Trafic DE Influenta. Premize Si Efecte Prejudiciabile
TRAFIC DE INFLUENȚĂ.PREMIZE ȘI EFECTE PREJUDICIABILE.
Cuprins
INTRODUCERE
1.Aspecte introductive privind traficul de influență
1.1 Apariția și evoluția traficului de influență.
1.2 Noțiune de subiect special al infracțiunii
1.3 Persoanele cu funcții de răspundere
1.4 Autoritățile publice
2. Analiza elementelor infracțiunii prevăzute la art.326 CP RM
2.1. Obiectul infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM
2.2. Latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM
2.3. Latura subiectivă a infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM
2.4. Subiectul infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM
3. ANALIZĂ JURIDICO-COMPARATIVĂ A REGLEMENTĂRILOR
3.1.Analiză de drept comparat a reglementărilor privind traficul de influențădin legea penală a unor state europene
3.2. Analiză de drept comparat a reglementărilor privind traficul de influență din Asia și America Latină
Concluzie și Recomandări
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța problemei abordate
După cum reiese din dispoziția de la lit.c) alin.(2) art.16 al Legii Republicii Moldova cu privire la prevenirea și combaterea corupției, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 25.04.2008, trafic de influență, implicit, cumpărarea de influență constituie acte de corupție.
Conform pct.4.4 al Hotărârii Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei securității naționale a Republicii Moldova, nr.153 din 15.07.2012, fenomenul corupției afectează grav securitatea economică a statului, lezează drepturile omului, subminează structurile statale și progresul social, ceea ce periclitează securitatea națională a Republicii Moldova. Acest fenomen trebuie ținut sub un control riguros și dominant atât prin aplicarea unor măsuri de prevenire a factorilor criminogeni și de înlăturare a condițiilor care generează corupția, cât și prin depistarea nemijlocită a actelor de corupție, prin tragerea la răspundere juridică a vinovaților, în temeiul legii, prin mediatizarea cazurilor de corupție combătute.
Aducând atingere relațiilor sociale cu privire la activitatea persoanelor publice, a persoanelor cu funcție de demnitate publică, a persoanelor publice străine și a funcționarilor internaționali – activitate incompatibilă cu suspiciunea că respectivii factori de decizie pot fi influențați în exercitarea atribuțiilor lor de către un traficant de influență, precum și cu suspiciunea că influența respectivilor factori de decizie poate fi cumpărată în urma promisiunii, oferirii sau dării de foloase necuvenite unui traficant de influență – infracțiunile prevăzute la art.326 CP RM prezintă o amenințare tot mai gravă pentru preeminența dreptului, democrație și drepturile omului, subminând principiile bunei administrări, echității și justiției sociale, denaturând concurența, împiedicând dezvoltarea economică și periclitând stabilitatea instituțiilor democratice și temelia morală a societății.
În Raportul privind activitatea CNA în anul 2014 (comparativ cu anii 2013, 2012), se arată că în 2014 au fost descoperite peste 90 cazuri de trafic de influență; în 2013 – în jurul a 90 cazuri de trafic de influență; în 2012 – 52 cazuri de trafic de influență. În nota informativă a Centrului Național Anticorupție pentru anul 2015, se menționează deja despre 18 cazuri de trafic de influență descoperite . Astfel, se profilează tendința ca în perioada de tranziție și de postranziție traficul de influență și, implicit, cumpărarea de influență să devină unele dintre cele mai răspândite infracțiuni contra bunei desfășurări a activității în sfera publică.
Deocamdată, se dovedesc a fi de o eficiență redusă măsurile extrapenale de prevenire și combatere a infracțiunilor contra bunei desfășurări a activității în sfera publică, în general, și a infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM, în particular (de exemplu: asigurarea transparenței în procesul de elaborare și de adoptare a deciziilor prin publicarea pe paginile web a anunțurilor și a proiectelor de decizii, prin inițierea de consultări publice; autoevaluarea riscurilor de corupție, elaborarea și punerea în aplicare a planurilor de integritate instituțională; respectarea cerințelor de angajare și de promovare în bază de merit, prin concurs public; debirocratizarea procedurilor de acordare a serviciilor publice pentru mediul de afaceri, asigurarea serviciilor online și promovarea în continuare a principiului ghișeului unic; definitivarea proceselor de simplificare a reglementării activității agenților economici etc.). Mijloacele penale de prevenire și combatere a celor mai periclitante în plan social manifestări de corupție rămân a fi de o importanță incontestabilă.
Toate acestea potențează necesitatea unui studiu aprofundat, științific argumentat, al tematicii axate pe răspunderea penală pentru traficul de influență (și, implicit, pentru cumpărarea de influență), actualitatea și importanța acesteia, îndemnând la o abordare de pe poziții noi concepției privind aplicarea răspunderii pentru infracțiunile prevăzute la art.326 CP RM. Amendamentele pe care le suportă pe parcursul ultimilor ani art.326 CP RM reclamă necesitatea efectuării unor studii în domeniul dreptului penal, în vederea examinării și soluționării celor mai litigante probleme vizând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor care incriminează faptele de trafic de influență și de cumpărare de influență. Cu certitudine, prezentul studiu va contribui la rezolvarea unora dintre aceste probleme.
Scopul și obiectivele tezei
Scopul prezentei teze constă în aprofundarea concepției despre aplicarea răspunderii pentru infracțiunile prevăzute la art.326 CP RM în condițiile în care fenomenul corupției – exprimându-se, printre altele, în traficul de influență – continuă să compromită buna funcționare a instituțiilor publice, precum și să submineze încrederea cetățenilor în instituțiile statului. La fel, scopul nostru rezidă în identificarea punctelor nevralgice ale sistemului actual de protecție penală a ordinii de drept împotriva infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM, urmând a fi punctate și propuse măsuri menite să eficientizeze cadrul reglementar penal, care să corespundă sarcinilor stabilite în Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei naționale anticorupție pe anii 2011-2015, nr.154 din 21.07.2011.
Atingerea scopului preconizat presupune realizarea următoarelor obiective:
•studierea experienței legislative avansate a altor state în vederea identificării asemănărilor și deosebirilor în raport cu modelul de reglementare a răspunderii pentru infracțiunile prevăzute la art.326 CP RM;
•stabilirea întinderii și conținutului obiectului juridic și al obiectului material și imaterial ale infracțiunilor specificate la art.326 CP RM;
•analiza particularităților ce caracterizează subiectul în cazul infracțiunilor de trafic de influență și de cumpărare de influență;
•relevarea conținutului modalităților normative ale faptei prejudiciabile în ipoteza infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM;
•explicarea condițiilor datorită cărora devine funcțională dispoziția de la alin.(4) art.326 CP RM;
•elucidarea dilemei dacă activitatea de lobby este sau nu susceptibilă de răspundere în baza art.326 CP RM;
•analiza deficiențelor tehnico-juridice de care suferă dispozițiile de la art.326 CP RM și formularea recomandărilor de lege ferenda care să contribuie la îmbunătățirea calitativă a acestor dispoziții, precum și a unor dispoziții conexe.
Noutatea științifică. Caracterul novator al rezultatelor obținute este determinat de faptul că lucrarea de față se numără printre primele încercări de a efectua o investigare temeinică a infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM. Pe acest suport, au fost formulate concluzii și recomandări teoretice în vederea perfecționării continue a legislației.
Aportul la ridicarea gradului de investigație a celor mai controversate probleme ale științei și practicii dreptului penal vizând infracțiunile specificate la art.326 CP RM constă în: studierea experienței legislative a altor state privind aplicarea mijloacelor penale în vederea prevenirii și combaterii traficului de influență; stabilirea cu exactitate a alcătuirii și conținutului obiectului juridic și al obiectului material și imaterial ale infracțiunilor de trafic de influență și de cumpărare de influență; circumstanțierea caracteristicilor subiectului în cazul infracțiunilor de trafic de influență și de cumpărare de influență; explicarea rolului pe care persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publică străină sau funcționarul internațional îl poate avea în contextul infracțiunilor de trafic de influență și de cumpărare de influență; examinatrea trăsăturilor individualizante ale circumstanțelor agravante consemnate la alin.(2) și
(3) art.326 CP RM; identificarea criteriilor de disociere a infracțiunilor specificate la art.326 CP RM de alte infracțiuni (de exemplu, escrocherie, șantaj, coruperea pasivă, coruperea activă etc.) etc.
În scopul perfecționării legislației, au fost formulate următoarele recomandări de lege ferenda: 1) modificarea denumirii art.326 CP RM; 2) modificarea și completarea dispozițiilor de la alin.(1) și (11), lit.c) și d) alin.(2), lit.a) alin.(3) art.326 CP RM; 3) completarea alin.(2) art.326 CP RM cu litera e); 4) completarea alin.(3) art.326 CP RM cu literele c) și d); 5) modificarea dispoziției de la alin.(4) art.326 CP RM; 6) completarea Capitolului XVI „Infracțiuni de corupție în sectorul privat” din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova cu articolul 3341„Traficul de influență și cumpărarea de influență în sectorul privat”; 7)completarea Codului contravențional al RM. Problema științifică importantă rezolvată presupune eliminarea unor deficiențe ce caracterizează reglementările referitoare la infracțiunile specificate la art.326 CP RM, deficiențe ce nu permit prevenirea și combaterea respectivelor infracțiuni cu eficiența al cărei grad să corespundă sarcinilor stabilite în Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei naționale anticorupție pe anii 2011-2015, nr.154 din 21.07.2011.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării
Importanța teoretică a tezei de față se exprimă în: definirea bazelor conceptuale ale studiului de drept penal al răspunderii pentru infracțiunile prevăzute la art.326 CP RM; sistematizarea abordărilor teoretice referitoare la stabilirea elementelor constitutive și a circumstanțelor agravante ale infracțiunilor specificate la art.326 CP RM; acumularea unui vast material teoretic și practic pentru dezvoltarea unor direcții actuale și complexe de investigare a infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM; trasarea unor noi perspective asupra cadrului teoretico-metodologic al temeiului real și al temeiului juridic ale răspunderii penale pentru infracțiunile specificate la art.326 CP RM.
Caracterul aplicativ al prezentei teze se exprimă în următoarele:
1)concepțiile științifice expuse în cadrul lucrării prezintă un real interes atât pentru știința națională a dreptului penal, cât și pentru legiuitorul moldovean;
2)elementele cu relevanță juridică ale infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM, tălmăcirea conceptelor și a termenilor ce apar în reglementările respective, precum și modalitățile de delimitare a faptelor adiacente propuse au o mare importanță atât pentru aplicarea reușită a acestor reglementări în practica judiciară, cât și pentru dezvoltarea ulterioară a concepțiilorștiințifice asupra problemei vizate;
3)rezultatele evaluării critice a imperfecțiunilor, de care suferă prevederile art.326 CP RM, pot fi luate în considerație de către legiuitor în procesul de perfecționare perpetuă a legii penal.
1.Aspecte introductive privind traficul de influență
1.1 Apariția și evoluția traficului de influență.
Originea infracțiunii de trafic de influență se găsește în dreptul roman și se atribuie împaratului Alexandru Severus care, atunci cînd a aflat că Vetronio Ztorul moldovean;
2)elementele cu relevanță juridică ale infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM, tălmăcirea conceptelor și a termenilor ce apar în reglementările respective, precum și modalitățile de delimitare a faptelor adiacente propuse au o mare importanță atât pentru aplicarea reușită a acestor reglementări în practica judiciară, cât și pentru dezvoltarea ulterioară a concepțiilorștiințifice asupra problemei vizate;
3)rezultatele evaluării critice a imperfecțiunilor, de care suferă prevederile art.326 CP RM, pot fi luate în considerație de către legiuitor în procesul de perfecționare perpetuă a legii penal.
1.Aspecte introductive privind traficul de influență
1.1 Apariția și evoluția traficului de influență.
Originea infracțiunii de trafic de influență se găsește în dreptul roman și se atribuie împaratului Alexandru Severus care, atunci cînd a aflat că Vetronio Zurino, slujitorul sau, abuzînd de relațiile pe care le avea cu el, vindea credulilor presupusa sa favoare, l-a condamnat cu arderea pe rug. În timp ce rugul ardea, împaratul a dat dispoziție să se strige "Fumo punitur qui fumum vendit". Pornindu-se de la aceasta întamplare, în doctrina penală s-a dat faptei denumirea de "vendito difumo", iar faptuitorilor aceea de "venditorii di fumo". Corupția in general, încă din antichitate a fost sancționată mai ușor sau mai aspru. De exemplu, legile indiene pedepseau pe judecătorul venal cu confiscarea bunurilor, legile mozaice cu biciuirea, în Grecia antică mita și traficul de influență erau atît de frecvente încat Platon propunea să fie pedepsiți cu moartea funcționarii care primeau daruri , iar regele persan Darius obișnuia să-i condamne la moarte prin crucificare pe judecătorii corupți. În Roma, în perioada clasică și în special prin opera de codificare a lui Iustinian, se face distincția fundamentală între delictul public și cel privat. Din acest moment se sancționau actele de corupție ale funcționarilor, judecătorilor, juraților, acuzatorilor, avocaților, celor care îl însoteau pe guvernator în provincie, fară a face distincție ce rang au. Cu toate acestea, a trebuit să treacă foarte multă vreme pentru ca legislațiile țărilor europene să încrimineze distinct infracțiunile de corupție.Abia în secolele X-XI apar "zorii doctrinei criminale", care va dezvolta concepte noi în legatură cu justiția penală și vor duce la reformarea dreptului, pentru a-l adapta supremelor necesități pentru apararea socială contra criminalității. Începînd cu secolul al IX-lea se formează și se consolidează sistemele de drept. Vechiul drept penal francez a moștenit principiile dreptului roman și, ca și acesta, confunda corupția cu concusiunea (nedreapta luare), ba mai mult crima de corupție se confunda cu cea de furt. Codul penal francez din 1810, inițial, a încriminat corupția active și corupția pasivă. Traficul de influență nu era încriminat. Cea mai importantă reforma pe linia încriminărilor a operat-o Legea din 4 iulie 1889, care a definit și reprimat traficul de influență. Ulterior, alte texte au lărgit în mod progresiv fiecare dintre cele trei încriminări (corupția activă, corupția pasivă și traficul de influență). În Principatele Romane, deși mita și traficul de influență erau cunoscute ca fenomene, ele nu au fost sancționate pînă la instaurarea domniilor fanariote.Dregatorii din Principate cumulau printre alte atribuții și pe aceea de a judeca pricinile oamenilor și, în aceasta calitate, amenzile pe care le aplicau puteau să și le însușească.Ei mai primeau daruri de la subalterni cu ocazia numirii acestora pe funcții, iar apoi periodic, de cîteva ori pe an, și de la diverse persoane care apelau la ei pentru a-i susține în judecați, a-i scăpa de pedepse, a-i scuti de dări sau pentru alte favoruri ori intervenții pe care azi le-am caracteriza ca fapte de trafic de influență.Datorită înmulțirii fără limită a cazurilor de corupție, mita devenind, în perioada anterioară edictării Pravilei lui Matei Basarab din 1632, un obicei în randul judecătorilor, s-au impus unele încriminări pentru combaterea acestui fenomen. În anul 1780 a apărut Pravilniceasca Condica a domnitorului Alexandru Ioan Ipsilanti, care încrimina darea și luarea de mită de către judecători și de către ispravnici sub forma "alisverisurilor", dar și traficul de influență. Conform articolului 4 din titlul "Pentru cei ce se judeca, adică pentru reclamanți și aparători", Pravilniceasca Condica preciza că acela care, fiind parte la proces, face apel la un al treilea pentru a-i cere sa pună influența sa în joc, nu poate continua procesul. Legiuitorul nu cerea ca persoana influență să fi intervenit în schimbul unui avantaj material.Nu conta dacă persoana interesată a dat sau nu ceva și nici faptul ca persoana influență a pretins daruri sau orice alt avantaj.Se pedepsea atat persoana influență, cat și cel care facuse apel la aceasta.Opera legiuitoare a lui Alexandru Ioan Ipsilanti era remarcabilă, ea introducînd pentru prima dată noțiunea traficului de influență într-o lege, cu 109 ani inaintea încriminării din Codul penal francez (în care infracțiunea a fost introdusă prin Legea din 4 iulie 1889) reprezentînd o contribuție a gîndirii juridice românești la dezvoltarea dreptului penal în Europa. In Moldova, în anul 1826, sub domnia lui Ioan Sandu Sturza apare "Condica criminalicească și procedura ei", în care delictul de corupție avea o sfera restrînsă, iar traficul de influență nu era sancționat, dar care a avut importantă pe linia evoluției dreptului, întrucat se încerca stoparea abuzurilor funcționarilor statului, căci, după cum arăta poetul Vasile Alecsandri mituirea "intrase adînc în obiceiuri", iar un slujbaș al statului care în trei ani de serviciu nu-și facuse avere "cadea sub disprețul guvernului".Condica a fost prima lege care pedepsea abuzurile funcționarilor publici in Moldova . "Condica de drept penal și procedura penală", intrată în vigoare la 1 ianuarie 1852 în Muntenia, sub domnia lui Barbu Știrbei, nu aducea noutăți în materia de care ne ocupam, dar prezintă interes fiindcă legiuitorul introducea pentru prima dată expresia de "funcționar public".Un moment important în evoluția legislației penale românești l-a constituit editarea Codului penal din 1865, care, deși a avut că model Codul penal francez de la 1810, nu a încriminat decît mituirea pasivă, în articolele 144 și 145. Dar ceea ce a fost considerată ca o inovație a legiuitorului de atunci a fost încriminarea în articolul 146 a traficului de influență. Acestă infracțiune, prevăzută și pedepsită de articolul 146 Cod penal Român din 1865 nu este preluată din Codul penal francez de la 1810, ea fiind încriminată in Franța abia prin Legea din 4 iulie 1889. Marele penalist român Vintila Dongoroz spune că "art. 164 constituie partea originală a Codului nostru , iar "ceea ce constituie inovațiunea legiuitorului nostru în art. 146 este sancționarea unei situații cu totul distinctă de corupție activa și anume fapta unui particular care, fară a fi mituit sau încercat să mituiască un funcționar public, a cerut, a luat, sau a facut să i se promita diferite avantaje pentru a pune în joc influența sa pe langă un funcționar public, toate acestea fară ca acel funcționar să fi avut cunoștință de ele". Sancțiunea o constituie pedeapsă cu închisoare de la 6 luni la 2 ani și cu o amendă, valoarea indoita a lucrurilor luate sau promise, fară ca amenda sa fie mai mică de 200 lei. Lucrurile primite sau valoarea lor se confisca în folosul ospiciilor sau caselor de binefacere ale localității unde s-a comis faptul, iar dacă mijlocitorul era un funcționar, "va pierde dreptul de a mai ocupa funcții și nu va putea primi funcții". Textul art. 146 se înspiră din gandirea juridică românească anterioară, respective din Pravilnicească Codica a lui Alexandru Ipsilanti de la 1780 "expresie a originalității gîndirii juridice românești". Dezvoltarea capitalismului în România, realizarea unității naționale, evoluția vieții social-economice românești au impus realizarea unei noi legislații, astfel ca la data de 17 martie 1936 a fost adoptat un nou Cod penal, publicat în Monitorul Oficial nr. 65 din 18 martie 1936 și intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937, denumit și Codul penal Carol al II-lea. În partea specială a acestui cod, Titlul III, întitulat "Crime și delicte contra administrației publice", capitolul II – "Delicte săvîrșite de funcționari și particulari", art. 252, se încrimina traficul de influență. Codul penal intră în vigoare de la 1 ianuarie 1969 și a pastrat conținutul infracțiunilor de corupție. Față de încriminarea din articolul 252 din Codul penal Carol al II-lea, în actuala variantă (articolul 257 Cod penal actual) nu este prevazută forma agravată a traficului de influență (ca în alin. 2 al Codului penal anterior) și nu se încriminează separat fapta prevăzută în alineatul 3 al aceluiași articol și anume fapta aceluia care, prevalîndu-se de o pretinsă însărcinare din partea unei persoane oficiale, cere unei autorități să facă sau să nu facă un act în cadrul atribuțiilor sale; o asemenea fapta dacă s-ar săvîrși va putea constitui, dupa caz, abuz în serviciu, înșelăciune, uzurpare de calități oficiale. De asemenea, în Codul penal actual nu se prevede fapta încriminată ca abuz de încredere profesională în Codul penal anterior, în art. 545 alin. 3 și anume fapta avocatului, care pentru a obține un onorariu mai mare, ar pretexta că trebuie să cumpere favoarea vreunui magistrate sau funcționar. Față de această prevedere din vechiul Cod penal, colectivul care a realizat "Explicații teoretice ale Codului penal roman" susținea, in 1972 că "această faptă săvărșită azi constituie infracțiunea de înșelăciune" și în momentul actual, conform noilor prevederi ale Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat ale statutului profesiei de avocat adoptat de Consiliul Avocaților din Romania, în temeiul articolului 76 litera e din Legea 51/1995, avocații sunt considerați liberi profesioniști, iar onorariul pe care îl primesc nu este încadrat in anumite limite, astfel că situatia din articolul 543 alineatul 3 al vechiului Cod penal nu ar mai fi avut aplicațiune, sub forma de abuz de încredere profesională; fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, iar dacă subiectul activ lasă să se creadă ca are influență asupra unui magistrate, ale infracțiunii de trafic de influență.
1.2 Noțiune de subiect special al infracțiunii
Subiect special al infracțiunii este considerată persoana, care, în afară de particularitățile generale ale subiectului (vârsta, responsabilitatea), se caracterizează prin criterii specifice, prevăzute de normele din partea generală a Codului Penal.
În calitate de particularități adăugătoare, uneori, se consideră criteriile, care depind de funcțiile de serviciu și de profesie a subiectului.
Subiecți ai infracțiunilor de serviciu pot fi numai persoanele în funcție, ai infracțiunilor militare – militarii și persoanele egale cu ele, înșelarea cumpărătorilor – lucrătorii întreprinderilor de comerț și alimentare socială.
Particularitățile speciale, care transformă persoana în subiect special al infracțiunii pot fi și calitățile proprii ale subiectului.
De exemplu, subiecți speciali ai infracțiunii sunt recidiviștii deosebit de periculoși și persoanele judecate, care au săvîrșit crime grave (art. 66 al C.P.).
Un alt criteriu poate fi considerat și cetățenia subiectului infracțiunii.
De exemplu,pentru trafic de influență(art.326) poate fi persoana care a împlinit virsta de 16 ani sau persoana juridică, pentru trădare de patrie art. .P. răspunderea penală o poartă numai cetățenii Republicii Moldova, dar pentru spionaj (art. 338 al C.P.) – cetățeni din alte state sau fără cetățenie.
Relațiile speciale dintre pătimaș și vinovat pot fi criteriul caracteristicii subiectului.
De exemplu, pentru determinarea la sinucidere (art.150 al CP) răspunderea penală o poartă numai subiecții speciali: persoanele cu care pătimașul se afla într-o oricare dependență fie materială, fie de serviciu etc.
Pentru lăsarea în primejdie sau neacordarea ajutorului necesar (care, evident nu suferă amânare), unei persoane ce se află într-o stare periculoasă pentru viață, dacă acest ajutor putea fi acordat în mod vădit de cel vinovat fără un pericol serios pentru sine sau pentru alte persoane, precum și neînștiințarea persoanelor respective despre necesitatea acordării ajutorului (art. .P.), răspunderea penală o duc numai subiecții speciali.
Condițiile indispensabile pentru existența subiectului infracțiunii sunt de două tipuri:
unele dintre ele au un caracter general, propriu unei persoane pentru a putea fi subiect al oricărei infracțiuni;
altele sunt condiții speciale, necesare pe lângă cele generale pentru ca o persoană să poată fi subiect al anumitor infracțiuni.
Condițiile generale ale infracțiunii nu sînt prevăzute în conținutul ei juridic, ci rezultă din momentele cu caracter general, cuprinse în partea respectivă a Codului Penal.
Condițiile speciale, dimpotrivă, fiind necesare existenței subiectului anumitor infracțiuni, trebuie să fie prevăzute în conținutul juridic al acestor infracțiuni sau să rezulte nemijlocit din ea.
Dar, cum am spus mai înainte pentru ca ele să existe se cere ca autorul să posede o anumită sau anumite calități,.
Subiectul, de la care legea cere să posede o anumită calitate sau calități prevăzute în componența infracțiunii, poartă denumirea de subiect special (calificat, propriu). El trebuie să aibă calitatea impusă de lege în momentul săvârșirii infracțiunii.
Calitatea este cerută numai pentru persoana autorului, dar nu și a celorlalți participanți, care pot să nu posede această calitate.
După cum rezultă din cele menționate, subiect special al infracțiunii e persoana care, pe lângă condițiile subiectului general – responsabilitate și vârsta minimă cerută de lege – trebuie să mai întrunească cumulativ și o condiție specială, o anumită calitate prevăzute în norma de drept sau nemijlocit să rezulte din ea, condiție ce restrînge cercul de persoane, ele putînd fi trase la răspundere penală în conformitate cu legea dată.
Majoritatea subiecților speciali, de exemplu, cetățeanul Republicii Moldova (art. 337 al CP), cetățeanul unui stat străin sau persoană fără cetățenie (art. 338 al CP), mama (art. 147 al CP), medicul (alin. 1 al art. 159 al CP), recidivistul deosebit de periculos (alin 4 al art. 186 al CP), anchetatorul penal, procurorul sau persoana care efectuează cercetarea penală (art. 306 al CP), judecătorul (art. 307 al CP), militarul (art. 364-390 al CP) etc, posedă o singură calitate specială prevăzută în norma de drept.
În legislația penală se întîlnesc subiecți speciali care sunt caracterizați prin două sau mai multe calități speciale combinatorii. De exemplu, subiectul infracțiunii, prevăzut de art. 297 al CP, poate fi persoana cu funcții de răspundere (prima calitate specială), împuternicită să asigure respectarea regulilor de protecție a muncii pe un anumit sector de muncă (a doua calitate specială); aliniatul doi al art.286 al CP – persoana ce-și ispășește pedeapsa sub formă de privațiune de libertate (prima condiție), recidevist deosebit de periculos sau persoană condamnată pentru infracțiuni grave (a doua condiție), dar pentru a 3-a și a 4-a condiții ale componenței de bază a acestei infracțiuni – de la subiect se cere a fi organizator sau participant activ al grupărilor criminale (a treia condiție) ș.a.
Pentru tragerea la răspundere penală conform articolelor date, e obligatorie prezența tuturor condițiilor subiectului special în ansamblu. Lipsa unei singure condiții, conform articolelor corespunzătoare ale Codului Penal, exclude calificarea faptei comise.
Condițiile subiectului special al infracțiunii sunt descrise în norma de drept sau nemijlocit, rezultă din ea. În majoritatea cazurilor (circa 80%) aceste condiții sunt indicate direct în dispozițiile părții speciale a C.P., adică legislatorul descrie concret persoana care poate fi subiectul infracțiunii date. Uneori, asemenea condiții sunt descrise în unele norme aparte ale C.P. Așadar, noțiunea recidivistului deosebit de periculos, a persoanei oficiale, a militarului sînt fixate corespunzător în art.66, 306, 366 ale C.P. al RM. Acest lucru se lămurește prin faptul că acești trei subiecți speciali sunt întîlniți în partea specială a C.P.
Condițiile (calitățile) subiecților speciali ai infracțiunii în majoritatea cazurilor (circa 60%) sunt formulate concret în componența de bază a infracțiunii descrise în partea specială a Codului Penal.
Acestea pot fi: persoana căreia i-au fost încredințate informațiile ce constituie secret de stat s-au i-au devenit cunoscute în legătură cu serviciul sau munca sa (art.344 al CP.), lucrător al transportului feroviar, pe apă sau aerian (art. 272 al C.P.), persoana care administrează avutul proprietarului sau cărei i-au fost încredințată această avere (art.191 al C.P.) ș.a. Celelalte condiții sînt prevăzute în componențele calificate ale infracțiunii: recidivistul deosebit de periculos (alin.4 art. al .P., alin 3 al art. .P., art. .P., alin. 3 al art. .P.), prezența condamnării anterioare (art. 186 alin. 4 al C.P., art. 199 alin. 2 al C.P., art.218 alin. 2, art. 219 alin. 2 al C.P.).
