Traficul de Droguri Prevenire,combatere Si Tratare

Drept

Traficul de Droguri Prevenire,combatere Si Tratare

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

Cap. I Contextul național și politicile în domeniu

Consumul și traficul ilicit de droguri reprezintă una dintre problemele cele mai grave ale lumii contemporane, toate statele, indiferent de gradul de civilizație, confruntându-se cu acest fapt. Instituțiile implicate în această luptă caută permanent noi metode de a reduce cererea și oferta de droguri, precum și de a ajuta persoanele căzute în plasa acestora (prin consiliere, tratamente, reinserție). Evoluția acestui fenomen vine în întărirea afirmației „este însă evident că dosarul drogurilor a dobândit o asemenea amploare, încât nu poate fi soluționat fără o susținută cooperare internațională”.

1.1. Cadrul legislativ

O parte deosebit de importantă a cadrului legislativ în domeniu este reprezentată de convențiile internaționale la care România a aderat, respectiv Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961, modificată prin protocolul din 1972 (la care România a aderat în 1973), Convenția națiunilor unite din 1971 asupra substanțelor psihotrope și Convenția din 1988 contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope (la care România a aderat în 1992 prin Legea nr. 118 din 15 decembrie), Convenția cadru WHO pentru controlul tutunului, adoptată la Geneva la 21 mai 2003 (la care România a aderat prin Legea nr. 332 din 2005) și Convenția de cooperare polițienească pentru Europa de Sud – Est, adoptată la Viena, în data de 5 mai 2006 (la care România a aderat prin Legea nr. 214 din 02 iulie 2007). În literatura de specialitate, s-a punctat faptul că „Organizația Națiunilor Unite nu numai că a elaborat o serie de tratate (…) dar dispune și de organisme care se ocupă în mod direct de problema drogurilor”. Autorul face referire la diverse organisme antrenate în lupa contra consumului și traficului de droguri, precum Comisia pentru Stupefiante (înființată în anul 1946), Organul Internațional de Control al Stupefiantelor (O.I.C.S. – înființat în 1961) și cele trei unități din cadrul Secretariatului O.N.U. (respectiv Divizia pentru Stupefiante, Secretariatul O.I.C.S. și Fondul O.N.U. pentru Lupta împotriva Abuzului de Droguri).

În prezent, cadrul legislativ privind combaterea traficului de droguri este asigurat de Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare, precum și de o serie de acte normative secundare (ordine, dispoziții). Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 143, traficul și consumul ilicit de droguri era reglementat de Codul penal, art. 312, incriminând „traficul de stupefiante”. Problema era tratată extrem de sumar, la modul general, nefiind făcute diferențieri între diversele tipuri de droguri sau gravitatea faptelor săvârșite în legătură cu acestea, impunându-se astfel necesitatea unei legislații specifice.

Legea nr. 143/ 2000 oferă o reglementare mult mai amplă, începând cu definirea, atât de necesară, a unor termeni (art. 1) și continuând cu diferențierea drogurilor în funcție de gradul de risc (fiind prezentate în trei tabele în Anexa Legii) și delimitarea precursorilor în Tabelul nr. 4 din aceeași anexă. De asemenea, Legea nr. 143/ 2000 delimitează concret infracțiunile la traficul și consumul ilicit de droguri și sancțiunile prevăzute pentru acestea, precum și circumstanțele agravante aplicabile.

În literatura de specialitate s-a spus că Legea nr. 143/ 2000 acoperă practic toate faptele „prin care s-ar putea încălca regimul legal al substanțelor și produselor stupefiante, psihotrope cât și al plantelor ce conțin asemenea substanțe” este cea mai bună lege pe care a avut-o România vreodată în privința prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri. De asemenea, se susține că noua legislație „vine în ajutorul consumatorului și al consumatorului dependent, în sensul că introduce programul integrat de asistență a acestor categorii de persoane”.

1.2. Cadrul instituțional. Strategii și politici

Lupta împotriva traficului și consumului de droguri presupune o strânsă cooperare între mai multe instituții, organizații non-guvernamentale, diverse asociații, atât la nivel național, cât și internațional, astfel încât există nenumărate organisme cu rol în prevenirea și combaterea acestei probleme sociale.

La nivel internațional, este de necontestat importanța INTERPOL – ului în prevenirea și combaterea traficului de droguri, organizație de cooperare între polițiile naționale, înființată în 1923, la Viena, ca urmare a reunirii a polițiilor naționale din 16 state. Inițial, organismul a purtat denumirea de Comisia Internațională de Comisie Criminală, adoptând denumirea prezentă în anul 1956. România este unul dintre membrii fondatori, însă, din cauza situației politico-sociale determinate de cel de-al doilea Război Mondial, a stopat pentru o vreme colaborarea cu organizația. În 1973, țara noastră a redevenit membru al Interpol, la 10 ianuarie fiind constituit la nivelul Poliției Române Biroul Național Central Interpol, acesta reprezentând „centrul principal pentru cooperarea polițienească internațională”.. În anul 1979 a fost emis Ordinul Ministrului de Interne nr. 01622 pentru aprobarea „Instrucțiunilor privind cooperarea miliției și a altor unități ale Ministerului de Interne cu O.I.P.C. – INTERPOL”. Art. 3 din Instrucțiuni prevede rolul Biroului Național Central, și anume „asigură schimbul de informații cu caracter polițienesc între miliția română și celelalte poliții afiliate la O.I.P.C. – INTERPOL”, fiind subliniat astfel principalul instrument utilizat de Interpol.

Cooperarea polițienească internațională are la bază o serie de principii, așa cum sunt ele reliefate în statutul O.I.P.C. – INTERPOL, respectiv:

respectarea suveranității statelor

reprimarea infracțiunilor de drept comun

universalitatea cooperării

egalitatea de tratament a statelor membre

caracterul extensiv al cooperării

evitarea formalismului excesiv ce ar putea afecta operativitatea cooperării.

Rolul Interpol – ului în prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri a fost conturat încă de la începuturile organizației, „Instrucțiunile privind cooperarea miliției și a altor unități ale Ministerului de Interne cu O.I.P.C. – INTERPOL” cuprinzând Anexa nr. 9 – „Informații necesare pentru semnalarea pe plan internațional a unor traficanți de stupefiante descoperiți pe teritoriul R.S. România”.

