Traditii Si Obiceiuri In Judetul Vaslui

Tradiții și obiceiuri in județul Vaslui

Curpins:

Introducere

Capitolul I. Favorabilizarea pozitiei geografice a judeului Vaslui

1.1. Pozitia judetului Vaslui in regiunea de dezvoltare

1.2. Particularitati ale pozitiei geografice in raport cu regiunea de dezvoltare si alte regiuni.

Capitolul II. Relieful si rolul sau in dezvoltarea turismului vasluian

2.1. Turismul dezvoltat in zona deluroasa

2.2. Rolul hidrografiei in aparitia si mentinerea obiceiurilor locale

2.3. Vegetatia si fauna; rolul vegetatiei naturale in dezvoltarea turismului local

Capitolul III. Cadrul istoric si importanta lui in existenta judetului Vaslui

3.1. Vechimea judetului Vaslui in documentele istorice

3.2. Mentionarea popoarelor migratoare ce s-au stability in judetul Vaslui si inregistrarea procesului de aculturatie

Capitolul IV. Particularitati socio-demografice

4.1. Evolutia populatiei 1912-2012

4.2.Structura populatiei

4.2.1. Structura pe grupe de varsta si sexe

4.2.2. Structura pe confesiuni

4.2.3. Structura pe domenii/sectoare de activitate

Capitolul V. Principalele obiceiuri si traditii in judetul Vaslui

5.1. Principalele traditii la nunta in judetul Vaslui

5.2. Principalele traditiii in judetul Vaslui

5.2. Principalele traditii la nunta in judetul Vaslui

5.3. Alte traditii si obiceiuri in judetul Vaslui

Capitolul VI. Posibilitati de valorificare a traditiilor locale in dezvoltarea turismului local

Concluzii

Bibliografie

Introducere

„ Folclorul nostru… nu numai că este sublim, dar te face să intelegi totul. E mai savant decât toată muzica asa-zis savantă. Și asta într-un fel cu totul inconstient. E mai melodic decât orice melodie, dar asta fară să vrea. E duios, ironic, trist, vesel si grav.”

George Enescu

Folclorul românesc, este deosebit de bogat, constituie una din mândriile noastre nationale. Prin mesajul său, trezește în sufletul omului sentimente de adâncă dragoste, admirație si mândrie față de țară în care s-a născut și a crescut.

Dispariția datinilor și obiceiurilor populare prin nepracticarea lor de către elevi, copii si tineri, dispariția cursurilor de dansuri populare în școli, lipsa motivației elevilor și copiilor pentru purtarea portului popular, înlocuirea folclorului local cu ținutele casual, au fost niște pierderi imense privind reprezentarea scolii cu ceea ce este mai frumos și mai emotional: portul popular specific zonei folclorice, frumoasele datini și tradiții practicate la zi de sărbătoare si inegalabilele melodii și dansuri populare.

Folclorul reflectă o anumită viziune despre lume, viață, exprimă vulcanul de idei, sentimente, convingeri pe care poporul nostrum le-a trăit și pentru a căror înfăptuire a luptat în decursul istoriei sale. Arta noastră populară, manifestată sub orice formă, prezintă o bogație neprețuită de comori pentru toți oamenii care prețuiesc . Începând cu obiceiurile fiecărui eveniment important din viața omului si terminând cu dansurile, cântecele și strigăturile nelipsite la aceste datini, izvorul castor datini este nesecat pentru cel ce vrea să le adune și să le cunoască pentru a le darui din nou, cum spunea Anton Pann:

„ De la lume adunate

Și-napoi la lume date!”

Frumusețea folclorului românesc este completată de obceiurile, portul și meșteșugurile ținutului binecuvantat prin statornicia credinței sale fată de Domnul. Frumusețea este în primul râns plăcerea românului de a cânta, acesta având și calități vocale deosebite.

.

Frumusețea portului național, atât de diversificat prin regiunile tării noastre, frumusețea dansului si cântecului popular, la fel de diferite ca zone de proveniență, datinile și obiceiurile străbune, obiectele de artă populară lucrate de mână și cu sufletul de către artiști populari, sunt valori spirituale românești de netăgaduit.

Folclorul reprezintă o enciclopedie artistică a vietii. El oglindește, în forme variate și multiple, sentimentele, gândurile și năzuințele poporului nostru, exprimate în diverse forme literare, artistice muzicale, coregrafice. Fiecare obicei are semnificația lui.

Capitolul I

Favorabilitatea poziției geografice a județului Vaslui

Poziția județului Vaslui în regiunea de dezvoltare

Județul Vaslui este situat în estul României, la granița cu Republica Moldova și are o suprafațã de 5.318 kilometri pãtrați, reprezentând 2,23% din suprafața țãrii. Județele vecine sunt , Neamț, Bacãu, Vrancea și .

Din punct de vedere administrativ, județul Vaslui se compune din trei municipii (Vaslui, Bârlad și Huși), douã orașe (Negrești și Murgeni), 81 de comune și 456 de sate. Se învecineaza la Sud cu judetul , la Vest si Sud-Vest cu judetul Neamt, si Vrancea, iar la Nord cu judetul lasi. Limita estica este marcata de catre Valea Prutului care este în acelasi timp si granita naturala cu Republica .

Principalele forme de relief sunt dealurile joase (în partea centralã și de vest) și câmpiile deluroase (în partea de est). Principalele bazine hidrografice sunt cele ale râurilor Prut și Bârlad. Lacurile naturale nu sunt foarte multe la numãr, mai importante fiind cele din lunca Prutului. Principalele lacuri sunt cele de naturã antropicã.

Relieful colinar cu vai serpuitoare si culmi domoale ofera un peisaj placut, blând si reconfortant. Principalele unitati de relief de pe teritoriul judetului sunt Podisul Central Moldovenesc, estul Colinelor Tutovei, dealuri si depresiuni, terase si sesuri.

Clima este continentală, iarna se află sub efectul maselor de aer rece al anticiclonului siberian și vara al aerului continental și tropical. Deși culmile deluroase oscileaza între 200 și 400 m altitudine, prin lucrări de îmbunatațiri funciare și construirea unor baraje ele sunt prielnice dezvoltării sectorului agricol (în special pomicultura, viticultura, piscicultura, apicultura și creșterea animalelor).

Populatia totalã a județului, potrivit datelor recensãmântului din 2002, este de 455.049 de locuitori (2,098% din populatia tãrii si 12,3% din populatia Regiunii Nord-Est). 49,73% din populatie sunt bãrbati si 50,27% – femei. Procentajul populatiei urbane este mai mic decât media nationalã (39,3%, fatã de 52,74% pe plan national), însã grupa de vârstã 0-19 ani este mai bine reprezentatã în judetul Vaslui decât pe plan national: 29,46%, fatã de 25,17%.

Este un ținut cu o istorie bogată, cu numeroase dovezi ale existenței multimilenare a poporului român, ale luptei pentru dreptate socială, pentru unitate și independență.

1.2.Particularități ale poziției geografice în raport cu regiunea de dezvoltare și alte regiuni;

Județul Valsui se învecinează la nord cu județul , la sud cu județul , iar la vest și sud-vest cu județele Neamț, și Vrancea. Limita estică județului este formată din râul , care marchează granițe de stat cu Uniunea Sovietică.

Din punct de vedere geologic, pe baza forajelor executate în Podișul Moldovei, a fost semnalată în adâncime prezentă Platformei Moldovenești, care spre sud si sud-vest se întinde până la o linie ce trece prin dreptul localității Berezeni ( pe Prut), Crasna, pe la sud de orașul Roman, mai departe extizându-se spre Dunare și Siretul inferior. După retragerea apelor marine care acopereau teritoriul în decursul erelor geologice, relieful din această zonă a țării a avut la început înfățisarea unei câmpii litorale, supusă continuu activității de modelare subaeriană care, cu timpul a dus la formarea reliefului actual în stransă legatură cu structura geologică și particularitățile litologice ale depozitelor.

Capitolul II

Relieful și rolul său în dezvoltarea turismului vasluian

Resursele solului județului Vaslui sunt diferitele materiale de construcții ca: gresii, calcaroase, gresii nisipoase gălbui ori cenușii, calcare utilizate în construcțiile locale; se găsesc de asemenea cariere de argilă și luturi loessoide, în preajma orașului Vaslui, Bârlad, Huși și altor localitați, materie primă utilizată la fabricarea cărămizilor. Aceste materiale nu satisfac în totalitate cerințele județului, fiind completate cu cantitaăți aduse din alte zone ale țării.

În județ segăsesc și câteva izvoare de ape minerale, în primul rând sulfuroase, cum sunt cele de la Dranceni, Bârlad, Murgeni, Pungești și Gura Văii; având un debit mic, sunt folosite doar pe plan local.

Principalele unități de relief încorporate în teritoriul județului Vaslui sunt: Podișul Central Moldovenesc, Estul Colinelor Tutovei, Dealurile Fălciului, Depresiunea Huși și Depresiunea Elan- Sărata, toate fiind subunitati fizico-geografice ale Podișului Bârladului.

2.1. Tursimul dezvoltat în zona deluroasă

Din punct de vedere a altitudinii, relieful județului Vaslui variază între 484 m în Dealul Cetatea, 475m în Dealul Fulgului, 463m în Dealul Cetății, 377m în Dealul Busnei și 16-18m în Lunca Prutului. În Lunca Bârladului, altitudinea absolută variază între 53m la confluența Bârladului cu Tutova și 145m la nord.

Cele mai răspandite tipuri de relief pe teritoriul județului Vaslui sunt cele structurale, sculpturale și de acumulare. Relieful structural este present în tot județul, fiind mai bine individualizat pe culmile interfluviilor înalte, unde paralelismul dintre înclinarea stratelor spre sud-est corespunde cu suprafețele plane ale reliefului. Cele mai semnificative culmi structurale sunt plaiuri de la izvorul Lohanului, numit Poaina Mare, Dealul Cetațuiei pe langa satul Chircești, Dealul Rahovei, Dealul Poinești, Dealul Mare, de la izvorul Tutovei.

Tipurile de relief sculptural se găsesc în vest și sud-vestul județului: în Colinele Tutovei, precum și în Depresiunile Hușului și Elanului. Pe lângă formele sculpturale majore, au o mare dezvoltare și formele rezultate în urma diverselor procese de versante, cum ar fi alunecările de strate, prăbușiri de teren, șiroiri, ori crearea de către organismele torențiale ale diferitelor râpi de diverse dimensiuni.

Datorită faptului că alunecarile de teren sunt destul de active, în județ a fost creată o stațiune centrală de cercetări pentru combaterea eroziunii solului la Perieni, care dezfășoară o susținută activitate în această directie.

Podișul iși face prezența pe teritoriul județului Vaslui cu partea cea mai caracteristică a acestei subunitați geomorfologice a Podișului Moldovei (partea de sud și sud-est). Cele mai mari altitudini în această subunitate geomorfologică sunt înregistrate spre izvoarele pârâului Rahova(463m), în Dealul Cuculia, nord-vest de satul Gărceni.I

În est, înălțimile reliefului variază între 471m în Dealul Cetățuii de la nord-est de Chircești și 384m în Dealul Draxeni(la est de satul Draxeni). Depresiunea Huși constituie cea mai sud-estică subunitate a Podișului Central Moldovenesc. Ea își datorează existența acțiunii afluenților de pe dreapta râului . Altitudinea medie a dealurilor din această zonă, este de 140-150m. văile sunt aproape paralele și au orientare de la nord-vest spre sud-est. Colinele Tutovei își fac prezența pe teritoriul județului Vaslui în jumatatea de est, relieful având un aspect tipic colinar, iar dealurile cu orientarea de la N-NV spre S-SE, fiind înguste, înalte și prelungi. În apropierea izvoarelor, pâraielor principale din această zonă relieful are cele mai mari inălțimi:460/480m alt. absoltă la Izvoarele Similei, 496m spre cursul superior al Tutovei. Procesele geomorfologice actule pe versanții colinelor sunt destul de active. Dealurile Fălciului sunt situate la est de cursul mijlociul al Bârladului, la sud de cuesta de pe stânga pârâului Jăravăț; înălțimile lor variază între 300/370m altitudine absolută în nord și 250/330m în sud. În această subdiviziune de relief se află unul din cele mai interesante fenomene de captare complexă din tot Podișul Moldovei; datorită acestui fapt a luat naștere râul Idrici.

Pe lângă formele naturale de relief, pe teritoriul judetețului Vaslui își fac prerd-vest de satul Gărceni.I

În est, înălțimile reliefului variază între 471m în Dealul Cetățuii de la nord-est de Chircești și 384m în Dealul Draxeni(la est de satul Draxeni). Depresiunea Huși constituie cea mai sud-estică subunitate a Podișului Central Moldovenesc. Ea își datorează existența acțiunii afluenților de pe dreapta râului . Altitudinea medie a dealurilor din această zonă, este de 140-150m. văile sunt aproape paralele și au orientare de la nord-vest spre sud-est. Colinele Tutovei își fac prezența pe teritoriul județului Vaslui în jumatatea de est, relieful având un aspect tipic colinar, iar dealurile cu orientarea de la N-NV spre S-SE, fiind înguste, înalte și prelungi. În apropierea izvoarelor, pâraielor principale din această zonă relieful are cele mai mari inălțimi:460/480m alt. absoltă la Izvoarele Similei, 496m spre cursul superior al Tutovei. Procesele geomorfologice actule pe versanții colinelor sunt destul de active. Dealurile Fălciului sunt situate la est de cursul mijlociul al Bârladului, la sud de cuesta de pe stânga pârâului Jăravăț; înălțimile lor variază între 300/370m altitudine absolută în nord și 250/330m în sud. În această subdiviziune de relief se află unul din cele mai interesante fenomene de captare complexă din tot Podișul Moldovei; datorită acestui fapt a luat naștere râul Idrici.

Pe lângă formele naturale de relief, pe teritoriul judetețului Vaslui își fac prezența și prezentele forme de relief antropic, creat prin acțiunea omului; carierele de piatră, de nisip și de luturi leossoide deschise pentru exploatarea materialelor de construcții, rețeaua digurilor și canalelor din Lunca Prutului, terasările și lucrările antierozionale, terasamentale de șosele, drumuri și căi ferate, digurile iazurilor din bazinele Bârladului, Elanului și Depresiunea Huși, barajele de acumulare pentru asigurarea apei potabile, industriale și pentru irigații, de la Solești, Pușcași, Râpa Albastră, Cuibul Vulturilor, Căzănești, Tacuta.

Itinerar cultural, turistic si religios

Situat în estul României, la granița cu Republica , județul Vaslui esteo zonă mai puțin cunoscută a țării. Sunt probleme ridicate de șomaj și nivel de trai, nu au fost încă soluționate , însă semnele redresãrii au început să apară. Datoritã faptului că mâna de lucru este ieftină, și pentru ca cele mai apropiate locații industriale din cele mai bogate centre economice din regiune sunt la Iași și Bacãu, județul Vaslui poate prezenta interes pentru investitori. Situarea acestui județ în apropierea unui aeroport internațional, la Iași, aflat la 75 de kilometri distanțã, constituie un avantaj important. Din momentul în care România a fost integrată în Uniunea Europeanã, Vasluiul reprezintă o parte din granița de est a Uniunii, ceea îi conferă o mai mare responsabilitate, dar îl face în același timp mai atractiv ca punct de legãturã cu țãrile din fosta URSS.

Deși figureazã printre puținele județe din România fãrã resurse naturale, Vasluiul dispune de alte tipuri de resurse. Situat în Podișul Moldovei, într-o zonã pitoreascã de dealuri domoale și câmpii fertile, județul Vaslui are un sol ideal pentru agriculturã acesta fiind un motiv pentru care podgoriile și livezile de pomi fructiferi au fost cândva celebre în țarã. Datorită pãdurilorde foioase (în special cele de stejar), în care pot fi organizate partide de vânãtoare, lacurile bogate în pește și iazurile, peisajele pot deveni puncte de atracție pentru turiștii care doresc sã cunoascã locuri autentice, cu iz arhaic.

Valea Similei, între Bârlad și mãnãstirea Florești, cu dealuri împãdurite, acestea fiind din ce în ce mai abrupte, creeazã impresia unui peisaj submontan. Valea Racovei, între Vaslui și Mãlinești, este una dintre cele mai pitorești din județ, aici se gãsesc pãduri bogate în mistreți, precum și un sit arheologic, unde au fost descoperite urme ale trecerii bastarnilor, prima populație migratoare germanicã pe teritoriul României de astãzi. Pe Valea Sacã, în comuna Pãdureni, se aflã aproximativ șase hectare de coastã aridã, utilizatã în prezent ca pãșune, unde cresc peste 200 de specii de plante angiosperme, dintre care 37 de specii unice în flora Moldovei. Cu investiții minime, zona, fiind cea mai nordicã rezervație de stepã propriu-zisã din România, ar putea fi introdusã în circuitul turistic. Deși aici cresc numeroase specii rare caracteristice pajiștilor și sãrãturilor de stepã, regiunea nu a fost declaratã, încă, rezervație botanicã.

