. Traficul de Influenta. Asemanari Si Deosebiri Intre Traficul de Influenta Si Alte Infractiuni

Noțiuni introductive

I. A. Aspecte generale referitoare la infracțiuni cu privire la corupție.

Corupția poate fi privită ca fenomen social, expresie a unor manifestări de descompunere morală, de degradare spirituală sau ca fenomen juridic, care este forma cea mai gravă a corupției.

In legislația noastră spre deosebire de cea a altor state (Italia, Franța, Statele Unite ale Americii, s.a.), nu există vreun text care să incrimineze o infracțiune denumită "corupție", dar literatura juridică cuprinde în această noțiune, în sens larg, numeroase încălcări ale legii penale ce privesc sfera relațiilor de serviciu.

Intr-un sens restrâns, faptele de corupție ce intră sub incidența legii penale sunt acelea prin care o persoană încearcă sau reușește să determine un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor ca, în schimbul unor foloase materiale sau a altor foloase necuvenite, să comită un act contrar legii sau îndatoririlor sale de serviciu sau să favorizeze în orice mod persoanele implicate; în mod corelativ, tot fapte de corupție sunt și faptele acelor funcționari care acceptă – în schimbul unor asemenea avantaje – să aibă o astfel de comportare în cadrul serviciului.

Organizarea prevenirii corupției este o problemă de mare importantă și o mare actualitate pe plan național și internațional, determinată de dinamica în continuă creștere a infractionismului, de diversificarea formelor sale de manifestare și de ridicare a ponderii criminalității cu grad sporit de pericol social, care fac ca sensibilitatea și reacția publicului fată de o asemenea evoluție îngrijorătoare să fie tot mai accentuate.

Corupția este cel mai mare dușman al democrației. In prevenirea și combaterea corupției există însă și destule motive de optimism. Instituirea democrației și a economiei de piață, constituie cea mai bună bază pentru lupta împotriva corupției.

Cuvântul "corupție" derivă din latinescul "coruptio-onis" și înseamnă stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie și de asemenea, desfrânare, depravare1 .

Codul penal român intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969, cu modificările ulterioare, cât și legile speciale nu dau o definiție termenului de corupție. Întâlnim, însă, două situații în care fără a fi definit întâlnim termenul de "corupție".

1) In art. 202 C.p., având ca denumire marginală "Corupția sexuală", care incriminează actele cu caracter obscen săvârșite asupra unui minor sau în prezenta unui minor. De asemenea, în art. 261 C.p. intitulat "Încercarea de a determina mărturia mincinoasă", folosește termenul de "corupție", care pedepsește încercarea de a determina o persoană prin constrângere sau corupere să dea declarații mincinoase într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori.

2) In titlul Legii nr.83 din 21 iulie 1992 "privind procedura urgentă de urmărire și judecare pentru unele infracțiuni de corupție", a cărei sferă de aplicare este limitată, în mod exclusiv, la infracțiunile de luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p), primire de foloase necuvenite (art. 256 C.p.) și trafic de influentă (art. 257 C.p.).

Se poate observa în aceste două exemple că termenul de "corupție" are un sens larg și un sens restrâns. In acest sens, Codul penal cuprinde mai multe fapte așa-zise de corupție, în sensul cel mai larg al acestei noțiuni. Astfel, unele din infracțiunile contra statului se comit, de cele mai multe ori, pentru un profit sau alt avantaj: trădarea (art. 155), trădarea prin transmitere de secrete (art. 157), spionajul (art. 159), subminarea economiei naționale (art. 165).

Se încadrează în accepțiunea largă de fapte de corupție și infracțiunile contra avutului privat și public, la care subiectul urmărește sau doar acceptă un folos material injust pentru sine sau pentru altul, așa fiind următoarele infracțiuni: furtul (art. 208-210 C.p), tâlhăria (art. 211 C.p.), pirateria (art. 212 C.p.), abuzul de încredere (art. 213 și 227, C.p.), gestiunea frauduloasă (art. 214 C.p.), înșelăciunea (art. 215 C.p.), însușirea bunului găsit (art. 216 C.p.), tulburarea de posesie (art. 220 C.p.), și tăinuirea (art. 221 C.p.).

Dintre infracțiunile contra autorității, menționăm uzurparea de calități oficiale (art. 240 C.p.), sustragerea de înscrisuri (art. 242 alin. 1 și 3, C.p.), sustragerea de sub sechestru (art. 244 C.p.).

La infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, putem identifica, drept fapte de corupție: abuzul în serviciu contra intereselor persoanei (art. 246 C.p.), abuzul în serviciu contra intereselor publice (art. 248 C.p.), luarea de mită (art. 254 C.p.), darea de mită (art. 255 C.p.), primirea de foloase necuvenite (art. 256 C.p.), și traficul de influentă (art. 257 C.p.).

Pot fi considerate, de asemenea, infracțiuni de corupție și unele infracțiuni de fals, precum: falsificarea de monede sau alte valori (art. 282 C.p.), falsificarea de timbre sau bilete de transport (art. 283 C.p.), falsificarea de valori străine (art. 284 C.p.), falsificarea instrumentelor oficiale (art. 286 C.p.), folosirea instrumentelor oficiale false (art. 287 C.p.), falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.), falsul intelectual (art. 289 C.p.), falsul de înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) și uzul de fals (art. 291 C.p.).

Dintre infracțiunile la regimul stabilit pentru anumite activități economice retine: specula (art. 295 C.p.), înșelăciunea la măsurătoare (art. 297 C.p.), divulgarea secretului economic (art.298 C.p.), concurenta neloială (art.301 C.p.) și deturnarea de fonduri (art. 302 C.p.).

Si în unele legi speciale sunt incriminate anumite fapte de corupție. Astfel, în Legea nr. 12/1990 sunt prevăzute o serie de infracțiuni ilicite (art. 5). In Codul comercial român (art. 880) și Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale (art. 208) se sancționează bancruta frauduloasă, iar în Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale (art. 5) se sancționează penal această practică.

In legile speciale există însă infracțiuni care au un și mai pronunțat caracter de fapte de "corupție". De exemplu, Legea nr. 11/1990 privind încuviințarea adopției pedepsește (art. 11) fapta părintelui, tutorelui sau ocrotitorului legal, care pretinde sau primește, pentru sine sau pentru altul, bani ori alte foloase materiale în scopul adopției unui copil. La fel se sancționează și fapta persoanei care, în vederea obținerii unui folos material necuvenit, intermediază sau înlesnește adopția unui copil.

Prin Legea nr. 4/1995 privind donarea de sânge, utilizarea terapeutică a sângelui și organizarea transfuzională în România au fost incriminate, printre altele, acțiunea de a determina o persoană să doneze sânge în schimbul unor drepturi bănești, în scopul comercializării sângelui donat sau a derivatelor sale și organizarea transfuziei în scopul obținerii de profit realizat pe seama sângelui, a plasmei și a derivatelor sangvine de origine umană.

Tot în legi speciale este incriminată așa-zisa corupție electorală. Astfel, conform Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale, se pedepsesc promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze pentru un anumit candidat, precum și primirea acestora de către alegători, în același scop. De asemenea, potrivit Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului se pedepsește promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase alegătorului cu scopul să voteze sau să nu voteze pentru o anumită listă de candidați sau candidat independent, precum și primirea acestuia de către alegător, în același scop (art. 77 alin. 1). In conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Președintelui României, sunt prevăzute pedepsele pentru încălcarea dispozițiilor legale corespunzătoare privind alegerea Președintelui României.

Legislația penală română în vigoare folosește explicit noțiunea de corupție pentru a incrimina diverse acte prin care se urmărește obținerea de avantaje pe căi ilicite.

In literatura juridică de drept penal, în sfera noțiunii de corupție, înțeleasă în mod strict, sunt incluse doar patru infracțiuni din categoria infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Este vorba, pe de o parte, despre luarea de mită (art. 254 C.p.) și primirea de foloase necuvenite (art. 256 C.p.), care sunt infracțiuni de serviciu, iar pe de altă parte, darea de mită (art. 255 C.p.) și traficul de influentă (art. 257 C.p.), care sunt infracțiuni în legătură cu serviciul.

I. B. Scurt istoric al incriminării faptei în legiuirile anterioare.

In vechiul drept penal românesc, corupția apare incriminată destul de târziu – în perioada domniilor fanariote – și atunci imperfect. Infracțiunea de "trafic de influentă" nu o găsim incriminată alături de celelalte infracțiuni care intră în sfera corupției.

Abia în anul 1780, în Pravilniceasca Condică a domnitorului Alexandru Ion Ipsilante, în art. 4, subtitlul "Pentru cei ce se judecă adică pentru reclamanți și apărători", se spune că cel care, fiind parte la proces, face apel la un al treilea pentru a-i cere să pună influenta sa în joc, nu poate continua procesul.

In lucrarea sa, "Corupția funcționarilor publici în dreptul penal român” 1 , I. Munteanu se întreba în 1931: "Cine-si poate imagina că exercițiul influentei, astăzi atât de practicat, fusese reprimat de legea domnitorului Alexandru Ipsilante?" Observăm că autorul citat folosește expresia "exercițiul de influentă" și nu pe cea de "trafic de influentă", pentru că prima are o sferă de aplicare mult mai largă.

Intr-adevăr, legiuitorul nu cerea ca persoana influentă să fi intervenit în schimbul unui avantaj material. Era indiferent dacă persoana interesată a dat sau nu ceva; de asemenea, era indiferent dacă persoana influentă a promis daruri sau orice alt avantaj. Se cerceta numai dacă se făcuse apel la o persoană influentă, fără să fi fost nevoie de o contraprestare materială.

Se pedepsea atât persoana influentă cât și cel care făcuse apel la aceasta 2 .

Așadar, ideea de trafic de influentă apare pentru prima dată cu 100 ani înaintea reglementării Codului penal francez, acesta reprezentând o contribuție a gândirii juridice românești la dezvoltarea dreptului penal din Europa, făcând onoare legislatorilor de atunci.

Codul penal din 1865 incrimina traficul de influentă în articolul 146, astfel: "Orice particular care, în numele său sau în numele vreunui funcționar public, administrativ sau judecătoresc, cu știrea sau fără știrea acestuia, intr-un chip direct sau indirect va cere, va lua, sau va face să i se promită daruri sau alte foloase nelegitime, spre a interveni, spre a face sau nu vreun act din cele privitoare la atribuțiile acelui funcționar, se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni până la 2 ani și cu amendă, valoarea îndoită a lucrurilor luate sau promise, fără ca această amendă să fie mai mică de 200 lei.

Lucrurile primite sau valoarea lor, se vor lua în folosul ospiciilor sau caselor de binefacere ale localității unde s-a comis faptul.

Iar dacă mijlocitorul va fi funcționar, va pierde dreptul de a mai ocupa funcțiuni și nu va putea primi pensiune” 3 .

Traficul de influentă prevăzut și pedepsit în art. 146 C.p.rom. nu este preluat din Codul penal francez de la 1810, el fiind incriminat în Franța abia prin legea de la 4 iulie 1889. 1

Realizarea unității naționale, evoluția vieții social-economice românești, dezvoltarea capitalismului în România au făcut necorespunzătoare legislația penală prezentată mai sus.

Ca urmare, la 17 martie 1936 a fost adoptat un nou Cod penal, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937. Acest cod incrimina traficul de influentă în art. 252, articol situat în Titlul III din Partea specială "Crime și delicte contra administrației publice", cap.II – "Delicte săvârșite de funcționari sau particulari".

Ceea ce a preocupat, în primul rând, pe legiuitor, atunci când a incriminat traficul de influentă a fost tocmai necesitatea ca acefacere ale localității unde s-a comis faptul.

Iar dacă mijlocitorul va fi funcționar, va pierde dreptul de a mai ocupa funcțiuni și nu va putea primi pensiune” 3 .

Traficul de influentă prevăzut și pedepsit în art. 146 C.p.rom. nu este preluat din Codul penal francez de la 1810, el fiind incriminat în Franța abia prin legea de la 4 iulie 1889. 1

Realizarea unității naționale, evoluția vieții social-economice românești, dezvoltarea capitalismului în România au făcut necorespunzătoare legislația penală prezentată mai sus.

Ca urmare, la 17 martie 1936 a fost adoptat un nou Cod penal, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937. Acest cod incrimina traficul de influentă în art. 252, articol situat în Titlul III din Partea specială "Crime și delicte contra administrației publice", cap.II – "Delicte săvârșite de funcționari sau particulari".

Ceea ce a preocupat, în primul rând, pe legiuitor, atunci când a incriminat traficul de influentă a fost tocmai necesitatea ca actele ce intră în atribuțiile funcționarilor să nu fie făcute sub influenta unor persoane interesate și nici măcar să nu se lase o asemenea impresie. Persoanele care speculează influenta lor, reală sau presupusă, asupra unui funcționar, discreditează serviciul din care face parte acesta, organizația căreia îi aparține acel serviciu si, în ultimă instanță, chiar pe funcționar, creând o stare de suspiciune în legătură cu corectitudinea lui.

S-a spus că "în anumite situații și intr-o oarecare măsură", incriminarea traficului de influentă "ferește de daune materiale persoanele credule care s-ar putea lăsa induse în eroare” 2 .

Aceasta este adevărat în fapt, fără a se putea ajunge de aici la concluzia că și avutul personal ar constitui în acest caz, chiar și numai în mod subsidiar, obiectul ocrotirii penale. Prin incriminarea traficului de influentă se apără prestigiul funcționarilor, al organizațiilor de stat și publice, nu însă și patrimoniul cumpărătorilor de influentă, care, pentru a-si rezolva problemele, se folosesc de mijloace ilicite. Aceasta rezultă din chiar dispozițiile alin. 2 al art. 257 C. p., care dispune confiscarea banilor, bunurilor sau valorilor ce au fost întrebuințate pentru cumpărarea influentei.

Unele legislații străine asimilează traficul de influentă faptelor de mită, incriminându-le laolaltă; altele fac o distincție netă între aceste infracțiuni.

Codul nostru penal, adoptând acest ultim sistem, îl prevede în art. 257, care poartă titlul marginal "traficul de influentă."