În Codul Penal al Republicii Moldova majoritatea componenților de infracțiune (de bază, calificative) conțin condițiile unui singur subiect special, de exemplu, mama (art. 147), cetățanul R.M. (art. 337), persoana căreia i-au fost încredințate documente ce conțin un secret de stat sau obiecte, ale căror date constituie un secret de stat (art.344), judecătorul (art. 307), persoana care execută pedeapsa sau se se află sub arest preventiv (art. 317).
În unele cazuri, în dispozițiile articolelor sunt descrise condițiile alternative ale câtorva subiecți speciali. Astfel, în art. 338 al C.P., în calitate de subiecți speciali sunt numiți cetățenii unui stat străin sau persoana fără cetățenie; în art. 308 – persoana care înfăptuiește cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul; în art. 311 – martorul, partea vătămată, expertul, translatorul; în art. 307 – recidivistul deosebit de periculos și persoana condamnată pentru infracțiuni grave.
Uneori, subiectul special este indicat, ca alternativă, în dispoziția articolului paralel cu subiectul general. De exemplu, răspunderea pentru omorul intenționat săvârșit cu consecințe agravante (art. 145 al C.P.) o poartă atât subiecții generali, cât și subiectul special – recidevistul deosebit de periculos sau persoana care anterior a mai săvîrșit o infracțiune prevăzută de articolul sus-nimit, al C.P. De asemenea, răspunderii penale pentru contrabandă (art. 248 al C.P.), paralel cu subiectul general, e supusă și persoana oficială ca reprezentant al subiectului special.
Condițiile subiecților speciali ai infracțiunii sunt descrise în lege atât sub formă pozitivă, cât și sub cea negativă.
Dacă subiectul special e descris sub formă pozitivă, în dispoziția articolului vor fi oglindite concret condițiile ce contribuie la caracterizarea lui. Sub formă pozitivă sînt prevăzute condițiile a circa 98% dintre subiecții speciali. Drept exemple pot servi: martorul, partea vătămată, expertul, translatorul (art. 311 al C.P.), judecătorul (art. 307 al C.P.), persoana care conduce mijlocul de transport (art. 264 al CP.), persoana responsabilă pentru starea tehnică și exploatarea mijloacelor de transport (art. 265 al C.P.).
Condițiile subiecților speciali, descrise sub formă negativă, se întîlnesc în lege numai în cazuri excepționale, pe cînd o descriere a lor sub formă pozitivă va cere o dispoziție mult prea voluminoasă a articolului și, prin urmare, incomodă la aplicare. Ca exemplu poate servi art. 160 al C.P. – practicarea ilegală a medicinii de către o persoană fără studii medicale corespunzătoare, în care condițiile subiectului special sînt descrise sub formă negativă.
Descrierea condițiilor subiectului special sub formă negativă este justificată și rațională. Teoreticienii au apelat la această formă, precum și la caracterizarea subiectului general al infracțiunii. Astfel, în Codul Penal, prin descrierea iresposabilității (art. 23 al C.P.) sub formă negativă, e formulată una dintre condițiile subiectului general al infracțiunii – resposabilitatea.
Legislatorul, în unele cazuri, descrie condițiile subiectului special și sub formă pozitiv-negativă. Astfel, în art. 191 al C.P. este vorba de persoana, căreia i-a fost încredințată paza avutului proprietarului (forma pozitivă), nefiind persoană oficială (forma negativă); subiectul infracțiunii, prevăzut în art. 348 al C.P., poate fi un lucrător din sfera de deservire a populației (forma pozitivă), nefiind persoană oficială (forma negativă).
Analizând chestiunea referitoare la metoda descrierii subiectului special, e necesar, de asemenea, a indica condițiile (calitățile) unor subiecți care nu sunt indicați în dispozițiile articolelor Codului Penal. În art. 165, 167, 171, 180 al C.P. nu sunt prevăzute indicații directe privind condițiile subiectului special. Ele sunt stabilite datorită interpretării, pornind de la analiza altor elemente ale conținutului infracțiunii (obiectului, laturii obiective), întrucât este vorba de interacțiunea elementelor ei componente, de interdependența lor, ceea ce creează o dependență între ele, precum și o condiționare reciprocă. Conținutul normei nu există în afara legii, el este întotdeauna întruchipat în totalitatea elementelor normei de drept penal.
Art. 180 al C.P. prevede răspundere penală pentru refuzul intenționat a furniza date statistice sau prezentarea intenționată dedate statistice, denaturate care cauzează pagube economiei naționale. Subiectul infracțiunii, în dispoziția articolului, nu este însă indicat concret, dar evident e faptul că un atare subiect nu poate fi oricare persoană.
În articolul 180 al C.P. sub protecția normelor de drept penal se află relațiile sociale din domeniul economiei naționale a R.M., latura obiectivă cuprinzând refuzul intenționat de a furniza date statistice sau prezentarea intenționată a datelor statistice neautentice.
Bazându-ne pe obiectul și specificul acțiunilor laturii obiective a infracțiunii date, concluzionăm: de înălcarea relațiilor sociale din domeniul economiei naționale, prin refuzul de a furniza sau a prezenta date statistice autentice, nu poate fi învinuită oricare persoană, ci numai un lucrător investit cu împuterniciri de a furniza date statistice corespunzătoare și care poartă răspundere pentru autenticitatea lor. Din această categorie de persoane fac parte: conducătorul întreprinderii, al instituției, al organizației, contabilul-șef, contabilul principal sau interimarii lor.
1.3 Persoanele cu funcții de răspundere
În legislația penală sunt prevăzute 3 categorii de persoane care pot fi atribuite subiectului special și anume persoanei cu funcție de răspundere:
1. persoane, care funcționează permanent sau temporar în instituții, organizații sau întreprinderi de stat sau individuale, funcțiile cărora sunt legate de obligațiunile organizaționale sau administrativ-gospodărești;
2. persoane cu împuterniciri speciale;
3. persoane cu funcții de reprezentant al puterii de stat.
Definiție. Este recunoscută persoană cu funcție de răspundere, persoana înzestrată cu drepturi și obligațiuni la îndeplinirea funcției puterii de stat sau acțiunilor cu caracter organizațional sau administrativ-gospodărești la întreprinderile de stat sau particulare, instituții, organizații, permanent sau prin încredințarea anumitor împuterniciri.
O particularitate determinantă a persoanei cu funcție de răspundere este caracterul obligațiilor atribuite de către lege persoanei conform funcției executate.
În conformitate cu Codul Penal, persoanele cu funcții de răspundere sunt în primul rînd funcționarii publici, înzestrați cu funcții din sfera conducerii de stat. Lipsa acestor funcții la persoane ne demonstrează că ele nu pot fi subiecți speciali cu funcții de răspundere.
Anume de aceasta în lista subiecților cu funcții de răspundere nu pot fi incluși persoane care deși lucrează la întreprinderi de stat, obligațiia lor funcționale sunt legate de lucrările tehnice și de secretariat. De exemplu: paznicul, portarul, dactilografa, curierul etc.
Analiza practicii judiciare ne demonstrează că în mai multe cazuri subiect cu funcție de răspundere sunt persoanele care în corespundere cu posturile ocupate, îndeplinesc obligațiuni organizaționale sau administrativ-gospodărești ori sunt reprezentanții puterii de stat.
În mod diferit sunt rezolvate problemele legate de recunoașterea ca subiect special cu funcție de răspundere a anumitor categorii de persoane cum ar fi: profesorii, medicii și vînzătorii.
Divers se interpretează întrebarea, dacă e necesară, pentru recunoașterea persoanei ca subiect cu funcție de răspundere îndeplinirea formelor legale a înlocuirii interimare a funcțiilor ori este de ajuns îndeplinirea de facto a funcției cu caracter de răspundere.
Cert este faptul că caracterul funcțiilor îndeplinite de către unele persoane cu funcții de răspundere, este baza generală pentru recunoaștere lor. Unele și aceleași categorii de lucrători conform caracterului și conținutului activității sale pot îndeplini funcții legate de obligațiile organizaționale sau administrativ-gospodărești și funcții profesionale sau de producere. De aceea elementul hotărâtor în aceste cazuri va fi determinarea faptului dacă persoana dată îndeplinea în cazul concret obligațiuni de serviciu sau profesional-productive. Acest criteriu se aplică la toate categoriile de lucrători nominalizați mai sus.
Principalul în determinarea subiectului cu funcții de răspundere constă în caracterul deosebit al obligațiilor, întrucît una și aceeași persoană poate îndeplini atât obligații de serviciu cât și obligații profesionale.
Printre lucrătorii medicali, practic, mai des apare întrebarea tragerii la răspundere ca subiecți cu funcții de răspundere a medicilor, surorilor medicale și felcerilor. În unele cazuri, ei pot fi trași la răspundere pentru eliberarea buletinelor de boală false, constatarea invalidității, refuzul internării în spital, în alte cazuri – tratarea incorectă, care duce la urmări grave, stoarcere de bunuri de la bolnavi în legătură cu tratarea, luarea de mită pentru executarea operațiilor sau avorturilor. Cu toate acestea, caracterul acțiunilor lucrătorilor, medicali în primul și în al doilea caz este cu totul diferit. Dacă în primul caz ei îndeplinesc funcții de serviciu și anume obligațiuni organizaționale, atunci în cazul al doilea îndeplinesc numai funcții profesionale. De aceea numai pentru prima categorie de acțiuni ei pot fi trași la răspundere ca persoane cu funcții de răspundere, iar în celelalte cazuri răspunderea lor este pur profesională și nu de serviciu. Cu toate acestea lucrătorii medicali care ocupă posturi cu funcții organizaționale sau administrativ-gospodărești (medicul-șef, șeful secției, medicul de serviciu, sora superioară, medicul-expert etc.) sunt considerați subiecți cu funcții de răspundere, când înfăptuiesc o acțiune ilegală de serviciu, dar nu profesională.
De exemplu: judecata nu l-a recunoscut ca subiect special pe R, șeful secției, care primea cadouri pentru ajutorul medical de la bolnavi după eliberare din spital. În același timp, întemeiat a fost recunoscut ca subiect cu funcție de răspundere și condamnat pentru luare de mită medicul șef K, care lua recompensă pentru internarea în spital și accelerarea ajutorului medical, adică pentru acțiunile cu caracter organizațional, legate de funcția îndeplinită.
Analogic trebuie să fie hotărîtă problema atribuirii categoriei de subiect cu funcție de răspundere și profesorilor instituțiilor de învățămînt (instituții superioare, medii, școli etc), precum și educatorilor instituțiilor de învățămînt și preșcolare. Ei, la fel, în unele cazuri pot îndeplini funcții de serviciu (șeful de studii, șeful de catedră, directorii etc.), în altele numai obligațiuni profesionale (instruire, educare).
Nici în procesul de instruire și transmitere a cunoștințelor, nici în procesul controlului însușirii materialului de învățământ (evaluarea prin metoda lucrărilor de control, colocviilor, examenelor), profesorii și învățătorii nu îndeplinesc funcții organizaționale. Organizarea lecțiilor are un caracter pur tehnic. În așa mod, profesorii de rînd și învățătorii nu pot fi trași la răspundere ca persoane cu funcții de răspundere.
În teorie și în practică în mod deosebit se rezolvă problema subiecților cu funcții de răspundere, a persoanelor din sfera comerțului și deservirii sociale.
În primul rând aceasta se referă la vînzători, bucătari, casieri ș. a., lucrători care poartă răspundere materială. Analiza practicii ne demonstrează că de regulă, aceste persoane sunt trase la răspundere ca subiecți cu funcții de răspundere.
Ele sunt trase la răspundere pentru așa infracțiuni ca luarea de mită, abuz de serviciu, neresponsabilitate etc. Însă se cunosc unele cazuri când aceste persoane nu sunt subiecți cu funcții de răspundere.
Poziții diferite în acest caz îl ocupă și savanții. Unii criminaliști sunt categoric împotriva recunoașterii acestor persoane ca subiecți cu funcții de răspundere, alții, invers, consideră că orice vânzător poate fi considerat ca subiect cu funcție de răspundere. Pentru argumentarea acestui fapt se afirmă că în relațiile cu cumpărătorii vânzătorul ocupă rol de reprezentant al întreprinderii de comerț și participă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. De el depinde rezultatul contractului. În așa fel, activitatea profesională în vinderea mărfii are însemnătate juridică legată de obligațiunile administrativ-gospodărești și subiectul ei este persoană de răspundere.
În practica judiciară, ca bază de recunoaștere a lucrătorului din comerț ca persoană cu funcție de răspundere, se ia împuternicirea lui cu răspundere materială.
Din legislația în vigoare reiesă că recunoașterea lucrătorilor de rând din sfera comerțului ca subiect cu funcție de răspundere este discutabilă.
Vânzătorii, tarabagii, gheretarii ș. a. lucrători de rând îndeplinesc numai obligațiuni profesionale și nu au nici un fel de împuterniciri de serviciu din cele nominalizate în lege. Obligațiile lor, după cum menționează A.I. Svetlov, se limitează numai la primirea banilor (bonurilor) și eliberarea mărfurilor cumpărătorilor. Aceste abligații pot fi considerate gospodărești, dar nu pot fi recunoscute ca administrativ-gospodărești.
Nu sunt întemeiate nici argumentările aduse de către B. V. Voljenkin, care spune că vânzătorul participă la contractul de vânzare-cumpărare și în așa mod încheie acte juridice. Participarea la contractul de vînzare-cumpărare nu ne demonstrează că persoana dată este cu funcție d răspundere. Participantul la contract nu este persoană cu funcție de răspundere, iar acțiunile juridice înfăptuite de el, dacă nu sunt obligații organizaționale sau administrativ-gospodărești, nu sunt particularități ale subiectului special.
Un interes deosebit trezesc ideile lui M.D. Lâsov, care, în mod întemeiat este împotriva atribuirii persoanelor cu răspundere materială subiecți speciali cu funcții de răspundere. Însă propunerea lui M.D. Lâsov despre excluderea din cercul subiecților cu funcții de răspundere a unor categorii de lucrători, cum ar fi șeful magazinului, întreprinderilor de alimentație publică și depozitelor, care nu au în supunerea sa subalterni nu se poate de spus că este aceptabilă.
Argumentul principal al autorului constă în aceea că dacă persoanele enumerate nu au subalterni, atunci reiese că ele nu au funcții de conducere. Acest argument nu poate fi considerat drept unul convingător. Funcțiile organizaționale și cu atât mai mult cele gospodărești despre care vorbește legea, nu trebuie reduse numai la conducerea subalternilor. După cum se știe mulți funcționari publici ai aparatului de stat n-au subalterni, dar sunt atribuite la persoane cu funcții de răspundere. Excluderea lor din categoria persoanelor cu funcții de răspundere nu ar fi favorizat îmbunătățirea practicii judiciare în lupta cu infracțiunile de serviciu.
De rând cu persoanele, care ocupă funcții de răspundere, legate de îndeplinirea obligațiilor organizaționale sau administrativ-gospodărești, din categoria subiecților cu funcții de răspundere fac parte acele persoane care îndeplinesc aceste obligațiuni conform împuternicirilor speciale.
În legătură cu aceasta, este important de concretizat în primul rînd ce se subînțelege sub noțiune de “împuterniciri speciale” și, în al doilea rând, se referă aceste indicații ale legii numai la învestirea funcțiilor organizaționale și administrativ-gospodărești sau și la funcțiile reprezentanților puterii.
Împuternicirile speciale reprezintă îndeplinirea fără ocuparea funcției cuvenite a formațiunilor necesare prin împuternicirea de unică dată cu caracter de răspundere sau îndeplinirea în baza unui act juridic (ordin, contract de muncă, procură) a obligațiunilor organizaționale sau administrativ-gospodărești, adică a funcțiilor persoanei de răspundere. Împuternicirile se acordă pe un termen determinat sau pentru îndeplinire unei însărcinări concrete.
La persoanele care posedă astfel de împuterniciri putem atribui, de exemplu, inspectorii și controlorii publici, persoanele care îndeplinesc obligațiuni publice în organele puterii de stat (inspectorii publici de poliție, ajutorii anchetatorilor și procurorilor etc). Aceste persoane, conform legii, obțin obligațiunile persoanei cu funcție de răspundere.
În legătură cu aceasta, se prezintă neîntemeiate indicațiile anumitor autori despre aceea că în aceste cazuri persoana numai se asimilează în sensul răspunderii cu persoana cu funcție de răspundere.
Cu toate acestea întemeiat a fost supusă criticii propunerea de a considera persoane cu funcții de răspundere avocații. Această propunere a fost expusă în legătură cu aceea că odată cu primirea ordinului de a deschide un dosar, avocații îndeplinesc obligațiuni conform împuternicirilor speciale, care le atribuie drepturi largi. Însă avocatul nu poate fi considerat subiect special cu funcții de răspundere, deoarece el nu este înzestrat cu împuterniciri nici conform funcției, nici cu împuterniciri speciale.
Ceea ce se referă la întrebarea a doua, cu toate că în literatura de specialitate, de regulă, nu se indică direct despre aceea că reprezentanții puterii nu pot să îndeplinească obligațiuni conform împuternicirilor speciale, dar indâcînd persoane concrete, care sunt cu funcții de răspundere în această bază, de obicei, se numesc persoane, care, conform împuternicirilor speciale, îndeplinesc funcțiile reprezentanților puterii. Cu o astfel de interpretare a situației examinate trebuie să fim de acord deoarece sunt toate motivele de a presupune că dacă conform împuternicirilor speciale, se îndeplinesc funcțiile organizaționale și administrativ-gospodărești, atunci, în aceeași bază, îndeplinesc funcțiile sale și reprezentanții puterii (autoritățile publice).
1.4 Autoritățile publice
Autoritățile publice: reprezintă a treia categorie a subiectului cu funcții de răspundere. În corespundere cu riscul comun a persoanelor cu funcții de răspundere ca subiecte speciale, autoritățile publice posedă particularități specifice, aprecierea corectă a cărora are o importanță deosebită pentru aplicarea normelor care prevăd răspundere pentru infracțiunile de serviciu. O dificultate în aprecierea noțiunii de autoritate publică constă în aceea că în legislația penală ea nu este prevăzută.
Nu s-a găsit un numitor comun în privința acestei noțiuni nici în celelalte ramuri de drept.
Este evident că una dintre particularitățile specifice ale autorităților publice a unor acțiuni de serviciu este atribuirea dreptului săvîrșirii de către ele, care vor da naștere unor urmări necesare pentru o anumită categorie de persoane, iar, uneori, și pentru toți cetățenii. Aproximativ la fel se apreciază conținutul principal al funcțiilor autorităților publice de către majoritatea autorilor. Cu unele deosebiri particulare, în apreciere se subliniază esențialul și anume că autorităților publice le sînt caracteristice următoarele: investirea cu împuterniciri legale în relații cu persoanele care se află în sistema organelor puterii sau conducerii, adică nu cu subalternii în relațiile de serviciu.
Este necesar de reținut că termenul “autoritate publică” nu trebuie tratat exact, adică numai ca funcționari care reprezintă un organ sau altul al puterii în sensul îngust al cuvântului.
La categoria autorităților publice se referă de asemenea, colaboratorii organelor de conducere (de exemplu: lucrătorii subdiviziunilor M.A.I.), care, pe lângă activitatea sa, mai sunt înzestrați cu funcții de putere.
Din categoria autorităților publice mai fac parte, de exemplu, deputații, funcționarii ministerelor, departamentelor, primăriilor prefecturilor, consiliilor locale și județene, înzestrați cu funcții de putere, judecătorii, procurorii, colaboratorii operativi din sistema Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, Inspectoratelor de Stat etc.
Este evident că persoana care funcționează într-un organ sau altul al puterii, dar nu este înzestrat cu funcții de putere, nu poate fi autoritate publică. Așa, nu pot fi autoritate publică secretarele procuraturii, grefierele, secretarele tehnice etc.
În așa mod pot fi evidențiate trei particularități esențiale ale autorităților publice ca subiecte speciale cu funcții de răspundere:
a) înzestrarea cu funcții de putere;
b) dreptul de a săvârși acțiuni care dau naștere efectelor juridice pentru toți sau pentru majoritatea cetățenilor;
c) inadmisibilitatea incoerenței activității de serviciu.
Conform legislației în vigoare pentru recunoașterea persoanei cu funcție de răspundere, așa cum a fost arătat, este necesar ca ea să îndeplinească obligațiuni organizaționale sau administrativ-gospodărești, ori să ocupe posturi cu funcții de putere. Cu toate acestea, nu au importanță așa circumstanțe ca:
– modul încadrării în serviciu(prin alegere, numire, concurs sau angajare);
– caracterul cu plată sau fără plată al îndeplinirii funcției.
Din categoria persoanelor cu funcții de răspundere fac parte și persoanele care au anumite obligațiuni în organizațiile obștești care sunt organizate și activează în scopuri obștești.
De aici rezultă că atribuirea unui sau altui funcționar persoanelor cu funcții de răspundere nu este legată de momentul formal.
În așa fel, după părerea noastră, pentru îndeplinirea obligațiunilor de serviciu nu este de ajuns executarea de facto a funcției, dar și de iure, adică funcția trebuie să fie ocupată conform legii.
Introducând în lege condițiile subiectului special al infracțiunii, legislatorul precizează încă o dată că infracțiunea poate fi comisă nu de oricare persoană, ci numai de una care posedă calitățile (condițiile) date.
Condițiile introduse de legislator în conținutul de infracțiune pentru caracterizarea subiectului special al infracțiunii urmăresc scopul de a reduce numărul de persoane pasibile de răspundere penală pentru infracțiunea concretă, confirmând încă o dată principiul că nu oricare persoană fizică și responsabilă poate fi recunoscută drept subiect al tipului dat de infracțiune.
De exemplu, subiect al infracțiunii, prevăzut în articolul 257 al C.P., poate fi recunoscut directorul întreprinderii, inginerul-șef, șeful secției de control tehnic sau înlocuitorii lor; în articolele 324 și 333 al C.P. – numai persoana oficială.
Ideea precum că descrierea condițiilor subiectului special în dispoziția normei de drept reduce numărul de persoane care pot fi supuse răspunderii penale pentru infracțiunea dată este recunoscută și de lucrătorii practici.
Un șir de infracțiuni sunt săvârșite de către persoane oficiale în timpul exercitării funcțiunii. La cercetarea faptelor săvîrșite de către o persoană oficială, e important a stabili: a fost săvârșită infracțiunea în perioada când persoana oficială își exercita obligațiile, funcțiile de serviciu sau a fost comisă o infracțiune de rând.
În ultimul caz, autorul faptei va răspunde ca o persoană de rând, de exemplu, persoana oficială săvârșește un act de huliganism.
2. Analiza elementelor infracțiunii prevăzute la art.326 CP RM
2.1. Obiectul infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM
Obiectul infracțiunii îl formează valorile și relațiile sociale create în jurul acestei valori care sunt prejudiciate ori vătămate prin fapta infracțională.
În cazul infracțiunilor specificate într-un singur capitol al Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova, este relevant să vorbim despre obiectul juridic generic. Întrucât Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova înglobează optsprezece capitole, există tot atâtea obiecte juridice generice.
Obiectivul preocupărilor noastre vizează nu toate aceste obiecte juridice generice, dar numai obiectul juridic generic al infracțiunilor de trafic de influență și de cumpărare de influență, infracțiuni prevăzute la art.326 CP RM. În context, se prezintă drept criticabilă, sub anumite aspecte, următoarea opinie: „După cum susține N.Ataman, „în realitate, la baza grupării infracțiunilor în capitolul dedicat infracțiunilor săvârșite de persoanele cu funcție de răspundere stă criteriul obiectului special al infracțiunii, anume: relațiile sociale care asigurăbuna desfășurare a activității de serviciu” . Afirmația dată se prezintă drept unica valabilă, în pofida denumirii Capitolului XV din Partea Specială a Codului penal, prin care s-ar subînțelege că drept punct de pornire la calificarea infracțiunilor din acest capitol a servit subiectul special al infracțiunii” .
În primul rând, nu obiectul juridic special, dar obiectul juridic generic este cel care are menirea să desemneze valoarea socială fundamentală și relațiile sociale aferente care sunt comune pentru un grup de infracțiuni, prevăzut de un capitol al legii penale. Obiectul juridic generic reflectă, prin excelență, comunitatea unor infracțiuni, nu individualitatea acestora.
În al doilea rând, confirmăm că numai obiectul juridic generic, nu și un alt semn al infracțiunii poate sta la baza divizării în capitole a Părții Speciale a Codului penal. Din această perspectivă, nu putem trece cu vederea afirmația făcută de S.Brînza: „În literatura de specialitate a fost exprimată opinia că, în unele situații, anumite capitole din Partea Specială a legislației penale (în special, capitolul dedicat infracțiunilor săvârșite de persoanele cu funcție de răspundere) sunt defalcate nu în baza obiectului juridic generic comun al infracțiunilor din grupul corespunzător, ci în baza subiectului comun acestor infracțiuni. Replicând, vom menționa căobiectul juridic generic este criteriul care stă la baza sistematizării Părții Speciale a legislației penale chiar și atunci când s-ar părea că principalul criteriu de clasificare l-ar constitui particularitățile
subiectului infracțiunii. Raportarea infracțiunilor la un grup sau altul are la bază obiectul lor generic comun, care constă, în exemplul adus supra, în relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a atribuțiilor de serviciu de către persoanele cu funcție de răspundere” .
După această precizare, menționăm că în literatura de specialitate au fost exprimate puncte de vedere apropiate privind conținutul obiectului juridic generic al infracțiunii de trafic de influență (și de cumpărare de influență). Astfel, P.N. Petru consideră că obiectul juridic generic al infracțiunii de trafic de influență este format din relațiile sociale care asigură normala desfășurare a activității instituțiilor publce. După O.Loghin și T.Toader, obiectul juridic generic al infracțiunii de trafic de influență îl formează relațiile sociale care privesc activitatea de serviciu, înfăptuirea justiției, securitatea circulației pe căile ferate, regimul stabilit pentru anumite activități reglementate de lege . În opinia lui I.Pascu, acest obiect îl constituie relațiile sociale a căror existență este asigurată prin apărarea unor valori sociale ca: bunul mers al activității de serviciu; interesele legale ale persoanelor; înfăptuirea justiției; siguranța circulației pe căile ferate; regimul stabilit pentru anumite activități reglementate de lege . Din punctul de vedere al lui Gh.Nistoreanu și A.Boroi, obiectul juridic generic al infracțiunii de trafic de influență îl formează relațiile sociale cu privire la: buna desfășurare a activităților de serviciu în unitățile publice sau de interes public; înfăptuirea justiției potrivit principiilor fundamentale ale statului de drept, potrivit Constituței și a legilor țării; siguranța circulației pe căile ferate și regimul stabilit pentru anumite activități reglementate de lege . După T.Toader, obiectul juridic generic al numitei infracțiuni îl formează relațiile sociale care privesc activitatea de serviciu, înfăptuirea justiției, siguranța circulației pe căile ferate, regimul stabilit pentru anumite activități reglementate de lege . Din punctul de vedere al lui Gh.Diaconescu și C.Duvac, obiectul juridic special al infracțiunii de trafic de influență constă în acele relații sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibile fără a asigura bunul mers al activității unităților publice sau al persoanelor juridice de drept privat prin combaterea celor care, speculând reala sau pretinsa lor influență pe lângă vreun funcționar public, provoacă în mod implicit o suspiciune atât asupra acestora, cât și asupra desfășurării corecte a activității entităților arătate .
