Traficul de Bunuri Peste Frontiera
CAPITOLUL 1
INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ A INFRACȚIUNILOR A CĂROR SĂVÂRȘIRE PRESUPUNE TRAFICUL DE BUNURI PESTE FRONTIERĂ
Situația premisă ce caracterizează infracțiunile ce implică traficul de bunuri peste frontieră
Pentru a putea analiza particularitățile investigării criminalistice a infracțiunilor ce implică traficul de bunuri peste frontieră apreciez că este necesară observarea unor elemente ce conturează o stare de lucruri pe care am denumit-o situație premisă, infracțiunile în discuție săvârșindu-se în condițiile existenței unor proceduri specifice pentru trecerea peste frontieră a diferitelor categorii de bunuri, în desconsiderarea cărora se dezvoltă și se manifestă conduita ilicită.
Situația premisă, în ipoteza pe care lucrăm, este constituită din regimul vamal al României privit în ansamblul său, regim caracterizat de instituții juridice precum: sistemul instituțional al autorității vamale, principiile de bază pentru aplicarea reglementărilor vamale, etapele operațiunii de vămuire, regimurile vamale, datoria vamală. Mai trebuie subliniat aici că nici regimul vamal nu subzistă în mod independent ci acesta este circumscris și acționează în conexitate cu regimul privind frontiera de stat a României prevăzut de Legea 243/2002
În mod practic, cu referire directă la săvârșirea infracțiunii de contrabandă trebuie avut în vedere că:
– trecerea frontierei de stat a României de către persoane, mijloace de transport, mărfuri și alte bunuri se face prin punctele de trecere a frontierei, deschise traficului internațional, precum și prin alte locuri, în condițiile stabilite prin acorduri și înțelegeri între România și statele vecine.
– trecerea frontierei de stat a mijloacelor de transport, mărfurilor și altor bunuri se face cu respectarea legilor ce reglementează regimul vamal.
– în punctele de trecere se organizează și se efectuează controlul de frontieră al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor și altor bunuri atât la intrarea, cât și la ieșirea din țară.
– controlul efectuat la trecerea frontierei de stat române are ca scop verificarea și constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru intrarea și ieșirea în/din țară a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor și altor bunuri.
– introducerea sau scoaterea din țară a mărfurilor, a mijloacelor de transport și a oricăror alte bunuri este permisă numai prin punctele de control pentru trecerea frontierei de stat unde acestea sunt supuse vămuirii de către autoritățile vamale.
– în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat și pe teritoriul țării sunt organizate birouri vamale care funcționează potrivit legii. Prin „birou vamal” sau „punct vamal” se înțeleg unități ale autorității vamale în care pot fi îndeplinite, în totalitate sau în parte, formalitățile prevăzute de reglementările vamale.
– operațiunile de vămuire se efectuează la birourile vamale și punctele vamale de către personalul operativ al autorității vamale, sub îndrumarea și controlul direcțiilor regionale vamale și al Direcției Generale a Vămilor.
– bunurile se introduc sau se scot din țară numai prin birourile vamale.
În materia trecerii peste frontiera de stat a României a armelor de foc și munițiilor trebuie distins între două regimuri: un regim ce are ca obiect trecerea peste frontieră a armelor de foc și munițiilor ca act de comerț și un regim ce are în vedere trecerea peste frontieră de arme de foc și muniții de către persoane fizice ca acte necomerciale, în vederea folosirii în folos personal.
Trecerea peste frontieră a armelor de foc și munițiilor de către persoane juridice, ca act de comerț
Trecerea peste frontieră a armelor de foc și munițiilor, ca act de comerț constituie monopol de stat, conform art. 2 alin. 1 lit. a, coroborat cu art. 9 din Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat, iar exploatarea activităților ce constituie monopol de stat se face de către agenții economici cu capital de stat și privat, pe bază de licențe eliberate de Ministerul Finanțelor, cu avizul Ministerului Administrației și Internelor.
Pe baza licenței – definite ca fiind autorizarea acordată de stat pentru o perioadă determinată, în baza căreia o persoană fizică sau juridică poate să producă, să prelucreze ori să comercializeze, în cantitatea solicitată, și de o anume calitate, un anume produs sau serviciu, care constituie obiectul monopolului de stat în schimbul unui tarif de licență – persoanele juridice pot trece peste frontieră arme și muniții, urmând să le comercializeze persoanelor autorizate să le dețină, poarte și folosească. Licențele pot fi acordate persoanelor fizice de cetățenie română sau persoanelor juridice înmatriculate în România, ele sunt nominale, neputând fi cedate direct sau indirect.
De subliniat este că desfășurarea fără licență, a oricăreia dintre activitățile rezervate monopolului de stat – în fapt și trecerea peste frontieră a armelor de foc și munițiilor – constituie infracțiune, fiind pedepsită cu închisoare, de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.
În conformitate cu prevederile Legii 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, operațiunile cu arme și muniții pot fi desfășurate doar de către armurierii autorizați. Sunt armurieri de drept următoarele categorii de persoane juridice:
a) instituțiile publice care au competențe în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, precum și persoanele juridice aflate, potrivit legii, în subordonarea sau coordonarea acestora;
b) instituțiile publice și unitățile aflate în subordonarea sau coordonarea celor prevăzute la lit. a), care, prin competențele conferite de lege, desfășoară activități ce necesită deținerea și folosirea armelor și munițiilor, precum și Federația Română de Tir Sportiv, Federația Română de Schi și Biatlon, cluburile sportive afiliate acestora și gestionarii fondurilor de vânătoare.
Se pot constitui în armurieri, la cerere, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, societățile comerciale care nu se află în subordonarea sau coordonarea persoanelor juridice la care am făcut referire mai sus.
Armurierii, alții decât instituțiile publice, cele subordonate ori federațiile și cluburile afiliate pot fi autorizate, la cerere, să desfășoare următoarele operațiuni cu arme letale și arme neletale: reparare, vânzare, cumpărare, închiriere, schimb, donație, import, export, transfer, transport, transbordare și depozitare. Constituirea și activitatea armurierilor care au ca obiect de activitate importul sau exportul de arme și muniții sunt supuse controlului autorităților cu atribuții în domeniul exporturilor strategice.
În cadrul demersului științific, pe baza celor arătate, apare o problemă: Legislația în vigoare cuprinde un concurs de texte juridice, fiecare dintre ele referindu-se la o anumită autorizație necesară pentru efectuarea unor operațiuni de import-export cu arme și muniții – o autorizație de la Ministerul Finanțelor, o autorizație de la Ministerul Administrației și Internelor, etc., fiecare autorizație având la bază, eventual, avize date reciproc de către ministerele implicate. În aceste condiții, se pune problema stabilirii autorizației la care se referă legiuitorul, în exprimarea textului de la art. 176 din Codul Vamal.
Este important de observat faptul că, acte de comerț, de tipul celor în discuție, pot desfășura doar persoanele juridice care sunt autorizate de către instanțele de judecată – în sensul că acestea vor avea ca obiect de activitate efectuarea de acte de comerț cu arme de foc și muniții. Întrucât acestea au un regim juridic special, instanțele nu pot autoriza desfășurarea unor astfel de acte comerciale, ca obiect de activitate, decât pe baza unor avize prealabile. Analizând legislația în vigoare, observăm că procedura, prin care o persoană juridică este abilitată să efectueze operațiuni cu arme de foc și muniții, conține unele elemente de echivocitate.
Persoanele juridice ce se înființează ca societăți comerciale, pentru a putea efectua operațiuni de import-export cu arme de foc și muniții, trebuie să aibă inclusă desfășurarea unor astfel de operațiuni în obiectul de activitate. Autorizarea obiectului de activitate o face instanța de judecată competentă, respectiv, judecătoria, pe teritoriul căreia și-a fixat sediul societatea comercială. Pentru a putea autoriza efectuarea de operațiuni cu arme și muniții, instanțele de judecată solicită un aviz favorabil din partea organelor competente ale Ministerului Administrației și Internelor, în a căror rază teritorială își au sediul societățile comerciale care solicită autorizarea.
În altă ordine de idei, persoanele juridice ce efectuează operațiuni cu arme și muniții sunt obligate să obțină o autorizație de la organele competente ale Ministerului Administrației și Internelor care, pentru a o elibera, vor verifica dacă solicitanții dețin spații corespunzătoare efectuării de operațiuni cu arme și muniții, în vederea cărora se solicită autorizarea, amenajări tehnice de protecție și sisteme de alarmare.
De asemenea, pentru a efectua operațiuni de import-export, persoanele juridice au nevoie de o licență, pe care o pot primi de la Ministerul de Finanțe, fiind nevoie pentru aceasta, printre altele, și de un aviz favorabil din partea Ministerului Administrației și Internelor. După obținerea licenței, este necesar ca, și aceasta, să fie avizată de Inspectoratul General al Poliției.
Până la urmă, o persoană juridică, de câte avize și autorizații are nevoie pentru a efectua operațiuni de import-export cu arme de foc și muniții? Din economia textelor legale, rezultă că, în discuție intră trei autorizații și tot pe atâtea avize de specialitate:
autorizația pe care o dă instanța de judecată cu privire la obiectul de activitate, pentru care este nevoie de avizul organelor Ministerului Administrației și Internelor, pe teritoriul de competență, al cărora se găsește sediul persoanei juridice;
autorizația pe care o dau organele Ministerului Administrației și Internelor pentru efectuarea de operații cu arme de foc și muniții, după ce s-a verificat existența spațiilor, amenajărilor tehnice de protecție și sistemelor de alarmare necesare pentru operațiunile solicitate;
autorizația pe care o eliberează, sub denumirea de licență, Ministerul de Finanțe, pe baza și a unui aviz din partea organelor competente ale Ministerului de Interne, licență care, pentru a putea fi efectuat importul sau exportul, este necesar ca, și ea însăși, să fie analizată de Inspectoratul General al Poliției.
În acest context, apare întrebarea: care este autorizația avută în vedere de legiuitor la formularea textului art. 176 din Codul Vamal în care este încriminată infracțiunea de contrabandă calificată ?
În opinia mea, termenului de autorizație, cuprins în formularea textului art. 176 din Codul Vamal, trebuie analizat în mod generic, soluția optimă, în interpretare, fiind aceea de operațiune de import-export autorizată. Fac această apreciere bazându-mă pe faptul că normele juridice, care prevăd autorizarea, sunt imperative, stricta interpretare ce trebuie făcută, neputând accepta existența unei autorizații care să acopere, eventual, lipsa celorlalte sau soluția unui concurs de norme juridice – toate cuprinse în legi speciale, ce reglementează domenii de activitate sinergice, fiind exclusă, din start, orice soluție ce s-ar baza pe declararea uneia sau alteia dintre normele juridice în discuție, mai specială decât alta.
Autorizarea operațiunilor de import-export care au ca obiect arme de foc și muniții este un proces complex, etapizat, ce începe cu solicitarea autorizației de funcționare în fața instanței de judecată competente, pentru o societate comercială care să aibă ca obiect de activitate desfășurarea de operațiuni de import-export cu arme de foc și muniții și se termină, odată cu avizarea de către Inspectoratul General al Poliției a unei anumite operațiuni, pe baza licențelor eliberate de Ministerul de Finanțe – abia după această avizare se poate considera cl persoanei juridice;
autorizația pe care o dau organele Ministerului Administrației și Internelor pentru efectuarea de operații cu arme de foc și muniții, după ce s-a verificat existența spațiilor, amenajărilor tehnice de protecție și sistemelor de alarmare necesare pentru operațiunile solicitate;
autorizația pe care o eliberează, sub denumirea de licență, Ministerul de Finanțe, pe baza și a unui aviz din partea organelor competente ale Ministerului de Interne, licență care, pentru a putea fi efectuat importul sau exportul, este necesar ca, și ea însăși, să fie analizată de Inspectoratul General al Poliției.
În acest context, apare întrebarea: care este autorizația avută în vedere de legiuitor la formularea textului art. 176 din Codul Vamal în care este încriminată infracțiunea de contrabandă calificată ?
În opinia mea, termenului de autorizație, cuprins în formularea textului art. 176 din Codul Vamal, trebuie analizat în mod generic, soluția optimă, în interpretare, fiind aceea de operațiune de import-export autorizată. Fac această apreciere bazându-mă pe faptul că normele juridice, care prevăd autorizarea, sunt imperative, stricta interpretare ce trebuie făcută, neputând accepta existența unei autorizații care să acopere, eventual, lipsa celorlalte sau soluția unui concurs de norme juridice – toate cuprinse în legi speciale, ce reglementează domenii de activitate sinergice, fiind exclusă, din start, orice soluție ce s-ar baza pe declararea uneia sau alteia dintre normele juridice în discuție, mai specială decât alta.
Autorizarea operațiunilor de import-export care au ca obiect arme de foc și muniții este un proces complex, etapizat, ce începe cu solicitarea autorizației de funcționare în fața instanței de judecată competente, pentru o societate comercială care să aibă ca obiect de activitate desfășurarea de operațiuni de import-export cu arme de foc și muniții și se termină, odată cu avizarea de către Inspectoratul General al Poliției a unei anumite operațiuni, pe baza licențelor eliberate de Ministerul de Finanțe – abia după această avizare se poate considera că operațiunea este autorizată și nu se mai poate pune problema săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată, prevăzută de art. 176 din Codul Vamal.
Trecerea peste frontieră a armelor de foc și munițiilor de către persoane fizice ca acte necomerciale
În context, problematica trecerii peste frontieră a armelor de foc și munițiilor, și, implicit, introducerea acestora în țară, apreciez că trebuie tratată diferențiat pentru cetățenii români și cetățenii străini cu domiciliul sau reședința în România, pe de o parte, și pentru cetățenii străini, pe de altă parte.
Astfel, cetățenii români, precum și cetățenii străini cu domiciliul sau reședința în România pot introduce în țară arme de foc și muniții numai în condițiile în care sunt autorizați să procure arme. Introducerea în România se poate face numai prin punctele de trecere a frontierei de stat.
Rezidenții statelor membre ale Uniunii Europene pot intra pe teritoriul României numai cu armele letale și munițiile a căror procurare și deținere este permisă în România, dacă sunt titulari ai unui pașaport european pentru arme de foc în care sunt înscrise aceste arme. Persoanele la care am făcut referire pot intra pe teritoriul României cu armele neletale legal deținute, numai dacă au împlinit vârsta de 18 ani și motivează organelor poliției de frontieră, în scris, necesitatea introducerii armei pe teritoriul României.
Cu ocazia trecerii frontierei de stat organele poliției de frontieră procedează după cum urmează:
a) în cazul armelor de foc, fac mențiuni în pașaportul european pentru arme de foc cu privire la data intrării, respectiv a ieșirii cu aceste arme;
b) în cazul armelor neletale, la intrarea în țară eliberează persoanei o adeverință de introducere în țară a acestor arme, iar la ieșire rețin această adeverință.
În situația în care, pe timpul șederii în România, rezidenții statelor europene înstrăinează, pierd, li se fură sau li se distrug armele cu care au intrat, aceștia au obligația să anunțe, în condițiile legii, organele de poliție în a căror rază de competență s-a produs evenimentul, acestea eliberându-le cu această ocazie o dovadă în acest sens care va fi prezentată organelor poliției de frontieră la ieșirea din țară.
Rezidenții statelor europene care doresc să călătorească în România cu armele de foc pe care le dețin trebuie să obțină, în prealabil, o autorizație de introducere pe teritoriul României a acestor arme. În funcție de motivele pentru care se solicită eliberarea autorizației de introducere pe teritoriul României a armelor de foc, aceasta se poate acorda pentru o perioadă de până la un an, cu posibilitatea prelungirii acesteia, valabilă pentru una sau mai multe călătorii, după caz.
Cetățenii români care dețin, în condițiile legii, arme letale și care doresc să călătorească cu acestea în statele membre ale Uniunii Europene pot solicita organului de poliție care le-a acordat permisul de armă eliberarea unui pașaport european pentru arme de foc. Pașaportul european pentru arme de foc conferă titularului dreptul de a circula pe teritoriul statelor membre împreună cu armele și, după caz, muniția aferentă înscrise în acest document, numai în măsura în care deținerea armelor înscrise în acest document este permisă în statul în care urmează să călătorească sau, după caz, dacă este autorizat de autoritățile competente ale acelui stat să introducă pe teritoriul său armele respective.