II. Elementele constitutive ale infracțiunii

"traficul de influență"

Noțiune. Definiție

Conform art. 257 alin. 1 C.p., constitue infractiunea de trafic de influentã "primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect pentru sine ori pentru altul, sãvârsitã de cãtre o persoanã care are influentã sau lasã sã se creadã cã are influentã asupra unui functionar pentru a-l determina sã facã ori sã nu facã un act ce intrã în atributiile sale de serviciu."

II. A. Obiectul infracțiunii

a) Obiectul juridic generic al infractiunii de trafic de influentã este format din relatiile sociale care asigurã normala desfãsurare a activitãtii autoritãtilor publice, institutiilor publice sau a altor persoane juridice de interes public sau privat.

b) Obiectul juridic special îl constitue relatiile sociale a cãror normalã desfãsurare implicã combaterea si reprimarea faptelor acelor persoane care, speculând influenta lor pe lângã un functionar public sau functionar, creazã o stare de neîncredere în legãturã cu corectitudinea functionarilor, lãsând sã se creadã cã acestia ar putea fi corupti si determinati sã facã sau sã nu facã acte ce intrã în atributiilor lor de serviciu.

c) Obiectul material la infractiunea de trafic de influentã lipseste. Bunurile sau foloasele pretinse ori primite de fãptuitor nu sunt obiecte materiale ale infractiunii ci lucruri date pentru sãvârsirea infractiunii.

II. B. Subiecții infracțiunii

a) Subiectul activ al infractiunii de trafic de influentã poate fi orice persoanã care are influentã sau lasã sã se creadã cã are influentã asupra unui functionar public sau functionar. De regulã, se prevaleazã de influentã asupra unui functionar public sau functionar, persoanele care sunt cunostinte, prieteni, rude cu functionarul.

1. In acest context se impune a fi lãmuritã situatia juridicã a cumpãrãtorului de trafic de influentã.

Codul nostru penal nu incrimineazã distinct fapta celui care cumparã influenta, asa cum incrimineazã în mod autonom fapta celui care cumpãrã – dând mitã – serviciile unui functioar.

Se impune întrebarea dacã nu cumva fapta acestuia constitue instigare la infractiunea de trafic de influentã?

Profesorul Vintilã Dongoroz, combãtând aceastã tezã, aratã cã instigarea "constã în urmãtoarea situatie ce implicã trei termeni; A determinã pe B pentru a comite un delict, sã-i zicem C. In traficul de influentã, avem însã, cu totul altã situatie, în care termenul al treilea lipseste." Intr-adevar, "A traficã cu B si acesta se oferã a-i realiza o afacere, care oricât de veroasã ar fi, nu constitue însã un delict; A îsi face afacerile asa cum întelege, însã ordinea de drept este vãtãmatã de atitudinea lui B, care îsi pune influenta în serviciul unor astfel de afaceri. Ca urmare, legiuitorul a socotit cã e bine sã pedepseascã aceastã atitudine si a creat traficul de influentã. Asadar, traficul de influentã nu constitue termenul C din situatia privitoare la instigare, si unde nu este instigare nu poare fi nici instigator." 1

Subscriind la acest punct de vedere, se poate adãuga cã, acordând imunitate cumpãrãtorului de influentã, legiuitorul a urmãrit sã determine denuntarea si deci, sanctionarea faptelor – cu mult mai grave, cãci prin sãvârsirea lor se discrediteazã, în mod nemijlocit, prestigiul functionarilor si al organizatiilor cãrora ei le apartin – comise de traficantii de influentã.

2. Trebuie lãmuritã si pozitia juridicã a intermediarilor de care s-a folosit traficantul de influentã, deoarece, conform art. 257 C.p., traficantul de influentã poate comite fapta si indirect – ceea ce înseamnã cã intermediarul efectueazã el actiunile ce realizeazã elementul material al infractiunii (primeste sau pretinde bani ori alte foloase, etc.). Astfel se pune întrebarea dacã nu cumva fapta intermediarului trebuie sanctionatã ca act de autorat?.

In literatura juridicã 2 s-a sustinut, pe baza unor argumente ce se impun prin logica lor, cã intermediarul nu poate fi decât complice, iar în unele cazuri instigator. Prevãzâd posibilitatea ca autorul sã efectueze actiunea tipicã a infractiunii si indirect, legea a pus semnul egalitãtii între efectuarea acestei actiuni printr-o persoanã interpusã, cu sãvârsirea ei de cãtre functionar. Asadar, desi prin activitatea sa, intermediarul înfãptueste chiar actiunea constitutivã (primeste, pretinde etc.) a infractiunii de trafic de influentã, aceastã activitate fiind prin vointa legii fapta autorului, nu poate fi caracterizatã, în ceea ce îl priveste pe intermediar, decât ca act de ajutor, deci complicitate.

In cazul în care cel care a conceput sãvârsirea infractiunii este chiar intermediarul – care l-a determinat pe autor sã comitã cu ajutorul lui – atunci, în persoana intermediarului, se vor cumula calitãtile de instigator si complice, dar, întrucât instigarea absoarbe complicitatea, el va rãspunde numai pentru instigare.

3. O altã categorie de persoane a cãror pozitie juridicã se impune a fi precizatã este aceea a intermediarilor de care s-a folosit cumpãrãtorul de influentã.

In literatura juridicã s-a afirmat cã: "sunt complici toate persoanele interpuse între infractor si persoana care dã, oferã sau promite foloasele, dacã au actionat cu intentia de a înlesni sãvârsirea infractiunii" 1 . Nu stim dacã aceastã afirmatie vizeazã doar pe intermediarii de care s-a folosit traficantul de influentã sau si pe cei folositi de cumpãrãtorul de influentã. Dar, în ipoteza cã ea se referã la ambele categorii de intermediari, ce argumente ar putea fi aduse în sprijinul punctului de vedere exprimat, în mãsura în care îi priveste pe cei din urmã?

Este evident cã, dacã intermediarul a actionat la cerea si în interesul cumpãrãtorului de influentã, el nu poartã nici o rãspundere în raport cu fapta acestuia, care nu este infractiune. Nu este mai putin adevãrat cã lucrând pentru cumpãrãtorul de influentã, intermediarul a cunoscut activitatea autorului traficului de influentã si a prevãzut rezultatul ei socialmente periculos (starea de pericol pentru activitatea organizatiilor de stat si publice si buna reputatie a functionarilor); de asemenea, el a avut cunstintã cã, prin activitatea sa, contribuie la traficarea, de cãtre autor, a influentei sale – implicit si la producerea rezultatului, pe care, chiar dacã nu l-a dorit,
l-a acceptat – si totusi a voit sã desfãsoare acea activitate. Ori, în aceste conditii, actiunea intermediarului, desi pusã în serviciul cumpãrãtorului de influentã, prezintã toate trãsãturile, obiective si subiective, ale complicitãtii la infractiunea de trafic de influentã.

In practicã s-a decis, în acest sens, cã fapta unei persoane care, îndeplinind functia de instructor la o scoalã de soferi amatori, a primit de la o altã persoanã, pe care o pregãtise pentru examenul de conducere, o sumã de bani, spre a o preda altui inculpat care urma sã-i faciliteze, prin cunostintele sale, reusita la acel examen, constitue complicitate la infractiunea de trafic de influentã. 2

Existã însã temeri pentru a se putea sustine si punctul de vedere contrar, anume, acela cã intermediarii de care s-a folosit cumpãrãtorul de influentã nu pot avea calitatea de participanti la sãvârsirea infractiunii de trafic de influentã.

Persoanele la serviciile cãrora recurge cumpãrãtorul de influentã pentru a oferi sau promite daruri ori alte foloase, se poate argumenta cã înteleg sã lucreze în numele acestuia, sã-l ajute pe el, iar nu pe autor, în realizarea scopurilor sale; ori din moment ce cumpãrãtorul de influentã nu comite nici o infractiune, nici persoana care îl ajutã sau îl determinã nu poate suporta rãspunderea ce incumbã participantilor, cãci unde nu existã infractiune, nu existã nici participatie, sub nici una din modalitãtile sale.

Pe de altã parte, activitatea cumpãrãtorului de influentã, chiar dacã nu e susceptibilã de a fi caracterizatã drept instigare, constitue oricum o contributie la sãvârsirea traficului de influentã, dar, cu toate acestea, ea nu este sanctionatã nici ca si complicitate la comiterea acestei infractiuni; ori dacã cumparatorul de influentã nu rãspunde pentru complicitate, ar fi inechitabil ca rãspunderea aferentã complicitãtii sã fie atribuitã celui care, prin activitatea sa urmãreste sã dea ajutor acestuia pentru a cumpãra influenta socotitã de el necesarã.

4. In final, trebuie clarificatã situatia functionarului sau a altui salariat fatã de care autorul are sau lasã sã se creadã cã are influentã.

Pozitia acestuia e susceptibilã de caracterizãri diferite, în raport cu unele ipoteze ce se pot ivi.

– Functionarul nu a stiut cã autorul s-a prevalat de influenta pe care o are sau a lãsat sã se creadã cã o are asupra lui, dar a cedat interventiei acestuia si a efectuat actul de serviciu vizat de traficul de influentã; în aceastã situatie, functionarul – neavând cunostintã de sãvârsirea infractiunii de trafic de influentã – nu poate fi considerat participant la aceastã infractiune.

Dacã, prin efectuarea actului, functionarul a încãlcat vreo îndatorire de serviciu si, astfel a cauzat vreuna din urmãrile prevãzute în art. 246-248 C.p., sãvârsind infractiunea de abuz în serviciu, sau dacã a comis o altã infractiune, el poate fi tras la rãspundere pentru aceste infractiuni, în calitate de autor.

De asemenea, dacã în vederea efectuãrii actului, functionarul a pretins sau primit bani ori alte foloase, sau a acceptat ori nu a respins promisiunea unor foloase, el se face vinovat de comiterea infractiunii de luare de mitã, în calitate de autor.

– Functionarul ori alt salariat a stiut cã autorul se prevaleazã de influenta realã sau presupusã asupra lui si, prin comportarea sa, i-a înlesnit primirea folosului, fãrã a ceda însã interventiei si a îndeplini actul de serviciu dorit; în acestã situatie – având reprezentarea faptei comise de traficantul de influentã, inclusiv rezultatul ei, si ajutând constient la sãvârsirea sa – el este complice la infractiunea de trafic de influentã.

– Functionarul sau alt salariat a cunoscut cã autorul traficã influenta realã sau presupusã ce ar avea asupra lui si, pentru a-l ajuta sã primeascã folosul, a efectuat actul solicitat; în acest caz existã, de asemenea, complicitate la infractiunea de trafic de influentã, eventual în concurs real cu infractiunea de luare de mitã (dacã, pentru a efectua actul, functionarul a pretins sau a primit bani ori alte foloase, ori a acceptat sau nu a respins promisiunea unor foloase), sau cu aceea de abuz în serviciu (dacã actul a fost efectuat cu încãlcarea îndatoririlor de serviciu si a cauzat vreuna din urmãrile specifice acestei infractiuni), ori cu altã infractiune (dacã, dând curs interventiei, a comis o faptã penalã).

b) Subiectul pasiv al infractiunii de trafic de influentã este, în principal, organul de stat, institutia publicã sau orice altã persoanã juridicã în al cãrui serviciu se gãseste functionarul pentru a cãrui influentare fãptuitorul primeste ori pretinde foloase sau acceptã daruri, iar în secundar, functionarul public sau functionarul în ale cãrui atributii de serviciu întrã efectuarea unui act pentru care este real interesatã persoana cãreia i se promite interventia si asupra cãruia fapta aruncã suspiciune.

II. C. Latura obiectivă

Latura obiectivã a infractiunii de trafic de influentã este alcatuitã din:

– element material;

– urmarea imediatã;

– legãtura de cauzalitate.

II. C1. Elementul material

Elementul material al infractiunii de trafic de influentã constã în traficarea influentei de cãtre o persoanã care are influentã sau lasã sã se creadã cã are influentã asupra unui functionar sau alt salariat.

Infractiunea de trafic de influentã este o infractiune cu continuturi alternative, elementul material realizându-se prin:

– pretinderea de la o persoanã interesatã a unei sume de bani sau a unui folos, pentru a interveni pe lângã un functionar asupra cãruia subiectul are sau lasã sã se creadã cã are influentã;

– primirea de la o persoanã interesatã în acelasi scop, a unei sume de bani sau a altor foloase;

– acceptarea de promisiuni fãcute în scopul mentionat de cãtre persoana interesatã;

– acceptarea de daruri, oferite în vederea realizãrii aceleiasi finalitãti de persoana interesatã.

Toate aceste modalitãti sunt alternative.

Datoritã interdependentei care existã între aceste continuturi alternative ale infractiunii, faptele prin care se concretizeazã douã sau chiar toate actiunile (pretinderea, primirea, acceptarea) sãvârsite de aceeasi persoanã, chiar la intervale de timp diferite, reprezintã în ansamblu, o unitate infractionalã naturalã.

Astfel, prezintã relevantã penalã nu numai activitatea de pretindere a foloaselor, de acceptare a promisiunilor prin care infractiunea de trafic de influentã se poate socoti realizatã ci si activitatea ulterioarã de primire efectivã a foloaselor pretinse sau promise deoarece toate împreunã alcãtuiesc o unitate infractionalã naturalã.

In textul art. 257 C.p., dupã expresia "alte foloase" nu a fost necesar sã se adauge cuvintele "care nu i se cuvin", asa cum este prevãzut în art. 254 C.p. sau cuvântul "necuvenite" ca în textul art. 256 C.p., deoarece în cazul infractiunii de trafic de influentã folosul este întotdeauna necuvenit, nefiind de conceput ca unei persoane particulare sã i se cuvinã o retributie legalã pentru interventia sa, realã sau presupusã, pe lângã un functionar sau alt salariat în scopul ca acesta sã facã, sau sã nu facã un act ce intrã în atributiile sale de serviciu.

Pentru existenta infractiunii nu intereseazã dacã interventia pe lângã un functionar sau alt salariat s-a produs sau nu, nici dacã prin interventia realã sau presupusã se urmãreste determinarea unei actiuni licite – de exemplu, efectuarea corectã de cãtre un functionar sau alt salariat a unei actiuni ce intrã în atributiile sale de serviciu – sau ilicite – de exemplu, efectuarea incorectã a actului – ori determinarea unei infractiuni ilicite – de exemplu, neîndeplinirea unei îndatoriri de serviciu.

