Traficul de Persoane

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV FACULTATEA DE DREPT PROGRAMUL DE STUDII DREPT

DISCIPLINA:

CRIMINALISTICA

TEMA:

TRAFICUL DE PERSOANE

[anonimizat] Georgiana declar pe proprie raspundere, sub incidenta legii penale și a Legii dreptului de autor că lucrarea de diploma prezentata este elaborata de mine si am respectat normele deontologice de folosire a bibliografiei

Data predarii lucrarii, Semnatura,

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV

FACULTATEA DE DREPT PROGRAMUL DE STUDII DREPT

LUCRARE DE LICENȚA

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: Lector universitar: Aron Ioan

Autor:

Pascal Sabina Georgiana

CUPRINS

§ CAPITOLUL 1

Aspecte generale. Notiuni. Concepte pag. 2

1.1. Notiunea de trafic de persoane potrivit legislatiei internationale pag.2

1.2. Notiunea de trafic de persoane in legislatia nationala pag.5

1.3. Distinctia dintre migratia ilegala si traficul de personae pag.8

1.4. Crima organizată transnațională pag.10

§ CAPITOLUL 2

Etapele traficului de persoane pag. 11

2.1. Recrutarea victimelor pag. 11

2.2. Faza de tranzit-Transportul pag. 17

2.3. Faza de destinatie-receptia si modurile de exploatare pag. 19

§ CAPITOLUL 3

Regimul juridic al traficului de minori in Romania pag. 26

§ CAPITOLUL 4

Traficul de minori pag. 33

4.1. Cadru leRislativ pag. 33

/1.12 .e.C)f4_=,,Nitttd Cat țifle fz,

Yk:Ake-.•§ CAPITOLUL 5 A), yo e-v) 4u:k ițe4 C*4)

Activitati specifice desfasurate ae ofiterii C.C. O. in investigarea infractiunilor

de trafic de persoane pag. 62

15. I peAro‘c7,

—Y1 • .tu 6otri Gto . ?e114

10.b.•-1.(D1191b1 /-0\ ÎAAVQ 4:41.ei1DOkt I WID•°4'2°•PC.re-

§ CAPITOLUL 6 es),,,vț et4 Q vzt th,useta -trz-oNs L01,- Am -wo

Concluzii referitoare la fenomenul traficului de persoane4raficului cu minori pag.98

§ BIBLIOGRAFIE pag. 106

De mult prea multe ori, victimele sunt urmărite în instanță pentru intrare ilegală în țara respectivă sau pentru alte infracțiuni, din simplul motiv că legile sunt aplicate în mod mecanic, împotriva unor persoane care nu au fost încă identificate ca victime ale unor infracțiuni grave. in plus, eforturile de a combate traficul de persoane prin urmărirea în instanță pentru delicte legate de prostituție, implică faptul că guvernele consideră traficul de persoane ca fiind egal cu diferitele forme de muncă în industria sexului, indiferent dacă victimele au participat sub constrângere sau nu. Traficul de persoane cuprinde toate formele de muncă forțată, sclavie și aservire în toate industriile, de exemplu în industria sexului, în producție sau în agricultură. El nu ar trebui amestecat cu contrabanda (introducere ilegală de persoane) sau cu prostituția, fiind vorba de o chestiune distinctă, care implică grave încălcări ale drepturilor omului, chiar daca in prezent odata cu intrarea Noului Cod Penal a fost abrogata.

in alte state, chiar dacă traficul de persoane este prevăzut de lege ca

infracțiune separată, se pedepsește numai traficul pentru scopuri sexuale și se omit celelalte forme de exploatare, în care victimele traficate sunt ținute în

condiții de muncă forțată, sclavie sau aservire. Prin aceasta, legea nu protejează victimele traficate în scopul muncii forțate în gospodărie sau în fabrici sau în scopul serviciilor sexuale altele decât prostituția, cum ar fi pornografia, striptease-ul sau masajul. in toate aceste cazuri, traficanții nu vor fi urmăriți în justiție și nu vor fi pedepsiți.

Definifia Națiunilor Unite privind traficul de persoane

Până acum câtva timp, la nivel regional și internațional nu exista o definiție universal valabilă și obligatorie din punct de vedere legal. Lucrătorii din acest domeniu utilizau diferite definiții, care deseori se suprapuneau sau se dublau.Această problemă a fost rezolvată prin efectuarea unor cercetări, care au dus la elaborarea și publicarea Protocolului Națiunilor Unite pentru prevenirea, combaterea și pedepsirea traficului de persoane, în special femei și copii, ca anexă la Convenția Națiunilor Unite împotriva crimei organizate transfrontaliere.Această convenție, cunoscută mai mult sub numele ei scurt de "Protocolul de la Palermo", a stabilit un standard referitor la infracțiunile de trafic. in multe state, legislația specifică luptei anti-trafic a fost elaborată sau se află în curs de elaborare, bazându-se în întregime pe prevederile acestui Protocol.

Articolul cel mai important al întregului document este Articolul 3, care definește infracțiunea de trafic de persoane după cum urmează:

Prin "trafic de persoane" se înțelege recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori inșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani

ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane. Exploatarea include, minimum, exploatarea prostituției altor persoane sau alte forme de exploatare sexuală, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire sau prelevarea de organe.

Consimrământul persoanei, victimă a traficului, la exploatarea descrisă în alineatul (a) din prezentul articol va fi irelevant, dacă s-a folosit vreunul din mijloacele menționate în alineatul (a)".

Recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unui copil, în scopul exploatării, vor fi considerate "trafic de persoane", chiar dacă nu s-a folosit nici unul din mijloacele menționate în alineatul (a) din prezentul articol."

Prin "copil" se înțelege orice persoană cu vârsta sub 18 anL"

Această definiție progresivă și modernă are mai multe aspecte pozitive, deoarece reflectă realitatea traficului de persoane din zilele noastre.

În primul rând, ea recunoaște toate formele de trafic. Noțiunea de trafic nu mai este restrânsă la exploatarea sexuală. Definiția se concentrează pe condițiile de muncă forțată, aservire, pe practicile asemănătoare sclaviei și pe sclavie, fiecare dintre acestea fiind definite în mod distinct.

În al doilea rând, ea nu se concentrează în mod exclusiv pe femei și fete, ci recunoaște că victimele pot fi atât femei, cât și bărbați, fete și băieți.

În al treilea rând, definiția nu cere ca victima să treacă peste o frontieră recunoscută în mod internațional, ci ține cont de faptul că există persoane traficate în interiorul granițelor unei țari, dintr-o regiune în alta.

În patrulea rând, cu excepția traficării persoanelor cu vârsta sub 18 ani, Protocolul cere o formă oarecare de distorsionare a voinței victimei informate, respectiv prin violență, înșelăciune sau abuz de autoritate, respectând astfel faptul că persoanele adulte sunt apte de a lua decizii autodeterminate privind viața lor, în special în ce privește munca și migrația.

In ceea ce privește exploatarea, Protocolului Națiunilor Unite privind traficul de persoane stipulează că:

"Exploatarea va include, dar nu se va limita la exploatarea prostituției altor persoane sau la alte forme de exploatare sexuală, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, ținerea în stare de sclavie sau alte procedee similare de hpsire de libertate ori de aservire sau prelevarea de organe."

Convenția împotriva selavieil, articolul 1, definește sclavia ca

"Starea sau condiția unei persoane, asupra căreia se exercită una sau toate puterile care derivă din dreptul de proprietate."

Procedee asemănătoare sclaviei sunt constrângerea cauzată de datorii, aservirea, căsătoriile în scopul exploatării și munca infantilă.Totuși este important de reținut că termenii "exploatarea prostituției" și "exploatarea sexuală" nu sunt definiți în legile internaționale și că Protocolul, în mod voit, lasă acești termeni nedefiniți. Protocolul poate fi considerat ca un pas înainte în procesul de armonizare a definiiilor, dar el nu rezolvă toate problemele.

Și alte organizații internaționale au elaborat definiții ale fenomenului de trafic de persoane:

Definiția Convenției Europol privind traficul de persoane2

Definiția Convenției Europol privind traficul de persoane subliniază în mod explicit natura predominant sexuală a exploatării victimelor.Referitor la infracțiunile enumerate în articolul 2(2), Convenția conține următoarea definiție:

"Trafieul de persoane" reprezintă metodele de supunere a unei persoane la dispoziția reală și ilegală a altor persoane, prin folosirea forței, a amenințării cu forța, a abuzului de autoritate, sau a inducerii în eroare, în scopul exploatării prostituției, al exploatării sexuale de orice fel, al abuzului minorilor sau al comerțului cu minori abandonați."

Definiția Consiliului Europei privind traficul de femei (și prostituția forfată)3

Adunarea definește"traficul de femei și prostituția forțată ca fiind orice metodă legală sau ilegală de a transporta femei și/sau de a face comerț cu acestea, cu sau fără consimțământul lor inițial, în scopul prostituției forțate, a căsătoriilor forțate sau al altor forme de exploatare sexuală forțată. Folosirea violenței poate fi: fizică, sexuală și/sau psihologică, și include atât

Convenția privind sclavia, 60 L.N.T.S. 253; 25 septembrie 1926 și Convenția adițională privind abolirea sclaviei, a comerțului cu sclavi și a instituțiilor și practicilor similare sclaviei, 226 U.N.T.S. 3; 7 septembrie 1956.

2 Anexă privind articolul 2 al Convenției Europol < Actul Consiliului schițând Convenția bazată pe articolul K3 din

Tratatul Uniunii Europene, în legătură cu crearea unui Birou European de Poliție; iulie 1995>

3 CONSILIUL EUROPEI; RECOMANDAREA NR. 1325 (1997) PRIVIND TRAFICUL DE FEMEI SI

PROSTITUTIA FORTATA IN TARILE MEMBRE ALE CONSILIULUI EUROPEI

intimidarea, cât și abuzul de autoritate sau abuzul unei situații de dependență."

Aliana globală împotriva traficului de femei (GAATW)4

Definește traficul după cum urmează"Orice acte sau tentative de recrutare, transportare (înăuntrul sau în afara unor frontiere), cumpărare, vânzare, transfer, primire sau cazare a unei persoane, prin folosirea inducerii în eroare, a constrângerii (inclusiv utilizarea amenințărilor sau abuzul de autoritate) sau a constrângerii cauzate de datorii, în scopul aducerii sau menținerii acestei persoane, fără constimțământul ei, plătită sau neplătită, într-o formă de aservire (muncă în gospodărie, aservire sexuală sau de reproducție), într-o formă de muncă forțată sau constrânsă, sau în condiții asemnănătoare sclaviei, exploatarea ei petrecându-se în altă comunitate decât cea în care persoana trăia în momentul inducerii ei în eroare, constrângerii prin forță sau constrângerii cauzate de datorii."

Toate aceste definiții au în comun unele de elernente-cheie:

Niciuna dintre definiții nu se reduce la utilizarea forței, ci toate includ o gamă largă de strategii de control și de constrângere, prin care victimele sunt determinate să consimtă la traficare;

Toate definițiile se referă atât la traficul înăuntrul cât și la traficul în afara unor frontiere;

Toate definițiile contribuie la capturarea celor care facilitează traficul de persoane

Definitia traficului de persoane potrivit Noului Cod Penal (art. 210)

(1)Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia , săvârsită: a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;

Alianța globală împotriva traficului de femei (GAATW); Standarde de drepturi fundamentale pentru felul în care trebuie tratate persoanele traficate; ianuarie 1999:

"Orice acte sau tentative de recrutare, transportare (înăuntrul sau în afara unor frontiere), cumpărare, vânzare, transfer, primire sau cazare a unei persoane, prin folosirea inducerii în eroare, a constrângerii (inclusiv utilizarea amenințărilor sau abuzul de autoritate) sau a constrângerii cauzate de datorii, în scopul aducerii sau menținerii acestei persoane, fără constimtământul ei, plătită sau neplătită, "intr-o formă de aservire (muncă în gospodărie, aservire sexuală sau de reproductie), într-o formă de muncă forțată sau constrânsă, sau în condiții asemnănătoare sclaviei, exploatarea ei petrecându-se în altă comunitate decât cea în care persoana trăia în momentul inducerii ei în eroare, constrângerii prin fortă sau constrângerii cauzate de datorii."

b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința ori de starea vădita de vulnerabilitate a acelei persoane;

c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2)Traficul de persoane săvârșit de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani. (3)Consimțamântul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

Alte definitii privind trafieul

Definiția traficantului și a persoanei traficate

Conform GAATW: Traficantul este "O persoană sau o entitate care intenționează să comită, sau contribuie în calitate de complice sau consimte la comiterea oricăror acte descrise în definiția traficului de persoane";

Persoană traficată este "O persoană recrutată, transportată, cumpărată, vândută, trasferată, primită sau cazată în modul descris în definiția traficului de persoane, inclusiv copii, indiferent dacă copilul a consimțit sau nu."

Definiția victimei

"Declarația privind principiile fundamentale referitoare la administrarea justiției pentru victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere"7 cuprinde un catalog de principii de bază, referitoare la accesul victimelor la justiție, la un tratament echitabil, la despăgubiri, compensații și asistență. Această declarație a fost adoptată prin consens în Adunarea generală ONU din 1985, reflectând intenția colectivă a comunității internaționale de a restabili echilibrul dintre drepturile fundamentale ale bănuiților și infractorilor pe de-o parte, și drepturile și interesele victimelor pe de altă parte.

Declarația definește victimele ca:

"Persoane care au suferit, fie individual, fie colectiv, pagube, inclusiv vătămări psihice sau mentale, traume emoționale, pierderi materiale sau încălcări substanțiale ale drepturilor lor fundamentale, prin acte sau omisiuni prevăzute de legile penale în vigoare în statele membre, inclusiv de legile penale împotriva abuzului de putere."

Această definiție include și victimele traficate, care de multe ori au avut de suferit toate consecințele menționate mai sus.Conform acestei Declarații, o persoană poate fi considerată victimă, indiferent dacă trafican. tul a fost sau nu identificat, prins, pus sub acuzare sau condamnat. Termenul de "victimă" include, acolo unde este cazul, și membrii de familie apropiați, sau care depind de victimă, la fel ca și "persoane care au suferit pagube venind in ajutorul victimei aflate la nevoie, sau care au intervenit, încercând să împiedice victimizarea ei". Aceasta înseamnă includerea în definiție a personalului organizațiilor OIG-ONG, care acordă asistență victimelor traficate. Prevederile se aplică oricăror persoane, indiferent de rasă, culoarea pielii, sex, naționalitate, limbă, situația la naștere, starea civilă, originea etnică sau socială.

Conform acestor principii recunoscute la nivel internațional, punerea la dispoziția victimelor a mijloacelor de ajutor adecvate nu trebuie să depindă de identificarea sau judecarea infractorului. Victima trebuie să primească asistență în baza statutului ei de victimă, și nu ca o recompensă pentru contribuția ei la judecarea traficantului de persoane. Victimele traficate trebuie tratate ca victime ale unei infracțiuni, iar statutul lor de ilegalitate nu trebuie să fie un motiv pentru încălcarea drepturilor lor fundamentale. De asemenea, mecanismele de asistență și protecție trebuie să apere atât membrii de familie apropiați, cât și personalul ONG-urilor care le ajută pe victime.

1.3. Distinctia dintre migratia ilegala si traficul de personae

Convenția ONU privind crima organizată transnațională, la care se adaugă și cele două Protocoale adiționale privind introducerea ilegală a migranților și la traficul de persoane, au stabilit pentru prima oară diferențele dintre fenomenul de trafic de persoane pe de-o parte și introducerea ilegală a migranților pe de altă parte. Astfel, introducerea ilegală a migranților este o infracțiune împotriva statului respectiv, o încălcare a legilor privind migrația, în timp ce în cazul traficului, infracțiunea se îndreaptă împotriva persoanelor traficate, prin încălcarea drepturilor lor fundamentale și prin diferitele forme de exploatare la care sunt supuse.

Conform Protocolului ONU împotriva contrabandei (introducerii ilegale) cu migranți pe căi terestre, pe apă și prin aer5,

"Introducerea ilegală a migranților" reprezintă:

"Activitățile desfășurate cu scopul de a obține, direct sau indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material din intrarea ilegală a unei persoane pe teritoriul unui stat, fiind vorba de o persoană care nu deține cetățenia statului respectiv nu este rezident permanent în acel stat, ";

5

Protocolul Nanundor Unite împotriva contrabandei (introducerii ilegale) de migranți pe căi terestre, pe apă prin aer, ca anexă

la Convenția Nanundor Unite împotriva crimei organizate transnațional; 2000

"Intrarea ilegală" reprezintă:

"Trecerea unei frontiere fără a îndeplini condi țiile prevăzute pentru intrarea legală în statul de destinație";

"Documente de călătorie sau de identitate false" reprezintă:

"Orice document de călătorie sau de identitate

care a fost contrafăcut sau alterat în orice mod, de către o persoană

alta decât persoanele sau autoritățile prevăzute prin lege să producă sau să elibereze în numele statului documentul de călătorie

sau de identitate; sau

Care a fost eliberat în mod incorect sau a fost obținut prin

prezentarea sub o identitate falsă, prin corupție sau constrângere

sau prin alte mijloace ilegale; sau

Care este folosit de o altă persoană decât titularul de drept al

documentului"; "Navă" reprezintă:

"Orice tip de vehicul pe apă, inclusiv aparatele plutituoare hidroavioanele, folosite sau care pot fi folosite ca mijloc de transport pe apă, cu excepția navelor militare, a auxiliarelor navale sau a altor nave în proprietatea sau în folosința statului, utilizate în momentul respectiv numai pentru scopuri oficiale necomerciale".

Fără îndoială, atât contrabanda (introducerea ilegală) cât și traficul de persoane reprezintă forme de migrație ilegală.

În cazul "contrabandei" (introducerea ilegală), inițiativa pornește de la potențialul migrant, care intră în contact cu traficantul, în majoritatea cazurilor îl plătește în avans, pentru ca acesta să îl ajute să intre fraudulos în țara pe care și-a ales-o.

Termenul englez de "contrabandă" înseamnă importul și exportul interzis/ilegal. Ca urmare, contrabanda de persoane reprezintă transportul ilegal de persoane din țara de origine în țara de destinație sau țara "gazdă" (import).

În cazul traficului, migranții sunt recrutați prin folosirea forței, a fricii, prin înșelătorie sau prin inducere în eroare. Relația dintre exploatatori și victimele expoatate are un caracter continuu, care nu se reduce la trecerea unei granițe, ci cuprinde și elemente de exploatare cum ar fi aservirea în domenii sexuale sau de muncă, tratamente nedemne, lipsirea de libertate.

Termenul englez de "trafic" înseamnă comerț, legal sau ilegal. De aceea, traficul de persoane este o formă de comerț cu ființe umane și deci o activitate interzisă.

Este absolut necesar să se facă o distincție clară între traficul de persoane și contrabanda (introducerea ilegală) de persoane, căci soarta victimelor, ajutarea și asistarea lor depind în mod direct de capacitatea organelor de poliție de a face această distincție. Dacă ofițerii nu realizează diferența, victimele care deja au suferit grave încălcări ale drepturilor lor fundamentale și abuzuri sexuale și fizice, vor fi confundate cu persoane care intră ilegal în țara respectivă din motive economice, și expulzate în regim de urgență. Din păcate, exact acest lucru se întâmplă deseori în practica de zi cu zi.

in cazurile de trafic, elementul caracteristic de distincție față de introducerea ilegală constă în continuarea relației de exploatare, bazată pe constrângere, dintre traficant și victimă, după trecerea ilegală a frontierei.

1.4. Crima organizată transnațională

Traficul de persoane este o "domeniu de afaceri" global, organizat în formă de rețele criminale, grupuri infracționale clandestine implicate și în alte tipuri de crime organizate. Structurile variază de la grupuri de persoane particulare fa'ră o strânsă legătură până la organizații criminale internaționale.

Crima organizată transnațională are trei elemente caracteristice:

Este comisă de un grup criminal organizat

Cu scopul obținerii unui profit maxim

Are dimensiuni internaționale

Conform Convenției 01\116

"Grup criminal orzanziat" înseamnă

Un grup structurat de trei sau mai multe persoane, care funcționează o perioadă de timp acționează împreună pentru a comite una sau mai multe crime (infracțiuni) sau delicte, în scopul obținerii, directe sau indirecte, a unor avantaje bănești sau alte avantaje materiale

"crime 2rave" înseamnă

Comiterea unei infracțiuni care se pedepsește cu privarea maximă de liberate sau cu cel puțin patru ani de inchisoare, sau a unei alte infracțiuni grave

În special țările în curs de dezvoltare sunt foarte vulnerabile față de pericolele crimei organizate. Poliția trebuie să fie foarte vigilentă în ce privește:

Cauzele și consecințele sociale ale crimei organizate

6 Convenția Națiunilor Unite împotriva crimei organizate transnational;

Crima organizată deja existentă în țara respectivă

Crearea instrumentelor de descoperire și combatere a crimei organizate

CAPITOLUL II

ETAPELE TRAFICULUI DE PERSOANE

Traficul de persoane este un fenomen infracțional internațional complex și unic în felul său, compus din mai multe elemente, așa cum se arată în definiția ONU menționată mai sus, în capitolul 1. Pentru a analiza definițiile cuprinse în diferitele legi, trebuie să înțelegem structura, părțile componenete și natura infracțiunii în sine, pentru a putea elabora măsuri efective de combatere a traficului de persoane.

Procesul de trafic de persoane are mai multe etape fiecare însemnând o grea încercare pentru victime, dar abuzurile fizice și psihice iau amploare abia în fazele finale când traficantul este convins că victima nu mai are cale de întoarcere. Aceste etape sunt următoarele: recrutarea, transportul și trecerea frontierei, vânzarea și exploatarea.

2.1. Recrutarea victimelor

Recrutarea este momentul în care un "binevoitor", prima verigă a traficului, intră în contact cu viitoarea victimă, făcându-i promisiuni mincinoase de asigurare a unui loc de munca în străinătate.

Recrutor poate fi un independent sau o firmă cu profil aparent de impresariat artistic sau de plasare de forță de munca în străinătate. Aproximativ 70% dintre recrutori sunt bărbați cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani, uneori chiar mai în vârstă. Femeile recrutori reprezintă un procent mai mic și au vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani. Exista chiar și familii în care, atât soția cât și soțul se ocupă de racolarea și transportul victimelor.

De multe ori, victima îl cunoștea dinainte pe traficant sau pe recrutant, uneori este vorba chiar de o rudă care îi inspiră încredere. Ei au ocupații legate de locuri unde exista posibilitatea unui contact intens cu publicul cum ar fi barman, taximetrist, vânzător într-un magazin, vânzător de bilete pentru jocuri de noroc.

Tehnicile de convingere a "femeilor și fetelor" de a pleca în străinătate sunt destul de diverse și depind de modul de operare și de nivelul de organizare a traficanților. Cele mai des folosite sunt:

Recrutarea fetelor interesate prin baruri, cafenele, cluburi și discoteci;

Recrutare prin rețele "particulare" în familii și în cercuri de prieteni;

Reclame, anunțuri, oferte de muncă sau pentru studii în străinătate;

Agenții care oferă locuri de muncă, studii, căsătorii sau călătorii în străinătate;

Căsătorii false.

Modalitățile prin care copiii ajung să fie traficați în scopul exploatării sexuale sau a exploatării prin muncă sunt diferite. Cea mai des întâlnită modalitate de recrutare în cazul traficului în scopul exploatării sexuale este promisiunea falsă a unui loc de muncă în afara țării, venită din partea unor cunoștințe recente, a unor prieteni sau rude. Uneori chiar părinții sunt implicați în traficarea propriilor copii, dându-și acordul în scris pentru părăsirea țării, chiar dacă știu ce va urma. in alte cazuri, prieteni sau cunoștințe recente abordează viitoarea victimă promițându-i o slujbă foarte bine plătită în afara țării (de obicei bonă, chelneriță sau menajeră) și care nu necesită o pregătire profesională specială. Abordarea are loc în locații frecventate de către copil/adolescent (în discotecă, pe stradă sau chiar în casa părintească).

De cele mai multe ori recrutorii nu lasă prea mult timp de gândire, toate pregătirile pentru părăsirea țării durând foarte puțin (2 sau 3 zile). In acest mod nu permit victimelor să se gândească prea mult asupra ofertei ori să vorbească cu alte persoane care i-ar putea opri.

În cadrul interviurilor au fost semnalate și cazuri în care copiii implicați deja în prostituție reprezintă o țintă a recrutorilor. În cazul acestora, recrutarea constă în promisiunea unor slujbe care implică activități sexuale „inocente" în cluburi private sau saloane de masaj, ori în prezentarea unor posibilități de câștig mai mari prin practicarea prostituției în afara țării, ori chiar prin cumpărarea acestora de la proxeneți locali.

O altă modalitate de recrutare, utilizată măsură mai mică în cazul
copiilor, o reprezintă anunțurile în presă privind ofertele de muncă în străinătate. Aceste anunțuri sunt adresate unei largi categorii de vârstă, în special însă fetelor peste 16 ani. Anunțurile sunt atractive sub trei aspecte: oferă o slujbă într-o țară vest europeană. (de obicei Italia, Grecia, Franța, Spania), principalele cerințe se referă la aspectul fizic și nu la pregătirea profesională și nivelul educației, iar salariul oferit este cu mult mai mare decât ceea ce se poate câștiga în țară. Acest tip de recrutare profită de lipsa informațiilor asupra

modalităților legale de a munci țară străină. La nivelul populației
informațiile asupra modalităților de verificare a companiilor autorizate să medieze forța de muncă în străinătate, asupra drepturilor pe care le au persoanele care lucrează, asupra documentelor și procedurilor de părăsire legală a țării sunt reduse.

Anunțurile pot proveni și de la agenții matrimoniale. Fetele părăsesc țara convinse că dincolo de graniță le va aștepta viitorul soț (persoană pe care cred

www.salvaticopiii.ro/romania/resurse/rap_trafic_Romania

că au văzut-o într-o fotografie sau cu care au corespondat pentru o scurtă perioadă de timp) care le va oferi o viață mai bună.

Răpirile reprezintă o modalitate de recrutare mult mai rară decât falsele promisiuni de muncă, însă cu atât mai violente și mai traumatizante pentru victime. in aceste cazuri, recrutorul folosește violența încă de la început. În cazul răpirilor, posibilitatea de a trece granița în mod legal este scăzută, așa că traficanții apelează la „călăuze" care, contra cost, facilitează trecerea frontierei ocolind punctele de control.

in cazul traficului de copii în scopul exploatării prin muncă,8 familia copilului este implicată într-un mod direct sau indirect în acest proces. in multe cazuri este vorba de migrația întregii familii în altă țară, de obicei cu destinație vest europeană. Acest proces este văzut ca singura modalitate de a duce o viață cu mult mai bună, uneori ca singura șansă de supraviețuire. Plecarea familiei este organizată din timp, urmărindu-se asigurarea transportului, a trecerii graniței (de cele mai multe ori în mod legal) și a asigurării unui contact în țara de destinație. De obicei familia își pregătește plecarea bazându-se pe experiența altor rude, prieteni sau cunoștințe care au mai fost plecate sau se află în străinătate.

in aceste cazuri, familia se transformă în traficant, dar și exploatator, pentru că de cele mai multe ori copiii sunt folosiți în țara de destinație pentru a asigura venitul necesar întregii familii prin diverse modalități, cele mai frecvente fiind cerșetoria și furtul, neexcluzând însă și exploatarea sexuală. De multe ori, adulții din aceste familii se întorc acasă, copiii fiind lăsați în „grija" unor rețele locale de exploatare care lunar trimit familiilor anumite sume de bani.

in alte cazuri, părinții își dau acordul ca minorii să părăsească țara pentru a munci în străinătate, fiind însoțiți de rude sau cunoștințe care deja activează ca „transportatori", facilitând procesul de deplasare al copiilor până în țara de destinație. Unii dintre aceștia se ocupă și de „plasarea" copiilor în diverse rețele de exploatare. Părinții ignoră pericolele la care sunt expuși copiii, considerând că le oferă acestora șansa unei vieți mai bune.

in cazurile în care familia este implicată într-un mod sau altul în procesul de traficare, copii nu se opun, fiind convinși că e de datoria lor să-și ajute familia și că vor avea un viitor mai bun.

Influențați de grupul de prieteni, percepând rămânerea în țară ca pe o viață lipsită de perspective, o parte însemnată a minorilor neînsoțiți aflați în străinătate pleacă pe cont propriu. Majoritatea sunt băieți. Și în aceste cazuri

însă există adulți care facilitează cel puțin transportul. Aceste persoane sunt cunoscute prin intermediul prietenilor sau cunoștințelor.Odată ajunși în țara de destinație, o parte din acești adolescenți sunt prinși de traficanți într-un „lanț al datoriilor", impunându-li-se plata cheltuielilor de transport, a actelor, etc. Astfel, copiii sunt obligați să muncească pentru a plăti datoriile. O parte din

www.salvaticopiii.ro/romania/resurse/rap_trafic_Romania

copii se predau singuri autorităților pentru că nu pot suporta tensiunea indusă de traficanți și condițiile de viață.

Traficanții se folosesc de metodele menționate mai sus și își concentrează atenția asupra femeilor și fetelor aflate în căutarea unei șanse de a pleca în străinătate. În cele mai multe cazuri, acestea au o situație financiară și familială precară iar traficanții le oferă meserii bănoase în străinătate, cum ar fi chelnerițe, dansatoare, artiste, servicii de escortă, femei de serviciu pentru familii sau cos-

meticiene. Și agențiile matrimoniale internaționale pot fi numai o "fațadă" pentru rețelele de trafic de persoane. De multe ori, femeile realizează de-abia după ce au ajuns în țara de destinație că au fost înșelate de traficant și descoperă că vor fi exploatate cu forța ca prostituate.

După cât se pare, există doar foarte puține criterii prin care femeile își pot da seama dacă este vorba de agenții serioase, care oferă munci legale, sau dacă

este vorba de "fațade" pentru traficul de persoane.
In unele cazuri, femeile sau fetele sunt vândute fără consimțământul lor,

de către rude, de către "prietenul lor" sau de instituții de stat cum ar fi căminele de copii orfani. Se descoperă din ce în ce mai multe cazuri în care femeile și adolescentele au fost răpite cu forța de acasă și traficate în altă regiune în țara lor de origine sau în străinătate.

Se estimează că mai mult de 25% din femeile recrutate își dau seama de

la început că în străinătate vor lucra în industria sexului. Ele sunt însă induse în eroare în ce privește condițiile muncă în care li se cere să lucreze. Ele se așteaptă la un grad ridicat de independență, cred că vor putea lua decizii în legătură cu munca lor și își închipuie că vor lucra ca artiste de strip-tease, în "peepshow-uri" sau ca prostituate "clasice", făcând numai "sex clasic".

Femeilor care pleacă de bună voie în străinătate pentru a lucra în industria

sexului nu li se spune în ce condiții vor lucra la sosirea la destinație: un număr mare de ore de muncă, servicii sexuale periculoase, fără prezervativ etc. De asemenea nimeni nu le spune că vor fi utilizate mijloace severe de constrângere, dacă ele incearcă să refuze munca sau să fugă.in unele cazuri, e posibil ca victima să bănuiască la ce fel de muncă va fi obligată, dar totuși nu își dă seama în ce condiții va lucra. Răspunsul la întrebarea dacă o persoană a fost sau nu constrânsă, înșelată sau dacă a consimțit de bună voie să fie traficată, este un element central în procesul de decizie dacă este vorba de o "victimă a traficului de persoane" în sensul Protocolului ONU sau nu.

