen. Astfel, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1806 din 2 iulie 2004, ale cărui prevederi au fost completate prin Decizia CSM nr. 269 din 6 iulie 2005, a fost înființată Rețeaua judecătorilor specializați în soluționarea cauzelor de trafic de persoane, aceasta fiind formată din 56 de judecători, câte un judecător de la fiecare curte de apel și tribunal. Rețaua a fost notificată internațional Comisiei Europene, Eurojust-ului, Consiliului Europei, Organizației Națiunilor Unite și altor organisme internaționale cu atribuții în acest domeniu. Prin H.G. nr. 1584/2005 s-a înființat Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, necesitatea înființării acestei structuri fiind impusă de amploarea pe care a luat-o traficul de persoane, acest fapt constituind motiv de îngrijoarare pentru majoritatea statelor lumii. În privința legislației, a fost adoptată Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și Regulamentul de aplicare a dispozițiilor acestei legi, aprobat prin H.G. nr. 299/2003 De asemenea, a fost adoptată Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, Legea nr. 682/2002 privnd protecția martorilor; Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate; Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului; Legea nr. 302/2004 privind cooperarea juridică internațională în materie penală, etc.
Ȋn raportul pe 2007 privind traficul de persoane în România, întocmit de Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, se apreciază, citind un studiu desfășurat în 2006 de către Departamentul de stat al Statelor Unite ale Americii, că “aproximativ 800.000 de sunt traficate anual în afara granițelor naționale, cifră care nu include milioanele de persoane traficate în propriile țări”.
Biroul Internațional al Muncii, structură specializată a Organizației Națiunilor Unite, afirmă într-un raport dat publicității în anul 2005, că la nivelul mondial, “în orice moment, numărul minim estimat de persoane, exploatate prin muncă forțată ca rezultat al traficului este de 2,45 milioane”. La rândul său, UNICEF estimează că “la nivel global, aproximativ 1,2 milioane de copii sunt traficați în fiecare an, atât în țările lor, cât și în afara garanțiilor acestora”.
Într-o prezentare sumară a fenomenului traficului de persoane pentru anul 2009 în țara noastră, realizată de Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, se arată că principala modalitate de exploatare a victimelor identificate a fost exploatarea sexuală a femeilor, în 41% dintre cazuri, în timp ce traficarea prin muncă forțată (exploatarea în agricultură, construcții sau alte sectoare de activitate) are loc în 40% dintre cazurile identificate. Astfel, în acest an s-a înregistrat o creștere procentuală a victimelor traficate în scopuri sexuale și o diminuare procentuală a celor exploatate prin muncă forțată față de anul 2008. Exploatarea prin cerșetorie a cunoscut o creștere procentuală de la 7% înregistrată în anul 2008, la 14% (109 victime) în anul 2009.
Din datele furnizate de IGPR, la solicitarea ziarului Gândul, reiese că în primele zece luni ale anului 2013, au fost sesizate 909 de cazuri de prostituție, în creștere față de perioada similară a anului trecut. De asemenea, în primele 10 luni ale anului 2012 (1 ianuarie – 31 octombrie), au fost sesizate 732 de cazuri de prostituție, comparativ cu 712 de cazuri în aceeași perioadă a anului 2011. Aceleași date mai arată că, în primele 10 luni ale anului 2013, au fost sesizate 208 de cazuri de proxenetism. În aceeași perioadă a anului 2012, au fost sesizate 243, comparativ cu 207 de cazuri sesizate în același interval din 2011. În ceea ce privește contravențiile pentru prostituție, numai în București au fost aplicate în primele 11 luni ale anului circa 11.100 de amenzi cuprinse între 500 și 1.500 lei, potrivit datelor furnizate de către Poliția Capitalei.
Așadar, fenomenul traficului de persoane nu este un fenomen izolat, specific țării noastre, ci el are un caracter internațional și transfrontalier, făcând parte din ceea ce noi numim “criminalitatea organizată”.
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, de la 1 februarie 2014, prostituția nu mai este incriminată, ci doar proxenetismul și traficul de persoane în scopul exploatării sexuale. Prin noul Cod, se permite, cel puțin în această situație, practicilor ilegale să înflorească. Trebuie luat în considerare că prostiituția, fiind doar contravenție, cu atât mai mult victimele respective vor fi expuse rețelelor de traficanți pentru că nu riscă decât o contravenție. Până acum, atâta timp cât prostituția era infracțiune, mai existau victime care depuneau plângere împotriva lor, acum, fiind contravenție, chiar nu le mai pasă, mai ales că astea sunt infracțiuni care se probează cu martori și este foarte greu să găsești fete să depună mărturie împotriva celor care fac parte din aceste rețele. După părerea mea, soluția cea mai bună pentru România era ca prostituția să rămână incriminată, dar să fie legalizată și impozitată, pentru că este exact pragul în care poți să elimini rețelele de trafic de carne vie.
La nivel global, se estimează că 43% dintre victime sunt traficate în scopul exploatării sexuale, față de doar 32%, care sunt traficate în scopul exploatării economice.
Victime la nivel global traficate în scopul exploatării economice
I.2 Aspecte privind traficul de persoane
Codul Calimach și Legiuirea Caragea nu au interzis robia. Codul penal de la 1865, care a realizat unificarea legislației penale în statul unitar român și a marcat, totodată, începutul dreptului penal modern, sancționa faptele de proxenetism și răpire a minorilor, indiferent că se urmărea sau nu exploatarea acestora.
Codul penal de la 1937, cunoscut și sub denumirea de Codul penal Carol al II-lea, acordă o atenție mai mare decât codul anterior bunelor moravuri, în Capitolul II – „Infracțiuni contra bunelor moravuri” din cadrul Titlului XI – „Infracțiuni contra pudoarei și a bunelor moravuri”, regăsindu-se infracțiuni precum „traficul de publicațiuni obscene” (art. 430), „corupția sexuală” (art. 433 alin. 1), „favorizarea prostituției” (art. 433 alin. 2), „exploatarea prostituției” (art.435), „proxenetismul” (art. 436 – 438) și „traficul de femei” (art. 439 – 440).
Codul penal de la 1969 sancționează diferite forme ale traficului de persoane, cum sunt lipsirea de libertate în scopul obligării la practicarea prostituției (art. 189 alin. 3, introdus prin Legea nr. 169/2002), sclavia (art. 190), supunerea la muncă forțată sau obligatorie (art. 191), răspândirea de materiale obscene (art. 325), proxenetismul (art. 329).
Odată cu adoptarea Legii nr. 678/2001, România și-a modernizat legislația penală în materia prevenirii și combaterii traficului de persoane, principala sursă de inspirație fiind reprezentată de Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, din 15 noiembrie 2000. Legiuitorul român a continuat să acorde atenție traficului de persoane și după adoptarea Legii nr. 678/2001.
Codul penal din 2004, care a fost abrogat de noul Cod penal al României, fără să fi intrat în vigoare, prevedea, ca infracțiuni contra libertății persoanei, traficul de persoane adulte (art. 204) și traficul de minori (art. 205).
Noul Cod penal al României, adoptat în anul 2009, consacră pentru prima dată un capitol distinct infracțiunilor în materia traficului de persoane, respectiv Capitolul VII, intitulat „Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile”, din cadrul Titlului I – „Infracțiuni contra persoanei”. În conținutul său sunt incriminate sclavia (art. 209), traficul de persoane (art. 210), traficul de minori (art. 211), supunerea la muncă forțată sau obligatorie (art. 212), proxenetismul (art. 213), exploatarea cerșetoriei (art. 214), folosirea unui minor în scop de cerșetorie (art. 215) și folosirea serviciilor unei persoane exploatate (art. 216).
Constituirea unei Europe unite a reprezentat un obiectiv al declarației Schuman și al tratatelor de constituire a Comunităților europene. Stabilirea unei cooperări strânse între statele membre, precum și realizarea unei comunicări permanente au fost determinate de necesitatea creării unei baze solide pentru o pace durabilă între statele Europei. Evident, prosperitatea acestor state nu poate fi imaginată fără protecția propriilor cetățeni împotriva unui pericol cum este traficul de persoane.
Consiliul Europei și Consiliul Uniunii Europene au întreprins cele mai intense eforturi pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane. Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, din 5 aprilie 2011, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum si de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului Uniunii Europene, reprezintă cel mai recent și mai modern instrument normativ adoptat în acest sens. Se utilizează o terminologie nouă, aceea a victimizării secundare, generată de procesul penal în sine. Potrivit directivei, în măsura posibilului, trebuie prevenită victimizarea secundară prin evitarea repetării inutile a interogatoriilor pe parcursul cercetării, al urmăririi penale și al judecății, prin evitarea contactului vizual între victime și acuzați, inclusiv pe parcursul depunerii mărturiei, ca de exemplu în timpul audierilor și al confruntărilor, fapt care se poate realiza prin mijloace adecvate, inclusiv prin utilizarea unor tehnologii adecvate de comunicații, precum și prin evitarea depunerii mărturiei în ședință publică și adresarea de întrebări inutile privind viața privată.
Deși majoritatea țărilor au ratificat Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, din 15 noiembrie 2000, reglementările referitoare la traficul de ființe umane sunt diferite de la o țară la alta. Elocvente sunt în acest sens exemplele din legislații precum cea britanică, bulgară, cehă, finlandeză, franceză, germană, italiană, olandeză, portugheză, moldoveană.
Elaborarea și adoptarea unui nou Cod penal constituie un moment foarte important în evoluția legislativă a oricărui stat. Reprezintă nu doar o manifestare a voinței politice, ci și un corolar al evoluției economico-sociale, doctrinare și jurisprudențiale. Profundele transformări în plan politic, social și economic, care au avut loc în societatea românească în perioada care a urmat adoptării Codului penal în vigoare, și mai ales în perioada de după 1989, au justificat o reformă legislativă în materie penală.
Prin adoptarea noului Cod penal, s-a urmărit crearea unui cadru legislativ coerent, evitarea suprapunerilor inutile de norme penale, simplificarea reglementărilor pentru a facilita aplicarea lor unitară și cu celeritate, transpunerea în cadrul legislativ penal național a reglementărilor adoptate la nivelul Uniunii Europene, precum și armonizarea dreptului penal român cu sistemele celorlalte state membre ale Uniunii Europene. În același timp, pentru asigurarea unității în reglementarea infracțiunilor, s-a simțit nevoia includerii în conținutul noului Cod penal a unor infracțiuni prevăzute în prezent în legi penale speciale și care au o mai mare frecvență în practica judiciară. Între aceste infracțiuni, le regăsim și pe cele în materia traficului de persoane.
I.2.1 Cauze ale traficului de persoane
Cauzele și factorii de risc care au determinat nu numai apariția fenomenului traficului de persoane, ci și menținerea lui sunt multiple și interacționează în proporții diferite pentru fiecare caz în parte, constituindu-se însă într-un tablou general complex de susținere a fenomenului. Astfel, în ciuda eforturilor abilitate de a ține sub control acest fenomen, el continuă să se dezvolte având că origine:
factori exogeni (de ordin extern, ce fac trimitere la contextualitatea micro și macro socială generatoare de criminalitate în domeniu) și
factori endogeni (de ordin intern, în care regăsim propria istorie a vieții persoanei implicate în trafic).
În Strategia națională împotriva traficului de persoane pentru perioada 2006-2010, aprobată prin H.G. nr. 1.654/2006, se arată că abordarea fenomenului de trafic de persoane pornește de la o bună cunoaștere a cauzelor generatoare și a factorilor favorizanți. Studiile privind traficul de persoane includ un număr impresionant de cauze, de la săracie sau lăcomie, la discriminare în functie de gen, de etnie sau politici guvernamentale referitoare la migrație în țările de origine și/sau de destinație.