Rezervații naturale

Rezervatia paleontologicã de la Mãlușteni, situatã la 55 de kilometri de orașul Vaslui, este una dintre cele mai bogate rezervatii de acest gen din România, cuprinzând numeroase fosile de mai multe, antilope, țestoase,cămile,căprioare, rechini, broaste testoase de talie mare. Multe dintre speciile de la Mãlușteni au fost semnalate pentru prima oarã în paleontologie.

O altã rezervație de fosile, din pleistocen, se aflã la Nisipăria Hulubăț, la marginea de nord a municipiului Vaslui, unde, pe lângã fosile de mamifere a fost găsită și o bogată faună de nevertebrate pleistocene. În Pãdurea Hârboanca, de la Brăhășoaia, la 16 kilometri nord-vest de Vaslui, se pot vizita numeroase specii de stejar, în vreme ce lângã Coroiesti se aflã o rezervatie botanicã.

Pãdurea Bădeana, idealã pentru excursii, reprezintã unul dintre puținele vestigii ale marilor pãduri de silvostepã din trecut, iar pe Movila lui Burcel se întâlnesc numeroase plante rare din flora Moldovei. În județul Vaslui se întâlnesc și arbori seculari, ocrotiti de lege, dintre care amintim: plopul de la Rafaila, unic în tarã prin proporțiile sale impozante, având o circumferintã a trunchiului de 14 metri. Localnicii spun cã plopul ar fi din vremea lui Ștefan cel Mare. La Tolontan, în comuna Dimitrie Cantemir, poate fi admirat un stejar foarte impunător, de peste 400 de ani vechime, care are o coroană cu un diametru de peste 35 de metri și o înãltime de 30 de metri. La Bunesti-Valea Chinanului, chiar în jurul cabanei de vânãtoare, se aflã 173 de stejari brumării, care au vârste cuprinse între 200 si 500 de ani.

Vestigii antice

În vechile ruine ale cetãtii geto-dacice de la Bunesti a fost descoperit un tezaur impresionant, iar la Arsura au fost dezgropate ruinele unei fortãrete din secolele IV-II î.H., consolidatã cu ziduri de piatrã și valuri de pământ.

Bãtãlia de la Podul Înalt victorie cu rãsunet în Europa

De Vaslui se leagã obtinerea uneia dintre cele mai importante victorii militare din istoria românilor. Cetate de scaun a Moldovei, în secolul al XV-lea, alãturi de Suceava, Vasluiul era, datoritã pozitiei sale, locul cel mai potrivit pentru supravegherea miscãrilor principalilor adversari ai vremii, turcii si tãtarii, pentru pregãtirea rezistentei si organizarea contraloviturilor. Pe aceste meleaguri, la Podul Înalt, Stefan cel Mare a învins, în 1475, ostile otomane, conduse de Suleiman Pasa, mult mai numeroase si mai bine înarmate. Ecourile acestei bãtãlii s-au fãcut auzite atunci în întreaga Europã si l-au determinat pe Papa Sixt al IV-lea sã-i scrie domnitorului român, numindu-l "verus christianae fidei athleta" (adevãrat atlet al credintei crestine). Lupta de la Podul Înalt este consideratã de unii istorici drept cea mai usturãtoare înfrângere suferitã de Imperiul Otoman pânã la asediul Vienei. În amintirea evenimentului din 1475 a fost înãltatã, la Bãcãoani, în apropiere de Vaslui, statuia ecvestrã a lui Stefan cel Mare, dezvelitã în 1975. Monumentul, opera sculptorului bucurestean Mircea Stefãnescu, are o înãltime de 6,90 metri, este turnat în bronz, cântãrind 19 tone si a fost ridicat pe un soclu impunãtor, la 30 de metri deasupra soselei. Bãtãliile purtate de-a lungul secolelor, istoria zbuciumatã a acestei pãrti a Europei, au ruinat castelele. În secolul XX, comunismul a schimbat si el fata asezãrilor vasluiene. În vreme ce satele au cunoscut durerea colectivizãrii fortate, orasele si-au modificat si ele fata, multe dintre clãdirile vechi fiind demolate. Blocuri si constructii moderne s-au înãltat pe locul fostelor case, care, desi în multe cazuri nu erau monumente arhitectonice, aveau o frumusete aparte si o bogatã încãrcãturã sentimentalã. A fost cazul casei lui Constantin Turcanu, figurã legendarã, cunoscutã în întreaga tarã drept Penes Curcanul – luptãtor în Rãzboiul de Independentã din 1877-1878.

Vaslui – veche capitalã a Moldovei, astãzi centru modern

O parte dintre vestigiile trecutului s-au pãstrat însã pânã astãzi. La Curtile Domnesti de la Vaslui, construite de Alexandru cel Bun si dezvoltate de Stefan cel Mare, sãpãturile continuã an de an, santierul de aici constituind o adevãratã scoalã de arheologie. Au fost recuperate elemente de mare valoare artisticã, în special cahlele cu scene de viatã feudalã. La Vaslui s-a constituit de altfel, în secolul al XV-lea, prima scoalã de artã post-bizantinã, care a interpretat datele iconografice bizantine în picturã, broderie, miniaturã. Biserica „Sf. Ioan Botezãtorul“, ctitorie a lui Stefan cel Mare, a fost realizatã în stil moldovenesc, o îmbinare creatoare între stilul gotic si cel bizantin, între elementele arhitectonice occidentale si cele de iconografie ortodoxã. Mai pot fi admirate Casa Ghica, cea mai veche clãdire laicã din orasul Vaslui, apartinând Elenei Ghica, sora ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Ghica, Palatul Mavrocordat, ridicat la sfârsitul secolului al XIX-lea, bogat ornamentat, fostã proprietate a lui Gheorghe Mavrocordat, casele Mãdârjac si Ornescu, realizate de mesteri italieni ca Delcasse si Beinot, semnificative pentru imaginea oraselor românesti din secolul al XIX-lea.

Printre institutiile de culturã, Muzeul Judetean „Stefan cel Mare“ din Vaslui ocupã un loc aparte; clãdirea cuprinde sectii de arheologie, istorie medievalã si contemporanã, etnografie, artã plasticã, precum si un salon al umorului „Constantin Tãnase“ – denumit astfel în memoria întemeietorului teatrului românesc de revistã. În fata Casei de Culturã „Constantin Tãnase“ din Vaslui este amplasat bustul artistului, realizat în marmurã de sculptorul Marcel Guguianu. Începând din 1970, în oras are loc, în fiecare an cu sot, un Festival national de umor.

Biblioteca judeteanã „Nicolae Milescu Spãtarul“, cu cele peste 280.000 de volume, joacã un rol important în viata culturalã a Vasluiului. Înfiintatã în 1951, biblioteca dispune acum de un fond valoros de carte rarã, cãrti religioase din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, volume cu autograf ale marilor clasici români precum si de colectii complete de reviste apãrute înainte de 1945.

În apropierea orasului se poate vedea Movila lui Burcel, formatiune naturalã pitoreascã, cunoscutã pentru legenda despre un tãran înzestrat cu pãmânt de Stefan cel Mare. Se spune cã domnitorul Moldovei s-a întâlnit cu un tãran care ara de zor o movilã de pãmânt, duminica. Întrebat de domnitor, tãranul rãspunde cã nu are pãmânt si cã, pentru a-si hrãni familia, trebuie sã munceascã din greu la fratele sãu. Stefan îl împroprietãreste si dã totodatã un decret care interzice munca la câmp duminica. Legenda se pare cã are un sâmbure istoric, în zonã existând o familie cu numele Burcel (sau Purcel), care a stãpânit mosii si a dat tãrii dregãtori de seamã, pierzându-si însã proprietãtile în secolul al XVII-lea. Aici mai existã o rezervatie botanicã, ce cuprinde numeroase specii rare din flora Moldovei. În fiecare an, la data de 21 mai, pe Movila lui Burcel are loc un festival folcloric, cu formatii si interpreti din mai multe judete si, uneori, si din Republica Moldova.

Bârlad orasul bisericilor

Veche asezare urbanã, Bârladul a fost multã vreme resedinta marelui vornic al Tãrii de Jos, care guverna jumãtatea sudicã a Moldovei. De-a lungul secolelor si-a pãstrat importanta de centru comercial, mestesugãresc si mai ales cultural, loc de sorginte sau formare pentru multe personalitãti care s-au remarcat în mai multe domenii (între acestea, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al României, dupã Unirea din 1859, dar si Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul sef de stat dupã instaurarea comunismului). Datoritã numeroaselor lãcasuri de cult de o deosebitã frumusete, Bârladul a fost considerat un oras al bisericilor. Dintre acestea se remarcã Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, cunoscutã si sub denumirea de „Biserica Domneascã“, ridicatã de domnitorul Vasile Lupu pe locul unei constructii mai vechi, din vremea lui Stefan cel Mare. Clãdirea a fost deterioratã de cutremurul din 1802 si refãcutã. Pictura din interior, realizatã în stil bizantin, apartine pictorului Teodorescu-Arges si a fost executatã în 1937.

Biserica Sf. Gheorghe a fost construitã initial din lemn, în 1775 si reclãditã ulterior de breasla blãnarilor din oras. Din banii câstigati din cersit, un bârlãdean a ridicat turnul masiv de la intrarea în bisericã, în care a locuit tot restul vietii.

Pe locul spânzurãtorii Tãrii de Jos, locuitorii orasului au înãltat Biserica Sfintii Voievozi (1806), pentru iertarea sufletelor osânditilor la moarte.

Biblioteca publicã din Bârlad a luat fiintã în 1906, la initiativa unor intelectuali bârlãdeni, care, în urma unui apel, au reusit sã strângã 300 de volume. Institutia poartã numele donatorului imobilului, mosierul-filantrop Stroe Belloescu. Acesta a trãit toatã viata dintr-un salariu de profesor de matematicã, cheltuindu-si averea pe lucrãri de binefacere. Belloescu a sfârsit tragic, torturat de tâlhari, care-l mai credeau încã bogat. Biblioteca are un valoros fond de carte veche. Un alt monument important este Muzeul Vasile Pârvan, aflat în clãdirea fostei Prefecturi, ridicatã în stil neoclasic de arhitecti italieni în 1899. Muzeul cuprinde trei sectii: de artã, stiintele naturii si istorie. Într-o aripã a clãdirii se aflã si Teatrul „Victor Ioan Popa“, înfiintat în 1955. Cu sute de reprezentatii din diverse genuri dramatice, teatrul din Bârlad joacã un rol esential în viata culturalã a orasului. Tot aici se aflã al doilea liceu ca vechime din întreaga Moldovã, Liceul „Gheorghe Rosca Codreanu“ si Monumentul doctorului Constantin Codrescu, sculpturã în marmurã semnatã de Frederik Storck. În oras se mai pãstreazã o serie de clãdiri monumentale sau de importantã culturalã cum ar fi Casa Sturza.

Grãdina Publicã, îmbogãtitã cu un parc zoologic cu peste 70 de specii de animale, reprezintã una dintre cele mai vechi atractii ale orasului.

Huși – Palatul Episcopal, degustãri de vinuri, misterul Movilei Rãbâiei

Înconjurat de podgorii mult apreciate de Dimitrie Cantemir, orașul Huși este un centru viticol de tradiție și, totodatã, sediul unei vechi episcopii și al unor Curți Domnești din secolul al XV-lea, ale cãror fundații și biserici au fost scoase la luminã în 1964, în urma sãpãturilor arheologice. Poate fi admirat Palatul Episcopal, construit de Ieremia Movilã în 1595, care gãzduiește astãzi un excepțional muzeu de artã religioasã și carte veche. Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel, catedrala episcopalã din Huși, a fost înãlțatã în 1495 de Ștefan cel Mare, domnitorul care a clãdit zeci de mãnãstiri și biserici, ca mulțumire adusã Domnului pentru victoriile sale în rãzboaie. Meritã vizitate Muzeul Huși, cu secțiile sale de arheologie și etnografie, și Liceul agricol cu profil viticol, una dintre cele mai vechi și mai prestigioase instituții de acest gen din țarã. Liceul deține vinoteci valoroase, un muzeu de profil și poate organiza seri de degustãri de vinuri pentru specialiști și turiști. Vinoteca a fost inițial înființatã în 1909, dar distrusã de al doilea rãzboi mondial. Actuala colecție de vinuri, care numãrã 22.000 de sticle, dateazã din 1949 și conține soiuri reprezentative ale podgoriei Huși, dar și din alte pãrți ale României și chiar din strãinãtate. Muzeul din Huși gãzduiește colecții importante de arheologie, istorie și etnografie. Alãturi de piese de ceramicã, unelte de piatrã, bronz și fier, se aflã și podoabe de aur și argint, colecții de țesãturi și instrumente folosite de-a lungul timpului pentru fabricarea vinului. Pentru cã în istoria Hușilor cartea a jucat un rol esențial, nu putem sã nu amintim, printre așezãmintele de culturã, și Biblioteca „Mihai Ralea“.

La 12 kilometri de orașul Huși, pe drumul ce duce spre punctul de frontierã Albița, se aflã misterioasa Movilã a Rãbâiei, despre care domnitorul Dimitrie Cantemir scria cã ar fi mormântul unei regine a sciților. Ridicatã de mâna omului, având un diametru de peste un kilometru și fiind înconjuratã de un val de pãmânt, Movila Rãbâiei a suscitat interesul multor cãlãtori strãini care au trecut prin zonã. Din pãcate, pânã în prezent nu au fost realizate sãpãturi arheologice sistematice, ci numai sondaje. În 1975 au fost semnalate blocuri de piatrã dispuse circular în jurul movilei, la distanțe egale între ele, ceea ce pare a indica existența unui mormânt regal, ridicat în secolele V-III î.H., așa cum a presupus Dimitrie Cantemir.

Lumea idilicã a satelor

Satele vasluiene sunt o lume aparte, o lume desprinsã parcã dintr-o altã vreme. Aici poți vedea oameni prãșind cu unelte rudimentare întinderi mari de pãmânt, copii care-și petrec vacanțele cu vacile la pãscut, bãrbați pentru care cãruțele cu cai rãmân principalul mijloc de transport. În satele vasluiene, autenticul conviețuiește cu noul, telefoanele mobile pot fi gãsite în desãgile oamenilor plecați la muncã, pe câmp, alãturi de o bucatã de mãmãligã.

Comunismul a dat o loviturã puternicã satului românesc, colectivizarea și sistematizarea ruinând multe dintre așezãrile rurale. Cu toate acestea, multe altele și-au pãstrat farmecul și au rãmas de o frumusețe și de o puritate care îți taie respirația. Este și cazul unora dintre așezãrile vasluiene, care și-au menținut tradițiile și obiceiurile, în pofida transformãrilor aduse de progresul tehnic. Vasluienii sunt oameni ospitalieri și darnici, care împart puținul lor cu oricine le trece pragul. Ca și în alte zone ale României, sãtenii își trateazã oaspeții cu tot ce au mai bun, uluindu-i în special pe strãini cu generozitatea lor.

În condițiile în care numãrul locuitorilor de la sate reprezintã aproape jumãtate din populația țãrii, care practicã, în mare parte, o agriculturã de subzistențã, este dificil de prevãzut cum vor evolua așezãrile rurale din România, dupã aderarea la Uniunea Europeanã.

Turism rural

În ultimii ani, opinia publicã din România a început sã înteleagã cã din agroturism se pot scoate bani buni, iar guvernul a fãcut primii pasi pentru promovarea satelor, care ar putea deveni principala atractie a tãrii. Atmosfera linistitã a satelor, apropierea de naturã îi deconecteazã si îi reconforteazã pe turisti, adeseori stresati de agitatia si de ritmul alert al vietii la oras. În special strãinii par sã aprecieze acest gen de vacantã; pentru multi dintre ei, sosirea într-un sat românesc este o veritabilã cãlãtorie în timp, într-o lume pe care si societatea lor a cunoscut-o cândva, dar a pierdut-o definitiv.

Satele vasluiene pot oferi turistilor vacante interesante, de care acestia îsi vor aminti întotdeauna cu plãcere. Pe lângã ospitalitatea traditionalã cu care sunt întâmpinati, musafirii se pot înfrupta cu legume si fructe gustoase, culese proaspãt din grãdinã; ei asistã la muncile traditionale si pot chiar sã dea o mânã de ajutor la muls, semãnat, prãsit, cosit, tors, tesut etc, se pot plimba cu caii sau cãruta, pot vizita mãnãstirile, conacele boieresti si muzeele sãtesti. Cei care doresc alt gen de activitãti pot organiza partide de vânãtoare sau pescuit, precum si drumetii în pãdurile din zonã.

Dintre localitãtile vasluiene cu mare potential pentru turismul rural se numãrã Vetrisoaia, la 35 de kilometri de Husi. Casele, cu interior traditional si mobilier vechi, de lemn, dispun de facilitãti moderne (canalizare, electricitate, TV, telefon). Parcurile din centrul satului abundã de verdeatã, Teatrul de varã poate organiza spectacole folclorice, iar muzeul sãtesc, cu exponatele de etnografie si istorie, este un loc plin de farmec. Prutul si ramificatiile sale oferã posibilitãti de plajã si pescuit. Plimbãrile cu barca si sporturile acvatice ar putea atrage turistii, în special pe cei strãini, însã, deocamdatã, nu existã firme care sã fi organizat astfel de activitãti.