Persoanele care doresc să călătorească în străinătate cu arme de foc procurate din România cu scopul de a le înstrăina ulterior sunt obligate să solicite, în prealabil, organelor de poliție competente eliberarea unui permis de transfer în străinătate, document care trebuie să însoțească armele până la locul de destinație. Pentru aceasta este necesară comunicarea, de către cei interesați, unor date importante pentru ținerea sub control al regimului deținerii armelor, în plan european, după cum urmează:
a) numele și adresa vânzătorului sau persoanei care cedează și ale cumpărătorului sau beneficiarului, respectiv ale proprietarului;
b) adresa destinatarului către care armele vor fi trimise sau transportate;
c) numărul armelor care urmează să fie transportate;
d) caracteristicile care permit identificarea fiecărei arme și indicarea armei de foc care a făcut obiectul unui control cu privire la marcajele de identificare a armelor de foc;
e) mijloacele de transfer;
f) data plecării și data estimativă a sosirii.
Cel mai târziu până la data ieșirii din țară a persoanei care urmează să înstrăineze armele, Inspectoratul General al Poliției Române trebuie să comunice la autoritățile competente ale statului unde urmează să fie înstrăinată arma informațiile la care am făcut referire.
Armurierii de pe teritoriul României pot efectua operațiuni de transfer de arme letale și muniții corespunzătoare acestora către o persoană dintr-un stat membru, cu condiția obținerii prealabile a câte unui permis de transfer pentru fiecare dintre aceste operațiuni. Permisul de transfer al armelor se acordă, la cerere, de către organul de poliție în a cărui rază de competență își desfășoară activitatea armurierul, în condiții identice cu cele pentru persoane fizice. Documentul trebuie să însoțească armele pe tot parcursul transferului, până la destinație, și este supus controlului autorităților competente ale statelor membre tranzitate.
Armurierii de pe teritoriul României care sunt autorizați să desfășoare operațiuni de import-export pot solicita acordarea unei autorizații de transfer fără acord prealabil, în baza căreia pot efectua operațiuni de transfer al armelor de foc către armurieri din alte state, în care nu se condiționează aceste transferuri de acordarea unei autorizări prealabile, pe toată perioada de valabilitate a documentului, numai cu tipurile de arme și către statele membre înscrise în autorizație. Autorizația de transfer fără acord prealabil se acordă, la cerere, de către organul de poliție în a cărui rază de competență își desfășoară activitatea armurierul, pentru o perioadă de 3 ani, numai pentru tipurile de arme pentru care s-a solicitat autorizarea. În autorizația de transfer se înscriu de către organul de poliție care o eliberează următoarele:
a) datele de identificare ale armurierului;
b) tipurile de arme care fac obiectul operațiunilor de transfer;
c) statele care permit fără acord prealabil introducerea pe teritoriul lor a tipurilor de arme care urmează să facă obiectul transferului;
d) perioada de valabilitate a autorizației.
Armurierii de pe teritoriile statelor membre care doresc să transfere arme letale și, după caz, muniție în România trebuie să obțină, în prealabil, un permis de transfer pe teritoriul României al acestor arme, din partea Inspectoratului General al Poliției Române. Permisul de transfer se acordă, la cerere, în următoarele condiții:
a) armurierul face dovada faptului că este autorizat de către autoritățile statului membru pe teritoriul căruia se află să efectueze transferul armelor și, după caz, al munițiilor respective;
b) destinatarul de pe teritoriul României să îndeplinească condițiile prevăzute de prezenta lege pentru procurarea și deținerea armelor care fac obiectul transferului;
c) să existe avizul Autorității Naționale pentru Omologarea Armelor și Munițiilor cu privire la faptul că armele respective corespund normelor de omologare;
d) există garanții cu privire la faptul că transportul armelor pe teritoriul României urmează să se desfășoare în condiții de securitate, potrivit legii.
Permisul de transfer al armelor, respectiv al munițiilor, se acordă pentru fiecare transfer în parte.
Inspectoratul General al Poliției Române întocmește și transmite autorităților competente ale statelor membre lista armelor și a munițiilor al căror transfer pe teritoriul României poate fi efectuat numai în baza unei autorizații fără acord prealabil.
Introducerea pe teritoriul României a armelor care fac obiectul unui transfer autorizat în condițiile este permisă de către organele poliției de frontieră, numai dacă acestea sunt însoțite de permisul de transfer.
Armurierii de pe teritoriile statelor membre care doresc să transfere arme neletale și, după caz, muniție în România trebuie să obțină, în prealabil, o autorizație de transfer fără acord prealabil din partea Inspectoratului General al Poliției Române. Această autorizație se acordă, la cerere, cu o valabilitate de cel mult 3 ani și trebuie să însoțească armele care fac obiectul transferului, până la destinație. Inspectoratul General al Poliției Române întocmește și transmite autorităților competente ale statelor membre lista armelor neletale și a munițiilor al căror transfer pe teritoriul României poate fi efectuat în baza unei autorizații fără acord prealabil.
Tranzitul, pe teritoriul României, a armelor de vânătoare, de tir, a munițiilor corespunzătoare acestora și a armelor de panoplie, de către persoanele fizice se face după o procedură, care ține cont de specificitatea și periculozitatea armelor și munițiilor în cauză, după cum urmează: persoanele care tranzitează România cu arme de foc și muniții, odată ajunse la punctele de control pentru trecerea frontierei, le vor declara, după care, armele de foc și munițiile se vor sigila, iar pe timpul traversării teritoriului românesc, persoanele în cauză au obligația să păstreze intacte sigiliile aplicate și să nu le înstrăineze. La ieșirea din țară, poliția de frontieră va verifica integritatea și autenticitatea sigiliilor și dacă datele de identificare a armelor și munițiilor corespund cu cele înscrise în documentul de trecere a frontierei de stat. În situația în care sigiliile nu sunt intacte ori datele nu corespund cu cele înscrise în documentul de trecere a frontierei de stat sau armele și munițiile au fost înstrăinate integral sau în parte, călătorilor în cauză li se permite trecerea frontierei doar cu aprobarea Inspectoratului General al poliției de Frontieră.
Legiuitorul român a considerat trecerea peste frontieră a substanțelor aflate sub control național datorită periculozității deosebite, pentru sănătatea populației, pe care o prezintă traficul și consumul de droguri, ca fiind deosebit de periculoasă.
În aceste condiții, trecerea peste frontiera română a substanțelor aflate sub control național, este interzisă atât pentru persoanele fizice cât și pentru persoanele juridice, indiferent de naționalitate.
Persoanele fizice ce trec frontiera, odată cu prezentarea pentru controlul de la punctele de control pentru trecerea frontierei, au obligația să declare și să predea organelor de control drogurile de risc sau de mare risc pe care le dețin. În cazul persoanelor fizice ce tranzitează teritoriul României, în funcție de legislația internațională și cea a țărilor de destinație, după declararea cantității și calității drogurilor deținute, se poate accepta aplicarea de sigilii și tranzitarea teritoriului României pe baza procedurii prevăzute de art. 35 coroborat cu art. 37 din Legea nr. 243/2002.
Persoanele juridice, ca excepție, pot trece peste frontieră substanțele aflate sub control național pe bază de licență, în vederea folosirii în scopuri licite, în realizarea obiectului de activitate.
Procedura de autorizare, asemănătoare cu cea descrisă pentru armele de foc și muniții, impune autorizarea instanțelor pentru includerea în obiectul de activitate a operațiilor de import-export cu substanțe supuse controlului național, pe baza unui aviz din partea organelor competente ale Ministerului Administrației și Internelor, după care urmează emiterea unei licențe din partea Ministerului Industriei și Comerțului, de asemenea, pe baza unui aviz din partea Inspectoratului General al Poliției pentru fiecare operațiune în parte.
Trebuie observat că, în legislația română, avem două acte normative-cadru care au ca obiect substanțele aflate sub control național: Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și Legea nr. 73/1969 privind regimul produselor și substanțelor stupefiante, regim care se completează cu mai multe reglementări apărute după 1990 – printre care, în materia operațiunilor de import-export, și Ordinul nr. 36 C din 1999 al Ministerului Comerțului și Industriei.
Legiuitorul român a adoptat, în domeniu, și Legea nr. 118/1992 pentru aderarea României la Convenția asupra substanțelor psihotrope, și la Convenția contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, act normativ potrivit cu care prevederile celor două convenții devin parte integrantă din dreptul intern. De asemenea, tabelele conținute de convenții sunt preluate de Legea nr. 143/2000 care, introducând în legislația română termenul de substanțe aflate sub control național, precizează, făcând trimitere la fiecare tabel în parte, trei categorii, în funcție de pericolul pe care îl prezintă fiecare substanță în parte: droguri de mare risc – tabelul I și II; droguri de risc – tabelul III; precursori – tabelul IV.
Având în vedere că există trimiteri la activitățile de import-export, în textele convențiilor arătate, în continuare voi încerca să clarific unele aspecte ce țin de mecanismul operațiunilor de import-export între țările părți la cele două convenții.
Fiecare țară semnatară se obligă să interzică exportul și importul substanțelor aflate sub control național, cu excepția cazurilor când exportatorul și importatorul sunt unul și celălalt autoritatea sau administrația competentă din țara sau regiunea exportatoare sau importatoare,respectiv alte persoane sau întreprinderi pe care autoritățile competente din țările respective le vor autoriza, în mod explicit, în acest scop. În cazul autorizării de persoane juridice pentru efectuarea operațiunilor de import-export, autoritățile statale trebuie să exercite o supraveghere asupra tuturor persoanelor autorizate, acestea având obligația să procedeze la înregistrări astfel încât să fie cunoscute în mod precis cantitățile importate sau exportate și identitatea importatorului și a exportatorului. Mai mult, trimiterile, care fac obiectul importurilor sau exporturilor, trebuie să fie corect marcate și însoțite de documentele necesare – documentele comerciale cum sunt facturile, listele de mărfuri, documentele de vamă, cele de transport, alte documente de expediție, trebuie să indice numele substanțelor care fac obiectul importului sau exportului, așa cum figurează în tabele-anexă la convenții, cantitatea importată sau exportată, numele și adresa exportatorului, importatorului și, atunci când este cunoscută, cea a destinatarului.
Atunci când exportul, respectiv importul, are ca obiect substanțe cuprinse în tabelul I al Convenției contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, autoritățile din țara exportatoare, înainte de desfășurarea operațiunilor, trebuie să informeze autoritățile din țara importatoare cu privire la: numele și adresa exportatorului, importatorului și a destinatarului mărfii, când este cunoscut; denumirea substanței, așa cum figurează în tabelul I; cantitatea de substanță exportată; punctul de ieșire și data expedierii prevăzute; alte informații reciproc convenite între părți. Dacă țările semnatare decid, pot adopta și alte măsuri, pe care le consideră mai stricte sau mai severe decât cele arătate.
Autorizația de import-export, pentru substanțele cuprinse în tabelele I sau II, trebuie obținută pe un formular – model stabilit de Comisia Consiliului pentru stupefiante ce funcționează în cadrul ONU, pentru fiecare export sau import, indiferent dacă este vorba de una sau mai multe substanțe. Autorizația trebuie să cuprindă denumirea internațională a substanței sau, în absența acesteia, denumirea substanței din tabel; cantitatea exportată sau importată; forma farmaceutică; numele și adresa exportatorului; perioada în cursul căreia trebuie să aibă loc exportul sau importul. În situația substanțelor exportate sub formă de preparat, se va indica denumirea preparatului, dacă există o asemenea denumire. Autorizația de export, mai trebuie să conțină numărul și data certificatului de import, fiind necesară și specificarea autorității din țara importatoare care l-a eliberat. Așa cum reiese din cele arătate, potrivit prevederilor convenției, înainte de a se elibera o autorizație de export, autoritățile din țara exportatoare vor solicita să se prezinte o autorizație de import eliberată de autoritățile din țara importatoare care să ateste că importul substanței sau substanțelor solicitate a fost aprobat. Autorizația de import va fi prezentată în fața autorităților din țara exportatoare de către persoana juridică sau instituția care solicită autorizația de export.
Autorizația de export va fi anexată, în copie la fiecare expediere la care se referă. De asemenea, guvernul țării exportatoare va adresa o copie a autorizației de export guvernului țării importatoare sau regiunii importatoare, în cazul federațiilor sau confederațiilor.
După efectuarea importului, guvernul țării sau regiunii importatoare are obligația să remită guvernului țării sau regiunii exportatoare, autorizația de export, împreună cu o atestare, care să certifice cantitatea efectiv importată. Procedura este valabilă, ca principiu și în cazul substanțelor cuprinse în tabelul II.
Părțile semnatare ale convenției își vor lua toate măsurile în vederea interzicerii exporturilor sub formă de expedieri adresate unei bănci, unei căsuțe poștale, unui antrepozit vamal sau unei persoane juridice, alta decât cea al cărei nume figurează în autorizația de export. Toate expedierile, care se fac pe teritoriul unui stat parte la convenție sau sosesc pe teritoriul unui asemenea stat, fără a fi însoțite de o autorizație de export, vor fi reținute de autoritățile competente.
În cazul tranzitului, nu se va autoriza trecerea în direcția unei alte țări, de către autoritățile statelor părți ale convenției, pentru nici o expediere de substanțe aflate sub control, decât în cazul când copia după autorizația de export pentru expediere este prezentată, indiferent dacă marfa este sau nu descărcată din vehiculul care o transportă.
Autoritățile competente ale țării sau regiunii, prin care tranzitul substanțelor aflate sub control este autorizat, vor lua toate măsurile pe care le consideră necesare, pentru a se evita abaterile de la ruta stabilită a transportului către o altă destinație, decât aceea care figurează pe copia autorizației de export. Există posibilitatea de a se cere schimbarea rutei, însă guvernul țării de tranzit va analiza cererea ca și cum ar fi vorba despre un export din țara de tranzit către țara noii destinații.
Se interzice, de asemenea, orice tratament ce s-ar putea aplica substanțelor aflate sub control, de natură să le modifice caracterul, fără consimțământul autorităților competente din țara în care se efectuează operația.
Există posibilitatea ca una din țările semnatare să ratifice tuturor celorlalte părți, prin intermediul secretariatului general, că ea interzice importul în țara sa sau într-una din regiunile sale, pentru una sau mai multe substanțe conținute în tabelele convenției, specificate în notificarea sa. Ca urmare a ratificării, toate celelalte țări semnatare vor lua măsurile necesare pentru ca nici una din substanțele menționate în notificare să nu fie exportate în țara sau regiunea părții care a făcut notificarea. Partea care a făcut notificarea poate să autorizeze importul substanțelor cu privire la care a făcut notificarea, eliberând pentru fiecare caz în parte un permis special de import, în care să se specifice cantitățile determinate de substanțe sau de preparate ce conțin substanțe cu privire la care a făcut notificarea.
Textele celor două convenții, relativ la trecerea peste frontieră, pe lângă cele arătate, mai conțin referiri la obligații ale transportatorilor comerciali, cu privire la evitarea situațiilor de acces neautorizat la mijloacele de transport și la încărcătură, precum și situațiilor de folosire a mijloacelor lor de transport, pentru săvârșirea de infracțiuni. De asemenea, pentru evitarea presiunilor asupra teritoriilor naționale cu expedieri de substanțe aflate sub control parțial, țările semnatare beneficiază de drepturi lărgite pentru controlul și supravegherea zonelor și porturilor libere și, chiar, a navelor care navighează în apele internaționale.
Legea nr. 300/2002, privind regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor – ce reglementează regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor, autorizarea și desfășurarea operațiunilor cu precursori, precum și măsurile de combatere a operațiunilor ilicite cu precursori – detaliind problematica precursorilor amintiți, așa cum am văzut, și de Legea 143/2000, instituie norme specifice pentru importul-exportul precursorilor. Substanțele chimice care sunt folosite în mod frecvent la fabricarea ilicită a drogurilor, denumite precursori – atât în Legea 143/2000, cât și în Legea 300/2002 – sunt prevăzute în anexa nr. 1 a Legii 300/2002, anexă ce preia substanțele cuprinse în Anexa 4 a Legii 143/2000, fiind adăugate și alte substanțe, cu privire la care se apreciază că pot fi folosite la fabricarea de droguri.
