.traficul de Droguri. Tratamentul Juridico Penal al Infractiunilor
CAPITOLUL I
INTRODUCERE
Actualitatea temei de cercetare este determinată de faptul că, în ultimii ani, flagelul drogurilor reprezintă fenomenul cel mai complex, profund și tragic al lumii contemporane, în condițiile în care, anual, miliarde de dolari și sute de mii de oameni sunt angrenați în acest mariaj al morții numit „Traficul și consumul ilicit de droguri”. În perspectiva anilor viitori, amploarea acestui fenomen este deosebit de îngrijorătoare și datorită faptului că nu există o statistică clară și precisă a producției, traficului, consumului și numărului celor decedați din cauza drogurilor.
Criminalitatea creată de droguri, prin consecințele sale de ordin social, economic, medical, cultural și politic cauzează prejudicii considerabile nu numai intereselor de stat, dar și celor ale societății, ale multor persoane particulare, atentează la viața și sănătatea cetățenilor, influențează în mod demoralizator asupra conștiinței și comportamentului oamenilor.
Îngrijorarea specialiștilor în materie (medici, psihologi, sociologi, profesori, ziariști, funcționari din diferite organisme statale, specialiști cooptați în organizații neguvernamentale) este alimentată, în primul rând, de mondializarea crescândă a acestei problematici și de ștergerea, tot mai rapidă, a distincției, existente într-o recentă anterioritate, între țările producătoare, consumatoare și de tranzit.
Un exemplu elocvent, din acest punct de vedere, îl constituie escaladarea problematicii în România începând cu anul 1990, când traficul ilicit și abuzul de droguri au surclasat toate pronosticurile specialiștilor, astfel că dintr-o țară de „tranzit” a devenit una „consumatoare de droguri”.
Alarma socială născută din proliferarea, fără precedent, a drogurilor conduce la ideea, deloc mulțumitoare, că strategiile de luptă adoptate împotriva acestui fenomen, în general vorbind, de către comunitatea mondială și de Guvernul României, în special, s-au dovedit a fi ineficiente.În prezent, traficul ilicit de droguri este o activitate criminală foarte lucrativă, cu caracter supranațional, care acționează în conformitate cu legile economiei de piață, având drept scop imediat alimentarea centrelor de consum și, ca finalitate, obținerea unor enorme beneficii, ceea ce presupune, în mod justificat, interesul statului de a-și orienta, în mod cât mai eficient, propria politică în lupta antidrog, pentru apărarea sănătății propriilor cetățeni și salvarea valorilor socio-morale.
Însă, fiecare stat (ba chiar colectivitățile sociale din interiorul unei țări) are anumite„particularități”, create de așezarea geografică, de tradiții, religie, cultură și nu în ultimul rând, de diversitatea și disponibilitatea drogurilor, la un anumit moment dat. Aceste specificități trebuie corelate cu calitatea măsurilor preventive și punitive luate de organele statale cu asemenea atribuțiuni. Iată de ce la orientarea politicii noastre, trebuie să se ia în considerație „profilul”traficului ilicit de droguri existent pe teritoriul României în raport cu numeroși alți factori. Or, acest lucru presupune, în primul rând, o atentă și complexă analiză și concretizare a celor trei vectori care constituie structura fenomenului aflat în discuție și anume: drogul – individul – societatea.
Actualitatea prezentei teme de cercetare este în mare măsură determinată și de o contradicție a dezvoltării obiective atât a României, cât și a Moldovei, care constă în faptul că deseori conducătorii și membrii structurilor criminale în domeniu sunt persoane cunoscute, despre ele informând și mass-media, însă lipsa unui număr suficient de probe, mai ales în cazul traficanților, dealerilor, nu permite tragerea lor la răspundere penală.
Acestea sunt o parte din motivele care ne-au condus să consacrăm în principal, această lucrare, studiului aspectelor penale, metodice, organizaționale și strategice destinate combaterii traficului și consumului ilicit de droguri.
Scopul și sarcinile lucrării. Scopul lucrării constă în: analiza profundă atât sub aspect teoretic, cât și sub aspect practic a reglementărilor penale privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, evidențierea tendințelor comune și a specificului diferitelor țări în acest domeniu; a carențelor din legislații și a problemelor ce au apărut în practica judiciară a României , cu propunerea soluțiilor pentru optimizarea relațiilor de colaborare între state pentru contracararea acestui fenomen și îmbunătățirea legislațiilor acestora.
Pentru realizarea scopului indicat, s-au propus următoarele obiective:
elucidarea noțiunilor cheie din domeniul cercetat, respectiv: „trafic ilicit, consum ilicit de droguri, drog, substanță narcotică, substanță psihotropă, precursori, toleranță, toxicomanie,
dependență, utilizare nocivă și sevraj” venind cu opinii proprii în definirea acestora;
analiza detaliată și argumentată a multiplelor tipuri și forme de droguri licite și droguri ilicite și a fenomenului de consum licit și consum ilicit de droguri, din punct de vedere juridic;
prezentarea caracteristicilor de bază ale traficului și consumului ilicit de droguri, cât și
tendințele manifestate în prezent de acestea pe plan intern și internațional;
fundamentarea necesității prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri;
analiza comparată a tratamentului juridic aplicat stupefiantelor și substanțelor psihotrope în lumina convențiilor internaționale, în legislațiile unor țări europene și a altor state;
caracterizarea Legii nr. 143/ 2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în România și analiza elementelor constitutive ale infracțiunilor privind drogurile și precursorii;
formularea unor propuneri de „lege ferenda”, în scopul eficientizării luptei împotriva flagelului drogurilor și criminalității organizate din România.
Suportul metodologic și teoretico-științific. Cadrul metodologic al studiului îl constituie teoria de cunoaștere și cea dialectică, investigațiile fundamentale și aplicative ale științei contemporane de drept penal și criminologie, sociologie, teoria generală a dreptului, alte domenii ale jurisprudenței, cum ar fi, spre exemplu, ramura dreptului internațional public, dreptul internațional penal etc.
În elucidarea subiectului propus spre investigare au fost utilizate și alte metode de cunoaștere științifică, cum sunt: metoda logică, care reprezintă aplicarea procedeelor analizei și sintezei, argumentarea pe cale deductivă; metoda juridică, penal – comparativă, care constă în evidențierea trăsăturilor comune și a particularităților reglementărilor penale privind regimul drogurilor; metoda istorică, care are la bază elucidarea sensului evenimentelor trecutului, în scopul perfecționăriimecanismelor actuale de colaborare a autorităților legislative și executive în adoptarea unei
legislații eficiente în domeniul cercetat; metoda cantitativă, care facilitează sistematizarea și evidența legislației și a informației juridice științifice; metodele pedagogice și statistice, care au permis o cercetare riguros științifică a problematicii traficului ilicit de droguri, aceasta și ca urmare a cercetărilor efectuate și a experienței acumulate de către autor în activitatea practică de peste trei decenii în Poliția Română, a activităților desfășurate în calitate de membru fondator a Fundației Antidrog din România, al Asociației Naționale a Tinerilor Juriști din România și al AsociațieiCriminaliștilor din România.
Pentru atingerea scopurilor și realizarea obiectivelor tezei, utilizând unele metodologii de investigație, au fost analizate dispozițiile penale ale diverselor legislații din diferite state vizând problema în cauză și infracțiunile convenționale cu semnele distinctive ale traficului și consumului ilicit de droguri pe plan intern și internațional, flagelul drogurilor fiind deja globalizat.
Lucrarea este bazată pe acte normative internaționale, convenții, legislații penale naționale,documente ce prevăd problema dată, rezultatele cercetărilor și opiniile specialiștilor în domeniu.
CAPITOLUL II
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND DROGURILE, TRAFICUL ȘICONSUMUL ILICIT DE DROGURI.
2.1. Istoricul drogurilor, clasificarea drogurilor și consecințele
consumului de droguri
Astăzi nu mai poate fi ignorată trista realitate reprezentată de faptul că, în toată lumea, se constată o perfecționare deosebită și o “profesionalizare” a mediilor criminale implicate în traficul de droguri, pe fondul unei pronunțate consolidări a structurilor de tip mafiot. Prin amploarea și dimensiunile lui, acest gen de trafic se manifestă ca un fenomen la scară planetară și la ora actuală, îmbracă fără dubiu haina crimei organizate transnaționale1.
Există numeroase referiri2, izvoare scrise sau tradiții orale care atestă rolul drogurilor în viața oamenilor încă de la începutul istoriei. Există, așadar, o istorie a drogurilor3? Da, de ce nu. Oamenii, din timpuri imemoriale (unii cercetători indică pliocenul), au constatat că unele plante și minerale au proprietăți4 ce pot înlătura diferite dureri, pot vindeca anumite afecțiuni, totodată pot provoca unele senzații plăcute sau stranii, deformând trecerea timpului, percepția sunetelor și culorilor.
Dorința autorităților de pretutindeni de a se opune consumării abuzive a drogurilor nu datează din secolul trecut, așa cum s-a acreditat greșit ideea. Începuturile contracarării acestui fenomen dăunător din punct de vedere social pot fi observate cu câteva veacuri bune în urmă, ceea ce echivalează cu o timpurie și necesară stabilire a caracterului nociv al acestor substanțe și produse.
Trebuie subliniat faptul că obârșia drogului este, deci, contemporană cu cea a nașterii practicilor mistico-religioase, cu apariția primelor altare de cult din temple, ele constituind o parte intrinsecă a culturii religioase la multe popoare, inspirând uneori, ritualuri ciudate, exotice, la care s-a făcut apel vreme îndelungată. Acordând drogurilor esență divină, omul credea că, prin consumarea lor, poate accede în lumea zeităților responsabile de viața și sănătatea sa.
MACUL poate fi caracterizat fără greș ca un adevărat IANUS vegetal, el îmbinând proprietățile de o excepțională valoare cu cele malefice5. El este o foarte veche cunoștință a omenirii, dar de când, nu ne poate spune însă cu exactitate nimeni.
În ordinea menționării lor, cele mai vechi atestări referitoare la stupefiante sunt făcute în tăblițele sumerienilor din Mesopotamia, în urmă cu circa 7000 de ani. Ele au vizat macul din care se produce opiul și derivatele sale. Ca preparat medicinal, opiul a fost menționat de Scriponius Largus în anul 46 î.H.6.
Dezvăluindu-și de foarte timpuriu calitățile terapeutice deosebite, opiul a căpătat o importanță tot mai mare în practica medicală, în toate timpurile și la toate popoarele care îl cunosc, interesul terapeutic pentru această substanță păstrându-se aproape neștirbit până azi.
În 1804 chimistul J. Sequine7, un ofițer din armata napoleoniană, și farmacistul F. Serturner, în 1805, vor izola din opiu MORFINA. În 1817 R.J.Robiquet8 va izola NARCOTINA și tot el va fi cel ce reușește să extragă CODEINA. În 1828, firma MERCKS, cu sediul la Darmstadt, trece la fabricarea morfinei, iar în 1948, G. Fr. Merck izolează PAPAVERINA.
În 1897, chimistul german H. Dreser descoperă HEROINA, el fiind convins că a găsit, în sfârșit leacul împotriva tuberculozei, boală care făcea ravagii la acel final de secol. Dar heroina va fi, dintre toate drogurile cunoscute până în prezent, cea care dă naștere cu cea mai mare ușurință toxicomaniei, euforia extrem de rapidă și intensă pe care o provoacă făcând-o în ochii consumatorilor de pe toate continentele cel mai apreciat derivat al morfinei; în plus, se obține cu eforturi relativ mici, prin acetilarea morfinei9.
HAȘIȘUL este un alt tip de drog folosit din vechime, produs al plantei Cannabis Sativa L., cunoscută mai ales sub denumirea de cânepă indiană. Drumul hașișului este redat în legendele orientale, fiind descri culorilor.
Dorința autorităților de pretutindeni de a se opune consumării abuzive a drogurilor nu datează din secolul trecut, așa cum s-a acreditat greșit ideea. Începuturile contracarării acestui fenomen dăunător din punct de vedere social pot fi observate cu câteva veacuri bune în urmă, ceea ce echivalează cu o timpurie și necesară stabilire a caracterului nociv al acestor substanțe și produse.
Trebuie subliniat faptul că obârșia drogului este, deci, contemporană cu cea a nașterii practicilor mistico-religioase, cu apariția primelor altare de cult din temple, ele constituind o parte intrinsecă a culturii religioase la multe popoare, inspirând uneori, ritualuri ciudate, exotice, la care s-a făcut apel vreme îndelungată. Acordând drogurilor esență divină, omul credea că, prin consumarea lor, poate accede în lumea zeităților responsabile de viața și sănătatea sa.
MACUL poate fi caracterizat fără greș ca un adevărat IANUS vegetal, el îmbinând proprietățile de o excepțională valoare cu cele malefice5. El este o foarte veche cunoștință a omenirii, dar de când, nu ne poate spune însă cu exactitate nimeni.
În ordinea menționării lor, cele mai vechi atestări referitoare la stupefiante sunt făcute în tăblițele sumerienilor din Mesopotamia, în urmă cu circa 7000 de ani. Ele au vizat macul din care se produce opiul și derivatele sale. Ca preparat medicinal, opiul a fost menționat de Scriponius Largus în anul 46 î.H.6.
Dezvăluindu-și de foarte timpuriu calitățile terapeutice deosebite, opiul a căpătat o importanță tot mai mare în practica medicală, în toate timpurile și la toate popoarele care îl cunosc, interesul terapeutic pentru această substanță păstrându-se aproape neștirbit până azi.
În 1804 chimistul J. Sequine7, un ofițer din armata napoleoniană, și farmacistul F. Serturner, în 1805, vor izola din opiu MORFINA. În 1817 R.J.Robiquet8 va izola NARCOTINA și tot el va fi cel ce reușește să extragă CODEINA. În 1828, firma MERCKS, cu sediul la Darmstadt, trece la fabricarea morfinei, iar în 1948, G. Fr. Merck izolează PAPAVERINA.
În 1897, chimistul german H. Dreser descoperă HEROINA, el fiind convins că a găsit, în sfârșit leacul împotriva tuberculozei, boală care făcea ravagii la acel final de secol. Dar heroina va fi, dintre toate drogurile cunoscute până în prezent, cea care dă naștere cu cea mai mare ușurință toxicomaniei, euforia extrem de rapidă și intensă pe care o provoacă făcând-o în ochii consumatorilor de pe toate continentele cel mai apreciat derivat al morfinei; în plus, se obține cu eforturi relativ mici, prin acetilarea morfinei9.
HAȘIȘUL este un alt tip de drog folosit din vechime, produs al plantei Cannabis Sativa L., cunoscută mai ales sub denumirea de cânepă indiană. Drumul hașișului este redat în legendele orientale, fiind descris drept o substanță halucinantă și euforică.
Astăzi, cannabisul, cu varietățile și numeroasele sale produse și subproduse este utilizat pe toată suprafața globului pământesc în mod curent. Potrivit documentelor publicate de ONU, milioane și milioane de ființe umane, încă de acum patru sau chiar cinci mii de ani, fumează, prizează, amestecă aceste substanțe cu diverse băuturi.
Prima referință cu privire la folosirea MARIJUANEI datează din anul 2737 î. H. și aparține împăratului chinez Shen Nung, care recomanda folosirea drogului pentru tratarea reumatismului, malariei și constipației12.
Un alt producător natural de droguri este COCAIERUL13, un arbust cu frunze perene (Erytroxylan coca) ce crește în vestul Americii de Sud, frunzele sale fiind masticate, de multe secole, în anumite regiuni ale Americii Latine, în special de locuitorii munților și ai platourilor înalte. Cocaina cunoaște astăzi, din punctul de vedere al abuzului, o răspândire extraordinară,
depășind cu mult aria geografică tradițională, cucerind Europa, Orientul Mijlociu, Asia. Mai mult, cocaierul a fost aclimatizat în Arhipelagul indonezian, în Sri Lanka, Hawaii.
LSD, care a fost sintetizat în 1938, iar efectele sale nocive constatate peste 5 ani, adică în 1943, când A. Hofman îi descoperă proprietățile psihotrope pe propria sa piele, are și el o istorie bogată în referiri fiind responsabil de numeroase victime14.
Drogurile apar mereu, precum….ciupercile. Un nou drog, denumit ICE, obținut din METAMFETAMINĂ15, de curând sosit pe piața ilicită din Hawaii, are efecte mai intense și de o durată mai lungă decât ale crack-ului, creând 14 ore de paranoia, violență și halucinații însă cu un preț mai mare decât al celui din urmă.
În esență, folosirea drogurilor, indiferent de tipul lor, a avut ca scop activități religioase sau rituale16.
Mai târziu, factorul plăcere a căpătat un rol hotărâtor în această privință, în timp ce practicarea cultului a dispărut cu totul.
Aparent, regiunea Extremului Orient a fost cea mai afectată de abuzul de opiu, deoarece la mijlocul sec. XIX aici avusese loc războiul opiului care viza deschiderea piețelor chinezești comerțului cu opiu, provenit din India britanică. În timpul războiului american de secesiune (1861–1865) consumul de morfină derivat din opiu crescuse în mod îngrijorător, iar în 1900 și-a făcut apariția și heroina.
Acestea sunt împrejurările în care are loc prima tentativă de constituire a unui control internațional al stupefiantelor. Prima conferință internațională privind stupefiantele are loc în anul 1900 la Shanghai17, din inițiativa Guvernului Statelor Unite. La aceasta au participat 13 state, prilej cu care au fost adoptate 9 rezoluții privind diverse aspecte din problema opiului.
România18 s-a preocupat în mod constant pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin semnarea Convențiilor internaționale privind drogurile, lucru ce se poate constata prin succesiunea actelor normative în materie. Astfel, Decretul nr. 1578, din 21 iunie 1928, redă prevederile Convenției internaționale de la Geneva din 19 februarie 1925 și ale Protocolului anexă. La redactarea textului art. 312 din Codul penal al României, abrogat prin apariția Legii nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri – s-a ținut seama și de prevederile Convenției internaționale privind opiul din 19 februarie 1925 și ale Convenției de la Geneva din 13 iulie 1931, privitoare la limitarea fabricării și distribuirii stupefiantelor19.
Datorită faptului că majoritatea substanțelor incluse în clasa stupefiantelor sunt naturale20, nu există o nomenclatură sistematizată. Pe cale de consecință, drogurile care dau aparenta și înșelătoarea stare de extaz și în care individul e acoperit de mirajul voluptății nu pot fi grupate în anumite clasificări stricte. Acest fapt se datorează atât multitudinii acestor substanțe21 și deci caracteristicilor diferite ale grupărilor specifice, cât și dificultăților de a corela gruparea chimică a acestora cu efectul produs asupra organismului uman.
Substanțele psihoactive și cu caracter dependogen, în viziunea autorului, pot fi clasificate în funcție de criterii de ordin științific, medical și juridic, căutând de fiecare dată a determina și diferenția efectele pe care le au asupra individului și, ca atare, periculozitatea lor socială.
O clasificare realizată în funcție de acțiunea substanțelor asupra psihicului, apreciată de specialiști a fi clasică, aparține marelui toxicolog Louis l. Lewin care propune cinci grupe:
– Euphorica – substanțe ce dau subiectului o stare agreabilă de bine fizic și psihic22;
– Phantastica– substanțe cu proprietăți halucinogene23;
– Inebrantica – substanțele îmbătătoare: alcoolul, eterul, benzenul etc.24;
– Hypnotica (agenții inductori ai somnului) – cloratul, barbituricele etc25;
– Excitantia (substanțe cu proprietăți stimulente și tonifiante) – drogurile cafeinice26.
Clasificarea lui L .L. Lewin este de natură psihofarmacologică, evidențiind, înainte de orice,
aspectul acțiunii substanțelor și produselor respective asupra sistemului nervos central, fără a face
însă același lucru și cu privire la efectele secundare care, uneori, le pot estompa chiar pe cele principale, semănând astfel confuzie și determinându-l pe M. Durand să afirme că ne aflăm în fața unei clasificări mai degrabă pitorești decât științifice.
Alți experți28adaugă acestei clasificări și alte substanțe cu potențial dependogen (steroizii și anabolizanții).
În anul 1957, prof. Jean Delay propune o altă așezare a substanțelor ce acționează asupra sistemului nervos central, pe criterii, de astă dată, psihiatrice evidențiind trei grupuri de substanțe: psiholeptice, psihoanaleptice și psihodisleptice.
Dar clasificarea substanțelor psihotrope clasice și moderne, realizată de către savantul francez
Pierre Deniker29, care s-a inspirat din cea propusă de către Jean Delay, este, se pare, cea mai
interesantă și corespunzătoare, prezentându-se astfel:
A. Psiholepticele cu acțiuni: hipnotice (barbituricele), tranchilizante și sedative clasice
(benzodiazepinele), neuroleptice (benzamidele etc.), regulatoare ale umorului (sărurile de litiu);
B. Psihoanalepticele cu acțiuni: stimulatoare (amfetaminele), antidepresoare (hidrazinele etc.);
C. Psihodislepticele cu acțiuni: halucinogene (canabinoizii), stupefiantele – după Euphorica
lui L.Lewin – (morfina, heroina, cocaina etc.), alcoolul și derivații săi – după Inebrantica lui
L.Lewin – (alcoolul, eterul etc.).
Autorul consideră că o clasificare autocuprinzătoare și fundamentată științific, ce poate grup.
aceste substanțe sau produse, este după modul de acțiune și după modul de producere, astfel:
I. După modul de acțiune. (clasificarea L. Lewin – Delay)
– psiholeptice (depresive): hipnotice, neuroleptice, tranchilizante.
– psihoanaleptice (stimulente): opiacee (opiu, morfina, heroina), amfetamine.
– psihodisleptice (halucinogene): halucinogenele propriu-zise (hașiș, mescalina), halucinogenele
depersonalizante (LSD, psilocybina).
II. După modul de producere:
– produse de natură vegetală: opiacee, cannabis, cocaină, peyotl etc.
– produse de natură sintentică: mescalina, psilocybina, LSD.
Referitor la clasificarea propusă de Caballero Francis30 acceptată la nivel internațional – se disting trei mari categorii de stupefiante:
I. Produse depresive ale sistemului nervos central:
1. Băuturi alcoolice;
2. Benzodiazepine (Diazepam, Nitrazepam, Rudotel);
3. Barbiturice și alte substanțe utilizate ca somnifere (Fenobarbital);
4. Solvenți și gaze inhalante (toluen, acetonă, butan)
5. Substanțe care reduc durerea:
• opiacee (opiu, morfină, codeină, papaverină, heroină)
• opiode (mialgin, fortral, metadonă).
II. Produse care stimulează sistemul nervos central:
1. Cocaina;
2. Cafeina;
3. Tutunul;
4. Amfetaminele (ecstasy);
III. Produse perturbatorii ale funcțiilor sistemului nervos central:
1. Substanțe halucinogene (LSD, mescalina);
2. Cannabis.
După opinia prof. Stancu E. substanțele psihoactive care generează abuzul pot fi, la rândul lor,
clasificate în nouă categorii principale31:
1. Stupefiante naturale, sintetice și semisintetice;
2. Produse extrase din cannabis;
3. Cocaina și celelalte substanțe extrase din coca,
4. Tranchilizante minore;
5. Barbituricele și celelalte sedative hipnotice;
6. Amfetaminele și stimulentele analoage;
7. LSD și alte halucinogene;
8. Droguri aflate sub control;
9. Solvenți organici și inhalanți.
Cu titlu de excepție se pot reda și alte clasificări ce nu au în vedere diverse criterii – regim juridic, dependența dobândită în urma consumului, nivelul efectelor, formă de administrare – fapt ce confirmă, o dată în plus lipsa unui sistem rigid de clasificare a stupefiantelor. Specialiștii în domeniu întrevăd posibilitatea adaptării unei metode de clasificare bazată pe principiile sintezei.
Astfel, în raport cu regimul juridic care le reglementează, stupefiantele pot fi legale și ilegale, în timp ce raportate la dependența dobândită în urma consumului, acestea pot fi grupate în trei categorii, adică stupefiante care dau dependență fizică, stupefiante ce conduc la dependență psihică și stupefiante ce dau dependență mixtă.
În sfârșit, după nivelul efectelor stupefiantele pot fi dure sau ușoare, iar în funcție de modul de administrare – consumul este injectabil, ingerabil, de prizare, de masticare, de fumare, de inhalare etc.
Drogurile reprezintă orice substanță străină de organismul uman și care, ajunsă în organism, produce modificări structurale și funcționale ale acestuia32. Drogul este o substanță psihotropă, acționând cu predilecție asupra sistemului nervos central ca stimulent (excitant) al acestuia sau ca sedativ al activității mentale. Drogurile au ajuns o problemă de sănătate, atât pentru individul consumator, cât și pentru cei din jurul lui, adică o problemă de sănătate publică prin tulburările de comportament ale acestuia33. El devine asociabil, se izolează, poate fi violent, comite acte antisociale, se poate sinucide sau poate omorî pe alții direct sau prin comiterea de accidente
rutiere. Prima doză de drog, de regulă, nu determină moartea individului, ci un fenomen mult mai grav, dependența35. Organismul se obișnuiește cu drogul, iar individul trebuie să continue utilizarea lui în doze din ce în ce mai mari.
Substanțele psihotrope cuprind: depresivele, halucinogenele, analgezicele, hipnoticele, stimulentele etc., iar consecințele consumării acestora pot fi36:
Depresivele micșorează activitatea sistemului nervos central (SNC) încetinind funcțiile vitale și reflexele. Ele calmează și totodată relaxează. În doze bine determinate, ele sunt utilizate în medicină, mai ales ca sedative și pentru a induce somnul.
Halucinogenele conduc la apariția iluziilor senzoriale sau a halucinațiilor care stimulând
funcțiile psihice, senzație de forță, încredere în sine, iar la doze mai mari produc delir, panică, comportament agresiv și irațional.
Analgezicele influențează reacția la durere, diminuând sau înlăturând tulburările psihice care o însoțesc (anxietate, indispoziție).
Stimulentele sunt cele care stimulează SNC și intensifică activitatea creierului și a unor
centrii nervoși din măduva spinării.
Narcoticele provoacă o slăbire fizică a organismului sau stări halucinogene, din punct de
vedere psihic consumatorii sunt indiferenți față de familie, slujbă etc.
Pentru îngrădirea și eradicarea flagelului toxicomaniei37, pentru prevenirea efectelor nocive ale drogsploziei se impune prevenirea abuzului, dezintoxicarea consumatorilor și reinserția lor socială. În acest sens domnul Javier Perez de Cuellar, fostul secretar general al ONU declara:
“drogurile ilicite, oriunde ar fi produse și consumate, contaminează, corup și slăbesc chiar țesutul
social. În întreaga lume abuzurile crescute distrug nenumărate și prețioase vieți. Aceste probleme
rănesc deja în mod profund toate regiunile lumii.”38.
Abuzul de droguri este contagios, iar drogul însuși este un factor de contaminare a celor din jur.
2.2. Accepțiunile termenilor de drog, toleranță, obișnuință, toxicomanie,
dependență, utilizare nocivă și sevraj
Ce sunt drogurile?
Dicționarul explicativ al limbii române (DEX) arată că “drogul este o substanță de sorginte
vegetală, animală sau minerală care se întrebuințează la prepararea unor medicamente sau ca stupefiant”.
În Dicționarul Enciclopedic Român, drogului i se conferă aceeași sorginte însă, destinația este doar pentru “prepararea anumitor medicamente”40.
În limbajul diurn al omului modern ”drogul” este orice substanță susceptibilă a da naștere toxicomaniei.