Turism ecumenic

Ca peste tot în , si în Vaslui existã numeroase lãcasuri de cult, de o frumusete deosebitã. Unele dintre ele au sute de ani vechime si sunt monumente istorice si arhitectonice. Pe lângã cele din orase, mentionate mai sus, meritã vizitate mãnãstirile Fâstâci, Moreni, Floresti si bisericile de lemn din Pârvesti, Lipovãt, Giurcani, Ivãnesti, Dragomiresti. Mãnãstirea Fâstâci, din comuna Delesti, la 20 de kilometri de Vaslui, a fost realizatã în stil baroc monumental, în 1721, de domnitorul Constantin Racovitã Cehan. Biserica este înconjuratã de case ecumenice si de un zid. Mãnãstirea Moreni, la 10 kilometri de Vaslui, adãposteste moastele sfintilor Tarahie, Prov si Andronic, aduse de la Ierusalim în 1996.

Mãnãstirea Floresti este unul dintre cele mai importante asezãminte monahale din judet si are hramul Sf. Ilie. În momentul de fatã, mãnãstirea, ctitoritã la 1590, pe locul unui lãcas de cult din lemn, din vremea lui Stefan cel Mare, este restauratã cu fonduri de la institutiile europene si mondiale. În 1806 mãnãstirea a fost închinatã unui lãcas de la muntele Athos, Esfigmenul.

Legenda schitului Mãgaru – Legenda spune cã acest schit a fost ridicat în secolul al XVI-lea pe mosia Zorleni, pe vremea boierului Bujoreanu, când se aduceau pãstori strãini. Acestia aveau grijã de oi, dar si de mãgari. Într-una din zile, un mãgar a dispãrut; a fost gãsit în pãdure, lângã rãdãcina unui stejar mare, câteva zile mai târziu. Disparitia s-a repetat trei ani la rând, mãgarul fiind gãsit de fiecare datã în acelasi loc. Povestea spune cã în cel de-al treilea an, mãgarul stãtea lângã stejar, în fata a trei lumini. Considerând prezenta luminilor si repetarea locului disparitiei un semn divin, stãpânul turmei a hotãrât sã ridice o bisericã în acel loc, folosind lemnul stejarului. Ulterior, în 1840, pe locul schitului a fost ridicatã mãnãstirea Bujoreni.

Biserica de lemn Pârvesti, din comuna Costesti, a fost ridicatã, în secolul al XVII-lea, din grinzi masive de stejar, încheiate la capete cu cuie de lemn. Catapeteasma este pictatã în stil bizantin.

Printre cele mai impresionante lãcasuri de cult figureazã bisericile de lemn de pe Valea Racovei, între Vaslui si Mãlinesti. Aici, astfel de biserici au fost înãltate aproape în fiecare localitate. Dintre ele se evidentiazã Biserica Sf. Nicolae – Gologofta, din Ivãnesti, care a fost construitã din stejar, pe temelie de piatrã, având catapeteasma pictatã. Schitul de lemn Sf. Voievozi, din Mãlinesti-Gârceni, are o turlã zveltã si elegantã si se aflã într-o zonã care a cunoscut, dupã 1999, un reviriment al vietii monahale, aici fiind ridicate multe lãcasuri noi de cult. Bisericile de lemn din Valea Racovei întrunesc o serie de caracteristici: sunt asezate pe „tãlpoaie“ de lemn sau pietre mari de râu, bârnele sunt prinse în „chiotori“, „coadã de rândunicã“, cuie „tigãnesti“ (forjate). Acoperisurile în patru ape, cu coamã lungã, erau, de regulã, din sindrilã.

Muzee sãtesti

Muzeul sãtesc Tãcuta, înfiintat în 1986 de învãtãtorii Elena si Costel Rotaru, are sectii de arheologie, etnografie, artã popularã si – lucru mai rar pentru un muzeu sãtesc – colectii bogate de artã plasticã, de obiecte rare si 400 de cãrti cu autograful autorilor. Unele exponate sunt unice în tarã.

Muzeul sãtesc de la Vetrisoaia detine exponate etnografice si istorice. Alte douã muzee de acest tip se gãsesc la Vutcani si Giurcani.

Alte obiective turistice

Monumentul funerar al Elenei Cuza Conacul Rosetti-Solescu, din comuna Solesti – monument de arhitecturã din 1827, a fost construit în varianta moldoveneascã a stilului neoclasic. Clãdirea, unde a locuit în copilãrie Elena Cuza, prima Doamnã a României, necesitã lucrãri de restaurare. Conacul Rosetti-Bals din Pribesti-Codãesti – una dintre cele mai vechi clãdiri laice din , dateazã din secolul al XVII-lea. Constructia, de dimensiuni impunãtoare, a rezistat în timp datoritã zidurilor groase de aproape un metru. Întreaga clãdire îmbinã în mod fericit lemnul sculptat, cãrãmida si piatra. Lucrãrile de restaurare întreprinse în ultimul timp vor reda cu fidelitate înfãtisarea originarã a conacului.

Casa Emil Racovitã se aflã în satul care poartã numele savantului de renume mondial Emil Racovitã, fondatorul biospeologiei. Urmas al unei familii domnitoare, Racovitã a participat ca naturalist la expeditia internationalã antarcticã "Belgica". Satul este poate singurul din tarã de unde provin nu mai putin de trei academicieni de renume: Emil Racovitã, Emil Condurachi si Grigore T. Popa.

Codãestii – târg evreiesc fondat în secolul al XIX-lea. „Podul Doamnei“, pe râul Bârlad, construit în 1841, de domnitorul Mihai Sturza, este o reusitã arhitectonicã si esteticã.

Etnografie si folclor

Multe asezãri vasluiene si-au pãstrat traditiile si obiceiurile strãvechi. Unele dintre ele sunt legate de sãrbãtorile religioase (Crãciunul, Pastele), respectate cu sfintenie, altele de succesiunea anotimpurilor, de recolte si cresterea animalelor sau de întâmpinarea momentelelor importante ale vietii (nasterea, cununia, moartea).

Cea mai bogatã zonã din judet, din punct de vedere folcloric, este Valea Tutovei, între Bârlad si Dragomiresti. Aici, muzica si dansul sunt la loc de cinste. Din comuna Perieni provine o formatie de cimpoieri, fãrã rival pe plan national, laureatã a multor concursuri internationale. Formatia de vãlãret din Voinesti a entuziasmat publicul din multe tãri din lume, cum ar fi Danemarca, Franta si SUA. Apreciatã este si fanfara din satul Doagele, comuna Dragomiresti, unde traditiile populare sunt cultivate cu un interes deosebit, dar în functie de vechiul calendar. În unele sate de lângã Negresti existã fanfare ale rromilor, desprinse parcã din filmele lui Emir Kusturica.

Satul Pãdureni, situat în apropiere de Husi, se distinge prin marea varietate a constructiilor si prin bogãtia elementelor de artã popularã. Acum 30 de ani, un învãtãtor din sat a format Ansamblul folcloric „Stejãrelul“, cunoscut atât în tarã, cât si în strãinãtate.

Costumul popular, de o frumusete deosebitã, este încã purtat în satele Pogonesti si Ivesti, la 10-14 kilometri de Bârlad. Aceste douã sate sunt vetre folclorice reprezentative pentru judetul Vaslui. Aici arta popularã este larg cultivatã, iar în timpul sãrbãtorilor de iarnã sãtenii interpreteazã colinde de o rarã frumusete. Pentru cei interesati de ceramicã, la Brãdesti (la 20 de kilometri depãrtare de Bârlad) se aflã un vechi centru de olãrit, în vreme ce la Vãleni, în apropierea orasului Vaslui, locuitorii, cunoscuti crescãtori de animale, pot oferi amatorilor piei valoroase pentru confectionarea de cãciuli si îmbrãcãminte. La Muntenii de Sus, în preajma Anului Nou, vizitatorii pot vedea o suitã de dansuri originale, „Rândurile“, acompaniate de triscã, un instrument popular traditional.

Fondul cinegetic

Fauna cinegeticã a judetului Vaslui este diversã, permitând organizarea unor partide de vânãtoare de neuitat. Din actiunile de vânãtoare cu turisti strãini, în special vânãtoare de mistreti, Directia Silvicã Vaslui realizeazã, anual, peste 30.000 de Euro, iar din exportul de iepuri vii pentru colonizãri alte aproximativ 61.000 de Euro. Principalele specii de animale care trãiesc în pãdurile judetului sunt cerbul carpatin, cãpriorul, mistretul si iepurele. Vânãtorii pot vâna potârnichi, fazani, rate si gâste sãlbatice, sitari, precum si vulpi si alte specii, dar numai cu aprobarea Directiei Silvice. Pentru atragerea vânãtorilor din strãinãtate, în special din Spania, Portugalia si Franta, Directia Silvicã Vaslui dispune de trei cabane de vânãtoare, care asigurã cazare si masã pentru turisti: cabana Siscani (Ocolul Silvic Husi), cabanele Oprisita si Gâdeasa (Ocolul Silvic Vaslui). Asociatia Vânãtorilor si Pescarilor Sportivi din judet administreazã 36 de fonduri de vânãtoare, pe lângã cele 18 aflate în gestiunea Directiei Silvice Vaslui.

Pescuit

Cu investitii minime, Valea Elanului, situatã în sud-estul judetului Vaslui, poate deveni o zonã importantã de agrement. La Cârja se aflã un luciu de apã de peste o mie de hectare, structurat pe douã ferme piscicole, unde pescarii pot prinde crap, caras, fitofag si – mai rar – stiucã si somn. Luciul de apã este administrat de SC Cyprinus SA Vaslui. Realizarea unui debarcader si achizitionarea unor bãrci de agrement ar putea aduce în zonã numerosi turisti. Iubitorii de pãsãri si plante vor putea admira cormorani, lebede, rate si gâste sãlbatice, pescãrusi si numeroase specii din flora de apã dulce.

Centrul balnear Ghermãnesti

Judetul Vaslui dispune de un centru balnear la Ghermãnesti, situat la aproximativ 25 de kilometri de Husi, care capteazã apa de la izvoarele minerale sulfuroase aflate în apropiere. Apele de la Ghermãnesti sunt indicate pentru tratarea diferitelor afectiuni, cum ar fi cele ale aparatului locomotor (reumatism degenerativ-artrite, artroze, spondilite), afectiuni ginecologice, gastrointestinale (gastrite, colite cronice, afectiuni biliare), boli de nutritie (diabet simplu). Întregul centru necesitã investitii în renovare, în plantarea unei perdele arboricole de protectie contra vânturilor pe cornisa unde se aflã clãdirea, precum si în amenajarea unor spatii pentru hidro-termoterapie, helioterapie (pe verandã si în parc), kinetoterapie si electroterapie. Printr-un parteneriat public-privat, la Ghermãnesti poate fi creatã o statiune balnearã profitabilã.

2.2. Rolul hidrografiei în apariția și menținerea obiceiurilor locale;

Caracteristicile cliamtice și de relief specifice teritoriului județului Vaslui dau o notă proprie hidrografiei acestei zone. Sub aspect hidrografic, teritoriul județului Vaslui aparține bazinului râului , care colectează aflunenții din partea de est și sud-est, ca și bazinului râului Siret care prin intermediul râului Bârlad, drenează cea mai mare parte a județului. Studiile hidrografice făcute pe teritoriul județului, forările efectuate au scos la iveală faptul că apele subterane de adâncime se găsesec înmagazinate în depozitele cuverturii sedimentare care acoperă fundamentul Precambrian peneplenizat al Podișului Moldovei.

În nordul județului, apele de adâncime sunt depozitate în formațiunile sarmatianului mediu, având posibilități potabile corespunzătoare, așa cum s-a constatat cu ocazia forajelor de la Vaslui, Moara Grecilor și Muntenii de Jos.

Apele sălmastre au fost interceptate prin forajele efectuate la Crasna și Huși, până la peste100m adâncime și au o mineralizare ridicată.

În sudul județului, stuctura geologică specifică acestei zone a favorizat depozitarea unor reserve importante de ape cu caracter ascendent sau chiar artezian, cum ar fi pe Valea Bârladului la sud de confluența cu pârâul Horoița și pe Valea Elanului în amonte de Murgeni.

Apele freatice ce reprezintă într-o gamă apreciabilă ca urmare a variației morfologice și geologice pe care le prezintă teritoriul județului Vaslui. Interfluviile din nordul județului au inmagazinat importante ape freatice de buna calitate, cale alimentează prin izvoare atât rețeaua higrografică cât și sursele de apă pentru numeroase așezări omenești. Stratele acviferice și depozitele Pliocene ale interfluviilor din sudul județului ocupă suprafețe reduse. Cu toate acestea , pe coastele dealurilor au apărut numeroase izvoare cu ape de bună calitate, însă au debit mic. Au fost captate debite mai mari din state Levantine, precum alimentarea cu apă a centrelor populate.

Râul Prut își desfașoară cursul pe teritoriul județului pe o distanța de apx. 160km. cel mai important aflunet al Prutului pe teritoriul județului Vaslui este pârâul Elan (70km lungime). Cu excepția râului , rețeaua hidrografică are o lungime de 1960 km, revenind o densitate medie de 0,37km/km.

Pentru pâraiele care drenează regiunile înalte ale Colinelor Tutovei și pentru cele care coboară din podișul , scurgerea medie anuală are valori cuprinse între 1-2l/s.

Debitele medii lunare maxime pe teritoriul județului Vaslui se produc cu precădere în luna martie. Pâraiele din partea de NV a județului fac exceptie datorită topirii mai târziu a zăpezii, scurgerea medie lunară cea mai ridicată înregistrându-se în aprilie.

Lacurile artificiale, din județ au apărut datorită lucrărilor de înbunatățiri funciare. În anii 1967-1978 au fost construite importante baraje, ca cele de la Solești, Pușcași, Râpa Albastră, Cuibu Vulturilor, formându-se importante lacuri de acumulare. Aceste lacuri prezintă o importanță economică deosebită, asigurând alimentarea cu apă a unor localități din județ, irigarea suprafețelor agricole. Ele sunt de asemenea populate cu pește și constituie și importante zone de agreement.

2.3. Vegetația și fauna; rolul vegetației naturale în dezvoltarea turismului local

Pe teritoriul județului Vaslui se întrepătrund elementele zonei pădurilor de foioase central europene cu elementele zonei stepei și silvostepei est europene.

Zona silvestra se întinde în partea de V și NV a județului, dar se află pe suprafețe mai reduse, și pe culmile mai înalte ale dealurilor Crasnei și Prutului.

Diversitatea florei din zona pădurilor determină delimitarea urmatoarelor două subzone care se interferează pe un spațiu destul de larg:

subzona de gorun-fag, caltonată în partea din NV unde se resimt mai puternic influențele cliamterice central europene; aici se întâlnesc frecvent urmatoarele esențe: gorunul, fagul, carpenul, care uneori formează masive pure, dar de obicei sunt însoțite de paltini, arțar, frasin, și tei.

Pădurea fiind masivă, arbuștii și vegetația ierboasă au o dezvoltare redusă. Dintre arbuști, o participare mai frecventă o au alunul, sângerul, cornul.

Subzona de gorun-stejar corespunde teritoriului cu relief de altitudine mijlocie de 250-300m și este reprezentată prin două areale mai importante: unul în partea centrală a Colinelor Tutovei ca o continuare spre sud-est a subzonei anterioare și altul pe Dealurile Crasnei, Hușului și Fălciului, sub forma unei fâșii înguste.

În această subzonă, pădurile sunt limitate aproape exclusive la culmile dealurilor, aici întâlnindu-se pe lângă gorun și stejar. În părțile mai joase sunt mai frecvenți, jugastrul, arțarul, gladișul, teiul.

Zona de stepă și silvostepă este răspândită în est și sud-estul județului, pe teritoriul cu relief mai jos de 250m. Aici se disting două subzone:

zona silvostepei care ocupă o msre parte din Bazinul Bârladului și dealurile mai înalte dinspre Valea Prutului, cele două areale fiind separate între ele de fășii de păduri de la Dealurile Crasnei, Hușului și Fălciului.

Caracteristic silvostepei de aici este prezența peticelor razlețe de pădure cu numeroase poieni, în care se întâlnesc stejarul, stejarul pufos, stejarul brumăriu, teiul, ulmul la care se adaugă un număr mare de arbuști de ierburi.

Pajiștele primare au fost aproape complet înlocuite prin culturi, iar acolo unde ele se mai păstrează pe terenurile improprii pentru agricultură au fost degradate și ruderalizate prin pășunat intens; aici sunt prezente numeroase graminee și leguminoase valoroase din punct de vedere furajer, dar abundența speciilor din alte genuri și familii printre care multe sunt buruieni sau plante toxice care reduc din calitatea pajiștei.

Sub zona stepei se întinde din partea estică a județului formând o fașie continuă pe dreapta văii Prutului, a Bârladului și a afluenților lor unde se dezvoltă o vegetație intrazonală.