Dezvoltarea rețelelor internaționale de trafic de droguri a condus la intensificarea acestor acțiuni ilicite și în țara noastră, impunându-se astfel adoptarea unor măsuri specifice. Instituțiile din România care au atribuții în prevenirea și combaterea traficului de droguri sunt: Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Ministerul Public – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională Antidrog.

Ministerul Administrației și Internelor (MAI)

Rolul acestui minister în prevenirea și combaterea traficului de droguri este stabilit prin OUG nr. 30/ 2007, art. 3, alin. (1), lit. b, pct. 2 arătând că MAI „organizează și desfășoară, prin structuri specializate, potrivit competenței, activități pentru prevenirea și combaterea (…) traficului și consumului ilicit de droguri”.

În Planul strategic al Ministerului Administrației și Internelor pentru perioada 2010 – 2013”, se arată că în cursul anului 2009 au fost organizate activități de prevenire și combatere a traficului de droguri, realizându-se patru proiecte și trei campanii la nivel național și 133 de proiecte și 3003 acțiuni specifice de informare la nivel local. Se subliniază că, față de anul 2008, cantitatea de droguri confiscată a crescut cu 400%.

MAI are ca obiective pe termen mediu intensificarea cooperării internaționale privind identificarea și anihilarea rețelelor de trafic de droguri și implementarea programelor naționale de prevenire a traficului și consumului de droguri.

Ministerul Justiției (MJ)

Funcțiile și, implicit, atribuțiile Ministerului Justiției sunt stabilite prin HG nr. 83/2005. Astfel, art. 3 din actul normativ menționat stabilește, la literele c) și d), rolul MJ de reprezentare în numele statului sau al Guvernului României pe plan intern și extern în domeniul său de activitate și rolul de autoritate centrală română în domeniul cooperării juridice internaționale, potrivit tratatelor internaționale la care România este parte.

c) Ministerul Finanțelor Publice are rol de prevenire și combatere a traficului și consumului de droguri prin Autoritatea Națională a Vămilor (ANV), instituție subordonată. Autoritatea Națională a Vămilor are un rol deosebit de important în scăderea ofertei de droguri pe teritoriul României și, implicit, al Uniunii Europene. De asemenea, art. 4, alin. (1), pct. 4 din HG nr. 110/ 2009 stabilește ca atribuție a ANV coordonarea, îndrumarea și controlarea activității direcțiilor regionale, a direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale și a birourilor vamale pe linia prevenirii și combaterii traficului ilicit de droguri.

d) Ministerul Sănătății are atribuții în prevenirea îmbolnăvirilor pe fondul consumului de droguri, prin informarea asiguraților asupra pericolelor la care se expun prin utilizarea drogurilor, așa cum se stabilește în art. 223 alin. (1) din Legea nr. 95/ 2006 privind reforma în domeniul sănătății și în consilierea medicală în domeniul consumului de droguri, așa cum este stabilit în art. 4 alin. (1) lit. 20 din HG nr. 144/ 2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății.

Probabil una dintre cele mai importante sarcini ale Ministerului Sănătății privind consumul și traficul ilegal de droguri o reprezintă întocmirea listelor cu plante și substanțe cu proprietăți psihoactive considerate a fi dăunătoare sănătății, liste ce pot fi modificate și completate oricând este necesar. O astfel de modificare a fost făcută în anul 2010, pe listele cuprinse în Legea nr. 143/ 2000 fiind introduse noi plante și substanțe, a căror producere, cultivare, prepare, fabricare, comercializare, consumare sau orice alt mod de a fi puse în circulație, este considerată infracțiune.

e) Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este partener în campanii naționale și internaționale privind prevenirea consumului de droguri, așa cum este, de exemplu, Proiectul „Necenzurat”, implementat pentru prima dată în anul 2009, în colaborare cu Agenția Națională Antidrog, Asociația Internațională a Polițiștilor și Fundația Internațională „Mentor” ce are ca obiectiv prevenirea consumului de droguri în mediul școlar.

f) Ministerul Public – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)

În cadrul DIICOT funcționează Serviciul de prevenire și combatere a traficului ilicit de droguri, care are atribuția de a realiza urmărirea penală în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 143/ 2000, precum și în cauzele care vizează precursori ai drogurilor.

În raportul de activitate al DIICOT pentru anul 2011 se prezintă activitatea Serviciului de prevenire și combatere a traficului ilicit de droguri, cu exemplificarea statistică a numărului de persoane cercetate, a cantităților de droguri confiscate, a sumelor de bani indisponibilizate în urma instituirii sechestrului asiguratoriu.

g) Agenția Națională Antidrog (ANA) a fost înființată în anul 2003, preluând atribuțiile Comisiei interministeriale pentru prevenirea consumului ilicit de droguri, constituită prin Ordinul nr. 4425 din 2001 și fiind, în prezent, instituția cu cele mai multe atribuții în prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri din România.

Printre atribuțiile ANA, stabilite pribilite prin art. 5 alin. (1) din HG nr. 1489/ 2002 privind înființarea Agenției Naționale Antidrog, se regăsesc și elaborarea Strategiei naționale antidrog și elaborarea și coordonarea de programe naționale de prevenire și combatere a producției și traficului de droguri.

În anul 2005 a fost elaborată Strategia națională antidrog 2005 – 2012, aprobată prin HG nr. 73/ 2005, ce a avut ca scop menținerea unui consum scăzut de droguri în rândul populației generale (în prima etapă) și reducerea cazurilor de noi consumatori în a doua etapă. Direcțiile de acțiune în vederea prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri au vizat două aspecte deosebit de importante, respectiv diminuarea cererii și diminuarea ofertei. Principiile care guvernează reducerea cererii și a ofertei de droguri sunt:

1. Principiul priorității.

2. Principiul continuității.

3. Principiul abordării globale, unitare, multidisciplinare și echilibrate.

4. Principiul coordonării.

5. Principiul cooperării.

6. Principiul legalității.

7. Principiul confidențialității.

8. Principiul complementarității și transparenței.

În ceea ce privește reducerea cererii de droguri, scopul general a vizat atât prevenirea consumului, cât și metode de asistență și reintegrare socială, fiind structurat pe obiective generale (conștientizarea populației asupra riscurilor consumului de droguri și implicarea în acțiuni de prevenire, cât și dezvoltarea cantitativă și calitativă a serviciilor și măsurilor medicale și psihologice) și specifice (prevenirea consumului de droguri în școală și în familie prin derularea de campanii informative și mobilizarea populației, cât și îmbunătățirea cadrului normativ privind măsurile de asistență și reintegrare socială).

