Trafic de Fiinte Umane
CUPRINS
Lista abrevierilor
Introducere
Aspecte introductive referitor la infracțiunea de trafic de ființe umane
1.1 Conceptul și noțiunea de trafic de ființe umane
1.2 Cauzele și condițiile care contribuie la dezvoltarea traficului de ființe umane
1.3 Impactul infracțiunii de trafic de ființe umane asupra societății
II. Aspecte fenomenologice și personologice privind traficul de ființe umane
2.1. Starea, structura și dinamica traficului de ființe umane în Republica Moldova
2.2. Personalitatea infractorului traficului de ființe umane
2.3. Personalitatea victimei traficului de ființe umane
III. Activitați de prevenire și combatere a traficului de ființe umane
3.1. Cadru legal național și internațional de prevenire și combatere a traficului de ființe umane
3.2. Colaborarea internațională în vederea combaterii traficului de ființe umane
3.3. Măsuri de prevenire și combatere a traficului de ființe umane
Concluzii și recomandări
Bibliografie
Lista abrevierilor
ONG – Organizații non-guvernamentale
ONU – Organizația Națiunilor Unite
OSCE – Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa
URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
CSI – Comunitatea Statelor Independente
UE – Uniunea Europeană
PIB – Produsul Intern Brut
MAI – Ministerul Afacerilor Interne
RM – Republica Moldova
SUA – Statele Unite ale Americii
CE – Consiliul Europei
etc. – et cetera
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei derivă din faptul că cu fiecare an ce trece traficul de personae cunoaște numai ascensiune și oricît de multe eforturi nu ar fi depuse și ce mijloace nu ar folosi statul, nicicum nu se poate combate eficient traficul de ființe umane.
Republica Moldova este una din țările care se află printre primele locuri în Europa în ceea ce privește numărul de persoane traficate, ca raportare la numărul total al populției, în consecință această problemă reprezintă una din cele mai strigente și mai actuale.
Este important faptul să se cunoască diverse detalii în ceea ce privește metodele de realizare a infracțiunii, căile, personalitatea victimelor și infractorilor de către toți cetățenii, deoarece doar un om informat este unul protejat. Însă chiar daca acum moldovenii sunt bine informați în ceea ce privește riscurile plecării în străinătate, ei sunt gata de orice pentru a scăpa de situația grea din țara lor astfel continuînd să cadă în capcanele traficanților.
Cu toate că la ora actuală traficul de persoane este conștientizat de opinia publică, populația percepe în continuare superficial fenomenul, esența lui nefiind înțeleasă. Această problemă persistă chiar și în rîndurile angajaților organelor de drept. Astfel apar probleme cu privire la încadrarea juridică corectă a faptelor de trafic de ființe umane.
Actualitatea temei rezidă din faptul că în perioada actuală există multiple cazuri de trafic de persoane în diferite scopuri începînd de la exploatare sexuală pînă la extragere de organe cu intervenții chirurgicale foarte complicate.
Scopul și obiectivele propuse în teză constă în studierea principalelor aspecte ale activității statului și a societății civile în domeniul respectării și protecției drepturilor victimelor traficului de ființe umane.
Un alt scop este susținerea eforturilor statului în realizarea reformelor, elaborarea propunerilor pentru conducerea țării, Secretariatul permanent, Comitetul național și organizațiile participante la combaterea traficului de ființe umane în vederea îmbunătățirii managementului politicii statului în acest domeniu și în domeniul protecției drepturilor omului.
Un obiectiv necesar care trebuie urmat cu strictețe este informarea în masă a populației cu privire la toate mijloacele și metodele folosite de traficanți, precum și instituțiile de stat sau ONG-urile care se ocupă cu prevenirea cazurilor de trafic a persoanelor.
Gradul de investigație a temei este cuprins în primul rînd de șirul de acte normative la nivel european și național și nu în ultmiul rînd pe rapoarte ale ONG-urilor și, ceea ce reprezintă pilonul cel mai important pentru realizarea sarcinilor propuse, pentru că odată ce informația este bazată pe date concrete, prevăzută de lege, acest lucru reprezintă o mai bună cercetare a temei cît și posibilitatea efectuării comparațiilor. Comparațiile pot fi efectuate după cercetarea informațiilor din manuale, altele decît cele naționale, aparținînd autorilor români, străini și efectuarea diferențelor datelor din manuale și legislației noastre.
Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării. În cadrul cercetării am antrenat următoarele metode:
Metoda dialectică – a favorizat redarea cât mai dinamică a materialului și prezentarea sistematică a lui, apelînd la cercetările făcute anterior de către experții în domeniu infracțiunilor transfrontaliere și a traficului de persoane.
Metoda structural-funcțională – a permis crearea unei analize structurale a cadrului legislativ și instituțional național și internațional al combaterii traficului.
Metoda istorică – a facilitat evaluarea proceselor istorice de dezvoltare a infracțiunii de trafic și exploatarea persoanelor.
În cadrul studiului deasemenea s-au utilizat metoda analizei sistemice, observației, sintezei și comparației.
Cuvintele-cheie ale tezei
Trafic, trafic de ființe umane, cerșetorie, prostituție, prelevarea organelor și țesuturilor, recrutare, transportare, transfer, adăpostirea sau primirea persoanelor, amenințare și aplicarea violenței fizice și psihice, confiscarea documentelor, ținerea persoanei în stare de servitute în scopul achitării unei datorii prestabilite nejustificat.
Descrierea structurii și volumului tezei Aceasta teză este formată din 3 capitole, fiecare având conținutul respectiv potrivit denumirii lui. Primul capitol este intitulat „Aspecte introductive referitor la infracțiunea de trafic de ființe umane”, acest capitol include prezentarea succintă a evoluției infracțiunii de trafic de ființe umane, care sunt cauzele și condițiile care contribuie la dezvoltarea acesteia și impactul negativ al acțiunilor infracționale asupra societății.
Al doilea capitol este intitulat „Aspecte fenomenologice și personologice privind traficul de ființe umane” acest capitol cuprinde informațiile ce țin de starea, structura și dinamica traficului de ființe umane în Republica Moldova, tot în acest capitol este prezentată personalitatea victimei și personalitatea infractorului în cazul traficului de ființe umane.
Capitolul trei este intitulat ”Activități de prevenire și combatere a traficului de ființe umane” care cuprinde analiza comparativă a cadrului legal național și internațional de prevenire și combatere a traficului de ființe umane, care este colaborarea internațională în acest domeniu și care sunt măsurile intreprinse în vedere prevenirii și combaterii infracțiunii de trafic de ființe umane.
CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE REFERITOR LA INFRACȚIUNEA DE TRAFIC DE FIINȚE UMANE
Conceptul și noțiunea de trafic de ființe umane.
Fenomenul comerțului cu oameni a apărut pentru prima oară încă în perioada antică și s-a dezvoltat în epoca sclavagistă, în care vînzarea și cumpărarea de oameni era o relație economică dominantă, caracteristică. În condițiile societății de astăzi omenirea a reușit, din fericire, să renunțe la această practică profund inumană, chiar dacă uneori este puternic favorizată de condițiile sociale obiective. Totuși, s-au menținut anumite tendințe de a se deda la comerțul cu ființe umane atunci cînd există situații ce permit realizarea pe această cale a unor interese meschine. Acțiunile din categoria dată sunt însă socialmente nedorite și declarate drept ilicite, criminale. Sub aspectul criminologic, ele se disting printr-o formă specifică de manifestare criminală, încadrîndu-se în tiparul unui tip de criminalitate determinat.
În ceea ce privește utilizarea noțiunii de trafic cu referire la ființele umane, este de menționat că acest termen a fost utilizat pentru prima dată la începutul secolului XX și se referea la fenomenul comerțului cu sclave albe. Astfel, în contextul amplificării practicilor de comerț cu femei în scop de folosire a acestora în calitate de prostituate sau concubine, majoritatea statelor din Europa au semnat la 18.05.1904, la Paris, Acordul internațional cu privire la reprimarea traficului de femei. În acest document internațional a fost utilizat termenul trafic care însemna mișcarea sau transportarea femeii pentru scopuri imorale, adică pentru prostituție. Mai tîrziu, a fost extinsă semnificația termenului de trafic prin adoptarea la 04.05.1910 a Convenției internaționale cu privire la reprimarea traficului de femei, la 30.09.1921 – a Convenției internaționale cu privire la reprimarea traficului de femei și copii și la 11.10.1933 – a Convenției internaționale cu privire la traficul de femei majore. În așa mod noțiunea de trafic a început să capete un caracter tot mai larg.
Deci cum vedem din actele internaționale și timpul cînd acestea au fost adoptate, traficul de ființe umane este un fenomen global ce vizează toate vîrstele și sexele, dar o mare parte de persoane implicate în traficul de ființe umane sunt femei și copii. De aceea trebuie luate în considerație aspectele specifice care țin de genul persoanei și vulnerabilitatea copiilor.
Politicile și legile multor țări au tendința de a reduce posibilitatea de luare a unor măsuri complexe pe marginea problemei traficului în scopul prostituției forțate. Totuși, în ultimii zece ani în cadrul dezbaterii internaționale și în special în conținutul documentelor ONU a apărut certitudinea că chiar dacă scopurile pentru care sunt traficate ființele uman și modalitățile în care se efectuează aceastea sunt diferite și în permanență schimbate, elementele de bază ale acestui gen de trafic rămîn aceleași. De aceea, s-a ajuns la un acord comun în ceea ce privește definirea traficului, incluzînd cel cu femei și bărbați și în ceea ce privește definirea unei game largi de scopuri abuzive și forțate.
Prima definiție internațională a traficului de ființe umane a fost elaborată în cadrul Convenției ONU împotriva crimei transnaționale organizate; protocolului de prevenire, suprimare și sancționare a traficului de persoane, în special femei și copii, adoptat de către Adunarea Generală în noiembrie 2000.
Aceste document va oferi o descriere standard a caracteristicilor traficului cu ființe umane urmat de concluzii generale pentru prevenirea și controlul crimei.
La fel, acesta va prezenta definiția statutară a traficiului de persoane stabilite în Convenția ONU împotriva crimei transnaționale organizate și în Protocolul de prevenire, stopare și pedepsire a traficului de persoane, în special femei și copii.
Conform art.3 al Protocolului prenotat “Traficul de persoane” înseamnă recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea persoanelor, prin amenințări sau cu utilizarea forței sau a altor forme de constrîngere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de putere sau poziție de vulnerabilitate sau de dare sau primire a unor plăți sau beneficii, în scopul obținerii consimțămîntului unei persoane care deține controlul asupra unei alte persoane în scop de exploatare.
Exploatarea include, cel puțin exploatarea prostituției altora sau alte forme de exploatare sexuală, muncă sau servicii forțate, sclavia sau practici similare sclaviei, servitute sau înlăturarea de organe.
Definițiile internaționale recente se axează în mare parte pe faptul că traficul nu este niciodată consensual, și de aceea se deosebește de alte – fie acestea legale sau ilegale – forme de migrațiune. Bineînțeles că procesul traficului este inițiat de decizia victimei de a migra. Punerea în aplicare de către traficanți a mijloacelor de înșelăciune și de constrîngere poate fi făcută la orice stadiu al procesului de migrare, aceasta avînd loc fie în țara de origine (recrutare, publicitate falsă, ofertă de transport), fie în țara de tranzit (confiscareere sau poziție de vulnerabilitate sau de dare sau primire a unor plăți sau beneficii, în scopul obținerii consimțămîntului unei persoane care deține controlul asupra unei alte persoane în scop de exploatare.
Exploatarea include, cel puțin exploatarea prostituției altora sau alte forme de exploatare sexuală, muncă sau servicii forțate, sclavia sau practici similare sclaviei, servitute sau înlăturarea de organe.
Definițiile internaționale recente se axează în mare parte pe faptul că traficul nu este niciodată consensual, și de aceea se deosebește de alte – fie acestea legale sau ilegale – forme de migrațiune. Bineînțeles că procesul traficului este inițiat de decizia victimei de a migra. Punerea în aplicare de către traficanți a mijloacelor de înșelăciune și de constrîngere poate fi făcută la orice stadiu al procesului de migrare, aceasta avînd loc fie în țara de origine (recrutare, publicitate falsă, ofertă de transport), fie în țara de tranzit (confiscarea documentelor, amenințări, violență) sau în țara de destinație (dependența prin datorii, violență, amenințări cu violență).
Conform art. 165 al Codului penal al Republicii Moldova traficul de ființe umane este
recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane, cu sau fără consimțămîntul acesteia, în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forțate, pentru cerșetorie, în sclavie sau în condiții similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activități criminale, de prelevare a organelor, țesuturilor și/sau celulelor, precum și de folosire a femeii în calitate de mamă-surogat, săvîrșită prin:
a) amenințare cu aplicarea sau aplicarea violenței fizice sau psihice nepericuloase pentru viața și sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscare a documentelor și prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil, precum și prin amenințare cu divulgarea informațiilor confidențiale familiei victimei sau altor persoane atît fizice, cît și juridice;
b) înșelăciune;
c) abuz de poziție de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăți sau beneficii pentru a obține consimțămîntul unei persoane care deține controlul asupra unei alte persoane,
Legea nr.241 din 20.10.2005 privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, în art.2 ne oferă următoarea noțiune „trafic de ființe umane- recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin amenințare cu forța sau prin folosirea forței ori a unor alte mijloace de constrîngere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de putere sau de situație de vulnerabilitate ori prin darea sau primirea de bani ori de beneficii de orice gen pentru a obține consimțămîntul unei persoane care deține controlul asupra unei alte persoane, în scopul exploatării acesteia”
Plenul Curții Supreme de Justiție formulează următoarea noțiune – "Trafic de ființe umane" semnifică recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forțate, în sclavie sau în condiții similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activități criminale, de prelevare a organelor sau țesuturilor pentru transplantare, săvîrșită prin: amenințare cu aplicarea sau aplicarea violenței fizice sau psihice nepericuloase pentru viața și sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscare a documentelor și prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil; înșelăciune; abuz de poziție de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăți sau beneficii pentru a obține consimțămîntul unei persoane care deține controlul asupra unei alte persoane, cu aplicarea violenței periculoase pentru viața, sănătatea fizică sau psihică a persoanei; prin folosirea torturii, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura subordonarea persoanei ori prin folosirea violului, dependenței fizice, a armei, a amenințării cu divulgarea informațiilor confidențiale familiei victimei sau altor persoane, precum și a altor mijloace.
Conform unei alte noțiuni, trafic de persoane reprezintă recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.
Cauzele și condițiile care contribuie la dezvoltarea traficului de ființe umane
Premisele apariției acestui dezastru sunt considerate situația economică precară, în special a noilor state din spațiul ex-sovietic, iar pentru Republica Moldova și o tranziție îndelungată la economia de piață, urmată de sărăcirea populației din mediul rural, apariția șomajului și migrației nesecurizate, ilegale. Lipsa unor strategii de reglementare a fenomenului migrație, precum și lipsa unor perspective clare de dezvoltare a businessului mic și mijlociu în spațiul rural au determinat o bună parte din populația activă și aptă de muncă să-și caute un loc de muncă bine plătit peste hotarele republicii.
Factorii de risc ai traficului de persoane pot fi grupați în factori macrosociali, microsociali și individuali, care interacționeaza în proporții diferite,de la un caz la altul.
a) Factorii macrosociali au un nivel ridicat de generalitate și se referă la :
– Scăderea drastică a nivelului de trai a populației și șomajul sau lipsa de acces la mijloace legitime de trai pentru mari segmente de populație .
– Lipsa ori insuficiența unor programe educaționale relevante, precum și deficitul de oportunități educaționale ori profesionale pentru anumite segmente de populație .
– Un mediu tolerant la discriminări pe baza de gen sau etnie,precum și la comportamente de tipul violenței domestice .
– Dezvoltarea migrației internaționale a forței de muncă.
– Dezastre naturale sau catastrofe care provoacă sărăcirea bruscă a unui număr mare de gospodării, în principal a celor care trăisec predominant din agricultură.
b) Factori microsociali plasați la nivelul unor grupuri sociale și a gospodăriilor:
– Sărăcia gospodariei și lipsa de acces la locurile de muncă, prestațiile și programele de asistență socială disponibile.
– Nivel redus de educație și lipsa unei pregătiri profesionale, atît a persoanelor traficate cît și a membrilor familiilor lor de origine.Traficul de persoane este adeseori asociat cu abandonul școlar.
– Dezagrearea familiei și/sau relații deficitare între adulți și copii.
– Comportamente deviante precum alcoolismul,violența domestică și/sau antecedente penale.
c) Factorii individuali sunt extrem de diverși, spre exemplu:
– Discrepanța între nivelul de așteptări/scopuri și resursele individului, gospodăriei pentru atingerea acestora prin mijloace legitime.
– Disponibilitatea de a încalca unele norme legale în vederea unui loc de munca în străinatate și lipsa de informare privind riscurile asociate.
– Dorința de aventură și/sau presiunea din partea anturajului.
– Relații sentimentale ratate și/sau debutul vieții sexuale la vîrsta adolescenței, precum și o posibila istorie de agresiuni sexuale.
– Labilitate psihică, alienare.
– Lipsa de încredere în proprile forțe și/sau un complex de inferioritate .
– Lipsa de încredere în ceilalți și în instituțile care ar putea oferi asistența și suport.
O altă clasificare a factorilor o putem realiza după condițiile care au favorizat acțiunea cauzei menționate, pot fi grupate în următoarele categorii de factori:
factori economici;
factori externi;
factori juridici;
factori politici;
alți factori sociali.
În continuare vom examina fiecare categorie aparte.
Factorii economici.
Factorul fundamental care a dus la creșterea traficului de ființe umane este migrarea uriașă de brațe de muncă spre țările prospere. Potrivit datelor obținute în cadrul studiului documentar exhaustiv asupra dosarelor penale privind infracțiunile referitoare la traficul de ființe umane, am constatat că 72% dintre victimele traficului au intenționat să plece în străinătate în scop de muncă. Conform datelor altui studiu, realizat de experții Organizației Internaționale pentru Migrație, peste 80 la sută dintre cele 1440 de victime ale traficului, identificate și asistate, au intenționat să emigreze în scop de muncă .
Formarea acestei oferte imense de brațe de muncă ieftine în societatea noastră se datorează sărăciei generalizate. Astfel o situație gravă și alarmantă față de proporțiile sărăciei în Republica Moldova este atestată de rezultatele studiilor efectuate de experții în domeniu. În acest sens, sunt relevante datele reflectate în rapoartele naționale ale dezvoltării umane, elaborate în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Despre problema salarizării minuscule a populației din țară a atenționat și Federația Angajatorilor Europeni. Potrivit unui raport al acestei organizații, Republica Moldova continua să fie în anul 2005 țara cu cea mai ieftină forță de muncă din Europa. Cu o medie de 0,3 euro pe oră, ceea ce reprezintă 2% din salariul maxim european, 14,5 euro, pe care îl primeau angajații din Danemarca, Republica Moldova se situa pe ultimul loc într-un clasament care cuprindea 48 de state europene.
Situația economică nesigură a populației din Republica Moldova este reflectată și prin datele barometrelor opiniei publice – programe de cercetare a opiniei publice prin intermediul sondajelor de opinie, gestionate de Institutul de Politici Publice. Astfel, potrivit barometrelor opiniei publice din perioada 1998-2008, principalele temeri ale populației au fost sărăcia, viitorul copiilor, prețurile și șomajul. Or, între 52% și 66% dintre respondenți au indicat sărăcia ca principala temere. Totodată, marea majoritate a populației și-a exprimat insatisfacția față de nivelul de trai, ponderea celor nemulțumiți fiind foarte ridicată.
Problema sărăciei adînci care a măcinat și macină în continuare o mare parte din populație, determinînd-o să plece la muncă în străinătate, a fost permanent și în vizorul mass-media, care a prezentat sute și chiar mii de informații relevante la compartimentul dat.