Vegetația lemnoasă din lunci este reprezentată prin plop, salcie, arin negru, stejar, , gladiș, etc., grupată de obicei în păduri și crinduri.

De subliniat este faptul că peste tot în cuprinsul județului cresc plante medicinale cca. 30% din floră, plantele melifere și alte plante utile pe lângă acestea în județ sunt răspândite cca. 250 de plante toxice pentru animale care pot fi dăunatoare fondului zootehnic.

Fauna constituie ansambluri de specii cu aceeași răspandire și origine, legate ecologic în zoocenoze care preferă fie biotopurile pădurilor, fie ale stepei și silvostepei ori ale luncilor, bălților și apelor curgătoare.

Fauna din aceste zone a suferit numeroase modificări datorită faptului antropic mai ales în ultimlele decenii, fauna silvestră restrângându-se tot mai mult.

Dintre nevertebrate, mai răspândite sunt viermii, moluștele, insectele, multe dintre ele dăunătoare.

Vertebratele sunt reprezentate prin toate grupele, unele dintre acestea având o mare însemnătate economică: astfel fauna piscicolă prin crap, șalău, somn, mreana, clean, caras.

Reptilele sunt reprezentate mai ales prin; șopârla, gușter, broasca țestoasă de baltă, șarpele de pădure, șarpele de casă, șarpele de apă.

Păsările își găsesc aici un loc de dezvoltare favorabil, unele fiind sedentare, altele în pasaj; dintre acestea, mai răspândite sunt: prigoria, pițigoiul de stuf, lăstunul de mal, privighetoarea de stuf, rața și gâsca sălbatică, găinușa de baltă, vulturul pescar, uliul de baltă, etc..Dintre mamifere, mai importante sunt: căprioara, mistrețul, vulpea, lupul, iepurele de camp, bursucul, dihorul, popândăul, vidra, nurca, etc..

Capitolul III Cadrul istoric și importanța lui în existența județului Vaslui

3.1. Vechimea județului Vaslui în documentele istorice

Primele forme de viață umană pe teritoriul județului Vaslui sunt atestate prin numeroase vestigii arheologice încă din perioada peleoliticului. Varietatea reliefului, vegetația bogată cuprinzând păduri ce acopereau în cea mai mare parte aceste locuri, fauna atestată prin depozitele fosiliere de la Mălușteni și Mînzați, unde a fost descoperit scheletul unui elefant gigant păstrat la Muzeul de Istorie Naturală “Grigore Antipa” din București, rețeauna hidrografică relativ densă a constituit condiții naturale favorabile atragerii și stabilității comunităților omenești în zona Colinelor Tutovei, Dealurilor și Văilor Prutului și Bârladului încă de la începuturile comune primitive. Existența omului pe aceste locuri în paleolitic este atestat prin urme de cultură materială unelte primitive din piatră, os, lemn, scoase la iveală în peste 12 stațiuni arheologice răspândite în întregul județ, printre care cele de la Târzii și Curteni, Dănești, Tăcuta, Banca, Zorleni, Dobești, Șuletea, Iepureni, Mălușteni, Blăgești, Gărceni, Huși, s.a.

Neoliticul timpuriu este reprezentat de descoperirile arheologice din cele peste 30 de stațiuni de pe teritoriul județului. Cultura Cris, una din cele mai reprezentative pentru perioada neoliticului timpuriu a fost atestată arheologic, printe altele, prin săpăturile de la Perieni, unde a fost stabilită, pentru prima dată în țara noastră poziția stratigrafico-cronologică a orizontului culturii ceramice liniare cu “note musicale”. Neoliticul dezvoltat este atestat pe teritoriul județului ca de altfel pe o întinsă arie din estul tării, de splendida cultură a ceramicii pictate de tip Cucuteni, una din cele mai originale culturi neolitice din Europa.

Creatorii acestei formidabile civilizații în spațiul carpato-danubiano-pontic, au alcătuit în epoca neoliticului final fondul preeuropean care, în contactul și simbioza cu triburile de pasto-nomazi și stepele nord-pontice pătrunse în zone la începutul mileniului doi, au dat naștere tracilor, cel mai numeros popor al antichitații după inzi, cum apreciază izvoarele vremii.

Dezvoltarea forțelor de producție, înflorirea meșteșugurilor și intensificarea schimbului de produse au favorizat creșterea demografică și formarea unor așezări cu funcții politice și militare de tip pro-urban pe care geto-dacii le numeau dave.

Dovezi arheologice incontestabile, cât și izvoarele scrise demonstrează fără nicio îndoială că statul dac condus de Burebista se indetifică, în linii generale, cu granițele etice și culturale ale geto-dacillor, incluzând deci și teritoriile de la est de Carpați și până la anticul Tyras(Nistru). Cunoscutul istoric și geograf grec Strabon numea spațiul cuprins între Carpați- Dunăre și Nistru “stepa dacică”.

Bazându-se pe dovezi arheologice, ca și pe izvoarele antice scrise, reputatul istoric roman I. Horațiu Crișan, afirmă ca “sigur, întreaga va fi inclusă în hotarele stăpânirii lui Burebista”.

“Berladnicii” nume desemnând pe romanii din sudul Moldovei și mai ales pe cei din Valea Bârladului sunt menționați în vechea cronică rusă a lui Vester la 1159, 1161 și 1174. Potrivit acestor mențiuni, berlanicii dispuneau de însemnate forțe militare, care nu puteau fi adunate numai din zona Bârladului, existând deci o formațiune politică care cuprindea un întins teritoriu din centrul și sudul Moldovei.

În condiționarea reciprocă cu această evoluție se află și procesul formării și dezvoltării târgurilor și oraselor medievale, fenomen social premergător și premisă obiectivă a întemeierii statului feudal centralizat.

Pe meleagurile vasluiene aflate la răscrucea unor importante drumuri comerciale care coborau pe văile Siretului și Bârladului spre Dunăre și cetătile de la Marea Neagră, primele târguri sunt atestate documentar din secolulu al XII-lea. Prima mențiune scrisă despre existența unor localități urbane în județul Vaslui este aceea din anul 1174, referitoare la orașul Bârlad, ca fiind unul din cele mai vechi orașe românești în această zonă a țării. În documente interne Bârladul pare menționat în 1408 într-un privilegiu, act înmânat de la cancelaria domnească a lui Alexandru cel Bun. Importanța Bârladului va crește din punct de vedere economic și politic după 1470, când devine reședința vornicului Țării de Jos. Vasluiul, orașul de la confluența Bârladului cu Rahova, reședința de astazi a județului, apare menționat în cronicile străine în a doua jumătate a secolulu al XIV-lea, iar în documentele interne, la 1423. În privința vechimii și rolului pe care l-a jucat în istoria țării sunt deosebit de sugestive aprecierile istoricului Vasile Pârvan care menționa că “așezarea sa centrală pe drumul mare de la Liov la Cetatea Albă, precum și puternica apărare ce i-o confereau dealurile împădurite din împrejurimi i-au permis să fie aproape a doua capitală a Moldovei, înainte ca Iași sa fi început a avea acest rol”.

De fapt,între 1435 și 1442, Vasluiul devine reședința Țării de Jos, ca urmare a luptelor interne după moartea lui Alexandru cel Bun. Cronica lui Grigore Ureche redă acest moment arătând că Ilias Vodă “ a primit și pe fratele său, pe Ștefan Vodă la domnie…și s-au împărțit cu ..”. Această împărțire era însă numai administrativă, românească a Moldovei constituid un singur stat, reprezentat în relațiile externe prin domnul de la Suceava. Tot în prima jumătate a secolului al XV-lea., sunt menționate documentar pe aceste meleaguri și alte orase, între care Huși și Fălciu.

Viața cultural artistică a cunoscut de asemenea, o sensibilă înviorare. În ciuda unor greutăți de ordin material, intelectualii, îndeosebi învățătorii, atașați de popor, au purtat făclia culturii pe aceste meleaguri, mulți dintre ei intrând în panteonul spiritual al neamului ca personalități de prim rang.

În județul Vaslui își desfășoară cu timpul activitatea pese 26 de întreprinderi industriale de construcții de mașini și prelucrarea metalelor, de materiale de construcții, prelucrarea lemnului, confecții, chimice, etc.. Totodată au fost obținute însemnate progrese pe linia dezvoltării învătâțământului și culturii, în județ funcținând 413 grădinițe, 511 scoli primare și gimnaziale, 16 licee, 8 școli profesionale. Patrimoniul cultural cuprinde 4 case de cultură, un teatru de stat, 2 muzee orășenești și un muzeu județean, 71 de cămine culturale, 71 biblioteci comunale etc..

3.2. Mentionarea popoarelor migratoare ce s-au stability in judetul Vaslui si inregistrarea procesului de aculturatie

Evoluția populație la recensămintele din anii 1948, 1956, 1966, 1977, 1992 și 2002:

1830: |||||||| ▲ 321.936 locuitori

1948: ||||||||| ▲ 344.917 locuitori

1956: ||||||||||| ▲ 401.626 locuitori

1966: |||||||||||| ▲ 431.555 locuitori

1977: ||||||||||||| ▲ 437.251 locuitori

1992: ||||||||||||||| ▼ 461.374 locuitori

2002: |||||||||||||| ▲ 455.049 locuitori

Evoluția populației pe medii:

1830: |||||||| ▲ 58.644 loc. în urban și |||||||||||||||||||| ▲ 263.292 loc. în rural

1948: ||||||||| ▲ 59.502 loc. în urban și |||||||||||||||||||| ▲ 285.415 loc. în rural

1956: ||||||||||| ▲ 64.945 loc. în urban și ||||||||||||||||||||||| ▲ 336.681 loc. în rural

1966: |||||||||||| ▲ 79.735 loc. în urban și |||||||||||||||||||||||| ▼ 351.820 loc. în rural

1977: |||||||||||||||| ▲ 124.773 loc. în urban și ||||||||||||||||||||||| ▼ 312.478 loc. în rural

1992: ||||||||||||||||| ▼ 200.549 loc. în urban și |||||||||||||||||| ▲ 260.825 loc. în rural

2002: |||||||||||||||| ▲ 179.001 loc. în urban si ||||||||||||||||||| ▲ 276.048 loc. în rural.

Structura etnică a populației județului Vaslui la recensământul din anul 2002:

Structura religioasă a populației județului Vaslui la recensământul din 2002:

Ortodoxă: 440.123

Romano-Catolică: 6.607

Greco-Catolică: 97

Reformată: 35

Evanghelică de confesiune Augustană: 18

Evanghelică lutherană sinodo-presbiteriană 9

Unitariană: 12

Armeană: 6

Creștină de rit vechi: 1.404

Altă religie: 338

Capitolul IV Particularități socio-demografice

4.1. Evoluția pulatiei 1912-2012

Mutațiile economico-sociale structurale petrecute în anii socialismului în județul Vaslui, cât și aplicarea măsurilor de creștere a natalității și ocrotirea familiei au determinat importante sporuri ale populației. Acest aspect este ilustrat în mod pregnant de dinamica populației totale și pe medii, care pune în valoare scăderea treptată a mortalității și creșterea de la an la an a procentului de natalitate, concomitent cu cea a longevității și a perioadei active in câmpul muncii. Câteva date comparative sunt edificatoare în acest sens.

Ritmul anului de creștere al populației s-a datorat în principal scăderii accentuate a mortalitătii generale de la 4289 decedati cât era în anul 1956 la 3276 de decedati în anul 1966, ca urmare a asgurarii unor condiții tot mai bune a activității de ocrotire a sănătații. După anul 1966 odată cu aplicarea măsurilor de redresare a natalității, de sprijinire și ocrotirii a familiei, ritmul mediu annual de creștere a sporului natural al populatiei a fost superior celui înregistrat pe țară și aproape de două ori mai mare față de cel înregistrat în județ în perioada 1961-1965. Din acest punct de vedere județul Vaslui se situiază pe primul loc pe înregistrând o creștere naturală a populației de 95761 persoane. Creșterea totală efectivă în aceeați perioadă este mai mică, fiind influențată de soldul negativ al mișcării migratorii care este de 89428 persoane. În condițiile înregistrării unei migrații minime, creșterea efectivă ar fi fost de peste 95000 persoane, corespunzător unei cresâșteri relative de 22.2%. în perioada 1966-1977 ritmul mediu annual de creștere a fost de 0,1%. La 1 ianuarie 1978, populația județului era de 439165 locuitori, structura pe sexe prezentându-se astfel: 214119 adica 48,8% bărbați și 225046, 51.2.% femei. Concomitent cu dezvoltarea economico-socială, ridicarea gradului de urbnizare și creșterea numărului populației a crescut și densitatea acesteia în teritoriu.

Structura populatiei.

Raportul dintre populația urbană și rurală demonstrează o accelerare fără precedent a procesului de urbanizare, ca urmare a ritmurilor de dezvoltare a industriei și pe aceste meleaguri, cât și datorită pregătirii premiselor pentru trecere unor localități în rangul orașelor. În anul 1978 populația reprezenta 32,2% din populația totala a județului, comparativ cu 16,2% cât era în 1956. Proporția mai redusă a populației urbane se datorează unei dezvoltări economice mai lente pînă în anul 1966. Este de remarcat că populația a județului a cunoscut în ultimul deceniu o creștere mult mai rapidă. Astfel în perioada 1966-1977 s-a inregistrat un ritm mediu anual de creștere a populației urbane de 4,7%. Semnificativ în acest sens este și faptul că populația Vasluiului a crescut în perioada 1966-1977 de 2,2 ori , situându-se astfel printe localitățile țării cu cel mai înalt ritm de creștere a populației. Cea mai mare contribuție a crețterii populatiei urbane a avut-o mișcarea migratorie din mediul rural urmată de sporul natural al populatiei.

Capitolul V- Principalele obiceiuri și tradiții în județul Vaslui

5.1. Tradiții și obiceiuri la nuntă

Datinile legate de nuntă, așa cum se practică înca în mare masură sau se păstrează vii în memoria informatorilor, se disting atât prin notele de act tradiționalism cât și prin deosebitul lor grad de spectaculozitate. Derivata din ritualurile străvechi de trecere, nunta reproduce înca etapele graduale care ilustrau complexitatea și importanța evenimentului atât pentru actanți cât și pentru întreaga comunitate de care aparțineau. Verigile nunții alcătuiesc unități distincte, într-o strânsă conexiune care se completează reciproc, păstându-și în permanență individulitatea.

Cunoașterea viitorilor soți se făcea în coordonate etnografice bine precizate, contextual social, morala severă a comunității închise,dirijând indirect posibiltățile întemeierii unei familii.

Grija pentru aspectele materiale pe care le implică întemeierea unei noi gospodării nu împiedica decât rareori sentimentele tinerilor, bunul simț tărănesc acționând ca un factor de echilibru în raport cu opiniile contrare. Mai importantă decât starea materiala era ascendența, “vița” în general sau în unele zone, apartenența la razești sau clăcași, distincta în urmă cu 30-40 de ani, dispărând actualmente. Șezatorile, clăcile, horile, alcătuiau un cod social, un cadru precis care, pe lângă funcțiile de ajutorare reciprocă și ludica, o aveau și pe aceea de a facilita cunoașterea între tineri. Pețitul se integra firesc acelorași coordonate primare ale vieții săteși, se desfășurau după reguli cunoscute și acceptate unanim. Conform acestor reguli, participau la pețit numai persoane care întruneau anumite calități: de vârsta, rudenie, poziție socială. Se desfășurau anumite cicluri de inteligență, se făcea prezentarea oficială a viitorilor soți, totul petrecându-se în limitele cele mai desăvâșite bune cuviintăți. Chiar atunci când nu se ajungea la rezultatul dorit, eșecul era mascat printr-o voioșie aparentă, resentimentele se exprimau prin subtilități verbale, solemnitatea momentului excluzând violența limbajului.

Veriga următoare, logodna, cu valoare de marturie publicată sentimentelor, și deciziilor pentru viitor deși descinde tot din tradițiile arhaice, implică în desfășurarea sa elemenete de influență recentă din mediile urbane. De aici prezenta confuză a unor obiceiuri legate de structura nunții propriu zise. De asemenea paralel cu logodna vom întâlni “vedrele” moment al nunții caracteristic zonei. Vedrele exclud logodna, se desfășoară imediat înaitea nunții, și par a fi remiscența unui ceremonial mai vechi. Interesant este și faptul că, “vedrele” sunt cunoscute și în Vrancea probând împreună cu alte elemente legăturile dintre zona Colinelor Tutovei și străvechea vatră folclorică de la Curbura Carpatilor. Aspect etnografic neclarificat însă prin cercetări mai ample, acest moment preliminar al nunții poate constitui, credem, un interesant punct de plecare în conturarea distincta a vechiului ceremonial nupțial românesc.

Ceremonialul nunții, este punctat în continuare cu elemente ale vechilor scenarii, ritualuri de inițiere și de trecere (piedicilor și probele la care este supus mirele).