Relativ la reducerea ofertei de droguri, obiectivul principal a fost îmbunătățirea activității instituțiilor abilitatea în combaterea infracționalității în legătură cu drogurile și extinderea cooperării la nivelul instituțiilor naționale și internaționale.

Agenția Națională Antidrog a elaborat Strategia națională antidrog pentru perioada 2013 – 2020, obiectivele acesteia fiind:

reducerea consumului de droguri și a consecințelor asupra sănătății, ordinii și siguranței publice

reducerea disponibilității drogurilor pe piață

promovarea cunoașterii fenomenului

asigurarea cadrul de cooperare între instituții și sectorul neguvernamental.

Agenția Națională Antidrog elaborează anual rapoarte privind situația drogurilor din România, sintetizând informații statistice atât de necesare pentru determinarea celor mai bune soluții, prezentând strategiile și politicile antidrog implementate la nivel național și local.

1.3. Prezentarea categoriilor de droguri

Există nenumărate criterii de clasificare a drogurilor, în funcție de aspectul sub care acestea sunt analizate, astfel: în funcție de efectele asupra sistemului nervos central, în funcție de originea lor, în funcție de reglementarea legală și în funcție de dependența generată.

după efectele asupra sistemului nervos central, drogurile sunt clasificate astfel:

– substanțe sedative sau psiholeptice, în categoria cărora intră hipnoticele, neurolepticele, anxioliticele)

– substanțe excitante sau psihoanaleptice, în categoria cărora intră amfetaminele, psihotonicele minore și antidepresivele

– substanțe perturbatoare sau psihodisleptice, în categoria cărora regăsim halucinogenele

b) după proveniența lor, drogurile se clasifică în:

– droguri naturale – sunt cele obținute direct din plante, așa cum este opiul sau canabisul

– droguri de semisinteză – sunt droguri obținute prin prelucrarea unor substanțe extrase din plante sau arbuști

– droguri de sinteză – sunt „substanțe sintetizate special pentru a servi cererii consumatorilor”

c) în funcție de regimul juridic la care sunt supuse, drogurile se împart în

– droguri a căror fabricare și administrare sunt supuse controlului

– droguri total interzise

d) în funcție de dependența generată, drogurile se clasifică în

– droguri ce creează dependență fizică – spre exemplu heroina și alte opiacee

– droguri ce creează dependență psihică – cum este cocaina

– droguri ce creează dependență mixtă – spre exemplu, amfetaminele, care produc o dependență psihică medie și dependență fizică slabă.

O altă clasificare care interesează este cea oferită de Legea nr. 143/ 2000, care definește în art. 1 lit. c) și lit. d) conceptul de drog de mare risc (drogurile enumerate în Tabelele nr. I și II), respectiv drog de risc (droguri enumerate în Tabelul III), prezentând separat precursorii, în Tabelul nr. IV. Această delimitare este foarte importantă prin prisma încadrării juridice a infracțiunilor comise în legătură cu traficul și consumul de droguri, întrucât sancțiunea este mai aspră în ceea ce privește infracțiunile relative la drogurile de mare risc (de exemplu, Art. 2 alin. (2) prevede că „Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi”).

Cap. II Consecințe și corelații sociale

Consecințele consumului de droguri pot fi privite din două puncte de vedere: urmări directe (starea de „drogat”, influențe asupra sănătății consumatorului, crearea unui pericol social) și urmări indirecte (conflictele ce apar între consumator și membrii grupurilor sociale din care fac parte, infracționalitatea corelată cu consumul de droguri, excluderea socială, etc.). Pentru a se identifica măsurile cele mai potrivite de prevenire și combatere a consumului de droguri, este necesară determinarea factorilor care încurajează acest comportament.

2.1. Cauzele consumului de droguri

Clasificarea factorilor care influențează consumul de droguri este extrem de dificilă, în literatura de specialitate întâlnindu-se diverse criterii pe baza cărora se delimitează cauzele consumului de droguri. În lucrarea „Sociologie medicală. Teorie și aplicații” , autorii grupează aceste cauze în factori socio-culturali și factori individuali.

Într-un articol publicat pe site-ul agenției Naționale Antidrog, dr. Gabriel Cicu delimitează trei categorii de factori ce stau la baza consumului de droguri, respectiv factori neurofiziologici (autorul propune presupunerea că „există o predispoziție biologică pentru a trece de la consumul de droguri la abuz și dependență”), factori neurochimici (cercetare bazată pe „studiul diferențelor individuale observabile pe neurotransmițători”, autorul opinând că „probabil, variabilele ambientale nu sunt unicele situații de risc pentru abuzul de droguri”) și factori genetici (autorul consideră că „sistemul genetic poate fi unul din multiplii factori care determină consumul de droguri”).

În urma unui studiu efectuat pe un eșantion de aprox. 1400 de adolescenți, Gilles Ferreol a identificat următoarele cauze și situații favorabile consumului de droguri, în percepția adolescenților:

cauze interne

curiozitatea, tentația

probleme personale, necazuri

singurătatea

plictiseala

teribilismul

cauze externe

anturajul

climatul familial nefavorabil

nivelul educațional și cultural redus

lipsa informațiilor privind consumul de droguri, etc.

situații favorabile

prietenia toxicomanilor

frecventarea anumitor grupuri, petreceri, cluburi, baruri, etc.

O altă clasificare a cauzelor consumului de droguri este bazată pe formularea a trei tipuri de teorii: biologice (acestea tratează două aspecte, și anume tendința omului de a avea contact cu drogurile și tendința de a continua consumul o dată început), psihologice (care au în centru personalitatea consumatorului de droguri, capacitatea acestuia de a-și schimba comportamentul) și sociologice (care analizează consumul de droguri din trei unghiuri diferite: ca un comportament social învățat, ca un comportament influențabil de un grup favorabil consumului de droguri și din perspectiva teoriei controlului social).