Săraci și fără posibilități de a găsi un loc de muncă remunerat decent oamenii și-au orientat, inevitabil, speranțele spre țările prospere. Acolo ei au descoperit, în schimb, o deschidere față de brațele de muncă ieftine, provenite din exterior. Atrași irezistibil de salarii mult mai mari în raport cu posibilitățile de acasă concetățenii noștri au luat calea străinătății. Ca răspuns la oferta concetățenilor noștri, dar și ai altora din statele ex-socialiste, în țările prospere din Europa occidentală cererea la brațe de muncă ieftine s-a extins progresiv. În acest fel, tot mai mulți și mai mulți concetățeni de-ai noștri au plecat în căutarea unui loc de muncă în străinătate, formînd, de-a lungul anilor, o emigrare uriașă. Oamenii au fost nevoiți să plece de cele mai dese ori în alte state (cu excepția celor din spațiul C.S.I. și România) pe căi ilegale și să muncească la negru, deoarece cadrul normativ existent nu le oferea posibilitatea să muncească legal în străinătate. Astfel, conform evaluărilor Departamentului Migrațiune din anul 2003, 95 la sută dintre moldoveni activau peste hotare ilegal, la momentul actual, în contextul liberalizării regimului de vize, această problemă este epuizată, dar sunt altele care se dezvoltă și mai fulgerător.
Procesul masiv de plecare la muncă a moldovenilor în statele prospere a determinat o situație foarte neobișnuită pentru economia Republicii Moldova, deoarece emigranții au început să pompeze sume enorme de bani în țară. În acest context, economia Republicii Moldova a devenit tot mai dependentă de transferurile bănești declarate și nedeclarate din străinătateEste de subliniat faptul că Republica Moldova ocupă un loc de frunte în lume în ceea ce privește dependența Produsului Intern Brut de transferurile bănești din străinătate. Spre exemplu, în anul 2007, ponderea remitenților a constituit peste 36 la sută din PIB, plasînd țara noastră chiar pe primul loc.
Acest proces masiv de emigrare a concetățenilor noștri, a fost speculat de către unii indivizi, care au recurs la deturnarea criminală a ofertei de brațe de muncă în scopul căpătuirii, făcînd victime mii de persoane.
Factorii externi.
În geneza traficului de ființe umane un rol important la avut și îl are în continuare o serie de factori externi, adică din exteriorul societății noastre.
Printre aceștia ponderea majoră îi revine proceselor migraționiste necontrolate dinspre țările sărace ex-socialiste spre cele prospere capitaliste. Astfel, Occidentul european s-a dovedit a fi pur și simplu nepregătit să facă față unei avalanșe de imigranți, hotărîți să ajungă cu orice preț, de cele mai dese ori ilegal, în țările capitaliste înfloritoare. Este vorba despre o:
legislație inadecvată noilor tendințe și prost aplicată;
reacție neconvingătoare și anemică din partea organelor de resort;
atitudine șovăielnică și ambiguă a autorităților în politica lor migraționistă.
Toate acestea au încurajat, vrând-nevrând, considerabil tentativele de accedere ilegală. În plus, au apărut rețele criminale care au pus la punct numeroase filiere și mecanisme de facilitare a migrației ilegale. Măsurile întreprinse în direcția contracarării lor au fost însă nesatisfăcătoare, sub necesitățile reale, în condițiile în care traficanții își schimbă operativ modul de operare.
Traficul de ființe umane din țara noastră și din întreaga Europă a fost puternic favorizat și de inexistența unor măsuri percutante de contracarare a muncii la negru în țările de destinație din Occident. Situația dată a încurajat nelimitat cetățenii acelor state să angajeze la scară largă brațele de muncă ieftine de origine est-europeană, inclusiv de la noi, determinîndu-i pe tot mai mulți concetățeni de-ai noștri să-și caute acolo un loc de muncă bine plătit.
Evident că acest fapt n-a făcut decît să toarne apă la moara traficanților, care s-au văzut în fața unor posibilități extinse de operare. Mai mult decît atît, societățile occidentale au trebuit să plătească, în schimbul beneficiilor economice obținute prin absorbția necontrolată a brațelor de muncă ieftine, prin creșterea corupției în rîndul polițiștilor, a criminalității etc. Un exemplu elocvent de implicare a imigranților clandestini în activități criminale servește reținerea în orașul italian Urbina a 4 bărbați moldoveni, aflați ilegal pe teritoriu Italiei, care au încercat să sustragă un automobil în valoare de peste 300 mii de euro. Este de remarcat că unul dintre suspecți deținea pașaport românesc fals. Un alt act infracțional și mai grav săvîrșit de un imigrant român clandestin, care a suscitat o reacție furioasă în Italia, a făcut victimă soția unui înalt oficial din marina italiană. Drept urmare, în Italia au avut loc un val de acte de violențe îndreptate împotriva imigranților.
Deși autoritățile statelor membre ale Uniunii Europene (U.E.) au pus în discuție, în rînduri repetate, problemele imigrației ilegale și a traficului de ființe umane și au recunoscut necesitatea elaborării și implementării unor politici coerente în domeniu, acestea așa și nu au fost concepute și aplicate la nivel european, fiecare țară preferînd să acționeze de sine stătător, conform propriilor priorități.
Un efect permisiv la avut lipsa unei securizări adecvate a granițelor în întreaga Europă, dar în special în statele ex-socialiste. Fenomenul a luat proporții după prăbușirea regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est, o dată cu căderea generală care s-a instaurat aici. În acest fel traficanților li s-a oferit posibilitatea de a trece fără mari dificultăți hotarele, fiind însoțiți de grupuri numeroase de imigranți, potențiale victime. Controlul superficial de la frontiere ba chiar a înlesnit activitatea lor criminală, deoarece a determinat multe persoane să apeleze la ajutorul traficanților pentru a ajunge după un cîștig bun în străinătate. De menționat că și statele occidentale s-au dovedit a fi insuficient pregătite să facă față numeroaselor treceri frauduloase a frontierelor. Cu toate că, în anul 2002, în cadrul reuniunii miniștrilor de interne ai statelor U.E., a fost lansată ideea constituirii poliției de frontieră, care să funcționeze ca structură unică pe întreg spațiu U.E., ea nu a fost ulterior implementată.
Un alt factor determinant al traficului de oameni a fost reglementarea și contracararea deficitară a prostituției din țările de destinație . Starea de lucruri s-a agravat considerabil odată cu fluxul de femei ieftine dinspre Est, care erau pe deplin la latitudinea proxeneților datorită statutului lor ilegal și vulnerabilității specifice (lipsă de acte, teama de autorități, starea în care ajung la locul de destinație etc.), organizat de traficanți. Autoritățile au avut, din păcate, o reacție anemică, cu totul ineficace, nefiind în stare să stăpînească fenomenul.
Factorii juridici.
Factorul juridic primordial ce a făcut imposibilă activitatea organelor de drept de contracarare a manifestărilor de trafic de ființe umane a constat, o lungă perioadă, în lipsa cu desăvîrșire a unor interdicții juridice, inclusiv penale, referitoare la astfel de fapte. Această stare de lucruri a durat pînă în anul 1997, cînd legiuitorul național a operat un amendament la Codul penal (redacția anului 1961) prin care a fost introdus în textul legii penale art. 113/1 „Vînzarea și traficul de copii”. Norma în cauză interzicea doar traficul de copii, care constituie unul dintre obiectele traficului de oameni și nu oferea o reglementare juridico-penală cuprinzătoare. Totodată, în dispoziția acestui articol nu erau stipulate modalitățile de realizare a laturii obiective a infracțiunii date, fapt care punea practicienii într-o situație dificilă la încadrarea juridico-penală a faptelor de traficare a copiilor.
În anul 1998, a avut loc o altă încercare de reglementare juridico-penală a traficului de ființe umane, o dată cu introducerea în Codul penal a articolului 105/2 „Proxenetismul”, a cărui dispoziție reglementa traficul de oameni ca o activitate infracțională distinctă de proxenetism. Însă, potrivit acestei norme erau susceptibile de sancționare penală doar actele de trafic de persoane săvîrșite în scop de exploatare sexuală, în timp ce alte obiecte de activitate ale traficului de ființe umane, cum ar fi:
femei și bărbați pentru muncă forțată sau sclavie;
persoane pentru folosire în activități criminale sau conflicte armate;
persoane pentru cerșit;
organe și țesuturi umane în scopul transplantării, au rămas în afara reglementării penale, fapt care le-a permis traficanților să-și diversifice sfera afacerilor criminale.
Adoptarea unei norme care să incrimineze expres faptele de trafic a avut loc și mai tîrziu – în anul 2001. Este vorba de art. 1132 „Traficul ilicit de ființe umane”, elaborat și adoptat ca urmare a concluziilor formulate în cadrul unei reuniuni a autorităților Republicii Moldova și a experților din străinătate. Deși a fost concepută după o formulă mai reușită decît amendamentele operate anterior în Codul penal, norma cuprinsă în art. 113/2 conținea totuși o serie de greșeli și lipsuri. O greșeală
s-a strecurat chiar în titlul articolului 113/2 „Traficul ilicit de ființe umane”, acesta fiind formulat nereușit atît din considerente lingvistice, cît și juridice. Totodată, lipsa unei definiții a traficului de ființe umane în dispoziția normei penale citate constituia o lipsă, care făcea dificilă aplicarea articolului în cauză. Textul normei declara numai că este pedepsit „traficul ilicit de ființe umane, cu sau fără consimțămîntul lor, săvîrșit în scop de profit” (alin. 1), ceea ce era insuficient, pentru că termenul ca atare nu este suficient de explicit. O altă greșeală o constituia prezența în textul alineatului 1 a sintagmei „săvîrșită în scop de profit”, acest semn obligatoriu al laturii subiective fiind, în opinia lucrătorilor practicieni, un impediment de natură a zădărnici acțiunile de înfăptuire a justiție și de apărare a societății de atare acte criminale. Or, traficul de ființe umane este, prin definiție, imoral și păgubos prin esență și indiferent de scopul urmărit de traficanți, el nu poate fi, în nici un caz, nobil. Prin urmare, această prevedere juridică constituia un impediment serios în probarea vinovăției făptuitorului. De asemenea, norma în discuție conținea și alte deficiențe de reglementare.
O dată cu adoptarea la 18.04.2002 a actualului Cod penal al Republicii Moldova, pus în aplicare la 12.06.2003, traficul de ființe umane a fost interzis prin două norme separate: art. 165 „Traficul de ființe umane” și art. 206 „Traficul de copii”. Cu toate că la elaborarea acestor norme penale s-a urmărit respectarea standardelor internaționale în domeniu, analiza ulterioară a acestora a scos în evidență atît punctele forte, cît și punctele slabe ale formulei de reglementare după care au fost concepute, ceea ce a determinat operarea de modificări și completări în textul lor. O primă completare a normelor în cauză, operată chiar pînă la punerea lor în aplicare, constă în introducerea unui nou alineat cu scopul de a oferi victimelor traficului de ființe umane o pîrghie juridică ce le-ar încuraja să coopereze cu organele de drept împotriva traficanților. Astfel, potrivit alin. (4) al art. 165 și, respectiv, art. 206 din Codul penal victima traficului de ființe umane/traficului de copii este absolvită de răspundere penală pentru infracțiunile săvîrșite de ea în legătură cu această calitate procesuală dacă a acceptat colaborarea cu organul de urmărire penală în cauza dată. Operarea acestui amendament este justificat din următoarele considerente: (1) formele de exploatare ale traficului de ființe umane sunt diverse, iar unele dintre acestea presupun folosirea victimelor în diferite activități ilicite, inclusiv cu caracter infracțional, cum ar fi furtul din buzunare, furtul din automobile și locuințe, acestea devenind, potrivit regulilor generale, pasibile de răspundere penală; (2) inexistența în legea penală a unei reglementări speciale, care să prevadă expres absolvirea de răspundere penală a persoanelor traficate pentru infracțiunile săvîrșite în timpul exploatării lor, constituie un impediment direct în colaborarea victimelor traficului de ființe umane cu organele de urmărire penală.
Aplicarea ulterioară a normelor cuprinse în art. 165 și 206 din Codul penal a scos în evidență alte impedimente juridice care influențau negativ asupra activității de contracarare a traficului de ființe umane. Ca urmare a analizelor efectuate, s-a găsit de cuviință a opera noi modificări și completări la normele sus-arătate. Astfel, în dispoziția alin. (1) al art. 165 a fost inclusă o prevedere ce permite a trage la răspundere penală traficanții, chiar și în cazul în care victima și-a dat consimțămîntul de a fi exploatată sub influența mijloacelor prevăzute în art. 165, alin. (1), lit. a) – c) C. pen. O asemenea prevedere era necesară, deoarece sunt frecvente, după cum mărturisesc lucrătorii organelor de drept, cazurile în care traficanții reușesc să convingă victimele, prin diverse modalități, ca acestea să nu-i denunțe la organele de drept sau să-și retragă plîngerile ori să-și schimbe depozițiile în judecată în sensul recunoașterii acordului de a fi traficate, ceea ce atrage încetarea procesului penal.
Prin perfecționarea continuă a normelor penale referitoare la traficul de ființe umane s-a făcut un pas important în consolidarea cadrului normativ penal antitrafic. Astfel există o serie de factori ce au condus la această situație și au efect negativ în continuare.
În primul rînd este vorba despre faptul că responsabilii din cadrul organelor de drept, mai întîi de toate din poliție, au conștientizat tardiv pericolul real al traficului de ființe umane și mișcarea ascendentă ce caracteriză evoluția fenomenului, inclusiv puterea de acțiune al factorilor determinați. În consecință, contracararea actelor din categoria dată nu a fost, după cum se impunea, inclusă între preocupările prioritare ale poliției. În aceste condiții, au lipsit, o perioadă, și acțiunile polițiste de cercetare a cazurilor de trafic de persoane, de dezmembrare a rețelelor și grupurilor criminale implicate, precum și de tragere la răspundere penală a făptuitorilor. Iar atunci cînd au fost totuși întreprinse astfel de acțiuni, ele au fost mult prea puține la număr. De menționat că nici în prezent poliția nu este orientată în suficientă măsură spre contracararea fenomenului în discuție.
Un alt impediment care influențează asupra calității activității de contracarare a traficului de ființe umane este lipsa de pregătire a polițiștilor în cercetarea cazurilor de trafic de ființe umane. Problema e că în programele de instruire a polițiștilor nu a existat și nici nu există în măsură completă materia necesară formării abilităților profesionale adecvate. În plus, nu au fost organizate cursuri de perfecționare profesională specializate menite a înlătura acest neajuns. Doar după anul 2000 au fost inițiate o serie de cursuri în materie de trafic de ființe umane destinate funcționarilor organelor de drept, organizate nu de factorii de decizie din instituțiile respective, după cum s-ar cuveni, ci de organizațiile neguvernamentale.
Situația este înrăutățită și de lipsa experienței în cercetarea cazurilor de trafic de ființe umane. Deoarece polițiștii s-au lovit relativ recent de infracțiuni de acest tip, ei nu au dobîndit deocamdată experiența necesară investigării lor. Or, infracțiunile de trafic de ființe umane se disting prin forme atît de ascunse, încît fac arhicomplicată probarea vinovăției făptuitorilor. Sunt puțini polițiștii care au reușit să acumuleze un minim de experiență în domeniu.
Atunci însă cînd au fost deschise și trimise în judecată dosare penale referitoare la infracțiuni de trafic de oameni ele s-au împotmolit în instanțele de judecată. Faptul se explică, pe de o parte, prin lipsurile sus-menționate, care au făcut ca materialele urmăririi penale să conțină greșeli probatorii de ordin material și procedural, iar pe de altă parte, magistrații nu știau cum să interpreteze corect normele penale privitoare la traficul de ființe umane și să realizeze, în consecință, o încadrare juridică sigură a acțiunilor concrete: o perioadă au lipsit precedentele de interpretare și de aplicare a normelor în cauză. Magistrații în aceste cazuri au preferat, din păcate, să nu-și asume responsabilitatea de a crea astfel de precedente, iar o mare parte dintre cauzele penale pornite au încetinit și încetinează în continuare, zădărnicind măsurile de contracarare a manifestărilor de trafic de persoane.
A făcut dificilă cercetarea cazurilor de trafic și efectuarea acțiunilor de dezmembrare a grupurilor și rețelelor de traficanți lipsa unei colaborări adecvate între poliția națională și cea din țările de tranzit sau de destinație .
Deoarece se încadrează în tipurile de criminalitate cu forme transnaționale și transfrontaliere de operare, traficul de oameni include cîteva etape succesive (recrutarea, transportarea, vînzarea-cumpărarea), iar lanțul acțiunilor criminale de traficare a persoanelor se întinde, de regulă, pe teritoriul mai multor state. Prin urmare, la inițierea măsurilor de depistare și cercetare a actelor de trafic, organele de drept se lovesc de problema competenței de jurisdicție. Or, în conformitate cu prevederile cadrelor normative naționale organele de drept sunt abilitate a efectua acțiuni de urmărire penală doar pe teritoriul statului pe care îl reprezintă. În așa mod, sunt restrînse considerabil mijloacele juridice de administrare a probelor în dosarele penale.
Obstacolele sus-menționate privitoare la jurisdicția teritorială privind relevarea și investigarea infracțiunilor de trafic de persoane urmau a fi depășite prin realizarea unei cooperări juridice internaționale eficiente, care era posibilă doar în condițiile unui cadru normativ și instituțional corespunzător. Din păcate, o bună perioadă au lipsit elementele juridice și instituționale corespunzătoare de colaborare, soluționarea problemei date decurgînd destul de lent.
Chiar și în prezent, în pofida existenței unui cadru normativ internațional în domeniu, cooperarea antitrafic dintre organele de urmărire penală naționale cu structurile de resort ale altor state nu este suficientă, iar în unele situații aceasta se realizează defectuos (de exemplu: colaborarea cu organele de resort ale Turciei), fapt confirmat în cadrul interviului de către o persoană cu funcție de conducere din cadrul Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane.
De menționat că faptul cooperării insuficiente s-a datorat într-o măsură însemnată absenței unor ofițeri de legătură ai poliției naționale în țările de destinație ale victimelor traficului de persoane, fapt confirmat de către responsabilii din cadrul Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane. Or, instituirea unor astfel de funcții ar contribui semnificativ la realizarea unor asemenea sarcini.
Un alt factor ce a favorizat realizarea acțiunilor de traficare a persoanelor l-a constituit atitudinea de evitare manifestată de militarii trupelor de grăniceri și de funcționarii vamali în ceea ce privește contracararea tentativelor de scoatere a victimelor din țară, în condițiile în care existau posibilități reale de stopare a acestor infracțiuni anume la frontieră. Abia în ultimii ani s-a simțit intensificarea activității organelor vamale și a trupelor de grăniceri la compartimentul dat.
La fel un factor juridic ce a redus stoparea fenomenului este conlucrarea ineficace dintre organele de drept: poliție, procuratură, organele judiciare etc. Unirea eforturilor lor era întîmplatoare și nu răspundea pe deplin necesităților efective, ba chiar nu exista un mecanism eficient. O dată cu crearea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova a Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane și a unei subdiviziuni speciale în cadrul Procuraturii Generale care să conducă activitatea de urmărire penală a subdiviziuni polițienești specializate, au fost înregistrate anumite progrese la acest capitol.
Factorii politici.
Principalul factor politic ce a favorizat escaladarea fenomenului traficului de ființe umane este tergiversarea fatală a procesului de reformare economică a societății de către cei care s-au aflat la guvernare după prăbușirea sistemului comunist de organizare socială, fapt ce a condus la avansarea continuă și rapidă a declinului economic, aruncînd astfel societatea într-o sărăcie totală și determinîndu-i pe cetățeni să ia calea emigrării.