Călare, reproducând parcă imaginea jucatorului de “halcă” de la curțile domnitorilor moldoveni, acesta trebuie să își demonstreze în fața miresei, agilitatea și ingeniozitatea luând din galop o batistă sau un colac de pe o cofă plină cu apă fără a varsă o picatură. De asltfel apa, element primordiar în ritualurile de fertilitate este prezentă si în alte momente ale nunții. Iertăciunea solemnă care subliniază desprinderea dintr-o anumită stare familială și socială, căutarea miresei care se ascunde, legarea cu servetul a tinerilor căsătoriți, cântecele cu dublu înțeles ale “găini”, creatoarea a unei atmosfere sugerând fertilitatea, interdicția de o saptamană pentru mireasă de a-și vedea familia.

Crearea noii familii îmbogățește relațiile de parentare în comunitate. Legată de aceste relații “nășia”, “cumătria” apar ca instituții specifice și bine consolidate cu funcții precise în lumea satului. Atenția prioritară acordată nașilor în cursul nunții și prin contrast glumele brutale uneori ale căror obiect sunt în final, par a aparține unui strat foarte vechi de credințe al căror sens urmează a fi descifrat.

a. CUNOAȘTEREA TINERILOR

“Tinerii de la sat ca și din alte sate aveau bunăoară, aveau multe prilejuri să se întâlnească. Erau anumite prilejuri însă la care se întâlneau cu toții. De pildă când erau sărbători. Atunci la horă în fiecare duminică sau chiar în timpul săptămânii dacă era vreo sărbătoare, flăcăii angajau muzică. Numai flacăii plăteau muzica, dar jucau toate fetele din sat. Mai rămânea și câte una care proptea gardul, dar până la urmă își găsea și ea norocul. Dar la horă nu prea puteau sta ei bine de vorbă, că mai mult jucau și stăteau în ochii părinților. Mai erau însă și clăcile și priveghiurile. Acolo mai mult stăteau de vorbă, se cunoașteau de se potrivesc și ajungeau să se sfătuiască pentru viitorul lor. “

SatHalaresti- Barbascu Neculai

“După ce se cunoașteau pe la hori, pe la nunți, unde și tineretul avea distracșia sa, dar mai cu seamă pe la clăci și șezători, treaba era pentru tineri ca și făcuta. Dar mai întâi trebuiau să vorbească cu parinții. După ce baiatul îi spunea fetei care îi este gândul și dacă ea se potrivea la el, pe fată cădea greul să își anunțe părinții. Dar întâi vorbea cu mama.”

Sat Puiesti

b. PEȚITUL

“De la una de la alta, venea și ziua pețitului. Casa se pregatea frumos. Mama fetei mai împrumuta zestre câteodată de la altcineva ca să pară teancul mai mare, dar fara să știe băiatul. Că așa se ținea zestrea și se mai ține și azi, pe ici pe colo, tot ce era al fetei se făcea teanc și se așeza pe lada de zestre. Nume bun în sat de fată harnică și de viță de oameni gospodari avea aceea la care teancul atingea podeaua tavanului casei. Când intrau pețitorii în casă, tatăl fetei îi poftea să stea jos, îi servea cu plăcinte, acelea erau la bază. Le dădea și vin, dacă nu era vin, rachiu. Vorbeau de una de alta, apoi începea unul din ei:

– Apoi noi bade Ioane, nu ne-ai întrebat la ce-am venit.

– Pai dacă îți vre’ veți spune, că eu nu vă întreb. Eu nu știu la ce ați venit. Cred că ați venit să vă găzduiesc peste noapte c-ați rămas cu caru’ rupt în drum cumva.

– Noi am venit, c-am auzit că aveți o fată de măritat.

– Păi am eu ca și alții, dar de ce să veniți tocmai la mine?

– Păi iaca și noi avem un băiat de însurat.

– Și unde-i băiatul, ia să-l vedem.

Când vorbeau ceilalți, băiatul se ținea cam rușinat în spatelele lor, așa că mai mulți îl ascundeau și apoi îl scoteau în față când întrebau de el. Iar mai vorbeau așa pănâ cănd ajungeau la intrebari.

– Și cam ce i-ai da mata băiatului?

– Păi ce să-i dau? Iaca îi dau o fălcie de pământ în cutare loc, o bucata de iemaș, o sa îi fac casa. Da’ mata ce-i dai fetei?

– Păi ce sa-i dau? Iată că zestrea asta de aicea, de pe țipetul cela de acolo. Asta dacă-l avea facut, dacă nu, zicea ca a vorbit el cu nenea Ion ca să îi facă un țipet de nuc sau de agud. Îi mai dau șapte perne (zicea mama fetei), 4-5 perne modite, două cohoare, două oghealuri, atâția coți de cadril, atătia coți de levicere, atâtea coverturi, velnițe. Dacă fata mai cadea în greșeală că așa de când lumea sau dacă era mai urâtă mai adăuga și câteva oi. Da băiatul mai cerea.

– Și un ghital.

– Nu-l dau pe acesta ca-i mare. Ii dau când fată vaca în martie. Promisiunea dată era datorie curată. Toți cei de față țineau bine minte ce s-a vorbit și toată discuția era cum ar fi acum un act. Dacă tatăl fetei nu îi dădea tot ce i-a promis la pețit, băiatul putea să o trimită înapoi la părinti. Acum stabileau și logodna. Mai cu seamă toamna ca sa aibă și ei vinul și rachiul lor. “

Sat Puiesti- Nastase Grigore

“După ce făceau cunoștință și conveneau că ar fi să se căsătorească, băiatul își organizează o echipă de 2-3 pețitori. Rude din familia lui. Buni de gură. Mergeau la părinții fetei. Numai sâmbăta și joia seara se pețea. Stăteau la o glumă, la o snoavă, apoi intrau în subiect. Unul mai priceput arată scopul lor. Prezenta băiatul: e gospodar, are casă, juncani, văcuța, oi. Cerea relații despre situația fetei. Părinții fetei: un hectar, două de pământ, zestrea, și un sipet făcut de unu oarecare. Mai sunt și acum sipete în sat, dar nu se mai folosesc. Tot în seara acea se fixa și o dată a nunții, dar asta numai dacă ajungeau la o înțelegere. Mai întâi se logodeau, dar acuma se obișnuiește să se logodească în ziua nunții”

Sat Puiești- Moraru P. Costică

“ Când părinții băiatului se duceau la părinții fetei, ajungeau vorbind despre tineri mai întâi dacă băiatul își făcuse armata. Dacă el era cu armata făcută, atunci se cheamă că este bun de însurat. După aceea se tocmeau asupra zestrei și fixau nunta.”

Sat Hălărești- Bărbescu Neculai

c. FURATUL FETEI

O vorbă veche spune, că părinții se înțelegeau, nu se înțelegeau, dar tot tinerii hotărau. După pețit, dacă părinții fetei țineau din greu, dar fetei îi era drag băiatul, se vorbeau unul cu altul și fata fugea după băiat. Uneori se zicea că a fost furată, dar asta era mai întotdeauna cu voia fetei. Asta nu însemneau că ei chiar se rupeau de părinți. La o săptămână sau două, ei trimiteau pe cineva ca să mijlocească împăcarea cu părinții fetei. Mai se hârâiau ei așa, mai țineau la mândrie, dar până la urmă cei doi tineri, veneau și își căpătau iertarea. De aici înainte se hotărau toate așa cum trebuia la orice nuntă.

Hălăresti- Bărbescu Neculai

d. DE LA PETIT LA LOGODNA

După pețit, când de acum știa că o să aibă nunta, mirele trebuia mai întâi și mai întâi să își găsească nunii. Mai vorbea cu taică-su, cu maică-sa, și se gândeau cu toții la un om mai cu frunte și mai respectat în sat. Se întâmpla să fie și unul dintre cei cu care au mers la pețit. Tânărul mire se ducea la omul acela și mai pe ocolite mai de-a dreptul îi spunea dorința lui. Dacă omul avea plăcere, avea de la început da. Dacă nu, mai lungea vorba că mai are de treabă, ca nu i s-a terminat casa, ca are greutăți. Atunci băiatul înțelegea că nu prea merge și se ducea la altul să mai insiste la acela. Acum dacă avea și nași, mirele alegea pe cel mai bun dintre prietenii săi dar care sa fie și bun de gura, să îi fie vornic la nuntă. Și alte alergături cu împăcatul muzicii.

Logodna

Tatăl fetei își cheamă neamurile lui, tatăl băiatului pe ale lor. Nănasul vine și el cu cateva perechi, mireasa poftește fetele de seama ei. După ce se adună lumea ae stă de vorbă, se spun glume, femeile mai povestesc, iar când vine timpul mesei mama fetei înșiră pe masă bucatele:borș, sarmale, răcituri. Acum la masă se închină găina miresei de logodnă. O bucătăreasă închină.

– Bună dimineața, bună dimineața coane mire

– Noi ne închinăm cu bună dimineața?

Iar coana mireasă se închină

Cu această pasăre măiastră

Adusă din depărtare

Fără cap, fără picioare.

Va rog s-o primiți

Și un bacșiș să dăruiți.

Mirele rupe găina de la mijloc. Dacă rupe găina dintr-o dată e om voinic, dacă nu, il bate femeia, în viață. Din găina apoi împarte la toată lumea. Mai beau, mănâncă, spun glume, porojănii cum se zicea pe timpuri. Nașii sau cineva mai bătrân aduc un castron de lut sau de marmură umplut cu griu și bomboane de hurmuz. Se băgau acolo inelele, se amesteca griul. Mirii căutau cu degetul mic de la mâna dreaptă și de trei ori trebuiau să le găsească și să le schimbe între ei. În acest timp, vânătorii trăgeau pe afară focuri de armă.

Puiesti- Nastase Grigore

Care dintre ei își găsea mai întâi inelul se spunea ca-i mai ager, mai isteț, mai destoinic. Acum se făceau glume asupra mirelui, se spunea ca ar putea sa ia bătaie de la mireasă. A treia oară îi așează inelul mirelui, nașa îi așează inelul pe degetul miresei. Din momentul acela, se putea spune ca ei sunt logodiți. După aceea se închină găina de către soacra mică sau de o femeie mai bună de gură. Găina este gătită cât mai frumos cu hârtie colorată, țigară în gură, așa ca să iasă mai cu haz.

Bună dimineața, bună dimineața

Noi închinăm cu bună dimineața

Iar cuconul mire și cucoana mireasă

Vă închină această pasăre frumoasă.

Fiți buni și-o primiți

Și un bacșiș ne dăruiți.

Poate să fie cât de mare,

Ca nu-i cu supărare.

Găina se închină de trei ori, adică se pronunță aceste cuvinte. Pe urmă se targuiesc ca și cum ar vinde-o. Mirele rupe găina in două și împreună cu mireasa împart bucățele pe la toți in mod obligatoriu. Așa este datina, se spune că-i găina miresei. Se închină apoi un pahar de vin către nun.

Bună dimineața, bună dimineața coane nune

Împreună cu coana nună.

Noi închinăm cu bună dimineața,

Iar finii dumneavoastră

Vă închină această tabla frumoasă

Cu patru păhărele.

Cu patru floricele.

Vin de Odobești

Bei te veselești.

Vin de Cotnari

Bei și bagi mâna in buzunar.

Și scoți galbenii cei mari.

Nu galbenii, rublele,

Nu rublele, paralele mărunțele.

Fiți buni și primiți

Și-un bacșiș ne dăruiți

(Asta se spunea și la masa mare). La logodna se fac si urări de mulți ani, să fie de bine la cuconu mire, la cucoana mireasă, la cuconu nun, la cucoana nună. Mirele aduce miresei flori, o basma, sau alte lucruri ușoare de îmbrăcăminte și încălțăminte. Primește și el un cadou de la mireasă, înainte o cămașă, acum o cravată. După masa de la logodnă, dacă așa au înțelegere, iau zestrea și merg cu ea la mire. Dacă nu, mireasa rămâne acasă și mirele pleacă acasă la el. Înainte, după logodnă, mireasa pleacă la mire până în ziua nunții.

Puiesti- Mastacan Mircea

VEDRELE

Sâmbătă seara ae făceau vedre. Cocănașul (acum vornicel) mergea călare prin sat și chema oamenii. Se aduna toată lumea la mireasă și se făcea petrecere. Socrul mic avea muzică împăcată aparte.

Puiesti- Nastase Grigore

La vedre, mirele venea cu muzica lui la mireasă. Când se apropia mirele, ieșea și muzica miresei și înăuntru in curte, muzicile se împreunau. Vedrele începeau de sâmbătă seara când se punea masa și terminau a doua zi pe la 9-10 când se pleca la mire. Dimineața intre 5 și 6 era gătită mireasa. O ajutau pe nună druștele, iar o soră a miresei ținea oglinda. Tot așa un vornicel ținea oglinda și pentru mire.

Fântânele!- Berbec Dumitru

Sâmbătă seara, mirele vine la vedre cu cei din satul sau: flăcăi, fete, neamuri. Când ajunge la mireasă, intră in casă, ea îl așteaptă așezată pe pat. După ce mirii se sărută, începe gătitul miresei. O ajută nuna si fetele care se pricep la gătit, un băiat și o fată ii țin oglinda. După gătirea miresei, când se ridică de pe scaun, se trage un foc de armă. Fetele care vor să se mărite mai repede, se așează fuga in locul miresei. Se așează apoi mirele, vornicii îl piaptănă și îi presară betea pe cap. Și băieții care vor să se însoare în acel an, se așează repede in scaunul mirelui.

Lalești- Gheorghe D. Zamfir

DESFĂȘURAREA NUNȚII

Duminică la ora 8 dimineața muzica începea să cânte în curte la mire. Când se hotărau ei, de obicei penla zece jumătate, se făcea despărțirea muzicii: o parte se ducea la nun să cânte acolo și o parte rămânea la casa mirelui. Cânta muzica la nun, până se adunau oamenii invitați. Mirele însoțit de băieți tineri perechi din rudele lui, cu sticla in mână, până la ora 12 sosea la casa nunului. Acesta ii întâmpina la poartă însoțit măcar de 2-3 oameni. Nu intra nici unul in ogradă la nun până nu servea din sticlă. Înăuntru in curte, apoi in casă pentru dulceață. La dulceață stătea o domnișoară de onoare din partea nunului. Începea petrecerea la nun. Se juca in ogradă, nunul servea oamenii cu mâncare, băutură, se umpleau din nou toate sticlele cu vin. Se pleca cu sticle pline spre casa miresei. În frunte, mergea o fată și un băiat, ca domnișoară și cavaler de onoare și care duceau lumânările.

Rotari- Bițu Neculai

Cu o oră înainte de a veni la poarta miresei, mirele cu nasul și nuntașii din partea lor, vine un vornicel călare la porțile miresei care stau închise si ferecate.

Bună dimineața, bună dimineața cinstiți nuntași.

Noi va cinstim cu bună dimineața

Iar nunul cel mare cu scorul cel mare

Se închină cu câteva cuvinte pe care le putem spune înaintea dumneavoastră ca să ne puteți da drumul la poartă.

Tânărul nostru împărat

De dimineață s-a sculat

Chică neagră a pieptănat,

Calul și l-a inșeuat,

Din trâmbiță a sunat

Mare oaste a adunat.

O sută cincizeci de mii.

Dintre cei cu boierii

Din cei mai mari feciori de generali

Ca pe la apus de soare

Să plece la vânătoare.

Au plecat pe deal in șes

Și umblând mai mult așa,

Au dat de o urmă de fiară

Se strânseră toți la un loc:

Unul spuseră ca-i urmă se zâna

Să fie a împăratului cunună.

Și-au mers, și-au până ce-au pierdut urma. De acolo s-au întors înapoi la urmă să vadă încotro a luat-o urma. Nu s-au mai putut desluși și atunci:

Nunul cel mare

Cu grija în spinare

Călare pe-un cal

Ca pe-un Ducipal,

Se ridică-n scări

Se umflă-n nări

Face ochii roată,

Peste oștirea lui toată

Și când colo aici zări

O floricică frumoasă

Și văzând că locul nu-i priește

Și nu înflorește,

Nu rodește,

Ci numai se ofilește,

Ne trimiseră pe noi

Șase lipcani

Călare pe șase juncani

Cu coarnele cănite

Cu unghiile zugrăvite.

Cu lopeți și târnăcoape

Să scoatem floricica din pământ

S-o scoatem din rădăcină

S-o sădim la împărat in grădină.

Acolo sa-nflorească

Să rodească

Locul să-i priască

Să nu se mai ofilească.

Iară dumneavoastră cinstiți părinți

Socri mari și socri mici

Ce-ați făcut, nu mai este de desfăcut.

Să dați opt boi și șapte vaci.

Apoi să rabzi și să taci.

Socrule cel mare

Iată pleosca de aici

Iată plosca țestoasă

Cu o rădăcină uscată,

Pe aicea lata, pe aicea lată,

Să-nchine soacrei o dată.

Să nu o săruți tare

Că și căciula din cap iți sare.

Să o săruți mai încetișor

Să-ți pară mai dulcișor.

Noi am descăleca

Dar n-avem jos pe ce ne aseza.

Nu suntem niște niscaiva morari beți

Să descălecăm in scaieti.

