Traficul de Fiinte Umane Si Munca Fortata
INTRODUCERE
Traficul de ființe umane a devenit in ultimii ani unul dintre cele mai abordate subiecte atât pe agendele politice, cât și in mass-media internațională. Nu există țară care să nu fie afectată de acest fenomen. Se estimează că anual sunt traficate până la patru milioane de persoane. Dintre acestea, majoritatea sunt femei și copii.
Cu toate acestea, numărul băieților și bărbaților care devin victime ale traficului in scopul muncii forțate și a altor practici exploatatoare este in creștere.
Ultimele rapoarte ale Organizației Internaționale a Muncii cu privire la munca forțată indică o cifră de 2,5 milioane de persoane traficate, dintre care o treime, in scopuri economice. Traficul de ființe umane se situează printre infracțiunile care se extind cel mai rapid, fiind o exemplificare a globalizării, ce reflectă schimbările economice, culturale și sociale. Rutele de tranzit și tendințele fenomenului respectiv sunt in permanentă schimbare.
Traficul de ființe umane, impreună cu traficul de droguri și de arme, reprezintă cele trei mari activități criminale aducătoare de profituri enorme și constituie totodată sursa de finanțare pentru alte activități criminale.
Conform raportului Uniunii Europene cu privire la Crima Organizată, traficul este o afacere care se cifrează la nivel global intre 8,5 și 12 milioane de Euro anual.2 Recent, intr-un raport al Organizației Internaționale a Muncii a fost estimat profitul global generat de exploatarea prin muncă a femeilor traficate, a copiilor și a bărbaților, indicand cifra de 32 miliarde de dolari SUA in fi ecare an.
Spre deosebire de alte tipuri de activități criminogene, traficul de ființe umane se bazează pe practice de violență și de exploatare.Victimele prinse in rețelele de trafic sunt obligate să muncească pentru proprietarii lor, fiind private de drepturile fundamentale ale omului.
Legislația internațională definește clar rolul organelor de drept, precizând că acestea ar trebui să protejeze victima, asigurând dreptul la apărare, securitate și confidențialitate. In vederea aplicării unor asemenea prevederi, cooperarea, precum și coordonarea activităților de către organele de drept este necesară
CAPITOLUL I.
FENOMENUL TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
Aspecte internaționale pentru definire
Fenomen subteran cu dimensiuni globale, vinovat de producerea a milioane de dramne omenești, traficul de ființe umane există. Prezent mai ales in zonele afectate de conflicte si in statele confruntate cu dificultăți economice, traficul de ființe umane a cuprins si România, ca țara de origine si tranzit pentru victime. Insă cauzele lui nu trebuie explicate doar din perspectiva lipsurilor de ordin material. Prin factorii care determină vulnerabilitatea unei persoane față de trafic – nivelul de educație sau istoria unor abuzuri in familie, de pildă – traficul este un fenomen social. Ființele umane sunt reduse la condiția de marfă, vândute si revândute din ce in ce mai scump ca simple obiecte si apoi exploatate de către traficanți, care obțin profituri substanțiale.
Cunoscut si ca sclavie modernă, traficul reprezenta o amenințare pentru libertatea, integritatea fizică și psihică si uneori chiar pentru viața celor care îi cad pradă.
Infracțiunea de trafic organizat nu are loc într-o izolare ermetic sigilată. Odată formate, rețelele de trafic se vor diversifica rapid și vor crea afiliații cu beneficii reciproce cu organizațiile de crimă organizată ce operează în alte sfere precum terorismul și traficul cu droguri și arme. Profitul financiar al prostituției organizate va duce repede la forme sofisticate de spălare de bani pe plan intern și extern, care pot atrage destabilizarea economică.
Pe lângă studierea fenomenului și a modului de operare folosit de rețelele de trafic, este importantă și cunoașterea unui element deosebit de important în lupta anti-trafic: definirea infracțiunii de trafic de persoane, așa cum apare ea în diferitele acorduri internaționale.
Dacă infracțiunea nu este clar definită, atât studiul problemei cât și elaborarea unor soluții devin aproape imposibile. De asemenea, soluțiile găsite vor varia în funcție de modul în care este definită infracțiunea. Lipsa unei definiții clare îngreunează și cooperarea transfrontalieră. Atâta vreme cât guvernul, poliția, instituțiile judiciare și organizațiile OIG-ONG nu se vor concentra pe același tip de infracțiune și pe același tip de victime, strategiile și soluțiile propuse vor rămâne necoordonate și ineficiente.
Într-un număr considerabil de țări, legea penală nu prevede traficul de persoane ca infracțiune distinctă. Traficul este pedepsit prin intermediul altor legi sau nu este pedepsit deloc. În astfel de cazuri, traficanții femeilor în scopul prostituției sunt puși sub acuzare pentru infracțiunea de contrabandă sau pentru infracțiuni legate de prostituție, cum ar fi proxenetismul sau favorizarea prostituției. Prin caracterul restrâns al acestor legi și pedepsele minore acordate, traficanții scapă cu o pedeapsă destul de mică, poate chiar numai cu o amendă, pe care nu le este greu să o plătească. Această situație nu reflectă în nici un fel caracterul grav și brutal al infracțiunilor de trafic de persoane și duce la percepția unor infracțiuni cu "profit înalt și risc scăzut", percepție care încurajează infractorii din "crima organizată" să se implice în acest tip de activități.
De mult prea multe ori, victimele sunt urmărite în instanță pentru intrare ilegală în țara respectivă sau pentru alte infracțiuni, din simplul motiv că legile sunt aplicate în mod mecanic, împotriva unor persoane care nu au fost încă identificate ca victime ale unor infracțiuni grave. În plus, eforturile de a combate traficul de persoane prin urmărirea în instanță pentru delicte legate de prostituție, implică faptul că guvernele consideră traficul de persoane ca fiind egal cu diferitele forme de muncă în industria sexului, indiferent dacă victimele au participat sub constrângere sau nu. Traficul de persoane cuprinde toate formele de muncă forțată, sclavie și aservire în toate industriile, de exemplu în industria sexului, în producție sau în agricultură. El nu ar trebui amestecat cu contrabanda (introducere ilegală de persoane) sau cu prostituția, fiind vorba de o infracțiune distinctă, care implică grave încălcări ale drepturilor omului.
În alte state, chiar dacă traficul de persoane este prevăzut de lege ca infracțiune separată, se pedepsește numai traficul pentru scopuri sexuale și se omit celelalte forme de exploatare, în care victimele traficate sunt ținute în condiții de muncă forțată, sclavie sau aservire. Prin aceasta, legea nu protejează victimele traficate în scopul muncii forțate în gospodărie sau în fabrici sau în scopul serviciilor sexuale altele decât prostituția, cum ar fi pornografia, strip-tease-ul ș.a. În toate aceste cazuri, traficanții nu vor fi urmăriți în justiție și nu vor fi pedepsiți.
Definiția Națiunilor Unite privind traficul de persoane
Până acum câtva timp, la nivel regional și internațional nu exista o definiție universal valabilă și obligatorie din punct de vedere legal. Lucrătorii din acest domeniu utilizau diferite definiții, care deseori se suprapuneau sau se dublau. In noiembrie 2000 Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Convenția împotriva crimei organizate trans-naționale. Adițional la această Convenție, Națiunile Unite au adoptat un Protocol pentru prevenirea, combaterea și pedepsirea traficului de persoane, în special femei și copii. Această convenție, cunoscută mai mult sub numele ei scurt de "Protocolul de la Palermo", a stabilit un standard referitor la infracțiunile de trafic. În multe state, legislația specifică luptei anti-trafic a fost elaborată sau se află în curs de elaborare, bazându-se în întregime pe prevederile acestui Protocol.
Articolul cel mai important al întregului document este Articolul Trei, care definește infracțiunea de trafic de persoane după cum urmează:
(a) Prin “trafic de persoane” se înțelege recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane. Exploatarea include, minimum, exploatarea prostituției altor persoane sau alte forme de exploatare sexuală, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire sau prelevarea de organe."
(b)” Consimțământul persoanei, victimă a traficului, la exploatarea descrisă în alineatul (a) din prezentul articol va fi irelevant, dacă s-a folosit vreunul din mijloacele menționate în alineatul (a)".
(c)” Recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unui copil, în scopul exploatării, vor fi considerate "trafic de persoane", chiar dacă nu s-a folosit nici unul din mijloacele menționate în alineatul (a) din prezentul articol."
(d) "Prin "copil" se înțelege orice persoană cu vârsta sub 18 ani."
Această definiție progresivă și modernă are mai multe aspecte pozitive, deoarece reflectă realitatea traficului de persoane din zilele noastre:
În primul rând, ea recunoaște toate formele de trafic. Noțiunea de trafic nu mai este restrânsă la exploatarea sexuală. Definiția se concentrează pe condițiile de muncă forțată, aservire, pe practicile asemănătoare sclaviei și pe sclavie, fiecare dintre acestea fiind definite în mod distinct.
În al doilea rând, ea nu se concentrează în mod exclusiv pe femei și fete, ci recunoaște că victimele pot fi atât femei, cât și bărbați, fete și băieți.
În al treilea rând, definiția nu cere ca victima să treacă peste o frontieră recunoscută în mod internațional, ci ține cont de faptul că există persoane traficate în interiorul granițelor unei țari, dintr-o regiune în alta.
În al patrulea rând, cu excepția traficării persoanelor cu vârsta sub 18 ani, Protocolul cere o formă oarecare de distorsionare a voinței victimei informate, respectiv prin violență, înșelăciune sau abuz de autoritate, respectând astfel faptul că persoanele adulte sunt apte de a lua decizii autodeterminate privind viața lor, în special în ce privește munca și migrația.
În ceea ce privește exploatarea, Protocolul Națiunilor Unite privind traficul de persoane stipulează că:
"Exploatarea va include, dar nu se va limita la exploatarea prostituției altor persoane sau la alte forme de exploatare sexuală, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, ținerea în stare de sclavie sau alte procedee similare de lipsire de libertate ori de aservire sau prelevarea de organe."
Convenția împotriva sclaviei, articolul 1, definește sclavia ca
"Starea sau condiția unei persoane, asupra căreia se exercită una sau toate puterile care derivă din dreptul de proprietate."
Procedee asemănătoare sclaviei sunt constrângerea cauzată de datorii, aservirea, căsătoriile în scopul exploatării și munca infantilă. Totuși este important de reținut că termenii "exploatarea prostituției" și "exploatarea sexuală" nu sunt definiți în legile internaționale și că Protocolul, în mod voit, lasă acești termeni nedefiniți. Protocolul poate fi considerat ca un pas înainte în procesul de armonizare a definițiilor, dar el nu rezolvă toate problemele.
Și alte organizații internaționale au elaborat definiții ale fenomenului de trafic de persoane:
Definiția Convenției Europol privind traficul de persoane
Definiția Convenției Europol privind traficul de persoane subliniază în mod explicit natura predominant sexuală a exploatării victimelor. Referitor la infracțiunile enumerate în articolul 2(2), Convenția conține următoarea definiție:
"Traficul de Unite privind traficul de persoane stipulează că:
"Exploatarea va include, dar nu se va limita la exploatarea prostituției altor persoane sau la alte forme de exploatare sexuală, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, ținerea în stare de sclavie sau alte procedee similare de lipsire de libertate ori de aservire sau prelevarea de organe."
Convenția împotriva sclaviei, articolul 1, definește sclavia ca
"Starea sau condiția unei persoane, asupra căreia se exercită una sau toate puterile care derivă din dreptul de proprietate."
Procedee asemănătoare sclaviei sunt constrângerea cauzată de datorii, aservirea, căsătoriile în scopul exploatării și munca infantilă. Totuși este important de reținut că termenii "exploatarea prostituției" și "exploatarea sexuală" nu sunt definiți în legile internaționale și că Protocolul, în mod voit, lasă acești termeni nedefiniți. Protocolul poate fi considerat ca un pas înainte în procesul de armonizare a definițiilor, dar el nu rezolvă toate problemele.
Și alte organizații internaționale au elaborat definiții ale fenomenului de trafic de persoane:
Definiția Convenției Europol privind traficul de persoane
Definiția Convenției Europol privind traficul de persoane subliniază în mod explicit natura predominant sexuală a exploatării victimelor. Referitor la infracțiunile enumerate în articolul 2(2), Convenția conține următoarea definiție:
"Traficul de persoane reprezintă metodele de supunere a unei persoane la dispoziția reală și ilegală a altor persoane, prin folosirea forței, a amenințării cu forța, a abuzului de autoritate, sau a inducerii în eroare, în scopul exploatării prin prostituției, al exploatării sexuale de orice fel, al abuzului minorilor sau al comerțului cu minori abandonați."
Definiția Consiliului Europei privind traficul de femei
(și prostituția forțată)
Adunarea definește "traficul de femei și prostituția forțată ca fiind orice metodă legală sau ilegală de a transporta femei și/sau de a face comerț cu acestea, cu sau fără consimțământul lor inițial, în scopul prostituției forțate, a căsătoriilor forțate sau al altor forme de exploatare sexuală forțată. Folosirea violenței poate fi: fizică, sexuală și/sau psihologică, și include atât intimidarea, cât și abuzul de autoritate sau abuzul unei situații de dependență."
Alianța globală împotriva traficului de femei (GAATW) definește traficul după cum urmează: "Orice acte sau tentative de recrutare, transportare (înăuntrul sau în afara unor frontiere), cumpărare, vânzare, transfer, primire sau cazare a unei persoane, prin folosirea inducerii în eroare, a constrângerii (inclusiv utilizarea amenințărilor sau abuzul de autoritate) sau a constrângerii cauzate de datorii, în scopul aducerii sau menținerii acestei persoane, fără constimțământul ei, plătită sau neplătită, într-o formă de aservire (muncă în gospodărie, aservire sexuală sau de reproducție), într-o formă de muncă forțată sau constrânsă, sau în condiții asemnănătoare sclaviei, exploatarea ei petrecându-se în altă comunitate decât cea în care persoana trăia în momentul inducerii ei în eroare, constrângerii prin forță sau constrângerii cauzate de datorii."
Toate aceste definiții au în comun câteva elemente-cheie:
Niciuna dintre definiții nu se reduce la utilizarea forței, ci toate includ o gamă largă de strategii de control și de constrângere, prin care victimele sunt determinate să consimtă la traficare;
Toate definițiile se referă atât la traficul înăuntrul cât și la traficul în afara unor frontiere;
Toate definițiile contribuie la capturarea celor care facilitează traficul de persoane
Alte definiții privind traficul:
Definiția traficantului și a persoanei traficate
Conform GAATW traficantul este "O persoană sau o entitate care intenționează să comită sau contribuie în calitate de complice sau consimte la comiterea oricăror acte descrise în definiția traficului de persoane"; persoană traficată este "O persoană recrutată, transportată, cumpărată, vândută, trasferată, primită sau cazată în modul descris în definiția traficului de persoane, inclusiv copii, indiferent dacă copilul a consimțit sau nu."
Definiția victimei
"Declarația privind principiile fundamentale referitoare la administrarea justiției pentru victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere" cuprinde un catalog de principii de bază, referitoare la accesul victimelor la justiție, la un tratament echitabil, la despăgubiri, compensații și asistență. Această declarație a fost adoptată prin consens în Adunarea generală ONU din 1985, reflectând intenția colectivă a comunității internaționale de a restabili echilibrul dintre drepturile fundamentale ale bănuiților și infractorilor pe de-o parte, și drepturile și interesele victimelor pe de altă parte.
Declarația definește victimele ca:
“Persoane care au suferit, fie individual, fie colectiv, pagube, inclusiv vătămări psihice sau mentale, traume emoționale, pierderi materiale sau încălcări substanțiale ale drepturilor lor fundamentale, prin acte sau omisiuni prevăzute de legile penale în vigoare în statele membre, inclusiv de legile penale împotriva abuzului de putere."
Această definiție include și victimele traficate, care de multe ori au avut de suferit toate consecințele menționate mai sus. Conform acestei Declarații, o persoană poate fi considerată victimă, indiferent dacă traficantul a fost sau nu identificat, prins, pus sub acuzare sau condamnat. Termenul de "victimă" include, acolo unde este cazul, și membrii de familie apropiați, sau care depind de victimă, la fel ca și "persoane care au suferit pagube venind în ajutorul victimei aflate la nevoie, sau care au intervenit, încercând să împiedice victimizarea ei". Aceasta înseamnă includerea în definiție a personalului organizațiilor OIG-ONG, care acordă asistență victimelor traficate. Prevederile se aplică oricăror persoane, indiferent de rasă, culoarea pielii, sex, naționalitate, limbă, situația la naștere, starea civilă, originea etnică sau socială.
Conform acestor principii recunoscute la nivel internațional, punerea la dispoziția victimelor a mijloacelor de ajutor adecvate nu trebuie să depindă de identificarea sau judecarea infractorului. Victima trebuie să primească asistență în baza statutului ei de victimă, și nu ca o recompensă pentru contribuția ei la judecarea traficantului de persoane. Victimele traficate trebuie tratate ca victime ale unei infracțiuni, iar statutul lor de ilegalitate nu trebuie să fie un motiv pentru încălcarea drepturilor lor fundamentale. De asemenea, mecanismele de asistență și protecție trebuie să apere atât membrii de familie apropiați, cât și personalul ONG-urilor care le ajută pe victime.
Cauzele care determină apariția și proliferarea traficului de ființe umane
Traficul de ființe umane a cunoscut o creștere constantă în ultimii ani, devenind o problemă națională și internațională.
Fenomenul nu este unul episodic, implicând un număr mare de persoane, cunoscând profunde conotații de ordin social și economic, demonstrând încălcarea profundă a drepturilor fundamentale ale omului și devenind o problemă ce se agravează constant.
În acest context, se impune formularea unor politici coerente pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, proces care întâmpină însă o serie de dificultăți rezultate, în primul rând, din necunoașterea dimensiunilor reale ale fenomenului, datorată mobilității foarte mari, intensei circulații peste frontiere a persoanelor și bunurilor, iar, în al doilea rând, din obscuritatea fenomenului, asigurată de menținerea manifestărilor sale în contextul unor activități aparent legale.
În plan regional, criza din Balcani din ultimul deceniu a favorizat dezvoltarea fenomenului, România fiind citată ca țară de origine și de tranzit pentru marile rețele de trafic de femei, provenind îndeosebi din Asia, dar și din țările vecine ca Ucraina, Moldova sau Belarus, cu destinația în țările din fosta Iugoslavie (cu accent pe regiunea Kosovo), precum și Turcia, Grecia sau statele din Europa Occidentală.
Deși fenomenul ia amploare în întreagă lume, nu doar în țara noastră, el se manifestă cu precădere în zonele în care lipsesc o legislație corespunzătoare și un sistem de cooperare eficient între instituțiile guvernamentale și societatea civilă.