Un alt factor determinant cu impact major este lipsa de voință politică în soluționarea acestei probleme. Deși, sub presiunile societății civile autohtone și a organismelor internaționale, autoritățile au întreprins, în cele din urmă, o serie de acțiuni în vederea luării sub control a fenomenului, ele nu au răspuns, nici pe departe, necesităților reale.
Autoritățile au beneficiat chiar de un plan național de prevenire și contracarare a traficului de oameni, elaborat cu concursul decisiv al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (O.S.C.E.) și al organizațiilor neguvernamentale autohtone și internaționale specializate, el nu a fost implementat decît în mică măsură, problema rămînînd, în fond, nerezolvată.
Trebuie să fie subliniat și alt factor important: lipsa de insistență, claritate, consecvență, și nu în ultimul rînd abilitate în promovarea intereselor naționale în această chestiune în raport cu țările de tranzit și de destinație ale traficului de ființe umane din țara noastră. Este vorba de faptul că autoritățile noastre nu au reușit, nici pînă în prezent, să determine autoritățile din statele de tranzit și de destinație să adopte o legislație restrictivă în ceea ce privește munca la negru și șederea ilegală pe teritoriul controlat. Nu au reușit nici să le determine să adopte măsuri ferme de prevenire și contracarare a acestor fenomene. De asemenea, nu a fost obținută o intensificare a eforturilor de contracarare a traficului de oameni și a fenomenelor conexe (prostituție, trecere ilegală a frontierei, cerșetorie agresivă etc.). Din acest punct de vedere, putem vorbi despre o pasivitate inexplicabilă și inadmisibilă a diplomației noastre. Nici în cadrul organismelor internaționale nu s-a izbutit promovarea intereselor naționale în chestiunea traficului de ființe umane.
De asemenea, a influențat negativ activitatea antitrafic schimbările și refugierea de cadre frecvent din cadrul organelor de drept, datorită politicii de modificare permanentă promovată de cei aflați la guvernare. Astfel, schimbarea destul de frecventă a conducătorilor organelor de drept aduce, de fiecare dată, o cascadă de modificări la toate nivelurile decizionale sau executorii. Are loc, deci, o întrerupere frecventă a continuității și în ceea ce privește activitatea de prevenire și contracarare a traficului de ființe umane.
Alți factori sociali.
Un factor deosebit de important care a favorizat îmulțirea fulgerătoare a actelor de trafic de persoane îl constituie nivelul insuficient de informare a populației în privința pericolelor de a cădea victimă unor astfel de crime odioase. Situația este de așa natură că foarte mulți oameni disperați din cauza sărăciei și lipsei de posibilități de a-și cîștiga în țară mijloace de trai sunt nevoiți să plece la muncă în străinătate. Ei însă nu au o cunoaștere corespunzătoare a pericolelor de a deveni victime în încercările de a ajunge la muncă în statele prospere. Deseori, cei deciși să plece fie că nu cunosc, în genere, despre faptul că pot fi traficate, fie nu cunosc unde anume îi paște primejdia: nu cunosc procedeele folosite de criminali, nu știu să distingă ofertele rău intenționate de cele de bună credință, nu știu cum să-și ia măsuri de precauție, nu știu cum să procedeze în caz că au nimerit în mîinile lor etc. În aceste condiții ei cad foarte ușor pradă curselor întinse de traficanți. Este adevărat că datorită eforturilor întreprinse, în ultimii ani, de organizațiile neguvernamentale și organismele internaționale populația a fost întrucîtva informată în această privință. Totuși, e nevoie a statornicie în această direcție, deoarece există segmente importante ale populației rămase insuficient informate, dar care constituie potențiale victime ale traficului de ființe umane. De remarcat că mulți cetățeni, deși au aflat despre existența comerțului cu oameni, nu au sesizat pericolul care domină realmente asupra lor, iar cei care l-au sesizat, totuși, nu cunosc cum concret să evite a cădea victimă.
1.3 Impactul infracțiunii de trafic de ființe umane asupra societății
Odată ce fenomenul traficului cu ființe umane pătrunde într-o țară, el se va dezvolta rapid și va implica următoarele riscuri strategice pentru stabilitatea și evoluția socio-economică a acelei țări:
Destabilizarea piețelor existente ale forțelor de muncă. Deoarece victimele traficate sunt retrase din piețele existente ale forțelor de muncă și introduse pe piața ilegală, apare problema absenței forței de muncă și a necesității calificărilor profesionale,fapt ce duce la o destabilizare a pieței forțelor de muncă.
Dezvoltarea și diversificarea crimei organizate.
Odată formate, rețelele de trafic de persoane se vor diversifica rapid și vor crea asocieri cu beneficii reciproce cu organizațiile de crimă organizată ce operează în alte sfere, precum terorismul și traficul cu droguri și arme.
Destabilizarea economică prin amploarea infracțiunii de spălare de bani. Profitul financiar obținut din traficul de persoane va duce repede la forme sofisticate de spălare de bani pe plan intern și extern, care pot atrage destabilizarea economică.
Destabilizarea demografică. Traficul cu ființe umane la scară mare poate destabiliza populația la nivel micro și macrodemografic, atît în ceea ce privește numărul victimelor ce sunt traficate în afara țării de origine, cît și în ceea ce privește numărul anumitor grupuri etnice sau naționale ce sunt traficate pe o piață specifică sau într-un anumit domeniu din țară de destinație .
Creșterea corupției în sectorul public. Infracțiunea de trafic de persoane crează numeroase oportunități pentru coruperea funcționarilor din diferite instituții.
Destabilizarea investiției economice interioare. Această amenințare ar putea apărea prin cumularea unuia sau mai multor dintre celelalte riscuri strategice. De exemplu, acolo unde prezența infracțiunii de trafic organizat a condus la activități endemice de spălare de bani și la corupție în sectorul public, astfel încît scade încrederea în structura economică de bază,acest lucru ar avea un impact negativ asupra strategiilor investiționale ale companiilor din toată lumea.
Traficul de persoane este o infracțiune care afectează nu doar victimele sau și familiile acestora, ci și societatea în ansamblu. Traficul de persoane nu trebuie privit doar ca formă de victimizare a ființei umane, ci și ca o problemă de dezvoltare umană și socială. Orice traumă fizică sau psihică are consecințe grave asupra sănătății persoanelor, dar duce și la diminuarea șanselor acestora de a duce o viață normală, datorită faptului că traficarea împiedică persoana să se comporte ca un membru al societății. Consecințele negative ale traficului se extind de la victimele directe la comunitățile și societatea din care acestea provin și care se confruntă cu pierderea capitalului uman, cu cheltuieli crescute pentru recuperare.
Indiferent de tipul de acțiune infracțională care a generat-o, ne referim la victimizarea prin vătămare corporală, violență fizică sau abuz sexual, sechestrare, răpire, amenințare, trafic etc. Consecințele ar putea fi de natură materială (inclusiv financiară), fizice (corporale), psihice, sociale, juridice. Adeseori, consecințele de naturi diferite se pot cumula într-un proces de victimizare. Consecințele materiale (inclusiv financiare) implică pierderile, deposedările sau distrugerile de obiecte (în cazul unui furt, de exemplu, sau al tâlhăriei în propria casă însoțită de violență ), bani sau alte valori, cu atât mai prejudiciatoare cu cât în unele cazuri pierderea riscă să fie totală sau definitivă, fără posibilitatea unei compensații sau recuperări (exemplu, o anumită suma de bani furată poate să nu mai fie recuperată). Din punct de vedere financiar, pierderile pot fi și indirecte, prin cheltuielile neprevăzute și irecuperabile pe care le implică repararea efectelor produse de victimizare. De exemplu, în cazul vătămării corporale, cheltuielile pot proveni din spitalizare, achiziționarea de medicamente în perioada de refacere, în cazul traficului pentru exploatarea sexuală, fetele pot cheltui bani pentru controalele ginecologice sau eventualele spitalizări în urma experimentării violenței fizice din partea consumatorilor, pentru orice proces prin care victima îl acuză pe infractor, căutând despăgubiri, apar cheltuieli legate de transport, plata avocatului etc.
În același timp, victimele unor infracțiuni pot suferi fizic sau somatic, așa cum se întâmplă în toate cazurile de violență (fizică) sau abuz (emoțional, sexual). Suferința este cu atât mai mare și mai de durată, când vătămările sunt corporale (traumatisme, intervenții chirurgicale etc.). În cazul abuzului sexual, pot apărea probleme medicale sensibile (rupturi vaginale sau anale, hemoragii mortale etc.) care măresc gravitatea victimizării. În cazul traficului, consecințele fizice pot include scăderea în greutate (exploatarea prin muncă în condiții grele, însoțită de o proastă alimentație), tulburări ale sistemelor fiziologice esențiale pentru funcționarea normală a organismului, contactarea unor boli venerice (mai ales, în cazul tinerelor fete exploatate pentru prostituție) etc. În categoria consecințelor fizice mai trebuie să includem și problemele psiho-somatice consecutive victimizării: probleme digestive, cefalee, tulburări ale somnului, hipertensiune, reacții alergice etc.
În funcție de caracteristicile individuale, de cele ale grupului de apartenență și de o serie de circumstanțe externe, victimizarea poate avea diferite consecințe în planul funcționării psihice și sociale. Printre acestea, cel mai des citate în literatura de specialitate sunt simptomele de neliniște sau depresie (însoțite de comportamente compulsive sau de automutilări), tulburările disociative (amnezii disociative, tulburarea de identitate disociativă, depersonalizarea), stres acut și posttraumatic, sentimente de înstrăinare și izolare, alterarea unor funcții și procese psihice (raționament, memorie, atenție), evitarea unor activități sau scăderea interesului pentru anumite activități și pentru interacțiunile sociale, culpabilizarea excesivă, consum de substanțe care creează dependență (alcool, tutun, cafea, chiar stupefiante), incapacitatea de a mai lucra/munci la un nivel satisfăcător. Desigur, am citat aici doar câteva dintre efectele psihologice ale victimizării care, în funcție de gravitatea prejudiciilor aduse unei persoane și de caracteristicile acesteia, este însoțită de un proces traumatic mai mult sau mai puțin profund.
În plan social, victimizarea poate fi însoțită, în primul rând, de perturbări la nivel relațional. Să ne gândim ce traumă trăiesc victimele violului sau ale traficului prin exploatare sexuală (mai ales prostituție) când se întorc în comunitatea din care fac parte. De altfel, sentimentele de rușine sau înstrăinare față de membrii familiei lărgite sau comunității, față de colegii de școala țin de faptul că victima are adesea sentimentul că cei din jurul său nu vor putea să o mai privească cu aceiași ochi, va fi diferită. De multe ori, victima chiar devine un respins, observând la ceilalți o reținere în a stabili relații cu ea. Este ceea ce Bocancea numește ,,traumatismul liniștii”. Sentimentele care îl însoțesc sunt de devalorizare a propriei persoane, de rușine, de neîncredere în ceilalți și nesiguranță față de propriile acțiuni. În cazul multor fete traficate, există o viață de dinainte de trafic și o alta de după. Întoarcerea în comunitate nu rezolvă experiența traumatică prin care aceasta trece. În general, este nevoie de mult timp și de sprijin specializat, dar și de o atitudine potrivită din partea familiei, prietenilor și comunității, pentru că victima să reușească să includă evenimentul traumatic în schema de viață personală. Nici în situația inversă , adică când ceilalți se interesează nepăsător de situația victimei, aceasta nu se va simți mai bine. În consecință , multe victime vor încerca să-și apere spațiul personal apelând la diverse soluții, cele mai multe inadecvate (refuzul de a comunica, schimbarea domiciliului și a locului de muncă – dacă este cazul, evitarea prietenilor și cunoscuților, consumul de alcool etc.). În cazul acelor victime care au deja propria familie, tensiunile conjugale sau cu familia de origine constituie, de regulă, o altă problema care se adaugă la cele deja existente. În fine, nici procesul judiciar nu o scutește pe victima de probleme. Trecerea acesteia prin sistemul și procesele penale poate conduce la prejudicii indirecte (financiare, psihologice, sociale), deoarece justiția nu este decât o parte din procesul de compensare a prejudiciilor provocate de victimizare (este mai mult o reacție față de actul infracțional și infractor). Acum putem înțelege sensul afirmației potrivit căreia, anchetele penale împotriva infractorilor nu ține cont în mod explicit de consecințele (materiale, morale sau psihologice) asupra victimelor.
Cunoașterea și înțelegerea consecințelor pe care traficul de ființe le are este o premisă necesară procesului de recuperare, întrucât toate persoanele (familia, prietenii, specialiștii din serviciile de asistență și protecție a victimelor) care relaționează ulterior cu victima trebuie sa fie instruite în prealabil pentru a nu-i agrava starea de sănătate precară. Procesul de reabilitare a victimelor în toate planurile, în special în cel al funcționării psihologice, necesită înțelegere din partea tuturor actorilor sociali implicați. Risipirea prejudecăților privind fenomenul traficului și victima prin cursuri de informare și formare pentru psihologi, asistenți sociali, medici, polițiști, procurori va contribui la evitarea agravării consecințelor pe care traficul le are în planul funcționarii psihice. Victimizarea prin trafic produce de multe ori efecte psihologice pe termen lung care, alături de alți factori (socio-economici, familiali, educaționali), sporesc riscurile retraficării, contribuind astfel la întreținerea fenomenului. Efectele pot fi dezastruoase nu numai pentru victimă, ci și pentru familia acesteia (victima nu mai este capabilă să participe la viața de familie, întreaga familie suferă de pe urma etichetării, blamării si marginalizării din partea comunității). De aceea, o strategie terapeutică funcțională în asistarea victimelor trebuie sa țină cont de cel puțin doua elemente cheie:
factorul temporal (consilierea psihologică constă în remedierea efectelor psihologice imediate ale victimizării, care amenință să dezechilibreze victima, dar pentru evaluarea întregului proces traumatic, adesea mascat și înlaturarea consecințelor pe termen lung, este necesar un plan terapeutic mai complex, care să combine diferite metode și tehnici, precum: restructurarea condițiilor, reacțiilor emoționale și comportamentale, tehnici de relaxare, abordări electrice de tipul celor ericksoniene sau psihodinamice, psihoterapie experiențială).
factorul social (recuperarea terapeutică necesită și implicarea rețelei sociale imediate – familia de origine, familia lărgită, prieteni ș.a., în vederea reconfigurării relațiilor interpersonale care pot juca un rol important în suportul victimei în vederea integrării evenimentului traumatic în schema de viață personală, planificării unui proiect de viață si reintegrării sociale).
Din cele relatate putem concluziona că infracțiunea de trafict de ființe umane, care la momentul actual este o infracțiune deosebit de gravă a existat și s-a dezvoltat pe tot parcursul istoriei omenirii, în diferite etape prezentînd un anumit interes. Flagelul acesta a existat și va exista întotdeuna din simplu considerent că aduce beneficii financiare enorme celor care se ocupă cu acesta.
Ca noțiune, traficul de ființe umane poate fi explicat în cea mai simplă formă drept exploatarea unei ființe umane, indiferent de scop și formă, contrar voinței acesteia sau altfel spus traficul de ființe umane este încălcarea drepturilor omului în special dreptul la libertate, acesta fiind încălcat prin aplicarea violenței fizice și/sau psihice.
Impactul, acestui flagel este unul distructiv, și se manifestă la nivel global. Prezența acestei infracțiuni și manifestarea ei realizează efecte negative asupra multor familii și asupra națiunilor în ansamblu (țările sărace de unde traficanții de ființe umane racolează permanent victime). Traficul de persoane nu este doar o formă de victimizare a ființei umane, dar ea reprezintă o problemă de dezvoltare umană și socială. Astfel orice traumă fizică sau psihică are consecințe grave asupra sănătății persoanelor, ce duce la diminuarea șanselor acestora de a duce o viață normală, datorită faptului că traficarea împiedică persoana să se comporte ca un membru al societății. Impactul negativ a traficului se extinde de la victime direct la comunitățile și societatea din care acestea provin și care se confruntă cu pierderea capitalului uman, cu cheltuieli crescute pentru recuperare.
CAPITOLUL II. ASPECTE FENOMENOLOGICE ȘI PERSONOLOGICE PRIVIND TRAFICUL DE FIINȚE UMANE
2.1. Starea, structura și dinamica traficului de ființe umane în Republica Moldova
Ca orice fenomen de masă traficul de ființe umane este analizat cu ajutorul unor indicatori statistici care pot fi de natură calitativă sau cantitativă, astfel cei mai importanti sunt:
starea treficului de ființe umane;
structura traficului de ființe umane;
dinamica traficului de ființe umane;
Starea criminalității reprezintă numarul total de infracțiuni care s-a comis pe un anumit teritoriu ,într-o anumită perioadă de timp.
Structura criminalității reprezintă cunoașterea compoziției și a configurației fenomenului într-o anumită unitate de timp și spațiu.
Dinamica criminalității reprezintă modificările cantitative și calitative intervenite in structura acestui fenomen, prin comparație cu intervale de timp și spațiu succesive, reflectînd cursul general al criminalității și tendințele sale.
Abordînd tema privind starea, structura și dinamica traficului de ființe umane în Republica Moldova trebuie să luăm în considerație faptul că criminalitatea latentă constituie o problemă serioasă pentru statistică, iar fiecare tip de criminalitate are, în mod firesc, ponderea sa de latență. Totodată, este de menționat că în cazul în care proporțiile unui fenomen criminal sunt mai mari, gradul de latență a acestuia este la un nivel mai ridicat.
În ceea ce privește traficul de ființe umane, se cere de remarcat că fenomenul dat se caracterizează printr-un nivel înalt de latență, care este mult mai mare în comparație cu nivelul oficial înregistrat. Este de remarcat că potrivit rezultatelor unor cercetări, 70 la sută din victimele traficului nu sunt identificate. Această situație se explică prin următoarele:
de cele mai dese ori, persoanele sesizează că au devenit victime ale traficului abia după ce ajung în alte țări și sunt private sau limitate în alt mod în libertate, fapt care le împiedică să se adreseze organelor de drept ale acestor state;
chiar dacă apare posibilitatea de a sesiza despre situațiile în care s-au pomenit, multe victime nu se adresează organelor de drept deoarece nu dispun de acte de identitate și se îndoiesc că organele de poliție le vor soluționa pozitiv problemele acestora;
o mare parte dintre victime nu doresc să sesizeze organele de drept, chiar dacă conștientizează că sunt suspuse exploatării, pentru că percep acest lucru ca ceva firesc și speră, în continuare, că situația lor s-ar putea ameliora;
o mare parte dintre victime, care revin în țară, nu se adresează organelor de drept, fie din teama de a nu fi persecutate de către traficanți, fie din motivul neîncrederii în capacitatea justiției naționale de a le restabili drepturile lezate;
în multe situații, organele de drept nu înregistrează sesizările cu privire la faptele de traficare a persoanelor, din motivul că acestea par irelevante sub aspectul probelor prezentate, sau din cauza existenței factorului corupției;
Cît privește nivelul real al traficului, este de menționat că indicatorii corespunzători se fundamentează pe datele obținute în cadrul cercetărilor sociologice și criminologice în domeniul dat, metodele principale de investigație constituind anchetele sociologice, interviurile și studiile documentare.
Astfel, conform autorilor unui reportaj despre traficul de ființe umane în Republica Moldova, difuzat de postul TV american „ABC News”, circa cinci mii de moldovence cad pradă sclaviei sexuale în fiecare an, iar 25% din populația Moldovei se află peste hotare la muncă. Totodată se menționează că Moldova este una dintre cele mai mari țări-furnizoare de carne vie din Europa.
Potrivit altui raport al Organizației Internaționale pentru Migrație, anual 57 mii de cetățeni din Republica Moldova sunt vînduți în sclavie, statul nostru figurînd printre țările cele mai afectate de fenomenul traficului de ființe umane.
