Traficul DE Fiinte Umane AL Timpurilor Moderne
TRAFICUL DE FIINȚE UMANE AL
TIMPURILOR MODERNE
CUPRINS
ARGUMENT
CAPITOLUL I. FENOMENUL TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
1.1. Apariție și evoluție în timp și spațiu
1.2. Definirea traficului de ființe umane la nivel internațional
1.3. Obiectul cercetării criminologice a fenomenului
1.4. Aspecte definitorii ale traficului de ființe umane
1.4.1. Cauze care determină apariția traficului de ființe umane
1.4.2. Forme ale traficului de ființe umane
1.5. Traficului de ființe umane o formă a firmei organizate
1.5.1. Noțiuni generale privind fenomenul crimei organizate
1.5.2. Grupări criminale organizate
1.5.3. Globalizarea și crima organizată
1.5.4. Problema crimei organizate și a criminalității transfrontaliere, o preocupare a Consiliului Europei
1.5.5. România și fenomenul crimei organizate
CAPITOLUL II. ETAPELE PROCESULUI DE TRAFIC DE FIINȚE UMANE
2.1. Recrutarea – „rădăcinile răului”
2.2. Faza de tranzit – transportul și trecerea frontierei
2.3. Vânzarea persoanelor
2.4. Exploatarea victimelor
2.5. Analiza traficului
2.5.1. Cine sunt traficanții?
2.5.2. Cine sunt victimele?
CAPITOLUL III. FORME ALE TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
3.1. Proxenitismul în raport cu infracțiunile de trafic de persoane
3.2. Traficul de persoane și lipsirea de libertate în mod ilegal
3.3. Traficul de persoane, proxenitismul, lipsirea de libertate și înșelăciunea
3.4. Traficul de persoane și infracțiunile privind regimul frontierei de stat
3.5. Traficul de persoane în raport cu alte categorii de infracțiuni
3.5.1. Sclavia
3.5.2. Munca forțată sau obligatorie
3.5.3. Cerșetoria
CAPITOLUL IV. COOPERAREA ÎN PREVENIREA ȘI COMBATEREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
4.1. Cooperarea dintre instituțiile statului în prevenirea traficului de ființe umane
4.1.1. Forme ale cooperării interne
4.1.2. Planul național de acțiune pentru combaterea traficului de ființe umane
4.2. Forme ale cooperării internaționale în combaterea traficului de ființe umane
4.2.1. Forme de cooperare internațională
4.2.2. Comisia rogatorie internațională
CAPITOLUL V. EXPLOATAREA GRUPURILOR VULNERABILE PRIN TRAFICUL DE FIINȚE UMANE. STUDIU DE CAZ
5.1. Traficul de fiinte umane și grupurile vulnerabile din România
5.2. Domenii de exploatare a grupurilor vulnerabile în contextul traficului de ființe umane
5.2.1. Exploatarea sexuală și pornografia
5.2.2. Exploatarea prin muncă, furat și cerșit
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ARGUMENT
Europa, începând cu ultimul deceniu al secolului trecut, s-a aflat în fața unei provocări socio-economice, care aduce atingere drepturilor omului. Este vorba despre amploarea luată de fenomenul infracțional al traficului de persoane, întâlnit, în forma sa cea mai vizibilă, ca exploatare a femeilor și a copiilor, în industria sexului, în cerșetorie, dar și ca muncă forțată.
Din păcate, această plagă nu a însoțit numai reformele politice și transformările din societățile continentului nostru. Comerțul cu ființe umane și sclavia cuprind arii geografice tot mai extinse, aparținând nu numai Europei, ci și Asiei și Africii, și chiar și celor două Americi. Rutele de trafic pornesc din țările mai putin dezvoltate și se îndreaptă către cele mai prospere.
Riposta guvernelor și a organizațiilor internaționale s-a structurat, la începutul anilor 2000, în diverse acte normative ale dreptului internațional, dar și în declarații, convenții și recomandări ale instituțiilor europene.
În presa occidentală, începând cu anii ’90, România a fost văzută ca o zonă pe care rețelele internaționale de traficanți de ființe umane au cucerit-o ușor. A reieșit, poate, în mod perfid, că românii ar face orice ca să scape de sărăcie. Teme precum neglijarea copiilor uitați prin cămine, vânduți la străini, sau cea a femeilor care-și părăsesc familiile, părinții și soții, aventurându-se spre ținuturile bogăției, ca să ajungă, până la urmă, bunuri de consum în industria sexuală au devenit imagini denigrante pentru România. Pentru a combate vânzarea și exploatarea de persoane, Guvernul român a proiectat un cadru general de acțiune, destinat a fi concretizat de autoritățile statului împreună cu reprezentații societății civile.
Nu au fost publicate foarte multe studii privind percepția publicului larg asupra fenomenului traficului de ființe umane, însă persoanele care lucrează cu victime ale traficului susțin faptul că se confruntă cu o atitudine negativă a publicului larg. Deși au fost derulate campanii informative, acestea se adresau în principal grupurilor de risc, fiind concentrate asupra prevenirii traficului de ființe umane.
Cu toate că la ora actuală traficul de persoane este conștientizat de opinia publică, populația percepe în continuare superficial fenomenul, esența lui nefiind înțeleasă. Această problemă persistă și în rândurile angajaților organelor de stat. Apar probleme privitoare la încadrarea juridică corectă a faptelor de trafic de ființe umane.
Activitatea de prevenire și combatere a fenomenului traficului de ființe umane trebuie să fie fundamentată pe rezultatele și recomandările cercetărilor științifice în domeniu. Ori, în caz contrar, există riscul ca eforturile depuse în vederea stopării acestui fenomen să eșueze, iar traficul de ființe umane să se amplifice în continuare.
Pornind de la considerentele enunțate, scopul studiului de față a constat în realizarea unei abordări a fenomenului traficului de ființe umane sub aspect criminologic. De asemenea, am încercat stabilirea legăturii dintre criminalitatea organizată și traficul de ființe umane, estimarea nivelului și tendințele traficului de ființe umane în România și, tangențial, la nivel european. Această lucrare tratează elucidarea factorilor favorizanți ai fenomenului, analiza algoritmului și aspectele victimologice ale traficului de persoane cât, și evoluția acestui fenomen răspândit la nivel european.
Capitolul I
FENOMENUL TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
1.1 APARIȚIE ȘI EVOLUȚIE ÎN TIMP ȘI SPAȚIU
Traficul de ființe umane a cunoscut o creștere constantă în ultimii ani, devenind o problemă națională și internațională.
Fenomenul nu este unul episodic, implicând un număr mare de persoane, cunoscând profunde conotații de ordin social și economic, demonstrând încălcarea profundă a drepturilor fundamentale ale omului și devenind o problemă ce se agravează constant.
Deși fenomenul ia amploare în întreagă lume, nu doar în țara noastră, el se manifestă cu precădere în zonele în care lipsesc o legislație corespunzătoare și un sistem de cooperare eficient între instituțiile guvernamentale și societatea civilă.
De aceea, un prim aspect care privește traficul de persoane trebuie raportat la cauzele care i-au determinat apariția.
Traficul de persoane nu este un fenomen recent, existând rapoarte ale poliției din alte state, datate la sfârșitul secolului al XIX-lea, care indicau răpiri și vinderi de copii și fete din satele locuite de evreii din Țara Galilor și din alte țări ale Europei Centrale și de Est în bordelurile din toată lumea, în special în America de Sud. În America Latină și în Caraibe, în particular Argentina și Brazilia, date despre astfel de cazuri sunt înregistrate înainte de anii 1860.
Peste mai bine de un secol și jumătate, factorii acestui fenomen au rămas practic aceiași, însă datorită tendințelor de industrializare, internaționalizare și globalizare au apărut și cauze noi.
O examinare atentă a cauzelor care au determinat apariția și proliferarea fenomenului traficului de ființe umane, la nivelul țării noastre, face posibilă gruparea acestora.
Efectele tranziției din țările din sud-estul Europei au avut drept rezultat schimbări politice, sociale si culturale care, la rândul lor, au determinat o creștere a sărăciei și a ratei șomajului, o distribuție inegală de putere pe piața muncii între bărbați și femei. În ultimii ani, această tranziție a creat situații de criză, răspândirea traficului fiind efectul feminizării sărăciei și a migrației pe piața muncii.
Corupția autorităților poate constitui un factor care permite dezvoltarea fenomenului traficului de persoane; traficul și corupția se completează reciproc, prin aceea că traficul creează multiple oportunități care au ca finalitate coruperea funcționarilor publici și crearea premiselor de subminare a întregului efort depus de alți factori pentru combaterea acestui fenomen.
Controlul slab al granițelor, lipsa sistemului de evidență a persoanelor, care emigrează, în țara de origine, lipsa cadrului legislativ sau existența unui cadru legislativ neadecvat, inaplicabil referitor la migrație, la combaterea traficului de persoane, protecția victimelor și a martorilor constituie, de asemenea, cauze care au determinat apariția și dezvoltarea traficului de ființe umane.
Restricționarea oportunităților de migrare legală în țările de destinație, precum și reglementările foarte restrictive cu privire la migrația legală impuse de țările cu o economie mai dezvoltată, spre care tind victimele traficului, limitează cu severitate orice formă de migrație legală, situație care favorizează traficul.
Internaționalizarea grupărilor criminale, profiturile mari obținute în urma traficului de femei; astfel, Interpolul califică traficul ca fiind crima cu cea mai rapidă ascensiune din lume, iar O.N.U. accentua că traficul a devenit un business global cu o cifră de afaceri de 7 miliarde de dolari.
Traficul în scopul exploatării sexuale rămâne cea mai mare și mai importantă formă a traficului, din simplul motiv că va reprezenta întotdeauna cea mai importantă sursă de profit pentru traficanți.
În concluzie, se poate spune că sărăcia, șomajul, discriminarea pe piața muncii, violența domestică și abuzul determină pentru femei și tinere, în general, nașterea unei dorințe de „evadare către o lume mai bună”, astfel încât ofertele înșelătoare ale traficanților sunt acceptate cu ușurință.
1.2. DEFINIREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE LA NIVEL INTERNAȚIONAL
Definirea noțiunii de crimă organizată și mai ales delimitarea acesteia în structura de ansamblu a criminalității, au constituit și constituie subiectul a numeroase studii ale specialiștilor în domeniu.
Nu este mai puțin adevărat că strădaniile de a defini și explica crima organizată sunt determinate și de faptul că cetățenii în general, dar și organismele statului și chiar mass-media percep în mod diferențiat și de cele mai multe ori greșit structurile, scopurile și mai ales modurile în care se manifestă acest flagel social.
În concepția specialiștilor din țările unde crima organizată are rădăcini adânci și se manifestă permanent în viața cotidiană a societății, aceasta este definită prin existența unor grupuri de infractori structurate în ideea înfăptuirii unor activități ilegale conspirate, având drept principal scop obținerea de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate.
1.3. OBIECTUL CERCETĂRII CRIMINOLOGICE A FENOMENULUI
Expresia „fenomen criminal”este foarte des utilizată, dar sensul ei diferă, uneori foarte mult, în raport de conținutul mai restrâns sau mai larg ce i se atribuie. Uneori fenomenul criminal este privit doar ca o „abstracție juridică”, situație în care conținutul acestuia este redus la cel al noțiunii de infracțiune.
Unii criminologi dau un sens foarte larg expresiei „fenomen criminal”, considerând că în conținutul acesteia trebuie să se regăsească norme penale edictate, violarea acestora, precum și reacția socială represivă, consecutivă.
Fără îndoială, fenomenul criminal nu apare și nu există decât dacă există o societate și pentru că există o societate. Dar nu societatea este cea care îl produce. La originea lui există întotdeauna acțiunea unei persoane, ființa umană și socială, revoltată împotriva societății al cărei membru este. Din acest punct de vedere „fenomenul criminal” reprezintă o realitate umană și socială.
Traficul de ființe umane a devenit un fenomen complex al zilelor noastre, un fenomen subteran, cu dimensiuni globale, vinovat de producerea a milioane de drame omenești. Oricât de crudă ar părea această exprimare, domestică și abuzul determină pentru femei și tinere, în general, nașterea unei dorințe de „evadare către o lume mai bună”, astfel încât ofertele înșelătoare ale traficanților sunt acceptate cu ușurință.
1.2. DEFINIREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE LA NIVEL INTERNAȚIONAL
Definirea noțiunii de crimă organizată și mai ales delimitarea acesteia în structura de ansamblu a criminalității, au constituit și constituie subiectul a numeroase studii ale specialiștilor în domeniu.
Nu este mai puțin adevărat că strădaniile de a defini și explica crima organizată sunt determinate și de faptul că cetățenii în general, dar și organismele statului și chiar mass-media percep în mod diferențiat și de cele mai multe ori greșit structurile, scopurile și mai ales modurile în care se manifestă acest flagel social.
În concepția specialiștilor din țările unde crima organizată are rădăcini adânci și se manifestă permanent în viața cotidiană a societății, aceasta este definită prin existența unor grupuri de infractori structurate în ideea înfăptuirii unor activități ilegale conspirate, având drept principal scop obținerea de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate.
1.3. OBIECTUL CERCETĂRII CRIMINOLOGICE A FENOMENULUI
Expresia „fenomen criminal”este foarte des utilizată, dar sensul ei diferă, uneori foarte mult, în raport de conținutul mai restrâns sau mai larg ce i se atribuie. Uneori fenomenul criminal este privit doar ca o „abstracție juridică”, situație în care conținutul acestuia este redus la cel al noțiunii de infracțiune.
Unii criminologi dau un sens foarte larg expresiei „fenomen criminal”, considerând că în conținutul acesteia trebuie să se regăsească norme penale edictate, violarea acestora, precum și reacția socială represivă, consecutivă.
Fără îndoială, fenomenul criminal nu apare și nu există decât dacă există o societate și pentru că există o societate. Dar nu societatea este cea care îl produce. La originea lui există întotdeauna acțiunea unei persoane, ființa umană și socială, revoltată împotriva societății al cărei membru este. Din acest punct de vedere „fenomenul criminal” reprezintă o realitate umană și socială.
Traficul de ființe umane a devenit un fenomen complex al zilelor noastre, un fenomen subteran, cu dimensiuni globale, vinovat de producerea a milioane de drame omenești. Oricât de crudă ar părea această exprimare, ea este reală, ființele umane fiind vândute din ce în ce mai scump ca simple obiecte, ca mai apoi să fie exploatate. Acest fenomen este o problemă majoră, atât la nivel național cât și internațional, implicând un număr mare de persoane, având implicații de ordin social și economic în numeroase țări, fiind favorizat de procesul general al globalizării și de utilizarea tehnologiilor moderne.
Dispariția frontierelor interne scoate în evidență pericolul fenomenului de trafic de ființe umane, statele trebuind să pună la punct strategii adaptate și rapide, ca reacție eficientă împotriva fenomenului.
Fenomenul criminal, perceput din punct de vedere uman și social, și nu ca simplă „abstracție juridică”, reunește în conținutul său o realitate individuală – crima cu vectorul ei inerent criminalul – și o realitate colectivă – criminalitatea.
1.4. ASPECTE DEFINITORII ALE TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
Un fenomen exploziv, manifestat cu pregnanță după anul 1990 și care a căpătat un caracter tot mai organizat îl constituie proxenetismul și prostituția „de masă".
Proxenetismul, deși nu este definit expres de legislația penală a fost interpretat de practica judiciară drept acțiunea de racolare de femei, în vederea practicării de relații sexuale, de regulă prin mijloace de constrângere psihică, dar și prin forță fizică, traficul de persoane în același scop, cât și simplul fapt de a trage foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană.
Prostituția de masă este amplificată într-un ritm îngrijorător, în primul rând datorită sărăciei și mizeriei materiale care se extinde asupra, unei pături tot mai mari din populație, cu precădere în țările sărace și cele din Lumea a treia, explozia producându-se în urma transformărilor socio-economice din țările fost comuniste. Dorința de câștig facil și rapid a determinat nu numai persoane sărace să se prostitueze ci chiar fete din familii oneste, echilibrate, decente, cu o pregătire medie sau chiar superioară, ceea ce a amplificat fenomenul în mod îngrijorător, provocând uneori adevărate drame familiale și extinzându-se rapid pericolul contaminării cu boli venerice și chiar SIDA.
În același timp multe prostituate active, dispunând de capital, s-au asociat cu vechi proxeneți devenind întreprinzători și patroni ai unor societăți comerciale de diferite profiluri, însă, în paralel și deghizat, se ocupă cu plasarea de femei tinere, în schimbul unor, profituri sigure și consistente.
Altă categorie de: proxeneți și prostituate, profitând de facilitățile obținute prin deschiderea granițelor și libera circulație din țările Comunității Europene, și-au mutat raza de acțiune pe teritoriul unor țări unde legislația este îngăduitoare sau în țările bogate din Vestul Europei, unde acest fenomen a devenit o adevărată industrie eficientă, aprovizionată de litiere complexe de emigrare clandestină.
De asemenea, în ultima perioadă se constată o restrângere semnificativă a prostituției stradale, luând însă amploare proxenetismul hotelier, proxenetismul prin saloane de masaj, dar și a celui domiciliar, comenzile fiind făcute și prin intermediul anunțurilor la mica publicitate.
Cu toate că în anul 1989 ONU a adoptat Convenția Asupra Drepturilor Copilului din care rezultă clar că minorii trebuie protejați împotriva exploatării sexuale și a molestărilor de orice fel, în fiecare an mii de bărbați europeni și americani călătoresc în Thailanda, Sri Lanka și Filipine pentru a întreține relații sexuale cu copii. Prostituția de la vârste fragede reprezintă în aceste țari o tradiție îndelungată, iar bărbații, care vin să aibă relații sexuale cu copii, obișnuiesc să susțină că ajută financiar familiile sărace din care aceștia fac parte, salvându-le chiar de la spectrul morii; prin inaniție. Firește, justificarea este ridicolă iar destinele copiilor sunt oribile, pentru că este clar că nici un .copil nu-și vinde trupul în mod voluntar. De asemenea, este greu de conceput că o familie nu poate găsi alte soluții pentru rezolvarea problemelor materiale decât vânzându-și copiii. Realitatea este însă că acești copii sunt fie forțați, fie corupți la prostituție, profiturile uriașe fiind însușite de către cei care susțin această „industrie a sexului”.
