Traficul de Droguri din Perspectiva Crimimologica
LUCRARE DE LICENȚĂ
Traficul de droguri din perspectiva crimimologică
CUPRINS
Introducere
Cadrul legislativ
Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
Clasificarea drogurilor
Repere istorice privind traficul de droguri
Legislație comparată
Analiza fenomenului traficului de droguri
Analiza statistică (2008-2012)
Analiza calitativă
Factori de risc
Profilul traficantului de droguri
Profilul victimei traficului de droguri
Teoria criminologică
Teoria psihologică
Teoria sociologică
Măsuri de prevenire și control
Măsuri la nivel internațional
Măsuri la nivel național
Măsuri aparținând comunității (ONG, biserica, mass-media)
Concluzii
Bibliografie
Introducere
Consumul și traficul ilicit de droguri au devenit în zilele noastre o problemă majoră a tuturor societăților moderne, iar dispariția frontierelor dintre state, ca urmare a extinderii Uniunii Europene, precum și mijloacele rapide de transport au permis creșterea fără precedent a acestui fenomen.
Actualitatea temei este dată de faptul că fenomenul traficului și consumului de droguri a fost si continuă să reprezinte una dintre cele mai grave și tragice probleme sociale ale lumii contemponare, cu consecințe destruoase asupra cetățenilor, cât și asupra societății în ansamblul ei, afectând oameni din toate categoriile sociale, și de toate vârstele, totuși principala categorie de populație efectată de consumul de droguri fiind tinerii. Astfel că aceștia fiind tot timpul în căutarea de noi senzații, prin care să ”evadeze” din cotidian, ajung de cele mai multe ori să asimileze aceste senzații cu iluzia scăpării de sub influența unor probleme personale.
În mod frecvent aceste senzații sunt induse prin folosirea unor substanțe cu conținut stupefiant, astfel se ajunge la consum repetat si nu în ultimul rând la dependență, care uneori poate fi fatală.
Abuzul de droguri are un impact deosebit asupra consumatorului, asupra familiei sale, a comunității din care face parte și a societății în general. Astfel, utilizarea ilegală a drogurilor este într-o dependență directă de creșterea ratei criminalității, de problemele de sănătate (afectarea sistemelor nervos, circulator, respirator, de reproducere). “Producerea, distribuirea și consumul ilicit de droguri, având cifre ale afacerilor de ordinul miliardelor, contribuie la instalarea corupției și chiar la destabilizarea guvernelor; acest trafic implică nu numai încălcarea legilor și convențiilor, ci și multe activități cu caracter penal, evaziuni fiscale, transferuri ilegale de fonduri, violări ale legislației privind importul și exportul, crime, terorism. Narcoticele sunt adesea folosite ca monedă în achiziționarea de arme, iar rețelele de traficanți ajung să dețină puterea și controlul asupra unor regiuni ale lumii”.
În contextul amplorii acestui fenomen, cercetarea în materie de droguri a devenit esențială pentru formularea și implementarea de politici antidrog consecvente și a unor intervenții eficiente și eficace, acestea trebuind a fi fundamentate pe baza unor date realiste, relevante și comparabile.
Lucrarea de față abordează problematica traficului și consumului de droguri, din diverse perspective, oferind informații cu privire la evoluția și amploarea fenomenului la nivel național și mondial, la activitatea rețelelor de criminalitate organizată privind traficul de droguri, consecințele traficului și consumului de droguri, în plan juridic și psihosocial, măsuri de reducere a cererii și ofertei de droguri.
Lucrarea este structurată în 4 capitole, datele utilizate fiind cele furnizate de instituțiile de specialitate, prelucrate în conformitate cu specificul temei.
Primul capitol, intitulat ”Cadrul legislativ”, vizează prezentarea legislației care reglementează consumul și traficul de droguri, atât la nivel național, cât și internațional, precum și reperele istorice privind traficul de droguri, o clasificare a drogurilor și consecințele consumului și traficului de substanțe ilicite.
În cel de-al doilea capitol, intitulat ”Analiza fenomenului traficului de droguri”, este prezentată o analiză statistică a acestui fenomen, în perioada 2008-2012, fiind prezentate date ale Agenției Naționale Antidrog, o analiză comparată a cantității de droguri confiscată, pe diferite tipuri de droguri, a rutelor principale de traficare a acestor substanțe. În al doilea subcapitol sunt prezentați factorii de risc, o clasificare și o prezentare amănunțită a acestora, precum și prezentarea unui studiu de caz, a unui consumator de droguri, profilul victimei, care ajunge consumator de droguri.
Capitolul trei, intitulat ”Teorii criminologice”, prezintă teorii atât din punct de vedere psihologic, cât și sociologic.
În cel de-al patrulea capitol, intitulat ”Măsuri de prevenire și control”, prezintă măsurile de prevenire și control, atât la nivel național, cât și la nivel internațional, aparținând organelor statului, cât și măsuri aparținând comunității, menite să reducă pe cât posibil sau stagnarea acestui fenomen, care nu ezită să ia amploare de la o zi la alta.
CADRUL LEGISLATIV
Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
România se confruntă cu fenomenul traficului și consumului de droguri, începând cu anul1990, odată cu liberalizarea trecerii peste frontieră, necorelată cu înființarea unor structuri eficiente, dotate corespunzător cu echipament tehnic de control. În contextul conflictului din fosta Iugoslavie, România a devenit coridor alternativ pentru transportul drogurilor, luând ființă asa numita „Rută Balcanică”. Cu timpul, ca urmare a acțiunii unor diverși factori, cum ar fi informarea insuficientă a populației privind riscurile și consecințele consumului de droguri, lipsa unui buget corespunzător alocat măsurilor de prevenire și combatere a traficului și consumului ilicit de droguri, necorelarea legislației impuse de controlul drogurilor, a făcut ca România să devină o piață de desfacere si implicit de consum de droguri. Astfel, în prezent, dozele sunt comercializate în plină stradă, în baruri, discoteci, în locuințele dealerilor, inclusiv și în instituțiile de învățământ.
Precedent evenimentelor ce au avut loc în România, în decembrie 1989, se constată o creștere majoră și semnificativă a fenomenului traficului și consumului ilicit de droguri, astfel că statul este pus în situația adoptării unei noi legislații în acest sens, net superior legislației anterioare, astfel că este adoptată Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Datorită deselor schimbări ce au loc în legislația țării, Legii nr. 143/2000 i se aduc modificări și completări ulterioare de către Legea nr. 169/2002, Legea nr. 39/2003, Legea nr. 522/2004, OUG nr. 121/2006, OUG nr. 6/2012, HG nr. 575/2010 și OUG nr. 105/2011, astfel conform alin . (1), cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, introducerea sau scoatetea din țară, precum și importul ori exportul plantelor și substanțelor prevăzute de Ordonanța de urgență nr. 6/2010 sunt interzise, în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Legea nr. 143/ 2000 dă definiția legală a ceea ce se înțelege prin drog. Prin droguri, conform art. 1 lit. a, spune legiuitorul, se înțeleg „plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe”. Prin urmare, în înțelesul dreptului penal, prin droguri, în accepțiunea noastră, se înțeleg atât stupefiantele cât și substanțele psihotrope dar și plantele care conțin substanțe stupefiante sau psihotrope ori amestecurile de plante care conțin stupefiante ori substanțe psihotrope.
Rezultă că din punct de vedere al legii penale, sfera noțiunii de „drog” este mult mai largă, ea cuprinzând și substanțele stupefiante și psihotrope cât și plantele care conțin astfel de substanțe.
Potrivit din prisma Legii nr. 143/2000 consumator este acea persoană care își administrează sau permite să i se administreze droguri, în mod ilicit, prin înghițire, fumat, injectare, prizare, inhalare sau alte căi prin care drogul poate ajunge în organism.
Trebuie observat că legea vine în ajutorul consumatorului, precum și al celui dependent, în sensul că introduce programul integrat de asistență a acestor categorii de personae, program ce constă în asistență medical, psihologică și social concomitentă și continuă. Potrivit art 1 lit. h, programul integrat de asistență a consumatorilor și a consumatorilor dependenți de droguri, presupune totalitatea serviciilor de sănătate și a serviciilor de asistență psihologică și social asigurate în mod integrat și coordonat persoanelor consumatoare de droguri, prin unitățile medicale, psihologice și sociale, publice, private și mixte.
Includerea în program se face cu acordul scris al consumatorului. Introducerea programului integrat de asistență a consumatorilor de droguri este un pas important, pentru că, de regulă, persoanele consumatoare erau internate în spitalele de psihiatrie, iar după externare supravegherea era aproape imposibilă.
Raportându-se la dreptul comparat în materie se poate afirma că regimul juridic național actual este într-o anumită măsură exhaustiv identificând criterii de distincție între acțiunile ilegale desfășurate în legătură cu drogurile și incriminează mai multe fapte la art. 2-8, și art. 10 din Legea nr. 143 / 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Sancționarea traficului și a altor operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național este prevăzută în Cap. II din prezenta lege, astfel că din punct de vedere penal, conform art. 2 alin 1. constituie infracțiune cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, și acestea se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Acestă infracțiune îmbracă și o formă agravantă, conform art.2 alin 2, atunci cand faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Clasificarea drogurilor
Consumul și traficul de droguri a ajuns în ultimele decenii un subiect foarte mediatizat, ajungând să reprezinte o problemă majoră în sănătatea publică prin creșterea sa, prin ecoul pe care îl are asupra desfășurării și adaptării sociale, prin mortalitatea de care este strâns legată, astfel că drogurile în funcție de criteriile adoptate au mai multe forme de clasificare.
În anul 1924, L. Lewin în “Phantastica “ distinge cinci grupe de substanțe după efectele căutate de utilizatori astfel :
Euphorica – substanțe care produc liniștea interioară și un sentiment de bună ființare, cuprinzând îndeosebi opiaceele, Lewin adăugând aici și cocaina;
Phantastica – drogurile care corespund halucinogenelor (pezotl, datura), Lewis adăugând canabisul și derivatele sale ;
Inebriantia – substanțele care produc beția : alcool, eter;
Hypnotica – substanțele care provoacă somn, la vremea lui Lewin erau cloralul, kawakawa și veronalul, astăzi li se adaugă toate barbituricile, tranchilizantele și somniferele ;
Excitantia- substanțele ce reprezintă stimulente: cafea, kat, la care se adaugă azi amfetaminele și cocaina.
O altă clasificare este cea data de J. Delay li P. Deniker, aceasta fiind compusă din trei grupe :
Psiholepticele care diminuează activitatea psihică, se includ aici neurolipticele cu efect antidelirant utilizate în psihoze, tranchilizatele, sedativele, anxioliticele și hipnoticele (somnifere, barbiturice) ;
Psihțele care produc beția : alcool, eter;
Hypnotica – substanțele care provoacă somn, la vremea lui Lewin erau cloralul, kawakawa și veronalul, astăzi li se adaugă toate barbituricile, tranchilizantele și somniferele ;
Excitantia- substanțele ce reprezintă stimulente: cafea, kat, la care se adaugă azi amfetaminele și cocaina.
O altă clasificare este cea data de J. Delay li P. Deniker, aceasta fiind compusă din trei grupe :
Psiholepticele care diminuează activitatea psihică, se includ aici neurolipticele cu efect antidelirant utilizate în psihoze, tranchilizatele, sedativele, anxioliticele și hipnoticele (somnifere, barbiturice) ;
Psihoanalepticele care stimulează activatea psihică, includ noanalepticele care stimulează vigilitatea (cafea, amfetaminele) și timoanalepticele care au un efect pozitiv asupra dispoziției (antidepresivele);
Psihodislepticele care corespund halucinogenelor și canabisului, iar pentru unii, stupefiantelor precum și alcoolului.
Însă cele mai frecvente clasificări ale drogului sunt :
După efectul produs asupra SNC se pot identifica:
produse depresoare (opiul, morfina, heroina, barbituricile, benzodisazepanele, hipnoticele, metaqualona, etc) ;
produse stimulente (cocaina, crack-ul, khat-ul, amfetaminele, anorexigenele, etc);
produse perturbatoare sau halucinogene (canabis, LSD, mescalina, psilocybina, etc);
După originea produsului regăsim:
produse naturale;
produse de semi-sinteză ;
produse de sinteză;
După regimul juridic al substanțelor sunt întâlnite:
substanțe a căror fabricare și administrare sunt supuse controlului (morfina și barbituricile);
substanțe total interzise (LSD, heroina, crack-ul );
După dependența generată sunt droguri care:
creează dependență psihică;
droguri ce creează dependență fizică;
droguri ce dau dependență mixtă.
Repere istorice privind traficul de droguri
Încă din cele mai vechi timpuri omenirea a cunoscut proprietățile si efectele anumitor plante care conțin droguri, fie utilizându-le în scop terapeutic, fie în activitatea mistico-religioasă, dar nu a existat o legislație medicală în adevăratul înțeles al cuvântului, cu atât mai puțin acte normative care să instituie un regim strict plantelor și substanțelor cu efect stupefiant sau toxic.
Există numeroase referiri, izvoare scrise sau tradiții, care atestă faptul că drogurile au făcut parte din viața oamenilor încă de la inceputul istoriei, încă de pe atunci s-a constatat că unele plante și minerale au diferite proprietăți care pot ameliora, înlătura diverse dureri, pot vindeca anumite afecțiuni, putânt totodată provoca senzații stranii și chiar plăcute, ajungând să deformeze percepția asupra trecerii timpului, sunetelor sau chiar culorilor.
Cercetări arheologice și studii aprofundate au demonstrat că vracii, vrăjitorii și șarmanii utilizau diferite produse obținute din plante sau de la diverse animale, în funcție de ce efect urmăreau să aibă respectivele produse.
Încă din Evul Mediu drogurile erau folosite în diverse scopuri,medical, obținere de stări euforice, însă cel mai folosit era opiul,în ciuda faptului că creea dependență, fiind folosit în scopuri medicale, astfel că medicii au susținut folosirea opiului. Acesta și-a găsit întrebuințare încă de pe atunci în civilizația chineză, unde a început să fie folosit și cannabisul, dar acesta doar în tratemente medicale.
Una dintre plantele folosite pentru executarea (uciderea) diverselor persoane a fost mătrăguna, folosită foarte des pentru astfel de scopuri, fapt ce a ridicat-o chiar la rangul de politică de stat.
Drogurile au pus stăpânire pe toate continentele, astfel că produsele care rezultau din plante erau folosite în diverse scopuri, ca și medicament, afrodisiac,dar ajungeau până la urmă să constituie și o modalitate de a anihila adversarii.
În secolul XIX a început să se utilizeze în scop terapeutic cocaina, fiind apreciată și recomandată de mulți cunoscuți ai vremii.
În SUA a fost recomandată ca și un remediu foarte bun pentru diverse boli, însă odată cu consumul ei s-a demonstrat faptul că produce dependență, tulburări psihice datorită intoxicațiilor, precum și un comportament deviant, datorită pierderii controlului asupra acestuia, însă în ciuda acestor considerații atât cocaina, cât și opiul la sfârșitul secolului al XIX-lea, în SUA, erau vândute și recomandate în tratarea unei mari varietăți de boli.
De la Sigmund Freud, Alexandre Dumas, Jules Verne, Thomas Edison până la Sir Arthur Conan Doyle cunoscuți drept mari consumatori de cocaină, s-a ajuns până la aprecierea și chiar promovarea calităților acesteia.
Fiind cunoscută ca și cel mai puternic drog, care creează cea mai mare dependență fizică, în anul 1897, germanul H. Dreser a descoperit heroina, folosită ca și leac împotriva tuberculozei.
Conform datării de pe vremea lui Herodot, drogurile erau folosite și pe teritoriul țării noastre, chiar dacă pe atunci cea mai mare pondere era folosirea în scop terapeutic, dar probleme pe linia consumului de droguri a existat și înainte de 1989, doar că datorită lipsei totală de informare a opiniei publice a dat senzația că la noi nu ar fi probleme în acest sens.
Adevărul este faptul că în ciuda tuturor eforturilor depuse de a nu fi acaparați de consumul și traficul de droguri, România nu va rămâne o țară imună în această „lume bolnavă de stupefiante”.
Acest fenomen spectaculos nu a apărut peste noapte, multe dintre drogurile folosite în ziua de azi fiind cunoscute cu mult timp înainte, astfel că strămoșii noștri geto-dacii, foloseau drogurile, incluzându-le în viața și obiceiurile lor și utilizându-le în ritualurile religioase ori în practici terapeutice. „Magia” produsă de acestea și transmisă din generație în generație era cunoscută drept „farmece”, până și Platon consemnând în scrierile lui despre puterile miraculoase ale acestor plante.
Primul caz important și descoperit de dependență, îl are ca și protagonist pe Constantin Racoviță Cehan, domn al Moldovei și a Țării Românești, care „de atâta era strașnic că mânca afion- opiu- dimineața și la vreme de chindii bea pelin cu ulciorul”.
Deși departe de amploarea altor țări europene, drogurile au fost folosite și la noi în scopul suprimării unor adversari.Din această categorie se pare că a făcut parte și stolnicul Constantin Cantacuzino, acuzat de către contemporanii săi că și-a otrăvit, ajutat de către nepotul său Constantin Brâncoveanu, propriul frate, pe domnitorul Șerban Cantacuzino.
În ciuda diverselor relatări din trecut nu se poate afirma ca spațiul carpato-danubiano-pontic fiind un spațiu cu tradiție în consumul de droguri, acestea fiind utilizate în special în scopuri terapeutice, ori ca antidot împotriva unor otrăvuri.
Odată cu căderea regimului comunist și diminuarea controlului asupra consumului și traficului de droguri, România a ajuns o nișă între Orient și Occident, astfel că urmare a războiului din fosta Iugoslavie a transformat din România o țară care alimentează peste 80% din piața europeană cu aceste substanțe.
România a devenit cu foarte mare ușurință o piață largă de consum și trafic de droguri, datorită indiferenței adoptate de către autorități și a neînțelegerii gravității acestui fenomen.
Profiturile gigant obținute din producția și traficul ilicit de droguri, care depășesc valoarea afacerilor legale, au favorizat apariția a zeci și sute de grupări criminale, focalizate pe producția și traficul de droguri, pe lângă cunoscutele organizații mafiote existente în acest mediu. Ceea ce doare cel mai tare este faptul că autoritățile privesc pasiv desfășurarea unor astfel de activități, drept urmare că mii de hectare de pământ sunt cultivate cu plante opiacee, de către organizațiile criminale, responsabili în același timp pentru întreg procesul de producere a drogurilor și furnizare a acestora către diverși dealeri, iar sumele exorbitante rezultate în urmare acestora sunt folosite pentru achiziționarea de arme și sprijinirea atât a războiului, cât și a rebeliunii.
