Trafic de Organe
CUPRINS:
LISTA ABREVIERILOR
INTRODUCERE
CAPITOLUL I: ANALIZAJURIDICO – PENALĂ A ELEMENTELOR CONSTITUITIVE IBIECTIVE ALE INFRACȚIUNILOR PREVĂZUTE ART.158 CP RM
1.1. Obiectul infracțiunilor prevăzute la art.158 CP RM
1.2. Latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute la art.158 CP RM
CAPITOLUL II: ANALIZAJURIDICO – PENALĂ A ELEMENTELOR CONSTITUITIVE SUBIECTIVE ALE INFRACȚIUNILOR PREVĂZUTE ART.158 CP
RM
2.1. Subiectul infracțiunilor prevăzute la art.158 CP RM
2.2. Latura subiectivă a infracțiunilor prevăzute la art.158 CP RM
CAPITOLUL III: ANALIZA JURIDICO – PENALĂ A CIRCUMSTANȚELOR AGRAVANTE ALE INFRACȚIUNILOR PREVĂZUTE LA ART.158 CP RM
CAPITORLUL IV. RĂSPUNDEREA PENTRU TRAFICUL DE ORGANE, ȚESUTURI ȘI CELULE UMANE CONFORM LEGISLAȚIEI PENALE DIN ALTE STATE
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Actualitatea temei investigate. Evoluția relațiilor sociale în contextul progreselor științifice realizate în domeniul biomedicinii a determinat necesitatea consacrării unor norme, reguli care ar contribui la protecția vieții ființei umane, demnității, integrității și inviolabilității acesteia. Insuficiența universală de organe și țesuturi face ca pacienții să caute disperați un transplant, deseori aceste acțiuni implicând practici inacceptabile din punct de vedere legal. Penuria de organe încurajează organizațiile criminale să recurgă la traficul de persoane în scop de prelevare de organe, țesuturi și celule umane sau la traficul de organe propriu-zis. Existența acestui fenomen, subminează încrederea publicului în serviciile legale de transplant de organe și țesuturi, ceea ce duce la diminuarea ofertei de a dona și-n final la agravarea penuriei. Acest cerc vicios determină imperativul atitudinii și implicării Secretariatului permanent (SP) al Comitetului național pentru combaterea traficului de ființe umane împreună cu alte autorități de profil în armonizarea și identificarea acțiunilor necesare pentru diminuarea acestui fenomen.
Conform Convenției ONU contra CIO (Criminalitatea Internațională Organizată), care include în definiția sa privind exploatarea umană, printre altele si prelevarea de organe cu scop lucrativ sau comercia. În recomandarea sa cu nr.1611 din 2003, privind trafic de organe, țesuturi și celule umane în Europa, Adunarea Parlamentara al Consiliului Europei a sugerat elaborarea, în colaborare cu organizațiile competente, o strategie europeană de luptă contra traficului de organe, țesuturi și celule umane și preconizează, în cadrul viitoarei convenții al Consiliului Europei, în privința luptei contra tratamentului ființei umane să includa si un Protocol Adițional relativ la traficul de organe și la țesutul de origine umană, conform căruia corpul uman, cu diversele elemente ale sale, nu poate face obiectul în sine, a unui beneficiu material.
În 2008, Consiliul Europei și Organizația Națiunilor Unite au fost de acord să pregătească un Studiu comun privind traficul de organe, țesuturi și celule umane și traficul de de ființe umane în scopul prelevarea de organe. Acest studiu comun a fost preparat în cadrul cooperarea dintre cele două interguvernamentală internațională organizații, în special în menținerea cu General al Organizației Națiunilor Unite Rezoluția Adunării privind cooperarea între Națiunile Unite și Consiliului Europei, care prevede în mod expres că Adunarea Generală i-a act cu apreciere de la intrarea în vigoare la 1 februarie 2008 Convenția Consiliului Europei privind Lupta împotriva traficului de umane ființe, de care orice non-membru Stat din cadrul Consiliului Europei poate se separa după ce a obținut în unanimitate consimțământul părților la Convenția, salută Cooperarea consolidată între Organizația Națiunilor Unite și a Consiliului din Europa în această privință, și își exprimă apreciere pentru prepararea unui Studiu comun privind traficul de organe, țesuturi și celule și traficul de persoane cu scopul de a prelevarea de organe.
Având în vedere complexitatea infracțiunii de „trafic de organe umane, țesuturi și celule umane,” care implică diferiți actori și diferite acte criminale, negociatorii Convenției considerat mai puțin util pentru a încerca să formuleze o definiție atotcuprinzătoare a infracțiunii de a servi drept bază pentru specificarea descrierii faptelor în capitolul II al Convenției. În schimb, diferitele dispoziții cuprinse în capitolul II din convenție, cu privire la „dreptul penal material”, enumera unul sau mai multe acte criminale care, dacă comise pe cont propriu sau împreună cu un altul, toate constituie traficul de organe umane. Cu toate acestea, negociatorii consideră necesar să se facă referire la „traficul de organe umane”, ca un fenomen global în alte părți ale Convenției. În consecință, art. 2, alin. 2, conține o astfel de definiție a „traficul de organe umane”, care constă în principal dintr-o trimitere la dispozițiile dreptului penal material care stabilesc diferitele acte criminale constituie „trafic de organe umane”.
În urma unui dezechilibru politic traficul de organe, țesuturi și celule umane umane capată contur în Republica Moldova, în special la începutul secolului XXI unde numărul victimelor crește esențial. Făcând o analiză scurtă putem menționa că cele doua „găuri negre” ale Europei Transnistria și Kosovo sunt principalii furnizori de organe, țesuturi și celule umane, deoarece nu există un mecanism vertical de control al acestor doua regiuni. Observăm că în acest sens legiuitor dorește cu desăvârșire să împedice prin mecanisme legale orice formă de trafic de organe, țesuturi și celule umane. În Codul Penal al RM din18.04 2002 se incriminează fapta de trafic de organe, țesuturi și celule umane la Art.158, art. 145 alin (2) lit.n), art. 151 alin. (2) lit. l), art.165, art.206 alin. (1) lit.f. Facând o paralelă din punct de vedere internațional Republica Moldova semnat Convenția Europeană privind lupta contra traficului de organe umane la 25 martie 2015. Convenția are drept scop sancționarea penală a fenomenului traficului ilegal de organe umane în scop de transplant, protecția victimelor și facilitarea cooperării la nivel național și internațional, urmărirea eficientă a celor responsabili de actele de trafic în fața justiției, precum și consolidarea măsurilor de protecție și compensare a victimelor acestui flagel, de rând cu modalitățile de garantare a transparenței și accesului echitabil la serviciile de transplant. Noul instrument european vine să completeze cadrul existent în domeniu și face apel către state să incrimineze prelevarea ilicită de organe umane de la donatorii vii sau decedați, în situațiile în care prelevarea a fost efectuată în lipsa consimțământului liber, informat și specific al donatorului sau în absența autorizării prelevării în cazul donatorului decedat și în cazurile când în schimbul prelevării de organe donatorul viu sau o terță persoană va obține profit sau un avantaj esențial. Făcând o retrospectivă putem menționa ca constituția Republicii Moldova a fortificat drepturile omului și libertățile acestuia la cea mai înaltă valoare făcând să fie respectate, recunoscute și protejate de către forța coercitivă a statului. Unul dintre domeniile esențiale a dispozițiilor acesteea este de a proteja individual împotriva oricarei forme de încălcare a libertăților și securității tuturor.
Pentru combaterea traficului de organe, țesuturi și celule umane trebuie de rezolvat anumite probleme strigente și anume o divizare clară în ceea ce privește donare unor organe, țesuturi sau celule umane cu acordul scris al persoane, în caz contrat dacă nu avem un asemenea acord suntem în prezența infracțiunii date.
Scopul și obiectivele propuse în teză. După o analiză mai profundă prezenta cercetare este axată pe identificarea și studierea formelor de manifestarea în Moldova a fenomenului trafic de organe, țesuturi și celule umane , precum și a problemelor existente în cadrul juridic, scopul urmărit în urma elaborării acestei teze constă în faptul indentificării principalelor motive ce stau la baza traficului de organe, țesuturi și celule umane, în conexarea mai multor materiale ce ar face bine la înțelegerea acestui fenomen global.
Sunt propuse următoarele obiective :
analiza noțiunii de trafic de organe, țesuturi și celul umane în documentele de drept internațional și în literatura științifică;
elaborarea recomandărilor privind depășirea problemelor existente ce țin de infracțiunea trafic de ființe organe, țesuturi și celule umane ;
definirea și analiza problemelor în criminalizarea infracțiunii trafic de organe, țesuturi și celule umane, stabilirea legăturii și influenței concepțiilor din documentele dreptului internațional asupra criminalizării traficului de organe, țesuturi și celule umane în normele dreptului național;
aprecierea corectă și elucidarea carențelor ce țin de interpretarea art.158 CP al RM ;
înlăturarea cărorva divirgențe cu privire la obiectul infracțiunii, latura obiectivă, latura subiectivă și subiectul infracțiunii;
indentificarea răspunderii penale pentru trafic de organe, țesuturi și celule umane conform legislației penale din alte state ;
indentificarea tendințelor în dezvoltarea legislației penale naționale de contrângere ;
propuneri pentru îmbunătățirea cadrului legal;
identificarea și caracterizarea condițiilor de fond și de formă ale traficului de organe, țesuturi și celule umane încontextul legislației naționale;
analiza abordărilor doctrinare a problemei traficului de organe, țesuturi și celule umane în dreptul penal și elucidarea naturii juridice a acestei instituții;
indentificarea scopului pentru prelevarea de organe, țesuturi și celule umane.
Gradul de investigație a temei. În urma analizei facute pe marginea acestui subiect cu o răspândire larga pe întreg mapamundul, putem menționa că în literatura de specialitate națională cercetarea infracțiunii traficul de organe, țesuturi și celule umane are un suport material mai restrâns, defapt în marea majoritate a statelor această temă de abordare este una noua drept dovadă este și adoptarea Convenției Europeane cu privire la lupta contra traficului de organe umane la 25 martie 2015. Drept urmare problema răspunderii penale pentru comiterea infracțiunii prevăzută la art.158 CP al RM tine să dispară, deoarece reglementarea acestui articol vine să acopere orice modalitate de trafic.
Lucrarea se bazează pe reflectarea viziunii unor autori ca : din Republica Moldova am cugetat asupra materialelor : Stati V. ,Brînză S., Florea V. , Eșanu A., din România Tănăsescu I., Tănăsescu G., Tănăsescu C., Codreanu I., Rotaru I.,Gabrie G. din Ucraina Cebotariova G., Chebataryova H., Sapronov O., Kumaneaeva E., Emreț L., Grinceak V., Misliva., Grinceac S., din Rusia Guseinov T., Metelin E., Bahin V., Carpov N., Kovalciuk H., Piscita etc.
Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării. Metodologia organizării cercetării a inclus câteva secvențe și anume analiza abordărilor conceptuale existente în tratarea noțiunilor trafic de organe, țesuturi și celulule, în baza cărora se materializa criminalizarea în cadrul dreptului național, precum și în literatura științifică privind problematica dată. Un alt aspect ar fi colectarea, prelucrarea, analiza și interpretarea datelor practicii legale aplicate privind dosarele penale ce țin de infracțiunile trafic de organe, țesuturi și celule umane (Art.158). Analiza cazurilor reale de trafic de organe, țesuturi și celule umane din cadrut precedentelor judiciare internaționale și naționale. Urmând în continuare tema limitărilor, se cuvine să menționăm că în cadrul cercetării respective a fost aplicată în principal metoda analizei calitative a informației, utilizând întrucâtva și metoda analizei cantitative a informației. Avându-se în vedere deficitul de informație privind problema studiată și gradul înalt de latență a fenomenului, s-a pus sarcina evaluării calitative a gradului de răspândire în Moldova a și în literatura științifică privind problematica dată. Un alt aspect ar fi colectarea, prelucrarea, analiza și interpretarea datelor practicii legale aplicate privind dosarele penale ce țin de infracțiunile trafic de organe, țesuturi și celule umane (Art.158). Analiza cazurilor reale de trafic de organe, țesuturi și celule umane din cadrut precedentelor judiciare internaționale și naționale. Urmând în continuare tema limitărilor, se cuvine să menționăm că în cadrul cercetării respective a fost aplicată în principal metoda analizei calitative a informației, utilizând întrucâtva și metoda analizei cantitative a informației. Avându-se în vedere deficitul de informație privind problema studiată și gradul înalt de latență a fenomenului, s-a pus sarcina evaluării calitative a gradului de răspândire în Moldova a traficului de organe, țesuturi și celule umane. Studiul a inclus de asemenea o astfel de sarcina ca analiza indicilor componenței infracțiunii obiectul, latura obiectivă și cea subiectivă, subiectul infracțiunii trafic de organe, țesuturi și celule umane, consfințite în normele dreptului penal al Republicii Moldova. Folosind metoda comparativă am utilizat cele doua legi în vederea transplatării organelor, țesuturilor și celulelor umane – Legea Republicii Moldova nr.473-XIV din 1999 fiind abrogată și Legea Republicii Moldova nr.42 –XVI din 2008 . În ceea ce priveste metoda juridică comparativa am utilizato în special la analiza juridico-penală a circumstanțelor agravante ale infracțiunilor prevăzute la art.158 CP RM. Metoda logică am folosito pe tot parcursul creionării lucrării.
Cuvintele-cheie ale tezei. Traficul de organe, țesuturi și celule umane, prelevarea ilicită, consimțământul, corpul persoanei, donarea , obținerea unor venituri, vinderea, procurarea, sustragerea, utilizarea, păstrarea, deținerea, transmiterea, primirea, importarea, exportarea, transportarea ilegală.
CAPITOLUL I: ANALIZAJURIDICO – PENALĂ A ELEMENTELOR CONSTITUITIVE IBIECTIVE ALE INFRACȚIUNILOR PREVĂZUTE ART.158 CP RM
1.1. Obiectul infracțiunilor prevăzute la art.158 CP RM
Prin obiectul infracțiunii se înțelege atentarea la valorile și relațiile sociale amenințate sau vătămate efectiv prin săvârșirea faptei și ocrotrită prin incriminarea acesteia, spre deosebire de obiectul zis material al infracțiunii, prin care se înțelege entitatea materiala asupra căreia se atentează, amenintând-o cu un pericol de vătămare materială sau provocându-i efectiv o astfel de vătămare. Distincția dată este necesară, fiindcă în timp ce obiectul nemijlocit există la orice infracțiune, ca factor necesar al acesteia , obiectul material nu există la orice infracțiune, ci numai la acelea la care valoarea socială ocrotită constă sau se exprimă într-o entitate materială. Astfel, amenințarea sau vătămarea relațiilor sociale are loc prin intermediul acestei entități, care la rândul sau este obiectul material al infracțiunii.
Potrivit unor păreri obiectul juridic reprezintă orice circumstanță utilă satisfacerii unui interes, a unei nevoi umane sau a dezvoltării libere a individului în cadrul unui sistem global structurat. Interesul în sine nu reprezintă nimic altceva decât reflexia subiectivă a obiectului și exprimă tendința, aspirația subiectului de a conserva respectivul obiect, cât timp valoarea socială implică un raport între „ceva” demn de prețuit și „cineva” în măsură să acorde prețuire. Totuși, aceste afirmații fac referire la orice “interes sau valoare”, la perspectiva filozofică asupra valorii sociale și nu la veritabilele obiecte juridice penalmente protejate. Într-o viziune plastică, obiectele juridice reprezintă fragmente izolate de prohibiție penală ce articulează un sistem discontinu al ilicitului, altfel spus, o serie de „insule ilicite” într-o mare de libertate. Această analogie surprinde poate cel mai bine esența obiectului juridic penalmente relevant. Astfel, de vreme ce incriminarea unei anumite conduite presupune restrângerea implicită a libertății individuale, obiectul juridic al acestei conduite va intra în coliziune directă cu diverse drepturi ale persoanei.
Potrivit acestei accepțiuni (desuete, de altfel), obiectul juridic reprezintă, în fapt, sancțiunea faptei, elementul legal al infracțiunii. În acest sens, s-a arătat că fapta antisocială poate constitui o infracțiune după dreptul natural, dar nu poate fi socotită precum o infracțiune pozitivă după dreptul penal, dacă legiuitorul nu a prevăzut-o cu o sancțiune, și invers, fapta poate să nu fie antisocială, poate să fie chiar folositoare societății, dar întrucât legea o sancționează penal, ea constituie o infracțiune după dreptul pozitiv. După cum lesne se poate observa, principiul minimei intervenții sau orice alt fundament de cuantificare a pedepsei penale, lipsește cu desăvârșire. Această concepție este fundamentată pe ideea cum că obiectul juridic reprezintă elementul legal al infracțiunii, element ce nu are alt rol decât să dea pecetea oficialității faptelor considerate a fi infracțiuni. În opinia noastră, această viziune vetustă, este fundamental eronată, din perspectiva în care obiectul juridic nu reprezintă sancțiunea penală a unei norme, cele două situându – se pe planuri diferite. Obiectul juridic este o valoare pe care norma urmărește să o protejeze, și cum altfel să îndeplinească această funcție esențialmente preventivă, decât prin implementarea unei corecții de natură să determine înfrânarea persoanele care se gândesc să încalce norma.
În viziunea lui S. Griceak obiectul juridic al infracțiunii este un element importat în știința dreptului penal, deoarece prin soluția corectă găsită valorifică importanța teoretică și practică a obiectului infeacțiunii. Obiectul poate să dezvăluească caracterul social al infracțiunii, stabilirea pericolului public, ajută la clasificarea corectă a actului și de asemenea evidențierea atacurilor socialmente periculoase.