Nici niscavai ciobani de la oi

Să descălecăm in noroi.

Nouă să ne aduceți covoare alese

Să descălecăm aici pe loc.

Noi trebuie să venim la dumneavoastră

Să ne dați floricica.

Ne-o dați sau nu ne-o dați?

Noi trebuie să o luăm oricum ar fi.

Caii noștri să mănânce

Dar din capete să nu miște.

Munți înalți și luminoși.

Bine v-am găsit sănătoși.

Vornicii se descalecă. Intră nunta înăuntru în marș. Mirele este primit de mireasă cu dulceață și apă rece.

Fântânele- Berbecea Dumitru

Pe vremuri se spunea și la noi conocășia dar acuma s-a uitat. Conăcarii cu mirele in frunte veneau călare. Aveau cai frumoși gătiți cu batiste cu flori. Băteau cu bicele in streașina casei și pe urmă începeau să spună conocășia. În ogradă se așeza o cafă plină cu apă și un colac deasupra. Mirele se trăgea cu calul înapoi spre poartă, dădea bice calului și din fugă ținându-se cu o mână de coamă trebuia să apuce colacul. Toată greutatea era ca nu putea sa apuce colacul oricum. Trebuia să-l ia ușurel așa din fuga calului să nu verse cumva vreo picătură de apă din cofă. Dacă mireasă vroia să mai râdă de el, umplea cofa ochi, dacă nu o lăsa de un deget sau două. Mireasa îl aștepta pe mire în pragul casei îmbrăcată în rochie roză și îl stropea cu agheasmă pe mire.

Hălărești- Liteanu Ileana

Pe mireasă o găteau numai nașa și druștele sau cum se spune acun domnișoară de onoare. Erau fete și din partea miresei cât si din partea mirelui. Mireasa mai demult nu se îmbraca ca acum cu rochie albă. Ori se îmbraca cu hainele care le avea mai bune, ori cu costum național. Nașa îi pregătea de acasă voala și coronița. După ce o pieptanau frumos i se așeza voala miresei și i se tăia peteală pe cap. I se mai leagă un fir mai gros de peteală pe frunte, se inoadă în partea dreaptă și se lasă să atârne în jos. Mirelui i se așează o floare frumoasă în piept, peteală multă pe cap, era proaspăt bărbierit. După ce se termină gătitul miresei, druștele sau cum se spune acum domnișoarele de onoare aveau altă slujbă. Ele puneau în piept, împreună cu mireasa, nuntașilor, mai cu seama dintre rude, batiste cusute de mâna. Acum se pun niște floricele cumpărate tot de mire. Tot atunci se puneau flori mari la pieptul mirelui, nunului și nunei. În toată vremea asta, lăutarii ziceau cântece de jale.

Ia-ți mireasă ziua bună

De la stele, de la lună,

De la maică-ta cea bună,

Crește-ți flori si-mbobociti,

Căci mie nu-mi trebuiti.

Creșteți nalte ca gardu

Căci eu mi-am legat capu.

Lalești – Maletia Stărpu

După gătitul miresei, dacă înainte nu s-a făcut nici logodnă, nici vedre, se pune o masă care ar fi ca o masă de logodnă. Pe urmă se scoate zestrea din casă și după ce se joacă bucată cu bucată, se urcă în căruță.

Hălărești – Liteanu Ileana

După ce s-a mai potolit vinzoleala de la jucatul zestrei, se scoate în curte o băncuța sau doua scaune, pe care se așează socrii. In față se așează un covor și sub scaune se pune o bucată de pâine sau cozonac. In frunte cu vornicul nuntașii ies din casă prinși de mână și încep danțul miresei. Danțul se întinde toată ograda, tot în frunte cu vornicul. Se rotește de trei ori în jurul scaunului pe care stau părinții.

Hălărești – Bărbescu Nicolae

După jocul zestrei, urmează danțul. Danțul miresei este condus de un vornicel, acela care spune iertăciunea. Toți sunt prinși de mână. Vornicul din frunte ține-n mâna liberă o sticlă de vin și un colac pus in gâtul sticlei. După el urmează nașul, mirele, mireasa, nașa, druștele, neamurile mai apropiate. Trag trei roate și apoi se opresc cu fața spre răsărit.

Puiești- Hriscu Nicolae

Mirele și mireasa se așează in genunchi rușinați în fața părinților. Vornicelul atenționează muzica și începe iertăciunea. Socrii sunt așezați cu fața la apus, vornicelul și mirele cu fața la răsărit.

IERTĂCIUNEA DE LA IANA

Stați frați și ascultați

Și la mine vă uitați

Vă uitați cu ochi bogheți

Ca să nu mă deocheți

Căci sunt un smolit

De la Dumnezeu dăruit.

Așa cinstiți părinți

Care sunteți de la Dumnezeu irînduiți

Iertați pe acești doi fii

Care stau cu multă plecăciune

Și așteptau cuvânt de iertăciune.

Căci iertăciunea părinților

Întărește casa fiilor,

Că supărarea părinților

Risipește casa copiilor

De-ar fi făcute din lut

Se risipesc până la pământ

De-ar fi făcute din piatră

Se risipesc până-n temelii.

Aceste două tinere mlădițe

Care se trag din viță-n viță

Pînă la cea mai tânără mlădiță

Le-o venit vremea să se căsătorească,

Să se despărțească de părinții.

Cum se dispărțeau înainte

Pământul cu ape

Unul de altul.

Iar cucoana mireasă

Poți să plângi și să suspini

C-ai intrat pe mâini străine

Căci mila de la părinți

Anevoie ai să uiți.

Căci mila de la bărbat

Ca frunza de păr uscat.

Când te pui să te umbrești

Mai tare te dogorești.

De la cuconul vornicel

Un pahar de vin.

De la cucoana mireasă

O batistă frumoasă.

Iar de la cuconul nun

Un bacșiș bun.

Codreanu Constantin

După ce s-a obosit tot spunând iertăciunea cocănașul se uită cam lung spre mire și acesta înțelege că a însetat tare. Mirele ia o tavă, pune pe ea un pahar de vin si i-l dă să bea. Dar băutul ăsta se face cu mare distracție. Mirele zice:

Să trăiești podea uscată

Și tu vornice gură căscată.

După ce a băut cocănașul trebuie să fie foarte atent. Dacă nu se știe șterge el singur cu batista la gura, oamenii din jur se reped cu șomoiaga de paie, chipurile să-l șteargă ei. Și așa de bine îl șterg că îl înroșesc tot pe la gură și-l ustură buzele o săptămână.

Fântânele – Berbece Dumitru

După ce s-a terminat iertăciunea, mirele și mireasa se ridică și cu capul în pământ tot cu obrajii rușinați sărută cuviincioși mâna părinților. După aceea, ca să-și arate respectul lor, sărută pe rând și mâna nașilor. La sărutat întâi este mirele, pe urmă mireasa. După ce i s-a sărutat mâna, nașul dă bacșiș bun voinicului. Mirele are și el ca o datorie ca să arate om darnic să-i dea voinicului un pahar de vin. În același timp când mirele întinde paharul către vornic, mireasa are pregătită în mână o basma. Vornicul bea paharul cu vin care-i umplut ras și vrea nu vrea, se udă la gură. Imediat ce a băut paharul, mireasa trebui să-i întindă basmaua pregătită dinainte. Aici trebuie mare atenție că dacă n-a apucat el să se șteargă cu basmaua in clipita aceea tinerii din jur îl șterg ei. Apoi ce fel de șters! Ei au pregătit șomoiage de paie și-l freacă cu ele la gură pe vornicul care n-a fost atent. Oamenii fac mare haz și povestesc și pe urmă cum s-a întâmplat.

PUIEȘTI-MORARU P. COSTICA

Mireasa este servită cu un colac care la noi se cheamă jemnă. Colacul este făcut frumos din făină albă și se aduce tăiat în patru pe o tavă. Mireasa ia prima bucată și se face că o aruncă. Lumea se îngrămădește gata să o prindă, dar mireasa numai se face ea vîră bucata de colac sub braț. Celelalte trei bucăți le aruncă spre trei părți ale zării. Ca să poată arunca mai bine mireasa stă urcată pe un scaun. Este mare năvală ca să apuci o bucată din jemna miresei. Cei care apucă sa prindă vreo bucată o țin bine in mâini, altfel le-o smulg ceilalți toată sau câte o bucățică. Dacă ai o bucată de jemnă la tine se spune că atunci când te duci la târg ai mare noroc la cumpărare și la vânzare. Tot așa se spune că ai noroc și la vaci daca duci o bucățică in grajd. Dar și mireasa are mare grijă de bucata care și-a oprit-o, o ține bine închisă în sipetul în care păstrează tot ce are ea mai de prețuit. Când trebuie să plece într-un loc unde sunt mulți oameni, cum ar fi o cumătrie, o nuntă sau o altă petrecere își ia la sine bucata de jemnă. Ea zice că așa toată lumea o s-o privească și o să zică că-i frumoasă și tânără cum a fost în ziua nunții.

FÂNTÂNELE – BERBECE DUMITRU

Când nunta ajunge aproape de casa mirelui mireasa se urcă pe proțapul unei căruțe și așa ajunge la poartă. Acolo mama soacra o ia in brațe ca sa o dea jos. Pe urmă o leagă cu un prosop de mire. În ogradă, cum au ajuns se prind cu toții într-o horă de mână. Se descărcă apoi zestrea din căruțe. Mireasa desjugă boii, apucă resteile și le aruncă peste casă ca să vadă mama soacră că și-a luat noră voinică. Se face din nou un danț și așa se intră in casă.

PUIEȘTI- NĂSTASE GRIGORE

De la cununie nunta merge la casa mirelui, unde toată întâmpinarea se face de soacra mare. Uneori ae apucă de închid porțile, le leagă bine. Începe mare distracție. Mai mulți oameni de casă a mirelui stau cațărați pe gard și spun că nu la casa aceea este nuntă, să se ducă la altă casă. Stau așa și discută până se deschid porțile. În mijlocul ogrăzii îi așteaptă socrul mare cu o sticlă de vin în mână. Se mai face încă o horă de mână si apoi se face intrarea in casă. Mai întâi vornicul care a spus iertăciunea, apoi nașul, mirele, nașa, mireasa și ceilalți. Vornicul din frunte are colacul care a stat în gâtul sticlei. Sticla o da la altcineva iar colacul îl închină în pragul ușii. După aceea îl rupe în patru sau în opt bucăți și-l dă la flăcăi. Mama mirelui împreună cu tatăl său ii leagă acum cu un șervet pe mire și pe mireasă și îi bagă în casă așa ca să fie legați, strânși toată viața. Pe urmă stau toți la servit dulceață, în tinda casei. La dulceață stă o rudă a mirelui și alta care o ajută.

PUIEȘTI – HRISCU NECULAI

După ce mirii au intrat în casă, în ogradă se joacă până se întunecă afară. Înăuntru se așează o masă la care sunt serviți nunii și oamenii veniți, care au venit de departe. Nunul nu stă până seara târziu. Se duce acasă împreună cu nuna conduși de muzică. Acolo se adună oamenii lui chemați pentru masa mare. Mirele se duce din nou cu muzica și'l conduce. Se dansează apoi până la vremea hotărâtă.

ROTARI-BÎȚU NECULAI

MASA MARE

Se așează masa mare. Dacă nunta era cu întrerupere, nuntașii se împrăștiau, mirii se mai odihneau și ei în timpul acesta, iar muzica rămâne la socrii mari. Înainte muzica începea să cânte iar pe la orele opt, nouă, acuma cântă de duminică seara. Se mergea pe la naș să-i aducă cu cântec. Pe la unu, două se aduna tot poporul. La închinat se dădeau bani, purcei, cărlani… Când nunul închina, venea soacra mare și dacă nu putea ea, o femeie din partea ei. Aceasta închina găina și colacii peste care se punea un prosop, o cămașă, săpun, colonie, bomboane. Nunul dădea colacii la un neam ca să îi strângă. Se mai închinau apoi un șervet nunului și unul nunei. Tot o femeie aducea șervetele si le punea după cap. Nunul se urca pe o masă și atenționa lumea când își închină darul:

-Dragi gospodari din partea mea dăruiesc la finii mei….lei, un purcel și o oaie. Acuma nu prea se mai dau animale. Ca să poată întemeia și ei o gospodărie cam deo-dacă. Cât se stâng celelalte daruri nunul și mirele mai servesc lumea.

PUIEȘTI – MASTACAN MIRCEA

Bucură-te soacră mare

Că-ți vine cheptănătoare.

Să te scarpine pe cap

Și te-a scărmăna ușor

Tot cu capu de ușor.

Și te-a scărmăna cu jale

Tot cu capu de podele

Și-a mai lua și cleștele

Și ți-a rupe deștele.

Și-a mai lua și o prăjină

Și te-a lungi prin grădină.

LALEȘTI – DĂNĂILĂ ELENA

DEZGĂTITUL MIRESEI

Dimineața o scot pe mireasă afară, îi cântă muzică de jale, o așează pe un scaun și o leagă la cap cu o batista. Pe urmă o dezgătește. Când i se scoate voalul îl ia repede în cap altă fată care vrea să se mărite repede. Tot atunci se dădeau la bucătărese casînci, baticuri, prosoape.

ROTARI-BÎȚU NECULAI

Taci mireasă nu mai plânge

De la maică-ta te-i duce

Busuioc verde pe masă

Rămâi mamă sănătoasă

Dacă n-ai fost bucuroasă

Să mă vezi sara prin casa.

Și la prînzișor la masă

Și flăcăi pe la fereastră.

Busuioc verde prin colț

Rămâi tată sănătos

Dacă n-ai fost bucuros

Să-ți fiu vara de folos.

Și iar verde și-o alună

Ia-ți mireasă ziua bună

De la stele, de la lună

De la maică-ta cea bună

Debla frați, denla surori

De la gradina cu flori.

LALEȘTI DĂNĂILĂ ELENA

Socrii cei mari și socrii cei mici sunt purtați pe sus pe brațe de nuntași. Îi urcă așa pe câte o scară și ca din greșeală îi mai dau cu capul dep pod. La fel se face și cu nunii și li se mai zice în luare de râs:

– Să va fie de bine socri mari, să vă fie de bine cucoane nune, cucoană nună.

PUIEȘTI – NĂSTASE GRIGORE

La sfârșitul nunții se făceau fel de fel de glume. Nuntașii care au ajuns la veselie mai mare, făceau schimb de haine. Bărbații se îmbrăcau in haine femeiești. Femeile își schimbau și ele hainele. Îi ridicau in sus pe socri si pe nuni , îi aruncau mai ales mai ales pe nună care rămânea de rușine cu fustele în sus, îi mai scăpau si de podea.

IEZER-HUNEA ION

La o săptămână după nuntă se merge de calea primară sau de calea mînzului. Mirele cheamă pe nași, părinții, două-trei rude. Merg cu toții la mireasă, acolo mai fac o masă, beau, mănâncă, se fac daruri: vase de gătit, păsări.

PUIEȘTI – NĂSTASE GRIGORE

A doua săptămână se făcea calea primară. Întâi se merge la naș, apoi la părinții fetei unde se serveau plăcinte, găină friptă, rachiu roș. Nașul este pregătit și el cu mâncare. Masa ține până pe la unsprezece-doisprezece noaptea.

ROTARI – BÎȚU NECULAI.

DATINI ȘI ANUL NOU

manifestările folclorice specifice obiceiurilor de iarnă fac parte din cel mai arhaic fond al creației populare fiind asociate la origine unor ritualuri definitorii pentru zorii umanității. Ele înglobau inițial atât funcții apotropaice, considerate imperios necesare în perioada celor 12 zile ale preschimbării anului, când forțele malefice ale haosului ar fi putut să reîntroneze în lume, dar și modalitățile de natură magică, considerate capabile de a asigura fertilitatea ogoarelor în anul următor. De remarcat un alt element conservat-mascara-simbol al reîntoarcerii strămoșilor. Vechimea datinilor este demonstrată atât arheologic, de exemplu determinarea timpurie a momentelor anului prin megaliți și urmele cultului unor animale pe care le întâlnim și acum în alaiurile de Anul nou, cât și prin cele mai vechi documente aparținând civilizațiilor mesopotamiene si egipteană. Trebuie să subliniem, în sensul unei filiații directe, fastuozitatea Anului nou la români, sărbătoarea acestuia înglobând dezlanutuirile Saturnaliilor ca și felicitările exprimate în creații artistice care au stat la baza alcătuirii colindelor românești și ale altor popoare din răsăritul Europei. Începând din secolul al XVI-lea mărturiile călătorilor străini și documente interne atestă tot mai des amploarea obiceiurilor de iarnă, la romani în general și mai ales în . Secolul al XVIII-lea va îmbogăți patrimoniul nostru cultural cu prima lucrare fundamentală a cercetării etnografice românești "Descriptio Moldaviae"a lui Dimitrie Cantemir. Originar din actualul județ Vaslui.

De altfel la ora actuală, dacă alte domenii ale creației folclorice din județul Vaslui au fost puțin relevate pe plan național, bogăția obiceiurilor legate de sărbătorile de iarnă s-a impus de la sine în profida unei oarecare penurii a cercetărilor de teren.