Datorită modului ușor de a obține sume impresionante de bani, acest fenomen a luat o amploare extraordinară, astfel că organizațiile au dezvoltat o imensă și nemuritoare afacere din cultivarea, producerea și traficul de droguri.
Unul din cel mai cunoscut loc de cultivare și consum de droguri este „Triunghiul de aur”, zonă situată la nordul frontierei dintre Thailanda, Birmania și Laos, o regiune muntoasă, cu vegetație sălbatică, de junglă, care cuprinde aproximativ 3000 de sate, iar datorită accesului aproape inaccesibil în acea parte, a făcut ca oamenii din acele locuri, majoritatea analfabeți, să cultive mac și să fumeze opiu, făcând să fie singurul remediu împotriva durerilor în această regiune săracă și înapoiată. Potrivit statisticilor aici se obțin anual circa 750 de tone de opiu, fiind transformate în heroină, aproximativ 130 de tone de opiu, de unde rezultă 13 tone de heroină, care alimentează piața din Europa Occidentală, valoarea drogului ajungând la peste 800 de milione de lire.
În perioada precedentă anului 1990 în România erau cunoscuți ca și consumatori de droguri câțiva cetățeni străini, și aceștia fiind marinari, existând de asemenea și puține persoane care au devenit dependente ca urmare a folosirii de morfină în ameliorarea diverselor dureri.
Datorită poziției geografice în care se află țara noastră, facând legătura dintre Orient și Occident și a cadrului juridic slab reglementat în acest domeniu, precum și lipsa unor organe specializate în combaterea traficului de droguri, a făcut din România o țară favorabilă traficanților de droguri, aceștia aveau posibilitatea să transporte pe toate căile droguri.
Conform primului raport comun referitor la piața drogurilor în UE al Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT) și al Europol, România figurează printre țările de tranzit de pe principala rută de intrare a heroinei în Europa, dar și drept unul dintre statele de proveniență a grupurilor criminale implicate tot mai mult în traficul cu cocaină.
De pildă, în cazul traficului de heroină, raportul afirmă că principala cale de intrare a acestui drog în Europa este "ruta Balcanilor", care pornește de la Turcia, continuând în state ca Bulgaria, România și Albania și apoi se oprește în sudul, centrul sau vestul Europei.
Heroina este adusă pe teritoriul UE de grupuri infracționale din blocul comunitar, care însă se bazează pe conexiunile pe care le au cu crima organizată din Turcia sau Albania.
Crima organizată din Italia lucrează, de pildă, cu parteneri din Turcia și Albania pentru a satisface piața locală italiană, una dintre cele mai mari consumatoare de heroină.
Alte grupuri criminale, de exemplu din România și Bulgaria, beneficiază de pe urma anilor de implicare în traficul de heroină pentru organizații infracționale din Turcia și sunt acum în poziția de a fi furnizori pentru propriile piețe interne, dar și pentru alte piețe UE, menționează raportul.
La capitolul cocaină, România figurează, alături de Lituania, Polonia, Cehia, Ungaria și Grecia, printre țările în care consumul acestui drog reprezintă doar 0,5% sau mai puțin din consumul total de stupefiante, situație care s-ar explica prin faptul că drogul a ajuns relativ târziu în aceste țări.
Pe de altă parte, țările estice tind tot mai mult să devină o rută de intrare pentru cocaină, în zece state, printre care și România, proporția cocainei din capturile de droguri crescând între 2001 și 2011 de la 0,1% la 1,8%.
În plus, conform raportului, deși majoritatea transporturilor de cocaină din America de Sud continuă să se îndrepte spre vestul Europei, capturi substanțiale de cocaină, adesea ascunsă în containere, au avut loc în ultimii ani în importante porturi bulgare, grecești, românești și ucrainene la Marea Neagră.
Deși capturile din cele patru țări reprezintă încă doar 2% din numărul total de capturi raportate în Europa, procentul lor s-a triplat din 2001, notează documentul.
Nu în ultimul rând, se menționează faptul că un număr tot mai mare de cetățeni din Balcani, inclusiv români și bulgari, s-au implicat în traficul de cocaină în ultimii ani, majoritatea fiind curieri pentru droguri.
În ceea ce privește canabisul, raportul menționează că acesta este tot mai mult cultivat în interior în țări ca Lituania, Polonia și România, în timp ce Slovacia și Cehia au ajuns chiar în stadiul în care, în unele cazuri, producția domestică de canabis a fost industrializată.
Când este vorba de furnizarea de ecstasy, ruta de tranzit este una inversă. Olanda rămâne principala sursă de ecstasy din Europa, nu mai puțin de zece state raportând faptul că au obținut astfel de droguri din acest stat în 2010. Traficul internațional pare să reprezinte ceva obișnuit în acest caz, în condițiile în care mai multe țări menționează că aduc pilule de ecstasy din țări vecine. Alte țări au doar un rol de tranzit. De exemplu, pilulele de ecstasy trec prin Germania pentru a ajunge în Bulgaria, România, Irlanda și Elveția, și respectiv prin statele baltice, în drumul spre țările nordice, Ucraina, Belarus și Rusia.
În ultimul capitol al raportului, cel privitor la substanțele psihoactive, se menționează că mai multe țări – România, Bulgaria, Letonia, Luxemburg, România și Slovacia – au introdus inițiative de ameliorare și accelerare a răspunsului legal la amenințările reprezentate de noile droguri. În România, notează raportul, a fost întocmit un proiect menit să evalueze riscurile legate de 'drogurile legale' care a adoptat metodologia OEDT.
De asemenea, pedepsele pentru vânzarea de substanțe cu proprietăți psihoactive au crescut în Germania, Ungaria, Austria, Polonia, România, Finlanda și Suedia. Poliția suedeză și ofițerii vamali au acum atribuții de a confisca substanțele neidetificate, pot să dispună o investigație asupra riscurilor de sănătate pe care le prezintă o substanță și să distrugă bunurile despre care suspectează că ar putea fi folosite în acest scop.
În raport, OEDT și Europol descriu o piață care este din ce în ce mai dinamică, inovatoare și capabilă să reacționeze rapid la provocări. Documentul dezvăluie 'mutațiile criminalității organizate din Europa'. În timp ce, în trecut, piața drogurilor din UE s-a concentrat asupra anumitor droguri traficate de operatori specializați, de-a lungul unor rute bine definite, piața actuală este mai 'fluidă', rutele noi și transporturile care conțin mai multe substanțe devenind mai frecvente.
"Traficul internațional de droguri rămâne activitatea principală a majorității grupărilor de criminalitate organizată. Acestea se adaptează la noile posibilități de a comite infracțiuni și își schimbă metodele și rutele de contrabandă pentru a se sustrage aplicării legii. Am constatat totodată o intensificare a utilizării opțiunilor legale de transport comercial, cum ar fi containere, aeronave, curierat și servicii poștale. Aceasta permite deplasarea drogurilor prin puncte multiple de tranzit, îngreunând interceptarea", a afirmat directorul Europol, Rob Wainwright.
Totuși, în ciuda participării active a țării noastre în traficul de droguri, România din punct de vedere al producției și distribuției de stupefiante, nu reprezintă o amenințare majoră, datorită consolidării legislației interne privind controlul și traficul de droguri.
Legislație comparată privind traficul de droguri
În ceea ce privește traficul și consumul illicit de droguri, legislația internațională tratează în mod secundar probema consumului de droguri, dar emite în acest sens convenții care să reglementeze acest fapt.
Una dintre primele convenții în acest sens este „Convenția Unică asupra stupefiantelor” (New York, 30 martie 1961), care își propune organizarea controlului internațional al stupefiantelor. În acest cadru, se fixează obligația statelor părți de a asigura incriminarea unor fapte, neconforme cu dispozițiile Convenției, referitoare la: producerea, fabricarea, deținerea, oferirea, transportul, importul și exportul etc. produselor stupefiante (art. 36, 1.a.). în același timp se recomandă statelor părți ca, în cazul în care infracțiunile amintite au fost comise de persoane care consumă „în mod abuziv stupefiante", să se aplice față de aceste persoane măsuri de tratament, educare, post-cură, readaptare si reintegrare socială, în locul aplicării unor sancțiuni cu caracter penal (art. 36, 1.b.)
„Convenția asupra substanțelor psihotrope” (Viena, 21 februarie 1971), la rândul ei, are ca scop plasarea substanțelor psihotrope sub control internațional. Obiectivul declarat în preambulul Convenției este de a „preveni și combate abuzul” de substanțe psihotrope și traficul ilicit al acestor produse. Articolul 22 al Convenției conține unele dispoziții penale asemănătoare cu cele din Convenția Unică și, la fel ca aceasta din urmă, recomandă măsuri de tratament, educație, post-cură, etc. pentru persoanele utilizatoare în mod abuziv de substanțe psihotrope, care comit infracțiuni legate de producerea sau traficarea acestor substanțe.Nici una din cele două convenții nu se referă la incriminarea consumului.
„Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și de substanțe psihotrope” (Viena, 20 decembrie 1988 – intrată în vigoare la 11 noiembrie 1990) are ca obiectiv direct reprimarea traficului. Această Convenție aduce o modificare de optică în privința consumatorului, în sensul că prevede incriminarea deținerii și cumpărării de stupefiante sau de substanțe psihotrope în scopul consumului personal.Nici această Convenție nu incriminează însă, în mod direct, consumul de droguri (consumul în sine).
Încercând găsirea unui numitor comun, putem observa că toate convențiile menționate exprimă o voință fermă a statelor părți în privința reprimării traficului dar, în același timp, se abțin în privința sancționării consumului (doar Convenția O.N.U. 1988 îl incriminează indirect) și optează pentru o tratare mai puțin severă a consumatorilor abuzivi (dependenți). Această situație reprezintă expresia unui compromis între două opțiuni stategice în lupta împotriva traficului și consumului de droguri, opțiuni care au în comun voința fermă de reprimare a traficului, dar care diferă cât privește problema consumului:„Această diferență de abordare a apărut în cele din urmă cu ocazia Convenției ministeriale mondiale de la Londra, în aprilie 1990. Americanii au pus în fapt accentul pe represiune subliniind faptul că și consumatorii de droguri sunt în mod personal răspunzători; în replică, Europenii, în ciuda diversității lor, înclinau spre o perspectivă mai socială. Astfel, spre exemplu, dacă Americanii refuzau să stabilească o legătură între excluderea socială și șomaj pe de-o parte, și drog pe de altă parte, Europenii insistau dimpotrivă asupra acestei legături și doreau să privilegieze prevenirea.”
În privința statelor Europei Occidentale, deși există o opțiune strategică generală comună, nu există o manieră concretă identică de reglementare a fenomenului.Dimpotrivă, așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, la nivel național există o mare diversitate de reglementări în privința consumului de droguri, iar uneori, chiar în cadrul aceluiași sistem național, se pot constata ezitări, fluctuații de la o perioadă la alta, putându-se vorbi despre „o dublă mișcare de incriminare-dezincriminare”.
În legislațiile penale occidentale incriminarea directă a consumului reprezintă excepția (ex. Franța, Luxemburg).
Marea majoritate a statelor recurg la o incriminare indirectă, în sensul că, fie sancționează penal posesia pentru consum, cum este cazul în Irlanda, Marea Britanie, Olanda (doar posesia drogurilor „dure”), fie incriminează deținerea de droguri ilegale, cum se întâmplă în Germania, Danemarca, Portugalia, Belgia.
Dubla mișcare incriminare-dezincriminare despre care aminteam poate fi ilustrată de exemplul Italiei, care, printr-o lege din anul 1990 a decis incriminarea posesiei pentru consum, după care, printr-o lege din anul 1993, a revenit la aplicarea de sancțiuni penale numai în cazul posesiei în scop de revânzare. Aceeași mișcare, dar oarecum în sens invers, a cunoscut și Spania, unde, conform codului penal era incriminată expres doar deținerea în scopuri comerciale; începând cu anul 1992 s-a restabilit penalizarea consumului de droguri, însă doar în locuri publice.
Atât incriminarea consumului în cazurile de excepție menționate, cât și penalizarea indirectă a acestuia, pe calea deținerii sau cumpărării de droguri, sunt „limitate” printr-o serie de dispoziții care prevăd atenuarea sau chiar neaplicarea pedepselor.
Astfel, în Germania este permis judecătorului să nu aplice o sancțiune penală, în cazul cumpărării sau deținerii unor cantități nesemnificative de droguri. În Luxemburg consumatorul primește doar un avertisment la comiterea primei infracțiuni. În Portugalia consumatorul ocazional riscă o simplă amendă sau este chiar scutit de pedeapsă, dacă are mai puțin de douăzeci și unu de ani și promite să nu recidiveze. În Danemarca practica permite un simplu avertisment în cazul consumului de canabis și, în principiu, în cazul în care se constată posesia unei mici cantități de droguri, pentru consum propriu, se aplică doar o amendă.
În cazul toxicomanilor sunt de asemenea privileagiate soluțiile nepunitive. Astfel, în Grecia este exonerat de pedeapsă delincventul toxicoman care a comis o infracțiune legată de consum. În țări precum: Franța Portugalia, Italia, Luxemburg, Germania, legea dă posibilitatea toxicomanului de a evita sancțiunea penală, dacă acceptă de bună voie să se supună unui tratament (cură de dezintoxicare).
Legislația modernă în domeniul drogurilor debutează, în România, cu Legea pentru combaterea abuzului de stupefiante din 1928, în care sunt enumerate substanțele considerate a fi stupefiante (opiul și preparatele sale sub orice formă, cocaina și derivații săi, hașișul și preparatele sale, eterul în stare pură ori amestecat cu orice substanță, precum și alte substanțe naturale ori sintetice cu efecte similare).
Codul Penal din 1968 conținea prevederi, la articolul 312, referitoare la producerea, deținerea sau orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, toate acestea fără drept. Pedeapsa consta în închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi sau de la 15 la 25 de ani sau chiar închisoare pe viață dacă infracțiunea era comisă .
Legea nr. 73/1969 privind regimul produselor și al substanțelor stupefiante stabilea cadrul normativ de reglementare a circuitului licit al produselor și al substanțelor stupefiante, în conformitate cu convențiile internaționale în materie. Prin adoptarea acestei legi au fost abrogate toate dispozițiile anterioare. În aplicarea legii au fost elaborate și adoptate, Instrucțiunile nr. 103/1970, în care au erau prevăzute lista substanțelor și a produselor stupefiante supuse acestui regim juridic, procedurile și formularele utilizate de instituțiile competente.
“Convenția Unică asupra Stupefiantelor” din 1961 a fost transpusă în legislația domestică prin Decretul nr. 626/1973. În 1979 este emis Decretul nr. 466 referitor la regimul substanțelor toxice, între care sunt incluse și unele dintre substanțele chimice esențiale și precursorii, precum și câteva dintre substanțele cu efect psihotrop prevăzute în Convenția din 1971. Acesta definea noțiunea de trafic și regimul sancționator.
În anul 1991 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 75 prin care s-a stabilit cadrul sancționator al contravențiilor la normele privind regimul produselor și substanțelor stupefiante. Sub incidența acestei hotărâri intră toate faptele care, conform circumstanțelor în care au fost comise, nu constituie infracțiuni (în general fapte legate de nerespectarea măsurilor privind obținerea licențelor și a autorizațiilor de operare cu substanțe aflate sub control, eliberarea din farmacii a medicamentelor cu conținut stupefiant sau psihotrop fără prescripție, nerespectarea obligațiilor privind raportarea periodică a cantităților și operațiunilor cu astfel de substanțe etc.).
În anul 1992 a fost adoptată Legea nr. 118 prin care au fost preluate în legislația internă prevederile celor două Convenții cu privire la stupefiante și substanțe psihotrope (1971 și 1988).
Ca urmare a intensificării consumului și traficului de droguri, în anul 2000 a fost adoptată Legea nr. 143 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Aceasta stabilea infracțiunile și sancțiunile pentru traficul de droguri și consumul fără prescripție medical.
Datorită faptului că traficul și consumul de droguri s-au dezvoltat într-un ritm rapid. în contextul liberalizării economico-sociale și al derutei de ordin moral, „virusul” drogului a întâlnit un mediu prielnic, în care nici mijloacele juridice (legea penală, dar nu numai ea) nici mijloacele empirice (instituțiile și practicile instituționale) nu erau pregătite să împiedice o „epidemie”.Este limpede faptul că nici măcar soluțiile normative mai ample (complexe), cum este Legea nr. 143/2000, binevenită de altfel, nu pot, ele singure, să ofere soluțiile necesare rezolvării gravelor probleme legate de traficul și consumul de droguri. Pe lângă efortul legislativ este nevoie de un efort intituțional susținut și conjugat.Pentru a evita ca evoluția fenomenului să scape iremediabil de sub control, se impune elaborarea unor strategii coerente de prevenire și combatare, pe termen scurt, mediu și lung, punerea lor în practică de o manieră fermă, evaluarea și readaptarea periodică a acestor strategii, în funcție de evoluția fenomenului. În alte cuvinte, se impune promovarea unei politici anticriminale inteligente în domeniul traficului și consumului de droguri.
O asemenea politică ar trebui să se inspire foarte serios din experiența statelor occidentale. Prin aceasta nu trebuie să se înțeleagă o copiere infantilă a unor modele legislative sau instituționale ci, în primul rând, evitarea unor erori strategice deja comise. Nu are sens, spre exemplu, să repetăm experiența Italiei, unde, după aproximativ trei ani de reprimare a consumului s-a constatat că penitenciarele s-au umplut de o mulțime de persoane cu excepția marilor traficanți, că justiția se sufocă sub avalanșa procedurilor împotriva unor indivizi extrem de tineri, care preferă să fumeze „iarbă” în loc să bea o bere, în timp ce numărul deceselor prin supra doză de heroină a continuat să crească.
În același timp, o politică anticriminală inteligentă în acest domeniu ar trebui să țină seama de particularitățile care disting criminalitatea de trafic față de criminalitatea de pradă.
În acest sens ar trebui avut în vedere, printre altele, faptul că în cazul criminalitățiii de trafic acționează un mecanism de cerere și ofertă, similar celui care reglează economia de piață. Dacă vrem să limităm fenomenul trebuie să acționăm asupra acestui mecanism, în sensul de a obține o scădere atât la nivelul ofertei cât și la nivelul cererii. Esențial într-o asemenea acțiune ni se pare faptul că, pentru reducerea ofertei trebuie folosite cu precădere mijloace represive, iar pentru reducerea cererii trebuie folosite cu prioritate mijloace preventive (de ordin medical, social, educațional, etc.).
