Traditii Si Inovatii In Presa Locala
TRADIȚII ȘI INOVAȚII ÎN PRESĂ LOCALĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA
INTRODUCERE
A trecut mai mult de un deceniu de când Republica Moldova a pornit pe făgașul transformărilor cardinale ale societății. Deși s–a confruntat și mai continuă să se confrunte cu multiple dificultăți și contradicții, în acest răstimp au fost, totuși, înregistrate un set de succese remarcabile. Cercetătorii locali și observatorii străini remarcă, în acest sens, libertățile politice, economice și culturale, deschiderea societății moldovenești către lume și democratizarea sistemului mass–media.
Presa reprezintă totalitatea modalităților de comunicare care pot ajunge la un număr foarte mare de oameni. Presa este o formă de exprimare a libertății de gândire care contribuie la formarea opiniei publice. Ea contribuie la schimbul și pluralismul de idei.
Presa s–a manifestat în decursul timpului în funcție de posibilitățile de comunicare pe care le aveau oamenii la un moment dat. Noțiunile de spațiu și timp sunt noțiuni cheie în analiza istoriei modului de transmitere al informațiilor.
La început, înainte de apariția tiparului informația circula pe cale orala. Reprezentanții puterii politice și administrative transmiteau hotărârile, înștiințările pe cale orala, prin viu grai; oamenii erau chemați în mijlocul cetății, în piețele publice pentru a li se comunica diverse lucruri: hotărâri legislative (taxe, biruri pe care le aveau de plătit etc.), proclamarea unor titluri mobiliare, înștiințări privind victoria sau dimpotrivă înfrângerea în război etc. Informația circula în comunități restrânse.
Odată cu apariția tiparului, la mijlocul secolului al XV–lea, comunicarea între oameni începe să se extindă. Există începând cu acest moment posibilitatea de a stoca informația, de a o multiplica și de a o răspândi. Presa este, pe drept cuvânt a patra putere în stat, o putere ce nu poate fi, dar nici nu trebuie îngrădită căci asta ar însemna privarea de libertate a gândirii pentru un popor întreg.
Gândurile și părerile noastre oricât de mult am dori să le considerăm originale, nu sunt altceva decât rezultatul informațiilor pe care le asimilăm în mod conștient și pe care mai apoi le prelucrăm ajungând a considera că ne aparțin în totalitate. Tocmai de aceea puterea presei este imensă, dar și periculoasă.
Într–un stat democratic, presa trebuie sa fie liberă. Libertatea de exprimare nu trebuie însă confundată cu libertinajul. Libertinajul reprezintă exprimarea opiniilor fără o raportare a acestora la normele civilizate de comunicare, fără raportarea la morală, la etică.
Actualitatea temei, motivarea alegerii ei: Tema este actuală deoarece la moment piața informațională din Republica Moldova este acaparată de o mulțime de ziare și reviste, de proastă calitate deoarece apară interesele anumitor categorii de persoane. Starea presei locale mă interesează tocmai pentru că suntem conștienți de autoritatea sa în mediul local, autoritate pe care și–a construit–o servind interesele publicului din comunități.
Tema tezei presa locală, este o propunere și o alegere personală. Predilecția pentru această temă vine din interesele profesionale și aptitudinile persoanale ce s–au format pe parcursul anilor de studii.
Scopul și obiectivele tezei: Scopul pe care ne l–am propus în alegerea temei respective și a ziarului “Unghiul” din raionul Ungheni, și “Observatorul de Nord” din raionul Soroca, este să analizăm la nivel de reușită și importanță acest ziar. Nu ne–am axat prea mult pe suportul teoretic, deoarece scopul nostru a fost nu să utilizăm multe surse teoretice, ci să demonstrăm din punct de vedere practic cum aceste ziare au reușit într–o perioada de timp să ajungă la baza reușitei unui ziar.
Ne–am propus să demonstrăm cum a reușit un produs sută la sută autohton să se impună pe piața informațională din Republica Moldova, în contextul unei concurențe acerbe și să se facă citit, apreciat și iubit. Cum a reușit să obțină simpatia și credibilitatea cititorilor.
Una din sarcini este să arătăm prin ce anume s–a impus ziarul respectiv, care sunt punctele sale forte, și prin ce se deosebește de alte ziare raionale. În ce constă noutatea și originalitatea acestor ziare.
Contribuția personală în elucidarea problemei: Ziarul “Unghiul” si “Observatorul de Nord” sunt ziare care fac parte din Asociația Presei Independente (API) pe care le poți analiza din toate punctele de vedere. Partea esențială a cercetării o constituie produsul jurnalistic al ziarului, ce constă din profesionalism, muncă și talent.
Motivul alegerii acestei teme derivă din dorința de documentare în legatură cu acest subiect, deoarece este unul extrem de important,datorită problemelor cu care se confruntă presa locală la ora actuală.
Prezentarea structurii lucrării și conținutului rezumativ: Lucrarea înclude introducere, 3 capitole, concluzie, bibliografie și anexe. În întroducere sunt definite scopul și sarcinile lucrării propuse, este argumentată actualitatea lucrării și baza metodologică a cercetării. În capitolul 1: Ne–am axat pe evoluția presei locale din Republica Moldova (Concepția editorială a ziarelor locale, Premize de formare a presei locale independente, Tehnici și strategii de informare în presa locală, Presa locală online în Republica Moldova); În capitolul 2: Am analizat structura compozițională și conceptuală a presei locale (Desingul presei locale, Carențe de exprimare în paginile presei locale, Tematica culturală – prioritate a presei locale.)
În încheiere este structurată concluzia generală, care include o totalizare a lucrării și scoate în evidență starea reală a presei locale din Republica Moldova și semnalele de alarmă unde ar mai trebui de lucrat pentru a fi presă independentă.
Analiza succintă a surselor, literaturii și materialelor folosite în lucrare: În cadrul tezei am utilizat surse: surse literatura de specialitate ( ziare locale, cărți media, studii și analize a presei, resurse mass–media, limbajul și stilul presei periodice), surse documentare (date statistice). Sursele teoretice pe care le–am uitilizat le voi menționa în bibliografie.
Reflectarea problemei abordate în literatura de specialitate: Făcînd cunoștință cu mai multe surse din literatura de specialitate am constatat ca probleme stringente pentru presa locală, reprezintă lipsa cadrelor și deficitul de jurnaliști tineri, lipsa finanțărilor, condițiile neatractive de muncă în comparația cu afertele mass–media naționale, lipsa agenții de publicitate și designerilor care sunt la mare căutare. Soluția pe care o văd pentru aceste probleme este ademenirea tinerilor absolvenți ai facultăților de jurnalism în redacțiile ziarelor locale prin instituirea unor burse speciale.
Metodele și procedeele de pregătire și realizare a lucrării:
În calitate de procedeu de învestigare prezint în teză metoda deductivă, comparativă și observarea directă.
SPECIFICUL PRESEI LOCALE ÎN CONTEXTUL MEDIATIC AUTOHTON.
Concepția editorială a ziarelor locale.
Presa locală, cel puțin în Republica Moldova, la moment nu are o definire clară. Este mai mult o noțiune convențională înțeleasă și acceptată de toți. De exemplu, Strategia de acoperire a teritoriului național cu servicii de programe audiovizuale (2007–2010), elaborată de Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Spre regret, nu este atestat nici un document care ar explica diferențele dintre presa locală, presa regională sau cea națională. Nici chiar Legea presei nr. 243–XIII din 26.10.1994 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr.2/12 din 12.01.1995) nu dispune de prevederi clare privind clasificarea presei după criteriul zonei de distribuire.
Mai există o problemă. Rapoartele internaționale ale instituțiilor de profil caracterizează presa sau situația presei din diferite state ca presa locală. Deci, în percepția acestor organisme internaționale, presa din Republica Moldova, raportată la arealul geografic al Europei, este una locală. Noi, cei din Republica Moldova, diferențiem presa după aria geografică de distribuire doar convențional: presa națională (în România această presă este numită presa centrală) – cea care este editată de regulă în capitală și distribuită în majoritatea unităților administrative ale țării și presa locală – cea care este editată la nivel de unitate teritorial administrativă (raion, comună, sat) și este distribuită doar pe teritoriul acelei unități teritoriale administrative. În noțiunea de presă locală se încadrează și presa regională, care este difuzată pe teritoriul mai multor unități teritoriale administrative, de regulă în mai multe raioane, și presa editată și distribuită în UTA Gagauz Yeri și în autoproclamata republică nistreană rmn.
Reeșind din aceste considerente, putem determina cîteva criterii relevante presei local. Este vorba zona geografică de editare a publicația, aria geografică de distribuire și tematica subiectelor abordate de publicație, unde de cele mai dese ori domina subiectele legate de zona geografică de distribuire a publicației.
Jurnaliștii și presa locală
Odată ce jurnaliștii mai sunt numiți și câinii de gardă, care au scopul să păzească publicul de dezinformare de idei abstracte, să rămână intermediari vizavi de subiect, să nu–și împuie ideile personale, trebuie să satisfacă cerințele publicul său, deoarece ei sunt cei care aduc și reproduc informația care până la urmă formează opinia și atitudinea publică. Jurnaliștii buni din lumea întreagă sunt cu toții de acord asupra rolului pe care îl au. Acesta este, mai presus de orice, de a pune întrebări; și ulterior, pe această cale, de:
A descoperi și publica informații care să înlocuiască zvonurile și speculațiile;
A rezista sau evada de sub controlul guvernamental;
A informa electoratul;
A monitoriza acțiunea și interacțiunea guvernelor, a reprezentanților aleși și a serviciilor publice;
A monitoriza activitatea întreprinderilor, modul în care acestea își tratează muncitorii, clienții și calitatea produselor;
A liniști tulburările și a tulbura liniștea, oferind o voce celor care, în mod normal, nu se pot auzi în public;
A oferi constant societății o oglindă, reflectând virtuțile și viciile sale și demistificând tabuurile
A se asigura că s–a făcut sau se va face dreptate și că vor fi întreprinse investigații acolo unde nu există nici o asemenea intenție;
A promova circulația liberă a ideilor, în principal oferind o platformă pentru cei ce au opinii diferite de cele ce prevalează în societate.
Căutând să atingă aceste obiective, jurnaliștii de calitate pot servi societatea mai bine decât cele mai conștiincioase oficialități; aceasta pentru că jurnaliștii sunt loiali nu statelor, ci celor ce trăiesc în ele. Ei îi ajută pe cetățeni să devină mai puternici, oferindu–le informația. Acesta este motivul pentru care guvernele, cei mari și tari, încearcă să îi obstrucționeze, să–i reducă la tăcere și să îi eticheteze drept subversivi. Munca lor este subversivă în raport cu cei a căror autoritate se bazează pe lipsa de informație publică.
Textele scrise de jurnaliști ca și ziarul în întregime este o operă de creație. Cu măiestria autorului, valoarea acestor opere de creație devin foarte solicitate și apreciate de către cititor. Cu cât măiestria editorului experimentează în idei de abordare a unui subiect cu atât publicația are prestigiu. Și în acest proces continuu trebuie să lucreze orice instituție mediatică dar unele își dau interesul, altele însă mai puțin.
„Prima datorie a presei este să obțină cele mai noi și mai corecte informații despre evenimentele vremii și, dezvăluindu–le de îndată, să le împărtășească întregii națiuni”, spunea, în 1852 la Londra, editorul celebrului ziar „The Times”.
Presa locală are un teritoriu foarte restrâns de informare, unde mai rar au loc evenimente senzaționale, nu este o regiune cu un caracter de importanță istorică ca să provoace interes major, dar și lucrurile mărunte câteodată simt nevoia să iasă la suprafață. Cel mai jenant lucru rămâne locul culturii în viața omului când în prezent este preocupat mai mult de situațiile materiale personale.
Presa locală Privată
Pana la declararea independentei Republicii Moldova, in fiecare raion al tarii aparea cel putin un ziar local, distribuit pe teritoriul raionului sau al orașului in care era editat ziarul. Publicatiile periodice in cauza se aflau sub tutela Partidului Comunist din RSSM, fiind organe de presa ale comitetelor raionale sau orașenești ale partidului și avand rolul de propagator al sistemului sovietic.
Prin hotararea nr. 3463 din 31 august 1989 despre modul de punere in aplicare a Legii RSS Moldovenești "Cu privire la revenirea limbii moldovenești la grafia latina", Parlamentul R. Moldova a stabilit ca in anii 1989–1993 trebuie sa fie creata „baza tehnico–materiala a poligrafiei (…), reutilarea și adaptarea mijloacelor de imprimat existente pentru tiparirea ziarelor, revistelor și a altor materiale m limba moldoveneasca cu caractere latine”. O buna parte din ziarele locale au inceput sa fie tiparite in grafia latina abia dupa proclamarea independentei Republicii Moldova, la 27 august 1991, din cauza lipsei tiparnitelor cu grafie latina.
In 1988, pe langa Comitetul de stat pentru edituri, poligrafie și comertul cu carti al RSS Moldova a fost creata Asociatia „Periodica”, prin intermediul careia statul subventiona ziarele raionale. Membri ai asociatiei erau redactorii–șefi ai publicatiilor periodice locale de stat. Consiliul Asociatiei „Periodica” decidea distribuirea banilor de la buget pentru redactiile ziarelor locale in functie de necesitatile acestora. Astfel, ziarele au fost scoase de sub controlul financiar direct al autoritatilor locale. Deși redactorii–șefi erau multumiti de activitatea asociatiei, in 1991, primul Parlament al Republicii Moldova a decis lichidarea Asociatiei “Periodica” și finantarea directa de la bugetele raionale a publicatiilor periodice locale.
In anii 1990–1992 presa locala a trecut printr–o restructurare cardinala. In primul rand, ziarele au scapat de sub tutela Partidului Comunist, care fusese scos in afara legii de primul Parlament al Republicii Moldova. In al doilea rand, gazetele locale au fost reinregistrate, majoritatea schimbandu–și titlurile și patronii. De exemplu, „Cuvantul comunist” (Telenești), dupa reinregistrare, avea scris pe prima pagina „Vocea gliei”, „Iscra” (Rașcani) – „Vatra strabuna”, „Slava muncii” (șoldanești) – „Noutatile meleagului”, „Calea lui Octombrie” (Kutuzov) – „Baștina” etc. Daca in statele ex–socialiste ca Polonia, Cehia, Ungaria etc., la inceputul anilor '90, presa editata de Partidul Comunist a fost deetatizata, echipa redactionala devenind, de regula, proprietarul publicatiei periodice, atunci in Republica Moldova partidele au preferat sa tina sub control ziarele locale. In rezultat, fondatorul ziarelor locale cu titluri noi sau vechi a devenit, in majoritatea cazurilor, consiliul raional sau consiliul orașenesc. O exceptie de la regula este ziarul „Farul Nistrean” din Rezina care in urma reinregistrarii a avut doi fondatori: executivul raional (50%) și colectivul redactiei (50%).
In primii ani de la proclamarea independentei Republicii Moldova, presa privata locala intarzia sa apara. In primul rand, jurnaliștii angajati la publicatiile raionale se bucurau de o anumita libertate editoriala comparativ cu perioada sovietica, cand cenzura și comenzile politice se aflau la ordinea zilei.
Fondatorul nu dicta direct politica editoriala, deși autoritatile publice locale se regaseau frecvent in paginile ziarului. In al doilea rand, procesele social–politice complexe de la inceputul anilor '90, dar și lipsa cunoștintelor și traditiei in editarea ziarelor, au frant avantul unor ziariști sau oameni de afaceri de a fonda o publicatie periodica privata locala. Altfel spus, presa locala inca nu era conceputa ca o afacere in Republica Moldova.
Anul 1995 a fost de cotitura pentru presa locala. Alegerile locale din acel an au fost castigate, in mare parte de reprezentantii Partidul Democrat Agrar din Moldova (PDAM), care un an mai devreme obtinusera majoritatea in Parlamentul Republicii Moldova. Fiind un partid de factura bolșevica, agrarienii și–au subordonat ziarele care, in ultimii patru ani, de bine–de rau, se pozitionasera ca publicatii care promovau democratia și libertatea de exprimare.
Tudor Iașcenco, pe atunci redactor–șef al ziarului „Farul Nistrean”, iși amintește ca in 1995, redactiile ziarelor locale au fost supuse unui val de epurare de cadre. „Multi ziariști, chiar colective intregi, s–au pomenit fara lucru. Aceste actiuni, intr–un fel, au conditionat aparitia la Rezina, Nisporeni, Cimișlia și in alte raioane a presei private, independente de autoritati. Cele mai multe echipe insa s–au conformat noilor patroni și exigente, pierzand in mare parte entuziasmul și interesul de odinioara, iar publicatiile – autoritatea și popularitatea traditionala”, afirma Tudor Iașcenco.
Lansarea in 1994 a Programului Media a Fundatiei Soros–Moldova poate fi considerat un factor determinant care a contribuit la aparitia ziarelor locale private. Programul Media oferea asistenta publicatiilor independente prin donatii de echipamente și de hartie de ziar. In acel an, beneficiari ai programului au fost 22 de ziare și reviste din Chisinau. „Consiliul (Fundatiei Soros–Moldova – n.a.) a ajuns la concluzia ca programul a fost oportun, constituind un sprijin important pentru presa din Moldova”, se spune in raportul anual al Fundatiei Soros Moldova pentru anul 1994.
Informatia despre suportul oferit de Fundatia Soros–Moldova publicatiilor periodice independente a ajuns și in provincie, motivandu–i in special pe jurnaliștii din redactiile ziarelor care au intrat in conflict editorial cu autoritatile locale agrariene. Astfel, Soros– Moldova a donat echipament primelor doua ziarele locale private de informatii și opinii – „Business Info” (Cimișlia), fondat la 3 mai 1995, și „Cuvantul” (Rezina), fondat la 29 noiembrie 1995.
In septembrie 1994, a inceput sa fie editat primul ziar local de reclama – „Spros i Predlojenie” (SP), editat de cooperativa „Asta” și distribuit in orașul Balti. Un an mai tarziu, publicatia a fost inregistrata ca Societate cu Raspundere Limitata, avandu–i ca fondatori pe Veaceselav Perunov, Lev Șvartman și Veaceslav Voina. Ziarul a fost conceput din strat ca o afacere, iar rezultatele nu s–au lasat așteptate.
In 1996, ies de sub tipar inca doua ziare locale private. In iulie 1996, jurnalista Ludmila Gorbul fondeaza publicatia periodica „Cugetul”, editat și distribuit in mun. Balti. In august 1996, jurnaliștii Dumitru Mititelu, Victor Rusu, Constantin Ghiletchi, Anna Moraru și Doina Stan parasesc ziarul editat de Consiliului raional Nisporeni și fondeaza publicatia periodica privata „Gazeta de Vest”. In același an, ambele gazete au primit echipament de la Fundatia Soros–Moldova.
In 1996, Soros–Moldova a oferit in premiera hartie de ziar publicatiilor periodice locale. „Hartia de ziar este una din cele mai mari probleme și constituie o parte substantiala din bugetul unui ziar. Ziarele locale independente in primul lor an de activitate lucreaza in pierdere și nu realizeaza de obicei profit. Deficitul lor de buget are cauze economice caracteristice și intreprinderilor din alte domenii. Clientul ziarului local este cititorul, capacitatea de cumparare a caruia este limitata. O mare parte a populatiei rurale nu este salariata la timp și nu se poate abona. In aceste conditii ziarele fac campania de abonare la nivel barter, in contul roadei sau au diverse activitati economice” , acest fragment din raportul anual al Fundatiei Soros Moldova ilustreaza exact problemele cu care se confruntau in anii 1995–1999 primele ziare private locale.