De exemplu, A.Borodac consideră că obiectul juridic generic al infracțiunii de trafic de influență îl constituie relațiile sociale a căror existență și normală desfășurare sunt condiționate de ocrotirea ordinii de drept a Republicii Moldova privind activitatea autorităților publice . În opinia lui I.Țurcan, acest obiect îl formează relațiile sociale cu privire la activitatea legală a organelor administrației publice, precum și a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor de stat . Din punctul de vedere al lui Л.Гырла și Ю.Табарча, acest obiect îl formează relațiile sociale care asigură activitatea normală a organelor administrației publice, precum și a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor de stat, în același rând interesele serviciului public . În viziunea lui S.Brînza și V.Stati, obiectul juridic generic al infracțiunii de trafic de influență îl constituie relațiile sociale cu privire la activitatea de serviciu într-o întreprindere, instituție, organizație de stat sau a administrației publice locale ori într-o subdiviziune a lor.
S-ar părea că ultima dintre opiniile exprimate este cea care corespunde cel mai mult literei legii. Or, s-a reieșit din faptul că denumirea de la acel moment a Capitolului XV al Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova era „Infracțiuni săvârșite de persoane cu funcție de răspundere”. Iar, potrivit art.123 CP RM, prin „persoană cu funcție de răspundere” se înțelege persoana căreia, într-o întreprindere, instituție, organizație de stat sau a administrației publice locale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi și obligații în vederea exercitării funcțiilor autorității publice sau a acțiunilor administrative de dispoziție ori organizatorico- economice.
De aceea, nu este acceptabil să considerăm că entitățile – în care se desfășoară activitatea constituind valoarea socială fundamentală, care reprezintă obiectul juridic generic al infracțiunilor, prevăzute în Capitolului XV al Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova –s-ar fi redus numai la: autoritățile publice (așa cum susține A.Borodac); organele administrației publice și întreprinderile, instituțiile și organizațiile de stat.
În viziunea lui I.Nastas, obiectul juridic generic al infracțiunii de trafic de influență îl constituie relațiile sociale referitoare la activitatea normală și într-un cadru legal a entităților publice și private cărora li se aduce atingere prin comiterea faptelor incriminate în Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal. Nu putem face abstracție nici de remarca făcutăde S.Brînza și V.Stati: „Este necesar a menționa că, potrivit art.326 CP RM, infracțiunea de trafic de influență este săvârșită pentru a influența un funcționar din cadrul unei entități publice sau al unei entități private. Pe cale de consecință, aria de acțiune a art.326 CP RM se extinde, inclusiv, asupra persoanelor care s-au prevalat de influența pe care o au față de un funcționar din sectorul privat. În contextul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, este corect a se afirma că, în plan generic, infracțiunile prevăzute în Capitolul XV al Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova aduc atingere nu doar relațiilor sociale cu privire la activitatea de serviciuîntr-o întreprindere, instituție, organizație de stat sau a administrației publice locale ori într-o subdiviziune a lor, dar și relațiilor sociale cu privire la activitatea de serviciu într-o organizație comercială, obștească sau altă organizație
nestatală”.
Drept urmare, nu se mai poate susține că aria de acțiune a art.326 CP RM se extinde, inclusiv, asupra persoanelor care s-au prevalat de influența pe care o au față de un funcționar din sectorul privat. Nu se mai poate afirma că infracțiunile prevăzute în Capitolul XV al Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova aduc atingere nu doar relațiilor sociale cu privire la activitatea de serviciu într-o întreprindere, instituție, organizație de stat sau a administrației publice locale ori într-o subdiviziune a lor, dar și relațiilor sociale cu privire la activitatea de serviciu într-o organizație comercială sau obștească.
În afară de aceasta, trebuie de menționat că, prin aceeași lege – Legea Republicii Moldova privind modificarea și completarea unor acte legislative, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 02.12.2011 – a fost modificată denumirea Capitolului XV al Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova: din „Infracțiuni săvârșite de persoane cu funcție de răspundere” în „Infracțiuni contra bunei desfășurări a activității în sfera publică”.
Această modificare de titulatură nu poate să nu aibă efecte asupra conținutului obiectului juridic generic al infracțiunilor prevăzute în Capitolului XV al Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova. În acest plan, S.Brînza opinează: „Nici în legislație, nici în știință, nu este exclusă o mobilitate în cadrul sistemului de obiecte juridice generice ale infracțiunilor. Datorităunui șir de factori, se schimbă nu doar reprezentările legiuitorului cu privire la importanța ocrotirii unui sau altui grup de relații sociale și de valori sociale. În procesul de evoluție a societății se schimbă chiar însușirea obiectivă a acestor valori sociale și relații sociale de a corespunde necesităților sociale și idealurilor generate de acestea. La rândul lor, acești factori condiționează schimbări respective în configurația obiectelor juridice ale infracțiunilor” .
Luând în considerație această și având în vedere noua denumire a Capitolului XV al Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova, susținem că obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute în Capitolului XV al Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova îl formează relațiile sociale cu privire la buna desfășurare a activității în sfera publică.
Ce înseamnă „activitate în sfera publică”? Considerăm că este vorba despre activitatea desfășurată de persoanele publice, persoanele cu funcție de demnitate publică, persoanele publice străine și de funcționarii internaționali, în sensul art.123 și 123prim CP RM. Or, tocmai aceasta rezultă din interpretarea sistemică a art.123, 123prim, 324-329, 330prim și 332 CP RM.
În niciun caz nu este vorba despre activitatea desfășurată de persoanele care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală. O asemenea activitate reprezintă valoarea socială fundamentală apărată împotriva infracțiunilor specificate în Capitolului XVI „Infracțiuni de corupție în sectorul privat” al Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova.
La fel, nu ar fi corect să susținem că numai relațiile sociale cu privire la serviciul public sunt cele care formează obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute în Capitolului XV al Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova. Aceasta deoarece, în conformitate cu art.2 al Legii Republicii Moldova cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 04.07.2008, serviciu public este activitatea de interes public, organizată și desfășurată de către o autoritate publică.
După ce am stabilit obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM, să aflăm care este conținutul obiectului juridic special al acestor infracțiuni.
În linii generale, despre conținutul acestui obiect ne putem da seama din caracterizarea scopului incriminării faptei de trafic de influență (și de cumpărare de influență): „Intenția legiuitorului a fost de a feri pe funcționarii publici de discreditul de traficanții de influență(„venditori di fumo”, cum îi numesc legiuirile penale anterioare Codului de la 1889) îl aruncă asupra lor în scopul de a întări în spiritul public că ceea ce funcționarii publici execută în exercițiul funcțiunii lor, execută în limitele legilor independent de orice influență străină. Legiuitorul nu a voit să lase posibilitatea de a se acredita în opinia publică ideea că actele funcționarilor publici sunt determinate de trecerea ce anumite persoane aleg a o avea pe lângă aceștia” .
Pornind de la opiniile enunțate în teoria dreptului penal român, vom menționa că, după O.Loghin și T.Toader, obiectul juridic special al infracțiunii de trafic de influență îl formează relațiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfășurare este incompatibilă că funcționarii pot fi influențați, în exercitarea atribuțiilor lor, de persoane care influență reală sau presupusă asupra lor . În opinia lui I.Pascu, acest obiect îl constituie relațiile sociale a căror normală desfășurare implică combaterea și reprimarea faptelor acelor persoane care, speculând influența lor pe lângă un funcționar public sau funcționar, creează o stare de neîncredere în legătură cu corectitudinea acestora, lăsând săse creadă că funcționarul public sau funcționarul ar putea fi corupți sau determinați să facă ori să nu facă acte ce intră în atribuțiunile lor de serviciu . În viziunea lui Gh.Alecu,obiectul juridic special al respectivei infracțiuni îl constituie acele relații sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibile fără a asigura bunul mers al activității unităților publice, persoanelor juridice de drept privat, organizațiilor publice internaționale, inităților publice dintr-un stat străin, instanțelor internaționale ori adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin prin combaterea celor care, speculând reala sau pretinsa lor influență pe lângă vreun funcționar public sau funcționar, provoacă în mod implicit o suspiciune atât asupra acestora, cât și asupra desfășurării corecte a activității entităților arătate .
Continuăm cu prezentarea părerilor vizavi de obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, care au fost exprimate în literatura de specialitate din Republica Moldova. Astfel, după T.Popovici, acest obiect îl constituie relațiile sociale care reglementeazăbuna funcționare a serviciilor publice, a căror desfășurare normală implică combatere și reprimarea faptelor acelor persoane care, speculând influența lor pe lângă un funcționar, creeazăo stare de neîncredere în corectitudinea funcționarilor, lăsând să se creadă că aceștia ar putea fi corupți și determinați să facă ori să nu facă acte ce intră în atribuțiile lor de serviciu . Potrivit opiniei lui M.Vidaicu, obiectul juridic special al infracțiunii de trafic de influență este constituit dintr-un ansamblu de relații sociale privind funcționarea normală a diferitelor instituții și organizații, care este incompatibilă cu faptul că funcționarii pot fi influențați, în îndeplinirea atribuțiilor lor de serviciu, de persoane care au o influență reală sau presupusă asupra lor și care se întemeiază pe încrederea și prestigiul de care trebuie să se bucure orice funcționar . În opinia lui I.Țurcan, acest obiect îl formează relațiile sociale privitoare la activitatea de serviciu, a cărei bună desfășurare este incompatibilă cu bănuiala că persoanele cu funcție de răspundere pot fi influențate în exercitarea atribuțiilor sale . Л.Гырла și Ю.Табарча susțin că obiectul juridic special al infracțiunii de trafic de influență îl formeazăatât relațiile sociale care asigură activitatea normală a organelor puterii de stat, a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor de stat, cât și interesele serviciului public . În viziunea lui S.Brînza și V.Stati, acest obiect îl formează relațiile sociale cu privire la buna desfășurare a activității de serviciu, care este incompatibilă cu bănuiala că funcționarii pot fi influențați în exercitarea atribuțiilor lor; în cazul în care modalitatea de realizare a traficului de influență este cea de extorcare a foloaselor necuvenite, în plan secundar se aduce atingere relațiilor sociale cu privire la libertatea psihică (morală) a persoanei .
Așadar, care este întinderea și conținutul obiectului juridic special al infracțiunii specificate la alin.(1) art.326 CP RM?
În rezultatul sintezei opiniilor doctrinare, evocate mai sus, identificăm următoarele caracteristici de bază ale valorii sociale individuale reprezentând obiectul juridic special al infracțiunii de trafic de influență: 1) se exprimă în activitatea acelor entități în care își exercită atribuțiile factorii de decizie susceptibili de influențare; 2) această activitate este incompatibilă cu suspiciunea că respectivii factori de decizie pot fi influențați în exercitarea atribuțiilor lor; 3) reala sau pretinsa influență asupra respectivilor factori de decizie este speculată de către un traficant de influență .
Analizând aceste caracteristici și luând în considerație cadrul reglementar în vigoare, venim cu propriul punct de vedere asupra conținutului obiectului juridic special al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM: acest obiect îl formează relațiile sociale cu privire la activitatea persoanelor publice, a persoanelor cu funcție de demnitate publică, a persoanelor publice străine și a funcționarilor internaționali,activitate incompatibilă cu suspiciunea cărespectivii factori de decizie pot fi influențați în exercitarea atribuțiilor lor de către un traficant de influență.
Din opinia exprimată de către S.Brînza și V.Stati asupra conținutului obiectului juridic special al infracțiunii de trafic de influență, prezentată mai sus, rezultă că acest obiect ar putea să aibă un caracter multiplu. Totuși, din analiza variantei în vigoare a alin.(1) art.326 CP RM reiese că extorcarea foloaselor necuvenite nu mai este o modalitate normativă a faptei prejudiciabile prevăzute de această normă. În același timp, la alin.(4) art.326 CP RM se stabilește: „Persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la alin.(1) este liberată de răspundere penală dacă au fost extorcate (sublinierea ne aparține – n.a.) sau dacă persoana s-a autodenunțat neștiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracțiunea pe care a săvârșit-o”. Deci, implicit, extorcarea foloaselor necuvenite reprezintă o modalitate a faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. Însă, nu o modalitate normativă, ci o modalitate faptică. Mai precis, extorcarea foloaselor necuvenite reprezintă o modalitate faptică a acțiunii prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, atunci când această acțiune se prezintă în modalitatea normativă de pretindere a foloaselor necuvenite.
În concluzie, obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM are un caracter multiplu doar atunci când extorcarea foloaselor necuvenite reprezintă modalitatea faptică sub care se prezintă acțiunea prejudiciabilă prevăzută la această normă. În această ipoteză, obiectul juridic secundar îl constituie relațiile sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică (morală) a persoanei.
Considerăm că, atunci cand extorcarea foloaselor necuvenite reprezintă modalitatea faptică grijă sub se prezinta acțiunea prejudiciabilă prevăzută la alin. ( 1 ) art.326 CP RM , nu doar libertatea psihica ( morală ) poate fi plan afectată secundar . Aceasta deoarece, literalmente, prin „extorcare” se înțelege acțiunea de a obține un lucru de la cineva cu forța, prin amenințări, violență, șantaj etc. Deci, noțiunea de extorcare se referă în egală măsură nu doar la influențarea pe calea amenințării, dar și la influențarea pe alte căi. Deși, în contextul traficului de influență aplicarea violenței este mai puțin probabilă, nu o putem exclude cu totul. După ce am examinat obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, să identificăm conținutul obiectului juridic special al infracțiunii prevăzute la alin.(11) art.326 CP RM.
După E.Mădulărescu, obiectul juridic special al infracțiunii de cumpărare de influențăeste același ca și la traficul de influență . Nu împărtășim această opinie. Deloc întâmplător, S.Brînza postulează: „Prin definiție, obiectul juridic special, denumit uneori, în mod sugestiv, „obiect juridic individual”, este specific pentru fiecare infracțiune în parte și nu poate fi comun pentru mai multe infracțiuni”. Într-adevăr, dacă un obiect juridic special ar fi comun pentru două sau mai multe infracțiuni, atunci – lipsindu-i specificul, individualitatea, trăsăturile particularizante – nici nu ar putea să se numească „obiect juridic special”.
Din aceste considerente, este întemeiat demersul lui G.Florescu de a identifica un obiect juridic special pentru infracțiunea de cumpărare de influență, care să aibă un alt conținut decât obiectul juridic special al infracțiunii de trafic de influență: „relațiile sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare sunt esențial dependente de încrederea, prestigiul și autoritatea pe care trebuie să le aibă și de care trebuie să se bucure funcționarul (salariatul) organelor instituției sta- tului, serviciilor publice sau de interes public, ori al altor unități, organisme care impun înlătura- rea oricărei suspiciuni cu privire la corectitudinea, onestitatea, probitatea acestora ce pot fi lezate prin cumpărarea influenței reale sau presupuse pe care o persoană ar avea-o pe lângă ei” . Pe poziții similare se situează V.Dabu: „Obiectul juridic al acestei infracțiunii (trafic de influență sub formă activă (adică, cumpărare de influență – n.a.)) îl constituie relațiile sociale prin care se apără serviciul public și serviciul privat, precum și prestigiul demnitarului public, funcționarului public și al oricărui funcționar din sectorul public sau privat” .
Comparând cele două păreri, considerăm că mai reușită este cea aparținând lui G.Florescu. Aceasta întrucât individualizează mai adecvat caracteristicile obiectului juridic special al infracțiunii de cumpărare de influență în raport cu cele ale obiectului juridic special al infracțiunii de trafic de influență. Având în vedere acest model doctrinar, dar și luând în considerație cadrul reglementar în vigoare din Republica Moldova, opinăm că obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la alin.(11) art.326 CP RM îl constituie relațiile sociale cu privire la activitatea persoanelor publice, a persoanelor cu funcție de demnitate publică, a persoanelor publice străine și a funcționarilor internaționali, activitate incompatibilă cu suspiciunea că influența respectivilor factori de decizie poate fi cumpărată în urma promisiunii, oferirii sau dării de foloase necuvenite unui traficant de influență.
După ce am stabilit conținutul obiectului juridic special al infracțiunilor prevăzute la alin.(1) și (11) art.326 CP RM, vom acorda atenție problemei ce vizează obiectul material sau imaterial al acestor infracțiuni.
Întâi de toate, trebuie de menționat că nu toți doctrinarii consideră că infracțiunile de trafic de influență și de cumpărare de influență au obiect material sau imaterial. De fapt, putem consemna următoarele trei poziții doctrinare în legătură cu existența sau lipsa obiectului material sau imaterial al infracțiunilor de trafic de influență și de cumpărare de influență: 1) în toate cazurile, respectivele infracțiuni au un obiect material sau imaterial , 2) în niciun caz, aceste infracțiuni nu pot să aibă un obiect material sau imaterial. Foloasele necuvenite, pretinse, acceptate sau primite (promise, oferite sau date), în contextul infracțiunilor în cauză constituie fie mijlocul de săvârșire a infracțiunii, fie obiectul dobândit prin infracțiune, fie lucrul dat pentru săvârșirea infracțiuni; 3) infracțiunile de trafic de influență și de cumpărare de influență au un obiect material sau imaterial numai în unele cazuri (de exemplu, atunci când foloasele necuvenite pretinse, acceptate sau primite (promise, oferite sau date) constau în prestarea unui serviciu sau activități, cum ar fi repararea unui imobil).
În ce ne privește, considerăm că infracțiunile de trafic de influență și de cumpărare de influență au, în toate cazurile, un obiect material sau imaterial.
De ce nu susținem cel de-al doilea punct de vedere enunțat mai sus? Pentru a răspunde la această întrebare, prezentăm argumentele a doi autori, care sprijină acest punct de vedere – I.Nastas și I.Țurcan. Deși aceste argumente se referă nu neapărat la infracțiunile specificate la art.326 CP RM, ele totuși privesc ipoteze similare: „Esența infracțiunilor de corupere o constituie angajamentul asumat sau dorit a fi asumat, de către persoana cu funcție de răspundere, în vederea îndeplinirii sau nu, ori pentru a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei acțiuni ce ține de obligațiile ei de serviciu, ori pentru a îndeplini o acțiune contrar acestor obligații, acesta și fiind scopul celor două infracțiuni (se au în vedere infracțiunile prevăzute la art.324 și 325 CP RM –n.a.). Avantajele primite, pretinse/oferite, promise nu au decât menirea a determina persoana cu funcție de răspundere să acționeze în modul descris mai sus, altfel spus, sunt un mijloc de influențare asupra persoanei cu funcție de răspundere și nu obiectul material al infracțiunii”; „Suntem de părere că infracțiunea de corupere pasivă nu are obiect material, deoarece acțiunile incriminate la art.324 CP RM nu se îndreaptă asupra sumelor de bani, asupra celorlalte foloase date, promise, oferite sau pretinse. În cazul dat nu se operează fizic asupra lor, nu li se periclitează și nu li se vatămă nici existența, nici integritatea sau structura lor” .
Obiectând, vom apela la argumentele prezentate de A.Reșetnicov în legătură cu o ipotezăce vizează infracțiunea de corupere pasivă (art.324 CP RM): „Recompensa necuvenită, transmisă de către corupător, nu este folosită de către cel corupt ca instrument de influențare asupra valorilor și relațiilor sociale apărate de legea penală… Obiectul material al infracțiunii este supus influențării directe din partea făptuitorului (inclusiv presupunându-se utilizarea mijlocului de săvârșire a infracțiunii); mijlocul de săvârșire a infracțiunii nu poate fi supus influențării din partea infractorului, cu atât mai puțin – influențării care presupune utilizarea obiectului material al infracțiunii”. De asemenea, S.Brînza opinează: „Facultatea unei entități oarecare de a evolua în calitate de obiect material al infracțiunii se realizează în cazul în care această entitate a fost supusă unei influențări infracționale, exprimate prin manipularea într-o formă sau alta asupra ei din partea făptuitorului. De aceea, putem constata că obiectul material al infracțiunii este o entitate materială ce poate satisface necesitățile umane, influențarea infracțională asupra căreia (prin schimbarea poziției de fapt sau prin altă manipulare) determină atingerea obiectului apărării penale… În aceste cazuri, făptuitorul fie că distruge (deteriorează) aceste entități, fie căle ia sau le schimbă înfățișarea, făcând prin aceasta imposibilă sau dificilă exercitarea facultății sociale corespunzătoare” . Nu în ultimul rând, contează părerea exprimată de I.Moscalciuc version legătură cu o ipoteză asemănătoare vizând infracțiunea prevăzută la art.256 CP RM: „Bunurile formând remunerația sunt primite nu pentru a li se aduce prejudiciu, dar pentru a se extrage din ele o anumită utilitate. Mai mult, nu este exclus ca făptuitorul să asigure acestor bunuri condiții mai bune decât a făcut-o victima. Nu obiectul material al infracțiunii suferăamenințare sau vătămare. Influențarea nemijlocită infracțională asupra obiectului material al infracțiunii constă, în cazul faptei prevăzute la art.256 CP RM (ca și în cazul infracțiunilor săvârșite prin sustragere), în deplasarea bunurilor dintr-o sferă patrimonială în alta. Nu în vătămarea sau punerea în pericol a acestor bunuri. În caz contrar, s-ar confunda obiectul material al infracțiunii date cu obiectul juridic al acesteia. În concluzie, remunerația primită de către făptuitor de la victimă constituie obiectul material (sau, după caz, obiectul imaterial) al infracțiunii prevăzute la art.256 CP RM” .
Dar nu putem oare să aducem în calitate de contraargument împotriva acestor trei opinii următoarea teză care, în aparență, s-ar referi la o ipoteză asemănătoare cu cea atestată în art.326 CP RM: „Nu poate fi obținut obiectul material al infracțiunii în urma săvârșirii infracțiunii. Aceasta întrucât, așa cum susține just V. Dobrinoiu, ca și obiectul juridic al infracțiunii, obiectul material preexistă acțiunii sau inacțiunii infracționale. Fiind de aceeași părere, cu privire la infracțiunea prevăzută la art.238 CP RM, A.Reșetnicov aduce următoarele argumente: „Dacă nesocotim această teză, nu vom putea delimita obiectul material al infracțiunii de produsul infracțiunii. La momentul săvârșirii infracțiunii, prevăzute la art.238 CP RM, creditul încă nu există. Aceasta întrucât creditul este obiectul contractului de credit bancar, iar din momentul prezentării informațiilor de solicitare a obținerii creditului până la încheierea contractului de credit este de parcurs, de regulă, o procedură îndelungată… Spre deosebire de careva bunuri, creditul nu poate preexista săvârșirii infracțiunii” .
Considerăm că sunt calitativ diferite ipostazele în care apar entitățile corporale sau incorporale nominalizate în art.238 și 326 CP RM. Existența creditului nu este esențială pentru aplicarea art.238 CP RM; contează să fie prezentate cu bună-știință informații false în scopul obținerii unui credit, sau al majorării sumei acestuia, sau al obținerii unui credit în condiții avantajoase. În opoziție, în cazul infracțiunii prevăzute la art.326 CP RM, așa cum se desprinde din dispoziția acestui articol, exercitarea influenței asupra unei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, persoane publice străine sau funcționar internațional este condiționată de pretinderea, acceptarea sau primirea (promisiunea, oferirea sau darea) unei recompense nelegitime, a unor foloase necuvenite. Așa cum ne vom putea convinge infra, dacă lipsește aceastăremunerație nelegitimă, lipsește însăși infracțiunea de trafic de influență sau de cumpărare de influență.
Un ultim argument în favoarea tezei că infracțiunile de trafic de influență și de cumpărare de influență au, în toate cazurile, un obiect material sau imaterial este unul de natură juridico-comparativă. Iată ce se menționează în Legea Federației Ruse din 01.02.2012 cu privire la aderarea Federației Ruse la Convenția privind combaterea coruperii persoanelor cu funcție de răspundere străine în cazul efectuării unor tranzacții comerciale internaționale: „Obiectul material (sublinierea ne aparține – n.a.) al coruperii îl constituie banii, titlurile de valoare, alte bunuri, serviciile cu caracter patrimonial care se prestează gratuit (acordarea de foi turistice, repararea apartamentului, construirea vilei etc.). Aceeași calitate o pot avea drepturile patrimoniale (diminuarea valorii bunurilor transmise, reducerea plății de arendă sau a dobânzilor pentru beneficierea de creditele bancare etc.)”. De asemenea, la art.307a CP se stabilește: „Obiectul material (sublinierea ne aparține – n.a.) al infracțiunilor prevăzute în această secțiune (se are în vedere Secțiunea IV „Mituirea” din Capitolul opt „Infracțiuni contra activității organelor de stat și organizațiilor publice, precum și a persoanelor care îndeplinesc funcții publice” din Codul penal al Bulgariei – n.a.) va fi confiscat în folosul statului. În cazul în care acesta lipsește, va fi achitată o sumă de bani egală cu valoarea acestui obiect”.
În altă ordine de idei, de ce nu susținem cel de-al treilea punct de vedere, enunțat mai sus, în legătură cu existența, doar în unele cazuri, a obiectului material sau imaterial al infracțiunilor de trafic de influență și de cumpărare de influență?
Considerăm că promotorii acestui punct de vedere admit o confuzie de noțiuni: imobilul reparat sau un alt asemenea obiect al muncii prestate nu poate fi obiect material al infracțiunii de trafic de influență (sau de cumpărare de influență). Acesta reprezintă rezultatul materializat al serviciului sau al activității care constituie nu altceva decât obiectul imaterial al infracțiunii de trafic de influență (sau de cumpărare de influență). Or, așa cum susține pe bună dreptate V.Stati, prin „obiect imaterial al infracțiunii” trebuie să se înțeleagă entitatea incorporală asupra căreia se îndreaptă nemijlocit acțiunea infracțională, prin al cărei intermediu se aduce atingere obiectului juridic al infracțiunii. Prin intermediul unui imobil reparat sau al unui alt asemenea obiect al muncii prestate nu se poate aduce atingere obiectului juridic al infracțiunii de trafic de influență (sau de cumpărare de influență). Aceasta din moment ce atingerea în cauză se aduce prin intermediul serviciului sau al activității care constituie obiectul imaterial al infracțiunii de trafic de influență (sau de cumpărare de influență), entitate incorporală în care se proiectează valorile sociale apărate împotriva infracțiunilor de trafic de influență (sau de cumpărare de influență). Directamente, serviciul respectiv sau activitatea respectivă este cea pretinsă, acceptată sau primită (promisă, oferită sau dată) de făptuitor, nu imobilul reparat sau un alt asemenea obiect al muncii prestate.
În concluzie, infracțiunile prevăzute la art.326 CP RM au, în toate cazurile, un obiect material sau imaterial.
Analizând prevederile de la art.326 CP RM, vom menționa că obiectul material sau imaterial al infracțiunilor prevăzute la acest articol îl reprezintă, după caz: 1) banii; 2) titlurile de valoare; 3) serviciile; 4) privilegiile; 5) alte bunuri; 6) alte avantaje.
În continuare, vom supune investigării fiecare din cele șase categorii ale obiectului material sau imaterial al infracțiunilor specificate la art.326 CP RM:
1) banii. În pct.3.1 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la aplicarea legislației referitoare la răspunderea penală pentru corupere pasivă ori activă”, nr.5 din 30.03.2009 (în continuare – Hotărârea Plenului CSJ nr.5/2009), se prevede: „În sensul dispoziției alin.(1) art.324 CP RM, prin „bani” urmează de înțeles unitățile monetare atât ale Republicii Moldova (leul moldovenesc), cât și ale altor țări, care se află în circulație, adică se află în schimbul monetar financiar la momentul comiterii infracțiunilor. Monedele vechi atât ale Republicii Moldova, cât și ale țărilor străine, care nu se mai află în circulație și, în consecință, nu constituie un mijloc de plată, însă care au o valoare numismatică, nu pot fi considerate drept bani în sensul art.324 CP RM. În acest caz, ele urmează a fi atribuite la categoria de bunuri, cu condiția că valoarea lor pe piață nu este apreciată drept neînsemnată, deoarece în asemenea situație, neavând importanță, în conformitate cu alin.(2) art.14 CP RM, ele nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracțiuni”.
În linii mari (cu diferențele de rigoare), aceeași interpretare a noțiunii de bani este valabilăîn ipoteza infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM. Totuși, este necesar să precizăm cănoțiunea de bani, utilizată în art.326 CP RM, nu se referă la banii falși. Or, când spunem „bani”, avem în vedere doar banii autentici, banii în sensul Legii Republicii Moldova cu privire la bani, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 15.12.1992 .