Prin incriminarea faptei de trafic de influentã s-a urmãrit combaterea scopului urmãrit de infractor nu sub aspectul rezultatului ci sub aspectul modului în care se face traficarea de influentã. Influenta realã sau presupusã este studiatã ca un mod de sãvârsire a actiunii de traficare.

Totusi, la individualizarea pedepsei se va tine seama de faptul cã interventia s-a exercitat asupra functionarului sau altui salariat precum si de faptul dacã infractorul a urmãrit realizarea unei actiuni sau inactiuni licite ori ilicite.

A primi bani sau alte foloase înseamnã preluarea de cãtre fãptuitor a unei sume de bani, a unui bun, iar a pretinde bani sau alte foloase înseamnã formularea de cãtre fãptuitor, în mod expres sau tacit, a cererii de a i se da o sumã de bani, un bun sau alte foloase.

Deci, initiativa comiterii infractiunii poate porni de la fãptuitor atunci cãnd el pretinde bani sau alte foloase de la persoana care are un interes si vrea sã cumpere favoarea unui functionar sau alt salariat precum si în cazul în care fãptuitorul primeste banii sau foloasele oferite de cel interesat ori acceptã promisiunile sau darurile fãcute de acesta. Astfel, fapta de a fi pretins, care apartine fãptuitorului este suficientã pentru existenta infractiunii. In cazul în care initiativa apartine tertului interesat, materializatã prin oferirea sau promisiunea de bani sau alte foloase, nu este suficientã oferta sau promisiunea acestuia ci este necesarã si primirea banilor sau a foloaselor oferite sau acceptarea promisiunii sau a darurilor, de cãtre traficantul de influentã.

Aceastã distinctie este logicã si juridicã deoarece prima conditie într-o infractiune este de a se fi trecut la acte de executie; ori din moment ce traficantul cere sau insistã sã i se promitã, intrã deja în domeniul actelor de executie, deci rezultã cã infractiunea existã. Din contrã, atunci când i se oferã sau i se promite traficantului fãrã ca acesta sã fi cerut, nu suntem în domeniul actelor de executie decât în clipa în care se presteazã ceea ce s-a oferit sau promis. In practica judiciarã s-a decis cã existã trafic de influentã si atunci cãnd fãptuitorul a pretins o sumã de bani cu imprumut, pentru a interveni pe lângã un functionar ca sã rezolve cererea solicitantului.

Tot în practica judiciarã s-a decis cã în situatia în care traficul de influentã s-a sãvârsit prin pretinderea unei sume de bani cât si prin primirea ulterioarã a sumei pretinse, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 41 C.p. referitoare la infractiunea continuatã 1 .

De exemplu, prin Sentinta penalã nr. 233/1 iunie 1970 Trib. Jud. Bihor a condamnat pe inculpatul C.T. la 1 an si 6 luni închisoare pentru infractiunea de trafic de influentã prevãzutã în art. 257 C.p., înlãturând aplicarea art. 41 alin. 2 si art. 34 C.p.

In sarcina inculpatului, instanta a retinut, cã s-a oferit sã-i obtinã lui M.A. un ordin de repartizare pentru locuinta acestuia prin intermediul unui prieten al sãu, anume C, care lucra la S.G.L. Oradea. In acest scop, inculpatul a pretins lui M.A. suma de 1500 lei, iar la 22 august 1969 o altã sumã de 800 lei, restul sumei în valoare de 200 lei namaifiind plãtit deoarece M.A. s-a convins cã inculpatul nu-i mai poate obtine ordinul de repartizare.

Instanta a considerat cã infractiunea de trafic de influentã s-a consumat prin pretinderea sumei de 1500 lei, iar efectuarea plãtilor ulterior nu ar avea relevantã si în consecintã fapta sãvârsitã nu are caracter de continuitate în sensul dispozitiilor art. 41 alin. 2 C.p..

Prin recursul declarat de Procuratura Judeteanã Bihor se sustine cã prima instantã a gresit înlãturând aplicarea dispozitiilor art. 41 alin. 2, art. 42 si 34 C.p. deoarece inculpatul a sãvârsit o infractiune continuatã. Recursul este întemeiat însã, nu pentru motivele invocate. Astfel, art. 257 C.p. prevede modalitãti diferite de sãvârsire a infractiunii de trafic de influentã si anume, primirea sau pretinderea de bani sau foloase ori acceptarea de promisiuni sau de daruri. Prin sãvârsirea oricãrei dintre aceste trei fapte, în vederea determinãrii unui functionar sã facã sau sã nu facã un act ce intrã în atributiile sale, se realizeazã trãsãturile caracteristice ale infractiunii de trafic de influentã.

In spetã, inculpatul a sãvârsit infractiunea imputatã nu numai prin pretinderea unor sume de bani ci si prin primirea acestora, deci faptele sale întrunesc trãsãturile a douã din cele trei modalitãti prevãzute de textul citat. Astfel, inculpatul a sãvârsit fapta atât prin pretinderea sumei de 1500 lei de la M.A. cât si prin primirea banilor, neputându-se sustine cã, întrucât ne aflãm în prezenta a douã modalitãti de comitere a infractiunii, s-a sãvârsit o infractiune continuatã sau complexã în sensul dispozitiilor art. 41 C.p. ori un concurs de infractiuni. In spetã, întrucât a sãvârsit fapta care constitue douã dintre modalitatile mentionate, iar acestea se referã la aceeasi sumã de bani, predatã în vederea realizãrii aceluiasi scop, s-a comis o singurã infractiune de trafic de influentã al cãrei continut s-a realizat nu numai prin pretinderea dar si prin primirea sumei pretinse.

Fapta, în oricare din modalitãtile prevãzute de lege, poate fi sãvârsitã direct, adicã nemijlocit, de cãtre fãptuitor, sau indirect, adicã printr-o persoanã intermediarã.

Prin acest element introdus de legiuitor s-a urmãrit realizarea unei legãturi între trafic si influentã. De aceea, legiuitorul prin text a prevãzut faptul cã darurile sau foloasele sã fie pretinse sau primite în numele celui ce va uza de influenta sa. Dacã persoana care cumpãrã influenta este cea care recurge la serviciile unui intermediar, acest intermediar nu rãspunde penal, dupã cum nu rãspunde nici persoana în numele cãruia actioneazã.

Persoana intermediarã nu poate rãspunde penal în calitate de complice în momentul în care autorul a pretins un anumit folos, pentru a determina un functionar sã facã un act, ce intrã în atributiile sale de serviciu, iar persoana intermediarã primeste ea folosul în locul autorului, fiind angajatã în acest fel la realizarea uneia dintre continuturile alternative ale infractiunii.

Astfel, în practica instantelor noastre judecãtoresti printr-o hotãrâre penalã datã de prima instantã au fost condamnati pentru infractiunea de trafic de influentã inculpatii T.G. si M.I., primul în calitate de autor al infractiunii iar cel de-al doilea în calitate de complice.

In sarcina autorului s-au retinut sãvârsirea a douã modalitãti de realizare a elementului material al infractiunii de trafic de influentã si anume: pretinderea de bani sau alte foloase precum si acceptarea de promisiuni, de daruri de la o persoanã care avea calitatea de pârât într-un proces de stabilire a paternitãtii. In spetã, inculpatul T.G. i-a promis acestei terte persoane cã va interveni la institutul de medicinã legalã "Dr. Mina Minovici" prin intermediul unei cunostinte în vederea obtinerii unei expertize ale cãrei concluzii sã-i fie favorabile pârâtului. In acest scop i-a cerut pârâtului suma de 5000 lei.

In sarcina inculpatului M.I. s-a retinut faptul cã fiind încunostiintat de cãtre T.G. asupra situatiei a consimtit sã-l ajute, în care scop s-a întâlnit cu pârâtul de la care a primit suma de 5000 lei din care a retinut pentru sine 2000 lei. Expertiza medico-legalã a fost fãcutã corect, astfel, pârâtul fiind declarat de cãtre prima instantã tatãl copilului. Inculpatul T.G. îl sfãtuieste pe pârât sã facã recurs si sã cearã acceptarea de cãtre instantã a unei expertize pretinzând totodatã si o nouã sumã de 2000 lei. Inculpatul M.I. aflând despre aceastã situatie se deplaseazã la domiciliul pârâtului unde obtine suma de 2000 lei, pe care însã îi retine pentru sine.

Impotriva acestei sentinte au declarat recurs Procuratura Judeteanã si cei doi inculpati.

Retinem cã, în cazul inculpatului T.G., hotãrârea primei instante a fost corectã, deoarece infractiunea de trafic de influentã este o infractiune cu continuturi alternative, ea realizându-se prin primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori prin acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, în vederea determinarii unui functionar – pe lângã care subiectul are influentã ori lasã sã se înteleagã cã are influentã – sã facã ori sã nu facã un act ce intrã în atributiile sale de serviciu.

Am reluat continutul infractiunii de trafic de influentã, deoarece în spetã inculpatul T.G. a sãvârsit infractiunea chiar din momentul pretinderii banilor, actiune urmatã apoi de primirea indirectã a acestora prin intermediul coinculpatului M.I.

Un alt argument, în sustinerea acestei hotãrâri, ar fi si acela cã indiferent care ar fi faptele prin care se concretizeazã douã sau chiar toate formele de executare a elementului material al infractiunii, sãvârsite chiar la intervale de timp diferite, dar în cadrul aleeasi rezolutii infractionale, reprezintã în ansamblul lor acte de executare a infractiunii.

Ca urmare, în spetã, actele de cooperare ale inculpatului M.I. la realizarea primirii banilor, nu reprezintã o infractiune corelativã autonomã de tãinuire, ci un act de participare, cãci la data sãvârsirii lor infractiunea de trafic de influentã nu se epuizase, asa cum gresit se sustine prin motivul de recurs invocat de inculpatul M.I.

Faptele inculpatului M.I., care actionând în calitate de intermediar a efectuat activitãtile materiale de luare si transmitere a banilor, nu constitue însã nici acte de executare ale infractiunii de trafic de influentã, deci de coautorat – dupã cum se afirmã în recursul procuraturii – ci doar un ajutor dat coinculpatului. Aceste acte materiale sub aspectul caracterizarii lor juridice au valoarea unor acte de participatie secundare, de complicitate.

Aceastã motivare se sustine si pe faptul cã potrivit art. 257 C.p., autor sau coautor al infractiunii poate fi numai o persoanã care are influentã sau lasã sã se înteleagã cã are influentã asupra unui functionar. Ori inculpatul M.I., niciodatã nu s-a prevalat de o asemenea influentã spre a putea sãvârsi în calitate de autor acestã infractiune.

Cu privire la ultima faptã sãvârsitã de inculpatul M.I., aceea de luare a celor 2000 lei de la pãrât, atât Procuratra cât si inculpatul au sustinut corect în recurs cã aceastã faptã nu constitue complicitate la infractiunea de trafic de influentã, ci la infractiunea de înselãciune.

Aceastã hotãrâre este motivatã prin probele aduse în instantã, de unde reiese cã inculpatul M.I. aflând despre întelegerea intervenitã între pãrât si inculpatul T.G., a mers din proprie initiativã la domiciliul pârâtului unde prin inducere în eroare
l-a determinat pe acesta sã-i remitã suma de 2000 lei. In ceea ce priveste suma arãtatã, retinem cã inculpatul M.I. a desfãsurat o activitate autonomã atât din punct de vedere obiectiv cât si subiectiv, nelegatã de infractiunea de trafic de influentã.1

Pentru existenta infractiunii de trafic de influentã nu este necesar ca inculpatul sã indice nominal functionarul pe lângã care pretinde cã ar avea trecere, dacã din continutul celor afirmate de el se desprinde competenta acelui functionar de a dispune în legãturã cu actul referitor la care se face traficul de influentã.2

Practica judiciarã, printr-o decizie a Tribunalului Suprem a considerat cã fapta unei persoane care – prevalându-se de împrejurarea cã era încadratã în muncã la un trust de constructii pe lângã care functiona o scoalã profesionalã – prin afirmatiile sale a creat mai multor persoane convingerea cã are influentã pe lângã membrii comisiei de examinare si le va asigura promovarea copiilor la examenul de admitere, în schimbul unor sume de bani, constitue infractiunea de trafic de influentã, chiar dacã ea nu a precizat numele persoanelor pe lângã care îsi va exercita influenta, deoarece pentru existenta acestei infractiuni nu sunt necesare asemenea percizãri, în spetã fiind suficientã numai referirea la persoana presedintelui si a membrilor comisiei.3

Intr-o altã cauzã, instanta supremã a decis cã fapta inculpatului de a fi pretins cã anumite persoane, cunoscute de el, pot face sã se reducã de cãtre instanta judecatoreascã competentã, suma de bani pe care cineva a fost obligat sã o plãteascã în baza Legii 18/1968 si de a fi obtinut astfel, de la aceasta un folos material, constitue infractiunea de trafic de influentã, deoarece, pentru existenta
infractiunii sus mentionate, nu este necesar ca inculpatul sã indice nominal functionarul pe lângã care pretinde cã are trecere, dacã din continutul celor afirmate de el se desprinde competenta acelui functionar de a dispune în legãturã cu actul referitor la care se traficã influenta.1

Jurisprudenta strãinã a îmbrãtisat acelasi punct de vedere, stabilind cã pentru existenta infractiunii de trafic de influentã, nu este obligatoriu ca persoana pe lângã care se va interveni sã fie explicit arãtatã, ci este sufucient sã se lase a se întelege, fãrã dificultate care ar fi aceastã persoanã. 2

Mai mult, poate exista trafic de influentã nu numai când infractorul nu a nominalizat persoana pe lângã care are influentã realã sau presupusã, dar si atunci când atribuie functionarului un nume fictiv. Nu are nici o relevantã dacã fãptuitorul a atribuit sau nu vreun nume functionarului pe lângã care s-a prevalat, cã are trecere sau influentã realã sau presupusã si nici dacã numele atribuit este real sau fictiv.3

Astefel, în spetã, în sarcina inculpatului P.T. având calitatea de executor judecatoresc, s-a adus faptul cã prevalându-se de trecrea si influenta sa realã pe lângã salariatii din justitie, a primit o sumã de bani de la numitul S.S., sub pretext cã trebuie sã cumpere favoarea unui procuror, cu nume oarecare, care cerceta o cauzã penalã în care era implicat numitul S.S..