De aceea, un prim aspect care privește traficul de persoane trebuie raportat la cauzele care i-au determinat apariția.
O examinare atentă a cauzelor care au determinat apariția și proliferarea fenomenului traficului de ființe umane, la nivelul țării noastre, face posibilă gruparea acestora.
Astfel, efectele tranziției din țările din sud-estul Europei au avut drept rezultat schimbări politice, sociale și culturale care, la rândul lor, au determinat o creștere a sărăciei și a ratei șomajului, o distribuție inegală de putere pe piața muncii între bărbați și femei. În ultimii ani, această tranziție a creat situații de criză , răspândirea traficului fiind efectul feminizării sărăciei și a migrației pe piața muncii. Discriminarea pe piața muncii relevată prin ratele ridicate ale șomajului (pe piața muncii femeile sunt ultimele angajate și primele concediate, în acest mod fiind împinse tot mai mult către sectoarele neconvenționale ale economiei, trebuind să muncească „la negru” pentru a-și câștiga existența, unul dintre cele mai profitabile sectoare de pe piața muncii la negru fiind industria sexului), combinată cu sărăcia motivată de remunerarea proastă a muncii și cu ocaziile de a emigra au determinat considerarea emigrării în țările mai dezvoltate, ca unică soluție.
Corupția autorităților poate constitui un factor care permite dezvoltarea fenomenului traficului de persoane; traficul și corupția se completează reciproc, prin aceea că traficul creează multiple oportunități care au ca finalitate coruperea funcționarilor publici și crearea premiselor de subminare a întregului efort depus de alți factori pentru combaterea acestui fenomen.
Controlul slab al granițelor, lipsa sistemului de evidență a persoanelor care emigrează, în țara de origine, lipsa cadrului legislativ sau existența unui cadru legislativ neadecvat, inaplicabil referitor la migrație, la combaterea traficului de persoane, protecția victimelor și a martorilor constituie, de asemenea, cauze care au determinat apariția și dezvoltarea traficului de ființe umane.
Restricționarea oportunităților de migrare legală în țările de destinație, precum și reglementările foarte restrictive cu privire la migrația legală impuse de țările cu o economie mai dezvoltată, spre care tind victimele traficului, limitează cu severitate orice formă de migrație legală, situație care favorizează traficul.
Internaționalizarea grupărilor criminale, profiturile mari obținute în urma traficului de femei; astfel, Interpolul califica traficul ca fiind crima cu cea mai rapidă ascensiune din lume, iar O.N.U. accentua că traficul a devenit un business global cu o cifră de afaceri de 7 miliarde de dolari.
Factorii informaționali scăzuți privind realitățile pieței muncii sau nivelul de trai în țările de destinație, posibilitățile reale de angajare în câmpul muncii peste hotare, consecințele muncii la negru determină aprecierea incorectă a șanselor reale de succes, favorizând traficul.
Potrivit unui studiu comandat de O.I.M. în România, s-au identificat o serie de factori care determină vulnerabilitatea la trafic a tinerelor, factori care se constituie în tot atâtea cauze care determină și preced apariția traficului de ființe umane, astfel:
– amplasarea geografică „avantajoasă”; România fiind țară de origine, de tranzit și de destinație favorizează dezvoltarea traficului. De asemenea, comunitatea devine o cauză atunci când ne referim la localizarea geografică într-o regiune săracă (majoritatea victimelor traficului provin din Moldova și Muntenia) și rezidența într-o aglomerare urbană (de exemplu, tinerele care locuiesc în marile orașe sunt mai vulnerabile față de trafic, în comparație cu cele care locuiesc în comunități mici,rurale);
– grupurile de apartenență; tinerele care locuiesc într-un mediu instituționalizat sunt semnificativ mai vulnerabile la trafic decât cele care trăiesc singure sau cu familia;
– abuzul și disfuncționalitatea familială, lipsa de comunicare în familie și dezintegrarea socială; astfel, experiența unui abuz, fie în familie, fie într-o instituție, crește substanțial vulnerabilitatea față de trafic; mediul familial abuziv este un factor generator de migrație și trafic, alimentând sentimentul eșecului în relațiile personale și determinându-le pe tinere să-și caute libertatea în altă parte; pe de altă parte, comunicarea redusă dintre părinți și tinere generează sentimentul de nonapartenență la familie și mărește vulnerabilitatea față de trafic; lipsa unui grup de prieteni accentuează sentimentul dezintegrării și facilitează desprinderea de familie și de comunitate;
– achizițiile și aspirațiile personale; dorința de realizare personală și independență financiară se află într-un raport de directă proporționalitate cu riscul traficării (proiectarea succesului în străinatate este o cauză dominantă în apariția traficului);
În altă ordine de idei, cauzele traficului pot fi raportate la cele cele trei nivele de coexistență: traficul în vederea exploatării sexuale, a exploatării forței de muncă și donarea de organe.
Traficul în scopul exploatării sexuale rămâne cea mai mare și mai importantă formă a traficului, din simplul motiv că va reprezenta întotdeauna cea mai importantă sursă de profit pentru traficanți.
În concluzie, se poate spune că sărăcia, șomajul, discriminarea pe piața muncii, violența domestică și abuzul determină pentru femei și tinere, în general, nașterea unei dorințe de „evadare către o lume mai bună,” astfel încât ofertele înșelătoare ale traficanților sunt acceptate cu ușurință.
Forme ale traficului de ființe umane
Prevenirea și combaterea traficului de persoane (în special femei și copii) constituie aspecte ce reclamă din partea tuturor țărilor (de origine, tranzit, destinație) o abordare globală și internațională, adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire a traficului, de pedepsire a traficanților și de protecție a victimelor.
Din definiția traficului de persoane cuprinsă în Protocolul privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor si copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, rezultă și formele în care se concretizează această infracțiune, în raport de caracteristicile persoanelor traficate și traficante, de scopul urmărit și interesul vizat, de natura cauzelor ce au generat fenomenul, de implicațiile sociale, dar și de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului ).
− Privit din punctul de vedere al drepturilor omului, traficul de persoane include sclavia, munca forțată, violența, abuzul de încredere, agresiunea fizică și psihică a persoanei, fiind pe deplin justificată aprecierea că traficul de ființe umane este o formă a sclaviei la început de mileniu.
− Sub aspect economic, traficul presupune: interese financiare (profituri uriașe), rețele regionale și internaționale, circulația ilicită a banilor (spălarea banilor care provin din trafic și pe baza cărora se realizează activitatea de traficare).
− Din punctul de vedere al originii fenomenului, factorii care generează și susțin traficul sunt sărăcia accentuată a victimelor, nivelul educațional scăzut, neîncrederea în sine, eșecurile în viață, migrația occidentalilor, amatori de experiențe sexuale către est, unde piața prostituției este mai tentantă.
− Din perspectiva valorilor sociale lezate, persoanele traficate sunt reduse la condiția de “marfă”, sunt dezumanizate treptat, fiindu-le lezate sentimentele cele mai profunde, trauma suferită marcându-le întreaga evoluție viitoare.
− Din perspectiva implicațiilor sociale, dato rită creșterii alarmante din ultimii ani, traficul de persoane devine un fenomen național și transnațional, fiind favorizat de procesul general al globalizării și de utilizarea tehnologiilor moderne.
Prin prisma scopului vizat, traficul presupune profituri scăzute pentru societate și profituri uriașe pentru traficanți, care reinvestesc veniturile obținute în derularea în continuare a activităților ilicite. Prostituția (în general exploatarea sexuală a femeilor și copiilor) constituie principalul scop al traficului și modalitatea de obținere a celor mai mari câștiguri, de asemenea traficul în scop de muncă forțată, comiterea de infracțiuni prin constrângere de către victimele traficului și prelevarea de organe (victimele sunt bărbați, femei, copii).
Formele traficului variază în funcție de: numărul persoanelor implicate, tipul de traficanți, devictime sau de „clienți” ori „consumatori”, de gradul de organizare pe care se bazează extinderea traficului și în raport de care traficul rămâne național sau se extinde peste granițe,
În traficul de ființe umane pot fi implicate persoanele fizice (agenți de recrutare, contrabandiști, complici, care au abuzat de poziția lor din cadrul autorităților administrative ale statelor implicate), dar și persoane juridice (companii hoteliere, de spectacol, agenții de turism, societăți de transport, firme de producție și distribuție de casete video, edituri, sex-shop-uri, companii care oferă spectacole de strip-tease etc.).
Din perspective organizării traficanților, traficul îmbracă următoarele forme:
− traficul ocazional, când se raportează doar la transportare internă/internațională a victimelor;
traficul în bande sau în grupări mici, când traficanții sunt bine organizați și specializați în traficarea cetățenilor în afara granițelor, folosind aceleași rute;
traficul internațional, cel mai laborios organizat, derulat de rețele periculoase și greu de combătut
Din perspectiva victimelor, traficul poate fi clasificat în funcție de natura abuzivă a actelor exercitate asupra lor și care vizează:
− aspectul social (abuz psihologic, fizic, atac sexual sau viol,supravegherea pentru împiedicarea deplasării sau a liberei circulații a victimelor), lipsa puterii de decizie, lipsa accesului la servicii medicale, obligarea de a consuma alcool și droguri, avort forțat, malnutriție, forțarea victimei să-și recruteze la rândul ei rudele sau prietenii);
aspectul juridic (deposedarea de acte identitate, posedarea și utilizarea de acte false, amenințările cu predarea la poliție);
aspectul economic (împovărarea cu datorii, neplată, reținerea unor plăți nejustificate).
Algoritmul procesului de trafic
Traficul de persoane este un fenomen infracțional internațional complex și unic în felul său, compus din mai multe elemente, așa cum se arată în definiția ONU menționată mai sus, în capitolul 1. Pentru a analiza definițiile cuprinse în diferitele legi, trebuie să înțelegem structura, părțile componenete și natura infracțiunii în sine, pentru a putea elabora măsuri efective de combatere a traficului de persoane.
Procesul de trafic de persoane are mai multe etape fiecare însemnând o grea încercare pentru victime, dar abuzurile fizice și psihice iau amploare abia în fazele finale când traficantul este convins că victima nu mai are cale de întoarcere. Aceste etape sunt următoarele: recrutarea, transportul și trecerea frontierei, vânzarea și exploatarea.
4.1. Recrutarea
Recrutarea este momentul în care un “binevoitor”, prima verigă a traficului, intră în contact cu viitoarea victimă, făcându-i promisiuni mincinoase de asigurare a unui loc de munca în străinătate.
Recrutor poate fi un independent sau o firmă cu profil aparent de impresariat artistic sau de plasare de forță de munca în străinătate. Aproximativ 70% dintre recrutori sunt bărbați cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani, uneori chiar mai în vârstă. Femeile recrutori reprezintă un procent mai mic și au vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani. Exista chiar și familii în care, atât soția cât și soțul se ocupă de racolarea și transportul victimelor.
De multe ori, victima îl cunoștea dinainte pe traficant sau pe recrutant, uneori este vorba chiar de o rudă care îi inspiră încredere. Ei au ocupații legate de locuri unde exista posibilitatea unui contact intens cu publicul cum ar fi barman, taximetrist, vânzător într-un magazin, vânzător de bilete pentru jocuri de noroc. .
Tehnicile de convingere a femeilor și fetelor, de a pleca în străinătate sunt destul de diverse și depind de modul de operare și de nivelul de organizare a traficanților. Cele mai des folosite sunt:
Recrutarea fetelor interesate prin baruri, cafenele, cluburi și discoteci;
Recrutare prin rețele "particulare" în familii și în cercuri de prieteni;
Reclame, anunțuri, oferte de muncă sau pentru studii în străinătate;
Agenții care oferă locuri de muncă, studii, căsătorii sau călătorii în străinătate;
Căsătorii false.
Traficanții se folosesc de metodele menționate mai sus și își concentrează atenția asupra femeilor și fetelor aflate în căutarea unei șanse de a pleca în străinătate. În cele mai multe cazuri, acestea au o situație financiară și familială precară iar traficanții le oferă meserii bănoase în străinătate, cum ar fi chelnerițe, dansatoare, artiste, servicii de escortă, femei de serviciu pentru familii sau cosmeticiene. Și agențiile matrimoniale internaționale pot fi numai o "fațadă" pentru rețelele de trafic de persoane. De multe ori, femeile realizează de-abia după ce au ajuns în țara de destinație că au fost înșelate de traficant și descoperă că vor fi exploatate cu forța ca prostituate.
După cât se pare, există doar foarte puține criterii prin care femeile își pot da seama dacă este vorba de agenții serioase, care oferă munci legale, sau dacă este vorba de "fațade" pentru traficul de persoane. În unele cazuri, femeile sau fetele sunt vândute fără consimțământul lor, de către rude, de către "prietenul lor" sau de instituții de stat cum ar fi căminele de copii orfani. Se descoperă din ce în ce mai multe cazuri în care femeile și adolescentele au fost răpite cu forța de acasă și traficate în altă regiune în țara lor de origine sau în străinătate. Se estimează că mai mult de 25% din femeile recrutate își dau seama de la început că în străinătate vor lucra în industria sexului. Ele sunt însă induse în eroare în ce privește condițiile muncă în care li se cere să lucreze. Ele se așteaptă la un grad ridicat de independență, cred că vor putea lua decizii în legătură cu munca lor și își închipuie că vor lucra ca artiste de strip-tease, în "peep-show-uri" sau ca prostituate "clasice", făcând numai "sex clasic".
Femeilor care pleacă de bună voie în străinătate pentru a lucra în industria sexului nu li se spune în ce condiții vor lucra la sosirea la destinație: un număr mare de ore de muncă, servicii sexuale periculoase, fără prezervativ etc. De asemenea nimeni nu le spune că vor fi utilizate mijloace severe de constrângere, dacă ele încearcă să refuze munca sau să fugă. În unele cazuri, e posibil ca victima să bănuiască la ce fel de muncă va fi obligată, dar totuși nu își dă seama în ce condiții va lucra. Răspunsul la întrebarea dacă o persoană a fost sau nu constrânsă, înșelată sau dacă a consimțit de bună voie să fie traficată, este un element central în procesul de decizie dacă este vorba de o "victimă a traficului de persoane" în sensul Protocolului ONU sau nu.
Trebuie însă reținut că Articolul 3(b) din Protocolul ONU privind traficul de persoane prevede: "Consimțământul victimei … la exploatarea" descrisă în Protocol (respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane) "va fi irelevant", dacă s-a folosit vreunul din mijloacele menționate în Articolul 3(a) din Protocol, respectiv amenințare, violență sau alte forme de constrângere etc.
Este esențial să înțelegem că riscurile strategice prezentate de infracțiunile de trafic de persoane necesită o lărgire a perspectivei, dincolo de întrebarea dacă victima a consimțit sau nu. Trebuie să ne concentrăm atenția nu numai asupra victimei, ci și asupra infracțiunii și a infractorului. Riscurile strategige vor continua să existe, indiferent dacă victima traficată a consimțit sau nu, iar faptul că victima a încheiat o înțelegere cu traficantul nu trebuie să ducă la acceptarea infracțiunii de trafic de persoane.
În plus, Articolul 3(c) prevede că în cazul recrutării, transportării, transferării, cazării sau primirii unui copil în scopul exploatării, aceste activități vor fi considerate "trafic de persoane", chiar dacă nu s-a folosit vreun mijloc din cele menționate în aliniatul (a) din Articolul 3. Alineatul (d) definește copilul ca fiind o persoană cu o vârstă sub 18 ani.
În concluzie, Articolul 3 pedepsește comiterea în legătură cu un copil a oricăreia dintre "activitățile" descrise în Protocol, indiferent de natura mijloacelor folosite sau de consimțământul victimei. Dat fiind numărul crescând de fete adolescente în jurul vârstei de 15 ani, traficate în mod constant din regiunea Balcanilor spre Europa Occidentală, această prevedere devine o armă-cheie în lupta împotriva traficului de persoane.
Există patru metode de bază de recrutare a femeilor pentru traficul de persoane:
Constrângerea totală prin furt sau răpire. Această metodă nu mai este așa de rară ca înainte. Apar din ce în ce mai multe cazuri în Albania și Kosovo, iar în anumite regiuni din Asia este o metodă uzuală;
Înșelarea victimelor prin promisiuni de muncă legală sau de intrare legală în țara de destinație – femeile sunt convinse că vor lucra în birouri, restaurante, baruri sau că vor încheia căsătorii;
Înșelarea victimelor prin promisiuni semi-adevărate, cum ar fi munca în "show-business", dans sau chiar și strip-tease.
Dacă unele dintre femei sunt complet conștiente că își părăsesc țara de origine pentru a lucra în prostituție, totuși ele nu-și dau seama cât de mult se vor îndatora, cât de tare vor fi intimidate, exploatate și controlate.
Una dintre cele mai tentante promisiuni pentru tinerele femei din Europa Centrală și de Est este oferta unei cazări proprii, ceea ce reprezintă un nivel de indepenență inimaginabil în țările lor de origine. Femeile traficate sunt lăsate să creadă că vor pleca într-o țară bogată din Europa Occidentală, unde vor câștiga în scurt timp sume mari de bani, pe care le pot folosi pentru ele și familiile lor, în scopul ieșirii din sărăcie și disperare.
Noi tendințe în traficul de persoane
Inițial, trendul predominant era traficarea victimelor din țări de origine sărace spre țări de destinație mai bogate în occident. Această situație este supusă unor permanente schimbări, având în vedere că unele țări de origine sau de tranzit au crescut economic, devenind la rândul lor țări de destinație.
În ce privește traficul de persoane în scopul exploatării sexuale, etnia joacă un rol din ce în ce mai important în demografia infracțională, clienții solicitând femei dintr-o grupă etnică diferită de a lor. De exemplu, victime provenind din Sud-Estul Europei pot fi găsite lucrând în industria sexului în Sud-Estul Asiei, victime din Africa pot fi găsite lucrând în industria sexului în Europa și victime europene pot fi găsite lucrând în bordeluri din America Centrală. Prin acestea, traficul de persoane poate fi considerat ca un prim exemplu de globalizare mondială, în special în ce privește industria sexului.
Însă cel mai îngrijorător trend este faptul că, în multe regiuni, vârsta medie a victimelor scade constant. Și în acest caz, oferta este determinată de cererea din partea clienților, bazată pe percepțiile și solicitările lor specifice. De exemplu, copiii traficați sunt implicați din ce în ce mai mult în prostituție, deoarece clienții sunt convinși că au un risc mai scăzut de a contracta o boală transmisibilă pe cale sexuală, dacă au contacte sexuale cu copii.
4.2. Tranzitul – transportul și trecerea frontierei
După procesul de recrutare urmează faza transportului și a transferului, care presupune și cazarea și primirea victimei în mai multe stagii, inclusiv preluarea inițială și transferul victimei pe teritoriul țarii ei de origine.Transportul este organizat de recrutor și se face pe trasee stabilite anterior de acesta. Transportul are loc la scurt timp după recrutare, astfel încât victima să nu aibă timpul necesar pentru a se răzgăndi.