În Franța definițiile dicționarelor actuale fac referire la caracterul toxic al „drogurilor”
(Substanțe toxice, stupefiante) după „Le Grand Robert” și la dependența pe care ele o implică
(Substanță psihotropă naturală sau sintetică, care induce dorința de a continua să o consumi pentru a regăsi senzația de bună dispoziție pe care ea o creează), după „Le Grand Larousse Universel”.
Descoperim aceleași elemente ale definiției și în studii mai specializate. Dicționarul de droguri, de toxicomanii și de dependență definește drogul ca o „substanță psihoactivă implicând un consum abuziv, putând antrena manifestări de dependență”. Conform studiului de referință al autorilor Inaba și Cohen43 despre excitanți, calmante și halucinogene, poate fi considerat drog „orice substanță care antrenează distorsiuni de funcționare a sistemului nervos central44”.
Acest efort de clarificare a conceptului de drog conduce deci la două sensuri ale cuvântului.
Primul este foarte larg, de tip toxicologic, și corespunde ultimei definiții citate. Un mare număr de medicamente se găsește astfel inclus printre droguri. Al doilea, mai restrâns, este fondat pe noțiunea de dependență, termen, el însuși definit de comunitatea științifică internațională45.
Observatorul francez al drogurilor și toxicomanilor (O.F.D.T.) pentru termenul „drog” redă
următoarea definiție provizorie: „produs natural sau sintetic, consumat în vederea modificării stării de cunoștință, având potențial de uzanță nociv, de abuz sau de dependență, a cărui folosire poate fi legală sau nu”. Această definiție include: stupefiantele (Convenția ONU ‘61), substanțele psihotrope (Convenția ONU ‘71), alcoolul, tutunul, dizolvantele, ciupercile halucinogene și substanțele sintetice vitale (apă, aer), cafeaua, ciocolata, medicamentele psihoactive care nu se folosesc pentru modificarea stării de cunoștință46.
Bazându-se pe această definiție și pe convenții, termenul „drog” (sau uneori „produse psihoactive”) acoperă ansamblul produselor menționate în acest studiu, ceea ce corespunde sub – ansamblurilor următoare: alcool, tutun, medicamente psihoactive, droguri ilicite.
Potrivit opiniei exprimate de profesorii A.și M.Porot, citați de Fr.Caballero47, ecuația considerată clasică și admisă fără mari rețineri de către specialiști (drog-toxicomanie) a devenit falsă din punct de vedere tehnic pentru un jurist. Ca atare, pentru a nu da curs interpretărilor nedorite, considerăm că nici această definiție a drogului nu este suficient de corectă48.
Alți specialiști49în domeniu definesc ”drogurile” ca fiind substanțe naturale sau sintetice folosite de consumatori pentru acțiunea lor asupra psihicului (acțiune psihotropă) – ca stimulente sau ca sedative ale activității mentale, modificând senzațiile și percepțiile.
În opinia altor autori50 termenul de ”drog” trebuie înțeles în sensul de „stupefiant”, „produse sau substanțe stupefiante ori toxice”, „substanțe psihotrope”. Apreciem că și aceste sensuri răspund mai mult termenilor din convențiile internaționale (1961, 1971) în domeniu cât și celor din legislațiile naționale.
În viziunea autorului51 având în vedere efectele sale, drogul poate fi considerat orice produs ori substanță care, odată introdusă în organismul uman viu, îi perturbă acestuia percepția, comportamentul, funcțiile cognitive sau motrice.
În mod eronat se acceptă o primă categorie, etichetată droguri ușoare sau recreative din care fac parte: alcoolul, tutunul, substanțele volatile, marijuana (cannabisul).
A doua categorie este reprezentată de droguri “tari, de risc”, cu un pronunțat caracter dependogen: heroina, morfina, cocaina, L.S.D. etc. Aceste droguri sunt deosebit de periculoase ducând uneori, până la pierderea vieții, fiind acceptate, cu rețineri, din cauza gradului ridicat de toxicitate manifestat asupra sistemului nervos central, al organismului în general, creând într-un interval scurt de timp dependență psihică și fizică, fapt pentru care sunt interzise de lege și aspru sancționate.
În materie de metode de folosire specialiștii francezi52 disting trei categorii: folosirea, folosirea nocivă și dependența. Aceste distincții sunt comune mediului științific internațional. Ele se întemeiază pe definițiile Organizației mondiale a sănătății (CIM 10) și Asociației americane de psihiatrie (DSM IV).
„Folosirea” este înțeleasă ca un consum care nu implică pagube. Acest consum poate varia în intensitate și poate fi calificat drept experimental, ocazional sau regulat.
„Folosirea nocivă” (sau abuzul) este înțeleasă ca un consum care implică sau poate implica daune (probleme). Acestea din urmă pot fi de natură sanitară (somatică sau psihică), socială (incapacitatea de a-și îndeplini obligațiile: muncă, școală, familie etc.) sau judiciară. Pot influența și diverse contexte particulare: conducerea automobilului, sarcină etc. În fine, aceste pericole pot avea drept cauză folosirea personală sau de către altă persoană.
Dependența este înțeleasă ca un comportament psihopatologic prezentând caracteristici biologice, psihologice și sociale. Principalele criterii care contribuie la definiția sa sunt: dorința acerbă a produsului, dificultatea controlului consumării, luarea produsului pentru a evita sindromul de dependență, subordonare, nevoia de a mări dozele pentru a atinge același efect, locul central ocupat de produs în viața consumatorului.
Aceste definiții internaționale, elaborare într-o perspectivă clinică, ridică discuții în anumite privințe. Astfel, anumite consumuri periculoase, dar punctuale nu sunt luate în considerație ca abuz. De asemenea, definiția dependenței poate fi pe larg discutată. În plus, aceste concepte sunt dificil inventariate de statistică. În anumite cazuri, e posibil să distingi folosirea nocivă de dependență și trebuie făcute multe investigații în acest sens. Cu toate acestea, în analizele făcute conceptele de consum nociv, abuz și dependență sunt percepute în manieră globală sub denumirea empirică de „consum cu probleme”, complementarul lui „consum” fiind înțeles ca neantrenând probleme grave și repetabile.
Termenii „consum / a consuma și consum / consumator” vor fi deci folosiți nu doar pentru a acoperi trei categorii de comportament mai înainte descrise ci, în mod egal, metodele de consum ale produselor psihoactive și ale consumatorilor lor54. Termenii toxicomanie / toxicoman vor fi folosiți conform cu accepțiunea lor obișnuită, legată de fenomenul de dependență față de drogurile ilicite55.
Comitetul Organizației Mondiale a Sănătății al Experților în Farmacodependență, cu prilejul celei de a șaisprezecea reuniune de la Geneva, din 1969, a definit abuzul de droguri ca fiind “folosirea excesivă, persistentă sau sporadică, incompatibilă sau fără legătură cu o motivare medicală acceptabilă”56.
Același for de decizie recomandă “utilizarea”, în locul sintagmei perimate a expresiei ”utilizare nocivă”.
Ca atare, reprezintă modul de consum al unei substanțe sau al unui produs chimic de natura celor prezentate anterior, dar și al altora, cu proprietăți psihoactive, dăunătoare pentru sănătatea omului, din punct de vedere mental și fizic, care depășește sfera normalității, ajungând până la abuz.
Consumarea abuzivă a acestor substanțe și produse are efecte negative asupra individului (antrenând dependență psihică) familiei, a comunității și a societății în general58.
De regulă, ne aflăm în fața unui abuz de droguri, atunci când există probleme de sănătate, de ordin familial sau social.
Autorul apreciază toleranța ca fiind proprietatea posedată de organismul uman de a suporta, fără manifestări de reacție, administrarea dozelor obișnuite, active, ale unei substanțe determinate59.
În materie de droguri, această toleranță poate conduce la o mărire a dozelor în scopul regăsirii efectului căutat, ca urmare a diminuării progresive a efectului drogului la repetarea administrării lui60.
În literatura de specialitate61 și în practica medicală se utilizează și termenul de toleranță încrucișată, acesta desemnând capacitatea unui individ care după ce a consumat o perioadă un anumit drog, poate suporta doze mai mari dintr-un alt drog, neutilizat anterior.
După o “pauză” de administrare a drogului, toleranța corpului începe să scadă, aici întâlnindu-se cele mai multe cazuri de supradoză, datorită faptului că, de multe ori, se administrează aceeași cantitate de drog cu care corpul era obișnuit înainte de întrerupere (când toleranța a scăzut)62.
Experții O.M.S. reușesc, după doi ani de studii, să redacteze, în anul 1952, prima definiție a toxicomaniei, relativ unanim acceptată, făcând totodată în premieră pe plan științific mondial, o diferențiere netă între două fenomene care se suprapuneau: obișnuința și toxicomania, calificând în mod paradoxal, drogul63.
Astfel, noțiunea de obișnuință este definită ca fiind o stare rezultată din consumarea repetată a unui drog.
Caracteristicile acestei noțiuni sunt:
– dorință (dar una obligatorie) de a continua luarea drogului din cauza senzației de bine pe care
el o creează;
– dependență de ordin psihic cu privire la efectele drogului, abstinența fizică lipsind, în
consecință lipsind și sindromul de abstinență;
– efectele dăunătoare care, dacă există, privesc înainte de orice individul.
Toxicomania este definită ca fiind acea stare de intoxicare cronică sau periodică, născută din
consumarea repetată a unui drog natural sau de sinteză.
Cele mai semnificative caracteristici ale toxicomaniei sunt:
– dorință nestăvilită sau o nevoie de a continua să consume drogul și a și-l procura prin toate
mijloacele;
– tendința de mărire a dozelor;
– efecte dăunătoare asupra individului și a societății.
Toxicomania este ecuația unui flagel64 manifestându-se întotdeauna la interferența mai multor
componente: DROG, MEDIU, INDIVID.
Mediul socio-familial și individul – ca personalitate deficitară sunt doi factori decisivi în
constituirea ecuației de consum de droguri.
Pentru că, deși foarte multă lume este expusă acestui pericol, este cert că devin consumatori și uneori dependenți numai unii, puțini față de majoritatea populației, în cadrul unei multitudini de factori care favorizează ajungerea la situația de criză.
Drogul poate fi o rezolvare a problemelor existenței sau o posibilitate de sustragere pentru cei cu instabilitate emotivă, pentru cei ce nu pot înfrunta responsabilitățile vieții, pentru cei excesiv protejați în copilărie.
În procesul educațional pot fi depistate aceste componente ale toxicomaniei, urmând ca tocmai spre astfel de personalități în formare să se îndrepte, cu predilecție, efortul nostru conjugat.
Să ne referim la un alt termen al ecuației și anume la mediul social care poate conduce la consum abuziv.
O viață ordonată, în care activitatea se completează cu odihna, trebuie să fie plină de preocupări interesante, fie ele școala, recrearea, hobby-urile, toate sub o supraveghere eficientă, din partea tuturor factorilor răspunzători.
Un permanent dialog copil-părinte, elev-profesor, profesor-părinte, va reduce șansele apariției consumului de droguri la minimum.
A fi toxicoman este o tragedie: pentru cel ce se droghează, conștient ori inconștient de decizia asumată zilnic, pentru societatea care pierde o parte din potențialul ei uman și suportă totodată consecințele nocive, medicale, economice și infracționale ale fenomenului, precum și pentru părintele ce își vede copilul ajuns dependent de droguri65.
De aceea, a fi mamă, tată, soră, frate, prieten, coleg, învățător, profesor, medic, jurist, polițist
înseamnă să nu te declari niciodată neputincios în fața pericolului reprezentat de droguri și să lupți împotriva acestora.
Dependența este starea fizică și/sau psihică ce rezultă din interacțiunea unui drog cu o substanță ale cărei efecte sunt caracterizate prin modificări de comportament și alte reacții, însoțite de nevoia de a consuma substanța în mod continuu sau periodic, pentru a-i resimți efectele psihice și pentru a evita suferințele produse de drog (O.M.S.).
În accepțiunea autorului, dependența psihică este definită ca fiind starea în care un drog produce un sentiment de satisfacție și o înclinație psihică care cere o administrare periodică sau continuă a drogului pentru obținerea plăcerii ori evitarea stării de rău66.
În ceea ce privește dependența fizică, noi o considerăm ca o stare adaptivă caracterizată prin apariția unor tulburări fizice intense atunci când administrarea drogului este întreruptă sau când acțiunea este contracarată de un antagonism specific67.
Aceste tulburări, adică simptomele de sevraj ori abstinență, se compun din simptome de natură fizică sau psihică, caracteristice fiecărui drog.
Sevrajul reprezintă totalitatea tulburărilor fizice și psihice, uneori grave, care apar la întreruperea administrării drogului sau la scăderea dozajului acestuia, de care individul a devenit dependent.
Acest sindrom de sevraj dispare la administrarea drogului, dependența fiind astfel mascată.
2.3. Droguri licite și droguri ilicite. Analiza comparată a fenomenului
de consum licit și consum ilicit de droguri
În paragraful doi al acestui capitol, a fost definit termenul de drog și din perspectiva efectelor sale asupra organismului uman, după ce a fost consumat, respectiv perturbări ale percepției, comportamentului, funcțiilor cognitive sau motrice. Cu privire la această distincție (pe care o considerăm din start artificială) despre drogurile permise (licite) și cele supuse anumitor regimuri restrictive, există o întreagă literatură scrisă68, la ora actuală, în toată lumea. Cunoașterea regimului juridic de care se bucură un anumit drog califică, în mod concomitent, și activitățile economice al căror obiect material este ori poate fi drogul respectiv. Din această aserțiune rezultă că separarea drogurilor licite și ilicite are la bază, în ultimă instanță, doar criteriul economic și, așa cum arată unii specialiști în materie, drogul este, într-adevăr, o marfă reglementată de lege.
Drogurile licite se divid, potrivit unor origini, la rândul lor, în droguri recreative și droguri utilitare.
Experții francezi70 includ în categoria drogurilor ilicite produsele stupefiante (în afara cadrului prescripției medicale) cât și anumite produse neclasate ca stupefiante și deturnate de la folosirea lor
normală (dizolvanți, solvenți, ciuperci halocinogene, substanțe de sinteză, medicamente
dezinhibitoare etc.).
În rândul celor dintâi întâlnim: alcoolul, ceaiul, cafeaua, tutunul, cola, betelul etc., iar printre cele din urmă – produsele farmaceutice și chimice cu multiple utilizări terapeutice.
Drogurile recreative nu sunt, cu rare excepții, îngrădite în ceea ce privește fabricarea, depozitarea, transportul, deținerea și consumarea.
Cele din a doua categorie fac însă obiectul unui regim juridic bine stabilit, căutându-se pe
această cale, prevenirea deturnării lor din circuitul legal și alimentarea piețelor subterane de consum.
Această distincție ne obligă să revenim la clasificarea drogurilor de către documentele internaționale, când, după cum am văzut, divizarea între utilizarea legală și cea ilegală era hotărâtă doar de utilizarea lor terapeutică ori științifică.
Condiționată, așadar, de artificiala clasare, ambigua distincție dintre drogurile licite și cele ilicite este însă foarte importantă pentru noi și sub aspectul juridic, nu numai cel economic.
Printre drogurile recreative – licite – se numără alcoolul, ceaiul, tutunul, în continuare prezentând succint efectele acestora.
Alcoolul, motivat (aniversări, recepții etc.) sau nu, reprezintă un obicei cotidian din viața fiecăruia dintre noi, încât trecem cu o ușurință de neiertat, peste faptul că acesta este unul dintre drogurile cu proprietăți dependogene marcante.
„Nu exista o cauza de suferința, de boala si de mizerie mai puternica decât alcoolismul, care aduce mai multe pierderi omenirii decât ciuma si holera”. Charles Darwin.
Deși nesemnificative la prima vedere, consecințele consumului de alcool nu sunt de neglijat:
– alcoolul afectează sistemul nervos central al consumatorului, îi reduce funcțiile cognitive și
îl face indiferent la tot ce se întâmplă în jurul-i, ajungând la un timp un „mare absent”;
– atacă vorbirea consumatorului și îl împiedică să se facă înțeles – vorbirea, fiind al doilea
sistem de semnalizare, reprezintă principalul mod de exprimare și comunicare între oameni;
– scade acuitatea vederii consumatorului și îl expune accidentelor;
– estompează logica. Logica specifică ființei umane în evoluția sa conduce la progres și
civilizație, întrucât fără rațiune viitorul nostru înseamnă doar degradare fizică și mizerie morală71.
Tutunul conține nicotină (alcaloid) care se regăsește în țigări, tutun pentru pipă, trabucuri, plasturi și ajunge în organism prin fumat, mestecat sau absorbție cutanată72.
În afară de nicotină, fumul țigărilor conține circa 4.000 de substanțe chimice, dintre care
enumerăm: gudronul, monoxidul de carbon, amoniacul, cianura, arsenicul, creozolina, fenolina,
D.D.T., piridina, nichelul ș.a.
Tutunul, dincolo de alura de falsă virilitate pe care o dă celor care îl utilizează, poate cauza:
– creșterea tensiunii arteriale, iritarea mucoasei nazo-faringiene și a laringelui, convulsiile,
starea de slăbiciune musculară, colapsul, lezarea mucoaselor buzelor;
– cancer localizat la gură, căile respiratorii sau la plămâni73 ;
Specialiștii au stabilit că fumatul antrenează dependență fizică și psihică.
Cafeina (cofeina) este un alcaloid extras din boabe de cafea, din frunze de ceai etc. întrebuințat în medicină ca tonic al sistemului nervos central, cardiac etc. Cafeaua, alături de tutun și alcool, sunt considerate „toxice de plăcere” și reprezintă droguri foarte accesibile, larg răspândite și utilizate, fiind consumate de cele mai multe ori împreună74. În mod curent, ele nu pun probleme individuale și sociale, însă abuzul, consumul exagerat al acestora, poate determina efecte nedorite și induce dependență75.
Substanțele volatile sunt acele substanțe chimice organice ce emană vapori cu proprietăți psihoactive, care, la prima vedere, cu greu ar putea fi etichetate droguri. Consecința „aspirării” de substanțe chimice se poate manifesta prin: sufocări, leșinuri, convulsii, stopuri cardiace, afecțiuni hepato-biliare, leziuni cerebrale, boli de plămâni, cu caracter temporar sau permanent.
Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961 arată că drogurile ilicite, așa cum sunt ele definite în lege, reprezintă substanțe ori produse naturale, sintetice sau semisintetice care, consumate în mod inutil și în afara prescripțiilor medicale, în exces, conduc la dependență sigură a consumatorului față de ele76. În toată lumea aceste substanțe sunt supuse unui regim strict tocmai din cauza efectelor negative la care se poate ajunge, fiind considerate substanțe psihotrope și supuse controlului internațional.
Exemplificăm în acest sens:
Opiul – se obține din capsulele speciei de mac papaver somniferum77, care sunt crestate înainte ca plantele să ajungă la maturitate. Rezultă un latex alb, care, în contact cu aerul, devine brun și se întărește. Este fumat sau înghițit.
Morfina – denumită astfel în onoarea lui Morfeu, zeul somnului, este un alcaloid obținut prin extracție din opiu. Se prezintă sub formă de pulbere albă, bej sau maro, solubilă în apă, cu gust amar.
Heroina – se obține prin tratarea morfinei cu anhidridă acetică sau cu clorură de acetil. Se prezintă sub formă de pudră albă, brună sau bej, cu miros specific, înțepător, asemănător oțetului.
Codeina – este un opiaceu natural ce însoțește morfina extrasă din opiu. Are o utilizare medicală datorită proprietăților sale analgezice și antitusive.
Drogurile prezentate fac parte din categoria opiaceelor, sunt considerate psiho-leptice
(inhibitoare ale SNC) și au ca efecte reducerea sensibilității și reacției emoționale la durere, disconfortului și anxietății, senzația de bunăstare fizică, relaxare psihică și euforie, reverie, detașare de realitate, tulburări ale atenției, miosis (contractarea pupilelor), somnolență, tremurături,reflexe diminuate sau absente, inconștiență, convulsii, comă ș.a.
La toate acestea se adaugă riscul apariției infecțiilor datorate injectării drogurilor (seringi folosite în comun, absența asepsiei): infecții pulmonare, hepatite virale B și C, septicemii, endocardită, virusul HIV (boala SIDA)78.
Cocaina – este un alt drog, foarte tare, din clasa psihoanalepticelor (stimulente ale SNC), obținută din frunze de coca, cultivată în America de Sud, India, Indochina.
În afara Americii de Sud ea este utilizată după rafinare prealabilă sub formă de praf – crack – care are efecte mai puternice.
Termenul de crack este folosit cu referire la cocaina de bază găsită pe străzi.
Praful de cocaină este în general inhalat, iar crak-ul este fumat.
Efectele cocainei depind în mare măsură de persoana și de doza utilizată.
Când efectele scad, cocaina este prizată tot mai mult, generând astfel dependența.
Ecstasy sau MDMA – este o metamfetamină psihotropă care se prezintă sub formă de tablete și uneori sub formă de pudră. Efectul acestui drog este foarte rapid dând naștere în primă fază la confuzii, depresii, anxietate.
Când efectele sunt depline, se resimte o stare de euforie; stimulare; reducerea gândurilor critice și cinice; reducerea inhibițiilor.
Marijuana obținută din planta cannabis indica reprezintă, de regulă, pentru preadolescenți, primul contact cu un drog veritabil, precum și pășirea în socio-sfera creată de droguri, aparent o lume plină de fascinație și mister, dar, din păcate, atât de irațională și degradantă.
Marijuana (și produsul superior extras din aceasta–hașișul) sunt de pe acum relativ ușor de procurat atât în Republica Moldova, cât și în România.
În funcție de dozaj, pot surveni accese de paranoia și intoxicații ce pun cu certitudine în pericol viața.
Pericolul reprezentat de acest drog rezidă din faptul că marijuana este o cale de acces către drogurile tari, cu un pronunțat caracter dependogen, iar în combinație cu alcoolul ori cu alte droguri
scade pragul instalării nedoritei dependențe, un pericol major care trebuie luat în considerație întotdeauna.
Fiind cunoscut din cele mai vechi timpuri consumul de droguri a luat o deosebită amploare pe plan mondial în ultimele cinci decenii. O dată cu sporirea numărului consumatorilor de droguri crește și numărul celor decedați din aceste cauze79.
Acest fenomen este deosebit de îngrijorător în perspectiva anilor viitori și datorită faptului că nu există o statistică clară și precisă a producției, traficului, consumului și numărului celor decedați din aceste cauze.
O.N.U., în studiile sale de specialitate, face referiri la acest fenomen, menționând consecințele nefaste ale drogurilor care sunt multiple.
Omenirea a devenit conștientă de pericolul traficului și consumului ilicit de droguri o dată cu amplificarea acestuia și descoperirea efectelor nocive asupra organismului, fapt pentru care organizațiile internaționale au adoptat o serie de convenții pentru îngrădirea și chiar interzicerea acestuia.
În pofida apariției și concurenței unor noi forme de criminalitate – sau poate tocmai de aceea
– și cu toate eforturile umane și financiare depuse în ultimii ani de comunitatea mondială,
fenomenul consumului și traficului de droguri reprezintă încă o tristă permanență a începutului de mileniu și o sfidare mereu prezentă pentru serviciile de aplicare a legii80.
Ca atare, putem aprecia că efectele consumului de droguri, indiferent de sfera din care provine (licită sau ilicită), se resimt nu numai pe plan social ci și sub aspect juridic.
Astfel, pentru drogurile apreciate tradițional ca fiind licite, consumul este nerestrictiv, putând fi comercializate pe orice piață, încurajându-se chiar promovarea și publicitatea lor, pe când în ceea ce privește regimul juridic al drogurilor considerate ilicite, acesta este total diferit, în sensul că producția și vânzarea sunt sever încorsetate, iar propaganda în favoarea lor este considerată ca fiind apologie și ca atare este nepermisă și sancționată penal.
Drept urmare, calificarea juridică în acest caz este diferită: „consumul devine abuz, comercializarea se transformă în trafic, promovarea devine incitare”.
Ca o altă consecință, dacă pentru drogurile licite se aplică regulile economiei de piață, cu valențele sale, pentru cele considerate ilicite se instituie, în schimb, un riguros program de contracarare, la toate nivelurile, în scopul eradicării lor. Pe de altă parte, se impune să evidențiem și faptul că această distincție arbitrară ori chiar cu semnificație politică are numeroase conotații și de altă natură, care alimentează mișcările născute pe plan internațional dar și la nivel național, tot mai numeroase, ce solicită dezincriminarea penală pentru consumul unor droguri ilicite.
Art.1 din Legea nr.143/200081 definește consumul ilicit de droguri ca fiind consumul de droguri aflate sub control național fără prescripție medicală. În cuprinsul textului de lege mai întâlnim noțiunea de toxicoman, adică cel care se află în stare de dependență fizică și/sau psihică cauzată de consumul de droguri, constatată de una dintre unitățile sanitare stabilite în acest sens de Ministerul Sănătății.
2.4. Caracteristicile, evoluția și tendințele manifestate de traficul
ilicit și abuzul de droguri pe plan intern și internațional
Traficul de droguri prezintă o serie de caracteristici generale desprinse din numeroasele anchete efectuate de organismele naționale și internaționale însărcinate cu prevenirea și reprimarea acestui flagel al lumii contemporane.
Caracterul comercial și organizat al traficului ilicit este dat de legea cererii și ofertei și de faptul că obținerea unor profituri cât mai mari pe această cale este unicul scop al rețelelor de transport și de vânzare al drogurilor82.
Caracterul clandestin este ilustrat de faptul că cei care dirijează acest trafic sunt necunoscuți pentru marea masă a traficanților de rând, camuflându-și activitățile ilegale în anumite acțiuni permise de lege. Intermediarii în acest trafic sunt aleși în funcție de posibilitățile de deplasare pe care le oferă profesia sau calitatea lor uzând frecvent de identități false.
Profiturile obținute de pe urma afacerilor cu droguri sunt plasate în general, în țări ale căror bănci admit practicarea unor conturi bancare anonime și le garantează secretul83.
Luarea în considerare a riscului este o altă caracteristică, motiv pentru care itinerariile și modurile de operare folosite variază în funcție de anumite dificultăți cunoscute sau prevăzute. Sunt preferate rute indirecte și mai lungi, dacă prezintă mai multă siguranță, intermediarii sunt schimbați, dacă pot fi descoperiți, iar uneori chiar suprimați, dacă „vorbesc prea mult”.
Legătura cu mediile criminale este o altă caracteristică importantă a traficului ilicit de droguri.
Sunt foarte multe cazurile în care traficanții de droguri au legături cu bande organizate specializate în exploatarea prostituției, a jocurilor clandestine, precum și în falsificarea și plasarea de monedă falsă. Pe de altă parte, foștii specialiști ai hold-up-urilor ori proxeneții se reconvertesc în traficanți de droguri.
Traficul individual este o ultimă caracteristică a traficului internațional de droguri. Numeroși indivizi originari din zonele producătoare de droguri efectuează pe cont propriu transporturi de mici cantități de drog, în special frunză și rășină de cannabis și substanțe psihotrope.
De-a lungul istoriei, fenomenul drogurilor a avut o evoluție ascendentă, de la simpla folosire în scopuri medicale și terapeutice de către vindecători, în perioada antică, până la cultivarea, producerea și comercializarea acestora de către rețele infracționale aparținând crimei organizate, în perioada contemporană.
Toate aceste activități ilegale de cultivare, producere, fabricare, depozitare, transport, comercializare și utilizare a stupefiantelor și substanțelor psihotrope, ca și multe alte aspecte legate de droguri presupune în mod firesc existența unor norme juridice ca o reacție normală de apărare a societății care se simte direct amenințată, norme juridice care la nivel internațional și intern constituie arma cea mai eficace de contracarare a acestui fenomen.