Uneori, este posibil – mai ales când fapta se sãvârseste prin intermediar – sã nu se precizeze în nici un mod, nici mãcar indirect, persoana functionarului pe lângã care urmeazã a se face interventia.

In legaturã cu acestã posibilitate, în literatura de specialitate, s-a spus cã: "dacã, în momentul în care se pretinde sau se primesc darurile pentru a interveni, nu se precizeazã, nici în mod indirect cel putin, persoana functionarului pe lângã care se va interveni, atunci delictul rãmâne în stare de tentativã, momentul consumãrii deplasându-se pânã în momentul când interventia a avut loc si când în mod implicit se determinã si persoana functionarului."

Acest punct de vedere este însã discutabil. Conform art. 20 C.p., tentativa constã în punerea în executare a hotãrârii de a sãvârsi infractiunea, executare care a fost însã întreruptã sau nu si-a produs efectul. In cazul mai sus arãtat nu existã însã nici una din aceste situatii.

Fiind de esenta traficului de influentã ca subiectul sã aibã influentã sau sã lase sã se creadã cã are influentã asupra unui functionar competent sã efectueze sau sã nu efectueze actul dorit, rezultã cã, dacã nu s-a precizat mãcar indirect care este functionarul vizat, nu poate fi vorba nici de tentativã la infractiunea de trafic de influentã.

Inr-adevar, chiar si în cazul tentativei la aceastã infractiune trebuie sã fie îndeplinitã conditia prevalãrii de influentã, ori aceastã prevalare trebuie sã vizeze neapãrat un functionar determinat sau cel putin determinabil. Tentativa, dupã cum se stie, este o formã imperfectã a infractiunii consumate, dar imperfectiunea nu derivã din neîndeplinirea în concret a unei conditii esentiale prevãzute în textul de incriminare, ci din întreruperea actiunii sau din rãmânerea ei fãrã efect; nici una din aceste situatii nu se intâlneste în ipoteza supusã examinãrii.

In concluzie, dacã autorul a pretins sau a primit foloase neindicând functionarul pe lângã care va interveni, sau cel putin autoritatea, serviciul ori actul în vederea cãruia va uza de influenta sa, nu ne aflãm în sfera traficului de influentã, nici mãcãr în faza tentativei, nefiind îndeplinitã conditia prevalãrii de influentã realã sau presupusã pe lângã un functionar. Aceasta nu înseamnã, desigur, cã fapta iese întotdeauna din sfera ilicitului penal; ea poate fi retinutã ca înselãciune în dauna avutului personal, atunci când sunt întrunite si celelalte elemente specifice.

Pentru existenta infractiunii este necesar ca fãptuitorul sã aibã sau sã lase sã se creadã cã are influentã asupra unui functionar. A avea influentã asupra unui functionar înseamnã a avea trecere, a se bucura în mod real de încrederea acelui functionar, a fi intr-adevar în raporturi bune cu acesta.

Fãptuitorul lasã sã se înteleagã cã are influentã asupra unui functionar atunci când, fãrã a avea trecere pe lângã acel functionar, creazã persoanei falsa credintã cã s-ar bucura de acestã trecere.

Deasemenea, aceastã expresie vizeazã si situatia în care autorul nu dezminte afirmatiile altora sau credinta celui interesat cu privire la influentã – în realitate inexistentã – pe care el ar avea-o asupra unui functionar sau alt salariat. In situatiile de acest fel, când fãptuitorul lasã sã se creadã cã are influentã, desi nu are, este vorba si de o inducere în eroare, de o înselãciune pe care însã traficul de influentã o absoarbe în continutul sãu, întrucât prin incriminare s-a urmãrit cu precãdere ocrotirea prestigiului organizatiilor publice si al functionarilor sau altor salariati, care asigurã desfãsurarea activitãtii acestora.

Tribunalul Suprem a statuat în acest sens, cã fapta unei inculpate de a se fi prevalat de o influentã presupusã asupra procurorului sef, dar pe care în realitate nu o avea, primind 4000 lei pentru interventia ce o va face pe lângã acesta, constitue numai infractiunea de trafic de influentã, desi cuprinde si elementele înselãciunii.1

Prevalându-se de o influentã realã sau presupusã asupra functionarului, fãptuitorul trebuie sã promitã cã va interveni la acel functionar pentru ca acesta sã facã sau sã nu facã un act ce intrã în atributiile sale de serviciu. Prin urmare, actul pentru care se promite interventia trebuie sã fie un act ce intrã în atributiile de serviciu ale functionarului. Mergând cu rationamentul mai departe putem spune cã pentru existenta infractiunii de trafic de influentã este necesar ca organul sau organizatia din care face parte functionarul asupra cãruia autorul pretinde cã are influentã, sã fie competent a efectua actul în vederea cãruia se traficã influenta.1

Practica judiciarã s-a pronuntat în acest sens. Astfel, s-a decis cã nu constitue trafic de influentã fapta unei persoane de a fi primit o sumã de bani pentru a determina organele de procuraturã si de politie la care avea persoana sa obligat sã intervinã, prevalându-se de o presupusã influentã, pentru cã nu erau competente sã punã în executare hotãrârea judecãtoreascã respectivã (care, de altfel nici nu era definitivã) astfel cã, nefiind îndeplinitã cerinta esentialã mentionatã, recalificarea faptei din trafic de influentã în înselãciune, s-a impus ca fiind singura solutie legalã.2

In altã spetã, s-a statuat cã fapta inculpatului de a fi pretins si primit de la o persoanã suma de 2100 lei, pentru ca printr-un prieten al sãu de la politie, care lucreazã la evidenta populatiei, sã-i obtinã stabilirea domiciuliului în orasul Brasov, constitue infractiunea de trafic de influentã, deoarece chiar dacã la înfaptuirea actului dorit de acea persoanã concurau si alte organe, este de necontestat cã si politia avea, potrivit legii, atributii în legaturã cu stabilirea domiciliului. 3

Dacã nu se poate concepe cã un functionar care nu este competent sã efectueze actul solicitat, sã sãvârseascã infractiunea de trafic de influentã, nu putem spune cã functionarul care nu are în exclusivitate atributia de a îndeplini acel act, adicã are numai anumite sarcini concrete de executie în legaturã cu efectuarea actului, alãturi de alt functionar, nu poate sãvârsi infractiunea.

Astfel, de exemplu, printr-o decizie a Tribunalului Judetean Neamt, s-a hotãrât cã se face nevinovat de sãvârsirea infractiunii de trafic de influentã inculpatul care a solicitat si obtinut de la mai multe persoane, diferite sume de bani, promitându-le cã prin intermediul cunostintelor sale din cadrul Consiliului Popular – un functionar din cadrul Serviciului de evidentã a fondului locativ si secretarul Comitetului Executiv al Consiliului Popular – le va înlesni repartizarea unor locuinte. Desi, conform prevederilor Legii nr.5/1973, decizia cu privire la atribuirea unei suprafete locative se ia, în principal, de Consiliul oamenilor muncii, din fiecare unitate, existã totusi situatii (cazul suprafetelor locative disponibile) în care o asemenea decizie este luatã de Comitetul Executiv al Consiliului Popular. Ori – motiveazã Tribunalul Judetean – cum în situatiile de acest fel decizia se adoptã pe baza documentatiei si a altor lucrãri întocmite de functionarii Consiliului Popular, este incontestabil cã un functionar la serviciul de evidentã a spatiului locativ si cu atât mai mult secretarul Comitetului Executiv al Consiliului Popular au posibilitatea sã contribuie, prin formularea de propuneri cãtre Comitetul Executiv la satisfacerea cererii de repartizare a unei suprafete locative. 4

In legãturã cu conditia examinatã, Tribunalul Suprem a decis cã pentru existenta infractiunii de trafic de influentã este necesar nu numai ca influenta de care se prevaleazã subiectul activ sã se refere la un act ce intrã în atributiile de serviciu ale functionarului ci si ca persoana careia i se promite interventia sã aibã un interes real – legitim sau nelegitim în legãturã cu acel act, dacã acest interes nu existã sau este imaginar, fapta nu se poate încadra în dispozitiile art. 257 C.p. – întrucât lipseste obiectul interventiei implicat în sãvârsirea traficului de influentã, dar poate constitui fie infractiunea de înselãciune, fie aceea de santaj, în functie de manoperele folosite de autor în scopul obtinerii folosului material injust.1

In speta în care s-a pronuntat aceastã solutie de principiu, este vorba de o inculpatã – condamnatã pentru trafic de influentã – care s-a prezentat la un medic ginecolog si informându-l cã împotriva lui sunt mai multe declaratii la politie din care rezultã cã a efectuat întreruperi de sarcinã, i-a pretins o sumã de bani, spre a interveni pe lângã sotul ei pentru a nu porni cercetarile împotriva lui.

Tribunalul suprem admitând recursul declarat de inculpatã, a casat sentinta de condamnare, pentru motivul cã prima instantã neavând rol activ, nu a solicitat relatii de la organele de politie, în sensul cã împotriva medicului au existat, într-adevãr, la data sãvârsirii faptei, reclamatii, denunturi sau eventual o altã sesizare, deoarece, numai în caz afirmativ – existând un interes real pentru efectuarea actului în vederea cãruia se solicita interventia – fapta inculpatei ar putea fi încadratã în art. 257 C.p. si nu în alt text al legii penale.

Referitor la aceeasi conditie se pune si problema dacã pentru a exista trafic de influentã este necesar ca actul de serviciu a cãrui efectuare se urmãreste prin interventia promisã sã fie un act ilicit sau el poate fi si un act licit.

In aceastã problemã s-au sustinut douã opinii:

– prima opinie sustinutã de unii autori sub influenta Codului penal din 1864 aratã cã trebuie sã facã deosebire între interventia care are ca scop un act legal si drept, când nu se aduce o atingere bunului mers al treburilor publice si fapta iese din preocupãrile legiuitorului si interventia care tinde la un act nelegitim abuziv si prejudiciabil, când suntem în plin trafic de influentã.

In vederea sustinerii acestei opinii, profesorul Vintilã Dongoroz pune întrebarea: "Cum putem distinge traficul de influentã de mandatul plãtit, când este vorba de acte perfect legale?"

In conceptia domniei sale, proportia în care se întâlneste ideea de mandat cu ideea de influentã este o chestiune de fapt, aceastã proportie stabilindu-se dupã mai multe criterii. Aceastã chestiune de fapt nefiind în afara legii, va trebui sã fie supusã legii, conceptul continut de însãsi legea care urmeazã a se aplica stãrii de fapt fiind limitat si determinat de un anumit scop urmãrit de legiuitor. Astfel, nimic nu este mai natural ca atunci când urmãrim un scop sã ne adresãm celui ce ne oferã mai multe garantii cã actul dorit, va fi îndeplinit cât mai perfect. De aceea, noi socotim cã o singurã alternativã este posibilã, ori actul este legitim si just, ori el este nelegitim, arbitrar si prejudiciabil altora si atunci suntem în plin trafic de influentã.

A cunoaste când un act are unul sau altul din aceste caractere, adicã actul este legitim sau nelegitim, este o operatiune care nu comportã decât un examen al actului în raport cu regulile si formele inerente naturii sale, tinând seama de conditiile si de legitimitatea sa si de posibilitatea de a fi putut sã fie obtinut fãrã ajutorul unei interventii.

Ori de câte ori un act nu ar fi fost în mod absolut posibil sau nu ar fi fost posibil, în aceleasi conditii fãrã sprijinul interventiei vom avea cazul tipic al actului nelegitim.

– a doua opinie în legãturã cu caracterul licit sau ilicit al actului ce trebuie sã fie îndeplinit de cãtre functionar s-a afirmat expres cu ocazia dezbaterilor parlamentare prilejuite de discutarea proiectului Codului penal din 1936 când s-a cerut admiterea unui amendament prin care se propunea suprimarea din textul art. 252 a cuvintelor "nedrept sau ilegal", ministrul justitiei de atunci a precizat: "… la traficul de influentã nu se face distinctie dacã actul a fost ilicit sau licit. Se pedepseste interventia fãcutã si când actul care se cere este ilicit si când este licit …".1

Codul penal în vigoare, nefãcând nici el vreo mentiune cu privire la caracterul nelegal al actului de serviciu urmãrit prin intervenitia solicitatã, rezultã cã acest act poate fi nu numai legal ci si nelegal. In conceptia legiuitorului, obiectul interventiei – licit sau ilicit – este relevant pentru caracterizarea juridicã a faptei ca trafic de influentã, pericolul social al acesteia nu derivã din caracterul actului pentru care urmeazã a se interveni care poate fi si licit, ci din mijlocul întrebuintat de fãptuitor, prevalarea de o influentã realã sau presupusã, care sã prejudicieze prestigiul functionarilor si organizatiilor în care lucreazã.

Acest ultim punct de vedere – traficul de influentã existã chiar când se influenteazã efectuarea unui act licit sau ilicit – a fost sustinut de literatura juridicã si de practica judiciarã în materie sub imperiul codurilor din 1936 si 1969 în mod constant. 2

O ultimã conditie de existentã a infractiunii este aceea cã actiunea care constituie element material al infractiunii sã fie realizatã mai înainte ca functionarul pe lângã care s-a promis cã va interveni sã fie îndeplinit actul ce intrã în atributiile sale de serviciu sau cel mai târziu în timpul îndeplinirii acestuia.

Aceastã conditie rezultã din însãsi prevederile art. 257 C.p. potrivit cãrora scopul urmãrit prin traficarea influentei este acela de a-l determina pe functionar sã facã ori sã nu facã un act ce intrã pe atributiile sale de serviciu. Acesta fiind scopul infractiunii, în mod necesar pretinderea sau primirea foloaselor ori acceptarea de promisiuni, de daruri, trebuie sã preceadã efectuarea actului, nefiind de concept cã pretinderea sau tratativele dintre cumpãrãtorul si traficantul de influentã, a fost deja realizat.