Traficul de ființe umane continuă să rămână în prezent o problemă pentru Republica Moldova. În pofida măsurilor care se adoptă la nivel de țară, fenomenul traficului de ființe umane nu a încetat să existe. În anul 2014 în Moldova au fost înregistrate 151 de infracțiuni în domeniul traficului de ființe umane (art. 165 Codul Penal al Republicii Moldova) și 24 de infracțiuni în domeniul traficului de copii (art. 206 Codul Penal al RM). Numărul total al victimelor conform datelor Ministerului Afacerilor Interne a constituit 290 de persoane. O provocare serioasă pentru combaterea traficului de ființe umane reprezintă varietatea țărilor de destinație și a rutelor traficului de ființe umane, precum și a formelor de exploatare. Femeile din Moldova sunt supuse exploatării sexuale în Rusia, Turcia, Liban, Ciprul de Nord, Emiratele Arabe Unite, Italia,Germania, Grecia și alte țări. Traficul de ființe umane în scopul exploatării muncitorilor migranți este răspândit în special în Rusia,Qatar și Polonia în sectorul construcțiilor, agriculturii și în domeniul serviciilor. Totuși, este de menționat că vis a vis această destinație, în comparație cu anul 2013 se observă o ușoară descreștere ca pondere generală, dar și unele modificări în raport cu scopurile de exploatare înregistrate cu destinația respectivă. Astfel, o ascensiune notorie în perioada de referință a înregistrat traficul de ființe umane cu scopul exploatării prin cerșit, în comparație cu perioada anului precedent fiind fixată o creștere de cca 130 % (21 victime –2013 și 49 victime – 2014). Diferența în nivelul de trai între capital și localitățile rurale dă naștere la traficul intern de ființe umane în Moldova, astfel din punct de vedere al scopului exploatării în interiorul țării, domină exploatarea sexuală cu 8 victime identificate în acest sens, urmată de exploatarea prin muncă și cerșit cu cîte 3 victime identificate, și în premieră apare exploatarea prin antrenarea în activități criminale cu 4 persoane stabilite în cadrul unei singure cauze penale.
Republica Moldova a recunoscut existența problemei traficului de ființe umane și a început să lupte contra acestui fenomen începând cu anul 2001. Țara noastră a ratificat actele internaționale cele mai importante în acest domeniu și a elaborat sub influența lor propria politică care necesită a fi permanent evaluată și ajustată. Monitorizarea și evaluarea politicii Republicii Moldova în domeniul menționat se efectuează de organizații diferite, în scopuri diferite și cu periodicitatea diferită, atât în scopuri interne – discutarea rezultatelor politicii în interiorul țării, cât și în scopuri externe – în vederea monitorizării executării obligațiilor în conformitate cu acordurile internaționale. Astfel, monitorizarea și evaluarea internă se efectuează în special de către structurile statale ale Republicii Moldova – Secretariatul permanent al Comitetului național pentru combaterea traficului de ființe umane, creat pe lângă Cancelaria de stat a Republicii Moldova (în continuare – Secretariat permanent) și Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Monitorizarea și evaluarea externă sunt efectuate de către organizațiile interguvernamentale (subdiviziunile structurale ale OSCE și ONU), structurile special create în cadrul acordurilor internaționale (grupul de experți GRETA, creat în conformitate cu Convenția Consiliului Europei privind combaterea traficului de ființe umane) și Guvernele altor țări (Raport anual al Departamentului SUA pentru Congresul SUA).
Unele date statistici cu privire la traficul de ființe și evoluția acestui flagel le prezentăm mai jos.
În perioada anului 2012, au fost înregistrate următoarele date statistice:
20 infracțiuni de trafic de copii, față de 24 identificate în anul 2011;
14 victime (13 de gen feminin și 1 de gen masculin) au fost exploatate sexual pe teritoriul RM, Rusia, EAU, Kosovo și Italia;
9 victime exploatate prin muncă (5 victime în diferite raioane ale țării: 3 victime în Ucraina, 1 victimă în Rusia);
1 victimă a fost traficată în Rusia în scop de cerșit.
au fost documentate și anihilate 2 grupări criminale specializate în trafic de copii, cu implicarea a 5 persoane.
au fost înregistrate 4 infracțiuni de pornografie infantilă și 2 infracțiuni de trafic de copii în scop de exploatare în industria pornografică, fiind identificate 79 prezumate victime, dintre care 8 copii victime constatate, iar la 4 minori a fost prevenită victimizarea.
În perioada a 6 luni 2013 au fost înregistrate 55 infracțiuni de trafic de ființe umane, fapt care relevă o scădere cu 6,78% față de 59 infracțiuni identificate în perioada similară a anului precedent.
au fost înregistrate 9 infracțiuni de trafic de copii, număr cu mult mai mic decit anul trecut;
au fost anihilate 2 grupări criminale:
1 specializată în trafic de ființe umane și 1 specializată în trafic de copii.
În perioada anului 2014, au fost identificate 238 victime ale traficului de ființe umane, ceea ce reprezintă în principiu un efort constant comparativ cu anul precedent (233 victime identificate în 2013.
După criteriu gen al victimelor identificate – 155 sînt femei și 83 – bărbați. Comparativ cu perioada anului trecut ponderea victimelor femei rămîne a fi una dominantă, cu o descreștere ușoară și nesemnificativă (2013 – victimele femei constituiau 66% din numărul total de victime, iar în 2014 – 65%).
După criteriul de gen al victimelor identificate – 107 sunt femei și 60 sunt bărbați.
În raport cu scopul traficării avem următoarea reprezentare:
– exploatare sexuală – 100 victime (42%)
– exploatare prin muncă – 85 victime (35,7% )
– exploatare prin cerșit – 49 victime (20,6%)
– antrenarea în activități criminale – 4 victime (1,7%)
În ce privește dimensiunea geografică a TFU din Republica Moldova, constatăm că se menține (cu o creștere nesemnificativă) poziția dominantă a cazurilor de trafic de persoane în exteriorul țării, cu o pondere – 92,4% vizavi de 7,2% deținute de cazurile de trafic de persoane în interiorul țării.
Deși în continuare (mai corect zis la capitolul 3 al lucrării) vom expune un șir de acte normative și toate acțiunile întreprinse de stat pentru combaterea sau măcar diminuarea situației ce ține de traficul de persoane, dorim să expunem în continuare o realitate nu prea îmbucurătoare.
Republica Moldova este o sursă primară de femei și copii traficați în: Bosnia-Herzegovina, Franța, Portugalia, Germania, România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Grecia, Cipru, Turcia și în Orientul Mijlociu (Israel, Emiratele Arabe, Pakistan și Afganistan). S-a constatat și o traficare spre Israel, prin Moscova și Egipt, iar recent s-au semnalat cazuri de moldovence traficate în Japonia. Bărbații moldoveni sunt traficați în Rusia și tările vecine și forțați la muncă și la cerșit. Moldova este de asemenea și o țară de tranzit pentru victimele traficate din Ucraina spre România. De asemenea, regiunea de graniță a Transnistriei, care nu e sub controlul guvernului, servește ca sursă și punct de tranzit pentru traficarea victimelor.
Guvernul nu respectă în totalitate standardele minime pentru eliminarea traficului, însă face semnificative eforturi în acest sens. Guvernul a înființat Grupul Național al Muncii care a dezvoltat un plan strategic pe mai mulți ani de combatere a traficului. Cu toate acestea, îmbunătățirile sunt limitate, din cauza corupției, a lipsei resurselor fianciare, iar protecția neadecvată împiedică rezultatele așteptate.
Guvernul recunoaște că țara noastră este una din cele mai importante țări sursă de persoane traficate în întreaga lume, dar această realitate nu este tratată ca o problemă prioritară. Cele mai multe activități sunt inițiate de organizații internaționale, subvenționate de instituții străine și implementate de organizații neguvernamentale, fără un suport din partea guvernului. Instituțiile responsabile de migrație și-au sporit eforturile antitrafic prin schimbul de informații cu agențiile autorizate în drept, nefiind afectat dreptul cetățenilor de a munci în străinătate. Acestea colaborează strâns cu organizațiile internaționale pentru informarea populației în legătură cu potențialul pericol al muncii în străinătate.
Guvernul din Moldova este ineficient în protecția adecvată a victimelor. Cât timp tratează victimele ca infractori și nu oferă statut de rezident, adăpost, acces la justiție, servicii psihologice și medicale pentru victime. Guvernul încurajează victimele să asiste la investigarea și trimterea în judecată a traficanților. Legea asigură protecție martorilor, inclusiv în ceea ce privește identitatea și domiciliul, dar în practică aceste disoziții nu sunt întotdeauna respectate, din cauza lipsei resurselor.
Nu există proceduri Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (O.S.C.E.) de operare pentru identificarea victimelor traficului.Victimele pot obține loc de muncă în timpul procesului, dar oportunitățile de lucru sunt puține in Moldova. Ministerul de Interne și cel al Afacerilor Externe îmbunătățesc identificarea victimelor și strategiile de sprijin prin personalul consular extern.
2.2. Personalitatea infractorului traficului de ființe umane
Traficul de ființe umane este controlat în principal de grupurile criminale organizate în rețele transfrontaliere, cu ramificații în țările de origine, tranzit și destinație. Profiturile mari fac din traficul de persoane o afacere tentanta în multe țări ale lumii. Cît despre personalitatea traficantului este de remarcat că, potrivit datelor studiilor în domeniu, circa 50 la sută dintre recrutorii victimelor sunt femei.
Traficanții sunt atît bărbați cît și femei, în general recrutorii sunt persoane tinere, îmbrăcate îngrijit și care fac o bună impresie atît prin semnele exterioare ale bunăstării lor cum ar fi vestimentația, mașina, telefon mobil,etc, cît și prin poveștile de succes pe care le răspîndesc privind propria reușita ori a altor persoane care au plecat la muncă în strainatate, fiind cu atît mai convingători cu cît prezintă a fiind foarte atractive condițiile de lucru: posturi în țări vest europene, foarte bine plătite și care nu necesită o calificare deosebită. Femeile sunt de cele mai multe ori prima verigă în lanțul de traficare și captează foarte ușor încrederea și interesul tinerelor, profitînd de lipsa experienței lor de viață, de lipsa educației, de starea materială precară și naivitatea lor, prin prezentarea acelorași cazuri ale persoanelor care au fost plecate să lucreze în străinatate și s-au întors după o scurtă perioadă de timp cu sume mari de bani. De cele mai multe ori femeile traficante au fost la rîndul lor victime ale traficului, astfel încît cunosc foarte bine mecanismul de traficare și devin foarte experimentate în atragerea victimelor și plasarea lor în scopul exploatării. Uneori, femeile se ocupă de trafic de bună voie, datorită cîștigurilor mari obținute, alteori desfășoară aceasta activitate datorită presiunii exercitate asupra lor de către traficanții carora le-au aparținut, în schimbul eliberării lor. În prezent se înregistrează o creștere a ponderii femeilor recrutor, ele desfășurînd activități de traficare pe cont propriu ori în cadrul grupurilor criminale specializate în traficul de ființe umane.
Traficanții bărbați care au diferite roluri în interiorul rețelelor de trafic, recrutează, transportă și administrează în faza de exploatare. Din ce în ce mai des sunt întîlnite și femei care îndeplinesc astfel de roluri, însă, aplicarea coercitivă în faza de exploatare și disciplinarea victimelor aparține în exclusivitate traficanților bărbați.
O prezentare exhaustivă și precisă a persoanei traficant este imposibil de realizat. Iată cateva caracteristici ce pot constitui indicatori în realizarea unui profil al recrutorului:
Vîrsta.
Membrii rețelelor, fie ei recrutori, transportatori, administratori sau paznici ai locațiilor de exploatare, au vîrste cuprinse între 20 și 45 de ani, deși există cazuri de recrutori cu vîrste mai mici sau mai mari. În cadrul recrutorilor, experiențele de viață, valorile socio-culturale accesibile au determinat orientarea spre activități cu caracter ilicit ca rezultat al lipsei unor modele alternative și a suportului necesar unei bune dezvoltări a identității personale.
Aspect fizic îngrijit.
Statisticile arată că traficul de persoane reprezintă una dintre cele mai profitabile infracțiuni după traficul de arme și droguri. Toate acestea devin vizibile sub forma unui aspect fizic îngrijit ce promovează, alături de ceilalți factori, imaginea succesului promis.
Nivel de educație cel puțin mediu.
Recrutarea și traficarea persoanelor presupun abilități de comunicare și de convingere achiziționate într-o formă de educație formală peste nivelul minim. Majoritatea recrutorilor, traficanților sunt absolvenți de licee sau școli profesionale, deși acest criteriu nu este unul general valabil; în multe cazuri experiența de viață și implicit experiența în cadrul rețelelor de crimă organizată au contribuit substanțial la formarea și educarea abilităților necesare.
Inteligența emotională.
În contextul fenomenului traficului de persoane, inteligența emoțională reprezintă o caracteristică întîlnită în special în cazul recrutorilor care folosesc tehnici de manipulare mai subtile, sugerînd abilitatea unei persoane de a intra în relație cu ceilalți pentru a veni în întampinarea nevoilor celor din urma, prin aceasta asigurîndu-și atingerea scopului final: recrutarea.
Face parte dintr-o rețea de traficanți.
Traficul de ființe umane este un proces complex ce necesită construirea unor relații care să faciliteze parcurgerea tuturor etapelor de recrutare, transportare, vanzare, cazare și exploatarea propriu zisă. Sunt cazuri, în special în țara de origine, cînd recrutorul poate acționa de unul singur, folosindu-se de relații ce nu țin neapărat de structura organizată, victimele fiind ulterior incluse în circuitul rețelelor.
Manifestă comportament violent.
Acest tip de comportament este întîlnit în special în cazul traficanților care se folosesc de agresiunile verbale și fizice ca metodă de control, dar și ca măsură coercitivă în scopul obținerii supunerii privind interdicțiile impuse și comportamentele așteptate.
Este foarte bine organizat.
Deși faza de recrutare poate da persoanei impresia că se poate răzgîndi, adaptîndu-se la situație, în realitate traficantul urmează un plan prestabilit, cu date și rute exacte, evenimentele neprevăzute fiind de cele mai multe ori anticipate și combătute prin folosirea unor tehnici de manipulare.
Fenonomenul nu este exclusiv controlat de marile rețele criminale.
Grupurile pot fi destul de mici și pot opera fără nici-o legătura unii cu alții, atunci cînd acest lucru este rentabil. Aceste grupuri se pot specializa pe diferite elemente ale infracțiunii, precum recrutarea persoanelor, transportul acestora, administrarea locațiilor folosite pentru exploatare etc. Rețelele traficante pot fi formate din grupuri etnice sau naționale omogene, ce exploateză victime originale din aceleași locuri.De asemenea ele pot fi formate din grupuri mixte, în care infractorii și victimele provin din țări diferite sau grupuri etnice diferite.
Un alt aspect care trebuie menționat este acela că rețelele de infractori nu acționează izolat unele de altele, astfel ca rețelele de trafic cu ființe umane au stabilite legături cu alte rețele de crimă organizată din sfera traficului cu arme și stupefiante ori alte infracțiuni grave. Aceste legături pot fi permanente sau ocazionale, în funcție de interesele financiare și scopurile infracționale ale grupărilor, urmărindu-se obținerea de profituri rentabile de ambele părți.
În anii 2005-2014 victimele traficului de persoane primeau propuneri în temei de la persoane fizice, ca și în perioada anilor 1999-2004. După cum mărturisesc victimele intervievate de specialiștii Centrului Internațional „La Strada”, recrutorul poate fi atât o persoană necunoscută, cât și una cunoscută și chiar un prieten, o rudă sau un vecin. O analiză comparativă a datelor din perioadele anilor 2005- 2010 cu cea anterioară, 1999-2004 , arată că în ultimii ani numărul cazurilor de recrutare de către persoane necunoscute s-a micșorat de 2 ori și mai bine, iar victimele acceptau mai des propuneri de lucru de la cunoscuți, prieteni, rude și vecini. Este evident că recrutorului care „lucrează” cu persoane cunoscute îi vine mai ușor să le câștige încrederea.
După cum am mai menționat, caracteristicile traficantului recrutor au fost observate până la nivelul anului 2005; pentru prezent s-au mai conturat și identificat câteva trăsături , respectiv: – intervalul de vârstă al traficanților s-a mărit, fiind între 20 și 45 de ani, deși există și excepții, iar despre determinismul social înspre această activitate s-a apreciat că “valorile socio-culturale accesibile au determinat orientarea spre activități cu caracter ilicit ca rezultat al lipsei unor modele alternative și a suportului necesar unei bune dezvoltări a identității personale.” ; – aspectul fizic îngrijit este constant prezent și promite succesul; – nivelul de educație este unul mediu (se poate deduce și din observațiile de până în anul 2005, ocupațiile traficanților fiind de barmani, taximetriști, vânzători), dar se consideră că “recrutarea și traficarea persoanelor presupun abilități de comunicare și persuasiune achiziționate într-o formă de educație formală, peste nivelul minim. Majoritatea recrutorilor/traficanților sunt absolvenți de licee sau școli profesionale, deși acest criteriu nu este unul general valabil; în multe cazuri experiența de viață și, implicit, experiența în cadrul rețelelor de crimă organizată au contribuit substanțial la «educarea» abilităților necesare.” ;
– maniera nouă și inedită de acțiune subliminală pentru categoriile de traficanți este cea de a sugera potențialelor victime soluția ideală:“abilitatea unei persoane de a intra în relație cu ceilalți pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celor din urmă, prin aceasta asigurându-și atingerea scopului final: recrutarea”; – recrutorul se afiliază unei rețele de traficanți cu scopul de a-și facilita parcurgerea etapelor de transport, cazare, exploatare propriu-zisă și posibil, vânzare a victimei sau schimb cu o altă victimă; – traficantul poate manifesta un comportament violent, în special prin folosirea agresiunilor verbale și fizice pentru a controla reacțiile victimei, dar și ca metodă de coerciție – reală sau cu scop anticipativ – urmărind obținerea supunerii victimei și obținerea unui comportament docil, spre exemplu acceptarea tuturor clienților în cazul obligării la practicarea prostituției;
– traficantul este foarte bine organizat, deși poate, inițial, lasă potențialei victime posibilitatea răzgândirii sau oscilării între a renunța sau accepta oferta, însă, în realitate, el este meticulos, urmând un plan prestabilit, chiar evenimentele neprevăzute fiind, în fapt, surmontabile prin folosirea tehnicilor de manipulare, precum manifestarea anumitor presiuni asupra victimei, prin condiționări de genul: acum ori niciodată.
O tehnică nouă, abordată de recrutor și menționată în literatura de specialitate este însușirea rolului de lover boy, curtoazia fiind modul principal de impresionare, precum și oferirea de cadouri, bani, excursii etc., în final potențialele victime ajungând victime.
2.3. Personalitatea victimei traficului de ființe umane
În ceea ce privește victimele, există numeroase lucrări care au studiat și elaborat caracteristici ale acestora; vom recurge la prezentarea profilului victimelor traficului de persoane realizat prin intermediul unei cercetări sociologice de referință desfășurate la nivel național ale cărei rezultate arată vulnerabilitatea față de trafic a tinerelor. Cercetarea a pus în evidență că riscul cel mai mare de atragere în vederea traficării îl prezintă fetele care ar îndeplini următoarele criterii: – au vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani; – provin din zone relativ sărace din Moldova și Muntenia (40%), din orașe mai mari; – au făcut parte din medii sau familii în care au suferit diverse abuzuri; – au un nivel de educație scăzut, aparțin unui context informațional slab, nu au experiență de viață; – au o intensă dorință de viață materială;- își asumă cu ușurință riscul deciziei de plecare în străinătate de care leagă posibila lor realizare. O altă categorie de subiecți pasivi, de regulă femei, mai sunt și „persoanele cunoscute că au practicat prostituția”, cărora, pentru a le atrage, le sunt prezentate activități mult mai rentabile, precum prestarea unor activități în cluburi private, săli de masaj etc.