Ross Campbell tratează în una din lucrările sale „Folosirea drogurilor ca experiență”, arătând că dependența poate începe de la primele experiențe. Autorul evidențiază faptul că „…orice substanță interzisă care este cunoscută ca producând schimbări în sistemul nervos va vătăma acest sistem. Nu există excepții. Consecințele consumului de droguri sunt inevitabile”.

În literatura de specialitate s-a evidențiat că nu se pot stabili cauze concrete ale consumului de droguri, valabile pentru fiecare consumator în parte, aceste motivații fiind „multiple – depresia adolescentină, influența anturajului, presiunea grupului de apartenență, curiozitatea, conflictele intrafamiliale, confuzia identitară, lipsa de comunicare între părinți și copii, etc.”

Ne raliem la această opinie și în acest sens subliniem diversitatea tipurilor de consumatori, aceștia provenind atât din familii destrămate, cât și din familii „normale”, consumatori cu un nivel educațional scăzut, dar și cu studii superioare, consumatori din mediul urban, dar și din mediul rural, adolescenți, tineri, bătrâni, etc. Pentru a reuși tratarea dependenților de droguri este necesar ca pentru fiecare consumator în parte să se determine cauza specifică.

2.2. Excluderea socială

Așa cum s-a arătat, în mod corect considerăm, „conceptul de excludere socială este atât de evocativ, ambiguu, multidimensional și expansiv, încât poate fi definit în mai multe feluri”.

Corelată însă la consumul de droguri, excluderea socială pare mai ușor de înțeles, în opinia noastră reprezentând o formă de apărare, de prevenire a valorilor societății prin marginalizarea consumatorului de droguri. Conștient sau nu, fiecare dintre noi avem tendința de a accepta în jurul nostru doar acel tip de comportament care ni se pare corect, moral și care se „mulează” tiparului nostru de normalitate. Astfel, în cazul consumatorilor de droguri excluderea socială „se definește ca un puternic argument pentru politica protecției sociale”.

De cele mai multe ori, excluderea socială vine ca un efect al izolării sociale al consumatorului de droguri, întrucât acesta nu mai poate răspunde unor cerințe de bază impuse de societate. Spre exemplu, în cazul elevilor/ studenților consumatori, aceștia nu mai arată interes față de școală, se izolează de colegi și de familie, centrul universului lor devenind drogurile și modul în care acestea pot fi procurate. Nu rare sunt cazurile când consumatorul, și mai ales cel dependent, recurge la minciună și eschivă pentru a face rost de banii necesari procurării drogurilor, uneori aflându-se la limita legalității și chiar depășind-o. De asemenea, deseori excluderea socială pornește de la incapabilitatea consumatorului de a păstra un loc de muncă, de a-și îndeplini îndatoririle de zi cu zi, ori de a se integra într-un grup.

Din momentul în care este o certitudine că o persoană este consumator de droguri, cei din jurul lor îl evită (părinții nu concep tovărășia copilului lor cu acea persoană, prietenii îl îndepărtează și chiar străinii se feresc de el pe stradă), acest comportament având la bază, în primul rând, lipsa informațiilor privind consumul de droguri, factorii care îl determină, modalitățile de prevenire și tratare. Oamenii sunt critici foarte aspri ai comportamentelor pe care nu le înțeleg, tendința generală fiind de îndepărtare a problemelor de această natură.

Consumatorii de droguri devin conștienți de atitudinea de marginalizare a celor din jurul său, însă acest lucru nu este suficient pentru a renunța la dependență, pentru a se trata, fiind necesară susținerea hotărârii cu ședințe de consiliere specifică și, atunci când este cazul, tratament medicamentos (spre exemplu, metadona este utilizată ca medicamentație de substituție în tratarea dependenței de heroină).

În „Raportul național privind situația drogurilor pe anul 2012” elaborat de Agenția Națională Antidrog se arată riscurile consumului de droguri, cel mai mare risc pe termen scurt fiind posibilitatea transformării consumatorilor în dealeri. Pe termen mediu și lung, riscurile la care se supun consumatorii de droguri, potrivit aceluiași Raport, sunt „excluderea și auto-marginalizare socială, afectarea carierei și a nivelului de educație, a valorilor morale”.

Agenția Națională Antidrog depune constant eforturi de reintegrare socială a dependenților de droguri admiși la tratament, în anul 2011 realizându-se 3622 de demersuri în vederea reintegrării, după cum urmează:

892 de demersuri de integrare în câmpul muncii

1250 de acțiuni de integrare familială

499 de demersuri privind integrarea în mediul școlar

981 de acțiuni de reintegrare socială.

Agenția Națională Antidrog arată principalele servicii de reintegrare socială din România a consumatorilor de droguri:

servicii de reintegrare socială specifice (centre de zi, de prevenire și consiliere antidrog, centre de incluziune socială, etc.)

servicii de reintegrare socială nespecifice consumatorilor de droguri (Administrația Națională a Penitenciarelor, serviciul de probațiune, Serviciul public de asistență socială).

2.3. Infracționalitate la regimul drogurilor

Infracțiunile asociate consumului și traficului ilicit de droguri sunt delimitate de Legea nr. 143/ 2000, în Capitolul II „Sancționarea traficului și a altor operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub controlul național”, parte în care sunt identificate și o serie de circumstanțe agravante speciale (art. 14), precum și o cauză de nepedepsire (art. 15) și o cauză de reducere a pedepsei (art. 16).

Consumul și traficul ilicit de droguri apare ca circumstanță motivațională și/ sau agravantă și în legătură cu alte tipuri de infracțiuni, așa cum sunt cele referitoare la regimul juridic al circulației pe drumurile publice, infracțiuni contra vieții, sănătății și integrității corporale (loviri, vătămare corporală, etc.), infracțiuni contra patrimoniului (furt, tâlhărie, etc.), prostituție, enumerarea nefiind limitativă. Aceste infracțiuni se bazează de cele mai multe ori pe dorința dependenților de a procura droguri (conform Raportului privind situația drogurilor pe anul 2012 elaborat de Agenția Națională Antidrog, în anul 2011 au fost comise 319 infracțiuni de furt și 102 infracțiuni de tâlhărie, subiecții activi fiind persoane aflate sub influența drogurilor), uneori fiind vorba însă doar de inconștiența celor aflați sub influența drogurilor (în anul 2011 au fot depistate în trafic 26 de persoane care au condus sub influența stupefiantelor, potrivit aceluiași raport elaborat de A.N.A. menționat mai sus).