Analiza juridică penală a unei infracțiuni cunoaște clasificarea „pe verticală” a obiectului juridic al infracțiunii și anume: obiectul juridic general al infracțiunii; obiectul juridic generic al infracțiunii; obiectul juridic special al infracțiunii.
În ceea ce privește obiectul general al tuturor infracțiunilor îl constituie relațiile sociale aflate sub protecția legii penale, pe când obiectul obiectul juridic generic il constiuie grupul de relații sociale „gemene”, asupra cărora atentează infeacțiunile prevăzute de articolele aflate în Partea Specială a Codului Penal a diferitor state.
Făcând o incursiune în doctrina de specialitate ce ține de drept penal există diferite creionări de viziune din partea autorilor cu privire la evidențierea obiectului juridic generic al infracțiunii de constrângere a persoanei la prelevarea organelor sau țesuturilor. O parte din ei consideră că obiectul juridic generic al infracțiunii analizate reprezintă relațiile sociale care asigură dreptul persoanei de a dispune de sănătatea sa. Pe când un alt grup de autori au părerea că în calitate de obiect juridic generic al acestei infracțiuni apar relațiile sociale ce garantează securitatea vieții și sănătății persoanei.
Cu privire la aceste două opinii A. Eșanu nu este adeptă la nici o abordare și anume: Într-u combaterea lor, vom invoca următoarele raționamente: în primul rând, dreptul de a dispune de propria sănătate, raportat la Capitotul din care face parte infracțiunea analizată, presupune anumite limitări impuse de necesitatea respectării ordinii publice și a bunelor moravuri. Dreptul persoanei de a dispune de sănătatea sa poate merge până la refuzul ca aceasta să devină o probă contrară și chiar publicarea unui fapt, probat de propria sănătate, riscă a deveni un abuz dacă nu este autorizat de lege sau justiție. Or, limitarea dreptului de a dispune de propria sănătate rezidă în eliminarea oricăror tendințe de obținere a avantajelor, ca efect al donării organelor sau țesuturilor, prin subordonarea actului de donare unei motivații altruiste și caritabile.
În această ordine de ideei sunt de acord cu opinia A. Eșanu și anume conform recomandării Consiliului Europei pentru combaterea traficului de organe umane ne explică în art. 3 că existența unui comerț ilicit la nivel mondial în scopul transplantului de organe umane este un fapt bine stabilit, și au fost adoptate diverse mijloace, atât la nivel național și internațional, pentru a contracara această activitate infracțională, care prezintă un clar pericol atât sănătatea individuală și publică, încalcă drepturile omului și libertățile fundamentale și un front la adresa însăși a noțiunii de demnitate umană și libertatea personală. Din acest punct de vedere rezultă că sănătatea persoanei este cel mai important pilon din echilibrut stabilității individuale.
Există și a treia opinie care spune că obiectul juridic generic al infracțiunii date constituie sănătatea, ca determinant al stării fiziologice a organismului unei persoane. Relevând la cele relatate de acești autori putem menționa că o astlef de ordine de idei nu este bine venită, deoarece odată cu transplatul ilegal de organe, țesuturi și celule umane se pune în pericol viața persoanei nu doar sănătatea acestui, aici putem concluziona că sănătatea este un element definitoriul al vieții și nu invers.
În literatura de specialitate națională se vehiculează categoria de obiect juridic suprageneric. Promotorii acestui concept pornesc de la prevederile art.2 alin (1) al Legii penale, unde persoana este privată drept componentă a ordinii de drept , fiind valoarea socială fundamentală, apărată prin itermediul incriminărilor prevăzute la Capitolele II, III. IV și VI din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova .
Obiectul juridic special al infracțiunii analizate îl formează relațiile sociale cu privire la sănătatea, integritatea corporală sau libertatea psihică a persoanei.
În cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.158 CP RM, obiectul juridic special îl formează relațiile sociale cu privire la prelevarea și circulația în condiții de legalitate de țesuturi și/sau celule umane. În prezența circumstanței agravante consemnate la lit.b) alin.(3) art.158 CP RM – „prin constrângere fizică sau psihică”, în plan secundar se aduce atingere relațiilor sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică (morală) a persoanei. În prezența circumstanței agravante specificate la lit.b) alin.(4) art.158 CP RM – „soldate cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, cu decesul persoanei sau sinuciderea acesteia”, în plan secundar se aduce atingere relațiilor sociale cu privire la sănătatea sau viața persoanei.
În comentariul Codupui Penal al Republicii Moldova prin obiectul juridic special al infracțiunii de trafic de organe, țesuturi și celule umane se ave în vedere acele relații sociale a căror existentă și desfășurare normală sînt condiționate de ocrotirea vieții sau sănătății persoanei.
1.2. Latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute la art.158 CP RM
Latura obiectivă a infracțiunii este compusă din mai multe elemente cum ar fi :
elemental material – care este constituit dintr-o actiune sau inacțiune;
urmarea imediată – modificarea negativă a realității înconjurătoare pe care fapta săvârșită a produs-o sau este susceptibilă să o producă și care-și găsește expresia în starea de pericol social, vătămarea sau amenințarea valorilor sociale apărate de legea penală. Încălcarea efectivă a valorilor sociale, crearea unei stări de pericol, nu este necesară neapărat consumarea infracțiunii;
raportul de cauzalitate – cauza (elementul material) și efectul (urmarea imediată) trebuie sa existe;
condiții de loc, timp, mod și împrejurări în care se săvârșesc unele infracțiuni – nu apar în orice infracțiune, de ele depinde existența pericolului social sau gradul de pericol social, sunt condiții care ajută sau favorizează săvârșirea unei infracțiuni și sunt întotdeauna preexistente executării elementului material.
Conform doctrinarilor V. Stati și S. Brînză latura obiectivă a infracțiunii de constrângere a persoanei la prelevarea organelor sau țesuturilor pentru transplantare se exprimă în fapta prejudiciabilă, concretizată în acțiune, constând în constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau țesuturilor, săvârșită: 1) cu aplicarea violenței ori 2) cu amenințarea aplicării ei .
Privind protocolului adițional al Convenției Europene cu privire la traficul de organe și celule umane prin termenul „transplant” se referă la procesul complet de îndepărtare a unui organ sau țesut de la o persoană și implantarea unui organ sau țesut într-o altă persoană, inclusiv toate procedurile pentru pregătirea, conservarea și depozitare.
Trebuie să tragem atenția în mod special asupra termenului „constrângerii”, deoarece anume prin această acțiune este săvârșită fapta infracțională. Conform dicționarului limbii române prin constrângere se înțelege a forța pe cineva sau a sili să facă un lucru pe care nu l-ar face de bunăvoie. Conform legii Nr. 42 din 06.03.2008 privind transplantul de organe, țesuturi și celule umane este interzisă aplicarea constrângerii în vederea prelevarii organelor. În vederea Art. 13 al aceiași legi se prevede consimțămîntul pentru donare si anule la alin. 1) prelevarea este posibilă în cazul în care există consimțămîntul persoanei respective de dinainte de deces, exprimat în conformitate cu legea; la alin.2) prelevarea nu se poate efectua sub nici o formă dacă, în timpul vieții, persoana decedată și-a exprimat opțiunea împotriva donării printr-un act de refuz, întocmit în formă olografă sau în altă formă; la urmatorul aliniat se prevede în cazul în care consimțămîntul lipsește, donarea este posibilă dacă nu a fost exprimat refuz în scris pentru donare din partea a cel puțin unui membru major al familiei, a altor rude de gradul I sau a reprezentantului legal al decedatului; conform alin. 4) donarea este posibilă fără consimțămîntul rudelor apropiate sau al reprezentantului legal dacă nici una din rudele apropiate sau reprezentantul legal, după declararea legală a decesului, nu s-a adresat pentru a-și exprima opțiunea cu privire la donare, iar date despre rudele apropiate sau reprezentantul legal al persoanei decedate lipsesc; referindune la alin. 5) prelevarea de organe, țesuturi și celule de la cadavru în cazurile medico-legale se va face cu consimțămîntul medicului legist, cu condiția că nu va compromite rezultatele autopsiei medico-legale.
În literatura de specialitate din Federația Rusă sunt anumite păreri care spun că există o eroare în ceea ce privește exprimarea legiuitorului, deoarece sintagma „constrângerea la prelevare” presupune literalmente forțarea unei persone de a lua ceva de la o terță persoană asupra căreia se îndreaptă tendința actului de prelevare, ci persoana care este forțată de a săvârși prelevarea. Din acest punct de vedere aceasta poate să fie un membru al echipei de recoltare de organe sau un medic resident, ori chiar un colaborator al echipe de cercetare științifică.
Conform, unor prevederi doctrinare constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau țesuturilor se poate exprima în: maltratarea intenționată sau alte acte de violență; vătămarea intenționată medie sau ușoară a integrității corporale sau a sănătății etc. (constrângerea săvârșită cu aplicarea violenței); efectuarea unui act de natură să inspire victimei temere, care o pune în situația de a nu mai avea resursele psihice necesare pentru a rezista constrângerii (constrângerea săvârșită cu amenințarea aplicării violenței).
Constrângerea materializată prin violență, cuvânt care, fără o altă determinare, semnifică atât violența fizică, cât și violența phihică. Altfel spus, constrângerea presupune rezultatul folosirii unor mijloace violente, care, la rândul lor, pot să se înfățișeze sub forma violenței fizice sau violenței psihice, și nu mijlocul prin care este silit consimțământul victimei. Din aceste considerente, legiuitorul în mod corect ar trebui să opereze cu textul incriminator doar cu noțiunea de violență, subânțelegând atât cea fizică, cât și cea psihică, ambele având ca rezultat constrângerea victimei.
În ceea ce privește subiect al constrângerii este o persoană asupra căreia acționează elementele negative ale acesteea, dăunează relațiile sociale ocrotite de lege care stau la bază. Având în vedere diversitatea de interese ale mediului individual, coercitiv se poate realiza prin atacuri asupra acestor obiecte de protecție penală, ca viața, sănătatea, integritatea corporală a persoanei, îngrădirea libertății fizice. Aspectul obiectiv de constrângere cu privire la traficul ilicit de organe sau mai bine zise transplantul fără de voința persoanei este exprimată activ vizând impactul asupra orietării psihicului victimei în vederea stocării de la el a unui component. În plus, impactul asupra psihicului poate fi însoțit prin utilizarea violenței. În fucție de gradul de pericol, atât constrângerea fizică și psihică este violentă și periculoasă pentru viața sau sănătatea.
Amenințarea cu răspândirea unor știri defăimătoare despre victimă sau cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor acesteia nu poate alcătui conținutul noțiunii de constrângere, utilizate în dispoziția de la art. 158 din CP al RM. De asemenea, nu poate alcătui conținutul acestei noțiuni determinarea cu rea – credință (prin rugăminți, ordine, prin oferirea unor sume de bani sau a diverselor avantaje ori profituri, prin îndemnuri, amăgiri etc.) la prelevarea organelor sau țesuturilor. Pentru astfel de fapte se poate aplica răspunderea conform art.189, conform art. 27 și art. 190, și/sau conform art. 26 și lit. d) din alin. (3) al art. 151 din CP al RM. Cât privește aplicarea incriminărilor privitoare la șantaj sau escrocherie, explicația este următoarea: în virtutea faptului că posedă membrane materializate, precum și a faptului că sunt accesibile pentru a fi percepute din exterior, organele și țesuturile umane sunt obiecte ale lumii materiale și, în cazul separării lor de corpul persoanei, devin bunuri a căror circulație este limitată. A ignora aceasta ar însemna să ignorăm realitatea: întregul set de fragmente ale organismului uman – de la inimă până la hipofiză – costă, pe siluit piața „neagră”, câteva sute de mii de dolari.
În ceea ce privește constrângerea fizică, îndreptată împotriva victimei este realizată prin acte de violență majoră sau prin orice alte forme în care se presupune aplicarea forței fizice a făptuitorului. Această forță trebuie să fie sufieciet de agresivă pentru a constrânge, însă nu este obligatoriu ca ea să fie absolute inrezistibilă. Forța este acel act virtual prin care se impune aplicarea unui anumit grad de violență. Realizarea acesteia încă nu poate fi concepută drept violență. Ea devine un act de violență atunci când în mod intenționat este îndreptat asupra victimei pentru a o putea constrânge în a face anumite lucruri contrar voinței și morale sale, ce ar putea duce la punerea în pericol a integrității acesteea. Astfel concepute lucrurile le putem atribui la componența de constrângere a persoanei la prelevarea organelor, țesuturilor și celulelor umane la categoria de infracțiune violente, dat fiind faptul trăsăturilor definitorii ale ultimei cu particularitățile realizării laturii obiective prevăzute la art. 158 CP al RM. Făcând o anologie prin violență putem înțelege acele acțiuni săvârșite intenționată de acțiuni criminale împotriva voinței victimei, care atentează la relațiile sociale ocrotite de legea penală ce asigură viața și sănătatea persoanei.
Constrângerea de cele mai dese ori se face prin amenințarea cu aplicarea unor acte de violență ce are duce la denaturarea corpului uman.
Adoptarea principiului consimțământului voluntar informat de intervenție medicală, aceasta nu este doar o cerință de medicina modernă, dar, de asemenea, un semn al modului democratic de dezvoltare a societății. Prima reglementare juridică a studiilor clinice asupra oamenilor a fost efectuat la 29 octombrie 1900 în Berlin. Ministerul german al Sănătății a făcut obligatorie pentru toate spitalele universitare efectua experimente medicale care implica persoane cu obligatoriu obținerea acordului lor scris și permisiunea al Departamentului de Sanatate din Germania. Odată cu venirea la putere a problemei naziștilor de a proteja drepturile pacienților încetat să mai existe, împreună cu problema protecției vieții și libertății personale. Comunitatea internațională a recunoscut necesitatea de a proteja drepturile persoanelor implicate în experimente medicale și pacienți atunci când oferindu-le asistență medicală doar după al doilea război mondial. Observăm că problema consimțământului în ceea ce privește transplantul de organe are rădăcini adânci.
prelevarea ilicită de țesuturi și/sau celule umane prin extragerea acestora din corpul persoanei vii sau decedate de către persoane neautorizate;
prelevarea ilicită de țesuturi și/sau celule umane prin extragerea acestora din corpul persoanei vii sau decedate în instituții neautorizate în acest sens conform legislației;
prelevarea ilicită de țesuturi și/sau celule umane prin extragerea acestora din corpul persoanei vii sau decedate fără respectarea prevederilor legale ce se referă la consimțământul persoanei la donarea acestora;
prelevarea ilicită de țesuturi și/sau celule umane prin extragerea acestora din corpul persoanei vii sau decedate în scopul obținerii unor venituri din aceasta;
vinderea ilegală de țesuturi și/sau celule umane;
procurarea ilegală de țesuturi și/sau celule umane;
sustragerea de țesuturi și/sau celule umane;
utilizarea de țesuturi și/sau celule umane;
păstrarea ilegală de țesuturi și/sau celule umane;
deținerea ilegală de țesuturi și/sau celule umane;
transmiterea ilegală de țesuturi și/sau celule umane;
primirea ilegală de țesuturi și/sau celule umane;
importarea ilegală de țesuturi și/sau celule umane;
exportarea ilegală de țesuturi și/sau celule umane;
transportarea ilegală de țesuturi și/sau celule umane.
Analizând aceste prebleme cu care se confrunctă consimțământul în vederea transplantului de organe, țesuturi și celule umane menționăm că primele patru forme au la bază prelevarea ilicită, Art. 9 al Legii nr. 42 din 06.03.2008 prevede că pentru prelevarea și transplantul de organe pot fi autorizate exclusiv instituții medico-saniate publice. Prelevarea, conservarea și transplantul de țesuturi și celule pot fi efectuate în instituții medico-sanitare, de unde rezultă inclusiv și în cele private, dar care, la rîndul său, în mod obligatoriu, trebuie să fie autorizate. Pentru ca instituția să fie autorizată, este necesar ca aceasta să corespundă criteriilor de autorizare, stipulate expres în anexa nr. 4 la Hotărîrea Guvernului nr.1207 din 27 decembrie 2010. Criteriile de autorizare reprezintă cerințele pe care instituțiile medico-sanitare trebuie să le întrunească pentru desfășurarea activităților de prelevare și transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană. În art.3 al Legii privind donarea de sânge și transfuzia sanguină, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 20.11.2008, găsim următoarele definiții relevante: autorizare – proces de evaluare și analiză care condiționează, din punct de vedere tehnic și juridic, desfășurarea activității în domeniul donării de sânge, producerii componentelor și preparatelor sanguine și utilizării acestora; autorizație – act administrativ și juridic, emis de către autoritatea de sănătate publică competentă, prin care sunt stabilite condițiile și/sau parametrii de desfășurare a activității în domeniul donării de sânge, producerii componentelor și preparatelor sanguine și utilizării acestora; cabinet de transfuzie sanguină – unitate în cadrul instituției medico-sanitare, responsabilă de recepționarea componentelor și preparatelor sanguine de la centrele și secțiile de transfuzie sanguină și eliberarea acestora subdiviziunilor instituției; centru de transfuzie sanguină – structură sau organism care este responsabil pentru colectarea și testarea sângelui, pentru producerea componentelor și preparatelor sanguine, indiferent de utilizarea lor; secție de transfuzie sanguină – subdiviziune a instituției medico-sanitare, responsabilă de colectarea, păstrarea și distribuirea sângelui și componentelor sanguine, indiferent de utilizarea lor.