Conform cercetării sociologice realizate de IMAS în anul 2005, cu sprijinul UNICEFF, factorii de risc ai traficului de persoane se pot grupa în factori macrosociali, microsiciali și individuali, care interacționează în proporții diferite, de la un caz la altul. Astfel:
Factorii macrosociali au un nivel ridicat de generalitate și se referă la:
scăderea drastică a nivelului de trai al populației și somajul sau lipsa de acces la mijloace legitime de trai pentru mari segmente de populație;
lipsa/insuficiența unor programe educaționale relevante (educație sexuală, relații de cuplu, etc), precum și deficitul de oportunități educaționale pentru anumite segmente de populație;
un mediu socio-cultural tolerant la discriminare pe bază de gen sau etnie, precum și la comportamente de tipul violenței domestice;
dezvoltarea migrației internaționale pentru muncă;
ineficiența/slaba implicare a sistemului politic și juridic;
dezastrele naturale sau catastrofale care provoacă sărăcirea bruscă a unui număr mare de gospodării, în principal a celor care trăiesc predominant din agricultură;
abandonul familial.
Factorii microsiciali, plasați la nivelul unor grupuri sociale și al gospodăriilor, sunt:
sărăcia gospodăriei și lipsa de acces la locuri de muncă, prestații și programe de asistență socială disponibile;
nivel redus de educație și lipsa unei pregătiri profesionale, atât a persoanelor traficate, cât și a membrilor familiei lor de origine. Traficul de persoane este adeseori asociat cu abandonul scolar;
instabilitatea familială și/sau relații deficitare între adulți și copii;
comportamnetele deviante, precum alcoolismul, consumul de droguri, violența domestică și/sau antecedente penale;
Factorii individuali sunt extrem de diverși, spre exmplu:
discrepanța între nivelul de așteptări/scopuri și resursele (individului și gospodăriei) pentru atingerea acestora prin mijloace legitime;
disponibilitatea de a încălca unele norme legate în vederea unui loc de muncă în străinatate și lipsa de informare privind riscurile asociate;
dorința de aventură și/sau presiunea din partea “anturajului”;
relații sentimentale ratate și /sau debutul vieții sexuale la vârsta adolescenței, precum și o posibilă istorie de agresiuni sexuale;
labilitatea psihică, alienarea;
lipsa de încredere în propriile forțe și/sau un complex de inferioritate;
lipsa de încredere în ceilalți și în instituțiile care ar putea oferi asistență și suport.
Motivul determinant al practicării prostituției sau al căutării unui loc de muncă în altă țara îl constituie situația materială precară, combinată cu lipsa de perspectivă în ameliorarea acestei stări de fapt. Cele mai multe dintre victime aparțin unor familii în care unul dintre părinți sau chiar ambii sunt șomeri, confruntându-se cu mari dificultăți materiale sau ele însele au o situație familiară grea, fiind abandonate de soți și având în întreținere copii.
Un alt factor socioeconomic important este șomajul. În condițiile procesului continuu de restructurare economică, numeroase tinere, mai ales cele cu nivel scăzut de profesionalizare, nu își găsesc locuri de muncă, ajungând în postura de a alege prostituția ca mijloc de subzistență. În acest context, se evidențiază și nivelul scăzut al salariilor, care nu acoperă minimul necesităților – deci, chiar dacă, în situații excepționale, aceste persoane își găsesc un loc de muncă, sunt de obicei angajate fără documente oficiale și sunt prost plătite. De asemenea, motivația proxeneților în ceea ce privește orientarea lui ocupațională este centrată pe aceleași cauze de natură socioeconomică, șomajul fiind principalul indicator al angajării în acest tip de activitate.
Este necesar ca nivelul sărăciei să fie privit în foarte multe cauze, nu neapărat în termini absoluți, de neacoperire a necesarului subzistenței, ci și în termini relativi, persoanele implicate în trafic raportându-și situatia la cel care s-a impus ca un model al reușitei în plan social și anume: posesorul de câștiguri faciale, imediate, respectat de cei din anturajul propriu și nesancționat moral de opinia publică. Discrepanța dintre modelul social promovat și imposibilitatea obținerii mijloacelor necesare dobândirii lui este un factor major al alimentării traficului de persoane al acestui schimb, “profitabil” în care oamenii devin “mijloace de trai în inavuțire”.
Incapacitatea de adaptare la exigențele societății referitoare la ocuparea unui loc de muncă, incapacitatea provocată de exagerarea, de spradimensionarea acestor condiții, conduce la un dezinteres major pentru acumularea de cunoștințe și dezvoltarea unor aptitudini intelectuale adecvate. În aceste condiții, apare evident o devalorizare acută a sinelui, de natură să conducă la acceptarea oricărei conduite degradante în schimbul, profilului material, considerat a fi singurul obiectiv tangibil de către aceste persoane.
Ȋn ceea ce privește nivelul de instruire al victimelor, cele mai multe dintre acestea au absolvit 5-12 clase, distribuția acestora în funcție de timpul exploatării arătȃnd o repartizare relativ similară între exploatarea prin muncă și cea sexuală.
Carențele educaționale pot fi considerate ca fiind cele care precipită, de fapt, procesul angajării în prostituție sau proxenetism prin poziționarea subiectului în imposibilitatea de a alege altă alternativă.
Educația, ca rezultantă a nivelului pregătirii școlare și profesionale, dar și ca nivel al educației receptate și sedimentate în plan familial și social, este factorul de formare a responsabilității, înțeleasă nu neapărat în sensul asumării unei obligații anume sau de adoptare a unei conduite conform normelor sociale ale momentului, ci și în sensul capacității de raportare lucidă, realistă la complexul de circumstanțe ce se succed în viața personală și în care se include decisiv alternativele ocupaționale.
Persoanele studiate, atât traficanții, cât și victimele, în marea lor majoritate au un nivel de instruire foarte scăzut, datorat mai ales abandonării timpurii a sistemului școlar, fiind în același timp nemulțumiți de alternativele educaționale oferite.
Legislația penală, încă lacună și insuficient armonizată, abordarea din unghiuri diferite a fenomenului traficului de persoane, eficiența redusă a controlului în acest domeniu, contrabalansată de acțiunile tot mai bine organizate ale crimei transfrontaliere, ce exploatează rapid disfuncționalitățile existențe, sunt de asemenea cauze ale proliferării traficului de persoane.
În altă ordine de idei, problema reglementării juridice a prostituției este extrem de complexată și nu se poate reduce la instituționalizarea ei fără a ține seama de consecințele pe care această instituționalizare le poate avea supra societății. Ca și în alte țări, legiuitorii se confruntă, pe de o parte, cu cererea unei părți din public că prostituției feminine să i se acordă un statut legal, iar pe de altă parte, cu cererile celor care consideră că acest gen de prostituție este imoral și trebuie interzis. Este de precizat că într-o societate democratică nu se poate igrnora niciuna dintre aceste opțiuni, ceea ce determină de fapt, conținutul ambiguu și contradictoriu al mai multor sisteme juridice contemporane în materie de prostituție și prostituate; independent de conținutul tolerant sau respectiv al legilor, traficanții continuă să-și exercite “profesia”.
Prostituția, pornografia, homosexualitatea și transsexualitatea, pedofilia, corptia, etc. produc transformări rapide în conștiința majorității oamenilor, atât cu privire la acest aspect, dar mai ales referiotare la percepția deformată a relațiilor interumane, în care unele personae, aflate într-o anumită poziție, potențate de situația financiară, pot “exploata”, în diverse modalități, alte persoane aflate în poziții defavorizante din anumite puncte de vedere (vârsta, slăbiciuni fizice, stare materială precară, etc.).
“Comercializarea” relației umane implicate în prostituție, însoțită de promiscuitate, reflectă devalorizarea femeii în detrimentul bărbatului, condiția femeii fiind receptată de marea masă drept una de satisfacere a dorințelor sexuale. În timp ce bărbații care cumpără favoruri sexuale continuă să rămână persoane respectabile, femeile care vând favoruri sunt desconsiderate și stigmate ca fiind imorale. De altfel, această diferențiere se păstrează și la nivelul percepției proxenet – prostituată, în sensul că deși, în cele mai multe cazuri prostituata este victimă, aceasta este mai culpabilizată decât proxenetul care o exploatează. De asemenea, atitudinea mass-media, pentru care tematica sexuală și implicit cea referitoare la traficul de persoane în scop de prostituție, constituie doar prilejul unor subiecte incitante, ci nu o modalitate de a încerca să aducă în atenția opiniei publice fațetele complexe ale fenomenului, contribuie la permanentizarea lui.
Modelul familial, ce caracterizează familiile din care provin persoanele traficate sau implicate în trafic, indiferent dacă sunt organizate sau dezorganizate, își pune amprenta asupra comportamentului și orientării ocupaționale. Este vorba, în general, de familii în care alcoolismul, conflictele și antecedentele penale sunt o constantă, ca și lipsa afecțiunii parentale. La foarte multe cazuri sunt întâlnite episoade traumatizante în care părinții victimei sunt implicați în viol, incest, maltratare, abuz, abandon familial.
De această situație familială profită mulți dintre traficanții care mimează față de victimă interese de natură afectivă în momentul racolării. O dovadă în acest sens este și faptul că unele dintre victime au în momentul debutului ca postituate relații sentimentale cu proxeneții, acceptând ulterior, în virtutea acestor relații, statutul de prostituată sau de complice la proxenetism pentru a nu pierde acea relație despre care cred că le satisfice nevoia de afecțiune.
Carențele afective existente în mediul familial pot fi considerate unul dintre cauzele de prim rang în complexul etiologic.
Nivelul scăzut de instruire, precum și deficiențele de adaptare conferă persoanelor traficate o viziune limitată și deformată privind modul de integrare în viața socială: astfel, foarte multe decizii sunt luate fie pe baza unei percepții exagerate a obstacolelor în plan-socioprofesional, fie prin adaptarea la normele unor grupuri reprezentate ale unei “subculturi” (este vorba de rețele de traficanți).
În categoria factorilor endogeni se intersectează o serie de cauze ce se constituie la nivel individual în predispoziții pentru o astfel de orientare ocupațională. Dintre acestea, apreciem ca fiind semnificative următoarele:
diferențe structurale ale personalității persoanelor implicate în trafic: labilitate psihică, alienarea, orientarea antisocială, etc;
consecințele debutului vieții sexuale din perioada adolescenței, precum și ale agresării sexuale anterioare (în mediul familial, în grupul de prieteni sau la locurile ocazionale de muncă);
disponibilitatea de a exercita ocupații aparent intersante, ce promit o serie de avantaje: venituri substanțiale, întâlniri cu “personalități”, posibilități de călătorie și afirmarea în alt context social, etc.
I.2.2 Formele traficului de persoane
Traficul de persoane a cunoscut o creștere constantă în ultimii ani, devenind o problemă națională și internațională. Prevenirea și combaterea traficului de persoane (în special femei și copii) constituie aspecte ce reclamă din partea tuturor țărilor (de origine, tranzit, destinație) o abordare globală și internațională, adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire a traficului, de pedepsire a traficanților și de protecție a victimelor. O examinare atentă a cauzelor care au determinat apariția și proliferarea fenomenului traficului de persoane, la nivelul țării noastre, face posibilă gruparea acestora.
Formele traficului variază în funcție de:
numărul persoanelor implicate;
tipul de traficanți;
victime sau de “client” ori “consumatori”,
de gradul de organizare pe care se bazează extinderea traficului
și în raport de care traficul rămâne național sau se extinde peste granițe.
În tarficul de ființe umane pot fi implicate:
persoanele fizice (agenți de recrutare, contrabandiști, complici care au aubzat de poziția lor din cadrul autorităților administrative ale statelor implicate),
persoane juridice (companii hoteliere, de spectacol, agenții de turism, societăți de transport, firme de producție și distribuție de casete video, edituri, sex-shop-uri, companii care oferă spectacole de strep-tease, etc.)
Din perspectiva organizării traficanților, traficul îmbrăca următoarele forme:
traficul ocazional, când se raportează doar la transportarea internă/internațională a victimelor;
traficul în bande sau grupări mici, când traficanții sunt bine organizați și specializați în traficarea cetățenilor în afară granițelor, folosind aceleași rute;
traficul internațional, cel mai laboros organizat, derulat de rețele periculoase și greu de combatut.