Astfel, în practica judiciarã s-a arãtat, pe bunã dreptate, cã primirea unor avantaje posterioare reprezintã – atunci când acestea sunt dobândite de cãtre functionar – o infractiune cu un pericol social redus si anume primirea de foloase necuvenite, iar când sunt dobândite de un tert intervenient, fapta acestuia nu constitue în conceptia legiuitorului, nici un fel de infractiune, stiind deja cã intermediarul care este solicitat pentru serviciile sale de cãtre cumpãrãtorul de influentã nu rãspunde penal, dupã cum nu rãspunde nici persoana în numele cãreia actioneazã. 1

Dacã fãptuitorul pretinde sau primeste foloasele dupã ce functionarul a îndeplinit actul, fapta nu constitue infractiune de trafic de influentã ci, eventual, infractiunea de înselãciune.

Existã infractiunea de trafic de influentã si în cazul în care influenta pe care o are si de care se prevaleazã fãptuitorul nu este realã, fiind suficient ca acesta sã lase sã se creadã cã are o asemenea influentã.

Astfel, intr-o spetã din practica judiciarã s-a retinut cã din probele depuse la dosar, a rezultat faptul cã inculpatul a afirmat fatã de martorã, cã el cunoaste pe seful serviciului personal si poate înlesni înscrierea ei la un curs de tehnicieni normatori, în care scop a pretins si a primit o sumã de bani pentru a cumpãra tigãri strãine, pe care sã le dea functionarului care avea printre atributiile de serviciu si sarcina de a face astfel de înscriei, pentru cursurile de perfectionare ce urmau sã se deschidã, fiind asadar întrunite conditiile existentei infractiunii de trafic de influentã si ale infractiunii de înselãciune. 2

Deasemenea, tot din partea judiciarã s-a retinut faptul cã nu se poate retine infractiunea de trafic de influentã prevãzutã de art. 257 C.p. atunci cãnd inculpatul a pretins banii sau foloasele materiale, dupã ce functionarul pe lângã care a fãcut interventia si-a îndeplinit actul functional ce intrã în atributiile sale de serviciu. Câtã vreme pretinderea nu a avut loc anterior sau concomitent cu interventia, elementele constitutive de trafic de influentã nu sunt întrunite. 3

Tot privitor la aceastã problemã, în practica judiciarã s-a hotãrât cã fapta aceluia care primeste o sumã de bani de la o persoanã pentru a interveni în vederea obtinerii transferului acesteia într-o altã localitate, constitue infractiunea de trafic de influentã nu aceea de înselãciune – chiar dacã atunci când a promis aceastã interventie nu a pomenit numele salariatului la care va face interventia si indiferent dacã transferul solicitat a fost sau nu obtinut. 4

Tot din practicã s-a retinut faptul cã infractiunea de trafic de influentã se consumã în momentul în care infractorul, prevalându-se de influenta presupusã sau realã pe care o are pe lângã un functionar, pretinde bani sau alte valori pentru a-l determina sã efectueze un act indiferent dacã ulterior a intervenit sau nu în acest sens.

Astfel, inculpatul S.V. primeste de la D.A. prin mijlocirea si sprijinul lui M.S. suma de 10.000 lei lãsând sã se înteleagã cã va interveni pe lângã completul de judecatã de la Tribunalul Judetean Bihor, spre a da o solutie favorabilã în cauza privind pe D.S., fratele lui D.A.

Din probele administrate rezultã faptul cã inculpatul S.V. a afirmat în fata lui M.S. cã desi situatia lui D.S. este gravã el va putea sã intervinã în vederea schimbãrii încadrãrii juridice sau a aplicãrii unei pedepse mai mici.

Inculpatul S.V. prin faptele sãvârsite întruneste elementele constitutive ale infractiunii de trafic de influentã deoarece el a pretins si a primit suma de 10.000 lei lãsând sã se creadã cã are influentã asupra completului de judecatã, pentru a-l determina sã aplice inculpatului D.S., a cãrui proces era în curs de judecatã, o pedeapsã mai micã.

Solutionarea cauzei luând sfârsit, fãrã ca hotãrârea judecãtoreascã definitivã sã fie influentatã, inculpatul S.V. sustine cã datoritã inexistentei influentei pe care a lasat sã se creadã cã o are asupra completului de judecatã, fapta sa ar putea fi socotitã cel mult ca o tentativã la infractiunea de trafic de influentã. Aceastã afirmatie este neîntemeiatã pentru cã din probele adunate în spetã, infractiunea de trafic de influentã a fost consumatã în momentul când inculpatul S.V. a sustinut faptul cã are influentã asupra completului de judecatã, putând prin aceastã influentã sã obtinã o solutie mai favorabilã inculpatului D.S.1

Când actul functional s-a îndeplinit fãrã a se fi fãcut interventie si totusi se pretind bani sau alte foloase, fapta poate îmbrãca caracterul unei înselãciuni.

In consecintã, rezumând toate afirmatiile fãcute pânã acum, putem spune cã prevalându-se de o influentã realã sau presupusã asupra functionarului, fãptuitorul trebuie sã promitã cã va interveni la acel functionar pentru ca acesta sã facã un act ce intrã în atributiile sale de serviciu.

Prin urmare, actul pentru care se promite interventia trebuie sã fie un act care intrã în atributiile de serviciu ale functionarului. Dacã nu intrã în atributiile de serviciu ale acestuia, fapta nu întruneste elementele constitutive ale infractiunii de influentã ci pe acelea ale infractiunii de înselãciune. Nu intereseazã dacã intreventia promisã a avut sau nu loc si nici dacã prin interventie s-a urmãrit efectuarea de cãtre un functionar a unui act legal sau a unui act ilegal. Nu intereseazã de asemeni dacã acel act a fost sau nu efectuat; este suficient ca folosul sã fi fost primit sau pretins pentru a-l determina pe functionar în sensul celor dorite de persoana interesatã.

Dacã fãptuitorul face în mod efectiv interventia pentru a-l determina pe functionar la o actiune sau inactiune ilicitã, rãspunderea sa penalã se stabileste atât pentru infractiunea de trafic de influentã cât si pentru instigare la abuz în serviciu, iar dacã fãptuitorul cumpãrã favoarea functionarului rãspunderea sa penalã se stabileste pentru infractiunea de trafic de influentã si pentru infractiunea de dare de mitã.2

II. C2. Urmarea imediată

Pentru existenta laturii obiective este necesar ca actiunea care constituie elementul material sã aibã o anumitã urmare imediatã. In cazul infractiunii de trafic de influentã, realizarea elementului material are ca urmare imediatã crearea unei stãri de pericol pentru bunul mers al activitatii organului de stat în serviciul cãruia se aflã functionarul sau respectiv al salariatului vizat de fãptuitor, starea de pericol decurgând din atingerea adusã prin expunerea reputatiei acestora la neîncredere si suspiciuni.

Deasemenea, urmarea imediatã a infractiunii mai constã si în starea de pericol care se creazã pentru spiritul de loialitate si pentru buna credintã de care trebuie sã dea dovadã orice persoanã în raporturile cu functionarul sau alti salariati. O asemenea stare este de naturã sã submine creditul moral si social de care se bucurã functionarii si salariatii.

Dacã starea de pericol care afecteazã activitatea organizatiilor de stat si publice si prestigiul functionarilor, este consecinta cauzalã a altor factori – cum ar fi lipsa de probitate a acestora, slaba lor pregãtire profesionalã sau incompetenta în serviciu – atunci desigur, existenta infractiunii este exclusã.

II. C3. Legătura de cauzalitate

Pentru întregirea laturii obiective a infractiunii este necesar sã existe o legãturã de cauzalitate între activitatea prin care s-a realizat elementul material si urmarea imediatã. Urmarea imediatã constând într-o stare de pericol, legãtura de cauzalitate în scopul infractiunii de trafic de influentã rezultã din însãsi materialitatea activitãtii desfãsuratã de fãptuitor.

Acest raport de la cauzã la efect existã independent de împrejurarea cã functionarul sau alt salariat a stiut sau nu cã demnitatea si prestigiul sãu social au fãcut obiectul unei mediatiuni ilicite.

II. D Latura subiectivă

Traficul de influentã include în latura sa subiectivã vinovãtia fãptuitorului sub forma intentiei directe. Aceasta înseamnã cã fãptuitorul îsi dã seama si vrea sã trafice influenta sa realã sau presupusã asupra unui functionar, prevãzând si dorind urmarea faptei, adicã starea de pericol referitoare la buna desfãsurare a activitãtii de serviciu. Latura subiectivã include si scopul determinãrii functionarului sã facã sau sã nu facã un act ce intrã în atributiile sale de serviciu. Nu este necesar ca acest scop sã fie efectiv realizat, fiind suficient ca faptuitorul sã-l fi urmãrit sau acceptat în momentul primirii sau pretinderii folosului sau în momentul acceptãrii promisiunii sau a darului.1

In legãturã cu forma intentiei cu care se sãvârseste infractiunea de trafic de influentã, literatura juridicã a mai consemnat si alte opinii.

Astfel, potrivit unei prime opinii traficul de influentã se sãvârseste cu intentie directã sau indirectã. Fãptuitorul are prezentarea faptului cã, prevalându-se de influenta pe care ar avea-o asupra unui functionar sau asupra altui salariat si primind sau pretinzând foloase ori acceptând promisiuni în orice mod, face sã se nascã îndoieli în privinta reputatiei si onestitãtii functionarului (în cazul intentiei directe) sau acceptã (în cazul intentiei indirecte) producerea unor asemenea consecinte.1

Prima opinie în care se considerã cã pentru realizarea laturii subiective a traficului de influentã, intentia directã nu este suficientã, fiind necesarã o intentie calificatã, caracterizatã printr-un scop – acela al determinãrii functionarului sã facã sau sã nu facã un act ce intrã în cadrul atributiilor sale de serviciu – o considerãm singura exactã.

La traficul de influentã factorul volitiv al vinovãtiei constã în vointa de a sãvârsi oricare din actiunile ce realizeazã elementul material al infractiunii, adicã vointa de a pretinde ori primi bani ori alte foloase sau de a accepta promisiuni sau daruri pentru a determina un functionar sau alt salariat sã facã ori sã nu facã un act ce intrã în sfera competentei sale.

Actul de vointã, sub impulsul cãruia este sãvârsitã fapta, constând în oricare din activitãtile mentionate, este precedat însã de un act de constiintã, de o atitudine a constiinitei fatã de fapta conceputã si rezultatul acesteia.

In cazul traficului de influentã, fãptuitorul – sãvârsind cu vointã actiunea specificã elementului material al infractiunii – stie cã, foloasele care le primeste, le pretinde sau a cãror promisiune o acceptã reprezentând pretul influentei sale reale sau presupuse, asupra unui functionar sau alt salariat, pe care, folosind aceastã influentã, ar urma sã-l determine sã facã sau sã nu facã un act al functiei sale. Actionând în acest fel, fãptuitorul are implicit reprezentarea pericolului creat pentru activitatea organizatiilor de stat si publice, care presupune cu necesitate prestarea serviciului, de cãtre functionari sau alti salariati, la adãpost de orice suspiciuni cu privire la onestitatea lor.

Rezultatul în urma acestei infractiuni, fiind inevitabil, rezultat ce poate fi realizat prin toate actiunile care realizeazã elementul material al traficului de influentâ, rezultâ în mod neîndoielnic cã intentia specificã acestei infractiuni nu poate fi decât intentie directã.

Mai mul decât atât, fãptuitorul realizeazã actiunea în vederea unui scop precis: sã determine pe functionar sã facã ori sã nu facã un act ce intrã în atributiile sale de serviciu, scop care nu lasã nici un dubiu asupra atitudinii sale de constiintã si vointã.

In literatura juridicã s-a fãcut uneori afirmatia cã pentru existenta infractiunii de trafic de influentã este necesar un acord de vointã, conventie ilicitã între cumpãrãtorul si traficantul de influentã. Ideea îsi gãseste originea într-o lucrare mai veche a profesorului V. Dongoroz, în care afirmã cã: "culpabil de delictul de trafic de influentã nu se poate face decât persoana care a incheiat acel pactum scebris, prin care, în schimbul darurilor sau foloaselor primite sau pretinse se obligã a interveni."1

Mai nou în literatura juridicã de datã mai recentã, s-a sustinut cã analiza art. 257 C.p. duce la constatarea unei succesiuni de operatii: prevalarea de trecere – conventie ilicitã, însotitã de remiterea sau promisiunea folosului material; interventia – efectuarea actului functional dintre care numai primele douã sunt necesare pentru existenta infractiunii.

Deasemena, s-a mai afirmat cã "târgul ilicit" are ca obiect interventia inculpatului pe lângã un functionar, ori cã hotãrârea infractionalã a autorului este insuficientã pentru realizarea infractiunii, fiind necesar si acordul celeilalte pãrti.

Acest punct de vedere nu-si gãseste însã confirmarea în toate situatiile cuprinse în prevederile legale. Este usor de observat cã dintre modalitãtile de realizare a infractiunii nu toate se preteazã la incheierea unei conventii, acord, întelegere.

Dacã în cazul primirii de bani sau alte foloase precum si în acela al acceptãrii de promisiuni sau de daruri, are loc într-adevar o conventie ilicitã, în cazul pretinderii de bani sau foloase infractiunea se consumã prin însãsi formularea pretentiei fãrã a fi necesarã si acceptarea ei, deci fãrã încheierea unui acord în sensul celor sustinute mai sus. Ori din moment ce întelegerea ilicitã nu caracterizeazã toate modalitãtile infractiunii, rezultã cã ea nu este de esenta acesteia. 2

II E. Formele infractiunii

Infractiunea de trafic de influentã este o infractiune de actiuni, comisivã si instantanee. In cazul acestei infractiuni legea nu prevede sanctionarea tentativei. Explicatia se gãseste în faptul cã simpla pretindere a unui folos sau simpla acceptare, constituie în esenta sa, un început de executare, deci o tentativã pe care legiuitorul nu numai cã a lasat-o nepedepsitã dar punând-o pe acelasi plan cu primirea efectivã de bani sau alte foloase, a sanctionat-o cu pedeapsa prevãzutã pentru infractiunea consumatã.

Nici în trecut, sub imperiu prevederilor Codului penal din 1936, tentativa la infractiunea de trafic de influentã nu era sanctionatã ca atare, ca formã infractionalã imperfectã. Mai mult, în art. 252 din acest cod, incrimineazã doar fapta aceluia care primeste si fapta aceluia care face sã i se promitã, lui sau altuia vreun folos, dar sau remuneratia pentru interventia sa pe lângã un functionar, pretinderea unor asemenea foloase, în scopul sus mentionat, rãmânând în afara sferei ilicitului penal.