Prelevarea este acceptată în cazurile existenței compatibilității între persoane legate prin rudenie, legea stabilind că, prelevarea și transplantul nu pot face obiectul vreunei tranzacții. În acest sens, norma legală incriminează fapta persoanei de a dona țesuturi și organe umane în scopul obținerii unor foloase materiale. În practica științifică, medicul se angajează în presupuneri teoretice concrete, toate întrebările care intervin trebuind să fie conștiente, pentru ca
răspunsurile să fie coerente și controlate experimental. A refuza constituirea metodică și explicită a sistemului de ipoteze bazat pe teoria medicală, înseamnă prestarea unei activități prejudiciabile, în baza unor noțiuni empirice, care, deși au valoare, nu pot să fie adaptate transplantului în specificitatea sa. Intenția expresă de a identifica metoda transplantului are importanță pentru stabilirea veridicității operației, a exagerării valorizante, a omisiunii din neatenție sau din grija păstrăriisecretului profesional.
În ceea ce privește a cincea formă indicată mai sus putem menționa că în octombrie 1987, la a XXXIX-a Adunare Medicală Mondială s-a aprobat „Declarația privind transplanturile de organe umane” în care sânt supuse unor critici dure donațiile cu scop comercial. Ulterior, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a elaborat un set de principii fundamentale în domeniul transplantului. La sesiunea a 44 – a din 1991 OMS a aprobat aceste principii și a recomandat ca statele să le folosească în elaborarea politicilor în acest domeniu. Conform pricipiului 5 „Corpul uman și părțile sale nu pot fi cumpărate și vândute.” Corpul uman nu poate fi privit ca un bun și nu poate face obiectul unui raport juridic patrimonial. Această concluzie se impune cu titlu de principiu general, chiar dacă nu este prevăzută expres în legislația în vigoare, dar ea poate fi dedusă din alin. (1) art.27 și alin. (2) al art.28 din Legea nr.42 din 06.03.2008.
Gratuitatea ține chiar de esența donării de organe, țesuturi și celule. Ea nu trebuie privită ca reprezentând lipsa unui avantaj patrimonial, ci ca lipsa oricărui avantaj, indiferent de natura sa. Existența unei contraprestații pentru prelevare poate constitui, în funcție de circumstanțele specifice fiecărei situații privite în mod particular, o constrângere morală. De asemenea, gratuitatea nu înseamnă că donatorul nu poate fi beneficiarul unor compensații pentru prejudiciile pe care le suferă ca urmare a efectuării prelevării, dar fără a fi vorba de o contraprestație a prelevării în sine. Astfel, considerăm că este justificată compensarea pierderii suferite de donator ca urmare a suspendării raporturilor de muncă pe durata spitalizării în vederea și ca urmare a prelevării, compensarea cheltuielilor datorate urmărilor prelevării (cum ar fi de exemplu, medicamente sau necesitatea asigurării unei anumite alimentații, a unui anumit regim de viață). Problema care se pune este legată de persoana celui obligat la plata acestor compensări, datorită, în primul rând, a obligației la păstrarea anonimatului donatorului, cât și a receptorului, și în al doilea rând a unei reglementări exprese în materie.
Prin procurarea ilegală de țesuturi și/sau celule umane putem menționa că persoanele intră în posesia acestora achitînd o anumită sumă de bani. Donatorii pot primi o indemnizație care se limitează strict la acoperirea cheltuielilor și a inconveniențelor, și anume: a) recompensarea donatorilor în viață în legătură cu pierderea veniturilor și cu alte cheltuieli justificate, cauzate de donare sau de examinările medicale aferente; b) achitarea cheltuielilor justificate pentru serviciile medicale legale sau serviciile tehnice aferente donării. Donatorii de organe în viață beneficiază de o poliță de asigurare obligatorie de asistență medicală pe viață, finanțată din bugetul de stat. Legiuitorul nu exclude posibilitatea acordării unor recompense ce rezultă din actul de donare, dar totalmente exclude posibilitatea juridică de a acorda recompense care ar duce la apariția unor raporturi de vînzare-cumpărare între donator și primitor sau altă persoană interesată. Statul responsabil de acord. indemniz. pt incapacitate temporară de muncă, asigurarea sănătății și prestarea serviciilor medicale din contul bugetului, precum și acordarea anumitor înlesniri la acordarea serviciilor de sănătate. Legea pedepsește activitatea de organizare a efectuării prelevării și transplantului de țesuturi sau organe umane, în scopul obținerii vreunui profit din vânzarea acestora. Operațiile de prelevare și transplant, justificându-se medical, au trebuit să învingă opiniile preconcepute, bazate pe baza idei religioase, care se opuneau intervențiilor medicale, iar nu pe cunoașterea precisă și directă a necesităților medicale.
Sustragerea de țesuturi și/sau celule umane prin această formă se are în vedere intrare în posesie a organelor, țesuturilor și celulelor umane prin cupidare.
Utilizarea de țesuturi și/sau celule umane presupune beneficierea de calitățile utile ale acestora – realizarea unui transplant ; consumul în cadrul actului de canibalism, vampirism sau spermofagie; colecționare; folosirea în cadrul unor ritualuri ezoterice sau pseudoreligioase, al unor perversiuni sexuale, experimente, cercetări științifice, la clonare, la crearea de instalații sculpturale, la prepararea unor seruri, remedii naturiste sau produse cosmetice, la hrănirea animalelor, la confecționarea de obiecte artizanale etc. În cazul în care utilizarea de țesuturi și/sau celule umane se exprimă în realizarea unui transplant (a unei transfuzii), ea poate fi alogenă sau autologă. Conform lit.p) și q) art.3 din Directiva 2004/23/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene din 31.03.2004 privind stabilirea standardelor de calitate și securitate pentru donarea, obținerea, controlul, prelucrarea, conservarea, stocarea și distribuirea țesuturilor și a celulelor umane „utilizare alogenă” înseamnă prelevarea de celule sau de țesuturi de la o persoană și utilizarea lor la altă persoană; „utilizare autologă” înseamnă prelevarea de celule sau de țesuturi de la o persoană și utilizarea lor la aceeași persoană.
Prin „păstrare ilegală de țesuturi și/sau celule umane” înțelegem interprinderea tuturor măsurilor ca țesuturile și celulele umane să rămână intacte.
Deținerea ilegală de țesuturi și/sau celule umane se înțelege folosirea acestora după bunul său plac.
Transmiterea ilegală de țesuturi și/sau celule uman – înstrăinarea acestora prin diferite procedee.
Primirea ilegală de țesuturi și/sau celule umane intrarea în posesie a acestora .
Importarea ilegală de țesuturi și/sau celule umane scoaterea acestora din țară prin diferite căi din propria inițiativă sau la comanda altuia.
Exportarea ilegală de țesuturi și/sau celule umane aducearea acestora în țară din propia inițiativă sau la comanda altuia.
Făcând o simbioză în Additional Protocol to the Convention on Human Rights and Biomedicine concerning Transplantation of Organs and Tissues of Human Origin conform Art. 13 se stipulează sub rezerva articolelor 14 și 15 din prezentul protocol, un organ sau țesut poate fi îndepărtat de la un donator viu numai după ce persoana în cauză și-a dat liber, informat și consimțământul specifice acesteia, fie în scris, fie în fața unui organism oficial. Persoana în cauză poate retrage liber consimțământul în orice moment. Dacă tragem atenție la ultima frază putem notifica că consimțământul este unul format din anumiți pași pentru efectuarea transplantului și nici decum dacă ți – ai dat consimțământul nu poți să te întorci la altă decizie.
Cât privește prevederile art.14 în conformitate cu alin.1 nici un organ sau țesut nu poate fi îndepărtat de la o persoană și nici nu poate să i se realizeze transplantul dacă acesta nu-și dă consimțământul.
Ținând cont de părerea altor doctrinari putem menționa ca destinatarul este în drept de a accepta sau să-și retragă dorința de a dona în orice clipă. Consimțământul este principlalul element ce se impune a fi încălcat.
În conformitate cu directiva nr. 23 din 2004 la art 13. se prevede consimțământul persoanei și anume privitor la alin.1) Obținerea de țesuturi sau de celule umane este autorizată numai în cazul în care sunt îndeplinite toate cerințele obligatorii legate de consimțământ sau de autorizare în vigoare în statul membru. Alin. 2) Statele membre adoptă, în conformitate cu legislațiile lor interne, toate măsurile necesare pentru a garanta că donatorii, rudele acestora sau persoanele care acordă autorizația în numele donatorilor primesc toate informațiile adecvate prevăzute la anexă.
Există doua sisteme cu privire la consimțământ și anume : Statele nordice au adoptat sistemul consimțământului explicit. Acestea pretind ca o condiție a consimțământului pozitiv, existența consimțământului defunctului în formă testamentară. Asociat acestor manifestări de voință, se consultă și familia care se poate, în ultimă instanță, opune prelevării.
Din a doua grupă fac parte statele care au adoptat sistemul consimțământului prezumat. Acestea, Franța, Portugalia, Spania, Austria, Grecia, Italia, România, Irlanda, autorizează prelevarea de organe dacă acea persoană nu și-a făcut cunoscută opoziția pe parcursul vieții, și dacă nimic nu indică prezența unor convingeri religioase sau filozofice contrare prelevării.
În Belgia, consimțământul se înregistrează într-o bază de date, existând și posibilitatea înregistrării opoziției la prelevare în cadrul biroului autorității locale de rezidență.
În vederea cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a fost proclamată de Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, urmare a Consiliului European de la Nisa din 7 decembrie 2000. Potrivit art.3, „Dreptul la integritate al persoanei”, orice persoană are dreptul la integritate fizică și psihică, iar în domeniile medicinei și biologiei trebuie respectate în special:
a) consimțământul liber și în cunoștință de cauză al persoanei interesate, în conformitate cu procedurile prevăzute de lege;
b) interzicerea practicilor de eugenie, în special a celor care au drept scop selecția persoanelor;
c) interzicerea utilizării corpului uman și a părților sale, ca atare, ca sursă de profit;
d) interzicerea clonării ființelor umane în scopul reproducerii.
În anul 2008, s-a elaborat o propunere de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind standardele de calitate și siguranță referitoare la organele umane destinate transplantului, prezentată de Comisie, având ca obiect organele umane – cu excepția sângelui și componentelor sanguine, țesuturilor și celulelor umane, precum și organelor, țesuturilor și celulelor de origine animală – utilizate în vederea transplantului, pe parcursul tuturor etapelor procesului (donare, prelevare, testare, conservare, transport și utilizare), și asigurarea calității și siguranței acestor organe și, prin urmare, un nivel înalt de protecție a sănătății.
Consimțământul să fie scris – Concilierea aspirațiilor donatorului și ale primitorului privind prelevarea țesutului trebuie să se regăsească într-un act scris. În acest mod, gândirea discursivă se limitează la consemnarea opiniei probabile de acceptare a prelevării, la indicarea existenței certitudinii intelective și afective privind efectuarea prelevării, la indicarea existenței unui înalt grad de cunoaștere a consecințelor prelevării. Prin forma scrisă a consimțământului se indică raporturile dintre donator și primitor, fiind în mod necesar limitate la fundamentele prelevării: acceptarea voluntară, cunoașterea naturii operației și a consecințelor acesteia, dezinteresul de orice recompensă materială sau independența față de orice presiune psihică, acceptarea prelevării ca pe o ,,îndatorire morală”. Imperativul categoric al certificării prin înscris a consimțământului este condiționat și garantat prin interzicerea operației de prelevare. Conștiința individuală a donatorului se exprimă doar prin acceptarea condițiilor legale, a principiilor generale privind prelevarea, consemnate în acordul de donare. Exprimarea în scris a consimțământului donatorului privind acceptarea prelevării este cerută de lege tocmai pentru a determina pe ofertant să înțeleagă eventualele consecințe ale operației asupra propriei sale persoane astfel că, lipsa formei scrise a consimțământului determină interzicerea efectuării prelevării. Sensul necesității prezentării consimțământului în forma scrisă nu este cel care se cere actelor juridice în sens de negotium juris, ci are o dimensiune specială impusă de consecințele efectuării prelevării. Motivul legal este că o persoană complet supusă fluxului sentimental ar fi capabilă să adopte o atitudine de acceptare, chiar prin gesturi, sau să lase să se înțeleagă faptul că acceptă prelevarea, devenind astfel lipsită de apărare privind efectele prelevării asupra corpului său. De asemenea, exprimarea voinței în scris indică stadiul de conștientizare a importanței actului, gradul de exprimare liberă a voinței veritabile, clare, decise, sistematizată în intenția de a dona țesutul, după ce s-a lămurit asupra consecințelor, după înlăturarea reprezentării nereale, false și fără nici un fel de influență sau constrângere.
Consimțământul să fie expres . Conform acestui principiu donatorul este în drept sau mai bine zis trebuie să-și exprime clar consimțământul pentru a nu produce o oarecare eroare. Importanța acordată înțelegerii adevăratului sens al consimțământului prelevării de țesuturi se regăsește în prezentarea modelului de consimțământ, urmând ca din conținutul acestuia să se deducă conștientizarea deplină a conceptului de prelevare și de transplant. De altfel, înțelegerea sensului consimțământului presupune ca donatorul să aprecieze gravitatea consecințelor prelevării, adică să acționeze etic, conform modelului de atitudine morală și juridică, acceptarea nefiind făcută în glumă, din complezență, din milă sau din prietenie față de primitor. Prin exprimarea expresă a consimțământului se înfăptuiește libertatea individuală de a accepta prelevarea, depășindu-se perspectiva individualistă de manifestare a voinței, sub condiție, sau în mod vag, angajamentul asumat conținând intenția donatorului de se obliga, este adevărat fără a fi nevoit să suporte consecințe juridice în cazul nerespectării promisiunii inițiale. Voința donatorului de a dona urmează să fie exteriorizată, în sensul aducerii la cunoștința altor persoane a consimțământului privind prelevarea țesuturilor. Exteriorizarea consimțământului donatorului se va face de fiecare dată, numai pe baza declarației semnată de acesta. În esență, prin consimțirea la efectuarea prelevării, donatorul înțelege să exercite un act profund umanitar, precizând că asupra sa nu s-au exercitat nici un fel de presiuni, că nu va solicita și nu va primi el sau familia sa nici un fel de recompensă.
Consimțământul să fie liber. Prince acest fapt se sugerează că consimțământul trebuie să fie liber și expus cu voință proprie a donatorului.Confom ideeilor promovate de profesorii Dogaru, P. Drăghici consimțământul liber al donatorului există în situația când se exprimă în absența oricărei constrângeri exterioare sau a constrângerii interioare, exprimând doar hotărârea individuală, sinceră, neinfluențată, neimpusă și dezinteresată.
De o altă părere este C.Stătescu care crede că libertatea absolută a consimțământului de acceptare a prelevării există doar în absența oricărui tip de amenințare, de temere privind apariția unui pericol a cărui constrângere fizică sau psihică distruge consimțământul. Amenințarea cu producerea unui rău este de natură să determine pe donator să accepte prelevarea de țesuturi deși acesta are convingerea că nu trebuie să-și dea consimțământul pentru realizarea operației însă temerea insuflată îl determină să accepte efectuarea operației. Violența adoptată împotriva donatorului trebuie să fie determinată privind darea consimțământului în sensul condiționării efective, urmând să reprezinte forma de realizare a prelevării în asemenea măsură încât, dacă amenințarea nu ar fi existat hotărârea nu ar fi fost dată. Violența trebuie să apară ca fiind posibilă pentru donator prin raportarea la capacitatea de judecată, la vârsta și starea de sănătate a acestuia.
Ca regulă generală, părțile sunt libere să aleagă forma de exteriorizare a voinței lor, afară de excepțiile expres prevăzute de lege, cum este cazul actelor juridice pentru care legea cere ca manifestarea de voință să îmbrace o formă specială. Manifestarea de voință poate fi exteriorizată expres sau tacit. Manifestarea de voință este expresă atunci când ea se exteriorizează prin modalități de natură să o facă în mod nemijlocit cunoscută cocontractantilor sau tertilor.
Proferarea ,,răului” ca amenințare trebuie să vizeze vătămarea integrității corporale sau a sănătății, distrugerea unui bun cu o valoare deosebită, moralitatea donatorului sau a uneia dintre persoanele față de care acesta manifestă o afecțiune deosebită. Spre deosebire de modalitatea de manifestare a consimțământului în cadrul contractelor, convenția de acceptare a prelevării nu trebuie să fie determinată de o violență injustă deoarece, chiar dacă violența ar fi justă, aceasta va anula efectuarea prelevării. Pentru această activitate nu există violența prin amenințarea cu folosirea unei căi legale împotriva donatorului, temerea de executarea unui drept, temerea reverențioasă. Prezența acestor forme de violență determină anularea dării consimțământului, care trebuie să intervină anterior efectuării operației, sancțiunea constând în anularea acesteia, deoarece revenirea după efectuarea operației este prejudiciabilă pentru donator.