Analizând datele cuprinse în rapoartele Agenției Naționale Antidrog referitoare la situația drogurilor din România pentru anii 2010, 2011 și 2012, observăm tendința de creștere a infracționalității la regimul drogurilor. Astfel, numărul de cauze penale referitoare la consumul și traficul de droguri a fost de 2906 în 2009, 3360 în 2010 și 4087 în 2011. au fost cercetate penal 4922 de persoane în anul 2009, din care 976 trimise în judecată, numărul crescând la 6436 de persoane cercetate în 2010 (din care 1099 trimise în judecată) și 7606 în 2011 (cu 1058 de trimiteri în judecată). Dintre persoanele trimise în judecată pentru infracțiuni la regimul drogurilor au fost condamnate 676 în 2009 (din care 28 de minori), 718 în 2010 (17 minori) și 853 în 2011 (din care 21 de minori), aplicându-se pedeapsa cu închisoare pentru marea majoritate a condamnărilor (doar 16 pedepse cu amendă penală în 2009, 13 în 2010 și 5 în 2011).

În ceea ce privește pedeapsa închisorii, 361 de persoane au fost condamnate la pedeapsa închisorii cu executare în penitenciar în anul 2009, 197 la pedeapsa închisorii cu suspendare sub supraveghere și 101 de persoane au primit pedeapsa închisorii cu suspendare condiționată. În anul 2010, numărul condamnărilor la pedeapsa cu executare în penitenciar a fost de 354, pedeapsa închisorii cu suspendare sub supraveghere a fost aplicată unui număr de 227 de persoane, iar pedeapsa închisorii cu suspendare condiționată a fost aplicată unui număr de 124 de persoane. În anul 2011, din totalul condamnărilor la închisoare, 426 au vizat executarea în penitenciar, 171 de persoane au fost condamnate la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării și 249 de persoane au primit pedeapsa închisorii cu suspendare sub supraveghere.

2.4. Prevenirea criminalității asociate consumului de droguri

Întrucât consumul și traficul de droguri reprezintă în sine infracțiuni, așa cum sunt ele reglementate de legiuitor, problema ridicată în acest subcapitol vizează, în esență, prevenirea și combaterea consumului de droguri, direcție subliniată atât în Strategia Antidrog a Uniunii Europene pentru perioada 2005 – 2012, cât și în Strategia Națională Antidrog pentru perioada 2013 – 2020, ambele având ca obiective generale reducerea cererii și a ofertei de droguri. Uniunea Europeană a identificat următoarele măsuri pentru reducerea cererii de droguri:

prevenirea consumului de droguri

prevenirea transformării consumului de droguri ocazional în dependență

intervenție timpurie în cazul modalităților de consum periculoase

oferirea de programe de tratament

oferirea de programe de reabilitare și reintegrare socială

reducerea impactului negativ al drogurilor asupra sănătății și societății.

Conform raportului privind drogurile în România pe anul 2012, întocmit de Agenția Națională Antidrog, s-a identificat, pe baza unui studiu realizat anterior, că locațiile în care există cea mai mare probabilitate de consum și trafic de droguri sunt comunitatea și locurile de petrecere a timpului liber. În același studiu se arată că majoritatea respondenților (50%) consideră că pedepsele privative de libertate ar trebui întărite în privința traficanților și consumatorilor de droguri și demersurile poliției de combatere a traficului de droguri ar trebui intensificate. Participanții la studiu consideră că îmbunătățirea controlului la vamă și organizarea mai multor activități de petrecere a timpului liber sunt cele mai puțin eficiente metode de prevenire și combatere a consumului de droguri. În urma derulării de către Agenția Națională Antidrog, și în anul 2011, a proiectului „Crearea sistemului național integrat privind reabilitarea consumatorilor de droguri care au comis infracțiuni”, rezultatele au constat în elaborarea unui manual privind procedura concretă de lucru pentru reabilitarea consumatorilor de droguri care au săvârșit fapte penale și înființarea a doua Birouri Inter – Sectoriale în sectoarele 3 și 5 ale Capitalei.

Considerăm că un aspect foarte important în prevenirea infracționalității la regimul drogurilor constă în prevenția recidivei consumatorilor de droguri care au comis fapte penale, în acest sens informarea, consilierea și asistența socio-psihologică având un rol decisiv, acțiuni îndreptate atât asupra celui dependent, cât și asupra familiei sale. De asemenea, trebuie depuse eforturi susținute în combaterea consumului de droguri în penitenciare, în anul 2011 din totalul deținuților declarându-se consumatori 7,59%. Cazurile de recidivă reprezintă o altă piedică în combaterea consumului de droguri, în anul 2011 înregistrându-se 694 de persoane admise la tratament care au mai beneficiat anterior de asistență.

Cap. III. Consumul de droguri în rândul populației

3.1. Consumul de droguri în România

Datele privind consumul de droguri sunt îngrijorătoare, chiar și atunci când vorbim despre droguri legale, cum sunt țigările și alcoolul. Se estimează că aproximativ 5% din populația României are probleme legate de consumul abuziv de alcool și aproximativ 25% din populație este fumătoare. Cu toate că și aceste droguri implică o multitudine de riscuri pentru sănătate, efectele lor nocive sunt în special pe termen lung, spre deosebire de substanțele generic denumite „droguri” care își regăsesc încadrarea juridică în Legea nr. 143/ 2000, ale căror efecte sunt imediate, dăunătoare atât pentru sănătatea fizică și psihică a consumatorului, cât și pentru mediul în care acesta trăiește. Acesta este probabil unul dintre motivele care stau la baza dezvoltării și implementării a unui număr considerabil de programe, proiecte și campanii privind prevenirea și combaterea consumului de droguri, în timp ce alcoolismul și dependența de nicotină sunt tratate mult mai superficial.