Trebuie însă reținut că Articolul 3(b) din Protocolul ONU privind traficul

de persoane prevede: "Consimțământul victimei la exploatarea" descrisă în

Protocol (respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane) "va fi irelevant", dacă s-a folosit vreunul din mijloacele menționate în Articolul 3(a) din Protocol, respectiv amenințare, violență sau alte forme de constrângere etc. 9

Protocolul ONU privind traficul de persoane; articolul 3, alineatele (a) and (b).

Este esențial să înțelegem că riscurile strategige prezentate de infracțiunile de trafic de persoane necesită o lărgire a perspectivei, dincolo de întrebarea dacă victima a consimțit sau nu. Trebuie să ne concentrăm atenția nu numai asupra victimei, ci și asupra infracțiunii și a infractorului. Riscurile strategige vor continua să existe, indiferent dacă victima traficată a consimțit sau nu, iar faptul că victima a încheiat o înțelegere cu traficantul nu trebuie să ducă la acceptarea infracțiunii de trafic de persoane.

In plus, Articolul 3(c) prevede că în cazul recrutării, transportării, transferării, cazării sau primirii unui copil în scopul exploatării, aceste activități vor fi considerate "trafic de persoane", chiar dacă nu s-a folosit vreun mijloc din cele menționate în aliniatul (a) din Articolul 3. Alineatul (d) definește copilul ca fiind o persoană cu o vârstă sub 18 ani.

În concluzie, Articolul 3 pedepsește comiterea în legătură cu un copil a oricăreia dintre "activitățile" descrise în Protocol, indiferent de natura mijloacelor folosite sau de consimțământul victimei. Dat fiind numărul crescând de fete adolescente în jurul vârstei de 15 ani, traficate în mod constant din regiunea Balcanilor spre Europa Occidentală, această prevedere devine o armă-cheie în lupta împotriva traficului de persoane.

Există patru metode de bază de recrutare a femeilor pentru traficul de persoane:1°

Constrângerea totală prin furt sau răpire. Această metodă nu mai este așa de rară ca înainte. Apar din ce în ce mai multe cazuri în Albania și Kosovo, iar în anumite regiuni din Asia este o metodă uzuală;

Înșelarea victimelor prin promisiuni de muncă legală sau de intrare legală în țara de destinație – femeile sunt convinse că vor lucra în birouri, restaurante, baruri sau că vor încheia căsătorii;

Înșelarea victimelor prin promisiuni semi-adevărate, cum ar fi munca în "show-business", dans sau chiar și strip-tease.

Dacă unele dintre femei sunt complet conștiente că își părăsesc țara de origine pentru a lucra în prostituție, totuși ele nu-și dau seama cât de mult se vor îndatora, cât de tare vor fi intimidate, exploatate și controlate.

Una dintre cele mai tentante promisiuni pentru tinerele femei din Europa Centrală și de Est este oferta unei cazări proprii, ceea ce reprezintă un nivel de indepenență inimaginabil în țările lor de origine. Femeile traficate sunt lăsate să creadă că vor pleca într-o țară bogată din Europa Occidentală, unde vor câștiga în scurt timp sume mari de bani, pe care le pot folosi pentru ele și familiile lor, în scopul ieșirii din sărăcie și disperare.

10 Consiliul Europei, Manual: Sfaturi și instrumente de lucru pentru instructori.

1 2.1.1. Profilul recrutorului 11

Așa cum am menționat anterior, falsele promisiuni de slujbe în străinătate reprezintă principala modalitate prin care se recrutează fetele pentru a fi traficate în scopul exploatării sexuale. Din declarațiile victimelor reiese faptul că, de cele mai multe ori, prima verigă în lanțul de traficare este o femeie. Aceasta are vârsta între 34 și 45 de ani, afișând bunăstare materială, prezentând istorii despre cât de ușor se câștigă banii în străinătate având o slujbă care nu necesită pregătire profesională specială.

Această femeie câștigă repede încrederea fetei, profitând de naivitatea acesteia și de relația slabă cu familia. Ea devine un substitut al relației fetei cu mama sau cu familia.

De obicei o femeie este prima persoană care recrutează fata. Ea îi arată de obicei fotografia altei fete, prezentând-o drept fiica ei, și povestind despre situația extraordinară a acesteia în țara de destinație. După aceea o întreabă dacă nu cumva ar dori să plece și ea în străinătate unde, pentru o slujbă decentă, pot câștiga 1000 de Euro pe lună. Recrutoarea îi spune fetei că poate

discuta cu fiica ei găsească o slujbă similară, că este foarte ușor și că nu
are nevoie de pregătire specială.

Psiholog Salvați Copiii

in cazul în care recrutorul este un bărbat, acesta are vârsta cuprinsă între 25-35 de ani, afișând prin aspect și comportament un status social ridicat (haine și bijuterii scumpe, bani). De obicei rolul acestuia este de a seduce fata și de a o convinge să meargă cu el în străinătate unde îi poate găsi ușor un loc de muncă. in ambele cazuri, elementele care caracterizează recrutorul sunt foarte importante: vârsta și modul în care abordează viitoarele victime. Aparența unui status social ridicat și poveștile de succes sunt elementele comune.

Așa cum am menționat anterior, în multe cazuri o rudă sau o cunoștință convinge familia să-și dea consimțământul pentru plecarea copilului în străinătate. Majoritatea băieților traficați în scopul exploatării prin muncă sunt scoși din țară în acest mod. Există cazuri în care victimele însăși devin recrutori.

Nu în toate cazurile sunt implicate rețele de traficanți. Există cazuri în care traficanții sunt persoane care lucrează pe cont propriu, sau părinții însăși sunt traficanți ai propriilor copii.

2.1.2. Noi tendințe în traficul de persoane

Inițial, trendul predominant era traficarea victimelor din țări de origine sărace spre țări de destinație mai bogate în occident. Această situație este supusă unor permanente schimbări, având în vedere că unele țări de origine sau de tranzit au crescut economic, devenind la rândul lor țări de destinație.

www.salvaticopiii.ro/romania/resurse/rapțrafic_Romania

În ce privește traficul de persoane în scopul exploatării sexuale, etnia joacă un rol din ce în ce mai important în demografia infracțională, clienții

solicitând femei dintr-o grupă etnică diferită • de a lor.
De exemplu, victime provenind din Sud-Estul Europei pot fi găsite lucrând în industria sexului în Sud-Estul Asiei, victime din Africa pot fi găsite lucrând în industria sexului în Europa și victime europene pot fi găsite lucrând în bordeluri din America Centrală.Prin aceste, traficul de persoane poate fi considerat ca un prim exemplu de globalizare mondială, în special în ce privește industria sexului.

insă cel mai îngrijorător trend este faptul că, în multe regiuni, vârsta medie a victimelor scade constant. Și în acest caz, oferta este determinată de cererea din partea clienților, bazată pe percepțiile și solicitările lor specifice. De exemplu, copiii traficați sunt implicați din ce în ce mai mult în prostituție, deoarece clienții sunt convinși că au un risc mai scăzut de a contracta o boală transmisibilă pe cale sexuală, dacă au contacte sexuale cu copii.

2.2. Faza de tranzit — transportul și trecerea frontierei

După procesul de recrutare urmează faza transportului și a transferului, care presupune și cazarea și primirea victimei în mai multe stagii, inclusiv preluarea inițială și transferul victimei pe teritoriul țarii ei de origine.Transportul este organizat de recrutor și se face pe trasee stabilite anterior de acesta. Transportul are loc la scurt timp după recrutare , astfel încât victima să nu aibă timpul necesar pentru a se răzgăndi.

În cazul părăsirii legale a țării, motivele cel mai des utilizate pentru trecerea copiilor dincolo de graniță sunt scopul turistic (excursii individuale sau de grup) sau invitații din partea unor rude/prieteni. Chiar dacă frontiera este trecută în mod legal, există cazuri în care sunt utilizate acte false, în special în cazul copiilor care pot (datorită aspectului fizic) să treacă drept adulți (18 ani și peste).

Mijloacele de transport utilizate sunt de obicei autoturismele traficanților, taxiuri sau transportul public (trenul, autocare, microbuze ale unor firme specializate de transport persoane). În cazul părăsirii legale a țării, granița este trecută de obicei prin punctele de control Nădlag și Borș (în Vestul țării) și Stamora Moravița (în Sud-vest). Aceleași mijloace de transport sunt utilizate și în cazul trecerii ilegale a graniței. Copiii sunt transportați până în apropierea graniței cu aceste mijloace de transport, de aici fiind preluați de o altă persoană (ghidul) care știe să evite punctele de control ale poliției de frontieră. Persoanele care trec ilegal granița sunt de obicei cetățeni străini sau cetățeni români care au interdicție de părăsire a țării sau au comis infracțiuni.

În cazul copiilor care sunt recrutați în România12 de către rețele de traficanți, rutele sunt prestabilite. in funcție de structura rețelei, copilul este preluat de diverse persoane în diferite puncte ale traseului până în momentul în care ajunge la cel care îl va găzdui și îl va exploata. Sunt cazuri în care recrutorul nu este membru al unei rețele de trafic, însă găsește o persoană de legătură într-o altă țară și intră pentru prima dată într-o astfel de rețea. De obicei acesta este cazul copiilor care sunt vânduți de către părinți sau rude.

Există deci trei metode de bază pentru intrarea în țara de destinație:

Pe ascuns – intrare ilegală în vehicule, containere, trenuri, feriboturi, pe jos, etc.

Pe față – prin prezentarea unor documente de intrare falsificate, cum ar fi pașapoarte din UE furate sau falsificate

Pe față – prin prezentarea unor documente valabile, autentice, în care s-au aplicat vize de intrare false, de exemplu vize de turist sau de student.

in timpul călătoriei în țara respectivă sau în străinătate, e posibil ca drepturile fundamentale ale victimei să fie grav încălcate, ea fiind supusă la abuzuri și alte crime.Multe dintre victime n-au mai fost niciodată în străinătate și sunt total dependente de tranficanții lor. Unele femei părăsesc țara de origine fără un pașaport valabil pentru călătorii internaționale, pentru că li s-a spus că nu au nevoie de el, sau că vor primi un pașaport mai târziu. Dacă totuși victimele sunt în posesia unui pașaport, de multe documentul le este confiscat, rămânând la traficant ca un fel de garanție că victima se va supune.

Victimele care se află în ilegalitate sunt și mai vulnerabile la capriciile agenților lor, care știu că e puțin probabil ca ele să obțină protecția poliției sau a statului respectiv, în cazurile în care procesul de transfer a fost întrerupt, sau victimele au cerut ajutor din proprie

Trebuie subliniat că unele femei își părăsesc de bună voie casa și familia, în căutarea unei vieți mai bune și ar fi fals să asumăm că toate femeile descoperite sau bănuite de imigrație ilegală ar fi victime ale traficului de persoane. De asemenea, poliția va trebui să rețină că măsurile anti-trafic trebuie îndeplinite fără a încălca drepturile fundamentale și demnitatea unei persoane, în special drepturile persoanelor traficate, ale migranților, ale persoanelor care și-au pă-răsit domiciliul aflat în aceeași țară, refugiații și solicitanții de azil.in plus, mă-surile de combatere a traficului nu au voie să îngrădească libertatea de mișcare a fiecărei persoane. 13 Când poliția intră în contact cu victime care se află în faza de transferare, ea trebuie să analizeze cu atenție toate aspectele cazului, în vede-rea acordării unei asistențe și depistării eventualelor infracțiuni comise împotri-va victimei.

12 www.salvaticopiii.ro/romaniairesurse/rap_trafic_Romania

13 www.salvaticopiii.ro/romania/resurse/rapțrafic_Romania

2.2.1. Rute și mijloace de transport

Transportarea femeilor și a fetelor peste graniță este un aspect esențial al traficului internațional de persoane. in cele mai multe cazuri, recrutanții se ba-zează pe faptul că traficanți vor procura documentele și mijloacele de transport. Acest lucru le conferă traficanților un grad mai înalt de control în faza de tranzit.

in ultimii zece ani, țările din Sud-Estul și Estul Europei au trecut prin faze de conflict, faze post-conflictuale și faze de tranziție politicoeconomică, care au determinat modificări politice, sociale și culturale substanțiale. Aceste schimbări au dus la creșterea sărăciei și a șomajului întregii populației, dar în special a femeilor, agravând astfel inegalitatea de putere dintre bărbați și femei, deja existentă.14

În majoritatea acestor țări, femeile au fost cele care au avut cel mai mult de suferit de pe urma tranziției economice, ele având un risc sporit de șomaj și sărăcie, determinat în parte de structuri sociale patriarhale și de discriminarea femeilor în ocuparea forței de muncă. Femeile și copiii sunt mult mai dependenți decât bărbații de serviciile de asigurări sociale, cum ar fi asistența medicală sau alocațiile și grădinițele pentru copii. Dar tocmai aceste servicii au fost aproape complet lipsite de fonduri, ca o consecință a tranziției economice din ultima decadă. Drept consecință, traficul sporit de femei provenind din SudEstul și Estul Europei poate fi considerat ca un simptom și un rezultat al "feminizării" migrației determinate de sărăcie și lipsa locurilor de muncă

Europol descrie în raportul său de evaluare a traficului de persoane15 atât "geografia" celor mai importante rute utilizate de traficanți pentru a ajunge în ța-rile de destinație din Uniunea Europeană, cât și mijloacele de transport folosite pe fiecare rută în parte.

Principalele rute sunt:

Ruta Baltică

Din Rusia și statele baltice se merge pe rute terestre până la marea Baltică, apoi cu feribotul în țările Scandinave; mai rar se merge pe rute terestre direct în Finlanda și nordul Suediei.

Ruta Nordică

Din Estul Europei prin Polonia, Ungaria și Republica Cehă, în Germania și apoi Scandinavia. Această rută este folosită și ca ultimă etapă în călătoria migranților care vin cu avionul din Extremul Orient, Africa și America de Sud.

14 Unii experți estimează că în Rusia 80% din persoanele care și-au pierdut locul de muncă în ultimii ani din cauza reducerii producției și din cauza restructurărilor sunt femei. Global Network.

15 Europol "Evaluarea activității infracționale — Traficul de persoane spre Uniunea Europeană" (versiune deschisă); octombrie 2011

Ruta Centrală:

Din țările Europei Centrale se folosește rețeaua densă de autostrăzi sau legăturile feroviare de lungă distanță, pentru a ajunge în Austria și Nordul Italiei.

Ruta Balcanilor Centrali:

Se pleacă din statele Caucazului, Asia și Europa de Est, trecând prin țările Balcanilor Centrali, apoi prin Ungaria până în statele UE.

Ruta Balcanilor de Sud:

Se pleacă din statele Caucazului, Asia și Europa de Est, trecând prin Republica Moldova, România, Bulgaria și Albania, intrând în UE prin Italia sau Grecia.

Ruta Sudică:

Din Africa de Vest prin Algeria și Maroc, traversând cu vaporul strâmtoarea Gibraltar, ajungând în Portugalia și Spania.

Ruta Vestică:

Se pornește din America Centrală și de Sud, se intră în UE prin Peninsula Iberică. Această rută este folosită și ca ultimă etapă în călătoria migranților care vin cu avionul din Extremul Orient, Africa și America de Sud.

Nu trebuie neglijat faptul că, deseori, țara de destinație finală nu este prima țară din Uniunea Europeană în care intră persoana traficată; de aceea se va face distincția între rute de tranzit extern și intern. Unele filiere de trafic transportă victimele direct din țara de origine în țara de destinație, fără să mai treacă prin țări de tranzit.

Multe femei sunt duse peste graniță cu camionul, autoturisme particulare sau cu trenul, deoarece aceste mijloace de transport sunt mai flexibile decât avionul. De multe ori, victimele sunt transportate cu vehicule de mare capacitate pentru transport de lungă distanță, cum ar fi linii aeriene, vapoare și trenuri cu destinații îndepărtate.

Marea majoritate a companiilor serioase de transport vor lua la bord numai pasagerii care sunt în posesia unui bilet de călătorie valabil (deci autentic și achitat) și a vizelor corespunzătoare; iar personalul acestor companii nu permite urcarea la bord a pasagerilor decât după ce au verificat că aceștia dețin într-ade-văr documentele necesare. intr-un număr redus de cazuri, companiile de trans-port mai puțin corecte și cu mai puține scrupule preiau numai responsabilitatea pentru verificarea biletelor de drum, așteptându-se ca Serviciul de Pașapoarte și Migrație să controleze dacă documentele de călătorie (pașaport și viză) sunt va-labile și autentice. Companiile din această categorie sunt conduse de dorința de profit. În ciuda faptului că amenzile primite pentru tranportarea pasagerilor fără documente de călătorie micșorează profitul, ele totuși încalcă des obligațiile lor legale de a verifica și documentele de călătorie.Nu există indicii că aceste com-panii ar fi implicate în infracțiunile de

trafic, dar ele le favorizează în mod inevi-tabil prin acceptarea la bord a pasagerilor, fără să controleze dacă aceștia au vo-ie să călătorească. in concluzie, traficanții vor folosi imediat serviciile compa-niilor care nu efectuează controale severe și rutele respective

Autoritățile de stat pot reduce traficul de persoane pe aceste rute printr-o supraveghere sporită, de exemplu prin controale la anumite puncte de trecere etc. Totuși fiecare "rută" este mai mult un indicator general al direcției, și mai puțin un traseu specific marcat pe o hartă. Nu se dețin destule informații concrete suficiente despre aceste trasee. Traficanții sunt foarte iscusiți în a-și schimba rutele și metodele de operare, iar multe din informațiile despre activitățile lor se obțin în mod întâmplător sau ca anecdotă. Lipsa de informații este un punct slab al măsurilor anti-trafic, pentru care trebuie să se găsească soluții. in concluzie, cea mai dificilă sarcină este depistarea eficientă a punctelor vulnerabile pe parcursul acestor rute de trafic16.

2.3. Faza de destinatie-receptia si modurile de exploatare

2.3.1. Vânzarea persoanelor

Vânzarea este esența traficului de ființe umane. Victimele sunt transformate forțat în marfă și sortate ca atare de traficanții-cumpărători in acest stadiu, victimele își dau seama că scopul traficantului este exploatarea. Din momentul în care victimele ajung în țara de destinație finală, ele descoperă că vor trăi în condiții de sclavie, de cele mai multe ori în industria sexului, dar și ca femei de serviciu la persoane particulare sau ca muncitoare în fabrici, lucrând un mare număr de ore în condiții inumane. Deseori, femeile sunt mutate din oraș în oraș și din țară în țară. Aceste deplasări au scopul de a le dezorienta, astfel încât ele să nu aibă timp să-și facă prieteni și să nu se poată familiariza cu mprejurimile. Alt motiv este împiedicarea poliției să descopere traficul de femei și să strângă informații.

Exploatarea victimelor

Atunci când trecerea graniței este legală, de obicei traficanții iau actele copiilor sub diverse pretexte (acestea trebuie prezentate poliției de frontieră, documentele sunt în siguranță dacă sunt păstrate de către adulți, etc).

De obicei, fetele știu că pleacă în străinătate pentru a munci, așa că într-o primă fază sunt dezorientate și nu știu ce se întâmplă. in unele cazuri fetele încep să pună întrebări, iar traficantul reacționează cu violență pentru a le intimida. De cele mai multe ori traficantul explică fetei că a cumpărat-o și că îi

16 Agentia Natională impotriva Traficului de Persoane

va da drumul în momentul în care va putea plăti suma cheltuită. Fata intră astfel într-un „lanț al datoriilor" din care nu poate scăpa. 17

Odată forțate să ofere servicii sexuale, fetelor li se explică prețul fiecăruia

în parte, faptul că trebuie să convingă clienții să consume cât mai multe băuturi și cum trebuie să se poarte cu clienții pentru a obține cât mai mulți bani. Fetele se supun fiind convinse că datoria scade și că în curând vor fi libere să se întoarcă acasă. Cu toate acestea, de fiecare dată când fetele ajung să recupereze banii pe care îi datorează traficanților, aceștia le revând. Promisiunea libertății este doar o modalitate prin care traficanții manipulează fetele, pe lângă folosirea violenței, alcoolului și drogurilor. in unele cazuri, când fetele traficate sunt virgine, traficanții le violează explicându-le că asta este ceea ce vor trebui să facă din acel moment.

Exploatarea este totală. Amenintațe și abuzate, victimele sunt supuse unor tratamente inumane și exploatate în regim de sclavie.

Cele mai vulnerabile sunt tinerele care provin din familii dezorganizate sau dintr-un mediu în care au suferit abuzuri, situați care crește riscul de a accepta o falsă propunere de lucru în străinătate. Nivelul scăzut de educație împiedică viitoarea victimă să evalueze corect și realist informațiile și planurile de recrutor.

Esența fenomenului de trafic îl reprezintă decizia de a pleca, susținută de credința nefondată că, în străinătate, realizarea personală este mai ușoară. O atare decizie se minifestă mai puternic la persoanele care se confruntă cu o situație materială grea și cu lipsa de perspective în propria lor țară.

Tinerele cred că, realizarea personală înseamnă în primul rând a avea bani iar, pentru a-i obține sunt capabile să înfrunte orice pericol. Nu toate persoanele vulnerabile devin victime ale traficului de ființe umane. Exista însă, anumite momente dificile, aparent fără ieșire pentru aceste persoane, iar "oferta" de muncă în străinătate pare a fi "soluția salvatoare".Recrutorii aleg cu grijă aceste momente pentru recrutarea viitoarelor victime.

Sub pretextul unor slujbe onorabile dar care nu necesită o înaltă calificare

(chelneriță, baby-sitter, menajeră, bucătăreasă pe vase de croazieră, etc) în țările occidentale, recrutorii profită de lipsa de informare și de credulitatea celor ce vor deveni victime. in faza de propunere exploatare sau prostituția sunt excluse complet din discuție. Aflată încă în faza incipientă, promisiunea mincinoasă nu este decât un mijloc interzis de lege de a convinge victimele să treacă frontiera de bunăvoie. O astfel de promisiune se poate concretiza și prin anunțurile din ziare de tipul: "recrutăm tinere fete ca dansatoare, balerine…pentru țara X.

Plecare imediată!"

Din momentul în care victimele ajung în țara de destinație finală, ele descoperă că vor trăi în condiții de sclavie, de cele mai multe ori în industria sexului, dar și ca femei de serviciu la persoane particulare sau ca muncitoare în fabrici, lucrând un mare număr de ore în condiții inumane. Femeile-victime care

17 www.salvaticopiii.ro/romania/resurse/rapțraficRomania

încep să lucreze în industria sexului sunt forțate să se prostitueze pe stradă în cartierele tipice acestor servicii (zonele cu "lumini roșii"), în baruri, agenții de escortă sau în apartamente folosite ca bordeluri. Ele sunt obligate să lucreze un număr foarte mare de ore pe zi, servind numeroși clienți cu practici sexuale periculoase și efectuate fără prezervativ. in multe cazuri, ele nu vorbesc limba țării respective, folosind un "meniu" scris de servicii sexuale pentru a comunica cu clienții.

Multe victime sunt supuse unor abuzuri fizice și sexuale, fiind ținute în condiții de captivitate reală sau psihologică. Există cazuri în care victimele sunt chiar omorâte, ca un avertisment pentru alte victime, pentru a le împiedica să depună mărturie sau să caute ajutor. Amenințarea cu represalii împotriva victimelor sau a familiilor lor și lipsa actelor de identitate, respectiv posesia unor acte nevalabile sunt motivele pentru care multe victime nu încearcă să scape. Fiind supuse permanent abuzurilor fizice, emoționale și sexuale, ele nu mai au altceva de facut decât să rămână în situația respectivă.

Principalul țel al traficanților este obținerea unor sume mari de bani din exploatarea victimelor pe o perioadă mare de timp. Ei vor să își protejeze investițiile, ceea ce înseamnă că vor lua toate măsurile ca victima să continue să mun-cească, fără să încerce să scape. De aceea, traficantul vrea să aibă un control permanent asupra victimelor.

Practic, copiii beneficiază de „protecția" traficanților atât timp cât reprezintă „bunuri aducătoare de venit". Această „protecție" este limitată la nevoile de bază, a căror satisfacere precară pune în pericol sănătatea și viața copiilor. Abuzul sexual nu este singurul tip de abuz la care fetele sunt supuse.

Situația fetelor traficate în scopul exploatării sexuale este diferită de la caz la caz, existând însă un element comun: violenja fizică." Traficanții fac apel la violență atunci când fetele nu se supun și refuză să întrețină relații sexuale cu

2.3.3. Controlul asupra victimelor exploatate

Pentru controlul victimelor traficului în faza de exploatare se folosesc diferite mecanisme. Fiecare mecanism poate fi utilizat separat, dar în majoritatea cazurilor se folosesc mai multe deodată, urmărind crearea unei situații de captivitate reală sau psihologică

Constrângerea cauzată de datorii

Unul dintre mecanismele de bază este constrângerea cauzată de datorii. Victimei i se cere să plătească înapoi sume exagerate, pretinzându-se că aducerea ei în țara de destinație a costat foarte mult. La aceste sume se adaugă

18 www.salvaticopiii.ro/romania/resurse/rap_trafic_Romania

dobânzi exorbitante și cumulative, de asemenea chirii la suprapreț pentru cazare și locul de muncă la bordel, costurile pentru reclama serviciilor de prostituție și pentru transport. Toate aceste pretenții culminează în .sume care cresc permanent și devin pur și simplu imposibil de achitat.

Izolarea prin confiscarea documentelor de identitate și/sau a celor de călătorie

De obicei, victimelor li se confiscă documentele de identitate și de călătorie imediat după sosirea în țara de destinație. Astfel, lor li se răpește identitatea oficială, confirmând statutul lor de imigranți ilegali. Ele nu mai pot

cere ajutor și nu mai pot evada altă țară de destinație. Având în vedere că
multe victime provin din țări în care poliția nu este considerată o sursă de sprijin, ci o forță de oprimare, este clar că femeile nu vor cere ajutorul poliției. Traficanții întăresc această percepție, spunând victimelor că sunt libere să plece și să contacteze poliția, dar că rezultatul va fi expulzarea lor imediată și represalii acasă, în țara de origine. Din experiență s-a constatat că, de cele mai multe ori, traficantul nu minte cu astfel de afirmații, căci, în statele Uniuni Europene, majoritatea victimelor traficate care ajung în atenția poliției și care nu pot prezenta documente valabile sunt expulzate imediat, în loc să fie tratate ca victime ale unor infracțini grave.Sau, în alte cazuri, traficantul îi spune victimei că nu are nici un rost să ceară ajutorul poliției, deoarece poliția este coruptă și a fost deja plătită de traficanții respectivi. Traficanții exploatează lipsa documentelor și frica de poliție, pentru a se asigura că victimele nu vor încerca să scape sau să facă sesizări la poliție împotriva lor.

Pe de altă parte, acordarea dreptului de ședere victimelor traficate ar fi nu numai în interesul victimelor, drepturile lor nemaifiind încălcate, ci și în interesul organelor de urmărire penală anti-trafic. Din păcate, majoritatea țărilor de destinație refuză să acorde victimelor traficului de persoane dreptul de ședere temporară. Ele nu primesc o protecție corespunzătoare, îngrijire și ajutor, statutul lor de rezidență rămâne nerezolvat, așa încât victimele nu vor colabora decât rareori cu poliția și instituțiile judiciare.Pentru a înlătura acest deficit, Pactul de Stabilitate — Masa de Lucru pentru combaterea traficului de persoane – recomandă acordarea victimelor traficate a unui drept de ședere pe motive umanitare, respectiv a unei permisiuni de ședere temporară pentru cel pufin șase luni, prin care ele au acces la o serie de facilități sociale și de sănătate.

Folosirea violeniei și a fricii

Un alt mijloc eficace de control al victimelor este folosirea violenței și a amenințării cu violența. Pentru a le supune, deseori victimele sunt bătute și violate, închise, ținute în lungi perioade de izolare, lipsite de mâncare și apă, drogate sau torturate cu cuțite sau țigări. Abuzurile pot fi o consecință a încălcării de către femei a unor reguli sau sunt folosite ca avertisment, pentru ca victima să știe ce se întâmplă dacă va încălca din nou regulile. in alte cazuri, nu

există alt motiv decât pur și simplu sadismul sexual al traficantului.

in situația exploatării sexuale, rușinea este și ea un mecanism puternic de control. Traficantul amenință victima că va spune familiei .ei că lucrează ca prostituată. De multe ori, traficantul face fotografii în timp ce victima este violată, utilizate pentru a o șantaja și a o obliga să respecte cu strictețe ordinele traficantului.

in funcție de cultura din care provine victima, sunt folosite și diferite constrângeri de ordin psihologic. De exemplu, pentru femeile din Vestul Africii (Nigeria), ritualurile Voodoo sunt o sursă de angoasă teribilă, și folosirea lor garantează supunerea. Alt exemplu este impactul dublu pe care îl poate avea pentru femeile musulmane amenințarea cu dezvăluirea muncii ca prostituată în unele cazuri, aceste femei riscă să fie mai violent maltratate de propriile familii decât de traficant.

Utilizarea amenințării victimei cu represaliile împotriva familiei acesteia

Amenințarea cea mai eficace, cea mai problematică și care poate îngreuna în mod extrem investigațiile crimelor de trafic este amenințarea cu represalii violente împotriva familiei victimei, acasă în țara de origine. Traficantul se va îngriji să afle o serie de amănunte despre situația familiei, cum ar fi numele, porecla sau adresa unei rude apropriate sau a altei persoane iubite. Nici măcar nu este nevoie ca el să știe foarte multe detalii despre familia respectivă – pentru a controla victima este de ajuns amenințarea și percepția care se formează în mintea ei. Problema victimei este că ea nu poate risca soarta și siguranța celor dragi, pentru că nu are de unde să afle dacă traficantul minte când spune că știe amănunte despre familia ei, sau dacă într-adevăr va folosi violența împotriva celor dragi, dacă ea va încerca să se opună sau să scape.

Captivitate și tortură psihologică

in concluzie, dacă luăm în considerație toate aceste mecanisme de control în ansamblu, rezultatul concret este un regim de captivitate și tortură psihologică. Important este să vedem situația prin ochii victimei:ea este singură într-o țară străină, izolată de compatrioții săi, aflându-se în imposibilitatea de a comunica în limba ei maternă; i s-au luat documentele de identitate și de călătorie;nu are voie să ia legătura cu familia; este dezorientată datorită schimbărilor permanente de adresă sau de localitate; este supusă unor abuzuri fizice și sexuale repetate; nu poate cere ajutorul poliției pentru că se teme de consecințe; este obligată să practice contacte sexuale periculoase din toate punctele de vedere, riscă să se îmbolnăvească lucrând zilnic un mare număr de ore cu clienți cu care nu poate comunica verbal; este supusă unui regim de amenințări și represalii îndreptate împotriva ei și/sau a familiei ei.

Dacă luăm în considerare toți acești factori, nu mai este greu de Ințeles de ce numai foarte puține victime încearcă să scape din această captivitate. De aceea, forțele polițienești au un rol esențial în combaterea traficului de persoane.

CAPITOLUL III

ANALIZA TRAFICUL UI DE PERSOANE 3.1. Cine sunt traficanii?"

În traficul de persoane, în scopul exploatării sexuale, sunt implicați diferiți infractori, pe mai multe planuri, începând cu acțiuni desfășurate spontan de infractori individuali, neorganizați, până la filiere internaționale de trafic cu un grad complex de organizare.