Cererea va continua să crească pe „piața” drogului atâta timp cât ne vom rezuma la măsuri punitive. Sancționarea penală a consumatorului, mai ales atunci când nu este însoțită de măsuri terapeutice complexe, nu face decât să sporească șansele ca respectivul consumator să se transforme fie în toxicoman, fie în dealer, fie în ambele. Pentru a evita o consolidare a „pieței” trebuie să se ofere o șansă consumatorului, ocazional sau toxicoman,de a se sustrage din „mlaștina” condiției de client. Consumatorii sunt, în general, persoane tinere sau foarte tinere, care trebuie să fie ajutate, deoarece nu găsesc suficiente resurse pentru a ieși singure din starea în care se află. Să nu uităm că acești tineri sunt în marea majoritate a cazurilor, dacă nu chiar în toate cazurile, victimele unor conjuncturi micro și macro-sociale create fără contribuția lor, și înainte ca ei să fie penalmente răspunzători în fața legii, noi toți suntem moralmente răspunzători în fața lor.
Din păcate Legea nr. 143/2000 nu oferă consumatorului de droguri suficiente șanse de redresare. În logica pe care o conturează combinarea articolelor 4,15 și 16 din Legea nr. 143/2000, consumatorul, fie el ocazional sau toxicoman, reprezintă „firul” de care trebuie „tras” în speranța, iluzorie de cele mai multe ori, că în acest fel se va ajunge la un „cap”.
Sub aspectul acestei logici articolul 29 din aceeași lege, privind confidențialitatea pe care o pot cere toxicomanii care se prezintă din proprie inițiativă pentru a beneficia de tratament, are o nuanță ușor cinică.
Legea nr. 143/2000 nu incriminează în mod direct consumul de droguri și bine face, deoarece o astfel de incriminare ar fi inoportună. În plus, apreciem că ar fi necesară amendarea articolului 4, în sensul că atât cumpărarea cât și deținerea pentru consum ar trebui să fie sancționate doar dacă au un caracter repetat, iar toxicomanul ar trebui să fie exonerat de răspunderea penală, dacă acceptă de bunăvoie tratamentul prin cura de dezintoxicare. Doar în felul acesta măsurile prevăzute în capitolul al IV-lea din Legea nr. 143/2000 ar avea o eficiență reală, iar consumatorul de droguri ar avea, la rândul lui, o șansă reală de a fi ajutat.
Analiza fenomenului traficului de droguri
Analiza statistică (2008-2012)
Odată cu apariția primei agenții antidrog, și anume a Agenției Naționale Antidrog, care a luat ființă în anul 2003, prin instituționalizarea cadrului de lucru al Comisiei Interministeriale Antidrog și crearea unei structuri guvernamentale moderne, care să răspundă cerințelor europene în domeniu, preluând atribuțiile deținute de Comisia Interministerială, noua instituție urma să asigure la nivel național coordonarea unitară a luptei împotriva traficului și consumului ilicit de droguri, pe baza unei strategii naționale, context în care, îi revenea și misiunea de a asigura elaborarea, dezvoltarea și promovarea politicilor în domeniul reducerii cererii și ofertei de droguri, astfel că aceasta elaborează în fiecare an un Raport național privind situația drogurilor corespunzător anului respectiv în care prezintă diferite probleme cu care se confruntă de-a lungul anului țara și societatea în ceea ce privește consumul și traficul de droguri.
Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, acesta a devenit o țară de tranzit în ceea ce privește traficul de droguri și stupefiante, astfel că societatea a început să ducă o luptă aprigă cu consumul tot mai crescut de droguri și cu traficanții care acaparează tot mai mulți români în această lume “magică”.
Conform datelor prezentate de către ANA în Raportul Național privind situația drogurilor din anul 2009, ne este subliniat faptul că în anul 2008, România continuă să fie un spațiu de tranzit al drogurilor de mare risc, provenite din Turcia și Orientul Mijlociu, situație datorată poziției geografice a țării.
Pentru tranzitarea drogurilor este utilizată infrastructura firmelor private specializate în transporturi internaționale de mărfuri (societăți comerciale aparținând unor cetățeni turci sau autohtoni) și disimularea în operațiuni comerciale licite (de exemplu exportul unor produse petroliere în cisterne sau de produse alimentare perisabile). De asemenea, cantități mici de stupefiante sunt expediate în colete cu sprijinul transportatorilor internaționali de persoane sau cu autoturisme aparținând membrilor autohtoni ai grupărilor de crimă organizată. Cetățenii români sunt implicați de regulă în activități conexe traficului de stupefiante (falsificarea de documente) sau în plasarea unor cantități mici de droguri pe piața autohtonă și transportul prin firme proprii ale drogurilor în străinătate și predarea acestora unor persoane care asigură distribuția locală. Conform reprezentanților instituțiilor de aplicare a legii, menținerea la nivel scăzut a cantităților introduse în țara noastră în vederea distribuției interne este influențată de următorii factorii:
• numărul redus de consumatori de droguri de mare risc;
• puterea de cumpărare scăzută (ce determină un preț de desfacere mai mic față de cel din țările vest-europene și o calitate foarte slabă a drogurilor);
• durata relativ mare necesară recuperării fondurilor investite în droguri.
În cursul anului 2008, organele de aplicare a legii au descoperit si ridicat, în vederea confiscării, 634,41 kg, 60.010 comprimate, din care:
– droguri de mare risc: 392,316 kg, 57.831 comprimate;
– droguri de risc: 242,097 kg, 2.179 comprimate.
Comparativ cu anul 2007, se constată o scădere cu 72,46% a cantității totale de droguri confiscate (de la 2.304,041 kg la 634,41 kg). În cazul drogurilor sub formă de comprimate, se constată, dimpotrivă, o creștere cu 41,18% a numărului de comprimate ridicate în vederea confiscării, de la 42.507 la 60.010 comprimate.
În funcție de tipul de drog, în anul 2008 au fost confiscate, la nivel național, următoarele cantități de droguri :
Heroină – comparative cu anul 2007 s-a confiscate o cantitate mult mai are decât în anul precedent, 2007, confiscîndu-se 385, 23 kg de herionă, cu 196, 55 % mai mult față de celălalt an, acestea fiind reprezentate printr-un număr de 1055 de capturi;
Cocaină – cantitatea de cocaină confiscată în cursul anului 2008 a fost de 3,915 kg, de 12 ori mai puțin față de anul 2007, când au fost confiscate 46,695 kg de drog, acestea provin din 91 de capturi;
Canabis – la nivelul intervalului de referință, a fost confiscată o cantitate 242,08 kg droguri de tip canabis dintre care 33,42 kg rezină de canabis(hașis) și 208,66 kg canabis (marijuana). Comparativ cu anul precedent, se remarcă o creștere de aproximativ 6 ori a cantității de rezină de canabis înregistrată în cursul anului 2008, de la 5,365 kg la 33,42 kg rezină de canabis. În ceea ce privește cantitatea de canabis, aceasta a suferit o scădere de aproximativ 10 ori față de anul 2007 de la 2.114,720 la 208,66 kg, acestea provin din 1202 capturi de canabis, dintre care 596 reprezintă capturi de iarbă de canabis și 506 rezină de canabis;
Stimulenți de tip amfetaminic și derivați -cantitatea de stimulente de tip amfetaminic confiscată în cursul anului 2008 a fost de 52.455 comprimate, cu 65,49% mai mult decât în anul 2007, în acest an fiind confiscate și 71 doze (timbre ) LSD;
În anul 2009 România continuă să fie o țară de tranzit și de depozitare a sutelor, miilor de kilograme de droguri de mare risc, destinate pieței vest europene (cu precădere Olanda, Germania, Marea Britanie), situație datorată poziției geografice a țării și conexiunilor stabilite de membrii grupărilor criminale autohtone cu cei ai crimei organizate transfrontaliere externe. De asemenea, ca elemente de noutate, s-au constatat expansiunea deosebită pe piața românească în ultimii doi ani a drogurilor sintetice și a așa numitelor designer drugs sau spice, precum și intensificarea activităților de recrutare a cetățenilor români de către rețelele vest africane pentru a fi utilizați pentru cărăușie de droguri între țările producătoare și diferite destinații.
Astfel că România a ajuns să fie una dintre principalele țări care depozitează heroină, provenită în marea majoritate a cazurilor din Turcia și Iran, aceasta fiind destinată pieței vest europene, fiind adusă prin intermediul firmelor de transport internațional de persoane și mărfuri sau prin folosirea unor autoturisme înmatriculate în țara noastră conduse de cetățeni români, după care este expediată mai departe prin intermediul unor mijloace similare, transporturile apărând astfel cu originea în România. Destinațiile cele mai frecvente rămânând țările precum Olanda, Germania, Marea Britanie.
Rămânând în continuare unul dintre cele mai scumpe droguri pentru piața internă, cocaina este adusă în cantități mici din Vestul Europei (Spania, Olanda, Belgia) sau din țările Americii de Sud, pentru o anumită categorie de consumatori. Totodată, traficanții acestui tip de drog și-au îndreptat atenția către portul Constanța ca punct de intrare în Europa și ocolire a rutelor clasice unde controlul este sporit, dovadă fiind capturile semnificative din anul 2009 din acest port (de aproximativ 1300 Kg).
Canabisul, împreună cu rezina de canabis (hașișul), rămân cele mai consumate droguri din România, piața internă fiind alimentată atât din țările europene producătoare (Moldova, Olanda, Belgia,), cât și din producție internă (fiind constatată o creștere a numărului de culturi indoor pe teritoriul întregii țări), fiind aduse prin intermediul curselor regulate de autocare (prin cărăuși sau colete) sau pe curse aeriene, în special low cost.
Un fenomen observat de-a lungul timpului, este acela că, cetățenii români sunt folosiți cu precădere de rețelele vest africane (organizate în celule interconectate pe teritoriile statelor din întreaga lume) pentru cărăușie de droguri între țările producătoare spre diferite destinații. Având în vedere că destinațiile acestor cărăuși nu sunt pe teritoriul României, iar rolul celulei vest africane pe teritoriul nostru este de a recruta cărăuși, identificarea și dezmembrarea unor astfel de rețele sunt dificile și depind de disponibilitatea de cooperare a țărilor pe teritoriul cărora se săvârșește infracțiunea.
În anul 2009, au fost descoperite și ridicate în vederea confiscării,1.615,09 kg, 22.079 comprimate, 308 doze, 826 ml și 124 fiole droguri din care:
droguri de mare risc: 1.379,48 kg, 19.383 comprimate, 808 ml, 308 doze și 114 fiole;
droguri de risc: 235,61 kg, 2.696 comprimate, 18 ml și 10 fiole.
Comparativ cu anul 2008, în anul 2009 se remarcă o creștere de aproximativ 3 ori a cantității totale de droguri ridicate în vederea confiscării față de anul 2008, de la 634,41 la 1.615,09 kg (datorită confiscării unei cantități importante de cocaină, pentru celelalte droguri cantitățile capturate fiind mai mici, comparativ cu anul anterior). În ceea ce privește drogurile sub formă de comprimate, se observă, dimpotrivă, o scădere a capturilor, de aproximativ 3 ori, comparativ cu anul precedent, de la 60.010 la 22.079 comprimate. Aceeași tendință de scădere, de data aceasta cu 41,8%, se remarcă și în cazul fiolelor cu conținut stupefiant și psihotrop și anume de la 213 la 124 fiole. În cazul dozelor de LSD, a fost înregistrată o creștere de aproximativ 4 ori a numărului de doze ridicate în vederea confiscării și anume, de la 71 la 308 doze.
În funcție de tipul de drog, în anul 2009 au fost confiscate la nivel național, în vederea distrugerii, următoarele cantități de droguri :
Heroină : 85,05 kg de heroină, de aproximativ 5 ori mai puțin, comparativ cu anul 2008, iar conform datelor existente la Laboratorul central de analiză și profil al drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în anul 2009 s-au înregistrat 1.038 capturi heroină dintre care, majoritatea (97,6%) la nivelul capitalei. Comparativ cu anul 2008, numărul capturilor de heroină s-a redus de la 1.055 la 1.038 capturi.
Cocaină : 1.282,99 kg, de aproximativ 328 ori mai mult față de anul 2008, când au fost confiscate 3,915 kg. De precizat că, 84,2% din cantitatea totală de cocaină înregistrată în anul 2009, provine dintr-o singură captură de droguri, realizată la începutul anului, în portul Constanța. În anul 2009, s-a înregistrat cea mai mare cantitate de cocaină ridicată în vederea confiscării din ultimii 10 ani. În ceea ce privește numărul de capturi, în anul 2009 au fost realizate 103 capturi de cocaină, cu 13,19% mai mult față de anul precedent, când au fost înregistrate 91 capturi de cocaină;
Canabis : 235,6 kg, dintre care 37,01 kg rezină de canabis (hașiș) și 198,59 kg canabis (marijuana). În cazul rezinei de canabis, se constată o creștere cu 10,7% față de anul precedent (de la 33,42 la 37,01 kg), iar în ceea ce privește cantitatea de canabis se observă, dimpotrivă, o scădere cu 4,8% (de la 208,66 kg la 198,59 kg). În anul 2009, atât capturile de canabis, cât și cele de rezină de canabis au înregistrat valori superioare celor realizate în anul 2008. Astfel, în anul de referință, se remarcă o creștere cu 30,4% a numărului de capturi de canabis, de la 596, la 777 capturi;
Stimulente de tip amfetaminic și derivați : 12.730 comprimate, semnificativ mai puțin față de anul precedent, când au fost confiscate 52.455 comprimate. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării, 308 doze de LSD, de aproximativ 4 ori mai mult decât în anul 2008. Sub aspectul capturilor de droguri sintetice, în anul de referință, au fost realizate 18 capturi de LSD și 58 capturi de substanțe stimulente de tip amfetaminic și derivați.
În decursul anului 2009 se constată o scădere considerentă a numărului de kilograme de heroină confiscate, diametral opus cu numărul celor de cocaină, care cunoaște o creștere majoră, față de cel înregistrat în anul 2008.
La fel ca și în ceilalți ani, și în anul 2010, România rămâne una dintre cele mai importante țări de tranzit în transportul de heroină, făcând parte din tradiționala rută Balcanică, jucând un rol hotărâtor, alături de Bulgaria, Ungaria, către Europa de Vest. De asemenea, există informații care conduc la ipoteza includerii României într-o nouă rută de tranzit a heroinei din Afganistan spre țările occidentale, alături de Turkmenistan, Uzbekistan, Kazahstan, Federația Rusă și Ucraina. Concret, din depozitele constituite în Ucraina, heroina pleacă spre Europa Occidentală pe trei itinerarii: prin Polonia, prin Ungaria și prin România. În România sunt folosite în principal 5 itinerarii care fac legătura între punctele de intrare de la frontiera cu Bulgaria și Ucraina și punctele de ieșire către Ungaria. Totodată, se remarcă o intensificare a activităților desfășurate de grupurile criminale, prin recrutarea de cetățeni români pentru transportul unor cantități semnificative (10-80 kg) și prin achiziționarea în acest scop a unor autoturisme înmatriculate în România, care, ulterior finalizării unui astfel de transport, sunt oferite ca plată cărăușului.
Fără prea importante modificări față de anii trecuți, cocaina rămâne în continuare drogul preferat al consumatorilor din marile orașe,fiind semnalat în proporție de peste 75%, în București, Constanța, Timișoara, Cluj-Napoca, Râmnicu-Vâlcea, Deva, Sibiu și Brașov. Principala piață de desfacere a cocainei este, în proporție de 45%, municipiul București. În peste 80% din operațiunile desfășurate în perioada analizată, la nivelul întregii țări, au fost stabilite conexiuni cu grupări ce acționează la nivelul capitalei. Ca modalități de transport a cocainei sunt preferate două metode, întâlnite în peste 90% din situații, și anume prin intermediul cărăușilor și prin intermediul societăților de curierat. În ultimii ani se observă tendința traficanților sud-americani de a utiliza ruta maritimă pentru transportul unor cantități însemnate de cocaină spre Europa. Portul Constanța reprezintă o opțiune pentru introducerea în spațiul european a unor importante cantități de cocaină, provenite din țări ale Americii de Sud, fapt pentru care, în cursul anului 2010, s-a înființat Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime Constanța.
Canabisul și hașișul constituie cele mai traficate și consumate droguri din România, întâlnite, preponderent, în marile centre universitare: București, Craiova, Constanța, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. Drogurile de pe piața autohtonă provin, în mare parte, din țări precum Moldova, Serbia, Spania și Olanda. Cu toate acestea, se remarcă o creștere a fenomenului de înființare a unor culturi, de mici dimensiuni, ca urmare a experienței acumulate de către cetățeni români sau străini, cu preocupări pe linia traficului de canabis și, de asemenea, ca urmare a informațiilor disponibile pe Internet.
De asemenea, drogurile sintetice (amfetamine, ecstasy, MDMA), sunt tranzitate prin România, existând și o cerere pentru consum. Acestea provin din țări vest-europene și au ca destinație țări din Orientul Apropiat și Mijlociu. Drogurile sintetice sunt traficate pe teritoriul național prin intermediul serviciilor poștale, a transportului aerian, cât și al celui rutier (auto personal), în timp ce consumul este localizat, în special, în spații recreaționale – baruri, discoteci, cluburi.
Astfel că în anul 2010, au fost descoperite și ridicate în vederea confiscării 485,0049 kg, 32.844 comprimate, 19 doze și 11,182 litri droguri din care:
droguri de mare risc: 309,35 kg, 31.075 comprimate, 19 doze și 0,159 litri;
droguri de risc:175,66 kg, 1.769 comprimate și 11,023 litri.
Comparativ cu anul precedent, 2009, în anul 2010 se constată o scădere cu 70% a cantității totale de droguri confiscate, de la 1.615,09 kg la 485,0049 kg. Totuși, în condițiile în care în anul 2009, 79,4% din cantitatea totală confiscată a rezultat în urma unei singure capturi importante de cocaină se poate aprecia că diminuarea cantităților confiscate este mai puțin accentuată. În cazul drogurilor capturate sub formă de comprimate, se observă o creștere cu 48,8% a numărului de comprimate capturate, de la 22.079 la 32.844 comprimate.
Astfel, în funcție de tipul de drog, în anul 2010 au fost confiscate, la nivel național, următoarele cantități de droguri:
Heroină: 108,19 kg, cu 27,2% mai mult față de anul precedent 85,046 kg, acestea provenind din 962 de capturi ;
Canabis/ hașiș:143,09 kg, din care 80,82 kg de marijuana și 62,278 kg de hașiș,provenite din 986 capturi, respective 321 de capture, cu 39,3% mai puțin față de anul 2009, când a fost înregistrată o cantitate de 198,591 kg marijuana și 37,01 kg hașiș;
Cocaină: 2,57 kg provenite din 72 capturi, cu 99,8% mai puțin față de anul 2009 când a fost înregistrată o cantitate record, de 1.282,995 kg, rezultată, în proporție de 84,2%, dintr-o singură captură de cocaină;
Stimulenți de tip amfetaminic și derivați: 3.709 comprimate din 80 capturi, cu 70,8% mai puțin față de anul 2009.