Demersul teoretic s-a continuat cu arătarea etapelor ce pot avea loc în săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane: recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea, primirea – dar articolele de lege care definesc faptele de trafic de persoane prevăd, ca o condiție necesară că acestea trebuie să se desfășoare sub imperiul actelor de amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane. Toate manierele prin care se realizează modalitățile (alternative) ale infracțiunii de trafic de persoane sunt considerate în știința dreptului penal mijloace sau moduri de săvârșire ale acesteia.
Din punct de vedere al manifestării sociale a traficului de persoane în sfera devianței în forma cea mai gravă – delincvența, argumentăm această încadrare cu afirmațiile din literatura de specialitate, ea fiind „ forma particulară a devianței, de cea mai mare periculozitate socială pentru că atentează la cele mai importante valori sociale și încalcă flagrant regulile juridice ce orientează comportamentele de tip social.”
În urma unui studiu realizat în domeniu s-a realizat ca, în ceea ce privește profilul victimei și al familiei acesteia:
– Dintre cele 80 de victime intervievate, 65% proveneau din mediul urban, din orașe și municipii, resedință de județ din diverse zone ale țării.
– Cele 80 de victime intervievate aveau vârste cuprinse între 17 și 30 de ani la momentul interviului, dar implicarea în trafic fusese realizată la vârste cuprinse între 14 și 25 de ani. Unele dintre ele aveau un parcurs destul de lung, fiind traficate mai mulți ani la rând și erau minore la momentul exploatării.
– Cele mai multe dintre victimele intervievate (68%) au doar studiile gimnaziale, alte 15% erau absolvente de liceu, 10% au absolvit o școală profesională, iar restul de 7% absolvind numai două sau trei clase de liceu.
– 58% dintre victime nu aveau nici o ocupație la momentul traficării (unele se întreținea practicând prostituția de la 13-14 ani), 18% dintre ele erau eleve la momentul racolării, iar 24% aveau diverse ocupații: barmaniță, vânzătoare, tapițer, patiser, lucrătoare la un atelier de marochinărie etc.
– Din datele prezentate de victimele intervievate, cele mai multe provin din familii cu mulți copii (4 –7 copii) sau care aveau în componență mai multe rude (bunici, cumnați, nepoți), numărul celor care aduceau venit în casă fiind redus. Sunt și situații în care victima era singură la părinți (8 cazuri, în două dintre ele părinții fiind adoptivi).
– În ceea ce privește statutul marital, 54% dintre ele erau necăsătorite, 23% trăiau în relații de concubinaj, 12% erau căsătorite, iar 11% erau divorțate. Copii aveau 22% dintre victime.
În funcție de așteptările victimelor la momentul plecării din țară, au fost identificate trei tipuri de victime ale traficului de persoane pentru exploatare sexuală:
femei care doresc să se prostitueze în străinătate.
femei care pleacă în căutarea unui loc de munca legal sau ilegal obținut, dar admit și posibilitatea practicării prostituției, imaginându-și că o vor face în condiții pe care le vor putea controla;
femei care doresc doar să găsească de lucru în străinătate, în posturi bine plătite comparativ cu posibilitățile lor din țara lor de origine, care au un nivel scăzut de trai și de educație; acestea cad victimă manipulărilor traficanților care le dau informații false despre oportunitățile de muncă în străinătate, dar și incapacității subiective și obiective a victimelor de a verifica realitatea acestor informații.
Cu privire la modalitățile de recrutare, cercetarea a evidențiat faptul că majoritatea victimelor au declarat că ele au avut inițiativa de plecare în străinătate. Unele dintre ele cunoșteau că acolo se vor prostitua, majoritatea fiind înșelate însă cu privire la natura muncii, la condițiile de muncă și de trai din străinătate, la realitatea locului de muncă promis, dar și la destinația reală, în unele cazuri.
Este de remarcat faptul că, în aproape toate situațiile, racolatorii au cunoscut victimele prin intermediul unor cunoștințe sau a familiei, le-au căutat având deja informații despre situația materială precară a acestora și despre intenția de a-și căuta locuri de muncă în străinătate, având practic cunoscute o parte dintre elementele de vulnerabilitate care le-au permis manipularea.
Un alt aspect al cercetării a vizat relația trafic de persoane – crimă organizată. Potrivit experților intervievați, cea mai mare parte a traficului de persoane se desfășoară organizat, de grupări infracționale structurate piramidal, în cadrul cărora infractorii sunt specializați în acțiunile de recrutare, transport, exploatare efectivă, spălarea banilor sau relațiile cu autoritățile pentru protejarea desfășurării traficului.
Victimizarea copilului.
Copilul face parte din categoria persoanelor cu o vulnerabilitate victimială crescută, datorită particularităților psihocomportamentale și de vîrstă specifice: lipsiți aproape complet de posibilități fizice și psihice de apărare, capacitatea redusă de anticipare a unor acte comportamentale proprii sau ale altora, în special a adulților, capacitatea redusă de înțelegere a efectelor, a consecințelor unor acțiuni proprii sau ale altor persoane, capacitatea redusă empatică, imposibilitatea de a discerne între intențiile bune și rele ale altor persoane, nivelul înalt de sugestibilitate și al credulității, sinceritatea și puritatea sentimentelor, gîndurilor și intețiilor lor etc.
Fiind uneori în imposibilitatea de a rezista unor promisiuni, recompense etc.,oferite mai ales de către persoanele adulte, care aparent le inspiră încredere și securizare emoțională, pot să cadă ușor pradă unor infractori adevărați și care nu se abțin de la cel mai groazînice fapte de trafic.
Forme foarte grave de victimizare, în cazul traficului a copilului încep în cadrul familiei, cum ar fi bătaia și incestul cu consecințe extrem de nefavorabile asupra procesului de dezvoltare și maturizare psihocomportamentală a acestuia. Creșterea în durată și în intensitate a utilizării metodelor agresive sporesc posibilitatea apariții factorilor care crează condițiile necesare pentru ralizarea traficului.
Desigur, există și forme nespecializate și neorganizate de trafic, efectuat de persoane care sesizează oportunitatea unor câștiguri profitând de naivitatea sau vulnerabilitatea unor persoane și care comit asemenea fapte o dată sau extrem de rar, după care fie renunță sau sunt prinse, fie se alătură grupărilor organizate.
Victimizarea femeii.
Rețelele de trafic sunt tot mai des răspândite în Balcani, traficanții acționând transfrontalier: de exemplu, fete (femei) traficate în Albania au fost găsite în Africa de Sud. Traficul pentru eploatarea sexuală în scopuri comerciale urmează aceleași căi cu cele ale traficului de droguri și arme – generînd profituri uriașe.
Traumele acestor victime-femei, traficate cu scopul de a fi exploatate sexual, își au originea într-un abuz mintal și fizic din istoria lor de viață. De aceea, procesul de reintegrare și recuperare a lor este de lungă durată, persoanele antrenate în acest proces urmăresc continuu cauzele traficului, istoria și fondul personal al fiecărei femei traficate.
Cauzele ce îi ajută însă pe traficanți să își atingă scopurile sunt generate de habitatul fiecărei femei, educația și pregătirea socială, nevoile materiale și morale.
Vulnerabilitatea socială stă la baza factorilor de risc pentru fiecare femeie traficată, factori ce include medii de familie abuzive, sprijin limitat, sărăcie, precum și visul oricărei femei de a avea un viitor mai bun.
Deși se află în siguranță, își continuă școala, există momente în care își doresc „să-și încerce norocul” peste hotare. Femeile sunt ademenite prin promisiuni de câștiguri importante, încheie contracte de lucru în bar (ca dansatoare, animatoare, prostituate, ori nu se specifică acest lucru). Din raportul unor victime-femei, s-a evidențiat faptul că au fost transportate în grupuri, au trecut pe la mai mulți intermediari și țări, au fost examinate medical și nu au știut unde se află. Ele erau obligate să se prostitueze în țările de tranzit.
O altă cauză ce are influență asupra traficului de femei (făcându-le vulnerabile) este influența mijloacelor mass-media, a tehnologiilor informaționale noi – imagini înșelătoare, degradante ale femeii (de exemplu, banalizarea, vînzarea propriului trup, ce implică pierderea respectului de sine și a demnității).
Transportul femeilor în scopul exploatării sexuale se poate realiza și prin consimțămîntul propriu, femeile părăsind țara cu viză turistică; apoi se exercită violențele, iar femeile sunt vîndute altui propietar, lise rupe contractul de transport, li se ia pașapoartele și, în final ele sunt forțate să se prostitueze.
Alte categorii de victime.
Un caz particular îl constituie bărbații care pot deveni victime ale traficului de persoane.
Clienții comerțului sexual determină traficul de persoane, traficanții străduindu-se să răspundă “cererii” acestora.
Unele statistici din Suedia și Norvegia identifică motivele pentru care bărbații cumpără servicii sexuale, anume: curiozitatea, variația sexuală și comoditatea, probleme de singurătate, probleme în viața de cuplu sau pentru o confirmare a dominării masculine.
Homosexualitatea și pedofilia sunt recunoscute ca nevătămătoare și atunci legile civile, normele sociale, instanțele de judecată au început să rescrie legile, aceasta datorită unor tendințe psihologice. Bărbații homosexuali au o probabilitate mai mare să angajeze relații sexuale cu minorii.
În studiile asupra problemei pedofiliei ale dr. Joseph Nicolosi – director executiv al NARTH – se relatează că multe dintre contactele sexuale infantile ale clienților săi, au avut lor cu o persoană matură care era de încredere, iar respectivul abuz era perceput la acel moment ca iubire.
În general, băieții predispuși la homosexualitate încep prin a fi singuri, înstrăinați de tată și resimt frustrare și o relație deficitară cu rudele de același sex. Când un băiat va primi atenție de la o persoană (bărbat) mai în vîrstă, se va realiza o legătură între iubire și sexul homoerotic, băiatul formîndu-și astfel tiparul său sexual.
Bărbații cad victime ale traficului în scop de executare de munci forțate în industrie (construcții, alimentație, hotelieră), în scop de cerșetorie și transplantare de organe, dar și prin utilizarea lor în scopuri criminale, contrabandă, ori sunt recrutați (în special băieții) pentru operațiuni paramilitare.
În urma analizării aspectelor acestui capitol putem spune că dinamica acestei infracțiuni reprezintă o ascendență permanentă, cunoscînd în toate perioadele de existență doar creștere și dezvoltare. Perfecționarea permanentă a infractorilor, a metodelor și mijloacelor de realizare a acestei infracțiuni reprezintă cel mai mare pericol, iar necunoașterea și neinformarea posibilelor victime, sau a societății, în domeniul respectiv, reprezintă cel mai mare neajuns a unei guvernări.
Lupta cu acest flagel este doar pe hîrtie și pentru presă, realitatea însă explică contrar, atît timp cît o infracțiune crește, rezultă că aceasta este tolerată.
Capitolul III. ACTIVITĂȚI DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
3.1. Cadru legal național și internațional de prevenire și combatere a traficului de ființe umane
În ultimii zece ani Republica Moldova a ratificat cele mai importante acte internaționale în domeniul contracarării traficului de ființe umane:
Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate din 2000 și Protocolul adițional privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de ființe umane, în special al femeilor și copiilor;
Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane din 2005.
Aceste acte internaționale au servit drept bază pentru crearea în Moldova a propriului cadru legislativ și normativ dezvoltat al politicii în acest domeniu care a consfințit obligațiile statului în domeniul protecției și promovării drepturilor victimelor traficului de ființe umane.
Cadrul normativ-juridic special elaborat în Moldova pentru combaterea fenomenului traficului de ființe umane, include:
legislația penală (articole speciale din Codul Penal);
acte speciale legislative și normative în domeniul combaterii traficului de ființe umane (legea, planul național, strategia care se concentrează asupra întrebărilor privind îmbunătățirea asistenței pentru victimele traficului de ființe umane, regulamente / proceduri standard de acordare a asistenței victimelor traficului de ființe umane).
Normele care se referă la drepturile victimelor traficului de ființe umane se conțin în actele legislative și normative speciale.
Legea privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane nr. 241-XVI din 20 octombrie 2005 a creat bazele politicii statului în acest domeniu. Legea a definit noțiuni principale, a stabilit structura instituțională a sistemului de contracarare a traficului de ființe umane, modul de acordare a asistenței victimelor etc. Concepția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului este integrată în textul acestei legi în formă de principii de combatere a traficului de ființe umane, garanții pentru victimele traficului de ființe umane și obligații ale organizațiilor competente. Pe lângă aceasta, legea prevede crearea unor condiții organizatorice pentru monitorizarea executării obligațiilor de către organizațiile competente.
Astfel, conform articolului 4 al legii sus menționate principiile combaterii traficului de ființe umane includ:
a) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;
b) declararea traficului de ființe umane ca fiind o infracțiune ce atentează la drepturile fundamentale ale omului, la demnitatea, libertatea și integritatea ființei umane;
c) inevitabilitatea pedepsei pentru traficanții de ființe umane;
d) legalitatea;
e) accesul liber la justiție;
f) siguranța victimelor traficului de ființe umane, atitudinea echitabilă față de ele;
g) utilizarea complexă a măsurilor de profilaxie: juridice, politice, social-economice și informaționale;
h) parteneriatul social, colaborarea autorităților administrației publice cu organizații internaționale, organizații neguvernamentale, cu alți reprezentanți ai societății civile;
i) proporționalitatea între respectarea drepturilor fundamentale ale victimelor traficului de ființe umane și condițiile de urmărire penală, astfel încât să nu fie aduse prejudicii drepturilor părții apărării;
j) abordarea egală a tuturor formelor și tipurilor de trafic național sau transnațional de ființe umane, legat sau nu de crima organizată etc.;
k) colaborarea cu autoritățile administrației publice și cu organizațiile competente ale altor state, cu organizații internaționale în vederea realizării obiectivelor de combatere a traficului de ființe umane.
Analiza normelor legii a demonstrat că în general normele ei care se referă la garanțiile pentru victimele traficului de ființe umane, corespund obligațiilor internaționale ale Republicii Moldova. În pofida faptului că legea a fost adoptată în anul 2005, adică până la ratificarea de către Republica Moldova a Convenției Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, care a avut loc în anul 2006, conținutul ei în general corespunde prevederilor din această convenție. Acest lucru se explică prin faptul că proiectul de lege a fost elaborat cu susținerea organizațiilor internaționale, fiind supus unei expertize juridice internaționale. Importanța incorporării conceptului drepturilor omului în politica de contracarare a traficului de ființe umane a fost evidențiată de nenumărate ori la nivel internațional cu mult timp înainte de adoptarea convenției sus menționate.
Totodată, este necesar de menționat că principiile acordării asistenței, garanțiile și drepturile victimelor traficului de ființe umane sunt dispersate prin tot textul legii. Pentru aplicarea practică așa o formulare este foarte incomodă și ar fi util de elaborat o listă concretă de drepturi ale victimelor traficului de ființe umane (adulți și copii) garantate de stat. Un asemenea document a fost elaborat în anul 2013 de către Comisia Europeană în baza legislației Uniunii Europei cu recomandarea pentru toate țările membre ale Uniunii Europene de a elabora documente analogice în baza legislației naționale a fiecărei țări. Pe lângă aceasta, se recomandă extinderea acestei liste, deoarece legislația Uniunii Europene conține numai standarde generale minime. În acest context este important de menționat că în documentele internaționale drepturile victimelor traficului de ființe umane sunt descrise foarte abstract. La transformarea lor la nivel național ele urmează să dobândească o formă concretă și să fie legate de procesul bugetar / mobilizarea mijloacelor necesare. Drepturile trebuie să fie formulate astfel, încât ele să poată fi apărate, inclusiv pe cale judiciară. Dacă în textul legii lipsește formularea exactă privind volumul drepturilor, atunci ea trebuie să conțină o sarcină exactă pentru Guvernul sau pentru un minister de profil cu privire la elaborarea actului normativ necesar / procedurii necesare, ținând cont de resursele de care dispune statul necesare pentru realizarea acestor drepturi. Cu părere de rău, în textul legii nr. 241-XVI din 20 octombrie 2005 lipsește formularea exactă privind volumul drepturilor victimelor traficului de ființe umane. De exemplu, dreptul menționat al victimei traficului de ființe umane la asistență medicală gratuită și lipsa în textul legii a normelor care să prevadă pentru Guvern sau Ministerul Sănătății sarcina de a elabora mecanismul de implementare/procedura, duce la aceea că în realitate victimele traficului de ființe umane nu pot obține în mod gratuit polița de asigurare medicală. Specialiștii din cadrul Ministerului Sănătății menționează faptul că victimele traficului de ființe umane au dreptul doar la o consultație gratuită a medicului de familie, iar celelalte probleme urmează să fie soluționate de autoritățile publice locale. Autoritățile publice locale invocă lipsa de mijloace și referă la Ministerul Sănătății. În ceea ce privește asistența psihologică, aici în general nu este clar care minister răspunde de acordarea acesteia. Astfel, formularea abstractă a drepturilor victimelor traficului de ființe umane în textul legii duce la apariția barierelor administrative în realizarea drepturilor lor – dreptul rămâne „suspendat în aer” și nu trece de la nivelul conceptual la nivelul practic. Acesta este dificil de realizat și greu de contestat inacțiunea autorității publice pe cale administrativă sau judiciară. În condițiile lipsei procedurilor standard nu este clar, care este obligația statului de a oferi servicii unei persoane concrete și cine răspunde pentru alocarea mijloacelor necesare și pentru acordarea asistenței.
Articolul 7 din Legea nr. 241-XVI din 20 octombrie 2005 a obligat Guvernul să elaboreze periodic și pentru un termen determinat planurile naționale de acțiuni privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane (în continuare – Plan național). Primul Plan național a fost elaborat în anul 2001. În prezent în țară se realizează cel de-al șaselea Plan național pentru anii 2014-2016. Acest document de politici conține măsuri, care se orientează după cele patru direcții de promovare a politicii: prevenirea fenomenului traficului de ființe umane, asistența victimelor, urmărirea celor vinovați și dezvoltarea colaborării internaționale. Planul include capitolul dedicate măsurilor generale privind susținerea celor patru direcții care include dezvoltarea acțiunilor de coordonare și a bazei normative, instruirea personalului, desfășurarea cercetărilor etc. Toate planurile naționale au fost elaborate cu participarea activă a organizațiilor societății civile care activează în acest domeniu, precum și ținând cont de recomandările internaționale.
În contextul gradului de realizare a recomandărilor internaționale cu privire la implementarea abordării bazate pe drepturile omului, este necesar de menționat că în Planul național pe parcursul mai multor ani erau incluse măsurile destinate să protejeze drepturile victimelor traficului de ființe umane, drepturile speciale ale copiilor care au suferit în urma traficului de ființe umane. Aspectul protecției drepturilor migranților este inclus în scopurile unei politici aparte a statului în domeniul migrației. Mai complicată este situația realizării recomandărilor cu privire la identificarea problemelor ce țin de exercitarea drepturilor victimelor traficului de ființe umane și de stabilirea punctului de referință. Până la anul 2012 inclusiv, în Planul național a lipsit informația privind problemele în domeniul contracarării traficului de ființe umane, deoarece aceasta categorie de informație nu este prevăzută în regulile generale cu privire la elaborarea documentelor de politici stabilite de către Guvern. Lipsa acestei informații complica evaluarea politicii adoptate după finalizarea perioadei de planificare. Numai în cel de-al cincilea Plan național, la propunerea societății civile a fost inclusă informația cu privire la problemele depistate.
Strategia SNR
La finele secolului al XX-lea fenomenul traficului de ființe umane a fost vizualizat preponderent ca o problemă de combatere a criminalității organizate. Însă mai târziu comunitatea internațională a încurajat statele, ca atunci când își determină politica în domeniul contracarării traficului de ființe umane, să depășească limitele procesului de urmărire penală și să examineze fenomenul traficului de ființe umane din punct de vedere al drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ținând cont de asemenea noțiuni, cum sunt „demnitatea personalității”, „echitatea socială”, „armonizarea intereselor societății și ale personalității” etc.