În această activitate mafiotă, pe lângă prostituție și proxenetism, se practică și comerțul cu copii, sub paravanul adopțiilor legale sau mai puțin legale, în ultima perioadă discutându-se tot mai mult în mediile polițienești despre practicarea acestei îndeletniciri în cazul transplanturilor de organe, operații care reclama existența unor rezerve sigure de material biologic care să poată fi conservate sau prelevate de urgență.
1.4.1. Cauzele care determină apariția traficului de ființe umane
Traficul de ființe umane a cunoscut o creștere constantă în ultimii ani, devenind o problemă națională și internațională.
Potrivit unui studiu comandat de O.I.M. în România, s-au identificat o serie de factori care determină vulnerabilitatea la trafic a tinerelor, factori care se constituie în tot atâtea cauze care determină și preced apariția traficului de ființe umane, astfel:
– amplasarea geografică „avantajoasă”; România fiind țară de origine, de tranzit și de destinație favorizează dezvoltarea traficului. De asemenea, comunitatea devine o cauză atunci când ne referim la localizarea geografică într-o regiune săracă (majoritatea victimelor traficului provin din Moldova si Muntenia) și rezidenta într-o aglomerare urbană;
– grupurile de apartenență; tinerele care locuiesc într-un mediu instituționalizat sunt semnificativ mai vulnerabile la trafic decât cele care trăiesc singure sau cu familia;
– abuzul și disfuncționalitatea familială, lipsa de comunicare în familie și dezintegrarea socială; astfel, experiența unui abuz, fie în familie, fie într-o instituție, crește substanțial vulnerabilitatea față de trafic; mediul familial abuziv este un factor generator de migrație și trafic, alimentând sentimentul eșecului în relațiile personale și determinându-le pe tinere să-și caute libertatea în altă parte; pe de altă parte, comunicarea redusă dintre părinți și tinere generează sentimentul de non-apartenență la familie și mărește vulnerabilitatea față de trafic; lipsa unui grup de prieteni accentuează sentimentul dezintegrării și facilitează desprinderea de familie și de comunitate;
– achizițiile și aspirațiile personale; dorința de realizare personală și independență financiară se află într-un raport de directă proporționalitate cu riscul traficării (proiectarea succesului în străinătate este o cauză dominantă în apariția traficului);
În altă ordine de idei, cauzele traficului pot fi raportate la cele trei nivele de coexistentă: traficul în vederea exploatării sexuale, a exploatării forței de muncă și donarea de organe.
Traficul în scopul exploatării sexuale rămâne cea mai mare și mai importantă formă a traficului, din simplul motiv că va reprezenta întotdeauna cea mai importantă sursă de profit pentru traficanți.
În concluzie, se poate spune că sărăcia, șomajul, discriminarea pe piața muncii, violența domestică și abuzul determină pentru femei și tinere, în general, nașterea unei dorințe de „evadare către o lume mai bună”, astfel încât ofertele înșelătoare ale traficanților sunt acceptate cu ușurință.
1.4.2. Forme ale traficului de ființe umane
Prevenirea și combaterea traficului de persoane (în special femei și copii) constituie aspecte ce reclamă din partea tuturor țărilor (de origine, tranzit, destinație) o abordare globală și internațională, adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire a traficului, de pedepsire a traficanților și de protecție a victimelor.
Din definiția traficului de persoane cuprinsă în Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, rezultă și formele în care se concretizează această infracțiune, în raport de caracteristicile persoanelor traficate și traficante, de scopul urmărit și interesul vizat, de natura cauzelor ce au generat fenomenul, de implicațiile sociale, dar și de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului).
Privit din punctul de vedere al drepturilor omului, traficul de persoane include sclavia, munca forțată, violența, abuzul de încredere, agresiunea fizică și psihică a persoanei, fiind pe deplin justificată aprecierea că traficul de ființe umane este o formă a sclaviei la început de mileniu.
Sub aspect economic, traficul presupune: interese financiare (profituri uriașe), rețele regionale și internaționale, circulația ilicită a banilor.
Din punctul de vedere al originii fenomenului, factorii care generează și susțin traficul sunt sărăcia accentuată a victimelor, nivelul educațional scăzut, neîncrederea în sine, eșecurile în viață, migrația occidentalilor, amatori de experiențe sexuale către est, unde piața prostituției este mai tentantă.
Din perspectiva valorilor sociale lezate, persoanele traficate sunt reduse la condiția de „marfă”, sunt dezumanizate treptat, fiindu-le lezate sentimentele cele mai profunde, trauma suferită marcându-le întreaga evoluție viitoare.
Din perspectiva implicațiilor sociale, datorită creșterii alarmante din ultimii ani, traficul de persoane devine un fenomen național și transnațional, fiind favorizat de procesul general al globalizării și de utilizarea tehnologiilor moderne.
Prin prisma scopului vizat, traficul presupune profituri scăzute pentru societate și profituri uriașe pentru traficanți, care reinvestesc veniturile obținute în derularea în continuare a activităților ilicite. Prostituția (în general exploatarea sexuală a femeilor și copiilor) constituie principalul scop al traficului și modalitatea de obținere a celor mai mari câștiguri, de asemenea traficul în scop de muncă forțată, comiterea de infracțiuni prin constrângere de către victimele traficului și prelevarea de organe (victimele sunt bărbați, femei, copii).
Formele traficului variază în funcție de numărul persoanelor implicate, tipul de traficanți, de victime sau de „clienți” ori „consumatori”, de gradul de organizare pe care se bazează extinderea traficului și în raport de care traficul rămâne național sau se extinde peste granițe.
În traficul de ființe umane pot fi implicate persoanele fizice (agenți de recrutare, contrabandiști, complici care au abuzat de poziția lor din cadrul autorităților administrative ale statelor implicate), dar și persoane juridice (companii hoteliere, de spectacol, agenții de turism, societăți de transport, firme de producție și distribuție de casete video, edituri, sex-shop-uri, companii care oferă spectacole de striptis etc).
Din perspectiva organizării traficanților, traficul îmbracă următoarele forme:
– traficul ocazional, când se raportează doar la transportarea internă/ internațională a victimelor;
– traficul în bande sau grupări mici, când traficanții sunt bine organizați și specializați în traficarea cetățenilor în afara granițelor, folosind aceleași rute;
– traficul internațional, cel mai laborios organizat, derulat de rețele periculoase și greu de combătut.
Din perspectiva victimelor – copii traficați, traficul poate fi clasificat în funcție de natura abuzivă a actelor exercitate asupra lor și care vizează:
– aspectul social (abuz psihologic, fizic, atac sexual sau viol, supravegherea pentru împiedicarea deplasării ori liberei circulații a victimelor), lipsa puterii de decizie, lipsa accesului la servicii medicale, obligarea de a consuma alcool și droguri, avort forțat, malnutriție, forțarea victimei să-și recruteze la rândul ei rudele sau prietenii);
– aspectul juridic (deposedarea de acte identitate, posedarea și utilizarea de acte false, amenințările cu predarea la politie);
– aspectul economic (împovărarea cu datorii, neplată, reținerea unor plăți nejustificate).
1.5. TRAFICUL DE FIINȚE UMANE O FORMĂ A FIRMEI ORGANIZATE
1.5.1. Noțiuni generale privind fenomenul crimei organizate
Crima organizată reprezintă un flagel distrugător al societății actuale. Datorită multiplelor sale implicații în toate compartimentele vieții sociale, datorită efectelor devastatoare pe care le are asupra economiilor naționale și transnaționale, crima organizată riscă să devină pentru mapamond ceea ce SIDA a devenit pentru sănătatea fizică a omenirii.
Agenții crimei organizate sunt reprezentați în principal de grupurile criminale organizate. Încercările teoretice de definire și creionare a sferei de acțiune a crimei organizate și grupurilor criminale organizate sunt extrem de laborioase în ultima perioadă, pe fondul proliferării acestui fenomen. Cu toate acestea doctrina nu are o poziție unitară cu privire la aceste concepte. S-a constatat de exemplu că grupurile criminale organizate adoptă același tip de conduită asemenea corporațiilor, maximizându-și eficiența operațională prin structuri și rețele care le permit să se dezvolte transnațional. Acest aspect a dus la identificarea, urmărirea și sancționarea lor cu mare dificultate de către organele legal abilitate.
S-a remarcat în timp o modificare a concepției privind definirea crimei organizate. Astfel, crima organizată definită inițial ca structură etnică omogenă, formală și ierarhică sau ca organizație criminală birocratică multifuncțională apare acum ca o excepție.
Potrivit unei alte concepții, crima organizată poate fi definită ca fiind o activitate ilegală sistematică, desfășurată în scopul obținem de profit la scară locală, națională, interstatală sau internațională.
Secretarul General al ONU, Boutros Boutros-Ghali afirma: „Crima organizată a devenit predominant transnațională, în conformitate cu ultimele rapoarte ale Națiunilor Unite, în vreme ce aplicarea legii a rămas predominant locală sau națională” sintetizând în mod reușit noua dimensiune transfrontalieră a fenomenului analizat.
În lipsa unei cooperări internaționale, este imposibil pentru autoritățile naționale să obțină o imagine de ansamblu a operațiunilor criminale care transgresează țări și continente.
1.5.2. Grupurile criminale organizate
Noțiunea de organizație ierarhică utilizată inițial pentru definirea grupului criminal organizat a fost înlocuită cu noțiunea de rețea criminală. Rețeaua criminală ar consta în infractori individuali sau celule infracționale precum și în entități legale și profesionale care colaborează în diverse moduri cu întreprinderile criminale. Identificarea unor asemenea rețele este deosebit de dificilă și implică o serioasă analiză și investigare financiară.
Modus operandi al grupurilor infracționale organizate ar consta în:
– violență și intimidare
– corupție și trafic de influență
– practici de câmp (shielding practices)
– operațiuni transnaționale
– tehnologii de informare și comunicare
Detectarea și neutralizarea grupurilor criminale organizate transnaționale a devenit cu atât mai dificilă cu cât aceste grupuri tind să se folosească de firme legitime de import-export, de producție a bunurilor și serviciilor, sau chiar instituții financiare multinaționale pentru a-și masca activitățile.
Au fost identificate trei tipuri de corporații folosite în fenomenul crimei organizate transnaționale:
– structuri de afaceri ilegale
– firme legale care se implică în criminalitatea gulerelor albe
– întreprinderi legal fondate în parte sau în totalitate prin fonduri obținute de la organizații criminale.
1.5.3. Globalizarea și crima organizată
Forțele globalizării au avut un efect profund asupra economiei mondiale și nu mai trebuie să surprindă pe nimeni faptul că au creat noi oportunități pentru crima organizată și noi provocări pentru sistemele legale și organele special abilitate.
Crima organizată are un caracter antreprenorial și o mare capacitate de adaptare la noi circumstanțe și realități. Asemenea corporațiilor, structurile crimei organizate transferă capitaluri dintr-un stat în altul dacă legislația fiscală a acestuia din urmă este mai atractivă.
Literatura de specialitate s-a preocupat de creionarea unui portret cât mai cuprinzător al crimei organizate întrucât, cunoașterea cât mai amănunțită a unui fenomen constituie premisa combaterii acestuia. Astfel, au fost conturate o serie de trăsături care se regăsesc în majoritatea lucrărilor de specialitate:
Complexitatea operațiunilor desfășurate de către structurile crimei organizate
Cu cât o astfel de operațiune este mai complexă, cu atât mai dificilă va fi investigația efectuată de către autoritățile competente. Structurile crimei organizate desfășoară operațiuni financiare într-o totală opacitate, folosesc diverse elemente întâlnite în cadrul transferurilor de capital ale corporațiilor și întreprinderilor multinaționale: societăți „scoică” (shell corporations), legi care protejează secretul bancar, firme de avocatură redutabile, privilegii de trust etc.
Diversificarea afacerilor criminale
Din perspectiva modelului de afaceri, structurile crimei organizate tind să-și diversifice raporturile comerciale prin acapararea de noi piețe și promovarea de noi produse și servicii.
Separarea funcțiilor
Analizarea modelului de afaceri nu este suficientă pentru înțelegerea structurilor și a operațiunilor practice ale crimei organizate. În timp ce afacerile fac obiectul unor protocoale și aranjamente menite să asigure o minimă transparență între parteneri și față de stat, grupurile de crimă organizată evită transparența, datorită caracterului ilegal al operațiunilor. Din cadrul structurilor crimei organizate fac „parte cele mai diverse categorii de persoane: avocați, bancheri, contabili, antreprenori, investitori. Aceștia sunt denumiți generic „profesioniști” și sunt preferați datorită faptului că ei conferă o aparență de legalitate operațiunilor, iar cunoștințele lor temeinice în fiecare domeniu fac posibilă eludarea legii.
Combaterea crimei organizate datorită componentei sale multinaționale tot mai pregnantă în ultimele decenii, presupune o colaborare strânsă a autorităților din statele afectate. Așa cum structurile de crimă organizată formează alianțe și colaborează cu succes, tot așa și autoritățile din diverse state trebuie să colaboreze și să-și delege din atribuții în vederea combaterii eficiente a fenomenului infracțional organizat transnațional.
Deși timid, în acest sens se înscrie proiectul Corpus Juris care intenționează să creeze o jurisdicție europeană în ceea ce privește infracțiunile contra intereselor financiare ale Comunității Europene.
1.5.4. Problema crimei organizate și a criminalității transfrontaliere, o preocupare a Consiliului Europei
Crima organizată reprezintă o teribilă amenințare la adresa drepturilor omului, a democrației și normelor de drept. Datorită acestui statut, crima organizată s-a aflat pe agenda Consiliului Europei de cel puțin două decenii, iar în 1997 a reprezentat principalul subiect de discuție la cel de-al doilea summit al șefilor de state și guverne.
Datorită capacității crimei organizate de adaptare la noile realități sociale și datorită creșterii componentei multinaționale, structurile europene au tras un semnal de alarmă arătând că este necesară și o adaptare a apoliticilor de luptă împotriva acestui fenomen. Raportul Consiliului Europei din 2004 asupra crimei organizate a avut la bază informațiile oferite de 32 de state membre și a fost elaborat de străluciți teoreticieni. Ca urma a acestor eforturi a fost elaborată Convenția Națiunilor Unite asupra Crimei Organizate Transnaționale.
Raportul Consiliului Europei cuprinde o prezentare detaliată a piețelor preferate de crima organizată și care constituie o gravă amenințare în majoritatea țărilor europene:
Frauda și alte forme de criminalitate economică
Producția și traficul de droguri
Traficul de ființe umane
Criminalitatea cibernetică
În ultima perioadă criminalitatea cibernetică se remarcă prin două mari caracteristici:
– asocierea infractorilor în grupuri organizate, multe dintre acestea având un caracter transnațional;
– perfecționarea continuă a metodelor de fraudă prin folosirea oportunităților oferite de internet și a aplicațiilor în continuă extindere, aflate pe Internet. Ca moduri de operare se remarcă în special:
– licitațiile frauduloase organizate prin internet;
– accesul neautorizat al unui sistem informatic;
– alterarea, ștergerea sau modificarea fără drept a informațiilor informatice;
– infracțiuni ce privesc mijloacele de plată electronică.
1.5.5. România și fenomenul crimei organizate
Anterior apariției Noului Cod Penal și până la intrarea în vigoare a acestuia, o serie de alte acte normative cuprind prevederi referitoare la diferitele forme de criminalitate organizată.
Astfel, Legea nr. 39 din 21 ianuarie 2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate definește prin dispozițiile art. 2 noțiunea de grup infracțional organizat ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.
Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri face vorbire în cuprinsul art. 12 despre organizația, asociația ori grupul alcătuit de cel puțin 3 persoane, cu structuri determinate și care sunt constituite în scopul comiterii faptelor de trafic de stupefiante și al obținerii de beneficii materiale sau de alte foloase ilicite.
Alte referiri la grupul infracțional organizat sau la asocierile criminale sunt prezente în cuprinsul Legii nr. 678 din 21 noiembrie 2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (art. 14, 17 și 18), Ordonanța de Urgență nr. 105 din 27 iunie 2001 privind frontiera de stat a României (art. 71), Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor (art.23), Legea nr. 508 din 17 noiembrie 2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (art. 12 al.3) etc.
Noul Cod Penal al României definește în art. 356 grupul infracțional organizat ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă de timp și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului. Prin infracțiune gravă se înțelege orice infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa privativă de libertate al cărei maxim special este de peste 5 ani.
Totodată, Noul Cod penal incriminează ca infracțiune de sine stătătoare cele două forme ale pluralității constituite: constituirea grupului infracțional organizat și asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni. Astfel, prin constituirea de grup infracțional organizat se înțelege inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, iar prin asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni – inițierea sau constituirea unei asociații sau grupări care nu are caracterul unui grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele arătate în art. 286 ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri sau grupări. Se descurajează astfel orice formă de implicare a unei persoane în activitățile specifice crimei organizate.
Asocierea criminală este o formă mai modestă, numărul membrilor fiind condiționat la minim 2. Totodată, această formă de pluralitate constituită nu presupune o existență în timp, ea putându-se caracteriza și prin spontaneitate.
Pe de altă parte, persoana juridică reprezintă o entitate distinctă, reprezintă un tipar și chiar un mijloc pentru organizarea activităților de criminalitate organizată , existența ei fiind condiționată de:
– existența unui patrimoniu distinct de al membrilor care o compun
– existența scopului licit
– organizare de sine stătătoare
– ierarhie proprie.