În consecință, se va aplica răspunderea în baza art.27 și alin.(1) art.326 CP RM în cazul acceptării ori primirii, personal sau prin mijlocitor, de bani falși, pentru sine sau pentru o altăpersoană, de către o persoană care are influență sau care susține că are influență asupra unei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, persoane publice străine, funcționar internațional, pentru a-l face să îndeplinească sau nu, să întârzie sau să grăbeascăîndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite. Precizăm că, în această situație, făptuitorul intenționează să comită fapta de trafic de influență. Însă, făptuitorul nu poate realiza această intenție, deoarece banii pe care îi primește se caracterizează prin falsitate, și nu prin autenticitate (așa cum și-a dorit făptuitorul). Totodată, i se va aplica răspunderea în baza art.236 CP RM (pentru punerea în circulație a banilor falși) celui care, personal sau prin mijlocitor, dă bani falși unei persoane, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, având sau susținând că are o influență asupra unei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, persoane publice străine, funcționar internațional, pentru a o face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbeascăîndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite. I se va aplica răspunderea în baza art.27 și 236 CP RM (pentru tentativa de punere în circulație a banilor falși) celui care, personal sau prin mijlocitor, oferă bani falși unei persoane, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, având sau susținând că are o influențăasupra unei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, persoane publice străine, funcționar internațional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite.
În ultimele două situații analizate, este aplicabil art.236 CP RM, și nu art.326 CP RM, deoarece, la momentul săvârșirii infracțiunii, făptuitorul cunoaște că pune în circulație (sau căîncearcă să pună în circulație) bani falși. Nu i se poate imputa eroarea de fapt ca celui care acceptă ori primește bani falși. Or, acesta din urmă, la momentul săvârșirii infracțiunii, consideră că acceptă ori primește bani autentici (deși, în realitate, acceptă ori primește bani falși);
2) titlurile de valoare. Potrivit pct.3.2 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, prin „titlu de valoare” urmează de înțeles acel document, care certifică, prin respectarea unei anumite forme, unele drepturi patrimoniale, a căror realizare sau transmitere sunt posibile doar la prezentarea acestuia.
Considerăm această explicație o improvizare care nu se sprijină pe textul legii. Or, potrivit art.3 al Legii Republicii Moldova cu privire la piața valorilor mobiliare, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 18.11.1998, prin „valoare mobiliară” se are în vedere titlul financiar care confirmă drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu altăpersoană, drepturi ce nu pot fi realizate sau transmise fără prezentarea acestui titlu financiar, fără înscrierea respectivă în registrul deținătorilor de valori mobiliare nominative ori în documentele de evidență ale deținătorului nominal al acestor valori mobiliare.
Anume acest înțeles îl are noțiunea de titlu de valoare, folosită în art.326 CP RM. Este necesar a preciza că valorile mobiliare materializate sau cele nematerializate sunt cele care reprezintă obiectul material sau imaterial al infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM. De asemenea, precizăm că titlurile de valoare reprezentând obiectul material sau imaterial al infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM trebuie să se afle, la momentul săvârșirii infracțiunii, în circuitul financiar (deci, să îndeplinească rolul de instrumente financiare). Titlurile de valoare, care nu se află la momentul săvârșirii infracțiunii în circuitul financiar, pot fi eventual raportate la noțiunea „alte bunuri”, care este nominalizată în dispoziția de la art.326 CP RM;
3) serviciile. În corespundere cu pct.3.4 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, prin „serviciu” urmează de înțeles acțiunea de a sluji, forma de muncă prestată în folosul sau interesul cuiva, fapta, acțiunea care avantajează pe cineva (de la reparația capitală a mașinii până la edificarea unei case fără achitarea costului acestor lucrări; micșorarea prețului real al patrimoniului transmis, al obiectelor privatizate; micșorarea chiriei pentru locațiunea spațiului locativ, a dobânzilor pentru primirea de credite bancare, avantajelor și serviciilor indicate urmând a le fi stabilit echivalentul bănesc; transmiterea valorilor materiale; folosirea gratuită a biletelor la sanatoriu și turistice; acordarea ilegală a premiilor; prestarea gratuită a unor servicii etc.).
În parte, această interpretare a noțiunii de serviciu este pretabilă în contextul studiului nostru. În același timp, apreciem că nu pot fi considerate servicii: micșorarea prețului real al patrimoniului transmis, al obiectelor privatizate; micșorarea chiriei pentru locațiunea spațiului locativ, a dobânzilor pentru primirea de credite bancare, avantajelor și serviciilor indicate urmând a le fi stabilit echivalentul bănesc; acordarea ilegală a premiilor. Acestea sunt avantaje sau privilegii, nu servicii. Nu pot fi considerate servicii nici: transmiterea valorilor materiale; folosirea gratuită a biletelor la sanatoriu și turistice; prestarea gratuită a unor servicii. Nu este oportun a se vorbi despre transmiterea valorilor materiale în calitate de serviciu, odată ce bunurile sunt expres prevăzute în calitate de obiect material sau imaterial al infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM. Nu folosirea gratuită a biletelor la sanatoriu și turistice, dar serviciile turistice sunt servicii în sensul art.326 CP RM. Este pleonastică (și, de aceea, inadvertentă) propoziția „Prin „serviciu” urmează de înțeles… prestarea gratuită a unor servicii”.
Drept urmare, este recomandabil să parafrazăm cele menționate de S.Brînza și V.Stati în contextul analizei infracțiunii specificate la art.324 CP RM: „Serviciul este activitatea, alta decât cea din care rezultă produse, desfășurată în scopul satisfacerii unor necesități ale persoanei cu funcție de răspundere (de exemplu, serviciul de publicitate, de asigurări, de comunicații, de transport, de depozitare, de educație, de recreere etc.)”. Astfel, prin „servicii”, în sensul art.326 CP RM, trebuie să înțelegem activitățile, altele decât cele din care rezultăproduse, desfășurate în scopul satisfacerii unor necesități ale traficantului de influență (de exemplu, serviciul de publicitate, de asigurări, de comunicații, de transport, de depozitare, de educație, de recreere etc.).
În legătură cu infracțiunea de corupere pasivă (art.324 CP RM), în literatura de specialitate este exprimată opinia că serviciile sexuale ar face parte din serviciile specificate în art.324 CP RM. Nu există temeiuri pentru a nu considera că, și în contextul art.326 CP RM, noțiunea „servicii” include accepțiunea de servicii sexuale. În consecință, trebuie să se aplice alin.(1) art.326 CP RM în cazul pretinderii, acceptării sau primirii, personal sau prin mijlocitor, de servicii sexuale, pentru sine sau pentru o altă persoană, de către o per- soană care are influență sau care susține că are influență asupra unei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, persoane publice străine, funcționar internațional, pentru a o face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbeascăîndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite. Dacă subiectul acestei infracțiuni beneficiază de serviciile sexuale, prestate de către o persoană despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 18 ani, el va răspunde și în baza art.208 CP RM. În acest caz, este îndeplinită condiția „contra oricăror avantaje materiale”, specificată în art.2082 CP RM: avantajele materiale sunt oferite persoanei, despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 18 ani, nu de către traficantul de influență, dar de către cumpărătorul de influență. Se va aplica alin.(11) art.326 CP RM în cazul promisiunii, oferirii sau dării unei persoane, personal sau prin mijlocitor, de servicii sexuale, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, când respectiva persoană are sau susține că are o influență asupra unei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, persoane publice străine, funcționar internațional. Dacă subiectul acestei infracțiuni contribuie la beneficierea, contra oricăror avantaje materiale, de către traficantul de influență de serviciile sexuale, prestate de către o persoană despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 18 ani, el va răspunde și în baza alin.(3), (4) sau (5) art.42 și art.2082 CP RM;
4) privilegiile. În conformitate cu pct.3.5 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, prin „privilegiu” se înțelege un avantaj, o scutire de obligații (către stat), un drept sau o distincție social care se acordă în situații speciale unei persoane sau unui grup de persoane. Considerăm căaceastă interpretare a noțiunii de privilegii este perfect valabilă în ipoteza infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM;
5)alte bunuri. În pct 3.3 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009 se explică: „Potrivit art.285 din Codul civil, bunuri sunt toate lucrurile susceptibile apropierii individuale sau colective și drepturile patrimoniale. Lucrurile sunt obiectele corporale în raport cu care pot exista drepturi și obligații civile. Prin bunuri urmează de înțeles orice valoare materială, care are un anumit prețpe piață, inclusiv valorile valutare sub formă de creanțe exprimate în valută, metalele prețioase (aurul, platina, argintul ș.a.) sub orice formă și stare, precum și aliaje cu aceste metale sau materialul brut al acestora”.
Considerăm că, în cazul infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM, dar și al altor infracțiuni de corupție, este mai indicat să utilizăm ca sursă de interpretare nu Codul civil al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 06.06.2002, dar alte acte normative. De exemplu, conform lit.d) art.2 al Convenției ONU împotriva corupției, adoptate la Merida (Mexic) la 31.10.2003, ratificate prin Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenției ONU împotriva corupției, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 06.07.2007, prin „bunuri” se înțelege orice tip de bun, corporal sau incorporal, mobil sau imobil, tangibil sau intangibil, precum și actele juridice ori documentele atestând proprietatea acestor bunuri sau drepturile referitoare la acestea. De asemenea, potrivit art.2 al Legii cu privire la prevenirea și combaterea corupției, folos material este valoarea corporală sau incorporală, mobilă sau imobilă, dobândită prin orice mijloc, precum și actele juridice sau alte documente care atestă un titlu ori un drept cu privire la aceasta.
În ultimul exemplu, nu putem să nu observăm similitudinile dintre noțiunea „folos material”, utilizată în respectiva lege, și noțiunea „bunuri”, care este folosită în Convenția ONU împotriva corupției.
Anume interpretarea noțiunii „alte bunuri”, realizată în cele două exemple prezentate mai su, o considerăm cea potrivită. Ar trebui doar să se precizeze că prin „alte bunuri” se au în vedere bunurile altele decât banii și titlurile de valoare;
6)alte avantaje. Conform pct.3.6 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, prin „avantaj” urmează să înțelegem un folos, o favoare, un privilegiu de care se bucură cineva. Avantajul se poate realiza și printr-un câștig moral, adică nepatrimonial. Aceste avantaje necuvenite pot consta în: premii nejustificate acordate cu bună-știință rudelor persoanei cu funcție de răspundere și cu consimțământul acesteia, vacanțe, împrumuturi de bani fără dobândă, mâncareși băuturi, accelerarea tratării unui bolnav, perspective mai bune în carieră.
În unele privințe, această definiție o repetă pe cea din art.2 al Legii cu privire la prevenireași combaterea corupției: „avantaj necuvenit – servicii, privilegii, favoruri, scutiri de obligații și alte foloase care ameliorează nemeritat situația în raport cu aceea pe care persoana o avusese înaintea comiterii actului de corupție sau faptului de comportament corupțional”. Totuși, să nu uităm că: 1) serviciile și privilegiile constituie categorii aparte ale obiectului material sau imaterial al infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM; 2) în art.326 CP RM se utilizează sintagma „alte avantaje”, nu termenul „avantaje”.
De aceea, prin „alte avantaje” trebuie să înțelegem favorurile, scutirile de obligații sau alte foloase care ameliorează nemeritat situația în raport cu aceea pe care traficantul de influență o avusese înaintea comiterii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art.326 CP RM.
Potrivit pct.37 din Raportul explicativ la Convenția penală a Consiliului Europei privind corupția, adoptată la Strasbourg la 27.01.1999, ratificată prin Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenției penale privind corupția, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 30.10.2003, avantajele necuvenite sunt, în general, de natură economicăsau financiară, însă pot avea și un caracter nepatrimonial. O precizare similară se face în art.3 al Legii model a CSI cu privire la combaterea corupției din 25.11.2008.
Amintim că o precizare similară își găsește locul în pct.3.6 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, în care se arată că avantajul se poate realiza și printr-un câștig moral, adică nepatrimonial. Astfel, considerăm că, în sensul art.326 CP RM, avantajele sunt, în general, de naturăeconomică sau financiară, însă pot avea și un caracter nepatrimonial. Ele pot consta în: premii; vacanțe; împrumuturi de bani fără dobândă; accelerarea tratării unui bolnav; perspective mai bune în carieră etc.
După ce am examinat cele șase categorii ale obiectului material sau imaterial al infracțiunilor specificate la art.326 CP RM, este necesar să menționăm că, atunci când acest obiect este reprezentat de foloase cu caracter patrimonial, nu se poate fixa un barem minim al valorii exprimate în bani a foloaselor în cauză. Totuși, dacă această valoare este una mult prea redusă, nu este exclusă aplicarea prevederii de la alin.(2) art.14 CP RM, potrivit căreia „nu constituie infracțiune acțiunea sau inacțiunea care, deși, formal, conține semnele unei fapte prevăzute de prezentul Cod, dar, fiind lipsită de importanță, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracțiuni”.
Despre caracteristica indispensabilă a foloaselor, care reprezintă recompensa nelegitimăîn contextul infracțiunilor de trafic de influență și de cumpărare de influență, aflăm din literatura de specialitate: „Foloasele – primite, extorcate sau acceptate de către făptuitor – sunt necuvenite. Ceea ce înseamnăcăaceste foloase nu-i sunt legal datorate făptuitorului. De asemenea, aceasta înseamnă că făptuitorul nu-i achită terțului interesat (sau, altfel spus, cumpărătorului de influență – n.a.) valoarea banilor, titlurilor de valoare, a altor bunuri sau avantaje patrimoniale, a serviciilor, bunurilor sau a avantajelor primite, extorcate sau acceptate. În fine, mai rezultă că foloasele necuvenite constituie o remunerație pentru intervenția făptuitorului pe lângă funcționar, pentru ca acesta din urmă să-și îndeplinească ori să nu-și îndeplinească acțiunile ce intră în obligațiile lui de serviciu”; „În cazul infracțiunii de trafic de influență, folosul este întotdeauna necuvenit, nefiind conceput ca unei persoane particulare să i se cuvină legal o retribuție pentru intervenția ei, pe lângă un funcționar, în scopul de a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale” ; sau de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul să fie cu titlul de plată pentru influența promisă.
2.2. Latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM
Întrucât, sub anumite aspecte, sunt diferite condițiile de incriminare a faptelor prevăzute la alin.(1) și (1 prim) art.326 CP RM, în cele ce urmează latura obiectivă a infracțiunilor în cauză va fi examinată separat.
După cum rezultă din dispoziția de la alin.(1) art.326 CP RM, latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acțiunea de pretindere, acceptare sau primire de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje.
Putem observa că acțiunea prejudiciabilă analizată îmbracă oricare din următoarele trei modalități normative:
1)pretinderea de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje;
2)acceptarea de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje;
3)primirea de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje. Amintim că, înainte de intrarea în vigoare a Legii privind modificarea și completarea unor
acte legislative din 02.12.2011, modalitățile normative ale acțiunii prejudiciabile de trafic de influență erau:
1)primirea de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale necuvenite;
2)extorcarea de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale necuvenite;
3)acceptarea de servicii, bunuri sau avantaje necuvenite.
Astfel, în locul termenului „extorcare”, în dispoziția de la alin.(1) art.326 CP RM se folosește un alt termen – „pretindere”. Totuși, așa cum rezultă din alin.(4) art.326 CP RM, alin.(1) art.326 CP RM este aplicabil în ipoteza de extorcare de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje. Numai că, în această ipoteză, este funcțională nu o modalitate normativă a infracțiunii de trafic de influență, dar o modalitate faptică a acesteia.
Prin operarea amendamentelor din 02.12.2011, prevederile de la alin.(1) art.326 CP RM au fost compatibilizate cu dispozițiile actelor normative cu vocație internațională în materie de prevenire și combatere a corupției. Astfel, conform art.12 al Convenției penale a Consiliului Europei privind corupția, fiecare Parte adoptă măsuri legislative și alte măsuri care se manifestănecesare pentru a stabili drept infracțiune, în conformitate cu dreptul său intern, atunci când actul a fost comis intenționat, fapta de a solicita, de a primi sau de a accepta oferta sau promisiunea în calitate de remunerare pentru așa numita influență, pentru ca influența (fie și presupusă) să fie sau nu exercitată întru atingerea rezultatului scontat. De asemenea, potrivit lit.b) art.18 al Convenției ONU împotriva corupției, fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru atribuirea caracterului de infracțiune, în cazul în care actele
au fost săvârșite cu intenție, faptei unui agent public sau a unei alte persoane de a solicita ori de a accepta, direct sau indirect, un folos necuvenit pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul de a abuza de influența sa reală ori presupusă, în vederea obținerii unui folos necuvenit de la o autoritate administrativă sau de la o autoritate publică a Statului parte.
În cele ce urmează vom analiza pe rând cele trei modalități normative ale acțiunii prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. În investigația noastră, ca model de interpretare prin analogie a înțelesului termenilor de bază desemnând aceste modalități va evolua Hotărârea Plenului CSJ nr.5/2009.
Începem această investigație cu analiza modalității normative de pretindere de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje.
Astfel, potrivit pct.2.1 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, prin „a pretinde” se înțelege a cere, a invoca o pretenție de către subiectul infracțiunii prin cuvinte, gesturi, semne, scrisori ori alte mijloace de comportare, dar care să fie înțelese ca atare de cel cui îi sunt adresate.
Deși această explicație se referă la infracțiunea de corupere pasivă (art.324 CP RM), nu avem niciun temei să nu o utilizăm ca paradigmă în vederea interpretării înțelesului termenului „pretindere”, specificat în alin.(1) art.326 CP RM.
Este de menționat că în practica judiciară s-a recurs la termenul „pretindere” chiar înainte de intrarea în vigoare a Legii privind modificarea și completarea unor acte legislative din 02.12.2011. Drept dovadă, prezentăm doar unul din numeroasele exemple de acest gen: D.E. a fost învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. În fapt, în luna mai 2010, fiind student la Universitate, Facultatea de Drept, susținând că are influență asupra persoanelor cu funcție de răspundere din cadrul Ministerului Educației, acesta a pretins de la A.D. 1400 de euro pentru perfectarea și eliberare de către aceste persoane cu funcție de răspundere a unui atestat de 12 clase .
Definițiile doctrinare ale noțiunii de pretindere , desemnând prima dintre modalitățile normative ale acțiunii prejudiciabile de trafic de influență, nu se deosebesc esențial de definiția reprodusă mai sus, formulată la pct.2.1 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009. Toate aceste definiții își au suportul în interpretarea literară a verbului „a pretinde”: „a cere insistent un lucru; a reclama, a revendica”.
În consecință, prin „pretindere” trebuie de înțeles cererea insistentă, reclamarea, revendicarea având ca obiect bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje.
Referindu-se la fapta de trafic de influență (în condițiile în care aceasta a fost incriminată înainte de intrarea în vigoare a Legii privind modificarea și completarea unor acte legislative din 02.12.2011), S.Brînza și V.Stati menționează: „În cazul extorcării de foloase necuvenite, inițiativa săvârșirii infracțiunii pornește de la făptuitor (numit și „traficant de influență”)” . Deoarece, în condițiile legii penale în vigoare, extorcarea constituie o modalitate fapticăa pretinderii (privită ca modalitate normativă a acțiunii prejudiciabile specificate la alin.(1) art.326 CP RM), nu este greșit să afirmăm că, în cazul pretinderii de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, inițiativa săvârșirii infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM pornește de la subiectul acestei infracțiuni.
Din interpretarea sistemică a prevederilor art.326 CRM rezultă că pretinderea implică, în principiu, realizarea unei acțiuni cu caracter unilateral. Pentru a se atesta prezența pretinderii, nu este obligatoriu ca revendicarea traficantului de influență să fie acceptată. Cu alte cuvinte, pretinderea nu presupune necesarmente satisfacerea pretenției formulate de făptuitor. Astfel, se poate afirma că, în acele cazuri când revendicarea traficantului de influență este acceptată, infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM se comite în conexiune cu infracțiunea prevăzută la alin.(11) art.326 CP RM. Alteori, atunci când revendicarea traficantului de influență nu este acceptată (fiind respinsă), această conexiune lipsește, fiind săvârșită doar infracțiunea specificată la alin.(1) art.326 CP RM.
În opinia lui E.Mădulărescu, pretinderea poate fi realizată prin cuvinte, gesturi, scrisori, telefonic, telegrafic, prin sms-uri etc. Până la urmă, nu contează mijloacele sau modul prin care se exteriorizează pretinderea în cazul traficului de influență. Important este ca pretinderea să ajungă la destinatar și să fie înțeleasă adecvat de către acesta. În context, ne alăturăm punctului de vedere exprimat de I.Țurcan: „Când pretinderea se face printr-o scrisoare, pretinderea se va considera consumată când destinatarul ia cunoștință de conținutul cererii și înțelege conținutul acesteia, deoarece anterior acestui moment ne aflăm în prezența unei acțiuni care încă nu s-a exteriorizat în raport cu o altă persoană. Respectiv, doar în cazul expedierii scrisorii care conține pretinderea vom fi în prezența tentativei de pretindere a avantajului necuvenit, infracțiunea nefiind încă consumată”. În același plan, ne raliem opiniei aparținând lui I.Nastas: „Indiferent dacă este expresă, fățișă, ocolitoare sau aluzivă, pretinderea… trebuie să fie neechivocă, … , iar cererea să ajungă la cunoștința celui căruia îi este adresată și să fie înțeleasă de acesta”.
Așadar – indiferent dacă este expresă, fățișă, ocolitoare sau aluzivă – pretinderea trebuie să aibă un caracter univoc, exprimând intenția făptuitorului de a condiționa de ea exercitarea influenței pe care o are sau pe care susține că o are. Destinatarul revendicării trebuie să nu aibăîndoieli că tocmai pretinderea este cea care condiționează angajarea făptuitorului să adopte conduita legată de influențarea unei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică,
persoane publice străine, funcționar internațional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale.
Astfel, considerăm că revendicarea nu trebuie să fie formulată oricum. Ea trebuie să fie suficient de accesibilă și inteligibilă. Nu este exclus ca revendicarea să fie astfel formulată, încât să fie noninteligibilă pentru terțe persoane și inteligibilă numai pentru destinatarul revendicării. În unele cazuri, revendicarea poate să reprezinte chiar o simplă aluzie. În alte cazuri, făptuitorul poate crea o ambianță specifică, sugerând în acest mod destinatarului revendicării să-i dea bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje.
Anterior am menționat că extorcarea constituie o modalitate faptică a pretinderii (privităca modalitate normativă a acțiunii prejudiciabile specificate la alin.(1) art.326 CP RM). Ne propunem să examinăm mai detaliat noțiunea de extorcare în compartimentul 3.4 al prezentei teze, atunci când vom analiza calitățile subiectului infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM. Aici doar precizăm: numai la individualizarea pedepsei se poate lua în considerație dacă, în cazul traficului de influență, pretinderea se înfățișează sau nu în modalitatea faptică de extorcare. Este notabil că traficul de influență, care se prezintă în modalitatea faptică de extorcare, nu necesită calificare suplimentară. În această ipoteză, este aplicabil numai alin.(1) art.326 CP RM. Aceasta întrucât amenințarea sau violența, privite drept componente indispensabile ale extorcării, sunt absorbite de infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM. În consecință, o eventuală calificare suplimentară ar echivala cu nesocotirea regulii fixate la art.118 CP RM, conform căreia, în cazul concurenței dintre parte și întreg, se aplică numai norma penală care reprezintă întregul.
Accentuăm că, în ce privește extorcarea concretizată în violență, infracțiunea de trafic de persoane absoarbe numai acea violență care este necesară asigurării realizării sale (vătămarea intenționată medie sau ușoară a integrității corporale ori a sănătății; violența care nu implicăun prejudiciu cauzat sănătății). În cazul în care violența se exprimă în vătămarea intenționatăgravă a integrității corporale sau a sănătății, atestăm concursul dintre infracțiunile prevăzute la art.151 și la alin.(1) art.326 CP RM. O asemenea soluție rezultă din compararea sancțiunilor de la art.151 și de la alin.(1) art.326 CP RM.
Continuăm analiza modalităților normative ale acțiunii prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. De această dată obiectul examinării noastre îl va constitui modalitatea normativă de acceptare de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje.
În corespundere cu pct.2.3 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, prin „acceptare” se înțelege atitudinea subiectului de a fi de acord, a consimți, a se învoi cu ofertele făcute, care poate fi tacită ori expusă printr-un mod de comportare ce creează convingerea corupătorului că ofertele sale sunt primite; pentru existența infracțiunii de corupere pasivă este suficient ca inculpatul să accepte promisiunea unor foloase necuvenite, în scopul de a face sau a nu face un act privitor la atribuțiile sale de serviciu, chiar dacă foloasele primite nu au fost determinate, în sensul că nu s-a precizat, la concret, în ce va consta fiecare în parte.
Cu diferențele de rigoare și cu unele rectificări, această interpretare a noțiunii de acceptare poate fi considerată valabilă în ipoteza infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM.
Astfel, în primul rând, nu considerăm că, în sensul alin.(1) art.326 CP RM (ca și în sensul art.324 CP RM), noțiunea „acceptare” desemnează o atitudine. Literalmente, „atitudine” înseamnă felul de a fi sau de a se comporta (reprezentând adesea o anumită concepție). În alin.(1) art.326 CP RM, nu o concepție, dar o acțiune, este desemnată prin termenul „acceptare”. Se are în vedere acțiunea de a fi de acord cu…; a consimți să…; a admite, a aproba, a încuviința.
Așadar, în contextul infracțiunii specificate la alin.(1) art.326 CP RM, prin „acceptare” trebuie de înțeles consimțirea, aprobarea, încuviințarea promisiunii date de cumpărătorul de influență de a da bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje. Anume spre o asemenea concluzie converg opiniile exprimate în teoria dreptului penal.
Din această definiție rezultă că acceptarea nu presupune realizarea unei acțiuni cu caracter unilateral, ca pretinderea. Prin excelență, acceptarea presupune realizarea unei acțiuni cu caracter bilateral, corelativ. Mai mult, sub aspect cronologic, acceptarea întotdeauna urmează unei acțiuni săvârșite de cumpărătorul de influență. În alin.(11) art.326 CP RM aceasta este desemnată prin termenul „promisiune”. Anume cumpărătorului de influență – care promite bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje – îi aparține inițiativa comiterii infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, atunci când aceasta implică acceptarea de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje. În alți termeni, cuvântul „acceptare” (utilizat în alin.(1) art.326 CP RM) și cuvântul „promisiune” (utilizat în alin.(11) art.326 CP RM) desemnează modalități corelative ale infracțiunilor prevăzute de cele două norme corespunzătoare.
Nu contează dacă acceptarea de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje este expresă sau tacită. Important este ca ea să fie neîndoielnică, categorică, fermă. În ipoteza în care acceptarea are un caracter tacit se înscrie și nerespingerea promisiunii cumpărătorului de influență de a-i da traficantului de influență bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje (cu precizarea că, în respectivele condiții, traficantul de influențăputea respinge promisiunea în cauză).
Parafrazând ultima parte a explicației de la pct.2.3 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, vom menționa că, pentru existența infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, este suficient ca făptuitorul să accepte bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, chiar dacă aceste foloase nu au fost determinate, în sensul că nu s-a precizat, la concret, în ce va consta fiecare în parte. În acest fel, deși acceptarea de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje trebuie să fie explicită, aceasta nu înseamnă că la fel de expliciți trebuie să fie parametrii valorici ai foloaselor necuvenite promise de cumpărătorul de influență.
Este posibil ca traficantul de influență să manifeste intenție nedeterminată (neconcretizată) față de valoarea exprimată în bani a respectivelor foloase. Intenția nedeterminată (neconcretizată) se va atesta în cazurile în care făptuitorul are nu o reprezentare individual determinată, dar o reprezentare generală despre parametrii valorici ai foloaselor necuvenite promise de cumpărătorul de influență. În situația în care făptuitorul manifestă intenție nederminată (neconcretizată), calificarea urmează a fi făcută nu în funcție de orientarea intenției (deoarece nu este posibil a o individualiza), dar în funcție de parametrii valorici ai foloaselor necuvenite primite ulterior (la etapa de epuizare a infracțiunii) de către traficantul de influență.