Există trei categorii de filiere sau rețele de trafic:

Rețele "particulare"

Rețelele "par-ticulare" sunt mici grupuri care își desfășoară activitatea în cadrul unor familii sau comunități etnice în mai multe țări. Atunci când apar solicitări din partea comunităților din străinătate, aceste rețele livrează câte o femeie sau două. Pentru a recruta femei pentru bordeluri sau rețele de prostituție, traficanții migranți se folosesc de contactele lor familiale sau etnice din țara de origine. Rețelele "particulare" sunt prezente în regiunile de graniță dintre țara de origine și cea de destinație, și în cadrul unor comunități etnice.

Rețele infracționale organizate pe o scară largă

Rețelele infracționale organizate pe o scară largă controlează toate aspectele traficului de persoane, de la recrutare și transport până la managementul local al bordelurilor și al prostituatelor de stradă.

Traficul de persoane este organizat ca o firmă cu mai multe secții, cum ar fi "secția de recrutare", "secția de procurare a documentelor", "secția de transport", "secția de management al prostituției". Traficanții iau foarte în serios aceste activități lucrative și dau dovadă de "profesionalism", folosind metode deosebit de brutale pentru a menține ordinea și disciplina. Femeile sunt privite ca mărfuri cu care se face comerț, asemănător comerțului clasic cu sclavi.

Acest tip de rețele infracționale organizate provin în primul rând din Ucraina, Bielorusia, Rusia și Bulgaria, dar se extind în întreg estul și centrul

19 Extrase din pagina internet a organizațeiei "La Strada", biroul local din Polonia;

http://free.ngo.pl/lastrada/

Europei. Aceste rețele au agenți în Vestul Europei, care se ocupă de managementul rețelelor de bordeluri și de prostituție și folosesc țările de tranzit doar pentru a obține documente false sau ca "teren de antreriament" înainte să pornească mai departe spre vest.

Rețelele infracționale de distribuție

Rețelele de crimă organizată recrutează și transportă fete dintr-o țară în alta, vânzându-le către bordeluri și rețele de prostituție din alte țări, organizate și conduse la nivel local. Membrii acestor rețele pot fi considerați "vânzători en gros" sau "distribuitori", care aprovizionează "vânzătorii cu amănuntul" la nivel local, aceștia la rândul lor derulând și controlând infrastrucutra de prostituție locală.

În ciuda faptului că toate trei nivelurile de trafic există și funcționează în mod paralel, în ultimul timp traficul provenind din Comunitatea Statelor Independente și din Sud-Estul Europei este derulat în principal de rețele infracționale foarte profesioniste și foarte bine organizate. Aceste două regiuni geografice au una dintre cele mai dinamice rate de creștere a traficului, reprezentând o pătrime din traficul mondial cu persoane

Evoluțiile din ultimul timp, respectiv valul considerabil de migrație, nesiguranța politică și economică din Estul Europei, dar și creșterea accelerată a industriei sexului în Vestul Europei, au dat de gândit rețelelor infracționale deja existente, care au înțeles că traficul de persoane în scopul prostituției prezintă un enorm potențial de profit. Deseori, una și aceeași organizație se ocupă atât cu trecerea ilegală de persoane peste graniță, cât și cu comerțul cu stupefiante și cu arme de foc, ceea ce reduce considerabil riscul infractorilor de a fi descoperiți, arestați și pedepsiți corespunzăto

3.2. Cine sunt victimele?"

Este foarte important să reținem că nu există un profil exact al potențialelor victime ale traficului de persoane. Totuși se pot identifica unele caracteristici de bază, care par să rămână constante:

Într-o covârșitoare majoritate, victimele sunt femei și fete, cu toate că se estimează că circa 2% din victimele traficate sunt bărbați sau băieți;

Victimele tind să aibă vârste între 18 și 25 ani; totuși există un număr din ce în ce mai mare de victime sub 18 ani;

Victimele sunt recrutate de la sate, din orășele și din orașele din zonele sărace, defavorizate;

20 extrase din pagina internet a organizației La Strada, biroul local din Polonia; http://free.ngo.pl/lastrada/

De cele mai multe ori, victimele nu au un loc de muncă sau sunt sărace;

Este posibil ca victimele să aibă un nivel redus de pregătire să fi suferit discriminări în familie și la locul de muncă;

Deseori, victimele provin din familii disfuncționale;

În cele mai multe cazuri, victimele nu vorbesc limbi străine.

Principala caracteristică a vulnerabilității potențialei victime este dorința ei puternică de a își îmbunătăți condițiile precare de viață prin plecarea și obținerea unor venituri în străinătate.

3.3. Factorii determinanji ai traficului de persoanen

Discriminarea femeilor

Perioadele de criză determinate de conflicte sau de creșterea șomajului, sunt însoțite deseori de reinstalarea stereotipurilor de genul: bărbatul câștigă banii, locul femeii este acasă pentru a munci în gospodărie. În unele țări, de exemplu în Repulica Moldova, nu există o lege care interzice discriminarea femeilor; studiile efectuate în această țară arată că, de multe ori, femeile nici nu sunt conștiente că ar trebui să aibă dreptul să fie tratate în mod egal cu bărbații.22

In alte țări, chiar dacă legislația națională interzice discriminarea pe criterii de sex, legea respectivă nu conține o definiție clară a discriminării, sau se operează cu o definiție de lucru, creată în practica judiciară. Lipsa unei definiții clare împiedică aplicarea legii. Alte deficinețe sunt faptul că discriminarea femeilor nu este prevăzută în programa facultăților de drept ca temă de studiu distincă, și faptul că nu există avocați și judecători pregătiți sau cu experiență în rezolvarea acestui tip de cazuri.23 Din acest motiv, persoanele care se fac vinovate de discriminare pe motiv de sex nu pot fi trase la răspundere, iar victimele nu pot cere despăgubiri, nici pe cale judiciară, nici pe alte căi.

21

Acest capitol se bazează pe următoarele lucrări: "Infracțiune și aservire: o prezentare a traficului de femei din noile state

independente, în scopul prostituțier, Rețeaua mondială de supraviețuire 2007; "Traficul de persoane în sud-estul Europei, un inventar al situației actuale și combaterea traficului de persoane în Albania, Bosnia și Herțegovina, Croația, Republica Federală Iugoslavia și fosta republică iugoslavă Macedonia", UNHCR 2010; "Factori socio-economici care determină implicarea femeilor din Republica Moldova în prostituție, trafic de persoane și sclavia cu scopuri sexuale", Clara Beata Bodin 2011.

22 "Femei 2000, un studiu privind situația drepturilor fundamentale ale femeilor în Europa Centrală și de Sud-Est și în Comunitatea

Statelor Independente", Federația Helsinki pentru drepturile omului.

zs Femei 2000, un studiu privind situația drepturilor fundamentale ale femeilor în Europa Centrală și de Sud-Est și în Comunitatea Statelor Independente", Federatia Helsinki pentru drepturile omului.

Discriminarea pe piața ocupării forței de muncă

Pe piața ocupării forței de muncă, femeile sunt ultimele.care sunt angajate și primele care sunt concediate. Pentru a-și câștiga existența, ele sunt din ce în ce mai mult nevoite să accepte munca "la negru". Unul dintre cele mai dinamice sectoare ale muncii la negru este industria sexului, în care femeile au un grad

foarte înalt de risc.24

În concluzie, când aceste femei nu mai au acces la locurile de muncă legale și reglementate, ele sunt obligate să lucreze în cadrul unor rețele criminale, fără protecție socială, fiind exploatate sexual sau muncind în gospodărie în condiții inumane.in plus, discriminarea pe piața ocupării forței de muncă se manifestă și prin hărțuire sexuală. De exemplu, în multe firme din Rusia nu este nimic ieșit din comun ca un șef să pretindă de la secretara sa să întrețină relații sexuale cu el. in anunțurile din ziare se caută deseori secretare "fără complexe" și toată lumea știe că această expresie se referă la femei care doresc o relație sexuală.25 Unele state, inclusiv Rusia, interzicerea hărțuirii sexuale incă nu a fost introdusă în legislația muncii sau în codul civil.

Factorii sociali

Cercetările efectuate în ultimii anii arată că mai există și alte motive, în afara celor economice, care determină un mare număr de femei din Estul și SudEstul Europei să plece în străinătate pentru a se prostitua. Tocmai în perioadele de criză economică apar în societate tendințe de austeritate, prin care structurile patriarhale și diferențele dintre bărbați și femei joacă un rol mult mai mare ca înainte. Femeile, care se aflau oricum într-o situație de inferioritate față de bărbați, au acum o "valoare" și mai redusă. in aceste regiuni europene, multe femei și fete sunt condiționate social să considere propriul corp și propria sexualitate ca fiind o "resursă" – deseori ele cred că este singura lor "resursă". Aceste concepții determină perpetuarea fenomenelor de marginalizare și

discriminare a femeilor în viața de zi cu zi,
ele nemaiavând posibilitatea să joace un rol activ în transformarea și conducerea societății în genera1.26

24 UNICEF, Femeile în tranzitie.

29 "Infractiune și aservire: o prezentare a traficului de femei din noile state independente, în scopul prostitutier, Global Survival Network,

2009.

26 "Traficul de persoane în Europa de Sud-Est, un Inventar al situației actuale și măsurile anti-trafic în

Albania, Bosnia și Herțegovina, Croația, Republica Federală Iugoslavia și fosta Republică Iugoslavă Macedonia", UNICEF, 2010.

Violența îndreptată impotriva femeilor

Violența împotriva femeilor, mai ales violența în familie (domestică), este o altă cauză a vulnerabilității femeilor la traficul de persoane. Violența în familie determină un mare număr de fete și femei tinere să își părăsească familiile și țara de origine, deoarece ele nu primesc nici un fel de ajutor sau

protecție din partea statului respectiv.
Pentru femeile confruntate de șomaj, hărțuire sexuală și violență în familie, promisiunea unui loc de muncă în străinătate bine plătit, apare ca o salvare magică într-o lume mai bună.

Factorii care le "imping" pe femei să-și părăsească mediul lor de viață sunt, între altele

Șomajul

Sărăcia

Gradul redus de educație școlară și profesională

Discriminarea femeilor

Violența

Alături de acești factori negativi, de discriminare, mai există și o serie de factori "de atracție" a femeilor și fetelor spre avantajele vieții într-o țară occidentală bogată, făcându-le mai vulnerabile pentru traficul de persoane:

Speranța unui loc de muncă și a unui salariu

Speranța prostituatelor de a câștiga mari sume de bani

Accesul la facilitățile vieții în occident

Speranța la o poziție mai bună în societate și la tratamente mai umane

Percepția occidentului ca un mediu "strălucitor", de lux

Cererea de femei "reproductive"

Cererea de prostituate "exotice"

Cererea de forță de muncă ieftină

3.4. Categorii de copii cu risc ridicat de a deveni victime ale traficului

Factori care cresc vulnerabilitatea copiilor la trafic 27

Există o combinație de factori care cresc vulnerabilitatea copiilor la situația de a fi traficați. Aceștia pot fi identificați la diferite nivele de analiză, de la individual la nivel național, o prezentare pe scurt a acestora fiind oferită în continuare:

27 www.salvaticopiii.ro/romania/resurse/rapțrafic_Romania

FACTORI SOCIALI Situația familială

1 – nivel scăzut al educației în familie

2 – istorie de abuz

3 – părinți alcoolici

4 – lipsa comunicării între părinți și copii

5 – familii dezorganizate (divorț, familii monoparentale)

6 – lipsa îngrijirii părintești (viața într-o instituție de protecție sau viața pe stradă)

Zona de proveniență

1 – lipsa oportunităților de angajare (orașe mari sau zone rurale din ariile foarte sărace ale țării)

2 – nivel ridicat al migrației ciclice pentru muncă în străinătate

3 – povești de succes din partea celor care au fost plecați pentru muncă în străinătate

Lipsa unei culturi a migrației

1 – lipsa informațiilor privind instituțiile implicate în procesul de migrare și asupra posibilităților legale de obținere a unui loc de muncă în străinătate

2 – lipsa informațiilor privind drepturile angajaților

3 – lipsa informațiilor privind țara în care doresc să migreze pentru muncă (o imagine iluzorie privind viața în țările vestice)

FACTORI ECONOMICI GENERALI:

1 – sărăcia și sărăcia extremă

2 – nivel ridicat al șomajului

3 – retribuții scăzute pentru muncă necalificată

4 insecuritatea locului de muncă

FACTORI DE POLITICĂ SOCIALĂ:

1 – strategii ineficiente de combatere a șomajului și sărăciei

2 – sistem educațional inadecvat în raport cu cerințele pieței forței de muncă

3 – un cadru instituțional relativ nou privind combaterea fenomenului traficului de ființe umane

4 – alocare bugetară insuficientă pentru implementarea Planurilor Naționale privind sărăcia, combaterea traficului de ființe umane, tineretul, copiii care părăsesc de protecție

5 – nu există coerență între Planurile Naționale care vizează, copilul

Categorii de copii în situație de risc

Factorii menționați anterior contribuie în măsuri diferite la creșterea vulnerabilității la trafic a unor categorii diferite de copii. Copiii cei mai vulnerabili la trafic sunt copiii abuzați, victime ale violenței domestice și

neglijării, copiii lipsiți de îngrijire părintească (copiii străzii, copiii din instituții de protecție ale statului), copiii minorității Rome (datorită sărăciei cu care se confruntă familiile acestora și a ratelor de abandon școlar deosebit de ridicate în cadrul acestor comunități).

Una dintre principalele probleme care îngreunează integrarea socială a copiilor din instituții este lipsa deprinderilor pentru viață independentă. Chiar dacă sunt dezvoltate programe în acest sens de către ONG-uri în parteneriat cu direcțiile locale de protecție a drepturilor copilului, numărul copiilor cuprinși în aceste programe este mic în comparație cu numărul total al copiilor aflați în instituții rezidențiale.

Copiii români separați28 aflați pe teritoriul altor state reprezintă o altă categorie de copii cu risc mare de a deveni victime ale traficului. Fie singuri, fie însoțiți de rude sau cunoștințe, copiii separați se confruntă cu o serie de probleme majore în țara de destinație: nu au permis de ședere, nu cunosc limba locală, nu beneficiază de servicii publice (de sănătate, educație, protecție socială etc.), trebuie să muncească în condiții foarte dificile pentru a supraviețui. Toate aceste dificultăți cu care se confruntă în țara de destinație îi fac vulnerabili la trafic în scopul exploatării sexuale și a exploatării prin muncă.

28 „Sintagma minori neînsoțiți este utilizată pentru a exprima în fapt aceeași situație care este acoperită și de sintagma copii separați și anume acei copii care sunt lipsiți de protecția părinților sau a reprezentanților legali care au grijă de ei în mod obișnuit. Neînsoțiți sunt considerați și copiii care, chiar dacă sunt împreună cu adulți, aceștia din urmă nu au nici un drept legal de a-i reprezenta și nici obligația de a-i 1ngriji/proteja" — Ghid de practici și proceduri privind repatrierea minorilor neinsoțiți, cetățeni români, aflați în afara României, Oficiul Național pentru Refugiați, 2011

CAPITOLUL IV

INCRIMINAREA TRAFICULUI DE PERSOANE

Secjiunea I. INFRACTIUNILE PRIVIND TRAFICUL DE PERSOANE

1. Cadrul legislativ

Legea nr.678/2001 a suferit o serie de modifică'ri după intrarea în vigoare a Noului Cod Penal pe le vom aborda în mod comparativ.

Primul act normativ din dreptul intern care abordeaza traficul de fiinte umane ca forma distincta de criminalitate si care incrimineaza activitatile susceptibile de a contribui la realizarea lui, il constituie Legea nr. 678/200129 cu

modificările si completarile ulterioare, privind prevenirea si combaterea
traficului de persoane, in cuprinsul careia infractiunile privind traficul de persoane sunt prevazute in Capitolul 3, Secțiunea I (art. 12 — 16), în prezent aceste articole din prezenta lege fiind abrogate in conformitate cu Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Legea nr.678/2001 este principalul instrument de politică penală în materia traficului de persoane astfel încât ea conține, pe lângă norme de incriminare și dispoziții care definesc termenii și expresiile utilizate, dispoziții care privesc prevenirea traficului de persoane, cu indicarea instituțiilor responsabile în acest segment, norme de incriminare a unor infractiuni aflate in legatura cu traficul de persoane, dispoziții speciale în materia confiscării, impunității, reducerii pedepselor, dispoziții speciale privind procedura judiciară, dispoziții vizând protecția și asistența victimelor traficului de persoane și dispoziții referitoare la cooperarea internațională. Elaborarea legii a constituit un obiectiv al Planului național de acțiune pentru combaterea traficului de ființe umane aprobat prin H.G. nr. 1216/20013°, cadrul legislativ în materie fiind ulterior întregit prin prevederile Regulamentului de aplicare a Legii nr.678/2001, aprobat prin H.G. nr. 299/200331 și prin dispozițiile Planului național de actiune pentru prevenirea si combaterea traficului de copii, aprobat prin H.G. nr. 1295/20049. Până la incriminarea traficului de persoane prin Legea nr. 678/2001, normele care prevedeau și sancționau activitățile ilicite desfașurate în legătură cu exploatarea și

29 M. Of. nr. 783 din 11 decembrie 2001

traficarea persoanelor nu asigurau o prevenție și o combatere eficace a fenomenului în întreaga lui complexitate.

O premisă a adoptării legii a constituit-o și existența unor multiple și importante instrumente juridice internaționale32— semnate și/sau ratificate de România — care consacră standarde, principii, proceduri și modalități de cooperare în materia traficului de ființe umane, avute în mod evident în vedere la incriminarea faptelor ce constituie, potrivit art. 12 — 15, infracțiuni privind traficul de persoane

Astfel, Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de ființe umane, în special a femeilor și copiilor, adițional la Convenția ONU impotriva criminalității transnaționale organizate, definește în art. 3 pct. a traficul de persoane ca fiind „recrutarea, transportul, transferul, adapostirea sau primirea de persoane, prin amenintare sau prin recurgere la forta sau la alte forme de constrangere, prin rapire, frauda, inselaciune, abuz de autoritate sau oferta sau acceptarea de plati sau avantaje pentru a obține consimțământul unei persoane având autoritatea asupra alteia în scopul exploatării. Exploatarea conține, cel puțin, exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau serviciile forțate, sclavia sau practicile analoage sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe".

Ulterior adoptării legii, pentru a se realiza armonizarea ei cu legislația europeană, dispozițiile sale au fost modificate succesiv – inclusiv în privința normelor care incriminează traficul de persoane – prin O.U.G. nr. 143/2002pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal și unele legi speciale, în vederea ocrotirii minorilor impotriva abuzurilor sexuale , prin Legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalităii organizate33 și prin O.U.G. nr. 79/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane13.

Definițiile legale ale infracțiunilor de trafic de persoane sunt următoarele: Potrivit articolului 12:

Constituie infi-acțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenintare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de ași exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Traficul de persoane săvârșit în una dintre următoarele imprejurări: a) de două sau mai multe persoane împreună;

32

Protocolul pentru modificarea Convenției de la Geneva privind reprimarea traficului de femei și copii și al

Convenției de la Geneva privind reprimarea traficului de femei peste vârsta de 18 ani " M. Of. nr. 50 din 21 ianuarie 2003

s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a

sănătății; •

de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu constituie infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi. Potrivit articolului 13 :

Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracțiunea de trafic de minori și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârșită prin amenințare, violență

sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite în condițiile prevăzute la art. 12 alin. (2), pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (1), și închisoare de la 10 ani la 20 de ani interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (2).

Dacă faptele prevăzute în prezentul articol au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare de la 15 ani la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Potrivit articolului 15 :

Tentativa infracțiunilor prevăzute la art. 12 – 1434 se pedepsește.

Organizarea săvârșirii infracțiunilor prevăzute în prezentul capitol constituie infracțiune și se pedepsește ca și infracțiunea organizată.

Potrivit articolului 16- consimtamantul persoanei, victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului.

Legea definește, în art. 2, expresia trafic de persoane („prin trafic de

persoane se înțelege faptele prevăzute la art. 12 și 13") și termenul exploatare (executarea unei muncii sau indeplinirea de servicii in mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate; ținerea în stare de sclavie sau alte forme asemanatoare de lipsire de libertate sau aservire; obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări

34 Art. 14 a fost abrogat de Legea nr.39 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial nr.50 din 21 ianuarie

2003.

Art.14 avea următorul conținut: „Dacă faptele prevăzute la art. 12 si 13 sunt săvârșite de o persoană care face parte

dintr-

un grup organizat sau care a produs ori a obținut, pentru sine sau pentru altul, beneficii materiale importante,

maximul

special al pedepsei se majorează cu 3 ani."

pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală; prelevarea de organe; efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului)

Legea 678/2001 s-a modificat după cum urmează:

Potrivit articolului 2 în prezenta Lege 678/2001, termenii si expresiile de mai jos au următorul înțeles:

prin trafic de persoane se înțelege faptele prevăzute la art. 210 si 211 din Noul Cod Penal;

Prin exploatarea unei persoane se înțelege activitățile prevayute la art. 182 din Noul Cod Penal;

prin victimă a traficului de persoane se înțelege orice persoană
fizică, subiect pasiv al faptelor prevazute la art 210, 211, 264, 374 din Noul Cod Penal sau al tentativei la una dintre aceste fapte, indiferent dacă participă sau nu în procesul penal în calitate de persoană vătămată.

Potrivit articolului 20

Persoana supusă traficului de persoane, care a săvârșit, ca urmare a exploatării sale, infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei unui stat, ori donare de organe, țesuturi ori celule de origine umană nu se pedepsește pentru aceste infracțiuni.

Persoana supusă traficului de persoane care a săvârșit una dintre contravențiile prevăzute la art. 3 pct 3si 6 nu se sancționează.

Articolul 210 din Noul Cod Penal

(1)Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia , săvârșită:

prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;

profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința ori de starea vădita de vulnerabilitate a acelei persoane;

ci) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2)Traficul de persoane săvârșit de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani. (3)Consimțamântul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

Articolul 211 din Noul Cod Penal

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Dacă fapta a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin. (1) sau de către

un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

Articolul 264 din Noul Cod Penal Facilitarea șederii ilegale în România

(1) Fapta persoanei care facilitează, prin orice mijloace, rămânerea ilegală pe teritoriul României a unei persoane, victimă a unei infracțiuni de trafic de persoane, de minori sau de migranți, care nu are cetățenia română și nici domiciliul în România, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă mijlocul folosit constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(2) Când fapta a fost săvârșită:

în scopul de a obține, direct sau indirect, un folos patrimonial;

de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu,

pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Când faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) sunt săvârșite cu privire la un alt străin aflat ilegal pe teritoriul României, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

Articolul 374 din Noul Cod Penal Pornografia infantilă

Producerea, deținerea în vederea expunerii sau distribuirii, achiziționarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum și punerea la dispoziție, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani.

Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au fost săvârșite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Accesarea, fără drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Prin materiale pornografice cu minori se înțelege orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau care, deși

nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament.

(5) Tentativa se pedepsește.

2. Aspecte comune infracțiunilor privind traficul de persoane 2.1. Obiectul infractiunilor

Obiectul ocrotirii penale îl constituie persoana fizică și atributele esentiale ale acesteia, traficul de fiinte umane constituind o grava incalcare a drepturilor fundamentale ale omului.

Obiectul juridic generic al infractiunilor incriminate in Legea 678/2001 il reprezinta totalitatea relatiilor sociale care se formeaza si se dezvolta in jurul valorilor sociale constituite din principalele atribute ale persoanei și anume viața, integritatea corporală, sănătatea, libertatea, inviolabilitatea sexuală, onoarea și demnitatea.

Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare normală sunt condiționate de respectarea libertății de deplasare, de acțiune, de exprimare, de opțiune, de manifestare pe plan psihic a persoanei fizice, precum și a altor valori intrinseci ființei umane: viața, integritatea corporală, inviolabilitatea sexuală, siguranta, onoarea si demnitatea.

Obiectul material. Activitatea infracțională desfășurată de traficanți prin care se aduce atingere valorilor umane fundamentale vizează – în cazul infracțiunilor de trafic de fiinte umane realizate prin acte de violență ori prin forme de constrângere care au avut repercusiuni asupra integrității fizice a persoanei traficate – corpul victimei .în viață, fiind indiferent daca acesta apartine unui nou-născut, copil, tânăr, adult, bătrân, ori unei persoane de sex masculin sau feminin.

2.2. Subiecții infracțiunilor

Subiectul activ al infractiunii de trafic de fiinte umane fiind orice persoana care are varsta ceruta de lege, responsabila si care in momentul savarsirii faptei a dispus de libertatea dea hotari si actiona.35 Traficanții sunt atât bărbați, cat si femei.

In general recrutorii sunt persoane tinere, imbracate ingrijit si care fac o impresie buna atat prin semnele exterioare ale bunăstării lor — vestimentație, mașină, telefon celular, etc. – cât și prin poveștile de succes pe care le vehiculează privind propria reușită ori a altor persoane care au plecat la muncă în străinătate, fiind cu atât mai convingători cu cat prezinta ca fiind foarte atractive conditiile de lucru: posturi în țări vest europene, foarte bine plătite și care nu necesită o

" A. Ungureanu, Drept penal român, partea generală, Ed. Lumina Lex, București, 2009, p. 76.

38

calificare deosebită. Femeile ca subiecți activi ai infracțiunii de trafic de ființe umane sunt de cele mai multe ori, prima verigă în lanțul de traficare și captează foarte ușor încrederea și interesul tinerelor, profitând de lipsa experienței lor de viață, de lipsa educației, de starea lor materială precară și naivitatea lor, prin prezentarea acelorași cazuri ale persoanelor care au fost plecate să lucreze în străinătate și s-au întors dupa o scurtă perioadă de timp cu sume mari de bani. De cele mai multe ori, femeile traficant au fost la rândul lor victime ale traficului, astfel încât cunosc foarte bine mecanismul de traficare și devin foarte experimentate în atragerea victimelor și plasarea lor în scopul exploatării. Uneori, femeile se ocupă de trafic de bună voie, datorită câștigurilor mari obținute, însă alteori desfășoară această activitate datorită presiunii exercitate asupra lor de către traficanții cărora le-au aparținut, în schimbul eliberării lor. in prezent se inregistrează o creștere a ponderii femeilor recrutor, ele desfășurând activități de traficare pe cont propriu ori în cadrul grupurilor criminale specializate în traficul de ființe umane.

Prin O.U.G. nr. 79/2005 s-a modificat conținutul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, prevăzându-se și o calitate specială pe care trebuie s-o întrunească subiectul activ al infracțiunii, respectiv cea de functionar public in exercitiul atributiilor de serviciu. Necesitatea adoptarii unei reglementari speciale privind subiectul calificat sau circumstanțiat de calitatea de functionar public a apărut datorită faptului că, în numeroase cazuri activitatea infracțională desfășurată de traficanți a fost facilitată de reprezentanți ai autorităților publice, iar pe de altă parte, prin introducerea acestei circumstanțe agravante suplimentare celor deja instituite prin Legea nr. 678/2001- care se regăsește între agravantele enumerate de art. 24 din Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, încheiată. la Varșovia la 16 mai 2005 și semnată de România la aceeași dată – se realizează o armonizare a normelor interne cu legislația europeană existentă în materia traficului cu ființe umane.

Conform art. 147 C. pen., respectiv art 175 din Noul Cod Penal Funcționar public (1)Funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:

exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;

exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;

exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

(2) De asemenea, este considerată functionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori

supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Prin „funcționar public" se înțelegea orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, in serviciul unei unitati din cele la care se refera art.145 sau art.176 NCP,

Potrivit art. 145 C. pen., respectiv art 176 din Noul Cod Penal, prin termenul „public" se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum si bunurile de orice fel, care potrivit legii, sunt de interes public. Prin prisma acestor dispoziții legale, din categoria subiecților activi ai infracțiunii de trafic, calificați de calitatea de funcționar public, pot face parte, cu titlu exemplificativ, lucrători vamali, ofițeri de poliție, persoane din aparatul administrativ.

Participația penală este posibilă în toate formele: coautorat, instigare, complicitate.

Coautoratul. in cele mai multe cazuri, traficul de ființe umane presupune desfașurarea unor activități specifice pe teritoriul statului de origine al victimelor (de ex : recrutarea, transportul, gazduirea), acțiuni continuate pe teritoriul statului de destinație cu cele de transferare, primire ori cazare.

unde activitatea infracțională se poate finaliza ori poate continua pe teritoriul altor state, prin reluarea actelor de transport, transferare, primire ori adăpostire. in aceste circumstanțe, traficul dobândește un caracter transnațional și transfrontalier în realizarea căruia sunt implicate mai multe persoane cu roluri precis determinate și care, prin acțiuni simultane sau succesive, conlucrează nemijlocit la comiterea faptei.

Se constituie astfel rețele de trafic de persoane care sunt cel mai adesea grupuri bine organizate, în componența cărora intră recrutori, intermediari, transportatori, gazde și traficanții propriu-ziși, care cumpără pur și simplu victimele pentru a le exploata. Retelele de trafic de persoane reprezinta grupari de interese care acționează după reguli stricte și după principiul maximizării profitului. Datorită caracterului complex al infracțiunilor de trafic prevăzute în Legea nr. 678/2001, acțiunile coautorilor pot avea un caracter identic (de ex. două persoane recrutează mai multe tinere, prin înșelăciune, în scopul exploatării sexuale) sau diferit (de ex. o persoană recrutează victima minora, o alta persoană o transportă în țara de destinație, iar o a treia o transferă în vederea muncii forțate). O condiție de existență a coautoratului în cazul infracțiunilor de trafic de persoane și care derivă tot din natura lor complexă o constituie voința comună a coautorilor de a coopera la săvârșirea nemijlocită a acțiunilor specifice de traficare, în baza unei înțelegeri prealabile exprese sau tacite ori în baza unei înțelegeri survenite în timpul executării. Prin efectuarea nemijlocită a uneia dintre acțiunile ce caracterizează traficul de ființe umane (recrutarea, transportarea,

transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane), fiecare participant își aduce contribuția sa directa la savarsirea infractiunii si va fi tras la raspundere penala in calitate de coautor, însă pentru forma agravată a infractiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a din Legea nr. 678/2001-Abrogat prin Legea 187/2012 – pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal din 24 octombrie 2012, Monitorul Oficial 757/2012;

Complicitatea la traficul de ființe umane se materializează în activitatea persoanei care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la realizarea infracțiunii de traficare, inclusiv prin promisiunea de a tăinui bunurile provenite din savarsirea faptei sau de a favoriza pe infractor, promisiune făcută anterior începerii executării sau în timpul realizării acesteia. Complicele are o contribuție indirectă la săvârșirea actelor de traficare propriu-zisă, aportul său real si efectiv fiind folosit insa de autorul nemijlocit al faptei, in caz contrar, in ipoteza in care ajutorul dat nu a servit comiterii infracțiunii, el nu poate avea o semnificație penală. Actele de complicitate pot consta într-un comportament pasiv ce favorizează săvârșirea infracțiunii, ori în actiuni de ajutorare, sprijinire cu caracter material sau moral, finalitatea lor fiind aceea de a ușura actele de executare ale autorului. Indiferent de natura actelor de înlesnire ori ajutorare efectuate, complicele trebuie să acționeze întotdeauna cu intenție, având reprezentare asupra caracterului ilicit al faptei săvârșite dar și asupra caracterului activității sale de participant.

Complicitatea la infracțiunea de trafic de ființe umane, se poate concretiza, de exemplu, în obținerea de informații cu privire la potențialele victime și furnizarea acestora către traficanți, atragerea victimei, procurarea actelor necesare pentru transportarea lor în țările de destinație, împiedicarea victimei de a se deplasa conform propriei voințe atunci când ea doreste aceasta, punerea la dispozitia traficantilor de autoturisme ori locuințe pentru găzduirea victimelor. Complicitatea poate consta în neîndeplinirea de către un funcționar public a unui act pe care era obligat să le îndeplinească, omisiunea respectivă constituindu-se într-o înlesnire sau într-un ajutor efectiv la săvârșirea acțiunii de traficare (de ex. controlul pașapoartelor la trecerea frontierei).