De aceea, fosta Curte de Casatie a fost îndreptãtitã sã decidã cã fapta unei persoane "de a pretinde printr-o scrisoare o suma de bani, pentru a interveni pe lângã o persoanã influentã, la o autoritate, pretentiune care nu a avut nici o urmare din fapta celui solicitat, constituie o tentativã a delictului de trafic de influentã, pe care art. 252 Cod penal nu o pedepseste”. 1

Este evident deci, cã astãzi aceastã faptã constituie infractiune consumatã de trafic de influentã.

In ceea ce priveste consumarea infractiunii, în literatura juridicã s-au exprimat mai multe puncte de vedere. Astfel, unii autori sustin cã pentru consumarea infractiunii este necesarã realizarea unui acord de vointã, a unui pact sau conventii iliciîntre cumpãrãtorul si traficantul de influentã.

Alti autori sustin cã traficul de influentã intrã în categoria infractiunilor cu consumare anticipatã, deoarece simpla pretindere de bani sau foloase si acceptarea de promisiuni sunt suficiente pentru a consuma infractiunea.

In concluzie, infractiunea se consumã în momentul în care fãptuitorul, care are sau lasã sã se creadã cã are influentã asupra unui functionar, pretinde sau primeste bani sau alte foloase ori acceptã promisiunea unor foloase sau daruri, pentru a-l determina pe acel functionar sã facã sau sã nu facã un act ce intrã în atributiile sale de serviciu.

Dupã cum s-a mai arãtat, în ceea ce priveste consumarea infractiunii, nu intereseazã dacã fãptuitorul a fãcut sau nu interventia, dupã cum nu intereseazã dacã a fost sau nu efectuat actul ce intrã în atributiile de serviciu ale acelui functionar. Deasemenea este indiferent, în cazul pretinderii sau acceptarii folosului, dacã pretentia a fost sau nu satisfãcutã ori dacã promisiunea a fost sau nu respectatã. Tribunalul Suprem a statuat astfel: "infractiunea de trafic de influentã se consumã în momentul în care infractorul prevalându-se de influenta presupusã sau realã pe care o are pe lângã un functionar, pretinde bani sau alte valori spre a-l determina sã efectueze un act, indiferent dacã ulterior, a intervenit sau nu în acest sens.2

Existã infractiunea consumatã chiar dacã infractorul, pretinzând sau primind foloasele, ori acceptând promisiunea lor, nu s-a gândit nici un moment sâ intervinã în favoarea cumpãrãtorului de influentã.3

In practica judiciarã s-a decis, în acest sens, cã fapta aceluia care a primit o sumã de bani de la o persoanã, pentru a interveni în vederea obtinerii transferului în altã localitate, constituie infractiunea de trafic de influentã, indiferent dacã transferul solicitat a fost sau nu obtinut. 4

Atât în literatura de specialitate cât si în practica judiciarã se considera cã infractiunea de trafic de influentã nu este susceptibilã, în principiu, de sãvârsirea în formã continuatã, deoarece infractiunea presupunând nu numai rezolutia infractorului ci si acordul unei alte persoane, presupune o nouã rezolutie la fiecare repetare a actului de traficare a influentei, ceea ce înlãturã forma continuatã de sãvârsire. Asa fiind, chiar dacã fãptuitorul si-a fãcut de la început un plan de traficare, prin actiuni repetate, a influentei sale reale sau presupuse asupra unui functionar, de fiecare datã sãvârsind infractiunea de trafic de influentâ, îi vor fi aplicate dispozitiile referitoare la concursul de infractiuni.

Un exemplu în acest sens este dat si de practica judiciarã care a decis cã acela care profitând de împrejurarea cã îl cunoaste pe directorul unei scoli, încaseazã de la persoane diferite sume de bani, sub pretextul cã va interveni pe lângã director pentru primirea în scoalã a copiilor acestor persoane, sãvârseste o unicã infractiune continuatã de trafic de influentã si nu un concurs real de asemenea infractiuni.

In aceastã spetã s-a retinut de cãtre instanta de fond cã inculpatul cunostea pe directorul unei scoli profesionale electrotehnice si profitând de aceastã situatie a încasat sume de bani de la mai multi pãrinti, ce doreau sã-si înscrie copiii la mentionata scoalã, motivând cã acele sume da bani sunt necesare pentru angajarea primirii copiilor la scoalã dându-i în acest scop directorului scolii pentru a le asigura copiilor reusita la examenul de admitere.

Prin recursul înaintat de Procuraturã s-a sustinut faptul cã faptele comise constitue un concurs real si nu o infractiune continuatã. Astfel, prin hotãrârea definitivã a instantei ierarhic superioare s-a motivat cã sustinerea fãcutã de procuraturã este neîntemeiatã deoarece inculpatul profitând de cunostinta cu directorul scolii, a identificat mai multi cetãteni care doreau sã-si înscrie copiii la scoala profesionalã sus mentionatã, asigurându-i cã vor reusi la examenul de admitere, primind în acest sens diferite sume de bani. Rezultã deci, cã fapta a acomis-o în baza aceleiasi rezolutii delictuoase si ca atare, în mod just instanta de fond nu a aplicat regulile concursului de infractiuni. Decizia este sustinutã prin mai multe argumente.

Dupã cum se stie pentru existenta infractiunii continuate se cere ca inculpatul sã încalce aceeasi dispozitie legalã prin mai multe fapte, iar acestea sã se comitã în executarea aceleiasi rezolutii infractionale. 1

Stabilirea hotãrârii infractionale unice este opera judecatorului, chemat sã analizeze toate împrejurãrile din care rezultã cã faptele repetate de inculpat constitue fragmente ale unui complex infractional unic prin rezolutie.

Dificultatile de stabilire a rezolutiei unice rezultã din împrejurarea cã, în desfãsurarea fazei psihice si a celei materiale a infractiuii apar momente în care se poate presupune cã autorul a luat mai multe hotãrâri succesive iar în aceastã situatie se naste problema de a stabili care din aceste hotãrâri este eficientã pentru caracterizarea infractiunii continuate.

In practica judiciarã s-a subliniat în mai multe rânduri caracterul determinat si concret al rezolutiei infractionale unice.

Printr-o decizie de îndrumare Plenul Tribunalului Suprem a îndrumat activitatea instantelor de judecatã de a avea în vedere hotãrârea infractionalã luatã de autor, în momentul în care a avut reprezentarea în concret a activitãtii infractionale în ansamblul ei. 1

Rezolutia infractionalã unicã este asadar, hotãrârea luatã de autor înainte de a trece la executarea actiunii ilicite, actul final al fazei psihice a infractiunii. In momentul luãrii acestei hotãrâri autorul trebuie sã fi avut reprezentarea, în concret, a faptelor sale, astfel spus, în acel moment sã fi cunoscut elemente de fapt care sã facã posibilã începerea executãrii actelor repetate în vederea obtinerii rezultatului dorit. Pentru obtinerea acestui rezultat nu se cere a fi necesarã o altã rezolutie diferitã de cea care a precedat executarea. Datoritã unitatii de rezolutie a infractiunii continuate, pluralitatea de fapte apare ca o modalitate de executare a unei infractiuni unice. In acest sens autorul executã actiunea fragmentat, în actiuni repetate sau în rate.

In timpul executãrii pot apãrea rezolutii care modificã mijloacele sau procedeele de executare, dar chiar si în acest caz, toate actele sunt modalitãti de executare a rezolutiei infractionale initiale.

Aceastã rezolutie infractionalã unicã trebuie sã priveascã o serie de actiuni concret determinate, reprezentând actele distincte de executare a unei activitãti infractionale bine conturate, caracterizând o infractiune unicã.

Situatia este deosebitã în cazul în care autorul se hotãrãste sã sãvârseascã o serie de infractiuni, îsi face planul general al unor activitãti multiple dar similare si asteaptã sau cautã ocaziile în care sã procedeze – de fiecare datã – conform planului conceput.

In primul caz ne gãsim în prezenta unei rezolutii unice privitoare la o activitate determinatã, însã fragmentatã, iar în al doilea caz, în fata unui plan general nedeterminat privind activitãti multiple viitoare, activitãti pentru înfãptuirea cãrora va fi necesarã, de fiecare datã, o rezolutie concretã, determinatã, raportatã la conditiile specifice fiecãrui caz în parte.

In speta adnotatã, inculpatul a luat, incontestabil, o hotãrâre de a profita de pe urma cunostintei ce o avea cu directorul scolii. In urma unei asemenea hotãrâri a cãutat sã cunoascã pe pãrintii a cãror copii se prezentau la examenul de admitere pentru a primi de la ei avantaje ilicite. Dacã o asemenea hotãrâre a fost luatã de la inculpat înainte de a cunoaste pãrintii, înainte de a sti dacã ei vor fi de acord cu propunerile sale, ea nu are valoarea unei hotãrâri concrete si determinate, existând posibilitatea ca printre acesti pãrinti sã fie persoane care sã refuze propunerile sale. Asadar, rezolutia inculpatului are caracterul unui plan general de a sãvârsi o serie de infractiuni de trafic de influentã, pentru fiecare infractiune în parte fiind necesar sã se iveascã un prilej deosebit, o persoanã distinctã care sã-si dea acordul, împrejurãri concrete care nu puteau fi prevãzute în momentul initial si care deci, implicã câte o rezolutie proprie, distinctã pentru fiecare faptã în parte.

In cazul infractiunii de trafic de influentã ca si în cazul altor infractiuni, darea si luarea de mitã, pentru realizarea urmãrii infractiunii, se cere alãturi de activitatea autorului si o activitate proprie a altei persoane.

La traficul de influentã se cere contributia persoanei de la care autorul primeste folosul material. Aceastã persoanã cunoaste caracterul ilegal atât al faptei autorului cât si al faptei sale. Pe lângã avantajul obtinut de autor, la care consimte, ea urmãreste si un avantaj propriu care are tot un caracter ilicit.

La asemenea infractiuni hotãrârea infractionalã a autorului este insuficientã pentru realizarea infractiunii, fiind necesar acordul celeilalte persoane si contributia ei la comiterea infractiunii. Aceasta particularizeazã fiecare faptã si îi dã un caracter de sine stãtãtor, iar totalitatea unor fapte de acest fel departe de a constitui o unicã infractiune continuatã, reptezintã un concurs real de infractiuni.

Aceasta este situatia si în speta solutionatã prin decizia rezumatã mai sus, ceea ce ne face sã nu subscriem la solutia prin care s-a retinut, în aceastã spetã, o singurã infractiune continuatã de trafic de influentã. In realitate inculpatul a sãvârsit mai multe asemenea infractiuni, în concurs real. 1

O altã opinie sustine faptul cã infractiunea de trafic de influentã nu exclude forma continuatã de sãvârsire. In acest sens, Tribunalul Judetean Cluj a decis cã faptele unei persoane, sãvârsite, în baza aceleiasi rezolutii, de a pretinde si a primi de mai multe ori, la diferite intervale de timp, de la o altã persoanã, diverse sume de bani, pentru ca prin cunostintele sale de la Consiliul Popular sã-i obtina evacuarea unui chirias, constitue infractiunea continuatã de trafic de influentã. 2

La fel s-a hotãrât ca din moment ce inculpatul, pravalându-se de influenta ce ar avea-o pe lângã un procuror, a pretins si a primit în mod repetat diferite sume de bani de la aceeasi persoanã, pentru ca, intervenind pe lângã acel procuror sã-l determine sã îndeplineascã – într-un mod favorabil pentru persoana care a dat foloasele – un anumit act de serviciu (în spetã, punerea în libertate a sotului acelei persoane), trebuie sã se constate cã infractiunea de trafic de influentã a fost comisã în mod continuat si sã se facã aplicarea art. 41 alin.2 C.p.

Pluralitatea cumpãrãtorilor de influentã nu reprezintã un obstacol de principiu în calea aplicãrii art. 41 alin.2 C.p., deoarece nu este incompatibilã, în mod absolut, cu existenta unei rezolutii unice, în asemenea situatii, este necesar a se verifica cu exigentã, dacã nu cumva schimbarea persoanei cumpãrãtorului de influentã a implicat o nouã rezolutie, adicã reînoirea hotãrârii de a trafica influenta ceea ce ar atrage aplicarea dispozitiilor legale referitoale la concursul de infractiuni.

In cazul sãvârsirii – în baza unei rezolutii unice – a unor actiuni repetate de trafic de influentã, dintre care unele îmbracã forma uneia dintre modalitãtile alternative ale elementului material al infractiunii (spre exemplu mai multe activitati de primire de foloase), iar în altele, forma altei modalitãti alternative (mai multe activitati de aceptare a unor promisiuni), se pune problema dacã autorul a comis douã infractiuni continuate, fiecare constituitã din actele identice caracteristice unuia dintre cele douã continuturi ale infractiunii continuate.

Conditia cerutã de art.41 alin. 2, C.p. cu privire la elementul obiectiv al infractiunii continuate, fiind dupã cum se stie, aceea cã actiunile si inactiunile componente sã prezinte, fiecare în parte, continutul aceleiasi infractiuni, considerãm cã din moment ce actiunile specifice ale ambelor continuturi alternative realizeazã în fond aceeasi infractiune de trafic de influentã si sunt comise în executarea aceleiasi rezolutii infractionale, ele alcãtuiesc o singurã infractiune continuatã.

Caracterul diversificat al actiunilor respective nu este incompatibil cu aplicarea regulilor privitoare la infractiunea continuatã atât timp cât toate aceste actiuni înfãptuiesc una sau alta din modalitãtile tipice prevãzute în mod alternativ în textul incriminator.

In cazul infractiunii de trafic de influentã diferentierea dintre unitatea infractionalã si pluralitatea de infractiuni este foarte greu de stabilit. Aceastã separare se va face în functie de fiecare caz în parte care ajunge sã fie judecat de cãtre instantã. Astfel, în unele cauze, unele instante au fãcut aplicarea art.41 alin.2 C.p. altele însã, nu au fãcut aceastã aplicare. Inlãturarea prevederilor acestui articol se poate explica printr-o anumitã dependentã, o legãturã naturalã ce ar exista între continuturile alternative ale traficului de influentã.