Nu insist asupra priorității uneia sau a alteia dintre anexe deoarece nu se poate pune o asemenea problemă, fiecare, în parte, fiind caracteristică unui anumit regim. Atunci când demersul științific este centrat pe analiza precursorilor, în legătură cu folosirea acestora la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor de mare risc, trebuie avută în vedere Anexa 4 a Legii 143/2000. Dacă obiectul demersului științific îl constituie regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor, autorizarea și desfășurarea operațiunilor cu precursori, precum și măsurile de combatere a operațiunilor ilicite cu precursori, atunci trebuie luată în considerare Anexa 1 a Legii 300/2002
Substanțele, înscrise în anexa nr. 1, a Legii 300/2002, se clasifică în trei categorii, în raport cu gradul de risc și posibilitatea înlocuirii acestora cu alte substanțe în cadrul procesului de fabricare ilicită a drogurilor, precum și pentru asigurarea desfășurării normale a operațiunilor legale cu precursori,
anexa nr. 1 putând fi completată, prin înscrierea unor substanțe noi, ori modificată, prin eliminarea altor substanțe sau prin transferarea acestora dintr-o categorie în alta, prin ordin al ministrului sănătății și familiei.
Exportul și importul precursorilor se efectuează de către operatori autorizați și care au obținut:
Avizul Inspectoratului General al Poliției, pe baza unor documente, stabilite prin regulamentul pentru aplicarea dispozițiilor Legii 300/2002, documente de natură a crea convingerea că, substanțele vor fi folosite doar pentru realizarea unor scopuri licite, un rol central având declarația de utilizare finală sau declarația de utilizare.
Autorizația eliberată de către Ministerul Sănătății și Familiei, după obținerea avizului prealabil și obligatoriu al Inspectoratului General al Poliției, pentru precursorii din categoriile I și II; pentru precursorii din categoria a III-a este necesar avizul emis de Ministerul Industriei și Resurselor, cu unele excepții nerelevante pentru posibilitatea de folosire la producerea de droguri – precursorii autorizați să fie desfăcuți prin rețeaua comercială către populație, în limitele și în cantitățile stabilite prin regulamentul pentru aplicarea dispozițiilor prezentei legi, la propunerea Ministerului Industriei și Resurselor.
Licența emisă de Ministerul Afacerilor Externe.
În cazul operatorilor, care solicită avizul pentru obținerea licenței de export, aceștia trebuie să prezinte și licența importatorului, precum și declarația de utilizare finală a partenerului extern. Pentru substanțele din categoriile I și a II-a prevăzute în anexa nr. 1 este necesară și obținerea unui certificat de export, eliberat de Ministerul Sănătății și Familiei.
Autorizația privind activitățile cu precursori este netransmisibilă și valabilă timp de 3 ani de la data emiterii, această durată putând fi prelungită succesiv, pe perioade de câte 3 ani.
În ceea ce privește trecerea peste frontieră a materialelor nucleare și a altor materii radioactive, din punctul de vedere al investigării infracțiunilor prevăzute de Codul Vamal, infracțiunea de contrabandă calificată, prevăzută de art. 176 cuprinde o exprimare generică – materii radioactive. Corespondent, din punct de vedere al terminologiei, Legea nr. 111 din 10.10.1996, privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare, modificată și completată prin Legea nr. 16 din 08.01.1998, definește în Anexa 2, la litera „n”, termenul de material radioactiv și la litera „s”, termenul de produs radioactiv.
Având în vedere „sensibilitatea” deosebită a domeniului, deși nu sunt cunoscute alte luări de poziții în doctrină sau soluții în practica judiciară, consider ca oportună extinderea termenului de materii radioactive, utilizat de legiuitor în formularea textului art. 176 din Codul Vamal, la toate bunurile cu caracter special, al căror regim de import-export îl reglementează Legea nr. 111/1996.
Astfel, în art. 2, se specifică „in terminis”, faptul că Legea 111/1996 are ca obiect, printre altele, reglementarea regimului de import-export a obiectelor și instalațiilor nucleare; a materialelor nucleare și radioactive, inclusiv al combustibilului nuclear, al deșeurilor radioactive și al dispozitivelor generatoare de radiații ionizate; informațiile nepublicate, aferente materialelor, dispozitivelor și echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive; dispozitivele și echipamentele prevăzute în anexa 1.
Legea română interzice importul sau exportul de arme nucleare și de dispozitive nucleare explozive, în general. De asemenea, este interzis importul deșeurilor radioactive, cu excepția situațiilor în care, importul decurge nemijlocit din prelucrarea, în afara teritoriului României, a unui export, anterior autorizat, de deșeuri radioactive, inclusiv combustibilul nuclear ars, pe baza unor acorduri internaționale sau contracte încheiate cu parteneri comerciali, cu sediul în străinătate, în condițiile prevăzute de legislația română.
Efectuarea de operațiuni de import-export cu materii radioactive, se poate face în urma unui proces de autorizare. Pot fi autorizate doar persoanele juridice române, în urma solicitării lor exprese, ca urmare a respectării prevederilor legislației în vigoare, persoanelor fizice fiindu-le interzis să desfășoare operațiuni cu materii radioactive. După ce instanțele de judecată autorizează, în cadrul obiectului de activitate, desfășurarea de operațiuni cu materii radioactive, persoana juridică interesată trebuie să solicite autorizație din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, ce funcționează în subordinea Guvernului.
În sensul legii române, prin autorizație în domeniul nuclear, trebuie înțeles: documentul emis de autoritatea națională competentă în domeniul nuclear, pe baza unei evaluări de securitate nucleară și control, către o persoană juridică, la cererea acesteia, pentru desfășurarea unei activități nucleare.
Autorizația de import sau/și de export se eliberează de către Comisia Națională pentru controlul Activităților Nucleare, numai dacă sunt respectate următoarele condiții:
solicitantul autorizației este în măsură să demonstreze probitatea persoanelor cu activitate de control decizional asupra operațiunilor de import sau de export, pentru care solicită eliberarea autorizației, în conformitate cu reglementările în vigoare;
în cazul importului, solicitantul autorizației se angajează să asigure respectarea prevederilor legilor române și a angajamentelor internaționale asumate de România în domeniul energiei nucleare, să livreze produsele și informațiile numai către beneficiari autorizați în acest scop și să raporteze de îndată comisiei asupra intrării în țară a produselor și informațiilor importate;
în cazul exportului, solicitantul a obținut de la partenerul său extern garanțiile necesare, din care să rezulte că, acesta nu îl va folosi în scopuri care să prejudicieze obligațiile internaționale asumate de România ori siguranța națională. La fel ca în cazul importatorului, exportatorul trebuie să raporteze de îndată comisiei asupra ieșirii din țară a produselor și a informațiilor pentru care a solicitat autorizație de export.
Pentru importul instalațiilor cu funcționalitate proprie, pentru importul fiecărui tip distinct de material radioactiv, de dispozitiv generator de radiații ionizante, de aparatura de control dozimetric al radiațiilor ionizante sau al gradului de contaminare radioactivă, de material sau dispozitiv utilizat în scopul protecției împotriva radiațiilor ionizante, de mijloc de containerizare sau de transport special amenajat în acest scop, este necesară obținerea, în prealabil, a unei autorizații de produs, model tip, emisă de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare. Sursele-etalon de radiații și mijloacele de măsurare, în domeniul radiațiilor ionizante, pentru a putea fi importate, trebuie să aibă aprobare de model, eliberată de Biroul Român de Metrologie Legală și să fie verificate metrologic, în conformitate cu legislația Română.
După obținerea autorizației, persoanele juridice trebuie să se adreseze Ministerului Industriei și Comerțului pentru licența de import-export, licență ce se va elibera în conformitate cu prevederile Ordinului 36 C, din 01.03.1999, privind regimul de export și import al mărfurilor. Direcția Generală a Vămilor va controla și va admite intrarea sau ieșirea din țară, pe baza autorizației emise de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, a bunurilor pentru care se impune o asemenea autorizație.
Deși procedura de autorizare se poate considera încheiată odată cu obținerea licenței de import-export, nu trebuie uitat faptul că, atât importatorul, în cazul importurilor de materii radioactive, cât și exportatorul au obligația să raporteze Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare despre intrarea, respectiv ieșirea – în și din – țară a materiilor radioactive.
Pentru a evita situația în care s-ar introduce pe teritoriul național bunuri destinate folosirii de către populație, Legea nr. 111/1996 instituie o obligație în sarcina Ministerului Sănătății, potrivit cu care, acesta are obligația să supravegheze gradul de contaminare radioactivă a bunurilor provenite din import, destinate utilizării pe teritoriul României. În mod practic, este necesar ca, la intrarea în țară, organele abilitate de control pentru trecerea frontierei, să analizeze din punct de vedere al contaminării radioactive fiecare partidă de bunuri introduse în țară, destinate a fi utilizate pe teritoriul României.
În context, se pune problema regimului juridic pe care îl vor avea bunurile comune, contaminate radioactiv. Problema implică consecințe de natură practică deosebită, fiind cunoscută preocuparea multora de a scăpa de tehnologii sau deșeuri incomode. Oare obiecte de natură comună, cu regim vamal comun, în măsura în care sunt contaminate radioactiv, pot fi considerate materii radioactive, în sensul art. 176 din Codul Vamal, cu consecințe juridice subsecvente specifice? Eu apreciez că da – în măsura în care, un bun oarecare, un transport întreg sau numai o parte din acesta, este contaminat radioactiv, se poate considera că bunul respectiv a devenit material radioactiv, în sensul definiției prevăzute de anexa 2, lit. „n”, din Legea nr. 111/1996, întrucât prezintă fenomenul de radioactivitate, fiind contaminate cu radionuclizi în concentrații superioare limitelor de exceptare. În aceste condiții, trebuie subliniat rolul deosebit ce revine organelor Ministerului Sănătății, ce își desfășoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei, în vederea prevenirii introducerii pe teritoriul țării a unor bunuri care, fiind contaminate radioactiv, ar putea prezenta un pericol deosebit pentru sănătatea populației.
Consider că importul unor bunuri contaminate radioactiv, întrucât nu poate beneficia persoanelor juridice autorizate să-și desfășoare activitatea în domeniul nuclear, nu poate fi autorizat.
Cu privire la combustibilul nuclear, combustibil care, datorită caracteristicilor de volum și greutate reduse, este relativ căutat pentru a fi traficat, trebuie arătat, că acesta este prohibit la deținere și, implicit, la introducerea sau scoaterea din țară pentru persoanele fizice – aceste operațiuni fiind permise doar persoanelor juridice și numai în urma procesului de autorizare descris mai sus.
Trebuie observat că, în plan practic, trecerea peste frontieră implică transportul materiilor radioactive, depozitarea și un întreg proces tehnologic și economic, autorizarea importurilor presupunând din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare o verificare a întregului proces de valorificare a materiilor radioactive importate. Vrând, nevrând, o persoană juridică, pentru a putea obține o autorizație de import, atât în măsura în care cere autorizarea importului sau/și pentru desfășurarea unor activități subsecvente de valorificare a importurilor, cât și dacă aceste activități sunt desfășurate de alte persoane juridice, depinde de realizarea și altor condiții, pe lângă cele impuse expres pentru autorizarea operațiunilor de import-export, după cum urmează:
este în măsură să demonstreze calificarea profesională, pe funcții, a personalului propriu, cunoașterea de către acesta a cerințelor reglementărilor privind securitatea nucleară și protecția împotriva radiațiilor ionizante, precum și probitatea persoanelor pe timpul construcției și funcționării instalației, sau în conducerea altor activități nucleare, dintre cele menționate la acel articol;
dă dovadă de capacitate organizatorică și responsabilitate în prevenirea și limitarea consecințelor avariilor, cu posibile efecte cu impact negativ asupra vieții și sănătății personalului propriu, populației, mediului, proprietățile terților sau asupra patrimoniului propriu;
răspunde ca restul personalului propriu, care asigură funcționarea instalației, să aibă nivelul necesar de cunoștințe specifice funcției pe care o îndeplinește, privind exploatarea instalației, în condiții de securitate nucleară, riscurile asociate și măsurile de securitate nucleară aplicabile;
ia toate măsurile necesare, la nivelul normelor tehnologice și științifice în vigoare, pentru a preveni producerea daunelor care ar rezulta în urma construcției și funcționării instalației;
instituie o asigurare sau orice altă garanție financiară care să-i acopere răspunderea pentru daune nucleare, cuantumul, natura și condițiile asigurării sau garanției fiind conforme celor prevăzute de lege și de convențiile internaționale la care România este parte;
răspunde de luarea măsurilor necesare pentru prevenirea amestecului de orice natură sau pentru înlăturarea perturbărilor datorate oricăror terți în procesul decizional, în timpul construcției și pe durata funcționării instalației nucleare;
propune un amplasament al instalației care nu contravine prevederilor legale și intereselor publice prioritare, cu privire la necontaminarea apei, aerului și solului, și nu afectează funcționarea altor instalații situate în vecinătate;
dispune de aranjamente materiale și financiare corespunzătoare și suficiente pentru colectarea, transportul, tratarea, condiționarea și depozitarea deșeurilor generate din propria activitate, precum și pentru dezafectarea instalației nucleare, atunci când va înceta definitiv activitatea autorizată, și a achitat contribuția pentru constituirea Fondului pentru gospodărirea deșeurilor și defectare;
instituie și menține un sistem conform reglementărilor specifice de protecție împotriva radiațiilor ionizante;
instituie și menține un sistem conform reglementărilor specifice de protecție fizică a combustibilului nuclear, a materialelor nucleare și a produselor și deșeurilor, precum și a instalațiilor nucleare, inclusiv a depozitelor de combustibil nuclear, de materiale nucleare și, de produse și deșeuri;
instituie și menține un sistem autorizat de asigurare a calității în activitatea proprie și se asigură ca furnizorii săi de produse și de servicii, cât și subfurnizorii acestora, în lanț, instituie și mențin propriul lor sistem controlat de asigurare a calității;
instituie și menține un sistem propriu, aprobat, de pregătire a intervenției în caz de accident nuclear;
instituie și menține un sistem în conformitate cu reglementările de aplicare a garanțiilor nucleare;
deține toate celelalte acorduri, autorizații și avize prevăzute de lege;
instituie și menține un sistem de informare a publicului în conformitate cu reglementările legale.
Pentru evitarea unor accidente, ipoteză în care, datorită periculozității domeniului, ar apărea consecințe dezastruoase, chiar la nivel social, persoanele juridice, ce își desfășoară activitatea în domeniul nuclear, au nevoie și de o autorizare de asigurare a calității în domeniul nuclear, a activităților de aprovizionare, proiectare, fabricare, construcție-montaj, reparare și întreținere pentru produsele, serviciile și sistemele care sunt clasificate ca fiind importante pentru securitatea instalației nucleare. Astfel, un importator, indiferent dacă va desfășura sau nu activități de valorificare a importurilor, după ce va obține autorizația de import și va efectua importul, pentru a valorifica obiectul importului, în măsura în care este vorba de produse sau sisteme declarate ca importante pentru securitatea unei instalații nucleare, va trebui să obțină o autorizare a calității produselor și sistemelor importante.
Concluzionând, apreciez că autorizarea operațiunilor de import-export cu materii radioactive, implică un grad ridicat de complexitate, datorită faptului că, deși, în esență, procedura este comună – autorizarea obiectului de activitate, autorizație din partea organului de specialitate competent, licența din partea Ministerului Industriei și Comerțului, comunicare despre trecerea peste frontieră adresată organului de specialitate care a autorizat activitatea – apar importante aspecte particulare, ce țin de legăturile între activitatea de import-export și activitățile de valorificare a produselor importate, respectiv de fabricare a celor exportate, în materie de autorizări, iar într-un plan aparte apare necesitatea autorizării de calitate pentru exercitarea activității din domeniul nuclear.
Regimul juridic al trecerii peste frontieră de substanțe chimice toxice și precursori ai acestora este reglementat de Legea nr. 56, din 16.04.1997, pentru aplicarea prevederilor Convenției privind interzicerea dezvoltării producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora. Convenția arătată a fost ratificată de România prin Legea nr. 125, din 19.12.1994.
Prin substanță chimică toxică se înțelege orice substanță chimică care, prin acțiunea sa chimică asupra proceselor biologice, poate cauza moartea, incapacitate temporară sau vătămare permanentă la om sau la animale, indiferent de originea sa, sau de metoda de producere și, indiferent dacă se obține în instalații, în muniții binare sau în altă parte.
Prin precursori se înțelege: orice reactiv chimic care participă, în orice fază, la producerea, prin orice metode, a unei substanțe chimice toxice, inclusiv orice component de bază al unui sistem chimic binar sau multicomponent.