Încheiem examinarea modalităților normative ale acțiunii prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM cu analiza modalității normative de primire de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje.
În context, menționăm că la pct.2.2 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009 se explică: „Primirea înseamnă luarea în posesie, în stăpânire a banilor sau foloaselor necuvenite de la corupător (sau de la altul ce acționează în numele acestuia) și nu se limitează neapărat la preluarea manuală de către un corupt a banilor sau a foloaselor care îi sunt oferite pentru serviciile sale. Primirea poate fi realizată și prin lăsarea banilor, bunurilor într-un loc indicat, de unde se vor putea prelua oricând. Primirea poate avea loc până ori după acordarea serviciului solicitat, dar cu condiția că a fost în prealabil acceptată. În cazul în care avantajele necuvenite sub formă de bani, alte valori, acordare de servicii au fost oferite rudelor sau primite de rudele apropriate persoanei cu funcție de răspundere cu acordul acesteia din urmă sau persoana nu a refuzat asemenea fapte și a utilizat situația sa de serviciu în folosul corupătorului, atunci fapta persoanei cu funcție de răspundere va fi considerată drept corupere pasivă exteriorizată prin „primire”.”
Cu diferențele de rigoare și cu unele rectificări, această interpretare a noțiunii de primire poate fi considerată valabilă în ipoteza infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM.
În primul rând, ad-litteram, „primire” înseamnă acțiunea de a lua în posesiune ceea ce ți se oferă, ți se dă, ți se datorează; a obține, a căpăta; a încasa. Drept urmare, în contextul infracțiunii specificate la alin.(1) art.326 CP , prin „dare” trebuie de înțeles remiterea, înmânarea, cedarea, predarea efectivă de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje de către cumpărătorul de influență către traficantul de influență. În cazul infracțiunii de cumpărare de influență în modalitatea de dare, inițiativa săvârșirii infracțiunii aparține cumpărătorului de influență, nu traficantului de influență. Aceasta întrucât termenul „primire” (utilizat în alin.(1) art.326 CP RM) și termenul „dare” (utilizat în alin.(11) art.326 CP RM) desemnează modalități corelative ale infracțiunilor prevăzute de cele douănorme corespunzătoare. În plus, sub aspectul consecutivității, darea premerge în mod firesc primirii.
2.3. Latura subiectivă a infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM
Latura subiectivă a infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM se caracterizează, în primul rând, prin vinovăție sub formă de intenție. După intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011 operate în legea penală, din dispoziția de la alin.(1) art.326 CP RM a dispărut sintagma „săvârșite intenționat”. Ea a devenit inutilă, deoarece, incontestabil, infracțiunea de trafic de influență poate fi săvârșită doar cu intenție. Același lucru se poate afirma și în legătură cu infracțiunea de cumpărare de influență.
Cât privește tipul de intenție în cazul infracțiunilor analizate, în doctrina dreptului penal părerile sunt împărțite.
Astfel, A.Grigorovici susține că infracțiunea de trafic de influență se săvârșește cu intenție directă sau indirectă: „Făptuitorul are reprezentarea faptului că, prevalându-se de influența pe care ar avea-o asupra unui funcționar sau asupra altui salariat și primind sau pretinzând foloase ori acceptând promisiuni în orice mod, face să se nască îndoieli în privința reputației și onestității funcționarului (în cazul intenției directe) sau acceptă (în cazul intenției indirecte) producerea unor asemenea consecințe” . Opinii similare au fost exprimate de P.N. Petru și A.Filipaș.
Pe de altă parte, D.Buda este de părere că infracțiunea de trafic de influență presupune, sub aspectul laturii subiective, forma intenției directe; cu alte cuvinte, făptuitorul își dă seama și dorește să trafice influența reală sau presupusă a unui funcționar, latura subiectivă incluzând și scopul determinării funcționarului să facă sau să nu facă un act care intră în atribuțiile de serviciu ale acestuia . După M.A. Hotca, în cazul infracțiunii de trafic de influență, vinovăția făptuitorului îmbracă forma intenției directe, deoarece acesta are reprezentarea și vrea să vândă influența, urmărind crearea stării de pericol pentru buna desfășurare a relațiilor de serviciu . Într-un mod similar, în contextul infracțiunii de trafic de influență, se exprimă I.Pascu: „Forma de vinovăție este intenția directă. Aceasta înseamnă că făptuitorul își dă seama că se prevalează de influența sa asupra unui funcționar pentru a pretinde și primi bani ori alte foloase și urmărește realizarea în acest mod a faptei, implicit crearea unei stări de pericol pentru buna desfășurare a activității de serviciu” . Referindu-se la infracțiunea de cumpărare de influență, E.Mădulărescu consideră că aceasta se săvârșește numai cu intenție directă.
Nu putem fi de acord cu acei autori care consideră că infracțiunile de trafic de influență(și de cumpărare de influență) pot fi săvârșite cu intenție directă sau indirectă. O asemenea concepție nu este conformă cu esența juridică a infracțiunilor în cauză, presupunând obligatoriu că făptuitorul urmărește un scop anume. În art.326 CP RM acest scop este desemnat prin cuvintele „pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale”. În lipsa unui asemenea scop, cele săvârșite nu pot constitui trafic de influență sau cumpărare de influență. Anume prezența scopului special condiționează manifestarea de către făptuitor doar a intenției directe de a comite infracțiunea de trafic de influență sau de cumpărare de influență. Nu este posibil ca făptuitorul să admită conștient orice finalitate a acțiunii sale prejudiciabile, din moment ce își propune să realizeze un scop anume.
În legătură cu aceasta, V.Dabu menționează, just: „Intenția directă afirmată sau reală trebuie să fie calificată, respectiv, caracterizată printr-un scop special, acela al determinării funcționarului public sau altui funcționar să facă sau să nu facă ori să întârzie un act ce intra în atribuțiunile sale de serviciu ori să facă un act contrar acestor atribuțiuni. Din punctul de vedere al cumpărătorului de influență intenția este directă și reală, caracterizată prin scopul definit de legiuitor în modalitățile mai sus arătate. Iar din punctul de vedere al traficantului de influență scopul poate fi real sau numai afirmat atunci când acesta lasă să se creadă că are influența necesară asupra unui funcționar public sau a unui alt funcționar, deci intenție directă caracterizată de un scop special prevăzut de lege”. În același făgaș, Gh.Diaconescu și C.Duvac susțin: „Infracțiunea de trafic de influență (pasiv și activ) (se are în vedere atât infracțiunea de trafic de influență, cât și infracțiunea de cumpărare de influență – n.a.) se săvârșește numai cu intenție directă calificată prin scop. Legea condiționează existența infracțiunii de urmărirea unui anumit scop. Prin urmare, pentru realizarea laturii subiective, intenția indirectănu este suficientă”.
Pe cale de consecință – reafirmând că infracțiunile de trafic de influență și de cumpărare de influență, specificate la art.326 CP RM, pot fi comise numai cu intenție directă – prin prisma art.17 CP RM, menționăm următoarele: în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, făptuitorul își dă seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sale de pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană, având influență sau susținând că are influență asupra unei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, persoane publice străine sau funcționar internațional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori săîntârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite, și dorește să săvârșească această acțiune; în ipoteza infracțiunii specificate la alin.(11) art.326 CP RM, făptuitorul își dă seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sale de promisiune, oferire sau dare unei persoane, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, când respectiva persoană are sau susține că are o influență asupra unei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, persoane publice străine sau funcționar internațional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite, și dorește să săvârșească această acțiune.
În continuare, ne vom exprima poziția vizavi de un subiect care se află la intersecția dintre problema ce vizează latura subiectivă a infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM și problema ce vizează concursul infracțiunilor în cauză: concursul intențiilor de a săvârși infracțiunile prevăzute la art.326 CP RM. Abordăm acest subiect din cauză erorilor care mai persistă în teoria dreptului penal, dar și în practica judiciară, atunci când infracțiunea unică prelungită este confundată cu concursul de infracțiuni.
În acest sens, ne exprimăm rezervele în legătură cu părerea enunțată de E.Mădulărescu: „Pretinderea unei sume de bani de la o persoană și a unei alte sume de bani de la o altă persoană, în scopul intervenirii pe lângă un funcționar, constituie fapte diferite, iar nu o faptăunică, din moment ce atât într-un caz, cât și în celălalt, făptuitorul a desfășurat activități materiale specifice infracțiunii de trafic de influență, ale cărei trăsături caracteristice sunt întrunite în fiecare faptă în parte”.
Par neconvingătoare aceste argumente pe care le aduce autoarea în susținerea punctului de vedere că, în ipoteza relatată, nu ar putea fi atestată o unitate infracțională. Din aceastăperspectivă, ne raliem opiniei exprimate de V.Dobrinoiu, care pare a fi mai diferențiată și mai adaptată realităților sociale: pluralitatea cumpărătorilor de influență nu este incompatibilă, în mod absolut, cu existența unei rezoluții unice; în asemenea situații, este necesar a se verifica, cu exigență, dacă nu cumva schimbarea persoanei cumpărătorului de influență a implicat o nouă rezoluție, adică reînnoirea hotărârii de a trafica influența, ceea ce ar atrage aplicarea dispozițiilor legale referitoare la concursul de infracțiuni. Ceea ce sugerează V.Dobrinoiu este că, de una singură, abstrasă de alte împrejurări, pluralitatea cumpărătorilor de influență nu este în măsură să confirme sau să infirme prezența unei infracțiuni unice de trafic de influență; până la urmă, contează dacă, în raport cu conduita manifestată de fiecare dintre cumpărătorii de influență, a existat sau nu o intenție (rezoluție) infracțională unică.
În ce privește pretinderea de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, chiar dacă admitem că revendicarea traficantului de influență va fi respinsă, oricum, infracțiunea de trafic de influență se va fi consumat. Și în acest caz nu contează câtor persoane li s-a înaintat revendicarea. Contează dacă s-a acționat sau nu sub imperiul aceleiași intenții infracționale.Și mai irelevant este acordul sau dezacordul factorului de decizie susceptibil de influențare. În acest context, O.Loghin și T.Toader menționează: „În ceea ce privește consumarea infracțiunii, nu interesează dacă făptuitorul a făcut sau nu intervenția, după cum nu interesează dacă a fost sau nu efectuat actul ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului”.
În concluzie, în cazul traficului de influență, în vederea diferențierii infracțiunii unice prelungite de concursul de infracțiuni, contează dacă – în raport cu conduita manifestată de fiecare dintre cumpărătorii de influență sau/și factorii de decizie susceptibili de influențare – a existat sau nu o intenție infracțională unică. Numai de atitudinea psihică a traficantului de influență, nu de atitudinea psihică a altor persoane, depinde dacă infracțiunea de trafic de influență va fi săvârșită cu intenție infracțională unică ori dacă vor exista mai multe intenții infracționale de comitere a traficului de influență.
Într-o altă ordine de idei, vom vorbi despre semnele secundare ale infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM: în primul rând, despre motivul acestor infracțiuni.
Cât privește motivul care determină săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în literatura de specialitate acest aspect este oarecum neglijat. Totuși, în practica judiciară, în dese cazuri, se identifică motivele care stau la baza săvârșirii infracțiunii de trafic de influență. Astfel, este respectată prevederea de la pct.1) alin.(1) art.394 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003 : „partea descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să cuprindă, printre altele, motivele infracțiunii”.
În practica judiciară, în calitate de motiv al infracțiunii de trafic de influență este menționat interesul material.
În contextul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, înțelesul noțiunii de interes material este, în principiu, același ca și în contextul oricăror altor infracțiuni. De aceea, considerăm valabilă (cu ajustările de rigoare) în raport cu infracțiunea de trafic de influență definiția noțiunii de interes material, formulată în pct.5.2 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracțiunile săvârșite prin omor (art.145-148 CP RM)”, nr.11 din 24.12.2012 . Potrivit acestuia, „interesul material constituie motivul generat de necesitatea făptuitorului de a-și spori activul patrimonial (de a obține sau de a reține un câștig material) sau de a-și micșora pasivul patrimonial (de a se elibera de cheltuieli materiale)”.
Totuși, trebuie să acordăm dreptate autorilor S.Brînza și V.Stati, care menționează că motivul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM poate să se exprime nu exclusiv în interesul material, dar și în năzuința de a obține unele avantaje nepatrimoniale .
Într-adevăr, să nu uităm că obiectul material sau imaterial al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM poate fi reprezentat nu doar de avantaje patrimoniale, dar și de avantaje nepatrimoniale. De exemplu, atunci când traficantul de influență pretinde, acceptă sau primește avantaje sub formă de accelerare a tratării unui bolnav sau sub formă de perspective mai bune în carieră, nu interesul material, dar năzuința de a obține aceste avantaje nepatrimoniale este motivul care îl ghidează.
Cât privește motivele ce stau la baza infracțiunii prevăzute la alin.(11) art.326 CP RM, considerăm că palitra lor este mai diversificată decât cea a motivelor ce determină comiterea infracțiunii specificate la alin.(1) art.326 CP RM. Astfel, infracțiunea de cumpărare de influență poate avea ca motive: interesul material; năzuința de a obține unele avantaje nepatrimoniale; dorința de a-și ajuta persoana apropiată; răzbunarea; gelozia; invidia; ura – ura socială, națională, rasială sau religioasă etc. Până la urmă, care anume din aceste motive va sta la baza infracțiunii de cumpărare de influență va depinde de specificul acțiunii pe care ar urma săo îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească, în exercitarea funcției sale, persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publică străină sau funcționarul internațional, de a cărei (cărui) influență urmează să se prevaleze traficantul de influență.
Într-o altă ordine de idei, vom menționa că în alin.(1) și (11) art.326 CP RM este utilizată sintagma „pentru sine sau pentru o altă persoană”. Care este semantismul acestei sintagme?
Răspunzând la această întrebare, S.Brînza și V.Stati relevă: „Infracțiunea de trafic de influență poate fi săvârșită de către făptuitor pentru sine sau pentru o altă persoană. În primul caz, primirea, extorcarea sau acceptarea de foloase necuvenite se face în profitul făptuitorului. În cel de-al doilea caz, fapta respectivă se realizează în profitul unei alte persoane, în a cărei soartă este, de regulă, interesat făptuitorul”. Opinii similare au fost exprimate de alți autori .
Când vorbim despre profitul traficantului de influență sau al altor persoane, avem în vedere nu neapărat profitul material. Să nu uităm că motivul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM poate să se exprime nu doar în interesul material, dar și în năzuința de a obține unele avantaje nepatrimoniale.
Totuși, pentru a interpreta sensul noțiunii „profitul traficantului de influență sau al altor persoane”, putem apela, prin analogie, la opiniile vizând ipoteza în care motivul infracțiunii implică profitul material al făptuitorului sau al altor persoane. În acest plan, S.Brînza menționează: „Interesul material constă în orice folos, beneficiu sau avantaj material direct sau chiar indirect, nu însă într-o simplă satisfacție morală. Interesul material este direct atunci când făptui- torul urmărește să aibă o satisfacție personală de pe urma obținerii sau reținerii câștigului material. Interesul material este indirect atunci când făptuitorul dorește să asigure un câștig material unor terțe persoane. Prin „terțe persoane” trebuie de înțeles: 1) persoanele apropiate făptuitorului, de a căror soartă este preocupat acesta; 2) persoanele care în viitor îi pot fi utile făptuitorului, oferindu-i anumite contraprestații”.
Așadar, în ipoteza dată, persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publică străină sau funcționarul internațional urmează să răspundă în baza art.324 CPRM. Atunci, în baza căror norme trebuie să răspundă persoana – care pretinde, acceptă sau primește, personal sau prin mijlocitor, bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru o persoană publică, persoană cu funcție de demnitate publică ori persoanăpublică străină sau funcționar internațional – având influență sau susținând că are influențăasupra acelei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică ori persoane publice străine sau asupra acelui funcționar internațional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale. Considerăm că această persoană va răspunde pentru complicitate la corupere activă, în baza alin.(5) art.42 și art.325 CP RM. În aceastăsituație, este exclusă calificarea – suplimentară sau substitutivă – conform alin.(1) art.326 CP RM.
Adaptând această aserțiune rigorilor legii penale în vigoare, considerăm că concursul dintre infracțiunile prevăzute la alin.(5) art.42, la art.325 și la alin.(1) art.326 CP RM se atestăatunci când făptuitorul pretinde, acceptă sau primește, personal sau prin mijlocitor, bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru sine și pentru o persoană publică, persoană cu funcție de demnitate publică ori persoană publică străină sau funcționar internațional, având influență sau susținând că are influență asupra acelei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică ori persoane publice străine sau asupra acelui funcționar internațional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite. Respectiv, considerăm că concursul dintre infracțiunile prevăzute la art.325 și la alin.(11) art.326 CP RM se atestă atunci când făptuitorul promite, oferă sau dă unei persoane, personal sau prin mijlocitor, bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje,pentru traficantul de influență și pentru o persoană publică, persoană cu funcție de demnitate publică ori persoană publică străină sau funcționar internațional, când respectivul traficant de influență are sau susține că are o influență asupra acelei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică ori persoane publice străine sau asupra acelui funcționar internațional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite.
Dacă promiterea sau oferirea foloaselor necuvenite va rămâne fără răspuns (aceste foloase fiind respinse), atunci, respectând principiul „in dubio pro reo”, singura soluție admisibilă este alegerea din cele trei soluții de calificare specificate mai sus a soluției care este cea mai favorabilă făptuitorului. Această soluție de calificare este alin.(11) art.326 CP RM.
În cele ce urmează, vom investiga un alt semn secundar al laturii subiective a infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM, și anume: scopul acestor infracțiuni.
Scopul infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM este descris prin cuvintele: „pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exerci- tarea funcției sale”. Amintim că, până la intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011, formularea similară a fost: „în scopul de a-l face să îndeplinească ori să nu îndeplineascăacțiuni ce intră în obligațiile lui de serviciu”.
Scopul infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM este un scop special și poate îmbrăca oricare din următoarele patru forme:
1)scopul îndeplinirii unei acțiuni în exercitarea funcției de către persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publică străină sau funcționarul internațional;
2)scopul neîndeplinirii unei acțiuni în exercitarea funcției de către persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publică străină sau funcționarul internațional;
3)scopul întârzierii îndeplinirii unei acțiuni în exercitarea funcției de către persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publică străină sau funcționarul internațional;
4)scopul grăbirii îndeplinirii unei acțiuni în exercitarea funcției de către persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publică străină sau funcționarul internațional.
Comun pentru toate cele patru ipoteze este că acțiunile – a căror îndeplinire, neîndeplinire, grăbire sau întârziere o urmărește făptuitorul – trebuie să se realizeze în condițiile exercitării funcției de către persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana public străină sau funcționarul internațional. Cu alte cuvinte, aceste acțiuni trebuie să decurgă din atribuțiile de serviciu ale persoanei publice, persoanei cu funcție de demnitate publică, persoanei publice străine sau ale funcționarului internațional și să fie în limitele competenței de serviciu a acesteia (acestuia).
Diferă doar nuanțele ce caracterizează cele patru forme alternative ale scopului infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM: 1) în prezența scopului de îndeplinire a unei acțiuni în exercitarea funcției de către persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publică străină sau funcționarul internațional, rezultatul urmărit de făptuitor se exprimă în contraprestația pozitivă a factorului de decizie susceptibil de influențare, în sensul ca acesta săacționeze, să depună anumite eforturi, să desfășoare anumite activități; 2) în prezența scopului de neîndeplinire a unei acțiuni în exercitarea funcției de către persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publică străină sau funcționarul internațional, rezultatul urmărit de făptuitor constă în contraprestația negativă a factorului de decizie susceptibil de influențare, în sensul ca acesta să nu acționeze, să nu depună eforturi, să nu desfășoare anumite activități; 3) în prezența scopului de întârziere a îndeplinirii unei acțiuni în exercitarea funcției de către persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publică străină sau funcționarul internațional, rezultatul urmărit de făptuitor se exprimă în tergiversarea realizării unei contraprestații pozitive de către factorul de decizie susceptibil de influențare, în sensul ca acesta să acționeze, să depună eforturi, să desfășoare anumite activități după expirarea termenului stabilit; 4) în prezența scopului grăbirii îndeplinirii unei acțiuni în exercitarea funcției de către persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publică străinăsau funcționarul internațional, rezultatul urmărit de făptuitor se exprimă în urgentarea realizării unei contraprestații pozitive de către factorul de decizie susceptibil de influențare, în sensul ca acesta să acționeze, să depună eforturi, să desfășoare anumite activități înainte de termenul stabilit.
În altă privință, așa cum am menționat mai sus, acțiunile, a căror îndeplinire, neîndeplinire, grăbire sau întârziere o urmărește făptuitorul, trebuie să se realizeze în condițiile exercitării funcției de către persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publică străină sau funcționarul internațional. De această dată, ne vom referi la un alt aspect al acestei teze. Astfel, după S.Brînza și V.Stati, „pentru existența infracțiunii de trafic de influență este necesar ca acțiunile pentru care se promite intervenția să intre în obligațiile de serviciu ale funcționarului; dacă acțiunile pentru care se promite intervenția nu intră în obligațiile de serviciu ale funcționarului respectiv, fapta nu constituie infracțiunea de trafic de influență, ci, eventual, infracțiunea de escrocherie (art.190 CP RM) sau de șantaj (art.189 CP RM)”. Un punct de vedere similar îl exprimă D.Ciuncan: „Nu se poate vorbi despre infracțiunea de trafic de influență în cazul în care influența, afirmată de făptuitor, vizează activități ce intră în sfera atribuțiilor legale ale altor organe. În asemenea situații, faptele pot constitui infracțiunea de înșelăciune, dacă cumpărătorul de trafic nu a avut cunoștință de neconcordanța dintre relatările traficantului și realitate și, deci, a fost indus în eroare (și a suferit un prejudiciu)”. În același făgaș, V.Dabu opinează: „Actul pentru care se promite intervenția trebuie să intre în atribuțiile de serviciu ale funcționarului public ori privat sau în competența unității din care acesta face parte. Dacă persoana indicată de făptuitor și asupra căreia acesta afirmase că își va exercita influența nu are în atribuțiile sale efectuarea actului respectiv, infractorul nu săvârșește un trafic de influență, ci eventual o înșelăciune – față de cel ce urma să beneficieze de intervenție – în raport de manoperele pe care le-a folosit și dacă cerințele conținutului acestei infracțiuni sunt întrunite. În asemenea situații, faptele pot constitui infracțiunea de înșelăciune, dacă cumpărătorul de trafic nu a avut cunoștință de neconcordanța dintre relatările traficantului și realitate și, deci, a fost indus în eroare (a suferit un prejudiciu)”.
Suntem de acord cu aceste puncte de vedere: atunci când persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publică străină sau funcționarul internațional nu are în competență acțiunile, a căror îndeplinire, neîndeplinire, grăbire sau întârziere o urmărește făptuitorul – aceasta fiindu-i cunoscut persoanei care pretinde, acceptă sau primește, personal sau prin mijlocitor, bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană, persoană având influență sau susținând că are influență asupra acelei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică sau persoane publice străine ori asupra acelui funcționar internațional – reiese că respectivele foloase necuvenite sunt fie sustrase, fie extorcate. Or, fiind imposibilă urmărirea scopului consemnat în alin.(1) art.326 CP RM – desemnat prin cuvintele „pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau săgrăbească îndeplini- rea unei acțiuni în exercitarea funcției sale (sublinierea ne aparține – n.a).
Într-o altă ordine de idei, S.Brînza și V.Stati susțin: „Acțiunea de primire, extorcare sau acceptare de foloase necuvenite trebuie să fie realizată nu mai târziu decât momentul în care funcționarul influențat își îndeplinește ori nu-și îndeplinește acțiunile ce intră în obligațiile lui de serviciu. Dacă făptuitorul a primit, a extorcat sau a acceptat foloasele necuvenite după ce funcționarul și-a îndeplinit ori nu și-a îndeplinit acțiunile ce intră în obligațiile lui de serviciu, și cunoștea această împrejurare, atunci cele săvârșite constituie nu trafic de influență, dar escrocherie sau șantaj”. Această poziție nu diferă mult de cea enunțată de D.Ciuncan: „Nu se poate vorbi despre infracțiunea de trafic de influență în cazul în care funcționarul, în cadrul atribuțiilor sale legale, îndeplinise deja actul. În asemenea situații, faptele pot constitui infracțiunea de înșelăciune, dacă cumpărătorul de trafic nu a avut cunoștință de neconcordanța dintre relatările traficantului și realitate și, deci, a fost indus în eroare (și a suferit un prejudiciu)”.
Într-adevăr, odată ce deja a fost realizat scopul infracțiunii, desemnat prin cuvintele „pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale” – aceasta fiindu-i cunoscut persoanei care pretinde, acceptăsau primește, personal sau prin mijlocitor, bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană, persoană având influență sau susținând căare influență asupra acelei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică sau persoane publice străine ori asupra acelui funcționar internațional – singura concluzie este cărespectivele foloase necuvenite sunt fie sustrase, fie extorcate. Or, fiind cu neputință realizarea acestui scop, întrucât acesta deja și-a găsit realizarea, unicul scop posibil devine cel de cupiditate.
Cu privire la ultimele două ipoteze examinate ce vizează delimitarea infracțiunii de trafic de influență de infracțiunea de escrocherie și de cea de șantaj, este cazul să precizăm că nu art.190 CP RM, dar art.189 CP RM își găsește aplicare în cazul în care săvârșirea pretinderii, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană – de către persoana având influență sau susținând că are influență asupra acelei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică sau persoane publice străine ori asupra acelui funcționar internațional – presupune modalitatea faptică de extorcare.
Din perspectiva legii penale a Republicii Moldova, se impune următoarea concluzie: de regulă, infracțiunile prevăzute la art.326 CP RM se consideră consumate indiferent dacă au fost realizate sau nu acțiunile a căror îndeplinire, neîndeplinire, grăbire sau întârziere o urmărește făptuitorul. Spunem „de regulă”, deoarece la lit.d) alin.(2) art.326 CP RM este stabilită excepția: ipoteza presupunând că infracțiunea de trafic de influență și cea de cumpărare de influență este urmată de obținerea rezultatului urmărit. În această ipoteză, obținerea rezultatului dorit se concretizează, după caz, în: 1) îndeplinirea efectivă a unei acțiuni în exercitarea funcției de către persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publică străină sau de către funcționarul internațional; 2) neîndeplinirea efectivă a unei acțiuni în exercitarea funcției de către persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publicăstrăină sau de către funcționarul internațional; 3) întârzierea efectivă a îndeplinirii unei acțiuni în exercitarea funcției de către persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publică străină sau de către funcționarul internațional; 4) grăbirea efectivă a îndeplinirii unei acțiuni în exercitarea funcției de către persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publică străină sau de către funcționarul internațional.
2.4. Subiectul infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM
După cum reiese din art.21 CP RM, subiectul infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM este, în primul rând, persoana fizică responsabilă care la momentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani. În al doilea rând, subiect al acestor infracțiuni poate fi persoana juridică, cu excepția autorității publice.
Referitor la subiectul infracțiunii de trafic de influență, M.A. Hotca menționează: „Subiectul activ nu este circumstanțiat, ceea ce înseamnă că poate avea această calitate orice persoană fizică ce îndeplinește condițiile generale ale subiectului activ al infracțiunii”. Această afirmație își găsește valabilitatea și în contextul legii penale a Republicii Moldova: nici în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, nici în cazul infracțiunii specificate la alin.(11) art.326 CP RM, nici în ipoteza în care subiect este persoana fizică, nici în cea în care subiect este persoana juridică, legiuitorul autohton nu reclamă nicio calitate specială. Nu este obligatoriu ca, de exemplu, în cazul infracțiunilor specificate la art.324, 327-329, 3301 și 332 CP RM, subiectul persoană fizică să aibă calitatea de persoană publică, de persoană cu funcție de demnitate publică, de persoană publică străină, de funcționar internațional sau o altă asemenea calitate specială.