Acelasi punct de vedere a fost adoptat si de Tribunalul Suprem, care, într-o spetã similarã – relevãnd dependenta ce existã între continuturile alternative ale infractiunii – a decis cã: "desi odatã cu pretinderea foloaselor, sau cu acceptarea promisiunilor, infractiunea de trafic de influentã poate fi socotitã realizatã, activitatea ulterioarã – de primire a foloaselor pretinse sau primite – nu este lipsitã de relavanta penalã, ci constitue, alãturi de activitatea ilicitã ce o precede, o unitate infractionalã, cu toate consecintele ce decurg din aceastã constatare.” 1

Infractiunea de trafic de infleuntã se poate afla – în principiu – în concurs cu orice infractiune. Dacã autorul traficului de influentã a promis, a oferit sau a dat functionarului asupra cãruia are ori lasã sã se creadã cã are influentã, o sumã de bani sau alte foloase, în vederea efectuãrii actului dorit de cumpãrãtorul de influentã, el a comis, pe lângã infractiunea prevãzutã de art. 257 C. p. si infractiunea de dare de mitã în concurs real.

II F. Modalitătile infractiunii

1. Conform art. 257 C.p., infractiunea de trafic de influentã poate fi sãvârsitã în vreuna din urmãtoarele modalitãti:

– prin primirea ori pretinderea de foloase necuvenite;

– prin acceptarea de promisiuni;

– prin acceptarea de daruri.

2. Pe lângã modalitãtile normative arãtate mai sus privind latura obiectivã, infractiunea poate prezenta si diferite modalitãti faptice, determinate de circumstantele concrete ale sãvârsirii faptei (de exemplu sãvârsirea directã sau indirectã, în profit propriu sau pentru altul, influenta este realã sau presupusã; exercitarea sau nu a influentei, etc.) de care va trebui sã se tinã seama la evaluarea gradului de pericol social al faptei si la individualizarea pedepsei.

II G. Sanctiuni

1. Pedeapsa principalã

Pedeapsa principalã constã în închisoare de la 2 la 7 ani.

Potrivit Proiectului Legii de modificare a Codului penal si a Codului de procedurã penalã, maximul special al pedepsei ar urma sã fie ridicat la 10 ani închisoare.

In cazul în care se constatã existenta vreunei circumstante atenuante, pedeapsa se coboarã sub minumul special, pânã la minumul general de 15 zile în conformitate cu prevederile art. 76 alin.1 lit.d C.p.

In ipoteza în care sunt retinute circumstante agravante se poate aplica o pedeapsã pânã la maximul special, iar dacã maximul special este neîndestulator se poate adãuga un spor de pânã la 2 ani si 4 luni conform art. 78 alin.1 C. p.. Conform Proiectului, sporul va putea fi de pânã la 3 ani si 4 luni.

2. Pedeapsa complimentarã

Legea nu prevede pentru infractiunea de trafic de influentã, pedeapsa complimentarã a interzicerilor unor drepturi însã, conform art. 65 C.p., instanta o poate pronunta – pe o durata de la 1 la 10 ani conform art. 53 pct. 2 lit. a C.p. – în cazul în care cuantumul închisorii stabilite este de cel putin 2 ani si în raport cu natura si gravitatea infractiunii, cu împrejurãrile cauzei si persoana infractorului, constatã cã aplicarea ei este necesarã.

3. Confiscarea specialã

Conform art. 257 alin. 2 coroborat cu art. 256 alin. 2 C. p. banii, valorile sau orice alte bunuri primite, care au fãcut obiectul traficului de influentã, se confiscã, iar dacã nu se gãsesc condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Fatã de aceste dispozitii legale, instanta, dupã ce a dispus confiscarea sumei în folosul statului, nu poate obliga pe inculpat sã plãteascã suma respectiva persoanei de la care a primit-o, deoarece o asemenea solutie nu are nici un suport legal, fiind stabilit cã acesti bani au fost plãtiti inculpatului în vederea efectuãrii unei activitãti ilicite. Ca atare, aceastã sumã nu poate constitui obiectul unor pretentii civile din partea persoanei care a plãtit-o.1

Faptul cã persoana de la care s-a primit suma de bani în vederea interventiei, a fost desdãunatã prin restituirea sumei de cãtre infractor, nu înlãturã obligatia legalã a acesteia de a plãti o sumã echivalentã celei primite ca pret al traficului de influentã efectuat. 1

Mãsura confiscãrii speciale a banilor, valorilor sau bunurilor care au fãcut obiectul traficului de influentã trebuie luatã chiar dacã s-a constatat cã infractiunea comisã este amnistiatã, deoarece, conform dispozitiilor art. 119 alin. 3 C.p. aministia nu are efecte asupra mãsurilor de sigurantã.2

Intrucât în legãturã cu bunurile care nu se gãsesc asupra autorului pentru cã acesta le-a restituit cumpãrãtorului de influentã, practica judiciara – inclusiv a instantei supreme – nu era unitarã, Plenul Tribunalului Suprem a stabilit printr-o decizie de îndrumare cã: "Bunurile si valorile obtinute de inculpat ca urmare a sãvârsirii infractiunii de trafic de influentã sunt supuse confiscãrii, chiar dacã au fost restituite persoanelor de la care infractorul le-a primit; dacã dupã restituire bunurile si valorile au fost distruse, consumate sau înstrãinate de aceste persoane, ele si nu inculpatul vor fi obligate la plata echivalentului bãnesc."3

Este de la sine înteles cã numai o parte din suma primitã s-a gãsit asupra inculpatului, restul fiind între timp restituitã persoanei care i-o remisese, confiscarea se va purta asupra întregii sume, urmând însã ca de la inculpat sã fie preluatã numai partea gãsitã asupra sa, iar de la cumpãrãtorul de influentã diferenta ce a fãcut obiectul restituirii. 4

Dacã însã persoana care a dat banii sau bunurile denuntã autoritãtii fapta mai înainte ca organul de urmãrire sã fi fost sesizat – se aratã în decizia de îndrumare nr. 3/1973 – banii sau bunurile se vor restitui acelei persoane, iar dacã i-au fost restituite între timp, de cãtre inculpat, nu se vor mai confisca.

Este de mentionat cã prin decizia de îndrumare citatã, care nu prevede nici o exceptie de la regula stabilitã, Planul Tribunalului Suprem a revenit în parte, asupra practicii Sectiei penale, care anterior decisese cã cel care a dat bunurile inculpatului are dreptul la restituirea lor numai dacã "denuntã fapta autoritãtilor de la început si fãrã a astepta efectuarea actului solicitat", nu si când denuntul a avut loc numai dupã ce el a constatat cã nu i s-a fãcut serviciul promis. 5

III. Asemănări și deosebiri între infracțiunea
"traficul de influență" și alte infracțiuni.

1. Traficul de influență și luarea de mită

In legătură cu deosebirea dintre infracțiunea de trafic de influentă și infracțiunea de luare de mită, putem observa că, la infracțiunea de luare de mită înțelegerea dintre funcționar și particular, atunci când există, are ca obiect efectuarea, neefectuarea sau întârzierea efectuării, de către funcționar, a unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori efectuarea contrar acestor îndatoriri, pe când la infracțiunea de trafic de influentă înțelegerea – care de această dată nu se mai perfectează cu funcționarul – are ca obiect intervenita subiectului activ, un particular, pe lângă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Cu alte cuvinte, în timp ce la luarea de mită funcționarul își trafică influenta sa, la traficul de influentă, particularul își trafică influenta sa reală sau presupusă fată de un funcționar sau alt salariat.

Sub aspectul rezultatului, deși cele două infracțiuni aduc atingere aceluiași obiect juridic, ele se deosebesc prin faptul că discreditarea organelor de stat sau publice se realizează în mod direct în cazul luării de mită (deoarece fapta arată în mod indiscutabil că un funcționar este corupt) și indirect în cazul traficului de influentă (deoarece fapta creează doar impresia că un funcționar poate fi influenta în legătură cu atribuțiile sale de serviciu).

Sub aspectul laturii subiective, în timp ce la infracțiunea de trafic de influentă subiectul își dă seama că discreditează un funcționar, prin impresia ce o lasă că acesta este influențabil sau coruptibil, la infracțiunea de luare de mită, subiectul își dă seama că discreditarea funcției pe care o îndeplinește se datorează propriei sale corupții. 1

Dificultatea în ceea ce privește delimitarea celor două infracțiuni apare în momentul în care traficantul este un funcționar sau alt salariat și face parte din organizația publică în a cărei competentă intră efectuarea actului funcțional vizat prin comiterea faptei. In asemenea caz calificarea ce urmează a fi dată este dificil de stabilit.

Dacă funcționarul trafică propriile lui atribuții de serviciu, obligându-se să îndeplinească, să nu îndeplinească, sau să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori să facă un act contrar acestor îndatoriri, în schimbul unor foloase necuvenite, el săvârșește infracțiunea de luare de mită.

Dacă însă funcționarul se prevalează de influenta pe care i-o conferă fie relațiile sale personale, fie funcția sa – indiferent dacă această influentă este reală sau presupusă – pe lângă alt funcționar, pentru ca acesta din urmă să facă sau să nu facă în favoarea unui terț, un act privitor la atribuțiile sale de serviciu, el comite infracțiunea de trafic de influentă.

Se observă că în acest din urmă caz, autorul, deși funcționar sau alt salariat, comite infracțiunea prevăzută în art. 257 C. p. ca orice particular care are influentă sau lasă să se creadă că are influentă asupra unui funcționar sau alt salariat.

In acest sens, Tribunalul Suprem a fost îndreptățit să decidă: "fapta unui profesor – membru al comisiei de bacalaureat și examinator în cadrul acelei comisii – de a fi primit, de la două dintre persoanele ce s-au prezentat la examenul de bacalaureat, diverse sume de bani, în scopul de a le asigura reușita la acest examen, constituie infracțiunea de luare de mită și nu aceea de trafic de influentă, deoarece în calitatea sa de profesor examinator, inculpatul avea dreptul și obligația de a se pronunța asupra pregătirii candidaților la materia pentru care era desemnat să-i examineze, astfel că a săvârșit fapta pentru a-si îndeplini într-un anumit mod favorabil mituitorilor, îndatoririle sale de serviciu.

Chiar dacă persoanele care au dat bani au crezut că inculpatul va uza de influenta sa pe lângă ceilalți profesori examinatori, spre a le asigura reușita la examen, această împrejurare – de ordin subiectiv – este relevantă în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei atât timp cât inculpatul nu s-a prevalat de o asemenea influentă.” 1

De asemenea, în mod justificat, s-a decis, în practică, că fapta unui șef contabil de a fi pretins și primit o sumă de bani pentru a interveni pe lângă șefii săi, în vederea angajării unei persoane într-un post vacant la serviciul contabilitate, dând aviz favorabil în acest sens, constituie infracțiunea de trafic de influentă și nu aceea de luare de mită. 2

2. Traficul de influență și înșelăciunea

Înșelăciunea este o infracțiune contra patrimoniului, în timp ce valoarea socială ocrotită de lege în cazul infracțiunii de trafic de influență este activitatea organizațiilor de stat și publice. Deși, în ambele infracțiuni, făptuitorul urmărește, prin activitatea sa realizarea unui beneficiu ce nu i se cuvine, infracțiunea de trafic de influentă nu este condiționată de producerea unui prejudiciu, pe când de esența înșelăciunii tine cauzarea unei pagube materiale. Pe de altă parte, în timp ce realizarea înșelăciunii nu este posibilă fără denaturarea realității, în ipoteza că trecerea de care se prevalează infractorul este reală. 1

In acest sens s-a decis că atât timp cât inculpatul a pretins și primit foloase pentru a interveni pe lângă directorul direcției comerciale județene în vederea angajării unei persoane într-o unitate comercială, iar acel director avea și atribuții referitoare la încadrarea personalului la unitățile subordonate, fapta inculpatului constituie infracțiunea de trafic de influentă și nu aceea de înșelăciune. 2

Problema care se pune constă în a ști cum să calificăm fapta când trecerea de care se prevalează autorul nu este reală. Mai precis calificarea pe care o dăm faptei atunci când autorul lasă să se creadă că are influentă, deși în realitate nu are, reușind în acest fel să obțină un folos material.

Evident că, prevalarea de o trecere inexistentă constituie o "prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase", deci o manoperă similară celor cerute pentru existenta infracțiunii de înșelăciune; ea face parte din acțiunile de amăgire , de denaturare a adevărului, de inducere în eroare, de surprindere a bunei credințe, care s-ar putea încadra în art. 215 C. p.

Dar, prin voința legiuitorului, folosirea acestui mijloc de amăgire a fost incriminat în mod special prin art. 257 C.p., chiar când nu s-a cauzat o pagubă materială unei persoane, de exemplu, în cazul pretinderii de foloase, pentru a se ocroti mai eficient activitatea organizațiilor publice împotriva faptelor acelora care se prevalează de influenta ce ar avea-o pe lângă un funcționar.

Așadar, ori de câte ori făptuitorul va folosi acest mijloc afirmând sau lăsând să se înțeleagă că are influentă – deși în realitate nu are – pe lângă un funcționar competent să îndeplinească un act pentru a putea să pretindă, să primească bani sau alte foloase ori să accepte promisiuni sau daruri, în scopurile arătate de art. 257 C.p., vom fi în prezenta infracțiunii de trafic de influentă 3 ; ori de câte ori însă, el va folosi alte mijloace de inducere în eroare decât prevalarea de influentă asupra unui funcționar – sau chiar și mijlocul prevalării de influentă asupra unui funcționar necompetent, despre care afirmă totuși că ar avea competenta să efectueze actul – și va cauza o pagubă materială persoanei induse în eroare, vom avea infracțiunea de înșelăciune.