Consimțământul la prelevare trebuie să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.Astfel, prelevarea de organe și/sau țesuturi și/sau celule este interzisă dacă serealizează în urma exercitării unei constrângeri de natură fizică sau morală asupra unei persoane fizice, aflându-ne în acest caz în prezența violenței ca viciu de consimțământ. De asemenea, obligațiile privind informarea donatorului și/sau a ocrotitorului legal sunt de natură să înlăture posibilitatea existenței erorii sau a dolului. Aceasta nu înseamnă că, practic, ele nu pot exista fiind situații în care există complicitatea sau neprofesionalismul celui obligat la informarea donatorului. Din punct de vedere logic, prelevarea țesutului trebuie să se realizeze înainte de începerea operației de transplant, care deși reprezintă acțiunea principală, succede, devenind posterioară operației de prelevare. Consimțământul donatorului are particularitatea de a fi exprimat și realizat anterior efectuării operației efective constând în transplantul de țesut. Consimțământul prealabil de prelevare a grefei apelează la sentimentele și tendințele umanitariste ale donatorului, exprimate mai înainte de a se realiza transplantul. În acest sens, donatorul este obligat să examineze condițiile și consecințele informării privind prelevarea, natura și efectele directe și indirecte ale acesteia asupra fizicului și psihicului său. Interesul față de stadiile prelevării, pe de o parte, pentru efectele salvatoare ale operației, pe de alta, înlătură un mare număr de prejudecăți în care prelevarea este un scop în sine. Transplantul reprezintă un progres moral, favorabil salvării vieții sau sănătății primitorului și cerut de necesitatea ameliorării condițiilor de viață ale acestuia. Propria voință de realizare a prelevării este în așa fel exprimată, încât nu există transplant fără o prelevare prealabilă. În acest mod se decide efectuarea transplantului prin prisma a ceea ce s-a prelevat, în gândirea donatorului identificându-se două momente: analiza condițiilor și acceptarea efectelor prelevării. Oricare dintre aceste momente nu constituie un demers definitiv, deoarece norma legală îngăduie donatorului să revină înainte de efectuarea prelevării asupra consimțământului dat anterior, fără să suporte nici un fel de consecință defavorabilă, deoarece ambele momente – prelevarea și transplantul – sunt deopotrivă necesare pentru salvarea primitorului, fără nici un fel de profit pentru donator. Prelevarea devenind o activitate utilă în funcția ei proprie, care se realizează fără nici un fel de recompensă pentru donator, rezultă că, în situația revenirii asupra promisiunii acesta nu trebuie să fie dezavantajat printr-o sancțiune de nici un fel. Se înțelege că, orice revenire asupra consimțământului, după efectuarea prelevării, ar deveni ineficientă deoarece donatorul, de regulă, nu cunoaște care dintre potențialii primitori urmează să beneficieze de țesutul prelevat în cadrul unui transplant. Necesitatea dobândirii în prealabil a consimțământului este justificată de faptul că eventuala intervenție a nulității convenției devine inoperantă dacă, între timp, operația de prelevare s-a realizat în fapt.
Ca regulă generală, pot dona organe persoanele cu vârsta peste 18 ani și cu capacitate deplină de exercițiu, cât și minorul căsătorit, iar donarea trebuie realizată în timpul vieții donatorului. Acesta trebuie să fie viu, în sensul întreținerii fenomenelor de nutriție în mod natural sau artificial44 și să aibă capacitatea de a dispune de propriul corp, prin manifestarea voinței și acceptarea, în acest fel a prelevării organului. În ceea ce privește persoanele aflate în stare vegetativă (comă), observăm existența unui vid legislativ ce se impune a fi acoperit.
Infracțiunea examinată este o infracțiune formală. Ea se consideră consumată din momentul realizării acțiunii prejudiciabile în oricare din cele cincisprezece modalități ale sale.
Consimțământul să fie prealabil – o altă caracteristică esențială a consimțământului care implică fenomenul logic, prelevarea țesutului trebuie să se realizeze înainte de începerea operației de transplant, care deși reprezintă acțiunea principală, succede, devenind posterioară operației de prelevare. Consimțământul donatorului are particularitatea de a fi exprimat și realizat anterior efectuării operației efective constând în transplantul de țesut. Consimțământul prealabil de prelevare a grefei apelează la sentimentele și tendințele umanitariste ale donatorului, exprimate mai înainte de a se realiza transplantul. În acest sens, donatorul este obligat să examineze condițiile și consecințele informării privind prelevarea, natura și efectele directe și indirecte ale acesteia asupra fizicului și psihicului său. Interesul față de stadiile prelevării, pe de o parte, pentru efectele salvatoare ale operației, pe de alta, înlătură un mare număr de prejudecăți în care prelevarea este un scop în sine. Transplantul reprezintă un progres moral, favorabil salvării vieții sau sănătății primitorului și cerut de necesitatea ameliorării condițiilor de viață ale acestuia. Propria voință de realizare a prelevării este în așa fel exprimată, încât nu există transplant fără o prelevare prealabilă. În acest mod se decide efectuarea transplantului prin prisma a ceea ce s-a prelevat, în gândirea donatorului identificându-se două momente: analiza condițiilor și acceptarea efectelor prelevării. Oricare dintre aceste momente nu constituie un demers definitiv, deoarece norma legală îngăduie donatorului să revină înainte de efectuarea prelevării asupra consimțământului dat anterior, fără să suporte nici un fel de consecință defavorabilă, deoarece ambele momente – prelevarea și transplantul – sunt deopotrivă necesare pentru salvarea primitorului, fără nici un fel de profit pentru donator. Prelevarea devenind o activitate utilă în funcția ei proprie, care se realizează fără nici un fel de recompensă pentru donator, rezultă că, în situația revenirii asupra promisiunii acesta nu trebuie să fie dezavantajat printr-o sancțiune de nici un fel. Se înțelege că, orice revenire asupra consimțământului, după efectuarea prelevării, ar deveni ineficientă deoarece donatorul, de regulă, nu cunoaște care dintre potențialii primitori urmează să beneficieze de țesutul prelevat în cadrul unui transplant. Necesitatea dobândirii în prealabil a consimțământului este justificată de faptul că eventuala intervenție a nulității convenției devine inoperantă dacă, între timp, operația de prelevare s-a realizat în fapt.
Consimțământul în cazul transplantului – pentru a fi în prezența acesui consimțământ trebuie să se realizeze transplantul, constând în înlocuirea unui organ biologic, reprezintă fundamentul libertății individuale, grefa primită având grad ridicat de sănătate, urmând să îndeplinească integral funcțiile organului înlocuit. Pentru aceasta este nevoie să se obțină consimțământul scris al primitorului. În acest mod, noul organ va funcționa în mod natural, durabilitatea în timp a acestei activități nefiind atribuită nici destinului, nici întâmplării. Consimțământul primitorului are sensul unei oferte, a unei rugăminți lansată către societate și având un interes limitat: acceptarea unui transplant de organe pentru a se evita pericolul iminent. Din rațiuni materiale, cât și din rațiuni de bun-simț se pune problema analizei cererii de transplant efectuată de un primitor în vârstă de peste o sută de ani. În acest sens, ar trebui aplicata regula adevărului, potrivit căruia un primitor aflat la o vârstă atât de înaintată, nu rezista operației complexe de transplant, urmând a se dispune refuzarea efectuării operației. Ar însemna ca această stare de fapt să nu aibă același statut juridic ca celelalte perioade de vârstă. O astfel de viziune despre transplant este falsificată de aprecierea funestă a metodologiei transplantului, însă deoarece drepturile omului au o încărcătură emoțională deosebită acestea sunt particularizate, în mod direct, deși ocrotirea sănătății individuale este asigurată din punct de vedere juridic. Ar însemna ca, să distingem între structura psihică a persoanei și corpul acesteia (ca structura fizică), în sensul acceptării degradării iremediabile a structurii fizice, care nu ar mai fi aptă să suporte un transplant, din cauza limitelor fizice ale organelor biologice, iar structura psihică, printr-o medicamentație adecvată, să fie menținută peste limitele normale ale vârstei. Ființa umană, reprezentând o structură unitară a laturilor sale indestructibile (fizică și psihică) acționează în realitatea fizică și socială, urmărind permanenta realizare a păstrării vieții și permanenta evitare a morții. Libertatea de a recurge la transplant nu este recunoscută decât persoanei în stare gravă de boală care se află în pericolul de a-și pierde viața. Apreciem că, un astfel de drept nu revine persoanei care aflându-se la o vârstă înaintată, însă în stare de sănătate deplină ar urmări, în realitate, să-și reînnoiască organele interne, prin transplant pentru a-și prelungi durata de viață. Libertatea exercitării drepturilor individuale trebuie exercitată în limitele respectării libertății celorlalte persoane. Facultatea donatorului de a accepta și aceea a primitorului de a primi grefa constituie o formă concretă de folosire publică a libertăților individuale, deoarece acestea coexistă numai în exercitarea libertăților celorlalți.
CAPITOLUL II: ANALIZAJURIDICO – PENALĂ A ELEMENTELOR CONSTITUITIVE SUBIECTIVE ALE INFRACȚIUNILOR PREVĂZUTE ART.158 CP
RM
2.1. Subiectul infracțiunilor prevăzute la art.158 CP RM
Subiecții infracțiunii sunt persoanele implicate în săvârșirea unei infracțiunii, fie prin comiterea actului de executare, fie prin suportarea consecințelor, a răului cauzat prin săvârșirea acesteia. Persoana care a savârșit o infracțiune, este „infractorul”. Infractorul reprezintă „subiectul activ al infracțiunii”. Subiect activ al infracțiunii nu poate fi decat omul care a comis-o. Nu se poate pune semnul egalității intre noțiunea de făptuitor și cea de infractor, deoarece calitatea de faptuitor este dată de împrejurarea comiterii unei fapte prevăzute de legea penală, care poate sau nu sa fie infracțiune. Făptuitorul devine infractor numai daca fapta pe care a comis-o intrunește toate condițiile obiective si subiective de existenta a infracțiunii. Subiectul activ al infracțiunii este persoana fizică ce a săvârșit fapta direct si nemijlocit (în calitate de autor) ori a participat la săvârșirea infracțiunii (în calitate de instigator ori complice), indiferent dacă fapta este consumată sau a ramas intr-o stare imperfectă pedepsibila. Infractorul este acea persoana care a comis o „infracțiune cu vinovatie”.
Ținându-se seama de aptitudinea bio-psihică a unei persoane de a fi conștientă de actele pe care le săvârșește, cât și de capacitatea de a-și stăpâni voința și dirija în mod conștient actele de conduita în dreptul penal s-a pus problema la ce vârsta o persoana poate fi subiect activ al unei infracțiuni si deci a răspunde din punct de vedere penal. Ținându-se cont de aceste aspect subiectul a infracțiunii de trafic de organe, țesuturi și celule umane la momentul săvârșirii infracțiunii trebuie să atingă vârsta de 16 ani.
Responsabilitatea nu trebuie confundată cu răspunderea penala. Responsabilitatea este o categorie psihologică în timp ce răspunderea penala este o „categorie juridica”. Responsabilitatea este starea psihofizică a unei persoane de a avea capacitatea reprezentării conduitei sale și a urmării acesteia, orientându-și în mod voit energia fizică în raport cu aceasta „conduită”.
Responsabilitatea este definită în doctrina penală ca fiind aptitudinea persoanei fizice de a-și da seama de faptele sale (acțiuni sau inacțiuni), de rezonanta (semnificația) socială a acestora precum si de a-și putea determina și dirija în mod conștient voința, în raport cu aceste fapte. Responsabilitatea se apreciază prin prisma a doi factori: unul intelectiv ce presupune capacitatea persoanei de a înțelege semnificația acțiunilor sau inacțiunilor ei, a urmărilor acestora și altul volitiv ce presupune capacitatea persoanei de a fi stăpânp pe acțiunile sau inacțiunile sale, pe care le dirijează în mod conștient. Cei doi factori sunt necesari în stabilirea responsabilității. Lipsa unuia, a celui intelectiv duce la iresponsabilitatea, caz in care lipsește vinovația; iar când persoana este constransă (lipsește factorul volitiv). Libertatea de voință și acțiune este condiția generală a subiectului activ al infracțiunii, ce presupune că aceasta a decis în mod liber asupra săvârșirii faptei și a avut libertatea de hotărâre și libertatea de acțiune potrivit propriei sale voințe. Prin libertate de voință și acțiune se ințelege aptitudinea omului de a lua liber decizia infracțională și de a săvârși fapta fără „constrângere”. Drept ca urmare subiectul infracțiunii de trafic de ființe organe, țesuturi și celule umane este persoana fizică responsabilă.
Referindune la subiectul infracțiununii art.158 al CP RM nu sunt stabilite careva condiții special pentru a fi subiect. Decis, dsubiectul este unul de ordin general , acesta ar putea fi persoanele care necesită transplant, rudele sau apropiații acesteia, personalul mediacal, cercetătorii în vederea efectuară unor experimente.
Conform opiniei doctrinarului S.V.Steșenko consideră ca această infracțiune face parte din categoria infracțiunilor profesional – medicale, ceea ce nu este corect, deoarece există și alte scopuri urmărite nu doar transplantul medical.
Conform autorului V.Florea subiect al infracțiunii poate fi o persoană din personalul medical care desfățoară prelevarea de organe, țesuturi și celule umane care aplică forța pentru a constrânge persoana în vederea prelevării organelor, țesuturilor și celulelor umane. Subiect al acestui tip de infracțiune poate să fie persoana în vederea căreea victima a avut o depedență financiară față de aceasta.
Însă, pentru a trage persoana la răspundere penală în conformitate cu art.158 CP RM nu este suficient numai de a stabili că persoana respectivă a comis fapta cu vinovăție, fiind necesar de a stabili și forma de vinovăție cu care ea a acționat. Bunăoară, în literature de specialitate este unanim recunoscut, pe bună dreptate, faptul că latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art.158 CP RM se manifestă prin vinovăție sub forma intenție directe.
În concluzie putem menționa că subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani și persoana juridică cu excepția autorităților publice locale. Nu se impune ca subiectul să aibă careva calitate specială; acesta poate fi un medic – transplantolog sau chirurg, o persoană cu studii medicale, dar și oricare altă persoană.
Făcând referință la prima modalitate normativă prejudiciabilă de la alin (1) art. 158 CP RM , subiectul infracțiunii are calitatea specială de persoană care nu este autorizată să preleve țesuturi și/sau celule umane prin extragerea acestora din corpul persoanei vii sau decedate. Potrivit alin.(2) art.9 al Legii privind transplantul de organe, țesuturi și celule umane, dreptul de a preleva organe, țesuturi și celule pentru transplant îl au doar medicii autorizați de Ministerul Sănătății, la propunerea Agenției de Transplant, conform criteriilor aprobate de Guvern. De asemenea, în corespundere cu alin.(2) art.10 al Legii privind donarea de sânge și transfuzia sanguină, recoltarea de sânge și componente sanguine se efectuează de către personalul medical autorizat în ordinea și modul stabilite de Ministerul Sănătății. Astfel, dacă făptuitorul nu îndeplinește aceste condiții, el este pasibil de răspundere conform alin.(1) art.158 CP RM. În prezența celorlalte modalități ale acțiunii prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.158 CP RM nu se cere ca subiectul să aibă o calitate specială. Acesta poate fi o persoană care este autorizată sau nu să preleve țesuturi și/sau celule umane prin extragerea acestora din corpul persoanei vii sau decedate. Cât privește infracțiunea specificată la alin.(2) art.158 CP RM, deosebirea acesteia de infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.158 CP RM se exprimă, în principal, în conținutul obiectului material. Astfel, în cazul infracțiunii specificate la alin.(2) art.158 CP RM obiectul material îl reprezintă organele umane sau părțile acestora. Potrivit art.2 al Legii privind transplantul de organe, țesuturi și celule umane, organ uman se consideră partea vitală diferențiată a corpului uman, formată din diferite țesuturi care îi mențin structura, vascularizarea și dezvoltă funcțiile fiziologice cu un important nivel de autonomie. În continuare, vor fi analizate circumstanțele agravante consemnate la alin.(3) și (4) art.158 CP RM.
2.2. Latura subiectivă a infracțiunilor prevăzute la art.158 CP RM
Conform dicționarului limbii române prin latura subiectivă se înțelege totalitatea condițiilor cerute de lege cu privire la atitudinea de conștiință și voință a infractorului referitor la fapta comisă și urmările acesteia, pentru ca fapta respectivă să fie infracțiune. Pentru săvârșirea infracțiunii de la art.158 CP al RM este nevoie de elementul constituitiv al infracțiunii li anume vinovăția. Făcând o revizuire a celor spuse unul din componetele esențiale a laturei subiective este vinovăția, ce se desifrază prin intenție și praeteritenție. Vinovăția la acest capil se manifestă doar prin intenția directă. Se caracterizează prin aceea că infractorul prevede rezultatul faptei sale și urmărește producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. Specific intenției directe este un anumit caracter al voinței indreptata spre o anumită finalitate, spre realizarea unui anumit rezultat, expresie a dorinței infractorului de a produce rezultatul aflat în reprezentarea sa.
După părerea mea ar în realizarea acestei infracțiuni ar putea exista și praeterintenția, deoarece apare atunci când infractorul prevede și dorește producerea unui anumit rezultat, dar datorită modului cum a fost executată fapta, s-a produs un rezultat mai grav, pe care infractorul nu l-a prevăzut, deși ar fi trebuit și ar fi putut să-l prevadă. Praeterintenția este compusă din intenția directă peste care se suprapune culpa fără prvedere.
Doctrinarul V.Florea este de părere că infracțiunea prevăzută la art. 158 CP RM se caracterizează prin intenție directă. Scopul de a scoate organe, țesuturi și celule umane prin constrângere de la o altă persoană.
La fel și alți autori împărtăsesc această opinie cum ar fi V.Stati și S.Brânză care spun că latura subiectivă a infracțiunii de la art. 158 din CP al RM se exprimă, în primul rând, în vinovăție sub formă de intenție directă.