Trecerea frotierei se face adesea în mod fraudulos. Victima trece granița însoțită de recrutor și de o călăuză, fiind apoi preluată de primul ei cumpărător, care drept garanție îi oprește pașaportul – dacă are. Din această tranzacție recrutorul câștigă o sumă variabilă de bani.
Există trei metode de bază pentru intrarea în țara de destinație:
Pe ascuns – intrare ilegală în vehicule, containere, trenuri, feriboturi, pe jos, etc.
Pe față – prin prezentarea unor documente de intrare falsificate, cum ar fi pașapoarte din UE furate sau falsificate
Pe față – prin prezentarea unor documente valabile, autentice, în care s-au aplicat vize de intrare false, de exemplu vize de turist sau de student.
În timpul călătoriei în țara respectivă sau în străinătate, e posibil ca drepturile fundamentale ale victimei să fie grav încălcate, ea fiind supusă la abuzuri și alte crime. Multe dintre victime n-au mai fost niciodată în străinătate și sunt total dependente de traficanții lor. Unele femei părăsesc țara de origine fără un pașaport valabil pentru călătorii internaționale, pentru că li s-a spus că nu au nevoie de el, sau că vor primi un pașaport mai târziu. Dacă totuși victimele sunt în posesia unui pașaport, de multe documentul le este confiscat, rămânând la traficant ca un fel de garanție că victima se va supune.
Victimele care se află în ilegalitate sunt și mai vulnerabile la capriciile agenților lor, care știu că e puțin probabil ca ele să obțină protecția poliției sau a statului respectiv, în cazurile în care procesul de transfer a fost întrerupt, sau victimele au cerut ajutor din proprie inițiativă.
Trebuie subliniat că unele femei își părăsesc de bună voie casa și familia, în căutarea unei vieți mai bune și ar fi fals să asumăm că toate femeile descoperite sau bănuite de imigrație ilegală ar fi victime ale traficului de persoane. De asemenea, poliția va trebui să rețină că măsurile anti-trafic trebuie îndeplinite fără a încălca drepturile fundamentale și demnitatea unei persoane, în special drepturile persoanelor traficate, ale migranților, ale persoanelor care și-au părăsit domiciliul aflat în aceeași țară, refugiații și solicitanții de azil. În plus, măsurile de combatere a traficului nu au voie să îngrădească libertatea de mișcare a fiecărei persoane. Când poliția intră în contact cu victime care se află în faza de transferare, trebuie să se analizeze cu atenție toate aspectele cazului, în vederea acordării unei asistențe și depistării eventualelor infracțiuni comise împotriva victimei.
Transportarea femeilor și a fetelor peste graniță este un aspect esențial al traficului internațional de persoane. În cele mai multe cazuri, recrutanții se bazează pe faptul că traficanți vor procura documentele și mijloacele de transport. Acest lucru le conferă traficanților un grad mai înalt de control în faza de tranzit.
În ultimii zece ani, țările din Sud-estul și Estul Europei au trecut prin faze de conflict, faze post-conflictuale și faze de tranziție politico-economică, care au determinat modificări politice, sociale și culturale substanțiale. Aceste schimbări au dus la creșterea sărăciei și a șomajului întregii populației, dar în special a femeilor, agravând astfel inegalitatea de putere dintre bărbați și femei, deja existentă.
În majoritatea acestor țări, femeile au fost cele care au avut cel mai mult de suferit de pe urma tranziției economice, ele având un risc sporit de șomaj și sărăcie, determinat în parte de structuri sociale patriarhale și de discriminarea femeilor în ocuparea forței de muncă. Femeile și copiii sunt mult mai dependenți decât bărbații de serviciile de asigurări sociale, cum ar fi asistența medicală sau alocațiile și grădinițele pentru copii. Dar tocmai aceste servicii au fost aproape complet lipsite de fonduri, ca o consecință a tranziției economice din ultima decadă. Drept consecință, traficul sporit de femei provenind din Sud-Estul și Estul Europei poate fi considerat ca un simptom și un rezultat al "feminizării" migrației determinate de sărăcie și lipsa locurilor de muncă
Europol descrie în raportul său de evaluare a traficului de persoane atât "geografia" celor mai importante rute utilizate de traficanți pentru a ajunge în țarile de destinație din Uniunea Europeană, cât și mijloacele de transport folosite pe fiecare rută în parte.
Principalele rute sunt:
Ruta Baltică
Din Rusia și statele baltice se merge pe rute terestre până la marea Baltică, apoi cu feribotul în țările Scandinave; mai rar se merge pe rute terestre direct în Finlanda și nordul Suediei.
Ruta Nordică
Din Estul Europei prin Polonia, Ungaria și Republica Cehă, în Germania și apoi Scandinavia. Această rută este folosită și ca ultimă etapă în călătoria migranților care vin cu avionul din Extremul Orient, Africa și America de Sud.
Ruta Centrală:
Din țările Europei Centrale se folosește rețeaua densă de autostrăzi sau legăturile feroviare de lungă distanță, pentru a ajunge în Austria și Nordul Italiei.
Ruta Balcanilor Centrali:
Se pleacă din statele Caucazului, Asia și Europa de Est,
trecând prin țările Balcanilor Centrali, apoi prin Ungaria până în statele UE.
Ruta Balcanilor de Sud:
Se pleacă din statele Caucazului, Asia și Europa de Est,
trecând prin Republica Moldova, România, Bulgaria și Albania, intrând în UE prin Italia sau Grecia.
Ruta Sudică:
Din Africa de Vest prin Algeria și Maroc, traversând cu vaporul strâmtoarea Gibraltar, ajungând în Portugalia și Spania.
Ruta Vestică:
Se pornește din America Centrală și de Sud, se intră în UE prin Peninsula Iberică. Această rută este folosită și ca ultimă etapă în călătoria migranților care vin cu avionul din Extremul Orient, Africa și America de Sud.
Nu trebuie neglijat faptul că, deseori, țara de destinație finală nu este prima țară din Uniunea Europeană în care intră persoana traficată; de aceea se va face distincția între rute de tranzit extern și intern. Unele filiere de trafic transportă victimele direct din țara de origine în țara de destinație, fără să mai treacă prin țări de tranzit.
Multe femei sunt duse peste graniță cu camionul, autoturisme particulare sau cu trenul, deoarece aceste mijloace de transport sunt mai flexibile decât avionul. De multe ori, victimele sunt transportate cu vehicule de mare capacitate pentru transport de lungă distanță, cum ar fi linii aeriene, vapoare și trenuri cu destinații îndepărtate.
Marea majoritate a companiilor serioase de transport vor lua la bord numai pasagerii care sunt în posesia unui bilet de călătorie valabil (deci autentic și achitat) și a vizelor corespunzătoare; iar personalul acestor companii nu permite urcarea la bord a pasagerilor decât după ce au verificat că aceștia dețin într-adevăr documentele necesare. Într-un număr redus de cazuri, companiile de transport mai puțin corecte și cu mai puține scrupule preiau numai responsabilitatea pentru verificarea biletelor de drum, așteptându-se ca Serviciul de Pașapoarte și Migrație să controleze dacă documentele de călătorie (pașaport și viză) sunt valabile și autentice. Companiile din această categorie sunt conduse de dorința de profit. În ciuda faptului că amenzile primite pentru tranportarea pasagerilor fără documente de călătorie micșorează profitul, ele totuși încalcă des obligațiile lor legale de a verifica și documentele de călătorie. Nu există indicii că aceste companii ar fi implicate în infracțiunile de trafic, dar ele le favorizează în mod inevitabil prin acceptarea la bord a pasagerilor, fără să controleze dacă aceștia au voie să călătorească. În concluzie, traficanții vor folosi imediat serviciile companiilor care nu efectuează controale severe și rutele respective.
Autoritățile de stat pot reduce traficul de persoane pe aceste rute printr-o supraveghere sporită, de exemplu prin controale la anumite puncte de trecere etc. Totuși fiecare "rută" este mai mult un indicator general al direcției, și mai puțin un traseu specific marcat pe o hartă. Nu se dețin destule informații concrete suficiente despre aceste trasee. Traficanții sunt foarte iscusiți în a-și schimba rutele și metodele de operare, iar multe din informațiile despre activitățile lor se obțin în mod întâmplător sau ca anecdotă. Lipsa de informații este un punct slab al măsurilor anti-trafic, pentru care trebuie să se găsească soluții. În concluzie, cea mai dificilă sarcină este depistarea eficientă a punctelor vulnerabile pe parcursul acestor rute de trafic.
4.3. Vânzarea persoanelor
Vânzarea este esența traficului de ființe umane. Victimele sunt transformate forțat în marfă și sortate ca atare de traficanții-cumpărători. În acest stadiu, victimele își dau seama că scopul traficantului este exploatarea. Din momentul în care victimele ajung în țara de destinație finală, ele descoperă că vor trăi în condiții de sclavie, de cele mai multe ori în industria sexului, dar și ca femei de serviciu la persoane particulare sau ca muncitoare în fabrici, lucrând un mare număr de ore în condiții inumane. Deseori, femeile sunt mutate din oraș în oraș și din țară în țară. Aceste deplasări au scopul de a le dezorienta, astfel încât ele să nu aibă timp să-și facă prieteni și să nu se poată familiariza cu împrejurimile. Alt motiv este împiedicarea poliției să descopere traficul de femei și să strângă informații.
4.4. Exploatarea victimelor
Exploatarea este totală. Amenintațe și abuzate, victimele sunt supuse unor tratamente inumane și exploatate în regim de sclavie. Cele mai vulnerabile sunt tinerele care provin din familii dezorganizate sau dintr-un mediu în care au suferit abuzuri, situați care crește riscul de a accepta o falsă propunere de lucru în străinătate. Nivelul scăzut de educație împiedică viitoarea victimă să evalueze corect și realist informațiile și planurile de recrutor.
Esența fenomenului de trafic îl reprezintă decizia de a pleca, susținută de credința nefondată că, în străinătate, realizarea personală este mai ușoară. O atare decizie se minifestă mai puternic la persoanele care se confruntă cu o situație materială grea și cu lipsa de perspective în propria lor țară. Tinerele cred că, realizarea personală înseamnă în primul rând a avea bani iar, pentru a-i obține sunt capabile să înfrunte orice pericol. Nu toate persoanele vulnerabile devin victime ale traficului de ființe umane. Exista însă, anumite momente dificile, aparent fără ieșire pentru aceste persoane, iar ”oferta” de muncă în străinătate pare să fie “soluția salvatoare”. Recrutorii aleg cu grijă aceste momente pentru recrutarea viitoarelor victime.
Sub pretextul unor slujbe onorabile dar care nu necesită o înaltă calificare (chelneriță, baby-sitter, menajeră, bucătăreasă pe vase de croazieră, etc) în țările occidentale, recrutorii profită de lipsa de informare și de credulitatea celor ce vor deveni victime. În faza de propunere exploatare sau prostituția sunt excluse complet din discuție. Aflată încă în faza incipientă, promisiunea mincinoasă nu este decât un mijloc interzis de lege de a convinge victimele să treacă frontiera de bunăvoie. O astfel de promisiune se poate concretiza și prin anunțurile din ziare de tipul:”recrutăm tinere fete ca dansatoare, balerine…pentru țara X. Plecare imediată!”
Din momentul în care victimele ajung în țara de destinație finală, ele descoperă că vor trăi în condiții de sclavie, de cele mai multe ori în industria sexului, dar și ca femei de serviciu la persoane particulare sau ca muncitoare în fabrici, lucrând un mare număr de ore în condiții inumane.Femeile-victime care încep să lucreze în industria sexului sunt forțate să se prostitueze pe stradă în cartierele tipice acestor servicii (zonele cu "lumini roșii"), în baruri, agenții de escortă sau în apartamente folosite ca bordeluri. Ele sunt obligate să lucreze un număr foarte mare de ore pe zi, servind numeroși clienți cu practici sexuale periculoase și efectuate fără prezervativ. În multe cazuri, ele nu vorbesc limba țării respective, folosind un "meniu" scris de servicii sexuale pentru a comunica cu clienții.
Multe victime sunt supuse unor abuzuri fizice și sexuale, fiind ținute în condiții de captivitate reală sau psihologică. Există cazuri în care victimele sunt chiar omorâte, ca un avertisment pentru alte victime, pentru a le împiedica să depună mărturie sau să caute ajutor. Amenințarea cu represalii împotriva victimelor sau a familiilor lor și lipsa actelor de identitate, respectiv posesia unor acte nevalabile sunt motivele pentru care multe victime nu încearcă să scape. Fiind supuse permanent abuzurilor fizice, emoționale și sexuale, ele nu mai au altceva de făcut decât să rămână în situația respectivă.
Principalul țel al traficanților este obținerea unor sume mari de bani din exploatarea victimelor pe o perioadă mare de timp. Ei vor să își protejeze inves-tițiile, ceea ce înseamnă că vor lua toate măsurile ca victima să continue să mun-cească, fără să încerce să scape. De aceea, traficantul vrea să aibă un control permanent asupra victimelor.
Pentru controlul victimelor traficului în faza de exploatare se folosesc diferite mecanisme. Fiecare mecanism poate fi utilizat separat, dar în majoritatea cazurilor se folosesc mai multe deodată, urmărind crearea unei situații de captivitate reală sau psihologică
Constrângerea cauzată de datorii
Unul dintre mecanismele de bază este constrângerea cauzată de datorii. Victimei i se cere să plătească înapoi sume exagerate, pretinzându-se că aducerea ei în țara de destinație a costat foarte mult. La aceste sume se adaugă dobânzi exorbitante și cumulative, de asemenea chirii la suprapreț pentru cazare și locul de muncă la bordel, costurile pentru reclama serviciilor de prostituție și pentru transport. Toate aceste pretenții culminează în sume care cresc permanent și devin pur și simplu imposibil de achitat.
Izolarea prin confiscarea documentelor de identitate și/sau a celor de călătorie
De obicei, victimelor li se confiscă documentele de identitate și de călătorie imediat după sosirea în țara de destinație. Astfel, lor li se răpește identitatea oficială, confirmând statutul lor de imigranți ilegali. Ele nu mai pot cere ajutor și nu mai pot evada într-o altă țară de destinație. Având în vedere că multe victime provin din țări în care poliția nu este considerată o sursă de sprijin, ci o forță de oprimare, este clar că femeile nu vor cere ajutorul poliției. Traficanții întăresc această percepție, spunând victimelor că sunt libere să plece și să contacteze poliția, dar că rezultatul va fi expulzarea lor imediată și represalii acasă, în țara de origine. Din experiență s-a constatat că, de cele mai multe ori, traficantul nu minte cu astfel de afirmații, căci, în statele Uniuni Europene, majoritatea victimelor traficate care ajung în atenția poliției și care nu pot prezenta documente valabile sunt expulzate imediat, în loc să fie tratate ca victime ale unor infracțini grave. Sau, în alte cazuri, traficantul îi spune victimei că nu are nici un rost să ceară ajutorul poliției, deoarece poliția este coruptă și a fost deja plătită de traficanții respectivi. Traficanții exploatează lipsa documentelor și frica de poliție, pentru a se asigura că victimele nu vor încerca să scape sau să facă sesizări la poliție împotriva lor.
Pe de altă parte, acordarea dreptului de ședere victimelor traficate ar fi nu numai în interesul victimelor, drepturile lor nemaifiind încălcate, ci și în interesul organelor de urmărire penală anti-trafic. Din păcate, majoritatea țărilor de destinație refuză să acorde victimelor traficului de persoane dreptul de ședere temporară. Ele nu primesc o protecție corespunzătoare, îngrijire și ajutor, statutul lor de rezidență rămâne nerezolvat, așa încât victimele nu vor colabora decât rareori cu poliția și instituțiile judiciare.Pentru a înlătura acest deficit, Pactul de Stabilitate – Masa de Lucru pentru combaterea traficului de persoane – recomandă acordarea victimelor traficate a unui drept de ședere pe motive umanitare, respectiv a unei permisiuni de ședere temporară pentru cel puțin șase luni, prin care ele au acces la o serie de facilități sociale și de sănătate.
Folosirea violenței și a fricii
Un alt mijloc eficace de control al victimelor este folosirea violenței și a amenințării cu violența. Pentru a le supune, deseori victimele sunt bătute și violate, închise, ținute în lungi perioade de izolare, lipsite de mâncare și apă, drogate sau torturate cu cuțite sau țigări. Abuzurile pot fi o consecință a încălcării de către femei a unor reguli sau sunt folosite ca avertisment, pentru ca victima să știe ce se întâmplă dacă va încălca din nou regulile. În alte cazuri, nu există alt motiv decât pur și simplu sadismul sexual al traficantului.
În situația exploatării sexuale, rușinea este și ea un mecanism puternic de control. Traficantul amenință victima că va spune familiei ei că lucrează ca prostituată. De multe ori, traficantul face fotografii în timp ce victima este violată, utilizate pentru a o șantaja și a o obliga să respecte cu strictețe ordinele traficantului.
În funcție de cultura din care provine victima, sunt folosite și diferite constrângeri de ordin psihologic. De exemplu, pentru femeile din Vestul Africii (Nigeria), ritualurile Voodoo sunt o sursă de angoasă teribilă, și folosirea lor garantează supunerea. Alt exemplu este impactul dublu pe care îl poate avea pentru femeile musulmane amenințarea cu dezvăluirea muncii ca prostituată – în unele cazuri, aceste femei riscă să fie mai violent maltratate de propriile familii decât de traficant.
Utilizarea amenințării victimei cu represaliile împotriva familiei acesteia
Amenințarea cea mai eficace, cea mai problematică și care poate îngreuna în mod extrem investigațiile crimelor de trafic este amenințarea cu represalii violente împotriva familiei victimei, acasă în țara de origine. Traficantul se va îngriji să afle o serie de amănunte despre situația familiei, cum ar fi numele, porecla sau adresa unei rude apropriate sau a altei persoane iubite. Nici măcar nu este nevoie ca el să știe foarte multe detalii despre familia respectivă – pentru a controla victima este de ajuns amenințarea și percepția care se formează în mintea ei. Problema victimei este că ea nu poate risca soarta și siguranța celor dragi, pentru că nu are de unde să afle dacă traficantul minte când spune că știe amănunte despre familia ei, sau dacă într-adevăr va folosi violența împotriva celor dragi, dacă ea va încerca să se opună sau să scape.