Din perspectiva victimelor:
copiii traficați, traficul poate fi clasificat în funcție de natura abuzivă a actelor exercitate asupra lor și care vizează
aspectul social (abuz psihologic, fizic, atac sexual sau viol, supravegherea pentru împiedicarea deplasării ori liberei circulații a victimelor), lipsa puterii de decizie, lipsa accesului la servicii medicale, obligarea de a consuma alcool și droguri, avort forțat, malnutriție, forțarea victimei să-și recruteze la rândul ei rudele sau prietenii;
aspectul juridic (deposedarea de acte identitate, posedarea sau utilizarea de acte false, amenințările cu predarea la poliție);
aspectul economic (împovărarea cu datorii, neplata, reținerea unor plăți nejustificate).
1.3 Traficul de persoane și crima organizată
De-a lungul ultimelor decenii, dezvoltarea relațiilor interstatale pe toate planurile și progresele tehnologice au condus la internaționalizarea fenomenelor sociale și în acest context, a fenomenului criminalității. Dezvoltarea rapidă a tehnologiei a schimbat radical ritmul vieții economico-sociale și modalitățile de lucru la toate nivelurile. Aceasta a dat naștere, totodată, la noi forme de criminalitate, necunoscute anterior, a căror prevenire și contracarare reprezintă – pentru instituțiile abilitate – acțiuni, cel puțin într-o primă fază, dificile, uneori chiar imposibil de a fi întreprinse.
Fenomenul a căpătat proporții îngrijorătoare și este unanim recunoscut că, în prezent, rețelele de crimă organizată se extind dincolo de frontierele naționale, exploatând legăturile etnice, culturale și istorice pe tot globul. Grupurile criminale organizate au început să devină tot mai sofisticate, folosindu-și profitul, puterea și influența pentru a-și izola și proteja ierarhia de orice tentativă de descoperire și tragere la răspundere penală.
În anul 1988, cu ocazia primului Simpozion internațional privind crima organizată, desfășurat la sediul Secretariatului General al Interpolului de la Saint-Cloud/Franța, s-a acceptat următoarea definiție a crimei organizate: ”orice întreprindere sau grup de persoane, angajate într-o activitate ilegală continuă, care are drept scop principal obținerea de profituri, indiferent de frontierele naționale”.
Elemente în plus la definirea criminalității organizate au fost aduse prin Planul mondial de acțiune contra criminalității transnaționale organizate, adoptat de Conferința Ministerială a ONU desfășurata în noiembrie 1994 la Neapole.
Conform punctului 12 din acest plan, fenomenul poate fi caracterizat prin următoarele aspecte:
organizarea de grupuri în scopul unor activități criminale;
legaturi ierarhice sau legături personale care permit anumitor indivizi să conducă grupul prin sancțiuni interne stricte;
– recurgerea la violență, la intimidare și la corupție în vederea realizării unor profituri sau obținerii controlului asupra unor teritorii sau piețe;
reciclarea profiturilor ilicite, atât în folosul unei activități criminale, cât și pentru penetrarea economiei legale și dincolo de frontierele naționale;
cooperarea cu alte grupuri criminale organizate transnaționale.
O caracteristică deosebit de relevantă a grupării criminale organizate este nevoia constantă de acoperire legală a activităților sale, precum și capacitatea de a se infiltra în instituțiile guvernamentale, inclusiv în serviciile de vamă, poliție, organele judiciare și chiar în parlamentele naționale.
Un reputat analist al crimei organizate definește fenomenul, astfel: „comiterea planificată a infracțiunilor, motivată de obținerea profitului și de lupta pentru putere, cu relevanță deosebită fie pentru fiecare în parte, fie în ansamblu, dacă la comiterea lor au participat mai mult de două persoane, de-a lungul unei perioade lungi sau nedefinite de timp:
folosind structuri comerciale sau similare domeniului afacerilor;
folosind violența sau alte mijloace asemănătoare pentru a intimida;
exercitându-și influența în politică, mijloacele de informare în masă, administrația publică, sectorul judiciar sau economic”.
În „ Proiectul de recomandare privind principiile de bază în lupta împotriva crimei organizate” (3 decembrie 1999) al Consiliului Europei/Comitetul de experți pentru aspecte de criminologie și de drept penal ale crimei organizate, organizația criminală este definită ca „o asociație structurată, înființată de o perioadă de timp, formată din peste două persoane, acționând concentrat în vederea comiterii de infracțiuni care se pedepsesc cu privare de libertate sau cu ordin de reținere de minimum 4 ani sau cu o pedeapsă mai gravă, indiferent dacă astfel de infracțiuni sunt un scop ele însele sau un mijloc de a obține câstiguri materiale și, când este aplicabil, de a influența în mod defavorabil acțiunea autorităților publice”.
În Convenția Națiunilor Unite împotriva crimei organizate transnaționale, gruparea criminală organizată înseamnă un grup structurat de trei sau mai multe persoane, cu existență pe o anumită perioadă de timp și acționând concentrat, cu scopul de a comite una sau mai multe infracțiuni grave prevăzute în aceasta Convenție, pentru a obține, direct sau indirect, un beneficiu financiar sau material de alta natură.
În fine, prin crima organizată se înțeleg activitățile desfășurate de o organizație sau asociație ori de un grup constituit din cel puțin trei persoane, cu o structură determinată, în scopul realizării de beneficii materiale sau obținerii altor foloase, ca urmare a dobândirii și exercitării controlului asupra unor localități, cartiere, zone, piețe ori asupra unor sectoare economice, politice sau sociale, prin folosirea puterii economice de care dispun infractorii sau a forței rezultate din legăturile acestora cu ceilalți membri ai organizației, asociației sau grupului, ori prin folosirea violenței, intimidării, coruperii, șantajului sau prin alte asemenea mijloace frauduloase.
În concluzie, prin act de crimă organizată se înțelege orice act infracțional săvârșit de un membru al unei organizații sau asociații ori al grupului constituit în condițiile prevăzute mai sus, daca acel act a fost comis în folosul organizației sau asociației ori grupului din care acesta face parte.
Este considerat, de asemenea, act de crimă organizată, actul săvârșit de către o persoana fizică care, deși nu face parte din organizația, asociația sau grupul constituit în condițiile de mai sus, prin activitatea sa ajută ori înlesnește comiterea faptei.
Este unanimă opinia, în rândul specialiștilor din domeniu, potrivit căreia, traficul și abuzul de droguri, crima organizată și terorismul sunt amenințări care afectează grav securitatea națională și internațională. În acest context, trebuie spus că democrațiile în formare din Europa Centrală și de Est sunt deosebit de vulnerabile la aceste amenințări. Statele din aceste zone s-au confruntat – pe plan intern – cu o triplă transformare: de la economia centralizată la cea de piață; de la regimul politic autoritar la cel democratic; de la un sistem centralizat, de securitate, la un sistem național de securitate, independent. Fiecare dintre ele se află în diferite stadii, tranziția făcându-se în moduri diferite.
Pe de altă parte, oportunitățile pentru criminalitate și terorism au crescut ca urmare a libertăților democratice, deschiderii spre lumea civilizată și opțiunii pentru piețele libere. La începutul promovării acestor deziderate existau puține structuri care să reacționeze oportun la schimbări rapide, în special la schimbările economice. Structurile de ordine publică și de siguranță a statului, folosite de vechiul regim, pentru a păstra puterea, aveau o imagine publică proastă și au fost desființate, reorganizate sau fragmentate. La toate acestea se adaugă ritmul lent de formare și dezvoltare a societății civile, precum și a comunității de afaceri.
Ca o ironie, crima organizată a avut capacitatea de a umple o parte din vidul existent în perioada tranziției.
Democrațiile în formare au avut și mai au încă la dispoziție puține reglementări pentru a administra corect și legal tranzacțiile economice. Astfel, infractorii și-au putut desfășura nestingheriți activitățile economice ilicite, cum sunt fraudele bancare, extorcarea, comerțul ilicit, formarea ilegală de corporații, delapidarea și piața neagră.
Încălcarea sistematică a disciplinei tehnologice și financiare, inclusiv din partea organelor de control și a factorilor cu atribuții de conducere din economie, generalizarea practicii privind raportările fictive în toate domeniile vieții economico-sociale, au condus, pe de o parte, la multiplicarea mijloacelor de săvârșire a infracțiunilor, iar pe de altă parte, la o compromitere „de facto” a normelor de drept și a ideii de justiție.
Una din consecințele deosebit de nocive a constituit-o proliferarea activităților ilicite ale grupurilor infracționale care au alimentat economia paralelă.
Este evident faptul ca în contextul restructurării politice, economice și sociale, caracteristice perioadei de după 1989, precum și al schimbării survenite în modul de gândire și comportament al oamenilor, au apărut, printre altele, și diverse fenomene negative, unele deosebit de periculoase de natură a altera însuși conceptul de societate civilă.
Așa se face ca pentru mulți indivizi și chiar categorii de persoane, autentica libertate câștigată prin democratizare a însemnat, în fapt, conturarea acelor posibilități facile de săvârșire a unor infracțiuni cu înalt grad de violență și cu moduri de operare deosebite.
Odată cu formarea și consolidarea, în marile centre urbane, caracterizate de o viață social – politică și economică tumultoasă, a unor grupuri infracționale bazate pe interese materiale, de putere, presiune și control, un număr de organizații criminale din străinătate și-au creat și continuă să-și creeze legături în rândul infractorilor autohtoni și al unor oameni de afaceri, funcționari publici, responsabili politici, etc., dispuși a face compromisuri oneroase. Drept urmare, actele de contrabandă, traficul de droguri, prostituția, proxenetismul, afacerile cu autoturisme, spălarea banilor, fraudele financiar-bancare, contrafacerea și plasarea de monedă falsă, sustragerea și comercializarea ilicită a obiectelor de artă și patrimoniu, exploatarea ilegală a forței de muncă, introducerea frauduloasă de deșeuri toxice și radioactive, transferurile ilegale de capital în străinătate ș.a., au dobândit un caracter tot mai organizat și o dimensiune internațională.
În acest context o relevanță deosebită o prezintă crima organizată, ca fenomen global, care, datorită consecințelor negative produse, a constrâns organismele specializate la nivel de stat sau internațional să întreprindă măsuri mai hotărâte de prevenire și de combatere. Crima organizată vizează, în mod direct, obiective a căror realizare afectează grav securitatea națională, deoarece rețelele clandestine acționează sistematic, deplin conspirat, urmărind să controleze și să pună în dependență, pe calea corupției, șantajului și violenței, actul decizional la nivel statal.
Infracționalitatea transfrontalieră operează în cadrul unor rețele de tip mafiot, organizate în interiorul mai multor state, rețele care vehiculează sume semnificative de bani, racolează persoane (inclusiv din cadrul instituțiilor statale) cu ajutorul cărora poate practica actul ilegal. Mai mult, fenomene precum traficul de droguri, migrația ilegală și contrabanda cu bunuri de larg consum se manifestă la nivel transnațional, afectând securitatea mai multor state, inclusiv a României. În prezent, una din manifestările transfrontaliere predominante ale criminalității internaționale organizate o reprezintă migrația ilegală, care este generată de situația politică, socială și economică din țările de origine a migranților și care se poate dezvolta, de la caz la caz , în țările de tranzit, putând produce efecte grave în țările de destinație (țintă). În mod asemănător se propagă și celelalte acțiuni ilegale transfrontaliere (traficul de droguri, traficul de arme, muniții, materiale explozive și radioactive, produse periculoase, stupefiante și precursori, autoturisme de lux furate, traficul de persoane, contrabanda etc.) acest fapt exprimând tendința creșterii amplorii spațiale a nivelului de implicare a unor rețele internaționale și de structurare ca o veritabilă afacere deosebit de profitabilă.
Alăturându-se spațiilor tradiționale ale crimei organizate, teritoriile Europei Centrale și de Est, precum și ale republicilor fostei URSS au devenit în ultimul deceniu, scena pe care se desfășoară activități de mare anvergură ale organizațiilor criminale care și-au construit strategii proprii, exploatând la maximum dislocarea economică, deschiderea granițelor, controlul social relaxat, mecanismele privatizării, descentralizarea puterii, gradul ridicat de corupție în sistemul politic, financiar și administrativ.