Motivele comiterii infracțiunii trafic de organe, țesuturi și celule umane de cele mai multe ori sunt: iteresul material , năzuința de acorda ajutor unei persoane apropiate pe seama victimei, carierism.
În ceea ce privește scopul putem discuta mult pe seama acestuia, deoarece incluge întreg asamblu de posibilități în mod special transplantul ilegal, consumare în procesul canibalismului, utilizarea în cadrul unor ritualuri ezoterice sau pseudoreligioase, colecționare, utilizarea în industria farmaceutică și de parfumerie. Scopul principal mereu este prelevarea de organe, țesuturi și celule umane.
Potrivit Convenției privind drepturile omului și biomedicina, Oviedo ratificată de RM prin Legea nr.265 se impun câteva drepturi esențiale împotriva traficului de organe, țesuturi și celule umane, prelevarea de organe și de țesuturi de la o persoană în viață în scopul transplantării se poate face numai în interesul terapeutic al primitorului, orice intervenție în domeniul sănătății trebuie să aibă loc în conf. cu obligațiile și standardele profesionale corespunzătoare, progresele medicinii trebuie utilizate în folosul ființei umane, dreptul la respectarea vieții private, interzicerea unui avantaj financiar pe seama corpului uman.
Prin prelevare de organe, țesuturi și celule umane conform art. 2 al Legea priv. transplantul de organe, țesuturi și celuleumane nr. 42-XVI din 06.03.2008 se înțelege procedeul prin care organele, țesuturile devin utile pentru transplant. La același articol este stabilită și noțiunea de țesut ca fiind toate toate părțile (formațiunile anatomice) ale corpului uman formate din celule, prin definiția organului întelegem o parte vitală diferențiată a corpului uman, formată din diferite țesuturi care îi mențin structura, vascularizarea și dezvoltă funcțiile fiziologice cu un important nivel de autonomie. În înțelesul indicat, constituie organ și o parte a unui organ dacă este destinată utilizării în corpul uman în același scop ca și organul întreg, menținîndu-se cerințele legate de structură și vascularizare. Din art. 1 al aceleași legi rezultă prezenta lege este cadrul juridic de reglementare a transplantului pentru toate organele, țesuturile și celulele umane, inclusiv celulele hematopoietice prelevate din cordonul ombilical, măduva osoasă și sîngele periferic, exceptînd organele, țesuturile și celulele reproductive (în afară de uter), organele, țesuturile și celulele embrionale și fetale (inclusiv celulele hematopoietice embrionale), organele, țesuturile și celulele prelevate de la animale, sîngele și derivatele din sînge. Din prezenta prevedere s-ar putea concluziona că constrângerea persoanei la prelevarea organelor și țesuturilor enumerate nu ar atrage răspunderea penală în conformitate cu art.158 CP RM. Art. 28 interzice traficul de organe, țesuturi și celule umane, precum și obținerea unor profituri financiare sau avantaje de la traficul corpului uman și părților lui. Articolul prevede expres că traficul de organe, țesuturi sau celule umane constituie infracțiune care se pedepsesc în conformitate cu legea penală. Din acest considerent putem menționa că în cazul în care s-ar recurge la orice formp de încercare de prelevare ilicită a organelor, țesuturilor și celulelor umane imeniat legea penală a RM își va face efectul. O altă idee interesantă al acestei legi stabilește interdicția de a obține profituri financiare ca urmare a donării de organe, țesuturi sau celule umane și interdicția potrivit căreia donarea și transplantul de organe, țesuturi și celule nu pot constitui obiectul unei tranzacții materiale. Legiuitorul interzice popularizarea necesității transplantului de organe, țesuturi și/sau celule în scopul de a propune sau a obține profituri financiare sau avantaje corespunzătoare, instituind răspunderea penală pentru faptele în cauză.
Ce este interesant că sângele s-a exclus din categoria obiectelor transplantului, deoarece procedeul de înlocuire a țesutului respective poartă denumirea deja de transfuzie, nu de transplant. Cu privire la sintagma din art. 158 alin (1) CP RM sau în alte scopuri”, s-a șărgit din start sfera organelor și țesuturilor care pot evolua în calitate de obiect ale actului de prelevare a acestei infracțiuni. În acestă vedere depedența de scopul final urmărit de făptuitor, putem surprinde și obiectul prelevării. Bunăoară, sângele poate evolua în calitate de obiect al actului de prelevare, fiind atrobuit la categoria țesuturilor , deoarece împreună cu limfa, sângele formează țesutul lichid circulant de origine mezachimală, constituind mediul intern al organismului, în acestă ordine de ideei în care vinovatul urmărește unul din următoarele scopuri ca vampirism, comercializare sau transfuzie. Un alt exemplu veridic ar fi placeta mamară – țesut conjuctiv lax, constituind obiectul prelevării în cazul constrângerii femeii de a avorta. Ca și alte procedure medicale, practicarea avortului se fundamentează pe consimțământul pacientei. Scopul săvârșirii unei asemenea fapte rezidă în utilizarea membranei placentare grație tehnologiilor avansate.
Organele umane unice sunt vitale, iar prelevarea acestora ar însemna acceptarea de către donator a decesului său. Din acest motiv consimțământul dat de către donator pentru efectuarea prelevării, trebuie să vizeze doar organe nevitale, deci în niciun caz unice. În ceea ce privește sintagma „organe unice”, aceasta nu trebuie privită la modul general, avându-se în vedere structura morfofuncțională normală a organismului uman, ci trebuie apreciată pentru fiecare donator în parte. Astfel, este posibilă prelevarea unui rinichi de la un donator sănătos, dar nu și de la unul care are doar un rinichi sau doar un rinichi sănătos.
Această interdicție legală, prin implicațiile pe care le-ar atrage nerespectarea sa – pierderea vieții – de către donator, are o natură complexă: morală, etică și juridică. Chiar dacă ar exista justificări pentru prelevarea unui organ uman unic aceasta este imorală, ilegală și ilicită.
În ceea ce privește organele verile putem menționa că este interzis trasnplantul, deoarece odată cu acesta donatorul automat își pierde viața. Conform legii cu privire la ocrotirea sănătății reproductive și planificarea familială nr. 185 din 24.05.2001, în art.9 se menționează Bărbații și femeile în vîrstă de pînă la 35 de ani, somatic și psihic sănătoși, au dreptul de a fi donatori de celule sexuale (spermatozoizi, ovule) după testările lor medico-genetice respective, de aici deducem că doar elemente sau mai bine zis celule pot fi donate, în caz contrar exista riscul să fim în prezența infracțiunii de la art. 158 CP RM, la al (5) al aceleiași legi vedem că glandele sexuale, sau o parte din ele, prelevate în cursul intervenției chirurgicale pot fi stocate și utilizate numai dacă pacientul a fost informat despre aceasta și și-a dat acordul în modul stabilit de legislația în vigoare. De aici deducem că există o lagună în lege, deoarece legea nu interzice păstrarea și utilizarea celulelor, acestea pot genera un profit uriaș.
În ceea ce privește Protocolul Națiunilor Unite pentru Prevenirea, Suprimarea și Pedepsirea Traficului de Persoane, în special de femei și copii, anexat la Convenția Națiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transnaționale, adoptată la New York anul 2000, a urmărit să acopere acele situașii în care persoana este exploatată în scopul obținerii de către traficant de profit de pe „piața de organe”, precum și a situațiilor în care persoana este traficată în scopul prelevării organelor sale și/sau a unor părți ale corpului. În prima situație, piața este determinată de cerere și ofertă. Aceia care au nevoie disperată de un transplant de organe vor cumpăra un organ de la cei care sunt extrem de săraci, ori de la brokerii care, prin violență sau prin înșelăciune, obțin un organ.
Traficul de ființe umane în scopul prelevării de organe este o infracțiune prevăzută de Protocolul privind traficul de persoane. Protocolul nu are în vedere întregul trafic de organe umane, după cum nu include transferul de organe pentru profit. Traficul de organe prevăzut de Protocol se referă doar la situațiile în care o persoană este traficată în scopul prelevării de organe.
Conform Conventia Europeana pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei uname față de aplicațiile biologiei și medicinei în art. 9 putem vedea factorul uman, deoarece în cazul în care dorințel referitoare la o intervenție medical, exprimate anterior de către un pacient care, în momentul intervenției, nu este într-o stare care să-i permit să-și exprime dorințele, vor fi luate în considerare. Din acest punct de vedere se păstrează intact consimțământul persoanei.
În Rezoluția 59/156 din 20 decembrie 2004, intitulată „Prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de organe umane”, Adunarea Generală a ONU cere Secretarului General să pregătească un studiu cu privire la întinderea fenomenului pentru supunerea lui discuției în cadrul Comisiei de Prevenire a criminalității și de Justiție Penală la cea de-a 15 sesiune. Acest raport cu privire la prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de organe umane, prevede că dimensiunea relației dintre traficul de organe și traficul de persoane și alte forme ale criminalității organizate este neclară.Raportul scoate la iveală legătura dintre vulnerabilitatea acestor infracțiuni și factorii sociali cum ar fi omarul, lipsa de educație și sărăcia, dar afirmă că situațiile în care persoanele au fost traficate în scopul prelevării de organe nu sunt comune, obițnuite, deci au existat câteva cazuri.
Specific este în această materie, nu sancțiunea nulității actului de a dona, ci faptul că donatorului este iremediabil prejudiciat (întotdeauna atunci când vorbim de donarea de organe) și, uneori, aceasta prezintă un pericol ridicat pentru sănătatea și chiar viața acestuia.
Urmărim ideeia vedere faptul că orice act medical poate avea implicații negative asupra sănătății donatorului, neexistând de exemplu intervenții cu risc „zero”. Susținem că nulitatea, ca sancțiune de drept civil nu este aplicabilă deoarece în aceste cazuri actul nu mai poate fi lipsit de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
În concluzie putem menționa că odată efectuată prelevarea donatorul „nu mai poate fi repus în situația anterioară”. Putem afirma astfel că donarea de organe, țesuturi și celule constituie o operațiune complexă alcătuită din actul juridic civil constând în manifestarea de voință a donatorului făcută cu scopul de a produce efecte juridice, respectiv îndrituirea prelevării, și prelevarea propriu-zisă, ca act medical supus unor reguli specifice biodreptului.
CAPITOLUL III: ANALIZA JURIDICO – PENALĂ A CIRCUMSTANȚELOR AGRAVANTE ALE INFRACȚIUNILOR PREVĂZUTE LA ART.158 CP RM
În cele ce urmează voi analiza circumstanțele agravante ale infracțiunii prevăzute la alin. (3) respectiv (4) a art. 158 trafic de organe, țesuturi și celule umane. Răspunderea penală se agravează confor lit. a) alin. (3) art. 158 CP RM în cazul când oricare dintre infracțiunile prevăzute la alin. (1) sau (2) art.158 CP RM este săvârșită de către o persoană care anterior a săvârșit o faptă prevăzută la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM. Din contra, nu se aplică răspunderea în baza lit.a) alin.(3) art.158 CP RM în cazurile următoare: 1) toate faptele, care se succed, sunt prevăzute doar de alin.(3) sau (4) art.158 CP RM; 2) faptele, care se succed, sunt prevăzute de alin.(1) sau (3), de alin.(1) sau (4), de alin.(2) sau (3) ori de alin.(2) sau (4) art.158 CP RM. De asemenea, nu este aplicabilă prevederea de lit.a) alin.(3) art.158 CP RM în situația în care, după infracțiunea specificată la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM, este săvârșită: 1) infracțiunea prevăzută la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM care a fost întreruptă la o altă etapă a activității infracționale (de exemplu, când infracțiunea consumată specificată la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM a fost urmată de tentativa la infracțiunea prevăzută la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM sau de pregătirea de o asemenea infracțiune, ori viceversa); 2) infracțiunea consumată specificată la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM în care făptuitorul a avut un alt rol juridic (de exemplu, în primul caz a fost autor, iar în cel de-al doilea – organizator, instigator sau complice, sau invers). În toate situațiile consemnate mai sus, când circumstanța agravantă în cauză nu este funcțională, așa cum reiese din alin.(1) art.33 CP RM, se aplică regulile concursului de infracțiuni. Nu este admisibil a se face concomitent calificarea conform regulilor concursului de infracțiuni și conform regulilor repetării infracțiunii.
Conform raportului Consiliului Europei Convenția cu privire la traficul de organe se stabilesc câteva circumstanțe agravante, la acest capitol în covenție se stipulează că în cazul în care făptuitorul a fost condamnat în trecut pentru infracțiuni de aceeași natură ca și cele stabilite în temeiul convenției. Prin includerea acestui, negociatorii doreau pentru a semnala necesitatea de a face un efort concentrat pentru combaterea recidivei.
Următoarea circumstanță supusă analizei este cea prevăzută la lit. b) alin. (3) art. 158 CP RM și anume prin constrîngere fizică sau psihică. Astfel prin constrângere fizică înțelegem presiunea pe care o forță de neînvins o exercită asupra unei persoane, determinand-o să comită o faptă ilicită. Săvârșirea faptei ca urmare a constrângerii fizice este independentă de voința autorului ei, înlătură caracterul penal al faptei. Prin constringere psihică înțelegem presiunea exercitată asupra psihicului unei persoane prin amenințarea cu un pericol grav pentru ea însăși sau pentru o altă persoană, care nu poate fi înlăturată decât prin săvârșirea unei fapte ilicite. Constrângerea morală este o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
O altă circumstanță agravantă o îtâlnim la lit. c) alin. (3) art.158 CP RM care prevede asupra a două sau mai multor persoane.
Pentru a fi în prezența acestei agravante trebuie să fie întrunite doua condiții esențiale și anume 1) făptuitorul să manifeste o intenție unică de a comite infracțiunea prevăzută la alin. (1) sau (2) art. 158 CP RM asupra a două sau mai multor persoane; 2) să existe o multitudine de victime.
Din acest punct de vedere autorul trebuie să combine aceste doua elemente pentru a fi în prezența agravantei de la lit. c) alin (3) art. 158 CP RM.
Cât privește următoarea circumstanță agravantă de la lit. d) alin. (3) art. 158 CP RM asupra unei femei gravide sau a unui copil . Ca să fim în prezența acestei circumstanțe agravante prevăzută la lit. d) alin. (3) art. 158 CP RM, femeia trebuie să aibă calitate specială, adică să fie gravidă, în caz contrar nu vom fi îm prezența circumstanței agravante de la lit. d) alin. (3) art. 158 CP RM. În același timp, dacă făptuitorul a considerat eronat că comite infracțiunea prevăzută la art.158 aupra unei femeie gravidă, cele comise trebuie calificate conform art. 27 și lit. d) din alin. (3) al art. 158 din CP al RM. Dacă făptuitorul nu știa și nu putea să cunoască despre graviditatea victimei, răspunderea nu-i poate fi agravată în bază lit.d) alin.(3) art.158 CP RM. Cât privește calitatea specială de copil înțelegem la momentul săvârșirii infracțiunii, victima trebuie să nu aibă împlinită vârsta de 18 ani. Folosind termenul de minor, legiuitorul nu a intenționat să facă careva deosebire în raport cu vârsta sau cu discernământul acestuia. Totuși, aceste circumstanțe trebuie luate în calcul la individualizarea pedepsei. Dacă, la momentul comiterii infracțiunii, făptuitorul nu cunoștea și nu putea să cunoască despre vârsta minoră a victimei, răspunderea penală nu-i poate fi agravată în bază lit.d) alin.(3) art.158 CP RM. În cazul în care făptuitorul a considerat eronat că săvârsește infracțiunea de trafic de organe, țesuturi și celule umane asupra unui minor, calificarea trebuie făcută conform art.27 și lit.d) alin.(3) art.158 CP RM.
O altă circumstanță agravantă este cea de la lit. e) alin. (3) art. 158 CP RM infracțiunea trebuie comisă de două sau mai multe personae.
Comiterea infracțiunii de două sau mai multe persoane presupune oricare din următoarele trei ipoteze: 1) săvârșirea infracțiunii prevăzute la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM de doi sau mai mulți coautori; 2) săvârșirea infracțiunii prevăzute la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM de către o persoană, care întrunește semnele subiectului infracțiunii, în comun cu una sau mai multe persoane, care nu întrunesc aceste semne; 3) săvârșirea infracțiunii prevăzute la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM de către o persoană, care întrunește semnele subiectului infracțiunii, prin intermediul unei persoane, care nu întrunește aceste semne .
O altă circumstanță agravantă este cea prevăzută la lit. f) alin. (3) art. 158 CP RM care prevede de o persoană publică, de o persoană cu funcție de răspundere, de o persoană cu funcție de demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un funcționar internațional. Pentru a fi subiect al acestei infracțiuni e nevoie ca făptuitorul să aibă calitate specială de persoană publică. Conform CP RM la art. 123 prin persoana cu funcție de răspundere, persoana publică și persoana cu funcție de demnitate publică înțelegem următoarele: (1) Prin persoană cu funcție de răspundere se înțelege persoana căreia, într-o întreprindere, instituție, organizație de stat sau a administrației publice locale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi și obligații în vederea exercitării funcțiilor autorității publice sau a acțiunilor administrative de dispoziție ori organizatorico-economice; (2) Prin persoană publică se înțelege: funcționarul public, inclusiv funcționarul public cu statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securității naționale și ordinii publice, altă persoană care deține grade speciale sau militare); angajatul autorităților publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activități de interes public; (3) Prin persoană cu funcție de demnitate publică se înțelege: persoana al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituția Republicii Moldova sau care este învestită în funcție, prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Președintele Republicii Moldova sau Guvern, în condițiile legii; persoana căreia persoana cu funcție de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale. La art. 1231 prin persoana publică străină și funcționarul internațional întețegem: (1) Prin persoană publică străină se înțelege: orice persoană, numită sau aleasă, care deține un mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unui stat străin; persoana care exercită o funcție publică pentru un stat străin, inclusiv pentru un organ public sau o întreprindere publică străină; persoana care exercită funcția de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui stat străin. (2) Prin funcționar internațional se înțelege: funcționarul unei organizații publice internaționale ori supranaționale sau orice persoană autorizată de o astfel de organizație să acționeze în numele ei; membrul unei adunări parlamentare a unei organizații internaționale ori supranaționale; orice persoană care exercită funcții judiciare în cadrul unei curți internaționale, inclusiv persoana cu atribuții de grefă.