Captivitate și tortură psihologică
În concluzie, dacă luăm în considerație toate aceste mecanisme de control în ansamblu, rezultatul concret este un regim de captivitate și tortură psihologică. Important este să vedem situația prin ochii victimei: ea este singură într-o țară străină, izolată de compatrioții săi, aflându-se în imposibilitatea de a comunica în limba ei maternă; i s-au luat documentele de identitate și de călăto-rie;nu are voie să ia legătura cu familia; este dezorientată datorită schimbărilor permanente de adresă sau de localitate; este supusă unor abuzuri fizice și sexuale repetate; nu poate cere ajutorul poliției pentru că se teme de consecințe; este obligată să practice contacte sexuale periculoase din toate punctele de vedere, riscă să se îmbolnăvească lucrând zilnic un mare număr de ore cu clienți cu care nu poate comunica verbal; este supusă unui regim de amenințări și represalii îndreptate împotriva ei și/sau a familiei ei.
Dacă luăm în considerare toți acești factori, nu mai este greu de înțeles de ce numai foarte puține victime încearcă să scape din această captivitate. De aceea, forțele polițienești au un rol esențial în combaterea traficului de persoane.
CAPITOLUL II.
INCRIMINAREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
Secțiunea I. Infracțiunile privind traficul de persoane
Cadrul legislativ. Premisele incriminării
Primul act normativ din dreptul intern care abordează traficul de ființe umane ca formă distinctă de criminalitate I care incriminează activitțile susceptibile de a contribuila realizarea lui, îl constituie Legea nr. 678/2001 cu modificările și completările ulterioare, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, în cuprinsul căreia infracțiunile privind traficul de persoane sunt prevăzute în în Capitolul 3, Secțiunea I (art. 12 – 16).
Legea nr.678/2001 este principalul instrument de politică penală în materia traficului de persoane astfel încât ea conține, pe lângă norme de incriminare și dispoziții care definesc termenii și expresiile utilizate, dispoziții care privesc prevenirea traficului de persoane, cu indicarea instituțiilor responsabile în acest segment, norme de incriminare a unor infracțiuni aflate în legătură cu traficul de persoane, dispoziții speciale în materia confiscării, impunității, reducerii pedepselor, dispoziții speciale privind procedura judiciară, dispoziții vizând protecția și asistența victimelor traficului de persoane și dispoziții referitoare la cooperarea internațională.
Elaborarea legii a constituit un obiectiv al Planului național de acțiune pentru combaterea traficului de ființe umane aprobat prin H.G. nr. 1216/2001, cadrul legislativ în materie fiind ulterior întregit prin prevederile Regulamentului de aplicare a Legii nr.678/2001, aprobat prin H.G. nr. 299/2003 și prin dispozițiile Planului național de acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului de copii, aprobat prin H.G. nr. 1295/2004.
Până la incriminarea traficului de persoane prin Legea nr. 678/2001, normele care prevedeau și sancționau activitățile ilicite desfășurate în legătură cu exploatarea și traficarea persoanelor nu asigurau o prevenție și o combatere eficace a fenomenului în întreaga lui complexitate.
Fenomenul traficului devenise manifest, tindea spre un caracter transnațional și organizat, interfera cu alte forme de criminalitate, expunea, pe fondul dificultăților generate de tranziția prelungită, subiecți din categorii sociale și de vârstă vulnerabile, cu o multitudine de implicații indiscutabil grave și avea forme de exprimare ce excedau conținutului conținutul constitutive al infracțiunilor reglementate de Codul penal, respectiv lipsirea de libertate în mod ilegal (art.189), sclavia (art.190), supunerea la muncă forțată sau obligatorie (art.191), prostituția (art.328) și proxenetismul (art.329). O premisă a adoptării legii a constituit-o și existența unor multiple și importante instrumente juridice internaționale– semnate și/sau ratificate de România – care consacră standarde, principii, proceduri și modalități de cooperare în materia traficului de ființe umane, avute în mod evident în vedere la incriminarea faptelor ce constituie, potrivit art. 12 – 15, infracțiuni privind traficul de persoane.
Ulterior adoptării legii, pentru a se realiza armonizarea ei cu legislația europeană, dispozițiile sale au fost modificate succesiv – inclusiv în privința normelor care incriminează traficul de persoane – prin O.U.G. nr. 143/2002 pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal și unele legi speciale, în vederea ocrotirii minorilor împotriva abuzurilor sexuale, prin Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate și prin O.U.G. nr. 79/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.
Legea definește, în art. 2, expresia trafic de persoane („prin trafic de persoane se înțelege faptele prevăzute la art. 12 și 13”) și termenul de exploatare ( executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate; ținerea în stare de sclavie sau alte rocedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală; prelevarea de organe; efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului).
Aspecte comune infracțiunilor privind traficul de persoane
2.1. Obiectul infracțiunilor
Obiectul ocrotirii penale îl constituie persoana fizică și atributele esențiale ale acesteia, traficul de ființe umane constituind o gravă încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.
Obiectul juridic generic al infracțiunilor incriminate în Legea nr. 678/2001 îl reprezintă totalitatea relațiilor sociale care se formează și se dezvoltă în jurul valorior sociale constituite din principalele atribute ale persoanei și anume viața, integritatea corporală, sănătatea, libertatea, inviolabilitatea sexuală, onoarea și demnitatea.
Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare normală sunt condiționate de respectarea libertății de deplasare, de acțiune, de exprimare, de opțiune, de manifestare pe plan psihic a persoanei fizice, precum și a altor valori intrinseci ființei umane: viața, integritatea corporală, inviolabilitatea sexuală, siguranța, onoarea și demnitatea.
Obiectul material. Activitatea infracțională desfășurată de traficanți prin care se aduce atingere valorilor umane fundamentale vizează – în cazul infracțiunilor de trafic de ființe umane realizate prin acte de violență ori prin forme de constrângere care au avut repercusiuni asupra integrității fizice a persoanei traficate – corpul victimei în viață, fiind indiferent dacă acesta aparține unui nou – născut, tânăr, adult, bătrân, ori unei persoane de sex masculin sau feminin.
2 2. Subiecții infracțiunilor
Subiectul active al infractiunii de traffic de finite umane poate fi orice persoană fizică care are vârsta cerută de lege, responsabilă și care în momentul săvârșirii faptei a dispus de libertatea de a hotărî și a acționa. Traficanții sunt atât bărbați, cât și femei.
În general, recrutorii sunt persoane tinere, îmbrăcate îngrijit și care fac o impresie bună,atât prin semnele exterioare ale bunăstării lor – vestimentație, mașină, telefon celular, etc. – cât și prin poveștile de succes pe care le vehiculează privind propria reușită ori a altor persoane care au plecat la muncă în străinătate, fiind cu atât mai convingători cu cât prezintă ca fiind foarte attractive condițiile de lucru: posturi în țări vest europene, foarte bine plătite și care nu necesită o calificare deosebită. Femeile ca subiecți activi ai infracțiunii de trafic de ființe umane sunt de cele mai multe ori, prima verigă în lanțul de traficare și captează foarte ușor încrederea și interesul tinerelor, profitând de lipsa experienței lor de viață, de lipsa educației, de starea lor materială precară și naivitatea lor, prin prezentarea acelorași cazuri ale persoanelor care au fost plecate să lucreze în străinătate și s-au întors după o scurtă perioadă de timp cu sume mari de bani. De cele mai multe ori, femeile traficant au fost la rândul lor victime ale traficului, astfel încât cunosc foarte bine mecanismul de traficare și devin foarte experimentate în atragerea victimelor și plasarea lor în scopul exploatării. Uneori, femeile se ocupă de trafic de bună voie, datorită câștigurilor mari obținute, însă alteori desfășoară această activitate datorită presiunii exercitate asupra lor de către traficanții cărora le-au aparținut, în schimbul eliberării lor. În prezent se înregistrează o creștere a ponderii femeilor recrutor, ele desfășurând activități de traficare pe cont propriu ori în cadrul grupurilor criminale specializate în traficul de ființe umane.
Prin O.U.G. nr. 79/2005 s-a modificat conținutul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, prevăzându-se și o calitate specială pe care trebuie s-o întrunească subiectul activ al infracțiunii, respective cea de funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Necesitatea adoptării unei reglementări speciale privind subiectul calificat sau circumstanțiat de calitatea de funcționar public a apărut datorită faptului că, în numeroase cazuri activitatea infracțională desfășurată de traficanți a fost facilitată de reprezentanți ai autorităților publice, iar pe de altă parte, prin introducerea acestei circumstanțe agravante suplimentare celor deja instituite prin Legea nr. 678/2001- care se regăsește între agravantele enumerate de art. 24 din Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, încheiată la Varșovia la 16 mai 2005 și semnată de România la aceeași dată – se realizează o armonizare a normelor interne cu legislația europeană existentă în materia traficului cu ființe umane.
Conform art. 147 C. pen., prin „funcționar public” se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145.
Potrivit art. 145 C. pen., prin termenul „public” se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurie de orice fel care potrivit legii, sunt de interes public.
Prin prisma acestor dispoziții legale, din categoria subiecților activi ai infracțiunii de trafic, calificați de calitatea de funcționar public, pot face parte, cu titlu exemplificativ, lucrători vamali, ofițeri de poliție, persoane din aparatul administr
Participația penală este posibilă în toate formele: coautorat, instigare, complicitate.
Coautoratul. În cele mai multe cazuri, traficul de ființe umane presupune desfășurarea unor activități specifice pe teritoriul statului de origine al victimelor, acțiuni continuate pe teritoriul statului de destinație cu cele de transferare, primire ori cazare unde activitatea infracțională se poate finaliza ori poate continua pe teritoriul altor state, prin reluarea actelor de transport, transferare, primire ori adăpostire. În aceste circumstanțe, traficul dobândește un caracter transnațional și transfrontalier în realizarea căruia sunt implicate mai multe persoane cu roluri precis determinate și care, prin acțiuni simultane sau succesive, conlucrează nemijlocit la comiterea faptei.
Se constituie astfel rețele de trafic de persoane care sunt cel mai adesea grupuri bine organizate, în componența cărora intră recrutori, intermediari, transportatori, gazde și traficanții propriu-ziși, care cumpără pur și simplu victimele pentru a le exploata. Rețelele de traffic de persoane reprezintă grupări de interese care acționează după reguli stricte și după principiul maximizării profitului.
Datorită caracterului complex al infracțiunilor de trafic prevăzute în Legea nr. 678/2001, acțiunile coautorilor pot avea un caracter identic (de ex. două persoane recrutează mai multe tinere, prin înșelăciune, în scopul exploatării sexuale) sau diferit (de ex. o persoană recrutează victim minoră, altă persoană o transportă în țara de destinație, iar o a treia o transferă în vederea muncii forțate). O condiție de existență a coautoratului în cazul infracțiunilor de trafic de persoane și care derivă tot din natura lor complexă o constituie voința comună a coautorilor de a coopera la săvârșirea nemijlocită a acțiunilor specifice de traficare, în baza unei înțelegeri prealabile exprese sau tacite ori în baza unei înțelegeri survenite în timpul executării.
Prin efectuarea nemijlocită a uneia dintre acțiunile ce caracterizează traficul de ființe umane (recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane), fiecare participant își aduce contribuția sa direct la săvârșirea infracțiunii și va fi tras la răspundere penală în calitate de coautor, însă pentru forma agravată a infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a din Legea nr. 678/2001.
Complicitatea la traficul de ființe umane se materializează în activitatea persoanei care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la realizarea infracțiunii de traficare, inclusiv prin promisiunea de a tăinui bunurile provenite din săvârșirea faptei sau de a favoriza pe infractor, promisiune făcută anterior începerii executării sau în timpul realizării acesteia. Complicele are o contribuție indirectă la săvârșirea actelor de traficare propriu-zisă, aportul său real și efectiv fiind folosit însă de autorul nemijlocit al faptei; în caz contrar, în ipoteza în care ajutorul dat nu a servit comiterii infracțiunii, el nu poate avea o semnificație penală. Actele de complicitate pot consta într-un comportament pasiv ce favorizează săvârșirea infracțiunii, ori în acțiuni de ajutorre sau sprijinire cu caracter material sau moral, finalitatea lor fiind aceea de a ușura actele de executare ale autorului. Indiferent de natura actelor de înlesnire ori ajutorare efectuate, complicele trebuie să acționeze întotdeauna cu intenție, având reprezentare asupra caracterului ilicit al faptei săvârșite dar și asupra caracterului activității sale de participant.
Complicitatea la infracțiunea de trafic de ființe umane, se poate concretiza, de exemplu, în obținerea de informații cu privire la potențialele victime și furnizarea acestora către traficanți, atragerea victimei, procurarea actelor necesare pentru transportarea lor în țările de destinație, împiedicarea victimei de a se deplasa conform propriei voințe atunci când ea dorește aceasta, punerea la dispoziția traficanților de autoturisme ori locuințe pentru găzduirea victimelor. Complicitatea poate consta în neîndeplinirea de către un funcționar public a unui act pe care era obligat să le îndeplinească, omisiunea respectivă constituindu-se într-o înlesnire sau într-un ajutor efectiv la săvârșirea acțiunii de traficare (de ex. controlul pașapoartelor la trecerea frontierei).
Instigarea la infracțiunile incriminate prin Legea nr. 678/2001 este posibilă și constă în activitatea unei persoane de a determina cu intenție pe o alta să efectueze una sau mai multe dintre acțiunile specifice traficului de ființe umane, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane minore sau adulte, în scopul exploatării sale
În concret, instigatorul ia cel dintâi hotărârea de a trafica o persoană, însă transferă această rezoluție infracțională unei alte persoane care o va prelua și va proceda la punerea ei în aplicare în calitate de autor, instigator sau complice.
În situația în care instigatorul își va continua acțiunea de stimulare morală și după ce autorul nemijlocit trece la executare, actele sale vor constitui o complicitate morală, iar dacă demersul instigatorului va fi urmat de acte de înlesnire ori întrajutorare, fapta sa îmbracă forma unei complicități materiale și, în cazul în care instigatorul va trece la executarea nemijlocită a infracțiunii alături de autorul material, activitatea sa se va completa și cu una de coautorat.
În toate aceste cazuri însă, activitățile de instigare, urmate de acțiuni de executare propriu-zisă ori acte de complicitate, vor atrage absorbirea formelor de participație penală în cea mai gravă dintre ele și aplicarea unei singure sancțiuni pentru aceasta, urmând a se ține seama la individualizarea judiciară a pedepsei și a modului de executare, de caracterul complex al activității desfășurate de contribuția efectivă la comiterea faptei, precum și de periculozitatea socială sporită pe care o prezintă acest participant.
Subiectul pasiv al infracțiunii Conform dispozițiilor art. 12 și art. 13 din Lege., care descriu modalitățile de realizare a acțiunilor de traficare și formele de exploatare a victimelor, rezultă că subiect pasiv al infracțiunii este persoana împotriva căreia este îndreptată acțiunea infracțională a traficanților și care poate fi un minor ori persoana adultă, indiferent dacă este femeie sau bărbat.
Legislația internațională (Convenția privind drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989, la New-York, prin rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite nr. 44/25 ratificată de România prin Legea nr. 18/1990 și Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de ființe umane, în special a femeilor și copiilor, adițional la Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate) operează cu termenul de „copil” prin care se înțelege orice ființă umană sub vârsta de 18 ani. Astfel, urmează a fi încadrate, potrivit art. 13 din Legea nr. 678/2001, acțiunile de traficare a ființelor umane (de sex feminin sau masculin) cu vârsta sub 18 ani.
În urma modificărilor aduse dispozițiilor art.13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 prin O.U.G. nr. 79/2005 s-a oferit o protecție juridică egală tuturor persoanelor sub 18 ani, victime ale traficului, indiferent dacă este vorba de un minor cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani ori de un minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani, eliminându-se distincția existentă în reglementarea anterioară între aceste două categorii de subiecți pasivi ai infracțiunii, pentru care erau prevăzute pedepse cu închisoare într-un cuantum diferit, respectiv de la 5 la 15 ani, dacă fapta a fost săvârșită asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani și de la 3 la 12 ani dacă victima era o persoană cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani.
Dacă activitatea de traficare a vizat mai multe persoane, există un subiect pasiv multiplu, iar în practica judiciară s-a ridicat problema, sub aspectul încadrării juridice, dacă recrutarea mai multor persoane în același timp și loc, în baza unei rezoluții infracționale unice, pentru practicarea prostituției și transportarea lor în străinătate în vederea realizării de foloase materiale, constituie câte o unică infracțiune de trafic de persoane și de proxenetism, ori atâtea infracțiuni câți subiecți pasivi au fost recrutați în acest scop
2.3. Conținutul constitutive
Latura obiectivă
Traficarea ființelor umane reprezintă un process complex care presupune parcurgerea mai multor etape, caracterizate de desfășurarea de activități specifice.
Elementul material al infracțiunilor de traffic de persoane, prevăzut de art. 12 din Legea nr. 678/2001 și trafic de minori, prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001 se realizează printr-una sau mai multe dintre acțiunile prevăzute ca modalități alternative în normele incriminatoare, respective recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane, acțiuni care trebuie să fie efectuate în scopul exploatării victimei.
Recrutarea, ca modalitate alternativă prin care are loc traficarea, constă în atragerea victimei spre a fi exploatată în vederea obținerii de profit .
Transportarea presupune deplasarea victimei dintr-un loc în altul, fie în interiorul granițelor statului său de origine, fie din statul de origine a victimei în statul de destinație, ceea ce presupune cel mai adesea trecerea uneia sau mai multor linii de frontier.
Transferarea constă în transmiterea victimei de la un traficant la altul, atunci când este vândută pur și simplu ca o marfă, inițial fără ca ea să știe, sau face obiectul unei alte tranzacții încheiate între traficanți (de ex. schimbul).
Cazarea presupune instalarea unei persoane temporar într-o locuință ori într-un alt amplasament având această destinație.
Găzduirea este o modalitate de realizare a elementului materisl al infracțiunii de traffic de minori și semnifică primirea unei persoane într-o locuință și adăpostirea vremelnică a acesteia.
Primirea presupune preluarea victimei de către Traficant, de la unul la altul, ca urmare a unei tranzacții intervenite între cei doi.
Fiecare dintre aceste acțiuni este suficientă pentru realizarea elementului material al infracțiunii de trafic de persoane ori trafic de minori, atât în variantele tip, cât și în cele agravate. În cazul în care activitatea infracțională desfășurtă de Traficant reunește două sau mai multe dintre modalitățile alternative (de ex., făptuitorul mai întâi recrutează victima, apoi o transportă în țara de destinație unde o transferă unei alte persoane, în scopul exploatării), fapta acestuia nu va constitui un concurs de infracțiuni, ci o singură infracțiune compusă dintr-un ansamblu de acte diferite executate în baza unei rezoluții infracționale unice.
În literatura juridică a fost exprimată și opinia că legiuitorul a înscris în lege actele de trafic de persoane ca fapte penale distincte și nu o singură infracțiune cu mai multe modalități alternative de incriminare și, în consecință, dacă se comit mai multe fapte din cele descries de lege, se va reține un concurs real de infracțiuni și nu o singură infracțiune. Pentru existența infracțiunii de trafic de persoane incriminate în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 este necesar ca modalitățile normative prevăzute de lege să fie realizate printr-o multitudine de mijloace cu caracter alternativ, și anume prin: amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane.