Instigarea la infracțiunile incriminate prin Legea nr. 678/2001 era posibilă și constă în activitatea unei persoane de a determina cu intenție pe o alta să efectueze una sau mai multe dintre acțiunile specifice traficului de ființe umane, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane minore sau adulte, în scopul exploatarii sale.

in concret, instigatorul ia cel dintâi hotărârea de a trafica o persoană, însă transferă această rezoluție infracțională unei alte persoane care o va prelua și va proceda la punerea ei în aplicare în calitate de autor, instigator sau complice. in situația în care instigatorul își va continua acțiunea de stimulare morală si dupa ce autorul nemijlocit trece la executare, actele sale vor constitui o complicitate morală, iar dacă demersul instigatorului va fi urmat de acte de înlesnire ori

întrajutorare, fapta sa îmbracă forma unei complicități materiale și, în cazul în care instigatorul va trece la executarea nemijlocita a infractiunii alaturi de autorul material, activitatea sa se va completa și cu una de coautorat. in toate aceste cazuri însă, activitățile de instigare, urmate de acțiuni de executare propriu-zisă ori acte de complicitate, vor atrage absorbirea formelor de participație penală în cea mai gravă dintre ele și aplicarea unei singure sancțiuni pentru aceasta, urmând a se ține seama la individualizarea judiciară a pedepsei și a modului de executare, de caracterul complex al activitatii desfasurate, de contributia efectivă la comiterea faptei, precum și de periculozitatea socială sporită pe care o prezintă acest participant.

Subiectul pasiv al infracțiunii

Conform dispozițiilor art. 12 și art. 13 din Lege în prezent abrogate prin:

, care descriu modalitățile de realizare a acțiunilor de traficare și formele de exploatare a victimelor, rezultă că subiect pasiv al infracțiunii este persoana impotriva careia este indreptata activitatea infractionala a traficantilor si care poate fi un minor ori o persoana adultă, indiferent dacă este femeie sau barbat.

Legislația internațională (Convenția privind drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989, la New-York, prin rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite nr. 44/25 ratificată de România prin Legea nr. 18/1990 36Ș1 Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de ființe umane, în special a femeilor și copiilor, adițional la Conventia ONU impotriva criminalitatii transnationale organizate) operează cu termenul de „copil" prin care se înțelege orice ființă umană sub vârsta de 18 ani. Astfel, urmează a fi încadrate, potrivit art. 13 din Legea nr. 678/2001, acțiunile de traficare a ființelor umane (de sex feminin sau masculin) cu vârsta sub 18 ani. În urma modificărilor aduse dispozițiilor art.13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 prin O.U.G. nr. 79/2005 s-a oferit o protecție juridică egală tuturor persoanelor sub 18 ani, victime ale traficului, indiferent dacă este vorba de un minor cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani ori de un minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani, eliminându-se distincția existentă în reglementarea anterioara intre cele doua categorii de subiecți pasivi ai infracțiunii, pentru care erau prevăzute pedepse cu închisoare într-un cuantum diferit, respectiv de la 5 la 15 ani, dacă fapta a fost săvârșită asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani și de la 3 la 12 ani dacă victima era o persoană cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani.

Dacă activitatea de traficare a vizat mai multe persoane, există un subiect pasiv multiplu, iar în practica judiciară s-a ridicat problema, sub aspectul încadrării juridice, dacă recrutarea mai multor persoane, in acelasi loc si timp, in baza unei rezolutii infractionale unice, pentru practicarea prostitutiei si

36 M. Of. nr. 109 din 28 septembrie 1990

37 Legea 187/2012 – pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal din 24 octombrie 2012, Monitorul Oficial 757/2012;

transportarea lor în străinătate în vederea realizării de foloase materiale, constituie câte o unică infracțiune de trafic de persoane și de proxenetism, ori atâtea infracțiuni câți subiecți pasivi au fost recrutați în acest scop.

Or, față de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 678/2001 și art. 329 C. pen., rezultă că infracțiunile de trafic de persoane și de proxenetism, ce se săvârșesc cu intenție, au ca obiect juridic special, relațiile sociale care implică procurarea mijloacelor de existenta pe cai admise de lege, ce impun excluderea si condamnarea oricăror acte de proliferare a prostituției, inclusiv prin efectuarea de acte de comerț cu persoane în acest scop, ori de dobândire a unor foloase din practicarea acesteia, în raport cu care unicitatea rezoluției infracționale nu poate fi contestată. Drept urmare, numărul subiecților pasivi, între altele, caracterizează doar pericolul social al faptelor săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale și constituie element de circumstanțiere în operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei.

2.3. Continutul Constitutiv

Latura obiectiva

Traficarea ființelor umane reprezinta un proces complex care presupune parcurgerea mai multor etape, caracterizate de desfasurarea de activitati specifice.

Elementul material al infractiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 din Legea 678/2001 și trafic de minori, prev . de art. 13 din Legea nr. 678/2001 se realizează printr-una sau mai multe dintre acțiunile prevăzute ca modalități alternative în normele incriminatoare, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane, acțiuni care trebuie să fie efectuate în scopul exploatării victimei.

Recrutarea, ca modalitate alternativă prin care are loc traficarea, constă în atragerea victimei spre a fi exploatată în vederea obținerii de profit .

Transportarea presupune deplasarea victimei dintr-un loc in altul, fie in interiorul granitelor statului său de origine, fie din statul de origine a victimei în statul de destinație, ceea ce presupune cel mai adesea trecerea uneia sau mai multor linii de frontiera.

Transferarea constă în transmiterea victimei de la un traficant la altul, atunci când este vândută pur și simplu ca o marfă, inițial fără ca ea să știe, sau face obiectul unei alte tranzactii încheiate intre traficanți (de ex. schimbul).

Cazarea presupune instalarea unei persoane temporar într-o locuință ori într-un alt amplasament având această destinație.

Găzduirea este o modalitate de realizare a elementului material al infractiunii de trafic de minori si semnifica primirea unei persoane într-o locuință și adăpostirea vremelnică a acesteia.

Primirea presupune preluarea victimei de catre un traficant, de la un altul, ca urmare a unei tranzactii intervenite între cei doi.

Fiecare dintre aceste acțiuni este suficientă pentru realizarea elementului material al infractiunii de trafic de persoane ori trafic de minori, atât în variantele tip, cât și în cele agravate.

in cazul în care activitatea infractionala desfasurata de traficant reuneste doua sau mai multe din modalitățile alternative (de ex., făptuitorul mai întâi

recrutează victima, apoi o transportă în țara de destinație unde o transferă unei alte persoane, în scopul exploatării), fapta acestuia nu va constitui un concurs de infractiuni, ci o singură infracțiune compusă dintr-un ansamblu de acte diferite executate în baza unei rezoluții infracționale unice. in literatura juridică a fost exprimată și opinia că legiuitorul a înscris în lege actele de trafic de persoane ca fapte penale distincte și nu o singură infracțiune cu mai multe modalități alternative de incriminare și, în consecință, dacă se comit mai multe fapte din cele descrise de lege, se va retine un concurs real de infractiuni si nu o singura infractiune.37

Pentru existența de trafic de persoane incriminate în art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001 este necesar ca modalitatile normative prevazute de lege sa fie realizate printr-o multitudine de mijloace cu caracter alternativ, și anume prin: amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitand de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane.

Unele dintre mijloacele utilizate de făptuitori pentru realizarea acțiunilor de

traficare constituie prin ele însele infractiuni — de ex.: amenințarea, incriminată în art. 193 C. pen., violența care poate îmbrăca forma uneia dintre infracțiunile prevăzute de art. 180 — 182 C. pen. — care însă își pierd autonomia și se absorb in continutul infractiunii de trafic de persoane ori trafic de minori, in modalitatea tip prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 ori în modalitățile agravate, deoarece, prin voința legiuitorului, elementul material al acestor fapte este unul complex. Este de remarcat că în ansamblul acestor procedee nu este inclusă în mod expres infracțiunea de lipsire de libertate, prev. de art. 189 C. pen., fiind menționată doar răpirea ca modalitate de realizare a activităților specifice traficului de persoane. in unele situații, lipsirea de libertate este absorbită în mod natural de acțiunile prin care se realizează traficarea, însă este posibil ca în alte cazuri, lipsirea de libertate să depășească cadrul acestora și să reprezinte o infracțiune autonomă, care se va retine în concurs cu cea de trafic de persoane.

Elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea

nr. 678/2001 presupune efectuarea de acțiuni de organizare a săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, constând în pregătirea activităților de recrutare, transportare, transferare, cazare, găzduire sau primirea a unei persoane în scopul exploatării sale, elaborarea de planuri in acest scop, stabilirea rolurilor si sarcinilor faptuitorilor, a mijloacelor și metodelor concrete de acțiune.

Urmarea imediată

Urmarea socialmente periculoasă constă în starea de pericol creată pentru atributele fundamentale ale persoanei – în special a libertății individuale și a relațiilor sociale a căror normală desfășurare este condiționată de ocrotirea acestei valori sociale-si se produce independent de atingerea scopului exploatării victimei, fiind suficient ca faptuitorul sa actioneze in vederea acestei finalitati, nu și în realizarea ei efectivă. in afară de starea de pericol care constituie urmarea imediată, traficul de persoane poate avea uneori și anumite consecințe obiective când infracțiunea este una de rezultat – constând în lezarea adusă corpului victimei prin vătămarea gravă a integrității corporale sau sănătății, contaminarea venerică, avortul provocat ilegal, ori chiar moartea sau sinuciderea victimei.Producerea unui anumit rezultat nu este o cerință obligatorie pentru existența infracțiunii de trafic de ființe umane, ci determină reținerea unei forme agravate a infracțiunii. in cazul faptei incriminate în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, urmarea imediată constă în starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la atributele esențiale ale persoanei victimă a traficului.

Legătura de cauzalitate

Latura obiectivă a infracțiunii de trafic de ființe umane este realizată numai atunci când între acțiunea fă'ptuitorului realizată prin modalitățile prevăzute și urmarea imediată se poate stabili cu certitudine existenta unui raport de cauzalitate.

Latura subiectivă

Infracțiunile de trafic de persoane pot fi săvârșite numai cu intenție, ca formă de vinovăție. in modalitățile normative prevăzute în art. 12 alin. (1) și (2) , art. 13 alin. (1), (2) și (3) și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, intenția nu poate fi decat directa, deoarece actiunile care compun elementul material al laturii obiective au ca finalitate subiectiva scopul exploatarii persoanei, astfel cum este definit în art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001, așa cum a fost modificat prin

G. nr. 79/2005, scop care trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei, dar care nu trebuie să fie și efectiv realizat. Traficantul are reprezentarea caracterului ilicit al actelor sale în realizarea cărora se implică în mod conștient și prevede consecințele lor, urmărind totodată producerea acestora. in ceea ce privește complicele, poziția subiectivă a acestuia poate fi atât intenția directă, atunci când prevede și urmărește producerea rezultatului, cât și intenția indirectă, atunci când, de exemplu, pune la dispozitia traficantului un autoturism pentru transportarea victimelor, fara a urmarii realizarea finalitatii actiunii autorului, insa constientizeaza caracterul infractional al propriei actiuni.

in raport de mijloacele de realizare a acțiunilor de traficare (amenințarea, violența sau alte forme de constrângere, răpirea, frauda, înșelăciunea, abuzul de autoritate sau profitand de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința, oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane), latura subiectivă îmbracă forma de vinovăție a intenției indirecte. in

modalitățile normative agravate prevăzute în art. 12 alin. (3) și art. 13 alin. (4) din Legea nr. 678/2001, sub aspectul laturii subiective, infracțiunile se săvârșesc cu praeterintenție, făptuitorul acționând cu intenție directă calificată de scop în ceea ce privește acțiunile prin care se realizează traficul și din culpă cu privire la rezultatul mai grav survenit, respectiv moartea sau sinuciderea victimei, minore sau adulte. in această situație, urmarea mai gravă se atribuie făptuitorului pe baza culpei dovedite si nu pe baza unei prezumtii de culpă, astfel încât, dacă nu poate fi reținută culpa autorului în raport cu moartea victimei, acesta nu va răspunde pentru forma agravată a infracțiunii ci, după caz, pentru una dintre modalitățile tip, ori pentru celelalte variante agravate din conținutul legal al infracțiunilor.

Dacă însă se va reține și intenția făptuitorului de a provoca moartea sau sinuciderea victimei traficate, acesta va raspunde pentru infractiunea de trafic de persoane in concurs cu cea de omor ori determinarea sau inlesnirea sinuciderii, dupa caz.

2.4. Forme și modalităti

Formele infracțiunilor de trafic de ființe umane.

Infractiunile incriminate prin Legea 678/2001 sunt infractiuni comisive, iar savarsirea lor este susceptibila de o desfasurare in timp.

Actele de pregatire ale traficului de persoane adulte sau minore constand in organizarea savarsirii de infractiunilor prevazute in art 12 si 13 din Legea 678/2001 au fost incriminate distinct, ca infractiune autonoma, in art. 15 alin (2) din Legea 678/2001, datorita periculozitatii deosebite pe care o prezinta tocmai pentru ca acestea vizeaza infractiuni grave, in sensul art.2 alin 1 lit. b din Legea 39/2003

Tentativa este posibilă la toate infractiunile de trafic- cu exceptia celei prevazute in art. 15 alin (2) din Legea nr. 678/2001 și a variantelor normative

avate prevăzute în art. 12 alin. (3) și art. 13 alin. (4) din Legea nr. 678/2001, când faptele sunt săvârșite cu praeterintenție – și este pedepsită prin dispoziția cuprinsă în art. 15 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Consumarea infracțiunilor incriminate prin dispozițiile Legii nr. 678/2001

în art. 12 și art. 13 are loc în momentul în care s-a executat cel putin una dintrte actiunile de traficare ce compun elementul lor material și s-a produs urmarea imediată a infracțiunii, respectiv crearea stării de pericol. Consumarea infracțiunii prevăzute în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 se realizează atunci când este finalizată activitatea de organizare ce constituie elementul material și se produce urmarea imediată, adică starea de pericol pentru relațiile socile referitoare la atributele esentiale ale persoanei.

Epuizarea infracțiunilor de trafic are loc atunci când elementul material al laturii obiective se înfăptuiește prin acțiunile de transportare, transferare și cazare care, prin natura lor, au un caracter continuu și se prelungesc în timp, încetând odată cu sistarea activității infracționale. in cazul modalităților prin care se

realizează elementul material al infracțiunilor de trafic de persoane, făptuitorul poate efectua, în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte de recrutare, transferare, cazare sau primirea unei persoane, situatie in care infractiunea dobandeste o forma continuată, în sensul dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și care se epuizează în momentul săvârșirii ultimului act în realizarea acestei rezoluții sau în momentul descoperirii infracțiunii.

Modalitățile infracțiunilor de trafic de ființe umane

Dispozițiile din alin. (1) al art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001, stabilesc conținutul infractiunilor in modalitatea simpla (forma de baza sau tip), iar in alineatele urmatoare cuprinse in aceste articole, sunt prevazute modalitatile agravate ale traficului de persoane adulte sau minore, particularizate prin anumite circumstante care sporesc gradul de pericol social al faptei si atrag un tratament sanctionator mai sever.

Modalitățile agravate privesc:

mijloacele și procedeele folosite (amenințarea, violența sau alte forme de

constrângere, răpirea, frauda, înșelăciunea, abuzul de autoritate sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-si exprima vointa, oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obtinerea consimtamantului persoanei care are autoritate asupra altei

persoane);

persoana făptuitorului (pluralitatea de participanți, calitatea specială a

subiectului activ)

natura și gravitatea consecințelor produse (cauzarea vătămării grave a integrității corporale sau a sănătății victimei, moartea sau sinuciderea victimei).

Modalitățile agravate ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzute și pedepsite de art. 12 din Legea 678/2001 sunt cele enunțate în aliniatele (2) și (3), fiind sancționat mai grav traficul de persoane savarsit in urmatoarele imprejurari :

de două sau de mai multe persoane împreună. De regula in traficarea persoanelor sunt implicati mai mulți subiecți care asigură, prin îndeplinirea rolurilor ce le revin, realizarea actului infracțional, Cooperarea făptuitorilor care acționează împreună la efectuarea actelor de executare produce un efect intimidant asupra victimei si ii diminueaza posibilitatile de a se opune actiunilor acestora, sporind totodată șansele lor de reușită. Pentru a opera această circumstanță agravantă, este necesar ca cel puțin o persoană dintre cele două sau mai multe care acționează împreună să aibă calitatea de autor și ea se răsfrânge asupra celorlalți participanți care au cunoscut împrejurarea că fapta va fi comisă de mai multe persoane, astfel încât aceștia vor răspunde pentru forma mai gravă a infracțiunii.

s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătații. Este incidentă această circumstanță de agravate a faptei atunci când datorită procedeelor utilizate de traficant pentru realizarea actiunilor ce se circumscriu

elementului material al infracțiunii, s-a produs integrității corporale sau sanatatii victimei o vatamare ce a necesitat pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 60 dezile, pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluțirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieții persoanei.

de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu.

dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei – art. 12 alin. (3) din Legea nr. 678/2001. Această modalitate agravată a infracțiunii subzistă datorită rezultatului foarte grav produs și anume pierderea vieții unei persoane — victimă a traficului – și care trebuie sa fie consecinta activitatii infractiopnale desfășurate de traficanți. Pentru încadrarea faptei în aceasta modalitate normativa, este necesar ca, în cazul când acțiunea făptuitorului are drept urmare moartea ori sinuciderea victimei, să se stabilească foarte riguros dacă există legătură de cauzalitate între actele de executare și finalitatea produsă.

Circumstanțele agravante ale infracțiunii de trafic de minori sunt prevăzute în art. 13 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, în contextul cărora săvârșirea acțiunilor ce caracterizează modalitatea tip prevăzută la alin. (1) al aceluiași articol este sancționată mai grav. Daca traficul de minori este comis prin folosirea amenintarii, violentei sau alte forme de constrangere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obtinerea consimtamantului persoanei care are autoritate asupra minorului, fapta prezinta un pericol social sporit, avand in vedere ca mijloacele de care uzeaza faptuitorul se indreapta impotriva unei persoane vulnerabile in primul rand datorita varstei, a carei rezistenta este usor de infrant datorita factorilor coercitivi ori este usor de influentat de catre adulti prin promisiuni false ori o iluzorie protectie pe care acestia pretind ca o ofera.

in cazul în care modalitatea tip prevăzută la alin. (1) al art. 13 ori modalitatea agravată reglementată în alin. (1) al art. 13 din Legea nr. 678/2001 sunt comise în condițiile prevăzute la art. 12 alin. (2), adică de două sau de mai multe persoane împreună, s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății ori de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, faptelor li se imprimă o periculozitate sporită, reflectată și în limitele de pedeap

O altă variantă agravată a infracțiunii de trafic de minori există dacă faptele prevăzute în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, rezultat care este ori poate fi o consecință a acțiunilor exercitate asupra minorului de către traficanți, sau propria reacție a victimei la tratamentele inumane la care este supusă.

Tratamentul sancționator

Datorită importanței și specificului valorilor sociale ce fac obiectul ocrotirii penale prin incriminarea activităților de traficare a ființelor umane, în

scopul exploatarii acestora, sistemul sanctionator instituit de legiuitor este extrem de sever, ceea ce raspunde necesitatii reprimarii si contracararii acestui fenomen. Pentru încălcarea normelor cuprinse în art. 12 art. 13 și art. 15 alin. (2) din

Legea nr. 678/2001, regimul sancționator este același sub aspectul naturii pedepsei principale — care este în alternativa închisorii – și a pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi, aplicabile în cazul tuturor acestor infracțiuni, fiind diferențiat doar în ceea ce privește limitele speciale de pedeapsă, în funcție de modalitățile normative, tip și agravate.

in cazul inftacțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 tratamentul sancționator constă în :

pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi pentru modalitatea tip de la alin. (1); – pedeapsa cu închisoarea la

pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi pentru modalitatea tip de la alin. (1);

pedeapsa cu închisoarea de la5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi pentru varianta agravată de la alin. (2);

pedeapsa cu închisoarea la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi, pentru varianta agravată de la alin. (3).

Infracțiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, este sancționată conform noilor limite de pedeapsă stabilite prin modificările aduse Legii privind prevenirea și combaterea traficului de persoane prin O.U.G. nr. 79/2005, astfel:

în modalitatea tip de la alin. (1), pedeapsa este închisoarea de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi (față de pedeapsa cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi prevăzută în reglementarea anterioară);

în modalitatea agravată de la alin. (2), pedeapsa este închisoarea de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi (limitele anterioare de pedeapsă fiind închisoare de la 7 la 18 ani);

în modalitatea agravată de la alin. (3), dacă faptele prevăzute la alin(1) și (2) sunt săvârșite în condițiile prevăzute la art. 12 alin. (2), pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (1), și închisoare de la 10 ani la 20 de ani și

interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (2);

în modalitatea agravată de la alin. (4), dacă faptele prevăzute la alin. (1), (2) și (3) au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare de la 15 ani la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Infracțiunea incriminată în dispozi iile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, constând în organizarea săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane

majore și de trafic de minori este sancționată cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiune organizată, în funcție de modalitatea normativă reținută.

Cauze de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei

Dispoziția din art. 20 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 prevede o cauză de nepedepsire aplicabilă persoanei supusă traficului de persoane care a săvârșit, ca urmare a exploatării sale, infracțiunea de prostituție sau pe cea de cerșetorie, dacă ea, mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracțiunea de trafic de persoane încunoștințează autoritățile competente despre aceasta sau dacă, după ce a început urmărirea penală ori după ce făptuitorii au fost descoperiți, înlesnește arestarea acestora.

Prin modificările aduse Legii privind prevenirea și combaterea traficului de persoane prin O.U.G. nr. 79/2005 s-a instituit și o cauză de reducere a pedepsei, cuprinsă în art. 20 alin. (2) în conformitate cu care, „persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute de prezenta lege, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni prevăzute de prezenta lege beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege"

Modalitățile alternative

Noțiunea de trafic de persoane este definită în dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 678/2001, în care se prevede că „prin trafic de persoane se înțelege faptele prevăzute la art. 12 și 13".

Raportat la conținutul acestor texte de lege, traficul de persoane (adulte sau minore) presupune comiterea uneia dintre modalitățile alternative prin care se realizează latura obiectivă a infracțiunilor incriminate în art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea

9! primirea unei persoane, în scopul exploatării acesteia.

Recrutarea constă în racolarea potențialelor victime prin atragerea lor de către traficanți prin diferite procedee, cele mai frecvente fiind poveștile de succes ale altor persoane care au fost ajutate săn plece în străinătate și care au revenit cu mari sume de bani după o perioadă relativ scurtă de timp.

Metodele și tehnicile de recrutare utilizate sunt diferite, în funcție de gradul de vulnerabilitate a victimei, datorită vârstei, nivelului ei de instruire, stării sale materiale, de cele mai multe ori precară, lipsei experienței de viață, naivității, toate acestea fiind speculate de traficanți.

Principalele mijloace de recrutare constau în:

promisiunea unei slujbe onorabile și bine plătite în țări din Occident, făcută direct de către traficant, ori prin intermediul rudelor sau prietenilor victimei care se bucură de încredere din partea ei.

Acesteia i se promite o carieră de model, servicii în baruri, cluburi, ori un post de bonă sau menajeră. Cel mai recent, victimele au fost atrase cu promisiuni privind burse academice. Propunerea de angajare în altă țară poate veni și din

partea unor cunoștințe recente ale victimei, abia întoarse din străinătate și care lucrează pentru traficanți, fiind ele însele anterior victime ale traficului.

De regulă, după ce victima a acceptat promisiunea traficantului de a-i găsi un loc de muncă peste hotare, se scurge un interval foarte scurt până la momentul plecării efective, pentru ca victima să nu aibă prea mult timp de gândire și să nu aibă posibilitatea de a vorbi cu alte persoane care ar putea să o determine să se răzgândească.

În toate cazurile, decizia de a pleca peste hotare a victimei a fost influențată în mod exclusiv de traficanți, aceștia fiind cunoștințe sau prieteni apropiați care iau sugerat să nu își informeze rudele despre plecare.

După racolarea victimei, traficantul se ocupă de obținerea documentelor necesare trecerii granițelor și de organizarea deplasării, însă din momentul recrutării și până la sosirea în țara de destinație femeile sunt vândute de două sau mai multe ori.

anunțurile din ziare privind oferte de locuri de muncă. în străinătate, deosebit de atractive sub aspectul salariului foarte mare ce poate fi obținut, în raport de condițiile minime privind pregătirea cerute viitorilor angajați. Traficanții racolează victimele pe care le transportă în țara de destinație, unde sunt vândute, deposedate de acte, situație în care ele devin vulnerabile și ușor de constrâns.

anunțuri ale agențiilor matrimoniale. Victimele sunt atrase de perspectiva căsătoriei cu cetățeni occidentali pe care o privesc ca fiind unica posibilitate de a scăpa de sărăcie și de a-și ajuta familiile, însă după ce ajung în țara de destinație, traficanții le confiscă pașapoartele și apoi le obligă să se prostitueze.

Transportarea presupune deplasarea victimei dintr-un loc în altul în interiorul țării de proveniență ori din statul de origine direct în statul de destinație sau prin țările de tranzit.

În cazurile când victimele nu posedă documentele necesare sau acestea nu întrunesc condițiile legale (eventuale vize pentru țara de destinație ori termenul de valabilitate), traficanții utilizează o varietate de modalități: utilizează pașapoartele sustrase de la victimele anterioare, din care se alege cel al cărei fotografie seamănă cât mai mult, cu noua victimă ori procedează la falsificarea vizelor. Unii traficanți, pentru a reduce cheltuielile și a evita riscurile suplimentare, nu traversează frontierele prin punctele vamale pentru a nu intra în contact cu autoritățile și trec granița ilegal, prin intermediul călăuzelor.

Uneori, mai ales în țările de tranzit, traficanții apelează la unii cetățeni care se pregătesc să treacă granița cu autoturismul (și care au aceeași naționalitate ca și victimele) și cărora li se solicită să ia în mașina lor, contra unei sume de bani, persoana ori persoanele ce fac obiectul traficului.

Transferarea ca modalitate prin care se realizează traficul constă în transmiterea victimei de la un traficant la altul, atunci când este vândută, pur și simplu, ca o marfkinițial fără ca ea să știe, sau face obiectul unei alte tranzacții

încheiate între traficanți (de ex. schimbul ori achitarea unei datorii).

Protocolul facultativ al Convenției cu privire la drepturile copilului, privind vânzarea de copii,prostituția copiilor și pornografia infantilă, semnat de România

la 25.09.2001 și ratificat prin Legea nr.470/200138 definește înțelesul noțiunii „vânzare de copii" astfel: „vânzarea de copii este considerat orice act sau tranzacție prin care un copil este transferat de orice persoană sau grup de persoane către o altă persoană ori către un alt grup contra cost sau contra oricăror alte avantaje materiale".

Vânzarea are loc în țările de destinație, iar vârsta și aspectul fizic sunt elementele în raport de care se fixează prețul de vânzare (care poate pleca și de la 300 dolari SUA până la 4000 dolari SUA, ori chiar mai mult). Victimele își dau seama că au fost vândute și că au devenit "proprietatea" unor patroni atunci când sunt deposedate de acte, duse în locuri izolate și permanent supravegheate unde sunt lipsite de orice mijloc de comunicare, nu li se permite să intre în contact cu alte persoane și sunt supuse unor tratamente dezumanizante pe fondul cărora devin foarte vulnerabile și ușor de exploatat: captivitate, amenințări cu moartea, maltratare, violuri comise de una sau mai multe persoane. În aceste condiții, victima este supusă exploatării, devenind practic un obiect în mâinile traficanților care îi impun prestări de servicii ca restituire a unei așa-zise „datorii".in cele mai multe cazuri, victima este revândută unui alt „patron"ce continuă să o exploateze, pretinzând că trebuie să-și recupereze banii din „munca" ei.

Cazarea constituie o altă modalitate normativă prin care se efectuează traficarea și se concretizează în instalarea unei persoane temporar într-o locuință ori într-un alt amplasament având această destinație (hotel, motel, cabană, camping).

De regulă, cazarea este o activitate cu caracter organizat și presupune instituirea unui raport patrimonial între traficant și persoana care cazează, atunci când primul apelează la o terță persoană. Pentru a fi reținută ca element material al infracțiunii de trafic de persoane (incriminate în art.12 din Legea nr. 678/2001), acțiunea de cazare trebuie să fie infăptuită întotdeauna în scopul exploatării persoanei cazate și printr-unul dintre mijloacele expres prevăzute în același text de lege (prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane).

Găzduirea este o modalitate de realizare a elementului material al infracțiunii de trafic de minori și semnifică primirea unei persoane sub 18 ani într-o locuință și adăpostirea vremelnică a acesteia.

in esență, ea presupune acceptul persoanei care posedă locuința de a oferi spațiu, hrană, în general condiții de locuit unei alte persoane în care are

38 M. Of. nr. 601 din 25 septembrie 2001

încredere, acest aspect reprezentând caracteristica găzduirii.

Ca activitate de traficare a victimei minore, găzduirea trebuie să fie efectuată în scopul exploatării acesteia.

Primirea presupune preluarea victimei de un traficant, de la un altul, ca urmare a unei tranzacții intervenite între cei doi.

Pentru a constitui o modalitate alternativă prin care are loc traficarea, primirea trebuie să se realizeze în scopul exploatării persoanei, iar în cazul în care aceasta are peste 18 ani, este necesar ca făptuitorul să utilizeze diferite forme de constrângere, abuzul de autoritate sau de situația de vulnerabilitate în care se află victima, diverse metode prin care să înfrângă voința acesteia ori să obțină consimțământul persoanei care are autoritate asupra ei prin stimulente materiale.

Sectiunea II-a INFRACTIUNI IN LEGATURA CU TRAFICUL DE PERSOANE

Infracțiunile în legătură cu traficul de persoane sunt reglementate în articolele 17 și 18 din Legea nr. 678/2001.

Art. 17 incriminează fapta de a determina sau de a permite, cu știință, fie direct, fie prin intermediar, intrarea sau rămânerea pe teritoriul țării a unei persoane care nu este cetățean român, supusă traficului de persoane în sensul Legii 678/2001in următoarele

folosind față de aceasta mijloace frauduloase, violența sau amenințări ori altă formă de constrângere; sau

abuzând de starea specială în care se găsește acea persoană, datorită situației sale ilegale ori precare de intrare sau ședere în țară, ori datorită sarcinii, unei boli sau infirmități ori unei deficiențe, fizice sau mintale.

Art. 18 incriminează. în alin. (1) pornografia infantilă care constă în fapta e a expune, a vinde sau de a răspândi, a închiria, a distribui, a confecționa ori de

a produce în alt mod, a transmite, a oferi sau a pune la dispoziție ori de a deține în vederea răspândirii de obiecte, filme, fotografii, diapozitive, embleme sau alte suporturi vizuale, care reprezintă poziții ori acte sexuale cu caracter pornografic, ce prezintă sau implică minori care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

Se sancționează și importul ori predarea de obiecte dintre cele anterior menționate unui agent de transport sau de distribuire, în vederea comercializării ori distribuirii lor.