La 30 decembrie 1998 a intrat in vigoare Legea nr.191 privind organizarea administrativ– teritoriala a Republicii Moldova , prin care au fost lichidate raioanele și formate judetele in Republica Moldova. „Desfiintarea raioanelor a insemnat și reorganizarea sau lichidarea intreprinderilor fondate de consiliile raionale, inclusiv și a publicatiilor periodice locale de stat”, ne–a spus fostul prim–ministru al R. Moldova Ion Sturza.
In consecinta, marea majoritate a ziarelor locale de stat au fost pur și simplu desfiintate și doar ziarul „Plai Orheian” a fost reorganizat in publicatie judeteana, avand in calitate de fondator Consiliul judetean Orhei.
Odata cu disparitia ziarelor locale de stat s–a accelerat procesul de creare a ziarelor private locale. Unii jurnaliștii, ramași fara un loc de munca, au luat exemplul colegilor lor din Rezina sau Nisporeni. In 1998, au aparut ziarele „Observatorul de Nord” (Soroca), fondat de Victor Cobasneanu, Sergiu Spinei și SRL „CMV”, „Metronom” (Calarași), fondat de Gheorghe Bobeica și „Ora Locala” (Ialoveni), fondat de trei jurnaliști de la fostul ziar al consiliului raional.
In 1999, in „clubul” presei locale private au intrat inca șase ziare – „Metronom” (Cantemir), fondat de trei jurnaliști, „Strașeneanca” (Strașeni), fondat de SA “CAAN” URECOOP și un grup de jurnaliști, „Ecoul nostru” (Sangerei), fondat de Asociatia obșteasca “Tineretul XXI”, „Glia Drochiana” (Drochia), fondata de trei jurnaliști, „Nord Info” (Edinet) și „Anina–info” (Anenii Noi).
In același an, cotidianul „Flux” din Chisinau a fondat trei editii judetene – „Flux de Orhei”, „Flux de Ungheni” și „Flux de Balti”. Cele trei gazete erau tiparite in culori și, la fondare, pareau a fi un concurent de temut pentru publicatiile locale distribuite in aceleași regiuni.
In 1998, Fundatia Soros a sustinut, in cadrul unor programe speciale, editarea ziarelor „Est–Curier”, „Vesti”, „Accent provincial”, „Ora locala”, „Unghiul”, „Gazeta de Vest” și „Cuvantul”, iar in 1999 – „Gazeta de Vest”, „Accent provincial”, Ora locala, „Anina– info” și „Unghiul”. Statul in sustinerea presei private in 1998–2000.
Prin Hotararea nr. 277 din 11 februarie 1999, Parlamentul R. Moldova a adoptat „Conceptia sustinerii de catre stat și promovarii mijloacelor de informare in masa in anii 1999–2003”, care a intrat in vigoare la 4 martie același an. Conceptia urma sa serveasca drept baza pentru elaborarea unui set de acte legislative, menite sa contribuie la fortificarea „celei de–a patra puteri” in stat.
Problemele ziarelor locale private
Politicafiscala. Managerii de ziare locale private considera ca politica fiscala promovata de stat in privinta publicatiilor periodice impiedica dezvoltarea publicatiilor locale care au o situatie economica mai șubreda comparativ cu cele nationale. Politicile fiscale ale statului au efecte negative asupra publicatiilor periodice. In 2010, printr–o modificare la Codul Fiscal, ziarele au fost obligate sa achite impozitul local de 5% din veniturile incasate din prestarea serviciilor publicitare. 11 din cele 20 de ziare private locale au fost obligate sa achite taxe (impozite locale) pentru plasarea/amplasarea publicității .
Imaginea 1.1.1 (Ziarele locale)
Managerii de ziare locale considera ca statul discrimineaza presa, asimiland–o structurilor cu scopuri pur comerciale. In particular, redactiile publicatiilor periodice care inchiriaza spatii in cladirile aflate in proprietate publica sunt obligate sa achite tarife la același nivel cu agentii economici care inchiriaza spatii pentru scopuri de productie comerciale (magazine, cofetarii, frizerii, curatatorii chimice, birouri de avocati etc.).
Tinand cont de rolul mass–media in asigurarea dreptului constitutional la informatie al cetatenilor și la consolidarea unei societati democratice, managerii de ziare private locale considera ca statul ar trebui sa garanteze conditii avantajoase pentru dezvoltarea institutiilor mass–media. Un instrument eficient de sustinere a presei de catre stat ar fi scutirea publicatiilor periodice de plata taxei pe valoarea adaugata (TVA) pentru plasarea publicitatii, cel putin pentru o anumita perioada (spre exemplu, pentru cinci ani). O asemenea practica exista in unele state europene, cum ar fi Anglia, Danemarca, Belgia și Finlanda. De asemenea, statul ar putea subventiona unele cheltuieli administrative, costurile de distribute, tipar și abonamente pentru tineri, centre comunitare și institutiile bugetare.
Managerii spera ca odata cu implementarea Legii privind deetatizarea publicatiilor periodice, adoptata in 2010, va disparea concurenta neloiala de pe piata media locala. Totodata, statul va aloca resursele financiare publice disponibile in mod transparent, folosindu–le pentru sustinerea presei locale.
Distributia presei. Presa locala este dezavantajata in relatiile cu Intreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”, principalul distribuitor al presei, in special in zonele rurale. De cele mai dese ori, ziarele sunt nevoite sa accepte tarife și conditii contractuale discriminatorii, impuse in lipsa de transparenta și fara negocieri bilaterale. In același timp, serviciile poștale nu sunt calitative, deseori abonatii din mediul rural primesc ziarul la domiciliu cu cateva zile intarziere. O solutie pentru aceasta problema ar fi crearea unei retele alternative de difuzare a presei, insa o asemenea retea necesita investitii importante, pe care ziarele private nu și le pot permite. O alta solutie este subventionarea costurilor de difuzare a presei locale de catre stat. In proiectul Legii cu privire la ajutoarele de stat pentru publicatiile periodice, elaborat de API in 2009, se propune ca statul sa ofere subventii pentru serviciile poștale, inclusiv pentru distribuirea publicatiilor la abonatii din mediul rural in raza mai mare de 10 km de localitatea in care iși are sediul publicatia periodica, cat și subventii pentru distribuirea gratuita a publicatiilor periodice catre anumite categorii de institutii publice: biblioteci, institutii de invatamant preuniversitar și/sau universitar, institutii medicale, primarii etc. In opinia directorilor de ziare locale, subventiile pentru distribute ar ușura semnificativ povara financiara a redactiilor și ar contribui esential la dezvoltarea presei locale. In 2010, Guvernul R. Moldova a dat aviz negativ proiectului Legii cu privire la ajutoarele de stat pentru publicatiile periodice.
Calitatea și pretul tiparului. Calitatea proasta a tiparului, oferit de tipografiile din Republica Moldova, dar și preturile ridicate la aceste servicii, este o alta problema serioasa a presei locale, identificata de managerii de ziare. Astazi, in provincie, nu exista nicio tipografie moderna, iar calitatea serviciilor oferite de tipografiile existente (raportul dintre pretul platit de redactii și calitatea finala a tiparului) sunt sub orice critica. Pentru a le oferi cititorilor un produs mai bun, in ultimii ani mai multi directori ai ziarelor au renuntat la tipografiile din provincie și tiparesc ziarul la tipografiile din Chisinau. Insa nici cele doua tipografii din Capitala, specializate in tiparirea ziarelor – SRL „Prag 3” și SA „Universul” – nu satisfac intru–totul exigentele zilei in materie de tipar de ziare. In plus, aceasta solutie impune cheltuieli suplimentare pentru redactii: transportarea ziarelor, tarife mai mari pentru serviciile de tipar. Directorii de ziare cred ca statul ar trebuie sa prevada subventii pentru tiparirea ziarelor locale, in functie de unele criterii. O alta solutie pentru aceasta problema ar fi fondarea unei tipografii moderne sub egida API, unde publicatiile periodice ar fi tiparite la preturi mai convenabile, deoarece API nu urmarește scopuri comerciale.
Deficitul de jurnaliști. O alta problema stringenta pentru presa locala o reprezinta lipsa cadrelor, in special „deficitul” de jurnaliști tineri care ar putea propune solutii editoriale noi de natura sa impulsioneze dezvoltarea ziarului. Astfel, in ultimii 20 de ani, din raioanele Rezina și Șoldanești, spre exemplu, au fost inmatriculati la facultatea de jurnalism cateva zeci de persoane, insa nici una nu s–a intors dupa absolvire in provincie. Intre timp, o parte din jurnaliștii cu vechime in munca nicidecum nu pot renunta la mentalitatea jurnalistului din perioada sovietica, cand presa era in serviciul partidului. Majoritatea directorilor de gazete (15) considera ca jurnaliștii din redactie au o pregatire buna, iar cinci manageri sunt mai putin multumiti de prestatia angajatilor lor. 12 dintre managerii de ziare private locale afirma ca duc lipsa de jurnaliști profesioniști și ca le este greu sa „atraga” in provincie ziariști cu experienta sau tineri jurnaliști. Motivele – conditiile de lucru neatractive și salariile mici in comparatie cu ofertele mass–media nationale. De asemenea, agentii de publicitate și designerii sunt la mare cautare in presa locala (noua directori de ziare au spus ca au nevoie de agenti de publicitate, iar opt respondenti au nevoie de designeri profesioniști). Doar cinci directori de ziare ar avea nevoie in statele de personal ale redactiei de comentatori–analiști. Solutia, pe care o vad directorii de ziare pentru aceasta problema, este ademenirea tinerilor absolventi ai facultatilor de jurnalism in redactiile ziarelor locale, prin instituirea unor burse speciale, oferite de stat sau de donatorii straini.
Criza cititorilor. Scaderea lenta a interesului locuitorilor din mediul rural pentru presa scrisa reprezinta o alta problema care vizeaza nu doar ziarele locale, ci presa in general. Managerii ziarelor locale private cred ca atat societatea civila, cat și statul ar putea contribui la creșterea interesului cetatenilor fata de presa scrisa. Asociatiile obștești ar trebui sa organizeze periodic campanii de promovare a cititului de carte și de ziare ca mijloc de dezvoltare intelectuala și de informare despre actualitatea din comunitate, din tara și de peste hotare.
Presa locală de Stat
Tradiția editarii publicatiilor periodice de stat se trage inca din anii 1940, atunci cand Partidul Comunist din RSSM a pus bazele presei locale editate din banii publici. Gazetele de stat din Orhei sau Soroca au și astazi scris pe prima pagina „fondat in 1940”. Pana la declararea independentei Republicii Moldova, practic in fiecare raion era editat cel putin un ziar local de stat. Pana la inceputul anilor 90, publicatiile locale erau „organe de presa” ale comitetelor raionale/orașenești de partid, iar redactorii–șefi erau confirmati in functie la plenarele comuniștilor.
In perioada 1990–1992, ziarele au ieșit de sub controlul Partidului Comunist, fiind reinregistrate ca organe de presa ale Consiliilor raionale (municipale), iar redactorii–șefi erau confirmati prin hotararile Sovietului Suprem al RSSM.
In anul 1998, odata cu initierea reformei administrativ–teritoriale (crearea judetelor și lichidarea raioanelor) au fost desfiintate și ziarele de stat, insa nu a fost prevazut un mecanism de deetatizare a publicatilor editate de consiliile raionale sau orașenești. In rezultat, majoritatea ziarelor locale de stat și–au sistat activitatea, iar in unele cazuri echipele redactionale au fondat ziare private. In anul 2003, dupa revenirea la putere a comuniștilor, la initiativa ex–președintelui Vladimir Voronin, ziarele raionale finantate direct de administratiile publice locale au fost redeschise in majoritatea raioanelor.
Ca o minima conditie, numarul unor asemenea ziare nu trebuie sa creasca și nu trebuie sa existe discriminare administrativa sau economica (publicitate) fata de presa independenta. Nu e nevoie de a restabili așa–zisele “gazete raionale”, adica ziarele platite de administratiile locale”.
Astazi, in Republica Moldova (cu exceptia UTA Gagauzia și Transnistria) sunt editate 22 publicatii periodice fondate de consiliile raionale/municipale. Este vorba de „Farul Nistrean” (Rezina), „Cuvantul Liber ST” (Strașeni), „Drapelul Muncii” (Anenii Noi), „Meridian Ocnita” (Ocnita), „Realitatea” (Soroca), „Calarașii” (Calarași), „Curierul de Leova” (Leova), „Curierul de Cantemir” (Cantemir), „Campia Glodenilor” (Glodeni), „Eveniment actual” (Rașcani), „Meleag natal” (Briceni), „Curierul de Edinet” (Edinet), „Pasul Nou” (Dondușeni), „Patria mea” (Falești), „Plai sangereian” (Sangerei), „Голос Бэлць” și „Vocea Baltiului”(Balti), „Prier” (ștefan Voda), „Caușenii” (Caușeni), „Plai Orheian” (Orhei), „Drapelul” (Florești) și „Свет” (Taraclia).
La inceputul anilor 90 ai secolului trecut, ziarele locale existente la acel moment in Republica Moldova au fost reinregistrate, majoritatea schimbandu–și denumirile și trecand de sub tutela comitetelor raionale ale partidului comunist in subordinea consiliilor raionale. In acea perioada, autoritatile publice locale au preferat sa tina sub control publicatiile periodice, oferind, totuși, o anumita libertate editoriala echipelor redactionale.
Primele ziare locale private au aparut in 1995 ca raspuns la cenzura instituita de Partidul Democrat Agrar, aflat la guvernare in acea perioada. In anii 1996–1999 pe piata media din provincie au vazut lumina tiparului zeci de publicatii locale private. „Boom”–ul presei locale private a fost conditionat de suportul oferit echipelor de jurnaliști desprinse de la publicatiile raionale de catre donatorii straini, in special de Fundatia Soros–Moldova.
Imaginea 1.1.2 (Publicatii periodice fondate)
In anii 2000–2002, unele ziare locale private s–au inchis deoarece nu au avut motivatia obtinerii profitului și erau dependente de injectii financiare de la donatorii care au programe de sustinere a presei independente. In același timp, reformele administrativ– teritoriale (crearea judetelor, apoi lichidarea acestora și revenirea la raioane) a afectat stabilitatea relativa pe care o obtinusera ziarele private pe piata media locala. Incepand cu anul 2003, presa privata a trebuit sa faca fata concurentei neloiale din partea ziarelor raionale reinfiintate in timpul guvernarii Partidului Comuniștilor (PCRM) și sustinute financiar, logistic și moral de autoritatile locale. In unele cazuri, redactiile ziarelor private au fost intimidate de liderii locali și discriminate de factorii poștali din teritoriu care au boicotat campaniile de abonare la indicatia conducerii raionului.
In pofida insistentelor societatii civile și a recomandarilor structurilor europene, Partidul Comuniștilor s–a impotrivit deetatizarii publicatiilor periodice de stat/publice locale, argumentandu–și pozitia prin necesitatea de a aduce la cunoștinta cetatenilor „vocea autoritatilor locale”. Situatia s–a schimbat dupa 29 iulie 2009, cand la putere a venit Alianta pentru Integrare Europeana (AIE). Astfel, la 17 septembrie 2010, Parlamentul a adoptat Legea nr. 221 privind deetatizarea publicatiilor periodice publice, care prevede modalitatile de privatizare sau reorganizare a publicatiilor periodice finantate din banii publici. Legea a intrat in vigoare la 12 februarie 2011, iar deetatizarea de–facto a celor peste 25 de ziare locale de stat ar putea avea loc spre sfarșitului anului viitor. Directorii ziarelor private saluta adoptarea Legii privind deetatizarea publicatiilor periodice publice, sperand ca astfel va disparea concurenta neloiala de pe piata media locala, iar autoritatile publice locale vor aloca resurse financiare publice disponibile pentru mass–media in mod transparent.
Managerii de ziare considera ca politica fiscala promovata de stat in privinta publicatiilor periodice impiedica dezvoltarea ziarelor locale care au o situatie economica mai proasta decat cele nationale. Tinand cont de rolul mass–media in asigurarea dreptului constitutional la informatie al cetatenilor și la consolidarea unei societati democratice, managerii de ziare private locale considera ca statul ar trebui sa garanteze conditii avantajoase pentru dezvoltarea institutiilor mass–media. Un instrument eficient de sustinere a presei de catre stat ar fi scutirea publicatiilor periodice de plata taxei pe valoarea adaugata (TVA) pentru plasarea publicitatii, cel putin pentru o anumita perioada (spre exemplu, pentru cinci ani). De asemenea, statul ar putea subventiona unele cheltuieli administrative, costurile de distribute, tipar și abonamente pentru tineri, centre comunitare și institutiile bugetare.
Premize de formare a presei locale independente.
Presa locală, ca și toată presa din Republica Moldova, începând cu 1990 a fost supusă unor transformări complexe. Deși, în comparație cu presa națională, presa locală a avut de confruntat mult mai multe impedimente, pe care, astăzi putem afirma cu certitudine, că le–a depășit.
Presa locală a existat întotdeauna, iar în perioada sovietică fiind “tradițional cea mai populară și mai solicitată” ajungea, potrivit statisticilor, în fiecare a doua familie. Practic în toate raioanele existau ziare locale, editate de comitetele raionale de partid și promovau insistent realizările liderilor și membrilor Partidului Comuniștilor din raionul respectiv.
După 1990, ca și toate aspectele social–economice din Republica Moldova, presa locală a fost supusă unor schimbări. În primul rînd, aceste schimbări au fost determinate de aprobarea de către legislativ în 1991–1992 de a scoate toate ziarele raionale de sub controlul și subordinea partidului comunist. Această acțiune a constituit primul impuls de transformare a ziarelor subvenționate în afaceri comerciale orientate spre cîștigarea simpatiei cetățenilor prin obiectivitate, diversitate, operativitate. Acele transformări au fost marcate, de asemenea, de inițiativa unui șir de redacții ale ziarelor locale de a fonda asociația “Periodica”, care ava drept misiune promovarea intereselor ziarelor locale.
Anume, în această perioadă, mai mulți ziariști și echipe de ziariști au început să facă alt tip de jurnalism, de cît cel sovietic. La aceea etapă au început să se formeze primele tendințe de edificare a unei prese independente, neafiliate Puterii.
Prima lovitură asupra formării presei locale independente
Mișcările respective au durat, însă, o perioadă relativ scurtă. Elanul ziariștilor de edificare a unei noi mass–media locale independente a fost frînt de unele evenimente politice, care au lăsat amprentă asupra evoluției nu doar a presei, ci și a altor aspecte economice, culturale, sociale și politice. Este vorba de anul 1995, cînd în urma alegerilor parlamentare Partidul Agrar Democrat din Moldova a constituit majoritatea în legislativul moldovean. La insistența reprezentanților Puterii, ziarele locale au fost trecute iarăși în subordine autorităților publice locale, iar asociația “Periodica” a fost lichidată, contrar voinței fondatorilor. Ca urmare a acestor schimbări, mai multe colective redacționale au rămas fără surse de existență. Însă acțiunile menționate nu au putut opri procesul de conturare a presei locale independente.
Multe redacții refuzau să se conformeze deciziei legislativului și refuzau să revină la vechea formulă a ziarelor raionale și demisionau sau erau eliberați din funcții (exemplul redactorului Farul nistrean Tudor Iașcenco de la Rezina care în pofida faptului că ziarul era editat de autoritățile locale publica opinii critice despre problemele comunității, motiv pentru care a fost eliberat din funcție). Dar anume excluderea oricăror surse de existență pentru echipele de ziariști a condiționat determinarea acestora de a fonda noi ziare. Astfel, în 1995 (dacă nu luăm în considerare ziarul Spros i Predlojenie, fondat în 1994 ca o publicație cu anunțuri publicitare) încep să fie editate primele ziare locale independente. În raionul Cimișlia începe să fie editat, inițial ca un buletin informativ al centrului de business, ziarul Business–info, în raionul Rezina este editat ziarul Cuvîntul (în pofida încercărilor ziarului). Ulterior, sînt editate ziarele Gazeta de Vest la Nisporeni, Unghiul în Ungheni, Est Curier la Criuleni etc.
Intențiile ambițioase ale unor ziariști optimiști de face nu doar jurnalism, ci chiar afaceri media se materializau, concomitent cu editarea ziarelor autorităților publice locale (în acea perioadă apăreau 7 ziare ale autorităților locale, care au moștenit patrimoniul și echipele ziarelor din perioada sovietică) cum ar fi Plaiul Orheian, Farul Nistrean, Curierul de Edineț, Svet etc.
În pofida, unei concurențe dificile de pe piața mass–media locale – presa națională, presă subvenționată din bani publici – un șir de ziare locale au reușit să se afirme și să cîștige cititori fideli. Ziarele independente, datorită noilor abordări față de informarea cititorului, au reușit să atingă tiraje comparabile cu ziarele consiliilor raionale. De exempl, Cuvîntul în 2–3 ani a reușit să aibă un tiraj de peste 5000 de exemplare săptămînal, Unghiul – circa 4000 de exemplar, în situația în care ziarele raionale ale autorităților locale aveau un tiraj simbolic de maximum 1000 de exemplare săptămînal. În acest context, ziarele locale independente au trecut la o nouă etapă a evoluției presei. Dacă inițial ele aveau funcții doar informative și distractive, ulterior au început să aibă la funcția de formare a opiniei. Aici, este relevant exemplul ziarului Cuvîntul de la Rezina, care a reușit, printr–o amplă campanie de presă, să determine Guvernul să anuleze o hotărâre care prevederea stocarea în raionul Rezina a pesticidelor inutilizabile din întreaga republică. De asemenea, mai tîrziu, Cuvîntul, printr–o serie de articole de investigații „Guvernare în stil rezinean”, a deconspirat afacerile ilegale cu patrimoniul public ale primarului de Rezina care a pierdut și procesele judiciare intentate grupului de jurnaliști de investigație, și scrutinul electoral la care a candidat pentru un nou mandat.
Practic, pînă în 1998 au fost fondate toate ziarele independente care activează și astăzi. În condițiile dificile de existență, ziarele locale independente au fost determinate să se consolideze pentru a face transfer de cunoștințe și experiență de supraviețuire, să–și apere drepturile și interesele, constituind în 1997 Asociația Presei Independente.
Presa locală în aria intereselor Puterii.
Anul 2001 a constituit o nouă provocare pentru presa independentă la nivel local. Aceasta este legată iarăși de evenimentele politici. Este vorba de adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova, constituit cu o majoritate a Partidului Comuniștilor din RM, a legii cu privire la organizarea administrativ teritorială a Republicii Moldova, care prevedea trecerea organizării administrativ teritorială a țării de la județe la raioane. Ca urmare a acestei decizii politice, s–a revenit la ideea de creare a ziarelor autorităților locale și de menținere a acestora din bani publici.
Dumitru Mititelu, directorul ziarului Cuvîntul liber menționa că “în afară de problemele generale ale presei din Republica Moldova… presa locală s–a confruntat, după revenirea la raioane de tip sovietic, cu concurența neloială a publicațiilor consiliilor raionale, fondate și întreținute exclusiv din mijloace publice”.
Crearea cu insistență a ziarelor consiliilor raionale poate fi explicată diferit (în perioada 2001–2005 au fost create peste 10 ziare noi ale autorităților locale):
Consiliile sau primăriile au nevoie de un instrument de informare a comunității despre problemele și deciziile aprobate cu scopul soluționării problemelor comunitare. Totodată, autoritățile locale invocă necesitata editării unui ziar pentru a menține un dialog constant cu alegătorii;
Partidul de guvernământ, fiind forțat de să accepte deetatizarea mass–media la nivel național, a încercat să mențină controlul asupra electoratului prin mass–media, cel puțin prin intermediul ziarelor locale în raioane, unde până în 2007 reprezentau preponderent partidul de guvernământ.
Tot atunci, în mai multe raioane, autoritățile cu funcții de control au inițiat verificări în redacțiile ziarelor locale independente, care în final nu descopereau încălcări, dar afectau temporar activitatea normală a ziariștilor.
Într–o rezoluție comună a Asociației Presei Independente și a Centrului Independent de Jurnalism din 26 iulie 2005 privind necesitatea deetatizării presei locale aceste organizații menționează dificultățile cu care se confruntă presa locală ca urmare a editării insistente de către administrația publică locală a ziarelor raionale. Autorii rezoluției respective invocă nu doar problemele economice care afectează ziarele independente, cum ar fi concurența neloială (prețuri joase de comercializare a ziarelor consiliilor raionale, dotarea acestor ziare etc.), ci și presiunile administrative și hărțuirea acestora de către reprezentanții autorităților publice locale.
Tudor Iașcenco, directorul ziarului Cuvîntul, menționa în cadrul unui sondaj că potrivit planului lor de afaceri, în 2005 tirajul Cuvîntul trebuia să fie de 4500–4800 de exemplare. “Sîntem aproape siguri că, dacă nu urma antireforma teritorial–administrativă, acest obiectiv era atins. Revenirea la raioane a afectat procesul de dezvoltare a publicațiilor locale și regionale”.
În 2005, într–o declarație pentru mass–media, Petru Macovei, directorul executiv al Asociației Presei Independente, spunea că „în Republica Moldova, în ultimii doi ani nu au apărut titluri noi de publicații independente regionale sau locale, acest fapt demonstrînd că procesul de creare a unei prese locale libere stagnează. În perioada vizata, administrațiile raionale au recurs la crearea masivă a ziarelor finanțate din banii publici și au torpilat campaniile de abonare la ziarele locale independente și pe care le–au discreditat prin metode administrative”.
În anul 2006 activau 25 de gazete locale editate de consiliile raionale, primării, sau consiliile municipale, care au beneficiat în anul respectiv de circa 6705 mii de lei din bugetele raionale și municipale. Din această sumă, 3524 mii lei au fost oferite organelor de presă ale municipiului Bălți și Chișinău, iar circa 117 mii de lei au fost oferiți ziarelor consiliilor raioanele.
În problema finanțării ziarelor raionale de către autoritățile publice locale s–a expus și OSCE. Reprezentantul OSCE pentru libertatea presei Miklos Haraszti, la finele misiunii sale din luna octombrie 2004, a declarat „Conceptul unei prese sprijinite din bani publici este incompatibil cu democrația avansată. Ca o minimă condiție, numărul unor asemenea ziare nu trebuie să crească și nu trebuie să existe discriminare administrativă sau economică (publicitate) față de presa independentă. Nu e nevoie de a restabili așa–zisele “gazete raionale”, adică ziarele plătite de administrațiile locale”.
În pofida argumentelor multiple aduse de organizațiile media, ziariști, experți internaționali în favoarea deetatizării presei locale, autoritățile publice locale, cu susținerea autorităților centrale rămîn ferme pe pozițiile lor. Primarul de Bălți Vasile Panciuc a declarat în acest sens că orice autoritate publică locală care se stimează are și va avea în gestiune medii de informare pentru a–și face cunoscută activitatea. Deși experiența unor ziare locale de conlucrare cu autoritățile publice locale vorbește despre posibilitatea edificării altor tradiții în acest sens. Drept exemplu poate servi ziarul Business–info editat în raionul Cimișlia, care în 2007 a semnat un acord de colaborare cu consiliul raional, potrivit căruia, consiliul a achitat ziarului circa 100 de mii de lei pentru spațiul necesar editării informațiilor importante pentru activitatea aleșilor locali.
Totuși, în pofida acestor constrîngeri, ziarele locale independente se ambiționează să existe. Și nu doar să existe ci să fie abonate, citite și să se dezvolte și ca mijloc de informare în masă, și ca afacere. Potrivit unui studiu desfășurat la finele anului 2005 de Asociația Presei Independente împreună cu Centrul Moldo–American pentru Inițiativă Privată, privind viabilitatea a șase ziare locale independente (SP, Bălți; Observatorul de nord, Soroca; Unghiul, Ungheni; Cuvîntul, Rezina; Cuvîntul liber, Leova; Business–info, Cimișlia), acestea au o poziție stabilă față de ziarele naționale distribuite în zonele respective, precum și se bucură de fidelitatea cititorilor.
Directorul ziarului Unghiul Nicolae Sanduleac menționa în cadrul unui interviu–anchetă că această „concurență neloială, însă, a dus la revizuiri ale modului de organizare a activității în cadrul ziarului: noi tactici de promovare, de atragere a cititorului, noi abordări ale temelor actuale, un flux mai mare de informație etc. Ceea ce în fond și o menține astăzi pe picior mai sigur, desigur, cu mici excepții. Cititorul manifestă o credibilitate mai înaltă informației prezentate de publicațiile independente”.
Deși acest studiu a fost efectuat doar în raport cu 6 ziare locale din 6 raionale, rezultatul respectiv ar fi valabil și pentru alte publicații locale independente.
Provocări pentru presa locală
In anul 1998, odata cu initierea reformei administrativ–teritoriale (crearea judetelor și lichidarea raioanelor) au fost desfiintate și ziarele de stat, insa nu a fost prevazut un mecanism de deetatizare a publicatilor editate de consiliile raionale sau orașenești. In rezultat, majoritatea ziarelor locale de stat și–au sistat activitatea, iar in unele cazuri echipele redactionale au fondat ziare private. In anul 2003, dupa revenirea la putere a comuniștilor, la initiativa ex–președintelui Vladimir Voronin, ziarele raionale finantate direct de administratiile publice locale au fost redeschise in majoritatea raioanelor. Initiativa lui Voronin a fost criticata atat de societatea civila, cat și de inalti demnitari europeni. In octombrie 2004, reprezentantul OSCE pentru libertatea presei, Miklos Haraszti, in cadrul vizitei sale in Moldova, a declarat: “Conceptul unei prese sprijinite din bani publici este incompatibil cu democratia avansata.
Ca o minima conditie, numarul unor asemenea ziare nu trebuie sa creasca și nu trebuie sa existe discriminare administrativa sau economica (publicitate) fata de presa independenta. Nu e nevoie de a restabili așa–zisele “gazete raionale”, adica ziarele platite de administratiile locale”. [Tabelul A 1.1]
Evoluția presei locale se confruntă cu un șir de probleme. Pe lîngă problemele economice, politice Asociația Presei Independente enumeră un spectru de probleme care determină calitatea ziarelor editate la nivel local. Drept o constrângere majoră este cea a cadrelor. “Redacțiile ziarelor locale duc lipsă de jurnaliști. Absolvenții facultăților de jurnalism refuza să se angajeze în redacțiile din provincie, chiar dacă acestea, la timpul respectiv, i–au promovat și i–au ajutat să se formeze ca potențiali jurnaliști. Această problemă frânează mult dezvoltarea unei prese calitative”, menționează Petru Macovei, directorul executiv al API în cadrului unui interviu acordat Agenției locale DECA–press.
O alta problema, invocată de API, este calificarea insuficientă a managerilor din presa scrisă, problemă comună și presei naționale. “De multe ori, oamenii fondează ziare fără a face studii de piață, de fezabilitate și fără planuri de afaceri, precizează directorul API”.
„Relațiile dintre presa și autoritățile locale, este o alta problema. Administrațiile publice locale, indiferent de ce formațiuni politice sunt controlate, încearcă să–și subordoneze presa”.
La momentul actual putem constată o situație constantă în dezvoltarea presei locale (din 2005, practic, nu au fost fondate publicații noi). Acum este perioada de consolidare a capacităților redacțiilor independente locale. Ziarele autorităților locale activează și în continuare, fiind editate cu un tiraj mic (de maximum 2000 exemplare), iar ziarele locale independente găsesc noi formule de a se menține pe piața media locală.
Directorul executiv al Asociației Presei Independente consideră că „răsturnând stereotipul că presa locală din Moldova, prin definiție, nu se poate constitui ca o afacere de succes, iată că tot mai multe exemple de acest fel apar anume la nivel local. Despre redacțiile Unghiul din Ungheni și SP din Bălți, conduse de manageri media foarte pricepuți, s–a mai scris și se cunoaște. În ultimii doi ani, au crescut foarte mult din punct de vedere managerial, reușind să se afirme economic încă două ziare independente locale. Este vorba de publicațiile Cuvântul din Rezina și Observatorul de Nord din Soroca”. Ceea ce demonstrează că în pofida multiplelor probleme, unele create artificial de putere, majoritatea ziare locale independente își mențin pozițiile.
Rămâne însă spațiu pentru noi încercări de editare a ziarelor locale independente în nouă raioane, unde la moment nu este editat nici un ziar independent și nici vreun ziar al autorităților locale.
Deși dezvoltarea presei locale este diferită din 1990 pînă în prezent, putem afirma cu certitudine că în cadrul războiului mediatic desfășurat la nivel local între ambițiile unor ziariști din provincie, autoritățile locale și invazia ziarelor naționale a cîștigat profesionalismul echipelor perseverente pentru care interesul cititorilor a determinat politica editorială. În pofida multiplelor dezavantaje, comparativ cu presa națională, ziarele locale au reușit să construiască o tradiție a presei locale în Republica Moldova.
Ziarele editate în sate ca o categorie a presei locale.
Foarte pe scurt ne vom referi la ziarele editate la nivel de comune sau sate. Deși aceste ziare au priză la cititorii comunității, deoarece reprezintă o experiență nouă pentru sat, reflectă problemelor proxime etc. aceste ziare există perioade scurte. De obicei, ele sînt editate de primării sau organizații neguvernamentale cu suportul financiar al unor proiecte, donații și nu sînt durabile, fiind editate pe durata proiectului și încetează să mai apară, practic, concomitent cu finalizarea proiectului. La acest capitol pot fi enumerat încercările din satul Baraboi, raionul Dondușeni, satul Mereni, raionul Ștefan Vodă, satul Peresecina, raionul Orhei, satul Șipoteni, raionul Calarași etc. La moment, satul Băcioi din suburbia municipiului Chișinău are un ziar – Ziarul de Băcioi, editat de Acțiunea comunitară Băcioi.
Tehnici și strategii a mijloacelor de informare în presa locală.
Constituția Republicii Moldova, legea fundamentală a țării, determină dreptul cetățenilor la creație prin articolul 33, care prevede „(1) Libertatea creației artistice și științifice este garantată. Creația nu este supusă cenzurii. (2) Dreptul cetățenilor la proprietatea intelectuală, interesele lor materiale și morale ce apar în legătură cu diverse genuri de creație intelectuală sunt apărate de lege. (3) Statul contribuie la păstrarea, la dezvoltarea și la propagarea realizărilor culturii și științei naționale și mondiale.”. Deasemenea Constituția stabilește responsabilitatea cetățenilor asupra protecției mediului înconjurător, conservarea și ocrotirea monumentelor istorice și culturale. (art. 59).
Conform prevederilor legii culturii „autoritatea publică centrală de specialitate în domeniul culturii, care coordonează activitatea culturala în stat este ministerul de profil”. După alegerile din 2005 și aprobarea structurii guvernului, a fost creat Ministerul Culturii și Turismului. Ministerul este unica autoritate a administrației publice centrale de specialitate, care promovează politica statului în domeniul culturii, artelor, editării, poligrafiei, comerțului cu carte, cinematografiei și turismului. În urma restructurării realizate în cadrul Ministerului au fost create 8 direcții.Direcția generală strategie și dezvoltare are scopul de a elabora politica culturală a Republicii Moldova, document asupra căruia se lucrează în prezent.
Deseori am avut impresia ca facem un pas inainte si doi inapoi, iar daca faceam doi inainte, „apare" de undeva un impediment, ce ne arunca hat inapoi. Evolutii pozitive în domeniul culturii nu se observa, in special, la nivelul cetatenilor simpli. Omului îi poți lua ceva cu forța, insa nu–i poți da nimic cu de–a sila, precum spune un vechi proverb,exact asa se intipla si cu cultura la oameni, acest lucru nu se vinde si nici nu se cumpara, cultura se invața de la oameni si pentru oameni.
Tradiția jurnalismului cunoaște o mulțime de genuri, care, de regulă, sunt reunite în trei categorii: genurile informative, genurile analitice și genurile artistico–publicistice. Genurile informative au, ca principală sarcină, difuzarea informației din cele mai diverse domenii de activitate (culturală, politică, economică, socială etc.). Acestea se axează pe eveniment. Centrul informativ fundamental este știrea. Reportajul, de asemenea, figurează printre genurile informative. Acesta se caracterizează prin implicarea ziaristului în evenimentul prezentat și prin folosirea de mijloace literar–plastice. Într–o situație similară se află și interviul, gen care dezvăluie faptele, evenimentele, ideile prin intermediul discuției ziaristului cu un interlocuitor în urma unei întrevederi. Forma clasică de interviu este succesiunea întrebare–răspuns.
Tematica culturală poate fi realizată în mai multe genuri jurnalistice. Totul depinde de subiectul concret. Unele subiecte pot fi relatate mai efectiv prezentând doar faptele și legăturile dintre ele (în relatări), pe când altele sunt desfășurate mai bine dacă se utilizează un stil mai relaxat, mai literar, poate chiar artistic. Jurnaliștii trebuie astfel să–și folosească cunoștințele și intuiția (simțul reporticesc), bazate pe experiență, pentru a determina forma care prinde mai bine subiectul ce urmează a fi consemnat.
O temă culturală poate fi reflectată printr–un șir întreg de genuri jurnalistice, de la relatarea directă cu două sau trei surse la reportajul complex cu – uneori – zeci de surse, multiple citate, folosindu–se chiar și secvențe de dialog. Pentru relatarea directă, forma cea mai răspândită este „piramida inversată” (sau structurarea informației în cascadă), unde informația este organizată în ordinea descreșterii importanței sale.
Reportajul reprezintă genul ziaristic în care se relatează cu mijloace literare, prin prisma unei atitudini personale, evenimente autentice care au ecou în realitatea imediată.
Luminița Roșca definește reportajul ca: „Specie publicistică având drept scop informarea asupra unor fapte de actualitate, din realitatea imediată, de interes pentru un public larg, în urma investigării la fața locului, apelând adesea la modalități literare de expresie.”
Reportajul, spre deosebire de relatare, are o structură mai complexă și este compus din mai multe elemente. La scrierea reportajului, jurnalistul poate face uz de toate posibilitățile oferite de acest gen: exemple cu situații concrete și persoane concrete, citate, informația conținută în datele statistice și în aprecierile pe care le fac specialiștii asupra situației date. Toate aceste elemente sunt combinate în așa fel ca textul final să fie bogat în informație, atrăgător din punct de vedere al organizării și stilului. Dacă textului îi lipsește informația, atunci jurnalistul nu își justifică funcția profesională de a informa, iar dacă textului îi lipsește atractivitatea – jurnalistul își va pierde cititorul. De multe ori în ziaristica practicată în Republica Moldova vedem texte ce se aseamănă mai mult cu eseuri decât cu reportaje. Sau după cum scrie Constantin Cheianu: „Presa din Moldova tinde mai ales să influențeze și să manipuleze, decât să informeze, ea militează pentru diverse cauze în loc să prezinte obiectiv cauzele tuturor, ea bate alarma în loc să investigheze, ea interpretează faptele în loc să le dezvăluie.” Jurnaliștii tind să se bazeze pe informații generale, de multe ori neverificate, care „plutesc în aer”, dar a căror sursă nu o știe nimeni. Aceasta se întâmplă, de exemplu, în cazul corupției, existența căreia nimeni nu o pune la îndoială, dar, în același timp, nimeni nu poate indica persoane concrete sau cazuri concrete de corupție susținute de dovezi. Cu siguranță, depistarea unor asemenea cazuri și documentarea asupra lor cere mult timp și efort din partea jurnalistului, dar un reportaj bine documentat are o valoare jurnalistică mult mai mare decât înșiruirea pe hârtie a meditațiilor proprii în confortul biroului. Astfel de meditații țin de editoriale și nu de reportaje.
Jurnalistul trebuie să se afle la fața locului, fie că este vorba despre o întâmplare concretă care trebuie reflectată, fie de un fenomen social care trebuie explicat. În orice caz jurnalistul trebuie să identifice surse pentru alimentarea reportajului și trebuie să se documenteze din acele surse. În cazul reportajului social este nevoie de a identifica cât mai multe surse independente pentru a reflecta cât mai multe laturi ale unui eveniment sau ale unui fenomen. În acest domeniu rareori pot fi găsite teme care să corespundă simplei scheme „alb sau negru”.
Reportajul social desemnează într–o manieră generică totalitatea mesajelor mediatice, axate pe problematica intereselor vitale ale omului. Acest tip de reportaj oferă o mare libertate de expresie și de structurare a informației. În contrast, reportajul economic sau cel juridic, de exemplu, ține de niște domenii mai detașate de factorul uman, mai exacte în esența lor. Reportajul social permite astfel atât o flexibilitate stilistică, cât și includerea factorului uman, folosindu–se exemple concrete; aceasta va conferi reportajului o formă mai estetică și un conținut mai profund și mai complex.
Principalul personaj al jurnalismului este omul. Producția mijloacelor de informare în masă de cele mai multe ori nu este raportată la interesele vitale și grijile cotidiene ale cetățenilor.
Articolele despre cultură se deosebesc mult din punct de vedere al diversității tematice, subiectele unui ziar autohton ar trebui să difere de cele ale unui ziar municipal, iar subiectele unui ziar pentru femei – de cele ale unui ziar pentru tineret.
Problema depistării și alegerii temei nu este atât de complicată, pe cât pare la prima vedere. Informația pentru un eventual reportaj trebuie să fie nouă, inedită, neobișnuită și interesantă. În lucrarea Discursul despre mass–media, cercetătorul american Denis Everett face o trecere în revistă a temelor care prezintă interes sporit pentru public:
1. Conflictul (conflictul de interese, țări, organizații, acte teroriste, mitinguri, manifestații, acțiuni).
2. Catastrofa (accidente, calamități naturale, alte evenimente neprevăzute cu tentă de senzație).
3. Consecințele unui eveniment de anvergură, fapte noi privind continuitatea unui eveniment.
4. Noutățile politice și economice.
5. Noutățile culturale și sportive (inaugurarea unei expoziții, întreceri sportive, festivaluri de film).
6. Momente importante din viața unor personalități (zile de naștere, căsătorii, decese, divorțuri, jubilee etc.).
Principiul de bază în alegerea temei pentru un reportaj este interesul general pentru informație. Noutatea nu este numai ceea ce oamenii trebuie să știe, ci mai degrabă ceea ce le este interesant să știe.
Nu orice activitate poate servi drept materie primă pentru un eventual reportaj. Din această categorie fac parte așa–numitele „evenimente închise” (ședințe, întruniri, seminare), la care jurnaliștii nu au acces; „evenimentele–fulger”, care se produc imprevizibil și într–un ritm vertiginos, fapt ce face imposibilă prezența jurnalistului la fața locului.
Reportajul social este genul care cel mai des abordează problemele omului simplu. Poate anume din aceste considerente, reportajul social a și fost calificat drept „genul persoanelor ce sunt auzite”.
O caracteristică definitorie a reportajului social este și stilul lui. Caraterul narativ al informației, pe de o parte, și tendința jurnalistului de a relata complex evenimentul, pe de alta, impun necesitatea utilizării procedeelor și metodelor de descriere figurată a realității. În reportajul social, întru reproducerea exactă a situației în care a avut loc evenimentul, se admite exploatarea întregului arsenal al procedeelor artistice. Astfel, jurnaliștii aleg și folosesc diverse mijloace stilistice, precum: epitetul, comparația, metafora etc.
Un reportaj bine realizat, afirmă jurnalistul Dumitru Coval, conține, de regulă, nu numai expunerea ca atare, ci și un dialog vioi, o digresiune lirică a autorului, descrierea detaliată a unui episod, portretul și caracteristica personajelor etc. Toate aceste componente îmbogățesc esențial reportajul, stimulează interesul cititorului față de evenimentele descrise.
Modul în care jurnalistul relatează ceva contează tot atât de mult ca și ceea ce el relatează. De multe ori, se întâmplă ca cititorii să uite despre ce au citit, în schimb să memorizeze o expresie sau o comparație care i–a impresionat. Unii jurnaliști și–au câștigat faima doar prin felul în care scriu – limbajul pe care îl utilizează, epitetele sau analogiile pe care le găsesc.
Faptul că limbajul reportajului este deosebit de celelalte genuri informative ale presei este confirmat prin însăși definiția acestuia. Or, reportajul este genul care, apelând la modalități artistice de expresie, comunică despre un eveniment sau fenomen în baza informațiilor și detaliilor culese la fața locului. Așadar, textul reportajului trebuie să fie „viu”, bazat pe emoție, iar mesajul să se adreseze sentimentelor. Întru realizarea acestui deziderat, e binevenită utilizarea metaforelor, epitetelor, comparațiilor. Anume acestea și asigură reportajului un grad sporit de emotivitate. Un reportaj bine scris însă nu are nevoie de multe adjective sau adverbe, ci numai de câteva, dar bune și folosite acolo unde trebuie. „Expune, nu spune” este o regulă simplă pentru a scrie bine reportaje sociale. Preferabile sunt expresiile scurte, nu cele lungi; cuvintele familiare, nu cele neobișnuite; cuvântul concret, nu cel abstract.
Jurnaliștii nu pot să cerceteze subiectele și problemele „la zi” cu rigoarea lumii academice. Și nici nu ar fi rațional să o facă. Este inadmisibil ca reportajul să fie „îmbibat” cu termeni științifici, neologisme, cifre, etc. – abundența lor micșorează receptivitatea publicului.
În schimb, pentru a spori potențialul participativ al cititorului, uneori se consideră binevenite expresiile de jargon ale participanților reali la eveniment. Pentru a întregi atmosfera evenimentului, în reportaj pot fi folosite chiar și „inovații” lingvistice. Practica arată că jurnaliștii au devenit de foarte multe ori inovatorii unor expresii sau epitete, care mai târziu au fost preluate și de restul lumii.
Regula de aur a reportajului și prima obligație a celui care scrie este să lase cititorului senzația că el singur este la fața locului și vede lucrurile cu ochii proprii. De aceea, într–un reportaj nu se cer multe concluzii sau explicații.
Valoarea limbajului unui reportaj social este definită de: claritate, precizie, corectitudine, simplitate, naturalețe, coerență, emotivitate.
Limbajul artistic, expresiv este caracteristic și pentru titlurile reportajelor. Spre deosebire de perioada totalitaristă, când în presă apăreau, de regulă, titluri nominale, seci (pentru a evita individualizarea și plasarea evenimentului sau personajului în timp și spațiu), la moment paginile ziarelor autohtone sunt împânzite de titluri verbale care au la bază elemente artistice, literare. Deseori putem întâlni:
– titluri în care sunt utilizate nume proprii (antroponime sau toponime) prin asociere cu nume comune ce au menirea să le dezvăluie etimologia: „Și iarăși Țopa țopăiește”, „Ion Popa a fost popit” etc.;
– titluri care au la bază un picior de vers, o rimă: „Pe–un picior de plai, pe–o gură de rai”, „Contor pentru decor” etc.;
– titluri–calambur: „Telefonia noastră mobilă funcționează după ureche”, „Cine se scoală de dimineață mai departe ajunge” etc.;
– titluri–proverbe, titluri–zicători, titluri–aforisme: „Ceasul pierdut nu–l întoarce anul”, „Când nu–i cap, vai de picioare”, „Buturuga mică răstoarnă carul mare” etc.
Utilizarea detaliilor reprezintă un element puternic în toate genurile de jurnalism, deoarece articolele sunt pătrunse de real și adevăr. Elementele descriptive îl aduc pe cititor la fața locului și îi comunică mult mai multe despre subiectul descris decât pagini întregi de proză supraintelectuală, forțată. Detaliile sunt utile în orice gen de articol. Totul depinde de autor, de dorința lui să le găsească și să le includă în proza sa.
O calitate însemnată a reportajului ar fi și caracterul lui documentar. Jurnalistul zugrăvește în reportaj doar aceea ce a avut loc în realitate. Locul, timpul, datele reproduse în text trebuie să fie exacte.
Ca și multe alte genuri ale presei, reportajul își are o tipologie aparte, cu caracteristici semnificative în abordare. Un criteriu semnificativ de clasificare a reportajului poate fi concepția retorică. Acest criteriu este determinat, în temei, de intențiile jurnalistului de a scoate în prim–plan fie elementele de decor, fie înlănțuirea faptelor. Astfel, deosebim: reportaj de atmosferă și reportaj de eveniment.
Reportajul de atmosferă este o relatare despre un eveniment, în care prioritate descriptivă se acordă nu faptelor propriu–zise, ci atmosferei, fundalului pe care acestea s–au desfășurat.
Reportajul de eveniment este genul care scoate în prim–plan faptul ziaristic în dinamica dezvoltării sale, conjugarea lui cu alte fapte, înlănțuirea faptelor, precum și impactul real și potențial al acestuia.
Un alt criteriu de tipologizare ar fi valoarea sau semnificația evenimentului. Din acest punct de vedere, deosebim patru tipuri de reportaje:
– Reportaje ce reflectă fapte de actualitate;
– Reportaje centrate pe fapte diverse;
– Reportaje ce se bazează pe fapte cu tentă de conflict;
– Reportaje centrate pe fapte cu o desfășurare de o lungă durată.
Drept criteriu de tipologizare a reportajelor poate servi și forma de expunere a evenimentului în pagina ziarului. Cunoaștem reportaje realizate în:
– Formă textuală;
– Formă fotografică;
– Formă mixtă sau textual–fotografică.
Un alt criteriu ar fi și structura reportajului. Acest criteriu deosebește două tipuri de reportaje: reportajul cu structură monolit și reportajul cu structură pe blocuri.
Structura–monolit a unui reportaj presupune relatarea și expunerea evenimentului într–un text indispensabil și intact.
Structura pe blocuri presupune despărțirea textului în mai multe compartimente.
Conform modalității de redare a faptelor, deosebim mai multe tipuri de reportaje: reportaj–meditație, reportaj–tablou, reportaj–informativ etc.
Actualitatea evenimentului, de asemenea, poate servi drept criteriu de tipologizare a reportajelor. Jean Dominique Boucher identifică șase tipuri de reportaje:
Reportajul „cald” care conține evenimente neprevăzute, precum accidentele, catastrofele, cataclismele etc.
Reportajul „rece” care conține evenimente prevăzute ce preced același tip de evenimente.
Reportajul–magazin reflectă un fenomen care se desfășoară într–un anumit mediu social (evenimente din viața minorităților naționale, confesiunilor religioase etc.).
Reportajul atemporal scoate în evidență un eveniment foarte cunoscut cu un potențial de interes permanent (narcomanie, trafic uman, xenofobie, terorism, rasism, inflație etc.).
Reportajul de urmărire (ecou) care ajută la stabilirea anumitelor concluzii asupra unui eveniment produs recent, de exemplu, concluziile alegerilor locale, parlamentare sau ancheta privind diverse catastrofe.
Reportajul relocalizat este consacrat unui eveniment de actualitate, în care actorii sunt personaje implicate în alte evenimente de amploare din trecut (veterani de război, veterani ai muncii, campioni olimpici etc.).
Reportajele se mai deosebesc în funcție de: domeniul de activitate: social, economic, politic, sportiv, cultural; arealul geografic: internațional, național, regional, local; zona de interes: turism, cultură, educație, știință, medicină etc.
Declarația exterioară reprezintă ansamblul de texte fie produse de redacție, fie, cel mai adesea, realizate în exteriorul ziarului și care permit să se facă auzite și alte voci decât cele ale jurnaliștilor. Cel mai cunoscut gen este interviul, deoarece permite, prin intermediul unei convorbiri, să i se dea cuvântul unei persoane în legătură cu un subiect oarecare. Mai pot fi citate aici poșta redacției, opiniile liber exprimate, revista de presă și comunicatele.
Interviul este un gen ziaristic, prevalent informativ, dar cu largi tendințe de exploatare a elementului analitic, care relatează sau comentează informații, evenimente, idei, în urma unei întâlniri cu un scop precis, provocată de jurnalist, cu unul sau mai mulți interlocutori aleși de către acesta, și care apare în presa scrisă, se difuzează prin radio sau televiziune sub forma unor discuții. Interviul este adesea un schimb informațional ce poate da naștere unui nivel de înțelegere la care, singură, nici una dintre părți nu ar avea acces. Se poate spune că interviul este, înainte de toate, o conversație cu un demers investigativ. Logica internă a demersului, validată de practica ziaristică, impune, în elaborarea unui interviu, următoarele etape: alegerea temei și a interlocutorului, documentarea, pregătirea întrebărilor, realizarea, redactarea.
Orice persoană care are vreo legătură cu un eveniment–știre este susceptibilă de a fi intervievată. Oamenii devin subiect de știre din unul sau mai multe motive:
Dețin funcții importante – Oficialități, președinți de firme și asociații, chiar capii crimei organizate sunt în centrul atenției datorită poziției pe care o dețin. Funcția pe care o au îi face purtătorii de cuvânt ai profesiei și ai problemelor ce le afectează interesele.
Au realizat ceva important – Celebritățile și sportivii de performanță devin faimoși fiindcă publicului îi place să știe ce fac, li se întâmplă sau gândesc.
Sunt acuzați de fărădelegi grave – Un criminal care recunoaște că a omorât mai mulți oameni va fi în centrul atenției nu pentru ceea ce este, ci pentru ceea ce a făcut.
Cunosc ceva sau pe cineva important – O secretară care deține documente incriminatorii despre primar e pentru moment subiectul interesului general.
Sunt martori ai unui eveniment important – Martorii fără voie ai unei crime sau ai unui eveniment public special pot da detalii cu privire la ceea ce s–a petrecut.
Sunt persoane cărora li s–a întâmplat ceva important – Victima unui accident, un supraviețuitor al unui accident aviatic sau un câștigător la loterie devin subiectul știrilor ori al interviului datorită evenimentului întâmplat. Oamenii sunt selectați ca interlocutori pentru unul sau mai multe motive: accesibilitate, încredere, responsabilitate sau posibilitatea de a–i cita.
În presa locală sunt intervievați, de obicei, profesorii grație accesibilității lor, medicii datorită responsabilității funcției lor. Aleșii locali sunt selectați pentru a oferi un interviu grație votului de încredere oferit de către populație.
Presa modernă ne–a oferit și ne oferă exemple multiple de abordare a interviului, numeroase clasificări, elaborate în baza diferitelor criterii. Examinat din perspectiva intenției jurnalistului de a afla ceva de la intervievat, Yves Agnes distinge următoarele tipuri de interviuri:
interviul expertiză (un specialist oferă lămuriri asupra unui fapt, asupra unei situații cu scopul de a–l ajuta pe cititor să le înțeleagă în profunzime);
interviul mărturie (interviul constituie o mărturie a protagonistului evenimentului, o versiune personală asupra desfășurării unui eveniment, producerii unei acțiuni);
interviul opinie (intervievatul scoate în lumină angajamentul său, comentează, se pronunță asupra unui eveniment de actualitate, de cele mai multe ori din sfera politicului);
interviul reacție sau „interviul expres” (o luare de atitudine asupra unui eveniment recent, „cald”);
interviul portret (grație unor întrebări cel puțin personale, cel puțin indiscrete, intervievatul se deschide ca personalitate).
Jean–Luc Martin–Lagardette, un alt reprezentant al jurnalismului francofon, distinge următoarele feluri de interviuri: interviul–expozeu sau interviul–monolog, ce presupune expunerea eroului–protagonist de la persoana întâi; interviul–dialog, interviul–crochiu și interviul colectiv (conferința de presă, „masa rotundă”, interviul–anchetă, briefing–ul).
Una dintre cele mai grave „boli profesionale” ale ziaristului se numește interviul de valorizare. Cu aproape oricine s–ar afla în față, reporterul se comportă ca și cum interlocutorul îi face cea mai mare favoare acordându–i respectivul interviu. Raportul este exact invers! Reporterul este și un diseminator de imagine publică pentru orice interlocutor, dar, înainte de toate, opinia publică are dreptul să știe cum ne administrează cei aleși și/sau funcționarii publici. La finele interviului nu se urează succes, împliniri, noroc etc.
Contrariul interviului de valorizare este interviul critic, în care întrebările inconfortabile, critice, chiar jenante excelează. Numai cu asemenea întrebări va reuși reporterul să fie emisarul, ambasadorul interesului public. Numai așa se poate produce empatia, adică identificarea cititorului, telespectatorului sau ascultătorului cu reporterul, condiție a unui bun interviu.
Pentru a nu risca acuza de complezență, este important ca reporterul să urmărească atent răspunsurile, să urmărească nuanțele, consecințele, eventualele contraziceri.
Interviul se realizează în timp real (dialog față în față sau telefonic) ori prin corespondență (când intervievații, din lipsă de timp, de spontaneitate, de ușurință a vorbirii în direct sau din lipsă obiectivă de posibilitate a contactului direct – boală, situarea în spații diferite etc. – solicită chestionarul și răspund în scris sau prin diverse alte mijloace: fax, telefon, e–mail, scrisoare etc.).
Știrea este cel mai frecventat dintre toate genurile publicistice. O știre este o relatare concisă a unor fapte, evenimente, idei semnificative, de actualitate, noi, relatare ce prezintă interes pentru public. O definiție generală a știrii este: informație proaspătă și inedită asupra unui subiect de interes general despre care nu s–a mai auzit.
În jargonul jurnaliștilor, termenul știre, sinonim cu informație, noutate, veste, are mai degrabă sensul de „informație demnă de publicat de un anume ziar, post de radio sau de televiziune; eveniment cu valoare de știre”. Denumirea generică de articol de informare subsumează o tipologie a textelor din presa scrisă extrem de diversă și de eterogenă din punct de vedere discursiv și compozițional. Astfel, în categoria textelor de informare sau a textelor informative sunt incluse: știrea de agenție, știrea de presă, reportajul, ancheta.
Ca modalitate de relatare a unor fapte sau de raportare a unor declarații de interes pentru public, știrea a fost descrisă drept tipul de text cu cel mai scăzut grad de implicare a instanței de enunțare. Acest fapt a permis catalogarea știrii ca tipul de text cel mai obiectiv, în care singurele elemente de subiectivitate prezente sunt cele mai intrinseci textualității, în contextul mass–media: selectarea, ierarhizarea și organizarea informațiilor legate de un fapt sau de o declarație de interes public.
Știrea de presă a fost descrisă evidențiindu–se caracterul de noutate absolută a informațiilor. Prin definiție, știrea transmite informații de ultimă oră, în timp ce reportajul, ancheta (alte texte informative) raportează despre evenimente care s–au produs cu ceva timp în urmă, distanțare ce permite evidențierea, uneori explicită, a unor semnificații ascunse ale evenimentelor, a unui punct de vedere al instanței mediatice față de acestea.
Știrea nu propune niciodată un punct de vedere explicit; ea permite însă receptorului să deceleze semnificații (sociale, politice, psihologice) datorită unghiului de abordare ales și prin modul particular de ierarhizare a informațiilor care compun evenimentul.
În presa scrisă „se fabrică” o diversitate de știri după conținut (politic, social, fapt divers, monden, divertisment, sport, de prezentare a unor persoane, a unor produse), după structură (narative, de tip piramidă inversată, descriptive, explicative), după scop (de avizare a evenimentului, de informare, de divertisment).
Știrile sunt editate în presa scrisă în rubrici sau în pagini de informare, care grupează informații din aceeași sferă tematică. Editorii se îngrijesc de vizibilitatea acestor spații tipografice, prin punerea în mișcare a dispozitivelor de vizibilitate, pentru a asigura condiții optime de receptare a știrilor. Ele nu apar niciodată (sau foarte rar) în afara rubricilor, deoarece, datorită conciziei maxime, ar risca să se „piardă” în pagina de ziar, printre blocuri tipografice de dimensiuni mai mari. De aceea, știrea este strâns legată de ideea de rubrică, de decupaj tematic al realității. Lizibilitatea știrilor este o altă însușire de care se îngrijesc editorii. Lizibilitatea include elemente care țin de compoziția știrii (titlu, lead), de aspectele lingvistice (sintaxă, lexic, stil/stiluri), de grafica paginii și de aspectele tipografice care finalizează procesul de editare.
O știre are mai multe caracteristici: aria de influență, celebrități și elementul neobișnuit, senzațional.
Aria de influență. O știre este cu atât mai interesantă cu cât conținutul ei și consecințele pe care le implică privesc un număr mai mare de oameni.
Celebrități. Omul este curios prin însăși firea sa, de aceea el va citi cu mult interes știri despre oameni cunoscuți, despre activitatea lor, precum și despre viața privată, despre pasiunile acestora.
Elementul neobișnuit, senzațional. Faptele sau oamenii extraordinari, ieșiți din comun, fenomenele bizare trezesc mereu interesul cititorilor.
Factorii datorită cărora un eveniment devine suficient de interesant ca să se constituie într–o știre de presă sunt: conflictul, proximitatea în spațiu și proximitatea în timp.
Factorul conflictului. Întreaga noastră viață este constituită din conflicte: conflicte dintre cei mari și cei mici, dintre cei care se consideră „ai casei” și străini, conflicte cu prietenii, cu persoane apropiate sau necunoscute. Există conflicte armate și conflicte soluționate pe căi pașnice, conflicte internaționale și conflicte regionale.
Examinarea unor proiecte de lege în parlamente, interesele ce se ascund după aceste dezbateri, rapoartele unor miniștri în ședințele de guvern conțin în ele germenii unor conflicte mai mari sau mai mici. Un ziarist are datoria de a înțelege acest lucru și de a ști să arate cititorului sau spectatorului care este cauza diferendului și ce interese urmăresc părțile aflate în conflict. În plus, ziaristul va arăta și ce crede societatea, și ce puncte de vedere – altele decât cele exprimate în parlament sau în cabinetul de miniștri – există în legătură cu aceasta.
Conflicte există pretutindeni, ele putând fi generate de calitatea proastă a produselor alimentare, de prețurile lor pipărate, de accidente de automobil, de competiții sportive sau spectacole de teatru. Cele mai multe conflicte parcă sunt făcute pentru a deveni știri de presă. Nu întâmplător oamenii trec pragul redacțiilor pentru a povesti despre problemele lor, adică despre niște conflicte pe care nu sunt în stare să le rezolve de unii singuri.
Atenția sporită pe care mass–media o acordă confruntărilor armate, manifestațiilor de masă, oricăror forme de aplicare a armelor este explicabilă tocmai prin factorul conflictului, care face ca aceste evenimente să fie interesante. Priceperea ziaristului de a sesiza conflictul și de a relata adecvat despre el constituie un indiciu al profesionalismului.
Factorul proximității în spațiu. Oamenii au vrut întotdeauna să știe ce se întâmplă în imediata lor apropiere. Adeseori este mult mai interesant să citești despre o groapă de pe strada de alături decât despre întâlnirea unor șefi de state dintr–o țară îndepărtată. Ziaristul caută, pentru știrile sale, evenimente și oameni care sunt apropiați cititorilor săi.
Dacă a avut loc un accident și noi aflăm despre el, primul lucru care ne interesează este dacă printre victime sunt sau nu concetățeni de–ai noștri. Pe aceștia căutăm să–i aflăm printre campionii competițiilor sportive, printre personalitățile culturale recunoscute, proeminente.
Oamenii se atașează sentimental față de cei ce le seamănă, le împărtășesc aspirațiile și interesele, au un mod de viață și de gândire similar. Știrile locale sunt atât de importante tocmai datorită acestor elemente.
Factorul proximității în timp. Oamenii doresc mereu să afle noutățile, ultimele știri. Viața unei știri e scurtă. Impactul ei durează cel mult o zi–două. Ceea ce s–a întâmplat azi e cu mult mai important decât ce a fost ieri. Știrea de ieri are o mai mare greutate decât cea de alaltăieri.
Orice ziarist caută să comunice știrea cât mai repede decât o pot face concurenții săi. De promptitudinea cu care este difuzată informația depinde numărul spectatorilor din fața micului ecran sau cel al cititorilor uni ziar. În ziua de azi, odată cu dezvoltarea tehnologiilor electronice, contează orice minut la difuzarea unei știri. Cine va fi primul?, iată cum se pune întrebarea.
Acest lucru îi vizează în mod special pe ziariștii angajați la agențiile de presă. Într–o mai mică măsură problema îi vizează pe jurnaliștii tv, și în cele din urmă, pe gazetari. Totuși, în cazul ziarelor, exigențele sunt mult mai mari în ceea ce privește calitatea prezentării informației, profesionalismul ziaristului.
Știrile autohtone sunt „știrile hard” și „știrile soft”. Cele „hard” sunt caracterizate de conflict și violență. Cele „soft” includ umorul și interesul uman, fiind adesea definite ca având o perspectivă feminină. Știrile nu acoperă arii vaste ale vieții sociale. Există un dezechilibru copleșitor în favoarea vieții „publice”, în opoziție cu cea „privată”, și în favoarea bărbaților față de femei. Se afirmă prea puține despre viața oamenilor obișnuiți – și multe despre deciziile politice, economice etc. care, odată luate, îi afectează în mod direct pe indivizii de rând; iar declarațiile aparțin exclusiv personalităților „reprezentative”.
O știre bună trebuie să întrunească numeroase calități: claritate, concizie și acuratețe. Știrile trebuie să fie, de asemenea, complete. Ceea ce nu înseamnă exhaustive. Ci doar că ele trebuie să ofere o imagine suficient de clară a evenimentului relatat, chiar dacă reporterul nu a reușit să adune chiar toate informațiile despre subiect până la predarea textului spre publicare. Toate aceste calități se subsumează celei legate de obiectivitate și verosimilitate.
Grupajul de știri reprezintă ansamblul de știri (de obicei de mici dimensiuni și fără titlu) referitoare la un eveniment, la un fapt, la o problematică la zi.
Relatarea este genul publicistic de informare, situat ca întindere între știre și reportaj, care permite prezentarea pe larg a informațiilor despre un eveniment, în urma unei selecții impuse de unghiul de abordare și de gradul de cunoaștere a câmpului evenimențial de către jurnalist și cititori.
Reportajul social în presa locală are rolul de a localiza poveștile de viață ale cetățenilor simpli, de a scoate în evidență cele mai importante realități ale unei comunități restrânse, de a trage un semnal de alarmă asupra anumitor probleme sociale care afectează diverse categorii ale populației locale și care necesită găsirea celor mai eficiente moduri de rezolvare a lor.
Interviul social se axează pe personalități. Personalitățile respective sunt selectate pentru interviu, deoarece dețin funcții importante. Funcția pe care o au îi face purtătorii de cuvânt ai profesiei și ai problemelor ce afectează comunitatea din care fac parte. Contează foarte mult ceea ce au de spus. Activitatea lor prezintă interes maxim pentru populația locală.
Știrile sociale reflectă întâmplările și evenimentele cele mai recente din viața comunității. Oamenii simpli sunt mai interesați de ceea ce se întâmplă în localitatea lor decât de evenimentele de ordin național sau internațional, întrucât dinamica socială a comunității din care fac parte are un impact direct asupra vieții lor.
Presa locală online în Republica Moldova.
Firmele, asociatiile neguvernamentale si autoritatile sunt constiente de importanta prezentei pe Internet. Site–ul de Web al guvernului, Gov.md, ofera informatii cuprinzatoare despre executiv, ca si link–uri catre alte institutii de stat precum presedintia, parlamentul, diferitele ministere si departamente guvernamentale si administratia locala.
Guvernul si organizatiile politice privesc, cu siguranta, spre Web ca spre un foarte util mijloc de promovare. Agenția Turismului a Republicii Moldova, spre exemplu, invită companiile vitivinicole să fie parte componentă a ”Drumului Vinului în Moldova”, pentru a promova informația data in mod rapid si eficient, utilizează canalele de internet ca. Iar în timpul campaniei electorale din 2014, cele mai importante partide si reprezentantii lor s–au folosit si de pagini de Internet pentru a–si promova mesajul politic si pentru a–si ataca rivalii.
Potrivit Ministerului Dezvoltării Informaționale din Republica Moldova, la începutul anului 2005, erau înregistrate 7 200 de domenii .md. „Centrul de Analiză și Investigații Sociologice, Politologice Și Psihologice CIVIS” a publicat în 2005 pentru programul „Edificarea Guvernării Electronice în Moldova” (sub egida PNUD Moldova) un studiu referitor la prezența și conținutul siturilor web în Republica Moldova. În urma procesării a 1230 de instituții s–a constatat că aproximativ fiecare a treia (34%) instituție este prezentă în spațiul web local. În acest context, se evidențiază prezența înaltă în spațiul web a instituțiilor pieței virtuale (100% din instituțiile studiate), instituțiilor medicale (78%) și a instituțiilor guvernamentale (61%). Cel mai prost la acest capitol stau instituțiile mass–media, înregistrând o pondere de 21%.
Imagine 1.4.1 (Presa locală online)
În proporție de 85% (sau ca număr 291) din siturile accesibile la momentul efectuării studiului prezintă informația în limba română și în alte versiuni lingvistice. Acest indice este mai mic în cazul instituțiilor pieței virtuale (63%) și a instituțiilor mass–media (72%). Din totalul siturilor accesibile, puțin mai mult de jumătate (53%) oferă informația exclusiv în limba de stat, iar siturile ce oferă conținutul simultan în 3 limbi (română, rusă și engleză) au o pondere de 20% (cel mai bine se prezintă la acest capitol instituțiile educaționale și instituțiile pieței virtuale).
Diagrama 1.4.1 (% de difuzare a Informatței în limbi străine)
Ce este presa locală online?
Acest articol critica site–urile Moldovenești de Web pentru faptul ca nu aplica asa cum ar trebui principiile presei locale online. Este necesar, asadar, sa stabilim ce întelegem prin presa locală online. Acest nou tip de presa locală este atât de nou, încât teoreticienii media si jurnalistii, cauta înca definitiile si regulile. Exista, totusi, o serie de trasaturi ale presa locale online asupra carora toata lumea a cazut, mai mult sau mai putin, de acord. Este unanim acceptat faptul ca presa locală online este acel tip de presa locală care foloseste asa numitele noi media (new media), adica suporturile oferite de tehnologiile moderne de informatii si comunicatii, pentru a disemina informatia. Desi acest capitol se refera cu precadere la Internet, noile media nu sunt constituite doar de Net.
Câteva dintre trasaturile care disting presa locală online de cel traditional au fost subliniate de Mike Ward în cartea sa Journalism Online (Focal Press, 2002). Majoritatea celorlalte lucrari de specialitate par sa fie de acord cu lista lui Ward. Dupa Ward, printre caracteristicile presei locale online se numara caracterul sau imediat, posibilitatile multiple de punere în pagina, folosirea elementelor multimedia, platformele flexibile de distributie, arhivarea, constructia si receptarea nonlineara a continutului, interactivitatea si existenta link–urilor, exista potentialul pentru a aduce la zi informatiile, stirile din showbiz si orice alta pagina simultan si repetat, minut cu minut, pentru a oferi atât cele mai noi stiri, cât si bârfele despre pop staruri. Un singur site de stiri poate publica zeci de variante aduse la zi, pentru fiecare articol, la fiecare câteva minute”.
Cum un site de Web este compus dintr–o multitudine de pagini, Internetul are un avantaj urias în comparatie cu alte medii: spatiu virtual nelimitat. În presa scrisa, jurnalistii se confrunta cu limitele impuse de numarul limitat de pagini si de spatiul alocat fiecarui domeniu si articol. Paginile de Web sunt legate între ele, dar pot fi citite si independent, ceea ce mareste cantitatea si largeste aria continutului informativ, precum si potentiala audienta. Folosirea elementelor multimedia este nu alt factor care separa presa locală online de restul. Site–urile de Web pot oferi o întreaga varietate de elemente: text, componente audio si video, elemente grafice si mici programe care pot fi folosite pe Internet, cum ar fi formularele sau chiar jocurile online, ce pot adauga valoare articolelor. Carole Rich da un exemplu graitor pentru modul în care astfel de elemente pot completa un articol jurnalistic: “Sa presupunem ca scrieti un articol despre sistemul de impozitare în comunitatea dumneavoastra.
Un calculator sau formular interactiv care le permite cititorilor sa vada cum îi afecteaza sistemul de impozitare ar putea constitui o componenta foarte utila a articolului”. Folosirea elementelor multimedia in site–urile de Web este în fapt primul pas catre convergenta media, adica topirea granitelor dintre diferitele medii de informare. Internetul permite, de asemenea, difuzarea informatiei în diferite moduri. Articolele pot fi publicate în pagina Web, trimise prin e–mail, în cadrul unui newsletter electronic, expediate catre un telefon mobil sau incluse într–o baza de date în care pot fi cautate dupa cuvinte cheie.
Arhivele care permit cautarea si accesarea imediata a articolelor sunt unul dintre elementele care fac diferenta pentru urnalismul online.
Spre deosebire de modul în care decurg lucrurile într–un mediu traditional, utilizatorii site–urilor de stiri pot consulta articolele publicate anterior, care sunt disponibile la doar câteva clic–uri de mouse distanta, iar articolele la zi pot contine link–uri catre materialele relevante care exista deja în arhiva.
Internetul, pe de alta parte, da jurnalistilor posibilitatea de a formula informatiile într–un mod care sa permita utilizatorilor sa selecteze ceea ce este relevant pentru ei si sa consume informatia în orice ordine doresc. Potrivit lui J.D. Lasica, “utilizatorilor le place sa deschida articolele sau sa navigheze catre subiectele tangentiale, în propria lor marja de timp” .
Asa cum nici un alt mediu nu permite, Internetul ofera consumatorilor posibilitatea de a recepta informatia în mod activ. Suntem martorii unei revolutii a comunicarii: tranzitia de la difuzarea informatiilor preambalate pentru o audienta pasiva, la o audienta care ia, ea însasi, deciziile privind ce, cum si cât primeste din ceea ce ofera jurnalistii. Feedback–ul (adica exprimarea unei reactii fata de continutul jurnalistic), limitat la minimum în cadrul mediilor traditionale de difuzare în masa a informatiei, a devenit o trasatura importanta si extrem de utila pentru presa online, folosita de majoritatea site–urilor profesioniste de stiri. Consumatorii au, de asemenea, posibilitatea de a comunica între ei, prin pagini de mesaje de la cititori sau forumuri virtuale, unde pot discuta pe marginea stirilor si reactiona la ceea ce scriu jurnalistii.
Totodata, consumatorii au ocazia de a se transforma în furnizori de informatie, multumita site–urilor de Web care încurajeaza utilizatorii sa–si publice propria viziune asupra actualitatii si sa impuna subiecte pe care le considera relevante. Nu în cele din urma, Internetul permite jurnalistilor sa conecteze, prin link–uri, propriile articole de alte site–uri de Web. Existenta link–urilor este considerata de unii drept un aspect mai degraba descurajant pentru jurnalisti, al caror rol este pus sub semnul intrebarii de faptul ca utilizatorul poate verifica, chiar el, faptele, accesând, pur si simplu, alte informatii legate de subiect. Altii, carora ma alatur, considera existenta link–urilor drept un avantaj: link–urile pot oferi, în fapt, mai multa credibilitate reporterilor. În mediile traditionale de informare, receptorii informatiilor trebuie sa îl creada pe jurnalist pe cuvânt.
Site–urile de stiri locale
Republica Moldova sta foarte bine la numarul de site–uri de stiri. Numarul publicatiilor online pare sa contrazica afirmatia facuta mai devreme si anume ca presa locală online se afla doar într–o faza incipienta în Republica Moldova. Aproape fiecare publicatie are o versiune online.
www.ziar.com/ziare–R–Moldova , un portal Web care ofera link–uri catre publicatiile Moldovenești pe Internet, numara în baza sa de date 543 de titluri – de la site–uri independente de stiri, la versiuni electronice ale marilor cotidiene si site–uri de Web ale posturilor de radio si televiziune.
Imaginea 1.4.2 (Exemplu de ziare locale online)
http://laboratoruldejurnalism.eu/presa–din–republica–moldova–cifre/ , un serviciu de monitorizare a Web–ului moldovenesc, este ceva mai exclusivist: listeaza doar 25 de site–uri de stiri, dar managerii de site trebuie sa îsi înregistreze ei însisi publicatiile în baza de date, pentru ca acestea sa fie luate în considerare. De aici si diferenta fata de cifrele publicate de Ziare.com. Pe prima pagina, Ziare.com publica, de asemenea, un “www.top20.md”, cu link–uri catre cele mai cautate publicatii online. Toate titlurile din top sunt versiuni electronice ale unor publicatii tiparite pe suport traditional: noua cotidiene (cinci ziare nationale locale, doua financiare, unul regional si unul de sport) si un saptamânal. Trafic.ro clasifica site–urile dupa un sistem mai riguros, luând în considerare numarul vizitatorilor, numarul de impresii (de câte ori a fost vizitata o pagina) si procentul de utilizatori atrasi de fiecare site în ultimele sapte zile.
Imaginea 1.4.3 (Exemplu de ziar locale online)
Concluzie
Web–ul moldovenesc nu poate decât sa creasca. Publicatiile exclusiv online, precum portalurile de stiri Bumerang sau Apropo, dintre care ultimul este o expresie a convergentei media, de vreme ce utilizeaza resursele unor tiparituri si institutii audiovizuale apartinând grupului MediaPro, sunt exemple pozitive, care arata ca întreprinderile online pot avea o voce distincta în peisajul presa localăui moldovenesc. Desigur, se poate spune ca accesul populatiei la Internet face diferenta. În Statele Unite si alte tari dezvoltate, tehnologia este disponibila pe scara larga.
În viitor, utilizatorii vor sti mai multe despre caracteristicile unice ale Internetului si vor fi mai pretentiosi vizavi de site–urile de stiri. Productia de tshovelware nu va mai fi suficienta pentru a atrage acesti
CARACTERIZAREA STRUCTURII COMPOZIȚIONALĂ ȘI CONCEPTUAL A PRESEI LOCALE
Structura compozițională a publicațiilor locale.
Structura arhitectonică a ziarului mai este determinată de tipul și profilul publicației, de particularitățile auditoriului, de periodicitatea apariției, de condițiile poligrafice.
Structura arhitectonică mai este determinată atât de tradițiile acestui ziar cât și de cele ale presei periodice din țara respectivă. Ne referim nu numai la tradițiile care s–au constituit în sfera prezentării grafice, dar și la cele de ordin creator, care la rândul lor s–au format sub presiunea factorilor de natură socială, psihologică, etică și estetică din societatea dată.
Odată ce concepția structurală a fost determinată în etapa când se începe compunerea numărului de rând în fața ziariștilor apar alte întrebări: cum să amplaseze materialele în spațiul numărului și al fiecărei pagini în parte? Cu alte cuvinte, apar o serie de întrebări referitor la compoziția ziarului, adică referitor la aranjamentul artistic și tehnic al unui număr de sau al unei pagini de ziar.
Referitor la ambele noțiuni – structura ziarului, compoziția ziarului – în literatura de specialitate, cunoscută la noi, au fost expuse diferite opinii, de multe ori contradictorii. Noi însă vom evita această polemică științifică, care de multe ori nu face altceva decât să încurce și mai mult ițele și vom încerca să formulăm următoarea definiție a compoziției ziarului.
Așa dar, prin compoziția publicației periodice (din latină compositio – compunere, alcătuire, aranjare, ansamblu) vom înțelege aranjamentul artistic și tehnic al unui număr de ziar sau al unei pagini, care asigură o succesiune – în dependență de scopurile urmărite de redacție și de valoarea mesajului publicistic – a materialelor (textelor, ilustrațiilor, elementelor grafice) și o anumită ordine de percepere a lor.
Probabil, că a venit momentul să formulăm și definiția prezentării grafice a ziarului. Deci, prin aceasta se înțelege un sistem anumit de organizare și aranjare a textelor, titlurilor, fotografiilor, ilustrațiilor, altor elemente grafice și tipografice în spațiul unei pagini sau al unui număr de ziar.
Acest sistem presupune stabilirea mărimii și volumului elementelor dimensionale de bază ale ziarului și elaborarea:
normelor și metodelor speciale de evidențiere a materialelor–cheie;
principiilor de alegere și utilizare a caracterelor pentru text și pentru titluri;
criteriilor de folosire și amplasare a fotografiilor, ilustrațiilor (desenelor, diagramelor), elementelor grafice și tipografice, liniilor de aliaj tipografic în spațiul paginii;
ordinei de aplicare a culorii de bază (neagră) și a culorilor suplimentare (albastră, verde, roșie etc.)
Prezentarea grafică a ziarului este un proces tehnico–artistic.
Este greu să stabilim, de fapt, ce predomină în acest proces – tehnicismul sau artistismul. Textele, fotografiile, ilustrațiile au anumiți parametri dimensionali. Deci, ele se deosebesc nu numai după conținut, dar și după mărimea lor ”fizică”. Prin urmare, atunci când se va efectua planificarea compozițională, până a se trece propriu–zis la executarea grafică, vor fi făcute în prealabil calculele, pentru a le da un aspect mai atractiv, mai captivant.
Și dacă deprinderile tehnice le putem însuși, cu cele estetice este mai complicat. Întrucât trebuie să ai și o anumită viziune, să ai ochii de artist. Nu în zadar prezentarea grafică mai este comparată cu arta aplicată.
Procesul de editare, de producție a ziarului de bazează pe utilizarea anumitor tipuri de mijloace de tehnică poligrafică. Prin tehnică poligrafică se înțelege o totalitate de mijloace și procedee tehnice, prin acționarea cărora se obține un anumit număr de tipărituri – texte, ilustrații, etc. La baza tehnicii poligrafice moderne stă principiul presiunii, prin intermediul căruia imaginea, prin aplicarea cernelii tipografice, se transmite de pe o formă de tipar pe hîrtie.
Unul dintre elementele permanente și fundamentale ale oricărei publicații este titlul, care–i alcătuit din mai multe detalii: titlul propriu–zis al ziarului, denumirea organului care editează gazeta, imperativul ziarului, datele calendaristice, cifra care indică numărul de ordine, data înființării publicației și costul numărului pentru un exemplar. Alte elemente fundamentale ale prezentării grafice a paginii de ziar sunt coloana de text, titlul articolului de ziar și ilustrațiile.
În mare măsură suprafața paginii de ziar este ocupată de texte, de materiale publicistice. Fiecare dintre ele are un volum anumit, fiecare îndeplinește o anumită misiune, grație atît particularităților și specificului genului gazetăresc, în care a fost realizat, cît și încărcăturile sale ideatice. Deci, putem vorbi și de o greutate diferită a materialelor. Iată de ce, amplasarea lor în spațiul paginii o vom începe–o cu cele mai importante, cu cele mai valoroase dintre ele.
S–a constatat, că privirea cititorului, atunci cînd ea este aruncată în pagina de ziar, parcurge următoarea cale: de acolo, pe diagonală, spre sectorul din dreapta, de jos și de acolo – în stînga. Dar chiar și plasate în cele mai avantajoase sectoare ale paginii, textele trebuie evedențiate, izolate unul de altul. Aceasta se obține prin utilizarea coloanelor, titlurilor, caracterelor și a liniilor tipografice.
Rolul determinativ aici îi revine titlului, care, în afară că însumează esența materialului, el ocupă spațiul intermediar dintre două texte, dintre un text și o fotografie, un text și un desen. Valoarea titlului în cazul dat depinde de felul cum el concordă cu caracterul textului, cu alte titluri și materiale ilustrative din pagină.
Textele se mai deosebesc după formatul și numărul coloanelor sale. Dar de multe ori, mai ales cînd articolele de ziar au fost culese cu formate de aceiași mărime și cu aceleași caractere, îți vine greu să pricepi unde se termină un material și de unde începe altul. Iată de ce pentru evidențierea lor mai pronunțată se folosesc liniile de aliaj tipografic, care au diferite desene pentru imprimare: subțiri, semigrase, duble, ondulate, frînte, ornamentate etc. La îndemîna serviciilor redacționale, angajate în procesul de prezentare grafică, se află o gamă întreagă de linii tipografice, iată de ce aici se cere măsură în folosirea lor.
Un alt element important al graficii gazetărești este ilustrația, mijloc incomparabil în felul său de a–i da ziarului un caracter viu, dinamic. Este important să se obțină o concordanță optimă între ilustrații și text; fotografia, desenul să se înscrie în mod firesc în compoziția paginii de ziar.
Din lista elementelor permanente ale ziarului mai fac parte și detalii auxiliare: colontitlurile și datele de ieșire.
Datele de ieșire sunt publicate de cele mai multe ori în ultima pagină a ziarului, la încheierea ei. Deși practica ne oferă exemple, cînd datele de ieșire sunt amplasate în una din paginile interioare . Datele de ieșire includ adresa redacției și telefoanele de serviciu ale colaboratorilor redacției, adresa tipografiei, indexul, tirajul publicației, alte coordonate informative cu referință la activitatea redacției și administrația ziarului. Macheta ziarului este schița grafică sumară a numărului de ordine al ziarului, alcătuită din schițele fiecărei pagini în parte, care reprezintă un tablou aproximativ al amplasării materialelor în coloanele publicației și pe care sunt indicate, prin trăsături caracteristice, detaliile grafice și ilustrative, folosite în prezentarea grafică a materialelor.
Carențe de exprimare în paginile presei locale
Prin tematica variată și prin actualitatea locală a materialelor publicate gazetele raionale cîștigă un număr foarte mare de cititori și se poate afirma, fără riscul de a exagera, că in procesul de propagare a normelor literare și de formare a culturii lingvistice la populația de la țară un important rol îl joacă presa raională. Cu toate acestea însă, în timp ce aspectul lingvistic al presei republicane a fost și este mereu în cîmpul de observație al specialiștilor, stimulînd publicarea unui șir de articole și organizarea mai multor consfățuiri speciale cu lucrătorii redacțiilor respective, gazetele raionale nu s–au bucurat de o asemenea atenție.
Impresia generală pe care ți–o produce lectura gazetelor raionale 17 la număr, este, că aspectul lor lingvistic tinde spre o apropiere vădită de actualele norme literare. Anume în sensul acesta se poate vorbi de o evoluție vizibilă și de un progres incontestabil, ce constituie particularitățile esențiale ale periodicelor în discuție din ultimii ani. Folosirea, de regulă, moderată a neologismelor, construcția de cele mai multe ori corectă a propozițiilor, respectarea în temei a normelor gramaticale – toate acestea constituie factorii principali, ce ne fac să credem, că în majoritatea cazurilor materialele publicte sunt înțelese de masele largi de cititori. Afirmația aceasta privește, în primul rînd, articolele, care inițial au fost scrise în moldovenește, și într–o măsură mai mică cele traduse.
Imaginea 2.2.1 (Aspectul lingvistic al ziarelor locale)
O redactare mai calificată din punct de vedere lingvistic este totuși absolut necesară, deoarece în paginile gazetelor raionale se strecoară încă destul de multe greșeli gramaticale și imperfecțiuni stilistice care se transformă într–un fel de barieră între cititor și materialele publicate.
Cititorul se va convinge cu ușurință, credem, că deficiențele, proprii limbajului mijloacelor de informare în masa în 1985, de cele mai multe ori n–au fost depășite nici astăzi. Tocmai de aceea o parte din cititori a ținut cu tot dinadinsul să se limiteze doar la exemple date în 1985 ceea ce, bineînțeles nici de cum nu echivalează cu tăgăduirea unor progrese evidente.
Presa periodică în condițiile noastre este un organizator și un propagator colectiv. Cu ajutorul ei cuvîntul viu al partidului ajunge în colțurile cele mai îndepartate ale țării noastre. Avîntul economic, succesele științei și tehnicii, problemele arzătoare ale culturii și aspirațiile poporului nostru, într–un cuvînt, viața societății noastră în toată complexitatea ei își găsește oglindire veridică în paginile gazetelor și revistelor în emisiunile de radio și televiziune.
Misiunea nobilă a presei periodice, a emisiunilor de radio și televiziune determină și interesul sporit al oamenilor de cultură și de știință nu numai față de conținutul lor, care nu poate fi altul
de cît adevărul vieții noastre, ce și față de forma, în care este prezentat acest adevăr.
Problema exprimării corecte și expresive capătă, astfel o importanță deosebit de mare, deoarece e vorba de redarea adecvată a gîndurilor noastre, cu alte cuvinte, e vorba de eficacitatea operei de organizare a maselor și de propagare a politicii.
În prezent mass-media are un impact foarte mare asupra societății, ea nu doar informează, ci și formează, într-o oarecare măsură, modul de exprimare într-o anumită perioadă de timp. În esență, există o relație de reciprocitate între limbajul presei și limbajul societății: presa vorbește/se exprimă așa cum vorbește societatea, iar societatea, la rândul ei, preia limbajul pe care îl propagă presa. Astfel că atunci când vorbim despre anumite greșeli de exprimare, despre deficiențe de stil și, în genere, despre orice abateri de la normele limbii române literare, căutarea cauzelor trebuie orientată în ambele direcții.
Compartimentul cel mai „vizibil” al oricărui limbaj, inclusiv al celui jurnalistic, este lexicul; de modul în care un autor sau altul știe să folosească bogăția vocabularului depinde reușita și impactul comunicării. Urmărind felul cum se scrie și se vorbește în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, putem constata destul de multe probleme generate de necunoașterea sau cunoașterea aproximativă a sensurilor unor cuvinte și, din păcate, asemenea blocaje lexicale sunt prea numeroase în ultimul timp. Vom examina pe scurt câteva aspecte ale problemei, în baza unor exemple recente, spicuite din diverse surse.
Neologismele – în marea lor majoritate, materialele din mass-media prezintă ceva nou, iar știrile, informațiile, noutățile curente sunt la ordinea zilei. Acestea, de regulă, se redactează într-un limbaj-standard, pentru care este caracteristic un vocabular modern, cu multe neologisme, împrumuturi de dată recentă, termeni uzuali din diverse domenii. Utilizarea neologismelor este în prezent o necesitate, ele îmbogățesc lexicul, fac exprimarea mai variată și mai nuanțată. De multe ori neologismele, în special cele terminologice, denumesc noțiuni noi sau vin cu sensuri suplimentare față de cuvintele din lexicul de bază.
Calchierile – modelele rusești sunt, în continuare, valorificate din plin în mass-media. Deși despre calchieri s-a vorbit și s-a scris mult, cert este că fiecare generație de jurnaliști ar trebui informată, iar și iar, în legătură cu aceste deficiențe de exprimare, pentru că unele mostre vehiculate permanent, sunt din categoria celor “cu barbă”, asupra cărora specialiștii nici nu mai insistă.
Tematica culturală – prioritate a presei locale
Presa locală este ansamblul de diverse publicații (de informare generală sau specializate), care, prin tematică, impact și arie de acoperire, captează interesul și obține o receptare din partea cititorilor din diferite unități administrativ–teritoriale locale sau regionale. Presa locală îmbracă, la fel ca și presa națională, diferite forme de editare și distribuție: are sediul (de obicei) într–o altă localitate decât capitala țării (dar nu este absolut obligatoriu), se tipărește, de regulă, într–un singur oraș, la o singură imprimerie, și poate fi editată de instituții sau campanii de stat sau private, de partide sau alte organisme publice sau private, mai ales de cele cu impact local sau regional.
Isabelle Paillart, în lucrarea Les teritoires de la Communication, consideră că: „local” desemnează ceea ce nu este național și „acoperă” realitatea urbană și rurală, comunală și regională. În presa locală și regională, prioritate au informațiile specifice spațiului căruia i se adresează, de interes pentru comunitatea delimitată geografic sau administrativ. Un plus de dificultate apare, pentru presa locală, cunoscut fiind faptul că există o competiție cu știrile locale care se tipăresc în publicațiile naționale.
În timp ce, pentru o publicație cu distribuție într–un singur stat, termenul local se referă la unitățile administrativ–teritoriale specifice acelei țări, pentru publicațiile cu ediții internaționale, local poate însemna spațiul unei întregi țări, iar regional – spațiul unui continent sau al unui grup de state.
Tendințele ce se dezvoltă simultan, de glocalizare și de localizare, dau naștere unui fenomen original – denumit, ca atare, oximoronic – de glocalizare, care însumează, deopotrivă, sporirea autonomiei managementului local și pătrunderea într–un spațiu economic–politic–social–administrativ amplu.
În orice caz, presa locală mizează pe apropierea (proximitatea) geografică și, de aceea, oglindește realități economice, administrative, politice, culturale, sociale, locale, ale zonelor unde se editează și se difuzează. Aceasta nu înseamnă că presa locală este inferioară, că este o anexă sau o copie a presei naționale, ci un element distinct, personalizat, complementar și necesar din organismul general de informare. Elaborarea, piața proprie arată acest lucru, iar eficiența este marcată de una dintre cele mai sensibile chestiuni, publicitatea, care își găsește în presa locală un sprijin specific, adesea la fel de căutat ca și presa națională.
De ce presa locală se bucură de un asemenea succes și este în plină ascensiune? Analistul Bernard Voyenne consideră că fenomenul se explică prin existența unui conținut complex de informații și prin difuzarea facilitată de apropierea geografică: „interesul pentru știrile locale, informațiile naționale și internaționale de mai bună calitate, distribuția rapidă datorită proximității locului de editare în raport cu zonele de vânzare.”
Termenul de presă de provincie nu mai este în totalitate actual, pentru că publicațiile locale și regionale nu mai manifestă, ca în trecut, o anumită izolare, o opoziție cu presa centrală de anvergură națională. Din punct de vedere istoric, tradiția era ca, în fiecare localitate importantă, să coexiste cel puțin două gazete, reprezentând, fiecare curente politice diferite (de exemplu, stânga și dreapta, liberal și socialist, laburist și conservator etc.). Neexistând, la începuturi, alte modalități de informare atât de rapide și de pragmatice, ziarele erau consumate integral, își alegeau știrile în funcție de propria clientelă și făceau comentarii în funcție de așteptările cititorilor fideli și de nevoile grupurilor ale căror interese le reprezentau.
Problematica presei scrise în domeniul culturii este situată la o înălțime instabilă, deoarece evoluția culturii depinde de indivizii societății. Integritatea problematică și tematică a evenimentelor culturale reliefate–n nu ating perfecțiunea, fiind că aici se atestă cel mai des spațiul teatral, musical, socio–cultural, ceea ce lipsește presei de cultură este ilustrația, unde se pot publica lucruri excepționale, grație cărora cititorul pătrunde mai ușor în interiorul mesajului.
Citind și cercetînd procesul cultural contemporan, ai impresia că ceea ce se crează reprezintă o abstracțiune, o relifare în mod artificială a unor substilități ce merită să fie, întradevăr percepute. Această remarcă nu se refgeră la toate publicațiile sau la toate materialele publicate. Prezentarea diverselor tematici culturale în presă constituie o viziune amplă despre tot ceea ce se creează în jurul creatorului care este omul.
Consumând produsele mass–media, mii de oameni se găsesc legați prin nenumărate fire nevăzute. Aceștia sunt expuși constant acelorași mesaje. Astfel, ei ajung să împărtășească aceleași valori și reprezentări culturale, să posede cunoștințe asemănătoare, să gândească prin informații, idei, povești și simboluri analoage. Oferind informații comune, idei comune și, implicit, subiecte comune de dialog, mass–media leagă oameni depărtați și diferiți într–un fel de comunicare care nu mai este bazată pe proximitatea spațială, națională, religioasă ori culturală, ci pur și simplu pe aceea informațională. Datorită presei, oamenii descoperă că împărtășesc aceleași idealuri, că se pot mobiliza pentru aceleași scopuri, într–un cuvânt, că fac sau pot face parte dintr–o comunitate umană de dimensiuni infinit mai complexe decât acelea ale comunității în care își desfășoară viața și activitatea de zi cu zi. În felul acesta, presa răspunde nevoii indivizilor de comunicare și de identificare cu o temă, o cauză, un subiect comun.
Funcția de culturalizare. Transmiterea valorilor și modelelor culturale a fost, timp îndelungat, controlată de familie, școală și instituțiile religioase. În ultima vreme, mass–media a introdus valorile în circuitul destinat publicului larg, acționând ca un adevărat „difuzor de cultură”. Ion Albulescu subliniază: „Se schimbă, în acest fel, condițiile în care se realizează culturalizarea. Mass–media acționează ca o «instituție a democratizării culturale», care face posibilă creșterea consumului de bunuri culturale și determină o anumită dinamică a cerințelor, gusturilor, aspirațiilor, atitudinilor și opiniilor maselor. Apare cultura de masă, ca urmare a faptului că un număr mare de indivizi intră în contact cu valorile, fără intermedierea școlii sau a altor instituții abilitate.”4
Aportul cultural educativ al mass–media se realizează prin transmiterea de informații, impunerea de valori, atitudini, modele comportamentale, având, astfel, un rol deosebit în constituirea codului socio–cultural al subiectului. Însă, spre deosebire de instruirea care se realizează riguros și planificat în sistemul clasic de învățământ pe baza unor programe școlare și sub îndrumarea unui personal calificat, mijloacele de comunicare în masă oferă informații în mod spontan și difuz, transformându–se într–o formă de educație de completare realizată în mod neinstituționalizat, în timpul liber de care dispune subiectul.
Impactul deosebit al mass–media este dat de modul plăcut, accesibil, chiar captivant, în care sunt oferite informațiile. În acest context, este explicabilă puternica atracție resimțită, atracție care uneori, mai ales la tineri, se poate manifesta creând forme extreme de obișnuință, chiar de dependență. Ambianța în care cresc și se dezvoltă copiii oferă o mare varietate de stimuli, generează noi experiențe și noi modalități de cunoaștere, culturalizare și relaxare.
Funcția educativă a mijloacelor de comunicare în masă nu determină înlocuirea activității de învățare desfășurată în cadrul instituționalizat al școlii.
Se poate afirma, însă, că mass–media a început să controleze din ce în ce mai mult spațiul educației extrașcolare. Deosebirile intervențiilor educative mediatice față de cele tradiționale sunt însă importante, ca mod de organizare și de realizare. Caracteristică culturii prin mass–media este oferirea în mod spontan și difuz a unei game largi de mesaje și informații transmise. O educație modernă, adaptată realității sociale, nu face abstracție de noile caracteristici ale vieții socio–culturale. Mediul în care crește și se formează copilul este, într–o tot mai mare măsură, determinat de influențele pe care le exercită mass–media. Ponderea crescută a mijloacelor de comunicare în masă în viața culturală contemporană, frecvența cu care intervin în ritmul vieții cotidiene, participarea lor efectivă la procesul general de formare a personalității individului au determinat importante mutații în structura mediului educațional. De pe urma lor se resimt atât școala, în poziția, activitatea și misiunea ei, cât și elevul, în evoluția lui psihologică și socială.
Lewis Mumford (Cultura orașelor, 1953) definea mass–media ca fiind „ochiul lumii”. Într–adevăr, posibilitățile de informare și instruire oferite de mass–media sunt extrem de ample, constituindu–se în adevărate industrii.
Jurnalismul cultural Orice posibilă discuție despre jurnalismul cultural astăzi pleacă inevitabil de la rolul acestuia în peisajul construcției/deconstrucției imaginarului colectiv. Cu alte cuvinte jurnalismul cultural, indiferent de modul său de expunere (presa tiparită, audio–vizual sau noile media) trebuie văzut ca un puternic factor care influențează percepția și acțiunile noastre cotidiene. Pentru că, a face jurnalism cultural, nu înseamnă numai a vorbi despre cultură, ci și a te interoga în permanență, asemeni maeștrilor greci, asupra sensului și semnificației pe care îl poate avea un veritabil act cultural. Așadar, un „jurnalism cultural” autentic, ar trebui să fie mai mult „jurnalism”, decât „cultural”.
Reîntorcându–se la originile criticii autentice ale culturii de masă, așa cum a fost ea anticipată de Nietzsche, iar apoi repusă în discuție de nenumărate ori, de către Adorno, Heidegger și toți filosofii lucizi ai postmodernității, scriitorul Martin Cid a atins două dintre problemele cele mai ardente ale momentului: mercantilizarea culturii și nihilismul valorilor, aspecte ce sunt conținute în însăși devenirea Occidentului laic.
Participarea locală sau comunitară se referă la procesul angajării membrilor comunității în acțiuni care urmăresc satisfacerea unor cerințe cu caracter local. Atât actorii, cât și beneficiarii acțiunii trăiesc în acea comunitate. Evident, presa locală, legată direct de cetățean și comunitate, va folosi cu predilecție aceste tipuri de jurnalism. Vorbim despre mass–media din orașele mici, în care jurnalistul se intâlnește zi de zi pe stradă cu cei despre și pentru care scrie, în care editorii îi cunosc pe cititori la propriu, nu la figurat, iar reclamațiile nu vin neapărat la redacție, ci se aruncă în față, pe bulevard. Are presa interesul să se implice direct în proiecte de dezvoltare comunitară? În măsura în care relația între promotorii proiectelor și beneficiarii lor este una de tip furnizor de servicii–client, presa se poate rezuma la un singur rol: cel de curea de transmisie între cei doi. Agenția care derulează proiectul poate folosi presa pentru a comunica, prin publicitate, cu publicul său. La fel se petrec lucrurile când relația este una de tip profesor–elev, de pildă – în cazul campaniilor de educație pentru sănătate, în care presa are doar rolul de trailer pentru mesaje.
STUDIU DE CAZ : ANALIZA PRINCIPIULUI CONTINUITĂȚII ÎN EDIȚIILE LOCALE UNGHIUL ȘI OBSERVATORUL DE NORD
Publicația ,,Observatorul de Nord” din raionul Soroca.
Este săptămânal din orașul Soroca fondat la 03.11.1999, publicație regionala, arealul de difuzare r. Soroca, o parte din r–le Edineț și Orhei. De asemenea, are abonați la Bălți și Chișinău. Tiraj: circa 7 mii de exemplare în limbile româna și rusă, se distribuie în zilele de vineri. Format: A3, opt pagini și patru pagini suplimentul Fermierul, editat de API, editează și ziarul Observatorul de Florești (patru pagini, formatul A3).
Imaginea 3.1.1 (Publicația ,,Observatorul de Nord” din raionul Soroca)
Deși este o publicație relativ tânăra în regiunea de nord a țării, săptămânalul Observatorul de Nord (ON) a reușit în scurt timp să–și găsească locul pe piața informaționala, dar mai ales în teritoriul orașului Soroca. Ceea ce nu înseamnă însă ca respectiva instituție este ocolita de dificultăți. Iată problemele caracteristice publicației nominalizate: cu greu sunt obținuți banii pentru abonamentele perfectate de către agenți economici; lipsa unei tipografii în localitate, fapt ce generează cheltuieli suplimentare; lipsa cadrelor (jurnaliștilor). De regulă, în ajunul campaniei de abonare, de doua ori pe an ON efectuează sondaje prin care afla preferințele cititorilor. Sursele principale de venituri ale publicației, după cum ne–a spus redactorul – șef Victor Cobasneanu, sunt cele obținute din abonări, din vânzările ziarului cu amânuntul, din publicitate și, nu în ultimul rând, din granturile obținute de la instituții finanțatoare. In același timp, Cobasneanu considera ca presa locala din Moldova nu este rentabila din cauza ca nu exista agenți economici apți să–și facă publicitate; din cauza dezinteresului populației fata de produsele jurnalistice și promovarea unor campanii ineficiente de abonare. Pe de alta parte, presa locală, în opinia lui Victor Cobasneanu, ar putea deveni rentabila numai în cazul în care situația economica din tară s–ar ameliora și atunci când statul ar promova o politică mai clara în toate domeniile. Un alt factor ar fi și educarea unui cititor dornic de ziare. In prezent, la Observatorul de Nord activează zece angajați, dintre care șase lucrători tehnici. Potrivit redactorului–sef al ON, trei jurnaliști și trei lucrători tehnici, dar și un utilaj performant, ar acoperi necesitățile editoriale ale publicației regionale. Referindu–se la relațiile dintre ziar și autoritățile locale, Cobasneanu a spus că acestea sunt bune și nu influențează în nici un fel activitatea acestei instituții. Asta chiar și în pofida faptului ca la Soroca mai apare si un ziar finanțat de la buget (săptămânalul Realitatea, editat de Comitetul raional Soroca). Prezenta pe piața locală a ziarului raional nu–i deranjează pe jurnaliștii de la ON, deoarece aceștia au un auditoriu constant de cititori. Ne deranjează doar faptul ca puterea îi sfătuiește pe unii cetățeni ce ziar anume să aboneze, a remarcat în acest sens Victor Cobasneanu. Până la 70 la suta din spațiul ziarului ON este rezervat informației cu caracter local, cele mai populare rubrici fiind cele cu referința locala. Pentru administrația publicației mai importanta este calitatea materialelor jurnalistice decât prezenta masiva a publicitarii în ziar.
Publicația ,,Unghiul” din raionul Ungheni
Înființată în anul 1997 este recunoscută drept un model de afacere în presa locală de limba româna din Republica Moldova. In cei șase ani de existență a reușit foarte multe. Este una din putinele mijloace de informare locale (dar și naționale) care are un imobil și mijloc de transport. A evoluat spectaculos de la o gazeta de formatul A4 până la un ziar de informare și opinie care se bucură de respectul breslei jurnalistice si al autoritarilor locale unghenene. In opinia experților, aceasta se datorează mai multor factori, unul dintre care ar fi acela ca Unghiul nu are concurenți serioși pe piața, deținând monopolul pe plan informațional. Un alt factor, destul de important, îl constituie și interesul sporit al populației față de ziare. Unghiul are o echipa mica de jurnaliști, dar eficientă, și un manager abil, care știe ce dorește să obțină prin editarea unui ziar. Este vorba de obținerea profitului, deoarece Unghiul, spre deosebire de multe alte publicații locale, a fost conceput ca o afacere si nu ca un spațiu pentru manifestarea romantismului jurnalistic. Puțini manageri de ziare s–ar putea lauda cu faptul că în șase ani, tirajul ziarului lor a crescut de circa 17 ori, anume acesta este cazul săptămânalului Unghiul.
Imaginea 3.2.1 (Publicația ,,Unghiul” din raionul Ungheni)
Directorul săptămânalului, Nicolae Sanduleac, este unul dintre puținii manageri care nu se plânge de lipsa finanțelor. După cum afirma Sanduleac, Unghiul nu are acum probleme care ar necesita soluții urgente. Deși aceasta publicație este una prospera, un studiu axat pe problemele publicității și doleanțele cititorilor a fost efectuat la Ungheni o singura data (2002). Sursele care formează venitul ziarului sunt tirajul si publicitatea (mica si mare). Uneori, publicația derulează mici proiecte, care permit editarea unor suplimente tematice. Din păcate, ziarele in Republica Moldova nu sunt inițiate ca o afacere, ci ca un mijloc de a publica scrierile jurnaliștilor, susține Sanduleac, precizând țîn același timp ca vina pentru nerentabilitatea presei locale o poarta si managementul neflexibil. Unghiul, spre deosebire de alte instituții media locale, si–a direcționat activitatea spre profit: are un tiraj stabil, imobil propriu, transport, mijloace circulante, menționează directorul săptămânalului Unghiul. Următoarea etapă în procesul de dezvoltare a Unghiul–ui este găsirea posibilităților pentru salarizarea decentă a angajaților.
Politica editoriala a ziarului Unghiul este îndreptată exclusiv în direcția unei bune informări a publicului local. Iată raportul dintre tipurile de informație care este publicata in săptămânalul nominalizat: 25–27% – informație exclusiva pentru locuitorii orașului Ungheni; 30–35 la suta pentru agricultori; 11–12% – pentru intelectuali si 15–16 la suta pentru tineri. Cu excepția programelor tv, desigur, informația este exclusiv locală. Chiar și rețetele culinare sunt made in Ungheni. Important este că relațiile dintre publicație și autorități (nici bune, dar nici proaste) sunt supravegheate permanent de către administrația ziarului. Acest control este făcut pentru a evita prăbușirea ziarului. Faptul respectiv, după cum afirma angajații ziarului, situează publicația cu o treapta de asupra autoritarilor: funcționarii respecta Unghiul ca sa nu fie muscați. Pentru cei de la Unghiul ideala ar fi îmbinarea armonioasa între articolele și informațiile de interes public si publicitate. Aceasta din urma trebuie sa acopere până la 30% din volumul total al ziarului. Practic, ziarul de la Ungheni nu are concurenți, deoarece în afara de el, în r. Ungheni, mai funcționează patru instituții media, inclusiv un ziar la Nisporeni (Gazeta de Vest), restul fiind mijloacele electronice de informare. Patru jurnaliști buni și șase lucrători tehnici. Aceasta este echipa care garantează funcționarea cu succes a unei publicații la Ungheni.
Analiza principiului continuității dintre edițiile locale Unghiul și Observatorul de Nord
Analiza ziarelor locale ,,Unghiul și Observatorul de Nord”, sa efectuat în perioada februarie – aprilie 2015. Am monitorizat edițiile ziarlor ce apareau saptamînal pentru a face o analiză cît mai corectă, direcțiile de concentrare a tematicilor ca Politic, Social și Cultural.
Ambele publicații apar în fiecare vineri, atât în limba română cât și rusă avînd ambele slogane: ON– „Platon mi–e prieten, dar adevărul e mai presus de toate”, Unghiul – „Vezi lumea așa cum e ea!”. Primul slogan e mult mai lung și mult mai filosofic, al doilea se manifestă prin concizie și simplitate, însă și unul, și altul promovează principiul adevărului și al realității.
Atât ON, cât și Unghiul au format A3, iar în ceea ce privește numărul paginilor, ON are un număr stabil de pagini – 16, iar Unghiul este mult mai instabil din acest punct de vedere, are ba 10, ba 12 pagini (ceea ce nu ar trebui să caracterizeze o publicație serioasă).
ON are un tiraj de 7000 exemplare, iar Unghiul – 8000 exemplare. În ce privește tirajul, Victor Cobăsneanu, redactor–șef ON, completează „pe parcursul anilor tirajul ziarului nostru a crescut de la 200 exemplare până la 8000 de exemplare. Actualmente tirajul ziarului este în jur de 7000, micșorarea tirajului este legată de antireforma teritorial–administrativă.
Cu toate acestea, ziarul și–a păstrat un număr de cititori în raioanele vecine Drochia, Florești și Dondușeni, precum și în orașul Bălți. Tirajul ziarului ar putea fi și mai mare, dacă salariile cetățenilor ar fi mai mari…”
Nicolae Sanduleac, directorul ziarului Unghiul: „La Ungheni nu este în prezent vreo publicație de stat, dar există altele două independente. Însă nu cred că aceasta condiționează și cifra tirajului publicației noastre – ea rămâne a fi nu mai mică de 8000 de exemplare și are tendința spre creștere. Cititorul trebuie să primească marfă calitativă, iar ziarul nostru tot marfă este.”
Cât despre conținutul ziarelor am observat anumite tendințe specifice, spre exemplu: Unghiul dedică aproape în fiece săptămână câte 2 pagini unor informații oficiale despre activitatea aleșilor locali. Este vorba despre „Primăria Ungheni zi de zi – buletin informativ” și o altă pagină – Activitatea Consiliului Raional Ungheni, unde se publică tot felul de decizii. Este adevărat, publicul are nevoie și de informații oficiale despre activitatea funcționarilor publici , dar informațiile despre Activitățile Primăriei și Consiliului de Ungheni sunt pe cât de plictisitoare, pe atât de neinteresante.
Pagina cu titlul Primăria Ungheni zi de zi are de fapt un volum de jumătate de pagină, pentru că cealaltă jumătate este ocupată de publicitate (27 martie 2015, pag 8). Astfel de pagini nu găsim în ON.
Activitatea Consiliului Raional sau Orășenesc se reflectă prin intermediul altor modalități – Interviul nostru ,,Dacă gazificarea și aprovizionarea cu apă potabilî este un argument forte i favoarea APL, atunci la Egoreni lucrurile stau mai rău” (6 februarie 2015, pag. 3). E mai corect și mai echidistant să publici astfel de reportaje, decât să publici niște materiale de genul „ Angro, materiale de construcție”.
ON are în interiorul ziarului mai multe rubrici, precum editorialul semnat de Victor Cobăsneanu – „Tableta de vineri” (rubrică permanetă), „Știri, Declarații, Opinii, Interviuri, Publicitate, Investigație și Istorii din viață” (un șir de știri foarte scurte cu caracter intern, internațional selectate de pe site–urile informaționale și ale agențiilor de presă: Deca–press, Reporter.md, Info Prim–Neo, Interlic, Mediafax), Scrisori cu comentariu, La Consiliul Orășenesc, No Comment…, Sfatul Specialistului, Pvestiri Adevărate.
Cât privește Unghiul am sesizat doar o singură rubrică permanentă – „Unghiul de veghe”, material analitic semnat pe rând de câte un jurnalist al echipei Unghiul.
Ziarul Unghiul, are cite un titlu pentru fiecare pagină împarte pentru a scoate in evidenta ruricile si tematicile specifice lui (Evenimente, Analize – Opinii, Social și Mozaic). În ziarul ON lipsesc, paginile nu au un titlu sau nume specific.
Prima pagină a ON se aseamănă mai mult cu prima pagină a ziarelor naționale: o poză imensă, titluri impunătoare, sumarul ediției. Pe prima pagină a Unghiul–ui lipsește sumarul numărului, dar sunt pur și simplu publicate știrile sau reportajele.
În schimb ultima pagină a Unghiul–ui este mai bine organizată – Horoscop, Calendar Creștin Ortodox, TETE–A–TETE (portretul unei persoane care se remarcă prin ceea ce a realizat sau printr–o dorință, vis deosebit), un sondaj la o temă stringentă, de exemplu: „Fac acest lucru nu de dragul banilor, ci de dragul unui vis”(10 aprilie 2015, pag. 12).
Ultima pagină a ON este mai mult informativă ,,Comunicate de presă, Concursuri și publicitate – „Comentează și cîștigă” (10 aprilie 2015, pag. 16), combinată cu ,,Să punem mintea în mișcare și Bărbați vs Femei ,,Regurile impuse de partea femenină – văzute de barbați” (10 aprilie 2015, pag. 16) și cu bancuri in rubrica ,,Zîmbiți vă rog !” – Radioul și TV nu vor înlocui nicicînd ziarul, deoarece cu acestea nu poți ….. omorî o muscă.
Totuși nu trebuie să uităm de funcția de divertisment a presei, ultima pagină trebuie să relaxeze și să se deosebească prin simplitate și interesant.
Din punct de vedere al design–ului, ON arată mult mai bine, fotografiile sunt mult mai calitative, chiar dacă sunt alb–negru. ON îmbină machetarea verticală cu machetarea orizontală, în schimb în Unghiul predomină machetarea orizontală ceea ce conferă paginii și materialelor forme de cărămizi. De aceea, Unghiul îmi pare câte ceva de recuperat din punct de vedere tehnic, al design–ului presei.
Am ales anume Unghiul și Observatorul de Nord (ON), deoarece acestea sunt printre cele mai reprezentative ziare locale, care tind să se raporteze la subtitlul de „ziar independent”. Ziarul local Unghiul asigură informațional orașul și raionul Ungheni, iar ON– orașul și raionul Soroca. În ce privește ON, redactorul–șef, Victor Cobăsneanu spune că „ziarul nostru este foarte solicitat de persoanele fizice nu numai din raionul nostru, dar și din alte raioane ale republicii (Chișinău, Bălți, Cimișlia, Florești, Drochia)”.
CONCLUZIE
Presa a apărut și s–a dezvoltat în timp din ce în ce mai repede, pe măsura dezvoltării societății omenești, ca urmare a nevoii oamenilor de a comunica și a se informa. Presa are în primul rând un rol de formator de opinie, educativ, de instruire a celor care o urmăresc, de manipulare a opiniei publice atunci când este folosită cu rea intenție.
Scopul pe care ne l–am propus în alegerea temei respective și a ziarului “Unghiul” din raionul Ungheni, și “Observatorul de Nord” din raionul Soroca, este să analizăm la nivel de reușită și importanță acest ziar. Nu ne–am axat prea mult pe suportul teoretic, deoarece scopul nostru a fost nu să utilizăm multe surse teoretice, ci să demonstrăm din punct de vedere practic cum aceste ziare au reușit într–o perioada de timp să ajungă la baza reușitei unui ziar.
Ne–am propus să demonstrăm cum a reușit un produs sută la sută autohton să se impună pe piața informațională din Republica Moldova, în contextul unei concurențe acerbe și să se facă citit, apreciat și iubit. Cum a reușit să obțină simpatia și credibilitatea cititorilor.
Una din sarcini este să arătăm prin ce anume s–a impus ziarul respectiv, care sunt punctele sale forte, și prin ce se deosebește de alte ziare raionale. În ce constă noutatea și originalitatea acestor ziare.
Pentru a–și îndeplini rolurile de mai sus este foarte important ca presa sa fie liberă. Starea presei locale mă interesează tocmai pentru că suntem conștienți de autoritatea sa în mediul local, autoritate pe care și–a construit–o servind interesele publicului din comunități.
Ne–am pus firesc întrebarea cine anume ar trebui să ofere susținerea acestui segment important al presei, chiar dacă el funcționează pe baza regulilor de piață și care ar fi pârghiile de a oferi o perspectivă a ziarelor locale, într–o perioadă în care se dovedește că presa ar putea deveni un pol de opoziție autentică fată de demersurile autorităților locale.
Prin acestă temă am dorit sa cunoaștem starea reală a presei locale din Republica Moldova și să tragem un semnal de alarmă adresat în primul rând instituțiilor care susțin dezvoltarea unui jurnalism independent cu privire la posibilitatea de a crea programe pentru a genera noi surse de venit pentru presa locala.
Migrarea către mediul online poate fi o variantă de supraviețuire atâta vreme cât această decizie nu are ca fundament reducerea costurilor, ci generarea de noi surse de venit. Suntem convinși că acest studiu poate ajuta cunoașterea unei realități și crearea unor mecanisme de supraviețuire în actualele condiții.
Studiul mai arată că cele mai importante surse pentru jurnaliștii din presa locala sunt instituțiile publice din mediul local (81%), dar si sursele informale (84%), care oferă informații preliminare pentru investigații și anchete jurnalistice ulterioare.
În concluzia acestui studiu, dispariția presei locale sau scăderea gradului său de independență pot afecta pe termen lung sănătatea unor mecanisme democratice aflate abia la început de drum.
Presa scrisa, deși, concepută inițial ca medii de cultură, intrând în sistemul industrial favorizează cultura aparentă, lipsită de valoare pe care o și promovează, în vederea obținerii de profit.
Presa locală reprezintă totalitatea publicațiilor periodice care se editează pe teritoriul unor regiuni geografice restrânse și care asigură interesele și necesitățile informaționale ale unui public restrâns.
Câmpul tematic al publicațiilor locale este destul de divers, totuși predomină informațiile din domeniul social, agricol, informații utilitare, divertisment, sport. Indiferent de diversitatea materialelor publicate, ziarele locale au un tiraj de modest de la 700–1000 de exemplare, iar în cel mai bun caz 7–8000 de exemplare. Cauza acestui fenomen este pasivitatea cititorilor față de ziarele locale, în special a intelectualității. De asemenea, calitatea materialelor publicate este determinată și de profesionalismul jurnaliștilor de la ziarele locale.
Presa oferă, în principal, informații despre realitate – evenimente, persoane, locuri – și opinii cu privire la acea realitate, moduri în care o putem desluși și înțelege. Dar, realitatea este întotdeauna complexă, țesută din mii de nuanțe, cu neputință de înfățișat exhaustiv. De aceea, informația de presă propune un „decupaj” din realitate, pe baza unor criterii jurnalistice consacrate, care dau valoare informației brute.
În ansamblul unei publicații, obiectivitatea se bazează pe separarea clară a opiniilor de faptele și evenimentele prezentate. Există pagini și rubrici consacrate informațiilor propriu–zise, și rubrici, chiar pagini în unele publicații, rezervate exprimării opiniilor. Din punct de vedere jurnalistic, noțiunea de obiectivitate poate fi definită ca transpunerea onestă a unei realități verificate. Verificarea informației, deopotrivă cu credibilitatea surselor, fac diferența între jurnalism și activitatea de propagare a unor zvonuri.
Pe de altă parte, dacă pentru jurnalist prioritatea fundamentală este de a obține și difuza informații verificate, o reflectare absolut fidelă a realității, știrea ca „oglindă”, nu poate exista. Din această perspectivă, obiectivitatea a fost și rîmâne un mit.
Întrucât obiectivitatea absolută nu există, spunem că presa trebuie să fie „cât mai obiectivă”. Practic, acestea sunt așteptările pe care un cititor trebuie să le aibă în raport cu o publicație, și totodată acestea sunt obligațiile pe care fiecare publicație și fiecare om de presă sunt chemate să le satisfacă. Presa nu oferă informație pură, ci îi asociază un mesaj. A trata un subiect înseamnă a prezenta informația, dar și a da, direct și/sau indirect, un sens acelei informații. Mesajul ține de modul în care jurnalistul abordează subiectul, de unghiul ales și de concluziile ce se degajă din acel articol. Cititorul percepe informația împreună cu acel mesaj.
În acest punct intervine credibilitatea unei publicații sau a unui jurnalist. De remarcat că, credibilitatea se referă nu numai la conținut, la mesaje, cum s–ar putea presupune, ci și la stilul editării, care, pentru a avea impact, trebuie să fie adecvat receptării,. Lingvistul Patrick Charaudeau consideră că toate actele de comunicare presupun un „contract”, iar în cazul comunicării mediatice, acesta vizează captarea atenției, această adevărată „obsesie” a jurnalismului, dar și credibilitatea produsului jurnalistic. Comunicarea mediatică ar avea, în opinia sa, o dublă finalitate: „A fi cât mai credibil posibil, atrăgând cel mai mare număr posibil de receptori” .
Mulți autori consideră credibilitatea drept cea mai de seamă datorie a jurnalistului de știri. Ea se bazează, în opinia lor, pe convingerea publicului că informațiile prezentate sunt obiective, corecte.
Credibilitatea nu este obligatoriu legată de seriozitatea jurnalistului, ci și de capacitatea acestuia de a fi convingător, de priceperea de a trezi în fiecare consumator de presă sentimentul că informațiile îi sunt adresate numai și numai lui și că, în acel moment, pe lume nu există nimic mai important decât acele știri. Și aici intervine responsabilitatea jurnalistului și a publicației respective.
Presa este, fără îndoială, un instrument de persuasiune, dar nu trebuie să devină și un instrument de manipulare, de constrângere psihologică și cognitivă a gândurilor cititorilor.
BIBLIOGRAFIE
Cărți
Albulescu Ion, Educația și mass–media/ comunicare și învățare în societatea informațională, Editura Dacia, Cluj–Napoca, 2003, p. 34
Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova, seria socioumanistice, volumul II. – Chișinău: 2005, Media în câmpul politic: angajamente și responsabilități – Dumitru Țurcanu, pag. 27.
Bertrand Claude–Jeane (coordonator), O introducere în presa scrisă și vorbită, Polirom, Iași, 2001, p. 241.
Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, adoptat la Congresul Extraordinar al UJM. – Chișinău: 4 mai 1999.
Coman, Mihai. Introducere în sistemul mass–media. – Iași: Editura Polirom, 1999, pag. 175, 176, 189.
Coman Mihai, „Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare.” Polirom, Iași, 1997.
Cosma Dorel, Tendințe ale evoluției interviului în presa contemporană, Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Chișinău, 2007, p. 28.
Coval Dumitru, Problematica presei scrise, USM, Chișinău, 1997.
Cultivarea limbii, Limba și stilul presei periodice, Culegere alc. și red. de I. Ețco, or. Chișinău 1989.
Cultivarea limbii, P.5, Limba presei periodice/ Red.: I. Ețco și I. Mocreac, or. Chișinău 1966.
Dragan Ioan, Paradigme ale comunicării de masa, București, 1996.
Evoluția Presei Locale din Moldova în perioada 1990 – 2010. Chișinău 2011
Flichy Patrice, O istorie a comunicării moderne, Iași, 1999.
Guzun Mihail, Deontologia jurnalisticii și etica profesionala a jurnalistului: cazul presei din Republica Moldova. Mass–media în societățile in tranziție: realități și perspective, Captes, Chișinău, 2001.
Hartley, John, Discursul știrilor. – Iași, Polirom, 1999, pag. 19, 85,
Studiu – Evoluția presei locale din Moldova în perioada anilor 1990 – 2010, API.
Lauterer Jock, Ziarul Local – Cum să scrii pentru publicația unei comunități, Iași, Polirom, 2010
Lazur Dmitru,. Milioane de lei pentru „dezvoltarea” ziarelor docile / Dumitru Lazur // Revista analitică „Mass–media”. – 2006. – decembrie. – P. 25–27.
Mass–media și oficialitățile: între legături primejdioase și normalitate, alcăt. Al. Canțâr; Comitetul pentru Libertatea Presei. – Chișinău, Combinatul Poligrafic, 2003, pag. 41–42.
Macovei Petru, Argumente pentru managerii ziarelor,
Macovei Petru, Revista analitică „Mass–media”. – 2006. – iunie. – P. 20–21. Mititelu Ion, Sprijinul public pentru presa locală. Revista analitică „Mass–media”. – 2006. – iunie. – P. 24.
Moraru Victor. Mass–media vs Politica. – Chișinău: Editura, 2001, pag. 137–142.
Moraru Victor. Mesajul și impactul informației. – Chișinău: USM, 1999, pag. 13, 15–18, 20, 21–23, 28.
Presa locală: viața ziarului și condițiile pieței, Revista analitică Mass–media. – 2005. – P. 7–12.
Principiile Internaționale ale eticii profesionale a jurnalistului, Paris, 20 noiembrie 1983.
Robu Iulian, Caracteristicile reportajului social, limbajul și sursele de informare, în op. cit., p. 66.
Stepanov, Georgeta. Potențialul informațional al presei din Republica Moldova. – Chișinău: USM, pag. 6.
Vișinescu, Victor. Introducere în presa scrisă. Jurnalism contemporan. – București: Editura Victor, 2002, pag. 175
Yves, Agnes. Manuel de Journalisme. Ecrire pour le Journal. – Paris: Editura La Decouverte, 2002, pag. 204.
Legislație
Legea presei nr. 243–XIII din 26.10.1994 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr.2/12 din 12.01.1995)
Hotararea nr. 3463 din 31 august 1989 despre modul de punere in aplicare a Legii RSS Moldovenești "Cu privire la revenirea limbii moldovenești la grafia latina"
Hotararea nr. 277 din 11 februarie 1999, Parlamentul R. Moldova a adoptat „Conceptia sustinerii de catre stat și promovarii mijloacelor de informare in masa in anii 1999–2003”.
Resurse web.
http://ro.scribd.com/doc/257451105/Functiile–Comunicarii–Mediatice#scribd
http://www.api.md/page/ro–ghiduri–si–mediakit–api–46
http://api.md/page/ro–brosuri–71
http://ijc.md/Publicatii/buletin_mm/1999iun_rom.pdf
http://www.referatele.com/referate/marketing/online3/Tipologia–mijloacelor–de–informare–in–masa––Presa–scrisa––Audiovizualul––Mass–Media–referatele–com.php
http://www.usab–tm.ro/downloads/cpp/Maria%20Palicica%20–%20Presa%20scrisa%20si%20lectia.pdf
http://www.comunicare.ro/cursuri/u2/ConcepereaSiElaborareaZiarului.pdf
http://unghiul.info/
http://media-azi.md/ro/stiri/limbajul-presei-actuale
https://www.facebook.com/info.odn.md
http://www.api.md/upload/files/evolutie.pdf
Anexa 1.
Tabelul A1.1 (Publicații locale ale autorităților administrației publice locale)
Imaginea 1.1.1 (Ziarele locale)
Imaginea 1.1.2 (Publicatii periodice fondate)
Diagrama 1.4.1 (% de difuzare a Informatței în limbi străine)
Imagine 1.4.1 (Presa locală online)
Imaginea 1.4.2 (Exemplu de ziare locale online)
Imaginea 1.4.3 (Exemplu de ziar locale online)
Imaginea 2.2.1 (Aspectul lingvistic al ziarelor locale)
Imaginea 3.2.1 (Publicația ,,Unghiul” din raionul Ungheni)
Imaginea 3.1.1 (Publicația ,,Observatorul de Nord” din raionul Soroca)
BIBLIOGRAFIE
Cărți
Albulescu Ion, Educația și mass–media/ comunicare și învățare în societatea informațională, Editura Dacia, Cluj–Napoca, 2003, p. 34
Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova, seria socioumanistice, volumul II. – Chișinău: 2005, Media în câmpul politic: angajamente și responsabilități – Dumitru Țurcanu, pag. 27.
Bertrand Claude–Jeane (coordonator), O introducere în presa scrisă și vorbită, Polirom, Iași, 2001, p. 241.
Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, adoptat la Congresul Extraordinar al UJM. – Chișinău: 4 mai 1999.
Coman, Mihai. Introducere în sistemul mass–media. – Iași: Editura Polirom, 1999, pag. 175, 176, 189.
Coman Mihai, „Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare.” Polirom, Iași, 1997.
Cosma Dorel, Tendințe ale evoluției interviului în presa contemporană, Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Chișinău, 2007, p. 28.
Coval Dumitru, Problematica presei scrise, USM, Chișinău, 1997.
Cultivarea limbii, Limba și stilul presei periodice, Culegere alc. și red. de I. Ețco, or. Chișinău 1989.
Cultivarea limbii, P.5, Limba presei periodice/ Red.: I. Ețco și I. Mocreac, or. Chișinău 1966.
Dragan Ioan, Paradigme ale comunicării de masa, București, 1996.
Evoluția Presei Locale din Moldova în perioada 1990 – 2010. Chișinău 2011
Flichy Patrice, O istorie a comunicării moderne, Iași, 1999.
Guzun Mihail, Deontologia jurnalisticii și etica profesionala a jurnalistului: cazul presei din Republica Moldova. Mass–media în societățile in tranziție: realități și perspective, Captes, Chișinău, 2001.
Hartley, John, Discursul știrilor. – Iași, Polirom, 1999, pag. 19, 85,
Studiu – Evoluția presei locale din Moldova în perioada anilor 1990 – 2010, API.
Lauterer Jock, Ziarul Local – Cum să scrii pentru publicația unei comunități, Iași, Polirom, 2010
Lazur Dmitru,. Milioane de lei pentru „dezvoltarea” ziarelor docile / Dumitru Lazur // Revista analitică „Mass–media”. – 2006. – decembrie. – P. 25–27.
Mass–media și oficialitățile: între legături primejdioase și normalitate, alcăt. Al. Canțâr; Comitetul pentru Libertatea Presei. – Chișinău, Combinatul Poligrafic, 2003, pag. 41–42.
Macovei Petru, Argumente pentru managerii ziarelor,
Macovei Petru, Revista analitică „Mass–media”. – 2006. – iunie. – P. 20–21. Mititelu Ion, Sprijinul public pentru presa locală. Revista analitică „Mass–media”. – 2006. – iunie. – P. 24.
Moraru Victor. Mass–media vs Politica. – Chișinău: Editura, 2001, pag. 137–142.
Moraru Victor. Mesajul și impactul informației. – Chișinău: USM, 1999, pag. 13, 15–18, 20, 21–23, 28.
Presa locală: viața ziarului și condițiile pieței, Revista analitică Mass–media. – 2005. – P. 7–12.
Principiile Internaționale ale eticii profesionale a jurnalistului, Paris, 20 noiembrie 1983.
Robu Iulian, Caracteristicile reportajului social, limbajul și sursele de informare, în op. cit., p. 66.
Stepanov, Georgeta. Potențialul informațional al presei din Republica Moldova. – Chișinău: USM, pag. 6.
Vișinescu, Victor. Introducere în presa scrisă. Jurnalism contemporan. – București: Editura Victor, 2002, pag. 175
Yves, Agnes. Manuel de Journalisme. Ecrire pour le Journal. – Paris: Editura La Decouverte, 2002, pag. 204.
Legislație
Legea presei nr. 243–XIII din 26.10.1994 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr.2/12 din 12.01.1995)
Hotararea nr. 3463 din 31 august 1989 despre modul de punere in aplicare a Legii RSS Moldovenești "Cu privire la revenirea limbii moldovenești la grafia latina"
Hotararea nr. 277 din 11 februarie 1999, Parlamentul R. Moldova a adoptat „Conceptia sustinerii de catre stat și promovarii mijloacelor de informare in masa in anii 1999–2003”.
Resurse web.
http://ro.scribd.com/doc/257451105/Functiile–Comunicarii–Mediatice#scribd
http://www.api.md/page/ro–ghiduri–si–mediakit–api–46
http://api.md/page/ro–brosuri–71
http://ijc.md/Publicatii/buletin_mm/1999iun_rom.pdf
http://www.referatele.com/referate/marketing/online3/Tipologia–mijloacelor–de–informare–in–masa––Presa–scrisa––Audiovizualul––Mass–Media–referatele–com.php
http://www.usab–tm.ro/downloads/cpp/Maria%20Palicica%20–%20Presa%20scrisa%20si%20lectia.pdf
http://www.comunicare.ro/cursuri/u2/ConcepereaSiElaborareaZiarului.pdf
http://unghiul.info/
http://media-azi.md/ro/stiri/limbajul-presei-actuale
https://www.facebook.com/info.odn.md
http://www.api.md/upload/files/evolutie.pdf
Anexa 1.
Tabelul A1.1 (Publicații locale ale autorităților administrației publice locale)
Imaginea 1.1.1 (Ziarele locale)
Imaginea 1.1.2 (Publicatii periodice fondate)
Diagrama 1.4.1 (% de difuzare a Informatței în limbi străine)
Imagine 1.4.1 (Presa locală online)
Imaginea 1.4.2 (Exemplu de ziare locale online)
Imaginea 1.4.3 (Exemplu de ziar locale online)
Imaginea 2.2.1 (Aspectul lingvistic al ziarelor locale)
Imaginea 3.2.1 (Publicația ,,Unghiul” din raionul Ungheni)
Imaginea 3.1.1 (Publicația ,,Observatorul de Nord” din raionul Soroca)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Traditii Si Inovatii In Presa Locala (ID: 108307)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.