Cele două definiții trebuie acceptate și analizate în contextul preocupării pentru interzicerea, dezvoltarea, producerea, stocarea sau folosirea armelor chimice, acestea având în vedere substanțele chimice toxice și precursorii lor, cu excepția celor destinate unor scopuri neinterzise prin Convenția de la Paris din 1993, atâta timp cât tipurile și cantitățile sunt conforme cu asemenea scopuri; munițiile și dispozitivele concepute special pentru a provoca moartea sau alte vătămări, prin acțiunea toxică a substanțelor chimice, care ar fi puse în libertate, ca urmare a folosirii unor asemenea muniții și dispozitive; orice echipament conceput special pentru a fi utilizat în legătură cu folosirea munițiilor ce utilizează substanțe chimice toxice.
Legea nr. 56/1997 arată, în legătură cu substanțele chimice toxice și precursorii lor, că, acestea sunt considerate produse strategice, importul și exportul acestora fiind supuse controlului și autorizării prin licențe. Datorită periculozității deosebite a acestor substanțe, legiuitorul român a supus controlului și autorizării, pe lângă operațiunile de import-export, desfășurate de persoanele juridice abilitate ca acte de comerț, și activitățile necomerciale de dobândire, din afara teritoriului național, precum și cele de transfer în afara teritoriului național.
Procedura de autorizare presupune, pentru persoanele juridice, într-o primă etapă, autorizarea, în cadrul obiectului de activitate, de către instanțele de judecată, a activităților de import-export cu substanțe toxice și cu precursorii lor.
Trebuie observat că, operațiunile cu aceste substanțe, sunt permise numai în scopuri neinterzise, Convenția acceptând ca astfel de scopuri: scopuri industriale, agricole, de cercetare, medicale, farmaceutice sau alte scopuri pașnice; scopuri de protecție – în relație directă cu protecția împotriva substanțelor chimice toxice și armele chimice; scopurile militare, care nu au legătură cu utilizarea armelor chimice și care nu depind de utilizarea proprietăților toxice ale substanțelor chimice ca metodă de război; scopuri pentru asigurarea respectării legilor, inclusiv combaterea dezordinilor publice. Substanțele chimice toxice și precursorii lor, ce constituie obiectul regimului de autorizare sunt conținuți diferențiat în listele 1, 2 și 3 din anexa 1, a Legii nr. 56/1997.
Etapa a II-a, în cadrul procesului de autorizare, presupune adresarea unei cereri Agenției Naționale de Control al Exporturilor Strategice și al Interzicerii Armelor Chimice, în vederea obținerii unei autorizații pentru efectuarea de operațiuni cu substanțe toxice și precursori ai acestora. De remarcat este că, oricărei persoane, în orice situație, i se interzice dezvoltarea, producerea, dobândirea, deținerea sau transportul către alte persoane direct sau indirect de arme chimice; folosirea de arme chimice; angajarea, în orice fel, de pregătiri militare pentru folosirea armelor chimice; ajutarea, încurajarea sau determinarea, în orice fel, a altor persoane să se angajeze într-o activitate interzisă prin lege; utilizarea ca mijloace de război a substanțelor pentru combaterea dezordinilor publice.
Agenția Națională de Control al Exporturilor Strategice și a Interzicerii Armelor Chimice este organul de specialitate al Guvernului României, care supraveghează și coordonează, prin Direcția de control a interzicerii armelor chimice, toate activitățile, privind regimul aplicării Convenției, privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora. În materia trecerii peste frontieră, Agenția asigură controlul importului și exportului de substanțe chimice toxice și precursori ai acestora, eliberând autorizații în vederea obținerii licențelor de import-export și certificate de utilizator final, pentru importurile de substanțe chimice interzise în listele anexă la Legea nr. 56/1997. de asemenea, agenția are obligația să notifice Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice, cu sediul la Haga, transferurile de substanțe chimice înscrise în Lista 1 cu cel puțin 30 de zile înainte de efectuarea lor.
Cererea, pentru autorizarea importurilor sau exporturilor de substanțe chimice înscrise în Lista 1, trebuie adresată Agenției Naționale de Control al Exporturilor Strategice și a Interzicerii Armelor Chimice cu cel puțin 60 de zile înainte de efectuarea operațiunii. Persoanele juridice, ce solicită autorizarea efectuării de operațiuni de import-export, au obligația să transmită anual Agenției o declarație detaliată, cu privire la operațiunile efectuate în anul calendaristic precedent, până la data de 01 Martie a fiecărui an, cu specificarea cantităților și a utilizării finale pentru fiecare substanță și fiecare țară implicată. Pentru substanțele și precursorii cuprinși în Lista nr. 3, este necesară declararea cantităților care au făcut obiectul importurilor ori exporturilor și destinația lor finală, pentru fiecare substanță și țară implicată, însă termenul de depunere a cererilor este mai îngăduitor, iar Agenția nu mai are obligația să notifice Organizației pentru Interzicerea armelor chimice, operațiunea.
În cazul exporturilor, autorizația de export pentru substanțele chimice toxice și precursorii lor este condiționată de prezentarea unui certificat de utilizator final, eliberat de autoritatea de stat abilitată din țara de destinație a exportului, ce va conține mențiuni cu privire la utilizarea substanțelor ce constituie obiectul exportului numai pentru scopuri neinterzise de Convenție; asemenea obligației de a nu le reexporta; tipurile și cantitățile; utilizarea finală; denumirea și adresa utilizatorului final.
Întrucât autorizațiile pentru efectuarea operațiunilor de import-export sunt nominale și se eliberează pentru fiecare operațiune în parte, mai trebuie observat că, operațiunile în cauză, cu substanțele înscrise în Lista nr. 1, pot fi efectuate numai cu statele părți la Convenție și numai pentru scopuri de cercetare, medicale, farmaceutice sau de protecție, importatorii din aceste state, în cazul exportului, respectiv importatorii români, în cazul importului, având obligația de a nu le reexporta unui stat terț. În aceste condiții, Agenția are obligația de a verifica, pentru fiecare operațiune solicitată la autorizare, țara de destinație și scopul pentru care respectivele substanțe sunt importate în acea țară.
Operațiunile de import-export cu substanțe chimice cuprinse în Lista nr. 2 nu pot fi efectuate, de asemenea, decât cu statele părți la Convenție. Substanțele chimice înscrise în Lista nr. 3, pot fi exportate către state care nu sunt părți la Convenție.
Etapa a III-a în cadrul procesului de autorizare, presupune solicitarea unei licențe de import sau export, după caz, de la Ministerul Industriei și Comerțului, în baza prevederilor legale privind monopolul de stat.
Odată cu această etapă, se poate considera procesul de autorizare încheiat, urmând ca operațiunile de import sau export, pentru care se parcurge întregul proces de autorizare, să se considere autorizate, în sensul art. 176 din Codul Vamal.
În ceea ce privește regimul de trecere peste frontiera al materiilor explozive, acesta este reglementat de Legea 126, din 27.12.1995 – privind regimul materiilor explozive.
Prin materii explozive se înțeleg: explozivii propriu-ziși, amestecurile explozive, pirotehnice și simple, mijloacele de inițiere, cele auxiliare de aprindere, precum și orice alte substanțe sau amestecuri de substanțe destinate să dea naștere la reacții chimice instantanee, cu degajare de căldura și gaze la temperatură ridicată. Potrivit legii, producerea de materii explozive și orice operațiune de import-export cu acestea, sunt permise numai persoanelor fizice și juridice care sunt înregistrate și posedă autorizații, în acest sens, eliberate de organele prevăzute de lege. Consider că, trebuie subliniată, permisivitatea legii, care acceptă posibilitatea ca persoanele fizice să efectueze operațiuni de import-export cu materii explozive. În acest sens, art.7, chiar dacă nu face referire expresă la acest tip de operațiuni, reiterează faptul că, persoanele fizice au dreptul să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze și să mânuiască materii explozive, dacă sunt autorizate și înregistrate conform legii.
În condițiile, în care operațiuni de import-export cu materii explozive, pot fi efectuate atât de către persoane fizice, cât și de către persoane juridice, pentru ambele categorii fiind necesară autorizarea, trebuie observat că persoanele juridice pot efectua operațiuni de import-export cu materii explozive doar ca acte de comerț, lucru care nu este valabil și pentru persoanele fizice, de unde două ipoteze distincte de analizat, în materie de obținere a autorizării.
Pentru ca o persoană juridică să efectueze operațiuni de export-import cu materii explozive, este necesar ca acestea să parcurgă un proces de autorizare, ce debutează prin autorizarea obiectului de activitate de către instanța de judecată competentă, continuă prin obținerea autorizației de specialitate de la organele investite în acest sens prin lege, urmând a fi autorizată fiecare operațiune, în parte, de către Ministerul Industriei și Comerțului; se va desfășura operațiunea, după care este necesară notificarea acesteia la organele care au dat autorizația de specialitate.
În context, apreciez că trebuie observate unele aspecte cu privire la organele de specialitate investite să elibereze autorizația pentru efectuarea de operațiuni cu materii explozive, să dea avizele de specialitate pentru autorizarea obiectului de activitate și unde să se notifice fiecare operațiune de import-export, în parte. Dacă, în cazul celorlalte bunuri special analizate, era un singur organ, în cazul materiilor explozive, autorizația provine de la două organe, fiecare aparținând unui alt minister – Inspectoratul de stat teritorial pentru protecția muncii și Inspectoratul de Poliție al Județului sau Direcția de Poliție a Municipiului București, competente, după caz. Fiind vorba de două organe, s-ar putea aprecia că este vorba de două autorizații, însă Legea stipulează că este vorba despre o autorizație emisă în comun. Obligația autorizării subzistă și pentru persoanele juridice care efectuează operațiuni cu obiecte artizanale și de distracție, pe bază de amestecuri pirotehnice.
Autorizația, emisă în comun de către Inspectoratul de stat teritorial pentru protecția muncii și Inspectoratul de poliție al județului sau Direcției Generală de Poliție a Municipiul București, se eliberează la solicitarea persoanelor interesate, pe o durată determinată, existând posibilitatea prelungirii, prin avizare, în condițiile legii. Ea cuprinde precizări cu privire la activitățile autorizate, fiind interzisă concesionarea drepturilor autorizate sau efectuarea activităților înscrise în autorizație, prin interpuși neautorizați.
În ceea ce privește persoanele fizice, acestea nu pot efectua operațiuni cu materii explozive, ca acte de comerț. Este necesară doar autorizarea din partea instituțiilor abilitate, din Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul de Interne.
Autorizațiile, pentru desfășurarea de operațiuni cu materii explozive, pot fi eliberate numai în măsura în care sunt îndeplinite condițiile de transport, depozitare și paza, stabilite prin normele legale.
Direcții metodologice de urmărit în cercetarea infracțiunilor de contrabandă și contrabandă calificată prevăzute de art. 175 și art. 176 din Codul Vamal
Principalele probleme pe care trebuie să le rezolve cercetarea infracțiunilor de contrabandă sunt: activitatea ilicită desfășurată; făptuitorii și calitatea lor; bunurile care constituie obiectul tranzitării ilicite; condițiile ce caracterizează activitatea ilicită; urmările săvârșirii infracțiunii; persoanele care cunosc date despre împrejurările ce caracterizează activitatea ilicită; legătura activității infracționale cercetate cu segmente ale crimei organizate și existența concursului de infracțiuni; condițiile și împrejurările care au favorizat săvârșirea infracțiunii.
1.2.1. Activitatea ilicită desfășurată
Lămurind această problemă, organul de urmărire penală va stabili în concret modul de trecere peste frontieră a bunurilor ce constituie obiectul material al infracțiunilor de contrabandă – bunuri comune sau speciale.
Contrabanda – caracterizată ca făcând parte din categoria infracțiunilor de fraudă, deoarece implică, în cazul săvârșirii, o activitate de amăgire, de inducere în eroare a autorității vamale – presupune, în plan acțional, trecerea peste frontieră de bunuri în condiții de fraudă – în ipoteza impusă de legiuitor – prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau fără autorizația specială necesară.
Astfel, dacă bunurile comune supuse regimului vamal, au fost trecute peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, vom fi în prezența infracțiunii de contrabandă, prevăzută de art. 175 din Codul Vamal, conduita legală prescrisă impunând ca, introducerea sau scoaterea din țară a mărfurilor, mijloacelor de transport și a oricăror bunuri, să se desfășoare prin punctele de control pentru trecerea frontierei. În situația în care bunurile comune au fost trecute peste frontieră prin incinta punctelor de control pentru trecerea frontierei și acestea au fost sustrase sau s-a încercat sustragerea lor de la vămuire, activitatea ilicită descrisă va constitui contravenția prevăzută de art. 386 lit. „a” din Regulamentul Vamal.
Pentru bunurile speciale legea este mult mai puțin permisivă, existența infracțiunii de contrabandă calificată fiind condiționată, prin prisma problemei cercetată, doar de trecerea frontierei de stat – indiferent dacă este vorba de frontiera terestră, aeriană sau pe apă – neinteresând dacă trecerea s-a făcut cu ocolirea punctelor de control a trecerii frontierei sau prin incinta acestora. În situația în care metodele sau mijloacele folosite de făptuitor pentru trecerea peste frontieră a bunurilor speciale întrunesc elementele constitutive ale altor infracțiuni vom fi în situația unui concurs de infracțiuni – contrabanda calificată cu folosirea de acte nereale, folosirea de acte falsificate, infracțiuni de corupție, etc.
Dacă trecerea de bunuri peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal nu ridică probleme deosebite în interpretare – trecerea frontierei de stat a României de către persoane, mijloace de transport, mărfuri și alte bunuri trebuind să se facă numai prin punctele de control pentru trecerea frontierei, deschise traficului internațional, unde se organizează și se efectuează controlul de frontieră, atât la intrarea cât și la ieșirea din țară – în cazul contrabandei calificate, unde este implicată noțiunea de autorizație, lucrurile capătă o complexitate deosebită, situație, în care consider necesar să fac trimitere la considerațiile cu privire la regimul juridic al trecerii peste frontieră pentru unele bunuri cu regim special, prezentate atunci când am făcut referire la situația premisă. Aceste bunuri constituie obiectul material al infracțiunii de contrabandă calificată, iar activitatea de investigare criminalistică trebuie să aibă în vedere regimul juridic al trecerii peste frontieră pentru fiecare categorie de bunuri în parte, mai ales în condițiile prevederilor art. 182 din Codul Vamal, potrivit cu care, dacă trecerea peste frontieră a unor anumite mărfuri sau bunuri constituie infracțiuni cuprinse în alte legi, fapta se pedepsește în condițiile și cu sancțiunile prevăzute în acele legi, dacă sunt mai aspre.
În vederea lămuririi acestei probleme organele abilitate vor avea de efectuat diferite activități de supraveghere și control toate materializate prin constatarea în flagrant a infracțiunilor de contrabandă ori constatarea post factum în situația în care bunurile sunt trecute peste frontieră, au o proveniență străină certă ca produs finit ori ca materii prime folosite în procesul de fabricație și nu se pot prezenta acte de proveniență.
1.2.2. Făptuitorii și calitatea lor
Pe lângă faptul că importanța rezolvării acestei probleme rezidă în aceea că făptuitorii sunt subiecții răspunderii penale, cercetarea va trebui să lămurească aspecte legate de identitatea și cetățenia acestora, dacă au avut calitatea de angajați, reprezentanți ori alte persoane care au acționat în folosul unor persoane juridice, pentru aplicarea art. 180 din Codul Vamal, dacă erau angajați și aveau îndatoriri legate de efectuarea controlului vamal, etc.
Consider că este necesar a atrage atenția asupra faptului că practica judiciară evidențiază, în legătură, atât cu săvârșirea contrabandei prevăzute de art. 175 din Codul Vamal, cât și cu săvârșirea contrabandei calificate prevăzute de art. 176 din Codul Vamal, o activitate infracțională mult mai extinsă în care este implicat un număr mare de persoane care își au repartizate în cadrul acestei activități diferite roluri și sarcini, iar, un lucru foarte important, multe dintre acestea ocupă funcții importante în serviciul diferitelor autorități și instituții statale de care se folosesc pentru a „ușura” traseul mărfii de contrabandă pentru utilizatorii finali.
Aspectele legate de săvârșirea acestor infracțiuni de către două sau mai multe persoane înarmate ori constituite în bandă vor fi analizate în subsecțiunea destinată tratării condițiilor ce caracterizează activitatea ilicită, apreciind că împrejurările arătate sunt strâns legate de modul de operare folosit pentru săvârșirea infracțiunilor.