Obiectul infracțiunilor

Obiectul juridic al infracțiunii prevăzute în art. 17 îl constituie relațiile sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare normală sunt condiționate de respectarea atributelor fundamentale ale persoanei care nu are calitatea de cetățean român și este supusă traficului de persoane în sensul Legii 678/2001 și

care trebuie să beneficieze de protecție juridică datorită stării de vulnerabilitate în care se află.

Obiectul juridic al infracțiunii prevăzute în art. 18 îl reprezintă relațiile sociale referitoare la libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei care nu a împlinit 18 ani, relații care presupun asigurarea unui climat normal dezvoltare fizică și psihică a oricărui minor.

Infracțiunile în legătură cu traficul de persoane au și un obiect material constând, în cazul celei reglementate în articolele 17, în corpul persoanei (subiect pasiv al infracțiunii) dacă acțiunea ilicită se realizează prin acte de violență fizică, iar în cazul pornografiei infantile incriminate în art. 18, în filmele, fotografiile, diapozitivele, emblemele sau alte suporturi vizuale, care conțin reprezentări cu caracter pornografic în care sunt implicați minori și care constituie materiale cu caracter obscen astfel cum sunt ele definite în Legea nr. 196 din 13 mai 2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei.

Subiecfii infractiunilor din Legea 678/2001 art 12, 13, 15-19 au fost abrogate prin Legea 187/2012 – pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal din 24 octombrie 2012, Monitorul Oficial 757/2012;

Infracțiunile în legătură cu traficul de persoane reglementate în articolele 17 și 18 din Legea nr. 678/2001 pot fi comise de orice persoană, existența lor

nefiind condiționată de vreo calitate specială a subiectului activ, care însă poate fi indeplinită mai ales în ipoteza în care fapta se realizează în modalitatea permiterii unei persoane care nu este cetățean român să intre sau să rămână pe teritoriul României, ceea ce presupune ca făptuitorul să aibă atribuții

Subiectul pasiv al infracțiunii prevăzute în art. 17 este unul calificat,

presupunând existența unei calități speciale a persoanei care suferă răul produs prin activitatea ilicită îndreptată împotriva ei, respectiv cea de cetățean străin, persoană fără cetățenie ori apatrid. Totodată, o altă cerință prevăzută de lege impune ca persoana aflată în această situație să fie supusă unei acțiuni de recrutare, transportare, transferare, cazare, primire sau găzduire, acțiuni care trebuie să fie efectuate în scopul exploatării ei.

În cazul în care, dacă în momentul săvârșirii faptei subiectul pasiv nu

îndeplinea cumulativ condițiile speciale constând în calitatea de cetățean străin și persoană supusă traficului de persoane în sensul art. 2 din Legea nr. 678/2001, fapta nu constituie infracțiune, lipsind din conținutul ei unul din elementele constitutive.

Participația penală este posibilă în toate formele: coautorat, instigare,

complicitate.

Subiectul pasiv al infracțiunii prevăzute în art. 18 este de asemenea unul circumstanțiat, datorită vârstei persoanei care este implicată în realizarea reprezentărilor cu caracter pornografic și care este un minor.

Latura obiectivă

Infracțiunile în legătură cu traficul de persoane pot fi săvârșite numai prin

fapte comisive(acțiuni) care trebuie să aibă ca urmare socialmente periculoasă punerea în pericol a atributelor fundamentale ale persoanei care este supusă traficului prin perpetuarea stării în care se află aceasta și crearea condițiilor favorabile pentru menținerea acestei stări, în cazul infracțiunii prevăzute de art.

17 , iar în ceea ce privește infracțiunea prevăzută în art. 18 din Legea nr.

678/2001, urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru normala dezvoltare fizică și psihică a oricărui minor, în toate situațiile trebuind să existe un raport de cauzalitate între acțiunea făptuitorului și rezultatul acesteia. Elementul material al acestor infracțiuni se realizează prin modalități alternative, constând, în cazul infracțiunii reglementate de art. 17, în următoarele acțiuni:

a determina intrarea sau rămânerea pe teritoriul țării a unei

persoane care nu este cetățean român, supusă traficului de persoane, ceea ce presupune ca făptuitorul să provoace, să influențeze, să condiționeze acțiunile subiectului pasiv legate de trecerea frontierei de stat a României ori de șederea lui pe teritoriul acestui stat;

a permite intrarea sau rămânerea pe teritoriul țării a unei

persoane care nu este cetățean român, supusă traficului de persoane, ceea ce înseamnă a lăsa, a accepta, a îngădui ca subiectul pasiv, victimă a traficului, să treacă în condiții nelegale granița și să ajungă în România, ori, odată aflată pe teritoriul ei, să rămână în continuare, toate aceste activități infracționale având drept scop facilitarea traficării acelei persoane.

În toate modalitățile reglementate în art. 17 Legea nr. 678/2001 este necesar ca raptuitorul să cunoască faptul că persoana vizată prin actele de executare este supusă traficului de persoane, în absenta acestei cerințe fiind exclusă reținerea acestei infracțiuni.

Pentru existența infracțiunii este necesar ca acțiunile să fie realizate prin

folosirea față de subiectul pasiv – persoana care nu este cetățean român, supusă traficului de persoane în sensul Legii 678/2001 — a unor mijloace cu caracter alternativ, dintre care unele se regăsesc și în conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane — violența, amenințările ori altă formă de constrângere — la care se adaugă mijloacele frauduloase și abuzarea de către făptuitor de starea de vulnerabilitate a victimei, determinată de anumite circumstanțe speciale (situația sa ilegală ori precară de intrare sau ședere în țară, sarcina, o boală, o infirmitate ori o deficiență, fizică sau mintală) .

Acțiunile ce caracterizează elementul material al infracțiunii prevăzute în

art. 18 se referă la expunerea, vânzarea, răspândirea, închirierea, distribuirea, confecționarea, producerea, transmiterea,oferirea, punerea la dispoziție ori deținerea în vederea răspândirii de obiecte, filme, fotografii, diapozitive, embleme sau alte suporturi vizuale, care reprezintă poziții ori acte sexuale cu caracter pornografic, ce prezintă sau implică minori care nu au împlinit vârsta de

18 ani.

A expune înseamnă a prezenta, a infățișa, a arăta materialele cu caracter obscen vizând minori, iar a vinde aceste materiale presupune comercializarea lor, înstrăinarea în schimbul obținerii unui profit.

A răspândi materialele enumerate în art. 17 semnifică propagarea, difuzarea, împrăștierea acestora, iar închirierea lor se referă la acțiunea de a le da ori a le lua în folosinț-ă temporară, în schimbul unei chirii.

Distribuirea materialelor care conțin reprezentări cu caracter pornografic în care sunt implicați minori presupune împărțirea lor în mai multe locuri sau la mai multe persoane.

A confecționa materialele cu caracter obscen vizând minori înseamnă a le fabrica, a le crea, a le elabora, a le realiza, iar a le produce în alt mod presupune folosirea în scopul obținerii lor a unor procedee diferite de cele care caracterizează confecționarea, de ex. fotocopierea.

A transmite materialele cu conținut pornografic în care sunt implicați minori semnifică trecerea lor de la o persoană la alta, a le oferi înseamnă a le da altor persoane cu titlu gratuit ori a propune acestora să le achiziționeze, iar a le pune la dispoziție presupune lăsarea temporar a respectivelor materiale altei persoane.

A deține materiale cu caracter obscen înseamnă primirea și păstrarea acestora, indiferent dacă deținătorului i-au fost incredințate spre păstrare și le deține pentru o altă persoană, sau pentru sine.

Pentru a fi reținută această modalitate de realizare a elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 17, trebuie să fie îndeplinită și condiția ca deținerea să fie săvârșită în vederea răspândirii materialelor cu conținut pornografic în care sunt implicați minori, neîntrunirea acestei cerințe înlăturând caracterul infracțional al faptei de deținere.

Pentru existența elementului material al infracțiunilor în legătură cu traficul de persoane este suficientă săvârșirea uneia dintre aceste acțiuni, iar dacă făptuitorul a efectuat mai multe dintre aceste activități, fapta constituie o singură infracțiune și nu un concurs de infracțiuni.

Latura subiectivă a infracțiunilor în legătură cu traficul de persoane se caracterizează numai prin forma de vinovăție a intenției, deoarece, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 17 din Legea nr.678/2001 făptuitorul acționează „cu științr, având reprezentare asupra faptei sale, a modului de realizare și a rezultatului socialmente periculos, pe care îl urmărește (intenție directă) sau a cărui producere o acceptă (intenție indirectă).

Săvârșirea din culpă a acțiunilor prin care se realizează elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 18 nu se pedepsește, întrucât, potrivit art.

19 C. pen., când fapta incriminată constă într-o acțiune, săvârșirea ei din culpă se sancționează numai dacă legea prevede aceasta.

Existența elementului subiectiv al acestei infracțiuni presupune cunoașterea de către făptuitor a faptului că materialele cu caracter pornografic prezintă sau

implică minori, cunoaștere ce permite făptuitorului să prevadă rezultatul acțiunii sale, în caz contrar fapta sa reprezentând, după caz, o altă. infracțiune (de ex. infracțiunea de răspândire de materiale obscene, prevăzută de C. pen.).

Forme și modalități ale celor două infracțiuni Forme

a)Actele preparatorii și tentativa: Infracțiunile în legătură cu traficul de persoane sunt infracțiuni comisive și de intenție și sunt susceptibile de o desfășurare în timp a activității ilicite, putând trece prin faza actelor de pregătire și a tentativei, care nu sunt însă incriminate.

Consumarea: cele două infracțiuni se consumă în momentul săvârșirii vreuneia dintre acțiunile care pot constitui elementul material al acesteia, moment în care apare starea de pericol ce constituie urmarea imediată.

Epuizarea: infracțiunea de pornografie infantilă prevăzută de art. 18 din Legea nr. 678/2001 are uneori caracter de infracțiune continuă (de ex. atunci când se realizează prin acțiunea de deținere), iar alteori poate fi săvârșită în forma continuată, fiind posibilă deci la această infracțiune și o fază a epuizării.

Modalități

În afară de modalitățile normative corespunzătoare incriminării alternative din art. 17 și 18 (acțiunile de a determina sau de a permite intrarea sau rămânerea pe teritoriul țării a unei persoane care nu este cetățean român, supusă traficului de persoane ori cele ce caracterizează elementul material al infracțiunii de pornografie infantilă), săvârșirea infracțiunilor în legătură cu traficul de persoane mai poate prezenta și unele modalități faptice în raport de natura mijlocului utilizat de făptuitor în cazul infracțiunii prevăzute în art. 17 —manopere frauduloase, violență, amenințare, alte forme de constrângere — ori de situația în care se găsește subiectul pasiv, sau în funcție de felul materialelor care conțin reprezentări cu caracter pornografic în care sunt implicați minori, în cazul pornografiei infantile.

Tratamentul sancționator

Infracțiunea care era prevăzută de art. 17 din Legea nr. 678/2001, săvârșită în modalitățile alineatului 1, se sancționează cu pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de trafic de persoane. in conformitate cu dispozițiile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 678/2001, „prin trafic de persoane se înțelege faptele prevăzute la art.

12 și 13", iar legea prevede în cazul acestor infracțiuni un tratament

sancționator constând în pedeapsa închisorii și pedeapsa complimentară a
interzicerii unor drepturi. La aplicarea sancțiunii pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 17 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 se va stabili mai întâi dacă

subiectul pasiv — respectiv persoana care nu are cetățenia română și față de care sau efectuat actele de executare specifice – este victimă a infracțiunii de trafic de persoane adulte, prev. de art 12 ori a infracțiunii de trafic de minori, reglementate de art. 13 din Legea nr. 678/2001, precum,și modalitatea normativă pentru fiecare faptă, dat fiind că pedepsele sut diferențiate sub aspectul cuantumului.

Regimul sancționator este diferit atunci când fapta prevăzută în art. 17 alin. 1 este săvârșită în mod repetat, maximul special al pedepsei majorându-se cu 2 ani, această prevedere legală fiind aplicabilă doar când anterior făptuitorul a comis o faptă

Pornografia infantilă incriminată în art. 18 din Legea nr. 678/2001 se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Infracțiunea de trafic de minori

Această infracțiune a fost reglementată formă simplă la articolul 13

aliniatul 1 și în mai multe forme agravate la următoarele 4 aliniate din lege.

Potrivit articolului 13 aliniatul 1 recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârstă cuprinsă între 15 și 18 ani, în scopul exploatări acesteia, constituie infracțiunea de trafic de persoane și se pedepsea cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. În aliniatele următoare sunt prezentate formele agravate ale infracțiunii și anume:

alin.2-Dacă fapta prevăzută la aliniatul 1 a fost săvârșită asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani, pedeapsa este închisoarea de al 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

alin.3-Dacă faptele prevăzute la aliniatele 1 și 2 sunt săvârșite prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori inșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acestei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi în cazul aliniatului 1 și închisoare de la 7 la 18 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul aliniatului 2.

-alin.4-in cazul în care faptele prevăzute în aliniatele 1, 2 și 3 sunt săvârșite în condițiile prevăzute în articolul 12 aliniatul 2 și anume în formele agravate, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi în cazul aliniatului 1, închisoare de la 5 la 17 ani și interzicerea unor drepturi în cazul aliniatului 2, închisoare de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi în cazul aliniatului 3, teza 1 și închisoare de la 7 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi în cazul aliniatului 3, teza 2.

-alin.5-Dacă faptele prevăzute în acest articol au ca urmare moartea sau sinuciderea victimei pedeapsa este închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi sau detențiunea pe viață.

Forma simplă

În ceea ce privește obiectul juridic special, obiectul material și

subiecții infracțiunii sunt valabile considerațiile exprimate la forma simplă a infracțiunii de trafic de persoane, cu singura precizare că persoana umană subiect pasiv trebuie să în mod obligatoriu o persoană cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani. Chiar dacă ar fi vorba de o minoră care prin căsătorie dobândește capacitate deplină de exercițiu, cu condiția să fi împlinit la data căsătoriei vârsta de 15 ani și să fi obținut dispensa de vârstă la căsătorie, până la împlinirea vârstei de 18 ani ea rămâne în continuare subiect pasiv al infracțiunii.

În ceea ce privește latura obiectivă este de remarcat că traficul de minori constituie o infracțiune comisivă ce se realizează tot prin 5 acțiuni alternative și anume: recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea, primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani.

După cum se poate observa, comparativ cu infracțiunea precedentă, legiuitorul a folosit în locul termenului de "cazare" termenul de "găzduire" care

are în esență același înțeles de primire a unei persoane locuință pentru o
perioadă de timp.

Spre deosebire de infracțiunea precedentă, convingerea persoanei cu vârsta cuprinsă între 15și 18 ani să se lase• recrutată, transferată, găzduită, sau primită în vederea atingerii scopului urmărit de făptuitor —acela al exploatării —nu trebuie să se mai producă prin metodele sau acțiunile-mijloc enumerate anterior deoarece dacă ar fi folosite acele metode s-ar realiza forma agravată prevăzută de alin.3 din lege. Specific acestei forme a infracțiunii este lipsa constrângerii sau a inducerii în eroare a victimei pentru ca aceasta să se lase recrutată, transportată, transferată în scopul exploatării sale. Această formă simplă a infracțiunii ar putea exista doar atunci când făptuitorul îi aduce la cunoștință persoanei cu vârstă între 15 și 18 ani în ce scop o recrutează /transportă/ transferă/ găzduiește sau primește iar aceasta își dă consimțământul, deoarece potrivit art.16 din lege "consimțământul persoanei victimă a traficului nu înlătură răspunderea penală a faptuitorului".

Latura subiectivă a infracțiunii constă în vinovăție sub forma intenției directe ce este dată de scopul special al exploatării persoanei. Participația nu este admisă de lege deoarece în cazul în care făptuitorul acționează în participație se realizează forma agravată a infracțiunii. Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care se realizează cel puțin una dintre urmările cerute de lege și anume recrutarea /transportarea /transfera-rea /găzduirea sau primirea persoanei indiferent dacă a fost realizat sau nu scopul urmărit de făptuitor.

Tentativa la infracțiunea de trafic de minori este posibilă și este pedepsită conform dispozițiilor articolului 15 aliniatul 1. Pentru ca fapta să rămână în forma

59

tentativei se cere ca autorul să fi început discuțiile cu victima în vederea obținerii consimțământului acesteia la recrutare/transferare ș.a.m.d. în scopul exploatării ei, însă, să nu se producă urmarea cerută de lege fie din cauză că victima nu este de acord fie din orice altă cauză exterioară voinței făptuitorului.

Formele agravate

A. Fapta săvârșită asupra unui minor care nu a împlinit 15 ani —art.13 alin.2.

Față de forma simplă a infracțiunii singura condiție suplimentară care se cere este aceea ca persoana asupra căreia se exercită traficul să nu fi împlinit vârsta de 15 ani. In acest caz regimul sancționator este mai aspru și anume închisoare de la 5 la și interzicerea unor drepturi.

B. Fapta săvârșită asupra unei persoane cu vârsta de 15-18 ani prin mijloace de constrângere sau corupere —art.13 alin.3 teza I.

Față de forma simplă a infracțiunii există diferențe doar în ceea ce privește latura obiectivă, deoarece legea cere ca elementul material să se obțină prin:

amenințare, violență sau alte forme de constrângere;

prin răpire, fraudă sau înșelăciune;

abuz de autoritate;

sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința;

oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altor persoane,

toate acestea în scopul exploatării persoanei perspective.

Comentariile făcute cu privire la înțelesul acestor acțiuni-mijloc la infracțiunea de trafic de persoane în formă simpla rămân valabile, cu precizarea că prin "persoană care are control asupra altei persoane" se poate înțelege: tutorele, curatorul, persoana care are în plasament familial minorul sau căreia și-a fost încredințat temporar în îngrijire de către o instituție de ocrotire. Credem că schimbarea formulări din "persoană care are autoritate asupra altei persoane" (art.12 alin.1) în "persoană care are control asupra altei persoane" (art.13 alin.3) ține doar de inconsecvența legiuitorului iar nu potrivită, mai corectă a "persoanei care poate da consimțământur cu privire la ceea ce urmează să facă sau să nu facă persoana minoră.

Diferențieri între această formă agravată și forma simplă a infracțiunii se regăsesc în ceea ce privește regimul sancționator mai aspru în cazul celei dintâi și anume închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

C. Fapta săvârșită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani prin mijloace de constrângere sau corupere —art.13 alin.3 teza

Această formă a infracțiunii se diferențiază de cea descrisă la litera B prin aceea că folosindu-se de mijloace de constrângere asupra unui minor care nu a împlinit 15 ani, respectiv de corupere a persoanei care are controlul asupra acestui

minor, făptuitorul reușește să recruteze, ș.a.m.d. minorul în scopul exploatării sale.

Regimul sancționator este mai aspru și anume închisoare de la 7 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

Fapta săvârșită asupra unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani de către două sau mai multe persoane împreună ori prin care s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății —art.13 alin.4 teza I.

Fapta săvârșită asupra unui minor cu vârsta mai mică de 15 ani de către două sau mai multe persoane împreună, ori prin care s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății —art.13 alin.4 teza

Fapta săvârșită asupra unui minor cu vârsta mai mică de 15 ani de către două sau mai multe persoane împreună, ori prin care s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății, comisă prin constrângere sau corupere —art.13 alin.4 teza III raportat la art.13 alin 3 teza Ilși art.12 alin.2.

In acest caz rămân valabile comentariile făcute la articolele menționate cu precizarea că regimul sancționator este cel al pedepsei închisorii de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

Fapta săvârșită asupra unui minor cu vârsta mai mică de 15 ani de către două sau mai multe persoane împreună, ori prin care s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății comisă prin constrângere sau corupere —art.13 alin.4 teza IV.

Traficul de minori săvârșit în oricare dintre modalitățile enumerate la articolul 13 a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei —art.13 alin.5.

in acest caz sunt valabile comentariile făcute la articolul 12 alin.3 și la articolul 13 din lege. Se observă că regimul sancționator prevăzut de legiuitor a fost înăsprit pedeapsa fiind închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi sau detențiunea pe viață.

CAPITOLUL V

ACTIVITATI SPECIFICE DESFASURATE DE OFITERII C.C. O.
IN INVESTIGAREA INFRACTIUNILOR
DE TRAFIC DE PERSOANE

5.1. Urmărirea penală

În capitolul IV, Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, citată în continuare Legea nr. 678/200139 , instituie dispoziții speciale privind procedura judiciară, cu referire la instrumentarea infracțiunilor de trafic de persoane în cele două faze procesuale: urmărirea penală și judecata, iar în secțiunea a 3-a a capitolului III sunt prevazute dispoziții speciale relative la aplicarea măsurilor de siguranță.

Rațiunea instituirii acestor dispoziții speciale își are fundamentul în natura infracțiunilor de trafic de persoane care au dobandit un caracter transfrontalier, față de care mijloacele si metodele clasice procedurale au devenit insuficiente pentru combaterea fenomenului infracțional.

Astfel, s-a impus perfecționarea regulilor procedurale, implicit a celor care se referă la culegerea de informații, la descoperirea faptelor ilicite și la identificarea autorilor acestor fapte, ca o reacție de răspuns eficient din partea

autoritaților, așteptărilor cetațenilor și nevoilor statului, în condiții de
securitate.

Normele și principiile care guvernează investigarea și judecarea
infracțiunilor de trafic de persoane sunt normele generale prevăzute de C. proc. pen. , cu mențiunea că legiuitorul a înțeles să reglementeze dispoziții speciale în această materie, prevăzute în art.21-25 din Legea nr. 678/2001.

5.1.1. Organele cu atribuii de urmarire penală

Potrivit art.200 din vechiul Cod de proc. pen., urmarirea penală are ca obiect strângerea probelor necesar cu privire la existența infracțiunilor, la indentificarea faptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă se impune trimiterea în judecată a acestora.

In instrumentarea cauzelor având ca obiect infracțiunile de trafic de persoane se aplică toate regulile de bază ale procesului penal, cu unele limitari strict prevăzute de lege, dar care în esență sunt derogări care nu afectează dreptul fundamental sau regulile de bază ale procesului penal.

Potrivit art.201 din vechiul Cod de proc. pen., urmarirea penală se

39

Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, publicată în M.Of nr. 783 din 11

decembrie2001, cu modificările și completările aduse prin O.U.G. nr 143/2004; Legea nr. 39/2003 și O.U.G. nr 78/2005.

62

efectuează de către procurori si de către organele de cercetare penală.

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în art.40 determină atribuțiile Ministerului Public în procesul penal stabilind că procurorul efectuează urmarirea penală în cazurile și în condițiile prevăzute de lege și participă, potrivit legii la soluționarea conflictelor prin mijloace alternative.

Art.209 alin. (3) teza finală din vechiul cod de proc. pen. prevede că urmarirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procurori, în cazul altor infracțiuni date prin lege în competența sa. Este cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 pentru care, conform art.21 urmărirea penală se desfășoară în mod obligatoriu de către procuror.

Aceste dispoziții speciale vin în completarea normei generale prevazută în art.209 alin. (4) C.proc. pen., modificată prin O.U.G. 72/30.09.2004 potrivit căreia, este competent să efectueze urmărirea penală în cazurile prevăzute de lege

și să exercite supravegherea asupra activității de cercetare penală, procurorul de la parchetul corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza.

Dispoziții speciale privind competența procurorului și efectuarea de către acesta a urmaririi penale au fost introduse prin Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalitații organizate care, în art.11 prevede că urmarirea penală pentru infracțiunile săvârșite de către un grup infracțional organizat se efectuează în mod obligatoriu de procuror.

Dacă fapta de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup este urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave – infracțiunea de trafic de persoane și infracțiunile în legătură cu traficul de persoane fiind incluse în această categorie

se aplică regulile de la concursul de infracțiuni.

Cum înțelesul noțiunii de „grup infracțional organizat" este acela de grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și a,:tionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau un alt beneficiu material, este evidentă rațiunea pentru care infracțiunile de trafic de persoane au fost incluse în categoria infracțiunilor grave, de regulă ele presupunând cooperarea mai multor persoane cu atribuții bine stabilite, de racolare, transport și plasare a victimelor în scopul obținerii unor beneficii.

Prin Legea nr. 508 / 17.11.2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, citată în continuare Direcție, legiuitorul a creeat o structură specializată, cu atribuții pe îngtreg teritoriul României, pentru combaterea criminalitații organizate și a terorismului, cu procurori specializați care dispun de o echipă stabilă și interdisciplinară de colaboratori, specialiști în domeniul prelucrării si valorificării informațiilor economice, financiare, bancare, vamale, informatice și în alte domenii, echipa menită să faciliteze activitatea de cercetare penală.

Potrivit art.12 din Legea nr. 508/2004, infracțiunile prevăzute de Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului .de persoane, cu modificărilor ulterioare, sunt de competența Direcției, iar dacă în cursul urmăririi penale procurorii parchetelor de pe langă instanțele judecătorești constată că infracțiunea care constitue obiectul cauzei este una dintre infracțiunile atribuite prin prezenta lege în competența Direcției, aceștia au obligația de a înainta de îndată dosarul procurorului competent.

Are loc astfel o preluare a cauzelor de către procurorii anume desemnați în cadrul acestei structuri de la colegii lor din cadrul parchetelor de pe lângă

instanțele judecătorești, aceleași reguli fiind valabile și în cazul dosarelor
aflate în cursul efectuării activitaților specifice de investigare de către organele de poliție.

Conform dispozițiilor art.221din vechiul cod de proc. pen., principalele moduri de sesizare a organelor de urmărire penală despre pregătirea și săvârșirea unei infracțiuni sunt: plângerea, denunțul și sesizarea din oficiu.

Plângerea – este încunoștințarea făcută de o persoană sau de o organizație din cele prevăzute în art.145 din vechiul C. pen. căreia i s-a cauzat o vătămare a intereselor ocrotite de lege prin săvârșirea unei infracțiuni.

Plângerea poate îmbrăca forma scrisă și trebuie să cuprindă: numele, calitatea și domiciliu petiționarului, descrierea faptei care constitue obiectul plângerii, indicarea faptuitorului, dacă este cunoscut și a mijoacelor de probă prin care se pot dovedi împrejurările cauzei. Dacă plângerea cuprinde și formularea unor pretenții de despăgubire pentru daunele provocate prin infracțiune, ea reprezintă concomintent și o constituire de parte civilă.

Plângerea poate fi făcută și oral, caz în care, organul care o primește întocmește un proces verbal în care consemnează relatările victimei.

Ca și mod de sesizare a organelor de urmarire penală, plângerea este relativ frecvent întâlnită în cazul infracțiunilor de trafic de persoane, în special în formă orală, întrucât victimele care reușesc să scape de sub paza traficanților datorită stării de tulburare în care se află, nu pot reda în scris cele întâmplate.

Art.222 din vechiul Cod de proc. pen. reglementează situația persoanelor lipsite de capacitatea de exercițiu,statuând că în cazul lor, plângerea se face de reprezentantul legal, precum și a persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă care, conform textului legal, pot face plângere cu încuviințarea persoanelor prevăzute de legea civilă.

Persoana vătămată poate declara că nu își însușește plângerea făcută de substituiții procesuali, cu excepția plângerii introduse de reprezentantul legal pentru persoanele lipsite de capacitatea de exercițiu.

O situație controversată în practica judiciară este aceea în care persoana, lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, dorește să facă plângere, însă nu o poate introduce datorită pasivitații reprezentantului legal.

Literatura de specialitate" a reglementat această controversă, stipulând că, în cazul în care reprezentantul legal nu confirmă plângerea facută de persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă, plângerea poate fi apreciată ca denunț.

Alți autori41 apreciază că, în asemenea cazuri, plângerea poate fi exploatată ca o informație în vederea sesizării din oficiu.

Denunjul – este încunoștințarea facută de către o persoană fizică sau de către o persoană juridică, despre săvârșirea unei infracțiuni, cu precizarea că persoana care îl face nu este circumstanțiată ca în cazul plângerii.

Ca și mod de sesizare a organelor de urmarire penală, denunțul este întâlnit mai rar în cazul infracțiunilor de trafic de persoane care se caracterizează sub aspectul modului de operare printr-un grad ridicat de secretizare, rețelele de traficanți fiind structuri închise care operează în lumea interlopă, ferite de sistemul legal și care sunt experte în a evita descoperirea și arestarea lor.

Potrivit art.232 alin. (2)din vechiul cod de proc. pen., denunțul trebuie să conțină aceleași date ca și plângerea, iar conform alin. (3), dacă îmbracă forma scrisă , denunțul trebuie semnat de denunțător.

Sesizarea din oficiu – are loc atunci când organele de urmarire penală iau cunoștința de comiterea unei infracțiuni din alte surse decât plângerea sau denunțul.

Aceste surse pot fi: propriile constatări care pot proveni din culegerea de informații de către lucrătorii specializați, primirea unei sesizari fără îndeplinirea condițiilor legale cum ar fi plângerea sau denunțul anonim, extinderea cercetărilor ca urmare a descoperirii unei infracțiuni sau a unor fapte, cu prilejul altor cercetari.

Cu titlul de exemplu menționăm procesul – verbal e sesizare din oficiu întocmit de lucrătorii de poliție din cadrul serviciilor sau birourilor Direcției, care, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu privind actele de cercetare dispuse de procuror și efectuând verificări cu privire la persoanele traficate în scopul prostituției în străinătate, au stabilit că mai multe tinere au fost racolate și au fost trecute în mod fraudulos frontiera de stat fiind ulterior vândute unor proxeneți.

Având în vedere aceste constatări, în baza procesului verbal întocmit de lucrătorii de poliție, urmează să se efectueze cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, competent fiind procurorul anume desemnat din cadrul Direcției.

Tot din oficiu se sesizează organele de urmărire penală când primesc informări de la Direcție despre cercetările demarate de autoritățile unui alt stat privind săvârșirea în străinătate de către cetățenii români a infracțiunii de trafic de persoane în scopul exploatării sexuale, schimbul de informații realizându-se între insituții similare, angajate în lupta pentru combaterea traficului de persoane.

Un caz asemănător este acela în care organul de poliție efectuează acte

" M.Basarab, Drept procesual penal, Universitatea „Babeș — Bolyai", Facultatea de Drept, Cluj Napoca, Vol 11, 1973, p.368 I.Neagu, Drept procesual penal – Tratat, Global Lex, București, 2002, p.522.

65

premergătoare potrivit dispozițiilor art. 224 din vechiul cod de proc. pen., însă ulterior se sesizează din oficiu că nu este competent material, după care încheie un proces verbal prin care constată că potrivit art. 21 din Legea nr. 678/2001, competența de efectuare a urmăririi penale aparține procurorului sens în care trimite cauza acestuia.

Procurorul, primind dosarul, nu este obligat să dispună începerea urmaririi penale întrucât procesul verbal încheiat de organul de poliție ca urmare a sesizării din oficiu constitue potrivit art. 228 alin. (3) din vechiul cod de proc. pen., actul de începere a urmăririi penale.

in scopul verificării datelor și informațiilor primite, și al strângerii unor date suplimentare necesare începerii urmăririi penale, procurorul efectuează acte premergătoare atât în nume propriu, cât și prin intermediul investigatorilor sub acoperire, în condițiile legii.

Se urmărește clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existența infracțiunii și, fiind o activitate care precede procesul penal, fundamentează convingerea procurorului că este necesar sau nu să înceapă urmărirea penală.

În noua reglementare a Codului de procedură penală aceste articole de mai sus au fost mofificate conform Legii nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 486 din 15 iulie 2010, în vigoare din 1 februarie 2014 și anume dupa cum urmează:

Art. 285 Obiectul urmăririi penale

Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

Procedura din cursul urmăririi penale este nepublică. Art. 286 Actele organelor de urmărire penală

Procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale și soluționează cauza prin ordonanță, dacă legea nu prevede altfel.