Cantitățile de droguri confiscate în anul 2010 se înscriu în media perioadei 2001-2009, păstrându-se caracterul fluctuant al confiscărilor de heroină, cocaină și canabis, precum și tendința descrescătoare a confiscărilor de droguri sintetice.
De asemenea, disproporția dintre numărul capturilor de droguri și cantitățile de droguri confiscate, pe fiecare tip de drog, continuă să se mențină la aceleași valori ridicate, cu unele mici fluctuații de la an la an, fapt de natură a confirma că majoritatea capturilor realizate reprezintă cantități mici, provenite din traficul stradal.
Analiza numărului de capturi realizate în ultimii cinci ani pune în evidență faptul că, cea mai mare disponibilitate pe piața drogurilor din România o are canabisul, la concurență cu heroina, în timp ce cocaina și drogurile sintetice au o disponibilitate mult mai redusă. Această concluzie a disponibilității pe piață a diferitelor tipuri de droguri se corelează și cu rezultatele Studiului privind prevalența consumului de droguri în populația generală.
În cursul anului 2011, nu au intervenit modificări structurale sau de competență, comparativ cu anul anterior, astfel că, principalele instituții care au furnizat date și informații privind confiscările și capturile de droguri din România au fost în anul de referință: Serviciul Antidrog din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Compartimentul Antidrog din cadrul Autorității Naționale a Vămilor, Administrația Națională a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției în unitățile penitenciare, precum și Serviciile Antidrog și procurorii din cadrul DIICOT, care au în competență exclusivă, efectuarea urmăririi penale în cauzele privind infracțiuni la regimul drogurilor.
Potrivit analizelor interne, precum și documentelor specifice elaborate la nivel european, regional și internațional, România continuă, și în anul 2011, să fie parte componentă a Rutei balcanice de traficare a drogurilor ilicite înspre și dinspre Europa Occidentală, doar o mică parte din cantitatea de droguri tranzitată rămânând pe teritoriul național pentru consum intern. În același timp, litoralul Mării Negre și portul Constanța se constituie în cel de- al doilea punct de intrare a cocainei în Europa. De asemenea, deși au fost identificate pe teritoriul național culturi de canabis, precum și câteva laboratoare clandestine, dimensiunile reduse ale producției, conduc la concluzia conform căreia, România nu reprezintă o sursă majoră de droguri ilegale.
Plasarea României pe principala cale de acces a heroinei în Europa a transformat țara noastră, atât într-un teritoriu de depozitare, cât și într-o piață de desfacere a acesteia, fapt reflectat de cantitățile de droguri identificate și confiscate de organele judiciare în ultimii ani. În ceea ce privește rutele de traficare a heroinei folosite de către rețelele de crimă organizată, în cursul anului 2011, se menține, în prim plan, ruta tradițională balcanică, implicând tranzitarea următoarelor state: Afghanistan – Pakistan – Iran – Turcia – Grecia – fostele state iugoslave – statele din Europa de Vest.
Similar anilor anteriori, cocaina este un drog reprezentativ pentru marile orașe (București, Constanța, Timișoara, Cluj-Napoca, Râmnicu-Vâlcea, Deva, Sibiu și Brașov), regăsindu-se pe rutele principalelor căi de acces pe teritoriul național (în special portul Constanța). De asemenea, în anul 2011 nu au intervenit modificări în ceea ce privește modalitățile de transport sau rutele utilizate pentru introducerea cocainei pe teritoriul național, proveniența acesteia fiind stabilită în Bolivia.
Totodată, canabisul provenit din Spania, continuă să fie principala substanță de consum pe teritoriul național. Totuși, în anul 2011, s-a constat o orientare a traficanților către organizarea pe teritoriul României a unor culturi de canabis de mici dimensiuni, în scopul evitării riscurilor determinate de eventualele transporturi internaționale, dar și intrării pe piață a unor traficanți locali. Astfel, în anul 2011, culturile ilicite de canabis identificate pe teritoriul României au înregistrat o creștere semnificativă față de anul 2010, de la 6 culturi, însumând 78 de plante de canabis, la 15 culturi ilicite în anul 2011, însumând 897 de plante de canabis.
Asemenea anului 2010, drogurile sintetice (amfetamine, ecstasy) au provenit din statele din Vestul Europei, îndeosebi din Olanda, fiind introduse pe teritoriul național prin sistemul de coletărie, aerian sau terestru, în acest ultim caz fiind utilizate autoturismele personale ale cetățenilor români care se întorc din Occident.
Comparativ cu anul 2010, în anul 2011, se constată o creștere de 2,37% a cantității totale de droguri confiscate, astfel încât, aceasta se menține în media generală a cantităților confiscate în ultimii 5 ani, fiind descoperite și ridicate, în vederea confiscării, 496,5 kg, 21.084 comprimate 0,6544 litri și 65 doze, din care:
droguri de mare risc: 204,1 kg, 18.843 comprimate, 0,307 litri și 65 doze ;
droguri de risc 292,4 kg, 2.241 comprimate și 0,347 litri.
În funcție de tipul de drog, în anul 2011 au fost confiscate, la nivel național, următoarele cantități de droguri:
Heroină: 12,191 kg heroină provenind din 314 capturi. Comparativ cu anul 2010, în anul de referință, s-a înregistrat o scădere cu 88,73% a cantității de heroină confiscată;
Canabis/ hașiș: 269,099 kg canabis, din care 251,527 kg iarbă de canabis/marijuana și 17,572 kg rezină de canabis, provenind din 1.693 capturi;
Cocaină: 161,039 kg cocaină provenind din 73 de capturi, față de 72 realizate în anul 2010. De menționat faptul că, în anul 2011, cantitatea de 157,54 kg a fost rezultatul unei singure capturi, realizată în portul Constanța.
Stimulenți de tip amfetaminic și derivați: se înregistrează o creștere semnificativă, de aproximativ 4 ori a cantității de stimulenți de tip amfetaminic și derivați confiscată de către autorități, de la la 3.709 comprimate în anul 2010 la 14.916 comprimate în anul 2011. De asemenea, în anul 2011 au fost capturate și 65 doze de LSD, de 3,4 ori mai mult față de anul 2010, când au fost capturate 19 doze. În anul de referință a fost confiscată și o cantitate de 24,348 kg de metamfetamine (în anul 2010 nu a fost înregistrată nici o captură de metamfetamine).
La fel ca și anul precedent, cantitățile de droguri confiscate în anul 2011 se mențin în media perioadei 2001-2010, păstrându-se caracterul fluctuant al confiscărilor de heroină, cocaină și canabis, precum și tendința descrescătoare a confiscărilor de opiu, în anul de referință nefiind înregistrată nici o captură de opiu. De asemenea, tendința crescătoare a confiscărilor de droguri sintetice observată începând cu anul 2009 se menține și în anul 2011, când se înregistrează o creștere substanțială a confiscărilor de stimulenți de tip amfetaminic, cât și de metamfetamine.
În ceea ce privește numărul de capturi în funcție de drogul confiscat, conform datelor centralizate de către Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, în anul 2011, cele mai multe capturi au fost înregistrate în cazul canabisului (1365), rezinei de canabis – hașiș (328), urmate de heroină (314) și catinone.
Analiza numărului de capturi realizate în ultimii cinci ani evidențiază cea mai mare disponibilitate, pe piața drogurilor din România, pentru canabis, la concurență cu heroina, în timp ce cocaina prezintă o disponibilitate mult mai redusă. Totodată, se constată o creștere a disponibilității pe piață a stimulenților de tip amfetaminic și a derivaților acestora.
După 3 ani de schimbări majore, survenite în evoluția fenomenului de consum și trafic de droguri, din România, atât ca urmare a reorganizării Agenției Naționale Antidrog, din 2009, cât și pe fondul transformării produse la nivel European, după apariția substanțelor noi, cu proprietăți psihoactive, anul 2012 marchează o stabilizare a acestui fenomen, atât în ceea ce privește consumul de droguri, cât și în privința ofertei de droguri.
Ca urmare a analizării capturilor semnificative realizate la nivelul structurilor specializate din cadrul Poliției Române, se reflectă principalele aspecte, privind principalele țări de proveniență a drogurilor, astfel că în ceea ce privește heroina, țările de origine ale acesteia rămân ca și în anii precedenți Afganistan, Iran, Turcia. Aceasta tranzitează prin intermediul tradiționalei Rute Balcanice, către Europa Centrală și de Vest, Grecia, fostele state Iugoslave, Bulgaria, România, Ungaria. Datorită principalelor capturi din România o indică ca principală țară de origine a heroinei pe Turcia.
În ceea ce privește cantitatea de cocaină, care intră în țara noastră, are ca țări de origine Venezuela, Spania, Italia, Olanda și are ca și rută următoarele : Peru- Olanda, Italia- Spania – Franța – Austria –Ungaria.
În ceea ce privește canabisul, se observă o creștere accentuată a culturilor autohtone de canabis, fapt datorat fenomenului de globalizare a producției de canabis.Cele mai utilizate rute de canabis sunt : Spania- Franța-Austria- Ungaria, Grecia – Bulgaria.
Cu privire la drogurile sintetice acestea continuă să provină cu precădere din Olanda, la aceasta adăugându-se și Bulgaria, iar principala tură tranzitând Germania, Austria și Ungaria.
În decursul anului 2012, organele statului abilitate în acest domeniu, au descoperit și ridicat în vederea confiscării 794,328 kg,16528 comprimate, 104 doze, 3726 l din care:
droguri de mare risc: 115,117 kg, 14.471 comprimate,2643 l, 104 doze;
droguri de risc: 679,211 kg, 2.057 comprimate, 1083 l.
Comparativ cu anul 2011, în anul 2012 se constată o creștere semnificativă, cu 60 % a cantității totale de droguri confiscate, canabisul iarbă (marijuana ), continunând să dețină cea mai mare cantitate de drog confiscate, și anume 42,18 %, fiind urmat îndeaproape de planta de canabis cu un procent de 37,78%.
În funcție de tipul de drog, în anul 2012 au fost confiscate, la nivel național, următoarele cantități de droguri:
Heroină: 45,217 kg heroină provenind din 215 capturi. Comparativ cu anul 2011, în anul de referință, s-a înregistrat o creștere de 3,7 ori a cantității de heroină confiscată;
Canabis/ hașiș: 362,349 kg canabis, din care 335,086 kg iarbă de canabis (marijuana) și 27,263 kg rezină de canabis (hașiș), provenind din 1.754 capturi;
Cocaină: 54,703 kg cocaină provenind din 85 de capturi, față de 73 realizate în anul 2011( cu 16, 44 % mai mare ), dar comparative cu anul 2011, cantitatea de cocaină confiscată este de 3 ori mai mică în anul 2012;
Stimulenți de tip amfetaminic și derivați: se înregistrează o scădere cu 13, 5%, de la 14916 comprimate în anul 2011 la 12903 comprimate în anul 2012. De asemenea, în anul 2012 au fost capturate și 104 doze de LSD, cu 1,6% mai mult față de anul 2011, când au fost capturate 65 doze.
Concluziile aferente Raportului național privind situația drogurilor corespunzător anului 2012, sunt următoarele :
România nu este o țară producătoare de droguri, dar își păstrează poziția fermă, de important punct de tranzit în Ruta Balcanică ;
România, împreună cu celelalte state cu ieșire la Marea Neagră constituie rute alternative de introducere a cocaine în Europa, prin portul Constanța, în special a cocainei ce provine din Bolivia;
În anul 2012, s-a constatat o creștere cu 60 % a cantității totale de droguri descoperite și confiscate, cu creșteri de până la 3 ori atât a cantității de heroină, cât și a celei de canabis;
Magazinele de “vise”, au fost închise în proporție de 98 %.
Analiza calitativă
2.2.1 Factori de risc
Registrul infracțional cunoaște pe zi ce trece, o diversificare tot mai largă.
“Delincvența mai mult decât orice alt fenomen se dezvoltă și pătrunde în zone și medii de mare subtilitate umană, în principal în mediul adolescenților și tinerilor “.
În ultima perioadă, alături de celelalte infracțiuni își anunță tot mai insistent prezența, pe spațiul național, un nou flagel, extreme de “perfid și periculos”, și anume consumul si traficul ilicit de droguri.
Cei vizați direct sunt, în primul rând, tinerii care, pe fondul unor particularități ale vârstei, asociată cu teribilismul, bravadă, curiozitate, discernământ atenuat, tendința de a imita, anumite probleme sociale, diferiți factori personali sau familiali care cresc într-un fel sau altul riscul pentru consumul de substanțe narcotice, și-i determină să cedeze tentației de a consuma droguri.
Studiile descrise până acum au putut oferi cercetătorilor suficient material pentru identificarea situațiilor potențial precursoare sau facilitătoare ale comportamentelor relaționate cu consumul și abuzul de droguri. Pornind de la informația disponibilă la sfârșitul decadei anilor 80, diverși autori au dezvoltat o teorie al cărei obiectiv este explicarea comportamentelor antisociale, în general, și în particular, comportamentul de consum și abuz de droguri, prin stabilirea relațiilor predictive bazate pe identificarea factorilor de risc și factorilor de protecție (Newcomb, 1991; Pandina et al, 1992; NIDA, 1997 etc).
Chiar dacă pe baza cercetărilor existente nu se poate încă stabili o relație de cauzalitate, circumstanțele asociate într-un mod consistent cu abuzul de droguri au fost descrise ca factori de risc.Factorii de risc sunt circumstanțele prezente înainte de inițierea consumului, abuzului sau consumului problematic de droguri.
În 1994, Committee on Prevention of Mental Disorders al Institute of Medicine din SUA au definit factorii de risc ca “acele caracteristici, variabile sau circumstanțe care, confluind în viața unei persoane, contribuie la creșterea probabilității ca acea persoană să dezvolte o problemă de comportament,îin comparație cu orice altă persoană din populația generală, selectionată la întâmplare.
Conform clasificării făcute de Hawkinssi colab. (1992), factorii de risc se împart în două mari grupe, și anume :
în primul grup se află factorii sociali și culturali amplii (contextuali), adică factorii relaționați sau încadrați prin aspecte legale și normativele sociale explicite sau percepute în relație cu comportamentele de consum sau abuz de droguri;
al doilea grup include factorii cu caracter individual și interpersonal.
Factorii de risc contextuali
Persoanele și grupurile există și se dezvoltă în contexte sociale marcate prin valori și structuri ale societății, de exemplu, schimbări în normele culturale, în perceperea anumitor comportamente și schimbări ale aspectelor economice relaționate cu drogurile, au demonstrat a fi asociate cu schimbări în comportamentele de consum de droguri și în prevalența globală a consumului diferitelor substanțe psihoactive, inclusiv drogurile legale.
Printre principalii factori de risc contextuali se găsesc:
Legile si normele sociale favorabile comportamentelor de consum si abuz.
O legislație foarte permisivă și favorabilă intereselor economice care mențin diferite afaceri relaționate cu drogurile, împreună cu o înaltă toleranță socială cu privire la fiecare substantă, favorizează consumul de diferite substanțe psihoactive. În cazul drogurilor legale, de exemplu, este amplu demonstrat că o serie de măsuri cum sunt restrângerea numărului punctelor de vânzare și a orarelor de vânzare, creșterea prețurilor (prin legislație și impozite), legislația care limitează vârsta de vânzare și limitarea locurilor publice de consum, au un efect important de limitare a consumului.
Disponibilitatea
Este relaționată cu aspectele normative și legale, dar poate fi considerată și un factor independent. De exemplu, faptul că un drog este sau nu legal determină o mai mare sau mai mică disponibilitate și consum global. Gradul de disponibilitate (numărul și accesibilitatea punctelor de vânzare) atât pentru drogurile legale, cât și pentru cele ilegale, constituie un factor de risc independent, odată evidențiați alți posibili factori de confuzie, cum ar fi puterea de achiziție a indivizilor sau alte caracteristici individuale.
Extrema deprivare socială
Rezultatele studiilor arată că anumiți indicatori de dezavantaj social, precum săracia, aglomerările umane și condițiile de viață proaste sunt asociate cu un risc crescut de comportamente antisociale. Deși consumatorii de droguri pot proveni din toate tipurile de familie, indiferent de situația materială a acestora, privațiunile materiale constante conduc la stări de nemulțumire și deprimare care îl fac pe individ să caute o modalitate de a evada din realitate. Dacă drogurile pot fi ușor procurate și, în plus, situația persoanei respective mai cuprinde și alți factori facilitatori, este probabil ca aceasta să fie mai vulnerabilă în fața riscului consumului de droguri, totuși nu există o relație cauzală între consumul de droguri și situația materială precară. Aceasta este demonstrată de faptul că există foarte multe persoane neconsumatoare de droguri care provin din familii cu o situație materială scazută. În același timp, diverse studii au demonstrat că educația superioară a părinților, un loc de muncă bun al acestora sau o mai bună disponibilitate materială pentru cheltuieli personale se pot prezenta asociate cu un mai mare consum de alcool, tutun sau marijuana printre adolescenții ce provin din astfel de medii. În acest cadru, deprivarea socială se poate considera un factor de risc – pentru abuzul de droguri pe temen lung – în cazul în care există sărăcie extremă și, se asociază cu alte tipuri de probleme personale și familiale.
Dezorganizarea în mediul social imediat
Când o populație se confruntă cu schimbări culturale bruște, se produce o sensibilă deteriorare a abilităților familiei pentru a transmite valori prosociale copiilor și adolescenților. Această deteriorare a rolului socializator al contextului social apropiat (familie, cartier, retele sociale de sprijin) pot conduce la probleme legate de abuzul de alcool și consumul de droguri.Schimbarea frecventă a locuinței și a școlii poate constitui un factor de risc pentru consumul de droguri, deoarece aceasta conduce la bulversarea copilului, mai ales dacă el este o fire care se adaptează mai greu la situații noi. Incapacitatea de a-și face noi prieteni și de a se simți bine în noul mediu, pot conduce la sentimentul însingurării, la tristețe, chiar la deprimare. Acestea sunt stări afective care conduc la consumul de droguri ca modalitate de a-și anestezia durerea și de a se simți bine. Nu trebuie să înțelegem prin aceasta, că inabilitatea socială este un factor care determină întotdeauna consumul de droguri.
Factori de risc individuali și interpersonali
Odată eliminați posibilii factori de confuzie, precum apartenența la un grup determinat sau o clasă socială și expunerea la norme sociale schimbătoare în timp, cercetările disponibile până acum au permis identificarea a diverși factori de risc de caracter individual. Factorii de risc detaliați în continuare se evidențiază ca fiind asociați consumului și abuzului de droguri.