Deși în cazul subiectului infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM nu se cere nicio calitate specială, totuși, în ipoteza infracțiunii de trafic de influență, este obligatoriu să existe circumstanțe anumite în a căror prezență un asemenea subiect își săvârșește fapta. În legăturăcu aceasta, au dreptate S.Brînza și V.Stati, când afirmă că subiectul infracțiunii de trafic de influență trebuie să fie o persoană care are influență sau care susține că are influență asupra unui funcționar . Adaptând această postulare rigorilor legii penale în vigoare, putem consemna că subiectul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM trebuie să fie o persoană care are influență sau care susține că are influență asupra unei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, persoane publice străine sau asupra unui funcționar internațional. Stabilirea acestei circumstanțe ne ajută să identificăm rolul fiecăreia dintre cele trei persoane a căror prezență – reală (iar, în unele cazuri, presupusă) – face posibilă săvârșirea infracțiunilor specificate la art.326 CP RM:
1) traficantul de influență, adică subiectul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, este persoana care pretinde, acceptă sau primește, personal sau prin mijlocitor, bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană, având influență sau susținând că are influență asupra unei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, persoane publice străine sau funcționar internațional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite;
2)cumpărătorul de influență (alias terțul interesat), adică subiectul infracțiunii specificate la alin.(11) art.326 CP RM, este persoana care promite, oferă sau dă unei persoane (și anume: traficantului de influență), personal sau prin mijlocitor, bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, când respectiva persoană are sau susține că are o influență asupra unei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, persoane publice străine sau asupra unui funcționar internațional, pentru a o(a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite;
3)factorul de decizie susceptibil de influențare, adică acea persoană publică, persoană cu funcție de demnitate publică ori persoană publică străină sau acel funcționar internațional, asupra căruia traficantul de influență fie are influență, fie susține că are influență.
După identificarea rolului fiecăreia dintre cele trei persoane a căror prezență – reală (iar, în unele cazuri, presupusă) – face posibilă săvârșirea infracțiunilor specificate la art.326 CP RM, vom apela la punctul de vedere aparținând lui S.Brînza și V.Stati: „În art.326 CP RM, termenul „influență” este folosit în sensul de putere, capacitate de a modifica comportamentul funcționarului în sensul dorit, respectiv de a determina funcționarul să facă o favoare sau să ia o decizie favorabilă… În sensul art.326 CP RM, termenul „influența” privește acea influențăcare trebuie să izvorască din alte raporturi decât raporturile legale de subordonare, de control, colaborare, îndrumare, supraveghere etc., prevăzute de lege sau în baza legii”.
Din cele menționate reiese că, în contextul infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM, influența – exercitată sau care poate fi exercitată asupra factorului de decizie susceptibil de influențare – își poate avea sursa în relațiile de rudenie, afinitate, amiciție, prietenie, camaraderie, colegialitate, parteneriat etc.
În planul disocierii traficului de influență de infracțiunea de escrocherie, atrage atenția opinia lui A.Borodac în legătură cu esența juridică a infracțiunii de trafic de influență, presupunând ipoteza în care făptuitorul susține că are influență asupra unui factor de decizie: traficul de influență reprezintă o vânzare a influenței pe care făptuitorul o are asupra unei persoane cu funcție de răspundere sau asupra unui funcționar al autorității publice ori al unei organizații de stat, precum și o escrocherie în cazul în care el lasă să se înțeleagă că o are asupra acestora și pe care de fapt nu o are .
Replicând, considerăm că traficul de influență nu poate reprezenta o escrocherie și nu trebuie confundat cu această faptă infracțională. În doctrina penală găsim argumentele care confirmă această afirmație a noastră: în cazul escrocheriei, bunul este obținut ca urmare a manoperelor frauduloase, pe când în cazul traficului de influență făptuitorul obține folosul material în urma promisiunii că va interveni pe lângă acel funcționar, în ale cărui atribuții de serviciu intră soluționarea chestiunii de interes pentru victimă; atunci când făptuitorul pretinde fals că are influență, nu susține că are influență, aplicabil este art.190 CP RM. Aceasta deoarece înșelăciunea nu întrunește cerințele pe care trebuie să le aibă înșelăciunea în contextul infracțiunii de trafic de influență. Pentru că poți susține că ai influență (deși nu o ai), dar totuși să intervii pe lângă funcționar. Sau, cel puțin, să intenționezi să intervii. În acest caz, nu avem temeiuri să nu aplicăm art.326 CP RM; traficul de influență, presupunând ipoteza în care făptuitorul susține că are influență asupra unui funcționar, trebuie deosebit de escrocheria presupunând înșelăciunea care se referă la relația făptuitorului cu un funcționar, când făptuitorul pretinde fals că are influență asupra acelui funcționar. În ultimul caz, făptuitorul anume pretinde fals, nu susține, cum este specificat în art.326 CP RM. În acest caz, aplicabil este art.190 CP RM.
Așadar, infracțiunea de trafic de influență (alin.(1) art.326 CP RM) și infracțiunea de escrocherie (art.190 CP RM) se aseamănă prin aceea că pot presupune realizarea înșelăciunii. Însă, în cele două cazuri, înșelăciunea are conotații diferite: în cazul infracțiunii de trafic de influență, făptuitorul poate să nu aibă influență asupra factorului de decizie, însă aceasta nu înseamnă că făptuitorul are intenția să sustragă recompensa pe care i-o transmite cumpărătorul de influență. La momentul luării recompensei, făptuitorul nu are influență asupra factorului de decizie, însă intenționează să o obțină și să o exercite. În opoziție, în situația escrocheriei, făptuitorul nu are influență asupra factorului de decizie, având intenția să sustragă recompensa pe care i-o transmite cumpărătorul de influență. La momentul luării recompensei, făptuitorul nu intenționează să obțină influența asupra factorului de decizie și să o exercite. În alți termeni, în cazul traficului de influență, făptuitorul nu înșeală cu privire la faptul dacă va transmite sau nu banii. El poate înșela doar în privința faptului că are sau nu o influență reală asupra factorului de decizie.
În alt context, atrag atenția unele opinii exprimate în cursul discuției asupra proiectului art.252 „Traficul de influență” din Codul penal al României din 17.03.1936, opinii care se dovedesc a fi actuale și astăzi: „Ceea ce am înțeles să pedepsim… este prevalarea de o influență, reală sau presupusă. Că clientul poate, când vine la avocat, să aibă anumite considerațiuni în vederea aceasta, îl privește pe el, dar în stabilirea raportului de mandat cu clientul meu, dacă măprevalez în fața lui că am anumite influențe la autoritățile la care intervin, aceasta constituie elementul esențial al delictului de trafic de influență și înțelegem să o pedepsim” (T.Iliescu); „Nu orice intervenție, chiar remunerată, este ilicită… Avocatul care ia onorarii mari din cauza onorabilității sale, din cauza reputației sale cunoscute, a cunoștințelor sale profesionale și a conștiinței cu care își îndeplinește datoria, nu poate cădea sub sancțiunile legii, prin faptul căface la un moment dat un demers pentru reușita angajamentului său, la autorități, fără să fi pledat efectiv procesul, dar care demers constituie un serviciu profesional din categoria celor care intră în ordinea lui profesională” (H.Aznavorian).
Înseamnă oare aceasta că, și în accepțiunea legii penale a Republicii Moldova, întru exercitarea influenței sale asupra factorului de decizie, traficantul de influență își folosește poziția lui care nu decurge din cadrul legii? Răspunzând pozitiv la această întrebare, S.Brînza și V.Stati susțin: „În sensul art.326 CP RM, influența și mijloacele de înfăptuire a acesteia trebuie să nu fie prevăzute și permise de lege ca o activitate legală, desfășurată pe principiile dreptului, cum ar fi, de exemplu, în cadrul profesiei de avocat, de consilier juridic, de expert sau chiar în executarea contractului de mandat. De aceea, activitatea legală, promisă de un avocat de a influența prin mijloace legale (pledoarie, invocarea legii, a probelor etc.) o autoritate judecătorească sau administrativă, nu intră în conceptul de influență folosit de legiuitor în art.326 CP RM… Dacă, însă, acela care nu se prevalează de calitatea lui, de exemplu, de avocat, ci se prevalează de influența adevărată sau pretinsă ce ar avea-o pe lângă un funcționar, și, datorită acestei influențe, cere sau își stipulează un onorariu, chiar și unul mic, acela săvârșește trafic de influență”.
După M.Vidaicu, lobby-ul este activitatea remunerată, desfășurată de unul sau mai mulți lobbiști, în numele sau pentru unul sau mai mulți clienți, care constă în influențarea organelor publice sau a persoanelor oficiale, prin metode legale, pentru ca acestea să adopte sau să nu adopte anumite acte normative sau individuale. În opinia lui L.Mihăileanu, lobby reprezintă un ansamblu de activități legale și transparente de monitorizare, analiză, documentare, comunicare directă și oferire de informații cu privire la posibilele efecte viitoare ale unei decizii sau în vederea susținerii și promovării unor drepturi, opinii sau interese efectuate cu intenția expresă de a influența opinia sau acțiunea președintelui sau a unui membru al legislativului, executivului, a unei autorități de administrație publică centrală sau locală sau a unei persoane cu putere de decizie dintr-o organizație sau instituție implicate în elaborarea, modificarea sau influențarea legislației sau a formei unui act normativ cu efect local, regional, național sau internațional, realizat de o persoană, firmă, organizație, grup de organizații sau grup de interes direct sau indirect, în nume propriu sau în numele altor persoane sau grupuri și care are ca scop inițierea, adoptarea, modificarea, respingerea sau abrogarea unui act normativ sau promovarea, administrarea sau executarea unui program sau a unei politici publice. A.Vass consideră căpractica lobby-ului are ca finalitate influențarea efectivă a deciziei guvernamentale și nu doar pe cea de sensibilizare. Codul etic al unui lobbist invocă o acută dexteritate în promovarea legitimăa unui interes particular. Din punctul de vedere al lui O.O. Одінцова, lobby-ul se manifestă ca o metodă obiectiv necesară de echilibrare a relațiilor dintre grupurile sociale și structurile puterii. Având o legătură proeminentă cu procesele și structurile politice, care adoptădecizii cu caracter de autoritate publică, lobby-ul are un suport legal . Opinii similare au fost exprimate de alți autori.
Așadar, activitatea de lobby nu este susceptibilă de răspundere în baza art.326 CP RM. Aceasta întrucât, spre deosebire de traficul de influență, lobby-ului îi este caracteristică influențarea legală a procesului de luare a deciziilor de interes public. În acest sens, există chiar o Lege model a CSI, din 15.11.2003, cu privire la reglementarea activității lobbiste desfășurate în privința autorităților publice.
Deși în Republica Moldova nu există o lege similară, nu putem afirma că în țara noastră nu s-ar desfășura activitatea de lobby. Aceasta reiese chiar din textul unor acte normative. De exemplu, conform pct.2.1.2 al Hotărârii Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei de comunicare cu privire la integrarea europeană a Republicii Moldova, nr.1524 din 29.12.2007, pentru atingerea obiectivului Strategiei de comunicare externă, care are drept scop promovarea Moldovei în calitate de stat European și pentru care integrarea europeană este o prioritate a politicii externe și interne, lobbiștii reprezintă unul dintre grupurile țintă. De asemenea, în compartimentul A al Hotărârii Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei dezvoltării societății civile în anii 2009-2011, nr.267 din 11.12.2008, se stabilește că domeniile de implicare a organizațiilor societății civile trebuie să țină în mod prioritar de elaborarea cadrului legislativ, a politicilor de monitorizare și de promovare a serviciilor sociale, precum și de consolidarea capacităților de advocacy și lobby, care sunt indispensabile evoluției și consolidării societății civile, afirmării ei în calitate de partener al administrației publice într-un stat democratic de drept. În pct.2.5 al Convenției colective în ramura construcțiilor pentru anii 2009-2013 a Ministerului Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului, nr.550 din 24.07.2009, se precizează: recunoașterea reciprocă a partenerilor sociali are la bază o totalitate de criterii care au ca scop aducerea și menținerea la masa tratativelor, precum și în întreg sistemul de autoreglementare sectorială și de lobby pe lângă toate instituțiile naționale, europene și internaționale, a unor parteneri sociali reprezentativi, cu posibilități proprii dovedite în resurse umane, materiale și capacitate recunoscută de influență.
În mod implicit, activitatea de lobby este reglementată de unele acte legislative: Legea Republicii Moldova cu privire la inițiativa populară de revizuire a Constituției, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 19.07.2001; Legea Republicii Moldova privind transparența în procesul decizional, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 13.11.2008 etc.
Pasul firesc, care ar trebui să urmeze, este elaborarea unui proiect de lege cadru, care ar reglementa activitatea de lobby. În acest mod ar fi stabilite, pe cale legislativă, criteriile desfășurării activității de lobby, presupunând influențarea legală a procesului de luare a deciziilor de interes public, criterii care ar permite delimitarea cu maximă precizie a acestei activități legale de activitatea infracțională exprimată în traficul de influență.
Într-o altă ordine de idei, în alin.(1) și (11) art.326 CP RM este utilizată sintagma „personal sau prin mijlocitor”. În legătură cu acest aspect, S.Brînza și V.Stati afirmă: „Traficul de influență se poate realiza personal, de către făptuitor, sau indirect, prin mijlocitor. În ipoteza dată, mijlocitorul acționează în numele traficantului de influență și cu intenția de a-l ajuta, având calitatea de complice la infracțiunea specificată la art.326 CP RM. Dacă terțul interesat (cumpărătorul de influență) va recurge la serviciile unui mijlocitor, acesta va fi considerat complice la organizarea, instigarea sau complicitatea la infracțiunea de trafic de influență”.
Cât privește mijlocirea la prestația cumpărătorului de influență, în condițiile legii penale în vigoare, soluția de calificare precitată trebuie revăzută: dacă cumpărătorul de influență va recurge
la serviciile unui mijlocitor, acesta va fi considerat complice la infracțiunea prevăzută la alin.(11) art.326 CP RM.
În ce ne privește, considerăm că factorul de decizie susceptibil de influențare poate fi considerat complice la infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM numai în condițiile în care acesta i-a promis dinainte traficantului de influență că-l va ajuta la pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru traficantul de influență sau pentru o altă persoană, de către traficantul de influență care are influență sau care susține că are influență asupra acelui factor de decizie, pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale. În lipsa unor asemenea condiții, care rezultă din alin.(5) art.42 CP RM, nu este posibilă tragerea la răspundere a factorului de decizie susceptibil de influențare pentru complicitate la infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM.
În situația în care săvârșirea infracțiunii de trafic de influență este urmată de influența promisă sau de obținerea rezultatului urmărit, nu este exclus ca factorul de decizie susceptibil de influențare să poarte răspundere pentru ilegalități de factură penală, contravențională sau de alt gen. Totodată, în prezența condițiilor stabilite la alin.(4) art.42 CPRM, dacă traficantul de influență determină factorul de decizie susceptibil de influențare să săvârșească o infracțiune, acest traficant de influență este pasibil de răspundere pentru instigare la acea infracțiune.
În altă privință, în dispoziția de la art.326 CP RM, în vederea desemnării celor patru categorii de factori de decizie susceptibili de influențare, legiuitorul utlizează următoarele patru noțiuni: 1) „persoană publică”; 2) „persoană cu funcție de demnitate publică”; 3) „persoană publică străină”; 4) „funcționar internațional”.
Definițiile acestor noțiuni le găsim formulate în art.123 și 1231 CP RM. Din analiza acestor definiții reiese că cele patru categorii de factori de decizie susceptibili de influențare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
1) persoană publică este: a) orice persoană având statutul de funcționar public. Menționăm că statutul funcționarului public este reglementat, în primul rând, de Legea Republicii Moldova cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 04.07.2008, precum și de Legea Republicii Moldova privind Codul de conduită a funcționarului public, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 22.02.2008; b) printre altele, persoană publică este: funcționarul public cu statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securității naționale și ordinii publice, altă persoană care deține grade speciale sau militare); angajatul autorităților publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al altor personae juridice de drept public; angajatul din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau săîndeplinească activități de interes public;
2)persoană cu funcție de demnitate publică este oricare persoană făcând parte din următoarele categorii: a) persoana al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituția Republicii Moldova; b) persoana care este învestită în funcție, prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Președintele Republicii Moldova sau de Guvern, în condițiile legii;
c)consilierul local; d) deputatul în Adunarea Populară a Găgăuziei; e) persoana căreia persoana cu funcție de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale.
Este cazul de menționat că statutul persoanelor cu funcție de demnitate publică este reglementat, în primul rând, de Legea Republicii Moldova cu privire la statutul persoanelor cu funcție de demnitate publică, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 16.07.2010;
3)persoană publică străină este oricare persoană făcând parte din următoarele categorii:
a)orice persoană, numită sau aleasă, care deține un mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unui stat străin; b) persoana care exercită o funcție publică pentru un stat străin, inclusiv pentru un organ public sau o întreprindere publică străină; c) persoana care exercităfuncția de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui stat străin.
Precizăm că la baza noțiunii „persoană publică străină” se află noțiunea „agent public străin” (desemnând orice persoană care deține un mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unei țări străine, care a fost numită sau aleasă, și orice persoană care exercită o funcție publică pentru o țară străină, inclusiv pentru un organism public sau o întreprindere publică), noțiune astfel definită la lit.b) art.2 al Convenției ONU împotriva corupției;
Venim cu precizarea că la baza noțiunii „funcționar internațional” se află noțiunea „funcționar al unei organizații internaționale publice” (desemnând un funcționar internațional sau orice persoană autorizată de o astfel de organizație să acționeze în numele ei), noțiune astfel definită la lit.c) art.2 al Convenției ONU împotriva corupției.
Prin prisma dreptului comparat, este cazul de consemnat că, de exemplu, din art.121D CP Ml rezultă că persoana juridică poate fi subiect al infracțiunii de trafic de influență și al infracțiunii de cumpărare de influență numai atunci când persoana fizică găsită vinovată de infracțiunile în cauză este director, manager, secretar sau alt funcționar de bază al unei persoane juridice, ori este o persoană având atribuții de reprezentare a unei astfel de entități, ori este o persoană având competența de a lua decizii în numele persoanei juridice sau de a exercita controlul în cadrul acesteia, iar infracțiunea de care această persoană se face vinovată a fost săvârșită, în parte sau în totalitate, în folosul acestei persoane juridice. În contrast, din prevederile alin.(3) art.21 CP RM, coroborate cu cele ale art.326 CP RM, reiese că persoana juridică (cu excepția autorității publice) este pasibilă de răspundere penală pentru infracțiunile de trafic de influență și de cumpărare de influență, dacă există una din următoarele condiții: a) persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a dispozițiilor directe ale legii, ce stabilesc îndatoriri sau interdicții pentru efectuarea unei anumite activități; b) persoana juridică este vinovată de efectuarea unei activități ce nu corespunde actelor de constituire sau scopurilor declarate; c) fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune în proporții considerabile persoanei, societății sau statului a fost săvârșită în interesul acestei persoane juridice sau a fost admisă, sancționată, aprobată, utilizată de organul sau persoana împuternicită cu funcții de conducere a persoanei juridice respective.
Încheiem examinarea subiectul infracțiunilor prevăzute la art.326 CP RM cu analiza prevederii de la alin.(4) art.326 CP RM: „Persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la alin.(1) este liberată de răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate sau dacăpersoana s-a autodenunțat neștiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracțiunea pe care a săvârșit-o”.
Această normă are ca model prevederea de la alin.(4) art.325 CP RM. Rațiunea stabilirii unui temei de liberare de răspundere penală în alin.(4) art.326 CP RM rezidă în faptul căaceasta ar putea servi drept mijloc eficient de combatere a traficului de influență, dat fiind căprobarea săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prezintă în continuare o dificultate sporită.
Așadar, în acord cu dispoziția de la alin.(4) art.326 CP RM – în cazul faptei de cumpărare de influență – persoana, care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la alin.(1) art.326 CP RM, este liberată de răspundere penală în oricare din următoarele două ipoteze: 1) această persoană s-a autodenunțat, neștiind că organul de urmărire penală este la curent cu infracțiunea pe care a săvârșit-o; 2) aceste bunuri sau servicii i-au fost extorcate.
Cât privește prima din aceste ipoteze, trebuie de menționat că, în general, conform lit.f) alin.(1) art.76 CP RM, autodenunțarea constituie un temei de atenuare a pedepsei. Totuși, în cazul faptei de cumpărare de influență, autodenunțarea are alte conotații, și anume – cea de temei de liberare de răspundere penală.
În pct.24 din Hotărârea Plenului CSJ nr.5/2009 se menționează: „În cazul în care are loc autodenunțarea faptelor de corupere pasivă, liberarea de răspundere penală poate avea loc atunci când autodenunțarea s-a făcut personal de făptuitor, oral sau în scris, organelor de urmărire penală, care nu dispuneau de informații sau date despre această faptă. Ca autodenunțare poate fi considerat și faptul comunicării faptelor unei autorități publice, precum și conducătorilor instituțiilor, organizațiilor de stat în cadrul cărora activează persoana cu funcție de răspundere”.
În continuare, vom examina cea de-a doua ipoteză consemnată în alin.(4) art.326 CP RM, ipoteză la care se referă sintagma „persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la alin.(1) este liberată de răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate…”.
În vederea interpretării prin analogie a noțiunii „extorcare”, utilizate în alin.(4) art.326 CP RM, vom apela la textul Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, în care se explică: „extorcarea de bunuri sau servicii, enumerate în alin.(1) art.324 CP RM, constă în cererea acestora de către făptuitor sub amenințarea săvârșirii acțiunilor care vor putea cauza prejudicii intereselor atât legale, cât și ilegale ale corupătorului sau crearea intenționată a unor condiții care îl impun să le dea (ofere) în scopul prevenirii consecințelor nefaste pentru interesele sale legale sau ilegale (pct.10); „conform alin.(4) art.325 CP RM, infracțiunea de corupere pasivă nu există dacă bunurile sau serviciile enumerate la art.324 CP RM au fost extorcate de la corupător prin constrângere, care poate fi efectuată prin orice mijloace cu caracter real, corupătorul fiind obligat în final să comită fapta (prin crearea pericolului legat de viața, sănătatea, libertatea persoanei etc.) (pct.24)”.
Deși explicațiile din pct.10 și 24 ale Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009 se referă la aceeași ipoteză, conținutul acestora este disonant: în pct.10 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009 nu este folosit termenul „constrângere”, care, sub aspect juridico-penal, poate avea numai conotațiile reliefate în art.39 CP RM; în pct.24 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009 se menționează căextorcarea poate fi efectuată prin orice mijloace cu caracter real, nu doar prin amenințare (așa cum este stabilit în pct.10 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009).
Aceste discrepanțe de ordin semantic ne îndeamnă să recurgem la interpretarea doctrinarăa noțiunii „extorcare”. Astfel, în opinia lui S.Brînza și V.Stati, pentru a fi posibilă aplicarea alin.(4) art.325 CP RM, în cazul extorcării foloaselor necuvenite, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: 1) să existe o constrângere din partea persoanei cu funcție de răspundere; 2) inițiativa coruperii să aparțină persoanei cu funcție de răspundere; 3) constrângerea trebuie să aibă un caracter real, adică să fie într-atât de puternică, încât să suprime sau sărestrângă libertatea ori capacitatea de autodeterminare a persoanei asupra căreia este exercitată, să o silească la o conduită impusă sau pretinsă de persoana cu funcție de răspundere; 4) constrângerea trebuie să fie antecedentă în raport cu promisiunea, oferirea sau darea foloaselor necuvenite. După I.Țurcan, prin ,,extorcare a bunurilor necuvenite”, în sensul lit.c) alin.(2) art.324 CP RM, se înțelege cererea acestora de către făptuitor sub amenințarea săvârșirii acțiunilor care vor cauza prejudicii intereselor legale ale corupătorului, sau crearea intenționată a unor condiții care îl impun să le dea (ofere) în scopul prevenirii consecințelor nefaste pentru interesele sale legale. Din punctul de vedere al lui I.Nastas, extorcarea avantajelor necuvenite, realizată în contextul infracțiunii de corupere pasivă, constă în solicitarea de către persoana cu funcție de răspundere a unor avantaje necuvenite, sub amenințarea săvârșirii acțiunilor care vor prejudicia drepturile și interesele legale ale corupătorului, sau în punerea intenționată a ultimului în așa condiții care îl impun să corupă, în scopul prevenirii consecințelor nefaste pentru interesele și drepturile sale legale.
Astfel, observăm că și în doctrina penală opiniile sunt împărțite. Susținem opinia exprimată de către S.Brînza și V.Stati. Aceasta deoarece: 1) literalmente, prin „extorcare” se înțelege acțiunea de a obține un lucru de la cineva cu forța, prin amenințări, violență, șantaj etc.. Deci, noțiunea de extorcare se referă în egală măsură nu doar la influențarea pe calea amenințării, dar și la influențarea pe alte căi; 2) dacă nu presupune constrângere, extorcarea nu poate fi suficientă în vederea liberării făptuitotului de răspundere penală.
În practică a existat tendința de a interpreta nepermis de larg noțiunea „extorcare” utilizatăîn art.326 CP RM, în legătură cu ipoteza care a fost relevantă înainte de intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011: „extorcarea de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, acceptarea de servicii, bunuri sau avantaje, personal sau prin mijlocitor, pentru sine sau pentru o altă persoană, săvârșite intenționat de către o persoană care are influență sau care susține că are influență asupra unui funcționar, în scopul de a-l face să îndeplinească ori să nu îndeplinească acțiuni ce intră în obligațiile lui de serviciu, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite”.
3. ANALIZĂ JURIDICO-COMPARATIVĂ A REGLEMENTĂRILOR
PRIVITOARE LA TRAFICUL DE INFLUENȚĂ
3.1.Analiză de drept comparat a reglementărilor privind traficul de influențădin legea penală a unor state europene
Procesul de „europenizare” a legii penale a Republicii Moldova este, în același timp, un proces de tranziție și un proces de modernizare. Acest proces este unul lung și complex. Pentru a-l ușura, în primul rând, ne propunem studierea experienței legislative pozitive a unor state europene în planul prevenirii și combaterii prin mijloacele legii penale a traficului de influență, reprezentând una dintre componentele de prim ordin ale fenomenului de corupție. Din această perspectivă, în rezultatul unei lungi practici de încriminare a faptei de trafic de influență, unele state europene – care sunt aproape de Republica Moldova nu doar în plan geografic, dar și în plan de mentalitate și cultură juridică – au acumulat suficientă experiență care poate fi utilă legiuitorului moldovean în vederea perfecționării art.326 CP RM.
Din motive firești, întâi de toate vom supune examinării reglementările dedicate răspunderii penale pentru fapta de trafic de influență, care sunt aplicate în România.
În Codul penal al României din 2009 (în continuare – CP Rom din 2009), traficul de influență este incriminat în cadrul Capitolului I „Infracțiuni de corupție” din Titlul V „Infracțiuni de corupție și de serviciu” al Părții Speciale.
În plan tehnico-legislativ, reglementările privitoare la numita faptă se deosebesc în mare parte de reglementările corespondente din legiuirile române analizate până acum. Astfel, în primul rând, răspunderea pentru infracțiunea de trafic de influență și pentru infracțiunea de cumpărare de influență se stabilește în articole aparte. În ce ne privește, considerăm mai potrivită incriminarea faptelor de trafic de influență și de cumpărare de influență în cadrul aceluiași articol, situație atestată în legea penală autohtonă. Aceasta luând în considerație căcircumstanțele agravante specificate la alin.(2) și (3) art.326 CP RM sunt comune pentru ambele aceste fapte infracționale. În același timp, este oportună completarea denumirii art.326 CP RM, astfel încât din ea să rezulte cu claritate că nu o singură faptă, dar două fapte sunt incriminate sub auspiciul acestui articol. Drept urmare, propunem legiuitorului autohton să redenumeascăart.326 CP RM după cum urmează: „Traficul de influență și cumpărarea de influență”.