Ordonanța trebuie să cuprindă:

denumirea parchetului și data emiterii;

numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește;

fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia și, după caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului;

obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluției, precum și motivele de fapt și de drept ale acestora;

date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranță cu

caracter medical și măsurile preventive luate în cursul urmăririi;

alte mențiuni prevăzute de lege;

semnătura celui care a întocmit-o.

Abrogat.

Organele de cercetare penală dispun, prin ordonanță, asupra actelor și măsurilor procesuale și formulează propuneri prin referat. Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Noul Cod de Procedură Penală actualizat prin:

Lege nr. 255/2013 – pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 515/2013;

Art. 288 Modurile de sesizare

Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu.

Când, potrivit legii, punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, la sesizarea formulată de persoana prevăzută de lege ori cu autorizarea organului prevăzut de lege, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare în lipsa acestora.

in cazul infracțiunilor săvârșite de militari, sesizarea comandantului este necesară numai în ceea ce privește infracțiunile prevăzute la art. 413- 417 din Codul penal.

Noul Cod de Procedură Penală actualizat prin:

Lege nr. 255/2013 – pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 515/2013;

Art. 289 Plângerea

(1)Plângerea este încunoștințarea făcută" de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune.

(2) Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul petiționarului ori, pentru persoane juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comertului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, indicarea

reprezentantului legal ori convențional, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum și indicarea făptuitorului și a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute.

Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne atașată plângerii.

Dacă este făcută în scris, plângerea trebuie semnată de persoana vătămată sau de mandatar.

Plângerea în formă electronică îndeplinește condițiile de formă numai dacă este certificată prin semnătură electronică, în conformitate cu prevederile legale.

Plângerea formulată oral se consemnează într-un proces-verbal de către organul care o primește.

Plângerea se poate face și de către unul dintre soți pentru celălalt soț sau de către copilul major pentru părinți. Persoana vătămată poate să declare că nu își însușește plângerea.

Pentru persoana lipsită de capacitatea de exercițiu, plângerea se face de reprezentantul său legal. Persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă poate face plângere cu încuviințarea persoanelor prevăzute de legea civilă. In cazul în care făptuitorul este persoana care reprezintă legal sau încuviințează actele persoanei vătămate, sesizarea organelor de urmărire penală se face din oficiu.

Plângerea greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar competent.

În cazul în care plângerea este întocmită de către o persoană care locuiește pe teritoriul României, cetătean român, străin sau persoană fără cetățenie, și prin aceasta se sesizează săvârșirea unei infracțiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să primească plângerea și să o transmită organului competent din țara pe teritoriul căreia a fost comisă infracțiunea. Regulile privind cooperarea judiciară în materie penală se aplică în mod corespunzător.

Noul Cod de Procedură Penală actualizat prin:

Lege nr. 255/2013 – pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 515/2013;

43(1)Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 486 din 15 iulie 2010, în vigoare din 1 februarie 2014. și Legea nr. 255/2013 – pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale Monitorul Oficial 515/2013

Art. 290 Denunțul

(1)Denunțul este încunoștințarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârșirea unei infracțiuni.

(2) Denunțul se poate face numai personal, dispozițiile art. 289 alin. (2), (4)-(6) și (8)-(10) aplicându-se în mod corespunzător.410)

Art. 292

Sesizarea din oficiu

Organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârșit o infracțiune pe orice altă cale decât cele prevăzute la art. 289- 291 și încheie un proces-verbal în acest sens.

5.2. Folosirea investigatorilor sub acoperire

Elementul de noutate introdus prin art.22 abrogat din Legea nr. 678/2001 privind efectuarea actelor premergătoare este adus de folosirea investigatorilor sub acoperire, instituție care a fost menționată pentru prima dată în România în Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului de droguri.

Potrivit art.1 lit. k) din Legea nr. 143/2000, investigatorul acoperit este un

polițist special dezemnat să efectueze cu autorizarea procurorului investigații în vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii, indentificarea făptuitorilor și acte premergătoare, sub o altă identitate decât cea reală, atribuită pe o perioadă determinată.

La data aparitiei Legii nr. 678/2001 nu existau prevederi generale relative la activitatea investigatorului sub acoperire, însă prin Legea nr. 281/2003 prin care a fost modificat Codul de proceduraă penală au fost introduse art.2241și următoarele și s-a prevăzut că în această materie, dispoziiile Codului de procedură penală se completează cu cele din legile speciale.

Este cazul prevederilor Legii 39/2003 privind combaterea si prevenirea criminalitații organizate care în art.17 face vorbire de polițiștii sub acoperire din cadrul structurilor specializate ale Ministerului de Interne care pot fi folisiți în vederea strângerii datelor privind săvârșirea infracțiunilor și identificarea făptuitorilor. Legea nr. 508/2004 ân articolul 17 definește noțiunea de „investigatori sub acoperire" ca fiind ofițeri sau agenți ai poliției judiciare special desemnați în acest scop și care pot efectua investigații numai cu autorizarea motivată a procurorului anume desemnat de procurorul șef al Direcției.

Cât privesc limitele de acțiune ale investigatorilor sub acoperire, în doctrină au existat controverse, pornind de la prevederile art. 2241 C. proc. pen..

Astfel, raportat la denumirea marginală a art. 2241 C. proc. pen. care sugerează că investigatorul își desfășoară activitatea numai în faza actelor premergătoare, în vederea strângerii datelor privind existența unor infracțiuni și

69

identificarii presupușilor autori, s-a ridicat problema dacă el poate să-și continue activitatea ulterior începerii urmăririi penale.

Această controversă a fost generată de alin. (3) al art. 2241 C. proc. pen. care transformă informațiile dobândite prin actele premergătoare, prin procesul verbal ce constată efectuarea lor, în mijloace de probă care sunt specifice fazei

ulterioare pornirii procesului penal și se realizează cu respectarea garanțiilor
procesuale privind drepturile și libertățile persoanei.42

intr-o opinie la care ne raliem, s-a apreciat că rațiunea avută în vedere de

legiuitor în reglementarea acestei insituții, respectiv pătrunderea în medii oculte pentru culegerea de date despre persoane care se presupune că au săvârșit infracțiuni, impune ca investigatorul să-și continue activitatea și după declanșarea urmăririi penale care operează în rem, tocmai ca prin activitatea sa să se ajungă la descoperirea autorului si eventual a celorlalți participanți.'

insă pentru a evita o eventuală eludare a garanțiilor procesuale asigurate persoanelor implicate în urmărirea penală, apreciem că translarea activității investigatorilor sub acoperire dincolo de momentul declanșării urmăririi penale, poate avea loc doar în ipoteza în care autorul nu a fost identificat.

in cazul în care urmărirea penală se desfășoară în rem și în personam, învinuitul, respectiv inculpatul dobândesc drepturi procesuale pe care organele de cercetare penală au obligația să le respecte, cel mai important fiind acela de a fi încunoștințat despre fapta pentru care este învinuit, astfel încât, după acest moment, activitatea investigatorului sub acoperire devine

Este responsabilitatea procurorului de a-și alcătui un plan de anchetă,

încă din faza informativă și de a selecta cele mai eficiente tehnici de investigare. Astfel, dacă raportat la indiciile existente în cauză consideră că se impune folosirea investigatorilor sub acoperire, procurorul va trebui să aleagă persoana care să întrunească acele calități necesare și specifice acțiunii, dar să și evalueze și să ia în calcul riscul atât cât privește operațiunea propriu-zisă, dar și cu privire 11 :ctime.

Cu privire la riscul operațiunii, aprecierea trebuie să cuprindă atât riscurile pentru ofițerii de poliție introduși sub acoperire, grâdul de periculozitate al mediului în care vor lucra, cât și consecințele unei eventuale deconspirări.

Conform art.17 din Legea nr. 508/2004, se pot folosi investigatori sub acoperire doar în condițiile existenței autorizării motivate a procurorului desemnat de procurorul șef al Direcției.

Condițiile premisă pentru obținerea autorizării procurorului sunt următoarele:

existența indiciilor temeinice și concrete despre săvârșirea ori pregătirea unei infracțiuni privind traficul de persoane;

infracțiunea respectivă să nu poată fi descoperită ori făptuitorii să nu

42 A. Hărăstășanu, Investigatorul sub acoperire, revista Dreptul, nr. 5/2004, p.14-20

43

D.Voica, Investigatorii sub acoperire, revista Dreptul, nr. 5/2004, p.8-13

poată fi identificați prin alte mijloace;

– scopul urmărit să fie acela de descoperire a faptelor, de idenficare a autorilor și de obținere a mijloacelor de probă.

Cererea de autorizare imbracă forma scrisă, se adresează procurorului și, potrivit art.2242 alin.(3) C. proc. pen. va cuprinde datele și indiciile privitoare la faptele și persoanele față de care există presupunerea că au săvârșit o infracțiune și perioada pentru care se cere autorizarea.

Ordonanța procurorului prin care se autorizează folosirea investigatorilor sub acoperire trebuie să cuprindă pe lângă mențiunile prevăzute în art.203 C. proc. pen. și următoarele date:

– indiciile temeinice și concrete care justifică măsura și motivele pentru care măsura este necesară;

activitățile pe care le poate desfășura investigatorul sub acoperire; persoanele față de care există presupunerea că au săvârșit o infracțiune;

identitatea sub care investi gatorul sub acoperire urmează să desfășoare activitățile autorizate;

perioada pentru care se dă autorizarea.

Potrivit dispozițiilor art.2242 alin. (2) C. proc. pen., perioada pentru care se poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire este de cel mult 60 de zile. Această perioadă poate fi prelungită, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile, iar durata totală a autorizării, în aceeași cauză și cu privirea la aceeași persoană, nu poate depăși un an.

Deși aparent această perioadă poate părea îndelungată, durata ei a fost dictată de rațiuni care țin de pericolul social deosebit de grav prin efectele produse, al infracțiunilor pentru care se autorizează folosirea investigatorilor sub acoperire, de condițiile si mediile în care se comit aceste infracțiuni, cu un grad ridicat de secretizare, în locuri inaccesibile organelor statului, ceea ce presupune pregătirea cu minuțiozitate a fiiecărei infiltrări în mediul infracțional vizat.

Datele și informațiile obținute de investigatorul sub acoperire vor fi puse în totalitate la dispoziția organelor de urmărire penală, putând fi folosite numai în cauza penală și în legătură cu persoana la care se referă autorizația emisă de procuror.

Deși dispoziția este imperiativă, în alin. (2) al art.2243 C. proc. pen. se prevede că aceste date și informații vor putea fi folosite și în alte cauze sau în legătură cu alte persoane, dacă sunt concludente sau utile.

Pentru asigurarea unei reale protecții a lucrătorului care desfășoară activități de investigare sub acoperire, în art.2244 C. proc. pen. este prevăzut că identitatea reală a acetuia nu poate fi dezvăluită în timpul sau după terminarea misiunii. Procurorul care a autorizat activitatea are dreptul de a cunoaște datele reale ale lucrătorului, fiind însă obligat la respectarea secretului profesional.

Pentru ca actele întocmite de investigatorul sub acoperire să aibă valoare de mijloc de probă, instanța de judecată va verifica respectarea condițiilor de formă și de fond ale autorizației, astfel cum sunt prevăzute de art.2242 C. proc.

pen., dar păstrarea secretului identității investigatorului sub acoperire este esențială, atât față de instanța de judecată, de părțile din dosar sau aparătorii acestora.

Astfel, se impune să nu fie menționate în actele de procedură care se efectuează: prenumele, numele de familie, domiciliul, locul de muncă și profesia, nici alte informații pentru identificarea investigatorului sub acoperire, putând fi utilizate pentru aceasta un număr, o parola sau un alt semn.

Pentru reușita operațiunii, păstrarea confidențialității identității agentului

sub acoperire este esențială, în sensul că despre autorizarea introducerii investigatorului trebuie să aibă cunoștință cât mai puține persoane de preferință doar procurorul, șeful serviciului din care face parte investigatorul și eventual lucrătorul din structura specializată desemnat ca persoană de legătură a agentului sub acoperire.

Aceleași reguli se vor aplica și cu ocazia audierii acestor persoane, ele

urmând să fie introduse în cauză și audiate sub identitatea acordată pentru
operațiunea desfășurată, iar materialul probator obținut va putea fi folosit după efectuarea formalităților prevăzute de art.911și următoarele c. proc.pen..

În Legea nr. 678/2001 nu sunt prevăzute reguli procedurale privind

audierea investigatorului sub acoperire, nici pentru faza urmăririi penale și nici pentru faza cercetării judecătorești, ori asupra modului în care trebuiesc păstrate datele esențiale ale operațiunii, ori cum pot fi valorificate mijloacele de probă pe care investigatorul le poate furniza.

Chiar dacă legiuitorul nu a rezervat reguli particulare acestei categorii de participanți la procesul penal, considerăm că audierea investigatorului sub acoperire trebuie să se constitue într-o procedură specială, în intereseul protejării identității adevărate.

Există o singură prevedere cu aplicabilitate generală, respectiv art.33

alin.(2) din Legea nr. 218/2002, privind organizarea și funcționarea poliției

române, care prevede că: „Sursele de informare, metodele și mijloacele

activității de culegere a informațiilor au caracter confidențial și nu pot fi
dezvăluite de nimeni în nici o împrejurare. Excepție fac cazurile în care îndatoririle funcției, nevoile justiției sau legea impune dezvăluirea lor. in aceste situații, dezvăluirea se va face, după caz, cu asigurarea protecției necesare".

Pentru a evita riscul deconspirării investigatorului sub acoperire, considerăm că instanța poate folosi procedura instituită prin art.861 C. proc. pen., relativă la ascultarea martorului în procesul penal sub o altă identitate decât cea reală.

Astfel, în cursul urmăririi penale, se întocmește un proces verbal în care

se redă declarația investigatorului sub acoperire, proces verbal care va fi semnat doar de către procuror și de organul de urmărire penală. Datele privind identitatea reală și adresa investigatorului vor fi păstrate într-un dosar separat de dosarul cauzei, unde va fi atașată și autorizarea procurorului de introducere a investigatorului în cauză.

În ambele faze procesuale, ca și în cazul audierii martorului protejat44, investigatorul sub acoperire poate fi audiat fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penală sau unde se desfășoară ședința de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice.

Procedura specială instituită de art.862 C. proc. pen. prevede două modalități de ascultare:

– prima fiind cea în care părțile nu sunt prezente, caz în care declarația investigatorului se înregistrează cu mijloace video și audio și se redă în formă scrisă. in această situație, declarația va fi transcrisă într-un proces verbal care va fi semnat de către persoana în cauză, procuror și președintele completului de judecată;

– cea de-a doua modalitate presupune existența unei rețele de televiziuni care să realizeze distorsionarea vocii și a imaginii, caz în care părțile și

apărătorii acestora participă la audiere, fiind respectat astfel principiul
contradictorialității.

Pentru înlăturarea oricărei suspiciuni relative la autenticitatea înregistrărilor audio-video, legiuitorul a instituit o garanție în art.863 C. proc. pen., prevăzând că instanța de judecată poate admite,la cererea părților, a procurorului sau din oficiu, efectuarea unei expertize tehnice privind mijloacele prin care au fost audiate aceste persoane.

Legea nr. 508/2004 în art.17 pct.3, prevede că dispozițiile art.22 din Legea nr. 39/2003 privind combaterea și prevenirea criminalității organizate se aplică în mod corespunzător, în sensul că investigatorii sub acoperire pot beneficia de recompense financiare, în condițiile stabilite prin ordin al procurorului desemnat de procurorul șef al Direcției.

Măsuri speciale de protecție, în condițiile prevăzute de Legea nr. 682/2003 privind protecția martorilor, pot fii instituite pentru investigatorul sub acoperire precum si pentru membrii familiei acestuia.

Art. 114 Persoanele audiate ca martor

(1) Poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală.

(2) Orice persoană citată în calitate de martor are următoarele obligații:

de a se prezenta în fața organului judiciar care a citat-o la locul, ziva și ora arătate în citație;

de a depune jurământ sau declarație solemnă în fața instanței;

de a spune adevărul.

(3) Calitatea de martor are întâietate față de calitatea de expert sau de avocat, de mediator ori de reprezentant al uneia dintre părți sau al unui

44 G. Mateuț, Protecția martorilor, Lumina Lex, București, 2003, p. 22-24.

subiect procesual principal, cu privire la faptele și împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi această calitate.

(4) Pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și 62.

Art. 122 Modul de audiere a martorului

(1) Fiecare martor este audiat separat și fără prezența altor martori.

(2) Martorul este lăsat să declare tot ceea ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus, apoi i se pot adresa întrebări.

(3) Martorului nu i se pot adresa întrebări privind opțiunile politice, ideologice sau religioase ori alte circumstanțe personale și de familie, cu excepția cazului în care acestea sunt strict necesare pentru aflarea adevărului în cauză sau pentru verificarea credibilității martorului.

Art. 124

Cazurile speciale de audiere a martorului

Audierea martorului minor în vârstă de până la 14 ani are loc în prezența unuia dintre părinți, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului instituției căreia îi este incredințat minorul spre creștere și educare.

Dacă persoanele arătate la alin. (1) nu pot fi prezente sau au calitatea de suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente ori martor în cauză ori există suspiciunea rezonabilă că pot influența declarația minorului, audierea acestuia are loc în prezența unui reprezentant al autorității tutelare sau a unei rude cu capacitate deplină de exercițiu, stabilite de organul judiciar.

Dacă se consideră necesar, la cerere sau din oficiu, organul de urmărire penală sau instanța dispune ca la audierea martorului minor să asiste un psiholog.

Audierea martorului minor trebuie să evite producerea oricărui efect negativ asupra stării psihice a acestuia.

Martorului minor care la data audierii nu a împlinit vârsta de 14 ani nu i se comunică obligațiile prevăzute la art. 120 alin. (2) lit. d), dar i se atrage atenția să spună adevărul.

Abrogat.

Abrogat.

Art. 126 Măsurile de protecție dispuse în cursul urmăririi penale

(1) În cursul urmăririi penale, odată cu acordarea statutului de martor

amenințat, procurorul dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre următoarele măsuri:

supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare;

însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor;

protecția datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declarația sa;

audierea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente.

Procurorul dispune aplicarea unei măsuri de protecție din oficiu sau la cererea martorului, a uneia dintre părți sau a unui subiect procesual principal.

in cazul aplicării măsurilor de protecție prevăzute la alin. (1) lit. c) și d), declarația martorului nu va cuprinde adresa reală sau datele sale de identitate, acestea fiind consemnate într-un registru special la care vor avea acces doar organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța, în condiții de confidențialitate.

Procurorul dispune acordarea statutului de martor amenințat și aplicarea măsurilor de protecție prin ordonanță motivată, care se păstrează în condiții de confidențialitate.

Procurorul verifică, la intervale de timp rezonabile, dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție, iar în caz contrar dispune, prin ordonanță motivată, încetarea acestora.

Măsurile prevăzute la alin. (1) se mențin pe tot parcursul procesului penal dacă starea de pericol nu a încetat.

Dacă starea de pericol a apărut în cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu sau la sesizarea procurorului, dispune măsurile de protecție prevăzute la art. 127. Dispoziliile art. 128 se aplică în mod corespunzător.

Măsurile de protecție prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se comunică autorității desemnate cu punerea în executare a măsurii.46(1)

46(1) Noul Cod de Procedură Penală actualizat prin:Lege nr. 255/2013 – pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 515/2013;

Art. 149

Măsurile de protecție a investigatorilor sub acoperire și colaboratorilor

Identitatea reală a investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor cu o altă identitate decât cea reală nu poate fi dezvăluită.

Procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată are dreptul de a cunoaște adevărata identitate a investigatorului sub acoperire și a colaboratorului, cu respectarea secretului profesional.

(3)Investigatorul sub acoperire, colaboratorul, informatorul, precum și membrii de familie ai acestora sau alte persoane supuse amenințărilor, intimidărilor sau actelor de violență, în legătură cu activitatea desfășurată de investigatorul sub acoperire, informator sau colaborator, pot beneficia de măsuri specifice de protecție a martorilor, potrivit legii.

Noul Cod de Procedură Penală actualizat prin:

Lege nr. 255/2013 – pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale din 19 iulie 2013, M. Of 515/2013;

5.3. Supravegherea sistemelor de telecomunicații și informatice

Dispozițiile art.23 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, privind accesul la sisteme de telecomunicații informatice și supravegherea lor, vor fi aplicate în conformitate cu dispozițiile art.911-915 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 281/2003, lege prin care au fost sporite garanțiile procesual penale, în deosebi cele privind măsurile privative sau restrictive de drepturi si libertăți.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.911 C.proc.pen., interceptărileși

înregistrările pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport ale unor convorbiri ori comunicări se vor efectua cu autorizarea motivată a instanței, la cererea procurorului si numai în anumite condiții.

De principiu, orice interceptare și înregistrare a unor convorbiri sau inregistrarea unor imagini fără acordul persoanei vizate reprezintă o ingerință în viața intimă, privată și de familie, o restrângere a dreptului persoanei la respectarea și ocrotirea acestor drepturi. in aceste context, s-a apreciat că pentru evitarea oricăror încălcări ale dispozițiilor art.8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu privire la limitele în care este admis amestecul autorităților publice în viața privată și de familie a unei

76

persoane, se impune ca autorizarea interceptărilor să o dea un judecător, întrucât el nu va fi influențat demersul anchetei, ci numai de existența ori inexistența cerințenor legale, necesare si obligatorii pentru eliberarea autorizației.

Dispozițiile art.911-916 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 281/2003, reglementează modalitățile de interceptare și înregistrare
audio-video, în mod riguros, pentru a răspunde exigențelor enunțate în art.8 paragraful 2, din Convenție, astfel încât orice acțiune exercitată în acest sens să fie proporțională cu scopul legitim rezultat din aceste dispoziții, respectiv apărarea ordinii de drept și prevenirea faptelor penale.

Rațiunea pentru care se impune respectarea cu strictețe a acestor dispoziții rezidă în aceea că apărarea va încerca prin toate mijloacele să dovedească carențele procedurale ori eventual abuzul organelor de urmărire penală, în vederea înlăturării unor probe relevante și în scopul exonerării inculpaților de răspunderea penală.

Dispoziții speciale privind utilizarea acestor mijloace de investigații sunt prevăzute în art .15 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, care autorizează procurorul, când sunt indicii temeinice

cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art.7 de trafic de
persoane fiind incluse în această categorie în scopul strângerii de probe sau a identificării făptuitorilor, să dispună, pe o perioadă de cel mult 30 de zile, punerea sub supraveghere sau accesul la sisteme informatice, cu mențiunea că dispozițiile art.911-915C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 281/2003, se aplică în mod corespunzător.

Aceleași dispoziții au fost preluate și de Legea nr. 508/2004, în sensul că, la solicitarea procurorilor Direcției, instanța de judecată poate dispune punerea sub supraveghere, interceptarea sau înregistrarea comunicațiilor si accesul la sisteme informatice, pe o perioadă de cel mult 30 de zile. Această măsură poate fi prelungită pentru motive temeinice, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile. Durata maximă a măsurii dispuse este de 4 luni, conform dispozițiilor art.911-916 C. proc. pen. .

in cazul infracțiunilor de trafic de persoane, solicitările privind autorizarea interceptărilor și înregistrărilor comunicațiilor, sunt relativ frecvente, întrucât înregistrările audio sau cele video asigură dovezi greu de combătut și furnizează informații importante pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională.

Totuși aceste metode nu trebuie privite ca fiind singurul mod în care pot fi obținute probe, procurorul având obligația să motiveze cererea de autorizare a interceptării convorbirilor, prin identificarea acelor date și indice temeinice privind pregătirea sau comiterea unor infracțiuni de trafic de persoane

și prezentarea impedimentelor obținerii probelor și identificării făptuitorilor prin alte mijloace.

in practică, indicii temeinice în sensul legii pot fi: frecvente ieșiri-intrări din țară, transferuri de bani prin intermediul sistemelor bancare, demersuri

privind procurarea de pașapoarte unor persoane care nu justifică din punct de vedere financiar intenția de a efectua o deplasare în străinătate în scopuri declarate ca turistice, informații în legătură cu implicarea anumitor persoane în activitatea infracțională prinvind traficul de persoane, obținute în urma interceptării unor convorbiri telefonice.

De asemenea, trebuie precizat că organizatorii rețelelor de traficanți sunt persoane suspicioase, conștiente de posibilităile tehnice pe care organele de urmărire penală le pot avea la dispoziție pentru a le intercepta comunicările ori a le monitoriza mișcările. Este la fel de probabil ca făptuitorii să evite să se incrimineze prin convorbiri telefonice, întâlnindu-se cu celelalte persoane implicate în locuri

publice, greu accesibile învestigatorilor, astfel încât această metodă nu poate furniza în toate cazurile rezultatele scontate.

De alfel si aceste aspecte au fost modificate prin Noul Cod de Procedură Penală actualizat.

Participarea autorizată la anumite activități

(1) Participarea autorizată la anumite activități în condițiile art. 138 alin. (11) se poate dispune de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, pe o perioadă de maximum 60 de zile, dacă:

există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, lipsire de libertate, evaziune fiscală, în cazul infracțiunilor de corupție, al infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și al infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sau în cazul altor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori dacă există o suspiciune rezonabilă că o persoană este implicată în activități infracționale care au legătură, potrivit art. 43, cu infracțiunile enumerate mai sus;

măsura este necesară și proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor sau a probelor ce urmează a fi obținute ori gravitatea infracțiunii;

probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

(2) Măsura se dispune de către procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanță care trebuie să cuprindă, în afara mențiunilor prevăzute la art. 286 alin. (2):

a) indicarea activităților autorizate;

perioada pentru care s-a autorizat măsura;

persoana care desfășoară activitățile autorizate.

Activitățile autorizate pot fi desfășurate de un organ de cercetare penală, de un investigator cu identitate reală, de un investigator sub acoperire sau de un colaborator.

Desfășurarea activităților autorizate de către persoana prevăzută la alin. (2) lit. c) nu constituie contravenție sau infracțiune.

Punerea în executare a acestor măsuri se consemnează într-un procesverbal care conține: datele la care măsura a început și s-a încheiat, date cu privire la persoanele care au desfășurat activitățile autorizate, descrierea dispozitivelor tehnice utilizate în cazul în care s-a autorizat de către judecătorul de drepturi și libertăți, folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere, identitatea persoanelor cu privire la care a fost pusă. în aplicare măsura.

Persoana care a desfășurat activitățile autorizate poate fi audiată ca martor în cadrul procesului penal, cu respectarea dispozițiilor privind audierea martorilor amenințați, dacă organul judiciar apreciază că audierea este necesară.

Organele judiciare pot folosi sau pune la dispoziția persoanei care desfășoară activitățile autorizate orice înscrisuri sau obiecte necesare pentru desfășurarea activității autorizate. Persoana care pune la dispoziție sau folosește înscrisurile ori obiectele nu va comite o infracțiune prin desfășurarea acestor activități, în cazul în care acestea constituie infracțiuni.

Măsura dispusă poate fi prelungită de către procuror, pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depăși 60 de zile.

Durata totală a măsurii, cu privire la aceeași persoană și aceeași faptă, nu poate depăși un an.

Noul Cod de Procedură Penală actualizat prin:

Lege nr. 255/2013 – pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 515/2013;

5.4. Contactul cu victimele și transformarea lor în martori

in zona sud-est-europeană, victimele traficului de persoane sunt cel mai important factor în lupta organelor de urmărire penală împotriva acestui tip de

infracțiuni. În multe dintre țările din regiune, organizațiile OIG-ONG au creat centre de cazare a victimelor traficate amenajate, în majoritatea cazurilor, la un standard foarte înalt. Centrele oferă cazare, hrană și alte facilități unui mare număr de victime.

Fiecare victimă poate deveni un martor cu un rol hotărâtor în lupta antitrafic.

Principala provocare pentru forțele polițienești o reprezintă crearea unor relații de încredere și a condițiilor necesare pentru ca victima și organizațiile OIG-ONG să poată coopera cu organele de urmărire penală. Cooperarea dintre poliție și organizațiile OIG-ONG trebuie să se orienteze la cele mai moderne standarde internaționale privind abordarea problemelor victimelor traficate. Aceste femei sunt deosebit de vulnerabile și traumatizate, deoarece drepturile lor fundamentale au fost grav încălcate.

in timp ce fenomenul criminal este foarte complex, aspectul legal este

foarte simplu: victimele traficate nu pot fi obligate să depune mărturie; dacă organele judiciare doresc să se asigure de mărturia lor, ele trebuie să câștige încrederea victimelor și să se preocupe de nevoile și temerile lor. De aceea, victimele și consilierii care le acordă asistență vor juca rolul principal în actul decizional, hotărând ei înșiși dacă vor colabora sau nu. inainte ca victimele să poată lua o decizie atât de crucială pentru existența lor, ele trebuie să aibă timp de gândire, pentru a reflecta asupra situației în care se află. Prin respectarea dreptului victimei de decide dacă va depune sau nu mărturie împotriva traficanților, organele de poliție dau dovadă de o conduită umanitară față de victimă, dar acționează și în propriul interes – căci dacă victima se răzgândește și nu mai depune ca martor sau chiar își modifică în mod radical mărturia, tot timpul și toate resursele investite de poliție în ancheta respectivă sunt irosite, fără a obține condamnarea traficanților. Dacă victimele vor fi informate de la început care sunt implicațiile unei colaborări cu poliția, dacă ele vor avea acces la consiliere 1-1,..-Tendentă și dacă vor avea destul timp la dispoziție pentru a lua o decizie atât de importantă, vor crește masiv șansele ca ele să rămână pe toată perioada procesului la decizia luată, de a depune ca martor al acuzării.

Cooperarea dintre poliție și organizațiile OIG-ONG nu trebuie să se reducă la unele cazuri individuale, ci trebuie să aibă un caracter permanent, cotidian. Se va folosi o procedură standard de tipul unui Acord între poliție și organizațiile de sprijin din fiecare țară.Acest acord mutual trebuie să conțină drepturile și obligațiile fiecărei părți, ceea ce duce la o mai bună înțelegere reciprocă.

In relațiile dintre poliție și organizațiile OIG-ONG există de la început un element de tensiune: pe de-o parte, forțele polițienești consideră că victimele pot avea acces la facilitățile de asistență numai în schimbul unei colaborări în cadrul procedurii penale, pe de altă parte, organizațiile de sprijin consideră că victimele sunt îndreptățite să primească ajutor indiferent dacă ele depun sau nu mărturie.

Modelul de mai jos se bazează pe un sistem deja existent în Germania, care a fost testat în practică de câțiva ani încoace. Acordul va schița la început elementele pe care se bazează înțelegerea dintre cele două părți:

Persoanele care comit infracțiuni de trafic de persoane trebuie urmărite în
justiție, iar victimele care depun mărturie au un rol-cheie în acest proces

Toate părțile trebuie să fie conștiente de faptul că atât infracțiunile cât și procedura penală pot avea un efect traumatizant asupra victimelor

Victimele trebuie tratate cu demnitate

Este o realitate faptul că victimele care colaborează cu poliția se află întotdeauna în pericol

Declarația de martor a unei victime va fi cu atât mai bună cu cât victima va beneficia de asistență și consiliere

in cazul unei victime cetățean străin care depune mărturie, dacă există dovezi că ea se va afla concret în pericol la reîntoarcerea în țara de origine, acestei victime trebuie să i se garanteze acordarea unei permisiuni de ședere temporare

Toate măsurile legate de programele de protecția martorilor vor fi realizate numai cu acordul reciproc al părților.