Factori fiziologici
În ceea ce privește cunoștintele despre factorii de risc genetici sunt încă limitate, chiar dacă se dispune de evidențe provenite din studii (pe animale sau gemeni) cu privire la predispoziția ereditară la abuzul de anumite substante psihoactive (ex. alcool), totuși persoanele cu abuz de substanțe toxice au de cele mai multe ori un istoric familial de consum și abuz de droguri, deoarece diverse studii medicale demonstrează faptul că diferiți factori predispozanți de ordin genetic în combinație cu factorii de mediu pot duce la apariția abuzului anumitor substanțe narcotice. Un alt studiu arată faptul că un adolescent ai cărui părinți consumă alcool sau alte droguri, prezintă un risc de 3 ori mai mare să dezvolte dependență la un moment dat, față de restul adolescenților.
Factori psihologici
Conform unor studii reiese faptul că există relații pozitive între anumite caracteristici psihologice și comportamentele de consum și abuz de droguri, de exemplu, căutarea de senzații noi, tendința de a desfășura diferite activități cu potențial periculos, pot crește de asemenea apetitul pentru astfel de substanțe. Adolescenții care au diferite afecțiuni psihice, precum, deficitul de atenție asociat cu hiper activitate, tulburări de comportament, depresie cronică, represie (ascunderea anumitor sentimente), labilitate emoțională sau agresivitate, ostilitate, sindromul stresului postraumatic sau tulburări anxios depresive, predispun la consumul de substanțe narcotice.
Atitudini si comportamente familiale permisive cu privire la droguri
Consumul de droguri care se produce în familie influențează consumul de droguri de către copii și adolescenți. Modelarea exercitată de către părinți prin propriul lor consum influențează într-un mod important consumul de droguri de către copii. Această asociere pozitivă a fost în mod consistent observată atât pentru drogurile legale cât și pentru cele ilegale. Diverse studii indică relația pozitivă existentă între apartenența la unități familiale unde cel puțin unul dintre părinți este consumator de droguri și dezvoltarea pe termen lung a unor probleme de dependentă de droguri, deoarece datorită consumului de droguri de către părinți, frați, surori, drogul devine mult mai accesibil, și datorită faptului că ființa umană are tendința de a imita și de a fi la fel ca ceilalti, cu atât crește vulnerabilitatea personală în fața consumului de droguri, căci noi suntem mai sugestibili față de persoanele importante din viața noastră. Deși există o posibilitate mai mare de a deveni toxicodependent atunci când unul dintre părinți este alcoolic sau consumator de diferite droguri, nu înseamnă că întotdeauna se întamplă asa. Uneori pot apărea și reacții de respingere totală a alcoolului și a tuturor substanțelor care pot crea dependență, astfel încât respectivul copil să nu consume niciodată alcool sau alte droguri.
Disfuncții educative ale familiei/ Stiluri parentale inconsistente.
Diverse studii arată relația existentă între ineficacitatea sau inconsistența în dezvoltarea rolurilor părintești și a funcțiilor familiei în stabilirea de norme de comportament în familie și problemele de abuz de droguri, mai ales la copii care prezintă vreun tip de comportament dezadaptativ (tulburări de atenție, iritabilitate și agresivitate), dacă educația copilului a fost excesiv de severă, a fost pedepsit drastic pentru orice greșeală, indiferent de gravitatea acesteia, sau educația s-a caracterizat printr-o toleranță exagerată, copilului permițându-i-se totul fără a i se cere nimic în schimb, sau dacă educația s-a caracteriat prin oscilații permanente între severitate si toleranță pot duce la consum de droguri ale copiilor, deoarece o educație excesiv de severă poate dezvolta copilului sentimentul că nu este iubit, poate duce la instalarea complexului de inferioritate și a unei indispoziții permanente. El va căuta să evadeze din mediul familial pentru a-și găsi un grup de prieteni care să-l accepte și să-l valorizeze. Nevoile lui fundamentale (de siguranță, de dragoste, de acceptare) nesatisfăcute în propria familie îl vor face mai puțin selectiv în alegerea prietenilor și va cădea mai ușor în plasa întinsă de distribuitorii de droguri, de asemenea o educație excesiv de tolerantă poate induce copilului idea că totul i se cuvine, că totul îi este permis, în plus, o asfel de educație dă naștere la o nevoie crescută de satisfacere imediată a dorințelor, fără a lua în calcul consecințele acestora.
Lipsa unor legături afective familiale
Absența părinților, a unor tutori capabili să ofere suport emoțional pozitiv copiilor lor, de asemenea o comunicare deficitară între părinți și copii, adică absența unor legături afective puternice în mediul familial poate fi relaționat cu dezvoltarea unor comportamente de abuz de droguri pe termen lung.
Eșecul școlar
Randamentul școlar scăzut a fost identificat ca factor de predispoziție al frecvenței și intensității consumului de droguri. Pe de altă parte nu există nicio evidență, că un coeficient intelectual scăzut ar fi un factor predictiv pentru abuzul de droguri.
Angajament scăzut față de școală
Diverse studii indică o relație inversă între abuzul de droguri și integrarea școlară și/sau existența expectativei de continuare a studiilor secundare.
Asocierea cu colegi care consumă droguri (anturajul)
Consumul de droguri de către grupul de egali, implică adeseori apariția tentației, adolescenții devenind astfel curioși asupra senzațiilor sau efectelor pe care aceste droguri le au pe propria persoană, și astfel acesta se prezintă ca unul dintre factorii asociat cu consistența cea mai mare pentru consumul individual, fără îndoială însă, evidențe recente relevă că relația între afilierea la un grup și consumul de droguri nu este o relație unidirecțională (influența grupului asupra individului) ci, în acest sens, se produce o relație biunivocă (indivizii tind să se integreze în grupuri cu aceleași afinități), și, în mod normal, intrarea în grupuri fără norme se produce înaintea inițierii consumului de droguri.
Atitudini favorabile consumului de droguri
S-a observat o relație pozitivă între debutul consumului de droguri și menținerea atitudinilor și credințelor pozitive cu privire la droguri. Rareori adolescenții încep să consume droguri fără a porni de la convingerea că beneficiile potențiale ale consumului sunt mai mari decăt posibilele costuri.
Debutul timpuriu al consumului de droguri
Studiile epidemiologice au oferit informații suficiente pentru a demonstra că intensitatea și frecvența consumului și consumului problematic precum și dezvoltarea problemelor legate de dependență va fi mai mare cu cât vârsta de debut este mai mică.
Astfel conform cercetărilor făcute de Padina (1999), factorii de risc se pot prezenta sub diferite nivele de intensitate, ce merg de la simple asociații statistic semnificative cu dezordine psihologică, fizică sau comportamentală (de ex : probleme psihiatrice, boli cardiovasculare sau probleme relaționate cu abuzul de droguri), până la propria dezordine sau problemă în sine, de exemplu, faptul că se știe că o persoană are mama sau tatăl consummator/dependent de droguri reprezintă un indicator superficial asupra riscului crescut ca această persoană să aibă probleme legate de alcool (de ex abuz sau dependență). Astfel, acest indicator nu implică producerea unei probleme de abuz, nici nu va explica cum se generează această creștere a riscului. Astfel, creșterea riscului s-ar putea datora unor mecanisme genetice, pe fondul unei creșteri a sensibilității la droguri al receptorilor neuronali, dar, pe de altă parte, această creștere a riscului poate fi generată de expunerea acestei persoane pe timpul copilăriei la un model parental de consumator de droguri.
De aceea, unul din rolurile cele mai importante pe care le are în actualitate cercetarea științifică în consumul de droguri este acela de a clarifica natura și forța sau intensitatea asocierii dintre factorii considerați ca declanșatori și factorii considerați ca rezultat, precum și forma în care acești factori interacționează între ei.
2.2.2 Profilul traficantului de droguri
Flagelul drogurilor este unul dintre fenomenele cele mai complexe, mai profunde și mai tragice ale lumii contemporane.An de an, miliarde de dolari sunt deturnați spre scopuri antisociale, umflă buzunarele unor traficanți și bande de criminali, care sfidează autoritățile și legile. An de an milioane de oameni cad pradă drogurilor și o proporție mereu mai mare dintre ei sunt cu desăvârșire pierduți pentru societate.An de an se înmulțesc apelurile, întrunirile, conferințele care își propun să găsească cele mai adecvate metode pentru a pune capăt acestui fenomen atât de periculos, precum este cel al drogurilor.
Caracterul comercial și organizat al traficului ilicit este dat de legea cererii și ofertei și de faptul că obținerea unor profituri cât mai mari pe această cale este unicul scop al rețelelor de transport și de vânzare al drogurilor.Caracterul clandestin este ilustrat de faptul că cei care dirijează acest trafic sunt necunoscuți pentru marea masă a traficanților de rând, camuflându-și activitățile ilegale în anumite acțiuni permise de lege. Intermediarii în acest trafic sunt aleși în funcție de posibilitățile de deplasare pe care le oferă profesia sau calitatea lor uzând frecvent de identități false.
Profiturile obținute de pe urma afacerilor cu droguri sunt plasate în general, în țări ale căror bănci admit practicarea unor conturi bancare anonime și le garantează secretul.
Luarea în considerare a riscului este o altă caracteristică, motiv pentru care itinerariile și modurile de operare folosite variază în funcție de anumite dificultăți cunoscute sau prevăzute. Sunt preferate rute indirecte și mai lungi, dacă prezintă mai multă siguranță, intermediarii sunt schimbați, dacă pot fi descoperiți, iar uneori chiar suprimați, dacă "vorbesc prea mult".
În ceea ce privește profilul traficantului de droguri, acesta poate fi cu preponderență caracterizat ca fiind o persoană privată de sentimente – non emotiv, non- activ, a cărui intelect este mai redus, dobândind astfel o imaturitate intelectuală, și care din dorința de a-și satisface cât mai rapid trebuințele fundamentale, dobândește o anumită predispoziție către consumul de droguri, de asemenea mai există și tipul nervos, emotiv, care reprezintă un procent de 1/3 din total infractorilor care comit infracțiuni asupra bunurilor persoanelor, din dorința de a-și achiziționa cât mai urgent drogurile necesare consumului.
Comportamentele delincvente se dobândesc prin asocierea cu subiecți care apreciază favorabil aceste comportamente și prin izolare de subiecți, care le consideră negative.
Cu cât asocierea cu modele criminale este mai timpurie, cu atât învățarea se produce mai repede.
O altă cauză a dezvoltării traficului de droguri poate fi explicată și prin teoria lui A. Cohen, cu privire la “subculturile delincvente”, astfel că subiecții atrași de stilul de viață al clasei mijlocii, dar conștienți de statutul economic, social și cultural, care-l face necompetitivi, aceștia interiorizează un sistem bivalent, confuz de norme și valori, care inevitabil duce la dificultăți de adaptare sociala, astfel că malițiozitatea, negativismul sunt caracteristici ai acestor subiecți.Aceștia ajung să producă infracțiuni pentru a-și depăși statutul social, economic, și din convingerea că acest lucru le va aduce o anumită faimă și un anumit prestigiu, în rândul comunității din care fac parte.
Deși teoriile criminologice conjugate relevă clar cauzele și premisele evoluției traficului și consumului ilicit de droguri, este necesar în același timp ca eforturile să fie direcționate în sensul utilizării măsurilor de prevenire și combatere a consumului ilicit de droguri.
O tristă poveste în acest sens este și cea a lui Dan, care dintr-un om cu aparent o viață liniștită , ajunge să i se năruie toate speranțele și așteptările de la viață, transformându-se într-un consumator și implicit într-un traficant de droguri.Acesta, în vârstă de 18 ani, născut într-o familie cu probleme, datorită faptului că tatăl avea probleme grave cu alcoolul, fapt ce nu l-a dat drept un model demn de urmat de către acesta, terminând liceul și din dorința de a încerca mereu ceva nou și de a experimenta tot felul de lucruri care să-l „încarce”, a ales să meargă în armată.
Noul stil de viață și posibilitățile pe care i le oferea armata l-au determinat să își dorescă un nou stil de viață. După armată rămânând în sistem, cu posibilitatea de a face carieră, dar ascensiunea se pare că a fost curmată de curiozitatea și spiritul teribilist caracteristic tinerilor. Acestea l-au condus la droguri, pentru prima dată încercând heroina, după spusele lui aceasta avea să se întâmple „doar o dată”, dar drogul și stările pe care i le dădea au fost mai puternice chiar și decât voința și disciplina vieți militare. Astfel că datorită problemelor ce au apărut în urma consumului de droguri, l-au făcut să-și piardă locul de muncă. La întoarcerea acasă aici a găsit doar o mamă care intrase într-o depresie, datorită fiului care a ajuns să fie un consumator de droguri și a fiicei care a început să-i calce pe urme, un tată prins de patima alcoolului, astfel că a decis să-și ia viața în propriile mâini.
Datorită dependenței pe care i-a creat-o aceste substanțe și lipsa banilor pentru a-și putea procura drogurile, l-a făcut să accepte oferta unui “prieten”, care i-a propus ca în schimbul unei sume frumoase de bani, să accepte să vândă droguri în diverse centre universitare, din București, astfel că dintr-un tânăr cu un viitor prosper, a ajuns să-și distrugă viața personală, a familiei și altor câțiva mii de tineri “neexperimentați”, care cuprinși de mirajul acestor substanțe, ajung să fie consumatori.
Astfel că din acest trist caz, și din păcate nu este unul singular, ne dăm seama că din niște tineri, cu o anumită educație, dar cu o viață de familie, nu tocmai liniștită, se nasc consumatorii de droguri, care din dorința de a experimenta lucruri noi, ajung să-și distrugă propria viață.
2.2.3 Profilul victimei traficului de droguri
Datorită globalizării fenomenului de consum și trafic de droguri, și de amploarea de care are parte în ultimii ani, ajung să fie acaparați de acest miraj tinerii adolescenți, fără o anume experiență de viață, care se asociază în diverse bande, până și bolnavii de anumite boli incurabile, cum ar fi cancerul, care datorită durerilor groaznice provocate de acestea, ajung să fie dependenți de anumite substanțe care le reduce din dureri, chiar dacă nu pot fi chiar asociate în totalitate cu consumul de stupefiante.
Consumul de droguri apare în general ca o încercare de a depăși starea de depresie, lipsurile, nesiguranța, vulnerabilitatea, astfel că doar o persoană cu o anumită labilitate asociază consumul de droguri, cu un refugiu în fața problemelor.Aceste înclinații depresive și instabilitatea emoțională sunt în strânsă legătură cu o suspiciozitate exagerată față de ceea ce se întâmplă în jur, proiectând propria nesiguranță și îndoială în legătură cu capacitatea de adaptare la cerințele sociale asupra celor din jur.
Deoarece nu poate să accepte anumite norme morale și sociale, consumatorul de droguri se află în imposibilitatea de a-și schimba comportamentul și de a se alinia la cerințele și normele grupului social,astfel că preferă să le devalorizeze în vederea menținerii aparente a nivelului autostimei.El pendulează permanent într-o realitate amenințătoare care impune norme și reguli, la care nu se poate conforma și o lume ireală,care pentru moment îl face să uite de acestea, lucru care-i este oferit doar de acest miraj al drogurilor.
Astfel că o categorie foarte vulnerabilă consumului de droguri, devin copii străzi, care datorită stilul precar de trăi, inexistența unor valori sociale și culturale îi transformă într-o pradă foarte ușoară în acest sens. Ei "cochetează" cu ideea de drog încă din copilărie, deoarece în familiile de apartenență de cele mai multe ori părinții sunt consumatori de alcool, tutun, cafea (drogurile legale care însă duc la comportamente violente, caracterizate de abuzuri fizice și emoționale asupra copilului) dacă nu și de droguri mai tari. Astfel predispoziția către consum și inevitabil trafic este prescrisă. După ce învață prin imitație acest comportament, prima formă de intermediere între consumatorii de drog și cel care îl pune la dispoziție, ce-i drept tolerată de autorități, deși există legi în acest sens, este provocată de părintele care își trimite copilul să-i cumpere țigări, alcool sau cafea de la cel mai apropiat magazin. De aici până la primele încercări de "degustare" a acestor droguri, la vârste extrem de fragede, nu mai este decât un pas pentru că ele se află în imediata proximitate a copilului .
După ce comportamentul părintelui consumator devine insuportabil, copilul fuge în stradă unde sub influența celorlalți copii,mânat de curiozitate și pentru a-și anestezia senzațiile de foame și frig, frustrările, anxietatea și depresia resimțită, recurge la consumul de solvenți (aurolac) care îi crează o senzație de confuzionism și irealitate. Curând dependența se instalează și copilul nu mai dorește să renunțe la "prietenul" său. Procurarea substanțelor necesare consumului este extrem de facilă pentru că, deși legile interzic vânzarea lor către minori, aceste legi nu se respectă, iar autoritățile închid ochii față de aceste delicte, în acest moment copilul poate fi deja caracterizat ca un politoxicoman (solvenți, alcool, tutun, cofeină) în încercarea sa de a-și depăși condiția și starea în care se află.
Dupa câțiva ani petrecuți în stradă, în grupul său de prieteni apare un personaj, de obicei un adult sau un copil mai mare care le propune consumul de droguri mai tari ca pe o încercare, această tentație fiind repede asimilată între copii. Drogurile ilegale folosite de copiii străzii sunt heroina (de obicei direct sub forma injectabilă) și mai rar marijuana și pastilele de extacy. Consumul acestor substanțe se întamplă la început sub forma unui ritual căruia i se acordă o importanță deosebită, subliniindu-se caracterul elitist de către cel care aduce "marfa".
Această persoană este una care mai întâi le caștigă copiilor încrederea și admirația, primele doze sunt aproape întotdeauna gratis.Odată ce primele semne ale dependenței de drog apar (acest lucru se întamplă foarte repede pentru că traficantul are grijă ca primele doze să fie administrate la perioade relativ scurte de timp și pentru că organismul copilului este unul deja învățat cu consumul altor droguri) persoana care l-a adus începe să ceară bani contra acestor plăceri. Copilul plătește la început, dar odată cu creșterea prețului și cu mărirea dozelor, banii nu îi mai ajung și atunci traficantul îi propune să lucreze pentru el. Copilul acceptă, de cele mai multe ori bucuros și considerând că a facut o "afacere" bună.
De asemenea, în schimbul loialității lor ei le oferă protecție, lucru de care ei au nevoie și pe care nu vor risca să-l piardă. Atașamentul care se naște față de traficant este unul cât se poate de real și de puternic, el împrumută caracteristicile unei relații paterne și acest lucru conduce la acceptarea violenței și agresivității. Acest model afectiv univoc copiază relațiile din familiei de origine cu diferență că această relație are în plus nevoia de drog care face legatură mult mai trainică. Agresivitatea traficantului este percepută ca justă și sunt prezente sentimente de culpă pentru fapta pentru care a fost pedepsit (persoana pe care o iubește o percepe ca iubindu-l dar și agresându-l).