Deși inițial țara noastră era doar „un loc de tranzit” pentru traficanții de droguri, în prezent fenomenul consumului de droguri a luat amploare și în România, devenind una dintre cele mai grave probleme sociale. Obiectivele instituțiilor și organizațiilor antrenate în lupta contra drogurilor vizează atât reducerea cererii și ofertei de droguri, cât și tratarea și reinserția a dependenților. „Armele” autorităților constau în o bună cooperare la nivel internațional, demararea unor campanii de informare în rândul populației (pe diverse sectoare – în școli, adresate părinților, etc.), elaborarea de strategii naționale antidrog, îmbunătățirea serviciilor de asistență socială și medicală, precum și observarea în permanență a evoluției fenomenului.

Agenția Națională Antidrog a elaborat un proiect intitulat „Implementarea unui nou sistem de monitorizare a consumului de droguri”, în cadrul căruia s-a realizat și o cercetare în rândul populației generale din România, eșantionul fiind de 3500 respondenți, persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani. În ceea ce privește atitudinea respondenților față de consumatorii și consumul de droguri, s-au remarcat următoarele aspecte:

48% din eșantion percep consumatorul de droguri ca pe o persoană bolnavă și doar 6% ca pe un infractor;

80% din respondenți dezaprobă utilizarea de ecstasy „o dată sau de două ori”, iar același tip de comportament este dezaprobat de 90% din eșantion în cazul heroinei, în ambele cazuri marea majoritate a respondenților considerând acest comportament un risc pentru sănătate;

83% din eșantion consideră consumul regulat de canabis ca un risc major pentru sănătate.

Printre cele mai cunoscute droguri de către cei intervievați se numără cocaina, heroina și LSD. Astfel, 4,7% din eșantion cunosc persoane consumatoare de cocaină, 5% cunosc consumatori de heroină și 0,6% declară consum propriu de cocaină, consum propriu de heroină fiind declarat de 0,3% din eșantion, în timp ce consumul de LSD, solvenți și halucinogene este declarat în proporții foarte mici. Același studiu relevă că, deși în ultimul timp consumul de droguri și, implicit, numărul consumatorilor de droguri, a crescut semnificativ, cererea de tratament a scăzut ușor.

Consumul de droguri are urmări foarte grave din mai multe puncte de vedere, primul impact fiind asupra sănătății consumatorului. Se estimează că „peste 75% dintre consumatorii de droguri injectabile sunt contaminați cu virusul hepatic C și în jur de 40% cu virusul hepatic B”. În perioada 2001 – 2003 s-au înregistrat 22 de decese cauzate de consumul de droguri, fiind o estimare aproximativă, numărul real fiind probabil mai mare. Începând cu 1990, numărul infracțiunilor legate de droguri a crescut alarmant, în anul 2003 înregistrându-se 1462 de infracțiuni, în timp ce în 1989 au fost înregistrate doar 11 astfel de infracțiuni.

3.2. Consumul de droguri în școli și în rândul populației tinere

Adolescenții sunt cei mai vulnerabili în fața drogurilor, fiind fie supuși diverselor presiuni din partea anturajului, a colegilor, prietenilor, fie încercând să scape de probleme ignorându-le și căutând o stare de bine, fie pur și simplu încercând din curiozitate, fără a realiza imensul risc la care se expun, însă în majoritatea cazurilor, „problema trebuie căutată mult mai adânc decât în simpla dependență fiziologică”. Nu de puține ori traficanții de droguri „își fac rondul” în preajma școlilor și a liceelor, ori în baruri, cluburi frecventate de adolescenți, îmbiindu-i pe aceștia „să încerce doar” aceste substanțe ilegale. În multe cazuri, traficanții de droguri sunt dependenți și aleg să atragă și alți tineri în această boală doar pentru a face ei rost de drogurile după care tânjesc. Lumea drogurilor este foarte crudă, neiertătoare și nu ține cont de vârstă sau poziție socială, dealer-ii fiind mereu în căutare de noi „clienți”, pe care cel mai ușor îi găsesc în rândul elevilor și studenților.

Din păcate, consumul de droguri debutează la vârste din ce în ce mai fragede, un studiu efectuat de Agenția Națională Antidrog relevând un procent de 1,8 din totalul respondenților (un eșantion de 2770 de elevi cu vârsta de 16 ani) care au început consumul de inhalanți înainte de vârsta de 13 ani. Conform aceluiași studiu, 15,6% din eșantion au consumat cel puțin o dată în viață un drog ilicit, iar din totalul respondenților 69,1% au declarat că au consumat droguri „din curiozitate”. În Statele Unite ale Americii, statisticile sunt chiar mai îngrijorătoare, în anii ’80 vârsta medie la care era folosit drogul (inclusiv de natura celor legale, precum alcool și tutun) pentru prima dată fiind de 12 ani.

Conforma aceluiași raport întocmit de A.N.A., media de vârstă a celor admiși la tratament în anul 2011 pentru consumul de inhalante a fost de 20,4 ani, iar majoritatea beneficiarilor care au solicitat asistență pentru tratarea dependenței de inhalanți a fost în vârstă de 15 ani. 68% dintre cei admiși la tratament în anul 2011 au debutat în consum anterior vârstei de 24 de ani, procent alcătuit din 32,4% debutanți cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani, 27,2% au debutat în consum la vârste cuprinse între 20 și 24 de ani și 8,5% din beneficiarii de asistență au început consumul de droguri la o vârstă sub 15 ani.

Lupta împotriva consumului de droguri în rândul elevilor și a populației tinere este constantă, însă foarte dificilă, principalele instrumente fiind cele de informare, prin intermediul unor campanii specifice, derulate la nivel național, regional sau local. Astfel de campanii conduse în ultimii ani sunt „ABSENTUL”, derulată de Agenția Națională Antidrog în perioada 24 iulie – 31 decembrie 2011 pentru prevenirea consumului de „etnobotanice”, „Prea rebel să fii condus”, implementată de A.N.A. la nivel național, în anul 2012, campania „Fără riscuri în plus”, derulată în perioada 1 – 15 august 2012, la Vama Veche, organizată de A.N.A. în colaborare cu Asociația „Carusel”. În anul 2012 a fost organizată, în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Arad, o sesiune interactivă adresată elevilor de clasa a IX-a din cadrul Liceului Tehnologic „Iuliu Maniu” din Arad, pe tema prevenirii consumului de droguri, iar în unitățile de învățământ liceal din Sălaj s-a implementat, în anul 2010, proiectul „Drogurile, capcana primei încercări”, proiect derulat de Centrul județean de Resurse și Asistență în Educație, în parteneriat cu Poliția de Proximitate și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sălaj. În 2012 a fost lansată campania „Nu-ți arde visurile!”, inițiatorul fiind cabinetul de consiliere școlară al Școlii Europene București, în parteneriat cu Centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog din Sectorul 1, București. În data de 19 februarie 2013, A.N.A., în colaborare cu Instituția Prefectului din județul Prahova, a lansat la nivel județean campania „Drogurile îți schimbă destinația”.