5.4.1. Victima în calitate de martor

Aspectele-cheie

In ce privește transformarea victimelor în martori, trebuie luate în considerație anumite aspecte-cheie, în următoarea ordine a priorităților:

Intrarea în contact cu victima și acordarea unui timp de gândire

Obținerea declarației de martor

Dacă declarațiile victimei includ informații despre abuzuri sexuale și/sau fizice recente, se va dispune imediat, cu permisiunea victimei, o analiză medico-legală sau criminalistică a urmelor acestor abuzuri

Clarificarea statutului de rezidență a victimei în țara respectivă, în prezent și în viitor

Credibilitatea victimei și coroborarea informațiilor

Timpul de gândire

Metoda prin care victimei i se lasă timp de gândire pentru a decide dacă să colaboreze sau nu cu poliția, este recunoscută la ora actuală ca o măsură efectivă de conduită optimă și ca un act umanitar. Timpul de gândire este o problemă destul de delicată, care presupune relații de colaborare strânsă, bazate pe încredere, între anchetatori și personalul organizațiilor OIG-ONG care asistă victima.

Totuși,s-ar putea să apară situații în care asistenți sociali și anchetatori din domenii străine de combaterea traficului de persoane,să fie puși în fața acestei

probleme. Și ei trebuie să acționeze, pe cât posibil, în spiritul principiilor arătate aici.

Standarde minime

Victimei trebuie să i se acorde un timp de gândire, pentru a reflecta asupra situației în care se găsește – acesta este un standard minim, valabil în toate cazurile;

Anchetatorul trebuie să discute cu victima deschis și sincer despre întregul proces de cooperare;

Într-un cadru neutru;

În prezența unui consilier independent, care sfătuiește și asistă victima;

Înainte să ia o decizie, victima va reflecta asupra tuturor aspectelor, de exemplu pericolul în care se va afla în urma cooperării cu poliția

Această măsură de conduită optimă se aplică și în cazurile când victima declară imediat că dorește să coopereze: după informarea orală și în scris a victimei în legătură cu drepturile ei, ea va fi solicitată să își lase timp de gândire pentru a lua o decizie.

Din experiența cazurilor de trafic de persoane s-a constatat că victimele nu vor depune mărturie atâta vreme cât anchetatorii nu încearcă să rezolve anumite

probleme. Victimele sunt stare acută de anxietate și vor dori un răspuns
sincer și acordarea unor garanții referitoare la trei categorii de probleme:

Siguranța lor și a familiilor lor

Câteodată, victimele se tem ca nu cumva familiile lor, mass-media sau "lumea" în general să afle, în cursul sau ca rezultat al procedurilor penale, de implicarea lor în prostituție

Victimele se tem ca nu cumva, pe parcursul anchetei sau a procedurilor penale, să fie obligate să depună mărturie în prezența traficantului, sau să se afle în prezența lui sau a complicilor lui

Dezavantajul timpului de gândire

Acordându-i victimei timp de gândire, pentru anchetator se pune problema dacă e cazul să îi aresteze pe suspecți și să ia măsuri pentru a strânge și a asigura mijloacele de probă, înainte ca victima să fi luat o decizie. Din nefericire, cele două considerente se contrazic în mod inerent. Dacă investigatorul acționează urgent pentru a-i aresta pe infractori și pentru a strânge sau a asigura urmele obiectele și înscrisurile probatorii, rezultatul poate fi că victima oricum nu mai are ce să decidă, deoarece traficanții vor deduce din arestarea lor că victima se află în custodia poliției. Ceea ce duce la declanșarea riscului unor represalii împotriva victimei, aspect esențial în procesul de decizie al victimei dacă să depună sau nu mărturie împotriva traficantului.

Pe de altă parte, dacă organul de urmărire penală întârzie arestarea până când victima a luat o decizie, suspecții au posibilitatea să fugă și/sau se pierd ori se

distrug urmele infracțiunii, obiecte și înscrisuri probatorii de o importanță vitală. Astfel arestarea exploatatorilor și strângerea unui număr .suficient de probe independente, care să ducă la o condamnare sigură, devin imposibile sau extrem de dificile.

Totuși, având în vedere că soarta victimei și respectarea drepturilor ei fundamentale trebuie să aibă prioritate maximă, anchetatorul trebuie să fie conștient de faptul că analizarea situației poate duce la amânarea arestării și acceptarea riscului de a pierde mijloace de probă, tocmai pentru a oferi victimei timpul necesar luării unei decizii.

5.4.2. Obținerea declaratiei de martor a victimei.

Investigatorul are obligația de a trata victima-martoră cu sensibilitate, profesionalism și respect față de drepturile ei fundamentale.in mod inevitabil, depunerea mărturiei poate fi o experiență destul de traumatizantă pentru victimă. Țelul investigatorului este de a crea condițiile optime, pentru ca această traumatizare să fie redusă la minimum.Se recomandă ca investigatorul să aplice filosofia tratării echitabile a victimei nu numai din motive umanitare sau profesionale, ci și pentru a maximiza șansele ca victima să rămână la declarația ei de martor pe toată durata procesului penal, contribuind astfel la condamnarea celui care a chinuito.Se recomandă alegerea unei conduite optime care să demonstreze profesionalismul anchetatorului în tratarea victimelor și care să asigure rezultate optime în ceea ce privește declarația de martor a victimei. De cele mai multe ori, victimele traficului de persoane au avut o experiență traumatizantă, iar pentru declarația de martor li se cere să-și aducă aminte de fiecare detaliu, fiind vorba de experiențe dureroase și extrem de intime.Ele au fost înșelate și exploatate în mod sistematic în toate stagiile traficului, și pot recunoaște acum cu ușurință când cineva încearcă să le înșele sau să le mintă.in majoritatea cazurilor, la început victimele sunt nesigure și bănuitoare față de polițiști. Victimele au tendința de a privi autoritățile cu ostilitate și neîncredere, de aceea investigatorii trebuie să încerce să creeze o relație de încredere între ei și victime.

Pentru a pune bazele acestei relații de încredere, organele de poliție trebuie să fie sincere și să explice victimei, de la primul contact, care vor fi fazele declarației de martor.incurajarea victimelor și informarea lor despre ceea ce urmează să se întâmple sunt factori-cheie în acest context. Principalele lor temeri vor fi în legătură cu: siguranța lor, expunerea lor în mass-media și întâlnirea cu exploatatorul (prezența lui). Aceste temeri trebuie abordate și rezolvate imediat, pentru ca victimele să se relaxeze și să depună o mărturie amănunțită.

Siguranța. – Victimelor trebuie să li garanteze că atât ele cât și familiile lor sunt în afara oricărui pericol (dacă protejarea familiilor este posibilă). În acest

stadiu, ele deja îi cunosc bine pe traficanți și știu mai bine ca oricine că aceștia sunt în stare de orice. Este foarte important ca victima să nu observe că polițiștii încearcă să reducă riscurile la minimum. De asemenea, polițiștii nu trebuie să trateze cu superficialitate problema siguranței victimelor.

Expunerea la mass-media. – În cazurile de exploatare sexuală, victimele

vor fi foarte îngrijorate să nu cumva să fie deconspirate în public ca femei care sau prostituat. Ele nu vor fi dispuse să vorbească despre această temă și vor dori să știe cât de mare este riscul să fie descoperite, mai ales de către familiile lor. Majoritatea dintre ele au dus vieți duble, o viață de familie și una de prostituată, și se tem ca nu cumva familia să descopere cealaltă latură, cea de prostituată. Există

și pentru această problemă de confidențialitate, cum ar fi identitatea sub pseudonim sau audierea la proces în ședință secretă, dar investigatorul trebuie să fie sincer în legătură cu riscurile.

Prezența traficantului. – Dacă victima se teme de prezența traficantului, legea prevede și posibilitatea ca victima să nu fie de față la proces, declarația ei de martor inițială fiind acceptată ca probă. Astfel ea își poate învinge această frică.

Dacă judecătorul care conduce procesul nu este de acord cu absența

victimei la proces, se va cere permisiunea ca victima să depună mărturie din altă sală, prin intermediul unei camere video, sau în absența inculpatului, ori, ca opțiune finală, martorul să depună mărturie din spatele unui panou, așa încât ea să nu îl vadă pe inclupat, și nici invers.

5.4.3. Condițiile de ascultare și persoana care conduce ascultarea victimei

Condițiile și modul în care victimele sunt audiate sunt de o importanță v4tală pentru obținerea unei declarații de martor optime. Anchetatorul trebuie aies în funcție de profesionalismul și capacitatea lui (sau a ei) de a trata victima cu sensibilitate și compasiune și de a crea o relație atât cu victima, cât și cu consilierul independent, prezent la ascultare.

Cel care conduce audierea trebuie să aibă un comportament respectuos, profesional și să nu dea impresia că o judecă pe victimă. El trebuie să folosească aceiași termeni pe care îi folosește și victima când aceasta îi descrie pe exploatatori și (în cazul exploatării sexuale) pe clienți, respectiv când vorbește de activități sexuale.Anchetatorul nu trebuie să dea dovadă de un comportament exagerat de familiar cu victima. Este esențial ca el să nu lase impresia că victima valorează mai puțin decât alte persoane, numai pentru faptul că a fost implicată în prostituție.

Foarte importantă este și utilizarea unui limbaj corect și profesional. Nu se vor folosi imprecații sau aluzii cu tentă sexuală.Pe cât posibil, cel ce conduce ascultarea ar trebui să fie de același sex cu victima, întrebându-se victima ce nreferințe are și respectându preferințele ei.

Este necesar ca anchetatorul să aibă cunoștințe ample despre infracțiunile legate de trafic și să cunoască metodele de investigare a infracțiunilor sexuale grave, deoarece este probabil ca victima să fi suferit astfel de abuzuri.

Pe cât posibil va rămâne același anchetator pe toată perioada investigației și a procesului, așa încât să se mențină relația de încredere. Continuitatea este un element important în crearea încrederii între poliție și victime.

O atitudine formalistă, autoritară, însoțită de un cadru de ascultare asemănător, pot avea ca rezultat supunerea victimei, dar nu vor duce la crearea unui raport de încredere și cooperare. Șansele de a afla de la martor detalii importante cresc cu atât mai mult, cu cât cadrul și atmosfera audierii sunt mai familiare, mai plăcute.Victima trebuie ascultată într-un loc neutru, în prezența consilierului ei. Astfel ea nu va mai fi așa de bănuitoare, nu-i va mai fi frică și se va relaxa.

Probabil că victimei i se va cere să furnizeze multe detalii, relatând toate evenimentele petrecute într-o perioadă destul de lungă. Traficul de persoane în scopul exploatării sexuale este în mod esențial o infracțiune tipică unui anumit stil de viață, și, de cele mai multe ori, în micile amănunte se ascund cele mai importante mijloace de probă.

Persoana care conduce ascultarea va trebui să extragă din declarația victimei cât mai multe fapte. Obținerea unei declarații de martor amănunțite poate dura uneori zile întregi, acest efort fiind stresant atât pentru victimă, consilier, cât și pentru organul de urmărire penală. De aceea se recomandă acordarea unei pauze după fiecare două ore de audiere.Rămâne la latitudinea celui care conduce audierea și a consilierului să decidă câte sesiuni de câte două ore vor fi absolvite în decurs de o zi – numărul acestora va depinde de circumstanțele cazului, de starea fizică și psihică a victimei și de gravitatea traumelor declanșate de relatarea evenimentelor.In cazul victimelor cazate în adăposturi sau centre, se va cere consilierului să obțină din timp avizul psihologului de la centrul respectiv,

itor la durata maximă a unei sesiuni de audiere la care poate fi supusă victima.

5.4.4. Metodologia ascultării martorului

Este foarte important ca evenimentele să fie relatate logic și cronologic. Acest lucru o ajută pe victimă să își aducă mai bine aminte de cele întâmplate, iar declarația ei de martor devine mai ușor de citit și de înțeles pentru ceilalți investigatori și pentru procurori.Totuși, pentru anchetator este destul de greu să obțină de la început o relatare cronologică, mai ales când are de-a face cu o victimă traumatizată. De aceea se recomandă să investească timp în întocmirea unei schițe cu cronologia punctelor esențiale, așa încât ele să apară într-o ordine logică. Aceste notițe pot fi utilizate ca schemă în procesul de consemnare a declarației de martor în scris sau pe bandă video."Notițele" reprezintă prima

relatare a victimei și pot fi solicitate la proces pentru a fi contestate. Din acest motiv, ele trebuie păstrate pentru a fi prezentate în caz de solicitare.

in multe sisteme de drept domnește o prejudecată uzuală, dar nefondată, prin care victimele prostituate sunt considerate de la început ca fiind incapabile de a spune adevărul, având ca martore o credibilitate redusă. De aceea este foarte

important să se strângă un număr suficient de probe care pot fi coroborate separat de declarația de martor, pentru a înlătura această prejudecată.

In acest scop va fi necesară analizarea cât mai amănunțită a evenimentelor petrecute, incluzând descripții detaliate a locurilor, rutelor, îmbrăcămintei, a persoanelor, documentelor, a obiectelor de decorație și a mobilelor din încăperile în care victimele au fost ținute prizoniere sau atacate etc. intrebările pot deveni obositoare și frustrante pentru victimă dar toate aceste detalii sunt necesare Din experiență s-a constatat însă că dacă victimei i se spune că scopul audierii minuțioase este de a se decide dacă declarația ei este demnă de crezut, atunci victima va coopera fără rețineri și nu se va mai simți deranjată de întrebările puse de anchetator.Este esențial,însă, ca această explicație să fi însoțită de un avertisment strict, referitor la obligația victimei de a spune de la început tot adevărul.

Victima trebuie să înțeleagă că organele de urmărire penală vor face o investigare completă a trecutului și a vieții ei, acesta fiind un element fundamental al anchetei. La fel și avocații traficanților vor încerca în cursul procedurii penale ulterioare să afle totul despre victimă.Victima trebuie să fie conștientă că, dacă în această fază minte, spune jumătăți de adevăruri sau face omisiuni intenționate, aceste neadevăruri vor fi descoperite de poliție, având ca rezultat descalificarea ei ca martor și periclitarea întregului proces penal. Minciunile din această fază a cercetării penale pot avea ca efect și respingerea cererii ei de permisiune de ședere în țara respectivă, dacă victima este cetățean străin.

Cronologia infracțiunii este un element foarte important în acest tip de cazuri – totuși e posibil ca victima să nu își aducă aminte precis ordinea evenimentelor. Anchetatorul trebuie să rețină că tocmai în cazul faptelor petrecute de-a lungul mai multor săptămâni sau luni, s-ar putea ca victima să nu mai știe data exactă a evenimentelor.De aceea, se recomandă compararea cu datele care au o semnificație aparte pentru victimă, cum ar fi ziva ei de naștere, sau ziva de naștere a mamei sau a copilului ei, sau o sărbătoare specifică religiei sau culturii respective, de exemplu Crăciunul sau Ramadan.Este posibil ca victima să fi reținut unele date semnificative, cum ar fi data la care 1-a întâlnit prima oară pe traficant sau data transportului. Scopul acestor întrebări este stabilirea unor puncte de reper cronologice. Celelalte evenimente pot fi identificate, stabilind dacă s-au petrecut "inainte" sau "după." punctele de reper respective

5.4.5. Moduri de consemnare și înregistrare a declarajiei

de martor

În cazurile în care legea prevede acest lucru, victimelor trebuie să li se permită să apară sub o identitate de tip pseudonim, pentru a nu fi recunoscute. Această metodă are însă și riscuri. Victima trebuie să fie informată că folosirea pseudonimului o protejează într-adevăr față de familia ei sau de mass-media, în sensul că aceștia nu mai pot afla cine este victima și faptul că ea a fost implicată în prostituție. Pe de altă parte, declarația ei de martor conține detalii din care traficanții pot deduce care a fost rolul ei în procesul penal.

Există două moduri de consemnare:

Declarația de martor consemnată în scris

Declarația de martor înregistrată pe bandă video

inregistrarea video este folosită în multe sisteme de drept, dar prevederile legale diferă de la țară la țară. inregistrarea video trebuie utilizată în toate cazurile în care ea este admisibilă ca probă la proces, deoarece este o metodă de audiere mai rapidă, nemai fiind nevoie de o consemnare în scris.Se reduce, astfel, gradul de stres atât al victimei, cât și al consilierului și al anchetatorului care conduce audierea.inregistrarea video este o metodă care permite o relatare mai naturală și mai expresivă, cu propriile cuvinte ale victimei și poate fi folosită ca probă la proces, dar numai dacă judecătorul care conduce procesul este de acord cu acest lucru.

Având în vedere că înregistrarea pe bandă video a declarației de martor poate fi problematică în acest tip de audieri, se va ține cont de unele elemente de conduită optimă cu caracter general.inregistrarea video trebuie să se concentreze numai asupra victimei. Imaginile nu trebuie să arate fața consilierului independent, deoarece s-ar pune în pericol atât persoana sa, cât și organizația din care face parte.in mod inevitabil, banda video va trebui arătată apărării inculpaților, neexistând o modalitate de protecție a identității victimei. Important este că nu se poate asuma faptul că victima este oricum conștientă de acest lucru. (Există pericolul de a presupune că victimele civile au cunoștințe despre procedurile judiciare, ceea ce, în cele mai multe cazuri nu este adevărat. De aceea, victimele vor fi informate în legătură cu toate implicațiile).

Dacă legea țării respective permite folosirea unui pseudonim, s-ar putea ca acest lucru să fie necesar, pentru ca mass-media să nu afle adevărata identitate a victimei. In caz constrar, victima se va teme permanent de o eventuală dezvăluire.in timpul înregistrării pe bandă video a declarației de martor, este important ca victimele să nu deconspire din greșeală adresa lor actuală și localitatea în care se află. In acest scop se va consemna în scris că victima a fost prevenită să nu comită astfel de greșeli.Dacă totuși victima greșește, se vor înlătura de pe banda video pasajele referitoare la locul în care se află victima în momentul respectiv.

În timpul procesului de audiere a martorului anchetatorul trebuie să-și concentreze atenția asupra obținerii a cât mai multor mijloace de probă. Acest proces va încerca să reconstituie traficarea din țara de origine prin țara de tranzit și cea de destinație, punând întrebări despre: reclama, adresele, transportul, mijloacele de telecomunicație și tranzacțiile financiare utilizate în diferitele faze ale traficului.

Anchetatorii trebuie să-și elaboreze o listă de verificare, cu ajutorul căreia să conducă ascultarea victimei de o manieră mai structurată și mai cronologică. Lista poate fi utilizată și ca schiță de audiere, indiferent dacă victima furnizează sau nu informații utile sau mijloace de probă. Lista nefiind rigidă, ea poate fi adaptată și îmbunătățită de la caz la caz.

Cu ajutorul listei de verificare, anchetatorul va consemna relatările victimei într-un mod cât mai coerent și deosebit de amănunțit, așa încât să poată fi atinse cele două obiective ale audierii și anume:

coroborarea faptelor cu "povestea" relatată de victimă, în vederea stabilirii credibilităii ei ca martoră.

utilizarea declarației de martor pentru identificarea, arestarea și condamnarea traficanților.

Lista de verificare trebuie concepută ca un fel de "aide-memoire" pentru cel care conduce audierea, dar ea nu va putea acoperi toate aspectele unui caz, fiind nevoie de adaptări sau de adăugiri pe parcursul anchetei.Lista de verificare cuprinde serii de întrebări care să lamurească aspectele specifice fiecărei faze ale traficului și are rolul de a-1 ajuta pe anchetator să strângă cât mai mult material probator. Anchetatorul trebuie să știe ceea ce vrea să obțină de la martor,să fie conștient că orice greșeală ar putea duce la schimbarea atitudinii victimei, la crearea unui sentiment de frică pentru aceasta și, astfel, la îngreunarea continuării anchetei. intrebările trebuie să fie clare, la obiect și fără a se repeta într-un mod ,igasant sau a intra prea mult în detalii dacă se obervă o anumită reținere din partea victimei.

La sfârșitul ascultării, cel ce conduce ascultarea va intreba victima ce a avut de suferit din punct de vedere fizic și psihologic de pe urma infracțiunii. Relatările trebuie să includă reacția ei la infracțiunea propriu-zisă, la abuzuri, la inducerea în eroare, starea de sclavie, la prostituție și exploatare.Victima va fi încurajată să vorbească despre efectele ulterioare ale infracțiunii asupra calității vieții ei, despre gradul de frică pentru propria persoană și cei dragi, dacă este capabilă, la fel ca oricare alt cetățean, să ia decizii în legătură cu viața ei, dacă are impresia că se poate reîntoarce acasă fără teamă, care sunt sentimentele victimei privind propria demnitate și valoare.

In faza ulterioară audierii victimei se pune problama luări unor măsuri imediate privind expertiza medico-legală precum și situația victimei în cazul în care s-a descoperit că a comis infracțiuni sau, dacă este vorba de un cetățean străin, când statutul de rezidență în țara respectivă nu este rezolvat.

Indiferent dacă victima este deja ajutată de o organizație OIG-ONG, fiind cazată într-un adăpost, sau dacă este vorba doar de un "prim.contact" cu victimele traficate relatează, în majoritatea cazurilor, despre atacuri sexuale și/sau fizice suferite de ele cu timp în urmă, de aceea nu se pune problema luării unor măsuri medico-legale imediate pentru constatarea urmelor atacurilor.

in plus, în cazul exploatării sexuale, organele de urmărire penală nu vor considera necesară efectuarea unei expertize medico-legale, pentru că activitățile de prostituție ale victimei au estompat orice urme.Totuși, investigatorul nu are voie să asume acest lucru, el fiind obligat să obțină un material probator cât mai bun posibil.

Decizia organului de poliție depinde și de momentul în care victima începe să relateze "povestea" ei. Dacă victima își lasă mult timp de gândire înainte să se declare de acord cu audierea, s-ar putea să nu mai fie nevoie de o expertiză medico-legală. Această expertiză va fi ordonată doar dacă victima va spune de la început că a fost atacată sexual și/sau fizic și că este de acord cu o examinare.

in cazurile în care este necesară o examinare medico-legală sexologică, se va proceda conform procedurii uzuale aplicate în cazurile de viol. Se vor lua în considerație două aspecte importante:

victima trebuie să fie de acord cu examinarea; acordul ei va fi consemnat în scris, și

victimei trebuie să i se permită să aleagă sexul medicului legist care o examinează;opțiunea ei trebuie respectată, pe cât posibil.

In funcție de posibilități se va alege un medic autorizat și cu experiență în examinarea victimelor atacurilor sexuale.Medicul trebuie să noteze și, pe cât posibil, să fotografieze toate semnele vizibile ale unui atac petrecut cu un anumit timp în urmă.in cazurile în care se știe de la început că există acuzații de atacuri sexuale recente, se vor lua toate măsurile pentru evitarea contaminării sau rmIstecării probelor medico-legale.in aceste cazuri, victima și suspecții nu vor fi transportați cu aceleași vehicule și nu vor fi duși sau reținuți în același loc.

in această fază critică, regulile privind evitarea contaminării sau amestecării probelor se aplică și pentru strângerea și ambalarea tuturor obiectelor sau mijloacelor de probă care ar putea reprezenta o sursă de contaminare, de confuzie etc.

Indiferent cine efectuează examinarea medicală a victimei se vor lua toate măsurile posibile pentru ca adevărata ei identitate să rămână confidențialăin toate fișele medicale și în documentația întocmită pentru autorități, victima va figura sub identitatea de pseudonim. În testele și expertizele lor, medicii nu vor face referire la victimă sub numele ei adevărat, căci aceste documente vor fi puse la dispoziția avocaților inculpaților și a instanței de judecată.

5.5. Ancheta `fulger"

Ancheta "fulger"este, așa cum spune și numele, o situație în care poliția trebuie să reacționeze imediat.Necesitatea unei reacții imediate este declanșată de apariția unei situații noi, cum ar fi dacă:

Victima a reușit să scape și cere ajutorul poliției

Victima a fost depistată și identificată de organele de urmărire penală în cadrul unei intervenții, anchete sau rații care nu avea tangență cu traficul de persoane

Victima a fost depistată și identificată de organele de urmărire penală în cadrul unei investigații anti-trafic

Victima a reușit să scape și cere ajutorul autorităților sau a instanțelor judecătorești

Poliția a aflat de existența unei victime prin intermediul unei "terțe persoane",instituție sau persoană fizică, cum ar fi:o altă victimă traficată sau care lucrează intr-un bordel, sau prin intermediul altor unități de poliție, servicii de informații sau lucrători sau instituții din domeniul social

Sau prin intermediul unei organizații OIG-ONG care asistează victimele cazate în centre de primire sau în alte locuri de cazare

Toate organele de urmărire penală au obligația clară de a acționa imediat ce au luat cunoștință de existența unor victime ale traficului de persoane, sau când alte victime sau terțe persoane furnizează informații sau probe referitoare la victimele traficate.

Există trei tipuri de victime:

Victima care nu cooperează deloc cu poliția

Victima care furnizează informații, dar care nu este dispusă să furnizeze probe sau să depună mărturie

Victima care cooperează fără rezerve și care dorește să depună mărturie împotriva traficanților

5.5.1. Principiile de "conduită optimă"

Principiile care stau la baza acestui mod de abordare umanitar sunt următoarele:

Este important ca persoanele care sunt într-adevăr victime traficate să fie tratate ca victime ale unor infracțiuni grave și să nu fie revictimizate sau criminalizate de organele de poliție

Principiile și standardele umanitare internaționale interzic în mod concret revictimizarea și criminalizarea de către poliție a persoanelor care sunt într-adevăr victime traficate, Astfel de re-victimizări sau criminalizări trebuie evitate în orice fel de situații.

Siguranța victimelor, a familiilor și a celor dragi lor rămâne permanent un element exențial, de care anchetatorul răspunde în mod direct

Cu toate că lupta eficientă împotriva traficului de persoane nu poate fi realizată decât prin cooperarea dintre diferite organizații și organele de urmărire penală, siguranța victimelor rămâne în sarcina și în responsabilitatea unică a anchetatorului – ea neputând fi cedată sau delegată către alte instituții.

Anchetatorul de poliție trebuie să evalueze și să țină cont permanent de

gradul de risc asupra vieții sau sănătății victimei și a familiilor acesteia, în

fiecare fază a anchetei, în timpul procesului penal și după încheierea lui.

Siguranța victimei și eventualitatea unor represalii îndreptate împotriva ei sau a familiei ei sunt considerente specifice în contextul traficului de persoane, iar factorii de risc nu vor putea fi niciodată eliminați complet. Totuși, anchetatorul are obligația să ia de la început măsuri pentru evaluarea continuă a riscului, în fiecare caz în parte. Anchetatorul este responsibil de siguranța victimei și după încheierea procesului penal în care ea a depus mărturie.

Anchetatorul are obligația clară de a fi permanent sincer cu victimele, informându-le despre toate aspectele, responsabilitățile, consecințele și riscurile impuse de deciziile care vor fi luate.

Colaborarea cu poliția va include întotdeauna un element de risc pentru victima traficului, eventual și pentru familia ei. Punctul critic este ca victima să fie informată de anchetator asupra tuturor aspectelor și riscurilor legate de deciziile pe care ea va trebui să le ia, așa încât ea să ia o decizie în cunoștință de cauză. inșelarea victimelor este o temă constantă în infracțiunile de trafic; de aceea victima trebuie tratată cu sinceritate, pentru ca ea să nu aibă motiv să reclame ulterior, în mod justificat, că a fost înșelată a doua oară, de data aceasta de poliție.

Anchetatorul are obligația clară de a lua toate măsurile ca victimele să fie

informate despre mijloacele și serviciile de ajutorare, care li se pot pune la dispoziție pentru a depăși situația de chin în care se află. Anchetatorul va organiza contactul dintre victime și organizațiile respective.

S-ar putea ca victimele traficului de persoane să nu se refacă niciodată

complet după suferințele fizice, sexuale sau psihologice la care au fost supuse. Totuși este deosebit de important ca ele să aibă acces nelimitat la întreaga gamă de servicii de asistență și ajutorare. Nu este rolul poliției de a oferi aceste servicii, ci ele sunt acordate de organizațiile OIG-ONG, care sunt mult mai calificate decât poliția în acest domeniu umanitar.

Anchetatorul are deci obligația de a informa victimele în legătură cu ajutorul și asistența de care acestea pot dispune. Anchetatorul are și obligația să ia toate măsurile ca ele să poată intra în contact cu organizațiile de profil. in acest

scop, anchetatorii trebuie să, întrețină contacte cu cele mai importante organizații guvernamentale și ne-guvernamentale care oferă astfel de servicii de asistență.

5.6. Arestarea imediată, protejarea locului săvârșirii faptei, strângerea probelor materiale

In majoritatea cazurilor, investigarea infracțiunilor grave începe la locul săvârșirii faptei, care este ușor de determinat, de exemplu în cazurile de omor sau furt prin efracție. Ancheta pornește de îndată ce locul faptei a fost pus sub pază. Infracțiunile de trafic de persoane au însă anumite particularități distincte:

Locul faptei nu este întotdeauna evident și nu poate fi determinat cu ușurință

Locul faptei se schimbă permanent și deseori infracțiunea începe în străinătate. Locul faptei este numai unul din elementele unui context mai larg.

Locul în care se află victima trebuie considerat ca fiind primul loc al faptei.

De multe ori, traficantul continuă să deplaseze victima pe parcursul diferitelor faze, ceea ce înseamnă că și locul faptei se modifică permanent. Mijloacele de probă trebuie strânse din toate locurile cunoscute de poliție.

5.6.1. Arestarea imediată

Dacă informațiile furnizate de o victimă sau de altă sursă fac necesară o intervenție imediată a poliției, pentru a salva victime sau pentru a aresta traficanți suspecți, se recomandă aplicarea unor reguli de conduită optimă sintetizate în cele ce urmează.

În funcție de amploarea operațiunii de arestare și de resursele de personal, transport și telecomunicații ale secției respective de poliție, se vor folosi mijloacele adecvate, ținând cont de necesitatea prezenței la fața locului a următorilor specialiști:

Dacă este cazul, interpreți pentru limbile vorbite de suspecți și de victime

Fotografi și specialiști video

Echipe de percheziție

Specialiști pentru cercetarea urmelor

Tehnicieni din anumite domenii (de exemplu va fi nevoie de un specialist pe computere, în cazul implicării unei agenții de recrutare, sau când activitățile de prostituție sunt intermediate printr-o rețea de "call-girl")

La locul arestării, polițiștii vor fi confruntați cu trei categorii de persoane: suspecții, victimele și clienții acestora, dacă arestarea are loc la un bordel.

E posibil ca victimele să fi comis diferite infracțiuni, cum ar fi posesia unor documente de călătorie false sau a unor vize falsificate sau implicarea în prostituție. Totuși, în acest stadiu ele au un rol important ca posibile martore împotriva traficanților, de aceea trebuie tratate corespunzător.

Echipele de arestare trebuie împărțite în două – o echipă va aresta și se va ocupa de victime, cealaltă va avea aceleași funcții privind suspecții.