O nouă agravantă o întâlnim la lit.a) alin.(4) art.158 CP RM dacă oricare dintre infracțiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3) art.158 CP RM este săvârșită de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală. În aplicarea acestei dispoziții, cu toate acestea, părțile pot lua linia lor față de alte instrumente internaționale care definesc conceptul. De exemplu, articolul 2 litera (a) din Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate definește „grup criminal organizat” ca un grup structurat de trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă de timp și care acționează în mod concertat, cu scopul de a comite una sau infracțiuni mai grave sau infracțiuni stabilite în conformitate cu prezenta convenție, în scopul de a obține, în mod direct sau indirect, un folos material sau financiar . Recomandarea Rec (2001) 11 a Comitetului de Miniștri către statele membre cu privire la principiile directoare privind lupta împotriva crimei organizate și Decizia-cadru a Consiliului UE 2008/841 / JAI a Consiliului din 24 octombrie 2008 privind lupta împotriva crimei organizate da definitii foarte similare de „grup criminal organizat”și “organizație criminală”.
Infracțiunea prevăzută la alin.(1), (2) sau (3) art.158 CP RM poate fi săvârșită nemijlocit și de către o singură persoană, care a acționat la însărcinarea grupului criminal organizat. În astfel de cazuri, cele comise de ea trebuie calificate potrivit lit.a) alin.(4) art.158 CP RM, dacă autorul infracțiunii face parte din grupul criminal organizat în al cărui interes a acționat. Infracțiunea prevăzută la alin.(1), (2) sau (3) art.158 CP RM se consideră săvârșită de o organizație criminală, dacă a fost comisă de un membru al aceste.
Ultima circusmtanță agravantă este întîlnită la lit.b) alin.(4) art.158 CP RM dacă oricare dintre infracțiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3) art.158 CP RM se soldează cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, cu decesul persoanei sau cu sinuciderea acesteia.
În cazul în care infracțiunea a provocat moartea sau deteriorarea gravă a sănătății, victimei. Nu rămâne de vazut ce urmări se vor produce în urma acestei circumstanțe și-n vederea lor se va aplica răspunderea penală.
CAPITOLUL IV. RĂSPUNDEREA PENTRU TRAFICUL DE ORGANE, ȚESUTURI ȘI CELULE UMANE CONFORM LEGISLAȚIEI PENALE DIN ALTE STATE
În legislația României – Pentru prima dată în dreptul român, prelevarea și transplantul de organe și țesuturi umane au fost reglementate prin cele câteva dispoziții, cuprinse în Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătății populației34. Prelevarea și transplantul de organe umane au făcut obiect de preocupare specială și reglementare distinctă în dreptul român abia prin Legile nr. 2/1998 privind prelevarea și transplantul de țesuturi și organe umane și Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului. În prezent, efectuarea prelevării și transplantului de organe și țesuturi și celule de origine umană în scop terapeutic sunt reglementate în Titlul VI, art. 141-164 din Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății. Ele sunt conforme cu Directiva nr. 23/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 1 martie 2004 asupra stabilirii standardelor de calitate și siguranță asupra donării, procurării, testării, procesării, conservării, depozitării și distribuirii țesuturilor și celulelor umane. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede, în art. 141, obligația ca prelevarea de organe (părți diferențiate în structura unui organism, adaptate la o funcție definită, alcătuite din mai multe țesuturi sau tipuri celulare, prezentând vascularizație și inervație proprie) și/sau țesuturi (grupări de celule diferențiate, unite prin substanța intercelulară amorfă, care formează împreună asocieri topografice și funcționale) și/sau celule umane (unitate elementară anatomică și funcțională sau colecții de celule umane, care nu sunt unite prin nicio formă de substanța intercelulară) să se facă în scop terapeutic. Termenul de prelevare este definit ca fiind reprezentat de recoltarea organe și/sau țesuturi și/sau celulelor umane sănătoase morfologic și funcțional, în vederea realizării unui transplant art. 142 lit. d) din Legea nr. 95/2006. Excepție face autotransplantul de celule stem hematopoetice când celulele sunt recoltate de la pacient, în vederea realizării unui transplant. Consecința pentru teoria și practica prelevării de organe și/sau țesuturi și/sau celule, are dublă valență: ajută la salvarea vieții primitorului ca urmare a efectuării transplantului subiectul care beneficiază de transplantul de organe și/sau țesuturi și/sau celule – art. 142 lit. g) din Legea nr. 95/2006], și nu trebuie să vatăme donatorul în viață sau fizionomia persoanei decedate de la care s-au prelevat organe și/sau țesuturi și/sau celule, în vederea efectuării transplantului.
Articolul 144 din Legea nr. 95/2006 prevede că, prelevarea de organe, țesuturi și celule de origine umană de la donatorul în viață, se face în următoarele condiții: a) prelevarea de organe, țesuturi și celule de origine umană, în scop terapeutic, se poate efectua de la persoane majore în viață, având capacitate de exercițiu deplină, după obținerea consimțământului informat, scris, liber, prealabil și expres al acestora. Se interzice prelevarea de organe, țesuturi și celule de la persoane fără capacitate de exercițiu; b) consimțământul se semnează numai după ce donatorul a fost informat de medic, asistentul social sau alte persoane cu pregătire de specialitate asupra eventualelor riscuri și consecințe pe plan fizic, psihic, familial și profesional, rezultate din actul prelevării; c) donatorul poate reveni asupra consimțământului dat, până în momentul prelevării; d) prelevarea și transplantul de organe, țesuturi și celule de origine umana ca urmare a exercitării unei constrângeri de natură fizică sau morală asupra unei persoane sunt interzise; e) donarea și transplantul de organe, țesuturi și celule de origine umană nu pot face obiectul unor acte și fapte juridice, în scopul obținerii unui folos material sau de altă natură. f) donatorul și primitorul vor semna un act legalizat prin care declară că donarea se face în scop umanitar, are caracter altruist și nu constituie obiectul unor acte și fapte juridice în scopul obținerii unui folos material sau de altă natură.
Prelevarea, de la donatori vii, de sânge, piele, spermă, cap femural, placentă, sânge din cordonul ombilical, membrane amniotice, ce vor fi utilizate în scop terapeutic, se face cu respectarea regulilor de bioetică cuprinse în art. 14 din Regulamentul de organizare și funcționare a comisiei de avizare a donării de la donatorul viu39, fără a fi necesar avizul acestei comisii art. 146 alin. (6) din Legea nr. 95/2006: evaluarea stării de sănătate a donatorului de către medicii specialiști; evaluarea riscurilor pentru sănătatea donatorului, determinate de activitatea de prelevare; consimțământul informat al donatorului sau al reprezentantului legal, luat în condițiile stipulate în Titlul VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările ulterioare; păstrarea confidențialității privind datele medicale și informațiile genetice ale donatorului față de terți; păstrarea anonimatului donatorului, în situațiile stipulate de lege; interzicerea comercializării acestor produse biologice în afara cadrului legal, inclusiv a recompensei materiale pentru donatori sau terți. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății definește, în art. 142 lit. e), transplantul drept „acea activitate medicală prin care, în scop terapeutic, în organismul unui pacient este implantat sau grefat un organ, țesut ori celulă ”.
Transplantul are regulile sale, care sunt apte să urmărească destinul individual, aspirând la abolirea constrângerilor intime de natură morală sau religioasă, devenind o lucrare valoroasă și durabilă, concepută pentru salvarea vieții omului. Pentru ca transplantul să fie acceptat, trebuie să se realizeze după reguli și principii stricte impuse prin lege, asigurându-se, în mod absolut, principiul inviolabilității persoanei, a corpului uman. Prin transplant se înlocuiește organul biologic bolnav, care nu trebuie să fie incompatibil cu corpul care îl primește. Potrivit art. 149 din Legea nr. 95/2006, transplantul de organe, țesuturi și celule de origine umană se efectuează numai în scop terapeutic.
Răspunderea juridică în cazul prelevării și transplantului de organe, țesuturi și celule de origine umană își are sediul astfel: art. 642-643 din Legea nr. 95/2006 și art. 998-999 C. civ. (răspunderea civilă); art. 442-451 din Legea nr. 95/2006 (răspunderea disciplinară), art. 271-273 Codul muncii68 (răspunderea patrimonială) și art. 155-159 din Legea nr. 95/2006 (răspunderea penală). În ceea ce privește prelevarea și transplantul de organe, țesuturi și celule de origine umană, natura delictuală a răspunderii civile a medicului pentru pagubele pricinuite prin aceste procedee a fost statuată prin prevederile art. 144 lit. f) din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora nu pot face obiectul unor acte și fapte juridice. Prelevarea și transplantul de organe fiind exclusă din sfera de acțiune a contractelor civile prin prevederi legale, a fost determinat implicit natura delictuală a răspunderii civile a medicului pentru daune pricinuite prin realizarea unor asemenea procedee. Răspunderea civilă delictuală a medicului trebuie să fie fundamentată pe culpa acestuia, raportată la riscul deosebit pe care-l conține activitatea sa, exercitarea profesiei de medic. Ea trebuie să delimiteze eșecul care nu întotdeauna este imputabil, de eroare și de greșeală, de culpă.
Codul Penal al Spaniei – adoptat pri Legea nr.10 din 23.11.1995, în dreptul spaniol nu există o normă privind calificarea juridică a corpului uman, făcându-se astfel aplicarea regulilor generale de drept pentru a se stabili dacă acesta este un „bun” sau nu. În sistemul de drept spaniol, în afara dispozițiilor constituționale (1, 10, 15 și 43 din Constituția Spaniei), nu există nicio dispoziție specială dedicată statutului juridic al corpului uman. De altfel legislațiea ce reglementează donația și prelevarea de organe ale corpului uman și țesuturi umane i se adaugă Legea nr. 14/2006 privind tehnicile de reproducere umană asistată și Legea nr. 14/2007 privind cercetarea. Astfel, se poate deduce existența acestui statut juridic, special în raport cu alte bunuri, guvernat de două principii importante: corpul uman și părțile sale se găsesc în afara comerțului consimțământul informat la persoanei fizice al cărei corp este supus intervenției. În concluzie, singurul act juridic admis este donația, act încheiat animus donandi. De aici, decurge necesitatea obținerii consimțământului persoanei pentru orice act privitor la corpul său sau la o parte a corpului său și, pe cale de consecință, dreptul acestei persoane de a refuza orice intervenție medicală asupra corpului său sau asupra unei părți a acestuia. Consimțământul persoanei vizate este reglementat ca o condiție prealabilă esențială (art. 7 din Decretul regal nr. 411/1996 asupra activităților privind utilizarea țesuturilor umane; art. 4 din Legea nr. 30/1979 privind prelevarea și donația organelor corpului uman; art. 4 din Legea nr. 14/2007 privind cercetarea biomedicală). Rezultă că terții nu pot dobândi nici un drept în sensul de drept patrimonial asupra părților corpului uman. Cadavrul este calificat, de asemenea, drept un „bun”, dar și acesta este supus unui regim juridic special, fiind tot un res extra commercium, ce nu poate face obiectul unui contract140, actele de dispoziție fiind limitate fie la posibilitatea donării cadavrului pentru cercetări și studii științifice, fie pentru donarea de organe și țesuturi umane. De asemenea, persoana fizică are dreptul de a dispune liber cu privire la corpul său după moarte: incinerare, înhumare.
Donația unui „eșantion biologic” este reglementată de Legea nr. 14/2007 în art. 58-60. În prealabil, donatorul trebuie informat asupra intervenției medicale și acesta trebuie să își dea consimțământul în scris. În cazul majorului ce suferă de o boală mintală și a minorului consimțământul se dă de către reprezentantul legal, cu excepția cazurilor când aceste persoane își pot da consimțământul și sunt capabile să înțeleagă actul la care consimt.147 Donația de țesuturi umane este reglementată de Decretul-regal nr. 411/1996 care, în art. 6-8, prevede regulile cele mai importante în materie: obținerea de țesuturi umane de la un donator în viață se poate face doar în scopuri terapeutice, sau științifice dacă donatorul este decedat; consimțământul donatorului poate fi dat doar după informarea acestuia și trebuie să îmbrace forma scrisă; dacă prelevarea de țesuturi presupune o intervenție medicală, consimțământul trebuie dat în față unui judecător. Potrivit art. 7 alin. 2 din Decret, minorul poate deveni, în mod excepțional, donator de țesuturi, în special de măduva spinării, dacă există o legătură genetică între donator și primitor și numai cu acordul prealabil al reprezentanților legali ai minorului. Conform art. 9 alin. 1 este necesar și acordul minorului, în lipsa acestuia donația nefiind posibilă.148 În ceea ce privește donația de țesuturi de la o persoană decedată, art. 8 stabilește o prezumție legală de consimțământ, sub condiția ca persoana decedată să nu fi lăsat niciun înscris cu efect contrar. În caz de urgență, constatarea medicală amorții nu cere constatarea încetării funcțiilor cerebrale, soluție incompatibilă cu respectarea demnității persoanei decedate.
După cum am menționat în rândurile de mai sus Codul Penal Spaniol nu incrimă direct fapta de trafic de organe, țesuturi și celule umane.
Codul Penal al Franței a fost adoptat din 01.03.1994, în Capitolul I al Cărții a V-a „Infracțiuni în domeniul eticii biomedicale ” ce pedepsește practicile eugenice, cosacrând în acest sens o secțiune aparte, intitulată „Despre ocrotirea organismului uman”. Privind art. 511-2 CP Francez Obținerea de la o persoană a unui organ, în condițiile unei remunerări, sub orice formă. În acest articol se stipulează că procurarea de la o altă persoană, oricare dintre organele sale în schimbul unei plăți, indiferent de formă, se pedepsește cu 7 închisoare ani și o amendă de 100.000 €. Aceleași sancțiuni se aplică în calitate de intermediar pentru a facilita obținerea unui organ de plată sau furnizare de plată a unui organ care aparține corpul altei persoane. Aceeași pedeapsă se aplică în cazul în care organul procurate în condițiile menționate la primul paragraf provine dintr-o țară străină. La art. 511-3 se concluzionează că eliminarea unui organ de la un adult vie fără a obține consimțământul persoanei în conformitate cu condițiile prevăzute la prin articolul L. 671-3 din Codul sănătății publice, sau fără autorizație fiind prevăzut la alin două și cinci de această dispoziție, se pedepsește cu închisoare șapte ani și o amendă de 100.000 €, chiar și atunci când ați terminat de terapeutică scopuri,. Aceleași sancțiuni se aplică la eliminarea unui organ de la un donator viu minor, sau un donator adult viu care este subiect al unui ordin de protecție tutelă, fără a respecta condițiile prevăzute la articolele. La următorul se prevede că rocurarea de la o altă persoană țesuturi organice umane, celule sau produse corpului în schimbul unei plăți sub orice formă se pedepsește cu cinci ani închisoare și o amendă de 75.000 €. Aceleași sancțiuni se aplică în calitate de ca intermediar pentru a facilita procurarea de țesuturi organice, celulele umane sau produse umane în schimbul orice formă de plată, sau furnizarea de țesuturi organice, celule umane sau produse ale corpului de alții pentru plată.
Integritatea corpului uman nu poate fi subminată decât în cazuri de necesitate medicală a persoanei sau, în mod excepțional, în beneficiul terapeutic al altuia, după obținea prealabilă a consimțământului acestuia. Consimțământul trebuie să fie obținut în prealabil, cu excepția cazurilor în care starea lui necesită o intervenție terapeutică la care nu este în măsură să consimtă (art. 16-3 C. civ.). Un alt principiu este cel al confidențialității datelor privind donatorul și primitorul. Potrivit art. 16-8 C. civ., nicio informație care să permită identificarea unei persoane care donează un element sau un produs al corpului său sau a persoanei primitorului, nu pot fi divulgate. Donatorul nu poate cunoaște identitatea primitorului și nici beneficiarul pe cea a donatorului. Excepția se aplică în caz de necesitate terapeutică, numai medicii de donatorului și al primitorului putând avea acces la informații pentru identificarea lor. Donația și utilizarea de elemente și produse ale corpului uman este reglementată în detaliu în Codul de sănătate publică, în Partea legislativă, Partea I – „Protecția generală a sănătății”, Cartea a II. Anterior, acestea făceau obiectul Legii nr. 76-1181 privind prelevarea de organe.