Traficul de persoane este o parte componentă a migrației ilegale, fiind un fenomen deosebit de periculos, de pe urma căruia se obțin câștiguri substanțiale, fiind organizat și desfășurat de rețele criminale bine structurate.
Incluzând traficarea migranților ilegali pentru muncă dar, în special traficul de persoane în scopul exploatării sexuale a femeilor și copiilor, constituie un fenomen global de mari proporții din care grupările din crima organizată realizează profituri imense.
Aceste grupări de crima organizată sunt elemente esențiale ale structurilor care controlează aceasta piață a sexului comercializat, implicarea lor luând formele cele mai diverse. De exemplu, sindicatele crimei organizate pot opera independent sau în cooperare cu alte entități, cum ar fi proxeneții, chiar autoritățile sau alte grupări criminale. Asocierea dintre grupurile de crimă organizată și indivizii care nu sunt implicați în activități ilegale (patronii de afaceri in domeniul prostituției, unde aceasta este legalizată), sunt o practică obișnuită, datorită faptului că aceste grupuri sunt capabile să le ofere protecție și să opereze transnațional pe piața sexului ilegal în scopul alimentării continue a stabilimentelor cu femei din țările sărace.
Traficul de persoane se dezvoltă cu o viteză alarmantă. Acesta include transferul ilegal de imigranți ilegali, a femeilor, pentru a fi angajate în activități de prostituție, a forței de muncă, pentru munci în condiții inumane, traficul de copii și adopțiile ilegale la prețuri exorbitante.
Sud-estul Europei este una din cele mai importante regiuni de tranzit pentru imigranții ilegali din Turcia, China, Iran, Pakistan, Bangladesch, Irak, Afganistan și din alte țări ale Orientului Mijlociu și Asia, în drumul lor spre Uniunea Europeană. Ea este, de asemenea, și o regiune – sursă, grupurile de imigranți ilegali români, albanezi și rromi fiind printre cele mai numeroase în UE. Ritmul de dezvoltare a acestui tip de activitate este motivat de profiturile relativ mari față de costurile și riscurile implicate. Comparativ cu traficul de droguri, traficul de persoane este considerat în majoritatea țărilor europene o infracțiune minoră, însoțită de pedepse ușoare. Acest tip de trafic nu necesită un echipament special și nici o rețea organizată de distribuție (ca în cazul drogurilor). În caz de pericol, imigrantul (care plătește în avans pentru „serviciu”) poate fi abandonat cu ușurință de ghizi și în practică se întâmplă frecvent această situație.
Datorită poziției lor, Bulgaria și România sunt cele mai importante puncte de intrare pentru imigranții ilegali. Până de curând și Bosnia-Herțegovina și Serbia au fost puncte de intrare semnificative pentru numeroși imigranți, frecvenți fiind iranienii și chinezii.
Traficul cu femei și fete pentru industria de sex reprezintă un aspect chiar mai alarmant și mai deranjant al traficului de persoane. În cele mai multe cazuri implică coerciția, violența și umilirea victimelor. Femeile și fetele traficate sunt frecvent forțate să practice prostituția, ținute în condiții de sclavie, brutalizate, lipsite de hrană, apă, somn și îngrijiri medicale, vândute ca bunuri proprii de către un traficant la altul. Multe dintre ele sunt fete sub 18 ani și au fost convinse să-și părăsească căminele (cu promisiuni false de locuri de muncă bine plătite sau căsătorii) ori au fost chiar răpite. În ultimii ani (după terminarea războiului în fosta Iugoslavie), traficul de femei din /în și prin statele din Sud-estul Europei a crescut în ritm alert. Statele succesoare fostei Iugoslavii (în special cele cu o prezență internațională semnificativă) au devenit importante țări de destinație pentru femei și fete din Ucraina, Rusia, Republica Moldova și România, Belgrad-ul a devenit unul din cele mai importante centre de tranzit. Bulgaria, Macedonia și Albania sunt astăzi, de asemenea, țări de tranzit cruciale pentru traficul de femei.
Principalele tendințe care definesc evoluția fenomenului criminalității transfrontaliere sunt:
amplificarea și diversificarea fenomenului infracțional transfrontalier, dobândirea unui caracter tot mai bine organizat, conspirat și internaționalizat;
specularea abilă a legislației existente și atragerea unor persoane cu funcții de decizie din instituții cu atribuții în lupta împotriva fraudelor vamale și a corupției, la asigurarea protecției operațiunilor ilegale desfășurate;
diversificarea formelor de valorificare a produselor, valorilor și avantajelor rezultate din infracțiuni, menite să ascundă sursele venitului ilicit și să îl amplifice (jocuri de noroc, rețeaua cazinourilor, intensificarea traficului ilicit cu obiecte de artă și din patrimoniul cultural național etc.);
extinderea fenomenului de conexare a infracțiunilor aducătoare de mari venituri cu alte infracțiuni violente, cu amploare și consecințe grave în rândul populației (acțiuni teroriste, destabilizatoare etc.), în vederea asigurării finanțării acestora din urmă;
scăderea numărului de infracțiuni comise cu violență și creșterea ponderii infracțiunilor a căror săvârșire presupune organizare, pregătire minuțioasă și dotări tehnice de vârf;
extinderea paletei infracționale și în domeniul tehnologiei informației (IT), prin accesarea frauduloasă și neautorizată a bazelor de date ale instituțiilor cu competențe în domeniul securității naționale, în vederea exploatării informațiilor astfel obținute;
schimbarea permanentă a rutelor utilizate și a mărfurilor sau produselor traficate la „cerințele pieții”. Astfel este de așteptat o creștere a traficării stupefiantelor sintetice dinspre vestul continentului spre est. România, dintr-o țară preponderent de tranzit a stupefiantelor, a devenit și o piață de consum;
diversificarea formelor de sustragere de la controlul legal și de specialitate al trecerilor peste frontieră a produselor periculoase, a speciilor periclitate de faună și floră sălbatică, a materialului lemnos și celui genetic forestier;
transformarea României, dintr-o sursă de „forță de muncă la negru” într-un „consumator”, pentru cetățeni ai unor state din Asia, Africa și chiar din Europa, ceea ce va determina mutații în volumul, sensul și destinația migrației ilegale, precum și a infracțiunilor conexe.
Caracterisicile etapei parcurse pe drumul aderării la Uniunea Europeană, experiența acumulată, precum și poziția geo-strategică a României, pe teritoriul căreia se intersectează numeroase drumuri comerciale euro-asiatice, direcții de tarfic ilicit și contrabandă clasice determină luarea în considerare a următorilor factori de risc:
lărgirea ariei de acțiune a grupărilor internaționale de crimă organizată, prin atragerea infractorilor din spații mai largi și proliferarea tentativelor privind toate tipurile de fraudă, inclusiv cea vamală, contrabandă și trafic ilicit de bunuri și mărfuri etc.;
manifestarea pregnantă a unor grupări ale rețelelor internaționale de crimă organizată cu experiență mondială (globalizarea crimei organizate);
migrația ilegală generată de situația economică, socială sau politică din țările de origine, care conduce la apariția unor fluxuri masive de imigranți spre România și care au ca destinație finală statele membre ale Uniunii Europene;
proliferarea rețelelor de traficanți de ființe umane;
vecinătatea cu unele zone geografice cu potențial conflictual, din punct de vedere etnico-religios sau terorist;
prezența pe teritoriul României a unor cetățeni străini, implicați în acțiuni ilegale, proveniți din zone geografice cu potențial de risc major;
amplificarea tranzitului ilegal și dezvoltarea pieței interne de droguri și precursori concomitent cu schimbarea unor rute tradiționale;
riscul suplimentar ca emigranții ilegali care trec frontiera României sau a statelor membre ale Uniunii Europene, să desfășoare activități de contrabandă cu produse solicitate pe piața neagră a Europei;
proliferarea rețelelor teroriste, cu toate implicațiile acestora;
comerțul ilegal cu produse strategice, substanțe radioactive, deșeuri toxice și alte materiale periculoase;
fraudele vamale comerciale, inclusiv cele din categoria mărfurilor subevaluate și a spălării de bani, ce se manifestă la frontiere;
amplificarea și diversificarea actelor de corupție în rândul personalului instituțiilor statului ce concură la securizarea integrată a frontierei și tergiversarea soluționării cazurilor constatate;
operațiuni vamale ilegale, ce aduc atingere legislației în domeniul protecției consumatorului, mediului, florei și faunei, drepturilor de proprietate intelectuală, bunurilor din patrimoniul național;
legislația permisivă în domeniul înființării societăților comerciale ce au ca obiect de activitate operațiuni de comerț exterior și lipsa măsurilor legale de combatere a firmelor fantomă.
Cap. II Modalități de traficare a persoanelor și fenomenul ilicit de persoane în România
Potrivit Raportului de monitorizare al Comisiei Europene, prezentat în luna mai 2006, se menționa procesele înregistrate în țara noastră și în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, în principal în ceea ce privește combaterea rețelelor de traficanți și afirma că România “rămȃne o țară de tranziție și într-o mică măsură, o țara de origine și destinatie”, pentru traficul de persoane. De asemenea, Raportul Anual al Departamentului de Stat al SUA referitor la traficul de persoane, dat publicității în luna iunie 2006, confirmă că România “și-a îmbunătățit semnificativ eforturile de combatere a traficului de persoane și a făcut progrese în îmbunătățirea combaterii activităților antitrafic” prin înființarea Agentiei Naționale Împotriva Traficului de Persoane.
II.1 Victimele traficului de persoane
Avȃnd în vedere distincția, făcută de prof. Raymond Gossin, între “prima victimologie” – axată pe cercetarea fundamentală – și a “doua victimologie” – preocupată exclusiv de sprijinul și asistența victimei – apreciem că victimologia este o ramură a criminologiei care se ocupă de personalitatea victimelor, de statutul lor psihosocial, de gradul de vulnerabilitate și în ultimă instanță, de protecția acestora, în raport de anumite infracțiuni săvȃrșite asupra acestora.
Printre factorii externi care pot influența criminogeneza se situează uneori, potrivit unor rezultate ale mai multor anchete victimologice, comportmanetul victimei, atitudinea sa prealabilă. Ȋn unele cazuri, victima poate nu numai să provoace actul victimizat, dar să și producă chiar tentația comiterii acestuia (neglijența, imprudența, cuvinte sau acțiuni injuste, exhibiționism al bunurilor pe care le posedă etc.)
Victime ale traficului sunt considerate:
persoanele care au fost supuse la violență, abuzuri de autoritate sau la amenințări care au stat la baza intrării lor în acest proces ce a dus la exploatarea lor sexuală sau au survenit pe parcursul acestuia;
acele persoane care au fost înșelate de organizatori/traficanți și care au crezut că au un contract de muncă atrăgător fără nici o legătură cu comerțul sexual, sau pur și simplu un loc de muncă obișnuit;
acele persoane care sunt conștiente de adevăratele intenții ale organizatorilor/traficanților și care au consimțit anterior la această exploatare sexuală datorită situației vulnerabile în care se aflau. Abuzarea de situația de vulnerabilitate a victimelor este inclusă, deci în mod expres ca element constitutiv al traficului. Prin situația de vulnerabilitate a victimilor trebuie înțeles orice tip de vulnerabilitate, fie ea psihică, afectivă, familială, socială sau economică. Pe scurt, este vorba de ansamblul de situații disperate care poate face un om să accepte exploatarea sa sexuală. Persoanele care abuzează de o astfel de situație comit o flagrantă încălcare a drepturilor persoanei umane și aduc atingere demnității și integrității sale, la care nu se poate renunța în mod normal.