Unele dintre mijloacele utilizate de făptuitori pentru realizarea acțiunilor de traficare constituie prin ele însele infracțiuni – de ex.: amenințarea, incriminată în art. 193 C. pen., violența care poate îmbrăca forma uneia dintre infracțiunile prevăzute de art. 180 – 182 C. pen. – care însă își pierd autonomia și se absorb în conținutul infracțiunii de traffic de persoane ori traic de minori, în modalitatea tip prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 ori în modalitățile agravate, deoarece, prin voința legiuitorului, elementul material al acestor fapte este unul complex.
Este de remarcat că în ansamblul acestor procedee nu este inclusă în mod expres infracțiunea de lipsire de libertate, prev. de art. 189 C. pen., fiind menționată doar răpirea ca modalitate de realizare a activităților specifice traficului de persoane. În unele situații, lipsirea de libertate este absorbită în mod natural de acțiunile prin care se realizează traficarea, însă este posibil ca în alte cazuri, lipsirea de libertate să depășească cadrul acestora și să reprezinte o infracțiune autonomă, care se va reține în concurs cu cea de trafic de persoane.
Elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 presupune efectuarea de acțiuni de organizare a săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, constând în pregătirea activităților de recrutare, transportare, transferare, cazare, găzduire sau primirea a unei persoane în scopul exploatării sale, elaborarea de planuri în acest scop, stabiirea rolurilor și sarcinilor făptuitorilor, a mijloacelor și metodelor concrete de acțiune.
Urmarea imediată Urmarea socialmente periculoasă constă în starea de pericol creată pentru atributele fundamentale ale persoanei – în special a libertății individuale și a relațiilor sociale a căror normală desfășurare este condiționată de ocrotirea acestei valori sociale, și s produce independent de atingerea scopului exploatării victimei, fiind sufficient ca făptuitorul să acționeze în vederea acestei finlități, nu și în realizarea ei efectivă.
În afară de starea de pericol care constituie urmarea imediată, traficul de persoane poate avea uneori și anumite consecințe obiective – când infracțiunea este una de rezultat – constând în lezarea adusă corpului victimei prin vătămarea gravă a integrității corporale sau sănătății, contaminarea venerică, avortul provocat ilegal, ori chiar moartea sau sau sinuciderea victimei. Producerea unui anumit rezultat nu este o cerință obligatorie pentru existența infracțiunii de trafic de ființe umane, ci determină reținerea unei forme agravate a infracțiunii.
În cazul faptei incriminate în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, urmarea imediată constă în starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la atributele esențiale ale persoanei victimă a traficului.
Legătura de cauzalitate
Latura obiectivă a infracțiunii de trafic de ființe umane este realizată numai atunci când între acțiunea făptuitorului realizată prin modalitățile prevăzute și urmarea imediată se poate stabili cu certitudine existența unui raport de cauzalitate.
Latura subiectivă
Infracțiunile de trafic de persoane pot fi săvârșite numai cu intenție, ca formă de vinovăție. În modalitățile normative prevăzute în art. 12 alin. (1) și (2) , art. 13 alin. (1), (2) și (3) și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, intenția nu poate fi decât irectă, deoarece acțiunile care compun elemental material al laturii obiective au ca finalitate subiectivă scopul exploatării persoanei, astfel cum este definit în art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 79/2005, scop care trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei, dar care nu trebuie să fie și efectiv realizat.
Traficantul are reprezentarea caracterului ilicit al actelor sale în realizarea cărora se implică în mod conștient și prevede consecințele lor, urmărind totodată producerea acestora.
În ceea ce privește complicele, poziția subiectivă a acestuia poate fi atât intenția directă, atunci când prevede și urmărește producerea rezultatului, cât și intenția indirectă, atunci când, de exemplu, pune la dispoziția traficantului un autoturism pentru transportarea victimelor, fără a urmări realizarea finalității acțiunii autorului, însă conștientizează caracterul infracțional al propriei acțiuni.
În raport de mijloacele de realizare a acțiunilor de traficare (amenințarea, violența sau alte forme de constrângere, răpirea, frauda, înșelăciunea, abuzul de autoritate sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința, oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane), latura subiectivă îmbracă forma de vinovăție a intenției indirecte.
În modalitățile normative agravate prevăzute în art. 12 alin. (3) și art. 13 alin. (4) din Legea nr. 678/2001, sub aspectul laturii subiective, infracțiunile se săvârșesc cu praeterintenție, făptuitorul acționând cu intenție directă calificată de scop în ceea ce privește acțiunile prin care se realizează traficul și din culpă cu privire la rezultatul mai grav survenit, respectiv moartea sau sinuciderea victimei, minore sau adulte.
În această situație, urmarea mai gravă se atribuie făptuitorului pe baza culpei dovedite și nu pe baza unei prezumții de culpă, astfel încât, dacă nu poate fi reținută culpa autorului în raport cu moartea victimei, acesta nu va răspunde pentru forma agravată a infracțiunii ci, după caz, pentru una dintre modalitățile tip, ori pentru celelalte variante agravate din conținutul legal al infracțiunilor. Dacă însă se va reține și intenția făptuitorului de a provoca moartea sau sinuciderea victimei traficate, acesta va răspunde pentru infracțiunea de traffic de persoane în concurs cu cea eâde omor ori determinarea sau înlesnirea sinuciderii, după caz.
2. 4. Forme și modalități
Formele infracțiunilor de trafic de ființe umane.
Infracțiunile incriminate prin Legea nr. 678/2001 sunt infracțiuni comisive, iar săvârșirea lor este suscectibilă de o desfășurare în timp.
Actele de pregătire ale traficului de persoane adulte sau minore constând în organizarea săvârșirii infracțiunilor prevăzute în art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001 au fost incriminate distinct, ca infracțiune autonomă, în art. 15 alin (2) din Legea nr 678/2001, datorită periculozității deosebite pe care o prezintă tocmai pentru că acestea vizează infracțiuni grave, in sensul art 2 alin (1) lit. b din Legea nr. 39/2003.
Tentativa este posibilă la toate infracțiunile de traffic, cu excepția celei prevăzute la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 și a variantelor normative agravate prevăzute în art. 12 alin. (3) și art. 13 alin. (4) din Legea nr. 678/2001, când faptele sunt săvârșite cu praeterintenție – și este pedepsită prin dispoziția cuprinsă în art. 15 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Consumarea infracțiunilor incriminate prin dispozițiile Legii nr. 678/2001 în art. 12 și art. 13 are loc în momentul în care s-a executat cel puțin una dintre acțiunile de traficare ce compun elemental lor material și s-a produs urmarea imediată a infracțiunii, respectiv crearea stării de pericol.
Consumarea infracțiunii prevăzute în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 se realizează atunci când este finalizată activitatea de organizare ce constituie elementul material și se produce urmarea imediată, adică starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la atributele esențiale ale persoanei.
Epuizarea infracțiunilor de trafic are loc atunci când elementul material al laturii obiective se înfăptuiește prin acțiunile de transportare, transferare și cazare care, prin natura lor, au un character continuu și se prelungesc în timp, încetând odată cu sistarea activității infracționale.
În cazul modalităților prin care se realizează elementul material al infracțiunilor de trafic de persoane, făptuitorul poate efectua, în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte de recrutare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, situație în care dobândește o formă continuată, în sensul dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și care se epuizează în momentul săvârșirii ultimului act în realizarea acestei rezoluții sau în momentul descoperirii infracțiunii.
Modalitățile infracțiunilor de trafic de ființe umane
Dispozițiile din alin. (1) al art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001, stabilesc conținutul infracțiunilor în modalitatea simplă, iar în alineatele următoare cuprinse în aceste articole, sunt prevăzute modalitățile aggravate ale traficului de persoane adulte sau minore, particularizate prin anumite circumstanțe care sporesc gradul de pericol social al faptei și atrag un tratament sancționator mai sever.
Modalitățile agravate privesc:
– mijloacele și procedeele folosite (amenințarea, violența sau alte forme de constrângere, răpirea, frauda, înșelăciunea, abuzul de autoritate sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința, oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane)
– persoana făptuitorului (pluralitatea de participanți, calitatea specială a subiectului activ) natura și gravitatea consecințelor produse (cauzarea vătămării grave a integrității corporale sau a sănătății victimei, moartea sau sinuciderea victimei).
Modalitățile agravate ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzute și pedepsite de art. 12 din Legea nr. 678/2001 sunt cele enunțate în aliniatele (2) și (3), fiind sancționat mai grav traficul de persoane săvârșit în următoarele împrejurări:
a) de două sau de mai multe persoane împreună. De reguă, în traficarea persoanelor sunt implicați mai mulți subiecți care asigură, prin îndeplinirea rolurilor ce le revin, realizarea actului infracțional, Cooperarea făptuitorilor care acționează împreună la efectuarea actelor de executare produce un efect intimidant asupra victimei și îi diminuează posibilitățile de a se opune acțiunilor acestora, sporind totodată șansele lor de reușită. Pentru a opera această circumstanță agravantă, este necesar ca cel puțin o persoană dintre cele două sau mai multe care acționează împreună să aibă calitatea de autor și ea se răsfrânge asupra celorlalți participanți care au cunoscut împrejurarea că fapta va fi comisă de mai multe persoane, astfel încât aceștia vor răspunde pentru forma mai gravă a infracțiunii.
b) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătații. Este incidentă această circumstanță de agravare a faptei atunci când datorită procedeelor utilizate de traficant pentru realizarea acțiunilor ce se circumscriu elementului material al infracțiunii, s-a produs integrității corporale sau sănătății victimei o vătămare care a necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluțirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieții persoanei.
c) de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu.
d) dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei – art. 12 alin. (3) din Legea nr. 678/2001. Această modalitate agravată a infracțiunii subzistă datorită rezultatului foarte grav produs și anume pierderea vieții unei persoane – victimă a traficului – și care trebuie să fie consecința activității infracționale desfășurate de traficanți. Pentru încadrarea faptei în ac eastă modalitate normativă, este necesar ca, în cazul când acțiunea făptuitorului are drept urmare moartea ori sinuciderea victimei, să se stabilească foarte riguros dacă există legătură de cauzalitate între actele de executare și finalitatea produsă. Circumstanțele agravante ale infracțiunii de trafic de minori sunt prevăzute în art. 13 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, în contextul cărora săvârșirea acțiunilor ce caracterizează modalitatea tip prevăzută la alin. (1) al aceluiași articol este sancționată mai grav.
Dacă traficul de minori este comis prin folosirea amenințării, violenței sau altor forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra minorului, fapta prezintă un pericol social sporit, având în vedere că mijloacele de care uzează făptuitorul se îndreaptă împotriva unei persoane vulnerabile în primul rând din cauza vârstei, a cărei rezistență este ușor de înfrânt datorită factorilor coercitivi ori este ușor de influențat de către adulți prin false promisiuni ori o iluzorie protecție pe care aceștia pretind că o oferă.
În cazul în care modalitatea tip prevăzută la alin. (1) al art. 13 ori modalitatea agravată reglementată în alin. (1) al art. 13 din Legea nr. 678/2001 sunt comise în condițiile prevăzute la art. 12 alin. (2), adică de două sau de mai multe persoane împreună, s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății ori de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, faptelor li se imprimă o periculozitate sporită, reflectată și în limitele de pedeap
O altă variantă agravată a infracțiunii de trafic de minori există dacă faptele prevăzute în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, rezultat care este ori poate fi o consecință a acțiunilor exercitate asupra minorului de către traficanți, sau propria reacție a victimei la tratamentele inumane la care este supusă.
2.5. Tratamentul sancționator
Datorită importanței și specificului valorilor sociale ce fac obiectul ocrotirii penale prin incriminarea activităților de traficare a ființelor umane, în scopul exploatării acestora, sistemul sancționator instituit de legiutor este deosebit de sever, ceea ce răspunde necesității reprimării și contracarării acestui fenomen.
Pentru încălcarea normelor cuprinse în art. 12, art.13 și art.15 alin.(2)din Legea nr.678/2001 regimul sancționator este același sub aspectul naturii pedepsei principale – care este în alternativa închisorii – și a pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi, aplicabile în cazul tuturor acestor infracțiuni, fiind diferențiat doar în ceea ce privește limitele speciale de pedeapsă, în funcție de modalitățile normative, tip și aggravate.
În cazul infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 tratamentul sancționator constă în :
– pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi pentru modalitatea tip de la alin. (1);
– pedeapsa cu închisoarea la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi pentru variant agravată de la alin. (2);
– pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi pentru variant agravată de la alin. (3)
Infracțiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, este sancționată conform noilor limite de pedeapsă stabilite prin modificările aduse Legii privind prevenirea și combaterea traficului de persoane prin OUG. Nr .79/2005, astfel:
– în modalitatea tip de la alin. (1), pedeapsa este închisoarea de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi (față de pedeapsa cu închisoarea de l 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi prevăzută în reglementarea anterioară);
– în modalitatea agravată de la alin. (2), pedeapsa este închisoarea de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi (limitele anterioare de pedeapsă fiind închisoare de la 7 la 18 ani)
– în modalitatea agravată de la alin. (3), dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite în condițiile prevăzute la art. 12 alin. (2), pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (1), și închisoare de la 10 ani la 20 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (2);
– în modalitatea agravată de la alin. (4), dacă faptele prevăzute la alin. (1), (2) și (3) au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare de la 15 ani la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Infracțiunea incriminată în dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, constând în organizarea săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane majore și de trafic de minori este sancționată cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea organizată, în funcție de modalitatea normativă reținută.
Cauze de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei
Dispoziția din art. 20 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 prevede o cauză de nepedepsire aplicabilă persoanei supusă traficului de persoane care a săvârșit, ca urmare a exploatării sale, infracțiunea de prostituție sau pe cea de cerșetorie, dacă ea, mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracțiunea de trafic de persoane încunoștințează autoritățile competente despre aceasta sau dacă, după ce a început urmărirea penală ori după ce făptuitorii au fost descoperiți, înlesnește arestarea acestora.
Prin modificările aduse Legii privind pre prevenirea și combaterea traficului de persoane prin OUG . nr. 79/2005 s-a instituit și o cauză de reducere a pedepsei, cuprinsă în art. 20 alin. (2) în conformitate cu care, „persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute de prezenta lege, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni prevăzute de prezenta lege beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.
Secțiunea II. Înțelesul termenilor și expresiilor folosite în Legea nr. 678/2001
Traficul de persoane
Modalitățile alternative
Noțiunea de trafic de persoane este definită în dispozițiile art. 2 alin. (1) pct 1 din Legea nr.678/2001,care prevede că ‚,prin trafic de persoane se înțelege faptele prevăzute la art. 12 și 13”
Raportat la conținutul acestor texte de lege, traficul de persoane presupune comiterea uneia dintre modalitățile alternative prin care se realizează latura obiectivă a infracțiunilor incriminate în art.12 și 13 din Legea nr. 678/2001, respective recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane, în scopul exploatării acesteia.
Recrutarea constă în racolarea potențialelor victim prin atragerea lor de către traficanți prin diferite procedee, cele mai frecvente fiind poveștile de succes ale altor persoane care au fost ajutate să plece în străinătate și care au revenit cu mari sume de bani după o perioadă relativ scurtă de timp.
Metodele și tehnicile de recrutare utilizate sunt diferite, în funcție de gradul de vulnerabilitate a victimei, datorită vârstei, nivelului ei de instruire, stării sale materiale, de cele mai multe ori precară, lipsei experienței de viață, naivității, toate acestea fiind speculate de traficanți. Principalele mijloace de recrutare constau în:
– promisiunea unei slujbe onorabile și bine plătite în țări din Occident, făcută direct de către traficant, ori prin intermediul rudelor sau prietenilor victimei care se bucură de încredere din partea ei. Acesteia i se promite o carieră de model, servicii în baruri, cluburi, ori un post de bonă sau menajeră
Cel mai recent, victimele au fost atrase cu promisiuni privind burse academice. Propunerea de angajare în altă țară poate veni și din partea unor cunoștințe recente ale victimei, abia întoarse din străinătate și care lucrează pentru traficanți, fiind ele însele anterior victime ale traficului.
De regulă, după ce victima a acceptat promisiunea traficantului de a-I găsi un loc de muncă peste hotare, se scurge un interval foarte scurt până la momentul plecării efective, pentru ca victima să nu aibă prea mult timp de gândire și să nu aibă posibilitatea de a vorbi cu alte persoane care ar putea să o determine să se răzgândească. În toate cazurile, decizia de a pleca peste hotare a victimei a fost influențată în mod exclusiv de traficanți, aceștia fiind cunoștințe sau prieteni apropiați care i-au sugerat să nu își informeze rudele despre plecare.
După racolarea victimei, traficantul se ocupă de obținerea documentelor necesare trecerii granițelor și de organizarea deplasării, însă din momentul recrutării inițiale și până la sosirea în țara de destinație femeile sunt vândute de două sau mai multe ori.
– anunțurile din ziare prinvind oferte de locuri de muncă în străinătate, deosebit de attractive sub aspectul salariului foarte mare ce poate fi obținut, în raport de condițiile minime privind pre gătirea cerute viitorilor angajați. Traficanții racolează victimele pe care le transport în țara de destinație, unde sunt vândute, deposedate de acte, situație în care ele devin vulnerabile și ușor de constrâns.
– anunțuri ale agențiilor matrimoniale. Victimele sunt atrase de perspectiva căsătoriei cu cetățeni occidentali pe care o privesc ca fiind unica posibilitate de a scăpa de sărăcie și de a-și ajuta familiile însă după ce ajung în țara de destinație, traficanții le confiscă pașapoartele și apoi le obligă să se prostitueze.
Transportarea presupune deplasarea victimei dintr-un loc în altul în interiorul țării de proveniență ori din statul de origine direct în statul de destinație sau prin țările de transit. Uneori transportul este organizat de recrutor și se realizează de cele mai multe ori prin trecerea legală a frontierei statului de origine, prin intermediul unor agenții de transport internațional ori cu autoturisme închiriate.
În alte cazuri, atunci când victimele nu posedă documentele necesare sau acestea nu întrunesc condițiile legale (eventuale vize pentru țara de destinație ori termenul de valabilitate), traficanții utilizează o varietate de modalități: utilizează pașapoartele sustrase de la victimele anterioare, din care se alege cel al cărei fotografie seamănă cât mai mult, cu noua victimă ori procedează la falsificarea vizelor. Unii traficanți, pentru a reduce cheltuielile și a evita riscurile suplimentare, nu traversează frontierele prin punctele vamale pentru a intra în contact cu autoritățile și trec granița ilegal, prin intermediul călăuzelor.