O altă nevoie primordială pe care traficantul o satisface copilului străzii este aceea de apartenență la un grup. Copilul străzii care este permanent respins de societate, de oamenii și copiii "normali", care este etichetat și stigmatizat, este acceptat și integrat în grupul (rețeaua) traficantului. Copilul începe să se identifice cu acest grup, se supune regulilor și normelor lui. Astfel ceea ce pentru noi are valoare de infracțiune, pentru ei devine un mod de a-și demonstra loialitatea față de persoana admirată. Traficanții devin modele pentru copiii străzii care aspiră să ajungă ca ei și îi percep ca persoane cu statut social foarte bun, de invidiat, ca deținători ai puterii.
Astfel că din cauza lipsei de încredere în propria persoană, din problemele existente în familie, acești copii ajung să-și abandoneze părinții, sau putem spune că reciproca este valabilă în acest caz, și implicit lipsa de bunuri materiale și afecțiune ii transformă în niște consumatori de droguri, a căror șansă de a conștientiza că ceea ce li se întâmplă le distruge viața, este infimă, și de aici până la a ajunge să fie mâna “dreaptă” a unor traficanți de droguri, nu mai este decât un mic pas.
Neavând susținerea nimănui care să-i dorească binele și să-i inducă starea de a-și schimba viața, acești copii nu vor ajunge niciodată să conștientizeze dependența, să-și recunoască statutul de toxicoman, cu atât mai puțin nu vor avea voința și dorința de a renunța la aceste substanțe și să poate duce o viață independent și normal.Pe lâgă toate aceste, în România toxicomanul se luptă și cu statutul de infractor, deoarece potrivit legislației de aici, acesta este privit atât ca victimă, cât și infractor.
Acest consum de droguri, nu-și pun amprenta doar asupra psihicului persoanei, ci și fizicului, astfel că : scăderea / creșterea în greutate, o slabă coordonare a mișcărilor, insomnia, ochi roși, față rece și palidă, secreții nazale, grețuri, puls neregulat, vorbirea excesivă, tremurul mâinilor sunt doar câteva dintre semnele fizice care semnalează că o persoană este un consumator de droguri.
Pe lângă toate acestea mai apar și diverse semne comportamentale cum ar fi : schimbare în atitudine, comportament, schimbarea prietenilor, evitarea celor vechi și apartenența la un alt grup social, schimbarea hobby-urilor, stări de iritabilitate, nervozitate, dificultăți de concentrare, pierderea interesului pentru familie și a activităților de familie, scăderea performanțelor școlare, sau chiar a abandonului.
Teoria criminologică
3.1. Teoria psihologică
În cadrul orientării psihologice sunt grupate principalele teorii si concepții criminologice, a căror trăsătură comună rezidă în centrarea explicației cauzale pe factori psihologici. Ceea ce le separă sunt, pe de o parte, caracterul mai mult sau mai puțin exclusivist al determinismului psihologic.
Importanța cunoașterii aspectelor criminologice, are ca scop principal de a trasa direcțiile, de a defini metodele și mijloacele de luptă împotriva criminalității.
Teoriile sau doctrinele psihologice au abordat diferite aspecte ale vieții psihice sau ale
psihicului uman. Ele se înarmează cu o sumă minimă de cunostințe privitoare la diferitele
resorturi psihice, iar pe de altă parte, analiza lor critică, efectuată în scopul dezvăluirii meritelor si neajunsurilor pe care le prezintă, ne facilitează înțelegerea corectă atât a rolului mediului extern în determinarea vieții psihice, cât si a rolului pe care diferite laturi ale acestei vieți îl au sau îl pot avea în explicarea unor comportamente.
În decursul anilor criminologia, prin teoriile criminologice, a încercat să clarifice cauzalitatea fenomenelor infracționale, atât prin analiza factorilor biologici, psihici și sociali. În ceea ce privește cauzalitatea asupra traficului și consumului ilicit de droguri, factorii biologici dețin o pondere mai redusă.
Pentru a putea explica cauzalitatea în ceea ce privește traficul și consumul de droguri, au apărut mai multe teorii și modele explicative, însă trebuie luate în considerare o multitudine de factori, deoarece constituind un fenomen de o dimensiune mondială, are implicații atât medicale, psihologice, cât și sociologice.
În teoriile psihologice, accentul este pus pe individ, pe mecanismele care ar puteai să-i schimbe conduita, mai ales a acelor persoane care abuzează de droguri.Alte explicații incluse în aceeași categorie se referă la tipul de personalitate a consumatorului, mai ales a celui dependent de droguri.
În cadrul orientării psihologice, sunt grupate principalele teorii și concepții criminologice, a căror trăsătură comună rezidă în centrarea explicației cauzale pe factori psihologici. Ceea ce le separă sunt, pe de o parte, caracterul mai mult sau mai puțin exclusivist al determinismului psihologic.
Prin intermediul orientării psihologice, sunt examinate teorii extreme, care reduc geneza crimei la psihicul uman, ca și variante mai nuanțate a căror linie de demarcație față de orientarea biologică și sociologică este mai greu de trasat, apartenența rezultând în ultimă instanță, din accentele puse pe o categorie sau alta de factori.
Orientarea psihologică pleacă de la ideea că între comportamentul normal și cel al unui delincvent nu există vreo diferență de natură, ci de grad, deoarcere devianța este încadrată în domeniul psihologiei, și o consideră ca fiind un rezultat al unui conflict între individul care este marcat de anumite particularități psihice și anturajul din care face parte.Această orientare înfățișează merite, îndeosebi sub raportul metodologic, întâlnim, astfel, un mod interesant de abordare a problematicii infractorului și anume, cel indisciplinar – psihologic, medical și sociologic, de asemenea preocuparea pentru latura practică a problematicii infractorului, de valoarea pe care un diagnostic criminologic o poate avea atât în individualizarea pedepsei, cât și în cea de resocializare a infractorilor.
Analiza comportamentului criminal, implică suficiente elemente de ordin individual, strâns legate de personalitatea făptuitorului, pentru ca întreaga paletă de atitudini și acțiuni deviante să poată fi analizată în toată complexitatea și profunzimea lor numai în cadrul conflictului dintre indivizi și societate, între persoană și autoritatea instituită.
Toxicomanii se recrutează din cele mai diverse paturi ale societății, iar unele categorii sociale par a avea o predispoziție în acest sens. Astfel: bărbații devin mai frecvent toxicomani decât femeile;persoanele necăsătorite în comparație cu cele căsătorite sunt mai predispuse la toxicomanie;locuitorii orașelor sunt mai expuși la acest flagel în comparație cu persoanele din mediul rural;persoanele tinere sunt tentate de consumul de droguri mai mult decât persoanele vârstnice;persoane cu risc ridicat în a deveni toxicomani sunt și acelea care fac parte din grupurile de copii ai străzii, dar și persoanele aflate în detenție.
Studiul psihologic asupra infractorului ”normal”, a luat avânt în primele decenii ale secolului XX, odată cu trecerea treptată în planul secund a școlii antropologic-criminologice. Dovezi cu privire la existența unor trăsături specifice criminalilor provin și din partea lui Garfalo, care, la data aceea, a susținut existența unei periculozități criminale speciale la unii infractori. Aceasta provenea, pe de o parte, de la anumite trăsături psihice și morale care inspirau neîncredere și teamă în conduita acestuia (comportări brutale, lipsă de milă, indisciplină gravă) și, pe de altă parte, de la felul de viață pe care îl duceau după liberare (parazitism, lipsa locului de muncă, conflicte în societate). După aceste criterii, criminalul este o persoană care prezintă trăsături criminale, care arată o personalitate criminală, deosebită de personalitatea noncriminală. Este adevărat că, de data aceasta, nu mai este o deosebire de natură, ci o deosebire cantitativă, o deosebire de grad. Așa s-a ajuns la teoria personalității criminale, reprezentată de criminologul francez J. Pinatel.
Pinatel a ținut seama, în elaborarea teoriei sale, de teoriile biologice, psihologice și sociologice din criminologia contemporană, mai ales datele reținute de crimiologia clinică, unde teoria este verificată de practică. În acest domeniu cercetările lui Kretschmer, Kinberg, de Greef, di Tulio, care au examinat în mod riguros procesul de criminogeneză și procesul de criminodinamică, au relevat trăsături de bază ale criminalului.
Etienne de Greef consideră că personalitatea infractorului se structurează de-a lungul unui proces lent de degradare morală a individului, care, în final, îl conduce la comiterea actului criminal. Acest proces este denumit proces criminogen, în evoluția căruia se disting trei faze :
faza asentimentului temperat (ia naștere ideea de crimă);
faza asentimentului formulat (infractorul acceptă comiterea crimei),
faza trecerii la act, când infractorul acceptă eliminarea victimei și în care acesta trece print-o stare periculoasă.
Ernest Kretschmer, psihiatru german, a observat existența unei relații precise între unele tipuri morfologice și anumite tulburări psihice; pornind de la această observație, el a creat un sistem caracterologic complet. Principala lucrare a lui Kretschmer ce interesează criminologia a fost ”Structura corpului și caracterul”.
Olof Kinberg a formulat teoria inadaptării bio-psihice, teorie ce se regăsește în doctrina criminologică fie sub denumirea de ”Teoria inadaptării” (J. Pinatel), fie sub denumirea ”Teoria inadaptării biologice ” (R. Gassin).
Jean Pinatel respinge diferența de natură dintre infractor și noninfractor, considerând că între aceștia există o diferență de grad, De aceea, este necesar să se evidențieze acele trăsături psihologice care transformă asentimentul temperat în asentiment tolerat. El este de părere că personalitatea criminală reprezintă o constelație de trăsături care apare ca o rezultantă, și nu ca un dat. Această constelație de trăsături formează nucleul dur al personalității (egocentrismul, labilitatea, agresivitatea și indiferanța afectivă). Ulterior, Pinatel își revizuiește teoria și insistă asupra caracterului dinamic al personalității criminale, care trebuie privită în mișcare.
Manifestarea inadaptării sub forma unei încălcări a legii, reprezintă, deci, o reacție a individului la diverși stimuli ai mediului. Dar, cum individul reacționează în general, în opinia lui Kinberg, în funcție de propria sa structură bio –psihică, rezultă că, pentru a stabili cauzele crimei, este necesar a se realiza structura bio-psihică a individului, sau altfel spus, personalitatea acestuia.
O altă teorie care a inflențat orientarea psihologică în criminologie, este Teoria constituției criminale a lui Benigno di Tulio.Prin constituție criminală, autorul înțelege o stare de predispoziție specifică spre crimă, astfel spus, capacitatea care există în anumiți indivizi de a comite acte criminale, în general grave, în urma unor instigări exterioare ce rămân sub pragul ce operează asupra generalității oamenilor.
Orientarea psihologică a fost intens stimulată de apariția lucrărilor lui Sigmund Freud și ale succesorilor săi, lucrări cu un impact remarcabil în domeniul studiului psihologic al infractorului normal.
S. Freud consideră că personalitatea individului are trei instanțe : Eul (conștiința de sine), Supraeul (conștiința morală ) și Sinele (instincte și tendințe refulate). Eul asigură echilibrul dintre instinctele și tendințele profunde ale individului și normele primite prin educație. Existența unor stări tensionale între aceste trei instanțe duce la conflict, care se poate rezolva prin sublimare și refulare.
Diferența dintre infractor și noninfractor se situează la nivelul Supraeului și se datorează incapacității individului de a depăși complexul oedipian.
Freud analizează și criminalul, care comite infracțiunea datorită complexului de vinovăție.
Cercetările criminologice ulterioare au fost influențate de psihanaliza lui Freud. Alexander și Staub au analizat diferite tipuri de criminali prin prisma celor trei instanțe ale personalității. Alte cercetări au analizat o personalitate de tip nevrotic, în opoziție cu o personalitate în conflict cu societatea. Astfel, se ajunge la concluzia că infractorul ar fi victima unor conflicte interioare între instinctele sale insuficient controlate de Supraeu și regulile de conduită din viața socială.
3.2 Orientarea sociologică
Fenomenul traficului și consumului ilegal de droguri poate fi caracterizat în mod mult mai complex cu ajutorul teoriilor de orientare sociologică.
În timp ce reprezentanții orientării biologice, ai orientării psihologice au abordat etiologia de ordin endogen a criminalității, adepții orientării sociologice au preferat analiza cauzelor de ordin exogen, acordând o importanță deosebită determinărilor de ordin social.
Teoriile sociologice consideră că dependența față de drog este un proces social mai degrabă decât o relație între proprietățile fizice ale drogului și impactul lor asupra organismului uman.
La sfărșitul secolului XIX și începutul secolului XX abuzul și traficul illicit de droguri a început să fie considerat o problem social. S-a impus astfel ca o necessitate imperativă reglementarea regimului de circulație al acestora prin acte normative. Odată cu trecerea timpului fenomenul drogurilor a continuat să se amplifice, deși sistemul actelor normative care reglementa acest domeniu a devenit tot mai complex, nu însă și sufficient de eficient.
G. Tarde, prin legea imitației, avansează ideea că angajarea individului pe calea criminal nu s-ar datora unor pulsiuni organice, ci influențelor psihosociale pe care acesta le preia prin imitație, aceasta constituind principala cauză a criminalității.
Teoria ” asociației diferențiale”, în criminologia americană contemporană cunoaște răspândire mare, ea aparține lui Edwin Sutherland, în lucrarea intitulată ”Introducere în criminologie”. În opinia criminologului American, comportamentul delincvent este un comportament învățat printr-un sistem de comunicare cu alte persoane în cadrul unor grupuri. Aceleași mecanisme de bază- învățarea și socializarea care integrează personalitatea într-o cultură data, conduc și la formarea personalității criminale.
Comportamentele delincvente se dobândesc astfel prin asocierea cu subiecți care apreciază favorabil aceste comportamente și prin izolare de subiecții care le consider negative.
În concepția teoriei ”asociației diferențiale”, conflictul culturilor este principalul temei al explicării criminalității ; se susține că delincvenții au valori diferite față de cele ale nedelinvcenților, că, prin urmare, subgrupurile în conflict apar din cauza diferențierii sociale ocazionate de industrializare. De altfel, susținătorii aceste teorii, au avansat teza conform căreia rata criminalității este mai ridicată în acele subgrupe sociale cu puternice tradiții infracționale.
Demersul theoretic al concepției ”asociației diferențiale ”, consider comportamentul infracțional ca un comportament ”învățat”, sau contractat în alt mod,în interacțiune cu alte persoane, în cadrul unui proces de comunicare verbal și nonverbal și implicit de deprindere a unor tehnici de săvârșire a infracțiunilor și a unor concepții favorabile încălcării legislației penale.
Teoria ”asociației diferențiale ” a inspirit și teoria ”conflictului de culturi ”, cercetată de Thorsten Sellin (”Culture Conflict and Crime”, New York, 1938 ), potrivit căreia, în cadrul ”subculturii delincvente” se stabilește un sistem de norme și valori distinct de cultură dominată sau centrală; odată constituită, subcultura respect aceste norme și impune o conduită determinantă membrilor ei. În acest sens, potrivit teoreticienilor ”subculturii delincvente”, membrii se integrează grupului pe măsură ce se deprind să adopte tipul de comportament valorificat de către grup. Astfel că, criminalitatea apare ca un fel de limbaj care exprimă valorile și modurile de comportare ale acestor grupuri ; comportamentul infracțional apare, cu alte cuvinte, ca un comportament dobândit care este apreciat ca satisfăcător de individ, deoarece îi permite să fie recunoscut ca membru al unui grup .
O altă cauză a dezvoltării consumului ilicit de droguri, poate fi explicată și prin teoria lui Albert Cohen, cu privire la ”subculturile delincvente”. Atrași de stilul de viață al clasei mijlocii dar conștienți de handicapul economic, social și cultural care-l face necompetitivi, infractorii interiorizează un sistem bivalent, confuz, de norme și valori care duce la dificultăți de adaptare.
Trăsăturile caracteristice subculturii delincvente sun non utilitatea, malițiozitatea și negativismul. Infracțiunile se comit în special pentru faimă și prestigiu, în prima fază, precum și pentru a sfida tabuurile.
Deși teoriile criminologice conjugate relevă clar cauzele și premisele evoluției treficului și consumului ilicit, este necesar în același timp ca eforturile să fie direcționate în sensul utilizării măsurilor de prevenire și combatere a consumului ilicit de droguri.
Criminologia clasică pune la dispoziția legiuitorului explicații cu privire la consumul de droguri, de natură biologic, psihologică și sociologică, fiecare concentrându-se pe câte un set distinct de factori. Aspectul de fond al acestor explicații este privitor la factorii externi și la principalele motivații interne pentru care doar anumiți indivizi ajung să consume sau să abuzeze de droguri.
Criminologia reacției sociale subliniază că dependentul este practice un produs al societății căruia i s-a aplicat o anume etichetă, și care de cele mai multe ori a fost expulzat la periferia acesteia.
Continuând pe o direcție similar criminologia critică, îl prezintă pe consumatorul de droguri ca fiind o victim a societății care trebuie să primească o atenție și un sprijin special din partea acesteia.
Încercând să găsească răspuns la rapiditatea extinderii acestui fenomen, legiuitorul a mers în direcția considerării consumatorului de droguri drept o persoană bolnavă și nu un infractor care trebuie pedepsit.
Măsuri de prevenire și control
Măsuri la nivel internațional
Datorită creșterii semnificative de care a avut parte consumul și traficul de droguri,s-au dezvoltat atât la nivel național, cât și internațional organizații cu atribuții în combaterea traficului și consumul de droguri. Printre aceste instituții la nivel internațional se numără următoarele:
Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie ( OEDT ) este punctul de referință din Europa cu privire la droguri . Acesta oferă UE și statele sale membre, cu o privire de ansamblu faptic al problemelor europene de droguri și o bază solidă de dovezi pentru a susține dezbaterea de droguri . Agenția oferă factorilor de decizie datele de care au nevoie pentru elaborarea de legi și strategii de droguri în cunoștință de cauză . De asemenea, ajută profesioniștii și practicienii care lucrează în domeniul identifice cele mai bune practici și noi domenii de cercetare .În centrul activității agenției este promovarea excelenței științifice . Pentru a furniza informații comparabile privind drogurile în Europa de sunet și , OEDT a dezvoltat infrastructura și instrumentele necesare pentru a colecta date de țară într-un mod armonizat . Aceste date sunt apoi alimentate de către centrele de monitorizare a drogurilor la nivel național ( rețele Reitox ) agenției de la Lisabona pentru analiză , rezultând într-o varietate de produse de informare care transportă imaginea european mai larg .