Plugușorul sau uretul specia cea mai răspândită în , fiind defapt i creație proprie a acestei părți a țării de unde s-a răspândit în primul rând prin intermediul scolii. Concretizare artistică a unor vechi rituri de fertilitate specifice unor populații de agricultori, plugușoarele cunosc o desfășurare extinsă pe o scară foarte amplă, de la rosturile magice ale textelor cuprinse în tipul "Povestea pâinii" până la includerea unor aspecte moderne ale vieții.

Plugușoarele pentru copii, cu texte foarte scurte și tentă satirică, păstrează ca leit-motiv, cererea răsplății pentru uret , colacul însoțit de amenințări, care preferate de copii stârnesc râsul. În forma lor simplă ele conțin note de profund arhaism, reproducând aproape urările copiilor latini și prezentând o surprinzătoare unitate pe întregul teritoriu românesc. Este semnificativă asemănarea până la identitate atât de colindele de copii din sau Bihor, dar și cu cele ale copiilor aromâni.

Folosirea textelor de baladă drept plugușor pare a se datora aceleiași tendințe spre spectaculos, spre manifestări caresse înscriu într- un registru cât mai amplu. olemnitatea baladei, restrângerea generală a circulației sale în , au dus la un adevărat refugiu în această zonă stabilă.

Plugușoarele satirice aubt creații relativ recente, mai răspândite din perioada cuprinsă între cele două războaie mondiale. Ele reprezintă pe de o parte acea "deschidere" a plugușorului către evenimentele contemporane, pe de alta restructurarea unor vechi aspecte etnografice și folclorice-strigarea peste sat, cântecul satiric, strigătura….

Jocurile cu măști cunosc și ele frecvență superioară celei înregistrate în general în țară.

"Capra" confecționată de regulă dintr-un cadru de lemn și panglici de hârtie variat colorate este în toate localitățile din zonă, atât în formație distinctă cât și ca element component al alaiurile complexe. De subliniat obligativitatea includerii caprei in astfel de alaiuri, unele purtând de altfel și denumirea de "capră mare". Textul nu este prea dezvoltat, pe prim plan înscriindu-se virtuozitatea coregrafică.

Caracteristici asemănătoare vom întâlni și în legătura cu jocul "Ursului". In legătură cu costumația se reliefează ca un element deosebit de vechi masca fitomirfă.

"Căluțul" este de asemenea foarte răspândit. În evoluția sa coregrafică la fel ca și costumație și alegerea actanților aspecte de ordin estetic, în viziunea populară joacă un rol mai deosebit.

"Vălăretul" manifestare tradițională de Anul Nou care conține în cel mai înalt grad noțiunea de sincretism, folcloric a fost denumit drept un "alai al alaiurilor". Intr-adevăr, vălăretul regrupează alaiurile caprei, babele, harapii, ursului, calului. Multitudinea tipurilor de costumație, varietatea măștilor, susținerea muzicală susținută de fanfară, succesiunea accelerată a dansurilor diferite de la o categorie la alta de participanți, totul se contopește într-o foarte pregnantă impresie generală de sărbătoare.

RELAȚII DESPRE COLINDĂ

"Când mergeam cu colinda copiii aveau o desagă în care puneam tot ce primeam. Acum primesc bani. Se merge în grup. Grupuri de băieți și grupuri de fete. Se adună câte trei-patru. Au la ei zurgălăi și buhai. Unul trage, unul ține, altul colindă. Au un buhai mai mic, ca să se audă colinda. La plugușor folosesc un buhai mai puternic. "

PUIEȘTI – NĂSTASE GRIGORE

"Când eram fete mai multe, ca să spun așa într-o casă eram 5-6 fete, ne adunam împreună. Ne strângeam cu toții grămadă, mai mulți, frați și prieteni. Ne strângeam cu toții grămadă la o casă cu câteva săptămâni înainte de Anul Nou. Făceam ca un fel de cor și un flăcău mai în vârstă ne conducea. Ascultam cu toții și băieți si fete de el. Unul din noi avea și o dobă, bătea în ea. Fetele cântau tot colindul, băieții, numai refrenul. Ne placea mult să mergem cu colinda. Luam toate casele din sat la rând, toți ne primeau cu plăcere.

Ia sculați, sculați boieri

Căci vă vin colindători.

Nu vă vin cu nici un rău,

Vă venim cu moș Crăciun,

Moș Crăciun cel mai bătrân,

Cu mustățile se fîn,

Ca iarba de ibrișin.

Culca-te pe iarbă verde.

Îngerii din ccer te vede.

Culcă-te pe fîn uscat.

Îngerii te-nconjurat.

La toarta paharului

Floricica macului.

În fundul paharului

Floricica macului.

Aprindeți făcliile

Măturați ograzile.

Busuioc verde pe masă

Rămâi gazdă sănătoasă.

CIOCANI- BUGEA VASILICA

PLUGUȘORUL

Cu plugușorul umblă copii, umblă tinerii și oamenii de toate vârstele. Dar se umblă într-o ordine oarecare, adică mai devreme începând de dimineață umblă copii de 7 ani. De la unsprezece, copii de 7-12 ani, iar spre seară umblă tinerii de 14-17 ani și în sfârșit flăcăii care nu sunt prinși de vălăret. Urmează bătrânii apoi. Plugușorul celor mici este compus doar din câteva versuri. Unul dintre ei ține în mână un clopoțel pe care il sună din când in când. Copii mai mari de 17 ani umblă câte doi. Unul dintre ei poartă un buhai mai mic făcut dintr – o cofiță. Cel care poartă buhaiul, ține în mână și clopoțelul. Buhaiul se ține în spate, este legat cu o curea. Când ajung la casa gospodarului unul din el ură si trage buhaiul în același timp. Tineretul poartă cu dânșii un buhai mai mare făcut dintr – o cofă și piele de animal. Poartă cu dânșii un bici, clopoțel și i tobiță. Bătrânii spre deosebire de tineret, fac niște buhaie din putini de brânză. Au clopote care de obicei atârnă de gâtul boilor în viața de zi cu zi. Folosesc mai multe bice, toba lor este mai răsunătoare. Mai este și obiceiul ca după ce l-au urat pe gospodar, aceștia îl invită să meargă mai departe la urat cu ei și se face până dimineața un alai foarte mare, adică se animă întregul sat. Se mergea înainte cu plug adevărat și se trăgea brazdă.

VOINEȘTI-GÎLCĂ DUMITRU

Urătorii se formează din tineri însurați, adică dintre cei căsătoriți cu numai doi, trei, ani in urmă. Se unesc câte cinci, șase familii. Își propun, la nașu, la tata socru. Se mergea și pe la neamuri, merg și soțiile, fiecare și-o ia pe a lui. Își fac câte un buhai dintr – o putină cu o bucată de piele sau tablă la gură. Se introduce un căluș. De o șuviță de păr de cal se trage cu leșie sau cu borș pe mâini. Urătorii mai au la ei zurgălăi, clopoței și diverse tinichele pentru a face zgomot. Bărbații ură, femeile fac zgomot, bat in table. Sunt poftiți cu toții în casă. Bărbații sunt serviți cu vin, femeile cu prăjituri. Își mai urează încă odată la mulți ani unii altora, pe urmă pleacă la altă casă. Flăcăii formează o echipă de la șase până la 12 urători. Ei merg pe la casele unde sunt fete mari. Fiecare din ceata are câte o fată anume pe care să o ureze. Se ură la fereastră pe la zece, unsprezece noaptea. Uratul ține până-n ziuă. Și flăcăii au buhai, tălănci și zurgălăi. Fata știe dinainte că o să fie urata și pregătește prăjituri făcute de mâna ei. Gospodarul vrea să le dea bani flăcărilor, dar ei după cum au aranjat dinainte, refuză. Am venit din plăcere, că așa-i obiceiul spun ei.

PUIEȘTI – NĂSTASE GRIGORE

Cu buhaiul mergeau băieții mai mici câte doi. Tineretul se strângea în cete mari și mergeau cu plugul să are și să semene în sat. Când ajung la casele unde ură, mai întâi seamănă, adică aruncă cu grâu. Și se spune:

Sănătate cu Anul nou,

Și la anul cu sănătate.

Gospodinele nu mătură grâul timp de două zile. Pe urmă îl strâng și îl dau la păsări. Se spune că păsările vor scoate pui mulți.

IEZER HUNEA ION

HAIDUCII

Din satul Bărtăluuși- Mocani

Personajele:

Căpitanul. Poartă costum verde iar pe cap poartă o șapcă (caschetă). În mână are o sabie.

Jianul. Are căciulă brumărie sau albă, în mână ține o sabie. La brâu are pistoale iar în spate o pușcă. În rest poartă costum național. În picioare are ghete.

Vânătorul. Are costum de pădurar. Pe cap are pălărie verde iar pe umăr o pușcă.

Haiducul I.

Haiducul II. Au costume naționale. Pe cap poartă căciuli brumării sau albe de care agață flori sau panglici colorate fel de fel. În mâini au sabie.

Roșiorul. Poartă costum verde. Pe cap are caschetă, în picioare are cizme iar în mână o sabie.

Turcul. Poartă costum național. Pe cap are un fes roșu, iar în picioare are pantofi sau bocanci. La brâu are prinsă o sabie.

Moșneagul. Este îmbrăcat cu un suman vechi încins cu o funie. În mână are o ghioagă.

Nevasta. Are rochie albă, lungă, cu voal pe cap. Poartă geantă și are mănuși albe.

Se pornește de la căpitan. Se turuie din corn. Toti sună din clopote. Gazda nu iese în curte. Se ură, apoi se intră în casă și se spun rolurile. La o casă nu au timp sa ure toți, însă fac cu rândul până termină de urat tot satul.

Frunză verde de mărar

Bună seara gospodari.

Gospodari și gospodine

Și voi tinere copile.

De dormiți de nu dormiți

Ia sculați și ne priviți.

C-așa-i de la Domnul dat

Să stârnim câinii din sat

Și cucoanele din pat,

Căci de când s-a-ntunecat

Bună seara nu v-am dat.

Și am venit în astă seară

Cu mai multă îndrăzneală

M-am venit să tragem brazdă

Pe la fiecare gazdă.

Ci numai la domnișoare

Și nu chiar la fiecare

De-aveți fete-am nimerit

Iar de nu ne-am păcălit.

La ureche clopoței

Ia mai urați mai!

hăi, hăi,

Prima noastră brazdă

Noi o dobândim

Libertatea țării

Care acum dorim.

Mulți ani, mulți ani trăiască

Armata românească.

Roșiorul:

Bunule căpitan, astă seară vom avea

Să dăm piept cu Jian

La-s să vină, că nu-mi pasă

Că am sabia tăioasă.

La-s să vină câți or vrea

Piept cu mine toți vor da.

In cor:

Moartea ne vine, dar nu ne pasă

Moartea haiducă mult e frumoasă.

Pentru Jianul care pătimește

Pentru Jianul care acum sosește.

Jianul:

Bună seara bravii mei haiduci.

N-ați văzut, n-ați întâlnit

Pe aici potera trecând?

Haiducul I:

– N-am văzut frate Jiene,

Căci dacă-o vedeam

Cu noi beleaua și-o găsea.

Că astă sabie doldora de rugină

În piept eu i-o punem.

Pădurarul

– Bravă, bravă feții mei haiduci

Arme bune văd c-aveți,

Căci și eu am fost pe la strămsori,

Să furăm negustori

Unde-s tufele mai mari

Zac în sânge boieri mari.

Unde-s tufele mai mici

Zac în sânge boieri mici.

Și eu am venit la voi

Să v-aduc de cheltuit

Numai aur și argint.

Și haine de primenit.

Roșiorul:

Da bine mă, cine ești tu cu atâta îndrăzneală

De stai cu acești doi haiduci la tocmeală?

Vânătorul:

– Da bine mă, cine ești tu acela de mă pui pe mine la opreală?

Nu băga fiori în mine

Că trag cu pistolul în tine.

Turcul:

– Stai mai frate roșior

Arnăut și vânător

Stai mai iute și mă scoate

Că mă prind fiori de moarte.

Că pe acest Jian îngrozitor

Mai că-mi vine să-l omor.

Cu a mea sabie, săbioară

Scumpă, dragă surioară.

Căpitanul:

– Mai Jiene îngrozitor

Care des tu faci omor

Nu îndrăzni a te răsti

Pe acest om a-l omorî.

Că-s și eu pe lângă el

Și te tai ca pe un miel.

Dar mai sigur ca să fiu

Îți iau armele din brâu

Și în lanțuri mi te pun.

Cântat în cor:

O prea iubită mamă

Oriunde te-ai afla

Fiul tău te cheamă

Spre a-l mântui.

Nevasta:

– Ah de-aș putea vreodată

Să-l pot răzbuna

Să-i arăt în lume

Și virtutea mea.

Jianul:

– Ah, pentru ce faci tu asta copilă?

Nevasta:

– Pentru că mă iubești și te iubesc.

Și cu orice preț vreau să fiu a ta.

Jianul:

– Dacă mă iubești și vrei să fii a mea

Să-mi cânți o căutare din copilăria ta.

Nevasta cântă:

Foaie verde, foaie lată.

Eu ți-am fost a ta consoartă.

Cât ai fost tu arestat,

Multe lacrimi am vărsat.

Dar acum mă plâng pe mine

C-am rămas singură-n lume

Ah, Jiene, Jiene, te dai mort fără sfială?

Toți repetă după fiecare vers:

Tinerel Jian

Jianul :

– Da.

Nevasta:

– Atunci eu sunt pierdută.

Roșiorul:

– Măi Jiene îngrozitor

Care ades tu faci omor,

Lasă-te de furat

C-ai să mori împușcat

Lasă-te de hoții,

C-ai să mori în pușcării.

Jianul :

– De le fac, de nu le fac

Toate pe lume le trag,

De le zic, de nu le zic,

Tot port nume dr haiduc.

Da bine mă, mie îmi trebuie boieria ta?

Eu cu boieria ta,

N-am ce bea, n-am ce mânca.

Cât muncești tu într-o vară

Beau cu mândra într – o singura seară.

Roșiorul:

– De nu vrei să te supui

Uite, moartea în piept ți-o pui.

Jianul :

– Și de-o fi să mă tăiați

Tânăr codru și frumos

Aici să mă îngropați

Sub poala de codru verde

Cine-o trece să mă vadă.

Poate o trece a mea nevastă

Să o mai văd plângând odată.

Moșneagul:

– Oprește, oprește, prea Sfântă căpitănie

Ca Jianul este grațiat

Iar tu ca vânător al României,

De pe câmp de bătălie

Scumpă, dragă țara ta

Ai putut-o apăra?

Iar pe acest Jian legat, fă-l scăpat

Primește în mână acest bilet

Unde vei găsi scris așa: Dom'le căpitan acești oameni au voie să meargă unde vor. Caragea

Căpitanul:

– Veți da seamă de capul sau

Ca Jianul este grațiat.

Jianul :

– Măi soldat, brav soldat

Ce să-ți dau să fiu scăpat

Și din lanțuri dezlegat?

Îți voi da o pungă cu poli

S-o împărți cu al tău frate roșior.

Vânătorul:

– Îl auzi măi frate leat

Ce spune Jianul?

Ne va da o pungă cu poli

Să o împărțim noi amândoi,

Eu aș lua-o dacă tu ai vrea

Roșiorul:

– Ia-o, ia-o frate leat.

Banii sunt de căpătat.

Sunt fete de cununat

Și băieții de botezat

Iar eu unul am alergat.

Vânătorul:

– Dă punga cu tot ce vei avea în ea

Și din lantiri vei scăpa.

Jianul :

– Bagă mâna între pistoale

Vei găsi o pungă mare.

Ia-o și să fiu scăpat

Și din lanțuri dezlegat.

Toți în cor:

Hi ha tra la la la la

C-a scăpat Jianul nostru

Cu mustața răsucită

Și mantaua încrețită.

Noi murim de întristare

El e vesel de scăpare.

Recitat:

Dare-ar Dumnezeu ce-ar da

Două nopți ca drept un an

Să fac să vin iar la plug

Pistoalele să le-njug

Să dau brazda plugului

În moșia bogatului.

Să dau tot ce-am jefuit.

Toții:

Bine zici tu mai Jiene.

Poteca colea ne vine

Și ne pune la strâmtoare

Haine noi n-aven deloc

Cu opinci și cu cojoc?

Haiduc I:

– Pe acest colnic înverzit

S-auzim un moșnegel citind.

Moșneagul:

– Și-auleo și vai de mine

C-am rămas singur pe lume

Numai casa si cu o glugă

Mă impăcai cioban ca slugă,

Oițe să le păzesc

Și-o fetiță să iubesc.

Dădui oile la vale

Crâsmărița-mi iese în cale

Vin la țața mai băiete

De gustă vinul de sete.

Păi aș veni, da' n-am parale.

Vinu-i bun, ocaua-i mare.

Baui preț de șapte cai

De vin tot nu mă săturai.