Situațiile posibile sunt diverse: pot fi răpite femei în scopul exploatării sexuale, pot fi seduși copii cu scopul de a fi utilizați în rețele de pedofilie sau prostituție, pot fi comise acte de violență de către proxeneți pentru a menține prostituatele sub jugul lor, se poate abuza de vulnerabilitatea unui(ei) adolescent(e) sau a unei persoane adulte, victimă a violențelor sexuale sau nu, sau mai simplu, se poate abuza de situația precară și sărăcia unei persoane adulte care dorește pentru ea însăși sau familia ei o situație mai bună. Dar aceste cazuri diferite reprezintă mai degrabă o diferență a gradului de exploatare decât a naturii unui fenomen care poate fi întotdeauna considerat trafic și care se bazează pe utilizarea acestor metode.
Anchetele și urmările penale trebuie direcționate împotriva traficanților și nu împotriva victimelor faptelor lor. Eficacitatea anchetelor și a urmărilor penale împotriva traficanților depinde în foarte mare măsură de disponibilitatea victimelor de a denunța poliției fapte și de a fi martori. În practică, victimele rareori denunță autorităților publice faptele, deoarece riscă să fie arestate, închise și expluzate ca persoane fără forme legale sau ca persoane care practică prostituția. Trebuie adoptate măsuri pentru încurajarea și asistarea victimelor pentru ca acestea să denunțe faptele la care au fost supuse și autorii acestora și să intervină ca martori și acționat astfel încât sistemul de justiție penală să reacționeze prin punerea în aplicare a unui “tratament echitabil”.
Traficul de persoane poate avea consecințe materiale și morale grave pentru victime, de care anchetele și urmăririle penale îndreptate împotriva delincvenților nu țin cont. Acordarea sprijinului și asistenței necesare victimelor care doresc să coopereze prin furnizarea de informații ca mortori poate să ajute la eliminarea traficului sau descurajarea tarficanților.
În ceea ce privește locurile de origine a victimelor, în lista județelor cu cele mai multe victime identificate putem găsi reprezentate toate regiunile istorice (Muntenia, Moldova, Dobrogea, Transilvania și Oltenia): Argeș – 56; Constanța – 53; Dolj – 54; Iași – 45; Mureș – 61; Teleorman – 66. În timp ce județe precum Teleorman (54), Mureș (44), Dolj (31), Botoșani (32), Bistrița Năsăud (23) sau Bihor (22) au constituit principalele surse pentru traficul în scopul exploatării prin muncă forțată, Argeș (25), Brăila (23), Buzău (28), Constanța (30), Galați (28) sau Iași (26) au înregistrat cele mai multe cazuri de trafic pentru exploatare sexuală. O dată în plus, se poate observa că orașul București, deși este principalul punct de plecare în transportul victimelor către țările de destinație și o importantă arie de recrutare, nu a constituit în același timp o sursă importantă pentru tarfic, înregistrând un număr relativ mic de locuitori traficați.
Un număr de 105 cetățeni români au fost traficati în România, astfel: 84 pentru exploatare sexuală, 14 pentru muncă forțată, 1 pentru cerșetorie, 2 pentru pornografie infantilă, 2 pentru pornografie prin internet, 1 pentru furturi mărunte, 1 caz neprecizat.
Victimele provin dintr-un număr de 22 de județe, printre care, pentru exploatare sexuală relevante sunt Buzău (24), Iași (14) și Argeș (9), iar județele Olt (8), Timiș (5) și Prahova (4) sunt printre județele sursă pentru exploatarea prin muncă forțată.
Ca o concluzie, lupta contra tarficului de persoane presupune un compromis între voința de a proteja victimele și a oferi perspective de viitor, pe de o parte și combaterea rețelelor de traficanți, pe de altă parte, acțiuni ce pot avea succes printr-o colaborare eficace între serviciile de poliție, parchete și instanțe, pe de o parte și centrele de primire specializate pe de altă parte.
II.2 Traficanții de persoane – recrutare, transportare și exploatare
Deși modalitățile concrete de traficare a persoanelor diferă de la o speță la alta, privind în ansamblu fenomenul, putem contura în linii mari modul în care traficanții acționează, precum și etapele parcurse până la exploatarea efectivă a victimelor. De asemenea, pe baza anumitor trăsături frecvent întâlnite, putem realiza și un profil al traficanților și al victimelor.
În majoritatea cazurilor, recrutarea se realizează prin promiterea unor locuri de muncă bine plătite în străinătate. După ce încrederea victimelor a fost câștigată, se trece la cea de-a doua etapă a traficului de persoane, și anume transportul. După ajungerea la destinație, victimelor le sunt reținute documentele de călătorie și actele de identitate și sunt cazate sau găzduite și exploatate direct de către traficanții care le-au recrutat, fie sunt transferate către alți traficanți, în schimbul unor sume de bani, pentru a fi exploatate de aceștia.
Spre deosebire de infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr. 678/2001, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, NCP:
prevede adăpostirea drept modalitate alternativă a elementului material cu o sferă mai largă față de cazare și găzduire prevăzute în fostul art. 12 din Legea 678/2001 armonizând dispozițiile legislației interne cu cele ale Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate din 15 noiembrie 2000;
prevede noțiunea generică de constrângere, spre deosebire de vechea incriminare care făcea referire numai la amenințare sau violențe;
definește în art. 182 NCP noțiunea de exploatarea unei personae;
prevede ca variantă agravată a infracțiunii comiterea traficului de persoane de către un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu.
Cap III. Considerații criminologice privind traficul de persoane și mijloace juridice de combatere
III.1 Metodologia investigării infracțiunilor de trafic de persoane
Traficul de ființe umane în scopul exploatării sexuale reprezintă un delict internațional comis de rețelele organizate, caracterizate prin mobilitatea și adaptarea rapidă la schimbări (de exemplu modificarea legislației unui stat) prin reorganizarea propriilor structuri. Astfel, s-a adeverit că anumite organizații implicate în trafic oferă un sistem de rotație a femeilor pe care le exploatrează dintr-o țară în alta pentru a putea evita orice supraveghere posibilă. Pentru a fi eficiente, acțiunile împotriva acestor organizații trebuie coordonate, atȃt în ceea ce privește actoii cȃt și în ceea ce privește nivelurile de intervenție.
În noul Cod penal, infracțiunile în materia care ne interesează le regăsim în Capitolul VII, intitulat „Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile” din cadrul Titlului I – „Infracțiuni contra persoanei”. Sunt incriminate următoarele fapte penale: sclavia (art. 209), traficul de persoane (art. 210), traficul de minori (art. 211), supunerea la muncă forțată sau obligatorie (art. 212), proxenetismul (art. 213), exploatarea cerșetoriei (art. 214), folosirea unui minor în scop de cerșetorie (art. 215) și folosirea serviciilor unei persoane exploatate (art. 216).
Obiectul juridic generic al acestor infracțiuni se înscrie în sfera mai cuprinzătoare a obiectului juridic generic al infracțiunilor contra persoanei, cuprinse în Titlul I al Părții speciale a noului Cod penal, și care este reprezentat de relațiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei. Fiecare capitol din cadrul Titlului I al Părții speciale a noului Cod penal protejează doar anumite atribute ale persoanei. Normele cuprinse în Capitolului VII – „Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile”, protejează acea libertate a individului, care se află în incompatibilitate cu exploatarea acestuia de către alte persoane. Acest aspect diferențiază infracțiunile analizate de celelalte infracțiuni care urmăresc, la rândul lor, ocrotirea libertății persoanei.
În ceea ce privește obiectul material, acesta poate fi reprezentat de corpul victimei, în măsura în care se acționează în mod nemijlocit asupra acestuia.
De regulă, subiectul activ este necircumstanțiat. Subiectul pasiv al infracțiunilor în materia traficului și exploatării persoanelor vulnerabile este, de multe ori, circumstanțiat.
În ceea ce privește latura obiectivă, elementul material se realizează prin comiterea acțiunilor prevăzute în normele incriminatoare.
Din punctul de vedere al laturii subiective, infracțiunile se săvârșesc întotdeauna cu intenție. În cazul traficului de persoane și traficului de minori, intenția este directă și calificată prin scop, urmărindu-se exploatarea victimelor. Tot cu intenție directă este săvârșită și infracțiunea de folosire a unui minor în scop de cerșetorie.
Sub aspectul formelor infracțiunilor, actele preparatorii sunt posibile, cu o singură excepție, însă nu sunt incriminate. În cazul folosirii unui minor în scop de cerșetorie, acestea nu sunt posibile, fiind vorba despre o infracțiune de obicei. Tentativa este pedepsită doar în cazul infracțiunilor de sclavie, trafic de persoane, trafic de minori și în cazul variantei agravate a proxenetismului, atunci când fapta se săvârșește prin constrângere.
Legiuitorul a reglementat variante agravate doar în cazul infracțiunilor de trafic de minori, proxenetism și exploatare a cerșetori.
În ultimii ani, în România a luat amploare fenomenul de exploatare a cerșetoriei practicate de copii, precum și a celei practicate de persoane cu dizabilități fizice ori psihice. În cele mai multe dintre cazuri, în spatele acestor persoane stau traficanții, care își însușesc sumele de bani sau bunurile primite de la trecători. Legiuitorul a sancționat astfel de situații, reglementând în noul Cod penal infracțiunea de exploatare a cerșetoriei.
Conținutul juridic al infracțiunii de exploatare a cerșetoriei este redat de art. 214 din noul Cod penal. Potrivit acestuia:
„(1) Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilități fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activități se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta este săvârșită în următoarele împrejurări:
a) de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerșește;
b) prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.”
În multe situații, persoanele majore apelează la mila publicului, folosindu-se în acest scop de copii. Situația a fost sesizată de legiuitor anterior adoptării noului Cod penal, acesta sancționând prin intermediul art. 133 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a se folosi de acesta pentru a apela în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor financiar sau material.
Textul legal lasă însă nesancționată fapta majorului care nu are calitatea de părinte sau reprezentant legal al copilului, dar care se folosea de acesta pentru a apela la mila publicului. Art. 215 din noul Cod penal vine să înlăture acest neajuns, întrucât sancționează fapta oricărei persoane majore care se folosește de un minor în scop de cerșetorie. Cu toate că marchează o evoluție în ceea ce privește incriminarea faptelor în materia traficului de persoane, noua reglementare poate fi, la rândul ei, îmbunătățită. Ar fi fost indicată realizarea unei armonizări în ceea ce privește denumirile infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori. Deși ar fi părut logic ca denumirile celor două fapte penale sancționate să fie „traficul de persoane majore” sau „traficul de persoane adulte” și „traficul de minori”, legiuitorul a optat pentru denumirile „traficul de persoane” și, respectiv, „traficul de minori”.
Deși, în opinia noastră, nu era necesar, legiuitorul a prevăzut din nou ca variantă agravată a infracțiunii de proxenetism, situația în care victimele sunt constrânse la practicarea prostituției. În sfera infracțiunilor privind traficul de persoane și exploatarea persoanelor vulnerabile ar fi trebuit inclusă și infracțiunea de pornografie infantilă. Conținutul juridic al infracțiunii de folosire a unui minor în scop de cerșetorie este redat de art. 215 din noul Cod penal. Potrivit acestuia, „fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezența unui minor, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”
Noul cod penal elimină dubla incriminare a situației în care o persoană este lipsită de libertate în scopul de a fi obligată la practicarea prostituției. Infracțiuni precum „folosirea unui minor în scop de cerșetorie”, „exploatarea cerșetoriei” și „folosirea serviciilor unei persoane exploatate” au fost consacrate în premieră de noul Cod penal. Organizarea săvârșirii infracțiunilor în materia traficului de persoane nu a mai fost incriminată. Infracțiunea prevăzută de art. 17 din Legea nr. 678/2001 și cea de pornografie infantilă nu au mai fost incluse în sfera infracțiunilor în legătură cu traficul de persoane. În ceea ce privește procedura judiciară, urmărirea penală se va efectua în mod obligatoriu de către procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Pentru dovedirea comiterii unei infracțiuni în materia traficului de persoane, organele de urmărire penală vor putea cumpăra victime de la traficanți și vor putea încheia convenții având ca obiect serviciile acestora. Competența pentru judecata în primă instanță va aparține tribunalului. Judecarea infracțiunii de trafic de minori se va face în ședință nepublică. În tot cursul procesului, victimelor traficului de persoane trebuie să li se asigure asistență judiciară.