Alte agenții lucrează în parteneriat cu Comisia Europeană , țările UE și OEDT pentru a sprijini politica UE în domeniul drogurilor :Europol
Europol este organizația europeană de aplicare a legii . Acesta are ca scop îmbunătățirea cooperării dintre autoritățile competente din țările UE în prevenirea și combaterea terorismului , a traficului ilegal de droguri și a altor forme grave de criminalitate organizată internațională . Europol este un partener -cheie al OEDT în cadrul sistemului de avertizare timpurie cu privire la noile droguri ( EWS ) și o parte integrantă a activității pe evaluarea științifică a riscurilor de substanțe noi .
Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. Misiunea ECDC este de a identifica , evalua și comunica la amenințările curente și emergente la adresa sănătății umane de la boli infecțioase . Domeniile principale de activitate sunt furnizarea de consultanță științifică , consolidarea supravegherii bolilor la nivel european și susținerea de pregătire și răspunsuri la focarelor de boli .
Agenția Europeană pentru Medicamente EMA este organism descentralizat al UE responsabil de coordonarea resurselor științifice existente puse la dispoziția sa de către țările UE pentru evaluarea, supravegherea și farmacovigilența medicamentelor. .
Împreună cu OEDT , EMA este unul dintre partenerii -cheie din cadrul sistemului de avertizare timpurie cu privire la noile droguri ( EWS ) și o parte integrantă a evaluării științifice a riscurilor de substanțe noi.
Eurojust. Eurojust este un organism de cooperare judiciară care facilitează anchetelor și urmăririlor penale ale infracțiunilor grave, inclusiv traficul de droguri , spălarea banilor , criminalitatea informatică , infracțiunile contra patrimoniului privat sau public , inclusiv frauda și corupția .
Colegiul European de Poliție .CEPOL reunește ofițeri de poliție superiori din forțele de poliție din Europa – în esență, pentru a sprijini dezvoltarea unei rețele . Prin organizarea de activități de formare și de cercetare , ea încurajează cooperarea transfrontalieră în lupta împotriva criminalității și , în menținerea securității publice , lege și ordine .
Pe lângă toate aceste organizații, cel mai important loc între instituțiile care luptă împotriva traficului și consumului ilicit de droguri îl ocupă UNODC, acesta este un lider global în lupta împotriva drogurilor ilicite și a criminalității internaționale .
Înființată în anul 1997 printr-o fuziune între programul de control al drogurilor al Națiunilor Unite și Centrul de Prevenire a Criminalității Internaționale , UNODC funcționează în toate regiunile din lume printr-o rețea extinsă de birouri de pe teren . UNODC se bazează pe contribuții voluntare , în principal, de la guverne , pentru 90 la sută din bugetul său.
UNODC este mandatat pentru a sprijini statele membre în lupta lor împotriva drogurilor ilicite, criminalității și a terorismului. În Declarația Mileniului , statele membre , de asemenea, au hotărât să-și intensifice eforturile de combatere a criminalității transnaționale , în toate dimensiunile sale , să-și intensifice eforturile pentru a pune în aplicare angajamentul de a lupta împotriva problemei drogurilor la nivel mondial.
Cei trei piloni ai programului de lucru UNODC sunt :
• proiecte de cooperare tehnică, pentru a spori capacitatea statelor membre de a contracara consumul ilicit de droguri , criminalitatea și terorismul;
• lucrări de cercetare și analiză pentru a spori cunoașterea și înțelegerea consumul de droguri și problemele de criminalitate și extinderea bazei de dovezi pentru politica și deciziile operaționale;
• lucru normativ pentru a sprijini statele în ratificarea și punerea în aplicare a tratatelor internaționale relevante , dezvoltarea legislației interne cu privire la droguri , criminalitate și terorism , precum și furnizarea de servicii de secretariat și de fond ale organismelor.
În urmărirea obiectivelor sale , UNODC face toate eforturile pentru a integra perspectiva de gen , în special în proiectele sale pentru furnizarea mijloacelor de existență alternative , precum și cele împotriva traficului de ființe umane .
Pentru prevenirea traficului și consumului de droguri, acesta elaborează diverse programe care să lupte împotriva acestui fenomen, vizând prevenirea în cadrul școlilor, familiilor, chiar și la locul de muncă, după cum urmează :
Educație de droguri bazată pe deprinderile de viață în școli
Pentru o lungă perioadă de timp școlile au fost un cadru important pentru UNODC pentru a ajunge la mulți copii și adolescenți, cu activități de prevenire. Educația bazată pe dovezi de droguri bazate pe deprinderi de viață oferă abilități personale, sociale, de rezistență și de comunicare, educație normativă cu privire la cât de mulți dintre colegii din grupa de vârstă, adolescență de fapt, au încercat alcool, tutun și droguri, precum și informații cu privire la efectele pe termen scurt ale consumului de droguri, printr-o serie de sesiuni oferite de profesori instruiți, care utilizează tehnici interactive pentru a angaja tinerii,este foarte eficiente. Este important ca școlile să aibă o politică scrisă cu privire la alcool, tutun și substanțele ilicite.
UNODC a publicat un ghid numit ȘCOLI: educație – Școală, bazat pe prevenirea consumului de droguri. Acest ghid este disponibil în: arabă, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă. Scopul acestei publicații este de a îndruma școlile în dezvoltarea și punerea în aplicare a politicii de școală și de programe de educație de droguri, ca parte a unui curriculum de promovare a sănătății.
Programe de formare abilităților în familie
Programele de formare a abilităților în familie bazate pe dovezi s-au dovedit a fi cele mai
eficiente moduri de a preveni consumul de substanțe în rândul copiilor și adolescenților după programele de acasă, de asistență medicală . Aceste programe vizează întreaga familie și oferă competențe părinților privind monitorizarea și supravegherea de activități pentru copii și comunicare.Copiii învață abilități personale , sociale și de comunicare , iar la sfârșitul fiecărei sesiune, familiile vin împreună pentru a practica noi competențe ca o unitate de familie . Aceste programe aduc îmbunătățiri privind funcționarea familiei , organizarea , comunicarea și relațiile interpersonale și s-au dovedit a avea mai multe rezultate pozitive pentru copii și adolescenți, ducând la scăderea consumului de droguri și alcool,creșterea atașamentului față de copil, și performanța academică a copilului, precum și a scăderii depresiilor copilului și a agresiunii față de acesta.
UNODC a publicat o compilație de familie Skills, bazată pe programe de formare bazate pe dovezi . Scopul său este de a oferi detalii cu privire la conținutul unor astfel de programe , grupuri țintă , materiale folosite și de formare puse în aplicare , în scopul de a ajuta utilizatorii în alegerea programului cel mai potrivit pentru nevoile lor și de a oferi indicații cu privire la tipul de programe disponibile . UNODC recomandă insistent folosirea acestor programe de către practicieni, medici și alte persoane care lucrează în domeniul de prevenire, mai degrabă decât a începe un curs de dezvoltare de la zero .
Prevenirea consumului de droguri la locul de muncă
UNODC are mulți ani de experiență în lucrul cu angajatorii și angajații, aceștia luptă împreună pentru a dezvolta și implementa politici împotriva abuzului de substanțe la locul de muncă. Aceste politici sunt concepute pentru a promova starea de sănătate angajaților prin prevenirea abuzului de substanțe și asistarea celor cu o problemă de dependență de droguri. Mai mult decât atât, prin intermediul unor astfel de politici angajatorii pot realiza economii substanțiale prin reducerea absenteismului și creșterea productivității. De exemplu, un proiect
UNODC de succes în Brazilia a condus la o scădere a:
• 16 la sută a numărului de fumători
•12,5 procente, în ceea ce privește consumul de alcool
• 28,7 la sută în utilizarea de droguri ilicite
• 10 la sută a angajaților care și- au luat concediu medical
• 30 la sută a angajaților care obișnuiau să întârzie
• 34 la sută din accidente la locul de muncă ca urmare a abuzului de substanțe.
Deoarece traficul de droguri este un comerț ilicit global, implicând cultivarea , producerea, distribuția și vânzarea de substanțe care fac obiectul legilor de prohibiție a drogurilor, UNODC este într-o continuă monitorizare și cercetare a piețele globale de droguri ilicite , în scopul de a obține o înțelegere mai completă a dinamicii lor, traficul de droguri fiind o parte cheie a acestei cercetări.
Măsuri la nivel național
La nivel național principala instituția cu abilități împotriva traficului și consumului ilicit de droguri, este Agenția Națională Antidrog. La finalul fiecărui an aceasta elaborează un Raport Național privind acest fenomen, iar pentru anumite perioade de timp elaborează Strategii Naționale, pentru a preveni și combate dezvoltarea acestui fenomen, care pe zi ce trece se înrădăcinează tot mai mult atât pe teritoriul țării noastre, cât și în străinătate.
În exercitarea rolului de coordonator național al politicii antidrog, Agenția Națională Antidrog, a acționat pentru o abordare echilibrată a implementării măsurilor în domeniul reducerii cererii, cât și a reducerii ofertei de droguri, prevăzute în Programul de Guvernare, Strategia Națională de Ordine și Siguranță Publică sau Strategia Națională Antidrog.
Pornind de la dezideratele formulate prin Strategia Națională Antidrog, strategiile locale antidrog se fundamentează pe nevoile specifice identificate la nivelul fiecărei comunități, respectând totodată libertatea tuturor actorilor sociali, care doresc să se implice în lupta antidrog, în alegerea modalităților de abordare și de acțiune.
Elaborarea strategiilor locale vizează promovarea participării tuturor actorilor sociali implicați în identificarea de soluții adaptate nevoilor comunităților locale, întrucât prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și reducerea consecințelor acestora, presupun coordonare, implicare și mai ales contact cu comunitatea locală.
Strategia Națională Antidrog 2013-2020 este implementată prin două planuri de acțiune aferente, primul Planul de acțiune care acoperă perioada 2013-2016, fiind promovat împreună cu strategia pri aceeași hotărâre de guvern.
Prin aprobare de către Guvernul României, Strategia Națională Antidrog 2013-2020 este asumată ca document de politici publice în domeniu, conferind caracterul formal și legitimitatea răspunsului la fenomenul drogurilor. Totodată, acest document a fost elaborat în contextul procesului consultativ lansat de Agenția Națională Antidrog în calitate de coordonator, evaluator și monitor, la nivel național al răspunsului la fenomenul drogurilor.
Noua strategie include o nouă abordare la nivel de politici naționale în domeniul drogurilor, prin accentuarea importanței demersurilor evaluative și analitice, care se înscriu în contextul mai larg al atenției pe care Uniunea Europeană o acordă cercetării, rigurozității științifice, colaborării cu mediul profesional și academic. Elaborarea noii Strategii Naționale Antidrog a avut ca bază de plecare evaluarea Strategiei Naționale Antidrog 2005-2012 și a planurilor sale de acțiune.
Fenomenul drogurilor, care prezintă o complexitate deosebită, cu implicații în toate sferele -sănătate publică, siguranța cetățeanului și securitate națională – reclamă un răspuns instituțional multidisciplinar, pragmatic și eficient, bazat pe o evaluare realistă a nevoilor, resurselor, posibilităților de acțiune și obiectivelor. Răspunsul instituțional la fenomenul dinamic al drogurilor nu poate fi limitat la o singură instituție sau organizație, ci trebuie să fie rezultatul unei cooperări interinstituționale reale, constante și eficiente. În acest sens, mecanismul de coordonare instituit anterior și consolidat prin această strategie continuă să reprezinte elementul central în asigurarea sinergiei, coerenței și unității răspunsului la fenomenul drogurilor, pornind de la premisele cooperării autentice, evitării suprapunerilor, asigurării unui schimb eficient de informații și date și utilizării eficiente a resurselor.
Obiectivele specifice propuse sunt de natură a genera până în anul 2020 un impact favorabil asupra sănătății, ordinii și siguranței publice. În acest sens, planurile de acțiune aferente strategiei detaliază și stabilesc concret măsurile și intervențiile din domeniul reducerii cererii și ofertei drogurilor, pornind de la o abordare coerentă și eficientă, astfel că obiectivele pe care le vizează strategia sunt următoarele :
Reducerea cererii de droguri, prin consolidarea sistemului național integrat de prevenire
și asistență, în concordanță cu evidențele științifice, ce cuprinde totalitatea programelor, proiectelor și intervențiilor universale, selective și indicate de prevenire implementate în școală, familie și comunitate, precum și intervențiile de identificare, atragere și motivare a consumatorilor de droguri în vederea furnizării de servicii de asistență specializată ce au ca finalitate integrarea socială;
Reducerea ofertei de droguri prin identificarea și destructurarea rețelelor de trafic, reducerea disponibilității drogurilor pe piață și utilizarea eficientă a sistemului de aplicare a legii, concomitent cu dezvoltarea unor mecanisme instituționale de monitorizare și control, coordinate și adaptate nevoilor actuale și situației reale a fenomenului și care să susțină în mod viabil măsurile de luptă împotriva acestuia;
Coordonarea în domeniul drogurilor, urmărește asigurarea unui concept unitar de acțiune în domeniul problematicii drogurilor și precursorilor, monitorizarea implementării politicilor naționale în domeniul drogurilor, utilizarea eficientă a resurselor și maximizarea rezultatelor intervențiilor realizate;
În domeniul cooperării internaționale, se urmărește reafirmarea angajamentului României, asumat prin documentele internaționale și prin cele bilaterale sau multilaterale la care țara noastră este parte și consolidarea poziției ca partener activ în efortul mondial de reducere a cererii și ofertei de droguri precum și a traficului de precursori;
Îmbunătățirea nivelului de cunoaștere a problematicii drogurilor la nivel național pornind de la evidențe științifice, prin monitorizare, cercetare și informare.
Pornind de la o abordare integrată, echilibrată, fundamentată științific, strategia se adresează și noilor probleme, cum ar fi:
policonsumul de droguri inclusiv, consumul de combinații de droguri și alcool;
extinderea rapidă a consumului de noi substanțe cu efecte psihoactive;
dinamica piețelor drogurilor, generată inclusiv de utilizarea internetului ca mijloc de distribuție a drogurilor;
abuzul de medicamente;
deturnarea precursorilor de droguri;
calitatea serviciilor de reducere a cererii;
incidența Hepatitei C în rândul consumatorilor de droguri injectabile și riscul unei epidemii HIV și a altor boli associate.
Conceptul Strategiei Naționale Antidrog 2013-2020 are ca fundament respectarea Cartei Drepturilor Fundamentale, a Convențiilor și Tratatelor internaționale în domeniul drepturilor omului și libertăților cetățeanului la care România este parte, aplicând în egală măsură următoarele principii :
Principiul responsabilității sociale – responsabilitatea pentru răspunsul la fenomenul
drogurilor, de la nivel instituțional și comunitar, aparține entităților sociale implicate, în limitele atribuțiilor și sferei lor de acțiune.
Principiul participării sociale – implicarea comunității și structurilor societății civile
în definirea și implementarea politicilor în domeniul drogurilor.
Principiul coordonării – asigurarea legăturii dintre măsuri, intervenții, factorii
decizionali și sociali, pe baza consensului și cu respectarea autonomiei structurale, în scopul atingerii unui obiectiv comun.
Principiul respectarii drepturilor omului – garantarea drepturilor și libertăților
fundamentale în scopul evitării stigmatizării, discriminării, insecurității și excluziunii sociale.
Principiul pragmatismului – adoptarea și implementarea de măsuri și intervenții
fundamentate pe evidențe științifice.
Principiul multidisciplinarității – consolidarea demersurilor și intervențiilor prin
îmbinarea diferitelor perspective disciplinare și practici profesionale.
Principiul echilibrului – abordarea proporțională a intervențiilor din domeniul
reducerii cererii și a ofertei de droguri.
Principiul echității – garanția accesului egal și nediscriminat al tuturor cetățenilor la
programe și servicii în domeniul drogurilor.
Principiul continuității – consolidarea și optimizarea rezultatelor obținute din
implementarea documentelor de politici publice anterioare.
Principiul specificității – definirea și implementarea politicilor de răspuns are în
vedere nevoile și realitățile specifice fiecărei zone de intervenție, precum și implicarea potențialului local pentru atingerea obiectivelor propuse.
Strategia națională antidrog abordează echilibrat și integrat reducerea cererii și ofertei de droguri prin îmbunătățirea activităților de prevenire și dezvoltare a circuitului integrat de asistență a consumatorilor de droguri respectiv diminuarea efectelor sociale ale infracționalității la regimul drogurilor și precursorilor, concomitent cu dezvoltarea coordonării, a cercetării, informării și cooperării internaționale în domeniu, vizând atingerea următoarelor obiective specifice, subsumate obiectivelor generale, pe următoarele direcții de acțiune:
Prevenirea consumului de droguri
A.1 Prevenirea în școală – Obiective specifice:
1. Creșterea nivelului de informare, educare și conștientizare a populației școlare în vederea neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri, în cadrul programelor școlare, extrașcolare și de petrecere a timpului liber;
2. Creșterea nivelului de informare, sensibilizare și conștientizare a populației școlare în vederea evitării transformării consumului experimental și ocazional în consum regulat, în cadrul programelor școlare, extrașcolare și de petrecere a timpului liber.
A.2 Prevenirea în familie – Obiective specifice:
1. Creșterea nivelului de sensibilizare și responsabilizare a familiilor în vederea oferirii de modele pozitive copiilor, în cadrul programelor de informare, educare și conștientizare cu privire la efectele consumului de droguri;
2. Dezvoltarea rolului proactiv al familiilor în viața copiilor în vederea formării sau întăririi abilităților pentru creșterea influenței factorilor de protecție.
A.3 Prevenirea în comunitate – Obiective specifice:
1. Reducerea influenței factorilor de risc și dezvoltarea influenței factorilor de protecție în cadrul grupurilor vulnerabile, corelat cu nevoile și particularitățile acestora;
2. Reducerea influenței factorilor de risc și dezvoltarea influenței factorilor de protecție la categoriile profesionale ce sunt predispuse consumului de droguri, corelat cu nivelul de responsabilitate socială și particularitățile acestora;
3. Adoptarea unui stil de viață sănătos la nivelul populației generale, ca alternativă la consumul de droguri, în cadrul programelor de petrecere a timpului liber.
A.4. Campanii de prevenire – Obiective specifice:
1. Creșterea nivelului de informare și conștientizare a populației generale și a populației la risc asupra efectelor, riscurilor și consecințelor negative ale consumului de droguri în vederea neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri;
2. Creșterea nivelului de informare și sensibilizare a populației generale cu privire la aspectele medicale, psihologice și sociale ale consumului și dependenței de droguri în vederea diminuării stigmatizării și marginalizării sociale a consumatorilor de droguri;
3. Creșterea nivelului de implicare a mediilor de comunicare în masă în promovarea și susținerea programelor de prevenire a consumului de droguri.