În Luxemburg, legea donării organelor, precum și ale tesuturilor umane dateaza inca din 1982, sub rezerva ca persoana donatoare sa fie majora si sanatoasa din punct de vedere psihic (mental), conform art.2. Din contra, art.3 mentioneaza ca nu pot fi prelevate organele unui minor in viata (respectiv tesuturile umane ale acestia) in vederea grefarii lor fratilor sai sau surorilor sale. Pentru a dona organele sale el trebuie sa fie capabil de discernamant, iar tutorele legal al acestuia, precum si un comitet format din trei experti (dintre care cel putin doi medici), trebuie sa autorizeze prelevarea. Conform art.4-5, prelevarile trebuie efectuate in astfel de conditii incat viata donatorului sa nu fie pusa in pericol, iar comisia trebuie sa avertizeze donatorul (respectiv tutorele legal al acestuia) despre consecintele medicale, sociale si psihologice ale acestui act medical. In cazul in care exista divergente privind donarea de organe intre tutorii legali al minorului (mama si tatal, de ex.), prelevarea organelor nu poate fi efectuata. Conform art.6-7, prelevarea substantelor de origine umana poate fi efectuata de la un cadavru (decedat, in moarte encefalica), daca aceasta persoana nu s-a opus (in scris!) acestei practici medicale in timpul vietii, iar in cazul unui minor, daca tutorele legal al acestuia nu se opune prelevarii de organe. Conform art.8-9, este necesar ca persoana decedata sa fi avut ultimul domiciliu in Luxemburg si sa nu sa fi opus in timpul vietii (in scris !) prelevarii organelor sale in caz de deces, pentru ca art.10 mentioneaza ca in momentul remiterii unui pasaport (sau a altor documente de identitate), individului a fost prezentat si un formular (in doua pagini) in care el s-a putut exprima in privinta prelevarii organelor sale dupa trecerea sa in nefiinta. Conform art.11-13, prelevarea organelor de la un cadavru (decedat, in moarte encefalica) nu poate fi efectuata, decat daca decesul a fost constat de catre doi medici care nu participa la operatiunile de cercetare efectuate pe acesta ceea ce va si mentionat in cadrul procesului verbal pe care il intocmesc, iar identitatea donatorului nu va fi comnicata receptorului si nici identitatea receptorului, familiei donatorului.
În Italia – Aducerea la zi a legislației a fost făcută aproape exclusiv sub impulsul Directivelor europene, de exemplu, în materie de brevetabilitate a vieții și a terapiilor inovative. Prevalența, între sfârșitul secolului trecut și până astăzi, a majorității parlamentarilor de centru-dreapta privind episoade bruște și improvizate legate de activitatea legislativă care totodată s-ar fi tradus prin legi confuze și puțin coerente, ca aceea privind asistența medicală a procreării a căror anumite dispoziții esențiale au fost declarate neconstituționale, sau prin propuneri precum acelea privind directivele anticipate, care privesc dreptul italian în materie de consimțământ la actul medical. Interdicția generală de a trage profit de pe urma corpului uman este considerată, în dreptul italian, un principiu de drept non-exprimat, fondat pe demnitatea omului și acum explicată în art. 22 al Convenției de la Oviedo, ratificată prin Legea nr. 145/2001. Problema folosirii corpului viu sub forma unei mărfi, într-un cadru contractual depășește limitele acestui raport. Acest lucru cade sub incidența art. 1418 C. civ. care atrage nulitatea tuturor contractelor a căror cauză, motiv comun al celor două părți, este ilicită pentru încălcarea unei norme imperative, a principiilor generale de drept și, mai mult, a ordinii publice sau a bunelor moravuri. În ceea ce privește părțile corpului, proprietatea asupra părților detașate din corp implică în mod general ideea că acestea pot fi comercializate în limitele stipulate de către art. 1418 C. civ. care însă contravin legii. Înainte să fie ratificată Convenția, legea italiană prevedea și încă prevede interdicții specifice privind comercializarea organelor și țesuturilor. Evoluția dreptului italian, în materie de prelevare de organe, de la persoane vii, e prevăzută în Legea nr. 458/26.06.1967, care reglementează donația rinichilor de la părinți la copii; de a frați și surori de sânge sau vitregi, de la o persoană majoră; dar în lipsa acestora mai pot fi prelevate și de la părinții vitregi sau terțe persoane.124 Legea a avut în realitate un domeniu de aplicare foarte vast în măsura în care ea a permis reinterpretarea art. 5 C. civ., în ceea ce privește noțiunea de lezare a integrității fizice, permițând cu autorizarea judecătorului donația de măduvă osoasă, părți de epidermă și țesuturi osoase.
Dificultăți încă existau pentru donația între persoane vii a unor părți din ficat, dificultăți care au fost rezolvate printr-o nouă derogare de la art. 5 C. civ. din Legea nr. 483/16.12.1999 care reglementa toate aspectele nereglementate de dispozițiile privitoare la transplantul de rinichi.Articolul 2 din Legea nr. 491/1967 stabilea că „actul, în mod obligatoriu cu titlu gratuit și nesupus niciunui viciu de consimțământ, este revocabil până în momentul operației chirurgicale și nu dă niciun drept donatorului cu privire la cel care va beneficia de transplant”. S-a vrut ca prin această formulă să se excludă generalizarea donațiilor de organe în ideea de a se exclude traficul de acest gen. Transplantul de organe de la persoane moarte a fost mai întâi reglementat de Legea nr. 1975 care prevedea că „prelevarea de la cadavre care nu este justificată de un diagnostic sau o autopsie cerută de o autoritate judiciară, este interzisă dacă persoana a refuzat în mod expres să-și exprime consimțământul în timpul vieții”. „Transplantul este de asemenea interzis când, exceptând ipoteza vizată în alineatul anterior soțul sau în lipsă copii mai mari de 18 ani, sau părinții săi, la propunerea formulată de medicul responsabil cu operația transplantului, pot formula opoziții în temeiul art. 3 alin. 1 și art. 4 alin. 2”.
Codul Penal al San – Marino – se distinge doar o singură componență legală cu privire la traficul de organe, țesuturi și celule umane. Aceasta poartă o conotație caracteristică sub aspectul conținutului său juridic. Comerțul cu marfă vie și comerțul cu sclavi indentificat la art.168 CP, infracțiunea prevăzută la Capitolul Infracșiuni contra libertății persoanei. Prin comerț cu marfă vie se subânțelege totalitatea tranzacțiilor care au ca obiect organele și țesuturile de origine umană, iar prin comerț cu sclavi se are în vedere exercotarea atributului de sipoziție prin totalitatea fapteor de vânzare, schimb și donație asupra unei persoane care este concepută de către făptuitor drep obiect al dreptului de proprietate.
Legislația Turcă – Turcia și-a întărit legile de luptă împotriva traficului de organe umane, iar infractorii condamnați pentru această pedeapsă riscă, în baza unui amendament la Codul penal adoptat în 2005, o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare și o amendă costisitoare.
Legea nr. 2238/1979 privind prelevarea și transplantul de organe și țesuturi reglementează prelevarea de organe și țesuturi de la donatorii în viață, cât și de la cadavre, în vederea transplantării. Sunt avute în vedere organele și țesuturile, așa cum sunt definite în art. 2: „toate organele și țesuturile și părți ale acestora care fac parte din organismul uman”. Este interzisă obținerea unor foloase materiale sau a oricăror alte avantaje în schimbul organelor sau țesuturilor (art. 3) și este interzisă și distribuirea de informații, statistici sau rezultate în legătură cu prelevarea și transplantul de organe și țesuturi, cu excepția celor făcute în scop științific (art. 4).
Prelevarea de organe și țesuturi de la persoanele în viață se face numai cu respectarea următoarelor condiții:
– donatorul să aibă vârsta de 18 ani și să fie în deplinătatea facultăților mintale (art. 5); – consimțământul donatorului trebuie dat în scris, în prezența a cel puțin doi martori și aprobat de către un medic (art. 6);
– medicii care se ocupă de prelevarea de organe și țesuturi, potrivit art. 7, trebuie:
A. să informeze donatorul cu privire la riscurile medicale, psihologice, sociale pe care le implică prelevarea, și cu privire la rezultatele acesteia într-o manieră adecvată și detaliată;
B. să informeze donatorul cu privire la avantajele puse la dispoziția beneficiarului;
C. să refuze recoltarea de organe și țesuturi de la persoane cu handicap mental;
D. să investigheze dacă donatorul este căsătorit, și dacă soțul/soția este conștient de decizia donatorului privind donarea de organe și țesuturi, precum și să înregistreze aceste informații;
E. să refuze prelevarea de organe și țesuturi făcută în scopul obținerii unui avantaj material sau pentru orice alt interes decât cel umanitar;
F. să nu dezvăluie identitatea donatorului, cu excepția rudelor, a soțului/soției acestuia sau a persoanelor cu care acesta are relații personale apropiate;
– să nu fie pusă, în orice mod, în pericol viața donatorului (art. 8);
– să se realizeze, în scopul diminuării riscurilor care pot pune în pericol viața și sănătatea donatorului și pe cea a primitorului, un studiu medical de laborator constând din teste, examinări etc., înainte de prelevare și transplantare a organelor și țesuturilor, ale cărui rezultate să fie consemnate raport scris (art. 9).
Legislația Belgiei –Dreptul la informare completă și la consimțământ în cunoștință de cauză înaintea unei intervenții medicale – asupra cărora jurisprudența și doctrina insistă în mod repetat – decurge în mod evident din puterea recunoscută individului de a face să îi fie respectate integritatea corporală și de a decide asupra modului în care el înțelege să dispună. Înaintea intrării în vigoare a Legii din 22 august 2002, el era deja consacrat prin: Legea din 13 iunie 1986 privind prelevarea și transplantul de organe, care în art. 5 și art. 8 dispune că prelevarea de organe de la o persoană în viață nu poate fi efectuată decât dacă aceasta a împlinit vârsta de 18 ani – excepțiile fiind de strictă interpretare – și care și-a dat consimțământul în prealabil în cunoștință de cauză și în mod formal;Legea din 13 iunie 1986 privind prelevarea și transplantul de organe, care în art. 5 și art. 8 dispune că prelevarea de organe de la o persoană în viață nu poate fi efectuată decât dacă aceasta a împlinit vârsta de 18 ani – excepțiile fiind de strictă interpretare – și care și-a dat consimțământul în prealabil în cunoștință de cauză și în mod formal; Legea din 5 iulie 1994 relativă la sânge și derivatele din sânge de origine umană, care în art. 5 precizează că prelevarea de sânge și derivate din sânge nu se poate efectua fără consimțământul donatorilor; – Legea din 3 aprilie 1990 privind întreruperea sarcinii. În ceea ce privește limitele impuse în cazul donației de organe și țesuturi, in vivo și post mortem, acestea sunt prevăzute, pe de o parte, în Legea din 13 iunie 1986 și, pe de altă parte, în Legea din 19 decembrie 2008. Legea din 13 iunie 1986 se aplică prelevării de organe din corpul unei persoane, numită donator, în vederea transplantării lor în scopuri terapeutice în corpul aceleiași persoane sau a altei persoane, numită primitor. Prelevare și transplantul trebuie efectuate de un medic în cadrul unui spital. În dreptul belgian, ca regulă, numai persoana este abilitată să decidă „ce face” cu corpul său, care nu se identifică cu ea, fără a deveni „un obiect juridic – în sens juridic – independent și separat de subiectul de drept”. Corpul uman poate face obiectul unui raport juridic, și elementele sale pot „circula” și sunt, prin urmare, în comerț în sensul juridic al termenului, dar ele nu sunt „pe piață”, pentru că circulația juridică se face exclusiv sub forma darului altruist. Se protejează în acest mod atât integritatea corpului uman, cât și dreptul de a dispune de propriul corp. Limitele dreptului la autodeterminare a individului cu privire la corpul său sunt: respectarea legii și a ordinii publice, demnitatea persoanei și integritatea speciei umane.
Legislația din Marea Britanie – În Anglia în lipsa unui Cod Penal sau adoptat un set de legi, acestelegi au mai puține tagențe ce țin de reglementarea dreptului penal. Human Tissue Act 2004 preia toate prevederile referitoare la infracțiuni din legea intitulată The Human Organ Transplant Act, denumită HOTA (Legea privind transplanturile de organe umane) din anul 1989, care se referă doar la comercializarea de organe și la donatorii fără legătură genetică și îi modifică doar pedepsele pe care le aliniază la cerințele noii legislații. Prevederile referitoare la interzicerea comercializării de organe sunt cele mai cuprinzătoare din Europa. Se interzice oferirea, intenția de oferire, solicitarea unei oferte, negocierea/inițierea unui aranjament pentru plată/oferta/intenția de ofertă, unele aspecte de publicitate în scop comercial și conducerea sau controlul unui grup de persoane (de exemplu, companie) implicate în asemenea activități. De asemenea, Consiliul General Medical pentru îndrumarea medicilor privind transplantul de organe de la donatori vii „consideră neetic și nepotrivit ca un doctor să ia parte, în orice fel la comerțul cu organe ori transplantul de organe obținute de la donatori al căror consimțământ a fost dat ca rezultat al oricărei forme de influență necuvenită”. Această perspectivă s-a bazat pe convingerea Consiliului, că organele umane nu pot fi subiect al tranzacțiilor comerciale, orice donație trebuie să aibă caracter altruist, să fie un dar, iar acolo unde organele umane sunt cumpărate sau vândute, transplantul va fi guvernat de bani, ci nu de interesele medicale ale donatorului și primitorului, expuși inevitabil al exploatare. În prezent, problematica transplantului de organe este reglementată în Marea Britanie, de „The Human Tissue Act” (Legea privind țesuturile umane) din 15 noiembrie 2004, aplicabil în Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord din aprilie 2006. Potrivit acestei legi persoanele trebuie să-și dea consimțământul în timpul vieții pentru prelevarea și folosirea organelor și țesuturilor lor, în anumite cazuri, indiferent de diagnosticul sau tratamentul aplicat. Consimțământul pentru prelevarea pentru prelevarea, conservarea și folosirea țesuturilor unei persoane decedate trebuie obținut fie de la persoana respectivă, în timpul vieții, fie de la o persoană desemnată de defunct ori apropiată lui, dacă acesta a decedat fără să-și exprime voința. Actul reglementează prelevarea, stocarea și folosirea de țesuturi umane. Acestea sunt menționate în lege drept materiale relevante și sunt definite ca fiind materiale care provin de la un corp uman și se compun din celule umane. În cuprinsul actului normativ susmenționat sunt prevăzute scopurile pentru care este necesar consimțământul, denumite scopuri programate. Acordul de voință cerut de acest act este denumit consimțământ adecvat care înseamnă că el trebuie obținut de la o anumită persoană din categoriile de persoane menționate de lege, respectiv: consimțământul persoanei majore competente în viață ori a minorului în viață, care dorește să ia o decizie; consimțământul unei persoane cu responsabilități parentale, pentru minorul în viață, incompetent sau competent, dar care nu dorește să ia o decizie; – consimțământul exprimat înainte de deces, în situația adulților decedați, dacă acesta nu există, atunci se cere acordul unei persoane anume determinate, iar dacă nu există nicio persoană anume determinată, atunci se cere consimțământul unei rude calificate. După o revizuire cuprinzătoare și restructurarea sistemului de donator, a existat o creștere a numărului de donatori, însă cifrele echitabil slab comparativ cu prețuri europene și internaționale. Sistemul de donator Marea Britanie este un model de opt-in bazat pe altruism; vânzarea sau cumpărarea de organe este o infracțiune.În conformitate cu prevederile art. 10 lit c) al Actului Uniform despre donarea anatomică se incriminează fapta de cumpărare sau vânzare a organelor sau țesuturilor cu scopul tranplantării sau în alte scopuri terapeutice. Aceasta prevee o pedeapsă cu privațiune de libertate pe un termen de până la 5 ani sau cu amendă în mărime de 50000 dolari SUA. De altfel, răspunderea penală pentru asemenea faptă este prevăzută și de legile interne ale altor state . Donatorii primesc nici o remunerație pentru rambursare financiară. Un organism de reglementare, Autoritatea tesuturi umane, trebuie să aprobe toate donațiile și efectuează o evaluare a tuturor-donatorii în viață. În ciuda reforma clarificarea problemelor de predominante consimțământ și living-donatori donații pentru străini și lista de transplant activ continuă să crească, este clar că actualul cadru nu este de lucru și o schimbare în politică este esențială.
Legislația din Ucraina – Conform Codului Penal al Ucrainei la art. 143 se prevăd următoarele aliniate și anume :
Încălcarea procedurilor prevăzute de lege cu privire la transplantul de organe umane sau țesuturi;
Eliminarea, prin constrângere sau înșelăciune, a unui organ sau tesut de la o ființă umană în scopul transplantului lor;
Orice astfel de acțiuni cum se prevede la alineatul 2 din prezentul articol, în cazul în care a comis în ceea ce privește o persoană care a fost în stare neajutorat sau financiară sau orice altă dependență pe vinovat;
comerțul ilegal cu organe sau țesuturi umane;
Orice astfel de acte prevăzute de alineatele 2, 3 sau 4 din prezentul articol, în cazul în care comisă de un grup de persoane pe conspirație prealabil, sau participarea laorganizațiile transnaționale angajate în astfel de activități.
În legislația Federației Ruse – stă la bază Legea privind transplantul de organe și/sau țesuturi umane, nr.4180-I din 22.12.1992, iar în Codul Penal al Rusiei fapta săvârșită prin constrângere este prevăzută la art. 120. Conform alin. 1) art. 120 CP al Federației Ruse se stipulează că constrângerea de a elimina organelor sau țesuturilor umane pentru transplantare, săvârșite cu folosirea violenței sau cu amenințarea utilizării sale, se pedepsește cu privațiune de libertate se acordă pentru o perioadă de până la 4 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții specificate sau să se angajeze în activități specifice pe un termen de până la trei ani, sau prin privarea permanentă de astfel de drept. Potrivit aceluiași articol la alin. 2) Aceeași faptă comisă împotriva unei persoane care se află în stare de neputință, care este bine cunoscută a persoanei vinovate, sau într-un material sau orice alt dependența de această persoană vinovată, se pedepsește cu privațiune de libertate pe un termen de până la 5 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții specificate sau să se angajeze în activități specifice pe un termen de până la 3 ani, sau cu privarea permanentă de astfel de drept.