La alin.(1) art.291 CP Rom din 2009 este incriminată fapta de trafic de influență. În ce privește alin.(2) art.291 CP Rom din 2009, această normă practic repetă dispoziția de la alin.(3) art.61 al Legii României nr.78/2000. La rândul său, la alin.(1) art.292 CP Rom din 2009 se stabilește răspunderea pentru fapta de cumpărare de influență. Referitor la alin.(2)-(4) art.292 CP Rom din 2009, acestea reproduc dispozițiile de la alin.(2)-(4) art.61 al Legii României nr.78/2000.
Comparând aceste reglementări din Codul penal al României din 2009 cu cele din art.326 CP RM, relevăm următoarele diferențe specifice:
1)în articolele confruntate, obiectul material sau imaterial al infracțiunilor de trafic de influență și de cumpărare de influență este descris într-un mod diferit: „bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje” (art.326 CP RM); „bani sau alte foloase” (art.291 și 292 CP Rom din 2009);
2)este diferit cercul de persoane asupra cărora traficantul de influență are influență sau susține că are influență: funcționar public (art.291 și 292 CP Rom din 2009); persoană publică, persoană cu funcție de demnitate publică, persoană publică străină, funcționar internațional (art.326 CP RM);
3)alin.(4) art.326 CP RM stabilește ca temei de liberare de răspundere penală nu doar autodenunțarea făptuitorului care nu știe că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracțiunea pe care a săvârșit-o, dar și ipoteza extorcării bunurilor ori serviciilor enumerate la alin.(1) art.326 CP RM.
În celelalte privințe, semnalăm o apropiere a dispozițiilor art.291 și 292 CP Rom din 2009 de cele ale art.326 CP RM, o apropiere comparativ mai pronunțată decât cea dintre reglementările în materie din legiuirile penale române, supuse investigării anterior, și art.326 CP RM.
În continuare, vor fi cercetate reglementările cu privire la traficul de influență care se conțin în Codul penal al Ungariei (în continuare – CPU). În Capitolul XV „Infracțiuni contra probității administrației de stat, a administrării justiției și a vieții publice” din Titlul VII „Infracțiuni contra probității vieții publice” al acestui Cod traficului de influență îi este dedicatăsecțiunea 256. Din analiza prevederilor acesteia se desprinde că modelul maghiar de incriminare a traficului de influență prezintă distincții atât în raport cu modelul moldovean de incriminare a traficului de influență, cât și în raport cu modelul corespondent român. În cele ce urmează vom puncta aceste distincții:
1)spre deosebire de legea penală autohtonă, legea penală maghiară nu incrimineazăexpres fapta de cumpărare de influență;
2)spre deosebire de legea penală maghiară, legea penală autohtonă nu incriminează fapta de trafic de influență în sectorul privat, faptă specificată la alin.(3) și (4) ale secțiunii 256 CPU;
3)conform alin.(1) art.326 CP RM, făptuitorul are influență sau susține că are influențăasupra unui factor de decizie. În contrast, potrivit alin.(1) al secțiunii 256 CPU, făptuitorul doar susține că are influență asupra unui factor de decizie;
4)în conformitate cu alin.(1) art.326 CP RM, factorul de decizie asupra căruia făptuitorul are influență sau susține că are influență este o persoană publică, o persoană cu funcție de demnitate publică, o persoană publică străină sau un funcționar internațional. În opoziție, în acord cu alin.(1) al secțiunii 256 CPU, funcționarul public este cel asupra căruia făptuitorul susține că are influență;
5)în contextul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, pretinderea, acceptarea și primirea constituie cele trei modalități sub care se prezintă fapta prejudiciabilă. În cazul infracțiunii specificate la alin.(1) al secțiunii 256 CPU, modalitățile similare sunt două: solicitarea; acceptarea;
6)în alin.(1) art.326 CP RM, obiectul material sau imaterial al infracțiunii este descris prin sintagma „bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje”. În ce privește descrierea obiectului material sau imaterial al infracțiunii prevăzute la alin.(1) al secțiunii 256 CPU, aceasta poartă un caracter generic – „avantaj ilegal”;
7)conform alin.(1) art.326 CP RM, făptuitorul pretinde, acceptă sau primește bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje pentru sine sau pentru o altă persoană. O altfel de nuanță transpare din dispoziția de la alin.(1) al secțiunii 256 CPU, potrivit căreia făptuitorul solicită sau acceptă un avantaj ilegal pentru sine ori în numele unei alte persoane;
8)secțiunii 256 CPU nu-i sunt cunoscute variantele agravate ale traficului de influență, prevăzute la alin.(2) și (3) art.326 CP RM. În același timp, art.326 CP RM nu conține prevederi vizând circumstanțele agravante caracteristice traficului de influență în accepțiunea legii penale maghiare. Astfel, conform alin.(2) al secțiunii 256 CPU, pedeapsa este închisoarea de la doi la opt ani în cazul în care făptuitorul: a) susține că va corupe un funcționar public sau induce în eroare că ar corupe un funcționar public; b) pretinde că ar fi un funcționar public; c) comite infracțiunea în scop de cupiditate.
În rezultatul analizei comparative a reglementărilor privitoare la traficul de influență conținute în Codul penal al Ungariei și în Codul penal al Republicii Moldova, venim cu o propunere de perfecționare a legii penale autohtone, inspirată de prevederile alin.(3) și (4) ale secțiunii 256 CPU. Considerăm oportună completarea Capitolului XVI „Infracțiuni de corupție în sectorul privat” din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova cu un artcol în care ar fi incriminate faptele de trafic de influență în sectorul privat și de cumpărare de influență în sectorul privat.
În context, este necesar să amintim că – înainte de intrarea în vigoare a Legii Republicii Moldova privind modificarea și completarea unor acte legislative, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 02.12.2011 – la alin.(1) art.326 CP RM se stabilea răspunderea pentru primirea sau extorcarea de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, acceptarea de servicii, bunuri sau avantaje, personal sau prin mijlocitor, pentru sine sau pentru o altă persoană, săvârșite intenționat de către o persoană care are influență sau care susține că are influență asupra unui funcționar, în scopul de a-l face să îndeplinească ori să nu îndeplinească acțiuni ce intră în obligațiile lui de serviciu, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite. În sensul acestei norme, prin „funcționar” se avea în vedere fie un funcționar public, fie un funcționar privat. În art.326 CP RM, în varianta în vigoare, termenul „funcționar” a fost substituit prin cuvintele „persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, persoane publice străine, funcționar internațional”. Aceste cuvinte nu presupun accepțiunea de funcționar privat. Din această perspectivă, sfera de incidență a art.326 CP RM a suferit o restrângere. Tocmai în scopul suplinirii golului creat, recomandăm completarea Capitolului XVI „Infracțiuni de corupție în sectorul privat” din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova cu următorul articol:
În alt context, ne vom referi la cadrul reglementar al traficului de influență aparținând sistemului legislativ ceh. În Codul penal al Cehiei (în continuare – CP Ceh), răspunderea pentru traficul de influență este prevăzută în Diviziunea 3 „Mituirea” din Capitolul III „Infracțiuni contra ordinii publice” al Părții Speciale. Cu această ocazie, precizăm că, din punctul de vedere al legiuitorului ceh, noțiunea de ordine publică are un cu totul alt înțeles decât cel pe care îl cunoaștem din analiza infracțiunilor contra ordinii publice, prevăzute în Capitolul XIII al Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova.
Deși art.162 CP Ceh poartă denumirea „Mituirea indirectă”, analiza lui demonstrează căacesta incriminează tocmai traficul de influență în înțelesul art.326 CP RM. În cele ce urmeazăvom identifica diferențele specifice care caracterizează reglementarea răspunderii penale pentru traficul de influență în legea penală a Republicii Moldova și în cea a Cehiei:
1)în acord cu alin.(1) art.162 CP Ceh, făptuitorul solicită sau acceptă remunerație ilicităde la cumpărătorul de influență. În contrast, potrivit alin.(1) art.326 CP RM, făptuitorul pretinde, acceptă sau primește – de la cumpărătorul de influență – bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje;
2)în conformitate cu alin.(1) art.326 CP RM, factorul de decizie asupra căruia făptuitorul are influență sau susține că are influență este o persoană publică, o persoană cu funcție de demnitate publică, o persoană publică străină sau un funcționar internațional. În opoziție, în corespundere cu alin.(1) art.162 CP Ceh, funcționarul public este cel asupra căruia făptuitorul își folosește influența;
3)scopul infracțiunii de trafic de influență are un conținut diferit: „pentru a-și folosi influența în vederea afectării exercitării competențelor unui funcționar public” (alin.(1) art.162 CP Ceh); „pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvâr-șite” (alin.(1) art.326 CP RM);
4)spre deosebire de legea penală autohtonă, legea penală cehă sancționează nu doar traficul de influență antecedent medierii, dar și traficul de influență ulterior medierii. Despre aceasta fac dovadă cuvintele „sau pentru că a făcut acest lucru” din finalul dispoziției de la alin.(1) art.162 CP Ceh;
5) în contrast cu dispoziția de la alin.(11) art.326 CP RM, dispoziția de la alin.(2) art.162 CP Ceh – în care este incriminată fapta de cumpărare de influență – este una foarte sumară, făcând cu preponderență trimitere la alin.(1) art.162 CP Ceh: „Oricine oferă, promite sau dă o remunerație ilicită, din motivele specificate în alineatul (1), trebuie să fie condamnat la închisoare de până la un an”.
Relevarea specificului incriminării traficului de influență în legea penală cehă ne îndeamnă să ne exprimăm interesul pentru sancționarea traficului de influență ulterior medierii. Totuși, considerăm că, într-o asemenea ipoteză, stabilirea răspunderii penale ar fi exagerată. În context, este cazul să menționăm că, în lipsa scopului specificat în art.324 CP RM, fapta de corupere pasivă trebuie calificată în baza art.315 din Codul contravențional. Această normăprevede răspunderea pentru primirea (luarea) în exercițiul funcțiunii de recompensă nelegitimăsau de folos material, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii. Făcând analogie cu această diferențiere a răspunderii juridice pentru coruperea pasivă, propunem următoarea soluție: completarea Codului contravențional al Republicii Moldova cu un nou articol având următorul conținut:
„Articolul 3151. Traficul de influență și cumpărarea de influență
(1)Pretinderea, acceptarea sau primirea de recompensă nelegitimă sau de folos material de către o persoană care are influență sau care susține că are influență asupra unei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, persoane publice străine sau asupra unui funcționar internațional, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii,se sancționează cu amendă de la 100 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei fizice.
(2)Promisiunea, oferirea sau darea de recompensă nelegitimă sau de folos material unei persoane care are sau susține că are o influență asupra unei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, persoane publice străine sau asupra unui funcționar internațional, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, se sancționează cu amendă de la 50 la 100 de unități convenționale aplicată persoanei fizice”.
În altă ordine de idei, vom supune analizei reglementările privind traficul de influențăcuprinse de legea penală poloneză. În Codul penal al Poloniei (în continuare – CP Pol), traficul de influență este incriminat în cadrul Capitolului XXIX „Infracțiuni contra activității instituțiilor de stat și a organelor de autoadministrare teritorială”.
În continuare, reglementările în cauză vor fi investigate sub aspect comparativ:
1)ca și Codul penal al României din 2009, Codul penal al Poloniei conține articole distincte referitoare la infracțiunea de trafic de influență (art.230) și la infracțiunea de cumpărare de influență (art.230a). În contrast, în legea penală autohtonă cele două infracțiuni sunt prevăzute de același articol – în art.326 CP RM;
2)conform art.230 CP Pol, făptuitorul invocă influența pe care o are. Potrivit art.326 CP RM, făptuitorul are influență sau susține că are influență;
3)în sensul art.230 CP Pol, făptuitorul invocă influența pe care o are nu asupra unor indivizi (așa cum se atestă în ipoteza art.326 CP RM), dar asupra unor entități colective: instituții ale statului; organe ale autoadministrării locale; organizații internaționale; organizații naționale străine; organisme care administrează fonduri publice;
4)în acord cu art.230 CP Pol, făptuitorul convinge sau asigură cumpărătorul de influență. În opoziție, în conformitate cu alin.(1) art.326 CP RM, făptuitorul pretinde, acceptă sau primește – de la cumpărătorul de influență – bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje;
5)în art.230 CP Pol, obiectul material sau imaterial al infracțiunii de trafic de influențăeste desemnat prin sintagma „beneficiu financiar”. Cât privește infracțiunea specificată la alin.(1) art.326 CP RM, obiectul material sau imaterial al acesteia este caracterizat prin cuvintele „bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje”;
6)în art.326 CP RM lipsește varianta atenuată a traficului de influență, similară cu cea de la §2 art.230 CP Pol: „În cazul unei fapte de însemnătate mai redusă, celui vinovat i se aplicăpedeapsa de restrângere a libertății sau de privațiune de libertate de până la doi ani”.
Există deosebiri și între reglementările vizând infracțiunea de cumpărare de influență, aparținând legii penale a Republicii Moldova și celei a Poloniei:
1)în acord cu art.230a CP Pol, modalitățile normative ale faptei prejudiciabile sunt două la număr: darea; promisiunea. În contrast, la alin.(11) art.326 CP RM sunt specificate trei asemenea modalități: promisiunea; oferirea; darea;
2)în conformitate cu art.230a CP Pol, făptuitorul dă sau promite să dea beneficii materiale sau personale în schimbul medierii ilegale în soluționarea unei probleme în instituțiile statului, în organele autoadministrării locale, într-o organizație internațională, într-o organizație națională străină sau într-un organism care administrează fonduri publice. În opoziție, potrivit alin.(11) art.326 CP RM, promisiunea, oferirea sau darea unei persoane de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje, enumerate la alin.(1) art.326 CP RM, se face în schimbul exercitării influenței asupra unei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, persoane publice străine sau funcționar internațional;
3)scopul infracțiunii de cumpărare de influență este descris în mod diferit: „scopul inluențării unei decizii, acțiuni sau omisiuni a unei persoane care deține o funcție publică, în legătură cu îndeplinirea acestei funcții” (art.230a CP Pol); „pentru a-l face să îndeplinească sau nu, să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite” (alin.(11) art.326 CP RM);
4)în raport cu infracțiunea prevăzută la alin.(11) art.326 CP RM, lipsește varianta atenuată a cumpărării de influență, similară cu cea de la §2 art.230a CP Pol: „În cazul unei fapte de însemnătate mai redusă, celui vinovat i se aplică pedeapsa de restrângere a libertății sau de privațiune de libertate de până la doi ani”;
5)temeiurile de liberare de răspundere penală, stabilite în normele privind cumpărarea de influență aparținând legii penale a Republicii Moldova și celei a Poloniei, au un conținut diferit: „Făptuitorul nu se pedepsește în conformitate cu §1 sau §2, dacă beneficiul financiar sau personal ori promisiunea au fost acceptate, iar făptuitorul a comunicat despre aceasta organului responsabil cu aplicarea legii, divulgând toate circumstanțele relevante ale infracțiunii, înainte ca acest organ să afle de ea” (§3 art.230a CP Pol); „Persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la alin.(1) este liberată de răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunțat neștiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracțiunea pe care a săvârșit-o” (alin.(4) art.326 CP RM).
Considerăm că tocmai dispoziția de la §3 art.230a CP Pol este cea care poate servi ca model în vederea eficientizării liberării de răspundere penală pentru faptele de trafic de influență și de cumpărare de influență în conjunctura legii penale autohtone. În acest scop, propunem modificarea prevederii de la alin.(4) art.326 CP RM, în vederea concretizării condițiilor în care devine valabilă această prevedere: „Persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la alin.(1) este liberată de răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunțat, divulgând toate circumstanțele relevante ale infracțiunii, neștiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracțiunea pe care asăvârșit-o”.
În cele ce urmează, obiectul investigației noastre îl vor constitui reglementările cu privire la traficul de influență, care se conțin în legea penală letonă. În Codul penal al Letoniei (în continuare – CPL), traficul de influență este incriminat în cadrul Capitolului XXIV „Faptele infracționale săvârșite în legătură cu exercitarea autorității publice” din Partea Specială. Deosebirile dintre respectivele reglementări și cele de la art.326 CP RM constau în următoarele:
1)în conformitate cu alin.(2) art.326.1 CPL, făptuitorul acceptă de la cumpărătorul de influență oferta de a primi valori materiale, bunuri sau beneficii de altă natură. În opoziție, conform alin.(1) art.326 CP RM, făptuitorul pretinde, acceptă sau primește – de la cumpărătorul de influență – bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje;
2)în dispoziția de la alin.(2) art.326.1 CPL se concretizează modul în care făptuitorul își exercită influența – „folosind poziția lui oficială, profesională sau socială”. În dispoziția de la alin.(1) art.326 CP RM legiuitorul moldovean nu recurge la o asemenea concretizare;
3)în dispoziția de la alin.(1) art.326 CP RM, se menționează despre o influență oarecare asupra unui factor de decizie. În contrast, în dispoziția de la alin.(2) art.326.1 CPL se arată căinfluența se exercită asupra activităților unui asemenea factor sau asupra luării de decizii de către acesta;
4)în acord cu alin.(1) art.326 CP RM, factorul de decizie asupra căruia făptuitorul are influență sau susține că are influență este o persoană publică, o persoană cu funcție de demnitate publică, o persoană publică străină sau un funcționar internațional. În opoziție, în corespundere cu alin.(2) art.326.1 CPL, funcționarul de stat este cel asupra căruia făptuitorul își exercită influența;
5)spre deosebire de alin.(1) art.326 CP RM, alin.(2) art.326.1 CPL conține precizări privind disocierea traficului de influență față de anumite infracțiuni conexe. Se au în vedere infracțiunile de primire neautorizată de beneficii (art.198 CPL) și de corupere pasivă (art.320 CPL);
6)în acord cu alin.(1) art.326.1 CPL, modalitățile normative ale faptei prejudiciabile de cumpărare de influență sunt două la număr: oferirea; darea. În contrast, la alin.(11) art.326 CP RM sunt specificate trei astfel de modalități: promisiunea; oferirea; darea;
7)în dispoziția de la alin.(1) art.326.1 CPL se concretizează modul în care traficantul de înfluență își exercită influența – „folosind poziția lui oficială, profesională sau socială”. În dispoziția de la alin.(11) art.326 CP RM legiuitorul moldovean nu face o asemenea concretizare;
8)în dispoziția de la alin.(11) art.326 CP RM este consemnată o influență oarecare asupra unui factor de decizie. În opoziție, în dispoziția de la alin.(1) art.326.1 CPL se menționează căinfluența se exercită asupra activităților unui astfel de factor sau asupra luării de decizii de către acesta;
9)în conformitate cu alin.(11) art.326 CP RM, factorul de decizie asupra căruia făptuitorul are influență, este o persoană publică, o persoană cu funcție de demnitate publică, o persoană publică străină sau un funcționar internațional. În contrast, în acord cu alin.(1) art.326.1 CPL, funcționarul de stat este cel asupra căruia făptuitorul își exercităinfluența;
10) spre deosebire de alin.(11) art.326 CP RM, alin.(1) art.326.1 CPL conține precizări privind disocierea traficului de influență în raport cu o anumită infracțiune conexă: infracțiunea de corupere activă (art.323 CPL).
În cadrul analizei acestor caracteristici specifice ale incriminării traficului de influență în legea penală letonă, atrage atenția alin.(2) art.326.1 CPL, care conține precizări privind disocierea traficului de influență de anumite infracțiuni conexe. Considerăm că o precizare similarătrebuie să completeze dispoziția de la alin.(1) art.326 CP RM. La concret, recomandăm ca în această dispoziție după cuvintele „indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite” săfie introduse cuvintele „în lipsa semnelor de șantaj sau de escrocherie”. Aceasta va contribui la delimitarea infracțiunii de trafic de influență de infracțiunile de șantaj (art.189 CP RM) și de escrocherie (art.190 CP RM). Or, tocmai aceste infracțiuni sunt cele mai dificil de delimitat în raport cu infracțiunea de trafic de influență.
În Codul penal al Sloveniei (în continuare – CP Sl), răspunderea pentru faptele, care prezintă similitudini cu faptele specificate la art.326 CP RM, este prevăzută în Capitolul douăzeci și șase „Infracțiuni contra îndatoririlor oficiale și împuternicirilor publice”, articolul 269 „Medierea ilicită”. Comparând prevederile acestui articol cu cele ale art.326 CP RM, remarcăm următoarele deosebiri:
1)în art.269 CP Sl lipsește un alineat asemănător cu alin.(11) art.326 CP RM, în care este incriminată fapta de cumpărare de influență;
2)în articolele confruntate, obiectul material sau imaterial al infracțiunii de trafic de influență este descris într-o manieră diferită: „bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje” (alin.(1) art.326 CP RM); „dar sau oricare altă favoare” (art.269 CP Sl);
3)spre deosebire de alin.(1) art.326 CP RM, art.269 CP Sl nu conține o referire expresă la persoana asupra căreia făptuitorul are influență sau susține că are influență. Doar în urma interpretării sistemice ne putem da seama că se are în vedere o persoană oficială în accepțiunea art.126 CP Sl;
4)în articolele confruntate, scopul infracțiunii de trafic de influență este descris nuanțat: „pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite” (alin.(1) art.326 CP RM); „pentru a interveni astfel încât o acțiune oficială anumită să fie sau sănu fie efectuată” (alin.(1) art.269 CP Sl); „scopul intermedierii îndeplinirii unei anumite acțiuni oficiale care nu ar trebui să fie efectuată sau al neîndeplinirii unei anumite acțiuni oficiale care ar trebui să fie efectuată” (alin.(2) art.269 CP Sl);
5)în corespundere cu art.269 CP Sl, făptuitorul utilizează poziția sa oficială sau socială și influența sa pentru a interveni. În opoziție, potrivit alin.(1) art.326 CP RM, făptuitorul utilizeazănumai influența sa pentru a interveni;
6)dispoziției de la art.326 CP RM nu-i este cunoscută abordarea diferențiată pe care o remarcăm în alin.(2) și (3) art.269 CP Sl: la alineatul (2) este stabilită răspunderea acelei persoane care, în lipsa unei remunerații ilicite, își folosește poziția oficială sau socială și influența pe care o are în scopul intermedierii îndeplinirii unei anumite acțiuni oficiale care nu ar trebui să fie efectuată sau al neîndeplinirii unei anumite acțiuni oficiale care ar trebui să fie efectuată; conform alineatului (3), răspunderea se agravează în cazul în care făptuitorul acceptăoricare dar sau altă favoare în schimbul intervenției sale.
Tocmai în legătură cu această din urmă distincție, considerăm oportună completarea art.326 CP RM. Or, în dispoziția art.326 CP RM se vorbește despre scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii de către persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publică străină sau funcționarul internațional a unei acțiuni în exercitarea funcției sale. Însă, nu se menționează nimic despre scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii de către persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publică străină sau funcționarul internațional a unei acțiuni contrar obligațiilor de serviciu. Însă, în această ipoteză, care nu este decrisă în art.326 CP RM, gradul de pericol social este comparativ mai sporit decât în ipoteza în care făptuitorul urmărește scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii de către persoana publică, persoana cu funcție de demnitate publică, persoana publică străină sau funcționarul internațional a unei acțiuni în exercitarea funcției sale.
Oportunitatea completării pe care o recomandăm rezultă implicit și din art.324 CP RM (coroborat cu art.325 CP RM): scopul infracțiunilor corespunzătoare îl desemnează cuvintele „pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei acțiuni ce ține de obligațiile ei de serviciu, ori pentru a îndeplini o acțiune contrar acestor obligații (sublinierea ne aparține – n.a.), precum și pentru a obține de la autorități distincții, funcții, piețe de desfacere sau o oarecare decizie favorabilă”.
În consecință, propunem completarea dispoziției de la alin.(1) art.326 CP RM, astfel încât după cuvintele „sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale,” să fie introduse cuvintele „ori să îndeplinească sau nu o acțiune contrar obligațiilor de serviciu,”. În eventualitatea implementării acestor recomandări, la individualizarea pedepsei ar urma să se diferențieze ipoteza desemnată prin cuvintele „să îndeplinească sau nu o acțiune contrar obliga-țiilor de serviciu” de ipoteza desemnată prin cuvintele „să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale”.
3.2. Analiză de drept comparat a reglementărilor privind traficul de influență din Asia și America Latină
Adoptând conotații transnaționale, lupta cu corupția, în general, și cu traficul de influență, în special, a devenit o problemă cu valențe internaționale și reclamă coordonarea eforturilor tuturor statelor. Stabilirea priorităților, tendințelor și perspectivelor experienței autohtone de contracarare a traficului de influență este posibilă numai în corelație cu alte modele de interzicere penală a numitei fapte infracționale.
În lupta cu manifestările de corupție, ale cărei proporții se amplifică de la an la an, statele lumii identifică în permanență noi mijloace, care să le permită să se opună flagelului în cauză. În acest scop, fiecare stat încearcă să găsească soluții viabile pentru două probleme care se aflăîntr-o legătură indisolubilă: 1) contracararea eficientă a manifestărilor de corupție; 2) asigurarea unei stricte respectări a legalității în procesul contracarării acestor manifestări. Drept urmare, atenția crescândă a legiuitorului din fiecare țară este îndreptată spre perfecționarea reglementărilor referitoare la răspunderea penală pentru faptele de corupție.
În cadrul compartimentului de față ne-am propus să investigăm experiența combaterii pe cale penală a uneia dintre manifestările de corupție – traficul de influență – în unele state din Asia și din America Latină. Vom putea remarca abordări dintre cele mai diferite în planul reglementării răspunderii penale pentru fapta de trafic de influență în fiecare din aceste state. Specificul acestor abordări depinde nu doar de rezultatele obținute până acum de respectivelețări în procesul de combatere juridico-penală a traficului de influență, dar și de condițiile istorice de constituire a sistemului de drept în fiecare din statele în cauză, precum și de tradițiile juridice încetățenite în societățile respective.
Înainte de toate, vom lua în atenție Codul penal al Israelului (în continuare – CP Is). Răspunderea pentru traficul de influență se stabilește în Capitolul ה (he) „Infracțiuni de corupție” al Titlului ט (tet) „Atingerile aduse bazelor puterii și ale justiției” din Partea ב (bet) „Infracțiuni” a Codului penal al Israelului.