Uneori, mai ales în țările de tranzit, traficanții apelează la unii cetățeni care se pregătesc să treacă granița cu autoturismul (și care au aceeași naționalitate ca și victimele) și cărora li se solicită să ia în mașina lor, contra unei sume de bani, persoana ori persoanele ce fac obiectul traficului.
Transferarea ca modalitate prin care se realizează traficul constă în transmiterea victimei de la un traficant la altul, atunci când este vândută, pur și simplu, ca o marfă, inițial fără ca ea să știe, sau face obiectul unei alte tranzacții încheiate între traficanți.
Protocolul facultativ al Convenției cu privire la drepturile copilului, privind vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, semnat de România la 25.09.2001 și ratificat prin Legea nr. 470/2001 definește înțelesul noțiunii „vânzare de copii” astfel: „vânzarea de copii este considerat orice act sau tranzacție prin care un copil este transferat de orice persoană sau grup de persoane către o altă persoană ori către un alt grup contra cost sau contra oricăror alte avantaje materiale”.
Vânzarea are loc în țările de destinație, iar vârsta și aspectul fizic sunt elementele în raport de care se fixează prețul de vânzare (care poate pleca și de la 300 dolari SUA până la 4000 dolari SUA, ori chiar mai mult). Victimele își dau seama că au fost vândute și că au devenit “proprietatea” unor patroni atunci când sunt deposedate de acte, duse în locuri izolate și permanent supravegheate unde sunt lipsite de orice mijloc de comunicare, nu li se permite să intre în contact cu alte persoane și sunt supuse unor tratamente dezumanizante pe fondul cărora devin foarte vulnerabile și ușor de exploatat: captivitate, amenințări cu moartea, maltratare, violuri comise de una sau mai multe persoane. În aceste condiții, victima este supusă exploatării, devenind practic un obiect în mâinile traficanților care îi impun prestări de servicii ca restituire a unei așa-zise „datorii”.În cele mai multe cazuri, victima este revândută unui alt „patron”ce continuă să o exploateze, pretinzând că trebuie să-și recupereze banii din „munca” ei.
Cazarea constituie o altă modalitate normativă prin care se efectuează traficarea și se concretizează în instalarea unei persoane temporar într-o locuință ori într-un alt amplasament având această destinație (hotel, motel, cabană, camping)
De regulă, cazarea este o activitate cu caracter organizat și presupune instituirea unui raport patrimonial între traficant și persoana care cazează, atunci când primul apelează la o terță persoană.
Pentru a fi reținută ca element material a infracțiunii de traffic de persoane incriminate în art. 12 din Legea nr. 678/2001), acțiunea de cazare trebuie să fie înfăptuită întotdeauna în scopul exploatării persoanei cazate și printr-unul dintre mijloacele expres prevăzute în același text de lege (prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane).
Găzduirea este o modalitate de realizare a elementului material al infracțiunii de trafic de minori și semnifică primirea unei persoane sub 18 ani într-o locuință și adăpostirea vremelnică a acesteia.
În esență, ea presupune acceptul persoanei care posedă locuința de a oferi spațiu, hrană, în general condiții de locuit unei alte persoane în care are încredere, acest aspect reprezentând caracteristica găzduirii. Ca activitate de traficare a victimei minore, găzduirea trebuie să fie efectuată în scopul exploatării acesteia.
Primirea presupune preluarea victimei de un traficant, de la un altul, ca urmare a unei tranzacții intervenite între cei doi.
Pentru a constitui o modalitate aternativă prin care are loc traficarea, primirea trebuie să se realizeze în scopul exploatării persoanei, iar în cazul în care aceasta are peste 18 ani, este necesar ca făptuitorul să utilizeze diferite forme de constrângere, abuzul de autoritate sau de situația de vulnerabilitate în care se află victima, diverse metode prin care să înfrângă voința acesteia ori să obțină consimțământul persoanei care are autoritate asupra ei prin stimulente materiale.
1. 2. Mijloacele utilizate
Mijloacele utilizate de traficanți pentru realizarea acțiunilor de traficare sunt enumerate în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, regăsindu-se și în conținutul modalităților aggravate ale inracțiunii de trafic de minori, reglementate în art.13 din Legea 678/2001 și constau în: amenințare, violență, alte forme de constrângere, răpire, fraudă sau înșelăciune, abuz de autoritate, profitarea de imposibilitatea unei persoane de se apăra ori de a-și exprima voința, oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului unei persoane.
De cele mai multe ori, traficanții folosesc nu doar unul dintre aceste mijloace față de victime, amenințarea fiind însoțită de acte de violență, după ce, eventual victima a fost atrasă prin promisiuni false cu privire la o slujbă în străinatate, ori a fost răpită și supusă ulterior unor tratamente degradante.
Acțiunile prin care se realizează traficarea se săvârșesc de cele mai multe ori prin constrângerea victimelor care, datorită tratamentului aplicat de către traficanți, acționează împotriva voinței lor, acceptând și supunându-se cererilor acestora.
A constrânge înseamnă a a sili pe cineva, a forța, a obliga o persoană să facă un anumit lucru pe care de bună voie nu l-ar face sau să aibă o anumită conduită ori un anume comportament.
Constrângerea poate fi fizică sau psihică (morală), iar mijloacele prin care se obține în fapt sunt amenințarea și violența. Constrângerea fizică presupune întrebuințarea unor acte de violență sau a oricăror alte acte care presupun folosirea forței fizice a făptuitorului pentru înfrângerea rezistenței victimei.
Constrângerea morală presupune amenințarea victimei cu producerea unui rău îndreptat în mod nemijlocit asupra acesteia, asupra soțului sau unei rude apropiate, rău care poate fi îndepărtat numai prin acceptarea cererilor făptitorului.
Amenințarea constituie unul dintre procedeele cele mai frecvent utilizate de traficanți, prin care victimelor li se insuflă temerea că vor fi expuse unui pericol grav, ele sau unele persoane de care sunt legate printr-un sentiment de afecțiune puternică, toate astea pentru a fi intimidate și determinate să cedeze presiunilor, astfel încât să se supună pretențiilor traficanților.
Adeseori victimele care au intrat în puterea traficanților sunt amenințate cu moartea, cu bătaia, fiind constrânse în acest mod să accepte abuzurile și umilirile din partea celor în stăpânirea cărora se află. În alte cazuri victimelor li se spune că li se cunoaște familia, iar în cazul în care nu se supun, rudele lor vor fi ucise, traficanții oferind chiar exemple concrete cu privire la mutilarea membrilor familiilor unor alte tinere care nu au vrut să coopereze. Alteori, victimelor li se prezintă fotografii ale celor apropiați lor și li se sugerează să fie înțelegătoare pentru că altminteri aceștia vor avea de suferit.
Violența față de lucruri poate constitui o amenințare pentru victimă, respectiv, ruperea legăturilor telefonice, distrugerea soneriei, incendierea unor lucruri aparținând victimei, distrugerea cu violență a unor bunuri în fața victimei, toate având un efect intimidant asupra victimei și fiind de natură să o alarmeze și să exercite o puternică constrângere m orală a acesteia
Violența constituie un alt mijloc coercitiv prin care se săvârșesc acțiunile de traficare (recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane, acțiuni care trebuie să fie efectuate în scopul exploatării victimei), sub influența căruia persoana față de care este întrebuințat nu mai are posibilitatea de a acționa liber, conform propriei voințe.
Violența – ca modalitate de realizare elementului material al infracțiunii de trafic de persoane (minore și majore) – presupune folosirea forței fizice față de victimă ori a altor procedee brutale prin care aceasta este constrânsă să se supună voinței traficantului. Violența exercitată de traficanți asupra victimei este „raționalizată”, controlată și dirijată, în mod conștient, asupra acesteia, pentru a atinge un anumit rezultat și anume, coerciția și controlul victimei respective.
Accepțiunea termenului de violență avut în vedere de legiuitor la enunțarea mijloacelor de săvârșire a traficului este mai largă decât cea a actelor prin care se realizează latura obiectivă a infracțiunii de lovire și alte violențe, incriminată în art. 180 C. pen. întrucât violența poate consta în lovire sau alte acte d e violență cauzatoare de suferințe fizice, dar și în unele manifestări agresive de natură să provoace o constrângere morală a victimei.
Astfel, violența poate fi:
– fizică, realizată prin oricare dintre acțiunile de a lovi (cu palmele, pumnii, picioarele ori obiecte contondente), a tortura, a strangula, a mușca, a înțepa, a trage de păr, a trînti, a arde, a împinge, etc.;
– psihologică, care se manifestă în principal prin izolare, dispret, umilire, insulte ori prin atribuirea unei responsabilități victimei pentru un statut social sau intelectual defavorizat;
– sexuală, care se concretizează în orice activitate sexuală forțată;
– economic constând în controlul asupra bunurilor victimei și impunerea unei dependențe materiale a ei de traficant.
Uneori membrii rețelelor de trafic, utilizează la început, față de noile persoane tinere pe care le cumpără pentru a le exploata, așa zisele „tehnici de prelucrare” (temeni folosiți de traficanți), constând în violarea lor sistematică și în maltratarea victimelor tocmai pentru ca acestea să nu mai opună nici o rezistență și să devină astfel mai ușor de exploatat.
Alte forme de constrângere utilizate de făptuitor pentru realizarea acțiunilor de traficare se pot materializa în lipsirea de libertate a victimei (atunci când aceasta este sechestrată, ținută în captivitate și obligată să se supună pretențiilor traficantului), confiscarea documentelor victimei care astfel este lipsită de posibilitatea de a se deplasa în mod liber, servitutea pentru plata unei datorii întotdeauna exagerate și care reprezintă un mijloc pentru a ține victima în condiții de sclavie sau munca forțată, folosirea drogurilor de către traficanți pentru manipularea victimei.
Răpirea presupune luarea victimei de către traficanți de la locul unde se află, prin constrângere ori prin înșelare și ducerea ei, cu încălcarea voinței sale, în locul decis de aceștia, unde intră în stăpânirea lor. În concret, femeile tinere cu insuficientă experiență de viață, naïve și cu o educație precarp, sunt atrase de către traficanți sub diverse pretexte în locuri izolate sau puțin circulate unde, prin diverse metode – administrarea de narcotice, uzul de forță, amenințare ori alte procedee de intimidare – sunt constrânse să dea curs ceerilor traficanțior.
În unele situații, răpirea se realizează prin seducerea femeilor tinere de către traficanți cu false promisiuni de căsătorie în străinătate, unde odată ajunse, sunt exploatate chiar de către cei care le-au captat încrederea ori sunt vândute ca niște mărfuri.
Frauda ca mijloc de realizare a elementului material a infracțiunilor de traffic de persoane semnifică actul ori actele de rea credință săvârșite de făptuitor, de obicei pentru a obține un avantaj material prin încălcarea drepturilor altei persoane. Conform definițiilor folosite în majoritatea jurisdicțiilor penale, frauda este un termen mai îngust sau mai specific și poate fi inclus în noțiunea de înșelăciune.
Înșelăciunea reprezintă un procedeu frecvent folosit de traficanți pentru a convinge victimele să accepte propunerile lor și se materializează în activități de inducere a acestora în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, ca, de exemplu, amăgirea victimei prin false promisiuni privind locuri de muncă în străinătate foarte bine plătite și care nu necesită o pregătire specială. De cele mai multe ori, traficantul dă asigurări victimei – care provine, de obicei din zone ori localități defavorizate, are un nivel redus de pregătire, nu vorbește limbi străine și este discriminată acasă și, eventual, la locul de muncă – că-i va facilita obținerea unei slujbe în străinătate, se va ocupa de transportul ei, de cazare și de procurarea actelor necesare deplasării. În acest context, traficantul oferă totodată sprijin financiar victimei, convenind cu ea ca banii să-i fie restituiți după angajare. Odată ajunsă în țara de destinație, victima este prinsă într-un lanț al datoriilor, fiind obligată să muncească în cu totul alte condiții decât cele promise de traficant, ori constrânsă să practice prostituția, aceasta în cazul în care nu este transmisă altor persoane în vederea exploatării.
Prin abuzul de autoritate se înțelege folosirea, exercitarea în exces, ori cu încălcarea legii ori a normelor specifice, a puterii, a influenței de orice natură, instituțională sau nu, pe care o persoană o are asupra alteia (de ex. autoritatea părintelui asupra copilului sau a tutorelui față de minor, a preotului asupra enoriașului său, dar și instituțională rezultată din funcționarea unor organisme însărcinate cu ocrotire a unor anume categorii de persoane ș. a.).
Reținerea acestui element circumstanțial presupune preexistența unei relații speciale privitoare la raporturile dintre victimă și o terță persoană care, în calitatea pe care o deține, are înrâurire ori ascendent asupra acesteia, aspecte care sunt speculate de făptuitor în scopul traficării victimei.
Profitarea de imposibilitatea unei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința reprezintă unul din mijloacele prin care se săvârșesc acțiunile de traficare a unei persoane, constituind un element circumstanțial care agravează fapta atunci când victima este minoră.
Profitarea de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința presupune abuzarea de către făptuitor de o anumită stare ori situație specială în care se află victima și datorită căreia aceasta este incapabilă să opună vreo rezistență. Imposibilitatea persoanei de a se apăra semnifică incapacitatea sa fizică de a se împotrivi acțiunii făptuitorului și care poate fi determinată de o boală, infirmitate, stare de leșin, oboseală extremă, intoxicație cu alcool sau alte substanțe.
Se află în imposibilitate de a-și exprima voința persoana care, datorită stării ori situației în care se găsește, nu își poate da acordul ori manifesta dezacordul față de activitatea desfășurată de traficant.
Starea ori situația ce împiedică persoana să își dirijeze în mod liber actele de conduită poate avea aceleași cauze care generează și imposibilitatea persoanei de a se apăra, însă uneori pot fi determinate și de anumite afecțiuni ale acesteia (alienare mintală, stări schizofrenice).
Pentru a fi reținută această modalitate de realizare a elementului material al infracțiunii, este indeferent dacă victima se afla în stare de neputință de a se apăra ori de a-și exprima voința datorită acțiunii făptuitorului, a altor persoane ori independent de activitatea acestora.
Oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acesteia reprezintă alte mijloace prin care poate fi realizat elementul material al laturii obiective a traficului de persoane.
Oferirea constă în acțiunea făptuitorului de pune la dispoziție, a înfățișa, a prezenta, a dărui, a propune altei persoane să primească bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, în scopul exploatării acesteia. În această modalitate, fapta constituie infracțiune chiar dacă cel căruia i s-au oferit banii ori foloasele nu le-a acceptat.
Darea semnifică remiterea efectivă a banilor sau a altor foloase de natură materială. Acceptarea reprezintă încuviințarea expresă sau tacită privind primirea banilor sau altor foloase în scopul obținerii consimțământului persoanei care poate influența potențiala victimă a traficului să dea curs solicitărilor făptuitorului.
Primirea constă în acțiunea de a intra efectiv în posesia a banilor ori foloaselor destinate obținerii consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane. Oricare dintre aceste modalități trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase (avantaje de ordin patrimonial sau nepatrimonial) și care reprezintă o răsplată pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării
Persoana care are autoritate asupra unei alte persoane – și care, în cele mai multe situații, are calitatea de părinte al acesteia – are aptitudinea de a o influența în luarea deciziilor sale datorită naturii speciale a relațiilor dintre ele.
Exploatarea unei persoane
Legea nr. 678/definește noțiunea de expșoatare a unei persoane 2001, art.2 din acest act normativ având următorul conținut: „Prin exploatarea unei persoane se înțelege:
a) executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forșat ori încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate;
b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire
c) obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală
d) prelevarea de organe;
e) efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului.”
Raportat la aceste prevederi legale, scopurile traficului includ, dar nu se limitează la: munca în condiții de sclavie, munca în contul datoriilor, prostituția forțată, cerșitul, turismul sexual, pornografia, utilizarea victimei în scopuri criminale, contrabanda, adopțiile ilegale, mariajul forțat, prelevarea de organe.
a) executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate
Modificările aduse art. 2 pct. 1 din Legea nr. 678/2001 prin O.U.G. nr. 79/2005 au instituit condiții alternative și nu cumulative, raportat la exploatarea muncii unei persoane, victimă a traficului, care se realizează atât prin executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat, cât și prin executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate.
Convenția privind munca forțată și obligatorie, adoptată de Organizația Internațională a Muncii la 28 iunie 1930, care a intrat în vigoare la 1 mai 1932, prevede în art. 2 parag. 1, că munca forțată și obligatorie „înseamnă orice muncă sau serviciu pretins unei persoane sub amenințarea unei pedepse oarecare și pentru care acea persoană nu s-a oferit de bună voie”.
Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind abolirea muncii forțate (nr. 105 ) din 25 iunie 1957, care a intrat în vigoare la 17 ianuarie 1959, prevede în art. 1 că statele ce ratifică această convenție se angajează să abolească munca forțată sau obligatorie și să nu recurgă la ea sub nici o formă :
„a) ca măsură de constrângere sau de educație politică ori ca sancțiune la adresa persoanelor care au exprimat sau exprimă anumite opinii politice sau își manifestă opoziția ideologică față de ordinea politică, socială sau economică stabilită;
b) ca metodă de mobilizare și de utilizare a mâinii de lucru, în scopul dezvoltării economice;
c) ca măsură de disciplină a muncii;
d) ca pedeapsă pentru participarea la greve;
e) ca măsură de discriminare rasială, socială, națională sau religioasă”.
Codul penal român incriminează în art. 191 C. pen. infracțiunea de supunere la muncă forțată sau obligatorie, constând în fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispozițiile legale, la prestarea unei munci contra voinței sale sau la o muncă obligatorie.
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare aduse prin Hotărârea nr. 2393/2004, conține prevederi privind protecția copilului împotriva exploatării economice și consacră în art. 87 alin (1) dreptul acestuia de a fi protejat sub acest aspect, în sensul că „nu poate fi constrâns la o muncă ce comportă un risc potențial sau care este susceptibilă sa îi compromită educația ori să îi dăuneze sănătății sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale”.
Totodată, același act normativ prevede în art.87 alin (2) că „este interzisă orice practică prin intermediul căreia un copil este dat de unul sau de ambii părinți ori de reprezentantul lui legal în schimbul unei recompense sau nu, în scopul exploatării copilului sau a muncii acestuia”.
În contextul dispozițiilor cuprinse în aceste instrumente juridice, exploatarea prin muncă presupune obligarea unei persoane să desfășoare o anumită activitate lucrativă împotriva voinței sale ori în condiții improprii privind natura muncii, normarea acesteia, timpul de muncă, remunerarea ei, asigurările sociale.
Victimele traficului sunt obligate prin diferite tehnici coercitive, de la violență fizică, intimidare, șantaj ori abuzuri sexuale până la sclavie pentru datorii să lucreze ore îndelungate pentru salarii mici și în condiții grele ori chiar periculoase în construcții, alimentație, industria hotelieră, în sere ori în aria serviciilor casnice (curățenie sau îngrijirea unor persoane la domiciliu).