Criminalitatea organizată transnațională este analizată prin prisma modelului de afaceri deoarece, toate operațiunile ilicite care alcătuiesc activitatea grupurilor criminale organizate se realizează prin intermediul persoanelor juridice, în special prin intermediul societăților comerciale și bancare. Plecând de la definiția legală a grupului infracțional organizat, observăm că în cadrul acestuia pot participa ca membri permanenți sau temporari persoane juridice.
Putem să afirmăm că, în actualul context economic și social, persoana juridică a încetat să mai aibă rolul unui simplu instrument sau mijloc de realizare a activităților ilicite enumerate, ea, constituind chiar o premisă a existenței grupului. Prezența uneia sau mai multor persoane juridice în interiorul grupului infracțional organizat este imperativ necesară pentru a facilita transferurile de capital obținut în urma activităților ilicite și pentru a crea o cortină de aparentă legalitate.
Aceste noi realități în cadrul dezvoltării fenomenului criminalității transnaționale organizate a impus o reacție energică a statelor. Primul pas efectuat în acest sens în dificila luptă de prevenire și combatere a crimei organizate îl constituie modificarea legislației și adaptarea acesteia la noile forme de criminalitate.
Capitolul II
ETAPELE PROCESULUI DE TRAFIC DE FIINȚE UMANE
Traficul de persoane este un fenomen infracțional internațional complex și unic în felul său, compus din mai multe elemente. Pentru a analiza definițiile cuprinse în diferitele legi, trebuie să înțelegem structura, părțile componente și natura infracțiunii în sine, pentru a putea elabora măsuri efective de combatere a traficului de persoane.
Procesul de trafic de persoane are mai multe etape fiecare însemnând o grea încercare pentru victime, dar abuzurile fizice și psihice iau amploare abia în fazele finale când traficantul este convins că victima nu mai are cale de întoarcere. Aceste etape sunt următoarele: recrutarea, transportul și trecerea frontierei, vânzarea și exploatarea.
2.1. RECRUTAREA – „RĂDĂCINILE RĂULUI”
Recrutarea este momentul în care un „binevoitor”, prima verigă a traficului, intră în contact cu viitoarea victimă, făcându-i promisiuni mincinoase de asigurare a unui loc de muncă în străinătate.
Recrutor poate fi un independent sau o firmă cu profil aparent de impresariat artistic sau de plasare de forță de muncă în străinătate. Aproximativ 70% dintre recrutori sunt bărbați cu vârstă cuprinsă între 20 și 30 de ani, uneori chiar mai în vârstă. Femeile recrutori reprezintă un procent mai mic și au vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani. Există chiar și familii în care, atât soția cât și soțul se ocupă de racolarea și transportul victimelor.
De multe ori, victima îl cunoștea dinainte pe traficant sau pe recrutant, uneori este vorba chiar de o rudă care îi inspiră încredere. Ei au ocupații legate de locuri unde exista posibilitatea unui contact intens cu publicul cum ar fi barman, taximetrist, vânzător într-un magazin, vânzător de bilete pentru jocuri de noroc.
Tehnicile de convingere a femeilor și fetelor, de a pleca în străinătate sunt destul de diverse și depind de modul de operare și de nivelul de organizare a traficanților. Cele mai des folosite sunt:
Recrutarea fetelor interesate prin baruri, cafenele, cluburi și discoteci;
Recrutare prin rețele „particulare” în familii și în cercuri de prieteni;
Reclame, anunțuri, oferte de muncă sau pentru studii în străinătate;
Agenții care oferă locuri de muncă, studii, căsătorii sau călătorii în străinătate;
Căsătorii false.
Traficanții se folosesc de metodele menționate mai sus și își concentrează atenția asupra femeilor și fetelor aflate în căutarea unei șanse de a pleca în străinătate. În cele mai multe cazuri, acestea au o situație financiară și familială precară iar traficanții le oferă meserii bănoase în străinătate, cum ar fi chelnerițe, dansatoare, artiste, servicii de escortă, femei de serviciu pentru familii sau cosmeticiene. Și agențiile matrimoniale internaționale pot fi numai o “fațadă" pentru rețelele de trafic de persoane. De multe ori, femeile realizează de-abia după ce au ajuns în țara de destinație că au fost înșelate de traficant și descoperă că vor fi exploatate cu forța ca prostituate.
În unele cazuri, femeile sau fetele sunt vândute fără consimțământul lor, de către rude, de către „prietenul lor" sau de instituții de stat cum ar fi căminele de copii orfani. Se descoperă din ce în ce mai multe cazuri în care femeile și adolescentele au fost răpite cu forța de acasă și traficate în altă regiune în țara lor de origine sau în străinătate. Se estimează că mai mult de 25% din femeile recrutate își dau seama de la început că în străinătate vor lucra în industria sexului. Ele sunt însă induse în eroare în ce privește condițiile muncă în care li se cere să lucreze. Ele se așteaptă la un grad ridicat de independență, cred că vor putea lua decizii în legătură cu munca lor și își închipuie că vor lucra ca artiste de strip-tease, în „peep-show-uri” sau ca prostituate „clasice”, făcând numai „sex clasic”.
Femeilor care pleacă de bună voie în străinătate pentru a lucra în industria sexului nu li se spune în ce condiții vor lucra la sosirea la destinație: un număr mare de ore de muncă, servicii sexuale periculoase, fără prezervativ etc. De asemenea nimeni nu le spune că vor fi utilizate mijloace severe de constrângere, dacă ele încearcă să refuze munca sau să fugă. În unele cazuri, e posibil ca victima să bănuiască la ce fel de muncă va fi obligată, dar totuși nu își dă seama în ce condiții va lucra. Răspunsul la întrebarea dacă o persoană a fost sau nu constrânsă, înșelată sau dacă a consimțit de bună voie să fie traficată, este un element central în procesul de decizie dacă este vorba de o „victimă a traficului de persoane” în sensul Protocolului ONU sau nu.
Există patru metode de bază de recrutare a femeilor pentru traficul de persoane:
Constrângerea totală prin furt sau răpire. Această metodă nu mai este așa de rară ca înainte. Apar din ce în ce mai multe cazuri în Albania și Kosovo, iar în anumite regiuni din Asia este o metodă uzuală;
Înșelarea victimelor prin promisiuni de muncă legală sau de intrare legală în țara de destinație – femeile sunt convinse că vor lucra în birouri, restaurante, baruri sau că vor încheia căsătorii;
Înșelarea victimelor prin promisiuni semi-adevărate, cum ar fi munca în „show-business”, dans sau chiar și strip-tease.
Dacă unele dintre femei sunt complet conștiente că își părăsesc țara de origine pentru a lucra în prostituție, totuși ele nu-și dau seama cât de mult se vor îndatora, cât de tare vor fi intimidate, exploatate și controlate.
Una dintre cele mai tentante promisiuni pentru tinerele femei din Europa Centrală și de Est este oferta unei cazări proprii, ceea ce reprezintă un nivel de independență inimaginabil în țările lor de origine. Femeile traficate sunt lăsate să creadă că vor pleca într-o țară bogată din Europa Occidentală, unde vor câștiga în scurt timp sume mari de bani, pe care le pot folosi pentru ele și familiile lor, în scopul ieșirii din sărăcie și disperare.
Inițial, trendul predominant era traficarea victimelor din țări de origine sărace spre țări de destinație mai bogate în occident. Această situație este supusă unor permanente schimbări, având în vedere că unele țări de origine sau de tranzit au crescut economic, devenind la rândul lor țări de destinație.
În ce privește traficul de persoane în scopul exploatării sexuale, etnia joacă un rol din ce în ce mai important în demografia infracțională, clienții solicitând femei dintr-o grupă etnică diferită de a lor. De exemplu, victime provenind din Sud-Estul Europei pot fi găsite lucrând în industria sexului în Sud-Estul Asiei, victime din Africa pot fi găsite lucrând în industria sexului în Europa și victime europene pot fi găsite lucrând în bordeluri din America Centrală. Prin acestea, traficul de persoane poate fi considerat ca un prim exemplu de globalizare mondială, în special în ce privește industria sexului.
Însă cel mai îngrijorător trend este faptul că, în multe regiuni, vârsta medie a victimelor scade constant. Și în acest caz, oferta este determinată de cererea din partea clienților, bazată pe percepțiile și solicitările lor specifice. De exemplu, copiii traficați sunt implicați din ce în ce mai mult în prostituție, deoarece clienții sunt convinși că au un risc mai scăzut de a contracta o boală transmisibilă pe cale sexuală, dacă au contacte sexuale cu copii.
2.2. FAZA DE TRANZIT – TRANSPORTUL ȘI TRECEREA FRONTIEREI
După procesul de recrutare urmează faza transportului și a transferului, care presupune și cazarea și primirea victimei în mai multe stagii, inclusiv preluarea inițială și transferul victimei pe teritoriul țării ei de origine. Transportul este organizat de recrutor și se face pe trasee stabilite anterior de acesta. Transportul are loc la scurt timp după recrutare, astfel încât victima să nu aibă timpul necesar pentru a se răzgândi.
Trecerea frontierei se face adesea în mod fraudulos. Victima trece granița însoțită de recrutor și de o călăuză, fiind apoi preluată de primul ei cumpărător, care drept garanție îi oprește pașaportul – dacă are. Din această tranzacție recrutorul câștigă o sumă variabilă de bani.
Există trei metode de bază pentru intrarea în țara de destinație:
– Pe ascuns – intrare ilegală în vehicule, containere, trenuri, feriboturi, pe jos, etc.
– Pe față – prin prezentarea unor documente de intrare falsificate, cum ar fi pașapoarte din UE furate sau falsificate
– Pe față – prin prezentarea unor documente valabile, autentice, în care s-au aplicat vize de intrare false, de exemplu vize de turist sau de student.
În timpul călătoriei în țara respectivă sau în străinătate, e posibil ca drepturile fundamentale ale victimei să fie grav încălcate, ea fiind supusă la abuzuri și alte crime. Multe dintre victime n-au mai fost niciodată în străinătate și sunt total dependente de tranficanții lor. Unele femei părăsesc țara de origine fără un pașaport valabil pentru călătorii internaționale, pentru că li s-a spus că nu au ne-voie de el, sau că vor primi un pașaport mai târziu. Dacă totuși victimele sunt în posesia unui pașaport, de multe ori documentul le este confiscat, rămânând la traficant ca un fel de garanție că victima se va supune.
Victimele care se află în ilegalitate sunt și mai vulnerabile la capriciile agenților lor, care știu că e puțin probabil ca ele să obțină protecția poliției sau a statului respectiv, în cazurile în care procesul de transfer a fost întrerupt, sau victimele au cerut ajutor din proprie inițiativă.
Transportarea femeilor și a fetelor peste graniță este un aspect esențial al traficului internațional de persoane. În cele mai multe cazuri, recrutanții se bazează pe faptul că traficanți vor procura documentele și mijloacele de transport. Acest lucru le conferă traficanților un grad mai înalt de control în faza de tranzit.
În ultimii zece ani, țările din Sud-Estul și Estul Europei au trecut prin faze de conflict, faze post-conflictuale și faze de tranziție politico-economică, care au determinat modificări politice, sociale și culturale substanțiale. Aceste schimbări au dus la creșterea sărăciei și a șomajului întregii populației, dar în special a femeilor, agravând astfel inegalitatea de putere dintre bărbați și femei, deja existentă.
În majoritatea acestor țări, femeile au fost cele care au avut cel mai mult de suferit de pe urma tranziției economice, ele având un risc sporit de șomaj și sărăcie, determinat în parte de structuri sociale patriarhale și de discriminarea femeilor în ocuparea forței de muncă. Femeile și copiii sunt mult mai dependenți decât bărbații de serviciile de asigurări sociale, cum ar fi asistența medicală sau alocațiile și grădinițele pentru copii. Dar tocmai aceste servicii au fost aproape complet lipsite de fonduri, ca o consecință a tranziției economice din ultima decadă. Drept consecință, traficul sporit de femei provenind din Sud-Estul și Estul Europei poate fi considerat ca un simptom și un rezultat al „feminizării” migrației determinate de sărăcie și lipsa locurilor de muncă
Nu trebuie neglijat faptul că, deseori, țara de destinație finală nu este prima țară din Uniunea Europeană în care intră persoana traficată; de aceea se va face distincția între rute de tranzit extern și intern. Unele filiere de trafic transportă victimele direct din țara de origine în țara de destinație, fără să mai treacă prin țări de tranzit.
Multe femei sunt duse peste graniță cu camionul, autoturisme particulare sau cu trenul, deoarece aceste mijloace de transport sunt mai flexibile decât avionul. De multe ori, victimele sunt transportate cu vehicule de mare capacitate pentru transport de lungă distanță, cum ar fi linii aeriene, vapoare și trenuri cu destinații îndepărtate.
2.3. VÂNZAREA PERSOANELOR
Vânzarea este esența traficului de ființe umane. Victimele sunt transformate forțat în marfă și sortate ca atare de traficanții-cumpărători. În acest stadiu, victimele își dau seama că scopul traficantului este exploatarea. Din momentul în care victimele ajung în țara de destinație finală, ele descoperă că vor trăi în condiții de sclavie, de cele mai multe ori în industria sexului, dar și ca femei de serviciu la persoane particulare sau ca muncitoare în fabrici, lucrând un mare număr de ore în condiții inumane. Deseori, femeile sunt mutate din oraș în oraș și din țară în țară. Aceste deplasări au scopul de a le dezorienta, astfel încât ele să nu aibă timp să-și facă prieteni și să nu se poată familiariza cu împrejurimile. Alt motiv este împiedicarea poliției să descopere traficul de femei și să strângă informații.
2.4. EXPLOATAREA VICTIMELOR
Exploatarea este totală. Amenințațe și abuzate, victimele sunt supuse unor tratamente inumane și exploatate în regim de sclavie. Cele mai vulnerabile sunt tinerele care provin din familii dezorganizate sau dintr-un mediu în care au suferit abuzuri, situați care crește riscul de a accepta o falsă propunere de lucru în străinătate. Nivelul scăzut de educație împiedică viitoarea victimă să evalueze corect și realist informațiile și planurile de recrutor.
Esența fenomenului de trafic îl reprezintă decizia de a pleca, susținută de credința nefondată că, în străinătate, realizarea personală este mai ușoară. O atare decizie se manifestă mai puternic la persoanele care se confruntă cu o situație materială grea și cu lipsa de perspective în propria lor țară.
Sub pretextul unor slujbe onorabile, dar care nu necesită o înaltă calificare (chelneriță, baby-sitter, menajeră, bucătăreasă pe vase de croazieră, etc.) în țările occidentale, recrutorii profită de lipsa de informare și de credulitatea celor ce vor deveni victime. În faza de propunere, exploatarea sau prostituția sunt excluse complet din discuție. Aflată încă în faza incipientă, promisiunea mincinoasă nu este decât un mijloc interzis de lege de a convinge victimele să treacă frontiera de bunăvoie. O astfel de promisiune se poate concretiza și prin anunțurile din ziare de tipul: „recrutăm tinere fete ca dansatoare, balerine… pentru țara X. Plecare imediată!”
Din momentul în care victimele ajung în țara de destinație finală, ele descoperă că vor trăi în condiții de sclavie, de cele mai multe ori în industria sexului, dar și ca femei de serviciu la persoane particulare sau ca muncitoare în fabrici, lucrând un mare număr de ore în condiții inumane. Femeile-victime care încep să lucreze în industria sexului sunt forțate să se prostitueze pe stradă în cartierele tipice acestor servicii (zonele cu „lumini roșii”), în baruri, agenții de escortă sau în apartamente folosite ca bordeluri. Ele sunt obligate să lucreze un număr foarte mare de ore pe zi, servind numeroși clienți cu practici sexuale periculoase și efectuate fără prezervativ. În multe cazuri, ele nu vorbesc limba țării respective, folosind un „meniu” scris de servicii sexuale pentru a comunica cu clienții.
Multe victime sunt supuse unor abuzuri fizice și sexuale, fiind ținute în condiții de captivitate reală sau psihologică. Există cazuri în care victimele sunt chiar omorâte, ca un avertisment pentru alte victime, pentru a le împiedica să depună mărturie sau să caute ajutor. Amenințarea cu represalii împotriva victimelor sau a familiilor lor și lipsa actelor de identitate, respectiv posesia unor acte nevalabile sunt motivele pentru care multe victime nu încearcă să scape. Fiind supuse permanent abuzurilor fizice, emoționale și sexuale, ele nu mai au altceva de făcut decât să rămână în situația respectivă.
Principalul țel al traficanților este obținerea unor sume mari de bani din exploatarea victimelor pe o perioadă mare de timp. Ei vor să își protejeze investițiile, ceea ce înseamnă că vor lua toate măsurile ca victima să continue să muncească, fără să încerce să scape. De aceea, traficantul vrea să aibă un control permanent asupra victimelor.
Pentru controlul victimelor traficului în faza de exploatare se folosesc diferite mecanisme. Fiecare mecanism poate fi utilizat separat, dar în majoritatea cazurilor se folosesc mai multe deodată, urmărind crearea unei situații de captivitate reală sau psihologică.
Constrângerea cauzată de datorii
Unul dintre mecanismele de bază este constrângerea cauzată de datorii. Victimei i se cere să plătească înapoi sume exagerate, pretinzându-se că aducerea ei în țara de destinație a costat foarte mult. La aceste sume se adaugă dobânzi exorbitante și cumulative, de asemenea chirii la suprapreț pentru cazare și locul de muncă la bordel, costurile pentru reclama serviciilor de prostituție și pentru transport. Toate aceste pretenții culminează în sume care cresc permanent și devin pur și simplu imposibil de achitat.
Izolarea prin confiscarea documentelor de identitate și/sau a celor de călătorie
De obicei, victimelor li se confiscă documentele de identitate și de călătorie imediat după sosirea în țara de destinație. Astfel, lor li se răpește identitatea oficială, confirmând statutul lor de imigranți ilegali. Ele nu mai pot cere ajutor și nu mai pot evada într-o altă țară de destinație. Având în vedere că multe victime provin din țări în care poliția nu este considerată o sursă de sprijin, ci o forță de oprimare, este clar că femeile nu vor cere ajutorul poliției. Traficanții întăresc această percepție, spunând victimelor că sunt libere să plece și să contacteze poliția, dar că rezultatul va fi expulzarea lor imediată și represalii acasă, în țara de origine. Din experiență s-a constatat că, de cele mai multe ori, traficantul nu minte cu astfel de afirmații, căci, în statele Uniuni Europene, majoritatea victimelor traficate care ajung în atenția poliției și care nu pot prezenta documente valabile sunt expulzate imediat, în loc să fie tratate ca victime ale unor infracțiuni grave. Sau, în alte cazuri, traficantul îi spune victimei că nu are nici un rost să ceară ajutorul poliției, deoarece poliția este coruptă și a fost deja plătită de traficanții respectivi. Traficanții exploatează lipsa documentelor și frica de poliție, pentru a se asigura că victimele nu vor încerca să scape sau să facă sesizări la poliție împotriva lor.
Pe de altă parte, acordarea dreptului de ședere victimelor traficate ar fi nu numai în interesul victimelor, drepturile lor nemaifiind încălcate, ci și în interesul organelor de urmărire penală anti-trafic. Din păcate, majoritatea țărilor de destinație refuză să acorde victimelor traficului de persoane dreptul de ședere temporară. Ele nu primesc o protecție corespunzătoare, îngrijire și ajutor, statutul lor de rezidență rămâne nerezolvat, așa încât victimele nu vor colabora decât rareori cu poliția și instituțiile judiciare. Pentru a înlătura acest deficit, Pactul de Stabilitate – Masa de Lucru pentru combaterea traficului de persoane – recomandă acordarea victimelor traficate a unui drept de ședere pe motive umanitare, respectiv a unei permisiuni de ședere temporară pentru cel puțin șase luni, prin care ele au acces la o serie de facilități sociale și de sănătate.
Folosirea violenței și a fricii
Un alt mijloc eficace de control al victimelor este folosirea violenței și a amenințării cu violența. Pentru a le supune, deseori victimele sunt bătute și violate, închise, ținute în lungi perioade de izolare, lipsite de mâncare și apă, drogate sau torturate cu cuțite sau țigări. Abuzurile pot fi o consecință a încălcării de către femei a unor reguli sau sunt folosite ca avertisment, pentru ca victima să știe ce se întâmplă dacă va încălca din nou regulile. În alte cazuri, nu există alt motiv decât pur și simplu sadismul sexual al traficantului.
În situația exploatării sexuale, rușinea este și ea un mecanism puternic de control. Traficantul amenință victima că va spune familiei ei că lucrează ca prostituată. De multe ori, traficantul face fotografii în timp ce victima este violată, utilizate pentru a o șantaja și a o obliga să respecte cu strictețe ordinele traficantului.
În funcție de cultura din care provine victima, sunt folosite și diferite constrângeri de ordin psihologic. De exemplu, pentru femeile din Vestul Africii (Nigeria), ritualurile Voodoo sunt o sursă de angoasă teribilă, și folosirea lor garantează supunerea. Alt exemplu este impactul dublu pe care îl poate avea pentru femeile musulmane amenințarea cu dezvăluirea muncii ca prostituată – în unele cazuri, aceste femei riscă să fie mai violent maltratate de propriile familii decât de traficant.
Utilizarea amenințării victimei cu represaliile împotriva familiei acesteia
Amenințarea cea mai eficace, cea mai problematică și care poate îngreuna în mod extrem investigațiile crimelor de trafic este amenințarea cu represalii violente împotriva familiei victimei, acasă în țara de origine. Traficantul se va îngriji să afle o serie de amănunte despre situația familiei, cum ar fi numele, porecla sau adresa unei rude apropriate sau a altei persoane iubite. Nici măcar nu este nevoie ca el să știe foarte multe detalii despre familia respectivă – pentru a controla victima este de ajuns amenințarea și percepția care se formează în mintea ei. Problema victimei este că ea nu poate risca soarta și siguranța celor dragi, pentru că nu are de unde să afle dacă traficantul minte când spune că știe amănunte despre familia ei, sau dacă într-adevăr va folosi violența împotriva celor dragi, dacă ea va încerca să se opună sau să scape.
Captivitate și tortură psihologică
În concluzie, dacă luăm în considerație toate aceste mecanisme de control în ansamblu, rezultatul concret este un regim de captivitate și tortură psihologică. Important este să vedem situația prin ochii victimei: ea este singură într-o țară străină, izolată de compatrioții săi, aflându-se în imposibilitatea de a comunica în limba ei maternă; i s-au luat documentele de identitate și de călătorie; nu are voie să ia legătura cu familia; este dezorientată datorită schimbărilor permanente de adresă sau de localitate; este supusă unor abuzuri fizice și sexuale repetate; nu poate cere ajutorul poliției pentru că se teme de consecințe; este obligată să practice contacte sexuale periculoase din toate punctele de vedere, riscă să se îmbolnăvească lucrând zilnic un mare număr de ore cu clienți cu care nu poate comunica verbal; este supusă unui regim de amenințări și represalii îndreptate împotriva ei și/sau a familiei ei.
Dacă luăm în considerare toți acești factori, nu mai este greu de înțeles de ce numai foarte puține victime încearcă să scape din această captivitate. De aceea, forțele polițienești au un rol esențial în combaterea traficului de persoane.
2.5. ANALIZA TRAFICULUI DE PERSOANE
2.5.1. Cine sunt traficanții?
În traficul de persoane, în scopul exploatării sexuale, sunt implicați diferiți infractori, pe mai multe planuri, începând cu acțiuni desfășurate spontan de infractori individuali, neorganizați, până la filiere internaționale de trafic cu un grad complex de organizare.
Există trei categorii de filiere sau rețele de trafic:
Rețele „particulare”
Rețelele „particulare” sunt mici grupuri care își desfășoară activitatea în cadrul unor familii sau comunități etnice în mai multe țări. Atunci când apar solicitări din partea comunităților din străinătate, aceste rețele livrează câte o femeie sau două. Pentru a recruta femei pentru bordeluri sau rețele de prostituție, traficanții migranți se folosesc de contactele lor familiale sau etnice din țara de origine. Rețelele „particulare” sunt prezente în regiunile de graniță dintre țara de origine și cea de destinație, și în cadrul unor comunități etnice.
Rețele infracționale organizate pe o scară largă
Rețelele infracționale organizate pe o scară largă controlează toate aspectele traficului de persoane, de la recrutare și transport până la managementul local al bordelurilor și al prostituatelor de stradă. Traficul de persoane este organizat ca o firmă cu mai multe secții, cum ar fi secția de recrutare, secția de procurare a documentelor, secția de transport, secția de management al prostituției. Traficanții iau foarte în serios aceste activități lucrative și dau dovadă de „profesionalism”, folosind metode deosebit de brutale pentru a menține ordinea și disciplina. Femeile sunt privite ca mărfuri cu care se face comerț, asemănător comerțului clasic cu sclavi.
Acest tip de rețele infracționale organizate provin în primul rând din Ucraina, Bielorusia, Rusia și Bulgaria, dar se extind în întreg estul și centrul Europei. Aceste rețele au agenți în Vestul Europei, care se ocupă de managementul rețelelor de bordeluri și de prostituție și folosesc țările de tranzit doar pentru a obține documente false sau ca „teren de antrenament” înainte să pornească mai departe spre vest.
Rețelele infracționale de distribuție
Rețelele de crimă organizată recrutează și transportă fete dintr-o țară în alta, vânzându-le către bordeluri și rețele de prostituție din alte țări, organizate și conduse la nivel local. Membrii acestor rețele pot fi considerați „vânzători en gros” sau „distribuitori”, care aprovizionează „vânzătorii cu amănuntul” la nivel local, aceștia la rândul lor derulând și controlând infrastructura de prostituție locală.
În ciuda faptului că toate trei nivelurile de trafic există și funcționează în mod paralel, în ultimul timp traficul provenind din Comunitatea Statelor Independente și din Sud-Estul Europei este derulat în principal de rețele infracționale foarte profesioniste și foarte bine organizate. Aceste două regiuni geografice au una dintre cele mai dinamice rate de creștere a traficului, reprezentând o pătrime din traficul mondial cu persoane.
Evoluțiile din ultimul timp, respectiv valul considerabil de migrație, nesiguranța politică și economică din Estul Europei, dar și creșterea accelerată a industriei sexului în Vestul Europei, au dat de gândit rețelelor infracționale deja existente, care au înțeles că traficul de persoane în scopul prostituției prezintă un enorm potențial de profit. Deseori, una și aceeași organizație se ocupă atât cu trecerea ilegală de persoane peste graniță, cât și cu comerțul cu stupefiante și cu arme de foc, ceea ce reduce considerabil riscul infractorilor de a fi descoperiți, arestați și pedepsiți corespunzător.
2.5.2. Cine sunt victimele?
Este foarte important să reținem că nu există un profil exact al potențialelor victime ale traficului de persoane. Totuși se pot identifica unele caracteristici de bază, care par să rămână constante:
Într-o covârșitoare majoritate, victimele sunt femei și fete, cu toate că se estimează că circa 2% din victimele traficate sunt bărbați sau băieți;
Victimele tind să aibă vârste între 18 și 25 ani; totuși există un număr din ce în ce mai mare de victime sub 18 ani;
Victimele sunt recrutate de la sate, din orășele și din orașele din zonele sărace, defavorizate;
De cele mai multe ori, victimele nu au un loc de muncă sau sunt sărace;
Este posibil ca victimele să aibă un nivel redus de pregătire să fi suferit discriminări în familie și la locul de muncă;
Deseori, victimele provin din familii disfuncționale;
În cele mai multe cazuri, victimele nu vorbesc limbi străine.
Capitolul III
FORME ALE TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
3.1 PROXENITISMUL ÎN RAPORT CU INFRACȚIUNILE DE TRAFIC DE PERSOANE
Potrivit art. 329 C. pen. „îndemnul ori înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Potrivit alin. (2) al art. 329 C. pen., fapta este mai gravă și se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi când constă în „recrutarea unei persoane pentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop, precum și constrângerea la prostituție.
Conform alin. (3) al art. 329 C. pen. „Dacă fapta prevăzută la alin. (l) sau (2) este săvârșită fată de un minor sau prezintă un alt caracter grav pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.
Dintr-o primă analiză, remarcăm că forma de text, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 169/2002 privind modificarea și completarea Codului penal, a Codului de procedură penală și a unor legi speciale, este ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 678/2001 și că faptele incriminate prin această lege, precum și explicarea termenilor si expresiilor din lege au dat naștere la controverse în rândul practicienilor, în ceea ce privește calificarea juridică a activităților incriminate în textele legale menționate.
Referitor la săvârșirea infracțiunii în forma de bază, prevăzută de alin. (1) al art. 329 C. pen., în practică nu s-au ivit controverse.
Sub aspectul elementului material, infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen. se poate realiza prin săvârșirea uneia dintre următoarele acțiuni:
– recrutarea unei persoane pentru prostituție;
– traficul de persoane în scopul prostituției;
– constrângerea la prostituție.
Prin recrutarea unei persoane pentru prostituție se înțelege „descoperirea, atragerea, angajarea și îndrumarea unei persoane să practice prostituția”.
Prin traficul de persoane în scopul prostituției se înțelege efectuarea unor acte de comerț (procurare, livrare) cu persoane în vederea practicării prostituției.
Este de menționat că la definirea expresiei avem în vedere înțelesul generic al sintagmei trafic de persoane, în sens de comerț, negoț, mai mult sau mai puțin clandestin și ilicit.
Semnificația acestei sintagme este diferită, în opinia noastră, de înțelesul expresiei trafic de persoane, așa cum este explicată în art. 2 pct. 1 din Legea nr. 678/2001.
Prin constrângerea la prostituție se înțelege impunerea, obligarea, silirea unei persoane să practice prostituția.
Constrângerea se poate realiza prin orice mijloace, putând îmbrăca forme diferite (constrângere fizică, constrângere psihică).
În art. 12 și în art. 13 din Legea nr. 678/2001, una dintre acțiunile comisive, expres și limitativ prevăzute de textele incriminatoare, este acțiunea de recrutare.
În accepțiunea Legii nr. 678/2001, recrutarea presupune atragerea materiei prime umane care urmează să fie exploatată, în vederea obținerii de profit.
Modalitățile de realizare a recrutării pot îmbrăca diferite forme, identificându-se diverse tehnici de recrutare, de la răpire și căsătoria fictivă până la amăgirea totală sau parțială a victimei, inducerea în eroare cu privire la natura muncii pe care o va presta sau cu privire la condițiile financiare sau de muncă.
În cazul infracțiunii de proxenetism realizată prin modalitatea recrutării de persoane în vederea practicării prostituției, persoana recrutată își dă acceptul, consimte nestingherit și întotdeauna în înțelegere cu persoana care o recrutează, în vederea practicării prostituției, cu scopul obținerii de avantaje reciproce.
Elementul semnificativ, esențial, de diferențiere între infracțiunea de proxenetism realizată prin recrutarea de persoane și infracțiunile de trafic de persoane prevăzute de art. 12 și art.13 din Legea nr. 678/2001, realizate prin aceeași modalitate de săvârșire, constă în caracterul neviciat al consimțământului, în cazul proxenetismului și, respectiv, viciat, în cazul infracțiunilor de trafic de persoane.
Aceasta este și rațiunea pentru care răspunderea penală a celui ce săvârșește traficul de persoane nu este înlăturată prin consimțământul persoanei traficate, în art. 16 din Legea nr. 678/2001 menționându-se în mod expres: „consimțământul persoanei, victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului”. Legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta în pofida consimțământului persoanei vătămate, întrucât a apreciat că acest consimțământ este întotdeauna viciat, modalitățile enumerate de legea sus-menționată având capacitatea intrinsecă de a vicia consimțământul persoanei traficate.
De altfel, legiuitorul a prevăzut în mod expres, în art. 12 și, respectiv, art.13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, modalitățile prin care se realizează vicierea consimțământului persoanei recrutate, respectiv: prin amenințare, violentă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, toate acestea ca mijloace pentru săvârșirea elementului material al laturii obiective a infracțiunilor de trafic de persoane, în modalitatea alternativă a recrutării.
Din analiza comparativă a infracțiunii de proxenetism, în varianta prevăzută de art. 329 alin.(2) teza finală C pen. cu infracțiunile de trafic de persoane prevăzute de art.12 și art.13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, remarcăm următoarele deosebiri:
– diferit de infracțiunile de trafic de persoane, în cazul infracțiunii de proxenetism, recrutarea și traficul de persoane nu se fac în scopul obligării la practicarea prostituției, persoana recrutată sau traficată practicând de bună voie prostituția, iar în ce privește proxenetismul sub forma constrângerii la prostituție, acesta nu presupune în mod implicit și recrutarea sau traficul de persoane în acest scop, fiind reglementat sub această formă ca o variantă alternativă în conținutul constitutiv al infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 C. pen.
– dacă în cazul proxenetismului, constrângerea este prevăzută ca modalitate alternativă de săvârșire a infracțiunii, în forma agravată, în cazul infracțiunilor de trafic de persoane, constrângerea constituie unul dintre mijloacele de realizare a elementului material al laturii obiective a acestor din urmă infracțiuni, în toate modalitățile lor alternative de săvârșire (recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane);
– infracțiunea de proxenetism restrânge exploatarea persoanei doar la forma specifică de exploatare sexuală, în timp ce infracțiunile de trafic de persoane se concentrează și asupra condițiilor de muncă forțată, aservire, ținere în stare de sclavie și asupra altor procedee asemănătoare de lipsire de libertate.
3.2. TRAFICUL DE PERSOANE ȘI LIPSIREA DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL
Potrivit art. 189 alin. (1) C. pen. „Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani”.
Conform alineatului 2, în cazul în care fapta este săvârșită prin simularea de calități oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum și în cazul în care victima este minoră sau este supusă unor suferințe ori sănătatea sau viața îi este pusă în pericol, infracțiunea este mai gravă, pedeapsa fiind închisoarea de la 7 la 15 ani.
Potrivit alin. (3) al art. 189 C. pen., lipsirea de libertate a unei persoane săvârșită în scopul de a obliga la practicarea prostituției se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 7 la 15 ani.
Raportat la normele de incriminare ale infracțiunilor de trafic de persoane, în reglementarea Legii nr. 678/2001 și având în vedere dispozițiile art. 189 C. pen. privind infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, motivat și de succesiunea în timp a normelor de incriminare (modificările aduse Codului penal prin Legea nr.169/ 2002, ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 678/2001), în practică s-a ridicat problema identificării situațiilor în care lipsirea de libertate este absorbită în conținutul constitutiv, de bază sau, după caz, calificat al infracțiunilor de trafic de persoane, precum și a situațiilor în care sunt incidente dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni.
Ori de câte ori lipsirea de libertate a persoanei traficate este necesară realizării, în condițiile arătate de normele incriminatoare ale art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001, a elementului material al infracțiunilor respective, lipsirea de libertate este absorbită în mod natural în conținutul constitutiv al infracțiunii, fiind intrinsecă săvârșirii acesteia.
Astfel, fiecare dintre acțiunile de recrutare, transportare, transferare, cazare și primire sunt susceptibile de realizare prin lipsirea de libertate a persoanei traficate, iar în cazul folosirii unor anumite mijloace pentru realizarea elementului material al infracțiunii în discuție, aceste acțiuni nici nu pot fi săvârșite fără lipsirea de libertate a persoanei.
Se poate conchide că în situațiile în care lipsirea de libertate este necesară, intrinsecă realizării elementului material al oricăreia dintre infracțiunile susmenționate (prevăzute de art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001), ea este absorbită în conținutul constitutiv al acestora.
În ceea ce privește aprecierea duratei de timp necesare ca victima traficului să fie lipsită de libertate, pentru ca făptuitorul să săvârșească infracțiunea de trafic de persoane, aceasta se va face de la caz la caz, în funcție de împrejurările în care fapta se comite, în toate cazurile însă victima trebuind să fie împiedicată în mod efectiv să se deplaseze în conformitate cu propria sa voință.
Lipsirea de libertate care depășește această necesitate realizează însă infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, infracțiune care intră în concurs cu infracțiunea de trafic de persoane.
Noile dispoziții referitoare la lipsirea de libertate fundamentate pe relația mijloc-scop trebuie analizate prin prisma infracțiunii de proxenetism, comisă prin folosirea constrângerii.
Constrângerea exercitată de făptuitor asupra unei persoane în vederea practicării prostituției este reglementată de legiuitor ca modalitate alternativă de săvârșire a infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (2) teza finală C. pen.
Acest text de lege nu definește însă noțiunea de constrângere, situație în care suntem de părere că aceasta poate să îmbrace unele dintre cele mai variate forme.
Dispozițiile art. 189 alin. (3) C. pen. sunt aplicabile în situația în care o persoană este obligată de făptuitor la practicarea prostituției, prin lipsirea totală sau parțială a libertății sale fizice, care depășește limitele temporale necesare realizării în fapt a constrângerii.
Astfel, atunci când constrângerea la prostituție se realizează prin lipsirea de libertate a persoanei, care excede acestor limite, suntem de părere că sunt aplicabile dispozițiile art. 189 alin. (3) C.pen., ca formă calificată a infracțiunii tip de lipsire de libertate în mod ilegal, care absoarbe în conținutul său calificat proxenetismul, în modalitatea alternativă de săvârșire prin constrângere la prostituție. Într-o asemenea situație, nu se poate reține concursul între infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (2) teza finală C. pen. și infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, în forma prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., și cu atât mai puțin în forma prevăzută de art. 189 alin. (3) C.pen.
3.3. TRAFICUL DE PERSOANE, PROXENITISM, LIPSIREA DE LIBERTATE ȘI ÎNȘELĂCIUNEA
Între infracțiunea de trafic de persoane, reglementată de Legea nr. 678/2001, pe de o parte, și infracțiunile de proxenetism, lipsire de libertate și înșelăciune, reglementate de Codul penal, pe de altă parte, există numeroase asemănări, dar și multe deosebiri, ceea ce a condus, în special în jurisprudență, la o serie de interpretări, creându-se astfel o practică judiciară neunitară în această materie.
Obiectul juridic principal al infracțiunii este constituit din totalitatea relațiilor sociale referitoare la respectarea libertății fizice și psihice a omului, iar obiectul juridic secundar constă în relațiile sociale referitoare la viața, demnitatea, onoarea, siguranța, integritatea corporală și sănătatea persoanei.
Subiect activ nemijlocit (autor) al infracțiunii de trafic de persoane poate fi orice persoană care are capacitatea de a răspunde penal, fără niciun fel de condiționare.
De regulă, traficanții de persoane au vârsta cuprinsă între 20 și 45 de ani, aspect fizic îngrijit, dispun de abilități de comunicare, folosesc tehnici de manipulare subtile, manifestă un comportament violent, sunt bine organizați și de multe ori fac parte dintr-o rețea de traficanți.
Participația penală este posibilă atât sub forma coautoratului, cât și sub forma instigării și complicității.
Dacă fapta este săvârșită de două sau mai multe persoane, atunci se realizează agravanta prevăzută în art. 12 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Instigarea, în cazul traficului de persoane, presupune determinarea efectivă a unei persoane să efectueze una sau mai multe din activitățile incriminate, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, în scopul exploatării acesteia.
Actele de complicitate în cazul acestei infracțiuni pot fi diverse: obținerea actelor necesare victimelor pentru a părăsi țara; darea unor informații traficanților cu privire la victime; punerea la dispoziția traficanților a locuinței pentru cazarea victimelor sau a autoturismului propriu pentru transportarea acestora; însoțirea victimelor; paza acestora etc.
Subiectul pasiv principal al infracțiunii de trafic de persoane este statul, în calitate de reprezentant general al societății și care este interesat în cea mai mare măsură de păstrarea și garantarea drepturilor și libertăților membrilor ei.
Subiect pasiv secundar al infracțiunii este persoana sau persoanele adulte care sunt recrutate, transportate, transferate, cazate sau primite, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestora.
În ce privește elementul material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane, acesta are un conținut alternativ, putând fi realizat prin cinci modalități distincte, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane.
Prima modalitate de comitere a infracțiunii de trafic de persoane constă în acțiunea de recrutare. În limbajul obișnuit, prin recrutare se înțelege acțiunea de a atrage, de a câștiga pe cineva pentru o anumită activitate.
În sensul analizat de noi, prin recrutare se înțelege acțiunea de racolare, de a atragere, de câștigare, de ademenire a potențialelor victime ale traficului de persoane în scopul exploatării acestora.
Cea de-a doua modalitate de comitere a infracțiunii de trafic de persoane constă în acțiunea de transportare. în limbajul obișnuit, prin transportare se înțelege a căra, a duce, a purta, a deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul.
A transporta, în sensul analizat de noi, presupune deplasarea victimei traficului de persoane dintr-un loc în altul, fie în interiorul țării, fie în străinătate, cu diferite mijloace de locomoție, în scopul exploatării acesteia.
Cea de-a patra modalitate de comitere a infracțiunii de trafic de persoane constă în acțiunea de cazare. În limbajul obișnuit, prin cazare se înțelege a se instala, a se stabili, a se aranja într-o locuință pe un timp determinat.
Cea de-a cincea modalitate de comitere a infracțiunii de trafic de persoane constă în acțiunea de primire. În limbajul obișnuit, prin primire se înțelege luarea în posesie a unui bun care ți-a fost oferit, dat, datorat.
Pentru existența infracțiunii, sub aspectul elementului material al laturii obiective, în oricare din cele cinci modalități analizate, este necesar ca scopul în care sunt desfășurate aceste activități să fie exploatarea unei persoane.
Exploatarea unei persoane este definită în art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001 și ar putea să se înfățișeze prin:
a) executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate. Așadar, aceasta presupune obligarea unei persoane să desfășoare o muncă sau să îndeplinească un serviciu împotriva voinței ei ori în condiții nelegale, privind natura muncii, timpul de muncă, condițiile de muncă și salarizarea muncii.
b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire. Starea de sclavie semnifică dependența totală și necondiționată a unei persoane față de o altă persoană în stăpânirea căreia se află și care exercită asupra ei prerogativele dreptului de proprietate, în sensul că o are în posesie, o folosește și poate oricând să o înstrăineze.
c) obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală.
d) prelevarea de organe. În conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 2/1998 privind prelevarea și transplantul de țesuturi sau organe umane, prin prelevare se înțelege recoltarea de țesuturi și/sau organe umane sănătoase, morfologic și funcțional, în vederea realizării unui transplant. Prin transplant de țesuturi și/sau organe umane se înțelege acea activitate medicală complexă care, în scop terapeutic, înlocuiește țesuturi și/sau organe umane compromise, morfologic și funcțional, din corpul unui subiect uman cu alte structuri similare, dovedite ca fiind sănătoase.
e) efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi sau libertăți fundamentale ale omului. Această formă de exploatare presupune antrenarea de către traficanți a victimelor traficului de persoane în activități criminale, ele fiind determinate prin constrângere să comită diferite infracțiuni (cerșetorie, furturi din locuințe, furturi din buzunare, comercializarea drogurilor, tâlhării etc.) în interesul persoanelor sau al rețelelor de traficanți.
Elementul material al infracțiunii presupune, de asemenea, ca acțiunile incriminate să fie comise prin unul din următoarele mijloace:
prin amenințare
prin violență
Violența exercitată de traficanți asupra victimei poate fi:
– fizică, realizată prin oricare dintre acțiunile de a lovi (cu palmele, cu pumnii, cu picioarele, cu obiecte contondente etc.), prin strangulare, tortură, mușcare, tăiere, tragere de păr, îmbrâncire, ardere cu diferite obiecte etc.;
– psihologică, care se manifestă în principal prin izolare, dispreț, umilire, insulte, ori prin atribuirea unei responsabilități victimei pentru un statut social sau intelectual defavorizat;
– sexuală, care se concretizează în orice activitate sexuală forțată;
– economică, constând în controlul asupra bunurilor victimei și în impunerea unei dependențe materiale a ei de traficant.
prin alte forme de constrângere
prin răpire
prin fraudă
prin înșelăciune
prin abuz de autoritate
profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința
prin oferirea, darea, acceptarea sau pf unirea de bani ori alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane.
În practica judiciară, s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar privind diferențierea dintre infracțiunea de proxenetism prevăzută în art. 329 din Codul penal și aceea de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, sub aspectul încadrării juridice a faptelor.
Deosebiri importante există între infracțiunea de trafic de persoane și cea de lipsire de libertate. O primă deosebire între cele două infracțiuni constă în elementul material al laturii obiective. În cazul infracțiunii prevăzute în art. 189 C. pen. elementul material al laturii obiective constă într-o acțiune sau inacțiune de lipsire de libertate în mod ilegal, în oricare din modalitățile prevăzute de lege: prin simularea de calități oficiale; prin răpire: de o persoană înarmată; de două sau mai multe persoane împreună sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj; victima este minoră sau este supusă unor suferințe ori sănătatea sau viața îi este pusă în pericol; în scopul de a o obliga la practicarea prostituției etc., prin care se produce lipsirea de libertate a persoanei.
Deosebiri semnificative există și între infracțiunea de persoane și cea de înșelăciune.
A cincea deosebire între cele două infracțiuni se referă la latura subiectivă. Chiar dacă ambele infracțiuni se comit cu intenție calificată prin scop, acestea se deosebesc în privința scopului urmărit de către făptuitor.
A șasea deosebire între cele două infracțiuni are în vedere regimul sancționator.
Infracțiunea de înșelăciune, în forma de bază, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani, iar în modalitățile agravate prevăzute în art. 215 alin. 2, 3, 4, și 5 C. pen., se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani – art. 215 alin. 2 și 3, închisoare de la 6 luni la 12 ani sau închisoare de la 3 la 15 ani – art. 215 alin. 3 și 4 și închisoare de la 10 la 20 de ani – art. 215 alin. 5.
3.4. TRAFICUL DE PERSOANE ȘI INFRACȚIUNILE PRIVIND REGIMUL FRONTIEREI DE STAT
Cunoașterea distincției dintre traficul de persoane și contrabanda cu migranți are o importanță deosebită, mai ales în ce privește aplicarea corectă a legii.
Traficul de migranți înseamnă, în principal, deplasarea organizată a unor persoane, în scopul obținerii unui profit.
Diferența dintre traficul de ființe umane și introducerea ilegală de persoane rezidă într-o caracteristică specifică traficului și anume folosirea forței, folosirea constrângerii și/sau a înșelăciunii, în scopul exploatării victimelor.
Câteodată, elementele specifice care deosebesc traficul de persoane de introducerea ilegală a migranților sunt evidente, alteori însă, sunt greu de dovedit, fără efectuarea unor investigații aprofundate.
Necesitatea diferențierii se impune pentru a evita ca victimele traficate, care au fost supuse, cel mai probabil, unor abuzuri înjositoare și ale căror drepturi au fost grav încălcate, să fie confundate cu migranții care, din motive economice, au fost introduși ilegal în țara de destinație sau au trecut frontiera pe cont propriu, urmând a fi deportați ca atare.
În acest context, victimele traficate nu ar fi recunoscute ca victime ale violenței, încălcându-se astfel drepturile acestora la siguranță, redresare, sănătate și sprijin din partea instituțiilor societății civile care au responsabilitatea de a proteja indivizii foarte vulnerabili și de a-i pedepsi pe cei care îi abuzează și exploatează.
Diferența dintre traficul de persoane și introducerea ilegală a migranților a fost stabilită pentru prima dată în Convenția O.N.U. împotriva criminalității transnaționale organizate si cele două Protocoale privind traficul de persoane și contrabanda cu migranți.
În România, în art. 70 din O.U.G. nr. 105 din 27 iunie 2001 privind frontiera de stat a României (M.Of. nr. 352 din 30 iunie 2001), modificată și completată prin Legea nr. 243 din 29 aprilie 2002 (M.Of. nr. 302 din 8 mai 2002) și prin Legea nr. 39 din 21 ianuarie 2003 (M. Of. nr. 50 din 29 ianuarie 2003), citată în continuare O.U.G. nr. 105/2001 se statuează că „intrarea sau ieșirea din țară, prin trecerea ilegală a frontierei de stat, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani.
Dacă fapta prevăzută în alineatul (1) a fost săvârșită în scopul sustragerii de la executarea unei pedepse, fapta se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Potrivit art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001 „Racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum și organizarea acestor activități constituie infracțiunea de trafic de migranți și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Conform alin. 2, dacă fapta prevăzută la alin. (l) este de natură a pune în pericol viața sau securitatea migranților ori a-i supune pe aceștia unui tratament inuman sau degradant, pedeapsa este de la 5 la 10 ani.
Dacă fapta prevăzută la alin. (2) a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani.
Prin art. 2 din O.U.G. nr. 112 din 30 august 2001 privind sancționarea unor fapte săvârșite în afara teritoriului țării de cetățeni români sau de persoane fără cetățenie domiciliate în România (M.Of. nr. 549 din 3 septembrie 2001), modificată și completată prin Legea nr. 252 din 29 aprilie 2002 (M.Of. nr. 307 din 9 mai 2002) se sancționează cu închisoare de la 2 la 7 ani fapta cetățeanului român sau a persoanei fără cetățenie domiciliate pe teritoriul României care racolează, îndrumă sau călăuzește una ori mai multe persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin sau care organizează una ori mai multe dintre aceste activități ilegale.
Potrivit alin. 2, cu aceeași pedeapsă se sancționează și racolarea uneia sau mai multor persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin sau organizarea unei asemenea activități săvârșită pe teritoriul României de alte persoane decât cele prevăzute la alin.(l).
În contextul definițiilor de mai sus, traficul sau contrabanda cu migranți este o infracțiune împotriva ordinii publice, care reglementează pătrunderea ilegală a persoanelor pe teritoriul unui stat.
În forma de bază a infracțiunii prevăzute de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001 nu se poate vorbi de existența unor victime, ceea ce deosebește această infracțiune de infracțiunea de trafic de persoane, care este o infracțiune împotriva persoanei.
Ambele forme de activitate pot fi din categoria celor de migrație ilegală, însă există și diferențe importante, referitoare la împrejurarea că în cazul traficului de persoane vorbim de exploatarea victimei traficate, aceasta din urmă neavând posibilitatea unei opțiuni. Elementul principal de diferențiere constă, așadar, în constrângerea exercitată asupra persoanei, în cazul acestei infracțiuni, în raport cu traficul de migranți.
Dacă traficul de migranți presupune întotdeauna, ca activitate, trecerea unei frontiere de stat, traficul de persoane nu are întotdeauna caracter transnațional, săvârșirea faptei nedepinzând de extinderea activității infracționale pe teritoriul mai multor state, legea națională nefăcând distincție între traficul intern si traficul internațional.
De esența infracțiunii de trafic de persoane nu este trecerea victimei peste frontieră, ci deplasarea victimei, într-un mediu de izolare fizică sau socială, în scopul exploatării vulnerabilității sale.
Legea nr. 678/2001, în acord cu prevederile art. 3 din Convenția Națiunilor Unite împotriva crimei organizate transfrontaliere, definește traficul fără a impune, în mod necesar, ca o victimă să treacă granița, astfel încât femeile și copiii care sunt traficați domestic, pentru prostituție și muncă forțată, în țara lor să fie, de asemenea, protejați.
Elementul cheie în procesul traficului uman este exploatarea ca scop, nu doar migrarea dintr-o țară în alta.
În cadrul traficului de migranți, migrantul ilegal este cel care ia legătura cu traficantul care, după încasarea unei plați în avans, însoțește migrantul până în țara de destinație aleasă, pe când în cadrul traficului de persoane, migranții ilegali sunt recrutați fie cu forța, fie prin înșelăciune sau abuz de autoritate, astfel încât acordul lor de a se deplasa și de a migra ilegal nu se bazează pe consimțământul liber sau în cunoștință de cauză.
În cadrul traficului de persoane, relația de tip exploatativ dintre traficant si victimă se menține și după trecerea ilegală a frontierei, spre deosebire de traficul de migranți, în care relația încetează după intrarea ilegală în țara de destinație.
Definitorie, în stabilirea diferenței dintre traficul de persoane și traficul de migranți, este stabilirea împrejurării dacă împotriva migrantului s-au folosit violența, amenințarea sau alte forme de constrângere, sens în care anchetatorul trebuie să adopte o poziție de protejare și sprijin a victimei pentru a-i câștiga colaborarea și a putea defini fapta traficantului.
Deci, deosebită importanță prezintă stabilirea statutului persoanei: imigrant sau persoană traficată.
În consecință, traficul de persoane, având o reglementare specifică în legislația națională, distincția sus-menționată se impune cu atât mai mult cu cât traficul implică chiar el, în conținutul său, facilitatea trecerii ilegale a frontierei, situație în care persoana traficată nu trebuie deportată, ci îndrumată către un centru de asistență și tratată ca o victimă a traficului.
3.5. TRAFICUL DE PERSOANE ÎN RAPORT CU ALTE CATEGORII DE INFRACȚIUNI
3.5.1. Sclavia
Conform art. 190 C.pen. „Punerea sau ținerea unei persoane în stare de sclavie, precum și traficul de sclavi se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi”.
Constituie acest delict fapta unei persoane care pune în stare de sclavie o altă persoană, respectiv făptuitorul aduce victima în situația de totală dependență față de el, acesta devenind proprietarul persoanei vătămate, persoană care înainte era liberă, fiind asimilată acum cu un simplu obiect însuflețit.
Prin ținerea în stare de sclavie se înțelege exercitarea asupra unei persoane a uneia sau a tuturor puterilor care derivă din dreptul de proprietate.
Potrivit art. 2 pct.2 din Legea nr. 678/2001, prin exploatarea unei persoane (care se referă la scopul infracțiunii) se înțelege, la lit. b), și „ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire”.
Deci, sclavia reprezintă o formă a exploatării, ce constituie scop al traficului.
De esența sclaviei este dezrădăcinarea unei persoane și strămutarea ei într-un mediu nefamiliar, în care lipsa resurselor sociale o face vulnerabilă și o expune la exploatare.
Prin sclavie se mai poate înțelege obligarea unei persoane să ofere servicii sexuale și de muncă prin forță sau constrângere, de condiția sclaviei fiind privarea unei persoane de aspectele esențiale ale independenței sale.
Când ne referim la sclavie, ca formă a exploatării ființelor umane traficate, ne referim și la aservirea domestică ce se caracterizează printr-o relație personală între exploatator și victimă, de coabitare, în contextul cărora traficantul exploatează abuziv serviciile victimei, bazându-se pe izolarea și vulnerabilitatea acesteia.
Exercitarea acestor puteri de către exploatator capătă relevanță în cazul traficului de persoane, în special al traficului de femei, făcând legătura între trafic și practicile similare sclaviei.
Traficul de persoane poate presupune și o serie de practici similare sclaviei ca, de exemplu, obligarea unei persoane să ofere servicii sexuale și de muncă prin forță sau constrângere.
Practicile similare sclaviei caracteristice traficului nu implică neapărat faptul ca victima să fie privată total de orice fel de independentă.
S-a stabilit, plecând de la Convenția Adițională care prevede abolirea completă a sclaviei, a comerțului de sclavi și a practicilor similare sclaviei (Geneva, 7 septembrie 1956), ca fiind forme moderne de practici similare sclaviei:
– constrângerea prin datorie;
– aservirea;
– căsătoria forțată a unei femei în schimbul achitării unei obligații;
– transferarea femeii de către soț, familia acestuia sau comunitate, unei alte persoane;
– moștenirea unei femei de către o altă persoană, după decesul soțului;
– vânzarea unui copil sau a unui tânăr de către părinții săi în scopul exploatării copilului sau a mamei sale.
În art. 3 &3 din Carta Uniunii Europene se stipulează că „o formă modernă a sclaviei este și traficul de ființe umane”.
3.5.2. Munca forțată sau obligatorie
Conform art. 191 C. pen. „fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispozițiile legale, la prestarea unei munci contra voinței sale sau la o muncă obligatorie constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”.
Incriminarea acestei fapte s-a produs ca urmare a ratificării de către România a Convenției nr. 39/1930 privind munca forțată sau obligatorie, prin Decretul nr. 213 din 18 mai 1957, ea corespunzând și prevederilor constituționale care, în art. 42 alin. (1), prevăd că „munca forțată este interzisă”.
Orice persoană are posibilitatea să-și aleagă în mod liber munca pe care dorește să o desfășoare, în raport cu aptitudinile și pregătirea dobândite. Orice act contrar de obligare a unei persoane la o muncă forțată reprezintă o încălcare gravă a libertății umane.
Potrivit art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate înseamnă exploatarea acelei persoane.
Problema care se pune în practică este de a diferenția situațiile când supunerea unei persoane la o muncă forțată sau obligatorie constituie infracțiunea prev. de art. 191 C. pen. sau una dintre infracțiunile de trafic de persoane.
În cazul în care o persoană este constrânsă să îndeplinească o sarcină, o muncă pe care, în mod normal, nu ar fi efectuat-o sau este pusă în situația de a presta o muncă la care nu era obligată, ca și când ar fi avut îndatorirea să o facă, iar executarea muncii respective se face în mod forțat, prin modalitățile și mijloacele incriminate prin articolele 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, făptuitorul va răspunde pentru infracțiunea de trafic de persoane.
1.5.3. Cerșetoria
Potrivit art. 326 C. pen. „fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 ani”.
La fel ca și la infracțiunea de prostituție, distincția dintre infracțiunile de trafic de persoane și aceea de cerșetorie poartă asupra calității persoanei care apelează, în mod repetat, la mila publicului, cerând ajutor material. Astfel, dacă în cazul infracțiunii de cerșetorie, persoanei care o practică îi revine întotdeauna calitatea de subiect activ, în cazul infracțiunilor de trafic de persoane, persoana care practică cerșetoria are calitatea de subiect pasiv, neputând fi condamnată pentru săvârșirea acestei infracțiuni, fiind o victimă a traficului săvârșit.
Capitolul IV
COOPERAREA ÎN PREVENIREA ȘI COMBATEREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
Traficul de ființe umane, una dintre cele mai grave forme de violare a drepturilor persoanelor, a demnității și integrității acestora, se desfășoară de regulă într-un areal extins ca teritoriu și persoane implicate, traficanții profitând de naivitatea victimelor dar și de unele nesincronizări între instituțiile statului cu atribuții în domeniul educației, protecției sociale, stabilirea identității și circulației persoanelor.
Indiferent de forma în care se face exploatarea unei persoane, pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen în continua creștere între instituții și autorități, între acestea și organizațiile neguvernamentale trebuie să existe o cooperare în direcția prevenirii și combaterii oricărei forme de sclavie.
Pentru că, de cele mai multe ori, în materia traficului de persoane intervin și „elemente” de extraneitate, traficanți, transportatori ori „consumatori” este necesară și o cooperare internațională între organismele cu atribuții în prevenirea și combaterea acestor forme de exploatare umană.
4.1. COOPERAREA DINTRE INSTITUȚIILE STATULUI ÎN PREVENIREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
4.1.1. Forme ale cooperării interne
Atribuții în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane, separat sau în cooperare, au potrivit dispozițiilor din Legea nr. 678/2001, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății și Familiei, Ministerul Justiției, Ministerul Public, Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție, Consiliile Județene, Consiliile Locale și alte instituții.
În prevenirea și combaterea traficului de persoane, se pot implica potrivit dispozițiilor din lege și organizațiile neguvernamentale ori reprezentanți ai societății civile care separat ori prin cooperare cu organisme similare sau instituții ale statului, pot desfășura activități în acest sens.
Numărul mare de instituții implicate în prevenirea și combaterea traficului de persoane, se explică prin amploarea și diversitatea fenomenului, atât la nivel național cât și internațional.
Fiecărei instituții, prin lege, i-au fost atribuite sarcini în prevenirea și combaterea traficului de persoane, sarcini care trebuie realizate separat sau prin cooperare între ele.
Între cele mai importante atribuții în domeniu i-au fost atribuite Ministerului Afacerilor Externe, instituție a cărei activitate se răsfrânge atât în sfera cooperării interne cât și internaționale.
Printre altele M.A.E. are obligația de a întocmi și transmite instituțiilor interesate o listă cu statele care prezintă potențial ridicat sub aspectul traficului de persoane.
Potrivit notei întocmită în anul 2004, printre țările cu potențial ridicat sub aspectul „beneficiarilor” traficului de persoane, se numără țări precum Germania, Italia, Spania, Olanda, Franța. Prezintă de asemeni potențial, tot sub acest aspect, țări precum Polonia, Turcia, Japonia, Serbia și Muntenegru.
Sub aspectul tranzitului și stabilirii legăturilor dintre traficanți, prezintă potențial ridicat țări precum Albania, Serbia, dar și celelalte state enumerate cu potențial ridicat sub aspectul existenței beneficiarilor exploatării persoanelor.
O altă atribuție importantă a M.A.E. este aceea legată de posibilitatea identificării cetățenilor străini asupra cărora există indicii că ar fi implicați în traficul de persoane, în vederea luării de măsuri pentru a împiedica accesul lor pe teritoriul României.
Colaborarea trebuie realizată cu structurile specializate din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Celelalte atribuții ale M.A.E. privesc acordarea de asistență victimelor cetățeni români aflate pe teritoriul altor state, eliberarea de documente în vederea repatrierii, sens în care va desemna un diplomat responsabil cu aplicarea metodologiei. De asemeni, M.A.E, facilitează cetățenilor străini, victime ale traficului, aflați pe teritoriul României, eliberarea de pașapoarte sau titluri de călătorie.
Alte atribuții ale M.A.E. privesc o activitate de informare a victimelor despre drepturile conferite de legislația română, de promovare a legislației române și a legislației altor state în domeniul traficului de ființe umane.
Ministerului Muncii și Solidarități Sociale și Familiei, îi revine obligația de a stabili măsuri care să conducă la integrarea în piața munci a persoanelor care prezintă un risc ridicat de a fi traficate, în special femeile din zonele defavorizate și persoanele marginalizate social. În acest sens Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă trebuie să dezvolte programe de informare privind piața muncii, de formare profesională, de informare cu privire la drepturile salariaților, de cooperare cu agenții economici pentru angajarea cu prioritate a persoanelor cu risc de a fi traficate.
Pe linia protecției victimelor traficului M.M.S.S.F., prin Agențiile județene de ocupare a forței de muncă trebuie, să elaboreze programe de inițiere și formare profesională a victimelor care sunt cazate în centre de asistentă, să le asigure servicii de consiliere în vederea identificării de locuri de muncă.
De asemeni, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, M.M.S.S.F., are obligația de a identifica posibilități de stimulare a agenților economici dispuși să angajeze persoane cu risc ridicat de a fi traficate ori victime ale traficului de persoane, dacă acestea au absolvit cursurile de formare profesională.
Ministerul Educației Cercetării și Tineretului are potrivit legii obligația ca împreună cu celelalte ministere și cu organizațiile neguvernamentale să inițieze și să aplice programe educative pentru părinți și copii, în mod deosebit pentru grupurile care prezintă potențial ridicat de a fi victime, programe care să conștientizeze participanții asupra riscurilor ce le presupune o acceptare conștientă a exploatării unei persoane prin muncă forțată, sclavie, aservire, prostituție, pornografie, prelevare de organe ori ale asemenea încălcări ale drepturilor și libertăților omului.
Ministerul Justiției și Ministerul Public, au obligația, de a efectua periodic studii cu privire la cauzele care determină și condițiile care favorizează traficul de persoane.
Consiliilor județene și Consiliilor locale le revin obligația, potrivit legii, de a sprijinii și a finanța centrele de asistentă și protecție a victimelor traficului de persoane, de a asigura cu prioritate victimelor locuințe sociale.
Ministerul Administrației și Internelor, instituții cu atribuții importante în reprimarea traficului de persoane, are potrivit legii și obligații care țin de prevenirea și protecția victimelor, de evaluare statistică a fenomenului.
Pe liniile de prevenire M.A.I. are obligația de a realiza și difuza materiale documentare prin care să fie cunoscute riscurile la care pot fi supuse potențialele victime ale traficului de persoane.
Prin structurile specializate, în colaborare și cu alte ministere M.A.I. monitorizează și evaluează periodic fenomenul, în baza de date luându-se în considerație traficanții, victimele și persoanele juridice care s-au implicat în activitatea de trafic de persoane. Baza de date se menține în actualitate iar rapoartele de evaluare și informațiile statistice se publică semestrial cu avizul ministrului.
De asemeni, M.A.I. are obligația de a asigura la cerere, pe teritoriul României, protecția fizică a victimelor traficului, prin Poliția de frontieră, identifică și preia victimele în vederea îndrumărilor către centrele de asistentă specializată, centre care funcționează în prezent în județele Arad, Botoșani, Galați, Giurgiu, Iași, Ilfov, Mehedinți, Satu Mare și Timiș.
M.A.I. stabilește pentru transportatorii care au fost complici la o infracțiune de trafic de persoane, perioada cât unitatea va asigura cazare și întreținere victimelor.
Atunci când victima este o persoană străină, M.A.I. împreună cu M.A.E. facilitează eliberarea actelor de identitate când acestea au fost furate sau distruse.
Pentru identificarea victimelor traficului de persoane M.A.I., prin lucrătorii operativi, poate efectua, cu respectarea legii, controale în incinta sediului oricărei persoane juridice.
4.1.2. Planul național de acțiune pentru combaterea traficului de ființe umane
Prin H.G nr. 1266/2001, Guvernul României, a impus, în baza unui plan național, instituțiilor implicate în combaterea traficului de persoane, direcții de cooperare și acțiune care să eficientizeze această activitate în conformitate cu dispozițiile din Legea nr. 678/2001.
Într-o listă anexă hotărârii sunt enumerate instituțiile cu atribuții în combaterea traficului de ființe umane, principalele fiind: Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Public, Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei, Ministerul Sănătății, Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Educației Culturii și Tineretului, Organizația Internațională pentru Migrați, Organizația Oficiul Național pentru Refugiați, Agenția Națională pentru Protecția Copilului și Adopții și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Teroristă.
Planul prevede și activitățile pe care trebuie să le întreprindă în cooperare instituțiile mai sus menționate pe linia combaterii traficului de ființe umane, fiind axat pe acțiuni de cercetare, prevenire, combatere, asistență și întărirea cadrului legal.
În principal, acțiunile pe care trebuie să le desfășoare instituțiile guvernamentale și organizațiile non-guvernamentale se înscriu în următoarele direcții:
a) îmbunătățirea situației economice și sociale a categoriilor de persoane aflate într-un grad ridicat de risc de a deveni victime ale traficului;
b) informarea și creșterea gradului de conștientizare asupra formelor și pericolelor implicate de traficul de ființe umane;
c) elaborarea unei strategii de comunicare privind prevenirea și combaterea traficului;
d) asigurarea repatrierii și reintegrarea socială a victimelor;
e) protecția victimelor traficului de ființe umane;
f) aplicarea și îmbunătățirea legislației în domeniu;
g) cooperarea regională și internațională cu statele implicate în combaterea traficului de ființe umane;
h) identificarea cauzelor care generează traficul de persoane și stabilirea măsurilor de eliminare a cauzelor;
i) reducerea posibilităților de eludare a legii;
j) pregătirea personalului însărcinat cu aplicarea noilor instrumente în materie;
k) tratarea corespunzătoare a instituțiilor care se ocupă de combaterea traficului de persoane;
l) securizarea controlului la trecerea frontierei de stat.
Obiectivele din plan sunt detaliate, sunt stabilite tipurile de activități pe care instituțiile și organizațiile neguvernamentale trebuie să le desfășoare pentru atingerea lor, sunt stabiliți partenerii pentru fiecare obiectiv, termenele de realizare și indicatorii de eficiență.
Se poate aprecia că unele din obiectivele cuprinse în plan sunt realizabile și pot contribui la prevenirea în bună măsură a traficului de ființe umane, iar unele obiective sunt de durată și implică pentru realizarea lor resurse materiale și umane însemnate.
În același scop al combaterii traficului de ființe umane, dat fiind că printre victime se regăsesc din ce în ce mai mulți minori, prin H:G. nr. 1927/2004, a fost aprobat Planul Național de acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului de copii, plan conform căruia Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopții, dar și altor instituții ale statului, le revin importante atribuții.
Tot în acest scop, al combaterii traficului de ființe umane, a fost creată o rețea națională de judecători specializați în soluționarea unor astfel de cauze. Indiferent de formele de cooperare existente sau care se vor mai înființa, combaterea traficului de ființe umane depinde de eficiența cu care se aplică efectiv legea penală în cauzele descoperite, dar mai ales de existența unor măsuri concrete de informatizare și conștientizare asupra riscului acestui fenomen, în special pentru categoriile sociale vulnerabile, femei și copii.
Nu în ultimul rând pentru prevenirea acestui flagel, sunt necesare măsuri de ordin general, cum ar fi dezvoltarea economică, educația, eliminarea sărăciei, acordarea de șanse egale pentru toate persoanele indiferent de categoria socială din care provin.
4.2. FORME ALE COOPERĂRII INTERNAȚIONALE ÎN COMBA-TEREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
4.2.1. Forme de cooperare internațională
În general, cooperarea internațională în domeniul aplicării legii, este complexă și foarte greoaie având în vedere sistemele judiciare diferite, legislația neuniformă, politici penale și sociale diferite ale statelor.
De cele mai multe ori, traficul de ființe umane se consumă prin participarea unor persoane aflate sub jurisdicția unor state diferite.
Componentă a crimei organizate, traficul de ființe umane, poate fi prevenit și combătut printr-o cooperare internațională efectivă între toate instituțiile cu atribuții de aplicare a legii, prin organizațiile neguvernamentale, prin adoptarea unor legislații interne și internaționale corespunzătoare.
Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Public, au obligația de a desemna ofițeri și magistrați de la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale, de legătură cu ofițeri și magistrați din alte state cu scopul coordonării acțiunilor din cursul urmăririi penale.
În acest sens s-au constituit puncte de contact în cadrul M.A.E. și Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție cu instituții similare din alte state.
Convențiile internaționale în domeniu, la care România a devenit parte prin semnare sau ratificare, constituie instrumente juridice care permit atât o cooperare informală cât și una judiciară.
Cu toate că organele judiciare au un rol esențial în prevenirea traficului sub acest aspect, considerăm, având în vedere factorii favorizanți, că un rol determinant îl poate avea instituțiile și organizațiile guvernamentale și neguvernamentale, care au în obiectul lor de activitate apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Traficul de ființe umane, ca formă a crimei organizate, implică în desfășurarea lui ca infracțiunea, de cele mai mult ori persoane aflate sub jurisdicția unor state diferite.
De aceea, pe linia combaterii acestui fenomen este necesară o cooperare judiciară internațională între instituțiile cu atribuții în acest sens.
Ratificarea de către România a Convenției Europene privind Extrădarea – Paris 1957 și a celor două Protocoale adiționale a Convenției Europene de asistență judiciară în materie penală – Strasbourg 1959 și a Protocolului adițional, a Convenției privind transferul de proceduri în materie penală – Strasbourg 1972, a Convenței privind valoarea internațională a hotărârilor represive – Haga 1970, a Convenției Europene privind transferul persoanelor condamnate – Strasbourg 1983 și a altor convenții de cooperare în materie penală, a creat premisele adoptării unei legislații interne care să corespundă aquis-ului comunitar în domeniu.
Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a armonizat legislația internă cu procedurile mai simplificate stabilite de Convenția Uniunii Europene din 29 mai 2000 și al doilea Protocol adițional al Convenției al Consiliului Europei din 8 noiembrie 2001, ambele cu privire la asistență judiciară internațională în materie penală.
Devenită lege internă de bază în materia cooperări penale internaționale, Legea nr. 302/2004, este un instrument de bază pentru organele judiciare în combaterea traficului de ființe umane componentă a criminalității organizate transfrontaliere.
Toate formele de cooperare reglementate de Legea nr. 302/2004 sunt aplicabile în materia combaterii traficului de ființe umane prin cooperare judiciară internațională.
Formele de cooperare internațională judiciară reglementate de Legea nr. 302/ 2004 sunt:
– extrădarea;
– transferul de proceduri în materie penală;
– recunoașterea și executarea hotărârilor în materie penală;
– transferul persoanelor condamnate;
– comisiile rogatorii;
– înfățișarea martorilor, experților și a persoanelor urmărite;
– comunicarea actelor de procedură care se întocmesc sau se depun într-un proces penal;
– cazierul judiciar;
– predarea în baza unui mandat european de arestare.
Cu excepția dispozițiilor care reglementează cooperarea în ceea ce privește mandatul european de arestare, dispoziții care vor intră în vigoare după aderarea României la Uniunea Europeană, toate celelalte forme ale cooperării judiciare internaționale prevăzute de Legea nr. 302/2004, sunt aplicabile.
4.2.2. Comisia rogatorie internațională
Definită ca fiind acea formă de cooperare internațională în materie penală, prin care o autoritate judiciară dintr-un stat împuternicește o autoritate judiciară de același fel – din alt stat, să îndeplinească în locul și în numele său activități judiciare într-un proces penal, comisia rogatorie internațională este reglementată în titlul VII din Legea nr. 302/2004.
Comisiile rogatorii internaționale se execută în România în conformitate cu dispozițiile legii române și pot avea ca obiect:
a) percheziția, ridicarea de obiecte și înscrisuri
Comisiile rogatorii internaționale având ca obiect percheziția, ridicarea de obiecte, înscrisuri și sechestrul pot fi îndeplinite de autoritățile judiciare române atunci când România este stat solicitat, cu respectarea dispozițiilor de drept procesual român, art. 96-11 C.proc.pen, respectiv art. 165-170 C.proc.pen., dacă sunt îndeplinite și următoarele condiții:
– infracțiunea care motivează comisia rogatorie să fie susceptibilă de a permite României, ca stat solicitat, să acorde extrădarea, adică persoana care este urmărită penal sau judecată să nu se afle în unul din cazurile enumerate la art. 23 din Legea nr. 302/2004, iar fapta să fie incriminată și pedepsită în condiții care să permită extrădarea;
– percheziția, ridicarea de obiecte și înscrisuri ori sechestru se aduc la îndeplinire numai dacă nu contravin dispozițiilor din Codul de procedură penală care reglementează aceste instituții.
Cele două condiții speciale pot fi prevăzute și pe cale de reciprocitate între statul solicitant și statul solicitat.
b) remiterea obiectelor și dosarelor
Comisia rogatorie internațională având acest obiect se execută de statul Român numai dacă obiectul sau dosarul cerut nu este necesar pentru o procedură penală în curs în România.
Obiectele și dosarele se predau numai sub formă de copii sau fotocopii certificate.
Dacă statul solicitant cere în mod expres originalele, autoritatea judiciară a statului Român le poate transmite numai dacă este posibil și sub condiția de restituire cât mai urgentă, atunci când nu se renunță în mod expres la obiecte sau dosare.
c) ascultarea inculpatului, părții vătămate, martorilor și a celorlalte părți, a experților și confruntare
Administrarea acestor probe prin comisie rogatorie internațională se poate face de statul Român în calitate de stat solicitat cu respectarea normelor procesual penale române, singura excepție fiind aceea că martorii sau experții depun jurământ numai dacă statul solicitant o cere expres și legea internă română nu se opune.
În lipsa altor dispoziții speciale apreciem că procedura de administrare a acestor probe prin comisie rogatorie internațională se face potrivit legii procesuale penale române cu mențiunea că potrivit art. 161 din Legea nr. 302/2004, atunci când statul solicitat cere în mod expres informații despre data și locul efectuării comisiei rogatorii, pot asista sau colabora tot la cerere, autorități și persoane ale statului solicitant în limitele permise de legea română.
De altfel, această dispoziție este valabilă pentru toate comisiile rogatorii internaționale.
Ca alternativă la cererea obișnuită de comisie rogatorie internațională cu acest obiect, prin Legea 302/2004 s-a introdus posibilitatea audierii unei persoane aflate pe teritoriul României prin videoconferință.
Audierea martorilor, experților, inculpatului, părții vătămate, se face potrivit dispozițiilor stabilite de art. 164 din Legea nr. 302/2004.
Martorul sau expertul se citează potrivit legii române, iar audierea se face în prezenta unui magistrat român competent, asistat după cauză de un interpret, magistrat care verifică identitatea persoanei audiate și are obligația de a veghea ca audierea să se desfășoare cu respectarea principiilor fundamentale stabilite de legea română. Audierea se face direct de autoritatea judiciară competentă a statului solicitant.
Autoritățile judiciare pot conveni dacă este cazul asupra unor măsuri de protecție a martorului sau expertului audiat.
Martorul sau expertul poate fi asistat de un interpret și poate invoca dacă legea penală română sau legea statului solicitant permite, dreptul de a nu depune mărturie.
Autoritatea judiciară romană, fără a aduce atingere măsurilor convenite pentru protecția martorului, întocmește un proces verbal în care se consemnează identitatea persoanei audiate, data și locul audierii, dacă s-a depus sau nu jurământul, condițiile tehnice în care s-a desfășurat audierea, în scris care se înaintează autorității judiciare competente a statului solicitant.
Această modalitate de audiere poate fi făcută numai pentru martori și experți.
Audierea inculpaților sau învinuiților în această alternativă la cererea obișnuită de comisie rogatorie, se poate face numai cu consimțământul persoanei în cauză și dacă există un acord în acest sens între autoritățile judiciare române și cele ale statului solicitant.
Prin comisie rogatorie cu respectarea legislației române în vigoare, se mai pot efectua activități judiciare în procese penale precum:
– confiscarea bunurilor provenite din săvârșirea unei infracțiuni;
– măsuri provizorii de conservare a mijloacelor de probă, menținerii unui situații sau protejării unor interese amenințate;
– localizări și identificări de persoane și obiecte;
– cercetarea la fața locului și reconstituire;
– expertize, constatări medico-legale sau tehnico-științifice;
– transmitere de informații necesare într-un anumit proces;
– interceptări și înregistrări audio-video;
– examinarea documentelor de arhivă și a fișierelor specializate.
În lipsa unor mențiuni exprese privind îndeplinirea acestor acte procesuale penale prin comisie rogatorii internațională, apreciem că atunci când statul român are calitatea de stat solicitat se aplică dispozițiile din legea procesual penal română, cu excepția cazului când modalitatea de aducere la îndeplinire a obiectului cererii, este prevăzut într-o convenție internațională la care România este parte ori a ratificat-o.
În afara acestor forme de cooperare penală internațională, în același titlu Legii nr. 302/2004, sunt reglementate și alte forme de cooperare:
a) transmiterea spontană de informații
Pentru statele membre ale convenției europene de asistență judiciară în materia penală, adoptată la Strasbourg la 8 noiembrie 2001, autoritățile judiciare române pot transmite autorităților judiciare competente ale acestor state, fără a exista o cerere prealabilă, informațiile obținute în cadrul unei anchete atunci când acestea ar putea ajuta statul destinatar și să inițieze o procedură penală sau ar putea formula o cerere de asistentă judiciară.
Asupra modului de utilizare a informațiilor, statul român poate impune anumite condiții pe care statul destinatar este obligat să le respecte.
b) supravegherea transfrontalieră
Pentru anumite infracțiuni dintre cele care dau loc la extrădare între care și traficul de persoane, atunci când nu există dispoziții contrare în convențiile aplicabile în relația cu acel stat, agenții unui stat străin în cadrul unei anchete judiciare, în baza unei cereri prealabile de asistență judiciară, pot supraveghea sau continua supravegherea pe teritoriul României, a unei persoane ce se presupune că a participat la săvârșirea unei infracțiuni dintre cele enumerate mai sus.
Supravegherea poate fi exercitată la cerere și de autoritățile române competente.
Cererea se adresează Ministerului Justiției, dar atunci când din considerente de urgență sau autorizarea prealabilă nu poate fi solicitată, agenții străini care acționează în cadrul unei anchete judiciare pentru fapte dintre cele enumerate la art. 169 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, pot continua supravegherea persoanei bănuite de săvârșirea faptei pe teritoriul României, dacă comunică imediat trecerea frontierei Ministerului Justiției și formulează fără întârziere cererea de asistență judiciară cu arătarea motivelor care au justificat trecerea frontierei fără autorizație.
Supravegherea transfrontalieră se acordă numai pentru faptele expres enumerate la art. 169 alin. (5) și se desfășoară cu respectarea următoarelor condiții:
– agenții de supraveghere au asupra lor un document prin care le-a fost acordată permisiunea cu excepția cazului când din considerente de urgență nu au formulat cererea prealabilă;
– agenții sunt obligați să respecte dispozițiile legii române;
– agenții observatori trebuie să justifice calitatea lor oficială;
– nu pot utiliza arme decât în situații de legitimă apărare;
– nu pot reține și nici aresta persoana urmărită, nu pot pătrunde în domiciliul unei persoane sau în locuri inaccesibile publicului;
– prezintă raport autorităților române competente despre orice operațiune.
Autoritățile statului sub jurisdicția căruia se afla agenții observatori, la cererea autorităților române contribuie la desfășurarea anchetei ce urmează operațiunii de supraveghere, inclusiv la procedurile judiciare.
c) echipe mixte de anchetă
Pentru a facilita soluționarea unei cereri de comisie rogatorie internaționale, atunci când anchetele sunt dificile și implică importante mijloace umane sau materiale, ce privesc ambele state ori se desfășoară în ambele state și este necesară o acțiune coordonată și concertată, în baza art. 168 din Legea nr. 302/2004, se pot constitui echipe mixte de anchetă.
Cererea pote fi formulată de orice stat implicat iar echipa se constituie în statul în care trebuie efectuată ancheta.
Cererea trebuie să conțină propuneri referitoare la componența echipei, cei desemnați de statul care a formulat cererea având calitatea de membrii iar cei ai statului solicitat de membrii detașați.
Atunci când activitatea echipei comune se desfășoară pe teritoriul statului român, aceasta este condusă de un reprezentant al autorității judiciare române, iar ceilalți membrii își desfășoară activități sub responsabilitatea acestuia.
Acțiunile echipei se desfășoară conform legilor române, membrii fiind abilitați să participe la efectuarea oricărui act procedural, dacă conducătorul echipei nu decide altfel.
Informațiile obținute de membrii echipei precum și cele obținute în mod obișnuit de un membru sau un membru detașat sunt utilizate în scopul pentru care a fost constituită echipa, dar și în alte scopuri expres prevăzute de lege.
În condițiile prevăzute de legea română, ca formă de cooperare penală internațională, în același titlu din Legea nr. 302/2004, este reglementat, dar lacunar, livrarea supravegheată și anchetele sub acoperire.
Din interpretarea art. 171 din Legea nr. 302/2004 care consacră principiul specialității comisiei rogatorii se deduce ca aceleași condiții de formă și conținut trebuie să se îndeplinească o cerere de comisie rogatorie atunci când România este stat solicitant, indiferent de obiectul acesteia.
Indiferent de obiectul cererii de comisie rogatorie internațională, cererea de asistență penală trebuie întocmită după modelul anexat.
Capitolul V
EXPLOATAREA GRUPURILOR VULNERABILE PRIN TRAFICUL DE FIINȚE UMANE. STUDIU DE CAZ
Traficul de ființe umane și a infracțiunilor conexe, în context de crima organizată transfrontalieră, sunt un fenomen omniprezent, atât în țările dezvoltate, cu pătrunderea în straturile economice și educaționale, precum și în țările mai puțin dezvoltate. Consecințele acesteia afectează nu numai persoanele fizice luate una câte una, ci o multitudine de domenii din cadrul geo-spațiului politic din țările de origine și de destinație, provocând destabilizări profunde în domeniile vieții sociale, economie, demografie, migrare de pe piața forței de muncă, sănătate, educație și securitatea publică. Persoanele aparținând mai multor grupuri vulnerabile (ex. copii instituționalizați, șomeri, femei, bătrâni, etc.) au un risc ridicat de a deveni victime ale acestei infracțiuni. Având în vedere faptul că mobilitatea și flexibilitatea grupurilor de crimă organizată, în acest domeniu, este direct proporțională cu cererea și ofertele de pe piață, numărul persoanelor vulnerabile care se încadrează în această capcană este în continuă creștere, de aceea, o replica pe nivel internațional, bazat pe colaborare și cooperare este o necesitate.
5.1. TRAFICUL DE FIINȚE UMANE ȘI GRUPURILE VULNERABILE DIN ROMÂNIA
Chiar dacă au trecut mulți ani de la abolirea sclaviei și, chiar dacă sclavia este de obicei considerată a fi un cuvânt care a căzut în desuetudine, numărul victimelor sclaviei moderne este mult mai mare decât numărul de sclavi care au existat înainte de abolirea sa. Prin urmare, traficul de ființe umane nu este un fenomen nou, specific pentru societatea în care trăim, dar unul cu o istorie lungă, urmând îndeaproape evoluția umanității. La nivel mondial comerțul subteran de vieți omenești este înfloritor și, deși are loc în diferite forme, în toate țările din lume, acest fenomen este foarte puțin cunoscut de către grupurile vulnerabile de persoane – grupurile țintă ale traficanților: femei, copii, persoane cu handicap, persoanele în vârstă, persoanele cu un nivel scăzut de educație, persoane care au un anumit statut economic, persoanele cu o viață de familie instabilă, persoanele care au un istoric de abuz sexual și/sau fizic, migranții fără acte, etc. Având în vedere acest lucru, cele trei domenii interdependente de combatere, prevenire și de protecție a victimelor traficului de ființe umane constituie una din principalele planuri de acțiune strategică, atât din Uniunea Europeană și din România, menite să ofere instrumente eficiente de combatere a sclaviei din secolul al 21, prin împuternicirea grupurilor vulnerabile și prin consolidarea cooperării și colaborării între instituțiile guvernamentale și non-guvernamentale, naționale și internaționale.
În conformitate cu Protocolul Organizației Națiunilor Unite privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special femei și copii, suplimentat prin Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, semnat la Palermo, în decembrie 2000, traficul de ființe umane este definit ca: recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin amenințare sau folosirea forței sau a altor forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de putere sau de o poziție de vulnerabilitate sau prin oferirea sau primirea de plăți sau beneficii pentru a obține consimțământul unei persoane care deține controlul asupra altei persoane, în scopul exploatării. Exploatarea include, cel puțin, exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte forme de exploatare sexuală, muncă sau servicii forțate, sclavie sau practici similare sclaviei, servitute sau prelevarea de organe.
Prevederile Române de lege antitrafic nr. 678/2001, art. 12 alineatul (1), în ceea ce privește definirea traficului de ființe umane, este similară cu cea din Protocolul de la Palermo, la fel ca în cazul tuturor statelor care au semnat protocol, cu excepția faptului că aceasta nu conține poziția de vulnerabilitate ci abuz de putere sau profitând de incapacitatea unei persoane de a se apăra sau de a-și exprima vointa. Pe de altă parte, Noul Cod Penal din România (Legea nr. 286/2009), în comparație cu prezentul Cod Penal conține prevederi cu privire la traficul de ființe umane în art. 210 (1), b) adăugăla definiția menționată în prezenta lege (nr. 678/2001) aspectul de vulnerabilitate – profitând de incapacitatea unei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința sau de poziția evidentă de vulnerabilitate a persoanei. Este evident că legiuitorul a considerat că este important să se introducă, în noile reglementări, conceptul de vulnerabilitate pentru că poziția de vulnerabilitate include o paletă mai amplă a persoanelor vulnerabile decat situațiile prevăzute în prezenta lege. În plus, importanța conceptului este subliniat de către legiuitor de a avea al VII-lea capitol al Noului Cod Penal intitulat: Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile. Apreciem aceste modificări, având în vedere faptul că, potrivit statisticilor, cel mai comun mod de recrutare a victimelor traficului de ființe umane este de a profita de incapacitatea unei persoane de a se apăra (Ex. persoanele în vârstă, persoanele cu dizabilități, femeile, etc.), sau de a-și exprima voința (Ex. copii, fizic sau psihic, persoane traumatizate, etc.) sau de poziția evidentă de vulnerabilitate (Ex. persoane cu un nivel scăzut de educație, persoane cu un nivel scăzut al statutului socio-economic, persoane cu o viață de familie instabilă, migranții fără acte, etc.).
Conform definiției de vulnerabilitate, vulnerabilitatea este susceptibilitatea la vătămări fizice sau emoționale atunci când ești expus la factori ostili. În acest cadru, victima, atunci când este expusă la factori ostili, cum ar fi încercarea de recrutare, cu scopul de exploatare, prin intermediul traficului de ființe umane, nu este în măsură de a se proteja pe sine împotriva acțiunilor nocive ale traficanților, de multe ori bine calificați și cu experiență, și cad în capcana alcătuită de către infractori.
Imposibilitatea victimei de a se apăra reprezintă starea fizică sau psihologică, care nu permite victimei să înțeleagă caracterul și esența acțiunilor întreprinse față de ei.
Un procent ridicat de victime ale traficului de persoane din România, așa cum reiese din statisticile Agenției Naționale Române Împotriva Traficului de Persoane, fac parte din două grupuri vulnerabile țintă, atunci când vine vorba de această ramură de crimă organizată: femei și copii.
5.2. DOMENII DE EXPLOATARE A GRUPURILOR VULNERABILE ÎN CONTEXTUL TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
În cursul anului 2012 numărul victimelor românești identificate ale traficului de ființe umane a fost de 1042, potrivit Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane. Cel mai comun mod de exploatare a fost pentru scopuri sexuale, urmate îndeaproape de exploatare prin muncă forțată, cerșetorie, pornografie și furturi forțate. O combinație între o multitudine de factori care creează o poziție de vulnerabilitate pentru persoanele traficate, ce pot fi identificate și, în funcție de capacitatea de a oferi un anumit tip de servicii și a punctelor slabe pe care alt tip de persoane vulnerabile le au, ei ajung să fie traficați în domeniile mai sus mentionate.
5.2.1. Exploatarea sexuală și pornografia
Victimologia de acest tip de exploatare relevă faptul că majoritatea victimelor sunt femei, fete minore și băieți. Ei fac parte din familii monoparentale sau dezorganizate și, uneori, vorbim chiar de orfani.
Nivelul lor de educație este mai mare decât cea a victimelor folosite pentru alte tipuri de exploatații și de cele mai multe ori statisticile arată că victimele chiar au absolvit o facultate. Cu toate acestea, cea mai mare parte, victimele au o situație financiară precară și sunt în căutarea pentru o cale de ieșire din această condiție. Stima lor de sine și încrederea le-au fost de multe ori distruse din cauza abuzurilor sexuale, fizice și psihologice comise în timpul copilăriei sau adolescenței lor. Pe baza aceasta, tehnicile folosite de către traficanți sunt fie folosirea de promisiuni false sau tehnica “băiat amant”. În ultimul caz recrutorii exploatează vulnerabilitatea psihologică a persoanelor și le face să se îndrăgostească. După aceea, le invită la o excursie în străinătate sau cere victimilor să se mute în străinătate cu ei. După ce au ajuns în țara de destinație, victimele sunt vândute la exploatatori și forțate să se prostitueze și/sau în pornografie.
STUDIU DE CAZ
Brigada de Combatere a Crimei Organizate – Timișoara a demarat o anchetă, în 2008, cu privire la un grup infracțional organizat, în domeniul traficului de ființe umane, cu orientare homosexuală. În urma investigațiilor efectuate, au fost identificate un număr de 14 de persoane care au fost în calitate de recrutori, persoanele care au găzduit victimele și beneficiarii serviciilor sexuale oferite de minorii care au făcut obiectul a trei cazuri de drept penal investigate în competența Direcției pentru Investigarea și combaterea criminalității organizate și a terorismului – Serviciul Teritorial Timișoara. 11 dintre ei au fost trimiși în instanță. Inculpații GM și BI au recrutat victime minore din Arad și Timișoara, care, fie au crescut în familii dezorganizate, sărace sau chiar fără adăpost sau au avut domiciliul în alte orașe și trăiau în școlile internat. Profitând de nivelul lor economic, social și educațional scăzut și de faptul că toate victimele au avut orientări homosexuale și legăturile lor cu familiile lor sărace, infractorii le-au propus în primul rând de a avea relații homosexuale, iar după câștigarea încrederii lor, ei au propus pentru victimele minore de a avea relații sexuale cu alte persoane, în scopul de a obține beneficii financiare. Întâlnirile cu clienții au fost aranjate de către traficanți și a avut loc la domiciliul clienților, care au făcut plata direct la recruteri. În continuare, cu ajutorul inculpaților MC și AM (cetățean român care locuiește în Germania), unii dintre minori au plecat în Germania, la Stuttgart și Frankfürt, unde au fost trimiși să lucreze în bordeluri homosexuale, în scopul de a avea relații sexuale cu clienții. Potrivit legislației române, minorii aveau nevoie de declarație legalizată la notar pentru a ieși din țară. Recrutorii au obținut aceste documente de la părinții lor, având în vedere legăturile de familie slabe între minori și tutorii lor. Pe lângă relațiile sexuale pe care recrutorii le-au avut cu minori și în afară de a le aduce clienți minorilor, inculpații MC, BI, BMA, și VCD-au făcut poze și i-au filmat în diferite situații pornografice. Ei au creat profiluri pentru victime pe site-uri specializate pe internet și au câștigat sume importante de bani de la homosexuali și pedofili care au accesat aceste site-uri, în scopul de a vedea imaginile și de a avea relații sexuale cu minori. La finalul investigației au fost identificați 44 de minori cu vârsta cuprinsă între 14-17 ani.
5.2.2. Exploatarea prin muncă, furat și cerșit
În comparație cu victimele exploatării sexuale, în care traficanții de obicei profita de condițiile psihologice ale victimelor, în acest caz victimologia arată faptul că cele mai multe dintre victimele care au fost exploatate în acest fel sunt bărbați adulți, persoane cu dizabilități și copiii. Acestea sunt persoane care, prin promisiuni și/sau folosirea forței și amenințări false sunt de obicei transportate în țări mai dezvoltate, din punct de vedere economic. Odată ajunse acolo, victimele, speră la o viață mai bună și la ieșirea din sărăcie, dar traficanții le zdrobesc visele și îi trezesc la realitate. Ei le abuzează fizic și psihologic, în scopul de a se asigura că victimele vor produce cât mai mulți bani posibil, în beneficiul traficanților, și nu vor fugi pentru că le este frică de traficant. De asemenea, pentru a împiedica fuga, barierele culturale și de limbă joacă un rol important.
STUDIU DE CAZ
La începutul anului 2000, o familie de romi de cetățenie română din județul Timiș, au creat un grup de crimă organizată, cu scopul de a comite în principal traficului de persoane și alte infracțiuni (furtului din buzunare, furturi de pe piețe, furt, fraudă, etc,).
Având în vedere legăturile de familie existente în interiorul grupului infracțional organizat și, cultura lor legată de grupul etnic căruia aparțineau, traficanții au reușit în a avea o istorie penale de aproximativ 10 ani. Bani obținuți au fost investiți în imobiliare în Timișoara și județul Timiș. Principalele activități desfășurate de către aceștia au fost: recrutarea, transportul, adăpostirea și exploatarea persoanelor traficate, obligând victimele la cerșit în Italia (Regio Emilia), Portugalia (Albufeira), Franța (Montpellier) și Germania. Victimele au fost în mare parte din Timișoara, dar și din alte zone din România, aparținând comunității rome, romi care aveau dificultăți financiare, au fost șomeri, cu un nivel scăzut de educație. Recrutarea a avut loc prin intermediul unor promisiuni false – locuri de muncă plătite în țări străine în domeniul agriculturii, colectarea de fier vechi, distribuirea de pliante publicitare sau în construcții, sau li s-a spus că vor merge cerșit, dar suma de bani câștigată ar fi împărțit în mod corect. Recrutarea a avut loc în România, fie direct de către membrii grupului criminal, sau prin intermediul unor firme de recrutare, care știau pentru ce scop recrutează, iar unii din recrutori chiar cerșeau pentru grup. Una dintre particularitățile acestor recrutorilor a fost faptul că au crescut instituționalizați în orfelinate și pentru că au avut persoane de contact în interiorul orfelinatele în care au crescut, le-au folosit pentru a recruta aproximativ 40% din victime de la orfelinate. O altă particularitate a fost faptul că o mare parte din victime cunoșteau faptul că acestea ar putea fi utilizate pentru cerșetorie, grupul fiind cunoscut în comunitate, dar au fost înșelați de către recrutorii cu promisiunea de a câștiga cu ușurință cantități importante de bani. După ce ajungeau la destinație, situația se schimba dramatic. Erau învățați cum să se îmbrace, să se poarte și erau duși pe străzi. Li s-a spus să nu vorbească cu nimeni și au fost obligați să lucreze zilnic de la 7 AM până la 22, cu o pauză de o oră pentru masa de prânz. Banii erau colectați de două ori pe zi și erau supervizați tot timpul. Cei care nu reușeau să adune o sumă minimă erau amenințați, bătuți, privați de mâncare pentru a se descurca mai bine următoarea zi. La finalul zilei erau dezbracați și percheziționați să nu fi ascuns bani sau mâncare. Victimele nu au primit niciun ban din sumele cerșite. Cei care au scăpat au făcut-o datorită neatenției supervizorului. Totuși, puțini au fost readuși în România de traficanți. Ajunși erau bătuți, amenințați și nu li se dădeau bani. Li s-a spus să nu meargă la poliție pentru că grupul este mare și nu vor scăpa. Pe baza dovezilor adunate în acest caz, anchetatorii au reușit trimiterea infractorilor în instanța de judecată și, ulterior, au obținut o hotărâre definitivă de închisoare pentru șapte infractori. Mai mult, o proprietate și o mașină de lux au fost confiscate. Banii obținuți au fost dați ca și compensație victimelor.
CONCLUZII
Indiferent de secole, de-a lungul istoriei, grupurile vulnerabile au reprezentat întotdeauna o țintă sigură pentru infractorilor și pentru persoanele care au fost care dețin puterea. În prezent, traficul de ființe umane este un fenomen care afectează toate domeniile și straturile societății. Aprofundarea rădăcinile grupurilor de crimă organizată reflectă cu acuratețe mobilitatea și flexibilitatea traficanților și capacitatea lor de a exploata lacunele legislative și diferențele dintre sistemele juridice cu care intră în contact, în materie de drept penal și a procedurilor de drept penal. Instituțiile internaționale, protocoalele de lege și instrumentele sunt menite să omogenizarea sistemele juridice cu privire la aspectele legate de crima organizată și, în acest caz – traficul de ființe umane. Cu toate acestea, din cauza lipsei legislației comune în ceea ce privește procedurile penale, conflictele de legi și de jurisdicții și un număr mic de echipe comune de anchetă, nivelul de succes în ceea ce privește combaterea traficului de ființe umane la nivel internațional este discutabilă. Pe de altă parte, în Europa, în ultimii ani, în ceea ce privește prevenirea și asistența acordată victimelor, rezultatele de colaborare între organizațiile naționale/internaționale guvernamentale și instituțiile non-guvernamentale poate fi simțite mai mult și mai puternic și sunt măsurate prin intermediul numărului de victime, de reintegrați, cazuri în care re-victimizarea a fost împiedicată și cazuri în care victimele au posibilitatea de a merge la tribunal să depună mărturie împotriva infractorilor. Totuși, indiferent de măsurile luate și eforturile depuse, atâta timp cât nivelul economic și educațional al persoanelor vulnerabile va rămâne cel actual, aceste persoane vor fi mereu în căutarea unei vieți mai bune și vor exista oameni dornici să le-o ,,ofere”.
BIBLIOGRAFIE
Abric J.C., Psihologia comunicării. Teorii și metode, Editura Polirom, Iași, 2002
Aronescu L., Crima organizată și problema traficului de persoane în România post-comunistă, Editura Ergonaut, Cluj-Napoca, 2010
Bejan O., Bujor V., Spre o definire criminologică exactă a criminalității organizate, Revista Națională de Drept, nr. 9/2002
Bucur A., Considerații asupra infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism, Caiete de drept penal, nr. 1/2007, p. 78-90
Buneci P., Butoi T.I., Martorul pe tărâmul justiției. Perspectivă procesual penală și psihologică, Editura Pinguin Book, București, 2004
Buș I., Miclea M., David D., Opre A., Psihologie judiciară, Curs postuniversitar, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, 2005
Butoi T. și colab.., Victimologie, Curs universitar, Editura Pinguin Book, București, 2004
Butoi T.B., Butoi T.I., Psihologia interogatoriului judiciar, Editura Enmar, București, 2002
Corlăteanu S., Simion B.A, Unele aspecte controversate privind infracțiunile de trafic de persoane și proxenetism, Revista Dreptul nr. 4/2005
Cristuș N., Traficul de persoane, proxenetismul, crima organizată, Editura Hamangiu, București, 2006
Dungan P., Unele reflecții privind criminalitatea organizată, Revista de drept penal, nr. 4/2006, p. 56-57
Florea P., Combaterea fenomenului infracțional de trafic de ființe umane, Editura Sitech, Craiova, 2009
Gârbuleț I., Traficul de persoane, proxenetismul, lipsirea de libertate și înșelăciunea. Revista de drept penal, nr. 1/2011, p. 35-57
Ghitulete I.G., Aspecte referitoare la metodologia investigării traficului de persoane, Revista Dreptul nr. 11/2008
Hrestic M. L., Prevenirea și combaterea traficului de persoane, Revista de drept penal, nr. 2/2010, p. 124-137
Iascu I., Însemnări privind traficul de persoane, Revista de drept penal, nr. 3/2002, p. 65-68
Mateuț Gh. și colab, Traficul de ființe umane. Infractor. Victimă. Infracțiune, Asociația Alternative Sociale, București, 2005
Mihuț E.A., Moca D., Metodica cercetării traficului de persoane, Revista Dreptul nr. 4/200
Muntean C.S., Prostituția în contextual traficului de persoane, Caiete de drept penal, nr. 2/2008, p. 82-102
Olaru C., Particularitățile criminalității organizate în România, Editura Hamangiu, București, 2014
Olaru C., Proxenetism. Trafic de persoane, Revista de drept penal, nr. 2/2003, p. 141-142
Oltei I.G., Asistența socială acordată victimelor traficului de persoane, Revista Dreptul nr. 7/2008
Păun C., Legea penală româna și crima organizată, Revista de drept penal, nr. 3/1997, p. 47-51
Pitulescu I., Al 3-lea război mondial, Editura Național, București, 1996
Sergiu P., Traficul de migranți – formă a criminalității transfrontaliere, vol. Infracționalitate transfrontalieră, Editura Mirton, Timișoara, 2006
Spiridon I.C., Observații referitoare la Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, Revista Dreptul nr. 1/2008
Zaharia G.C., Armonizarea infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane cu alte infracțiuni, Caiete de drept penal, nr. 4/2008, p. 10-28
BIBLIOGRAFIE
Abric J.C., Psihologia comunicării. Teorii și metode, Editura Polirom, Iași, 2002
Aronescu L., Crima organizată și problema traficului de persoane în România post-comunistă, Editura Ergonaut, Cluj-Napoca, 2010
Bejan O., Bujor V., Spre o definire criminologică exactă a criminalității organizate, Revista Națională de Drept, nr. 9/2002
Bucur A., Considerații asupra infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism, Caiete de drept penal, nr. 1/2007, p. 78-90
Buneci P., Butoi T.I., Martorul pe tărâmul justiției. Perspectivă procesual penală și psihologică, Editura Pinguin Book, București, 2004
Buș I., Miclea M., David D., Opre A., Psihologie judiciară, Curs postuniversitar, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, 2005
Butoi T. și colab.., Victimologie, Curs universitar, Editura Pinguin Book, București, 2004
Butoi T.B., Butoi T.I., Psihologia interogatoriului judiciar, Editura Enmar, București, 2002
Corlăteanu S., Simion B.A, Unele aspecte controversate privind infracțiunile de trafic de persoane și proxenetism, Revista Dreptul nr. 4/2005
Cristuș N., Traficul de persoane, proxenetismul, crima organizată, Editura Hamangiu, București, 2006
Dungan P., Unele reflecții privind criminalitatea organizată, Revista de drept penal, nr. 4/2006, p. 56-57
Florea P., Combaterea fenomenului infracțional de trafic de ființe umane, Editura Sitech, Craiova, 2009
Gârbuleț I., Traficul de persoane, proxenetismul, lipsirea de libertate și înșelăciunea. Revista de drept penal, nr. 1/2011, p. 35-57
Ghitulete I.G., Aspecte referitoare la metodologia investigării traficului de persoane, Revista Dreptul nr. 11/2008
Hrestic M. L., Prevenirea și combaterea traficului de persoane, Revista de drept penal, nr. 2/2010, p. 124-137
Iascu I., Însemnări privind traficul de persoane, Revista de drept penal, nr. 3/2002, p. 65-68
Mateuț Gh. și colab, Traficul de ființe umane. Infractor. Victimă. Infracțiune, Asociația Alternative Sociale, București, 2005
Mihuț E.A., Moca D., Metodica cercetării traficului de persoane, Revista Dreptul nr. 4/200
Muntean C.S., Prostituția în contextual traficului de persoane, Caiete de drept penal, nr. 2/2008, p. 82-102
Olaru C., Particularitățile criminalității organizate în România, Editura Hamangiu, București, 2014
Olaru C., Proxenetism. Trafic de persoane, Revista de drept penal, nr. 2/2003, p. 141-142
Oltei I.G., Asistența socială acordată victimelor traficului de persoane, Revista Dreptul nr. 7/2008
Păun C., Legea penală româna și crima organizată, Revista de drept penal, nr. 3/1997, p. 47-51
Pitulescu I., Al 3-lea război mondial, Editura Național, București, 1996
Sergiu P., Traficul de migranți – formă a criminalității transfrontaliere, vol. Infracționalitate transfrontalieră, Editura Mirton, Timișoara, 2006
Spiridon I.C., Observații referitoare la Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, Revista Dreptul nr. 1/2008
Zaharia G.C., Armonizarea infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane cu alte infracțiuni, Caiete de drept penal, nr. 4/2008, p. 10-28
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Traficul DE Fiinte Umane AL Timpurilor Moderne (ID: 130102)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.