Sub influența politicii OSCE, recomandărilor Îndrumarului practic cunoscut OSCE/ODIHR (Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului) „Mecanisme de referire a victimelor traficului de ființe umane la nivel național, prin unirea eforturilor în vederea protecției drepturilor victimelor de ființe umane”, precum și cu susținerea Organizației Internaționale pentru Migrație și a Centrului Internațional „La Strada” în Moldova, în anul 2008 a fost aprobată Strategia Sistemului Național de Referire pentru acordarea protecției și asistenței victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane (2009-2016) (în continuare – SNR).
SNR este un sistem special de colaborare care unește toate organizațiile care activează în domeniul stopării traficului de ființe umane în Moldova. Cu ajutorul SNR structurile statului își îndeplinesc obligațiile sale privind protecția și promovarea drepturilor omului – victimei traficului de ființe umane, coordonând eforturile în cadrul parteneriatului strategic cu societatea civilă, precum și cu alți parteneri activi în acest domeniu. Structurile instituționale ale SNR formează echipe (grupuri) teritoriale multidisciplinare create în toate raionale din Republica Moldova, în componența cărora intră reprezentanții autorităților publice și ai societății civile. Obiectivul de bază al acestor echipe constă în identificarea și acordarea operativă a asistenței victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane, inclusiv prin referirea lor în cadrul SNR.
SNR poate fi privit în general ca un cadru instituțional al mecanismului social-juridic de asigurare a drepturilor și intereselor legitime ale unui din cele mai social vulnerabile grupuri – victimele traficului de ființe umane.
Îndrumarul practic OSCE/ODIHR numește un asemenea mecanism drept instituție democratică, înțelegând în acest caz sub „instituție” o formă specială de organizare a raporturilor sociale sau ordinea, stabilită prin normele dreptului și uzanțele (reguli informale). Instituțiile sociale sunt menite să reglementeze activitatea comună a oamenilor în vederea satisfacerii diferitor necesități sociale, să stabilească și să mențină ordinea în societate cu ajutorul anumitor regulatori sociali, să contribuie la replicarea continuă a anumitor practici și relații în cadrul societății, asigurând spiritul de echipă.
Instituțiile democratice constituie elemente ale statului de drept care sunt menite să satisfacă cerințele politice, sociale și economice ale oamenilor, contribuind la realizarea transformărilor sociale necesare și făcând posibilă soluționarea problemelor acute ale societății. După părerea multor cercetători, prezența instituțiilor democratice constituie o premisă necesară care determină dezvoltarea oricărei țări.
Mecanismele analogice SNR pot fi create și pentru protecția altor grupuri social vulnerabile din cadrul societății. Crearea unor asemenea mecanisme în Moldova constituie o contribuție la crearea statului de drept. În același timp crearea instituțiilor statului de drept ajută la combaterea traficului de ființe umane. Politica Moldovei realizată în cadrul Strategiei SNR a fost recunoscută de mulți experți ca fiind una de succes, fiind privită ca un exemplu pentru alte țări din regiune.
În vederea realizării Strategiei SNR la început a fost elaborat un plan special de acțiuni pentru anii 2009-2011, iar în anii următori măsurile de realizare a Strategiei SNR au fost incluse în Planul național pentru anii 2012-2013.
În același timp analiza Strategiei SNR în cadrul prezentului studiu a demonstrate că Strategia SNR contribuie mai mult la integrarea asistenței victimelor traficului de ființe umane în politica socială și financiară a țării, decât la integrarea în politica în domeniul protecției drepturilor omului. Strategia nu conține careva norme privind modul de contestare a încălcărilor drepturilor victimelor traficului de ființe umane. Monitorizarea implementării acestei strategii este în afara controlului instituțiilor naționale care se ocupă de promovarea și protecția drepturilor omului (avocatul poporului/Ombudsman și Comisia parlamentară pentru drepturile omului).
Proceduri standard
Legea cu privire la prevenirea și combaterea traficului de ființe umane nr.241-XVI din 20 octombrie 2005 a stabilit necesitatea elaborării a două regulamente care se referă la procedurile de acordare a asistenței victimelor traficului de ființe umane:
regulament-cadru de organizare și funcționare a centrelor de asistență și protecție a victimelor traficului de ființe umane (art. 17);
regulament privind procedura de repatriere a victimelor traficului de ființe umane (art. 19).
Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a centrelor de asistență și protecție a victimelor traficului de ființe umane a fost aprobat de către Guvern în noiembrie 2006, iar Regulamentul privind procedura de repatriere a victimelor traficului de ființe umane – în august 2008. Aceste regulamente aprobate de către Guvern sunt de importanță majoră pentru respectarea drepturilor victimelor traficului de ființe umane, deoarece ele standardizează și detaliază unele proceduri de acordare a asistenței victimelor traficului de ființe umane, prevăzute în lege. Pe lângă aceasta, ele stabilesc posibilitatea participării societății civile la acordarea asistenței victimelor traficului de ființe umane, astfel contribuind la îmbunătățirea calității serviciilor.
În același timp, cum deja s-a menționat, procedurile standard obligatorii legate de procesul bugetar și care garantează alocarea mijloacelor necesare, urmează să fie stabilite pentru toate tipurile de asistență, de care pot beneficia victimele traficului de ființe umane. Dacă statul garantează drepturi, atunci formularea lor trebuie făcută în așa fel, încât încălcările drepturilor să poată fi contestate pe cale judiciară. În prezent aceasta nu este posibil.
Dacă e să privim sub aspect comparativ, în legile penale ale Ucrainei și Federației Ruse traficul de ființe umane este interzis nu prin două norme separate, ci printr-o singură normă. Astfel, Codul penal al Ucrainei prevede infracțiunea de trafic de ființe umane în art. 149 „Traficul de oameni sau altă tranzacție ilegală privind transmiterea persoanei” din Capitolul III „Infracțiuni contra libertății, cinstei și demnității persoanei” al Părții speciale, iar Codul penal al Federației Ruse – în art. 127/1 „Traficul de oameni” din Capitolul XVII „Infracțiuni contra libertății, cinstei și demnității persoanei” al Părții speciale.
La rîndul său, legislația penală a României conține o formulă specifică de reglementare a traficului de persoane. Spre deosebire de Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă, în România traficul de oameni este interzis de Legea privind prevenirea și combaterea traficului de persoane în care sunt prevăzute infracțiunile referitoare la traficul de ființe umane. De menționat că Legea României privind prevenirea și combaterea traficului de persoane face distincție între infracțiunea de trafic de persoane (art. 12) și infracțiunea de traficare a persoanei cu vîrsta cuprinsă între 15 și 18 ani (art. 13). Totodată, Legea sus-menționată mai prevede în art. 17 și 18 două infracțiuni în legătură cu traficul de persoane.
În 1998, Ucraina a recunoscut faptul că traficul de ființe umane este una dintre cele mai grave infracțiuni impotriva persoanei, introducînd pentru prima dată în Codul Penal art. 124-1, care incrimina aceste acțiuni antisociale. Ulterior, articolul a suferit o serie de modificări pentru a fi ajustat la standardele internaționale. Încriminarea traficului de ființe umane și stabilirea unei sancțiuni serioase pentru comiterea acestei fapte a constituit un pas important în combaterea fenomenului.
Mai mult decît atît, Ucraina a fost primul stat post sovietic care a inclus în legislația sa națională toate aspectele traficului de ființe umane.
În 2001, legislatorul ucrainean a adoptat un nou cod penal, care a intrat în vigoare în același an și care a modificat articolul cu privire la traficul de ființe umane.
Noul articol 149 cu privire la trafic a apărut într-o nouă abordare de „trafic de persoane și alte tranzacții ilegale cu privire la trasferul unei persoane”, fiind mutat din secțiunea infracțiunilor impotriva vieții și sănătății persoanei în secțiunea infracțiunilor impotriva voinței, onoarei și demnității persoanei.
În contextul celor prezentate, constatăm o asemănare între codurile penale ale Republicii Moldova, Ucrainei, Federației Ruse în ceea ce privește capitolele în care sunt introduse infracțiunile de trafic de ființe umane.
În Belorusia măsurile de prevenire și combatere a traficului de ființe umane la nivel statal se referă la perfecționarea legislației penale naționale și a bazei de date informaționale, la consolidarea capacităților organelor de drept, la dezvoltarea instituțională a sistemului care acordă asistență socială victimelor traficului de ființe umane, la campanii informaționale și de conștientizare, precum și la sporirea cooperării internaționale în vederea combaterii traficului de ființe umane.
Alte măsuri de combatere a traficului include sporirea oportunităților de angajarea în cimpul muncii pentru femei, sporirea protecției sociale a familiei și a copiilor instituționalizați.
Baza națională legislativă se perfecționează în continuu în conformitate cu standardele internaționale. În anul 2001, în Codul de procedură penală au fost introduse o serie de articole, care incriminau traficul de persoane și care stabileau răspunderea penală pentru infracțiunile legate de trafic de persoane, răpirea și recrutarea persoanelor în scopul exploatării, în special al exploatării sexuale.
Un pas important în ajustarea eforturilor naționale de combatere a traficului la cele internaționale a fost ratificarea Protocolului de la Palermo al Convenției ONU împotriva criminalității transfrontaliere.
În iunie 2000, în cadrul Ministerului de Interne a fost instituită o structură cu atribuții în domeniul combaterii traficului de persoane în scopul exploatării sexuale și de alt tip.
În anul 2004, în cadrul proiectului Uniunii Europene „Lupta impotriva traficului de persoane în Republica Belarus”, în orașul Minsk a fost deschis un centru specializat pentru reabilitarea victimelor traficului de ființe umane.
Ținind cont de faptul că traficul de persoane este un fenomen complex, combaterea acestuia se realizează în baza unui Plan bazat pe o abordare multidisciplinară.
3.2. Colaborarea internațională în vederea combaterii traficului de ființe umane.
Traficul de ființe umane, una dintre cele mai grave forme de violare a drepturilor persoanelor, a demnității și integrității acestora, se desfășoară de regulă într-un areal extins ca teritoriu și persoane implicate, traficanții profitând de naivitatea victimelor dar și de unele nesincronizări între instituțiile statului cu atribuții în domeniul educației, protecției sociale, stabilirea identitații și circulației persoanelor.
Indiferent de forma în care se face exploatarea unei persoane, pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen în continua creștere între instituții și autoritați, între acestea și organizațiile neguvernamentale trebuie să existe o cooperare în direcția prevenirii și combaterii orcărei forme de sclavie.
Pentru că, de cele mai multe ori, în materia traficului de persoane intervin și „elemente” de extraneitate, traficanți, transportatori ori „consumatori” este necesară și o cooperare internațională între organismele cu atribuții în prevenirea si combaterea acestor forme de exploatare umană.
În general, cooperarea internațională în domeniul aplicării legii, este complexă și foarte greoaie având în vedere sistemele judiciare diferite, legislația neuniformă, politici penale și sociale diferite ale statelor.
De cele mai multe ori, traficul de ființe umane se consumă prin participarea unor persoane aflate sub jurisdicția unor state diferite.
Infracțiunile ce țin de traficul de persoane deseori sunt transnaționale, din aceste considerente cooperarea comprehensivă, între mai multe agenții, flexibilă și transfrontalieră reprezintă un element esențial pentru a asigura urmărirea cuvenită în justiție a traficanților și pentru a perfecționa și ajusta măsurile de protecție a victimelor. UNTOC oferă un cadru pentru cooperare internațională cu scopul de a combate crima organizată în general; iar Protocolul privind traficul de persoane oferă un cadru mai specific pentru cooperare internațională întru combaterea traficului de persoane.
Componentă a crimei organizate, traficul de ființe umane, poate fi prevenit și combătut printr-o cooperare internațională efectivă între toate instituțiile cu atribuții de aplicare a legii, prin organizațiile neguvernamentale, prin adoptarea unor legislații interne și internaționale corespunzătoare.
Cooperarea transnațională a organelor de drept și celor din domeniul justiției pentru anchetarea și urmărirea în justiție a crimei organizate poate fi realizată la nivel bilateral, regional, trans-regional și internațional. Un element important al cooperării internaționale este cel de armonizare a cadrelor legale naționale care incriminează traficul de persoane, delimitarea transparentă a procedurilor penale care cad sub incidența suveranității naționale, stabilirea obligatorie a unor canale de comunicare, precum și manifestarea voinței politice pentru a combate traficul de persoane. Mai mult ca atât, organele inter-guvernamentale, internaționale și cele regionale ar putea pune la dispoziție procedurile lor internaționale pentru judecarea crimei și susținerea victimelor.
Nu ne propunem a trata in lucrarea de față forme ale cooperării internaționale de tip informal în care accentul cade mai mult în sarcina organizațiilor și instituțiile extrajudiciare ori a organizațiilor neguvernamentale ci aspecte ale cooperării judiciare ca mijloc de combatere a traficului de ființe umnae.
Cu toate că organele judiciare au un rol esențial în prevenirea traficului sub acest aspect, considerăm , având în vedere factorii favorizanți, că un rol determinant îl poate avea instituțiile și organizațiile guvernamentale și neguvernamentale, care au în obiectul lor de activitate apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Nu de legislație în domeniu ducem lipsă ci de mecanisme care să o facă aplicabilă și eficientă.
Traficul de ființe umane, ca formă a crimei organizate, implică în desfășurarea lui ca infracțiune, de cele mai mult ori persoane aflate sub juristdicția unor state diferite.
De aceea, pe linia combaterii acestui fenomen este necesară o cooperare judiciară internațională între instituțiile cu atribuții în acest sens.
Republica Moldova este un membru activ al tuturor instituțiilor regionale relevante ce țin de cooperarea internațională în materie penală, cum ar fi Centrul Sud-Est European de Implementare a Legii (SELEC), Grupul Consultativ al Procurorilor din Sud-Estul Europei (SEEPAG), Convenția de cooperare polițienească pentru Europa de Sud-Est (PCC SEE), Procesul de Cooperare din Sud-Estul Europei (SEE CP) și Consiliul de Cooperare Regională pentru Europa de Sud-Est (RCC SEE). Pe parcursul anului 2011, colaboratorii organelor de drept au colaborat cu omologii lor din Grecia, Spania, Rusia, Polonia, România și Ucraina pentru a investiga cazurile transnaționale de trafic de ființe umane.
Centrul Virtual Național pentru SELEC și GUAM a fost constituit în 2006, găzduind ofițeri de legătură (5 ofițeri de poliție și 5 ofițeri de legătură) pentru schimbul rapid, direct și în timp real al informației și realizarea diferitor tipuri de operațiuni. Din 5 martie 2013, acesta a devenit Centru de Cooperare Polițienească Internațională pentru a coordona cu Interpol, Europol, SELEC și EUBAM (Misiunea UE de asistență la frontieră) și servește drept o verigă de legătură cu autoritățile naționale.
Formele de cooperare internațională judiciară regelementate de Legea nr. 371 din 01.12.2006 cu privire la asistența juridical international în materie penală sunt:
– extrădarea;
– transferul, la solicitare, de proceduri penale;
– recunoașterea hotărîrilor penale ale instanțelor judecătorești străine;
– transferul persoanelor condamnate;
– comisiile rogatorii;
– citarea martorilor, experților și persoanelor urmărite;
– comunicarea actelor de procedură;
– comunicarea cazierul judiciar;
– transmiterea înscrisurilor, datelor și informațiilor.
Întru susținerea combaterii infracțiunilor transfrontaliere, Republica Moldova a găsit soluțiile necesare rezolvării în regim de urgență a următoarelor probleme:
Nominalizarea specialiștilor și experților pentru participarea la elaborarea și negocierea proiectului Acordului de Cooperare în Sud-estul Europei pentru Prevenirea și Combaterea Infracționalității Transfrontaliere;
Semnarea Acordului de Cooperare în Sud-estul Europei pentru Prevenirea și Combaterea Infracționalității Transfrontaliere, la 26 mai 1999;
ratificarea la 11 noiembrie 1999, de către Parlamentul Republicii Moldova a Acordului de Cooperare în Sud-estul Europei pentru Prevenirea și Combaterea Infracționalității Transfrontaliere, semnat la București la 26 mai 1999;
adoptarea de către Guvernul Republicii Moldova a Hotărârii nr. 815 din 13 august 2001 „Cu privire la înființarea Biroului Național al Inițiativei de cooperare în Sud-Estul Europei (SECI)/Oficiul regional pentru schimbul de informații (RILO) (actualul SELEC);
Departamentul Vamal al Republicii Moldova a promovat crearea și a organizat activitatea Biroului Național al Inițiativei de cooperare în Sud-Estul Europei (SECI)/Oficiul regional pentru schimbul de informații (RILO), menit sa intrețină legaturi operaționale permanente cu Centrul SECI.
asigurarea legăturilor de comunicații între Centrul SECI și instituțiile moldovenesti cu care acesta cooperează;
Rezolvarea acestor probleme a condus implicit la eficientizarea eforturilor întreprinse de Republica Moldova în cadrul unor organizații și structuri internaționale de cooperare de prestigiu cum sunt: OSCE, Pactul de Stabilitate, Organizatia CEMN, precum și în conformitate cu acordurile bi- sau trilaterale încheiate cu statele din regiune.
În Republica Moldova, domeniul criminalității este supravegheat continuu de serviciile competente din cadrul poliției, Procuraturii, altor instituții competente, fiecare din ele desfășurând activități orientate spre combaterea infracțiunilor de acest gen și acordând, în măsura competenței sale, atenție sporită profilaxiei în domeniu. Un exemplu reușit de cooperare prin intermediul Centrului Regional SECI, actualul SELEC, este și faptul că trei din premiile bi-anuale ale Centrului Regional SECI au fost acordate poliției din Republica Moldova pentru realizarea cu succes a unor operațiuni comune cu autoritățile statelor membre ale SELEC/SECI, în domeniul combaterii migrației ilegale și traficului de persoane. Grupul de lucru MIRAGE a fost creat în 2002 în cadrul Centrului Regional SECI pentru combaterea infracțiunilor transfrontaliere. Conform deciziei unanime a celor 12 state- membre, sediul acestui Centru de cooperare international regională, fost stabilit în or. București, România. În prezent, Centrul Regional SECI a fost reorganizat în SELEC (South East Law Enforcement Center), activitatea lui legală începând la 7 octombrie 2011. La momentul actual întrunește 10 state-membre (Albania, Bosnia și Herzegovina, Bulgaria, Croația, Ungaria, Macedonia, Republica Moldova, România, Slovenia și Turcia).
3.3. Măsuri de prevenire și combatere a traficului de ființe umane.
La nivelul Uniunii Europene, problematica traficului de ființe umane se situează din punct de vedere tematic în domeniul Justiției și Afacerilor Interne, fiind subsumată problematicii mai largi a combaterii crimei organizate. Din punct de vedere politic, se poate spune că traficul de ființe umane apare ca temă distinctă pe agenda în materia justiției și afacerilor interne din 1986, când Parlamentul European începe să adopte primele rezoluții privind situația femeilor, în general, și a traficul de femei în particular. Cu toate acestea, se poate spune că traficul de ființe umane devine un punct important pe agenda politică a Uniunii Europene un deceniu mai târziu, când Comisia Europeană face publică prima sa comunicare în această materie. De atunci, la nivel instituțional european s-a dezvoltat o serie de politici, acte legislative și scheme de finanțare care au făcut ca prevenirea și combaterea traficului de ființe umane să nu mai fie o temă periferică.
Pentru a înțelege modul în care funcționează și a evalua instrumentele legislative și de politici în materia combaterii și prevenirii traficului, trebuie înainte de toate precizat care este cadrul instituțional la nivelul UE pentru cooperarea în materie penală, căreia i se subsumează lupta împotriva traficului de ființe umane. Aceasta relevă din pilonul al treilea, al acțiunii interguvernamentale, în care pentru procesul de luare a deciziilor Consiliul UE (în continuare Consiliu) joacă un rol principal, în vreme ce Comisia Europeană (în continuare Comisie) și Parlamentul European (în continuare Parlament) au roluri secundare.