Practica judiciară pune în evidență că, cel puțin din punct de vedere statistic, infracțiunile de contrabandă sunt săvârșite de către persoane de naționalitate română care cunosc bine împrejurările de loc și timp corespunzătoare golurilor de natură diferită ce apar în activitatea organelor investite cu atribuțiuni în domeniu, împreună sau în legătură cu cetățeni străini interesați în activitatea infracțională. O categorie aparte o reprezintă cetățenii români rezidenți în străinătate sau cu dublă cetățenie care, reîntorcându-se în România stabilesc legături infracționale și înființează împreună cu acestea adevărate filiere capabile să transporte cantități de mărfuri de contrabandă.
În ceea ce îi privește pe cetățenii străini trebuie observat că aceștia, ca regulă, evită să se implice direct în activități de contrabandă, în forma prevăzută de art. 175 din Codul Vamal, datele problemei schimbându-se atunci când este vorba despre bunurile speciale, la care face referire art. 176.
Pentru rigoarea demersului științific, îmi permit să detaliez separat unele considerente legate de făptuitori, în practica organelor judiciare observându-se o anumită specializare a infractorilor.
Contrabanda, în forma simplă, presupune trei segmente de activitate:
procurarea mărfurilor și aducerea acestora într-o zonă în care să fie posibilă pregătirea lor – dacă aceasta este necesară – pentru trecerea frontierei de stat a României,
trecerea mărfurilor peste frontiera de stat a României cu ocolirea punctelor de control
preluarea mărfurilor după trecerea frontierei și luarea măsurilor pentru distribuirea și valorificarea lor
Ca regulă, activitățile corespunzătoare aducerii mărfurilor în imediata vecinătate a frontierei și chiar trecerii frontierei, presupun concursul unor persoane, ce sunt cetățeni ai altui stat. Atunci când este vorba despre cantități importante de mărfuri, contrabanda nu poate fi concepută fără concursul unor grupuri infracționale de la granița țărilor vecine, chiar s-ar pune problema unui adevărat război, dacă s-ar nesocoti teritoriul acestor grupuri, iar contrabandiștii cunosc regulile și le respectă – infractorii se respectă, cu certitudine, mai mult între ei, decât respectă reprezentanții autorității de stat.
Activitatea infracțională, de pe teritoriul României, a constituit subiect de dispută între infractorii români și cei de altă cetățenie. Odată cu trecerea timpului, infractorii români, se pare că, s-au impus ca singuri parteneri viabili. Asta a fost posibil, în condițiile în care, reprezentanții grupărilor străine s-au confruntat cu o atenție deosebită, atât din partea mediului specific de afaceri din România, cât și din partea organelor de anchetă, mai ales în condițiile în care rezultatele activităților infracționale trebuiau să fie folosite pentru finanțarea unor grupuri de rebeli, dizidenți, rețele de spionaj sau de terorism.
În ceea ce privește bunurile speciale, situația este asemănătoare, teritoriul românesc a fost disputat de, iar, în cele din urmă a fost adjudecat de infractorii autohtoni, odată cu organizarea acestora în grupuri capabile să desfășoare activități, independent de amestecul altor grupuri din exterior. Drogurile și, nu numai, sunt aduse în zona de frontieră după care sunt preluate și valorificate de infractorii români, fiind situații rare când livrarea are loc la ușă, întrucât riscul se plătește, prețul crescând în măsura în care bunurile speciale sunt transportate pe teritoriul României, de către rețelele străine.
Am arătat, că activitatea infracțională este complexă, mult mai extinsă decât ar părea la prima vedere, fiind implicat un număr mare de persoane, ce își au repartizate în cadrul acestei activități diferite roluri și sarcini. Consider că ancheta unei activități ilicite ce presupune și săvârșirea infracțiunii de contrabandă trebuie să urmărească, în strânsă legătură cu faptele, și gradul de implicare a persoanelor, numărul și calitatea acestora, rolul pe care îl are fiecare persoană participantă în ansamblul activității infracționale. Nimeni nu este mulțumit doar cu trecerea peste frontieră a unor bunuri, fie ele chiar și speciale, activitatea infracțională trebuie valorificată, și nu oricum, ci în așa fel încât să producă profituri maxime iar pentru aceasta este nevoie de mai mulți oameni, de legături infracționale diverse care să participe la depozitarea, pregătirea pentru distribuție, distribuirea bunurilor, urmărirea dealerilor, încasarea sumelor de bani cuvenite, luarea măsurilor necesare pentru conservarea și dezvoltarea activității infracționale, gestionarea sumelor de bani folosite în activitatea ilicită și reintroducerea lor în circuitul economic de suprafață, recunoscut și protejat de comunitatea socială.
În funcție de caracterul și celelalte particularități ale fiecărei persoane în parte anchetatorii vor fundamenta modul de abordare al făptuitorilor pe timpul urmăririi penale, procedeele tactice de ascultare, posibilitatea folosirii de confruntări, reconstituiri, etc.
1.2.3. Bunurile care constituie obiectul tranzitării ilicite
Cercetarea contrabandei va fi interesată, înainte de toate, dacă bunurile care sunt tranzitate peste frontiera de stat a României sunt bunuri comune sau speciale, fiecare categorie, în parte, beneficiind de un regim juridic propriu, cu consecința încadrării juridice ca infracțiune de contrabandă (art. 175) sau ca infracțiune de contrabandă calificată (art. 176).
Ca aspect operativ, căutarea și găsirea bunurilor tranzitate ilicit – ca priorități în anchetă – pot constitui scopul desfășurării unor activități cum ar fi: controale, razii, supraveghere vamală, percheziții desfășurate la domiciliul unor persoane fizice, la locul unde își desfășoară activitatea persoane juridice, etc.
De asemenea, identificarea mărfurilor sau bunurilor este importantă în vederea aplicării prevederilor art. 183, din Codul Vamal, care arată că în situația în care acestea nu se găsesc, infractorul va fi obligat la plata echivalentului lor în bani, iar în situația în care se găsesc, vor constitui obiectul măsurii de confiscare specială.
Mai trebuie observat, aici, că există și excepții în ceea ce privește bunurile care pot constitui obiect material al infracțiunilor de contrabandă, practic bunuri care nu constituie obiect al aplicării regimului vamal. Astfel, nu vor fi avute în vedere ființele umane atât în viață cât și după ce au decedat, organele, sângele, sperma și alte țesuturi umane, în măsura existenței lor independente de corpul unui om, eventual ca parte dintr-o bancă specializată, acestea neputând fi acceptate ca obiect material al infracțiunii de contrabandă. De asemenea, nu se poate face contrabandă cu documente declarate secrete sau cu creația intelectuală privită ca obiect al dreptului de proprietate intelectuală, precum și cu extensia acesteia – fluxurile informatice sau informatizate.
De observat și faptul că operațiunile cu bunurile speciale ce constituie obiectul contrabandei calificate constituie obiect de reglementare pentru infracțiuni speciale legate de regimul fiecărei categorii în parte, practic persoanele ce săvârșesc contrabanda calificată sunt implicate și în săvârșirea infracțiunilor la regimul fiecărei categorii de bunuri speciale.
1.2.4. Condițiile ce caracterizează activitatea ilicită – locul, timpul, modul de operare
Locul unde s-a săvârșit tranzitarea ilicită de bunuri peste frontiera României este important, înainte de toate pentru corecta încadrare juridică, așa cum am arătat, pentru existența infracțiunii de contrabandă în forma simplă este necesar ca bunurile să fie trecute peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, această condiție nefiind impusă pentru infracțiunea de contrabandă calificată.
Din punct de vedere operativ locul unde s-a realizat trecerea peste frontieră a bunurilor oferă posibilitatea descoperirii, fixării, ridicării și valorificării tuturor urmelor și mijloacelor materiale de probă ce au legătură cu activitatea infracțională prin efectuarea activității de cercetare la fața locului. De asemenea locul și timpul prezintă importanță pentru formarea cercului de bănuiți, căutarea și identificarea rapidă a martorilor oculari sau a altor persoane care pot cunoaște informații despre activitatea ilicită desfășurată. Tot astfel, cunoscând locul și timpul când s-a săvârșit infracțiunea de contrabandă, anchetatorii au posibilitatea să valorifice datele privitoare la frecvența comiterii unor astfel de fapte într-un anumit loc și pe această bază, să intensifice măsurile de supraveghere și să creeze condițiile de intervenție și depistare operativă a persoanelor implicate.
În ceea ce privește, modalitățile faptice de săvârșire – modul de operare – acestea prezintă pentru organele de urmărire penală o importanță deosebită atât pentru formarea corectă a cercului de bănuiți, cât și pentru identificarea eventualilor martori. Legea stabilește ca agravantă în raport cu modul de operare săvârșirea infracțiunilor vamale de una sau mai multe persoane înarmate ori constituite în bandă. Astfel că organele de anchetă trebuie să stabilească dacă fapta a fost comisă de infractori înarmați precum și dacă aceștia au acționat sau nu în bandă.
În acest sens trebuie observate prevederile art. 151 din Codul Penal al României potrivit cu care prin „persoane înarmate” trebuie avute în vedere persoanele care au asupra lor instrumente, piese sau dispozitive astfel declarate prin dispoziții legale precum și orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme și care au fost întrebuințate pentru atac. Noțiunea de bandă trebuie interpretată ca o asociere a făptuitorilor, preexistentă săvârșirii contrabandei înființată, în scopul de a obține venituri și alte avantaje din săvârșirea de infracțiuni și care își desfășoară activitatea pe bază de reguli, ierarhii și asumarea de sarcini în cadrul planurilor de acțiune pe baza cărora pregătesc săvârșirea de infracțiuni, pun în aplicare rezoluția infracțională valorifică produsul infracțiunii, etc. De asemenea, prin săvârșirea contrabandei de două sau mai multe persoane, trebuie înțeles că cei doi sau mai mulți participanți pot avea calitatea de autori, instigatori sau complici, cel puțin unul dintre ei fiind autor. Această interpretare presupune ca infractorii să nu se afle, cu obligativitate, la locul săvârșirii infracțiunii, mai mult poate fi acceptată atât participația concomitentă cât și cea subsecventă.
1.2.5. Urmările săvârșirii infracțiuni
Ca urmare a săvârșirii infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 175 din Codul Vamal, statul român este prejudiciat cu sume importante care rezultă prin neplata nici unui impozit sau taxă legată de marfa introdusă fraudulos în circuitul economic, pornind de la taxele vamale și mergând până la taxa pe valoarea adăugată neplătită de un comerciant – să zicem ultimul în lanț – care desface cu amănuntul. Așa cum se observă prejudiciul începe a fi generat de contrabandă și se dezvoltă exponențial mărindu-și dimensiunile precum un bulgăre de zăpadă prin săvârșirea în concurs a altor infracțiuni.
Deși legiuitorul nu leagă o anume consecință juridică de urmările săvârșirii infracțiunilor de contrabandă, nu este lipsit de interes a sublinia că în condițiile unei activități organizate și sistematice, care să aibă ca obiect doar, trecerea frauduloasă peste frontieră de bunuri comune, pe lângă faptul că se creează venituri ilicite uriașe, apar și implicații la nivelul economiei naționale – falimente, blocaje financiare, etc. – element important care ar putea fi luat în considerare de către instanțe la pronunțarea hotărârilor.
În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată, dat fiind natura bunurilor speciale ce constituie obiectul său material, urmările pot fi foarte grave pentru viața și sănătatea cetățenilor priviți atât la nivel individual cât și la nivel de comunitate.
Trebuie observat că indiferent de natura ei – simplă sau calificată – contrabanda săvârșită în mod organizat creează venituri ilicite tentante care acumulându-se produc perturbări importante în cadrul unui sistem economic și implicații deosebite legate de criminalitatea transnațională, relațiile politice între state, alimentarea terorismului internațional, rețelelor de spionaj, etc.
Întrucât este legată de problema în discuție apreciem oportun a prezenta, aici, unele considerente legate de efectele juridice ale normei prevăzute la art. 147 alin. 3 din Codul Vamal potrivit cu care în cazul infracțiunilor vamale, datoria servește la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale și a pedepselor penale.
Înainte de toate trebuie observat că cel puțin principial legiuitorul prin incriminarea unor conduite ilicite ca infracțiuni vamale a urmărit respectarea regimului vamal, concept complex care presupune printre altele și plata datoriei vamale – de altfel o sursă principală de alimentare a bugetului de stat. Neplata datoriei vamale, singurul prejudiciu legat de alimentarea bugetului direct și palpabil, pentru mulți la o analiză superficială, nu este decât un segment al urmărilor pe care poate să le aibă săvârșirea infracțiunilor de contrabandă. Acceptarea neplății datoriei vamale ca rezultat și principal temei pentru începerea urmăririi penale în cadrul cercetării infracțiunilor de contrabandă o considerăm periculoasă, neștiințifică și, oricum, aplicabilă doar ipotezei prevăzute de art. 175 din Codul Vamal, bunurile speciale având un regim, fundamental, diferit în ceea ce privește stabilirea și plata datoriei vamale.
Să luăm spre analiză o ipoteză banală, cum ar fi aceea în care un grup de infractori încearcă să tranziteze ilicit frontiera de stat cu o cantitate importantă de bunuri (30-40 tone) exceptate de la plata de taxe vamale ocolind punctele de control pentru trecerea frontierei. În condițiile în care vor fi surprinși în flagrant, interpretând în mod restrictiv prevederile art. 147 alin. 3 din Codul Vamal, ar urma să se dea o soluție de neîncepere a urmăririi penale, pentru o faptă care nu a generat o neplată a datoriei vamale, însă, altfel cu urmări importante dincolo de alte considerente tot în planul nealimentării bugetului de stat – odată introdusă în mod fraudulos în circuitul economic o cantitate de bunuri generează, întrucât ea se va manifesta în planul economiei subterane, care nu se supune ca funcționalitate, acțiune, împărțirea și valorificare profiturilor, etc. nici unei forme juridice – prin neplata impozitului pe profit, a taxei pe valoarea adăugată, a contribuției pentru asigurări sociale – în fapt neplata nici unei taxe sau impozit. În această situație, deși nu s-a creat o stare de pericol pentru neplata datoriei vamale, întrucât aceasta nu există, s-a adus un prejudiciu grav regimului vamal astfel reglementat ca să asigure intrarea și ieșirea din țară de mărfuri și bunuri la vedere, pentru alimentarea unei economii care să funcționeze și să prospere cu rezultatul implicit al onorării tuturor obligațiilor fiscale.
Într-o altă ipoteză, infractorii trec granița ocolind punctele de control pentru trecerea frontierei cu o cantitate importantă de bunuri care generează datorie vamală, sunt surprinși și odată cu aceasta doresc să întocmească declarația vamală și chiar virează în contul administrației vămilor o sumă de bani egală cu plata datoriei vamale. Ce soluție urmează să dea organele judiciare? – neînceperea urmăririi penale pe motivul lipsei de prejudiciu, sau, eventual, scoatere pe același motiv.
De asemenea, infractorii au autorizație dar cu toate acestea trec bunuri speciale peste frontieră ocolind punctele de control pentru trecerea frontierei sau au autorizație, trec prin incinta punctelor de control pentru trecerea frontierei încercând să ascundă controlului vamal bunuri speciale, etc.
Considerăm că nu trebuie uitat că infracțiunile de contrabandă sunt infracțiuni de pericol, nu a fost incriminată neplata datoriei vamale, ci nerespectarea într-un plan mai larg, a regimului vamal, – pentru existența acestora fiind necesară trecerea de bunuri peste frontiera de stat, în condițiile art. 175 sau art. 176 din Codul Vamal, conduită care a fost considerată prin ea însăși periculoasă fără să fie urmată în mod subsecvent și obligatoriu de neplata datoriei vamale.
Desigur, norma juridică de la art. 147 alin. 3 din Codul Vamal există și nu poate să nu producă efecte juridice. Ceea ce trebuie analizat cu discernământ este modul său de interpretare. Se poate considera că era necesară o asemenea prevedere tocmai pentru a stimula pe cei care săvârșesc infracțiuni de contrabandă să achite datoria vamală în ideea unui tratament sancționator mai blând.
Concluzionând, apreciem că infracțiunile de contrabandă există și trebuie cercetate ca atare indiferent de existența sau cuantumurile unei datorii vamale element, care trebuie să rămână, important în materia individualizării tratamentului sancționator, în ceea ce privește analiza și interpretarea unor împrejurări de fapt în legătură cu stabilirea vinovăției, în raport cu orice alt element, chiar important în cadrul cercetării, mai puțin, deci, existența infracțiunii.