Compararea prevederilor corespunzătoare din Codul penal al Israelului cu cele ale art.326 CP RM ne permite să relevăm următoarele deosebiri:
1) din prevederea de la pct.א (аlef) art.295 „Intermedierea de corupere și remunerarea necuvenită a persoanei ce dispune de influență considerabilă” din Codul penal al Israelului reiese că sub auspiciul acestei norme cade nu doar fapta de trafic de influență, dar și fapta de mijlocire a coruperii active;
2)la pct.ב (bet) art.295 CP Is se prevede răspunderea pentru primirea de bani, bunuri, servicii sau alte avantaje, pentru determinarea, directă sau prin intermediul unei alte persoane, a funcționarului unei organizații publice, specificat la pct.ב (bet) art.290 CP Is, sau a funcționarului unei organizații publice străine, specificat la pct.ג (ghimel) art.291 CP Is, la protecționism sau discriminare. Astfel, scopul infracțiunii date este mai îngust decât cel al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, săvârșite pentru a-l face pe factorul de decizie să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale;
3)în conformitate art.326 CP RM, factorul de decizie asupra căruia traficantul de influențăare influență sau susține că are influență este o persoană publică, o persoană cu funcție de demnitate publică, o persoană publică străină sau un funcționar internațional. În opoziție, în acord cu art.295 CP Is, traficantul de influență exercită influență asupra funcționarului unei organizații publice, specificat la pct.ב (bet) art.290 CP Is, sau asupra funcționarului unei organizații publice străine, specificat la pct.ג (ghimel) art.291 א (аlef) CP Is;
4)la subpct.1 pct.ב 1 (bet 1) art.291 CP Is se stabilește răspunderea pentru persoana care, având o influență considerabilă în alegerea candidatului pentru funcția de prim-ministru, de ministru, de viceministru, de membru al Knesset-ului (adică, al Parlamentului statului Israel), de conducător al autorității locale (în continuare – candidat), primește (în acord cu pct.ד (dalet) art.291 CP Is, în art.291 CP Is noțiunea de primire se referă inclusiv la primirea pentru o altă persoană sau prin intermediul unei alte persoane) bani, bunuri, servicii sau alte avantaje, pentru ca, direct sau prin intermediul unei alte persoane, să determine candidatul să îndeplineascăacțiuni legate de funcția acestuia. În contrast, în legea penală autohtonă nu se face nici o diferențiere, în planul calificării infracțiunii de trafic de influență, între persoanele asupra cărora traficantul de influență are influență sau susține că are influență: persoană publică;persoană cu funcție de demnitate publică; persoană publică străină; funcționar internațional;
5) la subpct.2 pct.ב 1 (bet 1) art.291 CP Is se prevede: „În contextul prezentului punct, persoană care are o influență considerabilă este persoana care are o influență considerabilăasupra alegerii unui candidat în cadrul unui partid sau al unei fracțiuni, inclusiv în cazul alegerilor prealabile, ori persoana care face parte din una din următoarele categorii: 1) membrul consiliului de administrație, al departamentului de control sau al organului judiciar al partidului ori persoana care ocupă o poziție adiacentă sau similară în partid; 2) persoana care are drept de vot la alegerea candidatului; 3) persoana atrasă să se alăture partidului; 4) persoana care a cotizat, a colectat cotizații sau a făcut cheltuieli de peste cinci mii de shekeli în scopul promovării unui candidat în cadrul partidului sau al fracțiunii, ori persoana care a cotizat, a colectat cotizații sau a făcut cheltuieli de peste cincisprezece mii de shekeli în scopul promovării a cel puțin doi candidați în cadrul partidului sau al fracțiunii”.
Astfel, legiuitorul israelian stabilește lista exhaustivă a persoanelor care pot fi traficanți de influență în sensul pct.ב 1 (bet 1) art.291 CP Is. În art.326 CP RM nu se recurge la o circumstanțiere similară a categoriilor de persoane care pot îndeplini rolul de traficanți de influență;
6) în corespundere cu pct.ג (ghimel) art.291 CP Is, se prevede răspunderea pentru darea de bani, bunuri, servicii sau alte avantaje persoanei specificate la pct.א (аlef), ב (bet) sau ב 1 (bet 1) din art.291 CP Is. În alți termeni, se stabilește răspunderea pentru infracțiunea de cumpărare de influență. Observăm că fapta prejudiciabilă specificată la alin.(11) art.326 CP RM presupune trei modalități normative cu caracter alternativ: promisiune; oferire; dare. În contrast, fapta prejudiciabilă prevăzută la pct.ג (ghimel) art.291 CP Is cunoaște o singură modalitate normativă, și anume – cea de dare.
Luând în considerație prevederea de la subpct.1 pct.ב 1 (bet 1) art.291 CP Is, recomandăm ca: din dispozițiile alin.(1) și (2) art.326 CP RM să fie excluse sintagmele „persoane cu funcție de demnitate publică,” și „funcționar internațional,”; în alin.(2) art.326 CP RM să fie inclusălitera e) având următorul conținut: „săvârșite în privința unei persoane cu funcție de demnitate publică sau a unui funcționar internațional”. În acest mod, se va asigura o delimitare graduală, în planul calificării faptelor în baza art.326 CP RM, între persoanele asupra cărora traficantul de influență are influență sau susține că are influență. Această delimitare se prezintă ca oportunădin moment ce din art.123 și 1231 CP RM rezultă că persoana publică și persoana publicăstrăină au, în contextul activității în sfera publică, atribuții de o importanță mai redusă decât cele ale persoanei cu funcție de demnitate publică și ale funcționarului internațional.
În altă ordine de idei, în Codul penal al Argentinei (în continuare – CP Ar) traficul de influență își găsește incriminarea în Partea a doua „Infracțiuni”, Titlul XI „Infracțiuni contra administrației de stat”, Capitolul VI „Corupția și traficul de influență”, articolul 2562. Din analiza acestor prevederi, se desprinde că modelul argentinian de incriminare a traficului de influență prezintă distincții atât în raport cu modelul moldovean de incriminare a traficului de influență, cât și în raport cu modelul corespondent nipon. În cele ce urmează vom puncta aceste distincții:
1)spre deosebire de legea penală autohtonă și cea niponă, legea penală argentiniană nu incriminează expres fapta de cumpărare de influență;
2)în conformitate cu alin.(1) art.326 CP RM, factorul de decizie asupra căruia făptuitorul are influență sau susține că are influență este o persoană publică, o persoană cu funcție de demnitate publică, o persoană publică străină sau un funcționar internațional. În opoziție, în acord cu alin.1 art.2562 CP Ar, funcționarul public este persoana în a cărei privință făptuitorul își folosește influența. În același timp, conform alin.2 art.2562 CP Ar, calitatea de oficial din siste- mul judiciar sau din procuratură constituie calitatea specială agravantă a funcționarului public în a cărui privință făptuitorul își folosește influența;
3)în contextul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, pretinderea, acceptarea și primirea constituie cele trei modalități sub care se prezintă fapta prejudiciabilă. În cazul infracțiunii specificate la art.2562 CP Ar, modalitățile similare sunt: solicitare; primire; acceptare;
4)în alin.(1) art.326 CP RM, obiectul material sau imaterial al infracțiunii este descris prin sintagma „bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje”. În ce privește descrierea obiectului material sau imaterial al infracțiunii prevăzute la art.2562 CP Ar, acestea sunt caracterizate prin cuvintele „bani sau orice altă ofertă” și „promisiune de ofertă”;
5)scopul infracțiunii de trafic de influență are un conținut diferit: „pentru a-și folosi într-un mod nepermis influența asupra unui funcționar public, astfel încât acesta din urmă să îndeplinească, să amâne sau să înceteze îndeplinirea unei acțiuni care ține de funcția lui” (alin.1 art.2562 CP Ar); „scopul utilizării nepermise de influență asupra unui oficial din sistemul judiciar sau din procuratură, astfel încât acesta, în limitele competenței sale, să pună în aplicare, să întârzie aplicarea sau să oprească aplicarea unei ordonanțe, a unei decizii sau sentințe” (alin.2 art.2562 CP Ar); „pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite” (alin.(1) art.326 CP RM).
În rezultatul analizei comparative a reglementărilor privitoare la traficul de influență conținute în Codul penal al Argentinei și în Codul penal al Republicii Moldova, venim cu o propunere de perfecționare a legii penale autohtone, inspirată de alin.2 art.2562 CP Ar. Traficul de influență și cumpărarea de influență – săvârșite în privința unui judecător sau procuror ori a unei persoane care efectuează urmărirea penală – presupune o atingere adusă, în iltimă instanță, nu doar relațiilor sociale cu privire la activitatea de serviciu într-o întreprindere, instituție, organizație de stat sau a administrației publice locale ori într-o subdiviziune a lor, dar și relațiilor sociale cu privire la activitatea de înfăptuire a justiției și la cea de contribuire la înfăptuirea justiției. Având în vedere afectarea acestor două valori sociale fundamentale ocrotite de legea penală, considerăm oportună reflectarea în plan normativ a gradului comparativ mai sporit de pericol social al traficului de influență și a cumpărării de influență, săvârșite în privința persoanelor publice cu atribuții procesuale specificate mai sus.
În alt context, în Codul penal al Mexicului (în continuare – CP Mex) dispozițiile privind traficul de influență se conțin în Cartea a doua, Titlul zece „Infracțiuni săvârșite de funcționarii publici”, Capitolul IX „Traficul de influență”, articolul 221.
În continuare, vom identifica notele caracteristice care disting modul de reglementare a traficului de influență în legea penală mexicană de modul de reglementare a traficului de influență în legea penală autohtonă:
1)spre deosebire de art.326 CP RM, art.221 CP Mex nu incriminează distinct fapta de cumpărare de influență;
2)legii penale autohtone nu-i este cunoscută varianta de infracțiune consemnată la alin.(III) art.221 CP Mex. Potrivit acestei norme, în esență, se sancționează activitatea contributivăexprimată în instigarea sau în sprijinirea nejustificată a traficului de influență. În alți termeni, legiuitorul mexican a asimilat fapta instigatorului sau complicelui la infracțiunea de trafic de influență cu fapta autorului acestei infracțiuni;
3)dispoziției de la art.326 CPRM nu-i estecunoscută abordarea diferențiată pe care o remarcăm în alin.(I) art.221 CP Mex, pe de o parte, și în alin.(II) art.221 CP Mex, pe de altă
parte: la alineatul (I) este stabilită răspunderea acelei persoane care, în lipsa unei remunerații ilicite, influențează îndeplinirea sau neîndeplinirea unor acțiuni care țin de funcția publică sau de sarcinile de orice natura ale unui alt funcționar public; potrivit alineatului (II), în schimbul medierii menționate la alin.(I) art.221 CP Mex, făptuitorul poate accepta o remunerație;
4)conform alin.(I) și (III) art.221 CP Mex, numai un funcționar public poate fi subiect al infracțiunilor corespunzătoare; în același timp, în acord cu alin.(II) art.221 CP Mex, legiuitorul mexican nu reclamă nicio calitate specială pentru subiectul infracțiunii corespunzătoare. În opoziție, în corespundere cu art.326 CP RM, în niciun caz nu se cere prezența unei calități speciale a subiectului infracțiunii de trafic de influență;
5)la art.221 CP Mex se menționează despre influențarea îndeplinirii sau neîndeplinirii unor acțiuni care țin de funcția publică sau de sarcinile de orice natura ale unui funcționar public(care este altul decât făptuitorul). În contrast, la art.326 CP RM se vorbește despre „acțiuni în exercitarea funcției sale” (adică, despre acțiunile îndeplinite de persoana publică, de persoana cu
funcție de demnitate publică, de persoana publică străină sau de funcționarul internațional în exercitarea funcției sale);
6) conform alin.(III) art.221 CP Mex, scopul făptuitorului se exprimă în obținerea unor beneficii economice pentru el însuși sau pentru soțul (soția) funcționarului public, descendenții sau ascendenții acestuia, persoanele aflate în relații de rudenie sau de afinitate până la gradul al patrulea cu funcționarul public ori pentru un alt terț care are legături afective cu funcționarul public.
Concluzie și Recomandări
În final putem concluziona faptul, precum că traficul de influență care este prevăzut de codul penal al Republicii Moldova la articolul 326, a existat încă din anul 1889 la 4 iulie, cînd printr-o lege specială s-a dat naștere la acest termen, care a prejudiciat multe generații și prejudiciază și la momentul actual. În acea perioadă acest termen avea denumirea de “vendito defumo” și era aplicat foare aspru asupra persoanelor care erau vinovate.Ca un exemplu poate fi regele persan Darius, care condamna la crucificare judecătorii, avocații, jurații și alții care încălcau legea pe baza acestui fenomen de traffic de influență și de corupție.Analizînd mai multe surse de informare,cum ar fi Alecu Gh., Ataman N., Barbăneagră A., Berliba V.,Borodac A., Brînză S., reviste, coduri penale a altor state și diferite site-uri și altele, referitoare la trafic de influență, am observant mai multe idei, mai multe puncte de vedere înșirate pe o sumedenie de file,diferite gînduri și interpretări, care definesc acest termen și oferă și posibilitatea stopării lui pentru a stabiliza situația intr-o societate democratic, dar din păcate acea bogăție sub formă de cunoștințe lăsate pe o mulțime de foi nu-și face efectul așa după cum așteaptă tot poporul, dar în primul rînd autorii acestor cărți.Fiind autorul acestei lucrări și asumîndu-mi responsabilitatea pentru informția plasată, am creeat această lucrare, care este format din 3 capitole, făcînd referire la subiectul special al infracțiunii, la autoritățile publice care joacă un rol important în săvîrșirea tuturor infracțiunilor din sfera public, dar în primul rînd la procesul de evoluție și apariție a acestui fenomen distrugător.
Un rol important în această lucrare îl are și aspectele comparative cu alte state, care diferă de la stat la stat. Ca un ultim gînd mai pot să specific faptul că traficul de influență este un flagel pentru societatea noastră și pentru tot globul pămîntesc, care stopează procesul de dezvoltare social, cultural și intelectual la nivel de personalitate, un parazit care a pus stăpînire pe omenire, pe viitorul viitoarelor generații și care în regim de urgență trebuie stopat cu orice preț, pentru a ne asigura cu un viitor cît de cît mai bun. Dacă ar fi sa fac referință la ceva, m-aș întoarce la vorbele lui Ștefan cel Mare,fost domnitor al țării,unic, care spunea că : “Viitorul nu este al nostru, este al urmașilor, urmașilor noștri”. Reieșind din aceasta evidențiez încă odată că trebuie de stopat acest fenomen distrugător, care este prezent printre noi la momentul actual și daca nu-l vom stopa, va afecta și viitorul, dar viitorul poate fi acea perioadă în care noi nu vom mai fi, dar razpunzători pentru de existența acestui flagel vom fi noi, ca l-am tolerat la timpul necuvenit.
Ca recomandare aș putea propune următoarele:
Mărirea amenzii, de la 15000 la 20000 de unități conveționale, pentru persoanele fizice.
Mărirea amenzii, de la 30000 la 40000 de unități conveționale pentru persoanele juridice.
Pentru persoanele juridice care sunt depistate ca subiect al infracțiunii trebuie lichidate, retrasă licența și ca pe parcurs de 10 ani sa nu mai practice nici o activitate.
Pentru persoanle fizice, pe lîngă amenda primită să li se aplice ore neremunerate în folosul societății de la 80 de ore și mai mult, în dependență de gravitatea infracțiunii.
Cu cît sancțiunea va fi mai mare cu atît se va încălca mai rar, este o regulă care se referă la toate infracțiunile.
BIBLIOGRAFIE
Cărți
1.Alecu Gh. Instituții de drept penal. Partea Generală și Partea Specială. Constanța: Ovidius University Press, 2010, 671 p.
2.Antoniu G. Observații cu privire la anteproiectul unui al doilea nou Cod penal (II). În: Revista de Drept Penal, 2008, nr.1, p.9-34.
3.Ataman N. Obiectul juridic al infracțiunii de abuz de putere sau abuz de serviciu. În: Revista Națională de Drept, 2001, nr.7, p.65-66.
4.Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C. et al. Codul penal comentat și adnotat. Chișinău: Cartier, 2005, 656 p.
5.Barbăneagră A., Alecu Gh., Berliba V. et.al. Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu (Adnotat cu jurisprudența CEDO și a instanțelor naționale). Chișinău: Sarmis, 2009, 860 p.
6.Borodac A. Manual de drept penal. Partea Specială. Chișinău: Tipografia Centrală, 2004, 622 p.
7.Botezatu I. Răspunderea penală pentru escrocherie. Chișinău: CEP USM, 2010, 302 p.
8.Botnaru S., Șavga A., Grosu V., Grama M. Drept penal. Partea Generală. Chișinău: Cartier, 2005, 624 p.
9.Brînza S. Obiectul infracțiunilor contra proprietății. Relațiile sociale ca obiect al ocrotirii penale. În: Revista Națională de Drept, 2002, nr.3, p.4-9.
10.Brînza S. Obiectul infracțiunilor contra proprietății: argumente în favoarea naturii relaționale a acestuia. În: Revista Națională de Drept, 2002, nr.7, p.5-9.
11.Brînza S. Obiectul infracțiunilor contra patrimoniului. Chișinău: Tipografia Centrală, 2005,675p.
12.Brînza S. Răspunderea pentru omorul săvârșit din interes material (lit.b) alin.(2) art.145 CP RM): examinarea unor aspecte controversate. În: Revista Națională de Drept, 2008, nr.10,p.5-11.
13.Brînza S. Omorul săvârșit de două sau mai multe persoane (lit.i) alin.(2) art.145 CP RM): aspecte teoretice și practice. În: Revista Națională de Drept, 2012, nr.4, p.2-7; nr.5, p.2-9.
14.Brînza S., Ulianovschi X., Stati V. et al. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chișinău: Cartier, 2005, 804 p.
15.Brînza S., Stati V. Săvârșirea infracțiunii de două sau mai multe persoane ca presupusă formă a participației penale: demitizarea unei concepții compromise. În: Revista Naționalăde Drept, 2008, nr.4, p.2-17.
16.Brînza S., Stati V. Drept penal. Partea Specială. Vol.I. Chișinău: Tipografia Centrală, 2011, 1062 p.
17.Brînza S., Stati V. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chișinău: Tipografia Centrală, 2011, 1322 p.
18.Brînza S., Timofei C. Schimbarea opticii legiuitorului moldovean în planul incriminării faptei de trafic de influență. Analiza ultimelor remanieri operate în dispoziția art.326 CP RM. Interferențe universitare – integrare prin cercetare și inovare. Conferința științifică cu participare internațională. Chișinău: CEP USM, 2012, p.121-123.
19.Buda D. Traficul de influență și darea de mită – infracțiuni cu o frecvență ridicată în administrația publică. În: Revista Transilvană de Științe
20.Ciobanu I., Nastas I. Trăsăturile definitorii ale obiectului coruperii pasive. În: Revistaștiințifică a USM „Studia Universitatis”, 2007, nr.3, p.120-128.
21.Crijanovschi S. Aspecte teoretice și practice ale infracțiunii de șantaj. Chișinău: CEP USM, 2012, 275 p. 37.Dabu V. Noul Cod penal. Traficul de influență. În: Dreptul, 2005, nr.2, p.107-124.
21.Dabu V., Borza R. Traficul de influență în noul Cod penal. În: Revista de Drept Penal, 2011, nr.2, p.58-79.
22.Diaconescu Gh., Duvac C. Tratat de drept penal. Partea Specială. București: C.H. Beck, 2009, 1158 p.
23.Dicționarul explicativ al limbii române / Sub red. lui I.Coteanu, L.Seche, M.Seche. București: Univers enciclopedic, 1998, 1192 p.61.
24.Dobrinoiu V. Corupția în dreptul penal român. București: Atlas Lex, 1995, 335p.
25.Dobrinoiu V. Traficarea funcției și a influenței în dreptul penal. București: EdituraȘtiințifică și Enciclopedică, 1983, 239 p.
26.Dobrinoiu V., Conea N. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. București: Lumina LEX, 2000, 832 p.
27.Dobrinoiu V., Pascu I., Molnar I. et al. Drept penal. Partea Generală. București: Europa Nova, 1999, 576 p.
Documente electronice
1.Buda D. Traficul de influență și darea de mită – infracțiuni cu o frecvență ridicată în administrația publică. În: Revista Transilvană de Științe Administrative, 2000, nr.2.http://www.rtsa.ro/249,traficul-de-influenta-si-darea-de-mita-infractiuni-cu-o-frecventa-ridicata-in-administratia-publica.html (vizitat 05.07.2012)
2.Bulai C., Filipaș A., Mitrache C. Instituții de drept penal. București: Trei, 2001, 576 p.
3.Ciuncan D. Traficul de influență și înșelăciunea. În: Buletinul Documentar al PNA/DNA, 2003, nr.2. http://dorin.ciuncan.com/documentare/traficul-de-influenta-si-inselaciunea/(vizitat 05.07.2012)
4.Trestni zakonik// http://mvcr.cz/clanek/stejnopisy-sbirky-zakonu-93409.aspx(vizitat 22.03.2015)
5.Kriminallikums // http://www.likumi.lv/doc.php?id=88966 (22.03.2015)
6.Kazenski zakonik // http://zakonodaja.gov.si/rpsi/r00/predpis_ZAKO5050.html (vizitat 23.03.2015)
7.Кривичин законник // http://www.zakoni.rs/krivicin-zakonik/krivicin-zakonik.pdf (vizitat 24.03.2015)
8.Codice penale // htpp://www.perrupato.it/codici/codice_penale.htm (vizitat 25.03.2015)
Legislație
1.Codul civil al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86.
2.Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.3-6.
3.Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.104-110.
4.Codul penal al Republicii Moldova din 24.03.1961. În: Вештиле Советулуй Супрем ал РСС Молдовенешть, 1961, № 10.
5.Codul penal al Republicii Moldova. Proiect. Chișinău: Garuda-Art, 1999, 175 p.
6.Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.128-129.
7.Codul penal al României din 2009. În: Monitorul Oficial al României, 2009, nr.510.
8.Закон об уголовном праве Израиля / Под ред. Н.И. Мацнева
9.Закон об уголовном праве Израиля / Под ред. Н.И. Мацнева, p.264-265
10.Уголовный кодекс Аргентины / Под ред. Ю.В. Голика. – Санкт-Петербург Юридический: центр Юридический центр Пресс, 2003
11.Уголовный кодекс Японии / Под ред. А.И. Коробеева.- Санкт-Петербург, p.122-123,2002.
BIBLIOGRAFIE
Cărți
1.Alecu Gh. Instituții de drept penal. Partea Generală și Partea Specială. Constanța: Ovidius University Press, 2010, 671 p.
2.Antoniu G. Observații cu privire la anteproiectul unui al doilea nou Cod penal (II). În: Revista de Drept Penal, 2008, nr.1, p.9-34.
3.Ataman N. Obiectul juridic al infracțiunii de abuz de putere sau abuz de serviciu. În: Revista Națională de Drept, 2001, nr.7, p.65-66.
4.Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C. et al. Codul penal comentat și adnotat. Chișinău: Cartier, 2005, 656 p.
5.Barbăneagră A., Alecu Gh., Berliba V. et.al. Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu (Adnotat cu jurisprudența CEDO și a instanțelor naționale). Chișinău: Sarmis, 2009, 860 p.
6.Borodac A. Manual de drept penal. Partea Specială. Chișinău: Tipografia Centrală, 2004, 622 p.
7.Botezatu I. Răspunderea penală pentru escrocherie. Chișinău: CEP USM, 2010, 302 p.
8.Botnaru S., Șavga A., Grosu V., Grama M. Drept penal. Partea Generală. Chișinău: Cartier, 2005, 624 p.
9.Brînza S. Obiectul infracțiunilor contra proprietății. Relațiile sociale ca obiect al ocrotirii penale. În: Revista Națională de Drept, 2002, nr.3, p.4-9.
10.Brînza S. Obiectul infracțiunilor contra proprietății: argumente în favoarea naturii relaționale a acestuia. În: Revista Națională de Drept, 2002, nr.7, p.5-9.
11.Brînza S. Obiectul infracțiunilor contra patrimoniului. Chișinău: Tipografia Centrală, 2005,675p.
12.Brînza S. Răspunderea pentru omorul săvârșit din interes material (lit.b) alin.(2) art.145 CP RM): examinarea unor aspecte controversate. În: Revista Națională de Drept, 2008, nr.10,p.5-11.
13.Brînza S. Omorul săvârșit de două sau mai multe persoane (lit.i) alin.(2) art.145 CP RM): aspecte teoretice și practice. În: Revista Națională de Drept, 2012, nr.4, p.2-7; nr.5, p.2-9.
14.Brînza S., Ulianovschi X., Stati V. et al. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chișinău: Cartier, 2005, 804 p.
15.Brînza S., Stati V. Săvârșirea infracțiunii de două sau mai multe persoane ca presupusă formă a participației penale: demitizarea unei concepții compromise. În: Revista Naționalăde Drept, 2008, nr.4, p.2-17.
16.Brînza S., Stati V. Drept penal. Partea Specială. Vol.I. Chișinău: Tipografia Centrală, 2011, 1062 p.
17.Brînza S., Stati V. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chișinău: Tipografia Centrală, 2011, 1322 p.
18.Brînza S., Timofei C. Schimbarea opticii legiuitorului moldovean în planul incriminării faptei de trafic de influență. Analiza ultimelor remanieri operate în dispoziția art.326 CP RM. Interferențe universitare – integrare prin cercetare și inovare. Conferința științifică cu participare internațională. Chișinău: CEP USM, 2012, p.121-123.
19.Buda D. Traficul de influență și darea de mită – infracțiuni cu o frecvență ridicată în administrația publică. În: Revista Transilvană de Științe
20.Ciobanu I., Nastas I. Trăsăturile definitorii ale obiectului coruperii pasive. În: Revistaștiințifică a USM „Studia Universitatis”, 2007, nr.3, p.120-128.
21.Crijanovschi S. Aspecte teoretice și practice ale infracțiunii de șantaj. Chișinău: CEP USM, 2012, 275 p. 37.Dabu V. Noul Cod penal. Traficul de influență. În: Dreptul, 2005, nr.2, p.107-124.
21.Dabu V., Borza R. Traficul de influență în noul Cod penal. În: Revista de Drept Penal, 2011, nr.2, p.58-79.
22.Diaconescu Gh., Duvac C. Tratat de drept penal. Partea Specială. București: C.H. Beck, 2009, 1158 p.
23.Dicționarul explicativ al limbii române / Sub red. lui I.Coteanu, L.Seche, M.Seche. București: Univers enciclopedic, 1998, 1192 p.61.
24.Dobrinoiu V. Corupția în dreptul penal român. București: Atlas Lex, 1995, 335p.
25.Dobrinoiu V. Traficarea funcției și a influenței în dreptul penal. București: EdituraȘtiințifică și Enciclopedică, 1983, 239 p.
26.Dobrinoiu V., Conea N. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. București: Lumina LEX, 2000, 832 p.
27.Dobrinoiu V., Pascu I., Molnar I. et al. Drept penal. Partea Generală. București: Europa Nova, 1999, 576 p.
Documente electronice
1.Buda D. Traficul de influență și darea de mită – infracțiuni cu o frecvență ridicată în administrația publică. În: Revista Transilvană de Științe Administrative, 2000, nr.2.http://www.rtsa.ro/249,traficul-de-influenta-si-darea-de-mita-infractiuni-cu-o-frecventa-ridicata-in-administratia-publica.html (vizitat 05.07.2012)
2.Bulai C., Filipaș A., Mitrache C. Instituții de drept penal. București: Trei, 2001, 576 p.
3.Ciuncan D. Traficul de influență și înșelăciunea. În: Buletinul Documentar al PNA/DNA, 2003, nr.2. http://dorin.ciuncan.com/documentare/traficul-de-influenta-si-inselaciunea/(vizitat 05.07.2012)
4.Trestni zakonik// http://mvcr.cz/clanek/stejnopisy-sbirky-zakonu-93409.aspx(vizitat 22.03.2015)
5.Kriminallikums // http://www.likumi.lv/doc.php?id=88966 (22.03.2015)
6.Kazenski zakonik // http://zakonodaja.gov.si/rpsi/r00/predpis_ZAKO5050.html (vizitat 23.03.2015)
7.Кривичин законник // http://www.zakoni.rs/krivicin-zakonik/krivicin-zakonik.pdf (vizitat 24.03.2015)
8.Codice penale // htpp://www.perrupato.it/codici/codice_penale.htm (vizitat 25.03.2015)
Legislație
1.Codul civil al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86.
2.Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.3-6.
3.Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.104-110.
4.Codul penal al Republicii Moldova din 24.03.1961. În: Вештиле Советулуй Супрем ал РСС Молдовенешть, 1961, № 10.
5.Codul penal al Republicii Moldova. Proiect. Chișinău: Garuda-Art, 1999, 175 p.
6.Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.128-129.
7.Codul penal al României din 2009. În: Monitorul Oficial al României, 2009, nr.510.
8.Закон об уголовном праве Израиля / Под ред. Н.И. Мацнева
9.Закон об уголовном праве Израиля / Под ред. Н.И. Мацнева, p.264-265
10.Уголовный кодекс Аргентины / Под ред. Ю.В. Голика. – Санкт-Петербург Юридический: центр Юридический центр Пресс, 2003
11.Уголовный кодекс Японии / Под ред. А.И. Коробеева.- Санкт-Петербург, p.122-123,2002.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Trafic DE Influenta. Premize Si Efecte Prejudiciabile (ID: 130090)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.