Campaniile enumerate sunt doar o mică parte din totalul celor derulate la nivel național, observându-se eforturile susținute depuse de autorități în prevenirea consumului de droguri de către adolescenți. Rolul decisiv al acestor campanii de informare constă în conștientizarea adolescenților asupra pericolului la care se expun consumând droguri, fie doar și „din curiozitate”, subliniind că nu există droguri „ușoare” sau „grele”, orice drog generând dependență. O astfel de lipsă de informare se observă la tinerii care susțin, vorbind despre anumite „droguri inofensive”(cum ar fi fumatul), că „nu e ca drogul, de care nu mai scapi”.

3.3. Rolul societății și al familiei în stoparea consumului

Societatea este definită ca „totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați între ei prin anumite raporturi economice”, incluzând astfel populația și toate raporturile economice și juridice existente în cadrul acesteia. Întrucât am prezentat în capitolele anterioare rolul statului și politicile sale în lupta împotriva consumului și traficului de droguri, în cele ce urmează vom prezenta rolul societății civile, ale cărei instituții (de exemplu, ONG-uri, asociații, cluburi sportive și sociale, sindicate, etc.) se implică activ împotriva acestei probleme.

O dată cu amplificarea consumului și traficului de droguri, a devenit necesară existența a cât mai multor mijloace de prevenire și combatere a acestui flagel, în acest scop înființându-se numeroase organizații non-guvernamentale și asociații. Putem exemplifica în acest sens Asociația de Luptă Antidrog „AMA”, înființată în anul 2009, Asociația pentru Siguranța Comunitară și Antidrog, înființată în 2008, asociația Română de Luptă Împotriva Drogurilor (ARLID), a cărei activitate a început în anul 2008, Asociația „Preventis”, înființată în 2005, Asociația Pentru Prevenirea și Combaterea Consumului de Droguri și a Violenței în Familie „AQUILA”, etc. Aceste organizații dezvoltă propriile programe și campanii antidrog, în colaborare cu diverse instituții ale statului (cum este Agenția Națională Antidrog), bazându-se în special pe voluntariat și donații.

O altă structură cu un rol important în prevenirea și combaterea consumului de droguri este mass-media, prin intermediul cărora sunt puse la dispoziția populației toate informațiile privind drogurile și efectele acestora, programele de prevenire și stopare derulate de instituțiile statului și alte asociații. Într-un studiu la care au participat 81 de părinți și 101 de profesori, s-a conturat părerea acestora despre mass-media și în ce măsură acestea vin în ajutorul prevenirii consumului de droguri. Astfel, s-a observat că părinții așteaptă de la mijloacele de informare în masă mai multe emisiuni despre efectul devastator al drogurilor, mai multe broșuri, reviste, articole, prezentări de cazuri concrete, studii de caz, publicitate intensivă a centrelor cărora se pot adresa adolescenții pentru o consultație sau ajutor, etc. Profesorii intervievați sunt de părere că există prea multe informații indirecte privind drogurile și efectele acestora (din filme, muzică, emisiuni, articole „mondene”) și mult prea puține programe informative despre toxicitatea drogurilor și efectele lor. Luând în considerare că „televiziunea a ajuns al treilea părinte al copilului, grație faptului că ea intră în casele oamenilor”, profesorii participanți la studiu au propus intensificarea campaniilor desfășurate de ONG-uri, difuzarea unor clipuri publicitare scurte, dar cu conținut explicit privitoare la pericolul drogurilor, inițierea unor programe televizate la ore de maximă audiență în cadrul cărora să se discute studii de caz, și alte astfel de sugestii vizând consolidarea rolului mass-media în lupta contra drogurilor.

Familia ocupă un rol central în prevenirea și stoparea consumului de droguri, cu precădere în cazul adolescenților. Într-o foarte mare măsură, consumul de droguri poate fi prevenit prin existența unei bune comunicări între părinți și copii, astfel încât nevoile adolescentului, atât fizice cât și emoționale, psihologice, sociale, etc., să fie înțelese, pentru a se evita apariția frustrărilor și, ulterior, a conflictelor. Familia are, de asemenea, rolul esențial al educării, al formării adolescentului, al conștientizării acestuia asupra binelui și al răului, fiind prima și cea mai bună sursă de informare a copilului. Părinții pot explica adolescentului riscurile asupra sănătății la care se expun consumând droguri, efectele nimicitoare asupra vieții sociale ale dependenței de droguri, dificultatea de a renunța la această dependență. Desigur, sunt cazuri în care, cu toată strădania părinților, tânărul poate fi influențat de alți factori pentru a folosi droguri. Primele semne ale consumului de droguri de către adolescent sunt cel mai ușor de observat de către părinți, aceștia având șansa de a interveni înainte de instalarea dependenței. Neatenția, frustrarea, randamentul scăzut la școală, schimbarea grupului de prieteni sau izolarea, probleme de sănătate (anemie, lipsa poftei de mâncare, etc.) pot fi semne ale consumului de droguri.

Atunci când consumatorul devine dependent, familia joacă un rol foarte important în stoparea consumului, în primul rând prin convingerea tânărului că are nevoie de ajutor specializat. Tratamentul este anevoios și de durată, fiind esențială implicarea familiei, înțeleasă prin participarea la ședințe de psihoterapie împreună cu adolescentul, conștientizarea faptului că dependența de droguri este o boală și nu un moft, susținerea adolescentului în continuarea tratamentului. Întrucât „problemele legate de droguri au legătură cu toate zonele vieții: emoțională, psihologică, spirituală, socială, etc.”, familia este punctul de sprijin al dependentului de droguri, fiind cu adevărat în măsură să îl înțeleagă și să îl ajute, indiferent că acesta este copil sau este adult.