În materia prevenirii și combaterii traficului de ființe umane, cele mai importante etape legislative sunt reprezentate de adoptarea Deciziei Cadru a Consiliului din 19 iulie privind combaterea traficului de ființe umane, de aproximare a legislațiilor penale ale statelor membre, Directiva Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul de rezidență temporară pentru victimele traficului sau care au fost supuse unei acțiuni de facilitare a imigrației ilegale și care cooperează cu autoritățile și Decizia Cadru a Consiliului din 22 decembrie 2003 privind combaterea exploatării sexuale a copiilor și pornografiei infantile, legată numai în anumite privințe de traficul de ființe umane. La nivel comunitar au fost adoptate și alte acte normative, de importanță orizontală, relevante pentru materia traficului de ființe umane, în măsura în care fac posibilă și facilitează punerea în aplicare a legislației în această materie.
Directiva 2004/81/CE Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul de rezidență eliberat resortisanților țărilor terțe care sunt victime ale traficului de ființe umane sau care au făcut obiectul unei acțiuni de facilitare a imigrației ilegale, care cooperează cu autoritățile constituie o măsura importantă în contextul acceptării unor măsuri speciale pentru persoanele care sunt victime ale fenomenului. Directiva are drept obiect definirea condițiilor și termenii eliberării unui permis de rezidență temporară resortisanților țărilor terțe care cooperează în lupta împotriva traficului de ființe umane și a imigrației clandestine (articolul 1). În ce privește victimele infracțiunilor legate de traficul de persoane în sens larg, directiva prevede ca măsura eliberării unui permis de rezidență să se facă inclusiv pentru acele persoane care au intrat clandestin pe teritoriul statelor membre (articolul 3 alineatul 1). Recunoașterea drepturilor fundamentale prevăzute de Carta Europeană a drepturilor fundamentale, enunțată și în preambul, se traduce și prin existența unei perioade de reflecție care să permită victimelor să se refacă oarecum după experiența traumatizantă și să scape de sub influența traficanților (articolul 6), precum și prin măsuri de asistență acordate victimelor înainte de eliberarea permisului de ședere, cum ar fi accesul la îngrijiri medicale, asistență lingvistică și asistență juridică gratuită (articolul 7).
Decizia Cadru 2002/629/JAI a Consiliului din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de ființe umane reprezintă cel mai important instrument în această materie. Așa cum s-a arătat, decizia cadru are caracter obligatoriu, deși este lipsită de efect direct, și poate constitui un instrument eficient de combatere la nivel european al fenomenului. Actul este adoptat după ce punerea în aplicare a acțiunii comune din 1997 a eșuat, principalul motiv fiind, potrivit Comisiei absența unui denominant comun în privind definițiilor și sancțiunilor la nivelul Uniunii. Textul decizie cadru se întemeiază în mare măsură pe Protocolul Convenției ONU, fără însă a prelua complet abordarea din protocolul menționat în măsura în care nu prevede protecție și asistență pentru victime.
În concluzie, se poate spune că textul deciziei cadru nu reușește să reglementeze în mod echilibrat pe de o parte obligațiile privind protecția și asistența victimelor, în legătură cu care decizia tace, și pe de altă parte imperativele răspunderii penale a infractorilor. Un posibil argument ar fi acela că există un act legislativ distinct, care reglementează statutul victimelor în procedurile penale, însă cadrul este unul mult prea general pentru nevoile și vulnerabilitățile speciale ale victimelor traficului de ființe umane. În plus, decizia cadru nu se referă la cauzele principale ale fenomenului de trafic de ființe umane, cum ar fi sărăcia, precaritatea socială și marginalizarea, fără a căror considerare abordarea anti-trafic este numai una segmentară și lipsită de caracter preventiv, după cum nu se referă la cooperarea cu țări terțe, de origine sau de tranzit.
La nivel instituțional, prin acte ale Consiliului, au fost create structuri specializate de cooperarea polițienească și de cooperare judiciară, cărora li s-au conferit competențe specifice și în domeniul combaterii traficului de ființe umane, în vederea consolidării la nivelul UE a acestor tipuri de cooperare în materie penală. Primele eforturi europene de instituționalizare a unei cooperări la nivelul forțelor de poliție și de discutare, deși la un nivel incipient, de discutare în comun a chestiunilor legate în principal de terorism, sunt concretizate in Grupul Trevi, urmat de crearea unei structuri operaționale Biroul anti-drog Europol în 1994. Prin Actul Consiliului din iulie 1995 se adoptă Convenția de stabilire a Oficiului European de Poliție, Europol, modificată ultima dată printr-un Actul Consiliului din noiembrie 2003, căruia i se extind competențele materiale la alte tipuri de criminalitate decât traficul de droguri. Important este că anexa Convenția Europol conține prima definiție traficului de ființe umane, ca formă de criminalitate. Traficul de ființe umane este definit astfel:
…faptul de a supune o persoană puterii reale și ilegale a altor persoane, prin folosirea violenței ori a amenințărilor sau prin abuzul unui raport de autoritate sau prin manipulări, în special în vederea exploatării prostituției altuia, a formelor de exploatare și de violențe sexuale cu privire la minori sau la comerțul legat de abandonul de copii. Aceste forme de exploatare cuprind, în egală măsură, activități de producere, vânzare sau de distribuire a materialelor pornografice cu minori.
În afara cadrului legislativ în sens formal, la nivelul UE au fost adoptate documente care au completat inițiativele legislative și au indicat măsura voinței politice a statelor membre. Se poate spune că instrumentele, mult mai numeroase, fără caracter legislativ elaborate la nivelul UE, au pregătit terenul pentru adoptarea de către Consiliu a unui cadru legislativ minim în materia prevenirii și combaterii traficului de ființe umane. Principala caracteristică a instrumentelor nelegislative este că au caracter de declarație și de recomandare, sunt lipsite de forță obligatorie și nu creează drepturi individuale. Fără îndoială, procesul elaborării acestor instrumente la diverse nivele instituționale ale UE, urmează aceeași dinamică a agendei politice cu privire la traficul de ființe umane.
Programele financiare ale UE, gestionate de Comisie, reprezintă un instrument important de dezvoltare, consolidare și evaluare a politicilor, practicilor și cooperării din UE, în privința traficului de ființe umane și a exploatării sexuale a copiilor. Aceste programe comunitare oferă oportunități financiare pentru inițiative care au drept scop încurajarea cooperării și asocierii dintre instituții și organizații similare din diferite state membre și țări candidate sau în curs de aderare. Dintre acestea, trebuie menționate, cu precădere, programul AGIS pentru cooperarea în materie penală și îmbunătățirea sistemului de prevenție și de combatere a crimei organizate în general, precum și programele STOP și DAPHNE concepute în particular pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane în particular, precum și combaterea diverselor tipuri de violență.
Finanțările în cadrul acestor programe includ cercetarea privind infracțiunile sexuale, inclusiv prevenirea recidivei și evaluarea riscului de recidivă, dezvoltarea cooperării dintre actorii implicați și crearea unor rețele profesionale care să faciliteze cooperarea, schimbul de informații și transferul de know how și a celor mai bune practici existente la nivelul UE, pregătire profesională, dezvoltarea unor baze de date pentru autoritățile competente cu privire la pornografia infantilă, centralizarea și administrarea datelor privind traficul de ființe umane și exploatarea sexuală a minorilor. Finanțarea unor astfel de inițiative contribuie, fără îndoială, la dezvoltarea unei culturi comune de prevenire și combatere a traficului de ființe umane și facilitează procesul de apropiere a legislațiilor penale ale diferitelor state membre.
Pentru țările recunoscute ca fiind țări de origine și de tranzit, cum sunt, de exemplu, Belarus, Moldova, Rusia și Ucraina, sau țările din Balcani, s-au dezvoltat programe de asistență financiară ale UE , cum sunt programele TACIS și programele CARDS.
În ce privește Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva crimei organizate transnaționale și a Protocolului privind combaterea traficului de persoane, în special femei și copii, și traficul ilegal de imigranți pe cale terestră, aeriană sau maritimă, importanța acesteia la nivelul UE este recunoscută, precum și faptul că instrumentele ONU constituie baza unei cooperări consolidate globale, care este reflectată de relațiile UE cu țările terțe.
Deasemenea la nivel European un studiu al fenomenului de trafic în Belgia, Olanda și Suedia a alertat organizația neguvernamentală „Fundația Olandeză Împotriva Traficului de Femei” (STV Olanda), care face publice un șir de date statistice: în 1994, din 168 cazuri examinate, 69% se refereau la femei din Europa Centrală și de Est; peste 50 la sută dintre acestea erau din Rusia, Ucraina și alte foste republici sovietice; în anii 1993-94 numărul victimelor din aceste țări s-a dublat, a celor din Polonia și Cehia a crescut de la 7 la 40.
Îngrijorate de amploarea fenomenului, STV Olanda și alte două ONG-uri pentru protecția drepturilor femeilor (din Polonia și Cehia), au fondat în 1995 o rețea internațională, numită „La Strada”, la care, până în 2001 aderă alți 6 parteneri din Ucraina, Bulgaria, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Moldova, constituind câțiva ani mai târziu (aprilie 2004) Asociația Internațională „La Strada”. Organizațiile membre ale acestei rețele își propun să implementeze împreună Programul Internațional „La Strada – prevenirea traficului de femei în țările Europei Centrale și de Est”. Programul prevede informarea cetățenilor, în special femei și fete tinere, despre pericolele traficului de ființe umane, precum și ajutorarea persoanelor ce au avut de suferit de pe urma traficării în stabilirea contactelor cu organizațiile din rețea care acordă asistență victimelor traficului. În același timp, rețeaua promovează activități de sensibilizare și lobby a structurilor de stat pentru a întreprinde măsuri efective și coerente de combatere a fenomenului, de instruire și mobilizare a actorilor anti-trafic, de prevenire și educare a populației.
La nivel national ne vom referi doar la unele campanii de informare a societății referitor la infracțiunea de trafic de personae, deoarce despre cadrul legal am discutat mai anterior.
Astfel, Centrul Internațional „La Strada” a desfășurat mai multe campanii de sensibilizare a populației, factorilor decizionali, comunității anti-trafic privind fenomenul trafic de ființe umane și consecințele lui. Inițial scopul și obiectivele campaniilor scontau alertarea populației și a factorilor decizionali pentru a lua măsuri și depune eforturi în vederea prevenirii și combaterii fenomenului. Ulterior însă în cadrul campaniilor au fost abordate și alte aspecte ca asistența și protecție victimelor traficului de ființe umane, abordarea fenomenului din perspectiva respectării drepturile omului, schimbării atitudinii populației față de victimele traficului etc.
Prima campanie s-a desfășurat cu genericul „Tu nu ești marfă!” (2002). De fapt nu a fost o campanie socială ca atare, ci una promoțională. Principalul obiectiv al campaniei era avertizarea societății și autorităților despre existența fenomenului trafic de ființe umane în Moldova și, implicit, existența serviciului telefonic Linia Fierbinte la care populația poate apela pentru informații în caz de plecare la muncă peste hotare sau despre cazuri prezumate de trafic de ființe umane.
Cea de-a doua este campania „Lilya 4 ever” (2004 – 2005), deși oficial a fost desfășurată de Organizația Internaționale pentru Migrațiune, Centrul Internațional „La Strada” a fost prezentă în cadrul ei cu ample mesaje de informare, dezbateri, înainte și după rularea filmului. În cadrul acestei activități practic a luat naștere echipa de voluntari ai Centrului Internațional „La Strada”. În cadrul evenimentului au fost distribuite și materiale informative cu numărul de telefon de la Linia Fierbinte.
Campania „Și mie îmi pas㔸 având sloganul „Ce poți face tu?” (octombrie 2005 – mai 2006) a fost una clasică în sensul adevărat al cuvântului. Este de fapt prima campanie socială de sensibilizare a publicului organizată în exclusivitate de Centrul Internațional „La Strada”. Campania a întrunit 2 conferințe de presă, manifestări de stradă, oficii mobile de informare și conștientizare a fenomenului, un talk-show, spoturi TV și radio. Principalele obiective: studierea atitudinii populației față de victimele traficului de ființe umane, informarea publicului larg despre extindere fenomenului și consecințele lui. De rând cu problemelor abordate – ostilitatea pronunțată față de victimele traficului din partea comunității; problemele complexe și multiple ce țin de reintegrarea victimelor; accesul limitat la asistență; un sistem național de referire pentru asistența victimelor insuficient dezvoltat ș.a. – un scop directoriu era și promovarea telefonului de la Linia Fierbinte, precum și încurajarea populației de a apela la serviciile lui sau referi victimele la acest serviciu.
Campania socială de sensibilizare „Noi tendințe ale traficului de ființe umane în Moldova”a fost desfășurată în perioada iunie – noiembrie 2007, având prelungire și în 2008. Obiectivele campaniei: sensibilizarea publicului despre evoluția fenomenului traficului de ființe umane, informarea acestuia despre noi modalități de recrutare și alte forme de exploatare, încurajarea auto/identificării în cazul persoanelor care au suferit de alte forme de exploatare. Un studiu întreprins anterior ne-a confirmat că populația asociază traficul de ființe umane doar cu exploatare sexuală și prostituție, cerșitul și munca forțată fiind considerate drept trafic de persoane doar de o parte nesemnificativă de respondenți.
Vulnerabilitatea migranților în special femei la exploatare și trafic de ființe umane” (2009) este o altă campanie socială, desfășurată de Centrul Internațional „La Strada”, având menirea să atragă atenția întregii societăți la doua probleme:exploatarea lucrătorului migrant si traficul de persoane. Obiectivele ei: sensibilizarea populației și autorităților privind vulnerabilitatea femeii la exploatare si trafic, informarea publicului larg despre drepturile lucrătorului migrant, educarea lui privind migrația sigură și prevenirea riscului traficării, încurajarea potențialilor migranți și a persoanelor traficate, mai cu seamă a rudelor și apropiaților celor din urmă, să apeleze, gratuit, la Linia Fierbinte a Centrului 0 800 77777 pentru a se informa sau beneficia de o asistență și suport corespunzător. Desfășurată în două etape (15 – 30 iunie și 1 septembrie – 30 noiembrie 2009), cu prelungire ulterior și în 2010, campania și-a propus să convingă potențialii migranți, dar și autoritățile, mass media, societatea în ansamblu – să încurajeze și să promoveze informarea acestora, făcând astfel migrația mai sigură, accesul la asistență și protecție mai accesibil.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
În actuala conjunctură economică dificilă și nesigură, numeroase tinere, mai ales cele cu grad scăzut de profesionalizare, nu își găsesc locuri de muncă, ajungând să aleagă prostituția ca mijloc de subzistență. În același timp, nivelul scăzut al salariilor nu acoperă minimul necesităților, astfel încât, chiar dacă în situații excepționale reușesc să-și găsească un loc de muncă, aceste persoane sunt de obicei angajate fără contracte de muncă, prost plătite și tratate discreționar de către patroni.
Carențele educaționale pot fi considerate ca fiind cele care precipită, de fapt, procesul angajării în prostituție sau proxenetism prin poziționarea subiectului în imposibilitatea de a alege o altă alternativă.
Consider a fi un proces absolut necesar schimbarea mentalităților prin sistemul educațional și cultural privind esența relațiilor interumane ca relație în care este respectată ființa umană și care nu face posibilă transformarea obiectuală a unuia dintre partenerii relației, nu numai din perspectiva respectării drepturilor omului ci mai ales pentru blocarea canalelor ce conduc către sclavagizare în societatea contempoană.
Traficul de femei este un fenomen care, în ultimii ani, a luat o amploare foarte mare. Din punct de vedere legislativ, au fost adoptate o serie de reglementări care să conducă la prevenirea și combaterea fenomenului. Însă nu este de ajuns, deoarece fiind un fenomen care aparține crimei organizate, este greu de controlat. Alte acțiuni care ar trebui realizate cu scopul prevenirii și combaterii traficului de persoane sunt enunțate în continuare. În scopul reducerii efectelor negative ale traficului asupra victimelor, trebuie realizate programe de asistare a acestora. În acest sens, se cere angrenarea ONG în activități de consiliere, asistență și reinserție profesională a persoanelor traficate. Pe lângă aceasta, trebuie să fie constituite centre de primire cu personal specializat pentru victimele traficului. Victimelor traficului de femei trebuie să le fie asigurată asistența medicală, psihologică, socială și legală. Din păcate, numărul ONG care se ocupă de această problemă, respectiv care oferă asistență victimelor traficului de persoane, este foarte mic la noi în țară. După cum am văzut, unul dintre factorii facilitatori ai traficului este expunerea fetelor la „povești de succes”. Astfel, ar fi necesară realizarea unor campanii de informare a opiniei publice cu privire la efectele nocive ale traficului. Această campanie poate avea un dublu efect: de informare și de sensibilizare a opiniei publice. Deși acest fel de campanie a fost realizat, ea a fost de scurtă durată și insuficientă. Aceste campanii pot fi corelate cu schimburi de informații, pentru a crește conștientizarea acestei probleme de către politicienii și liderii locali, care ar putea acționa pentru combaterea și prevenirea fenomenului.
Deși există cadrul legal, persoanele implicate în stoparea și prevenirea acestui fenomen nu sunt suficient de instruite. Este necesară o pregătire și informare corectă a personalului implicat în protecția victimelor traficului, ca și a celor care întreprind acțiuni de combatere a traficului. Educația constituie una dintre cauzele traficului de femei. Este necesară folosirea sistemului educațional ca mijloc de informare cu privire la pericolul victimizării și la mijloacele de prevenire a acestuia. După cum am văzut, pe lângă instituțiile publice trebuie să fie implicate în combaterea traficului și organizațiile neguvernamentale. Se cere colectarea și schimbul de informații între instituțiile publice și organismele private implicate în protecția victimelor traficului de femei, cu respectarea anonimatului victimei și a confidențialității. În plus, este necesar să se cunoască de către fiecare structură atât propriile competențe, cât și responsabilitățile celorlalte organizații cu care colaborează, în vederea evitării unor disfuncționalități. O altă măsură care trebuie întreprinsă este asigurarea exercitării drepturilor victimelor în cursul procedurilor judiciare, cu respectarea vieții private a acestora și asigurarea condițiilor speciale (de audiere), de natură să diminueze efectele traumatizante și să sporească credibilitatea declarațiilor victimelor.
În contextul celor expuse, întru diminuarea cazuriloir de trafic de ființe, socotim că ar fi benefic de realizat următoarele acțiuni:
sensibilizarea publicului. Acțiunile de sensibilizare vizează în special copiii, părinții și profesorii lor. Scopul lor este de a crește difuzarea de informații pertinente unui număr cât mai mare de utilizatori cu privire la riscuri și la metodele de prevenire. Aceste măsuri prevăd elaborarea și difuzarea de instrumente rentabile de sensibilizare și crearea unor puncte de contact care să permită obținerea de sfaturi pe aceste teme;
combaterea conținutului ilegal și a comportamentelor dăunătoare din mediul online. Aceste activități urmăresc reducerea volumului de conținut ilegal care circulă online și abordarea problemelor distribuirii pe internet a materialelor pornografice cu minori și a practicilor de hărțuire online și de manipulare psihologică în scopul unor abuzuri sexuale („grooming”). Programul prevede punerea la dispoziția publicului a unor puncte de contact accesibile la nivel european pentru semnalarea în mod eficient a acestor abuzuri. De asemenea, acesta urmărește combaterea comportamentelor dăunătoare prin abordarea aspectelor psihologice și sociologice, favorizând totodată utilizarea de soluții tehnice. Mai mult, programul promovează cooperarea la nivel național, european și internațional, prin încurajarea factorilor interesați să facă schimb de informații și de cele mai bune practici;
promovarea unui mediu online mai sigur. Aceste activități urmăresc încurajarea inițiativelor de autoreglementare și de coreglementare între părțile interesate. Obiectivul lor este de a stimula participarea copiilor la crearea unui mediu online mai sigur;
stabilirea unei baze de cunoștințe. Această bază de cunoștințe va fi constituită din utilizările cunoscute și emergente ale mediului online de către copii, precum și din riscurile și consecințele inerente acestor utilizări. Se prevede stabilirea acestei baze de cunoștințe în cooperare cu persoanele specializate în domeniul siguranței copiilor în mediul online la nivel european.