Îngrijorarea specialiștilor în materie, dar și a opiniei publice, în general, este alimentată, în primul rând, de mondializarea crescândă a acestei probleme și de ștergerea, tot mai rapidă, a distincției dintre țările producătoare, consumatoare și de tranzit. Pe de altă parte, traficul ilicit internațional de stupefiante și substanțe psihotrope pune la dispoziția organizatorilor capitaluri enorme, iar cartelurile drogurilor și rețelele traficanților ilegali sunt organizate și structurate de o asemenea manieră încât ele pot acționa simultan84, în interiorul economiilor naționale ca și pe plan mondial, cu același succes, în pofida măsurilor de contracarare luate de organismele internaționale
specializate și de către guverne.
Evoluția traficului și consumului ilicit de droguri din România în perioada 1999-2003 reflectă o tendință ascendentă86, evidențiată de nivelul crescut al confiscărilor de droguri .
Din datele statistice existente rezultă că în anul 2002, în România, a fost capturată o cantitate de droguri mai mare decât pe întreg parcursul ultimilor 10 ani. Astfel, dacă din 1991 și până în anul 2001 au fost depistate 35.000 kg de droguri, în anul 2002 au fost confiscate peste 43.000 kg..
Așadar, în cursul anului 2001 consumul de droguri s-a extins pe întreg teritoriul țării, cuprinzând segmente diverse ale populației, gama de droguri utilizată fiind extinsă, incluzând cannabis, amfetamine, heroină, opiu, cocaină88. Calea de administrare diferă în funcție de drogul utilizat, dar și de efectul pe care consumatorul de droguri îl urmărește. S-a extins uzul unor medicamente cu conținut psihotrop, al benzodiazepinelor și barbituricelor administrate direct sau în amestec cu alcool89. S-a constatat că fumatul țigaretelor care conțin cannabis sau marijuana a luat amploare în rândul elevilor. Au fost semnalate frecvent decese cauzate de utilizarea în supradoză a drogurilor.
Datele obținute în urma studiului respectiv ne permit să concluzionăm că în România:
– se înregistrează creșteri în ceea ce privește numărul consumatorilor;
– există pericolul escaladării unor boli cu transmitere virală de tipul HIV – SIDA, hepatita C etc., ca urmare a expansiunii formei de consum prin injectare;
– se dezvoltă rețeaua de distribuție, prin atragerea în activități de acest gen a unor persoane impulsionate de necesitatea de a-și procura droguri pentru consumul propriu;
– crește numărul cetățenilor români implicați în activitățile de trafic – în calitate de curieri, depozitari, intermediari – și se amplifică rolul lor în distribuire;
– veniturile deosebite obținute îi îndeamnă pe dealeri să se implice mai activ în activități de spălare a banilor, racolând în acest sens specialiști din domeniul economic și financiar-bancar. Se vor înmulți faptele de corupere a funcționarilor și altor persoane cu funcții oficiale;
– se vor extinde relațiile cu organizațiile criminale ce acționează în străinătate, colaborarea va fi directă, cu intermediari din ce în ce mai puțini;
– a crescut și va crește periculozitatea infractorilor implicați (în special prin achiziționarea de armament sau prin apelarea la serviciile unor criminali profesioniști);
– având în vedere lipsa unei rețele sanitare capabile să preia toxicomanii și să asigure un
tratament corespunzător, numărul celor care apelează la aceste servicii va fi redus și astfel se vor înmulți cazurile de deces, consecința administrării unor supradoze etc.
Pe plan internațional în ultimi ani, a apărut ideea liberalizării controlului narcoticelor, pentru a se încerca forme de control mai permisive, ca de exemplu neincriminarea posesiei de mici cantități de drog pentru uzul propriu, posibilitatea prescrierii acestor substanțe celor dependenți, de către medici, ori vânzarea drogurilor fără restricții90. Astfel de sugestii au fost promovate de savanții doctrinari în domeniul juridic din Olanda și anumite state din S.U.A.
Propunerile formulate au vizat neincriminarea posesiei pentru uzul personal și consumul unor cantități mici de droguri, în timp ce comercializarea ar fi considerată, în continuare, infracțiune. În practică, aceasta ar conduce la procurarea unor cantități de drog de pe stradă. Se mai avansează ideea ca medicii să aibă în mod legal posibilitatea prescrierii unor substanțe stupefiante, celor cunoscuți și înregistrați ca dependenți de droguri. De asemenea, legalizarea trebuie să reprezinte abolirea completă a controlului guvernamental și să permită vânzări libere ori manifestării acestui
monopol ca în cazul alcoolului, instituindu-se taxe mărite, restricții de vârstă etc.
Toate aceste propuneri au avut la bază mai multe argumente bazate pe considerente economice, filosofice și sociale pe care vom încerca să le enumerăm și să le combatem în continuare.
Riscurile asociate consumului moderat de drog au fost mult exagerate. Cercetările din ultimele decenii au arătat că toate tipurile de narcotice dăunează sănătății, provocând dependență și neputându-se realiza un consum moderat, deoarece organismul cere în continuare drog, chiar dacă acesta este dăunător.
Este greșit să pedepsești boala în sine. Se incriminează în legislație operațiunile și folosirea drogurilor și nu dependența în sine.
O societate nu are nici un drept să interzică membrilor săi să consume droguri pentru a-și influența psihicul. Prin Convenția Internațională a Națiunilor Unite privind ` Drogurile92 s-a arătat că acestea pot fi folosite numai în scop medical și științific. Folosirea drogurilor pentru uz personal, în scopuri recreative, religioase ori pentru a-și provoca halucinații nu este permis de vreme ce drogurile nemedicale includ și riscuri majore atât pentru individ cât și pentru societate.
Dacă dependența are efecte nefaste, atunci este o activitate autodistructivă iar
responsabilitatea o poartă numai dependentul. Totuși uzul non-medical va avea întotdeauna consecințe și asupra altor persoane ca rudele, colegii de serviciu și vecinii dependentului. Orice societate sănătoasă va trebui să plătească pentru prejudiciul cauzat de droguri, pentru bolile, rănirile, infracțiunile etc., interzicerea consumului personal de droguri fiind importantă pentru protejarea sănătății publice, a sistemului de sănătate și a sistemului juridic.
Interzicerea drogurilor a făcut ca acestea să prezinte un mai mare interes, ca în cazul fructului oprit93. Motivul pentru care drogurile sunt considerate excitante este că provoacă efecte plăcute, cel puțin la început, creând în timp dependența care împinge consumatorul să-și procure cu orice preț sursa plăcerii. Faptul că dependența este greu de contracarat este un motiv important pentru a controla drogurile.
Controlul a dat rezultate în ținerea sub observație a folosirii nemedicale a drogurilor, protejându-se astfel sănătatea publică.
Controlul drogurilor a creat o oportunitate de îmbogățire pentru sindicatele crimei și a generat infracțiuni grave care ar dispărea dacă drogurile ar fi legalizate. Profiturile sunt posibile prin generarea dependenței la toxicomani care sunt dispuși să plătească sume enorme pentru achiziționarea drogurilor și satisfacerea nevoilor. O piață liberă ar face ca și mai mulți oameni să devină dependenți, creând profituri și mai mari producătorilor. Dacă societatea prin educație, tratament și sancțiuni penale elimină aceste necesități, sindicatele crimei ar fi private de profit.
Prin prescrierea legală a drogurilor pentru dependenți, sub control medical, societatea iar scoate pe aceștia din circuitul pieței negre și i-ar elibera de nevoia de a comite infracțiuni pentru a-și plăti drogurile. Unele țări au încercat să implementeze acest sistem, prin prescrierea drogurilor către dependenți, aceștia fiind liberi să le consume în ce mod doresc, însă rezultatele au fost catastrofale. Astfel, drogurile au ajuns în rândul unor noi grupuri, fiind consumate fără restricție. De exemplu, un proiect implementat în Stockholm între anii 1965 – 1967 a dus la răspândirea extraordinară a abuzului de droguri, într-un singur an numărul dependenților prin injectare dublându-se, înregistrându-se totodată și o creștere a deceselor94.
Având în vedere aceste argumente, se poate concluziona că societatea ar trebui să renunțe la readucerea dependenților la normalitate, la o viață fără droguri și să accepte toate consecințele negative și costurile mari ce decurg de aici.
Asemenea idee nu poate fi acceptată, în mod obligatoriu lupta împotriva acestui flagel trebuie continuată, obiectivul principal fiind reducerea numărului de consumatori și a celor care le comercializează. În sprijinirea acestei soluții putem reține mai multe argumente.
Narcoticele provoacă dependență și îl împiedică pe consumator să acționeze rațional95.
Dependența îl determină pe consumator să-și procure drogul în orice fel, fără a ține cont de lege sau de morală. Sănătatea acestuia se deteriorează, mintea îi este confuză, comportamentul capătă valențe negative, iar de aici până la izolarea socială nu este decât un pas.
Decesele apar foarte repede în cazul dependenței de heroină, cocaină și alți compuși, chiar dacă aceste substanțe sunt în stare pură. Narcoticele produc, de asemenea, efecte negative, în mod indirect, prin acțiuni inconștiente, infracțiuni sau accidente.
Izolarea socială este rezultatul direct al consumului de droguri, procurarea acestora devenind prioritară în fața oricărei alte nevoi, diminuând interesul față de societate. Libera comercializare ar însemna că tot mai mulți oameni ar fi scoși în afara societății.
Violența și alte tipuri de infracțiuni sunt deseori generate de intoxicarea cu droguri. Acest risc este cu atât mai mare, cu cât substanța consumată stimulează sistemul nervos central, înlătură inhibițiile, produce psihoze.
Copiii și tinerii sunt, în special, grav afectați de consumul de droguri. Într-o perioadă foarte scurtă, consumul abuziv poate distruge existența unui tânăr și îi poate aduce chiar moartea. Viața de familie este și ea devastată de consumul de droguri. Copiii și tinerii sunt afectați în mod indirect de consumul de droguri de către părinții lor, fiind supuși amenințărilor, violenței și neglijenței părințilo6. Dacă drogurile ar fi liberalizate, societatea ar trebui să ia măsuri de precauție mai puternice pentru protecția copiilor și a tinerilor.
Pericolul pentru alte persoane, la serviciu sau în trafic, este rezultatul reacțiilor întârziate ale persoanelor intoxicate cu droguri, persoane tulburate psihic. Măsurile de prevenire a abuzului de droguri reprezintă pași importanți în prevenirea accidentelor și vătămărilor în toate sectoarele sociale.
Poluarea mediului înconjurător, atât social, cât și mental și fizic, este o rezultantă a consumului de droguri. Poluarea creierului dependenților este cu atât mai gravă cu cât afectează capacitatea de a gândi independent. O minte nealterată de droguri reprezintă o necesitate pentru oameni, pentru a-și putea rezolva problemele și a putea depăși dificultățile vieții.
Controlul drogurilor a avut un rol decisiv. Răspândirea drogurilor și creșterea posibilităților de procurare a dus la o creștere a numărului dependenților, care numai prin operațiuni stricte ar putea fi ținuți sub control. Nimeni nu poate estima nivelul pe care l-ar putea atinge consumul dacă s-ar proceda la legalizarea drogurilor. Apreciem, în lumina celor arătate mai sus, că o eventuală legalizare a consumului de droguri nu ar putea avea decât consecințe negative asupra individului prin prisma efectelor pe care le poate produce o atare soluție legislativă.
2.5. Necesitatea prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri
Necesitatea adoptării unor măsuri concrete de prevenire și combatere a traficului ilicit de droguri s-a făcut simțită, ca urmare a intensificării traficului și consumului, devenit adevărat fenomen social în ultimii ani.
Dintre activitățile de prevenire a consumului ilicit de droguri menționăm:
a) organizarea de programe educative adresate preșcolarilor, ce presupun promovarea
unui stil de viață sănătos în familie și/sau în comunitate, vizând sănătatea publică;
b) organizarea de programe educative adresate elevilor, ce presupun activități de instruire, informare, comunicare, incluse în programa școlară;
c) organizarea de programe educative pentru adolescenți, în afara școlii, ce presupun
organizarea de către instituțiile de învățământ de activități alternative pentru petrecerea timpului liber;
d) realizarea de campanii mass-media ce presupun activități de informare a populației prin mijloace precum: articole în presa scrisă, anunțuri publice, emisiuni, reportaje, concursuri, video și audioclipuri tematice;
e) furnizarea de informații și sfaturi privind efectele negative ale consumului de droguri,
consecințele deținerii și traficului ilicit de droguri, precum și posibilitățile de prevenire și tratament, care pot fi aduse la cunoștința părinților, profesorilor, tinerilor și consumatorilor de droguri prin linii telefonice de informare și ajutorare;
f) organizarea de programe comunitare ce presupun activități care implică o largă participare a membrilor unei comunități;
g) organizarea de programe de consiliere psihologică și psihoterapeutică ce presupun activități specializate.
Prin Ordinul nr.2629/06.09.2001, al M.I., M.S.F., M.A.P., M.E.C. și M.T.S.98, în România, s-a înființat Comisia interministerială pentru prevenirea consumului ilicit de droguri, denumită în continuare Comisia interministerială, formată din reprezentanți desemnați de fiecare semnatar, care va coordona activitatea de prevenire a consumului ilicit de droguri la nivel național. La nivelul județelor, iar în municipiul București – la nivelul fiecărui sector, se înființează centre de prevenire și consiliere antidrog, formate din reprezentanți ai inspectoratelor județene de poliție,
inspectoratelor școlare, direcțiilor de sănătate publică, direcțiilor de tineret și sport, direcțiilor de protecție a copilului și ai societății civile. Aceste centre se vor afla sub coordonarea administrativă a prefecților.
Competențele Comisiei interministeriale și ale centrelor județene sau ale sectoarelor
municipiului București de prevenire și consiliere antidrog sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din ordinul vizat.
Activitatea de combatere a traficului și/sau a consumului ilicit de droguri cât și modalitățile terapeutice se organizează și se realizează de organele administrației publice și organele judiciare, de unitățile de învățământ, unitățile medicale și alte unități din sistemul serviciilor de sănătate, de centrele de reeducare pentru minori, penitenciare, organizațiile neguvernamentale, precum și alte instituții interesate.
Măsurile de combatere și reducere a consumului de droguri, realizate de Ministerul Sănătății, constau în activitățile de prevenție primară și în măsurile destinate reducerii consecințelor consumului de droguri, precum și în tratamentul medical și reabilitarea persoanelor dependente de droguri.
Măsurile de combatere a consumului de droguri, întreprinse de Formațiunea centrală de reprimare a traficului și consumului ilicit de droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliției99, constau în:
a) organizarea și coordonarea activităților cu caracter preventiv în problematica drogurilor atât pentru populație, cât și pentru cadrele Ministerului Administrației și Internelor implicate în astfel de activități;
b) instruirea cadrelor în scopul acționării pentru reducerea cererii de droguri;
c) elaborarea unor materiale instructiv-educative pentru pregătirea antiinfracțională a populației.
d) participarea prin personalul propriu specializat, alături de specialiștii altor instituții, la
acțiunile de tipul „formare de formatori”.
Prevenirea și stoparea traficului și consumului de droguri sunt mai mult decât niște preocupări pentru sănătatea publică.
În ultimii ani, România se confruntă cu probleme din ce în ce mai mari legate de problematica traficului și consumului de droguri. Așa cum arată unii indicatori precum numărul de confiscări de droguri101, dezvoltarea pieței ilicite, solicitările de tratament, fenomenul consumului de droguri este în creștere. În luna octombrie 2001, Comisia Interministerială pentru organizarea prevenirii consumului ilicit de droguri (CIOPCID) împreună cu Centrul de Resurse Juridice și cu sprijinul financiar al reprezentanței UNICEF în România, a început derularea proiectului „Consumul de droguri: încotro?”. Una din activitățile importante ale proiectului o constituie instruirea personalului
Centrelor de prevenire și consiliere antidrog (CPCA) în scopul profesionalizării și creșterii capacității de intervenție a acestora.
Din aceleași considerente, recent Guvernul României a emis Hotărârea nr.154 din
06.02.2003102 pentru aprobarea Strategiei naționale antidrog în perioada 2003-2004, ce cuprinde principii directoare, viziunea strategică, scopul, obiectivele strategiei și zonele specifice de intervenție.
Un organism internațional pentru care abordarea drogurilor constituie o prioritate de seamă îl reprezintă Uniunea Europeană, care a reușit să aducă reglementări noi în ceea ce privește utilizarea greșită, intensivă a traficului de droguri, dar și pentru pagubele cauzate societății de crima folosirii drogurilor.
Progrese semnificative au fost făcute recent cu girul Strategiei drogurilor U.E. privind perioada 2000-2004. Această strategie a fost transpusă într-un Plan de Acțiune privind drogul, al U.E., stabilind pe această perioadă acțiunile care vor fi întreprinse de instituțiile Uniunii Europene și de statele membre.
Strategia menționată stabilește unsprezece scopuri generale și șase obiective țintă pentru U.E., în această perioadă, referitoare la considerarea drogurilor ca fiind o prioritate, evaluarea acțiunilor, măsurile de prevenire a consumului și traficului de droguri, întărirea luptei împotriva flagelului drogurilor, cooperarea cu statele membre și cu agențiile lor de profil, utilizarea optimă a prevederilor Tratatului de la Amsterdam privind traficul de droguri, cooperarea internațională, reducerea semnificativă a folosirii ilicite a drogurilor, încheierea altor tratate în domeniu, reducerea infracțiunilor cauzate de droguri, limitarea spălării banilor (narco-dolarii) și a traficului ilicit de precursori.
Un rol important în realizarea obiectivelor propuse revine în egală măsură Comisiei U.E., Centrului de Monitorizare a Drogurilor și a Dependenței de Droguri (EMCDDA) și EUROPOL. La sfârșitul anului 1999, Comisia Europeană a Uniunii Europene a decis să integreze drogurile în Programul Național PHARE, alocându-se o sumă specială de 1 milion de euro fiecărei țări candidate, cu scopul de a dezvolta un segment specifiC5.
Traficul de droguri are statutul de amenințare la adresa securității naționale, pârghia financiară a acestui fenomen facilitând ascensiunea la puterea politică. În urma evenimentelor din decembrie 1989 care au facilitat deschiderea totală a frontierei de stat, România, datorită poziției sale geografice a devenit un segment important al „Rutei Balcanice” de traficare a drogurilor cu precădere pe varianta nordică a acesteia, respectiv Iran, Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Germania, Olanda și chiar mai departe.
În lupta de prevenire a traficului și consumului ilicit de droguri este antrenat și INTERPOLul.
În cadrul cooperării zilnice, Birourile Centrale Naționale consacră o mare parte din activitatea lor problemelor legate de droguri. La cererea serviciilor naționale interesate, Birourile Centrale Naționale INTERPOL transmit și difuzează cereri de informații și de verificare, cereri de identificare și ordine de arestare a unor infractori. Aceste cereri, sunt transmise, de regulă, prin
rețeaua internațională de poliție, cu ajutorul unor mesaje-tip, dar și prin formulare speciale privitoare la cazurile de confiscări de droguri și la indivizii implicați. Aceste formulare, intitulate „ST” sunt însoțite, de regulă, de fotografie și amprentele traficanților.
Organizația Internațională a Poliției Criminale – INTERPOL manifestă o preocupare constantă pentru problemele legate de pregătirea personalului cu atribuții pe linia prevenirii și combaterii traficului ilicit de droguri, organizând numeroase seminarii sau cicluri de studii asupra drogurilor. Secretariatul General al Organizația Internațională a Poliției Criminale – INTERPOL106, în calitatea sa de centru de coordonare și de difuzare a informațiilor schimbate între Birourile Centrale Naționale, desfășoară o
activitate deosebită în ceea ce privește reprimarea traficului ilicit de droguri, concretizată în:
– centralizarea informațiilor la nivel internațional;
– identificarea traficanților după amprentele digitale și a alias-urilor utilizate;
– difuzarea de informații privind noile moduri de operare folosite pe plan mondial ori apariția unor noi droguri;
– legăturile existente între diferitele cazuri de trafic ilicit și între indivizii ori grupurile de
indivizi implicate chiar și în actele de terorism107;
– difuzarea de notițe internaționale privind persoane care fac obiectul unui mandat de arestare ori al supravegherii.
Anual, Secretariatul General întocmește statistici privind cantitățile de droguri confiscate în lume, pe tipuri de droguri și pe fiecare țară. Acest raport este supus dezbaterii Adunării Generale INTERPOL și servește discuțiilor în cadrul Comisiei de Stupefiante a O.N.U.
2.6. Tratamentul juridic al stupefiantelor și al substanțelor psihotrope
în lumina convențiilor internaționale, în legislația Uniunii Europene și a altor state
Tratamentul juridic aplicabil acestor produse și substanțe constituie un capitol însemnat în teoria drogului, îndeosebi pentru faptul că prin Convenția din 1961 (numită unică)108 au fost codificate noțiunile de bază ale sistemului de control internațional, care au devenit ulterior reguli generale în materie, preluate chiar și de convenția următoare, cea din 1971 privind substanțele psihotrope.
Autorul consideră că denumirea de stupefiante dată unor substanțe de către
convențiile internaționale este potrivită numai pentru drogurile opiacee care au proprietatea de a induce somnul și a înlătura durerea, iar alăturarea altor substanțe, pe același tablou, în mod arbitrar, nu se justifică.
Astfel, Conferința din anul 1912 de la Haga110 a pus sub control, pe lângă opiu, morfină și ecgonină și cocaina (cu toate că ultimele două sunt stimulente și depresoare), numindu-le global, ca fiind toate „droguri dăunătoare”.
Convenția Internațională, semnată tot la Haga în anul 1925, în art. 10, prevede că regimul de control se extinde asupra „oricărui stupefiant” la care Convenția nu se referă și care este susceptibil de a da loc la abuzuri analoge și a produce efecte la fel de dăunătoare ca și substanțele vizate. Cu același prilej, numărul acestor substanțe pentru care s-a instituit regimul de control crește de la 4 la 7, cuprinzând: cannabisul, produs natural, rășina acestuia și preparatele galenice; sărurile cocainice, frunzele de coca, ecgonina; heroina; sărurile morfinice, preparatele opiacee; petidina, substanța de bază.
Convenția de la Geneva din anul 1931111 renunță la utilizarea termenului de „stupefiant” și se referă în conținutul său la „drog”.
Întâlnim, totodată, cu redactarea și semnarea acestei convenții, la începutul deceniului patru nașterea sistemului tablourilor care împart drogurile în două grupe, după cum urmează:
a. droguri puternice: opiul, morfina, heroina, cocaina și unii dintre alcaloizii acestor opiacee;
b. droguri mai puțin puternice: codeina și etilmorfina.
Art. 11 al Convenției din 1925112 precizează că poate fi luat sub control produsul care poate fi „transformat” în stupefiant, dar acest produs trebuie să fie „derivat din unul dintre alcaloizii opiului ori al frunzei de coca”113.
Ambiguitatea definirii stupefiantelor este continuată și de către Convenția de la Geneva114, semnată la data de 24 iunie 1936 care arată, chiar în articolul 1 că acestea sunt drogurile și substanțele cărora li se aplică și li se vor aplica dispozițiile Convenției de la Haga115 din 23 ianuarie 1912 și ale convențiilor de la Geneva din 19 februarie 1925 și 13 iulie 1931.
Conform opiniilor anterior vizate, clasificarea propusă, rod al voinței statelor semnatare, este perpetuată până la zi, prin Convenția116 din anul 1988.
Lucrurile se complică și mai mult prin Protocolul117 semnat la Lake Succes în anul 1946, care adaugă o serie de substanțe cu proprietăți psihotrope, de origine sintetică direct pe tablourile ce includ stupefiantele.
Stupefiantele, în lumina Convenției Unice din anul 1961.
Pe Tabelul I al acestui document internațional întâlnim nu mai puțin de 79 de substanțe, grupate după un criteriu greu de identificat și care nici nu cuprindea toate stupefiantele pretabile a fi supuse regimului, adăugându-se, până în anul 1965, încă 12 stupefiante, izomerii acestora, eterii, esterii și sărurile lor119.
Tabelul II conținea inițial un număr de 7 substanțe, precum și izomerii, sărurile și sărurile izomerilor în cazul când acestea pot exista.
În anul 1964 se mai adaugă nicocodina și propiramul, iar dextropropoxyphenul va fi trecut pe Tabelul III.
În Tabelul III sunt clasate 7 preparate din substanțele: acetilhidrocodeina, codeina,
dextropropoxyphenul, dihidrocodeina, etilmorfina, norcodeina și folcodina atunci când:
– aceste preparate conțin unul sau mulți alți componenți într-o asemenea manieră încât nu
prezintă practic riscul de abuz, iar stupefiantul nu poate fi preparat cu ușurință, cu mijloace aflate la îndemână, ori într-o proporție care ar putea constitui un pericol pentru sănătatea publică;
– cantitatea de stupefiante nu va depăși 100 de miligrame pe unitatea diluată, iar concentrația nu va fi superioară celei de 2,5% în preparatele sub forma nedivizată120.
Preparatele din Tabelul III sunt supuse acelorași măsuri de control ca și preparatele conținând stupefiantele din Tabelul II, cu excepții în ceea ce privește cumpărarea și vânzarea lor cu amănuntul.
Tabelul IV cuprindea inițial cannabisul și rășina de cannabis, dezomorfina, heroina,
cetabemidona, acetorfina, etorfina, precum și sărurile acestora, toate fiind supuse măsurilor de control aplicabile stupefiantelor din Tabelul I și în plus:
a) părțile vor trebui să adopte toate măsurile speciale de control, pe care le consideră necesare ținând cont de proprietățile deosebit de periculoase ale acestora;
b) la nevoie, dacă situația impune, să se interzică producția, fabricația, exportul și importul, comerțul, deținerea sau utilizarea acelor stupefiante, exceptând cantitățile necesare în scop medical sau științific121.
Art. 2 din Convenția din anul 1961, care poartă titlul „Substanțe supuse controlului” dă celor interesați o imagine sinoptică asupra diverselor regimuri juridice prevăzute pentru diferite categorii de stupefiante și preparatele lor, alte substanțe ca și pentru cele trei plante supuse controlului (macul opiaceu, cocaierul și planta de cannabis)122. Regimurile juridice distincte ale acestor substanțe și produse se desprind succesiv din conținutul articolelor din convenția respectivă, care tratează acest aspect, precum și din regulile generale cuprinse chiar în textul art. 2. Evidențiem în continuare aceste regimuri grupate în funcție de cele relatate:
Regimul juridic care se aplică stupefiantelor din Tabelul I, cu excepția opiului, a frunzei de coca și a extraselor și tincturilor de cannabis din teritoriile în care ele fac obiectul rezervei prevăzute de art. 49 pentru părțile interesate și al stupefiantelor, de asemenea, înscrise în Tabelul IV. Să reținem că pentru cannabis și rășina de cannabis, înscrise în Tabelul IV există dispoziții aparte care nu se aplică celorlalte stupefiante123;
Regimul aplicabil preparatelor, altele decât cele din Tabelul III, stupefiante supuse regimului indicat la punctul 1;
Regimul aplicabil opiului și frunzei de coca din teritoriile în care părțile interesate nu au făcut rezerve în virtutea art. 49, din cauza faptului că ele sunt trecute pe Tabelul I, se supun regulilor stabilite pentru stupefiantele din acest tablou, ca și dispozițiilor suplimentare124;
Regimul aplicabil preparatelor, altele decât cele din Tabelul III, de opiu și frunza de coca, vizate la punctul 3;
Regimul aplicabil opiului și frunzei de coca din teritoriile în care ele fac obiectul unei rezerve în virtutea art. 49 de către părțile interesate;
Regimul aplicabil preparatelor, altele decât cele înscrise pe Tabelul III, din opiu și frunze de
coca, prevăzute la punctul 5;
Regimul aplicabil extraselor și tincturilor de cannabis din teritoriile în care ele fac obiectul
unei rezerve în virtutea art. 49, de către părțile interesate;
Regimul aplicabil preparatelor, altele decât cele înscrise pe Tabelul III (dacă este cazul), a
acestor extracte și tincturi;
Regimul aplicabil stupefiantelor din Tabelul II;
Regimul aplicabil preparatelor de stupefiante din Tabelul II, cu excepția preparatelor înscrise
în Tabelul III;
Regimul aplicabil preparatelor din Tabelul IV, cu excepția cannabisului și a rășinii de
cannabis;
Regimul aplicabil preparatelor, altele decât cele înscrise în Tabelul III (dacă este cazul),
stupefiantelor din Tabelul IV, cu excepția cannabisului și a rășinii de cannabis;
Regimul aplicabil cannabisului și rășinii de cannabis în teritoriile în care ele nu fac obiectul unei rezerve în virtutea art. 49 de către părțile interesate;
Regimul aplicabil preparatelor, altele decât cele din Tabelul III (când este cazul), cannabisul și rășina de cannabis vizate la punctul 13;
Regimul aplicabil cannabisului și rășinii de cannabis în teritoriile unde ele fac obiectul unei rezerve în virtutea art. 49, de către părțile interesate;
Regimul aplicabil preparatelor, altele decât cele din Tabelul III (dacă este cazul), ale
cannabisului și rășinii de cannabis vizate la punctul 15;
Regimul aplicabil preparatelor din Tabelul III;
Regimul aplicabil paiului de mac;
Regimul aplicabil frunzelor de cannabis;
Regimul aplicabil macului opiaceu;
Regimul aplicabil cocaierului;
Regimul aplicabil plantei de cannabis;
Regimul aplicabil substanțelor care nu sunt supuse regimului instituit de Convenția unică, dar care pot fi utilizate la fabricarea ilicită a stupefiantelor;
Regimul aplicabil stupefiantelor care nu sunt, în mod curent, folosite în industrie în alte scopuri decât cele medicale ori științifice.
Remarcăm, chiar și numai din simpla enumerare, varietatea deosebit de mare de regimuri juridice stabilite pentru stupefiante de către Convenția din 1961, prevăzute în mod expres în art. 2 al respectivului document de drept internațional, ca și diverse categorii de stupefiante. Aceste regimuri aplicabile preparatelor diferă, nu doar față de cele stabilite pentru stupefiante, ci chiar și între ele.
Întâlnim, de asemenea, după cum se observă, și regimuri care nu sunt indicate, desprinse din aplicarea art. 49 din Convenția unică din 1961 privind rezerve tranzitorii.
Cu privire la măsurile de control aplicabile substanțelor și produselor stupefiante, organele statale cu atribuțiuni în domeniul aplicării prevederilor Convenției din 1961 nu trebuie să se limiteze la obținerea de informații asupra desfășurării experimentelor chimice cu ajutorul stupefiantelor, ci să efectueze în mod efectiv controlul asupra acestora125.
Dispozițiile penale în materia stupefiantelor prevăzute în Convenția Unică. Dat fiind
pericolul pe care îl prezintă traficul de stupefiante asupra sănătății publice, Convenția Unică, recomandă Părților ca sub rezerva dispozițiilor lor constituționale să incrimineze ca infracțiuni fapte cum sunt: cultura și producția, fabricația, extracția, prepararea, deținerea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, procurarea, vânzarea, livrarea indiferent sub ce formă, mijlocirea, trimiterea, expedierea prin tranzit, transportul, importul și exportul stupefiantelor, care nu sunt conforme dispozițiilor Convenției Unice, sau orice alt act, care după părerea unei Părți ar fi contrar dispozițiilor Convenției.
Convenția Unică recomandă ca pedepsele ce se vor da pentru săvârșirea unor astfel de fapte să fie pe cât posibil privative de libertate.
În ce privește consumatorii de stupefiante (toxicomanii), Convenția Unică lasă la aprecierea
Părților ca împotriva acelora care comit fapte ca cele arătate mai sus să se ia măsuri de condamnare și alternativ să fie supuși măsurilor de tratament medical pentru readaptare și reintegrare socială.
Convenția Unică stabilește ca fiecare dintre faptele enumerate sub rezerva dispozițiilor constituționale ale fiecărei Părți să fie considerată ca o infracțiune distinctă, chiar dacă ele s-au comis în țări diferite. De asemenea, Convenția Unică prevede ca participația internațională la săvârșirea oricăreia din faptele amintite, asocierea în vederea săvârșirii unor astfel de fapte, tentativa, actele pregătitoare și operațiile financiare îndeplinite în mod intenționat relative la astfel de fapte, să constituie infracțiuni pedepsite cu privative de libertate.
În legătura cu condamnările pronunțate în străinătate pentru astfel de infracțiuni se precizează că ele trebuie luate în considerare la stabilirea stării de recidivă.
Când infracțiunile sunt săvârșite de către conaționali sau de către străini ele trebuie urmărite cu Partea pe teritoriul căreia s-a comis infracțiunea, sau de Partea pe teritoriul căreia se va găsi delincventul, dacă extrădarea acestuia nu este acceptată conform legislației Părții căreia i s-a adresat cererea de extrădare și delincventul nu a fost încă urmărit și judecat126.
Dat fiind gravitatea unor astfel de infracțiuni, Părțile trebuie să se oblige să prevadă ca infracțiuni care dau loc la extrădare, în fiecare tratat de extrădare ce va fi încheiat între ele.
Dacă o Parte condiționează extrădarea de existența unui tratat și primește o cerere de extrădare din partea unei alte Părți cu care nu are un tratat încheiat în această materie, ea poate acorda extrădarea socotind ca bază legală Convenția Unică.
Părțile care nu condiționează extrădarea de existența unui tratat, vor trebui să recunoască infracțiunile arătate mai sus drept infracțiuni pentru care extrădarea este posibilă, ținându-se seama de condițiile prevăzute de legea Părții căreia i se adresează cererea de extrădare. Extrădarea va fi acordată în conformitate cu legea Părții căreia i se adresează cererea, dar conform Convenției Unice, Partea care trebuie să execute extrădarea poate să refuze aceasta dacă autoritățile competente consideră că infracțiunea nu este destul de gravă.
Toate stupefiantele, toate substanțele și tot materialul utilizat în vederea comiterii oricărei infracțiuni la regimul stupefiantelor sau destinate comiterii unor astfel de infracțiuni se sechestrează și se confiscă.
Tratamentul juridic al substanțelor psihotrope. Până în anul 1971, doar stupefiantele erau, de regulă, supuse controlului internațional. Dar, ca urmare a îngrijorării crescânde, determinată de abuzul înregistrat de substanțele psihotrope de origine sintetică (cum ar fi amfetaminele, sedativelehipnotice și halucinogenele) masiv apărute pe piață, începând cu finele celui de-al doilea război mondial s-a impus adoptarea Convenției privind substanțele psihotrope, de o conferință de plenipotențiari, care și-a ținut lucrările Ia Viena, între 11 ianuarie și 21 februarie 1971.
Prin intrarea în vigoare a Convenției respective, la data de 16 august 1976, s-a lărgit în mod considerabil câmpul de control internațional în materie de droguri.
Sistemul de control stabilit prin Convenția din 1971 este bazat, într-o mare măsură pe cel intrat în vigoare în 1964, în virtutea Convenției din 1961 privind stupefiantele. Și în acest caz se menține sistemul celor patru tablouri distincte, pe care sunt înscrise substanțele psihotrope, având în vedere proprietățile diferite, inegalitatea terapeutică și alte considerente care pretind măsuri diverse de tratament juridic.
Când una dintre părți intră în posesia unor informații referitoare la o substanță care încă nu este supusă controlului internațional și care, după părerea sa, poate face necesară includerea ei pe unul din tablouri, va adresa o notificare Secretarului general. La rândul său, Secretarul general va comunica notificarea respectivă părților, Comisiei Consiliului pentru Stupefiante și, dacă notificarea a fost făcută de una din părți, Organizației Mondiale a Sănătății.
Dacă din informațiile care însoțesc notificarea rezultă că substanța în cauză este susceptibilă de a fi inclusă în Tabelul I sau în Tabelul II se va examina de către părți posibilitatea aplicării cu titlu provizoriu a tuturor măsurilor de control aplicabile substanțelor de pe aceste tabele. Dacă o notificare este referitoare la o substanță deja înscrisă pe unul dintre tabele, Organizația Mondială a Sănătății va transmite Comisiei noile sale constatări pentru a putea hotărî transferarea acelei substanțe de la un tabel la altul sau să suprime înscrierea ei pe tabele. Orice hotărâre de acest gen va
fi comunicată părților și va intra în vigoare la 180 zile de la data comunicării, excepție făcând partea care va informa Secretarul general că datorită împrejurărilor excepționale ea nu este în măsură să supună substanța tuturor dispozițiilor aplicabile129. Totuși, fiecare dintre părți va trebui să aplice cel puțin următoarele norme de control:
a) partea care a notificat o asemenea hotărâre cu privire la o substanță care până atunci nu
fusese supusă controlului nici cuprinsă în Tabelul I va ține seama, pe cât posibil de măsurile de control speciale enumerate de art. 7 și în ceea ce privește această substanță va trebui: să ceară autorizații pentru fabricarea, comercializarea și distribuirea substanței conform dispozițiilor prevăzute la articolul pentru substanțele din Tabelul II; să ceară ca aceasta să fie furnizată sau distribuită numai pe bază de prescripție medicală; să se conformeze obligațiilor referitoare la export și import130, excepție făcând față de o altă parte care a adresat Secretarului general o notificare cu privire la substanța în cauză; să se conformeze obligațiilor pentru substanțele din tabelul 2 prin care se prevăd interdicții sau restricții la export și import131; să pedepsească orice acțiune contrară legilor
sau regulamentelor adoptate în cadrul îndeplinirii obligațiilor prezentate mai sus.
b) partea care a notificat Secretarului general o hotărâre de acest fel în legătură cu o substanță până atunci nesupusă controlului și adăugată pe Tabelele II, III ori IV va trebui să ceară licență pentru fabricarea, comercializarea și distribuirea ei132, să ceară ca ea să nu fie furnizată sau distribuită decât pe bază de ordonanță medicală, să se conformeze dispozițiilor referitoare la export și import precum și dispozițiilor care prevăd interdicții sau restricții la import și export precum și să ia măsuri în vederea oricărei acțiuni contrare legilor sau regulamentelor adoptate în cadrul executării obligațiilor menționate133.
În ceea ce privește dispozițiile referitoare la controlul preparatelor, se impune a se face
următoarele precizări: un preparat, sub rezerva celor prevăzute în mod expres în art. 3 din
Convenția din 1971, este supus acelorași măsuri de control ca și substanța psihotropă pe care o conține și, dacă el conține mai multe asemenea substanțe va fi supus măsurilor de control aplicabile acelei substanțe care face obiectul celui mai strict regim. Dacă un preparat care conține o substanță psihotropă alta decât substanța din Tabelul I este compus în așa fel încât nu prezintă risc de abuz ori acesta este neglijabil iar, substanța nu poate fi recuperată în cantități care pot de naștere la abuzuri prin mijloace lesne aplicabile și în consecință acest preparat nu creează o problemă de sănătate și nici de ordin social, preparatul respectiv va putea fi exceptat de la anumite măsuri de control134. În consecință, dacă una din părți constată că un preparat se încadrează în parametrii indicați mai înainte va putea dispune exceptarea lui, în țara sa ori în una dintre regiunile sale, de la una sau de la toate măsurile de control prevăzute în Convenția din 1971. Cu toate acestea preparatul în cauză va fi supus obligațiilor privind licențele, înregistrarea în ceea ce privește aplicarea lui la fabricare, interzicerea și restrângerea importului și exportului, inspecția, informațiile ce trebuie furnizate de către părți în ce privește aplicarea lui la preparatele
exceptate și la acele prevederi referitoare la pedepsirea actelor contrare legii ori regulamentelor adoptate conform obligațiilor convenționale asumate.
În ceea ce privește câmpul de aplicare a controlului referitor la substanțele psihotrope altele decât cele din Tabelul I părțile vor autoriza transportul de către călători internaționali al unor mici cantități de preparate pentru uz personal, folosirea acestor substanțe în industrie pentru fabricarea de preparate sau produse nepsihotrope, sub rezerva aplicării în cazul lor a unor măsuri de control prevăzute de convenția aflată în discuție până ce starea substanțelor psihotrope nu mai poate, în practică să dea loc la abuzuri sau să fie recuperate ca și folosirea acestor substanțe pentru capturarea animalelor de către persoane autorizate, în mod special, de către autoritățile competente.
O altă regulă întâlnită de altfel și atunci când s-a făcut referire la măsurile de control aplicabile stupefiantelor este aceea privind limitarea utilizării substanțelor psihotrope din Tabelul I în scopuri medicale și științifice ca și regula că fiecare parte să ia măsuri de limitare a fabricării, exportului, importului, distribuirii, stocărilor, comercializării și folosirii substanțelor din Tabelele I, II, III în scopuri medicale și științifice precum neautorizarea acelorași substanțe cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Părțile semnatare vor trebui să interzică orice utilizare a substanțelor din Tabelul I, cu excepția celor utilizate în scopuri științifice ori medicale foarte limitate, de către personal special autorizat care lucrează în instituții medicale sau științifice ce țin direct de guverne sau care au fost autorizate în mod expres de guverne.
Fabricarea, comercializarea, distribuirea, deținerea acestor substanțe se poate face numai pe baza unei licențe speciale și a unei autorizări prealabile și cu prevederea unei severe supravegheri asupra activităților și actelor enunțate.
Să nu permită eliberarea unei persoane special autorizate decât numai a acelei cantități necesare scopului pentru care a fost dată autorizarea și să ceară persoanelor care exercită funcții medicale și științifice să înregistreze achiziționarea acestor substanțe.
Să interzică exportul și importul acestor substanțe exceptând cazul în care exportatorul și importatorul vor fi unul și celălalt autoritatea sau administrația competentă din țara sa sau regiunea exportatoare sau importatoare respectiv alte persoane sau întreprinderi pe care autoritățile competente din țările sau regiunile lor le vor autoriza explicit în acest scop.
Comunitatea mondială nu a putut rămâne în expectativă, în timp ce calamitatea drogurilor își manifestă plenar posibilitatea extinderii și, ca atare, secolul nostru a asistat la o multiplicare neasemuită a activităților desfășurate pe plan național și internațional, în scopul prevenirii și combaterii traficului ilicit de droguri, chiar dacă acestea nu au fost totdeauna coordonate și finanțate corespunzător, conform speranțelor investite în ele. La 1 februarie 1909 au loc la Shanghai, din inițiativa guvernului Statelor Unite ale Americii, condus de Theodore Rooswelt, lucrările Comisiei internaționale asupra opiului. Era începutul unui larg șir de măsuri de control. Semnarea tratatului a fost, în sine, un eveniment ce a constituit în istoria omenirii prima activitate de această natură, coordonată pe plan internațional. Prin semnarea acestui tratat, a fost pus sub acuzare, în premieră,
gradul ridicat de pericol reprezentat de morfină și se solicitau, de asemenea, măsuri drastice pentru controlul riguros al fabricării, desfacerii și distribuirii acestui drog ce poartă numele zeului Morfeu. Și cu toate că respectiva Comisie nu a instituit norme de conduită obligatorie, ea făcând doar recomandări, a fost un început de drum138.
Nu peste mult timp, în dorința de a avansa cât mai grabnic pe calea deschisă, la 23
ianuarie 1912, douăsprezece state, printre care se află: Germania, Anglia, Franța, Olanda,
Portugalia, Rusia, Italia și altele se întâlnesc la Haga. Din acest moment, cooperarea
internațională în materie de controlare juridică a drogurilor considerate dăunătoare, prin
semnarea Convenției internaționale a opiului, devine o problemă de drept internațional.
Tratatul în cauză prevedea în mod expres că producția ca și desfacerea opiului brut trebuiau supuse controlului național prin legi adoptate de fiecare stat în parte.
Un alt tratat în care problematica drogurilor și-a regăsit locul este cel semnat la Versailles ce a intrat în vigoare în 1920.
Convenția internațională a opiului, semnată la Geneva, la 19 februarie 1925, având ca obiectiv principal supunerea comerțului mondial cu droguri unui control internațional, lărgește sfera de aplicabilitate a Convenției de la Haga și asupra frunzelor de coca și a cânepii indiene, interzicând utilizarea acestora în alte scopuri decât cele medicale ori științifice. Totodată, obligă părțile semnatare să aplice drastice sancțiuni penale pentru săvârșirea de infracțiuni ce aduc atingere reglementărilor sale. Tot la Geneva s-au semnat și convențiile din 13 iulie 1931 și 26 iunie 1936,
cea din urmă intrată în vigoare în octombrie 1939 și denumită Convenția pentru pedepsirea traficului ilicit de droguri dăunătoare141.
În aceeași direcție a fost semnat la 19 noiembrie 1948 Protocolul de la Paris prin care Organizația Mondială a Sănătății era autorizată să propună supunerea regimului internațional de restricție a oricărui nou drog obținut. În anul 1953 protocolul fusese semnat de un număr de nouă state. Complexitatea acordurilor juridice asupra stupefiantelor au arătat necesitatea unificării și simplificării lor. Eforturile importante în acest sens au fost puse cap la cap conducând la trei convenții actuale în vigoare, care redau voința permanentă de a pune de acord diferitele interese ale unui număr crescut de țări. Aceste trei convenții sunt:
– Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961;
– Convenția din 1971 privind substanțele psihotrope;
– Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din 1988.
În prezent, baza legală a preocupărilor comunitare în lupta împotriva drogurilor este reprezentată de prevederile Tratatului de la Amsterdam143 (1999) referitoare la:
a) prevenirea toxicomaniei – art. 152 privind sănătatea publică – Titlul XII al Tratatului
instituind Comunitatea Europeană – Tratatul C.E.
b) lupta împotriva traficului ilegal de droguri – obiectiv formulat în cadrul Titlului VI,
„Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală” a Tratatului asupra Uniunii Europene –
Tratatul U.E;
c) cooperarea internațională – prevăzută în Titlul V „Politica externă și de securitate
comună” al Tratatului U.E.
Principalul element novator al Tratatului U.E. se regăsește în art. 29 (Titlul VI) care vizează asigurarea unui nivel ridicat de protecție a europenilor într-un „spațiu de libertate, securitate și justiție”.
Cu toate acestea, se observă tendința de dezincriminare a folosirii și posesiei în scop personal a unor droguri de risc mic sau a mai multor asemenea droguri în unele țări ale Uniunii Europene.
Astfel, Olanda – unul dintre statele membre ale U.E. – este un exemplu grăitor în acest sens, întrucât în această țară, posesia și folosirea în scop personal de marijuana nu mai atrage pedeapsa închisorii. Nu se poate vorbi însă de o uniformizare în ceea ce privește legislația privind drogurile în țările Uniunii Europene. Posesia, folosirea, producerea, fabricarea, importul, exportul de droguri atrage în continuare sancțiuni distincte, după cum cel care realizează o asemenea activitate se supune unui sistem punitiv. Astfel, această persoană se poate supune unui sistem în care:
1. Este dezaprobată o asemenea activitate, dar statul nu intervine (așa-zisa dezincriminare):
– toleranța în ceea ce privește acuzarea unor activități minore, deși legea prevede sancționarea săvârșirii lor: posesia și folosirea în scop personal a unor cantități foarte mici de drog;
– toleranța legislativă: legile nici măcar nu interzic o asemenea conduită (folosirea, nu posesia, drogurilor în Germania, Italia și Olanda).
2. Statul intervine, dar nu la nivel penal, ci administrativ sau civil. De exemplu, în Spania, posesia și folosirea drogurilor în scop personal atrage sancțiuni administrative.
3. Statul intervine sancționând penal: pedeapsa cu închisoarea avându-se în vedere tipul și cantitatea drogului.
Prin folosire se înțelege consumarea de droguri de către indivizi.
Germania, Italia și Olanda nu interzic folosirea drogurilor „per se” (pentru consum
propriu).
Spania consideră folosirea drogurilor ca ilegală, dar este pedepsită numai dacă fapta este
săvârșită în public.
Suedia și Franța, în schimb, interzic și pedepsesc folosirea drogurilor.
Posesia „per se” este interzisă în statele membre U.E., dar nu în toate este considerată
infracțiune. Atunci când vorbim de posesie per se avem în vedere: posesia unei cantități mici de droguri, posesia în circumstanțe care indică în mod clar că drogurile sunt destinate consumului propriu sau cel puțin nu sunt vândute cu obținere de profit. Posesia poate însemna ca persoana să aibă droguri în mână, în haine, în mașină sau să aibă control efectiv asupra lor deținând o cheie a unei cutii ce le conține etc.
Obținerea de droguri implică fie existența unei alte persoane care oferă sau vinde (atrage
tratarea acestei persoane ca furnizor) sau producerea sau cultivarea chiar de către cel ce folosește drogul (ceea ce în anumite sisteme legislative cunosc o rezolvare diferită).
În Spania, în general, legea nu consideră drept infracțiune prevăzută de legea penală
obținerea unui drog interzis atâta timp cât nu este realizată în vederea aprovizionării altora. Deși obținerea drogurilor ca urmare a producerii, fabricării, cultivării sunt incluse în scopul actelor considerate infracțiuni, din anumite motive jurisprudența spaniolă consideră că aceste acte nu ar trebui pedepsite. Totuși, posesia în public, despre care ar fi vorba dacă obținătorul nu ar trebui să meargă până la punctul de aprovizionare, ar atrage o serioasă sancțiune administrativă. Se consideră că obținând un drog, nu săvârșește o infracțiune și nici nu va suporta sancțiuni administrative, această persoană care consumă drogul împreună cu prietenii sau alți consumatori obișnuiți dacă nu există pericolul unei răspândiri largi sau dacă distribuirea nu este făcută în public5.
Politica olandeză în materia drogurilor a fost cu fermitate ancorată principiului limitării „pagubelor”. Se impune a se face distincție între derivatele cannabisului și droguri cum sunt heroina, cocaina și substanțele psihotrope ce prezintă un risc mare. Obiectul unei asemenea distincții îl reprezintă separarea pieții drogurilor dure de cea a drogurilor ușoare. Comerțul cu droguri este prohibit, iar cei care fac trafic sunt pasibili de pedepse grele cu închisoarea. Vânzarea și
cumpărarea de cantități de cannabis sau de derivați ai acestei culturi poate ajunge la 30 de grame nefiind sancționată penal și tolerată în anumite locuri (cafenele).
Creșterea consumului local de cannabis și teama ca nu cumva comerțul să servească ca un ecran grupurilor de crimă organizată care fac trafic cu substanțe foarte periculoase a impus guvernului Olandei să aplice un control strict. Numărul de cafenele și de alte locuri unde se vindea cannabis a fost redus la jumătate. Cele care funcționează s-au obligat să respecte unele condiții cum ar fi: interdicția de a face publicitate și de a vinde droguri dure iar cantitatea vândută să nu fie mai mare de 5 grame. Cultivarea de cannabis acasă pe scară mică este tolerată atâta timp cât vecinii nu se plâng de mirosul înțepător – în acest caz plantele pot fi ridicate de poliție, ca obiecte interzise.
Politica germană în materie de droguri conține elemente împrumutate atât din sistemul olandez cât și din cel elvețian. O decizie a tribunalului constituțional stipulează că posesia, cumpărarea și vânzarea micilor cantități de cannabis sau derivați ai săi, pentru consum propriu rămân ilegale, dar nu antrenează începerea urmăririi penale. În practică cantitățile de cannabis tolerate pentru consumul propriu variază gradat de la o regiune la alta, de exemplu de la 6 grame în Bavaria la 30 în Schleswig Holstein146.
În Marea Britanie deținerea unui drog „per se” constituie un delict penal pasibil de o pedeapsă maximă cu închisoare de 7 ani pentru categoria A, unde figurează drogurile considerate ca fiind foarte periculoase. Deținerea de cannabis pentru consum propriu antrenează amendă sau închisoarea pe o scurtă perioadă cu suspendare. Pedeapsa maximă pentru trafic de droguri este închisoarea pe viață.
În Suedia deținerea de droguri „per se” este un delict penal care expune contravenientul la o pedeapsă cu închisoarea de maxim 6 luni. În practică, deținerea de cantități mici de cannabis poate fi sancționată cu amendă, iar cea de heroină sau cocaină, în aceleași condiții precizate anterior, se sancționează cu închisoarea. Traficul ilicit de droguri poate atrage o pedeapsă cu recluziunea, de 20 de ani în caz de circumstanțe agravante. Legea suedeză autorizează tribunalele să înlocuiască detenția cu un tratament dacă infracțiunea nu e pasibilă de o pedeapsă cu închisoarea mai mare de un an.
Codul penal francez148 în secțiunile 4, 5 și 6 (art. 222.34-222.51) incriminează traficul de droguri, iar pedepsele de care sunt pasibili cei care încalcă aceste norme variază de la amendă la închisoare pe o anumită perioadă sau chiar pe viață, în funcție de gravitatea faptei, și chiar pedepse complementare ce se adaugă pedepselor principale.
Legiuitorul finlandez a incriminat în Codul penal149 faptele de încălcare a regimului stupefiantelor. Astfel, în capitolul 50 secțiunile 1-7 sunt reglementate următoarele: producerea, importul, vânzarea, furnizarea, obținerea, cultivarea, exportul, dar și furnizarea de droguri unui minor. Încălcarea acestor prevederi atrage pedeapsa cu închisoarea sau plata unei amenzi.
Legislația italiană privind drogurile s-a schimbat în orientare de-a lungul ultimilor ani, faptul marcant fiind consecințele referendumului din 1993 în urma căruia deținerea de droguri „per se” nu a mai fost incriminată de legea penală, consumatorii fiind pasibili de sancțiuni administrative.
Pedepsele pentru traficul ilicit de droguri variază între 6 luni și 20 de ani de închisoare, în funcție de gravitatea delictului. Apartenența la un grup de traficanți antrenează încarcerarea pe mai puțin de 10 ani. Pedeapsa minimă pentru conducătorii rețelelor de trafic fiind de 20 de ani de închisoare.
În S.U.A. situația prezintă și mai mult interes, întrucât pe de o parte folosirea și posesia marijuanei în cantități mici (până la 28 grame) nu este pedepsită de lege, iar pe de altă parte, deși producerea, fabricarea, cultivarea, importul, exportul de droguri sunt interzise prin lege și pedepsite, în anumite state, este prevăzută o obligație suplimentară ce incumbă celor ce realizează acest gen de activități. Aceste persoane au obligația (în Kansas și Oklahoma) de a plăti către stat o taxă pentru a putea desfășura asemenea activități. Există în acest sens birouri speciale la care aceste taxe se pot plăti. Plata poate fi efectuată și prin poștă. Mai mult decât atât, li s-au dat asigurări acestor persoane că nu le va fi dezvăluită identitatea, de altfel pot da și o identitate falsă că nu vor exista camere de luat vederi la sediile birourilor la care se realizează plata, și că nici o informație din cele declarate funcționarilor acestor birouri nu va fi folosită împotriva lor. În cazul în care taxa nu este plătită, iar persoana a fost prinsă în posesia unei cantități mai mari de marijuana sau în posesia unei cantități de cel puțin un gram din alte droguri, ea va fi supusă unor sancțiuni suplimentare. Într-adevăr este bine folosit termenul de sancțiuni suplimentare, aceasta întrucât, în acest caz, pe lângă infracțiunea de posesie de droguri, ea mai săvârșește și infracțiunea de posesie de droguri fără a avea aplicată ștampila ce atestă plata taxei pentru droguri. Evident, în cazul în care taxa a fost plătită, persoana va
răspunde numai pentru infracțiunea de posesie de droguri aflate sub control al statului.
CAPITOLUL III
TRATAMENTUL JURIDICO-PENAL AL INFRACȚIUNILOR CUPRINSEÎN LEGEA NR. 143/2000 PRIVIND COMBATEREA TRAFICULUI ȘI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI ȘI LEGEA NR. 300/2002 PRIVIND REGIMUL PRECURSORILOR FOLOSIȚI LA FABRICAREA ILICITĂ A DROGURILOR ÎN ROMÂNIA
3.1. Caracterizarea politicii penale de luptă împotriva drogurilor
Situația concretă a României222, care dintr-o țară‚ ”eminamente” de tranzit la începutul anilor ’90, a devenit o piață de desfacere traficul și consumul ilicit de droguri intensificându-se spectaculos în ultimii ani, a impus cu stringență schimbarea legislației în domeniu și armonizarea acesteia cu legislația internațională.
Astfel, printre principalele modele ale Legii nr. 143/2000 se numără Convenția din 1971 privind substanțele psihotrope” și în principal Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din 1988, la care România a aderat prin Legea nr. 118 din 8 decembrie 1992.
De aceea, în legislația românească se impunea o incriminare corespunzătoare a activității infracționale și bineînțeles, sporirea pedepselor (remarcăm și introducerea unor circumstanțe agravante speciale), ori scoaterea de sub incidența legii penale a anumitor categorii de fapte care în contextul actual se consideră că nu mai prezintă pericol social (ex.: prescrierea de către medic, fără a fi necesar, de droguri de risc)224.
Ce ne spune traficul ilicit de droguri ? Ne spune că există un antemergător în calea
infracțiunii și care nu este fixat într-o condiție individuală. Ce ne spune consumul ilicit de droguri?
Ne spune că antemergătorul (lumea contingenței), adică traficantul se întâlnește cu consumatorul (lumea necesității).
Dar ambele lumi reprezentate de traficant și consumator stau sub judecata și prejudecata societății. Și traficantul și consumatorul sunt singurele victime, care știu că greșesc, dar aspiră mai departe la hrana care-i ucide226.
Prin apariția Legii nr. 143/2000227, putem afirma că, în prezent, cadrul legislativ al combaterii traficului și consumului ilicit de droguri în România, s-a modernizat, el situându-se la nivelul celui existent în țările europene cu tradiție în domeniu.
Superioritatea reglementărilor în materia combaterii traficului și consumului ilicit de droguri pe care o are Legea nr. 143/2000, în comparație cu reglementările existente până la apariția ei, decurge din următoarele aspecte:
A) Lista cu substanțele și produsele stupefiante supuse regimului stabilit de Legea nr.
73/1969228, se regăsește acum ca anexă la Legea nr. 143/2000, făcând parte integrantă din ea.
Deoarece, până la apariția Legii nr. 143/2000, lista cu substanțele și produsele stupefiante era anexă la un act extrapenal, (în speță la Instrucțiunile nr. 103/1970 ale Ministerului Sănătății din România) prin aducerea ei, ca anexă la Legea nr. 143/2000, s-au rezolvat unele greutăți ce s-au ridicat în practica judiciară în legătură cu aplicarea fostului art. 312 CP Astfel, au existat cazuri când persoane ce au deținut stupefiante sau au încercat să le comercializeze au invocat că nu cunoșteau că respectivele substanțe sau produse sunt stupefiante. Ținându-se seama că persoanele invocau nu necunoașterea legii penale, ci a unui act extrapenal care conținea lista cu substanțele și produsele stupefiante, instanțele de judecată erau nevoite să constate aplicarea dispozițiilor art. 51 CP, privind
eroarea de fapt.
De fapt, lista cuprinde un număr de IV tabele în care sunt înscrise toate drogurile și precursorii care se află sub control național și cărora li se aplică dispozițiile de regim de stupefiante prevăzute în Legea nr. 73/1969, iar în caz de încălcare a acestui regim, dispozițiile sancționatoare prevăzute în art. 2-16 din Legea nr. 143/2000.
Legiuitorul român, după modelul Convenției Unice a Stupefiantelor229 a inclus drogurile și precursorii în 4 Tabele, în funcție de riscul pe care acestea le prezintă, în producerea toxicomaniei și efectele pe care le au asupra sănătății consumatorilor de droguri230.
Astfel, în Tabelele nr. I și II au fost înscrise drogurile de mare risc (de ex. heroina, L.S.D., metadona, mescalina, morfina etc. în Tabelul I și cocaina, codeina, fentanylul, hidromorfonul, opiul
etc. în Tabelul II).
Tabelul I conține un număr de 47 de droguri, iar Tabelul II un număr de 111 droguri. Tabelul nr. III cuprinde un număr de 70 droguri de risc (de ex. cannabisul frunze, hașișul sau rășina de cannabis și hașișul lichid, diazepamul, meprobamatul, nitrazepamul, oxazepamul, fenobarbitalul etc.). Tabelul IV cuprinde precursorii.
Precursorii sunt substanțe chimice care se folosesc în laboratoare clandestine pentru fabricarea ilicită a unor droguri231. De exemplu, substanța chimică denumită anhidridă acetică (precursor din punct de vedere al Legii nr. 143/ 2000) se folosește în procesul chimic al transformării morfinei în heroină. Datorită acestor proprietăți pe care le au precursorii, aceste substanțe fiind strâns legate de producerea (transformarea) unor droguri, legiuitorul le-a pus sub control național, fiind prevăzute în
Tabelul IV anexă la Legea nr. 143/ 2000. Printre alți precursori prevăzuți în Tabelul IV, mai menționăm: efedrina, ergometrina, acidul lisergic, acetona, permanganatul de potasiu, toluenul etc.
Introducerea precursorilor de către legiuitorul român în Tabelul IV, este urmarea unei
rezoluții a Consiliului Economic și Social al O.N.U232. adoptată în anul 1985 prin care se
recomandă părților la Convenția Unică a Stupefiantelor din 1961 și la Convenția de la Viena din 1971 privind substanțele psihotrope, să ia măsuri la nivel național prin care să se instituie un control sever asupra acestor substanțe chimice, pentru a se împiedica deturnarea lor către traficul ilicit de droguri.
Este de observat că Legea nr. 143/ 2000 se intitulează Legea privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și nu pentru combaterea traficului și consumului ilicit de stupefiante.
Se poate pune întrebarea, de ce legiuitorul vorbește de combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și nu de stupefiante?
Răspunsul îl găsim în art. 1 lit. „b” din Legea nr. 143/ 2000 care dă definiția legală, în sens juridic a ceea ce se înțelege prin drog. Prin droguri, spune legiuitorul, se înțeleg „plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe”.
Prin urmare, în înțelesul dreptului penal, prin droguri, în accepțiunea noastră, se înțeleg atât stupefiantele cât și substanțele psihotrope dar și plantele care conțin substanțe stupefiante sau psihotrope ori amestecurile de plante care conțin stupefiante ori substanțe psihotrope.
Rezultă că din punct de vedere al legii penale, sfera noțiunii de „drog” este mult mai largă, ea cuprinzând și substanțele stupefiante și psihotrope cât și plantele care conțin astfel de substanțe.
b) Prin apariția Legii nr. 143/ 2000 se realizează o unificare a tuturor dispozițiilor de drept penal material cu privire la droguri într-un singur act normativ care este chiar această lege specială.
În adevăr, în art. 32 din Legea nr. 143/ 2000 se prevede că se abrogă dispozițiile art. 312 al Codului penal, în ceea ce privește produsele și substanțele stupefiante, precum și orice alte dispoziții contrare.
Urmare a dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 143/ 2000, conținutul legal al infracțiunii prevăzute de art. 312 din Codul penal va viza numai substanțele toxice. Ca efect al aceluiași art. 32 din Legea nr. 143/ 2000, infracțiunea prevăzută de art. 312 CP nu se va mai putea numi „traficul de stupefiante”, urmând ca această denumire marginală să fie schimbată în „traficul de substanțe toxice”.
Art. 32 din Legea nr. 143/ 2000, în teza a II-a prevede că se abrogă și orice alte dispoziții contrare acestei legi. Prin urmare, trebuie socotit abrogat și art. 17 alin 2 din Legea nr. 73/ 1969. Acest articol incrimina ca fiind trafic de stupefiante faptele de experimentare a produselor sau substanțelor stupefiante, administrarea acestora sub orice formă unei alte persoane fără indicație medicală precum și recoltarea ori deținerea în scop de prelucrare a plantelor care conțin stupefiante.
Faptele prevăzute în art. 17 alin. 2 din Legea nr. 73/ 1969 se regăsesc încriminate în Legea nr. 143/ 2000 după cum urmează: experimentarea produselor sau substanțelor stupefiante în art. 2 și administrarea de stupefiante fără indicație medicală unei persoane, în art. 7.
Cât privesc faptele de recoltare de plante care conțin stupefiante și deținerea în scop de prelucrare a plantelor care conțin stupefiante se impun unele precizări. Art. 2 din Legea nr. 143/ 2000 prevede nu mai puțin de 18 modalități normative prin care se poate săvârși infracțiunea, care evident are un conținut alternativ, dar nici una dintre modalități nu se referă la „recoltare” de plante ce conțin stupefiante și nici la „deținerea” de plante ce conțin stupefiante în scop de prelucrare. În această situație se pune problema, nu cumva dacă s-a abrogat art. 17 alin. 2 din Legea nr. 73/ 1969, activitățile de „recoltare” și „deținere” de plante ce conțin stupefiante în vederea prelucrării, rămân neincriminate?
Evident că nu! Legiuitorul a incriminat în art. 2 din Legea nr. 143/ 2000 fapta de cultivare de plante care conțin stupefiante fără a mai incrimina în mod expres și activitatea de recoltare și deținerea de plante ce conțin stupefiante în vederea prelucrării, deoarece numai era necesar. În adevăr, așa cum am mai arătat, în accepțiunea legiuitorului conform art. 1 lit. „b” din Legea nr. 143/ 2000 prin droguri se înțeleg și plantele care conțin stupefiante. Deci, incriminând cultivarea de plante ce conțin stupefiante, se subînțelege că pentru a fi prelucrate sunt și deținute pentru a se extrage din ele stupefiantele. Or, în concepția legiuitorului deținerea de plante ce conțin stupefiante
echivalează cu deținerea de droguri, faptă ce este incriminată.
c) Pentru prima oară Legea nr. 143/ 2000 face o interpretare legală contextuală a unor termeni și expresii folosite de legiuitor în legătura cu drogurile și consumatorii lor.
Astfel legiuitorul arată ce se înțelege prin „substanțe aflate sub control național”, „droguri”, „droguri de mare risc”, „inhalanți chimici toxici”, „consum ilicit de droguri”, „toxicoman”, „cură de dezintoxicare”, „supraveghere medicală”, „livrare supravegheată” și „investigatori acoperiți”.
d) Sub umbrela unui număr de 11 infracțiuni pe care le prevede Legea nr. 143/2000 sunt
incriminate practic toate faptele posibile, prin care s-ar putea încălca regimul legal al substanțelor și produselor stupefiante, psihotrope cât și al plantelor ce conțin asemenea substanțe cu alte cuvinte regimul drogurilor.
Într-adevăr, cele 11 infracțiuni care cuprind 55 de modalități normative prin care se poate încălca regimul drogurilor, plus unele forme agravate, vin să susțină ideea, că practic este acoperită toată plaja de fapte prin care s-ar putea încălca regimul drogurilor.
e) Dat fiind, autorizarea dată de Legea nr. 143/ 2000 pentru folosirea de către poliție a unor metode mai speciale de luptă împotriva traficului ilicit de droguri, sunt încorporate în această lege și dispoziții procedurale.
f) În cuprinsul aceleiași Legi nr. 143/ 2000, sunt prevăzute și dispoziții privind măsurile ce se pot lua împotriva consumului ilicit de droguri.
Toate aceste aspecte mai sus menționate, vin să confirme susținerea că, Legea nr. 143/ 2000, este cea mai bună lege pe care a avut-o România vreodată în privința combaterii traficului și consumului ilicit de droguri234
Dispozițiile penale prevăzute în Legea nr. 143/2000 pentru combaterea traficului și
consumului ilicit de droguri.
Convenția Unică a Stupefiantelor din 1961, recomanda Părților să incrimineze ca infracțiuni în legislațiile lor naționale, o serie de fapte prin care se încalcă regimul stupefiantelor, cât și prevederea unor dispoziții de drept penal, prin care să se manifeste o exigență sporită pentru combaterea traficului ilicit, dar și prevederi care să permită o mai bună cooperare între state pentru combaterea acestui fenomen.
Astfel, recomandă să fie incriminate fapte ca: cultura și producția de plante ce conțin stupefiante, fabricația, extracția, procurarea, vânzarea, livrarea indiferent sub ce formă, mijlocirea, trimiterea, expedierea prin tranzit, transportul, importul și exportul stupefiantelor sau orice alte acte care după părerea unei Părți ar fi contrare prevederilor Convenției. Ca atare, rezultă că erau recomandate pentru a fi incriminate 14 activități prin care se putea aduce atingere regimului stupefiantelor stabilit pe plan internațional. Luând act de cerințele penale ale Convenției Unice a Stupefiantelor din anul 1961, legiuitorul român, prin Legea nr. 143/ 2000 a incriminat un număr de 55 fapte prin care a apreciat că se poate încălca regimul drogurilor stabilit prin Legea nr. 73/ 1969.
Convenția Unică a Stupefiantelor din anul 1961 mai recomandă pedepse ferme și privative de libertate pentru cei care încalcă regimul stupefiantelor, lucru de care legiuitorul român a ținut seama, prevăzând pedepse foarte aspre, mergând până la detenția pe viață. De asemenea, Convenția Unică mai recomanda statelor semnatare ca să sancționeze participația internațională la săvârșirea faptelor menționate de ea, cum ar fi asocierea în vederea săvârșirii unor astfel de fapte, tentativa, actele pregătitoare și operațiile financiare îndeplinite în mod intenționat, relative la astfel de fapte. Legiuitorul român, prin Legea nr. 143/ 2000, s-a conformat și acestor exigențe cerute de Convenția Unică.
3.2. Tratamentul juridic al infracțiunilor
privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
În lumina Legii nr. 143/ 2000 săvârșirea infracțiunilor legate de droguri presupune existența, sine qua non, prealabilă, a unor măsuri legale care au instituit un regim juridic precis în ceea ce privește desfășurarea oricăror operațiuni cu droguri, anumiți inhalanți chimici și cu substanțe chimice esențiale, precursori, echipamente și materiale care pot fi utilizate la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc dependogen. Legiuitorul, din considerente bine justificate, ținând seama de pericolul social deosebit de ridicat al producerii, deținerii, circulației, prescrierii și administrării acestor substanțe și produse, cere ca toate aceste activități să se efectueze în mod autorizat. Cad deci, sub incidența sancțiunii penale doar acele operații care sunt desfășurate fără drept, încălcând normele legale care indică cine, când, cum și unde se pot derula asemenea activități.
Normele constitutive ale situației premisă sunt prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1359 din 20 decembrie 2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/ 2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri238, prevederile Legii nr. 73/ 1969 precum și Instrucțiunile Ministerului Sănătății și Familiei nr. 103/ 1970 completate prin Ordinul nr. 189 din 19 martie 2002 al M.S.F. (Art. 62). Alături de situația premisă (în continuare o vom numi „condiție preexistentă”) în structura infracțiunilor la regimul drogurilor există și conținutul constitutiv al faptei ce prezintă două laturi importante: latura obiectivă și latura subiectivă.
Constituie infracțiune, conform art. 2 „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea,
extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept”239. Constituie de asemenea infracțiune săvârșirea faptelor de mai sus, având ca obiect droguri de mare risc240.
Obiectul juridic generic este reprezentat de ocrotirea sănătății publice ca valoare socială și relațiile sociale care se nasc și evoluează în jurul și în strânsă legătură cu această valoare.
Obiectul juridic special al infracțiunii îl constituie, în opinia celor mai mulți specialiști241, la care aderă și autorul, relațiile sociale privitoare la sănătatea publică, relații a căror existență și dezvoltare sunt condiționate de respectarea normelor legale privitoare la producția, fabricarea, vânzarea, cumpărarea, circulația, deținerea, transportul, transformarea, oferirea, livrarea cu orice titlu, procurarea ori alte operațiuni a substanțelor aflate sub control național.
În cazul agravantei prevăzute la art. 12 alin. 3, obiectul juridic special este complex, apărându-se, pe lângă valorile sociale mai sus menționate, și viața persoanei și relațiile sociale care se nasc și se desfășoară în jurul acestei valori242.
Obiectul material este format din substanțele aflate sub control național – drogurile de risc și drogurile de mare risc enumerate în tabelele – anexă I-III243.
Subiectul activ al infracțiunii este diferit în raport cu modalitatea de săvârșire a acesteia.
Astfel, în modalitățile producerii, fabricării, extragerii, preparării, transformării, oferirii, punerii în vânzare, vânzării, distribuirii, livrării cu orice titlu, trimiterii, transportului ori altor operațiuni privind circulația drogurilor precum și în modalitățile organizării, conducerii, finanțării activităților menționate mai sus, acesta poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile cerute de lege. În ceea ce privește experimentarea, deși legea nu prevede nici o calitate specială, considerăm totuși că subiectul activ trebuie să posede cunoștințe de specialitate privind substanțele folosite și rezultate pe care le produc, în această categorie intrând medici, chimiști, farmaciști etc.
Subiectul pasiv este statul ca garant și ocrotitor al sănătății publice. În secundar, subiect pasiv poate fi persoana a cărei sănătate a fost periclitată ca urmare a nerespectării circuitului legal al substanțelor aflate sub control național. Nu este necesară îndeplinirea unor condiții speciale de loc sau timp pentru existența infracțiunii în forma simplă. În privința modalităților agravate, acestea sunt prevăzute la art. 14 lit. „c”, unde se consideră că fapta are un pericol social sporit dacă drogurile au fost trimise și livrate, distribuite sau oferite unui minor244, unui bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală ori s-au efectuat alte asemenea activități interzise de lege cu privire la una din aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituție sau unitate medicală, de învățământ, militară, loc de detenție, centre de asistență socială, de reeducare sau instituție medical educativă, locuri unde elevii, studenții și tinerii desfășoară activități educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora. Pentru reținerea acestei agravante, se are în vedere calitatea specială a subiectului pasiv sau locul unde s-a comis infracțiunea. Astfel, legiuitorul a dorit ocrotirea în mod special a anumitor categorii de persoane și a locurilor în care acestea își desfășoară activitatea, prin sancționarea mai gravă a faptelor comise împotriva acestora sau în respectivele locuri.
Se consideră a avea un pericol social sporit fapta comisă într-o instituție sau unitate medicală, de învățământ, militară etc.
Autorul consideră că participația penală este posibilă atât sub forma coautoratului cât și sub forma instigării sau a complicității.
Latura obiectivă. Elementul material se realizează printr-o acțiune care se poate înfățișa sub forma cultivării, producerii, fabricării, experimentării, extragerii, preparării, transformării, oferirii, punerii în vânzare, vânzării, distribuirii, livrării cu orice titlu ori altor operațiuni privind circulația drogurilor.
Prin cultivare se înțelege acțiunea de a însămânța, răsădi, îngriji plante care conțin substanțe stupefiante, a lucra pământul, precum și recoltarea acestor plante. Din ele trebuie să se obțină substanțe ce fac parte din categoria drogurilor, pentru ca acțiunea să fie ilicită245.
Prin producere de droguri se înțelege realizarea printr-o activitate oarecare (amestecare,topire, fierbere etc.) a unuia din compușii chimici care sunt cuprinși în această categorie.
Fabricarea presupune producerea acestor substanțe în serie și în cantități mari, prelucrând materiile prime și obținând astfel substanțe ilicite246.
Experimentarea constă în efectuarea de experiențe cu produse sau substanțe stupefiante, în afara cadrului legal, adică în afara laboratoarelor de analize și cercetări științifice din instituțiile de învățământ sau institutele de cercetări științifice. Constituie infracțiune și experimentarea substanțelor sau produselor stupefiante asupra propriului corp, legea nefăcând nici o distincție în această privință, pericolul social fiind același ca și atunci când s-ar experimenta asupra altei persoane. Spre exemplu247, meritul de a fi descoperit morfina și de a fi izolat-o din opiu revine farmacistului german Serturner. În anul 1803, el a izolat și a descris primul morfina. Un lucru mai puțin cunoscut îl constituie faptul că acest farmacist și-a compromis grav sănătatea făcând experiențe cu morfină asupra propriului său corp.
Prin extragere se înțelege scoaterea unei substanțe interzise dintr-un compus, separarea acesteia, folosind diverse procedee practice (topire, fierbere, ardere, etc.)248.
Prepararea se referă la combinarea a două sau mai multe substanțe, în final obținându-se una din substanțele prevăzute ca drog în tabelele – anexă I-III.
Transformarea constă în modificarea, schimbarea unor elemente caracteristice unei substanțe considerate drog, obținându-se în final o altă substanță, de aceeași natură, având însă efecte diferite.
Prin oferire se înțelege acțiunea de a propune cuiva să primească sau de a pune la dispoziția acestei persoane a vreuneia din substanțele stupefiante considerate droguri.
Distribuirea de droguri se realizează prin acțiunea de împărțire, repartizare a acestor substanțe în mai multe locuri și la mai multe persoane, acestea urmând ca la rândul lor să le pună în vânzare și să le vândă efectiv.
Livrarea cu orice titlu reprezintă acțiunea de a furniza, de a preda substanțe supuse controlului național.
Prin trimitere de produse sau substanțe stupefiante se înțelege acțiunea de a dispune ca o persoană să ducă, să transporte și să predea la o anumită destinație aceste produse. Nu este necesar, în cadrul acestei modalități, ca persoana care transportă și predă la destinație substanțele stupefiante să aibă cunoștință despre conținutul transportului249.
Transportul acestor droguri înseamnă acțiunea de a le deplasa, de a le căra dintr-un loc în altul.
Procurarea presupune acțiunea de a face rost, de a obține substanțe aflate sub control național. Nu are relevanță modalitatea faptică prin care se realizează procurarea de droguri pentru existența infracțiunii, cu condiția ca procurarea să nu privească consumului propriu250.
Prin cumpărare se înțelege acțiunea de a intra în posesia unei substanțe stupefiante considerate ca făcând parte din categoria drogurilor, plătind contravaloarea acesteia cerută de vânzător.
Deținerea constă în fapta persoanei fizice de a ține, a păstra, la domiciliul său ori în orice alt loc știut de ea, substanțe stupefiante, indiferent dacă este sau nu consumatoare de droguri și dacă acestea aparțin ei sau altei persoane251.
Prin alte operațiuni se înțelege orice altă activitate care contravine circulației legale a substanțelor aflate sub control național care fac parte din categoria drogurilor.
De asemenea, elementul material al acestei infracțiuni, așa cum rezultă din art. 10 din lege, se mai realizează și prin organizarea, conducerea sau finanțarea activităților enumerate mai sus.
Organizarea reprezintă demersurile pe care una sau mai multe persoane le fac pentru constituirea unei asociații sau grupări precum și constituirea efectivă a acestei organizații, nașterea acesteia, având la bază acordul de voință al tuturor participanților. Aici se are în vedere existența unei structuri determinate, cu sarcini precise, cu un plan bine pus la punct.
Prin conducerea unei asemenea activități se înțelege acțiunea uneia sau mai multor persoane situate la vârful ierarhiei organizației care supraveghează, dirijează și coordonează activitățile ilicite incriminate la art. 2.
Finanțarea acestor fapte constă în ajutorul, susținerea materială concretă, de orice fel, acordate de una sau mai multe persoane subiectului activ al infracțiunii prevăzute de art. 2.
Din practica Curții de Apel Constanța am reținut cauza în care C.I. a fost reținut pentru încercarea de a comercializa 96,4 g cannabis, iar M.O. pentru activitatea de distribuire de droguri, fapta lor încadrându-se la acest articol (Decizia penală nr. 50/P din 25 februarie 2003).
Tot din practica aceleiași instanțe am reținut și faptele lui F.A și ale lui P.A. care au încercat
să comercializeze 172,46 g de cannabis (Decizia penală nr. 114/P din 2 aprilie 2003).
Fapta lui A.M., care a fost prins în flagrant deținând cantitatea de 37,759 kg de rezină de cannabis întrunește toate elementele constitutive ale infracțiunii incriminate în prezentul articol.
Cerințe esențiale. În viziunea autorului, existența elementului material al infracțiunii presupune ca cerință esențială ca activitățile mai sus arătate să fie comise „fără drept”, adică de persoane care nu sunt autorizate să le efectueze. Nu este satisfăcută această cerință în cazul persoanelor juridice sau fizice autorizate să întreprindă astfel de acțiuni cum ar fi: cultivarea de către o persoană juridică publică sau privată a unor plante în scopul extragerii de stupefiante, cu autorizarea organelor competente, farmacistul care deține legal în farmacie substanțe considerate droguri etc.
Urmarea imediată. În ceea ce privește urmarea imediată legea nu condiționează existența infracțiunii de producerea unui anumit rezultat, distinct de acțiunea incriminată, prin simpla desfășurare a acesteia creându-se o stare de pericol pentru sănătatea publică. În cazul agravantei, prevăzute la art. 12 alin. 3.), fapta trebuie să aibă ca urmare moartea victimei, forma de vinovăție fiind praeterintenția253.
Legătura de cauzalitate. În raportul cu urmarea imediată analizată anterior, nu se pune problema legăturii de cauzalitate între faptă și rezultat.
Latura subiectivă. Săvârșirea infracțiunii implică din partea subiectului activ, intenția care poate fi directă sau indirectă. Pentru existența infracțiunii se cere ca persoana care comite una din infracțiunile incriminate să cunoască faptul că substanțele care formează obiectul acțiunii fac parte din categoria drogurilor.
Forme. Actele pregătitoare sunt posibile și se pedepsesc, fiind asimilate ca regim sancționator tentativei. Tentativa se pedepsește (art. 13 alin. 1). Infracțiunea se consumă în momentul când executarea oricărei dintre acțiunile incriminate este dusă până la capăt, producându-se urmarea imediată, adică starea de pericol pentru sănătatea publică. În anumite modalități de săvârșire (cultivare, producere, deținere) traficul de stupefiante are caracterul unei infracțiuni continue, existând în consecință și un moment al epuizării, respectiv acela al încetării activității delictuoase254.
Modalități. Infracțiunea se comite în mai multe modalități normative descrise de lege (cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea etc.). Fiecare modalitate normativă poate cunoaște la rândul său nenumărate modalități faptice de realizare determinate de împrejurările în care fapta a fost comisă, în raport cu mijloacele de săvârșire etc.
O primă modalitate agravată a acestei infracțiuni este prevăzută la alin. 2 al art. 2 (atunci când faptele prevăzute în alin. 1 au avut ca obiect droguri de mare risc256. Astfel cum s-a reținut și în Decizia nr.8/07.01.2003, a Curții Supreme de Justiție Secția Penală, la individualizarea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită în varianta agravantă, este necesar a se ține cont de circumstanțele faptei și ale făptuitorului.
În modalitățile organizării, conducerii sau finanțării faptelor incriminate în prezentul articol, pedeapsa este mai gravă.
O altă modalitate agravată apare în cazul în care faptele sunt săvârșite de o persoană care face parte dintr-o pluralitate constituită de infractori (art. 12 alin. 1), ori dacă fapta avut ca urmare moartea victimei.
Sancțiuni. Pedeapsa pentru faptele incriminate în alin. 1 este închisoarea de la 3 la 15 ani, iar pentru faptele prevăzute la alin. 2 de la 10 la 20 ani. În cazul organizării, conducerii sau finanțării acestor fapte, maximul special al pedepselor sporește cu trei ani. În cazul agravantei de la art. 12 alin. 1 și 3, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani.
În toate cazurile se aplică obligatoriu pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 Cod penal.
Dispozițiile referitoare la măsura de siguranță a confiscării speciale (art. 17), cauzele de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei (art. 15, 16) se aplică în mod corespunzător.
Conform art. 15, nu se pedepsește persoana care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunță autorităților competente participarea sa la o asociație sau înțelegere în vederea comiterii infracțiunii, permițând astfel identificarea și tragerea la răspundere a celorlalți participanți.
Persoana care în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege (art. 16).
2. Potrivit art. 3 al Legii nr. 143/2000, în România, este incriminată „introducerea sau
scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept”258. De asemenea se incriminează faptele de la alin. 1 al acestui articol, care au avut ca obiect droguri de mare risc.
Obiectul juridic generic este reprezentat de relațiile sociale referitoare la sănătatea publică259.
Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale privitoare la sănătatea publică, care sunt condiționate de respectarea normelor legale privitoare la circulația acestora precum și la respectarea activităților de comerț ce au ca obiect drogurile.
Obiectul material este reprezentat de substanțele aflate sub control național, care fac parte din categoria drogurilor de risc și de mare risc260.
Subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile cerute de lege în modalitatea introducerii sau scoaterii din țară a drogurilor. În ceea ce privește modalitatea efectuării de acte de import sau export cu astfel de produse, subiectul activ este calificat, acesta trebuind să aibă calitatea de comerciant. Participația penală este posibilă în toate formele sale.
Subiectul pasiv al infracțiunii este în principal statul, iar în secundar poate fi orice persoană care ajunge în posesia și consumă astfel de substanțe, sănătatea acesteia fiind pusă în pericol.
Elementul material se realizează într-o acțiune de introducere, de scoatere, de import sau export de droguri, precum și prin organizarea, conducerea sau finanțarea activităților mai susarătate.
Prin introducere, în opinia autorului, se înțelege acțiunea de aducere în țară din străinătate, prin orice mijloace de substanțe care fac parte din categoria drogurilor.
Scoaterea de astfel de substanțe din țară constă în acțiunea de a le transporta în afara teritoriului țării în scopuri ilicite.
Prin importul sau exportul de droguri se înțelege introducerea sau scoaterea din țară a drogurilor în baza unor convenții comerciale, derularea unor afaceri care au ca obiect aceste substanțe.
Pentru existența elementului material al infracțiunii se cere o condiție esențială, respectiv ca săvârșirea uneia din acțiunile descrise să fie făcută fără drept. Nu există această infracțiune, în cazul persoanelor fizice sau juridice care importă sau exportă asemenea produse în baza unei autorizații legale.
Urmarea imediată produsă constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică, adică în existența unei stări obiective de a se vătăma sănătatea uneia sau mai multor persoane care ar urma să le achiziționeze pentru a le consuma.
Legătura de cauzalitate. Între acțiunea întreprinsă și urmarea imediată trebuie să existe raport de cauzalitate.
Forma de vinovăție cu care se săvârșește infracțiunea este intenția directă sau indirectă, respectiv voința de a săvârși fapta și conștiința caracterului și a urmărilor acesteia.
Pentru existența infracțiunii se cere ca persoana care scoate, introduce, importă sau exportă aceste produse să cunoască faptul că sunt droguri.
Forme. Actele pregătitoare sunt posibile și se pedepsesc, fiind asimilate ca regim sancționator tentativei. Tentativa se pedepsește.
Infracțiunea se consumă în momentul când executarea oricăreia din acțiunile incriminate este dusă până la capăt, producându-se astfel o stare de pericol pentru sănătatea publică. Această infracțiune poate să apară ca o infracțiune simplă, când consumarea coincide cu epuizarea, dar poate să fie comisă și în forma infracțiunii continue, mai cu seamă în modalitățile importului și exportului.
Modalități. Textul de lege prevede mai multe modalități normative: introducerea sau scoaterea drogurilor din țară, importul sau exportul acestora, precum și organizarea, conducerea și finanțarea unor astfel de activități. Faptic, aceste modalități normative se pot realiza în mai multe feluri, ținându-se cont de modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite etc.
Pentru existența infracțiunii este necesar ca oricare din modalitățile normative prevăzute de lege să fie făcute fără drept, adică fără licență emisă de autoritățile competente. Dacă pentru a da aparență de legalitate importului sau exportului se întocmesc acte false ne aflăm în prezența concursului de infracțiuni (fals, uz de fals și această infracțiune prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000).
Ca și în cazul infracțiunilor precedente și această infracțiune cuprinde un conținut simplu și un conținut agravant, dat de o condiție circumstanțială265. Astfel, dacă faptele ce constituie elementul material al infracțiunii privesc „drogurile de risc” ele vor fi încadrate în art. 3 alin. 1 iar dacă privesc „drogurile de mare risc”, ele vor fi încadrate în art. 3 alin. 2. dacă faptele privesc ambele categorii de droguri, atunci încadrarea juridică va fi în forma agravantă a infracțiunii, respectiv art. 3 alin. 2.
În legătură cu faptele de introducere sau scoatere din țară, fără drept, de droguri ori importul sau exportul de astfel de substanțe fără drept se impune observația că ele nu se pot comite decât cu ocazia trecerii frontierei de stat a României266, încălcându-se totodată și regulamentul vamal al României.
Într-adevăr, în art. 176 din Legea nr. 141/1997267 este prevăzută infracțiunea de contrabandă.
Potrivit acestui articol: ”Trecerea peste frontieră, fără autorizație, a armelor, munițiilor, materiilor explozive sau radioactive, produselor și substanțelor stupefiante și psihotrope, precursorilor și substanțelor chimice esențiale, a produselor și substanțelor toxice, constituie infracțiunea de contrabandă calificată și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare”.
Din însăși redactarea textului rezultă caracterul subsidiar al acesteia, față de existența vreunei alte infracțiuni care prevede o pedeapsă mai mare268. Ținând seama că pedeapsa prevăzută în art. 3 din Legea nr. 143/2000 este închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, deci mult mai gravă decât cea stabilită de legiuitor pentru contrabanda calificată, calificarea juridică a faptei se va face raportat la art. 3 din Legea nr. 143/2000 și nu la un concurs de infracțiuni între contrabanda calificată și traficul de droguri.
Caracterul subsidiar al infracțiunii de contrabandă este valabil și în cazul tentativei, în sensul că aceasta se sancționează269 cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzut de lege pentru infracțiunea consumată prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000.
Subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000, poate fi orice persoană cu capacitatea penală care săvârșește una sau mai multe din modalitățile normative prevăzute de legiuitor în art. 3 din Legea nr. 143/2000.
Sancțiuni. În cazul alin. 1 pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani, iar în cazul alin. 2 închisoarea de la 15 la 25 de ani. Pentru infracțiunile prevăzute în prezentul articol se prevede în mod obligatoriu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi. Dispozițiile referitoare la măsura de siguranță a confiscării speciale (art. 17), cauzele de nepedepsire sau atenuare a pedepsei (art. 15, 16) se aplică în mod corespunzător.
Conform art. 4 din Legea nr. 143/2000 constituie infracțiune „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consum propriu, fără drept”270.
Obiectul juridic generic este reprezentat de ocrotirea sănătății publice.
Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale referitoare la sănătatea publică, relații a căror existență este condiționată de respectarea normelor legale privitoare la cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea etc. și consumul de substanțe stupefiante.
Obiectul material este reprezentat de substanțele și plantele care intră în categoria drogurilor.
În ipoteza acestui articol, sunt incluse aici atât drogurile de risc cât și drogurile de mare risc, enumerate în tabelele – anexă I-III.
Subiectul activ al infracțiunii poate fi, în general, orice persoană, întrucât norma de incriminare nu prevede o calitate specială a acestuia.
Se impune însă o discuție în cazul modalității experimentării, unde subiectul activ trebuie să posede cunoștințe de specialitate (de exemplu, medic, farmacist, chimist etc.), activitatea realizându-se de regulă în cadrul unui laborator271.
Participația penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare, complicitate.
Subiectul pasiv al infracțiunii este statul ca garant și ocrotitor al sănătății publice.
Elementul material al laturii obiective se poate realiza prin mai multe acțiuni alternative și anume: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri, organizarea, conducerea sau finanțarea activităților menționate mai sus. Toate aceste acțiuni desfășurându-se și însemnând aceleași lucruri cu cele analizate anterior la art. 2.
Din practica judiciară a Curții de Apel Brașov272 s-a reținut fapta inculpatului P.M.P. de a deține 2,8 g hașiș pentru consum propriu care a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 4 (Decizia penală nr. 96/Ap din 27 aprilie 2002- S.F.)273.
Cerințe esențiale. Existența elementului material al infracțiunii este condiționată de existența cumulativă a două condiții. Prima condiție constă în comiterea uneia din acțiunile mai sus arătate, „fără drept”, adică persoane care nu au autorizarea să le efectueze. A doua condiție se referă la scopul săvârșirii uneia dintre acțiunile enumerate, respectiv orice substanță sau plantă obținută considerată drog trebuie să fie destinată consumului propriu. Autorul consideră că dacă drogurile nu sunt destinate consumului propriu, nu vom fi în prezența acestei infracțiuni, ci a celei prevăzute la art. 2 alin. 1 sau 2, după caz274.
Urmarea imediată. Prin simpla realizare a uneia din acțiunile incriminate se creează o stare de pericol la adresa sănătății publice, nefiind necesară producerea unui anumit rezultat. Întrucât infracțiunea se consumă prin simpla realizare a acțiunii care aduce atingere valorilor sociale apărate de lege, nu se pune problema legăturii de cauzalitate dintre faptă și rezultat.
Forma de vinovăție specifică acestei infracțiuni este, în opinia unor autori275, intenția directă întrucât făptuitorul urmărește ca prin săvârșirea oricărei acțiuni să obțină droguri pentru consum propriu, în mod conștient, urmărind realizarea activității infracționale, și implicit, a creări stării de pericol.
În opinia altor autori276, forma de vinovăție este intenția directă sau indirectă, cu excepția cazului în care infracțiunea se realizează prin cultivarea unor plante care conțin substanțe stupefiante sau psihotrope, când datorită scopului special urmărit de făptuitor – prelucrarea respectivelor plante – intenția nu poate fi decât directă.
În toate cazurile, intenția presupune cunoașterea de către făptuitor a naturii produselor sau substanțelor la care se referă acțiunea sa.
În situația în care făptuitorul invocă necunoașterea tabelelor I – III anexă la Legea nr. 143/ 2000 ce conțin droguri nu se poate invoca „eroarea de fapt”, de natură a înlătura vinovăția și pe cele de consecință, caracterul penal al faptei277. Dar recunoașterea de către făptuitor a naturii produselor sau substanțelor poate rezulta și din alte împrejurări decât din cunoașterea tabelelor menționate mai sus. De aceea, pentru a se reține eroarea de fapt, este necesar ca instanța de judecată să-și formeze convingerea pe baza tuturor probelor administrate în cauză (constatări tehnico – științifice, expertize278 etc.), că făptuitorul nu a știut că produsele sau substanțele la care se referă acțiunea sa sunt produse sau substanțe stupefiante. Dacă făptuitorul nu a știut că produsele sau substanțele sunt droguri, dar ar fi putut cunoaște această natură a lor, fiind vorba numai de culpa acestuia, fapta nu constituie infracțiunea de trafic de stupefiante279.
Forme. Actele pregătitoare sunt posibile și se pedepsesc, fiind asimilate ca regim sancționator tentativei. Tentativa se pedepsește280. Consumarea infracțiunii are loc atunci când oricare dintre acțiunile incriminate este dusă până la capăt, fiind produsă urmarea imediată, starea de pericol la adresa sănătății publice.
În anumite modalități de comitere a faptei cum ar fi cultivarea și deținerea, considerăm că activitatea ilicită are caracterul unei infracțiuni continue, existând deci și un moment al epuizării, la încetarea acțiunii delictuoase281.
Modalități. Legea prevede mai multe modalități normative de comitere a infracțiunii: cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, deținere sau organizare, conducerea sau finanțarea unor astfel de acțiuni. La rândul lor, aceste modalități normative pot fi comise faptic printr-o gamă variată de acțiuni.
Sancțiuni. Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune este închisoarea de la 2 la 5 ani. Dacă persoana care a săvârșit fapta face parte dintr-o pluralitate constituită de infractori, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani. Dispozițiile art. 10 și 12 alin. 3 se aplică în mod corespunzător, ca de altfel și dispozițiile referitoare la măsura de siguranță a confiscării speciale, cauzele de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei282.
Potrivit art. 5 din lege, constituie infracțiune fapta persoanei care „pune la dispoziție, cu știință, cu orice titlu un local, o locuință sau orice alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri, ori tolerează consumul ilicit în asemenea locuri”.
Obiectul juridic generic este reprezentat de relațiile sociale referitoare la sănătatea publică.
Obiectul juridic special al infracțiunii îl constituie relațiile sociale referitoare la sănătatea publică, relații a căror existență și desfășurare sunt condiționate de respectarea normelor legale privitoare la consumul de droguri.
Obiectul material. Infracțiunea nu are obiect material.
Subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile cerute de lege, întrucât nu se prevede în norma de incriminare o calitate specială a acestuia.
Subiectul pasiv al infracțiunii este în principal statul ca ocrotitor al sănătății publice. În secundar, poate fi subiect pasiv al infracțiunii persoana care consumă droguri în incinta localului, locuinței sau altui loc unde publicul are acces, puse la dispoziție de subiectul activ, și a cărei sănătate este periclitată prin suportarea consecințelor consumului unor astfel de substanțe.
Elementul material al laturii obiective a infracțiunii se realizează printr-o acțiune de punere la dispoziție sau tolerare a consumului ilicit de droguri283.
Prin punere la dispoziție se înțelege activitatea făptuitorului de a crea o ambianță
corespunzătoare pentru a atrage consumatorii de droguri, contactarea acestora pentru a-i anunța în acest sens284. Nu are relevanță dacă făptuitorul percepe vreo taxă sau nu pentru locul destinat consumului de droguri sau pretinde altceva din partea consumatorilor.
Tolerarea presupune îngăduirea de către făptuitor ca în locul pe care îl deține sau îl are la dispoziție (local, apartament, cameră, birou etc.) să se consume droguri de către terți.
În viziunea altor autori îngăduirea consumului de droguri, în anumite locuri, presupune simpla permisiune de a consuma într-un loc aflat la dispoziția făptuitorului, a unor asemenea produse sau substanțe.
Prin urmare, nu mai este vorba nici de inițiativa făptuitorului și nici de crearea de către acesta a condițiilor prielnice consumului de droguri. Legiuitorul a apreciat că simplul fapt de a permite folosirea unui loc pentru consumul de droguri este suficient de periculos și trebuie să constituie din această cauză infracțiune.
Autorul aderă la a doua opinie întrucât făptuitorul pune la dispoziție locul pe care îl deține „cu știință”, având reprezentarea acțiunii sale.
Cerințe esențiale. Pentru existența infracțiunii legea condiționează ca făptuitorul să pună la dispoziție sau să tolereze consumul de droguri „cu știință”, adică acesta să aibă reprezentarea că punerea la dispoziție sau tolerarea sunt făcute în scopul consumului de droguri.
Autorul consideră că nu există infracțiune, de exemplu, când o persoană închiriază o sală pentru organizarea unei petreceri, iar în timpul desfășurării acesteia, fără știința sa, unul sau mai mulți invitați consumă droguri. De asemenea, nu există infracțiune, atunci când cel care are la dispoziție unul din locurile enumerate, permite fumatul fără a avea la cunoștință că țigările consumate conțin substanțe stupefiante285.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol la adresa sănătății publice, legea necondiționând existența infracțiunii de producerea unui rezultat. Între faptă și urmarea imediată trebuie să existe raport de cauzalitate.
Forma de vinovăție cu care se săvârșește această infracțiune este intenția directă, în cazul punerii la dispoziție, și intenția directă și indirectă în situația tolerării consumului de droguri.
Forme. Actele pregătitoare sunt posibile și se pedepsesc, fiind asimilate ca regim sancționator tentativei. Tentativa se pedepsește.
Infracțiunea se consumă în momentul când executarea oricărei activități incriminate este dusă până la capăt, producându-se urmarea imediată. În modalitatea tolerării infracțiunea poate fi continuă, existând un moment al epuizării la încetarea activității delictuoase.
Modalități. Legea prevede, în forma simplă, două modalități normative de săvârșire a infracțiunii, respectiv punerea la dispoziție și tolerarea, susceptibile de a fi săvârșite faptic într-o multitudine de variante. În modalitățile agravate prevăzute la art. 10 infracțiunea se poate săvârși prin organizarea, conducerea sau finanțarea activităților arătate mai sus.
Sancțiuni. Pedeapsa pentru această infracțiune este închisoarea de la 3 la 10 ani286.
Există forma agravată dacă infracțiunea se săvârșește prin organizarea, conducerea sau
finanțarea activităților prevăzute în forma simplă (art. 10) pedeapsa fiind în acest caz închisoarea de la 3 la 8 ani; de către o pluralitate constituită de infractori (art. 12 alin. 1) sau dacă fapta arătată la art. 12 alin. 1 a avut ca urmare moartea victimei (art. 12 alin. 3), pedeapsa în acest caz fiind detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani.
În toate cazurile, se aplică pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Dispozițiile referitoare la măsura de siguranță a confiscării speciale, cauzele de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei (art. 15, 16, 17) se aplică în mod corespunzător.
În conformitate cu art. 6 din Lege, constituie infracțiune fapta de „a prescrie droguri de mare risc cu intenție, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical”. De asemenea, constituie infracțiune conform alin. 2 al aceluiași articol „eliberarea sau obținerea, cu intenție, de droguri de mare risc, pe baza unei rețete medicale prescrise în condițiile prevăzute în alineatul precedent sau a unei rețete medicale falsificate”.
Obiectul juridic generic este reprezentat de relațiile sociale referitoare la sănătatea publică.
Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale referitoare la sănătatea publică care sunt condiționate de respectarea normelor legale privitoare la prescrierea de către medic, eliberarea de către farmacist sau obținerea drogurilor de mare risc pe baza rețetelor medicale.
Obiectul material este format din produsele sau substanțele stupefiante care fac parte din categoria drogurilor de mare risc prescrise, eliberate sau obținute în mod ilicit.
Subiectul activ este diferit în funcție de modalitatea de săvârșire a faptei. Astfel, la
modalitățile de prescriere și eliberare, subiectul activ este calificat, acesta trebuind să aibă calitatea de medic, în cazul prescrierii unei rețete sau farmacist, în cazul eliberării de droguri în baza unei rețete. În modalitatea obținerii, subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a răspunde penal.
Infracțiunea poate fi săvârșită în oricare din formele de participație. Dacă autorul are o anumită calitate, coautorii vor trebui să aibă aceeași calitate.
Subiectul pasiv al infracțiunii este reprezentat de stat, ca garant și ocrotitor al sănătății publice.
Elementul material al infracțiunii se realizează printr-o acțiune care se poate înfățișa sub forma prescrierii, eliberării sau obținerii de droguri de mare risc, precum și prin organizarea, conducerea sau finanțarea activităților menționate.
Prin prescrierea de droguri de mare risc se înțelege eliberarea unei rețete de către medic și predarea ei persoanei solicitante. Autorul consideră că această activitate nu trebuie confundată cu o eroare medicală, fiind o modalitate prin care medicul înlesnește pe calea prescrierii medicale, procurarea unor produse sau substanțe stupefiante287.
Eliberarea reprezintă activitatea farmacistului de a preda, în baza unei rețete medicale, substanțe stupefiante prescrise.
Obținerea de droguri de mare risc reprezintă procurarea acestora în baza unei rețete medicale.
Infracțiunea prevăzută în art. 6 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cuprinde din punct de vedere al elementului material al laturii obiective două teze288.
În conformitate cu prima teză constituie infracțiune eliberarea de droguri de mare risc în baza unei rețete medicale, care conține o prescriere netemeinică de astfel de substanțe sau produse ori în baza unei rețete falsificate (în cadrul tezei a II-a).
Pe acțiunea care constituie obiectul material al infracțiunii, sunt grevate de către legiuitor, alternativ, două condiții constitutive:
A.) Rețeta care se prezintă a fi onorată să cuprindă o prescriere de droguri care nu era necesară, deci netemeinică. Cu alte cuvinte, este necesar ca persoana care eliberează drogurile să-și dea seama că pentru diagnosticul prescris de medic nu este necesară prescrierea de droguri și cu toate acestea le eliberează. Este necesar să subliniem că rețeta pe care se face prescripția netemeinică de droguri nu este o rețetă obișnuită, ci un formular cu regim special, înseriată, prevăzută cu timbru sec și tipărită cu tuș de culoare verde. La rândul său, medicul care a prescris netemeinic rețeta cu regim special, are un caiet special în care ține evidența tuturor rețetelor prescrise, a numelui pacientului, adresa, diagnosticul și cantitatea de drog prescrisă. Bolnavul sau persoana care ridică aceste substanțe trebuie să completeze pe verso datele de identificare complete.
Persoana care eliberează drogurile are obligația de a:
– verifica îndeplinirea condițiilor legale de către înscrisul pe baza căruia eliberează drogul
prescris;
– verifică necesitatea prescrierii drogului raportat la diagnosticul pus de medic, în caz de
neclarități urmând a lua legătura cu emitentul și eventual refuza eliberarea drogurilor;
– pune în vedere persoanei care ridică drogurile că, în caz de deces al bolnavului, are obligația ca în 10 zile să returneze la farmacie cantitatea de drog neutilizată.
Dacă persoana din farmacie eliberează drogurile fără a respecta primele două obligațiuni enunțate anterior comite infracțiunea prevăzută de art. 6 alin. 2 teza I, cu condiția ca drogurile eliberate să facă parte din categoria drogurilor de mare risc.
Deși legea nu precizează vre-o calitate a subiectului care eliberează drogul de mare risc, se apreciază că acesta este calificat289 și anume să fie un farmacist. Argumentul acestei susțineri a fost indicat ca fiind dispozițiile art. 63,78, și 80 din Instrucțiunile nr. 103/1970 ale Ministerului Sănătății.
Astfel, în art. 63 din acest act, se vorbește despre „farmacistul care eliberează produsul
stupefiant”, în art. 78 despre ”manipularea produselor și substanțelor stupefiante în farmacii se face numai de către farmaciști” iar în art. 80 se prevede că „la primirea unei prescripții medicale recomandând produse stupefiante, farmacistul este obligat să constate, dacă la întocmirea ei au fost respectate prezentele instrucțiuni”. În aceste condiții un asistent de farmacie, care eliberează droguri fără respectarea dispozițiilor legale nu răspunde pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 6 alin. 2 din Lege, pe considerentul că nu avea calitatea de a fi subiect activ al infracțiunii.
Latura subiectivă este caracterizată de intenție, care poate fi directă sau indirectă.
B.) Rețeta care se prezintă pentru a fi onorată și în care sunt prescrise droguri de mare risc, este falsificată iar farmacistul, deși își dă seama de acest lucru, le eliberează. În această modalitate farmacistul comite infracțiunea deoarece își dă seama că rețeta este falsificată și în loc să sesizeze organele abilitate, eliberează astfel de substanțe de mare risc.
Subiectul activ este de asemenea calificat, farmacist, acesta acționând cu intenție directă sau indirectă291.
În conformitate cu cea de a doua teză, infracțiunea cunoaște două modalități în care se poate săvârșii fapta și anume:
A.) Obținerea de la farmacie de droguri de mare risc de către persoane pe numele cărora s-a făcut prescripția de către medic, acesta cunoscând că afecțiunile de care acesta suferea nu necesita tratament cu droguri de mare risc prescrise. În această modalitate medicul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 alin. 1, în timp ce pacientul va fi încadrat în dispozițiile art. 6 alin. 2 din Lege.
B.) Obținerea de la farmacie a unor droguri de mare risc în baza unei rețete falsificate. O
asemenea prevedere era necesară deoarece în realitatea obiectivă s-au petrecut asemenea cazuri și evident, ele se mai pot produce. Se știe că toxicomanii sunt foarte inventivi în a-și procura drogurile, existând cazuri când toxicomanii au furat din cabinetele unor medici mai puțin vigilenți, rețetele cu timbru sec și parafele, după care și-au completat singuri rețetele, obținând drogurile râvnite.
Subiectul infracțiunii în acest caz este chiar toxicomanul care a falsificat sau a obținut drogurile pe baza unei rețete falsificate.
Dacă persoana care falsifică rețeta este prinsă până la momentul eliberării drogurilor de mare risc, acțiunea sa va fi calificată ca fiind tentativă la infracțiunea prevăzută de art. 6 alin. 2 teza a IIa, care se pedepsește conform art. 13 din Legea nr. 143/2000.
Latura subiectivă a infracțiunii în această modalitate este intenția care poate fi directă sau indirectă. De altfel, în textul de lege se precizează că fapta trebuie să fie comisă cu intenție.
Cerințe esențiale. Existența elementului material presupune, ca cerință esențială, în cazul alin. 1, ca prescrierea de droguri de mare risc să se facă fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical.
În ipoteza celui de-al doilea alineat, se cere ca eliberarea și obținerea de droguri de mare risc să se facă având la cunoștință modul cum a fost efectuată prescrierea. Astfel, nu va constitui infracțiune fapta farmacistului care eliberează un produs care face parte din categoria drogurilor de mare risc fără să știe că rețeta a fost prescrisă de medic fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical. De asemenea, obținerea de droguri de mare risc se mai poate face și în baza unei rețete medicale falsificate, situație în care se aplică dispozițiile art. 33 și 34 din Codul penal, referitoare la concursul de infracțiuni.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică, existând o stare obiectivă prin care se vatămă sănătatea uneia sau mai multor persoane care consumă aceste substanțe. Legătura de cauzalitate între acțiunea întreprinsă și urmarea imediată produsă rezultă din însăși materialitatea faptei292.
Forma de vinovăție specifică acestei infracțiuni este intenția directă, formă cerută expres de textul de lege. Aceasta rezultă în mod direct din interpretarea acestui articol, făptuitorul cunoscând că prescrierea drogurilor de mare risc se face prin întocmirea unei rețete, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, iar eliberarea și obținerea unor astfel de droguri se face cunoscând modul cum a fost prescrisă rețeta. În mod conștient se urmărește realizarea activității infracționale, precum și a creării stării de pericol.
Forme. Actele pregătitoare sunt posibile și se pedepsesc fiind asimilate ca regim sancționator tentativei. Tentativa se pedepsește. Consumarea infracțiunii are loc atunci când oricare din activitățile incriminate este dusă până la capăt, producându-se urmarea imediată, adică starea de pericol la adresa sănătății publice.
Modalități. În cazul acestui articol sunt prevăzute trei modalități normative prin care infracțiunea poate fi comisă: prescrierea, eliberarea și obținerea de droguri de mare risc. Faptic, fiecare din aceste modalități este susceptibilă de a fi realizată printr-o gamă largă de acțiuni. Dispozițiile articolului 10 și 12 alin. 2 și 3 se aplică în mod corespunzător.
Sancțiuni. Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune este închisoarea de la 1 la 5 ani. Dispozițiile referitoare la aplicarea măsurii de siguranță a confiscării speciale, cauzele de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei se aplică în mod corespunzător.
Potrivit articolului 7 din Legea nr. 143/2000293, constituie infracțiune „administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condițiilor legale”.
Obiectul juridic generic este reprezentat de relațiile sociale referitoare la sănătatea publică.
Obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale a căror existență și dezvoltare sunt condiționate de respectarea normelor legale privind modul de administrare a drogurilor de mare risc.
Obiectul material este format din drogurile de mare risc care în mod ilegal sunt administrate unei persoane.
Subiectul activ al acestei infracțiuni poate să fie orice persoană. Drogurile de mare risc pot fi administrate, în afara condițiilor legale, atât de personalul medical, cât și de alte persoane fără o pregătire de specialitate. Participația penală este posibilă sub toate formele.
Subiectul pasiv al infracțiunii este în principal statul ca garant și ocrotitor al sănătății publice, iar în secundar persoana a cărei sănătate este pusă în pericol prin administrarea de droguri de mare risc.
Elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acțiune, respectiv prin
administrarea unui drog de mare risc. Pentru existența infracțiunii este suficient ca această administrare să se facă o singură dată. Nu are relevanță modul cum s-a efectuat administrarea (de exemplu prin injectare, prin dizolvare de droguri de mare risc în băutura unei persoane etc.) și nici dacă persoana căreia i se administrează drogul și-a manifestat sau nu acordul294.
Cerințe esențiale. Pentru realizarea laturii obiective a acestei infracțiuni este obligatoriu ca administrarea drogurilor de mare risc unei persoane să se facă în afara condițiilor legale. Astfel, nu va fi pedepsit medicul sau asistentul medical care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, administrează justificat unui bolnav o astfel de substanță.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică precum și în pericolul la adresa sănătății persoanei căreia i se administrează drogul de mare risc.
Între acțiunea făptuitorului și urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate, legătură ce rezultă „ex re”.
Forma de vinovăție cerută de norma de incriminare este intenția directă, întrucât făptuitorul cunoaște că nu are dreptul să administreze droguri de mare risc decât în anumite situații bine determinate.
Forme. Actele pregătitoare sunt posibile fiind asimilate tentativei. Tentativa se pedepsește.
Consumarea infracțiunii are loc atunci când făptuitorul a realizat efectiv administrarea drogului de mare risc, această substanță ajungând în organismul persoanei.
Modalități. Textul de incriminare precizează numai o modalitate normativă de săvârșire a infracțiunii (administrarea), însă faptic această infracțiune poate fi comisă în mai multe moduri. În forma agravată prevăzută de art. 10, această infracțiune mai poate fi comisă și prin organizarea, conducerea și finanțarea acțiunii tip.
Sancțiuni. Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune este închisoarea de la 1 la 5 ani. Dispozițiile art. 10 și 12 alin. 2 și 3 se aplică în mod corespunzător, ca și dispozițiile art. 15, 16, 17 referitoare la măsura de siguranță a confiscării speciale, cauzele de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei.
În cadrul articolului 8 este incriminată „furnizarea, în vederea consumului, de inhalanți chimici toxici unui minor’’.
Obiectul juridic generic este reprezentat de ansamblul relațiilor sociale a căror normală formare și dezvoltare sunt condiționate de respectarea normelor de conviețuire socială referitoare la sănătatea publică.
Obiectul juridic special al acestei infracțiuni îl constituie relațiile sociale referitoare la sănătatea publică, relații a căror existență și desfășurare sunt condiționate de respectarea normelor legale referitoare la furnizarea de inhalanți chimici toxici.
Autorul consideră că prin această incriminare, legiuitorul a urmărit să ocrotească sănătatea mintală și fizică a minorilor296, împotriva răului pe care-l reprezintă consumul abuziv de inhalanți chimici toxici. Rațiunea pentru care legiuitorul a introdus această infracțiune printre cele referitoare la traficul și consumul ilicit de droguri a fost aceea că la fel ca drogurile, prin consumarea repetată a unor inhalanți chimici există pericolul creării stării de dependență și deci pericolul toxicomaniei297.
Obiectul material este format din substanțele care fac parte din categoria inhalanților chimici toxici și care au fost stabilite ca atare prin ordin al ministrului sănătății.
Subiectul activ al acestei infracțiuni nu este calificat, putând fi orice persoană care
îndeplinește condițiile legale pentru a răspunde penal. Participația este posibilă în oricare din formele sale.
Subiectul pasiv este calificat. Așa cum rezultă din cuprinsul acestui articol, cel a cărui sănătate este periclitată prin consumul de inhalanți chimici toxici trebuie să fie un minor.
Elementul material al laturii obiective a infracțiunii constă dintr-o acțiune de furnizare a inhalanților chimici toxici.
Prin furnizare de inhalanți chimici toxici se înțelege livrarea298, remiterea efectivă a unei astfel de substanțe, predarea acesteia persoanei care urmează să o consume. Pentru existența infracțiunii este necesar ca făptuitorul să cunoască că persoana căreia îi furnizează substanțele ilicite nu a împlinit 18 ani.
Elementul material se mai poate realiza, în modalitatea agravată prevăzută la art. 10, prin organizarea, conducerea sau finanțarea activității de furnizare a inhalanților chimici toxici unui minor.
Cerințe esențiale. Existența elementului material al infracțiunii presupune ca cerință esențială ca activitatea infracțională de furnizare a inhalanților chimici toxici să se facă în vederea consumului.
Urmarea imediată produsă constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică, aspect ce rezultă din vătămarea sănătății uneia sau mai multor persoane ce consumă inhalanți chimici toxici. Starea obiectivă de vătămare adusă sănătății este cu atât mai gravă în cadrul acestui articol, având în vedere minoritatea subiectului pasiv a cărui creștere și educație normală sunt deviate de la cursul firesc299.
Legătura de cauzalitate. Întrucât legea nu prevede pentru consumarea infracțiunii producerea unui anumit rezultat, legătura de cauzalitate rezultă din săvârșirea acțiunii incriminate.
Forme. Furnizarea de inhalanți chimici toxici fiind o infracțiune comisivă și intenționată este susceptibilă de acte pregătitoare și de tentativă, care însă, prin voința legiuitorului nu se pedepsesc.
Infracțiunea se consumă în momentul săvârșirii acțiunii incriminate și al producerii rezultatului.
Modalități. Articolul de incriminare precizează o singură modalitate–tip – furnizarea – alături de care, în forma agravată, întâlnim modalitățile organizării, conducerii sau finanțării acțiunii inițiale. Practic aceste modalități se pot realiza într-o multitudine de variante.
Sancțiuni. Pedeapsa pentru această infracțiune este închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Pentru modalitatea agravată pedeapsa va fi închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Dispozițiile referitoare la măsura de siguranță a confiscării speciale (art. 17), cauzele de nepedepsire (art. 15) sau de atenuare a pedepsei (art. 16) se aplică în mod corespunzător.
Potrivit articolului 9 din Legea nr. 143/2000300, constituie infracțiune „producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deținerea de precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc”.
Obiectul juridic generic al infracțiunii este reprezentat de sănătatea publică.
Obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale privitoare la sănătatea publică, relații a căror existență și normală dezvoltare presupune respectarea normelor legale ce se referă la producerea, fabricarea, importul, exportul etc. de precursori, echipamente ori materiale utilizate la obținerea de droguri de mare risc.
Obiectul material este reprezentat în această situație de precursori, echipamente sau materiale folosite în scopul utilizării lor la obținerea de droguri de mare risc.
Precursor este o substanță chimică care în procesul de preparare clandestină a drogurilor, este încorporată în structura substanței nou produse, care se află sub control național301.
Subiectul activ. În general, subiectul activ al acestei infracțiuni, poate fi orice persoană.
În situația importului sau exportului de asemenea produse, subiectul activ este calificat, trebuind să aibă calitatea de comerciant.
Sub aspectul participației penale, infracțiunea poate fi săvârșită în oricare din formele sale.
Subiectul pasiv este în principal statul, ca ocrotitor și garant al sănătății publice, iar în secundar subiect pasiv poate fi și persoana a cărei sănătate a fost periclitată ca urmare nerespectării
circuitului substanțelor socotite precursori, echipamentelor și materialelor cu ajutorul cărora se obțin droguri de mare risc.
Elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acțiune care se poate înfățișa sub forma producerii, fabricării, importului, exportului, oferirii, vânzării, transportului, vânzării cu orice titlu, trimiterii, cumpărării sau deținerii de precursori, echipamente sau materiale.
Cerințe esențiale. Existența elementului material al infracțiunii presupune, ca cerință esențială, ca acțiunile enumerate mai sus să fie săvârșite în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc. Astfel, nu va exista infracțiune în cazul unui comerciant care importă precursori, echipamente ori materiale pe care le furnizează unei fabrici de medicamente care în mod legal produce și fabrică droguri de mare risc în scopuri medicale302.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări obiective de pericol la adresa sănătății publice.
Întrucât existența infracțiunii nu este condiționată de producerea unui rezultat anume, legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptei.
Forma de vinovăție este intenția directă, calificată prin scop303.
Forme. Actele pregătitoare și tentativa sunt posibile și se pedepsesc. Consumarea infracțiunii are loc în momentul înfăptuirii uneia din acțiunile incriminate și a producerii rezultatului socialmente periculos. Unele modalități de comitere a faptei sunt susceptibile de a fi săvârșite în forma continuă, existând și un moment al epuizării, la încetarea activității delictuoase304.
Modalități. Textul de incriminare prezintă mai multe modalități normative de săvârșire a infracțiunii: producere, fabricare, import, export, oferire, vânzare etc. Organizarea, conducerea sau finanțarea acțiunilor enumerate în acest articol constituie modalități agravate de comitere a infracțiunii. Dacă făptuitorul face parte dintr-o pluralitate constituită de infractori, ne aflăm în prezența unei alte agravante a acestei infracțiuni, prevăzută la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.
Constituie agravantă fapta arătată mai sus, dacă are ca urmare moartea victimei – art. 12 alin. 3.
Sancțiuni. Sancțiunea pentru infracțiunea tip este pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. Faptele cuprinse în acest articol reprezintă incriminarea actelor pregătitoare la infracțiunea prevăzută la art. 2 alin. 2 ca infracțiune de sine stătătoare. După cum este cunoscut, în vârful piramidei mafiei drogurilor stau persoane care sub masca unor afaceri legale, organizează, conduc sau finanțează traficul ilicit de droguri, activitățile propriu zise interzise de lege fiind executate de persoane de la baza piramidei, care nu-și cunosc superiorii305.
Dar urmare a unor activități sub acoperire sau a folosirii „livrării supravegheate”306, este posibil ca poliția să ajungă și la vârful piramidei și să poată proba implicarea în traficul ilicit de droguri a unor persoane care au organizat, condus sau finanțat astfel de acțiuni.
Pentru ca persoanele implicate să răspundă în fața justiției ca finanțatori, conducători sau organizatori legiuitorul a prevăzut în Legea nr. 143/2000 unele dispoziții speciale.
Dacă pericolul social ridicat al acestor fapte, corelat cu împrejurarea că acestea sunt prevăzute ca infracțiuni de sine stătătoare în Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope justifică soluția adoptată de legiuitor. Astfel, minimul special al acestei infracțiuni este de numai 3 ani, în condițiile în care actele pregătitoare ale infracțiunii prevăzute la art. 2 alin. 2 sunt sancționate cu închisoarea de la 5 la 10 ani. Dispozițiile art. 10, 12 alin. 2 și 3, 15, 16 și 17 se aplică în mod corespunzător.
Conform art. 11 din Legea nr. 143/2000307, constituie infracțiune „îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, dacă este urmat de executare”. Aceeași faptă constituie, de asemenea, infracțiune, conform alin. 2, dacă nu a fost urmată de executare.
Obiectul juridic generic este reprezentat de sănătatea publică.
Obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale privitoare la sănătatea publică a căror normală desfășurare și dezvoltare sunt asigurate prin respectarea normelor privitoare la consumul de droguri.
Infracțiunea nu are obiect material.
Subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile legale pentru a răspunde penal. Participația este posibilă sub toate formele sale.
Subiectul pasiv este statul, ca principal ocrotitor și garant al sănătății publice.
Elementul material se realizează printr-o acțiune de a îndemna la consum ilicit de droguri.
Îndemnul se poate realiza atât prin determinarea unei persoane la consumul ilicit de droguri, cât și prin întărirea rezoluției acesteia de a consuma astfel de substanțe. Așa cum rezultă din norma de incriminare, nu are relevanță pentru existența infracțiunii modul cum a fost efectuat îndemnul, putând fi folosite orice mijloace.
Urmarea imediată constă, în cazul alin. 1, tocmai în consumul ilicit de droguri, iar în cazul alin. 2, în crearea unei stări de pericol ce rezultă din simpla realizare a acțiunii incriminate.
Legătura de cauzalitate. În cazul alin. 1 trebuie dovedită legătura de cauzalitate între îndemn și consumul ilicit de droguri, în schimb, pentru infracțiunea prevăzută în alin. 2 al acestui articol, legătura de cauzalitate rezultă „ex re”.
Forma de vinovăție cu care se săvârșește această infracțiune este intenția directă sau indirectă.
Forme. Actele pregătitoare și tentativa sunt posibile, însă potrivit voinței legiuitorului nu se pedepsesc. Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care îndemnul are ca urmare consumul ilicit de droguri (potrivit alin. 1, ori în momentul săvârșirii acțiunii incriminate, în cazul alin. 2).
Infracțiunea este susceptibilă de a îmbrăca forma continuă, existând în consecință și un moment al epuizării (acela al încetării activității delictuoase), precum și forma continuată.
Modalități. Articolul de lege prevede numai o singură modalitate normativă de săvârșire a infracțiunii, care însă în plan concret poate îmbrăca numeroase forme308.
Există două modalități agravate ale infracțiunii, prevăzute la art. 12 alin. 2 și 3, atunci când fapta este săvârșită de o persoană care face parte dintr-o pluralitate constituită de infractori, ori când urmarea imediată a acestei fapte este moartea victimei.
Aceste forme agravante sunt prevăzute în art. 12 din Legea nr. 143/2000 și constau în:
– apartenența la o organizație, asociație sau grup de cel puțin 3 persoane, cu structuri
determinate și care sunt constituite în scopul comiterii acestor fapte și al obținerii de beneficii
materiale sau de foloase ilicite.
– moartea victimei.
După cum se poate constata, normele penale cuprinse în art. 12 din Legea nr. 143/2000 sunt divizate deoarece ele trimit cu privire la dispozițiile articolelor 2-7, 9 și 11, în timp ce unele condiții privind subiectul activ sau producerea unui rezultat cât și sancțiunea ce se aplică sunt cuprinse în conținutul art. 12.
Aliniatul unu al art. 12 agravează pedepsele ce se pot aplica în cazul infracțiunilor
prevăzute de art. 2, 3 și 5 dacă subiectul activ al acestor infracțiuni face parte dintr-o structură criminală organizată. Spre deosebire de criminalitatea simplă, criminalitatea organizată se caracterizează prin mărimea ei, implicând un lanț de comandă, intensă planificare, amenințarea cu sau folosirea forței309.
Ca țară în tranziție spre economia de piață, România este ținta comiterii unor infracțiuni în care se include și traficul ilicit de droguri, care se înscriu în sfera crimei organizate transfrontaliere și față de care legiuitorul trebuie să reacționeze prin mijloace de drept penal.
Alineatul 3 al art. 12 din Legea nr. 143/2000 este o urmare logică a teoriei obiective de agravare a infracțiunilor după rezultat. Astfel, dacă în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 2-9 și 11 din Legea nr. 143/2000, s-a produs moartea victimei, pedeapsa ce se va aplica va fi detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi. Prin această incriminare legiuitorul ocrotește atât sănătatea publică cât și viața persoanei care consumă droguri provenite din traficul ilicit organizat.
Pentru existența infracțiunii în această formă agravantă nu este nevoie să se stabilească că subiectul activ al uneia dintre cele 8 infracțiuni menționate în textul art. 12, a urmărit anume să cauzeze moartea victimei. Este suficient ca subiectul activ să fi putut prevede că din cauza faptei sale ar putea provoca moartea victimei. Până la proba contrarie, culpa de a nu fi prevăzut acest rezultat este prezumată.
Sancțiuni. În forma simplă sancțiunea pentru această infracțiune este închisoarea de la 6 luni la 5 ani, dacă îndemnul a fost urmat de executare, și de la 6 luni la 2 ani, dacă îndemnul nu a determinat persoana să consume ilicit droguri. Pentru prima formă agravată pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani, iar dacă fapta prevăzută la art. 12 alin. 2 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa va fi detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani, în acest caz aplicându-se și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
În conformitate cu art. 13 din Legea nr. 143/2000, tentativa la infracțiunile prevăzute de art. 2- 7, 9 și 10 se pedepsește. Se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la alin. 1.
Rezultă că pentru a o protejare mai eficientă a relațiilor sociale privind sănătatea publică legiuitorul a încriminat și sancționat și actele pregătitoare la un număr de 8 infracțiuni ce vizează traficul de droguri asimilându-le cu tentativa.
Prin dispozițiile art. 13, legiuitorul a urmărit să dea o mai mare eficiență Legii nr. 143/2000, în combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, sancționând tentativa și actele pregătitoare.
Pedepsirea tentativei în cazul acestor infracțiuni se va face conform art. 21 din Codul penal al României.
Legiuitorul, prin dispozițiile art. 15 din Legea nr. 143/2000, a urmărit să ofere o șansă acelei persoane care făcând parte din o structură organizată având ca obiect traficul de droguri, să denunțe apartenența sa la acea structură, apărându-l de pedeapsă. Se apreciază că astfel, se realizează atât scopul preventiv și educativ al legii cât și funcția de garant al relațiilor sociale având ca obiect sănătatea publică310.
De asemenea, în același scop, în dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2003 legiuitorul a urmărit scăderea la jumătate a pedepselor acelor persoane care în timpul urmăririi penale denunță și facilitează tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri.
3.3. Tratamentul juridic privind operațiile ilicite cu precursori
Reglementarea juridică a precursorilor de către legiuitorul român este urmarea unei rezoluții a Consiliului Economic și Social al O.N.U., adoptată în anul 1985, prin care se recomandă părților la Convenția Unică a Stupefiantelor311 din anul 1961 și la Convenția de la Viena privind substanțele psihotrope312 din anul 1971, să ia măsuri la nivel național prin care să se instituie un control sever asupra acestor substanțe chimice, pentru a se împiedica deturnarea lor către traficul ilicit de droguri.
O primă reglementare juridică a precursorilor s-a făcut, parțial, prin Legea nr. 143/ 2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri313. Prin menționata lege se dădea o definiție precursorilor și au fost prevăzute în Tabelul IV, anexă la lege, un număr de 22 de substanțe socotite de legiuitor la acea dată ca fiind precursori314. Prin nominalizarea precursorilor în Tabelul IV anexă la Legea nr. 143/ 2000, principalul efect juridic pentru aceste substanțe a fost acela că ele, deși nu erau droguri, erau supuse aceluiași regim ca și drogurile, fiind asimilate cu acestea.
Această reglementare parțială a fost necesară, deoarece în anul 2000, când a apărut Legea nr. 143, România nu avea o legislație consacrată precursorilor; dată fiind legătura strânsă între aceste substanțe și traficul ilicit de droguri, se impuneau câteva dispoziții care să schițeze un anumit cadru juridic.
După opinia noastră, regimul juridic al precursorilor este stabilit prin Legea nr. 300/2002, la care se vor adăuga dispozițiile cuprinse în Regulamentul pentru aplicarea dispozițiilor Legii privind regimul juridic al precursorilor folosiți în fabricarea ilicită a drogurilor.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 300/ 2002, din punct de vedere juridic, precursorii sunt „substanțele chimice folosite la fabricarea ilicită a drogurilor, prevăzute în anexa 1, sărurile acestora, precum și amestecurile ce conțin astfel de substanțe, cu excepția preparatelor farmaceutice și a altor preparate cu aceste substanțe, care nu pot fi recuperate sau utilizate în acest scop prin metode de laborator„. Persoanele fizice sau juridice care desfășoară operații cu precursori se numesc „operatori”.
Activități permise cu precursori.
În concepția Legii nr. 300/ 2002, producerea, deținerea sau orice activitate cu precursori este permisă numai în scop comercial, medical, sanitar-veterinar, industrial, de învățământ și de cercetare științifică. În condițiile prevăzute de lege, sunt permise fabricarea, producerea, tratarea, sinteza, extracția, condiționarea, distribuirea, punerea în vânzare, plasarea pe piață, livrarea, procurarea, folosirea, ambalarea, transportul, stocarea – depozitarea, manipularea, importul, exportul, tranzitul, intermedierea sau orice altă activitate cu precursori.
Potrivit Legii nr. 300/ 2002, cele 43 de substanțe prevăzute în anexa I (precursori) sunt clasificate în trei categorii, în raport cu gradul de risc și posibilitatea înlocuirii acestora cu alte substanțe în cadrul procesului de fabricare ilicită a drogurilor, precum și pentru asigurarea desfășurării normale a operațiunilor legate cu precursori316.
Autorizarea operațiunilor cu precursori
Pentru operațiunile cu precursori din categoria I-a și a II-a este necesară obținerea unui autorizații din partea Ministerului Sănătății și Familiei din România, în baza unui aviz eliberat de Inspectoratul General al Poliției. Operațiunile cu precursori din categoria a III-a pot fi desfășurate numai în baza unui aviz de funcționare din partea Ministerului Industriei și Resurselor. Condițiile și procedura pentru eliberarea avizului și a autorizației sunt prevăzute în Regulamentul pentru aplicarea Legii nr. 300/2002. Autorizația privind activitățile cu precursori este valabilă timp de trei ani de la data emiterii, putând fi prelungită succesiv pe o perioadă de câte 3 ani, în condițiile stabilite de regulament. Autorizația este netransmisibilă. Legea prevede și cazurile în care autorizația sau avizul de funcționare pot fi retrase. În legătură cu precursorii din categoria a III-a, legea prevede o excepție când aceștia pot fi deținuți și folosiți fără a fi necesar avizul Ministerului Industriei și Resurselor. Astfel, persoanele fizice și juridice pot deține și folosi fără aviz numai precursorii autorizați să fie desfăcuți prin rețeaua comercială către populație în limitele și cantitățile stabilite de Regulament.
Exportul și importul precursorilor
Exportul și importul de precursori poate fi efectuat numai de operatorii autorizați. Licența pentru import sau export de precursori se eliberează de Ministerul Afacerilor Externe în baza avizului Inspectoratului General al Poliției. În cazul importului sau exportului de precursori de categoria I-a și a II-a, operatorul va trebui să obțină din partea Ministerului Sănătății și Familiei un certificat de export.
Operații cu precursori.
Obligații în legătura cu producția. Operatorii care produc precursori sunt obligați să întocmească pentru fiecare produs norme tehnice privind producția, ambalarea, transportul, depozitarea, manipularea, distrugerea sau neutralizarea acestora, să consemneze, să asigure și să administreze antidotul în caz de intoxicare, stabilit cu acordul Ministerului Sănătății și Familiei.
Furnizarea de precursori. Orice persoană fizică sau juridică autorizată care furnizează unui cumpărător precursori, este obligată să solicite de la acesta o declarație în care să consemneze în ce scop va fi folosită substanța. În cazul mai multor precursori din categoria I-a, cumpărătorul va trebui să dea o declarație de utilizare pentru fiecare substanță cumpărată.
Mișcarea precursorilor. Operatorii ce manipulează precursori sunt obligați să păstreze evidența mișcării zilnice a acestora, în registre speciale, numerotate, parafate, șnuruite și sigilate, care vor fi vizate anual de organul de poliție care l-a avizat pe operator. În acest scop, fiecare operator este obligat să desemneze din cadrul angajaților săi o persoană responsabilă de activitatea cu precursori, cu studii superioare sau medii în specialitatea chimie sau farmacie și să stabilească expres atribuțiile acesteia privind păstrarea și evidența precursorilor. Documentele referitoare la precursori sunt păstrate separat de alte documente și sunt ținute timp de patru ani de la data întocmirii lor, după care pot fi distruse.
Încetarea activității cu precursori. Orice operator care își încetează activitatea cu astfel de substanțe va trebui să depună autorizația la Ministerului Sănătății și Familiei, în termen de 30 de zile de la data încetării activității. De asemenea, operatorul va trebui să încunoștințeze în scris organul de poliție care a avizat autorizația. Toate documentele referitoare la activitatea cu precursori vor fi predate de operator Direcției județene sau a Municipiului București a Arhivelor statului. Întreaga cantitate de precursori rămasă în stoc la data încetării activității se predă în custodie unui alt operator autorizat pentru a fi valorificată. Dacă marfa nu poate fi valorificată ea se va distruge, potrivit prevederilor legale.
Păstrarea, depozitarea și eliberarea. Păstrarea și depozitarea precursorilor din categoriile I-a și a II-a se face în încăperi speciale, prevăzute cu uși metalice și grilaj de fier la ferestre. Încăperile vor fi prevăzute cu dispozitive sigure de închidere și dotate cu sisteme de alarmă optice sau acustice. În încăperile unde sunt depozitați precursorii nu se vor păstra alte substanțe chimice.
Păstrarea precursorilor din categoriile I-a și II-a în laboratoare și farmacii este permisă în condițiile de siguranță prevăzute în regulament.
Eliberarea precursorilor, indiferent în ce scop, se poate face numai în baza autorizației primitorului sau, după caz, a avizului de funcționare.
Obligațiile operatorilor. Operatorii care efectuează operații al cărui obiect este producerea, sinteza, extracția, condiționarea, tratarea sau vânzarea de precursori au următoarele obligații: să eticheteze precursorii, arătând denumirea lor, numărul lotului de fabricație, data ambalării, numele fabricantului și numele operatorului care a executat aceste operații; să încredințeze precursorii pentru transport numai operatorilor de transport care sunt autorizați în acest scop; pentru transportul precursorilor, operatorii vor elibera un ordin de transport, emis de predătorul mărfii și se semnează de conducătorul unității și persoana responsabilă de activitatea cu precursori.
Tranzitul, precum și orice operațiuni vamale cu astfel de substanțe se va efectua numai în condițiile prevăzute de lege și de regulament. Pentru cazul tranzacțiilor comerciale cu precursori, care se efectuează fără atingerea fizică a teritoriului României, operatorul român care le realizează este obligat să încunoștințeze despre aceasta, în scris, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data la care va avea loc operațiunea, Ministerul Sănătății și Familiei, în condițiile prevăzute de regulament.
Producătorii de precursori din categoriile I-a și a II-a sunt obligați să raporteze în scris Ministerului Sănătății și Familiei anual, până la 31 ianuarie, situația pentru anul precedent a producției și comercializării acestor substanțe, iar pentru cei din categoria a III-a, până la aceeași dată, Ministerului Industriei și Resurselor.
Operatorii care efectuează operațiuni de import – export cu precursori sunt obligați să comunice în scris Inspectoratului General al Poliției, trimestrial, în termen de 10 zile lucrătoare de la încheierea fiecărui trimestru, cantitatea de precursori importați sau exportați, furnizorul, destinatarul și transportatorul.
Controlul respectării dispozițiilor legale privind activitatea cu precursori se face de către Ministerul Sănătății și Familiei, Ministerul de Interne, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Industriei și Resurselor. Inspectoratul General al Poliției constituie banca de date privind operațiunile cu precursori și cooperează cu autoritățile componente din alte state, precum și cu organismele internaționale cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii utilizării precursorilor în scopul producerii ilegale de droguri.
Incriminarea operațiilor ilicite cu precursori
Legea nr. 300/2002 prevede un număr de 14 fapte ce constituie contravenții la regimul
precursorilor. În funcție de gravitatea lor, legiuitorul a prevăzut amenzi de la 10 la 60 milioane lei.
Legea prevede și o infracțiune la regimul precursorilor, intitulată Operații ilicite cu precursori.
Conținutul legal al infracțiunii
Potrivit art. 32 alin. 1 din Legea nr. 300/ 2002, conținutul acestei infracțiuni constă în
„producerea, sinteza, extracția, experimentarea, deținerea, transportul, vânzarea, plasarea pe piață sau efectuarea altor operații cu precursori fără drept. De asemenea, constituie infracțiune, potrivit alin. 2 al art. 32, comercializarea de precursori către agenți economici ori persoane fizice neautorizate pentru activitatea cu astfel de substanțe. Potrivit alin. 3, dacă faptele prevăzute în alin. 1 și 2 sunt săvârșite în scopul fabricării ilicite a drogurilor, altele decât drogurile de mare risc, atunci pedeapsa ce se va aplica va fi mai grea”.
Obiectul juridic principal al acestei infracțiuni este complex. Astfel, prin săvârșirea infracțiunii, în condițiile prevăzute de art. 32 alin. 1 și 2 se încalcă regimul stabilit pentru unele activități reglementate prin Legea nr. 300/2002. Deci, obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale privitoare la desfășurarea în siguranță a activităților economice cu precursori, astfel încât acestea să fie efectuate numai în strictă conformitate cu legea.
În cazul alin. 3 al art. 32, obiectul juridic special este același cu obiectul ocrotirii juridice în cazul traficului ilicit de droguri. Deși, obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale privitoare la sănătatea publică a cărei menținere și asigurare depinde de respectarea strictă de către toți destinatarii legii penale a dispozițiilor legale prin care se interzice folosirea precursorilor la fabricarea ilicită a drogurilor.
Obiectul juridic secundar (adiacent). Pe lângă obiectul juridic special principal, această infracțiune, în configurația prevăzută în art. 32 alin. 3, are și un obiect juridic secundar, și anume relațiile sociale ocrotite de legea penală cu privire la sănătatea persoanei fizice care ar putea cădea victimă toxicomaniei ca urmare a unui consum de droguri provenite din fabricarea ilicită a acestora prin folosirea de precursori.
Obiectul material al infracțiunii îl constituie precursorii.
Prin urmare, toate activitățile desfășurate fără drept, ce constituie elementul material al laturii obiective a acestei infracțiuni, trebuie efectuate numai în legătură cu precursorii supuși controlului național, prevăzuți în anexa I la Legea nr. 300/ 2002 și tabelul IV anexă la Legea nr. 143/ 2000.
Datorită acestei cerințe esențiale cu privire la obiectul material al infracțiunii, într-o cauza ce vizează operații ilicite cu precursori, este întotdeauna necesară efectuarea unei constatări tehnicoștiințifice chimice, pentru a se stabili exact dacă substanțele cu care s-au efectuat operațiuni ilicite sunt precursori supuși controlului național. Constatarea tehnico-științifică se solicită de organul de urmărire penală în conformitate cu art. 112 și 113 CPP.
În cazul acestei infracțiuni, subiectul activ nemijlocit (autorul), poate fi orice persoană fizică cu capacitate penală, care săvârșește una sau mai multe din modalitățile normative prevăzute de lege și care constituie elementul material al laturii obiective. Cu alte cuvinte, subiectul activ nemijlocit al acestei infracțiuni este necircumstanțiat, deoarece legiuitorul nu cere vreo calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie infracțiune.
Subiectul pasiv principal în cazul acestei infracțiuni este statul, ca reprezentant al societății.
În varianta prevăzută în art. 32 alin. 3, poate exista și un subiect pasiv secundar (subsidiar), care este persoana care suferă consecințele consumului ilicit de droguri, provenite din fabricarea clandestină a acestora, la care s-au folosit precursori.
Latura obiectivă a aceste infracțiuni este constituită din elementul material, urmarea imediată și raportul de cauzalitate.
Elementul material îl constituie un complex de fapte ca modalități alternative prin care se poate încălca regimul precursorilor.
În varianta prevăzută în alin. 1 art. 32, elementul material constă în 9 activități desfășurate cu privire la precursori și anume: producerea, sinteza, extracția, experimentarea, deținerea, transportul, vânzarea, plasarea pe piață și orice alte operații.
Pentru ca aceste activități să constituie infracțiune este necesară îndeplinirea concomitentă a două condiții: toate activitățile să fie desfășurate în legătură cu precursorii care sunt supuși controlului național; toate activitățile să fie desfășurate fără drept319. Vor fi socotite ca fiind făcute fără drept toate acele operații care nu se înscriu în cerințele Legii nr. 300/ 2002 și a Regulamentului de aplicare a acestei legi.
În varianta prevăzută în alin. 2 art. 32, constituie infracțiune și comercializarea de precursori către agenți economici ori persoane fizice neautorizate pentru activitatea cu astfel de substanțe.
Elementul material al infracțiunii în varianta prevăzută în alin. 2 al art. 32 constă în acțiunea de comercializare a precursorilor, deci de vânzarea lor către persoane fizice sau juridice neautorizate să desfășoare activități cu precursori.
Elementul material al infracțiunii în varianta prevăzută în alin. 3 al art. 32 este același ca al variantei prevăzute în alin. 1 și 2: toate activitățile desfășurându-se în scopul fabricării ilicite a drogurilor, altele decât cele de mare risc.
Infracțiunea în configurația prevăzută în art. 32 alin. 1 și 2 are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite prin Legea 300/ 2002. În configurația prevăzută în alin. 3, urmarea imediată constă în starea de pericol ce se creează pentru sănătatea publică ca urmare a folosirii ilicite a precursorilor în fabricarea drogurilor. Starea de pericol în cazul art. 32 alin. 3 înseamnă și posibilitatea obiectivă de a vătăma sănătatea unei sau unor persoane care achiziționează, pentru consum, droguri la fabricarea cărora s-au folosit precursori.
Raportul de cauzalitate în cazul acestei infracțiuni este dat de legătura ce trebuie să existe între acțiunea subiectului activ și starea de pericol ce se creează pentru relațiile sociale ocrotite de Legea nr. 300/ 2002.
În ceea ce privește latura obiectivă, infracțiunea în variantele prevăzute în art. 32 alin. 1 și 2 se săvârșește cu vinovăție sub forma intenției directe sau indirecte. În toate cazurile intenția presupune cunoașterea de către făptuitor a naturii substanțelor la care se referă acțiunea sa; deci, în planul laturii subiective făptuitorul știe că săvârșește activitățile incriminate, fără drept, prevede rezultatul socialmente periculos al faptei și urmărește producerea lui, sau dacă nu-l urmărește, acceptă producerea lui.
În aceste variante prevăzute în alin. 1 și 2, dacă fapta a fost săvârșită din culpă, ea nu va constitui infracțiune, deoarece legiuitorul a incriminat-o numai atunci când a fost săvârșită cu intenție.
În varianta art. 32 alin. 3, sub aspectul laturii subiective infracțiunea se săvârșește numai cu intenție directă. Această intenție rezultă din scopul cerut de legiuitor, și anume ca faptele prevăzute în alin. 1 și 2 să fie săvârșite în scopul producerii sau fabricării ilicite de droguri. În această variantă subiectul are, de la început, reprezentarea faptelor sale, urmărind să producă în mod ilicit droguri prin folosirea precursorilor.
Forme. Infracțiunea prevăzută în art. 32 din Legea nr. 300/ 2002 poate fi săvârșită numai prin fapte comisive.
Infracțiunea cuprinde o variantă simplă (art. 32 alin. 1) o variantă asimilată (art. 32 alin. 2) și o variantă agravată (art. 32 alin. 3). Infracțiunea este agravată atunci când faptele prevăzute în alin. 1 și 2 sunt săvârșite în scopul producerii sau fabricării ilicite a drogurilor, altele decât drogurile de mare risc.
Infracțiunea prevăzută în art. 32 se consumă în momentul realizării activității incriminate și producerea stării de pericol.
În cazul unor activități infracționale cum ar fi: producerea, sinteza, extracția, experimentarea, deținerea, fapta îmbracă forma infracțiunii continue. În cazul altor activități infracționale, cum ar fi: transportul, vânzarea, plasarea pe piață ori comercializarea de precursori, repetarea faptelor în executarea aceleiași rezoluții, îmbracă forma infracțiunii continuate.
Infracțiunea prevăzută de art. 32 din Legea nr. 300/2002, este o infracțiune de pericol, întrucât pentru existența sa nu se cere să se fi produs vreun rezultat.
Infracțiunea prevăzută în art. 32 din Legea nr. 300/2002 se poate săvârși în mai multe modalități normative. Legiuitorul a prevăzut și a nominalizat 10 asemenea modalități, în care infracțiunea se poate săvârși fie în varianta simplă, fie în varianta agravată.
Fiecare modalitate normativă poate prezenta diferite modalități faptice, determinate de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta.
Sancționarea acestei infracțiuni este diferențiată, după cum a fost săvârșită într-o variantă simplă sau în varianta agravată.
Pentru săvârșirea infracțiunii în variantele prevăzute în art. 32 alin. 1 și 2, legiuitorul a prevăzut pedeapsa cu închisoarea de la un an la 5 ani. Pentru săvârșirea infracțiunii în varianta prevăzută în art. 32 alin. 3 s-a prevăzut pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
În conformitate cu art. 34 alin. 1 din Legea nr. 300/ 2002, în cazul săvârșirii infracțiunii prevăzute în art. 32 se dispune confiscarea precursorilor în condițiile prevăzute în art. 118 CP În conformitate cu art. 34 alin. 2, în cazul în care precursorii care au făcut obiectul infracțiunilor prevăzute în art. 32 nu se găsesc, făptuitorul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
3.4. Analiza aspectelor specifice faptelor privind circulația
și consumul ilicit de droguri pentru folos propriu
Astfel cum rezultă din analiza comparată a legislațiilor unui mare număr de state, acțiunile privind circulația și consumul ilicit de droguri prezintă o constantă în ceea ce privește necesitatea incriminării unor astfel de fapte și particularități în ceea ce privește tipul și condițiile incriminării.
Deosebirile sunt pregnante în momentul analizării faptelor legate de circulația și consumul ilicit de droguri pentru folos propriu.
Există trei tendințe în legislațiile internaționale având numitor comun interzicerea unor astfel de fapte și particularități în ceea ce privește măsurile luate împotriva făptuitorilor respectiv:
– incriminarea penală a unor astfel de fapte, în această categorie incluzând legislațiile din
Marea Britanie și Suedia;
– incriminarea administrativă a unor astfel de fapte în Italia, Spania, Republica Moldova,
Germania Australia etc.;
– incriminarea administrativă doar a faptelor referitoare la circulația drogurilor folosite pentru consum propriu, cazul Columbiei si Olandei, în cazul consumului de droguri fiind dispuse doar măsuri obligatorii pentru făptuitor, de genul obligativității urmării unei cure de dezintoxicare sau a unui tratament de specialitate, cazul României.
Procurarea, păstrarea de mici cantități pentru consumul propriu de substanțe narcotice sau psihotrope sunt fapte care apreciem că trebuiesc interzise, liberalizarea unor astfel de acțiuni fiind de natură a conduce la producerea unor efecte mult mai grave decât cele produse prin sancționarea administrativă a făptuitorilor.
Considerăm însă că este inutilă incriminarea, în orice formă, a consumului de substanțe narcotice sau psihotrope pentru următoarele considerente:
Consumul de substanțe narcotice sau psihotrope, este incriminat doar dacă se săvârșește cu intenție directă. Este însă practic imposibilă săvârșirea faptei de consum fără săvârșirea în prealabil a unei acțiuni incriminată ca faptă referitoare la circulația de droguri. Astfel, pentru consum este necesară procurarea, în orice modalitate, gratuită sau oneroasă, a unor astfel de substanțe sau chiar deținerea unor astfel de substanțe, eventual găsite întâmplător. Toate aceste fapte sunt însă sancționate administrativ sau penal ca fapte legate de circulația substanțelor narcotice sau psihotrope, aceste incriminări fiind îndestulătoare pentru asigurarea funcției preventive și educative ale legilor referitoare la circulația și consumul de droguri.
Cazurile de desistare a făptuitorului prevăzute în legislațiile analizate nu sunt aplicabile decât dacă persoana se prezintă de bunăvoie la instituția medicală sau organul de cercetare, fapt ce nu poate fi însă îndeplinit de cei aflați, la momentul descoperirii lor, sub influența unor astfel de substanțe. Aceste persoane, deși este posibil să dorească, după ce efectul drogului se estompează, prezentarea de bunăvoie la instituția medicală sau predarea mijloacelor narcotice sau psihotrope rămase, nu mai pot beneficia de protecția asigurată de lege, răspunzând penal sau administrativ.
Așa cum s-a arătat în doctrină331, consumator de droguri poate fi numai un toxicoman, caz în care înclinația de a consuma droguri conduce la o stare de subordonare a acestuia față de un drog care îi condiționează comportamentul, existența, relațiile familiale și sociale. După cum se cunoaște din teoria dreptului penal, pentru ca o persoană fizică să poată fi subiect activ al unei infracțiuni, trebuie să îndeplinească o serie de condiții generale între care menționăm pe cele referitoare la responsabilitate și libertatea de voință și acțiune. Așa cum s-a arătat în literatura juridică de specialitate,„prin responsabilitate se înțelege starea psihofizică a persoanei care este capabilă săși dea seama de valoarea firească a acțiunilor și inacțiunilor sale și de urmările acestora și de a-și dirija în mod conștient voința în raport cu aceste fapte". Dar pentru ca o persoană să fie subiect activ al infracțiunii nu este suficient ca ea să posede capacitatea de reprezentare a acțiunilor sau inacțiunilor sale, inclusiv a rezultatelor, precum și capacitatea de a fi stăpână pe ele, mai trebuie ca ea să fi avut posibilitatea de a lua în mod liber hotărârea cu privire la săvârșirea faptei și de asemenea să fi putut acționa în mod liber, conform hotărârii luate, ceea ce implică inexistența unei constrângeri asupra conștiinței și voinței sale.
Ținând seama de dependența psihică a toxicomanului față de drog, în doctrina penală s-a pus problema dacă acesta va răspunde din punct de vedere penal, în ipoteza în care nemaiavându-l pentru consum, comite, sub constrângerea sevrajului care se instalează, o faptă prevăzută de legea penală în vederea procurării lui. În această problemă profesorul I. Oancea consideră că „iresponsabilitatea se poate manifesta nu numai prin lipsa de înțelegere, de discernământ, ci și prin lipsa de voință (de exemplu, un morfinoman, în lipsa morfinei, fură morfină de la farmacie, el își dă seama ce face dar nu are voința necesară de a se
stăpâni)”.
Evident că în conformitate cu legislația în vigoare, persoanele care consumă ilicit
droguri supuse controlului național pot fi trase la răspundere penală pentru comiterea unor infracțiuni indiferent de natura lor, ele nefiind exceptate de plano de la răspunderea penală pe considerentul că ar fi persoane iresponsabile334.
De aceea, în cazul consumului de substanțe psihotrope sau narcotice, rațiunea nepedepsirii penale a unor astfel de fapte constă nu în existența stării de iresponsabilitate, ci în existența unui cumul de stări, situații care reclamă acest lucru. Din rațiuni de politică socială, apreciem că nu pedepsirea consumatorilor de droguri poate stopa sau limita consumul de droguri, ci eradicarea faptelor legate de circulația substanțelor psihotrope și narcotice, coroborat cu măsuri de dezintoxicare ori de tratare medicală de specialitate a consumatorilor.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI.
Fără a emite pretenții la o soluționare exhaustivă a tuturor problemelor științifice, considerăm că această lucrare constituie doar una din etapele de rezolvare a obligațiilor asumate de România, prin semnarea convențiilor internaționale de a intensifica lupta împotriva traficului și consumului ilicit de droguri, apărând în primă instanță sănătatea publică a cetățenilor săi și nu în ultimul rând, contribuind astfel la uriașul efort depus de comunitatea internațională pentru stăpânirea fenomenului narcomaniei și toxicomaniei.
Tendințele ascendente ale fenomenului generat de flagelul drogurilor, reprezintă nu numai un îndemn la reflecție, ci un bun prilej de a identifica cele mai potrivite căi și soluții de prevenire și combatere a traficului ilicit și a abuzului de stupefiante și substanțe psihotrope ce se dorește a fi o modestă contribuție a autorului la tratarea traficului și consumului ilicit de droguri.
Teza este, fără îndoială, una de drept penal, dar poate fi interpretată și ca o cercetare la interferența mai multor științe ale dreptului (drept penal și criminologie, teoria generală a dreptului, alte domenii ale jurisprudenței: ramura dreptului internațional public, dreptul internațional penal etc.) cu științe sociale (medicina, psihologia, pedagogia, sociologia etc.), deoarece consumul de droguri reprezintă una din provocările cu care se confruntă umanitatea, efectele directe sau indirecte ale acestuia relevându-l ca pe un fenomen îngrijorător, demn de luat în calcul în programele de cooperare internațională. Pentru România, fenomenul consumului de droguri a început să devină
o problemă socială o dată cu schimbările socio-politice din anii 1990.
O dată cu adoptarea de către România a principiilor democratice și cu limitarea controlului exercitat de către autoritatea statală asupra libertăților individuale, climatul „septic” creat de politica totalitară și de instituțiile de represiune a dispărut. Mai mult încă, autoritatea instituțiilor statului și mijloacele materiale și logistice aflate la dispoziția acestora s-au diminuat, afectând eficiența funcționării lor.
La acestea s-a adăugat lipsa de experiență a angajaților acestor instituții, puși în fața unui nou cadru de lucru, confruntați cu situații noi. Toate acestea au permis ca, pe fondul unui proces de tranziție prelungit, fenomenul consumului de droguri să înceapă să fie resimțit și în România
Principala categorie de populație vulnerabilă la consumul de droguri este, fără îndoială, cea formată din tineri care este mult deschisă la nou, mai predispusă la noi experiențe, la risc.
Specialiștii din lume, inclusiv cei din România , califică grupa de vârstă cea mai afectată ca fiind cuprinsă între 20-24 ani, dar se impune necesitatea acordării unei atenții sporite și segmentului de vârstă de 15-19 ani. Tinerii din țările fostului sistem socialist au fost mai puțin expuși mesajelor care subliniau pericolul reprezentat de consumul de droguri în societatea capitalistă.
În acest sens, autorul recomandă promovarea unei politici de iluminare a problemei drogurilor în mediul copiilor și al adolescenților, elucidând cauzele interne și externe care îi fac pe tineri să încerce sau să consume curent droguri. Din prima categorie a cauzelor se menționează:
curiozitatea, tentația,”fructul oprit”, dorința de senzații tari, lipsa de maturitate/responsabilitate, problemele personale, necazurile, disperarea, singurătatea, lipsa prietenilor, plictiseala, lipsa unor preocupări interesante, teribilismul sau nevoia de a ieși în evidență, posibilități financiare peste medie etc. Cauzele interne, în colaborare cu cele externe, – anturajul, grupul de prieteni „dubioși”, climatul familial defavorabil, nivelul educațional și cultural redus, lipsa informațiilor sau informații false despre droguri, imitarea modelelor din filme, etc. – pun tinerii în situația de a încerca, iar mai târziu a folosi substanțele narcotice distrugătoare de vieți și destine.
Introducerea și încheierea tezei evidențiază optimismul autorului cercetării, care este, în același timp, și un practician cu stagiu impunător în domeniul depistării drogurilor, referitor la faptul că deocamdată, în România problema consumului de droguri nu este atât de gravă ca în țările occidentale.
Se consideră că aceste țări se numără printre țările privilegiate, cel puțin momentan, în care drogurile și consumul de droguri pot fi încă împiedicate să se
răspândească în conștiința și practica tinerilor, existând încă timp pentru inițiative de tip profilactic, care să împiedice răspândirea „morții albe”. Ideea enunțată imediat anterior este liniștitoare doar fiindcă este expusă în raport comparativ cu societatea capitalistă, fiindcă îngrijorarea autorului pentru creșterea flagelului cel mai grav al societății se simte în fiecare idee așternută cu grijă pe fila de hârtie albă: evoluția traficului ilicit de droguri în România reflectă o tendință ascendentă evidențiată prin nivelul crescut al confiscărilor de droguri. Această idee este bine ilustrată și în anexe cu indici numerici luați din rapoartele organelor de resort, indici care, fiind supuși unui simplu calcul aritmetic, demonstrează faptul că atât numărul consumatorilor, cât și media lunară de capturări în ambele țări este într-o îngrozitoare creștere. În acest sens, România , din niște țări de tranzit au ajuns în prezent și teritoriu de depozitare, desfacere și consum, unde drogurile sunt introduse în special prin frontiera de sud în România .
Drogurile aduse pe teritoriul acestor țări sunt, de obicei, stocate pentru diferite
perioade de timp iar în final redistribuite spre țările cu consum ridicat, o mică parte rămânând și pentru consumul din țară.
Întrucât cea mai frecventă cale de administrare a drogurilor o reprezintă injectarea, consumatorii constituie o grupă de risc în ceea ce privește bolile SIDA, HVB, HVC, diverse boli cu transmitere sexuală.
Aceste afirmații au avut scopul să argumenteze existența zonelor de interferență a dreptului penal cu alte materii.
Traficul ilicit de droguri este o activitate criminală foarte lucrativă, cu caracter
supranațional, care acționează în conformitate cu legile economiei de piață, având drept scop imediat alimentarea centrelor de consum și ca finalitate, obținerea unor profituri ilegale fabuloase ceea ce presupune, în mod justificat, interesul statului de a-și orienta, în mod cât mai eficient, propria politică în lupta antidrog, pentru apărarea sănătății propriilor cetățeni și salvarea valorilor socio-morale.
Problema traficului și circulației ilegale de droguri și substanțe narcotice în în România este foarte gravă, fiindcă generează pierderi enorme de natură umană și materială. De aceea, lupta societății contra flagelului secolului – circulația drogurilor – necesită parcurgerea obligatorie a următoarelor etape:
a.) profilaxia,
b.) urmărirea penală,
c.) tratarea persoanelor afectate de narcomanie,
d.) acordarea unui sprijin social persoanelor afectate de narcomanie.
Ca atare politica penală a oricărui stat în materie de prevenire a circulației drogurilor și substanțelor toxice ar urma să fie axată pe niște factori rigizi: economie puternică, conștiință înaltă, mod sănătos de viață al indivizilor din toate păturile sociale, consolidare a eforturilor tuturor organelor din stat pentru contracararea narcobusinessului ca fenomen social și al narcomaniei ca fenomen vital, consecvență în incriminarea consumului de droguri, lichidare a lacunelor și revizuire permanentă a legislației naționale, completare a legislației internaționale cu prevederi care corespund realității de ultimă oră.
Potrivit art.11 alin.2 din Constituția României convențiile ratificate fac parte din dreptul intern. Jurisprudența și doctrina în domeniu, inclusiv prezenta lucrare, poate fi obiectul unui examen relativ la raportul dintre dreptul intern și convențiile ratificate. Acest examen apare ca deosebit de util și necesar, ținând seama, pe de o parte, de marea pondere a Convențiilor în sistemul normativ de drept intern, iar, pe de altă parte, în raport de complexitatea și gradul înalt de diversitate al problematicii vizate, fără a omite și lipsa de unitate a practicii judiciare în materia infracțiunilor privitoare la droguri. Așa de exemplu, jurisprudența română este împărțită cu privire la domeniul de aplicare al Convențiilor internaționale pe de-o parte336 sunt eficace și obligatorii de aplicat numai în
litigiile cu element de extraneitate, iar, de cealaltă parte337 s-a decis că ele, făcând parte din dreptul intern, se aplică tuturor litigiilor ori situațiilor reglementate.
Problema capătă dimensiune extinsă și în alte tratate sau convenții iar în urma integrării europene devine o chestiune deosebit de importantă, relevând două mari coordonate strategice, una juridico-legislativă, instituțională și judiciară și cealaltă culturală și politică.
Așadar, se poate spune că judecătorul național, care se află permanent în inima dreptului intern și a dreptului internațional, este un actor principal (dar discret și uneori ignorat) al integrării europene și internaționale și al aplicării convențiilor internaționale.
Drept consecință, jurisprudența națională și, mai ales, cea internațională constituie un „agent eficient și dinamizator“ al proceselor diverse de armonizare legislativă, de asimilare și implementare a dreptului internațional și nu mai puțin de optimizare a dreptului intern.
BIBLIOGRAFIE
I. Acte normative și documente internaționale
1. Constituția României (revizuită), adoptată la 8 decembrie 1991//Monitorul Oficial al
României partea I, nr. 233 din 22.08.2003.
2. Codul penal al R.S. România.- București: Editura Politică, 1968, 360 p.
3. Codul penal și Codul de procedură penală român.- București: Editura Cutuma, 1992, 324 p.
4. Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale proclamată la 31.12.1995.
5. Convenția asupra substanțelor psihotrope, semnată la Viena la 21 februarie 1971, la care România a aderat prin Legea nr. 118/1992//Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 341/1992.
6. Convenția asupra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, semnată la Viena la 20 decembrie 1988, la care România a aderat prin Legea nr. 118/1992//Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 341/30.12.1992.
7. Convenția europeană privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la
Strasbourg la 15 mai 1972, ratificată prin Ordonanța Guvernului nr. 77/1999, aprobată prin Legea nr. 34/2000// Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 158/17.04.2000.
8. Convenția europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii, încheiată la Strasbourg la 8 noiembrie 1990, ratificată prin Legea nr. 263/2002// Monitorul Oficial al României, partea I, nr.353/28.05.2002.
9. Legea nr. 140/ 1996 pentru modificarea și completarea Codului penal român//Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 289/14.11.1996.
10. Legea nr. 141/ 1996 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală
român//Monitorul Oficial al României, partea I, nr.289/14.11.1996.Legea nr. 141/1997
privind Codul vamal al României, cu modificările ulterioare//Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 180/01.08.1997.
11. Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu
modificările ulterioare// Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 362/03.08.2000.
12. Legea nr. 169 din 18.04.2002 privind modificarea și completarea CPP și unele legi
speciale//Monitorul Oficial al României nr. 281, partea I, din 18.04.2002.
13. Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor// Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 409/13.06.2002.
14. Legea nr. 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură
penală//Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 468/01.07.2003.
II. Cursuri, tratate, lucrări monografice
15. Abraham P., Derșidan E., Codul Penal al României Comentat și Adnotat – București:
Editura pentru Științe Naționale, 2002, 695 p.
16. Alecu Gh. Traficul și consumul de droguri – o amenințare continuă. Evoluție și preocupări.- Brașov: 2002, 247 p.
17. Antoniu G., Codul Penal Comentat și Adnotat, Parte Generală – București: Editura Științifică, 1972, 440 p.
18. Boroi A., Neagu N., Sultănescu R. Infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.- București: Editura Rosetti, 2001, 110 p.
19. Dongoroz V. ș. a. Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român, partea
generală, ediția a II-a revizuită.- București: Editura Academiei Române, 2003, vol. I.-II,
1847 p.
20. Nistoreanu Gh., Boroi A. Drept penal. Partea specială.- București: Editura All Beck, 2002, 662 p.
21. Oancea I. Drept penal. Partea generală.- București: Editura Didactică și Pedagogică, 1971, 570 p.
22. Oancea I. Drept penal. Partea generală.- București: Editura Lumina-Lex, 2000, 581 p.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: .traficul de Droguri. Tratamentul Juridico Penal al Infractiunilor (ID: 125546)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.