Pornind de la rezultatele evaluării ex-post a Strategiei naționale antidrog 2013-2020, de la contextul mondial, European și regional al fenomenului drogurilor și de la reacțiile de răspuns ale instituțiilor pe fiecare nivel, la sfârșitul perioadei va fi eleborată și implementată o nouă strategie.Instituțiile responsabile vor fi determinate la acel moment în funcție de noile obiective, acțiuni și competențe.
Măsuri aparținând comunității
În prezent se caută forme și modalități concrete de reducere a cererii și ofertei de droguri prin metode integrate și coezive. Având în vedere natura orizontală a problemei, cooperarea și coordonarea vor trebui dezvoltate în continuare, nu numai în domeniile sociale, medicale, educație , justiție și afaceri interne, dar și în raport cu politica în domeniu a statelor non-membre ale Uniunii, precum și cu opiniile și cercetările internaționale relevante.
Totodată acest lucru presupune consultarea unui număr cât mai mare de instituții academice, de profesioniști și de reprezentanți ai ONG-urilor, societății civile și comunităților locale.
O serie de ONG-uri asigură servicii de tratament pentru consumul de droguri, precum consiliere și tratament cu substituție de metadonă. În general, tratamentul pentru consumul de droguri este finanțat prin programele naționale de sănătate.
O mare importanță în prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri îl joacă mass-media, prin campaniile inițiate de acestea. Un rol primordial pe care îl pot avea aceste campanii este acela de a atrage atenția unui anume drog sau unui anume tip de consum/consumator. În același timp, mass-media poate să ajute la creșterea eficienței unor alte programe de prevenție, cum ar fi educația despre droguri în școli, programe care altfel nu și-ar atinge întregul potențial. Un alt element important de subliniat referitor la campaniile anti-drog din mass-media se referă la faptul că acestea nu au efect niciodată atunci când sunt singure. Aceste campanii trebuiesc susținute de alte activități și de cele mai multe ori au efect ca parte dintr-o strategie mai mare, având în principal un rol suportiv.
Caracteristicile principale ale campaniilor mass-media eficiente, ar putea fi ordonate în funcție de importanță astfel:
1.Integrarea într-o strategie de marketing social.
2. Nevoia de combinare a campaniilor mass-media cu inițiative locale
3. Nevoia ca aceste campanii să se succeadă la intervale regulate, într-un ritm cât mai susținut. Un exemplu foarte clar în acest sens este dat de către campaniile pentru liceeni. În fiecare an, o nouă generație de absolvenți de școli generale devin liceeni și în același timp o generație părăsește liceul. Cei care vin trebuie la rândul lor să fie sensibilizați în legătură cu efectele consumului de droguri și din această cauză aceste campanii trebuie să se repete pentru ei.Tocmai din această cauză, sunt de multe ori folosite în campaniile anti-drog evenimente și/sau materiale specifice pentru anumite evenimente din viață: campanii ce se desfățoară în prima lună de liceu, mesaje anti-drog incluse în anumite manuale, etc.
Principalul rol al campaniilor mass-media se pare că este cel legat de prevenție și nu cel legat de stoparea consumului. Din această cauză campania trebuie organizată de la început astfel încât să țină seama de obiectivele ei și de grupul țintă care este compus de cele mai multe ori din neconsumatori sau cel mult din consumatori ocazionali.
Pentru ilustrarea a ceea ce se întamplă la noi în țară în acest domeniu, al activităților de prevenție la nivelul comunităților mai mari (la nivel de județ) sau mai mici (la nivel de oraș sau chiar liceu), voi folosi exemplul județului Neamț și a eforturilor depuse de un grup de entuziași.Centrul Județean de Prevenire și Consiliere Antidrog s-a înființat la data de 26.09.2001 prin Ordinul nr. 10229 emis de Prefectura Județului Neamț și își desfășura activitatea sub coordonarea administrativă a Prefectului.Din acest centru, făceau parte reprezentanți ai IJP Neamț, ISJ Neamț, ASP Neamț, Autoritatea Națională pentru Tineret Neamț, Asociația Antidrog Neamț, Asociația Română Anti SIDA Neamț. Pe langă reprezentanții acestor instituții, au fost implicați și voluntari, specialiști în diverse probleme.
Activitatea acestora a constat în următoarele activități:
Conferințe în școli și licee din județul Neamț, în peste 20 de locații;
Serial de articole publicate sub sloganul „Gândește-te la viața ta” în cotidianul Realitatea Media, săptămânal, în perioada martie 2003 – septembrie 2005, în total un număr de peste 150 articole;
Emisiuni la posturile de radio și TV locale, cu moderator (1 TV, Tele M, Tele 7 abc, Puls TV) despre droguri și alte substante toxice – peste 30 emisiuni;
7 alte articole cu tema „Droguri” publicate în reviste locale și centrale;
Acțiuni de instruire a cadrelor didactice – diriginți, în problematica drogurilor;
Inițierea și aplicarea “Chestionarul despre droguri”, la care au participat un număr de peste 550 elevi.
Pe lângă toate aceste instituții, la nivel național un rol extrem de important în combaterea traficului și consumului de droguri îl are și Biserica. Consumatorul de droguri este o persoană privată de orice plăcere și hrană spirituală, deoarece consumul de alcool, tutun și droguri ucide omul atât moral, material cât și spiritual. Deși alcoolul și tutunul au avut o funcție ceremonială de-a lungul istoriei, acoolul fiind folosit atât în cadrul ceremoniilor religioase, cât și în aproape orice ocazie din viața personală, de la doliu la fericire, totuși efectele pozitive ale alcoolului sunt mult depășite de pericolele generate de acesta. Copiii care provin din familii cu un stil de viață deficitar, care consumă tutun, alcool sau droguri și care lipsesc tânărul de un model valorizat pozitiv sunt predispuși să consume și ei asemenea substanțe. Observând că și părinții lor trec prin experiențe legate de consumul de substanțe, curiozitatea copilului în această privință crește.
Atât Biserica, cât și instituțiile antidrog, precum Agenția Națională Antidrog, promovează valori comune. Ambele pun accent pe individul ca persoană unică, purtătoare de sens, pe un stil de viață fără abuzuri și promovează principiul conform căruia orice persoană care a alunecat pe o pantă greșită, poate fi recuperată dacă primește ajutor specializat din partea celor din jur. Orice situație de consum este una reversibilă dacă persoana și anturajul cel mai apropiat pot conta pe ajutor și sprijin personal adecvat. Biserica adoptă o poziție fermă împotriva adicței, orice dependență fiind cauzată de păcat. Consilirea pastorală joacă un rol primordial în prevenirea și recuperarea consumatorului de droguri.
Grupul țintă este format din persoanele dezavantajate din punct de vedere social, având o slabă inserție socio-profesională cu episoade de viață traumatizante și ca atare, cu factori de risc crescuți în fața consumului de substante. Astfel, implicarea Bisericii în activitățile educative privind consumul de tutun, alcool si droguri este binevenită, ținând cont și de faptul că mulți beneficiari au o încredere foarte scăzută în instituțiile statului, ei experimentând dezamăgirea, sărăcia, lipsa locuinței.
Un exemplu clar în acest sens este cel al Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brăila, Protoieria Brăila, Direcția Județeană de Tineret Brăila. Aceștia au inițiat un proiect privind prevenirea consumului de droguri, prin realizarea unor seminarii, bilunare, cu grupul țintă, acesta fiind format din asistați social ai Protoieriei Brăila dintre care 60% sunt familii cu copii neșcolarizați, 10% sunt copii ai străzii și 30% minori fără susținători legali.
Au avut drept obiective : Informarea, educarea, sensibilizarea tinerilor cu grad de vulnerabilitate crescut, asistați de cantinele parohiale, prin Serviciul de Asistență Socială din cadrul Protoieriei Brăila, promovarea unui stil de viață sănătos, fără substanțe psihotrope, prin conștientizarea riscurilor la care se expun, oferirea de produse de igienă minimă copiilor străzii, prezentarea serviciilor oferite de Centru persoanelor care au probleme legate de adicții, masă rotundă cu preoții care au enoriași din grupul țintă.
Concluzii
Trăim într-o epocă în care, ca rezultat al gândirii și creației, omul a pătruns până în cele mai necunoscute taine ale naturii. Asistăm la eforturi susținute ale organizațiilor internaționale, ale șefilor de state și de guverne, de a contribui la soluționarea multiplelor conflicte și contradicții care apar în lumea contemporană. Multora li s-au găsit și li se vor găsi rezolvări favorabile, ca urmare a faptului că, totuși, în ultimă instanță, ființa umană poate și trebuie să se apare de marile și numeroasele pericole care o amenință încă.
O luptă acerbă care se duce de sute de ani, este aceea împotriva fenomenului traficului și consumului ilicit de droguri, care costituie o exigență fundamentală a societății noastre. Flagelul stupefiantelor reprezintă un grav pericol ce amenință tot mai mult umanitatea, printr-o diversitate de forme specifice, pornind de la influența nocivă pe care o are asupra tinerei generații, alterarea relațiilor sociale dintre oameni și continuând cu distrugerea sănătății, îmbogățirea unora, apariția de organizații criminale puternice, care, de multe ori,concurează cu puterea unor guverne, provocând adevărate „războaie locale”, soldate cu mari pierderi de vieți omenești.
Grav este faptul că flagelul stupefiantelor a luat proporții și se observă cu ușurință că granițele, problema violării acestora, a cetățeniei, a respectării normelor de drept sunt trecute de marii traficanți pe planul al doilea, ca și cum nu ar exista.
Juriștii, sociologii, oamenii de știință din lumea medicală au încercat și încearcă să abordeze în diferite feluri problema referitoare la modul în care trebuie abordat, interpretat și estompat acest fenomen.Prin teorii biologice, psihologice și sociologice, formulte de către criminologie se încearcă o posibilă explicație științifică a consumului de droguri. În același timp studiile criminologice arată că metodologia de punere pe piață a drogului, este aceeași ca în anii 70, în prezent schimbări sunt doar la nivel cantitativ.
Soluțiile acestui fenomen sunt greu de găsit, deoarece, în multe cazuri, traficul ilicit de droguri se află îmbibat cu acte de terorism, trafic de arme și la unele organizații teroriste, cu false aspirații de ordin „politic”.
O posibilă explicație a extinderii traficului ilicit de droguri în contextul globalizării poate fi raportată la unele aspecte ce pot favoriza amplificarea acestui fenomen : organizarea rutelor traficului, pentru a satisface o cerere în continuă creștere, modificări la nivelul organizării administrativ teritoriale, precum și de modul în care traficul a influențat economia și politica.
Studiile de impact din anumite țări ale spațiului comunitar indică nevoia intensificării intervențiilor selective în mediul școlar, în special intervenții în situații de criză psihologică și/sau familială, corelată cu identificarea elevilor ce prezintă factori de risc pentru consumul de droguri, în scopul identificării unor soluții ce prevenire a abandonului școlar, absenteismului, abuzului de substanțe ilicite, ceea ce România va încerca să facă în următorii ani.
Pentru a obține rezultate majore în combaterea acestui fenomen, este necesar să se desfășoare o luptă energică și concertată, în pofida tuturor factorilor ce îl favorizează (cererea ilicită, oferta ilicită și traficul ilicit).Este ușor de înțeles că dacă cererea ilicită de droguri nu va fi redusă, în același timp, în toată lumea, diminuarea ofertei într-o regiune sau alta nu va avea efectele scontate, deoarece consumatorii și traficanții de stupefiante se vor îndrepta imediat și inevitabil spre alte surse de aprovizionare.
Un factor important în lupta cu acest fenomen îl poartă organizațiile nonguvernamentale, cultele, patronatele, sindicatele și voluntarii, care sunt în directă legătură cu implementarea de proiecte naționale și/ sau locale de prevenire a consumului ilicit de droguri.
De asemenea, mass-media este un important factor, astfel că în ultimii ani, în România, aceasta este preocupată din ce în ce mai mult, prin diverse publicații și filme, de a demonstra implicațiile deosebit de complexe ale consumului și traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope.
În pofida acțiunilor concertate de numeroși factori, pe plan național, dar și la nivel mondial, stupefiantele sunt și vor continua să rămână, în această epocă, flagelul ce se extinde, căpătând noi și noi dimensiuni, totuși consumul acestor substanțe nu trebuie să ne conducă în felul de a ne trăi viața.
Viața este mult prea scurtă pentru a nu ne bucura de ea, indiferent cum este, așa că „Trăiește-ți viața cu bune și rele, nu căuta o scăpare și un refugiu în consumul de droguri”!
Bibliografie
Dr. Ungureanu Ștefania – Georgeta, Criminologie, Editura Stema, Bacău, 2002
Rodica M. Stănoiu, Criminologie, Editura Oscar Print, București, 2006
Aura Preda, Criminologie, Editura Fundației România de mâine, București, 2011
Abraham, Pavel, Baconi Daniela, Bălălău Dan, Abuzul și toxicodependența. Mecanisme, manifestări, tratament, legislație, Editura Medical, București, 2008
L. Lewin „Phantastica”, Trübner & Company, 1931
Vasile Bercheșan, Constantin Pletea, Drogurile și traficanții de droguri, Editura Paralela 45,Pitești, 1998
Drăgan Jenică, Aproape totul despre droguri, Editura Militară, București, 1994
Drăgan J., Alecu Gh., Țipișcă M., Dreptul drogurilor, Constanța, Ed. Dobrogea, 2001
Alecu Gheorghe, Manual de educație antidrog, Ed. C.N.A.P.M, Constanța,
S. Turlea, O lume bolnavă, Ed. Politică, București, 1987
Gh. Nistoreanu, C.Păun, Criminologie, Editura Europa Nova, București, 2000
Valeriu Cioclei, Manual de criminologie, Editura All Beck, București, 1998
A. Dincu,Bazele criminologiei, Editura Proarcadia, București, 1993
Tiberiu – Viorel Popescu, Traficul și consumul de droguri – o problemă globală, în ”Marea criminalitate în contextul globalizării”, Editura Universul Juridic, București, 2012
Manualul polițistului antidrog, editat de Ministerul de Interne, anul 2002
Legea nr. 143/2000
Raportul Organului Internațional de Control al Stupefientelor pentru anul 2005, Organizația Națiunilor Unite
Raportul privind piața drogurilor în UE, al OEDT și Europol, Bruxelles, 31.01.2013
Raportul național privind situația drogurilor 2009
Raportul național privind situația drogurilor 2010
Raportul național privind situația drogurilor 2011
Raportul național privind situația drogurilor 2012
Raportul privind strategia internațională de control a drogurilor – martie 2011
Situația drogurilor în România potrivit 2012
Strategia Națională Antidrog 2013-2020
Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie, Raportul anual 2007: Situația drogurilor în Europa, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații Oficiale ale Comunităților Europene
Organised Crime Threat Assessment – 2011 Departamentul de Stat – Biroul pentru afaceri internaționale în domeniul drogurilor și aplicării legii
www.mpublic.ro – Raport de activitate al Ministerului Public – 2011
www.ana.gov.ro, National Institute on Drug Abuse, 1997. National Institutes for Health.Factori de risc și de protecție în consumul și abuzul de droguri
legeaz.net/dictionar-juridic/consumul-ilicit-de-droguri
www.ana.gov.ro/vechi/rom/upl/2._Buzau_studiu_inv_preuniversitar,pdf
www.biblioteca.regielive.ro
www.emcdda.europa.eu
www.unodc.org/unodc/en
www.radunastasa.com
www.ana.gov.ro
www.infopsihologia.ro
www.infodrog.ro
Bibliografie
Dr. Ungureanu Ștefania – Georgeta, Criminologie, Editura Stema, Bacău, 2002
Rodica M. Stănoiu, Criminologie, Editura Oscar Print, București, 2006
Aura Preda, Criminologie, Editura Fundației România de mâine, București, 2011
Abraham, Pavel, Baconi Daniela, Bălălău Dan, Abuzul și toxicodependența. Mecanisme, manifestări, tratament, legislație, Editura Medical, București, 2008
L. Lewin „Phantastica”, Trübner & Company, 1931
Vasile Bercheșan, Constantin Pletea, Drogurile și traficanții de droguri, Editura Paralela 45,Pitești, 1998
Drăgan Jenică, Aproape totul despre droguri, Editura Militară, București, 1994
Drăgan J., Alecu Gh., Țipișcă M., Dreptul drogurilor, Constanța, Ed. Dobrogea, 2001
Alecu Gheorghe, Manual de educație antidrog, Ed. C.N.A.P.M, Constanța,
S. Turlea, O lume bolnavă, Ed. Politică, București, 1987
Gh. Nistoreanu, C.Păun, Criminologie, Editura Europa Nova, București, 2000
Valeriu Cioclei, Manual de criminologie, Editura All Beck, București, 1998
A. Dincu,Bazele criminologiei, Editura Proarcadia, București, 1993
Tiberiu – Viorel Popescu, Traficul și consumul de droguri – o problemă globală, în ”Marea criminalitate în contextul globalizării”, Editura Universul Juridic, București, 2012
Manualul polițistului antidrog, editat de Ministerul de Interne, anul 2002
Legea nr. 143/2000
Raportul Organului Internațional de Control al Stupefientelor pentru anul 2005, Organizația Națiunilor Unite
Raportul privind piața drogurilor în UE, al OEDT și Europol, Bruxelles, 31.01.2013
Raportul național privind situația drogurilor 2009
Raportul național privind situația drogurilor 2010
Raportul național privind situația drogurilor 2011
Raportul național privind situația drogurilor 2012
Raportul privind strategia internațională de control a drogurilor – martie 2011
Situația drogurilor în România potrivit 2012
Strategia Națională Antidrog 2013-2020
Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie, Raportul anual 2007: Situația drogurilor în Europa, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații Oficiale ale Comunităților Europene
Organised Crime Threat Assessment – 2011 Departamentul de Stat – Biroul pentru afaceri internaționale în domeniul drogurilor și aplicării legii
www.mpublic.ro – Raport de activitate al Ministerului Public – 2011
www.ana.gov.ro, National Institute on Drug Abuse, 1997. National Institutes for Health.Factori de risc și de protecție în consumul și abuzul de droguri
legeaz.net/dictionar-juridic/consumul-ilicit-de-droguri
www.ana.gov.ro/vechi/rom/upl/2._Buzau_studiu_inv_preuniversitar,pdf
www.biblioteca.regielive.ro
www.emcdda.europa.eu
www.unodc.org/unodc/en
www.radunastasa.com
www.ana.gov.ro
www.infopsihologia.ro
www.infodrog.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Traficul de Droguri din Perspectiva Crimimologica (ID: 130100)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.