Adeseori exploatarea economică vizează copiii, aceștia fiind preferați datorită faptului că pot fi ușor manipulați, nu creează în general probleme datorită vârstei (sunt plătiți sub nivelul forței de muncă calificate, nu-și cunosc drepturile și nu pot reclama abuzurile), nu au nevoie de acte – contract de muncă, asigurări de sănătate, carte de muncă – și presupun cheltuieli reduse sub aspectul cazării și hranei.
În cele mai multe cazuri copiii sunt induși în eroare că vor desfășura munci legale în străinătate, fiind încurajați în acest sens chiar de către părinți, lucru care însă nu se întâmplă când minorii ajung în țara de destinație. Acolo, în contextul în care nu au resurse financiare, nu au unde locui și sunt lipsiți de orice protecție, aceștia sunt nevoiți să accepte condițiile impuse de traficanți – care de cele mai multe ori au avansat sume de bani pentru acte, transport ori pentru pretinsa perfectare a documentelor de angajare – și astfel execută munci forțate. Traficarea copiilor din categoria de vârstă 15-18 ani presupune cele mai mici riscuri pentru traficanți, deoarece actele lor pot fi cu ușurință falsificate, prin schimbarea vârstei și totodată această categorie de victime aduce cele mai mari câștiguri pentru traficanți.
b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;
Articolul 1 din Convenția privind sclavia, semnată la Geneva, la 25 septembrie 1926 și definește sclavia ca fiind ,,statutul sau condiția unei persoane asupra căreia este exercitată oricare putere sau toate puterile atașate dreptului de proprietate”. Convenția suplimentară cu privire la abolirea sclaviei, traficului de sclavi și a instituțiilor și practicilor similare sclaviei enumeră în articolul 1 următoarele instituții și practici asemănătoare sclaviei:
– servitutea pentru datorii;
– aservirea, constând în supunerea unei persoane să locuiască într-un spațiu impus de o altă persoană și să presteze anumite activități determinate, fără a i se oferi posibilitatea de a-și schimba condiția;
– mariajul forțat, situație în care victimei nu i se lasă posibilitatea de a exprima liberul consimțământ la în cheierea căsătoriei;
– cedarea unei femei către o altă persoană, de către soț, familie ori comunitate, cu titlu oneros, sau în alt mod;
– transmiterea unei femei prin succesiune, unei alte persoane, la moartea soțului;
– vânzarea unui copil sau unui adolescent care are mai puțin de 18 ani, fie de către rude ori membrii comunității.
În Codul penal român este incriminată în art. 190 C. pen. infracțiunea de sclavie, fiind pedepsită fapta constând în pu nerea sau ținerea unei persoane în stare de sclavie, precum și traficul de sclavi.
În cazul traficului de ființe umane, victimele sunt transformate de către traficanți, din persoane libere, într-un simplu obiect al dreptului de proprietate, la fel ca orice alt bun, fiind tratate ca o marfă care aduce venit.
Starea de sclavie semnifică dependența totală și necondiționată a unei persoane față de o altă persoană în stăpânirea căreia se află și care exercită asupra ei prerogativele dreptului de proprietate, în sensul că o are în posesie, o folosește și poate oricând să o înstrăineze.
Împrumuturile sunt o tactică frecvent folosită de traficanți pentru a ține în robie femeile tinere sub pretextul întoarcerii datoriei acumulate. Tinerele suferă din cauza abuzului fizic și psihologic, violurilor repetate și a amenințărilor la adresa lor și a familiilor lor. Acestea sunt doar unele din tehnicile de constrângere utilizate de traficanți pentru a le face pe fete sa coopereze. Datoria femeii față de traficant crește din cauza tratamentului medical, cazării, vinderii altui "patron" etc. Întoarcerea datoriei e tot mai dificilă și tânăra este silită să continue să presteze serviciile impuse de traficant pentru a diminua datoria.
c) obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală;
Traficul de ființe umane în scopul exploatării sexuale reprezintă cea mai frecventă și importantă formă a traficului, cu un ritm rapid de dezvoltare, deoarece aduce cele mai mari profituri traficanților, fiind exprimată adeseori de către aceștia ideea că femeile și fetele sunt mai ușor transportabile decât o cantitate oarecare de cocaină sau heroină, iar o femeie poate fi vândută și revândută de mai multe ori, pe când drogurile pot fi vândute numai o singură dată. Pe de altă parte, controlul deținut asupra unei femei reprezintă o sursă de venit sigură și pe termen lung.
Exploatarea sexuală a persoanei presupune obținerea în mod abuziv de către traficant a unui profit material sau de altă natură prin obligarea unei alte persoane la practicarea prostituției sau a altor activități ori servicii sexuale.
De regulă, femeile tinere sunt ademenite peste hotare cu promisiuni de a fi angajate în slujbe de chelnerițe, menajere sau dansatoare, însă odată ajunse la destinația finală, sunt obligate să se prostitueze, fiind vândute uneori de câteva ori. De cele mai multe ori, victimele sunt deposedate de acte, sunt plasate într-un mediu de izolare fizică și socială unde sunt supuse în mod sistematic abuzului și degradării umane. Metodele de intimidare și umilire sunt din cele mai diverse și mai crude, incluzând violul, tortura, amenințările cu moartea, bătăile, captivitatea, foamea. Supuse acestui regim de exploatare, victimele sunt vândute în mai multe rânduri, astfel devenind sclave.
Exploatarea sexuală se desfășoară în spațiile controlate de traficanți, în baruri, cluburi de noapte, hoteluri, saloane de masaj ori locuințele unde sunt ținute victimele care sunt permanent supravegheate.
Scopul traficanților este de a obține sume cât mai mari de bani din exploatarea victimelor pe o perioadă cât mai îndelungată de timp.
Obligarea la practicarea prostituției constituie forma de exploatare cel mai des întâlnită și presupune constrângerea victimelor traficului să întrețină relații sexuale cu alte persoane, în scopul obținerii de avantaje materiale pentru traficant.
Prostituția presupune oferirea de bună voie de către o persoană a serviciilor sexuale pentru a-și procura mijloacele de existență, însă traficul de ființe umane în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției constă în aceea că victimele mai întâi sunt recrutate prin diverse mijloace de către tr aficanți – manipulare, violență, înșelăciune sau răpire – după care sunt vândute și forțate de cei în stăpânirea cărora intră să presteze servicii sexuale.
Victima este într-o țară străină, izolată, aflându-se în imposibilitatea de a comunica cu cei apropiați, fără documente de identitate care i-au fost luate de către traficanți, este dezorientată datorită schimbărilor permanente de adrese sau de localitate, este supusă unor abuzuri fizice și sexuale repetate, nu poa te cere ajutorul poliției pentru că se teme de consecințe, este obligată să ofere servicii sexuale periculoase, riscă să se îmbolnăvească lucrând zilnic cu un număr mare de ore, este în imposibilitate de a alege identitatea, numărul de „clienți” ori tipul de activitate sexuală și este supusă unui regim de amenințări și represalii îndreptate împotriva ei sau familiei ei, situație în care în foarte puține cazuri victima încearcă să evadeze.
Victima sau victimele – femei, bărbați și copii – sunt practic înrobite și transformate în obiecte sexuale, aflate la bunul plac al exploatatorilor traficanți care, prin metodele de constrângere dintre cele mai diverse, incluzând violența fizică și verbală, șantajul, teroarea psihică, le umilesc și le deperso nalizează.
De exemplu, în unele cazuri, pentru a determina anumite persoane minore să practice prostituția, traficanții le-au atras în anumite locații (apartamente sau camere de hotel) unde le-au constrâns să întrețină raporturi sexuale urmate de acte de perversiune, context în care acestea erau fotografiate sau filmate, apoi amenințate cu difuzarea imaginilor pe Internet ori prezentarea lor părinților sau în școlile unde victimele erau eleve.
Alteori, unele femei sunt convinse de către traficanți să plece în străinătate pentru a lucra ca prostituate, primind asigurări că vor fi bine plătite, astfel încât pleacă de bună voie, însă chiar dacă ele conștientizează pentru ce tip de activități vor fi angajate, respectiv prostituția, nu este exclus să devină victime ale traficului, deoarece, chiar dacă sunt la curent cu natura lucrului, ar putea fi induse în eroare (prin înșelăciune, impunere, etc.) cu privire la condițiile de lucru.
Obligarea la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice constituie o altă formă de exploatare sexuală și constă în determinarea prin constrângere a victimei să participe la crearea produselor pornografice (filme, casete video, reviste, fot ografii, imagini computerizate) prin adoptarea unui comportament sexual explicit, real sau simulat.
Uneori, victimele sunt forțate să participe la ședințe foto și de înregistrări video cu conținut pornografic, după ce în prealabil au fost selectate de către clienți pe baza fotografiilor din albumele de prezentare a ofertelor anume pregătite de traficanți în acest scop
Legea nr. 196 din 13 mai 2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei definește în art. 2 înțelesul termenilor de pornografie, acte cu caracter obscen și materiale cu caracter obscen, conținutul textului de lege enunțat fiind următorul:
„(1) În sensul prezentei legi, prin pornografie se înțelege actele cu caracter obscen, precum și materialele care reproduc sau difuzează asemenea acte.
(2) Prin acte cu caracter obscen se înțelege gesturi sau comportamente sexuale explicite săvârșite individual sau în grup, imagini, sunete ori cuvinte care prin semnificația lor aduc ofensă la pudoare, precum și orice alte forme de manifestare indecentă privind viața sexuală, dacă se săvârșesc în public
(3) Prin materiale cu caracter obscen se înțelege obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicații, filme, înregistrări video și audio, spoturi publicitare, programe și aplicații informatice, piese muzicale, precum și orice alte forme de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală.”
Protocolul facultativ al Convenției cu privire la drepturile copilului, privind vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, semnat de România la 25.09.2001 și ratificat prin Legea nr. 470/2001 definește termenii de prostituția copiilor și pornografia infantilă astfel:
,,- prostituția copiilor reprezintă folosirea copiilor pentru activități sexuale, contra cost sau contra oricăror alte avantaje materiale;
– pornografia infantilă înseamnă orice reprezentare, prin orice mijloace, a copiilor angajați într-o activitate sexuală explicită, reală ori simulată, sau orice altă expunere a organelor sexuale ale copiilor, în principal în scopuri sexuale.
Prin obligarea persoanelor traficate la reprezentări pornografice sunt încălcate implicit și prevederile legale anterior menționate, situație în care, dacă activitatea infracțională desfășurată de traficanți se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunilor incriminate în aceste acte normative, ei vor răspunde penal și pentru aceste fapte.
d) prelevarea de organe;
Această formă de exploatare presupune ca traficantul să-și dirijeze acțiunile în scopul atragerii victimelor prin diferite promisiuni ori sub diferite pretexte în țara de destinație și obligarea lor prin diverse metode coercitive să consimtă să-și doneze unele organe.
Victimelor – vulnerabile din punct de vedere economic și social datorită nivelului scăzut al educației, sărăciei, dorinței de a avea o viață mai bună și un loc de muncă în afara țării, lipsei oricărei informații cu privire la condițiile pentru angajarea în străinătate – li se promite de către traficant un loc de muncă în străinătate, în condiții mai mult decât avantajoase. Pentru a le capta încrederea, acesta își oferă sprijinul și se ocupă de efectuarea deplasării în țara de destinație, plătind eventual cheltuielile ocazionate, precum și de trecerea frontierei care multe ori are loc ilegal. Odată ajunse în străinătate, victimelor li se spune doar în ultimul moment că trebuie să renunțe la un organ, în cele mai multe cazuri la un rinichi, iar în caz de refuz sunt amenințate că vor fi lăsate în stradă fără documente, fără bani, pentru a fi prinse de poliție, circumstanțe în care, într-o țară străină a cărei limbă nu o cunosc, fără acte de identitate, lipsite de resurse financiare, acestea cedează presiunii și acceptă să-și doneze organele.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 2 din 8 ianuarie 1998 privind prelevarea și transplantul de țesuturi și organe umane, prin prelevare se înțelege recoltarea de țesuturi și/sau organe umane sănătoase, morfologic și funcțional, în vederea realizării unui transplant iar în alineatul 3 al aceluiași articol se arată că prin transplant de țesuturi și/sau organe umane se înțelege acea activitate medicală complexă care, în scop terapeutic, înlocuiește țesuturi și/sau organe umane compromise, morfologic și funcțional, din corpul unui subiect uman cu alte structuri similare, dovedite ca fiind sănătoase.
Articolul 2 prevede că prelevarea și transplantul de țesuturi și organe umane nu pot face obiectul vreunei tranzacții, iar prelevarea și transplantul de țesuturi și organe ca urmare a exercitării unei constrângeri de natură fizică sau morală asupra unei persoane fizice sunt interzise.
Prin traficarea persoanelor în scopul prelevării organelor sau țesuturilo umane, se încalcă implicit și aceste dispoziții legale, aducându-se atingere și altor valori sociale ocrotite de legea penală.
e) efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului;
Această formă de exploatare presupune antrenarea de către traficant a victimelor traficului de persoane în activități criminale, ele fiind determinate, prin constrângere, să comită diferite infracțiuni (ceșetorie, furturi din locuințe, furturi din buzunare, comercializarea drogurilor etc.) în interesul persoanelor sau grupurilor criminale care le impun. În unele situații, traficanții exploatează în special copii care au vârsta sub limita celei care atrage responsabilitatea penală pentru faptele săvârșite, prin folosirea violenței, confiscarea documentelor, amenințările, victimele devenind adevărate instrumente ale crimei organizate.
În alte cazuri, femei tinere au fost racolate prin false oferte de muncă în străinătate pentru ca odată ajunse în țara de destinație să fie utilizate în calitate de mamă-surogat contrar voinței lor, ceea ce constituie o gravă violare a drepturilor și libertăților fundamentale ale unei persoane, la integritate fizică și psihică, dar și la libertatea de a opta și acționa liber, în deplină cunoștință de cauză.
3. Consimțământul persoanei
Conform art.16 din Legea nr. 678/2001, consimțământul persoanei, victimă a traficului nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului. Din perspectiva acestei dispoziții legale, rezultă voința legiuitorului de a sancționa infracțiunile de trafic de ființe umane independent de consimțământul victimei, fiind lipsită de orice relevanță exprimarea acestuia în contextul activității infracționale a traficanților.
În cazul infracțiunii prevăzute în art. 12 alin. (1) care incriminează traficul de persoane majore, este subînțeleasă lipsa consimțământului victimei la vreuna dintre acțiunile desfășurate de traficant, atât timp cât existența infracțiunii este condiționată de utilizarea unor procedee de natură a înfrânge libertatea de a hotărî și a acționa a persoanei față de care se exercită acestea, mijloacele constrângătoare fiind susceptibile a vicia un eventual consimțământ care, obținut în aceste circumstanțe, este afectat de violențe, dol sau eroare esențială.
În modalitățile normative alternative prin care se realizeaza traficul, folosirea de către traficant a unor mecanisme de constrângere a victimei concretizate în uzul de forță, presiunea psihică, izolarea, înșelarea, lăsarea fără documente, înfometarea victimei, abuzul de autoritate, lipsirea de identitate a victimei, interzicerea accesului la justiție are drept consecință alterarea unui eventual consimțământ inițial exprimat de victimă
Traficul de minori este incriminat în art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 ca infracțiune, chiar dacă acțiunile de recrutare, transportare, transferare, găzduire sau primire a unui minor, în scopul exploatării acestuia, nu se realizează prin mijloace de constrângere, prezumându-se astfel de către legiuitor că în aceste situații, victima traficului, respectiv o persoană cu vârsta de până la 18 ani, nu are capacitatea de a exprima un consimțământ valabil.
Aprecierea ca inexistentă a unui consimțământ valabil trebuie privită într-o strânsă corelație cu situația specială în care se află o astfel de victimă: izolarea sa culturală, situația ei economică precară, împiedicarea accesului la justiție ori chiar poziția dominantă a celor care exploatează persoana care face obiectul traficului. În toate cazurile de trafic de persoane, vulnerabilitatea victimei, datorată în primul rând vârstei, lipsei experienței de viață, gradului ridicat de sugestibilitate și posibilităților reduse de a se apăra, în cazul minorilor, precum și altor factori în cazul persoanelor adulte (situația familială, lipsa oportunităților de angajare, poveștile de succes din partea celor care au plecat la muncă în străinătate, lipsa educației sau a oricărei alte forme de instruire, sărăcie externă, lipsa unei culturi a migrației, etc) o plasează într-o situație de inferioritate care este exploatată de către traficant, context în care este exclusă exprimarea unui consimțământ liber și în cunoștință de cauză de către victimă.
CAPITOLUL III
SUPUNEREA LA MUNCĂ FORȚATĂ SAU OBLIGATORIE
Secțiunea I
Conținutul legal
Această infracțiune este incriminată în art. 191 C. pen. și constă în fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispozițiile legale, la prestarea unei munci contra voinței sale sau la o muncă obligatorie. Această incriminare s-a introdus în legislația penală internă ca urmare a ratificării de către țara noastră a Convenției nr. 39 din 1930 privind munca forțată sau obligatorie.
De asemenea, incriminarea corespunde și prevederilor constituționale. Potrivit art. 39 alin. (1) din Constituția României, "munca forțată este interzisă". Orice persoană, datorită drepturilor și libertăților recunoscute, are posibilitatea de a-și alege în mod liber munca pe care dorește să o desfășoare, în raport cu aptitudinile și pregătirea dobândite. Orice act contrar, de obligare a unei persoane la o muncă forțată reprezintă o încălcare gravă a libertății umane.
Secțiunea II.
Condiții preexistente
Obiectul infracțiunii.
A) Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale care sunt condiționate de apărarea libertății oricărei persoane de a-și alege munca și de a o presta după voința sa, cu respectarea dispozițiilor legale.
B) Infracțiunea nu are obiect material, deoarece acțiunea făptuitorului aduce atingere unui drept personal. Dacă prin prestarea muncii forțate sau obligatorii, victima suferă vreo vătămare care constituie infracțiune (de exemplu, debilitate corporală), corpul victimei va fi obiectul material al infracțiunii.
Subiecții infracțiunii.
A) Subiect activ poate fi orice persoană fizică responsabilă, cu îndeplinirea și a celorlalte condiții legale. Participația este posibilă sub toate formele sale.
B) Subiectul pasiv este persoana supusă regimului de munca forțată sau obligatorie.
Nu există condiții speciale de loc și timp privind săvârșirea infracțiunii.
Secțiunea III
Conținutul constitutiv
Latura obiectivă
Infracțiunea se săvârșește sub aspectul elementului material al laturii obiective prin două acțiuni alternative, respectiv silirea unei persoane de a presta o muncă împotriva voinței sale sau obligarea acesteia la prestarea muncii ca și când ar fi fost obligată să o facă.