1.2.6. Persoanele care cunosc date despre împrejurările ce caracterizează activitatea ilicită
Am considerat necesar să enunțăm această problemă în ideea sublinierii dificultății identificării martorilor și obținerea de la aceștia a unor date utile cauzei. Dat fiind specificul său, contrabanda se săvârșește în condiții de maximă clandestinitate, cât mai ferită de privirile indiscrete ale celor care nu sunt angrenați în activitatea infracțională. Totuși analizând sistemul de referință spațiio-temporal, precum și modalitățile concrete de săvârșire, apreciem că martorii trebuie identificați în rândul unor categorii de persoane precum: cetățeni care domiciliază ori desfășoară activități economice în zona de frontieră sau în imediata vecinătate a punctelor de control pentru trecerea frontierei; membrii ai echipajelor și personalul de bord al navelor și aeronavelor ce transportă mărfuri sau alte bunuri; lucrătorii care au încărcat mărfuri în mijloacele de transport, le-au descărcat sau le-au transportat dintr-un mijloc în altul; salariați din cadrul comisionarilor vamali sau altor agenți economici care au ca obiect de activitate operații de import-export; persoane care lucrează la depozite unde a fost păstrată marfa de contrabandă până la valorificare; persoane care au cumpărat marfa de contrabandă fără să cunoască proveniența ilicită a acesteia; persoane din anturajul infractorilor.
În funcție de fiecare persoană în parte se va analiza pe baza rezultatelor activităților pregătitoare și se vor folosi în ideea obținerii de informații pe baza cărora să se lămurească toate aspectele activității infracționale.
1.2.7. Legătura activității infracționale cercetate cu segmente ale crimei organizate și existența concursului de infracțiuni
Săvârșirea infracțiunilor de contrabandă face parte dintr-un complex infracțional și nu trebuie privită ca un act disparat, marea criminalitate economico-financiară își are una dintre surse în contrabandă. Fenomenul infracțional a evoluat mult în lumea contemporană, crima organizată controlează sau, acceptând, totuși, o nuanță de relativitate, tinde să controleze orice domeniu în care săvârșirea de infracțiuni poate aduce venituri mari, în așa fel încât săvârșirea contrabandei ca o ocupație sau meserie, ca principală sursă de asigurare a veniturilor nu mai poate fi acceptată, nici măcar spre studiu, în afara acestei organizări.
Plecând de la cele arătate, cu privire la concursul de infracțiuni, infracțiunile de contrabandă se săvârșesc în concurs cu o gamă largă de infracțiuni împotriva persoanei împotriva autorității, infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, infracțiuni de fals, infracțiunii care împiedică înfăptuirea justiției, trecerea frauduloasă a frontierei, folosire de acte nereale sau folosire de acte falsificate, evaziune fiscală, etc. În susținerea celor arătate se pot da exemple multe, fiind ușor de observat că o activitate infracțională în domeniu cercetat presupune săvârșirea în concurs a mai multor infracțiuni.
Spre exemplu, pentru a trece o cantitate de bunuri comune frontiera de stat și a le valorifica este necesar elaborarea unui plan, stabilirea de sarcini precise în cadrul unui grup de infractori organizați structural și funcțional, stabilirea de legături infracționale peste hotare, luarea unor măsuri pentru a nu fi surprinși în timpul trecerii frontierei de stat, iar în condițiile surprinderii, pentru ripostă și asigurarea scăpării, eventual folosind arme, asigurarea și depozitarea mărfurilor după trecerea frontierei, stabilirea de legături în vederea valorificării mărfurilor, etc. De asemenea, în condițiile traficului de droguri este necesară stabilirea de legături în exterior pentru organizare, stabilirea mai multor variante de trecere a frontierei și pe cât posibil securizarea acestora – mituirea sau compromiterea de funcționari, găsirea de persoane care pentru avantaje neînsemnate să riște și să-și asume răspunderea în cazul în care ar fi surprinși, etc. – găsirea unor locuri de depozitare și prelucrare, înființarea și funcționarea unor rețele de distribuție și a unor rețele de securizare a primelor, etc.
Indiferent de activitatea infracțională constatată, în prima fază ancheta trebuie neapărat extinsă cu privire la toți participanții și la toate aspectele activității infracționale, săvârșirea infracțiunilor de contrabandă presupunând prin existența lor săvârșirea unor alte infracțiuni atât în vederea desfășurării elementului material, pe întreaga durată a desfășurării acestuia, cât și pentru valorificarea produsului infracțional și introducerea în circuitul economic al sumelor de bani imense obținute din activitatea ilicită.
1.2.8. Condițiile și împrejurările care au favorizat săvârșirea infracțiunilor de contrabandă
Legat de combaterea și prevenirea săvârșirii infracțiunilor de contrabandă trebuie arătat că un rol important îl ocupă combaterea activității rețelelor de infractori, o mai bună conlucrare între instituțiile destinate să lupte împotriva acestui fenomen, o reală implicare a factorului uman, bine pregătit din punct de vedere profesional, o implicare la nivel de societate sau, cel puțin prin segmentele sale cele mai semnificative, în schimbarea unei concepții eronate de acceptare a fenomenului infracțional ca o fatalitate.
România, ca țară cu aspirații europene și, din 2007, cu statut european, trebuie să-și integreze legislația și sistemul de control și supraveghere din domeniul vamal în contextul sistemului comunitar pentru controlul, prevenirea și urmărirea fraudelor în domeniul vamal. În acest context o importanță deosebită o capătă schimbul de informații și sistemul integrat de comunicare între instituțiile europene de specialitate atât prin intermediul EUROPOL-ului cât între organele vamale sau formațiunile specializate pentru combaterea și lupta împotriva crimei organizate.
Analizând cauze și condiții favorizatoare se pot spune multe despre nivelul salariilor din administrația publică – vameși, polițiști, alți funcționari implicați – despre controlul fizic facultativ al mărfurilor și al persoanelor, despre acordarea de licențe pentru activități de import-export unor persoane care nu prezintă garanții, despre controlul sporadic și puțin eficient după acordarea liberului de vamă la agenții economici care efectuează operațiuni de import-export etc. însă aceasta este realitatea în domeniu, abordarea firească fiind aceea de găsire a unor posibilități de îmbunătățire a acțiunii, de obținere a unor rezultate mai bune și nu aceea care tinde spre nulitate cu concluzia implicită de a nu se putea face mare lucru, concluzie pe care o considerăm aprioric eronată.
Direcții metodologice de urmărit în cercetarea infracțiunilor de folosire de acte nereale și de folosire de acte falsificate, la autoritatea vamală, prevăzute de art. 177 și art. 178 din Codul Vamal
Cercetarea infracțiunilor de folosire la autoritatea vamală de acte nereale sau de acte falsificate, infracțiuni vamale prin definiție, trebuie să aibă în vedere faptul că acestea se săvârșesc în contextul asaltului infracțional îndreptat împotriva regimului vamal, element, care din punct de vedere funcțional poate și trebuie acceptat, ca o necesitate pentru crearea și dezvoltarea relațiilor sociale unei economii sănătoase.
Apreciez că principalele probleme pe care trebuie să le urmărească investigarea infracțiunilor prevăzute de art. 177 și de art. 178 din Codul Vamal sunt următoarele: activitatea ilicită desfășurată; făptuitorii și calitatea or actele care constituie obiectul folosirii ilicite; urmările săvârșirii infracțiunii; legătura activității ilicite cercetate cu alte activități infracționale; condiții sau împrejurări care au favorizat săvârșirea infracțiunii.
1.3.1. Activitatea ilicită desfășurată
Procedura vamală impune obligația unor categorii de persoane ca pentru operațiunile prevăzute expres în Codul și Regulamentul Vamal să prezinte acte în fața autorității vamale.
Cercetarea va trebuie, așadar, să pună în evidență faptul că în cauză au fost prezentate în fața autorității vamale acte nereale sau acte falsificate. Analizând elementul material în cazul celor două infracțiuni considerăm că suntem în prezența, pe de o parte, unei infracțiuni de înșelăciune în cazul infracțiunii prevăzute de art. 177, iar pe de altă parte, vom avea o infracțiune de uz de fals, ambele manifestându-se într-un domeniu special cum este cel vamal cu scopuri și funcționalități caracteristice sferei de aplicare. Trebuie observat că activitatea ilicită trebuie să se manifeste într-un sistem spațiio-temporal bine determinat – în fața autorității vamale după ce bunurile au fost prezentate în vamă.
Trebuie observat că reglementările vamale sunt de o permisivitate, aparent, deosebită, bazată pe buna credință a celor care desfășoară activități de import-export și forțată de traficul intens care se înregistrează la unitățile vamale. Astfel în materia controlului vamal doar controlul documentelor este obligatoriu, cel fizic al mărfurilor fiind facultativ, declarația vamală poate fi rectificată sau retrasă până la începerea controlului fizic al mărfurilor, etc.
Cum infracțiunile în discuție au o consumare instantanee, tentativa fiind greu de acceptat, anchetatorii vor trebui să observe momentul când acestea se consumă, iar ca o particularitate, în situația folosirii de acte nereale trebuie făcută diferența între infracțiunea prevăzută de art. 177 din Codul Vamal și contravențiile de la art. 384 lit. „h” și de la art. 386 lit. „k” din Regulamentul Vamal.
În activitatea practică concursul de texte legale între textul art. 177 din Codul Vamal și textele contravențiilor de la art. 384 lit. „h” și 386 lit. „k” din Regulamentul Vamal a generat uneori ilaritate, confuzie și suspiciuni cu privire la aplicarea unui regim sau altul. În opinia noastră este necesar să se facă aplicarea art. 147 alin. 3 din Codul Vamal coroborat cu art. 388 alin. 1 din Regulamentul Vamal și, cu observarea faptului că infracțiunile vamale deci și cea de folosire de acte nereale se comit numai cu intenție. Astfel, o conduită caracterizată prin prezentarea în fața autorității vamale de acte cuprinzând date nereale va fi tratată penal sau administrativ în funcție de cum se va stabili intenția cu care a acționat făptuitorul și dacă acesta a achitat, achită sau garantează plata datoriei vamale stabilită de autoritatea vamală pe baza datelor obținute în urma controlului fizic al mărfurilor.
În ceea ce privește consumarea infracțiunilor de folosire de acte nereale și folosire de acte falsificate prevăzute de art. 177 și de art. 178 din Codul Vamal, aceasta are loc în momentul în care declarantul vamal care poate fi titularul operațiunii, transportatorul, comisionarul în vamă ori alte persoane în baza unor împuterniciri din partea acestora, în virtutea obligației stabilită prin procedura vamală depune în fața autorității vamale competente actele necesare efectuării operațiunii pe care o solicită.
Incidența prevederilor art. 53 și art. 54 din Codul Vamal asupra problemei în discuție, consider că nu se schimbă fundamental datele problemei analizate. Rectificarea sau retragerea declarației vamale putând interveni într-un termen de grație acordat declarantului – între momentul depunerii declarației vamale însoțite de actele necesare pentru regimul vamal solicitat și momentul începerii controlului fizic al mărfurilor sau ulterior acestuia, în ipoteza art. 54 din Codul Vamal – generează două situații: pe de o parte vom avea declarații vamale însoțite de actele necesare care nu sunt retrase sau rectificate iar pe de altă parte declarații vamale, însoțite, de asemenea, de actele necesare, care se retrag sau se modifică odată sau de mai multe ori până la începerea controlului fizic al mărfurilor. În aceste condiții consumarea infracțiunilor prevăzute de art. 177 și art. 178 din Codul Vamal are loc în momentul în care declarantul vamal depune în fața autorității vamale declarația vamală în forma în care aceasta stă la baza controlului fizic al mărfurilor.
Din analiza condițiile arătate, constatarea infracțiunilor de folosire la autoritatea vamală de acte nereale, respectiv de acte falsificate poate apare ca timp, cel mai devreme odată cu controlul fizic al mărfurilor, moment care precede acordarea liberului de vamă, putând fi luat ca punct de reper spațial pentru realizarea elementelor constitutiv ale infracțiunilor analizate.
1.3.2. Făptuitorii și calitatea lor
Potrivit procedurii de vămuire a mărfurilor există obligația pentru unele categorii de persoane de a prezenta în fața autorității vamale documentele în vederea obținerii unui anumit regim vamal solicitat. Astfel, declarația mărfurilor și prezentarea lor pentru vămuire se fac de către importatori, exportatori sau reprezentanți ai acestora la birourile vamale din interiorul țării sau de frontieră. De asemenea, Regulamentul Vamal mai stabilește în sarcina unor persoane precum reprezentantul căilor ferate, transportatorul sau reprezentantul acestuia la transportul pe calea rutieră, comandantul, armatorul sau agentul navei, în cazul transportului pe cale maritimă sau fluvială unele obligații legate de desfășurarea procedurilor vamale.
Legea nu condiționează existența infracțiunilor de folosire la autoritatea vamală de acte nereale sau de folosire de acte falsificate prevăzute de art. 177 și de art. 178 din Codul Vamal de o anumită calitate a făptuitorilor însă nu oricine poate depune acte în fața autorității vamale, aceasta făcând parte dintr-o procedură riguros reglementată.
Stabilirea identității infractorilor este importantă și prin prisma aplicării prevederilor art. 180 din Codul Vamal care precizează că în măsura în care infracțiunile vamale sunt săvârșite de angajați sau reprezentanți ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate operațiuni de import sau export, ori în folosul acestor persoane juridice se poate aplica și măsura interdicției exercitării ocupației potrivit art. 64 din Codul Penal – măsură firească, de altfel, în condițiile în care persoanele în cauză s-au folosit de calitatea pe care au deținut-o pentru a săvârși infracțiuni.
Cercetarea va trebui să lămurească, în legătură cu această problemă și aspectele legate de participația penală. Actele nereale sau actele falsificate sunt, ele însele, rezultatul săvârșirii de infracțiuni – fals intelectual respectiv fals material. Instigarea, complicitatea sau coautoratul trebuie analizate în contextul întregii activități infracționale și nu luând în considerare, în mod particular, doar actul prezentării unor acte în fața autorității vamale. Acesta este un aspect deosebit de delicat al cercetării cunoscut fiind că având de-a face cu așa numita criminalitate a gulerelor albe, cei care vin, forțați de împrejurări, în fața anchetatorilor au un grad de pregătire și experiența care le oferă posibilitatea expunerii unor apărări care nu sunt ușor de combătut.
Odată stabilită identitatea și calitatea în care vor fi cercetați cei implicați în săvârșirea infracțiunilor, se vor putea alege cele mai bune procedee tactice de ascultare, stabili strategia de anchetă, investigarea celor din cercul social, totul pentru lămurirea cauzelor sub toate aspectele.
1.3.3. Actele care constituie obiectul folosirii ilicite
Ancheta va trebui să lămurească care sunt actele nereale sau falsificate pe care făptuitorii le-au prezentat în fața autorității vamale. Procedura vamală prevede prezentarea în mod obligatoriu unor documente de către declarantul vamal în fața autorității vamale. Astfel pentru import este necesar să se prezinte declarația vamală de import împreună cu documentul de transport al mărfurilor sau în lipsa acestuia alte documente emise de transportator, cuprinzând date referitoare la mărfurile transportate; factura în original sau în copie, ori un alt document pe baza căruia se declară valoarea în vamă a mărfurilor; declarația de valoare în vamă; documentele necesare aplicării unui regim tarifar preferențial sau altor măsuri derogatorii la regimul tarifar de bază; orice alt document necesar aplicării dispozițiilor prevăzute în normele legale specifice care reglementează importul mărfurilor declarate; codul fiscal al titularului; o listă de colete în care se indică conținutul fiecărui colet în cazul în care marfa este ambalată în mai multe colete, etc.