Concluzii
În urma studiului analizat referitor la infracțiunea prevăzută la art. 158 CP RM putem alinia următoarele concluzii :
Traficul de organe, țesuturi și celule umane i-a naștere în statele cu un pontențial economic scăzut;
Orice formă de donare sau transplant al unui organ, țesut sau celulă umană impune în mod primordial consimțământul persoanei;
De cele mai deseori această infracțiune se materializează prin constrângerea persoanelor la prelevarea organelor, țesuturilor și celulelor umane;
Cadrul normativ legal al Republicii Moldova este destul de fortificat cât privește combaterea traficul de organe, țesuturi și celule umane. Din acest considerent legiuitorul moldav a incercat să cuprindă orice formă de incriminare a traficul;
În urma studiului putem exemplifica că legislația RM la capitolul trafic de organe, țesuturi și celule umane este una dintre cele mai bune, deoarece nimic nu se lasa interpretabil;
Odată cu semnarea Convenției Europeane cu privire lupta contra traficului de organe umane la 25 martie 2015, Republica Moldova a făcut un pas înainte spre acelerarea și combaterea traficul de organe, țesuturi și celule umane.
Bibliografie
Acte internaționale
Convenția Consiliului Europei împotriva traficului de organe umane, Adoptată de Comitetul de Miniștri la 9 iulie 2014, în cadrul celei de a 1205-a reuniuni a Viceminiștrilor .
Convenția Europeană pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicațiile biologiei și medicinii (Convenția privind drepturile omului și biomedicina) din 04.04.1997, Ratificată prin Legea nr.1256-XV din 19.07.2002
Convenția Națiunilor Unite împotriva crimalității trasnaționale organizate, adoptată la New – York la 15 noiembrie 2000, ratificată de Republica Moldova prin Legea nr. 15 – XV din 17.02.2005. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.36-38/122
Convenției Europeane cu privire la lupta contra traficului de organe umane adoptată la 25 martie 2015.
Committee of Experts on Trafficking in Human Organs, Tissues and Cells (PC-TO) Preliminary draft Explanatory Report to the Preliminary draft Council of Europe Convention against Trafficking in Human Organsad, Strasbourg, 20 September 2012.
Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată la New York la 10 decembrie 1948, Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 217 – XII din 28.07.1990. Buletinul Oficial al Republicii Moldova, 1990, nr. 008
Raportul explicativ la Convenția Consiliului Europei împotriva traficului de organe,Strasbourg , 9 July 2014.
Rezoluția 59/156 din 20 decembrie 2004, intitulată “Prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de organe umane.”
Acte normative naționale
Codul penal adoptat prin legea Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002, Monitorul oficial al Republicii Moldova 2002, nr. 128 – 129 , intrat în vigoare la 12 iunie 2003.
Codul pe procedură penală adoptat prin legea Republicii Moldova nr. 122 – XV din 14 martie 2003. Monitor Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 104 – 110 , intrat în vigoare din 12 iunie 2003.
Codul civil adoptat prin legea Republicii Moldova nr. 1107 – XV din 6 iunie 2002. Monitorul Oficial al Republicii Moldova 2002, nr. 82 – 86/661, intrat în vigoare din 12 iunie 2003.
Hotărîrea Guvernului nr.1207 din 27 decembrie 2010, Anexa nr. 4
Legea privind transplantul de organe, țesuturi și celule umane, nr. 42 – XVI din 6 martie 2008. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008 , nr. 81/273/, intrată în vigoare din 25 octombrie 2008.
Legea privind donarea de sânge și transfuzia sanguină, nr. 241 – XVI din 20 noiembrie 2008. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 1 – 2.
Legea cu privire la ocrotirea sănătății reproductive și planificare familială, nr. 185 – XV din 24 mai 2001, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001 nr. 90 – 91.
Legea cu privire la ocrotirea sănătății nr. 411 – XIII din 28 martie 1995. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr. 34.
Legea privin prevenirea și combaterea traficului de ființe umane , nr. 241 – XVI din 20 octombrie 2005. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005 , nr. 176/181/867.
Carte cu un singur autor
Constantin Mitrache – Drept penal roman, partea generala, editia a IV-a revizuita si adaugita, Casa de editura si presa “Sansa”-SRL,Bucuresti, 2000.
C. Roxin, Derecho penal. Parte General (traducere din limba germană), tomo I, Ed. Civitas, Madrid, 1997.
F. Antolisei, Manuale di diritto penale. Parte generale, ed. 15a, Ed. Giuffré, Milano, 2000.
G. Bettiol, L’odierno problema del bene giuridico, în Scritti Giuridici vol. II, Ed. Cedam, Padova, 1966.
G. Florescu, Nulitatea actului juridic civil, Ed. Hamangiu, București, 2008.
V. Drăghici, Obiectul juridic al infracțiunii, Ed. Lumina Lex, București, 2004.
Vasile Gabriel Gicu – Donația de organe, țesuturi și celule umane.
V. L. Ponton, Philosophie et droits de l’homme, Librairie philosophique, Paris, 1990, p. 31.
Y.H. Leleu, G. Genicot, Le droit medical. Aspects juridiques de la relation medicin-patient, Ed. De Boeck Universite, Bruxelles, 2001.
Y.-H. Leleu, G. Genicot, La maîtrise de son corps par la personne, în Jounal des Tribunaux., 1999.
Y. Oschinsky, Prélèvement et transplantation d’organes, în Journal des Tribunaux, 1987,
С.В. Гринчак Об'єкт незаконної трансплантації Куманяева Елена Александровна Принуждение в уголовном праве России
Гринчак С.В. Порушення встановленого законом порядку трансплантації органів або тканин людини
Пищита А.Н. – Согласие на медицинское вмешательство
Carte cu doi autori
V. Stati, S. Brânză – Drept penal Partea Specială Vol. II-, Chișinău 2011
Dogaru, P. Drăghici, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Editura Themis,Craiova,2000.
Vasile Dobrinoiu,Traian Dima – Drept Penal, Partea generala, partea speciala, Editura Lumina Lex, Bucuresti 2002.
V. D. Zlătescu, I. M. Zlătescu, Repere pentru o filozofie a drepturilor omului, Institutul Român pentru Drepturile Omului, București, 1996, p. 11.
Carte cu mai mult de trei autori
Borzencov G.,Komissarov V., Kuznetova H., curs privind drept penal , 2002
Tănăsescu, G. Tănăsescu, C. Tănăsescu, Transplantul și prelevarea, Ed. C.H. Beck,
București, 2008, p. 79.
Articole , studii
Articol științific . Serfiu Brînză – Infracțiuni atipice prevăzute în capitolul II al părții speciale a codului penal : Analiză de drept penal .
Eșanu A., Teză de doctor în drept – Infracțiuni legate de prelevarea organelor sau țesuturilor umane în reglementarea legislației penale conteporane
Prof. univ. dr. Iancu Tănăsescu, Lect. univ. dr. Gabriel Tănăsescu Considerații privind prelevarea de țesuturi și organe umane
Prof. univ. dr. Iancu Tănăsescu Lect. univ. dr. Gabriel Tănăsescu drd. Camil Tănăsescu Valoarea juridică a consimțământului în domeniul prelevării și transplanturilor de țesuturi și organe umane
Y. Oschinsky, Prélèvement et transplantation d’organes, în Journal des Tribunaux, 1987, p. 169
В. Флоря, Принуждение лица к изъятию органов или тканей с целью трансплантации c.4
Чеботарьова Г.В проблеми визначення об'єктивної сторони насильницького донорства крові
С.В. Гринчак, суб'єкт незаконної трансплантації c.168
С.В. Гринчак, харків об'єкт незаконної трансплантації c.135
С.В.Гринчак, до питання визначення об'єктивної сторони незаконної трансплантації c. 37
См. цит. Распоряжение министра от 1 октября 1996 г.
Кобозева Татьяна Юрьевна Преступное принуждение как уголовно-правовая категория Специальность 12.00.08 – уголовное право и криминология; уголовно-исполнительное право.
Alte surse
A.T. Moldovan, Tratat de drept medical, Ed. All Beck, București, 2002
A.T. Moldovan, Dreptul medical, ramură distinctă de drept, în Dreptul nr. 7/2006
Additional Protocol to the Convention on Human Rights and Biomedicine concerning
D. Steinberg, op. cit., în Theoretical Medicine and Bioethics nr. 4(25)/2004, p. 232;
Mozeacov V. Comentariul codului penal al Federației Ruse. Moscova 2004;
P. De Cruz, Comparative Healthcare Law Butterworths, 1999;
Transplantation of Organs and Tissues of Human Origin Strasbourg, 24.01.2002;
V.M.G. de Palma, El derecho civil, protector del ser humano, în Annuario de Derecho Civil, 1983
V. An. Gorostiaga, op. cit., pp. 119-121; A. G. Cañas, Trasplante de órganos: „pietas” familiar y solidaridad humana, Ed. Civitas, Madrid, 1987;
V.A. Gorostiaga, Los tejidos y los bancos de tejidos, în El Nuevo Régimen jurídico de los Trasplantes de órganos y tejidos, de C.M.R. Casabona (coordonator), Ed. Comares, Grenada, 2005, p. 273.
Bibliografie
Acte internaționale
Convenția Consiliului Europei împotriva traficului de organe umane, Adoptată de Comitetul de Miniștri la 9 iulie 2014, în cadrul celei de a 1205-a reuniuni a Viceminiștrilor .
Convenția Europeană pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicațiile biologiei și medicinii (Convenția privind drepturile omului și biomedicina) din 04.04.1997, Ratificată prin Legea nr.1256-XV din 19.07.2002
Convenția Națiunilor Unite împotriva crimalității trasnaționale organizate, adoptată la New – York la 15 noiembrie 2000, ratificată de Republica Moldova prin Legea nr. 15 – XV din 17.02.2005. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.36-38/122
Convenției Europeane cu privire la lupta contra traficului de organe umane adoptată la 25 martie 2015.
Committee of Experts on Trafficking in Human Organs, Tissues and Cells (PC-TO) Preliminary draft Explanatory Report to the Preliminary draft Council of Europe Convention against Trafficking in Human Organsad, Strasbourg, 20 September 2012.
Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată la New York la 10 decembrie 1948, Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 217 – XII din 28.07.1990. Buletinul Oficial al Republicii Moldova, 1990, nr. 008
Raportul explicativ la Convenția Consiliului Europei împotriva traficului de organe,Strasbourg , 9 July 2014.
Rezoluția 59/156 din 20 decembrie 2004, intitulată “Prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de organe umane.”
Acte normative naționale
Codul penal adoptat prin legea Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002, Monitorul oficial al Republicii Moldova 2002, nr. 128 – 129 , intrat în vigoare la 12 iunie 2003.
Codul pe procedură penală adoptat prin legea Republicii Moldova nr. 122 – XV din 14 martie 2003. Monitor Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 104 – 110 , intrat în vigoare din 12 iunie 2003.
Codul civil adoptat prin legea Republicii Moldova nr. 1107 – XV din 6 iunie 2002. Monitorul Oficial al Republicii Moldova 2002, nr. 82 – 86/661, intrat în vigoare din 12 iunie 2003.
Hotărîrea Guvernului nr.1207 din 27 decembrie 2010, Anexa nr. 4
Legea privind transplantul de organe, țesuturi și celule umane, nr. 42 – XVI din 6 martie 2008. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008 , nr. 81/273/, intrată în vigoare din 25 octombrie 2008.
Legea privind donarea de sânge și transfuzia sanguină, nr. 241 – XVI din 20 noiembrie 2008. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 1 – 2.
Legea cu privire la ocrotirea sănătății reproductive și planificare familială, nr. 185 – XV din 24 mai 2001, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001 nr. 90 – 91.
Legea cu privire la ocrotirea sănătății nr. 411 – XIII din 28 martie 1995. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr. 34.
Legea privin prevenirea și combaterea traficului de ființe umane , nr. 241 – XVI din 20 octombrie 2005. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005 , nr. 176/181/867.
Carte cu un singur autor
Constantin Mitrache – Drept penal roman, partea generala, editia a IV-a revizuita si adaugita, Casa de editura si presa “Sansa”-SRL,Bucuresti, 2000.
C. Roxin, Derecho penal. Parte General (traducere din limba germană), tomo I, Ed. Civitas, Madrid, 1997.
F. Antolisei, Manuale di diritto penale. Parte generale, ed. 15a, Ed. Giuffré, Milano, 2000.
G. Bettiol, L’odierno problema del bene giuridico, în Scritti Giuridici vol. II, Ed. Cedam, Padova, 1966.
G. Florescu, Nulitatea actului juridic civil, Ed. Hamangiu, București, 2008.
V. Drăghici, Obiectul juridic al infracțiunii, Ed. Lumina Lex, București, 2004.
Vasile Gabriel Gicu – Donația de organe, țesuturi și celule umane.
V. L. Ponton, Philosophie et droits de l’homme, Librairie philosophique, Paris, 1990, p. 31.
Y.H. Leleu, G. Genicot, Le droit medical. Aspects juridiques de la relation medicin-patient, Ed. De Boeck Universite, Bruxelles, 2001.
Y.-H. Leleu, G. Genicot, La maîtrise de son corps par la personne, în Jounal des Tribunaux., 1999.
Y. Oschinsky, Prélèvement et transplantation d’organes, în Journal des Tribunaux, 1987,
С.В. Гринчак Об'єкт незаконної трансплантації Куманяева Елена Александровна Принуждение в уголовном праве России
Гринчак С.В. Порушення встановленого законом порядку трансплантації органів або тканин людини
Пищита А.Н. – Согласие на медицинское вмешательство
Carte cu doi autori
V. Stati, S. Brânză – Drept penal Partea Specială Vol. II-, Chișinău 2011
Dogaru, P. Drăghici, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Editura Themis,Craiova,2000.
Vasile Dobrinoiu,Traian Dima – Drept Penal, Partea generala, partea speciala, Editura Lumina Lex, Bucuresti 2002.
V. D. Zlătescu, I. M. Zlătescu, Repere pentru o filozofie a drepturilor omului, Institutul Român pentru Drepturile Omului, București, 1996, p. 11.
Carte cu mai mult de trei autori
Borzencov G.,Komissarov V., Kuznetova H., curs privind drept penal , 2002
Tănăsescu, G. Tănăsescu, C. Tănăsescu, Transplantul și prelevarea, Ed. C.H. Beck,
București, 2008, p. 79.
Articole , studii
Articol științific . Serfiu Brînză – Infracțiuni atipice prevăzute în capitolul II al părții speciale a codului penal : Analiză de drept penal .
Eșanu A., Teză de doctor în drept – Infracțiuni legate de prelevarea organelor sau țesuturilor umane în reglementarea legislației penale conteporane
Prof. univ. dr. Iancu Tănăsescu, Lect. univ. dr. Gabriel Tănăsescu Considerații privind prelevarea de țesuturi și organe umane
Prof. univ. dr. Iancu Tănăsescu Lect. univ. dr. Gabriel Tănăsescu drd. Camil Tănăsescu Valoarea juridică a consimțământului în domeniul prelevării și transplanturilor de țesuturi și organe umane
Y. Oschinsky, Prélèvement et transplantation d’organes, în Journal des Tribunaux, 1987, p. 169
В. Флоря, Принуждение лица к изъятию органов или тканей с целью трансплантации c.4
Чеботарьова Г.В проблеми визначення об'єктивної сторони насильницького донорства крові
С.В. Гринчак, суб'єкт незаконної трансплантації c.168
С.В. Гринчак, харків об'єкт незаконної трансплантації c.135
С.В.Гринчак, до питання визначення об'єктивної сторони незаконної трансплантації c. 37
См. цит. Распоряжение министра от 1 октября 1996 г.
Кобозева Татьяна Юрьевна Преступное принуждение как уголовно-правовая категория Специальность 12.00.08 – уголовное право и криминология; уголовно-исполнительное право.
Alte surse
A.T. Moldovan, Tratat de drept medical, Ed. All Beck, București, 2002
A.T. Moldovan, Dreptul medical, ramură distinctă de drept, în Dreptul nr. 7/2006
Additional Protocol to the Convention on Human Rights and Biomedicine concerning
D. Steinberg, op. cit., în Theoretical Medicine and Bioethics nr. 4(25)/2004, p. 232;
Mozeacov V. Comentariul codului penal al Federației Ruse. Moscova 2004;
P. De Cruz, Comparative Healthcare Law Butterworths, 1999;
Transplantation of Organs and Tissues of Human Origin Strasbourg, 24.01.2002;
V.M.G. de Palma, El derecho civil, protector del ser humano, în Annuario de Derecho Civil, 1983
V. An. Gorostiaga, op. cit., pp. 119-121; A. G. Cañas, Trasplante de órganos: „pietas” familiar y solidaridad humana, Ed. Civitas, Madrid, 1987;
V.A. Gorostiaga, Los tejidos y los bancos de tejidos, în El Nuevo Régimen jurídico de los Trasplantes de órganos y tejidos, de C.M.R. Casabona (coordonator), Ed. Comares, Grenada, 2005, p. 273.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Trafic de Organe (ID: 130092)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.