III.2 Prevenirea și combaterea traficului de persoane
Metodele de prevenție a infracționalității pot fi împărțite generic în tehnici de prevenție primară și tehnici de prevenție secundară. Prevenția primară este îndreptată spre adresarea motivelor ce stau la baza acestei infracțiuni la scară largă, în timp ce prevenția secundară urmărește identificarea grupurilor specifice cu riscul de a deveni fie infractori, fie victime ale anumitor categorii de infracțiuni.
Protocolul de la Palermo prevede ambele forme și constituie o premieră în includerea măsurilor de prevenție a traficului de ființe umane. Astfel, conform art.9,
Statele Părți stabilesc politici, programe și alte măsuri de ansamblu pentru:
prevenirea și combaterea traficului de persoane și
protecția victimelor traficului de persoane, în special a femeilor și copiilor, împotriva unei noi acțiuni ale cărei victime ar putea fi .
Statele Părți depun eforturi pentru a lua măsuri, precum cercetări, campanii de informare și campanii prin mass-media, în același rînd inițiative sociale și economice, în scopul prevenirii și combateriitrafi cului de persoane.
Politicile, programele și alte măsuri includ, după cum este necesar, o cooperare cu organizațiile neguvernamentale, cu alte organizații competente și cu alte elemente ale societății civile.
Statele Părți iau sau consolidează, pe calea unei cooperări bilaterale sau multilaterale, măsurile pentru remedierea factorilor care fac persoanele, în special femeile și copiii, vulnerabile în fața traficului, precum sărăcia, subdezvoltarea și inegalitatea șanselor.
Statele Părți adoptă sau întăresc, pe calea unei cooperări bilaterale ori multilaterale, măsurile legislative ori altele, precum măsuri de ordin educativ, social sau cultural pentru a descuraja cererea care favorizează orice formă de exploatare a persoanelor, în special a femeilor și a copiilor, care are ca scop traficul.
Acest articol face referire la așa metode, cum sînt campaniile de sensibilizare a publicului, programele de dezvoltare menite să consolideze capacitățile organelor de drept. Cele mai frecvente sunt programele de sensibilizare a publicului privitor la riscurile traficului. O astfel de abordare poate fi eficientă dacă este făcută într-un mod informativ, fără atitudini de superioritate și discriminare. Campaniile de informare au scopul de a oferi date exacte persoanelor care doresc să imigreze, oferindu-le posibilitatea de a lua decizii informate și înțelepte.
Îmbunătățirea metodelor de diseminare a informației referitoare la migrația ilegală poate contribui la prevenirea traficului. Nu există valoare pozitivă în viața societății care să nu fie cultivată sau promovată de familie; în același timp, se poate afirma că nu există valoare negativă antisocială pe care traficanții să nu o susțină. Dezvoltarea și existența acestui fenomen constituie una dintre cele mai perfide și eficace strategii pentru a submina existența unui stat, a intereselor sale fundamentale. Așadar, în scopuri educative se impune:
introducerea în școli a programelor de educație sexuală, o atenție deosebită acordîndu-se egalității între femei și bărbați, respectării drepturilor omului și a demnității ființei umane, protejării drepturilor copilului și ale părinților săi, ale tutorilor sau ale altor persoane legal responsabile de copil;
includerea în programele de educație școlară a informațiilor privind atît riscurile la care copiii sau tinerii pot fi supuși (exploatarea, abuzul sexual, trafi cul de persoane), cît și mijloacele de apărare; difuzarea acestor informații tinerilor care nu mai sunt integrați în sistemul școlar, părinților;
oferirea unei educații băieților și fetelor care să evite stereotipurile sexuale; profesorii și educatorii să includă în procesul de educație dimensiunea egalității între sexe;
introducerea și/sau dezvoltarea unor programe de instruire a personalului polițienesc pentru a permite acestuia să cîștige competențe specializate în domeniu;
organizarea unor instruiri specifice destinate personalului social, medical, didactic, diplomatic, consular, juridic, vamal pentru ca acesta să poată realiza identificarea cazurilor de trafic de persoane în scopul exploatării sexuale și să poată întreprinde măsurile necesare
Prevenția terțiară cuprinde toate eforturile de a pune capăt comportamentului criminal sau de a preveni repetarea altei infracțiuni, inclusiv a revicti mizării victimelor.
Cap. IV Măsuri și inițiative legislative europene privind prevenirea și combaterea traficului de persoane
Traficul este un fenomen care îmbrăca mai multe forme și acționează în mai multe sectoare, având implicații asupra mai multor ramuri ale societății. Ținând cont de natura fenomenului, pentru că luptă împotriva traficului să fie eficientă, ea trebuie să fie coordonată atât la nivel național cât și internațional.
IV.1 Cadrul juridic internațional privind traficul de persoane
Cooperarea judiciară în lupta împotriva traficului de persoane înseamnă conlucrarea sistematică a unor instituții cu atribuții în cercetarea și combaterea fenomenului de trafic de ființe umane având ca scop asigurarea și respectarea atribuțiilor fundamentale ale persoanei (viață, integritatea corporală, libertatea, inviolabilitatea, onoarea și demnitatea).
Având în vedere sistemele juridice diferite, legislația neunitară, politicele penale și sociale diferite ale statelor, cooperarea internațională este mult mai dificilă în lupta împotriva traficului de persoane.
Cu toate acestea, acest deficit poate fi înlăturat numai prin adoptarea unor legislații interne și internaționale corespunzătoare care să permită o cooperare internațională efectivă între toate instituțiile cu atribuții de aplicare a legii, inclusiv a organizațiilor neguvernamentale.
Convențiile internaționale în domeniu, la care România a devenit parte prin semnare sau ratificare, constituie instrumente juridice care permit atât o cooperare informală cât și judiciară.
Protocolul privind prevenirea, reprimirea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotrivă criminalității transnaționale organizate recomandă o cooperare internațională de tip informal, în sensul că:
Statele părți depun eforturi pentru a lua măsuri, precum cercetări, campanii de informare și campanii prin mass-media, precum și intiative sociale și economice, în scopul prevenirii și combaterii traficului de persoane.
Politicile, programele și alte măsuri stabilite presupun o cooperare cu organizațiile neguvernamentale, cu alte organizații competente și cu alte elemente ale societății civile.
Evident că nu se poate contesta rolul pe care îl au instituțiile și organizațiile guvernamentale și neguvernamentale care au în obiectul lor de activitate apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, însă violabilitatea combaterii fenomenului traficului de persoane necesită o cooperare judiciară internațională între instituțiile cu atriburii în acest sens.
Ca urmare a evoluție legislative internaționale (Convenția Europeană privind Extrădarea – Paris, 1957; Protocoalele adiționale a Convenției Europene de asistență juridicară în materie penală – Strasbourg, 1972; Convenția privind valoarea internațională a hotărârilor respective – Haga, 1970; Convenția Europeană privind transferul persoanelor condamnate – Strasbourg, 1983), ce a culminat cu Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, care cuprinde reglementări în domeniul extrădării și asistenței judiciare internaționale cu Convenția Uniunii Europene din 29 mai 2000, al doilea Protocol adițional a Convenției a Consiliului Europei din 8 noiembrie și Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane din 16 mai 2005, care cuprind reglementări cu privire la asistența judiciară internațională în materie penală, în România a fost adoptată și actualizată Lege nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.
IV.2 Incriminarea și sancționarea infracțiunii de trafic de persoane la nivelul UE
Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, completează Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, având ca scop prevenirea și combaterea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor. Pentru realizarea acestui lucru se cere din partea țărilor de origine, de tranzit și de destinație o apropiere globală și internațională cuprinzând măsuri destinate prevenirii traficului, o acțiune vizând pedeapsa traficanților și protecția victimelor acestui trafic, în special prin respecatrea drepturilor fundamentale internaționale recunoscute.
Fiind un instrument internațional de prevenire, reprimire și pedepsire a traficului de persoane, acest protocol are ca obiect:
prevenirea și combaterea traficului de persoane, acordând o atenție specială femeilor și copiilor;
protecția și ajutorarea victimelor unui astfel de trafic, respectând pe deplin drepturile lor fundamentale;
promovarea cooperării între statele părți în vederea atingerii acestor obiective.
Pentru a lămuri conceptul de trafic de persoane, protocolul explică terminologia unor expresii după cum urmează:
expresia trafic de persoane indică recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin amenințare de recurgere sau prin recurgere la forță ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau de o situație de vulnerabilitate ori prin ofertă sau acceptarea de plăți ori avataje pentru a obține consimțământul unor persoane având autoritate asupra alteia în scopul exploatării. Exploatarea conține, cel puțin, exploatarea prin prostituarea altei persoane sau alte forme de exploatare sexuală, muncă sau serviciile forțate, sclavia sau practicile omoloage sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe.
consimțământul unei victime a traficului de persoane pentru exploatarea amintită, este indiferent atunci când unul dintre oricare mijloace enunțate a fost folosit;
recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil în scopul exploatării este considerată trafic de persoane chiar dacă aceștia nu fac apel la nici unul dintre mijloacele menționate mai sus;
termenul copil indică orice persoană cu vârstă mai mică de 18 ani.
În ceea ce privește incriminarea traficului de persoane, fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și altele necesare pentru a conferi carcaterul de infracțiune actelor menționate la expresia “trafic de persoane”, atunci când au fost comise intenționat. De asemenea, fiecare stat parte adoptă măsurile legislației și altele necesare pentru a conferi caracterul de infracțiune:
sub rezerva conceptelor fundamentale ale sistemului său juridic, faptului de a încerca comiterea unei infracțiuni stabilite, conform expresiei “rafic de persoane”;
faptului de a organiza comiterea uneia dintre aceste infracțiuni sau de a da instrucțiuni altor persoane pentru că acestea să o comită.
Cu excepția dispozițiilor contrare privind: prevenirea, anchetele și urmăririle infracțiunilor de trafic de persoane, Protocolul se aplică atunci când aceste infracțiuni sunt de natură transnațioanală și dacă este implicat un grup infracțional, ca și pentru protecția victimelor acestor infracțiuni, așa cum rezultă din art. 4 al acestui document internațional.
La secțiunea II a Protocolului este prevăzută asistența și protecția acordată victimelor traficului de persoane, în funcție de sistemul juridic sau administrativ al fiecărui stat, menționând ca măsuri majore, furnizarea către victimele traficului de persoane, atunci când este cazul:
a informațiilor asupra procedurilor juridice și administrative aplicate;
a unei asistențe pentru a face astfel încât părerile și preocupările lor să fie prezentate și luate în considerare în stadiile corespunzătoare ale procedurii penale angajate împotriva autorilor infracțiunilor, astfel încât să nu aducă prejudicii drepturilor apărării.
De asemenea, fiecare stat semnatar trebuie să pună în aplicare măsuri în vederea asigurării restabilirii psihice, psihologice și sociale ale victimelor traficului de persoane, inclusiv dacă este cazul în cooperare cu organizațiile neguvernamentale, cu alte organizații complete să le furnizeze: un adăpost convenabil; sfaturi și informații privind drepturile pe care legea le recunoaște, într-o limbă pe care o pot înțelege; asistentă medicală, psihologică și materială; posibilități de angajare, educație și formare.
În aplicarea acestor măsuri, fiecare stat va ține cont de vârstă, sexul și nevoile specifice ale victimelor traficului de persoane, în special de nevoile specifice ale copiilor și anume, un adăpost, educație și îngrijire convenabile.
Pentru victimele traficului de persoane, când acestea se găsesc pe teritoriul unui stat semnatar, acesta trebuie să asigure siguranță psihică a victimelor traficului de persoane și posibilitatea de a deține repararea prejudiciilor suportate.
Pentru concretizarea măsurilor noi sus menționate fiecare stat parte va intenționa adaptarea unor măsuri legislative sau alte măsuri corespunzătoare care să permită victimelor traficului de persoane să rămână pe teritoriul său, cu titlu temporal sau permanent, atunci când este cazul, ținând cont de factorii comunitari și personali.