În cazul infracțiunii de folosire de acte nereale, actele conțin date care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă. Expresia „date care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă apreciem că trebuie interpretată ca referindu-se la date despre o partidă de mărfuri sau bunuri individual determinată atât cantitativ cât și calitativ. Aici apar mai multe probleme. În situația unor diferențe cantitative, eventual importante, intre cantitatea de mărfuri prezentate în vamă constatată la controlul fizic și cantitatea de mărfuri înscrisă în actele prezentate în fața autorității vamale, suntem sau nu în situația unor acte care se preferă la alte mărfuri sau bunuri. În cazul unor diferențe calitative, mai multe sortimente din același gen de mărfuri, în acte fiind trecută doar cantitatea și genul de mărfuri – ex.: substanțe chimice de laborator; cauciuc sintetic, anvelope pentru autovehicule – gen care este înscris la o poziție în tariful vamal, se poate vorbi despre infracțiunea de folosire de acte nereale sau nu? De asemenea, dacă datele privind cantitatea și calitatea bunurilor sunt corecte, însă datele privind originea mărfurilor – în condițiile unor acorduri internaționale la care România este parte care prevăd reduceri sau desființări de taxe vamale cu privire la unele bunuri importate sau exportate în țările semnatare – sunt eronate subzistă infracțiunea prevăzută de art. 177 din Codul Vamal sau nu? Aceeași problemă apare și atunci când în discuție intră valoarea în vamă a partidei de mărfuri, precum și în legătură cu orice element de natură să producă efecte juridice cu privire la aplicarea unui anumit regim vamal ori cu privire la cuantumul datoriei vamale.
Având în vedere necesitatea corespondenței totale între datele trecute în actele prezentate în fața autorității vamale și situația care poate fi constatată la controlul fizic al mărfurilor impusă de procedura vamală, de dezvoltarea și desfășurarea firească a relațiilor sociale caracteristice domeniului vamal, apreciem orice situație în care se descoperă neconcordanța între conținutul actelor care se prezintă în fața autorității vamale și realitatea constată la controlul fizic de natură să producă efecte în cadrul raportului juridic de drept vamal cu consecința scutirii de la plată sau diminuării datoriei vamale poate fi susceptibilă de a fi urmărită din punct de vedere penal.
În condițiile săvârșirii infracțiunii de folosire de acte falsificate prevăzute de art. 178 din Codul Vamal, actele depuse de autoritatea vamală sunt falsificate, toate sau numai o parte din ele în înțelesul art. 288 și/sau art. 290 din Codul Penal. În măsura în care declarantul vamal cunoștea că întocmește o declarație vamală pe baza unor date rezultate din documente falsificate vom fi în prezența unui concurs ideal de infracțiuni – între infracțiunile prevăzute de art. 177 și art. 178 din Codul Vamal – folosirea de acte nereale și folosirea de acte falsificate. De subliniat este faptul că falsurile conținute de actele prezentate în fața autorității vamale trebuie să fie de natură să producă efecte juridice în cadrul raportului juridic de drept vamal materializate, la fel ca în cazul infracțiunii de folosire de acte nereale prevăzute de art. 177 din Codul Vamal, în scutirea de la plata sau diminuarea datoriei vamale.
Odată identificate actele nereale sau falsificate, acestea vor constitui obiectul dispunerii de expertize tehnice a documentelor și financiar contabile de natură să determine cuantumul datoriei vamale neplătite și implicit al prejudiciului statului.
1.3.4. Urmările folosirii, la autoritatea vamală de acte nereale sau de acte falsificate
Codul Vamal nu leagă existența infracțiunilor prevăzute de art. 177 și de art. 178 de realizarea unei urmări anume, cele două infracțiuni fiind infracțiuni de pericol. Analizând situația, apreciez să cele două infracțiuni, pe lângă faptul că sunt de pericol – cel puțin așa cum au fost formulate în Codul Vamal – sunt caracterizate și de un rezultat necesar și anume scutirea de plată sau reducerea datoriei vamale și, implicit, prejudicierea statului prin neplata către buget a datoriei vamale sau a părții reduse din aceasta.
Astfel dacă, prin absurd, săvârșirea infracțiunilor de folosire de acte nereale sau de folosire de acte falsificate nu rezultă o scutire de plată sau măcar o diminuare a datoriei vamale ci rezultă același cuantum al datoriei vamale ori un cuantum mai mare – asta putându-se datora unor cauze diverse cum ar fi eroarea făptuitorilor, reaua intenție a reprezentanților față de conducerea sau față de societățile la care sunt angajați și pe cale le reprezintă, etc. – nu credem că se mai poate vorbi despre săvârșirea vreunei infracțiuni vamale ci, eventual, de săvârșirea altor infracțiuni – neglijența în serviciu, gestiunea frauduloasă, etc.
Această concluzie apare firească și prin interpretarea art. 147 alin. 3 din Codul Vamal potrivit cu care datoria vamală servește la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale și a pedepselor penale, normă juridică care aplicată fără discernământ poate conduce și la soluții eronate.
Pe baza rezolvării acestei probleme, anchetatorii pot lua cele mai eficace măsuri pentru recuperarea prejudiciului prin urmărirea solidară atât a declaranților vamali cât și a persoanelor juridice pe care le reprezintă în baza raportului de prepușenie.
1.3.5. Legătura activității ilicite cercetate cu alte activități infracționale
Săvârșirea infracțiunilor vamale nu poate fi concepută decât în cadrul unui complex infracțional care printre altele este jalonat de crearea de grupuri organizate care își propun să obțină venituri din infracțiuni, găsirea de surse pentru procurarea bunurilor care urmează a fi trecute ilicit frontiera de stat, trecerea bunurilor peste frontieră prin diverse modalități, valorificarea bunurilor introduse fraudulos în țară, plasarea și reintroducerea într-un circuit economic legal sau adesea infracțional a sumelor de bani obținute prin valorificarea bunurilor arătate, etc.
Mai mult, activitatea infracțională în discuție este caracterizată și de un complex de infracțiuni săvârșite în concurs – plecând de la infracțiunile vamale, infracțiuni de corupție, alte infracțiuni în domeniul economico-financiar, ajungându-se, la nevoie, la infracțiuni contra vieții, integrității corporale și sănătății.
1.3.6. Condiții sau împrejurări care au favorizat săvârșirea infracțiunilor
Această problemă nu trebuie redusă doar la unele referiri la larghețea ce caracterizează procedura vamală. Problema, apreciem că trebuie analizată, aici, plecând de la posibilitățile de valorificare a bunurilor trecute prin mijloace frauduloase peste frontieră. Un circuit economic sănătos caracterizează printr-un control eficient, cu măsuri dure pentru cei care încalcă legea, inclusiv pentru persoanele juridice, considerăm că poate induce un mai mare respect și o reținere în a concepe săvârșirea de infracțiuni vamale în scopul obținerii de profituri ilicite. Așa cum am arătat în primul capitol sunt mai multe organe ale statului care pot constata săvârșirea infracțiunilor vamale; eficientizarea activității lor ar putea valora mult mai mult decât orice îngreunare a procesului de prelucrare a bunurilor supuse unui regim vamal care să conducă o încetinire a vitezei fluxului firesc de bunuri. Orice economie are nevoie de o circulație cât mai intensă a bunurilor și nu de obstacole.
Tot legat de această problemă pentru combaterea săvârșirii și constatarea acestor infracțiuni foarte important este derularea eficientă a unui flux informațional între organele abilitate în domeniu, inclusiv în plan internațional.
1.4. Particularități ale desfășurării principalelor activități care se desfășoară în cadrul investigării infracțiunilor a căror săvârșire presupune traficul de bunuri peste frontieră
1.4.1. Constatarea infracțiunilor flagrante
Constatarea în flagrant a infracțiunilor vamale prezintă unele particularități, impuse atât de specificul activității ilicite cât și de abilitățile conferite de lege diferitelor organe care concură la asigurarea unui climat propice desfășurării relațiilor sociale specifice unei societăți libere și democrate. Așa cum este normal, organele statului nu-și pot desfășura activitatea haotic, suprapunându-și atribuțiile și competențele, ei pe baza unei conlucrări de natură să dea prestanță și eficiență activităților astfel încât să se obțină rezultate în plan real să se constate o scădere a asaltului pe baza cărora infracțional în domeniu. Organele de poliție sunt obligate să acorde, la cerere sprijin autorităților vamale în executarea atribuțiilor ce le revin. De asemenea, organele de poliție, de poliție de frontieră și de control ale Ministerului Finanțelor, atunci când constată încălcări ale reglementărilor vamale sunt obligate să anunțe de îndată autoritatea vamală cea mai apropiată și să depună la cererea acesteia, bunurile care au făcut obiectul acelei încălcări. Organele de specialitate ale oficiului pentru Protecția Consumatorilor inspectează, în unitățile vamale, calitatea produselor destinate populației, în cadrul procesului de vămuire la import a acestora, respectiv după depunerea la autoritatea vamală a declarației de import.
Având în vedere modul de săvârșire al fiecărei infracțiuni vamale, locul și timpul constatării în flagrant, apreciem că activitatea pe care o analizăm se caracterizează printr-o mare diversitate în ceea ce privește aspectele particulare. Analizând condițiile în care se săvârșesc infracțiunile de contrabandă cu privire la constatarea infracțiunii flagrante, trebuie observat că atunci când făptuitorii încearcă să scoată din țară bunuri – comune sau speciale – și sunt surprinși, se constată, în fapt, o tentativă, deoarece, așa cum se arată în textul legal, infracțiunea de contrabandă se consumă la trecerea frontierei, iar în cazul în care s-a petrecut acest fapt, organele române nu mai pot constata în flagrant infracțiunea deoarece și-ar depăși competența teritorială intrând pe teritoriul altui stat ori în apele internaționale.
Constatarea în flagrant a infracțiunii de contrabandă, ca infracțiune consumată se poate realiza în cazul introducerii de bunuri în țară, situație în care organele de urmărire penală pot desfășura activitatea, în timp, numai după trecerea frontierei de stat de către făptuitori.
Ca aspect deosebit de important, trebuie avut în vedere alegerea momentului oportun pentru desfășurarea acestei activități întrucât contrabanda face parte dintr-o activitate infracțională complexă care necesită o anumită desfășurare, în timp, organele de urmărire penală putând alege ca moment oportun pentru intervenție orice segment de desfășurare a acesteia, de la trecerea frontierei cu evitarea autorității vamale sau cu prezentarea de acte nereale ori falsificate până la comercializarea mărfurilor sau bunurilor, constatându-se săvârșirea mai multor infracțiuni, asta firește, în funcție de condițiile specifice fiecărui caz în parte, de efectivele și mijloacele și de posibilitățile de intervenție – în sens larg, aici avându-se în vedere supravegherea operativă, urmărirea traiectoriei în teritoriu a bunurilor trecute fraudulos frontiera, intervenția la locurile de reambalare sau transbordare în alte mijloace de transport, etc. – a organelor de urmărire penală.
În funcție de momentul ales pentru constatare trebuie acordată atenție deosebită unor aspecte cum ar fi: persoanele participante la activitatea infracțională; natura, calitatea și cantitatea bunurilor comune sau speciale ce constituie obiectul infracțiunii; modul de trecere efectivă a frontierei de stat a României, cum a fost pregătită aceasta, locul exact pe unde s-a trecut sau pe unde se plănuia trecerea, mijloacele de transport folosite, locurile unde au fost ascunse bunurile de contrabandă pe timpul transportului și pe timpul depozitării, modul cum –a încercat valorificarea acestora.
Ideal ar fi ca locul și timpul ales pentru constatarea în flagrant a infracțiunilor vamale să permită identificarea și desființarea unor porțiuni cât mai întinse, dacă nu totală, a rețelelor infracționale prin probarea implicării în activități infracționale cu consecința directă a interzicerii desfășurării unor activități în anumite locuri de către unele persoane fizice sau/și juridice implicate. De asemenea, intervenția trebuie să fie de cât mai mică amploare, forțele implicate chiar în condițiile, firești de altfel, a unei pregătiri riguroase și scrupuloase trebuind să fie în număr cât mai mic, altfel spus trebuie avut în vedere un raport optim – rezultatele obținute.
Ca activități de desfășurat în cadrul constatării infracțiunii flagrante ce trebuie avute în vedere prin aspectele lor specifice legate de cercetarea infracțiunilor vamale, subliniem desfășurarea cercetării la fața locului, a perchezițiilor corporale, a mijloacelor de transport, domiciliare și la locurile unde își desfășoară activitatea persoanele juridice, ascultarea de persoane și chiar efectuarea de reconstituiri.
Tot în legătură cu efectuarea constatării în flagrant a infracțiunilor vamale, trebuie ținut seama și de faptul că aceasta presupune asumarea unor riscuri deosebite generate de atitudinea infractorilor care ripostează violent folosind arme de foc, încearcă să-și asigure scăparea prin abandonarea vehiculelor de transport, să fugă folosind autovehicule performante cunoscând fără să țină seama de nimic, pot proceda, uneori, la luarea de ostatici, la adăpostirea în interiorul unor instituții unde consideră că nu pot fi căutați, etc. În aceste condiții pregătirea judicioasă a activității, modul profesionist de intervenție, fermitatea și autocontrolul membrilor echipajelor de intervenție sunt elemente de natură să asigure succesul unor asemenea activități. Atenție deosebită trebuie acordată ascultării persoanelor în condițiile constatării în flagrant deoarece, acestea, de obicei, sunt surprinse de acțiunea organelor de urmărire penală, făptuitorii nu își pot elabora în timp util strategii de operare, declarațiile martorilor nu sunt viciate, acest segment de activitate, putând lămuri uimitor de multe probleme în condițiile concrete ale faptei cercetate.
Materializarea rezultatelor activității trebuie să respecte toate prevederile legale și să concretizeze în mod util, din punct de vedere procesual penal, fiecare aspect de natură a interesa cercetarea. Procesul verbal încheiat de organele competente trebuie să fie argumentat prin trimiteri la înregistrări audio-video anexate procesului verbal, să conțină referiri la toate constatările și activitățile efectuate la fața locului, să prezinte declarațiile persoanelor ascultate la persoana I-a singular, urmările intervenției – răniri de persoane, pagube materiale, etc. – măsurile luate pentru înlăturarea acestora, etc.
Înainte de a încheia această secțiune, apreciez ca importantă prezentarea unor indice de fraudă – situații de fapt de natură să inducă suspiciuni cu privire la operațiunea în curs de desfășurare controlată. Pe lângă comportamentul persoanelor fizice care au legătură cu partida de marfă prezentată autorității vamale, informații deosebite pot fi obținute din analiza scrisorilor de trăsură. Astfel, organele de control trebuie să-și pună o serie de întrebări – logice și normale ca rațiune (cine, ce, unde, când, de ce), urmând ca răspunsurile să constituie temeiuri pentru controlul amănunțit al bunurilor și persoanelor care le transportă.
Analiza identității, la import, expeditorului, destinatarului sau dacă este necesar a intermediarilor pot oferi informații importante cu privire la firescul operației. După această analiză apar întrebările: cine este agentul intermediar? care este rațiunea existenței acestuia în cadrul operațiunii? în cazul mai multor importuri, se folosește același intermediar, dacă nu, de ce? unde s-a ambalat marfa? transportul s-a făcut de o singură firmă, dacă nu, de ce? este adevărată operațiunea având în vedere țările de export sau/și de intermediere? (Nu este normal să imporți în România din Maroc usturoi produs în China, calculatoare produse în Etiopia, etc.) este adecvat mijlocul de transport pentru operațiunea efectuată? de ce s-au optat pentru transportul aerian al unor bunuri care nu erau urgent necesare? de ce nu s-a folosit o rută directă? este corect trecut numărul scrisorii de trăsură aeriană, respectiv codul AWB pe conosament? etc.
1.4.2. Verificarea și ridicarea de înscrisuri
Dat fiind complexitatea cercetării infracțiunilor vamale, această activitate va urmări mai multe documente printre care, apreciez că deosebit de importante sunt următoarele: documentele de însoțire ale mijloacelor de transport: actul de transmitere a garniturii de tren, certificatul de înmatriculare al autovehiculului, manifestul încărcăturii, lista sacilor poștali sau a coletelor; declarația proviziilor de bord ori declarația comandanților aeronavelor cu privire la produsele aflate la bord; actul constatator întocmit de organele căilor ferate în cazul vagoanelor găsite cu sigilii violate sau lipsă, precum și în cazul vagoanelor care nu pot fi sigilate; actele prin care se constată aplicarea noilor sigilii când se constată că sigiliile nu sunt cele aplicate la expediere; procesul de constatare încheiat de autoritatea vamală semnat și de transportator, atunci când la controlul exterior al autovehiculului se constată sigilii lipsă sau sigiliile aplicate la expediere au fost violate; declarația vamală și documentele care o însoțesc, scrisoarea de trăsură în cazul transportării mărfurilor pe calea ferată și pe care autoritatea vamală a aplicat ștampila „marfă sub regim vamal de tranzit”; actele din care rezultă că autoritatea vamală i-a fixat, în scris, declarantului termenul pentru a asista la controlul fizic al mărfurilor; actul prin care s-a notificat declarantului necesitatea prelevării de eșantioane; înscrisul din care rezultă acordarea liberului de vamă; actul de constatare a diferențelor dintre datele înscrise în documentele de transport și cele din declarația vamală precum și diferențele dintre mărfurile descărcate sau transbordate și datele înscrise în manifestul încărcăturii; cererea pentru eliberarea autorizației de comisionar și autorizația de comisionar în vamă; cererea de relații și informații privind reglementările vamale – dacă există; copie de pe certificatul de origine al mărfurilor de import și actele încheiate cu prilejul acordării regimului preferențial; actele din care rezultă atribuțiile de serviciu ale persoanelor ce lucrează în cadrul birourilor vamale ori în punctele de control pentru trecerea frontierei; actele societăților comerciale care au valorificat bunurile trecute fraudulos peste frontieră – aici trebuie avute în vedere atât actele prin care se identifică persoana juridică cât și actele contabile.