În prima situație, persoana este constrânsa să îndeplinească o sarcină, o muncă pe care, în mod normal, nu ar fi făcut-o.
În cea de-a doua ipostază, persoana este pusă în situația de a presta o muncă la care nu era obligată, ca și când ar fi avut îndatorirea de a o efectua.
Nu interesează modul cum s-a realizat aceasta și dacă s-a întrebuințat efectiv forța ori s-a folosit numai amenințarea cu forța, fiind suficient ca subiectul pasiv să îndeplinească, fără voie, munca la care a fost supus. Nu are relevanță dacă persoana care comite faptele de mai sus a primit ordine de la alte persoane ori acționează din propria sa inițiativă. Nu are relevanță nici dacă victima este retribuită – corespunzător sau nu, ori nu primește nimic pentru munca prestată forțat sau obligatoriu. O cerință esențială a elementului material al infracțiunii este să nu existe o situație care să justifice, potrivit legii, impunerea muncii forțate sau obligatorii.
Potrivit art. 39 alin. (2) din Constituție nu constituie munca forțată:
– Serviciul cu caracter militar sau activitățile desfășurate în locul acestuia de cei care, potrivit legii, nu prestează serviciul militar obligatoriu din motive religioase;
– Munca unei persoane condamnate, desfășurată în condiții normale, în perioada de detenție ori de libertate condiționată;
– Prestațiile impuse în situația creată de calamități ori de alt pericol, precum și cele care fac parte din obligațiile civile normale stabilite de lege.
Dispoziții relativ asemănătoare găsim și în Convenția internațională menționată mai sus; conform acesteia, nu are caracter de munca obligatorie:
– Orice muncă său serviciu pretins în virtutea legilor privind serviciul militar obligatoriu și destinat unor lucrări cu caracter militar;
– Orice muncă său serviciu făcând parte din obligațiile normale ale cetățenilor unei țări independente;
– Orice muncă său serviciu prestat ca urmare a unei condamnări printr-o hotărâre judecătorească, cu condiția ca individul să nu fie pus la dispoziția unor particulari ori a societății private;
– Orice muncă său serviciu pretins în caz de forță majoră, război, catastrofă și, în general, în orice împrejurări care pun în pericol viața sau condițiile normale de existență a comunității sau a unei părți din aceasta;
– Muncile mărunte exercitate în folosul colectivității, considerate ca obligații civile normale ce revin membrilor acesteia.
Dispozițiile Convenției citate au aceeași valoare ca și cele ale legii interne, deoarece potrivit art. 20 alin. (2) din Constituție, dacă există neconcordanță între actele și tratatele internaționale referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Pentru a constitui infracțiune, oricare dintre acțiunile incriminate trebuie să aibă o anumită durată, deoarece, în caz contrar, nu se poate vorbi de o încălcare efectivă a libertății persoanei sub aspectul arătat.
Acțiunea făptuitorului trebuie să aibă ca urmare imediată prestarea unei munci, fără voia celui care lucrează sau a unei munci obligatorii de către subiectul pasiv, adică o lipsire de libertate a persoanei în ce privește prestarea muncii.
Între acțiunea făptuitorului și urmarea imediată trebuie să existe și o legătură de cauzalitate.
2.Latura subiectivă.
Infracțiunea se comite, sub aspectul laturii subiective, cu intenție, directă sau indirectă. Autorul are reprezentarea ca prin fapta sa va avea loc supunerea în mod ilegal a unei persoane la o muncă forțată sau obligatorie și dorește sau accepta aceasta urmare. Nu interesează mobilul sau scopul săvârșirii infracțiunii. Eroarea subiectului asupra caracterului ilegal al măsurii de a supune o persoană la o muncă forțată sau obligatorie (chiar din culpă sa) înlătură incidența legii penale. Presupunerea sa eronata că nu exista o bază legală pentru munca prestată, de asemenea, nu atrage răspunderea penală (fapta putativă).
Secțiunea IV
Forme. Modalități. Sancțiuni
Fiind intenționată, infracțiunea este susceptibilă de acte pregătitoare și tentativă, care nu au fost incriminate de legiuitor.
A. Forme. Infracțiunea se consumă în momentul când, ca urmare a acțiunii făptuitorului, s-a produs supunerea victimei la o muncă forțată sau obligatorie. Momentul consumării se prelungește în timp, cât durează starea de supunere la o muncă forțată sau obligatorie, ceea ce realizează o infracțiune continuă; epuizarea infracțiunii are loc când victima își recapătă libertatea.
B. Modalități. Infracțiunea prevede două modalități normative, și anume supunerea la muncă forțată și supunerea la o muncă obligatorie. În raport cu fiecare modalitate normativă pot exista variate modalități faptice.
C. Sancțiuni. Supunerea la o muncă forțată sau obligatorie se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Concluzii
La etapa actuală, traficul de ființe umane se prezintă drept una din cele mai stringente probleme, constituind o formă odioasă de sclavie. Traficul de ființe umane, îndeosebi de tinere este prostituția forțată și imposibilitatea de a renunța, este munca impusă în condiții mizerabile și imposibilitatea de alegere; e controlul asupra vieții tinerilor. Așadar, traficul de ființe umane este violarea gravă a drepturilor omului declarate în Convențiile Internaționale.
Țara noastră este și ea în ultimul deceniu grav lovită de acest fenomen. Din nefericire, cele mai afectate au devenit femeile, iar dintre acestea – o categorie cu totul vulnerabilă în fața crizei economice – femeile tinere.
Traficul de persoane nu ține cont de vârstă sau gen, de hotare, este răspândit atât în statele dezvoltate, cât și cele în curs de dezvoltare. Victima acestei tragedii poate deveni fiecare dintre noi sau dintre persoanele apropiate nouă.
În decembrie 2000, România a semnat Convenției de la Palermo împotriva criminalității organizate transnaționale, precum și două Protocoale:
1. Protocolul de prevenire, suprimare și pedepsire a traficului de persoane, în special de femei și copii
2. Protocolul privind traficul de imigranți pe cale terestră, maritimă și aeriană
· Legea nr. 678/2001,privind prevenirea și combaterea traficului de persoane
· Ordonanța de Urgențǎ a Guvernului României nr.112/2001, prin care sunt sancționate faptele săvârșite de cetățenii români sau de către persoane fără cetățenie, domiciliate în România, de a intra sau de a ieși dintr-un star străin prin trecerea ilegală a frontierei acestuia, racolarea, îndrumarea și călăuzirea persoanelor în scopul trecerii frauduloase a frontierei, precum și inițierea sau constituirea unei asocieri în acest scop.
Atât Legea nr.678/2001 cât și OUG nr.1l2/2001, răspund cerinței privind armonizare a legislației naționale cu prevederile cuprinse în acquis-ul comunitar și țin cont de concluziile Consiliului European de la Tampere (1999), care a apreciat că realizarea armonizării între legislațiile penale naționale în ceea ce privește incriminarea și sancționarea faptelor privind traficul de persoane, este absolut necesară pentru consolidarea Uniunii Europene, a spațiului de securitate, libertate și justiție.
La redactarea acestor acte normative s-au avut în vedere prioritățile președinției belgiene a Uniunii Europene, care consideră lupta împotriva traficului de persoane drept obiectiv de primă importanță, în acord cu intensificarea și mai bună corelare a măsurilor de combatere a criminalității organizate transfrontaliere, în spațiul comunitar european și în afara acestuia. OUG nr.112/2001 ține cont, de asemenea, de prevederile Protocolului împotriva traficului de ilicit de emigranți pe sol, aer și mare, adițional la Convenția ONU împotriva criminalității organizate transnaționale, precum și de concluziile cuprinse în Raportul Comisiei Europene pe anul 2001 privind ridicarea vizei pentru cetățenii români în U.E.
Au mai fost, de asemenea, elaborate sau promulgate Programul Național de Prevenire a Corupției și Planului Național Anticorupție adoptate de Guvern în octombrie 2001.
· În baza Planului Național de Acțiune împotriva Corupției a fost elaborat Planul sectorial de acțiune al Ministerului Justiției împotriva corupției și Planul de măsuri al Direcției Generale a Penitenciarelor pentru prevenirea și combaterea corupției.
· În decembrie 2001, Guvernul a aprobat Planul național de acțiune pentru combatere traficului de ființe uman.
· În decembrie 2001, a fost adoptată Legea pentru ratificarea Convenției penale asupra corupției, elaborată în cadrul Consiliului Europei.
· Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea actelor de corupție.
· Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de stupefiante.
· Legea nr.21/1999, privind prevenirea și sancționarea spălării banilor.
Cele mai semnificative forme ale traficului cu persoane sunt migrația ilegală, prostituția organizată, proxenetismul, conex acesteia și traficul cu copii. La începutul anilor '90, România s-a confruntat cu o masivă emigrare a propriilor cetățeni, după care a crescut numărul imigranților intrați clandestin pe teritoriul țării noastre. Dintre aceștia, majoritatea se află în,drum spre statele dezvoltate din Europa Occidentală sau chiar dincolo de ocean. În trecerea frauduloasă a frontierei de stat de către cetățenii străini, s-au implicat organizații criminale de tip mafiot, cu legături atât în țările de origine ale migraților, cât și în cele de tranzit.
Profiturile din aceste activități ilicite sunt mari, directe.
România se confruntă cu o situație deosebită din cauza volumului mare de trafic de persoane și mijloace de transport la frontiera de stat.
Pentru a preîntâmpina scoaterea din țară de către autoritățile române a emigranților intrați clandestin, aceștia sunt sfătuiți de călăuze să-și distrugă documentele de identitate, precum și alte acte doveditoare eliberate în statele tranzitate sau, să ceară azil.
Un fenomen aparte al emigrației ilegale îl constituie emigrația deghizată reprezentată de prostituție, proxenetism și trafic cu ființe umane. Prostituția este practicată în general de prostituate situate la vârsta adolescenței.
Persoanele care recurg la un asemenea mijloc de existență sunt determinate de:
· Nivelul scăzut de trai. Cele mai multe aparțin unor familii cu dificultăți materiale.
· Șomajul. Mai ales persoanele cu un grad scăzut de profesionalizare ce nu își găsesc locuri de muncă. Domeniile de activitate în care se pot angaja oferă un nivel scăzut al salariilor, care nu acoperă minimul necesităților de trai.
· Factorii educaționali. Carențele educaționale sunt de fapt cele care participă cel mai mult în procesul angajării în prostituție
· Modelul familial. Familiile dezorganizate, în care predomină alcoolismul, conflictele, antecedentele penale sunt cele căutate de traficanți în racolarea de victime.
· Factorii eterogeni, cum ar fi: deficiențele structurale ale personalității prostituatelor, consecințele debutului timpuriu al vieții sexuale, precum și ale agresării sexuale anterioare, disponibilitatea de a exercita o asemenea profesie.
Traficanții, respectiv proxeneții, sunt de două categorii:
Combinatori, care intermediază, în mod ocazional, relația prostituată – client. Aceștia își desfășoară activitatea mai ales pe plan intern și pentru o perioadă destul de scurtă de timp.
Profesioniști care. cunoscând faptul că există persoane ce doresc să se prostitueze, le racolează și profită de pe urma acestora, câștigând sume mari de bani. Intre aceștia se regăsesc multe foste prostituate care își folosesc experiența și relațiile .
Traficanții profesioniști își racolează victimele fie prin abordări directe și explicite, fie prin promisiuni false ale unor locuri de muncă în străinătate. Se constată o preferință pentru traficul internaționalǎ acesta fiind mai bine remunerat, chiar dacă este mai riscant.
Proxeneții își aleg piața în funcție de nivelul de trai al țării, ca și de mentalitatea și legislația acesteia. Sub aparența legalității unor agenții de fotomodele, de impresariat artistic, oficii matrimoniale sau agenții de plasare a forței de muncă în străinătate, organizațiile criminale desfășoară activități de prostituție și proxenetism.
Unele agenții promovează un segment al prostituției "de lux", care deservește o clientelă cu anumite poziții sociale, prostituatele din această, categorie fiind dispuse să ducă o astfel de viață. Alte agenții sunt acelea care racolează fete pentru prostituție prin promisiuni false de locuri de muncă în străinătate, acestea fiind traficate împotriva voinței lor și obligate, prin mijloace violente, să se prostitueze.
Traficul de copii a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri. Rețelele de trafic internațional, în colaborare cu persoane de cetățenie romană cu funcții de răspundere în instituții de ocrotire a copilului, au declanșat un amplu comerț ilicit cu copii. Cea mai utilizată formă de traficare este aceea a adopțiilor ilegale. Această activitate este deosebit de periculoasă deoarece, în subsidiar, poate disimula activități de pornografie infantilă, de pedofilie și corupție sexuală, sau de prelevări ilegale de organe.
Nu de mult timp, în această formă de trafic, se înscrie și traficul cu persoane handicapate, obligate să cerșească în Vestul Europei, ceea ce a condus la implicații internaționale, neplăcute pentru statul român.
Bibliografie
I. Legislație și documente juridice internaționale
Acordul internațional de la Paris cu privire la reprimarea traficului cu femei (18 mai 1904).
Convenția internațională de la Geneva cu privire la reprimarea traficului cu femei și copii (30 sept. 1921).
Convenția internațională cu privire la traficul cu femei majore (11 octombrie 1933).
Convenția pentru reprimarea traficului cu ființe umane și a exploatării prostituirii semenilor (2 dec. 1949)
Convenția privind sclavia din 25 septembrie 1926
Convenția adițională privind abolirea sclaviei, a comerțului cu sclavi și ainstituțiilor și practicilor similare sclaviei din 7 sptembrie 1956
II. Legislație română
Codul de procedură penală al României.
Codul penal al României.
Regulamentul de aplicare a Legii nr.678/2001 aprobat prin H.G.299/2003, publicată în M.Of. nr.206/31.03.2003.
Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane publicată în M.Of. nr.783 din 11 dec.2001.
Planul național de acțiune al Guvernului României pentru combaterea traficului de ființe umane aprobat prin H.G.nr.1216/2001, publicată în M.Of.nr.806/17.12.2001.
Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterii criminalitații organizate.
H.G. nr.2209/2004 privind aprobarea Strategiei Naționale de combatere a criminalității organizate.
Constituția Uniunii Europene – proiect – Editura Univers Științific, București, 2005, coordonator Victor Aelenei.
H.G. nr.1584/2005 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale Împotriva Traficului
III. Lucrări elaborate de autori străini
Melisa Farley, H.Barkan, Prostitution, Violence Against Women and Posttraumatic Stress Disorder, San Francisco Journal, 1998.
J.Ryan, Legalized Prostitution:For Whose Benefit, July Sojourner: Women′s Forum, 1989.
Susan Key Hunter, Prostitution is Cruelty and Abuse to Women and Children, Journal of Gender and Law, 1993.
IV. Lucrări elaborate de autori români
Tratate, cursuri, monografii
V.Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, R.Stănoiu, I.Fodor, N.Iliescu, C.Bulai, V.Roșca, Explicații teoretice ale Codului penal român, Partea Generală, vol.I, Editura Academiei Române, București, 1969.
Elena Macavei Prostituția între ignorare și mistificare, Editura ANTET, București 2005
Macavei Elena, Prostituția – mod de socializare și comercializare a sexului, Ed. ANTET, București 2002
Gh.Mateuț, Violeta Elena Petrescu, Nicoleta Stetroi, Elena, Onu, Aurel Dublea, Sofica Luca, Daniela Iovu, Radu Dimitrie Tărniceriu, Georgeta Lăcrămioara Gafta, Cătălin Luca, Raluca Alexandra Prună, Traficul de ființe umane. Infractor. Victimă. Infracțiune, Editura Asociația Alternative Sociale, , 2005.
Al.Boroi, Gh.Nistoreanu, Drept penal, Parte specială, Ediția 3, Editura All Beck, București, 2005
I.Chipăilă, C.Drăghici, C.E.Ștefan, Ligia T.Pintilie, G.Oloeriu, M.C.Țupulan, Globalizarea traficului de copii, Editura SITECH, Craiova, 2006.
Georgeta Ungureanu, Gianina Cudrițescu, Cristina Lixandru, Camelia Voicu – Femeia contemporană – între deziderat și realitate, Editura Pro Universitaria, București, 2004;
Nicoleta Cristuș, Traficul de persoane, proxenetismul, crima organizată. Practică judiciară, Ed.Hamangiu, București 2006
Diaconescu, H., Infracțiunile de corupție și cele asimilate sau în legătură cu acestea, Ed. All Beck, București, 2005
Lascu, I., Încriminări privind traficul de persoane, Revista de drept penal nr. 3/2002,
Stănescu, L., Consimțământul victimei traficului de persoane. Efecte, Revista de drept penal, nr. 3/2004,
Toader, T., Drept penal. Partea specială, Ed. All Back, București, 2002,
Ungureanu, A., Drept penal român, partea generală, Ed. Lumina Lex, București, 1995,
O. Loghin, A. Filipaș, Drept penal român. Partea specială, Casa de Editură și Presă „Șansa” S.R.L., București, 1992
G. Antoniu, Practică judiciară penală, Vol.I, Editura Academiei Române, București, 1990
Studii. Articole.
Mariana Boieru, Infracțiuni privind traficul de persoane, în Dreptul nr.9/2003
<LLNK 2 923 12>Olaru Codrut Aspecte comparative între infracțiunea de proxenetism, dispozițiile art.189 alin.3 din Codul penal și prevederile Legii nr.678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, Revista "Dreptul", Nr. 4/2003,
Gh. Botnaru – Analiza juridico-penală a traficului de ființe umane, Revista Națională de Drept nr. 3/2002.
Codruț Olaru Revista de drept penal, anul X nr.2, aprilie-iulie, 200X=, Proxenetism, trafic de persoane,
Simion, B., Corlățeanu, S., Unele aspecte controversate privind infracțiunile de trafic de persoane și proxenetism, Dreptul 4/2005
Organizația Internațională pentru Migrație, Biroul din București, Vulnerabilitatea tinerelor din România față de traficul de ființe umane, cercetare realizată de Centrul pentru Sociologie Urbană și Regională (CURS), Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) și Mercury Research and Marketing Consultants, 2001.
Jursprudență, site-uri
Al.Boroi, S.Corlățeanu –Drept Penal.Partea generală, Culegere de spețe pentru uzul studenților, Ed. All Beck, București 2003.
Al.Boroi, N.Neagu, V.Sultănescu- Drept penal. Partea specială, Culegere de spețe pentru uzul studenților, București 2002.
www.alternativesociale.ro
www.antitrafic.ro
www.migratie.md
www.mj.ro
www.scj.ro
www.antiprostituție.ro
www.lastrada.md
www.sens.org.ro
www.iatp.md
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Traficul de Fiinte Umane Si Munca Fortata (ID: 130103)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.