Pentru persoanele, victime ale traficului de persoane, statul căruia îi aparține aceste persoane, facilitează introducerea acesteia fără întârziere nejustificată sau neechitabilă în vederea repatrierii acestora, avându-se în vedere că o astfel de persoană este o victimă a traficului și de regulă se face voluntar.
În secțiunea a III-a a Protocolului sunt prevăzute măsuri de prevenire și cooperare pentru stabilirea fenomenului traficului de persoane, concretizate în politici și programe, cercetări, campanii de informare și campanii prin mass-media, inclusiv cooperarea cu organizațiile neguvernamentale.
Aceste măsuri sunt luate de statele părți în baza unei cooperări bilaterale sau multilaterale, avându-se în vedere factorii care fac vulnerabile persoanele în fața traficului, cum ar fi: sărăcia, subdezvoltarea și inegalitatea șanselor.
Măsurile adoptate sunt legislative sau de ordin educativ, social și cultural, având că scop descurajarea oricărei forme de exploatare a persoanelor, în special a femeilor și copiilor, care au că scop traficul.
Totodată, statele părți pot lua măsuri de întărire a controalelor de frontieră, fără să încalce angajamentele internaționale fiind libera circulație a persoanelor, care au că scop prevenirea și descoperirea traficului de persoane. În acest sens, vor fi avute în vedere modalitățile de prevenire în ceea ce privește modul de folosire a mijloacelor de transport exploatate de transportatorii comerciali pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, precum și măsura de prevenire a obligației pentru transportatorii comerciali de a verifica dacă toți pasagerii sunt în posesia documentelor de călătorie cerute pentru intrarea în statul de primire, în caz contrar stabilindu-se anumite sancțiuni.
De asemenea, statele părți intenționează să întărească cooperarea între serviciile de control la frontier, prin găsirea unor căi de comunicare directă, acordând o atenție deosebită securității și controlului documentelor, precum și legimitarii și valabilității acestora.
În final, Protocolul prevede că măsurile precizate mai sus sunt interpretate și aplicate astfel încât persoanele să nu facă obiectul unei discriminări pe motiv că sunt victime ale unui trafic.
La nivel European, a fost adoptată Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, la data de 3 mai 2005, ratificate de statul român prin Legea nr. 300/11 iulie 2006, considerându-se că traficul de ființe umane constituie o violare a dreptului omului și o atingere adusă demnității și integrității finite umane, că poate conduce la o situație de sclavie pentru victime, că respectarea drepturilor victimelor, protecția acestora, precum și luptă împotrivă traficului de ființe umane să reprezinte obiective primordiale. De asemenea, orice acțiune sau inițiativă în domeniul luptei împotriva traficului de ființe umane, trebuie să fie nediscriminatorie și sa ia în considerare egalitatea dintre femei și bărbați, adoptând și o abordare legată de drepturile copilului. Acest document european preia în mare măsură prevederile Protocolului referitor la explicarea conceptului traficului de persoane, măsurile de prevenire și cooperare, măsuri de frontieră, precum și măsuri pentru protecția și promovarea drepturilor victimelor cu garantarea egalității între bărbat și femeie, acestea din urmă având o explicare mai detaliată a situațiilor de protecție, asistență, recuperare, permis de ședere, compensațiile acordate, repatrierea și returnarea veniturilor.
De asemenea, în ceea ce privește incriminarea traficului de ființe umane, fiecare stat parte va adopta măsurile legislative și altele necesare pentru a califica drept infracțiune, faptele prevăzute de convenție. Ca element de noutate, poate fi semnalat incriminarea utilizării serviciilor unei victime și a faptelor privind contrafacerea documentelor de călătorie sau de identitate. Un alt element de noutate îl reprezintă răspunderea persoanelor juridice pentru infracțiunile prevăzute de convenție atunci când sunt comise în numele acestora de către orice persoană fizică, care acționează fie individual, fie în calitate de membru al unui organ al persoanei juridice, care execută o funcție de conducere în cadrul acesteia, în baza: unei puteri de reprezentativitate a persoanei juridice; unei autorități de a decide în numele persoanei juridice; unei autorități de a exercita controlul în cadrul persoanei juridice.
Fiecare stat parte va lua măsurile necesare pentru asigurarea tragerii la răspundere a persoanei juridice, atât pentru cazurile mai sus menționate cât și atunci când absența supravegherii sau controlului din partea persoanei fizice ce acționează în numele acesteia, a făcut posibilă comiterea unei infracțiuni de trafic, în interesul persoanei fizice, de către o persoană fizică care se află sub autoritatea acesteia. Răspunderea persoanei fizice poate fi penală, civilă sau administrativă, care va fi stabilită fără a afecta răspunderea penală a persoanelor juridice care au comis infracțiunea. În continuare, Convenția oferă reglementări cu privire la măsurile legislative necesare pe care le pot lua statele părți în ceea ce privește protecția victimelor, martorilor și persoanelor care colaborează cu autoritățile juridice, precum și în domeniul cooperării internaționale și cooperării cu societatea civilă.
Ca ultim act de reglementare generală în domeniul traficului, Tratatul de la Lisabona din 2007, preia și o include ca anexa “Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, proclamată la 7 decembrie 2000, care prevede în mod expres la art.5 “interzicerea sclaviei și muncii forțate”: nimeni nu poate fi ținut în sclavie sau în servuitate; nimeni nu poate fi constrâns să efectueze o muncă forțată sau obligatorie; traficul de ființe umane este interzis. Analizând reglementările Convenției se poate observa în primul rând, că persoana juridică răspunde penal pentru infracțiunile de trafic de ființe săvârșite în numele sau interesul (Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, 2000, Conventia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, 2005, art. 22) acesteia, mai puțin pentru cele săvârșite în realizarea obiectului de activitate.
În al doilea rând, documentul european prevede pentru statele semnatare aplicarea unor sancțiuni privative de libertate și pecuniare, ca urmare a săvȃrșirii infracțiunilor de trafic de ființe umane și luare unor măsuri de confiscare sau privarea de mijloace ori produselor infracțiunilor stabilitae în baza art. 18 și art. 20 lit a sau a bunurilor a căror valoare corespunde acestor produse. De asemenea se prevăd măsuri de închiderea temporală sau definitivă a oricărui local utilizat pentru comiterea traficului de ființe umane, fără a încălca drepturile terților de bună credință, ori pentru a interzice autorului acestei infracțiuni, cu titlu temporar sau definitiva, desfășurarea activităților cu ocazia căreia infracțiunea a fost comisă. În al treilea rând, acest instrument european de incriminare a traficului de ființe umane, prevede și împrejurările de care trebuie să țină cont statele părți, în cazul circumstanțelor agravante, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de trafic de ființe umane, de către persoanele juridice: infracțiunea a pus în pericol viața victimei în mod deliberat sau prin neglijență gravă; infracțiunea a fost comisă împotrivă unui copil; infracțiunea a fost comisă de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu; infracțiunea a fost comisă în cadrul unei rețele de crimă organizată. În al patrulea rând, se prevede că la individualizarea pedepselor, prin măsurile legislative, statele semnatare să aibă în vedere și condamnările definitive pronunțate pe teritoriul altei țări pentru infracțiunile prevăzute din convenție. În ultimul rând, convenția recomandă în funcție de sistemul judiciar al statelor părți, posibilitatea de a nu impune sancțiuni victimelor pentru care acestea au luat parte la activități ilegale atunci când au fost constrânse.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Fenomenul traficului de persoane nu este un fenomen izolat, specific țării noastre, ci el are un caracter internațional și transfrontalier, făcȃnd parte din ceea ce noi numim criminalitatea organizată. Traficul de ființe umane este un fenomen grav la adresa umanității, care nu poate fi stârpit decât printr-o conlucrare efectivă a organelor juridice îndreptățite să intervină atunci când sunt lezate cele mai importante valori sociale, intriseci naturii umane.
În prezent, există o deficiență emoțională sinergică a organelor judiciare, întrucât structura formată de colaborare creată de către legiuitor nu insuflă un determinism profesionist (entuziasm motiv) în finalizarea optimă a producerilor judiciare și administrării probelor, ca urmare a riscului criminogen al fenomenului traficului de ființe umane.
Polițistul este cel ce trebuie să efectueze cercetări în domeniu, și în baza unor probe solide, să descopere la timp persoanele implicate, iar procurorul trebuie să administreze probele sub imperiul restectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și al limbajului comunicării interpersonale cu părțile și martorii audiați, astfel încȃt judecătorul să fie lămurit asupra aspectelor relatate, încȃt judecata în sedința publică să elimine orice fel de dubii cu privire la realizarea evenimentelor și sancționarea persoanei vinovate de crearea acestor evenimente.
Față de această prezentare, am ajuns la concluzia că este strict necesară crearea unui management colaborativ pe poziție de parteneriat de tip informal la nivel zonal, a unei echipe formate din: polițist, procuror, judecător și de ce nu psiholog. Aceasta înseamnă încheierea unui protocol între instituțiile respective pe domeniul respectiv de specializare, crearea unui program de participare concretizată prin organizarea de mese rotunde, simpozioane sau seminarii cu participarea unor persoane specializate în domeniu și o colaborare financiară infimă a statului prin intermediul ministerelor din care fac parte membrii echipei, astfel încât să se creeze o nouă cultură organizațională interinstituțională, cu intersectări de obiective în înfăptuirea actului de justiție. O astfel de colaborare informală poate fi extinsă și la nivel european între echipa zonală internă și cea a organului judiciar care instrumentează cauza, prin găsirea unor căi și propuneri de lege ferenda comune, care să conducă la o colaborare directă a acestora în înfăptuirea actului de justiție în domeniul traficului de persoane.
La nivel european au fost create echipe comune de investigație în materie penală, cum ar fi de exemplu Europol sau Eurojust, respectiv echipe mixte de cercetare în domeniul asistenței judiciare restrânse, fiecare stat membru având desemnat câte un reprezentant, însă Consiliul European nu a prevăzut și posibilitatea constituirii unei echipe de caz informal, care să se confrunte direct cu infracțiunea respective dându-i posibilitatea să influențeze declanșarea directă a procedurilor penale, fără mijlocirea autorității centrale a fiecărui stat membru acesta rămânând să aibă rol de coordonator al acestor activități, prin înștiințare. Având în vedere lipsurile legislative, apreciez ca fiind oportune următoarele propuneri de lege ferenda în completarea legii penale speciale și a legii penale generale: la individualiazarea pedepsei să se țină cont de condamnările definitive pronunțate pe teritoriul altui stat-parte pentru infactiunile de trafic de persoane; să fie reglementată în mod expres răspunderea persoanelor juridice pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de ființe umane, atunci când aceste infracțiuni sunt comise în numele și interesul persoanei juridice sau în realizarea obiectului de activitate al acesteia.