1.4.3. Efectuarea de percheziții
În condițiile concrete ale cercetării infracțiunilor vamale, perchezițiile vor avea ca scop descoperirea mărfurilor și bunurilor care fac obiectul infracțiunii, acte în legătură cu acestea, sume de bani obținute din valorificarea bunurilor sau trecute fraudulos peste frontieră destinate să fie folosite pentru achiziționare, transportul acestora, dare de mită, alte acte legate de activitatea infracțională.
Ca loc de desfășurare, vor fi avute în vedere domiciliul persoanelor implicate, locul de desfășurare a activității unor persoane juridice, reședința unor cetățeni străini, apatrizi, etc.
În procesul verbal în care se materializează rezultatele activității subliniem importanța consemnării caracteristicilor cantitative și calitative ale bunurilor descoperite, actele descoperite, cine sunt proprietarii și cine sunt persoanele îndreptățite să dispună cu privire la folosirea locuințelor, garajelor, sediilor, depozitelor, halelor, complexelor comerciale care au fost percheziționate. Tot în cuprinsul procesului verbal trebuie consemnate și declarațiile persoanelor ascultate, cu privire la proveniența și găsirea bunurilor descoperite – la persoana I-a, între ghilimele – aspect de natură să contribuie, dat fiind că aceste declarații sunt luate în condițiile unei adevărate lupte în plan psihologic la obținerea unor elemente noi de anchetă, care să contribuie la o mai operativă rezolvare a cauzei.
Apreciind natura specială a bunurilor care constituie obiectul contrabandei calificate considerăm că trebuie subliniată atenția care trebuie acordată pregătirii și efectuării acestei activități. În ipoteza pe care o analizăm percheziția trebuie efectuată pe baza autorizației magistratului ori în caz de infracțiune flagrantă.
Efectuarea perchezițiilor va ține seama și de considerentele de timp specifice, momentul oportun trebuind să fie valorificat la maxim, orice întârziere putând conduce la dispariția bunurilor sau documentelor căutate. Desfășurarea activităților pregătitoare vor trebui să contureze informațional profilul moral și temperamentul celor la domiciliul cărora ar urma să se efectueze percheziția, caracteristicile clădirii care urmează să fie percheziționată, posibilitățile de blocare și supraveghere, cu consecința directă a stabilirii efectivelor care sunt necesare pentru efectuarea activității, remarcabil fiind că orice eroare ori superficialitate manifestată putând conduce la ratarea întregii activități.
1.4.4. Dispunerea de constatări tehnico-științifice și expertize
Constatările tehnico-științifice sau expertizele care se dispun în cadrul cercetării infracțiunilor vamale au ca obiect, pe de o parte, bunurile trecute fraudulos frontiera iar, pe de altă parte, documentele folosite pentru trecerea frauduloasă peste frontieră a acestora.
Astfel, ca exemplu, în cazul investigării infracțiunii de contrabandă calificată prevăzută de art. 76 din Codul Vamal atunci când există suspiciuni că s-au trecut peste frontieră droguri, precursori sau substanțe chimice esențiale, substanțele în litigiu vor fi supuse unei constatări tehnico-științifice sau, după caz, unei expertize toxicologice ce va răspunde la întrebări cum sunt: dacă substanțele ori produsele supuse examinării fac sau nu parte din categoria drogurilor, substanțelor psihotrope, precursorilor sau substanțelor chimice esențiale? despre ce produse sau substanțe este vorba? care este concentrația în substanță activă a drogurilor sau substanțelor psihotrope analizate? dacă în raport cu numărul și natura compușilor existenți în probele analizate se poate aprecia sursa de proveniență a drogurilor?
În cazul investigării contrabandei calificate care a avut ca obiect arme de foc, muniții, materii explozive sau radioactive constatările tehnico-științifice sau expertizele pot lămuri probleme precum: dacă dispozitivele prezentate pentru examinare constituie sau nu arme de foc în sensul legii; tipul și modelul armelor de foc; starea de funcționare a armelor; seria de fabricație, modelul, felul gloanțelor, starea lor calitativă și dacă au fost confecționate industrial sau artizanal; dacă substanțele, dispozitivele, etc., descoperite fac parte ori nu din categoria materialelor explozive; natura și compoziția materiilor explozive în litigiu; dacă materiile explozive analizate sunt sau nu în stare de natură a le face folosibile pentru generarea unei explozii; dacă materialele trimise spre analiză fac parte din categoria materialelor nucleare ori radioactive; natura substanțelor analizate; gradul de radioactivitate al substanțelor analizate; cantitatea de uraniu sau toriu conținută de substanța supusă examinării.
Pentru examinarea documentelor asupra cărora planează suspiciuni în legătură cu posibila falsificare a acestora se dispun expertize tehnice a documentelor pentru stabilirea falsului, a naturii, întinderii și mijlocului prin care a fost creat iar în situația falsurilor create prin scrierea cu mâna sau prin contrafacerea semnăturilor se pot dispune expertize grafoscopice pentru identificarea persoanei falsificatorului.
În funcție de natura unor urme descoperite pot fi dispuse și alte genuri de constatări tehnico-științifice sau expertize cum sunt cele traseologice, dactiloscopice, biocriminalistice, etc.
1.4.5. Ascultarea martorilor
În condițiile cercetării infracțiunilor vamale, martorii pot fi identificați din rândul persoanelor care cunosc despre pregătirile pe care le-au făcut infractorii pentru scoaterea sau introducerea în țară, cu ocolirea regimului vamal, de mărfuri sau bunuri, persoanele care au fost căutate în vederea încheierii unor tranzacții cu astfel de mărfuri, persoanele care au asigurat transportul mărfurilor de contrabandă în condiții legale în incinta unor zone economice libere, persoane care au manipulat mărfurile, le-au ambalat sau sortat în baza unor contracte de muncă fără să fi avut cunoștință la momentul efectuării operațiunilor despre proveniența ilicită a mărfurilor, etc.
Ca probleme de lămurit prin ascultarea acestora, printre altele vor fi în mod obligatoriu următoarele: împrejurările în care au luat cunoștință despre săvârșirea infracțiunilor; persoanele implicate în săvârșirea infracțiunilor vamale, modul de organizare și sarcinile fiecărei persoane în cadrul planului infracțional; natura bunurilor ce constituie obiectul trecerii frauduloase; locurile prin care s-a făcut trecerea frauduloasă a bunurilor; alte aspecte legate de modul de operare folosit de infractori – dacă au fost înarmați, dacă au folosit armele, dacă au fost în legătură cu agenți vamali ori ai poliției de frontieră; mijloacele de transport folosite pentru tranzitarea frauduloasă a frontierei a bunurilor, dacă existau contracte economice, cine erau proprietarii și dacă aceștia știau despre folosirea mijloacelor de transport la săvârșirea de infracțiuni vamale; personalul autorităților statale implicat în săvârșirea infracțiunilor vamale, în ce a constat participarea acestuia, dacă s-a folosit de calitatea oficială pe care o avea, dacă a atras și alți funcționari, natura foloaselor primite; modul de valorificare a bunurilor trecute fraudulos frontiera, persoanele fizice și juridice implicate în activitate, dacă s-au întocmit acte comerciale, dacă au fost făcute evidențieri în contabilitatea firmelor implicate, funcționari ai autorității statale implicați în distribuție, persoanele care mai cunosc despre faptă și împrejurările săvârșirii acesteia, precum și modul în care au luat cunoștință despre activitatea infracțională.
De subliniat în legătură cu ascultarea martorilor în cadrul investigării infracțiunilor vamale, este pe lângă dificultatea și complexitatea activității în sine, necesitatea alegerii unor procedee de ascultare oportune pentru fiecare martor în parte pe baza cadrului informațional obținut cu ocazie efectuării activităților pregătitoare, unanim fiind acceptat că legat de săvârșirea acestor infracțiuni compartimentul martorilor este puternic influențat de interese personale legate de activitatea infracțională propriu-zisă, legate de modul în care se desfășoară ancheta, de rezultatele acesteia, fiecare, în parte, dorind să exploateze la maxim situația în interesul său. Nu trebuie uitat că datorită unei conduite echivoce mulți portari sunt într-un fel sau altul implicați în activitatea infracțională, devenind o problemă de analiză și interpretare a stărilor de lucruri calitatea în care este ascultată și va participa o persoană în cadrul procesului penal pornit – martor sau învinuit/inculpat.
1.4.6. Ascultarea învinuiților/inculpaților
Ascultarea învinuiților/inculpaților în condițiile particulare ale săvârșirii infracțiunilor vamale este deosebit de dificilă. Cei care vin, în această calitate, în fața anchetatorilor fac parte din așa numita criminalitate a gulerelor albe, inserția socială este normală sau peste medie, au o pregătire și o experiență socială care în mod normal le permit formularea unor apărări deosebite, pot poseda chiar o anumită artă, bazată pe cunoașterea relațiilor specifice domeniului de activitate, de a invoca norme juridice și stări de fapt de natură să justifice și să conducă la nerealizarea elementelor constitutive ale infracțiunilor vamale. Activitatea în sine poate fi descrisă ca o adevărată luptă în plan psihologic în care ignoranții, anchetatorii superficiali, neprofesioniștii nu au nici o șansă în fața reprezentanților crimei organizate.
În acest context problematica ce trebuie lămurită prin ascultarea învinuiților/inculpaților este deosebit de vastă, în acest referat noi mărginindu-ne să subliniem următoarele probleme ca având o importanță aparte, însă, nu trebuie uitat că specificul fiecărui caz în parte poate impune, în ultimă instanță, ca importantă o problemă sau alta:
cadrul spațio-temporal în care s-a desfășurat activitatea ilicită;
data și modul cum a intrat în rețeaua care a gestionat săvârșirea de infracțiuni vamale;
rolul său și modul cum a fost concepută să funcționeze rețeaua infracțională;
persoana sau persoanele care au inițiat activitatea infracțională, sursele de finanțare și modul cum ar fi folosit inițiatorii sau alte persoane, rezultatele activității infracționale;
proveniența bunurilor trecute ilicit peste frontieră și natura acestora;
locul unde s-au încărcat bunurile, persoanele care au participat la această activitate, mijloacele de transport folosite, dacă au avut loc ulterior transbordări pe alte mijloace de transport, proveniența acestor mijloace de transport, cine le-a organizat și locul unde au fost făcute;
traseul urmat de mijloacele de transport până la frontiera de stat a României;
modalitatea de trecere efectivă a frontierei, eventual modul de ascundere al bunurilor, dacă au fost amenajate ascunzători, care era dispunerea acestora în mijloacele de transport;
dacă au fost atrași în cadrul activității ilicite agenți vamali sau ai poliției de frontieră, identitatea acestora, ce activități trebuiau efectuate de aceștia, modul cum urmau să fie recompensați pentru „eforturile” depuse;
actele folosite pentru inducerea în eroare a agenților vamali, dacă au fost falsificate, modul cum au fost falsificate, de cine și în ce loc;
locurile unde erau depozitate bunurile trecute fraudulos frontiera, cine le descărca de pe mijloacele de transport, cine le gestiona, modul de depozitare, dacă se luau măsuri suplimentare de pază, cine o făcea, modalitățile de acces la locurile respective;
modul cum era recompensat fiecare participant în parte;
modul cum erau valorificate bunurile trecute ilicit peste frontieră, cine conducea și organiza rețelele de distribuție, modul cum se făceau plățile, cum se puteau recupera sumele de datornicii răi platnici;
cantitatea de bunuri tranzitate peste frontieră defalcată pe perioade de timp, moduri de valorificare, sortimente, etc.;
dacă există proprietăți sau alte bunuri procurate cu banii proveniți din activitatea ilicită, pe teritoriul României;
1.4.7. Alte activități care pot fi efectuate în funcție de specificul fiecărei cauze în parte
Cercetarea la fața locului – se efectuează cu predilecție atunci când trecerea peste frontieră s-a făcut cu ocolirea punctelor de control a trecerii frontierei. Locul de cercetat va fi delimitat în funcție de locul de trecere a frontierei, traseul urmat de făptuitori pentru trecerea frontierei, locurile de adăpost, locurile de popas, etc.
Cu ocazia cercetării se vor căuta urme de încălțăminte, urme ale animalelor sau altor mijloace folosite pentru transportul bunurilor, urme de natură biologică, bunuri sau resturi de bunuri distruse în timpul transportului, înscrisuri, urme papilare, etc.
În funcție de topografia terenului, activitatea de cercetare la fața locului trebuie extinsă și către zonele învecinate – clădiri izolate, cursuri de apă, păduri, căile de acces către acestea – pentru a se putea descoperi, astfel, alte locuri unde s-au ascuns făptuitorii, unde au fost așteptați s-a efectuat transbordarea bunurilor dintr-un mijloc în alt mijloc de transport. De subliniat în context, necesitatea folosirii câinilor de urmărire, natura locului permițând, de cele mai multe ori, prelucrarea urmei de miros în bune condiții.
Prezentarea pentru recunoaștere – desfășurată în scopul identificării de persoane, bunuri, cadavre, etc. care au legătură cu fapta cercetată, prin intermediul unei persoane care le-a perceput anterior și a reținut în memorie semnalmentele lor, este folosită în cadrul investigării infracțiunilor vamale mai mult pentru identificarea de persoane, atât care au participat la trecerea frauduloasă a bunurilor peste frontieră cât și pentru identificarea celor care au asigurat valorificarea bunurilor, paza, transportul lor în siguranță, etc.
Luarea măsurilor asigurătorii – au ca rațiune recuperarea prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunilor vamale, în principal, în paguba bugetului de stat. Dacă luarea măsurilor ca atare – sechestrare, ipotecă, mai rar poprirea – nu ridică dificultăți deosebite, pentru identificarea bunurilor și stabilirea unei legături, în condițiile în care nu sunt în proprietatea făptuitorilor sau a persoanelor juridice responsabile civilmente, între bunuri și săvârșirea infracțiunilor vamale, trebuie depuse eforturi deosebite, de obicei, aceasta realizându-se cu greutate oferă posibilitatea altor interesați să le întârzie și să li se piardă urma.
Confruntarea – se poate folosi atunci când odată câștigată încrederea în buna credință a uneia sau mai multor persoane ascultate se trece la ascultarea simultană cu altă persoană care a mai fost ascultată anterior, însă, între declarația acesteia și declarația persoanei sau persoanelor acceptate ca fiind de bună credință există contraziceri de natură esențială. Odată cu înlăturarea contrazicerilor de natură esențială pot fi lămurite aspecte deosebit de importante pentru cauză cum ar fi identitatea unor persoane, gradul de implicare al acestora în activitatea ilicită, împrejurări legate de modul de operare, valorificarea bunurilor trecute fraudulos frontiera, etc.
În încheierea acestui referat considerăm necesar să subliniem complexitatea și dificultatea investigării infracțiunilor vamale. Sunt multe considerente pentru care acestea impun respect și seriozitate în abordare din partea organelor judiciare în vederea prevenirii și combaterii unor astfel de conduite ilicite. Depășind nivelul investigării unei anumite conduite infracționale trebuie observate implicațiile acestui fenomen, pentru că este deja un fenomen social așa cum este și crima organizată a cărei alimentării economiei subterane și de aici a altor conduite de natură infracțională.
Cercetarea cu obiectivitate și operativitate a infracțiunilor vamale poate contribui la limpezirea economiei românești și la controlarea fenomenelor infracționale, la desființarea de rețele organizate și de zone obscure unde siguranța și libera manifestare a cetățeanului sunt puse în pericol, la alimentarea bugetului de stat cu sume importante ce pot fi atribuite conform nevoilor firești ale societății.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Traficul de Bunuri Peste Frontiera (ID: 124881)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.