BIBLIOGRAFIE
Convenția pentru reprimarea traficului de ființe umane și a exploatării prostituției semenilor, adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a ONU, la 02.12.1949, intrată în vigoare la 25.07.1951.
Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind munca forțată sau obligatorie din 28.06.1930, ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr. 610-XV din 01.10.1999, în vigoare pentru Republica Moldova din 23.03.2001.
Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special a femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, ratificat prin Legea nr. 17-XV din 17.02.2005, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 36-38/126 din 04.03.2005.
Protocolul privind traficul ilegal de migranți pe cale terestră, a aerului și pe mare, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate din 15.11.2000, ratificat prin Legea nr. 17-XV din 17.02.2005, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 36-38/126 din 04.03.2005.
Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane din 16.05.2005, ratificată prin Legea nr. 67-XVI din 30.03.2006, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 66-69/277 din 28.04.2006.
Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29.07.1994 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr. 1).
Legea privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane nr.241 – XVI din 20 octombrie 2005 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 164-167, art. 812).
Legea Republicii Moldova nr. 15-XV din 17 februarie 2005 „Pentru ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate”. (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 36-38, art. 122).
Legea Republicii Moldova nr. 17-XV din 17 februarie 2005 „Pentru ratificarea Protocolului privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate”. (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 36-38, art. 126).
Legea Republicii Moldova nr. 67-XVI din 30 martie 2006 „Pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind combaterea traficului de ființe umane”, 2006, nr. 66-69, art. 277).
Codul penal al Republicii Moldova nr. 985–XV din 18 aprilie 2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 128-129, art. 1012).
Legea cu privire la asigurarea egalității nr. 121 din 25 mai 2012 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.103, art. 355).
Legea privind aprobarea Strategiei de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011-2016, aprobată prin nr. 231 din 25 noiembrie 2011 (Monitorul Oficial, 2012, nr. 1-6, art. 6).
Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 257-XVI din 5 decembrie 2008 „Privind aprobarea Strategiei Sistemului național de referire pentru protecția și asistența victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane și a Planului de acțiuni privind implementarea Strategiei Sistemului național de referire pentru protecția și asistența victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane pentru anii 2009-2011” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 27-29, art. 66).
Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 90 din 12 mai 2011 „Cu privire la aprobarea Planului național de acțiuni în domeniul drepturi- lor omului pentru anii 2011-2014”. (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 118-121, art. 331).
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1219 din 09.11.2001 „Cu privire la aprobarea componenței nominale a Comitetului național pentru combaterea traficului de ființe umane și Planului național de acțiuni pentru combaterea traficului de ființe umane” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 136-138, art. 1274).
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 559 din 31.07.2012 „Cu privire la aprobarea Planului național de prevenire și combatere a traficului de ființe umane pentru anii 2012-2013, modificarea și completarea unei hotărâri de Guvern” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 165, art. 616).
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1362 din 29.11.2006 „Cu privire la aprobarea Regulamentului–cadru de organizare și funcționare a centrelor de asistență și protecție a victimelor traficului de ființe umane” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 186-188, art. 1457).
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 234 din 29.02.2008 „Privind aprobarea Regulamentului–cadru al comisiilor teritoriale pentru combaterea traficului de ființe umane” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 47-48, art.298).
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 948 din 07.08.2008 „Pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de repatriere a copiilor și adulților – victime ale traficului de ființe umane, traficului ilegal de migranți, precum și a copiilor neînsoțiți” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 152-153, art. 949).
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 33 din 11.01.2007 „ Cu privire la regulile de elaborare și cerințele unificate față de documentele de politici” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 6-9, art. 44).
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 472 din 26.03.2008 „Cu privire la aprobarea componenței nominale a Comitetului național pentru combaterea traficului de ființe umane și a Regulamentului Comitetului național” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 69-71, art. 453).
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 655 din 08.09.2011 „Cu privire la aprobarea Strategiei naționale în domeniul migrației și azilului (2011-2020)” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 152-155, art. 726).
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 70 din 06.02.2012 „Cu privire la instituirea Comisiei pentru implementarea Planului național de acțiuni în domeniul drepturilor omului pe anii 2011–2014” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 30-33, art.92).
ARGEȘANU, Ion, Criminalistica și criminologia în acțiune, Editura „Lumina Lex”, 2001, 338 p.
AVRAM, Mihail, POPOVICI, Tudor și COBÎSNEANU, Vasile, Cercetarea infracțiunilor contra persoanei, Editura ARC, 2004, 358 p.
BARBĂNEAGRĂ, Alexei, BERLIBA, Viorel, BÎRGĂU, Mihai, „et. al.”, Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu, Editura „Arc”, Chișinău, 2003, 835 p.
BARBĂNEAGRĂ, Alexei, BERLIBA, Viorel, GURSCHI, Constantin, „et. al.”, Codul penal comentat și adnotat, Editura „Cartier juridic”, Chișinău, 2005, 655 p.
BEJAN, Octavian, Considerații privind fenomenul criminalității transnaționale și transfrontaliere, în „Prevenirea și combaterea crimelor transnaționale: probleme teoretice și practice. Conferința științifico-practică internațională din 6 – 7 octombrie 2005”, Chișinău, 2005.
BEJAN, Octavian, Spre o definire criminologică exactă a criminalității organizate, Revista națională de drept, nr. 9/2002.
BEJAN, Octavian, Evoluția științei criminologice în Basarabia, în „Starea actuală și perspectivele științei criminologice în Republica Moldova. Conferința științifică națională, 6 iulie 2000”, Chișinău, 2002.
BEJAN, Octavian și BOTNARU, Gheorghe, Sugestii asupra normelor referitoare la traficul de ființe umane prevăzute în Codul penal al Republicii Moldova, Revista națională de drept, nr. 3/2002.
BEJAN, Octavian și BUTNARU, Gheorghe, Caracterizare criminologică a traficului de ființe umane, Ordine și lege, nr. 27-28/2002.
BODEAN, Mihai, Comerțul cu oameni – una dintre cele mai răspîndite forme de activitate ilegală practicată de grupările criminale organizate, Revista națională de drept, nr.11/2003.
BUDECI, Vitalie, Traficul de ființe umane – principala formă a migrației ilegale în contextul situației actuale din Republica Moldova, în „Prevenirea și combaterea crimelor transnaționale: probleme teoretice și practice. Conferința științifico-practică internațională din 6 – 7 octombrie 2005”, Chișinău, 2005.
BUJOR, Valeriu și BEJAN, Octavian, Cu privire la cercetarea criminologică a problemei interesului, „Analele științifice ale Academiei Ștefan cel Mare a M.A.I. al Republicii Moldova”, Ediția a II-III-a, Chișinău, 2002.
BUJOR, Valeriu, BEJAN, Octavian, ILIE, Sergiu și CASIAN, Sergiu, Elemente de criminologie, Editura „Știința”, Chișinău, 1997, 86 p.
BOTNARU, Gheorghe, Traficul de femei în contextul Republicii Moldova – problemă ce necesită o rezolvare imediată, în „Traficul de femei: fenomen și crimă”, Chișinău, 2001.
BOTNARU, Gheorghe, Analiza juridico-penală a traficului de ființe umane, Ordine și lege, nr. 23 – 24/2002.
BUTNARU, Gheorghe, Cooperarea internațională în contracararea traficului de ființe umane, în „Prevenirea și combaterea crimelor transnaționale: probleme teoretice și practice. Conferința științifico-practică internațională din 6 – 7 octombrie 2005”, Chișinău, 2005.
BUTNARU, Gheorghe, Traficul de ființe umane: aspecte privind apariția, evoluția, reglementarea penală și practica judiciară în domeniu, Revista de criminologie, drept penal și criminalistică, nr. 2(10)/ 2006.
CUȘNIR, Valeriu, Traficul de ființe umane: termeni și definiții de uz, în „Prevenirea și combaterea crimelor transnaționale: probleme teoretice și practice. Conferința științifico-practică internațională din 6 – 7 octombrie 2005”, Chișinău, 2005.
DIMA, Eugenia, COBEȚ, Doina, MANEA, Laura, „et. al”, Dicționar explicativ ilustrat al limbii române, Editura „Arc&Gunivas”, 2007, 2240 p.
FOMINA, Tatiana, RUSU, Viorelia și MISAIL-NICHITIN, Daniela, Traficul de persoane în Moldova. Comentarii, tendințe, recomandări, Centrul Internațional pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada” (Moldova), 52 p.
MARTÎNCIC, Irina, Rolul O.N.G. în prevenirea traficului de femei în Republica Moldova, în „Traficul de femei: fenomen și crimă”, Chișinău, 2001.
MATEUȚ, Gheorghe, PETRESCU, Violeta Elena, ȘTEFĂROI, Nicoleta, „et. al.”, Traficul de ființe umane. Infractor. Victimă. Infracțiune, Iași, 2005, 189 p.
MIHAILOV, Eduard, CRUDU, Sergiu și DONI, Cornelia, Ce Spun 24 de femei traficate. Editura „Civis”, 2001, 162 p.
MORARU, V. și NEGRU, O., Traficul de ființe umane, Revista națională de drept, nr.10/2005.
VIZDOAGĂ, Ion, Traficul de persoane – o violare gravă a drepturilor omului, Revista națională de drept, nr.2/2004.
ЛАЕВСКИЙ, В., Противодействие торговле людьми: некоторые вопросы квалификации преступлений, Судовы Веснiк, nr.3/2006.
ГУТOРОВА, Н.А., Ответственность за торговлю людьми по Уголовному праву Украины и задачи МВД Украины по борьбе с этим видом преступлений, в „Материалы международной конференции”, Харьков, 2000.
EРОХИНА, Л.Д. и БУРЯК, М.Ю., Торговля женщинами и детьми в целях сексуальной эксплуатации в социальной и криминологической перспективе, Москва, 2003, 430 p.
BIBLIOGRAFIE
Convenția pentru reprimarea traficului de ființe umane și a exploatării prostituției semenilor, adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a ONU, la 02.12.1949, intrată în vigoare la 25.07.1951.
Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind munca forțată sau obligatorie din 28.06.1930, ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr. 610-XV din 01.10.1999, în vigoare pentru Republica Moldova din 23.03.2001.
Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special a femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, ratificat prin Legea nr. 17-XV din 17.02.2005, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 36-38/126 din 04.03.2005.
Protocolul privind traficul ilegal de migranți pe cale terestră, a aerului și pe mare, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate din 15.11.2000, ratificat prin Legea nr. 17-XV din 17.02.2005, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 36-38/126 din 04.03.2005.
Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane din 16.05.2005, ratificată prin Legea nr. 67-XVI din 30.03.2006, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 66-69/277 din 28.04.2006.
Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29.07.1994 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr. 1).
Legea privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane nr.241 – XVI din 20 octombrie 2005 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 164-167, art. 812).
Legea Republicii Moldova nr. 15-XV din 17 februarie 2005 „Pentru ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate”. (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 36-38, art. 122).
Legea Republicii Moldova nr. 17-XV din 17 februarie 2005 „Pentru ratificarea Protocolului privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate”. (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 36-38, art. 126).
Legea Republicii Moldova nr. 67-XVI din 30 martie 2006 „Pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind combaterea traficului de ființe umane”, 2006, nr. 66-69, art. 277).
Codul penal al Republicii Moldova nr. 985–XV din 18 aprilie 2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 128-129, art. 1012).
Legea cu privire la asigurarea egalității nr. 121 din 25 mai 2012 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.103, art. 355).
Legea privind aprobarea Strategiei de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011-2016, aprobată prin nr. 231 din 25 noiembrie 2011 (Monitorul Oficial, 2012, nr. 1-6, art. 6).
Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 257-XVI din 5 decembrie 2008 „Privind aprobarea Strategiei Sistemului național de referire pentru protecția și asistența victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane și a Planului de acțiuni privind implementarea Strategiei Sistemului național de referire pentru protecția și asistența victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane pentru anii 2009-2011” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 27-29, art. 66).
Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 90 din 12 mai 2011 „Cu privire la aprobarea Planului național de acțiuni în domeniul drepturi- lor omului pentru anii 2011-2014”. (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 118-121, art. 331).
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1219 din 09.11.2001 „Cu privire la aprobarea componenței nominale a Comitetului național pentru combaterea traficului de ființe umane și Planului național de acțiuni pentru combaterea traficului de ființe umane” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 136-138, art. 1274).
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 559 din 31.07.2012 „Cu privire la aprobarea Planului național de prevenire și combatere a traficului de ființe umane pentru anii 2012-2013, modificarea și completarea unei hotărâri de Guvern” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 165, art. 616).
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1362 din 29.11.2006 „Cu privire la aprobarea Regulamentului–cadru de organizare și funcționare a centrelor de asistență și protecție a victimelor traficului de ființe umane” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 186-188, art. 1457).
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 234 din 29.02.2008 „Privind aprobarea Regulamentului–cadru al comisiilor teritoriale pentru combaterea traficului de ființe umane” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 47-48, art.298).
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 948 din 07.08.2008 „Pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de repatriere a copiilor și adulților – victime ale traficului de ființe umane, traficului ilegal de migranți, precum și a copiilor neînsoțiți” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 152-153, art. 949).
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 33 din 11.01.2007 „ Cu privire la regulile de elaborare și cerințele unificate față de documentele de politici” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 6-9, art. 44).
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 472 din 26.03.2008 „Cu privire la aprobarea componenței nominale a Comitetului național pentru combaterea traficului de ființe umane și a Regulamentului Comitetului național” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 69-71, art. 453).
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 655 din 08.09.2011 „Cu privire la aprobarea Strategiei naționale în domeniul migrației și azilului (2011-2020)” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 152-155, art. 726).
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 70 din 06.02.2012 „Cu privire la instituirea Comisiei pentru implementarea Planului național de acțiuni în domeniul drepturilor omului pe anii 2011–2014” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 30-33, art.92).
ARGEȘANU, Ion, Criminalistica și criminologia în acțiune, Editura „Lumina Lex”, 2001, 338 p.
AVRAM, Mihail, POPOVICI, Tudor și COBÎSNEANU, Vasile, Cercetarea infracțiunilor contra persoanei, Editura ARC, 2004, 358 p.
BARBĂNEAGRĂ, Alexei, BERLIBA, Viorel, BÎRGĂU, Mihai, „et. al.”, Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu, Editura „Arc”, Chișinău, 2003, 835 p.
BARBĂNEAGRĂ, Alexei, BERLIBA, Viorel, GURSCHI, Constantin, „et. al.”, Codul penal comentat și adnotat, Editura „Cartier juridic”, Chișinău, 2005, 655 p.
BEJAN, Octavian, Considerații privind fenomenul criminalității transnaționale și transfrontaliere, în „Prevenirea și combaterea crimelor transnaționale: probleme teoretice și practice. Conferința științifico-practică internațională din 6 – 7 octombrie 2005”, Chișinău, 2005.
BEJAN, Octavian, Spre o definire criminologică exactă a criminalității organizate, Revista națională de drept, nr. 9/2002.
BEJAN, Octavian, Evoluția științei criminologice în Basarabia, în „Starea actuală și perspectivele științei criminologice în Republica Moldova. Conferința științifică națională, 6 iulie 2000”, Chișinău, 2002.
BEJAN, Octavian și BOTNARU, Gheorghe, Sugestii asupra normelor referitoare la traficul de ființe umane prevăzute în Codul penal al Republicii Moldova, Revista națională de drept, nr. 3/2002.
BEJAN, Octavian și BUTNARU, Gheorghe, Caracterizare criminologică a traficului de ființe umane, Ordine și lege, nr. 27-28/2002.
BODEAN, Mihai, Comerțul cu oameni – una dintre cele mai răspîndite forme de activitate ilegală practicată de grupările criminale organizate, Revista națională de drept, nr.11/2003.
BUDECI, Vitalie, Traficul de ființe umane – principala formă a migrației ilegale în contextul situației actuale din Republica Moldova, în „Prevenirea și combaterea crimelor transnaționale: probleme teoretice și practice. Conferința științifico-practică internațională din 6 – 7 octombrie 2005”, Chișinău, 2005.
BUJOR, Valeriu și BEJAN, Octavian, Cu privire la cercetarea criminologică a problemei interesului, „Analele științifice ale Academiei Ștefan cel Mare a M.A.I. al Republicii Moldova”, Ediția a II-III-a, Chișinău, 2002.
BUJOR, Valeriu, BEJAN, Octavian, ILIE, Sergiu și CASIAN, Sergiu, Elemente de criminologie, Editura „Știința”, Chișinău, 1997, 86 p.
BOTNARU, Gheorghe, Traficul de femei în contextul Republicii Moldova – problemă ce necesită o rezolvare imediată, în „Traficul de femei: fenomen și crimă”, Chișinău, 2001.
BOTNARU, Gheorghe, Analiza juridico-penală a traficului de ființe umane, Ordine și lege, nr. 23 – 24/2002.
BUTNARU, Gheorghe, Cooperarea internațională în contracararea traficului de ființe umane, în „Prevenirea și combaterea crimelor transnaționale: probleme teoretice și practice. Conferința științifico-practică internațională din 6 – 7 octombrie 2005”, Chișinău, 2005.
BUTNARU, Gheorghe, Traficul de ființe umane: aspecte privind apariția, evoluția, reglementarea penală și practica judiciară în domeniu, Revista de criminologie, drept penal și criminalistică, nr. 2(10)/ 2006.
CUȘNIR, Valeriu, Traficul de ființe umane: termeni și definiții de uz, în „Prevenirea și combaterea crimelor transnaționale: probleme teoretice și practice. Conferința științifico-practică internațională din 6 – 7 octombrie 2005”, Chișinău, 2005.
DIMA, Eugenia, COBEȚ, Doina, MANEA, Laura, „et. al”, Dicționar explicativ ilustrat al limbii române, Editura „Arc&Gunivas”, 2007, 2240 p.
FOMINA, Tatiana, RUSU, Viorelia și MISAIL-NICHITIN, Daniela, Traficul de persoane în Moldova. Comentarii, tendințe, recomandări, Centrul Internațional pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada” (Moldova), 52 p.
MARTÎNCIC, Irina, Rolul O.N.G. în prevenirea traficului de femei în Republica Moldova, în „Traficul de femei: fenomen și crimă”, Chișinău, 2001.
MATEUȚ, Gheorghe, PETRESCU, Violeta Elena, ȘTEFĂROI, Nicoleta, „et. al.”, Traficul de ființe umane. Infractor. Victimă. Infracțiune, Iași, 2005, 189 p.
MIHAILOV, Eduard, CRUDU, Sergiu și DONI, Cornelia, Ce Spun 24 de femei traficate. Editura „Civis”, 2001, 162 p.
MORARU, V. și NEGRU, O., Traficul de ființe umane, Revista națională de drept, nr.10/2005.
VIZDOAGĂ, Ion, Traficul de persoane – o violare gravă a drepturilor omului, Revista națională de drept, nr.2/2004.
ЛАЕВСКИЙ, В., Противодействие торговле людьми: некоторые вопросы квалификации преступлений, Судовы Веснiк, nr.3/2006.
ГУТOРОВА, Н.А., Ответственность за торговлю людьми по Уголовному праву Украины и задачи МВД Украины по борьбе с этим видом преступлений, в „Материалы международной конференции”, Харьков, 2000.
EРОХИНА, Л.Д. и БУРЯК, М.Ю., Торговля женщинами и детьми в целях сексуальной эксплуатации в социальной и криминологической перспективе, Москва, 2003, 430 p.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Trafic de Fiinte Umane (ID: 130089)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.