Baui preț de șapte iepe

Gurița-mi arde de sete

Mă primești în ceata ta

Să fiu vrednic a lupta?

Contra liftelor păgâne.

Ce-a răpit și-a mele stâne?

Jianul :

– Te primesc în ceata mea

Să fii vrednic a lupta.

Contra liftelor păgâne

Ce-a răpit și-ale tale stâne.

La anu și la mulți ani.

VALARITUL DE LA VOINESTI

Tradiția este foarte veche, se practică numai la Anul nou. Vălăret se spune că vine de la cuvântul "a vălări" care înseamnă că cetele vin în valuri. Se umblă cu vălăritul in ajunul Anului nou și prima zi a Anului nou. Pregătirea înainte se făcea în mare secret pentru că erau mai multe cete, costumația trebuia să fie cât mai reușită ca să nu se recunoască, oamenii din sat nu știau cine joacă rolul. Băieții se întâlneau la clăci unde făceau femeile și fetele să râdă, apoi se împărțeau în două tabere: cei frumoși-Jienii și cei urâți-mascații.

Tot ei făceau și hora de Crăciun și cu aceeași muzică mergeau și cu vălăretul. După ce băieții au fixat rolurile și câți vor merge, se pune problema confecționării costumelor. Confecționarea acestora era foarte migăloasă, așa că fiecare avea câte o sarcină clară, aceștia erau ajutați și de către fetele din sat.

Flăcăii cei frumoși aveau următoarele personaje: Comorașul, Anul nou, Anul vechi, Arnăuții.

Comorașul poartă costumație militară de epocă, cu chipiu tip Cuza. El este liderul vălăretului, el strânge banii, de el ascultă toți, dacă se iveau conflicte el era cel care le rezolva.

Anul nou este îmbrăcat în costum național, poartă un coif de hârtie. Acesta este ales ca fiind cel mai frumos tânăr.

Anul vechi este costumat ca un moșneag, acesta poartă o haină de blană și are după el o ghioagă.

Arnăuții se îmbracă în costume populare. Detaliu specific sunt pletele din par de cal cccăciulile frumos ornamentate, cu flori și panglici multe.

Dintre cei mascați erau următorii: moșnegiu, capra, babele, ursul, ursarii, caii, vracii, harapii, negustorii, căldărarii, auguștii.

Caprele sunt mai multe, acestea trebuie să corespundă cu numărul moșnegilor. Caprele au un cap prins de un băț, partea inferioară a botului este mobilă și legată cu o sfoară ca să poată clămpăi. Corpul este format dintr-un sac în așa fel ca să acopere tot omul, sacul acesta este îmbrăcat cu hârtie colorată. Coarnele sunt din lemn adus din pădure, sau chiar se pun coarne de capră sălbatică.

Moșnegii sunt întotdeauna mai mulți de patru, aceștia poartă cojoace, sunt legați la brâu cu bucăți de lanț pentru a demonstra voinicia, au ciorapi albi și opinci cu ciucuri roșii. În mână țin gheoage mari, uneori țintuite în cuie, alteori capătul gheoagei era sculptat reprezentând un chip de femeie bătrână. Dinții lor sunt din semințe de bostan și au coarne cu ciucuri in vârf, nasul este destul de mare, este făcut din carton îmbrăcat în lână.

Babele sunt bărbați costumați în fuste lungi foarte vechi, pe cap au batice femeiești exagerat de mari, negre, masca feței are un nas croit foarte mare. Dinții ei sunt foarte mari, în mână au niște păpuși iar în spate o cocoașă, ele sunt încălțate în opinci.

Ursul are capul din lemn îmbrăcat în piele, pe cap are un căpăstru, dinții sunt albi, din tablă, vopsiți albui, iar limba vopsită în roșu. Cei care reușesc să îi dea o înfățișare cât mai reală sunt numiți meșteri.

Costumul se confecționează din pantaloni și salopetă pe care se coase stuful inmănunchiat ca să aibă aspectul unei blăni de urs. Se face numai un urs.

Ursarul este cel care dirijează jocul ursului, mai este numit și țigan sau ursar la urs. Pe față este dat cu funingine, are plete lungi, poartă nădragi largi, în mână tine un par și o tobă.

Caii pot fi mai mulți. Capul se alege din pădure cu o bucată de lemn care seamănă cu un cap de cal, i se aplică și urechi apoi capul este îmbrăcat în piele pentru a avea un aspect cât mai real. Corpul este format dintr-o covată, de aceia cei care joacă acest rol trebuie să fie voinici, jocul fiind foarte obositor, corpul fiind prins de niște curele de umărul celui care joacă, coama și coada sunt din păr de cal. Îmbrăcăminte calului este dintr – un sac, peste care se coase hârtia colorată. Călărețul este îmbrăcat în costum național cu căciulă neagră.

Vracii sunt îmbrăcați în costume total deosebite, ei închipuie dracii cu coadă și coarne, pe corp au blăni de animale de culoare neagră, coada este pusă pe sârmă. Fața și picioarele sunt acoperite cu piei. În mână țin câte o furcă cu două coarne.

Harapii au costume strânse pe corp, chingi de lanțuri, multe clopote ca să producă foarte mult zgomot. În mână țin săbii sau puști de lemn, poartă plete din păr de cal și combinat cu bluză roșie și pantalon negru.

Negustorii sunt în mod obligatoriu încălțați în cizme, îmbrăcămintea lor este nouă și subțire. Au genți și bastoane.

Căldărarii sunt îmbrăcați precum țiganii nomazi: pantaloni largi și ciubote.

TRADITII DE SANZIENE

 În calendarul tradițiilor populare, solstițiul de varã este adus de ziua Sânzienelor, cunoscutã sub denumirea de „Cap de varã”, e ziua când soarele joacã de bucurie pe cer imediat ce rãsare, iar la amiazã încremenește în loc în punctul cel mai înalt al bolții cerești, înflãcãrat și biruitor, devenind stãpân suprem al cerului și al pãmântului.

Sânzienele sunt plante cu flori galbene-aurii si plãcut mirositoare. Aceste obiceiuri și superstiții de Sânziene sunt un omagiu adus lunii și soarelui, o sãrbãtoare a focului. Băietii fac ruguri si sar prin foc, dând impresia cã sunt cãlare pe foc.

Tinerii aprind torțele pregãtite din ajun, înconjoarã cu ele curtile si grãdinile într-un ritual de purificare și fertilizare, dupã care înainte de a se stinge, în mijlocul holdelor și al livezilor se strigă:

„Du-te, Soare, vino, Luna

Sânzienele îmbunã.

Sã le creascã floarea floare

Galbenã, mirositoare

Fetele sã o adune.

Sã le prindã în cunune

Sã punã la pãlãrie

Floare pentru cununie,

Babele sã le rosteascã

Pânã- n toamnã sa nunteascã”.

A doua zi, grupurile de tineri strãbat satele cu florile de Sânziene la pãlãrie, în semn cã au vãzut cununile de Sânziene la hornul fetei care îi interesau. Ei cântã si strigã:

„Du-te, Luna, vino Soare

Cã tragem la-nsurãtoare

Cununile neursite,

Zac sub hornuri azvârlite”.

Fetele îsi pun flori de Sânziene neîmpletite sub cãpãtâi, pentru a-și visa ursitul. Dacã cununa facută va fi purtatã în pãr sau la sân, de fecioare sau neveste tinere, acestea vor deveni atrãgãtoare și drãgãstoase. Cununile sunt așezate pe porți, uși, ferestre, pe șuri, pe stupi și chiar în straturile de legume, secrede cã ele vor ocroti casa si gospodãria de puterea fortelor malefice, aducând totodatã noroc, sãnãtate și belșug oamenilor, animalelor și semãnãturilor. Sânzienele sunt folosite și ca plante de leac, în trecut, ele erau vândute cu usurintã pe 24 iunie.

 Tot în noaptea de „Sânziene” , se culege „nebunarița”, aceasta fiind cea mai veche plantã folositã în magie. Florile de sânziene nu se smulg sau se rup, ci sunt tãiate dintr-o singurã loviturã cu cutitul. Dupã ce trece sãrbãtoarea de Sânziene, toate florile câmplului își pierd usor mirosul și puterea tãmãduitoare, î apar licuricii, iar vara pornește cãlãtoria spre toamnã.

Ziua de Sânziene mai este numita și „Ziua Soarelui”, „Amutitul Cucului” sau “Ursina”. În aceastã zi cucul, pasãre oracularã care-si începe cântecul la echinoctiul de primãvarã, amuțeste acum, la solstițiul de varã.

OBICEIURI SI TRADITII LA BOTEZ

Tradițiile și obiceiurile din , au fost transmise din generație în generație, sunt respectate de unii, în timp ce alții nu știu de ele. Botezul este un important eveniment de familie, cât și un eveniment plin de obiceiuri. Adesea, sunt lucruri care pentru unii ar fi neimportante, dar care sunt semnificative pentru biserică. Obiceiurile la botez sunt împărșite in treisegmente:

OBICEIURI ȘI TRADIȚII LA BOTEZ ÎN . PREGĂTIREA

La slujba de botez, părinții copilulu aduc la biserică vin, untdelemn și bomboane pentru a sărbători evenimentul. Unii încă mai practică o veche tradiție, ca hăinuța de botez a copilului să fie una moștenită, adică mama, bunica, a fost îmbrăcată în aceeași rochiță. Atât fetele, cât și băiețeii trebuie să poarte un fel de rochiță albă, lungă, aceasta simbolizând inocența. Mama și tatăl trebuie să mai aibă cu ei o cutie unde aceștia vor păstra firele de păr tăiate ale bebelușului și busuiocul.

Pe lângă părinți și nașii copilului au un rol foarte important la botezul copilului. Nașa trebuie să plătească slujba de botez, să achiziționeze lumânarea de botez pentru bebeluș, și să pregătească fașa. Nașa trebuie să aibă un prosop și săpun alb pentru ca preotul să se spele pe mâini. Nașii de botez oferă ca daruri un set complet de hăinuțe, de asemenea, nașii aduc la biserică o icoană pe care i-o dăruiesc preotului să o sfințească, după care o iau acasă. Cel mai important este faptul că nașii trebuie sa cumpere o cruciuliță pentru copil, în unele părți ale țării, pentru fetiță se cumpără cercei, iar pentru băiețel – un lănțișor.

OBICEIURI ȘI TRADIȚII LA BOTEZ ÎN . EVENIMENTUL

Lumânarea se înfășoară într-o bucată de pânză, pe această pânză se pune busuioc și flori. Nașa trebuie să spună pe de rost rugăciunea "Crezul".

Preotul scufundă copilul în cristeliniță de 3 ori, apoi are loc mirungerea sau Pecetea Darului Duhului Sfânt – doar o dată în viață fiecare dintre noi primește această taină. 

După botez, se citește mamei molitva, după care, împreună cu bebelușul, merge lângă altar. Preotul ia copilul din brațele mamei, iar dacă e băiețel îl duce în altar închinându-l lui Dumnezeu și dacă e fetiță doar atinge ușile altarului. Atâta timp cât preotul închină copilul, mama sărută icoanele din biserică. Preotul înapoiază nașei copilul botezat, închinat la icoane, iar aceasta îl înapoiază mamei spunând de 3 ori – "Păgân mi l-ai dat, creștin ți l-am adus!" . Așa se încheie un botez.

OBICEIURI ȘI TRADIȚII LA BOTEZ ÎN . ACASĂ

Acasă, femeile dau mamei crîjma, iar aceasta sărută mâna fiecăreia. Tot nașa stinge lumânarea de botez desupra tocului ușii, iar înainte de a o stinge face semnul crucii cu focul acesteia. În unele părți ale țării, această lumânare se păstrează în casă, iar în altele se duce la biserică pentru ca preotul să o aprindă la slujba de Paște. Abia după ce nașa a făcut semnul crucii în tocul ușii, bărbații au voie să intre în casă.

TRADIȚII ȘI OBICEIURI ÎN NOAPTEA DE SFÂNTUL ANDREI

Marea majoritate a tradițiilor populare fac o legãturã între Sfântul Andrei si lupi. În noaptea de Sf. Andrei, în special la sate, se practicã încã ritualuri ciudate, asa se pot gândi că vor gãsi mai ușor protecția de toate relele, bunãstarea și chiar dragostea. Anumite obiceiuri legate această zi ca: tãierea de ramuri din copaci si plantarea de grâu în vase cu apã, pentru a fi pãstrate pentru Anul Nou, amintesc de ritualuri agrariene mai vechi. Tinerii superstițioși,cred cã acum au șansa sã-și cunoascã iubitul. Pe de altã parte însã, se spune cã este momentul pentru a se lua mãsuri de apãrare împotriva duhurilor rele. Spiritele malefice ale decedaților au, în aceastã noapte, puteri foarte sporite. Noaptea de 29-30 noiembrie, este într-un fel echivalentul românesc al noptii de Halloween. Oamenii se apãrã de toate cele rele cu vrãji si usturoi. 

Spiritele rele nu vor avea acces în casã dacã gospodinele din acea casă vor întoarce seara toate cãnile si vasele cu gura în jos. La fel, tot pentru alungarea spiritelor se agațã usturoi la intrare, iar animalelor li se pune în apă câteva picături de aghiazma iar in mâncare li se pune busuioc. În această seară se pune grâu la încoltit, pentru ca gospodarii sã știe cum va fi recolta de anul viitor, dar și cât de prosperã va fi familia și casa lui.

Se ung porțile, ferestrele și ușile cu usturoi, iar la vitele de parte bãrbãteascã li se lipeste de cornul din dreapta o cruce de cearã. Se face drob de sare pentru vitelor, se descântă și se îngroapă învelit într-o bucatã de cârpã, sub pragul ușii staulului. Sarea aceasta se scoate la Sfântul Gheorghe de sub pragul staulului șse da în tãrîte ori în fãinã de porumb, vitelor de mâncare, pentru a fi ferite de fermecãturi, vrãjitorii și alte rele.

Fiecare fatã își face turtă pe vatrã și apoi o mãnâncã, asteptând peste noapte, ursitul, care va veni în vis sã-i dea apã pentru astâmpãrarea setei. Turta este fãcută din pâine dospitã, punând în mijlocul ei un cãțel de usturoi. Colacul este dus acasã, este așezat într-un loc cãlduros, unde este lãsat timp de o sãptãmânã. Dacã usturoiul răsare din mijlocul colacului, fata va ști cã va avea noroc de bãrbat bun. Iar dacă usturoiul nu va rãsări, e semn cã bãrbatul asteptat va veni anul viitor. Grâul este utilizat și pentru aflarea norocului. Toți membrii familiei seamãnã grâu în câte o strachinã cu pãmânt. Îi va merge bine și va fi sãnãtos celui al cãrui grâu va rãsãri cel mai repede, mai bine și va crește frumos.

TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE BOBOTEAZĂ ȘI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL

În Moldova, tradițiile încep încă din Ajunul Bobotezei, când curtea și casa se primenesc, iar gospodinele gătesc chiar și multe feluri de mâncare de post, toate pentru a primi cum se cuvine preotul, cel care vestește Botezul Domnului.

Se spune că, în dimineața Ajunului de Bobotează, dacă pomii sunt plini cu promoroacă, aceștia vor avea un rod bogat. În acelși timp se mai spue că, Ajunul Bobotezei, este un moment favorabil descântecelor, farmecelor și altor practici magice. Astfel, dimineața, înainte de a se aprinde focul, se strânge cenușa din sobă și gunoiul din casă acestea fiind păstrate până la primăvară, acestea fiind presărate pe straturile cu legume pentru a le face rodnice. În același scop poate fi folosită și agheasma luată de la biserică. Se spune că, aghesma este bună pentru orice și nu se strică niciodată.

Ziua de Bobotează este un bun prilej de a previziona și cum va fi vremea pe parcursul anului. Locuitorii satelor obișnuiau să spună că până la Bobotează căldura e pe văi și frigul e pe dealuri, iar de la Bobotează frigul se coboară la văi și căldura se urcă la dealuri.

Tot de Bobotează, tradiția mai spune că nu se spală rufe, totodată sunt interzise în această zi și certurile în familie și nu se dă nimic cu împrumut.

În noaptea de Bobotează, tinerele fete își visează alesul., ele își leagă pe inelar un fir roșu de mătase și o rămură de busuioc și iși pun busuiocul sub pernă. Fetele care cad pe gheață în ziua de Bobotează, spune tradiția, pot fi sigure că se vor mărita în acel an. Totodată, pentru a afla care din membrii familiei trăiește cel mai mult, este un obicei conform căruia se ia câte o bucată jar din sobă petru fiecare membru al familiei și se denumește cu numele fiecăruia, iar jarul al cărui membru se stinge primul, acela va muri mai întâi..

Pe 7 ianuarie se sărbătorește Sfântul Ion, această sărbătoare mai este cunoscută și sub numele de “Sânt-Ion”, “Înaintemergătorul Domnului” sau “Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”, ziua de Sfântul Ion este o zi de bucurie, iar cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului.

Tradiția spune că în dimineața zilei de Sfântul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în tot decursul anului, tot tradiția spune că după Sfânt-Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald.