Traditii Si Obiceiuri Cipriote

Cipru este o insulă divizată în două grupuri etnice, greci ortodocși și turci musulmani, fapt ce se reflectă în cultura sa bogată în obiceiuri și tradiții. Deși conviețuiesc în aceeși țară, datorită diviziunii produse între cele două popoare, obiceiurile și tradițiile sunt diferite pentru fiecare dintre cetățeni, lucru cu care se mândresc.

Ciprioții sunt un adevărat mister pentru majoritatea turiștilor, aceștia confundându-i în mare parte cu grecii, deși au un caracter mai liniștit.

În Cipru, tradițiile legate de căsătorie sunt păstrate cu sfințenie și în zilele noastre. Ciprioții turci, deși conviețuiesc în aceeași țară cu ciprioți greci, nu permit căsătoriile mixte între religia musulmană și cea ortodoxă. O altă tradiție legată de nunțile cipriote, care prezintă un interes deosebit pentru turiști, este legată de zestrea miresei. În ziua nunții mireasa trebuie să aducă o parte din zestrea sa, aceasta fiind deobicei o canapea sau un pat, în jurul căreia, în mod simbolic, trebuie să danseze. Persoanele care iau parte la acest ritual trebuie să dăruiască monede sau bancnote. Specialitățile oferite în timpul nunții sunt: cartofi prăjiți, castraveți, roșii, carne de miel, paste la cuptor cu sos, carne tocată sau bechamel. Punctul culminant al acestor nunți se manifestă pe ringul de dans (predomină dansul din buric), unde oaspeții aruncă bancnote asupra mirilor.

Botezurile cipriote diferă în funcție de zonă. În sudul insulei botezul copilului se realizează prin scufundarea acestuia în apă, ungerea cu ulei și îmbrăcarea în haine de sărbătoare. Invitaților la botez li se oferă din partea gazdei, acesta fiind nașul, o figurină decorată cu dulciuri sau o păpușă. În partea nordică a insulei, nou-născuții primesc un nume decum sunt aduși acasă. Deoarece mama nou-născutului nu are voie să părăsească timp de 40 de zile casa, este chemat imamul, care ia copilul în brațe și ridicându-l spune o rugăciune. Această rugăciune trebuie citită prima dată în partea urechii stângi, după care în partea urechii drepți, iar după rostirea acesteia pronunță de trei ori numele copilului. Acest obicei străvechi se realizează la 7 zile după aducerea pruncului acasă. Ciprioții musulmani mai au un obicei prin care părinții tund părul pruncului și îl cântăresc, iar echivalentul greutății este împărțit săracilor în bani sau metale prețioase.

Încă din istoria Grecii Antice, dansului i sa acordat o deosebită atenție, acesta jucând un rol important în viața grecilor. Filosoful Greciei Antice, Platon, a susținut în înscrierile sale faptul că “un bărbat care nu știe să danseze este needucat și fără maniere.” În ciuda direcției impuse de Biserică, în perioada Bizantină, oamenii continuau să danseze la petrecerile publice sau personale. Grecii au creat dansuri noi, precum Zaloggos, pe care le-au dedicat dorinței de libertate și eroilor revoluționari. Un dans important în viața lor este Siganos (încet), fiind considerat un dans de nuntă condus de mire, prin care acesta străbate labirintul vieții.

O tradiție veche pe care o au grecii și ciprioții este aceea de a sparge farfurii și pahare, în general în timpul nunților. Tradiția a fost adoptată de un artist în timp ce cânta o melodie de dragoste, pentru a atenua din suferința îndrăgostiților și a spori ritmul muzicii. În ziua de azi această tradiție este considerată periculoasă, datorită cioburilor care sar în diferite direcții, dar și a turiștilor în stare de ebrietate. Pentru a putea folosi această tradiție, locațiile trebuie să aibă o licență în acest sens. Însă, pentru a nu distruge farmecul tradiției, grecii și ciprioții au recurs la o nouă metodă, aceea de a folosi servețele în locul farfuriilor.

Grecia și Cipru, probabil, sunt unele din cele mai puține țări din Europa și din lume, unde dansurile tradiționale sunt încă păstrate vii și sunt transmise din generație în generație și în ziua de azi.

3.1 Festivaluri culturale și tradiționale

Ciprioții sunt o nație căreia îi place să sărbătorească, lucru ce se observă prin multitudinea evenimentelor și festivalurilor pe care aceștia le au. Toate marile orașe ale insulei organizează festivaluri destinate recoltei și târguri de unde turiști își pot achiziționa obiecte tradiționale sau specialități alea locului.

Cel mai mare festival al insulei, numit Festivalul Vinului, se organizează în Limassol în luna septembrie a fiecărui an și ține timp de 12 zile. Pe parcusul acestui eveniment doritorii pot degusta gratuit vinuri aduse de producătorii zonei sau pot lua parte la spectacole de teatru și concerte. Un alt festival celebrat prin degustarea vinului și dans, este Festivalul Commandaria din valea Kourris, eveniment în cadrul căruia se sărbătorește începutul culesului.

Carnavalul din Limassol este un eveniment ce se ține cu 10 zile înaintea Postului Mare în centrul vechi al orașului și presupune parade cochete, spectacole și multă mâncare. Tradiția carnavalului datează de sute de ani și este foarte complexă. Festivalul începe cu Marele Carnaval al Regelui prin care acesta pătrunde în oraș într-un car plutitor acompaniat de Serenadele Edon și Serenadele Cipriote și un splendit foc de artificii. Ziua de duminică este destinată paradei copiilor.

Tot în Limassol se organizeată și Săptămâna culturală a satelor de munte, festival prin care se readuc la viață tradițiile aproape dispărute ale satelor cipriote, prin dans și muzică. Evenimentul are loc în luna Iulie și oferă o privire asupra vechii vieți a satelor, înaintea apariției televizorului, telefonului sau a turiștilor.

Luna Mai este luna festivalului florilor, organizat în Larnaca și Pafos. Anthestiria, cum este numit acest carnaval, presupune împodobirea cu ghirlande de flori a carelor și a celor două orașe pe durate întregului eveniment.

Orașul Pafos este recunoscut la nivel internațional pentru vestitele sale festivaluri. În perioada Iulie-August are loc Festivalul Internațional de Teatru Grec Antic, care reunește în cadrul acestui eveniment cultural, artiști și regizori din Cipru, Grecia și alte țări. La o lună după acest eveniment, timp de trei zile, Festivalul de Operă Afrodita, dă viață locului din fața castelului din oraș.

În Cipru se mai desfășoară și alte festivaluri precum, Festivalul Shakespeare din Kourion destinat festivalului de teatru; Festivalul Internațional de Muzică, Teatru și Dans din Larnaca sau Festivalul Internațional din Agia Napa, ambele festivaluri devenind un magnet pentru turiștii pasionați de dans sau muzică populară.

În partea de Nord a Ciprului (Republica Turcă a Ciprului) există unele festivaluri, mai aparte, dedicate primăverii, măslinelor, strugurilor, zahărului sau lămâilor, care au ca scop sărbătorirea recoltelor sau a producerii vinului, prin dansuri, muzică tradițională, mâncare și băutură.

În Cipru, lămâia se consideră a fi o citrice emblematică, de aceea în fiecare an se dă o petrecere în localitatea Lapta de unde provin livezile de lămâi galbene. Un alt festival destinat citricelor este Festivalul Portocalelor Güzelyurt din Morfu (1977), care în timp sa extins de la cultivarea portocalelor până la concerte, competiții și expoziții de artă.

Seker Bazrami sau Festivalul Zahărului, marchează sfârșitul Ramadanului (cea mai importantă sărbătoare musulmană – luna Postului) prin reuniuni de familie și ospăț.

O altă sărbătoare importantă și respectată în Nordul Ciprului, evidențiată prin costume populare și instrumente muzicale turcești tradiționale, este Festivalul Tradițional Iskele (Trikomo).

3.2 Sărbătoarea Paștelui la ciprioți

Cea mai veche sărbătoare creștină este Paștele, ea sărbătorindu-se anual după prima lună plină a primăverii.

Pentru Biserica Ortodoxa grecească, Paștele este cea mai importantă sărbătoare. Conform tradiției, oamenii își pregătesc casele făcând curățenie din timp, își cumpără haine noi, în special încălțăminte.

În Cipru, Săptămâna Mare este dedicată mersului la Biserică și gătitului. Roșirea ouălor, de către femei, se face în Joia Mare, când se prepară și plăcinta umplută cu brânză, ouă și mentă, numită flaounes, în formă de pătrat sau triunghi. Vinerea Mare este ziua în care se împodobesc Epitaful și aleile din jurul bisericilor, loc prin care va trece procesiunea în acea seară.

Ziua de duminică, după Înviere, este dedicată celebrării în familie cu ouă, flaounes, carne de miel și vin.

Pentru oamenii de la sate, Paștele este sărbătoare tuturor localnicilor. La sfârșitul slujbei, preotul iese în ușa bisericii așteptând ca fiecare om să iasă și să sărute Crucea. După ce a facut acest lucru trebuie să strângă mâna persoanei din fața sa, astfel, adunându-se în cerc ca simbol al reînnoirii relațiilor de prietenie.

Există unele orașe în care tradițional, oamenii se adună în duminica și lunea Paștelui, în curtea bisericii, pentru a prânzii.

3.3 Sărbătoarea Crăciunului la ciprioți

Deoarece este o țară mică și mixtă, Cipru nu are întocmai tradițiile și obiceiurile sale legate de unele evenimente.

Megali Idea reprezintă dorința de a aduce toate grupurile etnice elen (din cadrul cărora face parte sudul insulei Cipru) în cadrul granițelor Greciei, prin acest lucru renăscând Imperiul Bizantin.

Republica Turcă a Ciprului de Nord nu sărbătorește evenimentul legat de nașterea lui Hristos, deoarece în Biblie nu este specificat nici un an sau dată la care El să se fi născut. Conform Coranului, poporul musulman tinde să creadă că nașterea Mântuitorului a avut loc primăvara sau vara și nu în data de 25 decembrie. Singurul detaliu care este scris în Biblie și ar sugera că nașterea Lui Iisus a avut loc în luna decembrie se referă la oile păstorilor care noapte erau ținute în țarcuri.

De-alungul vremii, Biserica a contopit sărbătorile păgâne cu cele creștine, astfel producându-se unele confuzii între sărbătorile existente cu adevărat și menționate în Biblie și cele presupuse de unii arhangheli. Se crede că data de 25 decembrie a fost aleasă ca sărbătoare a nașterii lui Hristos, deoarece romanii organizau festivalul Saturnalia târziu în luna decembrie, tot în această lună, germanii, organizau festivalul fertilității, astfel, au ales această dată pentru „a facilita credința în rândul populațiilor păgâne”. Se mai spune că până în jumătatea secolului al IV-lea d.Hr., Crăciunul nu reprezenta motiv de sărbătoare și bucurie, ci victoria luminii asupra întunericului.

Prin împreunarea sărbătorilor au apărut o mulțime de tradiții și obiceiuri pe care oamenii le respectă încă din cele mai vechi timpuri. O sărbătoare specifică popoarelor elene care are ca scop îndepărtarea spiritelor rele din preajma oamenilor și a caselor acestora, este reprezentată de personajul mitic Killantzaroi. Gospodarii împodobesc o Cruce din lemn cu o crenguță de busuioc proaspăt pe care o așează într-un vas din lemn în care trebuie să fie în permanență apă, după care legând vasul cu o sârnă, îl atârnă de grinda casei.

Sărbătorile de iarnă, în Cipru, se întind pe o perioadă de 12 zile. Din ziua Ajunului Crăciunului până în ziua Bobotezei, poporul celebrează numeroase tradiții specifice fiecărei zone în parte. În Grecia și Cipru, sfârșitul de an este marcat de trei mari sărbători, Crăciunul, Anul Nou și Boboteaza, precum și de două personaje legendare, Sfântul Vasile și Kalikantzari.

În Ajunul Sfântului Nicolae, copii cuminți își pregătesc ghetuțele pe care le așează la ferestre în speranța că Moșul bun le v-a aduce dulciuri și jucării. Sfântul Nicolae reprezintă un simbol important al Republicii Elene, fiind ocrotitorul marinarilor.

„Kalanda Protoxronia” (colinde de Anul Nou) este colindul pe care copii, acompaniați cu un triunghi din metal, îl cântă din casă în casă în ziua Ajunului de Crăciun.

Pomul de Crăciun nu este o tradiție elenă, totuși în seara de Ajun oamenii îl îmbracă în podoabe colorate și figurine. În prima zi a Crăciunului, grecii pun pe masă o pâine în formă de Cruce, numită Christopsomo (pâinea lui Hristos) în mijlocul căreia înfig o ramură de măslin pe care o înconjoară cu fructe uscate, smochine și portocale. Membrii familiei așezați la masă prind această pâine după care o ridică de trei ori cântând colindul Hristos a venit pe lume, masă pe care o închină Sfintei Fecioare Maria. După acest ritual, pâine este așezată în fața Iconostasului până în ziua Bobotezei, după care va putea fi mâncată. Cei care mănâncă din pâinea lui Hristos speră că vor fi binecuvântați în anul ce urmează.

Vasipolita este un fel de plăcintă (pită) în mijlocul căreia este introdusă o monedă cu prilejul sosorii noului an. Aceasta se poate face în casă de gospodine sau poate fi cumpărată, cum multe persoane procedează în ziua de azi. Membrul familiei este cel care taie această plăcintă în mai multe felii. Prima bucată tăiată este dedicată Iconostasului, a două bucată este dedicată casei, după care fiecare membru al familiei primește câte o felie în mod descendent. Se spune că persoana care v-a găsi moneda ascunsă în bucata de Vasilopita v-a avea noroc tot anul.

În această zonă, cadourile nu sunt împărțite în ziua de Crăciun, ci în ziua Sfântului Vasile, zi în care se reînoiesc apele, ritual care constă în golirea și umplerea cu apă nouă a tuturor cănilor din casă. Pentru aceast obicei se țin unele slujbe care au ca scop înndepărtarea spiritelor rele din izvoare și fântâni.

La fel ca în multe alte țări, aceste evenimente legate de sărbătoriele de iarnă sunt sărbătorite în familie, cu mult fast, prin respectarea tradițiilor și a obiceiurilor.