Victimele trebuie îndepărtate de la locul arestării cât mai repede posibil – astfel traficanții nu vor mai avea posibilitatea de a le intimida. in plus, organele de poliție vor avea mai mult timp pentru a crea o relație de încredere cu victimele, element de o importanță crucială pentru cooperarea dintre poliție și victime.Victimelor trebuie să li se dea voie să-și strângă lucrurile personale. Dacă acestea se află la locul arestării, suspectul va fi dus în altă cameră, pentru limitarea pericolului de intimidare a victimei. Dacă bagajul victimei se află la altă adresă, .ea va dusă acolo pentru a și-1 recupera.Prin aceasta se urmăresc două obiective: în primul rând, femeia are dreptul să își reupereze lucrurile personale, mai ales dacă este în pericol de a fi expulzată; în al doilea rând, organul de poliție va avea posibilitatea să controleze documentele ei de identitate și de călătorie (dacă ele există și dacă se află în posesia ei), și orice alte documente care pot constitui probe împotriva traficantului, cum ar fi un jurnal, liste de plată, adeverințe de muncă, chitanțe privind virări de bani etc. Faptul că victima nu deține propriile acte de identitate poate fi o dovadă că traficantul a ținut-o sub control, mai ales dacă mai târziu aceste documente vor fi găsite în posesia lui.

Pe cât posibil, victimele nu vor fi duse la aceeași secție de poliție cu

suspecții, ceea ce va avea mai multe avantaje: în primul rând, victimele se vor relaxa și le va fi mai ușor să vorbească deschis, atunci când exploatatorii lor nu mai sunt în apropiere. Un avantaj mult mai important este faptul că, dacă unele

:(1;me afirmă că au suferit grave abuzuri sexuale sau fizice, nu mai există riscul contaminării urmelor și mijloacelor de probă, deoarece suspecții nu sunt ținuți în același loc cu victimele.

Clienții vor fi tratați în funcție de situația respectivă: Dacă ei nu s-au făcut vinovați cu nimic, cel mai simplu pentru poliție este să noteze datele lor personale (dacă legea permite acest lucru) și îi îndepărteze de la locul faptei, deoarece este probabil ca declarațiile lor să nu aibă o valoare probatorie deosebită, dar prezența lor ridică probleme de securitate. in cazul în care simpla prezență a clienților la adresa respectivă reprezintă o Incălcare a legii, poliția trebuie să ia măsurile necesare reținerii și audierii lor.

Dacă este posibil, se va înregistra pe bandă video intrarea echipei de arestare în spațiile respective și arestarea suspecțiilor, spre a avea o evidență a următoarelor aspecte:

Comportamentul corect al organelor de poliție

Ce s-a vorbit în timpul arestării

Dacă arestarea se efectuează într-un bordel, banda video reprezintă o probă indubitabilă privind interioriul bordelului și îmbrăcămintea victimelor

Dacă se dețin imagini video cu victime în dessou-uri, nude sau semidezbrăcate, traficanții nu mai pot pretinde că nu au știut că victima lucra ca prostituată

Dacă s-au efectuat plăți trucate, banii aflați în posesia traficantului vor fi controlați pentru a fi comparați – se va imprima pe bandă video ridicarea și sigilarea banilor în prezența traficantului însuși.

5.6.2. Căutarea și ridicarea probelor

Modul în care se caută și se ridică materialul probator în faza arestării suspecților este foarte important, deoarece s-a constat din experiență că, de multe ori, aceste probe reprezintă o garanție pentru condamnarea traficanților la proces.Există o regulă de aur în căutarea probelor și anume:în limitele legii, poliia trebuie să ridice toate obiectele care pot constitui o probă. Dacă există îndoieli asupra unor obiecte, este mai bine să se ridice și acestea, urmând să fie

returnate ulterior, decât să fie lăsate la locul lor nu mai fie găsite în
momentul în care s-a realizat semnificația lor probatorie.

In limita resurselor disponibile poliției, vor fi cercetate și percheziționate toate adresele și spațiile implicate în infracțiune: cele din faza de recrutare, "casele sigure", bordelurile, alte spații, de asemenea și domiciliile suspecților, dacă ei nu locuiesc în "casele sigure". Este posibil ca traficanții să fi făcut mari eforturi pentru a ascunde mijloace de probă, de exemplu documente de identitate și bani în numerar. De aceea poliția trebuie să investească mult timp în planificare

în percheziționarea minuțioasă a adreselor respective, în special a domiciliilor suspecților.

Pe cât posibil, înainte de a se începe percheziția (deci înainte de a se modifica poziția diferitelor obiecte), se va filma pe video fiecare cameră în care traficanții s-au aflat împreună cu victimele.Imaginile de la "locul crimei" pot avea o importanță deosebită, dacă victima afirmă că a fost atacată sexual sau fizic întrunul dintre aceste locuri, deoarece este puțin probabil, dat fiind activitățile de prostituată ale victimei, că se vor mai găsi urmele medico-legale ale unui presupus viol petrecut cu timp în urmă. Tocmai din acest motiv, fixarea pe bandă video a spațiilor respective este un element esențial în coroborarea afirmațiilor victimei.

Se vor înregistra pe video încăperile bordelului, fixându-se toate detaliile: tipul încăperilor, reclame, materiale pornografice, accesorii folosite în activitățile sexuale, prezervative, liste de prețuri etc. Cunoașterea poziției exacte a fiecărui obiect este deosebit de importantă, în cazul în care suspectul pretinde ulterior că

nu a știut că victima se prostituează, cu toate că există martori care 1-au văzut vizitând adresele respective.

Chiar dacă locurile respective au fost înregistrate pe video, toate obiectele care pot constitui mijloc de probă vor fi ridicate, ambalate corespunzător și consemnate într-un proces verbal.

De asemenea se vor filma și percheziționa toate vehiculele folosite de suspecți.

Neglijențele intervenite în această fază pot avea consecințe grave, ca de exemplu respingerea mijloacelor de probă la proces pe motivul nerespectării prevederilor legale.

inainte de încheierea percheziției și părăsirea adresei respective, atât suspecții cărora li s-au confiscat obiecte, cât și celelalte persoane prezente vor fi solicitate de poliție să citească și să confirme prin semnătura lor lista cu obiectele ridicate și procesul verbal în care au fost consemnate declarațiile celor în cauză

Principalul scop al acestor măsuri este reducerea risului ca suspectul să acuze ulterior organele de urmărire penală că au "introdus" la locul faptei, cu reaintenție, un mijloc de probă covârșitor împotriva lui.

Mijloacele de probă diferă de la caz la caz, deci se vor căuta:

Orice documente legate de procesul de recrutare, cum ar fi reclame, agende, corespondență cu școli de limbi străine sau cu secții consulare ale ambasadelor etc.

Bani în numerar, carduri de credit, caiete de cecuri sau alte documente legate de tranzacții financiare, indiferent dacă e vorba de sume mai mari sau mai mici.

Orice fel de înscrisuri referitoare la plățile efectuate de victime către traficanți, de exemplu: caiete cu evidența plăților zilnice, liste de plată scrise de mână, chitanțe ale unor plăți bancare sau poștale etc.

Orice acte de identitate sau documente de călătorie, bilete, cupoane, chitanțe, bilete de bord, bilete de bagaj etc.

Orice înscrisuri referitoare la eliberarea pașapoartelor și a vizelor, scrisori de sponzorizare, contracte de dans, contracte cu agenții de escortă sau agenții matrimoniale, formulare de înscriere la școli de limbi străine etc.

Orice documente legate de organizarea cotidiană a activităților de prostituție: reclame, liste cu orele prestate, "liste de bucate" cu serviciile sexuale oferite, liste de prețuri, texte standard pentru serviciile de sex la telefon etc.

Orice obiecte folosite în activitatea de prostituție, cum ar fi uniforme, instrumente/accesorii sexuale, cantități mari de prezervative, materiale pornografice etc.

Orice înscrisuri referitoare la închirierea și modul de plată a spațiilor locative, a "caselor sigure", a altor adrese șamd.

in cazurile în care se anticipează utilizarea de. către suspecți a

calculatoarelor și a echipamentelor electronice, trebuie să se asigure participarea la percheziție a unui expert sau a unui polițist specializat în acest domeniu, care să deconecteze și ambaleze corespunzător aparatele. Dacă nu poate fi adus un specialist, organele de cercetare vor încerca să obțină la telefon informațiile necesare în timpul percheziției. Dacă este de față un specialist, instrucțiunile sale vor fi respectate întocmai.

Dacă nu este posibilă nici una din soluțiile de mai sus, echipa de cercetare va proceda după cum urmează:

Se vor controla imediat încăperile și se vor lua toate măsurile ca nimeni (deci nici membrii echipei de cercetare) să nu atingă echipamentul electronic

După asigurarea protecției locului percheziției, se vor filma toate aparatele și orice imagini de pe ecranele acestora.

Se vor filma și laturile posterioare ale aparatelor, pentru ca ulterior specialiștii să știe cum au fost conectate cablurile și să poată reconstrui fără risc echipamentele electronice

Înainte de apăsarea pe butonul de deconectare, respectiv înainte de scoaterea din priză, se vor folosi etichete sau creioane colorate pentru a marca fiecare dintre cablurile conectate, așa încât ele să poată fi identificate și reconectate ulterior, pentru interogatoriu

Aparatele electronice vor fi mânuite de așa manieră încât să nu se șteargă amprentele sau alte urme – s-ar putea ca informațiile furnizate de aparatul respectiv să reprezinte un material probator important, dar totuși să fie necesară o analiză tehnico-științifică a amprentelor, pentru a-i identifica pe adevărații utilizatori ai aparatului.

Nu uitați să ridicați tot ce găsiți: nu numai computerul, dar și imprimanta, mostre de hârtie nefolosită, tot ce s-a imprimat deja pe hârtie. Aceste obiecte pot fi analizate și comparate cu mijloacele de probe ridicate cu alte ocazii.

Toate sistemele de telecomunicații și echipamentele informatice: computere, telefoane mobile, aparate de fax, mini-computer/agende electronice etc.

Orice lucruri de valoare, pe care suspectul le are în posesie sau le-a achiziționat pentru altcineva, indicând cheltuieli care depășesc în mod evident mijloacele financiare legale cunoscute ale suspectului, de exemplu autovehicule, bijuterii, mobiliar sau aparate tehnice scumpe, etc.

Percheziția trebuie să fie completă și minuțioasă. De multe ori ea durează multe ore sau chiar zile. Fiind vorba de o infracțiune tipică unui anumit stil de viață, comisă de-a lungul a săptămâni și luni la rând, poliția va găsi o mare cantitate de obiecte și înscrisuri, dintre care multe vor fi relevante ca mijloace de probă.Chiar și cele mai mici documente sau încrisuri pot conține dovezi substanțiale, cum ar fi notițe scrise de mână cu numere de telefon, adrese de internet sau de e-mail, liste de plată etc. Singura metodă sigură de a evita neglijarea unor mijloacele de probă este "regula de aur" – "ridică tot ce găsești, căci le poți da oricând inapoi!"

Dacă se fac descoperiri importante în timpul percheziției, de exemplu un seif care conține mari cantități de bani, pașapoarte, arme de foc sau droguri, poliția va înregistra pe video locul în care s-au găsit aceste obiecte și va ordona ambalarea lor de către un specialist în analiza tehnico-științifică a urmelor.

Cheile

În cazurile de trafic de persoane, cheile pot furniza dovezi importante. Pe cât posibil, cheile găsite în posesia suspecților vor fi încercate la toate adresele implicate în infracțiune, cum ar fi sediul agențiilor, bordeluri, "case sigure", căci dacă ele se potrivesc, suspectul nu mai poate da o justificare falsă a posesiei

1>r chei.Cheile care se potrivesc cu diferitele lacăte sau broaște vor fi ambalate, sigilate și etichetate fiecare în parte, separat.

Ridicarea computerelor a sistemelor informatice

Mijloacele de telecomunicații au o importanță vitală în acest tip de infracțiuni. De aceea, poliția trebuie să ridice toate aparatele găsite, de la calculatoare de birou până la agendele electronice de buzunar. Se vor ridica și faxurile, calculatoarele portabile ("laptop"), telefoanele mobile, "personal communicators", pagerele, de asemenea și toate benzile din aparatele robot de răspuns la telefon etc.

Având în vedere cantitatea mare de informații și de probe furnizată de aceste aparate, s-ar putea ca suspecții să încerce să afirme că aparatele respective nu le aparțin sau că nu au fost folosite de ei. De aceea, poliția trebuie să aibă o evidență strictă a persoanei asupra cărora a fost găsit fiecare aparat în parte, printre care lucruri a fost găsit și cui aparțin lucrurile respective.

96

CAPITOLUL VII

CONCLUZII SI RECOMANDARI

CONCLUZII

Traficul de ființe umane reprezintă una dintre cele mai grave forme de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Atunci când victima este copil, cu atât consecințele negative la nivel fizic și psihologic asupra dezvoltării acestuia sunt mai puternice.

Există o strânsă legătură între traficul de ființe umane și sărăcie, nivelul scăzut al educației, dorința de a avea o viață mai bună în afara țării, migrația pentru muncă, lipsa informațiilor privind traficul și lipsa unei culturi a migrației. Copiii cu un grad ridicat de risc de a fi traficați provin din comunități cu o incidență ridicată a migrației temporare pentru muncă în străinătate, din familii sărace, sunt copii abuzați/neglijați, copii lipsiți de îngrijire părintească (copiii străzii, copiii din instituții rezidențiale de protecție). De asemenea, copiii separați sunt într-o situație cu grad ridicat de risc de a fi traficați în scopul exploatării în țările de destinație.

Cea mai frecventă modalitate de recrutare o reprezintă falsele promisiuni de muncă venite din partea unor cunoștințe, rude sau prieteni. Uneori chiar părinții sunt implicați în procesul de traficare, fie consimțind la părăsirea țării de către copil (uneori știind ce fel de „muncă" va presta copilul), fie plecând împreună cu copilul în scopul exploatării acestuia ori în scopul vânzării către un alt exploatator în țara de destinație.

Rutele traficului sunt similare cu rutele migrației pentru muncă temporară. De aceea copiii nu suspectează nimic până la trecerea frontierei, crezând că r12acă în străinătate pentru diverse munci necalificate. De obicei copiii părăsesc țara cu documente legale. Sunt însă cazuri în care copiii traficați au traversat granița ocolind punctele de control ale frontierei prin pădure sau traversând Dunărea cu barca. Probabilitatea de trecere frauduloasă a frontierei este mai ridicată în cazul copiilor foarte mici, deoarece pentru aceștia procedura legală este mult mai complicată.

In prezent, România are un set legislativ comprehensiv privind fenomenul traficului de ființe umane, iar cadrul instituțional pentru implementarea prevederilor legale a început să se dezvolte. Unități de poliție specializate în prevenirea și combaterea traficului de ființe umane operează la nivel județean, în timp ce la nivel național a fost înființat Grupul Interministerial care coordonează și monitorizează implementarea Planului Național privind combaterea traficului de ființe umane. Unele instituții ale statului au început să acorde importanță fenomenului, dezvoltând programe sau departamente specializate

Referitor la procesul de reintegrare și reabilitare a victimelor, ONG-urile au dezvoltat servicii speciale, având echipe multidisciplinare de specialiști pregătiți

98

pe problema traficului de ființe umane. Reintegrarea și reabilitarea copiilor victime ale traficului se realizează în concordanță cu nevoile speciale și caracteristicile copiilor.

Există însă și puncte slabe în procesul complex de reabilitare și reintegrare a copiilor traficați în scopul exploatării. In primul rând nu există adăposturi specializate pentru copiii victime, datorită lipsei resurselor financiare. Acest fapt face și mai dificil procesul de reintegrare și reabilitare a copiilor traficați. Copiii sunt cazați în adăposturi pentru victimele adulte sau în centre de plasament, împreună cu copiii lipsiți de îngrijire părintească, ori în centre destinate protecției victimelor violenței domestice. in general, instituțiile se adresează tuturor formelor de trafic de ființe umane, fără a acorda o atenție specială traficului de copii.

La nivelul instituțiilor statului, serviciile sociale publice destinate copiilor victime ale traficului nu sunt dezvoltate, chiar dacă Planul Național prevede crearea unor adăposturi și stipulează dreptul la asistență juridică, medicală, socială și psihologică.

Procesul de reintegrare este de asemenea dificil datorită lipsei informațiilor la nivelul publicului larg. Există o atitudine generală de blamare a victimelor abuzului sexual, care se reflectă și asupra victimelor traficului de ființe umane. Procesul de reabilitare și reintegrare este unul de durată, necesitând resurse umane și financiare, în special datorită provenienței victimelor din familii sărace, lipsei implicării familiei și comunității, dar și problemelor psihologice extrem de dificile.

Majoritatea victimelor traficului provin din zona Moldovei, care este una dintre cele mai sărace zone din România. Serviciile destinate victimelor traficului sunt insuficient dezvoltate în această zonă în comparație cu numărul victimelor și cu acoperirea geografică, fiind necesare mai multe resurse alocate pentru această regiune.

coordonării între actorii sociali implicați în prevenirea și combaterea traficului de ființe umane generează o serie de probleme. Unele victime beneficiază simultan de serviciile mai multor ONG-uri, în timp ce alte victime nu sunt incluse în nici un program de reabilitare și reintegrare. De altfel, și în cazul programelor de prevenire, există arii geografice sau grupuri de risc care nu sunt acoperite. Lipsa unui sistem centralizat de informații, date și documente se reflectă în calitatea intervențiilor. De asemenea, un astfel de sistem integrat ar trebui dezvoltat între Ministerul Justiției și Ministerul Administrației și Internelor.

Legislația privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane este relativ nouă, iar experiența în implementarea acesteia este redusă. Chiar dacă sunt referite justiției multe cazuri de trafic de ființe umane, majoritatea dosarelor nu conțin probe suficiente, iar procurorii sunt nevoiți să schimbe tipul infracțiunii. Din acest punct până la condamnarea finală urmează o procedură complexă care are șanse scăzute să se finalizeze cu condamnări privind infracțiunea de trafic de

ființe umane datorită administrării inițiale a dovezilor, lipsei acestora sau retragerii plângerii victimei.

Pe de altă parte, numărul scăzut al condamnărilor poate fi explicat prin complexitatea fenomenului traficului de ființe umane, rețelele de traficanți fiind bine organizate și dificil de neutralizat. De cele mai multe ori recrutorul este o persoană cunoscută, iar victima se teme să depună plângere împotriva acestuia. Unele victime își retrag plângerile în timpul procesului datorită amenințărilor traficanților ori pentru că le este teamă să recunoască în fața familiei ceea e li s-a întâmplat (încercând să evite respingerea publică).

RECOMANDARI

Traficul de copii este un fenomen social care a cunoscut o extindere atât din punct de vedere geografic, al specializării rețelelor criminale, cât și al numărului de victime. Luând în considerare extinderea și caracteristicile traficului de copii în România și în Europa, este necesară o cooperare strânsă între toți actorii, instituții sau organizații, implicați în prevenirea și combaterea traficului de copii, atât la nivel național, cât și la nivel regional și internațional. Parteneriatul ar trebui să implice în toate stadiile (prevenire, combatere, reabilitarea și reintegrarea victimelor) organizații neguvernamentale, instituții ONU, organizații internaționale, autorități centrale și locale, mass-media și comunitățile. Trebuie dezvoltate programe comune, luând în considerare de asemenea caracteristicile naționale și locale, schimbul de informații și expertiză. Dezvoltarea cadrului instituțional:

Elaborarea unui sistem de monitorizare a copiilor returnați și asistați (copii separați, dispăruți sau traficați). Acest sistem ar contribui la o mai rapidă identificare a victimelor și ar garanta că fiecare copil beneficiază de drepturile care i se cuvin. Îmbunătățirea procedurilor instituționale în scopul asigurării f idențialității datelor personale ale victimelor, dar și a transparenței datelor statistice.

Asigurarea faptului că toate procedurile în care sunt implicați copii respectă prevederile Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului. in acest sens, ONG-urile care activează în domeniul promovării, protecției și monitorizării implementării drepturilor copilului ar trebui să coopereze cu instituțiile responsabile pentru dezvoltarea standardelor privind procedurile în care sunt implicați copii și pentru specializarea personalului în probleme ce privesc copiii.

Crearea tribunalelor pentru minori și a instituției Avocatului Copilului, în scopul asigurării unei intervenții optime din perspectiva drepturilor copilului a fenomenului traficului de copii, dar și a asigurării monitorizării intervențiilor în domeniu.

Prevenire:

Implicarea comunităților, ONG-urilor și autorităților în prevenirea abandonului școlar, a abuzului în familie și a discriminării grupurilor marginale.

Campanii de informare adresate grupurilor de risc, profesioniștilor care lucrează cu copii și publicului general.

Dezvoltarea unor programe de educare și sprijinire a părinților în scopul asumării responsabilităților legale și morale privind creșterea și protecția propriilor copii.

Dezvoltarea de noi servicii sociale adresate copiilor în situație de risc și îmbunătățirea serviciilor existente (creșterea calității și accesibilității).

ClInformarea publicului larg asupra modalităților legale de migrație

(modalități, acte necesare, instituții responsabile, drepturile
migranților/angajaților în afara țării etc.);

Pregătirea jurnaliștilor privind terminologia și problematica traficului de copii în scopul unei informări corecte a publicului larg. Reabilitare și reintegrare:

OImplementarea principiilor „interesul superior al copilului" și „participarea copilului" drept cele mai importante condiții ale programelor de prevenire și reabilitare a copiilor victime ale traficului.

Asigurarea asistenței individualizate în funcție de caracteristicile vârstei, nevoilor personale, etc.

Dezvoltarea unui continuum de servicii adresate victimelor, de la recuperare și repatriere la reabilitare și reintegrare socială, în scopul acoperiri nevoilor în ariile de risc.

OMinisterul Administrației și Internelor trebuie să coopereze cu autoritățile

locale și cu organizațiile neguvernamentale și interguvernamentale pentru deschiderea adăposturilor destinate victimelor traficului de ființe umane, așa cum este stipulat în Planul Național. O atenție deosebită trebuie acordată asigurării cazării copiilor victime ale traficului de ființe umane în locuri special amenajate și măsurilor adecvate de protecție a acestora.

Campanii de sensibilizare asupra riscurilor traficului și a efectelor negative victimelor trebuie desfășurate în scopul asigurării suportului comunității și a nediscriminării.

Sprijinirea financiară de către stat a victimelor în procesul reintegrării și recuperării.

Desfășurarea de cercetări privind: traficul intern, prostituția infantilă, pornografia infantilă, turismul sexual, evaluarea serviciilor și activităților de prevenire a traficului de copii.

Crearea unor programe viabile de protecție a martorilor.

Mărirea perioadei stipulate în lege pentru reabilitarea și recuperarea victimelor traficului în cadrul adăposturilor.

Perspective de îmbunătățire a cadrului legislativ și instituțional

Una dintre cele mai importante măsuri care urmează a fi transpusă în practică o constituie înființarea unor instanțe specializate pentru soluționarea proceselor cu minori, precum și îmbunătățirea substanțială a pregătirii magistraților, cu accent deosebit pe reorientarea măsurilor care vor fi aplicate infractorilor minori.

Înființarea instanțelor specializate pentru judecarea cauzelor cu minori este o necesitate, întrucât în practica judiciară s-au constatat deficiențe ale actualului sistem, bazat numai pe judecători desemnați de către președinții instanțelor judecătorești.

Reprezentanții Ministerului Justiției au fost cooptați să participe la grupul de lucru care elaborează proiectul de Lege privind protecția copilului și regimul juridic al adopției, grup de lucru constituit la Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție și la care participă și reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Departamentului pentru Dezvoltare Internațională al Marii Britanii, ai USAID, precum și ai UNICEF.

Principiile care stau la baza noilor reglementări legale în domeniul

protecției copilului și al adopției sunt principiul interesului superior al copilului, principiul nediscriminării și egalității șanselor, principiul asigurării unui mediu familial, principiul descentralizării și responsabilizării comunității, principiul solidarității, principiul intervenției intersectoriale și interdisciplinare, principiul parteneriatului tuturor factorilor implicați, atât la nivel național, cât și la nivel local.

Deși reglementarea actuală în materia adopției, Ordonanța de Urgență nr. 25/1997, aprobată prin Legea nr. 87/1998, a fost elaborată din dorința de a se crea un cadru legislativ compatibil cu exigențele convențiilor internaționale -atificate de România, în realitate, acest scop nu a fost atins, lucru care determină o reconsiderare a legislației în domeniu.

Unul dintre obiectivele acestor inițiative legislative este reprezentat de promovarea adopției (după principiul „o familie pentru un copil" și nu „un copil pentru o familie"), ca măsură specială de protecție a copilului, cu accent deosebit pe încurajarea adopției naționale.

De asemenea, în cadrul acestui proces de reformare a legislației în materie, un loc deose-bit de important îl ocupă fenomenul adopției internaționale. Astfel, se dorește reglementarea unei concepții clare asupra adopției internaționale, conform sensului dat acesteia în Convenția de la Haga asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale (ratificată de România prin Legea nr. 84/1994). in consecință, ne aflăm în prezența unei adopții internaționale în situația în care un copil cu domiciliul în România este adoptat de o persoană cu domiciliul sau reședința în alt stat, ceea ce implică deplasarea copilului în străinătate.

Pe de altă parte, trebuie reflectat cu claritate și principiul subsidiarității adopției internaționale, deci că aceasta reprezintă un mijloc de protecție a copilului la care se poate recurge numai atunci când nu este posibilă luarea unei măsuri de protecție a copilului, care să asigure îngrijirea lui de către o familie sau persoană în țară.

Tot legat de adopția internațională, trebuie menționat că va fi stabilită o taxă fixă fără a mai fi admise diverse donații sau contribuții pentru sistemul de protecție a copilului; viitorii potențiali părinți adoptivi vor cunoaște dinainte nivelul acestei taxe ce urmează a fi plătită prin mijloace care să asigure transparența și înregistrarea

Până la sfârșitul anului 2002, Ministerul Justiției și-a propus elaborarea unui proiect de lege privind protecția victimelor, în special a copiilor victime, inițiativă având rolul de creare a cadrului legal general pentru realizarea protecției și asistenței victimelor, în scopul salvgardării intereselor acestora. Această inițiativă va ține seama de puternica tendință de concretizare a protecției victimelor, reflectată în numeroase documente internaționale și de necesitatea institu-ționalizării acestei protecții pe plan intern.

Reglementarea protecției victimelor este necesară pentru a înlătura sentimentul de injustiție al victimei, care duce la discreditarea sistemului justiției, în general, pentru necesitățile unei politici penale moderne și umane, pentru limitarea și eliminarea efectelor negative ale acestor fapte asupra victimelor și, în special, a copiilor victime, pentru a asigura un echilibru între drepturile autorului faptei și drepturile victimei.

De asemenea, este în studiu, în vederea ratificării, Convenția europeană privind recunoașterea și executarea hotărârilor în materie de încredințare și reîncredințare a minorilor, precum și Convenția de la Haga, din 1996, privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea judiciară în materia răspunderii părintești și a măsurilor de protecție a copiilor.

Activitatea legislativă a Ministerului Justiției pentru prevenirea și

controlul va fi completată prin elaborarea unui proiect de lege
privind combaterea criminalității prin intermediul sistemelor informatice, deoarece dezvoltarea rapidă a industriei calculatoarelor a determinat apariția unor activități ilicite, greu de descoperit și extrem de profitabile, prin mijlocirea calculatorului.

Vor fi incriminate faptele prevăzute în proiectul de Convenție Europeană privind cri-minalitatea în spațiul cibernetic, precum distribuirea de materiale pornografice în care este utilizată imaginea copiilor, prin intermediul noilor tehnologii în domeniul comunicării, în special prin intermediul Internet-ului.

Reformele legislative și instituționale care urmează a fi realizate la nivelul Minis-terului Justiției în domeniul prevenirii și combaterii diverselor forme de încălcare a drepturilor copilului vor beneficia de asistența de specialitate a Institutului Național de Criminologie, care va fi înființat, printr-un act normativ

distinct, în cursul anului 2001, și care va funcționa în subordinea Ministerului Justiției.

Inițiativele Ministerului Justiției vor contribui la eficientizarea sistemului justiției juvenile și vor asigura prevenirea și controlul abuzurilor și exploatării copiilor și, în general, împotriva oricăror forme de încălcare a drepturilor copilului.

Recomandări pentru mass-media

Mass-media trebuie să aducă problema abuzului sexual asupra copilului în sfera de informare a publicului și a dezbaterii publice. Este important ca această problemă să fie prezentată ca o violare gravă a drepturilor, nu numai ca o ofensă adusă copilului.

Mass-media trebuie, prin modul de acoperire și relatare sensibilă și cu înțelegere față de problemă, să fie un agent de creare a unei atitudini de revoltă morală și de condamnare a actelor de abuz sexual asupra copilului. Mass-media trebuie sa aibă grijă să constate faptele, contextul și circumstanțele. Prezentarea unei probleme atât de sensibile nu trebuie să se bazeze pe interviuri superficiale cu persoane presupuse a fi fost martore la incident.

Mass-media trebuie să pună capăt tentației de a exagera un incident de abuz asupra copilului și de a-1 prezenta ca pe un act de senzație.

Atunci când mass-media relatează despre un act de abuz sexual, trebuie să prezinte ulterior și măsurile luate de autorități și să continue să relateze până în momentul condamnării abuzatorilor.

Mass-media trebuie să aibă grijă să nu acorde, fără să-și dea seama, o importanță exagerată, nepotrivită agresorului.

Victima nu trebuie victimizată în continuare sau făcută să retrăiască trauma prin care a trecut.

În nici un caz, mass-media nu trebuie să divulge sau să dezvăluie identitatea victimei. De fiecare dată când victima trebuie să facă o descriere a experienței pe care a trăit-o, trebuie să se folosească tehnici de mascare. Victima, rudele și persoanele trebuie să fie asigurate de păstrarea confidențialității.

Mass-media nu trebuie să trezească publicului un interes de natură erotică față de sexualitatea copilului, prin imagini sau aluzii.

Copilul nu trebuie să fie considerat o entitate pasivă.

in afară de atragerea atenției în legătură cu problema abuzului sexual asupra copilului, mass-media trebuie să informeze publicul referitor la ceea ce se poate face pentru a preveni aceste incidente, de ce este nevoie și ce trebuie făcut atunci când un astfel de incident s-a produs,

inclusiv să furnizeze informații privind soluțiile legale sau alt tip de soluții.

Mass-media trebuie să furnizeze publicului-țintă cunoștințe despre drepturile copilului și soluțiile legale la dispoziția copilului, în cazul nefericit în care s-a produs un act de abuz sexual.

Mass-media trebuie să se sprijine și să disemineze pe scară largă bune practici de prevenire a abuzului sexual asupra copilului, acțiuni întreprinse impotriva abuza-torului, activități ale ONG-urilor care lucrează în domeniu etc.

În toate relatările, mass-media trebuie să se ghideze după principiul „interesului superior al copilului", așa cum este prezentat în Convenția Internațională a Drepturilor Copilului.

Nu este nevoie de o reflecție specială pe marginea acestor principii pentru a ne da seama că ele se pot aplica în orice țară din lume sau că pot constitui modele pentru crearea altor termeni de referință pentru orice profesionist din mass-media care se hotărăște să abordeze un astfel de subiect.

in plus, este suficient doar să le trecem în revistă pentru a ne da seama că marea majoritate a lor nu sunt respectate cu consecvență, în prezent, în relatările mass-media din România: principiul confidențialității este încălcat adesea, informarea și sensibilizarea publicului sunt deficitarre în legătură cu ceea ce se poate face pentru a preveni aceste incidente, de ce este nevoie și ce trebuie făcut atunci când un astfel de incident s-a produs, inclusiv să furnizeze informații referitoare la posibile soluții etc.

Mass-media trebuie să organizeze campanii de informare împotriva abuzului sexual al copilului. Tăcerea în legătură cu acest subiect trebuie să fie spartă, iar dezbaterile publice trebuie să fie un mijloc de orientare a atenției civile asupra acestei probleme.