Cap. IV. Concluzii și măsuri de prevenire

Consumul și traficul de droguri au luat amploare și în țara noastră, autoritățile depunând eforturi susținute de prevenire și combatere a fenomenului, începând cu noua reglementare legală a regimului drogurilor (Legea nr. 143/ 2000), înființarea unor instituții cu atribuții specifice (Agenția Națională Antidrog, precum și compartimente speciale ale altor organizații) și ralierea la acquis – ul european. De asemenea, s-au implementat la nivel național proiecte, programe și campanii de prevenire și combatere a consumului de droguri și s-a îmbunătățit sistemul de asistență medicală, psihologică și socială, precum și de reintegrare socială a celor dependenți. Considerăm că elaborarea Strategiilor Naționale Antidrog și întocmirea Rapoartelor anuale privind situația drogurilor în România reprezintă un mod eficient de mobilizare a statului în lupta contra consumului și traficului de droguri, permițând analizarea situației și stabilirea direcțiilor de acțiune pentru viitor.

Acțiunile de prevenire a consumului și traficului ilicit de droguri derulate de instituțiile statului, în colaborare cu diverse asociații și organizații non-guvernamentale, constau în reglementarea legală cât mai completă a drogurilor, înăsprirea controlului la vamă, informarea populației asupra pericolului generat de consumul de droguri, fiind instrumente generice, dar și acțiuni specifice, cum sunt organizarea de campanii de informare în rândul elevilor sau liceenilor, programe de prevenire, tratament și reintegrare socială a consumatorilor de droguri din penitenciare.

Considerăm că măsurile de prevenire a consumului și traficului de droguri pot fi îmbunătățite prin următoarele:

difuzarea la ore de înaltă audiență de programe informative privind efectele drogurilor, cu prezentarea unor cazuri reale;

desfășurarea unor campanii de „chemare la voluntariat”

editarea de broșuri privind cauzele și consecințele consumului de droguri și distribuirea acestora în școli, licee și alte unități de învățământ

formarea profesională continuă a persoanelor implicate în acțiuni de prevenire și combatere a consumului de droguri (psihologi, psihiatri, asistenți sociali, etc.)

organizarea de cursuri de informare privind consumul de droguri și implicațiile acestuia în rândul cadrelor didactice.

Cu toate că în ultimii ani consumul și traficul de droguri a luat amploare, autoritățile au conlucrat în găsirea celor mai potrivite soluții de prevenire și combatere, înregistrându-se în acest sens adevărate succese.

Bibliografie

1. Stelian Țurlea, „Bomba drogurilor”, Editura Humanitas, București, 1991

2. Gheorghe Alecu, „Mijloace juridice, strategii și programe destinate prevenirii criminalității create de traficul și consumul ilicit de droguri” Revista de criminologie, de criminalistică și de penologie, nr. 4/2006

3. Dima T., Traficul și consumul illicit de stupefiante, București; Ed. Lumina Lex, 2001

4. Georgeta Valeria Sabău, „Traficul și consumul ilicit de droguri și precursori”, Editura Universul juridic

5.Vasile Troneci, „Interpol – Poliție fără frontiere”, editura Tehnica, București, 2001

6.Tatiana Strungaru Ciaicovschi, „Birourile Naționale Centrale Interpol”, publicat în Anuarul Științific, Ediția a VI-a, „Probleme actuale de prevenire și combatere a criminalității”, Chișinău, 2006

7. Denis Richard, Jean-Louis Senon, sub coordonarea prof. univ. dr. Pavel Abraham, „Dicționar de droguri, toxicomanii și dependențe. Agenția Națională Antidrog. Strategii, instituții, legislație în domeniul drogurilor”, Editura Științelor Medicale, Editura Juridică, București, 2005

8.Lupu Iustin, Zanc Ioan, „Sociologie medicală. Teorie și aplicații”, Editura Polirom, Iași, 1999

9. Dr. Gabriel Cicu, „Factori de risc și de protecție în consumul și abuzul de droguri”, publicat pe http://www.ana.gov.ro/vechi/rom/studii2.htm

10. Gilles Ferreol, „Adolescenții și toxicomania”, Editura Polirom, Iași, 2000, pp. 49 – 52

11. Dâmboeanu Cristina, Rădulescu Sorin, „Sociologia consumului și abuzului de droguri”, Editura LuminaLex, București, 2006, pg. 56

12. Ross Campbell, „Copiii noștri și drogurile”, Editura Curtea Veche, București, 2001, pp. 15 – 16

13. Domnica Samargiu, „Consumul de droguri – cauze și implicații” publicat în Revista „Universul chimiei” nr.3/ 2005, pg. 10

14. George Neamțu, coord., „Tratat de asistență socială”, Editura Polirom, Iași, 2011, pg. 515

15. „Planul strategic al Ministerului Administrației și Internelor pentru perioada 2010 – 2013” publicat pe http://www.mai.gov.ro/Documente/Strategii/Plan%20strategic%20MAI%202010-2013%20-13122010.pdf

16. Raport de activitate al DIICOT pentru anul 2011, publicat pe http://www.diicot.ro/images/documents/rapoarte_activitate/raport2011.pdf

17. Strategia națională antidrog în perioada 2005 – 2012, publicată pe http://www.ana.gov.ro/doc_strategice/documente%20strategice%20nationale/strategie%20ANA%20ok/HG%2073-2005%20-%20STRAT%20ANTIDROG.pdf

18. Strategia națională antidrog în perioada 2013 – 2020, publicată pe http://www.mai.gov.ro/Documente/Transparenta%20decizionala/Strategie%20_SNA%202013-2020.pdf

19. Raport național privind situația drogurilor pe 2012, publicat pe http://www.ana.gov.ro/rapoarte%20nationale/Report_RO_2012.pdf

20. Strategia Uniunii Europene privind drogurile 2005 – 2012, publicată pe http://www.ana.gov.ro/doc_strategice/documente%20strategice%20europene/strategia%20UE%20droguri%20eng.pdf

21. Dicționar Explicativ al Limbii Române, Ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998