Practica judiciară în principiu s-a orientat în același sens. Astfel, Curtea de Apel București a considerat că fapta unui inculpat care, lăsând să se înțeleagă – contrar realității – că nu are influentă asupra unui funcționar cu atribuții privind atribuirea locuințelor, a pretins și a primit pentru sine o sumă de bani de la o persoană, căreia i-a promis că va interveni pe lângă acel funcționar ca să-i procure o locuință, constituie infracțiunea de trafic de influentă și nu aceea de înșelăciune. 4

Tribunalul suprem a considerat, că faptele unui inculpat de a fi indus în eroare mai multe persoane, promițându-le că prin relațiile sale, le va procura autoturisme, apartamente și alte bunuri, și de a fi obținut anticipat de la ele contravaloarea acelor bunuri, pe care si-a însușit-o, constituie infracțiunea de înșelăciune, în forma continuată, nu și infracțiunea de trafic de influentă, în concurs ideal. 1

In altă speță, instanța supremă, folosind aceleași criterii, a considerat că: "infracțiunea de trafic de influentă săvârșită prin prevalarea de trecere pe care ar avea-o infractorul pe lângă un funcționar, dar pe care în realitate nu o are, conține, în ea însăși elementele înșelăciunii, astfel că, pe lângă infracțiunea de trafic de influentă nu se poate retine și infracțiunea de înșelăciune”. 2

Infracțiunea de trafic de influentă poate constitui uneori și infracțiune mijloc pentru realizarea unei înșelăciuni, care în acest caz devine infracțiune scop.

Practica judiciară a oferit următorul exemplu: o persoană despre care se știe că are influentă asupra unui funcționar pretinde că, pentru a-l determina pe acel funcționar trebuie să-i facă un cadou ori să-l invite la o excursie cu automobilul, sau să-i ofere o masă la restaurant cu prelungire la bar, etc. și cere de la cel interesat suma necesară pentru achiziționarea cadoului sau acoperirea altor cheltuieli, aceasta peste banii sau folosul care constituie plata influentei făptuitorului; în realitate însă, oferirea pretinsului cadou este o amăgire pentru obținerea unui profit injust. In această situație amăgirea prin care s-a săvârșit infracțiunea constituie prin ea însăși o infracțiune conform art. 215 alin.2 C.p., iar traficul de influentă a servit ca mijloc fraudulos pentru realizarea amăgirii și deci va exista în acest caz concurs de infracțiuni. 3

In acest sens s-a decis că fapta unui inculpat care, afirmând fată de persoana vătămată că, prin influenta pe care o are asupra ministrului comerțului exterior, îi poate obține aprobarea pentru achiziționarea unui autoturism pe care, de asemenea, prin relațiile sale, i-l poate procura imediat de la I.D.M.S., a determinat-o pe aceasta să-i remită o sumă de bani reprezentând prețul mașinii și totodată să-i promită o altă sumă ce ar urma să fie împărțită între ea și ministru – inculpata însușindu-si apoi banii primiți – constituie un concurs ideal de infracțiuni: trafic de influentă, art. 257 C.p. și înșelăciune, art. 215 C.p. 4

Elemente de drept comparat

Franța

In codul penal francez traficul de influență cunoaște o amplă reglementare. Astfel, în Capitolul II "Fapte ilicite contra administrației publice comise de persoane care exercită o funcție publică", secțiunea II, paragraful II, art.432-11 este incriminată, pe lângă corupția pasivă si traficul de influentă comis de persoane care exercită o funcție publică. Potrivit art.432-11, se pedepsește cu 10 ani închisoare si cu amendă de 1.000.000 FF, fapta unei persoane deținătoare a autorității publice sau care exercită un serviciu public, ori este investită cu un mandat electiv public, de a solicita sau accepta, fără drept, direct sau indirect oferte, promisiuni, daruri, cadouri sau orice alte foloase pentru a abuza de influenta sa reală sau presupusă spre a obține de la o autoritate sau de la o administrație publică semne onorifice, posturi, debușee sau altă decizie favorabilă. 1

In capitolul III "Fapte ilicite contra administrației publice săvârșite de particulari", sect. I art. 433-1 este incriminată, pe lângă corupția activă si traficul de influentă săvârșit de particulari. Potrivit art. 433-1, se pedepsește cu 10 ani închisoare si cu 1.000.000 FF. amendă, fapta unei persoane de a face, fără drept, direct sau indirect, oferte, promisiuni ori de a da cadouri, daruri sau orice foloase pentru a obține de la o persoană deținătoare a autoritarii publice, sau care exercită un serviciu public sau este investită cu un mandat electiv public, ca ea să abuzeze de influenta sa reală sau presupusă, spre a obține de la o autoritate sau de la o administrație publică semne onorifice, posturi, debușee sau orice altă decizie favorabilă.

Conform art.433-2 se pedepsește cu 5 ani închisoare si 500.000 FF. amendă, fapta oricărei persoane de a solicita sau de a accepta direct sau indirect oferte, promisiuni, daruri, cadouri sau orice folos pentru a abuza de influenta sa reală sau presupusă spre a obține de la o autoritate sau de la o administrație publică semne onorifice, posturi, debușee sau orice altă hotărâre favorabilă.

Se pedepsește cu aceleași pedepse faptul de a ceda solicitărilor prevăzute în aliniatul precedent sau a face, fără drept direct sau indirect, oferte, promisiuni, ori de a da daruri, cadouri ori alte foloase. ca o persoana să abuzeze de influenta sa reală sau presupusă spre a obține de la o autoritate sau de la o administrație publică semne onorifice, posturi, debușee sau orice altă hotărâre favorabilă.

După cum se poate observa, infracțiunea de trafic de influentă este reglementată diferit în cele două legislații. Astfel, mai întâi legea franceză

incriminează distinct faptele de trafic de influentă comise de funcționari de cele comise de particulari.

In legătură cu funcționarul este incriminată fapta acestuia de a pretinde si primi foloase pentru a-si exercita influenta sa reală sau presupusă spre a obține favoruri de la o autoritate sau administrație.

De asemenea, este incriminată corupția activă în vederea traficului de influentă de către funcționar, adică fapta de a da ori promite funcționarului foloase spre a-l determina să-si exercite influenta sa reală sau presupusă pe lângă o autoritate spre a obține anumite favoruri.

De asemenea, este incriminată fapta aceluia care cedează solicitărilor de mai sus si dă, promite foloase unei persoane pentru ca aceasta să-si exercite influenta reală sau presupusă spre a obține favoruri din partea unei autorități sau administrații.

In aceste două situații este incriminată atât vânzarea de influentă de către o persoană particulară care solicită foloase pentru aceasta cât si cumpărarea de influentă de către o persoană particulară care dă sau promite altei persoane particulare foloase pentru a obține favoruri de la o autoritate sau administrație.

2. Spania

Codul penal spaniol incriminează traficul de influentă în capitolul XIII art. 404 bis a, art.404 b, art. 404 bis c.

Conform art.404 bis a, funcționarul public sau autoritatea care va influenta pe un alt funcționar public sau o altă autoritate, prevalându-se de atribuțiile sale de serviciu sau de orice altă situație decurgând din relația sa personală sau ierarhică cu acesta ori cu un alt funcționar sau autoritate si va dobândi o hotărâre prin care obține un beneficiu economic pentru sine, în mod direct sau indirect, ori pentru o terță persoană, va fi pedepsit cu închisoare de la 1 lună si o zi la 6 luni, incapacitatea specială si amendă egală cu totalul valorii beneficiului obținut.

Conform art. 404 bis b, persoana particulară care influențează un funcționar public sau o autoritate prevalându-se de orice situație decurgând din relația personală cu acesta ori cu un alt funcționar sau autoritate si va dobândi o hotărâre prin care obține un beneficiu economic pentru sine, în mod direct sau indirect, ori pentru o terță persoană, va fi pedepsit cu închisoare de la 1 lună si 1 zi la 6 luni si amendă egală cu totalul valorii beneficiului obținut.

Conform art. 404 bis c, se prevede că cei care, oferindu-se să facă uz de influentă pe lângă autoritățile sau funcționarii publici, solicită de la terțe persoane daruri, cadouri sau orice altă remunerație sau acceptă oferte sau promisiuni, vor fi pedepsiți cu închisoare de la 1 lună si 1 zi la 6 luni. 1

Dacă faptele la care se referă paragraful anterior sunt săvârșite de o persoană având un titlu profesional se va aplica si pedeapsa accesorie a incapacității speciale. In oricare din ipotezele la care se referă acest articol, instanța de judecată va putea dispune, de asemenea, suspendarea activității societății, întreprinderii, organizației sau a biroului, serviciului respectiv sau închiderea sucursalelor deschise pentru deservirea publicului pe o durată de la 6 luni până la 3 ani.

Legea spaniolă sub numele de trafic de influentă incriminează o faptă deosebită de acea incriminată de legislația română. Infracțiunea consta în fapta funcționarului sau a persoanei particulare care influențează un funcționar, prevalându-se de anumite relații pentru a dobândi pentru sine sau pentru altul un avantaj economic. Accentul în acest caz este pus nu pe încălcarea atribuțiilor de serviciu de către funcționarul influențat de traficant ci pe obținerea unor avantaje economice ca urmare a traficului de influentă, de către cel care exercită aceasta influentă.

Este interesant că legea penală spaniolă concepe posibilitatea ca influenta să fie exercitată si de persoane juridice, ipoteză în care se pot dispune măsuri specifice.

Legea spaniolă nu incriminează fapta de cumpărare a influentei așa cum o face legea română.

3. Federația Rusă

In codul penal al Federației Ruse infracțiunea de trafic de influentă nu este prevăzută în mod expres.

După unii autori, asemenea fapte nu rămân nepedepsite atunci când persoana care s-a prevalat de influentă este ea însăși un funcționar; M.D. Sorgorodski si N. Beleaev susțin că luarea de mită constă în primirea unei recompense nu numai pentru acțiunea pe care funcționarul poate să o săvârșească doar în virtutea funcției sale, ci si pentru acțiunea pe care el o poate săvârși utilizând influenta sa asupra altor funcționari. 1

4. Polonia

Codul penal polonez incriminează infracțiunea de trafic de influentă în art. 244 din capitolul XXXII intitulat "Infracțiunile contra activității instituțiilor de stat si obștești."

Comit această infracțiune aceia care prevalându-se de influenta lor intr-o instituție de stat sau obștească sau întărind convingerea altei persoane cu privire la existenta unei asemenea influente, mijlocesc soluționarea unei cauze, în schimbul unor foloase materiale sau personale sau în urma promisiunii unor atare foloase; fapta se sancționează cu pedeapsă privativă de libertate de la 1 an la 10 ani.

5. Ungaria

Codul penal al Republicii Ungare incriminează traficul de influentă în art. 256, situat ca si infracțiunea de mită, în titlul VII, intitulat "Infracțiuni contra purității vieții publice".

Textul sancționează pe acela care, prevalându-se de posibilitatea de a influenta o persoană oficială, un lucrător sau un membru al unui organ de stat sau al

unei societăți ori cooperații, cere sau primește un folos pentru sine sau pentru altul.

Pedeapsa diferă în raport cu calitatea persoanei asupra căreia subiectul afirmă că își va exercita influenta.

Dacă aceasta este o persoană oficială fapta se pedepsește cu privațiune de libertate până la 3 ani; dacă ea este un lucrător sau membru al unui organ de stat ori al unei cooperații ori al unei asociații pedeapsa este privațiunea de libertate până la un an.

Infracțiunea prezintă si trei forme agravate. Astfel, infracțiunea este mai gravă dacă făptuitorul:

a) afirmă sau lasă să se creadă că a mituit o persoană oficială;

b) se dă drept o persoană oficială;

c) săvârșeste fapta ca o profesie;

In cazul în care influenta ar urma să se exercite asupra unei persoane oficiale, sunt aplicate toate aceste agravante, pedeapsa fiind închisoare de la 1 la 5 ani.

In cazul în care cel supus influentei autorului este un lucrător sau membru al unui organ de stat ori al unei cooperații ori al unei asociații este incidentă numai agravanta de la litera c) iar pedeapsa este privațiunea de libertate până la 3 ani.

6. Statele Unite ale Americii

Codul penal al S.U.A, include infracțiunea în art. 240,7 ce face parte din capitolul "Infracțiuni contra administrației publice".

Comite această infracțiune acela care solicită, primește, acceptă să primească orice beneficiu bănesc ca răsplată pentru influențarea specială exercitată asupra unui funcționar public sau pentru faptul de a convinge o altă persoană să exercite această influentă.

Conform punctului 3 al aceluiași articol persoana care oferă, transmite sau acceptă să se transmită un folos material a cărui primire știe că este interzisă de lege, este pedepsită.

Legislația americană incriminează si fapta de a convinge pe altă persoană să exercite o atare influentă, ceea ce ar însemna o activitate de mijlocire între cumpărătorul de influentă si vânzătorul de influentă.

De asemenea, legea penală americană nu distinge între funcționarul care vinde influenta si o persoană particulară. Codul penal model american incriminează si fapta persoanei care cumpără influenta. Pedepsește infracțiunea cu închisoare de până la 1 an fiind considerată a fi o infracțiune mai ușoară.

V. Bibliografie

Ugo Conti – Il codice penal ilustrato articole per articolo Milano 1934.

Vasile Dobrinoiu – Corupția în dreptul penal Ed. Atlas Lex București 1993.

V. Dongonoz – Noul cod penal si codul penal anterior prezentare comparativă Ed. Politică București, 1969.

Ghe. Dărângă, – Comentariu în lucrarea colectivă Codul penal al

D. Lucinescu R.S.R. comentat si adnotat. Partea specială vol. III Ed. Științifică si Enciclopedică, București, 1975.

O. Loghin – Dreptul penal român, Partea Casa de editură si presă "Șansa", București 1994.

Ghe. Nistoreanu, – Drept penal, Partea specială,

V. Dobrinoiu Editura Continent XXI, București 1995.

V. Dobrinoiu – Corupția în dreptul penal român, Editura Romfel, București 1995.

Vintilă Dongoroz – notă în "Jurisprudența generală" Nr.34/1925 speța nr. 1900.

E. Petit – Traficul de influentă, elementele acestui delict, în "Dreptul" nr.30/1939.

C. Rătescu – Codul penal vol.II, București 1937

G. Antoniu – notă la sentința penală nr.126/ a Tribunalului Județean Bihor, în R.R.D. nr.6/1973.

Ionescu-Dolj – Comentare în codul penal adnotat, vol II.

Georgeta Marcov – notă la decizia penală nr.154/1965 a Tribunalului Regional Galați în "J.N." Nr.5/1966.

V. Rămureanu – notă la sentința penală nr.162/1969 a Tribunalului Județean Prahova în R.R.D nr.12/1969.

I. Popoliță – notă la decizia penală nr. 3535/1967 a Tribunalului Regional Ploiești în R.R.D. nr.10/1968.

V. Papodopol – Considerații asupra infracțiunilor conținuturi alternative în R.R.D.nr.8/1967