O colaborare informală pe poziție de parteneriat între polițist, procuror și judecător, cu participarea psihologului, la nivel zonal și constituirea unei echipe de caz, ar eficientiza activitatea de combatere a fenomenului infracțional de trafic de persoane. Ca element de noutate legislația europeană (Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane din 2005) a incriminat și răspunderea penală a persoanelor juridice pentru infracțiunile de trafic de ființe umane săvȃrșite în numele sau interesul acestora, care are o altă conotație decȃt reglementarea din actualul și noul Cod penal, și nu se sincronizează cu legea specială privind traficul de persoane (Legea nr. 678/2001 – modificată). Documentul european înlocuiește expresia “trafic de persoane” cu expresia “trafic de ființe umane”, pe care o apreciez ca fiind oportună din perspectiva a două situații: persoana poate fi fizică sau juridică, iar subiectul pasiv al infracțiunii poate fi numai persoană fizică, în timp ce persoana juridică nu poate fi traficată; și persoana fizică poate să-și piardă identitatea juridică datorită practicilor de sclavie din partea traficantului sau nu o poate avea niciodara din cauza izolării sale sociale, în vederea prelevării de organe. Odată cunoscut fenomenul traficului de ființe umane, instrumentele juridice care îl reglementează, instituțiile implicate și formele de cooperare ale acestora în prevenirea și combaterea fenomenului, am considerat că formele acute de prevenire și combatere a fenomenului de trafic de ființe umane pot fi îmbunătățite prin: interpretarea corectă a legislației în materie, ceea ce presupune o formare profesională continua a personalului; crearea unui cardu legal pentru un management colaborativ interinstituțional informal în domeniul traficului de ființe umane, ceea ce presupune o încredere reciprocă între parteneri și un grad ridicat de deontologie profesioanală al acestora; cunoașterea fenomenului de victimologie, asigurarea protecției victimelor/martorilor traficului de ființe umane și dezvoltarea cooperării acestora în procesul judiciar, ceea ce presupune o pregătire a personalului judiciar în domeniul comunicării interpersonale. România a continuat să fie o țară de origine pentru victimile traficului de persoane, existând o creștere numerică a cazurilor de trafic de persoane având că scop exploatarea prin muncă față de cazurile de trafic de persoane în scopul exploatării sexuale. În baza principiilor de bază (traficul de ființe umane în scopul exploatării sexuale include recrutarea de către una sau mai multe persoane fizice și juridice și/sau organizarea exploatării și transportului sau migrației legale sau ilegale a persoanelor, chiar și cu consimțământul acestora, în scopul exploatării lor sexuale, prin intermediul, printre altele, al coerciției, în special a violenței sau amenințărilor, abuzul de încredere, de autoritate sau abuzului unei situații de vulnerabilitate) guvernele statelor membre UE, în baza Recomandării nr. R (2000) 11 adoptată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei, la 19 mai 2000, privind Traficul de ființe umane în scopul exploatării sexuale, sunt invitate să întreprindă următoarele măsuri :
– întreprinderea de măsuri legislative și practice pentru garantarea protecției drepturilor și intereselor victimelor traficului și în special a grupurilor celor mai vulnerabile și afectate: femeile, adolescenții(tele) și copii;
– abordarea unei priorități absolute asistenței victimelor traficului de persoane, dacă este posibil prin intermediul programelor de reinserție, cât și protecției lor contra traficanților;
– întreprinderea de măsuri pentru arestarea, urmărirea și pedepsirea tuturor persoanelor responsabile de trafic de persoane și pentru împiedicarea turismului sexual și a tuturor activităților care ar putea conduce la diverse forme de trafic de persoane;
– considerarea traficului de ființe umane în scopul exploatării sexuale ca o formă de crimă organizată internațională și impunerea în consecință, a unei acțiuni coordonate adaptate realității atât la nivel național cât și internațional.
– realizarea unor acțiuni multidisciploinare și coordonate care să implice autoritățile competențe din domeniul social, judiciar, adiminitrativ, vamal, al poliției, al migrației cât și organizațiile neguvernamentale (ONG);
– promovarea cooperării la nivelul autorităților naționale și a ONG.urilor între țările de origine, de tranzit și de destinație ale victimelor traficului de persoane, prin intermediul acordurilor bilaterale și multilaterale;
– pentru asigurarea unei baze concrete și fiabile pentru aceste acțiuni, încurajarea cercetării la nivel național și internațional, în ceea ce privește:
a) influența media și în mod deosebit a noilor tehnologii de informare în doemeniul traficului de ființe umane în scopul exploatării sexuale – abordarea anumitor mijloace mass-media reporduc imagini înșelătoare, sau chiar degradante ale femeii (de exemplu banalizarea vânzării propriului trup de către femei, ceea ce implică pierderea respectului de sine și a demnității) ar putea avea o influență asupra traficului de ființe umane, făcând anumite femei mai vulnerabile. Dezvoltarea noilor tehnologii informaționale a adăugat o nouă dimensiune fenomenului de trafic. Internetul oferă avanataje fără precedent și traficanții s-au organizat mai rapid pentru a exploata aceste avantaje. Traficul de ființe umane se efectuează acum adesea sub forma ofertelor de locuri de muncă sau sub acoperirea agențiilor matrimoniale prin poștă electronică, sub forma vânzării de documente pronografice și a serviciilor de prostituție;
b) clientele comerțului cu sexe: evoluția solicitărilor și consecințele asupra traficului de ființe umane în scopul exploatării sexuale;
c) originea fenomenului de trafic de persoane și metodele utilizate de traficanți: examinarea posibilităților de a se crea unități de cercetare specială în domeniul traficului de persoane în exploatări sexuale; crearea de inițiative în scopul dezvoltării la nivel național și internațional a datelor și statisticilor care să permită o mai bună înțelegere a fenomenului traficului de ființe umane în scopul exploatării sexuale și dacă este posibil pentru realizarea unor comparații privind evoluția acestui fenomen în diferitele state ale Consiliului Europei.
Având în vedere că infracțiunea de trafic de ființe umane face parte din gama largă a infracțiunilor de crimă organizată, perturbând ordinea publică și siguranță națională a statelor, consider că fiind oportună, aplicarea unor amenzi penale persoanelor juridice implicate, la un cuantum mult mai ridicat decât cel prevăzut de legea penală generală, iar măsură dizolvării fiind obligatorie în anumite cazuri, cum ar fi de exemplu spălarea banilor proveniți din trafic.
BIBLIOGRAFIE
*** Noul Cod Penal. Noul Cod de procedură penală, Ediția a 5-a, actualizată la 22 mai 2014, Editura Hamangiu, 2014
Allard Julie, Haarscher, Guy Hennebel, Ludovic, Lewkowicz, Gregory, Juger les droits de l’homme. Europe et États-Unis face à face, Editura Bruylant, Bruxelles, 2008
Andreas, Peter și Nadelmann, Ethan, Policing the Globe. Criminalization and Crime Control in International Relations, Editura Oxford Univ. Press, New York, 2006
Aronowitz, Alexis, Human Trafficking, Human Misery. The Global Trade in Human Beings, Editura Praeger, Westport, 2009
Bidu, Ioan, Crima organizată trasfrontalieră, Editura A.N.I., București, 2004
Boroi, Alexandru și Rusu, Ion, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Editura C.H.Beck, București, 2008
Cristuș, Nicoleta, Traficul de persoane, proxenetismul, crima organizată. Practică judiciară, Editura Hamangiu, București, 2006
Iliescu Ligia, Combaterea criminalității organizate, vol. I – 2012 și II – 2013, Editura Sitech, Craiova
Fecioru, Ionel, Libertatea de circulație între deziderat și realitate, Editura Ministerului de Interne, București, 2000
Mateuț, Gheorghiță (coord.), Traficul de persoane. Infractor. Victimă. Infracțiune, Editura Alternative Sociale, Iași, 2005
Miclea Damian, Combaterea crimei organizate-istoric, evoluție, caracteristici,Vol. I, Editura MAI, București, 2004
Miclea Damian, Cunoașterea crimei organizate, Editura Pygmalion, Ploiești, 2001
Miclea, Damian, Țical, George, Dumitrescu, Costel, Aelenei, Victor, Criminalitatea gravă de dimensiune transfrontalieră, Pro Universitaria, București , 2011
Olteanu G.I., Metodologie criminalistică – Structurile infracționale și activitățile ilicite desfășurate de către acestea, Editura A.I.T. Laboratories, 2008
Pașca, Viorel (coord.), Infracționalitatea transfrontalieră, Editura Mirton, Timișoara, 2006
Păun, Costică, Protecția penală a societății împotriva crimei organizate, Editura Academica, București, 2000
Rea, Andrea, Tripier Maryse, Sociologie de l’immigration, Editura La Découverte, Paris, 2008
Rijken, Conny, Trafficking in Persons. Prosecution from a European Perspective, Editura TCM Asser Press, Haga, 2003
Savona, Ernesto și Stefanizzi, Sonia (coord.), Measuring Human Trafficking. Complexities and Pitfalls, Editura Springer, New York, 2007
Stoecker, Sally și Shelley, Louise, Human Traffic and Transnational Crime. Eurasian and American Perspectives, Editura Rowman & Littlefield, New York, 2005.
Țical, George-Marius, Metodologia investigării infracțiunilor conexe crimei organizate, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2008.
Zhang, Sheldon X., Smuggling and Trafficking in Human Beings. All Roads Lead to America, Editura Praeger, Westport, 2007
Wislow, Robert W. și Zhang Sheldon X., Criminology. A Global Perspectives, Editura Pearson, New Jersey, 2008.
www.mai.gov.ro
ANEXE
Anexa nr. 1 Harta cu principalele rute privind traficul de carne vie
Anexa nr. 2 Rutele Traficului de carne vie în Europa
Anexa nr. 3 Direcțiile de imigrare ilegală din Sud Estul Europei
BIBLIOGRAFIE
*** Noul Cod Penal. Noul Cod de procedură penală, Ediția a 5-a, actualizată la 22 mai 2014, Editura Hamangiu, 2014
Allard Julie, Haarscher, Guy Hennebel, Ludovic, Lewkowicz, Gregory, Juger les droits de l’homme. Europe et États-Unis face à face, Editura Bruylant, Bruxelles, 2008
Andreas, Peter și Nadelmann, Ethan, Policing the Globe. Criminalization and Crime Control in International Relations, Editura Oxford Univ. Press, New York, 2006
Aronowitz, Alexis, Human Trafficking, Human Misery. The Global Trade in Human Beings, Editura Praeger, Westport, 2009
Bidu, Ioan, Crima organizată trasfrontalieră, Editura A.N.I., București, 2004
Boroi, Alexandru și Rusu, Ion, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Editura C.H.Beck, București, 2008
Cristuș, Nicoleta, Traficul de persoane, proxenetismul, crima organizată. Practică judiciară, Editura Hamangiu, București, 2006
Iliescu Ligia, Combaterea criminalității organizate, vol. I – 2012 și II – 2013, Editura Sitech, Craiova
Fecioru, Ionel, Libertatea de circulație între deziderat și realitate, Editura Ministerului de Interne, București, 2000
Mateuț, Gheorghiță (coord.), Traficul de persoane. Infractor. Victimă. Infracțiune, Editura Alternative Sociale, Iași, 2005
Miclea Damian, Combaterea crimei organizate-istoric, evoluție, caracteristici,Vol. I, Editura MAI, București, 2004
Miclea Damian, Cunoașterea crimei organizate, Editura Pygmalion, Ploiești, 2001
Miclea, Damian, Țical, George, Dumitrescu, Costel, Aelenei, Victor, Criminalitatea gravă de dimensiune transfrontalieră, Pro Universitaria, București , 2011
Olteanu G.I., Metodologie criminalistică – Structurile infracționale și activitățile ilicite desfășurate de către acestea, Editura A.I.T. Laboratories, 2008
Pașca, Viorel (coord.), Infracționalitatea transfrontalieră, Editura Mirton, Timișoara, 2006
Păun, Costică, Protecția penală a societății împotriva crimei organizate, Editura Academica, București, 2000
Rea, Andrea, Tripier Maryse, Sociologie de l’immigration, Editura La Découverte, Paris, 2008
Rijken, Conny, Trafficking in Persons. Prosecution from a European Perspective, Editura TCM Asser Press, Haga, 2003
Savona, Ernesto și Stefanizzi, Sonia (coord.), Measuring Human Trafficking. Complexities and Pitfalls, Editura Springer, New York, 2007
Stoecker, Sally și Shelley, Louise, Human Traffic and Transnational Crime. Eurasian and American Perspectives, Editura Rowman & Littlefield, New York, 2005.
Țical, George-Marius, Metodologia investigării infracțiunilor conexe crimei organizate, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2008.
Zhang, Sheldon X., Smuggling and Trafficking in Human Beings. All Roads Lead to America, Editura Praeger, Westport, 2007
Wislow, Robert W. și Zhang Sheldon X., Criminology. A Global Perspectives, Editura Pearson, New Jersey, 2008.
www.mai.gov.ro
ANEXE
Anexa nr. 1 Harta cu principalele rute privind traficul de carne vie
Anexa nr. 2 Rutele Traficului de carne vie în Europa
Anexa nr. 3 Direcțiile de imigrare ilegală din Sud Estul Europei
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Traficul de Persoane Forma Moderna de Sclavie Intr O Lume Vulnerabila (ID: 130111)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.